Izvoarele Dreptului Mediului (4) [626125]

UNIVERSITATEA A. I. CUZA, IA
Ș
I

FACULTATEA DE DREPT

ANUL III, SEM. II

GRUPA A7

​
REFERAT – IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

​
STUDENT: [anonimizat]

​
PROF. COORDONATOR:
​
PROF. DR. GHEORGHE DURAC

​
2019

Cuprins

I.
No
ț
iuni introductive ……..………………………………………… pag.2

II.
Izvoarele dreptului mediului …………………………..…………….pag.2

1.
Noțiunea de izvor de drept …………………………..……….…….pag.3

2.
Izvoarele dreptului mediului în plan intern…………………….….pag.4

2.1 Constituția

2.2 Legea

2.3 Tratatele internaționale

2.4 Actele guvernamentale

2.5 Actele autorităților publice locale-

2.6 Cutuma

2.7 Uzurile internaționale

2.8 Mijloacele auxiliare

III. Izvoarele dreptului mediului la nivelul Uniunii Europene………….pag.8

1.1 Izvoarele primare

1.2 Izvoarele secundare

IV.
Conferințele
mondiale
în
domeniul
protecției
mediului
și
principalele

documente adoptate…………………………..………………………………..……….pag.9

V. Bibliografie…………………………..………………………………..pag.12

1

Capitolul I – No
ț
iuni introductive

Dreptul
mediului,
ca
ramură
de
drept
a
apărut
ca
urmare
a
necesității
sporirii

eficienței acțiunii socio-umane în soluționarea problemelor ecologice.

​
Mediul
–
reprezintă
ansamblul
de
condiții
și
elemente
naturale
ale
Terrei:
aerul,

apa,
solul,
subsolul,
aspectele
caracteristice
ale
peisajului,
toate
straturile
atmosferice,
toate

materiile
organice
și
anorganice,
precum
și
ființele
vii,
sistemele
naturale
în
interacțiune,

cuprinzând
aceste
elemente
precum
și
unele
valori
materiale
și
spirituale,
calitatea
vieții
și

condițiile ce pot influența bunăstarea și sănătatea omului.

1
Așadar,
acesta
se
constituie
din
ansamblul
complex
de
norme
juridice
ce

reglementează
relațiile
sociale
privind
atitudinea
față
de
mediu
ca
suport
al
vieții
și
element

vital
al
acesteia,
în
cadrul
​
utilizării
componentelor
naturale
și
artificiele
ale
mediului
în

scopuri
economice,
sociale
și
culturale,
precum
și
relațiile
sociale
privitoare
la
protecția,

conservarea
​
și dezvoltarea lor durabilă.

2

​
Utilizarea
​
– semnifică folosirea componentelor și resurselor mediului.

Conservarea
​
–
reprezintă
menținerea
și
reproducerea
factorilor
naturali
și
antropici

prin măsuri speciale de ocrotire.

​
Dezvoltarea
​
–
privește
ameliorarea
factorilor
naturali
și
antropici
în
scopul
asigurării

unor condiții de viață mai bune.

Protecția
mediului
se
realizează
prin
utilizarea
rațională
a
resurselor
naturale,
prin

prevenirea
și
combaterea
poluării
de
orice
tip,
prin
diferite
mijloace,
între
acestea
ocupând

primul loc mijloacele juridice.

Dezvoltarea
durabilă
​
,
concept
primordial
în
materia
dreptului
mediului,
este
o

noțiune
ce
ilustrează
ideea
de
​
dezvoltare
ce
corespunde
necesităților
prezentului,
fără
a

compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

II. Izvoarele dreptului mediului

Termenul
„izvor
de
drept”
are
în
vedere
sursele,
originea,
factorii
de
determinare

și creare ai dreptului.

1

​

​
Ordonanța de urgență a Guvernului 195/22.12.2005, M.Of. nr.1196/ 30.10.2005, aprobată

cu modificări prin Legea 265/29.06.2006, M.Of. 586/06.07.2006

2
Andrada Trușcă Trandafir, Daniela Marinescu,
​
Dreptul mediului Caiet de seminar
​
,

ed.ProUniversitaria, București, 2009, pg.9

2

Noțiunea
de
izvoare
ale
dreptului
are
două
înțelesuri,
putându-se
distinge
între

izvoare
materiale,
denumite
uneori
și
“reale”
sau
“sociale”
și
izvoare
formale.
Cea
de
a

doua,
asupra
căreia
ne
vom
concentra
atenția
în
cadrul
celor
ce
urmează,
are
în
vedere

forma pe care o îmbracă dreptul în ansamblul normelor sale.

Prin
izvoare
ale
dreptului,
în
sens
juridic,
se
desemnează,
în
termeni
largi,

formele de exprimare ale normelor juridice în cadrul unui sistem de drept

Izvoarele
formale
ale
dreptului
mediului,
sunt
acelea
ce
conferă
unei
reguli

caracterul pozitiv.

Termenul
de
izvoare
ale
dreptului
desemnează
modalitățile
specifice
de
exprimare

a
conținutului
unei
norme
de
drept.
În
ceea
ce
privește
izvoarele
dreptului
mediului,
acestea

reprezintă
formele
de
exprimare
a
normelor
juridice
care
privesc
comportamentul
subiectelor

raporturilor
juridice
de
mediu,
respectiv,
actele
normative
care
reglementează
relațiile
sociale

de protecție și conservare a mediului.

​
Izvoarele de drept se pot
​
clasifica
​
în:

a) izvoare directe;

b) izvoare indirecte.

Actele
normative
cum
sunt
legea,
decretul,
hotărârea,
fac
parte
din
prima
categorie,

aceea a
​
izvoarelor directe
​
, elaborate de către organele de stat.

Cutuma și actele organizațiilor nestatale reprezintă
​
izvoare indirecte.

2. Izvoarele dreptului mediului în plan intern

​

​
Constituția

Recunoașterea
dreptului
fundamental
al
omului
la
un
mediu
sănătos
rezultă
din
art.

35
din
legea
fundamentală.
Alte
două
texte
constituționale
garantează
dreptul
la
viață
(art.
22)

și
dreptul
la
ocrotirea
sănătății
(art.
34).
Ambele
presupun
pe
lângă
alte
măsuri
și
pe
cele
care

privesc
conservarea
și
protecția
mediului.
Existența
unui
mediu
cât
mai
curat
constituie

condiția
principală
a
realizării
acestor
drepturi
fundamentale.
În
urma
revizuirii
din
2003,

onstituția
României
a
consacrat
în
cadrul
articolului
35
​
„dreptul
oricărei
persoane
la
un

mediu
înconjurător
sănătos
și
echilibrat
ecologic”
și
a
circumstanțiat
semnificațiile
acestuia

în
raport
cu
dreptul
de
proprietate
prin
intermediul
art.
44
alin.
(7),
cu
textul:
​
„Dreptul
de

proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului …”.

Se
rețin
totodată
elementele
și
implicațiile
din
domeniul
economic,
prin
obligația

statului
de
a
asigura:
exploatarea
resurselor
naturale,
în
concordanță
cu
interesul
național

conform
art.
135
(2)
lit.
d),
refacerea
și
ocrotirea
mediului
înconjurător,
precum
și
menținerea

echilibrului
ecologic,
potrivit
lit.
e)
și
crearea
condițiilor
necesare
pentru
creșterea
calității

vieții prevăzute la lit. f).

3

Textul
integral
al
articolului
35
prevede:
„
​
Dreptul
la
mediu
sănătos(1)
Statul

recunoaște
dreptul
oricărei
persoane
la
un
mediu
înconjurător
sănătos
și
echilibrat

ecologic.(2)
Statul
asigură
cadrul
legislativ
pentru
exercitarea
acestui
drept.(3)
Persoanele

fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător.”

Doctrina
juridică
actuală
evidențiază
conturarea
și
consacrarea
–
la
nivel
național
și

internațional
–
expres
(sub
formulări
diferite),
fie
în
mod
indirect,
prin
consacrarea
unei

obligații în sarcina statului de a asigura calitatea factorilor naturali și echilibrul ecologic.

Se
admite
că
este
vorba
despre
un
drept
procedural,
ce
poate
fi
asemănat
cu
dreptul
la

viață sau la sănătate.

Legea

Nu
toate
legile
sunt
izvoare
ale
dreptului
mediului,
ci
doar
acelea
care
reglementează

relațiile sociale în legătură cu folosirea și dezvoltarea componentelor mediului

Legea
propriu-zisă,
legea-cadru
pentru
protecția
mediului,
care
enunță
principiile

generale
de
acțiune,
la
nivel
de
domeniu
și
pe
sectoare,
ce
sunt
ulterior
preluate
și

concretizate în legi speciale este reprezentată de OUG 195/2005 cu modificările ulterioare.

Legea
propriu-zisă
poate
fi
izvor
al
dreptului
mediului
în
măsura
în
care

reglementează
relațiile
sociale
privind
protecția,
conservarea
sau
dezvoltarea
mediului.
Legea

reprezintă unul dintre izvoarele cele mai frecvente ale acestei ramuri de drept.

Datorită
particularităților
domeniului
supus
reglementării,
în
numeroase
țări
s-au

adoptat
legi-cadru
pentru
protecția
mediului,
care
enunță
principiile
generale
de
acțiune,
la

nivelul
întregului
domeniu
și
pe
„sectoare“,
ce
sunt
preluate
și
concretizate
apoi
prin
legi

speciale, „sectoriale,,

3
Acesta
este
și
cazul
României,
unde
​
Ordonanța
de
urgență
nr.
195/2005
privind

protecția
mediului
(aprobată,
cu
modificări,
prin
Legea
nr.
265/2006)
are
caracterul
unei

legi-cadru
​
,
care
stabilește
„principiile
și
elementele
strategice“,
elementele
cadrului
juridic

orizontal
(garanțiile
dreptului
la
un
mediu
sănătos,
procedura
de
autorizare
a
activităților

economice
și
sociale
cu
impact
asupra
mediului),
regulile
fundamentale
ale
reglementărilor

sectoriale
(regimului
substanțelor
și
deșeurilor
periculoase,
precum
și
al
altor
deșeuri,
regimul

îngrășămintelor
chimice
și
al
pesticidelor,
regimul
privind
asigurarea
protecției
împotriva

radiațiilor
ionizante
și
securității
surselor
de
radiații,
protecției
împotriva
radiațiilor
ionizante

și
securității
surselor
de
radiații,
protecției
apelor
și
ecosistemelor
acvatice,
protecției

atmosferei
etc.),
atribuțiile
și
răspunderile
autorităților
publice,
obligațiile
persoanelor
fizice

și
juridice,
sancțiuni.
În
considerarea
și
în
vederea
dezvoltării
prevederilor
OUG
195/2005
au

fost ulterior adoptat un număr considerabil de reglementări cu caracter special, de detaliere.

4
3
Mircea Duțu, Tratat de Dreptul Mediului, ediția 3, ed. CH Beck, București, 2007, pg.195

4

​
Mircea Duțu,
​
Tratat de Dreptul Mediului
​
, ediția 3, ed. CH Beck, București, 2007, pg.195

4

Printre cele mai relevante/importante acte normative în materie, se numără:

Legea 256/2006 care aprobă și completează OUG 195/2005;

Legea 214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor;

Legea 178/ 2000 privind produsele cosmetice;

Legea 289 /2002 privind perdelele forestiere de protecție;

Legea 458/ 2002 privind calitatea apei potabile;

Legea minelor 85 /2003;

Legea 238 /2004 Legea petrolului;

Legea 347 /2004 Legea muntelui;

Legea 407 /2006 Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic;

Legea
24
/2007
actualizată
și
republicată,
privind
reglementarea
și
administrarea

spațiilor verzi din intravilanul localităților;

Legea 46 /2008 Codul silvic;

Legea
220
/2008
pentru
stabilirea
sistemului
de
promovare
a
producerii
energiei
din

surse regenerabile de energie;

Legea 171 /2010 actualizata ,privind contravențiile silvice;

Legea 132 /2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice;

Legea 211 /2011 privind regimul deșeurilor.

Decretele-lege

Reprezintă
izvoare
de
drept
al
mediului
în
măsura
în
care
reglementează
probleme
de

drept
al
mediului,
sunt
rar
întâlnite,
având
caracter
excepțional,
fiind
acte
normative
mai

vechi, aflate încă în vigoare.

Tratatele internaționale

Fac
parte
din
dreptul
intern
ca
urmare
a
ratificării
de
către
Parlament,
dispozițiile
lor

primând
asupra
dreptului
intern(România
a
aderat
la
numeroase
Tratate
privind
domeniul

mediului).

Prin
urmare,
tratatele
și
convențiile
internaționale
relative
la
mediu
pe
care
România

le-a
adoptat
sau
la
care
a
aderat,
fac
parte
din
dreptul
intern
și
constituie
izvoare
pentru

dreptul mediului.

5
În
conformitate
cu
dispozițiile
art.11
din
Constituție,
după
ratificarea
lor
de
către

Parlament, tratatele internaționale fac parte din dreptul intern.

5

​
Daniela Marinescu,
​
Tratat de dreptul mediului
​
, ed. ALL BECK, București, 2003, pg.45

5

Alin.1
al
din
art.11
din
Constituție,
prevede
că
statul
român
se
obligă
să
respecte

întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Alineatul
(2)
al
respectivului
articol
precizează
că
„Tratatele
ratificate
de
Parlament,

potrivit legii, fac parte din dreptul intern”

Actele guvernamentale

Sunt
norme
juridice
ce
nu
emană
de
la
puterea
legislativă,
ci
de
la
cea
executivă,

putând
fi
izvor
de
drept
al
mediului
în
măsura
în
care
acestea
se
referă
la
domeniul
dreptului

mediului.

În
privința
tipologiei,
acestea
cuprind:
​
hotărâri
​
(emise
pentru
organizarea
executării

legilor),
​
ordonanțe
(emise
în
temeiul
unei
legi
speciale
de
abilitare,
în
limitele
și
condițiile

prevăzute
de
acestea)
și
​
ordonanțe
de
urgență
​
,
precum
și
​
ordine
ministeriale
​
–
sunt
larg

utilizate
în
vederea
transpunerii
directivelor
europene
în
dreptul
intern
cât
și
pentru
aplicarea

concretă a legilor-cadru.

Cu titlu de exemplu, amintim câteva dintre cele mai relevante astfel de izvoare:

HG 321 /2005 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant

HG 1037 /2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

HG
1132
/2008
privind
regimul
bateriilor
și
acumulatorilor
și
al
deșeurilor
de
baterii

și acumulatori

HG
1268
/2010
privind
aprobarea
Programului
de
protecție
și
gestiune
a

monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO

OUG 202 /2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere;

OUG 243 /2000 privind protecția atmosferei;

OUG 195/ 2005 privind protecția mediului;

OUG 196 /2005 privind fondul pentru mediu;

OUG
68
/2007
privind
răspunderea
de
mediu
cu
referire
la
prevenirea
și
repararea

prejudiciului asupra mediului.

Ordinul
Ministrului
Mediului
1450
/2010
pentru
aprobarea
Ghidului
de
finanțare
a

Programului
vizând
protecția
resurselor
de
apă,
sisteme
integrate
de
alimentare
cu
apă,
stații

de tratare, canalizare și stații de epurare.

Actele autorităților publice locale

Hotărârile
adoptate
de
către
consiliile
locale
în
exercitarea
atribuțiilor
lor
privind

protecția
și
refacerea
mediului;
conservarea,
restaurarea
și
punerea
în
valoare
a

monumentelor
istorice
și
de
arhitectură,
a
parcurilor
și
rezervațiilor
naturale-
potrivit
lg

215/2001 a administrației publice locale, modificată și republicată.

6

Cutuma

În
prezent
foarte
rar
uzitată,
ca
uzaj
implantat
într-o
colectivitate
și
considerat
în

cadrul
acesteia
ca
fiind
obigatoriu
din
punct
de
vedere
juridic,
un
exemplu-
art.8,
lg.
82/1993

recunoaște
și
garantează
„dreptul
populației
locale
din
teritoriul
Rezervației
Biosfera
Delta

Dunării de a păstra obiceiurile specifice locale”.

Cutuma
reprezintă
toate
obiceiurile
recunoscute
de
puterea
de
stat
dotate
cu
forță

juridică.

Cutuma
este
izvor
de
drept.
Modul
de
sancționare
a
obiceiului
și
de
transformare
a
sa

în
obicei
juridic
s-a
realizat
în
practica
aplicării
dreptului,
prin
recunoașterea
sa
de
către

instanțele judecătorești cu prilejul rezolvării diferitelor cauze.

Uzurile internaționale

Sunt
izvor
de
drept
al
mediului
în
măsura
în
care
se
referă
la
norme
sau
standarde

ecologice.
Nu
orice
practică
a
statelor
poate
constitui
cutumă
internațională,
ci
numai
aceea

care
are
un
element
faptic,
concretizat
în
conduita,
în
practica
statelor,
și
un
element

psihologic,
manifestat
tot
prin
convingerea
statelor
că
,
o
anumită
regulă
respectată
,în
mod

repetat, în practica lor, are valoarea unei norme juridice obligatorii.

Art.
38
din
Statutul
Curții
Internaționale
de
Justiție
se
referă
la
cutuma
internațională,

ca
dovadă
a
unei
practici
generale
acceptate
ca
drept
(opinio
juris
).
Dacă
în
raporturile
dintre

state,
o
practică
deși
repetată
și
constantă,
nu
este
acceptată
de
state
ca
reprezentând
o
normă

juridică, această practică rămâne o simplă uzanță.

Mijloacele auxiliare

Nu
reprezintă
izvoare
propriu-zis,
ci
au
doar
un
rol
ajutător-
acestea
sunt:

jurisprudența, doctrina, dreptul comparat.

Jurisprudența
sau
practica
judiciară
reprezintă
dreptul
obiectiv
care
se
degajă
din

hotărârile adoptate de instanțele judecătorești.

6
Trebuie
precizat
că
în
sistemul
nostru
de
drept
jurispridența
nu
este
considerată
izvor

de
drept
propriu-zis,
având
totuși
un
rol
auxiliar,
prin
menirea
de
a
contribui
la
fixarea
și

dezvoltarea
reglementărilor
existente
orila
stimularea
legiuitorului
în
adoptarea
unora
noi.

Totodată,
se
remarcă
faptul
că
în
țara
noastră
jurisprudența
de
mediu
se
găsește
încă
într-o

fază
incipientă,
motiv
pentru
care
nici
efectele
sale
asupra
dreptului
pozitiv
nu
sunt
unele

notabile.

7

6

​
Mircea Duțu,
​
Tratat de Dreptul Mediului
​
, ediția 3, ed. CH Beck, București, 2007,197

7
Daniela Marinescu,
​
Tratat de dreptul mediului
​
, ed. ALL BECK, București, 2003, pg.46

7

3. Izvoarele dreptului mediului la nivelul Uniunii Europene

Ca
urmare
a
momentului
1
ianuarie
2007ce
reprezintă
data
aderării
României
la

Uniunea
Europeană,
actele
normative
de
mediu
ale
UE
au
devenit
izvoare
de
drept
și
în

țara noastră, în condiții specifice.

8
Izvoarele
primare
sunt
reprezentate
de
către
tratatele
constitutive
ale
Uniunii
Europene
cu

modificările lor ulterioare.

Tratatele
Comunităților
Europene
nu
prevedeau
competențe
comunitare
explicite
în

materie
de
mediu.
Ca
urmare
a
confruntării
cu
poluarea,
în
creștere
tot
mai
rapidă,
statele

membre
au
adoptat
măsuri
la
scara
națională.
Fiind
un
fenomen
transfrontalier,
poluarea
nu

putea
fi
combătută
în
mod
eficace
doar
în
limitele
frontierelor
naționale.
În
plus,
unele
din

măsurile
adoptate
de
statele
membre
împiedicau
libera
circulație
a
mărfurilor
în
cadrul
pieței

comune.
Ca
urmare,
apelurile
și
presiunile
pentru
acțiuni
comune
în
favoarea
mediului
s-au

multiplicat.
În
1972,
la
puțin
timp
după
prima
Conferință
a
ONU
asupra
mediului,
Comisia

Europeană a propus elaborarea unui program de acțiune în acest domeniu.

La
începutul
anilor
70,
au
fost
recunoscute
necesitatea
și
legitimitatea
unei
politici
comune

în
domeniul
mediului.
Cu
timpul,
se
va
dezvolta
progresiv
un
drept
comunitar
al
mediului,

care
cuprinde
în
prezent
câteva
sute
de
directive
și
regulamente.
Ele
privesc,
în
principal,

protecția
apelor,
calitatea
aerului,
protecție
florei
și
faunei,
zgomotul,
eliminarea
deșeurilor.

Legislația
mediului
prezintă
o
caracteristică
particulară,
anume
ea
ține
seama
de
aspectele

economice. Dar legislația anterioară lui 1986, nu avea o bază juridică într-un tratat.

Actul
Unic
european
atribuie,
în
mod
explicit,
Comunității
europene
competențe
în

domeniul
politicii
mediului.
Astfel,
el
va
oferi
o
bază
juridică
formală
acelui
ansamblu

crescând
de
reglementari
asupra
mediului.
Actul
Unic
european
a
fixat
trei
obiective

prioritare politicii comunitare:

– protecția mediului;

– sănătatea umană;

– utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale (art. 130 R).

Tratatul
Uniunii
Europene
(1992)
a
stabilit
în
mod
formal
conceptul
dezvoltării
durabile

în
legislația
Uniunii
Europene.
Patru
ani
mai
târziu,
tratatul
de
la
Amsterdam
a
făcut
din

dezvoltarea
durabilă
un
obiectiv
primordial
al
Uniunii
Europene.
Dezvoltarea
viitoare
a

Uniunii
Europene
trebuie
să
se
fondeze
pe
principiul
dezvoltării
durabile
și
pe
un
nivel
înalt

de
protecție
a
mediului.
Mediul
trebuie
să
fie
integrat
în
definirea
și
punerea
în
aplicare
a

tuturor
politicilor
economice
și
sociale
ale
Uniunii
Europene,
inclusiv
comerț,
industrie,

energie, agricultura, transport și turism.

8

​
Mircea Duțu,
​
Tratat de Dreptul Mediului
​
, ediția 3, ed. CH Beck, București, 2007, pg. 199

8

Bază
legală
a
politicii
de
mediu
a
UE
este
constituită
de
articolele
174
–
176
(foste

130r-130t) ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 și 95.

Tratatul
de
la
Maastricht
evidențiază
protecția
mediului
ca
o
prioritate
cheie
pentru

Uniunea Europeană.

Tratatul
de
la
Lisabona
recunoaște
combaterea
schimbărilor
climatice
drept
una
dintre

cele
mai
importante
provocări
la
nivel
global
și
identifică
măsuri
prin
care
Uniunea
să
poată

răspunde
acestora.
Noul
Tratat
al
Uniunii
confirmă
obiectivele
privind
protecția
mediului

incluse
în
Tratatul
de
la
Nisa,
care
fac
referire
la
asigurarea
unei
dezvoltări
durabile
a
Europei

și
a
unor
standarde
înalte
de
protecție
a
mediului,
precum
și
la
promovarea
dezvoltării

durabile
în
contextul
activităților
Uniunii
în
plan
internațional.
Ca
o
inovație,
Tratatul
de
la

Lisabona
include,
de
asemenea,
obiectivul
promovării
în
plan
internațional
a
măsurilor

privind
combaterea
schimbărilor
climatice.
Noua
baza
juridică
este
reprezentată
de

art.191-193 TFUE.

Izvoarele
secundare
constau
în
dreptul
derivat,
adică
regulamentele,
directivele,
deciziile,

recomandările
și
avizele
europene.
Majoritatea
covârșitoare
a
instrumentelor
unionale
de

mediu o reprezintă directivele.

1.
Conferințele
mondiale
în
domeniul
protecției
mediului
și
principalele
documente

adoptate-

Izvoare internaționale de drept al mediului

Dreptul
și
politica
internațională
în
domeniul
protecției
mediului,
evoluează
și
pe
baza

rezoluțiilor
și
declarațiilor
unor
organizații
internaționale.
În
aceste
rezoluții
și
declarații
sunt

înscrise
măsuri
colective
la
nivel
global,
pe
care
statele,
au
căutat
să
le
definească
și
să
le

aplice
prin
intermediul
unui
cadru
internațional
adecvat.
La
nivel
internațional
există
peste

900 de convenții, tratate, protocoale, etc.

Acest
cadru
de
acțiune,
la
nivel
internațional,
s-a
format
în
timp
și
se
află
într-o
evoluție

dinamică,
cuprinzând
măsuri
juridice
cu
caracter
obligatoriu,
cuprinse
în
tratate
sau
convenții

sau
cu
caracter
neobligatoriu,
în
forma
declarațiilor,
rezoluțiilor
sau
seturilor
de
linii

directoare și orientări politice, măsuri instituționale și mecanisme de finanțare viabile.

1.
Prima
conferință
mondială
privind
mediul-
​
Conferința
ONU
privind
mediul-
de
la

Stockholm
​
,
1972-
aceast
conferință
a
avut
pe
ordinea
de
zi
planificarea
și
gestionarea

9

așezărilor
umane
în
vederea
asigurării
calității
mediului
înconjurător,
gestionarea
resurselor

naturale, determinarea poluanților importanți.

9
Marele
merit
al
acestei
conferințe
este
reprezentat
de
abordarea
problemei
protecției

mediului
la
nivel
global,
precum
și
a
metodelor
de
realizare
a
acestei
protecții
prin
concepții

planetare,
globale.
În
aceeași
manieră
a
fost
concepută
și
configurarea
structurilor

instituționale.

Documente
importante
adoptate
:
Declarația
Conferinței
Națiunilor
Unite
privind

Mediului
–
sau
​
Declarația
de
la
Stockholm
​
–
cuprinde
un
preambul
de
7
puncte
urmat
de
26

de
principii,
acestea
privind
drepturile
și
obligațiile
statelor
în
materie
de
protecție
a

mediului, realizarea protecției mediului și cooperarea internațională în domeniu.

Planul
de
Acțiune
pentru
Mediu
​
–
este
compus
din
recomandări
adresate
statelor
în

vederea
asigurării
protecției
mediului,
axate
pe
trei
componente
esențiale:
evaluarea
calității

mediului,
gestionarea
mediului,
măsuri
de
susținere
cu
privire
la
formarea
specialiștilor
în

domeniu, informarea și educarea publicului, aspecte intituționale.

2.
​
Conferința
de
la
Rio
de
Janeiro
din
1992-
Cea
de
a
doua
Conferință
a
Națiunilor

Unite
pentru
Mediu
și
Dezvoltare-
aceasta
a
avut
ca
scop
elaborarea
unor
strategii
și
măsuri

care
să
răspundă
eficient
necesității
de
combatere
a
degradării
mediului,
în
toate
țările,

impunând
conceptul
de
dezvoltare
durabilă-
ca
modalitate
de
conciliere
între
obiectivele

aparent antagonice de dezvoltare economică și protecție a mediului.

Documentele adoptate
​
în cadrul conferinței sunt:

Declarația
de
la
Rio
privind
mediul
și
dezvoltarea
​
–
cunoscută
și
sub
denumirea
de

Carta
Pământului
sau
Declarația
de
Principii
​
–
aceasta
este
în
mare
parte
similară
celei
de
la

Stockholm,
cuprinzând
un
preambul,
urmat
de
27
de
principii
exprimând
drepturile
și

obligațiile
statelor
în
domeniul
protecției
mediului,
precum
și
drepturile
și
obligațiile

fundamentale ale cetățenilor în acest domeniu.

Agenda
21
​
–
reprezentând
un
plan
de
acțiune
format
din
40
de
capitole,
cu
scopul
de
a

conduce
la
aplicarea
principiilor
cuprinse
în
Carta
Pământului,
pe
o
perioadă
care
se
întinde

dincolo
de
anul
2000.
Acest
document
stabilește
perioadele,
obiectivele,
costurile
estimative,

modalitățile de acțiune și responsabilitățile statelor și organismelor internaționale în domeniu.

Cu
aceeași
ocazie
au
mai
fost
semnate
​
Convenția-cadru
asupra
schimbărilor

climatice,
Convenția
privind
diversitatea
biologică,
precum
și
Declarația
de
Principii

asupra pădurilor, Declarația asupra deșertificării
​
.

Documentele
neconvenționale
de
la
Rio
prezintă
și
importante
semnificații
juridice,

fiind
adoptate
în
cadrul
unei
conferințe
la
care
au
participat
toate
statele
lumii
și
numeroase

organizații
internaționale.
Din
punct
de
vedere
al
conținutului,
ele
au
reluat
și
au
consacrat
o

9

​
Andrada Trușcă Trandafir, Daniela Marinescu,
​
Dreptul mediului Caiet de seminar
​
,

ed.ProUniversitaria, București, 2009, pg.6

10

serie
de
reguli
enunțate
în
Conferința
de
la
Stockholm,
dar
au
confirmat
și
altele,
rezultatedin

practica internațională de după 1970.
[1]

10

3.
​
Conferința
de
la
Johannesburg
dedicată
​
dezvoltării
durabile
​
-2002-
a
avut
ca

obiectiv
principal
continuarea
și
amplificarea
eforturilor
internaționale
de
implementare
a

documentelor adoptate la Rio.

Documentele cu caracter declarativ adoptate în cadrul conferinței sunt:

Declarația
de
la
Johannesburg
​
–
reprezentând
angajamentul
statelor
de
a
promova
și

consolida principiile de bază ale dezvoltării durabile.

Planul
de
implementare
–
cuprinde
un
ansamblu
de
măsuri
administrative,
juridice,

strategice
de
implementare
a
obiectivelor
și
principiilor
dezvoltării
durabile
cuprinse
în

Agenda21 și Declarația de la Rio.

Din
nefericire,
contrar
așteptărilor,
summitul
mondial
asupra
dezvoltării
durabile
a

pus
în
lumină
mai
degrabă
limitele
conceptului
ca
atare
decât
virtuțile
sale.
În
ciuda
uriașei

mediatizări
la
Johannesburg
nu
s-a
reușit
adoptarea
de
măsuri
obligatorii,
ci
doar
adoptarea

unor documente cu caracter declarativ.

11

10

​
Mircea Duțu,
​
Dreptul internațional al
​
m
​
ediului,
​
ed. Economică, București, 2004, pg.72

11

​
Mircea Duțu,
​
Dreptul internațional al
​
m
​
ediului,
​
ed. Economică, București, 2004, 82

11

BIBIOGRAFIE

Mircea Duțu,
​
Tratat de Dreptul Mediului
​
, ediția 3, ed. CH Beck, București, 2007

.Daniela Marinescu,
​
Tratat de dreptul mediului
​
, ed. ALL BECK, București, 2003

Andrada
Trușcă
Trandafir,
Daniela
Marinescu,
​
Dreptul
mediului
Caiet
de
seminar
​
,

ed.ProUniversitaria, București, 2009

 
 
 
 
 
 

12