Iubirea Fata de Dumnezeu
Pentru ca, prin Liturghie participam la eliberarea noastra de sub dominatia puterilor demonice, in viata de zi cu zi inseamna o continua lucrare cu sinele, pentru curatirea de puterile raului si o constanta cautare a binelui, vizand eliberarea semenilor de influenta puterilor demonice ale inechitatii si robiei, insingurarii si tristetetei nemarginite si crearea unui univers de iubire si comuniune spiritual intre oameni.
Participând la Sfânta Liturghie trebuie să fim conștienți de prezența reală a lui Isus, si să-i fim recunoscători pentru că, prin jertfa Sa făcută din iubire, ne-a deschis Raiul. De aceea, suntem datori să-I împlinim porunca:
„faceți aceasta în amintirea Mea" (Lc 22,19). "Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (In 3,16).
Liturghia Euharistica este Calea prin care Dumnezeu vine si se contopeste in noi, dar si mediul indumnezeit in care crestinul este capabil de aceasta uniune. In ansamblul ei, Liturghia ne pregateste pentru o intelegere transcedentala a Cailor Domnului. Din acest punct de vedere, ea este mistagogie, o initiere progresiva, are forta de a face sa traiasca Logosul pe pamant.
Iubirea fata de Dumnezeu "in duh si-n adevar" (In., 4,24) nu poate fi despartita de anamneza, adica de istorisirea Vechiului si a Noului Testament si de lauda si multumirea aduse lui Dumnezeu pentru mantuirea daruita oamenilor, prin Fiul Sau. Prin Sfanta Liturghie mesajul crestin se transpune in faptele de zi cu zi ale credinciosilor, este marturisita si actualizata intreaga istorie a mantuirii.
De aceea, fiecare savarsire a Sfintei Liturghii este prilej de urcare spre Taina Sfintei Treimi si in acelasi timp, de pregatire si trimitere in misiunea crestina. In timpul Sfintei Liturghie se realizeaza intalnirea reala si comuniunea deplina cu Hristos, se face impartasirea cu insusi Trupul si Sangele Sau. Așadar, nu doar omul este înălțat la cer ci, însuși cerul coboară pe pământ prin Dumnezeu. Darul Sfintei Liturghii trebuie inteles cum se cuvine si asemenea heruvimilor suntem indemnati sa fim ochi pentru a ne împărtăși de Lumină. Intreaga viață trebuie traita ca o liturghie pentru ca, „Este cu adevărat o slujire cerească a lui Dumnezeu pe pământ, pe care se cuvine s-o primim cu înțelegere și vrednicie; este o fericire, pace și bucurie pentru suflet! Hrănește mintea, veselește inima, cheamă lacrimi de umilință, de evlavie, de recunoștință, îndeamnă la nevoințele tăgăduitoare-de-sine ale iubirii și compasiunii față de toți oamenii, adună pe toți într-o singură unire frățească, împreunează într-o singură unire cerul și pământul, pe îngeri și pe oameni; îi înveselește pe toți întru nădejdea învierii și nemuririi…”.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Iubirea Fata de Dumnezeu (ID: 167671)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
