. Istoricul Cercetarii Orasului Braila
INTRODUCERE
Studiul de geografie socială a unui teritoriu implică analiza cantitativă și calitativă a componentelor mediilor geografice, a interdependenței elementelor sale, dar mai ales, a modului cum acestea influențează activitatea umană și condiționarea reciprocă a antropicului cu cadrul natural.
Alegerea spre studiu a zonei orașului Brăila a necesitat o bună cunoaștere a zonei, a componentelor de bază a acestui mediu geografic, bine individualizat în cadrul Câmpiei Române, nord-estul acesteia, respectiv Câmpia Brăilei sau a Bărăganului nordic, pe care s-a grefat o puternică activitate umană care poate duce la degradarea sa, dacă nu se iau măsuri de protecție în timp.
În elaborarea acestui studiu de geografie socială am parcurs cele trei etape de întocmire ale unei lucrări: documentare, cercetare, redactare.
Lucrarea este structurată în funcție de particularitățile mediului geografic, particularități existente în zonă, dar și în funcție de activitatea umană, de impactul om-natură, care a generat aspecte inedite ale vieții umane din această zonă.
Lucrarea debutează cu o analiză succintă a cadrului natural, insistând mai ales pe acelea care și-au pus mai mult amprenta pe activitatea umană din zona municipiului Brăila.
În etapa de documentare a fost consultată o vastă bibliografie privind cadrul natural care coroborată cu datele existente în anuarele de statistică au promis o bună analiză a fenomenelor sociale.
Redactarea lor a permis, mai ales prin folosirea de texte și chestionare o mai bună cunoaștere a acestor fenomene sociale.
Marele nostru geograf, George Vâlsan spunea: „Geografia țării trebuie să înceapă cu geografia locului natal, ale cărui elemente proaspete, pline de imagini și de simțire există în sufletul fiecărui copil. Prin cunoașterea ținutului natal formezi <<alfabetul geografic>>…” – este motivul pentru care am ales să studiez arealul municipiului Brăila, acesta fiind locul meu natal.
Dorința de a realiza un studiu de geografie socială își are originea chiar în domeniul de studiu al acestei ramuri geografice care se individualizează ca știință a ansamblului de fenomene și procese ce caracterizează apariția, dezvoltarea și diversificarea comunităților umane ca parte integrantă a mediului geografic.
În mod simplist, geografia socială este orientată spre cercetarea relațiilor dintre om și natură, ceea ce mi-a permis, prin realizarea acestei lucrări, să cunosc atât natura locului, latura umană, cât și interdependența dintre ele, acestea având un accentuat caracter de specificitate pentru orașul Brăila.
În încheiere, dar nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc domnului lector doctor Nicolae Ion și Direcției de Statistică Brăila, fără ajutorul cărora acest studiu de geografie nu ar fi avut meritul unei lucrări științifice.
ISTORICUL CERCETĂRII ORAȘULUI BRĂILA
Prima încercare de a înfățișa trecutul Brăilei a făcut-o profesorul Grigore Tocilescu într-o conferință ținută în localitate la finele secolului trecut; textul acestei conferințe nu s-a tipărit; el a servit însă la redactarea capitolului „Istoricul orașului” din articolul consacrat acestui oraș și port dunărean din „Marele Dicționar Geografic al României”, apărut în 1892.
Cele mai vechi cercetări făcute asupra orașului Brăila au fost realizate de istorici, astfel încât cele mai numeroase lucrări referitoare la acest oraș au caracter istoric. Ulterior, mai ales după anul 1900 au fost realizate lucrări cu caracter militar, cultural, dar și numeroase lucrări geografice.
Cele mai numeroase lucrări referitoare la orașul Brăila au fost tipărite după anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei apărute în Brăila în timpul ocupației, precum și istoricul întregii prese brăilene – de la primul periodic, din 1839, până la cele 26 de periodice din 1926 – se află în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tipărită în 1927. În preajma celui de-al doilea război mondial a apărut studiul lui N. Petrovici, „Brăila sub ocupațiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.
În anul 1929 a apărut revista „analele Brăilei”, întemeiată de Gh. T. Marinescu, această revistă a publicat cele mai multe din studiile consacrate istoriei orașului și județului Brăila, pe lângă acestea au fost publicate și studii geografice. „Analele Brăilei” a creat o adevărată mișcare culturală, științifică, literară și artistică, precum și una turistică privind Brăila.
Numeroase cercetări și lucrări cu caracter istoric au fost prezentate de Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Brăila românească 1832 – 1866. Istorie și documente (pentru o sută de ani de la întemeierea orașului”, București, 1929; „Unde e istoria Brăilei”, articol publicat în „Analele Brăilei” în anul 1929; „Caracteristici ale brăilenilor” în „Analele Brăilei” – 1931.
Despre trecutul istoric al orașului și județului Brăila au mai scris Gh. T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schițe – documente și însemnări din orașul și județul Brăila), o contribuție însemnată privind lucrările alcătuite de brăileni au avut-o N. C. Istrate și I. C. Băcilă. Numeroase informații despre Brăila se pot obține din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.
O importanță deosebită o are lui Constantin C. Girescu: „Istoricul orașului Brăila”, apărută în anul 1968 și care reprezintă o sinteză a istoriei orașului Brăila, înfățișând în același timp dezvoltarea sub diferite raporturi a acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri și până astăzi.
Referindu-ne la cercetările, studiile și lucrările geografice realizate în orașul Brăila, citez în primul rând prețioasa statistică din 1828, întocmită îndată după eliberarea de sub turci, statistică arătând numărul și numele locuitorilor din oraș, pe mahalale, și din satele județului; ea a fost publicată de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tipărit și unul din planurile cetății Brăila, planuri alcătuite de austrieci și păstrate în Arhivele din Viena; acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a orașului și județului Brăila”, în „Analele Brăilei” (1932).
Gh. T. Marinescu publica în anul 1929 un „Album” care înfățișa Brăila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, hărți.
În anul 1930, Ion Vârtosu publică în „Analele Brăilei” trei prețioase cartografii ale locuitorilor Brăilei din anul 1837.
Problema așezărilor omenești din raiaua Brăilei la 1790 și 1828 a fost analizată de profesorul Gh. Mihăiescu, acestea au fost analizate în comparație cu cele de pe harta austriacă care datează din 1790.
Profesorul brăilean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua brăilei în „Anuarul de antropogeografie și geografie”, II (1911 – 1911), publicând șu un plan al orașului care datează din 1830.
Lucrări cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în anul 1884 „Băile Lacu Sărat”, iar în anul 1889 „Descrierea stațiunii balneare de la Lacu Sărat, Brăila”.
În anul 1894 apare “Dicționarul geografic al județului Brăila”, realizat de I. Delescu și O. Demetrescu.
Cele mai importante cercetări în analul analizat le-au făcut, însă marii geografi Vintilă Mihăilescu, care descrie cadrul natural în care se află situat orașul Brăila, în volumele: „România – geografie fizică” (1926) și „Dealurile și câmpiile româniei” (1966). Acestor lucrări li se adaugă cea a lui G. Murgoci, Câmpia Română și Balta Dunării în „Opere alese” (1952), lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Română” (1915), Traian Naum și colaboratorii realizează un studiu privind raionarea morfologică a părții de nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu publică în anul 1964 lucrarea „Bărăganul”.
Referitor la viața economică a orașului Brăila, până în anul 1940, M. Trufașu, publică în „Analele Brăilei” – „Considerațiuni asupra industriei Brăilei”.
Petre Gâștescu publică în anul 1973 lucrarea „Județul Brăila”, realizând o analiză complexă a județului.
În arealul analizat au fost făcute și cercetări cu privire la turism, astfel, în anul 1965, Costin Ștefănescu publică „Brăila. Mic îndreptar turistic.”, L. Cucută realizează un studiu pentru dezvoltarea de perspectivă a turismului în județul Brăila, este o lucrare manuscris din anul 1974.
Cercetările din domeniul geografiei umane au dus la apariția unor importante lucrări de geografie, între acestea „Demografia orașelor României”, publicată în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache și Al. Trebici, mai recent a apărut „Gruparea urbană Galați – Brăila” – Dimitrie Oancea.
Se constată că în arealul analizat au fost efectuate cercetări de către oameni de știință din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultură, biologie, cele mai numeroase fiind însă cele din domeniul istoriei și geografiei. Cercetările geografice s-au amplificat după anul 1900, în concordanță cu dezvoltarea geografiei în România.
Aspecte legate de problematica efectelor sociale și impactul lor asupra populației unei regiuni au fost mai puțin studiate în geografia socială românească. Din acest motiv analizele realizate s-au bazat doar pe un material statistic bogat și mai puțin pe o serie de lucrări existente în domeniu. S-au folosit mai des o serie de chestionare care au avut drept scop evidențierea modului cum locuitorii percep propriul oraș, și mai des evidențierea anumitor efecte în planul societății brăilene.
Acestea fiind spuse, istoricul cercetării pornește de la definirea geografiei sociale ca ramură recentă a geografiei umane.
Studiile de geografie socială cele mai prolifice și de o reală valoare au fost realizate de cercetători aparținând școlilor de geografie socială americană, britanică, franceză și germană.
Premisele definirii geografiei ca știință cu valențe sociale se prefigurează la sfârșitul secolului trecut, odată cu opera lui Ratzel, care sub influența lui Haeckel și a evoluționismului, a orientat cercetarea asupra potențialurilor dintre om și mediu.
Chiar dacă pune accentul numai pe influențele pe care mediul le exercită asupra omului și asupra societății, contribuția autorului menționat nu poate fi negată, dimpotrivă, trebuie subliniat faptul că prin orientările sale Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii geografiei umane, din care, ulterior s-a desprins și geografia socială.
Denumirea de geografie socială a fost lansată la sfârșitul secolului al XIX-lea de geograful francez contemporan cu Ratzel, Eliseé Reclus.
În România, noțiunea de geografie socială a fost utilizată pentru prima oară de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie socială a României”. Ulterior, Vintilă Mihăilescu, în anul 1968, considera în mod inspirat geografia socială ca ramură a geografiei umane, alături de geografia economică și cea politică.
Este de la sine înțeles că modurile de abordare a acestui domeniu sunt dintre cele mai variate datorită multitudinii și diversificării fenomenelor sociale, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită dinamismului propriu societății românești care a determinat „straturi succesive de studii corespunzătoare diferitelor faze de progres din cercetare și între care efortul de sinteză logică, necesară unificării profunde a câmpului de cunoștințe, nu a fost făcut” (Clavel, 1973).
Aspectele surprinse în formulările mai sus menționate pune în evidență, în mod ilustrativ, o realitate fără echivoc, și anume: conturarea încă neclară a domeniului de studiu al geografiei sociale.
Opinia lui Pacione, una dintre cele mai actuale și mai avizate, este edificatoare din acest sens. Lipsa unei viziuni coerente asupra fenomenologiei sociale de esență geografică generează, la diferite nivele ale demersului științific, numeroase inadvertențe urmate de suprasolicitarea sau dimpotrivă minimalizarea conceptului în sine.
Geografia socială se individualizează ca știința ansamblului de fenomene și procese ce caracterizează apariția, dezvoltarea și diversificarea comunităților umane; ea operează selectiv vizând doar aspectele ce deriare au fost realizate de cercetători aparținând școlilor de geografie socială americană, britanică, franceză și germană.
Premisele definirii geografiei ca știință cu valențe sociale se prefigurează la sfârșitul secolului trecut, odată cu opera lui Ratzel, care sub influența lui Haeckel și a evoluționismului, a orientat cercetarea asupra potențialurilor dintre om și mediu.
Chiar dacă pune accentul numai pe influențele pe care mediul le exercită asupra omului și asupra societății, contribuția autorului menționat nu poate fi negată, dimpotrivă, trebuie subliniat faptul că prin orientările sale Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii geografiei umane, din care, ulterior s-a desprins și geografia socială.
Denumirea de geografie socială a fost lansată la sfârșitul secolului al XIX-lea de geograful francez contemporan cu Ratzel, Eliseé Reclus.
În România, noțiunea de geografie socială a fost utilizată pentru prima oară de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie socială a României”. Ulterior, Vintilă Mihăilescu, în anul 1968, considera în mod inspirat geografia socială ca ramură a geografiei umane, alături de geografia economică și cea politică.
Este de la sine înțeles că modurile de abordare a acestui domeniu sunt dintre cele mai variate datorită multitudinii și diversificării fenomenelor sociale, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită dinamismului propriu societății românești care a determinat „straturi succesive de studii corespunzătoare diferitelor faze de progres din cercetare și între care efortul de sinteză logică, necesară unificării profunde a câmpului de cunoștințe, nu a fost făcut” (Clavel, 1973).
Aspectele surprinse în formulările mai sus menționate pune în evidență, în mod ilustrativ, o realitate fără echivoc, și anume: conturarea încă neclară a domeniului de studiu al geografiei sociale.
Opinia lui Pacione, una dintre cele mai actuale și mai avizate, este edificatoare din acest sens. Lipsa unei viziuni coerente asupra fenomenologiei sociale de esență geografică generează, la diferite nivele ale demersului științific, numeroase inadvertențe urmate de suprasolicitarea sau dimpotrivă minimalizarea conceptului în sine.
Geografia socială se individualizează ca știința ansamblului de fenomene și procese ce caracterizează apariția, dezvoltarea și diversificarea comunităților umane; ea operează selectiv vizând doar aspectele ce derivă din matricea mediului geografic sau pe cele care sunt condiționate de acestea.
O primă categorie de aspecte studiate prin intermediul unor subramuri sunt cele referitoare la habitat, educație, cultură, credința religioasă.
Geografia socială își asumă un vast domeniu de investigate analizat de numeroasele sale subramuri.
Capitolul I
CONDIȚIILE GENERALE DE DEZVOLTARE A COMUNITĂȚII UMANE ÎN ORAȘUL BRĂILA
1.1.Elemente de favorabilitate ale cadrului natural
POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE
În cadrul țării, municipiul Brăila este situat în partea de est-sud-est a
României, aproximativ la intersecția paralelei de 45º25’ cu meridianul de 27º54’ longitudine estică. Municipiul Brăila este situat în nord-estul Câmpiei Române, în Câmpia Brăilei sau Bărăganul Nordic, pe stânga Dunării – în subsectorul bălților, la 20 m altitudine.
În cadrul județului Brăila, orașul ocupă nord-estul județului, fiind situat într-o zonă complexă de contact între unități fizico-geografice variate: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei și Câmpia Siretului Inferior. Această localizare geografică la contactul dintre luncă și câmpie , favorizată de condițiile naturale oferite de luncă și câmpie, se resimt pregnant în aspectul exterior, structura funcțională și textura orașului. Din suprafața totală a județului Brăila (4724 km2), orașul Brăila are o suprafață de numai 3329 ha.
În ceea ce privește poziția geografică a orașului Brăila, Vintilă Mihăilescu considera Brăila ca făcând parte din categoria orașelor “cap de drum (obstacole de cale – în bibliografia franceză)”, în această categorie erau incluse porturile dunărene sau maritime.
În cadrul rețelei urbane, orașul Brăila face parte din categoria municipiilor, orașe importante cu o populație numeroasă, care au un rol însemnat în viața economică, politică, socială și cultural științifică a țării. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Astfel, după numărul de locuitori, orașul Brăila face parte din categoria orașelor mari, cu o populație de 232.409 locuitori, deținând în același timp cea mai mare pondere a populației urbane din județul Brăila. Orașele mari reprezintă 9,2% din totalitatea orașelor și 40,8% din populația urbană. Aceste orașe mari sunt răspândite în toate zonele geografice; unele sunt vechi capitale de provincii, iar altele au beneficiat de poziția geografică favorabilă – cum este cazul orașului Brăila.
Deoarece suprafața orașului este redusă (31 km2) și numărul populației este mare, Brăila se înscrie în rețeaua urbană din România în cadrul orașelor cu mare densitate a populației, peste 700 locuitori/km2.
În funcție de producția economică a orașului, de numărul locuitorilor și de structura populației active, orașul Brăila face parte din rețeaua de orașe cu potențial economic de importanță națională aflate în curs de consolidare și diversificare.
După gradul și zonele de influență, orașul Brăila face parte din categoria orașelor “centre nodale” sau “poli de creștere”, având o sferă de influență ce variază între 60 și 100 de km, peste 100.000 locuitori, acestea se mai numesc și centre de convergență economică ridicată. Ele domină un anumit hinterland, cu raporturi pe linie economică, sanitară, culturală sau comercială, au tendința de dezvoltare complexă și de hipertrofiere. Aceste orașe asigură peste 30% din producția globală industrială, cu ponderi ale industriei superioare mediei pe țară și cu o pondere mai mică a funcției terțiare (Brăila, Galați, etc., care sunt hipertrofiate industrial). (Nicolae Iliuca, 1999)
Pe plan industrial, municipiul Brăila a cunoscut o dezvoltare intensă până în anul 1989. Datorită apariției în orașul Brăila și dezvoltării accentuate a unor ramuri industriale, de importanță națională, acesta a devenit un oraș complex, polarizator de primul rang, având un nivel de dezvoltare ridicat.
Municipiul Brăila deținea până în anul 1989 primul loc pe țară la producția de excavatoare, deținea locul doi în ceea ce privește producția de plăci aglomerate, din lume locul trei la producția de celuloză. Industria deținea circa 68 % în comparație cu celelalte activități (agricultura, construcții, transport, etc.).
Prin urmare principala funcție a orașului Brăila a devenit cea industrial agrară, făcând din acesta un important centru polarizator și unul dintre cele mai dezvoltate orașe ale țării (mai ales din punct de vedere industrial).
După anul 1990, funcția orașului a rămas aceeași, însă, datorită puternicelor restructurări industriale, importanța economică a orașului în cadrul țării a scăzut foarte mult.
În privința limitelor, orașul Brăila se extinde până la localitățile: Cazasu în sud, Roman în sud-vest, Gemenele în vest, Scorțaru în nord-vest, Siliștea și Baldovinești la nord, iar în est până la malul Dunării; ele reprezintă în general zona periurbană.
1.1.2.RELIEFUL
Municipiul Brăila este situat în partea de nord-est a Câmpiei Române,
pe Dunărea inferioară, într-o zonă de contact dintre unități fizico-geografice variate: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei și Câmpia Siretului Inferior.
C.C. Giurescu (1968) spunea despre așezarea Brăilei că este pe stânga Dunării, „nici mai spre sud, nici mai spre nord de locul său actual pentru că aici Câmpia Bărăganului înaintează ca un pinten până la malul apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie, coboară la nivelul Dunării, transformându-se în lumea inundabilă a acesteia, improprie deci unei așezări permanente.”
Relieful județului, cât și al municipiului se caracterizează prin monotonie și uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele curgătoare, crovurile și depresiunile lacustre.
Câmpia Brăilei, denumită și Bărăganul nordic reprezintă un interfluviu cu altitudini ce variază în general între 20 – 30 metri. Ea este situată între Lunca Dunării, a Călmățuiului, a Siretului și a Buzăului până în zona brațelor părăsite ale Buzăului dintre Făurei și Ulmu; face parte din terasa inferioară a Dunării de vârstă holocenă. În vest se prezintă ca un câmp îngust pe dreapta Buzăului, cu altitudine ce urcă până la 40 – 50 de metri (datorită depozitelor eoliene relief de dune), pe când în est se prezintă ca o zonă netedă sub forma unei prispe prelungi, terminată abrupt spre Dunăre și Siret, dominând Dunărea cu 8 – 12 metri. Podul terasei, între Dunăre și Valea Iencii are o lățime de 10 – 15 metri, cu o înclinare ușoară de la vest spre est. Porțiunea de la vest de Valea Iencii se prezintă mai înaltă și datorită prezenței crovurilor, suprafața ei pare ondulată. În cadrul Câmpiei Brăilei se disting mai multe unități: Câmpul Mircea Vodă, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.
Municipiul Brăila, orașul propriu-zis se află situat în partea de nord a Câmpului Viziru. Acesta are altitudinea medie de 20 de metri, iar în nord, spre Baldovinești și în cartierul Pisc din Brăila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorită acumulărilor eoliene, iar spre Dunăre se termină printr-o pantă abruptă, dominând Valea Dunării cu circa 10 metri.
La Brăila, fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasată, în cea mai mare parte, în vederea înlăturării surpării, iar spre Dunăre, fruntea terasei este fragmentată în nouă văi, numite vaduri, prin care s-a circulat din vechi timpuri din oraș către port; adâncimea lor crește de la sud la nord; diferența de adâncime se explică prin prezența nisipurilor eoliene din partea de nord care au favorizat o eroziune mai accentuată; înainte de a fi terasată, fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri față de baza terasei.
În rada portului apăreau izvoare la nivelul străzii, atunci când nivelul freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma amenajărilor efectuate.
Municipiul Brăila ocupă și o parte din Câmpul Roman – Gemenele, partea de est a acestuia. Este un interfluviu acoperit cu nisipuri fluviatile, transportate de vânt. Acestea sunt fixate cu viță de vie și salcâmi; totuși acțiunea eoliană se manifestă, într-o măsură mai mică. Altitudinea medie este de 25 metri.
În nord, Brăila se află la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie încă în formare, joasă cu soluri aluviale, cu multe albii părăsite. Lățimea sa ajunge la 25 – 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsidență din cursul Siretului Inferior. Această lăsare este pusă în evidență de convergența râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord și de numeroasele cursuri părăsite în sud. Altitudinea variază între 5 – 6 metri și 13 – 15 metri.
În est, orașul se învecinează cu Balta Brăilei, denumită Insula Mare a Brăilei; ea reprezintă suprafața cuprinsă între cele două brațe ale Dunării (Dunărea Veche sau Brațul Măcin și Dunărea Nouă). S-a format într-un regim deltaic de eroziune și acumulare fluviatilă. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe direcția nord-sud (Vadul Oii – Brăila) și pe 20 de kilometri lățime. Are altitudini de 2 – 12 metri – grindurile sudice și de 6 metri în nord. Cea mai mare altitudine (45 de metri) o întâlnim în popina Blasova, rest din Munții Dobrogei scufundați și erodați în decursul timpului, iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor Zăton și Dunărea Veche (1,2 metri).
În ceea ce privește numele de Bărăgan, folosit pentru Câmpia Brăilei (Bărăganul de nord) și pentru Câmpia Călmățuiului (Bărăganul de mijloc), el este întâlnit pentru prima dată în anul 1597.
C. Banu (1964) consideră că acest cuvânt este o formă derivată din cuvântul „buragan” care însemna „furtună de zăpadă”, „vârtej de zăpadă”, fenomen ce caracterizează această regiune. În limba română acest cuvânt a intrat în timpul dominației pecinegilor, populație migratoare din neamul turcilor, care au ocupat în secolele X – XI o parte din Țara Românească. Bărăgan înseamnă regiune cu populație rară, loc neted, cu ape subterane rare, cu vânturi puternice și căldură mare.
Resursele subsolului. Resursele subsolului sunt modeste în aria județului Brăila.
Resursele minerale cu valoare economică din arealul studiat se rezumă la acumulările de petrol de la Plopu, de petrol și gaze de la Oprișenești și de la Lișcoteanca.
Depozitele loessoide formează materia primă folosită în ceramica inferioară, iar în albia apelor curgătoare și în anumite lacuri se găsesc nisipuri fine.
Nămolurile din apele sărate de la Lacu Sărat dispun de calități terapeutice deosebite.
1.1.3.CLIMA
În cele mai multe dintre procesele care duc la modelarea reliefului, a problemelor legate de combaterea eroziunii și ameliorarea terenurilor degradate, a utilizării teritoriului, a desfășurării diferitelor activități antropice, se constată prezența influențelor climatice.
Municipiul Brăila, aflat în Câmpia Brăilei, se suprapune pe partea de nord-est a Câmpiei Române, caracterizându-se printr-o climă temperat continentală cu un pronunțat caracter de excesivitate. Contrastele climatice sunt evidențiate de amplitudinea termică mare, numărul mare de zile tropicale și geroase, lungile perioade de secetă, dar și cele mai violente ploi torențiale, toate determinate de poziția regiunii la locul de interferență a maselor de aer cu caracteristici diferite.
Printre acestea, un rol deosebit îl au masele de aer continental, arctic și polar, și cel maritim, de origine oceanică și mediteraneană.
Radiația solară are valori ridicate, de 125 kcal/cmp/an, legată de durata de strălucire a soarelui care în Câmpia Română de Est înregistrează un număr de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fără soare).
Temperatura aerului se caracterizează prin medii anuale cuprinse între 10,3 ºC și 10,5 ºC în câmpie, însă la Brăila valorile sunt mai ridicate ca urmare a influenței Dunării, dar mai ales degajării de energie calorică datorată activităților economice și gospodărești din oraș, respectiv 11,1 ºC.
În cursul anului, temperaturile medii lunare înregistrează o creștere
continuă din februarie până în iulie, apoi o descreștere din august până în ianuarie, evidențiind contrastele termice dintre iarnă și vară.
Se remarcă, de asemenea, că procesele de încălzire și respectiv de răcire ale aerului sunt cele mai puternice în luna aprilie și respectiv în octombrie, luni în care acestea au valori aproximativ egale (circa 6 ºC).
Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) are valori de –2,1 oC la Brăila și mai mici în restul județului, aceasta datorită caracterului moderator pe care îl are Dunărea în regiunea Brăilei.
Temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie are valori de circa 23,1 oC la Brăila.
Temeratura maximă absolută de +44,5 oC, care este recordul termic din țară, a fost înregistrată la stația meteorologică Ion Sion, la 10 august 1951, datorită unor invazii de aer tropical, venite din Câmpia Padului.
Maxima termică înregistrată la stația meteorologică Brăila este de +40,5 oC, temperatură înregistrată la data de 22 iulie 1943.
Temperaturile minime absolute au valori cuprinse între –25 oC și -29 oC.
Amplitudinea termică este de 24-25 oC în cazul temperaturilor medii și de 70 – 74 oC în cazul celor extreme absolute, evidențiind specificul climatului temperat-continental excesiv cu consecințe asupra dinamicii proceselor fizico-geografice, a dezvoltării vegetației și culturilor agricole.
Se remarcă prezența unui mare număr de zile de vară și zile tropicale în arealul analizat care se datorează unui număr mare de zile tropicale în arealul analizat care se datorează invaziei de aer cald tropical și continental. Astfel, zilele cu temperaturi de 25 oC (zile de vară) sunt de circa 110, iar cele tropicale, cu temperaturi de 30 oC și peste, totalizează circa 42 zile la Brăila. În anotimpul rece, în circa 110 zile se produce înghețul, acesta se produce în 80 de zile numai noaptea, ziua depășind 0 oC.
c). Regimul precipitațiilor
Regimul precipitațiilor are o foarte mare variabilitate în timp și spațiu, reflectând tipul de climat continental. Astfel, precipitațiile medii anuale au valori reduse sub 500 mm pe întreg cuprinsul Bărăganului, iar la Brăila valorile sunt de 454 mm. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 – 62 % din cantitatea de precipitații, uneori însă în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de secetă (80 – 100 de zile).
În semestrul rece, o parte din precipitații cad sub formă de zăpadă, ningând în medie 15 – 16 zile și totalizând 20 – 23 % in cantitatea de precipitații. În medie, stratul de zăpadă, discontinuu, persistă în Câmpia Brăilei timp de 40 de zile, cu o grosime medie de 10 metri, sau acesta este chiar absent.
Sumar, cele mai mari valori ale precipitațiilor se înregistrează în lunile mai – iunie, iar cele mai mici în lunile august septembrie.
Caracterul deficitar al precipitațiilor din Câmpia Brăilei propriu regiunilor continentale se reflectă și în regimul evapotranspirației, astfel valorile anuale ale evapotranspirației potențiale depășesc cu circa 200 – 250 mm valorile precipitațiilor atmosferice.
Înscriindu-se în analul zonelor semiaride, secetele din zona Brăilei sunt fenomene frecvente, cu cicluri pe ani secetoși, încât se impun o serie de măsuri hidroameliorative. Alteori, ploile se suprapun cu momentul topirii zăpezilor provocând eroziunea în suprafață a solului, inundații păgubitoare ce afectează așezările omenești, căile de comunicație, terenurile agricole.
d). Vântul
Vântul este elementul climatic cu o influență deosebită în morfodinamica proceselor actuale din Câmpia Brăilei a culturilor agricole, a căilor de comunicație și așezărilor omenești. Urmărind frecvența și viteza medie a vântului se constată că cea mai mare frecvență o au vânturile de nord, urmate de cele de nord – est și vest și aceeași ordine se menține în privința vitezei.
Iarna, predominante sunt masele de aer continentale provenite din anticiclonul siberian sub numele de Crivăț. Vara, bate Suhoveiul, din est, un vânt cald și uscat, are o frecvență mai mică, dar care intensifică evapotranspirația și mărește ariditatea relativă a climatului.
În zilele în care se formează Bălțărețul, un vând care ia naștere datorită diferențelor de temperatură dintre uscat și suprafața acvatică, precipitațiile sunt mai bogate. Cu frecvență mai mică sunt vânturile de vest, vânturi care aduc și ele precipitații. Viteza medie a vânturilor este relativ ridicată, cu vitezele maxime, de peste 100 km/h se înregistrează în timpul iernii, vânturile de nord și nord – est.
În urma analizei principalilor parametri climatici din Câmpia Brăilei, se poate constata o amplitudine termică maximă de 74,5 oC, printre cele mai mari de pe teritoriul țării, o cantitate anuală de precipitații scăzută și rolul activ al vântului.
REȚEAUA HIDROGRAFICĂ
Rețeaua hidrografică poartă amprenta climatului temperat continental
și a reliefului, alcătuit din câmpuri relativ netede, în cuprinsul cărora sunt schițate văi largi și depresiuni închise în care se găsesc lacuri temporare sau permanente.
Hidrografia județului Brăila se caracterizează, pe de o parte, prin faptul că apele curgătoare (Dunărea, Siretul, Buzăul, Călmățuiul) au caracter tranzitoriu, iar, pe de altă parte, prin faptul că în toate microdepresiunile (crovuri) sunt cantonate lacuri.
a).Râurile
Cea mai importantă arteră hidrografică este Dunărea, care străbate
municipiul Brăila în estul său, orașul Brăila s-a dezvoltat pe stânga Dunării.
În regiunea analizată se desfășoară subsectorul bălților, pe o lungime de 195 km2 între Călărași și Brăila. În această regiune Valea Dunării este largă, prezentând fenomenul despletirii cursului sau în cele două brațe principale: Brațul Măcin (Dunărea Veche), spre Dobrogea, și Brațul Cremenea, spre Câmpia Brăilei, închizând la mijloc fosta Baltă a Brăilei, astăzi incinta îndiguită Insula Mare a Brăilei.
Pentru a se evita inundațiile care se produceau în timpul apelor mari, mai ales primăvara (datorită ploilor torențiale asociate cu topirea zăpezilor), în această regiune brațele Dunării au fost îndiguite.
Oricum, portul Brăilei se află la o înălțime de 7,40 metri deasupra nivelului mării, iar orașul Brăila la 25 metri, fiind la adăpost de orice viitură.
Debitul maxim atins înainte de îndiguire a fost de 7926 m3/s, iar după îndiguire, ca urmare a îngustării văii, debitul maxim atins a fost de 15470 m3/s în anul 1970, iar cel minim de 1490 m3/s la Brăila. Nivelurile maxime se produc primăvara și vara (martie – iulie). În anul 1970, la Brăila s-a înregistrat nivelul maxim de 632 centimetri. Înainte de îndiguire, apele mari inundau însemnate suprafețe. În prezent pe teritoriul județului Brăila, Dunărea este îndiguită pe o lungime totală de 225 kilometri, apărându-se astfel de inundații peste 100000 de hectare, teren agricol, un număr mare de localități, obiective industriale și agricole, căi de comunicație.
Dunărea are o mare importanță economică, atât din punct de vedere al navigației, cât și prin faptul că apele fluviului alimentează cu apă municipiul Brăila, importante obiective economice, precum și marile sisteme de irigații.
Pe teritoriul județului Brăila se mai întâlnesc și cursurile inferioare ale unor râuri tributare Dunării: Siretul, Buzăul și Călmățuiul.
b).Lacurile
Pe teritoriul municipiului Brăila nu se găsesc lacuri, însă pe teritoriul județului se deosebesc mai multe tipuri de lacuri, lacuri de stepă și de luncă. Cele mai răspândite sunt lacurile cantonate în marile depresiuni de tasare în löess sau crovuri. Ele alcătuiesc grupa de lacuri clastocrastice și sunt răspândite în zona endoreică dintre Buzău și Călmățui, de exemplu: Lacul Plopu, Lacul Ianca, Lacul Lutul Alb, Lacul Tătaru, Lacul Colțea, etc.
O altă categorie de cuvete lacustre o formează limanele fluviatile, ele
se află pe malul stâng al râului Buzău (Lacul Jirlău, Lacul Câineni, Lacul Ciulnița).
Lacurile de meandru și de braț părăsit se găsesc mai des în Lunca
Dunării (Balta Brăilei) – Dunărea Veche sau Blasova se întinde pe 400 de hectare și Japșa Plopilor pe 176 de hectare, iar în apropiere de Brăila se găsește Lacul Sărat cu 175 de hectare, acesta are calități terapeutice, este folosit în scop terapeutic, având și dotările corespunzătoare, este declarat stațiune balneoclimaterică.
Lacurile de luncă sunt cantonate în lunca râurilor principale, ele ocupă denivelările din luncă, rezultate în urma acțiunii de eroziune a apelor.
În județul Brăila se întâlnesc și lacuri artificiale executate pentru scopuri piscicole sau pentru irigații, exemplu Lacul Măxineni, Lacul Gradiștea, Lacul Însurăței, Lacul Ulmu, Lacul Rezi, etc. se mai găsesc și lacuri de acumulare, cum sunt lacurile Galbenu și Sătuc pe pârâul Valea Boului, precum și Mircea Vodă și Horia pe Brezoel Nord, a căror apă este folosită pentru irigații.
Prezența acestor lacuri în apropierea acestor lacuri a avut o importanță deosebită pentru dezvoltarea turismului (Lacul Sărat), pentru dezvoltarea economică (Lacul Măxineni – piscicol), lacuri folosite pentru irigații.
c).Apele subterane
Apele freatice se găsesc cantonate în depozite löessoide și în nisipurile eoliene de pe interfluvii precum și în aluviunile din luncile râurilor.
În zona Brăilei, apele freatice au adâncimi de 5 – 10 metri și de peste zece metri, ajungând chiar până la 30 de metri, ele se găsesc pe interfluvii. Datorită condițiilor climatice, a cantităților reduse de precipitații în cursul anului, nivelul hidrostatic înregistrează variații de 2 – 3 metri. De asemenea se reduce considerabil, la unele aproape complet, capacitatea de debitare.
Apele de adâncime . Sunt cantonate în pietrișurile de Frătești și depozite cuaternare nisipoase, uneori în luncile Călmățuiului și Buzăului și în depozite argilo-nisipoase.
Apele de adâncime sunt mai mult utilizate la alimentarea cu apă potabilă a localităților sau a obiectivelor industriale.
SOLURILE
Aproximativ 75% din suprafața arealului studiat este acoperită cu
cernoziomuri, soluri bogate în humus și deci cu o fertilitate ridicată. În aria analizată se găsesc cernoziomuri carbonatice în cea mai mare parte, la care se adaugă solurile aluviale întâlnite în estul municipiului (soluri slab solificate, aflate în stadiul de formare, dar foarte fertile), solonceacurile apar insular în zonele fără drenaj, în părțile joase ale zonelor depresionare, la marginea lacurilor sărate și în locul fostelor lacuri sărate, ele au fertilitate redusă. Se mai întâlnesc în nordul municipiului și aluviunile gleizate, formarea acestor soluri fiind favorizată de prezența apelor freatice la mică adâncime și cu grad scăzut de mineralizare.
În general, pe întreg teritoriul județului Brăila, se găsesc soluri fertile, intens utilizate pentru culturile agricole, ceea ce a favorizat și dezvoltarea municipiului Brăila.
FLORA ȘI FAUNA
Influența omului și-a pus amprenta asupra vegetației spontane din
regiunea Brăilei. În trecut vegetația caracteristică era reprezentată prin stepă în zonele de câmpie și prin vegetația de stepă și de baltă în Balta Brăilei. Stepa a fost desțelenită și înlocuită cu vegetație de cultură în proporție de 90%, ea se mai găsește astăzi sub formă de pajiști naturale, pe marginea drumurilor, de-a lungul digurilor și canalelor de irigație. Speciile predominante sunt reprezentate prin graminee: negara, păiușul, pirul crestat, mai cresc: traista ciobanului, păpădia, rostogolul, troscotul, coada șoricelului, volbura, lumânărica, ceapa ciorii, etc.
Vegetația lemnoasă este reprezentată prin tufișuri de porumbar, migdalul pitic, nucul negru și rugul, ea se întâlnește din ce în ce mai rar.
Vegetația arborescentă este relativ puțin reprezentată, majoritatea pădurilor sunt de luncă, speciile cele mai des întâlnite sunt: plopul (plopi negri, plopi hibrizi, plopi indigeni), salcia, salcâmul, stejarul, mai rar se întâlnește și cătina; alături de stejar și salcâm, mai apare ulmul, frasinul.
În mod spontan, pe dunele de nisip, apare vegetația psamofilă reprezentantă prin romaniță, laptele câinelui, salcia de nisip.
Vegetația halofilă este reprezentată prin genuri și specii adaptate la condițiile de sărătură, spre exemplu: sărățica, rogozul de sărătură, pătlagina, limba peștelui.
Vegetația acvatică se întâlnește predominant în bălțile și în lacurile zonei inundabile a Dunării.
Fauna spontană a fost și ea influențată de activitatea umană, astfel desțelenirea stepei, îndiguirea și desecarea Bălții Brăilei, crearea sistemelor de irigații, au dus la reducerea sau dispariția unor specii (dropia, spurcaciul, pelicanul, lupul), la migrarea unora în alte zone, la adaptarea altora la noile condiții de viață.
În prezent, dintre mamifere, cele mai răspândite sunt rozătoarele reprezentate prin: popândăul, hârciogul, șoarecele de câmp, șoarecele de stepă, iepurele de câmp.
În păduri, din ce în ce mai rar întâlnite sunt: căprioarele, vulpile, dihorii, nevăstuicile, mistreții.
Dintre animalele de apă, de interes cinegetic, bizamii sunt cei mai numeroși, vidrele aproape de dispariție. Păsările sunt bine reprezentate.
Ihtiofauna este reprezentată prin pești autohtoni și migratori, dintre cei autohtoni amintim: crapul, somnul, șalăul, văduvița, linul, babușca, știuca, carasul, mreana, obletele, iar cei migratori sunt de mare importanță economică, pătrund în Dunăre din Marea Neagră pentru a-și depune icrele, sunt reprezentați prin: nisetru, cegă, morun și păstruga (sturionii).
1.2. Cadrul istorico-geografic, geo-demografic și economico- geografic
1.2.1. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC
ISTORICUL POPULĂRII ZONEI
Condițiile favorabile oferite de zona de câmpie și luncile aferente au atras populația încă din timpuri străvechi, formându-se aici așezări stabile. Câmpia a oferit terenuri bune pentru pășunatul animalelor și cultura plantelor, cât și locuri mai înalte, bune pentru așezări, ferite de inundațiile distrugătoare ale Dunării și ale celorlalte râuri. „Piscurile” câmpiei erau totodată puncte de unde se putea veghea împotriva năvălirilor dușmane.
Un rol important în popularea acestui teritoriu l-au avut însă, luncile și bălțile limitrofe care reprezentau în trecut așa cum arăta C. Brătescu: „…regiuni naturale de o rară bogăție, cu pășuni fragede și verzi, cuprinse între stepele îngălbenite de arșița vremii, cu belșugul peștelui și al vânatului, de multe feluri, și cu locuri de adăpost vremelnic în timp de restriște…”.
Datorită acestor condiții prielnice pentru apariția așezărilor omenești, se presupune că cele mai vechi dintre ele au existat încă înainte de paleolitic. Descoperirile arheologice făcute în arealul municipiului Brăila, atestă o locuire omenească de peste cinci milenii. Cele mai vechi urme de locuire aparțin ariei neolitice Boian II, marcată de prezența așezărilor de la Brăilița, și Lișcoteanca, Baldovinești, Siliștea (Nazăru), Râmnicelu și Însurăței. Urmele celor zece așezări situate pe terasele Dunării, Buzăului și Călmățuiului, atestă prezența culturii Gumelnița alături de aria Boian. Repertoriul arheologic al județului indică o continuitate neîntreruptă de locuire a acestor ținuturi.
Numeroase dovezi de locuire permanentă au fost găsite din perioada traco – geto – dacă, precum și din cea a migrațiilor.
Dacă pentru secolele IX – XIII, prezența populației autohtone este atestată arheologic prin săpăturile de la Chiscani (sec. IX – X), Baldovinești (sec. X – XI) și Brăila (sec. XIII), începând din secolul al XIII -lea, se păstrează unele documente scrise despre evoluția populației și activitatea sa economică, mai ales cea comercială. Apare prima mențiune a numelui Brăilei prin privilegiul comercial dat negustorilor din Brașov și Țara Bârsei de adevăratul stăpân al acestor locuri – domnitorul Vladislav I – la 20 ianuarie 1368 (C. C. Giurescu, 1968).
Numeroase alte documente citează existența unor așezări în secolele XV – XVII îndeosebi în apropierea Dunării (Tufești, Brăilița) legate de potențialul economic al Bălții Brăilei și activitatea portuară a orașului Brăila.
Timp de aproape 300 de ani, începând din anul 1540, Brăila și zona sa înconjurătoare a trăit o viață de cetate, schelă și raia turcească, cu o creștere a populației într-un ritm mai scăzut, dar cu o intensă activitate economică.
Raiaua deținea mai bine de jumătate din teritoriul actual al Câmpiei Brăilei (55 de sate), dovedită de numeroase denumiri de sate, movile, bălți, străzi turcești ca: Nazâru (Siliștea), Ciurea (Albina), Hadji – Kapitan (Cazasu), strada Fortificației, Citadelei, Bastionului, etc.
Procesul de populare al acestui teritoriu s-a intensificat mai ales după eliberarea de sub ocupația otomană (1929), după liberalizarea comerțului pe Dunăre și îndeosebi odată cu dezvoltarea extensivă a agriculturii, ca urmare a desțelenirilor din această zonă stepică.
Creșterea numerică a populației, dezvoltarea așezărilor omenești s-a făcut sub influența imigrărilor și a transhumanței populației transilvănene subcarpatice, care a format sate noi (odăi, câșle, turle), mai ales în cuprinsul Bălții Brăilei, atrași de bogățiile acesteia.
Treptat, locul pășunilor și fânețurilor fiind luat de arături, populația din acest teritoriu își diversifică și mai mult preocupările și ocupațiile productive. Viața portuară a Brăilei generează un aflux al populației rurale românești alături de care se stabilesc numeroși străini (greci, turci, bulgari, etc.) asimilați ulterior în masa populației autohtone. Valorificarea terenurilor fertile ale câmpiei, punerea în valoare a resurselor naturale din Balta Brăilei și îndeosebi dezvoltarea portuară și industrială a orașului Brăila, cu profil industrial diferit, a dus la intensificarea necontenită a procesului de populare a teritoriului de concentrare a populației în orașul Brăila.
EVOLUȚIA TERITORIALĂ A ORAȘULUI BRĂILA
Evoluția teritorială a orașului Brăila desfășurată în funcție de cauzele generale și particulare ale dezvoltării orașului, poartă în bună parte amprenta microreliefului, ca fiind determinată de numărul de locuitori și de dezvoltarea funcțiilor economice în raport cu condițiile politice.
Analiza aspectelor variate pe care le îmbracă evoluția teritorială și zonele funcționale, demonstrează că orașul Brăila cooperează cu Galațiul și invers:
apariția unor funcțiuni noi – transport feroviar industrial, au
determinat extinderea spațiilor clădite, suburbiile și cartierele mărginașe cu număr mare de locuitori furnizau orașului propriu-zis contingente de forță de muncă ieftină. În anumite perioade de timp, au existat prin grija administrațiilor respective, numeroase terenuri libere foarte ieftine, apte pentru construcțiile industriale mai ales, situate în imediata apropiere a portului, gării sau zonei rezidențiale. Construcția unor industrii pe aceste terenuri a dus la extinderea intravilanului și la sudura, până la înglobare, a suburbiilor (de fapt sate), aflate în imediata apropiere (exemplu: Piscul, Brăilița, Nedelcu – Chercea și Radu – Negru care au fost incluse în oraș după 1930).
De-a lungul istoriei, acest oraș a avut când perioade de progres, când
perioade de regres, datorită evenimentelor politice. Este suficient să se amintească faptul că, începând din secolul al XV-lea și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial a fost de mai multe oraș complet asediat, prădat, ocupat de forțe militare străine, bombardat, populația decimată de molime sau inundații. Astfel, Brăila a fost complet arsă în anii 1470, 1594 și 1659. Așa se explică și unele stagnări, atât în ceea ce privește dezvoltarea teritorială, cât și în activitatea economică. Dar, după fiecare eveniment care atrăgea pagube materiale și umane, orașul se refăcea repede, urmând o linie ascendentă.
Analiza detaliată a unor evenimente de care dispunem astăzi arată că, în dezvoltarea generală, mai ales în ceea ce privește evoluția teritorială și formarea texturii, un rol deosebit l-au jucat principalele drumuri comerciale care se îndreptau spre Dunăre. Unele dintre acestea, ca de exemplu cel al Siretului, era utilizat „încă înainte de era noastră” (C. C. Giurescu, 1968, p.56). Drumurile Călărașilor, Bucureștilor, Buzăului, Focșanilor, Galaților se transformau în „les principaux axes directeus” (I. Sandru, V. Cucu, V. Sficlea, 1963, p. 156) ale orașului, chiar în zilele noastre se mai disting încă „les ancieus noyan” (I. Șandru și colab, 1963) ale orașului, strâns legate de cheile portului.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, de când există posibilități pentru reconstituirea evoluției teritoriale, intravilanul Brăilei se întindea pe malul Dunării, în zona portului, dar și pe terase.
Brăila, aflată în acea vreme sub ocupație turcească (încă de la 1540), fusese întărită cu cetate de zid, având patru incinte, iar intravilanul înconjurat cu zid exterior, pe traseul actualului Bulevard Alexandru Ioan Cuza, și cu șanț de apărare de-a lungul străzii Unirii. Unul din cele mai vechi planuri, datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, întocmit de căpitanul austriac Johann von Vermatti, ne aduce o primă imagine asupra Brăilei din acele timpuri. Din acest plan se constată că gospodăriile erau grupate în majoritate pe teritoriul delimitat de zidul exterior al cetății și doar câteva în afara acestuia, spre sud.
De asemenea, se mai observă că, toate străzile converg spre cheiul schelei, mulțimea de corăbii din port, și „Insula pastramagiior”, vestită încă de la începutul ocupației turcești a acestui teritoriu prin producția de pastramă, furdă, seu(C. C. Girescu, 1968).
Din urmele cetății turcești, dărâmată în anii 1828 – 1829 (C. C. Girescu, 1968), se mai păstrează până în zilele noastre un fragment din zidul înconjurător aflat în partea de est a Grădinii Publice. Numele străzilor în măsura în care s-au păstrat până astăzi, confirmă existența cetății, prin denumiri ca: Cetății, Fortificației, Citadelei.
Între anii 1800 și 1856, intravilanul depășește linia zidului exterior al cetății și șanțul exterior de apărare, întinzându-se până la actuala stradă a Griviței. Prin dărâmarea zidului exterior al cetății este creat un bulevard, care astăzi poartă numele de Alexandru Ioan Cuza, se construiește și spațiul dintre acesta și fostul șanț exterior, strada Unirii.
Textura, deși inițial neregulată în această veche parte a Brăilei, a fost corectată în bună parte până în zilele noastre.
Primul plan a fost întocmit în 1830 de către locotenentul colonel G. Rivière, iar al doilea, în același an, de către colonelul Nilson, ele cuprinzând crearea unui mare bulevard de centură la limita orașului, precum și traseele străzilor, localizarea piețelor, instituțiilor (conform C. C. Girescu, 1968). Aceste două planuri sunt însă respinse de divanul țării. La 1834, un mare plan de sistematizare este întocmit și aplicat din 1835, de către un căpitan rus, din ordinul generalului Kisseleff. Acesta prevedea existența foburgului dincolo de șanțul orașului, proiectarea traseului Bulevardului Alexandru Ioan Cuza (pe locul fostului zid dărâmat cu numai cinci ani înainte); axele de comunicație amintite, a Bucureștilor (rue de Kisseleff) și a Călărașilor (rue de Siliștei); piețe, numeroase construcții care prin proiecte de sistematizare rămâneau în mijlocul străzilor existente și care trebuiau îndepărtate. Proiectarea și realizarea Bulevardului Alexandru Ioan Cuza, sub forma unui semicerc, avea să determine textura de mai târziu, ca și cea actuală a Brăilei, radiar semi-inelară.
Transformările rapide prin care trecea Brăila, sunt determinate de obținerea libertății comerțului pe Dunăre și mare (1829) și de declararea sa, la 13 ianuarie 1836, porto-franc; în acei ani se întreprind o serie de acțiuni menite să înfrumusețeze orașul.
La 1832, se pavează cu piatră o parte a pieței centrale; începând cu anul 1835 se aliniază străzile, se amenajează grădina publică „Belvedere”, se schițează și parcul din sud, dincolo de foburg, prin construirea monumentului ridicat în amintirea companiei din 1828 – 1829, iar în 1836, în legătură cu via mișcare comercială care duce la dezvoltarea tot mai accentuată a portului și deci a orașului; încep studiile pentru construirea cheiurilor Brăilei. De-a lungul acelor ani, orașul era împărțit, pentru ușurința administrației, în mai multe sectoare.
În acea perioadă, apar și câteva mici așezări rurale: în nord Piscul (al Brăilei, desigur), în vest Iarba Dulce și Nedelcu (numite mai târziu Izlazu), în apropierea intravilanului, iar în sud, Vărsătura. Primele trei aveau să fie înglobate, pe rând orașului, în timp ce ultimul a rămas și astăzi în extravilan, la doi kilometri.
Între anii 1856 – 1888 se adaugă o nouă zonă, urmărind același semicerc dictat de incinta exterioară a fostei cetăți, cu o prelungire spre sud, ca o pană de-a lungul căii Siliștei (actuala stradă a Călărașilor). Limita vestică se oprește aproximativ la actualul bulevard al Dorobanților, în timp ce în nord-est, acesta se oprea la strada George Enescu de astăzi, construcțiile evitând, în această parte, fruntea și marginea podului terasei (cu evidente alunecări și, mai ales, surpări ale materialului löessoid), precum și zona joasă inundabilă (în jurul docurilor de astăzi). Continuând să exercite o puternică atracție pentru populația din împrejurimi, Brăila își mărește necontenit numărul locuitorilor, al caselor, suprafața intravilanului, dar și activitățile economice, comerciale și de transporturi.
La 1830, în oraș existau doar 496 de case, 282 de prăvălii și 5 mori de vânt (C. C. Giurescu, 1968, p. 158, nota intrapaginală 67) .
La 1859, existau 5664 de clădiri și case la un loc, precum și 5 mari mori cu abur. Noi terenuri erau ocupate de șantierele de reparații navale „Brăila”, înființate la 1864, de două rafinării de țiței lângă Dunăre, la 1864, de uzina de gaz pentru iluminat, la 1869, de fabrica de ciment „I. G. Cantacuzino” la 1888, etc.
În anul 1869 încep lucrările la gara Brăila, iar în 1876 orașul este introdus în circuitul național feroviar, calea ferată București – Brăila – Galați întregind funcția de transport. În anul 1872 sunt terminate cheiurile, iar în 1883 începea construcția docurilor, terminată în 1892. La construcția acestora s-a întrebuințat pentru prima oară în țară betonul armat, după proiectele și rețetele inginerului român Anghel Saligny.
Spre sfârșitul perioadei, orașul se extinsese pe un teritoriu care însuma 405 hectare și el avea să crească încă, mai ales în trei direcții care exercitau o atracție deosebită: calea ferată și gara, portul și docurile, precum și spre sud, în zona de construcții industriale. Așa se explică faptul că până la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost ocupate de intravilan și zonele de alunecări și inundații (cartierul Comorofca, locuit mai ales de pescari și muncitorii din port), precum și noi terenuri în vest, de-a lungul căii ferate, până în satul Izlaz, iar în sud și nord în legătură cu construcțiile (fabrica de ciment și fabrica de scândură).
O parte din terenurile virane au fost ocupate de populația în continuă creștere, apoi de marile mori „Violatos” (1898), „Likiardopolis”, „Milas și fiul”, fapt justificat dacă avem în vedere specializarea cerealieră a portului Brăila, iar spre sud, noi terenuri se adaugă la intravilan prin construirea uzinei de apă (1889). Cu toate acestea, între limita de vest a intravilanului la 1856, Bulevardul Dorobanților, și zona construită în preajma căii ferate, sudura nu se produsese încă în anul 1900.
Ea avea să se facă cu încetul, înaintea primului război mondial, în această lungă perioadă apărând noi așezări, cu caracter semiurban: Brăilița în nord și Radu Negru în sud. Toate aceste suburbii sunt înglobate în intravilan.
În primele patru decenii ale secolului nostru, evoluția teritorială se face încă pe seama dezvoltării funcției industriale. Sunt construite întreprinderi industriale atât în limitele intravilanului, cât și în afara lui crescând astfel teritoriul orașului. Printre acestea amintim Uzina Electrică (1900); Rizeria română (1904), o serie de întreprinderi metalurgice – „Izbânda” (1907, în piața Fortunei), „Întreprinderea metalurgică franco – română”(1921, în fața portului), „David Goldenburg fiii” (1931, numită din 1938 „Întreprinderile metalurgice dunărene”, azi „Laminorul”, pe strada Transilvaniei, lângă calea ferată), „Atelierele de material de drum de fier”, în prelungirea intravilanului, spre nord, nord-vest (1921, azi uzinele „Progresul”, „Industria sârmei”, (1932, în sud), șantierul naval „România” S.A. (1940), o fabrică de cuie, ateliere mecanice, șantiere mecanice, etc.
Se remarcă cu ușurință că între anii 1900 și 1940 se dezvoltă îndeosebi funcția industrială, prin ramura metalurgiei, fapt explicat de dependența de importuri de materii prime din Europa Centrală și ieftinătatea transportului acestora pe Dunăre.
În anii fostei perioade socialiste, intravilanul nu s-a mai extins în afara limitelor pe care le avea imediat după al II-lea război mondial, ci de fapt, s-a dat o nouă destinație, și anume rezidențială, unor terenuri virane situate între Parcul Poporului (azi Parcul Monument), cimitirul Sf. Constantin și Bulevardul Hipodrom.
Orașul s-a înscris astfel cu un peisaj nou, dat de ansamblul de locuințe din Piața Halelor, Victoriei, Marna, Obor și noile cartiere Hipodrom, Viziru I, II, III, Vidin – alături de care putem adăuga impunătoarea platformă industrială Chiscani. S-a trecut la amenajarea falezei Dunării, modernizarea spațiilor verzi ale Bulevardului Karl-Marx, Dorobanți, a parcului Monument.
Ulterior, frumusețea orașului a fost întregită prin extinderea spațiilor verzi pe trotuarele tuturor străzilor principale, dar și în interiorul tuturor cartierelor, dar mai ales de construirea unui ansamblu de fântâni arteziene, unice în țară ca estetică și originalitate, amplasate lângă Casa Albă și coborând pe faleza Dunării.
Caracteristica generală a dezvoltării teritoriale a Brăilei, începând din secolul al XIX-lea și până în zilele noastre, o constituie adăugarea, în diferite etape analizate, de noi zone concentrice față de nucleul inițial determinat, după cum s-a spus, de zidul și șanțul exterior al fostei cetăți.
Se poate menționa că, pe lângă fosta etapă socialistă, orașul s-a extins mai ales pe orizontală, astăzi însumând suprafețe destul de mari. După 1955, creșterea s-a făcut dimpotrivă, mai ales pe verticală, ca urmare a numeroaselor construcții pentru forța de muncă atrasă de oraș, datorită dezvoltării funcției industriale și portuare.
1.2.2.Cadrul geodemografic
Populația, ca formă elementară de organizare și de existență a speciei,
nu poate supraviețui decât în interdependență cu factorii abiotici, dar și cu ceilalți factori biotici.
Condițiile naturale, socio-istorice și economice au favorizat popularea orașului Brăila, dar și a celorlalte orașe ale județului din cele mai vechi timpuri.
EVOLUȚIA NUMERICĂ A POPULAȚIEI ORAȘULUI BRĂILA
Cercetările întreprinse în arealul municipiului Brăila, atestă prezența în aceste locuri a unei populații încă din neolitic, populație atrasă în aceste locuri mai ales de bogăția floristică și faunistică a luncii Dunării; în zona cartierului Brăilița s-au descoperit numeroase dovezi care atestă prezența unei populații stabile în acest teritoriu.
Din punct de vedere demografic, Brăila a înregistrat de-a lungul timpului fluctuații în limite largi, cu ritmuri diferite în funcție de condițiile socio-politice și economice, fiind cel mai sensibil parametru de stare la modificările presiunii mediului.
Referitor la numărul populației din municipiul Brăila există numeroase date, dar certe sunt cele care datează începând din anul 1829, celelalte provin din mărturiile unor călători care au făcut uneori aprecieri generale. Astfel, în anul 1812, ungurul Koraczy tipărește o lucrare în care Brăila era consemnată ca având 30.000 de locuitori (Gr. Mihăilescu, 1932). În anul 1828, mareșalul Von Moltka arată în memoriile sale că Brăila are 40.000 de locuitori, dar prin părăsirea orașului de către turci rămân doar 6.000 de locuitori (591 familii).
Ulterior acestei perioade numărul populației din orașul Brăila crește continuu, stimulat de libera dezvoltare a comerțului care atrage un număr tot mai mare de negustori români și străini.
În anul 1853, orașul Brăila era al treilea oraș din Țara Românească, ca număr de locuitori după București și Ploiești (C.C. Giurescu, 1968).
Deschiderea navigației pe Dunăre, unirea principatelor, liberalizarea comerțului, înființarea serviciilor de navigație și transporturi feroviare, apariția industriei fac din orașul Brăila un puternic centru de concentrare a populației. Se constată că cea mai mare importanță pentru dezvoltarea orașului Brăila, pentru definirea sa ca important centru urban și economic a avut-o poziția sa geografică, între care merită să menționăm situarea sa pe malul stâng al Dunării, prezența acesteia a favorizat dezvoltarea transporturilor, a comerțului, situarea orașului în cadrul reliefului de câmpie, puțin accidentat, a favorizat și ea apariția și dezvoltarea transporturilor feroviare și rutiere, apariția și dezvoltarea unităților industriale. În final, toate acestea au dus la creșteri însemnate ale numărului populației.
Astfel, în anul 1862, orașul avea deja 15.000 locuitori, iar la recensământul din 1899 totaliza 56.330 locuitori, fiind clasat pe locul IV între orașele țării, după București, Iași și Galați (C.C. Giurescu,1968).
La recensământul din anul 1912 se înregistrează o creștere a populației cu 115 % față de anul 1899. În acest an orașele Brăila și Galați dețineau 70 % din numărul populației de pe tot cursul românesc al Dunării, Brăila avea 65.000. Creșterea rapidă a numărului de locuitori s-a datorat mai ales sporului migratoriu, acesta se va reduce în timpul primului război mondial. Din această cauză, până în anul 1936, populația orașului Brăila cunoaște o creștere numerică redusă, ajungând la 68.718 locuitori.
Stagnarea în ceea ce privește creșterea numărului de locuitori, se datorează pe de o parte sporului natural scăzut (fenomen ce se înregistra în majoritatea orașelor mari din țară), iar pe de altă parte se datorează afluxului mic de populație din regiunile înconjurătoare.
În următorii cinci ani, până în anul 1941 se înregistrează o creștere rapidă a numărului populației din orașul Brăila, această creștere nu este determinată de schimbări intervenite în mișcarea naturală a populației, ci se datorează includerii în populația orașului a populației din suburbiile Chercea și Radu-Negru (care vor deveni cartiere ale orașului Brăila), ce dețineau peste 10.000 de locuitori fiecare.
Astfel populația orașului Brăila ajunge la 99.531 persoane în anul 1941, în principal datorită extinderii teritoriale a orașului.
În anii celui de-al doilea război mondial, pierderile de vieți omenești, diminuarea activității economice, deplasarea unui număr însemnat de persoane spre zone mai adăpostite, scăderea puternică a natalității, sărăcia pregnantă – foametea, duc la o scădere însemnată a numărului de locuitori în orașul Brăila, populația atingea un număr de 94.514 persoane.
După război, ca urmare a refacerii orașului, dar mai ales datorită dezvoltării economice care capătă o amploare tot mai mare în perioada socialistă, se înregistrează o creștere demografică susținută.
Alături de dezvoltarea economică, creșterea numerică a populației municipiului Brăila s-a datorat politicii demografice din epoca socialistă, care a avut drept efect o explozie demografică. Prin urmare, în decurs de 25 de ani, populația orașului s-a dublat, numărul populației stabile a crescut de la 144.551 persoane în anul 1966 până la 242.595 locuitori în anul 1989.
Tabelul nr.1: evoluția numerică a populației din municipiul Brăila până în anul 1989
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Tabel nr.2. Evoluția numerică a populației din municipiul Brăila între anii 1990 – 2000
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic numărul 2.
Creșterea numerică a populației înregistrată până în anul 1989, a continuat, dar cu ritmuri de creștere mai reduse, până în anul 1993, fiind efectul migrației interne, determinat exclusiv de afluxul populației de la sat la oraș, mai ales după abrogarea legislației privind stabilirea domiciliului în municipii și orașe mari. Prin urmare, populația orașului Brăila a crescut numeric din anul 1989 – 242.592 locuitori stabili, atingând o valoare maximă în anul 1991 – respectiv 249.902 locuitori stabili.
Începând cu anul 1993, se înregistrează o scădere a numărului populației stabile, însă ritmul cu care numărul populației scade are valori mici; dacă în anul 1993 populația stabilă din Brăila înregistra un număr de 236.344 persoane, în anul 2000 numărul locuitorilor stabili s-a redus până la 231.900 persoane. Principala cauză a reducerii numărului de locuitori stabili din municipiul Brăila este restructurarea economică, foarte multe persoane rămase fără loc de muncă s-au retras în mediul rural, înregistrându-se după anul 1993 o migrație inversă față de perioada anterioară, respectiv din mediul urban către mediul rural (de la oraș la sat). Alături de restructurarea economică o altă cauză a exodului urban a constituit-o și împroprietărirea agrară care a determinat retragerea citadinului pe locul natal, spre vatra de care aparține proprietatea sa funciară.
În concluzie, după primii trei ani de la Revoluția din Decembrie 1989, populația a înregistrat o scădere accentuată în municipiul Brăila, scădere care se continuă și astăzi, reflectând stoparea migrației populației de la sat la oraș, starea precară a economiei, dar și valori extrem de reduse ale natalității care au dus în final la înregistrarea unui spor natural negativ.
NATALITATEA, MORTALITATEA ȘI SPORUL NATURAL
Sporul natural reprezintă diferența dintre numărul născuților vii și numărul decedaților, dintre natalitate și mortalitate. Efectele natalității și mortalității determină un spor natural al populației diferit pe ansamblul țării, dar mai ales de la un județ la altul și de la un oraș la altul.
Sporul natural al populației din orașul Brăila a înregistrat de-a lungul timpului, de la un recensământ la altul fluctuații însemnate, acestea fiind determinate de conjunctura social – economică, istorică, dar și de o anumită concepție a populației în ceea ce privește familia.
În anul 1890, în orașul Brăila, cifra absolută a sporului natural era de 433, reprezentând diferența dintre 1875 născuți vii și 1441 persoane decedate.
Valori apropiate s-au înregistrat și în prima jumătate a secolului al XX-lea, creșterea numărului de locuitori făcându-se aproape exclusiv pe seama sporului migratoriu.
Între cele două războaie mondiale sporul natural s-a menținut în jurul valorii de 3,5 ‰, mult mai scăzut față de perioada anterioară a războiului, ca urmare a natalității scăzute în antiteză cu mortalitatea ridicată.
Între anii 1949-1955, sporul natural a cunoscut o ușoară creștere ca urmare a îmbunătățirii nivelului de trai, după care a scăzut din nou foarte mult, ajungând în anul 1965 la o valoare de 1,7 ‰.
Pe baza măsurilor luate și a legislației pentru stimularea natalității, a politicii pronataliste care s-a bazat în principal pe interzicerea avorturilor, dar și pe acordarea de ajutoare financiare familiilor care aveau mai mulți copii, începând din anul 1968, sporul natural a înregistrat o creștere bruscă, rapidă, ajungând în doar 10 ani să atingă valori de 12 ‰. Se constă astfel că a avut loc o explozie demografică, un „baby – boom”, aceasta susținută și de scăderea ratei mortalității au determinat o creștere a sporului natural impresionantă, de la 1,7 ‰ în anul 1965 la 11,7‰ în anul 1977. Aceasta este și perioada în care numărul populației stabile din municipiul Brăila crește foarte mult.
Tabel nr.3. Evoluția sporului natural 1977 – 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 3
După anul 1977 sporul natural cunoaște o reducere, dar se menține relativ ridicat, până în anul 1989 sporul natural al populației brăilene variind în jurul valorii medii de 5 – 6 ‰.
În perioada 1989 – 1991, în doar doi ani, sporul natural cunoaște o scădere accentuată, de la 5,9 ‰ la 0,08 ‰, însă rămâne pozitiv. Această situație se datorează în principal descreșterii ratei natalității de la 13,5 ‰ în anul 1989 la 7,9 ‰ în anul 1994 și chiar sub 6‰ în anul 1998, această valoare fiind sub valoarea medie pe țară (10,9 ‰).
Ca urmare a scăderii accentuate a ratei natalității, în municipiul Brăila, începând din anul 1992 se înregistrează valori negative ale sporului natural, valori ce scad continuu.
Această reducere accentuată a ratei natalității se datorează abrogării legislației care interzicea întreruperile de sarcină, însă au acționat și alți factori, cum ar fi de exemplu cei economico-sociali, în perioada de tranziție către economia de piață, recurgându-se la un nou model de familie, cu un singur copil sau chiar fără.
În ciuda faptului că rata mortalității în rândul populației brăilene a înregistrat valori relativ mici, 9,2 ‰ în anul 1996, valoare sub nivelul ratei pe țară (11,7 ‰), totuși începând cu anul 1992 valorile sporului natural devin negative și cunosc o scădere continuată până în prezent. Dacă în anul 1992, sporul natural înregistra valori de –0,2 ‰, în anul 1997 această valoare a scăzut la –2,1 ‰, înregistrându-se apoi o ușoară creștere (-1,8 ‰ în anul 1998).
Menținerea sporului natural la valori negative determină în timp apariția unui fenomen demografic grav, cu repercusiuni asupra tuturor fenomenelor demografice, sociale și economice, acesta fiind fenomenul de îmbătrânire a populației.
MOBILITATEA TERITORIALĂ A POPULAȚIEI
Creșterea numărului de locuitori din orașul Brăila s-a realizat atât prin sporul natural ridicat, dar și datorită sporului migratoriu, care de multe ori a fost determinant.
Explicația este dată de rolul de centru polarizator al fiecărui oraș pentru populația de pe un areal foarte extins, iar orașul Brăila, în cadrul județului, a fost, este și va rămâne cel mai important centru polarizator.
În anul 1828, când se deschid porțile orașului amploarea migrației devine tot mai pregnantă; mocanii transilvăneni plătesc 1593 taleri și 102 bani pentru oi (C. C. Giurescu, 1968).
În anul 1837, în orașul Brăila se stabilește un număr apreciabil de transilvăneni, români din Dobrogea, aromâni din Macedonia, greci, bulgari, ultimii deținând în anul 1838, 412 capi de familie, reprezentând 23,69 % din populația totală (C.C. Giurescu, 1968). Se mai stabilesc în arealul analizat și numeroși lipoveni, mai ales în satul Piscu, sat ce a devenit ulterior cartier al orașului Brăila, s-a realizat în acest fel o largă eterogenizare a locuitorilor.
Sporul migratoriu joacă un rol important și la începutul secolului al XX-lea, între anii 1912-1930, a înregistrat creșteri de 15,7 % anual, fiind cel mai important mod de sporire a populației urbane.
Această situație continuă, ceea ce pune în evidență atracția pe care o exercită orașul Brăila asupra localităților din județ, dar și asupra așezărilor dintr-un areal mult mai extins din estul Câmpiei Române.
În anul 1966, sporul total era de 1142 locuitori, din care: 160 de persoane au provenit din sporul natural, iar restul locuitorilor, 982 persoane au fost rezultatul direct al sporului migratoriu. Creșterea puternică a sporului migratoriu în această perioadă se datorează faptului că în acest timp, în orașul Brăila s-a dezvoltat foarte mult industria, au apărut numeroase unități industriale care necesitau forță de muncă numeroasă .
Astfel între anii 1977 – 1980, sporul migratoriu a depășit de aproape două ori sporul natural.
Tabel nr.4: Evoluția sporului migratoriu în 1985 – 2000
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 4.
Analizând tabelul nr.4 cu graficul aferent se constată că în orașul Brăila, în intervalul 1985 – 2000, au sosit 34.471 persoane și au plecat, în același timp, 11.252 persoane, revenind astfel un spor migratoriu de 23.219.
Transformările social – economice care au survenit după anul 1990 au impus în toate orașele țării o mobilitate teritorială accentuată reprezentată prin deplasări definitive și temporare pentru lucru. În cazul orașului Brăila, aceste transformări au determinat o scădere treptată a sporului migratoriu, deși această scădere s-a făcut într-un ritm redus, totuși ea este însemnată.
DENSITATEA POPULAȚIEI
Densitatea populației reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și unitatea de suprafață pe care aceștia locuiesc, se exprimă în locuitori/km2, din acest motiv constituie un parametru deosebit de important prin semnificația sa ecologică.
Municipiul Brăila are o suprafață de 3.329 hectare și o populație stabilă de 231.900 persoane, de aceea se înscrie cu valori ale densității de peste 1.000 locuitori/km2 ; este vorba de o densitate strict zonală care provine din raportul dintre o populație numeroasă și un spațiu administrativ relativ mic.
Valorile cele mai mari ale densității se înregistrează în zonele în care construcțiile sunt înalte (cu mai multe nivele). Aici se încadrează Calea Călărașilor și a Dorobanților, cartierul Viziru.
În cartierele periferice, Lacu Dulce, Chercea, Brăilița, Radu Negru, unde predomină locuințele cu un singur nivel (casele), valorile densității scad.
În conformitate cu Legea nr.5/1973, a fost stabilită suprafața locuibilă pe persoană la 10m2. Ca urmare a acestei indicații, construcțiile de locuințe executate până în anul 1989, au un grad de disconfort ridicat. Aceasta constituie și unul dintre motivele creșterii densității populației în zona construcțiilor înalte.
Tabel nr. 5: Evoluția densității populației în orașul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 5
Ca urmare legii promulgate în 1973, se constată o creștere bruscă a densității populației de la circa 5.000 locuitori/km2 în anul 1975 la peste 7.000 locuitori/km2 în anul 1985, orașul Brăila fiind unul dintre orașele cu cele mai mari densități dintre orașele țării. Începând din anul 1990, densitatea populației a scăzut, cu un ritm lent, ajungând în anul 2000 la o valoare de circa 6.900 locuitori/km2.
Potrivit datelor statistice, densitatea populației pe județul Brăila este apropiată de media pe țară, mai scăzută însă în Insula Mare a Brăilei și mai ridicată în celelalte orașe ale județului. Spre exemplu, densitatea medie a populației în județul Brăila, în anul 2000 era de 81,2 locuitori/km2, iar în orașul Făurei densitatea depășește 700 locuitori/km2.
Însă, diferența dintre densitatea populației din municipiul Brăila și cea a celorlalte orașe ale județului este foarte mare, această situație se datorează rolului de centru polarizator pe care îl are orașul Brăila.
Structura populației în orașul Brăila
STRUCTURA POPULAȚIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ ȘI SEXE
Structura populației pe sexe a suferit transformări în cadrul fiecărui oraș din județul Brăila, dar mai ales în orașul Brăila ca urmare a mutațiilor ce au avut loc în domeniul economic. Spre exemplu, în municipiul Brăila, după anul 1960, alături de ramurile industriei grele, au apărut și s-au dezvoltat foarte mult ramuri ale industriei chimice, ușoare (mai ales textilă și de confecții), ramuri ale industriei alimentare, care au atras și reținut populația de sex feminin, determinând un echilibru între sexe.
Tabel nr.6: Structura populației pe sexe în municipiul Brăila (1930 – 2000)
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 6
Această situație de egalitate numerică a populației de sexe diferite s-a menținut mai mulți ani în șir, proporția fiind de 50,11% bărbați la 49,9% femei.
După anul 1989, balanța s-a schimbat în favoarea persoanelor de sex feminin, proporția fiind în anul 1992 de 52,2 % femei la 48,8 % bărbați. După acest an până în prezent, populația de sex feminin înregistrează o creștere ușoară, dar continuă, în timp ce populația de sex masculin se reduce simțitor.
Populația pe grupe de vârstă depinde direct de natalitate și mortalitate. Ultimul recensământ pune în evidență o creștere a populației apte de muncă, cuprinsă între 15 și 59 de ani.
În trecut, ea a fost supusă unei variații ca reflex al transformărilor economico – sociale prin care a trecut orașul. Dacă în anul 1930 reprezintă 58,4%, până în 1956 crește la 66,9%, apoi cunoaște o scădere până la 62,9% în anul 1977, urmată de o nouă creștere la 64,2 % cu o cifră de 150.337 persoane. Populația tânără, sub 20 de ani, numără 108.703 persoane, însă se observă scăderi la grupurile de vârstă de 0 – 14 ani, datorită ratei scăzute a natalității. Astfel, dacă în anul 1966, populația tânără avea o pondere de 20,4%, în anul 1977 această pondere crește până la 22,0%; până în anul 1987, datorită exploziei demografice care caracterizează perioada epocii socialiste, ponderea populației tinere crește foarte mult, până la 27%, după anul 1989 această pondere coboară până la 23,2% în anul 1992 și chiar mai mult, 21,3% în anul 1998. Această scădere a ponderii populației tinere se datorează în principal scăderii natalității, dar și migrației persoanelor tinere spre orașe mai mari, mai dezvoltate economic, în principal spre București.
STRUCTURA POPULAȚIEI OCUPATE PE RAMURI DE ACTIVITATE
Schimbările din domeniul economic al orașului Brăila care au intervenit după anul 1989 au dus la modificarea însemnată a structurii populației ocupate pe ramuri de activitate.
Modificările petrecute în economia orașului Brăila după al doilea război mondial s-au bazat pe dezvoltarea industrială puternică a orașului, pe diversificarea funcțiilor sale, toate acestea au avut urmări asupra numărului și structurii populației active.
În perioada anilor 1930 – 1965, populația activă reprezenta 40% din populația totală. Din anul 1966, ponderea populației active ocupate a înregistrat o creștere lentă, de la 41,9% (1966), crescând până la valoarea de 46,2% în anul 1977. După anul 1989, ca urmarea evoluției demografice, a pensionărilor înainte de vârsta standard și mai ales datorită apariției și creșterii continue a șomajului, numărul populației active ocupate scade, reprezentând 42,4% din numărul locuitorilor; această scădere continuă și astăzi.
La sfârșitul anului 1993, populația ocupată înregistra 102750 persoane, ponderea fiind cu 7,8% mai mică față de 1989 și cu 10,6% mai mică față de anul 1990.
Modificările demografice care s-au înregistrat în structura populației active pe ramuri de activitate, reflectă evoluția funcțională a orașului.
Astfel, până în anul 1956, cea mai mare pondere din populația activă era ocupată în agricultură, iar după acest an, populația activă ocupată în industrie înregistrează o creștere continuă ca urmare a dezvoltării industriale. Această creștere însemnată se prezintă astfel: populația activă ocupată în industrie reprezenta în anul 1956 46,3% din totalul populației active, această pondere crește până la 49% în anul 1966 și la 51,2% în anul 1977. După anul 1989, această pondere cunoaște o scădere bruscă, ca urmare a restructurărilor industriale, astfel încât în anul 1992, ponderea populației active ocupată în industrie reprezenta doar 19,8% din totalul populației active, în anul 1995 – 18,1%, iar în anul 1998, ponderea a scăzut până la 17,2%.
În domeniul construcțiilor, ponderea populației active ocupată în acest domeniu era în anul 1956 de 7,4%, această pondere a crescut până la 12,25% în anul 1966, ulterior această pondere a scăzut până la 9,6% – valoare înregistrată în anul 1977.
Între anii 1980 – 1987, s-au înregistrat procente mari ale populației ocupată în construcții, valori ce depășeau ușor ponderea de 15%. După anul 1990, ponderea populației active ocupată în domeniul construcțiilor cunoaște o scădere apropiindu-se de valoarea înregistrată în anul 1956, 17,7%.
Creșteri substanțiale se remarcă în cazul ponderii populației active ocupată în comerț (9.634 persoane), în domeniul transporturilor și telecomunicațiilor (8.758 persoane), finanțe, asigurări, servicii comerciale (3.892 persoane) și servicii publice, sociale și personale (15.590 persoane).
Modificările survenite în activitatea diferitelor sectoare ale economiei și la nivelul agenților economici privați au influențat fluctuațiile produse pe piața muncii, redistribuirile forței de muncă între ramurile economice, mutațiile în profilul socio-profesional și neocupațional.
Reducerea considerabilă a populației ocupată în industrie (cu 29,3% mai mică în anul 1993 față de 1989) s-a realizat îndeosebi pe seama ramurilor prelucrătoare ale industriei, mai ales în industria chimică – a firelor și fibrelor sintetice, a celulozei și a hârtiei și în cea a mașinilor și echipamentelor industriale, care prin gradul ridicat de concentrare a activității, au constituit principala sursă de alimentare și întreținere a șomajului.
După intrarea în vigoare, la începutul anului 1991 a Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, pe fondul agravării crizei economice, fenomenul de șomaj a evoluat rapid de la 18.625 persoane în 1992 la 21.800 în anul 1996. Ritmul s-a accentuat cu un an mai târziu, concomitent cu manifestarea dezechilibrelor structurale acute pe piața forței de muncă, repercutând în diminuarea capacității economiei de a absorbi personalul disponibil. Dezvoltarea sectorului privat este insuficientă pentru a crea un număr corespunzător de locuri de muncă și mai mult decât atât, acoperirea necesarului său de resurse umane se bazează pe alegerea de persoane active din sectorul public și mai puțin pe repartițiile oficiilor forței de muncă (această problemă a fost tratată detaliat în capitolul 3).
STRUCTURA POPULAȚIEI PE NAȚIONALITĂȚI
Urmărind structura etnică a populației din municipiul Brăila observăm că populația de naționalitate română a fost întotdeauna dominantă, deținând procente covârșitoare față de celelalte naționalități.
Pentru a evidenția cum a evoluat structura pe naționalități în cadrul populației brăilene am ales doi ani de referință: anul 1930, respectiv 1992.
Structura populației în anul 1930 se prezintă astfel în municipiul Brăila: românii dețin o majoritate covârșitoare de 90,2 % din totalul populației, fiind urmați la mare distanță de evrei, 2,8% din totalul populației, romi, 1,3% din populația totală, maghiari 0,6% din totalul populației, ruși lipoveni 0,5%, acestor etnii principale li se mai adaugă alte naționalități ce dețin 4,6% din populația totală, fiind reprezentate mai ales de greci, turci, tătari, populația de origine slavă, ruteni, bulgari, cehi, etc.
În anul 1992 structura națională se prezintă astfel: ponderea românilor rămâne dominantă, având valori mai mari decât în anul 1930, 98% față de 90,2% (1930).
Dintre celelalte etnii se mențin ponderi ridicate ale romilor 1,1%, ale rușilor lipoveni, ponderea acestora a crescut față de 1930, dețin 0,6% din totalul populației.
Ponderea celorlalte naționalități a scăzut considerabil din anul 1930 până în anul 1992, astfel ponderea evreilor s-a redus de la 2,8% (1930) până la 0,01%(1992), ponderea populației maghiare a scăzut de la 0,6% (1930) până la 0,05% (1992). Foarte mult a scăzut și ponderea altor naționalități din totalul populației, această pondere s-a redus de la 4,8% (1930) până la 0,3% (1992), în cadrul acestora din urmă rămânând predominați grecii, turcii.
STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAȚIEI
Structura confesională (religioasă) a populației din municipiul Brăila s-a modificat în concordanță cu evoluția structurii naționale, modificări importante ce au avut loc în perioada 1930 – 1992.
În anul 1930, ponderea religiei ortodoxe era predominantă deținând o valoare de circa 70% din totalul religiilor întâlnite în municipiul Brăila. Celelalte religii dețin ponderi aflate la distanțe considerabile față de religia ortodoxă, între acestea ponderi mai mari dețineau în anul 1930: iudaismul, circa 5%, religia catolic 8,2%, greco-catolică 9%, reformată 3%, alte religii 4,8 %.
Situația anului 1992 reflectă creșterea ponderii religiei ortodoxe până la procentul de 86,8%, cu aproximativ 17% față de anul 1930, asociind unității de neam și o remarcabilă unitate confesională a poporului român.
În cadrul naționalităților cultul ortodox deține o pondere însemnată nu doar la români, ci și la romi și ucrainieni.
Ponderea religiei iudaice a scăzut foarte mult din anul 1930 , de la 5% la 0,5%, ponderea religiei greco-catolice a scăzut până la 4,2%, religia catolică are o pondere de 4,5%, ponderea religiei reformate a scăzut foarte puțin reprezentând 2,8% din totalul religiilor, alte religii dețin o pondere de 1,2%.
MUTAȚII ÎN EVOLUȚIA POPULAȚIEI DUPĂ ANUL 1989
Dacă până în anul 1989 recensămintele efectuate asupra populației au indicat o creștere continuă a numărului de locuitori în orașul Brăila, creștere ce a avut loc cu ritmuri diferite de la o perioadă la alta, după acest an situația s-a modificat. De remarcat este faptul că în cazul structurii populației pe sexe, ponderea cea mai ridicată a deținut-o populația masculină și mai puțin cea feminină, aceasta fiind o trăsătură specifică pentru câteva județe ale țării. Însă, între anii 1980 – 1989, raportul dintre sexe s-a echilibrat, existând diferențe foarte reduse, nesemnificative. Situația se modifică din nou după anul 1989, când în orașul Brăila ponderea cea mai însemnată din totalul populației este deținută de persoanele de sex feminin.
Evoluția ascendentă a populației brăilene înregistrată până în anul 1989 este rezultatul direct al dezvoltării economiei din perioada socialistă, apariția a numeroase unități industriale, din diverse ramuri ale industriei, necesita o forță de muncă numeroasă; în aceste condiții a avut loc o creștere impresionantă a numărului de locuitori.
Transformările survenite după anul 1989, mai ales cele din domeniul economic, dar și legislativ, au impus mutații în evoluția numerică a populației din Brăila.
Din domeniul legislativ este important să amintim abrogarea legislației privind întreruperile de sarcină, această abrogarea a avut efecte directe în ceea ce privește evoluția numerică a populației, asigurând o scădere accentuată a natalității.
Acestei legalizări a întreruperilor de sarcină i se adaugă și alți factori (evoluția economico-socială în perioada de tranziție spre o economie de piață), ce fac posibil un nou model de familii, cu un singur copil sau fără.
Din aceste cauze populația orașului Brăila a scăzut continuu din anul 1991 până în prezent, însă cred că cea mai mare importanță o are scăderea accentuată a natalității care determină înregistrarea unui spor natural negativ. Înregistrarea unui spor natural negativ pe o perioadă mare de timp va duce la procesul de îmbătrânire a populației, acest proces va avea repercusiuni în toate domeniile, dar mai ales în cel economic și social.
1.2.3.Transformări în domeniul activităților economice (industriale)
ECONOMIA MUNICIPIULUI BRĂILA PÂNĂ ÎN ANUL 1989
Pentru a înțelege mai bine diferențele existente în domeniul economic
al Municipiului Brăila, diferențieri care sunt specifice perioadei actuale, 1990 – 2000, față de perioada anterioară, până în anul 1989, este bine să precizăm, să consemnăm evoluția treptată a orașului Brăila din punct de vedere economic.
Prima atestare documentară directă și clară a orașului Brăila datează din anul 1368, ea consemnează devenirea Brăilei, transformarea acestei așezări în oraș târg, ceea ce ne arată că principalele sale funcții în acea perioadă erau cea comercială și cea portuară. Aceste funcții economice s-au păstrat de-a lungul timpului, constituindu-se în principalele funcții economice ale orașului până la începutul secolului al XX-lea. Deschiderea comerțului pe Dunăre (1829), după pacea de la Adrianopole, amenajările portuare, construirea căii ferate și a gării (1872) au dus la o dezvoltare rapidă a funcției de transport ce atinge la sfârșitul secolului al XIX-lea cote foarte înalte. Funcția comercială a fost susținută atât de dezvoltarea orașului pe malul stâng al Dunării (în punctul în care Dunărea se află cel mai aproape de Marea Neagră), schimbul de mărfuri făcându-se mai ușor pe „calea fără pulbere”, transportul pe apă fiind mult mai accesibil (mai ieftin), dar a fost susținută și de dezvoltarea Brăilei ca oraș piscicol mai întâi (încă din anul 1200) și agricol ulterior. Astfel, cele două funcții: comercială și de transport au dominat economia brăileană până la primul război mondial, înregistrând apogeul dezvoltării lor.
După război, schimbarea rutelor de circulație a mărfurilor, scăderea exportului de cereale, apariția și dezvoltarea altor porturi, au dus la decăderea simultană a ambelor funcții, creând probleme organelor municipale care în anul 1929, în ședința Consiliului Municipal, la discuția generală a bugetului se arăta situația precară a portului și a celor 3.000 de căruțași și se declara că „viitorul economic al Brăilei să se îndrepte spre industrie” (D. Trufașu, „Analele Brăilei”-1939).
Rafinăriile, morile, alte mici întreprinderi (Fabrica de ciment, Fabrica de spirt, fabricile de săpun și frânghii, etc.) ce existau la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea („Rizeria română”, „Izbânda”) nu puteau cuprinde numărul mare de forță de muncă eliberată prin scăderea activității portuare.
Cei ce dețineau capitaluri, nu au neglijat excedentul de forță de muncă apărut, precum și posibilitățile de transport pe care le oferea orașul și de aceea au trecut la înființarea unor noi întreprinderi: „Întreprinderea metalurgică franco română” (apărută în anul 1921), „David Goldenburg și fii” (apărută în anul 1931), aceasta din urmă își schimbă numele în „Întreprinderile metalurgice dunărene” (1938 – erau situate lângă calea ferată, astăzi se numește „Laminorul”); în anul 1931 apare în N, NV, în prelungirea intravilanului „Atelierele de material de drum de fier” (Uzinele Progresul), „Industria sârmei” (apare în anul 1932), Fabrica de cuie „Haritopol”, Șantierul naval „România” (apare în 1940).
Se remarcă cu ușurință că între anii 1900-1940 se dezvoltă mai ales funcția industrială a orașului Brăila, industria fiind reprezentată îndeosebi prin ramura sa metalurgică, datorită transportului ieftin pe Dunăre a materiilor prime. Dezvoltarea acestei noi funcții a orașului Brăila, cea industrială, este susținută de ridicarea unităților industriale decăzute, prin modernizare, dar și prin apariția unor unități noi, astfel încât întreprinderile existente în acea perioadă iau amploare, sunt create unități puternice prin unificarea micilor ateliere și sunt reutilate uzinele vechi. Se diversifică rapid producția, crește eficiența muncii, crește calitatea produselor ce devin competitive pe plan extern. Industria își îmbogățește structura prin apariția de noi ramuri: industria chimică (reprezentată prin Combinatul de Celuloză și Hârtie, Combinatul de fibre artificiale); energetică (Termocentrala Chiscani).
Pe lângă cele amintite au mai apărut Fabrica de plăci aglomerate, chibrituri și mobilă, Fabrica de excavatoare, Fabrica de conserve din pește, fabrică de pâine, noi hale ale „Fabricii de confecții”. Se remarcă o dezvoltare mare și a industriei ușoare ce vor valorifica în mare parte forța de muncă feminină. Aceasta este o cauză plauzibilă care explică creșterea foarte mare a ponderii persoanelor de sex feminin din totalul populației.
Aceasta puternică dezvoltare a industriei în municipiul Brăila a avut drept consecință, atât modificarea teritorială a orașului, extinderea teritorială a acestuia prin înglobarea unor sate: Brăilița, Radu Negru, Nedelcu Chercea, Lacu Dulce, care au devenit cartiere ale orașului în urma amplasării unor unități industriale pe teritoriul lor, apoi modificări în structura și aspectul orașului prin amplasarea a numeroase obiective industriale în intravilan.
Dezvoltarea industrială a avut efecte și asupra populației orașului Brăila, sub toate aspectele, astfel, după apariția numeroaselor unități industriale se înregistrează în orașul Brăila o puternică creștere numerică a populației, creșterea ponderii femeilor din totalul populației, creșterea impresionantă a populației active ocupate în industrie, ponderea acesteia depășind cu mult populația ocupată în agricultură (care inițial reprezenta ocupația de bază), crește densitatea populației.
Această dezvoltare va face din orașul Brăila un centru polarizator, mai mult, va crea pentru populație o stare psihologică ce va duce la creșterea indicatorilor demografici: a natalității, scăderea mortalității și implicit creșterea ratei sporului natural va duce la creșterea sporului migratoriu, în Brăila instalându-se permanent un număr mult mai mare de persoane în comparație cu persoanele plecate definitiv.
Starea economică a orașului Brăila a influențat foarte mult (așa cum influențează și azi) procesele și fenomenele sociale. Astfel, datorită unei dezvoltări economice intense, într-un timp relativ scurt, nivelul de trai al populației crescuse destul de mult, astfel încât starea de infracționalitate era redusă, infracțiunile se produceau doar accidental, excepțional, șomajul era inexistent, gradul de participare al populației la procesul de educație și instruire era mult mai mare față de situația actuală, divorțurile erau fenomene care se produceau foarte rar, în schimb numărul căsătoriilor era foarte ridicat, etc.
Reîntorcându-ne la dezvoltarea industrială, după ce am amintit și influența acesteia asupra populației și fenomenelor sociale din orașul Brăila; putem spune că apariția zonei industriale pe teritoriul Brăilei a îmbrăcat aspecte diferite în timp. Limitele acesteia s-au conturat în două mari perioade: prima, a dezvoltării mai mult sau mai puțin întâmplătoare, până în 1948, cu o puzderie de întreprinderi mici în intravilan și doar câteva întreprinderi mari în apropierea mijloacelor de transport cele mai adecvate: Dunărea și calea ferată; a doua perioadă, după 1948, când s-a ținut seama, în linii mari și atât cât a fost posibil de sistematizarea intravilanului.
Caracteristic este faptul că zona industrială nu ocupa un teritoriu continuu. În orașul Brăila se va constata existența a două zone industriale mari – în apropierea Dunării și a căii ferate, apariții insulare în intravilan, noi amplasamente în extravilan (C.C.H. și C.F.A.).
Primele începuturi ale conturării zonelor industriale datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, cu excepția industriei construcțiilor și reparațiilor vamale, care este una dintre cele mai vechi ramuri industriale. Apariția și dezvoltarea acestor zone industriale a dus la apariția cartierelor muncitorești, care a dus la apariția de noi fenomene și procese locale, de noi comportamente a grupurilor umane, noi relații a acestora cu spațiul.
În zona industrială din apropierea căii ferate se disting unitățile industriale.
Aparținând industriei constructoare de mașini, ia ființă în anul 1924, în nord – vestul orașului Brăila pe teritoriul fostei comune suburbane Brăilița, cu capital de proveniență franceză și română, unitatea industrială denumită „Atelierele de material de drum de fier”. Cuprindea doar o singură hală în care se aflau trei secții: cazangerie, turnătoria de bronz și fierăria. Scopul declarat era de a repara material rulant căii ferate, tramvaie, cât și de a efectua operațiuni metalurgice și construcții metalice. La sfârșitul anului 1940 era cea mai mare întreprindere din oraș, iar în perioada socialistă a cunoscut o dezvoltare și diversificare a producției sub numele de „Întreprinderea de utilaj greu – Progresul”.
Astăzi ocupă o suprafață de 14 hectare și împreună cu cartierul Brăilița constituie o parte integrantă a orașului Brăila. A jucat un rol deosebit în extinderea orașului prin sudura uzinei cu satul Brăilița de restul teritoriului orășenesc de atunci, cât și la apariția ulterioară a cartierului Vidin.
Uzina va fi organizată în trei sectoare:
fabrica de semifabricate turnate și forjate;
fabrica de utilaj industrial;
fabrica de excavatoare.
Profilul complex al producției a făcut ca multe întreprinderi industria-
le din țară să aibă utilaje produse aici: cilindri pentru laminoarele de la Roman, utilaj pentru șantierele navale de la Brăila și Galați, utilaje pentru industria materialelor de construcții (în primul rând excavatoare de diferite tipuri și mărimi cu deplasare pe șenile sau pneuri, electrice sau hidraulice, constituind și un principal produs pentru export).
Face parte din zona industrială nord.
Întreprinderea „Laminorul II” ia ființă din anul 1920 pe un teren viran din apropierea gării și a oborului de cereale. Mai târziu apare „Întreprinderea metalurgică Dunăreana” care produce, din 1921, sârmă trefilată, cuie, broaște, lanțuri, șuruburi, din anul 1930, capacitatea de producție a acesteia a fost mărită prin construirea a două laminoare care intrau în funcțiune un an mai târziu.
A dus la extinderea spațiului urban prin alipirea satului Nedelcu Chercea (azi cartierul Chercea) la vechea zonă rezidențială.
Zona industrială din apropierea Dunării, reprezentată în special de „Zona Industrială de Sud”, urmată în aval de „Întreprinderea de morărit”,
„Abator” și „Fabrica de cărămidă”.
În componență intră o serie de întreprinderi:
„Laminorul I” construit din anul 1929 în partea de sud a intravilanului pe un teren care fusese destinat agriculturii, la început a purtat denumirea de „Osarie”, mai târziu a purtat denumirea de „Industria sârmei”. A intrat în producție în anul 1930 și în cadrul lucrărilor de extindere a capacității, suprafața obiectivului industrial s-a mărit cu un chei și un ponton pentru descărcarea produselor finite. Cele două întreprinderi (Lamiorul II și Laminorul I) s-au unit în anul 1959, când a luat naștere întreprinderea „Laminorul”, ce producea o gamă variate de laminate din oțel, a crescut producția și a crescut și foarte mult numărul personalului muncitor din această întreprindere.
„Șantierul Naval Brăila” , ramură industrială veche, s-a format prin comasarea într-un singur șantier nou. În anul 1940 s-a înființat „Șantierul naval România” ce cuprindea 8 întreprinderi mici. În anul 1964 s-a înființat „Șantierul pentru reparații navale Brăila”.
A fost reorganizat în anul 1968, prin fuzionarea cu șantierul naval „Viitorul”.
Acordându-se investiții pentru organizare și modernizarea producției, la acea vreme, șantierul și-a extins teritoriul de fabricație cu circa 200 de metri mai în amonte, unde au existat condiții, construindu-se un nou bazin și o nouă cală, cu o capacitate de 20.000 tone. Materia primă provenea: tabla – de la Combinatul Siderurgic Galați (SIDEX – azi), iar motoarele de la Reșița și din import. Navele produse intrau în dotarea flotei interne sau se îndreptau spre export, mai ales spre China și Belgia. Dezvoltarea acestui șantier a dus la absorbirea unei numeroase forțe de muncă.
„Combinatul de prelucrare a lemnului Brăila”, a intrat în producție din anul 1958, localizarea geografică a acestuia a fost condiționată și determinată de principiul valorificării superioare a materiilor prime lemnoase din orizontul local, Lunca și Delta Dunării și de folosirea transportului ieftin pe apă. În perioada socialistă, în cadrul combinatului existau: o linie de P.A.L., fabrică de chibrituri și fabrici de mobilă, în cadrul lor se produceau plăci aglomerate din lemn, mobilă, chibrituri, utilaje și piese de schimb.
Fabrica de ciment „Stânca”, a fost înființată în 1889, a contribuit la construcția cheiurilor și docurilor din porturile fluvio-maritime, precum și la construcția obiectivelor industriale, culturale, etc.
Întreprinderile situate în aval de zona industrială sud reprezentate de „ABATOR” și de „Moara Bălcescu”, întreprinderi ale industriei alimentare, se alătură acestora „Fabrica de cărămidă”, constituind în ansamblu mari poluatori ai Dunării prin deversări reziduale zilnice.
În zona Industrială Vest erau concentrate mai ales unități agricole (depozite pentru produsele agricole) sau unități ale industriei alimentare, de exemplu: „IAS AVICOLA”, „AGROSEM”, „SMA 1 Mai”, etc.
Aici a fost și este localizat „Liceul Agroindustrial” și un obor pentru animale și alte unități destinate sectorului agro-animalier.
În cadrul intravilanului s-au mai dezvoltat și alte obiective industriale, dar cu caracter insular. Acestea sunt reprezentate de: „Fabrica de lapte și produse lactate”, „Fabrica de mobilă și tâmplărie” de pe strada Dorobanților, „Fabrica de confecții”, a fost înființată în anul 1950, ulterior s-a extins, s-a mărit producția și numărul muncitorilor în același timp, „Fabrica de biscuiți și paste făinoase” situată între Bulevardul Al. I. Cuza și Strada Unirii, „Fabrica de bere”, „Fabrica de oxigen”, mai ales unități ale industriei ușoare.
În domeniul industriei chimice au apărut: „Combinatul de Celuloză și Hârtie” (C.C.H.) (construit între anii 1956 – 1959), și-a diversificat producția ulterior, iar în perioada socialistă o bună parte din producție era destinată exportului; „Combinatul de fire și fibre artificiale” (C.F.A., apărut în 1962 – 1964), însă aceste unități aparținând unei industrii poluante au fost amplasate în extravilan.
Transformarea orașului Brăila într-un puternic centru polarizator, într-un oraș cu funcții multiple: agricolă, comercială, portuară (de transport), dar mai ales industrială a dus la creșterea numărului de locuitori, creștere ce s-a datorat natalității ridicate, dar și sporului migratoriu foarte mare (deplasarea populației se făcea din mediul rural către oraș); au apărut noi zone rezidențiale, etc.
Datorită acestei dezvoltări economice fenomenul de șomaj era necunoscut, iar celelalte fenomene și procese sociale, considerate negative (infracțiuni, divorțuri, starea de sănătate precară, participarea redusă la procesele educaționale și culturale, etc.) erau fenomene rar întâlnite.
TRANSFORMĂRILE PRODUSE ÎN ECONOMIA (CU PRECĂDERE ÎN INDUSTRIE) MUNICIPIULUI BRĂILA DUPĂ ANUL 1990
După anul 1989, ca urmare a trecerii la o economie de piață, concu-
rențială, au loc mutații importante în cadrul unităților industriale din municipiul Brăila.
Aceste modificări produse între anii 1990 și 2000, au afectat diferit unitățile industriale, în funcție de rentabilitatea lor, astfel: unități industriale considerate nerentabile au fost închise, aflându-se în proces de lichidare; în cadrul unor unități industriale au fost închise doar anumite secții considerate nerentabile, altele au cunoscut o dezvoltare și o modernizare superioară față de perioada anterioară (mai ales unități ale industriei ușoare, îndeosebi industria confecțiilor și alimentară). Cele mai multe unități industriale au fost transformate începând cu anul 1991 în societăți comerciale, în acest an promulgându-se „Legea societăților comerciale”. Începând din anul 1994, unitățile industriale rămase în economia brăileană au fost privatizate cu certificate de acționar, altele se află în prezent în stadiul de privatizare. Toate unitățile și-au modificat denumirea, însă mai important este faptul că în cadrul tuturor întreprinderilor au avut loc disponibilizări masive ale forței de muncă. Aceste disponibilizări au dus la apariția fenomenului de șomaj, numărul șomerilor fiind foarte mare în Brăila și se află în continuă creștere. Rata șomajului, aflată în creștere continuă din anul 1990 și până în anul 2001 se datorează disponibilizărilor în masă ale forței de muncă dar și inexistenței unor alte domenii de activitate economică care să absoarbă forța de muncă disponibilizată din industrie.
După anul 1990, s-a dezvoltat cu precădere comerțul, zona comercială a orașului a cunoscut o expansiune și o dispersie către toate zonele rezidențiale, însă acesta este reprezentat de numeroase puncte comerciale mici, de tipul chioșcurilor și buticurilor (apariția micilor afaceriști) care nu au putut absorbi decât o mică parte din forța de muncă disponibilizată.
Principalele unități industriale care au cunoscut aceste mutații, cu grave repercusiuni asupra populației orașului Brăila, asupra fenomenelor și proceselor sociale sunt: Combinatul de Celuloză și Hârtie și Combinatul de fibre și fire sintetice. Aceste două combinate chimice au fuzionat în anul 1989, transformându-se în „Combinatul de fibre artificiale, celuloză și hârtie”(C.F.C.H.). În anul 1991 s-au desprins din nou în două unități: Combinatul de Celuloză și Hârtie, respectiv Combinatul de fibre și fire artificiale.
În anul 1991, au fost transformate în societăți comerciale, schimbându-li-se denumirea, astfel: Combinatul de Celuloză și Hârtie se va numi S.C. „Celhart Donaris”, iar Combinatul de fibre și fire artificiale se va numi S.C.„Dunacor”S.A. În anul 1995, S.C. „Dunacor” S.A. va fi închisă, iar în anul 1996 a avut loc lichidarea acesteia.
În cazul S.C. „Celhart Donaris”, aceasta va fi privatizată cu certificate de acționar în anul 1994 și se va numi S.C.”Ceprohart” S.A.
Deși situate în extravilan, în afara orașului Brăila, cele două unități industriale au avut și au mare importanță pentru industria orașului Brăila, dar mai ales pentru locuitorii acestuia pentru că cele două combinate concentrau 10.000 de persoane din forța de muncă, iar în urma închiderii „Combinatului de fibre și fire artificiale” (S.C. Dunacor S.A.) au fost disponibilizați peste 5.000 persoane.
Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul”, se numește astăzi „S.C. Promex”, și-a redus mult producția după anul 1990, fiind închise unele secții; a participat și ea la creșterea numărului de șomeri. În prezent se găsește în stadiul de privatizare. Producția s-a redus datorită învechirii, uzării mașinilor și utilajelor de producție, dar și datorită scăderii cererilor de astfel de produse pe piața economică.
„Șantierul Naval Brăila” se numește S.C. SANAB S.A:, iar din anul 1995 a intrat în procesul de privatizare cu certificate de acționar. Producția a cunoscut mari reduceri datorită comenzilor tot mai scăzute, în prezent se realizează mai ales reparații de nave, și a cunoscut disponibilizări, dar mai reduse în comparație ce alte unități industriale.
Fabrica de ciment „Stânca”, înființată din 1889, nu mai este funcționabilă în prezent.
Întreprinderile de P.A.L. și chibrituri s-au diversificat și cuprind două linii P.A.L. de diferite grosimi, una de P.A.L. melaminat, două linii de chibrituri și o fabrică de mobilă și o fabrică de mobilă de bucătărie, toate cu sediul pe Strada Fabricilor. Acestora li se adaugă și „Atelierul de mobilă” de pe strada Dorobanților, privatizat în totalitate încă din anul 1993, având un patron străin. Datorită modernizării, reutilării acesteia, producția a crescut, ea este în principal destinată exportului.
Singurele unități industriale care nu au contribuit la creșterea numărului de șomeri, în cadrul cărora nu au avut loc restructurări, ci, din contră, au cunoscut o importantă dezvoltare după anul 1990 sunt: Fabrica de lapte și produse lactate, care a fost privatizată cu certificate de acționar, devenind „S.C. BRAILACT S.A.”, această unitate și-a mărit producția și a înregistrat chiar reîncadrări în muncă (angajări) în perioada 1993 – 1994.
Fabrica de confecții, devenită S.C. BRAICONF S.A. a fost privatizată cu certificate de acționar, nu a avut un rol determinant, chiar unul redus pentru creșterea numărului de șomeri. Alături de aceasta au apărut ateliere, fabrici de confecții și textile, având patroni italieni sau turci. Apariția acestora a avut ca efect absorbirea unei ponderi importante de forță de muncă feminină.
În concluzie, se remarcă pentru economia orașului Brăila după anul 1990, o decădere puternică a sectorului industrial, mai ales a unităților industriei grele, concomitent rămân pe loc sau cunosc o oarecare dezvoltare unități ale industriei ușoare (confecții, alimentară). Comerțul cunoaște o dezvoltare importantă, mai apar și alte activități economice industriale, cele ale sectorului de servicii, dar au o dezvoltare redusă.
Deoarece industria concentra în Brăila peste 60 % din forța de muncă brăileană, din populația activă ocupată, în urma restructurării masive a acesteia a luat naștere fenomenul de șomaj. Rata șomajului are valori îngrijorătoare în orașul Brăila, depășind cu mult media pe țară, acest fenomen (al șomajului) are implicații directe și în același timp negativ asupra proceselor și fenomenelor sociale (analiza acestui fenomen cu implicațiile sale sociale este prezentată în detaliu în cadrul capitolului trei).
Capitolul 2
FACTORI DETEMINANȚI AI COMPORTAMENTULUI SOCIAL
Interpretarea unor fenomene sociale, mai importante din municipiul Brăila, se bazează pe interpretarea cadrului fizico-geografic și economico- geografic care a imprimat anumite caractere fenomenelor sociale, transpuse în comportamente și analize sociale.
Cadrul natural analizat în conformitate cu algoritmul fizico-geografic scoate în evidență situarea regiunii studiate în cadrul reliefului de câmpie, respectiv Câmpia Brăilei.
Fenomenul social observat cu privire la cadrul natural a fost acela al migrării populației active spre regiunile învecinate orașului (pentru agricultori), mai ales în urma restructurării industriale masive, dar pe de altă parte se observă și aglomerarea orașului ca urmare a apariției unor unități industriale mici și mijlocii, mai ales în domeniul industriei ușoare.
Fenomenul uman și economico-geografic scoate în evidență situația zonei studiate.
Un alt factor deosebit de important în analiza și determinarea comportamentului social este piața muncii și industrializarea (respectiv restructurarea industrială) din municipiul Brăila.
Obiectivele care se impun în scopul menținerii echilibrului pieței muncii sunt:
integrarea forței de muncă disponibile
dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii care să creeze noi locuri de muncă
formarea profesională
aplicarea măsurilor active de combatere a șomajului.
Se impune deci intervenția unor instituții specializate care să regleze
funcționarea pieței muncii.
Studierea fenomenelor sociale este destul de greu de realizat atunci când fenomenul se studiază pentru același popor, dar în condiții de guvernare și de schimbare economică diferită. Se poate spune că și comportamentul electoral este unul din factorii determinanți ai fenomenelor sociale.
În ceea ce privește economia de piață, se constată după anul 1989, o schimbare radicală care duce implicit la o privatizare proastă a întreprinderilor, la o diminuare a locurilor de muncă, la creșterea șomajului și implicit la scăderea nivelului de trai. Pentru a înțelege mai bine acest factor, al determinării șomajului și scăderii nivelului de trai, o să analizăm mai mult fenomenul de piață a muncii.
Acest concept poate fi definit ca spațiul economic unde se întâlnesc, se confruntă și se negociază liber, crearea și oferta forței de muncă. Piața muncii reglementează raporturi de muncă precum: durata zilei de muncă, condiții de muncă, drepturi salariale, reconversie și perfecționare profesională, etc.
Între conceptele de cerere și ofertă de locuri de muncă, și cerere și ofertă de forță de muncă, există o strânsă corelare, dar în același timp ele se constituie în două categorii distincte. Cererea de locuri de muncă, reprezintă solicitarea de locuri de muncă făcută de posesorii forței de muncă. Oferta de locuri de muncă corespunde numărului de locuri de muncă și este formatată de deținătorii de capital (agenți economici, instituții) și reprezintă nevoia de muncă salarială ce există la un moment dat.
Oferta forței de muncă și oferta de muncă corespund numărului de persoane care doresc să presteze o muncă în anumite condiții salariale. Oferta de muncă se formează în decursul unui timp mai îndelungat, timp în care crește și se construiește fiecare generație.
Oferta forței de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătății, psihologie, etc. Ea depinde de populația de vârstă de muncă, care ar putea fi structurată astfel:
populația inactivă;
populația activă, care la rândul ei se împarte în populația activă ocupată și șomeri (înregistrați și nedeclarați).
Piața muncii îndeplinește următoarele funcții:
asigură realizarea echilibrului între necesitățile de resurse de muncă și posibilitățile pentru acoperirea lor;
determină orientarea utilizării resurselor de muncă ale fiecărei zone cu eficiență crescândă, atât prin repartizarea forței de muncă pe profesii și ramuri, cât și prin folosirea lor în cadrul fiecărei unități;
determină adoptarea și aplicarea măsurilor de protecție socială a posesorilor de forță de muncă.
În Brăila, după 1989, piața muncii cunoaște o evoluție rapidă datorită
schimbărilor economice. Astfel, unele meserii sunt mai puțin solicitate sau chiar deloc; alte meserii apar noi pe piața muncii, datorită ocupațiilor pe care agenții economic le-au solicitat.
Forța de muncă se confruntă în Brăila pe de o parte cu lipsa locurilor de muncă, iar pe de altă parte pregătirea profesională pe care o dețin persoanele fără loc de muncă nu corespunde nevoilor beneficiarilor de locuri de muncă.
În acest sens, un exemplu concludent este faptul că în luna februarie 2001 în orașul Brăila existau 78 de posturi vacante pentru funcția de consilier asistență și 2 posturi pentru funcția de inspector asistență. Pentru ca aceste posturi să fie ocupate de persoane competente s-a elaborat un program de formare și perfecționare a tinerilor absolvenți ai unor forme de învățământ superioare (cu studii superioare) sau chiar a tinerilor cu studii medii (absolvenți de liceu).
În situația actuală, economia municipiului Brăila se află într-un proces de restructurare care va influența evoluția pieței muncii.
ȘOMAJUL CA FACTOR AL SĂRĂCIEI
Șomajul reprezintă factorul care aduce contribuția majoră la creșterea gradului de sărăcie. Trecerea în șomaj este compensată la început de ajutorul de șomaj, dar numai parțial. Se știe că ajutorul de șomaj echivalează în medie (iunie 1994) cu salariul minim pe economie. Prelungirea șomajului produce o scădere și mai accentuată a veniturilor. Alocația de sprijin care înlocuiește după nouă luni ajutorul de șomaj, are un nivel și mai scăzut (60 % din salariul minim pe economie). După alte 18 luni, alocația de sprijin este suspendată. Șomajul cronic de lung termen reprezintă sursa cea mai dramatică a sărăciei. În țara noastră acesta tinde să se extindă; odată cu intrarea în șomaj, mai bine spus odată cu pierderea locului de muncă, persoana în cauză are o mică șansă de a-și găsi un loc de muncă.
Începând cu anul 1993 proporția șomerilor care au depășit nouă luni, trecând pe alocație de sprijin, dar și a celor care au depășit întreaga perioadă în care primeau vreun sprijin material, a crescut foarte mult, în prezent aceste persoane atingând un număr îngrijorător.
SĂRĂCIA ȘI PRAGURILE SĂRĂCIEI
În mod curent sărăcia este definită ca lipsa de mijloace financiare asigurării unui trai adecvat în raport cu standardele colectivității. Există însă o anumită oscilație a termenului de sărăcie între: sărăcie minimă – desemnată prin ceea ce se cheamă sărăcie absolută și o limită maximă – desemnată prin termenul de sărăcie relativă.
Sărăcia absolută este reprezentată de inexistența unor condiții minime de trai, de viață: mâncare, îmbrăcăminte, locuință, necesare unei simple supraviețuiri în condițiile societății respective.
Pe termen lung, sărăcia absolută produce degradări biologice, ireversibile. Sărăcia relativă se definește ca inexistența nivelului minim de resurse care asigură o funcționare normală a persoanei în contextul socio-cultural dat. Sub pragul de sărăcie relativă se poate rezista fără o alterare de durată a capacităților de funcționare socială normală, însă doar o perioadă limitată de timp.
Pragurile sărăciei permit identificarea incidenței sărăciei și a gradului de sărăcie. Utilizarea gradului de sărăcie furnizează doi indicatori importanți: numărul săracilor și amploarea sărăciei.
CONFIGURAREA SĂRĂCIEI PENTRU DIFERITE CATEGORII DE POPULAȚIE
Conform studiilor realizate, referitoare la sărăcie – ca fenomen social și a standardului de viață în orașul Brăila, s-a constatat că cel mai scăzut nivel de trai, în termeni uzuali – cel mai prost trăiesc persoanele fără ocupație, șomerii, casnicele, elevii și studenții care fac parte din familii cu un venit modest, dar și persoanele fără studii sau cu un nivel redus de studii, aceștia din urmă lucrând ca muncitori necalificați, sezonieri (mai ales în agricultură, construcții) sau chiar ca zilieri.
Cel mai ridicat nivel de trai îl au patronii, urmați la distanță apreciabilă de persoanele cu studii superioare, pensionarii, salariații, persoanele cu studii medii (liceu) și de cei cu care locuiesc în mediul rural.
Se constată că per ansamblu pensionarii nu trăiesc mai rău decât celelalte categorii, decât persoanele active, ci dimpotrivă, trăiesc mai bine. Se poate spune chiar, pentru orașul Brăila, că pensionarii reprezintă o categorie favorizată de persoane și asta în primul rând datorită faptului că au o sursă sigură de venit, dar și pentru faptul că de cele mai multe ori pensiile sunt mai mari decât salariul persoanelor active ocupate. Această afirmație este susținută de analiza gradului de sărăcie asociat grupelor de vârstă.
Copiii și tinerii trăiesc în familii semnificativ mai sărace decât adulții și în mod special decât vârstnicii. S-a constatat că fiecare copil mărește rata sărăciei cu o valoare egală cu 6,6 % din situația din situația standard.
Capitolul 3
DINAMICA RECENTĂ A PROCESELOR ȘI FENOMENELOR SOCIALE
Scăderea nivelului de trai pentru locuitorii orașului Brăila a fost generată de perioada de tranziție în care se află economia Românei începând din anul 1989, modificări economice care au dus la extinderea și agravarea sărăciei.
Concluziile studiilor făcute converg spre aprecierea că sărăcia est un fenomen social foarte des întâlnit, având drept urmare amplificarea altor fenomene sociale, foarte grave cum sunt: creșterea numărului de șomeri, creșterea infracționalității, scăderea numărului de căsătorii și creșterea numărului de divorțuri, scăderea nivelului de educație.
În această privință am realizat un studiu al comportamentelor sociale, în municipiul Brăila, pe baza datelor statistice obținute, dar și pe bază de chestionare.
Acest studiu cuprinde mai multe elemente ale comportamentului social, dar se vor analiza doar concluziile ce au rezultat din acesta cu privire la sărăcie și la scăderea nivelului de trai, după anul 1989, în municipiul Brăila.
Scopul chestionarului este de a culege informații pentru a verifica și analiza unele caracteristici ale mediului social din Brăila. Acest chestionar cuprinde următoarele rubrici:
date demografice – vârsta și sexul;
situația profesională – pregătire;
starea socio-economică – venitul lunar și condițiile de locuit.
Pentru ca sondajul pe baza chestionarelor să fie cât mai concludent, au
fost acoperite toate cartierele orașului Brăila și toate grupele de vârstă și clasele sociale din Brăila.
În luna ianuarie 1990 salariul mediu al unui brăilean era de 2.952 lei. După șapte ani, în decembrie 1997, salariul net crescuse de 318,6 ori, ajungând la 940.500 lei.
În prima lună a anului 1999, C.N.S. a comunicat că salariul mediu pe economie este de 1.240.900 lei. Cu toate că din ianuarie 1990 până în ianuarie 1999 salariul mediu net a crescut de peste 420 de ori, puterea de cumpărare a brăilenilor a scăzut. Din luna ianuarie până în luna august 1999, salariul mediu net a crescut cu 383.283 lei (35,7%), ajungând la 1.624.183 lei. Această creștere s-a produs în situația în care rata inflației în perioada ianuarie – august 1999 a fost de 38,9 %, iar deprecierea leului în raport cu dolarul american a fost de 46,44 %, tot în perioada menționată.
3.1. Șomajul în contextul restructurării economice
Cronicizarea șomajului, ca și creșterea numărului celor care solicită pentru prima dată un loc de muncă au determinat sporirea ponderii șomerilor.
Problema șomajului, a șomerilor este critică în municipiul Brăila, rata șomajului depășind în acest oraș cu mult media pe țară; principala cauză a acestei situații fiind perioada de tranziție prin care trece economia românească, respectiv restructurarea industriei, declararea ca falimentare a unor întreprinderi mici și mijlocii care absorbeau o forță de muncă numeroasă.
La aceste cauze se adaugă, dar în măsură mai mică, creșterea numărului persoanelor care solicită pentru prima dată un loc de muncă.
Piața muncii în municipiul Brăila a fost o piață dirijată, ca toate celelalte piețe, o piață încremenită în tiparul în care modificarea era privită ca o aberație, ca o crimă sau ca un accident de nereparat.
Rata șomajului la nivelul județului Brăila a avut o creștere continuă din anul 1992 – 13,2 % până în anul 1999 – 17,5 %, depășind cu mult media pe țară (11,1% în anul 1999).
Rata șomajului reprezintă raportul dintre numărul șomerilor și populația activă civilă, această valoare ridicată pe care o are județul Brăila (17,5%) îl situează pe locul trei între județele țării în ceea ce privește numărul șomerilor, astfel încât, putem spune că este unul dintre județele defavorizate, aflate într-o situație critică. De aceea se încearcă asigurarea unei tranziții rapide și cu cât mai puține costuri sociale. Acest lucru înseamnă reducerea la maxim a perioadei între pierderea unui loc de muncă și câștigarea unui nou loc de muncă.
Pentru realizarea acestui proces, este esențial să existe o strategie clară, să știm permanent care sunt profesiile cerute pe piață pentru a forma profesional pe cei care urmează a le exercita și de asemenea trebuie să știm permanent care sunt strategiile dezvoltării economice, regionale și sectoriale, pentru că numai așa vom avea posibilitatea să pregătim oameni care să lucreze și să nu ajună la un șomaj de mare durată.
Din nefericire, municipiul Brăila se ală într-o situație critică în urma acestui proces de tranziție economică, putem spune chiar datorită acestei dezorientări economice, care a avut drept efect creșterea continuă a șomajului. Specialiștii în economie din Brăila, încearcă tot mai mult la combaterea eficientă a șomajului sau stimularea ocupării eficiente a locurilor de muncă. În acest sens, au fost create strategii și planuri locale de dezvoltare, bazate mai ales pe atragerea investitorilor străini sau români.
Pentru a evidenția tot mai bine gravitatea șomajului în municipiul Brăila, s-au luat în calcul date statistice privind:
numărul populației în vârstă de muncă, respectiv cei cu vârstă cuprinsă între 16 și 59 de ani – bărbați, 16 și 54 de ani – femei;
numărul mediu de salariați (mii persoane);
numărul mediu de salariați pe principalele activități economice;
numărul celor fără un loc de muncă, a șomerilor, cu diferențierea pe sexe;
prin antiteza între numărul persoanelor active și a celor fără un loc de muncă s-a ajuns în final la rata șomajului.
Datorită faptului că cea mai mare importanță o are dinamica recentă a
proceselor și fenomenelor sociale, în cazul de față al șomajului, datele statistice folosite pentru a reliefa această dinamică sunt corespunzătoare ultimilor zece ani (1990 – 2000), perioadă în care au avut loc cele mai multe modificări în plan social.
În ceea ce privește numărul populației în vârstă de muncă se constată o ușoară creștere a acesteia din anul 1990 până în anul 1998, ceea ce înseamnă creșterea cererii de locuri de muncă.
Dacă în anul 1990, populația orașului Brăila era de 242.595 locuitori din totalul populației, mai puțin de jumătate erau persoane cu vârstă de muncă, respectiv 108.566.
În anul 1996, populația stabilă a orașului Brăila cunoaște o ușoară scădere, ajungând la 235.243 persoane, din care, mai mult de jumătate sunt persoane cu vârsta de muncă, respectiv 120.976 de persoane.
În anul 1999, populația orașului însemnează 232.409 persoane (ceea ce evidențiază o scădere a numărului de locuitori), din care 122.428 sunt persoane având vârsta de muncă, rezultă ca mai mult de ½ din locuitorii orașului Brăila sunt persoane cu vârsta de muncă.
Această situație pune în evidență creșterea cererii de locuri de muncă în condițiile în care oferta de locuri de muncă în Brăila este aproape nulă, mai mult decât atât, în perioada 1990 – 2000 au loc disponibilizări masive ale forței de muncă, în urma restructurării industriei.
Tabel nr.7: Evoluția numărului populației în vârstă de muncă
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brăila
Graficul numărul 7
Creșterea numărului de șomeri și a ratei șomajului pentru ultimii zece ani este bine pusă în evidență de scăderea numărului mediu de salariați, în municipiul Brăila, în aceeași perioadă.
Astfel, din anul 1989 până în anul 1999, numărul mediu de salariați a scăzut continuu, ca urmare a restructurărilor din industrie și a disponibilizării, a trecerii în șomaj a unui număr mare de persoane. Dacă în anul 1989, în orașul Brăila exista un număr mediu de salariați de circa 104.600 persoane, acest număr a scăzut aproape la jumătate în mai puțin de zece ani, astfel, în anul 1998 numărul mediu de salariați din municipiul Brăila era de 65.426 persoane.
Această scădere foarte mare a numărului de salariați se datorează pe de o parte pensionării unui număr mare de persoane, dar mai ales datorită închiderii unui număr foarte important de întreprinderi mici și mijlocii declarate falimentare, dar care constituiau locul de muncă pentru numeroși locuitori ai orașului Brăila.
Urmărind figura numărul 8 se poate observa clar scăderea numărului mediu de salariați în municipiul Brăila și implicit creșterea numărului de persoane rămase fără loc de muncă.
Tabel nr. 8: Evoluția numărului mediu de salariați
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Figura numărul 8
Analizând tabelul de mai sus se pot determina și anii când au avut loc disponibilizări masive ale forței de muncă, astfel: între anii 1990 – 1991, numărul mediu de salariați a scăzut în Brăila cu circa 7.000 persoane, între anii 1991 – 1992 cu circa 10.000 persoane. Alte scăderi masive ale numărului de salariați au avut loc între anii 1994 – 1995, cu circa 9.000 persoane, între anii 1996 – 1997, numărul de salariați a scăzut cu circa 11.000 persoane. Această evoluție reliefează clar creșterea numărului de șomeri în municipiul Brăila și prin urmare creșterea rapidă a ratei șomajului, rată ce depășește cu 6%, media pe țară.
Urmărind evoluția numărului mediu de salariați pe principalele activități economice, în orașul Brăila se constată ramurile economice care au devenit neprofitabile și care au dus la creșterea semnificativă a numărului de șomeri. În acest scop s-a analizat comparativ situația pe doi ani: 1994 și respectiv 1998.
Tabel nr.9: Numărul mediu de salariați din orașul Brăila pe principalele activități economice 1994
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 9.
Tabel nr.10: Numărul mediu de salariați din orașul Brăila pe principalele activități economice – 1998.
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 10.
Pentru a înțelege mai bine evoluția șomajului și măsurile care trebuie luate, este necesar să cunoaștem dezvoltarea industrială a orașului de-a lungul anilor și până în prezent.
Ascensiunea industrială a orașului a început în anii construcției socialismului și a înregistrat un ritm spectaculos de creștere și dezvoltare. Aceasta a dus într-un timp relativ scurt la transformarea orașului Brăila într-un organism complex industrial – urban.
Modificările profunde s-au produs în toate laturile vieții materiale și spirituale, orașul analizându-și sfera de influență asupra unui vast teritoriu. Ca urmare numărul locuitorilor s-a extins continuu, ajungând în prezent la 232.409 persoane. Investițiile alocate dezvoltării orașului depășesc jumătate din volumul total al județului și au fost folosite în proporție de circa 89,2% pentru extinderea activităților industriale, astfel că municipiul a ajuns în anul 1970 să concentreze peste 60% din valoarea producției globale a județului și circa 45% din numărul angajaților. Principalele ramuri industriale, cele care au cunoscut o dezvoltare puternică în orașul Brăila sunt: industria constructoare de mașini reprezentată prin Șantierul naval și Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul”, metalurgia feroasă: se produceau laminate în cadrul întreprinderilor „Laminorul” – Brăila, industria chimică începe să se afirme din anul 1978, producând fibre și fire artificiale, celuloză și hârtie, în cadrul Combinatului de fibre și fire artificiale, și respectiv al celui de Celuloză și hârtie (C.F.A. ȘI C.C.H.), industria lemnului, industria alimentară, industria textilă.
Toate aceste unități industriale concentrau peste 60% din forța de muncă a municipiului Brăila. Ulterior, după anul 1989, ele au suferit modificări: unele au fost închise definitiv, fiind declarate nerentabile (de exemplu S.C. Dunacor S.A. – combinatul de fire și fibre artificiale), în cazul altora au fost închise doar anumite secții – considerate nerentabile, unele au fost privatizate, fiind cumpărate de investitori străini – mai ales unități ale industriei ușoare: Industria textilă și Industria de prelucrare a lemnului, altele se află în curs de privatizare (de exemplu PRONEX – Brăila). În toate din cazurile prezentate mai sus a avut loc același fenomen: restructurarea locurilor de muncă, ceea ce a dus la un număr foarte mare de șomeri.
Studiind cele două tabele care cuprind numărul mediu de salariați din municipiul Brăila, pe principalele activități economice se observă că între anii 1994 și 1998 cel mai mare număr de șomeri provine din sectorul industrial unde numărul de salariați a scăzut de la 43.793 (1994) la 28.574 salariați (1998), numărul persoanelor ocupate în industrie reducându-se aproape de jumătate. Asemănător este cazul persoanelor ocupate în sectorul construcțiilor; în acest caz numărul salariaților a scăzut la jumătate, de la 10.777 persoane active în 1994 la 5.618 în anul 1998. Un număr important de șomeri provine din sectorul agricol, al transporturilor, dar și domeniul sănătății.
Un procent însemnat din forța de muncă disponibilizată a fost absorbit ulterior de domenii economice care au cunoscut o dezvoltare mai mare față de perioada precedentă, între aceste domenii o dezvoltare mai mare au: cel al comerțului, al activităților financiare, al tranzacțiilor imobiliare, al telecomunicațiilor și chiar domeniul învățământului.
În aceste sectoare de activitate numărul salariaților a crescut în anul 1998 față de 1994, de exemplu: în sectorul comerțului, numărul salariaților aproape s-a dublat, de la 4.958 persoane în anul 1994 la 8.165 salariați în 1998,această creștere se datorează în principal apariției a numeroși mici afaceriști, apariției a numeroase puncte comerciale mici și mijlocii, de tipul chioșcurilor, buticurilor, etc.
Aceste sectoare de activitate nu au putut însă să ofere suficiente locuri de muncă, astfel încât numărul șomerilor în municipiul Brăila se menține ridicat și se află în continuă creștere.
Potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea și Formarea Profesională, în cadrul județului Brăila numărul șomerilor a crescut continuu începând din anul 1991 și până în prezent. Urmărind tabelul numărul 11, cu graficul aferent, putem observa evoluția numărului de șomeri din anul 1991 până în anul 1998. Dacă în județul Brăila, existau în anul 1991 8.733 șomeri, acest număr s-a triplat până în 1998, șomerii atingând un număr de 27.728, fiind perioada în care au avut loc cele mai importante disponibilizări ale forței de muncă, cele mai importante mutații în cadrul economiei brăilene.
Tabel nr. 11: Evoluția numărului de șomeri în cadrul județului Brăila, în perioada 1991 – 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 11.
Analizând figura numărul 11 se constată că cel mai mare număr de șomeri s-a înregistrat în anul 1992, 1977 și 1998. dacă în anul 1991 șomerii atingeau un număr de 8.773, în doar un an, până în anul 1992, numărul acestora aproape s-a triplat, ajungându-se la un număr de 24.826 persoane.
Din anul 1996, numărul șomerilor scade, ajungându-se la un număr de 13.319 persoane fără loc de muncă.
O altă creștere explozivă a numărului de șomeri are loc în anul 1997, când numărul acestora crește de la circa 13.000 (1996) până la 21.108 persoane la sfârșitul anului 1997, cifra șomerilor continuă să crească spectaculos, atingându-se un număr de aproximativ 28.000 șomeri, la sfârșitul anului 1998.
În ceea ce privește numărul de șomeri pe grupe de sexe, peste 55% dintre șomeri sunt femei, iar între anii 1995 și 1998, situația se schimbă, predominând printre șomeri bărbații, numărul acestora reprezentând peste 60% din numărul total al șomerilor (Tabelul nr. 11), cu toate acestea sunt mai multe femei care vor să muncească.
Un fenomen care se observă în ultima vreme este acela al apariției locurilor de muncă pe o perioadă determinată de timp (de obicei scurtă) și acela al creșterii numărului de locuri de muncă temporare. În Brăila, numărul celor care acceptă o slujbă temporară a crescut foarte mult, în timp ce numărul celor cu slujbe permanente a scăzut în fiecare an.
Specialiștii consideră că cele două fenomene și anume apariția locurilor de muncă cu timp spațial și a locurilor de muncă temporare este un semn de modernism, un semn care ne arată creșterea flexibilității populației în ceea ce privește locul de muncă. Aceste fenomene au fost constatate în urma aplicării unui chestionar pe un eșantion de 450 de persoane în diferite cartiere ale municipiului Brăila.
În chestionar s-a pus problema locurilor de muncă pe care le-au avut respondenții înainte de 1989 și după acest an până în prezent.
Astfel, 60% dintre respondenți și-au modificat locul de muncă pe care îl aveau înainte de 1989. Dintre aceștia 40% au făcut-o forțat datorită restructurării industriei, iar 20% și-au părăsit locul de muncă fie pentru a-și demara propria afacere, fie datorită unor oferte de salarizare mai bune. La întrebarea „Din ce motive ați părăsit vechiul loc de muncă?”, mai mult de 80% dintre cei chestionați au dat vina pe partidele politice aflate la putere și pe lipsa unei reorganizări rapide și eficiente a economiei.
În ceea ce privește părăsirea locului de muncă pe categorii de vârstă, se constată că tinerii sunt cei care și-au schimbat cel mai frecvent locul de muncă, persoanele mature, cu 10-20 de ani vechime în același loc nedorind să-și schimbe serviciul, în principal datorită obișnuinței, a gradului redus de adaptare al acestora la noi condiții de muncă, noi colective, etc.
Un alt fenomen care se constată în municipiul Brăila este acela al șomajului de lungă durată. Practic peste 50% din persoanele aflate în șomaj se găsesc în această situație de mai mult de 2 ani. Se pare că politica în domeniul profesional și în special politica în domeniul salarizării trebuie să pornească de la productivitate. Trebuie încurajate instituțiile, ratele mici ale dobânzilor la împrumuturi permițând astfel creșterea orientării către investiții care pot crea la rândul lor locuri de muncă.
În ceea ce privește numărul persoanelor care au primit diferite tipuri de ajutoare bănești, acest număr a crescut și el odată cu creșterea numărului șomerilor. Astfel, ajutorul de șomaj echivalează în medie cu salariul minim pe economie și se acordă timp de 9 luni. După 9 luni, ajutorul de șomaj este înlocuit cu alocația de sprijin care reprezintă 60% din salariul minim pe economie. După alte 18 luni este suspendată și alocația de sprijin. Șomajul pe termen lung reprezintă sursa cea mai dramatică a sărăciei.
Tabel nr.12: Numărul de persoane care au primit diferite tipuri de ajutoare bănești în anul 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Se constată că din cei circa 28.000 șomeri în anul 1998, doar 20.000 dintre aceștia beneficiază de ajutoare bănești, restul de 8.000 sunt persoane aflate în evidența oficiilor forțelor de muncă, persoane care nu beneficiază de drepturi bănești.
În urma analizei datelor statistice obținute am observat că peste 90% din numărul șomerilor sunt muncitori și doar o proporție redusă din cei cu studii superioare nu au un loc de muncă (circa 3%), ceilalți fiind absolvenți ai formelor de învățământ mediu.
Tabel nr.13: Cheltuieli cu protecția socială a șomerilor în anul 1998, milioane lei.
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Se constată la nivelul întregii țări și la nivelul municipiului Brăila că se acordă ajutoare bănești celor rămași fără un loc de muncă, șomerilor, dar aceste ajutoare sunt acordate pe o perioadă limitată de timp, însă ceea ce este mai important și totuși nu li se poate oferi oamenilor sunt noile locuri de muncă pe care majoritatea celor aflați în această situație le doresc cu disperare. Imposibilitatea de a crea noi locuri de muncă, în antiteză cu restructurarea locurilor de muncă existente în aproape toate ramurile economiei brăilene au făcut ca rata șomajului să se mențină ridicată și să crească continuu.
Tabel nr. 14: Evoluția ratei șomajului în Brăila, 1991 – 1999
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 14.
Analizând figura nr.14, se constată pentru municipiul Brăila că cele mai mari valori ale ratei șomajului s-au înregistrat în anii 1991 – 4,6% și 1996 – 8,2%, creșteri foarte mari ale raportului dintre numărul șomerilor și al persoanelor active ocupate s-au înregistrat în anii 1992, când rata șomajului a crescut de la 4,6% la 13,2%, în anul 1997, când rata șomajului a crescut de la 8,2% – 1996 la 13,5 % – 1997, și în anul 1998 când rata șomajului a ajuns la valoarea de 17,2 %, cu circa 6% mai mult decât media pe țară. În concluzie, rata șomajului a oscilat în cei zece ani în jurul valorilor de 8 – 13%, însă în anul 1998 atinge o valoare îngrijorătoare – 17,5%.
Creșterea îngrijorătoare a numărului de șomeri, a ratei șomajului, inflația economică, salarizarea redusă în raport cu prețurile practicate pe piață sunt factori care au dus la o scădere alarmantă a nivelului de trai, această scădere a nivelului de trai având un impact deosebit asupra fenomenelor sociale.
3.2. Impactul scăderii nivelului de trai asupra fenomenelor sociale
3.2.1. DIVORȚIALITATEA ȘI REDUCEREA NUMĂRULUI DE CĂSĂTORII
Urmărind evoluția numărului de divorțuri între anii 1989 și 1998 se observă că numărul acestora a crescut semnificativ în municipiul Brăila.
Principalele cauze care au dus la creșterea numărului de divorțuri sunt: lipsa locurilor de muncă și nivelul de trai scăzut, dar și scăderea nivelului de civilizație, încălcarea codurilor morale.
În urma chestionarului realizat s-a constat că majoritatea respondenților, peste 60%, divorțați sau aflați în cursul divorțului sunt persoane care fie nu mai au un loc de muncă, fie una din părți este arestat (arestată), un procent însemnat, 20% au divorțat datorită faptului că au fost trădați (trădate). Dintre cei chestionați, 30% dintre femei au fost reticente cu privire la acest subiect au afirmat că oricum ar fi situația nu ar divorța din cauza copiilor, pentru ca aceștia să aibă ambii părinți, 35% dintre femei nu ar divorța din cauză că încă își iubesc partenerii și în ciuda faptului că nu trăiesc prea bine alături de ei acceptă situația, iar 35% dintre femei nu divorțează pentru că le este frică de soții lor. Acestea din urmă sunt în general femeile maltratate fizic și psihic de către partener.
Alte motive care generează divorțul, mai ales în rândul tinerilor căsătoriți sunt: fie dorința de libertate, de independență, fie imposibilitatea asumării răspunderilor pe care le presupune viața în doi și nu în ultimul rând găsirea unui alt partener (parteneră).
Tabel nr. 15: Evoluția numărului de divorțuri, în municipiul Brăila, 1989, 1994, 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Figura numărul 15.
Analizând figura numărul 15 se constată că numărul divorțurilor a crescut foarte mult din anul 1989, de la 599 divorțuri la un număr de 763 cupluri divorțate în anul 1994.
Din anul 1994 până în anul 1998 numărul divorțurilor a scăzut, ajungându-se la 702 cupluri divorțate (1998).
Din anul 1998 până în prezent numărul divorțurilor a început din nou să crească, dar nu se înregistrează o creștere semnificativă. Avocații spun că în general lumea nu mai optează pentru divorț, fiindcă această procedură costă destul de mult, partenerii preferând să rămână doar separați.
Contrar aparențelor care sugerează că „pasionații de divorțuri sunt bărbații”, în municipiul Brăila, femeile dețin procentul cel mai mare în ceea ce privește intentarea divorțului. Până în anul 1998, proporția semnatarilor era echilibrată între soți și soții, însă în anul 1999 cele mai multe cereri de divorț au fost formulate de către femei (61,6%).
În ceea ce privește numărul de divorțuri în funcție de grupa de vârstă a soților se constată pentru municipiul Brăila că cele mai numeroase divorțuri sunt datorate persoanelor cu vârstă cuprinsă între 24 și 29 de ani, urmate de grupele de 20 și 24 de ani, și 30 – 34 de ani.
Cel mai redus număr de divorțuri se înregistrează în cazul cuplurilor, a persoanelor cu vârstă sub 20 de ani (dar în acest caz și numărul căsătoriilor este extrem de redus), apoi în cazul grupei vârstnice – numărul divorțurilor este din ce în ce mai redus, ca și în cazul persoanelor mature, cu vârste cuprinse între 40 – 54 ani.
În ceea ce privește numărul divorțurilor pe medii: urban/rural se constată că peste 90% din numărul acestora se înregistrează în mediul urban.
Concomitent cu creșterea numărului de divorțuri se remarcă scăderea continuă a numărului de căsătorii, cauza principală fiind scăderea nivelul de trai.
Numărul căsătoriilor a scăzut continuu în municipiul Brăila, situația fiind similară la nivelul țării (figura nr.16).
Tabel nr.16: Evoluția numărului de căsătorii, 1989, 1994, 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 6.
În ceea ce privește numărul de căsătorii pe grupe de vârste se remarcă pentru Brăila faptul că cel mai mare număr de căsătorii se înregistrează în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 20-24 ani, urmată de categoria de vârstă 25 – 29 de ani; cel mai mic număr de căsătorii se realizează în cazul persoanelor cu vârste de peste 35 de ani.
În ceea ce privește numărul de căsătorii pe medii urban/rural se remarcă un echilibru care s-a menținut constant din anul 1989 până în 1998.
Concluzia este că scăderea numărului de căsătorii și creșterea îngrijorătoare a numărului de divorțuri se datorează în primul rând neajunsurilor, scăderii nivelului de trai, dar și datorită democrației, libertății căpătate după anul 1989, democrație înțeleasă greșit de foarte multe persoane.
3.2.2.Starea de sănătate a populației
DIAGNOSTICUL GRADELOR ȘI FORMELOR DE SĂNĂTATE
Diagnosticul de sănătate nu este ușor de stabilit nici în cazul în care nu se găsește vreun semn de boală și nici în cazul în care toate datele culese se încadrează în limitele normalului și sunt puse în evidență criteriile pozitive, morfo-funcționale și comportamentale corespunzătoare.
Trecerea limitei de la starea de sănătate la cea de boală, existența unor boli cronice care evoluează, limitele foarte largi ale normalului subliniază relativitatea diagnosticului de sănătate.
Definiția O.M.S. la care apelăm foarte des privește sănătatea ca pe o stare de bine biologic, mental și social, referindu-se la o sănătate ideală. Meritul ei este acela că atrage atenția asupra unității tridimensionale, adică bio-psiho-sociale a individului, de care trebuie să ținem seama în ecuația diagnosticului de sănătate.
De aceea, sănătatea reprezintă nu numai o proprietate a vieții organismice a individului ci și o consecință a relațiilor sale cu un mediu fizic, biologic și social în care trăiește.
Sănătatea este pe de o parte rezultatul unui proces complex între forțele de apărare și forțele de agresiune exercitate de diferiți factori patogenici.
În procesul de tranziție de la starea de sănătate la starea de boală se pot pune în evidență o serie de etape intermediare de sănătate. Există următoarele stări de sănătate:
– starea de sănătate ideală – reprezintă mai mult un deziderat decât o realitate concretă;
– starea de sănătate deplină – este caracterizată de absența factorilor subiectivi și obiectivi de boală, de absența factorilor de risc și de încadrarea tuturor datelor culese în limitele medii ale normalului, fără a atinge extremele;
– starea de sănătate satisfăcătoare – caracterizată ca și starea de sănătate deplină, de absența oricăror elemente subiective sau obiective de boală;
– starea de sănătate îndoielnică – se caracterizează prin prezența factorilor de risc; este stadiul preclinic;
– starea de sănătate subminată – caracterizată de prezența unor leziuni biochimice și anatomice minime care nu pot fi descoperite decât cu ajutorul unor investigații de mare finețe;
– starea de sănătate compromisă – este stadiul manifest în care apar modificări clinice, biochimice și morfologice;
– starea de sănătate pierdută apare atunci când leziunile biochimice și anatomopatologice devin ireversibile și invalidante.
INDICATORII STĂRII DE SĂNĂTATE ȘI INDICATORII DE OCROTIRE A SĂNĂTĂȚII
Starea de sănătate a populației cumulează influențe mai mult sau mai
puțin îndepărtate, directe sau indirecte ale modului de viață, motiv pentru care acest aspect are o importanță majoră în aprecierea nivelului de trai atins de o anumită colectivitate.
Pentru aprecierea condițiilor materiale ce influențează starea de sănătate, a influenței factorilor social – economici și sanitari, în analiza nivelului de trai a municipiului Brăila se folosește un sistem de indicatori, grupați în funcție de aspectele specifice pe care le sesizează:
a). Indicatorii accesibilității populației la asistența sanitară urmăresc să identifice suportul material al ocrotirii sănătății.
În acest sens am urmărit evoluția numărului de unități sanitare (spitale, policlinici dispensare, cabinete medicale, farmacii, etc.), a numărului de paturi în spitalele din orașul Brăila, a numărului de medici și personal mediu sanitar, luând ca ani de referință: 1992, 1995, 1997 și 1998.
Tabel nr. 17: Evoluția numărului de unități sanitare din sectorul public
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brăila
Graficul numărul 17.
Acestor unități sanitare care aparțin sectorului public li se adaugă începând din anul 1992 alte unități sanitare care aparțin sectorului privat. Acestea din urmă au apărut într-un număr semnificativ, au o mare dezvoltare începând cu anul 1995.
Urmărind evoluția numărului de unități sanitare care aparțin proprietății publice se constată o scădere a numărului acestora.
Analizând pe tipuri de unități sanitare se observă că numărul spitalelor în municipiul Brăila a rămas același „4” din anul 1975 până în prezent.
Datorită creșterii nevoilor de asistență sanitară și datorită grijii mereu sporite pentru condiții optime de asistență medicală au fost înființate până în anul 1989 numeroase dispensare de întreprinderi care permiteau o rapidă accesibilitate a oamenilor la asistența medicală și în egală măsură, o mai bună urmărire a stării de sănătate a colectivelor de muncitori. Aceste dispensare mai funcționează și astăzi în cadrul unităților industriale care nu au fost închise.
Apariția acestor dispensare a dus la creșterea semnificativă a numărului acestor tipuri de unități sanitare până în anul 1989, după acest an, numărul dispensarelor a scăzut treptat în municipiul Brăila astfel: în anul 1992 numărul dispensarelor medicale era de 67, numărul acestora a scăzut până la 56 în anul 1995, iar în anul 1999 numărul dispensarelor medicale a scăzut până la 35. Se constată că în doar șapte ani dispensarele medicale din Brăila și-au redus numărul cu 32 unități.
În ceea ce privește numărul de farmacii de stat, acesta a scăzut foarte mult rămânând un număr de 6 farmacii în anul 1999.
În acest cadru este demn de relevat grija care se acordă ocrotirii sănătății copilului, este domeniul în care salturile de dezvoltare din punct de vedere al bazei materiale, dar și a calității asistenței depășește media celorlalte realizări din domeniul ocrotirii sănătății. În acest sens în municipiul Brăila a crescut numărul de creșe de la 2 (1992) la 4 începând cu anul 1994, ele funcționând și în prezent. În Brăila funcționează și un leagăn pentru copii abandonați, o policlinică pediatrică.
Acestor unități sanitare li se adaugă cele din sectorul privat. Încă din anul 1992 au apărut astfel de unități, mai ales în domeniul farmaceutic, însă acestea sunt puțin accesibile oamenilor de rând, muncitorilor, cu atât mai puțin celor fără loc de muncă.
Astfel, din anul 1990 până în anul 1995 au apărut în municipiul Brăila 22 de cabinete medicale, 33 de cabinete stomatologice și 33 de farmacii.
Între anul 1995 și anul 1997, numărul unităților sanitare private a crescut foarte mult, au apărut încă: 20 de cabinete medicale, 22 de cabinete stomatologice, 3 farmacii. Alături de acestea au mai apărut: 7 laboratoare medicale, 19 laboratoare tehnico-dentare, 6 puncte farmaceutice, 5 policlinici și 4 depozite farmaceutice.
În numai 2 ani, până în 1999 au apărut noi unități sanitare private, astfel încât la sfârșitul anului 1999, în municipiul Brăila existau în domeniul proprietății private 50 de cabinete medicale, 53 de cabinete stomatologice, 9 laboratoare medicale, 18 laboratoare tehnico-dentare, 41 de farmacii, 5 puncte farmaceutice, 2 policlinici, 3 depozite farmaceutice.
Din 1995 a apărut și o cantină de ajutor social cu un număr de 702 locuri, însă numărul de locuri a scăzut continuu, ajungând în 1998 la 300 de locuri.
În ceea ce privește evoluția numărului de paturi din unitățile sanitare se constată o scădere ușoară a numărului acestora, astfel din 1980 numărul s-a redus cu 800 de paturi.
Tabel nr.18: Evoluția numărului de paturi din unitățile sanitare
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brăila.
Reducerea numărului de paturi din unitățile sanitare, mai ales a celor din spitale, a determinat în multe cazuri situații neplăcute, numeroși bolnavi care necesitau îngrijiri medicale în cadrul spitalelor nu au dobândit această îngrijire medicală datorită numărului redus de paturi, în acest caz se pune în pericol sănătatea, viața oamenilor.
Pentru o imagine complexă și completă a rețelei de unități sanitare din municipiul Brăila, menționăm faptul că aici există și o stație județeană de salvare, un centru județean de recoltare și conservare a sângelui și un centru județean sanitar antiepidemic.
În ceea ce privește numărul de medici din municipiul Brăila se constată a creștere a acestuia din anul 1960 până în nul 1990. după anul 1990, numărul medicilor a scăzut. Astfel de la un număr de 282 de medici în anul 1960 s-a ajuns la un număr de 553 medici în 1990. Numărul medicilor a scăzut de la 553 în anul 1990 până la 395 în anul 1997, numărul medicilor a crescut ușor până în anul 2000, ajungându-se la 436.
În municipiul Brăila, primul medic a activat în 1832, Domenico Fabriciu (italian despre care magistrul Brăilei spune că „este un om foarte învățat în meșteșugul doctoricesc și cu diplomă de academie”). Acestuia i-au urmat alți câțiva medici care s-au remarcat prin prodigioasa lor activitate practică și științifică: Alcibiade Tavernier, Constantin Hepites (întemeietorul primei farmacii românești), Pană Gherasim (vicepreședintele Consiliului Național de Igienă), Caludi Vincente (numit din 1865 medic al spitalului care luase ființă încă din 1844), etc.
Tabel nr.19: Evoluția numărului de medici în municipiul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brăila.
Graficul numărul 19.
În ceea ce privește dinamica personalului medico-sanitar, numărul acestuia s-a redus din anul 1990 până în anul 2000 cu circa 200 de persoane.
b)Indicatorii stării de sănătate. Conform definiției OMS, starea de sănătate este echivalentă cu starea de bine general, fizic, psihic și social. Această definiție este suficient de cuprinzătoare pentru a surprinde cele mai variate aspecte ale stării de sănătate.
Statistica din Brăila urmărește mai ales evoluția numărului de decese pe cauze de deces, se constată astfel că cel mai mare număr de decese s-a datorat bolilor infecțioase și parazitare (tuberculoză, hepatită virală, gripă, dizenterie, sifilis, boli diareice acute, etc.); bolilor de nutriție, metabolism, endocrine; boli ale sistemului nervos, ale aparatului circulator; numeroase decese s-au datorat leziunilor traumatice, otrăvirilor, etc.
Creșterea numărului unor astfel de îmbolnăviri și a numărului de decese cauzate de aceste boli pune clar în evidență scăderea nivelului de trai în municipiul Brăila.
Tabel nr.20: Decedați pe cauze de deces 1992 – 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Analizând tabelul numărul 20 se constată o creștere continuă a numărului de decese din anul 1992 până în anul 1998.
Numărul deceselor cauzate de boli infecțioase și parazitare a crescut de la 38 în anul 1992 până la 77 în anul 1998. Cel mai mare număr de decese cauzate de aceste boli s-a înregistrat în anul 1995, 93.
În ceea ce privește numărul de decese cauzate de tuberculoză se remarcă o creștere a acestora de la 26 decese în anul 1992 până la 54 în anul 1998, maximul fiind atins în anul 1995 – 61 decese cauzate de tuberculoză, motivul principal al acestei creșteri fiind poluarea tot mai accentuată, dar și scăderea nivelului de trai și al sărăciei.
Graficul numărul 20.
Numeroase decese cauzate de boli de nutriție, metabolism, endocrine se datorează în primul rând imposibilității unui număr mare de persoane din Brăila de a se hrăni corespunzător, lipsa banilor, sărăcia atingând limita extremă.
Îngrijorător a crescut numărul deceselor cauzate de tulburările de comportament, de boli ale sistemului nervos; dacă în anul 1992 s-au înregistrat 6 decese cauzate de boli ale sistemului nervos, în anul 1998 numărul acestora a crescut până la 33, maximul fiind atins în anul 1997 când s-au înregistrat 49 de decese cauzate de boli ale sistemului nervos. Creșterea numărului de astfel de îmbolnăviri se datorează în principal stării de stres în care trăiesc oamenii ca urmare a pierderii locului de muncă, datorită existenței lor sub limita normalului, ei nu își mai pot asigura necesitățile de bază: hrană, îmbrăcăminte, adăpost, iar tratamentul medical devine pentru aceștia un lux. Legat de această situație se remarcă creșterea numărului de decese determinate de sinucideri, de leziuni traumatice.
În concluzie, această situație dramatică se datorează scăderii nivelului de trai, accentuării sărăciei, fenomen care afectează un număr tot mai mare de persoane din orașul Brăila, lipsa igienei este un factor important în determinarea și apariția unor astfel de boli, o altă cauză ar putea fi scăderea numărului de cadre medicale în comparație cu numărul bolnavilor care cunoaște o creștere rapidă.
Cele mai multe dintre aceste boli, ca și majoritatea numărului de decese cauzate de aceste boli se înregistrează în rândul populației sărace, cu un nivel de trai extrem de scăzut.
Acesta este un fenomen social întâlnit nu doar în România, ci și în țările slab dezvoltate sau care sunt în curs de dezvoltare.
c). Indicatorii bilanțului vital al populației. Aceștia se referă în principal la indicatorii demografici utilizați în caracterizarea mișcării naturale și în caracterizarea altor indicatori sintetici calitativ. Dintre aceștia amintim:
rata generală a natalității – fertilitatea;
rata generală și specifică de mortalitate;
sporul natural al populației;
speranța de viață la naștere;
durata medie a vieții active.
Acești indicatori au fost prezentați detaliat în capitolele anterioare,
nivelul acestora oferind o imagine concludentă a stadiului de dezvoltare și a condițiilor de viață de care dispune o națiune sau în cazul nostru, municipiul Brăila.
FERTILITATEA POPULAȚIEI
Rata natalității este unul din indicatorii de maximă generalitate utilizat în caracterizarea intensității fenomenului. Mărime relativă de intensitate, rata generală a natalității nu asigură însă, prin conținutul elementelor sale, comparabilitatea descrierii absolut reale a fenomenului.
Masa născuților vii, într-o anumită perioadă de timp, este pusă în legătură cu efectivul mediu al populației, este evident faptul că nu întreaga populație este implicată în procesul de reproducere, prin intermediul născuților vii, ci numai o parte a colectivității umane, aceia care alcătuiesc așa numitul „contingent fertil”.
Contingentul fertil cuprinde populația masculină în limitele de vârstă 18 – 54 de ani și populația feminină în vârstă de 15 – 49 de ani. Rata generală de fertilitate apropie în mod considerabil efectivul născuților vii de unul din factorii determinanți, care condiționează potențialul intrărilor în sistemul populație – dimensiunea contingentului fertil feminin.
STAREA DE SĂNĂTATE ÎN RELAȚIE CU STILUL DE VIAȚĂ
Consumul de alcool. În realizarea acestui studiu am conceput o cercetare pe un eșantion cuprinzând 450 de subiecți, de ambele sexe, din toate cartierele municipiului Brăila, cu vârste cuprinse între 10 – 75 de ani.
S-au elaborat trei chestionare: unul pentru subiecți din grupele de vârstă 10 – 14 ani și 15 – 19 ani, cu un număr redus de itemi (de identificare a fenomenului și de frecvență) și două chestionare pentru subiecții din grupele de vârstă cuprinse între 19 – 75 de ani.
Chestionarele au fost elaborate pe baza următorilor indicatori: frecvența consumului de alcool pe categorii de băutori, cantitatea de băuturi alcoolice consumate (litri sau echivalent pahare), preferințele pentru tipuri de băuturi, tendința consumului în unități de timp determinate, consumurile în localurile publice și frecvența lor. S-au mai folosit indicatori de natură demografică: vârsta, sex, statut marital și socio-economic, ocupații, venituri, nivel de instruire, indicatori de sănătate. Fiecare chestionar a cuprins întrebări cu indicarea variantelor de răspuns.
INTERPRETAREA REZULTATELOR
Tabel nr.21: Consumul de băuturi alcoolice (vin, bere țuică, și alte băuturi) în orașul Brăila și în România (litri/an/persoană)
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brăila
Putem spune că în ceea ce privește consumul pe categorii de băutori, avem următoarea situație:
consumul mediu de spirtoase în orașul Brăila, în anul 1998 este de
6 litri/an/persoană;
consumul mediu de vin este de 30 litri/an/persoană, consum relativ
mic dacă ne gândim că în județul Vrancea, consumul de vin este de 48,5/an/persoană;
– consumul mediu de bere în orașul Brăila este de 45,5 litri/an/persoană.
În concluzie, datele statistice ale consumului mediu anual ne indică pentru orașul Brăila un consum mai mare față de media pe țară.
CONSUMUL DE DROGURI LEGALE/ILEGALE
În anul 1998 s-a efectuat un sondaj în rândul elevilor de liceu pe baza unui chestionar anonim pentru a testa cunoștințele, interesul și reacția lor față de droguri, precum și măsura în care , eventual, au intrat în contact cu fenomenul. Având un caracter orientativ, sondajul a fost efectuat pe un lot de 200 de elevi din câteva licee brăilene, fără a ne propune un eșantion sociologic reprezentativ pe întreaga categorie de elevi de liceu din municipiu Brăila. Sondajul s-a dovedit util deoarece m-am edificat asupra problemelor pe care trebuie să le abordăm concret.
Astfel, am constatat că din punctul nostru de vedere, majoritatea elevilor nu apreciază în mod corect ce sunt drogurile. Aceștia exclud de exemplu alcoolul și tutunul, rezumând problematica la consumul așa-ziselor droguri „tari” despre care de asemenea nu au cunoștințe concrete.
Întrebați dacă au avut curiozitatea sau ocazia de a consuma un drog, 15 elevi au răspuns cu da, marijuana sau hașiș.
Aceasta este singura întrebare care ne indică un posibil consum de droguri. Deoarece nu am cules informații suplimentare, cum ar fi: frecvența, durata consumului sau locul unde se consumă și cum, evident nu putem trage concluzia că am avea de-a face cu cazuri de toxicomanie.
FUMATUL
Informațiile furnizate în continuare sunt dintr-un ziar local al municipiului Brăila, unde în anul 1999 a fost prezentat un studiu asupra atitudinii pe care o adoptă tinerii față de fumat. Studiul este realizat pe un lot de elevi dintr-un liceu brăilean, fiind realizat datorită creșterii îngrijorătoare a numărului de tineri fumători.
Tabel nr.22: Determinarea numărului de fumători din municipiul Brăila
La întrebarea din chestionar: „Fumatul este o tentație pentru tineri mai ales când sunt în grup?”, 70 dintre tinerii chestionați au afirmat că sunt de acord cu acest lucru. Influența grupului și presiunea lui asupra nefumătorilor în vârstă de 14 – 17 ani, este foarte mare.
Tinerii știu în proporție de peste 90% care sunt substanțele dăunătoare organismului, substanțe conținute în țigară, cu toate acestea un număr impresionant de tineri liceeni din orașul Brăila sunt fumători. Absolut toți știu că fumatul pasiv este dăunător pentru sănătatea persoanelor nefumătoare. Mai mult de 65% dintre tineri consideră că este corect ca adolescenții să încerce să fumeze, motivația – vor părea mai maturi, mai duri, mai interesanți. Unii tineri au o concepție demnă de semnalat, interesantă, ei consideră că fiecare persoană are cel puțin un viciu, și spun ei, este de preferat ca acest viciu să fie fumatul, care este mai puțin distructiv decât altele, cum ar fi: alcoolul, consumul de droguri, etc.
În ceea ce privește răspunsurile tinerilor privind consecințele fumatului: 98% știu că fumatul este factor de îmbolnăvire în bolile cardio – vasculare, 99% știu că gudronul se depozitează pe plămâni, fiind una din cauzele principale ale apariției cancerului pulmonar. Tineri au curiozitatea de a încerca să fumeze în jurul vârstei de 14 – 16 ani.
3.2.3. Participarea la procesul educațional și de instruire
Învățământul contribuie pe termen lung la dezvoltarea economică a țării, stimulează progresul economic și social și favorizează în ultimă instanță ridicarea standardului de viață al populației. Aceasta cu condiția ca învățământul de toate gradele să fie bine dimensionat, rațional, organizat, adaptat în mod corespunzător la nevoile prezente și viitoare ale societății și condus cu competență profesională.
Studierea aspectelor legate de procesul de instruire presupune utilizarea unui sistem de indicatori care se referă pe de o parte, la baza materială a învățământului și cadrele didactice disponibile, iar pe de altă parte, la activitatea de educație și instruirea propriu-zisă, prin urmărirea pe forme de învățământ a populației ce urmează cursurile școlilor de diverse grade, ca și a numărului anual de absolvenți.
A). Indicatorii bazei materiale și factorii care influențează procesul de învățământ.
Se referă la numărul și capacitatea unităților de învățământ de toate tipurile, gradul mediu de încărcare a unităților de învățământ, gradul de dotare al unităților (laboratoare, ateliere, aparate, etc.), numărul cadrelor didactice, numărul unităților de asistență școlară, cheltuielile pentru învățământ finanțate de la bugetul de stat per total și în medie pe elev sau student.
Pentru a arăta acești indicatori și modul cum ei sunt repartizați în municipiul Brăila s-au realizat câteva tabele.
Tabel nr.23: Rețeaua principalelor forme de învățământ
*inclusiv învățământul particular
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brăila
Graficul numărul 23.
Graficul numărul 23’.
Analizând tabelele de mai sus se poate observa că numărul unităților de învățământ a crescut, crescând în același timp și numărul personalului didactic; în municipiul Brăila gradul de dezvoltare a învățământului fiind relativ mare în comparație cu alte orașe ale țării.
Învățământul, privit ca activitate de educare și formare profesională ni se înfățișează în două ipostaze diferite, însă indisolubil legate între ele: pe de o parte ele apare ca un act de transmitere – recepție a cunoștințelor, informațiilor, iar pe de altă parte ca un proces îndelungat de stocare a cunoștințelor și apoi de valorificare treptată a acestora.
Altfel spus, pe termen scurt învățământul reprezintă o activitate consumatoare de venit național, iar pe termen lung, ca un proces investițional în resurse umane. Costurile învățământului în municipiul Brăila diferă în funcție de gradul de cuprindere a populației școlare, de durata studiilor și felul lor, etc. Pentru municipiul Brăila, ca și pentru întreaga țară se remarcă un nivel redus al cheltuielilor pentru învățământ, finanțate prin resurse publice. Resursele financiare publice destinate învățământului au scăzut continuu, Brăila, alături de România, se află printre orașele, respectiv țările cu cel mai mic efort financiar.
Revenind la numărul unităților de învățământ din orașul Brăila se constată că există un număr suficient de grădinițe, școli generale, licee de toate tipurile, după cum urmează: 5 licee teoretice, 1 liceu agricol, unul economic, o școală normală (liceu pedagogic), un liceu de artă, un liceu de educație fizică, 8 licee cu profil industrial.
În Brăila există doar două instituții de învățământ superior, una aparținând Universității Dunărea de Jos – Galați, cealaltă s-a înființat în anul 1995 – 1996 și este particulară; de aceea în cazul studenților se remarcă o migrare a acestora pentru realizarea sau continuarea studiilor, fie în București, fie în alte orașe mari ale țării, iar Brăila nu poate fi considerat oraș universitar.
În Brăila funcționează și unități ale învățământului special pentru persoanele cu deficiențe: fizice, mentale, vizuale, neuropsihice, cu handicap sever, etc.
Tabel nr.24: Unități din învățământul special, în municipiul Brăila și numărul minorilor cu deficiențe
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
În privința unităților de învățământ special din municipiul Brăila se constată că ele sunt în număr de 4, între care o grădiniță, 2 școli primare și gimnaziale și o școală profesională, toate pentru persoane cu deficiențe.
B).Indicatorii care caracterizează procesul de învățământ.
Se referă la numărul elevilor, studenților, numărul de absolvenți ai învățământului de toate gradele, numărul de elevi înscriși în învățământul special, pentru copii cu deficiențe. În ceea ce privește această categorie de indicatori, putem spune că municipiul Brăila dispune de un număr relativ mare de elevi și de studenți, aceștia din urmă își realizează studiile în orașele universitare mari: București, Iași, Cluj, etc.
Tabel nr.25: Numărul persoanelor înscrise în diferite forme de învățământ în municipiul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Analizând tabelul numărul 25 se constată scăderea semnificativă a persoanelor înscrise în toate formele de învățământ din municipiul Brăila, astfel: în anul 1995/1996 în cadrul unităților de învățământ preșcolar (grădinițe) erau înscriși 6.621 de copii, numărul acestora a scăzut până la 5.358 în anul 1998/1999; în cadrul școlilor generale numărul de elevi înscriși a scăzut de la 17.571 (anul școlar 1995/1996) până la 26.839 (anul școlar 1998/1999).
În licee, numărul persoanelor înscrise era în anul 1995/1996 de circa 11.794 elevi, numărul acestora a scăzut până la 10.488 elevi înscriși în anul 1998/1999. Această situație este caracteristică și pentru celelalte forme de învățământ: școli profesionale sau postliceale, facultăți, unități de învățământ special; și în cazul acestora numărul de persoane înscrise a scăzut semnificativ.
Această situație se datorează pe de o parte natalității scăzute, a sporului natural negativ, care duc în final la fenomenul de îmbătrânire populației, iar pe de altă parte se datorează scăderii nivelului de trai, a sărăciei accentuate cu care se confruntă o bună parte a locuitorilor orașului Brăila, multe familii sărace, cu mulți copii, fiind în imposibilitatea de putea întreține copiii la școală.
În privința absolvenților din învățământul de toate gradele se constată pentru orașul Brăila că numărul acestora este mult mai mic decât al persoanelor înscrise în aceste forme de învățământ, ceea ce se explică prin faptul că numeroși elevi renunță la școală, la procesul educațional și de instruire, în principal pentru a munci, și asta datorită faptului că părinții nu-i mai pot întreține.
Tabel nr.26: Structura populației școlare din învățământul de toate gradele, pe tipuri de școli (procente)
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 26.
Urmărind tabelul numărul 26 cu graficul aferent constatăm că cea mai mare pondere din totalul elevilor este deținută de elevii din învățământul gimnazial (clasele V – VIII) – 53,1%, urmați de elevii din învățământul primar (clasele I – IV) – 29,7% din totalul numărului de elevi. O pondere însemnată este deținută și de elevii înscriși în licee – 23,5% din totalul elevilor brăileni, ponderea populației școlare înscrise în unitățile învățământului preșcolar este de 14,5%, această pondere a scăzut semnificativ din anul 1993 (17,2%) până în prezent.
Ponderea studenților din totalul populației școlare este extrem de redusă în municipiul Brăila, însă a cunoscut o creștere de la 0,6% (1993/1994) până la 2,7 % (1998/1999).
Între anii 1993 și 1999, se remarcă o scădere a ponderilor deținute de elevii claselor primare, a celor înscriși în licee, precum și a copiilor din învățământul preșcolar, în schimb a crescut ponderea populației școlare din clasele V –VIII și din învățământul superior.
Concluziile pe care le putem trage din acest capitol sunt următoarele: dacă îmbunătățirile aduse învățământului de toate gradele vor fi însoțite de măsuri adecvate pe linia de ocrotire medicală, protecție socială, ameliorarea condițiilor de muncă și de viață ale populației în general, acestea vor avea un efect de antrenare, deloc neglijabil, a creșterii economice în municipiul Brăila. Angrenarea investițiilor în resurse umane se va traduce printr-o creștere mai accentuată a produsului intern brut, iar această creștere va constitui o bază solidă pentru alocarea unei părți mai mari din P.I.B. nevoilor de învățământ, cultură, sănătate, protecție socială, etc.
3.2.4. Participarea la procesul cultural
Pentru a pune în evidență gradul de participare al populației din municipiul Brăila la procesul cultural am studiat pentru doi ani, 1995, respectiv 1998, numărul și activitatea bibliotecilor, numărul și activitatea cinematografelor, numărul de abonamente radio și de televiziune.
Tabel nr. 27: Numărul și activitatea bibliotecilor în anii 1995 și 1998, în municipiul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Analizând tabelul numărul 27 observăm că atât numărul cât și activitatea bibliotecilor au scăzut, s-au redus din anul 1995 până în anul 1998.
În ceea ce privește numărul bibliotecilor, acestea sunt mai puține cu 3 în anul 1998 (77 biblioteci) față de anul 1995 (80 biblioteci).
Mai important este faptul că a scăzut foarte mult numărul cititorilor înscriși în cadrul bibliotecilor, de la 89.500 cititori înscriși în anul 1995 până la 67.800 cititori înscriși în anul 1998. Această situație pune clar în evidență participarea tot mai redusă a oamenilor la procesul cultural. Dezinteresul oamenilor pentru cultură se datorează în mare măsură scăderii nivelului de trai, datorită faptului că sunt copleșiți de grijile materiale, în cazul de față putem spune că oamenii nu mai sunt stimulați, motivați să citească, să studieze. În rândul tinerilor, al copiilor, lipsa de interes față de carte, de lectură se datorează și progresului tehnic, se constată că astăzi cei mai mulți preferă calculatorul și nu să citească o carte.
Astfel, numărul volumelor eliberate în cadrul bibliotecilor brăilene a scăzut în anul 1998 față de anul 1995.
În municipiul Brăila exisă o bibliotecă publică în cadrul căreia se remarcă reduceri accentuate în ceea ce privește numărul volumelor existente, numărul cititorilor înscriși, numărul volumelor eliberate, reduceri foarte mari care s-au produs doar în trei ani, din anul 1995 până în anul 1998, aceasta reliefează scăderea rapidă a interesului pentru lectură în rândul brăilenilor.
Tabel nr. 28: Numărul și activitatea bibliotecilor publice în cadrul municipiului Brăila, în anii 1995 și 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 28.
Urmărind tabelul numărul 28, remarcăm faptul că în cadrul bibliotecii publice din orașul Brăila numărul volumelor existente s-a redus foarte mult din anul 1995, când existau 822.000 volume, până în anul 1998 – 403.000 volume; numărul cărților a scăzut la jumătate. Numărul cititorilor brăileni, al iubitorilor de carte s-a redus și el foarte mult, ceea ce este pus în evidență de scăderea accentuată a numărului de cititori înscriși în cadrul bibliotecii publice. Numărul acestora s-a redus cu circa 12.000 persoane din anul 1995 – (34.500 de cititori înscriși) până în anul 1998 (21.800 cititori înscriși).
Cum era și firesc a scăzut și numărul volumelor eliberate de către bibliotecă, de la 731.100 volume eliberate în anul 1995 până la 563.100 volume eliberate în anul 1998.
Consider că gradul de participare al populației la procesul cultural este în strânsă legătură cu nivelul de civilizație al unei țări, iar participarea tot mai redusă a populației din Brăila, dar și din România la procesul cultural este îngrijorătoare.
În ceea ce privește numărul și activitatea cinematografelor se remarcă următoarele: în municipiul Brăila există un număr de 6 cinematografe, în cadrul acestora a scăzut foarte mult numărul spectacolelor, dar mai ales al spectatorilor în anul 1998 față de 1995.
Tabel nr. 29: Numărul și activitatea cinematografelor în municipiul Brăila, în anii 1995 – 1998
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Numărul spectacolelor a scăzut de la 6.818 în anul 1995 până la 4.563 în anul 1998, iar numărul spectatorilor a scăzut impresionant de la 257.000 spectatori în anul 1995, la doar 94.000 de spectatori în anul 1998.
Această scădere impresionantă a numărului de spectatori în cinematografe nu se datorează reducerii interesului față de divertisment, în cazul de față vizionarea unui film), ci se datorează lipsei posibilităților materiale, scăderii nivelului de trai. Tot mai puțini brăileni își pot permite costul unui bilet la film. De aceea am constatat în urma unui sondaj că există numeroase persoane în Brăila care nu au mai vizionat un film la cinematograf de peste 5 ani; peste 60% dintre brăileni văd mersul la cinematograf ca pe un lux. Explicația este simplă: datorită scăderii accentuate a nivelului de trai, datorită șomajului foarte ridicat, mai mult din jumătate dintre locuitorii orașului Brăila fac eforturi uriașe pentru a obține cele mai importante necesități ale existenței unui om : hrană, îmbrăcăminte, întreținerea unei locuințe.
Scăderea nivelului de trai în municipiul Brăila poate fi pusă în evidență și prin reducerea numărului de abonamente de radio și de televiziune. Numărul abonamentelor radio a scăzut de la 48.002 abonamente în anul 1995 până la 43.230 abonamente în anul 1998, în cazul abonamentelor pentru televiziune, numărul acestora a scăzut de la 55.196 abonamente în anul 1995 la 54025 abonamente în anul 1998.
Acest subcapitol nu are pretenția unei analize obiective, complete și complexe a gradului de participare la procesul celtural în municipiul Brăila, dar pune totuși în evidență faptul că scăderea nivelului de trai influențează puternic și negativ în același timp participarea populației la procesul educațional și cultural.
3.2.5. Diferențieri teritoriale după veniturile populației
Atestat documentar în anul 1368, municipiul Brăila s-a dezvoltat ca un vechi centru comercial și portuar, cele două funcții ale orașului au fost predominante până la începutul secolului al XX-lea, după această perioadă începe să se dezvolte foarte mult industria, astfel încât după anul 1950, industria devine funcția predominantă a orașului Brăila.
Ca urmare a apariției și dezvoltării unităților industriale, apare în Brăila un peisaj industrial, peisaj ce cuprinde câteva zone distincte: Zona Industrială Nord, unde sunt amplasate cu precădere unități ale industriei grele, Zona Industrială Sud împreună cu Zona Portuară, unde predomină ramuri ale industriei constructoare de mașini (șantier naval), dar și industria ușoară, industria lemnului ; Zona Portuară Vest, cu predominanța unităților industriei alimentare.
Corespunzător dezvoltării sale economice, municipiul Brăila a cunoscut și o însemnată dezvoltare edilitar-urbanistică, construindu-se noi cartiere. Marile întreprinderi industriale au apărut inițial în cadrul unor așezări, a unor comune suburbane (situate la marginea orașului), de exemplu: Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul” (astăzi S.C. PROMEX ) a fost amplasată în comuna Radu Negru, alte unități industriale au fost amplasate în comuna Nedelcu Chercea, Pisc. După anul 1930, aceste comune suburbane sunt sudate, înglobate orașului, comunele respective devenind cariere, ele și-au păstrat aceeași denumire: Brăilița, Nedelcu Chercea, Radu Negru, Pisc, ce-i drept cartiere muncitorești, periferice, cu condiții urban-edilitare nu chiar corespunzătoare.
TIPURI DE CARTIERE ÎN ORAȘUL BRĂILA
Cartierele periferice, muncitorești
Sunt reprezentate în general de zonele industriale din Brăila. În această categorie se încadrează următoarele cartiere: Brăilița, Vidin, Radu Negru, Nedelcu Chercea, Pisc.
CARTIETUL BRĂILIȚA
Cartierul Brăilița reprezintă fosta comună Brăilița, aceasta a devenit cartier după anul 1930, ca urmare a amplasării și dezvoltării în cadrul ei a „Întreprinderii de Utilaj Greu – Progresul”. Cartierul Brăilița este situat în partea de nord a orașului; dacă inițial a avut doar funcția economică, ulterior, ca urmare a creșterii spectaculoase a numărului de locuitori din orașul Brăila, acest cartier a căpătat și funcția rezidențială. Între anii 1960 – 1975, în acest cartier s-au construit numeroase blocuri, în general cu trei nivele (p+3), iar casele (care erau predominante până în anul 1950) au fost în marea lor majoritate demolate, modificându-se total fizionomia inițială. Locuințele au fost dotate tehnico-edilitar corespunzător, au fost amplasate centre comerciale, precum și linii de transport care făceau și fac în continuare legătura dintre cartier și restul orașului (în acest sens a fost construită o linie de tramvai și una de autobuz).
Datorită faptului că acest cartier a apărut și s-a dezvoltat ca urmare a dezvoltării industriale, majoritatea populației care trăiește aici este reprezentată de muncitori.
În urma aplicării unui chestionat pe un eșantion de 50 de persoane, am constatat că 80% dintre locuitorii acestui cartier au studii medii (liceul) sau au urmat școli profesionale, în concluzie sunt muncitori; doar 20% dintre ei au studii superioare.
Datorită faptului că în cadrul întreprinderii „S.C. PROMEX” (ce se constituie în locul de muncă principal al locuitorilor din acest cartier) au avut loc disponibilizări masive de forțe de muncă, două dintre secțiile uzinei fiind închise, în cartierul Brăilița există numeroși șomeri.
La întrebarea din chestionar: „Vă încadrați în rândul populației cu un nivel de trai scăzut sau ridicat?”, 95% dintre respondenți au afirmat că nivelul de trai este extrem de scăzut în România, dar mult mai scăzut în Brăila.
Astfel se constată că în cartierul Brăilița, mai mult de 70% dintre muncitori sunt astăzi șomeri, ei având venituri sub limitele venitului mediu pe economie.
Pentru unii dintre locuitorii cartierului Brăilița, dar din întregul oraș, de fapt, situația este critică, disperată, pentru că în doi ani ei nu au reușit să-și găsească un alt loc de muncă, iar în prezent nu mai beneficiază nici măcar de alocații de sprijin.
Din cauza acestei situații disperate, peste 40% din cei chestionați s-ar putea muta din orașul Brăila într-un oraș mult mai dezvoltat economic, acolo unde și-ar putea găsi un loc de muncă. Ceilalți 60% sunt conștienți că cel mai mare dezavantaj al orașului este puternicul regres economic prin care trece, dar nu s-ar putea muta în alt oraș datorită familiei, obișnuinței, etc.
La întrebarea din chestionar: „Cum credeți că se poate rezolva problema șomajului în orașul Brăila?”, circa 70% dintre respondenți consideră că singura metodă de rezolvare a șomajului este redeschiderea unităților industriale închise, doar 20% cred că problema șomajului se poate rezolva prin dezvoltarea unor noi ramuri industriale, care să fie rentabile, să fie în concordanță cu cererea de pe piața muncii și care să absoarbă în același timp o mare parte din forța de muncă disponibilizată, 10% dintre respondenți consideră că această situație nu are ieșire, sunt absolut pesimiști cu privire la economia brăileană.
Cei mai mulți dintre respondenți consideră că apariția numeroaselor puncte comerciale oferă un număr însemnat de locuri de muncă pentru femei; însă redus în comparație cu numărul de cereri de locuri de muncă.
O altă problemă cu care se confruntă locuitorii din cartierul Brăilița este infracționalitatea, 70% dintre locuitorii acestui cartier nu se simt în siguranță, în principal datorită acelor „bande de cartier” (găști), care sunt foarte numeroase și „bine dezvoltate” în acest cartier.
De aceea mai mult de 50% dintre respondenți nu ies din casă după lăsarea întunericului, în rândul acestora aflându-se mai ales persoanele vârstnice și copii.
Dintre cei chestionați, circa 20% sunt nemulțumiți în principal datorită distanței relativ mare între cartierul Brăilița și centrul orașului (Calea Călărașilor), sau între cartier și locul lor de muncă, o parte din aceștia având locul de muncă la celălalt capăt al orașului.
Problema principală pentru locuitorii cartierului Brăilița rămâne însă sărăcia accentuată, înregistrându-se un nivel de trai extrem de scăzut în rândul populației din acest cartier urmată fiind de problema infracționalității.
Locuitorii acestui cartier consideră că singurul merit, avantaj pe care îl are acest cartier, ca întregul oraș, este curățenia; curățenia este caracteristică pentru întregul oraș.
CARIERUL VIDIN
Cartierul Vidin este situat în partea de nord a orașului, de fapt s-a dezvoltat în continuarea cartierului Brăilița, după anul 1975, ca urmare a dezvoltării puternice a orașului Brăila din punct de vedere economic și, implicit, demografic.
A apărut ca un cartier rezidențial, funcție pe care o deține și astăzi, aici fiind concentrate în exclusivitate locuințe, blocuri înalte în general, cu 8 – 10 etaje, case, alături de care s-au dezvoltat unități comerciale, sanitare, de învățământ.
Problemele cu care se confruntă locuitorii acestui cartier sunt identice cu cele pe care le au locuitorii cartierului Brăilița, cele două cartiere fiind strâns legate între ele.
Majoritatea locuitorilor sunt muncitori – 70% , din care mai mult de 50% și-au pierdut locul de muncă. Veniturile populației sunt extrem de scăzute, de aceea problema majoră cu care se confruntă locuitorii acestui cartier este sărăcia.
O altă problemă majoră este lipsa siguranței, a securității în acest cartier, datorită faptului că este situat la periferia orașului (unde polițiștii acționează mai greu), dar și datorită numărului mare de romi care locuiesc aici.
Astfel, peste 70% din locuitorii acestui cartier au venituri sub nivelul mediu pe economie, iar în privința securității peste 60% din cei chestionați afirmă că nu trăiesc în siguranță.
Și locuitorii acestui cartier consideră că problema șomajului, a nivelului de trai scăzut ar putea fi rezolvată prin redeschiderea unităților industriale.
Dintre persoanele chestionate, din rândul femeilor – 80% au răspuns că apariția punctelor comerciale a oferit numeroase locuri de muncă, în antiteză, majoritatea bărbaților consideră că acestea au oferit locuri de muncă, dar într-un număr limitat.
La întrebarea dacă s-ar muta într-un alt cartier sau chiar într-un alt oraș aproximativ 50% dintre respondenți au afirmat că s-ar muta datorită sărăciei care „se simte în aer” – spun ei, datorită lipsei securității, dar și datorită distanței mari între cartierul Vidin și centrul orașului, cealaltă jumătate consideră că nu și-ar schimba domiciliul din cauza obișnuinței sau pentru că le-ar fi greu, chiar imposibil să dobândească o locuință într-un cartier mai aproape de centru, diferențele de preț între locuințele din cartierele periferice și cele din cartierele centrale fiind colosale.
Și în cazul locuitorilor cartierului Vidin problemele majore sunt aceleași: șomajul, sărăcia și implicațiile lor asupra fenomenelor sociale: creșterea infracționalității, starea de sănătate precară, gradul tot mai redus de participare la procesul educațional, etc.
CARTIERUL NEDELCU CHERCEA
Cartierul Nedelcu Chercea este contemporan cu cartierul Brăilița, a devenit cartier al orașului Brăila după anul 1930, ca urmare a amplasării și dezvoltării în comuna inițială a unor importante unități industriale. Acest cartier este situat în vestul orașului, iar în trecut purta denumirea de cartierul „1 Mai”.
Acest cartier a păstrat oarecum fizionomia comunei inițiale, aici predomină casele, dotările tehnico-edilitare nu sunt peste tot corespunzătoare, nu toate străzile sunt asfaltate, nu există peste tot guri de canalizare, astfel încât străzile periferice din acest cartier au fost de multe ori inundate.
În ceea ce privește comportamentul profesional în acest cartier predomină populația cu studii medii sau chiar fără studii, cea mai mare pondere este reprezentată de muncitori, 90% din totalul locuitorilor, iar dintre aceștia mai mult de 70% muncesc în sectorul agricol.
Datorită faptului că majoritatea locuitorilor din acest cartier muncesc acum în agricultură, cei mai mulți au propriile terenuri agricole, nivelul de trai este ceva mai ridicat în comparație cu celelalte cartiere muncitorești, sărăcia atinge doar o mică parte din populația ce trăiește aici.
Dintre cei chestionați, circa 20 % au afirmat ca sunt săraci sau chiar că trăiesc sub pragul sărăciei, iar aceștia sunt în majoritate șomeri.
Peste 90% dintre respondenți nu și-ar schimba domiciliul într-un alt cartier, ei sunt mulțumiți de faptul că acest cartier este curat, liniștit în cea mai mare parte, consideră că au numeroase facilități datorită faptului că locuiesc la casă și nu la bloc (datoriile către stat sunt mai puține, posibilitatea de a crește animale, etc.), iar distanța între cartierul lor și centrul orașului nu este un impediment, mai ales datorită faptului că există trasee ale transportului în comun care fac legătura între cartier și restul orașului.
Majoritatea respondenților consideră că cel mai mare dezavantaj al orașului Brăila este lipsa locurilor de muncă, decăderea economică în care se află orașul și apoi rata infracționalității care este ridicată.
În acest cartier am considerat că exista un grad al sărăciei mai scăzut față de celelalte cartiere muncitorești, dar totuși foarte ridicat în comparație cu cartierele bogate, însă starea generală a oamenilor este aceea de resemnare.
CARTIERUL RADU NEGRU
Comuna suburbană Radu Negru a devenit cartier al orașului Brăila, după anul 1930, ca urmare a dezvoltării industriale, s-au dezvoltat inițial ramuri ale industriei grele („Laminorul”), ulterior urmând să apară și alte unități industriale, dar mai ales depozite, baze pentru produsele agricole sau industriale. Puternica industrializare a orașului Brăila a atras după sine o puternică creștere a parametrilor demografici, toate acestea au dus la nevoia de extindere teritorială a orașului.
Cartierul Radu Negru este situat în estul orașului Brăila, după ce a devenit cartier aici s-au construit numeroase blocuri cu dotări tehnico-edilitare necorespunzătoare, locuințele se caracterizează prin disconfort (confort IV), restul locuințelor sunt reprezentate de case, în majoritatea lor neîngrijite, dărăpănate.
Peisajul în acest cartier este dezolant, plecând de la aspectul exterior al caselor și blocurilor, de la mizeria de pe străzi și până la aspectul locuitorilor, la vocabularul „pestriț” pe care îl întrebuințează, totul lasă de dorit.
Aici predomină populația cu studii medii sau fără studii în proporție de 85%, doar 10% dintre cei chestionați au studii superioare. Populația activă din acest cartier era ocupată într-un procent de 95% în industrie; de aceea de la disponibilizările masive din industrie, cea mai mare parte a locuitorilor au devenit șomeri.
Șomajul are o mare amploare în acest cartier, prin urmare predomină persoanele cu un venit personal foarte mic.
În această zonă a orașului se pot observa cel mai bine efectele restructurării economice și ale privatizării în masă de după 1989, aici sărăcia a atins cote maxime.
În acest cartier predomină foarte mult comerțul stradal de tip „bișniță”, practicat de persoanele cu nivel de studii redus (în mare parte de către țigani).
Nivelul infracționalității este extrem de ridicat, femeile și copii fiind cele mai afectate persoane din totalul populației, acest nivel ridicat se datorează ponderii ridicate a țiganilor din totalul populației, sărăciei accentuate, dar și nivelului redus de educație.
Cartierul Radu Negru este cartierul cu cel mai mare număr de șomeri, cu cel mai mare număr de infracțiuni, cu cel mai redus grad de cultură și educație a populației; se constată aici chiar cel mai mare consum de alcool în rândul populației de toate vârstele.
CARTIERUL PISC
Cea mai mare parte a populației din acest cartier este reprezentată de pescari, iar marea majoritate a femeilor sunt casnice.
Nivelul de trai este scăzut datorită numărului ridicat de șomeri. Cea mai mare parte a locuitorilor din acest cartier au venituri personale extrem de mici.
Se constată că în acest cartier predomină lipovenii, ei reprezintă 80% din locuitorii acestui cartier, de aceea propriile lor opinii cu privire la orașul Brăila, la cartier, la economia orașului, etc., au fost foarte greu de obținut.
CARTIERELE DE TIP MIXT
Sunt reprezentate în general de cartierele din zona funcțională mixtă și sunt situate în centrul municipiului Brăila, atât în centrul vechi, cât și în cel nou. Aceste cartiere se caracterizează în primul rând printr-o poziție favorabilă pentru dezvoltarea unei comunități. Blocurile sunt înalte, în general zece etaje. În ceea ce privește comportamentul profesional în cartierele mixte se întâlnesc toate categoriile de profesii, de la șomeri la muncitori, până la intelectuali. În general, din punctul de vedere al veniturilor populația din zona centrală, putem spune, deține venituri medii.
În orașul Brăila, cartierele de tip mixt sunt cele care se grupează de o parte și de alta a Căii Galați (până la cartierul Brăilița), a Bulevardului Karl Marx și a Bulevardului Alexandru Ioan Cuza (centrul vechi al orașului) și de o parte și de alta a Căii Călărașilor (până la cartierul Viziru) – centrul nou al orașului (centrul civic), acestea fiind și principalele artere de circulație din orașul Brăila. Acestora li se adaugă și cartierele Hipodrom și Obor, situate pe o parte a Căii Dorobanți.
Cartierelor mai sus menționate li s-a acordat o mare atenție în perioada socialistă, unele dintre ele fiind unele dintre cele mai vechi grupări de locuințe și umane din municipiul Brăila, dar care au cunoscut o dezvoltare accentuată după anul 1950, altele au fost construite după acest an.
Astfel, în anul 1898 orașul apare construit până la Bulevardul Dorobanți și strada Carantinei și cuprindea gara de călători, calea ferată curentă Brăila Galați, parcul Monument, portul cu magaziile.
După anul 1944, în peisajul orașului apar ansambluri de locuințe (în cartierele sus menționate), ample dotări social-culturale.
Primul bloc a fost construit în Brăila în anul 1956 pe strada Victoriei nr.8, cu un număr de 34 apartamente, din anul 1958 încep lucrările de execuție a blocurilor de locuințe în cadrul Pieței Hristo Botev și din Piața Halelor; în anul 1962 se dau în folosință primele blocuri de pe Strada Galați. În anul 1966 se dau în folosință primele blocuri din ansamblul Hipodrom, iar în 1969 începe construirea ansamblului (cartierului) Obor. Concomitent cu realizarea ansamblelor de locuințe începând cu anul 1958 se modernizează spațiile verzi ale bulevardului Karl Marx și Dorobanți și se amenajează faleza Dunării și parcul Monument.
În cadrul bulevardelor Karl Marx, Alexandru Ioan Cuza și Dorobanți, locuințele erau reprezentate până în anul 1980 de case, păstrându-se fizionomia inițială a orașului, ulterior, după 1980, a început construirea unor ansambluri de blocuri, mai ales pe bulevardul Dorobanți și bulevardul Karl Marx.
În ceea ce privește diferențierile după venituri, categorii profesionale, intensitatea producerii unor anumite categorii de fenomene sociale în cadrul grupărilor umane din fiecare cartier; aceste diferențieri între comunitățile umane specifice fiecărui cartier sunt aproape neînsemnate, de aceea le-am analizat împreună.
Instrumentul de lucru, care m-a ajutat să constat care este concepția locuitorilor despre propriul oraș, care consideră aceștia că este dezavantajul major pe care îl au ca locuitori al Brăilei, ce venituri au și care este nivelul de trai specific pentru populația cartierului respectiv, gradul de siguranță în cartier, etc., a fost chestionarul. Chestionarul a fost aplicat pe un eșantion de 50 de persoane/cartier în total 350 de persoane.
Astfel am constatat că în fiecare dintre cartierele mai sus menționate se întâlnesc în rândul populației toate categoriile de profesii: muncitori, intelectuali, respectiv oameni cu studii medii, cu studii superioare sau fără studii.
La întrebarea din chestionar „Care credeți că este cel mai mare avantaj ca locuitor al orașului Brăila?”, mai mult de 70% din cei chestionați (această pondere înregistrează diferențieri sensibile, neînsemnate în cadrul fiecărui cartier) au răspuns că singurul avantaj este faptul că Brăila este un oraș foarte curat și mulțumesc primarului pe această cale.
În ceea ce privește numărul de șomeri din aceste cartiere ei constituie circa 35 – 40 % din totalul populației active, provin firește din sectorul industrial.
Se constată că o mare parte a populației din aceste cartiere, mai ales în cadrul celor grupate în jurul străzilor Calea Galați, Bulevardul Karl Marx, Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nu au lucrat în domeniul industrial, iar în domeniile în care își desfășoară activitatea nu au avut loc restructurări, astfel încât ei nu și-au pierdut locul de muncă. Cea mai mare parte a populației ocupată în industrie este concentrată în centrele Obor, Hipodrom, Bulevardul Dorobanți, aici întâlnindu-se și cel mai mare număr de șomeri. Datorită șomajului mai puțin accentuat se constată că nivelul de trai al populației din aceste cartiere este ceva mai ridicat în comparație cu cartierele periferice, muncitorești.
Astfel, din totalul celor chestionați, doar 20% au răspuns că au venituri sub venitul mediu pe economie, fiind puternic afectați de sărăcie; cea mai mare pondere, 60% au afirmat că au venituri medii, care le asigură un nivel de trai aproape de decență, iar 20% dintre respondenți au afirmat că nu sunt afectați de sărăcie, chiar duc un trai decent. În rândul acestora din urmă se numără mai ales micii afaceriști și cei care lucrează în domeniul sanitar, al învățământului.
În concluzie, cea mai mare parte a acestor oameni au venituri medii, un nivel de trai mediu, în comparație cu locuitorii cartierelor periferice unde cea mai mare parte (peste 80% dintre locuitori) au atins pragul sărăciei extreme.
În cadrul locuitorilor acestor cartiere se constată și o schimbare a concepțiilor, a modului de gândire (în comparație cu locuitorii cartierelor mărginașe), astfel la întrebarea: „Care credeți că este soluția pentru diminuarea șomajului și ridicarea nivelului de trai în rândul locuitorilor acestui oraș?”, circa 60% dintre respondenți au afirmat că soluția este relaxarea economică, apariția unor domenii economice noi, în actualitate cu cerințele economice actuale, doar 30% au răspuns că soluția ar fi redeschiderea unităților industriale închise, iar 10% au răspuns că soluția ar fi reorientarea populației, pregătirea lor profesională în domeniile economice noi, care necesită forță de muncă specializată, pregătită în domeniul respectiv.
În privința securității, al gradului de siguranță din cartierele respective, 70% dintre cei chestionați se simt în siguranță în cartierul în care locuiesc. Excepție fac locuitorii din carierele Hipodrom, Obor, cei de pe Bulevardul Dorobanților, aceștia, în proporție de 60% nu se simt în siguranță după lăsarea întunericului în cartierele lor.
Peste 90% dintre cei chestionați nu și-ar schimba domiciliul într-un alt cartier al orașului, iar 10% au afirmat că în cazul în care ar avea posibilități financiare s-ar muta într-o locuință în centrul civic, Calea Călărașilor.
Cea mai mare parte a locuitorilor din acest oraș ar accepta să se deplaseze definitiv într-un oraș mai dezvoltat, am constatat că nu ar face acest lucru nu doar datorită obișnuinței, ci mai ales datorită unui accentuat patriotism local; cea mai mare parte a locuitorilor își iubesc foarte mult orașul și doresc redezvoltarea acestuia, refacerea lui din punct de vedere economic.
O situație aparte se remarcă în cadrul locuitorilor de pe Calea Călărașilor. Calea Călărașilor cu ansamblul de locuințe situate de o parte și de alta a sa, reprezintă cea mai dezvoltată zonă a orașului, centrul nou (centrul civic). Aici se întâlnesc cele mai frumoase și adecvate locuințe, care sunt reprezentate fie de case cu unul, două nivele, fie apartamente de bloc. Tot aici se regăsește sediul politico – administrativ al municipiului, cele mai importante obiective de cultură și de educație, între acestea enumerăm: „Casa Albă”, „Casa Agronomului”, „Casa Tineretului” (sau Casa de Cultură) în incinta căreia se află biblioteca publică, „Tribunalul și Judecătoria Brăila”, etc.
În acest sector faleza Dunării este amenajată deosebit, astfel, lângă „Casa Albă”, spre faleza Dunării, a fost construit un sistem de fântâni arteziene, unice în țară, ele se remarcă prin originalitate (forma unică) și printr-o rară frumusețe (încântă privirea). Spațiile verzi din această zonă sunt numeroase și mai mult decât atât îngrijite zilnic.
În ceea ce privește categoriile de populație care locuiesc pe Calea Călărașilor am constatat că: cea mai mare parte a populației este reprezentată de persoane cu studii superioare, ponderea muncitorilor este foarte redusă, 10%.
Reprezintă zona unde este concentrat cel mai mic număr de șomeri, aceștia dețin o pondere neînsemnată în cadrul populației active (circa 5%).
Reprezintă zona unde au apărut cele mai numeroase puncte comerciale, dar și cele mai importante, reprezentate de magazine mari, restaurante, sedii ale unor firme importante, cum ar fi Dialog, Connex, magazinele Prisma, Hollywood Music&Film, etc. de aceea locuitorii din această zonă consideră că apariția acestor firme importante, a punctelor comerciale, a determinat, a creat numeroase locuri de muncă.
Circa 60% dintre respondenți au afirmat că au venituri personale relativ mari, nivelul de trai este ridicat și cei mai mulți nu cunosc ce este sărăcia. Peste 30% dintre cei chestionați consideră că au venituri satisfăcătoare și că duc un trai decent, aceștia lucrează mai ales în domeniul sănătății, învățământului sau în cadrul unor firme private, dar mai mici.
Datorită condițiilor de viață net superioare (în comparație cu celelalte cartiere), locuitorii din această regiune a orașului au cel mai mare grad de participare la procesul educațional și cultural, starea de sănătate a populației de aici este (în cea mai mare parte) bună, normală, infracționalitatea este redusă.
Concluzionând putem spune că aici se regăsește cea mai favorizată categorie a populației municipiului Brăila, locuitorii de pe Calea Călărașilor au venituri foarte mari în comparație cu locuitorii celorlalte cartiere, au un nivel de trai superior. De aceea, nici un respondent nu a afirmat că și-ar muta domiciliul în alt cartier, însă 20% dintre aceștia, mai ales din rândul tinerilor au afirmat că ar pleca definitiv într-un oraș mai mare, cu precădere București.
CARTIERELE VIZIRU I, II ȘI III
Reprezintă o extindere teritorială a orașului Brăila, o continuare a Căii Călărașilor, fiind situate în sudul orașului. În anul 1970 încep lucrările la ansamblurile de locuințe din Viziru I și II, iar în anul 1975 se dau în folosință primele blocuri de locuințe din ansamblul Viziru III. Locuințele sunt reprezentate de blocuri înalte, cu 10 – 12 nivele.
Locuitorii acestor cartiere se înscriu în categoria populației cu venituri medii în proporție de 70%; circa 10% dintre locuitori au venituri ridicate și 20% dintre respondenți declară că se înscriu în categoria populației cu venituri foarte scăzute. Prin urmare, sărăcia atinge o pondere mai redusă a locuitorilor din aceste cartiere.
În ceea ce privește tipurile de categorii profesionale, aici se întâlnesc într-o proporție sensibil egală muncitori și intelectuali. Numărul șomerilor este mai redus decât în cartierele periferice, muncitorești, dar mai ridicat față de cel care se înregistrează în rândul locuitorilor din zona centrală.
Cea mai mare parte a locuitorilor din aceste cartiere, circa 85%, consideră că cel mai mare dezavantaj pe care îl au ca locuitori ai orașului Brăila este faptul că în prezent orașul trece printr-o criză economică, iar sărăcia cu care se confruntă marea majoritate a populației determină accentuarea unor fenomene sociale negative.
ȘOSEAUA BUZĂULUI
Cartierul care se înscrie de o parte și de alta a acestei artere de circulație, este în cea mai mare parte un cartier nou, rezidențial, construcția acestuia completează zestrea urbanistică a ultimilor decenii.
Cea mai mare partea a populației de aici este reprezentată de tineri, vârstnicii dețin o pondere redusă.
Marea majoritate a locuitorilor de pe șoseaua Buzăului au venituri medii sau puțin peste medie.
Aceștia consideră că nivelul de trai este foarte scăzut nu doar în rândul populației brăilene, ci caracterizează populația din întreaga țară.
Șomerii dețin o pondere relativ mică în cadrul populației active; în această zonă sărăcia afectează doar o mică parte a populației.
În concluzie, se constată că în municipiul Brăila cei mai dezavantajați, cu un nivel de trai extrem de scăzut sunt locuitorii cartierelor periferice, muncitorești care au apărut datorită amplasării (în comunele inițiale) a unor mari unități industriale. Ca urmare a restructurării industriei, după anul 1989, a fost disponibilizată o forță de muncă numeroasă, cei mai mulți locuitori din aceste cartiere rămânând fără loc de muncă. Majoritatea muncitorilor nu și-au găsit un nou loc de muncă, de aceea în aceste cartiere se regăsește cel mai mare număr de șomeri. Locuitorii din aceste cartiere se găsesc într-o sărăcie accentuată, starea de sănătate a oamenilor este precară, participarea la procesul educațional și cultural este redusă, numărul infracțiunilor de toate tipurile crește îngrijorător. Toate aceste situații caracterizează locuitorii cartierelor: Brăilița, Vidin, Radu Negru, Nedelcu Chercea, Pisc.
În antiteză cu locuitorii din aceste cartiere mai sus menționate, se găsesc locuitorii de pe Calea Călărașilor, fiind considerați cei mai avantajați, cei mai bogați locuitori din orașul Brăila. Astfel, nivelul de trai în rândul locuitorilor de pe Calea Călărași este ridicat, majoritatea acestora au venituri personale mari sau satisfăcătoare, șomajul este un fenomen rar întâlnit în rândul lor, iar sărăcia este aproape inexistentă.
Cea mai mare parte a locuitorilor, din celelalte cartiere au venituri medii, având un nivel de trai satisfăcător. În aceste cartiere se găsesc deopotrivă muncitori, intelectuali, șomeri, oameni afectați de sărăcie și oameni care au un nivel de trai ridicat.
Partea grafică cuprinde configurația cartierelor și tipurile de cartiere din municipiul Brăila în funcție de veniturile populației.
3.3 Fenomenul de infracționalitate
Acordând prioritate factorilor sociali, între care numărăm în special organizarea economică și politică, constituirea familiei, sistemul de educație, producția industrială, alcoolismul, subliniem că legea saturației și supra saturației este dependentă de influențele acestor factori numai pe plan general, la nivelul fenomenului.
Raportându-ne însă la infracțiunea concretă, aceasta nu va avea niciodată o determinare exclusiv biologică, fizică sau socială. În orice delict predominarea unuia dintre factori poate varia, cele trei categorii de factori regăsindu-se însă întotdeauna.
Fiecare delict are o determinare multiplă. Examinând complexitatea factorilor angrenați în producerea infracțiunii, se observă că aceștia pot fi împărțiți în trei categorii:
factori antropologici;
factori fizici;
factori sociali.
Examinând pe bază de interviuri și chestionare, raportul dintre scopuri și mijloace legitime, nelegitime ale unor categorii de tineri constatăm că aspirația către o creștere permanentă a veniturilor ce caracterizează societatea noastră în ansamblul său, se face cel mai mult simțită în clasele de jos, în mediile cele mai defavorizate, acolo unde posibilitățile legitime de atingere a acestui scop sunt infime.
Singurul criteriu de apreciere observat în caracteristica acestui mediu este banul. Tânărul aparținând acestei clase sociale va avea la îndemână două modalități de parvenire: fie schimbarea clasei sociale și integrarea lui într-o clasă superioară, fie reușita economică în interiorul clasei sale, în funcție de criteriile acesteia.
Comiterea unei infracțiuni dă naștere mai întotdeauna la relații sociale dintre cele mai diferite.
O radiografie a infracționalității din municipiul Brăila arată că, zilnic s-au produs, în medie, 36 de delicte.
Cele mai multe infracțiuni care s-au comis în municipiul Brăila, în anul 2000, reprezintă furturi în dauna avutului privat, fiind urmate de înșelăciune și alte infracțiuni ce țin de criminalitatea economico-financiară.
În ceea ce privește infracțiunile comise prin violență, în Brăila s-au înregistrat 28 de omoruri în anul 2000, față de 24 în anul 1999 și 19 în anul 1998, 195 de tâlhării, 56 de vătămări corporale grave, 14 cauzatoare de moarte și 31 de violuri (cu șase mai mult decât în anul 1998).
Tabel nr. 30: Infracțiunile din anul 2000 în municipiul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 30.
În anul 2000, pe raza județului Brăila au fost condamnate definitiv un număr de circa 2952 persoane față de 3388 în anul 1998 și 3630 în anul 1999, numărul persoanelor condamnate definitiv în anul 2000 fiind cu 678 persoane mai puțin decât în anul 1999. În procente, în anul 2000 au fost condamnate definitiv cu 18% mai puține persoane decât în 1999.
Din totalul persoanelor condamnate definitiv în anul 2000, cei mai mulți au fost bărbați – 2629 persoane și numai 323 persoane de sex feminin. Dintre aceste persoane, 327 au fost minori și 59 cetățeni străini. În procente, 89,05% dintre persoanele condamnate definitiv sunt bărbați, 10,9% femei, 11,07% minori și 1,99% cetățeni străini.
Comparativ cu anii anteriori, cu anul 1999 spre exemplu, ponderea inculpaților bărbați condamnați definitiv a scăzut de la 91,7% la 89,05%, dar a crescut ponderea celorlalte categorii de infractori: ponderea femeilor a crescut de la 8,2% la 10,9%, ponderea infractorilor minori a crescut de la 9,8% la 11,07 %, a crescut foarte mult și ponderea infractorilor străini de la 0,3% la 1,99%.
Numărul cetățenilor străini condamnați definitiv în anul 2000 este cu 48 mai mare față de anul 1999, ceea ce reprezintă o creștere cu 53,6%, pe categorii de infracțiuni cetățenii străini au fost condamnați după cum urmează: 50 inculpați pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, 2 inculpați pentru contrabandă, 2 pentru trafic de stupefiante, 2 condamnați pentru ucidere din culpă, 3 condamnați pentru vătămare corporală.
La nivelul instanței din orașul Brăila în anul 2000 se remarcă o creștere a numărului de condamnați (spre deosebire de situația pe județ) față de anul 1999.
În anul 2000, numărul de condamnați a fost de 1.287 față de 1.259 în anul 1999.
Din numărul total al condamnaților 1.131 persoane au fost bărbați, iar 156 femei, proporția fiind de 87,87% bărbați la 12,13% femei.
Din totalul condamnaților, 1.150 au fost majori și 137 minori, în procente: 91,34% dintre condamnați sunt majori și 8,66% minori, numărul condamnaților minori fiind în creștere față de anul 1999 – 90 de minori condamnați.
Tabelul nr.31: Numărul infractorilor condamnați în anul 2000, în municipiul Brăila
Sursa: Judecătoria Brăila
În cazul condamnaților majori în anul 2000, structura sancțiunilor aplicate se prezintă astfel: din numărul total de 1150 inculpați majori condamnați definitiv la nivelul instanțelor din Brăila, 184 au fost condamnați la amendă penală, 113 persoane au fost condamnate la închisoare între 0 – 6 luni, 58 infractori au fost condamnați la închisoare între 6 – 12 luni, 409 condamnați la închisoare între 1 – 5 ani, 67 la închisoare între 5 – 10 ani, 16 condamnați la închisoare între 10 – 15 ani, 8 persoane condamnate la pedeapsa închisorii cu durată mai mare de 15 ani.
Numărul condamnaților la pedeapsa închisorii s-a diminuat față de anul 1999, când au fost condamnate la închisoare 704 persoane.
Pentru 288 condamnați s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, 7 condamnați – executarea pedepsei sub supraveghere.
În cazul inculpaților minori, din cei 137, 2 au fost condamnați la amendă penală, 61 inculpați au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, 6 minori – măsură educativă a mustrării, 31 au fost lăsați în libertate, dar sub supraveghere, 37 minori au fost internați în centre de reeducare.
ACTIVITATEA CRIMINALISTICĂ
Indicele criminalității în anul 2000 a fost de 334 infractori la 100.000 de persoane, acest indice a înregistrat o ușoară creștere față anul 1999 – 326 infractori la 100.000 de locuitori.
Volumul de dosare, de cauze de rezolvat pe judecător a fost de circa 355/judecător, dintre acestea cauze soluționate au fost în medie de 307/judecător, rezultă 88,33% din dosare sunt soluționate.
Complexitatea stării infracționale în municipiul Brăila (în ceea ce privește crima organizată) este evidențiată atât creșterea numărului infracțiunilor soluționate, cât și de pericolul social pe care acestea îl reprezintă, majoritatea fiind tâlhari cu mod de operare deosebit, de genul lipsit de libertate, toate comise de grupuri constituite de grupuri pe criterii mafiote.
Operațiunile celor de la brigada pentru combaterea crimei organizate s-au axat mai mult pe demontarea unor grupuri de falsificatori de valută. În cursul anilor 1999 – 2000, tendința unor grupuri infracționale a constat în exercitarea unui control asupra unor zone, prin perceperea taxelor de protecție și prin „cămătărie”, precum și prin punerea în circulație de monedă falsă.
Consider că una dintre cele mai importante întrebări ale chestionarului întocmit pe cartiere se referă la siguranța locuitorilor și la modul cum polițiștii își fac sau nu datoria. Dintre cei chestionați doar 30% au răspuns că se simt în siguranță în cartierele lor, în timp ce 70% dintre respondenți au afirmat că merg cu teamă pe străzile orașului Brăila, mai ales seara, după ora 1900. Dintre aceștia, persoanele cu vârstă de peste 50 de ani au afirmat că nu mai ies din casă după lăsarea întunericului. Se constată astfel că cele mai expuse pericolului, cele mai vulnerabile pentru infractori sunt persoanele vârstnice, dar și tinerii (copii mai ales). După cum raportează și poliția municipală cele mai expuse cartiere sunt: Vidin , Progresul, Radu Negru, Lacul Dulce, Chercea, ele au o rată mare a infracționalității și datorită faptului că sunt cartiere mărginașe, periferice, dar și pentru că sunt cartiere în care locuiesc oameni cu un nivel de trai scăzut, caracteristica cea mai însemnată a acestor cartiere, a locuitorilor de aici este sărăcia accentuată și de aici violența ridicată. O rată mare a numărului de infractori și a infracționalității implicit se întâlnește și în centrul vechi al orașului, datorită faptului că în prezent aici predomină țiganii. În antiteză se află centrul nou al orașului, centrul civic (Calea Călărașilor) unde rata infracționalității este redusă.
La întrebarea dacă „Poliția își face datoria?”, peste 60% din cei chestionați au răspuns fie că poliția este de partea răufăcătorilor, fie că polițiștii sunt incompetenți și doar 40% au răspuns afirmativ. Legat de acest lucru, putem aminti faptul că în perioada 1999 – 2000, poliția municipiului Brăila a definitivat cercetările într-un număr mult mai mare de infracțiuni față de perioada precedentă.
Tabelul nr.32: Evoluția stării de infracționalitate în ultimii zece ani
Sursa: Tribunalul Brăila
Graficul numărul 32.
Urmărind tabelul anterior cu graficul aferent putem spune că din anul 1990 până în prezent a crescut îngrijorător numărul tuturor tipurilor de infracțiuni, în municipiul Brăila rata infracționalității atingând valori îngrijorătoare. Această situație se datorează în cea mai mare măsură sărăciei accentuate cu care se confruntă foarte mulți dintre brăileni, șomajul ridicat, în general datorită nivelului de trai scăzut, dar și datorită dorinței de îmbogățire rapidă (nu prin muncă) a unora.
În concluzie putem spune că exacerbarea violenței, creșterea criminalității, necesitatea asigurării unei protecții sporite a membrilor societății sunt realități care trebuie privite cu maximă responsabilitate.
Eforturile pentru a găsi remedii cât mai eficiente în această direcție, trebuie însă canalizate pe o cale realistă de abordare nuanțată a fenomenului infracțional global, cât și a fenomenului infracțional individual, de antrenare în acțiuni de prevenire și controlul unor factori multipli, de diversificare a formelor de răspuns social .
Prima trebuie să fie considerată ca o structură socială, aceleași forțe care modelează omul în societate, modelează și criminalitatea.
CONCLUZII
Lucrarea de față reprezintă un studiu al unei regiuni geografice date, de interpretare a unor fenomene sociale, bazată pe analiza cadrului fizico- geografic și economico-geografic care a imprimat anumite caractere fenomenelor sociale transpuse în comportamente și analize sociale.
Cadrul natural analizat în conformitate cu algoritmul fizico- geografic scoate în evidență situarea regiunii studiate în cadrul unui relief tipic de câmpie, cu altitudini joase, mare uniformitate a reliefului și posibilități de utilizare a terenurilor foarte puțin variate, predominant agricole.
Fenomenul uman și economico-geografic, transpus pe fondul cadrului natural scoate în evidență situația zonei studiate.
Impactul asupra societății generat de proasta înțelegere a fenomenului de democrație, mai ales în domeniul mobilității populației, pe fondul protecției prost dirijate, scoate în evidență fenomene sociale și demografice care culminează în final cu un fenomen major de șomaj, unitățile economice ale orașului intrând după anul 1990 în proces de restructurare, proces ce a dus la închiderea multora dintre ele.
Comportamentele socio-umane ale populației, analizate printr-un studiu de sondare a opiniei publice realizat cu ajutorul chestionarelor pe un eșantion de 450 persoane, scoate în evidență problemele majore cu care se confruntă comunitatea umană în municipiul Brăila: creșterea numărului de divorțuri față de scăderea tot mai accentuată a numărului de căsătorii; șomajul ridicat, sărăcia accentuată; participarea populației din ce în ce mai puțin la procesul educațional și cultural, starea precară de sănătate a populației, etc.
După anul 1989 în municipiul Brăila se constată o creștere accentuată a numărului de divorțuri, scăderea ratei recăsătoririlor, mai ales în rândul persoanelor de sex feminin (datorată modificării relațiilor dintre parteneri – „emanciparea femeii”), ceea ce este îngrijorător – scăderea accentuată a numărului de căsătorii – aceasta se datorează atât posibilităților materiale reduse de care dispun tinerii, dar și modificărilor de concepție, de mentalitate față de ceea de înseamnă familia, întemeierea unei familii este văzută astăzi de mulți tineri ca o piedică pentru devenirea lor, pentru realizarea personală.
Una din problemele majore cu care se confruntă populația municipiului Brăila este și starea de sănătate. Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea reprezintă starea de bunăstare fizică, psihică și integrare socială și nu doar absența bolilor și a infirmităților.
Din analiza mai multor indicatori de sănătate observăm că starea sănătății populației este influențată de: nivelul scăzut al veniturilor alocate de stat asistenței medicale (dotări materiale, număr de personal medical), scăderea accentuată a nivelului de trai din ultimii zece ani, precum și de poluarea provocată de anumite ramuri industriale. Reducerea stării de sănătate în rândul populației din orașul Brăila, are un impact negativ direct asupra capacității de muncă, asupra productivității și în ultimă instanță asupra cheltuielilor publice. Asigurarea sănătății populației nu revine nici în exclusivitate și nici prioritar sectorului sanitar.
Putem spune că perioada de tranziție în care se află România afectează starea de sănătate a populației.
Un alt comportament social scos în evidență de această lucrare este comportamentul educațional. Dacă în România, educația de bază pentru toți copiii de vârstă corespunzătoare avea durata obligatorie de 10 ani, preconizându-se să se ajungă chiar la 12 ani, după anul 1989 scăderea nivelului de trai a determinat o scădere a duratei educației de bază, 8 ani completați eventual cu o școală de calificare.
În mod paradoxal însă, au crescut numărul cererilor de educație superioară al absolvenților de liceu mai vechi sau din perioada actuală, cereri care nu au putut fi întâmpinate de universitățile de stat datorită resurselor lor limitate. Scăderea accentuată a resurselor alocate învățământului de stat, precum și lipsa unor prospectări atente a resurselor în cazul înființării de noi instituții (mai ales în învățământul superior), reducerea numărului săptămânal de ore și norme didactice au dus la scăderea standardelor calitative. Astfel, sistemul de învățământ se află acum într-o criză a calității.
Ca în toată țara și în Brăila restructurarea economică a dus la creșterea șomajului și a sărăciei. În sistemul economiei de piață cei mai vulnerabili la fluctuațiile cererii de muncă sunt oamenii cu calificări scăzute.
Săracii și în mod special șomerii, vârstnicii, handicapații, muncitorii necalificați, datorită lipsei lor de resurse economice sunt mult mai puțin reprezentați prin organizații ca sindicatele sau partidele politice. Sărăcia, deprimarea economică, generează și o deprimare politică care la rândul său accentuează precaritatea condițiilor economice.
Natalitatea diferențiată constituie și ea un factor distinct al sărăciei. Dacă o familie cu 2 – 3 copii poate să trăiască la un nivel decent din salariile membrilor maturi, o familie cu mai mult de 4 copii este aproape inevitabil atinsă de sărăcie. În general, natalitatea ridicată este asociată cu segmentele sărace ale societății. Un alt motiv al creșterii sărăciei în orașul Brăila poate fi considerat și fiscalitatea excesivă.
Datorită lipsei unor lucrări de specialitate, lucrarea de față nu are pretenția unei analize obiective, complete și complexe a fenomenelor sociale în municipiul Brăila. Este posibil să fi omis unele dintre aceste fenomene, acest domeniu al geografiei sociale oferind o arie vastă de cercetare.
Bibliografie:
Abraham, D. (1991), Introducere în sociologia urbană, Editura Științifică, București
Coteț, P. (1976), Câmpia Română. Studiu de geomorfologie integrată, Editura Ceres, București
Cucu, V. (1981), Geografia populației și așezărilor umane, Editura Didactică și Pedagogică, București
Cucu, V. (1996), România. Geografia Economică, Editura Glasul Bucovinei, Iași
Gâștescu, P., Gruescu, S.I. (1973), Județul Brăila, Editura Academiei R.S.R., București
Giurescu, C. C-tin. (1968), Istoricul orașului Brăila, Editura Științifică, București
Giurgiu, N. (1992), Elemente de criminologie, Editura Fundația „Chemarea”, Iași
Ianoș, I. (1997), Orașele și organizarea spațiului geografic, Editura Academiei Române, București
Ianoș, I., Tălângă C. (1994), Orașul și sistemul urban românesc în condițiile economiei de piață, Institutul de Geografie, București
Munteanu, I. (1984), Brăila – mic îndreptar turistic, Editura Spor – Turism, București
Oancea, D. (1973), Gruparea urbană Galați – Brăila, Editura Academiei R.S.R., București
Roșu, Al. (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București
Zamfir, E. (1997), Psihologie socială (texte alese), Editura Aurarom, București
Zamfir, E. Zamfir, C. (1996), Politici sociale, Editura Alternative, București
*** „Geografia României”, vol.: I, II, Editura Academiei, București
*** „Județele patriei – Brăila – monografie”, Editura Spor – Turism, București, 1980
*** „Anuarul Statistic al României”
*** „Comisia Națională pentru Statistică”, București, 1990 – 1996
*** „Atlas geografic și istoric, județul Brăila”
*** „Enciclopedia geografică a României”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
Cuprins:
Introducere 1
Istoricul cercetării orașului Brăila 3
Capitolul I: Condițiile generate de dezvoltarea
comunității umane în orașul Brăila
Elemente de favorabilitate ale cadrului natural 7
Poziția geografică și limitele 7
Relieful 9
Clima 11
Hidrografia 14
Solurile 16
Vegetația și fauna 16
Cadrul istorico-geografic, geodemografic și
economico-geografic
Cadrul istorico-geografic 18
Cadrul geodemografic 25
Transformări în domeniul activităților
Economice 41
Capitolul II: Factori determinanți ai comportamentului
social 50
Capitolul III: Dinamica recentă a proceselor și fenomenelor sociale 54
3.1. Șomajul, în contextul restructurării economice 55
3.2. Impactul scăderii nivelului de trai asupra
fenomenelor sociale 66
3.2.1. Divorțurile și căsătoriile 66
3.2.2. Starea de sănătate a populației
3.2.3. Participarea la procesul educațional și de instruire 69
3.2.4. Participarea la procesul cultural 85
3.2.5. Diferențieri teritoriale după veniturile populației 88
3.3. Fenomenul de infracționalitate 100
Concluzii 107
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Istoricul Cercetarii Orasului Braila (ID: 150894)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.