Istoricul cercetărilor culturii Verbicioara [303667]

Introducere

Arheologia este o [anonimizat]. Arheologia, [anonimizat] o pasiune alimentată de dorința de cunoaștere a trecutului și de fascinația stârnită de necunoscutul din spatele descoperirilor arheologice.

[anonimizat], [anonimizat], prin acestea din urmă cu lumea mediteraneeană. [anonimizat], [anonimizat], Periam-Pecica. [anonimizat] a [anonimizat]-est european. Deși este o cultură despre care s-a [anonimizat], astfel încât majoritatea siturilor atribuite acestei culturi sunt în acest moment rezultatul unor descoperiri fortuite. Datarea și periodizarea acestei culturi a [anonimizat]-o [anonimizat].

Am ales această temă deoarece am vrut să mă familiarizez cu descoperirile arheologice specifice epocii bronzului de pe teritoriul României alegând drept subiect de cercetare o [anonimizat]-estul Europei. [anonimizat], [anonimizat] a descoperirilor din siturile culturii. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], modul în care își procurau și prelucrau hrana și ocupațiile lor. În realizarea lucrării am ales să urmez forma unei monografii arheologice pentru a încerca să ating toate aspectele legate de studierea acestui fenomen arheologic. Totodată, [anonimizat], [anonimizat] a-[anonimizat].

[anonimizat] a scris despre cultura Verbicioara și cel care a definit-o pentru prima dată arheologic este Dumitru Berciu, care a făcut cercetări în situri aparținând acestei culturi timp de 12 ani. Alte cercetări au fost făcute de Gabriel Crăciunescu care a realizat în anul 2004 și o monografie, a unui spațiu restrâns din aria culturii Verbicioara, în urma cercetării materialelor descoperite în timpul săpăturilor coordonate de acesta în mai multe puncte cu descoperiri tipice culturii. Cercetări semnificative pentru cunoașterea acestei culturi au mai fost făcute și de Gheorghe Calotoiu de la Muzeul Județean Gorj. Deși există numeroase publicații dedicate subiectului, multe dintre obiectele și fragmentele ceramice atribuite culturii nu au un context stratigrafic bine cunoscut, motiv ce a generat numeroase dezbateri în literatură în ceea ce privește periodizare propusă de D. Berciu, relațiile cu alte culturi și mai ales transformările culturale de la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului la Dunărea inferioară.

În această cercetare am încercat să urmăresc care sunt principalele situri ale culturii Verbicioara, ce date arheologice există despre acestea, ce este cunoscut până în prezent legat de habitatul acestor comunități, punând accent însă pe modul în care natura influența poziționarea așezărilor și construirea locuințelor, care sunt riturile și ritualurile de înmormântare practicate în aria acestei culturi, cum arăta viața de zi cu zi a acestor comunități și care este relația lor cu comunitățile învecinate, care erau principalele materiale pe care aceștia le utilizau pentru confecționarea obiectelor de uz comun, dar și a armelor și uneltelor. Un alt lucru l-am urmărit în această lucrare a fost împărțirea pe categorii, în funcție de forme și funcționalitate, a ceramicii specifice, dar și a obiectelor confecționate din alte materiale decât lutul, utilizând studiile specifice aflate la îndemână în momentul de față. De asemenea, am încercat să aflu dacă importanța pentru cronologia epocii bronzului dată de arheologi culturii Verbicioara este reflectată și în calitatea informației arheologice disponibile.

În ceea ce privește metodologia de cercetare, pentru realizarea lucrării am utilizat surse bibliografice aflate la îndemână și anume reviste și articole de specialitate, lucrări de arheologie, însă nu am avut posibilitatea da a intra în contact direct cu materialele arheologice aparținând acestei culturi. Am utilizat în special sursele bibliografice care prezintă o cantitate de material arheologic mai însemnată aparținând culturii Verbicioara. De asemenea, am utilizat și lucrări de specialitate care aduc contribuții semnificative la cunoașterea acestei culturi. Tema de cercetare, fiind extrem de importantă pentru zona Olteniei și pentru cunoașterea trecutului acesteia, desigur că a preocupat mulți istorici și arheologi, din zona respective și nu numai, cât și cea mai mare parte a muzeelor locale. Astfel, în cercetare am folosit cărți și articole de specialitate ale unor arheologi bine cunoscuți, care au efectuat, de cele mai multe ori, și cercetări de teren în aria culturii și l-am menționa pe Dumitru Berciu, Gabriel Crăciunescu, Gheorghe Calotoiu, Ion Motzoi-Chicideanu, Nikolaus Boroffka etc. Inițiativa cercetării se materializează prin numeroase studii și articole din reviste locale, „Litua”, „Drobeta”, „Arhivele Olteniei” sau naționale „Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie (SCIVA)”, dar și în tratate istorice precum colecția „Istoria Românilor”. Pentru ilustrarea unor descoperiri Verbicioara am utilizat imagini și desene din lucrări deja publicate de arheologi care au oferit adus contribuții le cunoașterii acestei culturi precum Dumitru Berciu, Marin Nica, Gheorghe Calotoiu, Gabriel Crăciunescu pe care le-am prelucrat în programul CorelDRAW. Pentru aranjarea în chip logic a diferitelor tipuri de descoperiri mi-am creat o bază de date în programul Microsoft Office Excel unde am așezat în ordine alfabetică principalele situri cu descoperiri caracteristice cuturii.

Pentru a atinge toate punctele importante legate de subiectul lucrării, aceasta a fost împărțită în 12 capitole menite să aducă lămuriri asupra diferitelor aspecte legate de evoluția culturii Verbicioara.

Primul capitol este intitulat „Istoricul cercetărilor culturii Verbicioara”. În acest prim capitol voi prezenta pe scurt principalele surse care ajută la cunoașterea culturii în discuție și aspecte importante legate de descoperirea, periodizarea și despre cronologia publicării diferitelor descoperiri tipice culturii. Cele mai relevante cercetări pentru cunoașterea acestei culturi au fost făcute de Dumitru Berciu care introduce cultura Verbicioara în arheologia românescă, cât și de diferiți autori specializați în studiul preistoriei, Gabriel Crăciunescu, Marin Nica și Gheorghe Calotoiu care au lucrat la muzee din zona respectivă și au efectuat cercetări în situri ale culturii.

În cel de-al doilea capitol, „Aria de răspândire a culturii Verbicioara. Caracteristici ale mediului geografic”, voi încerca să delimitez din punct de vedere geografic zonele în care această cultură se manifestă. De asemenea, voi descrie în detaliu caracteristicile legate de mediul geografic, mai exact relieful, clima, hidrografia, resursele naturale, vegetația și fauna din zona Olteniei unde au fost făcute majoritatea descoperirilor Verbicioara. Acest capitol este important pentru a avea o perspectivă asupra mediului și condițiilor în care cultura a luat naștere, a evoluat și s-a încheiat și a vedea cum s-au adaptat comunitățile Verbicioara acestor condiții.

Al treilea capitol este numit „Mediul înconjurător și economia”, în acest capitol doresc să prezint aspecte legate de traiul și ocupațiile comunității Verbicioara, atât cât o permite informația arheologică disponibilă, de modul în care oamenii se foloseau de natură și de mediul înconjurător și de cele mai importante ramuri în economia culturii. În vederea realizării acestui capitol voi utiliza mai multe surse, însă cele mai relevante pentru acest capitol sunt studiile doamnei Georgeta El Susi despre resturile osteologice descoperite în câteva puncte ale culturii Verbicioara din care rezultă că principala ocupație și modalitate de procurare a hranei era creșterea animalelor, în special a bovinelor, ovicaprinelor și suinelor, iar ocupația secundară era vânătoarea, fiind descoperite oase de cerbi, căpriori, porci mistreți etc.

Cel de-al patrulea capitol, „Habitatul”, este dedicat tipurilor de așezări și locuințe Verbicioara. În acest capitol voi descrie principalele tipuri de așezări ale culturii, amplasarea acestora și tipurile de locuințe care alcătuiau respectivele așezări. În general, purtătorii culturii Verbicioara s-au orientat spre locuri ferite de fenomene naturale și ușor de apărat, așezările fiind situate în zone ferite de inundațiile sezoniere, vânturile dominante de pe văi și cu expunere cât mai îndelungată la lumina solară. În ceea ce privește locuințele, acestea erau construite în funcție de caracteristicile terenului și materiile prime disponibile, părând a fi menținut un model standard de realizare a acestora pe tot parcursul evoluției culturii.

În capitolul cinci, „Practici funerare”, voi face o analiză asupra modului în care erau tratați defuncții, capitol în care voi utiliza în special cartea lui Ion Motzoi-Chicideanu legată de obiceiurile funerare din epoca bronzului, în care apare un capitol dedicat înmormântărilor Verbicioara. Voi urmări îndeaproape locurile în care au fost depuși defuncții atribuiți acestei culturi, ritul funerar principal practicat și modurile de depunere a resturilor cinerare sau dispunerea defunctului în cazul inhumației.

Cel de-al șaselea capitol, „Ceramica”, reprezintă cel mai important capitol pentru cunoașterea culturii Verbicioara. Obiectele ceramice, formele și decorul acestora oferă unicitate culturii și o diferențiază față de restul culturilor prezente pe teritoriul României în acea perioadă. Acest capitol va fi împărțit în 5 subcapitole în care vor fi analizate diverse aspecte ale ceramicii. Primul subcapitol va fi dedicat modului în care au fost realizate obiectele ceramice, tipurilor de pastă și degresanți utilizați, dar și modului în care au fost tratate suprafețele înainte sau după ardere. În cel de-al doilea subcapitol dedicat ceramicii voi încerca să împart obiectele în funcție de tipologia acestora. Al treilea subcapitol va fi despre decorul ceramicii Verbicioara, mai exact modalitățile prin care obiectele erau decorate și în ce fază a culturii se dezvoltă diversele tehnici de ornamentare. În cel de-al patrulea subcapitol voi face o analiză asupra elementelor și motivelor decorative specifice diferitelor obiecte ale culturii, voi arăta pentru fiecare fază care sunt elementele de noutate apărute în decorul ceramicii, cum evoluează decorul și ce influențe își fac simțită prezența în ornamentația obiectelor ceramice specifice culturii Verbicioara. Ultimul subcapitol va fi despre dispunerea elementelor și motivelor decorative pe suprafața vaselor, subcapitol în care voi urmări evoluția și schimbările apărute la nivelul dispunerii decorului de-a lungul timpului.

În capitolul șapte, „Obiecte din lut”, voi face o împărțire a obiectelor confecționate din lut, altele decât cele prezentate în capitolul dedicat vaselor ceramice, care însă au relevanță pentru cunoașterea culturii Verbicioara. Multe dintre aceste obiecte arată o evoluție semnificativă a oamenilor culturii, care au reușit să confecționeze din lut diverse obiecte care să le ușureze munca și, automat, viața.

În capitolul opt, „Obiecte din piatră și silex”, voi face o împărțire în mai multe categorii a obiectelor realizate din piatră și silex care au fost atribuite culturii Verbicioara. În cea mai mare parte a acestui capitol voi descrie tipurile de topoare și tipare descoperite și posibilele lor utilizări. Majoritatea obiectelor realizate din aceste materiale erau arme sau unelte care ajutau la procurarea și prelucrarea hranei și confecționarea obiectelor necesare traiului zilnic.

Capitolul nouă este dedicat obiectelor realizate din corn și os. În acest capitol voi încerca să pun laolaltă tipurile de obiecte realizate din os și corn. De asemenea, voi căuta să descopăr funcționalitatea acestora și modul în care au fost utilizate, precum și proveniența lor.

În capitolul zece, „Obiecte din metal”, voi vorbi despre cele mai importante descoperiri ale culturii Verbicioara, și anume topoarele confecționate din bronz. Obiectele realizate din metal sunt destul de rare în aria acestei culturi, topoarele descoperite au diferite forme și dimensiuni, însă se cunoaște faptul că acestea erau utilizate la vânătoare, în gospodărie sau pentru apărare.

Capitolul unsprezece, „Cronologia culturii Verbicioara”, este dedicat discuțiilor și problemelor legate de datarea culturii. În acest capitol voi căuta să discut principalele încadrări din punct de vedere al cronologiei absolute a culturii dar și argumentele și datele care au stat la baza acestora.

Pentru capitolul doisprezece, „Catalogul cu descoperiri Verbicioara utilizat în text”, am realizat o descriere generală a principalelor situri ale culturii discutate în text în care am însemnat, pe scurt, cele mai importante detalii legate de punctele și descoperirile arheologice din acestea. Nu am încercat să realizez un catalog exhaustiv al descoperirilor tipice culturii, având în vedere că tentative similare mai există în literatura arheologică, deși sunt limitate la descoperirile tipice de pe teritoriul României.

În ceea ce privește problemele și limitele pe care le-am întâlnit în timpul redactării lucrării, principala dificultate a fost accesul la publicații aceste lucrări și documente fiind găsite doar în Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, nu și în biblioteca facultății sau în Biblioteca Central Universitară, fiind lucrări de specialitate. De asemenea, multe dintre acestea fiind vechi nu sunt întotdeauna disponibile și în format electronic. Până în prezent nu am reușit să vizitez un muzeu regional care expune materiale tipice culturii Verbicioara sau un șantier arheologic unde este cercetat un sit tipic al culturii, fapt care m-ar fi ajutat să înțeleg mai bine cultura materială specifică acesteia. Deoarece este un domeniu de studiu nou pentru mine, de multe ori am întâmpinat dificultăți în a înțelege anumiți termeni sau anumite concepte discutate, mi-a fost greu să înțeleg argumentația diferitelor păreri legată de periodizarea și cronologia culturii. De asemenea, neavând foarte multă experiență în domeniu, mai ales în privința ceramicii dar și a altor obiecte arheologice, mi-a fost greu de multe ori să înțeleg descrierea stufoasă din literatură a unora dintre formele și decorurile specifice culturii Verbicioara.

Capitolul I

Istoricul cercetărilor culturii Verbicioara

Descoperirile de tip Verbicioara se cunosc din anii 1949-1950 când materiale arheologice aparținând acestei culturi au fost identificate pentru prima oară de către un colectiv aflat sub coordonarea lui Dumitru Berciu. Aflat în fața unor descoperiri necunoscute pentru epoca bronzului până în momentul respectiv, D. Berciu a efectuat mai multe campanii de săpături sistematice până în anul 1957. În anii următori au fost făcute descoperiri întâmplătoare în regiunile învecinate, fapt ce a determinat începerea cercetărilor arheologice și în alte stațiuni cu materiale asemănătoare. Astfel, între anii 1958-1960 au fost descoperite fragmente ceramice Verbicioara la Verbița, Orodel, Almăju, Vlădești, Govora, Slatina. În anul 1961, Dumitru Berciu a publicat două articole cu caracter monografic ale culturii Verbicioara, unul detaliat în limba germană și un rezumat al acestuia în limba română. După Dumitru Berciu aria de răspândire a acestei culturi cuprindea Oltenia, Banatul estic și vestul Munteniei(pl.1), iar la sud de Dunăre-nord-vestul Bulgariei și nord-vestul Serbiei și a fost încadrată cronologic în bronzul mijlociu și târziu.

Un alt arheolog care contribuit la cunoașterea culturii, mai ales prin identificarea și cercetarea arheologică a unor noi situri aparținând culturii Verbicioara(pl.2) este Marin Nica. Contribuția sa la cunoașterea culturii este legată mai ales de valorificarea materialelor arheologice din săpăturile efectuate pe ambele maluri ale pârâului Cârcea din județul Dolj, în punctele „La Hanuri” și „Viaduct”. Acesta pune în circulație o cantitate semnificativă de ceramică și obiecte tipice culturii, inclusiv câteva vetre de factură Verbicioara, însă ceea ce lipsește cu desăvârșire în cercetările sale este contextul arheologic.

Importante pentru cunoașterea culturii Verbicioara sunt și cercetările făcute de Gabriel Crăciunescu. În anul 1996 acesta realizează un catalog al descoperirilor culturii menționate din județul Mehedinți în baza cercetărilor de teren și ale săpăturilor sistematice și de salvare făcute de acesta. Sunt menționate 34 de puncte cu descoperiri, la final fiind planșe ce cuprind harta ariei de răspândire a culturii în Mehedinți și desene ale materialelor arheologice descoperite. În anul 2000 publică un articol despre descoperirile de tip Verbicioara din comuna Rogova, județul Mehedinți. Acest articol este unul foarte amplu, conține detalii legate de săpăturile întreprinse de acesta între anii 1995-1998, cele mai importante fiind materialele din ceramică, piatră, os și corn pe care Gabriel Crăciunescu le grupează în categorii, în cazul ceramicii fiind realizată chiar o tipologie a formelor ceramice. Tot în această lucrare este integrat un studiu asupra creșterii animalelor și procurării hranei, asupra ocupațiilor oamenilor culturii. Gabriel Crăciunescu publică și un articol în care realizează o împărțire a așezărilor Verbicioara în funcție de amplasamentul topografic al acestora, unde delimitează patru tipuri de așezări, fiecare fiind împărțite la rândul lor în mai multe subcategorii. În anul 2004, punând la un loc toate studiile și cercetările făcute de el însuși, Gabriel Crăciunescu încearcă să realizeze o sistematizare a informațiilor despre cultura Verbicioara, limitată însă la o zonă restrânsă din ansamblul ariei de răspândire a culturii.

Alte articole despre cultura Verbicioara au fost publicate de Gheorghe Calotoiu care a făcut cercetări în mai multe situri, cele mai importante descoperiri pentru această cultură fiind făcute în stațiunea preistorică de la Vierșani-Jupânești unde au fost întreprinse cercetări arheologice sistematice între 1988-1990 și unde au fost descoperite mai multe locuințe de suprafață, un bordei, materiale ceramice și obiecte de uz casnic aparținând culturii Verbicioara. Tot Gheorghe Calotoiu realizează o împărțire a ceramicii în funcție de pasta din care sunt confecționate obiectele și pe baza fragmentelor ceramice realizează o tipologie a ceramicii descoperite. Este realizată și o analiză asupra elementelor decorative specifice culturii Verbicioara, la Vierșani-Jupânești fiind folosite cu predilecție meandrul, motivul solar, spirala și formele geometrice precum triunghiul, rombul și cercul.

Pentru cunoașterea practicilor funerare, cea mai importantă publicație pentru cultura Verbicioara este capitolul dedicat înmormântărilor acestei culturi din lucrarea lui Ion Motzoi-Chicideanu. În acest capitol sunt descrise toate cele 15 descoperiri funerare de tip Verbicioara, autorul punând sub semnul întrebării inclusiv încadrarea anumitor descoperiri în acest grup cultural. Sunt discutate descoperirile de la Crivina, Cârna, Desa, Ghidici, Godeanu, Gruia, Korobovo, Mărăcinele, Nicolae Bălcescu, Padea, Râmnicu Vâlcea, Sălcuța, Săpata, Tismana și Verbicioara, I. Motzoi-Chicideanu arătând că faptul că ritul funerar dominant în aria culturii Verbicioara a fost incinerația, cu excepția mormântului de la Verbicioara nefiind descoperite morminte de inhumație.

În ceea ce privește periodizarea culturii Verbicioara, primul care realizează o împărțire a culturii în mai multe faze este Dumitru Berciu. În articolul său din 1961, Dumitru Berciu împarte cultura Verbicioara în cinci faze, elementul central pentru diferențierea acestora fiind stratigrafia așezării eponime și evoluția formelor și decorurilor ceramice. Prima fază, Verbicioara I, este cea mai veche fiind caracterizată de prezența preponderentă a ceșcuțelor cu o singură toartă, corp globular și gât tronconic, dar și a cuțitelor curbe de piatră și securilor plate de bronz. Faza Verbicioara II este caracterizată prin prezența în acest strat a vasului de tip clepsidră. În faza Verbicioara III se răspândesc vasele cu una sau două torți supraînălțate, însă elementele de noutate din această fază sunt „brăzdarele” din corn de cerb. Faza Verbicioara IV păstrează formele ceramice precedente, noutatea fiind adusă de elementele decorative noi, cel mai important fiind meandrul, iar în această fază a culturii se face remarcată mult mai bine influența culturii Gârla Mare. Ultima fază, Verbicioara V, este împărțită în două subfaze, Va și Vb, în care este generalizat noul mod de viață legat de păstorit ca ramură principală a economiei. În ceea ce privește formele ceramice, în această fază se răspândește cupa cu picior, sunt întâlnite mai des torțile cu buton, iar decorul este realizat prin incizare și incrustație cu pastă albă, fiind folosite aceleași motive decorative ca și în fazele precedente.

Bernhard Hänsel este unul din primii cercetători care realizează o critică a periodizării culturii Verbicioara propusă de Dumitru Berciu. Acesta este de părere că faza a II-a a culturii Verbicioara este insuficient documentată vasul de tip clepsidră neavând corelații cu prima fază a culturii. Între fazele I și III ale culturii există legături directe, cum ar fi străchinile lobate sau vasele globulare cu gât scurt și torți supraînălțate, iar în ceea ce privește tehnica decorării vaselor nu sunt deosebiri esențiale între primele trei faze, ci doar o creștere progresivă a bogăției decorului din prima fază către a treia.

Marin Nica încearcă și el o redefinire a o reperiodizării culturii, acesta considerând că există doar patru faze ale culturii, încercare criticată de alți autori, precum Cristian Ștefan, care consideră această tentativă ca fiind „ … cu totul artificială, care mai mult creează confuzie, decât lămurește.”.

Capitolul II

Aria de răspândire a culturii. Caracteristicile mediului geografic

Din descoperirile făcute pe parcursul timpului atât pe teritoriul României cât și în țările vecine reiese în mod clar că această cultură cuprinde teritoriul Olteniei de azi, fiind făcute descoperiri în județele Dolj (Verbicioara, Cârcea), Gorj (Baia de Fier, Călugăreni, Polovragi), Mehedinți (Breznița de Ocol, Izvoarele, Ostrovul Corbului), Râmnicu Vâlcea (Copăcelu, Cetățuie, Căzănești, Vlădești) și Olt (Drăgănești, Slatina, Ipotești). Descoperiri Verbicioara au fost făcute și în teritoriile din vecinătatea Olteniei, mai exact zona Banatului de azi unde au fost câteva puncte cu descoperiri ale acestei culturi la Băile Herculane și Vișagu, dar și în Muntenia. Materiale tipice culturii Verbicioara au fost identificate și peste Dunăre, în Serbia și Bulgaria. În Bulgaria, la Devetaki, pe râul Ossam, în peștera Devetașkata a fost descoperit un strat de cultură Verbicioara. O descoperire neobișnuită atribuită culturii Verbicioara a fost făcută și în județul Hunedoara, pe Dealul Sânpetru în punctul „Stația de filtrare” unde au fost găsite fragmente ceramice specifice culturii în discuție.

Relieful

Oltenia este situată în zona de sud-vest a României și este delimitată la nord de Carpații Meridionali, la est de râul Olt iar la sud-vest de fluviul Dunărea. Această regiune are o suprafață de aproximativ 20.300 km2 pe teritoriul căreia se întâlnesc forme de relief foarte variate. Acestea se succed de la nord la sud astfel: zona muntoasă, dealurile subcarpatice, Podișul Getic, câmpia și luncile Dunării.

Altitudinea formelor de relief specifice zonei variază, fiind întâlnite înălțimi cuprinse între 23 de metri în lunca Dunării, la Corabia până la 2518 de metri în vârful Parângul Mare din grupa montană Parâng.

Munții Olteniei sunt înalți și masivi, constituiți din șisturi cristaline care sunt străbătute de masive de granite și pegmatite, în munții Vâlcanului, Căpățânii și Mehedinți apar și calcare. În Mehedinți se întâlnește relieful carstic, motiv pentru care apar forme de relief deosebite precum doline, hornuri, văi înguste, defileuri, ponoare, chei și peșteri.

Carpații Meridionali sunt împărțiți de apele Jiului, care a dat naștere defileului Jiului, cât și de defileul Dunării. Relieful Olteniei face posibilă, destul de dificil totuși, trecerea între Oltenia și Transilvania prin Pasul Vâlcan situat la o altitudine de aproximativ 1600 de metri.

Lanțul montan este continuat la sud de Subcarpații Olteniei formați din culmi orientate est-vest și depresiuni dispuse pe două aliniamente, unul intern și altul intra-colinar.

Podișul Getic (Piemontul Getic) se desfășoară ca o treaptă între Subcarpații Olteniei, Podișul Mehedinți și Câmpia Olteniei având o lățime ce variază între 18-50 km. Interfluviile prezente pe suprafața Podișului Getic sunt netede iar către sud sunt mai puțin înalte, mai slab fragmentate fiindui atribuit acestei forme de relief numele de platformă. Versanții sunt abrupți, tăiați în pietrișuri și nisipuri la nord și în depozite de loess în sud. Pe versanții cu pantă mare și alcătuire prin alternanța straturilor de nisip, pietriș și argile și în zonele unde presiunea antropică este ridicată se produc deseori alunecări de teren, curgeri noroioase și apar torenți care duc, de cele mai multe ori, la degradarea terenurilor.

În continuarea Piemontului Getic este situată Câmpia Olteniei care reprezintă extremitatea vestică a Câmpiei Române și se întinde de-a lungul Dunării. Aceasta s-a format prin depunere de sedimente și loess și are înălțimi cuprinse între 30-200 de metri. Este caracterizează prin zonele interfluviale și terasele fluviatile acoperite cu loess, fiind catalogată drept o câmpie maritimă.

Hidrografia

Pe teritoriul Olteniei sunt prezente numeroase lacuri și ape curgătoare. Principalele surse de apă din această regiune sunt Jiul, Oltul și Dunărea. Din lungimea totală de 349 de km a Jiului, 285 de km traversează această regiune, unde formează împreună cu afluenții săi un extins bazin hidrografic. Principalii afluenți ai Jiului sunt Motrul, Gilortul și Amaradia în partea inferioară a bazinului și Tismana, Bistreț, Sohod și Șușița în partea superioară. Oltul pătrunde pe teritoriul regiunii Oltenia la Osica de Sus, acesta se varsă în Dunăre la Izlaz, iar afluenții săi principali sunt Oltețul și Tesluiul. Toate râurile din această provincie sunt parte a bazinului hidrografic al Dunării. Aceasta străbate Oltenia pe o distanță de peste 300 de kilometri, afluenții principali ai acesteia fiind Bahna, Topolnița, Blahnița, Deznățuiul, Jiul și Oltul.

Clima

Regiunea Oltenia are un climat temperat-continental cu influențe care variază în funcție de relief. În partea de vest sunt resimțite influențele mediteraneene, în partea de est iernile sunt mai aspre, iar zona montană este caracterizată de un climat umed cu ierni foarte reci și aspre în special în zonele înalte. De asemenea, influențele climatice își fac simțită prezența și prin vânturile prezente pe teritoriul Olteniei; crivățul din est, austrul din vest și băltărețul de la sud.

Din acest punct de vedere, putem presupune că unul din motivele alegerii acestui spațiu geografic de către purtătorii culturii Verbicioara ar putea fi temperaturile mai ridicate din regiune în comparație cu restul țării, datorită influențelor mediteraneene.

Solurile și resursele naturale

În zona de câmpie sunt prezente soluri fertile pentru activități agricole, de tip cernoziom. Câmpia Olteniei este caracterizată de prezența depozitelor de loess și dunele mișcătoare de nisip care fac dificilă practicarea agriculturii, însă în prezent s-a găsit o soluție pentru rezolvarea acestei probleme, și anume fixarea nisipului cu ajutorul pomilor fructiferi și a viței-de-vie. În preistorie însă, așa cum o arată hărțile mai vechi, în proximitatea Dunării terenurile erau inundabile, cu numeroase lacuri și canale specific zonei de luncă, distruse în perioada comunistă de lucrări de hidroameliorare menite să transforme aceste zone în terenuri Agricole. În zonele de deal sunt prezente solurile argiloase, roșcate și brun-roșcate, iar în luncile râurilor s-au format solurile aluvionare.

În zona Olteniei sunt prezente numeroase zăcăminte și minereuri: limonit, pirit (FeS2), calcopirit(CuFeS2), cromit(Cr2O4), pirotină, vad (MnO2.nH2O), sulf(S), cloritoid, bravoit, crizocol, hematit(Fe2O3), pentlandit [Fe(Ni,Fe)8S8], titanit( CaTiSiO5), nefelin[KNa3(AlSiO4)4], azurit [Cu3(CO3)2(OH)2], cuprit(Cu2O), malachit[Cu2(OH2)CO3], aur(Au), nichelină, bornit(Cu5FeS4), sepiolit, arsenopirit(FeSAs), mesolit, galenit(PbS), stanină(Cu2FeSnS4), marcasit(FeS2), muscovit[‎KAl3Si3O10(OH)2].

Vegetația

În zona de câmpie predomină o vegetație specifică silvostepei cu graminee și pâlcuri de pădure de stejar. În lunca Dunării apar plopi, sălcii, anin, sânger și soc. Apar și specii florale mediteraneene cum ar fi liliacul, mojdreanul, cărpinița, ghimpele etc. În zona deluroasă, la altitudine joasă sunt prezente pădurile de stejar, urmează etajul pădurilor de fag care se dezvoltă pâna la înălțimi de aproximativ 1.100 m. Pe versanții munților sunt păduri de conifer și pajiști alpine. Vegetația, datorită diversității formelor de relief și a influențelor mediteraneene este una destul de complexă și variază în funcție de înălțimi și condiții climatice.

Fauna

Diversitatea vegetației influențează și fauna, astfel fiind întâlnite numeroase specii de animale specifice fiecărui tip de habitat întâlnit. În zonele de deal sunt întâlnite tipuri de rozătoare precum hârciogul, popândăul și orbetele, sunt prezente și prepelița, potârnichea și iepurele. În zona pădurilor de stejar sunt întâlnite vulpea, pisica sălbatică, mistețul, cioacănitoarea și fazanul, iar în pădurile de conifere trăiesc ursul, cerbul, lupul, jderul, râsul și acvila. Pe teritoriul județului Mehedinți, în zonele cu temperaturi mai ridicate, apare specia de viperă cu corn și broasca țestoasă de uscat. De asemenea, râurile și lacurile regiunii oferă o variatate de pești și moluște.

În ciuda lipsei unor analize arheozoologice pentru loturi consistente în aria culturii, vânarea/exploatarea oaselor anumitor animale, precum cerbul, era o practică curentă în Epoca Bronzului, în straturile Verbicioara fiind găsite mai multe obiecte confecționate din corn de cerb, precum brăzdarele descoperite de Dumitru Berciu în așezarea de la Verbicioara.

Capitolul III

Mediul înconjurător și economia

În timpul săpăturilor atribuite culturii Verbicioara din mai multe localități ale Olteniei au fost descoperite alături de fragmente ceramice și resturi umane și rămășite ale animalelor pe care oamenii le creșteau, vânau și consumau. Materialele recoltate în timpul săpăturilor fac posibilă reconstituirea parțială a vieții de zi cu zi a oamenilor preistorici. Ne referim aici la reconstituirea practicilor agricole prin prisma uneltelor confecționate din diferite materiale, la ocupațiile pe care acești oameni le aveau, la modul în care își procurau hrana, la modul în care își construiau locuințele, la felul în care reușeau să se folosească de resursele naturale și la evoluția acestora pe parcursul celor cinci fazeale culturii Verbicioara.

Economia culturii Verbicioara era bazată în primul rând pe agricultură și în special cultivarea cerealelor, fiind descoperite urme de boabe din specia Triticum monococcum. Alte dovezi care demonstrează practicarea agriculturii sunt uneltele primitive pentru cultivarea și prelucrarea cerealelor și anume brăzdare și săpăligi din corn de cerb, râșnițe, cuțite curbe de piatră, silex-uri etc..

O altă ramură importantă în economia culturii sus menționate este creșterea animalelor. Aceasta este documentată de multitudinea oaselor de animale descoperite în timpul săpăturilor. În stadiul actual al cercetărilor sunt disponibile o serie de studii arheozoologice, ce oferă indicii importante privind speciile animale exploatate și raportul dintre acestea în diferite așezări. Un studiu important pentru cunoașterea culturii Verbicioara este cel realizat de Georgeta El Susi în anul 1999 asupra resturilor osteologice descoperite de Gabriel Crăciunescu în satul Rogova din județul Mehedinți. În ansamblul acestui lot de oase au fost identificate resturi de la 26 de bovine. Dintre acestea 26,9% au fost sacrificate până la vârsta de un an, 15,3% din bovine au fost sacrificate în al doilea an de viață, același procent menținându-se și în cazul speciilor sacrificate la vârste de doi și trei ani, însă cel mai mare procentaj îl au bovinele sacrificate la o vârstă matură, între trei și patru ani, și anume 42%. Rezultă astfel că 57,5% din bovinele sacrificate erau adult-mature, vitele fiind o specie de animale exploatate pentru forța de muncă, lapte, reproducere și în final carne. O altă categorie de animale descoperite în urma cercerării resturilor osteologice este cea a ovicaprinelor. Au fost descoperite 20 de astfel de exemplare dintre care 30% au fost sacrificate în primul an de viață, 20% în al doilea an de viață și 50% în anii trei și patru. În ceea ce privește beneficiile creșterii ovicaprinelor, acestea constau în special în obținerea cărnii, apoi în obținerea laptelui și lânei. Au fost descoperite și 19 exemplare de porc domestic, 47% dintre acestea au fost sacrificate în primul an de viață, 31,5% au fost sacrificate între unu și doi ani iar 21% au fost sacrificate la vârsta de peste trei ani. Porcii erau o sursă permanentă de carne, aceștia fiind sacrificați în stadiul juvenil și un procent de 21% erau folosiți pentru reproducere. Au mai fost semnalate și trei cabaline cu vârsta de peste doi ani, unul făcând parte din clasa adulților tineri, altul din cea a adulților, iar unul dintre aceste exemplare fiind bătrân. Toate exemplarele au fost sacrificate la o vârstă înaintată fapt ce rezultă că acestea au fost folosite o lungă perioadă de timp pentru efectuarea anumitor munci. Categoria canidelor este și ea prezentă prin trei exemplare dintre care unul decedat la vârsta de 15 luni iar două la vârsta de peste 15 luni.

În același studiu este atestată și vânătoarea care reprezenta sursa secundară prin care era obținută hrana. Din oasele de animale de la Rogova s-a demonstrat că au fost obținuți prin vânătoare cel puțin 7 exemplare de cerb din care doi erau subadulți, unul era tânăr și patru erau mature, unul dintre ultimii menționați având vârsta de 8-10 ani. Au fost vânați și cel puțin trei căpriori, trei porci mistreți, un bour, un urs și un iepure.

Din acest studiu rezultă faptul că oamenii din comunitatea de la Rogova se bazau în primul rând pe creșterea animalelor domestice care sunt atestate în procent de 81,6%, apoi pe vânătoare care reprezintă un procent semnificativ mai mic, de 18,4%.

Un alt studiu care ajută la înțelegerea culturii Verbicioara este efectuat de Georgeta El Susi aupra materialelor osteologice de la Ostrovul Corbului. Din stratul de cultură Verbicioara III au fost obținute 1266 de fragmente osteologice ce provin de la animale, dintre care un procent de 17,8% reprezintă bovine, 22,2% ovicaprine, 15,6% suine și 40% animale sălbatice precum cerbul care are un procent de 20%, porcul mistreț cu un procent de 13,3% și căpriorul cu un procent de 2,2%. Spre deosebire de cercetările făcute la Rogova, la Ostrovul Corbului se poate observa că procentul bovinelor scade semnificativ, în timp ce creșterea ovicaprinelor prezintă o evoluție, calul însă lipsește. De asemenea, procentul animalelor domestice este și aici majoritar, însă se consumă mai multă carne obținută prin vânătoare care ocupă un procent de 40%, cerbul fiind principalul animal vânat. În ceea ce privește vârsta de sacrificare a animalelor, bovinele sunt sacrificate în stadiul de subadult, adult și matur, cel mai mare procent, de 46,6%, fiind ocupat de sacrificarea la vârstă matură, ovicaprinele erau sacrificate în special în etapa de subadult care ocupă un procent de 44,4%, iar porcii erau sacrificați în principal în stadiul juvenil, 33,3%, și în cel de adult, 55,5%.

În urma cercetărilor arheologice realizate de Gabriel Crăciunescu la Dobra în județul Mehedinți au fost strânse și cercetate toate materialele osteologice din săpătură. Un total de 123 de oase au fost supuse investigațiilor în urma cărora s-a constatat că 77 dintre acestea provin de la animale domestice și 46 de oase provin de la animale sălbatice. Procentul resturilor osteologice cu proveniență domestică este împărțit pe specii astfel: 41,4% sunt oase de bovine, 8,1% sunt oase de porc, 7,3% sunt resturi de ovicaprine și 5,7% sunt oase de cal. Procentul rămas, de 37,4%, aparține resturilor osteologice provenite de la animale sălbatice care este împărțit astfel: 19,5% oase de cerb, 9,7% oase de bour, 4,1% oase de căprior, 3,2% oase de porc mistreț și 0,8% este procentul pentru bursuc.

Alte ocupații ale oamenilor culturii Verbicioara erau torsul și țesutul care asigurau îmbrăcămintea comunității și obținerea firelor pentru realizarea diverselor obiecte de uz comun, inclusiv a plaselor de pescuit. În săpăturile realizate de Gabriel Crăciunescu la Rogova au fost găsite numeroase fusaiole și fragmente de greutăți folosite la războiul de țesut.

În concluzie, se poate observa că în urma cercetărilor realizate asupra materialelor osteologice găsite în săpături s-a putut demonstra faptul că purtătorii culturii Verbicioara se ocupau în principal cu creșterea animalelor, iar pe plan secundar în ceea ce privește proveniența hranei era vânătoarea.

Capitolul IV

Habitatul

Descoperiri atribuite culturii Verbicioara sunt cunoscute în 141 de localități, unde au fost depistate 156 de situri cu așezări și morminte aparținând acestei culturi.

Primul arheolog care a împărțit în categorii așezările de tip Verbicioara a fost Dumitru Berciu. În anul 1961, acesta a vorbit despre patru tipuri de așezări: așezări de terasă și de înălțime, așezări situate în imediata apropiere a unei ape, așezări în peșteri folosite sezonier și un nou tip de așezări denumite „cenușar” unde se găseau aglomerări de 3-7 gospodării.

O altă împărțire a așezărilor culturii Verbicioara, însă de această dată mult mai detaliată decât cea a lui Dumitru Berciu a fost făcută de arheologul Gabriel Crăciunescu. Acesta a împărțit așezările pe baza amplasamentului topografic, astfel fiind evidențiate tot patru categorii de așezări, și acestea fiind împărțite la rândul lor în subcategorii.

Prima categorie este cea a așezărilor situate în zona de munte care este împărțită în două subcategorii, și anume cea a așezărilor situate pe înălțimi care este principalul tip de așezare, iar a doua subcategorie este cea a așezărilor situate în peșteri și adăposturi sub stâncă. Din a doua subcategorie fac parte descoperirile făcute în zona Godeanu în peștera „La Cincioare”, un strat subțire de locuire Verbicioara a fost descoperit și în peștera Climente I, dar și la sudul Dunării, în Bulgaria, unde cercetările materialului ceramic păstrat pe podeaua din peștera Devetaki a demonstrat o locuire îndelungată Verbicioara.

A doua categorie este cea a așezărilor situate în zona de deal, aceasta fiind împărțită la rândul ei în două subcategorii. Prima este cea a așezărilor care ocupă panta însorită a dealurilor, astfel de cazuri fiind întâlnite la Livezile, Oprișor și Orevița Mare. A doua subcategorie este cea a așezărilor situate pe promontorii. După descrierea făcută de Gabriel Crăciunescu, „Promontoriile sunt asemenea unor pinteni ce se detașează din linia dealurilor. Promontoriul are trei laturi cu pante abrupte iar a patra face legătura cu restul dealului și reprezintă o cale naturală de acces. Acest tip de așezare oferă oarecare siguranță datorită conformației terenului”.

Cea de-a treia categorie este cea a așezărilor situate în zona de câmpie. De această dată, Gabriel Crăciunescu a împărțit acest tip de așezări în trei subcategorii, în funcție de distanța la care acestea se află față de cursurile de apă. Prima subcategorie este cea a așezărilor situate la o distanță mai mare față de cursul unei ape cu un debit crescut, precum așezările de la Verbicioara, Cleanov, Devesel, cea de-a doua subcategorie include așezările aflate în apropierea Dunării, în lunci și terase, iar ce-a de-a treia subcategorie este cea a așezărilor din insulele formate de Dunăre.

Ultima categorie, la fel ca cea definită de Dumitru Berciu, este cea a așezărilor de tip „cenușar” care apare în faza târzie a culturii Verbicioara la Orodel.

Cele mai numeroase așezări atribuite culturi sunt în apropierea unei surse de apă, fie că este vorba despre un izvor, un lac, un pârâu sau valea Dunării. Principalul tip de așezare este cel de terasă de înălțime, acest tip de așezare fiind protejat în mod natural, de inundațiile sezoniere, animale sălbatice etc. Sunt menționate și două cazuri în care așezările au fost fortificate. În așezarea A de la Verbicioara s-a recurs la un mijloc de apărare artificială la una din laturile cele mai ușor accesibile, calea naturală de acces fiind tăiată de un șanț transversal. Al doilea caz în care au fost observate lucrări de fortificare este așezarea de la Cârcea care era apărată de un șanț.

Despre structurile de habitat tipice culturii avem puține date bine documentate, dar informațiile disponibile au oferit ocazia mai multor cercetători să discute această problemă. Locuințele culturii Verbicioara au fost diferențiate în două tipuri principale: locuințe de suprafață și bordeie. Acestea erau spațioase, fiecare având în interior câte o vatră. Potrivit cercetărilor făcute de Gheorghe Calotoiu în punctul „Poarta Luncii” din satul Vierșani, comuna Jupânești, bordeiul descoperit acolo avea în interior o vatră cu dimensiunile de 0,65 cm deasupra căreia au fost așezate un topor de piatră și un suport de frigare.

O descriere amănunțită a locuințelor tipice culturii Verbicioara o face Gabriel Crăciunescu pe baza datelor colectate de acesta, astfel locuințele oamenilor culturii erau realizate din „… trunchiuri de copac între care se împleteau crengi mai groase sau mai subțiri. Pe acest schelet de lemn se aplica un strat de lut amestecat cu paie.”. Pereții acestor locuințe erau neteziți și acoperiți cu un strat de „humă albicioasă”. Acoperișul locuințelor era realizat tot din lemn acoperit cu vegetația de care oamenii vremii dispuneau, precum stuf sau iarbă iar podeaua era adâncită, acoperită în unele cazuri cu nisip sau pietriș.

În legătură directă cu locuințele se aflau și gropile de diferite forme și dimensiuni găsite în apropierea acestora, gropi cu funcționalitate diferită care erau utilizate drept spațiu de depozitare a alimentelor și de debarasare a resturilor menajare.

Așadar, având la îndemână informațiile sus menționate, se poate observa clar că așezările culturii Verbicioara au fost de mai multe tipuri, cu excepția “cenușarelor” acestea fiind prezente pe parcursul tuturor fazelor. În general, purtătorii culturii Verbicioara s-au orientat spre locuri ferite de fenomene naturale și ușor de apărat, așezările fiind situate în zone ferite de inundațiile sezoniere, vânturile dominante de pe văi și cu expunere cât mai îndelungată la lumina solară. În ceea ce privește locuințele, acestea erau construite în funcție de caracteristicile terenului și materiile prime disponibile, fiind menținut un model standard al acestora pe tot parcursul evoluției culturii.

Capitolul V

Practici funerare

Deși cultura Verbicioara are o arie de răspândire extinsă și un număr însemnat de situri îi sunt atribuite, descoperirile funerare din aria acestei culturi sunt reduse numeric. În publicații, până în prezent, au fost menționate 16 puncte cu descoperiri funerare aparținând culturii Verbicioara. În unele cazuri, unele descoperiri funerare au fost atribuite în mod eronat culturii în discuție, astfel că doar 15 descoperiri funerare pot fi legate, cu certitudine, de aceasta. Astfel, potrivit observațiilor făcute de Ion Motzoi-Chicideanu, cimitirul de incinerație de la Vișag care a fost atribuit culturii Verbicioara de către Dumitru Berciu în anul 1961 este de fapt o descoperire mai târzie, ce aparține grupului cultural Balta Sărată.

În ceea ce privește locurile în care au fost făcute descoperirile, nu pare a exista un standard în privința alegerii zonei funerare mormintele fiind găsite în zone geografice diferite, și anume în interiorul așezării, în peșteri și în cimitire ce aparțineau altor culturi. Descoperiri funerare tipice culturii au fost făcute la Crivina, Cârna, Desa, Ghidici, Godeanu, Gruia, Korobovo, Mărăcinele, Nicolae Bălcescu, Padea, Râmnicu Vâlcea, Sălcuța, Săpata, Tismana și Verbicioara.

Marin Nica afirmă că ar exista o necropolă Verbicioara în situl de la Ghidici, însă această afirmație nu este și susținută arheologic, motiv pentru care nu poate fi luată în considerarea existența unui cimitir atribuibil culturii Verbicioara. Există însă grupuri de morminte ce aparțin culturii în siturile de la Desa, Guia, Godeanu și Verbicioara. În restul cazurilor este vorba despre morminte izolate în proximitatea așezărilor sau chiar în interiorul acesteia.

O primă descoperire funerară a fost făcută de Dumitru Berciu în situl eponim al culturii Verbicioara unde au fost cercetate două morminte de incineriație și unul de inhumație. Mormântul de inhumație a fost descoperit în primul an în care s-au făcut săpături la Verbicioara și a fost publicat în anul 1950. După descrierea lui Dumitru Berciu, acesta conținea un schelet uman(pl.3/1) care se afla în stare bună de conservare, defunctul era depus chircit pe stânga, orientat sud-nord. În ceea ce privește inventarul(pl.3/2), acesta era format dintr-un ac de bronz de tip sudic și doi cercei de bronz. Deși Dumitru Berciu a catalogat acest mormânt ca fiind unul de factură Verbicioara, Ion Motzoi-Chicideanu ridică un semn de întrebare asupra acestei periodizări deoarece contextul descoperirii este destul de vag, nefiind precizate data descoperirii și condițiile de descoperire din teren, acesta considerând că mormântul aparține, mai degrabă, grupului Periam-Pecica. Cele două morminte de incinerație au fost descoperite în anii 1949 și 1950, primul conținea o urnă și un capac în interiorul căreia se aflau oase calcinate, urna fiind un vas globular cu patru toarte pe pântec și un gât scurt acoperit cu un capac scund de formă tronconică. Cel de-al doilea mormânt conținea o urnă cu oase calcinate în interior care reprezenta un vas cu profil în „S” și două toarte trase din buză, suprafața acestuia fiind decorată cu striuri.

Două urne funerare cu oase calcinate au fost descoperite în comuna Godeanu în peștera de la „Cincioare”. Gabriel Crăciunescu a obținut informații despre aceste două urne decorate în stil Gârla Mare și le-a atribuit grupului cultural Verbicioara datorită poziționării geografice în care acest punct se află.

În ceea ce privește descoperirile funerare de la Gruia, aceste trei morminte de incinerație aparținând culturii Verbicioara au fost descoperite într-o necropolă de incinerație cu morminte Gârla Mare și Hallstattiene timpurii. Toate cele trei morminte au fost distruse sau deranjate de alte morminte, primul fiind deranjat de unul Gârla Mare, recuperându-se doar fundul urnei funerare în interiorul căruia se aflau oase calcinate și cenușă. Cel de-al doilea mormânt a fost afectat în două rânduri de două morminte aparținând grupurilor sus menționate, la fel și al treilea mormânt distrus de unul Gârla Mare, din ambele fiind recuperate doar câteva fragmente ceramice decorate cu incizii executate cu pieptănul, decor specific culturii Verbicioara, motiv pentru care acestea i-au fost atribuite.

O altă descoperire funerară atribuită culturii Verbicioara este localizată în cimitirul de incinerație de la Cârna/Dunăreni-Ostrovogania, mai exact mormântul 64. Acest mormânt se afla la adâncimea de -1,08m și se prezenta sub forma unei grămezi de cioburi printre care s-au găsit oase calcinate. Decorul prezent pe aceste cioburi este specific culturii Verbicioara, mai exact fazelor I-II, însă fiind o descoperire unică în această necropolă, Ion Motzoi Chicideanu consideră că acesta este un mormânt al unui localnic pentru care s-a folosit un vas Verbicioara obținut prin schimbul la distanță.

În anul 2001, în urma săpăturilor sistematice coordonate de Petre Gherghe în comuna Desa, în punctul Castravița a fost descoperit un mormânt de incinerație cu resturile depuse într-un vas cu rol de urnă, care a fost la rândul său depus într-o groapă cu gură ovală, dimensiunea acesteia era de 0,65×0,6 m iar fundul măsura în diamentru 0,35 m. După decorul și tipologia vasului găsit, mormântul a fost atribuit fazei timpurii a culturii Verbicioara. În anul 2004 a fost descoperit un alt mormânt de incinerație în punctul Castravița de unde a fost recuperat un vas urnă cu capac, pe fundul căruia se aflau oase calcinate acoperite cu calota craniană, peste oase fiind descoperite o fusaiolă și un fragment de râșniță.

O urnă funerară a fost descoperită întâmplător în satul Nicolae Bălcescu(pl.3/3) și adusă la muzeu de către descoperitori însă aceștia au golit vasul de cenușă și oase. Un grup de patru morminte a fost menționat la Padea însă nu este descris contextul descoperirii acestuia. În aceeași situație se află și descoperirea funerară de la Korbovo din Serbia unde a fost găsit un vas cu capac considerat cenotaf. Despre restul descoperirilor funerare nu există prea multe detalii, acestea sunt doar menționate fără a fi făcute alte observații asupra contextului descoperirii.

Așadar, în urma descoperirilor făcute pe parcursul anilor, se poate observa clar că nu se poate vorbi despre necropole aparținând culturii Verbicioara, ci mai ales despre morminte izolate sau grupuri de morminte, atribuite acestei culturi datorită ceramicii specifice și localizării acestora în apropierea așezărilor Verbicioara. Este cert faptul că ritul funerar dominant practicat în aria culturii Verbicioara a fost incinerarea cu depunerea resturilor cinerare în urnă, un singur mormânt de înhumație, de la Verbicioara, fiind presupus a aparține culturii.

Capitolul VI

Ceramica

Elementul prin care cultura Verbicioara este definită este, ca și în cazul altor culturi preistorice, ceramica. Pe parcursul perioadei în care această cultură se dezvoltă, formele ceramice și decorul acestora evoluează delimitând și făcând o diferență clară între cultura Verbicioara și restul culturilor prezente pe teritoriul României.

Materialele ceramice aparținând culturii Verbicioara din colecțiile Muzeului de Istorie din Craiova reprezintă unele dintre cele mai interesante colecții atribuite perioadei 2500-1900 î.Hr. A fost ales un set de metode integrate de caracterizare și investigare nedistructive care să ajute la obținerea informațiilor legate de compoziția chimică și gradul de conservare a artefactelor descoperite de arheologi. Compoziția chimică a fragmentelor ceramice a fost identificată prin următoarele metode: Spectrometrie prin fluorescență de raze X(XRF), Spectrometria în infraroșu cu Transformată Fourier (FTIR) și Spectroscopia Raman. Astfel au fost obținute informații despre meșteșugurile și procesul de creare a ceramicii care au fost atestate de testarea prin termoluminiscență (TI) și descompunerea termică (TG). Stabilirea gradului de conservare a fost realizat prin metoda spectroscopiei de rezonanță electronică paramagnetică (EPR).

Pasta, degresanții, tratarea suprafețelor și arderea

După degrasanții ulilizați, ceramica poate fi împărțită în trei categorii: ceramica grosieră, ceramica semifină și ceramica fină. Ceramica grosieră se caracterizează prin folosirea pietrișului mărunt și a cioburilor pisate în compoziția pastei, aceasta fiind adesea acoperită cu un slip la interior pentru a oferi rezistență vasului. Pereții vaselor realizate din această pastă sunt lucrați și finisați neglijent. Arderea acestor vase este insuficientă, culorile acestei ceramici fiind în nuanțe de maro, brun, cenușiu și negru. În această categorie se încadrează vasele de uz comun, de dimensiuni și forme diferite precum vasele de depozitat alimente sau lichide, vase de mari dimensiuni cu apucători. Ceramica semifină este cea mai răspândită categorie a culturii Verbicioara. Aceasta are în compoziție nisip, cioburi pisate și uneori paie. Din această pastă sunt realizate vase cu forme și mărimi diferite, arderea acestor vase este parțială iar culorile variază în nuanțe de negru și cenușiu. Ceramica fină este destul de rar întâlnită în aria culturii Verbicioara, aceasta are în componență nisip fin și este folosită pentru realizarea vaselor de dimensiuni mici și foarte mici precum cănile și ceștile. Culorile întâlnite în această categorie sunt brun închis și în special negru, arderea este completă, pereții vaselor sunt subțiri și bine lustruiți.

Forme ceramice Verbicioara

Repertoriul de forme ceramice al culturii Verbicioara este unul destul de problematic, materialul ceramic fiind, de cele mai multe ori, în stare fragmentară. Gabriel Crăciunescu realizează o împărțire pe faze a ceramicii de tip Verbicioara în monografia acestei culturi. Sunt definite astfel 11 categorii ceramice în funcție de forma, dimensiunea și funcționalitatea vaselor. Conform acestei împărțiri, categoriile ceramice ar fi următoarele în: I. Vase tronconice; II. Vase bitronconice; III. Vase sferice; IV. Castroane; V. Cești; VI. Cǎni; VII. Fructiere; VIII. Vase cu piciorușe; IX. Strecurǎtori; X. Capace; XI. Vase cu utilitǎți diferite. Deși este destul de complexă, această împărțire a formelor ceramice aparținând culturii Verbicioara nu respectă în totalitate rigorile de realizare a unei tipologii ceramice, fiind contestată de-a lungul timpului de unii specialiști. În principiu, în următoarea împărțire a formelor ceramice vor fi folosite aceleași categorii, cu mici modificări în ceea ce privește ilustrația și atribuirea vaselor.

Asftel, vasele culturii Verbicioara pot fi atribuite după cum urmează:

Vase tronconice(pl.4/1,2) – acestea sunt vase de dimensiuni mari, aflate în stare fragmentară. Buza vaselor poate fi dreaptă sau ușor evazată iar mijlocul vasului poate fi prevăzut cu apucători. Astfel de vase au fost descoperite la Rogova, Copăcelu, Căzănești-Săveasca, Curmătura, Vierșani-Jupânești, Vlădești, Oprișor, Orevița Mare. Vasele tronconice sunt caracteristice primei faze a culturii Verbicioara.

Vase bitronconice(pl.4/3,4) – vase de dimensiuni mari și mijlocii. Aceste vase dețin în zona mediană un unghi ce se formează la îmbinarea părții superioare cu cea inferioară. Acest tip de vas este întâlnit la Rogova, Cetățuia, Ipotești, Copăcelu, Ceplea-Plopșoru și sunt caracteristice primei faze a culturii.

Amfore(pl.5/1) – în această categorie sunt încadrate vasele de mari dimensiuni care au diametrul gurii mai mic decât diametrul maxim al corpului. Astfel de vase au fost descoperite în județul Gorj, la Românești și în județul Dolj, la Cârcea „Viaduct”.

Vase sferice(pl.5/2,3) – în această categorie sunt incluse vasele cu corpul sferic, bombat sau turtit, cu gâtul ce poate avea mai multe forme și orientări ale buzei. Aceste vase sunt des întâlnite în aria culturii Verbicioara, câteva piese fragmentare fac parte din inventarul descoperirilor de la Rogova, Copăcelu, Padea, Breznița de Ocol, Tismana, Nicolae Bălcescu. Astfel de vase serveau drept urne funerare, exemple fiind descoperirile de la Tismana și Nicolae Bălcescu. În categoria vaselor sferice sunt incluse și vasele-clepsidră cu corpul sferic și gât tronconic prevăzut cu două torți(pl.6/1-3). Vasele de tip clepsidră au fost descoperite la Verbicioara și Lunca Românești. Astfel de vase sunt specifice fazei a II-a a culturii Verbicioara.

Castroane și străchini(pl.7/1,2) – în ceea ce privește categoria castroanelor și a străchinilor, aceasta poate fi împărțită în două subcategorii, în funcție de forma buzei vaselor:

Castroane și străchini cu buza dreaptă(pl.7/1) – această categorie este cel mai frecvent întâlnită, fragmente ce provin de la astfel de vase fiind descoperite la Mărăcine „Săliște”, Malovăț, Ceplea-Plopșoru, Valea Satului, Vierșani-Jupânești. În această categorie poate fi inclus și un vas cu piciorușe de la Rogova.

Castroane și străchini cu buza în patru colțuri(pl.7/2) – există doar câteva fragmente descoperite în săpăturile de la Curmătura, Malovăț, Vierșani-Jupânești.

Kantharoi(pl.7/3-5, pl.8/1-5) – în această categorie se încadrează vasele cu corp globular, cu două torți de diferite tipuri, cu grad de arcuire în arc de cerc sau în unghi, cu butoni sau proeminențe în formă de pasăre stilizată, cu gât mai înalt sau mai scurt, cu torțile supraînălțate sau nu. Astfel de vase au fost descoperite la Verbicioara, Copăcelu, Călugăreni, Roșia de Amaradia, Locusteni, Cârcea „Viaduct”, însă cel mai impresionant este depozitul de la Govora-Sat care este alcătuit aproape în totalitate din astfel de vase cu două torți. Vasele de acest tip apar în aria culturii Verbicioara în prima fază, însă sunt mai numeroase și mai variate tipologic în cea de-a III-a fază a culturii unde sunt cunoscute mai multe exemplare iar forma corpului și a torților se dezvoltă. Această formă ceramică se păstrează și pe parcursul fazei a IV-a a culturii, însă cu mici schimbări la nivelul decorului.

Căni – această categorie este caracterizată de vase cu corp bombat, fund plat, gât tronconic, ușor arcuit către exterior și o toartă arcuită sau supraînălțată. Acestea sunt prezente în toate fazele culturii însă pe parcurs forma și toarta veselor suferă diverse modificări. În faza a III-a apare toarta supraînălțată(pl.8/6, pl.9/1), iar în faza a IV-a se schimbă forma corpului.

Capace(pl.9/2) – există numeroase fragmente de capace întâlnite în aria culturii Verbicioara. Acestea pot avea formă rotundă, tronconică sau pătrată, pot fi plate sau ușor bombate, toate având însă elementul specific capacelor, și anume apucătorile.

Strecurători(pl.9/3) – sunt de cele mai multe ori păstrate fragmentar, pereții sunt perforați, la fel și fundul. Au fost găsite fragmente realizate atât din pastă de bună calitate, cât și din pastă de o calitate inferioară.

Pixide- în această categorie sunt incluse vasele de mici dimensiuni prevăzute cu apucători perforate(pl.9/4). Un astfel de vas este descoperit de către Dumitru Berciu la Verbicioara.

Decorul ceramicii Verbicioara

În ceea ce privește decorul ceramicii Verbicioara, s-a presupus existența unor puternice influențe miceniene prin motivele decorative utilizate. În toate fazele culturii sunt predominante motivele geometrice. Ceramica Verbicioara este ornamentată prin diverse tehnici, și anume: incizie, imprimare, incrustație, împunsături succesive, canelură și ornamentație în relief.

În primele două faze ornamentația este simplă și modestă urmând să evolueze în cea de-a treia fază a culturii când decorul se îmbogățește și tehnicile de realizare și motivele decorative sunt mai variate și mult mai complexe. În a IV-a fază, motivele decorative se înmulțesc, complexitatea realizării decorului crește, vasele sunt decorate prin îmbinarea mai multor tehnici specifice culturii. În faza a V-a se păstrează metodele folosite anterior, apar însă influențe culturale rezultate în urma întrepătrunderii comunităților Verbicioara cu cele Gârla Mare și Tei care aduc odată cu ele și la declinul culturii în discuție.

Elemente și motive decorative

Cultura Verbicioara reprezintă un element important în ceea ce privește cunoașterea trecutului, în mod special în ceea ce privește arta, cu referire la decorul impresionant realizat de oamenii acestei comunități care atrage atenția prin tehnicile de realizare, dar și prin elementele și motivele ilustrate.

Prima fază a culturii este caracterizată de decorul simplu cu brâuri alveolate(pl.10/1) și dungi orizontale în relief, motive liniare incizate sau benzi hașurate. Sunt prezente și fragmente de vase care au pe suprafață, în zona cea mai bombată, mici proeminențe. În faza a II-a inciziile se adâncesc, decorul este reprezentat de benzi orizontale combinate cu șiruri de zig-zag-uri, linii incizate fin grupate câte două sau trei dispuse vertical sau oblic, apar și punctele alăturate care formează șiruri. Este prezent și decorul de linii paralele realizat cu „măturica”(pl.10/2). A III-a fază a culturii Verbicioara este mult mai bogată din punct de vedere al decorului, se obțin registre ornamentale alcătuite din metope, apar și canelurile adânci(pl.10/3) care secționează vertical suprafața vaselor. Tot în această fază este des întâlnit triunghiul, predomină însă registrele cu motive liniare care sunt mărginite de benzi subțiri de linii incizate care despart la rândul lor un alt registru orizontal formând astfel un câmp de romburi de mici dimeniuni(pl.10/4). Se păstrează și în această fază decorul striat realizat cu măturica, trasat regulat sau dezordonat, care apare pentru prima oară delimitat de împunsături succesive de tradiție Gârla Mare. Apar schimbări importante și la nivelul torților, acestea sunt supraînălțate și se termină cu o proeminență în formă de buton, cornițe, sau cu proeminențe stilizate sub forma unui cap de pasăre cunoscute în literatura de specialitate sub numele de „ansa lunata”. În a IV-a fază a culturii Verbicioara apar noi motive decorative mult mai complexe care încep să fie combinate pentru a se obține un rezultat spectaculos. Devine din ce în ce mai frecventă decorarea vaselor prin combinarea a trei tehnici diferite: imprimare, incizarea fină și împunsăturile succesive. Apar ghirlandele realizate prin incizii sau cu un instrument zimțat, cel mai important motiv decorativ care apare în această etapă este meandrul(pl.11/1-4) de influență sudică. Alte motive decorative noi sunt spiralele în formă de cârlig sau „S” răsturnat, și cercul solar. Motivul triunghiului capătă noi forme, acesta este alungit și hașurat, triunghiurile hașurate dispuse afrontat formează romburi, acestea sunt mărginite de linii incizate dublate de puncte. Peste și în interiorul acestor hașuri s-au crestat linii rare și fine care urmau a fi acoperite cu o pastă albă sau roșie. Cercul este folosit în mai multe combinații, se folosește decorul simplu de cercuri concentrice sau acestea pot fi legate între ele prin tangente. Motivul solar are ca element central cercul înconjurat de raze formate din linii simple sau din triunghiuri hașurate. Ultima fază a culturii Verbicioara păstrează în linii mari aceleași elemente și motive decorative ca și în fazele anterioare, însă spre finalul acestei faze își pierde identitatea sub influențele grupurilor culturale Gârla Mare și Bistreț-Ișalnița.

Dispunerea elementelor și motivelor decorative

În prima fază a culturii Verbicioara apar pe buza sau pântecele vasului brâuri subțiri ornamentate cu alveole, puncte alungite sau dungi orizontale în relief. În multe situații decorul era unul modest, cu linii paralele verticale incizate sau benzi hașurate care se extind pe toată suprafața vasului. A doua fază este caracterizată de motive liniare dispuse simplu pe umărul și gâtul vasului, sub buză se află un șir de puncte. Acest decor se diversifică și se extinde sub forma liniilor incizate grupate câte două, trei sau chiar șase, dispuse oblic, vertical sau în zig-zag pe toată suprafața vaselor sau la un mic spațiu distanță . În a treia fază decorul este format din registre orizontale secționate vertical în metope. Vasele sunt ornamentate sub buză cu brâuri alveolate și perforații ce deservesc ca apucători. Pe umerii ceștilor sau a vaselor cu corp bombat predomină registrul ornamental vertical alcătuit din metope de triunghiuri hașurate sau linii grupate care delimitează un alt registru ornamental dispus orizontal. În faza a patra apar elemente și motive decorative noi, pe suprafața vaselor apar mai multe combinații ale acestora organizate în registre orizontale sau metope, buzele și torțile vaselor încep să fie ornamentate cu triunghiuri și romburi hașurate.

În concluzie, ceramica reprezintă un element distinctiv al culturii Verbicioara. Aceasta evoluează pe parcursul celor cinci faze, elementele și motivele decorative se diversifică, complexitatea realizării acestora crește, tehnicile de realizare a decorului se îmbină astfel fiind create decoruri complexe care oferă unicitate acestei culturi.

Capitolul VII

Obiecte din lut

Pe lângă fragmentele ceramice care provin de la vase de diferite dimensiuni și cu diverse funcționalități, au fost descoperite și alte obiecte confecționate din lut.

Dintre aceste obiecte confecționate din lut, cele mai numeroase ca varietate, ornamentație și formă sunt fusaiolele(pl.12/1-3). Gabriel Crăciunescu a considerat în urma descoperirilor făcute la Rogova, în județul Mehedinți că acestea pot fi împărțite, în funcție de formă, în mai multe categorii:

Fusaiole cilindrice – acestea pot avea forma aproape cilindrică sau capetele pot fi ușor lățite, există însă și exemplare cu corp cilindric și capetele complet turtite.

Fusaiole bitronconice

Fusaiole sferice

Fusaiole în formă de disc

Fusaiole piriforme

Fusailole de formă cilindrică cu capete diferite au fost descoperite la Rogova, fusaiole bitronconice s-au găsit în săpăturile de la Rogova, Dobra, Verbicioara, fusaiolele în formă de disc, sferă, sau formă piriformă au fost descoperite la Rogova, pentru fiecare dintre aceste categorii fiind găsit doar câte un singur exemplar.

Greutăți de lut – acestea ar fi fost greutăți sub formă de piramidă folosite pentru războiul de țesut și au fost utilizate și ca suporturi la adunarea pe mosoare a firelor toarse. În săpăturile de la Verbicioara au fost descoperite trei cazuri în care câte două astfel de greutăți erau așezate în apropiere una față de cealaltă.

Linguri(pl.12/4,5) – această categorie este reprezentată de patru exemplare descoperite la Rogova. Au fost descoperite alte exemplare și la Secu și Căzănești „Săveasca”. Au fost delimitate două tipuri de linguri:

Linguri cu căușul semisferic și coada scurtă și lată;

Linguri cu căușul bombat în partea inferioară, cu coada îngustată și lungă.

„Brotlaibidole” din lut – această categorie a idolilor în formă de pâine este reprezentată pentru cultura Verbicioara de un singur exemplar(pl.12/6) descoperit în gropile cercetate de la Cârcea „Viaduct” și este ilustrat de Marin Nica, fără a se da însă o semnificație sau o funcționalitate a acestui obiect. Acest obiect își are analogii în descoperirile de factură Gârla Mare. Piesa are formă dreptunghiulară cu capetele rotunjite. La una din extremități prezintă trei jgheaburi, fiecare dintre acestea au la mijloc câte un cerc adâncit, iar în partea de sus, deasupra acestor jgheaburi, se regăsește un cerc format din mai multe raze.

Funcționalitatea acestui idol rămâne un mister și in zilele noastre, existând însă presupuneri. Dumitru Berciu crede că acest tip de obiect a fost folosit pentru decorarea ceramicii, însă mai există și alte teorii care leagă aceste obiecte de practicile rituale ale acestor comunități.

Tipar din lut – un exemplar de tipar din lut a fost descoperit la Dobra. Această piesă are formă dreptunghiulară, fiind realizat din gresie, iar fundul și pereții sunt foarte groși. Deși nu se știe exact pentru turnarea cărui tip de obiecte a fost utilizat acest tipar, în momentul în care a fost descoperit acesta prezenta pe pereții laterali pigmenți verzi care reprezentau urme de metal rezultate în urma turnării.

Deși funcționalitatea obiectelor sus menționate nu poate fi întotdeauna pe deplin înțeleasă, din cauza rarității exemplarelor, stării lor de conservare, publicării parțiale a săpăturilor etc., acestea au fost descoperite în stratul de cultură Verbicioara și ca atare atribuite acesteia. În multe cazuri aceste descoperiri au fost doar menționate în literatură, nu și publicate detaliat, prin ilustrare fapt ce a îngreunat stabilirea funcționalității și semnificației unora dintre aceste obiecte.

Capitolul VIII

Obiecte din piatră și silex

Principalul material din care oamenii comunității Verbicioara își confecționează uneltele pe care le utilizează pentru obținerea hranei și prelucrarea acesteia este, ca și în culturile din epocile anterioare, piatra. Pe lângă bogatul material ceramic, din săpăturile atribuite culturii s-au extras și numeroase obiecte confecționate din piatră și silex.

În urma cercetării asupra obiectelor și uneltelor descoperite, se poate face o împărțire a acestora în categorii astfel:

Topoare de piatră – această categorie este reprezentată de mai multe exemplare descoperite de-a lungul timpului. La Verbicioara, în urma săpăturilor efectuate sub îndrumarea lui Dumitru Berciu au fost descoperite topoare de piatră bine șlefuite în formă de „calapod”. O altă descoperire a fost făcută de Grigore Calotoiu în timpul cercetării de teren efectuată în satul Lorgești, județul Gorj. Aici a fost găsit un exemplar de topor ciocan de formă semicirculară cu o lățime uniformă, ceafa piesei este de formă dreptunghiulară, partea activă a toporului este convexă, cu laturile rotunjite iar în mijlocul piesei există un șanț pentru înmănușare. Un astfel de topor-ciocan din care lipsește o jumătate a fost descoperit și într-o locuință din așezarea de la Vierșani-Jupânești. Acesta are formă circulară, este bine șlefuit, lângă el fiind descoperit și dopul scos pentru tubul de înmănușare, ceea ce dovedește prelucrarea locală a acestei piese. La Oprișor, în județul Mehedinți, a fost descoperit un exemplar de topor confecționat din piatră cu gaură de înmănușare de formă cilindrică. Tot din această categorie fac parte și toporul cu gaură de înmănușare de la Dobra, toporul de piatră cu orificiu de înmănușare perforat de la Ceplea-Plopșoru și toporul de piatră din care s-a mai păstrat doar muchia de la Rogova.

Cuțite curbe din piatră – aceste obiecte sunt menționate pentru prima dată de Dumitru Berciu în urma primelor săpături realizate la Verbicioara unde au fost găsite două astfel de exemplare. Acest tip de cuțit apare și la Rogova unde s-au găsit trei astfel de piese cu tăiș concav și muchie convexă.

Lame și așchii lamelare din silex – există numeroase exemplare din această categorie care se presupune că ar fi fost utilizate pentru prelucrarea pieilor de animale, activități agricole sau casnice. Astfel de piese au fost descoperite la Rogova, Bucura, Dobra și Verbicioara.

Vărfuri de săgeți – vârfurile de săgeți erau confecționate în general din piatră însă apar și piese din silex.

Râșnițe și percutoare – erau realizate din piatră și utilizate pentru zdrobirea și măcinarea cerealelor. Percutoarele au formă sferică(pl.13/1-6) și prezintă urme de utilizare, astfel de exemplare fiind descoperite la Rogova, Șimnic, Orodel, Sălcuța, Căzănești-Săveasca și Rast. Fragmente de râșnițe au fost descoperite la Leu Mic, Căzănești-Săveasca și Rogova.

Dăltițe – au fost folosite la tăierea materialelor organice, o astfel de piesă fragmentată a fost descoperită la Orodel, fețele laterale acesteia sunt puțin bombate iar fața dorsală și cea ventrală sunt plate. Dăltițe din piatră au fost descoperite și la Rast și Bârsești.

Tipare din piatră pentru turnat topoare – pentru această categorie există câteva piese descoperite în timpul cercetărilor din mai multe puncte aparținând culturii Verbicioara. În satul Moșteni din comuna Lorgești, județul Gorj au fost descoperite trei astfel de tipare pentru turnat topoare de tip celt. În așezarea de la Ceplea-Plopșoru a fost descoperit un tipar de piatră pentru turnat topoare plate.

Obiectele și uneltele realizate din piatră și silex sunt utilizate în mod curent de toate comunitățile epocii bronzului din bazinul Dunării Mijlocii și Inferioare. Acest material este utilizat pentru confecționarea ustensilelor necesare la vânătoare, la sacrificarea animalelor, la procurarea și prelucrarea hranei. Deși în aria culturii Verbicioara predomină materialele ceramice, piatra ocupă și ea un loc important pentru fiecare comunitate, multe din obiecte fiind, probabil, prelucrate local, din rocile aflate la îndemână în albiile râurilor, varietatea obiectelor și utilitatea lor putând fi legată de practicile de subzistență specifice acestor comunități.

Capitolul IX

Obiecte din os și corn

Creșterea animalelor și vânătoarea au fost printre ocupațiile principale ale comunităților ce utilizau ceramică de tip Verbicioara. Acest lucru este atestat de resturile osteologice descoperite în timpul cercetărilor din aria acestei culturi. De-a lungul timpului au fost descoperite numeroase oase care provin de la diferite specii de animale, cum ar fi bovine, ovicaprine, suine, cai, cerbi și căpriori. Pe lângă aceste resturi au fost descoperite și obiecte confecționate din corn de cerb care au fost utilizate în diverse scopuri.

Cornul și osul au reprezentat o materie primă pentru realizarea diferitor unelte care au fost folosite la vânătoare sau pentru prelucrarea altor materiale. Astfel, aceste unelte pot fi împărțite în mai multe categorii, după cum urmează:

Vârfuri de săgeată – au fost descoperite două astfel de exemplare, confecționate din os, în stațiunile de la Rogova și Dobra. Vârfurile de săgeată sunt lucrate destul de neglijent, au formă de romb și capete mult alungite.

Brăzdare din corn de cerb(pl.14/1,2) – prin descoperirea acestor obiecte a fost atestată folosirea animalelor ca mijloc de tracțiune. Brăzdarele din corn de cerb confirmă faptul că agricultura ocupa un loc important în aria acestei culturi. Aceste unelte erau confecționate de membrii comunității Verbicioara, dovadă fiind brăzdarele aflate în curs de prelucrare și materialul brut din care acestea urmau să fie lucrate descoperite în săpătura de la Verbicioara.

Dăltițe din corn de cerb – o piesă confecționată dintr-un os cu secțiune reclangulară, spartă la unul din capete, a fost descoperită la Rogova. O altă daltă a fost descoperită în săpătura de la Dobra , aceasta fiind lucrată dintr-un os lat.

Străpungătoare(pl.14/3-5) – aceste unelte sunt lucrate atât din corn, cât și din oase de animale. Mai multe astfel de exemplare au fost descoperite la Rogova. Acestea sunt realizate din așchii sau capete de oase iar dimensiunile lor variază. Au fost descoperite și piese lucrate din corn, retezate și scurtate.

Răzuitoare – realizate din așchii de oase, partea activă a acestora este finisată în timpul utilizării și se află atât pe dreapta, cât și pe stânga pieselor, exemple fiind piesele descoperite la Rogova.

Pandantive – deși acestea apar destul de rar în aria culturii Verbicioara, stațiunea de la Rogova reprezintă o zonă importantă unde au fost descoperite mai multe astfel de exemplare de pandantive lucrate din dinții animalelor, care prezintă în partea superioară o perforație, motiv pentru care au fost încadrate în această categorie.

Măciucă din corn de cerb(pl.14/6) – unicul exemplar din această categorie a fost descoperit la Rogova.

Având în vedere obiectele prezentate mai sus, este clar faptul că în aria culturii Verbicioara își fac simțită prezența uneltele și obiectele realizate din os și corn, materie primă provenită de la animalele crescute și vânate de oamenii care făceau parte din această comunități. Majoritatea acestor obiecte reprezintă unelte care îi ajutau pe oameni să își prelucreze hrana, să prelucreze materiile prime precum pieile animalelor, dar și să le ușureze munca în ceea ce privește cultivarea plantelor.

Capitolul X

Obiecte din metal

Cultura Verbicioara este datată în epoca bronzului mijlociu și târziu, însă obiectele din acest material și din alte tipuri de metal sunt destul de rare. Oamenii au continuat să utilizeze materialele realizate din materie primă disponibilă în mod regulat, și anume piatra, osul și ceramica, însă au existat câteva descoperiri care certifică evoluția comunităților Verbicioara în ceea ce privește prelucrarea metalului.

Majoritatea obiectelor din metal descoperite sunt realizate din bronz. În categoria pieselor confecționate din bronz se încadrează topoarele plate, celturile, secerile și câteva sule. Pentru cultura Verbicioara, cea mai semnificativă descoperire în ceea ce privește materialele din bronz este cea făcută în localitatea Drăguțești din județul Gorj unde a fost scos la lumină un depozit de bronzuri format din patru seceri și trei topoare de tip celt. Secerile au fost încadrate în categoria celor cu cârlig, lama este ușor îngroșată, iar muchia groasă. Pe lungimea lamelor sunt prezente caneluri paralele realizate prin batere, marginile acestora fiind similare unor nervuri. Aceste forme au fost turnate în tipare monovalve, turnarea pieselor fiind realizată prin partea superioară a lamelor. Cele trei celturi descoperite în depozit alături de seceri au corpul zvelt și alungit, tăișul acestora este drept și prezintă urme de utilizare și de reascuțire. Gaura de înmănușare a topoarelor este ovală, de pe bordura acestora coboară o mică toartă deasupra căreia se află gaura de turnare. Pentru turnarea acestor celturi au fost folosite două tipare diferite, bivalve, la care diferă însă greutatea și adâncimea găurii de înmănușare. Alte cinci celturi au fost descoperite în localitatea Socu din comuna Bărbătești. Un alt topor de tip celt a fost descoperit întâmplător la Vierșani-Jupânești de către un sătean. Toporul are gaura de înmănușare ovală, o tortiță care pornește din bordură iar suprafețele mari sunt plane. Alte topoare au fost descoperite la Bolboși, Peștișani și Andreești. În ceea ce privește funcționalitatea acestor piese, ele reprezentau arme care puteau fi folosite pentru apărare, vânătoare, unelte pentru gospodărie, dar și obiecte de prestigiu depuse în pământ în diferite contexte.

O piesă interesantă și unică realizată din bronz a fost descoperită întâmplător la Grui, comuna Mușetești, județul Gorj. Este vorba de o spadă de bronz cu limba la mâner care are o lungime totală de 45 de cm, din care 34 cm reprezintă lungimea lamei. De asemenea, la Verbicioara a fost descoperită o secure plată realizată din bronz(pl.15/1).

În ceea ce privește sulele din bronz, acestea sunt doar menționate de Dumitru Berciu, fără a fi oferite alte detalii legate de aceste obiecte. Prelucrarea acestui material de către comunitățile culturii Verbicioara este atestată nu doar de exemplarele din bronz găsite în timpul săpăturilor sau întâmplător, ci și de prezența numeroaselor tipare de turnat confecționate din piatră sau lut. Un exemplar de tipar din lut a fost descoperit la Dobra. Deși nu se știe exact pentru ce fel de obiecte a fost utilizat acest tipar, în momentul în care a fost descoperit acesta prezenta pe pereții laterali urme verzi care reprezentau urme de bronz rezultate în urma turnării. În satul Moșteni din comuna Lorgești, județul Gorj au fost descoperite trei tipare din piatră pentru turnat topoare de tip celt. În așezarea de la Ceplea-Plopșoru a fost descoperit un tipar de piatră pentru turnat topoare plate.

O piesă inedită pentru cultura Verbicioara este pumnalul descoperit în așezarea eponimă. Descoperirea a fost făcută de Dumitru Berciu în anul 1949, însă pumnalul a fost găsit în depozitele Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, cercetat și datat mult mai târziu. Datarea acestei piese a reprezentat o problemă, însă piesa a fost supusă unei analize elementale prin metoda fluorescenței de raze X și atribuită culturii în discuție. Piesa reprezintă o lamă simplă de pumnal(pl.15/2,3), are vârful ascuțit, capăt de prindere rotunjit iar în zona de prindere a mânerului se află o gaură pentru nit, gaură care a fost perforată la rece, după turnarea piesei.

În afară de aceste arme și unelte, au fost descoperite și câteva piese de podoabă din bronz, precum un ac cipriot și doi cercei din mormântul de inhumație de la Verbicioara .

Deși inventarul obiectelor din metale este unul destul de restrâns, probabil datorită disponibilității reduse de metal din această zonă, piesele descoperite reprezintă totuși un pas ce marchează evoluția acestei culturi. Bronzul este singurul material metalic descoperit în aria culturii Verbicioara.

Capitolul XI

Cronologia culturii Verbicioara

Unul din aspectele amplu dezbătute în literatura dedicată culturii Verbicioara, ca și în întreaga epocă a bronzului în general, a fost cronologia acestor descoperiri și implicit relația cu manifestările arheologice contemporane. Datarea culturii Verbicioara, cea mai bine cunoscută cultură a epocii bronzului pentru teritoriul Olteniei de astăzi, este încă un subiect de dezbatere științifică, mai ales datorită lipsei unor loturi de probe radiocarbon consistente.

Cronologic, Dumitru Berciu a atribuit această cultură epocii bronzului mijlociu și târziu și perioadei de tranziție la prima epocă a fierului. Utilizând sistemul cronologic central-european al lui Paul Reinecke, Berciu încadrează cultura Verbicioara în fazele B, C și D, perioade în care cultura evoluează, însă începuturile ei sunt încadrate în perioada Reinecke Bz A2 datorită unei descoperiri despre care voi discuta în cele ce urmează. Acesta consideră că grupul cultural Glina III a avut o mare influență în procesul de formare a culturii Verbicioara, la fel și orizontul Periam Mokrin-Pančevo datat în epoca bronzului timpuriu despre care Dumitru Berciu consideră că este punctul de plecare a trei culturi distincte: Pecica, Verbicioara și Vatina-Gârla Mare. Aceste trei culturi se despart și se formează ca și culturi individuale în perioade diferite, despărțire demonstrată de descoperiri datate cu exactitate. Un exemplu pentru acest fapt ar fi mormântul de factură Pecica de la Vîrșeț datat în perioada Reinecke Bz B1, mormântul de incinerație de la Verbicioara datat în perioada Reinecke Bz A2 și mormântul de la Vatina datat în perioada Reinecke Bz B2.

Încadrarea cronologică a culturii Verbicioara realizată de Dumitru Berciu a fost contestată și modificată de-a lungul timpului de mai mulți istorici și arheologi. Alexandru Vulpe consideră că această cultură se dezvoltă în bronzul mijlociu (fazele I-III după Berciu) și în bronzul târziu (fazele IV-V). Acesta consideră însă și că periodizarea lui Dumitru Berciu nu este confirmată stratigrafic. Bernhard Hänsel contestă și el periodizarea lui Berciu, acesta încadrează fazele IV și V ale culturii Verbicioara într-un grup separat, și anume Govora. Mircea Petrescu-Dâmbovița consideră că această cultură, alături de culturile Tei, Otomani, Suciu, Wietenberg fac parte din categoria culturilor epocii bronzului mijlociu care evoluează în continuare și în perioada epocii bronzului târziu. Nikolaus Boroffka consideră că grupul cultural Verbicioara își are evoluția în epoca bronzului mijlociu, în perioada 2000-1500 î.Hr.(Fig. 1), deși există și păreri care împing începutul culturii mult mai devreme, în bronzul timpuriu 2500-1900 î.Hr. . Având în vedere lipsa probelor radiocarbon, singurele elemente disponibile pentru datarea absolută a culturii sunt relațiile cu alte culturi arheologice învecinate. Începutul culturii este mai greu de decelat în stadiul actual al cercetărilor, dar el nu pare a putea fi legat de bronzul timpuriu, mai ales că în nici o așezare o succesiune stratigrafică directă Glina III-Verbicioara, nu a fost documentată și publicată ca atare. Din acest punct de vedere, un debut post 2000 î.Hr. al culturii pare mai plauzibil. În ceea ce privește finalul acesteia, datele disponibile par a fi mai consistente. Prezența de materiale Verbicioara în situri Gârla Mare și viceversa, răspândirea pe o arie largă a materialelor de tip Govora și existența unor date radiocarbon viabile pentru această perioadă, oferă indicii pentru o datare a finalului culturii în bronzul târziu, probabil până spre sfârșitul acestuia.

Capitolul XII

Catalogul cu descoperiri Verbicioara utilizat în text

ALMĂJEL

România, com. Vlădaia, satul Almăjel.

În punctul „La carieră”. Cercetări organizate de muzeele din Craiova și Turnu Severin. A fost descoperită o așezare a culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 35.

BAIA DE FIER

România, com. Baia de Fier, jud. Gorj.

În anul 1955, în „Peștera Muierilor” au fost efectuate săpături arheologice sistematice de către un colectiv coordonat de C.S. Nicolăescu-Plopșor. Au fost descoperite fragmente ceramice specifice culturii Verbicioara.

Lit.: C.S. Nicolăescu-Plopșor et alii, Șantierul arheologic Baia de Fier, „Materiale și cercetări arheologice”, III, 1957, p. 13-27.

BÂRSEȘTI

România, com. Mihăești, jud. Vâlcea.

În acest sat au fost descoperite unelte lucrate din piatră care au fost atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Cristian Schuster et alii, Despre anumite categorii de piese de piatră șlefuită din epoca bronzului din sudul României (culturile Glina, Tei,Verbicioara): râșnițe & percutoare / zdrobitoare, cute/șlefuitoare / ascuțitoare, dăltițe, în „O viață dedicată arheologiei și patrimoniului. In honorem Done Șerbănescu”, 2017, p. 115.

BISTREȚ

România, com. Devesel, jud. Mehedinți.

În punctul „La punți”. Săpături sistematice efectuate în anii 1984-1985 au dus la identificarea unor fragmente ceramice atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 35, pl. I/1, I/2, I/3.

BREZNIȚA DE OCOL

România, com. Breznița de Ocol, jud. Mehedinți.

În spatele sediului Poliției, într-o ruptură de mal au fost realizate observații stratigrafice în urma unor fenomene naturale. Au fost descoperite mai multe fragmente ceramice din care a fost întregit un vas aparținând culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 35, pl. VII/2.

BUCURA

România, oraș Vânju Mare, loc. Bucura, jud. Mehedinți.

Pe marginea râului Blahnița. Cercetări de suprafață efectuate în anul 1977 și 1991. Au fost descoperite fragmente ceramice, câteva silexuri, o fusaiolă și un fragment de râșniță atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, pp. 36-37, pl. II/2, 4, 6, 9, 11.

BURILA MARE

România, com. Burila Mare., jud. Mehedinți.

În punctul „Hunia Ruja”, în urma unor cercetări de suprafață au fost descoperite fragmente ceramice Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 37, pl. II/9,11.

CĂLUGĂRENI

România, com. Padeș, jud. Gorj.

În punctul „La morminți” a fost descoperită o stațiune arheologică în urma cercetărilor desfășurate de Institutul de Arheologie “V. Pârvan” din București și Muzeul Județean Gorj. S-a descoperit existența unor locuiri Glina, Verbicioara și Vârtop. Nivelului Verbicioara îi aparțin mai multe fragmente ceramice care provin dintr-o ceașcă cu două torți supraînălțate, specifică fazei a IV-a a culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

CĂZĂNEȘTI

România, mun. Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea.

La Căzănești „Săveasca” au fost descoperite fragmente ceramice și unelte confecționate din piatră șlefuită care au fost atribuite de către arheologi culturii Verbicioara.

Lit.: Cristian Schuster et alii, Despre anumite categorii de piese de piatră șlefuită din epoca bronzului din sudul României (culturile Glina, Tei,Verbicioara): râșnițe & percutoare / zdrobitoare, cute/șlefuitoare / ascuțitoare, dăltițe, în „O viață dedicată arheologiei și patrimoniului. In honorem Done Șerbănescu”, 2017.

CÂRNA

România, com. Cârna, jud. Dolj.

În cimitirul de incinerație de la Cârna-Ostrovogania a fost descoperit un mormânt care conținea oase calcinate acoperite cu cioburi. Acest mormânt a fost atribuit culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

CEPLEA-PLOPȘORU

România, com. Plopșoru, jud. Gorj.

În anul 2004 au fost efectuate cercetări arheologice de către un colectiv coordonat de Gheorghe Calotoiu. În satul Ceplea au fost descoperite un topor din piatră cu orificiu de înmănușare și un tipar pentru turnat topoare plate care au fost atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Mădălina Mărgineanu, Cercetările arheologice de epoca bronzului de la Ceplea-Plopșoru, în „LITUA- Studii și cercetări”, XI, 2006.

CÂRCEA

România, com. Cârcea, jud. Dolj.

În punctul „Viaduct”, cercetări sistematice și de suprafață, au dus la descoperirea unor fragmente ceramice provenite de la cești specifice culturii Verbicioara.

Lit.: Marin Nica, „Date noi cu privire la geneza și evoluția culturii Verbicioara”, în „Drobeta”, VII, 1996, pp. 18-22, fig. 4/1-6.

COPĂCELU

România, mun. Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea.

În anul 1969 a fost descoperită o colibă ovală în interiorul căreia au fost găsite materiale ceramice Verbicioara.

Lit.: Carol Terteci, Claudiu Tulugea, Materiale ceramice Verbicioara din colecțiile Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, în „Litua – Studii și cercetări”, XV, 2013.

CORLĂȚEL

România, com. Corlățel, jud. Mehedinți.

În punctul „Livezile Mari” au fost descoperite fragmente ceramice cu decor realizat cu pieptenul, atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 37, pl. II/13.

CRIVINA

România, com. Burila Mare, jud. Mehedinți.

Pe malul Dunării, în dreptul kilometrului fluvial 895 au fost descoperite fragmente ceramice cu decor specific culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 37, pl. II/12.

DESA

România, com. Desa, jud.Dolj.

În anul 2001, în urma săpăturilor sistematice coordonate de Petre Gherghe în comuna Desa, în punctul „Castravița” a fost descoperit un mormânt de incinerație cu resturile depuse într-un vas cu rol de urnă, care a fost la rândul său depus într-o groapă cu gură ovală. După decorul și forma vasului găsit, mormântul a fost atribuit fazei timpurii a culturii Verbicioara.

Lit.: Petre Gherghe, Marin Nica, Florin Ridiche, în „Cronica cercetărilor arheologice din România – Campania 2001”, București, 2002.

DEVESEL

România, com. Devesel, jud. Mehedinți.

În punctul „Ochiuri”, au fost descoperite mai multe fragmente ceramice care provin de la vase de dimensiuni mari specifice culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 37, pl. III/1, 2, 3.

DEVETAKI

Bulgaria, sat Devetaki.

În peștera Devatașkata au fost descoperite fragmente ceramice atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Tipuri de așezări în cadrul culturii Verbicioara, în „Drobeta”, XI-XII, 2002.

DOBRA

România, com. Bălăcița, jud. Mehedinți.

În zona școlii generale din localitate plasată pe un pinten de deal înconjurat de trei pante abrupte și în apropierea a două izvoare au fost realizate periegheze și un sondaj în anul 1991. Au fost descoperite fragmente ceramice care provin de la vase de dimensiuni medii și mari, un fragment din corpul unei strecurători și fusaiole care aparțin mai multor faze ale culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, pp. 37-38, pl. III/4,7,9,10,11,13.

FÂNTÂNA DOMNEASCĂ

România, com. Prunișor, jud. Mehedinți.

În marginea de nord a localității, în jurul unui izvor. Stațiune arheologică de unde au fost colectate mai multe fragmente ceramice nedecorate și un fragment ceramic decorat specific culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 38.

GÂRLA MARE

România, com. Gârla Mare, jud. Mehedinți.

În punctul „La gârloacă”, pe malul Dunării. Au fost descoperite fragmente ceramice de diferite culori și cu diverse modele decorative care aparțin culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 38, pl. III/14,15.

GHIDICI

România, com. Ghidici, jud. Dolj.

Săpături sistematice în anii 1985-1986, realizate de Marin Nica, au identificat inclusiv un cimitir plan de incinerație presupus a aparține culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

GODEANU

România, com. Godeanu, jud. Mehedinți.

În interiorul peșterii de la „Cincioare”, au fost descoperite două urne funerare de incinerație. Datorită localizării geografice a descoperirii, cele două urne au fost atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 38.

GOVODARVA

România, loc. Govodarva, com. Căzănești, jud. Mehedinți.

În punctul „Piscul lui Iacob”, într-o stațiune distrusă de căutătorii de comori, sondaje restrânse au dus la descoperirea unui strat ce conținea o cantitate mare de cenușă și chirpici. Au fost găsite materiale ceramice care au fost atribuite culturii Verbicioara și anume fragmente de vase cu decora specific acestei culturi și o râșniță.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, pp. 38-39, pl. IV/2,4.

GOVORA

România, com. Mihăești, jud. Vâlcea.

În urma săpăturilor realizate sub conducerea lui Gheorghe Petre-Govora, la Govora-Sat a fost descoperit un impresionant depozit care este alcătuit aproape în totalitate din vase cu două torți supraînălțate atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Petre-Govora, O preistorie a Nord – Estului Olteniei, Rm. Vâlcea, 1995; Carol Terteci, Claudiu Tulugea, Materiale ceramice Verbicioara din colecțiile Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, în „Litua – Studii și cercetări”, XV, 2013.

GRUI

România, com. Mușetești, jud. Gorj.

Descoperire întâmplătoare făcută de doi localnici. A fost găsită o spadă de bronz cu limba la mâner atribuită culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Descoperiri arheologice din epoca bronzului în Gorj, în „Litua – Studii și Cercetări”, XII, 2009.

GRUIA

România, com. Gruia, jud. Mehedinți.

În lunca inundabilă a Dunării, în dreptul satului Gruia, au fost realizate cercetări sistematice în anul 1982. A fost descoperită o necropolă ce conținea 21 de morminte, unul dintre acestea fiind atribuit culturii Verbicioara datorită urnei funerare realizată și decorată în manieră specifică acestei culturi.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 39, pl. VII/5.

HALANGA

România, com. Izvorul Bârzii, jud. Mehedinți.

În spatele poligonului militar din localitate este menționată o așezare aparținând culturii Verbicioara, unde a fost descoperită ceramică brună cu decor cu incizii.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 39, pl.II/10, IV/5.

HUNEDOARA

România, jud. Hunedoara.

Pe Dealul Sânpetru, în punctul „Stația de filtrare”, în anul 2009 au fost descoperite în urma unor săpături de salvare fragmente ceramice Verbicioara care provin de la o ceașcă cu două torți supraînălțate.

Lit.: Alexandru Szentmiklosi, Sorin Tincu, Verbicioara Discoveries in Hunedoara, în „Analele Banatului-Arheologie Istorie”, XVIII, 2010.

IABLANIȚA

România, com. Pădina, jud. Mehedinți.

În școala generală din localitate au fost găsite fragmente ceramice colectate din punctul „La fântâna”, atribuite fazei târzii a culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 39.

IPOTEȘTI

România, loc. Ipotești, jud.Olt.

În punctul „La conac”, în urma unor săpături sistematice a fost descoperită o așezare de tip Verbicioara în care au fost găsite fragmente ceramice provenind de la vase bitronconice, castroane și cești cu una sau două torți.

Lit.: Sebastian Morintz, Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii, I. Epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic, București, 1978.

IZVOARELE

România, com. Gruia, jud. Mehedinți.

În lunca Dunării, în dreptul „Stației vinalcool”. Stațiune arheologică aparțitând culturii Verbicioara. Au fost descoperite fragmente ceramice majoritatea de culoare maronie cu decor de linii incizate dispuse oblic.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 39, pl. IV/6.

KOROBOVO

Serbia, op. Kladovo.

În anul 1980 au fost făcute sondaje în urma cărora s-a găsit un vas cu capac considerat a fi cenotaf, atribuit culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I, p. 118, nr. 523.

LEU

România, com. Leu, jud. Dolj.

În punctul „Leu Mic” au fost descoperite fragmente de râșnițe realizate din piatră șlefuită pe care arheologii le-au atribuit culturii Verbicioara.

Lit.: Cristian Schuster, Laurențiu Mecu, Elena Gavrilă, Ion Tuțulescu, Despre anumite categorii de piese de piatră șlefuită din epoca bronzului din sudul României (culturile Glina, Tei,Verbicioara): râșnițe & percutoare/zdrobitoare, cute/șlefuitoare/ascuțitoare, dăltițe, în „O viață dedicată arheologiei și patrimoniului. In honorem Done Șerbănescu”, 2017.

LIVEZILE

România, com. Livezile, jud. Mehedinți.

În partea de sud a satului, în apropierea unui izvor cu debit mare. În timpul unor lucrări de îmbunătățiri funciare a fost distrusă o așezare Verbicioara. Au fost colectate câteva fragmente ceramice de mici dimensiuni care erau decorate cu brâuri alveolate și linii realizate prin imprimare.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 39.

LOCUSTENI

România, com. Daneți, jud. Dolj.

În punctul „Predești”, cercetări sistematice au dus la descoperirea unei așezări aparținând culturii Verbicioara. Au fost descoperite patru gropi de cult. În interiorul gropilor au fost găsite fragmente de cești de diferite dimensiuni datate în perioada de tranziție și în prima fază a culturii Verbicioara. Decor cu incizii, diversificat.

Lit.: Marin Nica, „Date noi cu privire la geneza și evoluția culturii Verbicioara”,în „Drobeta”, VII, 1996,pp. 19-21, fig. 3/1-6,15, fig. 4/1-6, fig. 5/6.

LORGEȘTI-MOȘTENI

România, com. Lorgești, jud.Gorj.

Au fost descoperite trei tipare din piatră pentru turnat topoare de tip celt atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

MALOVĂȚ

România, com. Malovăț.

Pe malul stâng al pârâului Pleșuva, la aprox. 400 de metri de ferma agricolă din localitate, Cercetări de teren au dus la descoperirea unei așezări Verbicioara din care au fost colectate fragmente ceramice realizate din pastă de trei categorii: grosieră, semifină și fină. Fragmentele provin de la vase mari, străchini de diferite forme și dimensiuni, căni și cești.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, pp. 39-40, pl. IV/7-12, 15, pl. V/2, pl. VII/1.

MĂRĂCINELE

România, com. Perișor, jud. Dolj.

Descoperire fortuită pe teritoriul localității a unui mormânt de incinerație în urnă aparținând culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

NICOLAE BĂLCESCU

România, oraș Vânju Mare, jud. Mehedinți.

În timpul construirii unui pod peste râul Blahnița a fost descoperită o urnă funerară aparținând culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 40.

OPRIȘOR

România, com. Oprișor, jud. Mehedinți.

În valea „Scăpăului”, în punctul „Mololoi”. Stațiune arheologică descoperită în timpul săpăturilor din anul 1989. Ceramica a fost împărțită în trei categorii: fină, semifină și grosieră. Din aceste categorii fac parte vase de diferite dimensiuni, străchini și cești. Au fost descoperite și unelte: silexuri, un topor de piatră etc.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, pp. 40-41, pl. V/3-8, 10.

OREVIȚA MARE

România, oraș Vânju Mare, jud. Mehedinți.

În punctul „Păulești” de pe dealul Măroiu, situat la 2 km de localitate. Cercetări sistematice în anii 1978, 1987, 1988, 1994. În anul 1978 a fost descoperită o stațiune arheologică atribuită fazei târzii a culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 41.

ORODEL

România, com. Orodel, jud. Dolj.

În punctul „Țuțuroaie”, sunt menționate două exemplare de cești atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Marin Nica, „Date noi cu privire la geneza și evoluția culturii Verbicioara”, în „Drobeta”, VII, 1996, pp. 19-21, fig. 3/2,4-6, fig. 5/10.

OSTROVUL CORBULUI

România, com. Hinova, jud. Mehedinți.

Au fost efectuate cercetări arheologice în stațiunea Botul Cliuci de către un colectiv coordonat de Petre Roman. Au fost descoperite fragmente ceramice atribuite culturii Verbicioara. De asemenea, din stratul de cultură Verbicioara de la Ostrovul Corbului au fost colectate și cercetate resturi osteologice.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 41; Georgeta El Susi, Animal Exploitation during the Bronze Age in SW Romania with a Special Referring to Ostrovul Corbului (Mehedinti County), în „Analele Banatului”, S.N., Arheologie-Istorie, XII-XIII, 2004-2005.

PADEA

România, com. Drănic, jud. Dolj.

A fost descoperit un grup de patru morminte atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

PĂTULELE

România, com. Pătulele, jud. Mehedinți.

Într-un punct situat pe malul drept al pârâului Brahnița a fost descoperită o stațiune arheologică atribuită culturii Verbicioara de unde au fost extrase mai multe fragmente ceramice.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p.42.

POLOVRAGI

România, com. Polovragi, jud. Gorj.

În această localitate au fost descoperite două situri arheologice din epoca bronzului. În urma săpăturilor arheologice din 1964 efectuate în apropierea cetății dacice de la Polovragi de pe muntele Padeșul au fost descoperite fragmente ceramice specifice culturii Verbicioara. În același an în urma unei cercetări arheologice de teren s-au descoperit în spatele mânăstirii Polovragi fragmente ceramice specifice culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

PRISTOL

România, com. Pristol, jud. Mehedinți.

În urma unor cercetări de teren au fost descoperite mai multe fragmente ceramice Verbicioara ce provin de la vase de mari dimensiuni.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p.42.

PUȚINEI

România, com. Izvoru Bârzii, jud. Mehedinți.

Pe malul pârâului Gârdan, în urma unor cercetări de teren, a fost descoperită o stațiune arheologică de unde au fost colectate mai multe fragmente ceramice dintre care unul specific culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p.42.

RAST

România, com. Rast, jud. Dolj.

În acest sat au fost descoperite fragmente ce provin de la mai multe tipuri de unelte confecționate din piatră șlefuită care au fost atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Cristian Schuster, Laurențiu Mecu, Elena Gavrilă, Ion Tuțulescu, Despre anumite categorii de piese de piatră șlefuită din epoca bronzului din sudul României (culturile Glina, Tei,Verbicioara): râșnițe & percutoare/zdrobitoare, cute/șlefuitoare/ascuțitoare, dăltițe, în „O viață dedicată arheologiei și patrimoniului. In honorem Done Șerbănescu”, 2017.

ROCȘORENI

România, com. Dumbrava, jud. Mehedinți.

Din punctele „Piscul Zbârcii” și „Valea Bobului” au fost adunate mai multe fragmente ce provin de la vase de dimensiuni diferite atribuite fazei târzii a culturii Verbicioara.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p.42.

ROGOVA

România, com. Rogova, jud. Mehedinți.

În punctul „La cazărmi” a fost săpat un șanț pentru scurgerea apei. În acest context au fost descoperite fragmente ceramice de culoare cenușie decorate cu linii incizate specific culturii Verbicioara. În perioada 1995-1998 au fost efectuate cercetări sistematice de un colectiv aflat sub îndrumarea lui Gabriel Crăciunescu. Au fost descoperite materiale importante pentru cunoașterea culturii Verbicioara realizate din lut, metal, piatră și silex, os, corn.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p.43; Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara la Rogova, jud. Mehedinți, în „Drobeta”, X, 2000.

ROMÂNEȘTI

România, mun. Tg.Jiu, jud. Gorj.

În punctul „Lunca Românești” au fost efectuate în anul 2015 cercetări arheologice preventive coordonate de Vasile Marinoiu. Au fost descoperite vase întregi și vase fragmentate atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Vasile Marinoiu et al, „Cronica cercetărilor arheologice din România 2016. Campania 2015”, pp.196-202.

ROȘIA DE AMARADIA

România, com. Roșia de Amaradia, jud. Gorj.

Situl arheologic se găsește platoul denumit de localnici „Coasta Burduharului”. În anul 2007 au fost efectuate săpături arheologice coordonate de Gheorghe Calotoiu. Materialul arheologic descoperit cuprinde un vas mic de culoare cenușie cu toarte supraînălțate, cu fundul profilat și buza dreaptă, au fost găsite și fragmente de la un vas mare de provizii și pereți de cești fragmentare care se încadrează cronologic în perioada bronzului târziu, cultura Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

SLATINA

România, mun. Slatina, jud. Olt.

Între anii 1958-1960 au fost descoperite întâmplător mai multe fragmente ceramice care au fost ulterior atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Dumitru Berciu, Câteva probleme ale culturii Verbicioara, în „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie”, XII, 1961, 2.

SLAȘOMA

România, com. Pădina, jud. Mehedinți.

La marginea acestui sat, pe dealul sub care curge un izvor au fost strânse mai multe mai multe fragmente ceramice ale culturii Verbicioara. Fragmentele ceramice sunt decorate cu linii incizate și au culoare cenușie.

Lit.: Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în jud. Mehedinți …, p. 43.

RÂMNICU VÂLCEA

România, mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

În oraș a fost descoperit un mormânt de incinerație ce conținea trei vase specifice unei faze târzii a culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

SĂLCUȚA

România, com. Sălcuța, jud. Dolj.

Mormânt de incinerație atribuit culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

SĂPATA

România, com. Măceșu de Jos, jud. Dolj.

În anul 1992 au fost realizate cercetări sistematice în urma cărora a fost descoperit un vas izolat care a deservit drept urnă atribuit culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

SOCU

România, jud. Gorj, com. Bărbătești.

Din acest sat provin patru celturi întregi și partea superioară al celui de-al cincilea celt, care au fost atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

ȘIMNICU DE SUS

România, com. Șimnicu de Sus, jud. Dolj.

Au fost descoperite unelte din piatră șlefuită atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Cristian Schuster, Laurențiu Mecu, Elena Gavrilă, Ion Tuțulescu, Despre anumite categorii de piese de piatră șlefuită din epoca bronzului din sudul României (culturile Glina, Tei,Verbicioara): râșnițe & percutoare/zdrobitoare, cute/șlefuitoare/ascuțitoare, dăltițe, în „O viață dedicată arheologiei și patrimoniului. In honorem Done Șerbănescu”, 2017.

TELEȘTII DE SUS

România, com. Telești, jud. Gorj.

În punctul „Câmpul lui Bicu” a fost efectuat un sondaj arheologic de către arheologul Gheorghe Calotoiu. Materialele arheologice descoperite au fost atribuite culturii Verbicioara.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

TISMANA

România, oraș Tismana, jud. Gorj.

A fost descoperit un mormânt de incinerație în urnă, acesta era izolat. A fost atribuit culturii Verbicioara.

Lit.: Ion Motzoi-Chicideanu, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I.

VERBICIOARA

România, com. Verbița, jud. Dolj.

Între anii 1949-1957 au fost efectuate ample cercetări arheologice coordonate de Dumitru Berciu. Au fost descoperite materiale arheologice diverse pe baza cărora a fost definită cultura Verbicioara.

Lit. Dumitru Berciu, Câteva probleme ale culturii Verbicioara, în „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie”, XII, 1961, 2.

VIERȘANI

România, com. Jupânești, jud. Gorj.

În punctul „Poarta Luncii” pe o terasă a râului Gilort a fost descoperită o așezare specifică culturii Verbicioara. În stațiunea preistorică de la Vierșani-Jupânești au fost făcute cercetări arheologice sistematice între 1988-1990 de Gheorghe Calotoiu. Aici au fost descoperite mai multe locuințe de suprafață, un bordei, numeroase fragmente ceramic, dar și topoare de piatră.

Lit.: Gheorghe Calotoiu, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava – Studii și materiale”, VIII, 2010.

VLĂDEȘTI

România, com. Vlădești, jud. Vâlcea.

Între anii 1958-1960 au fost efectuate cercetări arheologice. În urma săpăturilor au fost descoperite fragmente ceramice aparținând culturii Verbicioara.

Lit.: Dumitru Berciu, Câteva probleme ale culturii Verbicioara, în „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie”, XII, 1961, 2.

Concluzii

Cultura Verbicioara a fost datată de Dumitru Berciu în perioada bronzului mijlociu și târziu, începuturile ei datând încă din bronzul timpuriu după spusele celui ce a descoperit-o și cercetat-o pentru pima dată. Datarea și periodizarea acestuia a fost însă contestată de multe ori, arheologii considerând că această cultură a fost datată de Berciu mult prea timpuriu. Deși există în literatură multe variante ale cronologiei acestei culturi, dezbaterea în privința începutului și sfârșitului culturii rămâne deschisă, deoarece lipsesc date radiocarbon din situri ale culturii iar multe materiale arheologice sunt lipsite de context sau au fost atribuite greșit culturii în discuție.

Deși este o cultură cunoscută printr-un număr mare de situri și este deosebit de importantă pentru cunoașterea trecutului și tradiției Olteniei de la bronzul mijlociu la bronzul târziu, aceasta este precar documentată, multe dintre săpături au fost publicate superficial, sunt foarte puține planuri generale de săpătură disponibile, în foarte puține cazuri sunt cunoscute informații legate de cum arătau locuințele, materialele din care acestea erau realizate, date despre structura internă a așezărilor sau distribuția obiectelor în ansamblul unei așezări.

Despre habitat putem concluziona faptul că purtătorii culturii Verbicioara s-au orientat spre locuri ferite de fenomene naturale și ușor de apărat, așezările fiind situate în zone ferite de inundațiile sezoniere, vânturile dominante de pe văi și cu expunere cât mai îndelungată la lumina solară. În ceea ce privește locuințele, acestea erau adaptate formelor de relief diferite și materiilor prime disponibile, datele arheologice disponibile sugerând un anumit conservatorism de-a lungul evoluției culturii în privința modului de realizare a acestora.

Datorită cercetărilor efectuate în ultimii ani, avem mai multe date legate de economia acestor culturi. Au fost făcute studii asupra resturilor osteologice descoperite în siturile atribuite culturii Verbicioara. În urma acestora s-a demonstrat că purtătorii acestei culturi aveau drept ocupație principală, creșterea animalelor. Această ocupație asigura hrana zilnică necesară, fiind utilizate, cu precădere, produsele secundare așa cum par a indica datele privind vârstele de sacrificare a animalelor : De asemenea, acestea erau utilizate, probabil, și pentru lucrarea pământului, pielea, blana și ca produse de schimb. După cum am arătat în capitolul dedicat mediului înconjurător, principalele animale domestice crescute de acești oameni erau bovinele, ovicaprinele și suinele, care erau sacrificate la vârste diferite. Pe plan secundar se afla vânătoarea, oamenii culturii Verbicioara vânau în special cerbi, porci mistreți și căpriori, coarnele animalelor fiind folosite pentru confecționarea uneltelor. Pe lângă creșterea animalelor și vânătoarea, s-a demonstrat, prin prezența uneltelor primitive de lucrat pământul, faptul că oamenii culturii Verbicioara practicau și agricultura ca metodă de subzistență. Alte ocupații atestate în aria acestei culturi cu ajutorul materialelor arheologice descoperite sunt torsul și țesutul, prin numeroasele fusaiole și greutăți pentru războiul de țesut existente în multe săpături.

Concluzionând, se poate spune că oamenii culturii Verbicioara cunoșteau și exploatau zona deosebit de variată din punct de vedere geografic în care au fost identificate descoperiri tipice, obiectele și unelte din os, metal, corn și lut, fiind menite a le facilita aceste activități curente. Prezența în mai multe puncte cu descoperiri atribuite culturii a numeroase tipare din piatră și lut pentru turnarea topoarelor din bronz, atestă atât existența unor activități metalurgice în aria culturii cât și posibile activități cu caracter războinic al unor dintre aceștia.

În ceea ce privește practicile funerare ale acestei comunități, există foarte puține descoperiri funerare atribuite culturii în discuție, unele neputând fi atribuite în mod cert culturii Verbicioara. Din cele puține descoperiri funerare, se poate concluziona că oamenii comunității Verbicioara practicau cu precădere incinerația, fiind descoperit un singur mormânt de incinerație despre care nu se poate spune cu exactitate că ar fi aparținut comunității Verbicioara. Mormintele erau izolate, deseori grupate câte trei-patru, în nici o situație neputând fi vorba însă despre o necropolă propriu-zisă a culturii în discuție. Inventarul funerar este unul foarte sărac, acesta constând, de cele mai multe ori, doar din urna funerară în care erau depuse oasele calcinate ale defuncților.

Deosebit de importantă pentru această cultură este ceramica. Materialele arheologice din punctele cu descoperiri arheologice Verbicioara reprezintă în mare parte fragmente ceramice sau vase întregi. Interesant este faptul că arheologii acordă o atenție mai mare în literatura de specialitate ceramicii fine, decorate, în timp ce despre categoria ceramicii grosiere știm foarte puține lucruri. În vederea cunoașterii culturii Verbicioara, am realizat o împărțire pe categorii a ceramicii în funcție de tipologia acestora. Am ajuns la concluzia că în aria culturii Verbicioara a existat o evoluție interesantă a materialele ceramice descoperite. În cele cinci faze ale culturii, formele ceramice se diversifică, apar forme mult mai complicate și mai greu de realizat precum vasele de tip kantharos, care au două torți supraînălțate cu protome stilizate în diferite forme, tehnicile de realizare fiind preluate de la culturile învecinate cu care cultura Verbicioara a fost contemporană.

Decorul ceramicii are o evoluție spectaculoasă, de la simple motive geometrice incizate care apar în primele faze ale culturii se ajunge la decoruri mai complicate dispuse vertical sau orizontal pe toată suprafața vaselor sau doar în anumite zone, se formează registre, metope, apare meandrul etc. Elementele și motivele decorative evoluează, acestea încep să fie dispuse împreună pe vase, fiind realizate ornamente cu totul și cu totul speciale. Și în cazul decorului, cultura Verbicioara preia elemente din ariile altor culturi, în special Gârla Mare.

Deși în aria culturii Verbicioara predomină materialele ceramice, piatra ocupă și ea un loc important pentru fiecare comunitate, multe din obiecte fiind, probabil, prelucrate local, din rocile aflate la îndemână în albiile râurilor, varietatea obiectelor și utilitatea lor putând fi legată de practicile de subzistență specifice acestor comunități.

Un alt punct pe care mi-am dorit să îl ating în lucrarea de față a fost să aflu dacă importanța pentru cronologia epocii bronzului dată de arheologi culturii Verbicioara este reflectată și în calitatea informației arheologice disponibile. Consider că, în unele cazuri, calitatea informației oferite de arheologi în urma cercetărilor a fost bună, însă în cele mai multe cazuri documentația lasă de dorit, nefiind oferite destule informații despre descoperirile făcute, despre contextul acestora, despre stratigrafie etc. După părerea mea, această cultură ar fi meritat mai multă atenție din partea specialiștilor, fiind o cultură semnificativă pentru toată zona Olteniei și pentru epoca bronzului târziu și mijlociu. Din cauza acestor informații greșite sau insuficiente, cunoașterea culturii Verbicioara rămâne în continuare sub semnul întrebării.

Adunarea celor mai importante descoperiri atribuite culturii, sub forma unui catalog pe care le-am utilizat în text, m-a ajutat să descopăr care sunt principalele situri, în ce zone au fost făcute cele mai importante descoperiri, cum au fost poziționate așezările și în ce zone ar putea fi făcute noi cercetări, dar mai ales m-a ajutat să înțeleg modalitatea de realizare a unui instrument de lucru foarte important în cercetarea arheologică.

În final, putem trage concluzia că purtătorii culturii Verbicioara au fost într-o continuă evoluție de-a lungul celor cinci faze ale culturii. Dacă formele de teren alese pentru locuire, tipul de construcții, obiectele mărunte de lut, piatră, os, corn etc. nu par a evolua foarte mult, ceramica urmează o linie diferită prin dezvoltarea unor tehnici noi de realizare a decorului, motive decorative noi și forme ceramice variate. De asemenea, se poate vorbi despre modul în care această cultură relaționa cu grupurile culturale din împrejurimi, culturi care au adus elemente de noutate în aria culturală Verbicioara. Pe lângă importanța individuală a culturii, aceasta a este importantă pentru relațiile directe cu culturi precum Gârla Mare și Tei sau pentru cunoașterea sfârșitului epocii bronzului în sudul României.

Anexe

1. Bibliografie

Izvoare/surse

Băjenaru Radu, Un pumnal de la Verbicioara (Jud. Dolj), în „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie”, tomul 61, 2010, nr. 1-2, pp. 149-152.

Berciu Dumitru, Așezările și cimitirele din societatea primitivă în Oltenia. Șantierul arheologic de la Verbicioara-Dolj, în „Studii și cercetări de istorie veche”, I, 1950, pp. 103-107.

Berciu Dumitru; Comșa Eugen; Popescu-Ialomița S., Raport preliminar asupra săpăturilor arheologice de la Verbicioara-1950, în „Studii și cercetări de istorie veche”, II, 1951, 1, pp. 229-248.

Berciu Dumitru, Câteva probleme ale culturii Verbicioara, în „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie”, XII, 1961, 2, București, pp. 227-241.

Berciu Dumitru, Die Verbicioara-Kultur. Vorbericht über eine neue in Rumänien entdeckte bronzezeitliche Kultur, în „Dacia“ N.S., V, 1961, pp. 123-161.

Boroffka Nikolaus, Romania, Moldova, and Bulgaria, în „The Oxford Handbook of the European Bronze Age”, Oxford, 2013, pp. 879-884.

Calotoiu Gheorghe, Contribuții la cunoașterea culturii Verbicioara din județul Gorj, în „Litua-Sudii și cercetări”, VI, 1994, pp. 7-43.

Calotoiu Gheorghe; Mărgineanu Mădălina, Cercetările arheologice de epoca bronzului de la Ceplea-Plopșoru, în „Litua-Studii și cercetări”, XI, 2006, pp. 15-24.

Calotoiu Gheorghe, Cultura Verbicioara în județul Gorj, în „Buridava-Studii și materiale”, VIII, 2010, pp. 60-83.

Chițonu Mădălin; Hortopan Dumitru; Calotoiu Gheorghe, Unelte de piatră șlefuită din colecțiile Muzeului „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, județul Gorj, în „Litua-Studii și cercetări”, XIII, 2011, pp. 19-32.

Gabriel Crăciunescu, Cultura Verbicioara în județul Mehedinți, în „Drobeta”, VII, Drobeta Turnu Severin, 1996, pp. 35-48.

Crăciunescu Gabriel, Cultura Verbicioara la Rogova, jud. Mehedinți, în „Drobeta”, X, 2000, pp. 9-64.

Crăciunescu Gabriel, "Tipuri de așezări în cadrul culturii Verbicioara", în „Drobeta”, XI-XII, 2002, pp. 62-77.

Crăciunescu Gabriel, Stațiunea din Epoca Bronzului de la Dobra, județul Mehedinți, în „Drobeta”, XI-XII, 2002, pp. 78-105.

Crăciunescu Gabriel, Cultura Verbicioara în jumătatea vestică a Olteniei, în „Bibliotheca Thracologica“, XLI, Craiova, 2004.

El Susi Georgeta, Studiu preliminar asupra resturilor de faună din așezarea de epoca bronzului, cultura Verbicioara, Rogova, jud. Mehedinți (La Cazărmi), în „Drobeta”, IX, 1999, p. 25-40.

El Susi Georgeta, Animal Exploitation during the Bronze Age in Sw Romania with a Special Referring to Ostrovul Corbului (Mehedinti County), în „Analele Banatului” S.N., Arheologie-Istorie, XII-XIII, 2004-2005, pp. 127-143.

Emandi Ana et al., Metode integrate de caracterizare a colecțiilor ceramice din cultura Verbicioara (2500-1900 a.Chr.), în „Matcons”, 2013, pp. 198-199.

Gherghe Petre; Nica Marin; Ridiche Florin, 83. Desa, com. Desa, jud. Dolj, în „Cronica cercetărilor arheologice din România-Campania 2001”, București, 2002, pp. 121-124.

Motzoi-Chicideanu Ion, Cu privire la descoperirile funerare ale grupei Verbicioara, în “Oltenia Studii și Comunicări. Arheologie-Istorie”, XV, 2004, p. 3-12.

Motzoi-Chicideanu Ion, Obiceiurile funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Editura Academiei Române, București, 2011, vol. I, pp. 445-451.

Nica Marin, Date noi cu privire la geneza și evoluția culturii Verbicioara, în „Drobeta”, VII, 1996, pp. 35-48.

Olaru Ioana-Iulia, Characteristics of ceramics in the cultures of middle bronze age from Banat and Oltenia, în “Journal of Romanian Literary Studies”, XIII, 2018, pp. 158-164.

Petrescu-Dâmbovița Mircea, Perioada târzie a epocii bronzului, în „Istoria Românilor- Moștenirea timpurilor îndepărtate”, Vol. I, București, 2001, pp. 272-287.

Rădulescu Dan; Dumitrescu Radu, Mineralogia topografică a României, București, 1966.

Șandor-Chicideanu Monica; Constantinescu Mihai, Necropola din epoca bronzului de la Plosca, Cluj Napoca, 2019.

Șandor-Chicideanu Monica, Cultura Žuto-Brdo-Gârla Mare. Contribuții la cunoașterea epocii bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară, Cluj-Napoca, 2003, vol. I.

Șandor-Chicideanu Monica, Recenzie Gabriel Crǎciunescu, Cultura Verbicioara în jumǎtatea vesticǎ a Olteniei, Bibliotheca Thracologica XLI, Craiova, 2004, 382 pag. (266 pag. text + 114 pl.), în „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie” , nr. 54-56, 2003-2005.

Schuster Cristian; Mecu Laurențiu; Gavrilă Elena; Tuțulescu Ion, Despre anumite categorii de piese de piatră șlefuită din epoca bronzului din sudul României (culturile Glina, Tei, Verbicioara): râșnițe & percutoare / zdrobitoare, cute/șlefuitoare / ascuțitoare, dăltițe, în C. Schuster, T. Zalavaș, A.S. Morintz (eds.), „O viață dedicată arheologiei și patrimoniului. In honorem Done Șerbănescu”, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2017, pp. 115-141.

Ștefan Cristian, Cultura Verbicioara. Câteva observații, în „Argesis-Studii și comunicări”, XVI, 2005, pp. 89-100.

Szentmiklosi Alexandru; Tincu Sorin, Verbicioara Discoveries in Hunedoara, în „Analele Banatului-Arheologie Istorie”, XVIII, 2010, Cluj-Napoca, pp. 11-21.

Terteci Carol; Tulugea Claudiu, Materiale ceramice Verbicioara din colecțiile Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, în „Litua-Studii și cercetări”, XV, Târgu-Jiu, 2013, pp. 109-117.

Vulpe Alexandru, Perioada mijlocie a epocii bronzului, în „Istoria Românilor- Moștenirea timpurilor îndepărtate”, Vol. I, București, 2001, pp. 247-272.

Surse web

Băsceanu Marius, Cadrul geografic al Olteniei, în http://olteniaistorica.blogspot.com/2009/06/cadrul-geografic-al-olteniei.html

Condiții Fizico-Geografice ale Olteniei, https://www.muzeulolteniei.ro/ro/api/article/view/id/conditii-fizico-geografice-ale-olteniei

Acasă

Oltenia nordică, http://www.scritub.com/geografie/OLTENIA-NORDICA31111.php

Oltenia sudică, http://www.scritub.com/geografie/OLTENIA-SUDICA43624.php

Relief carstic, http://www.speotimis.ro/dictionar-speologic/relief-carstic.html

Săndulache Marius Iulian, Podișul Getic, http://old.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/Podisul_Getic.php

2. Planșe