Iuliu Hațieganu Cluj -Napoca [612649]

1
Universitatea de Medicin ă și Farmacie
„Iuliu Hațieganu” Cluj -Napoca
Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ
Terapia prin muzică în
medicina dentară

Îndrumător științific Absolvent: [anonimizat]. Univ. Dr. Moga Minodora Bușta Andreea Elena

Cluj-Napoca
2016

2
Cuprins
Introducere …………………………… …………………………………………………………..4
I. PARTEA GENERALĂ …………………………………………………………………..5
Capitolul 1. Legătura dintre medicină și muzică …………………………………. …6
1.1 Scurt istoric …………………………………………………………………………………6
1.2 Muzicieni medici …………………………………………………………………………8
Capitolul 2. Influența muzicii asupra organismului uman …………………… .10
2.1 Muzica ……………………………………………………………………………………..10
2.1.1 Ritmul muzical ……………………………………………………………..12
2.1.2 Melodia ………………………………………………………………………. .13
2.1.3 Armonia ……………………………………………………………………… .14
2.2 Influența muzicii asupra omului ………………………………………….. …….. .14
2.3 Efectele generale ale muzicii asupra corpului omenesc …………………..16
2.4 Caracterizare generală a efectelor psihologice ale muzicii ………………17
2.5 Localizări cerebrale legate de percepția muzicii …………………………….19
2.5.1 Centrii muzicii ………………………………………………………………19
Capitolul 3. Terapia prin muzică ………………………………………………………….21
3.1 Definiții ……………………………………………………………………………………..21
3.2 Scurt istoric a terapiei prin muzică ………………………………………………..21
3.3 Clasificare ………………………………………………………………………………….22
3.4 Indicațiile terapiei prin muzică ……………………………………………………..22
3.5 Indicații ale terapiei prin muzică în funcție de vârstă ……………………….23
3.6 Contraindicații ale muzicoterapiei …………………………………………………24
3.7 Caracteristici ale terapiei prin muzică ……………………………………………25

3
3.8 Modelul Eccles ………………………… ………………………………………………..26
3.8.1 Ascultătorul ……………………………………………………………………..27
3.9 Aplicarea meloterapiei …………………………………………………………………27
3.10 Obiectivele terapiei prin muzică …………………………………………………..28
3.11 Limitele meloterapiei ……………………………………………………. ……………29
II. PARTEA SPECIALĂ …………………………………………………………………..31
Capitolul 4. Introducere ……………………………………………………………………..32
Capitolul 5 Material și metod ă ……….. ………………………………………………….34
Capitolul 6 Rezultate și discuții …………………………………………………………..41
Concluzii ………………………………………………………………………………………….55
Anexa nr 1 ………………………………………………………………………………………..56
Anexa nr 2 ………………………………………………………………………………………..59
Bibliografie ………………………………………………………………………………………60

4
Introducere
Muzica es te o artă complexă care pe lângă plăcerea de a o asculta, ea
aduce mult mai multe beneficii.
Medicina este o știință frumoasă dar și foarte grea, in dispensabilă în
zilele noastre.
Terapia prin muzică, meloterapia sau terapia muzicală în medicina
dentară este o împerechiere între ceva frumos, plăcut auzului (muzica) și ceva
indispensabil, necesar și nu tot timpul plăcut (stomatologia) prin care se
încearcă diminuarea neplăcerilor cu ceva plăcut.
Anxietatea pacienților duce la evitarea vizitelor la medicul
stomatolog și agravarea problemelor dentare care nu numai că ne îngreunează
munca (în loc să facem doar un simplu detartraj, uneori suntem nevoiți să
recurgem la tratamente endodontice elaborioase) dar îi produc și pacientului o
stare de frică și mai mare necesitând mai mult timp în rezolvarea situației.
Acest studiu, diferit față de cele existente în literatură, are ca obiectiv
relaxarea pacienților în timpul manoperelor stomatologice, indiferent de
natura lor, reducerea stării de anxietate față de tratam entele stomatologice
pentru a îmbunătă ții confortul pacientului și pentru ca acesta să poată reveni
cu mai multă încredere de fiecare dată în cabinetele de medicină dentară.

5

PARTEA GENERALĂ

6
Capitolul 1 Legă tura dintre medicin ă și muzică
1.1 Scurt istoric
Refuzul durerii și instinctul fundamental de conservare a vieții stau
la originea medicin ei primordiale. Acest instinct stă la baza oricărei
civilizații, deoarece civilizația este, în pri mă instanță, un efort adaptativ [1].
Din timpurile străvechi ale istoriei sale, omul s -a organizat în
comunități primitive, familii și triburi, pentru a -și procura mai lesne hrana,
pentru a se apăra împotriva pericolelor și pentru a depăși dificilele obstacole
ale existenței. În societatea primitivă toate activitățile sau evenimentele de
oricare importanță erau acompaniate de o anumită muzică . Muzica este o
necesitate și o activitate vitală, intim legată de cuvânt și apărută nu ca o artă
de agrement, ci considerată ca fiind indispensabilă societății [1].
Din trecutul foarte îndepărtat, atât cât se poate întrezări în
întunericul originilor sale, apare un fapt universal, profund revelator despre
om: folosirea incantației magice. De la practicile de magie omul a trecut la
credința religioasă și la cultele organizate. Această intricare a magiei în
domeniul muzical est e superpozabilă aceleia a magiei cu medicina [1].
În Egiptul Antic, elementul invocator al supranaturalului era
dominant, preotul -medic fiind înainte de toate preot și în al doilea rând
medic. Papirusul de la Ebers conține formule magice de incantație și d e vrăji,
cât și droguri și prescripții. În momentul când bolnavul primea
medicamentul el trebuia să pronunțe o invocație adecvată. Mai târziu, în
epoca lui Hipocrate, s -a socotit că remediul era primordial, invocația fiind
lăsată la latitudinea individului [1].

7
Grecia Antică îl amintește pe Apollo, care era la început invocat ca
zeu al luminii și muzicii, a devenit zeul sănătății, având atributul de
vindecător. După legendă, Apollo a învățat arta de a vindeca pe centaurul
Chiron, care a transmis mai departe învățătura elevilor săi Jason, Chile și
Asclepios, acesta din urmă devenind pentru greci ceea ce Imhotep fusese
pentru egipteni: zeul medicinei. El era un foarte bun practician, bazându -se
în terapia lui pe „ cuvânt, plante și cuțit” [1].
Este o evoluție d inspre psihoterapie, prin incantație și cuvânt, spre
terapeutica medicamentoasă prin folosirea plantelor și spre chir urgie prin
utilizarea cuțitului [1].
În Evul Mediu, pentru a exorciza posedații, credința în supranatural
s-a impus din nou sub formă de c eremonii religioase și de expuneri de
relicve, cărora le erau atribuite puteri vindecătoare. Medicina drogului
devenise controlată de biserică, iar chiru rgia era practicată de bărbieri [1].
În secolul al XVII -lea competența preotului va fi îndepărtată, se
pare pentru totdeauna, din medicină. Pe măsură ce secolele se succed,
medicii și muzicienii devin din ce în ce mai realiști în concepțiile lor [1].
Dacă există prin afinitatea sentimentelor o relație între muzică și
medicină, dacă există o asemănare tehnol ogică între manipularea anumitor
instrumente muzicale și medicale, există ceva mai mult: aceste două
discipline erau făcute să se întâlnească și să conviețuiască. Practica
medicinei, aplecarea asupra suferințelor și zbaterilor omului îl fac pe
adevăratul m edic mai receptiv, îi ascute sensibilitatea, iar muzica poate să -i
îmbogățească trăirea afectivă și să contribuie la umanizarea, purificarea și
înnobilarea profesiunii sale [1].

8
1.2 Muzicieni medici
Începând cu Renașterea, s-au remarcat câteva figuri de medici, care,
în acea epocă erau nu numai terapeuți clinicieni, ci și instrumentiști și chiar
compozitori. Unul dintre acești medici -muzicieni este Henri Arnault de
Zwolle (1400 -1466) care era astronom, medic, organist și in giner. El este
autorul unor tratate foarte prețioase în ceea ce privește construcția orgilor,
lăutei, harpei, a clavicimbalului, cl avicordului și a dulcemelosului [1].
Doctor în drept, fizician, medic și luthist, Jean -Baptiste Besard
(1567 -1625) are lucrăr i care sunt considerate printre principa lele surse ale
muzicii de lăută [1].
În materie de asociere muzico -medicală, Kaspar Johanna Horn
(1630 -1681) era un compozitor care a profesat ca medic în Saxa. Clinician
reputat, el s -a făcut cunoscut mai ales print r-o serie de culegeri de dansuri
instrumentale, fiind unul dintre primii care a adoptat o nouă ordine a suitei:
allemanda, curanta, sarabanda și giga, inovație importantă, căci suita de
dansuri este precursoare struc turii simfoniei noastre clasice [1].
Secolul al XIX -lea va adânci și diversifica relațiile strânse dintre
medicină și muzică. Manuel Garcia (1805 -1906) bariton liric, a abandonat
scena în 1829, pentru a se consacra profesoratului. În 1840 el a prezentat la
Academia de Stiințe din Paris un memori u asupra vocii umane și în 1847 a
fost numit profesor de canto la conservator, unde a rămas până în 1850 și
unde a publicat un tratat complet al artei cântului. Curios din fire și dorind să
predea pe baze fiziologice „bel canto” elevilor săi, a descoperit rolul esențial
al corzilor vocale și conformația lor. Astfel, el a imaginat și a realizat in
1854 principiul laringoscopiei indirecte a cărui aplicație clinică a fost rapid
preluată de către prietenii săi medici, Turck și Czermak [1].

9
La noi în țară s -a ma nifestat atracția medicilor pentru muzică încă
de la început urile ș colii medicale românești [1].
Astfel, medicul Gustav Otremba (1833 -1891) a compus în 1880
opera „Olteanca”. Pe lângă o bogată activitate medicală, doctorul Otremba a
fost un promotor al cre ației de operă autohtonă [1].
Compozitorul Carol Miculi (1821 -1897) a urmat Facultatea de
Medicină la Viena și Conservatorul la Paris, unde l -a avut ca profesor pe
Frederic Chopin. A publicat și a cules folclor românesc, a scris muzică
pentru vodeviluri și a compus piese instrumentale, vocale și corale [1].
Victor Papilian (1888 -1958) a fost profesor de anatomie la
Facultatea de Medicină din Cluj, om de știință, literat or și muzician, a
absolvit și conservatorul și medicina. A fost un important om al Clujul ui,
fiind Decan la Facultatea de Medicină și director al Operei de Stat din Cluj.
Dragostea sa pentru profesia medicală și pentru muzică a fost însoțită și de o
vie activitate literară [1].
Multilateralitatea preocupărilor pentru artă, în special pentru
muzică, mai frecventă la medici decât la alte categorii profesionale, este
datorită faptului că medicina presupune un contact larg cu cele mai variate
aspecte ale vieții omenești, iar muzica exprimă în totalitate omul. Mergând
pe firul istoriei, se relevă o înrudire, o intricare și o i mplicare a muzicii în
medicină [1].

10
Capitolul 2 Influența muzicii asupra organismului uman
2.1 Muzica
Medicina este o disciplină a cunoașterii și influențării omului, atât
sub aspect organic, cât și psihic. Ea se adresează pacientului în realitatea sa,
devenind prin aceasta o medicină a persoanei [1].
Muzica se adresează ș i ea ființei, elementele care o compun putând
induce stări variate, de la bucurie l a supărare, de la ură la iubire [1].
Muzica are puterea incomparabilă de a influența complexul organic
în funcție de modificările pe care le determină în interiorul nostru. Elementul
sonor poate duce la veritabile „frisonări” pe car e le simțim la auzul anumitor
note, până la acel „istupedio gaudio”, supersenzație, fenomen de răsunet
fiziologic ce interesează deodată mai multe registre ale simțirii [1].
Cercetătorul rus Dogiel a fă cut o serie de experimente pe om și pe
animal, pentru a determina influența muzicii asupra subiecților normali și a
ajuns la următoarele concluzii [1]:
– Muzica exercită la om și la animal o influență asupra circulației
sangvine – vasoconstricție periferică și vasodilatație centrală.
– Presiunea sangvină se ridi că sau, invers, coboară, în cele mai
multe cazuri.
– Modificările presiunii arteriale sunt în raport cu înălțimea,
intensitatea și timbrul sunetelor [1].
Diferiți autori (Patrizzi, M endel, Parhon etc.) au arătat că muzica
influențează circulația, respirația, tubul digestiv în teritoriul de inervație a
pneumogastricului. Impresiunile, care se propagă prin nervul acustic, par a
pune mai ușor în vibrație afectivitatea individului, grație situației speciale a

11
nervilor auditivi și a raporturilor care trebuie să le aibe cu nervul
pneumogastric, acest element important al inervației viscerale și în special
cardiorespiratorii. Receptorii auditivi fiind excitați de impulsul senzorial în
drum spre scoarța cerebrală, prin conexiuni cu alți neuroni, dezlănțuie o serie
de reflexe, care predomină în organele cercetate asupra grupului inhibitor
(parasimpatic). Printre structurile nervoase subcorticale, capabile de a realiza
aceste modulații ale excitației, formațiunea reticulată și hipotal amusul sunt
cele mai importante [1].
În hipotalamus ajung fibre din toate căile sen zitive și senzoriale
centrale. Din această regiune iau naștere o serie întreagă de reflexe
endocrine, hipofizare și epifizare precum și reflexe cu traiect mai scurt sau
mai lung în urma conexiunilor dintre hipo talamus cu centrii din bulb și
măduvă, simpatic și parasimpatic [1].
În afară de conexiuni la nivelul hipotalamusului, autorii bănuiesc
existența unor conexiuni între calea aferentă auditivă și cea aferentă
vegetativă, la nivelul substanței reticulate a bu lbului, aducându -se deci
dovezi în plus la demonstrația participării vieții veg etative în decursul
senzațiilor [1].
Suprastructura etajată de integrare a muzicii este în special lobul
temporal. Din 1920 se admite existența unui „centru muzical”, situat la
vârful temporal și corespunzând ariei 38 a lui Brodmann. Acest „centru” are
o reprezentare corticală bilaterală: o ablație unilaterală nu poate provoca
amuzie [1].
Muzica are trei elemente fundamentale: ritm, melodie si armonie,
fiecare dintre acestea putând fi la rândul lor analizate prin elementele lor
primordiale: ritmul prin tempo și măsură; melodia prin sunet, intervale

12
melodice, game, moduri; armonia prin interv ale armonice, acorduri, cadențe
[1].
2.1.1 Ritmul muzical
Ritmul muzical reprezintă succesiunea periodică a unor accente în
desfășurarea fluxului muzical, ceea ce mai este denumit și măsură. O a doua
accepțiune este aceea referitoare la tempo -ul muzicii, viteza curgerii sonore
[3].
Ritmul este un principiu universal care domină nu numai fenomenul
muzical, ci și toate mișcările care se petrec în noi și în afara noastră.
Regularitatea ritmică are ca efect o inducție motrică iar mișcarea duce la
dans, cânt, muzică instrument ală [1].
Ritmul poate servi spre a crea un climat de tensiune foarte intensă,
acompaniat de efecte de surpriză cum ar fi schimbările de cadență sau
sincopele. Ritmul, fie singur, fie susținut de zgomotul unei melodii, este în
stare să provoace stări apropiate de beție și de extaz colective [2].
Fiecare ființă umană posedă ritmul său propriu, profilul său ritmic
ce ar putea fi dezvoltat în mod individual [2].
Când crea ză muzică , autorul ei imprimă, cu voie sau fără voie,
ritmurile sale biologice (cardiac, respirator, mers etc.). Neuropsihologia a
localizat centrul afectiv în talamus, o regiune centrală a personalității
profunde. Imediat în apropiere se situează hipotalamusul în care își au sediul
centrii de reglare ai funcțiilor fundamentale, indispensabile vieții, cum sunt
contracțiile inimii, respirația și mișcările automate. În acești centrii vitali se
desfășoară procese independente de conștiință, practic fără oboseală, în ti mp

13
ce centrii superiori ai conștiinței trebuie periodic puși în repaus prin
intermediul somnului [2].
Ritmul muzical este un elemen t de bază al terapiei prin muzică. Încă
din antichitate, se încearcă să se explice efectele muzicii prin magie. Grecul
Athena ios combătea cu succes sciatica și lumbago -ul cu ajutorul sunetelor și
ritmurilor magice cântate la flaut chiar deasupra locului precis al durerii [4].
Chiar și periculoasele mușcături de șerpi sau de păianjeni veninoși,
ca de exemplu tarantula, erau făcut e inofensive de către muzică și mișcare
(dans), de aici provenind și numele cunoscutului dans din sudul Italiei
„tarantella” [2].
2.1.2 Melodia
Melodia este definită ca un ansambu de sunete s uccesive [5], de
înălțime variabilă [1]. Ea reprezintă acea latură a mu zicii de care depinde
accesibilitatea unei lucrări muzicale [2].
Prima melodie a fost monodică (intonată pe o singură voce).
Această formă melodică nu implică și armonie [2].
Când s -a trecut la cântarea polifonică (pe mai multe voci) s -a ajuns
în mod inevitabil la suprapunerea sunetelor, cântarea lor simultană, apărând
astfel o altă calitate a muzicii, armonia [2].
Unul din elementele melodiei cu rol decisiv în tipul de emoții
(pozitive sau negative) produse de audierea muzicii, este tonalitatea: major ă,
corelată cu emoții pozitive și cu stările de avânt sau de relaxare sau minoră,
corelată cu visarea sau melancolia dar și cu emoțiile negative, cu resemnarea
și cu stările de încordare [2].

14
Melodia are influență maximă în domeniul afectivității
ascultăto rului, influență ce nu este mediată obligatoriu de evaluarea cognitiv –
intelectuală a unor eventuale idei vehiculate de ea. Odată cu perceperea
melodiei, toate structurile analizatorului acustic sunt implicate în apariția
emoției ca fenomen psihic și în dec lanșarea cvasisincronă a fenomenelor
somato -viscerale [2].
2.1.3 Armonia
Armonia este caracterizat ă prin formarea și înlănțuirea î ntr-un
ansamblu de sunete simultane [1].
Odată cu muzica polifonică apare și armonia în care sunetele se
îmbină melodios și simultan în cadrul unui acord [2].
Această variabilă sincronie sonoră poate genera senzații plăcute
urechii ascultătorului, în cazul acordurilor consonante și invers, veritabile
oripilări în cazul acordurilor disonante [6].
Recunoașterea unor acorduri consonante e ste rodul intuiției
muzicale (depinzând decisiv de particularitățile analizatorului acustic, pe
toată întinderea acestuia) dar și al unei evaluări intelectuale ce sesizează
configurația sonoră, simultaneitatea notelor, și poate duce până la
identificarea n otelor unui acord (în cazul muzicienilor dar și al melomanilor
cu ureche muzicală) [2].
2.2 Influența muzicii asupra omului
Există trei elemente principale ale naturii umane: viața fiziologică,
viața afectivă și viața mentală care pot fi influențate, în ma i mică sau în mai
mare măsură, de către cele trei elemente fundamentale ale mu zicii: ritm,
melodie și armonie [1] (Tabel I ).

15

Tabelul I Corespondențe psihobiologice [1,2]
Rezultă clar faptul că gustul pentru combinațiile armonice și
timbrele rafinate constituie apanajul oamenilor inteligenți, în timp ce
melodia acționează în mod dominant la nivelul afectivității, având un impact
emoțional lesne observabil, atât de către subiectul ascultător, cât și de către
cei din jur [2].
Cât despre ritm, acesta reprezintă o sursă de încărcare cu energie a
ființei umane, în cazul unui tempo rapid și bine accentuat (la persoanele
obosite, deprimate) sau, din contră, o sursă de absorbție de exces energetic –
un tempo meditativ, de exemplu la persoanele încordate, crispate [2].
Viața fiziologică
Viața afectiv ă
Viața mentală

Ritm ++++++++
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++

++++++++

Melodie
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++

Armonie
++++++++

++++++++
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++
++++++++

16
2.3. Efectele generale ale muzicii asupra corpului omenesc
Audiția muzicală provoacă diferite modificări fiziolog ice:
tahicardie, respirație prof undă, transpirația mâinilor, frisoane etc.
Înregistrarea pulsului, tensiunii arteriale, frecvenței respiratorii au arătat că
audiția muzicală face să apară modificări ale tuturor funcțiilor organismului
[1].
Weihs a arătat că sunetele acute, intense și disonanțele provoacă
reacții de tip simpaticomim etic, în timp ce sunetele de intensitate moderată,
consonante, armonioase declanșează mecanisme ale reglării
parasimpaticomimetice [1].
Asupra psihicului are următoarele efecte:
a. Efect cathartic (purificator față de emoțiile negative acumulate) și
relaxant (în ceea ce privește acumularea oboselii).
b. Forță de evocare a unor trăiri anterioare însoțite de o rezonanță
afectivă variabilă
c. Sugerarea unor situații concrete sau relații în plan abstract ori a unor
stări emoționale atribuite altui subiect. Depinde și de imaginația
ascultătorului, pe care, însă, o stimulează și o îmbogățește [2]
d. Stimulare psihică multiplă: senzorială (inclusiv creșterea rezistenței
la efort), intelectuală, volițională (efect mobilizator în diverse
activități: profesională, militară etc)
e. Potențarea unor procese psihice, intelectuale și mai ales afective,
coexistente sau persistente. Este cunoscută acțiunea muzicii de a
amplifica o stare de bucurie într -o împrejurare fericită din viața cuiva
sau de adâncire a unei stări de tristețe

17
f. Element de comunicare interuman. Muzica deschide și cimentează
comunicarea interumană. Dovada cea mai elocventă este cea a
audițiilor colective în sălile de concerte care înfrățesc ascultătorii [2].
La nivel s omato -visceral muzica are acțiune dublă, prin intermed iul
scoarței cerebrale (indirectă) și prin acțiunea directă a vibațiilor sonore. Ea
accelerează bătăile inimii și ritmul respirației, și ne incită la mișcare [2].
Efectul muzicii pare a se produce în general mai mult printr -un
fenomen psihic decăt prin unul fizic. Întrucât este vorba de factori
emoționali, medicii au căutat, prin procedee farmacologice, să obțină o
variație a emoției în intensitatea și sensul ei. Prof. Dr. Harrer socoate că ar fi
posibil să tr ansformăm emoția muzicală î ntr-o apreciere pur estetică,
neafectându -se funcțiile neurovegetative. În acest sens el a studiat acțiunea
tranchilizantelor asupra emoției muzicale, punând să asculte bărb ați și femei
piese de Brahms, Bach, Bruckner, Stravinski , Puccini precum și muzică de
jazz, înainte și după ce le -a administrat 5 -20 mg de chlordiazepoxid. El a
constatat că reacțiile la disonanțe, la modificările de ritm sau de intensitate
sonoră au fost mult mai puțin pronunțate după administrarea
medicamentu lui. Unii subiecți au declarat că au apreciat mai puțin muzica,
alții că au gustat -o în acelasi fel și mai mulți, din contră, că le -a plăcut mai
mult. Chlordiazepoxidul a diminuat dorința de a dansa ascultând jazz, iar
Bach le -a părut mai grav și mai solem n. Se pare că s -a obținut la acești
subiecți o apreciere estetică tot așa de variabilă ca și e moția în context
neurovegetativ [1].
2.4 Caracterizare generală a efectelor psihologice ale muzicii
a. Relaxare psihică, având următoarele variante cu implicații
comportamentale:

18
– catharsis (scăderea marcată a tensiunii emoționale), incluzând
defularea și posibila apariție a extazului;
– sedare (favorizând instalarea somnului, în unele cazuri);
– euforie (generată, uneori compensator față de dispariția rapidă a
conținut ului afectiv negativ) [2]
b. Stimulare psihică:
– creșterea randamentului cognitiv (memorie + ideație);
– euforie;
– creșterea încrederii în sine;
– stimularea voinței și inițiativei [2].
c. Comunicarea interumană, având un caracter infraverbal, bogat în elemente
sugestive, fapt constatat în special în cazul execuțiilor colective ale unor
piese muzicale (exemplu în cvartet), dar și un caracter verbal (muzica
vocală) ce explică și accentuează, cu ajutorul textului, ideile și sentimentele
vehiculate de muzica instru mentală [2].
d. Scăderea pragului dureriii și modificarea excitabilității psihomotorii
Cu foarte mulți ani în urmă, exista obiceiul de a se efectua extracții
dentare în piețe publice, în zilele „de târg”, de către „extractorii de dinți”
care utilizau trompeta și tobele ce intonau o muzică bine ritmată și de mare
intensitate sonoră, al cărui efect asupra pacientului era acela de a -i atenua
durerea din timpul extracției. Ar fi posibil și un efect direct asupra pragului
senzorial al durerii, sau indirect prin procesul de excitație brutală corticală
imediată, cu inhibiția zonelor adiacente legate și de percepția durerii [4].
Influența muzicii asupra organismului are o serie de efecte
favorabile, dar în anumite condiții pot să apară și efecte n edorite sau ch iar

19
dăunătoare. S -ar putea compara aceste efecte ale muzicii cu efectele benefice
ale administrării unui medicament, care însă poate să provoace și reacții
adverse, prin uti lizare nejudicioasă sau abuzivă [1].
2.5 Localizări cerebrale legate de percepția muzicii
2.5.1 Centrii muzicii
Utilizarea unor metode recente de investigație a activității creierului
ale unui subiect în timp ce ascultă muzică – tomografie cu emisie de
pozitroni (PET), rezonanță magnetică nucleară (RMN) – a permis o
adevărată vizualizar e de către observatorul experimentator a unor modificări
complexe ale diverselor zone corticale [2].
J. Eccles consideră că fenomenele inițial acustice generate de
muzică sunt convertite într -o recepție complexă cu următoarele componente
[7]:
– senzorială – analizatorul acustic care culege șirul de elemente sonore emise
de sursa muzicii [7];
– acustică propriu -zisă – zonele simetrice ale lobilor temporali în care sunt
analizate senza țiile acustice și în care date mai recente indentifică o serie de
arii cort icale din prima circumvoluție a lobului temporal, responsabile de
reprezentarea frecvențelor sonore sub forma unei hărți tonotopice [7];
– muzicală propriu -zisă – perceperea muzicii sub forma ei structurată
(melodie, ritm, tempo, armonie etc.) situată la o mul obișnuit la nivelul
emisferei cerebrale drepte (centrul muzicii), iar la muzicieni – datorită
implicării mentale a muzicii – și la populația japoneză – datorită bogăției în
vocale a limbii acestui popor – la nivelul emisferei stângi [7];

20
Testul Wada co nfirmă experimental această „diviziune a muncii”
celor d ouă emisfere cerebrale în raport cu prelucrarea muzicii. Injectarea
intracarotidiană stângă de amital sodic conduce la pareza membrelor
jumătății drepte a corpului, concomitent cu tulburări de vorbire atestând
afectarea emisferei stângi, în care se află centrul limbajului lui Broca.
Pacientul nu poate cânta [2].
Dacă se injectează aceeași substanță în artera carotidă dreaptă,
atunci hemipareza stânga se însoțește de afectarea homolaterală a emisferei
cerebrale drepte în care nu există centrul vorbirii, deci nu este afectat
limbajul. Pacientul poate, deci, să cânte dar – după această injecție care a
afectat emisfera cerebrală dreaptă – muzica intonată de pacient nu este
altceva decât o înșiruire de cuvin te fără nici o urmă de melodie [2].
-intelectua l-afectivă – veritabilă trăire a muzicii (cu impact somato -visceral)
prin participarea unor zone corticale (prefrontale, temporale) și a sistemului
limbic [7].

21
Capitolul 3 Terapia prin muzică
Utilizarea audiției și creației muzicale în scop terapeutic datează
încă din antichitate, dar sub o formă empirică și comportând o recurgere
frecventă la gândirile magice. Rând pe rând filozofi, scriitori, psihologi,
medici, oameni de știință, educatori și -au dat seama de ceea ce muzica ar
putea să aducă oamenilor, dar numai de câteva decenii posibilitatea de a
acționa tămăduitor asupra vieții psiho -somatice a individului, a intrat, sub
denumirea de muzico terapie, într -o eră de explorare ști ințifică [1].
3.1 Definiții
Muzicoterapia este o formă de psihoterapie prin care influețarea în
sens terapeutic a psihicului bolnavului se face prin intermediul muzicii [2].
Prin muzicoterapie se înțelege un ansamblu de metode
psihoterapeutice implicând participarea activă a bolnavului, utilizând
complexul sunet -ființă umană în scop diagnostic și terapeutic [1].
Terapia prin muzică solicită și stimulează toate elementele pozitive
ale individului: voință, perseverență, inițiativă, încredere de sine, inteligență,
memori e [8].
3.2 Scurt istoric a terapiei prin muzică
Începuturile terapiei prin muzică datează de la începutul practicii
medicale, când omnipotentul mare preot recurgea la ajutorul muzicii în
tratarea bolnavilor, folosind muzica sub forma incantației muzicale [2].
Dezvoltarea muzicoterapiei a luat avânt după jumătatea secolului
XX. În 1950 se constituie în S.U.A. prima asociație de muzicoterapie având
ca obiectiv educarea și reeducarea persoanelor cu dizabilități. În 1953 se

22
creează „Societatea Internațională p entru Educație M uzicală” sub egida
UNESCO. În 1958 Juliette Alvin întemeiază „Societatea Engleză de
Muzicoterapie ”, în strânsă relație cu Centrul de Formare a
Muzicotera peuțiilor, la Conservatorul de M uzică din Londra [1].
Din 1965, cele mai multe țări eur opene dezvoltă aceste tehnici și
multiplică aplicațiile în special în domeniul psihiatriei și afecțiunilor
psihosomatice, cu precădere în tratamentul alcoolicilor în R.S.F. Iugoslavia,
al nevrozelor și al schizofreniei adultului in R.D. Germană, al
odontos tomatologiei și al psihozelor în Franța [1].
3.3 Clasificare
– Muzicoterapia activa (creatoare) – constă în acționarea
spontană asupra unor instrumente muzicale și având la bază
cunoașterea prealabilă a tehnicii acestora [2];
– Muzicoterapia pasivă (receptivă) – definită ca o simplă
ascultare a unei piese muzicale înregistrate urmată – cel mai
adesea – de un dialog cu terapeutul referitor la impactul
psihologic și (psi ho-) somatic asupra subiectului [2].
3.4 Indicațiile terapiei prin muzică
a) Dureri acute sau cronice
b) Înlăturarea stării de oboseală (fiziologică sau patologică)
c) Inducerea somnului
d) Anxietatea
e) Obsesii și fobii
f) Stări de excitație, de iritabilitate nervoasă
g) Stări depresive
h) Tulburări de comunicare
i) Handicapul fizic de tip senzorial

23
j) Tulburări motorii
k) Inhibiția psihomotorie
l) Ameliorarea handicapului psihic la copii [2]
3.5 Indicaț ii ale terapiei prin muzi că în funcție de vârstă
a) La copii: muzicoterapia beneficiază de disponibilitățile acestuia
pentru comunicare și pentru joc. Se pot trata cu succes ticurile,
inhibițiile emoționale, handicapurile senzoriale și motorii, precum și
autismul. Disponibilitatea pentru joc reprezentând o premisă pentru
deprinderea unor tehnici de interpretare muzicală instrumentală și de
improvizație [2].
b) La adult: sunt întrunite posi bilitățile unei utilizări plenare a terapiei
prin muzică, sporite și de contribuția educației muzicale (la unii
pacienți), ca și de un grad de experiență în ascultarea muzicii
(inclusiv formarea unor preferințe) [2].
c) La bătrâni: în special cei deteriorați în cadrul proceselor involutive
(organice sau nu), prezentând o stare de inadaptare progresivă, de
decădere fizică și psihică, muzicoterapia stimulează funcțiile motorii
și intelectuale, creativitatea, funcțiile perceptivo -acustice, procesele
de integrare socială. În plus, chiar în absența unor tulburări
involuntive, persoanele vârstnice pot beneficia de efectul profilactic
al muzicoterapiei asupra unor astfel de tulburări, având prilejul de a
se bucura de plăcerile rafinate ale muzicii clasice sau își pot „retrăi
tinerețea” ascult ând muzica de operă [9].
Referitor la piesele muzicale propuse spre audiție vârstnicilor
literatura face referire la următoarele recomandări:

24
– Se preferă piese muzicale ce au marcat generațiile mai vechi (șlagăre
de epocă), dar și cele cu o semnificație personală pentru pacientul în
cauză;
– Se încearcă asocierea mișcării (exerciții de gimnastică, în limitele
posibilităților) cu muzica;
– Să fie prevenite resemnarea, orientarea spre trecut și să se cultive
interesul pentru nou și umoru l ca direcții care să fie exprimate prin
piese muzicale noi și cu o tentă optimistă;
– Să se combată tendința spre izolare a vârstnicilor – uneori generată de
bolile sau incapacitățile psihofizice ale vârstei – atrăgându -i spre
muzicoterapie de grup;
– Să scoa tă la iveală emoțiile, trăirile complexe suscitate de audiție spre
a le corecta în cazul unor coloraturi afective negative sau a le încuraja
exprimarea, a o amplifica, atunci când ele sunt pozitive și constituie
mărturia u nor experiențe de viată reusite [2].
3.6 Contraindicații ale muzicoterapiei
Sunt puține dar trebuie ținut seama de prezența lor. În primul rând
nu trebuie să se renunțe nici la medicație, nici la alte forme de psihoterapie.
În rest, se cuvine să fie co nsiderate situațiile de mai jos [2].
Contr aindicațiile muzicoterapiei nu sunt absolute. Se poate vorbi
despre o lipsă de cooperare la subiecții cărora nu le place muzica de orice fel
sau sunt ahtiați după un anumit gen muzical (manele, tehno etc) și de
contraindicație relativă în cazul muzicienilo r și chiar al melomanilor foarte
instruiți. În cazul acestor foarte buni cunoscători ai muzicii, ar exista șanse
de a li se propune lucrări încă necunoscute sau o terapie prin muzică cuplată
cu exerciții fizice sau, din c ontră, cu exerciții de relaxare [2] .

25
În unele cazuri există bolnavi nevrotici care resping meloterapia din
teama de a nu li se răscoli sentimente și chiar trăiri imaginare persistente dar
pe care ei preferă s ă le țină în propria lor ființă [2].
Efectele secundare/riscurile/contraindicațiile se referă la
posibilitatea unor reacții nedorite în cazurile următoare:
– Indicații nepotrivite, ca de exemplu muzica excitantă în cursul
anesteziei sau ca terapie analgetică sau muzica melancolică la un
depresiv;
– Boli ce se pot agrava: epilepsia, tentative le de suicid, toxicomanii
înainte de cura de sevraj, psihoze cărora muzica le poate furni za un
punct de plecare delirant [2].
3.7 Caracteristici ale terap iei prin muzică
Terapia prin muzică este o adevărată medicină care încearcă să
prevină – pe cât se poate – recurgerea la terapeutica medicamentoasă [1].
Muzica este descrisă de dr Georges Duhamen ca un factor de liniște,
capabilă să atenueze tensiunile individuale și inte rpersonale. Ea este
tonifiantă și ar putea crește rezistența ființei umane la dificultăți și la boală
spune von Karajan [1].
Numeroși oameni sunt sensibili la muzică, dar receptivitatea nu este
aceeași pentru toți, variind după structura personalității, et apele de viață,
circumstanțe, cultură, atingeri patologice. Muzica nu poate să fie operativă în
profunzimea noastră decât dacă ansamblul vibrațiilor care o compun găsește
în noi o corespondență, dacă intră în rezonanță cu vibrațiile noastre
interioare, dac ă tempo -ul său se acordă cu al nostru, ritmul său cu propriul
nostru ritm, dacă melodia ei trezește în noi un ecou. Nu există o relație

26
precisă și permanentă între formele muzicale pe de o parte și reacțiile,
emoțiile, trăirea muzicii la auditor, pe de alt ă parte [1].
3.8 Modelul Eccles
Ascultarea muzicii are la bază un lung și complex lanț de procese
neurofiziologice a căror desfășurare în timp este, însă, cvasiinstantanee.
Aceste procese, inițial acustice, sunt convertite într -o recepție complexă: [7]
– Senzorială: cu participarea analizatorului acustic (inclusiv
segmentul lui cortical) dar cu o importanță decisivă pentru
urechea muzicală;
– Acustică propriu -zisă: recepția sunetelor, ca atare, în ambele
zone simetrice din lobii temporali;
– Muzicală propriu -zisă: integrarea unor calități izolate ale
sunetelor dar și a unor motive și fraze muzicale, ca și a
ritmurilor la nivelul emisferei cerebrale drepte, într -o zonă
simetrica cu cea a centrilor vorbirii din emisfera stângă.
Această zonă este indispensabilă pe rceperii muzicii, sub forma
ei structurală (melodie, ritm etc.);
– Intelectual -afectivă: având sediul în emisfera cerebrală stângă
și fiind implicată în conștientizarea percepției muzicale, analiza
conținutului tehnic muzical, dar și trăirea ideațional -emoți onală
a mesajului vehiculat de muzica ascultată. Participarea în
aceste procese integrative este asigurată datorită conexiunilor
corticale temporale cu anumite zone din lobii prefrontali și cu
sistemul limbic (+ hipotalamusul), aceste din urmă conexiuni
fiind implicate în trăirea corporală a muzicii [7].

27
3.8.1 Ascultătorul
Ascultătorul decodifică mesajul muzical conform unor
particularități de recepție înnăscută (urechea muzicală de exemplu,
neobligatoriu implicată în pasiunea pentru muzică a melomanului, dar
favorizează recepția mesajului muzical, la cote maxime), a unor coordonate
intelectual -afective ce pot favoriza rezonanța muzicii, și în funcție de o serie
de factori conjuncturali (motivționali, dispoziționali etc) [2].
Ascultătorul instruit va trebui să rezolve opozițiile dialectice
conținut -formă, t ehnică -expresie, compozitor -interpret, improvizație –
compoziție, sunet -liniște [2].
Impactul psihosomatic al muzicii asupra ascultătorului se realizează
cvasisincron cu derularea sonoră și se manifestă în c ele două planuri
intercorelate: psihic și somato -visceral [2].
3.9 Aplicarea meloterapiei
Ca și modalități de aplicare a terapiei prin muzică avem două mari
categorii:
1. Terapeutici psihiatrice clasice sub inducție muzicală: [1]
a) Asocierea muzicii la somnoter apie: se utilizează puterea sedativă a
operelor muzicale pentru a potența acțiunea medicamentelor inductoare a
somnului. Adormirea este facilitată de compoziții lente și cu un singur
instrument, precum chitara. Somnul va deveni mai profund cu ajutorul
unei muzici calme și dulci, asociind, de exemplu, cântări murmurate și
harpa. Trezirea va fi ușurată prin folosirea mai multor compoziții al căror
tempo progresiv mai rapid va urma progresiunea inversă a aceleia de
adormire. Beneficiul acestei asociații este e vident, permițând să se

28
reducă considerabil dozele de neuroleptice, barbiturice etc., deci de a
diminua riscul toxic [1];
b) Prepararea și trezitul la terapeuticile de șoc [1]
2. Asocierea terapiei prin muzică la terapia afecțiunilor organice
Mai întâi în aplica țiile psihoprofilactice, adică la pregatirea
intervențiilor chirurgicale, la pregătirea nașterilor, în stomatologie; de
asemenea în tratarea afecțiunilor psihosomatice, precum și în serviciile de
reanimare și de neurochirurgie, unde muzica este folosită pe ntru a potența
terapeuticile inductoare ale trezirii din come și după intervențiile chirurgicale
[1].
3.10 Obiectivele terapiei prin muzică
Terapia prin muzică are ca principal obiectiv cel de a diminua
anxietatea, de a în lătura inhibițiile, de a tonifi a, de a ajuta la reorganizarea
vieții interioare, de a facilita acceptarea de sine, pe a celorlalți și a realității,
de a restabilii sau ameliora comunicarea, de a atenua handicapurile motorii și
senzoriale etc. Stimulările muzicale s -au dovedit eficiente în relaxare,
condiționare si adormire în 3 feluri: [1]
1. Muzica ajută la adormit – adevăr elementar cunoscut din cele mai
vechi timpuri (cântecele de leagăn). Excitanții monotoni, slabi și
repetați produc pe scoarța cerebrală o inhibiție puternic iradiantă care
favorizează somnul [1].
2. Muzica are acces la subconștientul celui care doarme; chiar dacă
pacientul refuză contactul cu medicul, chiar dacă se izolează sau
doarme, muzica îl influențează deoarece somnul nu împiedică sunetul
să ajungă la centrul de inte grare senzorială [1].

29
3. Se poate admite că stimulările muzicale pot să inducă schimbări și în
sfera inconștientului. Autorii disting în cura de somn patru etape
succesive prin care este de dorit să treacă pacientul: faza de adaptare,
faza de regresiune, faza de tensiune și faza de rearmonizare [1].
În stomatologie se utilizează mult muzica în vederea profilaxiei
anxietății și aprofundarea relaxării necesare în chirurgia dentară. În
obstetrică s -a folosit muzica pentru a realiza „nașterea fără dureri”. S -a
experimentat de asemenea puterea analgeziantă a unei muzici, compusă
special pentru a permite deconectarea și pentru a provoca o scădere a
pragului conștiinței prin pierderea referințelor temporo -spațiale [1].
3.11 Limitele meloterapiei
Ca și celelate terapeu tici, tehnicile psiho -muzicale au limite de
aplicare care țin de:
1. Rezistența subiecților de tratat. Se consideră că ele sunt dificil de
aplicat muzicienilor profesioniști: aceștia se apără intelectualizând
audiția muzicală. Dar rezistențele pot fi invinse, recurgându -se la
compoziții care nu le sunt familiare, chiar improvizații [1].
2. Altă formă de rezistență: nereceptivitatea la muzică. Datele de
neurofiziologie relevă ca aceasta este în afara atingerii organice a
căilor de transmisie și a centrilor nervoși . Nereceptivitate ar putea fi
ea însăși o reacție nevrotică interpretabilă și utilizabilă în
psihoterapie, fie că este vorba de o indiferență sau de o adevărat ă
respingere. Singura mare contraindicație ar fi epilepsia muzicogenă
[1].
3. Limite de eficacitate. Muzicoterapia nu înlocuiește nici
chimioterapeuticile, nici alte psihoterapii, ci se asociază acestora. Ea

30
nu este un remediu universal a tuturor tulburărilor. Precizând cu grijă
la ce ne putem astepta de la ea și la indicațiile sale , vom da
pacientului maxim de șanse de a beneficia de această terapie [1].

31

PARTEA SPECIALĂ

32
Capitolul 5 Introducere
Medic ina și muzica au avut o legătură puternică încă din
Antichitate, prin intermediul incantațiilor magice. În Egiptul Antic, existau
preoți medici care prin legătura cu divinitatea reușeau să trateze oamenii. În
Papirusul de la Ebers, care datează încă din anul 1550 înainte de Hristos, s –
au descoperit formule magice de incantații și vrăji, dar și droguri și
prescripții medicale. Atunci când bolnavul primea medicamentul, acesta
trebuia să rostească o anumită incantație ca aceasta să aibă efect.
Mai târziu, în Grecia Antică, efectele benefice ale muzicii erau
expoatate la maxim de către grecul At henaios, care combătea cu succes
durerile de spate cu ajutorul sunetelor și ritmurilor magice cântate la flaut,
chiar deasupra locului precis al durerii [4].
Un efect al muzicii dus la extrem este și ce l al legendei dansului
italian „tarantella”. În sudul Italiei existau păianjeni veninoși de tipul
tarantulei, iar atunci când cineva era mușcat, efectele negative ale veninului
erau făcute inofensive de către muzică și mișcare (dans). Cel mai vechi
documen t care atestă legătura dintre muzică și taran tulă este de mai bine de
3000 de ani.
Muzica este caracterizată în general de melodie, ritm și armonie.
Melodia are influență maximă asupra afectivității ascultătorului,
producând emoții pozitive, sentimente de relaxare, bucurie, dacă tonalitatea
ei este majoră sau emoții negative, tristețe, melancolie, dacă tonalitatea ei
este minoră .
Ritmul are influența cea mai mare asupra corpului omenesc, el
având efect direct asupra ritmurilor biologice. De ce? Deoarece centrul
afectiv este localizat în talamus, iar în imediata apropiere se situează

33
hipotalamusul, în care iși au sediul centrii de r eglare ai funcțiilor vitale cum
ar fi bătăile inimii, respirația, mișcările automate etc. Atunci când ascultam
muzică clasică centrul afectiv este stimulat, fiind lângă hipotalamus, îi
imprimă acestuia stimulii primiți. Adică dacă ritmul muzicii crește, și bătăile
inimii și respirația cresc, iar dacă ritmul muzicii scade, la fel se întâmplă și
cu funcțiile vitale.
Când ne este frică, în corp se eliberează anumiți hormoni de tipul
adrenalinei și noradrenalinei, care produc creșteri ale bătăilor inimii și
respirației. Muzica clasică de relaxare acționează exact la acest nivel, având
un ritm lent, influențează ritm ul cardiac și respirator crescut, aducându -l la
valori normale sau chiar la limita inferioară a normalului după mecanismele
prezentate anterior.
Frica la stomatolog îl impiedică pe paci ent să se prezinte în
cabinetul de medicină dentară, statusul odonto -parodontal al pacientului se
deteriorează, pot să îi apară sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție, iar
complicațiile odonto -parodontale sunt mu lt mai grave.

34
Capitolul 5 Material și metod ă
În cercetarea de față a fost luat în studiu un număr de 50 de pacienți,
din mediul urban dar și rura l, cu vârste cuprinse între 17 ș i 78 de ani, 56%
fiind de sex feminin și 44% de sex masculin (fig. 1), care s -au prezentat în
Clinica de Protetică, Clinica de Odontologie și Clinica de Reabilitare Orală
din Cluj -Napoca, cu diferite probleme stomatologice, de la necesitatea unui
simplu detartraj la operațiuni chirurgicale complexe, cărora li s -au
administrat două chestionar e diferite. (Anexa nr. 1)

Fig. 1 Pacienții luați în studiu distribuiți pe sexe
Pacientul a semnat un consimțământ informat referitor la
participarea lui în această cercetare înainte de prima ședință de tratament.
(Anexa nr. 2)
În primul chestionar s -au evaluat datele socio -demografice ale
pacientului, preferințele lui muzicale, relația pacientului cu medicul
stomatolog și starea lui după ședința de tratament în care nu a audiat nici un
44%
56% 4. Sex
masculin
feminin

35
fel de muzică (fig. 2) . Acest prim chestion ar, a fost dat pacientului la finalul
ședinței de tratament (fig. 3) .

Fig. 2 Cum se simte pacientul în timpul primei ședințe de tratament în care
nu a audiat nici un fel de muzică

36

Fig. 3 Pacientul completând primul chestionar la finalul primei ședinț e de
tratament
În timpul următo arei ședințe de tratament, pacientul a ascultat
muzică clasică (fig. 4) de pe telefonul mobil conectat la o boxă portabilă (fig.
5), iar la finalul ședinței i s -a aplicat al doilea chestionar (fig. 6) , în care s -a
evaluat starea lui în comparație cu ședința anterioară de tratament și dacă
muzica clasică a avut vreun efect asupra relaxării lui.

37

Fig. 4 Cum se simte pacientul în timpul ședinței de tratament în care a audiat
muzică clasică

Fig. 5 Telefonul
mobil și boxa
portabilă

38

Fig. 6 Pacientul completând cel de -al doilea chestionar după ședința de
tratament în care a audiat muzică clasică
Repertoriul a fost atent selecționat, majoritatea me lodiilor audiate
erau câ ntate la un singur instrument , iar celelalte erau piese cuno scute de
publicul larg. Piese le audiate sunt următoarele:
 Andreea Bușta – Déjà vu

39
 J. S. Bach – Doublu Concert de vioară în re minor, partea a doua,
Largo
 J. S. Bach – Preludiu în Do Major, BWV 846 (transcris pentru chitară
clasică)
 J. S. Bach – Concert pentru două viori, Largo [10]
 Franz Schubert – Ave Maria (transcris pentru chitară clasică) [11]
 Claude Debussy – Clair de Lune, din Suita Bergamasque (transcris
pentru chitară clasică)
 Johann Pachelbel – Canon în Re Major
 P. I. Ceaikovski – Dance of the Sugar Plum Fairy (transcris pentru
chitară clasică)
 P. I. Ceaikovski – Tema principala din Lacul Lebedelor [11]
 L. V. Beethoven – Für Elise, Bagatelle nr. 25 în la minor (transcris
pentru chitară clasică)
 L. V. Beethoven – Sonata lunii, nr. 14, parte întâi, Adagio (transcris
pentru chitară clasică)
 L. V. Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian, Largo [10]
 L. V. Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian, Adagio [10]
 L. V. Beethoven – Simfonia pastoral ă nr. 6 [11]
 Georges Bizet – Habanera din Opera Carmen (transcris pentru chitară
clasică)
 Edvard Grieg – In the Hall of the Mountain King din Peer Gynt (Suita
nr. 1)
 W. A. Mozart – Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La
Major, p artea a doua, Adagio
 W. A. Mozart – Simfonia nr. 40, partea întâi (transcris pentru chitară
clasică)
 Saint -Saens – Carnavalul Animalelor, Lebăda

40
 A.Vivaldi – Anotimpurile, Iarna, partea a doua (transcris pentru
chitară clasică) [11]
 A.Vivaldi – Anotimpurile , Primăvara, partea a treia (transcris pentru
chitară clasică) [11]
 Mendelson Bartholdy – Simfonia italiană [11]

41
Capitolul 6 Rezultate și discuții
În primul chestionar s -au evaluat date generale despre pacient și
relația lui cu muzica clasică și medicul stomatolog pentru a putea compara
aceste date cu cele din chestionarul al doilea. S-au reprezentat grafi c doar
cele mai importante și relevante întrebă ri.
Muzica clasică este pl ăcută mult de către 46% dintre cei chestionați,
urmată de un procent de 28% de pacienți cărora le place puțin muzica
clasică, iar cei ca re au declarat că muzica clasică le place foarte mult sunt în
proporție de 26% (fig. 7) .

Fig 7 Cât de mult este plăcută muz ica clasică de către cei chestionați

26%
46% 28% 0% 7. Cât de mult vă place muzica
clasică?
foarte mult
mult
putin
deloc

42
Legat de frica l a stomatolog, aproape jumată te dintre cei chestionați
(42%) declară ca niciodată nu le este frică la s tomatolog, iar restul declară că
le este frică rar (28%), câteodată (20%) sau de fiecare dată când m erg la
stomatolog(10%) (fig. 8) .

Fig. 8 Frica la stomatolog a pacienților chestionați
La întrebarea „Cât de des mergeți la stomatolog?” doar 10% declară
ca vizitează medicul dentist doar pentru un consult (la 6 luni). 26% merg la
stomatolog doar când îi doare ceva, iar 64% merg de fiecare dată când este
nevoie (fig. 9) .
42%
28% 20% 10% 12. Vă este frică la stomatolog?
niciodată
rar
câteodată
de fiecare dată

43

Fig. 9 Cât de des merg pacienții la medicul stomatolog
După prima ședință de tratament, în care pacienții nu a u audiat nici
un fel de muzică clasică, 52% se simt relaxați, 24% sunt foarte relaxați, 14%
declară ca se simt neutrii, 8% sunt tensionați, iar 2% se simt foarte tensionați
(fig. 10) .
10%
64% 26% 13. Cât de des mergeți la stomatolog?
O dată la 6 luni (consult)
De fiecare dată când este
nevoie
Când mă doare ceva

44

Fig. 10 Cum s -au simțit pacienții după prima ședință de tratament în ca re nu
au audiat nici un fel de muzică
După terapia prin muzică, 50% din pacienti se simt mai relaxați și
8% se simt mai puțin tensionați decât sedința anterioară de tratament, un
procent destul de mare declară ca starea lor a rămas la fel (32%), iar 10%
dintre ei declară că sunt mai puțin relaxați (6%) sau mai tensionați (4%) în
comparație cu ședința anterioară (fig. 11) .
52% 24%
14%
8% 2% 10% 14. Per ansamblu, cum v -ați simțit
în ședința de astăzi?
relaxat/ă
foarte relaxat/ă
neutru/ă
tensionat/ă
foarte tensionat/ă

45

Fig. 11 Cum se simt cei chestionați după ședința de tratament în care au
audiat muzică clasică
Referitor la frica pacienților la stomat olog, față de ședința anterioară
acum este mai puțină (40%) sau chiar absentă (46%) la 86% dintre pacienți
și doar la 14% dintre ei a rămas la fel. Nici un pacient nu a declarat că frica
lui este mai mare după meloterapie (fig.12) .
4%
8%
32%
6% 50% 3. În raport cu ședința trecută,
cum v -ați simțit după ședința de
astăzi?
mai tensionat/ă ca și data
trecută
mai puțin tensionat/ă
decât data trecută
la fel ca data trecută
mai puțin relaxat/ă decât
data trecută
mai relaxat/ă decât data
trecută

46

Fig. 12 Reprezentarea grafică a fricii pacienților după terapia prin muzică și
în comparație cu ședința anterioară de tratament
64% dintre cei chestionați declară că muzica clasică a influențat
destul de mult (44%) și foarte mult (20%) starea lor de spirit, iar 36%
declară că muzica clasică a influențat puțin (24%), puțin probabil (2%) sau
chiar deloc (10%) starea lor (fig. 13) .
46%
40% 14% 0% 4. Referitor la frica
dumneavoastră la stomatolog,
față de ședința trecută acum
este:
absentă
mai puțină
la fel
mai mare

47

Fig 13 Influența stării pacientului de către muzica clasică
La întrebarea dacă „Muzica pe care ați ascultat -o vi s -a părut că v -a
relaxat” 74% dintre pacienți au considerat că i -a relaxat destul de mult (42%)
sau foarte mult (32%), pe 22% i -a relaxat puțin (16%) sau puțin probabil
(6%), iar pe 4% nu i -a relaxat deloc (fig. 14) .
44% 24% 20%
10%
2% 12% 5. Vi se pare că muzica clasică a
avut vreo influență asupra stării
dumneavoastră?
destul de mult
puțin
foarte mult
deloc
puțin probabil

48

Fig. 14 Efectul muzicii clasice asupra relaxării pacientul ui
94% dintre cei chestionați doresc să asculte muzică clasică de
fiecare dată când merg la medicul stomatolog, în ciuda faptului că 28%
dintre aceștia nu preferă acest tip de muzică (fig. 15) .
42% 32% 16%
6% 4%
10% 6. Muzica pe care ați ascultat -o vi
s-a părut că v -a relaxat?
destul de mult
foarte mult
puțin
puțin probabil
deloc

49

Fig. 15 Reprezentarea grafică la întrebarea: „V -ar plăcea să ascultați muzică
clasică de fiecare dată când mergeți la stomatolog?”
Referitor la frica la stomatolog, s -au luat în calcul doar cei care au
declarat în primul chestionar că le este frică rar, câteodată sau de fiecare dată
când merg la medicul stomatolog, iar terapia prin muzică a avut succes la
83% dintre ei, aceștia declarând că frica lor acum este mai puțină sau chiar
absentă (fig. 16).
94% 6% 7. V-ar plăcea să ascultați muzică
clasică de fiecare dată când
mergeți la stomatolog?
da
nu

50

Fig. 16 Efectele muzicii clasice asupra fricii la stomatolog
În comparație cu ședința în care pacientul nu a audiat nici un fel de
muzică, după terapia prin muzică, la 56% dintre cei chestionați a avut efect,
aceștia simțindu -se mai puțin tensionați sau mai relaxați decât ședința
anterioară (fig. 17).
0123456789
rar câteodată de fiecare datăFrica la stomatolog
la fel
mai puțină
absentă

51

Fig. 17 Starea pacientului înainte și după terapia prin muzică
În literatura de specialitate, atât cea românească cât și cea străină,
există foarte puține studii legate de terapia prin muzică în domeniul
medicinei dentare .
În articolul „Aplicarea muzicoterapiei algo -anxiolitice în medicina
dentară”, doamna Prof. Dr. Gabr iela Iorgulescu expune modul de aplicare al
terapiei în stomatologi, iar muzica este audiată la căști de către pacient, nu la
o boxă, ceea ce împiedică comunicarea medic -pacient în timpul
tratamentului stomatologic, fapt care este esențial în stomatologie ca
lucrurile să decurgă cât mai bine și armonios [12].
0246810121416
mai
tensionat/ă
ca și data
trecutămai puțin
tensionat/ă
decât data
trecutăla fel ca data
trecutămai puțin
relaxat/ă
decât data
trecutămai relaxat/ă
decât data
trecutăStarea pacientului înainte și după terapia
prin muzică
foarte
tensionat/ă
tensionat/ă
neutru/ă
relaxat/ă
foarte
relaxat/ă

52
Cărțile autorilor români [1,2,3,10] amintesc doar faptul c ă terapia
prin muzică se poate aplica și în stomatologie, fără a fi făcut vreun studiu sau
vreo cercetare pe această latură.
În literatura stăină , s -a găsit un studiu [13] care seamănă destul
mult cu studiul prezent. Pacienții luați în acel studiu au fost împărțiți în două
loturi, unul martor și unul experimental. La toți pacienții s -a măsurat
cortizonul salivar, presiunea arte rială, ritmul cardiac, saturația oxigenului din
sânge și temperatura corporală, la prima ședință de tratament, după ce
pacientul s -a așezat în scaunul stomatologic, i -a fost arătat acul și seringa de
anestezie și timp de 30 de secunde a auzit sunetul turbi nei. După prima
ședință rezulatele testetor au fost nesemnificative la lotul experimental față
de lotul martor. În următoarea ședință de tratament s -au efectuat aceleași
examinări lotului martor, iar la lotul experimental, înainte să le fie prelevate
testele, li s-au dat pacienților căști să asculte timp de 20 de minute muzică
clasică de relaxare. S -au observat diferențe semnificative între lotul martor și
cel experimental în vederea scăderii nivelului de cortizon salivar, a presiunii
arteriale și ritmului cardiac după terapia prin muzică [13]. Și în acest studiu
s-au folos it căsti pentru a asculta muzică clasică, muzica nu a fost audiată pe
percursul sedinței terapeutice, nu s -au folosit chestionare pentru
cuantificarea datelor ci s -au efectuat teste cu rel evanță crescută, așa cum s -a
efectuat în studiul prezent.
Un alt studiu din literatura străină este cel realizat la un lot de 1513
copii și adulți tineri, împărțiți pe mai multe categorii de studii , existând un
lot martor și unul experimental în fiecare c ategorie de studii , în care la fel s –
au evidențiat rezultate semnificative în reducerea durerii și anxietății copiilor
care urmează tratamente stomatologice [14]. În acest studiu s -au folosit
diferite metode de terapie prin muzică, atât activă cât și pasiv ă, lotul de

53
studiu a fost cu mult mai mare față de studiul actual, iar pacienții luați în
studiu aveau vâstele cuprinse între 8 și 20 de ani, în comparație cu studiul
actua l în care pacienții aveau vârstele cuprinse între 17 și 78 de ani.
Un alt studiu efe ctuat în mai multe țări din toată lumea, a avut un lot
de pacienți cu v ârstele cuprinse între 4 și 65 de ani, împărțiți pe categorii de
vârst ă, fiecare categorie având un lot martor și unul experimental, arată
diferențe nesemnificative în rândul paciențilo r copii între lotul martor, care
nu a ascultat muzică în timpul tratamentelor stomatologice, și cel
experimental, în care pacienții au ascultat muzică în timpul celei de a doua
ședință de tratament. În schimb, în rândul pacienților a dulți, există diferențe
semnificative între loturile martor și cele experimentale în ce ea ce privește
relaxarea pacienților și reducerea anxietății în timpul manoperelor
stomatologice [ 15]. În acest studiu s -au folosit mai multe tipuri de terapie
muzicală, atât pasivă cât și act ivă, iar în studiul prezent s -a folosit doar
terapia pasivă. Lotul de pacienți a fost împărțit în lot martor și experimental
și a inclus și copii, ceea ce nu s -a întâmplat în studiul actual.
Alte studii în domeniul terapiei prin muzică s -au mai efectuat: l a
bolnavii de Alzheimer [16] la care terapia a ajutat la îmbunătățirea memoriei,
orientării, reducerea depresiei și anxietății [16]; la pacienții care au suferit
chirurgie toracică [17] meloterapia a avut efecte semnificative în reducerea
durerii postoper atorii, anxietății, ritmului cardiac și presiunii sistolice față de
lotul martor [17]; la pacienții cu comportament compulsiv -obsesiv [18], pe
langa terapia medicamentoas ă, muzica a reuș it să reducă acest tip de
comportament, anxietatea și depresia lotului experimental [18]; la cei care
suferă de axietate generalizată [19] terapia prin muzică a reusit să reducă
gradul de anxietate și depresie al acestor bolnavi [19]. Toate aceste studii nu

54
au cuprins pacienți care să urmeze tratamente stomatologice, așa cum s-a
efectuat în studiul prezent.
Au fost studiate „Efectele Terapiei prin muzică” [20], în care
muzica este benefică nu numai pentru reducerea anxietății, ascultatul muzicii
fiind benefic indiferent de situație [20].

55
Concluzii
1. Terapia prin muzică poate fi o soluție în reducerea stresului și
anxietății în timpul manoperelor stomatologice.
2. Ascultarea muzicii atunci când pacientul este pe scaunul
stomatol ogic ajută la relaxarea lui.
3. Muzica audiată trebuie să aibă un ritm lent, pentru a reduce r itmul
cardiac crescut.
4. Pacienții s -au simțit mai confortabil și mai relaxați în scaunul
stomatologic atunci când au audiat muzică clasică față de ședința în care nu
au audiat nici un fel de muzică.
5. Chiar dacă muzica clasică nu este genul de muzică preferat de
pacienți, majoritatea (94%) doresc ca de fiecare dată când merg la medicul
stomatolog să asculte muzică clasică.
6. Acest studiu și t oate celelalte găsite în literatură au demonstrat că
terapia prin muzică are efecte benefice asupra anxietății la stomatol og în
randul adulților, indiferent de metoda de cercetare folosită.
7. Această terapie este extrem de usor de aplicat de către orice medic
stomatolog în cabinetul său, fiind nevoie doar de o boxă conectată la o sursă
de muzică sau un casetofon /CD-player.

56
Anexa nr. 1
Terapia prin muzică în stomatologie
Lucrare de licență

Chestionar

Vă rog să încercuiți răspunsurile care credeți, din punctul dumneavoastr ă
de vedere, că sunt adevărate sau cel mai aproape de adevăr
I. Date socio -demografice

1. Nume: ……………………………..
2. Prenume: ………………………………………………..
3. Vârsta: ……….ani
4. Sexul:
 Feminin
 Masculin
5. Domiciliu: Oraș …………………………………….,
Țara ……………………………………
6. Ocupația: ………………………………………….

II. Preferințe muzicale

7. Cât de mult vă place muzica clasică?
 Foarte mult
 Mult
 Puțin
 Deloc
8. Cât de des ascultați muzică clasică?
 Săptămânal
 Lunar
 Anual
 Niciodată

57
9. Ce gen de muzică clasică preferați?
 Oricare
 Cele mai cunoscute
 Cele dintr -o anumită epocă muzicală (Clasicism, Romantism,
Contemporana etc.)
 Nu prefer niciun gen

10. De ce ascultați muzică clasică?
 Îmi aduce o stare de bine
 Mă relaxează
 Pentru că lumea cultă ascultă muzică clasică
 Nu ascult

III. Relația dumneavoastră cu medicul stomatolog:

11. Cum vă simțiți la stomatolog?
 Foarte bine
 Bine
 Rău
 Foarte rău
12. Vă est e frică la stomatolog?
 Niciodată
 Rar
 Câteodată
 De fiecare data
13. Cât de des mergeți la stomatolog?
 O data la 6 luni (consult)
 De fiecare dată când este nevoie
 Când mă doare ceva
14. Per ansamblu, cum v -ați simțit în ședința de astăzi?
 Foarte tensionat/ă
 Tensionat/ă
 Neutru/ă
 Relaxat/ă
 Foarte relaxat/ă

58
După terapia prin muzic ă:
1. Nume …………………
2. Prenume …………………………………………..
3. În raport cu ședința trecută, cum v -ați simțit după ședința de astăzi?
 Mai tensionat/ă ca și data trecută
 Mai puțin tensionat/ă decât data trecută
 La fel ca data trecută
 Mai puțin relaxat/ă decât data trecută
 Mai relaxat decât data trecută
4. Referitor la frica dumneavoastră la stomatolog, față de ședința trecută acum
este:
 Mai mare
 La fel
 Mai puțină
 Absentă
5. Vi se pare că muzica clasică a avut vreo influență asupra stării
dumneavoastră?
 Deloc
 Puțin probabil
 Puțin
 Destul de mult
 Foarte mult
6. Muzica pe care ati ascultat -o vi s -a părut că v -a relaxat?
 Deloc
 Puțin probabil
 Puțin
 Destul de mult
 Foarte mult
7. V-ar plăcea să ascultați muzică clasică de fiecare dată când mergeți la
stomatolog?
 Da
 Nu

59
Anexa nr. 2

CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT

Subsemnatul/ a………………………………………………………. vârsta……
sex M /F, domiciliat în ……………………………………..
Declar că sunt de acord să particip în studiul „Terapia prin muzică
în stomatologie” și accept să fiu fotografiat /ă, să completez chestionarele
aferente studiului și tot ce ține de acest studiu.

Semnătu ra pacient Data
………………………………….. ……………………

60
Bibliografie
1. Athanasiu, A. (1986), Medicină și muzică , Editura Medicală,
București.
2. Iamandescu, I.B. (2004), Muzicoterapia receptivă, Editura Info
Medica, București.
3. Silion, I. (2012), Terapia muzicală, Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F.
Iași.
4. Luban -Plozza, B., Delli Ponti, M., Dickhaut, H. (1988), Musik und
psyché, Birkhäuser Tatgeber, Basel, Boston, Berlin.
5. Webern, A. (1988), Calea spre muzica nouă, Editura Muzicală,
București.
6. Menuhin, Y., Davies, C.W. (1990), Muzica omului, Editura
Muzicală, București.
7. Eccles, J. (1995) – Preface, in J. Verdeau -Paillés, B. Luban -Plozza,
M. Delli Ponti – La troisiéme oreille et la pensée musicale, Fuzeau,
Corlay.
8. Verdeau -Paillés, J., Kieffer, M. (1994), Expression corporelle,
musique et psychothérapie, Fuzeau, Courlay.
9. Verdeau -Paillés, J., Luban -Plozza, B., Delli Ponti, M. (1995), La
troisiéme oreille et la pensée musicale, Fuzeau, Paris.
10. Spătar, A.O., (2007), Muzicoterapia – istoric, actualitate,
perspective, Academia de muzică „Gheorghe Dima”, Cluj -Napoca.
11. Biro, V. (2002), Terapii alternative , Polirom, Iași.
12. Iorgulescu, G. (2012), „Aplicarea muzicoterapiei algo -anxiolitice în
medicina dentară”, Revista Română de Stomatologie, Volumul LVIII,
Numărul 2, 2012, pp. 139 -143

61
13. C. Mejía -Rubalcava et al (2015), „Changes induce by music therapy
to physiologic parameters in patients with dental anxiety”,
Complementary Therapies in Clinical Practice, 2015; 21: 282 -286
14. Klassen, J.A., Liang, Y., Tjolsvold, L., Klassen, T.P., Hartling, L.
(2008), „Music for pain and anxiety in children undergoing medical
procedures: a systematic review of randomized controlled trials”,
Ambulatory Pediatrics, 2008; 8(2): 177-28
15. Joanna Briggs Institute (2011), „Music intervention for dental
anxiety in paediatric and adult patients”, Best Practice, 2011;
15(2):1 -4
16. Gómez Gallego, M., Gómez García, J. (2015), „Musicoterapia en la
enfermedad de Alzheimer: efectos cognitivos, psicológicos y
conductuales”, Neurología, 2015; NRL -832: 1 -9
17. Liu, Y., Petrini, M.A. (2015), „Effects of music therapy on pain,
anxiety, and vital signs in patients after thoracic surgery”,
Complemetary Therapies in Medicine, 2015; 23: 714 -718
18. Shirani Bidabadi, S., Mehryar, A. (2015), „Music therapy as an
adjunct to standard treatment for obssesive compulsive desorder and
co-morbidal anxiety and depr ession: A randomized clinical trial”,
Journal of Affective Disorders, 2015; 184:13 -17
19. Gutiérrez, E.O.F., Camarena, V.A.T. (2015), „Music Therapy in
generalized anxiety disorder”, The Erts in Psychotherapy, 2015; 44:
19-24
20. Wakim, J.H., Smith, S., Guinn, C. (2010), „The Efficacy of Music
Therapy”, Journal of PeriAnesthesia Nursing, Vol. 25, No 4
(August), 2010: pp. 226 -232