IZVOARELE HRISTOLOGIEI ÎN CÂNTĂRILE BISERICEȘTI. DOGMATICILE CEOR 8 GLASURI . Coordonator științific: Student: Mirel Demian Popescu Bogdan ORADEA… [613501]

1
UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ NAPOCA
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO -CATOLICĂ
DEPARTAMENTUL ORADEA

IZVOARELE HRISTOLOGIEI ÎN CÂNTĂRILE
BISERICEȘTI. DOGMATICILE CEOR 8 GLASURI .

Coordonator științific: Student: [anonimizat]
2020

2
CUPRINS

SIGLE ȘI ABREVIERI ……………………………………………………………………………………….. ………. ..2
I. ASPECTE ESENȚIALE DESPRE ÎNTRUPAREA MÂNTUITORULUI DIN SFÂNTA
SCRIPTURĂ …………………………………………………………………………………………………………….. …..4

I.1. Profețiile mesianice ale V.T…………………………………………. ……………………… …………. ………… 4
I.2. Despre Întruparea lui Hristos în N.T…………………………………………………………………. ………… .4

II. PRECIZĂRI DESPRE ÎNTRUPARE ÎN BISERICA PERIOADEI PATRISTICE ………6

II. 1. Clarificarea Misterului Înt rupării în disputa cu pozițiil e eretice din secolele I și II.6
II. 2. Clarificarea Misterului Întrupării în disputa cu pozițiile eretice din sec. V. Hotărârea
Conciliilor din Efes și Calcedon……………………………………………………….. ……………… ………………7
II.2.1. Conciliul ecumenic de la Efes 431…………………………… ……………………….. …………………… .7
II.2.2. Conciliul ecumenic de la Calcedon 451……………………………… ………………… …7

III. DOGMATICILE CELOR VIII GLASURI …………………………………… ………………………. …8

III.1. Dogmatica glasului I…………………………………………………………… ……8
III.2. Dogmatica glasului II…………………………………………………………… ….9
III.3. Dogmatica glasului III……………………………………………………………. …9
III.4. Dogmatica glasului IV………………………………………………………… ……10
III.5. Dogmatica glasului V…………………………………………………………… …11
III.6. Dogmatica glasului VI……………………………………………………… …….. 11
III.7. Dogmatica glasului VII…………………………………………………………… 12
III.8. Dogmatica glasului VIII………………………………………………………… …12

BIBLIOGRAFI E………………………………………………………………………………14

3
SIGLE ȘI ABREVIERI

1. Cărți biblice
Dt. Cartea Deuteronomului
Ef. Scrioarea către Efeseni
Evr. Scrioasoare către Evrei
Fil. Scrisoarea către Filipeni
Gn. Cartea Genezei
Ier. Ieremia
In. Evanghelia după Ioan
Is. Isaia
Lc. Evanghelia după Luca
Mal. Maleahi
Mt. Evanghelia după Matei
Mih. Miheea
N.T. Noul Testament
Ps. Psalmul
V.T. Vechiul Testament
2 Cor. Scrisoarea a doua căt re Corinteni

2. Cărți magisteriale
CBC Catehismul Bisericii Catolice

3. Abrevieri tehnice
cca. circa
Ed. Editura
Ibidem. Aceași lucrare a aceluiași autor
Pg. Pagina
pp. paginile
trad. traducerea
vol. volumu l

4
I. ASPECTE ESENȚIALE DESPRE ÎNTRUPAREA MÂNTUITORULUI DIN
SFÂNTA SCRIPTURĂ.

Toate dogmaticile celor 8 glasuri, preaslăvesc dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu , dar și
atributul „Theotokos” Maicii Domnului. Toate amănuntele privindu -o pe Fecioara Maria,
considerată „vasul ales” pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu, Vestea cea Bună, nașterea, viața,
activitatea mesianică, răstignirea, Învierea, Înălțarea și șederea de -a dreapta Tatălui, pe toate le
găsim cu precizie menționate în scr ierile profeților Vechiului Testament cu sute de ani înainte de
împlinirea lor.
I.1. Profeții le mesianice ale V.T.
Profețiile mesianice au avut ca scop anunțarea venirii lui Mesia prin care se va realiza mântuirea
oamenilor. Ele apar odată cu începutul ne amului omenesc. De la întâia carte a Vechiului
Testament, persoana Mântuitorului promis se vede anunțată ca un fir roșu de -a lungul istoriei
până ce se ara tă lumii ca Fiu al lui Dumnezeu : „dușmănie voi pune între tine și femeie, între
sămânța ta și sămânța ei; aceea va zdrobi capul tău, iar tu vei înțepa călcâiul ei (Gn. 3, 15)”.1
Făgăduința despre venirea unui Mântuitor este mereu întărită în termeni mai preciși prin cele
vestite de Dumnezeu poporului ales, începând cu Avraam, căruia îi spune: „Întru tine se vor
binecuvânta toate neamurile (Gn. 12,3)”. Aceeași făgăduință o întărește lui Isac: „Întru sămânța
ta se vor binecuvânta toate neamurile (Gn. 28, 14). Însuși Moise reamintește făgăduințele mereu
rînoite, făcute de Domnul poporului ales prin patriarhi i și strămoșii lui, spunând: „Prooroc din
mijlocul tău și din frații tăi, asemenea mie, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău; pe Acela să -L
asculți (Dt. 18,15) . Numeroase profeții mesianice se află în cartea Psalmior, în unele din ele
făcându -se precizări de amănunt în legătura cu viața și Patimile Mântuitorului. Astfel, iconomia
divină pregătește, prin aceste făgăduințe și profeții, poporul evreu pentru „plinirea vremii”.2

I.2. Despre Întruparea lui Hristos în N.T.
Reluând expresia Sfântului Ioan „Cuvântul s -a făcut trup ( In 1, 14) ”, Biserica numește
„întrupare” faptul că Fiul lui Dumnezeu și -a asumat o natură omenească pentru a împlini în ea
mântuirea noastră. Într-un imn redat de Sfântul Pave l, Biserica preamărește taina Întrupării: „Să
aveți în voi aceleași simțiri care erau în Cristos Isus: El, deși din fire Dumnezeu, nu a socotit ca
pe o pradă egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s -a nimicit pe sine luând fire de rob, făcându -se
asemenea oamenilor; în toate arătându -se ca un om, s -a smerit pe sine făc ându -se ascultător până
la moarte, și încă moartea pe Cruce! (Fil 2, 5 -8) (CBC 3, 461)”.
Scrisoarea către evrei vorbește despre același mister: „De aceea, intrând în lume, Hristos zice:
Jertfă și prinos nu ai voit, dar mi -ai întocmit un trup. Ardere de tot și jertfă pentru păcat nu ți -au
plăcut. Atunci, am zis: Iată, vin (…) să fac voia ta (Evr 10, 5 -7) (CBC 3, 462)”.

1 I. TODORAN, I. ZĂGREAN, Dogmatica ortodoxă, ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2000, pg. 194.
2 Ibidem, pg. 195.

5

II. PRECIZĂRI DESPRE ÎNTRUPARE ÎN BISERICA PERIOADEI PATRISTICE .

După ce am prezentat pe scurt Misterul Întruprii lui Hristos revelat de textele Sfântei Scriptură,
trecem acum la problemele pe care le -a întâmpinat Biserica din Antichitate in vederea unor
diferite clarificări.

II. 1. Clarificarea Misterului Întrupării în disputa cu pozițiile eretice din secolele I și II.
Dificultățile gândirii eleniste în privința Întrupării se observă deja prin atacurile aspre ale
scriitorilor păgâni Celsus (cca. 180) și Porphyrios. Ei resping doar zămislirea fără tată a lui Isus ,
ca fi ind o credință naivă de basme, ci și, în general, evenimentele legate de nașterea ca Om.
Credința în Întrupare ar fi o rătăcire mai mare decât orice au susținut vreodată grecii. Pentru ei
era imposibil ca Divinul să intre in pântecele unei Fecioare, după c are a ajuns făt, s -a născut, a
fost înfășat în scutece, într -un loc murdar3.
Asemenea idei s -au amplificat în docetism. El având tendința de a „dilua” firea pe deplin
omenească a lui Isus Hristos și apare în multe variante: de pildă, Marcion nu contestă realitatea
trupului lui Isus, ci nașterea lui în trup. Trupul ar fi fost de origine cerească; Isus ar fi venit direct
ca tânăr, fără copilărie pe pământ. De aceea , Marcion a eliminat narațiunea copilăriei lui Isus din
Ev. după Luca. Altă tendință docetist ă apare în dorința de a -l îndepărta pe Isus de orice lucru
„prea omenesc”, cum ar fi mâncarea, foamea și, desigur, de orice pasiuni. De aceea, encratitul
Cassian, adept al gnozei lui Valentin, și Teodot cel Tânăr, au respins și originea lui Isus prin
căsăt oria lui Iosif cu Maria. Amândoi respingeau căsătoria și, de aceea, susțineau nașterea din
Fecioară. De reținut este faptul că, valentinienii nu recunosc o întrupare propriu zisă , El nu este
Fiul Mariei, ci ea este doar poarta de intrare; El nu a avut un trup omenesc real; este imposibilă o
legătură a Divinului cu materia, care este rea în mod radical. Sfântul Spirit a plăsmuit un trup
vizibil și capabil de pătimire, astfel încât Isus să poată intra în contact cu oamenii .4
Ignațiu de Antiohia ( 70 devine episcop) , redă reacția Bisericii în cele 116 scrisori ale sale.
Hristologia sa este determintă de două linii de atac, și anume impotriva gnozei, care neagă
Întruparea și pătimirea autentică a lui Hristos: „Dumnezeul nostru Isus a fost zămislit de Maria,
după rânduiala lui Dumnezeu, din sămânța lui David și din Spiritul Sfânt”. Însă și Iustin (+ 165)
se pronunță referitor la ereziarhi, menționându -i cu numele; despre Marcion relatează că -L
hulește pe Dumnezeu și pe Fiul prevestit de profeți. De asemenea , Meletion din Sardes scrie o
lucrare despre Întrupare, impotriva lui Marcion, subliniind realitatea umană și divină a
Răscumpărătorului. Dorind să combată docetismul, subliniază nașterea din Fecioară. Irineu de
Lyon (+ 202) scrie impotriva ereziilor mai sus me nționate, spunând că: „Nici una din spusele

3 A. ZIEGENAUS, Isus Cristos, Plinătatea mânturii, trad. Wilhelm Tauwinkl, ed. Sapinția, Iași, 2010, pg. 167.
4 Ibidem, pg. 170.

6
ereticilor nu învață că Cuvântul lui Dumnezeu s -a făcut Trup”. Iar potrivit lui, Întruparea este
necesară fiindcă învingătorul omului trebuie învins printr -un Om.5

II. 2. Clarificarea Misterului Întrupării în disputa cu pozițiile eretice din sec. V. Hotărârea
Conciliilor din Efes și C alcedon.
Despre Întruparea Mântuitorului din Fecioara Maria s -a discutat, indeosebi, la cele două Concilii
ecumen ice; Efes și Calcedon.
II.2.1 . Conciliul ecumenic de la Efes 431.

După cum a stabilit Sinodul, nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui Hristos, în
defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestori e ca greșite,
căci el învăța că Mai ca Do mnului a dat naștere unui om, I sus Hristos, iar nu lui Dumnezeu –
Cuvântul. Cuvântul doar se odihnea în Hristos, precum într -un templu, astfel încât El era
considerat numai teofor ("purtător de Dumnezeu"). De aici rezulta că Maica Dom nului s -ar fi
putut numi doar H ristotokos, "Născătoare de Hristos", iar nu Theotokos, "Născătoare de
Dumnezeu".
Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (și nu două persoane): Dumnezeu adevărat și
Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie
considerată "Născătoare de Dumnezeu" (Theotokos), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci
lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele
două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă6.

II.2.2. Conciliul ecumenic de la Calcedon 451.

Eutihie din lupta contra ereziei lui Nestorie, a dus la extrem inv ățătura din Alexandria despre
unirea celor dou ă firi din persoana M ântuitorului. Exagera a șa de mult unirea celor dou ă firi,
încat f ăcea din ele o singur ă fire. De aceea erezia lui Eutihie a primit numele de monofizism sau
eutihianism. Eutihie sus ținea c ă firea omeneasc ă luată de M ântuitorul la întrupare a fost absorbit ă
de firea Sa dumnezeiasc ă. Ca atare Isus Hristos a avut în persoana Sa o singur ă fire, numai firea
dumnezeiasc ă, iar trupul S ău a fost dumnezeiesc, nu omenesc. Doctrina ortodox ă, stabilit ă la
Conciliu, referitoare la firile din persoana Mantuitorului este c ă în Isus Hristos sunt d ouă firi,
dumnezeiasc ă și omeneasc ă – diofizitism, unite într-o singur ă Persoană divino -uman ă.
Consecin ța ereziei monofizite este c ă, dac ă Hristos, Fiul lui Du mnezeu, nu are pe l ângă firea Lui
dumnezeiasc ă și o fire omeneasc ă reală atunci se nimice ște întreaga oper ă de răscumparare a
omului. Numai Fiul lui Dumnezeu, devenit om real, putea duce neamul omenesc la m ântuire7.

5 Ibidem , pg. 171 -177.
6 N. CHIFĂR, Istoria Creștinismului, Vol. I, ed. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007, pp. 171 -178.

7 Ibidem, pp. 182 -194.

7

III. DOGMATICILE CELOR VIII GLASURI.
III.1. Dogmatica glasului I.
Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Domnul a născut, u șa cea
Ccerească, lauda celor fară de trup uri și podoaba credincioșilor, pe Maria Fecioara să o lăudăm.
Că aceasta s -a arătat în cer și Biserică a dumnezeirii; Aceasta peretele cel d in mijloc al vrajbei
surpându -l, pace a adus și împărația a deschis. Deci pe aceasta avandu -o întărire a credinței,
apărator avem pe Domn ul, Cel ce S -a născut din dânsa. Îndrăznească dar, îndrăznească poporul
lui Dumnezeu, că acela va birui pe vrășmaș ca un puternic a toate8.” „Pe ceea ce este mărirea a
toată lumea ” – Preasfânta Fecioară este mama ingerilor și a oamenilor, ea ocupă locul cel dintâi
după Dumnezeu , aduc ându -i-se cult de supravenerare – hiperdulie.
„care din oameni a răsărit și pe Domnul a născut ”- Maria s -a născut din părinții Ioachim și Ana,
însă ferită de păcatul strămoșesc, căci la momentul potrivit ea îl va naște pe Ipostasul cel veșnic,
pe însuși Dumnezeu, pe Isus Hristos, numindu -se astfel Theotokos, adică Născătore de
Dumnezeu.
„ușa cea Ce rească, lauda celor fără de trupuri și podoaba credincioșilor, pe Maria Fecioara să
o lăudăm ” – Ea este poarta prin care Mântuitorul a venit ca să mântuiască lumea cea decăzută.
Ea care este mai cinstită decât H erumvimi și mai slăvită fără de asemănare dec ât Serafimi , și
mijlocitoarea noastră a credincioșil or. De aceea se cuvine a o cinsti , pentru meritele sale în
iconomia mântuirii.
„Că aceasta s -a arătat în cer și b iserică a dumnezeirii; Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei
surpândul, pace a adus și împărația a deschis ” – O mai numim pe Maica Domnului "biseric ă
sfințită și rai cuv ântător", pentru c ă Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrup ându-Se, și-a
făcut locaș în Maica Domnului. Dacă oarecând, Eva a adus păcatul și moartea în lume tot astfel
și Maria a dus Mântuirea, Viața; dacă Eva a închis porțile raiului, tot astfel Maria prin acc eptul ei
le-adeschis.
„Deci pe aceasta avandu -o întărire a credinței, apărator avem pe Domnul, Cel ce S -a născut din
dânsa. Îndrăznească dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu, că acela va birui pe vrășmaș ca
un puternic a toate ” – Sfânta Fecioară Maria, ca una care s -a învrednicit de cinstea excepțională
de a naș te cu trup pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, este venerată în cultul nostru ca cea
dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții.

8 R. MUREȘAN, Vecernierul sau Anastasimaturul Uniformizat, ed. Argonaut, Cluj -Napoca, 2014.

8

III.2. Dogmatica glasului II.
Trecut -a umbra Legii, când Darul a venit, că precum rugul n -a ars fiind aprins, așa și tu Fecioară
ai născut și Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc a răsărit soarele dreptății, în locul lui
Moise, Hristos mântuirea sufletelor noastre. Maria a fost Fecioară înainte să nască, în timpul
nașterii și după naștere. ; Biserica numește aceasta, „fecioria perpetuă Mariei”, dică Pururea
Fecioară, sau Aeiparthénos/ αειπαρτηνοσ . Astfel de învățătură este exprimată și în iconografia
bizantină prin cele trei stele de pe veșmântul Maicii Domnului, pe umeri și pe frunte ,
simboliz ând tocmai aceast dogmă , „fecioria perpetuă”. Fecioria Mariei manifestă inițiativa
absolută a lui Dumnezeu în Întrupare. Isus nu are alt Tată decât pe Dumnezeu” ( CBC. 503). De
nici nașterea nu i -a afectat fecioria: după o imagine frumoasă, așa cum lumina t rece prin geam
fără a -l strica, și Isus s -a născut din ea lăsându -i fecioria neatinsă. Credință comună Bisericilor
Catolică și Ortodoxă. Termenul de pururea Fecioara a fost girat formal de Al Cincilea Sinod
Ecumenic (553).
III.3. Dogmatica glasului III.
Cum să nu ne mirăm de nașterea t a cea dumnezeiesc -omenească, cu totul cinstită? Că ispită de
barbat neluând, ceea ce ești cu totul fără prihană, ai născut, fără de tată, pe Fiul cu trup, pe Cel
născut din Tatăl mai înainte de veci, fără mamă; care nici cum n -a suferit schimbare sau
amestecare sau despărțire, ci a păstrat neatinsă deosebirea celor două firi. Pentru aceasta Stăpână
Maică și Fecioară, pe Acesta roagă -L să mântuiască sufletele celor ce cu dreaptă credință de
mărturisesc pe tine Născătoare de Dumn ezeu. „Cum să nu ne mirăm de nașterea ta cea
dumnezeiesc -omenească, cu totul cinstită? Că ispită de barbat neluând, ceea ce ești cu totul fără
prihană, ai născut, fără de tată, pe Fiul cu trup, pe Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, fără
mamă ” – Maria, consacrată ca fecioară de mică, nu a cunoscut bărbat, devenind mamă prin
lucrarea Spiritului Sfânt. Sau, citând din CBC, nr. 499, „nașterea lui Hristos nu a micșorat, ci a
consfințit integritatea feciorelnică a Mamei Sale”. Iar mai apoi, a rămas tot restul vieții fecioară,
sub cruce fiind încredințată grijii Sf. Ioan, neavând alți fii biologici. Este momentul în care a
devenit în chip spiritual nu doar mama unui Apostol, ci a noastră, a tuturor.
„care nici cum n -a suferit schimbare sau amestecare sau despărțire, ci a păstrat neatinsă
deosebirea celor două firi ” – Fiul lui Dumnezeu S -a născut și S -a făcut om din Fecioara Maria,
Născătoare de Dumnezeu, realizându -se astfel uniunea ipostatică, adică o persoană în două firi,
dumnezeiască și omenească. Fiu l lui Dumnezeu fiind și înainte de întruparea Sa ca Persoană
dumnezeiască, Isus Hristos s -a născut ca om din Fecioara Maria și este Același Ipostas divin
născut din Dumnezeu -Tatăl dinainte de orice timp. Cele două firi ale lui Isus Hristos, divină și
umană , sunt unite în El nedespărțit, neâmpărțit, neamestecat, neschimbat.

9
III.4. Dogmatica glasului IV.
Proorocul David, cel dinspre tine dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre tine mai înainte a
glăsuit, către Cel ce ti -a făcut ție măriri: Stătut -a împ ărăteasa aproape, de -a dreapta ta. Că pe tine,
Maică, pricinuitoarea vieții te -a arătat Dumnezeu, Cel fără de tată din tine se face om a binevoit,
ca iarăși să zidească chipul Său cel stricat de patimi; și oaia cea rătăcită, pierdută prin munți
aflându -o, pe umeri ridicându -o, la Tatăl să o aducă și, după voia Sa, cu puterile cerești să o
unească pe Născătoarea de Dumnezeu; și lumea să o mântuiască Hristos, Cel ce are mare și
bogată milă. „Proorocul David, cel dinspre tine dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre
tine mai înainte a glăsuit, către Cel ce ti -a făcut ție măriri : Stătut -a împărăteasa aproape, de -a
dreapta ta. ” – Titlul de împărăteasă pe care Biserica îl atribuie Mariei, nu este doar o figură de
stil, nu este doar un simplu simbol sau o simplă metaforă, ci este exprimarea unei realități;
Maria este cu adevărat împărăteasă, desigur nu în sensul politic al cuvântului, ci în sens biblic,
la fel cum Fiul ei, Isus, a fost rege, nu rege politic . Regalitatea Mariei e strâns legată de
regal itatea Fiului ei. Căci dacă Isus, Fiul lui Dumnezeu, este regele cerului și al pământului,
Maria Mama Fiului lui Dumnezeu, nu poate fi decât regina cerului și a pământului. Cu alte
cuvinte regalitatea Mariei derivă din maternitatea ei divină.
„Că pe tine, Maică, pricinuitoarea vieții te -a arătat Dumnezeu” – Preasfânta Fecioară Maria,
primul om căruia Dumnezeu îi încredințează taina cea din veșnicie. Pentru ca lucrarea mâinilor
Lui să devină fapt real, trebuia să se găsească un vas ales. Un vas apt pen tru ca prin el Dumnezeu
să devină Om, să -și asume cele ale noastre și, cu iubire fără de margini, să cuprindă tot neamul
omenesc în planul Său de izbăvire de moarte și suferință veșnică.
„Cel fără de tată din tine se face om, a binevoit, ca iarăși să zidea scă chipul Său cel stricat de
patimi; și oaia cea rătăcită, pierdută prin munți aflându -o, pe umeri ridicându -o, la Tatăl să o
aducă și, după voia Sa” – Unul dintre aspectele faptului că am fost făcuți după asemănarea lui
Dumnezeu este faptul că Adam a avut libertatea de a alege. Cu toate că i s -a dat o natură
desăvârșită, Adam a făcut o alegere greșită împotrivindu -se Creatorului său. Făcând astfel, Adam
a deteriorat imaginea lui Dumnezeu în persoana proprie, și a făcut ca acest lucru să se tran smită
tuturor descenentilor săi. Astăzi, noi păstrăm ase mănarea lui Dumnezeu , dar mai purtăm cu noi și
cicatricile păcatului. Și arătăm aceste efecte din punct de vedere mental, moral, social și fizic.
Vestea bună este aceea că, atunci când Dumnezeu răscum pără o persoană, El începe să
restaureze asemănarea inițială cu Dumnezeu în acea persoană, creând “omul cel nou, făcut după
chipul lui Dumnezeu, în dreptate și în sfințenia adevărului” (Ef. 4:24).
III. 5. Dogmatica glasului V.
În Marea Roșie, închipuirea Miresei celei neispitite de nuntă s -a scris de demult. Acolo Moise
despărțitor al apei, iar aici Gavriil, slujitor al minunii. Atunci trecut -a Israel adâncul cu piciorul
neudat, iar acum Fecioara L -a născut pe Hristos fără de sămânță. Marea după trecerea l ui Israel a

10
rămas nestricată, iar cea fără de prihană , după nașterea lui Hristos, a rămas nevătămată. Cel ce
ești, și mai înainte ai fost, și te -ai arătat ca un om, Dumnezeule mântuiește -ne pe noi.
„În Marea Roșie, închipuirea Miresei celei neispitite de nuntă s -a scris de demult Acolo Moise
despărțitor al apei, iar aici Gavriil, slujitor al minunii .” – este o preinchipuire a fecioriei Mariei
nestricată în momentul Nașterii Mântuitorului, căci precum Marea a rămas nestricată după
trecerea israeliteanului scăpând de răutatea egipteanului, tot așa și M aica Domnului a rămas
nestricată după Nașterea lui Isus Hristos.
„Atunci tr ecut-a Israel adâncul cu piciorul neudat, iar acum Fecioara L -a născut pe Hristos
fără de sămânță”. – precum apa Mării Roșii nu a atins piciorul is raeliteanului, tot astfel nici
Conceperea fără de sămânță omenească și N așterea Mântuitorului nu a știrbit fe cioria Mariei.
„Cel ce ești, și mai înainte ai fost, și te -ai arătat ca un om, Dumnezeule mântuiește -ne pe noi ”. –
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat s -a arătat ca om nouă prin nașterea din Fecioara
Maria, Creatorul s -a întrupat în creatura sa sfințind -o și preamărind -o „căci mi -a făcut mie mărire
Cel Puternic (Lc. 1, 49)”.
III. 6. Dogmatica glasului VI.
Cine nu te va ferici Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată nașterea ta? Că Fiul
Unul -Născut, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Acealași din tine, cea curată, a ieșit în chip
de negrăit întrupându -se; din fire Dumnezeu fiind și cu firea om făcându -Se pentru noi, nu în
două fețe fiind despărțit, ci în două firi fără amestecare fiind cunoscut. Pe acela roagă -L, Curată
cu totul fericită, să se mântuiască sufletele noastre.
„Cine nu t e va ferici Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată nașterea ta ? –
întrebare care a frământat multă vreme pe creștinii din primele veacuri până la Conciliul de la
Efes, care nu știau cum să -și manifeste cultul față de cea care l -a născut pe Isus Hristos – om
adevărat și Dumnezeu adevărat, cu toate că în Evanghelie se menționează „iată, de acum mă vor
ferici toate neamurile , căci mi -a făcut mie mărire Cel Puternic…( Lc.1,48)”.
„Că Fiul Unul -Născut, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Acealași din tine, cea curată, a
ieșit în chip de negrăit întrupându -se” – Întruparea s -a petrecut la „plinirea vremii” (Gal. 4,4),
atunci câ nd erau îndeplinite toate condiț iile corespunzatoare . Fiul lui Dumnezeu putea sa se
întrupeze spre mântuirea omului imediat dupa caderea acestuia, dar Dumnezeu stia ca acest lucru
n-ar fi fost folositor omului. Era necesar ca omul sa înteleagă gravitatea p ăcatului ce l -a
îndep ărtat de Dumnezeu si a urmarilo r acestuia, și să doreasc ă mântuirea – scăparea din starea în
care îl adusese p ăcatul .
„din fire Dumnezeu fiind și cu firea om făcându -Se pentru noi, nu în două fețe fiind despărțit, ci
în două firi fără amestecare fiind cunoscut ” – Biserica învață ca Isus Hristos este Dumnezeu –
Om, Dumnezeu a devarat și om adevărat, afară de păcat. În Persoana ce a una a lui I sus Hristos se

11
cuprind doua firi : dumnezeiasca si omeneasca, adevar confirmat de Sf. Scriptura si Sf. Traditie.
In profe țiile mesianice ale V.T fir ea dumnezeiasc ă este men ționat ă în locurile unde se spune
despre Mesia c ă este n ăscut din Dumnezeu din ve șnicie (Ps. 2, 6 ; Mih. 5,1) fiind numit Domn și
Dumnezeu ( Ps. 109, 1, Maleahi 3,1 ; Ier 23, 6). Firea omeneasc ă reiese din locurile în care este
numi t samân ță a femeii, a lui Avraam, Isaac , Iacov , Iesei, odrasl ă a lui David, n ăscut din
Fecioara ( Fac. 3,15 ; 12, 23 ; Isaia 11,1 ; Ieremia 23,5 ; Isaia 7,14).9
III. 7. Dogmatica glasului VII.
Maică te -ai cunoscut mai presus d e fire, Născătoare de Dum nezeu, dar ai rămas Fecioară, mai
presus de cuvânt și de cuget. Și minunea nașterii tale a o tâlcui nu poate limba; că neobișnuită
fiind conceperea, Cu rată, necuprins de minte este chipul nașterii. Că unde vrea Dumnezeu, se
învin ge rân duiala firii. Pentru aceasta, pe tine știindu -te toți Maică a lui Dumnezeu, ne rugăm ție
cu putere: roagă -te să se mântu iască sufletele noastre.
Întruparea și nașterea lui Isus Hristos din Fecioara Maria nu s -au petrecut dup ă rânduiala firii
omene ști, ci în ch ip mai presus de legile fire ști. Coceperea s -a făcut prin lucrarea divin ă a Tatalui
si a Spiritului Sfânt, (Lc 1, 35 ; Mt 1,20), fară atingerea fecioariei, iar na șterea n -a stricat nici ea
pecețile fecioriei Maicii Domnului, ea r ămânând fecioar ă și dup ă naștere. Hristos S -a întrupat ca
să sfințească natura umană și să -i confere posibilitatea îndumnezeirii. Sfântul Atanasie a rezumat
astfel această dogmă: „Dumnezeu S -a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu“.Prin
Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a devenit fratele nostru, iar Tatăl Său a devenit Tatăl nostru.
III. 8. Dogmatica glasului VIII.
Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ S -a arătat și cu oamenii a vie țuit; că,
din Fecioară curată trup luând și dintr -însa ieșind cu adăugirea firii o menești: un Fiu este, îndoit
în fire, dar nu în fețe. Pentru aceasta, vestindu -L pe El Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit cu
adevărat, Îl mărturisim pe Hr istos, Dumnezeul nostru. Pe Care roagă -L, Maică nenuntită, să se
îndure de sufletele noastre. „Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ S -a
arătat și cu oamenii a viețuit; că, din Fecioară curată trup luând și dintr -însa ieșind cu
adăugirea firii omenești : un Fiu este, îndoit în fire, dar nu în fețe .” – Întruparea Cuvântului,
adică c oborârea Sa în mijlocul făpturii pe care a zidit -o și asumarea integrală a condiției umane,
constituie momentul central al istoriei. Întruparea Fiului înseamnă Revelația iubirii treimice ,
întreaga Sfânt ă Treime participă la Întruparea Domnului Hristos. Sfântului Pavel, spune că
„Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuși“ (II Cor. 5, 19). Dumnezeu coboară
printre oameni, Se face ca unul din ei, suferă și Se jertfește în locul lor. Dacă în celelalte religii
omul este cel care se jertfește, iar Du mnezeu Cel ce primește, în creștinism jertfitorul este mai
ales Dumnezeu, omul fiind mai ales primitorul.

9Pr. ȘTEFAN FOTACHE, Întruparea Mântuitorului , Sâmbătă, 04.16.2011 -00:22
http://www.orthodoxe -calvados.fr/ro/content/08 -%C3%AEntruparea -m%C3%A2ntuitorului, 06.05.2017 – 22:33.

12
BIBLIOGRAFIE

1. IZVOARE BIBLICE
BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Noua traducere în limba română, First Edition, 2007.
BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2005.
2. STUDII ȘI ARTICOLE
N. CHIFĂ R, Istoria Creștinismului, Vol. I, ed. Universității „Lucian B laga”, Sibiu, 2007.
A. ZIEGENAUS, Isus Cristos, Plinătatea mânturii, trad. Wilhelm Tauwinkl, ed. Sapinția, Iași,
2010 .
I. TODORAN, I. ZĂGREAN, Dogmatica ortodoxă, ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2000 .
R. MU REȘAN, Vecernierul sau Anastasimaturul Uniformizat, ed. Argonaut, Cluj -Napoca,
2014 .
3. DOCUMENTE MAGISTERIALE
CATEHISMUL BISERICII CATOLICE, Arhiepiscopia romano -catolică de București, 1993.
4. PAGINI WEB
Pr. ȘTEFAN FOTACHE, Întruparea Mântuitorului , Sâmbătă, 04.16.2011 -00:22
http://www.orthodoxe -calvados.fr/ro/content/08 -%C3%AEntruparea -m%C3%A2ntuitorului