‘‘IULIU HAȚIEGANU’’ CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ LUCRARE DE LICENȚĂ ”RESTAURĂRI INTEGRAL CERAMICE PE SUBSTRUCTURĂ DE OXID DE ZIRCONIU –… [305316]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

‘‘IULIU HAȚIEGANU’’ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

”[anonimizat]”

Îndrumător științific

Asis. dr. [anonimizat]: [anonimizat] – Ancuța

2017

Cuprins

Introducere

În zilele noastre zâmbetul și aspectul dinților au o [anonimizat], [anonimizat].

Se poate afirma faptul că până în prezent medicina dentară a [anonimizat] a [anonimizat]-se discuta despre o restaurare funcțională fără a se efectua și o reabilitare a [anonimizat].

Tehnologia computerizată exclude posibilitatea eșecului și a erorilor. [anonimizat], durabilitate, biocompatibilitate, în timp ce efectele și artificiile estetice de dinte natural sunt redate prin ceramica stratificată superficial. Cea mai optimă și favorabilă reabilitare a zonei frontale edentate care îndeplinește atât condițiile funcționale cât și cele fizionomice sunt cele agregate pe implanturi a [anonimizat] a adăuga rezistență substratul să fie unul reprezentat de oxidul de zirconiu. Avantajele acestor reabilitări se prezintă prin faptul că se elimină disconfortul lucrărilor mobile/mobilizabile, [anonimizat].

[anonimizat], fizionomică în condiții optime.

PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1

Considerații introductive

1.1. Definiție și caracteristici

Lucrările dentare se definesc ca fiind corpuri fizice care sunt realizate în laboratorul de tehnică dentară și care au rolul de a reface morfologia și funcția arcadelor dentare.[anonimizat], [anonimizat]-alveolare.

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat] a înlocui o [anonimizat] a reface morfologia și funcția acestui sistem. Structurile care sunt înlocuite sunt de natură dentară și osoasă ([anonimizat]).

Protezele dentare pot fi clasificate în două mari categorii:

[anonimizat], [anonimizat], onlay-uri, [anonimizat], puntea totală care necesită cimentarea pe stâlpi dentari. [anonimizat], neputând fi detașate în mod normal de către pacient. [anonimizat] [4]. Protezele fixe sunt acceptate relativ ușor de către pacienți deoarece oferă satisfacții deosebite atât pacientului cât și medicului. Acestea pot transforma o dentație inestetică și nefuncțională într-una plăcută, confortabilă și care restaurează morfologia și funcțiile alterate [2].

Protezele adjuncte, cele mobile sau mobilizabile, care pot fi și trebuie să fie detașate de către pacient din cavitatea orală pentru a fi igienizate. La rândul lor se împart în proteze parțiale reprezentate de protezele acrilice și cele scheletate care se mențin pe câmp cu ajutorul croșetelor sau a unor mijloace speciale de menținere, sprijin, stabilizare a forțelor fizice; și proteză totală, fiind o proteză mobilă destinată edentaților total care se menține cu adezivi, succiune și tonicitate musculară. Protezele adjuncte prezintă un caracter independent, autonom, având sprijin pe mucoasă și pe dinți putând fi detașate [4] .

Protezele unidentare sunt restaurări de diminesiuni mici care refac forma și funcția unei singure unități dentare și asigură protecția ei. Sunt realizate din metale, polimeri, mase ceramice, iar solidarizarea acestora la țesuturile dintelui sau la stâlpii implantelor se realizează mecanic prin fricțiune, șanțuri, pivoturi sau fixare prin cimentare, lipire, înșurubare [2] .

1.2. Clasificarea protezelor unidentare

1.2.1. Raportul cu țesuturile dentare dure

Inlay-urile (incrustațiile intrinseci/intratisulare) sunt plasate în cavități special preparate, înconjurate de țesuturi dure.

Onlay-urile sau coroanele de înveliș parțiale acoperă doar o parte din țesuturile dentare dure, lăsând suprafața vestibulară liberă.

Coroanele de înveliș totale, restaurări care acoperă toate suprafețele dentare și îi reface acestuia atât morfologia cât și funcția.

Coroanele de substituție se agregă la nivelul dinților cu rădăcina tratată endodontic, segmentul radicular fiind numit pivot.

1.2.2. Tehnologia de realizare prezintă numeroase procedee

turnare

ștanțare

ștanțare + lipire

frezare metal/ceramică prin tehnica CAD-CAM

galvanoformare

polimerizare

sinterizare -ardere [4]

electroeroziune

sonoeroziune

frezare prin copiere exclusiv mecanică [2] .

1.2.3. Aspectul estetic

nefizionomice

parțiale / semifizionomice – metalul nu este acoperit în totalitate

fizionomice – imită culoarea dinților naturali

1.2.4. Materialul utilizat

metal

polimeri

ceramică

combinații.

1.2.5. Indicațiile curativo-profilactice

Indicațiile curativo-profilactice se rezumă la respectarea unor aspecte importante precum protecția coroanelor dentare, restaurarea morfologiei și a funțiilor, agregarea protezelor parțiale fixe, agregarea protezelor scheletate, corectarea anomaliilor și imobilizarea dinților [4] .

Indicațiile protezelor sunt împărțite în scop didactic în două categorii și anume cele pentru dinții din regiunea frontală și cele pentru dinții din regiunea laterală. Pentru fiecare din cele două categorii primează rezolvarea unor probleme, de ordin estetic pentru regiunea frontală ori masticator pentru regiunea laterală.

Așadar, indicațiile pentru regiunea frontală sunt procesele carioase mari când tratementul prin obturații fizionomice nu mai este posibil, traumatisme, dinți devitali/friabili, discromii, mioliză, modificări de formă și poziție, dinți stâlpi pentru punți, dinți încorporați în șine de imobilizare [4].

1.3. Edentația parțială

Edentația parțială este o stare patologică, marcată de absența uneia sau mai multor unități dento-parodontale, de pe una sau de pe ambele arcade, din perioada posteruptivă a dinților. Starea de edentație se manifestă clinic prin apariția în cavitatea bucală a unor spații edentate, cunoscute și sub numele de breșe. Spațiul edentat poate fi sau nu delimitat bilateral de dinți [1].

Multitudinea de aspecte pe care le pot prezenta mijloacele de tratament ale edentației parțiale privind numărul dinților lipsă, topografia spațiilor edentate, a făcut necesară o clasificare a edentațiilor parțiale. Pentru ca un sistem de clasificare să fie acceptat, sunt anumite condiții necesar a fi îndeplinite:

să permită o vizualizare a formei de edentație parțială existentă;

să permită o diferențiere între protezele parțiale cu sprijin parodontal și cele cu sprijin mixt (dento-parodontal și muco-osos);

să servească drept ghid pentru tipul de “design” al viitoarei proteze;

să fie universal acceptată de majoritatea școlilor de stomatologie [2].

1.3.1. Factorii incriminanți în etiopatogenia edentației

Cauzele care duc la pierderea dinților sau care fac necesară extracția sunt numeroase.

Caria complicată;

Afecțiunile parodontale grave;

Abrazia accentuată;

Fracturi dentare la care linia de fractură trece prin treimea mijlocie radiculară sau are o orientare verticală și interesează atât coroana cât și rădăcina;

Dinții incluși în focare de fractură;

Iatrogenii;

Intervenții chirurgicale după diferite tumori;

Avulsii traumatice – accidente;

Neglijența pacientului față de tratamentul dentar [9].

1.3.2. Clasificarea edentațiilor după criteriul topografic

A. Clasificarea școlii bucureștene- propusă de Prof. Costa constă de fapt într-o sistematizare topografică a spațiilor edentate. Breșele situate distal pe arcadă, din zona premolar-molară sunt denumite în breșe terminale. În acest caz arcada este scurtată, breșa fiind mărginită de dinți doar mezial.

Spațiile edentate din zona premolar-molară care sunt mărginite atât mezial cât și distal de dinți sunt numite breșe laterale. În acest caz arcada este întreruptă.

Breșele care se situează în zona frontală (Ic, Il, C) se denumesc breșe frontale. Acestea sunt de asemenea mărginite de dinți atât mezial cât și distal.

Notarea se face utilizând inițialele spațiilor edentate (T,L,F), iar citirea edentației se face din dreapta la stânga (pacientului) și se precizează dacă edentația este mandibulară sau maxilară. De asemenea se specifică mereu linia mediană printr-o bară sau spunând ‘linie’.

Prof. Costa introduce și termenii de:

Edentația mixtă se caracterizează prin prezența pe aceeași arcadă atât a spațiilor edentate frontale, laterale cât și terminale.

Edentația întinsă se caracterizează prin absența dinților din două regiuni diferite învecinate (frontal și lateral)

Edentația subtotală apare atunci când pe arcadă rămân doar 2-4 dinți.

B. Clasificarea după Kennedy se bazează de asemenea pe criteriul topografic (topografia spațiului edentat față de dinții restanți) și împarte edentațiile în 4 subclase :

Edentația de clasa I = edentația bilaterală (bilaterală terminală), caracterizată prin faptul că există două breșe terminale, câte una pe fiecare hemiarcadă, mărginite numai mezial de dinți. Arcada apare scurtată bilateral xx54321 | 12345xx .

Edentația de clasa a II – a = edentație uniterminală (unilateral terminală); breșa este situată distal pe o hemiarcadă, fiind mărginită numai mezial de dinți. Hemiarcada respectivă este scurtată (arcadă scurtată unilateral) xxxxx321 | 12345678 .

Edentația de clasa a III – a = edentație intercalată laterală în care breșa este mărginită atât mezial cât și distal de dinți și este situată în zona premolar-molară. Arcada este întreruptă 8xxxx321 | 12345678 .

Edentația de clasa a IV – a = edentație intercalată frontală care se caracterizează printr-o breșă mărginită tot mezial și distal de dinți însă în zona frontală 87654xxx | xxx45678 .

Pentru că edentațiile sunt foarte variate și apar situații în practică în care avem breșe suplimentare față de cea care dă ordinul clasei, Kennedy a inventat subclase sau modificări. Acestea sunt numeroatate cu 1,2,3…, în funcție de numărul spațiilor edentate suplimentar, după stabilirea clasei de bază.

Clasa se bază va fi întotdeauna cea cu numărul cel mai mic, deci situată cel mai posterior. Din acest motiv clasa a IV – a nu poate avea subclase.

Când lipsește molarul al treilea, acesta nu se ia în considerare, în schimb când acesta este prezent și lipsește molarul al doilea se consideră edentație laterală, intercalată, clasa a III – a , prezența influențând terapia.

Topografia edentației este foarte importantă pentru că în funcție de aceasta se aleg atât elementele de agregare cât și corpul de puncte. Astfel în zona frontală se acordă o mai mare importanță esteticii (lucrările vor fi total sau parțial fizionomice), pe când în zona laterală primează rezistența la masticație (lucrările vor fi deci cel mai frecvent parțial fizionomice sau nefizionomice).

1.3.3. Clasificări care țin cont de întinderea spațiului edentat

Spre deosebire de clasificările anterioare, următoarea clasificare împarte spațiile edentate în funcție de întinderea acestora în:

Edentație redusă (1-2 dinți absenți)

Întinsă (3-4 dinți absenți)

Extinsă (edentație în zona laterală cât și frontală)

Subtotală (mai există 3-4 dinți pe arcada) [6].

CAPITOLUL 2

Sisteme integral ceramice

2.1. Aspecte generale privind sistemele integral ceramice

Sistemele integral ceramice s-au realizat pentru prima dată în anul 1980. Prin restaurare integral ceramică se înțelege acel tip de restaurare care se elaborează exclusiv din ceramică fără o infrastructură metalică [4,6,10]. Sistemele integral ceramice includ totalitatea tehnicilor și procedeelor clinice și de laborator prin care se realizează restaurări integral ceramice. Succesul sistemelor integral ceramice se datorează și progreselor în domeniul materialelor de fixare a acestor lucrări la preparația clinică prin apariția cimenturilor tip rășina ionomeră cu priză dublă , atât auto cât și fotopolimerizabile, care asigură o adeziune puternică la interfața smalț dentină- ceramică.

Cu ajutorul sistemelor integral ceramice se pot confecționa lucrări protetice cum ar fi: incrustații, coroane parțiale, fațete, coroane de înveliș, punți de amplitudine redusă, tije de transfixare, implante dentare. În cazul acestor sisteme se utilizează mase ceramice speciale diferite de cele folosite în sistemele metalo-ceramice cu proprietăți mecanice îmbunătățite, ceramici armate, aluminoase, cu oxid de zirconiu și altele [13, 14]. Lipsa suportului metalic oferă efecte estetice deosebite, biocompatibilitate excelentă, stabilitate chimică superioară, conductivitate termică, dar și o rezistență la flexiune inferioară lucrărilor metalo-ceramice. Acest obstacol a trebuit surmonat pentru ca lucrările integral ceramice să se poată impună pe piața stomatologică. Așadar în prezent tehnicile și masele ceramice au evoluat într-atât încât este destul de greu ca ele să fie cuprinse într-o clasificare unică [4].

2.1.1.Clasificarea sistemelor integral ceramice

În funcție de compoziția ceramicii există:

Ceramică feldspatică de prima generație (pentru placarea scheletelor metalice) și ceramică feldspatică de generație nouă cu conținut crescut de leucit (pentru sistemele integral ceramice).

Ceramică aluminoasă care conține peste 85% Al2O3 din care se realizează nuclee peste care se depun mase ceramice de placare.

Ceramică vitroasă (sticloasă) – vitroceramica alcatuită din cristale de tetrafluorsilicat sau apatite dispuse neregulat în masă.

În funcție de procedeul tehnic de obținere :

Sinterizarea pulberii ceramice pe modele refractare sau matrice de platină

Injectare la temperatură crescută sau scăzută a ceramicii

Turnare

Infiltrare cu sticlă a unor structuri poroase și sinterizare

Prelucrare mecanică a unor lingouri ceramice prefabricate.

În funcție de tehnologia de obținere se mai poate face o clasificare:

Sisteme aditive:

prin depunere succesivă de straturi

prin turnare

prin infiltrare și sinterizare

prin presare

Sisteme substractive

frezare computerizată

frezare mecanică [4].

electroeroziune [10,14].

2.2. Siteme aditive

Sistemele aditive diferă în funcție de tehnica de laborator. Amintim în continuare diferite procedee tehnice de obținere a lucrărilor integral ceramice

2.2.1. Tehnici prin depuneri successive de straturi

Sistemul Optec folosește bonturi realizate din mase refractare pe care se depun în straturi succesive ceramică sticloasă ca apoi fiind sinterizată. Cimentarea se face cu ajutorul cimenturilor adezive duale, după o gravare acidă prealabilă atât a feței interne a coroanei cât și a bontului.

2.2.2. Tehnici de turnare a ceramicii

Sistemul Cerapearl folosește o ceramică sticloasă pe bază de apatită. Pe modelele de gips de clasa a IV – a obținute pe baza amprentei in trei timpi, se pensulează un lac distanțator până la 1mm de limita preparației. Se modelează apoi pe model macheta în ceară a viitoarei coroane, care se pregătește pentru turnare. Ambalarea machetei se face în masa de ambalat pe bază de fosfați. Tiparul este preîncălzit și apoi încălzit pentru eliminarea cerii. Tiparul este apoi transferat într-un aparat special pentru turnarea ceramicii. Se depun granule de sticlă Cerapearl în creuzet, se topesc în vid și se toarnă în tipar. Deoarece structura astfel obținută nu are suficientă stabilitate, rezistență chimică și mecanică, se face ceramizarea structurii care consta în formarea de microcristale de apatită în masa amorfă a sticlei. Acest lucru se obține prin menținerea structurii timp de 15 minute la 750oC și creșterea temperaturii la 870oC, temperatură la care se menține timp de 60 de minute. Urmează dezambalarea, sablarea cu alumină, secționarea tijelor de turnare și verificarea adaptarii pe model. Deoarece lucrarea este foarte albă i se dau nuanțe asemănătoare cu a dinților naturali cu ajutorul unei sticle ce contine oxizi metalici. Dupa sinterizare se sablează fața internă a lucrarii 5 minute cu soluție specială și apoi se cimentează cu cimenturi glassionomere.

Sistemul Dicor se caracterizează prin obținerea unei cape din sticlă urmată de ceramizare și acoperire ceramică. Modelul trebuie realizat fie din rășini epoxi fie prin galvanosplastie. Pe model, până la 1mm de limita preparației se pensulează un lac distanțator care are rol și de neutralizare a culorii modelului. Macheta viitoarei lucrări este modelată în ceară cu morfologie, este pregătită pentru ambalare, ambalată și după eliminarea cerii se obține cavitatea tiparului. Turnarea este urmată de o răcire treptată, dezambalare, sablare cu alumină, secționarea tijei de turnare și apoi ceramizare. În urma ceramizării crește opacitatea coroanei, crește rezistența mecanică și îi scade rugozitatea. Ceramizarea se încheie cu o răcire lentă și este urmată de sablare cu Al2O3. Prelucarea tijelor se face cu freze diamantate, după care se verifică pe model inserția , punctele de contact proximale și ocluzale. Ceramica cu care este placată în continuare coroana are un coeficient de dilatare asemănător cu a sticlei ceramizate. Fiecare strat este sinterizat la 940oC, primul, mai opac împiedicând vizibilitatea prin transparența a sticlei ceramizate subadiacente. Colorarea se face cu culori speciale ce conțin oxizi metalici și apoi se face arderea de glanz. Cimentarea se face cu ciment oxifosfat de zinc sau cu rășini diacrilice.

2.2.3. Sisteme prin infiltrare și sinterizare

Sistemul Inceram are la bază principiul de obținere a unei cape ceramice care se infiltrează cu sticlă de aluminosilicat de lantan și apoi se depun straturi de ceramică clasică care se sinterizează. Există mai multe variante, în număr de patru:

InCeram Alumina (nucleu cu conținut crescut de Al2O3)

InCeram Zirconia (masa nucleului este foarte rezistentă și conține 30% oxid de zirconiu și 70% oxid de aluminiu)

InCeram Spinell (nucleu cu continut de Spinell, adică Mg,Al și O și se folosește numai în zona frontală deoarece este extrem de fizionomică, dar mai puțin rezistentă)

InCeram Celay (este de fapt un sistem substractiv care obține capa ceramică prin frezare mecanică și după infiltrarea acesteia cu aluminosilicat de lantan se face placarea ei pentru obținerea coloristicii și a morfologiei.

Pentru tehnica InCeram Alumina etapele tehnice sunt urmatoarele:

se ia o amprenta în trei timpi pe baza căreia se toarnă un model de arcadă integral, un model duplicat dintr-un gips special poros, duplicarea făcându-se cu ajutorul unui suport din siliconi de adiție.

se prepară suspensia de alumină prin amestecul pulberii cu apa distilată, pe masuța vibratorie, iar apoi soluția este întrodusă în aparatul US Vitasonic și un minut în vacuum.

amestecul omogenizat se pensulează pe model, în exces. Pasta trebuie să aibă consistență constantă pentru a nu se deshidrata. Dupa priză excesul este îndeprtat cu un bisturiu până la o grosime de 0,7 mm ocluzal și 0,5 mm pe fețele axiale. În acest moment structura este foarte fragilă.

sinterizarea nucleuului se face pe model în cuptorul InCeramat.

retușurile nucleului se fac cu ajutorul frezelor diamantate, la turație scăzută. În această etapă nucleul este fragil, cretos. Cu ajutorul unui lichid albastru se pot detecta eventualele fisuri în masa de alumină.

infiltrarea cu aluminosilicat de lantan se face prin depunerea nucleului pe o folie astfel încât soluția de infiltrare să nu pătrundă în interiorul nucleului. Sticla se infiltrează prin capilaritate în spațiul dintre particulele de oxid de aluminiu.

urmează regimul termic.

se îndepărtează excesul de sticlă cu freze diamantate.

sablare cu Al2O3

nucleul sablat se arde la 960OC, timp de 10 minute după depunerea prealabilă a urmatoarelor straturi: dentină opacă cu care se schițează morfologia; masa de dentină cu care se definitivează morfologia și care se depune ușor în exces și smalț care se depune incizal după îndepartarea dentinei din această treime.

InCeram Zirconia se obține practic parcugând aceleași etape cu unele diferențe în ceea ce privește regimul termic și compoziția pastei:

se obține modelul de lucru

se aplică lacul de spațiere

se duplică modelul din gips special Vita InCeram

se prepară pasta Vita Zirconia

se pensulează pe model obținând un nucleu

se sinterizează la 1000OC 2 ore și apoi la 1180OC 2 ore

se aplică sticla

sinterizarea de infiltrare după aplicarea sticlei

Sistemul InCeram Sprint folosește aceeași masă ceramică și același principiu de realizare ca și tehnica InCeram descrisă anterior, cu deosebirea că:

se poate aplica doar la proteze unitare, nu și pentru punți

se reduce timpul de sinterizare

se poate utiliza cuptorul clasic pentru metalo-ceramică, nu necesită achiziționarea cuptorului InCeramat specific pentru această tehnică.

2.2.4. Sisteme prin presare

A. Sistemul Cerestore utilizează o ceramică aluminoasă cu modificări volumetrice minime din care se face o capă pe care se depun straturi de ceramică felspatică.

modelul se realizează din rășini epoxi

modelul trebuie tratat termic timp de 2 ore la 160OC pentru a i se îmbunătăți stabilitatea volumetrică

secționarea modelului permite obținerea bonturilor mobile

depunerea straturilor adezive pe model este urmată de inca 10 minute de tratament termic al modelului la 160OC

se depune apoi o soluție separatoare pe model și apoi se ține modelul înca 5 minute la 160OC

se realizează pe model macheta din ceara și pregătirea pentru ambalare

ambalarea se face în cuvete speciale

tiparul este menținut 10 minute în apă la 100OC pentru eliminarea cerii

lingoul de ceramiă este atașat de tipar prin intermediul unei tije de Al2O3 și ansamblul se introduce în cuptorul de injectare

regimul termic prevede menținerea tiparului timp de 45 de minute la 160OC, apoi creșterea temperaturii la 850OC, menținerea 90 de minute la 850OC, creșterea temperaturii la 1100 OC. La 1100OC se menține tiparul 20 de minute pentru plastifierea ceramicii după care urmează injectarea ceramicii cu o presiune de 4 bar. Prin acest regim termic se produce o cristalizare controlată de suprafață care determină formarea unor nuclee tot mai mari dinspre suprafață spre profunzime.

dezambalarea este urmată de sablare și secționarea tijelor de turnare

pregătirea pentru placare se face prin colorare și apoi se depun straturi successive de dentină și smalț

Sistemul Empress a prevazut două tehnologii:

Empress 1 presupune obținerea unei cape monocrome de dimensiuni și morfologie identică cu coroana la care se adaugă pictură externă și apoi sinterizare.

Empress 2 presupune obținerea unui nucleu cu o grosime de peste 0,8 mm din sticlă de ceramică cu fluorapatită. Duritatea acestei ceramici este apropiată de cea a smalțului și estetica fiind mult mai bună decât la sistemul Empress classic. Proprietățile optice ale acestei ceramici sunt de asemenea asemanătoare smalțului. Nucleul se modelează din ceară pe model, apoi se aplică tijele de turnare, se ambalează, se elimină ceara din tipar,se plastifiază o pastilă de ceramică și se injectează în tipar. Placarea se face cu ceramică pe bază de fluorapatită.

2.3 .Sisteme substractive

Sistemele substractive permit obținerea unor proteze unitare sau chiar proteze parțiale fixe prin frezare într-un bloc ceramic. În funcție de modul în care se face frezarea se disting două mari categorii de sisteme: sistemele de frezare mecanică (Celay,Ceramatic) și sistemele de frezare computerizată (Cerec,Procera).

Sistemul Cerec (Ceramic Reconstruction) face parte din sistemele CAD-CAM (computer assisted design,computer assisted machining) produs de firma Sirona. Deoarece culoarea restaurației este una uniformă, după obținerea lucrării prin frezare, aceasta va fi pictată extern pentru a obține aspectul estetic dorit.

Sistemul Cerec prezintă un dispozitiv de achiziționare a datelor reprezentat de o cameră intraorală, un dispozitiv dependent de sarcină, care realizează conversia imaginii în format digital, o unitate centrală de procesare a datelor care stabilește designul viitoarei lucrări și un dispozitiv de frezare (cu unul – Cerec1 sau două motoare – Cerec2 ).

Un alt sitem asistat de computer este sistemul Cercon care utilizează ceramică cu structura TZP – oxid de zirconium tetragonal, obținută prin măcinarea ceramicii sub formă de pulbere presinterizată, în stare poroasă care este apoi sinterizată pentru creșterea densității și prin aceasta a rezistenței la flexiune.

Etapele tehnice sunt urmatoarele:

se realizează o amprentă pe baza căreia se obține modelul

macheta este modelată sub formă de capa pe model și apoi este fixată într-o rama specială care permite detașarea ulterioară

după detașarea machetei se citeste codul de bare al blocului ceramic

se fixează blocul ceramic în rama aparatului

se scanează macheta după fixarea ramei în aparat

urmează frezarea protezei unitare grosier și apoi de finețe conform datelor achiziționate prin scanarea machetei

se îndeprtează prin secționare de pe support. În această fază nucleul este foarte friabil. Proba pe model nu este posibilă atât din cauza rezistenței mecanice scăzute în această fază cât și datorită faptului că la frezare se ține cont de contracția în timpul sinterizării, astfel încât capa este largă și nu se potrivește pe modelul de lucru.

se fac corecturi fine cu micromotorul

se sinterizează nucleul în cuptorul Cercon

substructura sinterizată este extrem de dură, astfel încât eventualele zone de plusuri pot fi îndeprtate prin prelucrare mecanică cu freze diamantate

depunerea peste nucleu de straturi ceramice în vederea obținerii morfologiei

O alta variantă este scanarea modelului, fără a parcurge etapa de machetă. Computerul va crea un model virtual tridimensional pe care va reconstrui pas cu pas capa. Este evitată faza de modelare și de scanare a machetei și astfel se scurtează timpul de lucru. După stabilirea designului capei, se fixează ruloul ceramic pe aparat și începe frezarea. Odată încheiată această etapă urmează sinterizarea și apoi depunerea straturilor ceramice de placare.

Sistemul Celay presupune frezarea mecanică a unei piese integral ceramice dintr-un bloc cermic prin copierea unei machete din rășini acrilice cu ajutorul unui profilometru, urmând apoi ca pentru obținerea morfologiei și a volumului dinților naturali să se depună ceramica de placare. În timpul frezării se asociază pe rând freze, discuri de profile diferite, obținându-se astfel un nucleu din Al2O3. După infiltrarea acestui nucleu cu sticlă se plachează cu ceramică feldspatică. O altă variantă este obținerea nucleului din oxid de zirconium presinterizat. Acest sistem permite obținerea inlay-urilor, onlay-urilor, fațelor, dar și a punților de întindere mică. Datorită faptului că ceramica utilizată conține particule micronice , abrazia este foarte asemănătoare cu cea a smalțului. Densitatea ceramicii este crescută, porozitatea zero, iar tensiunile interne sunt practic nule [4].

CAPITOLUL 3

Proprietățile optice ale dinților

Se cunoaște faptul că una dintre cele mai pregnante proprietăți ale structurilor dentare este culoarea dentară și modificarea acesteia motivează adesea solicitarea tratamentelor stomatologice. Încercarea de a obține un aspect estetic ameliorat al arcadelor dentare prin intervenții variate în funcție de etiologia și localizarea discromiei este realitatea practicii cotidiene.

Precizăm încă de la început faptul că etapa de apreciere și alegere a culorii este o procedură deosebit de amplă, dintele fiind o entitate formată din straturi suprapuse de țesuturi cu proprietăți optice diferite care generează fenomene complexe în interacțiunea cu lumina incidentă. Astfel, într-o analiză de ansamblu, nu este suficient aprecierea parametrilor propriu – ziși ai culorii (nuanța,saturația,luminozitatea), ci trebuie avute în vedere și alte caracteristici proprii suprafeței dentare, smaltului și dentinei: transluciditatea, opalescenta, fluorescentă, strălucirea și textura suprafeței.

Culoarea dentară

Sistemul Munsell

Analiza în detaliu a culorii unui obiect presupune cunoașterea parametrilor care definesc noțiunea de culoare: nuanța,saturație,luminozitate.

Acești trei parametrii ai culorii au fost definiți de către Alfred Munsell care i-a reprezentat în spațiul cromatic ca un cilindru cu trei coordinate: o coordonată polară – nuanța și două coordonate cartesiene, liniare: axa orizontală a saturației și axa verticală a luminozității.

Nunța definește natura culorii respective, fiind dependentă de lungimea de undă dominantă a radiațiilor continuate în fascicolul luminos. Prin nuanță sunt deosebite între ele culorile de bază: roșu,portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet (ROGVAIV).

Saturația (intensitatea): reprezintă gradul de puritate al culorii respective, fiind determinat de conținutul acesteia în pigment cromatic. Este proprietatea care diferențiază o culoare palidă – nesaturată– de o culoare intens pigmentată, pură –saturată–. În spațiul culorilor, culorile palide cu tentă mai cenușie, sunt localizate spre axul central, în timp ce culorile săturate sunt localizate spre periferie.

Luminozitatea reprezintă cantitatea de lumină reflectată de o anumită suprafață. Spre deosebire de parametrii anteriori, luminozitatea este o proprietate acromatică determinată de cantitatea de energie luminoasă reflectată. Luminozitatea a fost definită ca și o noțiune ce exprimă calitatea nuanței de gri din structura culorii respective (pe o scală alb-negru) sau prin cantitatea de ‘alb’ continuată într-o culoare. Prin luminozitate pot fi diferențiate între ele culorile deschise (cu luminozitate mare), de cele închise (cu luminozitate redusă).

În sistemul Munsell, luminozitatea este reprezentată pe vertical, astfel încât spre extremitatea superioară sunt situate luminozitățile mari, iar spre extremitatea interioară valorile reduse ale luminozității.

Luminozitatea este singura dintre cele trei caracteristici ale culorii care poate exista independent. Astfel, o imagine colorată – caracterizată prin toți cei trei parametrii ai culorii = poate fi transformată într-o imagine alb – negru – caracterizată numai prin luminozitate. Adesea, termenul de luminozitate este considerat similar cu cel de strălucire.Luminozitatea unui obiect variază invers proporțional cu saturația – deci, în cazul dinților care au erupt recent, saturația este redusă și luminozitatea este crescută, în timp, datorită pigmenților structurilor dentare, saturația culorii de bază se accentuează, iar luminozitatea scade.

În determinarea culorii, luminozitatea este cea mai importantă proprietate. Din combinarea acestor trei caracteristici ale culorii se pot obține, teoretic peste 10000 de variante cromatice dintre care ochiul uman poate percepe 160 de nuanțe.

Alți parametri optici

Transluciditatea reprezintă caracteristica unui obiect de a permite trecerea unei părți a radiației luminoase incidente prin grosimea sa (restul luminii este absorbită ori dispersată). În cazul structurilor dentare, smalțul dentar are o transluciditate de aproape două ori mai mare decât cea a dentine. Transluciditatea variază invers proporțional cu luminozitatea – deci cu cât transluciditatea este mai mare, cantitatea de lumină reflectată este mai redusă și, implicit, se reduce luminozitatea de ansamblu. Transluciditatea crește o dată cu înaintarea în vârstă, atât la nivelul smalțului cât și la nivelul dentinei. Transluciditatea se va aprecia atât din punct de vedere al localizării (cel mai frecvent incizal și proximal, dar există și o strălucire de ansamblu a suprafeței vestibulare), cât și din punct de vedere a nuanței asociate acesteia (albastru, gri,galben,violet,portocaliu).

Opalescența este o proprietate optică determinată de prezența, în structura smalțului, a cristalelor de hidroxiapatită. Datorită acestui efect, anumite zone ale dintelui, mai ales marginea incizală, apare albăstruie în lumina reflectată și galben-portocalie în lumina transmisă. Această proprietate determină efectul de ‘halou’ al marginii incizale care constă în delimitarea extremității incizale de o linie albicioasă.

Fluorescența reprezintă capacitatea structurilor dentare de a absorbi radiațiile ultraviolet din spectrul incident și de a le transforma în radiații cu lungime de undă cuprinsă 400-500 nm, în cadrul spectrului vizibil (corespunzător culorii albastre). Structurile dentare dure, atât smalțul cât mai ales dentina prezintă proprietatea de fluorescență.

Analiza culorii în medicina dentară

Analiza culorii dentare este o etapă ce însoțește o gamă largă de tratamente stomatologice: tratamente chimice ale discromiilor dentare precum și toate restaurările realizate din materiale care reproduc calitățile cromatice ale substanței dentare.

Astfel, procesul de replicare al culorii, atunci când sunt utilizate materiale fizionomice, cuprinde două etape:

– o etapă de selecție a culorii,

-o etapă de transmitere și duplicare a culorii, în timpul realizării prin metode directe sau indirecte.

Selecția culorii poate fi realizată prin două clase de metode:

-subiective, ce implică analiza vizuală prin comparația unității dentare respective cu eșantioane de chei de culori.

-obiective, prin metode instrumentale care funcționează după diferite principii: spectrofotometre, colorimetre, analiza computerizată a imaginii preluată prin tehnica digitală.

Metode de apreciere a culorii

Sunt utilizate în mod curent. Acestea constau în compararea unității dentare cu eșantioanele unor standarde de culoare, denumite și chei de culori. Există mai multe tipuri de chei de culori, introduse pe piață de firmele producătoare de materiale restaurative (ceramică dentare ori rășini compozite). Principiile de utilizare ale acestor chei de culori sunt diferite.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cheile de culori se referă la:

acoperire cât mai mare a spațiului culorilor dentare de către eșantioanele cuprinse în cheie

distribuția cât mai uniformă precum și aranjamentul logic al eșantioanelor în cadrul acestui spațiu

posibilitatea de potrivire a culorii eșantioanelor cu culorile dinților naturali

uniformitatea eșantioanelor de același fel aparținând unor chei diferite

corespondența între parametrii de culoare ai eșantioanelor din chei și materialele restaurative cu același cod.

În realitate, numeroase studii indică o lipsă de corespondență între spectrul culorilor dentare și cel al eșantioanelor a numeroase chei de culori disponibile pe piață. Prin lipsa de distribuție uniformă a eșantioanelor în spațiul culorilor, unele culori dentare pot fi selecționate și reproduse cu acuratețe mai mare, în timp ce altele vor genera erori grosiere în alegere.Deși nu este posibil ca printr-un număr limitat de eșantioane pe care îl are o cheie de culori, aceasta să reprezinte integral varietatea valorilor spectrale ale culorii dinților naturali, este necesar că diferențele între eșantioane și dinți să fie cât mai mici.

Astfel, în caracterizarea unei chei de culori, un parametru important este eroarea de acoperire spectrală, aceasta se definește ca valoarea medie a diferențelor minime dintre parametrii de culoare ai elementelor unui set (eșantioanele cheii de culori) și fiecare dintre elementele altui set (dinții umani).

În conceperea unei chei de culori, se urmărește ca valoarea erorii de acoperire spectrală să fie cât mai redusă, sub linia clinic acceptabilă, astfel că diferența între unitățile dentare și eșantioanele respective cele mai apropiate să se încadreze în valorile clinic acceptabile.

La ora actuală există mai multe tipuri de chei de culori, ce diferă din punct de vedere al modului de organizare a eșantioanelor. Astfel,există chei de culori a căror parametru principal responsabil de codificarea eșantioanelor este nuanța (cheile clasice) și chei în care gruparea eșantioanelor pornește de la caracteristicile de luminozitate (cheile 3D).

Cheile de culori clasice

Acestea au eșantioane organizate în grupuri în funcție de nuanța lor. Utilizarea acestor chei presupune aprecierea globală a culorii dentare; în acest caz toti cei trei parametrii ai culorii sunt apreciați în cadrul aceleași etape.

Cea mai cunoscută și utilizată cheie de culori din această categorie este cheia Vitapan Classical. Această cheie are eșantioanele grupate în patru clase de nuanță :

A (A1,A2,A3, A3,5 , A4 – nuanțele brun-roșcate)

B (B1,B2,B3,B4 – nuanțele galben-portocalii)

C (C1,C2,C3,C4 – nuanțele cenușiu-verzui)

D (D2,D3,D4 – nuanțele gri-roșcate)

Gradele de saturație sunt aranjate în ordine crescătoare.Luminozitatea se reduce dinspre eșantioanele cu număr mic spre cele cu număr mare, așadar variază invers proporțional cu saturația.

Ordonarea eșantioanelor după valorile descrescătoare ale luminozității:

B1-A1-B2-D2-A2-C1-C2-D4-A3-D3-B3-A3,5-B4-C3-A4-C4.

Limitele cheii Vitapan Classical constau în primul rând în alegerea culorii pe criteriul de nuanță și saturație, rolul luminozității fiind mai redus. Eșantioanele nu acoperă în mod uniform spectrul culorilor dentare, iar eroarea de acoperire spectrală este mai mare decât limita clinic acceptabilă.

Cheia Vitapan 3D Master

Un fost imaginat un standard de culoare mai complex, având la bază principiul analizei culorii în funcție de cei trei parametrii care au fost prezentați mai sus, rolul principal avându-l luminozitatea.

Sistemul prezentat conține șase grupuri de eșantioane, dintre care unul este pentru dinții albiți, diferând între ele prin gradul de luminozitate. În cadrul fiecărui grup, eșantioanele au aceeași luminozitate, fiind doar variații ale saturației (pe vertical) și ale nuanței (pe orizontal).

Așadar primul parametru care va fi ales este luminozitatea, apoi se trece la alegerea saturației culorii, în acest scop se va utiliza șirul central (M). Ultimul parametru ales este nuanța, utilizându-se coloanele din stânga(L) și dreapta(R).

Acest sistem aduce avantajul unei fidele concordante în aprecierea culorii, prin precizarea pe rând, a tuturor celor trei parametri: luminozitate, saturație, nuanța; asigură o acoperire mai largă a spațiului culorii dentare, iar distribuția eșantioanelor în cadrul acestui spațiu este mai uniformă decât în cazul cheii Vitapan Classical [5].

CAPITOLUL 4

Ceramica de placare

Scurt istoric:

CERAMICA este primul material creat de către om în jurul anului 2697 i.n.HR. Masele ceramice au început să constituie o alternativă pentru realizarea unor substituienți dentari, aceștia realizându-se exclusiv din oase, fildeș, dinți de animale, produse vegetale. Inițiatorul acestor cercetări în domeniul ceramicii, a fost un farmacist din Saint-Germain, Duchateau (1774), descoperirea lui este preluată de Dubois de Chement care pune la punct această metodă și o comunică Academiei de Științe din Paris. Ca urmare a înregistrării ei, Dubois este considerat deschizătorul de drumuri în realizarea dinților de porțelan [10].

Compoziția maselor ceramice

Constituienții de bază a maselor ceramice utilizate în stomatologie cât și a maselor ceramice industriale sunt: caolinul, feldspatul, cuarțul care se folosesc în proporții diferite în vederea obținerii anumitor tipuri de porțelan . Pe lângă aceste materiale de bază, în componența ceramicii dentare se mai adaugă o serie de alte substanțe ca : fondanți, oxizi metalici, agenți adiționali etc .

Caolinul

Caolinul ca materie primă în ceramică este folosit pentru a da plasticitate materialului în fazele inițiale de lucru. După J. SKINER caolinul este adăugat porțelanului ca un liant și reacționează cu fluxul printr-o reacție pirochimică, ce se produce în timpul arderii și asigură rigiditatea produsului. Din păcate toți autorii îl consideră un puternic opacifiant, de aceea este folosit în proporție din ce în ce mai mică în compoziția porțelanului dentar . .

Cuarțul

Pentru porțelanuri dentare el trebuie să fie cât mai pur, pentru a evita colorarea produsului ars. Proprietatea cuarțului este aceea de a da masei ceramice rezistență, contribuie la transluciditate și menține forma în timpul arderii datorită temperaturii de fuziune foarte înaltă 17000 C.

Feldspatul

Feldspații sunt considerați cei mai răspândiți silicați din scoarța pământului. Pentru masele ceramice prezintă importanță feldspații ortoclazi care se găsesc rar în stare pură ei apar sub formă de cristale de amestec. Feldspatul constituie componentul principal al porțelanurilor dentare, iar proporția feldspatului față de celelalte ingrediente face ca aceste mase ceramice să difere mult față de porțelanurile industriale. Feldspatul este acela care dă porțelanului dentar transluciditate.

Alte substanțe ce intră în compoziția porțelanului :

Agenții de flux, care au ca scop scăderea temperaturii de ardere și scăderea coeficientului de expansiune. (ex .silicatul de litiu sau de potasiu )

Fondanții folosiți, ca boraxul, oxidul de plumb, carbonatul de sodiu, carbonatul de potasiu, au scopul de a scade temperatura de ardere sub 800C.

Oxizii metalici – cu ajutorul lor se realizează gama de culori a porțelanurilor dentare [10,11,12] .

VITA VM 9

Este o ceramică feldspatică de înaltă clasă, extrem de estetică, care este perfect adaptată la valoarea CTE a scheletelor de zirconium,indiferent dacă este alb,colorat sau translucid. În plus aceasta se poate utiliza și pentru individualizarea restaurărilor realizate din granule de ceramică de tip VITABLOCS MARK II și VITA PM9.

Principalele componenete ale ceramicii VITA VM9 sunt materialele de potasiu de calitate pură, care oferă efecte strălucitoare, precum proprietăți fizice optime, cum ar fi valori extreme ale rezistenței la încovoiere.

Datorită suprafeței sale omogene și compacte,VITA VM9 sprijină măcinarea și polizarea deosebită, în special în situ. Acest lucru are ca rezultat suprafețe netede și foarte compacte. Acumularea plăcii pe suprafața ceramică este redusă semnificativ, susținând pacientul în îngrijirea restaurării sale de înaltă calitate [7].

Într-un studiu efectuat de McLaren (UCLA School of Dentistry, UCLA Center for Esthetic Dentistry, Los Angeles, CĂ) și Giordano (Goldman School of Dental Medicine, Universitatea din Boston,MĂ), VITA VM9 a dovedit un comportament la abraziune similar cu cel al smaltului natural [8].

Caracteristici și avantaje:

efecte naturale, dinamică ușoară și proprietăți fizice optime datorită structurii fine

excelentă lipire pentru rezultatele fiabile și success pe termen lung

contracție minimă pentru o ardere exactă

caracteristici excelente de modelare pentru o aplicare rapidă și precisă

gama completă de materiale suplimentare pentru efecte foto-optice excelente

poate f invidualizat folosind VITA AKZENT Plus și VITA INTERNO

disponibil în nuanțe VITA 3D-Master și VITA Classical A1-D4.

Trusa VITA VM9 Basic Kit este o trusă fundamentală pentru stratificarea de bază. Trusa conține:

Tabel.

La ceramica dentară rezultatul arderii depinde în mare măsură de procedura de ardere individuală folosită. Tipul cuptorului, poziția senzorului de temperatură, suporturile de ardere, precum și de mărimea lucrării în timpul ciclului de ardere, sunt factori cheie pentru restaurarea finală. Utilizatorul trebuie să considere aceste informații doar că valori de referință. În cazul în care calitatea suprafeței, gradul de transparență sau de strălucire nu corespund rezultatului obținut în condiții optime, programul de ardere trebuie ajustat în mod corespunzător.

Tabel arderi:

Tabel.

Explicarea parametrilor de ardere:

Preuscare oC Temperatura de pornire

Timpul de preîncălzire în minute, timp închidere

Timpul de încălzire în minute

Rata creșterii temperaturii în grade Celsius pe minut

Temp. aprox. oC Temperatura finală

Timp de menținere la temperature finala

Răcire îndelungată

Vac. min. Timp de menținere vacuum în minute [7].

PARTE SPECIALĂ

Capitolul 5

Etapele tehnice de realizarea a unei restaurări integral ceramice pe substructură de oxid de zirconiu

5.1 Cazul studiat

În acest caz se prezintă restaurarea a trei edentații atât maxilare cât și mandibulare, în zona frontală și laterală la un pacient de sex masculin de vârsta a doua. Pentru a ne familiariza cu acest caz, clasificarea edentațiilor după Kennedy ne va ajuta să avem o imagine asupra a ceea ce urmează.

Edentație uniterminală maxilară clasa a 2-a Kennedy cu 2 modificări x x x 4 3 2 x | x x 3 x 5 6 7

Edentație uniterminală mandibulară clasa a 2-a Kennedy cu 2 modificări x 6 5 4 3 x x | x x 3 4 x 6 7

Restaurarea dinților lipsă s-a realizat prin tehnica implantării, înserarea unor implante și realizarea lucrării fixe din zirconiu, fixată prin cementare.

5.2 Amprenta

Prima etapă de realizare începe în momentul în care în laborator ajunge în cel mai scurt timp de la medic, amprenta care este luată cu siliconi de adiție. Amprenta trece prin stadiile de verificare, urmărind următoarele aspecte:

– Integritatea amprentei.

– Să nu prezinte incluziuni de aer.

– Suprafața acesteia să redea corect detaliile câmpului protetic.

– Să nu prezinte porțiuni dezlipite de portamprentă.

Amprenta se spală de urme de salivă și sânge, după care se dezinfectează prin imersarea acesteia 5 minute în soluție cu spectru larg de actiune biocidă. Ca dezinfectant se folosește Klintensiv.

Fig.

După ce amprenta s-a dezinfectat conform instrucțiunilor primite de la producător urmează poziționarea analoagelor la nivelul dispozitivelor de transfer de la nivelul amprentei . Fig.

Pentru a imita gingia pacientului din jurul lucrărilor și pentru a putea avea o imagine directă asupra zonei de închidere marginală se va aplica silicounul Gingi Fast cu un pistol special.

Fig.

5.3 Realizarea modelului

5.3.1. Turnarea modelului

În această etapă se va folosi gips extradur de clasă a IV – a în combinație cu apă care va fi malaxat cu ajutorul aparatului Vacuum malaxor. Pasta obținută de consistență fluidă s-a turnat în amprenta uscată prealabil în cantități mici în cele mai înalte zone ale amprentei, cu ajutorul unui instrument subțire și a măsuței vibratorii,sub vibrare continuă pentru a evita incluziunile de aer, iar apoi s-a folosit o spatulă de dimensiuni mai mari pentru turnarea restului gipsului. Se vor realiza retenții din gips pentru o retenție mai bună față de gipsul pentru soclu.

Fig. Fig.

Fig.

5.3.2 Inserarea pinilor

În momentul în care gipsul a făcut o ușoară priză, lucru observat prin dispariția luciului. Metoda folosită la acest caz a fost metoda manuală de inserție e pinilor deoarece se dorește doar mobilizarea dinților restanți care nu interferează cu restaurarea protetică și din motivul de a trece peste anumite etape care lungesc procesul de realizare a restaurării. Fig.

Se va acorda o atenție sporită în momentul în care se inseră pinii, aceștia se vor fixa exact în locul în care a fost marcat prealabil pe amprentă cu un marker și se va respecta principiul în care aceștia trebuie sa fie paraleli pentru o inserție/dezinserție facilă.

Fig.

5.3.3 Soclul modelului

Înainte de a pregăti gipsul de clasa a III –a pentru soclu se va realiza o pregătire a modelului care constă în realizarea retențiilor negative pentru ca bonturile sa aibă o poziție fixă și izolarea acestuia ca mai apoi cand se vor mobiliza bonturile acestea să se poată detașa. Izolarea se face un izolator solubil în apă, gips-gips pe bază de fertisol, în două straturi.

Fig.

Urmează prepararea pastei de gips prin spatulare energică timp de un minut, iar apoi turnarea amestecului în conforatoarele pentru socluri. Amprenta cu modelul se răstoarnă peste gips și se realizează o ușoară presiune până în momentul în care modelul este paralel cu masa.

Se așteaptă priza completă a gipsului conform timpului precizat de producător, după care se demulează, atât conforatorul soclului cât și amprenta prin tracțiuni ușoare.

Modelele sunt curățate, spălate și soclate cu ajutorul soclatorului.

Fig.

5.3.4 Moblizarea bonturilor

După soclarea modelelor și uscarea acestora, urmează etapa de obținere a bonturilor mobile prin secționarea modelului mezial si distal de breșele care urmează a fi protezate. Având în vedere faptul că anterior realizării soclului, modelul a fost izolat, detașarea bonturilor se realizează cu ușurință. Secționarea se realizează cu ajutorul fierăstrăului de mână.

Fig.

5.4 Montarea în articulator

Elementul primordial necesar acestei etape este articulatorul, cel folosit pentru realizarea acestei lucrări este unul semiadaptabil, Bio-Art.

Modelele fixate potrivit amprentei de ocluzie s-au solidarizat cu ajutorul unui elastic. După obținerea gipsului de consitență smântânoasă (gips normal), urmează gipsarea modelelor, aplicându-se gips pe brațul și modelul inferior și se va urmări ca planul ocluzal să corespundă cu jumătatea înălțimii dintre cele două brațe și să fie paralel cu masa, iar punctul interincisiv să corespundă cu indexul interincisiv. După priza gipsului se va adăuga gips pe modelul superior si se va închide articulatorul, excesul de gips îndepărtându-se. Complexul model-articulator a urmat a fi spălat la steamer.

Fig.

5.5. Abutmentul

Abutmenturile folosite sunt de tip Mis cu angulație de 0° și 15° în funcție de situația clinică. Acestea fac legătură între implant și coroana dentară fizionmică și se fixează la nivelul implantului printr-un șurub de titan cu o cheie dinamometrică, devenind așadar viitorul suport al dintelui artificial.

Fig.

Restaurarea protetică s-a realizat pe bonturi protetice care au fost înșurubate la nivelul analoagelor de implant. Bonturile folosite de 0° și 15° s-au poziționat astfel încât să corecteze angulația de implantare. Acestea se vor ajusta în înălțime, se vor verifica spațiile în toate direcțiile vestibular, oral, mezial, distal și se vor prepara marginile, bontul, pragul și limita adică până unde va fi capa de zirconiu. Acestă limită se realizează la nivel cu gingia pentru a fi mascată joncțiunea dintre capă și bont.

Fig.

5.6. Realizarea substructurii de oxid de zirconiu

Pentru această etapă se va recurge la ajutorul aparaturii sofisticate, de înaltă precizie și anume CAD-CAM –ul (computer aided design – computer aided manufacturing), zirconiul fiind un material care se prelucreaza exclusiv prin frezarea computerizată.

Fig.

5.6.1. Deschiderea programului

Fig.

În momentul în care se deschide programul, Exocad-ul, se vor introduce datele referitoare la pacient, viitoarea lucrare protetică,

arcada cu bonturile preparate împreună cu dinții vecini edentației cât și materialul din care va fi realizată restaurarea și anume Zirconiul. În cazul de față s-au ales dinții 1.1-2.1-2.2, 4.2-4.1-3.1-3.2 și 3.5.

Verde – bonturile selectate.

Galben – dinții vecini reasturării.

Roșu – introducerea unui dinte în plus față de bonturile selectate.

Fig.

5.6.2. Scanarea modelului

Pentru o scanare eficientă se vor respecta următoarele condiții:

modelul trebuie să fie cu bonturi mobile

pragul să fie complet vizibil

modelul trebuie trimis cu o ocluzie în silicon luată în articulator;

bonturile să nu fie date cu lac distanțator;

în cazul în care există lipsuri de material să fie reconstituite din ceară.

Având în vedere că viitoarea restaurare se va realiza pe bonturi metalice, abutment-uri, pentru a evita ca suprafețele lucioase să reflexteze raza laserului și să apară gaură în scanare, modelul va fi dat cu spray de scanare.

Fig. Fig.

Fig. Fig.

Modelul s-a fixat în scanner pe măsuță și s-a început scanarea, realizându-se o poză 3D a modelului cu ajutorul software-ului de scanare 3D. Când s-au scanat toate zonele de interes, software-ul a calculat automat poziția fiecărui element în parte. Aceleași etape se urmează și pentru celălalt model. Urmează etapa de scanare a mușcăturii, aceasta poziționându-se deasupra modelului de lucru fixat pe măsuța scanerului. Se trece apoi la proiectarea viitoarei piese protetice.

5.6.3. Design-ul computerizat al substructurii din oxid de zirconiu

Proiectarea viitoarei piese protetice începe cu delimitarea liniei marginale (limitele marginale), stabilirea axului de inserție, se delimitează care este zona vestibulară și zona orală a modelului, spațiul pe care îl va ocupa cimentul dentar și limitele coletului. În cazul în care software-ul nu delimitează corect coletul există posibilitatea corectării manuale.

Fig.

Tot în acestă etapă se va stabili și grosimea capelor de zirconiu, 0,4 mm, dar în concordanță cu topografia restaurării. Programul ne va avertiza în cazul în care grosimea capelor nu este una potrivită, pentru a evita eventualele fisuri. Se va alege axul de inserție al lucrării, modificând poziția săgeții în așa măsură încât să fie cât mai puține zone retentive sau chiar lipsa lor. Se vor alege după forma și dimensiunea conectorilor, s-au ales conectori de dimensiuni mai mari prin prisma faptului că distanța cervico – ocluzală este mărită din cauza lipsei crescute de substanță. Computerul realizează o prefigurare a viitoarei lucrări protetice, după care prin reducere , pentru ca stratul fizionomic să fie unul uniform, se ajunge la forma scheletului.

Softul prezintă o funcție prin care se transparentizează lucrarea pentru a se putea observa poziția exactă a acesteia în concordanță cu bonturile protetice.

După ce s-a finalizat design-ul pe calculator vor fi atașate tijele de susținere și se introduce discul de zirconiu, discul folosit este de la firma AGC New Dent, CORiTEC Zr Disc 98 mm și datele sunt transmise mașinii de frezat.

5.6.4 Frezarea

Mașina de frezat va realiza frezarea discului de zirconiu conform informațiilor primite de la computer. Se folosesc freze speciale cu o exactitate mare.

5.6.5 Aplicarea pigmentului și sinterizarea scheletului

După ce s-a finalizat frezarea s-au secționat tijele și s-a îndepărtat scheletul din discul de zirconiu, apoi s-au finisat pragurile rezultate în urma secționării tijelor. Scheletul s-a igienizat cu soluții care nu au în componență ulei și s-a uscat complet înainte de colorare pentru a se evita colorarea accidentală.

Pentru colorare s-a selectat lichidul potrivit cu nuanța dinților naturali ai pacientului, în acest caz s-a folosit A2, aplicarea pgmentului se face atât în interior cât și exterior. Scheletul se așează pe suportul de sinterizare, în prima fază se realizează uscarea pentru aproximativ 2 ore, iar apoi urmează sinterizarea pentru 9 ore la temperatura de 1400oC. După răcire scheletul se finisează. În urma sinterizării, oxidul de zirconiu suferă o contracție de aproximativ 20% , iar duritatea lucrărilor de zirconiu crește foarte mult, depășind-o pe cea a metalului.

5.7 Depunerea straturilor de ceramică

Ceramica folosită a fost de la firma VITA de tip VM9, culoarea 2M2 care vine sub formă de pulbere și care s-a amestecat împreună cu lichidul de modelat.

5.7.1 Prima ardere

În această etapă se va aplica cu ajutorul pensulei din păr natural, Smile Line, un strat de base dentine 2M2 ,fără morfologie, peste care s-a modelat anatomia dinților la volum final cu transpa dentine 2M2. Din cauza resorbției și a lipsei de substanță a fost necesară folosirea ceramicii roz, gingiva G4. Prin contracția ceramicii la sinterizare se va obține spațiul necesar pentru aplicarea următorului strat. Pentru sinterizarea ceramicii s-a folosit un cuptor Dentsply Multimat cu o temperatură de 910oC cu vacuum.

Lucrarea după sinterizare și răcire se va prelucra cu freze diamantate fine, evidențiind muchii, creste, lobi și se elimină luciul.

.

5.7.2 A doua ardere

Pentru cel de al doilea strat s-a folosit enamel care are proprietatea de a reflecta lumina și oferă luminozitate și naturalețe deosebită dinților. Această ardere s-a realizat la temperatura de 900oC. După ce programul de ardere s-a finalizat , lucrarea, după răcire, se verifică pe model și se prelucrează la micro-motor cu freze diamantate și pietre, special pentru ceramică, de diferite durități. Se începe cu freze mai dure, după care se trece la freze de finisare.

Lucrarea s-a verificat și adaptat folosind hârtia de articulație mezial, distal și ocluzal.

După ce ne-am asigurat că lucrările au punctele de contact adaptate, mezial și distal și nu înalță ocluzia, se trece la finisarea și texturarea lucrării.

5.7.2 Glazurarea

Acest strat constă în depunerea unei pelicule de masă transparentă pestre straturile anterioare sinterizate cu rolul de a împiedica absorția fluidelor din mediul bucal, pentru a se obține un luciu cât mai aproape de cel al dinților naturali și pentru autocurățire. Se pot realiza artificii de culoare pentru un aspect cât mai natural, s-a folosit nuanțe albăstrui pentru marginea incizală, nuanțe cafenii pentru colet și gri pentru anumite creste. Această etapă s-a realizat cu ajutorul trusei VITA AKZENT, necesară pentru reproducerea efectelor de pe suprafața dintelui.

.

Pulberea de glazurare se amestecă cu soluția lichidă specială, același lucru se realizează și cu efectele de culoare, care sunt aplicate pe întreaga suprafață a lucrării în straturi subțiri și uniforme pentru a pune în valoare texturarea personalizată și pentru a obține un luciu cât mai natural cu cel al dinților naturali.

Aspectul final al lucrării pe model în articulatorul BioArt

CONCLUZII

Scopul pacienților cu care se prezintă în cabinetele de medicină dentară în zilele noastre este acela de a ieși pe ușa cabinetului cu un zâmbet hollywoodian. Rolul echipei medic-tehnician în această problemă este acela de a convinge pacientul, de a-i explica că un zâmbet natural care se află în balanță cu principiul funcțional, este un zâmbet sănătos și de durată.

Spre bucuria pacienților tehnologia a avansat exploziv și o va face în continuare, tehnologia computerizată minimalizând rata de eșec. Această evoluție nu va închide niciodată porțile tehnicianului spre arta acestei profesii, orice computer/mașinărie va avea nevoie de o persoană care să individualizeze standardul și orice restaurare protetică va avea nevoie de o pictură externă unică.

Sistemul CAD-CAM (computer aided design and computer aided manufacturing) reprezintă unul dintre cele mai importante și eficiente salturi făcute de medicina dentară până în prezent, acest sistem fiind întruchiparea preciziei și acurateții în domeniul lucrărilor dentare. Cu această ocazie dispunem de un nou tip de material, un material folosibil exclusiv prin tehnica frezării computerizate, un material estetic cu calități îmbunătățite fată de aliajele metalice.

Zirconiul ne prezintă următoarele avantaje:

rezistență absolută la coroziune, reacțiile gingivale, lizereul sau gustul metalic vor fi evitate;

inerție din punct de vedere termic, nu conduce căldura scăzându-se astfel riscul de a provoca pulpite;

transluciditate asemănătoare dinților naturali, datorită absenței substratului metalic;

greutate scăzută ceea ce duce la o adaptare a pacientului cu noile lucrări mult mai rapidă;

se exclud etapele realizării componentei metalice;

Introducerea tehnologiei în această ramură a medicinii dentare vine cu un impact pozitiv asupra calității restaurărilor dentare, gradului de satisfacție al pacientului, eliminării unor etape și ușurarea muncii tehnicianului dentar.

Colaborarea medic-pacient-tehnician dentar are o valoare foarte importantă pentru realizarea tuturor cerințelor impuse de fiecare membru în parte, pentru un rezultat de calitate, de durată și mai ales pentru mulțumirea pacientului.

Pacientul a fost mulțumit de rezultatul lucrării finale.

BIBLIOGRAFIE

1. BRATU D., ANTONIE S. Restaurarea edentațiilor parțiale prin proteze mobilizabile, Ed. medicală București, 2008. Pag. 34-49.

2. Bratu D, Nussbaum R. Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Editura Signata: Timișoara, 2001;

3. LASCU L. Proteza parțială mobilizabilă scheletată, Examinarea pacientului edentat parțial, Elemente structurale ale protezei parțiale mobilizabile scheletate, Ed Medicală Universitară "Iuliu Hatieganu" Cluj Napoca, 2006.

4. .Baciu S., Alb C, Alb F., Manole M. “Tehnologia protezelor unidentare” ,Cluj-Napoca : Editura Alma Mater; 2007.

5. Dudea D. Noțiuni de examinare în estetica dento-facială Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2010

6. BORZEA D., SORANA BACIU, DIANA DUDEA – Proteza parțială fixă, Editura Medicală “Iuliu Hațieganu “, Cluj-Napoca 2002,

7. https://www.vita-zahnfabrik.com/en/VITAVM9-30433,27568.html

8.E.A McLaren, DDS; R.A. Giordano II, DMD DMedSc “Zirconia Based Ceramics: Material Properties, Esthetics and Layering Tehnique of a new Veneering Porcelain, VM9”, (Quintessenz of Dental Technology 28,99-111[2005])

9.Popa S. – Protetica dentară, Vol I, Formele clinice ale edentației parțiale și planul detratament prin punți dentare, Ed. Medicală Cluj-Napoca, 2001.

10. BORZEA D. – Ceramica in Stomatologie. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000

11. NICOLA CODRUTA, BORZEA D., SECELEANU R. – Materiale utilizate in protetica dentară. Casa Carții de stiința, Cluj-Napoca, 2002

12. BRATU D. -Materiale dentare in laboratorul de tehnică dentară. Ed. Helicon, Timișoara 1994,.

13. BRIX O., MAYER H., STRICZEK K. – Clinical and Laboratory Case Presentation Using Litium Disilicate Glass-Reinforced Ceramics: Quintessence of Dental Tehnology 24 .2001

14. BRATU D., FABRICKY M. – Sisteme integral ceramice. Ed.Helicon, Timișoara 1998, pg. 26-49, 64-74, 104-112.