Iuliu Hațieganu Cluj -Napoca [622384]

Universitatea de Medicină și Farmacie
„Iuliu Hațieganu” Cluj -Napoca
Facultatea de Farmacie
Disciplina de Botanică Farmaceutică

LUCRARE DE LICENȚĂ

Potențialul terapeutic al speciilor Helichrysum arenarium (L.)
Moench și Antennaria dioica (L.) Gaertn.

Coordonator științific
Conf. Dr. Ramona Păltinean
Absolvent: [anonimizat]

2019

1 Cuprins
Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 1
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 5
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 6
Date botanice referitoare la speciile studiate ………………………….. ………………………….. . 6
I. 1. Încadrare sistematică ………………………….. ………………………….. …………………….. 6
I. 2. Descrierea speciilor ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
I. 3. H. arenarium – descrierea produsului vegetal medicinal ………………………….. …. 9
I. 4. A. dioica – descrierea produsului vegetal medicinal ………………………….. …….. 10
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 11
Date privind profilul fitochimic al speciilor studiate ………………………….. ………………. 11
II. 1. H. arenarium – compoziție chimică ………………………….. ………………………….. 11
II. 1. 1. Acizii fenolici ………………………….. ………………………….. …………………….. 11
II. 1. 2. Flavonoidele ………………………….. ………………………….. ………………………. 11
II. 1. 4. Compușii volatili ………………………….. ………………………….. ………………… 13
II. 1. 5. Alte clase de compuși ………………………….. ………………………….. ………….. 14
II. 2. A. dioica – compozi ție chimică ………………………….. ………………………….. ……. 15
Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
Acțiuni, utilizări și i ndicații ale speciilor studiate ………………………….. …………………… 17
III. 1. H. arenarium – utilizare t radițională ………………………….. ………………………… 17
III. 2. Date privind proprietățile biologice ale speciei H. arenarium ………………….. 18
III. 2. 1. Potențialul antioxidant ………………………….. ………………………….. ……….. 18
III. 2. 2. Poten țialul antimicrobian ………………………….. ………………………….. ……. 19
III. 2. 3. Activitatea antispastică ………………………….. ………………………….. ………. 20
III. 2. 4, Proprietățile colagoge ………………………….. ………………………….. ………… 20
III. 2. 5. Potențialul antiaterosclerotic ………………………….. ………………………….. .. 21
III. 2. 6. Alte proprietăți ………………………….. ………………………….. ………………….. 21

2 III. 3. A. dioica – utilizare tradițională ………………………….. ………………………….. …… 21
III. 4. Fitopreparate ce condiționează principii active din speciile studiate …………. 23
Capitolul IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 26
Parte experimentală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 26
Studiu compoziției chimice și al proprietăților antioxidante și antimicrobiene ale
speciilor Helichrysum arenarium (L.) Moench și Antennaria dioica (L.) Gaertn. …… 26
IV. 1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 26
IV. 2. Materiale și metode ………………………….. ………………………….. …………………… 27
IV. 2. 1. Colectarea, identifi carea și condiționarea materialului vegetal ………….. 27
IV. 2. 2. Obținerea extractelor ………………………….. ………………………….. ………….. 28
IV. 2. 3. Hidroliza extractelor ………………………….. ………………………….. …………… 28
IV. 2. 4. Standarde analitice și reactivi utilizați ………………………….. ……………….. 29
IV. 2. 5. Determinarea conținutului polifenolic total (TPC) ………………………….. . 29
IV. 2. 6. Determinarea conținutului flavonoidic total (TFC) ………………………….. 30
IV. 2. 7. Analiza HPLC – caracteristicile instrumentelor analitice utilizate ………. 30
IV. 2. 8. Analiza HPLC a compușilor cu structură polifenolică ……………………… 30
IV. 2. 9. Analiza HPLC a flavonelor metoxilate ………………………….. ……………… 31
IV. 2. 10. Analiza HPLC a fitosterolilor ………………………….. …………………………. 32
IV. 2. 11. Determinarea capacității antioxidante prin testul de neutralizare a
radicalilor ABTS•+ (TEAC -Trolox Equivalents An tioxidant Capacity) ………….. 32
IV. 2. 12. Determinarea capacității antioxidante prin testul de neutralizate a
radicalilor liberi DPPH• ………………………….. ………………………….. …………………… 32
IV. 2. 13. Determinarea activității antibacteriene ………………………….. …………….. 33
IV. 2. 14. Determinarea activității antifungice ………………………….. ………………… 33
IV. 3. Rezultate și discuții ………………………….. ………………………….. ……………………. 33
IV. 3. 1. Conținutul polifenolic total al extractelor analizate (TPC) ……………….. 33
IV. 3. 2. Conținutul flavonoidic total al extractelor an alizate (TFC) ………………. 35
IV. 3. 3. Analiza HPLC a compușilor cu structură polifenolică ……………………… 35
IV. 3. 4. Analiza HPLC a flavonelor metoxilate ………………………….. ……………… 38

3 IV. 3. 5. Analiza HPLC a fitosterolilor ………………………….. ………………………….. 39
IV. 3. 6. Evaluarea capacității antioxidante a extractelor de H. arenarium și A.
dioica ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 40
IV. 3. 7. Determinarea activității antibacteriene ………………………….. ……………… 41
IV. 3. 8 . Determinarea activității antifungice ………………………….. ………………….. 44
IV. 4. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 46
Capitolul V ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 47
Concluzii generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 47
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 49

4

5 Introducere
Potențialul terapeutic al plantelor a fost exploatat din cele mai vechi timpuri de
către om, materiile de origine veget ală reprezentând secole la rând principal a resursă
utilizată în scopul obținerii de medicamente.
Chiar dacă la ora actuală majoritatea s ubstanțelor medicamentoase sunt
produse fie prin sinteză chimi că, fie prin biotehnologii , prod ușii naturali ocupă încă un
loc important în terapie. S tudiul acestora reprezintă un domeniu de actualitate, atât din
perspectiva găsirii de noi specii sau molecu le cu potențial terapeutic, cât și din cea a
reconsiderării unor specii mai mu lt sau mai puțin cunoscute și utilizate î n scop
medicinal, respectiv a stabilirii unor criterii de calitate și control a speciil or de interes
care nu au monografii în Farmacopeea Europeană.
Poziția geografică, relieful și condițiile pedo -climatice ale țării noastre sunt
direct corelate cu divers itatea floristică a acesteia, o bună parte din speciile întâlnite în
flora spontană fiind cunoscute și utilizate ca plante medicinale , fie în mod tradițional
fie ca specii oficinale . În acest sens, lucrarea de față a fost dedicată studiului speciilor
Helic hrysum arenarium (L.) Moench și Antennaria dioica (L.) Gaertn. , două
Astera ceae autohtone mai puțin utilizate la ora actuală în scop medi cinal , dar
cunoscute în mod tradițional pentru utilitatea lor terapeutică. Prima parte lucrării a fost
concepută sub fo rma unui studiu bibliografic. S -a urmărit trecerea în revistă a unor
date botanice referitoare la speciile anterior menționate și a acțiu nilor ș i indicațiilor
acestora susținute de utilizarea tradițională ; s-a continuat prin prezentarea stadiului
actual al cunoașterii cu privire la profilul fitochimic al celor două specii și la
potenț ialele lor activități biologice, fiind prezentate și o se rie de fitopreparate ce
condiționează fie produsele veget ale, fie principii active provenite de la acestea.
Partea a d oua a lucrării a fost dedicată prezent ării datelor experimentale
obținute în urma analizei extractelor provenite de la cele două specii , comparării
acestora cu cele existente în literatura de specialitate și enunțării concluziilor aferente.
Rezultatele pro vin din cercetările întreprinse în cadrul studiului „Phytochemical
analysis, antioxidant and antimicrobial activities of Helichrysum aren arium (L.)
Moench. and Antennaria dioica (L.) Gaertn. Flowers” finanțat de către UMF Cluj –
Napoca în cadrul grantului in tern pentru studenți nr. 4995/24/08.03.2016 .

6 Capitolul I
Date botanice referitoare la speciile studiate
I. 1. Încadrare sistematică
Fami lia Asteraceae este, din punct de vedere botanic, cea mai mare ș i mai
complexă familie de plante vasculare , reunind apr oximativ 25.000 de specii gr upate la
rândul lor în peste 1.600 de genuri (1). Pe lângă importanța botanică, Asteraceae le se
remarcă și prin valoarea lor e conomică, o bună parte din acestea utilizându -se în scop
alimentar și medicinal.
Diversitatea morfologică a reprezentanților acestei familii și larga lor
răspândire justifică sist ematica dificilă a speciilor de Asteraceae ; practic, ace stea au
fost reclasifica te de-a lungul timpului în cadrul familiei, taxonomia lor fiind un subiect
de interes pentru botanica sistematică (2). Un exem plu în acest sens îl reprezintă cazul
genurilor Helichrysum și Antennaria . Încadrați inițial în triburi diferite ( Gnaphalieae ,
respectiv Inulae ), ambii taxoni au fost reclasificați, fiind acceptați ca membri ai
tribului Gnaphalieae de către sistemele de cl asificare oficiale (3).
Dintre cei peste 600 de reprezentanți ai genului Helich rysum ce cunosc o largă
răspândire pe Glob (4), H. arenarium este singura specie ce vegetează în Flora
spontană a României (5,6). Literatura de specialitate menționează coexistența a două
subspecii – H. arenarium ssp. arenarium și H. arenarium ssp. ponticum – cea din urmă
fiind întâlnită rar și diferind de prima doar prin forma frunzelor superioare. Alte surse
(6,7) amintesc și de existența specii lor H. bracteatum, H. petiolare și H. orientale
cultivate în scop ornamental în diferite zone ale țării.
Genul Antennaria reune ște 15 specii răspândite în Eurasia, America și
Australia (8); dintre acestea, A. dioica este singura care vegetează în flora spontană a
tării noastre (6). Este citată de către unii autori și prezența speciei A. carpatica , dar
surse de dată mai recentă pun această acea stă afirmați e sub semnul incertitudinii (6).
Încadrarea sistematică a celor două specii este preze ntată în Tabelul 1 .

7 Tabelul 1. Încadra rea sistematică a speciilor H. arenarium și A. dioica (7)
Regn Plantae Plantae
Subregn Tracheophyta Tracheophyta
Încrengătură Spermatophytina Spermatophytina
Clasă  Magnoliopsida  Magnoliopsida
Ordin  Asterales  Asterales
Familie Asteraceae (Compositae )Asteraceae (Compositae )
Gen Helichrysum Mill. Antennaria Gartn.Încadrarea sistematică a speciilor H. arenarium și A. dioica
SpecieHelichrysum arenarium
(L.) Moench. sin.
Gnaphalium
arenarium (L.)Antennaria dioca (L.)
Gaertn. sin. Gnaphalium
dioicum (L.)

I. 2. Descrierea speci ilor

Figura 1. Helichrysum arenarium: A, B – aspectul unor populații; C – inflorescențe
(detaliu) (9) A B
C

8 H. arena rium (Figura 1 ) este o spec ie erb acee perenă, cu rădăcină lemnoasă,
multicapitată la exemplarele bătrâne. Tulpinile sunt zvelte, cu înălț ime cuprinsă între
10-30, până la 50 cm, tufoase, neramificate, tomentoase, des foliate, prezentând uneor i
lăstari ster ili. Frunzele sunt sesi le, toment oase (cele inferioare obovat -alungite, obtuze,
măsurând 5 -7 cm, cele superioare lanceolat -filiforme și acutiuscule), la exemplarele
dezvoltate pe soluri puternic uscate având marginile răsucite, devenind astfe l liniare
(8,10) .
Antodiile globuloase, cu lu ngime de 4 -5 mm sunt grupate ter minal în panicul
corimbiform cu diamentru de 2 -5 cm, de culoare galbenă până la roșcat -portocalie.
Foliolele involucrale imbricate, numeroase, ovate, s carioase. Fruc tele sunt achene cu
lungime de ap rox. 1 mm, fin zgrăbunțoase . Specia vegetează în zonele de câmpie, pe
soluri nisipoase , înierbate, fiind cunoscută popular sub denumiri le siminoc , siminic,
flori de paie sau imortelă (8,10) .
După cum sugerează și denumirea, A. dioica (Figura 2 ) este o specie perenă,
dioică, ce prezintă un rizom orizontal, lemnos, din care se desprind stoloni aerieni;
tulpinile de 6 -25 cm sunt des -foliate, prezentând bazal o rozetă de frunze obovat –
spatulate, o btuze, emarginate , cele superioare fiind îngust -lanceolate, acute, sesile, și
argintiu -tomentoase (8).
Antodiile pedicel ate sunt dioice, adunate câte 3 -12 capituliform sau
umbeliform la vârful tu lpinii. Cele femele lungi de 8 -10 mm, cu foliole involucrale
imbricate, membranoase, glabre, culoarea lor variind de la alb la roșu -roz. Florile
femele prezintă corolă îngustă, fili formă, egale în lungime cu papusul compus din peri
filiformi, uniformi ca grosime. Antodiile mascule sau hermafrodite sunt mai scurte (6 –
7 mm), cu foliolele involucrale imbricate și unguicula inferioară verzuie; spre
deosebire de cele femele, acestea prezi ntă flori tubuloase sterile, și papus cu peri albi
îngroșați spre vârf. (6).
Specia poate fi întâlnită pe pajiști din regiunea de câmpie până în zona alpină,
pe soluri uscate, sărace, formând adeseori pâlcuri mari, albe. Săvulescu (6)
menționează existența a două varietăți în flora României ( var australis și var.
alpigena ), cea din urmă diferențiindu -se de prima prin absența stolonilor. Fiind
răspândită în întreaga țară, aceasta este cunoscută sub mai multe denumiri populare, ce
diferă de la o zonă la alta ( părpian, siminic, floarea -semenicu lui, talpa mâței).

9

Figura 2. Antennaria dioica: A – aspectul unei populații; B – frunzele bazale
(detaliu); C – inflorescențe (detaliu) (11)
I. 3. H. arenarium – descrierea produsului vegetal medicinal
De la specia H. ar enarium se recoltează în scop medicinal somitățile florale,
care se condiționează prin usca re; produsul vegetal medicinal Helichrysi flo s (Figura
3) figurează ca oficinal în farmacopei precum cea poloneză ( Farmakopea Polska IX și
X), elvețiană ( Pharmacopoea Helve tica 2012 , monografia Immortelle jaune ) și rusă
(Farmacopeea de Stat a URSS, ediția a 11 -a, monografia Flores helichrysi arenarii )
(12,13) . O monografie a pro dusului vegetal a fost instituită și de către Organizația
mondială a Sănătății în anul 2010 într -o lucrare dedicată plantelor medicinale utiliz ate
în „noile țări independente” (foste țări membre ale URSS ce ș i-au dobândit
independența după 1991) (14).
Produsul vegetal se recoltează la începutul înfloririi, prezentâ ndu-se sub forma
unor înflorescențe globuloase solitare sau grupate în corimbi, având în centru flori
tubuloase galbene, iar pe margine bractee de culoare galben -citrin. Mirosul este unul
specific, aromat, iar gustul ușor amar și picant (14). A
B C

10 I. 4. A. dioica – descrierea produsului vegetal medicinal
La A. dioica , produsul vegetal medicinal este r eprezentat tot d e inflorescențe,
fiind citat de surse din etnobotanică sub denumirea Flores Pedis Cati sau Antennariae
dioicae flores (Figura 3 ) (denumirea sub care produsul era comerc ializat în drogherii
și farmacii ) (15). Acestea se recoltează în perioada maximă de înflorire (din a prilie
până în iunie, dependent de zona de vegetație); este un produs vegetal utilizat în mod
tradițional, sing urele monografii ale produsului figurând în edițiile mai vechi ale
Farmacopeei Belgie ne și ale celei Franceze (16).
Acesta se prezintă sub forma unor inflorescențe globuloase de culoare alb –
rozalie grupate în cap itule, lipsite de miros specific. Produsul a fost utilizat cu
precădere în țările din Europa Central -Estică, unele surse specificând existența
sorturilor comerciale ( Flores Gnaphalii Rubri – condiționa doar inflorescențele de
culoare rosie -rozalie și Flores Gnaph alii Albae – doar inflorescențele albe). Interesul
asupra speciei a scăzut mult în timp datorită dispariției treptate a acesteia din habitatul
natural, în unele țăr i fiind declarată specie protejată (16).

Figura 3. Aspectul produselor vegetale Helichrysi flos (stânga) și Flores Pedis Cati
(dreapta)
© Mihai Babotă (2017) © Mihai Babotă (2017)

11 Capitolul II
Date privind profilul fitochimic al speciilor studiate
II. 1. H. arenarium – compoziție chimică
Florile de siminoc se disting din punct de vedere al compoziției chimice prin
cantitățil e însemnate de acizi feno lici și flavonoide, da r și prin uleiul volatil (existent
în cantități mai mici, dar cu un profil volatolomic complex) (12). Este citată și
prezența cumarinelor, a derivaților cu structură pironică, a floroglucinolilor și a
fitosterolilor. Astfel, o parte din cercetările între prinse de -a lungu l timpului au avut ca
scop identificarea și separ area met aboliților secundari de interes din diferite tipuri de
extracte obținute din florile de siminoc (17–21).
II. 1. 1. Acizii fenolici
Acizii fenolici , cunoscuți și sub denumirea de acizi polifenolcarboxilici, sunt
compuși ce cunosc o largă răspândire în regnul vegeta l. Cel ma i adesea sunt întâlniți
sub formă de esteri , glicozide sau acil -glicozide (22). Acizii fenolici majoritari
identificați în inflorescențele de H. arenarium sunt acidul cafeic , acidul clorogenic și
acidu l ferulic (12). Cercet ările întreprinse de c ătre Albayrak et al. (17) au pus în
evidență de asemenea prezența acizilor p-cumaric, p-hidroxibenzoic și siringic.

Figura 4 . Structurile acizilor cafeic (A), clorogenic (B) și ferulic (C) (23–25)
II. 1. 2. Flavonoidele
Flavonoidele sunt, din punct de vedere chimic, derivați ai benzopiranului
substituiți c u grupări fenil în poziția 2 . Pot fi subclasificate la rândul lor în funcție de
gradul de su bstituție al nucleului de bază , dar și de saturarea ac estuia (22). În
inflorescențele de siminoc ponderea ace stor compuși este cea mai mare. Princi palele
clase de compu și cu structură flavonoidică prezente în inflorescențele de H. arenarium
sunt flavanonele , flavonele, flavonolii și calconele (prezentate sintetic în Tabelul 2 ).
Dintre compușii cu structură flavanonică se remarcă naringenina și deriv ații ei
glucozidați, iar dintre cei cu structură flavonică, d erivații de apigenină și luteolină. B C A

12 Flavo nolii sunt reprezentați de camf erol și derivați glucozidați ai ac estuia , cvercetină
și izo cvercitrină. Este citată de asemenea prezența unei c alcone numit ă
izosalipurpozidă (12,18) .

Tabelul 2. Clasele de flavonoide identificate în produsul vegetal medicinal Helichrys i
flos și principalii reprezentanți ai acestora
Clasă
structurală Repreze ntanți Sursa
Flavanone naringenina Czinner et al. 2000
(26) (+)-naringenin -5-β-D-glucozida (helichrysina
A)
(-)-naringenin -5-β-D-glucozida (helichrysina
B)
naringenin -7-O-β-D-glucozida Yang et al. 2009 (27)
naringenin -5-O-diglucozida WHO 20 10 (14)
Flavone apigenina Akaberi et al. 2019,
Czinner et al. 2000,
Czinner et al. 2002
(18,26,28) apigenin -7-O-glucozida
luteolina
luteolin -7-O-glucoz ida
3,5-dihidroxi -6,7,8 -trimetoxiflavona
Flavonoli kaempferol Czinner et al. 2000
(26) kaempferol -3-O-glucozida
kaempferol -3-O-diglucozida
quercetina
izoquercitrina Yang et al. 2009 (27)
Calcone 2’,4,4’,6’ -tetrahidrocalcon -6’-O- glucozida
(izosalipu rpozida) Czinner et al. 2002
(18)

13 II. 1. 3. Fitosterolii
O altă clasă de compuși importantă o reprezintă fitoster olii. Compuși puternic
lipofili , aceștia au la baz ă nucleul steranic (structură ciclopentanperhidrofenantrenică);
joacă un rol important în menținerea integrității membranelor celulare, dar pot fi
întâlniți și ca metaboliți secundari și intermediari în sinteza hormonilor steroidieni sa u
a vitaminei D (29). Prezența fi tosterolilor (β-sitosterol , campesterol, stigmasterol –
Figura 5) în inflorescențele de H. arenarium a fost menționată atât în mai multe surse
(14,20) . În acest sens, într-un st udiu de dată mai recentă întreprins de către Yong et al.
(20) a fost evidențiată prin spectrometrie 13C RMN prezența a 4 fitosteroli în fracțiile
nepolare ale extractelor etanolice obținute din inflorescențele de H. arenarium (β-
sitosterol , stigmasterol și derivații glucozidați ai acesto ra, β-sitosterol -β-D-
glucopir anozid, respectiv stigmasterol -β-D-glucopiranozid) .

Figura 5 . Structurile β-sitosterol ului (A), campesterolului (B) și stigmasterolului (C),
principalii compuși cu structură ster oidică din inflorescențele de H. arenarium (30–
32)
II. 1. 4. Compușii volatili
Reprezentanții genului Helichrysum sunt cunoscuți și utilizați încă din
Antichitate pentru calitățile terapeutice ale uleiurilor volatile obținute prin diverse
procedee atât din flori, cât și din părțile lor aeriene (33). Siminocul se numără printre
speciile mai puțin utilizate în aceste scopuri, datorită cantităților mici de ulei volatil pe
care le conține (12). Cu toate acestea, un număr însemnat de studii au fost întreprinse
în vederea izolării și caracterizării din punct de vedere chimic a fracții lor volatile din A B
C

14 produsul Helichrysi flos (19,34,35) . Rezultatele obținute diferă în funcție de locul de
recoltare al materialului vegetal, ceea ce s -a dovedit a influența atât din punct de
vedere calitativ cât și cantita tiv profilul volatolomic al uleiului.
Printre primele date referitoare la profilul chim ic al uleiului volatil de siminoc
se numără cele raportate de Czinner et al. (19); au fost luate în lucru probe de ulei
obținut prin hidrodistil are folosind material vegetal provenit din Caucaz , care au fost
supuse analizei GC -MS. Rezultatele obținute au evidențiat prezența a peste 60 de
compuși în ule iul volatil, majoritari fiind ca rvacrolul (3,6%, anetolul (3,2%) linaloolul
(1,7%) și muurololul (1,2%). Tot prin GC -MS, utilizând de data aceasta ulei volatil
obținut din material vegetal recoltat din Serbia, Rančić et al. (36) au evidențiat
prezența epi -α-cedrenului (17,9%) și a limonenului (11,4%).
Cel mai recent studiu asupra compoziției uleiului volatil de H. arenarium a
fost realizat de către Judžentienė et al. (34). Prin hidrodistilare folosind metoda Neo –
Clevenger a fost obținut ulei volatil pornind de la frunze, respectiv inflorescențe de H.
arenarium recoltate din diferite zone ale Lituaniei . Probele au fost supuse analizelor
GC-MS și GC-FID, permițându -se identificarea a 56 de c ompuși volatili, dintre care
majo ritari au f ost hidrocarburile sesquiterpenice și sesquiterpe nele oxigenate (34).
II. 1. 5. Alte clase de compuși
Literatura mențione ază și existența alt or clase de compuși responsa bili de
caracteristicile organoleptice sau de proprietățile biologice a produsu lui vegetal
medicinal. Alături de flavonoide, resp onsabili de culoarea galben ă a bracte elor sunt
arenolul și homoarenolul, doi de rivați de pironă (Figura 6 ) izolați în 1971 de c ătre
Vrkoč et al. (14,37) .

Figura 6 . Structura de bază a derivaților de pironă (37)
La acestea se adaugă și o serie de derivați de benzofuran numiți generic ftalide
(5,7-dihidroxiftalida și 5 -metoxi -7-hidroxftalida, considerate de asemenea specifice
produsului vegetal ) și compuși din cla sa cumarinel or (es culetina, scopoletina ,
umbelife rona) (14,37,38). Structurile acestor compuși sunt prezentate în Figura 7 .

15

Figura 7 . Structurile ftalidelor și ale cumarinelor (A -esculetina, B -scopoletina, C –
umbeliferona) izolate din inflorescenț ele de H. arenarium (37,39–41)
II. 2. A. dioica – compoziție chimică
Datele referitoare la compoziția chimică a produsului vegetal medicinal sunt
limitate, acest lucru datorându -se în primul rând numărului redus de studii realizate
asupra speciei, urmat de utilizarea din ce în ce mai restrânsă a acestuia în ultimele
decenii (pe fondul dispariției speciei din vechile zone de vegetație).
Unul dintre studiile cele mai relevante asupra speciei a fost întreprins de către
Meriç li et al. (42). Acesta a evidențiat cromatografic (cromatografie în strat subțire) și
spectrometric prezența apigeninei, lu teolinei și a unor derivați glicozidați ai acestora
(apigenin -4'-O-β-glucozida, apigenin -7-O-β-glucozida, luteolin -4-O-β-glucozida,
luteolin -7-O-β-glucozida și luteolin -7,4-diglucozida). De asemenea, au fost identificați
în compoziția extractului acizii cl orogenic și cafeic, compuși cu structură triterpenică
(acidul ursolic), lupeolul și β-sitosterolul (42).
Alte date cu referire la profilul chimic al speciei sunt furnizate de cercetările
de proveniență Est -Europeană întreprinse în fosta URSS. În lucrarea redactată de
Semeniv et al. (43) este amintită prezența taninurilor, rezinelor, alcaloizilor și a 5,7-dihidroxifta lida 5,7-dihidroxiftal ida
A B
C

16 saponinelor ca principii active responsabile pentru diferitele utiliz ări tradiționale ale
produsului vegetal medicinal, fără a specifica însă exemple concrete de compuși
izolați . În monograf ia Antennariae dioicae flos din lucrarea editată de către Blaschek
în 1988, este amintitiă prezența incertă a alcaloizilor în produsul vegetal medicinal,
dar și existența unor derivați de tip 1,8 -antrachinonici, dovedită prin reacții de
identificare clasi ce (reacția Bornträ ger). (16)

17 Capitolul III
Acțiuni, utilizări și indicații ale speciilor studiate
III. 1. H. arenarium – utilizare tradițională
Atât sursele străine, cât și literatura autohtonă susțin utilizar ea empirică a
inflorescențelor de H. arenarium în scop medicinal, indicațiile terapeutice fiind
numeroase și variind în funcție de autor și zona geografică. Cert este că planta a fost
cunoscută și utilizată empiric de către popoarele din Europa Central -Estică timp
îndelungat, în literatură existând date scrise cu privire la proprietățile și indicațiile
produsului vegetal medicinal cu vechime de cel puțin un secol (12).
Cele ma i multe surse susțin utilizarea sub diverse forme (infuzie, decoct,
tinctură ) a produsului vegetal medicinal în tratamentul afecțiunilor din sfera hepato –
biliară. În medicina tradițională maghi ară, infuzia (Figura 8 ) obținută din
inflorescențele de H. aren arium era indicată în tratamentul diskineziei și a litiazei
biliare, fiindu -i atribuite proprietăți coleretice și hepatoprotectoare (26). Date
asemănătoare sunt raportate și de către Shikov et al. , în lucrarea dedi cată istoriei
plantelor medicinale oficinale în Farmacop eea Rusă. Planta era cunoscută și ut ilizată
pe teritoriul actualei Federații Ruse pentru proprietățile coleretice, diuretice,
antiinflamatoare și depurative în tratamentul disfuncțiilor vezicii biliare,al cistitelor
sau al gutei, artritei și afecțiunilor reumatismale (13).

Figura 8 . Aspectul infuziei obținute din inflorescențele de H. arenarium
Tradiția utilizării siminocului în fostele țări membre URSS este susținută și de
date scrise, precum registrele de copiere a rețetelor din farmacii, dar și de existe nța
unor formulele m agistrale ce condiționau principii active din produsul vegetal
medicinal (singur sau în asociere cu alte plante cu acțiune sinergică). În Polonia și
Lituania, se preparau infuzii utilizând 3 g de produs la 200 -300 mL apă ; timpul de
infuzare specificat era de 10 -15 minute, după care infuzia se filtra și se consuma de 3 © Mihai Babotă (2019 )

18 ori pe zi înaintea meselor principale, perioada de tratament recomandată fiind 2
săptămâni. Preparatul se indica în tratamentul afecțiunilor dispeptice ușoare. Aceleași
surse susțin și utiliz area decoctului (1,5 g drog vegetal la 200 -250 mL apă) pentru
proprietățile colagoge (12).
Referitor la utilizarea speciei pe teritoriul țării noastre, principalele date sunt
cele furnizate de către etnobotanică. Pârvu et al. (44) sintetizează în lucrarea
„Universul plantelor” o bună parte din utilizările tradiționale ale siminocului. P e
lângă efectele benefice asupra funcțiilor hepato -biliare, planta era cunoscută pentru
proprietățile diuretice și uricozurice , fiind utilizată sub formă de infuzie. Decoctul
obținut prin fierberea timp de 10 minute a unei linguri de flori în 250 m L apă se indica
pentru proprietățile antihelmintice, recomandându -se administrarea pe stomac ul gol a
întregii cantități, fără a se consuma mai apoi alimente până la prânz. În tratamentul
„gălbinarei” (hepatită ), se utiliza un decoct preparat prin fierberea unei linguri de
pulbere de drog în 250 mL lapte timp de 15 minute; se consumau 3 căni pe zi din
fiertura obținută (45).
III. 2. Date privind proprietățile biologice ale speciei H. arenariu m
III. 2. 1. Potențialul antioxidant
Capacitatea antioxidantă ale extractelor de H. arenarium este citată de diferiți
autori (17,26) . Aceasta poate fi pusă în evid ență prin metode in vitro care se bazează
pe diferite mecanisme (fie oxido -reducere, fie transfer de protoni ) (46). În studiul
realizat de Cz inner et al. (26) au fost evaluate propriet ățile antioxidante ale infuziilor
obținute din inflorescențele de H. arenarium . S-au folosit ca modele de testare
capacitatea donoare de protoni prin utilizarea radicalului DPPH, testul capacității
reducătoare (sistemul Fe3+-Fe2+) și capacitatea totală de scavenger a radicalilor liberi
(testul cu H2O2). Probele au fost analizate prin comparare cu silibina , rezultatele
obținute confirmând capacitatea de scavanger de radicali liberi a extractelor și
proprietățile lor de inhibare a peroxidării lipidice. Rezult atele au fost corelate cu
prezența în cantități mari a compușilor cu structură polifenolică în probele analizate
(flavonoide, acizi fenolici).
Cercetări similare au fost întreprinse și de către Albayrak et al. (17). Acestea a u
avut ca scop testarea capacității antioxidante a extractelor metanolice obținute din
părțile aeriene a trei subspecii de H. arenarium specific e florei Turciei: subsp.
erzincanicum Davis & Kupicha, subsp. rubicundum (C. Koch.) Davis & Kupicha și
subsp. aucheri (Boiss) Davis & Kupicha . Capacitatea antioxidant ă a fost evaluat ă prin
intermediul a două teste complementare: testul reactivului fosfomol ibdenic (bazat pe

19 reducerea MoVI la MoV în prezența ionului PO 43-, cu formarea complexului
corespunzător colorat în verde) și testul DPPH ( bazat pe degradarea radicalului 2,2 –
difenil -1-picrilhidrazi l, însoțită de decolorarea acestuia). Rezultatele au confi rmat
potențialul antioxidant al extractelor analizate, acesta fiind corelat cuprezența în
cantități mari a acidului clorogenic, apigeninei și a deriva tului 7 -glicozilat al acesteia
(17).
III. 2. 2. Potențialul antimicrobian
Cercetările întreprinse de -a lungul timpului susțin pro prietățile antibacteriene
ale extractelor alcoolice și ale uleiului volatil obținut din i nflorescențele de H.
arenarium . Printre primele date publicate în acest sens se numără cele obținute de
Albayrak et al. (17). Activitatea antibacteriană a extractelor metanolice a trei
subspecii de H. arenarium colectate din flora spontană a Turciei ( subsp. erzincanicum
Davis & Kupicha, subsp . rubicundum (C. Koch.) Davis & Kupicha și subsp . aucheri
(Boiss) Davis & Ku picha ) a fost testată pentru 15 tulpini bacteriene și 2 levuri
(provenite din culturi standard ATTC ) utilizând metoda difuzimetrică. Extractele au
fost obținute prin distilare Soxhlet din părțile aeriene ale plantelor, fiind tes tate la
concentrațiile de 1 , 2,5 , 5 , respectiv 10%. Zece dintre tulpinile ex puse au fost
sensibile la extractele analizate, cele mai mari zone de inhibiție fiind obținute pe ntru
sușele Aeromonas hydrophila, Bacillus brevis, Bacillus cereus, Klebsiella
pneumoniae, Pseudomonas aerug inosa și Staphylococcus aureus . Speciile
Escherichia coli, Morganella morganii, Mycobacterium smegmatis, Proteus mirabilis,
Yersinia enterocolitica , și Saccharomyces cerevisiae nu au manifestat sensibilitate în
urma expunerii la extractele analizate. Una di ntre concluziile importante ale studiului
(în urma comparării datelor cu cele deja existente în literatură la acel moment) a fost
aceea că extracte le obținute din părțile aeriene de H. arenarium posedă activitate
antimicrobiană mai pronunțată decât cele ob ținute din inflorescențe.
Un alt studiu , întreprins de către Grădinaru et al. (21), a urmărit testarea
activității antibacteriene a extract ului metanolic obținut din inflorescențele de H.
arenarium subsp. arenarium . Proveniența certă a materialului vegetal nu este
cunoscută, autorii spec ificând că a fost procurat dintr -o piață locală din Iași. Folosind
metoda difuzimetrică, a fost testată sensibilitatea a 3 sușe bacteriene responsabile de
infecții ale tractului respirator ( Staphylococcus aureus meticilino -rezistent,
Streptococcus pneumoni ae penicilino -rezistent și Moraxella catarhralis ampicilino –
rezistent) izolate din mediu intraspitalicesc . A fost testată atât activitatea
antibacteriană a extract ului, cât și cea a asocierii dintre extract și ciprofloxacină.
Rezultatele au confirmat o sen sibilitate mai mare a tulpinii M. catarrhalis ampi cilino-
rezistent comparativ cu a celorlalte două, pentru care diametrele de inhibiție au fost

20 mai mici și asemănătoare ca dim ensiune. Asocierea ciprofloxacină -extract s-a dovedit
a avea o acțiune sinergică, observându -se o potențare a efectului bactericid al
chinolonei.
Activitatea antimicrobiană a uleiului volatil obținut din inflorescențele de
siminoc a fost de asemenea studiată. Cercetările întreprinse de Rančić et al. (36) au
vizat studiul compoziției uleiului volatil izolat din inflorescențe de siminoc colectate
de pe teritoriul Serbiei și testarea potențialului antimicrobian al acestuia. Ca modele
experimentale s -au folosit biocromatografia și metoda microdiluțiilor, fiin d supuse
testării 8 tulpini bacteriene și 5 tulpini fungice, folosind ca referințe streptomicina,
respectiv bifonazol ul. Din perspectiva activității antibacteriene, c ele mai mari zone de
inhibiție au fost obținute pentru Escherichia coli , Staphylococcus au reus și
Staphylococcus epidermidis . Activitatea antifungică cea mai pronunțată a fost
observată asupra tulpinii Trich oderma viride .
Într-un stud iu de dată mai recentă realizat de către Sani et al. (47) a fost tes tată
activitatea antimicrobiană a uleiului volatil obținut prin hidrodistilarea părților aeriene
de H. arenarium . Au fost luate în lucru tr ei tulpini bacteriene, două levuri și două
tulpini fungice, pentru care a fost testată sensibilitatea la u leiul volat il prin metoda
microdiluțiilor. Rezultatele au relevat o sensibilitate mai mare a tulpinilor fungice
comparativ cu cea a levurilor și bacte riilor, totodată fiind enunțată și ipoteza unei
activități antimicrobiene m ai pronunțate a uleiului volati l obținut d in părțile aeriene
comparativ cu a celui obținut din inflorescențe.
III. 2. 3. Activitatea antispastică
Singurele date referitoare la act ivitatea antispastică a extractelor de siminoc
sunt cele furnizate de Szadowska et al. în 1962 (12). Testele au fos t realizate folosind
ca model experimental modelul inducerii spasmel or la ileusul izolat de șobolan cu
BaCl 2. Au fost testați inițial 3 com puși flavonoidici majoritari ai extractelor
(apigenin a, camf erol-3-glucozida și naringenin -5-glucozida), activitatea cea mai
proeminentă fiind observată pentru apigenină. Testele întrep rinse ulterior au fost
realizate utilizând extracte obținute prin inter mediul diferitor solvenți (eter etilic,
acetat de etil, etanol) și un d ecoct. În urma interpretării rezultatelor, s -a concluzionat
că extractul obținut prin intermediul eterului etilic a dovedit cea mai însemnată
activitate antispastică, fapt datorat canti tății mari de apigenină pe care o conținea (12).
III. 2. 4, Proprietățile col agoge
Au fost investigate de același grup de cercetători (12), utilizând de data aceasta
ca probe extractele eteric, etanolic, cel obținut prin intermediul acetatului de etil,

21 infuzia 10%, respectiv decoctul 10%, prin comparare cu acidu l dezoxicolic (control
pozitiv). Rezultatele obținute după administrarea intrav enoasă a probelor au arătat că
extractul eteric și cel în acetat de etil posedă cea mai pronunțată activitate colagogă,
fiind cor elată cu prezența în cantități mari a formelor g licozilate ale naringeninei și
camf erolului (12).
III. 2. 5. Potențialul anti aterosclerotic
Cercetările realizate de Mao et al. (48) susțin potențialul antiaterosclerotic al
inflorescențe lor de H. arenarium . Acesta a fost pus pe seama unor compuși cu
structură flavonoidică izolați din extracte, pentru care a fost testată simultan activitatea
antiaterosclerotică. Formarea pl ăcii de ater om a fost indusă în aorta de șoarece
folos ind un model in vitro ce permite formarea unor depuneri vasculare sub forma
unui inel, însoțite de creșterea unor markeri specifici de natură inflamatoare (VEGF –
factorul de creștere al epiteliului vascular, CRP -proteina C reactivă, JNK 2). După
administrare a substanțelor t est, s -a urmărit variația markerilor anterior menționați, dar
și modificările histo -patologice apărute. S -a putut observa o scădere marcantă a
nivelelor markerilor inflamatori și a grosimii depuner ilor inelare în cazul țesuturilor
expuse l a agliconii flavonolici ( camf erol), comparativ cu formele lor glicozilate (12).
III. 2. 6. Alte proprietăți
Studii de dată mai recentă au fost demarate în vederea testării altor proprietăți
ale extractelor de H. aren arium sau a unor compuși majoritari izolați din acestea.
Atenția cercetătorilo r a fost îndreptată asupra naringenin ei și a derivatului ei 5 -O-
glicozilat, care s -au dovedit a fi (în studii preliminare) candidați cu potențial
antitumor al (modelul melanomului malign) sau antiviral ( virusul Ebola). Cercetările
întreprinse au demonstrat efectul inhibitor al compușilor mențio nați asupra unor
proteine de tip canal (TPC 2) și asupra NF -κB implicate în căile de semnalizare din
melanomul malign. Datele obținute până în prezent sunt promițătoare, dar
insuficiente, fiind necesare cercetări ulter ioare în acest sens (37).
III. 3. A. dioica – utilizare tradițională
Singurele date referitoare la acțiuneile și utilizări le medicinale ale
inflorescențelor de A. dioica provin din cercetările etnofarmacologice. Utilizarea în
mod tradițional a produsului ve getal medicinal este descrisă deopotrivă de autor i
români, cât și de cei străini. În lucrarea Hagers Handbuch der Pharmazeutischen
Praxis , editată de Blaschek et al . (16) autorii au dedicat o monografie produsului
vegetal medicinal ( Antennariae dioicae f los). Utilizările tradiționale citate provin din
date culese din spațiul Central -Estic al Europei. Infuzia obținută din inflorescențele

22 speciei se indica în tratamentul disfuncțiilor hepatobiliare pentru proprietățile
coleretice, dar și în tratamentul afecțiu nilor aparatului respirator (tuse, bronșite),
acționând ca antitusiv și antiinflamator. Tot pentru proprietățile antiinflamatoare, dar
și pentru cele diuretice infuzia se folosea ca adjuvant în tratamentul gutei. Aceiași
autori amintesc și de utilizarea pl antei pentru propri etățile antitumorale, pusă totuși
sub semnul incertitudinii din lipsa unor date certe (16).
Date similare apar citate și în literatura de proveniență Est -Europeană;
Semeniv et al. (43) publică în anul 2016 o lucrare dedicată studiului proprietăților
medicinale ale plantei, bazându -se pe raportările existente în literatura din spațiul
fostei URSS. Planta era utilizată sub f ormă de infuzie în tratamentul afecțiunilor
gastrice (gastrită, ul cer peptic), dar și pentru efectele benefice asupra afecțiunilor
cavității bucale. Pulberea obținută din inflorescențe se aplica sub formă de cataplasme
pe răni, arsuri și abcese, având proprietăți cicatrizante. Aplicarea cutanată a decoctului
sub formă de spălături în tratamentul dermatitelor, al eczemelor la copii și al
tuberculozei cutanate este de asemenea menționată. O atenție aparte este acordată
proprietăților hemostatice ale infuziei obținute din inflorescențele de A. dioica ,
exploatate în tratament ul unor hemoragiilor ușoare de diferite etiologii (epistaxis,
gingivoragii, metroragii, hemoragii cutanate post -lezionale ) (43).
Cerce tările etnobotaniștilor români oferă de asem enea date cu privire la
utilizarea speciei A. dioica în scopuri medicinale pe ter itoriul țării noastre. În lucrarea
„ Enciclopedia de etnobotanică românească ” editată de Valeriu Butura în anul 1979
(45) autorul amintește de utilizarea părților a eriene ale plantei ca hipogliceminat („La
Sălciua, planta fiartă cu sâmburi de măsline pisați se folosea contra diabetului.” ).
Același autor menționează efectul benefic al ceaiului obținut din vârfurile florifere în
tratarea „bolilor de piept” (tuse, gutur ai). Informații valoroase cu privire la utilizarea
tradițională a inf lorescențelor sunt furnizate și de cercetările întreprin se de Pîrvu et al.
(44); se preparau infuzii folosind două linguri de plantă la 100 -150 mL apă, care se
foloseau atăt pentru uz inte rn (pentru proprietățile behice, colagoge și antiinflamatorii)
dar și extern (pentru efectele cicatrizante și emoliente).
Toate proprietățile ante rior menționate sunt susț inute însă doar de utilizarea în
mod tradițional a inflorescențelor de A. dioica . După o analiză amănunțită a datelor
existente până în prezent în literatură, am putut concluziona că nu există niciun studiu
în care să fi fost demon strate prin testări in silico, in vitro sau in vivo vreuna dintre
acțiuni le farmacologice cita te.

23 III. 4. Fitopreparate ce condiționează principii active din speciile studiate
Utilizarea produselor vegetale provenite de la speciile H. arenarium și A.
dioica în preparate galenice este citată cu precădere în spațiul Est -Europea n, în special
în fostele țări ale UR SS (12,13,43,44) . Informațiile cu privire la astfel de formulări
sunt mai numeroase pe ntru specia H. arenarium , pentru care este citată deopotrivă
utilizarea p rodusului vegetal ca atare, cât și a extractelor condiționate sub diverse
forme farmaceutice (tincturi, pulberi, co mprimate) (12,13) . Referitor la A. dioica ,
singurele date existente menționează utilizarea inflorescențelor în amestec cu alte
prduse vegetale în preparate de tipul Species pectorales (amestecuri de produse
vegetale din care s e obțineau infuzii sau decocturi destinate tratamentului afecțiunilor
respiratorii) (44).
Utilizarea extactelor de H. arenarium este citată în literatur a de proveniență
rusă și ucraineană. Astfel, este menționată existența preparatului Extractum f lorum
Helichrysi arenarii siccum (12). Acesta se prepara pornind de la extract hidroalcoolic
din flori de siminoc adus la sicitate, ca re se dilua la masa cores punzătoare cu lactoză și
se diviza în doze a câte 1 g, administrându -se câte o doză de trei ori pe zi timp de 2 -3
săptămâni. Se specifică faptul că 1 parte preparat corespundea la 4 părți produs
vegetal brut. Aceeași sursă (12) specifică și existența unu i extract fluid ( Extractum
Helichrysi arenarii fluidum ) din care se administrau câte 5 mL de 3 ori pe zi, având
aceleași indicații.
Produsul vegetal medicinal Helichrisi flos intră în compoziția unor ceaiuri ce
condiționează combinații de produse vegetale denumite generic Species colagogae ,
cunoscute și utilizate în Rusia și Polonia (12). Utilizarea lor este citată în literatură,
fiind disponibile diferite variante de asocieri. Două exemple de astfel de asocieri sunt
prezentate în Tabelul 3 , respectiv Tabelul 4 .
Tabelul 3 . Species pectorales nr. 1 (12)
Species colagogae nr. 1
Denumire produs vegetal Cantitate
Helichrysi flos aa. 15
părți Hyperici herba
Milefolii herba
Polygoni avicuraris herba
Taraxaci herba cum
radicibus
Chamomillae anhtodium aa. 10
părți Chelidonii herba
Menthae folium

24 Tabelul 4 . Species pectorales nr. 2 (12)
Species colagogae nr. 2
Denumire produs vegetal Cantitate
Helichrysi flos 4 părți
Trifolii albi folium 3 părț i
Menthae piperitae folium aa. 2 părți
Coriandri fructus

Un produs asemănător disponibil pe piața românească este ceaiul Hepatocol (Figura
9). Acesta conține: fructe de armurariu ( Silybi mariani fructus ) 30%, frunze de boldo
(Boldo folium ) 15%, rostopască ( Chelidonii herba ) 10%, mentă ( Menthae her ba)
10%, sunătoare ( Hyperici herba ) 10%, gălbenele ( Calendulae flos ) 10%, flori de
siminoc ( Helichrysi flos ) 5%, rădăcină de cicoare ( Cichori i radix ) 5%, sulfină
(Meliloti h erba) 5%. Produsul este indicat pentru susținerea funcției hepatice și
favorizarea producției și eliminării de bilă, fiind condiționat atât vrac, cât și sub formă
de plicuri (49).

Figura 9. Hepatocol ceai vrac și Hepatocol ceai plicuri (Fares Orăștie) (49)
Tot în spațiul fostei URSS este menționată existența produsului Flamin
(Figura 10). Acesta este condiționat sub formă de comprimate; fiecare comprimat
conține 50 mg extract total din flori de siminoc ( Flores H elichr ysii arenarii ) cu
conținut în flavonoid e minim 70%. Se indică în tratamentul colecistitelor, diskineziilor
biliare și al hepatopatiilor de diversă etiologie, recomandându -se administrarea a câte
1 comprimat de 3 ori pe zi cu 30 de minute înaintea meselor p rincipale. Produsul a
fost utilizat în mod tradițional o perioadă îndelungată de timp, la ora actuală fiind
înregistrat ca medicament OTC în țări precum Ucraina sau Republica Moldova, dar și

25 pe teritoriul Federației Ruse. Cu toate acestea, produsul nu a fo st introdus și utilizat
niciodată pe te ritoriul țărilor europene (12,50) .

Figura 10. Forma de prezentare a produsului Flamin® 50 mg comprimate
(producător: Zdorovye, Ucraina ) (50)

26 Capitolul IV
Parte experimentală
Studiu l compoziției chimice și al proprietăților antioxi dante și
antimicrobiene ale speciilor Helichrysum arenarium (L.) Moench și
Antennaria dioica (L.) Gaertn.
IV. 1. Introducere
Tradiția utilizării resurselor de origin e vegetală în scop medicinal este și va
rămâne un subiect de interes, atât din perspectiva identificării de noi specii sau
compuși cu utilitate terapeutică , cât și din cea a reconsiderării unor specii mai mult
sau mai puțin cunoscute în contex tul fitoterapiei actuale. Î ntr-un studiu de dată recentă
Tewari et al. (51) subliniază importanța etnofarmacologiei Europe i Central -Estice în
contextul global al cunoașterii plantelor medicinale. Autorii acordă o atenție deosebită
subiectului, evidențiind interesul din ce în ce mai mare al cercetă rilor din domeniu de
a readuce la lumină date cu privire la speciile mai puțin c unoscute fitoterapiei actuale,
dar intens utilizate odinioară în scop medic inal.
Ideea realizării prezentului studiu s -a născut având ca punct de plecare
considerentele anterior m enționate. Premisa a fost utilizarea tradițională a speciilor H.
arenarium și A. dioica în tratamentul afecțiunilor hepatobiliare, pentru ambele fiind
atribuite deseori aceleași denumiri populare ( floarea patului, simino c, semenic ,
siminic ) (44,52,53) . Mai mult, în urma consultării literaturii de specialitate, am
observat că datele cu privire la compoziția chimică și acțiunile farmacologice ale
speciei A. dioica sunt limitate, existând foarte puține studii care să susțină cu date
experimentale concrete u tilizarea trad ițională a acesteia.
Studiul a fost orientat pe două direcții: obținerea și caracterizarea din punct d e
vedere fitochimic a extractelor obțibute de la speciile H. arenrium și A. dioica (Figura
11) prin intermediul a 3 tipuri de solvenți (met anol 99,98%, etanol 96% și etanol
70%), respectiv testarea potențialului antioxidant și a activității antimicrobiene a
extractelor obținute. Anali za fitochimică a urmărit determinarea cantitativă a totalului
polifenolic și a totalului flavonoidic, urmată de analiza HPLC a profilului polifenolic,
a flavonelor metoxila te și a compușilor sterolici. Capacitatea antioxidantă a fost testată
prin două metode co mplementare : testul de degradare a radicalului ABTS•+ (TEAC)
și testul de degradare a radicalului DPPH •. Activitatea antimicrobiană a fost testată

27 luând în lucru 5 tulpini bacteriene, respectiv 5 tulpini fungice (proveni te din culturi
standard ATTC). Toate testările au fost realizate înainte, respectiv după hidroliza
acidă a extractelor, în vederea obțineri i unor date mai detaliate cu privire la
compoziția calitativă și cantitativă în agliconi flavonoidici.
IV. 2. Materi ale și metode
IV. 2. 1. Colectarea, identificarea și condiționarea materialului vegetal
Părțile aeriene ale speciei H. arenarium au fost c olectate în data de 30 iulie
2017 din localitatea Miorcani, județul Botoșani. În cazul speciei A. dioica, s-a decurs
de asemenea la colectarea părților aeriene . Aceasta s -a făcut dintr -o populație
identificată într -o pășune comunală din arealul comunei Măl ini (loc. Poiana Mărului),
județul Suceava, în data de 12 mai 2017 (54).

Figur a 11. H. arenarium (A – aspectul unei p opulații; B – inflorescențele speciei) și A.
dioica (C-exemplar în habitat natural; D,E- detalii antodiu )
Materialul vegetal în stare proa spătă a fost recepționat și supu s identificării în
vederea stabilirii autentici tății, procedură urmată de uscarea la loc ferit de lumină în A
D © Mihai B abotă (2017) © Mihai Babotă (2017)
© Mihai Babotă (2017) © Mih ai Babotă (2017) © Mihai B abotă (2 017) C E B

28 condiții ambientale de umiditate și temperatură. În urma uscării s -a decurs la separarea
inflorescențelor de tulpini și frunze, fiecare parte a plantei fiind condiționată în pungi
de hârtie. Pent ru produsele vegetale obținute au fost păstrate specimene voucher (H.
arenarium – Voucher Nr. 143.17.3.1 și A. dioica – Voucher Nr . 143.14.1.1 ) în ierbarul
Disciplinei de Botani că Farma ceutică a Facultății de Farmacie din cadrul UMF „Iuliu
Hațieganu” Cluj-Napoca (54).
IV. 2. 2. Obținerea extractelor
Infloresc ențele uscate provenite de la cele două specii au fost pulveriz ate
utilizând o m oară cu cuțite . Extractele au fost preparate folosind câte 1,0 0 g pulbere
cântărită în prealabil pentru fiecare 20,00 mL solvent ( metanol 99,98 %, etanol 96% și
etanol 70% ). Solventul împreună cu materialul vegetal au fost aduse într -un balon cu
fund rotund și supuse agitării cu ajutorul unui agitator magnetic (600 r pm, 20 min),
apoi supuse extracției prin ultrasonicare timp de 30 minute la 70 °C. Extractele răcite
în prealabil au fost mai apoi filtrate și adu se la sec cu ajutoru l rotavaporului; extractele
uscate au fost cântărite și păstrate la frigider (loc răcoros) până la testare (54).
IV. 2. 3. Hidroliza extractelor
În vederea obținerii unor date mai precise asupra naturii agliconilor
flavonoidici din extracte , s-a decurs la hidroliza acidă a acestora. Peste 2,00 mL
extract s -au adăugat 2,00 mL acid clorhidric 2M și 0,2 ml acid ascorbic 100 mg/mL.
Amestecul de reacți e a fost încălzit pe baie de apă termostata tă la 80 °C timp de 30
minute, s upus mai ap oi ultrasonicării timp de 15 minute, reluându -se apoi încălzirea în
aceleași condiți (30 minute la 80 °C). Pe tot parcursul hidroli zei, volumul amestecului
de reacție a f ost păstrat constant prin adăugare de solve nt (1 mL la fiecare 10 minute).
După hidrol iză, extractele au fost răcite și ce ntrifugate la 4000 rpm; supernatantul a
fost separat și diluat ulterior la balon cotat de 10 mL , obținându -se probele finale care
s-au supus analizei HPLC.

29 IV. 2. 4. Standard e analitice și reactivi utilizați
Standardele utilizate în determinările HPLC au fost :
➢ Pentru determinarea compușilor polifenolici: acid clorogenic , acid p-coumaric,
acid cafeic, rutin, apigenin ă, cvercetin, iso cvercitrin, cvercitrin, hiperozidă,
camf erol, miricetol, fisetin achiziționa te de la compania Roth (Karlsruhe,
Germa nia), respectiv acid cicoric, acid caftaric, acid ferulic, acid sinapic, acid
gentisic , acid galic, patuletin, luteolin achiziționate de la compania Dalton
(Toronto, ON, Canada ) (54);
➢ Pentru deter minarea flavonelor metoxilate: jaceosid ină, hispidulin ă, eupatilin ă,
eupatorin ă, casticin ă, acacetin ă achiziționate de la compania Sigma (St. Louis,
MO, SUA );
➢ Pentru determinarea fitostero sterolilor: β-sitosterol, brassicastero l,
stigmasterol, ca mpesterol, ergosterol achiziționate de la compani a (St. Louis,
MO, SUA )
Solven ții și acizii utilizați ca faze mobile în determinările HPLC (acetonitril ,
metanol, acid acetic), împreună cu reactivii utilizați pent ru testarea activității
antioxidante (carbo nat de sod iu, di hidrogenofosfat monopotasic, hidr ogenofosfat
dipotasic, clorură de aluminiu) și reactivul Folin -Ciocîlteu au fost achiziționați de la
compania Merck (Darmstadt, Germania ). Reactivii ABTS (acid 2,20 -azino -bis(3 –
etillbenzotiazolin -6-sulfonic )) sub for mă de sare dipotasică , peroxodisulfat d e potasiu ,
DPPH (2,2-difenil -1-picrilhidrazil) , și Trolox ( acid 6-hidroxi -2,5,7,8 –
tetrametilchroman -2-carboxi lic) utilizați de asemenea în testarea capacității
antioxidante ) au fost achiziționați de la compania Sigma Aldrich (Schnelldorf,
Germania ). Acidul galic (sub formă monohidra t) a fost achiziționat Serva,
(Heidelberg, Germania ) (54).
IV. 2. 5. Determinarea conținutului polifenolic total (TPC)
Pentru determinare a conținutului total în polifenoli a probel or s-a utilizat
metoda Folin -Ciocîlteu adap tată conform protocolului descris de Mocan et al. (55);
citirea probelor a fost făcută cu ajutorul unui cititor de microplăci (96 gode uri/placă)
SPECTROstar Nano Multi -Detectio n (BMG Labtech, Ortenberg, G ermania ). Peste
2,5 µL probă (extract reconstituit 1mg/mL) au fost adăugați 100 µL reactiv Folin –
Ciocîlteu (diluat în prealabil 1:9 cu apă distilată) și 80 µL carbonat de sodiu 7,5 %.
Amestecul de reacție a fost supus agitării, apoi încubat la întuneric timp de 30 minute ,
după care a fost determinată absor banța acestuia la 760 nm față de acidul galic.
Analizele au fost făcute în triplicat, rezultatele fiind exprimate în mg echivalenți de
acid galic (GAE) / g produs vegetal (54).

30 IV. 2. 6. Determ inarea conținutului flavonoidic total (TFC)
Dozarea flavonoide lor totale s -a realizat conform protocolului descris de
Mocan et al. (56) folosind cititor ul de microplăci. Ame stecul de reacție ( 100 µL
probă + 100 µL clorură de aluminiu 2%) a fost supus incubării timp de 15 minute,
după care i s -a citit absorbanța la 450 nm față de cvercetină. Probele au fost ana lizate
în triplicat, rezultatel e fiind exprim ate în mg echivalenți de cvercetină (QE) / g produs
vegetal (54).
IV. 2. 7. Analiza HPLC – carac teristicile instrumentelor analitice utilizate
Analiza compușilor cu structură polifenolică, a flavonelor metoxilate și a
sterolilo r s-a realizat prin metoda HPLC -MS; s-a utili zat un sistem cromatografic
Agilent 1100 (Agilent, Santa Clara, CA, SUA ) (baza t pe detecție UV – detector
G1316A , echipar cu sistem de degazare a probei G1322A , pompă de gradient binar
G13311A, coloană termosta tată și autosampler G1313A ) cuplat cu un spec trometru de
masă Agilent 1100 (MSD Ion Trap VL ) (54).
IV. 2. 8. Analiza HPLC a compușilor cu structură polifenolică
S-a realizat folosind sistemul descris anterior, fiind in jectat un volum de 5 µL
probă. Separarea s -a făcut pr in intermediul cromatografiei de lic hide în f ază inversă cu
ajutorul unei coloane Zorbax SB -C18 (100 × 3.0 mm diametru intern , 3.5 µm Ø
particulelor) termostatată la 48 °C ; eluția s -a făcut în gradient, utilizând un sistem
binar de solvenți ( metanol și aci d acetic 0,1% v/v), cu un debit de 1mL/minut.
Detecția compușilor s -a făcut pe baza comparării spectrelor obținute (prin
ionizare în electrospray în mod negativ) cu cele dintr -o librărie de spectre, iar dozarea
lor utilizând metoda standardului extern (19 compuși standard – Tabelul 5 ; curbă de
calibr are în 5 puncte c u R2 > 0.999). Limita de detecție (LOD) pentru metoda utilizată
a fost 0.1 µg/mL, iar limita de cuantificare (LOQ) 0.5 µg/mL (54).

31 Tabelul 5 . Picurile moleculare m/z și timpii de retenție RT ai celor 19 compuș i
polifenolici analizați (54)
Nr. Compus polifenolic m/z RT ± SD (min)
1 Acid caftaric 311 3.54 ± 0.05
2 Acid gentisic 179 3.52 ± 0 .04
3 Acid cafeic 179 5.60 ± 0.04
4 Acid clorogenic 353 5.62 ± 0.05
5 Acid p-cumaric 163 9.48 ± 0.08
6 Acid ferulic 193 12.8 ± 0.10
7 Acid sinapic 223 15.00 ± 0.10
8 Acid cicoric 473 15.96 ± 0.1 3
9 Hiperozidă 463 18.60 ± 0.12
10 Isocvercitrin ă 463 19.60 ± 0.10
11 Rutină 609 20.20 ± 0.15
12 Miricetin ă 317 21.13 ± 0.12
13 Fisetin ă 285 22.91 ± 0.15
14 Cver citrin ă 447 23.64 ± 0.13
15 Cver cetin 301 26.80 ± 0.15
16 Patuletin 331 29.41 ± 0.12
17 Luteolin 285 29.10 ± 0.19
18 Camf erol 285 32.48 ± 0.17
19 Apigenin 279 33.10 ± 0.15
IV. 2. 9. Analiza HPLC a flavonelor metoxilate
Tabelul 6 . Timpii de retenție și ionii specif ici pentru c ele 6 flavone metoxilate
analizate (54)
Compus Timp de retenție ( RT) (min) M M − H− Ioni/Fragmente
Jaceosidin 2.9 330.3 329.3 314
Hispidulin 4.2 300.2 299.2 284
Eupalitin 7.05 344.3 343.3 328
Eupatorin 7.6 344.3 343.3 328
Casticin 8.05 374.3 373.3 358
Acacetin 9.8 284.3 283.3 268
Analiza flav onelor metoxilate s -a realizat utilizân d același sistem
cromatografic, respectiv aceeași fază mobilă și același volum de probă, folosindu -se 6
compuși standard ( Tabelul 6). Elu ția s-a făcut în gradient, iar detecția prin utiliz area
tehnicii ESI (ionizare î n electrospray) în mod negativ. Identif icarea s -a făcut pe baza
comparării timpilor de retenție ( RT) și a spectrelor compușilor din probe cu a
standardelor utilizate; pentru a evita interferențele, s -a decu rs la identificarea p icurilor
ionilor specifici pe ntru fiecare compus ( M, M -H-) (54).

32 IV. 2. 10. Analiza HPLC a fitosterolilor
Determinările au fost realizate folosind aceeași aparatură (sistem
cromatografic, coloană) utilizate pentru analiza polifenolilor și a flavonelo r
metoxilate. Au fost injectați 5 µL probă; eluția s -a realizat în gra dient izocratic (de bit
1 mL/min) folosind un sistem binar d e solvenți (metanol : acetonitril 10:90 v/v).
Detecția MS a compușilor s -a realizat prin APCI (ionizare chimică la presiune
atmosferică) în mod p ozitiv, identificarea lor fiind f ăcută pe ba za timpilor de retenție
și a peak -urilor ionilor specifici rezulta ți (M, M-H2O, M-H2O+H+) (Tabelul 7 ) (54).
Tabelul 7 . Timpii de retenție (RT) și picurile ionilor specifici pentru cei 5 fitosteroli
analizați (54)
Compus Timp de retenție ( RT) (min) M M − H 2O M − H 2O + H+
Ergosterol 2.6 396 378 379
Brassicasterol 3.3 398 380 381
Stigmaster ol 4.0 412 394 395
Campesterol 4.0 400 382 383
β-Sitosterol 4.6 414 396 397
IV. 2. 11. Determinarea capacității antioxidante prin t estul de neutralizare a radicalilor
ABTS•+ (TEAC -Trolox Equivalents Antioxidant Capacity)
Protocolul de lucru a avu t la b ază metoda folosită de Savran et al. (57) .
Radicalul ABTS•+ a fos t preparat prin amestecarea unor volume egale de soluție
metanolică stoc ABTS (acid 2,20 -azino -bis(3 -etillbenzotiazolin -6-sulfonic)) 7 mM,
respectiv soluție metanoli că stoc peroxodisulfat de potasiu 0,14 mM. Ame stecul
obținut a fost incubat la temperatura camerei ferit de lumină (flacon învelit în folie de
aluminiu) timp de 14 ore. Soluția obținută a fost diluată ulterior cu metanol astfel încât
absorbanța acesteia la 734 nm să fie 0,7 ± 0,01%.
Determin ările au fost realizate cu ajutorul cititorului de mi croplăci
SPECTROstar Nano Multi -Detection (BMG Labtech, Ortenberg, G ermania). S -a citit
absorbanța mestecului de reacție( 200 µL soluție ABTS•+ și 20 µL probă) după 6
minute de incubare la 734 nm, față de soluț ia standard de reactiv Trolox. Testele au
fost realizate în triplicat, iar rezultatele au fost exprimate în mg echivalenți Trolox /
mL extract (54).
IV. 2. 12. Determinarea capacității antioxidante prin testul de n eutralizate a radicalilor
liberi DPPH•
Testăr ile au fost realizate conform metodei descrise de același autor (57),
utilizând aceeași aparatură. Reactivul DPPH• a fost preparat prin diluarea la balon

33 cotat a 1 mL soluție s toc (1 mg/m L), obținând 25 mL soluție de lucru 0,004%.
Amestecul de reacție format din 30 μL din prob a de analizat și 270 μL soluție DPPH•
a fost incubat timp de 30 minute ferit de lumină, după care i -a fost determinată
absorbanța la 515 nm față de o sol uție standa rd de react iv Trolox. Testele au fost
realizate în triplicat, rezultatele finale fiind expr imate în mg echivalenți Trolox
(TE) /ml ex tract.
IV. 2. 13. Determinarea activității antibacteriene
Activitatea antibacteriană a extracte lor a fost testat ă utilizând o variantă
modificată a metodei microdiluți ilor (54); tulpinile bacteriene luate în lucru au fost:
Staphylococcus aureus (ATCC 4 9444), Bacillus cer eus (ATCC 11778), Listeria
monocytogenes (ATCC 19114), Salmonella typhimurium (ATCC 14028) și
Escherichia coli (ATCC 25922) . Tulpinile au fost cultivate în Laboratorul de
Biotehnologii Alimentare din Cadrul I nstitutului de Științele Vieț ii „Regele Mihai I”
(USAMV Cluj -Napoca). Au fost determinate concentrațiile minime inhibitorii ( MIC)
și concentrați ile minime bacter icide (MBC) utilizând o metodă color imetrică adaptată
la cititorul de microplăci. Controlul poz itiv utilizat a fost streptom icina (Sigma P
7794; concentrații cuprinse între 0.05–3 mg/mL) , iar controlul negativ apa distil ată
(54).
IV. 2. 14. Determinarea activi tății antif ungice
A fost testată sensibilitatea la extractele studiate pe ntru 5 tulpini fungice
standard ( Aspergillus flav us ATCC 9643 , Aspergillus niger ATCC 6275 , Candida
albicans ATCC 10231 , Candida par apsilosis ATC C 22019 and Penicillium
funiculosum ATCC 56755) , utilizând metoda microdiluțiilor. S -au determinat
concentrați ile minime înhibitorii (MIC) și concentrațiile min ime fungicide (MFC)
utilizând ca antimicotic standard fluconazolul (concentrații cu prinse între 1–3500
µg/mL) (54).
IV. 3. Rezultate și discuții
IV. 3. 1. Conținutul polifenolic total al extractelor analizate (TPC)
Rezul tatele obținute în urma doză rii polifen olilor totali din extractele
metanolic (MeOH ), etanolic (EtOH) și hidroalcoolic ( EtOH 70%) sunt prezentate în
Figura 12. Valorile obținute au variat între 13,74 mg GAE/g produs vegetal (pentru
extractul etanolic al sp eciei H. arenarium ) și 3 6,27 mg GAE/g p rodus vegetal (pentru
extractul hidroalcoolic de A. dioica ). Comparând cele două specii pe baza datelor
obținute, re zultatele indică un conținut polifenolic total superior pentru specia A.

34 dioica (valori superioare fi ind obținute pentru fiecare tip de extr act analizat). Din
perspectiva tipului de solvent ales pentru extracție, se poate observa că randa mentele
cele mai bune de extracție au fost obținute în cazul utilizării alcoolului 70% (25,17 mg
GAE/g pentru H. arenar ium, respectiv 36,27 mg GAE/ g pentru A. dioica )

Figura 1 2. Conținutul polifenolic total al extractelor metanolic (MeO H), etan olic
(EtOH) și hi droalcoolic (EtOH 70%) obținute de la speciile H. arenarium și A. dioica
(54)
Referitor la conținutul total în polifenoli, lit eratura de specialitate ofer ă date
doar pentru specia H. arenarium . Albayrak et al.(17) au obținut utilizând acea și
metodă de dozare valori c uprinse între 125,57 și 86,1 mg GAE/g produs vegetal, luând
în lucru extracte metanolice provenite de la trei subspec ii de H. are narium din flora
Turciei (ssp. erzincanicum , ssp. rubicundum și ssp. araxinum ). Cu privire la totalu l
polifenolic al speciei H. arenarium ssp. arenarium , Grădinaru et al. (21) au raportat
un conținut de 160,17 mg GAE/g produs vegetal pentru extractul metanolic obținut
din inflorescențele speciei. Materialul vegetal luat în lucru a fost achiziționat dintr -o
piață din Iași, prov enința acestui a fiind nespecificată.
Compar ând datele obținute cu ce le existente în literatură, am putut concluziona
că totalul polifenolic varia ză în funcție de tipul de solvent utilizat la extracție și locul
de recoltare al materialului vegetal, un rol major f iind atribui t și diferențelor existente
între subspeciile de l a care este recoltat acesta. În cazul speciei A. dioica , compararea
cu alte r ezultate a fost imposibilă, neexistând raportări anterioare în literatură cu
privire la totalul polifenolic al specie i.

35 IV. 3. 2 . Conținutul flavonoidic total al extractelor anal izate (TFC)
Datele obținute în urma dozării flav onoidelor totale sunt prezen tate în Figura
13. Extractele obținute din inflorescențele de H. arenarium s-au dovedit a avea cel
mai mare conținut d e flavonoid e, din punct de vedere cantitativ remarcându -se
extractul metanolic (36,41 mg QE/g produs vegetal). Pentru specia A. dioica , totalurile
flavonoidice înregistrate au fos t inferioare cantitativ; valorile cele mai mari s-au
obținut prin utilizarea metanolului și a etanolului 70 % ca solvenți de extracție,
rezultatele determinărilor pentru aceste tipuri de e xtracte fiind foarte apropia te ( 21,38
respectiv 21,88 mg QE/g produs vegetal ) (54).

Figura 1 3. Conținutul flavono idic total al extractelor metanoli c (MeOH), etanolic
(EtOH) și hidroalcoolic (EtOH 70%) obținute de la speciile H. arenarium și A. dioica
(54)

IV. 3. 3 . Analiza HPLC a compușilor cu struct ură polifenolică
Profilul polifenolic al extractelor de H. arenarium și A. dioica a fost analizat
înainte și după hidrol iza lor acidă. Din cei 19 polifeno li supuși screening -ului, 7 au
fost identificați și cuantificați în probele nehidrolizate (Tabelul 8 ), respectiv 9 î n cele
supuse hidrolizei acide (Tabelul 9 ).
În urma analizei extract elor nehidrolizate s -a putut observa un pr ofil
polifenolic mai variat pentru extractele de H. arenarium comparativ cu cele de A.
dioica (pentru care numărul de compuși iden tificați a fost mai mic). Din punct de

36 vedere cantitativ, aci dul clorogenic și cvercitrina s -au dovedit a fi compuș ii majorita ri
ai ambelor extract e. Cea mai mare concentrație d e acid clorogenic a fost dozat ă din
extrac tul metanolic de A. dioica (502,70 mg /100 g). Cantitatea cea mai însemnată de
cvercitrină (444,48 mg/100g) a putut fi observată, de asemenea, în același extract.
Diferențe majore între specii au putut fi o bservate în ceea ce privește conținutul în
luteolin ă, care a fost identificată înaintea hidrolizei acide doar în extractele de H.
arenarium .
Rezult atele obținute sunt similare raportărilor existente pâ nă în preze nt în
literatură, care susțin existența unor canti tăți însemnate de acid clorogenic , apigenin ă
și camf erol în înflorescențele de H. arenarium (17,21) . Totodată, datele obținute în
urma analizei ex tratelor de A. dioica reprezintă prima raportare de acest fel din
literatură cu privire la profilul fitochimic al exemplarelor din Flora României.
Hidroliza acidă a extractelor a permis identifi carea acidulu i ferulic (doar în
extractul hidroalcoolic de H. arenarium – 4,08 mg/100 g) și a cvercetolului. S -au putut
observa variații de ordin cantitativ în ceea ce privește compoziția în polifenoli a
extractelor hidrolizate. În cazul iso cvercitrinei, ac easta nu a ma i putut fi identificată în
extractele alcoolice de H. arenarium , în timp ce cantitățile de izo cvercitrină au scăz ut
semnificativ în toate probele analizate. Cver cetolul a fost decelat în cantități mai
însemnate în extractele de H. arenarium , din perspectiv ă cantitativă remarcându -se
extractul hidroalcoo lic (20,68 mg/100 g ) (54).
Identificarea și cu antificarea luteolinei în probele pro venite de l a A. dioica a
fost posibilă doar după hidroliza acidă a extractel or. Cantități însemnate ale acesteia
au fost decelat e în în toate cele trei extracte analizate, cea mai mare concentrație
regăsindu-se în extractul hidroalcoolic (183,52 mg/100 g).

37 Tabelul 8 . Profilul polifenolic al extractelor de H. arenari um și A. dioica înainte de hidroliza acidă (mg/100 g) (54)

Tabelul 9. Profilul pol ifenolic al ex tractelor de H. arenarium și A. dioica după hidroli za acidă (mg/100 g) (54)
Compu s polifenolic H. arenarium (L.) Moench. A. dioica (L.) Gaertn.
MeOH EtOH EtOH 70% MeOH EtOH EtOH 70%
Acid clorogenic 73,63 ± 3,68 64,07 ± 3,20 224,39 ± 11,21 38,43 ± 1,92 27,97 ± 1,39 246,55 ± 1 2,32
Acid p-cumaric 2,65 ± 0,13 2,16 ± 0,10 4,40 ± 0,22 3,17 ± 0,15 2,41 ± 0,12 13,13 ± 0,65
Acid ferulic – – 4,08 ± 0,20 – – –
Izocvercitrină – – 13,89 ± 0,69 – – –
Cver citrină 7,25 ± 0,36 9,19 ± 0,45 15,85 ± 0,79 63,04 ± 3,15 69,38 ± 3,46 89,65 ± 4,48
Cver cetol 23,31 ± 1,16 20,68 ± 1,03 26,16 ± 1,30 12,17 ± 0,60 9,34 ± 0,46 19,66 ± 0,98
Luteolină 5,76 ± 0,28 7,19 ± 0,35 9,09 ± 0,45 128,15 ± 6,40 104,70 ± 5,23 183,52 ± 9,17
Camf erol 181,23 ± 9,06 175,63 ± 8,78 179,28 ± 8,96 1,95 ± 0,09 0,85 ± 0,04 1,89 ± 0,09
Apigenină 69,79 ± 3,48 61,87 ± 3,09 59,07 ± 2,9 5 20,79 ± 1,03 16,71 ± 0,83 24,31 ± 1,21 Compus po lifenolic H. arenarium (L.) Moench. A. dioica (L.) Gaertn.
MeOH EtOH EtOH 70% MeOH EtOH EtOH 70%
Acid clorogenic 177,70 ± 8,88 111,58 ± 5,57 340,95 ± 17,04 434,18 ± 21,70 84,59 ± 4,22 502,70 ± 25,11
Acid p-cumaric – 1,18 ± 0,05 – 17,13 ± 0,85 – –
Izocvercitrină 70,18 ± 3,50 57,45 ± 2,87 85,55 ± 4,27 – – –
Cver citrină 438,33 ± 21,91 409,09 ± 20,45 424,2 8 ± 21,21 444,48 ± 22,22 147,64 ± 7,38 240,41 ± 12,02
Luteolină 9,34 ± 0,46 8,66 ± 0,43 9,98 ± 0,49 – – –
Camf erol 7,61 ± 0,38 7,31 ± 0,36 7,16 ± 0,35 45,67 ± 2,28 15,64 ± 0,78 32,08 ± 1,60
Apigenină 66,96 ± 3,34 63,85 ± 3,19 62,99 ± 3,14 11,42 ± 0,57 4,27 ± 0,21 7,43 ± 0,37

38 Concentrațiile de camf erol au scăzut semnificativ în urma hidrolizei în extractele de A.
dioica, în timp ce pentru cele de H. arenarium valorile concentrațiilor acestuia au
crescut . Cantitățile d e apigenină au crescut de asemenea după hidroliză în pr obele
provenide de la specia A. dioica .
Diferențele dintre profilurile polifenolice ale extractelor înainte, respectiv după
hidroliza acidă au c a expl icație fie degradarea unora dintre compuși în cond ițiile de
reacție (justificându -se astfel scăderea conc entrației acidului clorogeni c și a luteoli nei
în extract ele de H. arenarium ), fie ruperea legăturilor ozidice din compușii glicozidați ,
cu crește rea co ncentrației unor aglicon i (luteolină, apigenină). Rezultatele obținu te
după hidroliză susțin așadar rapor tările din literatură cu pri vire la cantit ățile mari de
glicozide ale camferolului din extractele de H. arenarium (17,18,21)
IV. 3. 4. Analiza HPLC a flavonelor meto xilate
Au fost su puse screeningului șase flavone metoxilate ( acacetină, casticină,
eupatilină, eupatorină, hispidulină, jaceosidină), dintre acestea fiind identificată și
cuantificată doar hispidulina. Rez ultatele obținute sunt sintetizate în Tabelul 10 .
Tabelul 10. Concen trațiile hispidul inei cuantificate în extractele de H. arenarium și
A. dioica (mg/100 g) (54)
Compus Helichrysum aren arium Antennaria dioica
MeOH EtOH EtOH
70% MeOH EtOH EtOH
70%
Hispidulin 0,70 ±
0,03 0,68 ±
0,03 0,68 ±
0,01 0,29 ±
0,01 0,22 ±
0,01 0,33 ±
0,01
Valo rile obținute au fost mici, acestea variind între 0,22 și 0,70 mg / 100 g
produs vege tal. Rezultatele cele mai bune au fost obținute pentru extractele provenite
de la specia H. arenarium (0,70 mg/g produs vegetal hispidulină dozată din ext ractul
metanolic). Literatura de specialitate nu ofer ă informații cu privire la con ținutul în
hispidul ină al ambelor specii, studiul de față fiind primul care oferă date cu privire la
prezența acestui compus în extractele de H. arenarium și A. dioica . Aces t lucru
încurajeaz ă pe viitor continuarea unor analize mai amănunțite asupra extrac telor
studiate în v ederea identificării altor compuși din clasa flavonelor metoxilate.

39 IV. 3. 5. Analiza HPLC a fitosterolilor
Tabelul 11. Concentrațiile fitosterolilor identificați în extr actel e de H. arenarium și A.
dioica (mg/100 g) (54)
Compus
sterolic Helichrysum a renarium Anten naria dioica
MeOH EtOH EtOH
70% MeOH EtOH EtOH
70%
Campesterol 1,04 ±
0,05 0,82 ±
0,04 0,80 ±
0,03 1,36 ±
0,06 0,95 ±
0,04 1,50 ±
0,07
Stigmasterol 6,17 ±
0,30 4,37 ±
0,21 5,40 ±
0,21 4,72 ±
0,23 2,90 ±
0,14 4,79 ±
0,23
β-Sitosterol 37,04 ±
1,85 26,21 ±
1,31 26,21 ±
1,04 63,77 ±
3,18 45,92 ±
2,29 67,58 ±
3,37
Din totalul de șase f itosteroli supuși screeningului, au putut fi identificați și
cuantificați doar trei (campester ol, stigmasterol, β-sitosterol ). β-sitosterol ul a putu t fi
identi ficat ca majoritar atât în extractele de A. dioica (67,58 mg/100 g produs î n
extractul hidroalcoo lic), cât și în cele de H. arenarium (26,21 mg/100 g produs în
extractul etanolic și cel hidro alcoolic). După β-sitosterol , stigmasterolul a fost
următorul co mpus care s -a evidențiat din punct de vedere cantitativ în extractele
ambel or specii, cele mai mi ci valori fiind înregistrate pentru campesterol.
Cu privire la conținutul în fitosteroli al s peciei H. arenarium , datele existente
până în pr ezent în literatu ră certifică prezența stigmasterolului, a β-sitosterol ului și a
unor forme glicozidate ale ace stuia în extracte provenite de la aceasta (12,20,37) .
Raportările se limitează doar la date calitative, informațiile de ordin cantitati v lipsind
cu desăvârșire; de asemenea, prezen ța campesterolului n u apare menționată în niciuna
dintre sursele analizate, identificarea și cuantificarea lui fiinde realizate pe ntru prima
dată în studiul de față.
Prezența β-sitosterol ului în extractul metan olic al speciei A. dioica a fost
evidențiată de către Meriç li et al.(42) prin metode cromatografice, fără a ave a până în
prezenta a lte date calitative sau cantitative cu privire la conținutul în fitosteroli al
acestei specii. Așadar, prezent ul studiu furnizează primele date cu privire la conținutul
în campesterol și stig mast erol al ext ractelor de A. dioica .

40 IV. 3 . 6. Evaluarea capac ității antioxidante a extractelor de H. arenarium și A. dioica
Rezultatele obținute în urma evaluării capacit ății antioxidante a extractelor
provenite de la cele două specii prin metodele TE AC ș i DPPH sunt prezentate în
Tabelul 12 .
Tabelul 12. Rezultatele obținute în urma determinării capacității antioxidante a
extractelor de H. arenarium și A. dioica prin metodele TEAC și DPPH (54)
Probe analizate TEAC (mg TE/mL) DPPH (mg TE/mL)
A. dioica MeOH 3,89 ± 0,01 13,44 ± 1,65
EtOH 2,65 ± 0,01 5,89 ± 1,23
EtOH 70% 5,71 ± 0,0 1 15,21 ± 1,97
H. arenarium MeOH 4,04 ± 0,01 4,91 ± 1,90
EtOH 3,71 ± 0 ,01 7,21 ± 2,81
EtOH 70% 5,82 ± 0,02 17,88 ± 7,20
Capacitatea antioxidantă a extractelor a variat în funcție de ti pul de solvent
folosit la extracție și de testul utilizat pentru evaluare; valorile obținute la evaluarea
prin intermediul t estului DPPH au fost superioare comparativ celor di n testul TEAC,
trendul fiind același pentru fiecare extract luat în lucru. Din pe rspectiva activității
antioxidante a speciilor, s -a putut observ a o capacitate mai mare de neutralizare a
radicalilor ABTS•+ pentru extractele provenite de la H. arenarium (4,04 mg TE/mL
extract metanolic, respectiv 5,82 mg TE/mL extract hidroalcoolic) . În cazul speciei A.
dioica , capacitatea de neutralizare a radical ului DPPH• a fost net superioară ( 13,44 mg
TE/mL extract met anolic, respectiv 15,21 mg TE/mL extract hidroalcoo lic).
Varietatea structurală a compușilor naturali din extractele vegetale și
cantitatățile în care anumiți compuși sau clase de compuși se regă sesc în matricea
vegetală analizată influențează semnificati v capacitatea antioxidantă a extractelor
(58). Totodată, testarea activit ății antioxidante prin metode in vitro presupune
realizarea de te ste complementare care să permită evaluarea cât mai multor
mecanisme prin care componenții extractelor pot acț iona ca antioxida nți (46,58) . Din
perspectiva produșilor naturali, literatura de specialitate atribuie o capacitate
antioxidantă importantă compușilor cu grupări fenolice multiple în struc tură, cu
precăder e acizil or fenolici și flavonoidelor (58).
Corelând rezultatele obțin ute în urma determinării capacității antioxidante a
extractelor analizate cu conținutul lor în polifenoli tota li, respectiv acizi fenolici, se
poate observa o variație direct proporțională a capacit ății anti oxidante în funcție de
conținutul în compuși cu s tructu ră fenolică. Desigur, capacitatea antioxidantă totală a
extractelor se datorează cel mai probabil și altor componente a căror identificare și
dozare nu a fost efectuată, ceea ce a influ ențat ș i valoril e mari obținute în cazu l

41 anumitor probe (de exemp lu, r ezultatul obținut în cazul testului DPPH pentru
extract ele etanolic și hidroalcoolic de H. arenarium ). Variațiile observate se pot
explica și pe baza distribuției diferite a acidului cl orogeni c, camfer olului sau
luteolinei (în formă liberă sau glico zilată) în extractele analizate, dependentă la rândul
ei de tipul de solvent utilizat la extracție.
Testarea capacității antioxidante a extractelor de H. arenarium a fost realizată
și în alt e studi i (17,26) , acestea corelând de asemenea potențialul antioxidant al speciei
cu conținutul ridicat în acizi fenolici și flavonoide al acesteia. C ompararea date lor
obținute în lucrarea de față cu cele din literatură a fost im posibilă datorită modului
diferit de exprim are a concentrațiilor și a diferențelor în ceea ce privește metoda de
extracție și modelele experimentale utilizate în evaluarea potențialului anti oxidant .
Referitor la specia A. dioica , nu au mai fost raportate până în prezent date
experimentale cu priv ire la potențialul antioxidant, rezultatele obținute în prezentul
studiu fiind primele de acest fel din literatură. Acestea încurajează realizarea d e testă ri
ulterioare ale capacității antioxidante prin metode com plementare, care să furnizeze
noi informați i cu privire la mecanismele prin care extractele provenite de la această
specie pot acționa ca antiox idanți.
IV. 3. 7. Determinarea activității anti bacteri ene
Sensibilitatea celor 5 tulpini bacteriene luate în lu cru în urma expunerii la
extractele de H. a renarium și A. dioica a fost variabilă. Aceasta a fost testată prin
comparare cu streptomicina, prin determinarea concentrațiilor minime inhibitorii
(MIC) (Tabelul 13 ), respectiv a concentrațiilor mini me bacterici de (MBC) (Tabelul
14) exprimate în mg extra ct/mL mediu de cultură . Concentrația minimă inhibitorie a
fost definită ca cea mai joasă concetrație de probă pentru care, în condiții in vitro
definite a fost inhibată creșterea bacteriană pe parcursul unui timp de expunere
definit(observată prin reducer ea resazurinei – viraj al culorii de la albastru la roz).
Concentrația minimă bactericidă a fost definită ca cea mai joasă concentrație a probei
la care s -a putut observa o reducere cu 99,5% a numărului de microorg anisme din
mediul de cultură în condiții st andard (timp bine determinat, număr b ine definit și
constant de microorganisme per mL mediu de cultură) (54).

42 Tabelul 13. Concen trațiile minime inhibitorii (MIC ) ale extractelor analizate și ale streptomicinei (54)

Tabelul 1 4. Concentrațiile minime bactericide (MBC ) ale extractelor analizate ș i ale streptomicinei (54)
Probe Staphyl ococcus
aureus (ATCC 49444) Bacillus cereus
(ATCC 11778) Listeria
monocytogenes
(ATCC 19114) Salmonella
typhimurium (ATCC
14028) Escherichia coli
(ATCC 25922)
A. di oica MeOH 125 125 62,5 62,5 31,25
EtOH 31,25 62,5 125 62,5 31,25
EtOH
70% 15,62 62,5 62,5 62,5 15,62
H.
arenarium MeOH 15,62 62,5 62,5 125 15,62
EtOH 15,62 31,25 31,25 125 15,62
EtOH
70% 31,25 31,25 62,5 62,5 15,62
Streptomicină 0,06 0,030 0,030 0,12 0,24
Probe Staphylococcus aureus
(ATCC 49444) Bacillus ce reus
(ATCC 11778) Listeria monocytogenes
(ATCC 19114) Salmonell a typhimurium
(ATCC 14028) Escherichia col i
(ATCC 25922)
A. dioica MeOH 62,5 62,5 31,25 31,25 15,62
EtOH 15,62 31,25 62,5 31,25 15,62
EtOH
70% 7,81 31,25 31,25 31,25 7,81
H.
arenarium MeOH 7,81 31,25 31,25 62,5 7,81
EtOH 7,81 15,62 15,62 62,5 7,81
EtOH
70% 15,62 15,62 31,25 31,25 7,81
Streptomicină 0,03 0,015 0,015 0,06 0,12

43 Activitatea antibacteriană a extractelor provenite de la cele două specii a fost
comparabilă, sen sibilitatea cea mai mare f ață de acestea fiind maifestată de către
tulpinile S. aureus și E. coli . Pentru specia A. dioica , cele mai mic i concentraț ii
minime i nhibitorii au putut fi observate în cazul extractelor hidroalcoolice (7,81
mg/mL); valorile au fo st similare atât pentru S. aureus , cât și pentru E. coli .
Concentrațiile minime bactericide (MBC) obținute au păstrat același trend, fii nd de
asemen ea similare pentru aceiaș i agenți patogeni (15,62 mg/mL). H
Rezultate similare au fost obținute și pentru specia H. arenarium . Valorile
concentrațiilor minime inhibito rii și ale concentrațiilor minime bacteric ide au fost
aceleași atât în cazu l S. aureus , cât și pen tru E. coli (7,81 mg/mL, respectiv 15,62
mg/mL) . Efect ul bactericid al extractului hidroalcoolic de H. arenarium asupra E. coli
a fost mult mai puternic compa rativ cu cel obținut pentru S. aureus (15,62mg/mL vs.
31,25 mg/mL).
Potenț ialul antiba cterian al speciei H. arenarium a fost studiat și de alți autori
(17,21) . Cercetăril e întreprinse de către Albayrak et al. (17) au urmărit testarea
activității antibacteriene a extract elor metanolice obținute din părțile aeriene a trei
subspecii de H. arenarium colectate din flora spontană a Turciei ( subsp. erzincanicum
Davis & Kupicha, subsp . rubicundum (C. K och.) Davis & Kupich a și subsp . aucheri
(Boiss) Davis & Kupicha ). Din cele 15 tulpini bacteriene luate în lucru, sensibilitatea
cea mai mare a fost observată pentru Aeromonas hydrophila (17 µg/mL în cazul
subsp. erzincanicum ) și Pseudomonas aeruginosa (21 µg/mL în caz ul subsp .
rubicundum ). S-a putut evidenția de asemenea rezistența Escherichia coli la toate
extractele testate.
Un alt studiu, întreprins de data aceasta de către Grădinaru et al. (21) a urmărit
testarea a ctivității antibacteriene a extractului metanolic de H. arenarium subsp.
arenarium asupra a trei tulpini bacteriene izolate din mediu intraspitalicesc
(Staphylococcus aureus meticilino -rezis tent, Streptococcus pneumoniae penicilino –
rezistent și Moraxella catarhralis ampicilino -rezistent). Cele mai bune rezultate au
fost obținute pentru M. catarhralis ampicilino -rezistent (0,15 mg/mL), celelalte două
tulpini manifestând sensibilita te în urma e xpunerii la concentrații minime inhibitorii
superioare (2,5 mg/mL ).
Rezultatele obținute în studiul de față susțin potențialul antimicrobian al
specieie H. arenarium , fiind însă imposibilă compararea lor cu cele raportate în alte
studii, dator ită diferenț elor exi stente în modul de p relucrare al probelor și în
exprimare a parametrilor utilizați în evaluare (unități de măsură diferite ale MIC și

44 MBC, grade de diluție diferite ale probelor). Referitor la A. dioica , literatura de
specialitate nu fur nizează date experim entale care să atest e potențialul antibacterian al
aceste ia, analiza comparativă a datelor obținute fiind imposibilă.
Corelarea valorilor obținute pentru MIC și MBC cu conținutul în polifenoli al
probelor analizate susține relația de d irectă propo rționali tate dintre cantităț ile
însemnate de compuși polifenolici din extracte și activitatea antimicrobiană a acestora.
Această ipoteză este vehiculată și în alte studii ce au avut ca scop testarea potențialului
antimicrobian al unor extracte bogate în po lifenoli (17,21,56) sau acizi fe nolici (ex:
acid clo rogenic și derivați) (59).
IV. 3. 8. Determi narea activității antifungice
Potențialul anti fungic a l extractelor a fost de a semenea evaluat pe baza
parametr ilor MIC (concentrație minimă inhibitorie) și MFC (concentrație minimă
fungicidă). Valorile acestora sunt prezentate în Tabelul 1 5, alături de v alorile
înregistrate pentru fluconazol (control pozitiv ).
Comparând cele două specii pe baza rezultatelor obțin ute, potențialul
antifungic al speciei H. arenarium este superio r față de cel al speciei A. dioica . Cele
mai bune rezultate s -au obținut pentru extractele etanolic și hidroalcoolic provenite de
la sp ecia H. arenarium ; în urma expunerii, tulpina P. funiculo sum s-a dovedit a fi cea
mai sensibilă la acțiunea antifungică a acestora ( MIC = 7,81 mg/mL; MFC = 15,62
mg/mL ). Pentru aceleași extracte, tulpini le C. albicans și C. parapsilopsis au dovedit
o sensibi litate similară (MIC= 15,62 mg/mL; MFC= 31,25 mg/mL), dar inferioară P.
funiculosum . Activitatea antifungică a extractelor de A. dioica a variat după același
trend, valorile înregistrate fiind însă inf erioare. A. flavus și A. niger s-au dovedit a f i
cel ma i puțin sensibile la acțiunea antifungică a extractelor a nalizate.
Raportările din literatură cu privire la potențialul antimicotic al celor două
specii aparțin acelorași autori care au studiat și act ivitatea antibacteriană a aces tora;
extractele de H. ar enarium analizate de către Albayrak et al. (17) s-au doved it lipsite
de activitate asupra C. albicans , în timp ce pentru specia A. dioica , raportările cu
privire la poten țialul antifungic lipsesc cu desăvârșire. Rezultatele din prezentul studiu
vin așadar să completeze puținele informații privitoare la potențialu l antimicotic al
speciilor studiate, reprezentâ nd un pu nct de plecare pentru ulterioare investigații în
acest se ns.

45

Tabelul 1 5. Concentrațiile minime inhibitorii (MIC) și concentrațiile minime fungicide (MFC) ale extractelor analizate,
respectiv ale f luconazolului (control pozitiv) (54)
A. dioica H. arenarium Fluconazol MeOH EtOH EtOH 70% MeOH EtOH EtOH 70%
MIC MFC MIC MFC MIC MFC MIC MFC MIC MFC MIC MFC MIC MFC
Aspergillus
flavus 125 250 62,5 125 62,5 125 62,5 125 31,25 62,5 31,25 62,5 0,15 0,3
Aspergillus
niger 125 250 62,5 125 31,25 62,5 62,5 125 31,25 62,5 31,25 62,5 0,15 0,3
Candid a
albicans 31,25 62,5 31,25 62,5 15,62 31,25 31,25 62,5 15,62 31,25 7,81 15,62 0,10 0,2
Candida
parapsilosis 62,5 125 31,25 62,5 31,25 62,5 31,25 62,5 15,62 31,25 15,62 31,25 0,10 0,2
Peni cillium
fumiculosum 15,62 31,25 15,62 31,25 15,62 31,25 15,62 31,25 7,81 15,62 7,81 15,62 0,15 0,3

46 IV. 4. Concl uzii
Extractele obținute din inflorescențele s peciilor H. arenarium și A. dioica se
remarcă din p erspectiva compoziției chimice prin cantitățile importante de acizi
fenolici și flavo noide. Pentru s pecia H. arenarium se poate o bserva un conținut
superio r în flavo noide; concen trația cea mai mare a acestora a fost determinată în
extractul metanolic. Acizii fenolici se găsesc în cantități mai mari în inflorescențele de
A. dioica , aceștia fiind concentrați cu precă dere în extractul hidroalcoolic .
În urma analiz ei HPLC -MS a compuși lor pol ifenolici, în extractele
nehidrolizate de H. arenariu m au putut fi ev idențiate cantități importante de acid
clorogenic, quercitrină și apigenină. După hidroliză, concentrația camfero lului a
crescut se mnificativ, ceea ce sugerează prezenț a lui sub fo rmă glicozidată. Înaintea
hidrolizei acide a extractelor de A. dioica acidul clorogenic s-a remarcat ca fiind
componentul majoritar, după hidroliză observându -se creșterea concentrațiilor de
luteolină și ap igenină .
Capac itatea antioxid antă a p robelor anal izate a vari at în funcție de testul prin
intermediul căr uia a fost evaluată ; aceasta a putut fi corelată cu conținu tul în acizi
fenolici sau flavon oide al extractelor supuse analizei. Din p respec tiva activit ății
antibacteriene, rezultat ele obținute au fost comparabile pentru a mbele specii , în timp
ce activitatea antifungică a fost mai pronunțată în cazul extractelor de H. arenarium .
Rezultatele obținute susțin datele existente în literatură cu privire la comp oziția
chimică a celor două specii , aducând totodată informații noi referitoare la profilul
fitochimic și activitatea antibacteriană a extractelor de A. dioic a.

47 Capitolul V
Concluzii generale
Genurile Helichrysum și Antennaria , aparțin ând tribu lui Gnaph alieae (fam.
Asteraceae) cu nosc o lar gă distribuț ie pe Glob, reprezentanții acestora fiind cunoscuți
și utilizați de către om în diferite scopuri (alimentar, medicinal, orn amental). Dintre
aceștia, singurele specii care vegetează în Flora spontană a Români ei sunt
Helichrysum arenari um (L.) Mo ench și Antennaria dioica (L.) Gaertn.. Utilizarea în
scop terapeutic a acestor specii este susținută deopotrivă prin date furnizate de
medicina tradițională, dar și de cele din literatura de specialit ate (studii ce au urmărit
analiza compoziției chimice a acestor spe cii, testări in vitro șau in vivo, cercetări din
domeniul etnofarmacologiei ). Raportările cu privire la proprietățile terap eutice ale
celor două specii provin cu precădere din spațiul Centr al-Estic al Europe i, aparținând
atât autorilo r străini, cât și ce lor români.
Pentru ambele specii, produsul vegetal medicinal este reprezentat de
inflorescențe. Helichrysi flos este cunoscu t și utilizat în medicina tradițională pentru
proprietățile colago ge, hepatoprotecto are, tonic -amare și diureti ce, datora te în
princi pal prezenței flavonoidelor (derivați de narin genină, camferol și luteolină) și a
acizilor fenolici în compoziția acestuia ; conține de asemenea cantități mici de ulei
volatil . Se utilizează în tratamentul afecțiunilor hepatobiliare și gastrice sub diverse
forme (infuzie, decoct, extracte). Antennariae dioicae flos se remarcă prin
proprietățile colagoge, antitusive, cicatrizan te și emoliente, exploatate de asemenea în
tratamentul unor afecți uni hepatobiliare, digestive și respiratorii. Componenț ii
majorit ari ai produsului vegetal sunt acizii fenolici ( ex: acidul clorogenic ) și
flavonoidele (derivați de apigenină și luteolină). Literatura oferă date mai c oncrete cu
privire la compoziția chimic ă și proprietățile specieie H. arenarium , în timp ce
raportările cu privire la A. dioica sunt limitate .
Pe teritoriul României , speciile sunt cunoscute sub denumiri populare comune
(floare a patului, siminoc, semenic, siminic ) ce diferă de la o zonă la al ta a țării.
Corelâ nd aceste informații cu uti lizările c omune cita te în literatură pentru cele două
specii, în lucrarea de față am dorit să realizez un studiu comparativ între produsele
veget ale medicinale Helichrysi flos și Antennariae dioicae flos în vede rea identificării
principalelor asemănări și deosebiri de ordin fit ochimic dintre acestea. Totodată, mi –
am propus să urmăresc și modul în care solventul de extracție ales (metanol, etano,
etanol 70%) influențează compoziția extractelor obținute de la cele 3 specii. Analiza

48 profilului fitochimic a fos t precedat ă de te stare a capacității antioxidante și a
potențialului antimicrobian al extractelor obținute.
Din perspectiva compoziției chimice, rezultatele obținute au arătat că
flavonoidele sunt compușii major itari ai extractel or de H. arenarium (fiind
concentrate cu precăder e în extract ul metanolic), în timp ce pentru A. dioica au putut
fi evidențiate cantități importante de compușii cu structur ă polifenolică (dozați în
cantități mari din extractul hidroalcool ic).
În urma scre eningului HPLC -MS al extrac telor, s -au putut obse rva diferențe
semnificative în ceea ce p rivește profilul polifenolic al extractelor; pentru specia H.
arenarium , au putut f i identificați în cantități însemnate acidul clorogenic, quercitri na,
apigenina și f orme glicozidate ale camfer olului. În cazul speci eie A dioica, pe lângă
acidul clorogenic, s-au dozat cantități importante de luteolină și apigenină, ambele
găsindu -se prep onderent sub formă glicozidată. Hispidulina este o flavonă metoxilată
prezentă în ca ntități foarte mici în ambe le specii, în timp ce β-sitosterolul se remarcă
de departe ca fiind compusul sterolic majoritar din extractele analizate, fiind decelat în
cantit ăți mai însemnate în specia A. dioica .
Capacitatea antioxidantă a variat în funcție de modelul experimental al es, fiind
corelată cu conținutul î n compuși polife nolici (în special acizi fenolici și flavonoide)
al extractelor. Activitatea antibacteriană a e xtractelor obținute de la cele d ouă specii a
fost comparabilă, valorile MIC și MBC i ndicând o sensibilitate rid icată pent ru
tulpini le Staphylococcus aureus și Escherichia coli . Activitatea antifungică a fost mai
pronunțată în cazul extractelor etanolic și hidroalcoolic provenite de la sp ecia H.
arenarium , la care s -au dovedit sensibile tu lpinile de Penicillum funic ulosum și
Candida para psilopsis .
Prezentul studiu furnizează informații importante cu privire la speciile studiate,
venind în completarea datel or limitate din literatură care susțin util itatea lor
terapeutică. P rin rezultatele obținute se încurajează efe ctuarea de noi cercetă ri în
vedere a identif icării altor compuși / clase de compuși bioactivi în speciile studiate și
screeningul acestora pentru potențiale noi activități biolog ice. Reiterez totodată ideea
că lumea compușilor de origine naturală încă mai a re de ofer it răspunsur i la întrebă rile
medicinii mo derne, acestea găsindu -se fie prin descoperirea de noi specii sau molecule
cu potențial biolog ic, fie prin reconsiderarea cuno științelor acumulate până în prezent
în acest domeni u.

49 Bibliografie
1. Bessada SMF, Barreira JCM, Oliveira MBPP. Asteraceae species with most
prominent bioactivity and their potential applications: A review. Ind Crops
Prod. 2015;76:604 –15.
2. Freire SE, Chemisquy MA, Anderberg AA, Beck SG, Meneses RI, Loeuille B,
et al. The Lucilia group (Asteraceae, Gnaphalieae): phylogenetic and
taxonomic considerations based on molecular and morphological evidence.
Plant Syst Evol. 2015;301(4):1227 –48.
3. The Euro+Med PlantBase. The Information Resource for Euro -Mediterranean
Plant Dive rsity [Internet]. [cited 2019 Jul 3]. Available from:
http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed/PTaxonDetail.asp?NameId=7002126&PTR
efFk=7000000
4. Lourens ACU, Viljoen AM, van Heerden FR. South African Helichrysum
species: A review of the traditional uses, biological activity and
phytochemistry. J Ethnopharmacol. 2008;119(3):630 –52.
5. Sîrbu I, Ștefan N, Oprea A. Plante Vasculare din Romania  : determinator
ilustrat de teren. Bucure ști: Victor B Victor; 2013. 760 –762 p.
6. Săvulescu T. Flora Republicii Populare Rom îne. S ăvulescu T, editor. Bucure ști:
Editura Academiei Republicii Populare Rom ânia; 1964. 259 –264 p.
7. Cioc ârlan V. Flora ilustrat ă a Rom âniei: Pteridophyta et Spermatophyta. ed. a
3-a. Bucure ști: Ed itura Ceres; 2009. 781 –782 p.
8. Tutin TG, Heywood VH, Burges NA, Valentine DH. Flora Europaea. 2nd ed.
Vol. 4, Flora Europaea. Cambridge: Cambridge University Press; 2010. 381 –
382 p.
9. Flora Transsilvanica – Helichrysum [Internet]. [cited 2019 Jul 4] . Available
from: http://www.floraofromania.transsilvanica.net/flora of romania/ac IX ghira
69/Copy (38) of species.htm
10. Săvulescu T. Flora Republicii Populare Rom îne. Bucuresti: Editura Academiei
Republicii Populare Rom înia; 1964. 259 –264 p.
11. Flora Transsilvanica – Antennaria dioica [Internet]. [cited 2019 Jul 4].
Available from: http://www.floraofromania.transsilvanica.net/flora of
romania/ac V 434 -500/Copy (31) of species.htm
12. Dymowski W. Assessment report on Helichrysum arenarium (L.) Moenc h, flos

50 Final. 2016.
13. Shikov AN, Pozharitskaya ON, Makarov VG, Wagner H, Verpoorte R,
Heinrich M. Medicinal Plants of the Russian Pharmacopoeia; Their history and
applications. J Ethnopharmacol. 2014;154(3):481 –536.
14. World Health Organization, ed itor. WHO Monographs on Medicinal Plants
Commonly Used in the Newly Independent States (NIS). Geneva; 2010. 175 –
183 p.
15. Crăciun F, Bojor O, Alexan M. Farmacia naturii. Bucure ști: Editura Ceres;
1977. 173 p.
16. Blaschek W, H änsel R, Keller V, Reichl ing J, Rimpler H, Schneider G. Hagers
Handbuch der Pharmazeutischen Praxis. Berlin: Springer -Verlag; 1998. 126 –
129 p.
17. Albayrak S, Aksoy A, Sagdic O, Budak U. Phenolic compounds and
antioxidant and antimicrobial properties of Helichrysum species colle cted from
eastern Anatolia, Turkey. Turkish J Biol. 2010;34(4):463 –73.
18. Czinner E, Kursinszki L, Baumann D, Hamburger M, Kery A. Phytochemical
study of phenolic compounds from Helichrysi flos by LC -DAD -MS. Nat Prod
New Millenn Prospect Ind Appl. 2002; 99–100.
19. Czinner E, Lemberkovics É, Bih átsi-Karsai E. Composition of the Essential Oil
from the Inflorescence of Helichrysum arenarium (L.) Moench. J Essent Oil
Res. 2000;(July 2012):37 –41.
20. Yong F, Aisa HA, Mukhamatkhanova RF. New flavanone and other
constituents of Helichrysum arenarium indigenous from China. Chem Nat
Compd. 2011;46(6):740 –3.
21. Gradinaru AC, Silion M, Trifan A, Miron A, Aprotosoaie AC. Helichrysum
arenarium subsp. arenarium : Phenolic composition and antibacterial activity
against lower respiratory tract pathogens. Nat Prod Res. 2014;28(22):2076 –80.
22. Ciulei I, Grigorescu E, St ănescu U. Plante medicinale: fitochimie și fitoterapie.
Bucure ști: Editura Medical ă; 1993. 346 p.
23. Structur ă acid cafeic PubChem [Internet]. [c ited 2019 Jul 30]. Available from:
https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/substance/8145667#section=2D -Structure
24. Structur ă acid clorogenic PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available
from: https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/substance/312694513#section= 2D-
Structure

51 25. Structur ă acid ferulic PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available from:
https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/substance/160968832#section=2D -Structure
26. Czinner E, Hagym ási K, Bl ázovics A, K éry Á, Szoke É, Lemberkovics É. In
vitro antioxidant properties of Helichrysum arenarium (L.) Moench. J
Ethnopharmacol. 2000;73(3):437 –43.
27. Yang Y, Huang Y, Gu D, Yili A, Sabir G, Aisa HA. Separation and purification
of three flavonoids from Helichrysum arenarium (L.) Moench by HSCCC.
Chromatographia. 2009;69(9 –10):963 –7.
28. Akaberi M, Sahebkar A, Azizi N, Emami SA. Everlasting flowers:
Phytochemistry and pharmacology of the genus Helichrysum . Ind Crops Prod.
2019 Oct;138(March):111471.
29. Yoshida Y, Niki E. A ntioxidant effects of phytosterol and its components. J
Nutr Sci Vitaminol (Tokyo). 2003;49(4):277 –80.
30. Structur ă betasitosterol PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available
from: https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/222284
31. Structur ă campesterol PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available from:
https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/173183#section=2D -Structure
32. Structur ă stigmasterol PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available from:
https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/ compound/5280794#section=2D -Structure
33. Giuliani C, Lazzaro L, Calamassi R, Calamai L, Romoli R, Fico G, et al. A
volatolomic approach for studying plant variability: the case of selected
Helichrysum species (Asteraceae). Phytochemistry [Internet]. 2016 ;130:128 –
43. Available from: http://dx.doi.org/10.1016/j.phytochem.2016.07.013
34. Judžentien ė A, Charkova T, Misi ūnas A. Chemical composition of the essential
oils from Helichrysum arenarium (L.) plants growing in Lithuanian forests. J
Essent Oil Res. 20 19;00(00):1 –7.
35. Rančić A, Simi ć A, Marin P, Duleti S. Chemical Composition and
Antimicrobial Activities of Essential Oils of Myrrhis odorata (L.) Scop ,
Hypericum perforatum L. and Helichrysum arenarium (L.) Moench. J Essent
Oil Res. 2005;17(April 200 4):3–7.
36. Rančić A, Sokovi ć M, Vukojevi ć J, Simi ć A, Marin P, Duleti ć-Laušević S, et
al. Chemical composition and antimicrobial activities of essential oils of
Myrrhis odorata (L.) Scop, Hypericum perforatum (L.) and Helichrysum
arenarium (L.) Moench. J Essent Oil Res. 2005;17(3):341 –5.

52 37. Pljevljaku šić D, Bigovi ć D, Jankovi ć T, Šavikin K. Sandy Everlasting
(Helichrysum arenarium (L.) Moench): Botanical , Chemical and Biological
Properties. Front Plant Sci. 2018;9(August):1 –12.
38. Kurkina A., Rhyz ov V., Avdeeva V. Medicinal plants assay of isosalipurposide
in raw material and drugs from dwarf everlast ( Helichrysum arenarium ). Pharm
Chem J. 2012;46(3):171 –6.
39. Structur ă esculetin ă PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available from:
https:// pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/5281416#section=2D -Structure
40. Structur ă scopoletin ă PubChem [Internet]. [cited 2019 Jul 30]. Available from:
https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/5280460#section=2D -Structure
41. Structur ă umbeliferon ă PubChem [I nternet]. [cited 2019 Jul 30]. Available
from: https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/5281426#section=2D –
Structure
42. Mericli AH. Constituents of Antennaria dioica . J Nat Prod. 1983;46:941 –941.
43. Semeniv D V, Belik G V. The experience of Antennari a dioica application in
folk medicine and prospects of this plant use for creation of new
phytohemostatics. 2016;6(6):37 –41.
44. Pîrvu C. Universul plantelor. Bucure ști: Editura ASAB; 2006. 759 –760 p.
45. Butura V. Enciclopedia de etnobotanic ă românească. Bucure ști: Ed. Științifică
și Enciclopedic ă; 1979. 215, 231 p.
46. Huang D, Ou B, Prior R. The Chemistry behind Antioxidant Capacity Assays.
2005;
47. Moghadam HD, Sani A, Sangatash MM. Inhibitory Effect of Helichrysum
arenarium Essential Oil on th e Growth of Food Contaminated Microorganisms.
J Essent Oil Bear Plants. 2014;(December 2014):37 –41.
48. Mao Z, Gan C, Zhu J, Ma N, Wu L, Wang L, et al. Anti -atherosclerotic
activities of flavonoids from the flowers of Helichrysum arenarium L. Moench
through the pathway of anti -inflammation. Bioorganic Med Chem Lett
[Internet]. 2017;27(12):2812 –7. Available from:
http://dx.doi.org/10.1016/j.bmcl.2017.04.076
49. Ceai Hepatocol (Fares) [Internet]. [cited 2019 Jul 24]. Available from:
https://fares.ro/produs /hepatocol -d43/
50. Flamin tablete – Informa ții produc ător [Internet]. [cited 2019 Jul 24]. Available

53 from: https://zt.com.ua/wp –
content/uploads/2018/02/Flamin_Zdorovye_005_g_tabl_30.pdf
51. Tewari D, Hohmann J, Kiss AK, Rollinger JM. Ethnopharmacology i n Central
and Eastern Europe in the Context of Global Research Developments. Front
Pharmacol. 2019;10(April):9 –11.
52. Borza A. Dic ționar etnobotanic. Bucure ști: Editura Academiei Republicii
Socialiste Rom ânia; 1964. 20, 92 p.
53. Drăgulescu R. Representations of the fire in Romanian phytonymy. In: Iulian
B, Cornel S, editors. Multicultural representations Literature and Discourse as
Forms of Dialogue. T îrgu Mure ș: Arhipelag XXI Press; 2016. p. 16 –7.
54. Babot ă M, Mocan A, Vlase L, C rișan O, Ielciu I, Gheldiu A, et al.
Phytochemical analysis, antioxidant and antimicrobial activities of Helichrysum
arenarium (L.) Moench. and Antennaria dioica (L.) Gaertn. flowers.
Molecules. 2018;23(409):1 –15.
55. Mocan A, Schafberg M, Crisan G, Rohn S. Determination of lignans and
phenolic components of Schisandra chinensis (Turcz.) Baill. using HPLC -ESI-
ToF-MS and HPLC -online TEAC: Contribution of individual components to
overall antioxidant activity and comparison with traditional antioxidant a. J
Funct Food. 2016;24:579 –94.
56. Mocan A, Vlase L, Vodnar DC, Bischin C, Hanganu D, Gheldiu A -M, et al.
Polyphenolic Content, Antioxidant and Antimicrobial Activities of Lycium
barbarum L. and Lycium chinense Mill. Leaves. Molecules. 2014;19:10056 –73.
57. Savran A, Zengin G, Aktumsek A, Mocan A, Glamo člija J, Ćirić A, et al.
Phenolic compounds and biological effects of edible Rumex scutatus and
Pseudosempervivum sempervivum : Potential sources of natural agents with
health benefits. Food Funct. 2016;7(7): 3252 –62.
58. Carocho M, Ferreira ICFR. A review on antioxidants, prooxidants and related
controversy: Natural and synthetic compounds, screening and analysis
methodologies and future perspectives. Food Chem Toxicol. 2013;51:15 –25.
59. Lou Z, Wang H, Zh u S, Ma C, Wang Z. Antibacterial activity and mechanism
of action of chlorogenic acid. J Food Sci. 2011;76(6):398 –403.