Istorigrafia Seminarului „veniamin Costachi”

Istorigrafia Seminarului „Veniamin Costachi”

de la Socola-Iași

Monografii și alte lucrări cu referire directă la Seminarul „Veniamin”

Inițiativa de a scrie o monografie a școlii întemeiate de mitropolitul Veniamin Costachi s-a concretizat abia după opt decenii de activitate a Seminarului. Cel care avea să alcătuiască prima monografie avea în față o misiune foarte greu de îndeplinit. Sintetizarea istoriei și activității unei instituții de prestigiu precum cea de la Mănăstirea Socola nu era un lucru la îndemâna oricui. Poate din această cauză acest demers s-a concretizat atât de târziu. În anul 1885, istoricul și profesorul de teologie Constantin (Ionescu) Erbiceanu a izbuit să finalizeze și să tipărească prima monografie a Seminarului. Încă de la începutul lucrării, autorul precizează cu modestie că aceasta este doar un rezumat a istoricului și a activității acestei școli. Lucrarea începe cu prezentarea pe scurt a situației învațământului religios din Moldova de la Vasile Lupu până la instaurarea regimului fanariot, apoi a perioadei fanariote, până la înființarea Seminarului de la Mănăstirea Socola. În a doua parte a lucrării este prezentată istoria Seminarului la care a fost elev (1850-1858) și profesor (1868-1887). Putem spune că ultimile două aspecte menționate anterior au constituit un avantaj important pentru autor în scrierea acestei lucrări. Datorită acestor împrejurări a putut să cunoască în detaliu activitatea școlii și a avut acces la o serie de documente pe care cercetătorii de astăzi nu le mai pot repera. Lucrarea se intitulează sugestiv „Istoricul Seminarului Veniamin din Monastirea Socola, fondat la 1804”, fiind aproape unica sursă de informații despre perioada 1804-1832 întrucât incendiile din 1827 și 1828 au transformat în cenușă aproape toate documentele care prezentau detaliat activitatea școlii de la înființare și până în 1828. Chiar dacă întinderea lucrării nu este mai mare de 136 de pagini (format A5) și nu reușește să epuizeze subiectul tratat, totuși, valoarea acestei lucrări nu poate fi pusă nici o clipă la îndoială. Prin această lucrare Constantin Erbiceanu a pus bazele unor șantiere de cercetare ulterioare pe acest subiect. Lucrarea a fost alcătuită conform standardelor academice existente în perioada respectivă. Pe tot parcursul lucrării se întâlnește citarea surselor în text. Publicarea unor documente foarte importante din arhiva școlii a făcut ca citarea acestei lucrări să nu lipsească din nici o lucarea ulterioară care face amintire de Seminarul de la Mănăstirea Socola. Printre documentele foarte importante pe care acest mare teolog și istoric le-a publicat în această lucrare se numără primul hrisov din septembrie 1803 și al doilea hrisov de întemeiere a Seminarului din octombrie 1804 (ambele neidentificabile în arhive), instrucțiuni pentru rectorul Seminariei „Veniamine” din 27 septembrie 1842, o scrisoare adresată de proinmitropolitul Veniamin Costachi, Epitropiei Seminarului „Veniamin” în 1844, o listă cu rectorii Seminarului din perioada 1804-1884 și numele profesorilor din perioada menționată.

O a doua monografie a Seminarului „Veniamin Costachi” a fost realizată de istoricul Gheorghe Adamescu. În 1902 s-a hotărât de către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, prin vocea ministrului Spiru Haret, ca peste doi ani să se sărbătorească împlinirea a 100 de ani de la întemeierea Seminarului „Veniamin Costachi”. Același înalt demnitar a considerat că este potrivit ca la această grandioasă manifestare să fie adusă în atenția publicului larg o lucrare care să prezinte istoricul Seminarului de la deschiderea primului curs până în anul 1904. În acest sens, ministrul amintit i-a încredințat scrierea acestei monografii istoricului Gheorghe Adamescu. Alegerea lui Gheorghe Adamescu pentru a realiza această lucrare nu a fost una întâmplătoare dat fiind faptul că susnumitul era de mai multă vreme unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai ministrului Spiru Haret. Timp de doi ani, Gheorghe Adamescu a studiat o serie de documente din fondul de arhivă a Seminarului și din alte fonduri arhivistice, datele fiind transpuse în ceea ce avea să devină cea de-a doua monografie a școlii. În septembrie 1904 lucrarea istoricului amintit a văzut lumina tiparului. În următoarea lună a aceluiași an au avut loc ample manifestări științifice, artistice și religioase, organizate cu prilejul sărbătoririi centenarului Seminarului „Veniamin”. La aceste evenimente au luat parte cei mai importați demnitari din Regat, în frunte cu regele Carol I și regina Elisabeta. Alături de aceștia, elita culturală a vremii nu a lipsit de la acest eveniemnt. În cadrul manifestărilor, un moment special a fost lansarea monografiei Seminarului alcătuită de Gheorghe Adamescu. A fost catalogată drept o lucare valoroasă. Lucrarea, în sine, cuprinde trei părți: prima parte reconstituie biografia mitropolitului Veniamin Costachi, în a doua parte este prezentat istoricul Seminarului de la Mănăstirea Socola de la întemeiere până în 1904, iar în a treia parte denumită „anexe” sunt publicate o serie de documente care au legătură directă sau indirectă cu școala teologică amintită. Pe lângă hrisoavele de întemeiere, publicate anterior de Constantin Erbiceanu, în lucrarea de față se găsesc și alte documente importante pentru reconstituirea istoricului acestei școli cum ar fi: hrisovul domnesc din 1805 dat pentru sprijinirea consistentă a lucărilor la sediul Seminarului, hrisovul domnesc din 1806 pentru mărirea veniturilor școlii, documente referitoare la bugetul Seminarului din perioada 1833-1834, relatare despre starea Seminarului din perioada 1842-1847, scurte biografii ale unora dintre profesorii care au predat la Seminar de la înteierea lui, o statistică (aproximativă) a absolvenților Seminarului începând din anul 1843.

Un lucru foarte important, precizat de autor încă de la începutul lucrării, este absența documentelor originale de la întemeierea școlii și absența majorității documentelor până în anul 1832. După cum reiese din această afirmație, încă din respectiva perioadă, unele documente din arhiva Seminarului nu mai puteau fi identificate. Autorul nu precizează dacă s-a consultat cu Constantin Ebiceanu, care mai era în viață în timpul scrierii acestei monografii, dar se pare că acești doi istorici nu au colaborat întrucât Gheorghe Adamescu a relatat că nu cunoaște locul păstrării hrisoavelor de întemeiere a Seminarului de la Mănăstirea Socola, precizând că a folosit doar copii ale acestora. Primele lucrări cunoscute care au publicat cel de-al doilea hrisov de întemeiere a Seminarului sunt „Istoria școalelor” și „Uricariul” lui Theodor Codrescu. După redarea textului, ultimul autor menționat precizează că hrisovul original se regăsea în 1853, în arhiva Seminarului de la Socola. Pentru a realiza un istoric cât mai amănunțit, Gheorghe Adamescu a folosit o serie de documente din fondul Mitropoliei Moldovei și cel al Ministerului Cultelor, cele mai importante publicându-l în anexele monografiei. Paginile din această lucrare dedicate exclusiv Seminarului „Veniamin” sunt în număr de 138, informațiile fiind foarte clar structurate și prezentate. Citarea surselor a fost realizată conform normelor impuse de Academia Română, notele infrapaginale fiind întâlnite pe tot parcursul lucrării. Prin acest demers istoricul Seminarului a fost actualizat cu date din numeroase documente la care accesul era unul destul de restrâns, devenind mult mai cunoscut atât în Regat cât și înafara lui. Lucrarea, alături de prima monografie, rămâne un important punct de reper în cercetările ulterioare pe acest subiect.

În același an a fost semnalată o alltă apariție editorială dedicată Seminarului „Veniamin”. Autorul acestei lucrări deținea funcția de director al Seminarului în respectiva perioadă. Încă din prefața acestei lucrări, preotul și profesorul Pavel Savin afirmă că realizarea ei a avut scopul de a aduce un omagiu mitropolitului Veniamin Costachi și de a completa istoricul școlii cu unele date din documentele aflate în arhiva Seminarului: „cele câteva pagini ce le prezint vă vor ajuta și ele la pomenirea marelui ierarh și la amintirea activității scoalei ce poartă numele lui”. Lucrarea se dorea a fi o completare a monografiei lui Gheorghe Adamescu. Un lucru mai puțin obișnuit cu care se confruntă cititorul acestei lucrări este absența cuprinsului. În acestă împrejurare vom lua drept repere, în comentariile noastre, titlurile subiectelor prezentate în lucrare. În prima parte a lucrării este publicat primul hrisov care dădea dreptul mitropolitului Veniamin Costachi să deschidă un seminar teologic, emis de domnitorul Alexandru Moruzii în 1 septembrie 1803 și hrisovul emis de același domn în octombrie 1804. Nu se specifică dacă transcrierea textului s-a făcut de pe hrisoavele originale, din lucrarea lui Constantin Erbiceanu sau din altă sursă. Pe lângă publicarea celor două acte, autorul inserează și câteva comentarii pe seama lor, accentul fiind pus pe anul întemeierii școlii, lucru asupra căruia nu s-a pronunțat. Lucrarea continuă cu prezentarea în sinteză a istoricului Seminarului din perioada 1803-1844 și a unor date referitoare la numărul elevilor și la situația profesorilor. O parte mai consistentă din lucrare este dedicată prezentării programei școlare din perioada 1844-1860 și a numărului elevilor din perioada 1852-1860. În următoarele pagini este publicat un interesant memoriu despre situația Seminarului și a clerului de la aplicarea prevederilor Regulamentului Organic până în 1860. Sunt evidențiate dificultățile cu care se confruntau școlile catehetice din mediul rural și preoții de mir. Umătoarele pagini sunt dedicate prezentării amănunțite a programei analitice a seminariilor propusă Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice de un grup de profesori de la seminariile teologice din România. Acest proiect a fost cerut de ministrul menționat pentru a uniformiza programa seminariilor teologice. Ultima parte a lucrării tratează, în sinteză, situația Seminarului din perioada 1872-1903, accentul fiind pus pe programă și pe prezentarea corpului profesoral existent în 1894. Cu toate că informațiile prezentate în cele 83 de pagini ale lucrării sunt de un real folos pentru cercetările ulterioare, totuși, unele aspecte prezentate pot fi verificate foarte greu sau nu pot fi verificate (exemplu: memoriul din 1860) deoarece autorul nu indică sursele pe care le utilizează (cele arhivistice, în special) decât foarte rar.

Pentru cercetările ulterioare o parte mult mai valoroasă a acestei lucrări este reprezentată de anexe, în ansamblu, lucrarea fiind catalogată de cercetătorii ulteriori drept „mai mult o întregire statistică”. În aceste pagini găsim informații prețioase referitoare la legislația școlară, bugetul școlilor, organizarea clerului și câteva documente din arhiva Seminarului „Veniamin” printre care se numără: o condică care conține date despre elevii înscriși la Seminar în perioada 1834-1841, o statistică a absolvenților din perioada 1842-1904, o listă cu rectorii (directorii) Seminarului de la înființare până în 1904, o listă cu numele profesorilor care predau la Seminar în 1904 și o listă în care sunt prezentați o parte dintre absolvenții școlii care au ocupat funcții importante în ierarhia Bisericii și în societate. Meritul incontestabil al lucrării constă în publicare documentelor amintite, în special cele din perioada 1832-1844, unele dintre ele nemaifiind identificabile, în prezent, în Fondul „Seminarul Veniamin Costache” aflat în custodia Arhivelor Naționale ale României, Direcția Județeană Iași.

Alături de lucrările menționate anterior, în același an, profesorul Gheorghe Ghibănescu a publicat o lucrare care avea drept subiect Seminarul „Veniamin Costachi”. Publicația nu se dorea a fi o monografie a Seminarului ci mai degrabă o prezentare a unor aspecte controversate din istoria școlii. Mai exact, principala preocupare a autorului a fost prezentarea opiniilor legate de anul înființării Seminarului. Pe lângă prezentarea acestor puncte de vedere, autorul a avansat anul 1803 drept anul în care s-a întemeiat Seminarul teologic de la Mănăstirea Socola. Lucrarea este una de mici dimensiuni (26 de pagini), fiind publicată sub formă de broșură. Pe lângă problema legată de anul înființării Seminarului, autorul ne mai oferă și câteva informații referitoare la organizarea școlii, în primii doi ani de la înființare, și numele unora dintre cadrele didactice. Lucrarea nu conține anexe și nu are încorporate între paginile sale documente din arhiva Seminarului, dar prezintă concluziile mitropolitului Iacob Stamati referitoare la învățământul public din Moldova. Aceste concluzii au fost transmise de ierarh, sub forma unui memoriu, domnitorului Alexandru Constantin Moruzi.

Organizarea festivităților care au marcat 100 de ani de la întemeierea Seminarului a fost un moment prielnic pentru studierea istoricului acestei instituții. Cu toate acestea, după cum se poate observa din biliografia prezentată până acum, o abordare mai complexă a acestei probleme a fost realizată doar de Gheorghe Adamescu. Nu se cunosc cauzele pentru care nu s-a optat pentru o monografie mai amănunțită, realizată în colaborare de mai mulți cercetători, sau pentru abordarea acestui subiect, pe mai multe paliere, individual. Datorită acestui fapt, numeroase documente din arhiva Seminarului au rămas neutilizate sau nepublicate, unele dintre ele fiind distruse în timpul unor evenimente din perioada 1916-1945.

Vreme de câteva decenii, după marcarea centenarului școlii, acest subiect nu a mai fost abordat cu scopul realizării unei monografii. Ultima abordare a subiectului, cu scopul de a reconstitui istoricul Seminarului, s-a concretizat în anul 2007. Cercetătorul Adrian Timofti a realizat o lucrare care are dptept subiect școala înființată de mitropolitul Veniamin Costachi. Această lucrare se află la Biblioteca Facultății de Istorie din Iași, într-un singur exemplar, sub formă de teză de doctorat. Până în prezent, opera menționată nu este publicată la vreo editură și nici nu se găsește bazele de date ale altor biblioteci înafara celei menționate. În primele pagini ale lucrării cititorul este prevenit că aceasta „nu este o monografie clasică” dearece „miza acestei lucrări este observarea modului în care politica bisericii și a statului s-au reflectat asupra Seminarului Veniamin Costachi”. Lucrarea este structurată în cinci părții de întindere variată. Dintre acestea, părțile trei și patru sunt dedicate exclusiv reconstituirii istoricului școlii. Principala sursă arhivistică a lucrării este constituită din documentele Fondului „Seminarul Veniamin Costache” aflat în arhiva Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Înafara fondului aflat în arhiva menționată, Seminarul „Veniamin Costachi” mai are un fond consistent de documente la Arhivele Naționale, Direcția Județeană Iași. Ultimul fond amintit a intrat doar sporadic în atenția cercetătorului amintit. Pe lângă prezentarea istoricului școlii, cercetătorul amintit a realizat un interviu cu Theodor Stafie, ultimul fost pedagog al Seminarului, aflat atunci în viață. A fost ultima posibilitate de a cunoaște momente din istoria acestei școli, rememorate o persoană care și-a defășurat activitatea o perioadă de timp în instituția amintită. Pe lângă acest interviu, cercetătorul Adrian Timofti a publicat în această lucrare o serie de manuscrise aparținând profesorului Constantin Tomescu (fost elev la Seminar) și o serie de documente a Seminarului din perioada 1947-1948. Anexele mai conțin și alte documente transcrise, dar ele sunt publicate și în alte lucrări dedicate Seminarului „Veniamin” (monografii, Uricariul).

Constantin Erbiceanu a continuat activitatea de cercetare a istoricului Seminarului „Veniamin” și după tipărirea primei monografii. În anul 1888 a văzut lumina tiparului o altă importantă lucrare, de această dată despre istoria Mitropolia Moldovei și Sucevei. În această carte sunt publicate o serie de documente foarte importante pentru demersul nostru de a reconstitui istoricul Seminarului, din perioada păstoririi arhiereului Veniamin Costachi ca mitropolit al Moldovei. Mai exact, sunt publicate o serie de documente care arată grija mitropolitului pentru Seminar și pentru Școala de Psaltichie de la Mitropolie, mai ales în perioada în care nu a putut să-și exercite funcția de mitropolit. Constantin Erbiceanu a continuat să publice documente referitoare la Seminar și în alte lucrări pe care le-a realizat. Într-o lucrare despre mitropolitul Veniamin Costachi, autorul inserează câteva date și evenimente inedite din Istoria Seminarului cum ar fi: înființarea bibliotecii prin cumpărarea, traducerea și donarea de către mitropolit a propriilor sale cărți sau acordarea de burse mai multor tineri români printre care s-au numărat frații Asachi și Filaret Scriban, la diferite Universități europene.

Anuarele Seminarului „Veniamin Costachi”

După celebrarea centenarului interesul pentru a reconstitui activitatea și evoluția Seminarului, într-o monografie, a dispărut complet, singurele informații pe care le avem despre perioada respectivă ne sunt „furnizate” de Anuarele Seminarului care au început să fie tipărite abia din 1908. Acestea au fost aproape unica sursă de informare publică asupra activității școlii de preoți, instituție care a depus continu eforturi considerabile pentru să-și mențină prestigiul dobândit de-a lungul timpului. La vremea respectivă, publicarea „Anuarelor” avea menirea de furniza informații referitoare la activitatea curentă a aceastei instituții. Dezavatajul acestora față de o monografie este dat de faptul că ele prezintă sumar activitatea școlii, unele prezentând doar statistic informații referitoare la elevi și profesori. Efortul cu care s-au tipărit aceste „Anuare” se constată a fi fost unul foarte mare, lucru vizibil prin faptul că s-a renunțat la apariția anuală, pentru apariția periodică a unui unui tom (număr) în care sunt prezentate date din mai mulți ani școlari. Un exemplu în acest sens îl poate constitui „Anuarul” din 1928 care „acoperă” perioada 1921-1927. Spre deosebire de „situațiunile precedente”, în aceast „Anuar” este alocat spațiu pentru publicarea unor articole despre istoria Seminarului și a unor interesante propuneri asupra reformării învățământului teologic românesc. Următoarea apariție editorială referitoare la Seminarul „Veniamin” s-a concretizat în 1931. În acest an a apărut un alt volulm numit „Anuar” în care este rezumată activitatea școlii din perioada 1928-1931. Pe lângă obșnuitele statistici referitoare la situația școlară din perioada menționată, în paginile acestui „Anuar” sunt inserate, pe alocuri, câteva microbiografii ale unora dintre foștii profesori de la Seminar. În anii următorii s-a ales păstrarea „tradiției” în ceea ce privește a publicarea Anuarului Seminarului. În 1937 a fost editat Anuarul în care era sintetizată activitatea școlii din perioada 1932-1937. În partea a doua a Anuarului din 1937 este publicat un articol, aparținând profesorului de matematică Gh. Gr. Gheorghiu, foarte util pentru reconstituirea unui moment greu din existența Seminarului. Mai exact, este vorba de o situație petrecută în anii desfășurării Primului Război Mondial când clădirea școlii a fost transformată în spital militar în urma unui ordin al Direcției generale sanitare militare, emis în iunie 1916. După intrarea României în război, cursurile s-au ținut doar ocazional, în sesiuni scurte, pentru a fi instruiți candidații care urmau să primească Taina Hirotoniei, iar cursurile regulate au fost reluate abia după încheierea ostilităților de pe front. Tot în acest „Anuar” sunt adunate și alte informații despre starea Seminarului în respectiva perioadă. Dintre aceste precizări aflăm că mobilierul și materialele didactice din dotarea Seminarului a fost distruse odată cu transformarea clădirii în spital militar. Singura persoană din organigrama școlii care a mai fost păstrată după transformarea sediului Seminarului în spital a fost directorul Pavel Savin, rămas pe post de administrator (câteva luni) și preot misionar pentru pacienții ce erau aduși acolo din spitalele de campanie. Tot în paginile acestei publicații găsim portretele a doi ierarhi, foști elevi ai Seminarului, Visarion Puiu, mitropolitul Bucovinei și a episcopului Argeșului, Grigorie Leu. În semn de apreciere pentru activitatea depusă vreme de mai mulți ani, conducerea Seminarului a hotărât să publice scurte biografii ale unora dintre profesori și foști profesori ai școlii. În această perioadă a fost evidențiată activitatea profesorilor: Gh. Gr. Ghiorghiu, Pericle Popescu și au fost omagiații profesorii: Ioan Gotcu, Teodor V. Stupcanu, Vasile Oiaga, Emanoi Bardazare, Gheorghe Ghibanescu și Ilie Burghelea. Ultimul tom din seria anuarelor a apărut în 1941. Prima jumătate a acestei publicații este dedicată prezentării detaliate a situație școlare din ultimii 4 ani. Anuarul păstrează aproape întreaga structură a anuarelor din ultimul deceniu, prezentând numele elevilor și situația școlară a fiecăruia, numele cadrelor didactice, materia sau materiile predate și numărul de cursuri predate de fiecare cadru didactic. A doua parte a acestei publicații începe cu comemorarea profesorilor: Ioan Negoiță, Dimitrie M. Cădere, Vasile Iațeviuc, Ioan Faifer și Emil D. Dumitru. De o atenție deosebită s-au bucurat unii dintre foștii profesori ai Seminarului aflați atunci la pensie. În cadrul unei festivități organizate la școala amintită li s-au înmânat diplome și medalii profesorilor: Lucian Roiu, Gheorghe I. Botez, Gheorghe I. Barbu și Dimitrie Dobreanu. Tot în a doua parte a „Anuarului” este publicat un amplu articol, a preotului Ilie Ghiorghiță, referitor la situația sediului Seminarului în ultimile cinci decenii. Acentul este pus pe evidențierea distugerilor pe care le-a suferit clădirea Seminarului în urma cutremurului din 9 noiembrie 1940 și a bombardamentului din 26 iunie 1941, prezentând și câteva imagini de la ultimul eveniment menționat. Anuarul se încheie cu publicarea corespondenței (selectiv) purtată de conducerea Seminarului cu Ministerul Culturii și cu Mitropolia Moldovei în perioada iunie-decembrie 1941.

Seminarul în lucrările dedicate mitropolitului Veniamin Costachi și în lucrările referitoare la învățământul teologic și la cel laic.

Datorită personalității mitropolitului Veniamin Costachi și a numărului mare de personalități care au învățat sau au fost profesori la Seminar a făcut ca din numeroasele scrieri despre mitropolit cum ar fi cele ale lui Andrei Vizanti, Nicolae Iorga, Vasile Vasilache, Ilie Ghiorghiță, Constantin Erbiceanu, Constantin Bobulescu, Nicolae Tănăsescu, Tit Simedrea, Mircea Păcurariu, Ion Vicovan, Varlaam Merticaru și Niță Dan Dănilescu, să nu lipsească evocări ale grijii purtate de acesta, Seminarului, și al funcționării lui sub ocrotirea ilustrului ierarh.

Prima lucrare conoscută referitoare la învățământul teologic din Țara Românească și din Moldova îl are autor pe fostul mitropolit al Moldovei, Iosif Naniescu. Încă din introducere, autorul pune accentul pe nevoia de a forma viitorii clericii în școli teologice în care calitatea procesului educațional să fie una cât mai ridicată. Lucrarea continuă cu prezentarea, în sinteză, a istoricului fiecărui seminar teologic din arealul menționat. Primul seminar prezentat este cel de la Mănăstirea Socola. Acentul este pus pe câteva momente esențiale din parcursul acestei școli: anul întemeierii, care, după opinia autorului, a fost 1804, schimbările legislative din 1860 care au afectat calitatea învățământului de la Seminar: „profesorii își aveau locuința și toată îndestularea în Mănăstirea Socola […] până în 1860. Dar după prefacerile nestatorniciei timpurilor și împrejurărilor, mai pe urmă n-au putut să stea tot acolo la Socola, ci cei mai mulți locuiau în oraș, în Iași, și se înțelege de aici că mergeau la Socola pentru lecții de o oră, două sau trei, întâmpinau multe greutăți și chiar împiedicări cu lipsă de la lecții”. Ultimul aspect abordat este cel legat de schimbarea sediului școlii în 1885. Următoarele pagini din această secțiune cuprind informații referitoare la seminariile: Seminarul Central din București, Seminarul de la Buzău, Seminarul de la Argeș, Seminarul de la Râmnic, Seminarul de la Huși cel de la Roman. A doua partea a lucrării este denumită „anexe” și cuprinde o scrisoare festivă trimisă de Chesarie al Buzăului cu ocazia înființării Seminarului din Buzău și discursul mitropolitului Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, rostit cu ocazia punerii „pietrei de temelie” la noul sediu al Seminarului.

În anii ce au urmat după Mare Unire din 1918 s-a început un proces de uniformizare a legislației la nivel național. În această situație, organizarea învățământului teologic a trebuit să se realizeze conform prevederilor unei noi legi. Pe fondul acestor schimbări au început să apară numeroase proiecte legislative. O asemenea inițiativă este analizată în lucrarea preotului-profesor Ioan Popescu Mălăiești. După prezentarea situației culturale a preoților din respectiva perioadă, autorul prezintă rezultatul dezbaterilor referitoare la legea învățământului teologic care se dorea a fi promulgată în 1927. Reacțiile venite din partea mediului academic teologic a făcut ca această inițiativă să nu devină lege. În același an a apărut un nou proiect de lege, analizat, de această dată, în cadrul ședințelor Sfântului Sinod. Profesorii facultăților de teologie din București, Cernăuți și Chișinău au hotărât să se întrunească la Mănăstirea Putna pentru a analiza acest ultim proiect legislativ. Concluzia lucrărilor a fost nefavorabilă inițiativei legislative deoarece s-a considerat că proiectul propus nu aducea un plus de valoare învățământului teologic. Punctul cel mai contestat din acest proiect legislativ a fost organizarea învățământului teologic din Regat după modelul Academiilor Teologice din Transilvania (unită cu România în 1918). Profesorii propuneau încadrarea facultăților de teologie în universități și păstrarea organizării învățământului pe două nivele: seminariile teologice și facultățile de teologie. În a doua parte a lucrării, profesorul Ioan Popescu Mălăiești prezintă o analiză personală a situației învățământului teologic din România și propune câteva soluții.

În 1935 a apărut o altă lucrare referitoare la învățământul teologic din Regat. Trebuie specificat că la momentul apariției aceastei cărți, problema reorganizării învățământului teologic era în continuă soluționare de aproximativ un deceniu. Neconcretizarea măsurilor propuse într-un proiect legslativ care să devină lege a cauzat blocaje în alcătuirea programelor pentru facultățile și seminariile teologice. Un aspect important, semnalat de autor, era lipsa acută a manualelor didactice. Tipărirea manualelor a fost amânată până după aprobarea unei legi care să reglementeze o nouă organizare a învățământului teologic. Pentru a nuanța apectul referitor la organizarea învățământului teologic, autorul a ales să prezinte atât opinia mitropolitului Visarion Puiu conform căreia „seminariile trebuiau date în grija și conducerea monahismului” cât și a părerilor care se ridicau împortiva acestei măsuri. În continuare este prezentată petiția trimisă ministrului Cultelor și Artelor de Asociația „Prietenii Seminariilor” cu propuneri pentru noua legea a învățământului teologic. Printre semnatarii acestei petiții s-a numărat și profesorul universitar Ioan Mihălcescu, viitor mitropolit al Moldovei. În ultima secțiune a lucrării este prezentată situația Facultăților de Teologie (Academii Teologice) și soluțiile propuse pentru îmbunătățirea situației lor.

O altă lucrare care analizează situația învățământului teologic din România a apărut în 1938. Chiar dacă nu prezintă evoluția Seminarului „Veniamin Costachi”, lucrarea este importantă pentru subiectul nostru deoarece prezintă situația învățământului teologic din deceniile trei și patru ale secolului XX. Pe lângă analiza personală a situației învățământului teologic din România, autorul a ales să prezinte și punctele de vedere a unor profesori de prestigiu cum ar fi: Simion Mehedinți, profesor univesitar, asistentul universitar G. G. Ionescu, Gala Glaction, Visarion Puiu, mitropolitul Bucovinei și Olimp Căciulă, directorul Seminarului „Nifon”, în legătură cu situația învățământului teologic din România și propunerile pentru eliminarea discrepanțelor dintre școlile teologice și cele laice. În a doua parte a lucrării este prezentat referatul trimis de membrii Sfântului Sinod (redactat în urma ședinței din 18 martie 1938), Consiliului de Miniștri, în legătură cu proiectul de lege care urma să devină noua Lege a învățământului. Principalele cereri erau coordonarea învățământului religios de către Biserică (seminariile) și posibilitatea ca din comisia de titularizare a profesorilor universitari pentru facultățile teologice să facă parte și un delegat al Sfântului Sinod. În următoarele pagini este publicat „Decretul-lege pentru învățământul teologic și seminarial al Bisericii Ortodoxe Române”, aprobat de regele Carol I, în data de 18 mai 1938, lucrarea încheindu-se cu prezentarea efectelor produse în urma aplicării acestei legi.

Lucrarea „Istoria învățământului românesc”, scrisă ne Nicolae Iorga, ne oferă o perspectivă laică asupra începutul școlilor românești și a evoluției acestora. În această lucrare, pe lângă prezentarea numeroaselor școli laice și mănăstirești, de o atenție deosebită s-a bucurat Seminarul pentru pregătirea viitorilor preoți și diaconi de la Mănăstirea Socola despre care precizează că a fost înființat de domnitorul Alexandru Moruzi la îndemnul mitropolitului Veniamin Costachi. Tot în această lucrare, Nicolae Iorga prezintă secvențial istoria Seminarului de la înființarea lui prin hrisovul domnului Alexandru Moruzzi din 1 septembrie 1803, până în 1812, dar nu publică în text sau în anexe nici un document cu privire la Seminar. Nicolae Iorga a făcut referire și la caracterul național pe care l-a avut aceată școală, la care toate cursurile trebuiau să se facă „pe limba noastră cea părintescă”, adică exclusiv în limba română. Un alt lucru remarcabil, în opinia autorului, era faptul că o școală destinată pregătirii viitorilor preoți și diaconi avea o deschidere considerabilă față de materiile cu caracter aproape exclusiv sau exclusiv laic, cum ar fi: logica, retorica, gramatica, artmetica, psihologia, limba latină și istoria laică, materii care au fost introduse în programa de bază a Seminarului. Iorga a amintit că această școală de prestigiu trebuia „să paradoseasca blagoslovia și tălmăcirea Sfintei Scripturi”, iar ca materii cu specific teologic, pe lângă materiile cu caracter laic, se mai studiau: „cetirea cea cu regulă și scrisoarea, rânduiala Bisericii, cu tâlcuirea Crezului, a Psalmilor, și muzica psaltică după modelul fostului protopsalt Petru de la Constantinopol”. Pe lângă prezentarea programei, marele istoric și academician a făcut și o scurtă trecere în revistă a conducerii Seminarului începând cu anul 1803, precizând că arhimandritul mănăstirii celei noi, Sofronie a fost cel dintâi rector, apoi, sub ocupația rusească, dascălul Ioanichie Nicolau a condus Seminarul (1806-1811), iar spre finalul ocupației, cavalerul rus Petru Cunițchi a deținut conducerea. Nu se cunoaște exact de unde a extras Nicolae Iorga informațiile cu privire la ultimile două nume menționate la conducerea Seminarului. În cele două monografii apărută până la editarea acestei lucrări, autorii fac referire doar la arhimandritul Sofronie, urmat de Isaia Ghiușcă, din 1811 (ca urmare a morții arhimandritului Sofronie). Prezentarea Seminarului s-a încheiat cu informația potrivit căreia: „mai tarziu o serie de profesori ardeleni și bucovineni, care nu făceau altceva decât să continuie intențiile hotărât-naționale și după putință apusene, ale începuturilor, au venit la Seminar”.

O altă lucrare în care Nicolae Iorga a tratat aspecte referitoare la învățământul teologic este „Istoria Bisericii românești și a vieții religiose a românilor” unde remarcă diferența mare de valoare dintre școlile mănăstirești și Seminarul de la Mănăstirea Socola. Autorul spune că prin grija mitropolitului Veniamin Costachi, la Seminar s-a produs: „un amestec al patriotismului de acasă, al ideilor de origine romană, de simpatia pentru Apusul francez, pentru civilizația lui liberală, pe de o parte, cu ortodoxismul care avea drept temei canoanele pe de altă parte”. Tot în această lucrare, autorul scoate în evidență câteva dintre prevederile Regulamentului Organic referitoare la cler: obligativitatea absolivirii studiilor teologice pentru orice candidat la preoție, interdicția ierarhilor de a mai face hirotonii fără a impune candidaților prezentarea unui act din care să reiese că au absolvit cursurile unei școli teologice și prefacerea Seminarului într-o Academie ortodoxă precum cea de la Kiev. Iorga era de părere că buna funcționare a Seminarului s-a datorat legăturilor strânse dintre Veniamin Costachi și arhierei ruși prin intermediul cărora arhiereul moldovean îi trimitea la studii în Rusia pe cei mai merituoși elevi ai Seminarului. În semn de prețuire față de Biserica rusă, mitropolitul Veniamin aducea Mirul (Sfântul și Marele Mir) din Rusia și purta pe piept, alături de engolpion, Ordinul Sfintei Ana.

Câteva dintre cele mai însemnate momente din istoria Seminarului sunt prezentate și de Nicolae Tănăsescu într-o lucrare dedicată prezentării personalitații Mitropolitului Veniamin Costachi. Sunt amintite câteva relizări din domeniul cultural ale mitropolitului printre care se numără: aducerea cărturarilor de la Neamt, înființarea tipografiei de la Iași și eforturile considerabile depuse pentru buna funcționare a Seminarului. Cu toate că în text nu sunt publicate documente din arhiva Seminarului, lucrarea menționată este una de foarte mare importanță pentru cercetătorii istoricului școlii de la Mănăstirea Socola deoarece oferă informații referitoare la numele elevilor trimiși cu bursă, de mitropolitul Veniamin Costachi, să studieze la școlile teologice din Rusia.

În 1941 Protosinghelul Vasile Vasilache a scris o lucrare omagială adresată mitropolitului Veniamin Costachi, ierarh care a păstorit Mitropolia Moldovei aproape patru decenii. Din această lucrare nu lipsesc referirile la Seminarul întemeiat de mitropolit. Autorul punctează câteva dintre cele mai importante momente din istoria Seminarului cum ar fi: numirea primilor profesori, aducrea profesorilor din Transilvania, incendiul din 1828 care a distrus clădirea Seminarului și retragerea din funcția de mitropolit a lui Veniamin Costachi, care prin testament a cerut să fie vândut engolpionul primit de la țarul Rusiei pentu a fi susținut financiar ultimul dintre ucenicii săi, trimis la studii la Atena.

Cateva informații despre Seminar se regăsesc și în lucrarea preotului Ilie Ghiorghiță dedicată Mitropolitului Veniamin, în care autorul amintește de conflictul dintre ierarh și boieri, redând și o parte a dialogului purtat între cele două părți pe seama trimiterii la studii în străinatate a fraților Petru și Gheorghe Asachi. Acesta ar reprezenta, în opinia autorului, principalul motiv pentru care mitropolitul Veniamin a deschis Seminarul de la Mănăstirea Socola, destinat educării tuturor fiilor de preoți care nu au avut posibilitatea să urmeze cursurile unei școli „înalte”. Pe parcursul lucrării se mai găsesc informații referitoare la bugetul școlii de la începutul existenței sale și la situația în care a rămas aceasta în momentul retragerii mitropolitului Venamin Costachii de la conducerea Mitropoliei Moldovei (ianuarie 1842).

O altă lucrare care analizează detaliat situația învățământului din Principate este cea coordonată de istoricul Ștefan Pascu, scopul acesteia fiind cel de a reda o imagine cât mai clară a procesului educațional care abia începuse a se derula în acest spațiu. Din acest tablou nu putea să lipsească ctitorul și școala de unde avea să „iasă” viitoarea preoțime a Moldovei. În continuare, autorul a analizat modul în care a apărut această instituție, dat fiind faptul că boierii moldoveni nu vedeau rostul unei asemenea școli, iar cei mai tradiționaliști nu concepeau ca „fiii lor să învețe în școli românești alături de fiii de negustori, de popi sau de oameni de rând”. Un alt aspect care a intrat în vederile autorului este prezentarea rolului acestei școli prin evidențierea vitalității ei în accelerarea procesului instructiv-educativ.

O prezentare, în sinteză, a istoricului Seminarului a fost făcută și de academicianul Mircea Păcurariu. Autorul menționat abordează această temă din perspectiva istoriei bisericești fără a aduce foarte multe elemente noi sau a publica documente din arhiva Seminarului, dar acordă un spațiu rezonabil acestui subiect în mai multe dintre lucrările Domniei Sale. Vestitul academician și profesor transilvănean nu se sfiește să arate și punctele slabe ale Seminarului într-un articol publicat în revista Mitropolia Moldovei și Sucevei. În publicația menționată autorul arată că la începutul existenței sale, Seminarul avea un corp didactic redus, format din călugari cu un nivel de pregătire mai redus, fapt pentru care mitropolitul Veniamin a căutat, pe tot parcursul păstoririi sale, să recruteze un corp didactic bine pregătit pentru a avea și o preoțime luminată. Informațiile prezentate nu pot fi contestate. În acest studiu găsim informații prețioase referitoare la profesorii transilvaneni care au fost invitați sau au predat la Seminarul din Iași. Printre personalitățile epocii care au fost invitate să devină cadre didactice în capitala moldavă s-a numărat și Ioan Budai-Deleanu. Din motive necunoscute, Ioan Budai-Deleanu nu a onorat invitația ierarhului de la Iași. Autorul articolului scoate în evidență și situația învățământului din Moldova (nu era dezvoltat decât un învățământ în limba greacă, mai mult pentru fiii boierilor) arătând că starea în care se găsea acesta, în acel moment, nu-i permitea mitropolitului să recruteze cadre didactice bine pregătite pe care să le numească la Seminar. În 1820 mitropolitul Veniamin Costachi s-a consultat cu Gheorghe Asachi și cu vornicul Mihail Sturdza pentru a îmbunătăți situația. Au hotărât să cheme câțiva profesori din Transilvania, dispuși să-și exercite meseria la Seminarul de la Mănăstirea Socola. Misiunea de a face o călătorie în Transilvania și de a studia organizarea școlilor pentru a recruta profesori pe care ulterior să-i aducă la Seminar i s-a încredințat lui Gheorghe Asachi. În decurs de câteva luni, Gheorghe Asachi a reușit să angajeze cateva cadre didactice de la Blaj, dispuse să meargă la școala din Moldova, motivația principală fiind obținerea unor funcții importante. Astfel, Vasile Pop a fost numit în funcția de director și profesor de filosofie și filologie, Ioan Mamfi a fost numit profesor titular de limba latină, Ioan Costea a fost numit profesor de retorică și poetică. Amintitul articol este important datorită faptului că autorul face o scurtă prezentare a învățământului teologic din Țara Românească, Moldova și Transilvania, dedicând o importantă parte a studiului, Seminarului „Veniamin”. O filă foarte importantă din istoria acestei școli este reprezentată de aducerea profesorilor transilvăneni, lucru despre care cei mai mulți dintre autorii care au scris despre aceast subiect nu fac referiri amănunțite.

O altă lucrare în care este prezentată situația învățământului teologic din secolele XIX și XX aparține părintelui-profesor Alexandru Moraru. În secțiunea a treia a lucrării este prezentat istoricul și evoluția seminariilor teologice înființate în secolul al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului XX. Datorită numărului mare de seminarii care au fost înființate și au funcționat în perioada menționată, autorul a ales să prezinte în sinteză activitatea lor. Dintre școlile teologice prezentate nu lipsește Seminarul „Veniamin” de la Socola-Iași. Este menționat explicit momentul apariției seminariillor teologice din Moldova și Țara Românească, fiind evidențiate beneficiile pe care le-au adus societății aceste școli prin absolvenții lor. Alte aspecte abordate sunt cele legate de organizarea seminariilor din teritoriul menționat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. De asemenea, în această secțiune a lucrării sunt menționate numelor unor cadre didactice de mare valoare de la catedrele seminariilor teologice. De la Seminarul „Veniamin” sunt consemnate 13 astfel de cadre, ceea ce arată prestigiul pe care îl avea acest seminar. Un alt aspect abordat în această secțiune este cel referitor la manualele folosite în seminariile teolgice în secolul al XIX-lea. Manuale școlare au fost o problemă importantă în primele șapte-opt decenii ale secolului al XIX-lea. Inexistența manualelor originale, ci doar traduceri ale unor ierarhi și ale unor cadre didactice au creat neconcordanțe în ceea ce privește alcătuirea programelor școlare pentru seminariile teologice. Precizarea acestui fapt este bine-venit deoarece multe dintre lucrările care abordează aspecte legate de învățământul teologic nu analizează și situația manualelor școlare. În ultima parte a secțiuni este prezentată situația seminariilor teologice din perioada regimului comunist și de după căderea „Cortinei de fier” din România.

Anul 2003 a însemnat un moment important pentru învățământul teologic seminarial din regiunea Moldovei. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a hotărât să editeze un volum dedicat tuturor seminariilor teologice care au existat și celor care există pe teritoriul său canonic. Punctul de reper l-a reprezentat fostul Seminar „Veniamin Costachi” din Iași de la a cărui întemeiere trecuseră 200 de ani. Lucrarea începe cu un studiu dedicat Seminarului „Veniamin Costachi” care îi are drept autori pe părintele-profesor Dragoș Barhrim și de profesorul Adrian Timofti. Studiul începe cu un scurt excurs istoriografic a temei tratate după care continuă să prezinte aspecte din istoria școlii cu ar fi: disputa legată de anul întemeierii, numele Seminarului, sediul, Seminarul în timpul păstoririi mitropolitului Veniamin Costachi, școala în timpul rectoratului arhimandritului Filaret Scriban, situația Seminarului de la Unirea Principatelor până în 1948. În ultima parte a aticolului sunt publicate câteva fotocopii ale unor documente din fondul de arhivă a Seminarului, existente cel mai probabil în Ahiva Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (autorii nu precizează instituția și fondul de unde provin documentele publicate) și două fotografii alb-negru (cel mai probabil tot din arhiva menționată) cu pietre funerare ale unor profesori și monahi de la Mănăstirea Socola.

În anul 2010 a apărut ultima lucrare referitoare la învățământul teologic din Țara Românească și Moldova în secolul al XIX-lea. Chiar dacă titlul lasă impresia că lucrarea tratează doar situația seminariilor teologice înființate în secolul al XIX-lea, conținutul ei este mult mai extins. În primul capitol al lucrării este analizată situația „Școlilor de Psaltichie și de cântăreți bisericești din Muntenia și Moldova” și a „Școlilor mănăstirești (academii domnești) din Muntenia și Moldova”, secțiunea încheindu-se cu prezentarea „Școlilor bisericești” din Bucovina și Basarabia. Aceste „școli” sunt considerate „pietre de temelie” pentru viitoarele seminarii teologice. Capitolul al doilea este dedicat prezentării istoricului școlilor catehetice, a școlilor de grămătici și a seminariilor teologice înființate în Moldova și Țara Românească pe parcursul secolului al XIX-lea. Autorul a ales să prezinte istoricul școlilor menționate în odinea înființării lor. Primul seminar teologic prezentat este cel de la Mănăstirea Socola. Pe pacursul celor 20 de pagini dedicate exclusiv Seminarului „Veniamin Costachi”, autorul scoate în evidență aspecte referitoare la anul înființării școli, sediul ei, profesorii aduși din Transilvania, regulamente și legi care au reglementat activitatea Seminarului, numele unor profesori cunoscuți datorită activității academice și cărturărești și numele unor absolvenți ajunși în funcții ecleziastice sau civile importante.

La o privire de ansamblu a acestei secțiuni se poate concluziona că istoricul Seminarului este prezentat în sinteză, fiind evidențiate cele mai importante momente din existența lui. Un aspect foarte important, dar care nu este prezent în această secțiune, sunt documentele de arhivă din fondul Seminarului. Datele prezentate pot fi verificate din lucrările consemnate în notele infrapaginale prezente pe tot parcursul secțiuni și a lucrării.

Articole referitoare la Seminarul „Veniamin Costachi” în periodicele bisericești și în cele laice.

În revista Biserica Ortodoxă Română, numele Seminarului „Veniamin Costachi” de la mănăstirea Socola este menționat încă de la apariția primelor numere. Mai exact, în 1876 este publicat discursul rostit în data de 30 ianuarie 1873 cu ocazia sărbătoririi hramului școlii teologice. Fiind un cadru festiv, discursul pune accentul pe momentul fondării școlii și pe rolul crucial pe care l-a avut în pregătirea clerului: „ilustrul Metropolit Veniamin, care ca un alt Moise, a deschis aici această sorginte de apă vie și dulce din care să îndulcească și să adape însetatele de apă spirituală și amărâtele de stârpiciunea pustie a ignoranței, fragedele mlădițe ale clerului Român”. Acest subiect a fost abordat și în anii următori. În 1877-1878 a fost publicat un discurs a profesorului Gheorghe Costăchescu rostit în 1868, cu ocazia serbării hramului Seminarului. Spre deosebire de discursul precedent, această prelegere este mult mai extinsă, informațiile prezentate fiind de un real folos pentru cercetătorii acestui subiect. Istoricul școlii este prezentat sintetic, în trei secțiuni: din 1803 până în 1833, din 1833 până în 1848 și a treia etapă din 1848 până în 1860. Sunt punctate principalele realizări și dificultăți întâmpinate în acest interval. În anul 1903 profesorul Constantin Ebiceanu a publicat câteva articole care au drept subiect persoana mitropolitului Veniamin Costachi și un discurs rostit de profesorul Enache de la Seminarul „Veniamin”, în 1816. Aceste articole au apărut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la întemeierea Seminarului. Festivitățile au fost programate pentru anul următor, dar publicistic au debutat încă din acest an. În octombrie 1904 au fost organizate multiple manifestări culturale și artistice pentru a marca împlinirea unui secol de la înființarea primului seminar teologic din Regat. Acest moment nu a fost omis nici în periodicele bisericești. În 1905 au apărut o serie de articole dedicate acestui eveniment. Rolul Seminarului „Veniamin Costachi” și personalitatea ctitorului au fost evidențiate și în articolele publicate în anii următori. Numele Seminarului „Veniamin” din Iași a mai fost menționat în paginile acestei publicații în 1913, cu ocazia alegerii noilor membrii ai Consistoriului Superior Bisericesc. Din listele publicate în urma acestei întruniri rezultă că printre electori se aflau și profesorii seminariilor teologice din Regatul României.

În perioada în care România s-a aflat sub conducerea regimului comunist, articolele referitoare la Seminarul „Veniamin Costachi” sunt foarte puține. În 1945 nu găsim nici un articol care să aibă drept subiect Seminarul „Veniamin”, dar găsim informații despre această școală în unele articole referitoare la bursierii români care au studiat în Rusia. În primul articol consemnat, cel realizat de episcopul Veniamin Pocitan, găsim informații despre unii dintre elevii din Moldova care au studiat la Academiiile din Rusia. De la Seminarul „Veniamin” sunt menționați elevii: Melchisedec Ștefănescu, Silvestru Bălănescu, Ghenadie Enăceanu, Nicolae Filip, Gherasim Miron, Clement Bontea, Ioan Țincoca, Victor Ghervescu, Teodor Macovei, Petru Munteanu, Teodor T. Ghiga, Focșa Leon și Nicodim Munteanu. În articolul profesorului Gheorghe I. Moisescu se găsesc referiri la pregătirea preoților înainte de înființarea seminariilor teologice, accentul fiind pus pe seminariile din Țara Românească. Studiul amintit este continuat în primul număr al revistei Biserica Ortodoxă Română din 1946. Informații referitoare la Seminar mai găsim sporadic în articolele care au drept subiect persoana mitropolitului Veniamin Costachi. În 1946, atât revista Mitropolia Moldovei (în a doua parte a publicației) cât și revista Biserica Ortodoxă Română i-au dedicat câte o apariție, fostului mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi. Dintre aticolele publicate în revista Mitropolia Moldovei, două fac doar câteva referiri la Seminarul „Veniamin” și un singur articol prezintă mai amănunțit câteva momente din primele decenii de funcționare a școlii. Pentru a nu se crea confuzie, vom analiza pe rând cele trei articole. Primul dintre aricole îl are drept autor pe fostul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu. Autorul face referire la momentul întemeierii Seminarului (rolul lui Veniamin Costachi în acest act și greutățile întâmpinate) și starea școlii în momentul celei de-a doua reveniri a lui Veniamin Costachi în scaunul mitropolitan de la Iași. Al doilea aticol a fost scris de preotul Ilie Ghorghiță, profesor la Seminar în acel an. În acest articol găsim informații foarte importante pentru demersul nostru de a reconstitui istoricul școlii. Autorul analizează mai multe ștampile ale Seminarului, aplicate pe manuscrisele mitropolitului Veniamin Costachi, păstrate în biblioteca școlii ieșene. Din înscrisul de pe ștamile, autorul concluzionează că Seminarul a avut mai multe denumiri în primele decenii de funcționare. Menționarea acestui aspect este întâlnit în foarte puține surse bibliografice. Cel de-al treilea articol are în titlu mențiunea „episcopul Veniamin Costache, inițiatorul școalei pentru pregătirea preoților”, textul articolului oferind câteva explicații cu privire la anaforalele din martie 1803 prin care domnitorul Alexandru Moruzi aprobă cererile mitropolitului Veniamin care solicita acordul pentru înființarea unei școli de preoți și a unei case pentru ocrotirea orfanilor. De cealaltă parte, în 1946 găsim un articol referitor la Seminar, publicat în revista Biserica Ortodoxă Română de preotul-profesor Mihail Bulacu. Acentul este pus pe întemeierea școlii (1803-1804), aducerea profesorilor din Transilvania și pe evenimentul festiv din 1840 când domnitorul Mihail Sturza a hotărât ca Seminarul de la Mănăstirea Socola să poarte numele de „Seminaria Veniamină”. Informații referitarea la Seminar sunt prezentate sintetic, autorul nepublicând documente din arhiva școlii. Se poate observa foarte ușor cenzura impusă după instalarea noului regim politic. Autorul nu a consemnat incediul din 1828, produs de trupele ruse staționate la Mănăstirea Socola și nici alte „episoade” în care contestatarii marelui mitropolit erau susținuți de Imperiul Țarist (înlocuirea mitropolitului Veniamin Costachi cu Gavriil Bănulescu-Bodoni). În alte articole este accentuată legătura strânsă între Mitropolia Moldovei și „marea Biserică pravoslavnică a Rusiei”. A fost ultima ocazie de a scrie aproape deschis despre Seminarul întemeiat de marele cărturar și ierarh, Veniamin Costachi. Este un lucru de înțeles că după desființarea Seminarului, eveniment petrecut în august 1948, nici un profesor de teologie sau istoric român nu a mai scris articole care să aibă drept temă Seminarul „Veniamin Costachi”, cenzura nepermițând nici menționarea contextului închiderii lui. Din 1949, informații despre Seminarul „Veniamin” găsim doar în articole care au drept subiect persoana și activitatea mitropolitului Veniamin Costachi, publicate în periodicele bisericești.

Din anul 1990 au început să apară, în periodicele bisericești și în cele laice (de istorie), o serie de articole care tratează aspecte din istoria Seminarului „Veniamin Costachi”. Pe lângă articolele menționate, Seminarul „Veniamin Costachi” se bucură de o abordare mult mai extinsă în lucrările dedicate istoriei Bisericii Ortodoxe Române.

La o privire de ansamblu a bibliografiei putem afirma că majoritatea lucrărilor dedicate Seminarului ”Veniamin” apar la intervale mari de timp, mai ales cu ocazia împlinirii unui număr de ani de la înființarea Seminarului.

Articolele apărute tratează doar secvențe din istoria acestei școli, iar preocupările pentru o tratare a temei pe baza documentelor de arhivă (fondul Seminarului de la Arhivele Naționale) nu s-a concretizat până în prezent.

Istoricul acestei instituții poate fi completat cu informații inedite, obținute în urma studierii documentelor din Fondul „Seminarul Veniamin Costache”, aflat în custodia Arhivelor Naționale ale României, Direcția Județeană Iași.

Informații suplimentare pot fi obținute și din documentele existente în alte fonduri, cum ar fi cele ale unor foști profesori de la Seminar, accesibile odată cu trecerea anilor.

Așadar, tema nu poate fi considerată de neabordat datorită tratărilor anterioare, cercetătorul având posibilitatea să pună în circuitul științific documente și informații care nu au mai fost publicate până în prezent.

Bibliografie

Izvoare edite:

Anuarul Seminarului “Veniamin Costachi” din Iași pe anii școlari 1921-1927, Institutul de Arte Grafice “Tătărași”, Iași, 1928.

Anuarul Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași pe anii școlari 1927-1931, Institutul de Arte Grafice “Tătărași”, Iași, 1931.

Anuarul Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași pe anii școlari 1932-1937, Institutul de Arte Grafice “Tătărași”, Iași, 1937.

Anuarul Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași pe anii 1937-1941, Editura Tipografia „Albina Românească”, Iași, 1942.

Situațiunea elevilor din Seminarul „Veniamin Costache”(1804-1908), Tipografia „Noua” Goldemberg & Aberman, Iași, 1908.

Situațiunea elevilor din Seminarul „Veniamin Costache”(1804-1919), Tipografia Carol Aberman, Iași, 1920.

Situațiunea elevilor din Seminarul „Veniamin Costache”(1804-1920), Tipografia Carol Aberman, Iași, 1921.

***, Mitropolitul Veniamin Costache și Seminarul său, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXIX, nr. 5, 1906.

***, Lista persoanelor care au drept la vot la alegerea Consistoriului Superior Bisericesc în cursul anului 1913, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXXVII, nr. 1, 1913-1914.

***, Discurs rostit la solemnitatea patronală a Seminarului Veniamin din monastirea Socola pronunciat în 1873, în Biserica Ortodoxă Română, anul II, nr. 1-12, 1875-1876.

Surse edite:

Adamescu Gheorghe, Istoria Seminarului Veniamin din Iași(1803-1903), Institutul de Arte grafice, București,1904.

Bobulescu Constantin, Din viața Mitropolitului Veniamin Costachi. Neamul, copilăria, tinerețea și episcopatul, Tipografia Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia, Chișinău, 1933.

Bulacu Mihail, Reorganizarea învățământului teologic, Tipografia Sifintei Mănăstiri Cernica, Ilfov, 1938.

Codrescu Theodor, Uricariul cuprinzător de hrisoave, firmane și alte acte ale Moldovei din suta a XIV până la a XIX-a, ediția a 2-a, vol. III, Tipografia Buciumului Român, Iași, 1893.

Codrescu Theodor, Uricariul cuprinzătoriu de diverse acte care potu servi la istoria românilor, vol. VII, Tipografia Buciumul Român, Iași, 1886.

Enciclopedia Ortodoxiei Românești, coord. Acad. pr. prof. Dr. Mircea Păcurariu, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.

Erbiceanu Constantin, Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei și a Catedralei Mitropolitane din Iași, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1888.

Erbiceanu Constantin, Despre viața și activitatea Mitropolitului Veniamin Costachi ca Mitropoit al Molodovei, Editura Imprimeria Statului, București, 1888.

Erbiceanu Constantin, Istoricul Seminarului Veniamin din Monastirea Socola, Editura Tipo-Litografia H. Goldner, Iași, 1885.

Ghibănescu Gheorghe, Centenarul Socolei, Editura Tipografia “Evenimentul”, Iasi, 1904.

Ilie Ghiorghiță, Un veac de la moartea mitropolitului Veniamin Costache, Mănăstirea Neamț, 1946.

Iorga Nicolae, Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, Editura Junimea, Iași, 2001.

Iorga Nicolae, Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, Ediție îngrijită de Mihaela Paraschiv, Editura Junimea, București, 2001.

Iorga Nicolae, Istoria învățământului românesc, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971.

Iorga Nicolae, Oameni care au fost, vol. I, Editura Porto-Franco, Galați, 1994.

Istoria învățământului din România, vol. I, ediție coordonată de Ștefan Pascu, Editura Didactică și Pedagogică, București 1983.

Mălăiești Ioan Popescu, Reorganizarea învățământului teologic, Tipografia Românească, București, 1928.

Merticaru Varlaam, Danilescu Niță Dan, Vicovan Ion, Păstori ai Bisericii și promotori ai culturii. Mitropoliții Moldovei de la începuturi până azi, Editura Trinitas, Iași, 2005.

Moraru Alexandru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române între anii 1885-2000, tom 1, vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.

Mutu [Strehaia] Ioan Nicolae, Învățământul teologic orthodox din Muntenia și Moldova în secolul al XIX-lea, Editura Sitech, Craiova, 2010.

Naniescu Iosif, Istoricul pe scurt al începutului seminariilor în România atât în Moldova cât și în Țara Românească propriu-zisă sau vechea Valahie, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1893.

Păcurariu Mircea, Dicționarul Teologilor Români, Ed. a 2-a, Editura Enciclopedică, București, 2002.

Păcurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ed. a 5-a, Editura Sophia, București, 2000.

Păcurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ed. a 3-a, vol. III, Editura Trinitas, Iași, 2008.

Păcurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Compendiu, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, 2007.

Rusu N. Dorina, Dicționarul membrilor Academiei Române 1866-2010, ed. a 4-a, Editura Enciclopedică, București, 2010.

Savin Pavel, Câteva cuvinte asupra înființării și activității Seminarului „Veniamin Mitropolitul”din Iași cu ocaziunea centenarului său, Tipografia „Gutemberg” Joseph Göbl , București, 1904.

Simedrea Tit, Paretesisul de la 1808 al Mitropolitului Veniamin Costachi, București, 1935.

Tănăsescu Nicolae, Viata și activitatea lui Veniamin Costachi Mitropolit al Moldovei (1803-1842),Tipografia „Gutemberg” Joseph Gobl, București, 1896.

Timofti Adrian, Seminarul „Veniamin Costachi” 1803-1948, 2007.

Tomescu Ion, Reorganizarea învățământului teologic, Institutul Grafic „Gutemberg”, Râmnicu-Vâlcea, 1935.

Urechia V. A., Istoria școalelor, tom I, Imprimeria Statului, București, 1892.

Vasilache Vasile, Mitropolitul Veniamin Costache, Mănăstirea Neamț, 1941.

Vicovan Ion, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002.

Vizanti Andrei, Veniamin Costachi mitropolit al Moldovei și Sucevei. Epoca,viața și operele sale, Editura Buciumul român, Iași, 1881.

Studii și articole

Athanasie (Mironescu), De centenarul Seminarului „Veniamin”, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVIII, nrr. 6,7,8, 1904.

Bahrim Dragoș, Timofti Adrian, Seminarul Veniamin Costachi, în vol. Două secole de învățământ teologic seminarial (1803-2003), Editura Trinitas, Iași, 2003.

Barnea Alexandrel, Seminarul de la Socola. Scurt istoric și profesorii de muzică bisericească, în Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași, tom V, Editura Universității Al. I Cuza, Iași, 1999-2000.

Beguni Mirela, Relația Biserică-Școală în Principatele Române. Rolul și însemnătatea Seminarului de la Socola (1800-1848), în Codrii Cosminului, nr. 12, 2006.

Botoșăneanu Adrian, Din viața și înfăptuirile Mitropolitului Veniamin Costachi, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul LIV, nr. 3-4, 1978.

Bulacu Mihail, Marele catehet și întemeietor al școalei Românești, mitropolitul Veniamin Costachi, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Bulat T. G., O scrisoare de la Matei Millo către mitropolitul Veniamin Costache, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Cocora Gabriel, Mitropolitul Veniamin Costachi traducător și diortositor de cărți bisericești, în Biserica Ortodoxă Română, anul XCIX, nr. 5-6, 1981.

Crăciun Irineu, Mitropolitul Veniamin Costachi teolog-ortodox, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLIII, nr. 1-2, 1967.

Costăchescu Gheorghe, Discurs rostit cu ocasiunea primei serbări a patronului Seminarului din Iași în 1868 (Socola), în Biserica Ortodoxă Română, anul IV, nr. 11, 1877-1878.

Dură V. Nicolae, Preocupările canonice ale mitropolitului Veniamin Costachi, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLVII, nr. 7-8, 1971.

Enescu N. C. „Veniamin Costachi ctitor și îndrumător al școlilor naționale din Moldova”, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLIII, nr, 1-2, 1967.

Erbiceanu Constantin, Câteva cuvinte asupra Mitropolitului Gavrii Bănulescu, fost în două rânduri Mitropolit în Moldova în Iași”, la 1792 și 1808-1812, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 8, 1903.

Erbiceanu Constantin, Două poesii dedicate Mitropolitului Veniamin Costache, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 8, 1903.

Erbiceanu Constantin, Iată cu privire la Seminarul Veniamin un cuvânt la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, 1816, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 6, 1903.

Erbiceanu Constantin, Mitropolitul Veniamin și răpirea Basarabiei în 1812, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 7, 1903.

Erbiceanu Constantin, Patriotismul Prea Sfințitului Veniamin Costache. Ocarte publicată de Mitropolitul Veniamin, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 7, 1903.

Erbiceanu Constantin, Popularitatea Mitropolitului Veniamin Costache, Mitropolitul Moldovei (1803-1842), în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 6, 1903.

Erbiceanu Constantin, Portretul Mitropolitului Veniamin format din calitățile sale, făcut de Andronache Donici, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 7, 1903.

Erbiceanu Constantin, Renume mare a Mitropolitului Veniamin răspândit între orășenii și țăranii din Moldova, Biserica Ortodoxă Română, anul XXVII, nr. 6, 1903.

Erbiceanu Constantin, Viața mea scrisă de mine după câte mi-am putut aduce aminte, în vol. Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanariotă, coord. Constantin Erbiceanu, Editura Cronicar, București 2003.

Fecioru Th., O carte despre Veniamin Costache, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Gârboviceanu Petru, Sărbările de la Iași, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXVIII, nr. 7, 1904.

Gârboviceanu Petru, Constantin Erbiceanu, în Biserica Ortodoxă Română, anul XXXVII, nr. 1, 1913.

Gheorghe Vlad, Veniamin Costache, episcop de Huși și Roman, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLIV, nr. 1-2, 1968.

Gheorghiu Gr. Gh., Spitalul militar Iași 272. Câteva amintiri, în Anuarul Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași pe anii școlari 1932-1937, Institutul de Arte Grafice „Tătărași”, Iași, 1937.

Ghiorghiță Ilie, Din istoricul mai nou al clădirii Seminarului „Veniamin Costache”, în Anuarul Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași pe anii 1937-1941, Editura Tipografia „Albina Românească”, Iași, 1942.

Ghiorghiță Ilie, Grija deosebită a mitropolitului Veniamin Costachi pentru ridicarea nivelului cultural al clerului. Considerații în jurul unei scrisori inedite, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLVII, nr. 9-12, 1971.

Ghiorghiță Ilie, Mitropolitul Veniamin Costachi. Mare cărturar și bun gospodar, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Hrițcu Adrian, Din viața și înfăptuirile mitropolitului Veniamin Costachi, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul LIV, nr. 3-4, 1978.

Hrițcu Adrian, Mitropolitul Veniamin Costachi la mănăstirea Slatina, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLIII, nr. 1-2, 1967.

Iorga Nicolae, O icoană curată: Mitropolitul Veniamin Costachi, cu prilejul pomeniirii sale, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Ivan Ioan, Mitropolitul Veniamin Costachi la mănăstirea Neamț, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XLIII, nr. 1-2, 1967.

Kirileanu G. T., Folklor bisericesc pe vremea Mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Manolache N. Teodor, Bibliografia Mitropolitului Veniamin Costache, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Mănucă Mihai, Mitropolitul Veniamin Costachi, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXXXVI, nr. 1-2, 1968.

Mihălcescu Irineu, Mitropolitul Veniamin, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Moisescu I. Gheorghe, Bursieri Români la școalele teologice din Rusia 1845-1856, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIII, nr. 11-12, 1945.

Moisescu I. Gheorghe, Bursieri români la școalele teologice din Rusia, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 1-3, 1946.

Moisescu I. Gheorghe, Veniamin Costachi și Istoria Bisericească a lui Meletie, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Munteanu Nicodim, Mitropolitul Veniamin Costachi, ctitor al Mitropoliei din Iași, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Păcurariu Mircea, Profesori transilvăneni la școlile teologice din Țara Românească și Moldova în secolul al XIX-lea, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XXXXIV, nr. 1-2, 1968.

Pocitan Veniamin, Studenți teologi moldoveni la Academia Spirituală din Kiev, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIII, nr. 11-12, 1945.

Ștefănescu I. D., Amintiri de la Metropolitul Veniamin Costachi, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Turcu Constantin, Cheltuielile unui mitropolit la începutul veacului XIX, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Turcu Constantin, Pomenirea unui mare ierarh, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Turcu Constantin, Un proiect de monument la 1853 pentru mitropolitul Veniamin Costache, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Ungureanu Gheorghe, Alegerea lui Veniamin Costache, episcopul Romanului, ca mitropolit al Moldovei la 18 martie 1803, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Ungureanu Gheorghe, Episcopul Veniamin Costache, inițiatorul școalei pentru pregătirea preoților și a unei case pentru ocrotirea copiilor orfani și săraci, la 16 martie 1803, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Ungureanu Gheorghe, Mitropolitul Veniamin Costache, ctitorul bisericii catedrale a Mitropoliei Moldovei, în Mitropolia Moldovei, anul XXII, nr. 1-2, 1946.

Ursu N. A., Seminarul de la Socola, prima școală de grad gimnazial în limba română, în Teologie și Viață, serie nouă, anul III, nr. 11-12, 1993.

Vasilache Vasile, Mitropolitul Veniamin Costachi, la o sută de ani de la moartea sa, 18 decemvrie 1846-18 decemvrie 1946, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 10-12, 1946.

Vicovan Ion, Seminarul Veniamin Costachi-o altă abordare, în Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași, tom V, Editura Universității Al. I Cuza, Iași, 1999-2000.