. Istoricul Bursei de Valori Bucuresti. Studiu Comparativ Privind Bursa de Valori din Diferite Ta

INTRODUCERE

Formarea și dezvoltarea pieței de capital în România și constituirea bursei de valori reprezintă componentele esențiale ale procesului de restructurare a sistemului economic în țara noastră și de crearea a mecanismelor și instituțiilor specifice unei economii de piață. România se află încă în stadiul incipient al acestui proces, manifestându-se un decalaj semnificativ între proiectele de reformă și unele măsuri întreprinse în domeniul economic, financiar, bancar și bursier, pe de o parte, și nivelul țărilor economice de piață dezvoltată, pe de altă parte.

Constituirea și dezvoltarea unei piețe de capital în țara noastră sunt indisolubil legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie, agricultură, comerț, turism, alimentație publică etc. În paralel, apariția unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea procesului de creare a unei veritabile piețe de capital și, ca o consecință directă, a bursei de valori mobiliare.

Activitatea de promovare a unei politici investiționale prin atragerea de capital străin constituie una din modalitățile importante de creare a sectorului proprietății private și de scurtare a perioadei de trecere la economia de piață. Recenta evaluare a economiei românești de către agențiile internaționale specializate în acordarea riscului de țară și includerea ei într-o grupă cu un rating favorabil vor conduce la o accelerare a procesului de atragere a capitalului străin. Obținerea riscului de țară permite țării noastre prezența pe marile piețe de capital (europeană, americană și japoneză), precum și diversificarea modalităților de finanțare externă.

Odată cu deschiderea Bursei de Valori București a fost creat cadrul juridic, organizațional și funcțional, de manifestare a proceselor complexe care definesc piața de capital. Rolul pe care Bursa de Valori București îl va avea în monitorizarea fluxurilor de capital, între investitorii și utilizatori, va crește în etapa următoare într-un ritm accelerat. Premisele transformării bursei de valori într-o instituție a cărei importanță va deveni vitală pentru economia românească constau în realizarea a cel puțin trei procese.

În primul rând, încheierea etapei actuale a marii privatizării va conduce la apariția unui număr de ordinul miilor de valori mobiliare, pentru care începe procesul concurențial de introducere în cotația oficială Bursei de Valori București. În al doilea rând, transformarea Fondurilor Proprietății Private în fonduri mutuale, împreună cu celelalte fonduri de investiții deja existente vor avea un impact deosebit asupra investitorilor instituționali, dar, mai ales, asupra populației. În al treilea rând, apariția bruscă a milioane de deținători de titluri mobiliare, cu un nivel scăzut de cunoaștere a mecanismelor bursiere, va necesita un efort considerabil de formare, educare și informare, ca obiective prioritare ale marketingului bursier și ale managementului acționarului.

ISTORICUL BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Începuturile piețelor bursiere de mărfuri și valori în țara noastră pot fi situate pe la mijlocul secolului trecut.

Odată cu Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri, din 1 iunie 1881, se poate însă vorbi despre o organizare mai temeinică a burselor din vechiul regat. Legea din 1881 tradusă și adaptată după legislația franceză – se referă atât la bursele de valori, cât și la cele de mărfuri. Conform prevederilor ei, bursele se înființau prin Decret Regal, la propunerea Ministerului Agriculturii și Comerțului și numai în orașele în care Camerele de Comerț și Industrie dispuneau de mijloace pentru întreținerea localului și a personalului lor.

Deschiderea Bursei din București a avut loc șa 1 decembrie 1882, iar peste o săptămână a apărut și cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. Volumul tranzacțiilor era însă redus, iar cota oficială dispare în câteva zile, deoarece samsarii, intermediarii și unele bănci preferau să lucreze în afara cotei, direct cu clienții.

Legea asupra burselor de comerț din 9 mai 1904 aduce o nouă organizare a burselor de comerț în vechiul regat, organizare a cărei necesitate a fost determinată de rezultatele puțin satisfăcătoare ale legii din 1881. La baza reformei burselor de comerț din 1904 a fost pus principiul libertății tranzacțiilor în materie de bursă. Pentru aplicarea lui a fost creat în cadrul bursei un organ nou, pe lângă cel al mijloacelor oficiali și anume corporațiunea bursei.

Dacă în baza legii din 1881 operațiunile de bursă nu puteau fi făcute direct, ci numai prin intermediul mijlocitorilor oficiali, prin legea din 1904 se acordă dreptul de a efectua asemenea operațiuni direct între ei membrilor corporațiuni bursei, însă doar pentru operațiunile pe cont propriu, nu și pentru cele de intermediere.

Activitatea bursei este afectată de evenimentele social-politic ale vremii: în timpul răscoalei din 1907 cursul unor valori marchează o scădere; războiul balcanic din 1912-1913 duce la pierderi masive de curs, recuperate însă ulterior; în timpul primului război mondial bursa rămâne închisă.

În octombrie 1918 bursa se redeschide și cunoaște o activitate deosebit de intensă: cursurile sunt în continuă creștere; localul bursei devine neîncăpător, „o psihoză atrăgea lumea spre speculă”. Întreaga perioadă 1919-1915 a fost caracterizată pentru o „piață a taurului”, creșterea fiind impulsionată, pe rând, de diferitele categorii de valorii: la început acțiunile societăților de transport, apoi cele bancare și ale societăților de asigurare. Din 1926 scăderile încep să reapară la acțiuni, mai întâi lente, apoi precipitate. Celor șapte ani de piață în creștere le urmează alți șapte ani de scăderi dezastroase. De la o bursă în plină fierbere se ajunge la un număr de operatori ce „puteau fi lesne numărați”.

În 1929 se votează o nouă lege bursieră, aceasta fiind necesară, înainte de toate, pentru a asigura adaptarea cadrului legislativ la noile realități rezultate în urma Mari Uniri. Legea din 1929, care a unificat legislația bursieră, a adus și o serie de modificări de concepție și soluție juridică, impuse de cerințele dezvoltării activități bursiere în țara noastră. În primul rând, a fost mai bine definit statutul burselor, acestea fiind declarate instituții publice, beneficiind de personalitate juridică și autonomie, ele fiind puse sub supravegherea și controlul Ministerului de Industrie și Comerț. O inovație importantă o constituie separarea burselor de mărfuri.

La bursa din București se negociau acțiuni și efecte în operațiuni „pe bani gata”. Legea din 1929 definește operațiunile „pe bani gata” ca fiind toate negocierile care se lichidează în ziua în care au fost încheiate, sau cel mai târziu a doua zi și pentru care părțile au depus, odată cu ordinul de negociere, numerarul sau efectele.

Capitolul I.

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

ACTIVITATEA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Așa cum și-a propus în obiectivele pentru 2001, Bursa de Valori București a înregistrat un salt calitativ în activitatea sa.

Astfel, o preocupare importantă a fost aceea a creșterii standardelor de transparență a emitenților cotați, atât prin modificarea reglementărilor incidente cât și din perspectiva politicii de promovare în rândul emitenților și publicului a măsurilor luate în acest sens. Astfel, în luna august 2001 a fost constituită « Categoria Plus » a Bursei și a fost elaborat Cod de Conducere și Administrare al societăților comerciale înscrise la Cota Bursei. Acest cod oferă premise consolidate pentru asigurarea respectării și protejării drepturilor acționarilor minoritari, detaliază conținutul drepturilor acționarilor și creșterea responsabilității administratorilor față de acționari.

Pe linia creșterii standardelor de calitate privind societățile comerciale înscrise la Cota Bursei s-a înscris și măsura de delestare a 52 de societăți comerciale ca urmare a implementării condițiilor de creștere a capitalului social și capitalizării bursiere, similare cu standardele europene. Totodată, anul 2001 a însemnat listarea acțiunilor a trei societăți.

De asemenea, Bursa de Valori București a avut pe parcursul anului 2001 extinderea gamei de valori mobiliare care se tranzacționează prin intermediul mecanismelor bursiere. Astfel, din data de 26. 11. 2001 început tranzacționarea obligațiunilor municipale pe piața bursieră. Primăriile orașelor Mangalia și Predeal au fost primele care au emis astfel de titluri și au utilizat mecanismele bursiere pentru tranzacționarea lor.

Anul 2001 a însemnat și punerea în funcțiune a unui nou sistem de tranzacționare destinat în acest moment tranzacționării instrumentelor financiare cu venit fix, respectiv obligațiunile municipale.

În rândul realizărilor anului 2001 trebuie menționată și contribuția Bursei de Valori București alături de OECD la organizarea a două întâlniri la nivel înalt în luna septembrie, cu teama « Guvernanta corporativa în România și în Europa de Sud Est », prima reuniune de acest gen din regiunea noastră. Aceste întâlniri au dat Bursei de Valori București o mai mare vizibilitate în regiunea Europei de Sud Est, au contribuit la creșterea prestigiului internațional al Bursei de Valori București și la creionarea unor proiecte de colaborare bilaterală sau multilaterală.

La sfârșitul anului Cota Bursei de Valori numără 67 de emitenți. Evoluția numărului de emitenți rezultă din graficul și tabelul alăturat :

EVOLUȚIA NUMĂRULUI DE EMITENȚI ÎNSCRIȘI LA COTA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

O analiză a valorii de tranzacționare și a capitalizării bursiere în anul 2001 arăta pe de o parte diversitatea sectoarelor de activitate în care se înscriu acțiunile societăților comerciale listate la Bursa de Valori București precum și faptul că ponderea cea mai importantă în capitalizarea bursieră o ocupă sectorul energetic urmat de serviciile bancare și financiare.

Trend-ul anului 2001 privind societățile de valori mobiliare s-a menținut pe aceiași linie înregistrată în ultimii doi ani, respectiv scăderea numărului membrilor Asociației Bursei, dar într-un ritm mai puțin accelerat comparativ cu cel din anul 2000. Astfel, scăderea numărului societăților de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei a atins o cotă procentuală de 10%.

Cauzele principale le-au constituit imposibilitatea societăților de valori mobiliare de a rezista financiar pe o piață lipsită de investitori. Singura soluție viabilă, temporară, ca o contrapondere s-a dovedit a fi fuziunea, în care au fost implicate în cursul anului 2001, 6 societăți membre.

Dacă la începutul anului 2001 asociația Bursei avea 120 de membri, la sfârșitul acestuia, numărul membrilor s-a redus, ajungându-se la 110 membri. Dintre aceștia 89 au tranzacționat în Bursa de Valori București în anul 2001.

Activitatea de tranzacționare s-a caracterizat printr-o dinamică deosebită față de anii anteriori înregistrându-se o valoare medie zilnică de tranzacționare de 15.436.316.641 lei. De menționat ca o pondere semnificativă a fost deținută de tranzacțiile speciale. Totodată, în perioada analizată s-au derulat cinci oferte publice de cumpărare, tranzacționându-se un număr de 27.629.483 acțiuni cu o valoare totală de 409.910.743.400lei.

Activitatea de compensare-deconectare a tranzacțiilor încheiate în anul 2001 la Bursa de Valori București s-a desfășurat cu participarea directă a 1989 de societăți de valori mobiliare și 5 agenți custode înregistrați, care au utilizat pentru decontarea finală bănească a tranzacțiilor bursiere conturi de numerar deschise la 13 bănci de decontare din totalul de 19 autorizate de Banca Națională a României să participe la compensarea multilaterală și decontarea finală realizate de Bursa de Valori București.

Procesul de decontare bănească a tranzacțiilor bursiere s-a derulat pe parcursul tuturor celor 247 de ședințe de compensare – decontare sa de Valori București precum și faptul că ponderea cea mai importantă în capitalizarea bursieră o ocupă sectorul energetic urmat de serviciile bancare și financiare.

Trend-ul anului 2001 privind societățile de valori mobiliare s-a menținut pe aceiași linie înregistrată în ultimii doi ani, respectiv scăderea numărului membrilor Asociației Bursei, dar într-un ritm mai puțin accelerat comparativ cu cel din anul 2000. Astfel, scăderea numărului societăților de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei a atins o cotă procentuală de 10%.

Cauzele principale le-au constituit imposibilitatea societăților de valori mobiliare de a rezista financiar pe o piață lipsită de investitori. Singura soluție viabilă, temporară, ca o contrapondere s-a dovedit a fi fuziunea, în care au fost implicate în cursul anului 2001, 6 societăți membre.

Dacă la începutul anului 2001 asociația Bursei avea 120 de membri, la sfârșitul acestuia, numărul membrilor s-a redus, ajungându-se la 110 membri. Dintre aceștia 89 au tranzacționat în Bursa de Valori București în anul 2001.

Activitatea de tranzacționare s-a caracterizat printr-o dinamică deosebită față de anii anteriori înregistrându-se o valoare medie zilnică de tranzacționare de 15.436.316.641 lei. De menționat ca o pondere semnificativă a fost deținută de tranzacțiile speciale. Totodată, în perioada analizată s-au derulat cinci oferte publice de cumpărare, tranzacționându-se un număr de 27.629.483 acțiuni cu o valoare totală de 409.910.743.400lei.

Activitatea de compensare-deconectare a tranzacțiilor încheiate în anul 2001 la Bursa de Valori București s-a desfășurat cu participarea directă a 1989 de societăți de valori mobiliare și 5 agenți custode înregistrați, care au utilizat pentru decontarea finală bănească a tranzacțiilor bursiere conturi de numerar deschise la 13 bănci de decontare din totalul de 19 autorizate de Banca Națională a României să participe la compensarea multilaterală și decontarea finală realizate de Bursa de Valori București.

Procesul de decontare bănească a tranzacțiilor bursiere s-a derulat pe parcursul tuturor celor 247 de ședințe de compensare – decontare fără întârzieri, cu respectarea strictă a ciclului de decontare (T+3). Valoarea anuală totală a sumelor compensate de Bursa de Valori București fost în acest an 2001 de 7.625,55 miliarde de lei iar gradul de compensare total s-a situat la nivelul de 27,4%.

Din punct de vedere al activității de registru, în anul 2001 s-au desfășurat operațiuni menite să sigure un flux normal și continuu al activității de tranzacționare a valorilor mobiliare, prin mecanismele specifice.

În ceea ce privește modificările coordonatelor capitalului social, în nul 2001 Bursa de Valori a efectuat, pentru societățile comerciale cu care au încheiat contract de registru următoarele operațiuni:

Majorări ale capitalului social: 74 operațiuni.

Divizări ale acțiunilor (stock split): 2 operațiuni.

Registrul SC. MJ MAILLIS ROMÂNIA SA a fost încărcat în baza de date a Registrului Bursei.

Cotarea acțiunilor emise de Banca Română pentru Dezvoltare și SNP Petrom SA a avut drept consecință creșterea numărului de conturi din secțiunea II registrului, unul din factorii de influență fiind și creșterea numărului de investitori individuali interesați în achiziționarea respectivelor titluri.

În același timp, s-a asigurat gestionarea pentru deținătorii de obligațiuni emise de municipalitățile orașelor Predeal și Mangalia.

La sfârșitul anului trecut , un număr de 101 societăți comerciale aveau încheiat contract de registru cu Bursa de Valori, după cum urmează:

53 societăți comerciale înscrise la cota Bursei, din care:

11 societăți înscrise la Categoria I Cotei

42 societăți înscrise la Categoria II a Cotei

48 societăți tranzacționate pe piața valorilor mobiliare necotate.

1.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Bursa de Valori București este o entitate cu regim de autoconducere sub reglementarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

ORGANIZAREA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Formarea și dezvoltarea pieței de capital în România și constituirea bursei de valori reprezintă componentele esențiale ale procesului de restructurare a sistemului economic în țara noastră și de creare a mecanismelor și instituțiilor specifice unei economii de piață. România se află în stadiul incipient al acestui proces, manifestându-se un decalaj semnificativ între proiectele de reformă, măsurile întreprinse în domeniul economiei reale și realizările concrete din domeniul pieței de capital.

DEFINIREA CADRULUI JURIDIC ȘI INSTITUȚIONAL.

Legea 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori stabilește cadrul juridic general al pieței de capital și instituie autoritatea pieței – Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Odată cu promulgarea legii, reglementările cuprinse în actele normative anterioare sunt adaptate, actualizate și integrate într-un sistem unitar.

Legea optează pentru expresia valori mobiliare, ca echivalent al termenului englezesc securities, și introduce noțiunea de intermediere de valori mobiliare, care cuprinde mai multe tipuri de operațiuni: intermediere (brokeraj), comerț cu titluri (dealing), garantare de plasament, gestiune de portofolii individuale. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, are drept misiune de a favoriza buna funcționare a pieței valorilor mobiliare, în condiții de deplină transparență, și de a asigura protecția intereselor investitorilor. Ea adoptă norme și îndeplinește acte individuale (decizii, ordonanțe, atestate și avize) în vederea dezvoltării, completării, precizării și adaptării cadrului juridico-instituțional în acest domeniu.

Legea 52/1994 adoptă principiul separării, precizând că intermedierea de valori mobiliare se desfășoară exclusiv de către intermediari autorizați de CNVM, respectiv Societățile de Valori Mobiliare (SVM), iar societățile bancare și alte instituții de credit supuse supravegherii Băncii Naționale a României nu pot efectua și nici nu pot face intermediere de valori mobiliare pe cont propriu și nici în contul terților. Pentru obținerea autorizației din partea CNVM, societățile de valori mobiliare trebuie să îndeplinească anumite condiții și să răspundă unor norme de conduită specifice.

Membrii Asociației Bursei sunt societăți de valori mobiliare care solicită și primesc din partea CNVM autorizația de negociere la Bursa de Valori București. Calitatea de membru al Asociației Bursei este dobândită la data înscrierii în Registrul de Asociați al Asociației Bursei. În desfășurarea activității lor, membrii Asociației Bursei vor respecta principiile și normele prevăzute de Codul de Etică și Conduită, adoptat de Asociația Bursei.

Membrii Asociației Bursei vor furniza clienților informații certe corecte și suficiente asupra pieței bursiere, precum și asupra tranzacțiilor efectuate în numele cestora în cadrul Bursei și vor efectua controlul intern al activității pe care o desfășoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare și procedurile stabilite de Bursă în acest sens. De asemenea ei nu au dreptul să valorifice informațiile confidențiale și să le facă publice ori să faciliteze publicarea lor în avantaj propriu sau pentru terți și vor elabora materiale informative destinate informării clienților în care vor enunța principiile ce stau la baza desfășurării activității lor și vor prezenta metodologia de lucru cu clienții. Aceste materiale vor fi puse la dispoziția clienților spre informare.

Fluxul documentelor utilizate de societatea de valori mobiliare în relația cu utilizatorul include următoarele etape:

Contractarea unei Societăți de Valori Mobiliare de către client prin agentul pentru valori mobiliare, în vederea deschiderii unui cont și înmânarea unei copii a titlului de contract care să încheie între SVM și client, pentru a fi însușit de către client în situația încheierii lui.

Încheierea contractului și negocierea comisionului.

Completarea și semnarea cererii de deschidere de cont ca urmare a unei discuții prin care agentul și-a însușit foarte clar intențiile clientului în ceea ce privește tranzacțiile sale viitoare. Aprobarea cererii de deschidere de cont a clientului de către conducerea SVM.

Completarea și semnarea unui ordin de vânzare/cumpărare de către client și agentul de valori mobiliare după consultarea acestuia din urmă. Acceptarea ordinului va fi condiționată de existența

Transmiterea confirmării tranzacției de către SVM pe adres indicată de client. Acest document specifică toate detaliile executării ordinului, inclusiv valoarea comisionului.

La sfârșitul lunii, SVM va expedia clientului un extras de cont lunar, document care conține situația contului în numerar și a celui în valori mobiliare, inclusiv o evaluare a portofoliului de titluri la prețul de piață.

Organizarea pieței secundare

Legea 25/1994 adoptă formula bursei de valori ca instituție publică, care urmează să fie înființată prin decizia CNVM, având drept membri cel puțin cinci societăți de valori mobiliare autorizate să lucreze în bursă. Supravegherea și controlul investiției se exercită de către un Comisar General, numit de CNVM, iar personalul angajat de bursă are statutul legal al funcționarilor publici. Procesul de constituire a Bursei de Valori București a presupus parcurgerea următoarelor etape:

Publicarea legii în Monitorul Oficial;

Intrarea în vigoare a legii;

Numirea membrilor CNVM de către Parlamentul României;

Acordul Adunării Generale Extraordinare și al Consiliului de Administrație privind solicitarea autorizării de negociere în cadrul BVB;

Depunerea cererilor pentru autorizarea a cel puțin doi agenți pentru valori mobiliare;

Cererea individuală de acordare a autorizației de negociere în BVB a fiecărei societăți de valori mobiliare;

Cererea comună adresată către CNVM de către cel puțin cinci societăți de valori mobiliare autorizate să negocieze în bursă, prin care se solicită înființarea Bursei de Valori București;

Acordarea autorizației de negociere în BVB a societăților de valori mobiliare solicitante;

CNVM emite decizia de înființare a Bursei: se stabilește sediul Bursei, se atribuie localul de funcționare, se efectuează mijloacele inițiale pentru constituire, se fixează termene pentru formarea organelor de conducere și administrare, se numește Comisarul General al Bursei;

Ședința de constituire a Asociației Bursei, în care se realizează aprobarea Statutului Asociației Bursei, alegerea membrilor Comitetului Bursei, adoptarea Codului de Etică și Conduită al membrilor;

Transmiterea către CNVM a hotărârii Adunării Constitutive a Asociației Bursei în vederea aprobării persoanelor și documentelor adoptate în cadrul primei ședințe de constituire;

Validarea de către CNVM a membrilor Comitetului Asociației Bursei și adoptarea Statutului Asociației Bursei;

Ședința Comitetului Bursei, în care se aleg Președintele și Vicepreședinții Comitetului Bursei, se numește Directorul General al Bursei și Directorul General Adjunct;

Transmiterea propunerilor către CNVM privind Directorul General și Directorul General Adjunct, numiți de Comitetul Bursei;

Confirmarea de către CNVM a Directorului General și a Directorului General Adjunct;

Comitetul Bursei

Scopul Comitetului Bursei este conducerea unitară, ordonată și eficientă a Bursei. Componențele Comitetului Bursei sunt:

Numește și demite Directorul General al Bursei;

Adoptă și modifică Regulamentul de Organizare și Funcționare;

Stabilește nivelurile și plafoanele comisioanelor și tarifelor;

Veghează la respectarea dispozițiilor legii, a reglementărilor CNVM și a regulamentelor Bursei de către membrii și agenții lor și de către întreg personalul Bursei, dispunând măsurile corespunzătoare.

Comisiile Speciale

Scopul funcționării Comisiilor Speciale este maximizarea eficienței activității Comitetului Bursei prin constituirea unor comisii restrânse, specializate pe principalele activități ale Bursei, care funcționează pe baza competențelor delegate de către Comitetul Bursei. Se organizează trei comisii: Comisia de Etică, Conduită și Supraveghere a Activității Membrilor; Comisia de Înscriere la Cotă; Comisia de Tranzacționare. Fiecare comisie specială va fi formată din cinci membri: membri ai Comitetului Bursei, persoane desemnate de societățile membre nereprezentate în Comitetul Bursei și personalul bursei.

1.3 STRUCTURA FUNCȚIONALĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

În vedere înscrierii, promovării, menținerii, suspendării și retragerii de la Cota Bursei, emitenții valorilor mobiliare vor respecta atât legislația în vigoare, cât și regulamentele și procedurile specifice, stabilite de către Bursă. Cota Bursei de Valori București este structurată pe următoarele sectoare:

Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române;

Sectorul obligațiunilor și a altor valori mobiliare emise de stat, județe, comune, de autoritățile ale administrației publice centrale și locale;

Sectorul internațional.

Pentru înscrierea la Cota Bursei în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de persoane juridice române se poate opta una din cele două categorii în care acesta este organizat: categoria II (de bază) și categoria I.

În vederea înscrierii la cota Bursei, emitentul va face dovada înregistrării respectivelor valori mobiliare la Oficiul de Evidență al Valorilor Mobiliare, organizat de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Valorilor mobiliare înscrise la cotă trebuie să fie liber transferabile. Înscrierea valorilor mobiliare la cotă se va face pentru valori mobiliare evidențiate prin înscriere în cont și pentru cele emise în formă fizică conform procedurilor Bursei. Plata comisioanelor de înscriere la cotă se v face de către emitent în conformitate cu prevederile Bursei. Emitentul va numi o persoană care va menține legătura permanentă cu Bursa.

Pentru înscrierea și promovarea valorilor mobiliare în categoria I. emitentul trebuie să-și fi desfășurat activitatea în ultimii 3 ani și să fi obținut profit net în ultimii 2 ani. Înscrierea la Cota Bursei a acțiunilor se realizează pentru societățile care îndeplinesc condiția ca cel puțin 15% din numărul acțiunilor emise și aflate în circulație să fie deținute de cel puțin 600 de acționari, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fiecare dintre acești 600 de acționari trebuie să dețină un număr de acțiuni a căror valoare totală minimă să fie 300.000 de lei. Procentul de 15% menționat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de acțiuni.

Înscrierea la cota Bursei a obligațiunilor se realizează dacă cel puțin 30% din numărul obligațiunilor emise și aflate în circulație sunt deținute de cel puțin 1000 de deținători. Excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fiecare dintre acești 1000 de deținători trebuie să dețină un număr de obligațiuni a căror valoare totală minimă să fie de 300.000 lei. Procentul de minim 30% menționat mai sus trebuie să reprezinte minim 50.000 de obligațiuni.

Obligațiunile și alte valori mobiliare emise de către stat, județe de către autorități ale administrației publice centrale și locale și de către alte a respectivului document de emisiune și a plății comisionului prevăzut în procedurile Bursei.

Înscrierea la cota Bursei în cadrul sectorului internațional se realizează pentru acele valori mobiliare care sunt emise de persoane juridice străine. Acestea vor fi înscrise la cota bursei în cadrul sectorului internațional, fiind afișate distinct de cele autohtone. Pentru a avea înscrise valorile mobiliare în cadrul sectorului internațional, emitenții acestora, persoanele juridice străine, vor trebui să întrunească condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și emitenții autohtonii, cu mențiunea de a avea respectivele valori mobiliare depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare desemnată de Bursă.

Pentru a fi înscrise la cota bursei, valorilor mobiliare străine vor trebui să fie înscrise pe o piață organizată din țara în care au fost emise și recunoscută de Bursa de Valori București.

Pentru menținerea valorilor mobiliare la cotă, emitenții acestora vor trebui să achite comisionul de menținere, respectiv vor realiza furnizarea informațiilor cerute de Bursă, informând permanent și deplin publicul, atât despre evenimentele importante, cât și despre deciziile ce pot afecta prețul valorilor mobiliare. În termen de 3 luni de la începerea tranzacționării, bursa va stabili și alte cerințe de menținere la cota Bursei, cum ar fi: capitalizarea bursieră, lichiditate, volatilitate etc.

Tranzacțiile bursiere cu valori mobiliare înscrise la cota oficială se vro efectua în cadrul bursei. Bursa nu recunoaște și nu operează tranzacții cu valori mobiliare înscrise la cotă, care nu au fost efectuate în cadrul organizat al bursei. Exercitarea dreptului de negociere și încheiere a tranzacțiilor în cadrul Bursei de Valori București aparține exclusiv Societăților de Valori Mobiliare ale Asociației Bursei.

Tranzacționarea în cadrul bursei este efectuată de membri, exclusiv prin intermediul agenților pentru valori mobiliare autorizați ca agenți de bursă. Dobândirea calității de agent la bursă are la bază cererea transmisă în acest sens de către societatea de valori mobiliare și necesită îndeplinirea prealabilă a următoarelor condiții: deținerea unei autorizați valabile de agent de valori mobiliare acordată de CNVM; vârsta minimă de 21 de ani; frecventare cursurilor și promovarea examenelor și testelor profesionale. Agentul de bursă poate reprezenta numai o singură societate de valori mobiliară membră a Asociației Bursei.

Tranzacțiile bursiere se efectuează pe baza ordinului de bursă, introdus de agentul de bursă. Ordinul de bursă reprezintă instrucțiunea privind oferta de cumpărare sau de vânzare a valorilor mobiliare înscrise la cota bursei. Un ordin poate fi acceptat la tranzacționare dacă conține cel puțin următoarele informații: sensul tranzacției (vânzare sau cumpărare), simbolul și descrierea valorii mobiliare, cantitatea, prețul limită (în lipsă se consideră cel mai bun preț al pieței), perioada pentru care este valabil ordinul, contul pentru care se execută ordinul și numărul ordinului în evidența SVM-ului. Bursa stabilește pasul minim de cotare în funcție de mărimea prețului, prin procedurile specifice. Pasul de cotare reprezintă diferența minimă dintre cel mi bun preț al unui ordin de cumpărare și cel mai bun preț al unui ordin de vânzare.

Un contract bursier se încheie când are loc o tranzacție și bursa transmite confirmarea acesteia către membrul respectiv, prin raportul de tranzacționare, respectiv bursa acceptă notificarea efectuării unei tranzacții speciale și o operează în Sistemul de Tranzacționare și Executarea Automată (STEA). Contractele de bursă vor fi făcute publice imediat după încheierea acestora, prin afișare electronică în cadrul bursei.

Accesul în sala de tranzacționare este permis numai agenților de bursă autorizați pe baza cartelelor magnetice eliberate fiecărui membru. Deschiderea și închiderea ședinței de tranzacționare este anunțată de președintele acesteia. În mod corespunzător se vor afișa mesajele pe fiecare terminal conectat la sistem sau se vor utiliza alte modalități de anunțare stabilite de Bursă. Ordinea și disciplina în sala de tranzacționare sunt supravegheate de președintele ședinței de tranzacționare.

1.4 SISTEMUL DE TRANZACȚIONARE

1.4.1 Caracteristici ale sistemului de tranzacționare și execuție automată

În cazul localizării fizice propriu-zise a piețelor de capital în cadrul instituțiilor bursiere, tranzacțiile se realizează într-un spațiu determinat unde se concentrează cerea și oferta de valori mobiliare. Așadar în cadrul bursei se realizează negocierea, contractarea și executarea tranzacțiilor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut.

Tranzacțiile se realizează prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct și continuu al clienților la informațiile referitoare la preț și la cele furnizate de emitenții valorilor mobiliare. Orice valoare mobiliară înscrisă la cota bursei nu poate fi tranzacționată decât în cadrul organizat al instituției bursiere.

Toate tranzacțiile cu valori mobiliare înscrise la cotă se realizează prin intermediul agenților de valori mobiliare, autorizați ca agenți de bursă. Transmiterea ordinelor se poate realiza din interiorul sau din afara sediului bursei.

De la înființarea Bursei de Valori București, respectiv din anul 1995, până în anul 1999, tranzacționarea valorilor mobiliare s-a efectuat prin intermediul unui sistem computerizat de transmitere a ordinelor, denumit Sistem de Tranzacționare și Execuție Automată (STEA). Principiul urmărit era cel al interacțiunii ordinelor de vânzare și de plată înregistrate în cadrul bursei. Sistemul permitea accesul la două tipuri de piețe: piața continuă și piața intermitentă.

Pe piața intermitentă ședința de tranzacționare era alcătuită dintr-una sau mai multe sesiuni de tranzacționare.

O sesiune de tranzacționare cuprinde următoarele etape:

a. Sesiunea principală, în cadrul căreia se realizează:

introducerea ordinelor;

fixingul (licitația) când:

se identifică tranzacțiile posibile;

se calculează și se afișează cursul;

se efectuează alocarea.

b. Sesiunea suplimentară, cu următoarea succesiune a operațiilor:

introducerea ordinelor;

negocierea surplusului de oferte sau cererii netranzacționate;

alocarea.

La sfârșitul zilei, înaintea închiderii pieței se introduc tranzacțiile speciale și se editează rapoartele de tranzacționare și decontare.

Pe piața continuă, o succesiune de tranzacționare cuprinde:

a. Pre-deschiderea respectiv introducerea ordinelor STEA;

b. Deschiderea care se referă la:

identificarea tranzacțiilor posibile, calcularea și anunțarea cursului de deschidere;

alocarea;â

c. Sesiunea de tranzacționare continuă, ce se desfășoară după cum urmează:

afișarea ordinelor rămase neexecutate;

introducerea și executarea ordinelor în piața continuă;

raportarea continuă a tranzacțiilor și transmiterea informațiilor de piață;

d. Închiderea care presupune:

tipărirea raportului de tranzacționare;

afișarea prețurilor valorilor mobiliare tranzacționate;

introducerea ordinelor destinate următoarelor ședințe de tranzacționare, având termenul de valabilitate cel puțin la data efectuării tranzacției .

Sistemul de tranzacții bursiere în piața continuă oferă posibilitatea înregistrării unei succesiuni de cotații diferite pentru aceiași valoare mobiliară în timpul unei ședințe de tranzacționare, executarea ordinelor de bursă și tranzacțiile având loc în timp real. Tranzacțiile se încheie la prețul ce se modifică pe toată durata ședinței de bursă, în raport cu cererea și oferta de titluri ce se manifestă fiecare moment. Toate ordinele introduse sunt, până în momentul executării, modificabile sau revocabile. Cotațiile bursei, în orice moment arată cea mai bună cerere și cea mai bună ofertă. Pentru a putea fi executată, ordinele trebuie să coincidă cu unele din aceste prețuri. Sistemul inițial de tranzacționare (STEA) prevedea următoarele priorități de executare a ordinelor în piața continuă:

cel mai bun preț (cel mai mare la cerere/cel mai mic la ofertă);

ordinele clienților în fața pro-ordinelor, la același preț;

dacă mai mulți clienți au dat ordin la același preț, ordinea de execuție se face pe principiul precedenței (primul venit-primul servit);

dacă mai multe pro-ordine au același preț, ordinea de execuție se face tot pe principiul precedenței.

1.4.2 Tipuri de tranzacții

Sistemul de Tranzacționare și Execuție Automată (STEA) a permis derularea a patru categorii de tranzacții: tranzacții în piața continuă, tranzacții speciale, tranzacții încrucișate (CROSS) și tranzacții exceptate.

Tranzacțiile în piața continuă se derulează pentru acțiunile la care se înregistrează un volum și o frecvență ridicată a ofertelor de vânzare și cererilor de cumpărare. Mecanismul derulării acestor tranzacții include și o succesiune de operațiuni pornind de la introducerea ordinelor în sistem, până la execuția acestora și raportarea tranzacțiilor. Fluxul operațiunilor este descris în cele ce urmează.

a. Identificarea tranzacțiilor posibile, calcularea și anunțarea prețurilor de deschidere.

Prețul de deschidere este prețul tuturor tranzacțiilor care se efectuează în momentul în care se deschide piața, fiind calculat pe baza ordinelor introduse în sistem în cadrul etapei de pre-deschidere, pentru fiecare valoare mobiliară, printr-un algoritm de fixing (licitație) care identifică prețul la care cea mai mare cantitate de valori mobiliare va putea fi tranzacționată.

În cazul în care la deschidere s-au determinat mai multe prețuri la care se pot executa tranzacțiile și prețul de referință al ședinței precedente este în afara intervalului format de aceste prețuri, atunci prețul de deschidere va fi acela care este cel mai apropiat de preșul de referință. Prin preț de referință se înțelege prețul mediu ponderat al ședinței de tranzacționare precedente. În cazul în care prețul de referință al ședinței precedente este cuprins în intervalul dintre aceste prețuri, atunci prețul de deschidere este chiar prețul de referință.

b. Alocarea în cadrul etapei de deschidere

Toate ordinele de cumpărare cu un preț mai mare decât prețul de deschidere și toate ordinele de vânzare cu prețul mai mic decât prețul de deschidere se vor executa integral în măsura în care cantitatea de valori mobiliare este suficientă. Prețurile tuturor ordinelor cu prețuri mai bune decât prețul de deschidere, care nu au fost executate în momentul aplicării algoritmului de fixing și alocare, vor fi modificate în mod automat și vor deveni egale cu prețul de deschidere.

Ordinele având prețul egal cu prețul de deschidere pot fi executate integral parțial sau deloc, astfel:

Prioritatea de alocare a valorilor mobiliare este dată de tipul contului după cum urmează: cont client, cont instituție financiară, cont propriu, cont angajat;

În cadrul fiecărui tip de cont, ordinea de execuție se stabilește conform principiului precedenței;

Ordinele de cumpărare cu prețul mai mic decât prețul de deschidere și ordinele de vânzare cu prețul mai mare decât prețul de deschidere nu se execută.

c. Afișarea ordinelor rămase neexecutate

După calcularea prețului de deschidere și raportarea tranzacțiilor către membri, cel mai bun preț de cumpărare și cel mai bun preț de vânzare al fiecărei valori mobiliare constituie cotațiile de piață pentru acea valoare mobiliară. Introducerea ordinelor poate începe.

Cotațiile Bursei în orice moment arată cea mai bună cerere și cea mai bună ofertă. Pentru ca ordinele să poată fi executate, prețurile acestora trebuie să coincidă cu una din aceste cotații (cea mai bună cerere sau cea mai bună ofertă).

d. Introducerea și executarea ordinelor în piața continuă

Fiecare ordin introdus este valabil până când este executat, retras, anulat sau blocat de către Bursă. Prioritățile de executare a ordinelor în piață sunt:

Cel mai bun preț (cel mai mare la cerere/cel mai mic la ofertă);

La același preț prioritatea de alocare a valorilor mobiliare este dată de tipul contului, după cum urmează: cont client, cont instituție financiară, cont propriu, cont angajat;

În cadrul fiecărui tip de cont, ordinea de execuție se stabilește conform principiului precedenței (primul venit-primul servit);

e. Raportarea continuă a tranzacțiilor și transmiterea informațiilor de piață

Bursa va afișa tranzacțiile pe măsura efectuării lor, precum și cotațiile cererii și ofertei atât pe monitoare, cât și către public prin afișajul electronic.

f. Închiderea ședinței

Bursa prin Direcția de Relații cu publicul, va comunica prețurile de referință ale tuturor valorilor mobiliare cotate.

Tranzacțiile speciale sunt acele tranzacții care au o valoare mai mare de 1 miliard, sau o cantitate care depășește 5% din emisiunea de valori mobiliare efectuată de emitent. Tranzacțiile speciale se anunță prin raportare efectuându-se prin completare unui formular special emis de Bursă. Prețul negociat al unei tranzacții speciale trebuie să se încadreze într-o marjă procentuală admisă față de prețul de referință al ședinței precedente pentru valoarea mobiliară respectivă.

Tranzacțiile încrucișate (CROSS), sunt tranzacțiile la care participă ca intermediar atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător aceeași societate de valori mobiliare. Tranzacția poate avea loc între doi clienți ai aceleiași societăți de valori mobiliare, societatea de valori mobiliare pe cont propriu și un client al societății sau un angajat al societății de valori mobiliare și societatea e cont propriu.

Corelarea ordinelor de vânzare și de cumpărare va fi executată de agentul de valori mobiliare care va completa cross. Ordinele se vor introduce în sistem pe măsura primirii și înregistrării lor. Ordinele de bursă vor fi supuse executării la cel mai bun preț din piață și numai dacă piața nu permite executarea unuia dintre ordine la cel mai bun preț, atunci aceste ordine se vor executa prin efectuarea unui tranzacții încrucișate intenționate.

Tranzacțiile exceptate. Aceste tranzacții nu se fac prin intermediul sistemului de tranzacționare al Bursei, dar sunt raportate Bursei pentru a fi operate în Registrul bursei și pentru a fi supravegheate. Aceste tranzacții nu sunt date publicității. Tranzacțiile considerate a fi exceptate sunt următoarele:

Tranzacții rezultate din hotărâri judecătorești sau din executări silite;

Tranzacții directe;

Donații și moșteniri.

Capitolul II.

STUDIU COMPARATIV PRIVIND BURSA DE VALORI DIN DIFERITE ȚĂRI

Perioada postbelică, îndeosebi ultimele decenii, au fost marcate de mutații, de ordin cantitativ și calitativ, în mecanismele tranzacțiilor bursiere și în raporturile de forțe dintre principalele centre bursiere. În toate statele moderne au fost create și s-au dezvoltat burse de valori puternice, care au ajuns să domine segmentele esențiale ale piețelor financiare naționale și internaționale.

Revoluția financiară de la începutul anilor 1970 a supus lumea bursieră la o mutație fără precedent. Prăbușirea Sistemului Monetar Internațional conceput și oficializat la Bretton Woods și revoluția telematică au produs o adevărată undă de șoc. Suspendarea convertibilității a dolarului SUA a determinat apariția foarte rapidă a „financiar future” și liberalizarea la regulilor de funcționare a sistemului financiar internațional. Piața americană se dovedește a fi cea mai receptivă la schimbări; ea asimilează rapid noile soluții și găsește – și în domeniul bursier – cele mai eficiente căi de modernizare, pe baza cărora avansul economiei și pieței SUA față de cele europene sau asiatice crește considerabil. Piața europeană reacționează ceva mai lent; în Franța, spre exemplu, de-abia în 1983 se produc primele schimbări radicale prin apariția Pieței secundare, în 1984 se procedează la dematerializarea titlurilor, iar în 1986-87 se creează noile instrumente financiare MATIF și MONEP, în Anglia reorganizarea din temelii (big-bang-ului) a burselor se produce în 1986, iar alte piețe europene importante cum este cea a Germaniei se află în prezent în plin proces de transformare. Piața asiatică, îndeosebi cea japoneză, a făcut progrese foarte mari în ultimii 15 ni. Bursa japoneză resimte însă efectele crizei economice cu care s-a confruntat această țară la începutul ultimului deceniu.

2.1 EVOLUȚIA PRINCIPALELOR BURSE DE VALORI DIN ȚĂRILE DEZVOLTATE

2.1.1. Piața bursieră din SUA

Piața americană este o piață foarte bogată, ceea ce creează unele dificultăți pentru operatorii de pe celelalte piețe, sau pentru publicul larg.

Există trei mari piețe naționale de valori (acțiuni și obligațiuni în principal):

NYSE (New York Stock Exchange) cea mai veche (s-a înființat în 1972) și cea mai mare bursă de valori din SUA, cunoscută și sub numele de Big Board sau The Board. Este organizată ca o asociație, având 1366 membri – persoane fizice – de regulă parteneri sau membri în conducerea unor societăți financiare. Pe această piață acționează un număr de circa 5000 de investitori (din toată lumea), fiecare trebuind să dețină minimum 100 de acțiuni la una din cele 1500 de societăți cotate. Numărul total al titlurilor deținute de public este de 25 milioane, iar valoarea acestora de circa 100 de milioane.

AMEX (American Stock Exchange) – este a doua bursă de valori tradițională din SUA, având un număr de circa 2000 de investitori și negociind tranzacții pentru circa 1 milion de acțiuni.

NASDAQ (Național Association of Securities Dealers Automatic Quotations) – este o piață în întregime electronică, rezervată tranzacțiilor de foarte mare volum. Ea integrează atât valori deținute de populație, cât și cele mai mari valori mondiale. Funcționează în regim de piață OTC (OVER The Counter) și, în funcție de volumul tranzacțiilor, ocupă locul trei din lume (după NYSE și Kabuto-Cho). Este considerată, în principal din relțiile ce se stabilesc între comercianții de titluri, precum și din relațiile dintre aceștia și clienții lor, legăturile realizate prin mijloace computerizate de prelucrare și transmitere a informațiilor. Comercianții de titluri nu negociază direct cu clienții, față în față; aceste negocieri se face telefonic, în baza informațiilor vizualizate pe ecranele computerelor.

În SUA funcționează, tot în regim OTC, și piața „pink sheet securites” (a titlurilor roz), o piață mult mai puțin activă decât NAASDAQ, mai ales ca urmare a faptului că informațiile nu se obțin prin mijloace electronice, ci sunt publicate (pe coli roz) de către Național Daily Quotation Services (Serviciile Naționale de Cotații Zilnice) și transmise firmelor de brokeraj, de consultanță sau băncilor. Piața OTC americană, monopolizată îndeosebi de NASDAQ, negociază titluri ale guvernului american, fonduri mutuale și circa 30-40000 de acțiuni.

Există și două mari piețe bursiere pentru mărfuri care funcționează la Chicago: „Chicago Mercantile Exchange” (CME) și „Chicago Board of Trade” (CBT), ambele înființate în secolul trecut; sunt cele mai vechi și în același timp mai mari piețe la termen pentru mărfuri (realizează peste 50% din tranzacții mondiale bursiere de mărfuri). În SU mai funcționează și alte piețe bursiere (de mărfuri) de importanță secundară la Philadelphia și Boston.

Legea din 1993 (Securities Act) atribuie funcțiile de supraveghere profesională a piețelor și a societăților ce sunt cotate la pentru Securites Exchange Comission (SEC) supranumită „jandarmul bursier cu puteri depline”. SEC are sediul la Washington și îndeplinește 4 atribuții principale:

Comunică în mod public și verifică informațiile financiare;

Înscrie societățile care urmează a fi cotate la bursă;

Supraveghează respectarea regulamentelor operațiunilor de bursă;

Interzice orice încercare de manipulare a pieței.

Spre deosebire de autoritățile bursiere europene, SEC are o putere juridică ce-i dă posibilitatea să aplice chiar și sancțiuni privative de libertate pentru contravenienți.

Ca intermediari de bursă există 1375 de „Brokers” înregistrați într-un registru special la SEC. între aceștia se disting 4 categorii de intermediari:

Comissinos Houses – care sunt specializați în tranzacțiile cu publicul (realizează 50% din tranzacții);

Intermediarii – care lucrează cu mai multe valori pe aceeași piață (care dețin 25% din tranzacții);

The old Stock Dealers – care negociază cantități mai mici de 100 de titluri;

The Two Dollars Brokers – care realizează tranzacții de mari dimensiuni;

Cei mai mari curtieri americani se numesc: Merrip Lynch, Goldman Sachs, Solomon Brothers și Shearson.

Cotarea valorilor se efectuează între orele 10 și 17, fiecare ordin face obiectul unei tranzacții separate între agenți. Dacă nici unul dintre ei nu găsește cumpărător sau vânzător, specialistul (bursei) se manifestă atunci ca și contrapartidă (cealaltă parte) în sal de cotare (Trading Post).

Toate operațiunile se realizează în mod obligatoriu la vedere. Predarea titlurilor este garantată de National Securities Clearing Corporation. Sistemul este în întregime informatizat. Negocierile pentru obligațiunile de stat sau produsele bursiere derivate trebuie să fie finalizate în sistemul T0 + 3, adică în maximum trei zile de la momentul încheierii tranzacției (T0).

În cazul acțiunilor sau obligațiunilor străine (ne americane), American Depositary Receipts (ADR) eliberează mai întâi un certificat nominativ, după care valorile respective pot fi negociate aidoma oricărei valori americane (pe piața OTC, sau, în anumite condiții, chiar la bursă). Prețul lor se stabilește în dolari SUA, iar negocierea se face după normele americane.

Piața la termen are denumirea NYFFE (New York Futures Financial Exchange) și a fost creată în anul 1980; intermediari (intervenienții) sunt „Dealers” sau „Trades”, profesioniști specializați, membri ai casei de compensații, sau „Locals”, membri individuali (pe cont propriu) sau profesioniști membri ai Casei de compensații. Obiectul negocierilor îl constituie contractele la termen pentru indici bursieri. Există o competiție foarte puternică între NYFFE și Bursa la termen din Chicago.

Principali indici bursieri sunt:

a) Dow Jones – este denumirea curentă pentru „Dow Jones Industrial Average – DJIA”, principal indicator pentru tendințele de la Bursa NYSE. Se calculează pe baza unui coș de 30 de valori (acțiuni) de bază ale pieței americane, reprezentând 20-25% din capitalizarea bursieră a principalelor piețe mondiale de valori. Fiecare din cele 30 de titluri intră, potrivit unei „chei ” (sistemul cifric ce le face comparabile), în coșul de calcul al indicelui valoarea (exprimată în puncte) a indicelui fiind influențată de evoluția cotațiilor tuturor acțiunilor respective.

b) Standard and Poors 100 – (se calculează ca un coș ponderat al cursului a 100 de acțiuni), este mai puțin folosit ca un indice real și mai mult ca suport al unor contracte de opțiuni la termen.

c) Standard and Poors 500 – (calculat ca medie ponderă a cursului a 500 de acțiuni) este încă puțin luat în calcule de operatori. El este ponderat în funcție de capitalizarea bursieră a societăților care-l compun (cele 500) și este urmărit din anul 1941.

d) NYSE Composite Index – se calculează ca medie pentru toate cele 1500 de acțiuni cotate la bursa NYSE și este, în prezent cel mai cuprinzător indice al pieței americane.

Cele mai importante valori americane (Blue Chips) la ora actuală sunt: ADD, Du Point, Eastman Kodak, General Electric, General Motors, IBM, McDonalds, Philip Morris, Texaco și United Technologie.

2.1.2 Piața bursieră din Japonia

Piața japoneză se concretizează în două centre importante: Tokyo, Stock Exchange (ce deține 80% din tranzacții) și Osaka Stock Exchange (cu 10%); celelalte 6 centre bursiere (Nagoya, Hiroshima, Niigata, Kyoto, Fukuoka și Sapporo dețin împreună restul de 10%).

Bursa de la Tokyo, cunoscută și cu denumirea locală de Kaabuto-cho demonstrează că Japonia, ca o mare putere financiară, deține una din principalele piețe de valori mobiliare din lume. Practic Kabuto-cho se situează pe poziția a doua (după NYSE) pe plan mondial.

Această componentă a pieței japoneze are câteva particularități:

Instituțiile financiare au o putere și o pondere considerabilă (Casa de titluri Nomura, spre exemplu, ocupă unul din primele 15 locuri în topul societăților japoneze);

Abundența de lichidității (cauzată de excedentele comerciale și de rata ridicată a economiilor), face ca ponderea acțiunilor susceptibile de a fi negociate pe termen scurt să fie foarte redusă;

ponderea scăzută a investitorilor străini (cel mult 10% din tranzacții).

Supravegherea pieței bursiere a fost încredințată – din anul 1502 – comisiei Japon Securities Association (JSA); această comisie a fost creată ca urmare a numeroaselor scandaluri financiare care au dus o proastă faimă bursei nipone. JSA se analizează la standardele internaționale. Conducătorii Caselor de titluri sunt convocași uneori de guvern cere le poate cere să intervină pe piață pentru a stabiliza cursul unor acțiuni sau pentru furniza explicații cu privire la anumite poziții adoptate pe piață.

Intermediarii bursieri sunt Casele de titluri. Cele mai celebre (The Big Four) sunt: Nomura, Hikko și Yamaichi; aceasta realizează împreună peste 50% din tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni. În pofida rezultatelor nefavorabile obținute în anii 1991 și 1992 puterea financiară a acestor Case este considerabilă. Actualmente banca Japoniei este exclusă de la tranzacțiile de bursă, de la plasamentele sau curtaje cu titluri private. În eliminarea progresivă a barierelor existente între diferitele activități financiare: activitățile bancare, emisiunile de titluri, tranzacțiile bursiere etc. Teoretic, se speră că, în viitor, băncile și Casele de titluri vor putea exercita toate tipurile de activități ale pieței financiare.

Structura bursieră are la rândul său anmite particularității:

1. negocierea acțiunilor se face în două secțiuni: – cea dintâi cuprinde circa 150 de titluri, reprezentând valorile cele mai active și care sunt cotate la Stock Tranding Floor (este cotarea tradițională în ringul bursei), celelalte (în Japonia peste 1000 de titluri) negociindu-se prin cotare electronică, și a doua secțiune la care cotează circa 200 de valori;

2. negocierea obligațiunilor are două mari caracetristici: pe de o parte este vorba de o piață foarte largă, dominată de bănci, de casele de titluri și de instituțiile financiare, iar pe de altă parte împrumuturile de stat dețin 90% din piața secundară.

Cotarea valorilor. La toate bursele din Japonia programul de funcționare (de luni până vineri) este de l ora 9 la 16, respectiv, în prima și a doua sâmbătă din fiecare lună, între orele 9 și 11. Ansamblul ordinelor este executat prin ordinar folosind sistemul CORES (Computers Assisted Order Routing and Execution System) cu excepția valorilor ce cotează la Stock Tradindg Floor. Reglementarea tranzacțiilor se face, de regulă, la 3 zile de la înregistrarea lor, dacă există și posibilitatea obținerii unei finalizări imediate. Se negociază și unele operațiuni „în marjă” (ce au la bază sume depuse de clienți în contul de firmă al brokerului).

Piața la termen s-a creat în anul 1945 (la 30 iunie) are numele Tokyo International Financiar Futures Exchange (TIFFE), intervenienții sunt Casele de titluri și băncile, operațiunile se fac zilnic între 9-11 respectiv 11-15 ordinele se transmit prin telefon, 90% din operațiuni având un caracter speculativ, iar contractul la termen se numește Japonese Government Bonds. La bursele de la Osaka funcționează și o piață a indicilor bursieri.

Indicii bursieri sunt NIKKEI, calculat pe baza a 225 de valori de referință pentru piața japoneză și TOPIX, care măsoară performanța de ansamblul a titlurilor cotate în ring (prima secțiune) și a altor circa 1100 de titluri. Acesta din urmă a devenit treptat cel mai puțin indice bursier al Japoniei.

Cele mai importante valori (Blues Chips) japoneze sunt: Mitsubishi, Mitsui, Sumitomo, Toyyota, Nissan, Honda, Kodak, Fuji, Nippon, Life, NTT. Majoritatea valorilor japoneze au un PER, foarte ridicat. Această diferență se justifică în principal prin următoarele:

ca urmare a ratei foarte scăzute a inflației, în Japoniei este practic absentă reevaluarea activelor;

suma veniturilor (beneficiilor) distribuie acționarilor este în general mică;

cheltuielile cu amortizările rapide sunt foarte mari;

flotarea (mișcare) titlurilor de la un posesor la altul este mică (circa 20% din capitalul unei societăți se negociază); deținători de acțiuni nu vând decât foarte rar.

2.1.3 Piața bursieră din Anglia

Până la mijlocul anilor 1980 City-ul londonez era divizat în:

Stock Exchange caracterizat printr-o distincție între „jobbers” și „brokers” (curtieri), comisioane fixe pentru operațiuni și absența operatorilor străini pe această piață;

Reforma din 1986 (renumitul „big-bang”) a realizat:

suprimarea distincției dintre jobberi și brokeri;

admiterea intrării a noi membri în bursă;

liberalizarea comisioanelor bursiere.

Până în 1986 piața britanică a funcționat în regimul „gentleman agreement”, sistem ce punea un accent fundamental pe „cuvânt dat” și pe uzanțele pieței bursiere. După ce s-a votat Financiar Services Act (în 1986) – SIB (Securities and Investment Board) a devenit organismul de control și tutelă al pieței englezești. Acest organism are în subordinea sa 5 comisii cu funcții de (auto) reglare a pieței:

The Securites Association (TSA) care eliberează autorizații pentru ansamblul instituțiilor financiare ce doresc să intervină pe piața financiară britanică;

PIMBRA – comisiei care supraveghează activitatea diferitelor categorii de operatori (brokeri, broker-dealeri și markets – makers) de pe piață;

AUTRO – care supraveghează activitatea companiilor de asigurări;

AFBB – care asigură supravegherea celor ce operează pe piețele la termen;

Organizarea tranzacțiilor, înregistrarea societăților cotate, verificarea informațiilor difuzate și anchetarea diferitelor delicte se asigură prin The Internațional Stock Exchange (ISE); ISE se mai ocupă de ofertele publice de cumpărare și chiar cu „problemele cotidiene ale pieței” (prin The Domestic Equity Market Committe).

Intermediarii financiarii care au relații cu clientela se numesc „Brokers Dealers”; aceștia pot opera atât pe cont propriu, cât și pe contul terților. Alți operatori mai sunt „Brokerii” care execută numai ordinele terților; „Markets Markers”, indică prețul cererii și al ofertei și sunt obligați să mențină lichiditatea și concurența liberă pe piață. Mai există „Gilt Edged Market Makers”, care sunt intermediari specializați în operațiuni cu bonuri de tezaur.

Piața bursieră este împărțită în două secțiuni

Stock Exchange – care este piața principală titlurilor aflate la populație și care operează cu circa 2.500 de societăți cotate. Titlurile sunt clasate în 12 categorii, în funcție de numărul de valori pentru care s-au încheiat tranzacții (Normer Mrket size – NMS); variația cursului depinde mult de categoria din care face parte fiecare titlu. Pe de altă parte, pentru titlurile care fac obiectul unor schimburi de mică anvergură (mai puțin de 1000 de titluri schimbate zilnic), sunt desemnați doi markets-makers, care trebuie să asigure lichiditatea acestor valori (la celelalte titluri este numai 1 markets-makers), deoarece cu cât valorile au mai puțină lichiditate cu atât piața trebuie mai mult animată. Pentru a ajunge pe această piață o societate trebuie să:

Existe de cel puțin 3 ani;

Să intre la bursă cu cel puțin 25% din capitalul său;

Să realizeze o capitalizare bursieră de minimum 700.000 lire sterline (peste 1 mil. de dolari).

Unlisted Securities (USM). Este piața secundară creată în 1980. ea primește societățile (circa 450) care disponibilizează mai puțin de 10% din capitalul lor pentru ofertă publică; în general este vorba de întreprinderile foarte tinere. Procedura admiterii presupune ca:

Societatea să existe de cel puțin 2 ani;

Să ofere spre cotare la bursă mai puțin de 10% din capital;

Această formă a pieței bursiere este însă pe cale de dispariție, ca urmare a numărului foarte scăzut de firme admise la cotă (mai puțin de 10 în 1503), fenomen datorat faptului că, prin schimbarea unor prevederi regulamentare, multe firme au dobândit accesul direct la piața principală, cât și din cauza lipsei de lichidități, la rândul ei determinată de absența investitorilor în asemenea valori. La sfârșitul anului 1506 USM dispare, societățile cotate aici putându-se transfera la Stock Exchange (dacă îndeplinesc condițiile) sau la The Alternative Investment Market.

Cotarea valorilor. Ansamblul cotațiilor este informatizat după cum urmează:

Un sistem electronic de cotații cu afișaj pe un ecran de date furnizate de markets-makers, pentru valorile naționale sau internaționale (SEAQ);

Un sistem de execuție informatizat, ce transmite ordinele mici direct la markets-makers în cele mai bune condiții (SEAF);

Un sistem de tranzacții (SEAT – Stock Exchange Alternative Trading Service) consacrat în mod exclusiv valorilor mici, care trebuie susținute în condițiile lipsei investitorilor interesați în asemenea titluri.

Prin publicarea tranzacțiilor, markets-makers-ii trabuie să informeze piața – din oră în oră – supra volumului tranzacțiilor pentru fiecare dintre valori și, în ziua următoare, asupra nivelului prețurilor negociabile. Această reglementare se aplică, de asemenea tranzacțiilor efectuate pentru valorile străine cotate.

Finalizarea tranzacțiilor. Reglementările stabilesc drept perioadă de lichidare un termen de 15 zile pentru acțiunile ordinare și obligațiunile private. Finalizarea la vedere este obligatorie pentru obligațiunile de stat, pentru părțile „Unit Trusts” (care fac obiectul unor plasamente colective de valori materiale) și pentru titlurile străine negociate în străinătate. Titlurile circulă însă destul de frecvent sub formă de certificate (titluri imprimate pe hârtie specială). Proiectul TAURUS, care prevedea dematerializarea titlurilor, a fost abandonat în cursul anului 1503.

Indicele FT 30 (cuprinzând 30 din cele mai active valori) se folosește din ce în ce mai rar.

Indicele FT actuaries – All Shares (se calculează pentru 650 de acțiuni și bonuri de tezaur, a căror capitalizare depășește 80% din total).

După 1503 au mai apărut încă trei indici:

Indicele FT – SE 250 – compus din 250 de societăți care succed pe cele 100 luate în calculul indicelui FT 100.

Indicele FR – 100 și indicele FT-SE 250 împreună formează un alt indice FT-SE 350;

Al treilea indice nou este FT-SE Small Cap, care se calculează asupra a 5-600 de valori dintre cele mai puțin importante.

Principalele valori . Se disting următoarele tipuri de valori:

Acțiuni ordinare (care sunt numai nominative și au o valoare medie de 25 de pence);

Acțiuni preferențiale (sau cu dividend garantat) care nu asigură drept de vot pentru posesori;

Obligațiuni și valori de tezaur – care au regimul obișnuit, folosit în statele europene.

Cele mai importante 10 societăți cotate (Blues Chips), sunt Glaxo, British telcom, Shell, British petroleum, Guinness, British gas, Hansonm Bat industries, Smithkline beechum și I.C.I.

Piața la termen poartă numele London International Financiar Futures Exchange (LIFFE), s-a înființat în 1982, pe ea operează atât brokeri cât și dealeri, iar funcționarea este asigurată prin cotație electronică (Automated Pit Trading – Atp). Operațiunile principale sunt pentru opțiuni, pentru contracte financiare la termen sau futures, cât și pentru unele contracte internaționale (îndeosebi cu piața germană și cea italiană). Este cea dintâi piață europeană la termen, realizând anual 30-40 milioane de contracte.

2.2 EVOLUȚIA BURSEI DE VALORI DIN ȚĂRILE COMUNITĂȚII EUROPENE

2.2.1 Piața bursieră din Germania

Piața bursieră germană funcționează în 8 orașe mai importante, toate instituțiile bursiere fiind regrupate în interiorul unei structuri comune: Holding Deutche Borse A.G.

Din punct de vedere istoric, principala particularitate a funcționării burselor germane este faptul că băncile au un rol reprezentativ (realizează peste 50% din tranzacții).

Crearea, în 1503, a holdingului ce reunește întreaga piață bursieră s-a făcut din nevoi ale practicii, urmărindu-se:

Armonizarea comisioanelor și a taxelor percepute pentru soluționarea diferendelor bursiere;

Accelerare derulării tranzacțiilor printr-un aport mai sporit al informatizării;

Crearea unei adevărate sinergii între bursele regionale.

Obiectivul central al acestor transformării a fost însă ameliorarea competitivității burselor germane în raport cu cele mai mari piețe financiare internaționale (mai cu seamă față de piața londoneză).

Deși există 8 centre bursiere, 75% din tranzacții sunt concentrate la Frankfurt, alături de acest fenomen puternic centru financiar german se mai remarcă activitatea burselor din Dusseldorf și din Munchen.

Autoritățile tutelare. Supravegherea bursieră geramnă a fost încredințată unei autorități comune din lumea bancară și financiară: Oficiul de supraveghere a băncilor și a operatorilor pe piață. Cu toate acestea este prevăzut a se crea și un sistem centralizat de supraveghere a piețelor. Fiecare bursă se află, mai apoi, sub supravegherea guvernelor din landuri și a Consiliului Burselor de Valori.

Intermediari bursieri. În Germania se remarcă trei categorii de intermediari:

a) Agenții oficiali de schimb (Amtliche Kurs Maakler), numiți de burse. Ei sunt intermediarii obligați să lucreze la cota oficială, pentru a determin menținerea acestui curs (cel oficial). Fiecărui agent i se atribuie mai multe valori mobiliare, cărora acesta trebuie să le asigure cotarea. În afra negocierilor de titluri ei pot angaja și poziții în contrapartidă.

b) curtierii independenți (Freie Makler ou Borenmakler) intervin de asemenea, pe piață, fără a avea posibilitatea să determine cursul. Ei angajează un volum de tranzacții adese superior celui al agenților oficiali, fiind interlocutorii preferați ai agenților străini. Aceștia sunt comercianți în deplinul înțeles al cuvântului. Cu toate cestea, pentru a-și putea exercita activitatea ei trebuie să obțină o autorizare din parte Consiliului Bursei, care le apreciază soliditatea financiară și competența profesională.

c) Băncile au proprii funcționari specializați în tranzacții bursiere, care sunt o prezență foarte activă pe piață și asigură, pe cont propriu sau pe contul clienților, efectuarea tranzacțiilor ce se impun. Pentru acești funcționari este, de asemenea, necesară o autorizare specială din partea Consiliului Bursei.

Structura bursieră: există trei forme ale pieței bursiere:

A. Piața oficială (Amtlicher Markt), unde se încheie tranzacții pentru circa 700 de valori. Pentru a putea intra pe această piață o societate trebuie să:

Existe de cel puțin 3 ani;

Să pună în vânzare cel puțin 25% din capital;

Să aibă un capital minim de 2,5 mil DEM.

B. Piața secundară (Geregelter Markt) pe care se negociază circa 100 de valori. Pentru a intra pe această piață o societate trebuie să dețină un capital de minimum 500.000 DEM. Reglementările privind informarea și publicitatea sunt mai puțin restrictive decât pe piața oficială.

C. Piața „în afara cotei” (Freier Markt) negociază aproximativ 400 de valori. Această piață funcționează pe baza legăturilor telefonice, deci nu există un mod sistematic de realizare a cotărilor. Accesul pe această piață nu se supune decât controlului autorităților locale.

Cotarea valorilor. Tranzacțiile sunt informatizate doar parțial, îndeosebi pentru operațiunile cu cele mai importante categorii de acțiuni și obligațiuni; există însă, și în prezent, un important număr de tranzacții ce se realizează în ringul bursei.

Indicii bursieri.

Cel mai important dintre indicii bursieri este DAX (Deutche Aktienindex), care i în calcul 30 dintre valorile cele mai active, ce regrupează mai bine de 75% din tranzacțiile globale. El este calculat în fiecare minut și difuzat în timp real.

Indicele FAX, este specific bursei din Frankfurt și se determină pe baza a 100 de valori semnificative pentru evoluția acestei burse.

Indicele Commerzbank este construit pe baza a 60 de valori calculate pe piața de la Dusseldorf și publicate prin Commerzbank. Interesul față de acest indice este în descreștere.

Indicele Dax Composite (creat în 1503) are menirea de a completa indicele vedetă DAX. Acesta cuprinde 318 valori și este ponderat în funcție de capitalizarea bursieră a societăților. Și acesta se calculează în fiecare minut.

Principalele valori. Pe piața bursieră germană se negociază 4 categorii distincte de acțiuni:

Acțiuni ordine la purtător (Stammktien), reprezintă majoritatea titlurilor care circulă în Germania;

Acțiuni de prioritate sau privilegiate (Vorzugaktien), ce beneficiază de dividende majoritate, prioritare;

Acțiuni nominative (Namensaktien), ce cuprind titlurile parțial libere ale societăților de asigurări sau ale societăților elvețiene cotate în Germania.

Bonuri de favoare (Genusscheine), care permit beneficiarilor un prim dividend prioritar la care se adaugă o remunerație complementară în funcție de rezultatele obținute de societate.

În privința obligațiunilor, acestea au o formă standard: BUNDS.

Cele mai bine cotate acțiuni (Blue Chips)sunt: Allianz, Daimler Benz, Siemens, Deutche Bnk, Bayer, Munch Rucknerisch, Veba, RWE și BASF.

2.2.2 Piața bursieră din Franța

Caracteristici generale. Cu toate că nu deține monopolul absolut Bursa din Paris se caracterizează printr-un grad de concentrare și mai ridicat decât bursele din celelalte centre financiare europene. Practic peste 97% din tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni se realizează la Bursa de la Paris, ceea ce înseamnă că celelalte burse nu au decât o importanță regională. Reforma bursieră s-a realizat după legea din 1988, care a însemnat o transformare radicală a intermediarilor și instituțiilor bursiere. Noua structură se bazează pe patru entități distincte:

Societățile de bursă care înlocuiesc „Agenți de schimb” printr-un transfer al prerogativelor de la nivel de individ împuternicit, cu un statut oficial, la societăți comerciale de drept comun;

Consiliul burselor de valori este organismul care fixează regulile pieței și ale societăților bursiere. CBV este în fapt autoritatea tutelară a pieței bursiere.

Societățile de bursă care au succedat agenților de schimb realizează trei genuri de activități, din care primele două reprezintă resortul lor exclusiv:

negociere, adică executare ordinelor de cumpărare sau vânzare pe piață, ordine pe care le primesc direct de la clienții lor, ordine colectate prin rețeaua bancară, de credit, case de economii sau poștă sau ordine prezentate de însăși societatea de bursă pe cont propriu;

compensarea, reprezintă gestiunea fluxurilor prin Societatea Burselor Franceze (SBF);

conservarea titlurilor clienților în conturi curente deschise pe numele lor.

După 1502, odată cu lărgirea competențelor societăților de intermediere bursieră, societățile de bursă pot opta pentru exercitarea uneia sau a tuturor genurilor de activități de mai sus dacă obțin aprobarea corespunzătoare a organului competent și dacă primesc dreptul de a participa cu capital la Societatea Burselor Franceze și la SICOVAM.

În felul acesta societățile de bursă pot fi:

negocitor-compenstor individual, execută și operează operațiunile proprii;

negociator și subângrijitor al compensațiilor pentru operațiunile proprii;

negociator multi-compensator – care asigură executarea și compensarea operațiunilor proprii, ca și compensarea operațiunilor altor societăți bursiere cu statut de negociator.

Consiliul Burselor de Valori (CBV) este organismul care are sarcina de a reglementa piața. El este alcătuit din 10 membri aleși de societățile de bursă, un reprezentant al societăților cotate și un reprezentant al personalului. Puterea publică este reprezentantă în CBV de un Comisar guvernamental, numit de către Ministerul Economiei și Finanțelor.

CBV reglementează:

condițiile de admitere a activității intermediarilor;

condițiile de admitere sau radiere a valorilor;

organizare și funcționarea pieței;

dispozițiile de ordin deontologic cu privire la activitatea societăților de bursă și a slarițiilor lor.

Societatea Burselor Franceze (SBF) – are statutul de instituție financiară de specialitate, este organizată ca societate anonimă, acțiunile ei fiind deținute de societățile de bursă. SBF organizează funcționarea pieței, stabilește măsurile de securitate, se ocupă de dezvoltarea și promovarea pieței bursiere și de buna informare a investitorilor.

Asociația Financiară a Societăților de Bursă (AFSB) constituie un interlocutor reprezentativ al profesioniștilor cu puterea publică și cu autoritățile pieței. Ea asigură membrilor săi prestații cu caracter social, fiscal și juridic. Poate realiza arbitrajul pentru diferende între societățile de bursă sau între acestea și terți.

Securitatea pieței și a operațiunilor. Fiecare societate de bursă este responsabilă de solvabilitatea clienților ale căror operațiuni le execută. În acest scop sunt fixate ca reguli prudențiale:

o rată de acoperire a riscului, care este proporțională cu angajamentele unei societăți de bursă și cu puterea sa financiară;

o rată de divizare a riscului, urmărind limitarea concentrării riscurilor asupra aceluiași client sau titlu emis;

o rată de lichiditate, astfel ca datoria pe termen scurt să fie acoperită prin active care pot fi transformate rapid în bani;

o regulă de protejare a activelor, care trebuie să elimine posibilitatea ca o societate de bursă să folosească activele clientelei pentru operațiunile proprii.

Camera de compensație de pe lângă SBF asigură finalizarea negocierilor între societățile de bursă, evitând repercusiunile ce se pot produce din cauza dificultăților financiare ale unui intermediar sau a clienților sau a clienților săi.

Comisia pentru Operațiunile de Bursă (COB) s-a înființat în 1967 după modelul american (SEC) și este o autoritate administrativă autonomă. Este condusă de un colegiu format din 9 membri. Rolul COB este:

de a realiza supravegherea piețelor;

de a controla informațiile difuzate public de societățile bursiere;

să autorizeze crearea de SICAV și a fondurilor comune de plasament;

să autorizeze societățile care asigură gestionarea portofoliului;

să vegheze la desfășurarea tranzacțiilor în conformitate cu reglementările;

COB poate opune vetoul său pentru admiterea sau radierea unei societăți la cota bursei, din motive de protecție a deținătorilor de economii;

Poate sancționa infracțiunile constante sau încălcarea regulilor deontologice profesionale.

Structura bursieră actuală a fost creată la începutul anului 1506 și cuprinde patru compartimente în care se evidențiază și schimbă valori mobiliare: Piața oficială, Piața secundară, Piața în afara cotei și Noua piață.

Piața oficială este alcătuită din:

a) Piața cu reglementare lunară ce grupează acțiunile celor mai mari societăți franceze și străine; este considerată „vitrina” bursei franceze; condițiile de admitere pe această piață sunt:

Angajarea de a informa publicul în mod sistematic;

Punerea în vânzare a cel puțin 25% din capital și a unui număr minim de acțiuni;

Firmele respective să se numere printre societățile care au un volum de tranzacții cât mai important;

b) Piața la vedere cuprinde valorile care încă n-au fost primite de piața cu finalizare lunară; este deci o piață complementară acesteia pe care se negociază marea majoritate a obligațiunilor cotate. Condițiile de admitere sunt practic identice cu cele ale pieței la termen, cotațiile având loc cu regularitate, iar finalizarea realizându-se imediat după negociere.

B. Piața secundară a fost creată în 1983 și este destinată să primească societățile pentru a fi cotate în perspective creșterii bonității acestora. În prezent sunt cotate 278 societății franceze și străine.

C. Piața în afara cotei este o piață în care lichiditatea titlurilor este adesea problematică. Valorile cotate sunt obligațiile franceze, acțiuni franceze și străine cu lichiditatea scăzută și risc relativ mare.

D. Noua piață nu are vocația de a primi societățile care migrează de la o piață la alta. Nu se pretinde însă că firmele să aibă o vechime minimă și nici nu se cere bilanțul lor financiar. Societățile care candidează pentru Noua Piață trebuie totuși să prezinte un proiect de dezvoltare pentru următorii 3 ani, deoarece acceptarea pe această piață presupune o perspectivă clară a evoluției firmei în perspectivă.

Pentru intrarea pe noua piață se pot folosi una din următoarele tehnici: plasamentul prealabil, oferta de preț minimal sau oferta de preț ferm. Societățile candidate apelează la un intermediar care le face introducerea.

a) plasamentul prealabil poate fi total sau parțial. Dacă este total intermediarul face să coteze în mod direct toate titlurile primite, iar dacă este parțial, cotarea se va face indirect, printr-o ofertă de preț fix.

b) oferta la preț minimal; intermediarul trebuie să cunoască numărul titlurilor propuse și prețul sub care acțiunile nu pot fi vândute;

c) oferta la preț ferm – presupune ca intermediarul să folosească acest nivel de preț ca un preț definitiv, la care vor fi cedate toate titlurile.

Indicii bursierii. Principalul indicator de referință al pieței franceze este CAC 40 (Compagnie des Agents de Change – 40 valeurs). Este alcătuit din 40 dintre valorile cele mai reprezentative pentru evoluția pieței acțiunilor din Franța și care corespund la circa 53% din capitalizare bursieră. CAC 40 este suport pentru contractele la termen (MTIF) și pentru cele de opțiuni (MONEP).

SBF a introdus alți trei indici:

SBF-250 este un indice general al SBF, ce grupează 250 de acțiuni franceze considerate ca fiind cele mai semnificative pentru evoluția globală a pieței.

SBF-120 cuprinzând 120 de acțiuni franceze dintre cele ce alcătuiesc SBF 250, cu excepția celor ce servesc la determinarea indicelui CAC-40. Acest indice este destinat a furniza un suport pentru valorile ce suscită un foarte mare interes la nivelul investitorilor francezi și străini.

Principalele valori. În Franța există trei mari categorii de titluri

Titluri vii (reale)- în forma lor tradițională (înscrisuri pe hârtie, cu foi de cupon, cu drept de proprietate și drept de uzufruct);

Titluri SICOVAM la purtător (care funcționează pe principiul fungibilității), schimbarea și circulația lor realizându-se prin operațiuni contabile;

Titluri SICOVM nominative, care pot circula prin înscrisuri contabile prin intermediul „Borderoului de Referințe Nominativ”, care urmărește identificarea schimbării acționarilor.

Cele mai importante societății (Blue Chips) cotate la bursa franceză sunt: WLF Aquitquine, Air liquide, Alcatel Alsthom, Rhone Poulenc, BNP, Renault, Pribus, Suez și UAP.

Piața la termen este reprezentată de MATIF și MONEP.

MATIF – Marche r Terme International de France, a fost creată în 1986, după modelele americane și englez.

Această piață la termen are la origine piața la termen a materiilor prime. În loc să se intervină pe piața la vedere (procedura grea și costisitoare) este mult mai ușor să se cumpere contracte ce fixează prețul la termen și se finalizează mai repede în raport cu scadența. Finalizarea în acest mod se face printr-o operațiune de sens invers celei inițiale. Cea mai activă piață la termen este cea a dobânzilor, deoarece operatorii realizează o acoperire, o protecție împotriva modificărilor dar defavorabile ale nivelului acestora. Operatorii intervin asupra contractelor în funcție de anticipările lor, urmărind obținerea efectului de levier.

MONEP – Marche des Options Negociables de Paris, este o piață condiționată, apărută în 1987, care a introdus pentru operatori posibilitatea de a angaja contracte de opțiuni standardizate.

2.2.3 Piața bursieră din Olanda

Este a patra piață financiară europeană.

Caracteristici generale. Bursa de la Amsterdam este unica piață olandeză după 1974, când și-au încetat activitatea bursele din Haye și Rotterdam. Amsterdam este una din cele mai vechi piețe bursiere din Europa și din lume.

Autoritatea tutelară. Ministerul de Finanțe este direct responsabil cu controlul activități bursiere. Ca asociație profesională având principala misiune de a asigura supravegherea pieței și protecția acționarilor, funcționează Consiliul de Valori Mobiliare.

Intermediari bursieri. În Olanda există două categorii de intermediari:

Care intervin pe piață – acestea sunt băncile și brokerii;

Care intervin indirect pe piață – se numesc „Hockman” și, de regulă intermediarii între bănci și brokeri.

Structura bursieră, poate fi divizată după cum urmează:

Piața globală, ce regrupează operațiunile cu obligațiuni și acțiuni ale societăților a căror capitalizare bursieră este de minimum 50 milioane florini.

Piața paralelă, care este destinată valorilor care realizează o capitalizare de până la 5 milioane florini, cu condiția să pună în vânzare cel puțin 10% din capital.

Piața interprofesională din Amsterdam unde se negociază pachete de acțiuni sau obligațiuni cotate pe Piața oficială.

Economiile Olandei și Germaniei sunt foarte apropiate și evoluția pieței bursiere din Amsterdam este aliniată celei din Frankfurt.

Cotarea valorilor – sistemul electronic de transmitere și executarea a ordinelor este dominant; al acesta se adaugă un sistem specific ce funcționează numai pentru tranzacții cu obligațiuni olandeze. Cotarea continuă funcționează de la ora 10 la 10,30. pentru primele 40 de acțiuni piața este deschisă de la ora 10 la 16,30, iar pentru celelalte de la 11,30 la 16,30.

Indicii bursieri. Cel mai important este CBS, care înregistrează toate titlurile cotate. Se mai calculează și EUROTOP, care măsoară evoluția cursului primelor 100 de societăți europene.

Principalele valori. Trebuie să ținem cont de faptul că piața olandeză este puțin diversificată și deci foarte concentrată. Primele 10 titluri dețin peste 2/3 din capitalizarea bursieră; acestea sunt: Royl Dutch Shell, Unilever International Nederlanden, ABN Amro, Philips, Polygram, Elsevier, Akso, Heineken și Aegon.

2.2.4 Piața bursieră din Elveția

Este a V-a piață bursieră europeană.

Piața elvețiană este concentrată doar în 3 centre importante: Bale, Geneve și Zurich.

Supravegherea bursieră este asigurată de Comisia Federală a Băncilor, reforma bursieră în Elveția fiind în curs.

Intermedierea bursieră este asigurată prin agenți de schimb care sunt reprezentanți ai băncilor sau negociatorilor de titluri.

Structura bursieră: piața acțiunilor și obligațiunilor este divizată în trei compartimente:

Piața acțiunilor și obligațiunilor, în afara bursei;

Piața pentru acțiuni și obligațiuni elvețiene cotate;

Piața pentru acțiuni și obligațiuni străine cotate.

Cotarea valorilor. Cotarea în ring a fost înlocuită în 1502 cu Bursa Electronică Elvețiană. Este vorba de un sistem național de tranzacții administrat printr-o rețea telematică.

Finalizarea tranzacțiilor. Tranzacțiile la vedere se finalizează în 3 zile de la negocierile, iar cele la termen la scadența convenită.

Indicii bursieri – cel mai important este indicele SPI (Swiss Performance Index), care se calculează pe baza evoluției tuturor acțiunilor de pe piață.

Se mai calculează indicele SMI (Swiss Market Index) pe baza titlurilor particulare cele mai lichide ce cotează la cele 3 burse elvețiene.

Principalele valori: există 4 categorii de titluri:

Acțiuni nominative, rezervate pentru cei mai importanți acționari din Elveția;

Acțiuni la purtător, având ponderea cea mai mare;

Bonuri de participare (fără drept de vot);

Bonuri de favoare.

Acțiunile (Blue Chips) de cea mai mare importanță sunt: Nestle, UBS, Zurich Assurances, La Suise de Reassurance, SIG, Sandoz, Merkur, Holding, Ciba-Geigy, Movenpick și HD Zstaff.

2.2.5 Piața bursieră din Italia

Ocupă locul șase ca forță financiară europeană.

Piața financiară italiană este alcătuită din 10 centre importante: Milano, Roma, Torino, Genova, Florența, Veneția, Triest, Neapole, Palermo și Bologna. Cea mai veche și cea mai puternică piață bursieră lombardă, bursa din Milano, a cunoscut după 1985 un proces de modernizare constant.

Autoritatea tutelară. CONSOB (La Comissioane Nazionale per la Societa e la Borsa) este autoritatea bursei din Milano. Ea funcționează după modelul francez (COB) și are rolul de a supraveghea operațiunile și de a interveni pe piață; CONSOB supraveghează și informațiile care se comunică prin mass media.

Mai există încă două instanțe însărcinate cu buna funcționare a pieței:

Delegatul bursei, care are misiunea de a sigura supravegherea tehnică;

Comitetul de direcție al agenților de schimb, care administrează cot oficială și fondul de garanție;

Intermediari bursei: se numeau „agenti di cambio” și au deținut monopolul negocierii valorilor mobiliare și al execuției ordinelor de vânzare sau cumpărare.

Structura bursieră. Piața principală este piața oficială unde sunt înscrise circa 220 de societăți, care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să pună în vânzare publică minimum 25% din capital;

Să dețină active nete de cel puțin 10 mld. Lire italiene;

Să fie încheiat ultimii trei ani de activitate cu beneficii.

Piața secundară italiană (Mercaato Ristretto) se compune din circa 40 de societăți regionale, cu un activ net de până la 1 miliard de lire italiene și care au pus în vânzare publică până la 10 la sută din capital.

Cotarea valorilor: utilizează un sistem combinat:

Sistemul de cotare informatizat pentru cele mai importante valori (este vorba de 53 de titluri cotate la bursa din Milano, ce concentrează 90% din capitalizarea bursieră a acestei instituții);

Sistemul de cotare în ring – la strigare – pentru celelalte valori.

Finalizarea tranzacțiilor se face în funcție de tipul de operațiuni: la vedere sau la termen.

Indicii bursieri folosiți dar care n-au decât o importanță locală, sunt BCI – indicele general al Băncii Comerciale Italiene, și MITBEL – indicele bursei din Milano.

Piața de acțiuni italiană este destul de puțin lichidă, activitatea focalizându-se în jurul primelor 10 valori (Blue Chips), care și dețin circa 50% din tranzacții și care sunt: Generali, Fiat, Step, Sip, Sanpalo di Torino, Allenza, Mediobanca și Banco Comerciale.

Capitolul III

SISTEMUL DE TRANZACȚIONARE A BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

3.1 TRANZACȚIONAREA ÎN CADRUL BVB PRIN SISTEMUL DE HORIZONTM

Ca o cerință a extinderii și perfecționării activității bursiere, în anul 1999 a fost introdus un nou sistem de tranzacționare denumit HORIZOM, care a înlocuit treptat sistemul inițial STEA. Noul sistem a fost astfel conceput încât să permită introducerea unor noi tehnici de negociere în conformitate cu exigențele tuturor categoriilor de participanți și în scopul identificării nivelurilor reale de preț, pentru fiecare acțiune tranzacționată.

Prin acest nou sistem de tranzacționare au fost inițiate două tipuri de piețe: o piață principală a Bursei în cadrul căreia se tranzacționează blocuri de titluri (mărimea unui bloc fiind de 100 de acțiuni) și trei piețe secundare: piața de licitare Odd-lot, piața cu Inițiere (Squaring Up) și piața Deal-uri negociate. Totodată sistemul permite diversitatea ordinelor bursiere și identificarea factorilor care influențează prioritatea de execuție a ordinelor.

3.1.1 Tipuri de ordine

Noul sistem de tranzacționare permite inițierea tranzacțiilor bursiere atât pe baza ordinelor comune, cât și în conformitate cu termenii speciali de introducere a ordinelor. În continuare sunt prezentate succint caracteristicile principalelor tipuri de ordine:

3.1.1.1 ORDINE COMUNE

a) Ordinul limită este cel prin care se specifică un nivel maxim de preț la cumpărare și un nivel minim de preț la vânzare. Prețurile ordinelor limită sunt introduse numai în „pași de preț”, predefiniți, corespunzători unor intervale de preț stabilite de Bursă și modificabile în funcție de condițiile pieței. Spre exemplu, valorile utilizate în anul 1999 au fost:

b) Ordinul „la piață” este ordinul executabil imediat la prețul pieței. Introducerea acestui ordin în sistemul de tranzacționare este supusă regulii protecției de preț, potrivit căreia acestui ordin i se atribuie un preț limită specific. Prin aceasta se reduce riscul de preț asumat de un agent de bursă c are introduce ordinul „la piață”.

c) Ordinul „fără preț” este acel ordin pentru care nu se specifică un preț, dar preia imediat prețul cel mai bun al pieței. Cu alte cuvinte, acesta reprezintă un ordin „la piață” fără protecție de preț. Un astfel de ordin este acceptat numai dacă există ordine de piață.

d) Ordinul „take” reprezintă un ordin de cumpărare a întregii cantități disponibile în piață la cel mai bun preț (respectiv la cel mai bun preț de vânzare al pieței). Sistemul permite coordonarea ordinelor din care cele două tipuri de registre: Registrul Ordinelor Comune și cel al ordinelor ca Termeni Speciali.

e) Ordinul „hit” este ordinul prin care se vinde întreaga cantitate disponibilă la cel mai bun preț al pieței (respectiv la cel mai bun preț de cumpărare din piață). Ca și ordinul „take”, ordinul „hit” are aceleași reguli care sunt utilizate în cazul ordinelor „la limită” și „fill or kill”.

f) Ordinul „match” (pereche)

Un ordin „match” are rolul de a crea un ordin opus un ordin existent în piață (ordin comun, ordin cu termeni speciali sau ordin cu decontare specială). Ordinul pereche poate fi creat pentru orice caracteristică a ordinului existent: volum, simbol, preț, decontare.

3.1.1.2 ORDINE CONDIȚIONATE

Ordinele condiționate sunt cele declanșate de tranzacții derulate în piață. Fiecare ordin condiționat prezintă un preț de înregistrare, care poate fi „la limită”sau „la piață” și un preț de declanșare care activează ordinul. Principalele tipuri de ordine condiționate sunt enumerate în continuare.

a) Ordinul „stop pierdere la piață” (Stop Loss), care este un ordin de vânzare care este activat atunci când prețul unei acțiuni scade la sau sub nivelul prețului de declanșare specificat. Din momentul activării lui, ordinul se comportă ca un ordin „la piață”. Scopul unui astfel de ordin este acela de a proteja profitul obținut de operator, respectiv de a opri pierderea acestuia.

b) Ordinul „Stop cumpărare la piață” (Stop Buy), care este activat atunci când la cumpărare prețul acțiunii crește la sau peste nivelul prețului de declanșare specificat. Comportamentul este identic cu cel al ordinului precedent.

c) Ordinul „Stop-limită” este un ordin cu restricție de a vinde sau de a cumpăra care este activat când pe piață se atinge prețul de declanșare specificat. La cumpărare, acesta devine un ordin limită când acțiunea s-a tranzacționat la sau peste prețul de declanșare al ordinului stop limită.

d) Ordinul „market if touched” (la atingere) este un ordin condiționat de cumpărare sau de vânzare când prețul pieței pentru o anumită valoare mobiliară atinge un preț specific. Ordinul „market if touched” (MIT) de cumpărare se comportă ca un ordin „la piață” când valoarea mobiliară respectivă se tranzacționează la sau sub prețul de declanșare specificat al ordinului.

e) Ordinul „limit if toched” (LIT) denumit și „limită la atingere” declanșează o tranzacționare de cumpărare sau vânzare dacă pe piață se atinge un preț specificat pentru o anumită valoare mobiliară. Ordinul este înregistrat la prețul limită specificat la introducerea, în momentul în care valoarea mobiliară se tranzacționează la cumpărare la sau sub prețul de declanșare, iar la vânzare când tranzacționarea are loc la sau peste prețul de declanșare al ordinului LIT.

3.1.1.3 RESTRICȚII DE TIMP

Stabilirea unei perioade de valabilitate a ordinului presupune introducerea unei restricții de timp.

a. Ordinul „Day” este valabil până la încheierea ședinței de tranzacționare în care a fost introdus, respectiv până la sfârșitul zilei curente.

b. Ordinul „Bun până la anulare sau Deschis” (Good Till Canceled – GTC; Open) rămâne valabil până la ștergerea din sistem a ordinelor rămase neexecutate de către agentul de bursă care le-a introdus.

c. Ordinul „Bun până la o dată” (Good to Date – GTD) este valabil până la închiderea ședinței din data specificată (lună, zi, an), după care este automat șters din sistem.

d. Ordinul „Bun până la sfârșitul săptămânii” (Good for Week – GTW), rămâne valid până la sfârșitul săptămânii curente, fiind șters automat la sfârșitul ultimei zile de tranzacționare a săptămânii curente.

e. Ordinul „Bun până la sfârșitul lunii” (Good for Month – GTM), este valabil până la sfârșitul lunii curente, fiind automat șters din sistem în ultima zi de tranzacționare a lunii curente.

f. Ordinul „Bun până la un timp” (oră, minut) care poate fi adresat în combinație cu alte restricții, ca de exemplu, GTM până la ora 10:00 în ziua finală.

g. Ordinul „Execută și Dispari” (Fill or Kill – FOK) care în timpul tranzacționării continue este ordinul cu restricție de timp, care încercând să tranzacționeze se va executa total sau parțial, iar orice volum rămas v fi retras și șters din sistem. În timpul pre-deschiderii, ordinul FOK poate participa la volum de deschidere cu oricât de mult este posibil, după care este șters din sistem.

3.1.2 Prioritățile în execuția ordinelor

Un ordin nou introdus, care nu se potrivește cu un alt ordin în vederea execuției imediate este înregistrat în listă (în coada ordinelor) în raport de următorii factori:

Prioritatea dată de preț;

Prioritatea dată de termenii comuni;

Prioritatea dată de termenii speciali;

Prioritatea dată de timpul introducerii în cadrul fiecărui registru de ordine.

Un ordin introdus și care se potrivește cu mai multe ordine în vederea execuției se va executa prima dată cu ordinul care are cea mai mare prioritate de execuție, apoi cu următorul, în ordinea priorității și așa mai departe. Dacă o tranzacție provine din mai multe ordine, ordinul care se execută primul este determinat de următorii factori, în ordine descrescătoare:

Prioritatea de execuție după preț;

prioritatea de execuție după sursa ordinului (client, instituție financiară, house și staff, în cadrul fiecărui registru);

prioritate de execuție după termenii comuni înaintea celor speciali;

prioritate de execuție bazată pe timpul introducerii.

Prețul are cea mai mare prioritate în execuție unui ordin. Un ordin de cumpărare are prioritate de execuție față de alt ordin de cumpărare care are un preț mai mic decât al primului ordin. Un ordin de vânzare are prioritate de execuție față de un lat ordin de vânzare care are un preț mai mare.

Prioritatea de execuție a unui ordin este determinată și de tipul contului corespunzător ordinului. La fiecare preț, prioritatea se acordă în ordine descrescătoare pentru conturi de tip Client, conturi de tipo Instituție Financiară, conturi de tip Pro (House) și conturi de tip Staff (insider). Prioritatea sursei ordinelor acționează doar în cadrul fiecărui registru de ordine. Ordinele din Registrul cu Termeni Speciali au prioritate de execuție mai mică decât cele înregistrate în Registru Ordinelor Comune.

Prioritate de timp funcționează după principiul: „primul venit-primul servit”. În momentul în care Nucleul de Tranzacționare acceptă ordinul, acesta primește o marcă de timp. În cadrul aceluiași nivel de preț, ordinul cu timpul de introducere cel mai mic are prioritatea în coada ordinelor. Pe de altă parte, ordinelor multiple, având termeni speciali și aflându-se în cadrul aceluiași nivel de preț, li se aplică între ele prioritatea de timp.

3.1.3 Stările pieței

Tranzacționarea în piața comună este precedată de starea de pre-deschidere și este urmată de pre-închidere și, respectiv, închidere (figura anterioară).

Starea de pre-deschidere are rolul de a stabili prețul de deschidere pe bazele ordinelor introduse și neexecutate într-un interval de timp bine precizat înaintea momentului deschiderii bursei. Orice ordin introdus în perioada de pre-deschidere determină calcularea imediată a prețului probabil de deschidere. Dacă se constată un dezechilibru al pieței (când prețul cel mai bun de cumpărare este mai mare decât prețul cel mai bun de vânzare) și există prețuri multiple de deschidere, intervin următoarele criterii în alegerea prețului de deschidere:

Volumul maxim de acțiuni ce poate fi tranzacționat;

Alegerea volumului minim rămas netranzacționat;

Cea mai mică diferență netă de preț fără de prețul mediu ponderat al zilei precedente (sau față de prețul de închidere);

Prețul maxim.

Fiecare acțiune înscrisă la cota Bursei poate avea doar un singur preț de deschidere.

Determinarea prețului de deschidere are la bază următoarele criterii:

a. Volumul disponibil de valori mobiliare pentru cumpărarea și, separat, pentru vânzare. Prețul de deschidere trebuie să permită tranzacționarea unei cantități maxime de valori mobiliare.

b. Identificarea nivelului de preț care determină un dezechilibru minim în volumul de valori mobiliare. Astfel, dacă același volum de valori mobiliare poate fi tranzacționate la mai multe niveluri de preț, se va alege acel nivel de preț la care numărul de blocuri rămase după derularea tranzacțiilor este minim;

c. Stabilirea nivelului de preț cu cea mai mică modificare netă față de criteriu de închidere al sesiunii precedente de tranzacționare. Acest criteriu devine operațional numai dacă același volum maxim de valori mobiliare având același dezechilibru minim poate fi tranzacționat l mai multe niveluri de preț.

d. alegerea celui mai mare nivel de preț. Se va alege drept preț de deschidere cel mai mare nivel de preț dintre nivelurile de preț care permit tranzacționarea aceluiași volum maxim de valori mobiliare având același dezechilibru minim de titluri și aceeași modificare netă minimă față de prețul de închidere al sesiunii precedente de tranzacționare.

3.2 COTA BVB. CONDIȚII DE ADMITERE LA COTĂ

3.2.1 Cota Bursei de Valori București (condiții de admitere la cotă)

Valorile mobiliare sunt înscrise la cota bursei pe baza unor prevederi expres precizate în Lege (Legea 25/1994) prin care se stipulează rolul exclusiv reglementator al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare. Aceste prevederi conțin cerințe pentru admiterea, menținerea și promovarea la cot bursei, precizează care este documentația necesară în cazul solicitărilor înscrierii la cotă și stabilește obligațiile societăților emitente privind difuzarea de informații necesare pentru desfășurarea în condiții normale a tranzacționării.

Cota BVB este structurată pe următoarele sectoare:

a) sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române:

categoria a II-a, care presupune respectarea următoarelor cerințe:

libera transferabilitate a valorilor mobiliare;

înregistrarea la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare;

furnizarea de servicii adecvate către deținătorii de valori mobiliare;

furnizarea de informații;

plata comisioanelor de înscriere la cota bursei;

legătura cu bursa (emitentul va numi o persoană care va menține legătura permanentă cu bursa);

certificarea datelor furnizate de emitent de către un cenzor extern independent;

adaptarea la angajamentul de înscriere și menținere la cota bursei.

Categoria I. Principele cerințe privind înscrierea la categoria I, care se adaugă celor prevăzute pentru înscrierea la categoria de bază, sunt următoarele:

Perioada de activitate de minimum trei ani;

Realizarea unui profit net în ultimii doi ani de activitate;

Personalul de conducere recunoscut pentru competența profesională și probabilitatea morală;

Înscrierea la cota bursei a acțiunilor. Cel puțin 15% din numărul acțiunilor emise și aflate în circulație trebuie să fie deținute de cel puțin 1.800 de acționari, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fiecare dintre acești 1.800 de acționari trebuie să dețină un număr de acțiuni a căror valoare totală minimă să fie de 100.000 de lei. Procentul minim de 15% menționat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de acțiuni;

Înscrierea la cota bursei a obligațiunilor. Cel puțin 30% din numărul obligațiunilor emise și aflate în circulație trebuie să fie deținute de cel puțin 1.000 de deținători, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fie care dintre acești 1.000 de deținători trebuie să fie de 300.000 de lei. Procentul minim de 30% menționat mai sus trebuie să reprezinte minim 50.000 de obligațiuni.

Bursa poate retrogada valorilor mobiliare ale oricărui emitent din categoria I în categoria a II-a, în cazul în care:

Cerințele referitoare la profitul net nu mai sunt îndeplinite;

Procentul minim privind acțiunile emise în circulație este mai mic de 10%, iar în privința obligațiunilor este mai mic de 20%;

Numărul acțiunilor, excluzând persoanele implicate și angajații, este mai mic de 1.500 sau valoarea totală minimă deținută de fiecare dintre aceștia este mai mică de 90.000 de lei;

Numărul deținătorilor de obligațiuni, excluzând persoanele implicate și angajații, este mai mic de 800 sau valoarea totală minimă deținută de aceștia este mai mică de 250.000 de lei.

b) Sectorul obligațiunilor și al altor valori mobiliare emise de către stat, de către autoritățile ale administrației publice centrale și locale și de către alte autorități. Obligațiunile emise de către stat, județe, orașe, comune, de către autorități ale administrației public centrale și locale și de către ale autorități sunt de drept admise la cotă la primirea de către bursă a respectivului document de emisiune și a plății comisionului prevăzut. Decizia privind înscrierea la cotă a acestor valorii mobiliare este luată de comisia de înscriere la cotă, în urma analizei cererii de înscriere la cota BVB a valorilor mobiliare și documentelor de emisiune care o însoțește.

c) sectorul internațional. În cadrul sectorului internațional se înscriu valorile mobiliare emise de persoane juridice străine. Condițiile necesare înscrierii la cotă a acestor valori mobiliare sunt același ca și pentru emitenții autohtoni, cu mențiunea că respectivele valori mobiliare trebuie depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare, societatea desemnată de bursă. Pentru a fi înscrise la cota BVB, valorile mobiliare străine trebuie să fie înscrise pe o piață organizată din țara în care au fost emise și recunoscută de BVB. Valorile mobiliare de acest fel, acceptate la cotă, vor fi afișate distinct de cele autohtone.

Decizia de înscriere la cotă este dată de comisia de înscriere la cotă. O dată admisă la cota bursei, societatea trebuie să furnizeze bursei datele referitoare la acționarii săi, care urmează a fi introduse în registrul bursei.

Cotarea și tranzacționarea valorilor mobiliare la BVB, și aici anticipăm analiza lor detaliată, prezintă următoarele zece mari avantaje:

creșterea lichidității valorilor mobiliare;

creșterea rapidității efectuării transferului dreptului de proprietate;

atragerea continuă de rezerve bănești de pe piața de capital;

creșterea prestigiului societății;

creșterea interesului mass-media și al publicului față de societate;

apariția unei valori recunoscute pe piață, care poate constitui un reper pentru creditorii societății emitente, pentru creditorii deținătorilor de valori mobiliare și pentru cazul unor fuziunii de societății comerciale;

mărimea alternativelor de finanțare;

cointeresarea angajaților prin distribuirea de acțiuni;

creșterea interesului investitorilor străini față de societate;

creșterea posibilităților înscrierii valorilor mobiliare ale societății la cota altor burse recunoscute pe plan internațional.

Criteriile de atestare actuale nu stabilesc restricții în ceea ce privește mărimea unei societăți. Totuși faptul că mediul economic este destul de puțin familiarizat cu rigorile pieței bursiere, că statul a fost și încă este acționarul principal la multe societăți comerciale importante sau că așa-numita cultură managerială nu este suficient de permeabilă la mentalitatea cerută de o piață de capital în formare a determinat cotarea la BVB și a unor companii de dimensiuni și cu performanțe mai puțin concludente, care au evoluat diferențiat în timp, unele bine, altele rău. Listarea celor mai bune o sută de firme din România rămâne însă un deziderat pentru BVB.

BURSA DE VALORI

3.2.2 Cotarea titlurilor mobiliare

3.2.2.1 Avantajele și condițiile înscrierii la bursă a „UZTEL” S.A

Urmare a examinării documentelor depuse de societate la Comitetul Bursei (bilanțuri și conturi de profit și pierdere pe 1996, 1997, 1998, documente constitutive, etc.) precum și a cererii nr. 4433/ 03.09.1997, prin care se solicita înscrierea la Cota Bursei de Valori București, Comisia de Înscriere la Cotă adoptă decizia nr. 20 din 14.11.1997. Prin aceasta se decide înscrierea la Cota Bursei de Valori București a acțiunilor „UZTEL” S.A la categoria a II-a.

Acțiunile societății „UZTEL” S.A prezintă următoarele caracteristici:

tip acțiuni;

clasa nominative;

nr. acțiuni: 842.241

valoarea nominală: 25.000 lei.

În urma încheierii contractului de Registru nr. 5873 din 25.11.1997, acțiunile societății erau înregistrate pe piața de capital. Avantajele înscrierii la Cota Bursei de Valori București, sunt următoarele:

1. Asigurarea atragerii continue de resurse bănești importante de pe piața de capital.

Societățile comerciale pe acțiuni au două alternative de finanțare: băncile comerciale și piața de capital. Participarea la piața de capital are ca primă etapă transformarea societății pe acțiuni din „închisă” în „deschisă”, prin realizarea unei oferte publice autorizate de Comisia Națională de Valori Mobiliare, în conformitate cu legea nr. 52/1994. Unul din cele mai importante scopuri ale ofertei publice este creșterea de capital social, deci atragerea de resurse de pe piața de capital.

Pentru a beneficia în totalitate de avantajele participării sale pe piața de capital, societate comercială „deschisă” pe acțiuni își va planifica ca etapă următoare s-o reprezinte înscrierea la cota bursei de valori. Înscrierea la cota bursei facilitează orice operațiune ulterioară de atragere de capital de pe piață, societate comercială găsind astfel resursele necesare dezvoltării în continuare a activității sale.

2. Prestigiu – fond comercial

Emitenții înscriși la cota bursei trebuie să îndeplinească cerințele minime prevăzute de regulamentele și procedurile acesteia (transparență prin furnizarea continuă de informații, cerințe financiare etc.).

Din punct de vedere al îndeplinirii acestor cerințe minime, investitorii realizează diferența dintre societățile emitente cotate la bursă. Ei vor fi tentați să cumpere mai degrabă acțiuni ale emitenților cotați decât ale celor necotați. Această tendință va facilita societățile „deschise” înscrise la cotă o nouă emisiune de acțiuni și atragerea astfel de noi resurse de pe piața de capital. Prestigiul de care se bucură societățile comerciale „deschise” pe acțiuni înscrise la cota bursei sporește valoarea activelor acestora. Această valoare este cuantificabilă și se regăsește în cadrul contului „fond comercial”.

Statistica internațională arată că înscrierea la cota bursei de valori a unei societăți comerciale „deschise” pe acțiuni mărește prețul acțiunilor acesteia cu o medie de aproximativ 20%.

3. Creșterea lichidității valorilor mobiliare

Bursa este o instituție specifică pieței de capital, care, prin mijloacele pe care le are la dispoziție, distribuie către publicul larg informațiile referitoare la societățile comerciale „deschise” înscrise la cotă. Aceste informații ajung la investitorul final, persoană fizică sau juridică, atât direct, cât și prin intermediul studiilor făcute de analiștii și consultanții specializați.

Transparența informațiilor materializează în urmărirea cu ușurință a tranzacțiilor și cotărilor de pe piața bursieră, la care se poate adăuga și activitatea de public-relations desfășurată de bursă, atrage investitorii prin accesul facil și echitabil pe piață, crescând lichiditatea valorilor mobiliare.

Investitorii doresc să aibă posibilitatea ca în orice moment să își poată vinde valorile mobiliare deținute cu un cost mai mic și într-un timp cât mai scurt, deci ca valorile mobiliare să posede lichiditate. Acest lucru este realizat de bursă ca piață organizată de tranzacționare a valorilor mobiliare înscrise la cota bursei. Investitorii își focalizează astfel mai repede atenția asupra societăților comerciale „deschise” pe acțiuni înscrise la cota bursei decât asupra celor neînscrise.

Aceste aspecte sunt mai importante în situația de tranzacție în care se află economia Românească. Transferul proprietății acțiunilor deținute de stat către cetățenii țării, efectuat prin procesul de privatizare, trebuie să fie realizat în așa fel încât să asigure accesul echitabil al acestora pe piața acțiunilor societăților comerciale. Dacă piața acestor acțiuni este organizată și dacă transferul de proprietate asupra acțiunilor se face prin intermediul unor mecanisme rapide, riguroase, sigure și cu un cost redus, atunci scopul este atins. Astfel, mecanismul bursier are aceste caracteristici, distribuția acțiunilor putându-se derula în condiții optime. APAPS-ul poate găsi în acest mod, pentru majoritatea societăților în care este acționar majoritar, lichiditatea este necesară realizării procesului de privatizare.

4. Existența unei valori recunoscute pe piață

Valoarea de piață a valorilor mobiliare arată, de fapt, modul în care este percepută public activitatea emitentului. Creditorii potențiali au posibilitatea să compare valoarea contabilă a acestuia cu valoarea sa de piață. Presupunând că emitentul își desfășoară activitatea în condiții bune, valoarea de piață a acțiunilor sale este mai mare decât valoarea sa contabilă. Față de societățile comerciale, ale căror valoare reală este greu de cuantificat, cele care sunt înscrise la cotă pot apela mult mai ușor la credite, deoarece creditori le este mai la îndemână valoarea bursieră deja existentă decât aproximativ teoretică pe care trebuie să o efectueze în cazul emitenților necotați.

Valorile mobiliare înscrise la cota bursei sunt mai repede acceptate drept garanție pentru creditele acordate decât cele înscrise la cotă. Creditorii pot calcula mult mai realist suma pe care o pot împrumuta, marja de risc fiind mai mică. În caz de imposibilitate de rambursare a creditelor, creditorii pot revinde cu mai mare ușurință valorile mobiliare înscrise la cotă. Acest avantaj determină investitorii să investească în continuare în noile emisiunii ale emitentului respectiv.

Existența unei valori recunoscute pe piață are o mare importanță în operațiuni vor folosi valoarea deja existentă și reală dată de piață și nu o valoare contabilă. Acest lucru avantajează mult pe emitentul acțiunilor înscrie la cota bursei, bineînțeles în cazul în care firma își desfășoară activitatea în bune condiții. Piața reacționează în acest caz pozitiv, ducând la menținerea sau creșterea prețului acțiunilor.

În urma unei operațiuni de fuziune sau de preluare, acționari vechi primesc, în locul acțiunilor vechi deținute, acțiuni ale firmei noi sau ale firmei cumpărătoare. În ambele cazuri trebuie stabilită valoarea de schimb a acțiunilor. Această operațiune este mult facilitată în cazul existenței deja a unei valori recunoscute de piață.

5. Alternative de finanțare

Înscrierea la cotă cu sine modalități mai practice de finanțare, materializate prin existența unei game variate de instrumente specifice pieței de capital. În această categorie se situează emisiunile de obligațiuni convertibile sau de acțiuni având atașate instrumente „warrant”. Aceste instrumente acordă un drept de cumpărare ulterioară de acțiuni ale emitentului, la un preț prestabilit. Investitorii vro fi mai repede atrași în cumpărarea unor astfel de instrumente ce dau de cumpărare ulterioară de acțiuni cotate decât necotate, datorită transparenței și accesibilității pe această piață.

6. Cointeresarea angajaților prin distribuirea de acțiuni

Metodologia de cointeresare a angajaților prin acordarea unor drepturi de cumpărare preferențială și/sau ulterioară de acțiuni ale emitentului are rezultate optime atunci când este aplicată de emitenții cotați la bursă. Angajații acestora pot urmări mult mai bine evoluția pe piață a prețului acțiunilor și a activității, datorită transparenței pieței. Se evită tensiunile sociale ce ar putea apare ca urmare a lipsei de informare caracteristice societăților comerciale „închise”.

7. Simplificarea înregistrărilor în registrele acționarilor, acțiunilor și obligațiunilor

Conform legii nr. 31/1990 societățile pe acțiunii sunt obligate să țină prin grija Consiliului de Administrație următoarele registre: Regsitrul de acțiuni (art. 64), Registrul acționarilor (art. 127) și Registrul obligațiunilor (art. 127). Prin organizarea Serviciului de Registru de către Bursa de Valori București, acesteia preia obligația, ținerii acestor servicii, având ca bază legală legea nr. 31/1990 și cea nr. 52/1994.

Emitenții înscriși la cota bursei încheie un contract de registru cu Bursa prin care se transferă acesteia preia obligația, ținerii evidenței dreptului de proprietate al valorilor mobiliare ale emitentului. Utilizând această facilitate oferită de către Bursă, transferul dreptului de proprietate se efectuează rapid, precis, riguros, cu un cost redus și în siguranță. Ținând cont că activitatea de acționariat pe care trebuie să o desfășoare emitentul, în cazul în care participă ca societate deschisă pe piața de capital, capătă o oarecare complexitate și specificitate, ținerea registrelor și efectuarea transferului drepturilor de proprietate de către Registru Bursei simplifică mult aceste procese.

În ciuda performanțelor economice realizate în ultimele trei exerciții financiare, societatea decide cotarea la bursă. Această operație s-a realizat prin intermediul unei societății de valori mobiliare, toată documentația necesară fiind înaintată de către aceasta din urmă, și prin urmare indisponibilă. Scopul principal al acestui demers, declarat de managementul de la aceea vreme, a fost îmbunătățirea lichidității activelor întreprinderii. Nu este lipsit de importanță faptul că încă din 1997 societatea se află pe lista de privatizare a acordului PSAL încheiat de Guvernul român cu Banca Mondială. Până în prezent cea mai mică decisă în acest sens s-a desfășurat în, 1998 când se întocmise și un raport de evaluare al agentului economic.

3.2.2.2 Cotarea la bursă a acțiunilor „UZTEL” S.A

Cotarea unui titlu este operația de determinare a cursului acestuia în cadrul unei ședințe bursiere prin confruntarea liberă, în același moment a ordinelor de cumpărare cu cele de vânzare, referitoare la un anumit titlu.

Operația de cotare este complexă și are rolul de a stabili acel curs care să nu poată fi contestat de nici un client. Altfel spus, un curs care să permită execuția nu numai a tuturor ordinelor „la cel mai bun” , dar și a ordinelor de cumpărare limitate la un curs inferior, precum și a celor de vânzare limită la un curs superior.

Acest principiu simplu, dar fundamental, nu este întotdeauna ușor de aplicat, mai ales când piața respectivului titlu este îngustă sau a fost dezechilibrată, într-un sens sau altul, printr-o cerere care depășește cu mult oferta, sau invers. Pe de altă parte, problema cotării trebuie rezolvată într-un moment cânt titlul este cotat potrivit metodei cursului unic, constant pe parcursul ședinței de fixing.

Pentru un titlu UZTEL SA, al cărui curs stabilit la ședința de bursă din 20 noiembrie 1998, este 1470 u.m, se primesc următoarele ordine:

de cumpărare:

550 titluri la cursul „cel mai bun”;

75 de titluri la cursul 1495 u.m;

100 de titluri la cursul 1475 u.m;

200 de titluri la cursul 1470 u.m;

de vânzare:

200 de titluri la cursul „cel mai bun”;

200 de titluri la cursul 1480 u.m;

150 titluri la cursul 1485 u.m;

100 de titluri la cursul 1490 u.m;

Pe baza datelor din ordinele de bursă pentru respectivul titlu se poate întocmi tabelul următor din care se observă că la cursul vechi, de 1470 u.m, există un dezechilibru între cererea (925) și oferta (200) de titluri. Deci în mod necesar, cursul titlului va urca, până la realizarea echilibrului între cerere și ofertă. Se observă că echilibrul se poate stabili între cursurile 1485 u.m și 1490 u.m. În primul caz sunt mai multe titluri la cumpărare (625) decât la vânzare. La cursul de 1490 u.m sunt mai multe titluri la vânzare (650) decât la cumpărare. Cursul de 1485 u.m nu poate fi reținut deoarece, deși 550 de titluri la vânzare acoperă cele 550 de cereri de cumpărare la cursul cel mai bun, rămân 75 de titluri la cumpărare la cursul de 1495 um, ce nu vor fi satisfăcute. În acest caz, cei care au emis ordinele de cumpărare au dreptul să revendice executarea lor. Astfel, cursul oficial va fi la 1490 u.m pentru care se vor executa:

toate ordinele de cumpărare și de vânzare la cursul „cel mai bun” (550, respectiv 200);

ordinele de vânzare limitate la 1480 u.m și 1485 u.m (350);

ordinele de cumpărare limitate la cursul de 1495 u.m (75);

¾ din ordinele de vânzare limitate la cursul de 1490 u.m (75).

DETERMINAREA CURSULUI TER

Ordinele de vânzare neexecutate nu pot fi revendicate, deoarece limita fixată nu a fost depășită. Modificările aduse cursurilor unui titlu mobiliar, pentru a obține echilibrul între cerere și ofertă nu sunt, totuși pe deplin libere. Ele trebuie să se încadreze într-un ecart minimal determinat, sau un multiplu de acesta.

3.2.2.3 Evoluția titlurilor societății

În cei câțiva ani de prezență pe piața de capital, titlurile au atins în 1997 un maxim istoric de 35000 lei/acțiune în 1997, după care cei doi ani mai târziu s-a înregistrat minimul istoric de 2000 de lei/acțiune, în prezent având loc o creștere continuă a prețului de tranzacționare, peste nivelul de 6000 lei cu care s-a debutat pe 28/11/96.

Se poate face calcule despre valoarea de piață pierdută în mărimea absolută și relativă cu sau fără ponderea indicelui inflației, dar o privire atentă asupra evoluțiilor paralele a indicelui BET și a titlurilor UZT evidențiază practic un indice de corelație dintre acești indicatori egal cu 1. evoluțiile sunt paralele pe întreaga perioadă ținută sub observație. Este evident că prețul acțiunilor UZT au depins exclusiv de trendul înregistrat de indicele bursier. Lichiditate mai slabă a acestora (mai accentuată decât media societăților cotate la categoria a II-a) nu a avut decât o influență minoră asupra prețului. Mai ales că, contrar tuturor așteptărilor, prețul crescut în mărime nominală în 1999, anul cel mai slab din punctul de vedere rezultatelor financiare, tendință continuată și în 2000. Pe o piață de capital sănătoasă acest lucru ar fi imposibil, cu excepția cazului în care s-ar fi achiziționat brevete sau licențe de o importanță comercială deosebită, ceea ce nu se poate spune în acest caz.

Evoluția acestor titluri este reprezentativă pentru piața de capital din România. Lipsa influenței decisive a rezultatelor financiare asupra cursului acțiunilor, modificările bruște în mărimea acestuia aduse de zvonurile existente în piață, coeficientul de volatilitate datorat aproape în exclusivitate pieței. Performanțele economice ale societății au fost aduse în declin în perioada analizată (profituri în descreștere, creșterea gradului de îndatorare). Indicele PER a cunoscut o creștere contantă, expresie a deficitului de lichiditate în tranzacționare. Agenții economici cu același obiect de activitate au cunoscut în linii mari același evoluții. În bursă graficele de evoluție ale titlurilor sunt paralele. Omogenitatea acestor fenomene nu fac decât să întărească ideea unei dependențe foarte pronunțate a valorilor mobiliare de indicele pieței de capital. Dar în spatele acestor similitudini există și o altă explicație. Aproape toți agenții economici înregistrau la momentul cotării rentabilității slabe sau structurii financiare defavorabile. Este totuși greu de acceptat că la nivelul microeconomic nici una din aceste firme nu a putut să se detașeze de celelalte prin management mai performant sau printr-o activitate de marketing cu rezultate mai bune.

Există anumite discrepanțe între evoluția în bursă prețului UZT și performanțele economice înregistrate de societate. Astfel, în 1997 firma a înregistrat rezultate financiare în declin (rentabilitate economică < indicele prețurilor, rentabilitatea financiară < rata medie a dobânzii). Pe de altă parte, la bursă acțiunile au cunoscut o evoluție foarte dinamică, de la 7000 lei/acțiunea la începutul anului, la un maxim de 35000 lei și la un preț la final de circa 8000 lei. Cest trend nu se poate explica decât prin zvonurile vizând privatizarea existente în piață în perioada respectivă. În 1999 rezultatele economice au fost de departe cele mai slabe (pierderi înregistrate, explozia gradului de îndatorare). Cu toate acestea, îi piață prețul acțiunilor a crescut, în cote mici, dar constant. Singura bază logică pentru această evoluție nu se poate regăsi decât în tendința crescătoare de-a lungul anului a indicelui bursier. Pe întreaga perioadă reprezentată în graficul următor acțiunile UZT au cunoscut o devalorizare de la 181117 lei la 5689 lei (65%), iar indicele BET de la 1000 la 606,54 puncte (40%). Diferențele provin din supraevaluarea acumulată la începutul perioadei de analiză de acțiunile firmei.

Se poate desprinde câteva concluzii referitoare la momentul cotări, după 3 ani de observație a titlurilor. În primul rând la sfârșitul lui 1996, cel puțin din motive prudențiale, se puteau face unele speculații legate de mediul politic. Venirea la putere a unui guvern cu orientare de dreapta ar fi putut susține teoria unor restructurării în economie, care ar fi putut duce la concluzia unui declin economic de mai mică sau mai mare amploare în viitor. Acest context economic respectiv, ca și acum, procesul nivelul decizional era determinat de forma de proprietate publică, acest lucru nu s-a întâmplat.

În al doilea rând, stadiul încă embrionar al bursei românești ar fi putut să aducă mai multe rezerve în ceea ce privește capacitatea acesteia de a interpreta prin prețul în bursă evoluțiile economice înregistrate. Lipsa de maturitate a pieței de capital aducea cu sine un factor de risc în plus în ceea ce privește evoluția ulterioară a acțiunilor. Acest aspect se corelează intrinsec cu lipsa de lichiditate, caracteristică permanentă acestei piețe. Lipsa investitorilor mari și activi nu ar fi putut avea decât repercusiuni negative în viitor asupra titlurilor.

În al treilea rând, calitatea economică a actorilor deja prezenți la bursă nu putea să nu aibă efecte negative. Acest aspect, alimentat și de politica foarte permisivă a autorităților bursei în admiterea la cotă, trebuia în viziunea noastră să determine așteptarea apariției la bursă a agenților economici importanți din România. Să nu uităm că agenți precum, Dacia, BRD, Banca Transilvania, care întâmplător se numără și printre cei mai rentabili între cei prezenți pe piața de capital, au apărut la listare ulterior S.C. UZTEL S.A. În schimb Rulmentul Brașov sau Banca Agricolă, cu rezultate economice foarte slabe, erau reprezentativi pentru BVB la acea dată. Această realitate este specifică și pentru piața de capital de astăzi, iar efectul ei, tradus prin influența nefastă a pieței asupra propriilor titluri, și-a pus în mod clar amprenta încă de la intrarea la cotă.

Dar cel mai important factor a fost propria realitate economică. Dat fiind contextul analizat mai sus, performanțele economice superioare constituiau singurul obstacol în calea iminentei scăderi a valorii la bursă. Nimeni nu putea cunoaște mai bine perspectivele economice ale societății decât managementul acesteia. Lipsa investițiilor în viitor mai mult sau mai puțin apropiat, context descurajant pentru eventuala evoluție în piață, era cunoscută de nivelul decizional al firmei. Este greu de crezut că nu există un plan de afacerii pe termen scurt sau mediu sau că experiența îndelungată în domeniu nu aducea cu sine și o cunoaștere bine fundamentată a pieței și a evoluțiilor acesteia în viitor. Astfel, este imposibil ca firma să nu își cunoască propriile slăbiciuni, propriile limite. Și este inacceptabilă ideea că scăderea economică ulterioară a luat total prin surprindere societatea. Cu siguranță că indicatorii financiari aduceau cu sine greutăți în obținerea creditelor bancare, iar Consiliul de Administrație știa că acest deficit de credibilitate se va transpune și în contextul pieței de capital. La nivel teoretic acest factor este foarte important în luarea deciziei de intrare la bursă. Tocmai din această perspectivă, este de înțeles graba cu care firma a decis să facă acest pas. Grija pentru valoarea de piață nu recomandă această atitudine.

3.3 PREZENTAREA SISTEMULUI DE COMPENSARE, DECONTARE, REGISTRU ȘI DEPOZITARE

Procesul de compensare și decontare a tranzacțiilor bursiere constituie etapa finală a unei negocieri pe piața bursieră, în care sunt întocmite o serie de documente justificative obligatorii.

Raportul de Compensare este acel document emis de bursa de valori care reflectă stingerea obligațiilor și realizarea drepturilor bănești ale societății de valori mobiliare rezultate în urma tranzacționării.

Raportul de Decontare este documentul scris de bursa de valori, care evidențiază obligațiile și drepturile bănești ale societăților de valori mobiliare, rezultate în urma compensării tranzacțiilor.

Raportul de Tranzacționare este documentul întocmit de bursa de valori care conține termenii și condițiile contractelor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare încheiate la bursă, la o anumită dată, numită data tranzacționării.

Data tranzacționării reprezintă data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare în cadrul bursei.

Data decontării reprezintă data la care este scadentă obligația de plată rezultată în urma tranzacționării.

Novația este compensarea multilaterală a obligațiilor reciproc rezultate între societățile de valori mobiliare, în urma tranzacționării, precum și stingerea celor rezultate din compensare. Acestea are loc în baza contractului de novație încheiat între bursa de valori și societățile de valori mobiliare și pe baza garanțiilor precizate de regulamentul de organizare și funcționare.

Banca de decontare reprezintă societatea bancară la care atât bursa de valori, cât și societățile de valori mobiliare sunt titulare de conturi de decontare și prin intermediul căreia se realizează decontarea bănească a tranzacțiilor efectuate de bursă.

Mecanismul compensării și decontării presupune parcurgerea obligatorie a mai multor etape. În baza ordinelor de plată emise de societățile de valori mobiliare debitoare și transmise băncii, banca efectuează încasări din contul de decontare al bursei. În baza ordinelor de plată emise și transmise de către bursa de valori, banca efectuează plăți din contul de decontare al bursei în contul societăților de valori mobiliare creditoare.

Banca informează bursa asupra existenței disponibilităților suficiente în contul societăților de valori mobiliare debitoare, atât înainte de data decontării, cât și la data decontării, conform procedurilor bursei. În cazul confirmării existenței disponibilităților în contul societăților de valori mobiliare debitoare, banca efectuează operațiunile de decontare.

Odată cu confirmarea de către bancă efectuării tuturor operațiunilor privind decontarea, bursa va efectua în Registrul Bursei de Valori transferul de proprietate asupra valori mobiliare, conform datelor cuprinse în Raportul de Tranzacționare.

Fiecare societate de valori mobiliare va efectua următoarele operațiuni necesare compensării și decontări:

Deschiderea de conturi de decontare la Banca de Decontare, desemnată de bursa de valori;

Depunerea unei scrisori de garanție bancară la Banca de Decontare și acceptată de către acesta, în favoarea contului de decontare al societății de valori mobiliare;

Depunerea la bursă a unui ordin de plată, care va fi completat conform procedurii;

Depunerea la bursă de valori a specimenelor de semnături și amprentei ștampilei societății de valori mobiliare, depuse și la Banca de Decontare.

Etapele procesului de compensare și decontare

Momentul T – data tranzacționării

După încheierea tranzacțiilor, Serviciul de Tranzacționare și Supraveghere a Pieței, din cadrul bursei de valori, elaborează pentru fiecare societate de valori mobiliare Rapoartele de Tranzacționare, conținând toate tranzacțiile încheiate de către acestea. În baza prețului de tranzacție, Serviciul de Tranzacționare și Control al Decontării va elabora Rapoartele de Compensare și Rapoartele de Decontare, existând două tipuri:

a) rapoarte specifice pentru fiecare societate de valori mobiliare, conținând suma netă zilnică ce urmează a fi plătită, pe fiecare tip de valoare mobiliară și pe total.

b) raportul de decontare general, ce va fi emis Băncii de Decontare. Acest raport va conține numele tuturor societăților de valori mobiliare, sumele de încasat, sumele de plată și sumele nete de încasat sau plată, pentru fiecare societate de valori mobiliare.

Momentul T+1

Societățile de valori mobiliare după verificarea raportului de tranzacționare, Raportul de Compensare și a celui de Decontare, vor proceda astfel: dacă societatea de valori mobiliare are obiecții față de datele din rapoarte, va comunica Bursei de Valori în scris aceste obiecții, împreună cu cele două rapoarte. După rezolvarea obiecțiilor se reia circuitul documentelor și operațiilor de scris anterior.

În baza raportului de Decontare Global, bursa emite ordine de plată din contul de decontare al bursei în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare. Se transmit Băncii de Decontare Global, ordinele de plată din conturile de decontare al societăților de valori mobiliare debitoare, în contul de decontare al Bursei și ordinele de plată din contul de decontare al Bursei în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare. Banca de Decontare preia documentele transmise de Bursă și efectuează operațiunile prevăzute în contractul încheiat între Banca de Decontare și Bursă.

Momentul T+2

Banca de Decontare informează bursa asupra disponibilităților existente în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare.

Momentul T+3

Banca de Decontare verifică și informează Bursa asupra existenței sau inexistenței disponibilităților suficiente în conturile fiecărei societăți de valori mobiliare. Dacă există disponibilități suficiente în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare, Banca de decontare va efectua: viramentul sumelor din conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare în contul de decontare al Bursei și viramentul sumelor din contul de decontare al Bursei în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare.

3.4 MANAGEMENTUL RISCULUI. FONDUL DE GARANTARE

În vederea limitării expunerii la riscul de neplată al obligațiilor societățile de valori mobiliare, rezultatele din tranzacționare, Bursa va stabili prin procedurile sale o limită de tranzacționare pentru fiecare societate în parte. În cazul în care se constată că la data decontării societatea de valori mobiliare nu are suficiente disponibilități în contul de decontare, Banca de Decontare are obligația, conform contractului încheiat cu Bursa, de a credita contul societății de valori mobiliare debitoare cu o sumă ce nu va depăși valoarea scrisorii de garanție a acesteia, mai puțin comisionul pentru efectuarea operației și dobânda până la data încasării contravalorii scrisorii de la banca emitentă. În situația în care măsurile prevăzute mai sus nu asigură efectuarea decontării tranzacțiilor, toate societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei vor contribui la acoperirea sumelor mobiliare membre ale Asociației Bursei vor contribui la acoperirea sumelor rămase, conform deciziei Comitetului Bursei luate în procedura de urgență.

Fondul de garantare este unul din mecanismele de acoperire a riscului de neplată a obligațiilor bănești către societățile debitoare. Fondul s-a constituit inițial printr-o contribuție a bursei de 300 mil. lei în prezent contribuția societăților valorilor mobiliare este de 1% din capitalul lor social. Fondul de garantare are rolul de a proteja investitorii și de a le da certitudinea încasării banilor la momentul decontării tranzacțiilor la trei zile de la data efectuării acestora în bursă.

În situația în care toate aceste măsuri nu asigură decontarea tranzacțiilor, toate societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei vor contribui la acoperirea sumelor rămase de plată.

3.6 REGISTRUL BURSEI DE VALORI

Registrul reprezintă acele evidențe ale bursei care au ca scop ținerea registrului de acțiuni, a registrului acționarilor și a registrului obligațiunilor, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 și Regulamentele BVB. În registrul BVB sunt înscrise numai valorile mobiliare emise în formă dematerializată sau cele emise în formă fizică și imobilizate conform „Procedurilor privind imobilizarea valorilor mobiliare emise în formă fizică”. BVB asigură depozitarea valorilor mobiliare, atât a celor emise în formă dematerializată, cât și a celor emise în formă fizică imobilizate.

În Registrul Bursei de Valori vor fi înregistrate numai valori mobiliare emise în formă dematerializată sau cele emise în formă fizică și imobilizate conform procedurilor privind imobilizarea valorilor mobiliare emise în formă fizică. Bursa de Valori va asigura depozitarea acestor valori.

Registrul reprezintă acele evidențe ale Bursei care au ca scop ținerea Registrului de Acțiuni, a Registrului Acționarilor și a Registrului Obligațiunilor. Registrul conține informații referitoare la: numele și prenumele persoanelor fizice și denumirea (numele comercial) persoanelor juridice, numărul de identificare al persoanelor fizice și juridice, care va fi stabilit prin procedurile bursei, cetățenia, respectiv naționalitatea persoanelor înregistrate, domiciliul persoanelor fizice și sediul social pentru persoane juridice, tipul și clasa valorilor mobiliare deținute și numărul valorilor mobiliare deținute. Registrul este organizat în trei secțiuni:

Secțiunea 1 este secțiunea conturilor clienților care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare și conține toate informațiile referitoare la deținătorii de valori mobiliare care au cont deschis la o societate de valori mobiliare.

Secțiunea 2 este secțiunea conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare și conține toate informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale clienților unei societății de valori mobiliare.

Secțiunea 3 este secțiunea conturilor proprii ale societăților de valori mobiliare și conține toate informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale unei societăți de valori mobiliare, în nume propriu.

Serviciul de registru se realizează în baza contractului de prestări servicii încheiat, în acest sens, de societatea emitentă cu Bursa de Valori.

Deschiderea registrului se face pe baza furnizării de către societatea emitentă a datelor existente în momentul transmiterii. Aceste date vor fi înregistrate în secțiunea conturilor clienților care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare. Radierea din secțiunea 1 se va face prin transfer în secțiunile 2 și 3. Deschiderea în registru a conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare se va face la cererea acestor, fie prin transferarea valorilor mobiliare din secțiunea 1 în secțiunea 2 (când clientul deține valori mobiliare în secțiunea 1), fie în secțiunea 2 (când clientul nu deține valori mobiliare în secțiunea 1). În cazul în care societatea de valori mobiliare va achiziționa titluri în nume propriu de pe piața primară sau secundară, aceste poziții vor fi evidențiate, respectiv transferate de către Registru în cadru secțiunii conturilor proprii ale societăților de valori mobiliare (secțiunea 2).

Registrul va furniza situații societăților emitente cu ocazia adunărilor generale ordinare și/sau extraordinare, plății dividendelor și a dobânzii, respectiv rambursarea împrumutului obligatoriu, precum și ori de câte ori aceasta solicită o astfel de situație.

3.7 COMISIOANE DE TRANZACȚIONARE

a) BVB percepe comision de tranzacționare atât pentru efectuarea tranzacțiilor bursiere, cât și pentru corectarea erorilor tranzacțiilor înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB.

b) BVB percepe comision de tranzacționare pentru efectuarea tranzacțiilor bursiere și pentru corectarea erorilor tranzacțiilor înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB, atât la vânzare, cât și la cumpărarea de valori mobiliare.

c) Cuantumul comisioanelor menționate la punctul a) este stabilit prin hotărâre a Comitetului BVB. Acesta va fi comunicat de către BVB tuturor societăților membre ale Asociației BVB.

d) Plata comisioanelor se va efectua lunar de către SVM-urile care tranzacționează în BVB, în a treia zi de tranzacționare de la încheierea lunii pentru care se va face plata, pe baza rapoartelor de comision transmise de către direcția de operațiuni bursiere și informatică a BVB, după confirmarea tuturor rapoartelor de tranzacționare de către societatea de valori mobiliare.

Capitolul IV

INDICII BURSIERI (INDICELE BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI)

4.1 INDICII BURSIERI: ISTORIC ȘI CLASIFICARE

Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluția cursului valorilor mobiliare pe o anumită piață. Necesitatea introducerii indicilor bursieri a fost determinată de existența unui produs bursier prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieței respective și care să nu reflecte doar evoluția unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui indice bursier este de a reflecta evoluția de ansamblu a pieței la care se referă. Primul indice bursier a fost Dow Jones Industrial Average, apărut la bursa din New York în 1896. Acesta a fost urmat de indicele britanic FT-SE 30 de indicele japonez Nikkei și de mulți alți, care aparțin primei generații de indici, în structura cărora se cuprind acțiuni ale căror emitenți aparțin aceluiași domeniu de activitate (de regulă, ramura industrială) și din acest punct de vedere au o capacitate de informare limitată.

O etapă nouă în evoluția indicilor bursieri a reprezentat-o apariția indicilor din „generația a doua” care includ un număr mult mai mare de acțiuni din diverse sectoare ale economiei, deducând la o caracteristică mai bună a pieței bursiere și la o mai bună satisfacere a nevoii de informare. Indicii din generația a doua, denumiți și indici compoziți, au un grad de relevanță mai ridicat datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparținând unor domenii diferite de activitate, inclusiv instituții bancare, de asigurări, firme din ramura transporturilor telecomunicațiilor etc.

Dacă inițial, indicii bursieri au fost constituiți doar pentru acțiuni, astăzi există indici care urmăresc evoluția altor titluri de valoare, cum ar fi obligațiunile sau titlurile emise de fondurile mutuale. Diversificarea indicilor bursieri este și o consecință directă a diversificării produselor bursiere și a pieței de capital în general.

Indicii bursieri au evoluat, în ceea ce privește relevanța, de la o singură piață de capital, localizat într-o anume țară la piața financiară internațională, fapt pus în evidență prin apariția indicilor mondiali și a inicilor caracteristici țărilor din spațiul monedei unice europene.

Dată fiind diversitatea lor, indicii bursieri se clasifică după mai multe criterii și anume:

a) După valorile mobiliare în raport de care se construiește indicele, se deosebesc următoarele categorii de indici:

Indici bursieri pentru acțiuni;

Indici bursieri pentru obligațiuni;

Indici pentru titlurile emise de fondurile mutuale și alte instituții de acest fel;

Cei mai răspândiți indici care se calculează în aproape toate țările din lume unde există o piață de capital sunt indicii pentru acțiuni. Între aceștia se numără: Dow Jones Industrial Average, Standard & Poor 500 și Nasdaq 100, indicii FT-SE (în Marea Britanie), DAX (în Germania), Nikkei și Topix (în Japonia), CAC-40 (în Franța), BET, BET-C și Rasdaq-C (în România).

b) În funcție de modul de calcul,indicii pentru acțiuni se împart în:

Indici din prima generație, care se calculează, în general, ca o simplă medie aritmetică a cursului acțiunilor componente, ajustată cu un divizor care să exprime diversele modificări ce se petrec asupra acțiunilor componente cum ar fi fuziuni, divizări sau modificări importante de capital;

Indici bursieri din generația a doua ale căror caracteristici principale sunt:

Cuprind un număr mai mare de firme (500 în cazul S&P, 2000 sau chiar 3000 în cazul indicilor Frank Russell);

Acțiunile componente aparțin mai multor domenii de activitate (mai puțin în cazul indicilor sectoriali);

Metodologia lor de calcul presupune, de cele mai multe ori, ponderea acțiunilor cu cursul bursier sau capitalizarea bursieră;

În această categorie se includ indicii Topix, S&P 500, DAX, CAC-40, ca și indicii calculații pe piața de capital în România.

În funcție de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:

Indici generali ai pieței, are cuprind acțiuni aparținând mai multor domenii de activitate căutând să exprime cât mai bine structura pieței respective și evoluția economiei în ansamblul ei. Printre cei mai cunoscuți indici de acest tip se numără Nasdaq-100, CAC-40, Ft-SE Actuaries 100, DA, BET.

Indici sectoriali care reflectă evoluția unui singur sector al economiei: industria automobilelor, industria extractivă, industria alimentară, industria farmaceutică, transporturi, construcții, tehnică de calcul și informatică, publicitate etc.

În funcție de intervalul la care sunt calculați, indicii se împart în:

Indici calculați în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde și un minut (majoritatea indicilor existenți la ora aceasta în lume);

Indici calculați doar la sfârșitul zilei de tranzacționare.

e) După apartenența valorilor mobiliare care intră în calcul indicelui, la una sau mai multe piețe de capital se deosebesc:

Indici ce cuprind în portofoliul lor acțiuni cotate pe o singură piață bursieră, fie acțiunile unor firme autohtone, fie ale unor firme străine cotate și pe piața respectivă;

Indici mondiali, care iau în calcul acțiuni ce cotează pe diverse piețe ale lumii și care au criterii suplimentare referitoare la țările care intră în calcul, pe lângă criteriile stabilite pentru un titlu individual. Cei mai cunoscuți indici de acest tip sunt FT Actuaril World Stock Index, Msci, indicii Frank Russell, ca și Dow Jones Euro STOXX, care este calculat pentru piața europeană cuprinzând țările care au adoptat moneda Euro.

f) În raport de tipul pieței de capital pe care sunt calculații indicii, există:

Indici specifici pieței bursiere (cum este indicele BET);

Indici ai pieței extrabursiere (ca de exemplu indicele RASDAQ-C);

g) În raport de instituția care calculează indicele se întâlnesc:

Indici oficiali, calculați de către organismele abilitate prin reglementările pieței de capital respective, cum este cazul indicelul BET;

Indici calculați de instituțiile pieței de capital în colaborare cu publicațiile financiare, cum ar fi „The Wall Street Journal”, pentru indicele Dow Jones, sau „Financial Times”, pentru indicii FT-SE;

Indici calculați de diversele publicații economico-financiare;

Indici calculați de către societățile de valori mobiliare, firme de consultanță și alte instituții financiare, care de regulă sunt indici neoficiali.

4.2 CONSTRUCȚIA INDICILOR BURSIERI

Construcția indicilor bursieri, indiferent de locul sau modul de determinare al acestora, se bazează pe o serie de principii care se numără:

Indicii bursieri sunt utilizați îndeosebi în analiza strategiilor de investiți și ca măsură performanței portofoliilor create în cadrul fondurilor de pensii, societățile de asigurări, fondurilor mutuale și altor investitori instituționali;

Metodele de calcul al indicelor bursieri trebuie să reflecte întotdeauna realitatea;

Metodele de calcul al indicilor bursieri trebuie să reflecte întotdeauna realitatea;

Metodele de calcul al indicilor nu trebuie să prezinte o complexitate deosebită, informațiile și datele folosite la determinarea indicilor trebuie să fie disponibile oricui;

Informațiile folosite în calculul indicilor trebuie să aibă la origine surse autorizate. În cazul indicilor care țin seama de evenimentele, cum ar fi creșteri sau scăderi de capital, acordări de dividende, emisiuni de drepturi de subscriere, datele folosite trebuie să provină de la compania respectivă și se urmărește folosirea informațiilor cu cât mai puține modificări față de cele existente în documentele publicate de firma respectivă;

În orice moment trebuie să se asigure continuitatea și comparabilitatea cu momente anterioare, în măsura posibilităților;

Consistența datelor și a metodelor de calcul trebuie menținută, oriunde este posibil, ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure stabilitatea surselor de date.

În țările care înregistrează rate înalte ale deprecierii monedei naționale, pentru a asigura o mai bună compatibilitate în timp a indicilor, aceștia sunt calculați, pe lângă moneda națională, și în valută. Este și cazul celor doi indici calculați la Bursa de Valori București, BET și BET compozit, calculați nu numai în lei, ci și în dolari SUA și în Euro;

Toți operatori implicați în activitatea bursieră trebuie să se asigure că indicii continuă să satisfacă nevoia de informații existentă pe piața bursieră și să nu facă orice fel de propuneri pe care le consideră utile în acest domeniu.

Alcătuirea indicilor din generația a doua s-a realizat pe baza unor cerințe cum sunt:

a) selectarea eșantionului de firme incluse în structura indicelui bursier, ținând seama de faptul că trebuie să exprime evoluția pieței în general;

criteriile de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele bursier sunt:

Gradul de capitalizare bursieră ridicat;

Grad mare de dispersie, adică difuzia valorilor mobiliare în rândul deținătorilor să fie foarte mare;

Cotarea valorilor mobiliare să se realizeze prin sistemul bursei informatizate;

Structura valorilor mobiliare ce compun indicele să urmeze repartiția pe sectoare de activitate titlurilor înscrise în Cota oficială a bursei.

b) atribuirea unei anumite importanțe prin:

Ponderea egală pentru toate valorile mobiliare din structura indicelui;

Ponderea cu capitalizarea bursieră, ceea ce face ca o modificare cu un anumit procent a unei acțiuni cu o pondere importantă în capitalizarea totală a pieței să aibă o influență mai mare asupra indicelui decât o modificare cu același procent a unei acțiuni mai puțin importante sub aspectul capitalizării;

Fără pondere prin luarea în considerare numai a cursului valorilor mobiliare.

c) alegerea datei de referință pentru care indicele se egalează cu 100, 1000, sau, respectiv 10000 puncte, în funcție de reglementările pieței. Indicele aferent oricărei alte perioade exprimă o creștere sau o diminuare față de perioada de bază.

O importanță deosebită prezintă etapa selecției valorilor mobiliare care intră în componența indicelui. Criteriile folosite pentru alegerea acțiunilor care vor fi selectate diferă de la indice la indice. Unul dintre criteriile prezentate la determinarea competenței multor indici este acela conform căruia acțiunile trebuie să fie cotate la prima categorie a pieței bursiere respective. Acest criteriu este folosit în cazul indicelui Nikkei 225, ft-SE 30, al altor indici, inclusiv al indicelui BET. De obicei acest criteriu se aplică la calculul celor mai importanți indici de pe piața respectivă, indici care conțin acțiunile considerate „blue chips” ale pieței de capital în cauză. În multe cazuri, ca de exemplu, pentru Nikkei 225, retrocedarea unui titlu la categoria a doua a bursei duce la excluderea automată a acestuia din competența indicelui.

De asemenea, sunt selectate acțiunile emise de firme puternice, stabile, cu o creștere susținută a activității și ai căror indicatori economici le recomandă ca o bună investiție.

Acțiunile intrate în componența indicelui trebuie să reprezinte cât mai bine piața bursieră respectivă, în cadrul indicilor generali ai pieței, sau sectorul economic respectiv, în cadrul indicilor sectoriali.

Un criteriu prezent adesea în determinarea acțiunilor componente ale indicilor este lichiditatea definită ca volum al tranzacțiilor efectuate cu o anumită valoare mobiliară într-o anumită perioadă de timp, urmărindu-se ca aceasta să fie cât mai mare.

Lichiditatea se poate determina și ca procent al volumului tranzacțiilor desfășurate cu acțiunile ce intră în componența indicelui în totalul tranzacțiilor realizate pe piața respectivă. În alte cazuri, lichiditate este privată ca volum minim al tranzacțiilor zilnice pentru un anumit titlu. Este cazul indicelui NASDAQ 100 care are drept condiție a includerii unui titlu în portofoliul său un volum minim de 100000 de acțiuni tranzacționate zilnic.

Un criteriu întâlnit la unii indici se referă la intervalul de timp care s-a scurs de la momentul listării acțiunilor pe piața respectivă. De exemplu indicele NASDAQ – 100 stabilește condiția referitoare la vechimea listării acțiunilor în legătură cu capitalizarea bursieră, astfel:

Acțiunile care se află în primele 25% în ceea ce privește capitalizarea bursieră trebuie să fi fost cotate timp de cel puțin un an;

Celelalte acțiuni trebuie să fi fost cotate timp de cel puțin doi ani.

Un alt criteriu comun multor indici se referă șa tipul valorilor mobiliare luate în calculul indicelui. Acesta diferă în funcție de tipul indicelui. Astfel, pentru indicii pentru acțiuni, titlurile luate în calcul trebuie să fie acțiuni comune sau acțiuni preferențiale participante. De obicei, acțiunile preferențiale neparticipative nu iau în calcul indicilor bursieri.

O altă condiție, des întâlnită, se referă la ponderea din totalul acțiunilor emise care trebuie să se afle pe piață, adică să fie disponibile pentru tranzacționare.

4.3 INDICELE BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI – BET ȘI ANALIZA ACESTUIA

Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră, utilizat pentru caracterizarea tendinței de ansamblu prețurilor celor mai lichide zece acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București. Metodologia de calcul, regulile de selectare a acțiunilor și actualizarea permit ca BET să poată furniza o bază și pentru tranzacțiile derivate pe indici (options, futures și combinații ale acestora).

Indicele BET poate fi folosit pentru calcularea coeficientului beta, astfel încât se poate măsura mai precis volatilitatea acțiunilor cotate.

Coeficientul sau factorul beta este un sistem de măsurare în care venitul unei acțiuni se mișcă în corelație cu venitul întregii piețe de acțiuni de capital pe care este cotată acțiune respectivă. Bancherii și brokerii calculează indicii beta din evoluția trecută a acțiunilor individuale și a pieței de capital în ansamblul ei. În mod ideal, ei caută acțiuni cu beta negativ, care le-ar reduce mult riscul portofoliului ale cărui componente evoluează în sensul general al pieței. Chiar și acțiunile cu un beta mai mic sunt parțial independente de restul pieței și pot unifica riscul portofoliului. Acțiunile cu un beta ridicat sunt cel mai puțin dorite după ce administratorul portofoliului și-a selectat activele preferate. Nu numai pentru că venitul lor propriu variază foarte mult, ci și pentru că el variază în aceeași direcție cu piața în ansamblul ei, ele nu pot fi folosite pentru unificarea riscului.

BET se exprimă în lei și în USD prin conversiunea prețurilor în lei la cursul zilnic al BNR, pentru a oferi străinilor exprimarea valorii indicelui într-o valută.

Data de referință a indicelui BET este de 19 septembrie 1997, iar data de start 22 septembrie 1997. Valoarea prețurilor din fiecare zi este raportată la prețurile corespunzătore ale datei de referință (momentul t0):

Unde:

n – numărul de acțiuni din portofoliul indicelui (este egal cu 10);

pi0 – prețul mediu ponderat al acțiunii i la momentul de referință t0 (adică 19 septembrie 1997);

qi0 – numărul total de titluri emise din acțiunea i la momentul t0.

În vederea eliminării efectelor artificiale asupra prețului de tranzacționare (datorate divizărilor/consolidărilor de acțiuni, furnizării firmelor, pe de o parte, sau oricăror modificări ale capitalului social, pe de altă parte) al unei acțiuni din portofoliul indicelui, valoarea indicelui se ajustează (indicele este racordat) cu un factor de corecție f în ziua în care are loc schimbarea care afectează prețul. Acest lucru este impus de necesitatea continuității și compatibilității valorilor indicelui:

BET = 1000

Unde:

pit – prețul mediu ponderat al acțiunii i la momentul curent t.

Dacă unele acțiuni nu mai corespund criteriilor de includere în portofoliul indicelui, portofoliul se actualizează înlocuindu-se cu acțiuni tranzacționate care corespund acestor reguli; factorul de creștere f este recalculat pentru a reflecta modificarea introdusă. Modificările portofoliului indicelui se fac trimestrial de către comitetul indicelui.

Începând cu 17 aprilie 1998, Bursa de Valori București a introdus un al doilea indice oficial, indicele compozit denumit abreviat BET-C, care este calculat folosind aceeași formulă. Data de referință este 16 aprilie 1998, iar valoarea de start va fi tot 1000 de puncte.

Baza indicelui conține prețurile medii din data de referință.

Prin această măsură s-au pus bazele creării unei familii de indici.

Evoluția indicelui BET în perioadele ianuarie-aprilie 2000 și 2001

CONCLUZII

Relansarea pieței bursiere într-o economie funcțională înseamnă cu alte cuvinte, realizarea în deplinătate a funcțiilor pieței secundare din economie.

Bursa de Valori din România a renăscut într-o perioadă foarte complicată a tranziției economiei țării noastre. Chiar dacă, după mai mult de 1 an de activitate, tranzacțiile sunt – atât din punctul de vedere al numărului de titluri admise la cotă, cât și al volumului operațiunilor – încă într-o fază de debut există două premise favorabile pentru a spera o dezvoltare rapidă a Bursei de Valori București. Ne gândim în primul rând la reglementările care stau la baza întregii instituții bursiere, cât și la reglementările de organizare și funcționare care sunt foarte moderne, iar, în al doilea rând, avem în vedere maturizarea unor componente ale pieței primare (îndeosebi în privința emisiunii de titluri și a întregului proces de privatizare, cât și a operațiunilor valutare) ca etapă indispensabilă pentru dezvoltarea unei piețe secundare (inclusiv bursiere) sănătoase și active în țara noastră.

Diversitatea produselor bursiere trebuie să se afle în atenția conducerii Bursei de Valori București, prin introducerea obligațiunilor corporatiste și municipale, a titlurilor ipotecare și a produselor derivate futures și options. În acest moment atenția bursei este orientată spre tranzacționarea titlurilor de stat deținute de populație, care depășesc 400 de milioane de dolari, ceea ce ar majora sensibil volumul de tranzacționare. Acest pas este favorabil activității bursei, așa după cum s-a înregistrat o dublare a capitalizării bursiere, la începutul anului, o dată cu intrarea la tranzacționare a acțiunilor Băncii Române de Dezvoltare.

Pe de altă parte, crearea unui consiliu de supraveghere a întregii piețe financiare ar introduce o verigă de control intercorelat al competențelor pieței financiare, permițând în același timp realizarea unei convergențe a proceselor ce se derulează pe piața financiară cu obiectivele guvernului.

Dar înainte de toate, pentru realizarea acestor deziderate sunt necesare creșterea economică, îmbunătățirea climatului economic, astfel încât, la listare, să participe companii tot mai puternice, pe de o parte, și creșterea volumului economiilor populației în vederea participării acesteia la jocul la bursă, ceea ce ar putea deveni o sursă importantă de finanțare a unor proiecte de investiții majore din economie, pe de altă parte. În sfârșit, restabilirea încrederii populației în piața de capital este o condiție indispensabilă pentru ca micii investitori să contribuie la crearea unor fonduri de investiții substanțiale, în contextul desfășurării întregii activității economice în cadrul legat existent.

CONCLUZII, EVOLUȚIA PIEȚEI

Există o legătură ce nu poate fi trecută cu vederea între evoluția titlurilor întreprinderii cotate la bursă și evoluția pieței pe ansamblul ei. Din această cauză analiza comportamentului titlurilor avute în vedere trebuie precedată de o privire de ansamblu asupra pieței în general în perioada analizată, respectiv 1997/1999 cu extensie pe începutul anului 2000.

Începând cu 1997 din 132 societăți analizate, 12% au înregistrat pierderi, restul de 88% bucurându-se de profituri. În același an, din 98 de societății avute în vedere 76% au acordat și dividende.

Însă, începând cu 1998 situația s-a înrăutățit, din 133 societăți doar 68% au mai înregistrat profituri, restul activând pe pierdere. Referitor la situația dividendelor, aceasta a mai fost mai slabă, din aceleași societăți numai 44% au mai acordat dividende. Numai 36% au înregistrat în 1998 un profit net superior celui aferent anului 1997 ( sau au avut pierderi în 1997 urmate de profit în 1998).

Anul 1999 a urmat o evoluție similară anului precedent din 111 societăți analizate doar 72% înregistrând profit, iar din 108 societăți doar 43% au acordat dividende (cu toate că un procent și mai mic dintre acestea le plătesc la timp, asemănător modului în care s-au desfășurat lucrurile în anii precedenți). Rezultatele economice au fost mai bune decât în anul anterior, astfel încât 71% din firme au înregistrat un profit net superior anului precedent , iar 79% o creștere nominală a cifrei de afaceri. Anul 1999 s-a dovedit însă a fi un an mai dificil decât au anticipat Consiliile de Administrație ale societăților emitente, dacă avem în vedere valorile profitului net estimate a se obține, conform bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite la începutul anului.

Astfel, din 100 de societăți analizate, 80% au estimat, că vor obține un profit net mai mare decât cel din 1998 (acest lucru adeverindu-se în majoritate cazurilor – 71%). Estimările s-au dovedit însă prea optimiste, în condițiile în care din 87 de societăți care prognozaseră o creștere a profitului net față de 1998, 40% au înregistrat un profit net mai mic în 1999, 27% au înregistrat pierderi deși prognozaseră profit, iar numai 32% au depășit estimările în ceea ce privește profitul net.

La începutul anului 2000 existau o serie de prognoze și așteptări favorabile cu privire la evoluția principalilor indicatori ai pieței financiare reducerea drastică a indicelui inflației, creșterea veniturilor reale asigurate de fondurile mutuale, titlurile de stat și dobânzile bancare, creșterea volumelor de tranzacționare la bursa de valori și pe piața RASDAQ , concomitent cu o tendință ascendentă a indicilor bursieri. S-a dovedit însă că multe din țintele propuse nu au fost atinse, anul 2000 evoluând în linii mari similar cu 1999, iar așteptata relansare a pieței de capital neavând loc nici în acest an.

Așa cum se poate observa și din evoluția indicelui BET prezentată în anexă, aceasta a evoluat permanent descrescător de la lansare, de la 1000 puncte în 1997 la 606,54 puncte în 16 02 2000, după c în prealabil ajunsese și la 448,53 puncte în decembrie 1999. O evoluție similară s-a înregistrat și în ceea ce privește volumul zilnic al tranzacțiilor efectuate . Aceasta în mărimi nominale,dacă includem și deprecierea monedei naționale, performanțele pieței de capital fiind și mai slabe.

Aceasta a fost evoluția specifică unei piețe aflată în formare, în care investitorii încă e lasă așteptați. Probabil că mai mult de atât nu se putea realiza, ținând cont că imensa majoritate a actorilor de pe această piață sunt proprietate publică. Apariția lor la bursă a fost făcută, ca și în cazul societății analizate mai mult în urma unor decizii ce nu țineau cont de performanțele economice, ci de decizii „politice”, dorindu-se crearea unei piețe de capital, nu neapărat o piață de capital eficientă. Aceasta s-a putut observa din indulgența criteriilor de lichidare sau din lipsa de pe piață a agenților economici mari din România, cu rezultate financiare solide. Nu trebuie omis nici elementul de noutate care încă mai este constituit de existența pieței de capital în conștiința majorității populației și deficitul de tradiție din ultimii 50 de ani al jocului bursier din țara noastră.

OBIECTIVELE BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI PENTRU ANUL 2002

Bursa de Valori București va urmări și în anul 2002 creșterea calității activității sale în paralel cu diversificarea produselor și serviciilor oferite.

Astfel, pentru anul 2002 Bursa de Valori București își propune realizarea următoarelor obiective:

Atragerea primelor societăți emitente la Categoria Plus și consolidarea acestei categorii;

Creșterea siguranței pieței bursiere;

Stimularea activității de finanțare prin intermediul Bursei de Valori București;

Diversificare produselor bursiere (titluri de stat, obligațiuni cooperatiste, drepturi);

Creșterea vizibilității Bursei de Valori București pe plan intern și internațional;

Implicarea Bursei de Valori București în procesul de îmbunătățire a pregătirii profesionale a participanților la piața bursieră (societăți de valori mobiliare și societăți emitente).

BIBLIOGRAFIE

Anghelache G. – Piețele de capital și tranzacții bursiere, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Anghelache G., Dardac N., Stanciu I. – Piețele de capital și burse de valori. Editura Adevărul, București, 1992

Anghelache, G., Bursa și piața extrabursieră, Editura Economică, București, 2000

Bogdan Ghilic, Micu – Bursa de Valori, Editura Economică, București, 1999;

Ciobanu G. – Bursele de valori și tranzacțiile la bursă, Editura Economică, București, 1997.

Durand, M. – Bursa, Editura Humanitas, București, 1991

Eduard I.. Victor S., Mihaela G. – Piețe de capital și burse de valori, Editura Economică, București, 2001

Frâncu, Marin – Piața de capital, editor Tribuna economică, București, 1998;

Ghilic-Micu, Bogdan, Bursele de valori, Editura Economică, București, 1997;

Gallois, Dominique – Bursa, Editura Teora, București, 1999

Gallois D. – Bursa-origine și evoluție, Editura Teora, București, 1997;

Ghilic-Micu B. – Bursa de valori, Editura Economică, București, 1997;

Popa, Ioan – Bursa, vol. I, ediția a doua, Editura Adevărul S.A, București, 1995.

*** – Organizarea și Funcționarea bursei de valori și a societăților membre, Banca Națională a României, 1995.

*** – Regulamentul de organizare și funcționare, Bursa de valori București, 1995

*** – BVB – Sistemul de tranzacționare HORIZONTM

=== Anexa 3 ===

CUPRINS

CADRUL GENERAL AL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI ÎN ANUL 2001

ACTIVITATEA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

OBIECTIVITATE 2002

CADRUL GENERAL AL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI ÎN ANUL 2001.

Anul 2001 a continuat tendința de creștere economică a anului precedent, principalii indicatori macroeconomici înregistrând performanțe remarcabile. Astfel, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu aproximtiv 4,5 % producția industrială a crescut cu 68,6%, exportul cu 11,6%, iar inflația a fost de 30% comprativ cu nivelul de 40,7% înregistrat la sfârșitul anului 2000. O contribuție importantă în scăderea ratei inflației a avut-o procesul de apreciere reală a leului astfel încât populația a fost încurajată să își orienteze deținerile dinspre dolari spre lei.

O evoluție contradictorie a avut-o indicatorul investițiilor străine directe, consemnând o scădere cu aproximativ 5%.

În acest context economic Bursa de Valori București a înregistrat în anul 2001 atât o creștere cantitativă cât și una calitativă.

Valoarea tranzacțiilor a crescut în termeni nominali cu 105,8% (în 2000 a fost 1873,3 miliarde lei, 2001 a fost 3781,6 miliarde lei) iar creșterea reală (în USD) de 51% fașă de anul 2000 (în 2000 a fost 86,6 milioane USD, în 2001 afost 130,9 milioane USD).

Capitalizarea Bursei de Valori București a depășit anul trecut un miliard de dolari reprezentând 3,56% din Produsul Intern Brut pe 2001, cu 23,5% maai mult față de anul precedent. Aceste creșteri ale capitalizării și volumului de tranzacțiilor s-au făcut pe fondul introducerii la tranzacționare a acțiunilor Băncii Române pentru Dezvoltare și Societății Naționale a Petrolului PETROM și a derulării unor tranzacții importante cu acțiunile societății ALRO Slatina.

Evoluția pozitivă a Bursei de Valori București rezultă și din comparația cu anii anteriori și este de remarcaat faptul că în nul 2001, pentru prima dată, caapitaalizarea bursieră a depășit în termeni reali anul de vârf al bursei 1997.

Indicele BET, care reflectă evoluția celor mai bune 10 titluri tranzacționate la BVB, a crescut cu 38,6% în 2001, creșterea în termeni reali (USD) fiind de 13,8%. Aceasta s-a datorat evoluției favorabile a prețurilor societăților comerciale listate și existente în coșul indicelui.

Indicele BET-FI, care reflectă evoluția prețurilor celor 5 societăți de investiții financiare, lansat la 1 noiembrie 2000, a crescut în anul 2001 cu 118% exprimat în lei și cu 79% exprimat în dolari SUA și aceasta datorită creșterii prețurilor acțiunilor celor cinci societăți de investiții financiare.

Singurul indice care a scăzut cu 5% în termeni reali și cu 22% în termeni nominali a fost BET-C, datorită evoluțiilor fluctuante ale prețului acțiunile societăților care au fost incluse în calculul acestui indice și care au o pondere mai mare în costul acestuia.

ACTIVITATEA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Așa cum și-a propus în obiectivele pentru 2001, Bursa de Valori București a înregistrat un salt calitativ în activitatea sa.

Astfel, o preocupare importantă a fost aceea a creșterii standardelor de transparență a emitenților cotați, atât prin modificarea reglementărilor incidente cât și din perspectiva politicii de promovare în rândul emitenților și publicului a măsurilor luate în acest sens. Astfel, în luna august 2001 a fost constituită « Categoria Plus » a Bursei și a fost elaborat Cod de Conducere și Administrare al societăților comerciale înscrise la Cota Bursei. Acest cod oferă premise consolidate pentru asigurarea respectării și protejării drepturilor acționarilor minoritari, detaliază conținutul drepturilor acționarilor și creșterea responsabilității administratorilor față de acționari.

Pe linia creșterii standardelor de calitate privind societățile comerciale înscrise la Cota Bursei s-a înscris și măsura de delestare a 52 de societăți comerciale ca urmare a implementării condițiilor de creștere a capitalului social și capitalizării bursiere, similare cu standardele europene. Totodată, anul 2001 a însemnat listarea acțiunilor a trei societăți.

De asemenea, Bursa de Valori București a avut pe parcursul anului 2001 extinderea gamei de valori mobiliare care se tranzacționează prin intermediul mecanismelor bursiere. Astfel, din data de 26. 11. 2001 început tranzacționarea obligațiunilor municipale pe piața bursieră. Primăriile orașelor Mangalia și Predeal au fost primele care au emis astfel de titluri și au utilizat mecanismele bursiere pentru tranzacționarea lor.

Anul 2001 a însemnat și punerea în funcțiune a unui nou sistem de tranzacționare destinat în acest moment tranzacționării instrumentelor financiare cu venit fix, respectiv obligațiunile municipale.

În rândul realizărilor anului 2001 trebuie menționată și contribuția Bursei de Valori București alături de OECD la organizarea a două întâlniri la nivel înalt în luna septembrie, cu teama « Guvenanta corporativa în România și în Europa de Sud Est », prima reuniune de acest gen din regiunea noastră. Aceste întâlniri au dat Bursei de Valori București o mai mare vizibilitate în regiunea Europei de Sud Est, au contribuit la creșterea prestigiului internațional al Bursei de Valori București și la creionarea unor proiecte de colaborare bilaterală sau multilaterală.

La sfârșitul anului Cota Bursei de Valori numără 67 de emitenți. Evoluția numărului de emitenți rezultă din graficul și tabelul alăturat :

EVOLUȚIA NUMĂRULUI DE EMITENȚI ÎNSCRIȘI LA COTA

BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

O analiză a valorii de tranzacționare și a capitalizării bursiere în anul 2001 arăta pe de o parte diversitatea sectoarelor de activitate în care se înscriu acțiunile societăților comerciale listate la Bursa de Valori București precum și faptul că ponderea cea mai importantă în capitalizarea bursieră o ocupă sectorul energetic urmat de serviciile bancare și financiare.

Trend-ul anului 2001 privind societățile de valori mobiliare s-a menținut pe aceiași linie înregistrată în ultimii doi ani, respectiv scăderea numărului membrilor Asociației Bursei, dar într-un ritm mai puțin accelerat comparativ cu cel din anul 2000. Astfel, scăderea numărului societăților de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei a atins o cotă procentuală de 10%.

Cauzele principale le-au constituit imposibilitatea societăților de valori mobiliare de a rezista financiar pe o piață lipsită de investitori. Singura soluție viabilă, temporară, ca o contrapondere s-a dovedit a fi fuziunea, în care au fost implicate în cursul anului 2001, 6 societăți membre.

Dacă la începutul anului 2001 asociația Bursei avea 120 de membri, la sfârșitul acestuia, numărul membrilor s-a redus, ajungându-se la 110 membri. Dintre aceștia 89 au tranzacționat în Bursa de Valori București în anul 2001.

Activitatea de tranzacționare s-a caracterizat printr-o dinamică deosebită față de anii anteriori înregistrându-se o valoare medie zilnică de tranzacționare de 15.436.316.641 lei. De menționat ca o pondere semnificativă a fost deținută de tranzacțiile specile. Totodată, în perioada analizată s-au derulat cinci oferte publice de cumpărare, tranzacționându-se un număr de 27.629.483 acțiuni cu o valore totală de 409.910.743.400lei.

Evoluția valorii ofertelor publice de cumpărare a acestor acțiuni este redată în graficele de mai jos :

Activitatea de compensare-deconectare a tranyac’iilor ]ncheiate ]n anul 2001 la Bursa de Valori București s-a desfășurat cu participarea directă a 1989 de societăți de valori mobiliare și 5 agenți custode înregistrați, care au utilizat pentru decontarea finală bănească a tranzacțiilor bursiere conturi de numerar deschise la 13 bănci de decontare din totalul de 19 autorizate de Banca Națională a României să participe la compensarea multilaterală și decontarea finală realizate de Bursa de Valori București.

Procesul de decontare bănească a tranzacțiilor bursiere s-a derulat pe parcursul tuturor celor 247 de ședințe de compensare – decontare fără întârzieri, cu respectarea strictă a ciclului de decontare (T+3). Valoarea anuală totală a sumelor compensate de Bursa de Valori București fost în acest an 2001 de 7.625,55 miliarde de lei iar gradul de compensare total s-a situat la nivelul de 27,4%.

Din punct de vedere al activității de registru, în anul 2001 s-au desfășurat operațiuni menite să sigure un flux normal și continuu al activității de tranzacționare a valorilor mobiliare, prin mecanismele specifice.

În ceea ce privește modificările coordonatelor capitalului social, în nul 2001 Bursa de Valori a efectuat, pentru societățile comerciale cu care au încheiat contract de registru următoarele operațiuni:

Majorări ale capitalului social: 74 operațiuni.

Divizări ale acțiunilor (stock split): 2 operațiuni.

Registrul SC. MJ MAILLIS ROMÂNIA SA a fost încărcat în baza de

a Registrului Bursei.

Cotarea acțiunilor emise de Banca Română pentru Dezvoltare și SNP

Petrom SA a avut drept consecință creșterea numărului de conturi din secțiunea

II registrului, unul din factorii de influență fiind și creșterea numărului de

investitori individuali interesați în achiziționarea respectivelor titluri.

În același timp, s-a asigurat gestionarea pentru deținătorii de obligațiuni emise de municipalitățile orașelor Predeal și Mangalia.

La sfârșitul anului trecut , un număr de 101 societăți comerciale aveau încheiat contract de registru cu Bursa de Valori, după cum urmează:

53 societăți comerciale înscrise la cota Bursei, din care:

11 societăți înscrise la Categoria I Cotei

42 societăți înscrise la Categoria II a Cotei

48 societăți tranzacționate pe piața valorilor mobiliare necotate.

3. OBIECTIVELE BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI PENTRU ANUL 2002

Bursa de Valori București va urmări și în anul 2002 creșterea calității activității sale în paralel cu diversificarea produselor și serviciilor oferite.

Astfel, pentru anul 2002 Bursa de Valori București își propune realizarea următoarelor obiective:

Atragerea primelor societăți emitente la Categoria Plus și consolidarea acestei categorii;

Creșterea siguranței pieței bursiere;

Stimularea activității de finanțare prin intermediul Bursei de Valori București;

Diversificare produselor bursiere (titluri de stat, obligațiuni cooperatiste, drepturi);

Creșterea vizibilității Bursei de Valori București pe plan intern și internațional;

Implicarea Bursei de Valori București în procesul de îmbunătățire a pregătirii profesionale a participanților la piața bursieră (societăți de valori mobiliare și societăți emitente).