Izolatia Cladirilor

CAPITOLUL 3

Materialele de construcții au un rol foarte important în inițierea și dezvoltarea incendiilor care nu de putine ori pot fi fatale atât pentru locatarii clădirilor cât și pentru cei care intervin pentru stingerea acestora.

Izolația termică a clădirilor este de cele mai multe ori combustibilă, fie că nu se folosesc materiale ignifugate fie constructorii nu respecta proiectele. Proprietarul contractant sau constructorii economisesc atunci când construiesc cu materiale ieftine și mai puțin sigure riscând vieti omenesti.

Izolația combustibilă a fost implicată în incendii tragice, unele dintre acestea au provocat pagube uriașe sau chiar moartea oamenilor.

Câteva exemple tragice:

CCTV Tower, Beijing, China (9 Februarie 2009)

1 pompier a fost ucis atunci când sediul China Central Television " ( CCTV Turnul ) de la Beijing a luat foc;

Focul s-a extins rapid pe acea parte a fațadei, care a fost izolată cu polistiren extrudat ( XPS );

Nu a existat nici o aprindere de fatadele izolate cu vata minerala;

Cauza incendiului a fost un foc de artificii neautorizat;

Pagubele asupra clădirii au fost estimate la 110 milioane €;

71 de persoane au fost condamnate sau sunt în asteptarea verdictelor judecătorești, printre aceștia numărându-se și Xu Wei, șeful echipei de constructori pentru noul sediu CCTV, dar și furnizorul materialelor de construcții, reținut pentru furnizarea de materiale care nu corespund standardelor.

Șase sute de pompieri au sosit la fața locului pentru a lupta împotriva incendiului care a durat cinci ore și a provocat un deces și șapte leziuni.

Shanghai, China (15 Noiembrie 2010)

Un incendiu izbucnit la o clădire de apartamente de 28 de etaje

58 de persoane au murit și ai fost rănite peste 70;

Cauza incendiului este încă în curs de stabilire;

O anchetă în cadrul Consiliului de Stat RPC a anunțat, la o zi după incendiu, că incendiul a fost provocat de scânteile de la lucrările de sudură, derulate fără licență;

În total șaisprezece persoane au fost arestate;

Focul a determinat guvernul să treacă reglementări mai stricte asupra industriei de construcții, precum și creșterea controalelor de prevenire a situațiilor de urgență

Incendiul ar fi putut fi cauzat de aprinderea accidentală a izolației din spumă poliuretanică utilizată pe pereții exteriori ai clădirii.

În China , spuma poliuretanică este frecvent utilizată ca material izolant , fără adaos de substanțe ignifuge. Aceasta produce gaze toxice și monoxid de carbon atunci cand este arsă;

Într-o conferință de presă, în data de 24 noiembrie, autoritățile locale au declarat că renovarea clădirii, din punct de vedere termoizolator, se va face cu materiale rezistente la foc.

Aeroportul Düsseldorf, Germania (11 Aprilie 1996)

17 persoane au murit în incendiu Aeroportul Düsseldorf;

Autoritățile germane au stabilit că incendiul a fost cauzat de un muncitor care executa lucrări de sudare, ceea ce a dus la aprinderea izolației de polistiren;

Focul a început aproximativ la orele 15:31 și a fost declarat sub control la orele 19:20;

Este cel mai grav incendiu din istoria Düsseldorf-ului și incidentul cu cea mai mare pierdere de vieți în Republica Federală Germania de la sfârșitul primului război mondial;

Pagubele provocate de incendiu au fost estimate între 200-600 de milioane de euro;

Operațiune foarte complexă la care au participat mai multe departamente de pompier,i din apropiere dar și din alte orașe și județe, Departamentul de Poliție, Poliția de Frontieră Germană și alte organizații care ai împiedicat orice altă pierdere de vieți civile;

Aproximativ 2000 de civili au fost salvați din interiorul aeroportului;

Zona în care s-a produs incendiul nu a fost echipata cu sisteme de detecție și stingere in caz de incendiu;

Clădirea centrală a aeroportului a fost complet reînoită și prevăzută cu instalatii de detecție si stingere a incendiului, a fost compartimentată și echipată cu instalații de desfumare.

Berlin, Germania, (25 Aprilie 2005)

Doi oameni au murit în mod tragic și trei persoane au fost rănite;

Incendiul a izbucnit în cartierul Treskowstraße din Berlin într-un apartament la etajul 2. Incendiul s-a raspândit pe fațada clădirii;

Fațada a fost izolată cu polistiren expandat (EPS) de grosime 80 mm;

În ciuda unei bariere de foc de 500 mm adăugată în anul 2004, la nivelurile 2 respectiv 4. Incendiul nu a fost oprit, acesta propagându-se la etajele superioare;

Miskolc, Ungaria, (15 August 2009)

O femeie și doi copii și-au pierdut viața într-un incendiu la un bloc de nouă etaje de pe strada Középszer din Miskolc , Ungaria;

12 persoane au fost intoxicate cu fum;

Sistemul de izolare al fațadei, combustibil, a permis flacărilor să se extindă pe fațadă la nivelurile superioare;

Fațada blocului a fost renovată în 2007 și acoperită de un sistem de izolație constând în polistiren de 70 mm. Grosime;

Moartea celor trei persoane a fost cauzată de fumul emis de materialele izolatoare intrat prin ferestre;

Puțurile de ventilație au fost proiectate eronat, fară a se lua în calcul izbucnirea unui incendiu și au lasat fumul să patrundă în apartamentele de mai sus. Incendiul a avut loc într-o zi fierbinte de vară, astfel cele mai multe ferestre erau deschise, fumul patrunzând și prin acestea;

Acest incendiu ilustrează modul în care chiar și mici greșeli făcute atunci cand sistemele de izolație sunt instalate se pot combina pentru a provoca incendii devastatoare. Mai multe greșeli au fost făcute în timpul instalării tehnice precum fixarea izolației pe fațadă. Aceste erori au făcut ca flăcările să se propage mult mai repede.

Utilizarea izolației de polistiren a fost necertificată, lipirea plăcilor de polistiren a fost neconformă iar bariele, de vata minerala, antipropagare au lipsit;

Dijon, Franța (14 Noiembrie 2010)

7 imigranți au murit în orașul francez Dijon;

3 pompieri au suferit intoxicații cu fum

Incendiul s-a răspândit de la un container de deșeuri aprins la fațada izolată cu polistiren expandat;

Barierele antipropagare nu au fost eficiente în prevenirea aprinderii izolației și propagării pe verticală. Ferestrele s-au spart iar fumul a patruns în încăperi provocând intoxicare cu gaze toxice;

Brigada de pompieri a ajuns în aproximativ 10 minute după începerea incendiului.

Clădirea a fost echipată cu o alarmă de incendiu care se pare că s-a declanșat, acest lucru nefiind suficient pentru a salva viața a 7 persoane.

De Punt, Olanda ( 9 mai, 2008)

Trei pompieri au murit în timp ce luptau cu flăcările într-un șantier naval în De Punt.

Șantierul naval a fost construit din panouri tip sandwich cu miez de spuma poliuretanică care în primele minute a fost principalul combustibil pentru incendiu;

După acest incendiu, comisia de anchetă a făcut o recomandare de a utiliza un atac defensiv din exterior într-o astfel de situație;

Numai în cazul în care sunt luate măsuri suficiente suplimentare de securitate poate fi luată o decizie pentru a lansa un atac din interior asupra incendiului;

Similar Posts

  • Management Vs Administratie

    ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII “MIHAI VITEAZUL” FACULTATEA DE STUDII DE INTELLIGENCE SPECIALIZAREA: STUDII DE SECURITATE ȘI INFORMAȚII MANAGEMENT GENERAL Management versus Administrație STUD. CAP. VASILE CRISTINA-IONELA GRUPA 332 Management versus Administrație Cuprins: Introducere Diferența dintre Management și Administrație Administrația- parte a Managementului Similarități între management și administrație Diferența între manager și administrator Cazul României Concluzii…

  • Caderile la Varstnic

    Facultatea de Sociologie și Asistență Socială Master Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate Căderile la vârstnic ~ aspecte medico-sociale ~ Dr. Ruxandra Dăscălescu masterandă anul I Prezentarea cazului – date de indentificare Pacienta M.P. Vârstă: 80 de ani Sex: feminin Stare civilă: văduvă, fără copii Situație de sănătate: pluri-patologie cronică Situație materială: pensionară, situație financiară…

  • Cablajele Auto

    CUPRINS INTRODUCERE I: STUDIU BIBLIOGRAFIC 1. Analiza cablajelor auto………………………………………………………………………………………………..3 1.1 Tipuri și Funcții……………………………………………………………………………………………………..3 1.2 Structură……………………………………………………………………………………………………………….4 2.Funcțiunea de Cercetare-Dezvoltare (C&D)…………………………………………………………………….8 2.1 Scurtă istorie a conceptului de cercetare-dezvoltare…………………………………………………..8 2.2 Activități ale Funcțiunii de Cercetare-Dezvoltare………………………………………………………..9 3. Proiectarea Asistată…………………………………………………………………………………………………….12 3.1 Obiectivele și posibilitățile proiectării asistate………………………………………………………….12 3.2 Proiectarea asistată de calculator în fazele de concepție și dezvoltare ale unui produs……………………………………………………………………………………………………………………..13…

  • Analiza Mix Ului DE Marketing In Cadrul Companiei Romstal

    UNIVERSITАTEА POLITEHNICА BUCURESTI АNАLIZА MIX-ULUI DE MАRKETING IN CАDRUL COMPАNIEI ROMSTАL Mаrketing Industriаl, Mаster, аnul II Bogdаn Zvâncă CUPRINS INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………pg3 MIXUL DE MАRKETING……………………………………………………………………………..pg3 INTRODUCERE IN CАDRUL COMPАNIEI ROMSTАL……………………………….. pg8 MIXUL DE MАRKETING IN CАDRUL COMPАNIEI…………………………………… pg9 Produsul…………………………………………………………………………………………….pg10 Pretul…………………………………………………………………………………………………pg11 Promovаreа………………………………………………………………………………………..pg11 Distribuțiа (plаsаreа)…………………………………………………………………………..pg12 SWOT……………………………………………………………………………………………….pg13 BIBLIOGRАFIE …………………………………………………………………………………………..pg14 INTRODUCERE Trаnzițiа spre economiа de piаță, proces аflаt în plină derulаre…

  • Implementarea Mecanica a Unui Bicopter

    Capitolul 1. Introducere Memoriu justificativ În ultimul deceniu domeniul roboticii a cunoscut o importantă și accentuată dezvoltare în activitățile umane, ca rezultat a dorinței omului de a progresa, de a crea lucruri noi care să-i ofere precizie, siguranță, rapiditate și randament ridicat în activitate. Robotica este un domeniu științific care urmărește tehnologia, dezvoltare, proiectarea și…