Iubirea In Secolul Xxi

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator:

Lect. Dr. Georgiana Oana Gabor

Student:

Zsibrițchi Daiana Andreea

Timișoara 2016

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

IUBIREA ÎN SECOLUL 21

Coordonator:

Lect. Dr. Georgiana Oana Gabor

Student:

Zsibrițchi Daiana Andreea

Timișoara 2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………..3

Capitolul I : Iubirea ca sentiment unic…………………………………………………..6

Iubirea din punct de vedere psihologic………………………………………..8

Iubirea din punct de vedere filozofic………………………………………….11

Iubirea din punct de vedere religios……………………………………………16

Iubirea din punct de vedere științific…………………………………………….

Capitolul I I : Comunicarea non-verbală și prin gesturi

Introducere

Iubirea este ceea ce căutăm fiecare dintre noi, conștient sau nu toți ne îndreptăm spre atingerea acestei stări, avem nevoie de acest sentiment, dar ce de? Mă fascinează acest subiect complex, modul în care oamenii percep iubirea, o oferă, o primesc, o împărtășesc, dar mai ales ce cred ei că înseamnă cu adevărat iubirea.

O să încep printr-o scrisoare al lui Albert Einstein, adresată fiicei lui:

„Când am propus teoria relativității, foarte puțini oameni m-au înțeles, iar ceea ce urmează să-i destăinui omenirii acum, se va ciocni de neîntelegerea și prejudecățile din această lume. Te rog să păstrezi aceste scrisori, atât timp cât este necesar ani, decenii, până când societatea este suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos. Există o forță extrem de puternică, pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forța care include și guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers și înca nu a fost identificată de noi.

Aceasta forță universală este IUBIREA.

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forță nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă și o primesc. Iubirea este gravitație, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atrași unii de alții. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun și îi oferă omenirii șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune și revelează. Pentru iubire noi traim și murim. Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire. Această forță explică totul și oferă sens vieții. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care ființa umană nu a învatat să o controleze după voința sa. Pentru a evidenția iubirea, am creat o simplă subtituire în cea mai faimoasă ecuație de-a mea. Daca în loc de E = mc2, acceptăm că energia pentru a vindeca întreaga lume poate fi obținută din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, E = Ic2, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forță ce există, deoarece nu are nici o limită. După esecul omenirii în a utiliza și controla celelalte forțe din univers, care până la urma s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înșine cu o altă formă de energie. Dacă vrem ca speciile noastre să supraviețuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieții, dacă vrem să salvăm lumea și fiecare ființă conștientă ce traiește, atunci iubirea este unicul răspuns. Probabil nu suntem încă pregătiți să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul și lacomia care devastează planeta. Cu toate acestea, fiecare individ poartă cu sine un mic, dar puternic, generator de iubire, a cărui energie asteaptă să fie eliberată. Când o să învățăm să oferim și să primim aceasta energie universală, draga Lieserl, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transcende totul și orice, deoarece iubirea este chintesența vieții.

Regret profund ca nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea, care a bătut în liniște pentru tine întreaga mea viață. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îți împărtășesc că: Te Iubesc și datorită ție am ajuns la raspunsul suprem!

Tatăl tău”

Îmi pun întrebarea în ce măsură este capabil un om să iubească? Cred că acest lucru poate deveni o stare permanentă, ceva mai presus de noi, mai presus de cuvinte, care își arată formele și se manifestă în toate acțiunile și deciziile unei persoane. Poți oare să ajungi să iubești o persoană care ți-a făcut rău? Iubirea este un sentiment pe care oamenii nu îl pot stăpâni, noi nu suntem conștienți de puterea pe care o are, dar suntem capabili să observăm cum se manifestă. Devenim mai deschiși, mai senini, parcă totul se vede altfel din punctul acesta, observăm lucrurile din jurul nostru dintr-un unghi diferit. Această temă poate fi privită din mai multe perspective și aici vreau să o evidențiez din prisma comunicării. Ceea ce simțim noi legat de o persoană, o situație, un loc, orice, ne influențează comportamentul față de ceilalți și modul în care comunicăm cu aceștia. Spre exemplu în momentul în care încep să apară sentimente între două persoane, ele se schimbă, totul devine mai ușor, automat și inconștient nu te mai afectează lucrurile din jur la un nivel foarte mare, poate cum era înainte, acea persoană se transformă într-un fel de refugiu, ști că la sfârșitul zilei stând în brațele iubitei/iubitului totul este bine, calm, simți fericire. Foarte multe persoane mi-au spus că totul este mai ușor în doi, poate că da sau poate că nu, depinde de fiecare dintre noi și modul în care percepem acest sentiment, cum îl valorificăm, ce înseamnă, câtă influență are asupra noastră, cât de mult permitem să ne schimbe.

Totul începe ca un joc, un el și o ea se plac, își aruncă priviri, încearcă să atragă atenția unul asupra celuilalt , simt nevoia de a fi în preajma persoanei respective, fiecare vrea să își dezvăluie frumusețea interioară. Dacă ajung în punctul în care formează un cuplu, încep să crească sentimentele din ce în ce mai mult. Devin fragili la acțiunile celuilalt, orice lucru mărunt poate să rănească sau să ducă la fericire. Când există distorsiuni în comunicare, oamenii devin agresivi din teamă, din cauza faptului că nu îl cunosc pe cel de langă, ce are o formă diferită de se exprima, în multe situații oameni aleg să se despartă, să întrerupă ceea ce nu înțeleg, de multe ori se ajunge la ură care poate să te afecteze de-a lungul vieții. Defapt toți vrem același lucru, să iubim și să fim iubiți, însă problema este în comunicare, care de multe ori nu este folosită cum trebuie sau deloc, devenim afectați inconștient de orice gest, cuvânt, acțiune, etc. Inconștientul nostru comunică cu al celorlalți, în acest punct apar sentimentele, apar simpatiile și antipatiile spontane, ale căror înțeles îl găsim foarte greu. Omul reacționează imprevizibil la vederea unui alt om, fără a înțelege cu adevărat de ce se întâmplă asta și ce l-a atras la acea persoană. Iubirea este un mod fundamental de fuzionare, de întâlnire a două lumi diferite, a două caractere opuse, care încetul cu încetul devin un singur univers, ea reprezintă comunicarea, fără aceasta toate celelalte atribute își pierd valoarea. Acest sentiment îmbracă multe forme ceea ce îl face greu de înțeles, de descoperit cu adevărat. Noi credem că trebuie să fim înre-un anumit fel pentru a iubi, și totuși iubim ca acum un veac, capacitatea de a împărtăși afecțiune, dragoste, nu se schimbă, ci doar împrejurările în care o manifestăm. Avem tendința de a complica lucrurile simple, crezând că trebuie să ajungem într-un anume punct pentru a fi demni de această trăire.

În primul rând trebuie să învățăm să ne iubim pe noi, pentru a putea oferi acest sentiment celor din jurul nostru, partea frumoasă, adevărată, reală, vine odată cu faptul că dragostea nu cere nimic, nu pune condiții, nu așteaptă nimic, ea doar se simte, se trăiește, se oferă. Noi nu putem decât să ne bucurăm de această stare înălțătoare, euforică, aproape sau chiar divină, ce ne cuprinde ființa. Relațiile în secolul XXI tind să se deterioreze încă de la început, majoritatea oamenilor fiind preocupați de carieră, muncesc din ce în ce mai mult, se izolează de familie, de cei dragi, uită esența, ce este cel mai important, baza de la care pornesc și se clădesc legăturile între oameni, afecțiunea, dragostea, comunicarea, respectul.

După cum spune și Kahil Gibran în cartea sa „Darul iubirii” :

„Ce-să iubești e o întrebare fundamentală a oamenilor. Și de-am putea răspunde „Iubește tot ce te-nconjoară”, am vedea că aceasta-i iubire adevărată și nici o alta nu dăinuie și nu vibrează asemeni ei.”

CAPITOLUL 1

IUBIREA CA SENTIMENT UNIC

Iubirea este un sentiment nobil, sublim, ea nu ține cont de vârstă, rasă, educație, mediu, statut social sau financiar, deoarece atunci când simțim și dăruim iubire o facem cu toată ființa noastră. Sunt diferite etape în viața noastră când percepem altfel acest sentiment. În perioada adolescenței spre exemplu se trăiesc cele mai euforice povești de dragoste. Totul este dus la extrem, partenerii fiind foarte atenți la acțiunile celuilalt, la cuvinte, dovezi, atenții, tot ceea ce formează tabloul romantic adolescentin. Tot atunci au loc si cele mai mari dezamăgiri, unii le iau ca pe o lecție, o analizează și merg mai departe, însă alții, pot rămâne cu sechele pentru totdeauna. Un mod eficient de a menține o relație sănătoasă încă de la început este cum modul în care se comunică. Fiecare dintre noi vrem să fim auziți, dar mai mult de atât vrem să fim înțeleși. Lipsa unei comunicări eficiente într-o relație ne poate afecta pe toate planurile. Devenim deconectați, nu mai dăm randament profesional și intelectual, ne deteriorează relațiile cu cei din jurul nostru. Depinde de fiecare persoană în parte, în ce măsură lasă această stare să intervină în viața sa. În momentul în care simpatizăm pe cineva, starea și acțiunile noastre se schimbă involuntar. Aici doresc să citez o secvență dintr-o carte foarte dragă mie, care susține ceea ce am descris cu o propoziție mai sus.

„În timp ce mă aflam, pentru o lună de zile, pe malul mării, unde mă bucuram de aer curat, intâmplarea a făcut sa întâlnesc acolo cea mai fermecătoare făptură: o adevărată zeiță în ochii mei, atâta vreme cât nu m-a băgat în seamă. Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci și cel mai idiot dintre idioți ar fi putut ghici că eram îndrăgostit de ea până peste cap. În cele din urmă m-a înțeles și mi-a răspuns cu cea mai dulce privire ce se poate inchipui.”

Este minunat să privești acest joc de gesturi, reacții, priviri pe furiș, atingeri nevinovate și tot ceea ce include o plăcere nevinovată. Efectele unei astfel de atracții, asupra comportamentului și comunicării sunt foarte vizibile, în special pentru cei din exterior. De cele mai multe ori persoanele implicate nu realizează schimbările, transformarea prin care trec, însă cei de lângă remarcă acest fenomen foarte repede. Mai departe de atât, nu există un alt tip de relație care să ofere o satisfacție mai mare decât aceea dintre doi oameni care împărtășesc sentimente unul pentru celălalt.

Această unitate care se creează între parteneri cuprinde: compromis, acceptare, negociere, comunicare și înțelegere. Comunicarea și acceptarea diferențelor dintre parteneri reprezintă un factor important în construirea unei relații, deoarece sentimentele și atracția dintre aceștia sunt puternice la început, dar cu timpul deosebirile de caracter și personalitate încep să își spună cuvântul. Persoanele implicate dau dovadă de toleranță și sunt mai predispuse la schimbări din punct de vedere al comportamentului și al atitudinii. Acțiunile omului sunt influențabile și într-o continuă schimbare de-a lungul vieții, în funcție de persoanele din jur. Omul este mereu în căutarea plăcerii, a atracției, explorează, fiind dornic de experiențe și trăiri noi. Dragostea poate schimba oamenii, dragostea reprezintă sentimentul cel mai profund pe care partenerii il pot simți într-o relație. Această iubire dintre ei este condiționată de împrejurări, de critici, de familie, societate, prejudecăți și de modul în care ceilalți oameni văd îi privesc. Setul acesta de fenomene poate afecta un cuplu într-o măsură foarte mare, dacă cei doi nu sunt siguri pe ei, pe ceea ce vor, dacă sunt la un nivel mental diferit, și în special dacă nu pun accent pe comunicare, acesta fiind factorul principal.

Într-o relație apar schimbări care pot influența în mod pozitiv sau negativ viața celor doi; schimbări care pot duce la abandon, la separare definitivă, chiar la depresie. Aceast fenomen poate afecta drastic psihicul persoanelor implicate. Suntem sentimentali și orice lucru ne poate ridica sau coborâ, ne face să suferim și ne tulbură liniștea. Trăim orice stare de afectivitate la maxim, suferim înzecit când pierdem ceva sau pe cineva, ceea ce duce la o stare de tristețe și nefericire constantă. Un partener nefericit poate slăbi relația, iar sentimentele dintre aceștia se schimbă din iubire în ură, din acceptare în respingere. Pentru fiecare formă de iubire există o formă caracteristică de comunicare. Trebuie să găsim modul cel mai potrivit pentru a exprima ceea ce dorim, altfel, mesajul transmis poate fi interpretat greșit, iar esența subiectului se pierde. Majoritatea oamenilor intră într-o relație mai mult cu gândul la ce pot obține în urma acesteia decât la contribuția lor în ea. Astfel se formează un fel de competiție între cei doi, o obsesie legată de tot ce înseamnă persoana de lângă: Ce face? Ce cere? Ce vrea? Ce gândește? Ce urmărește?. Ce contează cu adevărat este să nu uiți de propria persoană și modul în care tratezi aceste aspecte, ce ești tu față de aceste lucruri. Mulți uită faptul că nu trebuie să ne încadrăm în idealul persoanei de lângă noi, adevărata provocare vine în momentul în care vream să ne ridicăm la propriul ideal. Într-o măsură foarte mare, oamenii încep o relație din motive total greșite: să umple un gol, să nu mai sufere de singurătate, să fie iubiți și să iubească, și așa mai departe. Toate aceste cerințe, așteptări, nevoi, reprezintă principalele greșeli cu care pornesc doi oameni într-o relație și de aceea majoritatea nu au continuitate.

1.1 IUBIREA DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC

Am ales să vorbesc despre iubire din punct de vedere psihologic deoarece, consider că este un aspect important în definirea și înțelegerea la nivel mental, al acestui sentiment. Cu toate că în psihologie acest termen nu este bine definit, datorită complexității sale, se analizează din mai multe perspective ce conduc la o anumită veridicitate.

Conform psihologului Elaine Haltfield și a colegilor săi, există două forme bazice de iubire: compasională și pasională. Iubirea compasională progresează din sentimentele de înțelegere mutuală și respect împărtășit, în schimb iubirea pasională se dezvoltă din emoții intense, atracție sexuală, afecțiune și anxietate. Când aceste emoții sunt împărtășite persoanele în cauză se simt împlinite. Haltfield consideră că iubirea pasională este trecătoare, ce durează între 6 și 30 de luni. Aceasta apare atunci când se întâlnesc ideile preconcepute a unui partener ideal, când se atinge o anumită exctiare psihologică în prezența persoanei respective. Iubirea ideală, pasională, conduce spre iubirea compasională ce durează mai mult, deși majoritatea oamenilor își doresc o relație care să combine siguranța și stabilitatea dragostei compasionale cu intensitatea dragostei pasionale, acest lucru se întâmplă foarte rar.

Vreau să arunc o privire și asupra teoriei triunghiulare a dragostei propusă de psihologul Robert Sternberg. El a construit un model grafic sub forma unui triunghi ce cuprinde intimitatea, pasiunea și angajamentul. Sternberg susține faptul că, relațiile construite pe mai multe componente durează mai mult decât cele care sunt construite pe una. El a introdus termenul de „dragoste perfectă” , descriind-o drept o combinație dintre intimitate, pasiune și angajament, ce are calitatea de a se dezvolta în timp dar, care are puține șanse de a se materializa.

Vreau să punctez anumite aspecte a ceea ce inseamnă iubire și afecțiune din prisma unui om exceptional, ce m-a inspirat prin cărțile sale, viziunea sa a constituit un punct de plecare în scrierea lucrării mele de licență și anume renumitul consilier matrimonial Gray Chapman.

„Diversitatea modalităților de exprimare a iubirii în cadrul unui limbaj al iubirii este nelimitată atunci când ai imaginație. Important este ca tu și partenerul să vorbiți același limbaj al iubirii. Se știe de multă vreme că, în prima copilărie, fiecare își dezvoltă anumite tipare afective. Unii copii, de exemplu, se subapreciază, în vreme ce alții au o părere sănătoasă despre sine. Unii își dezvoltă niște tipare emoționale ale nesiguranței, în vreme ce alții se simt în perfectă siguranță.

Copiii care se simt iubiți de părinți și de semenii lor își dezvoltă un limbaj emoțional principal al iubirii bazat pe această unică trăsătură psihologică și pe modalitatea în care părinții și alte persoane importante din viața lor își exprimă iubirea față de ei. S-ar putea ca, ulterior, să mai deprindă și alte limbaje secundare, dar cel mai în largul lor se vor simți tot în cel principal. Și copiii care nu se simt iubiți de părinți și de semeni își vor dezvolta, la rândul lor, un limbaj principal al iubirii. Însă va fi unul incorect, tot așa cum mulți copii învață greșit din punct de vedere gramatical anumite lucruri sau folosesc un vocabular extrem de redus. O programare defectuoasă nu înseamnă că ei nu pot deveni niște buni comunicatori. Dar pentru asta trebuie să se străduiască mai mult decât cei care au avut un model pozitiv.”

Apreciez perspectiva din care a vorbit Chapman în cartea lui, punctând anumite aspecte foarte importante în dezvoltarea noastră personală, începând cu relația dintre copil și părinte. De mici avem nevoie de un climat familial echilibrat, în care să ne simțim în siguranță și de o comunicare eficientă cu părinții. Este o relație complexă, care se construiește încă din primele zile de viață ale copilului și care impune multă dăruie, înțelegere, atenție, dragoste, comunicare și așa mai departe. Aceasta se bazează atât pe comunicarea verbală, cât și pe cea non-verbală, gesturile, expresia, tonul vocii, mimica. Pentru o dezvoltare sănătoasă a copilului în ceea ce privește personalitatea și esența sa, este nevoie de o comunicare eficientă care să aibe la bază anumite valori morale precum: sinceritatea, acceptarea, răbdarea, corectitudinea, încrederea, toleranța.

Aici voi aduce în vedere anumite aspecte legate de comunicarea între părinte și copil, prin prisma dnei. Ruxandra Rășcanu.

„Binecunoscuta realitate psihologicã potrivit căreia interrelația are obligatoriu la bază comunicarea este abordată și în acest tronson de studiere a relațiilor părinți-copii. Pãrinții vorbesc și transmit enorm copilului în perioada micii copilării, ei învață efectiv să vorbească, să participe la dialog. Copiii pun întrebări la care părinții încearcă să răspundă, ei ar trebui să ofere răspunsuri cât mai adecvate dezvoltării psihice a copilului. În adolescență, centrul de greutate al comunicării se deplasează de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi și prieteni. În perioada furtunoasă, frumoasă și tumultuoasă, plină de mari inegalități psihosociale, tânărul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fără să comunice nimic adultului și cel mai adesea părinților.”

Doresc să aduc în vedere anumite aspecte legate de iubire din punct de vedere spiritual, făcând referire la secolele XX și XXI, iar acest lucru este foarte bine evidențiat în cartea „Jurnalu de Psihologie Transpersonală”.

„Secolul XX a elogiat creierul și a ignorat inima, a fost un secol eminamente cerebrologic. Începând cu cercetările de la Salpetriere inițiate de neurologul Jean Martin Charcot au luat un mare avânt științele creierului, mai întâi în Europa, apoi în SUA și Canada. Aceste științe au influențat puternic destinele teoretice și metodologice ale psihologiei.”

„Psihologia secolului XXI, dacă devine conștientă de obiectul ei de studiu, nu poate rămâne cantonată în cerebrologie și o poate pune, cu succes, în paranteză, ceea ce nu înseamnă a o ignora. Comform învățăturilor Sf. Părinți și filosofiilor orientale inima este un centru spiritual. Imediat după Renaștere, inima a fost deliberat ignorată sau chiar sau chiar condamnată. De pe pozițiile psihologiei spirituale nu putem să nu recunoaștem că inima este un energogen al psihicului mai important decât creierul. Fără al detrona pe creier ca rege ar trebui sa repunem în drepturi și inima ca regină.”

Din spusele dr. Ion Mânzat, se observă o trecere în ceea ce privește studiul asupra iubirii din prisma psihologiei transpersonale, cum era privit acest subiect în secolul XX, tratat foarte cerebral și cum a luat amploare spre o viziune mai elaborată a termenului, în secolul XXI. Apreciez modul în care este abordat acest subiect, faptul că se vorbește despre absența acestui sentiment și modul în care a fost privit, cum sa dezvoltat în decursul anilor, punctânduse diferențele între relația inimă-creier, privită din punct de vedere cerebral și sentimental. Acest articol tratează într-o manieră foarte amplă acest aspect important al vieții, a identificării de sine. Consider că un pas important în cunoașterea noastră ca om, este să găsim un echilibru între corp și suflet, să înțelegem cum funcționăm, să facem diferența între ceea ce este important cu adevărat și ceea ce nu contează în alegerile pe care le facem. Aici, comunicarea este cheia, este unica poartă spre cunoaștere, cu ajutorul ei, transmitem informații, trăiri, dorințe, așteptări, creeăm legături, legăm prietenii, aplanăm conflicte. Cum fiecare om este diferit în felul său, așa este și modul în care comunică. Acest lucru ne face unici, iar odată ce devenim interesați de acest subiect, putem atinge un nivel de cunoaștere asupra propriei persoane prin comunicare. Ne putem axa pe comunicarea cu propria persoană, care reprezintă un lucru important, iar apoi pe comunicarea cu cei din jur, aceasta este esența unei relații interumane eficientă și productivă.

1.2 IUBIREA DIN PUNCT DE VEDERE FILOZOFIC

Să reflectăm puțin asupra acestui sentiment ca și ideal universal. Ce implică drumul până la atingerea acestei stări euforice? Iubim sau doar credem că o facem?

Majoritatea oamenilor devin foarte selectivi și urmăresc atingerea anumitor standarde când vine vorba de alegerea partenerului. Acest fapt poate fi interpretat din mai multe perspective, în momentul în care ne-am setat anumite așteptări pierdem esența, totul devine mai rațional, mai calculat și astfel ne îndepărtăm de natural, de ceea ce trebuie să reprezinte cu adevărat ființa. Să spunem că am găsit alesul/aleasa care să corespundă tiparului, totul este bine și frumos până ajungi să cunoști persoana respectivă cu adevărat, atunci observi că nu este tocmai ceea ce ți-ai dorit, penru că ne axăm doar pe acele aspecte care ne interesează. În acest punct apar probleme de comunicare, când totuși simți că cel de lângă tine nu este persoana potrivită. Apare întrebarea, de ce? Pentru că în majoritatea cazurilor nu apreciem omul la adevărata sa valoare, nu îl acceptăm cu defecte și calități, nu vedem decât ceea ce vrem să vedem și forțăm lucrurile prea mult. Observ multe cupluri care se ceartă datorită diferențelor de viziune și cel mai des datorită faptului că nu știu să comunice ceea ce vor, așteptări, dorințe, viziuni, supărări, absolut orice. Aruncă vina unul asupra celuilalt, fără să reflecte la propria persoană, la propriile greșeli. Se rănesc reciproc, crezând că cel de lângă este responsabil pentru neâmplinirea sufletească. Sunt puțini oameni care stau să se analizeze înainte de a acționa, iar acesta este un lucru esențial. Astfel, plecăm mai departe în viață cu un gol, o amărăciune, o experiență și depinde de fiecare dacă alege schimbarea sau același drum cu gropi. De obicei repetăm aceleși greșeli, ne trezim într-un cerc vicios și nu înțelegem de ce este la fel, de fiecare dată. Toți trecem prin momente fericite sau nefericite, diferența este cum lăsăm să ne afecteze, să ne schimbe și ce învățături tragem acestea.

Doresc să introduc în lucrare, ideea centrală și să vorbesc despre minunatul roman scris de Alain de Botton, „Eseuri de îndrăgostit”, ce reprezintă o un „tablou romantic” în care putem fi oricând protagoniști. Autorul pune accent pe anumite trăiri, de care uneori nu suntem conștienți, spre exemplu frica de fericirea absolută. Uneori ne aflăm într-un punct în care ne este teamă să exploatăm această stare până la nivelul maxim. Ați reflectat vreodată asupra faptului că odată cu conștientizarea fericirii, această stare poate să dispară? Ne place să traim momente minunate alături de persoana iubită, dar în aceeași măsură, ne este teamă de o cădere, o cădere de la înălțime, când totul poate să ia sfârșit. Ne agățăm la nesfârșit de acele momente perfecte, pentru a încerca să salvăm ce a rămas. Încă o zi, încă o lună, încă un an, însă știm cu durere în suflet că finalul este acelși.

În încercarea de a salva ceva, cât de mic posibil, din relație, acționăm prostește, luăm decizii radicale, într-un cuvânt spus disperăm, în speranța că vom primi compasiune, dacă sentimentul divin a dispărut. Această etapă este numită de către Alain „Terorism Romantic” și oferă decât o prelungire a agoniei. Cartea încercă să ne ofere o perspectivă obiectivă a etapelor prin care trece fiecare persoană, la un moment dat. Perspectiva este captivantă și simplă, ne îndeamnă la întrebări legate de acțiunile noatre într-o relație. Această carte este impresionantă, reprezentând o multitudine de gânduri, teorii și idei pe marginea unei povești de dragoste. Am apreciat conceptul de marxism folosit de scriitor, aplicat în sentimentul numit „dragoste”: „ Mă iubești, numai pentru că nu mă vezi în întregime, iar dacă nu mă vezi în întregime ar fi o nebunie să mă obișnuiesc cu iubirea ta înaintea momentului în care mă vei vedea”.

Este minunat, cu adevărat euforic să privești persoana dragă, să observi că te-ai îndrăgostit de modul ei de a comunica, de gesturile ei, comportament, modul în care gândește, să subliniezi într-o aură pozitivă tot ceea ce înseamnă ea, cum de altfel Alain de Botton vorbește în cartea sa:

„Cum să-mi fi imaginat că rolul pe care Chloe a ajuns să-l joace în viața mea ar fi putut la fel de bine să fie asumat de altcineva, când eu de ochii ei mă îndrăgostisem, de felul ei de a-și aprinde țigara și de a săruta, de a răspunde la telefon și de a-și pieptăna părul?”

În capitolul trei al cărții sale, numit „Subtextul seducției”, scriitorul, pune accent pe gesturile îndrăgostiților, pe ceea ce se simte mai departe de ceea ce se vede, atât la nivel de comunicare verbală cât și la cea nonverbală. Ca urmare a evidențierii mele, o să citez anumite pasaje care susțin acest lucru:

„Pentru cei îndrăgostiți de certitudini, seducția seducția nu este un teritoriu în care să te rătăcești. Fiecare zâmbet și fiecare cuvânt se dovedesc a fi un bulevard care duce la douăsprezece, dacă nu cumva la douăsprezece mii de posibilități. Gesturi și remarce care în viața normală (vreau să spun în viața fără dragoste) pot fi înțelese în valoarea lor nominală, epuizează acum dicționarele cu posibilele lor definiții. Și cel puțin pentru cel care seduce, îndoielile se reduc la o întrebare centrală, care-i produce trepidațiile pe care le simte un criminal ce-și așteaptă sentința: El/ea mă dorește sau nu?”

Dacă ne gândim din această perspectivă, este o întrebare valabil universală, nu am întâlnit până acum o persoană care să nu se întrebe acest lucru. La un anumit nivel de afecțiune, punem sub semnul întrebării orice mișcare, decizie, gest, a persoanei iubite. Conștient sau nu acest lucru ne afectează mai mult decât pare, deoarece trecem toate aceste acțiuni și valori morale, prin propriul filtru. „ Suspendat între inocență și complicitate, fiecare gest al lui Chloe devenise impregnat cu o semnificație exasperantă. Știa că o doresc? Dar ea mă dorea? Aveam dreptate când mi se părea că detectez urme de flirt în coada frazelor ei și în colțul buzelor când zâmbea, sau era pur și simplu dorința mea, proiectată pe fundalul inocenței?”

Sub aspectul acestei fraze precizez: Dragostea nu e nebună? Ne face să ne comportăm ciudat, diferit, vedem lucrurile altfel sub influența ei. Este unicul sentiment care ne poate duce într-o clipă de la extaz, la disperare, așa cum ne urcă pe culmile fericirii, ne coboară în abisul tristeții. Însă, cu toate părțile bune și rele, iubirea merită trăită, simțită cât mai intens posibil și cât mai curat, ea ne transformă în mai bine, dacă știm cum s-o gustăm.

„Când începi să cauți semnele de atracție reciprocă, tot ce spune sau face persoana iubită poate fi interpretat ca însemnând aproape orice. Și cu cât căutăm mai abitir semnale, cu atât găseam mai multe, în fiecare mișcare a trupului lui Chloe părea să existe o potențială dovadă a dorinței- în felul în care si-a netezit fusta (pe când treceam în sala Flamanzilor Timpurii), în felul în care a tușit lângă Căsătoria lui Giovanni Arnolfini de Van Eyck sau cum mi-a întins catalogul, ca să-ți poată rezema bărbia în palmă.”

După cum spuneam mai sus, orice gest și mișcare poate fi interpretat într-o mie de moduri. Fiecare dintre noi subliniem acțiunile și comportamentul persoanei iubite din propriul punct de vedere. Când acesta este greșit, intervine o discrepanță în comunicarea din interiorul cuplului. Aici este punctul în care de obicei, cei doi se rănesc, când nu mai reușesc să ducă relația la un nivel în care comunicarea să fie potrivită, specifică lor, așa cum au format-o, este un semn că se apropie de sfârșit.

„Nu eram în stare să iau de bun nimic din ce spunea, mă agățam în schimb de subtextul vorbelor ei, convins că acolo se afla semnificația, și nu în locul ei obișnuit – interpretam în loc să ascult. Vorbeam despre dragoste, cu Venus a mea amestecând absentă ceaiul ei acum rece, dar ce înseamnă această conversație pentru noi? Cine erau acești „cei mai mulți oameni” despre care vorbea? Să fiu eu cel sortit să-i alunge cinismul? Ce spunea oare pe tema iubirii despre relația dintre cei doi interlocutori această discuție? Din nou, nici un indiciu. Limbajul era precaut non-autoreferențial.”

De cele mai multe ori devenim stângaci, atunci când cunoaștem persoane noi. Nu știm cum să ne comportăm, comunicăm diferit de cum eram obișnuiți, dar cel mai simplu lucru este să fii tu, natural, așa cum ești, pentru că defapt, ce dorești să transimiți celui de lângă tine?, nu ceea ce ești?, așa cum ești. De ce să arătăm o altă față înafară de cea pe care o purtăm. Un lucru foarte important este să nu uităm de propria persoană, să ne cunoaștem adevărata valoare, din acest punct relațiile cu cei din jur se schimbă, la fel și modul în care transmitem mesajele și le percepem, având o altă viziune asupra comunicării, ne dezvoltăm anumite capacități ale minții. Se spune că cel mai dificil lucru este să lucrezi cu omul, însă dacă știm cum să pune problema, cum să subliniem anumite aspecte astfel încât să ne facem înțeleși, obținem ceea ce ne dorim. Dacă aruncăm o privire asupra comunicării în zilele noastre, putem constata cu stupoare faptul că, devine „nesănătoasă”, neproductivă. Majoritatea preferă să vorbească la telefon și prin mesaje în mediul online, sau din fața calculatorului prin diferite rețele de socializare. Astfel se pierde conexiunea între indivizi, nu se pot observa gesturile, mimica, acestea fiind esențiale. Mai tragic este faptul că multă lume nu conștientizează acestă schimbare alarmantă din punct de vedere al interacțiunii umane, spre exemplu părinții care își lasă copii încă de la vârste fragede să folosească tefelonul cu orele, sau adolescenții care ies în oraș, se opresc la o terasă și toți stau pe telefon, nu vorbesc între ei doar în momentul în care gasesc ceva pe telefon să arate celuilalt. Comform multor cercetări ale psihologilor, aproximativ 35% din impactul unui mesaj se datorează cuvintelor , restul de 65% reprezintă gesturile, mimica, sau intonația. Multe persoane își creează propria identitate în spatele unui monitor, se simt mai bine și conversează mai deschis dacă acest lucru se petrece la distanță. Această comunicare în spațiul virtual, are efecte dezastroase asupra dezvoltării psiho-emoțională a unui individ. În momentul în care ajungem să ne identificăm cu persoana care stă ascunsă sub tot felul de metode de comunicare ce implică absența unui contact direct cu interlocutorul, ne pierdem, ne pierdem ca ființă, devenim ceva abstract. Devenim din ce în ce mai singuri, mai departe de tot ceea ce ne poate ajuta în dezvoltarea personală, nu deținem o identitate care să ne reprezinte cu adevărat.

Mulți m-ar contrazice, spunând că prin noua tehnologie devenim mai eficienți, mai rapizi, rezolvăm problemele de acasă, sau de la serviciu într-un timp util. Înțeleg acest aspect și necesitatea lui în unele cazuri, dar când vorbim despre comunicare, când aprofundăm acest subiect și îl dezbatem din mai multe perspective, ajungem la concluzia că devenim din ce în ce mai robotizați, mai departe de latura umană, de natura noastră ca și om, trebuie să avem grijă în ce măsură ne lăsăm influențați de „noile atracții ale secolului XXI”, suntem foarte fragili, oricând ne putem trezii că nu mai știm cine suntem, că nu putem să purtăm o conversație fără să simțim frică, teamă de respingere, anxietate, teama de a vorbii în public, ceea ce ne poate afecta de-a lungul vieții mai ales într-o carieră, sau pur și simplu în viața de zi cu zi. Cel mai greu este când nu reușim să ne exprimăm sentimentele și ne facem înțeleși într-un mod greșit, nu mai percepem emoțiile, trăirile celui de lângă noi. Oamenii ajung să fugă unii de alții, de teamă, de teama de a nu fi respinși, neînțeleși.

După spusele renumitului Martin Luther King:

„Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică.”

1.3 IUBIREA DIN PUNCT DE VEDERE RELIGIOS

În acest subcapitol, doresc să evidențiez comunicarea în domeniul religios, deoarece, face parte și influențiază într-o mare măsură, societatea în care trăim.

„Definirea conceptului de religie a suscitat varii discuții între cercetători moderni. Unii consideră ideea de divinitate legată indisolubil de noțiunea de religie; alții socotesc și mitologia ca parte integrantă a ceea ce numim mentalitate religioasă; unii fac o diferență netă între magie și religie, alții le apropie până a le confunda. Se observă, așadar, că însăși conceperea definiției conturează o problemă sau probleme. Într-un înțeles obișnuit, religia ar putea fi definită ca un ansamblu de credințe, sentimente, reguli morale și rituri provenite din conștiința indivizilor sau a colectivităților că se află în legătură cu o putere supremă sau cu puteri superioare în care cred și de care depind ontologic, axiologic și soteriologic.”

Am ales acest fragment pentru explicarea conceptului de religie, fiind din punctul meu de vedere obiectiv și cuprinzător.

„ Problema religiei în cadrul gândirii românești este un domeniu căruia i s-au consacrat foarte puține studii serioase. Gândirea românească în viziunea noastră oferă o contribuție importantă în vederea soluționării problemei religiei. Gânditori ca Nae Ionescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Petru Culianu, Aurel Codoban reprezintă nume importante pe harta descifrării fenomenului religios. Este regretabil faptul că cei mai mulți dintre noi atunci când vine vorba de a dezbate despre religie ne oprim numai la Mircea Eliade, Petru Culianu, Aurel Codoban reprezintă nume importante pe harta descifrării fenomenului religios. Cei mai mulți dintre noi, în cultura românească reducem dezbaterea despre religie la o dezbatere pro sau contra. Înțelegerea religiei este o provocare ce în viziunea noastră animă fiecare ființă umană, regretabil este faptul că cei mai mulți preferă practicarea unei religii în detrimentul înțelegerii acesteia.”

Doresc să aduc în vedere o parte importantă din viața fiecărui om, și anume căsătoria. Din punctul meu de vedere reprezintă cel mai mare pas și cel mai greu, pe care il pot face două persoane. Căsătoria reprezintă dovada iubirii, iar comportamentul soților expresia ei. În subcapitolul de față doresc să punctez această legătură eternă, în diferite țări, deoarece mă fascinează implicarea complexă din punct de vedere sentimental și comportamental.

Căsătoria în India

„Nunțile Indiene sunt extrem de strălucitoare, pline de farmec și totodată cu ritualuri bine stabilite. O nuntă poate dura până la câteva zile bune, timp în care cei doi miri vor fi vizitați de peste 400 până la 1000 de invitați, care de cele mai multe ori sunt necunoscuți celor 2 tineri căsătoriți. Cele mai multe dintre căsătorii sunt aranjate, doar în ultima perioadă și în special în mediul urban făcându-și loc căsătoriile ce au la bază dragostea dintre cei 2. Este vorba în special de 2 familii ce se vor înrudi, tinerii căsătoriți fiind mult mai puțin implicați în tot procesul de până a fi împreună. Multe din obiceiurile unei nunți indiene se vor regăsii în religiile Hinduse, Sikhs și chiar și Musulmane. O nuntă va fi precedată de o serie de ceremonii și datini, urmând ca în ziua nunții cei doi miri să fie supuși unor alte ritualuri autohtone.

Bariksha este momentul în care părinții fetei și-au arătat intențiile oficial pentru un anumit mire, acesta din urmă împreună cu familia fiind de acord cu alegerea făcută. Un refuz în zilele ce urmează este puțin probabil. Tilak presupune călătoria părinților fetei acasă la băiat pentru a oficializa relația. O mare petrecere va fi organizată, iar cei implicați vor sărbătorii cu mult fast. Un număr mic de rude ale fetei va fi prezent la această sărbătoare, undeva nu mai mult de 10 persoane. Nu se va întampla prea des ca părinții băiatului să facă propunerea unei căsătorii.

Byaha Haath este purificarea minții, sufletelor cu corpurilor celor doi însurăței. Este o ceremonie ce se va petrece în timpul zilei și îi va pregătii pe cei doi pentru noaptea ce urmează. “Uptan” este o pastă preparată din apă de trandafir și alte mirodenii ce va fi aplicată de către 7 fete nemăritate pe fața, mâinile și picioarele miresei și ale mirelui. După această ceremonie cei doi nu vor mai avea voie să părăsească locuința până la desfășurarea propriuzisă a nunții.”

Căsătoria în China

„În multe alte țări, familia miresei este cea care se ocupă de cheltuielile de nuntă. În plus, ziua nunții este considerată a fi “ziua miresei”. Însă în China lucrurile stau altfel, ziua nunții fiind considerată “ziua mirelui”. Familia mirelui este cea care se ocupă de festivități, iar după ce cuplul se căsătorește, mireasa devine parte din aceasta. Cu mulți ani în urmă, mireasa se putea aștepta să nu-și mai vadă niciodată propria familie după nuntă. De asemenea, înainte de nuntă mireasa se izola timp de câteva zile împreună cu prietenii ei pentru a-și lua la revedere de la aceștia. Desigur că, în ziua de azi, majoritatea cuplurilor se ocupă de cheltuielile de nuntă fară ajutorul părinților, iar mireasa nu este obligată să favorizeze familia mirelui în detrimentul propriei familii.

Pentru un cuplu chinez alegerea datei nunții nu este la fel de simplă ca în țările occidentale. În acea zi totul trebuie să fie în favoarea cuplului, iar ziua trebuie să fie una norocoasă. Numărul lunii și al zilei trebuie să fie numere norocoase, iar luna și stelele trebuie să fie aliniate corect. Cele mai multe familii de chinezi îți aleg data nunții în funcție de calendarul lunar. Culoarea roșie este o parte integrantă a festivităților de nuntă. De la invitații de nuntă roșii până la rochia de mireasă de culoare roșie, puteți fi siguri că veți fi înconjurați de această culoare îndrăzneață și norocoasă dacă veți participa la o nuntă în China.

În ziua nunții, fericitul cuplu va servi ceai alături de parinții miresei, parinții mirelui și alți invitați la nuntă. În schimb, oaspeții vor oferi mirilor bijuterii din aur și bani în plicuri de culoare roșie. În mod tradițional, mireasa va purta trei ținute. Prima ținută este o rochie de mireasă tradițională de culoare albă cu voal, care va fi purtată la ceremonie. Cea de-a doua ținută constă în rochia de mireasă tradițională în China, aceasta fiind purtată în timpul recepției. Cea de-a treia rochie de mireasă este rochia în care aceasta se va schimba după recepție pentru a pleca în luna de miere. Recepția de nuntă este probabil cea mai importantă parte din nuntă în tradiția chineză. Acest ospăț este important pentru familiile mirilor deoarece le permite să-și păstreseze o bună reputație. De fapt, pentru o familie tradițională chineză, ospățul este dat mai mult pentru familiile mirilor, decât în cinstea cuplului.”

În timpul documentării mele asupra subiectului – căsătoria – , am găsit un interviu foarte interesant între corespondenta la Doha, Cornelia Zeineddine și o studentă în primul an la Facultatea de Studii Economice și Afaceri, la Universitatea din Qatar , pe tema: Statutul femeii în orientul mijlociu. Consider că este foarte important acest aspect, deoarce, pentru o cumunicare eficientă într-o relație, este nevoie de o egalitate între sexe, a exprimării. O mare problemă pe care o observ și în zilele noastre, o reprezintă mentalitatea pe care o au majoritatea cuplurilor în vârstă, cei care au trecut prin perioada comunistă. Aici lucrurile stau cam așa, bărbatul este capul familiei, ceea ce spune el este literă de lege, el este cel care pune pâinea pe masă, cum s-ar spune, femeie bineînțeles că poate să își exprime părerea, opiniile, însă nu are o influență prea mare, uneori deloc, copilul este cel mai afectat în acest tablou, de cele mai multe ori nu este ascultat așa cum ar trebui, toate dorințele, frustrările, ceea ce reprezintă bagajul sufletesc, nu este luat în considerare la nivelul corespunzător. Puterea de decizie se află de partea părinților care au control total asupra odraslei. Mulți tineri provin dintr-un astfel de mediu defectuos, care nu îi ajută în dezvoltarea lor ca oameni, își pierd încrederea în ei, întâmpină probleme în relația cu cei din jur, în exprimarea directă, cu greu reușesc să schimbe, asupra propriei persoane, concepțiile și ideile implementate de către părinți. Femeia repezintă partea feminină, caldă, iubitoare, ea are puterea de a aplana un conflict mult mai repede decât un bărbat. În postura de mamă ea joacă un rol important în creșterea și dezvoltarea copilului, iar când spun acest lucru, nu neglijez partea masculină, însă, relația dintre mamă-copil este una specială.

Revenind la interviu, m-au impresionat foarte mult cuvintele tinerei studente și modul în care povestește probleme din țara ei.

„ Să începem printr-o succintă prezentare, dacă se poate:

Numele meu este H.M, am 19 ani, sunt din provincia de Est a Regatului Arab Saudit. Sunt cetățean saudit, dar mama mea este din Siria și până la 7 ani am locuit în Siria, apoi am mers într-o vacanță în Al Khobar (Estul Arabiei Saudite), și am rămas acolo. Acum sunt fericită, pentru că sunt în siguranță, dar îmi lipsește Siria. Aș dori să o revăd, de patru ani nu am mai fost acolo. Mama mea este dintr-o provincie a Damascului și zona s-a confruntat cu multe probleme. Dar noi în lumea arabă, ne-am obișnuit cu conflictele și ne gândim doar că ne va ajuta bunul Dumnezeu să ieșim din această situație.

De ce ai ales să vii în Qatar? Potrivit statisticilor există universități bine cotate în Arabia Saudită:

Sunt unica fiică și mai am trei frați. Tatăl meu și-a dorit ca eu să cunosc o altă țară, chiar își dorește ca eu să rămân în Qatar. Îmi spune că îmi va fi ușor să îmi fac o carieră aici și pentru el este important să mă realizez ca o persoană independentă. Mi-e dor de familia mea, dar mă bucur să fiu în Qatar, îmi îngăduie mai multe activități. Universitățile bine cotate din Arabia Saudită dau prioritate bărbaților, de exemplu fratele meu a avut rezultate mai slabe decât mine la Bacalaureat și a fost acceptat la Universitatea din capitală, în cadrul specializării de inginer. În Arabia Saudită, specializările sunt limitate pentru femei, așa că sunt convinsă că am ales bine să vin la Doha. De asemenea, îmi doresc să îmi iau carnet de conducere aici. Poate peste ceva timp, mama mea va veni în vacanțe, să se bucure de aceste lucruri care nu sunt posibile în Regat.

Este diferit să trăiești ca o persoană tânără de sex feminin în Arabia Saudită? :

Pot spune că sunt greutăți sau poate sunt mai puține pentru persoanele din familii privilegiate, care au o viața foarte liniștită și îmbelșugată. Sunt norocoasă să locuiesc în alt oraș decât Riyadhul care este atât de conservator. Acolo majoritatea femeilor își acoperă fețele. Eu, în afara Arabiei Saudite, nu port abbaya, după cum poți observa, nu vreau să fiu obligată, nu vreau să port ceva monocrom. Vreau să îmi aleg haine, pantofi așa cum poartă orice altă persoană din lume. Și am norocul că tatăl meu nu mă obligă să ies din casă cu mănuși sau fața acoperită, sau ceva asemănător. Nici în Qatar nu sunt bine văzută pentru asta, de aceea stau mai mult singură sau în compania fetelor din alte țări non-arabe . Pentru o fată crescută în tradiția beduinilor, să umble lângă o tânără fără val, înseamnă să își piardă reputația și sansele la o căsătorie onorabilă. De exemplu, mama mea nu purta văl în Siria, și în Arabia poartă niqab ( acoperământ pentru față) , să se integreze în societatea locală. Pentru fetele saudite există interdicții , tabu-uri , dar și ele visează să trăiască conform vârstei, de aceea există uneori și o incomptabilitate între tradiții și viața de zi cu zi.

Revenind la schimbările sociale, ne surprinde rata mare de divorț din Arabia. Poți comenta puțin, într-o țară conservatoare pare bizar totuși.

Este absolut bizar, sau poate nu, întrucât ei, majoritatea, înțeleg căsătoria ca aranjamente între familii și de multe ori mirii nici nu se cunosc până în seara nunții. De aceea se pot despărți în următoarele luni. Există foarte foarte multe divorțuri, pentru că e o procedură facilă pentru bărbați, la fel cum și căsătoria nu presupune foarte multe formalități. Mai este un motiv, tinerii saudiți nu sunt obișnuiți cu răspunderea, sau cu ce presupune viața maritală și atunci căsătoria este destinată eșecului după luna de miere. Este obișnuit ca o femeie să se recăsătorească repede după o primă încercare eșuată, nu e atât de stigmatizată pe cât s-ar crede. I se poate găsi un alt aranjament. Și asta pentru că nu prea există căsătorii bazate pe sentimente pre-existente, ci pe alianțe. Și poligamia produce alte temeri, de multe ori femeile se tem că bărbații vor intra în alte căsătorii pe ascuns, deși este interzis de Sharia. Cutumele permit bărbatului să își urmeze voința. De exemplu, în cazuri extreme el se poate hotârî că se va căsători și o poate anunța pe soția care nu ar fi de acord cu așa ceva cu divorțul printr-o scrisoare, dacă ea se duce în vizită la rudele ei.

Sunt în opinia ta, posibilități ca Arabia Saudită să se schimbe, într-o zonă care ține pasul cu modernizarea economică sau structurală atât de bine?

Nu cred, tribalismul și alte interese sunt mult prea puternice. După cum am spus sunt norocoasă să fiu în Khobar, sau că pot să merg în vizită la Jeddah, unde nu sunt prezenți peste tot cei din poliția religioasă. Riyadhul nu mi-a plăcut prin atitudinea sa ultra conservatoare. De altfel sunt convinsă și dacă vor ridica turnuri gen Burj al Arab (sunt prevăzute), femeile nu vor avea access laolaltă cu bărbații. Și aceste restricții îi fac pe bărbați mai agresivi. Văd în Qatar o atmosferă mult mai relaxată. Îmi place să cred că se va schimba, dar nu e încă suficient de puternic curentul schimbării. Tatăl meu e considerat liberal pentru că acceptă ca eu să fac anumite lucruri, frații mei au luat parte în campania pentru ca femeile să poată conduce mașina, dar nici aceasta nu a avut încă ecoul așteptat. De asemenea, mi s-a propus căsătoria și consider că încă nu e momentul și familia mea mi-a respectat alegerea.”

Sunt foarte interesante aceste tradiții și obiceiuri care impun o viață strictă, spre exemplu casătoria aranjată unde implicarea sentimentală nu este deloc, modul în care este percepută femeia și modul în care trebuie să se poarte în societate. Există reguli cărora trebuie să se supună atât în familie cât și în afara ei. Este greu să vorbim de o comunicare sănătoasă într-un astfel de mediu, ei având deja propriul lor mod de viață pe care îl consideră corect și demn, în special din punct de vedere religios.

Revenind la credință și om, vreau să aduc în vedere comunicarea