Istoricul cercetării paraziților, prădătorilor și a unor organisme foretice prezente la [619980]

2
CUPRINS

Introducere
CAPITOLUL I.
Istoricul cercetării paraziților, prădătorilor și a unor organisme foretice prezente la
coleoptere pe plan național și internațional , cu referire specială la județul Dolj
9
CAPITOLUL II.
Factori care influenț ează ciclurile de viață ale insectelor (ale coleopterelor, în special)
27
3.1. Factori abiotici
3.2. Factori edafici
3.3. Factori biotici
3.4. Factori interni (endogeni)
3.5. Factor antropic
3.6. Tendințe actuale

CAPITOLUL III.
Date generale privind ordinul Coleoptera (taxonomie și biologie)
34
CAPITOLUL IV.
Caracterizarea fizico -geografică a județului Dolj

4.1. Prezentare generală (așezare, climă, relief, floră, faună) 40
4.2. Habitate naturale cu statut special conform le gislației în vigoare 43
4.3. Tipuri de ecosisteme în care am făcut cercetări și descrierea acestora 44
CAPITOLUL V.
Metode de cercetare, colectare, preparare și conservare pentru coleoptere, paraziți, prădători
și acarieni
52
CAPITOLUL VI.
REZULTA TE ALE CERCETĂRI LOR PRIVIND PARAZITISM UL ȘI ALTE RELAȚII
INTERSPECIFICE LA COLEOPTERE DIN JUDEȚUL DOLJ

6.1. Rǎspândirea speciilor de coleoptere, gazde ale unor paraziți, prădători ai acestora și
organisme foretice, în județul Dolj și în zone învecinate 60

6.1.1. Specii gazdă din suprafamilia Scarabaeoidea 63
6.1.2. Specii gazdă din suprafamilia Chrysomeloidea 73
6.1.3. Specii gazdă din suprafamilia Dytiscoidea 78
6.1.3.1. Date privind prezența familiilor Dytiscidae și Hydrophilidae (Insecta: Col eoptera)
în fauna entomologică a Olteniei
81
6.1.3.2. Coleoptere din zona Bălții Craiovița Nouă, Craiova, județ Dolj 85
6.2. Relații interspecifice
6.2.1. Date generale
89
6.2.1.1. Paraziți și par azitism 92
6.2.1.2. A carieni și fenomenul de forez ie 99
6.2.1.3. Prădători și prădătorism 103
6.3. Date privind specii de paraziți, prădători și organisme foretice la coleoptere din diferite
ecosisteme din județul Dolj colectate în perioada 2009 -2017
107
6.3.1. Relația de parazitism Cybister (Scaph inectes) lateralimarginalis (De Geer 1774) (larvă
gazdă) / Drilomermis leioderma (Poinar & Petersen, 1978) (larvă parazit)
– Descrierea stațiunii de colectare 109
– C. lateralimarginalis (date generale) 110

3 – Drilomermis leioderma (date generale) 112
– Materiale și metode, rezultate și discuții 113
– Concluzii 121
6.3.2. Relația de parazitism Cerambyx cerdo Linné, 1758 (gazdă) / Beauveria bassiana (Bals. –
Criv.) Vuill. 1912 (parazit)
– Descrierea stațiunii de colectare 123
– Cerambyx cerdo (date generale ) 124
– Beauveria bassiana (date generale) 125
– Materiale și metode, rezultate și discuții 127
– Concluzii 131
6.3.3. Relația de prădătorism Melasoma populi (Stephens, 1834) (larvă atacată) / Zicrona caerulea
(Linné ., 1758) (prădător)
– Descrierea st ațiunii de colectare 134
– Melasoma populi (date generale) 135
– Zicrona caerulea (date generale) 137
– Materiale și metode, rezultate și discuții 138
– Concluzii 141
6.3.4. Relația de parazitism Aphodius fimetarius (Linné, 1758) (gazdă) / Ascarops
strongylina Rudolphi, 1819 (parazit)
– Descrierea stațiunii de colectare 142
– Aphodius fimetarius (date generale) 143
– Ascarops strongylina (date generale) 144
– Materiale și metode, rezultate și discuții 145
– Concluzii 149
6.3.5. Relația de parazitism Oryctes nasicornis Linné, 1758 (gazdă) / Metarhizium anisopliae
(Metchnikoff ) Sorokin (parazit)
– Descrierea stațiunii de colectare 150
– O. nasicornis (date generale) 151
– Metarhizium anisopliae (date generale) 151
– Materiale și metode, rezultate și discuț ii 152
– Concluzii 156
6.3.6. Relația de forezie Oryctes nasicornis Linné, 1758 ♀ (coleopter transportator) / Hypoaspis sp.
G. Canestrini, 1884 (acarian pasager)
– Descrierea stațiunilor de colectare (Craiova, Valea Stanciului) 158
– O. nasicornis (date generale) 158
– Hypoaspis sp. (date generale) 159
– Materiale și metode, rezultate și discuții 160
– Concluzii 163
6.3.7. Relația de forezie Pentodon idiota idiota Herbst, 1789 (coleopter transportator) /
Macrocheles muscaedomesticae (Scopoli, 1772) (acarian pasager)
– Descrierea stațiunii de colectare 164
– Pentodon idiota idiota (date generale) 164
– M. muscaedomesticae (date generale) 165
– Materiale și metode, rezultate și discuții 166
– Concluzii 170
6.3.8. Relația de parazitism Melolontha melolontha (Linné, 1758) (gazdă) / Gordius aquaticus
Linné, 1758 (parazit)
– Descrierea stațiunii de colectare 171
– M. melolontha (date generale) 172
– Gordius aquaticus (date generale) 173

4 – Materiale și metode, rezultate și discuții 174
– Concluzii 178
6.3.9. Relația de parazitism Melolontha melolontha (Linné, 1758) (gazdă) / Macracanthorhynchus
hirudinaceus (Pallas 1781) (parazit)
– Descrierea stațiunii de colectare.
– Melolontha melolontha (date generale)
– Macracanthorhynchus hirudinaceus (date generale)
– Materiale și metode, rezultate și discuții
– Concluzii

180
180
181
182
184
6.3.10. Relația de forezie Copris lunaris (Linné , 1758) (coleopter transportator) / Uropoda copridis,
Uropoda sp.1 și Uropoda sp.2 Oudemans, 1916 (acarian pasager) 186
– Descrierea stațiunilor de colectare (Craiova – Balta Craiovița Nouă, Mogoșești, Ciupercenii
Noi)
– Copris lunaris (date generale)
– Uropoda copridis , Uropoda sp. 1 și Uropoda sp. 2 (date generale)
6.3.10.1. Uropodoidea (acarieni țestoasă) asociați cu gândacul de bălegar Copris lunaris
(Coleop tera: Scarabaeidae)
– Materiale și metode, rezultate și discuții
– Concluzii
6.3.11. Re lația de forezie Onthoph agus (Palaeonthophagus ) va cca (Linné, 1767) (coleopter
transportator) / Macrocheles punctillatus (Willmann, 1939) (acarian pasager) 200
– Descrierea stațiunilor de colectare (Melinești – Ohaba, Radomir)
– O. (Palaeonthophagus ) vacca (date generale)
– Macrocheles punctillatus (date generale)
– Macrocheles sp. (date generale)
– Materiale și metode, rezultate și discuții
– Concluzii
6.3.12. Relația de for ezie Onthophagus taurus (Schreber , 1759) (coleopter transportator) /
Macrocheles sp. (Willmann, 1939) (acarian pasager) 208
– Descr ierea stațiunii de colectare
– Onthophagus taurus (date generale)
– Macrocheles sp. (date generale)
– Materiale și metode, rezultate și discuții
– Concluzii
6.4. Sinteza rezultatelor vizând relațiile interspecifice de parazitism, prădătorism, forezi e
la specii de coleoptere găsite în ecosisteme de pe teritoriul județului Dolj
212
CAPITOLUL VII.
Considerații ecologice și recomandări practice privind rolul relațiilor interspecifice în
natură și în conservarea biodiversității

214
7.1. Analiza si necologică a populațiilor de coleoptere 217
7.2. Efecte ale activității antropice 221

Concluzii generale 223
Lucrări științifice ale autorului în legătură cu subiectul tezei de doctorat 233
BIBLIOGRAFIE 236

5
INTRODUCERE

Viețuitoarele care aparțin clasei Insecta constituie un grup evoluat al Phylumului
Arthropoda , apărute acum aproximativ 400 de milioan e de ani. Se poate spune că aproape toate
ordinele de insecte care existau în urmă cu milioane de ani au reprezentanți și în fauna actuală. E
un exemplu impresionant de supraviețuire, rezultat al adaptării perfecte la cele mai diverse
condiții de viață.
Referitor la insecte, Plinius cel Bătrân spunea:
„În nici una dintre lucrările sale Natura nu și -a arătat
originalitatea mai mult decât în cazul insectelor”.
Insectele sunt menționate ca fiind primele nevertebrate care s -au adaptat la viața
terestră, deținând și statutul de cele mai numeroase organisme de pe Pamânt. Fosile care aparțin
celor mai vechi insecte au fost descoperite în gresiile roșii devoniene (era paleozoică). Evoluția
explozivă a insectelor a avut loc la începutul erei mezozoice, în paralel cu dezvoltarea plantelor
cu flori. În altă ordine de idei, insectele au fost cele dintâi vietăți înaripate apărute pe Terra, cu
toate că există și specii apter e (fără aripi).
Particularitățile lor morfologice și fiziologice au permis adaptarea la aproape toate
mediile de viață, în oceane, numărul speciilor de insecte prezente fiind totuși redus.
Varietatea lumii insectelor ne uimește nu numai prin numărul mare d e specii, dar și prin
varietățile structurii faunei, prin rolul lor în ecosisteme, prin modul lor de înmulțire etc.
Parteneri de viață zilnici ai oamenilor, acestea nu se dezic de la rolul lor în natură, în
rândul lor găsind și „prieteni” dar și „dușmani” (speciile fitofage).
Speciile coprofage, saprofage și necrofage au roluri importante din punct de vedere
ecologic în asigurarea circuitului materie i în natură, menți nerea unui mediu curat prin regimul
lor trofic, dar și o importanță economică particulară , de îmbunătățire a calității solului , datorită
obiceiului speciilor coprofage de a îngropa dejecțiile animale în sol drept rezervă de hrană.
Din punct de vedere ecologic, coleopterele reprezintă verigi importante în cadrul
lanțurilor și rețelelor trofice d in ecosisteme, aducându -și constant contribuția la menținerea
echilibrului ecologic în ecosistemele antropice și în cele naturale.
Cu toate că sunt răspândite în toate mediile de viață, coleopterele nu au fost studiate din
punct de vedere al parazitofaune i și a altor tipuri de relații interspecifice în ecosistemele din
județul Dolj. Din acest motiv am abordat aceast subiect pentru teza de doctorat.
Cu titlul „Cercetări asupra parazitism ului și a altor relații interspecifice la cole optere
din județul Dolj”, teza a fost redactată pe 253 pagini . Este compartimentată în 7 capitole acestea
conținând 24 tabele, 1 31 figuri (din care 72 fotografii originale realizate cu aparat ele foto
Panasonic; Lumix și Samsung; Microscop analitic binocular cu control autom at al intensitatii
luminoase , Optika B -382PL -ALC; Stereomicroscop Olympus Bx43, U -DA 1K50819, 8 imagini
preluate di n literatura de specialitate, 33 hărți – din care 18 realizate cu programul Google Earth
și 18 grafice și histograme ). Bibliografia cuprinde 156 titluri și 69 accesări online (cu lucrări din
țară și străinătate).
Prin elaborarea acestui studiu am vizat sintetiza rea, actualiza rea și completa rea datelor
referitoare la prezența unor specii de coleoptere în județul Dolj precum și semnalarea prezenț ei
unor paraziți, și nu numai, la reprezentanți ai acestui grup, atât pe baza datelor din literatura de
specialitate cât și pe baza rezultatelor cercetărilor prop rii.

6 Scopul studiului este întregit prin determinarea componenței specifice, diversității,
răspândirii geografice, particularităților ecologice și identificarea unor specii de paraziți (și,
eventual, a altor categorii de organisme) prezente la unele specii de coleopte re din diverse
ecosisteme întâlnite în județul Dolj. Astfel acest studiu permite ș i elaborarea unor principii de
conservare a biodiversității lor.
În acest context , ne-am propus următoarele obiective :
 cunoașterea și actualizarea materialului informațional privind specii ale ordinului Coleoptera
și tipuri de relații interspecifice la ace stea;
 caracterizarea fizico – geografică a județului Dolj;
 identificarea și stabilirea componenței specifice a grupelor de coleoptere din principalele
tipuri de ecosisteme întâlnite în județul Dolj;
 cercetarea și analiza diversității și structurii complexe lor de coleoptere din ecosistemele
zonelor investigate;
 studiul rǎspândirii speciilor de coleoptere, a unor paraziți și a unor prădători ai acestora, în
județul Dolj și în zone învecinate cu stabilirea relațiilor trofice în entomocenozele
coleopterelor stu diate în județul Dolj;
 identificarea, cercetarea și semnalarea speciilor de paraziți și/sau prădători la speciile de
coleoptere colectate;
 evidențierea speciilor rare și amenințate cu dispariția, a coleopterelor saproxilice și
identificarea celor de impor tanță europeană în baza grupelor indicatoare;
 elaborarea considerațiilor ecologice și a recomandărilor practice privind rolul acestora în
natură și în conservarea biodiversității de importanță europeană.
Toate aceste obiective au condus la identificarea de specii – gazdă aparținând ordinului
Coleoptera semnalate pentru prima dată în județul Dolj, precum și introducerea în circuitul
informațional a 16 situri noi de colectare pentru unele specii de coleoptere din Dolj.
S-au adus astfel contribuții la cunoaște rea rolului ecologic și economic al unora dintre
specii și a paraziților întâlniți la aceștia.
Cercetările au fost realizate atât pe materialul colectat, aflat în patrimoniul Secției de
Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova cât și pe cel colectat p ersonal de pe teren în
perioada 2009 -2017.
Fără pretenția de a fi epuizat toate sursele informaționale pe acest domeniu, atât în ceea
ce privește istoricul cercetărilor cât și lucrările de specialitate din țară și din străinătate, lucrarea
oferă un materia l științific actualizat, sintetizat și sistematizat elaborat pe baza lucrărilor
științifice consultate și a rezultatelor cercetărilor prop rii.
Metodele de lucru aplicate (analitice, morfologice, anatomice, biochimice etc.) au
permis redarea unui tablou eco sistemic amplu , cu aspecte variate ale relațiilor interspecifice
întâlnite în toate tipurile de ecosisteme.

Elaborarea și coordonarea lucrării au fost realizate sub îndrumarea d -nei profesor doctor
C.S.I Doina Codreanu -Bălcescu, căreia îi sunt recunoscăto are și îi mulțumesc pentru îndrumările
prețioase.
O contribuție încurajatoare și optimistă a venit din partea domnilor dr. Brezeanu
Gheorghe și profesor dr. Mircea Varvara , cărora le sunt profund recunoscătoare și le mulțumesc
pentru materialele informațio nale și sprijinul acordat.

7 Adresez sincere mulțumiri conducerii Muzeului Olteniei Craiova, colegilor și prietenilor
din Secția de Științele Naturii , pentru colaborarea și sprijinul pe care mi le -au acordat pe
parcursul pregătirii tezei.
Respectuoase mulțum iri și considerația cuvenită referenților oficiali , d-lui corespondent
al Academiei dr. Varvara Mircea, d -lui cercetător Nețoiu Constantin, d -lui profesor dr. Mitrea la
care alătur reconoștiința pentru acceptul de a fi referenți și pentru îndrumările preți oase.
De asemenea mulțumiri d -nei dr. Cornelia Chimișliu, d -lui dr. hab. Derjansky Valeriu,
d-nei dr. Sanda Maican, d -nei Mariana Enciu, dr. Cristina Constantinescu, colegelor mele
muzeografi dr. Claudia Goga, dr. Mirela Ridiche, conservator Lavinia Bălă ș i custode Mirela
Preduț și nu în ultimul rând, familiei care a fost înțelegătoare și m -a sprijinit pe tot parcursul
acestor ani din toate punctele de vedere, îndeosebi mamei mele și bunicului meu căruia le dedic
această lucrare.
Mulțumiri speciale colegei mele, d -nei dr. Olivia Cioboiu pentru sprijinul prețios
acordat și, de asemenea recunoștiiță și alese mulțumiri d -nei chimist Marinela Boicea și d -lui
Cristian Boicea pentru ajutorul acordat în realizarea unor fotografii profesioniste. Mulțumiri
speciale și recunoștință pentru d -l Sorin Ionică, fără de care colectarea exemplarelor de Cybister
lateralimarginalis nu ar fi fost posibilă.
De mare ajutor în realizarea acestui studi u mi-a fost d -l Asis t. Prof. Dr. Mustafa Yavuz
(Universitatea din Istanbul Meden iyet, Facultatea de Arte Umanistice, Catedra de Istorie a
Științei, Istanbul, Turcia) căruia îi mulțumesc și îi sunt profund recunoscătoare pentru ajutorul
neprețuit acordat pe linie științifică și înlesnirea unor relații profesionale prețioase pentru
realizarea acestui studiu. Recunoștiința mea se îndreaptă, cu prețuire pentru profesionalism și
umanitate, către d -l prof. dr . Vincent Lefebvre (Muséum National d'Histoire Naturelle Paris,
Françe ), prof. dr. Jenő Kontschán (Plant Protection Institut e, Centre for Agricultural Researches,
MTA); d-lui prof. dr. , HDR. Csaba Csuzdi , · Eszterházy Károly University (Department of
Zoology Eger, Hungary), și d -lui dr., HDR. Paul Va léry (University, Montpellier 3,
Département de Biologie, Ecologie, Environnement Montpellier, France) pentru sprijinul
profesional prețios acordat.
Drept suport metodologic și teoretico -științific pentru cercetările desfășurate, au servit
lucrările și cer cetările fundamentale ale unor specialiști din țară și din străinătate, cărora acord
recunoștință și mulțumiri.
În altă ordine de idei, activitatea de cercetare ne -a reamintit că suntem parte integrantă a
Naturii, că suntem integrați și funcționăm permane nt în cadrul acesta de schimburi permanente
de energie, informație, materie cu mediul înconjurător. Ne -am reamintit că funcționăm după
Legile Naturii și suntem, ecologic vorbind, o parte componentă (un subsistem) în sistemul
ecosferei.
În cartea sa ”Ecolog ie”, acad. prof. Botnariuc spunea: ” Modificările unor trăsături ale
ecosferei determinate de om se reflectă și asupra lui însăși. Prin stăpânirea științei și a
tehnologiei, omul a devenit specie dominantă în ecosferă putând transforma mediul , adaptându -l
la nevoile sale, în timp ce la celelalte specii procesul este invers – speciile se schimbă
adaptându -se la mediul ” (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).

8
CAPITOLUL I

Istoricul cercetării paraziților, prădătorilor și a unor organisme foretice prezente la
coleo ptere pe plan național și internațional cu referire specială la județul Dolj

În cartea sa ”Originea vieții” (1859), Charles Darwin, studiind factorul evoluției a scos
în evidență marea însemnătate a luptei pentru existență, ca factor al selecției naturale și deci a
evoluției speciilor. Lupta pentru existență reprezenta și cuprindea de fapt totalitatea relațiilor
intra și interspecifice stabilite între indivizii.
Această definire era premergătoarea noțiunii, și ulterior științei, numită Ecologie ,
introduse mai târziu de către ERNEST HAECKEL (1866) (BOTNARIUC & VĂDINEANU,
1982 ).
Ca și majoritatea științelor , ecolo gia a luat naștere înaintea numelui său, iar momentul
apariției ideilor esențiale îl reprezintă lucrările lui Darwin. Acesta descoperă și menționeaz ă
conexiunile complexe din natură, semnificația lor evolutivă, caracterul dinamic și istoric al
acestora.
În România, Racoviță, ca și gânditor evolutionist, preocupat de studiul factorilor
evoluției, a înțeles cu o neobișnuită clarviziune sensul biolo gic al relațiilor dintre specii.
Pornind de la ideea promovată de Darwin, în cartea ”Evoluția și problemele ei” (1929) ,
savantul Racoviță dezvoltă concepția sa despre echilibru biologic, considerând că este ”rezultatul
de căpetenie” în cadrul relațiilor intra și interspecifice în această ecuație a naturii.
Pentru a scoate în evidență profunzimea înțelegerii de către Racoviță a conținutului și
sensului biologic al conexiunilor dintre specii și caracterul autoreglabil al stabilității lor
(BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982 ; 127-128 pp ), au reprodus următorul citat:
”Numărul călăilor și victemelor, al ierbivorelor și al carnivorelor, tinde deci la o
proporție fixă prin autoreglare, proporție care constituie așa numitul echilibru biologic ”.
O întreagă pleiadă de cercetă tori a contribuit la construcția științei , dintre care se
evidențiază renumitul Grigore Antipa prin ideile remarcante pe care le dezvoltă în lucrarea
”Organizarea generală a vieții colective a organismelor și a mecanismului producției în biosferă”
(1935) .
Între indivizii a două specii , ce se află pe două niveluri trofice diferite , relația are
caracter antagonist și obligatoriu. Parazitismul, p rădătorismul și forezia, ca și fenomen e sunt
întâlnit e atât în ecosistemele t erestre , cât și în cele acvatice și au fost semnalate destul de târziu și
sumar în județul Dolj. Variațiile de mediu, cu efectul lor asupra relațiilor intra și interspecifice,

9 duc la deplasarea și persistența în diferite habitate. Dif icultatea de definire reflectă diversitatea
parametrilor comp ortamentali și ecologici ai speciilor implicate.
Conform definiției date de Odum (1971 ) „parazitismul este o relație interspecifică
obligatorie cu efect pozitiv pentru parazit și negativ pentru gazdă ”.
Parazitul trăiește în/pe corpul gazdei și se hrăneș te pe seama acesteia. Oric e organism
parazit parcurge în cursul existenței sale o serie de stad ii, pe parcursul cărora se hrăneș te și se
reproduce pentru a forma noi generații.
Defini ția dată de Odum în 1971 pentru parazitism este valabil ă în toate domen iile vie ții
pe Terra, inclusiv î n cadrul rela ției dintre coleoptere și parazi ți, respectiv parazitoizi (ODUM,
1971).
Primele mențiuni asupra speciilor parazite la coleoptere au fost publicate în anul 1959 de către
Constantineanu M. I., în volumul 9 din Fauna R. P. R. (tabel 1) (CONSTANTINEANU , 1959).
Ulterior ( 1961 ), Panin S. împreună cu Săvulescu N. au realizat un studiu mai profund
asupra familiei Cerambycidae , publicând tot sub egida Editurii Academiei Române, București ,
fascicula 5 a volumului 10, di n Fauna R. P. R., în care autorii au adunat date despre coleopterele
cerambicide (croitori). Printre altele, autorii au menționat la speciile de croitori și speciile de
paraziți și parazitoizi cunoscute până la momentul acela în România.
Acestea se încadr ează în ordinul Hymenoptera (Insecta), în cadrul căruia au fost
identificate subfamilii ce conțin specii de paraziți și parazitoizi aparținând mai multor genuri.
Astfel, sunt citate subfamiliile: Braconinae , Doryctinae și Opiinae (Familia Braconidae);
Calosotinae (Suprafam. Chalcidoidea, Familia Eupelmidae); Cryptinae , Pimplinae și
Poemeniinae (Familia Ichneumonidae) (tabel 5) (PANIN & SĂVULESCU , 1961).
După Balthasar , coleopterele scarabeoidee sunt specii gazdă pentru bacterii, protozoare,
vierm i, nematozi, acarieni, himenoptere și diptere. Deși nu am efectuat cercetări privind acest
aspect, considerăm necesară introducerea datelor furnizate , deoarece ele lipsesc din literatura de
specialitate din România . Analizând informațiile din acest domeniu, am constatat că o specie poate
fi gazdă pentru paraz iți diverși sau există paraziți specifici fi ecărei specii de scarabeoidee (t abel 1)
( BALTHASAR , 1963).
Tabel 1. Specii de paraziți la coleoptere scarabeoidee (după BALTHASAR , 1963).

Specii de paraziți Specii de gazde Autor/an

PROTOZOA, SPOROZOA, GREGAR INOMORPHA

BALTHASAR
(1963)

Familia Gregarinidae
1 Gregarina acuta LÉG. Trox hispidus PONT.
2 Gregarina cetoniaei FOERST . Osmoderma eremita SC.
3 Didymophyes sisyphi THÉOD . Sisyphus schaefferi L.
4 Didymophyes galliphormis CORD. Aphodius ILLIG.
5 Didymophyes paradoxa F. ST. Geotrupes mutator MRSH.,
G. stercorarius L., G. spiniger MRSH.

10 6 Didymophyes tuzetae THÉOD . Copris lunaris L.
Familia Actinocephalidae
BALTHASAR
(1963) 7 Stictospora provincialis LÉG.var.
anomalae THÉOD . Anomala sp. SAM.
Phylum: NEMATODA
Clasa: Secernentea
Ordin: Oxyurida
Familia Thelastomatidae
8 Thelastoma papilliferum CHRISTIE Specii ale genului Cetonia FABR. și Potosia
(MULS.)
9 Cephalobellus spp. Oryctes nasicornis L.

BALTHASAR
(1963)

10 Cephalobellus dollfusi THÉOD . Anomala SAM.
11 Cephalobellus brevicaudatus cetonicola
THÉOD . Specii ale genului Cetonia FABR.
and Potosia ( MULS.)
12 Thelastoma cuspidatum RUD. Anomala SAM.
13 Thelastom a leuckarti HANS. Amphimallon sp. BERTH .
14 Th. brumpti THÉOD . Onthophagus sp. LATR.
FamiliaSpirocercidae
15 Rhabditistretzeli SACHS .
Ascarops strongylina RUDOLPHI 1819) Onthophagus sp. LATR.
Familia Thelaziidae
17 Spirocerca lupi RUDOLPHI 1809 Geotrupes mutator MRSH., G. stercorarius L.,
G.spiniger MRSH.
Ordin: Spirurida , Superfamily: Spiruroidea
Familia Gongylonematidae
18 Gongylonema scutatum AUCT . Aphodius sp. ILLIG.

BALTHASAR
(1963)

Clasa: Adenophorea
Subclasa: Enoplia , Order: Mermithida
Familia Mermithidae

19 Drilomermis leioderma POINAR &
PETERSEN Cybist er sp.
Phylum: ACANT HOCEPHALA
Clasa: Archiacant hocephala
Ordin: Oligacanthorhynchida
Familia Oligacanthorhynchidae
20 Macrachanthorhinchus hirudinaceus
PALLAS Scarabeus sp., Melolonta sp., Hydrophylus sp.
Phylum: ARTHROPODA
Clasa: Arachnida
Subclasa: Acari , Ordin: Mesostigmata , Superfamili a: Dermanyssoidea
Familia Laelapidae

BALTHASAR
(1963)

21 Coleolaelaps agrestis (BERL.) Polyphylla full o (L.)
22 Sancassania spinitarsus (HERM.) Rhizotrogus sp. BERTH . 23 Sancassania chelone OUDM.
Familia Scheloribatidae
24 Euschelori bates samšiňáki KUNST .
KUNST Specii ale genului Cetonia FABR. și Potosia
(MULS.)
Familia Macrochelidae
25 Macrocheles punctillatus (WILLM .) Specii ale genului Onthophagus LATR.
26 Macrocheles plumiventris HULL
Aphodius ILLIG. 27 Macrocheles glaber MÜLL
28 Anoetus ferroniarum (DUF.)
29 Anoetus ferroniarum (DUF.) Specii ale genului Onthophagus LATR.
30 Anoetus ferroniarum (DUF.) Geotrupes mutator MRSH., G. stercorarius L.,
G. spiniger MRSH.
31 Coleolaelaps integer (BERL.) Oryctes nasicornis L.

BALTHASAR
(1963)
Clasa: INSECTA
Ordin: Diptera
Subordin: Brachycera
Familia:Tachinidae
Subfamilia: Dexiinae
32 Billaea pectinata MEIG. Specii ale genului Rhizotrogus BERTH . BALTHASAR
(1963)
33 B. microcera ROND. Oryctes nasicornis L.
34 Dexia rustica FABRICIUS 1775 Specii ale genului Rhizo trogus BERTH .

11 35 Microphtalma disjuncta WIED.
Polyphylla fullo (L.)
Melolontha melolontha L.
Prin lucrarea Chalcidoide parazite ale coleopter elor (Scolitide și cerambicide) (1969 ),
Tudor Constanța aduce o contribuție originală la cunoașterea faunei de chalcidoide din țara
noastră, prezentând 5 specii din familiile Eurytomidae, Eupelmidae și Pteromalidae. Gazdele din
care s -au obținut aceste spe cii au fost colectate din județele Caraș Severin, M ehedinți, Constanța
și Tulcea (t abel 2).
De asemenea, date importante sunt aduse și prin menționările legate de prezența speciei
Cerocephala trichotus RATZEBURG , 1848, ca parazit în larvele unor coleopter e scolitide
(Hylesinus fraxini PANZ. și Phloeosinus bicolor BRULL .) și a speciei Heydenia pretiosa FORSTER
1856 ce a fost întâlnită ca parazit la unele coleoptere: Ips acumiatus GYLL., Hylesinus fraxini
PANZ. etc, precum și la curculionidul Magdalis armige la GEOFF . și buprestidul Melanophila
cyanea F. (TUDOR , 1969 ).

Tabel 2. Chalcidoide parazite ale coleopterelor (Scolitid ae și C erambicid ae) după TUDOR, 1969.
Nr.
crt. Parazit / parazitoid Specii gazdă Autor/an
Clasa INSECTA,
Ord. HYMENOPTERA
Subordin APOCRITA ,
Superfamilia ICHNEUMONOIDEA
Familia BRACONIDAE
Subfamilia Braconinae
1 Coeloides bostrichorum GIRAUD Ips typographus (LINNAEUS 1758) TUDOR , 1969
Subfamilia Cenocoeliinae
2 Cenocoelius analis (NEES) Tetrops praeus ta LINNÉ TUDOR , 1969
Superfamilia CHALCIDOIDEA
Familia EUPELMIDAE
Subfamilia Calosotinae
Genus Eusandalum
3 Eusandalum inerme (RATZERBURG ) Anthaxia (Anthaxia) manca (LINNAEUS
1767) TUDOR , 1969
(parazit larvă) Ernobius longicornis (STURM 1837)
Ernobius mollis (LINNAEUS 1758)
Familia EURYTOMIDAE
4
Eurytoma (Eurytoma) morio BOHEMAN
Hylesinus fraxini (PANZER 1779)
TUDOR , 1969
(parazit larvă) Hylesinus wachtli orni FUCHS 1906
Ips amitinus (EICHHOFF 1871)
Pityogenes bidentatus (HERBST 1784)
Pityogenes chalcographus (LINNAEUS
1761)
Pityogenes quadridens (HARTIG 1834)
Phloeosinus thujae (PERRIS 1855)
Scolytus rugulosus (MÜLLER 1818)
Scolytus intricatus (RATZEBU RG 1837)
Scolytus mali (BECHSTEIN 1805)
Scolytus laevis CHAPUIS 1869
Familia PTEROMALIDAE
Subfamilia Cerocephalinae
5 Cerocephala cornigera WESTWOOD
sin. cu Cerocephala trichotus
(RATZEBURG ) Hylesinus fraxini (PANZER 1779)
TUDOR , 1969
(parazit larvă) Phloeosinus aubei (PERRIS 1855) sin. cu
Phloeosinus bicolour AUCT.
Subfamilia Cleonyminae
6 Heydenia pretiosa FÖRSTER
Blastophagus minor (HARTIG 1834) sin.
cu Tomicus minor (HARTIG 1834)
Ips acuminatus (GYLLENHAL 1827)

12 Ips typographus (LINNAEUS 1758)
Hylesinus fraxini (PANZER 1779)
Hylesinus toranio (DANTHOINE 1788) sin.
cu Hylesinus oleiperda FABRICIUS 1792
Magdalis (Odontomagdalis) armigera
(GEOFFROY 1785)
Phloeotribus scarabaeoides (BERNARD
1788)
Pityokteines vorontzowi (JAKOBSON 1895)
Scolytus multistriatus (MARSHAM 1802)
Scolytus pygmaeus (FABRICIUS 1787)
Scolytus ratz eburgii JANSON 1856
Subfamilia Pteromalinae
7 Cheiropacus colon (LINNAEUS ) Blastophagus minor (HARTIG 1834) sin.
cu Tomicus minor (HARTIG 1834)
TUDOR , 1969
Dryocoetes villosus (FABR ICIUS 1792)
Ernobius mollis (LINNAEUS 1758)
Hylesinus fraxini (PANZER 1779)
Hylesinus toranio (DANTHOINE 1788)
sin. cu Hylesinus oleiperda FABRICIUS
1792
Hylesinus wachtli orni FUCHS 1906
Ips sexdentatus (BÖRNER 1776)
Ips amitinus (EICHHOFF 1871)
Orthotomicus proximus (EICHHOFF 1867)
Phloeotribus scarabaeoides
(BERNARD 1788)
Pityogenes chalcographus
(LINNAEUS 1761)
Scolytus mali (BECHSTEIN 1805)
Scolytus intricatus (RATZEBURG 1837)
Scolytus koenigi SCHEVYREW 1890
Scolytus rugulosus (MÜLLER 1818)
Tomicus minor (HARTIG 1834)
Tomicus piniperda (LINNAEUS 1758) sin.
cu Blastophagus piniperda (LINNAEUS
1758)
Xyleborus cryptographus
(RATZEBURG 1837)

Datorită faptului că parazitofauna la coleoptere a fost puțin studiată în România și deloc
în judetul Dolj, din dorința de a avea materiale de documentare cât mai complete, am consultat
informațiile de specialitate publicate și de autori străini cum ar fi GYŐRFI, 1945 – 1947;
BALACHOWSKY, 1962 – 1963 ; HURPIN, 1962 – pentru specii de paraziți și parazitoizi
întâlnite la specii de coleoptere din familiile: Anobiidae, Cerambycidae, Curculionidae,
Melolonthidae, Rutelidae, Scarabeidae (tabel 3 ) și GRASS É 1953 și KUDO , 1966 – pentru
protozoare (Protozoa, Sporozoa, Gregarinom orpha) parazite la coleoptere (t abel 3).

Tabel 3. Protozoare (Protozoa, Sporozoa, Gregarinomorpha)
parazite la coleoptere, după GRASSE (1953) și KUDO (1966).

Nr.
crt.
Specii de parazit Specii de gazde Autori/ani
PROTOZOA, SPOROZOA, GREGARINOMORPHA
Fam. Didymophiidae

GRASSE, 1953
KUDO, 1966

1

Didymophies gigantea intestinele de larve de
Oryctes nasicornis , O. sp.
Phyllognathus sp.
Geotrupes sp.
Aphodius sp.

13 Fam. Gregarinidae
2 Gregarina spp. Tenebrionidae, Carabidae
3 Gregarina longirostris Thanasimus formicarius
4 Gigaductus sp. Carabidae
5 Anisolobus sp. Dacne rufifrons

GRASSE, 1953
KUDO, 1966
Fam. Hirmocystidae
6 Hirmocystis sp. Carabidae
7 Euspora sp. larve de Rhizotrogus
8 Sphaerocystis sp. intestinele de larve Cyphon
9 Caulocephalus sp Aulacophora foveicollis
Fam. Stylocephalidae

10
Stylocephalus giganteus adulți de Eleodes sp.
Asida opaca
Eusattus sp.
11 Bulbocephal us elongatus intestinele de larve de Cucujus sp.
Fam. Acanthosporidae
12 Acanthospora polymorpha Intestinele de Hydrous ceraboides și
Omophlus sp.

GRASSE, 1953
KUDO, 1966
13 Corycella armata intestinele de larve de Gyrinus natator

14
Ancyrop hora gracilis intestinele de larve și adulți de:
Carabusauratus , C. violaceus , C. sp
larve de Silphathoracica
15 Cometoides capitatus intestinele de larve de Hydrous sp.
Fam. Actinocephalidae
16 Actinocephalus acutispora intestinele de Silphalae vigata și larve și adulți
de Caraboidae
17 Asterophora philica intestinele de Nyctobates pennsylvanica

GRASSE, 1953
KUDO, 1966
18 Steinina rotunda intestinele de Amara augustata
19 Pyxiniacrystalligera intestinele de Dermestes vulpinus , D.
peruvianus
20 Pyxinia bulbifera intestinele de Dermestes lardarius
21 Beloides firmus intestinele larvelor de Dermestes lardarius
22 Pileocephalus sp. larve de Necrobia
23 Stictospora provincialis intestinele larvelor de Melolontha sp.
și Rhizotrog us sp.
24 Bothriop sishistrio intestinele larvelor de Hydaticus sp.
25 Legeria agilis intestinele larvelor de Colymbetes sp.
26 Phialoides ornata intestinele larvelor de Hydrophiluspiceus
27 Stephanophora sp. Dorcusparallelipipedus
Fam. Ophryo cystidae
28 Ophryocystis mesnili tuburile lui Malpighi la Tenebrio molitor

Coleopterele la care s-au diagnosticat ca parazite protozoare le, apar țin familiilor
Aphodiidae , Carabidae, Caraboidae, Chrysomellidae, Cleridae, Cucujidae, Dermestidae,
Erotylidae, Lucanidae, Scarabaeidae, Silphidae, Tenebrionidae (terestre) și Gyrinidae,
Dytiscidae, Hydrophilidae, Scirtidae (acvatice) (tabel 3) .

Tabel 4. Specii de paraziți și parazitoizi întâlnite la specii de coleoptere din familiile: Anobiidae, Cerambycidae, Curculi onidae,
Melolonthidae, Rutelidae, Scarabeidae dup ă GYŐRFI JÁNOS , 1945 – 1947; HURPIN, 1962; BALACHOWSKY, 1962 -1963 .
Nr.
crt. Paraziți și parazitoizi Specii gazdă Autor/an
Clasa INSECTA,
Ordin HYMENOPTERA
Subordin SYMPHYTA ,
Superfamilia TENTHREDINOIDEA ,
Familia DIPRIONIDAE
1 Diprion similis ( HARTIG ) Anthaxia (Melanthaxia) quadripunctata
(LINNAEUS 1758) GYORFI, 1945 – 1947
Subordin APOCRITA ,
Superfamilia ICHNEUMONOIDEA ,
Familia BRACONIDAE
Subfamilia Braconinae
2 Cyanopterus flavator (FABRICIUS ) Phymatodes testaceus (LINNAEUS 1758) GYORFI, 1945 – 1947

14 Callidum violaceum LINNÉ
3 Coeloides abdominalis
(ZETTERSTEDT 1838) Achanthocinus aedilis LINNÉ 1758
Subfamilia Doryctinae
6 Doryctes gallicus REINH. Pyrrhidum sanguineum LINNÉ
GYORFI, 1945 – 1947 Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
Purpuriceus kaehleri LINNÉ
7 Doryctes igneus RATZEBURG Pogonochaerus fasciculatus DEG.
8 Doryctes impe rator HAL. Achantocinus aedilis LINNÉ
9 Dorictes leucogaster (NEES) Harpium inquisitor LINNÉ
Pyrrhidum sanguineum LINNÉ
Hylotrupes bajulus LINNÉ 1758
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758
GYORFI, 1945 – 1947 Purpuriceus kaehleri LINNÉ
Tetropium castaneum LINNÉ ab. luridum
LINNÉ
Xilotrechus arvicola OLIV.
10 Doryctes longicaudis GIR. Argalia punctata LINNÉ sin. cu
Saperda punctata (LINNAEUS 1767)
11 Doryctes mutilator THUMB . Tetropium castaneum LINNÉ ab. Luridum
LINNÉ
Tetrop ium fuscum (FABRICIUS 1787)
12 Doryctes pomarius REINHARD Liopus nebulosus LINNÉ
Pogonochaerus fasciculatus DEG.
13 Doryctes rex MARSHALL Agrilus viridis LINNAEUS 1758
14 Dorictes striatellus (NEES) Callidostola aeneum sin. cu
Callidium aeneu m (DEGEER 1775)
GYORFI, 1945 – 1947 Monochamus sutor LINNÉ 1756
15 Doryctes undulatus (RATZEBURG ) Pogonocherus fasciculatus DEGEER 1775
Pogonocherus hispidus LINNÉ 1758
16 Spathius brevicaulis RATZEBURG Agrilus sexguttatus LINNE
17 Spahtius lignarius RATZEBURG Anthaxia (Melanthaxia) quadripunctata
(LINNAEUS 1758)
Spathius exarator (LINNAEUS ) Clytus tropicus PANZER 1795
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
19 Spathius radzayanus RATZEBURG Rhagium (Megarhagium) sycophanta
(SCHRANK 1781)
Subfamilia Helconinae
20 Helcon dentator F. Cerambyx scopolii FUESSLY 1775
GYORFI, 1945 – 1947 Callidostola aeneum sin. cu
Callidium aeneum (DEGEER 1775)
Callidium violaceum (LINNAEUS 1758)
Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
Tetropium castaneum LINNÉ
Tetropium castaneum LINNÉ
ab. Luridum LINNÉ
Tetropium fuscum F.
21 Helcon rusparator LINNÉ Achantocinus aedilis LINNÉ
Superfamilia CHALCIDOIDEA, Familia EUPE LMIDAE
Subfamilia Calosotinae
Genus Calosota
22 Calosota aestivalis CURTIS Tetrops praeusta LINNÉ
GYORFI, 1945 – 1947 Genus Eusandalum
23 Eusandalum abbreviatum
(RATZEBURG ) Anthaxia (Melanthaxia) quadripunctata
(LINNAEUS 1758)
24 Eusandalum inerme (RATZERBURG )
Anth axia (Anthaxia) manca (LINNAEUS
1767)
Exocentrus lusitanicus LINNÉ
GYORFI, 1945 – 1947 Lyctus linearis (GOEZE 1777)
Ptilinus pectinicornis (LINNAEUS 1758)
Sinodendron cylindricum (LINNAEUS 1758)
Superfamilia ICHNEUMONOIDEA ,
Familia ICHNEUMONIDAE
Subfamilia Acaenitinae
28 Coleocentrus excitator (PODA) Ergates faber (LINNAEUS 1761) GYORFI, 1945 – 1947

15 Subfamilia Campopleginae
29 Pyracmon austriacus TSCHEK . Aromia moschata (LINNAEUS 1758)
GYORFI, 1945 – 1947 30 Pyracmon melanurus HOLMGREN Haplocnemia nebulosi FABRICIUS
Callidi um violaceum (LINNAEUS 1758)
31 Pyracmon xoridiformis HOLMGREN
sin. cu Rhimphoctona xoridiformis
(HOLMGREN ) Criocephalus rusticus LINNÉ sin. cu
Arhopalus rusticus (LINNAEUS 1758)
Leptura rubra sin. cu Stictoleptura rubra
(LINNAEUS 1758)
Pogonoc haerus fasciculatus DEG.
Subfamilia Cryptinae
32 Cryptus viduatorius FABRICIUS Compsidia populnea LINNÉ sin. cu
Saperda populnea (LINNAEUS 1758) GYORFI, 1945 – 1947
Subfamilia Pimplinae
33 Ephialtes abbreviatus THOMS . Compsidia populnea LINNÉ sin. cu
Saperda populnea (LINNAEUS 1758)

GYORFI, 1945 – 1947 Saperda carcharias (LINNAEUS 1758)
34 Ephialtes carbonarius CHRIST. Pogonochaerus fasciculatus DEG.
35 Ephialtes dux TSCHEK sin. cu
Dolichomitus dux (TSCHEK ) Tetropium fuscum (FABRICIUS 1787)
36 Ephialtes heteropus THOMS . Lamia textor (LINNAEUS 1758)
37 Ephialtes krichbaumeri SCHMEIDEKN . Phymatodes testaceus ( LINNAEUS 1758)

38
Ephialtes manifestator (LINNAEUS ) Agrilus biguttatus (FABRICIUS 1776)
Hylotrupes bajulus (LINNAEUS 1758)
Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
39 Ephialtes macrocentrus GRAVENHORST Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
40 Ephialtes mesocentrus GRAV.
sinonim cu
Dolichomitus mesocentrus (GRAV.) Lamia textor (LINNAEUS 1758)
Phymatodes testaceus ( LINNAEUS 1758)
Plagionotus detritus (LINNAEUS 1758)
Purpuriceus kaehleri LINNÉ
41 Ephialtes tenuiventris HOLMGREN
Townesi a tenuiventris (HOLMGREN ) Phymatodes testaceus ( LINNAEUS 1758)
42 Ephialtes tuberculatus FOURC . Cerambyx cerdo LINNAEUS 1758
Lamia textor (LINNAEUS 1758)
Phymatodes testaceus (LINNAEUS 1758)
Subfamilia Poemeniinae
43
Poemenia notate HOLMGREN
Criocephalus rusticus LINNÉ sin. cu
Arhopalus rusticus ( LINNAEUS 1758)
GYORFI, 1945 – 1947 Tetropium fuscum (FABRICIUS 1787)
Tetropium castaneum (LINNAEUS 1758)
44 Neoxorides nite ns GRAVENHORST
sin cu Xorides nitens Clytus arietis LINNÉ 1758
Clytus arietis LINNÉ 1758
Phymatodes testaceus (LINNAEUS 1758)
Plagionotus detritus LINNÉ 1758
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758
Purpuriceus kaehleri LINNÉ
Tetropium cas taneum LINNÉ 1758
Tetropium castaneum LINNÉ 1758
Subfamilia Xoridinae
45 Xylonomus ater Achantocinus aedilis LINNÉ

GYORFI, 1945 – 1947 Tetropium castaneum LINNÉ ab.
Luridum LINNÉ
46 Xylonomus brachylabris KRIECH . Tetropium fuscum (FABRICIUS 1787)
47 Xylonomus filiformis sin. cu
Xorides (Xorides) filiformis (GRAV.) Achantocinus aedilis LINNÉ
Xilotrechus rusticus LINNÉ
Ragium (Hargium) inguisitor LINNE 1758
Phymat odes testaceus (LINNAEUS 1758)
Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
Purpuriceus kaehleri LINNÉ
48 Xylonomus pilicornis
GRAVENHORST Achantoderes clavipes SCHRANK .
Criocephalus rusticus LINNÉ sin. cu
Arhopalus rusticus (LINNAEUS 1758)
49 Xylonomus praecatorius
GRAVENHORST Phymatodes testaceus (LINNAEUS 1758)
Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
Purpuriceuskaehleri LINNÉ
Saperda scalaris (LINNAEUS 1758)
Tetropium fuscum F.

16 Tetropium castaneum LINNÉ ab.
luridum LINNÉ
50 Xorides colllaris GRAVENHORST Tetropium castaneum (LINNAEUS 1758)
Tetropium fuscum (FABRICIUS 1787)
51 Xorides (Xorides) irrigator
(FABRICIUS ) Achanthocinus aedilis LINNÉ 1758
Mesosa (Aphelocnemia) nebulosa
FABRICIUS 1781
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758
Ragium (Hargium) inguisitor LINNE 1758
52 Xylonomus irrigator F. Achantocinus aedilis LINNÉ
Plagionotus arcuatus (LINNAEUS 1758)
Haplocnemia nebulosa F.
Ragium (Hargium) inguisitor LINNE 1758
53 Xorides (Moerophora) rufipes
(GRAVENHORST ) Ragium (Hargium) inguisitor LINNE 1758
54 Xorides wahlbergi HOLMGREN Prionus coriarius GYORFI, 1945 – 1947 Saperda carcharias (LINNAEUS 1758)
Superfamilia VESPOIDEA
Familia SCOLIIDAE
55 Scolia (Scolia) sexmaculata
sexmaculata (O. F. MÜLLER) Anisoplia (Autanisoplia) austriaca
(HERBST 1783) HURPIN, 1962
Familia TIPHIIDAE
56 Tiphia popilliavora ROHM. Popillia japonica NEWMAN 1838
HURPIN, 1962 57 Tiphia vernalis ROHM. Popillia japonica NEWMAN 1838
58 Tiphia (Tiphia) femorata FABRICIUS Anisoplia (Autanisoplia) austriaca
(HERBST 1783)
Melolontha melolontha (LINNAEUS 1758) BALACHOWSKY,
1962 -1963 Serica brunnea (LINNAEUS 1758)
Class: INSECTA,
Ordin: Diptera,
Subordin: Brachycera
Familia TACHINIDAE
Subfamilia Dexiina e
59 Dexia rustica (FABRICIUS ) Amphimallon majale (RAZOUMOWSKY
1789) BALACHOWSKY,
1962 -1963
Amphimallon solstitiale (LINNAEUS 1758) HURPIN, 1962
Serica brunnea (LINNAEUS 1758) BALACHOWSKY,
1962 -1963 60 Dexia vacua (FALLÉN ) Amphimallon majale (RAZOUMOWSKY
1789)
Amphimallon solstitiale (LINNAEUS 1758) HURPIN , 1962
Subfamilia Tachininae
61 Dexiosoma caninum (FABRICIUS ) Melolontha melolontha (LINNAEUS 1758)
BALACHOWSKY,
1962 -1963 62 Microphthalma disjuncta WILD
63 Microphthalma europaea EGGER

O contribuție însemnată la cunoașterea parazitofaunei la coleoptere, a adus -o C. PISICĂ
în anul 2001 , când a publicat catalogul ” Ichneumonidele (Hymenoptera, Insecta) din Români a și
gazdele lor” , apoi prin următoarea publicație din 2009 realizată în colabo rare cu Popescu Irinel –
”Le Catalogue des Ichneumonides (Hymenopte ra: Ichneumonidae) de Roumanie ” (PISICĂ,
2001; PISICĂ & POPESCU, 2009).
Au fost identificate 85 specii de paraziți aparținând ichneumonidelor (Hymenoptera:
Ichneumonidae) care paraziteaz ă peste 60 specii de coleoptere. O bun ă parte dintre aceste specii
au fost menționate și de PANIN & SĂVULESCU , 1961.
Cele 85 specii de paraziti aparțin la 13 subfamilii: Acaenitinae (5 specii) , Banchinae (4
specii) , Cryptinae (16 specii) , Campopleginae (5 sp ecii), Diplozontinae (1 specii) , Ichneumoninae

17 (2 specii) , Lycorinae (1 specie) , Pimplinae (23 specii) , Orthocentrinae (1 specie) , Phaeoginae (1
specie) , Poemeniinae (6 specii) , Rhyssinae (2 specii) și Xoridinae (18 specii).

Figura 1. Subfamiliile de paraziți, după PANIN & SĂVULESCU, 1961 (original).

Cei mai mulți paraziți aparțin subfamiliei Pimplinae, iar cei mai puțini (câte o specie)
aparțin subfamiliilor Diplozontinae, Lycorinae, Orthocentrinae și Phaeoginae. Printre menționările
făcute apar și d ate despre Dolichomitus mesocentrus și D. messor , specii polifage care
parazitează larvele cerambicidelor (t abel 5) (figura 1) .

Tabel 5. Paraziți și parazitoizi identificați la cerambicide
(după PANIN & SĂVULESCU, 1961; PISIC Ă, 2001; PISIC Ă & POPESCU, 2009).

Nr.
crt. Taxon (subfamilie, trib, specie) Specii de Cerambycidae Autor/an
Familie ICHNEUMONIDAE
Subfamilie ACAENI TINAE
Trib Acaenitin i
1 Arotes albicinctus GRAVENHORST , 1829 Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758
PISIC Ă, 2001 2 Phaenolobus saltans (GRAVENHORST ,
1829) Oberea (Amaurostoma) erythrocephala
(SCHRANK 1776)
3 Phaenolobus terebrator (SCOPOLI
1763) O.linearis (LINNAEUS 1761)
4 Phaenolobus fulvicornis
GRAVENHORST , 1829 Phytoecia coerulescens (SCOPOLI , 1763)
Trib Coleoceatrini
5 Coleocentrus caligatus GRAVENHORST
1829 Callidium sp. PISIC Ă, 2001
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Tetropium castaneum LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Subfamilie BANCHINAE
Trib Lissonotini
6 Lissonota buccator THUNBERG 1822 Tetropium castaneum LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
T. gabrieli WEISE 1905
Trib Stilbopini

18 7 Glypta ephipigera KRIECHBAUMER
1895 Sarpeda populnea LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
8 G. rostrata HOLMGR . Sarpeda populnea LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
9 G. teres GRAVENHORST 1829 Sarpeda populnea LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
PISIC Ă& POPESCU,
2009
Subfamilie CRYPTINAE (GELINAE)
Trib Acaenitini

10
Acoenitus dubitator PANZER , 1800 Phymatodes testaceus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
Toxotus cursor LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Trib Cryptini (Mesostenini)
11 Cryptus viduatorius FABRICIUS 1804 Sarpeda (Anaerea) carcharias LINNÉ 1758
PANIN & SĂVULESCU,
1961 S. populnea LINNÉ 1758
12 Caenocryptus minator (GRAVENHORST ,
1829) Hylotrupes bajulus LINNÉ 1758
13 Caenocryptus tener THOMPSON 1873 Exocentrus balteatus MEYER 1933 PISIC Ă, 2001 14 Idiolispa analis GRAV. 1807 Sarpeda populnea LINNÉ 1758
15 Mesostenus gladiator (SCOPOLI , 1763) Monochamus galloprovincialis OLIVIER
1795 PANIN & SĂVULESCU,
1961
PISIC Ă& POPESCU,
2009 M. galloprovincialispistor GERMAR 1818
16 Nematopodius formosus GRAV. Leiopus nebulosus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
17 Stenarella gladiators SCOPOL I 1763 Monochamus galloprovincialis OLIVIER
1795 PISIC Ă, 2001
18 Xylophrurus lancifer GRAV. Hylotrupes bajulus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
19 Xylophrurus dispar THUNBERG 1822 Sarpeda (Anaerea) carcharias LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001 S. populnea LINNÉ 1758
Trib Gelini
20 Hemiteles pedestri FABRICIUS 1775 Criocephalus ( Arhopalus)
quinquepunctatus HARR. PISIC Ă, 2001
21 Mastrus annulatus BRISCHKE 1864 Tetrops praeustus (LINNAEUS 1758)
Trib Hemigasterini
22 Demopheles caliginosus
(GRAVENHORST , 182 9) Clytus sp. PISIC Ă, 2001
23 Echthrus reluctator L. Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
PANIN & SĂVULESCU,
1961
PISIC Ă& POPESCU,
2009 Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
Plagionotus arcuatu LINNÉ 1758
Rhagium inquisitor LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001 Sarpeda populnea LINNÉ 1758
Trib Phygadeuontini
24 Phygadeon detestator THUMB . Leiopus nebulosus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961 ; PISIC Ă, 2001 25 Hemiteles melanarius GRAV. Pogonocherus (Pityphilus) fasciculatus
DEGEER 1775
Subfamilie CAMPOPLEGINAE

26 Pyracmon austriacus TSCHEK .
Aromia moschata moschata LINNÉ 1758
PANIN & SĂVULESCU,
1961 Monochamus sutor LINNÉ 1758
Tetropium castaneum LINNÉ 1758
T. fuscum FABRICIUS 1787
27 P. lucidus CLEM. Clytus arietis LINNÉ 1758

28

P. xoridiformis HOLMGR .
Criocephalus rusticus LINNÉ 1758
Leptura rubra LINNÉ 1758
Pogonocherus (Pityphilus) fasciculatus
DEGEER 1775
Tetropium fuscum FABRIC IUS 1787
Callidium violaceum LINNÉ 1758

19
29
P. xoridoideus STROBL . Mesosa (Aphelocnemia) nebulosa
FABRICIUS 1781
Phyrrhidium sanguineum LINNÉ 1758
Tetropium fuscum FABRICIUS 1787
Trib Limnerini
30 Rhimphoctona fulvipes HOLMGREN ,
1858 Rhopalopus macropus GERMAR 1824 PISIC Ă, 2001
Sarpeda (Anaerea) carcharias LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Subfamilie DIPLOZONTINAE
31 Promethes sulcator (GRAVENHORST ,
1829) Adimonia rustica HW. PISIC Ă, 2001
Subfamilie ICHNEUMONINAE
Trib Ichneumonini
32 Barichneumon scriptorius THUMB . Semanotus russicus russicus
FABRICIUS 1776 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 200 1
Trib Phaeogenini
33 Diadromus subtilicornis (GRAVENHORST ,
1829) Saperda populnea LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
Subfamilie LYCORINAE
34 Lycorina triangulifera HOLMGREN ,
1859 Sarpeda populnea LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
Subfamilie PIMPLINAE (EPHIALTINAE)
Trib Perithoini
35 Calliclisis hectica GRAV. Vadonia livida FABRICIUS 1776
PANIN & SĂVULESCU,
1961 ; PISIC Ă, 2001 36 Perithous divinatory ROSSI Aromia moschata moschata LINNÉ 1758
Leptura quadrifasciata LINNÉ 1758
Monochamus galloprovincialis OLIVIER
1795
37 P. mediator FABRICIUS M. galloprovincialispistor GERMAR 1818
Strangalia quadrifasciata LINNÉ 1758
Trib Ephialtini
38 Clistipyga sauberi BRAUNS 1898 Tetropium gabrieli WEISE 1905 PISIC Ă, 2001
39 Dolichomitus aciculatus HELLEN 1915 T. gabrieli WEISE 1905
40 Dolichomitus cephalotes HOLMGREN
1860 Monochamus rosenmuelleri (CEDERJELM
1798) PISIC Ă, 2001
41 Ephialtes (Dolichomitus) dux TSCHEK . Rhagium inquisitor LINNAEUS 1758
Tetropi um fuscum FABRICIUS 1787 PANIN & SĂVULESCU,
1961 ; PISIC Ă, 2001 42 E. (Dolichomitus) gaurotii GREGOR Gaurotes excellens BRANCSIK 1874
43 E.manifestator L. Cerambix cerdo LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
Clytus tropicus PANZER 1795
PANI N & SĂVULESCU,
1961 C. lama MULSANT 1847
Hylotrupes bajulus LINNÉ 1758
Oberea oculata LINNÉ 1758
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Pogonocherus hispidus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
P. hispidulus PILLER & MITTERPACHER
1783 PISIC Ă, 2001
P. (Pityphilus) fasciculatus DEGEER 1775 PANIN & SĂVULESCU,
1961, PISIC Ă, 2001 Sarpeda populnea LINNÉ 1758
Spondylis buprestoides LINNÉ 1758
PANIN & SĂVULESCU,
1961
Xylotrecus rusticus LINNÉ 1758
44 E. (Dolichomitus) mesocentrus GRAV. Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758
Cerambix scopoli FUESSLY 1775
Gaurotes excellens BRANCSIK 1874
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
Plagionotus detritus LINNÉ 1758
Purpuricenus kaehleri LINNÉ 1758
45 E. (Dolichomitus) messor GRAV. Aromia moschata moschata LINNÉ 1758
Lamia textor LINNÉ 1758
Oberea oculata LINNÉ 1758
Sarpeda populnea LINNÉ 1758

20 46 E. (Dolichomitus) populneus RTZB. S. populnea LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961 ; PISIC Ă, 2001
S. (Anaerea) carcharias LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
Rhagium inquisitor LINNÉ 1758
47

E. (Dolichomitus) tuberculatus
FOURCR .
Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758
PANIN & SĂVULESCU,
1961 Aromia moschata moschata LINNÉ 1758
Cerambix cerdo LINNÉ 1758
C. scopoli FUESSLY 1775
Gaurotes excellens BRANCSIK 1874
Monochamus galloprovincialis OLIVIER
1795
M. galloprovincialis pistor GERMAR 1818
Oplosia fennica PAYKULL 1800
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
Rhagium mordax DEGEER 1775
48 E. (Dolichomitus)terebrans RATZEBURG Pogonocherus (Pityphilus) fasciculatus
DEGEER 1775
P. hispidus LINNÉ 1758
Tetropium fuscum FABRICIUS 1787
49 E. (Townesia) tenuiventris HOLMGR . Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
Sarpeda populnea LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
50 E. (Dolichomitus) sagax HARTING Pogonocherus (Pityphilus) fasciculatus
DEGEER 1775 PANIN & SĂVULESCU,
1961
51 E. (Dolichomitus)sericeus HARTIG 1847 Tetropium cinnamopterum KIRBY 1837 PISIC Ă, 2001 Tetropium sp.
52 E. subglabratus PERK. Molorchus (Caenoptera) minor LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961 Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
53 Paraperithos gnahtaulax
THOMPSON 1877 Achantocinus carinulatus GEBLER 1833
PISIC Ă, 2001 54 Scambus triangularis VERHOEFF 1890 Oberea linearis ( LINNAEU S 1761)
55 Townesia tenuivenrtis HOLMGREN 1860 Sarpeda populnea LINNÉ 1758
Trib Theroniini
56 Atractogaster semisculptus
KRIECHBAUMER 1872 Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
57 Pseudorhyssa maculicoxis
KRIECHBAUMER 1889 Monochamus sp. PISICĂ, 2001
Subfamilie ORTHOCENTRINAE
58 Orthocentrus fulvipes GRAV. Leiopus nebulosus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961 Sarpeda scalaris LINNÉ 1758
Subfamilie PHAEOGINAE
59 Proscus suspicax WESM. Sarpeda populnea LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Subfamilie POEMENIINAE
Trib Poemeniini
60 Neoxorides collaris GRAV.
Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
A. carinulatus GEBLER 1833
PISIC Ă, 2001
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758
Rhagium inquisitor LINNÉ 1758
Tetropium castaneum LINNÉ 1758
T. fuscum FABRICIUS 1787 PANIN & SĂ VULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
T. gabrieli WEISE 1905 PISIC Ă, 2001
61 N. nitens var. albicollis CLÉM. Plagionotus detritus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
62
N. nitens GRAV.
Asemum striatum LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
Clytus arieti s LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Clytus sp. PISIC Ă, 2001
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001 Phyrrhidium sanguineum LINNÉ 1758
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961 P. detritus LINNÉ 1758
Sarpeda (Anaerea) carcharias LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001 Tetropium castaneum LINNÉ 1758

21 63 Deuteroxorides albitarsus GRAV. Callidium aeneum DE GEER 1775 PISIC Ă, 2001
Leiopus nebulosus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
L. nebulosus LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
Prionus coriarus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
64 Poemia notata HOLMGREN 1859 Nothorhina punctata ( DALMAN 1817)
PISIC Ă, 2001 65 Podoschistus scutellaris
DESVIGNES 1856 Clytus arietis LINNÉ 1758
Leiopus nebulosus LINNÉ 1758
Subfamilie RHYSSINAE
Trib Rhyssini
66 Rhyssa amoena GRAV. Criocephalus rusticus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Cerambix cerd o LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001 Monochamus sutor LINNÉ 1758
67 R. persuasoria L. Tetropium fuscum FABRICIUS 1787 PANIN & SĂVULESCU,
1961
T. gabrieli WEISE 1905
PISIC Ă, 2001
Cerambix cerdo LINNÉ 1758
C. scopoli FUESSLY 1775
Monochamus sartor FABRICIUS 1787
Spondylis buprestoides LINNÉ 1758
Subfamilie XORIDINAE
68 Sichelia filiformis GRAV. Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758
PANIN & SĂVULESCU,
1961 Callidium aeneum DEGEER 1775
Clytus tropicus PANZER 1795
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758
Phyrrhidium sanguineum LINNÉ 1758
Plagionotus arcuatu LINNÉ 1758
P. detritus LINNÉ 1758
Rhagium inquisitor LINNÉ 1758
Xylotrecus rusticus LINNÉ 1758
69 Xylophru ra lancifer GRAV. Sarpeda populnea LINNÉ 1758
70 Xorides ater GRAVENHORST 1829 Criocephalus rusticus LINNÉ 1758
PISIC Ă, 2001 Tetropium castaneum LINNÉ 1758
T. fuscum FABRICIUS 1787
T. gabrieli WEISE 1905
71 Xorides alpestris HABERMEHL 1903 Necydalis major LINNAEUS 1758
72 Xorides brachyalis KRIECHBAUMER
1889 Tetropium castaneum LINNÉ 1758
T. fuscum FABRICIUS 1787
T. gabrieli WEISE 1905
73 Xorides fuliginator THUMB . Acanthoderes clavipes SCHRANK 1781 PANIN & SĂVULESCU,
1961 Criocephalus rusticus LINNÉ 1758
74 Xorides gracilicornis GRAVENHORST
1829 Molorchus minor LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
75 X. (Xorides) irrigator FABRICIUS 1793 Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Acanthocinus carinulatus GEBLER 1833 PISIC Ă, 2001
Mesosa (Aphelocnemia) nebulosa
FABRICIUS 1781 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Tetropium gabrieli WEISE 1905 PISICĂ, 2001
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Rhagium inquisitor LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
76 X. niger PFEFFER var.bicolor GRAV. Tetropium castaneum LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Molorchus minor LINNÉ 1758
PISIC Ă, 2001
77 X. (Gonophonus) propinquus TSCHEK . M. minor LINNÉ 1758
Niphona picticornis MULSANT 1839
Semanotus russicus russicus FABRICIUS
1776 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
Trichoferus griseus FABRICIUS 1792 PISIC Ă, 2001
78 X. (Xorides) praecatorius F. Aromia moschata moschata LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001 Callidium aeneum DEGEER 1775
Gaurotes excellens BRANCSIK 1874 PANIN & SĂVULESCU,
1961

22 Tetropium castaneum LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Phymatodes testaceus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001 Phyrrhidium sanguineum LINNÉ 1758
Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Sarpeda scalaris LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001 Tetropium f uscum FABRICIUS 1787
Callidium violaceum LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001
Leiopus nebulosus LINNÉ 1758
Tetropium castaneum LINNÉ 1758
79 X. (Moerophora) rufipes GRAV. Rhagium inquisitor LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961; PISIC Ă, 2001
80
X. securico rnis HOLMGR . Leiopus nebulosus LINNÉ 1758 PANIN & SĂVULESCU,
1961
Phymatodes alnis LINNÉ 1758 PISIC Ă, 2001 P. (Poecilium) fasciatus VILLERS , 1789
81 Ischnoceros caligatus GRAVE NHORST
1829 Aromia moschata LINNÉ 1758
PISIC Ă, 2001 Criocephalus rusticus LINNÉ 1758
Leiopus nebulosus LINNÉ 1758
Rhagium bifasciatum FABRICIUS 1775
R. inquisitor LINNÉ 1758
R. mordax DEGEER 1775
Sarpeda carcharias LINNÉ 1758
82 Ischnoceros caligatus GRAVENHORST
1829 Aromia moschata LINNÉ 1758
Rhagium mordax DEGEER 1775
R. bifasciatum FABRICIUS 1775
Sarpeda carcharias LINNÉ 1758
83 Odontocolon dentipes GMELIN , 1790 Criocephalus rusticus LINNÉ 1758
Spondylis buprest oides LINNÉ 1758
84 Odontocolon quercinum
THOMSON 1877 Monochamus galloprovincialis
OLIVIER 1795
85 Odontocolon spinipes GRAVENHORST
1829 Pogonocherus hispidulus
PILLER & MITTERPACHER 1783
Rhagium sp.

Cei mai mulți paraziți au fost găsiți în cadrul familiei Cerambycidae la subfamilia
Pimplinae (23 specii), în timp ce cel mai mic număr se găsește la subfamiliile Diplozontinae,
Lycorinae, Orthocentrinae și Phaeoginae (t abel 6), (figura 2).

Tabel 6. Distr ibuția numeric ă și procentuală a speciilor de paraziți
găsiți în cadrul familiei Cerambycidae pe su bfamilii și triburi (original).

Nr.
crt.
Subfamilii
Trib
Nr. de specii
%
1 Acaenit inae Acaenitin i 4 5 7%
Coleoceatrini 1
2 Banchinae Lissonotini 1 4 5%
Stilbopini 3
3 Cryptinae (Gelinae) Acaenitini 1

16

21% Cryptini
(Mesostenini) 9
Gelini 2
Hemigasterini 2
Phygadeuontini 2
4 Campopleginae 4 5 7%
Limnerini 1
5 Diplozontinae 1 1 1%
6 Ichneumoninae Ichneumonini 1 2 3%
Phaeogenini 1
7 Lycorinae 1 1 1%
8 Pimplinae Ephialtini 18
23
31% Perithoini 3
Theroniini 2
9 Orthocentrinae 1 1 1%

23 10 Phaeoginae 1 1 1%
11 Poemeniinae Poemeniini 6 6 8%
12 Rhyssinae Rhyssini 2 2 3%
13 Xoridinae 18 18 11%
Total 85 85 100

Figura 2. Procentajele comparative ale speciilor de paraziți (Ichneumonidae ) (original).

Legendă : Subfamiliile: 1 = Acaenitinae ; 2=Banchinae ; 3=Cryptinae ; 4=Campople ginae ; 5=Diplozontinae ; 6=Ichneumoninae ; 7= Lycorinae ;
8=Pimplinae ; 9=Orthocentrinae ; 10= Phaeoginae ; 11= Poemeniinae ; 12= Rhyssinae ; 13= Xoridinae .

Pentru ca datele să fie practice și utile, am analizat materialul și în ceea ce privește
diversitatea speciilor, și anume prezența paraziților în gazdele coleoptere.
Am găsit 68 specii de gândaci care aparțin familiei Cerambycidae. Fiecare prezintă mai mul te
specii de paraziți (tabel 7).
Tabel 7. Specii de Cerambycidae -gazdă pentru Ichneumonidae (original).

Nr.
crt. Specii de coleoptere gazdă Subfamilii
coleoptere
1 Aromia moschata moschata LINNÉ 1758

Subfamilia
Cerambycinae
2 Callidium aeneum DEGEER 1775
3 C. violaceum LINNÉ 1758
4 Cerambix cerdo LINNÉ 1758
5 C. scopoli FUESSLY 1775
6 Clytus arietis LINNÉ 1758
7 C. lama MULSANT 1847
8 C. tropicus PANZER 1795
9 Hylotru pes bajulus LINNÉ 1758
10 Molorchus (Caenoptera) minor LINNÉ 1758
11 Phymatodes alnis LINNÉ 1758
12 P. ( Poecilium) fasciatus VILLERS , 1789
13 Phyrrhidium sanguineum LINNÉ 1758
14 P. testaceus LINNÉ 1758
15 Plagionotus arcuatus LINNÉ 1758
16 P. detritus LINNÉ 1758
17 Purpuricenus kaehleri LINNÉ 1758
18 Rhopalopus macropus GERMAR 1824
19 Semanotus russicus russicus FABRICIUS 1776
20 Trichoferus griseus FABRICIU S 1792
21 Xylotrecus ( Rusticoclytus ) rusticus LINNÉ 1758
22 Acanthoderes ( Aegomorphu) clavipes SCHRANK 1781

23 Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758
24 A. carinulatus GEBLER 1833

24 25 Lamia textor LINNÉ 1758

Subfamilia
Lamiinae

26 Mesosa (Aphelocnemia) nebulosa FABRICIUS 1781
27 Monochamus galloprovincialis OLIVIER 1795
28 M. galloprovincialispistor GERMAR 1818
29 M. rosenmulleri (CEDERJELM 1798)
30 M. sartor FABRICIUS 1787
31 M. sutor LINNÉ 1758
32 Niphona picticornis MULSANT 1839
33 Oberea (Amaurostoma) erythrocephala (SCHRANK
1776)
34 Oberea oculata LINNÉ 1758
35 O. linearis (LINNAEUS 1761)
36 Phytoecia coerulescens (SCOPOLI , 1763)
37 Pogonocherus (Pityphilus) fasciculatus DEGEER 1775
38 P. hispidulus PILLER &MITTERPACHER 1783
39 P. hispidus LINNÉ 1758
40 O. linearis (LINNAEUS 1761)
41 Acanthocinus aedilis LINNÉ 1758
42 A. carinulatus GEBLER 1833
43 Leiopus nebulosus LINNÉ 1758
44 Sarpeda (Anaerea) carcharias LINNÉ 1758
45 S. populnea LINNÉ 1758
46 S. scalaris LINNÉ 1758
47 Tetrops praeustus (LINNAEUS 1758)
48 Gaurotes excellens BRANCSIK 1874

Subfamili a
Lepturinae 49 Leptura rubra LINNÉ 1758
50 L. quadrifasciata LINNÉ 1758
51 Rhagium inquisitor LINNÉ 1758
52 R. bifasciatum FABRICIUS 1775
53 R. mordax DEGEER 1775
54 Strangalia quadrifasciata LINNÉ 1758
55 Vadonia livida FABRICIUS 1776
56 Necydalis major LINNAEUS 1758 Subfamilia Necydalinae
57 Prionus coriarus LINNÉ 1758 Subfamilia Prioninae
58 Arhopalus rusticus LINNÉ 1758
Subfamilia
Spondylidinae 59 Asemum striatum LINNÉ 1758
60 Criocephalus ( Arhopalus) quinquepunctat us HARR.
61 Criocephalus rusticus LINNÉ 1758
62 C. quinquepunctatus HARR.
63 Nothorhina punctata (DALMAN 1817)
64 Spondylis buprestoides LINNÉ 1758
65 Tetropium castaneum LINNÉ 1758
66 T. cinnamopterum KIRBY 1837
67 T. fuscum FABRICIUS 1787
68 T. gabrieli WEISE 1905

Cele mai multe gazde au fost găsite la subfamilia Lamiinae (26 specii) și alți paraziți de-
alungul următoarelor subfamilii: sub familia Cerambycinae (21 specii), subfamilia Lepturinae (8
specii), subfamilia Necydalinae (1 specii), subfamilia Prioninae (1 specii) și subfamilia
Spondylidinae (11 specii) (figura 3).

25

Figura 3. Distribu ția subfamiliilor gazdă pentru paraziți, în cadrul familiei Cerambycidae (original).

În concluzie , unel e coleoptere sunt specii gazdă pentru bacterii, protozoare, ciuperci,
nematozi, acarieni, himenoptere și diptere. Materialul consultat ne -a permis să sistematizăm doar
o parte din informațiile disponibile în prezent în țară și în străinătate. Pe de altă pa rte, subi ectul
nu este prea mult studiat, rela țiile interspecifice ca și subiect de cercetare devenind o provocare.

26
CAPITOL UL II

FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ CICLURILE DE VIAȚĂ ALE INSECTELOR
(ALE COLEOPTERELOR, Î N SPECIAL)

În ultimel e decenii, ca răspuns la unele probleme ecologice, cum ar fi variațiile climatice,
schimbarea utilizării terenurilor sau fragmentarea habitatelor, s -au intensificat preocupările
legate de identificarea unor unități superioare ecosistemului, dar și cele leg ate de variabilitatea
spațiului.
Înțelegerea și c unoașterea proceselor biotice care au loc în ecosisteme și influențează
variabilitatea peisajului este deosebit de importantă din perspectiva delimitării suprafețelor
destinate conservării.
Din acest motiv , în ma joritatea cazurilor, obiectivul principal este menținerea unei
varietăți stabile pe o perioad ă cât mai mare de timp, pentru că succesiunea unor evenimente ar
conduce la mai puțină diversitate datorită excluziunii competiționale.
Insectele sunt infl unțate permanent de acțiunea factorilor ecologici ( climatici, edafici și
biotici) care influențează ciclurile biologice ale insectelor,a pariția unor înmulțiri în masă,
răspândirea, a unor noi dăunători etc . Limitele acestor factori între care o specie poat e trăi se
numește valență ecologică . Din acest punct de vedere speciile sunt:
 euritope (euribionte) cu plasticitate ecologică mare, suportă variații mari și sunt larg
răspândite,
 stenotope (stenobionte), care au plasticitate ecologică redusă și sunt local izate în regiuni
limitate (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).

2.1. Factorii abiotici acționează permanent asupra insectelor . Aceștia sunt : factori i
climatici (temperatura, umiditatea, lumina, spațiu, curenții de a er și presiunea atmosferică) și
factori edafici (de sol) (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982; NEACȘU & OLTEANU, 1996;
CIOBOIU -CODOBAN, 2005).
Factorii climatici (condițiile meteorologice) în special temperatura și umid itatea,
influențează dominant înmulțirea și răspândirea geografică a insectelor.
Temperatur a. Insectele, ca și alte categorii de nevertebrate, au temperatura corpului
variabilă, corespunzătoar e mediului în care trăiesc, fiind animale cu sânge rece -poikiloterme . În
cele mai multe cazuri , insectele au te mperatura corpului mai ridicată decât mediul înconjurător
cu 0,5 -1°C.

27 Cu cât temperatura corpului este mai ridicată, cu atât procesele fiziologice se
desfășoară mai rapid.
Activitatea biologică a insectelor se desfășoară între două praguri de temperatură:
 o limită inferioară de tempe ratură (prag inferior de dezvoltare – prag biologi c), sau
temperatura minimă (to) și
 o limită superioară ( prag superior ), sau temperatură maximă de dezvoltare (T).
Zonele cuprinse între aceste limite, au denumiri și caracteristici speciale:
 zona cuprinsă înt re aceste două limite poartă numele de zonă biologică ;
 sub pragul inferior și deasupra pragului superior, se găsește o zonă letală , în care
insectele nu pot trăi.
S-a constatat că între cele două praguri o temperatură constantă nu este favorabilă
dezvoltării , față de o temperatură cu variații. În afară de acestor categorii de limite, organismele
insectelor mai au prag de prolificitate (O), exprimând temperatura la care sexele devin fertile și
un prag termic optim (O1), la care dezvoltarea are l oc în condiții optim e.
La temperaturile scăzute de sub pragul inferior, insectele devin treptat imobile și apoi
amorțesc. Moartea insectelor la temperaturi scăzute este datorată în primul rând înghețării apei
libere din spațiile intercelulare (cu formare de cristale de gheață ) și apoi când temperatura trece
peste o anumită limită, denumită prag termic critic, moment în care loc înghețarea absolut totală
a apei din corpul insectei.
Înainte de atingerea acestei limite, insectele trec în starea de anabioză, din care acestea
își pot reveni odată cu ridicarea treptată a temperaturii.
O altă situație este cea care se produce la temperaturi ridicate, peste pragul superior,
când activitatea încetează datorită coagulării treptate a substanțelor proteice. Aceasta poate fi
parțială – din care insectele își pot reveni, sau totală, care are ca și rezultat decesul insectei.
Insectele din zona temperată, la temperaturi situate sub pragul biologic (to), intră în
diapauză hiemală. În acestă situație își elimină apa din corp (pentru a rezista l a temperaturi
scăzute), iar primăvara la temperaturi ale mediului înconjurător peste acest prag, printr -un proces
de hrănire intensă își refac necesarul de apă.
Din acest punct de vedere sunt două categorii de insecte:
 cele care suportă variații mari de t emperatură – euriterme ,
 cele care suportă variații mici – stenoterme (LUPĂȘTEAN, 2016; BRUDEA –
https://www.scribd.com./document/172720619 9/entomologie -1).
La majoritatea insectel or optimul de dezvoltare este cuprins între 20° și 30°C, iar între
durata dezvoltării și temperatură este un raport invers proporțional.

28 Ex.: cărăbușul de mai ( Melolontha melolontha ) are în zonele din partea de sud a
Europei o generație la 3 ani, în cele din nord – o generație la 4 ani etc.
Umiditatea are un rol important în viața insectelor, apa fiind indispensabilă pentru
procesele vitale, în stare liberă sau de constituție, sub formă de coloizi. În funcție de această
caracteristică a mediului – umiditat ea, insectele sunt eurihidre sau stenohidre, higrofile sau
xerofile.
Majoritatea insectelor iși procură apa din hrană, altele o iau direct din bălți (fluturi,
albine) sau prin oxidarea stratului adipos acumulat ca și rezervă, în stadiul de pupă.
Ex.: la Cerambycidae, scăderea umidității sub 20% încetinește dezvoltarea larvelor de
sub scoarță sau lemn.
Căderea unor ploi abundente, perturbă activitatea insectelor care trăiesc în aer liber,
împiedicându -le zborul, afectându -le reproducerea și depunerea ouălor (uneori le spală de pe
suportul de depunere).
Stratul de zăpadă reprezintă un adăpost util pentru hibernarea majorității speciilor de
insecte. Iernile lipsite de zăpadă și cu geruri sunt defavorabile, o mare parte a insectelor
dispărând din cauza înghețu lui. În altă ordine de idei, topirea zăpezii determină creșterea
gradului de umiditate a solului, influențând activitatea insectelor care trăiesc în sol. Uneori, un
efect pozitiv îl au căderile masive de zăpadă, mai ales de zăpadă mai moale, care provoacă
rupturi și dezrădăcinări în arboretele de rășinoase și permit și favorizează instalarea insectelor de
scoarță și lemn. ( LUPĂȘTEAN, 2016; BRUDEA – https://www.scribd.com./document/17 272
0619 9/entomologie -1).
Oscilațiile de temperatură și umiditate au un rol important în apariția focarelor de
înmulțiri în masă a insectelor (gradații).
Lumina este un factor climatic care influențează foarte mult întreaga activitate a
insectelor: hrăni re, reproducere, zbor etc.
S-a observat că la unele insecte durata de dezvoltare este mai lungă la scăderea timpului
zilnic de iluminare; respirația acestora este mult mai intensă la lumină iar zilele mai scurte din
timpul toamnei determină trecerea insect elor în diapauză hiemală.
Existența celor patru anotimpuri în climatul temperat, a determinat adaptări ce se
manifestă prin schimbarea înfățișării și intensității activităților vitale. Aceste schimbări ale
fenotipului speciilor, care se produc anual, se n umesc fenofaze.
Curenții de aer (vântul) favorizează răspândirea la mari distanțe și contribuie la
intensificarea evaporării apei din corpul insectelor, împiedicând mișcarea, hrănirea, copulația și
ponta. Pe de altă parte, vânturile puternice transportă și îneacă în ape adulții unor insecte
surprinse în timpul zborului (ex. Melolontha sp.).

29 Presiunea atmosferică. Activitatea unor insecte este redusă de micșorarea presiunii
atmosferice. Ate efecte sunt acelea că le sensibilizeazăfață de temperatură și le măr ește zonele
mortale, iar la altă categorie de insecte, grăb ește ieșirea adulților din pupe (BRUDEA –
https://www.scribd.com./document/17272 0619 9/entomologie -1).

2.2. Factorii edafici
Un alt factor ecologic important în dezvoltarea și răspândirea insectelor este solul. Acesta
influențează în două moduri:
 direct, prin propr ietățile sale fizice și chimice și
 indirect, prin condiționarea diferită a vegetației.
Dezvoltarea multor lar ve de insecte (Scarabeidae etc.) sau cel puțin a unui stadiu de dezvoltare,
are loc în sol.
Insectele se deplasează pe verticală datorită variației factorilor abiotici (temperatură,
umiditate) și pe orizontală pentru căutarea hranei.
Primăvara, larvele mi grează în zona superficială a solului, unde se hrănesc cu rădăcini
ale plantelor, iar toamna coboară la adâncimi mari, chiar la 1 m, pentru a -și procura hrana. În
funcție de variația acestor factori, deplasările acestea pot fi și periodice. Nivelul apei fr eatice
împiedică deplasarea insectelor în sol, determinând de cele mai multe ori moartea acestora (larve
de Melolontha sp.) ( LUPĂȘTEAN, 2016; BRUDEA – https://www.scribd.com./docume nt/172
720619 9/entomologie -1).

2.3. Factorii biotici
Din categori a factorilor biotici fac parte: factorul trofic, zoofagii, microorganismele
entomo patogene și factorul antropic .
Factorul trofic (hrana ) este sursa prin care insectele își procură energia necesară
activităților biologice zilnice, condiționând în acest fel, numărul insectelor și prezența acestora
într-o biocenoză. Plantele conțin anumite tipuri de substanțe chimice (albumine, glicozizi,
uleiuri) ale căror arome sau gusturi specifice sunt că utate și necesare insectelor. Acești feromoni
vegetali sunt decodați prin intermediul unor sensile olfactive situate pe antene, care direcționează
subti l insectele către aceste surse. Hrănirea insectelor cu plantele preferate, mărește prolifi citatea
și red uce mortalitatea.
Calitatea hranei influențează foarte mult dezvoltarea insectelor. Hrana bogată în
substanțe proteice diminuează dezvoltarea insectelor și contribuie la mărirea numărului de
generații, pe când hrana bogată în hidrați de carbon le prelungeș te dezvoltarea.

30 Zoofagele sunt speciile de parazitoizi și prădători care au o mare influență în micșorarea
populațiilor de dăunători și care aparțin sistematic atât nevertebratelor cât și vertebr atelor.
Insectele fitofage dăunătoare reprezintă hrana pentr u numeroase specii entomofage,
parazitoide și prădătoare care aparțin clasei Insecta (Coleoptera, Heteroptera etc. – specii
prădătoare și din Hymenoptera și Diptera – specii parazitoide), cu rol important în procesul de
reducere naturală a populațiilor dău nătoare.
Unele specii se pot înmulți în biofabrici și lansate în biocenoze,pot fi aclimatizate în
diferite zone geografice, fiind în felul acesta utilizate în combaterea biologică a dăunătorilor.
Microorganisme entomopatogene (viruși, bacterii, ciuperci și protozoare) pot
îmbolnăvi insectele fitofage, unele dintre acestea producând epizootii naturale (îmbolnăviri în
masă în faza de criză a gradațiilor) sau se înmulțesc controlat și se aplică sub formă de preparate
biologice în combaterea biologică a insec telor dăunătoare ( LUPĂȘTEAN, 2016; BRUDEA –
https://www .scribd.com./document/172720619 9/entomologie -1).

2.4. Factorii interni (endogeni) sunt caracter istici fiecărei specii , cum ar fi:
prolificitatea, numărul de generații pe an, procentul de femele în cadrul populației etc.
Insectele care produc gradații (înmulțirea în masă) prezintă un potențial biotic ridicat,
având fecunditate dezvoltată și viteză mare de dezvoltare (una sau m ai multe generații pe an) ; în
cadrul acestei categorii, predomină femelele.
Stabilitatea biocenozelor , ca și stare , este realizată prin echilibrul existent între tendința
de creștere a numărului de indivizi (potențial de înmulțire) și cel de scădere al ac estora ca
rezultat al acțiunilor factorilor de mediu, atât biotici cât și abiotici (rezistența mediului).
Teoriile constituționale iau în considerare componenta genetică a populației, reducerea
dăunătorilor datorându -se înrăutățirii calității populației. Pe de altă parte, înmulțirea rapidă dintr –
un număr mic de părinți determină consangvinizări, iar condițiile de mediu favorabile nu exercită
permanent o selecție corespunzătoare.
În arealul fiecărei insecte dăunătoare se disting trei zone:
 zona permanentă , unde insecta este permanentă cu densități relativ ridicate (cu dăunări
permanente);
 zona de gradații (zona cu dăunări mari), unde periodic se produc înmulțiri în masă și
 zona de latență (zona fără dăunări) fără înmulțiri în masă.
Faza de criză (faza a patra) se caracterizează prin aceea că numărul insectelor scade
brusc, ca urmare a înmulțirii puternice a entomofagilor, a scăderii pronunțate a fecundității și a
viabilității.

31 Activitatea dușmanilor naturali (insecte entomofage parazitoide și prădătoare, vertebrate
insectivore și microorganisme entomopatogene), se evidențiază în anul al doilea al fazei de
creștere numerică; entomofagii intră în gradație cu un decalaj de 2 -3 ani față de insectele
dăunătoare.
Dușmanii naturali produc o mortalitate naturală în toate stadiile dăunătorului (ou, larvă,
pupă și adult), ea este mică în primele două faze ale gradației, crește în erupție și atinge valori
maxime în faz a de criză (LUPĂȘTEAN , 2016).
Un alt factor care influențează viața insectelor este antibioza.
Acesta reprezintă capacitatea plantelor de a inhiba activitatea vitală a insectelor
(determină creșterea mortalității insectelor, îndeosebi a larvelor din primele vârste; reduce
prolificitatea, dimensiunile corpului, longevitatea acestora; determină acumular ea de substanțe
grase în cantități mai reduse, ceea ce are ca și efect pierderea lor în timpul iernii ).
În ultimul deceniu utilizarea organismelor modificate genetic (OMG), aplantele
transgenice au o mare importanță în combaterea dăunătorilor.
În felul ac esta, prin intermediul ingineriei genetice se transferă gene de interes,
purtătoare a unor caractere utile. Rezultatele sunt de performanță îndeosebi în domeniul agricol,
creându -se, de exemplu, soiuri de cartof rezistente la gândacul din Colorado ( Leptino tarsa
decemlineata ).
Această metodă genetică de introducere a genelor de rezistență la dăunători are mare
importanță și va căpăta o amploare mare în viitor, având un rol important în cadrul combaterii
acestora.

2.5. Factorul antropic.
Omul poate gospodări pădurile pe de o parte, prin acțiuni cu care să nu le deregleze
echilibrele trofice stabilizate de -a lungul deceniilor sau pe de altă parte, destul de frecvent, prin
măsuri brutale: tăieri abuzive, artificializarea biocenozei, monocultură etc., să deregle ze aceste
echilibre, refacerea acestora necesitând imputuri de energie costisitoare (măsuri de combatere
biologică, chimică etc.).

2.6. Tendințe actuale în perpetuarea și conservarea coleopterelor
Deși s -au înregistrat progrese importante în unele domenii , de exemplu cu privire la
finalizarea rețelei de zone protejate Natura 2000 și în ceea ce privește reducerea poluării de la
surse punctuale în corpurile de apă dulce, obiectivul general de stopare a pierderii biodiversității
până în 2010 nu a fost realiza t.

32 Până la 25% din speciile de animale sunt încă pe cale de dispariție și chiar speciile
comune suferă în continuare din cauza lipsei de habitate corespunzătoare în afara zonelor
protejate. Expansiunea urbană, dezvoltarea industrială și noile infrastructu ri continuă să se
răspândească într -un ritm rapid, adesea în detrimentul zonelor naturale rămase. Se constată nu
numai pierderea, degradarea și fragmentarea constantă a habitatelor naturale, ci și faptul că
ecosisteme întregi sunt pe punctul de a se prăbuș i ( conf. Raport cap. V pentru Regiunea 4SV
Oltenia).
Conform aceleiași surse, la nivelul Regiunii 4 SV Oltenia, au fost identificate
numeroase specii de interes național și specii de interes comunitar, dintre care următoarele specii
de nevertebrate – Coleopterae: Callimorpha quadripunctaria, Cerambyx cerdo , Colias
myrmidone, Leptidea morsei, Lucanus cervus , Lycaena dispar, Ophiogomphus cecilia,
Osmoderma eremita, Rosalia alpina, Morimus funereus .
Posibilele consecințe sunt extrem de grave. Bunăstarea noa stră economică și socială
depinde în foarte mare măsură de fluxul continuu de „servicii ecosistemice” vitale, însă
beneficiile pe care acestea le aduc societății sunt adesea ignorate (P.A. al UE privind
biodiversitatea. Evaluare 2010) .

33
CAPITOL UL III

DATE GENERALE PRIVIND ORDINUL COLEOPTERA
(TAXONOMIE ȘI BIOLOGIE)

Phylum Arthropoda
Artropodele reprezintă cea mai mare unitate sistematică a regnului animal (circa 80%
din totalul viețuitoarelor cunoscute), numărând peste un mili on de specii, ce prezintă numeroase
variații morfologice și fiziologice, ca urmare a adaptării lor la diferiți biotopi: uscatul, apele
marine și dulci, ghețurile, mediul subteran și viața parazitară. Imensa diver sitate și superioritatea
organizației fac di n artropode cel mai important grup al protostomienilor.
Kaestner (1969) , grupa artropodele în următoarele subfilumuri: Trilobitomorpha,
Chelicerata, Branhiata (Diantenata) și Tracheata (Uniantenata), p rimele două încadrându -se în
subdiviziunea Amandi lulata , ultimele două în subdiviziunea Mandibulata. Clasificări recente
recunosc existența a cinci subfilumuri: Trilobitomorpha, Chelicerata, Myriapoda, Hexapoda și
Crustacea (AIOANEI & STAVRESCU -BEDIVAN, 2011 ).
De ce sunt insectele atât de numeroase și de varia te? Faptul că insectele constituie
grupul cel mai numeros și variat de organisme de pe Glob, cu siguranță nu este o întâmplare.
Drept dovadă, insectele și -au păstrat această poziție dominantă numeric de mai bine de
400 milioane ani, fiind martorii apogeulu i și dispariției dinozaurilor și a altor evenimente majore
în evoluția vieții pe pământ, supraviețuind la cel puțin patru cataclisme majore ce au avut loc în
decursul evoluției planetei și au continuat să existe în pofida eforturilor susținute ale omenirii de
a le eradica. Acest lucru a fost posibil datorită câtorva caracteristici „de succes” ale insectelor :
 prezența exoscheletulului,
 dimensiunile reduse ale corpului,
 capacitatea de zbor,
 potențialul ridicat de reproducere,
 rezistența la condiții de mediu extreme (diapauz a) (LUPĂȘTEAN, 2016).

Subphylum Hexapoda
Subfilumul Hexapoda cuprinde artropodele cu organizația cea mai evoluată.
Hexapodele sunt artropode traheate, cu un corp primitiv alcătuit din 21 segmente, inclusiv

34 acronul și pigidiul, grupat în tr ei regiuni distinc te: cap, torace și abdomen (AIOANEI &
STAVRESCU -BEDIVAN, 2011 ).
Insectele prezintă cea mai mare diversitate ecologică: majoritatea sunt terestre, unele
sunt acvatice iar altele sunt parazite. Sunt întâlnite peste tot, începâ nd din peșteri le adânci pană
în vârf de m unte, în tundră sau în deșert, în câ mpiile deschise sau în păduri , în pârăuri, lacuri sau
heleștee, în blana mami ferelor, în penajul păsărilor, în locuințe, în depozitele de alimente etc.
Insectele constituie majoritatea speciilo r din ecosistemele terestre și acvatice dulcicole,
fiind de asemenea componente importante și în zonele costiere ale ecosistemelor marine. Imensa
diversitate a insectelor provine din larga lor varietate de adaptări la condițiile variabile ale
mediului înco njurător.
Insectele afectează în mod major celelalte specii din natură, inclusiv omul, precum și
parametrii ecosistemelor într -o largă varietate de moduri ( POPESCU IRINEL , 2011).
Marea capacitate a insectelor de a răspunde rapid la schimbările de mediu , face din
acestea niște utili indicatori ai schimbărilor din natură, niște creatori și regulatori ai condițiilor
din ecosisteme și niște competitori ai oamenilor pentru resursele ecosistemelor, insectele fiind și
niște vectori pentru diverse boli ale plante lor și animalelor, inclusiv omul. Insectele joacă un rol
major în funcționarea ecosistemelor . Ele reprezintă baza trofică sau sunt vectori ai bolilor pentru
multe grupe de organisme, având capacitatea de a modifica ratele și direcțiile fluxurilor de
mater ie și energie, de exemplu ca specii fitofage, polenizatoare, detritivore sau prădătoare,
afectând la nivel global procesele din cadrul ecosistemelor .
În multe ecosisteme insectele reprezintă căi de circulație a materiei și energiei, biomasa
lor fiind mul t mai mare ca a altor animale, de exemplu a vertebratelor ( WHITFORD 1986 în
POPESCU IRINEL , 2011).
Unele specii de insecte sunt capabile să înlăture aproape total vegetația dintr -o zonă.
Insectele afectează și sunt afectate de variate schimbări din mediu, precum alterarea sănătății
ecosistemelor, calitatea aerului și a apei, culturile modificate genetic, epidemiile, frecvența și
severitatea incendiilor, dinamica speciilor invazive, folosirea terenu rilor și schimbările climatice.
Schimbările de mediu, mai a les acelea care rezultă din activitățile antropice, afectează abunden ța
multor specii, alterând atât ecosistemele cât și procesele globale .
Dimensiunile insectelor sunt variate , fiind cuprinse între 0,2 mm (Mymaridae,
Hymenoptera) și 350 mm ( Micadina phi ctenoides , Phasmida) (POPESCU IRINEL , 2011).

Subfilumul Hexapoda este divizat în clase le: Entognatha și Insecta .
Clasa Entognat ha e reprezentată de insecte caracterizate prin lipsa primară a aripilor,
care apar abia la insectele superioare. Lipsa primară a aripilor este corelată cu dezvoltarea de tip

35 ametabol, prezența unor resturi de apendice abdominale, sistem respirator trahean primitiv;
primitivitatea se reflectă și în alcătuirea aparatului digestiv și al celui reproducător.
Entognatele cuprind trei o rdine: Collembola, Diplura și Protura ( AIOANEI &
STAVRESCU -BEDIVAN, 2011 ).
Clasa Insecta este împărțită în două subclase:
a) Apterygota (cu ordinele Archeognatha, Tysanura și exctinctele Monura) și
b) Pterygota (infraclasele Paleoptera și Neoptera) ( AIOANEI & STAVRESCU -BEDIVAN, 2011 ).

Ordinul Coleoptera (din greacă : κολεός , koleos , „teacă” și πτερόν, pteron , „aripă”)
reprezintă cel mai numeros și totodată cel mai răspândit grup de insecte de pe Glob (circa
400.000 pe Glob și peste 7.500 în fauna României) reprezentând circa 40% din speciile de
insecte cunoscute (IONESCU & LĂCĂTUȘU, 1971).

Figura 4 . Imprimat în Leipzig, Germania de Institutul Bibliogra fisches și publicat într -o enc iclopedie spaniolă în anii
1920 (https://www.etsy.com/listing/101599198/insects -antique -print -beetles -coleoptera )

Cel mai important caracter anatomic al ordinului Coleoptera este prezența elitrelor,
aripile anterioare, tari, scorțoase, sclerificate, care acoperă la cele mai multe dintre ele întreg
abdomenul (figura 4). In cele mai multe cazuri, elitrele au pierdut total nervația și posedă o
structură care le asigură rezistența. In timpul zborului, la majoritatea coleopterelor, elitrele se
ridică, la unele însă nu (Cetoniidele).

36 Elitrele lasa acoperit din torace numai pronotul si uneori si o portiune din mezonot, cu
formă triunghiulară (scutellum). La puține coleoptere elitrele nu acoperă întreg abdomenul
pentru că sunt mai scurte (Staphylinidae, Meloidae) (IONESCU & LĂCĂTUȘU, 1971).
Aripile posterioare (perechea a doua), situate dedesubtul elitrelor, sunt membranoase și
subțiri (alae), mai lungi decat elitrele și stranse dedesubtul acestora, destul de frecvent fiind
îndoite. Aceste aripi membranoase au nervațiunile caracteristice, fiind considerate nervațiuni
mult specializate. La unele coleoptere (multe carabide, curculionide etc.), aripile membranoase
sunt reduse sau uneori lipsesc, unele dintre acestea având chiar elitrele sudate (Lethrus, Blaps,
Gnapto r). Există situații printre coleoptere la care lipsesc chiar ambele perechi de aripi (femelele
de Lampyridae) (IONESCU & LĂCĂTUȘU, 1971).
Capul celor mai multe coleoptere este cel mai adesea vârat parțial sau aproape total, în
protorace și are poziția prognată, gura cu piesele bucale fiind orientată înainte. Aparatul bucal
este de tip masticator, ortopteroid, adaptat pentru tăiat, ros și mestecat. Dintre piesele bucale,
îndeosebi mandibulele sunt foarte bine dezvoltate. Ante nele coleopterelor au aspecte destul de
variate, însă numărul articolelor nu trece niciodată de 10-12.
Toracele – protoracele are dorsal forma unui scut (pronotul) și este articulat mobil cu
mezotoracele care este mai mic ca și dimensiune . Picioarele sunt tipice pentru mers, evident
homon ome. Numărul articolelor tarsale variază de la 3 la 5 și se termină la multe specii cu două
gheare. În ordinul coleopterelor se constată diferite specializări ale picioa relor și diverse
conformații.
Abdomenul (cel mai adesea alungit și turtit dorsoventral) se leagă de torace printr -o
bază lată. Primul segment abdominal este sudat cu metatoracele. Nici unul dintre segmentele
abdominale nu prezinta cerci sau altfel de apendici la adulti. Segmentele terminale alcătuiesc
oviscaptul, care poate ieși afară (IONES CU & LĂCĂTUȘU, 1971).
Dezvoltarea coleopterelor este tipic holometabolă și numai excepțional hipermetabolă.
Niciodată larvele nu seamănă cu adulții și au altfel de viață. Larva tipică are aparat bucal
masticator și trei perechi de picioare toracice articul ate. Pupa este de tipul pupă liberă, uneori
pupă obtectă (Coccinellidae) (IONESCU & LĂCĂTUȘU, 1971).
Astfel, la unele insecte (hemimetabole), stadiile de dezvoltare sunt urmatoarele: ou,
larvă și apoi adult. Acest mod de dezvoltare poartă numele de metamor foză incompletă .
La altele (holometabole) se trece de la stadiul de larvă, la un stadiu imobil de nimfă sau
pupă și apoi la form a de adult. Aceasta este o formă cu metamorfoza completă și este mai
dezvoltată decât metamorfoza incompletă (IONESCU & LĂCĂTUȘU , 1971).

37 Ecologia coleopterelor prezintă aspecte foarte variate. Există forme terestre și forme
acvatice. Regimul trofic al coleopterelo r este foarte variant, existâ nd specii carnivore, fitofage,
detritivore, micetofage, coprofage, sapro fage, rar duc o viață parazitară .
Clasificarea coleopterelor nu este încă pe deplin definitivată, fiind în general cele mai
numero ase insecte, frecvent descoperindu -se specii noi.
Linnaeus (170 7 – 1778) a avut un rol important în știința taxonomiei, de aceea a fost
numit „ părintele taxonomiei”. Născut în Suedia, format ca și b otanist, acesta a introdus sistemul
de clasificare a plantelor și animalelor, pornind de la morfologia, biologia, ecologia și fiziologia
acestora (LUPĂȘTEAN, 2016).
Taxonomic Hierarchy

Rank Name
Kingdom Animalia

Subkingdom Eumetazoa

Phylum Arthropoda

Subphylum Hexapoda

Class Insecta

Order Coleoptera

Suborder Adephaga

Suborder Archostemata

Suborder Myxophaga

Suborder Polyphaga

Figura 5. Sistem de clasificare pentru ordinul Coleoptera – Fauna Europaea (2009) .

Sistemul de clasificare introdus de Linnaeus (cu numeroase modi ficări la ora actuală) a
compartimentat organismele vii pornind de la trei regnuri, divizate în clase, acestea în ordine,
ordinele în genuri, respectiv genurile în specii.
Ulterior, de alungul timpului, biologii au introdus grupări suplimentare care să ex prime
și alte nivele de similaritate. De asemenea, acesta a introdus sistemul binar de denumire a
organismelor (genul și specia) , care a fost acceptat la nivel mondial și standardizat.
În cea de -a zecea ediție a lucrării sale „Systema naturae ”, apărută în 1758, acesta
clasifică aproximativ 7 700 specii de plante, respectiv 4 400 specii de animale (LUPĂȘTEA N,
2016).

38 Cel mai recent sistem de clasificare , acceptat și utilizat la scară mondială, este Fauna
Europaea. Conform acestuia, ordinu l Coleop tera are 4 subordine (figura 5).
Deoarece o rdinul Coleoptera este foarte numeros, analiza faunei de coleoptere este
esențială în cercetările ecologice, așa cum au dovedit studiile lui TRAUTNER, 1987;
DESENDER et al ., 1991; RIBEIRA & FOSTER , 1992 In: NIȚU, 2007 , precum și a altor
specialiști din țară și străinătate .
Studiul asociațiilor coleopterologice în aprecierea gradului de alterare a ecosistemelor și
în evaluarea modificărilor climatice ( LOWE & WALKER , 1997 In: NIȚU, 2007 ) este utilizat
actualmente pe scară largă și se justifică prin faptul că Ordinul Coleoptera prezintă următoarele
avantaje care -l fac să se preteze la aceste studii:
– este grupul cel mai numeros și cel mai răspândi t din întreg regnul animal;
– este grupul reprezentat prin specii în toate tipurile de habitate terestre și acvatice
(cu excepția mărilor și ocean elor);
– este grupul cu specii ce acoperă toate categoriile trofice heterotrofe dintr -un
ecosistem.

CAPITOLUL IV

39 CARACTERIZARE FIZICO -GEOGRAFICĂ A JUDEȚULUI DOLJ

4.1. Preze ntare generală (așezare, climă, relief, floră , faună )

Doljul este unul dintre cele 5 județe ale regiunii Oltenia din România , aflat în partea cea
mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Ol teniei, într -o zonă ce a oferit de-a lungul
timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice (COTEȚ, 1957) .
Așezare : Privit în ansamblul teritorial al Român iei, Doljul (fig. 6 ) are o poziție sudică –
sud-vestică, situată pe cursul inferior al râului Jiu de la care își trage numele (Jiul de Jos sau
Doljiu) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj).

Figura 6 . Localizarea județului Dolj pe teritoriul Ro mâniei .
Hartă realizată cu ajutorul programului Google Earth (accesat 2013 ) (original).

Teritoriul județului se întinde între 43°43' și 44°42' latitudine nordică respectiv 22°50' și
24°16' longitudine estică, adică pe aproximativ un grad latitudinal și un grad și jumătate
longitudinal.
Doljul este învecinat cu următoarele județe: la vest – cu județul Mehedinți , la nord – cu
județele Gorj și Vâlcea , la est – cu județul Olt și la sud cu fluviul Dunărea , pe o lungime de circa
150 km, distanță ce reprezintă o parte din granița naturală a țării noastre cu Bulgaria (figura 7).
Suprafața totală este de 7.414 kmp și reprez intă 3,1% din suprafața țării. Din acest
punct de vedere, județului Dolj revenindu -i locul 7 între unitățile administrativ -teritoriale ale
României.

40

Figura 7 . Localizarea județului Dolj în cadrul Regiunii Oltenia.
Hartă realizată cu ajutorul programulu i Google Earth (accesat 2013) .

Clima județului Dolj este o climă -temperată cu influențe mediteraneene , datorită poziți ei
sud – vestice. Caracterul depresionar al terenului pe care îl ocupă în apropiere de curbura lan țului
muntos carpato -balcanic, determi nă existența unei clime mai calde comparativ cu cele din partea
centrală și de nord a țării, cu o medie anuală de 10 -11.5°C.
Relief ul județului cuprinde câ mpia, zona de deal și zona de luncă a Dunării. Pornind din
sudul spre n ordul județului, altitudinea c rește de la 30 la 350 m față de nivelul mării.
După agentul principal care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a
teritoriului , județul Dolj se încadrează perfect în categoria județelor dunărene , iar după aspectul
general predominant al re liefului, Doljul poate fi considerat un județ de câmpie.
O mare parte din partea de sud a județu lui este ac operită de lanuri bogate, vegetați a fiind
specifică zonei de stepă. În trecut, Câmpia Olteniei era acoperită de păduri de stejar (Quercus
sp.) care a lternau cu diverse tufărișu ri. Intervenți a omului și influențele climatice au determinat
modificarea vegetației .
Flora , de asemenea e foarte bogată , deși a suferit modificări.
În partea de nord, colinară, se întâlnesc păduri de cer și gârniță ( Quercus cer ris,
Quercus frainetto ) precum și tipuri de pădure în care este prezent gorunul ( Quercus petraea ) a
cărei arie de răspândire se plasează pe întreaga jumătate nordică a Podișului Getic. Alături apar
numeroase alte specii de foioase specifice dealurilor cu a ltitudine coborâtă și câmpiilor.

41 In partea centrală a județului, până la linia Plenița -Segarcea -Apele Vii, reprezintă tot
domeniul pădurilor de cer și gârniță, ocupând suprafețe mai întinse în triunghiul Craiova –
Segarcea -Perișor. Aceste păduri sunt, fie ce rato-gârnițe, uneori în amestec cu stejar brumăriu
(Quercus pedunculiflora ) și stejar pufos ( Quercus pubescens ) indicând o trecere către silvostepă,
fie cerete pure. Suprafețele poienite sunt acoperite cu asociații de Festuca sulcata, Festuca
vallesiaca, Andropogon ischaemum, Chriysopogon gryllus etc. ( https://view.officeapps .live.
com/ op/view.aspx?src=http%3A%2F%2Fwww.cjdolj.ro%2Fdocumente%25202008%2FStrateg
ia%2520Judetului% 2520Dolj%25202007%25202013.doc).
Fauna terestră și acvatică a suferit modificări semnificative determinate de vânatul și
pescuitul abuziv, multe dintre speciile care au populat suprafața județului Dolj supraviețuind în
număr restrâns sau dispărând total (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dol j).
Județul Dolj este caracterizat prin prezența unor habitate naturale specifice stepei și
silvostepei.
Câmpia din sudul județului, un domeniu al silvostepei, prezintă azi numai câteva petice
de pădure poienită de stejar pufos în partea nordică și mai în altă a câmpiei și de stejar brumăriu
(la nord de Bistreț și în apropiere de Boureni).
Marile transformări suferite în ultima vreme în Lunca Dunării cum ar fi: îndiguirile,
desecările și irigațiile au schimbat în totalitate aspectul acesteia (TOMESCU, 1998 ).
La nivelul județului Dolj există 8 propuneri de situri Natura 2000 din care 5 sunt Arii
speciale de protecție avifaunistică , iar 3 situri sunt de importanță comunitară ( https://view .
officeapps.live.com/op/view.aspx?src=http %3A%2F%2Fwww.cjdolj.ro%2Fdocumente%2520
2008%2FPJGD%2520Dolj%2520final.doc).

42
4.2. Habitate naturale cu statut special
În cursul anului 2006 s -a continuat acțiunea de identificare și inventariere a unor
habitate de interes comunitar și de inte res național , în vederea evaluării și includerii în Rețeaua
Ecologică Europeană Natura 2000, și realizării condițiilor prop ice pentru conservarea acestora
(http:// www.cjdolj.ro/geografie.html ).
Ariile na turale protejate de interes comunitar în județul Dolj sunt în număr de 10, dintre
care 6 sunt arii speciale, de protecție de tip avifaună.
Suprafața împădurită din Dolj reprezintă 11 % din suprafața totală a județului, respectiv
87.000 de hectare.
Flora și fauna județului Dolj este reprezentată de 155 specii de plante, din care 4 specii
sunt de interes comunitar, 7 specii de nevertebrate din care 5 sunt de interes comunitar, 12 specii
de amfibieni din care 2 sunt de interes comunitar, 12 specii de reptile , 196 specii de păsări, 10
specii de mamifere , din care 2 s pecii de interes comunitar.
Totodată, din punct de vedere al florei și faunei, în județul Dolj au fost identificate 4
tipuri de habitate de interes național și 19 tipuri de interes comunitar, care sunt introduse în baza
de date Natura 2000 și 4 tipuri de ha bitate de interes național (mlaștini cu surse bogate în săruri
minerale; pășuni împădurite; pă duri mlăștinoase caducifoliate; lacuri și bălți distrofe naturale )
(DONIȚĂ et al., 2005).
Coridorul J iului, cu o suprafață de 71.452 ha, este sit interjudețean și se întinde pe trei
județe: Dolj, Mehedinți și Gorj. A fost declarat sit pentru protecția unui număr de 18 habitate de
interes comunitar, o specie de plante, 2 specii de mamifere, 3 specii de amf ibieni și reptile, 12
specii de pește și 7 de nevertebrate de interes comunitar ( http://www.cjdolj.ro/geografie.html )
(LILI SMIRK , 2008 ).

43
4.3. Tipuri de ecosisteme în care s-au efectuat cercetări le

Materialul analizat este rep rezentat de specimene colectate în perioada anilor 20 09-
2017, din două tipuri de ecosisteme naturale:
– acvatice – Craiova – Balta Craiovi ța Nouă, Balta Obedin (Breasta);
– terestre – (Bistreț, Breasta – Obedin, Ciupercenii Noi, Cernătești, Dobridor, Craiova,
Pădurea Bucovăț, Melinești – Ohaba, Mogoșești – Goești, Radomir, Secui, Unirea –
Risipiți, Urzicuța, Valea Stanci ului) (figura 8).

Figura 8. Stațiuni de cercetare din județul Dolj (original).

Stațiunile de colectare sunt menționate în conținutul științific al tezei , pentru fiecare
subiect de cercetare în parte.
Din datele generale despre aceste stațiuni am extra s ariile protejate de interes național
(rezervații naturale ), aflate pe teritoriul administrativ al județului Dolj , declarate prin Legea Nr. 5

44 din 6 martie 2000 și Ord. 57/2007 ( http://apmdj.anpm.ro/ -/lista -ariilor -protejate -din-judetul -dolj)
(tabel 8) .

Tabel 8. Lista ariilor protejate de interes național din județul Dolj (după ANPM ).

Nr. crt. Numele ariei protejate Tip arie Suprafața(ha) Observații
1 Locul fosi lifer Bucovăț Paleontologică 4 Legea 5/2000
2 Rezervația ornitologică Ciuperceni -Desa Mixtă 200 Legea 5/2000
3 Lacul Ionele – Urzicuța Acvatică 3,2 Legea 5/2000
4 Balta Lată Ciupercenii Noi Acvatică 28 Legea 5/2000
5 Pădurea din Lunca Jiului -Bratovoiești , Secui Forestier 300 HCJ 26/1994
6 Pădurea de arborete de stejar brumăriu Braniștea – Bistreț Forestier 200 HCJ 26/1994
7 Pădurea cu arboreta de stejar și frasin -Radovan Forestier 250 HCJ 26/1994
8 Pădurea Bucovăț -Leamna Forestier 150 HCJ 26/1994

Prezentăm în continuare câteva detalii mai semnificative despre cele mai deosebite
rezervații naturale.

Pădurea Bucovăț
Punctul fosilier Bucovăț s -a bucurat de atenția s avanților români Sabba Ștefănescu și I.
Ionescu Argetoaia, care au făcut aici importante cercetări stratigrafice.
În această rezervație paleontologică ce aparține ca vârstă geologică etajului superior
levantin din pliocen există, între alte importante măr turii, o bogată faună de moluște. Aici au fost
găsite specii necunoscute în alt loc din lume ( http://primaria -bucovat.ro/wp/ ).

Sat Urzicuța
Comuna Urzicuța este situată la vest de valea Desnăț uiului în Câmpia Olteniei, având
un relief de câmpie format din terasele Dunării, c u altitudini relative cuprinse î ntre 25 -40 m,
fiind străbătută la est de râul Desnățui și la sud de pârâul Baboia.
La baza teraselor au apărut o serie d e izvoare care au format o salbă de bălți. În partea
sudică a localității, apare un lac a cărui ape s -au mineralizat treptat, dobândind proprietăți
terapeutice în tratamentul afecțiuni lor reumatismale, zona cunoscută sub denumirea “Băile
Ionele” (https://ro . wikipe dia.org/wiki/Comuna_Urzicu%C8%9Ba,_Dolj).

Pădurea Radomir
Radomir este un sat în comuna Dioști din județul Dolj , regiunea Oltenia , România ,
situat în Câmpia Romanaților , în partea de est a județului.
Pădurea Radomir – zona a fost desemnată sit Natura 2000 conform H.G. nr. 971 din
2011 pentru m odificarea și completarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de

45 protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în
România (fig. 9). Localizarea Sitului Natura 2000: Regiunea de dezvoltare 4 Sud -Vest Oltenia,
județele Dolj și Olt, localitățile Dioști și Drăghiceni, (județul Olt (35%) și Dolj (65%)) (http://
www.anpm .ro/documents/19431/2444641/Plan+management+Padurea+Radomir.pdf/4cc72f4c -8
e96-4ce3 -be9a -546044183365).

Regiunea biogeografică: continentală, stepică. Suprafața sitului desemnat prin Directiva
Europeană 2009/147/EC: 1.233 ha. Aria naturală protejată a fost atribuită în custodie, în an ul
2014, Agentiei pentru Protecția Mediului -Dolj.
Situl de protecție specială
avifaunistică Pădurea Radomir protejează
ecosisteme silvice (sector de pădure de stejar,
plantații de salcâm), acvatice (lacuri și bălți),
asigurând un mediu prielnic dezvoltă rii
speciilor de floră și faună sălbatică , îndeosebi
avifauna (http://www .anpm .ro/documents/194
31/2444641/Plan+management+Padurea+Ra
domir.pdf/4cc72f4c -8e96 -4ce3 -be9a -5460441
83365).
Habitatele sitului asigură condiții de
reproducere și/sau hrănire pentru specii de
păsari migratoare, cu statut de con servare
Figura 10 . Egretta garzetta
(foto L.G., orig.). Figura 9. Situl de protecție specială
avifaunistică Pădurea Radomir (foto L.G., orig.).

46 nefavorabil pe plan global/european, cum sunt: Chlidonias hybridus, Ciconia ciconia, Anthus
campestris, Egretta garzetta (fig. 10 ), Falco vespertinus, Lanius collurio etc.
Aria protejată g ăzduiește efective importante ale unor specii de păsări pro tejate: spec ii
din anexa 1 a Directivei Păsă ri – 16 specii; specii nemenționate în anexa I a Directivei
Consili ului 2009/147/EC – 23 de specii (RIDICHE et al., 2014 ).
Situl , pe de altă parte, este important pentru cuibărirea și creșterea puilor pentru
următoarele specii: Egretta garzetta, Aythya nyroca, Falco vespertinus, Chidonias hybridus,
Lanius minor, Lanius collurio, Emberiza hortulana , Coracias garrulus (figura 11). Tot în acest
sit staționează temporar urm ătoarel e specii: Circus cyaneus, C. pygargu s, Ciconia ciconia etc.
(RIDICHE et al., 2014 ).
În aria protejată sunt diverse asociații vegetale printre care și Scirpo -Phragmitetum Koch
1926, a cărei structură și compoziție floristică este bine reprezentată și suficient de bogată în specii
hidrofite pr ecum: Lycopus europa – eus, Eleocharis palustris, Bolbos – choenos maritimus, Ranun – culus
repens, Epilobium palustris etc.
Figura 11. Dumbrăveanca (Coracias garrulus)
(foto Lila Gima, original).

47
Specia dominantă și care confirmă prezența habitatului este Phragmites australis
(http://www. anp m.ro/documents/19431/2444641/Plan+management+Padu rea+Radomir.pdf/4cc
72f4c -8e96 -4ce3 -be9 a -546044183365).
Fauna de nevertebrate din
zona sitului are o diversitate
taxonomică crescută : plathelminți,
anelide, nemathelminți, moluste
(gasteropode, bivalve ) (figura 12),
artro pode (miriapode , arahnide,
crustacee și insecte).
Nevertebratele sunt răspândite în
toate tipurile de ecosisteme, cu o
distribuție aproape uniformă.
Fauna de nevertebrate din
sol este reprezentată de specii aparținând miria podelor, crusta ceelor (crustacei tereștri din ordinul
Isopoda), insectelor (în special ordinele Diptera, Coleoptera, Odonata etc.).

Bine reprezentate sunt insectele, ale căror specii aparțin numeroaselor ordine cum ar fi:
Odonata (libelule) (fig. 13a, 13b) , Dermapte ra (urechelnițe), Orthoptera (cosași, greieri, lăcuste,
coropișnițe), Hemiptera (ploșnițe, afide), Coleoptera (cărăbuși, gândaci), Siphonaptera (purici),
Figura 10. Radix balthica (foto original).
Figura 13a . Cadouri de la Natură – o libelulă
(Odonata : Libellulidae : Libellula ) care la orele
09.48, deja ieșise din crisalidă (foto L. G., orig.). Figura 13b. După aproape 4 ore, aripile
erau irigate și căpătase culori vii p e corp.
(foto Lila Gima, original).

48 Diptera (muște, țânțari), trichoptera, Lepidoptera (fluturi), Hymenoptera (furnici, albine, viespi)
etc. (http://www .anpm .ro/documents/19431/2444641/Plan+man agement+Padurea+Radomir.pdf/
4cc72f4c -8e96 -4ce3 -be9a-5460441 83365).

Sat Bistreț
Bistreț este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Dolj , regiunea
Oltenia , România . Se află în partea de sud a județului, în Lunca Dunării , pe malul nordic al
lacului Bistreț . Se află la o distanță de 73 km față de municipiul Craiova ( https://documents.mx/
documents/pdr -sv-oltenia -2014 -2020.html).
Bistreț este o zonă protejată, arie de protecție specială avifaunistică – SPA, pe teritoriile
administrative ale comunelor Bistreț și Cârna (figura 14 ). Zona a fost declarată Arie de Protecție
Specială Avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind
declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice
europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 1.916 hectare, pe suprafața
teritorială a sitului aflându -se și Lacul Bistreț .
Situl Bistreț (începând din iulie 2012) este protejat prin Convenția Ramsar ca zonă
umedă de importanță interna -țională (http://www.mmediu.ro/beta/wp -content/uploads/2012/07
/2012 -0725_legislatie_arii_protejate_hg1284din2007spanatura20 00.pdf ;https://ro.wikipedia .org/
wiki/Bistre%C8%9B _(sit_SPA) .
Aria protejată (încadrată în bioregiunea geografică continentală) repr ezintă o zonă
naturală (lacuri, râuri, mlaștini, turbării, pajiști) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire
Figura 14. Albinărelul (p rigoria) (Merops apiaster) , una dintre
podoabele lumii noastre păsărești (foto Lila Gima, orig.).

49 pentru mai multe specii de păsări migra toare , de pasaj sau sedentare (unele protejate prin lege),
aflate pe coridorul de migrație al râului Jiu (https://ro.wikipedia .org/wiki/Bistre %C8%9B
_(sit_SPA).

În arealul sitului este semnalată prezența mai multor păsări cu specii de: barză albă
(Ciconia ciconia ), barză neagră (Ciconia nigra ), gârliță mică ( Anserery thropus ), gâscă -cu-gât-
roșu ( Branta ruficollis ), pelican comun ( Pelecanus on ocrotalus ) (figura 15) , lebădă de iarnă
(Cygnus cygnus ) (figura 16), buhai de baltă (Botaurus stellaris ), bătăuș (Philomachus pugnax ),
stârc roșu ( Ardea purpurea ), stârc de noapte ( Nycticorax nyctricorax ), stârc pitic ( Ixobrychus
minutus ), er ete vânăt ( Circus cyaneus ), cresteț cenușiu ( Porza naparva ), chirighiță neagră
(Chlidonia sniger ), chirighiță -cu-obraz -alb ( Chlidonia shybridus ), chiră de baltă ( Sterna
hirundo ) sau pescăruș albastru (Alcedo atthis ), precum și specii cuibăritoare, dintre care: rața
roșie ( Aythya nyroca ), lopătar (Platalea leucorodia ), erete -de-stuf ( Circus aeruginosus ), egretă
mică ( Egretta garzetta ) sau stârc galben ( Ardeola ralloides ) (https://ro.wikipedia.org/wiki
/Bistre %C8%9B _(sit_ SPA).
Figura 15 . Colonie de pelicani (Pelecanus onocrotalus )
(foto Lila Gima, original).

50

În anul 1971 a fost semnată Convenția Ramsar , actul internațional care reglementează
zonele umede. Balta Nera -Dunăre este un asemenea sit, iar voluntarii de la GEC Nera au
semnalat de mai multe ori intervenții nepermise ale omului asupra acestor z one, inclusiv prin
pescuit, pescuit protejat de către Poliția de Frontieră. Potrivit datelor oficiale, România este parte
contractantă a Convenției Ramsar începând cu data de 21 septembrie 1991.
De atunci și până în prezent, mai multe asemenea zone au fost incluse pe lista
Convenției, printre care: Bistreț, Blahnița, Calafat -Ciuperceni -Dunăre, Confluența Jiu -Dunăre
(toate pe raza județului Dolj) ( http://reper24.ro/p este-80-din-zonele -umede -din-regiunea -dunare –
carpati -distruse-ultimii -150-de-ani/).

Figura 16 . Colonie de lebede
(Cygnus sp.) ( foto Lila Gima, orig. ).

51
CAPITOLUL V

METODE DE CERCETARE, COLECTARE, PREPARARE ȘI CONSERVARE PENTRU
COLEOPTERE, PARAZIȚI, PRĂDĂTORI ȘI ACARIENI

Cunoașterea tipurilor de relați i interspecifice întâlnite la coleoptere implică o etapă
teoretică , de documentare bibliografică asupra stadiului cercetării acestora pe plan local,
național și internațional, o etapa practică , de deplasări în natură în vederea colectării
coleopterelor gaz dă și etapa de cercetare în laborator pentru depistarea și determinarea
paraziților și parazitoizilor.
Pentru metodele de colectare a coleopterelor am consultat lucrările: PANIN , 1957 și
CHIMIȘLIU , 2001 e. Taxonomia și nomenclatura speciilor sunt, în cea m ai mare parte, în
conformitate cu Fauna Europaea (2009 -2017) .

Colectarea coleopterelor reprezint ă o etap ă foarte important ă în studiul parazitofaunei.
Aceasta presupune pregătirea materialelor și instrumentelor necesare atât colectării cât și
conservării preliminare și transportării acestora în mod corespunzător pe ntru a evita deteriorarea
lui pâ nă la laborator unde urmează a fi preparate și conservate, în vederea trierii, sistematizării și
determinării insectelor.

Instrumente și materiale necesare pentr u colectarea insectelor diurne:
 minciog entomologic;
 flacoane (borcane) pentru insectele recoltate ;
 pensete fine de diferite dimensiuni;
 eter acetic, eter etilic sau cloroform;
 cutii pentru păstrarea și transportarea insectelor colectate;
 cutii, tuburi, ep rubete de dimensiuni diferite (unele cu alcool etilic 75o, cu dop), pentru ouă,
larve și pupe de insecte,
 capcane Barber,
 carnețel de notițe,
 aparat foto.

52 a) Delimitarea zonelor de lucru
În vederea investigațiilor privind coleopterele am selectat ecosistem ele cu o structură cât mai
omogenă, care nu au suferit foarte multe influențe ale presiunilor antropice.
Terenul a fost efectuat în două tipuri de ecosisteme: acvatice (Balta Obedin, Balta
Craiovița Nouă) și terestre (Bistreț, Breasta – Obedin, Bâlta, Cer nătești, Craiova, Pădurea
Bucovăț, Melinești – Ohaba, Mogoșești – Goești, Obedin, Radomir, Secui, Unirea – Risipiți,
Urzicuța, Valea Stanciului).

b) Colectarea
Există modalități de colectare diferite, în funcție de:
– regimul trofic al insectelor (prădător , fitofag, saprofag, coprofag, micetofag etc.);
– modul de viață (liber sau parazit);
– adaptarea la mediul de viață (terestru, acvatic, subteran, cavernicol ș.a);
– ritmul circadian al insectelor;
– scopul pentru care sunt colectate (cercetare, realizare de inse ctare etc.)
Iată de ce, pentru colectarea insectelor se folosesc metode și mijloace de colectare
diferențiate în funcție de scopul urmărit.

Colectarea se poate face:
Cu ajutorul fileului entomologic , prin „cosire”, în cazul colectării cantitative, sau
selectivă (individuală), în cazul colectării calitative. Acest tip de colectare se folosește în special
pentru colectarea insectelor zburătoare diurne (coleoptere etc.).
Cu ajutorul capcanelor luminoase. Cea mai simplă modalitate de colectare a insectelor
nocturne este amplasarea unei surse luminoase (felinar, lampă cu acetilenă, bec etc.) în liziera
unei păduri sau într -o poeniță a acesteia, în fața unui ecran alb. Insectele se pot prinde cu mîna,
cu fileul entomologic sau direct cu borcanul de capturat .
Dar cea mai simplă metodă și la îndemâna oricui, este colectarea insectelor nocturne care
vin la becurile amplasate la case afară, în fața casei sau pe terasă, atât la țară, cât și în mediu
urban. Deși numărul speciilor și al exemplarelor nu este atât de ma re ca la sursele luminoase din
pădure, se pot colecta și aici insecte nocturne chiar și specii rare.
Cu ajutorul fileului -umbrelă . Colectarea insectelor de pe crengile copacilor înfrunziți,
tufișuri înflorite, ramuri uscate etc., se poate face cu ajutorul unui dispozitiv asemănător
umbrelei, la partea inferioară fiind amplasat un vas cu lichid de conservat, având un suport de
susținere care se poate îndoi. Se ține fileul umbrelă sub creangă și, prin lovirea acesteia cu un băț

53 se scutură. În acest fel, insec tele cad în umbrelă, alunecând apoi în vasul cu lichid conservant de
unde se preia cu ajutorul unei pense.
Cu ajutorul capcanelor Barber. Insectele care -și desfășoară activitatea la nivelul solului
se pot colecta cu ajutorul capcanelor Barber. Pentru acest a se folosesc borcane sau pahare de
sticlă cu diametrul de 5 -10 cm, care se îngroapă în sol, la nivelul acestuia. Între vas și sol nu
trebuie să rămână nici un spațiu. În vasul capcană se toarnă lichid conservant (formol 4%, sau
alcool sanitar) până la jum ătatea acestuia.
Pentru colectarea insectelor de pe sol din litiera pădurilor se montează o capcană
asemănătoare, care se acoperă însă cu un capac de tablă. În aceste capcane montate la nivelul
solului se pot colecta și alte nevertebrate care trăiesc pe s ol (viermi, miriapode, păianjeni,
crustacee inferioare etc.) .
Colectarea insectelor de sub pietre, buturugi, trunchiuri de copac. Este o metodă
extrem de simplă și la îndemâna oricui. Prin răsturnarea pietrelor, buturugilor și trunchiurilor de
copaci căzuț i de mai multă vreme, se pot colecta insecte din familiile Carabidae și Staphilinidae
în special primăvara devreme, în regiunile de șes, și mai târziu, la marginea zăpezii,din regiunile
montane. La altitudini mari, dimineața devreme, de sub pietre se pot c olecta uneori specii rare de
fluturi, care -și caută aici adăpost peste noapte și se colectează foarte greu folosind alte metode.
Cu ajutorul momelilor. Cunoscând regimul alimentar al insectelor precum și unele
aspecte ale etologiei acestora, se pot colecta selectiv speciile dorite, folosind diverse momeli.
Pentru carabide se folosesc bucățele de carne proaspătă sau râme, care se amplasează pe
cărări. Cercetăm locurile noaptea, cu ajutorul unei lanterne. Dacă acoperim momeala cu bucăți
de scândură, putem găs i carabide la momeală chiar și în cursul zilei.
Insectele necrofage și saprofage, se pot ademeni cu o momeală formată din cadavre de
păsări, oase, brânză veche, ciuperci, așezate pe un substrat tare, între pietre, mușchi și frunziș,
acoperite cu vreascuri, la margine de pădure. Momeala se controlează de 2 -3 ori pe săptămână.
Insectele care se hrănesc cu scurgeri fermentate din rănile copacilor se ademenesc cu o momeală
pregătită din melasă, miere de albine sau marmeladă, amestecate cu puțină bere. Cu acest
amestec se ung trunchiurile copacilor, se controlează din timp în timp momelile, colectându -se
speciile de insecte care ne interesează.
Cu ajutorul fileu planctonic (pentru insecte acvatice) . Colectarea insectelor care
înoată la suprafața apei sau în pătur a superioară a apei, se folosește un ciorpac planctonic de
formă conică. Insectele acvatice se pot colecta de primăvara până iarna. Un material bogat și
divers de insecte acvatice se poate obține prin spălarea și strecurarea nămolului provenit prin
retrage rea apelor de inundație.

54 Cu pensete de diferite mărimi (insecte necrofage și coprofage) . Preluarea insectelor se
va face cu ajutorul unor pense lungi, cu multă atenție și dexteritate, întrucât speciile sunt destul
de agile și se ascund repede.

Figura 1 7a. Colectarea insectelor coprofage ( foto realizată de Bălă Lavinia pe teren în localitatea Dioști, original).

Insectele colectate se vor spăla în mai multe ape pentru a îndepărta orice urmă de
murdărie, apoi se vor pune în alcool de 75o, care va dezinfec ta și va conserva totodată insectele.
Este foare important ca insectele să fie curate, p entru a se putea observa la binocular toate
particularitățile morfologice în timpul determinării speciilor (fig. 17 a, b).
Colectare manuală prin cercetarea trunchiul ui copacilor . Multe insecte se întâlnesc
pe trunchiul copacilor: pe scoarță, sub scoarță, în mușchii dezvoltați pe scoarță, la baza
trunchiurilor etc. Cercetând cu atenție scoarța copacilor vom observa specii de insecte, pe care le
preluăm cu o pensă, cu b orcanul sau cu fileul, după caz.

Figura 17 b. Colectarea insectelor coprofage
(foto realizată de Bălă Lavinia pe teren în localitatea Dioști, original).

55 c) Trasportarea și pregatirea insectelor pentru cercetare.
Dacă în flacon s -au strâns prea multe insecte, le transferăm în cutiile pregătite pentru
trasportarea acestora în laborator (figura 18). În acest scop, se pot folosi cutii de carton de
dimensiuni diferite, în care am așezat bucăți suprapuse de hârtie de filtru de dimensiunea cutiei.
Pe fiecare hărtie se pune un strat de insecte, însoțit de o etichetă cu locul și data colectării
acestora.

Figura 1 8. Femelă de Copris lunaris cu acarieni colectată dintr -o dejecție de bovină
(foto realizată de Bălă Lavinia pe teren în localitatea Dioști, origin al).

Nu este recomandat să se utilizeze vata ca substrat, întrucat se poate prinde de antenele,
picioarele, segmentele aparatului bucal al insectelor, care se pot deteriora cu ușurință atunci când
scoatem insectele pentru preparare în laborator.
La reveni rea în laboratorul de entomologie, insectele sunt scoase din flacoanele și cutiile
în care au fost transportate. Se determină mai întâi speciile de coleoptere, se notează și se
fotografiază.
Insectele sunt triate pe ordine, familii, genuri și specii, se no tează numărul total și
repartizarea lor numerică în cadrul acestora. Se triază pentru cercetare în functie de prioritățile
științifice.

Pentru determinarea speciilor de coleoptere am fol osit literatura de specialitate (PANIN,
1957 ; PANIN & SĂVULESCU , 196 1; IONESCU 1962 ; BALACHOWSKY, 1962 – 1963) .
După etapa de determinare a speciilor de coleoptere, urmează etapa de identificare și
determinare a paraziților, parazitoizilor și prădătorilor. Ținând cont de faptu l că diversitatea
acestora la cole optere e ma re, există mai multe modalită ți de investigare.

56 Examinarea insectelor adulte în vederea evidențierii prezenței unor paraziți ,
prădători și/sau acarieni .
Pentru identificarea protozoarelor endoparazite , după ce insecta se fixează pe un
substrat tare, se se cționează cu mare atenție abdomenul pe partea ventrală, parcurgând toate
sternitele până la nivelul plăcii subgenitale. Se îndepartează tegumentul și musculatura spre
extremitățile laterale, lăsând cât mai vizibilă cavitatea corpului și verificând conținut ul intestinal.
Se preleveaza o probă (din tubulii Malpighi la Tenebrio molitor pentru Ophryocystis mesnili, sau
din intestin la Nyctobates pennsylvanica pentru Asterophora philica ) și se realizează un preparat
între lamă și lamelă , pentru a se face observ ații la microscop.
Examinarea conț inutului intestinal al unor coleoptere permite ș i identificarea de
endoparaziti aparținâ nd mermitidelor – nematode, care sunt paraziți obligatorii de artropode, în
principa l insecte. După ce se face disecția, se extrage nematodul și se î ncadrează taxonomic.
Apoi acesta se pune intr -un borcan anatomic cu soluție de formol 1% și apă 3%. Pe exteriorul
acestuia se lipește o etichetă cu denumirea speciei.
Prezența larvelor de diptere (Bombiliide) endop arazite, poate fi semnala tă urmâ nd
aceeași pași menționați î n realizarea disecției.
Prezența ectoparaziților poate fi observată ușor (ex. diverse specii de acarieni) prin
examinarea coleopterei la nivel macro pe fața ventrală și dorsală, pe membre și pe cap. Cu
ajutorul unei pense foarte fine se detașează ușor larvele de pe suprafața corpului insectei. Se
urmăresc criteriile de determinare, se identifică și apoi se pun in colecție. In cazul in care
cercetarea materialului nu se realizează imediat, acestea se pun in epubrete, se aco peră cu
parafină și se pune un dop de bumbac. Pe exteriorul epubretei se pune o etichetă cu data, locul
colectării și numele celui care a colectat.

Figura 19 . Cybister lateralimarginalis (♀ și ♂) crescuți în acvariu ( foto L.G., original).

57 Creșterea î n laborator a insectelor acvatice în vederea evidențierii prezenței unor
paraziți și/sau prădători la adulț i și larve.
Probele colectate cu ajutorul minciogului și cu mâna (mai rar), se transportă în recipiente
de plastic cu apă și se transferă î ntr-un acvari u.
Apa se poate schimba cu alta adusă de pe teren sau se poate folosi și apa de robinet,
gandacii adaptându -se foarte ușor, t emperatura acesteia fiind cuprins ă între 24 -26 0C (fig. 19) .

La adulți se realizează secțiuni longitudinale pe abdomen in vederea identificării
nematodelor acvatice (ex. Drilomermis leioderma ), iar la larve diverse specii de protozoare
(Corycella armata prezentă in intestinul larvei de Gyrinus natator etc.) și parazitoizi.

Creșterea în laborator a unor larve și pupe de coleoptere.
După identificarea pe teren a locurilor unde pot fi găsite larve și/sau pupe de coleoptere
(ex. în arborii de Populus nigra, Quercus sp. – larve de cetonii, în trunchiurile arborilor intrate în
putrefacție – diverse specii de croit ori, etc.) tot conținutu l, adică rumegușul și larvele și/sau
pupele, se iau cu foarte mare atenție și se pun într -un recipient înalt cu extremitatea superioară
deschisă (figura 20 ). FOTO CETONII

Figura 20 . Larve de Cetonia aurata crescute în laborator (foto L.G., original).

Se transportă în laborator, unde se pun pe un substrat stabil. Mai întâi se urmărește
capacitatea de adaptare la microclimatul în care au fost aduse și evoluția acestora, intervenindu –
se dacă aceste condiții nu sunt prielnice. Apoi se iau larvele, se secționează și se observă la nivel
macroscopic și microscopic, în vederea depistării parazitoizilor (ex. Ichneumonidae, Braconidae)
(figura 21).

58

Figura 21 . Activitate în laborator – Muzeul OltenieI Cra iova – Secția Științele Naturii ( original).

La fiecare dintre aceste modalități se realizează fotografii și se fac insemnări.
Un aspect de reținut este elim inarea organismelor parazitare de către gazdele infestate
bolnave î n mediul extern , fapt care are un impact major asupra calității mediului ambient pe
care-l poluează aceasta reprezentand poluarea biologică parazitară. Importanță î n poluarea
biologică parazitară au forme infestante și neinfestante exogene și numeroase gazde intermediare
care conțin forme infestante.

59
CAPITOLUL VI

REZULTA TE ALE CERCETĂRI LOR PRIVIND PARAZITISM UL ȘI
ALTE RELAȚII INTERSPECIFICE LA COLEOPTERE DIN JUDEȚUL DOLJ

Elaborarea acestui studiu este rezultatul unui amplu și minuțios proces de cercetare
realizat în perioada 2009 – 2017 asupra unor sp ecii de coleoptere și a diverselor tipuri de relații
interspecifice întâlnite în ecosisteme specifice județului Dolj.
Având ca intenție sintetizarea, actualizarea și completarea datelor vizând speciile de
coleoptere de pe teritoriul județului , am corelat semnalarea acestora cu prezența unor specii de
paraziți și prădători identificați în ecosistemele acvatice și terestre studiate. În acest context ,
studiul a permis și elaborarea unor principii de conservare a biodiversității.
În vederea realizării tezei s -au elaborat și urmărit următoarele obiective :
 cunoașterea și actualizarea materialului informațional privind specii ale ordinului
Coleoptera și tipuri de relații interspecifice la acestea;
 caracterizarea fizico – geografică a județului Dolj;
 identificarea și stabilirea componenței specifice a grupelor de coleoptere din
principalele tipuri de ecosisteme întâlnite în județul Dolj;
 cercetarea și analiza diversității și structurii complexelor de coleoptere din
ecosistemele zonelor investigate;
 rǎspândirea speci ilor de coleoptere, a unor paraziți , prădători ai aces tora și
organisme foretice în ju dețul Dolj și stabilirea relațiilor trofice în biocenoz ele
populațiilor de coleoptere studiate în județul Dolj;
 identificarea, cercetarea și semnala rea speciilor de paraz iți, prădători și organisme
foretice la speciile de coleoptere colectate;
 evidențierea speciilor rare și amenințate cu dispariția, a coleopterelor saproxilice și
identificarea celor de importanță europeană , în baza grupelor indicatoare;
 elaborarea consider ațiilor ecologice și a recomandărilor practice privind rolul
acestora în natură și în conservarea biodiversității de importanță europeană.
Județul Dolj se caracterizează printr -o fauna de coleoptere variată dar insuficient
cercetată ceea ce a impus acest s tudiu care se face pentru prima data în urma cercetărilor noastre.
În cadrul biocenozei populațiile sunt interdependente atât teritorial cât și funcțional.
Interdependența funcțională se manifestă prin faptul că fiecare populație din biocenoză
îndeplinește un rol, o funcție, care se răsfrânge asupra celorlalte populații.

60 Populațiile ce alcătuiesc o biocenoză aparțin unor specii diferite. Interdependența
populațiilor se materializează prin dezvoltarea unor anumite relații interspecifice (CIOBOIU,
2005; 2014 ).
Drept urmare unele specii de coleoptere pot fi gazdă pentru fungi, bacterii, protozoare,
viermi, acarieni, himenoptere și diptere. Astfel, o specie poate fi gazdă pentru diverși paraziți și
prădători, sau există paraziți specifici fiecărei specii în par te.
Taxonomia și nome nclatura speciilor identificate e ste în majoritatea cazurilor conform
bazei de date ”Fauna Europea ” (2009 -2017) . Speciile de coleoptere sunt prezentate în ordine
sistematică și la fiecare în parte sunt menționate denumirea științifică și cea populară, specia de
parazit/prădător/organism foretic identificate, stațiunile de cercetare și datele colectărilor. De
asemenea, pentru fiecare localitate în care s -a făcut colectarea, am menționat coordonatele
geografice, floră și faună.
Pentru c a informația să fie completă am menționat situri anterioare și actuale de
colectare pentru speciile de coleoptere prezentate și sub forma unor hărți. Tot în același context
am menționat specii de paraziți și prădători întâlniți la acestea .
Scopul principal al cercetărilor a fost acela de a arăta ce specii de coleoptere se
găsesc la ora actuală în județul Dolj și ce tip de relații interspecifice se manifestă.
Pentru orientarea mai eficientă în hartă, am folosit sfere colorate variat pentru
semnalările anteri oare și pătrate pentru materialul colectat și examinat de noi . Ținând cont de
faptul că acest subiect nu a fost abordat în județul Dolj, procurarea literaturii de specialitate a fost
anevoioasă.
Colectarea materialului pentru cercetare s -a făcut sezonier, începând din luna aprilie
până în septembrie, pe parcursul anilor 2009 -2017, fiind investigat un număr de 782 de
specimene de coleoptere, ( din care 16 exempl are au diverse forme paraz ite, prădătoare și
foretice ), provenite din localități, din tre acestea 16 fiind situri noi de colectare . În ceea ce
privește materialul biologic de coleoptere găsit pe teren , acesta a fost colectat din două tipuri de
ecosisteme naturale: acvatice și terestre .
Fauna de coleoptere colectată din aceste localități cuprinde 16 speci i care , din pun ct de
vedere sistematic, se încadrează în 7 familii din ordinul Coleoptera , cele mai multe dintre
acestea, aparțin ând suprafamiliei Scarabaeoidea.
Prin urmare, în perioada 2009 -2017 s -au identificat 7 specii de paraziți, o specie de
prădăto r, 6 specii de acarieni încadrate în 2 regnuri, 5 filumuri, 10 clase, 10 ordine, 9 familii, 9
ordine, 10 genuri .
Dintre speciile de coleoptere cu cele mai multe relații interspecifice au fost cele care
aparțin familiei Scarabaeinae cu 6 specii, ur mată de Dynastinae cu 4 speciii, Melolonthinae cu

61 2 specii, iar Aphodiinae , Chrysomelinae, Cerambycinae, Dytiscinae în egală măsură c u câte o
specie (figura 22) .

Figura 22 . Familiile de coleoptere ș i frecvența relațiilor interspecifice la acestea (original).

S-au identificat trei tipuri de relații interspecifice :
– de parazitism (Beauveria bassiana la Ceram byx cerdo; Metarhizium anisopliae la
Oryctes nasicornis ; Drilomermis leioderma la Cybister (Scaphinectes)
lateralimarginalis ; Ascarops strongylina la Aphodius fimetarius ; Gordius
aquaticus, Macracanthorhynchus hirudinaceus la Melolontha melolontha ),
– de prădătorism (Zicrona caerulea la Melasoma populi ) și
– de forezie (Hypoaspis sp. la Oryctes nasicornis; Uropoda copridis la Copris
lunaris; Uropoda sp. la Copris lunaris; Macrocheles sp. la Onthophagus
(Palaeonthophagus ) vacca, O. taurus. Macrocheles muscaedomesticae la Pentodon
idiota idiota; Macrocheles punctillatus la Onthophagus (Palaeonthophagus )
vacca).

62
6.1. RǍSPÂNDIREA SPECIILOR DE COLEOPTERE, GAZDE
ALE UNOR PARAZIȚI, PRĂDĂTORI AI ACESTORA ȘI
ORGANISME FORETICE, ÎN JUDEȚUL DOL J ȘI ÎN ZONE ÎNVECINATE

În concordanță cu nom enclatura și taxonomia utilizate în ”Fauna Europaea ” (2009 –
2017) și a datelor existente în literatura de specialitate , am organizat și prezentat materialul
informational vizând distribuția coleopterelor, a para ziților, a prădătorilor și a organisme lor
foretice semnalate în fauna județului Dolj ( BOBÎRNAC, 1960; 1967); BOBÎRNAC et al. (1964,
1966, 1968; 1982; 1999a); BOBÎRNAC (1970, 1974, 1973; 1975; 1960); BOBÎRNAC &
MATEI (1983, 1985a și 1985b); BOBÎRNAC & SANDA (1964); BOTU, 1998; CHIMIȘLIU
(2000a, 2000b, 2000c, 2000d, 2000e); CHIMIȘLIU (CHIMIȘLIU (1999; 2001a; 2001c; 2002;
2003; 2004; 2008); CHIMIȘLIU et al ., (2002; 2004); CHIMIȘLIU & MOGOȘANU (2011);
FIRU (1982); FLECK (1904); ILIE & CHIMIȘLIU (2000); IENIȘTEA (1975); KUTHY, 1900;
IENIȘTEA, 1975; MARCU (1928); MATEI (1974; 1975a; 1976); MATEI et al. (1975a, 1975b,
1976, 1978 ); MATEI et al. ( 1974 – 1978); MARCU, 1928; NIETO & KEITH, 2010; NEȚOIU &
CHIMIȘLIU (2004); PISICĂ , 2001; PISICĂ & POPESCU, 2009; PANIN & SĂVULESCU,
1961; 1969; RUICĂNESCU (1997; 1992a); RUICĂNESCU & PATKO, 1995; SĂVULESCU,
1969; SERAFIM, 1985; SERAFIM et al ., 2004 ; SERAFIM et al ., 2004; SERAFIM, 2009;
SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2009; SERAFIM, 2010 la care am adaugat date le despre speciile
colecta te și examinate în perioada 2009 -2017 (LILA, 2017 a, b; LILA , 2015a, b; LILA , 2010;
2011; 2012 ; 2013; 2014 ; MOGOȘEANU, 2010; CHIMIȘLIU & MOGOȘEANU, 2009 ).

6.1.1. SPECII GAZDĂ DIN SUPRAFAMILIA SCARABAEOIDEA

Familia Aphodiidae ; Subfamilia Aphodiinae ; Tribul Aphodiini
Speciile genului Aphodius Illig. sunt gazde pentru Didymophyes galliphormis Cord.
(Gregarinomorpha, Gregarinidae ), Diplogaster aphodii Bov., D. secundus Bov., Bradynema
rigidium Sieb., Ascarops strongylina Rud., Physocephalus sexalatus Mol. și Gongylonema
scutatum Auct. (Nematoda, Oxyurida e), Macrocheles glaber Müll ., Macrocheles plumiventris
Hull., Rhopalanoetus lanceocrinus (Oudm ) și Anoetus ferroniarum (Duf.) (Acari, Mesostigmata ,
Dermanyssoidea ).

Chilothorax distinctus (O. F. Müller 1776) sin. Aphodius distinctus O. F. Müller , 1776
Este specie gazdă pentru Bradynema rigidium Sieb.

63 Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2001a) – Almăj, Bistreț, Poiana Mare.

Esymus merdarius (Fabricius 1775 ) sin. Aphodius merdarius Fabricius 1775
Este specie gazdă pentru Rhopalanoetus lanceo crinus Oudm. (Acari, Mesostigmata ,
Dermanyssoidea ).
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2004) – Cleanov.

Teuchestes fossor (Linnaeus 1758 ) sin. Aphodius fossor Linnaeus 1758
Este specie gazdă pentru Diplogaster aphodii Bov. (Nematoda, Oxyurida ), Rhopalanoetus
lanceocrinus Oudm . (Acari, Mesostigmata , Dermanyssoidea ).
Semnalări în fauna județului Dolj: F IRU (1982) – Craiova ; CHIMIȘLIU (2000a) – Preajba;
CHIMIȘLIU (2001a) – Bucovăț.

Familia Cetoniidae ; Subfamilia Cetoniinae ; Tribul Cetoniini
Speciile genului Cetonia Fabr. și Potosia (Muls.) sunt gazde pentru Thelastoma
papilliferum Christie și Cephalobellus brevicaudatus cetonicola Théod . (Nematoda, Secernentea ,
Oxyurida , Thelastomatidae ), Macracantorhynchus hyrudinace us L. (Acanthocephala,
Archiacantocephala, Oligacanthorhynchida , Oligac anthorhynchidae ), Euscheloribates samšiňáki
Kunst . (Acari, Mesostigmata , Dermanyssoidea , Scheloribatidae ).

Cetonia aurata Linnaeus, 1761 (Ileană, gândacul trandafirului)
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: BOBÎRNAC & SANDA (1964) – Bechet;
BOBÎRNAC et al . (1973) – Preajba; BOBÎRNAC et al . (1999a) – pretutindeni; CHIMIȘLIU
(1999) Almăj, Băilești, Bistreț, Bratovoești, Bucovăț, Cernele, Cleanov, Craiova, Craiova –
Obedeanu, Craiova – Parc, Desa, Leamna, Murgași, Negoi, Perișor, Plenița, Poiana Mare,
Radovan, Răcari, Segarcea, Ș imnic, Verbița, Zăval; CHIMIȘLIU & MOGOȘANU (2011) –
Bratovoești, Bucovăț, Craiova, Craiova -Grădina Botanică, Craiova Parc, Ișalnița, Leamna,
Perișor, Răcari, Radovan, Secui, Segarcea, Șimnic; FIRU (1982) – Craiova ; MATEI et al. (1976)
– Craiova.

Material examinat de autor : Bucovăț 22.05.2012, 26.05.2012, 18.05.2013, Făcai 12.05.2012
(figura 2 3).

64

Figura 23. Răspândire a specie i Cetonia aurata (original).

Protaetia (Netocia) cuprea (Fabricius 1775) sin. Potosia cuprea (Andersch , 1797)
Semnalări în faun a județului Dolj: CHIMIȘLIU (1999) – Bistreț, Bratovoești, Bucovăț,
Cleanov, Craiova, Fărcașu, Pisculeț, Plenița, Segarcea; CHIMIȘLIU (2000a) – Plenița;
CHIMIȘLIU & MOGOȘANU (2011) – Bratovoești, Bucovăț, Cetate, Ciuperceni, Leamna, Negoi,
Secui, Segarcea.

Subfamilia Trichiinae
Osmoderma eremita (Scopoli , 1763) este specie gazdă pentru Gregarina cetoniaei
Foerst. (Gregarinomorpha, Gregarinidae ) și Sancassania spinitarsus (Herm .) (Acaroidea ,
Acaridae , Rhizoglyphinae ).
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2002) – Leamna.
Material examinat de autor : Craiova – Parcul Romanescu 01.06.2012; 12 .06.2013

65

Figura 2 4. Răspândire a specie i Geotrupes sp. (original).

Familia Geotrupidae ; Subfamilia Geotrupinae
Geotrupes mutator Mrsh ., G. stercorarius L., G. spiniger Mrsh. sunt gazde pentru
Didymophyes paradoxa F. St . (Gregarinomorpha, Gregarinidae ), Rhabditis mutatoris Fuchs .,
Diplogaster hirschmannae Sachs. și Spirocera lupi Rud. (Nematoda, Secernentea , Oxyurida ),
Parasitus heliocopridis Oudem, Macrocheles glaber Müll ., Alliphis helleri (G. et R. Can),
Pelzneria crenulata (Oudm) și Anoetus ferroniarum (Duf .) (Acari, Acariformes ,
Sarcopti formes , Astigmata ).

Geotrupes (Geotrupes) mutator (Marsham 1802)
Semnalări în fauna județului Dolj: B OBÎRNAC & SANDA (1964) – Tâmburești (DJ),
CHIMIȘLIU et al., (2002) – Scaiești, CHIMIȘLIU (2004) – Șimnic.

Geotrupes (Geotrupes) puncticollis Malinowsky 1811 sin. Geotrupes (Geotrupes)
spiniger (Marsham , 1802)

66 Semnalări în fauna județului Dolj: B OBÎRNAC & SANDA (1964) – Tâmburești;
CHIMIȘLIU (2000b) – Bucovăț, Desa, Negoi, Poiana Mare, Preajba, Segarcea ; CHIMIȘLIU et
al. (2002) – Cârcea, Craiova, Poiana Mare, Portărești, Veleni; CHIMIȘLIU (2004) – Bistreț,
Leamna, Panaghia; MATEI et al. (1975b) – Tâmburești (DJ).

Geotrupes (Geotrupes) stercorarius (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘ LIU (2000b) – Negoi, Preajba; CHIMIȘLIU
et al. (2002) – Afumați. Podari, Panagia, Radovan, Segarcea; CHIMIȘLIU et al. (2004) – Cârcea,
Gogoșu, Leamna, Poiana Mare.
Material examinat de autor : Leamna 22.05.2012 , 26.05.2012 (figura 24).

Familia Melolonthida e; Subfamilia Melolonthinae
Tribul Melolonthini
Polyphylla fullo (L.) este specie gazdă pentru Coleolaelaps agrestis (Berl .) (Acari ,
Mesostigmata , Dermanyssoidea , Scheloribatidae , Laelapidae ) și Microphtalma disjuncta Wied.
(Diptera, Brachycera , Tachinidae, Dexiinae ).

Polyphylla (Pol yphylla) fullo (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC (1960) – Ogrin (DJ), Piscu Sadovei ,
Lișteava, Orășani, Dăbuleni, Breasta, Lunca Jiului, Șimnic, Filiași, BOBÎRNAC & SANDA
(1964) – Tâmburești, Bechet ; CHIMIȘLIU (2000a) – Ciuperceni , Craiova – Obedeanu, Prunet,
Secui; CHIMIȘLIU (2000c) – Bistreț, Breasta, Ciuperceni, Craiova, Desa, Negoi, Poiana
Mare, Răcari; FIRU (1982) – Craiova ; MATEI et al . (1976) – Malu Mare, Craiova, Ogrin,
Ciuperceni, Tâmburești; NEȚOIU & CHIMIȘLIU (2004) – Dăbuleni.
Material examinat de autor : Secui 13.06.2011, Obedeanu 15.05.20 12 (figura 25 ).

Tribul Rhizotrogini
Speciile genului Amphimallon Berth . sunt gazde pentru Thelastoma leuckarti Hans.
(Nematoda, Secernentea , Oxyurida ,Thelastomatidae ).

Amphimallon (Amphimallon) assimile (Herbst 1790)
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2000c) – Craiova.

67

Figura 25. Răspândire a specie i Polyphylla (Polyphylla) fullo (original).

Amphimallon solstitiale (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj: PANIN (1955) – Lunca Jiului; BOBÎRNAC (1960,
1964) – Tâmburești (DJ), Piscu Sadovei , Ogrin, Breasta, Craiova, Plenița; BOBÎRNAC et al. (1964,
1983) și BOBÎRNAC & MATEI (1985a, 1985b) – Banu Mărăcine, Tâmburești, Sadova, Ogrin,
Craiova; CHIMIȘLIU (2000a) – Craiova, Craiova -Obedeanu; CHIMIȘLIU (2000c) – Bistreț,
Breasta, Bucovăț, Caraula, Craiova, Ișalnița, Negoi, Leamna, Negoi, Oprișor, Poiana Mare;
CHIMIȘLIU (2004) Craiova – Parc; Făcăi, Leu, Răcari, Tâmburești, Terpezița, Vâlcom; FIRU
(1982) – Craiova și împrejurimile nisipoase ; MATEI et al. (1975a) – Banu Mărăcine, Tâmburești;
NEȚOIU & CHIMIȘLIU (2004) – zona Dăbuleni.

Material examinat de autor : Craiova 01.06.2011, Breasta 07.06.2011.

Speciile genului Rhizotrogus Berth . sunt gazde pentru Sancassania chelone Oudm .
(Acari , Mesostigmata , Dermanyssoidea , Schelor ibatidae , Laelapidae ), Tiphia morio F., T.

68 femorata F. (Hymenoptera, Vespoidea, Tiphiidae ), Billaea pectinate Meig ., Syntomo cera
peliolata Bond . și Dexia rustica F.(Diptera, Brachycera , Tachinidae, Dexiinae ).
Holochelus (Miltotrogus) aequinoctiali s (Herbst 1790) sin. Rhizotrogus aequinoctialis
HERBST , 1790 (cărăbușelul de aprilie)
Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC (1960) – Tâmburești, Piscu Sadovei, Ogrin,
Craiova, Ișalnița, Plenița, Lazu, Șimnic; BOBÎRNAC et al. (1983, 1985) – Banu Mără cine (DJ),
Tâmburești (DJ), Mârșani (DJ), Dăbuleni, Ciuperceni; CHIMIȘLIU (2000a) – Craiova;
CHIMIȘLIU (2000c) – Bistreț, Breasta, Bucovăț, Caraula, Craiova, Ișalnița, Negoi, Leamna,
Oprișor, Poiana Mare; CHIMIȘLIU (2004) – Plenița, Șimnic; MATEI et al. (1975a, 1975b, 1976,
1978 ) – Craiova, Tâmburești, Malu Mare, Dăbuleni, Ogrin .

Rhizotrogus aestivus (Olivier 1789)
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2000c) – Craiova – Gr. Botanică, Craiova
Parc, Bucovăț; CHIMIȘLIU (2004T)
Semnalări în fauna jud ețului Dolj: BOBÎRNAC (1960) – sudul județului Dolj;
BOBÎRNAC et al . (1964, 1983) –Banu Mărăcine, Filiași, Tâmburești; CHIMIȘLIU (2000c) –
Craiova, Poiana Mare; CHIMIȘLIU (2004) – Bratovoești; FIRU (1982) – Craiova și împrejurimi;
MARCU, (1928, 1929) – Craiova și împrejurimi; MATEI et al. (1975a, 1976, 1978) – Craiova,
Dăbuleni, Tâmburești.

Familia Rutelidae ; Subfamilia Hopliinae
Speciile genului Hoplia sunt gazde pentru Monocystis spp. (Gregarinomorpha, Gregarinidae ,
Gregarinaea).

Hoplia argentea (Poda 17 61) = Hoplia (s. str.) farinose Linnaeus, 1761
Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC & MATEI (1983) – Tâmburești, Banu
Mărăcine; CHIMIȘLIU (2000c) – Banu Mărăcine, Ghindeni.

Hoplia graminicola (Fabricius 1792)
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2001c) – Bucovăț, Poiana Mare, Răcari.

Subfamilia Rutelinae ; Tribul Anisopliini
Speciile genului Anisoplia Serv. sunt gazde pentru Metarrhizium anisopliae Metsch.
(Ascomycota , Sordariomycetes , Hypocreales , Clavicipitaceae ), Tiphia morio F., T. femorata
F., Scolia quadrimaculata F. (Hymenoptera, Vespoidea, Tiphiidae ).

69 Anisoplia (Autanisoplia) austriaca (Herbst 1783) – (cărăbușe lul spicelor)
Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC (1960) – Breasta, Craiova, Desa, Întorsura,
Mârșani, Ogrin, Portărești, Piscu Sadovei, Piscu Vechi, Romanești, Siliștea Crucii; BOBÎRNAC
et al. (1964; 1982) – Banu Mărăcine, Cârcea, Coșoveni, Dăbule ni , Mârșani, Ogrin, Sadova;
CHIMIȘLIU (2000a) – Secui; CHIMIȘLIU (2000d) – Amaradia, Bistreț, Craiova -V. Gang,

Figura 2 6. Răspândire a specie i Anisoplia (Autanisoplia) austriaca (original).

Negoi, Perișor; ILIE & CHIMIȘLIU (2000) – Vârvoru de Jos; CHIMIȘLIU (2004) –
Bratovoești, Desa, Negoi, Poiana Mare, Vârvoru de Jos; FIRU (1982) – Craiova și împrejurimile
nisipoase; MATEI et al. ( 1974 – 1978) – Dăbuleni, Filiași, Leu, Ogrin, Sadova.

Material examinat de autor : Vârvoru de Jo s 24.06.20 10, Leamna 24.0 6.2010 (figura 26 ).

Tribul Anomalini
Speciile genului Anomala Sam. sunt gazde pentru Stictospora provincialis Lég. var.
anomalae Théod (Gregarina ), Thelastoma cuspidatum Rud., Th. brumpti Théod . și Cephalobellus

70 dollfusi Théod. (Nematoda, Oxyurida e), Scolia quadrimaculata F. și S. hirta F. (Hymenoptera,
Vespoidea, Scoliidae ).

Anomala dubia (Scopoli 1763)
Semnalări în fauna județului Do lj: BOBÎRNAC (1960, 1967) – Albești, Ciupercenii
Vechi, Desa, Ogrin, Poiana Mare, Tâmburești ; BOBÎRNAC et al. (1964, 1966); BOBÎRNAC
(1970, 1974, 1975) și BOBÎRNAC & MATEI (1983, 1985a și 1985b) – Bechet, Căciulătești,
Călărași, Dăbuleni, Lișteava, Ogrin, Orășani, Sadova, Tâmburești ; CHIMIȘLIU (2000a) –
Craiova, Craiova -Obedeanu, Ghindeni, Prunet, Secui; CHIMIȘLIU (2000d) – Craiova –
Obedeanu, Dăbuleni, Prunet; FIRU (1982) – Craiova și împrejurimile nisipoase; MARCU (1928)
– Craiova și împrejurimile nisipoase ; MATEI (1974, 1975a 1976) – Banu Mără cine, Dăbuleni,
Ogrin, Tâmburești .
Material examinat de autor : Craiova – Balta Craiovița Nou ă 26.05.2011, 18.05.2012,
12.04.2013.

Figura 27. Răspândire a specie i Caccobius div. ssp (original).

71 Familia Scarabaeidae ; Subfamilia Scarabaeinae
Tribul Onthophagini
Caccobius div. ssp. sunt specii gazdă pentru Gongylonema scutatum Auct . (Nematoda ,
Secernentea , Spirurida , Gongylonematidae ).
Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC et al. (1968) – Ogrin; CHIMIȘLIU
(2000a) – Craiova –Obedeanu; CHIMIȘLI U (2000b) Almăj, Craiova, Craiova -Parc, Pisculeț,
Preajba, Răcari); CHIMIȘLIU et al., (2002) – Catane, Craiova -Grădina Botanică, Craiova -Luncă;
CHIMIȘLIU (2000a) – Bucovăț, Bratovoești, Leu, Radovan, Segarcea; ILIE. & CHIMIȘLIU
(2000); IENIȘTEA (1975) – Craiova, Calafat, Bechet (figura 27).

Tribul Scarabaeini
Gymnopleurus div. spp. sunt specii gazd ă pentru: Ascarops strongylina Rud. (Nematoda:
Spirocercidae) ,Spirocera lupi Rud. (Nematoda, Secernentea , Oxyurida ).
Semnalări în fauna județului Dolj: BOBÎRNAC & SANDA (1964) – Ogrin; CHIMIȘLIU
(2000a) – Cleanov, Verbița; CHIMIȘLIU (2000b) – Almăj, Bucovăț, Cleanov, Craiova, Fărcașu,
Leamna, Leu, Oprișor , Panaghia, Verbicioara; CHIMIȘLIU et al. (2002) – Cetate, Craiova –
Luncă, Șimnic; FIRU (1982) – Craiova; FLECK (1904) – Braniște (DJ).

Gymnopleurus sturmii McLeay 1821
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2000b) – Cleanov; CHIMIȘLIU (2002)
– Bistreț, Melinești, Podari, Segarcea, Rast; CHIMIȘLIU (2004) – Negoi.

Tribul Sisyphini
Sisyphus schaefferi (Linnaeus 1758) este specie gazdă pentru Didymophyes sisyphi
THÉOD .(Gregarinomorpha, Gregarinidae ).
Semnalări în fauna județului Dolj: CHIMIȘLIU (2000 a) – Verbicioara; CHIMIȘLIU
(2000b) – Bucovăț, Segarcea, Șimnic; CHIMIȘLIU et al. (2002) – Podari; CHIMIȘLIU (2004) –
Bistreț, Bratovoești, Bucovăț, Leamna, Segarcea.

Material examinat de autor : Leamna 12.05.2009, Podari 12.05.2009.

FamiliaTrogidae
Trox (Trox) hispidus Pontoppidan 1763 , este specie gazdă pentru Gregarina acuta Lég.
(Gregarinomorpha, Gregarinidae ).
Semnalări în Dolj: CHIMIȘLIU (2003 ) – Catane, Rojiște .
Analizând materialele informaționale, a rezultat că reprezentanții familiei Aphodiinae au
fost cei mai numeroși, așa cum reiese din graficul de mai jos ( figura 28 ).

72
53
3 2 36 423
0102030405060
Aphodiidae Cetoniidae DynastidaeGeotrupidaeRutelidae
ScarabaeidaeTrogidaeSeries1

Figura 2 8. Raportul speciilor din suprafamilia Scarabaeoidea găsite in anii anteriori (original).

6.1.2. SPECII GAZDĂ DIN SUPRAFAMILIA CHRYSOMELOIDEA

Familia Cerambycidae ; Subfamilia Cerambycinae ; Genul Aromia
Speciile genului Aromia sunt gazde pentru: Perithous divinatory Rossi, Pyracmon
austriacus Tschek., E. (Dolichomitus) messor Grav., E. (Dolichomitus) tuberculatus Fourc., X.
(Xorides) praecatorius F., Ischnoceros caligatus Grav. 1829, Ischnoceros caligatus Gravenhorst
1829 (Ichneumonoidea, Ichneumonidae)
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Breasta (PISICĂ , 2001) ; Craiova
(SERAFIM et al., 2004) ; Bechet, Pădurea Zăval (SERAFIM, 2009) .

Material examinat de autor : Pădurea Urzica Mare 02.06.2011, Secui 02.06.2013.

Aromia moschata moschata (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Piatra Cloșani ( MARCU, 1928);
Craiova (SERAFIM et al., 2004); Gura Lotrului, Depresiunea Loviștea, Padurea Zăval
(SERAFIM, 2009); Sisești , Novaci (SERAFIM et al ., 2004); Cerneți Drobeta -Turnu Severin
(BOTU, 1998); Băile Olănești (SERAFIM et al ., 2004); Breznița (SERAFIM, 2009); Munț ii
Vâlcan, Cheile Sohodol (SERAFIM et al., 2004; SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2009).
Material examinat de autor : Pădurea Bucovăț 24.05.2012.

Cerambyx miles Bonelli 1812
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Orșova (KUTHY, 1900; IENIȘTEA,
1975); Piatra Cloșani (MARCU, 1928); Cleanov (PANIN & SĂVULESCU, 1961); Gura Văii

73 (SERAFIM, 2009); Racovița (SERAFIM et al ., 2004); Bucovăț (SERAFIM et al., 2004);
Leamna (SERAFIM et al., 2004).

Cerambyx welensii Kuster 1846 (sin. velutinus Brullé 1832):
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Balota (SĂVULESCU, 1969;
SERAFIM, 2009); Bucovăț (SERAFIM et al ., 2004); Gura Văii, (SERAFIM, 1985, 2009);
“Porțile de Fier” (RUICĂNESCU, 1992a); Valea Oglănic (RUICĂNESCU, 1992); Leamna
(SERAFIM et al., 2004 ).

Genul Phymatodes
Speciile genului Phymatodes sunt gazde pentru: Coleocentrus caligatus Gravenhorst 1829,
Acoenitus dub itator Panzer, 1800, Echthrus reluctator L., E. (Dolichomitus) mesocentrus Grav.,
E. (Dolichomitus) tuberculatus Fourcr ., E. (Townesia) tenuiventris Holmgr ., N. nitens Grav .,
Sichelia filiformis Grav. , X. (Xorides) praecatorius F., X. securicornis Holmg r.
(Ichneumonoidea, Ichneumonidae).

Phymatodes testaceus (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Cernele (PISICĂ , 2001) ; Craiova
(SERAFIM, 1985, 2009) ; Craiova, Pădurea Plenița (SERAFIM et al., 2004) ; Cetate (SERAFIM &
CHIMIȘLIU , 2009); Șimnic, Horezu (SERAFIM, 2009); Craiova (SERAFIM et al., 2004;
SERAFIM, 1985, 2009); Potelu (SERAFIM, 2009); Drobeta -Turnu Severin (SERAFIM et al.,
2004; SERAFIM, 2009); Baia de Aramă (SERAFIM et al., 2004); Bugiulești (SERAFIM et al.,
2004); Orșova (SERAFIM, 2009); Țânțăreni (SERAFIM et al ., 2004); Râmnicu Vâlcea
(SERAFIM, 2009); Cerneți (SERAFIM et al. , 2004); P ădurea Plenița (SERAFIM et al., 2004);
Cetate (SERAFIM & CH IMIȘLIU, 2009); Câineni (SERAFIM et al., 2004); Șimnic (SERAFIM
& CHIMIȘLIU, 2009). LC (NIETO & KEITH, 2010).

Materi al examinat de autor : Obedin, 12.05.2012 (figura 29 ).

Genul Plagionotus
Speciile genului Plagionotus Illig. sunt gazde pentru: Arotes albicinctus Gravenhorst
1829, Xorides (Xorides) praecatorius F., Xorides (Xorides) irrigator Fabricius 1793, Sichelia
filifor mis Grav ., Neoxorides . nitens Grav ., Neoxorides collaris Grav ., Ephialtes (Dolichomitus)
populneus Rtzb. , Ephialtes manifestator L., Sichelia filiformis Grav . (Ichneumonoidea,
Ichneumonidae).

74

Figura 29 . Răspândire a genului Phymatodes în Dolj (original).

Plagionotus floralis (Pallas, 1733)
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Bistreț, Buc ovăț, Craiova, Craiova
(Valea Gangului), Filiași; Ișalnița, Segarcea, Șimnic (SERAFIM et al., 2004 ); Bucovăț Craiova
(Parc), Negoi (SERAFIM & CHIMIȘLIU , 2009 ); Pădurea Perișor (SERAFIM, 2009) ; Craiova
(SERAFIM, 1985, 2009 ); Crângu (SERAFIM et al., 2004); C leanov (SERAFIM et al., 2004);
Orșova (SERAFIM, 2009); Padurea Perișor (SERAFIM, 2009); Muntii Novaciu, Rânca
(SERAFIM, 2009); Craiova (SERAFIM,1985, 2009; SERAFIM et al., 2004); Bistreț (SERAFIM
et al., 2004); Filiași (SERAFIM et al., 2004); Valea Jiului (SERAFIM et al ., 2004); Mischii
(SERAFIM et al ., 2004); Cerneți (BOTU, 1998); Schela Cladovei (BOTU, 1998); Craiova
(Parcul Romanescu) (SERAFIM et al., 2004; SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2009); Gura Motrului
(SERAFIM, 1985, 2009); Craiova (Valea Gangului) (SERAFIM et al., 2004); Negoi (SERAFIM
et al ., 2004; SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2009); Șimnic (SERAFIM et al., 2004); Ișalnița
(SERAFIM et al., 2004); Bucovăț (SERAFIM et al., 2004; SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2009);

75 Segarcea (SERAFIM et al., 2004); SERAFIM et al., 2004 – Buco văț, Cleanov, Craiova, Craiova
(Parcul Poporului), Negoi, Șimnic; SERAFIM, 2009 – Pădurea Panaghia, Pădurea Târnava,
Radovan, Segarcea; SERAFIM, 1985 – Perișor.Piatra Cloșani (MARCU, 1928); Cleanov
(SERAFIM et al ., 2004); Craiova (SERAFIM, 1985; SERAFIM et al., 2004); Drăganu
September 9, 1951 (SERAFIM et al ., 2004); Orșova (SERAFIM, 2009); (SERAFIM,
2009);Perișor (SERAFIM, 1985, 2009); Radovan, Padurea Panaghia (SERAFIM, 2009);
Radovan, Padurea Târnava (SERAFIM, 2009); Bârza, Balș (SERAFIM et al ., 2004); B aia de
Fier (SERAFIM et al., 2004); Drobeta -Turnu Severin (BOTU, 1998); (SERAFIM et al., 2004);
Gârdan (BOTU, 1998); Negoi (SERAFIM et al., 2004); SchituTopolniței (SERAFIM, 1985,
2009); Dubova (BOTU, 1998); Cernișoara (RUICĂNESCU, 1997);Craiova (Parcul Ro manescu)
(SERAFIM et al., 2004); Șimnic, Bucovăț (SERAFIM et al., 2004); Bucovăț (SERAFIM et al.,
2004); Câineni (SERAFIM et al., 2004); Bugiulești (SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2009), PISICĂ ,
2001 – Pleni ța, Orodel; PISICĂ & POPESCU, 2009 – Teasc; LC (NIETO & KEI TH, 2010).
Material examinat de autor : Podari 15.06.2012.

Plagionotus detritus (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: Bucovăț, Craiova, Șimnic (SERAFIM et
al., 2004 ); Pădurea Târnava, Radovan, Dubova (SERAFIM, 2009 ; VÁNGEL, 1906) ; Cloșani
(MARCU, 1928); Perișor (SERAFIM, 2009); Giurgița (SERAFIM, 2009); Radovan, Padurea
Târnava (SERAFIM, 2009); Craiova (SERAFIM et al., 2004); Drobeta -Turnu Severin (BOTU,
1998); Slatina, Pădurea Strehareț (SERAFIM, 1985); Bucovăț (SERAFIM et al., 2004);
Cernișoara (RUICĂNESCU, 1997); Șimnic (SERAFIM et al., 2004).

Subfamilia Lamiinae ; Genul Saperda
Speciile genului Saperda sunt gazde pentru: Glypta ephipigera Kriechbaumer 1895, G.
rostrata Holmgr., G. teres Gravenhorst 1829, Cryptus viduatorius Fabricius 1804, Idiolispa
analis Grav . 1807, Xylophrurus dispar Thunberg 1822, Echthrus reluctator L., Rhimphoctona
fulvipes Holmgren, 1858, Diadromus subtilicornis (Gravenhorst, 1829), Lycorina triangulifera
Holmgren, 1859, E.manifestator L., E. (Dolichomitus) populneus Rtzb., E. (Townesia)
tenuiventris Holmgr., Townesia tenuivenrtis Holmgren 1860, Orthocentrus fulvipes Grav .,
Proscus suspicax Wesm., N. nitens Grav. , Xylophrura lancifer Grav., X. (Xorides) praecatorius
F., Ischnoceros caligatus Gravenhorst 1829, Ischnoceros caligatus Gravenhorst 1829.
(Ichneumonoidea, Ichneumonidae).

Saperda populnea Linné 1758

76 Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: PISICĂ , 2001 – Gura Văii; SERAFIM et
al., 2004; Filiași, Târgu Jiu (Sisești) (SERAFIM, 2010); Vlădila (SERAFIM, 2010); Oltișoru
(SERAFIM, 2 010); Gârla Mare (Pădurea Vrața), (SERAFIM, 2010); Filiași (SERAFIM et al.,
2004).
Material examinat de autor : Mihaița 09.05.2012, Obedin 09.05.2012

Saperda (Lopezcolonia) punctata (Linnaeus, 1767)
Semnalări în fauna județului Dolj: SERAFIM et al., 2004 – Craiova.

Subfamilia Spondylidinae ; Genul Tetropium
Speciile genului Tetropium sunt gazde pentru: Coleocentrus caligatus Gravenhorst 1829,
Lissonota buccator Thunberg 1822, Pyracmon austriacus Tschek., P. xoridiformis Holmgr., P.
xoridoideus Strobl., Clistipyga sauberi Brauns 1898, Dolichomitus aciculatus Hellen 1915, E.
(Dolichomitus)terebrans Ratzeburg, E. (Dolichomitus) sericeus Hartig 1847, Neoxorides collaris
Grav., N. nitens Grav., Rhyssa persuasoria L., Xorides ater Gravenhorst 1829, Xorides
brachyalis Kriechbaumer 1889, X. (Xorides) irrigator Fabricius 1793, X. niger Pfeffer var.
bicolor Grav ., X. (Xorides) praecatoriu s F., X. (Xorides) praecatorius F. (Ichneumonoidea,
Ichneumonidae).

Tetropium castaneum Linné 1758
Semnalări în fauna județului Dolj și în Oltenia: PISICĂ , 2001 – Cârcea; SERA FIM,
1985, 2007 – Craiova; Rânca, Munț ii Parâng (SERAFIM, 2007); Obârșia Lotrului
(RUICĂNESCU & PATKO, 1995);Voineasa (RUICĂNESCU & PATKO, 1995).
Material examinat de autor : Mihaița 09.05.2012, Argetoaia 09.05.2012

Analizând materialele informaționale, a rezultat că reprezentanții familiei Cerambycinae
au fost cei mai numeroși, așa cum reiese din graficul de mai jos ( figura 30).
Cerambyci
nae, 7
Lamiinae,
2Spondylidi
nae, 1
01234567
Cerambycinae Lamiinae Spondylidinae

Figura 30 . Raportul speciilor din suprafamilia Crysomeloidea găsite in anii anteriori (original).

77 6.1.3. SPECII GAZDĂ DIN SUPR AFAMILIA DYTISCOIDEA

a) Familia Hydrophilidae
Subfamilia Hydrophilinae , Trib Hydrophilini
Hydrochara (Hydrophilus) caraboides (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova Obedeanu
Hydrochara flavipes (Steven 1808)
Semnalări în fau na județului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova, Obedeanu.
Hydrophilus (Hydrophilus ) piceus (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna județului Dolj: FIRU , 1982 – Craiova Obedeanu.

b) Familia Dytiscidae
Subfamilia Agabinae, Trib Agabini
Agabus (Gaurodytes) nebulosus (Forster 1771)

Figura 31 . Semnalări în fauna județului Dolj și material examinat ptr.:
Cybister laterimarginalis
Dytiscus marginalis
Cybister laterimarginalis (original).

78 Semnalări în fauna județului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova .

Agabus (Gaurodytes) melanarius (Aube 1837)
Semnalări în fauna județului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova, Cleanov, Verbicioara.

Subfamilia Dytiscinae (figura 31), Trib Cybistrini
Cybister (Scaphinectes) lateralimarginalis (De Geer 1774)
Semnalări în fauna j udețului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova; CHIMIȘLIU, 2008 – Desa.

Material examinat de autor : Obedin 16.04.2012, 01.05.2012, 07.05.2012, Cârcea 12.05.2012,
Balta Craiovița Nouă 15.05.2013.

Cybister laterimarginalis (Degeer 1774)
Semnalări în fauna județului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova, Bistreț; CHIMIȘLIU, 2008 –
Ciuperceni, Craiova -Craiovița Nouă, Rast.

Material examinat de autor : Baboia – Urzicuța 25.06.2012.

Subfamilia Dytiscinae: Trib Dytiscini
Dytiscus marginalis (Linnaeus 1758)
Semnalări în fauna jude țului Dolj: FIRU, 1982 – Craiova – Plaiul Vulcănești; CHIMIȘLIU, 2008
– Ciuperceni, Desa.

Material examinat de autor : Parcul Romanescu 05.2012.

Literatura de specialitate (BALTHAZAR, 1959) menționează diverse specii de paraziți
la reprezentanți ai subfam iliei Dytiscinae (tabel 9).

Tabel 9 . Paraziți întâlniți la specii gazdă din suprafamilia Dytiscoidea (original) .

Nr.
crt.
Gazdă
Parazit
1 Cybister sp.- Drilomermis leioderma (Mermithidae: Nematoda)
2 intestin larve de Gyrinus natator Corycellaarmata
(Apicomplexa, Conoidasida , Eugregarinorida, Actinocephalidae)
3 intestin la Hydrous sp. Acanthospora polymorpha (Gregarinomorpha, Acanthosporidae)
4 intestin larve Hydrous sp. Cometoides capitatus
(Protozoa , Apicomplexa , Sporozoea , Gregarinia )
5 Hydrophylus sp. Macrachanthorhinchus
hirudinaceus (Acantocephala ,Archiacantocephala,
Oligacanthorhynchidae )
6 intestin la larve de Hydaticus sp. Bothriops ishistrio
(Apicomplexa, Conoidasida , Eugregarinorida, Actinocephalidae)
7 intestin la larve de Hydrophilus piceus Phialoides ornata
(Apicomplexa, Conoidasida , Eugregarinorida, Actinocephalidae)

79
Analizând m aterialele informaționale a rezultat că reprezentanții familiei Hydrophilidae
au fost cei mai numeroși, așa cum reiese di n graficul de mai jos (figura 32 ).

00.511.522.533.54
Hydrophilidae Dytiscidae

Figura 32 . Raportul speciilor din suprafamilia Dytiscoidea găsite in anii anteriori (original).

Pentru ca prelucrările datelor să fie concrete și utile, am analizat materialul și din punct
de vedere al diversității coleopterele gazdă la care sunt prezente speciile de paraziți și parazitoizi.
Au fost găsite 67 de specii de coleoptere care aparțin la 3 suprafamilii. Fiecare în parte, este
gazdă pentru mai multe specii de paraziți și parazitoizi ( figura 33).

Figura 3 3. Distribuția pe suprafamilii a speciilor de coleoptere gazdă pentru paraziți (original).

Ca și gazde, speciile de coleopterele aparți n următoarelor suprafamilii:
1. suprafamilia Scarabaeoidea (Familiile Aphodiidae, Cetoniidae, Dynastidae, Geotrupidae,
Rutelidae, Scarabaeidae, Trogidae ) – 36 specii gazdă + gen la modul general);
2. suprafamilia Chrysomeloidea (Familia Cerambycidae – Subfamilia Cerambycinae ,
Subfamilia Lamiinae, Subfamilia Spondylidinae) – 24 specii gazdă + gen la modul
general;
3. suprafamilia Dytisc oidea (familia Hydrophilidae, familia Dytiscidae) – 7 specii gazdă .

80
6.1.3.1. Date privind prezența familiilor Dytiscidae și Hydrophilidae
(Insecta: Coleoptera) în fauna entomologică a Olteniei

Reprezentan ții familiei Dytiscidae sunt coleoptere acvatic e comune în iazuri la fel ca și
cei ai familiei Hydrophilidae care este reprezentată în principal de gândaci de apă dulce, dar unii
dintre reprezentan ți sunt tereștri (IONESCU et al., 1971).
Am prelucrat științific datele a 150 de specimene conservate și a flate în patrimoniul
Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova și am introdus în circuitul informațional
date noi în ceea ce prive ște prezența familiilor Dytiscidae și Hydrophilidae.
Materialul a fost colectat de către speciali ști ai Secției de Științele Naturii a muzeului din
zona Oltenia (județele Dolj și Gorj) din care am selectat doar coleopterele colectate din județul
Dolj ( Fig. 34 ) între anii 1951 și 2004, din 14 site -uri (tabel 10).
Datele pe care le -am prelucrat științific au fost pub licate de -alungul timpului în mai multe
lucrări (MARCU, 1928; FIRU, 1982; BOBÎRNAC et al., 1999; CHIMIȘLIU, 2008).
Identificarea speciilor a fost făcută de către Firu Ion și Cornelia Chimi șliu și
determinările au fost revizuite de către Mircea Nicolae și I eniștea Săvulescu.
Nomenclatura utilizată și sistematica sunt conforme cu Fauna Europea.
De-alungul timpului, ecosistemele au suferit modificări din cauza interven ției omului și a
schimbărilor climatice din ultimii ani.
Materialul de fa ță este o sinteză și intenționează să introducă în circuitul informa țional de
noi date științifice cu privire la prezen ța familiilor Dytiscidae și Hydrophilidae în fauna Olteniei,
județul Dolj.

Figura 34 . Harta Olteniei cu judetele Dolj și Gorj și siturile de colectare (ori ginal).

81 Am realizat o listă a speciilor la care am menționat datele colectărilor și o listă a site –
urilor de colectare. Datele de colectare sunt în ordine cronologică. Familiile, subfamiliile,
triburile și speciile sunt aranjate în ordine alfabetică.
În materialul procesat am identificat 12 specii care se încadrează sistematic în 2 familii:
Dytiscidae cu 89 specimene și 8 specii și 61 specimene ce aparțin familiei Hydrophilidae cu 4
specii.

Speciile familiei Dytiscidae se încadrează în 3 subfamilii (Agabinae, Colymbetinae și
Dytiscinae), pe când familia Hydrophilidae are o sing ură subfamilie: Hydrophilinae (t abel 11,
figurile 3 5 și 36).
Tabel 11 . Datele generale asupra colectării materialului.

Nr.
crt. Taxon
(subfamilie, trib, specie) Locul și
data colectării
Familia DYTISCIDAE
Subfamilia Agabinae
Trib Agabini
1 Agabus (Gaurodytes) nebulosus (FORSTER 1771) Craiova
2 Agabus (Gaurodytes) melanarius (AUBE 1837) Cleanov, Craiova, Leamna,
Verbicioara
Subfamilia Colymbetinae
Trib Colymbetini
3 R. (Rhantus) bistriatus (BERGSTRASSER 1778) Craiova
Subfamilia Dytiscinae
Trib Cybistrin i
4 Cybister (Scaphinectes) lateralimarginalis (DE
GEER 1774) Craiova, Desa
5 Cybister laterimarginalis (DEGEER 1774) Bistreț, Ciuperceni, Craiova –
Craiovita Noua , Craiova, Rast
Trib Dytis cini
6 Dytiscus marginalis (LINNAEUS 1758)
Craiova – Plaiul Vulcănești,
Ciuperceni, Desa, Plenița
Trib Hydaticini
7 Hydaticus (Guignotites) grammicus (GERMAR
1830) Craiova, Verbicio ara
8 Hydaticus (Hydaticus) transversalis
(PONTOPPIDAN 1763) Craiova
Familia HYDROPHILIDAE
Subfamilia Hydrophilinae
Trib Hydrophilini
9 Hydrochara ( Hydrophilus) caraboides
(LINNAEUS 1758) Craiova – Obedeanu
Tabel 10. Situri și date de colectare (original).
Nr.
crt.
Loca litate
Data colectării
1 Bistreț (Dolj) iunie 2, 1967
2 Craiova (Dolj) mai 5, 1964 – august 20, 1979
3 Craiova – Craiovița Nouă
(Dolj) aprilie 8, 1951
4 Craiova – Obedeanu
(Dolj) iunie 7, 1974
5 Craiova -Plaiul Vulcănești
(Dolj) mai 8, 1967
6 Cleano v (Dolj) iulie 10, 1951
7 Ciuperceni (Dolj) iulie 31, 1968, iunie 1, 2004
8 Desa (Dolj) august 4, 2001 -august 10, 2001
9 Leamna (Dolj) aprilie 13, 1962
10 Plenița (Dolj) iunie 17, 1958
11 Rânca (Gorj) august 22, 1963 -august 25, 1963
12 Rast (Dolj) iunie 4, 1967

82 10 Hydrochara flavipes (STEVEN 1808) Craiova
11 Hydrophilus (Hydrophilus) piceus
(LINNAEUS 1758) Bistreț,Craiova, Leamna
Trib Sphaeridiini
12 Sphaeridium lunatum (FABRICIUS 1792) Rânca

În urma analizării materialului, am observat că cele mai multe specimene aparțin
familiei Dytiscidae ( Tabel 12 ).

Tabel 12 . Incadrarea sistematică a speciilor (original).

Nr.
crt. Familie Subfamilie Trib Gen Subgen Nr.
specii Nr. specimene

Dytiscidae Agabinae Agabini Agabus Gaurodytes 3 68
Colymbetinae Colymbetini Rhantus Rhantus 1 1

Dytiscinae Cybistrini Cybister Scaphinectes 1 9
1 Dytiscini Dytiscus 1 5
Hydaticini Hydaticus Guignotites 1 5
Hydaticus 1 1

2
Hydrophilidae
Hydrophilinae

Hydrophilini Hydrophilus Hydrophilus 1 44
Hydrochara 2 13
Sphaeridiini Sphaeridium 1 4
Total 4 7 8 7 12 150

Figura 35. Distribuția speciilor în familii (original). Figura 36 . Distribuția speciilor în subfamilii (original).

Cele mai multe specimene au fost colectate din Craiova, apoi de la Rânca, Bistreț,
Ciuperceni, Desa, Leamna, Verbicioara, cele m ai puține fiind găsite pentru localitățile Cleanov,
Plenița și Rast (figura 37).
După ce am analizat și datele de colectare concluzia a fost că în luna iulie s -au colectat
cele mai multe specii. Apoi au urmat lunile iunie, august, mai, aprilie etc. (figura 38).

31% Famil ia
HYDROPHILIDAE
1
Colymb etinae Dytiscina
e
Hydrophilinae
Agabina
e 3 4
2 Famil ia
DYTISCIDAE
69%

83

Figura 3 7. Frecvența siturilor de colectare (original).

În concluzie , materialul informațional analizat în acest format introduce în circuitul
informational date noi privind prezența speciilor din familiile Dytiscidae și Hydrophilidae
(Insecta: Coleoptera) în fauna entomologică a regiunii Oltenia (Romania).

Figura 38. Dominanța exemplarelor de -alungul lunilor anului (original).

În urma datelor colectate și analizate, au fost raportați următorii taxoni: două familii,
patru subfamilii, șapte t riburi, opt genuri, șapte subgenuri și 12 specii, și anume: Agabus
(Gaurodytes) biguttatus (Olivier 1795) = nitidus (Fabricius 1801) – Bahna, A. nitidus var.
nigricollis Zouhk – Bahna, A. (Acatodes) congener (Thunberg 1794) – Crângu, Rhantus
(Rhantus) nota ticollis (Aube 1837), Helephorus griseus Herbst. – Bahna, Hidrous piceus L.,
Hydrophilus (Hydrophilus) piceus (Linnaeus 1758) – Vârciorova, Sphaeridium scarabaeoides
(Linnaeus 1758) – Gura Văii, S. lunatum (Fabricius 1792) – Gura Văii, S. bipustulatum F. – Gura
Văii, S. substriatum (Faldermann 1838) – Gura Văii, S. bipustulatum (Fabricius 1781) = daltoni
(Stephens 1829) – Gura Văii, Cryptopleurum crenatum (Kugelann 1794) – Bahna, Hydrochara
flavipes (Steven 1808) – Murgași.

84
6.1.3.2. Coleoptere din zona
Bălții Craiovița Nouă, Craiova, Dolj

Balta Craiovița Nouă are o suprafață de 32 de hectare și este un lac artificial din râul
Cornițoiu, realizat în perioada 1966 -1974. Se învecinează la est de supermarketul Real, în sud
este zona Cernele, la vest este dea lul Obedeanu și la nord, hotelul Craiovița Nouă și mai multe
clădiri de depozit.
În această cercetare a materialului informational am prelucrat științific datele a 32 de
exemplare și am prezentat date noi privind prezența ordinului Coleoptera în fauna ento mologică
a zonei Bălții Craiovița din Craiova și alte două situri de colectare: Cernele și Obedeanu.
Datele furnizate despre speciile colectate au fost publicate în mai multe lucrări:
(CHIMIȘLIU, 1999; CHIMIȘLIU, 2000; CHIMIȘLIU, 2000a; CHIMIȘLIU, 2000b;
CHIMIȘLIU, 2000c; CHIMIȘLIU, 2001; CHIMIȘLIU et al ., 2002 ; CHIMIȘLIU, 2003;
ANDRIEV & CHIMIȘLIU, 2003; SERAFIM et al., 2004; CHIMIȘLIU, 2005; STAN
MELANIA & CHIMIȘLIU , 2005 și SERAFIM & CHIMIȘLIU, 2005).
Această prelucrare a informațiilor intenționează să introducă în circuitul informațional
științific date noi privind prezența ordinului Coleoptera în fauna Olteniei.

Material și metode
Lucrarea include specii care au fost menționate în lucrările publicate în literatura de
specialitate. Materialul analizat este reprezentat de 32 de exemplare conservate în colecțiile
entomologice ale muzeului. Materialul prezentat în lucrare a fost colectat de Cornelia Chimișliu
și Ion Firu, specialiști ai Secției Științe Naturale a Muzeului Olteniei Craiova, din anii 1951 –
1981 din județu l Dolj, din trei locuri (fig. 39 ).

Figura 3 9. Localizarea pe hartă a Bălții Craiovița Nouă, Craiova, Dolj (original) .

85 Identificarea speciilor a fost făcută de Firu Ion , Cornelia Chimișliu, iar determinările au
fost revizuite de ceilalț i specialiști din domeniu.
Nomenclatura utilizată și sistemul sistematic sunt conforme cu Fauna Europea.
Lucrarea include lista speciilor și siturile de colectare. Speciile sunt prezentate în ordine
alfabetică. Familiile, subfamiliile, triburile și speciil e sunt aranjate în ordine alfabetică (tabel 13 ).

Tabel 13 . Coleoptere raportate anterior în zona Bălții Craiovița Nouă din Craiova.

Nr.
crt. Specie Sit de colectare Autor/an
Familie STAPH YLINIDAE
Subfamilie Staphylininae
Trib Xantholinini
1 Xantholinus (Xantholinus) longiventris HEER 1839 Obedeanu STAN & CHIMIȘLIU,
2005
Trib Staphylinin i
2 Creophilus maxillosus LINNAEUS 1758

Obedeanu

STAN & CHIMIȘLIU,
2005
3 Philonthus (Philonthus) carbonarius GRAVENHORST
1802
4 Philonthus (Ph ilonthus) cognatus STEPHENS 1832
5 Rabigus pullus NORDMANN 1837
Subfamilie Steninae
6 Stenus ater MANNERHEIM 1830
Obedeanu STAN & CHIMIȘLIU,
2005
Familie RUTELIDAE
Subfamilie Rutelinae
Trib Anisopliini
7 Anisoplia (Anisoplia) desertic ola FISCHER VON
WALDHEIM 1824
Obedeanu
CHIMIȘLIU , 2000
Trib Anomalini
8 Anomala dubia SCOPOLI 1763
Obedeanu
CHIMIȘLIU , 2000 9 Anomala (Psammoscaphaeus) errans FABRICIUS 1775
10 Anomala solida(s. str.) ERICSON 1847
Familie CERAMBYCIDAE
Subfamilie Cerambycinae
Gen Chlorophorus
11 Chlorophorus varius MULLER 1766 Obedeanu SERAFIM et al., 2004
Subfamily Lamiinae
Gen Neodorcadion
12 Neodorcadion bilineatum GERMAR 1824 Obedeanu SERAFIM et al., 2004
Subfamily Lepturinae
Gen Pseudovadonia
13 Pseudovadonia livida FABRICIUS 1776 Obedeanu SERAFIM et al., 2004
Familie COCCINELLIDAE
Subfamilie Epilachninae
Trib Madaini
1
4 Subcoccinella vigintiquatuorpunctata LINNAEUS 1758
Obedeanu ANDRIEV
&CHIMIȘLIU , 2003
Subfamilie Coccinellinae
Trib Coccinellini
15 Anisosticta novemdecimpunctata LINNAEUS 1758
Obedeanu

SERAFIM &
CHIMIȘLIU , 2005 16 Coccinulla quatuordecimpustulata LINNAEUS 1758
17 Coccinella septempunctata LINNE 1758
18 Hippodamia (Adonia) variega ta GOEZE 1777 Obedeanu ANDRIEV &
CHIMIȘLIU , 2003
19 Propylaea quatuordecimpunctata LINNAEUS 1758 Obedeanu ANDRIEV &
CHIMIȘLIU , 2003
Trib Psylloborini
20 Psyllobora vigintiduopunctata LINNAEUS 1758 Obedeanu ANDRIEV
&CHIMIȘLIU , 2003
Trib Thyttaspididini
21 Tytthaspis (Tytthaspis) sedecimpunctata LINNAEUS
1758 Craiovița Nouă CHIMIȘLIU , 2003
Familie CETONIIDAE
Subfamilie Cetoniinae

86

Speciile din ordinul Coleoptera aparțin a șapte familii, fiecare cu una sau mai multe
subfamilii (tabel 14).
Tabel 14 . Evidența familiilor și a subfamiliilor (original).

Nr. crt. Familii Subf amilii Nr. specii
1
Cerambycidae Cerambycinae 1
Lamii nae 1
Lepturinae 1
2 Cetoniidae Cetoniinae 3
3 Coccinelidae Epilachninae 1
Coccinellinae 8
4 Melolonthidae Sericinae 1
5 Rutelidae Rutelinae 4
6 Scarabaeidae Melolonthinae 1
Scarabaeinae 5
7 Staphylinidae
Staphylininae 5
Steninae 1
TOTAL 7 12 32

În urma prelu crării datelor au fost identificate 32 de specii aparținând a șapte familii:
familia Cerambycidae cu trei specii, familia Cetoniidae cu trei specii, familia Coccinelidae cu 9
specii, familia Melolonthidae cu o specie, familia Rutelidae cu patru specii, fam ilia Scarabaeidae
cu șase specii și Familia Staphylinidae cu șase specii. În total au fost ident ificate 12 subfamilii
(figura 40 ). Trib Cetoniini
22 Cetonia (s. str.) aurat a LINNÉ 1761

Cernele
Obedeanu

CHIMIȘLIU , 1999
23 Potosia (Cetonischema) aeruginosa DRURY 1770
24 Tropinota (Epicometis) hirta PODA 1761 Obedeanu
Familie MELOLONTHIDAE
Subfamilie Sericinae
Gen Maladera
25 Maladera holosericea SCOPOLI 1772
Specie nouă pentru Oltenia. Obedeanu
CHIMIȘLIU , 2001
Familie SCARABAEIDAE
Subfamilie Melolonthinae
Trib Rhizotrogini
26 Monotropus nordmanni BLANCHARD 1850
Specie rară. Obedeanu
CHIMIȘLIU , 2000b
Subfamilie Scarabaeinae
Trib Onthophagini
27 Caccobius schreberi LINNAEUS 1767 Obedeanu CHIMI ȘLIU , 2000a

28 Onthophagus (Palaeonthophagus) joannae GOLJAN 1953
A doua semnalare a acestei specii în Oltenia la 28 de ani de
la prima semnalare de către IENIȘTEA M. în 1975. Obedeanu

CHIMIȘLIU , 2003

29 Onthophagus (s. str.) furcatus FABRICI US 1781 Obedeanu CHIMIȘLIU , 2000c
30 Onthophagus (Furcontophagus) furcatus FABRICIUS
1781 Obedeanu CHIMIȘLIU et al., 2002

31 Onthophagus taurus SCHREBER 1759
Obedeanu CHIMIȘLIU et al., 2002
CHIMIȘLIU (2000c)
Trib Oryctini
32 Orictes nasicornis LINNAEUS 1758 Obedeanu CHIMIȘLIU , 2005

87

Figura 40 . Frecvența celor 12 subfamilii în cadrul celor șapte familii identificate (original).

În concluzie, datorită co lecțiilor consacrate și conservate, muzeele științelor naturale
contribuie la cunoașterea speciilor și importanța acestora în natură, care sunt esențiale în
eforturile depuse de specialiști pentru conservarea naturii și protejarea speciilor amenințate cu
dispariția și nu numai. În altă ordine de idei, aceste colecții sunt baze de informații importante
care pot fi utilizate în diverse scopuri stiințifice.

88
6.2. RELAȚII INTERSPECIFICE
6.2.1. Date generale

În cadrul biocenozei, populațiile (spec iile) prin caracteristicile structurale, funcționale și
comportamentale sunt conexate direct sau indirect între ele. Aceste conexiuni și relații reprezintă
rezultatul adaptării reciproce a populațiilor ce aparțin unor specii diferite și au fost numite relații
interspecific e. Relațiile interspecifice din cuprinsul unei biocenoze, a unui ecosistem sunt
extrem de complexe, constituind o adevărată re țea de cauze și efecte (CIOBOIU -CODOBAN,
2005).
Botnariuc considera că relațiile dintre populațiile (speciile) un ei biocenoze, parte
integrantă a structurii sale, reprezintă trăsătura fundamentală, caracteristică a acesteia
(BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).
Orice populație își desfășoară activitatea în biocenoza dată și prin trăsăturile sale
structurale, funcționale și comportamentale, este conectată mai mult sau mai puțin strâns, direct
sau indirect, cu alte populații. Aceste conexiuni reprezintă rezultatul adaptării reciproce a
populațiilor. Relațiile interspecifice, atât cele directe cât și cele indirecte, sunt de o e xtraordinară
diversitate și complexitate. De aceea încercările de sistematizare sunt absolut necesare dar și
destul de dificile (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).
Până în prezent nu există un sistem de clasificare în care să fie cuprinsă toată
diversitatea sit uațiilor relaționale dintre specii.
În situația aceasta problema cea mai importantă în elaborarea unei sistematizări a
faptelor o constituie criteriul cel mai optim din punct de vedere ecologic.
La modul general, relațiile interspecifice au fost clasificat e astfel:
1. relații interspecifice stabilite pe criteriul efectului direct ,
2. relații interspecifice stabilite pe criteriul rolului lor în viața populațiilor .

1) Majoritatea lucrărilor de specialitate pe ecologie folosesc criteriul efectului
direct , imediat , asupra indivizilor implicați ca un criteriu esențial. Botnariuc îl consideră un
criteriu individualist. Pentru o analiză mai completă acesta, după ce îl folosește ca și criteriu de
clasificare, examinează căile și mijloacele de comunicații între specii, pu nând accentul pe faptul
că ele reprezintă mecanismele concrete , prin care se realizează conexiunile interspecifice
(BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).
Această rețea invizibilă de cauze se reduce de fapt la un mozaic de microsisteme binare
în interacțiune numite coacții (NEACȘU & OLTEANU, 1996).

89 Între indivizii a două specii diferite se stabilesc o serie de relații interspecifice sau
coacții care pot fi exprimate matematic prin:
1 – relații bilateral neutre (00),
2 – unilateral pozitive sau negative (+ -),
3 – bilateral pozitive (+ +),
4 – bilateral negative ( – -)
5 – relații unilateral pozitive și unilateral negative (+ -) (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982 ;
NEACȘU & OLTEANU, 1996) (figura 41).

Figura 41 . Relații interspecifice stabilite pe criteriul efectu lui direct
(după BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).

Pe baza criteriului efectului direct și ținând seama că pot avea :
– o acțiune pozitivă (+),
– o acțiune negativă ( -) și
– o acțiune neutră/nulă (0),
atunci prin combinațiile lor diferite se vor forma nouă relaț ii posibile. Aceste combinații pot fi
găsite în natură (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).
În biocenoză toate tipurile de relații menționate anterior au o semnificație ecologică
specială și deosebită.
Multitudinea de aspecte a acestor relații și dinamica facto rilor abiotici ecologici în
prezența cărora se desfășoară , conferă biocenozei o individualitate sistemică suprapopulațională
fenomenologică caracteristică (PÂRVU, 2001).

90 Botnariuc sublinia faptul că „această clasificare cuprinde multe din formele sub care se
pot înfățișa relațiile bilaterale dintre doi parteneri. Desigur ea nu reușește să cuprindă toate
formele acestor relații existente în natură” (BOTNARIUC & VĂDINEANU, 1982).
În biocenoză, pe lângă relațiile interspecifice stabilite pe criteriul efectului direct, sunt
prezente și multe alte relații interspecifice cu caracteristici generale sau particulare care au rolul
de a integra populația în sistem.

2) Un al doilea criteriu uzitat în ecologie este cel de relații interspecifice stabilite pe
criteriul rolu lui lor în viața populațiilor . Pe lângă
– relații legate de reproducere,
– relații legate de apărare,
– relații trofice (organisme autotrofe și heterotrofe),
– relații legate de răspândire,
unanim uzitate în literatura de specialitate studiată (BOTNARIUC & VĂDIN EANU, 1982;
NEACȘU & OLTEANU, 1996) un caz particular de compartimentare este întâlnit la PÂRVU,
2001. Acesta scindează relații legate de răspândire în:
– relații interspecifice fabrice sau de construcție și
– relații interspecifice forice sau de transport .
O categorie importantă pentru cercetările de față o reprezintă zoofagii . Aceștia
reprezintă speciile de animale care trăiesc pe seama altor specii de animale, care le servesc drept
pradă (speciilor prădătoare ), respectiv ca gazdă (speciilor parazite și para zitoide ).
Denumirea provine din cuvintele grecești „ zoion ” care înseamnă animal și „ phagein ”
care înseamnă a mânca, a devora.
Zoofagii care trăiesc pe seama insectelor se numesc entomofagi . În această categorie
sunt incluși acarii entomofagi, insectele e ntomofage, păsările insectivore, mamiferele insectivore
etc.
Insectele prădătoare sunt specii care atacă și consumă numeroase insecte pe parcursul
dezvoltării lor. Sunt de obicei mai mari decât prada, pe care trebuie să o imobilizeze și să o
domine fizic pentru a o putea apoi consuma.
Insectele parazite sunt de obicei mult mai mici decât gazda și pot să -și încheie ciclul de
dezvoltare pe un singur individ parazitat. Paraziții nu își ucid gazda , dar pot răspândi boli și
produce reacții adverse (iritații al e pielii, blocaje intestinale, reacții alergice)
(http://silvic.usv.ro/cursuri/entomologie_1.pdf ).

91
6.2.1 .1. Paraziți și parazitism

Cuvântul ”parazit” este de origine greacă și provine de la cuvintele „ para ”- alături și
„sitos” – hrană. În limba greacă prin cuvântul parazit era desemnată o categorie de oameni,
invitați permanenți la masa celor avuți (NICULESCU & BĂDESCU, 1972).
În vechea Romă, unde cuvântul parazit a fost împrumutat din veche a Grecie, a căpătat o
coloratură nefavorabilă. Aici cuvântul parazit a început să definească o categorie de oameni care,
fară a fi invitați la diverse evenimente de familie sau sociale, au început să își ducă viața pe
seama altora.
Sub acest în teles cuvânt ul a fost introdus î n vechea medicină, unde sub această
denumire , se înțelegea orice organism care trăia înăuntru altui organism și se hrănea pe socoteala
acestuia.
De-alungul timpului noțiunea a început să evolueze și să capete noi însușiri mai precise.
Conform părerii lui Leuck art (1879),
“Paraziții sînt organisme care găsesc hrană și adăpost în alt organism viu.”
Granițele parazitismului sunt încălcate de anumite excepții și anume atunci când unele
animale sunt parazite pe anumite animale numai când iși iau hrana de la organism e mult mai mari,
față de care ca dimensiune sunt mult mai mici, comportându -se ca și răpitori ( NICULESCU &
BĂDESCU, 1972).
De aici reiese că, para zitismul, în concepția lui Leuck art, fondator al parazitologiei
moderne, reprezintă un a din formele de rapt, condiționată în principal de relația dintre mărimea
corpului răpitorului și al victimei sale.
După Leuck art, principalul semn de diferențiere al parazitului trebuie socotit modul de
obținere al hranei: ”orice organism care se hrăneș te pe socoteala altui organism, neomorându -l
dintr -o dată, așa cum fac animalele răpitoare, se numește parazit.”
Această definiție, care cuprinde o latură foarte importantă a parazitismului, este
unilaterală, deoarece un singur criteriu și anume cel de obț inere a hranei este insuficient pentru
definirea parazitismului, fenomen foarte complex ( NICULESCU & BĂDESCU, 1972).
Luând în calcul acest criteriu important , însă după unii insuficient, alți câțiva autori au
adăugat criteriul neajunsurilor și pagubelor p e care parazitul le produce gazdei.
Parazitismul este un fenomen general întâlnit la animale le din cele mai variate
încren gături , așa că nu se poate defini parazitul după criterii care aparțin exclusive gazdei. În
această situație evaluarea în termeni de pagubă aparține doar gazdei , nu și parazitului
(NICULESCU & BĂDESCU, 1972).

92 Unul și același parazit , la diferite gaz de, ca și la aceeași gazdă, poate determina
fenomene variate. Parazitul în multe cazuri dă naștere unui efect patogen însă în alte cazuri este
total nepatogen.
Se subliniază faptul că și parazitul la rândul său suferă o influență dăunătoare din partea
gazdei. Această latură este ilustrată cel mai bine de fenomenul de imunitate.
Comentariile în această privință sunt multiple.
În 1883 Braun a emi s o pă rere prin care susținea că :
”pentru paraziți este caracteristic modul de viață și nu organizația … paraziții nu sunt
o grupă sistematică ci una biologică și despre ei se poate vorbi numai în același sens ca despre
animalele de uscat sau de apă etc. ” (NICULESCU & BĂDESCU, 1972).
Deci Braun a considerat că parazitismul este o noțiune ecologică și nu una sistematică
sau fiziologică .
Definiția nu a fost total împărtășită și s -a conti nuat abordarea subiectului paraz itism ca
și unul dintre aspectele de con viețuire dintre organisme ( NICULESCU & BĂDESCU, 1972).
Mai târziu , Pavlovschi considera că gazda este nu numai unul din componenții
asociației în care conviețuiesc două organisme – parazitul și gazda – ci acel mediu în care
trăiește parazitul și la care el se adaptează .
Reiese că paraziții sunt o grupă ecologică de organisme cum sunt de exemplu
organismele acvatice sau organismele terestre.
Și totuși fenomenul de paraz itism este foarte nuanțat. În natură există o infinitate
de tipuri de adaptare la mediu a organismelor vii, iar între acestea există tot o infinitate de
relații care face și mai complicată încercarea de a da o definiție câ t mai justă fenomenelor
de paraz itism.
În ultimii ani concepția ecologică este acceptată de tot mai mulți cercetători.
Parazitologi ca BAER (1952), THEODORI DÉS (1954), STAMMER (1955),
NOBLE (1958) etc. sunt doar o parte dintre cercetătorii c are abordează fenomenul de paraz itism
din punct de vedere ecologic .
După V. A. DOGI EL (1962) ” paraziții sunt organisme care folosesc alte organisme
vii ca biotop și izvor de hrană, trecând parțial sau total asupra gazdelor sarcina reglării
relațiilor lor reciproce cu mediul exterior ”.
Așa cum arăta autorul, termenul se aplică numai în cazurile în care gazda și parazitul
aparțin la specii di ferite ( In: NICULESCU & BĂDESCU, 1972).
Fenomenul de parazitism are o origine destul de variată. Ținând cont de cele două mari
categorii de paraziți (ecto și endoparaziți) originile sunt diferite.

93 Deși au existat, există și probabil vor exista discuții pe acest subiect, se uzitează criterii
de clasificare în funcție de tipul de paraziți și parazitism, tipuri de gazde etc.
Tipuri de paraziți:
a) în funcție de localizare:
 ectoparaziți -de regulă artropode (acarieni și insecte parazite),
 endoparaziți -protozoare p arasite, helminți ,
 ectoendoparaziți.
b) în funcție de numărul de gazde:
 monoxeni,
 dixeni,
 trixeni.
Migrația paraziților
Reprezintă traseul (circuitul) realizat în mod activ/pasiv de la locul de pătrunder al parazitului
până la fixarea de substrat:
 dacă pe acest traseu se realizează anumite transformări –paraziți migratori;
 dacă circuitul respectiv este parcurs fără aceste transformări –paraziți nemigratori.
In realizarea migrației sunt definite 2 perioade (faze):
1) prepatența -în care se realizează stadii l arvare (preimaginale),
2) patența -în care se realizează stadii adulte.

Nutriția: în general simplificată realizată prin osmoză la majoritatea protozoarelor,
cestode, dar sunt și paraziți la care sunt produse anumite substanțe cu r ol în digestie (substanțe
antico agulante, citohistolitice, hemolizante).
Respirația : este influențată de locul parazitismului. La multe specii respirația este
anaerobă (glicogenul e folosit ca sursă de energie).
Reproducerea: se caracterizează prin prolificitate mare a speciilor p arazite datorată
producției unui număr mare de ouă ( Fasciol a hepatica : 3-5000 ouă/zi); Tenia saginata : 50-150
milioane pe an.
La unele specii există fenomenul de partenogeneză , iar la alte specii fenomenul de
poliembriogenie (producerea unui număr mai mare în stadiile următoare: un sporocist poate da
40-80 redii -care pot da alți 20 cercari).
Orice organism parazit trece în cursul existentei sale printr -o serie de stadii (faze) pe
parcursul cărora se hrănește și se reproduce pentru a forma noi generații. Totalitatea acestor
faze de hrănire, dezvoltare, reproducere, reprezintă ciclul biologic (ciclul de viață ) al

94 parazitului (deseori numit incorect și impropiu ciclu evolutiv). Pentru că un ciclu parazitar nu
poate arăta sau indica fenomene evolutive în sens fi logenetic, nu se va folosi termenul de ciclu
evolutiv.
Modelele parazitare diferă mult și sunt foarte variate la Prot ozoare față de Metazoare.
Diferența majoră într e modelele parazitare la Proto zoare și Metazoare provine din faptul că la
protozoare toate s tadiile ciclurilor vitale sunt unicelulare în timp ce la metazoare există stadii
unicelulare reprezentate de gameți iar majoritatea stadiilor ciclurilor biologice sunt
pluricelulare (larve sau adulți imago).
Parazitismul presupune existența uneia sau a mai multor gazde în care parazitul iși
desfășoară ciclul vital în totalitate sau numai în anumite stadii. Unele stadii ale ciclului biologic
parazitar pot fi exogene , adică au loc în mediul extern (NICULESCU & BĂDESCU, 1972).

Tipuri de parazitism:
 parazitism ul permanent;
 parazitismul periodic (temporar) ;
 parazitismul facultativ;
 hiperparazitism.
Parazitismul permanent – apare atunci câ nd toate stadiile ciclului biologic al parazitului
se desfăș oară în interiorul uneia sau mai multor gazde. Nici u na din etape le ciclului de viață nu
are loc în mediul extern. Ex.: Trichinella spiralis, Plasmodium falciparum,
Macrachanthorhinchus hirudinaceus etc.
Parazitismul periodic – se caracterizează prin faptul că numai unele stadii ale ciclului de
viață necesită existența unei gazde. Celelalte stadii au loc în mediul extern, ca și stadii libere sau
exogene. Parazitismul periodic presupune deci, alternanța unor faze parazitare cu faze libere.
Parazitismul periodic poate fi:
 paraz itism larvar sau neotelian – cu stadii larva re parazite și adulț i liberi – Gordius
aquaticus;
 paraz itism imaginal – cu larvele libere și adulții paraziți.
Parazitismul facultativ – apare la unele organisme care trăiesc liber în mediu , dar pot
pătrunde într -o gazdă pe care o parazitează. Ex. unele m uscide care depun ouă sau larve pe
corpul sau în cavitățile unor animale. Larvele se dezvoltă ca parazit.
Hiperparazitismul – este un tip special de parazitism , în care o specie parazită este, l a
rândul ei parazitată. Ex.: Toxocara canis este parazit la câ ine dar este și gazdă pentru parazitul
Toxoplasma gondii.
După localizarea parazitului pe gazdă se deosebesc:

95  ectopa razitismul – la capușe, monogen;
 endoparazitismul – cazurile cele mai frecvente.

Tipuri de cicluri parazitare
Diversitatea ciclurilor biol ogice parazitare este uriașă. Există diferențe destul de mari
atât între protozoare , cât și metazoare , cât și în interiorul acestor două grupe mari de animale.
După numărul de gazde ce intervin în ciclul biologic al parazitului se deosebesc:
1. ciclurile mono xene (paraziți monoxeni) – la care parazitul se dezvo ltă într -o singură
gazdă. Pot să apară și stadii exogene. Ex. : Leptomonas pyrrhochoris, Trypanosoma
equiperdum, Eimeria tenella, Hymenolepis nana.
2. ciclurile heteroxene (paraziți heteroxeni) – la care par azitul se dezvoltă în mai multe
gazde. Unele gazde pot fi exogene:
 cu o gazdă definitivă și o gazdă intermediară – Plasmodium falciparum,
Taenia solium, Taenia saginata, Fasciola hepatica;
 cu o gazdă definitivă și două gazde intermediare – Dicrocoelium la nceatum,
Diphyllobothrium latum.
3. cicluri autoheteroxene (paraziți autoheteroxeni) – la care aceeași gazdă are rol și de gazdă
definitivă și de gazdă intermediară – Trichinella spiralis .
Pentru ca paraziții să existe trebuie să fie indeplinite două condiții :
 gazdele infes tate să elimine forme parazitare infestante sau cu potențial infestant;
 gazdele receptoare (sănătoase tipice sau rezervoare) să se infesteze (NICULESCU
& BĂDESCU, 1972).

Tipuri de gazde
Gazda este condiția obligat orie a existenței parazițil or. Î n ciclurile parazitare pot
interveni mai multe tipuri de gazde:
1. gazda definitivă – este gazda în care se dezvoltă parazitul adult, capabil de
reproducere sexuată la metazoare sau în care se dezvoltă generațiile sexuate sau gametogonice
(gamogonia) la protozoare;
2. gazda intermediară – este gazda în care se dezvoltă larvele unui parazit metazoar
sau generațiile asexuate (schizogonice) la protozoare;
3. gazda rezervor – gazda î n care paraziț ii ajung accidental și rezistă fără a o afecta.
In ace st fel gazda re zervor reprezintă o sursă importantă de contaminare.
Ex.: Trypanosoma gambiense și Trypanosoma rhodesiene care produc la om boala
somnului în Afri ca Tropicală și Rhodesia au ca rezervoare de parazit, antilopele și cămilele.

96 4. gazda vector – gazda care este s au nu obligatorie în dezvoltarea paraziților și care
are rol în transmiterea paraziților de la un organism la altul, uneo ri la distanțe mari. Ca gazdă –
vector obligatoriu în dezvoltarea paraziților este țâ nțarul Anopheles pentru speciile genului
Plasmodium . Ca gazde -vectori , în care paraziții nu se dezvoltă, cele mai numeroase sunt
insectele hematofage și rozătoarele (NICULESCU & BĂDESCU, 1972).

Infestarea (contaminarea) gazdelor sănătoase
Se face în mai multe moduri:
 prin contact direct cu o alta gazdă inf estată – a) prin contact sexual pentru Trypanosoma
equiperdum; b) transplacentar – pentru Toxoplasma gondii ; c) galactogen – la Demodex
bovis; d) transovarian – Ixodidele transmit pe cale ovariană babesiile la Ixodidele fiice.
 prin intermediul unui vector – Glossina palpalis și Glossina morsitans (musca țețe)
transmit de la gazde infestate sau de la gazde rezervor agenții patogeni ai bolii somnului
– Trypanosoma spp.
 din mediul ambient – pe cale digestivă.

Formele sau elementele parazitare pot fi de mai mul te feluri.
a) după stadiul de dezvoltare ontogenetică pot fi:
 adulți (imago) la metazoare și trofozoiți la protozoare;
 stadii larvare (preimaginale) pentru metazoare.
b) după localizare pot fi:
 endogene – în interiorul gazdelor intermediare. Acestea sunt infesta nte.
Ex.: metacercarii de Dicrocoelium lanceolatum din corpul furnicilor, larvele
plerocercoide de botriocefal din corpul peștilor.
 exogene – în mediul extern. Acestea pot fi infestate sau neinfestante.
c) după posibilitatea de a îmbolnăvi o gazdă , pot fi:
 infestante – capabile de a imbolnăvi o gazdă imediat – unele grupe de paraziți
elimină în mediu direct forme infestante, capabile de a imbolnăvi imediat noi gazde, fără
a mai suferi noi modificări. Ex.: chisturile de Giardia , ouăle teniilor.
 inițial neinfest ante (latent infestante) – sunt forme parazitare eliminate
neinfestante în mediul exterior, dar care, după o perioadă de dezvoltare exogenă
obligatorie devin infestante. Ex.: ouăle de Ascaris , după eliminare necesită o perioadă de
embrionare pentru a deven i infestante.

97 Eliminarea elementelor parazitare în mediul extern
Eliminarea formelor parazitare de către gazdele infestate bolnave (om, animale
domestice și sălbatice, nevertebrate) are un impact major asupra calității mediului ambient pe
care-l poluea ză – poluarea biologică parazitară.
Eliminarea se face în diverse moduri:
a) prin tranz it intestinal – se elimină un număr mare și variat de elemente paraz ite –
chisturi de Giardia , oochisturi de Coccidii, ouă de ascaride, larve de dictiocaulide, grupuri d e
proglote ovigere la tenii, uneori chiar paraziți adulți.
b) pe cale bucală – unele specii ale genului Trichomonas localizate în cavitatea bucală;
c) prin perforarea tegumentului – se elimină ouă sau larve – femela nematodului
Dracunculus medinensis cu lo calizare subcutanată la om elimină larve la nivelul leziunilor
tegumentare;
d) prin urină – se elimină ouăle unor helminți cu localizare în căile urinare – Schistosoma,
Dioctophyme renale .
e) după moartea gazdelor:
 fie ca urmare a acțiunii paraziților – sporii de Myxosoma cerebralis se
elibere ază din țesuturile peștilor după moartea și descompunerea acestora;
 fie ca urmare a faptului că gazda a fost consumată de un prădător – pești i
cu larve de botriocefal pot fi consumați de om, vulpe, urs, focă.
f) elimină ri active – pentru unele forme larvare din gazdele intermediare
nevertebrate – ieșirea cercarilor multor trematode din corpul gasteropodelor se face prin
penetrarea tegumentului.
În poluarea biologică parazitară importanța au forme infestante și neinfesta nte exogene
și numeroase gazde intermediare , care conțin forme infestante.

98
6.2.1.2. Acarieni și fenomenul de forezie

Acarienii (lat. ” acari ”) reprezintă un taxon de artropode , din clasa arahnidelor . Sunt
organisme mici ca și dimensiuni, uneori microscopice, având capul, toracele și abdomenul în
general nediferențiate și cu aparatul bucal (o trompă alungită) adaptat pentru ros, înțepat sau
supt.
Cei mai mulți acarieni au dimensiuni mici (0,08 -1,0 mm), însă se întâlnesc și exemplare
mai mari , cu o lungime de 10 -20 mm. Se estimează că, până în anul 1999, au fost descrise de
către specialiști peste 50.000 de specii și se presupune că acest grup ar incl ude aproape un milion
de specii ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Acarieni ).
Trăiesc pe plante, î n sol, în apă, pe animale moarte sau vii. Un număr mare de specii sunt
dăunătoare agriculturii, altele s unt paraziți ai omului și ai animalelor.

Ecologie – după modul de hrană, acarienii sunt fitofagi și zoofagi . Majoritatea speciilor
sunt forme libere, saprofage sau prădători :
– saprofagii se hrănesc cu materia organică afla tă în descompunere, contribuind la formarea
humusulului în sol;
– prădătorii vânează artropode mici, insecte sau alți acarieni sau consumă ouăle acestora. Prin
aceasta, ei participă la reglarea efectivului acarienilor paraziți.
Ei locuiesc în practic toate tipurile de habitate; majoritatea sunt arahnide terestre, însă
sunt și specii acvatice, dulcicole sau marine. ( https://ro .wikipedia . org/wiki/Acarieni).
Mulți acarieni pot fi paraziți vegetali și animali sau gazde intermediare (ex. pentru
tenii). Acarienii fitofagi pot produce gale la plante, de exemplu gen. Eriophyes (Eriophyidae ) are
câteva sute de specii galicole care atacă părul, vița de vie, arțarul etc. Alți acarieni se hrănesc în
sol cu ciuperci și resturi vegetale în sta re de putrefacție, având rol în procesele de humificare, în
circuitul materiei în natură.
Acarienii prădători sunt utilizați uneori și în combaterea biologică a unor insecte
dăunătoare (ex. Phytoseiulus persimilis , împotriva păianjenului roșu al legumelor) .
Numeroși acarieni, precum căpușele , sunt transm ițători ai unor maladii grave, ca febra
recurentă, encefalita la om, piroplasmozele la animale etc. (KONTSCHÁN, 2007).
Foarte multe specii sunt parazite la animale (ex.: Psoroptes equi – produce râia calului,
Ixodes sp. – căpușa, parazită și la om). Ordinul cuprinde familia Demodecidae , familia
Thromb ididae , familia Pyrogliphidae , familia Sarcoptidae , familia Ixodidae (popular sub numele
de căpuș e) etc.

99 Acarienii de apă (hidracarieni) pot parazita în stare larvară animalele acvatice.
Ontogenia – se pare că embriogeneza acestora se caracterizează printr -o mare
uniformitate în ceea ce privește structura ouălor, acarienii fiind adesea larvipari.
Durata realizării ciclului de viață este influențată foarte puternic de următorii factori:
temperatură, umiditate și cantitatea de hrană iar durata de viață este variabilă. Majoritatea
acarienilor trebuie sa treacă obligatoriu prin stadiile de dezvoltare: un stadiu larvar și câteva
stadii nimfale (de regulă două).
Larvele – sunt caracterizate de existența a numai trei perechi de picioare, deși în timpul
embriogenezei pot să apară vestigii ale perechii patru de picioare. Cuticula larvelor este numai
parțial sclerotizată sau nu este deloc iar genitaliile externe lipsesc. Larvele se pot hrăni la fel ca și
adultul, nu se hrănesc sau sunt parazite – larvele de Trombiculidae.
Nimfele – au patru perechi de picioare. Se pot distinge trei stadii: proto -, deuto –
și tritonimfa. Toate cele trei stadii se întâlnesc la unele Actinedida și Acaridida (Astigmata), însă
la majoritatea membrilor Gamasida există numai proto – și deutonimfe.
În mod normal protonimfa reprezintă un stadiu activ ce trăiește liber; este întalnită pe
același substrat (sau similar) ca și stadiile următoare dar au fost semnalate și protonimfe care nu
se hrănesc.

Sistematică – Clasificarea acarienilor este încă controversată.
Sistematica acestora este incertă, însă acarologii au propus un set complex de gra de
taxonomice pentru clasificarea acarienilor. În prezent Acarina este considerată o subclasă a clasei
Arachnida .
Ea este compusă din 2 supraordine:
– Acariformes (sau Actinotrichida) și
– – Parasitiformes (sau Anactinotrichida).
Unii autori clasifică acarienii în 3 supraordine, al trei lea fiind Opilioacariformes (în
prima variantă acesta este considerat ordin inclus în Parasitiformes – Opilioacarida ).
Opilio acariformes au cea mai primitivă organizare printre acarieni și nu sunt paraziți.
Actualmente, taxonomia acarienilor este dezbătută (https ://ro.wikipedia.org/wiki/Acarieni).

Despre forezie
Cei mai mulți acarieni trăiesc în habitate discontinue și tranzitorii. Când mâncarea din
aceste habitate se termină, acarienii se mută pe o nouă sursă. Majoritatea acarienilor descoperă
mâncarea lor prin dispersare activă sau pasivă, iar zona pe care o pot explora este în funcție de
distanța pe care trebuie să o parcurgă și de durata călătoriei. Acarienii au o paletă restrânsă

100 datorită capacității lor limitate de a se dispersa și toleranței lor limit ate la mediu ( KRANTZ,
1999).
Drept urmare, în diferite stadii de dezvoltare se folosesc mai multe mecanisme de
dispersare , unii sunt deuteronimfe parazite, iar alte stadii sunt doar pasageri.
Forezia (din greacă phorēsis = a fi purtat, a fi transportat) es te o metodă de răspândire în
lumea animală prin care indivizii unei specii mai puțin mobili sunt transportați pe distanțe mari
de reprezentanții altor specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism .
Această metodă este adoptată de diverse animale care își caută noi surse de hrană, sau de către
paraziți atunci când caută o nouă gazdă.
Forezia poate fi temporară sau definitivă și este larg răspândită la acarieni , dar și la
unele insecte care se fixează pe un animal cu aripi (insecte, păsări, lilieci) pentru a fi transportate
dintr -un loc în altul.
Acarienii se reproduc continuu într -un m ediu adecvat, dar se răspândesc atunci când
anumiți factori de mediu afectează în mod negativ prezența lor în habitat ( KRANTZ, 1999).
Această dispersare poate fi neregulată sau sezonieră. Adaptările pe ntru dispersie pot fi
evaluate pe baza supraviețuirii acarienilor și indică direcția și intensitatea selecției naturale.
Specializarea comportamentului dispersat relevă variabilitatea care contribuie la
distribuirea și diversitatea acarienilor (MITCHELL, 1970 In: TATYANA SACCHI &PIRES
DO PRADO, 2004).
Recunoașterea gazdei ideale este fundamentală pentru transportul către un nou
loc și se bazează adesea pe stimuli chimici sau olfactivi produși de gazdă.
Macrocheles muscaedomesticae (Scopoli, 1972) este atr as de gazda sa (gândaci sau
muște) prin compuși solubili în apă , ce sunt pe cuticula oaspeților și care sunt produse sau
acumulate de gazdă.
Adulții gazdă posedă un compus solubil în apă , care este foarte atractiv pentru acarienii
prădători , M. muscaedome sticae , la concentrații foarte scăzute. Compusul este prezent în
cantități mai mari în muștele de 5 -7 zile decât în muștele nou apărute și nu este legat de sex. Este
instabil la 28°C și se pare că este legat de un derivat amino al unui carbohidrat.
Un numă r de zaharuri și N -glicozide sunt atractive sau respingătoare pentru acarieni, în
funcție de concentrația testată. Proprietățile chimice și biologice ale N -fenil-N-glucozidului și N –
fenil-N-manozidului se pare că ar fi substanțele responsabile de acest fen omen ( WICHT et al.,
1970).
Receptorii olfactivi de pe tarși permit acarienilor să -și găsească gazdele, în timp ce
receptorii de pe vârf sunt implicați în localizarea și atașare a gazdei și în percepția substratului în

101 timpul mișcării (FARIS H & AXTELL, 1966; WICHT et al., 1971; COONS & AXTELL, 1973;
HUNTER & ROSARIO, 1988 în TATYANA SACCHI et al., 2004).
Particularitățile foreziei includ căutarea activă a unei gazde, recunoașterea semnelor
de atașament și specificitatea gazdei, starea de liniște, recunoașterea semnelor de abandon al
gazdei și, dacă este necesar, sincronizarea cu ciclul de viață al gazdei.
Unele dintre aceste răspunsuri sunt similare cu cele observate la paraziți, în special
atracția față de gazde și sincronizarea cu ciclurile lor de viață (KALISZEWSKI et al., 1995 în
TATYANA SACCHI & PIRES DO PRADO, 2004).

Concluzie
Forezia poate fi o adaptare la supraviețuire sau poate fi manifestare parazitară,
deoarece implică deplasarea prin interacțiuni în ecosisteme.
Variațiile de mediu, cu efectul lor asupra relațiilor intra și interspecifice, duc la
deplasarea și persistența în diferite habitate. Dificultatea de definire a foreziei reflectă
diversitatea parametrilor compor tamentali și ecologici ai speciilor implicate.
Forezia este importantă pentru menținerea speciilor care pot acționa ca prădători sau
paraziți în diferite stadii de dezvoltare și servește pentru a defini strategia de supraviețuire a
speciilor mutualistice, pradătoare și parazitare ( TATYANA SACCHI & PIRES DO PRADO,
2004).

102
6.2.1.3. Prădători și prădătorism

Prădătorismul reprezintă relația dintre două viețuitoare în care una numită prădător are
avantaje pozitive, iar a 2 -a numită pradă , sufer ă efecte negative. Faptu l că prădătorul este
adaptat la un anumit tip de pradă presupune o specializare a acestuia (NEACȘU & OLTEANU,
1996).
De-alungul timpului , între cele două tipuri de populații (pradă și prădător) apar oscilații
de reglare a numărului de indivizi.
Între indivizii a două specii ce se află pe două niveluri trofice diferite relația are caracter
antagonist și obligatoriu. Prădătorismul ca și fenomen este întâlnit atât în ecosistemele terestre
cât și în cele acvatice.
Prădătorul are simțul m irosului și văzul bine dezvoltate, agilitate în mișcări, culoare de
protecție etc. Comportamentul de prindere a prăzii este diferit de la o specie la alta.
Prada evită prădătorul prin ascundere, prin modificarea culorii, apărare activă etc.
Spre deosebire de parazitism, unde parazitul nu -și omoară prada imediat, sau în timp
îndelungat pentru a -și asigura hrana și ar duce și la moartea parazitului, răpitorul (prădătorul) își
omoară, de obicei, p rada (CIOBOIU – CODOBAN, 2005).
Cercetătorii, gradinarii și eco logiștii se bazează pe ajutorul insectelor prădătoare în
menținerea echilibrului privind controlul dăunătorilor . Insectele prădătoare reprezintă categoria
de insecte care se hrănesc c u alte insecte și/sau cu ouăle și larvele acestora. De exemplu, larvele
unor specii de sirfide se hrănesc cu afide , și, lacuste și alti dăunători.
Unele insecte, cum sunt Ichneumonidae le, iși depun propriile ouă în interiorul altor
insecte sau omizi, pentru ca atunci când vor ecloza, noua generație să aibă o sursă sigură și
proaspată de hrană ( http://vegetalshapes.com/ Romana/ InsecteBenefice.html).
Cee ace nat ura ne -a învățat și ne învață este de a nu scapa definitiv de insectele
dăunătoare , ci de învăța să menținem un echilibru între numărul acestora și al celor benefice.
Anumite insecte care sunt dăunătoare în stadiul de larvă, sunt însă foarte folositoare în
stadiul adult. De exemplu larvele viermelui roșiei, (Helicoverpa zea), sunt dăunătoare culturilor,
însă adulții sunt polenizatori importanți.
Insectele prădătoare de multe ori se hrănes c nu numai cu cele dăunătoare nouă, ci și cu
cele care ne sunt aliați.
De exemplu unele specii de viespi parazite se hrănesc nu numai cu omizi ci și cu
buburuzele care ajută natur a prin eliminarea afidelor . La fel procedează și libelulele .

103 Un alt exemplu este călugarița ( Mantis religiosa ) care este un vânător desăvârșit pe care
mulți și -l doresc în gradină. Din pacate ea nu face distincție între insectele dăunătoare și cele
benefice ( http://vegetalshapes.com/ Romana/InsecteBenefice .html).
Insecte prădătoare: diptere din familia Asilidae – Satana gigas – adulți de Melolontha
spp., alte specii de Asilidae precum Echthistus rufinervis, Asilus craboniformis , Pamponerus
germanicus, Philonicus albiceps, Machimus gonatistes M. annulipes consumă ad ulți de
scarabaeoidee fitofage (IONESCU & WEINBERG, 1971).
La rândul lor insectele parazite precum și cele pradătoare, și nu numai, au dușmanii lor
naturali: păsările insecticore, mamiferele insectivore și omul.

Păsări insectivore
Dintre vertebrate, păsă rile (clasa Aves) insectivore prezintă cea mai mare importanță în
biocenozele arboricole, hrănindu -se cu insecte dăunătoare, mai ales de talie mică. Zilnic pot
consuma o cantitate de hrană egală cu masa corpului lor. Chiar și cele granivore hrănesc puii cu
insecte. Păsările insectivore aparțin următoarelor ordine și familii: Passeres, Caprimulgi, Cuculi,
Upupae, Cypseli, Pici și Meropes ( http://silvic.usv . ro/cursuri /entomolo gie_1.pdf).

Mamifere insectivore
Din clasa Ma mmalia (mamifere) speciile insectivore aparțin ordinelor Insectivora și
Chiroptera. Ordinul Insectivora are reprezentanți specii de chițcani, cârtița, ariciul iar ordinul
Chiroptera, familia Vespertilionidae cu specii de lilieci ( http://silvic.usv . ro/cursuri/entomolo
gie_1.pdf).