Istrate Adina -Elena [603435]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA
MANAG EME NT FINACIAR ȘI BANCAR INTERNAȚIONAL

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf.univ.dr.: Ramona Orăștean

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA
MANAG EMENT FINACIA R ȘI BANCAR INTERNA ȚIONAL

CRIZA FINANCIARĂ GLOBALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf.univ.dr.: Ramona Orăștean

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 1
CAPITOLUL I:CRIZELE FINANCIARE ȘI CICLICITATEA LOR ……… 3
1.1.NOȚIUNEA DE CRIZĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. 3
1.1.1.Definiții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 3
1.1.2.Clasificarea crizelor financiare ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
1.1.3.Ciclicitatea crizelor financiare ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
1.2.GLOBALIZAREA ȘI CONTAGIUNEA CRIZELOR FINANCIARE ……………… 10
1.2.1.Globalizarea financiară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 10
1.2.2. Evoluția crizelor financiare de -a lungul timpului. Asemănări și deosebiri ……………………. 11
1.2.3. Contagiunea crizelor financiare ………………………….. ………………………….. ……………………… 14
1.2.4.Forme de contagiune a crizelor finaciare ………………………….. ………………………….. …………. 16
1.3.CRIZA CA ȘI COMPONENTĂ A CICLICITĂȚII ECONOMICE ………………….. 17
1.3.1.Fluctuațiile și ciclicitatea activității economice ………………………….. ………………………….. …. 17
1.3.2.Ciclul economic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 18
1.3.3.Politici economice antici clice ………………………….. ………………………….. …………………………. 22
CAPITOLUL II: BĂNCILE ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE
GLOBALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 26
2.1. Rolul băncilor centrale în gestionarea crizelor financiare ………………………….. ……. 26
2.2. Evaluarea și gestionarea riscului sistemic ………………………….. ………………………….. . 29
2.3. Sisteme de avertizare timpurie a crizelor financiare ………………………….. …………… 31
2.4. Indicatori de diagnosticare a crizei financiare ………………………….. …………………….. 33
CAPITOLUL III: CRIZA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ – DE LA
STATELE UNITE ALE AMERICII LA ZONA EURO …………………………. 35
3.1. CRIZA FINANCIARĂ DIN S.U.A. ………………………….. ………………………….. ……….. 35
3.1.1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 35
3.1.2. Etapele apariției crizei financiare ………………………….. ………………………….. …………………… 36
3.1.3. Cauzele declanșării crizei financiare ………………………….. ………………………….. ………………. 40

4
3.2. CRIZA FINANCIARĂ DIN ZONA EURO ………………………….. ………………………… 45
3.2.1. Introducer e ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 45
3.2.2. Cauzele declanșării crizei financiare în UE -zona euro ………………………….. …………………… 45
3.2.3. Efectele crizei financiare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 49
3.2.4. Măsuri luate de UE în urma crizei ………………………….. ………………………….. ………………….. 56
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 58
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. …………………………. 60

1
INTRODUCERE

În anul 2007 , pentru prima dată după anii 1930, economia mondială a
experim entat o criză financiară pe care o putem cataloga ca fiind o criză
sistemică: pe 18 septembrie, sistemul financiar internațional a fost pe punctul de
a intra în colaps .
Cauzele crizei globale a creditului astăzi sunt în general înțelese și
iniția tive majore sunt în curs de desfășurare pentru a reforma reglementarea
financiară în întreaga lume, cu importante consecințe pentru viitorul finanțelor
globale.
Pentru o mai bună înțelegere a situației actuale este necesară clarificarea
concept ului de criză și analiza relațiilor de intercondiționare existente în
sistemul economic. Astfel, crizele pot fi definite ca fiind situații caracterizate de
o instabilitate pronunțată, fiind însoțite, firește, de o volatilitate și de o
incertitudine în creș tere. În situații de criză (indiferent de formă) există o
permanentă stare de neliniște și de nesiguranță legată de viitor, teamă sau chiar
panică. Instinctul de apărare și de conservare îndeamnă la un comportament
uneori irațional și la accentuarea aceste i volatilități deoarece fiecare dintre
partici panții pe piețe, cu capacitatea cognitivă de care dispun, filtrează
informația și înțeleg fenomenul în felul propriu, ranspunându -l apoi într -un
anumit comportament legat de piață.
În primă fază , criza s -a mani festat ca o lipsă acută de lichidități în rândul
instituțiilor financiare, acestea experimentând condiții tot mai aspre în
rostogolirea datoriilor (de obicei de scurtă durată). În această fază, au crescut
preocuparile instituțiilor financiare legate de sol vabilitate, dar un colaps sistemic
a fost considerat improbabil. Aceasta convingere s -a schimbat dramatic în 2008,
atunci când o mare bancă americană de investiții (Lehman Brothers) a intrat în
incapacitate de plată. Încrederea s -a prăbușit, investitorii ș i-au lichidat masiv
pozițiile și piețele bursiere au intrat într -o stare de haos. De atunci, economia
Uniunii Europene a intrat în cea mai abruptă recesiune de la Marea Depresiune
încoace. Transmiterea problemelor din sistemul financiar la economia reală s -a
produs cu o viteză record, afectând investițiile în afaceri și cererea de uz casnic
(în special pentru bunuri de folosință îndelungată și locuințe), prin intermediul
restrângerii creditelor și a pierderii încrederii în sistemul bancar. Transmiterea în
afara granițelor s -a produs și ea extrem de rapid, ca urmare a legăturilor strânse
din cadrul sistemului financiar, și de asemenea, a lanțurilor de aprovizionare
puternic integrate pe piețele de produse la nivel global.

2
Am optat pentru alegerea temei "Cri za finaciară globală – cauze și
efecte" datorită faptului că este o problemă cu care ne -am confruntat mai mulți
ani, iar o aprofundare a acestui subiect mi s -a părut necesară pentru o mai bună
înțelegere a fenomenului de criză în general, și a particularit ăților crizei
declanșate în anul 2007 în special. Cum astfel de evenimente sunt considerate ca
fiind istorice, am aprofundat și am analizat cauzele, efectele și măsurile de
contracarare a efectelor ultimei crize economice care a fost prezentă la nivel
mond ial.
Această lucrare este structurata în trei capitole. Primul capitol, „Crizele
financiare și ciclicitățile lor”, capitol sintetizează aspecte teoretice importante
ale noțiunilor ș i conceptelor de criză economico -financiară , fenomenul de
globalizare și co ntagiune a crizelor financiare, precum și un subcapitol care
prezintă aspecte teoretice legate de criză ca și componetă a ciclicității
economice.
În cel de -al doilea capitol numit „Băncile în contextul crizei financiare
globale”, am prezentat aspecte lega te de bănci și riscul sitemic, rolul lor în
situațiile de criză precum și indicatorii de d iagnosticare a crizelor.
Cel de -al treilea capitol care poartă denumirea de „Criza financiară
internațională – de la Statele Unite ale Americii la zona euro ”, reprezin tă parte
practică a lucrării în care am dorit să evidențiez cauzele declanșării crizei
economice în Europa, a efectelor pe care aceasta le -a avut asupra economiei
europene , și a măsuril or ce s -au impus în urma crizei, pornind de l a analiza
cauzelor crizei izbucnite în SUA.
La finalul lucrării se află câteva concluzii și perspective le gate de criză
finaciară mondială și despre modul în care aceasta a afectat economia
europeană.

3
CAPITOLUL I: CRIZELE FINANCIARE ȘI
CICLICITATEA LOR
1.1.NOȚIUNEA DE CR IZĂ
1.1.1.Definiții
Criza desemnează un fenomen violent și adesea patologic, sinonim cu o
ruptură dereglatoare a evoluției activității economice, cu grave repercusiuni
social -economice și politice și cu însoțitori tradiționali în șomaj, crahuri,
falimente, inflație și o convertire brutală a valorii tradiționale.1
Criza este reprezentată de o scădere semnificativă a activității economice
pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale,
reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului.2
Etimologic cuvântul „criză” provine din cuvântul grecesc „krisis” care
înseamnă o situație ce necesită luarea unei decizii.
CRIZA ECONOMICĂ : reprezintă o stare de dificultate a activităților
economice, ruptură, schi mbare bruscă în activitatea economică, concretizată în
încetinirea, stagnarea, sau scăderea activității economice.3
Trăsătura de bază a un ei crize economice este determinată de scăderea
puterii de cumpărare a fondurilor fixe și circulante, a tuturor bun urilor de uz
curent și de folosință îndelungată precum și a oricăror feluri de servicii.
O economie ce trece printr -o criza economică va experimenta aproape
sigur o scădere a PIB (Produs Intern Brut), o evaporare a lichidităților și o
creștere / scădere a prețurilor din cauza unei inflații /deflații.
Crizele economice pot lua forma unei stagflații, unei recesiuni sau unei
depresii economice, și uneori pot duce la colaps economic.
CRIZA FINANCIARĂ : este o situație î n care ce rerea de bani este mai mare
decât oferta d e bani (disponibilul). Aceasta înseamnă că lichiditatea este rapid
evaporată deoarece banii disponibili sunt retrași din bănci, forțând astfel bă ncile
fie să vândă propriile active ș i investiții, pentru a -și acoperi necesitățile, sau să
colapsez e. Criza financiară poate duce la o criză economică.
Crizele financiare pot fi definite ca forma de manifestare a crizelor
bancare, cu impact asupra stabilității financiare și cu ajungere în stare de colaps
a infrastructurii financiare în absența intervenț iei băncii centrale.
Există șocuri exogene în sistemul financiar, care au un impact deosebit
asupra profitabilității în sectoare existente sau în unele noi. Șocurile care
întinează noi oportunități de profit includ evenimente precum: începerea sau

1 Vasile C.Nechita ș i Colectiv, „Economie politică”, Volum I, Editura Porto -Franco, București, 1992, pag.418
2 Lia Luca, „Adaptarea firmelor la condiții de criză -experiența europeană”, Editura Tribuna Economică,
București, 2010, pag.14
3 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspectiva secolului XXI”,
Editura U niversității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004, pag.155

4
sfârșitu l unui război, o nouă tehnologie care devine foarte populară, modificări
în politica monetară. Agenții debitori sau creditori își mută finanțele lor către noi
zone de profit, creșterea credibilității, finanțând boom -ul economic și antrenând
creșterea ofert ei de monedă . Prin urmare, sistemul financiar începe să devină
fragil, principalele caracteristici ale sistemului financiar devenind următoarele:4
 băncile își constituie provizioane insuficiente viziunii optimiste asupra
colateralului, pe care investitori i îl angajează chiar în activități speculative;
 în timp, cererea depășește oferta în anumite sectoare de activitate (în noile
sectoare profitabile). Prețurile cresc, creând noi oportunități pentru profit și
investiții mai multe, cresc veniturile și invest ițiile viitoare;
 sunt observate activități speculative, ca urmare a lipsei de experiență a
agenților care se implică în investiții. Obiectul compartimentelor speculative
variază, și des eori duce la crize particulare: acțiuni, mărfuri, valută sau
proprietă ți. Mania sau comportamentul irațional creează bubble (bule
speculative), definite ca și creșteri exagerate de preț, într -o mulțime de domenii.
Adâncirea bulei speculative (manifestarea panicii) conduce la delanșarea
crahului.
Toate crizele financiare n ecesită injectări de lichiditate sau fonduri publice
sau, în unele cazuri, fonduri private de la bănci și instituții internaționale. Aceste
intervenții reprezintă costuri directe, fără a fi luate în considerare costurile cu
acoperirea instrumentelor reale, garanțiile guvernamentale, modificările de rate a
dobânzilor adoptate de bănci pentru menținerea spreadului, creșterea șomajului
și reducerea PIB -ului real.
COLAPSUL FINANCIAR: care afectează companiile , generează rapid
probleme asupra sistemului bancar: starea de panică a clienților, incapacitatea de
a distinge între starea de sănătate și de dificultate a băncilor, retragerea
depozitelor .
RECESIUNEA : ca noțiune economică , este caracterizată ca o fază de declin a
activităț ii economice mai puțin gravă decâ t depresiunea sau criza, constâ nd în
diminuarea producț iei, reducerea investițiilor, scăder ea cursului acțiunilor la
bursă.
O recesie este caracterizată de un declin semnificativ în activitatea
economică ce se manifestă în întreaga economie pe o perioadă ma i lungă decât
de câteva luni și care se manifestă în: producția industrială, situația forței de
muncă, venitul real personal și volumul vânzărilor cu amănuntul. O recesie
implică un declin substanțial cu efect asupra producției și situației forței de
muncă . Se acceptă că economia se află în recesiune când PNB real se află în
scădere în două trimestre consecutiv.

4 Lia Luca, „Adaptarea firmelor la condiții de criză -experiența europeană”, Editura Tribuna Economică,
București, 2010, pag.14

5
Recesiunea se încheie cu un minim al producției, în care activitatea
economică este la nivelul său cel mai scăzut. Minimul este urmat de relansare,
adică atingerea nivelului anterior recesiunii.
Este greu de stabilit când o scădere a producției poate fi numită recesiune
și când o recesiune devine criză. Totuși cauzele crizei duc la un șomaj exprimat
în cote procentuale cu două cifre, pe o perioadă de circa doi ani.
Pentru a analiza monentul de start și evoluția economică a unei recesii
trebuie luați în calcul următorii factori:
 situația defici tului bugetar la nivel național;
 evoluția prețului diferitelor produse de uz curent și de trebuință
îndel ungată și al celor de pe pi ața imobiliară, în corelație cu indicele inflației;
 evoluția bursei stocurilor (ca un barometru sensibil al tuturor
evenimentelor politice, economice și sociale ce au loc pe plan național și
internațional);
 situația bal anței com erciale internaționale;
 stadiul și evo luția creditelor și a ratei dob ânzilor.
Urmărirea, analiza și compararea acestor factori pe o perioadă mai lungă
de timp (nu numai de c âteva luni) , permite stabilirea unui punct de vedere mult
mai elocvent și mai compl et asupra momentului de anticipare, al declanșării unei
recesii (ca timp, extindere și profunzime) și a evoluției ei în cadrul ciclului
economic al unei crize economice .5
DEPRESIA ECONOMICĂ : are loc atunci câ nd recesia este însoțită de o
scădere a sistemul ui financiar, i ar cererea continuă să fie într -o puternică scădere
pentru mai mulți ani.6
Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice și reflectă
o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului
tranzacțiilor la bursă, o dere glare a mecanismelor de piață.
Bursa este barometrul economiei și tranzacționează afaceri de diferite
dimensiuni și din diferite sectoare. În momentul în care piața acestor afaceri
(piața imobiliară, piața petrolului, piața muncii) suferă dereglări sau corecții
importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă și,
implicit, în prețul activelor financiare (acțiuni sau obligațiuni) care depind direct
de așteptările investitorilor. Panica legată de economie nu fac e altceva decât să
accentueze amplitudinea acestor trei corecții și să inducă noi incertitudini în
economie. De aici și până la reducerea apetitului pentru economisiri și investiții
și apoi la creșterea dobânzilor pe piață nu este decât un pas.
Vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr
foarte mare de oameni/companii. Crizele pot există însă într -o stare latentă și să
nu fie atât de vizibile, deteriorând încetul cu încetul existența noastră.

5 Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Editura Semănătorul – online , București, 2010, pag.30
6 Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Editura Semănătorul – online , București, 2010, pag.27

6
1.1.2. Clasificarea crizelor financ iare
Diferența de conținut și de manifestare impune o clasificare a crizelor.
După gradul de repetabilitate ele pot fi:7
a. crize ciclice – se constituie, simultan, ca m oment de început sau de sfârșit
al unui ciclu, fie el decenal, secular sau mediu;
b. crize neciclice – nu au cadență sau periodicitate constantă; ele se
intercalează și se desfășoară în interiorul celor ciclice sau pur și simplu capătă o
anumita autonomie de manifestare (de exemplu criza de materii prime și
energie, criza sistemului financiar monet ar internațional , criza alimentară, etc. )
După conținut, crizele pot fi :8
a. crize de subproducție – reflectă un grad scăzut de dezvoltare a forțelor de
producție și desemnează situația de imposibilitatea satisfacerii nevoilor de
consum;
b. crize de supraproducț ie- indică un surplus relativ de produ se;
supraproducția nu se raportează la nevoile reale de consum ci la cererea
solvabilă insuficient și ineficient susținută prin politica de repartiție;
supraproducția apare atunci când interesele de valorificare a cap italului investit,
în condiții de profit maxim, intră în conflict cu posibilitățile limitate de lărgire a
consumului.
În funcție de forma lor de manifestare în sectorul economic :9
a. criza de lichiditate în sectorul financiar bancar: este o situație
prezentă într-o țară în care mai multe bănci intră în imposibilitatea de a -și onora
obligațiile de plată pe termen scurt (criza de lichiditate) sau o situație în care
pasivele băncii sunt mai mici decât activele acesteia, situație care conduce la
insolvența băncii . O astfel de criză se măsoară pe baza indicatorului care
raportează volumul depozitelor totale din sistemul bancar la totalul activelor
băncilor din sistem.
b. criza de balanță de plăți externe: este o situație în care rezerva
internațională a unei țări se diminuează semnificativ pe fondul unor operațiuni
masive de cumpărare de valută pe piața valutară, motivate de anumite așteptări
privind o iminentă depreciere a cursului de schimb în perioada imediat
următoare. Măsurarea acestui tip de criză se bazează pe ritmul de variație a
rezervelor internaționale a unei țări (rezerve prin care balanța de plăți externe își
găsește echilibrul pe o perioadă determinată). O astfel de prăbușire a rezervei
internaționale poate proveni și din situații de dezechilibre de cont curent
(importuri mai mari decât exporturi pe o perioadă prelungită) nu doar din
speculațiile existente pe piața valutară.

7 Vasile C.Nechita și Colectiv, „Economi e politică”, Volum I, Editura Porto -Franco, București, 1992, pag.417
8 Vasile C.Nechita și Colectiv, „Economie politică”, Volum I, Editura Porto -Franco, București, 1992, pag.420
9 Acade mia de Studii Economice -Catedra de economie politică, „Economie politi că”, Note de Curs -Volum V,
București, 1991, pag.173

7
c. criza valutară: este o criză caracterizată printr -o depreciere
semnificativă a cursului de schimb, bazată pe creșteri puternice a cer erii de
valută. Literatura de specialitate definește acest tip de criza ca fiind „situația în
care cursul de schimb cunoaște în termeni nominali o depreciere mai mare de
25% pe perioada ultimelor 12 luni.”
d. criza de datorie externă: este o situație în care o țară este în
incapacitatea de a -și onora serviciul datoriei externe și da a rambursa ratele
aferente acesteia. Declararea oficială de către o țară a încetării temporare a
plăților aferente datoriei sale externe, nu înseamnă neaparat că această țară este
în incapacitate de plată. Criza datoriei externe mai poate fi definită ca fiind una
din următoarele situații:
 situația în care datoria cu probleme (cea care nu mai poate fi rambursată)
este mai mare de 5% din totalul datoriei externe;
 situația în care o țară solicită restructurarea datoriei sau reeșalonarea
plăților în contul datoriei externe creditorilor săi.
O potențială criză de datorie externă se analizează pe baza următorilor
indicatori clasici :
 datoria externă/ PIB
 datoria externă/exporturi totale sa u rata serviciului datoriei externe
Probabilitatea ca o țară să intre într -o astfel de criză poate fi măsurată pe
baza unui sistem complex de indicatori , cum ar fi :
 datoria externă/exporturi
 datoria externă/PNB
 serviciul datoriei externe/exporturi
 rata dob ânzilor/exporturi
 rata dobânzilor/PNB
Alte tipuri de crize:
a. crize de mică amploare, conjuncturale: sunt cele mai puțin periculoase
dar și cele mai des întâlnite. Sunt generate șocuri externe (creșterea prețului
petrolului pe piețele internaționale, confli cte la frontieră, calamități naturale în
regiune) care generează o scădere a PIB și o creștere a șomajului. Guvernele pot
contracara efectele negative ale acestor crize prin măsuri fiscale. Chiar și în
absența unor măsuri explicite, economia găsește rapid calea de redresare și de
răspuns la efectele negative generate de o anumită conjunctură externă.
b. crize structurale: sunt genereate pe fondul unei lipse de ajustare/
adaptare a structurii producției interne la conjunctura internațională. Aceste crize
struct urale conduc cel mai adesea la probleme de balanță de plăți externe pe
fondul pierderii competitivității externe, a insuficientei adaptări a ofertei la noile
cerințe de pe piețele internaționale. Aceste crize au un impact prelungit și mult
mai destabilizat or asupra unei economii.

8
c. crize sistemice: sunt crize care nu își pot găsi soluția în interiorul
economiei în condițiile unei structuri de producție date. Sunt crize care necesită
o reformare a întregului sistem în care este angrenată o economie (de exemp lu
reformarea Sistemului Financiar Internațional).
1.1.3.Ciclicitatea crizelor financiare
Crizele economice , se deosebesc între ele printr -o serie de elemente
specifice, cum ar fi: profunzimea, timpul și aria de manifestare și ceea ce este
mai important, ciclicitatea lor.
Referindu -ne numai la ultimile dou ă secole putem remarca cu ușurință
existen ța unor intervale destul de regulate în care se produc asemnea evenimente
economice și care în medie pot fi socotite ca fiind între 7 și 10 ani, din care
primii 5 sau 6 ani sunt anii unei manifest ări ascendente.10
După cum se vede și din tabelul alăturat, chiar din perioada de început a
secolului al 19 ciclicitatea crizelor economice depășea de multe ori ac este
„limite” și ajungeau la 10 sau 12 ani.
În ultimul secolul, crizele economice au ajuns să se repete la intervale de
numai câțiva ani.

Tabel nr .1- Intervalul de repetabilitate a crizelor economice
Sursa: Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Editura Semănătorul –
online, 2010, Bu curești, pag.70
Trebuie să întelegem în primul rând problema legată de cauzalitatea
ciclicității și apoi de existența ei .
Ciclicitatea crizelor este determinată de c iclicitatea unor factori legați
direct sau indirect de fenomenul crizei cum ar fi de exemplu: evoluția prețurilor,
a salariilor, a ratei dobânzilor, creșterea inflației, precum și unii factori politici
interni sau internaționali.

10 Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Editura Semănătorul – online, București, 2010, pag.7 0

9
Unii factori încep să -și manifeste prezența înainte de declanșarea crizei și
ca atare pot fi socotiți ca semna le ale apariției ei. Dintre aceștia se pot remarca:11
 creșterea prețurilor, în special în domeniul industriei construcțiilor, al
industriei banc are, a abundenței de numerar la bănci și instituții de credit
ce favorizează acordarea de credite;
 creșterea preț ului unor acțiuni precum și urcarea valorilor imobiliare;
 creșterea profiturilor în treprinzătorilor manufacturieri;
 creșterea salariilor, creșterea numărului forței de muncă active;
 creșterea volumului vânzărilor cu amănuntul, și cu ridicata .

Ceea ce est e semnificativ este faptul că asemenea factori „prevestitori” ai
unei crize economice, care oferă la prima vedere imaginea unei bunei stări
generale a societății, la un anumit moment dat, ajung să -și manifeste o
schimbare de 180 de grade și încep să acțion eze treptat dar sigur, într -o direcție
contrară. Tot ceea ce a constituit inițial o as censiune economică ajunge la un
declin până la cele mai de j os limite și chiar la lichidare, astfel:
 creșterea economică încep e să se restrângă la început la nivelul div erselor
sectoare al e unei întreprinderi, apoi prin reduceri drastice și chiar lic hidări
(pierderea de contracte, scăderea profiturilor, reducer ea volumului livrărilor și
deci restrângerea producției, reduc erea numărului de ore de lucru, reducerea
personal ului, îngh ețarea sau scăderea salariilor, reducerea beneficiilor) și în final
intrarea în stare de faliment a multor întreprinderi ; în primul rând sunt lovite
micile întreprinderi și apoi și cele mari.
 creșterea inițială a unora dintre cotele diverselor a cțiuni începe să
cunoască o scădere masivă. Investitorii mari sau mici, încearcă să vândă
stocurile în dorința de a recupera sumele investite. În foarte multe cazuri, se
ajunge la o imposibilitate a vânzării stocurilor și investitorii își pierd dacă nu
total, o mare parte a sumelor investite.
 reducerea drastică a activității unor întreprinderi comerciale determină
eliminarea forței de muncă, scăderea volumului vânzărilor cu amănuntul sau cu
ridicata. Treptat comerțul ajunge în situația de a rămâne cu un e norm inventar de
produse nevândute.
 pierderea locurilor de muncă se reflectă în imposibilitatea rambursării
creditelor către băncile sau instituții de credit, care la rândul lor, nu mai pot fi
solvabile și ajung în situația de faliment.
Acesta este moment ul în care începe să se manifeste fenomenul depresiei
economice și ulterior a recesiei economice, confirmând astfel repetarea ciclică a
crizelor economice.
Cele două faze ale unei crize economice (recesia sau faza descendentă și
expansiunea sau faza ascend entă) pot dura între 2 și 10 ani, depinzând de gradul
de manifestare în cadrul diferitelor sectoare economice.

11 Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Edi tura Semănătorul – online, București, 2010, pag.70

10
Manifest ările ciclicității recesiilor sunt următoarele:12
 declinul în achizițiile cumpără torilor și în cererea agregată;
 scăderea producției din r amurile de bază, scăderea PNB , și reducerea
investițiilor;
 scăderea cererii datorităă unei inflații, scaderea veniturilor reale,
 reducerea profiturilor și a volumu lui afacerilor din principalele sectoare
economice;
 apare influența negativă a pieței titluri lor de valoare, scădere a cererii
pentru credite și de regulă diminuarea ratei dobânzilor.
1.2.GLOBALIZAREA ȘI CONTAGIUNE A CRIZELOR
FINANCIARE
1.2.1.Globalizarea financiară
Fenomenul de globalizare se caracterizează printr -o puternică expansiune
a comerțul ui cu bunuri și servicii și a fluxurilor de numerar. Printre factorii care
au favorizat globalizarea se numără procesul tehnologic, creșterea capacității de
procesare a informațiilor, măsurile de reducere a restricțiilor comerciale și
liberalizarea mișcări lor de capital.
Liberalizarea financiară se bazează pe regula celor „3D”: 13
1. Dereglementare : a apărut la sfârșitul anilor 1970 în SUA, având ca
obiect creșterea libertății de inovare într -un sistem cu o concurență pură, prin
atenuarea sau suprimarea regele mentărilor autoritare care tindeau să normeze
strict funcționarea și accesul pe piața de capital, rolul și libertatea de acțiune a
intermediarilor financiari și să impună limite operațiunilor de împrumut după
natura, durata, regimul fiscal sau obiectul ace stora.
2. Dezintermediere : este dată de posibilitatea operatorilor internaționali de
a acționa direct pe piețele financiare, fără a recurge la intermediari bancari și
financiari pentru efectuarea operațiunilor de plasament și de împrumut.
3. Deschidere : presu pune eliminarea frontierelor dintre piețele financiare
naționale, deschiderea lor spre exterior și suprimarea granițelor între diferitele
compartimente existente în interiorul acestora: piața mometară, piața de capital,
piața valutară etc.
Globalizarea fi nanciară a fost favorizată de inovațiile tehnologic e și de
inovațiile financiare.

12 Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Edi tura Semănătorul – online, București, 2010, pag.70
13 Mariana Negruș, Ramona Toma, „Spre o nouă arhitectură monetar -financiară internațională”, Editura
Universității „Lucian Blaga”, Sibi u, 2005, pag.97

11
INOVAȚIILE TEHNOLOGICE: aceste inovații au contopit piețele
financiare ale lumii într -un sistem mondial unic. În acest sistem mondial unic
fiecare persoana interesată poa te fi la curent tot timpul cu fluctuațiile de prețuri
înregistrate pe principalele piețe și poate executa operațiuni în timp real pe
oricare dintre ele.
INOVAȚIILE FINANCIARE: cele mai importante astfel de inovații
sunt: produsele derivate (contracte futur es, opțiuni) și valorile mobiliare utilizate
pe piața internațională de capital (euroobligațiuni, euroacțiuni și eurocertificate
de depozit).
Globalizarea poate aduce noi oportunități economice lumii însă și riscuri
care poti fi asociate acestui fenomen, p recum și fenomenului de liberalizare,
care necesită o gestionare corespunzătoare.
Globalizarea presupune nu numai noi oportunități, dar și noi inegalități,
care trebuie anticipate atât de țările dezvoltate cât și de cele în curs de
dezvoltare.

1.2.2 . Evoluția crizelor financiare de -a lungul timpului.
Asemănări și deosebiri
La originea crizelor sociale în general s -au aflat, de -a lungul timpului, în
special crizele economice. Istoria universală consemnează sitații de criză
economică în toate epocile dev enirii umanității, începând cu Antichitatea și
continuând cu perioada Evului Mediu, iar mai apoi cu aceea a Renașterii. În
următoarele peste cinci secole de dezvoltare a societății și economiei capitaliste
(sec.XVI -XX și în primul deceniu al veacului al XX I-lea), momentele de criză
au devenit nu doar mai frecvente, ci și mai ample din punct de vedere al
manifestării consecințelor lor.
Între 1907 și 2009, omenirea s -a confruntat cu un număr de cel puțin 11
crize majore, dintre care două – Marea Depresiune Int erbelică (1929 -1933) și
actuala Criză Economică Mondială (2007 -2010) – se caracterizează printr -un
impact violent, general și de durată asupra economiei lumii, acestea aducând o
stare dde paralizie și recesiune la nivel global.14 Ambele crize economice au
început în S.U.A. și s -au propagat ulterior, în valuri treptate în toată lumea.

14 A.Otovescu, M.C.Frăsie, G.Motoi, D.Otovescu, „Criza Mondială”, Editura Pro Universitaria, București, 2011,
pag.94;

12
Publicistul american Ross Bonander a studiat crizele economice din
secolul XX, oprindu -se asupra unui număr de zece și a alcătuit un top al
acestora, în următoarea formulare și succesiune15:

1 Criza petrolului 1973
2 Marea Depresiune interbelică 1929 -1933
3 Criza asiatică 1997 -1999
4 Criza financiară din Rusia 1998
5 Lunea neagră -Criza bursei americane 19 octombrie 1987
6 Criza bursei Souk Al -Manakh din Kuweit 1982
7 Hiperinflația din Germania de după Primul
Război Mondial 1918 -1924
8 Criza economică din Argentina 1999 -2002
9 Criza economică din Mexic, 1994
10 Criza sistemului bancar din SUA 1907
Tabel nr.2 -Topul celor 10 crize
Sursa: M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea
financiară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, pag.65

La aceste zece crize menționate o putem adăuga și pe cea din anul 2007
declanșată în S.U.A., care cu siguranță va ocupa un loc de frunte într -o iererhie,
dacă ținem cont de sumele uriașe cheltuite de toate guvernele lumii pentru
contracararea ei.
Acest top alcătuit al crizelor ne ofertă o imagine de ansamblu asupra
epocilor de criză, care, în medie, se succed la un interval de 10 ani. Astfel, după
o perioadă de stabilitate și prosperitate economică, care durează circa un
deceniu, apare și un moment ciclic de manifestare a crizei.
Așa cum am arătat mai sus, anii principalelor crize economice și
financiare petrecute în lume, începân d din anul 1900 și până în prezent au fost
următorii: 1907, 1918 -1924, 1929 -1933, 1973, 1982, 1987, 1994, 1997 -1999,
1998, 1999 -2002, 2007 și în continuare.
Se observă că în decurs de 100 de ani, cele mai influente crize economice
și-au avut epicentrul pe continentele american, european și asiatic. De asemenea,
constatăm că cea mai dezvoltată economie a lumii (cea americană) se află direct
sau indirect legată de majoritatea crizelor economice derulate în tot cursul
secolului al XX -lea.
Crizele financiare re cente (America Latină: 1982 -1983; Mexic:1994 –
1995; Asia de Est: 1997 -1999; SUA: 2007 -prezent) ne arată existența unei
puternice interacțiuni între vulnerabilitățile financiare interne și criza financiară
internațională. Trăsături comune ale acestor crize s unt:16

15 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei
globale actua le”, Edi tura Junimea, Iași, 2011, pag.65
16 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Universității d e Vest, Timișoara, 2012 , pag.206

13
a. liberalizarea financiară;
b. intrări masive de capital, care au permis băncilor autohtone să -și
sporească și să -și diversifice resursele de creditare; în modul acesta, a avut
loc o creștere puternică a creditului intern neguvernamental;
c. creșterea rapidă a datoriei externe;
d. apariția bruscă și extinderea rapidă a creditelor;
e. retragerea rapidă a fondurilor de către creditorii externi;
f. scăderea puternică a prețurilor activelor financiare autohtone;
g. propagarea crizei pe alte piețe financiare emergente aflate într-o poziție
externă similară.
Între aceste crize financiare există însă și deosebiri. În primul rând, în anii
’80, existau încă numeroase forme de control asupra mișcărilor de capital
internaționale, iar ca urmare, în epocă, presiunile asupra cursurilor de schimb au
provenit, în principal, din importantele deficite de cont înregistrate de unele țări
(America Latină). În aceste condiții, evenimentele s -au desfășurat relativ lent, pe
parcursul a aproape un deceniu. Spre deosebire de aceasta, crizele recent e s-au
manifestat foarte rapid, din cauza mișcărilor de capital, care au fost între timp
liberalizate, iar ieșirile masive de capital au dus la epuizarea rapidă a rezervelor
valutare ale țărilor în cauză.17
În al doilea rând, în ultimele două decenii, situa ția macroeconomică
globală a fost mult mai bună decât în anii ’80.
În al treilea rând, în acest moment țările afectate de criză au în general
diverse variante de cursuri de schimb, pe când în anii ’80, existau cursuri
flotante.
În al patrulea rând, s -a sch imbat ponderea principală în datoria externă. În
anii ’80 ponderea principală în datoria externă o deținea sectorul public, nu ca în
acest moment în care ponderea principală este deținută de către sectorul privat.
Criza financiară produsă în anul 2007, a f ost produsă de apariția a ceea ce
se numește risc sistemic.
Fenomenul comun care se manifestă în timpul tuturor crizelor financiare
internaționale este atacul speculativ asupra monedelor țărilor vulnerabile.

17 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Universității d e Vest, Timișoara, 2012 , pag.207

14
1.2.3 . Contagiune a crizelor financiare
Fenomenul de răspândire sau de propagare a crizei este cunoscut sub
numele de „efect de contagiune”.
În momentul de față se operează cu mai multe definiții ale efectului de
contagiune a crizelor financiare:18
A. Abordarea generală: contagiunea reprezintă mecani smul prin care
șocurile se transmit între d iferitele țări, generând un efect de domino la nivel
global. Contagiunea poate apărea atât în momente de criză și în momente de
creștere economică. Fenomenul este luat în considerare doar atunci când vorbim
de o situație de criză propagată la nivel internațional.
B. Abordarea restrictivă: contagiunea reprezintă mecansimul prin care
șocurile se transmit între diferite țări sau când apare o corelație între două sau
mai multe țări, dincolo de orice legătură fundamental ă între țări și care diferă de
șocurile comune cu care se confruntă aceste țări.
C. Abordarea strictă: contagiunea apare atunci când corelația între două sau
mai multe țări crește seminificativ în perioadele de criză comparativ cu
perioadele de acalmie. Defi niția se referă, practic, la influența pe care o criză o
poate avea asupra intensității legăturii între două sau mai multe țări.
Efectul de contagiune este o conecință a globalizării financiare, datorită
faptului că piețele financiare sunt puternic interco nectate.
Procesul de globalizare financiară s -a produs pe fondul fluctuațiilor ratelor
dobânzii, cursurilor valutare și prețurilor titlurilor financiare, fapt care scoate în
evidență relația între globalizare și instabilitate financiară.
Tradițional, conta giunea financiară a fost analizată prin prisma
falimentelor în lanț: dacă A se împurumută de la B, care, la rândul său, se
împrumută de la C, falimentul lui A se repercutează asupra lui B, apoi asupra lui
C. Este vorba de așa numitul „blocaj în lanț”: un a gent nu își plătește datoriile,
ceea ce face ca nici partenerul acestuia să nu și le poată plăti . Astfel, falimentul
unui agent financiar (prăbușirea unei piețe) antrenează falimentul altor agenți
financiari (prăbușirea altor piețe), chiar dacă aceștia din urmă nu și -au asumat
aceleași riscuri și nu suportă același șoc.19
Într-un sistem financiar modern, contagiunea se propaga și prin alte canale
cum ar fi: variațiile prețurilor, cursurile de schimb, prețurile activelor
financiare, panica etc.
Indiferent de cauzele sale, contagiunea apare atunci când investitorii,
străini sau autohtoni, au puține informații despre condițiile economice și
financiare ale unei țări. Ca urmare, ei folosesc informațiile referitoare la o țară
asemănătoare pentru a judeca situația țării care îi interesează.

18 Sfera politicii – Revistă de Științe Politice, Editată de Fundația Societatea Civilă, Volumul XVIII I, Numărul 6,
Iunie 2010, pag.17
19 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale ”, Editura Univer sității de Vest, Timișoara, 2012 , pag.221

15
Un exemplu de contagiune este criza asiatică 1997 din Asia de Est, care a
început prin căderea baht -ului thailandez, iar apoi s -a propagat cu foarte mare
viteză; guvernul thailandez a decis să suspende ancora valutară pe dolar și să
adopte flotarea liberă pentru moneda națională – baht (menținerea pentru o
perioadă îndelungată a unui curs fix a încurajat împrumutul din surse externe și
atragerea de investiții străine care au expus însă foarte mult economia la riscul
valutar). Foart e rapid această criză s -a extins în toate țările vecine, cel mai
afectat fiind Taiwanul, a cărei monedă s -a depreciat cu mai mult de 45% față de
doalr pe parcursul a trei săptămâni.
Alte exemple sunt criza creditelor ipotecare americane (subprime
mortgage crisis) din anul 2007, care s -a propagat în întreaga lume, criza greacă
din 2010 -2011, care amenința să se extindă la alte țări.
Fenomenul de contagiune prin asimilare este „justificat” în cazul în care
comparația cu o altă țară este corectă. Contagiunea nu apare din cauză că situația
fundamentelor unei țări impune devalorizarea monedei sale, ci din cauza
asimetriei informațiilor cu privire la adevărata stare a „fundamentelor”. Această
asimetrie informațională este cea care face turbulențele de pe piața va lutară a
unei țări să se transmită pe piața valutară a altei țări.
O serie de fenomene de contagiune s -au manifestat prin deprecieri în
cascadă, care au apărut deoarece unele țări au reacționat la problema asimetriei
informaționale prin intensificarea comp etiției internaționale.20
Un astfel de exemplu este deprecierea yenului japonez în cursul anului 1997,
care a redus competitivitatea exporturilor altor țări din Asia de Est.
Efectul de contagiune are în vedere și răspunsul emoțional al investitorilor
și con sumatorilor la schimbările radicale produse pe piețele internaționale,
existând astfel o pronunțată dimensiune psihologică și comportamentală.
Imperfecțiunile piețelor financiare internaționale pot genera baloane speculative,
comportament irațional din par tea actorilor pieței, atacuri speculative, prăbușirea
burselor și alte fenomene de acest gen. Aceste imperfecțiuni pot genera
dezechilibre majore în balanța de plăți externe sau la nivelul indicatorilor
macroeconomici fundamentali (inflație, curs de schimb , șomaj, dobânda) în țări
care inițial păreau stabile din punct de vedere economic.
Acest efect de contagiune apare datorită unor legături care pot exista între
diferitele țări și care explică existența și amplitudinea acestui fenomen. Aceste
legături pot fi:
1. Legături financiare: apar datorită conectării diferitelor economii la
sistemul financiar internațional. Atunci când într -o țară apare o situație de criză,
fondurile de investiții se confruntă cu retrageri masive de capitaluri de către
investitori, fi ind compensat de emisiunea de titluri într -o terță țară pentru a
atrage lichidități. În acest fel, șocul inițial este propagat și către alte țări. Un
fenomen similar este cel al băncilor multinaționale care orientează excesul de

20 Silviu Cerna , „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Univer sității de Vest, Timișoara, 2012 , pag.221

16
lichiditate către piețele d e oferă potențial de creștere mare (piețele emergente de
exemplu) și care apoi îl retrag rapid în momentul în care apar primele semne de
criză în țara de origine. Acest lucru dezechilibrează țările debitoare,
dezechilibrul fiind apoi și mai accentuat de re tragerea definitivă sau parțială de
pe acea piață a băncilor multinaționale.
2. Legături economice: apar datorită relaților comerciale dintre țări. Când
raportul de schimb între două țări se deteriorează sau când dou ă țări se afla într -o
competiție puternică pe piețele internaționale, sunt tentate să obțină un avantaj
competitiv temporar din deprecierea cursului de schimb. Investițile străine
directe contribuie la acest efect de antrenare.
1.2.4 .Forme de contagiune a crizelor fi naciare
Contagiune crizelor fi nanciare are mai multe forme și anume:21
A. Efectul de contagiune de tip „muson ”: este dat de existența unui
dezechilibru la nivel global care afectează un număr mare de țări, poate afecta
chiar toate țările, conectate la economia mondială.
Exemple de crize propagate în acest fel ar fi:
 crizele petroliere din 1973 și 1979;
 creșterea dobânzilor în Germania în 1992 îm contextul crizei ERM;
 creșterea dobânzilor din SUA după criza din Mexic din 1994.
B. Efectul de contagiune de tip „spillover ”: este dat de existenț a unei crize
într-o țară anume care se propagă apoi la un număr mare de țări.
Exemple de astfel de efecte de contagiune ar fi:
 deprecierea pronunțată a yen -ului japonez din 1995 față de dolarul
american care a generat apoi criza din Asia de Sud -Est (în cepută în Thailanda în
1997), cele mai afectate țări din regiune fiind cele care aveau relații comerciale
foarte bine dezvoltate cu Japonia și SUA;
 criza din Mexic din 1994 care apoi s -a propagat în mai multe țări
din America Latină;
 criza din Turcia di n 2000;
 criza subprime de pe piața creditului din SUA în 2007
C. Efectul de contagiune de tip „rezidual ”: face referire la modificările
situației economice din diferitele țări care depășesc așteptările operatorilor din
piață și care sunt vizibile în valoar ea reziduală a modelelor care testează
corelațiile între diferitele economii (între o țară și mai multe țări sau între o țară
și economia mondială).

21 Sfera politicii – Revistă de Științe Politice, Editată de Fundația Societatea Civilă, Volumul XVIIII, Numărul 6,
Iunie 2010, pag.17

17
D. Efectul de contagiune a volatilității: se manifestă pe piețele de capital și
are în vedere propagarea vol atilității în creștere (riscul investițional asociat este
în creștere) de pe o piață de capital pe alte piețe de capital.
1.3.CRIZA CA ȘI COMPONENTĂ A CICLICI TĂȚII
ECONOMICE
1.3.1. Fluctuațiile și ciclicitatea activității economice
Evoluția sau dinamica eco nomică nu este liniară, atât în timp cât și de la o
țară la alta. Periodic economiile naționale sau unele ramuri ale acestora cunosc
stări de criză, de dezechilibru, care perturbă continuitatea dezvoltării și
funcționării normale. Astfel în evoluția econom ică se produc fluctații.
Fluctuațiile activității economice sunt clasificate astfel :22
A. Fluctuații sezoniere : acestea se derulează de regulă pe parcursul unui an,
sunt în general explicabile și previzibile și se produc ca urmare a influenței unor
factori na turali sau sociali.
B. Fluctuații accidentale (întâmplătoare) : sunt determinate de factori
aleatori sau de evenimente neașteptate sau neobișnuite: cataclisme naturale,
evenimente sociale (războaie) și politici deosebite, decizii neașteptate ale unor
agenți e conomici, o anumită sta re de spirit a populației, etc.
C. Fluctuații ciclice : acestea se manifestă cu o anumită regularitate, sunt
repetabile la anumite intervale de timp, cauzate de regulă de factori economici.
Ca expresie a fluctuațiilor ciclice, activitat ea economică trece prin mai
multe faze, fiecare având trăsături distincte și care se derulează aproximativ în
aceeași succesiune.
Fazele mișcării ciclice se condiționează reciproc și, în unitatea lor,
pregătesc premisele care asigură activității ec onomice continuitate, schimbări
calitative și progres. De aceea, teoria economică a desprins concluzia că
ciclicitatea reprezintă forma de evoluție firească, normală a activității
economice.23
Ciclicitatea economică constituie o formă specifică de mișcare î n
economie, în cadrul căreia alternează, cu o anumită regularitate, perioade de
expansiune , de dezvoltare sau de prosperitate cu perioade de contracție , de
criză sau de recesiune.
Cele două perioade vizează întotdeauna aceleași elemente esențiale ale
econo miei: dinamica producției, gradul de ocupare a forței de muncă,
investițiile, eficiența economică, veniturile, consumul și nivelul de trai, cu
deosebirea că, în perioada de expansiune toate înregistrează creșteri, iar în
perioada de restrângeri, înregistre ază stagnări sau chiar scăderi.24

22 Dobre -Baron Oana, „Economie II-Note de curs”, Editura Universitas, Petroșani, 2010, pag.60
23 Academia de Studii Economice, Catedra de Studii politice, „Economie politică ”, București, 1992, pag.415
24 Dobre -Baron Oana, „Economie II -Note de curs”, Editura Universitas, Petroșani, 2010, pag.61

18
Factorii ciclicității economice :
Ciclicitatea economică este rezultatul acțiunii a două categorii de factori:
 factori cauzali – cu rol constitutiv în generarea ciclicității;
 factori perturbatori – cu rol subsidiar, de modela re locală a acestora.
Factorii cauzali ai ciclicității economice:25
a. factori de infrastructură : se referă la factorii care condiționează
procesul economic sub aspectul înzestrării cu resurse economice (factori de
producție);
b. factori de structură : se referă la structura activității economice din
cadrul sistemului în care este studiată ciclicitatea;
c. factori de reglementare : se referă la intervenția statului în economie, în
intenția de a implementa pârghii și mecanisme economice care să conducă
sistemul econo mic în direcția strategică dorită;
d. factori instituționali : instituțiile joacă un rol covârșitor în dezvoltarea
economică;
e. factori de anticipare : se referă la orientarea comportamentului agenților
economici (în calitate de investitori, producători sau con sumatori) în funcție de
așteptările lor cu privire la dinamica diferitelor variabile economice care le
afectează bunăstarea.
Factori perturbatori ai ciclicității economice:
Factorii perturbatori nu constituie cauze propriu -zise ale ciclicității
economice, dar pot imprima aspecte specifice acestei ciclicități, atât sub aspectul
duratei cât și sub aspectul structurii. Caracterul acestor factori poate fi considerat
ca fiind unul conjunctural, accidental, aleatoriu.
Factorii perturbatori pot fi sintetizați astf el:
a. perturbații naturale ;
b. perturbații sociale ;
c. perturbații electorale ;
d. perturbații intraciclice;
1.3.2.Ciclul economic
Termenul de „ciclu” provine de la grecescul „ciclos” care înseamnă cerc,
în știința economică putându -se vorbi de ciclul de producție, ci clul economic,
ciclul de afaceri și ciclul creșterii economice.
Ciclul economic a fost studiat de diverși cercetatori printre ei putându -i
aminti pe K. Marx, C. Juglar (el a folosit prima data termenul de ciclu pentru a
caracteriza evoluți a economică în 1860), J. Kitchin, N. Kondratiev,
J. Schumpeter, W. Mitche ll, J. Tinbergen, A. Hansen, etc .

25 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspectiva secolului XXI”,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.100

19
Ciclul economic este u n ansamblu, un agregat de fluctuații economice
concomitente care se succed în aceeași ordine, se repetă c u o anumită
regularitate și dau conținut mecanismului interacțiunii dintre impulsurile aparent
dezordonate ale activității economice și sistemul economic.26
Manifestarea fluctuației în domeniul economic determină ciclul economic.
Ciclul economic reprezintă perioada de timp care separă două crize
economice, sau perioada care se scurge de la începutul unei crize până la
începutul crizei următoare.27
Fiziologia ciclului economic reprezintă ansamblul proceselor care au loc
în cadrul activității economice, proces e de natură a conferi acesteia carecterul
ondulatoriu specific ciclicității economice.28
Cercetarea stiințifică în domeniul economic a identificat mai multe tipuri
de cicluri economice:
1. Cicluri economice lungi sau seculare au o durată de 40 -60 de ani și
caracterizeză pe termen lung dinamica economiei, a factorilor de producție și a
rezultatelor activității economice. Aceste cicluri reflectă tipul dezvoltării în
decursul unei perioade îndelungate, în care se afirmă și apoi decade un anumit
sistem tehnic de p roducție. Acest tip de ciclu economic corespunde revoluțiilor
tehnologice. Acest tip de ciclu economic are următoarele faze:
 faza ascendentă;
 faza descendentă.
Cauza ciclurilor economice lungi o reprezintă evoluția ciclică a cercetării
științifice și inova ției tehnologice care provoacă schimbări ciclice structurale în
economie.
2. Cicluri economice medii sau decenale (Juglar) . Aceste tipuri de cicluri
se derulează pe fondul ciclurilor economice lungi.
Ciclul economic mediu prezintă următoarele faze:
 expansiu nea sau boom -ul (proseperitatea);
 criza sau „punctul de cotitură superior”;
 recesiunea;
 depresiunea sau contrac ția;
 reluarea creșterii.
3. Cicluri economice scurte : aceste cicluri au o perioadă cuprinsă între 6
luni și 3 ani, cum sunt de exemplu ciclul infla ționist sau ciclul variației
stocurilor.

26 Aurel Negucioiu, Anton Dragoescu, Sabin Pop, „Economie politică”, Volumul II , Editura George Barițiu,
Cluj-Napoca, 1998, pag. 315
27 Dobre -Baron Oana, „Economie II -Note de curs”, Editura Universitas, Petroșani, 2010, pag.61
28 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspectiva secolului XXI”,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.121

20
FIZIOLOGIA CICLULUI ECONOMIC
Pentru a vedea ce inseamna fiziologia ciclului economic trebuie descris
modul în care funcționează fazele ciclui economic, adică modul în care
variabilele economice care sunt implica te în mișcarea ciclică își modifică sau își
inversează dinamica proprie, realizând trecerea de la o fază la alta al ciclului
economic.
Fazele ciclului economic se succed, fiecare avâ nd anumite caracteristici
proprii . Fiecar e fază este rezu ltatul celei pre cedente, o pregătește pe următoarea
și toate, laolaltă, pregătesc premisele schimbărilor calitative în viața economică,
deschizâ nd noi p erspective de progres economic ș i social .
Ciclul economic prezintă următoarele faze:
a) faza de expansiune;
b) faza de recesiu ne.
1. Fiziologia fazei de expansiune
În cadrul acestei faze, factorii care concură la producerea fazei de
expansiune economică au o influență contradictorie. Există factori care conduc
la încurajarea procesului economic, determinând declanșarea și întreținer ea
expansiunii economice și factori care, prin acțiunea lor conduc sistemul în sens
contrar expansiunii economice.
Factori care declanșează și întrețin expansiunea economică:
 creșterea cererii agregate;
 creșterea prețurilor;
 reducerea dobânzilor bancare;
 creșterea cererii de credite;
 creșterea ofertei.
Factori care acționează în sens contrar expansiunii economice:
 creșterea dobânzilor bancare;
 scăderea prețurilor ca urmare a creșterii ofertei;
 creșterea costurilor ca urmare a creșterii ofertei;
 creșterea st ocurilor ca urmare a inerției specifice procesului investițional.

21

Schema nr.1- Fiziologia fazei de expansiune
Sursa: Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din
perspectiva secolului XXI”, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.123

Din examinarea fiziologiei fazei de expansiune se pot desprinde
următoarele concluzii: 29
 faza de expansiune este o fază care își alimentează pri ncipiile de
menținere din chiar conținutul ei însăși: creșterea cererii agre gate, prin
creșterea prețurilor, mărește marja de profit , ceea ce încureajează creșterea
investițiilor, care conduce la reducerea prețurilor, care încurajează consumul,
deci cererea agregată.
 faza de exansiune conține și principiile de autonegare: creștere a
prețurilor conduce la reducerea puterii de cumpărare; creșterea ratei dobânzii
bancare conduce la creșterea economisirii, deci la reducerea consumului, adică a
cererii agregate; creșterea producției conduce și la creștere costurilor, ceea ce
determină r educerea profitului.
Prin mecanismul său de funcționare, faza de expansiune conduce sistemul
la atingerea limitelor sale de expansiune și deci, spre urmă toarea fază a ciclului
economic.

29 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspectiva secolului XXI”,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.123

22
2. Fiziologia fazei de recesiune
Faza de recesiune este imaginea „în o glindă” a fazei de expansiune, însă
unii factori care acționează cât și viteza de acțiune a lor pot fi diferite față de
cazul expansiunii.
Faza de recesiune începe în momentul în care cererea agregată și
profiturile au tendință de scădere.
Faza de recesiu ne economică este amorsată, în bună măsură, de chiar
factorii car e acționează în faza de expansiune. Se poate spune, în acest sens, că
ciclul economic reprezintă un proces autoreglator . Tot ceea ce condusese la
avântul activității economice, peste un anumi t prag va avea ca efect o reducere a
acestei activități.
Factori care acționează în sens contrar recesiunii economice:30
 efectul de clichet (structura de consum din perioada anterioară rămâne
aproximativ nemodificată, exercitînd o presiune asupra sistemul ui economic în
sensul reluării creșterii economice );
 activizarea concurenței economice, ca urmare a dificultăților existente în
această fază, activizare care va conduce sistemul spre punctul de relansare;
 continuarea creșterii forțelor productive, deși el e își păstrează un caracter
pasiv, îm contrast cu caracterul lor pasiv din perioada de expansiune;
 necesitatea refacerii stocurilor epuizate în perioada de recesiune conduce,
de asemenea, la presiuni asupra sistemului economic, în sensul relansării sale.
1.3.3.Politici economice anticiclice
Agenții economici și guvernele au început să conceapă și să adopte
măsuri, s cenarii, strategii și politici pentru a atenua fluctuațile ciclice inevitabile;
scopul este asigurarea unei mai mari stabilități proceselor ec onomice și
reducerea efectelor negative ale evoluțiilor ciclice.
Aceste politici cuprind un ansamblu de măsuri și instrumente utilizate de
către autoritatea publică pentru a evita accidentele conjuncturale în evoluția
economiei, în principal recesiunea și inflația.
Instrumentele utilizate în cadrul acestor politici considerate anticiclice
sunt instrumente bugetare, monetare, salariale, care ajută la stoparea inflației și
asigură o creștere economică continuă (absorbția șomajului).
Politicile anticiclice sun t grupate în două mari categorii:
 influența cererii agregate (demand -side-economics);
 influența ofertei agregate (supply -side-economics)

30 Cristina Tănăsescu, „ Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspectiva secolului XXI”,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.125

23
Politici anticiclice, având ca obiectiv influențarea cererii agregate
Aceste politici pornesc de la teoria lui Keynes , după care cauza principală
a fluctuațiilor agregate ale activității economice rezidă în modificările nedorite
ale cererii agregate (în special ale cererii pentru bunuri de investiții) în raport cu
posibilitățile și evoluția efectivă a producției (oferta agregată).31
Efectele negative ale fluctuațiilor ciclice se pot atenua prin folosirea mai
multor mijloace și instrumente de politică economică și anume: cheltuielile
publice, sistemul de impozite și taxe, rata dobânzii și masa monetară, sist emul
asigurărilor sociale etc. Folosirea acestor instrumente a fost fundamentată de
Keynes, efe fiind integrate în măsuri anticriză. Aceste măsuri anticriză sunt
promulgate de stat și aplicate cu ajutorul organismelor sale, prin instituții
financiare și al ți agenți economici. Asemenea politici sunt grpate astfel:
o politica cheltuielilor publice;
o politica monetară;
o politica fiscală .
A. Politica cheltuielilor publice se bazează pe creșterea cheltuielilor bugetului
administrației centrale în faza de recesiune (chi ar dacă acest lucru va crea un
deficit bugetar), având ca scop menținerea sau impulsionarea cererii agregate.
Cheltuielile publice ajută la crearea cererii globale prin intermediul
achizițiilor de stat, investiții cu caracter social -cultural și investiți i în sectorul
public.
O importanță majoră prezintă majorarea prestațiilor și alocațiilor de
securitate socială (ajutoare de șomaj, alocații familiale, de reciclare profesională
etc.) care permit ca în faza de recesiune să fie atenuate fluctuațiile negativ e ale
veniturilor disponibile pentru numeroase categorii de populație. Pe această bază
este impulsionată atât cererea guvernamentală cât și cea privată pentru bunuri de
consum și de capital.32
B. Politica monetară și de credit utilizează instrumente ca rata do bânzii,
creditul și masa monetară. Ele se aplică în funcție de starea conjuncturii
economice.
În faza de boom, inflația crește și există pericolul apariției unor
dezechilibre majore în economie. În această suituație, politica monetară
restrictivă acțione ază prin punerea în mișcare a unor instrumente specifice care
au rol de a frâna activitatea economică, cu prețul creșterii șomajului și a gradului
de nefolosirea a altor factori de producție. Aceste instrumente specifice sunt:
 sporirea ratei dobânzii;
 susținerea unor restricții suplimentare la acordarea acreditelor;
 control mai riguros asupra masei monetare;

31 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspectiva secolului XXI”,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.229
32 Academia de Studii Economice, Catedra de Studii politice, „Economie pol itică”, București, 1992, pag.427

24
 majorarea rezervelor minime obligatorii;
 supraveghere mai strictă asupra activității financiar -bancare.
În faza de recesiune se poate acționa în sens i nvers:
 reducerea ratei dobânzii;
 facilități pentru sporirea volumului masei monetare și a creditului;
 reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale;
 achiziționarea intensă de către autoritățile monetare de titluri de stat;
 prelu ngirea scadenței unor credite.
Prin astfel de măsuri se urmărește stimularea consumului, stimularea
investițiilor, a cererii globale și pe această bază creșterea producției și a gradului
de ocupare a forței de muncă.
C. Politica fiscală se bazează pe utiliza rea unui sistem de impozite și taxe în
scopuri anticiclice.
În condiții de recesiune se poate recurge la reducerea impozitelor pe
venituri și la diminuarea taxelor percepute asupra consumului, în acest fel
sporind veniturile nete ale agenților economici și populației, încurajându -se
cererea pentru consum și pentru investiții.
În condiții de expansiune, se apelează de regulă la majorarea fiscalității,
pentru a putea frâna cererea pentru bunurile de consum și investițiile, chiar
inflația, impozitele sporin d mai rapid decât veniturile.
Există unele riscuri majore care pot avea impact asupra sustenabilității
poziției fiscale pe termen mediu și lung, acestea fiind: creșterea indisciplinei
financiare a agenților economici, garanțiile acordate agenților econom ici.

25
Politici anticiclice, având ca obiectiv influențarea ofertei agregate
Aceste politici pornesc de la filozofia că pentru a influența conjunctura în
situații nefavorabile ( stări de recesiune sau chiar depresiune ) este esențială
ameliorarea s timulentelor pentru a -i incita pe producători să mărească oferta
agregată.În aceast ă direcție pot fi sugerate și aplicate două mari categorii de
măsuri și anume : 33

A. Efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurenței
și a prețurilor libere. În acest caz, primul obiectiv al politicii economice este de
a supraveghea buna funcționare a pieței libere, concurențiale și a mecanismelor
sale, în condițiile asigurării unei inițiative cât mai largi prin reducerea
reglementărilor și întărirea dr epturilor de proprietate privată.

B. Folosirea unor pârghii economice care să îmbunătățească perspectivele de
profit alea producătorilor, stimulându -i astfel să -și mențină și șă sporească
oferta de bunuri. În acest sens, se demonstrează că reducerea ratei f iscalității îi
va încuraja să producă mai mult, veniturile și cheltuielile statului, ale altor
categorii de agenți economici, vor crește, atrăgând după ele evoluția
corespunzătoare și a cererii agregate.

33 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și posibile configurații din perspe ctiva secolului XXI”,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004, pag.235

26
CAPITOLUL II: BĂNCILE ÎN CONTEXT UL
CRIZEI FINANCIARE GLOBALE

2.1. Rolul băncilor centrale în gestionarea crizelor financiare
Ultima criză financiară globală pornită din SUA în anul 2007, a avut ca și
punct de plecare relaxarea condițiilor de acordare a creditelor imobiliare.
Principala problemă a fost reprezentată de riscul ridicat la care s -au expus
băncile în momentul în care au acordat credite unor clienți cu venituri reduse și
cu posibilități de rambursare incerte.
Confruntându -se cu cea mai gravă criză financiară de după anul 1930,
autoritățile publice și cele monetare au fost nevoite să întreprindă măsuri care să
contribuie la reinstaurarea stabilității sistemului financiar și să înlăture efectele
crizei concretizate în creșterea neîncrederii în rândul participanților, în
perturbaț ii în sectorul economiei reale și altele.
Activitatea băncilor centrale se axează în special pe menținerea stabilității
prețurilor și la nevoie se concretizează în intervenții pe piața monetară și
valutară în vederea diminuării volatilității excesive. Aces t lucru se întâmplă în
condiții economico -financiare fără turbulențe. Dacă vorbim de un climat
caracterizat de turbulențe financiare, impulsurile de politică monetară nu se mai
transmit eficient asupra economiei reale.
Măsurile întreprinse de autoritățile monetare prezintă anumite puncte
comune, dar în același timp au și particularități în funcție de situația economico –
financiară a statelor respective, de gravitatea efectelor crizei și desigur de
obiectivele stabilite prin statut.
În ceea ce priveșt e corespondența dintre măsurile luate de băncile centrale
și obiectivele acestora putem face următoarea evidențiere care poate fi observată
și în fig.nr.4: Federal Reserve Board are ca și obiectiv creșterea economică
sustenabilă și a ocupării forței de mun că, alături de stabilirea prețurilor, aceasta
din urmă constituind obiectivul fundamental al BCE, BoE, BOJ și nu numai34.

34 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei
globale actuale”, Editura Junimea , Iași, 2011, pag.40

27

Grafic nr.1 : Evoluția ratelor dobânzilor de referință pe piețe și a ratelor
dobânzilor de politică monetară (%)
Sursa: BIS, Central Bank operations in response to the financial turmoil, iulie 2008, pag.9

În cazul unei deteriorări progresive a situației sistemelor financiare și a
cadrelor economice, autoritățile monetare sunt cele care trebuie să recurgă la o
serie de măsuri neconvenți onale menite să redreseze stabilitatea financiară și să
asigure funcționalitatea mecanismelor de transmitere a politicii monetare prin
furnizarea de lichiditate necesară deblocării piețelor financiare.
În condițiile ratei dobânzii de politică monetară c u nivel aproape de
valoarea zero, impulsurile monetare nu își mai pot exercita efectul decât prin trei
modalități complementare:35
1. Prin ghidarea pe termen lung a așteptărilor privind ratele dobânzilor pe
termen mediu.
2. Prin schimbarea compoziției bilanțuril or băncilor centrale – măsură care a
luat denumirea de credit easing – implementată cu scopul de a facilita derularea
fluxurilor de credit către economie, fie indirect (acordarea de credite de către
băncile centrale altor instituții pe termene mai lungi) sa u direct prin cumpărarea
de titluri private (hârtii comerciale, obligațiuni corporative) pentru a îmbunătăți
lichiditatea piețelor sau pentri a contribui la reducerea primelor de risc, ori prin
cumpărarea directă de titluri guvernamentale pentru a exercita influență asupra
randamentului lor.
3. Prin extinderea dimensiunii bilanțurilor băncilor centrale – modalitate
denumită și quantitative easing –orientată pe pasivele bilanțurilor spre deosebire
de măsura de credit easing, care vizează partea de active. Aceas tă măsură constă
în cumpărarea directă de titluri de valoare private sau publice cu scopul de a
influența ratele dobânzilor pe termen lung alea activelor.

35 M.Mure șan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei
globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, pag.72

28
Mai jos sunt exemplificate măsurile întreprinse de băncile centrale din
Europa și SUA: BCE și FED în contextul crizei economico -financiară din
2007 -2009:
OBIECTIVE MĂSURI ADOPTATE BCE FED
Atingerea poziției oficiale
a politicii monetare Operațiuni excepționale de reglaj financiar x x
Schimbări în cerințele privind capitalul
Îngustarea coridorului la rata overnight x x
Plata dobânzilor aferente rezervelor x
Majorarea depozitelor de trezorerie x
Influențarea condițiilor de
pe piața interbancară
wholesale Depozit pe termen scurt x
Modificarea facilității Discount Window x
Oper ațiuni excepționale pe termen lung x x
Extinderea colateralului eligibil x x
Extinderea contrapartidelor x
Introducerea sau relaxarea condițiilor pentru
creditele pe bază de titluri x
Influențarea pieței de
credit prin extinderea
condițiilor finan ciare Finanțarea/Cumpărarea de hârtii comerciale pe
bază de colateral eligibil x
Finanțarea/Cumpărarea de ABS pe bază de
colateral eligibil x x
Finațarea/Cumpărarea de obligațiuni
corporative pe bază de colateral eligibil
Cumpărarea de titluri emi se de sectorul public x
Cumpărarea altor titluri emise de sectorul non –
public
Tabel nr.3- Măsurile întreprinse de băncile centrale în contextul crizei din
2007
Sursa:M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea
financi ară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, pag.83

29
2.2. Evaluarea și gestionarea riscului sistemic
În ultimii ani, sistemul financiar global a devenit tot mai complex,
conexiunile dintre componentele sale sunt rezultatele im plementării inovației
financiare și a dereglementării .
Supraexpunerea la risc se realizează atunci când activitatea este intensă iar
volum tranzacțiilor este în creștere. Criza produsă în America în anul 2007 ne
oferă un caru amplu de manifesare a risculu i sistemic, un risc care produce
efecte devastatoare asupra economiei reale. O criză financiară arată slăbiciunile
sistemelor de supraveghere financiară în a preveni și limita riscul sistemic.
Autoritățile trebuie să își îndrepte atenția asupra acelor inst ituții financiare de
importanță sistemică.
Riscul sistemic reprezintă pierderea valorii economice, a încrederii,
creșterea incertitudinii, starea de îngrijorare care planează asupra sistemului
financiar, consecințele negative care se resfrâng asupra econom iei reale36.
Banca Centrală Europeană definește acest concept în termeni de stabilitate
financiară, ca o condiție în baza căreia sistemul financiar, prin intermediul
componentelor sale, este capabil să reziste la șocuri și să amelioreze posibilele
dezechil ibre determinate de disfuncții ale proceselor de intermediere
financiară37.
Eșecul unei instituții financiare poate conduce la colapsul unei alte
instituții financiare din sistem. Acest lucru se realizează prin legături directe
(împrumuturi inter bancare și derivate) și indirecte (portofolii financiare). Un
exemplu al propagării ar fi cel de „bank run” – imposibilitatea de a onora cererile
de retragere ale clienților determină colapsul instituției, iar prin legăturile create,
partenerii financiari ( bănci sau alte instituții de credit) suportă pierderi sau ajung
în stare de faliment.
Există patru abordări complementare pentru a aprecia legăturile sistemice
directe și indirecte:38
 abordarea de tip rețea (the network approch) – urmărește efectul unui
eveniment de credit sau al unei contradicții de lichiditate în întreg sistem bancar
prin legăturile directe din piața interbancară;
 modelul co -riscului (the co -risk model) – exploatează datele de pe piață
pentru a putea aprecia legăturile sistemice dintre ins tituțiile financiare în
evenimentele extreme;
 matricea dependenței de stres financiar (the distress dependence
matrix) – măsoară probabilitatea de dezastru a unor perechi de instituții luând în
considerare alte instituții;

36 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2012, pag.207
37 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei
globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, pag.192
38 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea fina nciară sub impactul crizei
globale actuale”, Editu ra Junimea, Iași, 2011, pag.192

30
 modelul lipsei de intensitate (th e default intensity model) – măsoară
probabilitatea de prăbușire a unei fracțiuni mari din instituțiile financiare ca
urmare a legăturilor sistemice directe și indirecte.
Riscul sistemic trebuie evaluat prin prisma poziției instituțiilor financiare
în rap ort cu asumarea riscurilor și prin calitatea, sănătatea și echilibrul
componentelor bilanțiere.
Prin manifestarea sa, riscul sistemic determină o redimensionare a
sistemului financiar prin absorbții și falimente, respectiv o repoziționare a
intereselor pri n naționalizări și schimbări care au loc în structura acționariatului.
Evenimentele sistemice pot apărea în urma manifestării a trei forțe și
anume: creșterea prețurilor imobilelor, reducerea ratelor de dobândă și
intensificarea eficienței și disponibilită ții operațiunilor de refinanțare.
Înțelegerea provenienței riscului sistemic necesită o etapizare a
fenomenelor care se produc în economie, acșiunile participanților la piața
financiară în raport cu variabilele financiare și stările asociate.

MANIFESTARE CARACTERISTICĂ
Expansiunea creditului Creșterea prețurilor activelor
Euforia Tranzacționări excesive
Tensiuni financiare Falimente
Lipsă de încredere Lichidări de contracte
Panica Dorința pentru „cash”
Tabel nr.4 – Etape ex -ante și ex -post ale crizei financiare
Sursa: M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub
impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, pag.195.
Din tabelul anterior se poate observa că primele două faze corespund
perioadei de boom financiar, având ca și caracteristici creșterea cererii, creșterea
prețurilor activelor și amplificarea volumului de operațiuni. Tensiunile
financiare la nivelul unei instituții, conduc la dezechilibre interne, care pot
genera pierderi, falim ente și pot afecta sitașiile financiare ale partenerilor, iar la
scară mondială pot genera colapsul piețelor financiare. Lipsa de încredere duce
la retrageri masive care vor să evite pierderile. Panica este un fenomen general
în sitații de criză și intensi fică dorința de siguranță.
Există mai multe metode de măsurare a riscului sistemic. Instabilitatea
sistemului financiar se exprimă sub forma unor indicatori macroeconomici care
arată tensiunile existente între principalele componente ale sistemului financi ar
și anume: intermediarii financiari, piața valutară, piața acțiunilor și a
obligațiunilor, piața monetară etc. De exemplu, analiza instabilității sistemice în
UE cu ajutorul indicatorului compozit al tensiunilor sistemice (Composite
Indicator of Systemic Stress -CISS), construit de D.Hollo, K.Kremer și M.Lo
Duca, arată că situația a degenerat într -o adevărată criză sistemică în septembrie
2008, îndeosebi prin falimentul băncii Lehman Brothers, și că procesul de

31
atenuare a tensiunilor s -a oprit în mai 2010, în principal din cauza datoriei
suverane a Greciei.39
Caracteristici principale ale sistemului financiar care îl fac predispus la
apariția riscului sistemic:
a. activitatea bancară: în condiții normale, nevoia de active lichide este
relativ modestă, în schim b, în situații excepționale decalajele între activele
lichide și pasivele pe termen lung conduc la probleme grave de lichiditate;
b. interconexiunile dintre instituțiile financiare și piețele financiare prin
intermediul pieței interbancare determină o răspân dire rapidă a tensiunilor care
apar;
c. sfera informațională a contractelor financiare și problemele de
credibilitate contribuie la modificări neașteptate ale prețurilor cu impact asupra
evoluției pieței globale

2.3. Sisteme de avertizare timpurie a crizelo r financiare
Ultima criză financiară globală a crescut interesul decidenților politici și
al publicului asupra Sistemelor de Avertizare Timpurie (EWS).
Termenul de criza financiară desemnează situații în care instituțiile și
bunurile financiare își pier d brusc o parte din valoarea lor. Criza financiară este
o formă de manifestare a crizei economice și arată neîncrederea în sistemul
financiar, reducerea semnificativă a volumului tranzacțiilor efectuate la bursă, o
dereglare a mecanismelor pieței.
Nevoie d e previzionare a crizelor sistemice a determinat construirea unui
instrument de monitorizare, denumit sistem de monitorizare timpurie (early
warning system -EWS).
Acest sistem EWS permite anticiparea unei crize într -un interval de timp
avut în ved ere. Sistemului de avertizare timpurie EWS se poate aplica crizelor
valutare, bancare și crizelor fiscale.
Metodele de avertizare timpurie a crizelor financiare sunt construite în
baza unor variabile economice și financiare care pot indica în timp util
vulnerabilitatea balanței de plăți sau un nivel nesustenabil al cursului de schimb:
indicatori ai dezechilibrelor macroeconomice și ai slăbiciunii sistemului bancar
(de exemplu, deficitul fiscal și rata de creștere a creditului intern), ai
supraevaluării curs ului de schimb (indici ai prețurilor relative, deficit de cont
curent, ritm de creștere a exporturilor), ai vulnerabilității externe și riscul de
contagiune (raportul dintre pasivele externe și rezervele internaționale, incidența
crizelor din alte țări).40

39 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2012, pag.207
40 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei
globale actuale”, Edit ura Junimea, Iași, 2011, pag.40

32
Modele folosite în construirea unui EWS:
1. Modele bazate pe extragerea de semnal (signal -based approach):
constau în monitorizarea unui set de indicatori. Dacă acești indicatori depășesc
un anumit prag, prag calculat anterior, se consideră semnal de avertizare. Pot fi
indicatori calculați (indicatori de presiune a pieței valutare, de stabilitate a
sistemului bancar, de poziție externă) sau pot fi indicatori economici și
financiari (deficitul bugetar, creșterea PIB, indici ai pieței de capital, spr ead-ul
obligațiunilor de stat).
Un set de indicatori care ar putea fi folosiți pentru a reflecta posibilitatea
izbucnirii unei crize valutare sau bancare ar putea fi:41
 indicatori asociați cu liberalizarea financiară (multiplicatorul M2, raportul
dintre cr editul intern și PIB -ul nominal, ratele reale de dobândă pasivă, raportul
dintre dobânda pasivă și activă);
 alți indicatori financiari (masa monetară reală în sens restrâns – M1,
depozitele în termeni reali aflate în sistemul bancar, raportul dintre M2 și
rezervele valutare);
 indicatori referitori la contul curent (deviația procentuală a cursului de
schimb față de trend);
 indicatori asociați contului de capital (rezervele valutare);
 variabile fiscale (producția industrială, indici bursieri);

2. Modele de tip logit/probit (limited dependent variable -LDV): constau
în estimarea unui model econometric de tipul logit/probit în care variabila
dependentă care indică apariția crizei este calculată pe baza indicatorului de
presiune pe piața valutară, iar variabilele explicative sunt indicatori economici și
financiari.
Realizarea unui model de avertizare ce se bazează pe un logit
multinominal presupune următoarele etape:
o calcularea unui indice de presiune a pieței valutare: acest indice permite
definirea intervalului de criză, ce include nu doar atacurile reușite asupra
unei monede ci și momentele de vulnerabilitate externă în care măsurile
luate de autoritatea monetară au făcut posibilă evitarea crizei valutare;
o calcularea indicatorului de criză valutară;
o calcularea i ndicatorului de criză propriu -zis (multinominal);
o aproximarea modelului utilizând metoda econometrică de tip logit
multinominal;
o stabilirea pragului optim de semnalare a crizei valutare.

41 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei
globale actuale”, Edi tura Junimea, Iași, 2011, p ag.41

33
Cele mai importante variabile utilizate în cadrul modelului:
 indica tori de competitivitate externă: un curs de schimb supraevaluat, contul
curent, balanța de plăți, raportul între importuri și exporturi
 expunerea externă: raportul dintre datoria pe termen scurt și rezerve, datoria
totală și rezerve și ritmul de creștere al datoriei pe termen scurt;
 indicatori economici interni: deficit bugetar , creșterea PIB -ului real, rata
inflației;
 Indicatori financiari: valoarea creditării sistemului privat, valoarea
depozitelor bancare în sistemul privat, valoarea creditării la niv el
guvernamental.
2.4. Indicatori de diagnosticare a crizei fi nanciare
În orice economie națională, diagnosticarea stării de criză și a efectelor
extinderii ei presupune utilizarea unor indicatori relevanți, pe baza cărora se pot
face determinări și măs urători riguroase, în funcție de care se elaborează
anumite judecăți de valoare (cum ar fi aceea a recunoașterii crizei în cazul unei
economii naționale). Ca și exemplu, țara noastră a declarat oficial intrarea
economiei în criză în 15 mai 2009, după ce s -a constatat că economia națională a
scăzut cu 6,4%, față de trimestrul I al anului 2008. Asemenea verdict este
legitimat de apariția și perpetuarea unor schimbări în activitatea economico –
socială, schimbări care se reflectă prin intermediul următorilor ind icatori
(valabili pentru analiza crizei în orice țară):42
a. scăderea PIB timp de două trimestre consecutiv (comparativ cu trimestrele
anterioare), precum și a producției industriale;
b. creșterea numărului de firme falimentare;
c. creșterea ratei șomajului;
d. scădere a ponderii lucrărilor în construcții și blocajul pieței imobiliare;
e. reducerea investițiilor, a prețurilor locuințelor, a diverselor mărfuri și
servicii
f. micșorarea veniturilor populației și implicit reducerea cheltuielilor de
consum;
g. explozia numărului de r estanției la creditele bancare și executarea
obligatorie a acestora.
Crizele financiare interne și internaționale sunt strâns legate între ele, iar
analizarea problemelor potențiale cu care se confruntă sistemul bancar și sitemul
financiar al unei anumite țări poate oferi informații utile nu numai pe plan local,
ci și pe plan regional sau global.

42 A.Otovescu, M.C.Frăsie, G.Motoi, D.Otovescu, „Criza Mondială”, Editura Pro Universitaria, București, 2011,
pag.108;

34
Principalii indicatori microeconomici susceptibili a fi utilizați pentru a
evalua sănătatea sistemului bancar și sistemului financiar la nivelul unei țări
sunt:
 gradul de adecvare a capitalului;
 ponderea creditelor neperformante;
 ponderea creditelor acordate sectoarelor cu grad mare de risc (inclusiv
sectorul imobiliar);
 diferența dintre rata dobânzii la depozite și rata dobânzii la credite (rata
dobânzii activă c rește în cazul în care volumul creditelor acordate de
bănci se amplifică; aceasta, pentru ca creditele să poată fi acordate
inclusiv debitorilor cu grad mare de risc);
 gradul de dependență față de împrumuturile pe termen scurt, în special
cele dominante în moneda străină.
O altă problemă cu care se confruntă sistemul bancar este riscul moral sau
hazardul moral. Acesta este cauzat de asimetrii informaționale existente între
bănci și autoritățile de reglementare și supraveghere. Consecința acestor
asimetrii este că deși o anumită bancă constată că, la nivelul său, indicatorii
menționați mai sus se deteriorează, autoritățile de supraveghere nu pot trage
concluzii utile pentru întreg sistemul bancar. De exemplu, pentru a rezolva
problemele legate de creșterea volumului creditelor acordate pentru proiecte cu
grad mare de risc, o bancă se refinanțează prin contractarea unor împrumuturi pe
termen scurt. Această politică de afaceri se reflectă în evoluția indicatorilor săi
microeconomici, însă dat fiind asimetria i nformațională, autoritățile de
supraveghere nu sunt în măsură să aprecieze dacă este vorba despre o situație
particulară a băncii în cauză, ori daca întreg sistemul bancar este amenințat de
colaps.43
Există însă și situații în care autoritățiile d e supraveghere nu
implementează măsurile de prevenire a riscului sistemic care se impun, deși știu
ca sistemul bancar are probleme. Astfel de atitudine este determinată de
complicitatea dintre bancheri și supraveghetori și posibil de presiunea factorilor
politici, care se tem de problemele economice și sociale pe care le creează
căderea unei mari bănci.
Cauzele crizelor bancare analizate prin prismă microeconomică arată că
băncile comerciale și ceilalți intermediari financiari operează în condiții de
asimet rie informațională și în raport cu clienții, nu doar cu autoritățile de
supraveghere.
În cazul asimetriei informționale în raport cu clienții, băncile dispun de
mai multe informații decât clienții lor, mai ales cu privire la rata dobânzii,
calitatea garanț iilor, riscul valutar etc.

43 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2012, pag.219;

35
CAPITOLUL III: CRIZA FINANCIARĂ
INTERNAȚIONALĂ – DE LA STATELE UNITE ALE
AMERICII LA ZONA EURO
3.1. CRIZA FINANCIARĂ DIN S.U.A.
3.1.1. I ntroducere
În anul 2007 Statele Unite ale Americii s -au confruntat cu cea mai
puternică criz ă financiară de după Marea Depresiune.
În contextul economiei globale, al unor interdependențe fără precedent
între țările lumii, între indivizi și organizații, criza declanșată în ultimul
trimestru al anului 2007 în economia americană, s -a extins cu repeziciune, chiar
dacă nu cu aceeași intensitate, pe întreg mapamondul.
Criza s -a declanșat pe piața imobiliară și în sectorul bancar ce a finanțat
această piață , întrucât circa două treimi din economia americană a ajuns să
depindă de imobiliare.
Criza declanșată în anul 2007 a avut ca punct de plecare „bula”
speculativă de pe piața imobiliară și conexiunile ei directe cu piața bancară.
În anul 1999, abrogarea legii Glass -Steagall a relaxat condițiile de
creditare pentru creditele imobiliare și a încurajat fuziunile între bănci pentru a
ajunge în situația în care se considera că o bancă este prea mare pentru a ajunge
la faliment („too big to fail”, această lege a fost adoptată de administrația
Roosevelt).
Estimările făcute în anul 200 3 arătau că aproape 9 milioane de americani
au devenit proprietari în decurs de un deceniu, datorită creșterii exponențiale a
creditului ipotecar de primă calitate, denumit „prime”, dar și a creditului
ipotecar acordat în condiții de risc, denumit „subprim e”.
După declanșarea crizei milioane de familii americane și -au pierdut
locuințele în favoarea băncilor, cel mai adesea ca urmare a pierderii locului de
muncă.
Semnalul de alarmă privind declanșarea unei crize economice mondiale
majore a fost tras, în m od repetat de către Nouriel Roubini, profesor de
economie la Universitatea din New York. Astfel, acesta a prezis, în iulie 2006,
instaurarea unei crize financiare, iar în luna februarie 2008 a prognozat o
iminentă „prăbușire imobiliară catastrofală”, pe ca re bancherii nu au fost în stare
să o anticipeze. În octombrie 2008, prof. N. Roubini a evaluat economia
mondială ca fiind „într -un moment de cotitură” și afirmând că „nu există nici o
cale de scăpare”.

36
3.1.2. Etapele apariției crizei financiare
Pentru a explica cum s -au desfășurat lucrurile în SUA și cum s -a ajuns la
criză, ma i jos am prezentat etapele de derulare ale acesteia.
1. Explozia creditelor ipotecare
Pentru a susține creșterea economică pe seama consumului și pentru a
elimina tensiunile social e existente , în anul 2001 au fost relaxate condițiile de
acordare a creditelor imobiliare, cu scopul accederii la case proprietate personală
și a gospodăriilor cu venituri reduse.

Grafic nr.2 – Evoluția vânzărilor de locuințe noi
Sursa: TRADING ECONOMIE
Creditele imobiliare acordate aveau în primii doi ani o rata a dobânzii fixă
urmând ca rata să fie ajustată în funcție de evoluțiile pieței.
Momentul cu adevărat de cotitură în expansiunea creditelor ipotecare a
fost reprezentat de anul 2004, când admi nistrația Bush a hotărât punerea în
aplicare a programului „Visul American”. Prin acest program ipotecile au
devenit accesibile și gospodăriilor fără capital propriu. Pe lângă faptul că
achiziția unei case pentru unii reprezenta desigur împlinirea unui vis , pentru alte
persoane motivația reală a fost tranzacționarea speculativă a valorii caselor, care ,
pe atunci avea o tendință de continuă creștere.
2. „Financi arizarea” creditelor
Titlurile de credit acordate în condițiile menționate mai sus au fost
transfo rmate în titluri financiare și vândute băncilor de investiții, care după ce
le-au „împachetat” într -o nouă „titrizare”, le -au revândut altor instituții
financiare. Creditele subprime (având riscuri mari) au fost asociate cu alte
ipoteci, ale unor debitori care erau solvabili. Această operațiune prezenta
avantaje, pentru vânzători și anume ei reușeau să disperseze riscul și să obțină
lichiditate, și dezavantaje pentru cumpărători și sistemul financiar, pentru că

37
riscul nu era eliminat, ci doar transferat ult imilor achizitori ai titlurilor financiare
emise pornind de la aceste credite.
Unii analiști au fost de părere că anumite evoluții au accelerat tendința
băncilor de investiții de a -și restructura portofoliile, în favoarea creșterii
ponderii activelor finan ciare derivat e pe baza creditelor ipotecare.

3. Declanșarea crizei
Începând cu anul 2006, FED a majorat ratele directoare, fapt ce
antrenează și creșterea semnificativă a ratelor dobânzii pentru creditele
imobiliare , unele atingând nivelul de 18% . Drept urmare, mii de gospodării cu
venituri reduse s -au aflat în situația de a nu -și mai putea plăti ratele scadente și
au început să -și vândă casele. Vânzările masive au adus după ele reducerea
dramatică a prețurilor caselor.

Grafic nr.3 -Evoluția ratelor de dobândă directoare
Sursa: TRADING ECONOMIE

4.Propagarea crizei în sistemul bancar american
După scăderea prețurilor caselor, unele instituții creditoare au ajuns în
situația în care nu și -au mai putut recupera creanțele (valoarea creditelor
acordate) pe seam a ipotecilor deținute. Astfel s -a produs criza creditelor
„subprime”.
5.Reducerea volumului de credite
Căderea prețurilor caselor a determinat agențiile de rating să degradeze
titlurile financiare derivate emise pe baza creditelor imobiliare. Asocierea
creditelor ipotecare subprime cu alte titluri de credit în cadrul a diferite produse
derivate a făcut ca acestea să fie intoxicate de primele și astfel să facă dificilă
evaluarea corectă a portofoliilor instituțiilor financiare pe care le dețineau. În
consecință, valoarea titlurilor respective au scăzut simțitor, iar investitorii au
început să vândă masiv aceste titluri, ceea ce a determinat și o scădere a valorii

38
lor. Băncile care dețineau astfel de titluri au transformat titlurile pe termen
mediu și lung în titluri pe termen scurt, ceea ce a condus la o cerere mare de
lichiditate pe termen scurt, căreia băncile nu au reușit să îi facă față. Astfel s -a
creat o criză de lichidități. Totodată, băncile au devinit neîncrezătoare în
partenerii lor financiari. D e asemenea, confruntarea cu dificultăți de refinanțare,
băncile păstrează propriile lichidități pentru ele însele. Toate aceste fenomene
cumulate au dus la creșterea nivelului ratelor dobânzilor interbancare și la
reducerea volumului de credite acordate.

Grafic nr.4 -Evoluția ratelor interbancare
Sursa: TRADING ECONOMIE

6. Propagarea internațională a crizei
Internaționalizarea pieței fi nanciare a condus la situația în care și alte mari
instituții financiare din lume s -au confruntat cu dificultăți similar e, pe de o parte ,
ca urmare a deținerii de active „toxice” , și pe de altă parte ca urmare a
dificultăților de refinanțare. În consecință, neîncrederea s -a generalizat pe plan
internațional și piața interbancară s -a îngustat, producându -se astfel o criză de
lichidități globală.
7. Intervenția instituțiilor publice
Pentru a se depăși criza de lichidități, băncile centrale și instituțiile
guvernamentale au furnizat băncilor cu probleme fonduri, unele dintre ele fiind
salva te (Bearn Stearns , Merrill Lynch, AIG ), iar altele au fost abandonate
(Lehman Brothers).

39

Figura nr. 1- Distribuția pe țări a pachetelor financiare de salvare a
băncilor, anul 2009
Sursa: Date prelucrate după Cristian Mateescu, Criza financiară economică 2007 -2009 și
noua ordine internaț ională, Ed. Centrul de informare și documentare economică, Vol:384 –
385-386, București, 2010, pag.28
Criza financiară din Statele Unite ale Americii a condus la creșterea
datoriei publice de la circa 9500 miliarde de dolari, la circa 14000 miliarde de
dolar i, valoare ce ar reprezenta aproximativ 100% din PIB -ul SUA.

Grafic nr.5 – Evoluția datoriei publice
Sursa: TRADING ECONOMIE

40
3.1.3 . Cauzele declanșării crizei financiare
Situația Statelor Unite s -a înrăutățit din momentul în care băncile
americane nu a u mai putut să -și deruleze operațiunile din cauza lipsei de
lichidități. Blocajul și prăbușirea sistemului de creditare bancar a generat
paralizia afacerilor imobiliare, dezvoltatorii din acest sector aflându -se în
imposibilitatea, pe de o parte, de a -și continua și valorifica proiectele, iar pe de
altă parte, de a -și rambursa împrumuturile la bănci. De aici s -a produs dezastrul
financiar care la rândul lui a intoxicat într eaga economie și viață socială.
Mai jos sunt prezentate câteva idei privind principa lele cauze ale
declanșării crizei:
1.Dereglmentarea și eliminarea restricțiilor din legea Glass -Steagall
Prin dereglementarea financiară s -a urmărit menținerea a două obiective
principale și anume: reducerea costurilor de tranzacționare și facilitarea
accesului micilor operatori pe piață. A fost apreciat de unii specialiști că
dereglementarea a fost împinsă prea departe și a condus la producerea a două
fenomene:
 băncile de investiții s -au implicat în operațiuni tot mai complexe, multe
asociate cu riscuri tot mai mari (emisiunea și distribuirea de titluri derivate
complexe, operațiuni de tipul „lever age”);
 intrarea pe piață a unor brokeri low -cost, care au acordat credite pentru
persoane cu venituri scăzute și viitor incert .
Dereglementarea financiară a ma i produs și alte efecte neașteptate, car e au
avut un impact negativ sem nificativ:
 instituțiile financiare și unele activități ale acestora au ieșit din rețelele de
supraveghere prudențială;
 fenomenul de supraîndatorare nu a putut fi estimat corect, datori tă
opacității colateralelor;
 etica de afaceri a fost uneori ignorată, deoarece pentru justificarea
atribuirii unor remunerații foarte mari, unele instituții financiare s -au implicat în
operațiuni financiare cu randamente foarte ridicate, dar și cu riscur i pe măsură.
Abrogarea legii Glass -Steagall a relaxat condițiile de creditare pentru
creditele imobiliare și a încurajat fuziunile între bănci pentru a ajunge în situația
în care se considera că o bancă este prea mare pentru a ajunge la faliment („too
big to fail”, această lege a fost adoptată de administrația Roosevelt).

2.Politici economice neadecvate
În anul 2001, guvernatorul băncii centrale a SUA (FED) a decis să reducă
rata dobânzii prin emisiunea de bani. S -a creat astfel o relaxare monetară extrem
de serioasă: rata dobânzii a scăzut de la 6,25% la începutul anului la 1,75% la
sfârșitul acestuia. Această rată a continuat să scadă, atingând un nivel record de
1% în anul 2003 și a rămas la acest nivel timp de un an.

41
Scăderea agresivă a ratei până la 1% în anul 2003 a facilitat, prin
promovarea unor norme de creditare lejere, acumularea unui volum impresionat
de credite „subprime”. Acestea au declanșat patru ani mai târziu, spargerea bulei
imobiliare, când rata dobânzii a ajuns la un nivel ridicat de 5 %.
Politicile neadecvate ca și politica monetară expansivă au creat un sistem
de stimulente care au condus la o alocare proastă a resurselor. Aceste resurse au
alimentat un consum excesiv care a fost considerat o adevărată otravă pentru
economie.
Criza fin anciară declanșată în august 2007 este rezultatul unor
reglementări insuficiente, care intenționat sau nu, au afectat stabilitatea
sistemului bancar, băncile acumulând tot mai multe activelor neperformante.

3.Creșterea economică bazată pe consum
În ult imii ani în Statele Unite motoarele creșterii economice au deve nit
creditele pentru consum, în special cele imobiliare.
Grafic nr.6 – Evoluția PIB %
Sursa: date prelcurate de pe OECD.Stat

Politicile de dereglementare au condus la o evoluție diferențiată a
veniturilor diferitelor categorii sociale. În perioada 2000 -2007, venitul mediu în
SUA a crescut cu circa 2,5% anual, în timp ce salariul mediu a crescut cu doar
0,1% anual.
Pentru a menține consumul la un nivel ridicat inclus iv pentru persoanele
cu venituri mici, administrația americană a stimulat creditul de consum și cel
imobiliar. Astfel, nivelul de îndatorare a gospodăriilor a ajuns în anul 2007 la un
prag record de circa 97% din PIB, 77% (reprezentând doar creditul ipotec ar), în
timp ce rata de economisire a atins un record de 13,6% în anul 2007, de la
pragul de 18% în anul 2000.

42

Grafic nr.7 – Evoluția creditelor de consum acordate populației
Sursa: TRADING ECONOMIE

4. Titlurile financiare și evaluarea eronată a prețu rilor acestora
Politicile economice au adus schimbări în model de afaceri al băncilor,
astfel acestea s -au concentrat pe creșterea mai rapidă a prețului acțiunilor și
creșterea veniturilor. Strategia acestora a constat în creșterea volumului
tranzacțiilor cu titluri financiare derivate, deoarece astfel ele puteau să -și
majoreze veniturile concomitent cu economisirea capitalului implicat, însă
sustrăgându -se de la regulile impuse de Basel I și II.
Criza financiară a avut ca și punct de plecare relaxarea co ndițiilor de
creditare pentru creditele imobiliare după anul 2001. Aceste credite aveau o
dobândă fixa în primii doi ani, urmând ca dobânda să fie ajustată la evoluțiile
pieței, fapt ce a determinat o explozie a creditelor de acest fel. Principala
problemă a fost reprezentată de riscul ridicat la care s -au expus băncile,
acordând credite unor clienți cu venituri reduse.
Creșterea ratelor dobânzilor la creditele imobiliare (până la nivelul de
18%), începând cu anul 2006, a fost factorul care a declanșat impo sibilitatea
multor debitori de a -și onora datoriile la scadență, ceea ce i -a determinat să -și
vândă casele, scăzând astfel prețurile acestora. Datorită faptului că exista riscul
ca valoarea caselor să scadă sub valoarea ipotecilor, multe instituții de cred it nu
și-au mai putut recupera creanțele pe seama ipotecilor deținute și astfel s -a
declanșat criza. În același timp, ca urmare a scăderii încrederii în titlurile
financiare derivate care aveau la bază credite imobiliare, tendința deținătorilor
de a le vin de a crescut, crescând astfel cererea de lichidități pe termen scurt,
căreia băncile nu reușeau să îi facă față.
Explozia titlurilor securizate s-a datorat „băncilor din umbră” care au
creat așa numitele SPV -Special Purpose Vehicle care creau portofoliul d e
credite ipotecare în colaborare cu o bancă sau un împrumutător ipotecar
nebancar. În acest fel deținătorii de ipoteci își recuperau sumele acordate drept

43
credit înainte de scadență, SPV -le scoteau titlurile pe piață la un cost atractiv, cei
care vroiau s ă investească le achiziționau și le speculau pe piață.
Portofoliile de credite erau construite din:
 obligațiuni ipotecare CMO – Collateralized Mortagage Obligations;
 obligațiuni garantate cu creanțe CDO – Collateralized Debt Obligatio ns;
 obligațiuni garanta te cu creanțe din împrumuturi bancare CLO –
Collateralized Loan Obligations.
CDO -le au apărut ca urmare a ingineriilor financiare transformate în
mecanisme complicate prin combinarea mai multor CDO -uri într -un CDO mai
mare și apoi divizat în tranșe și tranz acționate ca atare în ceea ce se CDO.
Creditele sub -standard erau titrizate într -un pachet de obligațiuni cu
calificativ BBB, aceste pachete erau apoi divizate în tranșe de risc din care
segmentul de prim rang conținea 80% titluri de creanță. Au fost astf el
transformate portofolii de calitate înd oielnică în active de prim rang, numite și
active toxice.
După toate acestea, a mai apărut un alt balon constituent al marelui balon
speculativ și anume posibilitatea refinanțării creditelor prin obținere a unui alt
credit pe baza faptului că valoarea imobilelor s -a evaluat. Aceste credite
refinanțate erau purtătoare de dobândă variabilă, băncile așteptându -se la o
apreciere care de fapt s -a și întâmplat, fiind încă un punct care a dus la spargerea
balonulu i imobiliar.
Complexitatea acestor produse face dificilă evaluarea corectă a riscurilor
și a prețurilor, însă nu doar acestea ci și interconexiunile dintre segmentele pieței
financiare, nu întotdeauna cunoscute.
5. Hazardul moral și distorsionarea stimule ntelor
Efectele politicii de expansiune monetară, au fost acutizate de
distorsionarea stimulentelor care modelează comportamentul agenților
economici, în primul rând ale instituțiilor financiar -bancare.
În vârful sistemului monetar -bancar se află banca centrală, care are
calitate de producător monetar. În acest domeniu avem un monopol de stat, care
poate să decidă asupra ritmului de creștere a ofertei de bani, în funcție de
interesele politice. Banca centrală poate să extindă oricând masa monetară,
dator ită faptului că banii produși costă practic zero. Astfel, cum am menționat și
mai sus, pentru un stat este foarte simplu să adopte politica too big to fail , prin
care bancherii și ceilalți actori importanți din sistemul financiar sunt încurajați
să se înda toreze și să investească imprudent.
Investițiile care produc profit, întorc banii în buzunarele bancherilor și ale
celorlalți jucători de pe piață. Dacă investițiile aduc pierderi, acestea sunt
externalizate prin inflație. Practic, statul salvează de la f aliment bancherii pentru
că nu îl costă aproape nimic să producă banii necesari acoperirii pierderilor.
Bancherii se bazează pe capacitatea statului de a -i salva și acționează
impulsiv, astfel apare fenomenul de „hazard moral”.

44
Hazardul moral este sporit d e diversele reglementări guvernamentale,
precum programul de garantare a depozitelor. Furnizarea unei plase de siguranță
pentru bănci și clienții acestora nu duce decât la sporirea riscului sistemic.
Sistemul financiar american a fost cel mai reglementat d omeniu din
economie. Politica de reglementare prudențială alimentează cercul vicios amintit
mai sus și anume: băncile au și mai puține stimulente de a adopta un
comportament prudent în măsura în care supervizarea exercitată de autoritatea
publică înlocuieș te managementul privat al riscului. Cu alte cuvinte, statul
încearcă să limiteze hazardul moral printr -o politică ale cărui efecte nu fac decât
să accentueze această problemă.
Dacă banca are profit, banii sunt încasați de proprietarii acesteia, însă dacă
banca are pierderi, acestea vor fi împărțite între acționari și stat (contribuabili).
Astfel apare o asimetrie a responsabilității.

Grafic nr.8 – Evoluția ratei de capital
Sursa: date prelucrate după Cristian Mateescu, „Criza financiară econ omică 2007 –
2009 și noua ordine internațională ”, Ed. Centrul de informare și documentare economică,
Vol:384 -385-386, București, 2010, pag.35

Din graficul de mai sus se poate observa că pe parcursul secolului XX,
rata capitalului a scăzut treptat. Un aspect care demonstrează fragilitatea
sistemului bancar.

45
3.2. CRIZA FINANCIARĂ DIN ZONA EURO
3.2.1. Introducere
Statele din zona euro reprezintă 20% din PIB -ul mondial, cu o valoare de
două ori mai mare decât a Chinei și apropiată de cea a Statelor Uni te. Efectele
crizei asupra Europei sunt cu atât mai mari cu cât ritmul de creștere economică
înregistrat în fiecare din cei trei ani precedenți crizei se situa la un nivel superior
celui american.
Criza a determinat împărțirea statelor europene în două cat egorii:
 periferia – care a continuat să cheltuiască mai mult decât produce,
accesând inițial credite în condițiile unor dobânzi extrem de mici și
avantajoase;
 centrul – care a știut să gestioneze de o manieră eficientă resursele
financiare naționale, fără s ă depindă într -o proporție semnificativă de
împrumuturi externe.
Dezechilibrele bugetare și alte dezechilibre macroeconomice care s -au
creat în anii dinaintea crizei au făcut ca economia UE să fie vulnerabilă la șocul
crizei financiare și al recesiunii eco nomice mondiale.
Funcționarea uniunii economice și monetare a fost supusă presiunilor, din
cauza nerespectării normelor și principiilor care stau la baza acesteia, iar
procedurile de supraveghere nu au fost suficient de cuprinzătoare.
3.2.2. Cauzele declan șării crizei financiare în UE -zona euro
Datorită faptului că piețele financiare sunt puternic interconectate între
ele, criza din Statele Unite s -a propagat și asupra statelor din Uniunea
Europeană.
O principal cauză a transmiterii crizei ține de internați onalizarea rapidă a
producției, investițiilor și a conexiunilor financiare (ceea ce însemană
globalizare ) fără o dezvoltare corespunzătoare a supravegherii și a altor forme
de reglementare la un nivel adecvat (european, global).
Rolul sectorului financiar , au fost îndelung discutat , însă mulți analiști au
trecut cu vederea o serie de șocuri ale cererii agregate care au afectat economia
europeană (și nu numai) î n perioadele dinaintea crizei , șocuri care constituie
tocmai cauzele proxime ale crizei.
În opin ia mea, p rincipalele „impulsuri” care au dus către criză au fost:
a. Creșterea puternică a prețurilor mărfurilor: prețul petrolului a crescut
cu mai mult de 100% de la începutul anului 2007 până în vara anului 2008;
evoluții similare s -au înregistrat și în cazul altor mărfuri – prețurile mărfurilor
dinafara sectorului energiei au crescut în f iecare trimestru al anului 2008
comparativ cu anul precedent cu aproximativ 10%. Acest fapt a crescut costurile
firmelor și a redus veniturile reale ale salariaților, reducând cererea agregată, în
timp ce inflația s -a menținut la un nivel aproximativ de 4%.

46
b. Aprecierea puternică a monedei euro: de la începutul anului 2006 până
în vara anului 2008, euro s -a apreciat față de dolar cu aproximativ 33% (de la
1,20 USD la 1,60 USD). De asemenea, a existat o apreciere paralelă față de yen –
ul japonez. Rata de schimb efectivă nominală a monedei euro a crescut cu circa
15% față de media sa în 2005. Dacă aprecierea monedei euro a compensat pe d e
o parte, creșterea prețurilor mărfuril or, pe de altă parte, a îngustat ratele de profit
ale firmelor în sectorul bunurilor comercializabile și a redus exporturile nete.
Drept urmare, comerțul în zona euro și soldurile contului curent au trec ut de la
un oarecare surplus la deficit iar ordinele de export au ajuns la un nivel
nemaiînt âlnit de la recesiunea din anii `90.
c. Efectul întârziat al ratelor de dobândă ridicate: Banca Centrală
Europeană a început să ridice nivelul dobânzilor la începutul anului 2006. Opt
creșteri succesive au adus la mijloc ul anului 2007 dobânda la nivelul de 4% de
la 2%, în ciuda creșterii ratei inflației ca urmare a creșterii prețurilor importate.
Prin intermediul canalelor de transmisie obișnuite (incluzând aprecierea
monedei deja menționată) și cu întârzierea specifică, acest fapt a scăzut cererea
agregată.

Grafic nr.9 – Evoluția ratelor dobânzii
Sursa: Banca Centrală Europeană

La acești t rei factori restrictivi majori care au a fectat negativ toate
economiile europene în mod similar și în special cele din zona euro , a fost faptul
că un număr de țări s -au confrunt at cu probleme specifice. De exemplu, Irlanda
și Spania, în particular, au împărtășit câteva caracteristici ale economiei
americane: „baloane” imobiliare, datorii crescute ale gospodăriilor și/ sau
deficite de co nt curent sau probleme legate de competitivitatea internațional ă.

47
Aceste trăsături au fost, de asemenea, caracteristice unor țări, cu statutul
de nou membru UE, exacerbate de un nivel ridicat al creditelor denominate
într-o monedă non -națională.
Reduce rea dramatică a activității economice și Statele Unite, spargerea
baloanelor imobiliare și financiare, „în ghețarea” pieței creditului , care au
început în vara anului 2007 dar care s-au acceler at rapid în toamna anului 2008 ,
au guvernat acțiunea tuturor fac torilor analizați anterior.
În figura de mai jos este reprezentat schematic modul în care problemele
cauzate de criza financiară d in Statele Unite au ajuns și în Europa.

Schema nr.2- Mecanismul de transmitere a problemelor fina nciare
Sursa: date prelucrate după Sopanda Gabriel Catalin, „Criza economică și UE”, Ed. Centrul
de informare și documentare economică,Vol.87, București 2010, pag.52

48
Conform schemei de mai sus, s -au manifestat patru mecanisme de
transmitere a proble melor financiare care au condus la criza și în Europa :
1. Suprimarea consumului în Statele Unite (și stagnarea investițiilor în
afaceri) afectat direct de oportunitățile de vânzări ale exportatorilor europeni,
restrânse ca urmare a aprecierii trecute a moned ei.

Grafic nr. 10- Volumul exportului zonei euro către principalii parteneri
comerciali
Sursa: B anca Centrală Europeană

2. Sistemul financiar european a fost un cumpărător important de „active
toxice” din portofoliile băncilor americane. Reducerea drastic ă a valorii acestora
sau încetarea tranzacționării acestor active a condus la prăbușirea în lanț a
sistemului bancar european, ceea ce a afect at apoi companiile europene (și într-o
măsură mai mică, consumatorii).
3. Reducerile masive ale dobânzii de către FED ca răspuns la criză au
generat o depreciere puternică a dolarului în raport cu euro, ceea ce a exacerbat
presiunea concurențială asupra producătorilor europeni.
4. Criza a lovit și economiile emerge nte, ceea ce a determinat o scădere a
cererii acestora pen tru importuri.
Drept urmare, în economiile europene s -a generat o interacțiune negativă
standard între sectoarele corporate și cel al gospodăriilor, în mod tipic al oricărei
recesiuni. Companiile au și -au redus investițiile, au redus orele de muncă și
personalul. Gospodăriile fiind cele care s -au confruntat cu incertitudinea, au
început să economisească mai mult, suferind pierderi la nivelul veniturilor;
consumul general a scăzut, aspect care a înrăutățit situația companiilor.

49
3.2.3. Efectele crizei financi are
Criza financiară internațională a avut un impact generalizat asupra
economiei reale a Uniunii Europene.
Unele țări din UE au fost mai vulnerabile decât altele, reflectând printre
altele, diferențele între pozițiile de cont curent sau expunerea la bulele
imobiliare. Criza nu a afectat doar activitatea economică ci și potențialul de
ieșire din criză (nivelul producției în conformitate cu utilizarea deplină a
factorilor de producție disponibili: forța de muncă, capitalul și tehnologia) iar
acest lu cru are implicații majore pentru perspectiva creșterii pe termen lung și a
situației fiscale.
Criza din Europa s -a declanșat la o perioadă de 18 luni după intrarea
Statelor Unite alea Americii în criză financiară.
Reacția guvernelor europene a fost iniția l una de negare. Ele au negat
faptul că trebuie să adopte măsuri suplimentare, apreciind că tensiunile de pe
piețele financiare sunt rezultatele atacurilor speculative sau ale neînțelegerilor.
Aceste afirmații nu au reușit să calmeze piețele, iar oficialii europeni au fost
nevoiși să convoace reuniuni de urgență la nivel înalt, ca măsură pentru oprirea
crizei. În final, oficialii europeni au anunțat realizarea de progrese importante
pentru continuarea integrării în zona euro, asigurând sprijinul necesar sta telor
afectate de criză, provenind de la statele stabile.
O serie de state membre ale UE au fost obligate să aplice măsuri de
urgență pentru a salva instituțiile bancare și pentru a preveni un posibil colaps al
sistemului financiar, Comisia Europeană urmăr ind adoptarea rapidă a măsurilor
de sprijin bancar pentru a preveni pierderea încrederii investitorilor și a
populației.
Pentru redresarea economică statele membre ale UE au pus în aplicare un
plan care urmărește să consolideze piața unică aceasta fiind u n catalizator pentru
creșterea economică europeană. Cu toate acestea, efectele crizei au început să își
facă simțită prezența în UE, în anul 2008, determinând odată cu reducerea
creșterii economice, o diminuare a ratei de investiții și a ratei de economisi re.

50

051015202530
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Investiții % din PIB Nivelul de economisire % din PIB
Grafic nr.11 – rata de investiții și rata de economisire
Sursa: Date prelucrate de pe Eurostat

Pentru a arăta efectele pe care le -a avut criza financiară globală asupra
Europei, m -am axat pe analiza evoluției PIB -ului, inflației, șomajului și al
deficitului bugetar.

A. EVOLUȚIA PIB
Produsul Intern Brut este un indicator relevant, care prin evoluția sa ne
ajută să întelegem mai bine dimensiunile pe care o criză financiară le poate avea
asupra unei economii. PIB-ul reperzi ntă expresia valorică a ceea ce se crează
într-o țară, pe parcursul unui an, pe linia producției indistriale, agricole, a
serviciilor.
Decelerarea cicl ică în zona euro care a început în anul 2007 s -a
transformat în recesiune în semestrul I 2008 și ulterior într-o restrângere abruptă
a activității în iarna 2008 -2009, când criza financiară s -a adâncit ulterior
falimentului băncii Lehman Brothers în luna septembrie 2008. Acest fapt a
condus la scăderea încrederii sectorului corporativ și a consumatorilor în
întreaga lume.
Pe fondul recesiunii puternice a economiei mondiale, PIB real al zonei
euro a scăzut, în trimestrul I 2009 cu 2,5% față de trimestrul anterior. Ritmurile
trimestriale de creștere a PIB real au devenit din nou pozitive în semestrul II, în
contextul îmbunătățirii condițiilor pe piețele financiare și a condițiilor
economice, ca urmare a sprijinului substanțial din partea politicilor monetare și
fiscale. În ansamblu, PIB real al zonei euro s -a restrâns cu 4,0% în anul 2009,
comparativ cu avansul d e 0,5% în anul 2008.
Mai jos am alcătuit un tabel cu primele cinci state europene (din totalul de
27) care s -au adâncit în recesiune în anul 2009:

51

Țara Variații PIB în trimestrul III 2009
față de trimestrul III 2008 (%)
Estonia -15,3
Lituania -14,2
Slovenia -8,5
Ungaria -8,0
România -7,1
Tabel nr.5 – Top 5 țăr i afectate de criza financiară
Sursa: Sursa:M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și
stabilitatea financi ară sub impactul crizei globale actuale”, Edi tura Junimea, Iași, 2011,
pag.120

Grafic nr.12-Rata inflației
Sursa: date prelucrate de pe Eurostat

Ulterior contracției puternice înregistrate în anii 2008 -2009, creșterea
economică în zona euro a reintrat pe valori pozitiv e în anul 2010. Ritmurile
trimestriale de creștere a PIB real în semestrul I 2010 au fost peste așteptări,
reflectând parțial sprijinul considerabil din partea stimulentelor fi scale și a
orientării acomodative a politicii monetare, precum și revigorarea activității
economice la nivel global. PIB real al zonei euro s -a majorat cu aproximativ
1,7% în anul 2010, comparativ cu contracția de 4% în anul 2009.
După doi ani în care dinamica anuală a PIB real s-a plasat în spectrul
valorilor negative ca urmare a crizei datoriilor suverane, pe parcursul anului
2014 a continuat, deși într -un ritm neuniform, redresarea treptată a acti vității

52
economice în zona euro. În consecință, rata medie anuală de creștere economică
a fost de 0,9% în perioada de referință. Revenirea creșterii economice la valori
medii anuale pozitive în an ul 2014 a fost susținută de orientarea pronunțat
acomodativă a politicii monetare, de îmbunătățirea condițiilor de finanțare și de
pozițiile fiscale mai solide. Acești factori, îndeosebi diferitele măsuri de politică
monetară adoptate în ultimii ani, au stimulat cu precă dere încrederea
consumatorilor și consumul privat, principalul motor al redresării economice.
Procesul de redresa re economică a zonei euro bazat pe cererea inte rnă,
care a demarat din anul 2014 , a continuat până în anul 2016 . În același timp,
activitatea economică din zona euro a fost frânată de dinamica încă modestă a
cererii externe, pe fondul incertitudinilor sporite la nivel mondial. În consecință,
rata medie anuală de creștere economică s -a situat la 1,7% în anul 2016 . Acest
nivel este numai ușor infer ior celui de 2,0 % înregistrat în anul anterior.
B. EVOLUȚIA RATEI ȘOMAJULUI
Dinamica ratei șomajul este și el un indicator semnificativ pentru
înțelegerea și evaluarea crizei financiare.
Declanșarea crizei financiare și contracția economică generată de aceast a,
au avut o influență considerabilă asupra piețelo r forței de muncă din zona euro ,
conducând la declinul puternic al populației ocupate și la major area
seminificativă a șomajului.
Criza financiară s -a simțit în Uniunea Europeană în a doua jumătate a
anului 2008, când piețele forței de muncă au început să înregistreze treptat
dezechilibre, care s -au menținut și în cursul anului 2009.

Grafic nr. 13: Evoluția ratei șomajului în zona euro, perioada 2005 -2016
Sursa: date prelucrate de pe OECD.Stat

53
Înaintea declanșării crizei financiare, rata șomajului a scăzut până aproape
de 7% în anul 2007.
În anul 2009 efectele crizei asupra pieței de muncii s -au resimțit puternic,
rata șomajului crescând cu 2 procente.
Potrivit datelor publicate de Eurostat în perioada 2006 -2008, la nivelul UE
au fost create 9,5 milioane de locuri de muncă, iar până la sfârșitul anului 2010
8,5 milioane de persoane au rămas fără loc de muncă.
Cea mai mare rată a șomajului pentru țările din zona euro s -a înregistra t în
anul 2013, aproximativ 12%. Comparativ cu anul 2012, în anul 2013 rata
șomajului a crescut în optsprezece țări și a scăzut în nouă.
Dintre statele membre ale UE cele mai mici rate ale șomajului au fost
înregistrate în Austria (4,9%), Germania (5,4%) ș i Luxemburg ( 6,8%), iar c ele
mai ridicate în Grecia (27,5%), Spania (26,1%) și Portugalia (16,2 %).

Grafic nr. 14: Evoluția ratei șomajului în țările din UE anul 2013
Sursa: date prelucrate de pe OECD.Stat

Pe piața muncii, criza a avut efecte mai mult în r ândul bărbaților decât al
femeilor, din septembrie 2008 și până la sfârșitul anului 2009, numărul
bărbaților care au rămas șomeri a crescut cu două treimi. Astfel, rata șomajului a
crescut de la 6,2% în 2008 la 9,8% în anul 2009.
În anul 2016, rata șomajul ui s-a redus în continuare, plasându -se la
10,03 % în luna decembrie, cel mai scăzut nivel de la jumătatea anului 2009.
Tendința descendentă a șomajului, care a început în semestrul II 2013, a avut un
caracter generalizat pe sexe și grupe de vârstă. Pe ansa mblul anului 2016, rata
șomajului s -a situat, în medie, la 10,0%, comparativ cu 10,9% în 2015 și,
respectiv, 11,6% în 2014. Cu toate acestea, indicatorii mai cuprinzători ai
decalajului dintre cerere și ofertă pe piețele forței de muncă s -au menținut la

54
valori ridicate. Din perspectiva analizei pe sectoare economice, în anul 2016,
populația ocupată s -a majorat îndeosebi în sectorul serviciilor și, într -o măsură
mai mică, în industrie (exclusiv construcții), în timp ce în construcții aceasta s -a
menținut, în linii mari, stabilă.

C. EVOLUȚIA INFLAȚIEI
În anul 2009 ritmul anual de creștere a inflației a coborât, în medie, la
0,3%, față de nivelul de 3,3% înregistrat în anul 2008.
Spre deosebire de nivelurile ridicate înregistrate în anul 2008, valoarea
substanțial redusă a inflației în anul 2009 s -a datorat, în mare măsură, impactului
exercitat de prețurile extrem de scăzute ale petrolului și a altor materii prime,
inversându -se astfel șocul inflaționist din anul 2008. Totuși valoarea redusă a
inflației s -a datorat și temperării presiunilor inflaționiste în contextul restrângerii
puternice a activității economice și al deteriorării rapide a condițiilor pe piața
forței de muncă.

Grafic nr.15 – Evoluția ratei inflației
Sursa: date prelucrate de pe Eurostat

În anul 2015, rata anuală a inflației s -a situat la 0,0%, în scădere față de
0,4% în anul 2014 ș i respectiv 1,3 % în anul 2013. Din perspectiva factorilor
interni, dinamica lentă a câștigurilor salariale și marja redusă de decizie a
firmelor în procesul de stabilire a prețurilor, pe fondul unui mediu concurențial
puternic, au contribuit, de asemenea, la niveluri modeste ale inflației de bază.
În anul 2016, evoluția ratei anuale a inflației, a reflectat îndeosebi
influența prețurilor produselor energetice, situându -se în jurul valorii de 0,2%.

55
D. DEFICITUL BUGETAR
În zona euro, criza economico -financiară s -a transformat într -o criză a
datoriilor suverane, cu implicații severe asupra sentimentului de încredere. Pe
fondul preocupărilor piețelor cu privire la sectorul bancar și al incertitudinilor
ridicate asociate perspec tivelor macroeconomice, încrederea în sustenabilitatea
datoriei publice a scăzut, iar randamentele obligațiunilor guvernamentale au
crescut considerabil în numeroase țări. Totodată, criza a afectat și activele și
pasivele financiare ale sectorului administ rațiilor publice .
Criza a evidențiat faptul că asigurarea unor finanțe publice solide
reprezintă o premisă pentru stabilitatea fi nanciară și macroeconomică, precum și
pentru buna funcționare a Uniunii Monetare .
Pe fondul manifestări i crizei financiare și a l unui declin economic
pronunțat, precum și al adoptării unor pachete de stimulente fi scale
contraciclice, pozițiile bugetare ale țărilor din zona euro s -au deteriorat
considerabil în anul 2009, în mod similar anului anterior. În anul 2009, ponderea
defici tului bugetar în PIB s -a majorat la 6,3% de la 2,2% în anul precedent.
Deteriorarea situației bugetare s -a produs concomitent cu scăderea
semnificativă a PIB, fi ind determinată îndeosebi de dinam ica cheltuielilor,
precum și de defi citul de venituri genera t parțial de reducerile de im pozite și de
alte stimulente fiscal.

Grafic nr.16 – Evoluția deficitului bug etar ca % din PIB, zona euro
Sursa: date prelucrate de pe Eurostat

56
În anul 2011 ponderea în PIB a defi citului bugetului consolidat în zona
euro a coborât semnificativ până la 4,2 %, față d e 6,2% în anul 2010. Scăderea
deficitului bugetar a fost determinată atât de măsurile de consolidare (îndeosebi
prin reducerea investițiilor publice și a numărului de salariați în sectorul public,
precum și prin majorări ale impozitelor indirecte), cât și de evoluțiile pozitive
consem nate de unele categorii de venituri în contextul unor condiții ciclice mai
favorabile. Această scădere a deficitului bugetar a continuat până în anul 2016.
Pe întreaga perioadă analizată, cel mai mare deficit bugetar a fost
înregistrat în Irlanda, în anul 2010, aceasta fiind de 32,1% din PIB.
În anul 2016, cel mai mare deficit bugetar a fost al Spaniei, de 4,5% din
PIB.
Deficitele bugetare ca procent din PIB pentru perioada 2007 -2016, pentru
statele Uni unii Europene se găsesc în Anexa numărul 1 a lucrări de față .
3.2.4. Măsuri luate de UE în urma crizei
Dezechilibrele bugetare și alte dezechilibre macroeconomice care s -au
creat în anii dinaintea crizei au făcut ca economia UE să fie vulnerabilă la șocul
crizei financiare și al recesiunii economice mo ndiale.
Funcționarea uniunii economice și monetare a fost supusă presiunilor, din
cauza nerespectării normelor și principiilor care stau la baza acesteia, iar
procedurile de supraveghere nu au fost suficient de cuprinzătoare .
Pentru a combate efectele criz ei, Uniunea Europeană a recurs la adoptarea
unor măsuri, cum ar fi stabilizarea financiară și coordonarea și supravegherea
politicilor economice.
A. Stabilizarea financiară
Măsurile pentru stabilizarea financiară au fost întreprinse de către
instituțiile euro pene, statele membre ale Uniunii Europeană și Banca Centrală
Europeană.
Ca măsură temporară, a fost creat Mecanismul european de stabili zare
financiară, prin care ii se permitea Comisiei Europe ane să împrumute, în numele
UE, până la 60 de miliarde de eur o de pe piețele financiare și să le dea mai
departe cu împrumut țărilor din UE care se confruntă cu dificultăți.
A fost creat de asemenea și Fondul european de stabilitate financiară, care
este un fond pentru situații de urgență, destinat țărilor din zona euro care se
confruntă cu probleme și are o capacitate de creditare de 440 miliarde de euro.
Fiind cu caracter temporar, la data de 23 martie 2011 Comisia Europeană
a decis schimbarea mecanismului. Astfel noul mecanism a fost numit
Mecanismul European de S tabilitate (MES) și are o capacitate de creditare în
suma de 700 de miliarde de euro.

57
B. Coordonarea și supravegherea politicilor economice
Reglementarea politicilor economice au fost decise de către UE pentru a
preveni efectele nedorite le pot avea deciziile luate la nivelul unui stat membru.
Procesul de elaborare a politicii economice în statele membre este
coordonat și orientat prin intermediul Pactului de stabilitate și creștere (PSC).
Acesta impune două reguli principale:
 datoria publică nu poate depăși 6 0% din valoare totală a PIB -ului unei țări
într-un an;
 deficitul național nu poate să depășească 3% din PIB.
PSC a fost consolidat în decembrie 2011 și a propus mai multă
transparență și o supraveghere mai strictă a bugetelor naționale de către Comisia
Europeană.
De asemenea, PSC a introdus prevedei și sancțiuni pentru statele membre
care depășesc limitele impuse în ceea ce privește datoria publică și deficitul
bugetar.
Un alt mecanism – Procedura privind dezechilibrele macroeconomice
(PDM), a fost introdus în luna decembrie a anului 2011 și propune o
supraveghere mai atentă a divergențelor dintre economii, mai ales pentru cele
existente la nivel de competitivitate (capacitatea unei țări de a -și vinde produsele
și serviciile pe piețele interne ți externe). PD M analizează modificările care apar
la nivelul cotei de piață a exporturilor, datoriei sectorului privat, costului forței
de muncă, prețurilor locuințelor.
Tot în anul 2011, țările din zona euro au convenit să ia o serie de măsuri
care erau prevăzute de Pa ctul euro plus și care reflectă interdependența
economiilor lor și exprimă intenția de a a sigura o mai bună coordonare a
politiciilor economice naționale. Acest pact a fost semnat și de țări din afara
zonei euro: Danemarca, Bulgaria, România, Letonia, Lit uania și Polonia.

58
CONCLUZII

Criza financiară internațională a evidențiat slăbiciunile economiilor
naționale și internaționale ca finalitate a tendințelor manifestate pregnant în
ultimii ani. Criza financiară globală a surprins pe mulți prin amploarea luată și
prin consecințele economice declanșate.
Criza financiară internațională a determinat o regândire a strategiilor de
acțiune la nivelul instituțiilor financiare, sisteme naționale și internaționale, o
redefinire a cadrelor func ționale ale piețelor financiare, cu scopul de a găsi
soluții la problemele existente și cu scopul de a se acționa la timp.
Criza declanșată în anul 2007 a avut ca punct de plecare „bula”
speculativă de pe piața imobiliară și conexiunile ei directe cu piața bancară ,
Creditele de consum, în special cele imobiliare, au ajuns motoarele creșterii
economice în SUA, astfel e conomia Americii a ajuns să depindă în m od direct
de sectorul imobiliar .
În primul rând, c riza din SUA a debutat ca și o criză bancară produsă de
acordarea cu ușurință de către bănci a unui numărului mare de credite subprime
(credite cu grad mare de risc) . Pentru a menține consumul la un nivel ridicat
inclusiv pentru persoanele cu venituri mici, administrația americană a stimulat
credit ul de consum și cel imobiliar . Băncile americane au ajuns într -un punct în
care nu au mai putut să -și deruleze operațiunile din cauza lipsei de lichidități.
Blocajul și prăbușirea sistemului de creditare bancar a generat paralizia
afacerilor imobiliare, de zvoltatorii din acest sector aflându -se în imposibilitatea
de a-și mai continua și valorifica p roiectele și deasemenea de a-și mai rambursa
împrumuturile la bănci. De aici s -a produs dezastrul financiar care la rândul lui a
intoxicat întreaga economie și v iață socială.
În al doilea rând, c riza izbucnită în ultima parte a anului 2007 o putem
cataloga ca fiind o criză sistemică, oferind un cadru amplu de manifestare a
riscului sistemic și arătând totodată efectele devastatoare ale acestui risc asupra
economi ei reale. În ultimii ani, sistemul financiar global a devenit tot mai
complex, inovația financiară fiind rezultatul
Această criză a creat un cerc vicios al creșterii economice, bazat pe un
consum excesiv, întreținut prin îndatorare, aceasta din urma ampli ficată la
proporții necontrolabile prin financiarizare (potrivit mai multor estimări,
volumul tranzacțiilor cu derivate reprezenta între 40 000 -50 000 miliarde dolari)
La scurt timp de la declanșarea crizei financiare în SUA, aceasta s -a
transformat într -o criză financiară globală, transmisă cu ușurință către celelelate
state ale lumii.

59
Începută în anul 2007, criza financiară internațională a ajuns și la statele
din Uniunea Europenă , cu un defazaj de un an și jumătate , afectând puternic
economiile și finan țele statelor în cauză.
La nivelul Europei, trebuie remarcat faptul că r ădăcini le crizei financiare
sunt globale, iar în opinia mea, principala cauză care a contribuit la propagarea
crizei izbucnite în Statele Unite ale Americii a fost globalizarea finaci ară.
Acest fenomen a contribuit într -o măsură foarte mare la propagarea crizei de la o
economie la alta , odată cu importul mecanismelor și a produselor financiare și
bineînțeles, și datorită deschiderii piețelor naționale pentru investitorii stră ini.
Dezechilibrele bugetare și alte dezechilibre macroeconomice care s -au
creat în anii dinaintea crizei au făcut ca economia UE să fie vulnerabilă la șocul
crizei financiare și al recesiunii economice mondiale. Funcționarea uniunii
economice și monetare a fost supusă presiunilor, din cauza nerespectării
normelor și principiilor care stau la baza acesteia, iar procedurile de
supraveghere nu au fost suficient de cuprinzătoare.
Statele europene au fost afectate în mod diferit de criza financiară, în funcție de
comp lexitatea sistemelor lor financiare și de conexinuile pe care le -au avut cu
piețele internațioanle.
Sistemul financiar european a fost un cumpărător important de „active
toxice” din portofoliile băncilor americane. Reducerea drastică a valorii acestora
sau încetarea tranzacționării acestor active a condus la prăbușirea în lanț a
sistemului bancar european, ceea ce a afectat apoi companiile europene și
implicit populația. Piața forței de muncă din zona euro a fost afectată de
modificările economice surve nite în urma crizei , conducând la declinul puternic
al populației ocupate și la majorarea seminificativă a șomajului.
Datorită faptului că economiile statelor UE sunt puternic interconectate
între ele, iar schimburile comerciale sunt într -o proporție foar te mare, efectele
crizei s -au propagat rapid la nivelul tuturor acestor economii.
În cadrul acestei crizei se poate aprecia că la nivelul zonei euro, creșterea
PIB-ului și a componentelor de cerere internă privată, cum ar fi: consumul
populației, investi țiile fix în afaceri și investițiile rezidențiale, au decăzut mult
mai repede decât în situația crizelor anterioare.
În concluzie, c riza financiară a avut un mare im pact asupra economiei
mondiale, a modificat indicatorii economici și a produs instabilitate pe plan
economic și financiar . Criza financiară a adus valuri de falimente, a accentuat
blocajul financiar, blocând investiții și îngreunând nivelul de trai al populației .

60
BIBLIOGRAFIE

 Academia de Studii Economice, Catedra de Studii politice, „Econo mie
politică”, București, 1992;
 Academia de Studii Eco nomice , Catedra de economie politică, „Economie
politică”, Note de Curs -Volum V, București, 1991;
 Adrian Otovescu, Maria -Cristina Frăsie, Gabriela Motoi, Dumitru Otovescu,
„Criza mondială”, Editura Pro U niversitaria, 2011;
 Alex Berca, „Crizele economice și ciclicitatea lor”, Editura Semănătorul –
online, București, 2010;
 Aurel Negucioiu, Anton Dragoescu, Sabin Pop, „Economie politică”,
Volumul II, Editura George Barițiu, Cluj -Napoca, 1998;
 Cristian Mateescu, „Criza financiară econ omică 2007 -2009 și noua ordine
internațională ”, Ed. Centrul de informare și documentare economică,
Vol:384 -385-386, București, 2010, pag.35
 Cristina Mateesc u, „Criza financiară economică 2007 -2009 și noua ordine
internațională”, Colecția Biblioteca Economică, Seria Probleme economice,
Vol.384 -385-386, Centrul de Informare și Documentare Economică, 2010;
 Cristina Tănăsescu, „Ciclul economic -între teorie și pos ibile configurații din
perspectiva secolului XXI”, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu,
2004;
 Dobre -Baron Oana, „Economie II -Note de curs”, Editura Universitas,
Petroșani, 2010;
 I.A.Adumitrăcesei, „Criza economică actuală 2007…?”, Editura Noel, I ași,
2010;
 Lia Luca, „Adaptarea firmelor la condiții de criză -experiența europeană”,
Editura Tribuna Economică, București, 2010;
 M.Mureșan, D.Chirleșan, A.Roman, „Băncile, politica monetară și
stabilitatea financiară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea,
Iași, 2011, pag.195.
 Mariana Negruș, Ramona Toma, „Spre o nouă arhitectură monetar -financiară
internațională”, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005;

61
 Sfera politicii – Revistă de Științe Politice, Editată de Fundația Societatea
Civilă, Volumul XVIIII, Numărul 6, Iunie 2010;
 Silviu Cerna, „Monedă și Finanțe Internaționale”, Editura Universității de
Vest, Timișoara, 2014;
 Sopanda Gabriel Catalin, „Criza economică și UE”, Ed. Centrul de informare
și documentare economică,Vol.87, București 2010, pag.52
 Vasile C.Nechita și Colectiv, „Economie politică”, Volum I, Editura Porto –
Franco, București, 1992;
 Banca Centrală Europeană: www.ecb. europa.eu
 Bank For International Settlements: https://www.bis.org/
 Comisia Europenă: https://ec.europa.eu/
 Federal Reserve System: www.federalreserve.gov
 Fondul Monetar Internațional: www.ifm.org
 The organization for Economic Co -operation and Development (OECD) :
www.oecd.org
 The world bank : www.worldbank.org
 Trading economics: http:// tradingeconomics.com