Istoricul Reglementarii Legitimei Apărari

1.1.Legitima aparare in oranduirea sclavagista
Inca din cele mai vechi timpuri ,apararea vietii in fata unei agresiuni injuste,prin orice mijloace,chiar prin suprimarea vietii agresorului,nu a fost pedepsita,impunitate ce apare ca o constanta in dreptul sanctionator.
In functie de clasa,in dreptul sclavagist,doar cetetenilor liberi le era admis beneficiul legitimei aparari,intrucat sclavii care se aparau de o persoana libera si o omorau,erau pedepsiti ca un ucigas.
In India,legile lui Manu prevedeau ca „acela care ucide pentru propria sa siguranta sau pentru a apara o femeie sau un brahman,nu este vinovat de omor”,iar in Iudeea,Talmudul edicta „daca cineva vrea sa te omoare ,ia-i-o înainte și suprima-l" .
In dreptul roman,principiul de a opune violentei violenta capata o consacrare mai precisa vim vi defendere omnis jura, omnes leges permittunt.
Legea celor XII Table cuprinde dispozitii care precizeaza limitele aparareii. Din cuprinsul acestor dispozitii rezulta ca simplul caracter nocturn al furtului este suficient pentru scuzarea uciderii hotului,autorul fiind in legitima aparare,fara sa se tina seama de motivele care l-au determinat sa ucida. In Iudeea,in cazul efractiei in timpul noptii,uciderea hotului era justificata pe motivul ca „era posibil” ca autorul efractiei sa treaca de la furt la asasinat.
In timpul lu Justinian,aprecierea obiectiva a faptelor care scuza omorul incepe sa fie inlaturata,fiind inlocuita cu o apreciere subiectiva,in sensul ca justificarea omorului in cazul furtului nocturn nu se mai putea face decat daca infractiunea era constata de strigatele celui care l-a surprins pe hot sau daca fapta era savarsita datorita temerii de moarte a victimei furtului.
Grecii si romanii considerau legitima aparare ca un drept natural,in shimb in dreptul germanic aceasta are un caracter special,provenind dintr-un drept la razbunare imediata si anticipata a victimei,pe de o parte,iar pe de alta parte,prin punera in afara legii a agresorului sau a celui care violeaza domiciliul.

1.2. Legitima apărare în orânduirea feudală
Sub influenta religie crestine care era nefavorabila institutiei legitimei apararei,in feudalism,deși se predica umilința și resemnarea,dreptul canonic reglementeaza totuși legitima apărare,admițând-o atât pentru salvarea vieții,cât și a patrumoniului,chiar și in favoarea terților intervenienți.
Fundamentată pe „dreptul natural”,legitima apărare trebuie să fie în corelație cu agresiunea și proporționala cu ea,iar folosirea forței să fie justificată de dorința de apărare și nu de dorința de răzbunare.
În legătura cu uciderea în stare de legitimă apărare,se aplică criteriul de apreciere între necesitatea inevitabilă și evitabilă.În aceste condiții,în cazul în care persoana care este atacată îl ucide pe agresor,ramâne culpabil și ca atare pedepsibil,în situația în care s-ar fi putut apăra și altfel.