ISTORICUL APARI łIEI DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT [609493]

Cursul 1

ISTORICUL APARI łIEI DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT

Cunoa șterea apari Ńiei și dezvolt ării normelor dreptului interna Ńional privat prezint ă o
importan Ńă deosebit ă, în sensul c ă în raport cu alte ramuri de drept, ajut ă la cunoa șterea
diferitelor teorii și doctrine specifice dreptului interna Ńional privat.
Apari Ńia primelor norme de solu Ńionare a conflictelor de legi a fost opera juri știlor
timpului care c ăutau solu Ńii problemelor ridicate de dezvoltarea social ă, iar cunoa șterea
diferitelor doctrine privind dreptul interna Ńional privat este necesar ă tocmai pentru cunoa șterea
acestui drept.
Dintre factorii care au determinat apari Ńia normelor dreptului interna Ńional privat putem
aminti:
– un schimb intens de m ărfuri între locuitorii unor Ńă ri sau provincii diferite și, deplas ări
de oameni dintr-o parte în alta;
– un drept civil diferit prin con Ńinutul s ău de la o provincie la alta sau de la o Ńar ă la alta,
între care existau rela Ńii economice;
– posibilitatea de a recunoa ște str ăinului unele drepturi dobândite potrivit legii sale
personale și, deci, posibilitatea de a se recunoa ște efectele unei legi str ăine.

a) Cauzele care au impus apari Ńia normelor de drept interna Ńional privat.

Apari Ńia normelor de drept interna Ńional și a problemelor care au impus edictarea unor
norme a fost provocat ă, a șa cum am mai ar ătat, de anumite condi Ńii economico-sociale
corespunz ătoare fiec ărei societ ăŃi în parte; ele au p ărut într-un anumit stadiu al societ ăŃii și
anume, atunci când dezvoltarea for Ńelor de produc Ńie a dus la un anumit nivel al produc Ńiei, nivel
ce s-a tradus printr-un schimb intens de m ărfuri și deplas ări de oameni, dar și printr-un sistem
juridic corespunz ător.
În societatea sclavagist ă au luat na ștere unele raporturi juridice – ca urmare a unor re la Ńii
comerciale – pe care literatura juridic ă ulterioar ă le-a încadrat în domeniul dreptului interna Ńional
privat și le-a privit ca fiind probleme de drept interna Ńional privat, probleme care se refereau la
situa Ńia juridic ă a str ăinilor, adic ă la drepturile pe care le putea avea un cet ăŃean într-o Ńar ă
str ăin ă.
Istoria a cunoscut cu privire la situa Ńia juridic ă a str ăinilor urm ătoarele sisteme:
1) cel mai vechi sistem este acela care îi refuza str ăinului orice drept, în sensul c ă nu i se
aplicau nici legile sale proprii și nici legile locale, astfel c ă, acesta era ca și cum nu ar fi existat
ca entitate; nu putea s ă execute nici o opera Ńie juridic ă; nu se bucura de o protec Ńie legal ă, ci se
afla în afara societ ăŃii.
2) al doilea sistem era cel în virtutea c ăruia str ăinului i se aplicau toate legile sale
personale, dar se f ăcea abstrac Ńie de legile Ńă rii pe teritoriul c ăreia se afla – principiu care mai
este cunoscut și sub numele de "principiul personalit ăŃii legilor" (sec. V-X). Explica Ńia acestui
sistem se datoreaz ă mai multor împrejur ări și anume:
• între imigran Ńi și popula Ńia local ă nu exista un schimb echivalent pentru c ă acesta
era înlocuit prin tribut sau presta Ńii obligatorii;
• triburile imigrante considerau dreptul lor ca fiind aplicabil numai membrilor tribului
ca un privilegiu exclusiv al lor;

• între legile imigran Ńilor – care erau expresia unui nivel inferior de de zvoltare a
economiei, deoarece triburile cuceritoare abia p ăș eau pe calea organiz ării de stat – și
legile romane – care erau expresia unui anumit grad de dezvoltare a economiei și
schimbului – era o mare deosebire, în sensul c ă legile romane erau superioare legilor
imigran Ńilor;
• situa Ńia teritorial ă a statelor prefeudale din sec. V – X nu era destu l de precis ă
pentru a se putea aplica cu u șurin Ńă o lege teritorial ă.
Acest sistem juridic al statelor prefeudale din ap usul Europei în care pe acela și teritoriu
se aplicau dou ă sau mai multe legi a fost cunoscut și în dreptul roman, iar în cadrul acestui
sistem fiecare popula Ńie era reglementat ă de propria lege (de exemplu: romanii erau cârmui Ńi de
legile romane; burgunzii de legile burgunde; franci i de legea salic ă, etc.)
3) al treilea sistem este cel al teritorialit ăŃii legilor, sistem în cadrul c ăruia to Ńi indivizii
afla Ńi pe un teritoriu – fie c ă erau str ăini, fie c ă erau cet ăŃeni – erau supu și numai legilor locale
ale Ńă rii pe teritoriul c ăreia se afla, este propriu orânduirii feudale unde situa Ńia juridic ă și social ă
era accesoriul p ământului. În cadrul orânduirii feudale și în lupta cu sistemul teritorialit ăŃii
legilor au ap ărut primele norme conflictuale legate de faptul c ă sistemul era incompatibil cu
recunoa șterea drepturilor str ăinilor.
În orânduirea feudal ă fiecare unitate teritorial ă – care era în acela și timp și o unitate
politic ă – era sub st ăpânirea unui senior, avea legile ei proprii, ceea c e a determinat ca
judec ătorul sesizat cu un litigiu s ă aplice numai legea teritoriului unde se afl ă, iar cursul
procesului depindea de locul unde se desf ăș ura.
În concluzie, cele trei sisteme prezentate erau ex clusiviste cu privire la drepturile acordate
str ăinilor; nu erau de natur ă s ă cunoasc ă și s ă rezolve conflicte de legi, ci numai s ă evite orice fel
de conflict de legi.
4) un al patrulea sistem este acela potrivit c ăruia str ăinului se aplic ă în parte legile Ńă rii
sale și în parte legile Ńă rii pe teritoriul c ăreia se afl ă, astfel c ă numai în cadrul acestui sistem s-au
putut ivi probleme de drept interna Ńional privat. Pentru a se putea ajunge la edictarea normelor de
drept interna Ńional privat trebuiau s ă fie îndeplinite urm ătoarele condi Ńii:
• să existe schimburi de m ărfuri de o anumit ă intensitate între diferite Ńă ri sau regiuni;
• str ăinii s ă aib ă dreptul de a participa la opera Ńiuni juridice pe teritoriul Ńă rii unde se
afl ă ( Ńara de re ședin Ńă );
• dreptul civil al acestor Ńă ri sau regiuni cu sisteme juridice de egal ă valoare s ă fie
diferit prin con Ńinutul s ău.

b) Apari Ńia conflictelor de legi și a normelor conflictuale în nordul Italiei

Pentru ca sistemul economic feudal s ă-și arate superioritatea asupra sistemului sclavagist
a trebuit s ă treac ă mult timp din cauza ritmului extrem de lent de dez voltare al for Ńelor de
produc Ńie. Cre șterea for Ńelor de produc Ńie a dus la cre șterea comer Ńului interior și, mai ales, a
celui exterior, care trece din mâinile arabilor și bizantinilor în mâinile europenilor în urma
cruciadelor.
Astfel, ca urmare a nevoii tot mai mari de bani a feudalilor, rela Ńiile personale încep s ă fie
înlocuite cu rela Ńiile b ăne ști, în sensul c ă pretutindeni un raport personal era înlocuit cu al tul
bănesc, unde o presta Ńie b ăneasc ă înlocuia o presta Ńie în natur ă, acolo un raport burghez înlocuia
un raport feudal. În nordul Italiei ora șele s-au îmbog ăŃit de pe urma cruciadelor și a comer Ńului
cu Levantul, astfel c ă ora șele: Vene Ńia, Genova, Pisa, monopolizeaz ă întregul comer Ń dintre
orient și occident, deoarece prin aceste ora șe treceau marile drumuri comerciale dintre orient și
Fran Ńa, Flandra, łă rile Germanice.
Burghezia în lupta împotriva feudalit ăŃii s-a aliat și cu me ște șugarii pe care îi folosea ca
instrument de lupt ă și, chiar cu regalitatea, care reprezenta un factor de progres pentru c ă

reprezenta "ordinea" în mijlocul dezordinei, na Ńiunea care se constituia opus ă st ării de fr ământare
din statele vasale, rebele.
Mai mult, noile condi Ńii cereau un sistem de drept corespunz ător, deoarece dreptul roman
care la începutul orânduirii feudale – în condi Ńiile economiei de tip natural – era dreptul unei
societ ăŃi ce cuno ștea produc Ńia de m ărfuri, nu î și mai putea g ăsi aplicarea.

c) Solu Ńionarea conflictelor de legi în doctrina burghez ă francez ă din sec. al XIX-lea.

Revolu Ńia burghez ă a dus la edictarea unor norme de drept care s ă consacre pozi Ńia
burgheziei de clas ă privilegiat ă, norme care și-au g ăsit cea mai deplin ă expresie în codul civil
francez, care a servit ca model și pentru alte Ńă ri. Astfel, în art. 3 din codul civil francez au f ost
consacrate cele mai importante norme conflictuale:
• legile de poli Ńie și siguran Ńă se aplic ă tuturor celor care locuiesc pe teritoriul Ńă rii;
• imobilele, chiar cele posedate de str ăini sunt cârmuite de legea francez ă;
• normele privitoare la starea și capacitatea persoanelor cârmuiesc pe francezi, ch iar
dac ă au re ședin Ńa într-o alt ă Ńar ă;
• regulile fixate de statutari au suferit o modificar e, în sensul c ă drept lege personal ă s-a
adoptat legea na Ńional ă în locul legii domiciliului. Formula lex patriae î n locul
domiciliului s-a impus ca o consecin Ńă a revolu Ńiei burgheze care, înlocuind economia
feudal ă cu economia burghez ă, a dus la o unificare legislativ ă și a ap ărut ca o expresie
a eliber ării de sub exploatarea feudal ă, de leg ătura cu p ământul. Aceast ă pozi Ńie
consacrat ă de normele codului civil era sus Ńinut ă de burghezie pentru cet ăŃenii s ăi,
chiar și atunci când se duceau în str ăin ătate, în Ńă ri unde puterea feudal ă nu a fost
răsturnat ă.

d) Teoria statutarilor olandezi (sec. al XVII-lea)

łă rile de Jos – în care este cuprins ă și Olanda – s-au aflat sub st ăpânirea Spaniei pân ă în
secolul al XVII-lea când au reu șit s ă se elibereze, constituind o republic ă federativ ă
independent ă, iar aceast ă situa Ńie se poate traduce din punct de vedere juridic pr intr-un sistem
care s ă permit ă men Ńinerea și garantarea privilegiilor de exploatare și de monopol ale
negustorilor olandezi în toate Ńă rile în care ace știa și-ar desf ăș ura activitatea lor comercial ă.
Ideile principale ale teoriei statutarilor olandez i sunt:
• legile oric ărui stat au putere în limitele teritoriului s ău, deci principiul teritorialit ăŃii
legilor.
Pe acest teritoriu legile se aplic ă tuturor persoanelor care se afl ă în acel loc, indiferent
dac ă sunt cet ăŃeni sau str ăini, deoarece legile unui stat nu se aplic ă în afara limitelor teritoriului
său.
Se admite extraneitatea statutului personal pentru c ă altfel î și pierde orice valoare în cazul
deplas ării persoanei dintr-o parte în alta.
• Se poate aplica o lege proprie în str ăin ătate sau o lege str ăin ă pe teritoriul propriu, dar
nu în virtutea unei idei de drept, ca o obliga Ńie, ci în virtutea unei formule de polite Ńe
interna Ńional ă, de curtoazie, în virtutea formulei "comitas genti um". Aplicarea legii
str ăine în baza formulei de polite Ńe men Ńionat ă mai înainte constituie o atenuare a
principiului teritorialit ăŃii, dictat ă de necesitatea rela Ńiilor economice pe care Olanda
le între Ńinea în perioada analizat ă.
Mai mult, curtoazia interna Ńional ă era o formul ă care permitea judec ătorului s ă determine
în mod concret aplicarea legii str ăine, având o mare putere în privin Ńa aplic ării unei astfel de legi.
Prin urmare, în privin Ńa fundamentului aplic ării legii str ăine teoria statutarilor olandezi se
deosebea de teoria francez ă a statutelor din secolul al XVI-lea.

e) Solu Ńionarea conflictelor de legi în doctrina german ă

Dintre doctrinele germane, aceea reprezentat ă de Savigny prezint ă o deosebit ă
importan Ńă , prin faptul c ă ea reprezenta interesele de clas ă și ideologia burgheziei germane din
epoca capitalismului premonopolist – jum ătatea sec. al XIX – lea – când burghezia german ă avea
nevoie de libertate de ac Ńiune pe scena economic ă a lumii capitaliste.
Ideile doctrinei germane sunt:
• toate legile nu se pot clasifica apriori în persona le și reale, deoarece în unele cazuri
legile sunt teritoriale, iar altele sunt extrateri toriale în func Ńie de natura și scopul lor.
Aceste dou ă clasific ări nu trebuie confundate pentru c ă au la baz ă criterii diferite cum
ar fi: obiectul – în prima clasificare – și întinderea aplic ării în spa Ńiu – în cea de a
doua clasificare.
• rezolvarea conflictului de legi este redus ă la localizarea raportului juridic, pentru a se
cunoa ște ce lege trebuie s ă guverneze un raport juridic, pentru a se vedea car e este sediul acelui
raport juridic, adic ă leg ătura lui cu un anumit sistem de drept. Pentru a se utiliza acest stadiu se
folosesc dou ă prezum Ńii: – prezum Ńia de localizare a raportului juridic – orice raport juridic are o
leg ătur ă material ă în spa Ńiu, iar punctul de unde pleac ă aceast ă leg ătur ă determin ă legea care îl
guverneaz ă. Astfel, persoanele fizice au sediul juridic la d omiciliul lor, persoanele juridice la
sediul lor, lucrurile au sediul la locul unde sunt situate, obliga Ńiile delictuale sunt localizate la
locul unde s-a produs faptul p ăgubitor, obliga Ńiile contractuale sunt localizate la locul execut ării
acestora;
– prezum Ńia de supunere voluntar ă a p ărŃilor fa Ńă de legea locului unde raportul este
localizat prin sediul s ău – Rezolvarea conflictelor de legi nu se poate face în toate cazurile cu
ajutorul ideii de localizare a raporturilor juridic e, ceea ce a f ăcut pe Saligny ca pentru aceste
situa Ńii s ă propun ă ca determinarea legii aplicabile s ă se fac ă în func Ńie de natura lucrurilor ori în
func Ńie de natura raporturilor juridice respective.
• în materia contractelor, ca și a altor raporturi juridice, p ărŃile pot, prin voin Ńa lor, s ă
suporte raportul juridic al legii pe care o doresc – local ă sau str ăin ă.
• în cazul în care sunt competente, legile str ăine se aplic ă în temeiul unei obliga Ńii
juridice și nu ca urmare a unei curtoazii interna Ńionale, deoarece judec ătorul nu
trebuie s ă aplice legile Ńă rii sale decât persoanelor și cazurilor pentru care au fost
făcute, ceea ce justific ă și aplicarea legilor proprii în str ăin ătate.

f) Teoria italian ă a personalit ăŃii legilor ( teoria lui Mancini)

Aceast ă teorie a fost elaborat ă de Mancini și exprim ă interesele burgheziei italiene care
lupta s ă scape de sub st ăpânirea str ăin ă, de a-și realiza unitatea na Ńional ă și de a-și crea condi Ńiile
necesare pentru propria ei dezvoltare.
Ideile acestei teorii sunt:
• legile sunt personale, iar nu teritoriale pentru c ă legile sunt f ăcute pentru persoane, în
considera Ńia și folosul acestora și de aceea ele trebuie s ă îndrume persoanele oriunde s-ar g ăsi.
Teoria lui Mancini poart ă și numele de doctrina personalit ăŃii legilor, idee ce constituie
contrariul teoriei statutarilor olandezi, dup ă care legile sunt teritoriale și nu personale.
• Principiul personalit ăŃii legilor cunoa ște unele excep Ńii și anume:
– legea str ăin ă nu se aplic ă ori de câte ori contravine "ordinii publice";
– regula "locus regit actum" – forma exterioar ă a actelor juridice scap ă legii personale
pentru a fi reglementat ă de legea locului unde se încheie actul juridic;
– principiul autonomiei de voin Ńă , potrivit c ăreia în materia contractelor p ărŃile puteau
deroga de la principiul personalit ăŃii legilor, fie în mod expres, fie în mod tacit.

Regula personalit ăŃii legilor era reprezentat ă ca având un caracter bilateral, în sensul c ă se
admitea , sub condi Ńia reciprocit ăŃii și aplicarea legilor str ăine pe teritoriul italian.

g) Doctrina anglo-american ă

Aceast ă doctrin ă s-a format mai întâi în SUA și apoi în Anglia, unde pân ă la mijlocul sec.
al XVII-lea nu s-au întâlnit conflicte între cutume , a șa cum s-au întâlnit în Italia, Fran Ńa, Olanda
și, în consecin Ńă , nu s-a format o doctrin ă corespunz ătoare celei de pe continent. În cazul în care
se iveau astfel de conflicte, instan Ńele engleze ori se declarau necompetente, ori aplic au dreptul
englez intern.
În SUA datorit ă mai multor factori, printre care faptul c ă fiecare stat federal avea propria
legisla Ńie civilă și c ă s-au dezvoltat leg ături economice între aceste state, în sec. al XVIII -lea s-au
ridicat în fa Ńa instan Ńelor americane probleme conflictuale.
Ideile doctrinei anglo – americane sunt:
• Domina Ńia principiului teritorialit ăŃii legilor – care se exprim ă prin tendin Ńa de a se
aplica dreptul local tuturor raporturilor juridice și prin aceea c ă în dreptul anglo-
american legea personal ă este legea domiciliului;
• Drepturile dobândite în virtutea legii str ăine sunt recunoscute, în sensul c ă
recunoa șterea are loc potrivit formulei "polite Ńe interna Ńional ă" potrivit c ăreia efectul
extrateritorial nu îl are legea str ăin ă pentru c ă judec ătorul trebuie s ă aplice propria
lege. În practica judec ătoreasc ă american ă și englez ă se arat ă c ă formula "polite Ńe
interna Ńională" nu înseamn ă lipsa de obliga Ńie a instan Ńelor de a recunoa ște drepturile
născute sub imperiul legilor str ăine, ci numai c ă normele conflictuale aplicate de
acestea au caracter intern, na Ńional.
• În materia contractual ă se admite principiul autonomiei de voin Ńă , p ărŃile putând
astfel s ă-și aleag ă legea competent ă a reglementa raportul lor juridic.
• Unele institu Ńii care în dreptul altor state sunt considerate ca apar Ńinând dreptului
material, în practica englez ă și american ă se consider ă ca fiind institu Ńii de drept
procesual civil (de exemplu: prescrip Ńia ac Ńiunii și compensa Ńia obliga Ńiilor reciproce
de aceea și natur ă sunt considerate probleme de procedur ă și, în consecin Ńă , li se aplic ă
legea forului, adic ă legea englez ă sau american ă)

Cursul 2
CON łINUTUL DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT

1. Norma conflictual ă

Normele de drept interna Ńional privat au drept scop s ă prezinte, cu privire la un raport
juridic, având un element de extraneitate, care din tre legile în vigoare urmeaz ă s ă se aplice.
Normele conflictuale nu reglementeaz ă raportul juridic cu element de extraneitate; nu ar at ă
direct și nemijlocit drepturile și obliga Ńiile raportului juridic, ci arat ă numai legea competent ă a fi
aplicat ă acestui raport juridic. Un exemplu de norm ă conflictual ă este art. 19 din Legea nr.
105/1992 potrivit c ăruia forma încheierii c ăsătoriei este supus ă legilor Ńă rii unde se celebreaz ă.
Norma conflictual ă poate figura în dreptul intern al fiec ărei Ńă ri (de exemplu,normele
conflictuale cuprinse în Legea nr. 105/1992) – caz în care normele conflictuale pot diferi de la
stat la stat (ex. norma conflictual ă în materie civil ă și capacitate, care este pentru Ńă rile de pe
continentul european, legea na Ńional ă, iar pentru alte Ńă ri cum ar fi Anglia, Danemarca,
Norvegia, legea domiciliului) sau poate figura în cuprinsul unei conven Ńii ori tratat interna Ńional
(de exemplu, normele conflictuale din tratatele bil aterale de asisten Ńă juridic ă încheiate de Ńara
noastr ă cu diferite Ńă ri) – caz în care normele conflictuale sunt uniforme pe ntru statele
participante la conven Ńie sau tratat (de ex. cele cuprinse în tratatele bilaterale de as isten Ńă
juridic ă încheiate de Ńara noastr ă cu diferite Ńă ri) .
Norma conflictual ă este format ă din dou ă elemente de structur ă:
• Con Ńinutul normei conflictuale – este acea parte a norm ei care cuprinde raporturile de
drept la care se refer ă.
• Leg ătura normei conflictuale – este acea parte a normei care indic ă legea competent ă
a reglementa raportul de drept respectiv.
(Dac ă ne referim la norma conflictual ă cuprins ă în art. 19 din Legea 105/1992 – con Ńinutul îl
formeaz ă raporturile privind forma încheierii c ăsătoriei, iar leg ătura este indicarea c ă aceste
raporturi sunt cârmuite de legea locului încheierii actului).
Astfel, putem ar ăta c ă structura normei conflictuale cuprinde trei eleme nte:
– sfera sa de aplicare (ex. forma exterioar ă a actelor juridice);
– punctul de leg ătur ă prin mijlocirea c ăruia se face trimiterea la o anumit ă lege (ex. locul
încheierii actului juridic);
– legea desemnat ă ca aplicabil ă într-un anumit caz (lex causae).

Leg ătura normei conflictuale se poate prezenta într-unu l din urm ătoarele feluri:
– indicarea direct ă – când se precizeaz ă legea c ărei Ńă ri este competent ă a reglementa
raportul juridic respectiv (ex. cazul normei conflictuale cuprinse în art. 2 a lin. 2 din Codul civil
român care preciza c ă este legea român ă – text de lege abrogat în prezent)
– indicarea general ă – când cu ajutorul unei formule generale se poate d etermina legea
competent ă, caz în care norma conflictual ă nu ne indic ă direct legea unui anume stat, a unui stat
determinat direct. (de ex. este indicarea normei conflictuale cuprinse în art. 11 alin. 1 din Legea
nr. 105/1992 care prevede c ă starea civil ă, capacitatea și rela Ńiile de familie ale persoanei fizice
sunt reglementate de legea na Ńional ă, afar ă numai dac ă prin dispozi Ńii speciale nu se prevede
altfel).
Elementele prin care se stabile ște leg ătura "dintre un raport juridic și o lege" se numesc
elemente sau puncte de leg ătur ă, iar cele mai importante sunt urm ătoarele:
a) cet ăŃenia – este punctul de leg ătur ă, în mod obi șnuit, în problemele privind starea
civil ă și capacitatea persoanelor, precum și în raporturile succesorale privitoare la bunurile
mobile;
b) teritoriul – prezint ă mai multe aspecte și anume:
• domiciliul – care este punct de leg ătur ă, în unele sisteme de drept(englez, norvegian,
danez) în raporturile juridice privind starea civil ă și capacitatea persoanelor,
îndeplinind acela și rol ca și cet ăŃenia,
• sediul persoanei juridice – care este punct de leg ătur ă pentru cele mai importante
raporturi juridice la care persoana juridic ă ia parte,
• locul unde s-a încheiat actul juridic – este punctu l de leg ătur ă pentru determinarea
formei actului în sens de "instrumentum" și pentru stabilirea legii aplicabile în acel
raport juridic, adic ă drepturile și obliga Ńiile p ărŃilor ce rezult ă din actul juridic,
• locul execut ării contractului – este punct de leg ătur ă pentru determinarea legii
contractului potrivit unor sisteme de drept, îndepl inind acela și rol, ca și locul
încheierii contractului, în alte sisteme de drept,
• locul unde s-a produs faptul cauzator de prejudiciu – constituie punctul de leg ătur ă
pentru raporturile juridice care se nasc din acel f apt,
• locul unde se g ăse ște situat bunul – este punctul de leg ătur ă pentru raporturile juridice
cu privire al imobile (modul de dobândire, transmis iune, stingerea drepturilor asupra
bunului)

• locul unde se judec ă litigiul determin ă legea procesual ă care se aplic ă litigiului
respectiv, întrucât instan Ńele judec ătore ști sau de arbitraj se c ălăuzesc dup ă legile
procesuale ale Ńă rii c ăreia îi apar Ńin.
c) pavilionul unei nave sau aeronave – este punctul de leg ătur ă în cadrul rela Ńiilor de
comer Ń
exterior pentru contractele de transport maritim, p recum și pentru raporturile cu privire la aceste
nave.
d) alte puncte de leg ătur ă – se pot ivi în situa Ńii în cale legea competent ă se stabile ște în
raport de elemente cum ar fi: voin Ńa p ărŃilor sau alte împrejur ări pentru legea contractelor;
autoritatea competent ă sesizat ă pentru determinarea legii potrivit c ăreia se instrumenteaz ă;
ultimul domiciliu al so Ńilor (în materia regimului matrimonial).
Normele conflictuale se pot clasifica din punct de vedere al elementelor lor de structur ă,
astfel:
• Clasificarea normelor conflictuale dup ă con Ńinutul lor pot fi grupate pe categorii de
norme
corespunz ătoare raporturilor cu element str ăin care pot forma obiectul dreptului interna Ńional
privat și anume:
– normele conflictuale privitoare la persoane;
– normele conflictuale privitoare la proprietate;
– normele conflictuale privitoare la contracte;
– normele conflictuale privitoare la mo ștenire;
– normele conflictuale privitoare la raporturi de d reptul familiei, etc.
• Clasificarea normelor conflictuale dup ă felul leg ăturii pot fi grupate în mai multe
categorii
de norme și anume:
– norme conflictuale unilaterale – cele care deter min ă numai cazuri când legea român ă
este competent ă f ără a ar ăta și cazurile în care legea str ăin ă poate fi competent ă. (ex. art. 14 alin.
2 din Legea nr. 105/1992 care dispune c ă ocrotirea împotriva actelor de înc ălcare a dreptului la
munc ă s ăvâr șite în România este asigurat ă potrivit legii române) Exist ă unii autori care
consider ă c ă norma conflictual ă trebuie s ă aib ă un caracter unilateral, situa Ńie în care legea
proprie nu este competent ă ar urma s ă se procedeze în felul urm ător: judec ătorul sesizat s ă se
declare incompatibil de a solu Ńiona cauza; determinarea legii str ăine competente s ă se fac ă în
condi Ńiile în care aceast ă lege se vrea a fi aplicat ă; se aplic ă legea forului dac ă nici o lege str ăin ă
nu se vrea aplicat ă. Al Ńi autori consider ă c ă exist ă situa Ńii în care legile proprii sunt aplicabile

unilateral, situa Ńie în care legile de aplica Ńie imediat ă sunt ale forului; în materia recunoa șterii
hot ărârilor judec ătore ști str ăine, dac ă potrivit normei conflictuale a Ńă rii unde urmeaz ă s ă se
acorde recunoa șterea nu a fost competent ă legea proprie, iar instan Ńa care a pronun Ńat hot ărârea
a aplicat alt ă lege, se va refuza încuviin Ńarea; în cazul conflictului de sisteme, adic ă atunci când
momentul na șterii situa Ńiei juridice nu a avut nici o leg ătur ă cu Ńara unde urmeaz ă s ă se invoce
situa Ńia juridic ă; în cazul chestiunilor prealabile dac ă acestea sunt supuse legii Ńă rii la care a
trimis norma conflictual ă a forului pentru problema principal ă.
– norme conflictuale cu ac Ńiune dubl ă – sunt cele care determin ă, în acela și timp, cazurile
când este competent ă legea local ă și cazurile când este competent ă legea str ăin ă. Aceast ă norm ă
arat ă ce se întâmpl ă în situa Ńiile în care legea local ă nu este competent ă într-o anumit ă
materie. (ex. de norm ă conflictual ă cu ac Ńiune dubl ă este art. 13 din Legea nr. 105/1992 care
prevede c ă începutul și sfâr șitul personalit ăŃii sunt determinate de legea na Ńional ă a fiec ărei
persoane).
În concluzie, având în vedere c ă norma conflictual ă solu Ńioneaz ă conflicte de legi,
indicând legea competent ă a reglementa raportul juridic, înseamn ă c ă o asemenea norm ă nu
poate exista decât în acele materii în care pot ap ărea conflicte de legi și, deci, se admite luarea în
considerare și aplicarea legii str ăine. Mai mult, norma conflictual ă nu poate exista în privin Ńa
acelor raporturi reglementate exclusiv de legea for ului, deoarece legea str ăin ă nu-și g ăse ște
aplicare.
Instan Ńele judec ătore ști și de arbitraj aplic ă, pentru determinarea legii competente s ă
reglementeze raporturile juridice devenite litigioa se, normele conflictuale ale statului c ăruia îi
apar Ńin – principiul "normele conflictuale sunt ale foru lui".

2. Obiectul dreptului interna Ńional privat

Obiectul de reglementare al dreptului interna Ńional privat îl formeaz ă raporturile în care
părŃi sunt persoanele fizice sau juridice, iar unul sau mai multe elemente sunt str ăine,
interna Ńionale, de extraneitate.
Prin element de extraneitate se în Ńelege împrejurarea de fapt în leg ătur ă cu un raport
juridic datorit ă c ăreia acest raport are leg ătur ă cu mai multe sisteme de drept. El determin ă,
uneori, aplicarea normelor materiale interne ori un ificate, iar alteori, d ă na ștere conflictului de
legi, de unde rezult ă c ă elementul de extraneitate nu este un element de st ructur ă al raportului
juridic – în sensul teoriei generale a dreptului – care s ă adauge celor ale oric ărui raport.

Pe de alt ă parte, elementul de extraneitate nu este, în toate cazurile, element interna Ńional
în sensul dreptului comer Ńului interna Ńional. Nu orice element de extraneitate ad ăugat unui raport
juridic din dreptul intern îl poate transforma în r aport de dreptul comer Ńului interna Ńional, deci în
raport "interna Ńional", ci numai acele elemente de extraneitate car e, pentru acel raport, sunt
considerate c ă au o importan Ńă deosebit ă.
Conven Ńia Na Ńiunilor Unite asupra contractelor de vânzare intern a Ńional ă de m ărfuri din
11.04.1980 consacr ă un criteriu unic pentru definirea interna Ńionalit ăŃii, și anume, p ărŃile
contractante au sediul în state diferite. De aceea, vânzarea interna Ńional ă nu este o vânzare
intern ă, complicat ă cu un element de extraneitate ce poate antrena apl icarea normelor de drept
interna Ńional privat, ci ea este un contract original ce se na ște și se realizeaz ă în mediul
interna Ńional, cu finalit ăŃi și caracteristici proprii. Trebuie precizat c ă raportul de dreptul
comer Ńului interna Ńional nu este un raport de drept comercial la care se adaug ă un element
interna Ńional, ci este raportul juridic prin care se realiz eaz ă o opera Ńie de comer Ń exterior, de
cooperare economic ă și tehnico – știin Ńific ă interna Ńional ă, astfel cum aceast ă opera Ńie este
în Ńeleas ă ori definit ă de lege sau de tratatul interna Ńional.
Elementul de extraneitate poate consta în:
a) p ărŃile raportului juridic sau numai una din aceste p ărŃi, în sensul c ă au cet ăŃenia (în
cazul persoanelor fizice) sau na Ńionalitatea (în cazul persoanelor juridice) a unei Ńă ri str ăine (ex. o
firm ă str ăin ă încheie un contract cu o firm ă elve Ńian ă prin care se oblig ă s ă-i livreze o anumit ă
cantitate de m ărfuri, în acest caz, pentru noi, una din p ărŃile raportului juridic constituie un
element de extraneitate)
b) obiectul raportului juridic, în sensul c ă acesta este situat într-o Ńar ă str ăin ă (ex. cazul
bunurilor mobile care se g ăsesc în str ăin ătate, într-un raport de succesiune ori obiectul vân z ării
– cump ărării se g ăse ște într-o Ńar ă str ăin ă) Tratatele de asisten Ńă juridic ă încheiate de Ńara
noastr ă cu alte Ńă ri prev ăd c ă dreptul de mo ștenire a bunurilor imobile se reglementeaz ă de
legisla Ńia acelei p ărŃi pe teritoriul c ăreia se afl ă bunurile.
c) locul producerii faptului generator, modificato r sau extinctiv al raportului juridic este
în str ăin ătate, caz în care deosebim mai multe situa Ńii și anume:
– locul încheierii actului juridic este în str ăin ătate (ex. doi cet ăŃeni români se c ăsătoresc
în str ăin ătate ori un cet ăŃean român aflat în str ăin ătate î și întocme ște acolo testamentul) ;
– locul producerii faptului cauzator de prejudicii sau locul unde apare prejudiciul este în
str ăin ătate (ex. un cet ăŃean român sau o persoan ă juridic ă român ă este victima unui fapt
păgubitor, produs într-o Ńar ă str ăin ă);
– locul decesului unei persoane este în str ăin ătate;

– locul execut ării actului juridic este în str ăin ătate (ex. predarea unei cantit ăŃi de m ărfuri
vândut ă de o firm ă român ă unei firme str ăine se face într-un port dintr-o Ńar ă str ăin ă, iar plata
pentru marfa vândut ă se face într-o a trei Ńar ă, potrivit în Ńelegerii p ărŃilor) .
d) locul judec ării litigiului se g ăse ște într-o Ńar ă str ăin ă (ex. doi so Ńi str ăini cer desfacerea
căsătoriei în fa Ńa instan Ńelor române sau în fa Ńa Cur Ńii de Arbitraj de pe lâng ă Camera de
Comer Ń și Industrie a României)
Potrivit art. 140 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, i nstan Ńele române sunt competente s ă
solu Ńioneze litigiile în care pârâtul domiciliaz ă în str ăin ătate, dar are re ședin Ńa sau fondul de
comer Ń în România sau în care numai reclamantul are re ședin Ńa în Ńar ă, pârâtul din str ăin ătate
având domiciliul necunoscut
Rela Ńiile politice, economice, tehnico – știin Ńifice, culturale și de alt ă natur ă care se
stabilesc între state î și g ăsesc expresia, atât în raporturi juridice dintre st ate – ca subiecte de drept
interna Ńional public -, cât și în raporturi dintre persoane fizice și juridice apar Ńinând acestor state.
(ex. statele încheie tratate comerciale, acorduri d e cooperare economic ă și tehnico – știin Ńific ă
sau alte acorduri interna Ńionale prin care î și reglementeaz ă problemele vamale, fiscale, de
credit, transport interna Ńional, rela Ńiile lor comerciale, de cooperare economic ă sau alte aspecte
care prezint ă interes reciproc) .
Raporturile de drept interna Ńional privat sunt raporturi civile, comerciale, de munc ă, de
procedur ă civil ă și alte raporturi de drept privat cu element de extr aneitate conform dispozi Ńiilor
art. 1 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 (ex. firme române încheie cu firme str ăine contracte de
vânzare – cump ărare de m ărfuri ori licen Ńă pentru folosirea inven Ńiilor) .
Atunci când se invoc ă problema determin ării domeniului de aplicare a legii proprii și a
legilor str ăine cu care raportul juridic are leg ătur ă prin elementul de extraneitate apare conflictul
de legi, conflict ce presupune posibilitatea aplic ării legii str ăine. Se pune îns ă întrebarea dac ă
aplicare legii str ăine este posibil ă, în afar ă de raporturile de drept civil, în sens larg, și în alte
domenii cum ar fi: dreptul administrativ, financiar , penal ori procesual penal, când exist ă un
element de extraneitate.
Aplicarea legilor penale române poate fi îns ă condi Ńionat ă de aplicarea legilor de drept
civil str ăine în sens larg. De exemplu: pentru a exista infra c Ńiunea de bigamie, trebuie s ă existe
dou ă c ăsătorii în care se g ăse ște o persoan ă, iar dac ă este aplicabil ă legea str ăin ă, aceasta va fi
luat ă în considerare de instan Ńa penal ă român ă pentru a decide dac ă este îndeplinit ă condi Ńia
prev ăzut ă de legea penal ă român ă.
Este distinct ă problema în cazul pedepselor civile prev ăzute de legea civil ă în sensul
larg, cum ar fi de exemplu: interdic Ńia legal ă ale c ărei consecin Ńe decurgând din faptul ascunderii

ori d ării la o parte a unui bun ce face parte din succesi une de c ătre un mo ștenitor sau dec ăderile
din drepturi, pot fi luate în considerare, în cazul în care legea str ăin ă care le prevede este
aplicabil ă.

3. Metoda de reglementare a dreptului interna Ńional privat

Raportul juridic cu element de extraneitate poate f i reglementat fie cu ajutorul normelor
conflictuale – care indic ă numai legea competent ă a reglementa raportul cu element str ăin -, fie
cu ajutorul normelor materiale ori substan Ńiale – care se aplic ă direct, nemijlocit raportului
juridic cu element str ăin.
Dup ă izvorul lor, normele conflictuale și cele materiale pot fi de drept intern ori adoptat e
pe calea conven Ńiilor interna Ńionale. Folosirea metodei conflictualiste presupune : a) alegerea legii
competente – ceea ce înseamn ă c ă, de regul ă, norma conflictual ă are caracter bilateral; b) fiecare
stat are propriul s ău sistem de norme conflictuale, ceea ce nu exclude existen Ńa unor astfel de
norme stabilite pe calea conven Ńiilor interna Ńionale; c) norma conflictual ă desemneaz ă legea unui
anumit stat; de unde s-a formulat concluzia c ă aceast ă metod ă este o solu Ńie de tranzi Ńie spre o
solu Ńie compatibil ă cu exigen Ńele comer Ńului interna Ńionale.
Pentru aprecierea corect ă a metodei conflictualiste trebuie avute în vedere urm ătoarele
împrejur ări: a) aceast ă metod ă presupune aplicarea legii care are cea mai mare l eg ătur ă cu
raportul juridic, adic ă aceea care este socotit ă a fi cea indicat ă s ă reglementeze acel raport
juridic; b) exigen Ńele specifice raporturilor de dreptul comer Ńului interna Ńional nu se întâlnesc și
la raporturile care apar Ńin dreptului privat, de aceea nu exist ă coduri civile interna Ńionale; c)
metoda conflictualist ă se diversific ă pentru a corespunde mai bine cerin Ńelor vie Ńii sociale, astfel,
normele conflictuale privind starea și capacitatea persoanelor fizice prezint ă unele deosebiri fa Ńă
de acelea privind contractele, mai ales cele din do meniul comer Ńului interna Ńional, unde p ărŃile
au posibilitatea s ă-și determine regimul juridic aplicabil contractului încheiat, inclusiv folosind
principiul autonomiei de voin Ńă ; d) pentru reglementarea raporturilor cu element de extraneitate,
dreptul interna Ńional privat folose ște, deci, metode diferite, dobândind o tot mai mare importan Ńă
normele conflictuale uniforme și normele materiale uniforme.
Spre deosebire de normele conflictuale, cele mater iale reglementeaz ă în mod direct
raporturile juridice cu element de extraneitate, no rme care se subclasific ă la rândul lor în norme
de drept material sau substan Ńial și norme de drept procesual.

1. Metoda utiliz ării legilor de aplica Ńie imediat ă – Folosirea metodei utiliz ării legilor de
aplica Ńie imediat ă prezint ă urm ătoarele aspecte specifice fa Ńă de metoda conflictualist ă în condi Ńii
obi șnuite și anume:
a) legile de aplica Ńie imediat ă au o importan Ńă deosebit ă și exclud aplicarea legilor
str ăine, înl ăturând totodat ă aplicarea metodei conflictualiste obi șnuite, în timp ce aceast ă din
urm ă metod ă presupune o op Ńiune între legea forului și legea str ăin ă care se face în raport de
punctul de leg ătur ă;
b) legile de aplica Ńie imediat ă ridic ă o problem ă de determinare aplic ării lor în spa Ńiu,
aceste legi aplicându-se datorit ă importan Ńei lor, a caracterului de obligativitate pe care îl
prezint ă, adic ă se pleac ă de la aceste legi pentru a se vedea dac ă se aplic ă ori nu situa Ńiei juridice
respective, în timp ce la metoda conflictualist ă se porne ște de la situa Ńia juridic ă pentru a se
vedea ce legi i se aplic ă în raport de punctul de leg ătur ă;
c) legile de aplica Ńie imediat ă au caracter unilateral, în timp ce normele conflic tualiste au
caracter bilateral.
Metoda utiliz ării legilor de aplica Ńie imediat ă reprezint ă o form ă particular ă a metodei
conflictualiste, deoarece aplicarea acestor legi pr esupune o anumit ă leg ătur ă între situa Ńia
juridic ă și legea forului, fiind în prezen Ńa unui punct de leg ătur ă care poate consta în domiciliul
persoanei, situarea bunului, încheierea actului jur idic ori alt element, localizate în Ńara forului.
2. Metoda proper law – Considerându-se c ă metoda conflictualist ă obi șnuit ă nu d ă
rezultate satisf ăcătoare în toate cauzele de r ăspundere delictual ă, s-a elaborat metoda propter
law , mai întâi în dreptul common law , apoi metoda fiind folosit ă și în alte sisteme de drept.
Aceast ă metod ă este o form ă a metodei conflictuale și înseamn ă c ă pentru fiecare situa Ńie
juridic ă trebuie determinat ă legea aplicabil ă în raport de totalitatea împrejur ărilor de fapt și a
particularit ăŃilor pe care le prezint ă. Legea aplicabil ă putând s ă difere de la o cauz ă la alta
privind aceea și materie (de ex. r ăspunderea pentru cauzarea de prejudicii).
În dreptul common law metoda propter law este folo sit ă în materia contractual ă, cea a
răspunderii pentru prejudiciile cauzate și cea privind regimul matrimonial, dar ca orice met od ă și
aceasta prezint ă unele inconveniente dintre care amintim:
a) solu Ńia nu se poate cunoa ște înainte ca o instan Ńă judec ătoreasc ă s ă se pronun Ńe și s ă
determine legea aplicabil ă;
b) legea aplicabil ă se determin ă prin compararea con Ńinutului legilor în conflict, în timp
ce potrivit metodei conflictualiste obi șnuite determinarea legii competente se face de norm a
conflictual ă înainte de a se cunoa ște con Ńinutul acestor legi, ceea ce înseamn ă c ă judec ătorul are
un rol important în determinarea legii aplicabile.

3. Domeniul dreptului interna Ńional privat

a) Conflictul de legi – se în Ńelege situa Ńia în care privitor la un raport cu element de
extraneitate sunt susceptibile a se aplica dou ă sau mai multe legi apar Ńinând unor sisteme de
drept diferite, cu care raportul prezint ă leg ătura prin elementul str ăin.
De exemplu în cazul vânz ării – cump ărării unui bun situat într-o Ńar ă str ăin ă și când
părŃile au cet ăŃenie diferit ă, adic ă în cazul în care raportul are mai multe elemente d e
extraneitate, capacitatea de a contracta a p ărŃilor va fi determinat ă de legea personal ă a
acestora, iar problemele care privesc situa Ńia bunului vor fi reglementate de legea locului und e
se afl ă situat bunul respectiv. În cazul unei infrac Ńiuni s ăvâr șite în Ńara noastr ă de un cet ăŃean
român sau str ăin se sanc Ńioneaz ă potrivit legii române.
Conflictele de legi sunt determinate de existen Ńa diferitelor sisteme de drept – care sunt
deosebite în reglementarea ce cuprinde și deplas ările de persoane și bunuri dintr-o Ńar ă în alta.
b) Conflictul de jurisdic Ńii – Raportul juridic cu element de extraneitate po ate da na ștere
la urm ătoarele probleme de ordin procesual:
– competen Ńa jurisdic Ńional ă în dreptul interna Ńional privat;
– procedura aplicabil ă în litigiul privind un raport juridic cu element d e extraneitate;
– efectele hot ărârilor judec ătore ști date de instan Ńele judec ătore ști str ăine, respectiv
efectele sentin Ńelor arbitrare str ăine.
În consecin Ńă , instan Ńele judec ătore ști î și determin ă competen Ńa de a solu Ńiona un litigiu
de drept interna Ńional privat dup ă propria norm ă juridic ă, procedura fiind supus ă legii forului, iar
efectele hot ărârilor judec ătore ști str ăine se determin ă dup ă norma juridic ă proprie.
c) Condi Ńia juridic ă a str ăinului – intereseaz ă capacitatea de folosin Ńă a str ăinului și este
determinat ă de legea statului în care acesta se afl ă sau cu jurisdic Ńia c ăruia are leg ătur ă. Exist ă o
leg ătur ă între condi Ńia juridic ă a str ăinului și conflictul de legi, în sensul c ă se poate pune
problema conflictului de legi numai în m ăsura în care se recunoa ște str ăinului un anumit drept,
ceea ce conduce la concluzia c ă studiul condi Ńiei str ăinului se face în cadrul dreptului
interna Ńional privat.
d) Cet ăŃenia – se în Ńelege ansamblul normelor juridice care reglementeaz ă leg ătura
politico – juridic ă dintre o persoan ă fizic ă și un stat, în temeiul c ăreia persoana fizic ă – în calitate
de cet ăŃean – este titularul anumitor drepturi și obliga Ńii care constituie statutul ori condi Ńia sa
juridic ă.

În dreptul interna Ńional privat, cet ăŃenia constituie un criteriu pentru determinarea leg ii
aplicabile în cazul unui litigiu. În consecin Ńă , dreptul interna Ńional privat reprezint ă totalitatea
normelor care solu Ńioneaz ă conflictul de legi ori conflictul de jurisdic Ńii, precum și cele privind
condi Ńia juridic ă a str ăinului. Astfel, Legea nr. 105/1992 prevede în art. 1 c ă ea cuprinde norme
pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept interna Ńional privat și norme de
procedur ă în litigii privind un asemenea raport, iar art. 2 , art. 167 și art. 168 din legea
men Ńionat ă reglementeaz ă condi Ńia juridic ă a str ăinului persoan ă fizic ă și persoan ă juridic ă.

Cursul 3

CONFLICTELE DE LEGI ÎN TIMP ȘI SPA łIU

1. No Ńiunea de conflict de legi în timp și spa Ńiu
În solu Ńionarea unei probleme conflictuale intereseaz ă s ă cunoa ștem dac ă ne afl ăm în
momentul na șterii, modific ării, transmiterii sau stingerii raportului juridic, ori în momentul
existen Ńei raportului juridic, a c ărui punere în valoare se cere . Astfel, conflictul de legi în timp și
spa Ńiu se poate prezenta sub dou ă forme:
a) raportul juridic se na ște, se modific ă, se transmite sau se stinge în cadrul dreptului
intern al unei anumite Ńă ri, dar se invoc ă apoi în alt ă Ńar ă, astfel încât problema conflictual ă apare
ulterior când raportul juridic respectiv se invoc ă în alt ă Ńar ă.
b) raportul juridic se na ște, se modific ă, se transmite sau se stinge în cadrul dreptului
interna Ńional privat și se invoc ă ulterior în alt ă Ńar ă decât cea în care s-a n ăscut, modificat,
transmis sau stins. În cadrul conflictului de legi în timp și spa Ńiu se pune problema dac ă o situa Ńie
juridic ă dobândit ă conform unei legi competente (a unei Ńă ri) poate fi recunoscut ă în alt ă Ńar ă,
adic ă problema eficacit ăŃii interna Ńionale a unei situa Ńii juridice dobândite – teorie ce poart ă
denumirea de "teoria recunoa șterii drepturilor dobândite" sau "teoria efectelor extrateritoriale ale
drepturilor câ știgate". Potrivit art. 9 din Legea nr. 105/1992 dre pturile câ știgate în Ńar ă str ăin ă
sunt respectate în România, afar ă numai dac ă sunt contrare ordinii publice de drept interna Ńional
privat român.
Conflictul de legi este o no Ńiune specific ă dreptului interna Ńional privat, deoarece poate
apare numai în raporturile juridice reglementate de aceast ă ramur ă de drept. Existen Ńa
elementului de extraneitate într-un raport juridic face ca, în leg ătur ă cu acel raport juridic, s ă se
nasc ă un conflict de legi.
Într-o defini Ńie juridic ă, conflictul de legi este situa Ńia care apare în cazul în care într-un
raport juridic exist ă un element de extraneitate, și care const ă în aceea c ă acel raport juridic
devine susceptibil de a i se aplica dou ă sau mai multe sisteme de drept apar Ńinând unor state
diferite.
Conflictul de legi este pasibil îns ă și de o defini Ńie „metaforic ă” , și anume el este o
îndoial ă, o întrebare care se pune în mintea judec ătorului competent pentru solu Ńionarea
litigiului: care dintre sistemele de drept în preze n Ńă se aplic ă raportului juridic respectiv?
În conformitate cu teoria extrateritorialit ăŃii drepturilor dobândite, exprimat ă mai sus,
pentru a explica validitatea unui act încheiat în s tr ăin ătate și potrivit legii str ăine s-a ar ătat de

unii autori c ă judec ătorul nu sanc Ńioneaz ă legea str ăin ă, deoarece aceasta are autoritate numai în
Ńara care a
edictat-o, ci sanc Ńioneaz ă drepturile dobândite în temeiul legii str ăine sau a hot ărârii
judec ătore ști str ăine. Al Ńi autori justific ă extrateritorialitatea drepturilor dobândite prin p rincipiul
neretroactivit ăŃii legilor, sens în care drepturile dobândite în te meiul unei legi str ăine sau al unei
hot ărâri judec ătore ști str ăine sunt respectate.
Pentru facilitarea în Ńelegerii no Ńiunii de conflict de legi, lu ăm urm ătorul exemplu: un
contract de vânzare – cump ărare încheiat între o firm ă român ă (vânz ătoare) și una german ă
(cump ărătoare). Contractul s-a încheiat la Bucure ști, iar marfa se livreaz ă în Germania. Între
părŃi a izbucnit un litigiu generat de neexecutarea cor espunz ătoare a contractului de c ătre una din
părŃi. Problema primordial ă care se pune pentru judec ătorul competent s ă solu Ńioneze acest
litigiu este care anume dintre cele dou ă sisteme de drept se va aplica, caz în care exist ă, un
conflict de legi, iar raportul juridic respectiv es te de drept interna Ńional privat.
Din defini Ńia juridic ă a no Ńiunii de conflict de legi se desprind elementele es en Ńiale ale
acestei institu Ńii, și anume:
a) izvorul conflictelor de legi este elementul de extraneitate;
b) conflictul de legi nu implic ă în nici un fel un conflict de suveranit ăŃi, între statul
român și cel str ăin, cu care elementul de extraneitate are leg ătur ă. Se poate considera c ă no Ńiunea
de „conflict de legi” ar putea fi redat ă cel mai bine prin sintagma „concurs de legi”, deoa rece
esen Ńa acestei institu Ńii este c ă, în leg ătur ă cu unul și acela și raport juridic, sunt „în concurs”
dou ă sau mai multe legi apar Ńinând unor sisteme de drept diferite.
c) conflictul de legi apare în sistemele de drept ale unor state diferite. A șadar, în
sintagma „conflicte de legi”, no Ńiunea de lege trebuie luat ă în sensul de „sistem de drept”,
apar Ńinând unui anumit stat.
Distinc Ńia dintre conflictul de legi în spa Ńiu și conflictul de legi în timp și spa Ńiu se
manifest ă din mai multe puncte de vedere, și anume:
– solu Ńiile în cele dou ă categorii de conflicte de legi difer ă în unele cazuri. Astfel, o
ac Ńiune pentru stabilirea paternit ăŃii din afara c ăsătoriei într-o Ńar ă care nu cunoa ște o astfel de
ac Ńiune sau o cunoa ște în condi Ńii restrictive, nu poate fi primit ă, dar cad ă paternitatea este
stabilit ă într-o Ńar ă care cunoa ște o astfel de ac Ńiune, paternitatea va fi invocat ă și în Ńara care nu
cunoa ște stabilirea paternit ăŃii din afara c ăsătoriei.
– împ ărŃirea normelor în teritoriale și extrateritoriale este corespunz ătoare numai din
punctul de vedere al conflictului de legi în spa Ńiu, nu ș din punctul de vedere al conflictului de
legi în timp și spa Ńiu, deoarece exist ă norme juridice care dintr-un anumit punct de veder e sunt

teritoriale, iar din alt punct de vedere sunt extra teritoriale. Astfel, instan Ńa român ă recunoa ște și
plic ă legea str ăin ă privind regimul juridic al bunurilor dobândite înt r-o Ńar ă str ăin ă, fapt ce
determin ă ca aceast ă lege s ă fie considerat ă o lege teritorial ă.
2. Formele și solu Ńionarea conflictelor de legi în timp și spa Ńiu
2.1. Conflictul de legi în cazul succesiunii de sta te
Ipoteza la care m ă refer este cea a dispari Ńiei unui stat, la al c ărui sistem de drept trimite
norma conflictual ă român ă, între momentul na șterii raportului juridic și cel al litigiului.
Problema care se pune este dac ă judec ătorul dintr-o Ńar ă ter Ńă (în spe Ńă , cel român) va aplica într-
un litigiu dat legea statului care a încetat s ă existe sau cea a statului succesor.
Pentru solu Ńionarea acestei probleme se impune o distinc Ńie:
a) dac ă statul a fost desfiin Ńat prin constrângere, înclin ăm c ătre o solu Ńie întemeiat ă pe
ideea ocrotirii intereselor legitime ale persoanelo r afectate nemijlocit prin schimbarea abuziv ă de
suveranitate. Practic, în aplicarea acestei solu Ńii, urmeaz ă a se Ńine seama de voin Ńa real ă a
părŃilor actului juridic și de principiul c ă actul trebuie interpretat în sensul de a se produc e efecte
juridice.
b) în cazul în care un stat a fost desfiin Ńat prin contopire voluntar ă cu alt stat, se vor aplica
regulile de drept tranzitoriu din Tratatul de unifi care a celor dou ă state, iar, ca principiu trebuie
să Ńin ă seama de dispozi Ńiile intertemporale din sistemul de drept str ăin (la care noma
conflictual ă român ă a trimis), iar nu de cele stabilite de legea forul ui (român ă).

2.2. Conflictul de legi în cazul statului nerecunos cut
Solu Ńia general ă admis ă în practica judec ătoreasc ă și în literatura de specialitate este aceea
că legile unui stat nerecunoscut de statul forului po ate da na ștere la conflicte de legi. La început,
rezolvarea problemei a depins de natura care s-a at ribuit recunoa șterii statului sau guvernului
respectiv.
Considerarea recunoa șterii statului sau guvernului ca având caracter co nstitutiv, deci în
lipsa acesteia precizându-se c ă acel stat nu exist ă, a dus la consecin Ńa c ă nici legile statului
nerecunoscut n-au fost luate în considerare și nu au putut da na ștere la conflicte de legi.
Dimpotriv ă, considerarea recunoa șterii statului sau guvernului ca având caracter dec larativ –
adic ă statul exist ă și în lipsa recunoa șterii, care nu are efectul de a da na ștere statului – a dus la
consecin Ńa c ă legile respective au putut duce la conflicte de le gi.
Legile unui stat nerecunoscut pot și trebuie luate în considerare și aplicate, ele pot și
trebuie s ă dea na ștere conflictelor de legi.
Argumente în favoarea aplic ării legilor statului nerecunoscut:

a) recunoa șterea statului str ăin de c ătre statului forului are caracter declarativ, iar n u
constitutiv pentru statul respectiv. În caz contrar , consecin Ńa ar fi înc ălcarea suveranit ăŃii statului
respectiv;
b) dac ă nu se aplic ă legile statului nerecunoscut, atunci ar trebui s ă se aplice cele care au
existat anterior în acel stat, ceea ce poate duce l a consecin Ńe injuste pentru p ărŃi;
c) fiind vorba de raporturi de drept privat, ar fi injust ca drepturile persoanelor
participante s ă fie mic șorate sau înl ăturate pe motivul c ă aceste persoane apar Ńin unui stat
nerecunoscut.
2.3. Conflictul dintre legile statelor în care coex ist ă mai multe sisteme legislative
Conflictele între legile statelor în care coexist ă mai multe sisteme legislative, și anume între
legile statelor membre ale unei federa Ńii (ca, de exemplu S.U.A.) ori între provinciile da u
regiunile unui stat (ca de pild ă în cazul Belgiei, Marii Britanii etc.) – pe care l e denumim,
conflicte interprovinciale – sunt conflicte interne , care se solu Ńioneaz ă conform normelor
conflictuale editate în statele respective.
Prevederi în acest sens exist ă în art. 5 din Legea nr. 105/1992 conform c ărora, în cazul în
care legea str ăin ă apar Ńine unui stat în care coexist ă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui
stat determin ă dispozi Ńiile aplicabile.
Conflictele de legi interprovinciale prezi nt ă anumite particularit ăŃi, care le deosebesc în
mod semnificativ fa Ńă de conflictele de legi propriu-zise (între sisteme le de drept ale diferitelor
state suverane) sub mai multe aspecte, și anume:
a) din punct de vedere al naturii lor, deosebirile rezid ă, în urm ătoarele aspecte:
– conflictele interprovinciale nu pun probleme de suveranitate, deoarece apar în cadrul
aceluia și stat suveran;
– elementul de extraneitate din cadrul acestor conf licte este numai aparent. De aceea,
hot ărârile judec ătore ști date într-un stat federal se execut ă în alt stat membru al federa Ńiei f ără
exequatur.
b) frecven Ńa conflictelor de legi interprovinciale este mult m ai redus ă fa Ńă de cea a
conflictelor de legi propriu-zise, deoarece posibil itatea adopt ării de legi uniforme (de drept
interna Ńional privat și de drept material) în cadrul aceluia și stat suveran este mai mare. De
asemenea, în cazul în care apar, conflictele interp rovinciale pot fi solu Ńionate în cadrul intern al
statului suveran respectiv, pe cale jurisdic Ńional ă, de c ătre Cur Ńile supreme de justi Ńie, care în
principiu sunt unice.
c) regulile solu Ńion ării conflictelor de legi propriu-zise nu sunt în to ate cazurile acelea și cu
cele aplicabile pentru rezolvarea conflictelor de l egi interprovinciale. Astfel, de exemplu, dac ă

statutul persoanei fizice este supus, la nivelul co nflictului de legi propriu-zis, legii na Ńionale, în
cadrul conflictului interprovincial punctul de leg ătur ă în aceast ă materie nu poate fi decât
domiciliul (cet ăŃenia fiind comun ă pentru to Ńi resortisan Ńii statului suveran);
d) excep Ńia de ordine public ă, care poate fi întâlnit ă în cadrul conflictului de legi propriu-
zis, este foarte pu Ńin probabil ă în conflictele dintre statele membre ale federa Ńiei și este practic
inexistent ă în conflictele interprovinciale.
e) retrimiterea nu a fost posibil ă între statele federa Ńiei. Retrimiterea nu este posibil ă
deoarece instan Ńa va Ńine seama de sistemul de drept str ăin, la care a trimis norma conflictual ă,
pentru a stabili care din legile provinciale ale ac estui stat se vor aplica, dar cu toate acestea, poa te
ap ărea un caz de retrimitere for Ńat ă de gradul al II-lea. Astfel, atunci când norma con flictual ă
român ă trimite la legea unui stat federal, ca lege a cet ăŃeniei, dac ă în acel stat nu exist ă o lege
federal ă privind statutul personal, ci numai legi ale state lor componente ale federa Ńiei, punctul de
leg ătur ă – cet ăŃenia – trebuie schimbat cu domiciliul, care opereaz ă o trimitere for Ńat ă mai
departe (retrimitere de gradul al II-lea), la legea statului membru al federa Ńiei, care va determina
statutul personal.
2.4. Conflictul interpersonal
Conflicte interpersonale pot ap ărea în cazul în care, în cadrul aceluia și stat, diferite grupuri
de indivizi (colectivit ăŃi) sunt supuse unor legi diferite – eventual și unor jurisdic Ńii diferite
(speciale) – în func Ńie de apartenen Ńa lor la o anumit ă religie. Asemenea conflicte apar mai ales
în probleme de familie, în acele sisteme de drept î n care religia produce efecte juridice, precum
în dreptul mozaic, musulman, hindus, etc. Conflict ele interpersonale prezint ă importan Ńă pentru
dreptul interna Ńional privat român, în urm ătoarele situa Ńii:
a) atunci când norma conflictual ă a forului (român ă) trimite la legea unui asemenea stat,
pentru a reglementa statutul personal, trebuie v ăzut c ărei religii îi apar Ńine persoana în cauz ă,
pentru a se putea astfel stabili ce lege de fond i se aplic ă.
b) atunci când se pune problema execut ării în România a unei hot ărâri pronun Ńate de un
tribunal confesional din str ăin ătate, instan Ńa român ă de exequatur trebuie s ă verifice și
competen Ńa acestui tribunal, în conformitate cu legea statul ui unde hot ărârea a fost pronun Ńat ă.
Prin resortisant, se în Ńelege, în sens larg, atât persoanele fizice, cet ăŃeni sau supu și ai
statului cât și persoanele juridice care au na Ńionalitatea acestui stat.

Cursul 4

CALIFICAREA ȘI CONFLICTUL DE CALIFIC ĂRI

1. No Ńiunea de calificare

Con Ńinutul și leg ătura normei conflictuale se determin ă cu ajutorul unor no Ńiuni juridice și
anume: con Ńinutul normei conflictuale se determin ă cu ajutorul unor no Ńiuni cum ar fi: starea
civil ă, capacitate, forma actului, succesiunea bunurilor mobile, raport obliga Ńional, raport
procesual, etc., iar leg ătura normei conflictuale se determin ă cu ajutorul unor no Ńiuni cum ar fi:
locul încheierii contractului, locul unde s-a produ s faptul p ăgubitor, locul execut ării contractului,
domiciliul, etc.
No Ńiunile prin care se determin ă con Ńinutul sau leg ătura normei conflictuale nu au acela și
con Ńinut în diferitele sisteme juridice, motiv pentru c are ele însele au nevoie de determinarea
sensului lor, a realit ăŃii la care se refer ă sau pe care o cuprind.
De exemplu: în cazul dizolv ării și lichid ării unei societ ăŃi comerciale pentru determinarea
legii aplicabile, adic ă legea na Ńional ă a societ ăŃii ori lex rei sitae – care totodat ă este și lex fori –
intereseaz ă calificarea care se face cu privire la natura pers onalit ăŃii juridice a societ ăŃii în
lichidare, cu privire la continuarea personalit ăŃii juridice a societ ăŃii comerciale în curs de
dizolvare sau cu privire la o persoan ă juridic ă nou ă care se substituie celei dizolvate pentru
interesele lichid ării.
Dac ă ne referim la factorii care determin ă calificarea, ace știa sunt urm ătorii:
– no Ńiunile și termenii au sensuri diferite în sistemele de drep t, cum este de exemplu:
domiciliul;
– sistemele de drept au no Ńiuni ori institu Ńii juridice care sunt necunoscute altora, cum este
de exemplu: institu Ńia juridic ă numit ă trust în dreptul englez; no Ńiunea de aufhebung în dreptul
german;
– sistemele de drept încadreaz ă acelea și situa Ńii în categorii deosebite ori no Ńiuni
deosebite, cum este cazul de exemplu: ruperea logod nei – care poate fi considerat ă c ă șine de
răspunderea delictual ă ori de r ăspunderea contractual ă;
– sistemele de drept folosesc metode diferite pentr u a ajunge la acela și rezultat, cum este
de exemplu: actul cu titlu gratuit supus unor cerin Ńe legale diferite.
Calificarea înseamn ă determinarea con Ńinutului no Ńiunilor folosite de norma conflictual ă,
atât în partea în care art ă obiectul reglement ării sale, cât și în partea în care arat ă legea
competent ă a reglementa raportul juridic. Calificarea poate f i definit ă și pornind de la acte, fapte,
raporturi sociale pentru a vedea în ce categorie ju ridic ă se încadreaz ă.

2. Importan Ńa și felurile calific ării

Calificarea prezint ă importan Ńă în dreptul interna Ńional privat pentru c ă de felul în care
aceasta se face, depinde în cele din urm ă solu Ńia practic ă a conflictului de legi. Unii autori de
drept interna Ńional privat consider ă c ă exist ă dou ă categorii de importan Ńă a calific ării și anume:
a) importan Ńa calific ării no Ńiunilor din cuprinsul normei conflictuale – caz în care, de felul
cum se face calificarea depinde con Ńinutul normei conflictuale și,în final,leg ătura acesteia, fapt
ce determin ă ca în func Ńie de cum va diferi con Ńinutul normei conflictuale va diferi și leg ătura
acestei norme.

b) importan Ńa calific ării no Ńiunilor din leg ătura normei conflictuale – caz în care, f ără a se
schimba con Ńinutul normei conflictuale, solu Ńia conflictului de legi depinde de felul în care se
face calificarea.
Când legile care se g ăsesc în conflict au aceea și calificare privitor la o anumit ă no Ńiune,
calificarea nu constituie o dificultate în dreptul interna Ńional privat și nu are o înrâurire asupra
solu Ńiei conflictului de legi dac ă ea se face dup ă cum una sau alta din legile aflate în calificare o
reglementeaz ă. În acest caz solu Ńia conflictului de legi va fi aceea și indiferent dup ă care din
legile în conflict se va face calificarea, deoarece aceasta va fi aceea și.
Calificarea no Ńiunilor din con Ńinutul normei conflictuale schimb ă îns ăș i norma
conflictual ă aplicabil ă, iar calificarea no Ńiunilor din leg ătura normei conflictuale schimb ă legea
aplicabil ă.

Felurile calific ării:
a) calificarea primar ă – aceea care determin ă legea competent ă, în sensul c ă în func Ńie de
felul în care se face o calificare, depinde de leg ea competent ă a cârmui raportul juridic respectiv,
fiind o problem ă de drept interna Ńional privat;
calificarea secundar ă – aceea care nu are influen Ńă asupra legii competente a
reglementa raportul juridic, fiind o problem ă a legii interne competent ă a reglementa raportul
juridic, dup ă ce s-a f ăcut calificarea primar ă. Fiind o problem ă de drept intern, în cazul calific ării
secundare se admite ca legea intern ă care a fost declarat ă competent ă s ă fac ă și calificarea
secundar ă.

b) calificarea no Ńiunilor folosite de norma conflictual ă pentru a desemna conflictele de
legi care le reglementeaz ă, adic ă con Ńinutul normei conflictuale și calificarea no Ńiunilor folosite
de norma conflictual ă pentru a desemna sistemul de drept aplicabil , adic ă leg ătura normei
conflictuale.
Deosebirea între cele dou ă calific ări men Ńionate, rezult ă din momentul expunerii no Ńiunii
de calificare, pentru c ă în cazul calific ării no Ńiunilor folosite de norma conflictual ă pentru a
desemna conflictele de legi care le reglementeaz ă se schimb ă îns ăș i norma conflictual ă, iar pe
aceast ă cale se determin ă legea competent ă a reglementa raportul juridic, în timp ce în cazul
calific ării no Ńiunilor folosite de norma conflictual ă pentru a desemna sistemul de drept aplicabil
nu se schimb ă norma conflictual ă, dar în func Ńie de calificare depinde solu Ńia conflictului de legi.

3. Conflictul de calific ări și importan Ńa solu Ńionării conflictului de calific ări

Exist ă conflict de calific ări atunci când no Ńiunile folosite de norma conflictual ă sunt
calificate în mod diferit de sistemele de drept car e se afl ă în litigiu, ceea ce determin ă ca în mod
practic, problema calific ării în dreptul interna Ńional privat s ă intereseze mai mult în conflictul de
calific ări decât în conflictul de legi.
Solu Ńionarea unui conflict de legi depinde de felul în c are se solu Ńioneaz ă conflictul de
calific ări, deoarece, în primul rând, se solu Ńioneaz ă conflictul de calific ări și apoi conflictul de
legi, iar solu Ńia dat ă în primul caz determin ă solu Ńia celui de al doilea conflict.
Importan Ńa solu Ńion ării conflictului de calific ări este de actualitate, dând na ștere la
numeroase dispute, atât în dreptul european, cât și în cel american cu privire la determinarea
legii aplicabile publicit ăŃii pe internet și a l ămuririi no Ńiunilor folosite în aceast ă materie. În
aceast ă materie – a publica Ńiilor pe interne – distingem între situa Ńiile în care reglementarea este
de drept civil și de drept comercial, caz în care se pot ivi confli cte de legi și situa Ńiile în care
reglementarea este de drept penal. De exemplu: apar probleme în m ăsura în care aceea și situa Ńie,

cum ar fi publicitatea prin care destinatarul este l ăsat s ă cread ă c ă a câ știgat un premiu de mare
valoare, de și în realitate acest premiu valoreaz ă mai pu Ńin.

4. Legea dup ă care se face calificarea

Principala problem ă care se pune în dreptul interna Ńional privat în privin Ńa calific ării este
aceea de a ști dup ă care lege se face calificarea, cum se solu Ńioneaz ă conflictul de calific ări,
motiv pentru care vom analiza mai multe situa Ńii și anume:

a) calificare dup ă legea forului – opinia majoritar ă este aceea potrivit c ăreia calificarea se
face dup ă legea instan Ńei sesizate (lex fori), invocând urm ătoarele argumente:
– normele dreptului interna Ńional privat sunt norme na Ńionale, care apar Ńin sistemului de
drept al instan Ńei, situa Ńie în care calific ările avute în vedere de legiuitor sunt tot cele ale
sistemului de drept na Ńional, deoarece legiuitorul care a formulat normele de drept interna Ńional
privat a în Ńeles no Ńiunile folosite de aceste norme dup ă sensul pe care îl aveau în sistemul s ău
juridic;
– calificarea este o etap ă intermediar ă în aplicarea normei conflictuale , iar calificarea
primar ă influen Ńeaz ă solu Ńia litigiului, fapt ce determin ă ca în solu Ńionarea conflictului de legi,
succesiunea opera Ńiunilor s ăvâr șite de juri ști este urm ătoarea: calificarea no Ńiunilor folosite de
norma conflictual ă pentru a ar ăta con Ńinutul s ău, adic ă pentru a ști ce norm ă conflictual ă are
aplicare; calificarea no Ńiunilor folosite de norma conflictual ă pentru a ar ăta sistemul de drept
intern aplicabil; calificarea legii interne care se cunoa ște dup ă ce a fost f ăcut ă calificarea
primar ă;
– dac ă nu s-ar face calificarea dup ă legea forului, ar însemna c ă forul nu are niciun control
asupra aplic ării legii str ăine, ceea ce nu poate fi admis.
Se poate considera c ă admiterea calific ării dup ă legea forului nu exclude, pe de o parte,
un anumit rol al legii str ăine în calificare și, pe de alt ă parte, adaptarea și uneori deformarea
categoriilor dreptului intern.

b) calificarea dup ă lex causae – în aceast ă teorie, calificarea se face dup ă legea str ăin ă
principial competent ă asupra unui raport juridic, sens în care,orice nor m ă juridic ă se calific ă
potrivit sistemului de drept c ăruia apar Ńine. Argumente invocate în sprijinul acestei teorii sunt:
– trimiterea la legea str ăin ă competent ă implic ă și trimiterea la calificarea acestei legi,
sens în care, dac ă nu se Ńine seama de calificarea pe care o face legea str ăin ă, înseamn ă c ă se
impune acestei legi o competen Ńă pe care ea îns ăș i nu o poate primi, adic ă se denatureaz ă aceast ă
lege;
– legea str ăin ă la care face trimitere norma conflictual ă trebuie aplicat ă astfel încât s ă se
ob Ńin ă ap ărarea efectiv ă a drepturilor subiective n ăscute sub ac Ńiunea ei, fapt ce nu s-ar putea
realiza dac ă s-ar face calificarea în toate cazurile dup ă legea forului;
Totodat ă, argumentul în favoarea acestei teorii, potrivit c ăruia aplicarea legii str ăine
independente de calificarea proprie ar însemna alc ătuirea unei competen Ńe acestei legi, pe care ea
îns ăș i nu o poate primi, poate fi întors împotriva teori ei calific ării dup ă lex causae.

c) teoria calific ării autonome – potrivit acestei teorii, no Ńiunile folosite de norma
conflictual ă se calific ă autonom, adic ă independent de calificarea acelora și no Ńiuni f ăcute de
legea material ă intern ă a unui anumit stat. Con Ńinutul no Ńiunilor folosite de norma conflictual ă nu
poate fi acela și cu con Ńinutul no Ńiunilor folosite de legisla Ńia intern ă, diferite de legisla Ńiile
statelor.

Aceast ă calificare autonom ă este rezultatul generaliz ării calific ărilor diferite ale aceleia și
no Ńiuni în legisla Ńiile statelor, iar pe baza compar ării acestor calific ări se ob Ńine o calificare care
reprezint ă generalizarea calific ărilor aceleia și no Ńiuni. De asemenea, aceast ă teorie prezint ă
interes pentru c ă ea constituie o critic ă a teoriei calific ării dup ă legea forului și arat ă c ă uneori
con Ńinutul unei no Ńiuni nu corespunde cu con Ńinutul aceleia și no Ńiuni din legisla Ńia intern ă, c ă
prin urmare calificarea dup ă legea forului nu poate fi primit ă întotdeauna.

d) calificarea dup ă un singur criteriu nu este posibil ă – Problema interpret ării normei
conflictuale este complex ă, neputând fi rezolvat ă dup ă un singur criteriu. De exemplu: dac ă o
norm ă conflictual ă ar spune c ă momentul transmiterii dreptului de proprietate asu pra unui lucru
se determin ă dup ă legea situa Ńiei bunului, no Ńiunea "dreptul de proprietate" asupra lucrurilor
situate într-un stat poate avea în Ńeles diferit de no Ńiunea "dreptul de proprietate" asupra unui
lucru situat în alt stat. Prin urmare, aceea și no Ńiune nu se calific ă în toate situa Ńiile, dup ă legea
forului sau dup ă legea str ăin ă competent ă, în unele situa Ńii, calificarea se face dup ă legea forului,
iar în altele dup ă legea str ăin ă.

e) calificarea dup ă proper law – potrivit acestei metode din dreptul englez, lege a dup ă
care se face calificarea, depinde de la caz la caz, ceea ce înseamn ă c ă uneori se face dup ă lex
fori, alteori dup ă lex causae, în raport de particularit ăŃile spe Ńei apreciate de instan Ńa de judecat ă.
În concluzie, din cele men Ńionate mai sus, exist ă suficiente temeiuri pentru a considera c ă
nu se poate face calificarea, în toate cazurile, nu mai dup ă lex fori,f ără a se Ńine seama de lex
causae, ori dup ă lex causae, f ără a se Ńine seama de lex fori, dar se poate stabili princip iul potrivit
căruia calificarea se face dup ă legea forului, afar ă numai dac ă din lege, din acordul p ărŃilor ori
alte împrejur ări întemeiate nu rezult ă altfel.
În dreptul român, art. 3 din Legea nr. 105/1992 pr evede c ă în cazul în care determinarea
legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaz ă s ă fie dat ă unei institu Ńii de drept sau unui
raport juridic, se ia în considerare calificare jur idic ă stabilit ă de legea român ă. De asemenea,
calificarea unei probleme ca fiind de drept procedu ral sau de drept material se face dup ă legea
român ă potrivit dispozi Ńiilor art. 159 alin.ultim din Legea nr. 105/1992, i ar în cazul contractului
încheiat între persoane aflate în state diferite, p rin schimb de scrisori, telegrame, telefon, acesta
se consider ă încheiat în Ńara domiciliului sau sediului p ărŃii de la care a pornit oferta ferm ă de
contractare ce a fost acceptat ă (conform dispozi Ńiilor art. 79 alin. ultim Legea nr. 105/1992).

Excep Ńii:

a) autonomia de voin Ńă – în m ăsura în care p ărŃile pot s ă aleag ă legea competent ă a se
aplica raportului juridic, ele au posibilitatea s ă decid ă asupra calific ării, astfel c ă pot determina
ce se în Ńelege prin locul încheierii contractului, locul exe cut ării contractului ori alte no Ńiuni care
intereseaz ă în leg ătur ă cu contractul încheiat;

b) calificarea secundar ă – fiind o problem ă de drept intern, aceasta nu se face dup ă legea
forului, ci dup ă lex causae, sens în care men Ńion ăm calificarea bunurilor mobile și imobile pentru
determinarea regimului lor juridic, atunci când se aplic ă lex rei sitae (art. 50 Legea nr.
105/1992);

c) retrimiterea – în m ăsura în care se admite retrimiterea, trebuie admis c ă și calificarea
no Ńiunilor folosite de norma care retrimite se face du p ă aceast ă lege. De exemplu: dac ă în
materie de statut personal legea str ăin ă (norma conflictual ă) retrimite la legea domiciliului
persoanei care presupunem c ă se afl ă într-o a treia Ńar ă, calificarea domiciliului se face dup ă
legea ce a retrimis;

d) institu Ńii juridice str ăine necunoscute de legea forului – unele sisteme de drept cunosc
institu Ńii juridice care le sunt proprii, sens în care pute m men Ńiona institu Ńia juridic ă din dreptul
englez denumit ă "trust" care nu are corespondent în dreptul Ńă rilor de pe continent și institu Ńia
juridic ă din dreptul german denumit ă "aufhebung", dar pentru aceste institu Ńii juridice, în privin Ńa
calific ării, trebuie s ă se Ńin ă seama de legea care le recunoa ște și le reglementeaz ă;

e) tratatele interna Ńionale – unele norme conflictuale se g ăsesc în izvoare interna Ńionale,
pentru c ă dac ă avem în vedere tratatele, în cuprinsul lor se men Ńioneaz ă sensul pe care îl au
anumi Ńi termeni ori no Ńiuni la care se refer ă;

f) cet ăŃenia – determinare cet ăŃeniei unei persoane este o problem ă de calificare, deoarece
se consider ă c ă ea se determin ă în raport de legea statului al c ărui cet ăŃean este sau pretinde c ă
este persoana în cauz ă. În acest sens, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 105/ 1992 prevede c ă
determinarea și proba cet ăŃeniei se fac în conformitate cu legea statului a c ărui cet ăŃenie se
invoc ă, iar alin. 3 al art. 12 din Legea nr. 105/1992 pre vede c ă legea na Ńional ă a str ăinului care
are mai multe cet ăŃenii este legea statului unde î și are domiciliul sau, în lips ă, re ședin Ńa. Prin
urmare, excep Ńia de la calificare forului exist ă în cazul în care persoana are o singur ă cet ăŃenie
str ăin ă, dar neavând cet ăŃenia forului.

Cursul 5

APLICAREA LEGII STR ĂINE CA „LEX CAUSAE”

1) No Ńiuni generale

Prin lege str ăin ă trebuie s ă în Ńelegem dreptul str ăin, indiferent care este izvorul s ău: actul
normativ; cutuma; practica judiciar ă, etc., iar aplicarea legii str ăine înseamn ă determinarea
efectelor juridice în conformitate cu legea respect iv ă pentru o anumit ă situa Ńie, deoarece
aplicarea legii str ăine nu se impune prin autoritatea ei proprie pentru c ă ar constitui o înc ălcare a
principiului suveranit ăŃii și egalit ăŃii statelor, ci pentru c ă normele conflictuale ale unui stat
reglementeaz ă aplicabilitatea legii str ăine în statul respectiv.
De exemplu: dac ă dreptul str ăin aplicabil ar fi dreptul englez, precedentul judi ciar este
obligatoriu, astfel c ă, legea str ăin ă nu trebuie înŃeleas ă în sensul restrâns de lege propriu – zis ă.
Pentru solu Ńionarea litigiilor de drept interna Ńional privat nu este suficient s ă existe numai
norme conflictuale care s ă prevad ă aplicarea legii str ăine, ci este necesar ca sistemul de
organizare al instan Ńelor fiec ărui stat s ă cunoasc ă un sistem de m ăsuri de garan Ńie și control
privitoare la aplicarea și interpretarea legii str ăine. A șadar, aplicarea legii str ăine se impune
judec ătorului numai fiindc ă legea forului, prin normele sale conflictuale, ord onă sau permite
aplicabilitatea acestei legi, dar atunci când judec ătorul aplic ă o lege str ăin ă nu înseamn ă c ă el
este supus ordinului legiuitorului str ăin, ci se supune ordinului legii Ńă rii sale care îi ordon ă s ă
aplice o lege str ăin ă.
Trebuie precizat c ă aplicarea legii str ăine presupune un act al unui organ competent, de
exemplu, al instan Ńei judec ătore ști, prin care se realizeaz ă prevederile acestei legi, în sensul c ă se
na ște, se modific ă, se transform ă sau se stinge un raport juridic, iar aceasta se fa ce în
conformitate cu dispozi Ńiile legii str ăine aplicabile în temeiul normelor conflictuale pro prii.
În aceast ă privin Ńă deosebim:
a) lex fori determin ă regimul juridic al problemelor men Ńionate mai sus cu privire la
aplicabilitatea legii str ăine. Astfel, con Ńinutul legii str ăine, modalitatea ei de aplicare – fie c ă
legea str ăin ă se aplic ă din oficiu, fie la cererea p ărŃii interesate -, modalitatea de interpretare a
legii str ăine, sanc Ńiunea gre șitei aplic ări sau neaplic ări a legii str ăine, rezult ă din legisla Ńia
fiec ărui stat, ceea ce înseamn ă c ă instan Ńele judec ătore ști ori alte organe competente chemate s ă
aplice legea str ăin ă se vor conduce în solu Ńionarea problemelor ivite în unele cauze dup ă propria
reglementare – adic ă dup ă lex fori.
De exemplu, instan Ńele judec ătore ști române se vor conduce dup ă legea român ă pentru a
stabili con Ńinutul legilor str ăine care urmeaz ă a se aplica într-o anumit ă cauz ă, folosind
mijloacele pentru cunoa șterea acestor legi care sunt permise de legea român ă.
În acest sens, modalitatea de a cunoa ște legea str ăin ă este diferit ă, potrivit numeroaselor
sisteme de drept, în care problema mijloacelor util izate pentru a cunoa ște legea str ăin ă este o
problem ă de ordine intern ă reglementat ă de lex fori .
b) colaborarea juridic ă dintre state – pornind de la necesitatea aplic ării legii str ăine și
pentru a înl ătura dificult ăŃile ce pot interveni în leg ătur ă cu aceast ă aplicare, în vederea cre ării
unui cadru juridic care s ă permit ă dezvoltarea rela Ńiilor lor politice, economice, tehnico- știin Ńifice
și de alt ă natur ă, statele au încheiat diferite conven Ńii sau alte acte interna Ńionale prin care se
rezolv ă unitar sau se creeaz ă facilit ăŃi pentru solu Ńionarea problemelor generale ridicate de
aplicarea legii str ăine.

În actualele condi Ńii se admite de c ătre state c ă raportul cu element str ăin nu poate fi
reglementat numai prin aplicarea legii forului pent ru c ă m ăsura în care se aplic ă legea str ăin ă
difer ă de la un stat la altul.

2) Aplicarea din oficiu a legii str ăine

Cu privire la problemele generale ivite odat ă cu aplicarea legii str ăine au fost exprimate
în doctrin ă mai multe teorii dintre care putem aminti:
a) teoria drepturilor dobândite – potrivit acestei teorii aplicarea legii str ăine este
determinat ă de necesitatea respect ării drepturilor dobândite în str ăin ătate sub imperiul legilor
competente . Astfel, pentru determinarea drepturilo r p ărŃilor contractante – adic ă pentru
stabilirea obligativit ăŃii contractului – urmeaz ă a se Ńine seama de legea sub imperiul c ăreia a
fost încheiat.
b) teoria recep Ńion ării dreptului str ăin – potrivit acestei teorii dreptul str ăin devine propriu
și se încorporeaz ă în sistemul de drept al forului. În cadrul acestei teorii se consider ă c ă legea
str ăin ă î și pierde caracterul s ău str ăin, aceasta devine lege a forului, de unde consecin Ńa c ă legea
str ăin ă se interpreteaz ă ca în dreptul forului și nu ca în sistemul de drept str ăin. Se poate afirma
că, legea str ăin ă aplicabil ă nu are valoare decât dac ă se integreaz ă în ordinea juridic ă intern ă a
forului.
c) teoria dup ă care legea str ăin ă se aplic ă în calitate de element de fapt – aceast ă teorie
consider ă c ă legea str ăin ă se aplic ă în calitate de element de fapt , cu toate consecin Ńele ce rezult ă
din aceast ă afirma Ńie, de și în practica instan Ńelor judec ătore ști ale unor state exist ă deosebiri în
privin Ńa anumitor probleme generale ivite cu ocazia aplic ării legii str ăine, considerat ă element de
fapt. – teorie împ ărt ăș it ă de mai multe sisteme de drept contemporane, cum ar fi: sistemul de
drept englez, francez, belgian, elve Ńian, american.
d) teoria dup ă care legea str ăin ă se aplic ă în calitate de element de drept – în literatura
noastr ă juridic ă se consider ă c ă legea str ăin ă este un element de drept, astfel c ă, în dispozi Ńiile
art. 1 din Legea nr. 105/1992 se prev ăd normele pentru determinarea legii aplicabile unui raport
de drept interna Ńional privat și normele de procedur ă privind raporturi de drept interna Ńional
privat, îns ă, aceasta nu înseamn ă c ă legea str ăin ă devine parte integrant ă a sistemului nostru de
drept.
În dreptul nostru având în vedere și principiile care stau la baza reglement ării noastre
privind procesul civil, trebuie s ă admitem c ă legea str ăin ă se bucur ă de aceea și considera Ńie ca și
legea na Ńional ă, în cazurile în care aplicarea ei este admis ă, sens în care art. 7 din Legea nr.
105/1992 prevede c ă stabilirea con Ńinutului legii str ăine se face de instan Ńa de judecat ă prin
atest ări ob Ńinute de la organele care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat.
Rolul activ pe care îl are organul de jurisdic Ńie în stabilirea con Ńinutului legii str ăine nu
degreveaz ă p ărŃile de orice obliga Ńie în aceast ă privin Ńă , ele trebuind s ă colaboreze pentru
determinarea con Ńinutului legii str ăine.
Aplicarea legii str ăine poate fi favorabil ă sau nefavorabil ă p ărŃilor sau uneia dintre ele,
ceea ce va determina ca nici una din p ărŃi s ă nu cear ă aplicarea legii str ăine, ori p ărŃile s ă aib ă
interesul de a nu aplica legea str ăin ă pentru a evita în acest fel cheltuielile ce ar fi necesare
pentru stabilirea con Ńinutului acestei legi, situa Ńii în care se pune întrebarea de a ști dac ă instan Ńa
poate aplica din oficiu legea str ăin ă, sens în care se cunosc mai multe solu Ńii:
a) instan Ńa nu poate aplica din oficiu legea str ăin ă, ci numai dac ă aceasta este invocat ă de
partea interesat ă, considerându-se c ă judec ătorul poate s ă aplice din oficiu legea str ăin ă f ără a
avea aceast ă obliga Ńie.
b) instan Ńa este obligat ă s ă aplice legea str ăin ă, sens în care se poate afirma c ă, legea
str ăin ă este independent ă de voin Ńa p ărŃilor, afar ă de cazul când p ărŃile au posibilitatea în privin Ńa

obliga Ńiilor contractuale s ă-și aleag ă legea aplicabil ă, p ărŃile putând s ă renun Ńe la legea str ăin ă
aplicabil ă prin voin Ńa lor expres ă.
c) în dreptul român aplicarea legii str ăine, în cazurile și limitele prev ăzute de norma
conflictual ă, nu poate fi l ăsat ă la libera apreciere a judec ătorului sau la dispozi Ńia p ărŃilor,
instan Ńele noastre având obliga Ńia ca din oficiu s ă procedeze la determinarea legii competente
când este vorba de litigii ce izvor ăsc din raporturi juridice cu element de extraneitat e.

3) Proba legii str ăine

În unele sisteme de drept dat fiind principiile car e stau la baza dreptului procesual, legea
str ăin ă aplicabil ă se bucur ă de aceea și considera Ńie și de acela și tratament ca și legile forului,
astfel c ă, în stabilirea con Ńinutului lor judec ătorul na Ńional are aceea și r ăspundere și trebuie s ă
procedeze în acela și mod, ca și cum ar fi vorba de legea forului.
Cât prive ște problema de a ști cine are obliga Ńia de a stabili con Ńinutul legii str ăine, exist ă
teoretic trei sisteme și anume:
– sistemul de drept în care sarcina probei revine p ărŃii care invoc ă legea str ăin ă (de ex.
dreptul englez) – potrivit acestui sistem, organul de jurisdic Ńie hot ărăș te cine are obliga Ńia de a
proba legea str ăin ă aplicabil ă, ori judec ătorul are obliga Ńia de a lua cuno știn Ńă direct ă de legea
str ăin ă (ex. dreptul SUA), sau prin aceea c ă implica Ńiile probei legii str ăine sunt de competen Ńa
judec ătorului și nu a juriului ca în dreptul englez, ori prin obl iga Ńia judec ătorului de a aplica din
oficiu legea str ăin ă (cum s-a propus a fi legiferat în dreptul francez) ;
– sistemul de drept în care obliga Ńia de a stabili con Ńinutul legii str ăine revine în
exclusivitate organului de jurisdic Ńie, p ărŃile având numai obliga Ńia de a face dovada elementelor
de fapt ale cauzei – potrivit acestui sistem, organ ul de jurisdic Ńie este chemat s ă cunoasc ă și s ă
aplice normele juridice faptelor cu care este sesiz at de c ătre p ărŃi, dar el nu poate fi realizat
integral în litigiile cu element de extraneitate, c onstituind numai o perspectiv ă pentru viitor;
– sistemul de drept mixt, potrivit c ăruia trebuie s ă existe o colaborare între instan Ńă și p ărŃi
pentru stabilirea con Ńinutului legii str ăine – sistem ce se aplic ă în legisla Ńia român ă, dar este
cunoscut și în alte sisteme de drept cum ar fi: – cel german, în care instan Ńa poate cere concursul
părŃilor pentru stabilirea con Ńinutului legii str ăine sau poate s ă nu se limiteze la dovezile aduse de
părŃi având îndrept ăŃirea de a folosi alte izvoare de informare; – cel italian, în care obliga Ńia
părŃilor este subsidiar ă fa Ńă de obliga Ńia instan Ńei în stabilirea con Ńinutului legii str ăine.
Mijloacele pentru stabilirea con Ńinutului legii str ăine sunt diferite, corespunz ătoare
izvoarelor str ăine, particularit ăŃilor spe Ńei și potrivit reglement ării variatelor sisteme de drept.
Astfel, dac ă este vorba de stabilirea con Ńinutului unui act normativ, care este considerat în
dreptul nostru element de drept, aceast ă stabilire se poate face prin procurarea textului a ctului
normativ de la organul competent sin acel stat.
Mijloacele de prob ă se prezint ă într-o gam ă foarte larg ă f ără posibilitatea de a se stabili o
ierarhie de valoare între ele, dintre care putem am inti:
– expertiza scris ă – este mijlocul de prob ă cel mai utilizat, în sensul c ă instan Ńele solicit ă
consulta Ńii institu Ńiilor știin Ńifice (ex. în cazul tribunalelor germane), institu Ńii care se pronun Ńă
asupra legii str ăine, nu în abstracto, ci asupra cazului concret, ce ea ce ar putea fi interpretat ca
un transfer al func Ńiei judiciare de la tribunale c ătre institu Ńii știin Ńifice și o prejudecare asupra
fondului;
– proba oral ă – acest mijloc de prob ă este specific dreptului anglo – american. Astfel, în
dreptul englez proba dreptului str ăin trebuie s ă se fac ă de c ătre un expert competent în
interpretarea legii str ăine și cu oarecare experien Ńă practic ă, expert care nu este numit de instan Ńe,
ci este numit de c ătre partea interesat ă care îl cheam ă și îl pl ăte ște s ă vin ă la instan Ńă pentru a
confirma cele sus Ńinute de partea care l-a solicitat, fiind un expert – martor;

– certificate de cutum ă – se utilizeaz ă în practica francez ă și reprezint ă tot o expertiz ă
scris ă, redactat ă la cererea uneia dintre p ărŃi, de c ătre un jurist str ăin competent și con Ńine
informa Ńii asupra aplic ării legii str ăine, mijloace de prob ă ce sunt l ăsate la aprecierea instan Ńei.
În problema aplic ării dreptului, prin intermediul procesului civil, s e afl ă implicate nu
numai interesele p ărŃilor, ci și interesele colectivit ăŃii, iar pentru a înl ătura dificult ăŃile în fa Ńa
cărora se afl ă judec ătorii când trebuie s ă aplice o lege str ăin ă, unele sisteme de drept prev ăd
posibilitatea de a obliga unele autorit ăŃi de stat, fie din Ńara forului, fie din Ńara de origine a legii
str ăine s ă-și dea concursul pentru stabilirea legii str ăine aplicabile, precum și la determinarea
con Ńinutului acesteia, în timp ce în alte sisteme de dr ept, se admite solu Ńia ca un organ oficial al
statului forului s ă-și dea concursul pentru a informa instan Ńa asupra existen Ńei și con Ńinutului
legii str ăine.

4) Legea str ăin ă în fa Ńa instan Ńelor supreme

În ceea ce prive ște interpretarea legii str ăine de instan Ńele supreme se deosebesc dou ă
aspecte și anume: a) cum se interpreteaz ă legea str ăin ă;
b) sanc Ńionarea gre șitei interpret ări a legii str ăine.
Solu Ńiile privind interpretarea legii str ăine depind, în primul rând, de natura recunoscut ă
acestei legi în sensul c ă, dac ă legea str ăin ă se consider ă element de fapt se pune o problem ă de
stabilitate a faptelor care este la aprecierea inst an Ńei de fond, iar în al doilea rând, solu Ńiile depind
de organizarea instan Ńei judec ătore ști și a c ăilor de atac în Ńara forului.
Astfel, dac ă instan Ńele supreme exercit ă controlul asupra hot ărârilor instan Ńelor de fond
atât în ceea ce prive ște problemele de drept, legalitatea acestora, cât și în privin Ńa problemelor de
fapt, a temeiniciei lor, sanc Ńiunea gre șitei interpret ări a legii str ăine poate primi aceea și solu Ńie,
indiferent dac ă legea str ăin ă este considerat ă element de drept sau element de fapt.
De asemenea, solu Ńia interpret ării legii str ăine depinde și de unele particularit ăŃi ale
reglement ării juridice din Ńara forului, de unde și concluzia c ă, gre șita interpretare a legii str ăine
nu trebuie s ă dea loc la admiterea recursului la instan Ńa suprem ă. În sprijinul acestei teze sunt
mai multe argumente:
– dificult ăŃile de ordin practic pun pe judec ătorul fondului în imposibilitatea de a cunoa ște
legea str ăin ă – ceea ce reprezint ă o derogare de la principiul c ă judecătorul cunoa ște dreptul;
– legea str ăin ă nu este o lege în sensul legii locale, ea nu este publicat ă în Ńara forului la
fel ca legea local ă, prin urmare, legea str ăin ă nu este un element de drept, ci un element de fapt
lăsat la libera apreciere a judec ătorului de fond cu toate consecin Ńele ce decurg din interpretarea
acesteia.
– exist ă situa Ńii în care se sus Ńine c ă rolul instan Ńei supreme este de a asigura unitatea în
aplicarea legilor locale și, nu de a se ocupa de legile str ăine.
În dreptul nostru, legea str ăin ă este interpretat ă la fel ca și în statul care a emis legea
respectiv ă, iar dac ă norma se g ăse ște într-o conven Ńie interna Ńional ă, instan Ńa nu este Ńinut ă de
interpretarea str ăin ă. Pentru solu Ńionarea litigiilor de drept interna Ńional privat nu este suficient s ă
existe numai norme conflictuale care s ă prevad ă aplicarea legii str ăine, ci mai este necesar ca
sistemul de organizare a instan Ńelor fiec ărei Ńă ri s ă cunoasc ă un sistem de m ăsuri de garan Ńie și
control privitoare la aplicarea legii str ăine.
Neaplicarea legii str ăine trebuie sanc Ńionat ă cu admiterea recursului la instan Ńa superioar ă
în cazul Ńă rilor care cunosc aceast ă ale de atac, pentru urm ătoarele motive:
– neaplicarea legii str ăine înseamn ă totodat ă neaplicarea normei conflictuale a forului,
care a declarat competent ă legea str ăin ă – ceea ce presupune ca legiuitorul forului s ă se g ăseasc ă
în contradic Ńie cu el însu și, impunând pe de o parte aplicarea legii str ăine, iar pe de alt ă parte
dând judec ătorului fondului posibilitatea de a o înl ătura indirect;

– neaplicarea legii str ăine și aplicarea propriilor legi în locul celei str ăine, înseamn ă o
deformare a autorit ăŃii legii proprii, în sensul c ă, deformarea autorit ăŃii unei legi înseamn ă
extinderea sau restrângerea domeniului de aplicare a acestei legi. În consecin Ńă , exist ă deformare
prin extinderea domeniului de aplicare a legii și deformare prin restrângerea domeniului de
aplicare, astfel c ă, admiterea recursului la instan Ńa superioar ă este acceptat ă în cazul deform ării
legii proprii, prin restrângerea domeniului s ău de aplicare, adic ă atunci când legea str ăin ă se
aplic ă în locul legii proprii.
În mod corespunz ător, trebuie admis recursul la instan Ńa superioar ă și în cazul deform ării
autorit ăŃii legii proprii prin extinderea domeniului s ău de aplicare, c ăci în caz contrar ar însemna
înl ăturarea arbitrar ă a legii str ăine și aplicarea legii proprii într-o materie unde ea nu este
competent ă.
– neadmiterea recursului la instan Ńa superioar ă pentru neaplicarea legii str ăine lipse ște
normele de drept interna Ńional privat de eficien Ńa corespunz ătoare, fiind în interesul rela Ńiilor
economice interna Ńionale ca fiecare stat s ă admit ă, prin dreptul s ău conflictual, aplicarea legii
str ăine.
În dreptul nostru neaplicarea legii str ăine constituie un motiv de recurs, deoarece ea poat e
cere casarea unei hot ărâri judec ătore ști, când instan Ńa a înc ălcat sau aplicat gre șit legea str ăin ă.
În concluzie, trebuie re Ńinute în privin Ńa statutului legii str ăine în dreptul nostru a
urm ătoarelor idei:
a) legea str ăin ă înseamn ă dreptul str ăin indiferent care sunt izvoarele acestuia și care sunt
diferite de la un sistem de drept la altul;
b) legea str ăin ă se aplic ă în temeiul normei conflictuale a forului;
c) legea str ăin ă se aplic ă cu titlu de element de drept, f ără a se încorpora în sistemul de
drept al forului, între acestea existând unele deos ebiri în ceea ce prive ște statutul lor în fa Ńa
instan Ńelor de judecat ă și de arbitraj;
d) instan Ńa trebuie s ă ia toate m ăsurile pentru a stabili con Ńinutul legii str ăine, putând s ă
cear ă concursul p ărŃilor;
e) în cazul excep Ńional în care nu se poate stabili con Ńinutul legii str ăine, se aplic ă legea
forului, deoarece instan Ńa nu poate refuza solu Ńionarea cauzei;
f) instan Ńa de judecat ă și cea de arbitraj aplic ă din oficiu legea str ăină la care trimite
norma conflictual ă a forului, independent dac ă a fost sau nu invocat ă de p ărŃi;
g) legea str ăin ă se interpreteaz ă ca în sistemul de drept din care face parte, a șa cum se
aplic ă în practica judiciar ă Ńă rii care a emis legea, ir gre șita interpretare a acesteia d ă dreptul la
exercitarea c ăii de atac a recursului la instan Ńa superioar ă (hot ărârile date de Curtea de Arbitraj
Comercial Interna Ńional sunt definitive);
h) neaplicarea legii str ăine competente d ă dreptul la exercitarea recursului la instan Ńa
superioar ă.
Aplicare legii str ăine, în condi Ńiile prev ăzute de norma conflictual ă, constituie o obliga Ńie
juridic ă, pe care statul forului și-a asumat-o în exercitarea propriei sale suveranit ăŃi, iar nu ca o
curtoazie interna Ńional ă.

Cursul 6

CAZURILE DE ÎNL ĂTURARE DE LA APLICARE A LEGII STR ĂINE

1) Retrimiterea

Retrimiterea înseamn ă procedeul juridic prin care legea str ăin ă desemnat ă ca aplicabil ă
potrivit normei conflictuale a forului refuz ă competen Ńa ce i se ofer ă de a se aplica și, atribuie, la
rândul ei prin normele conflictuale proprii, aceast ă competen Ńă legii unui alt stat.
Problema retrimiterii nu se pune în cazul unui conf lict pozitiv de legi –care se
solu Ńioneaz ă, de regul ă, prin aplicarea unei norme conflictuale a forului de instan Ńa în fa Ńa c ăreia
a ajuns litigiul -, ci în cazul unui conflict negat iv de legi.
În cazul conflictului pozitiv de legi, fiecare din normele conflictuale revendic ă
reglementarea raportului juridic respectiv pentru s istemul de drept c ăruia apar Ńine, în timp ce în
cazul conflictului negativ de legi, nici una din no rmele conflictuale aplicabile nu pretinde
reglementarea raportului juridic respectiv pentru sistemul de drept c ăruia îi apar Ńine, astfel c ă,
ambele sisteme de drept, prin normele conflictuale se declar ă necompetente a reglementa
raportul juridic.
În cazul trimiterii la legea str ăin ă trebuie, mi întâi, în Ńeleas ă no Ńiunea de lege str ăin ă și
anume:
– s ă se considere c ă trimiterea este f ăcut ă la legea material ă a Ńă rii respective, f ără a se
Ńinea seama de normele sale conflictuale , norme car e ar putea dispune retrimiterea;
– s ă se considere c ă trimiterea este f ăcut ă la întregul sistem de drept str ăin, adic ă inclusiv
la normele sale conflictuale, norme care pot accept a trimiterea , f ără a se mai pune problema
retrimiterii, dar este posibil ca ele s ă nu accepte trimiterea f ăcut ă, s ă se declare necompetente și
să dispun ă retrimiterea.
Exist ă dou ă forme de retrimitere și anume:
a) retrimiterea de gradul I sau simpl ă – adic ă retrimiterea f ăcut ă de legea str ăin ă la legea
forului, în sensul c ă, dac ă retrimiterea este acceptat ă, instan Ńa sesizat ă aplic ă – în ultima analiz ă –
propria sa lege material ă;
b) retrimiterea de gradul II sau complex ă – adic ă legea f ăcut ă de legea str ăin ă la legea
unei Ńă ri ter Ńe și nu la legea forului. În fa Ńa instan Ńei franceze s-a invocat problema retrimiterii de
gradul II în materia societ ăŃilor comerciale

Principiul în dreptul interna Ńional privat este c ă se aplic ă norma conflictual ă a forului și,
nu aceea care apar Ńine sistemului de drept str ăin. Admiterea retrimiterii nesocote ște acest
principiu, deoarece instan Ńa se conduce dup ă norma conflictual ă str ăin ă pentru a determina legea
material ă aplicabil ă.
Retrimiterea nu poate fi admis ă,deoarece spore ște incertitudinea în dreptul interna Ńional
privat și constituie o excep Ńie de la cazurile certe și normale de aplicare a dreptului str ăin, fapt ce
determin ă ca unele tratate și conven Ńii interna Ńionale nu mai admit retrimiterea.
Argumente invocate împotriva admiterii retrimiterii :

– admiterea retrimiterii ar însemna c ă legea forului cedeaz ă în fa Ńa dispozi Ńiilor legii
str ăine și c ă instan Ńa local ă ascult ă de legea str ăin ă;
– nu se poate admite c ă instan Ńa ar trebui s ă judece ca și cum s-ar judeca unde se cere
exequatur-ul hot ărârii, deoarece aceasta nu este posibil ă întotdeauna, în sensul c ă a Ńine seama de
locul execut ării unei hot ărâri în determinarea competen Ńei legislative înseamn ă a adopta o solu Ńie
ilogic ă, având în vedere c ă locul execut ării este întâmpl ător și nesigur;
– teoria instan Ńei str ăine nu rezolv ă problema retrimiterii, deoarece ea schimb ă numai
datele , în sensul c ă, în loc ca punctul de plecare s ă fie legea forului, este legea str ăin ă, f ără a
înl ătura obiec Ńiile invocate împotriva retrimiterii;
– prin trimiterea dispus ă de norma conflictual ă a forului s-a vrut ca în cauza respectiv ă s ă
se aplice legea str ăin ă, ceea ce nu se poate realiza dac ă se accept ă retrimiterea;
– retrimiterea duce la coordonarea sistemelor de dr ept în unele cazuri, dar în altele are ca
rezultat schimbarea reciproc ă a solu Ńiilor;
– în cazul retrimiterii de rangul II, dac ă legea statului ter Ń se declar ă necompetent ă și face
trimiterea la legea altui stat și acesta procedeaz ă a fel, înseamn ă c ă se poate face înconjurul lumii
fără s ă se poat ă determina legea competent ă.
Argumente invocate în favoarea admiterii retrimiter ii:

– legea str ăin ă trebuie în Ńeleas ă în sens larg cuprinzând și normele conflictuale – în sensul
că, trimiterea f ăcut ă de legea forului la legea str ăin ă trebuie considerat ă ca fiind o trimitere în
sistem de drept str ăin, adic ă inclusiv normele sale conflictuale;
– legea str ăin ă trebuie aplicat ă când ea se va declara competent ă – în sensul c ă,
retrimiterea trebuie admis ă, deoarece altfel ar însemna c ă se admite aplicarea legii str ăine într-o
materie în care ea îns ăș i se declar ă necompetent ă;

– teoria instan Ńei str ăine (foreign court theory) – adic ă instan Ńa forului ar trebui s ă judece
ca și cum s-ar g ăsi în Ńar ă str ăin ă la a c ărei lege se face trimitere la legea str ăin ă;
– retrimiterea asigur ă executarea hot ărârii judec ătore ști – adic ă retrimiterea trebuie
admis ă pentru c ă numai astfel hot ărârea judec ătoreasc ă va avea eficien Ńă , având în vedere și
faptul c ă dintre toate Ńă rile în care este posibil c ă se vor invoca efectele acesteia, cea mai
probabil ă este Ńara cu a c ărei lege raportul juridic are leg ătur ă prin elementul s ău str ăin;
– retrimiterea este un mijloc de coordonare a siste melor de drept aplicabile, dac ă unul
dintre ele nu accept ă retrimiterea – exist ă cazuri în care retrimiterea nu poate armoniza sist emele
de drept aplicabile, ceea ce conduce la schimbarea reciproc ă a solu Ńiilor fa Ńă de situa Ńia în care
nu s-ar admite retrimiterea;
– retrimiterea de gradul II poate fi un mijloc de c oordonare a sistemelor de drept aplicabil.
Se consider ă c ă nu se aplic ă retrimiterea în urm ătoarele situa Ńii:
a) p ărŃile au ales legea aplicabil ă contractului lor (autonomia de voin Ńă ) – sens în care,
Conven Ńia de la Haga din 15 iunie 1955 asupra legii privin d vânzarea interna Ńional ă de bunuri
mobiliare corporale aplic ă principiul desemn ării de c ătre p ărŃi a legii aplicabile și exclude
retrimiterea;
b) când se aplic ă regula "locus regit actum" – situa Ńie în care se admite c ă trimiterea pe
care o face norma conflictual ă este la dispozi Ńia legii locului încheierii actului privind forma
exterioar ă a acestui, f ără a se lua în considera Ńie normele conflictuale ale sistemului de drept
respectiv.
În legisla Ńia noastr ă se prevede c ă dac ă legea str ăin ă determinat ă potrivit dispozi Ńiilor din
legea men Ńionat ă, retrimite la dreptul român, se aplic ă legea român ă, afar ă de cazul în care se
prevede în mod expres altfel, adic ă se prevede retrimiterea de rangul I dac ă nu se prevede altfel
(art. 4 Legea nr.105/1992).
Când norma conflictual ă trimite la legea unui st care nu este unitar ă, ci difer ă pe provincii
sau regiuni, atunci legea str ăin ă la care a trimis norma conflictual ă român ă va spune ce lege
material ă se va aplica, caz în care nu este vorba de retrimi tere, ci de o problem ă de drept intern a
Ńă rii în cauză. În aceast ă situa Ńie se va Ńine seama de dispozi Ńiile legii str ăine în ceea ce prive ște
aplicarea sa în spa Ńiu, dar numai pe teritoriul statului respectiv, dup ă cum se Ńine seama de
dispozi Ńiile legii str ăine și în privin Ńa aplic ării sale în timp (art. 5 Legea nr. 105/1992).
Retrimiterea nu este posibil ă în cazul tratatelor bilaterale de asisten Ńă juridic ă încheiate de
România, deoarece retrimiterea este posibil ă numai în cazul în care normele conflictuale ale
diferitelor Ńă ri sunt diferite.

În cazul admiterii retrimiterii norma conflictual ă str ăin ă nu este nici un element de fapt,
nici drept na Ńional propriu, astfel c ă, în dreptul nostru, casarea hot ărârii judec ătore ști se poate
cere în cazurile prev ăzute de art. 304 C.pr.civ.

2) Ordinea public ă de drept interna Ńional privat

Normele conflictuale indic ă legea competent ă a reglementa raportul juridic cu element de
extraneitate, în sensul c ă legea competent ă poate fi legea forului sau legea str ăin ă.
Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat a fost elaborat ă în cursul sec. al XIX-lea,
luându-se ca punct de plecare ordinea public ă în dreptul intern, f ără a se confunda cu aceasta,
deoarece în dreptul intern ordinea public ă arat ă caracterul imperativ al unor norme juridice de la
care p ărŃile nu pot deroga prin actele lor juridice.
Între no Ńiunea de ordine public ă în dreptul intern și ordine public ă în dreptul interna Ńional
public exist ă urm ătoarele deosebiri:
a) fiecare îndepline ște o func Ńie diferit ă, de și în ultim ă analiz ă exprim ă și ap ără interesele
statului respectiv, având în vedere c ă ordinea public ă intern ă indic ă limitele domeniului l ăsat
liberei ini Ńiative juridice a p ărŃilor, în timp ce ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat
indic ă limitele aplic ării legii str ăine;
b) nu toate normele de ordine public ă din dreptul intern sunt de ordine public ă în dreptul
interna Ńional privat, deoarece numai o parte din normele de ordine public ă din dreptul intern sunt
de ordine public ă în dreptul interna Ńional privat.
Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat nu se confund ă cu normele teritoriale,
deoarece norma teritorial ă este cea care limiteaz ă aplicarea legii str ăine, cea care exprim ă ideea
că judec ătorul aplic ă propria sa lege raportului juridic litigios, în ti mp ce ordinea public ă în
dreptul interna Ńional privat intervine în cazul în care dreptul str ăin este competent s ă
reglementeze un raport juridic, potrivit normelor c onflictuale ale Ńă rii forului.
Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat nu se confund ă nici cu normele de aplicare
imediat ă, deoarece ordinea public ă se invoc ă dup ă ce s-a desemnat legea str ăin ă ca fiind cea
competent ă, în timp ce norma de aplicare imediat ă intervine atunci când se consider ă c ă raportul
juridic respectiv interesele sociale importante, în cât nu se poate aplica decât legea forului.
Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat se deosebe ște și de retrimitere, în sensul
că, retrimiterea presupune o neconcordan Ńă între norma conflictual ă a forului și norma
conflictual ă str ăin ă care determin ă conflictul negativ de legi, pe când ordinea public ă presupune
nu numai o neconcordan Ńă , dar și deosebiri esen Ńiale, de principiu, între legea material ă a forului

și legea str ăin ă, ceea ce determin ă ca deosebirea dintre cele dou ă no Ńiuni s ă se refere în primul
rând la felul normelor între care nu exist ă concordan Ńă și, în al doilea rând, la m ăsura sau
intensitatea neconcordan Ńei dintre cele dou ă situa Ńii.
Caracterele ordinii publice în dreptul interna Ńional privat sunt:
– ordinea public ă apare ca un corectiv în aplicarea legii str ăine, în sensul c ă se las ă
judec ătorului posibilitatea de apreciere dac ă o lege str ăin ă contravine intereselor statului c ăruia
el apar Ńine;
– ordinea public ă este diferit ă în ceea ce prive ște con Ńinutul s ău, de la o Ńar ă la alta, în
sensul c ă în unele Ńă ri este permis ă, în anumite condi Ńii, stabilirea unui raport juridic, în timp ce
în alte Ńă ri stabilirea unui anumit raport juridic nu este pe rmis ă ori este permis ă restrictiv acolo
unde un astfel de raport juridic ar fi respins ca f iind contrar ordinii publice locale;
– ordinea public ă este diferit ă în ceea ce prive ște con Ńinutul s ău, în cadrul aceleia și Ńă ri și
în acela și timp, în sensul c ă dac ă se schimb ă concep Ńia reglement ării raporturilor juridice se
schimb ă corespunz ător și con Ńinutul ordinii publice;
– ordinea public ă este actual ă, în sensul c ă dac ă în momentul na șterii raportului juridic și
pân ă în momentul litigiului în leg ătur ă cu acest raport juridic s-a schimbat con Ńinutul ordinii
publice, nu se ia în considerare con Ńinutul acesteia din momentul na șterii raportului juridic, ci pe
cel din momentul litigiului.
În cazul încheierii unui tratat interna Ńional nu înseamn ă c ă nu se poate invoca ordinea
public ă a unei dintre p ărŃi pentru a înl ătura aplicarea legilor celeilalte Ńă ri, afar ă de cazul
existen Ńei unor dispozi Ńii care s ă prevad ă în mod expres o alt ă situa Ńie. Astfel, Conven Ńia de la
New York din anul 1958 prevede c ă se poate invoca ordinea public ă pentru a refuza
recunoa șterea și executarea sentin Ńelor arbitrale str ăine, în timp ce Conven Ńia European ă de
Arbitraj Comercial Interna Ńional de la Geneva din anul 1961 nu prevede expres ordinea public ă
printre cauzele de refuz a recunoa șterii și execut ării sentin Ńelor arbitrale str ăine.
Cu privire la conflictele de legi interprovinciale este de remarcat faptul c ă, având în
vedere c ă elementul de extraneitate este numai aparent, nu s e poate invoca ordinea public ă
pentru a se înl ătura, într-o provincie sau regiune legile unei alte provincii sau regiuni, în timp ce
în cazul conflictelor între legile statelor federal e este posibil ă invocarea ordinii publice.
Con Ńinutul ordinii publice se determin ă, de la caz la caz, de c ătre instan Ńele judec ătore ști,
ceea ce conduce l concluzia c ă efectele invoc ării ordinii publice sunt mai întinse când este vorb a
de na șterea raporturilor de drept, fa Ńă de situa Ńia în care este vorba de efectele drepturilor
dobândite în str ăin ătate, dar în ambele situa Ńii ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat are
un con Ńinut diferit de cel al ordinii publice din dreptul intern.

Efectele invoc ării ordinii publice sunt:
a) ordinea public ă se invoc ă în materia na șterii raportului juridic – adic ă în materia cre ării
de drepturi, caz în care se consider ă c ă ordinea public ă are un efect negativ.
b) exist ă p ăreri care consider ă c ă, efectul ordinii publice îl constituie substituire a legii
forului, celei str ăine – adic ă aplicarea legii forului în locul celei normal comp etente, caz în care
se consider ă c ă ordinea public ă are un efect pozitiv, pentru c ă distinc Ńia între efectul negativ și
efectul pozitiv este aparent ă, având în vedere c ă în orice litigiu trebuie dat ă o solu Ńie, solu Ńie care
nu poate avea loc decât în temeiul unei legi, care este cea a forului.
c) ordinea public ă se invoc ă în materia drepturilor dobândite – caz în care efectele
invoc ării ordinii publice sunt mai atenuate decât în cazu l celor men Ńionate mai sus, în sensul c ă
pot fi unele raporturi juridice care nu ar fi putut lua na ștere pe teritoriul legii locale, având în
vedere c ă se opune ordinea public ă.
Invocarea ordinii publice în dreptul nostru produce efectul negativ al înl ătur ării legii
str ăine , în timp ce în privin Ńa efectului pozitiv nu se aplic ă întotdeauna legea român ă, ci legea cu
care raportul juridic respectiv are o leg ătur ă mai mare, ceea ce nu înseamn ă c ă efectele invoc ării
ordinii publice într-o Ńar ă se iau în considerare și în alt ă Ńar ă decât Ńara în care se invoc ă efectele
ordinii publice.
În concluzie, efectele invoc ării ordinii publice într-o Ńar ă nu se produc datorit ă autorit ăŃii
acesteia în alt ă Ńar ă, ci numai pentru c ă ordinea public ă a Ńă rii din urm ă permite, în condi Ńii
stabilite de legisla Ńiile Ńă rilor respective, men Ńinerea efectelor produse, atâta timp cât totul
depinde de ordinea public ă a Ńă rii unde urmeaz ă a fi recunoscute efectele ordinii publice
invocate. Solu Ńia este conform ă cu caracterul na Ńional al ordinii publice.

3) Frauda legii în dreptul interna Ńional privat
Fraudarea legii = opera Ńiunea prin care p ărŃile unui raport juridic folosesc mijloace legale
pentru a înl ătura aplicarea unor dispozi Ńii care s-ar fi aplicat dac ă nu ar fi intervenit fraudarea
legii. Ea se întâlne ște atât în dreptul intern, cât și în dreptul interna Ńional.
Este vorba de o înc ălcare indirect ă a legii, deoarece p ărŃile raportului juridic creeaz ă voit
condi Ńii pentru a se sustrage de la aplicarea unor dispoz i Ńii mai pu Ńin favorabile lor și a se supune
unor dispozi Ńii mai favorabile.
Fraudarea legii rezult ă dintr-o comportare a p ărŃilor destinat ă s ă supun ă raportul lor
juridic, artificial, unor legi care nu le sunt apli cabile în mod normal și care poate interveni în
urm ătoarele cazuri:

• în privin Ńa statutului personal, prin schimbarea cet ăŃeniei sau a domiciliului, dar și în
materia divor Ńului sau a stabilirii filia Ńiei din afara c ăsătoriei;
• în privin Ńa bunurilor mobile, partea interesat ă le poate deplasa în cuprinsul teritoriului
unui stat a c ărui legisla Ńie este mai favorabil ă;
• în privin Ńa formei exterioare a actelor pentru a evita aplica rea unor dispozi Ńii legale
mai anevoioase , cum ar fi de exemplu: schimbarea l ocului unde urmeaz ă a se încheia
actul pentru a se aplica o lege mai favorabil ă.
În materia contractelor poate interveni fraudarea l egii dac ă p ărŃile folosesc principiul lex
voluntaris în a șa fel încât în anumite împrejur ări s ă se aplice o lege care nu are o leg ătur ă
rezonabil ă cu contractul încheiat, ceea ce înseamn ă în realitate eludarea legii care ar fi
competent ă.
• în materia succesiunii, cel care vrea s ă dispun ă de o cotitate disponibil ă mai mare
decât îi permite legea sa personal ă schimb ă cetăŃenia, dobândind o cet ăŃenie a unui
stat a c ărei legisla Ńie permite o cotitate disponibil ă mai mare.
Fraudarea legii este folosit ă și de persoanele juridice, în vederea realiz ării unor scopuri
Ilicite, în sensul c ă domeniul principal în care se realizeaz ă aceste scopuri este cel al impozitelor
și taxelor, astfel încât no Ńiunea de fraudare pare sinonim ă cu evaziunea impozitelor și taxelor.
Condi Ńii ale fraud ării legii:
a) este nevoie de un act de voin Ńă al p ărŃilor în folosirea ori aplicarea normei conflictuale ,
ceea ce înseamn ă c ă fraudarea legii se poate realiza în cadrul acel or materii în care voin Ńa
părŃilor poate interveni pentru a supune un raport juri dic unei anumite legi, prin intermediul
normei conflictuale, schimbând punctul de leg ătur ă;
b) utilizarea unor mijloace care sunt licite și nu ilicite. Din acest punct de vedere
fraudarea legii se deosebe ște de înc ălcarea direct ă, pe fa Ńă a legii normal competente, ea fiind o
înc ălcare indirect ă a legii;
c) inten Ńia frauduloas ă a p ărŃilor, adic ă acestea au creat în mod voit condi Ńiile în care se
realizeaz ă înc ălcarea legii;
d) un rezultat ilicit prin opera Ńia s ăvâr șit ă de p ărŃi – rezultat care const ă în înc ălcarea unei
norme materiale imperative sau prohibitive a forulu i sau a unei Ńă ri , considerându-se în general
că, fraudarea legii are în vedere norma material ă a forului, sanc Ńionarea urmând s ă intervin ă
pentru înc ălcarea acesteia.

Sanc Ńionarea fraud ării legii
a) unii autori consider ă c ă fraudarea legii nu poate fi sanc Ńionat ă, deoarece în acest fel
s-ar ajunge la nesiguran Ńa opera Ńiilor juridice, fiind aduse în sprijinul acestei op inii urm ătoarele
argumente:
– când p ărŃile au s ăvâr șit opera Ńia fraud ării legii, ele au uzat de un drept al lor, acordat de
legisla Ńia interna Ńional ă în vigoare – argument care nu rezist ă criticii, deoarece sanc Ńiunea care
trebuie s ă intervin ă nu este pentru exercitarea unui drept de c ătre p ărŃi, mijloacele folosite fiind
în fond licite, ci pentru faptul c ă prin aceste mijloace licite se contravine aplic ării normale a
dispozi Ńiilor conflictuale;
– dac ă s-ar sanc Ńiona fraudarea legii, ar însemna s ă se Ńin ă seama de prea multe mobile
care au determinat p ărŃile s ă încheie actul juridic și, deci s-ar intra într-un domeniu foarte greu de
cunoscut, foarte nesigur – argument care nu rezist ă criticii, deoarece mai sunt și alte domenii în
care activitatea judec ătorului este consacrat ă cercet ării momentelor subiective.
b) al Ńi autori admit fraudarea legii numai în materia for mei actelor și pentru contracte,
invocând faptul c ă ob Ńinerea unui nou statut personal este o consecin Ńă indirect ă a schimb ării
cet ăŃeniei cu scopul de a putea invoca aplicarea a unei legi mai favorabile, ceea ce constituie și
scopul principal urm ărit de opera Ńiunea frauduloas ă;
c) majoritatea autorilor sus Ńin ideea sanc Ńion ării fraud ării legii, considerând c ă
sanc Ńionarea fraud ării legii trebuie sanc Ńionat ă pentru c ă și în dreptul interna Ńional privat trebuie
să î și g ăseasc ă aplicare principiul c ă un act ilicit nu trebuie s ă-și produc ă nici un efect.
Mai mult, sanc Ńionarea fraud ării legii în dreptul interna Ńional privat constituie un caz de
aplicare a ordinii publice, dar cele dou ă no Ńiuni – respectiv fraudarea legii și ordinea public ă – nu
se confund ă, deoarece ordinea public ă ia în considerare con Ńinutul legii str ăine competente, în
timp ce în cazul fraud ării legii se ia în considerare activitatea fraudulo as ă a p ărŃilor, datorit ă
căreia o lege se aplic ă în locul alteia, și nu con Ńinutul legii str ăine pentru a se putea aplica
sanc Ńiunea.
În dreptul nostru, fraudarea legii poate interveni foarte rar, deoarece frauda la lege nu se
poate întâlni, de exemplu, în cazul formei actelor de stare civil ă f ăcute în str ăin ătate, deoarece
acestea se înregistreaz ă la întoarcerea persoanei în cauz ă în Ńar ă, la organele noastre de stare
civil ă, prilej cu care se procedeaz ă la verificarea îndeplinirii tuturor cerin Ńelor prev ăzute de legea
român ă.
În literatura noastr ă juridic ă s-a ridicat problema legii aplicabile ac Ńiunii în revendicare
privind bunurile proprietate de stat sustrase în Ńara noastr ă și apoi transferate fraudulos în
str ăin ătate – în sensul c ă aceste bunuri sunt supuse ac Ńiunii în revendicare care este reglementat ă

de legea român ă ca lege a statului de unde au fost sustrase bunuri le și care s-a fraudat prin
aducerea lor în str ăin ătate.
Deosebiri între no Ńiunea de fraudare a legii și alte no Ńiuni:
• fraudarea legii și simula Ńia – în cazul persoanelor juridice trebuie deosebit ă fraudarea
legii de simula Ńie sub forma fictivit ăŃii, în sensul c ă, dac ă sediul statuar sau social al persoanei
juridice este stabilit numai în mod fictiv într-o anumit ă Ńar ă pentru a beneficia de prevederile
legisla Ńiei acesteia suntem în prezen Ńa simula Ńiei în forma fictivit ăŃii. În literatura juridic ă se
precizeaz ă c ă sediul persoanei juridice trebuie s ă fie real, adic ă acolo unde este centrul de
comand ă al persoanei juridice, unde se concentreaz ă activitatea sa juridic ă și func Ńioneaz ă în fapt
serviciile de decizie ale persoanei juridice. (art. 40 Legea nr. 105/1992);
• fraudarea legii și înc ălcarea direct ă a legii – fraudarea legii constituind o înc ălcare
indirect ă a legii pentru c ă se folosesc mijloace licite, dar pentru ob Ńinerea unor rezultate ilicite se
deosebe ște de înc ălcarea direct ă a legii care exclude, prin aparen Ńa legal ă, folosirea de mijloace
legale, sanc Ńiunea legii intervenind pentru înc ălcarea direct ă a legii;
• fraudarea legii în dreptul intern și fraudarea legii în dreptul interna Ńional privat – în
cazul fraud ării legii în dreptul intern, se r ămâne în sfera de ac Ńiune a aceluia și sistem de drept, în
sensul c ă fraudarea legii se realizeaz ă nemijlocit prin schimbarea con Ńinutului faptic al raportului
juridic , pe când în cazul fraud ării legi în dreptul interna Ńional privat nu se mai r ămâne în sfera de
ac Ńiune a aceluia și sistem de drept, ci se trece în sfera de ac Ńiune a unui alt asemenea sistem, sens
în care, fraudarea legii se realizeaz ă prin schimbarea con Ńinutului faptic conflictual, care nu este
decât mijlocul pentru a ob Ńine apoi fraudarea legii materiale competente.

Spe Ńa I

La 22 iulie 2002 reclamantul N.O. – cet ăŃean român – a chemat în judecat ă un stat str ăin
solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.5 00 de euro cu titlu de desp ăgubiri materiale și
100.000 euro cu titlu de desp ăgubiri morale.

În motivarea cererii sale a ar ătat c ă, în perioada 29 mai 2002 – 31 mai 2002 a fost re Ńinut
ilegal de lucr ători ai poli Ńiei statului str ăin și i-a fost aplicat un tratament inuman,în sensul c ă nu
a avut dreptul la un interpret, la avocat, la telef on sau medic și c ă în urma acestui tratament
inuman a r ămas cu suferin Ńe fizice și psihice.

În cererea sa reclamantul a mai ar ătat c ă în perioada în care a fost re Ńinut i-au fost sustras ă
suma de 3.500 euro.

Tribunalul Bucure ști, prin sentin Ńa civil ă pronun Ńat ă a declinat competen Ńa de solu Ńionare
a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, motivând c ă potrivit dispozi Ńiilor art. 504 C.pen.. și art.
506 C.pen., în cazul în care o persoan ă a fost scoas ă de sub urm ărire penal ă sau a fost achitat ă
dup ă ce a fost re Ńinut ă preventiv pentru cercet ări, se poate adresa tribunalului jude Ńean în a c ărui
raz ă teritorial ă domiciliaz ă, în vederea repar ării pagubei suferite și, având în vedere c ă domiciliul
reclamantului era în jude Ńul Cluj, a declinat competen Ńa de solu Ńionare a cauzei în favoarea
Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj a declinat la rândul s ău competen Ńa de solu Ńionare a cauzei în favoarea
Tribunalului Bucure ști, motivând c ă în cauz ă exist ă un element de extraneitate, fapt ce conduce
la concluzia ca, determinarea competen Ńei s ă fie în func Ńie de dispozi Ńiile Legii nr. 105/1992,
deoarece în conformitate cu dispozi Ńiile art. 149 și art. 150 din aceast ă lege, exist ă o competen Ńă
relativ, iar în cazul dispozi Ńiilor art. 151 din aceea și lege exist ă o competen Ńă absolut ă, astfel
încât Tribunalul Cluj a constatat conflict negativ de competen Ńă și a înaintat cauza la Înalta Curte
de Casa Ńie și Justi Ńie pentru a solu Ńiona conflictul negativ de competen Ńă și a stabili instan Ńa
competent ă s ă solu Ńioneze cererea reclamantului.

Întreb ări:

1) Care este instan Ńa competent ă s ă solu Ńioneze cererea reclamantului?

2) Care este textul de lege aplicabil? Argumenta Ńi solu Ńia.

Spe Ńa II

La data de 04 mai 2005, reclamanta S.C. K.S.BV Ola nda a solicitat în contradictoriu cu
S.C. N. Co.I. SRL Bucure ști, recunoa șterea și încuviin Ńarea execut ării în România a hot ărârii
judec ătore ști 00/3690 pronun Ńat ă de Judec ătoria Haga la data de 30.01.2003.

În sus Ńinerea cererii sale, reclamanta a ar ătat c ă, prin hot ărârea men Ńionat ă a fost obligat ă
societatea pârât ă la plata sumei de 1.274.311 euro plus dobânda de 1 0% stabilit ă prin contractul

de împrumut încheiat de p ărŃi la data de 27.01.2000, începând cu data încheieri i contractului și
pân ă la data achit ării debitului.

Prin sentin Ńa civil ă pronun Ńat ă Tribunalul Bucure ști a admis cererea astfel cum a fost
formulat ă re Ńinând c ă sunt îndeplinite condi Ńiile prev ăzute de Legea nr. 105/1992 pentru
recunoa șterea și încuviin Ńarea execut ării în România a hot ărârii men Ńionate în cererea
reclamantei.

Împotriva sentin Ńei Tribunalului Bucure ști a declarat apel pârâta sus Ńinând c ă, realitatea
împrumutului nu a fost niciodat ă dovedit ă, aspect sub care instan Ńa nu a avut în vedere c ă
hot ărârea str ăin ă încalc ă ordinea public ă, în sensul c ă nu au fost respectate reglement ările legale
de creditare din România, c ă nu exist ă dovezi ale aprob ării împrumutului de c ătre organele de
conducere ale persoanei juridice str ăine, precum și ale intr ării sumei men Ńionate în Ńar ă.

Întreb ări:

1) Solu Ńia Tribunalului Bucure ști este legal ă?

2) Care este temeiul legal aplicabil în cauz ă?

3) Men Ńiona Ńi solu Ńia legal ă. Argumenta Ńi solu Ńia legal ă.

Cursul 7

NORMELE CONFLICTUALE ÎN MATERIA SUCCESIUNII

1) No Ńiune

În Ńara noastr ă se recunoa ște str ăinilor dreptul de mo ștenire în condi Ńiile Legii nr.
105/1992, mai exact potrivit dispozi Ńiilor art. 66 din legea men Ńionat ă dreptul de mo ștenire
asupra bunurilor mobile, oriunde s-ar afla acestea, este supus legii na Ńionale pe care persoana
decedat ă o avea la data decesului, iar mo ștenirea privind bunurile imobile și fondul de comer Ń
este supus ă legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri es te situat.
Legea succesoral ă astfel determinat ă se aplic ă atât succesiunii legale, cât și succesiunii
testamentare, dar dispozi Ńiile art. 68 din Legea nr. 105/1992 prev ăd c ă, testatorul poate supune
transmiterea prin mo ștenire a bunurilor sale altei legi decât cea prev ăzut ă de dispozi Ńiile art. 66
din lege, f ără a avea dreptul s ă înl ăture dispozi Ńiile ei imperative. De asemenea, legea succesoral ă
prevede ansamblul normelor privind organizarea și func Ńionarea succesiunii, iar conven Ńia de
încredere instituit ă în Ńara str ăin ă, poate fi recunoscut ă în Ńara noastr ă unde urmeaz ă s ă-și
produc ă efectele, dac ă nu contravine ordinii publice în dreptul interna Ńional privat.
Potrivit dispozi Ńiilor art. 651 C.civ. succesiunea se deschide "prin moarte", efect care este
produs și în cazul declar ării mor Ńii unei persoane prin hot ărâre judec ătoreasc ă, dar trebuie re Ńinut
că în cazul declar ării dispari Ńiei unei persoane prin hot ărâre judec ătoreasc ă nu se aplic ă aceste
dispozi Ńii, deoarece disp ărutul este considerat a fi în via Ńă .
Pentru ca o persoan ă s ă poat ă mo șteni trebuie s ă îndeplineasc ă anumite condi Ńii și anume:
a) s ă aib ă capacitate succesoral ă – capacitatea succesoral ă este supus ă legii
succesorale și nu legii personale, deoarece nu este o problem ă care prive ște capacitatea de
exerci Ńiu a unei persoane. În acest sens art. 67 lit. b și c din Legea nr. 105/1992 prevede c ă legea
succesoral ă stabile ște persoanele cu voca Ńie de a mo șteni, precum și calit ăŃile cerute pentru a
mo șteni, legea personal ă aplicându-se în ceea ce prive ște prezum Ńia timpului legal al
concep Ńiunii copilului, pentru a se stabili c ă acesta a fost conceput înainte de deschiderea
succesiunii.
b) s ă nu fie nedemn ă de a mo șteni – legea succesoral ă reglementeaz ă
nedemnitatea succesoral ă, astfel c ă, în legea nr. 105/1992 se prev ăd cazurile în care exist ă

nedemnitate succesoral ă (de ex. potrivit dreptului român atentatul la via Ńa defunctului, acuza Ńia
capital ă calomnioas ă la adresa defunctului, precum și nedenun Ńarea omorului sunt cazuri de
nedemnitate succesoral ă).
De asemenea, legea succesoral ă reglementeaz ă cazul în care nedemnitatea succesoral ă
opereaz ă de drept sau dac ă este necesară pronun Ńarea unei hot ărâri judec ătore ști; reglementeaz ă
efectele nedemnit ăŃii succesorale în ceea ce prive ște raporturile între nedemn și ceilal Ńi
mo ștenitori, dar și raporturile dintre nedemn și descenden Ńii s ăi.
c) s ă aib ă voca Ńie succesoral ă – voca Ńia succesoral ă se stabile ște prin lege sau
testament în func Ńie de felul mo ștenirii, dac ă aceasta este legal ă sau testamentar ă, iar
determinarea persoanelor chemate s ă mo șteneasc ă patrimoniul unei persoane fizice decedate se
nume ște devolu Ńiunea mo ștenirii.
Legea succesiunii nu poate fi aplicat ă în ceea ce prive ște voca Ńia succesoral ă în cazul în
care contravine ordinii publice în dreptul interna Ńional privat, cum ar fi de exemplu legea str ăin ă
care ar înl ătura de la mo ștenire pe copilul din afara c ăsătoriei.
Art. 67 lit. g din Legea nr. 105/1992 prevede c ă legea succesoral ă stabile ște drepturile
statului asupra succesiunii vacante f ără a distinge între bunuri mobile sau imobile, a șa cum în
dreptul nostru se admite ca bunurile mobile s ă revin ă statului al c ărui cet ăŃean a fost defunctul la
data decesului, iar bunurile imobile s ă revin ă statului pe al c ărui teritoriu se g ăsesc.
Pentru a fi valabil testamentul trebuie s ă îndeplineasc ă anumite condi Ńii de form ă și de
fond, dar trebuie avute în vedere și dispozi Ńiile art. 63 alin. 1 din Legea nr. 105/1992 care în
dreptul interna Ńional privat permite testatorului posibilitatea de a supune transmiterea prin
mo ștenire a bunurilor sale altei legi decât legii na Ńionale sau legii situa Ńiei bunului imobil, f ără a
avea dreptul s ă înl ăture dispozi Ńiile ei imperative, caz în care legea aleas ă de testator se aplic ă în
calitate de lege succesoral ă și având domeniul de aplicare prev ăzut de art. 67 din aceea și lege.
Testamentul trebuie s ă respecte urm ătoarele cerin Ńe legale pentru a fi valabil încheiat:
a) capacitatea – incapacit ăŃile speciale de a dispune prin testament î și g ăsesc temeiul în
considerarea persoanei, de unde punctul de vedere a l dreptului interna Ńional privat c ă, ele
urmeaz ă a fi reglementate de legea personal ă, deși ele intereseaz ă și succesiunea. Concep Ńia
legal ă privitoare la concep Ńiunea gratificatului este un element al succesiunii , fapt ce determin ă
aplicarea legii succesiunii, iar capacitatea persoa nei juridice de a dobândi prin legat este
reglementat ă de legea sa na Ńional ă.
Incapacit ăŃile relative de folosin Ńă de a primi prin testament sunt și incapacit ăŃi de a
dispune printr-un asemenea act, astfel c ă, prin aceste incapacit ăŃi se urm ăre ște ocrotirea

testatorului împotriva celui gratificat, fa Ńă de care se afl ă într-o stare de dependen Ńă , dar care
intereseaz ă și succesiunea.
b) consim Ńă mântul – este supus legii aplicabile testamentului, adic ă legii succesiunii, iar
viciile succesiunii sunt reglementate tot de legea succesiunii.
c) obiectul – legea succesiunii reglementeaz ă condi Ńiile de validitate ale legatului (cum ar
fi de exemplu desemnarea legatarului care trebuie f ăcut ă personal de testator prin testament);
reglementeaz ă rezerva și cotitatea disponibil ă; desemnarea și puterile executorului testamentar.
În ceea ce prive ște sezina executorului testamentar se va aplica lex rei sitae , art. 67 lit. d
din Legea nr. 105/1992 reglementând faptul c ă exercitarea posesiei asupra bunurilor r ămase de la
defunct este supus ă legii succesorale, dar regimul juridic al posesiei nu poate fi supus decât legii
situa Ńiei bunului.
Legea succesiunii reglementeaz ă cauzele de ineficacitate a legatelor – respectiv
caducitatea, revocarea judec ătoreasc ă și unilateral ă, nulitatea – în timp ce interpretarea
testamentului este reglementat ă de legea aplicabil ă acestuia.
d) cauza – este supus ă legii succesiunii.
În ceea ce prive ște condi Ńiile de form ă ale testamentului se aplic ă dispozi Ńiile art. 68 din
Legea nr. 105/1992 potrivit c ăruia întocmirea, modificarea sau revocarea testamen tului sunt
considerate valabile dac ă actul respect ă condi Ńiile de form ă aplicabile, fie la data când a fost
întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesu lui testatorului, conform oric ăreia dintre
urm ătoarele legi: legea na Ńional ă; legea domiciliului acestuia; legea locului unde a ctul a fost
întocmit, modificat, revocat; legea situa Ńiei imobilului ce formeaz ă obiectul testamentului; legea
instan Ńei sau a organului care îndepline ște procedura de transmitere a bunurilor mo ștenite.

2) Transmisiunea și împ ărŃirea mo ștenirii

În ceea ce prive ște transmisiunea mo ștenirii deosebim între transmisiunea activului și
transmisiunea pasivului succesiunii, iar în ceea ce prive ște transmisiunea activului succesiunii
trebuie s ă distingem între transmisiunea posesiunii mo ștenirii și transmisiunea dreptului de
proprietate și a altor drepturi cuprinse în mo ștenire sau legat.
Astfel:
a) posesiunea mo ștenirii (sezina) – determinarea succesorilor care au sezina și a celor
care nu au sezina este strâns legat ă de stabilirea bunurilor asupra c ărora exist ă aceast ă sezin ă.
Cu privire la efectele sezinei putem men Ńiona c ă, intrarea în st ăpânirea bunurilor l ăsate de
defunct este reglementat ă de legea situa Ńiei bunului, în timp ce exerci Ńiul activ și pasiv al

ac Ńiunilor care au apar Ńinut defunctului este supus legii aplicabile succes iunii, deoarece nu este
vorba de posesiunea supra bunurilor.
Art. 67 lit. d din Legea nr. 105/1992 prevede c ă legea succesoral ă stabile ște exercitarea
posesiei asupra bunurilor r ămase de la defunct, putându-se considera c ă textul are în vedere
sezina, adic ă exercitarea posesiei care este supus ă legii succesorale.
b) op Ńiunea succesoral ă – legea succesiunii se aplic ă privitor la urm ătoarele aspecte:
subiectul dreptului de op Ńiune succesoral ă; posibilit ăŃile pe care le are succesibilul; termenul
pentru exercitarea dreptului de op Ńiune succesoral ă; situa Ńia juridic ă a succesibilului pân ă la data
expir ării op Ńiunii sau pân ă la prescrierea dreptului la op Ńiune; transmiterea dreptului de op Ńiune al
succesibilului decedat înainte de exercitarea sa de c ătre mo ștenitorii s ăi.
Exist ă anumite aspecte care de și intereseaz ă op Ńiunea succesoral ă nu sunt supuse legii
succesiunii, ci unor alte legi, cum ar fi de exempl u: legea na Ńional ă care reglementeaz ă
capacitatea cerut ă pentru a putea opta, precum și întregirea lipsei sau restrângerii capacit ăŃii de
exerci Ńiu; regula locus regit actum care reglementeaz ă formele exterioare ale accept ării sau ale
renun Ńă rii; regula lex rei sitae care se aplic ă în ceea ce prive ște întocmirea inventarului bunurilor
succesorale, formele de publicitate referitoare la aceste bunuri, actele de conservare cu privire la
bunurile succesorale.
c) transmiterea pasivului succesiunii – așa cum s-a mai precizat, prin mo ștenire se
transmite nu numai activul, ci și pasivul succesoral, astfel c ă, legea succesiunii arat ă care este
cuprinsul pasivului succesoral, cine este Ńinut de pasivul succesoral (de ex. de pasivul succe soral
sunt Ńinu Ńi – numai succesorii universali și cei cu titlu universal – de datoriile și sarcinile
succesiunii)
Împ ărŃirea mo ștenirii poate interveni numai în cazul în care defunctul a l ăsat mai mul Ńi
succesori universali sau cu titlu universal, situa Ńie în care legea succesiunii reglementeaz ă:
determinarea celor care se g ăsesc în indiviziune și a celor între care intervine împ ărŃirea
mo ștenirii; raportul dona Ńiilor și al datoriilor, deoarece influen Ńeaz ă partea ce revine fiec ărui
mo ștenitor; formarea loturilor mo ștenitorilor; obliga Ńia de garan Ńie reciproc ă a cop ărta șilor.
Formele procedurale ale raportului sunt reglementat e de legea forului, în timp ce legea
situa Ńiei bunului mai reglementeaz ă și urm ătoarele aspecte privind împ ărŃirea mo ștenirii: regimul
juridic al indiviziunii (ex. în ce condi Ńii se pot face acte de folosin Ńă , administrare sau dispozi Ńie
privind bunurile aflate în indiviziune); termenul î n care se poate cere împ ărŃirea bunurilor
mo ștenirii, inclusiv actele juridice care pot interven i în aceast ă privin Ńă (ex. conven Ńia de
indiviziune); punerea pece Ńilor; inventarul bunurilor; m ăsurile de conservare a bunurilor; efectul
declarativ al împ ărŃirii mo ștenirii.

În materia mo ștenirii se mai aplic ă și legea forului și legea personal ă, astfel c ă, legea
forului se aplic ă în ceea ce prive ște formele procedurale ale împ ărŃirii, iar legea personal ă se
aplic ă în ceea ce prive ște capacitatea pentru a putea face împ ărŃirea.

Cursul 8

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND STAREA ȘI CAPACITATEA
PERSOANELOR (lex personalis)

1. No Ńiuni generale

Starea civil ă reprezint ă un ansamblu de elemente care rezult ă din actele și faptele de stare
civil ă, ansamblu de elemente prin care persoana fizic ă se individualizeaz ă în familie și societate.
Starea civil ă nu trebuie confundat ă cu fiecare din elementele care o compun, a șa cum
patrimoniul ca no Ńiune juridic ă nu se confund ă cu drepturile și obliga Ńiile ce fac parte din acesta,
fiecare drept și obliga Ńie r ămânând distincte de patrimoniu, astfel încât modifi c ările aduse în
privin Ńa lor nu altereaz ă identitatea acestuia care apare ca o universalitat e juridic ă.
Starea civil ă este o no Ńiune distinct ă de elementele ei componente, de și, uneori starea
civil ă rezult ă, în condi Ńiile prev ăzute de lege dintr-un act juridic al p ărŃilor (exemplu: c ăsătoria
ori adop Ńia), totu și starea civil ă nu se confund ă cu actul pe care se bazeaz ă, acestea fiind
distincte.
De asemenea, starea civil ă nu se confund ă cu urm ările pe care le produce privind
capacitatea de exerci Ńiu și cea de folosin Ńă a persoanei respective, de unde rezult ă c ă legile
aplicabile st ării civile, a elementelor ori urm ărilor acesteia pot s ă difere, existând împrejurarea
care genereaz ă conflictele de legi în aceast ă materie.
Ac Ńiunile de stare civil ă se individualizeaz ă dup ă elementul ce-i este obiect (de exemplu:
ac Ńiunea pentru stabilirea paternit ăŃii din afara c ăsătoriei), iar starea civil ă este cea care
individualizeaz ă persoana fizic ă, nu numai în familie, ci și în societate.
În ceea ce prive ște capacitatea civil ă se poate aprecia c ă ea prezint ă dou ă aspecte și
anume: capacitatea de folosin Ńă – este aptitudinea de a avea drepturi și obliga Ńii; capacitatea de
exerci Ńiu – este aptitudinea de a- și exercita drepturile și de a-și asuma obliga Ńii, s ăvâr șind acte
juridice.

2. Starea civil ă

Elementele st ării civile care deriv ă din apartenen Ńa ei la o uniune conjugal ă și familial ă
Ńin de raporturile de familie, sens în care se poate considera c ă starea civil ă este determinat ă de
anumite fapte și acte juridice. Astfel, na șterea și decesul sunt fapte juridice (evenimente
materiale) din care rezult ă începutul și, respectiv, sfâr șitul calit ăŃii de subiect de drepturi și
obliga Ńii, iar recunoa șterea voluntar ă a filia Ńiei, stabilirea judec ătoreasc ă a filia Ńiei, adop Ńia,
căsătoria, divor Ńul și declararea judec ătoreasc ă a mor Ńii sunt acte juridice, fapt ce conduce la
concluzia c ă actele și faptele de stare civil ă sunt supuse înregistr ării în registrele de stare civil ă.
În cazul în care exist ă un element de extraneitate la înregistrarea actelo r și faptelor de
stare civil ă deosebim mai multe situa Ńii și anume:
a) înregistrarea actelor și faptelor de stare civil ă în Ńar ă privind pe str ăini – potrivit
dispozi Ńiile art. 4 Legea nr. 119/1996 aceast ă înregistrare este supus ă urm ătoarelor reglement ări:
– actele și faptele de stare civil ă privind persoanele f ără cet ăŃenie (apatride) se
înregistreaz ă în acelea și condi Ńii ca și în cazul cet ăŃenilor români;
– actele și faptele de stare civil ă privind str ăinii care se g ăsesc pe teritoriul Ńă rii noastre
(au domiciliul sau se afl ă temporar în România) și au cet ăŃenia unui alt stat se pot înregistra în
registrele de stare civil ă ale locului unde î și au domiciliul sau se afl ă temporar și Ńinute în

România, str ăinii putând solicita ca înregistrarea acestor acte și fapte de stare civil ă s ă fie Ńinute
de reprezentan Ńii lor diplomatici sau consulari din România;
– cet ăŃenii str ăini pot cere, iar apatrizii sunt obliga Ńi s ă solicite înscrierea de men Ńiuni pe
actele de stare civil ă întocmite în registrele de stare civil ă române în conformitate cu dispozi Ńiile
art. 4 alin. 3 Legea nr. 119/1996;

b) înregistrarea actelor și faptelor de stare civil ă intervenite în str ăin ătate privind pe
cet ăŃenii români afla Ńi în str ăin ătate – înregistrarea se face astfel:
– întocmirea actelor de stare civil ă privind pe cet ăŃenii români afla Ńi în str ăin ătate se face
la misiuni diplomatice, la oficiile consulare ale R omâniei sau la autorit ăŃile locale competente
(art. 42);
– șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale României încheie c ăsătorii între
cet ăŃenii români sau dac ă unul din viitorii so Ńi este cet ăŃean român, dac ă aceasta este în
concordan Ńă cu legisla Ńia Ńă rii în care sunt acredita Ńi (art. 43 alin. 1) ;
– actele de stare civil ă ale cet ăŃenilor români întocmite de autorit ăŃile str ăine au putere
doveditoare în România numai dac ă sunt transcrise în Registrele de stare civil ă române, iar
transcrierea se efectueaz ă cu aprobarea Ministerului Administra Ńiei și Internelor;
– cet ăŃeanul român este obligat ca în termen de 6 luni de la întoarcerea în Ńar ă sau de la
primirea din str ăin ătate a certificatului sau extrasului de stare civil ă, s ă cear ă transcrierea acestor
acte la autoritatea administra Ńiei publice locale în a c ărei raz ă administrativ – teritorial ă are
domiciliul;
Art. 162 din Legea nr. 105/1992 privind reglementar ea raporturilor de drept interna Ńional
privat dispune c ă actele oficiale întocmite sau legalizate de c ătre o autoritate str ăin ă pot fi
folosite în fa Ńa instan Ńelor române numai dac ă sunt supralegalizate, pe cale administrativ ă
ierarhic ă și în continuare de misiunile diplomatice sau oficii le consulare ale României spre a li se
garanta astfel autenticitatea semn ăturilor și sigiliului; iar art. 161 alin. 4 din aceea și lege prevede
că dovada st ării civile și puterea doveditoare a actelor de stare civil ă sunt reglementate de legea
locului unde s-a întocmit înscrisul invocat.

c) înregistrarea actelor și faptelor de stare civil ă produse în împrejur ări diferite – potrivit
dispozi Ńiilor art. 8 Legea 119/1996 se disting urm ătoarele situa Ńii:
– înregistrarea na șterii, c ăsătoriei sau decesului ce au avut loc pe o nav ă sub pavilion
românesc în timpul unei c ălătorii în afara grani Ńelor Ńă rii se face de c ătre comandantul navei care
este investit cu atribu Ńii de ofi Ńer de stare civil ă;
– na șterea sau decesul care a avut loc pe o aeronav ă – sub pavilion românesc – în timpul
unei c ălătorii în afara grani Ńelor Ńă rii se consemneaz ă de comandantul aeronavei în caietul de
drum și elibereaz ă o dovad ă constatatoare, urmând ca la sosirea în Ńar ă s ă înainteze un extras de
pe carnetul de drum, prin comandantul de aeroport, la Prim ăria Sectorului 1 Bucure ști.
În legisla Ńia noastr ă, termenul "nume" este folosit în dou ă sensuri și anume: pentru a
desemna numele de familie și prenumele unei persoane fizice sau pentru a desem na numai
numele de familie al unei persoane fizice. Fa Ńă de cele men Ńionate, putem afirma c ă starea civilă
este în Ńeleas ă de to Ńi autorii de drept interna Ńional privat ca stare de fapt care rezult ă din
întrunirea urm ătoarelor elemente: persoana respectiv ă poart ă în mod constant numele p ărin Ńilor;
părin Ńii considera acea persoan ă drept copilul lor; celelalte persoane consider ă c ă acea persoan ă
este copilul acelor p ărin Ńi.
Mai trebuie ar ătat c ă, dreptul la nume este un drept personal nepatrimon ial, c ă orice
persoan ă are dreptul la numele stabilit sau dobândit potriv it legii și c ă acest drept corespunde
unei obliga Ńii legale în conformitate cu care fiecare persoan ă trebuie s ă poarte un nume. În
privin Ńa numelui deosebim:

– dobândirea numelui prin filia Ńie – caz în care numele este supus reglement ării legii care
se aplic ă în ceea ce prive ște stabilirea filia Ńiei, adic ă legea na Ńional ă ( art. 14 alin. 1 din Legea nr.
105/1992 care prevede c ă numele persoanei este cârmuit de legea sa na Ńional ă, fiind vorba de
numele dobândit prin filia Ńie);
– stabilirea numelui de c ătre autoritatea tutelar ă de pe lâng ă Prim ăria comunei, ora șului,
municipiului sau sectorului municipiului Bucure ști în a c ărei raz ă teritorial ă a fost g ăsit copilul;
– modificarea numelui de familie – poate interveni în cazurile în care se modific ă starea
civil ă a persoanei – respectiv ca efect al c ăsătoriei, ca efect al nulit ăŃii sau anul ării c ăsătoriei; ca
efect al divor Ńului; ca efect al adop Ńiei; ca efect al mor Ńii unuia dintre so Ńi; ca efect al ac Ńiunii în
constatarea filia Ńiei din c ăsătorie; ca efect al ac Ńiunii în t ăgada paternit ăŃii – și poate fi aplicat ă
legea care reglementeaz ă efectele c ăsătoriei sau adop Ńiei;
– schimbarea numelui pe cale administrativ ă – caz în care numele de familie se modific ă
fără a interveni și o modificare a st ării civile (sediul materiei este O.G. nr. 41/2003 c u
modific ările și complet ările ulterioare).
Art. 14 din Legea nr. 105/1992 dispune c ă ocrotirea împotriva actelor de înc ălcare a
dreptului la nume, s ăvâr șite în România, este asigurat ă potrivit legii române, iar aceast ă ocrotire
se refer ă la numele persoanei fizice în oricare din situa Ńiile prezentate mai sus, adic ă numai cu
privire la numele dobândit prin na ștere.
Domiciliul este un mijloc de identificare a persoanei, existân d mai multe feluri de
domicilii în România și anume:
a) domiciliu de drept comun – în acest caz str ăinii pot solicita stabilirea domiciliului în
România, dar acest domiciliu se aprob ă sau, dup ă caz, se revoc ă de c ătre pre ședintele Ńă rii, fiind
aplicate în mod corespunz ător dispozi Ńiile legale privitoare la domiciliu sau re ședin Ńă stabilite
pentru cet ăŃenii români;
b) domiciliu legal – se determin ă potrivit legii na Ńionale a persoanei despre al c ărei
domiciliu legal este vorba (de exemplu: legea na Ńional ă a minorului sau interzisului);
c) domiciliu ales – se determin ă printr-o clauz ă a actului juridic al p ărŃilor, el fiind
reglementat de legea care este aplicabil ă chiar actului juridic respectiv.
Re ședin Ńa se determin ă în mod corespunz ător, ca domiciliul de drept comun, iar str ăinii
pot avea re ședin Ńa în Ńara noastr ă.

3. Capacitatea persoanelor (lex personalis)

Prin statutul personal se în Ńelege ansamblul materiei care, în dreptul intern ap ar Ńine st ării
civile și capacit ăŃii persoanei, iar în dreptul interna Ńional privat este supus ă legii personale,
deoarece raporturile juridice care Ńin de statutul persoanei sunt localizate în func Ńie de persoan ă,
adic ă de subiectul acestor raporturi, luând în considera re cet ăŃenia sau domiciliul persoanei –
legea determinat ă în acest fel se nume ște lege personal ă.
Legea personal ă se prezint ă sub dou ă aspecte și anume:
a) legea na Ńional ă (lex patriae) – în cadrul acestei legi capacitatea se determin ă potrivit
legii Ńă rii a c ărei cet ăŃenie o are persoana în cauz ă (sistem ce este cunoscut în dreptul italian,
francez, grec, japonez și dreptului unor Ńă ri din America Latin ă)
b) legea domiciliului (lex domicilii) – în cadrul acestei legi capacitatea se determin ă
potrivit legii Ńă rii în care se g ăse ște domiciliul persoanei în cauz ă (sistem ce este cunoscut
dreptului englez, danez, norvegian, islandez și dreptului unor Ńă ri din America Latin ă).
În sprijinul fiec ăreia din aceste legi se aduc unele argumente atât î n favoarea legii
domiciliului – cum ar fi de exemplu: domiciliul est e locul unde se g ăse ște locuin Ńa statornic ă a
persoanei fizice și reprezint ă centrul vie Ńii juridice a acesteia; domiciliul stabilit într-o anumit ă
Ńar ă reprezint ă voin Ńa persoanei de a se supune legii acelei Ńă ri; domiciliul este preferabil
cet ăŃeniei, deoarece pe de o parte, în materia raporturi lor de familie este unic pentru to Ńi membrii

familiei, de și ace știa pot avea cet ăŃenii diferite și, pe de alt ă parte, exist ă principiul unicit ăŃii
domiciliului, în sensul c ă persoana nu poate avea decât un domiciliu; domicil iul exclude din
punct de vedere al legii aplicabile diferen Ńa dintre cet ăŃeni și str ăini; domiciliul asigur ă
securitatea creditului și exigen Ńele comer Ńului interna Ńional, deoarece acesta este mai u șor de
cunoscut decât cet ăŃenia; domiciliul ca punct de leg ătur ă în dreptul interna Ńional privat
favorizeaz ă asimilarea str ăinilor imigran Ńi; domiciliul se impune în situa Ńia statelor care cunosc
mai multe reglement ări juridice în cadrul teritoriului respectiv; domic iliul asigur ă mai bine
interesele persoanei, ale ter Ńilor și ale statului pe teritoriul c ăruia se afl ă persoana în cauz ă – cât și
în favoarea legii na Ńionale – cum ar fi de exemplu: cet ăŃenia are caracter de stabilitate mai
accentuat decât domiciliul și deci permanen Ńa statului poate fi mai u șor asigurat ă prin legea
na Ńional ă decât prin legea domiciliului; cet ăŃenia intereseaz ă statul și, ca atare, acesta este
îndrept ăŃit a organiza condi Ńia juridic ă a propriilor lui cet ăŃeni; dac ă statul personal este supus
legii domiciliului, înseamn ă c ă statul este lipsit de posibilitatea de a asigura o crotirea cet ăŃenilor
proprii; statul personal este reglementat de norme edictate în raport de temperamentul, nevoile și
obiceiurile persoanelor respective și deci, aceste norme urmeaz ă a fi aplicate numai cet ăŃenilor;
dobândirea unei noi cet ăŃenii implic ă, în general, acceptarea și a unui nou regim juridic al
statului personal; domiciliul prezint ă uneori dezavantaje, ceea ce implic ă favorizarea legii
na Ńionale; cet ăŃenia prezint ă un grad de certitudine mai mare decât domiciliul, etc.
În practic ă exist ă și un alt sistem, cel mixt, în care capacitatea pers oanei se poate
determina pentru str ăini și dup ă legea proprie a statului unde se g ăsesc, iar pentru cet ăŃenii
proprii afla Ńi în str ăin ătate dup ă legea na Ńional ă a persoanelor, sistem care este cunoscut în
dreptul elve Ńian și a altor state din America (exemplu: Mexic, Ecuado r, Venezuela, Uruguay,
Peru, etc.)
În dreptul nostru deosebim urm ătoarele situa Ńii în ceea ce prive ște capacitatea persoanei
fizice și anume:
a) norma conflictual ă – potrivit dispozi Ńiilor art. 2 alin. 2 C.civ. legile relative la star ea
civil ă și la capacitatea persoanelor urm ăresc pe români, chiar dac ă î și au re ședin Ńa în str ăin ătate –
norm ă ce a fost interpretat ă în practica judec ătoreasc ă în sensul unei norme conflictuale
bilaterale, deci, și capacitatea str ăinilor în România este determinat ă de legea lor na Ńional ă a șa
cum legea noastr ă na Ńional ă îi urm ăre ște pe cet ăŃenii str ăini chiar dac ă î și au re ședin Ńa în alt ă
Ńar ă.
b) norma conflictual ă român ă se impune instan Ńelor române și în cazul în care litigiile au
fost judecate de instan Ńele str ăine în urm ătoarele situa Ńii: când cet ăŃeanul român cere anularea
hot ărârii judec ătore ști str ăine în fa Ńa instan Ńelor române; când str ăinul care a dobândit câ știg de
cauz ă cerea în România executarea hot ărârii judec ătore ști.
În prezent în dreptul nostru, potrivit dispozi Ńiilor art. 168 alin. 2 din Legea nr. 105/1992
recunoa șterea unei hot ărâri judec ătore ști str ăine nu poate fi refuzat ă pentru singurul motiv c ă
instan Ńa care a pronun Ńat hot ărârea a aplicat o alt ă lege decât cea determinat ă de dreptul
interna Ńional privat român, afar ă numai dac ă prive ște starea civil ă și capacitatea unui cet ăŃean
român, iar solu Ńia adoptat ă difer ă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române .

Cursul 9

NORMELE CONFLICTUALE ÎN DOMENIUL RAPORTURILOR DE FA MILIE

1. NoŃiuni generale
Raporturile de familie rezult ă din c ăsătorie, din rudenia fireasc ă și din adop Ńie. În
legisla Ńia noastr ă g ăsim dispozi Ńii privind conflictele de legi în materia raporturi lor de familie în
art. 11-38 din Legea nr. 105/1992 privitoare la sta rea, capacitatea și rela Ńiile de familie, precum
și în art. 4 și 42 din Legea nr. 119/1996 privitoare la actele de stare civil ă.
Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept in terna Ńional privat în Ńelege prin statutul
persoanei fizice starea, capacitatea și rela Ńiile de familie ale acesteia, statut ce este supus legii
na Ńionale a persoanei fizice, cu excep Ńia cazurilor când prin dispozi Ńii speciale se prevede altfel.
Determinarea (calificarea) și proba cet ăŃeniei se fac în conformitate cu legea statului a
cărui cet ăŃenie se invoc ă (art. 12 alin. 1 Legea nr. 105/1992). Astfel, dac ă o persoan ă invoc ă
cet ăŃenia francez ă în fa Ńa instan Ńelor române, într-o problem ă de capacitate de exerci Ńiu,
întrebarea dac ă este sau nu cet ăŃean francez se solu Ńioneaz ă, de instan Ńa român ă respectiv ă
potrivit legii franceze.
În concluzie, determinarea legii na Ńionale, a domiciliului ori re ședin Ńei –
indiferent de cet ăŃenia pe care o are o persoan ă fizic ă sau dac ă este apatrid – se face dup ă legea
forului.
Art. 15 din Legea nr. 105/1992 reglementeaz ă conflictul mobil de legi în materia
capacit ăŃii, în sensul c ă schimbarea legii na Ńionale, nu aduce atingere majoratului dobândit
potrivit legii anterioare aplicabile, dar în situa Ńia invers ă, când persoana a fost incapabil ă dup ă
legea aplicabil ă anterior și capabil ă dup ă noua lege poate fi considerat ă capabil ă.
Condi Ńiile, efectele și anularea unei hot ărâri prin care se constat ă moartea prezumat ă,
absen Ńa sau dispari Ńia, precum și prezum Ńiile de supravie Ńuire sunt reglementate de ultima lege
na Ńional ă a persoanei disp ărute. Capacitatea de exerci Ńiu restrâns ă ori lipsa de capacitate de
exerci Ńiu, determinate de legea na Ńional ă nu pot fi opuse ca o cauz ă de nevalabilitate, de c ătre
persoana respectiv ă, celui care a considerat-o cu bun ă-credin Ńă ca fiind deplin capabil ă în
conformitate cu legea locului unde actul juridic a fost încheiat (art. 17 din Legea nr. 105/1992).

2. C ăsătoria
Pentru încheierea c ăsătoriei sunt necesare urm ătoarele cerin Ńe legale:
a) existen Ńa condi Ńiilor de fond – în dreptul comparat pentru legea ap licabil ă condi Ńiilor de
fond ale c ăsătoriei se cunosc mai multe sisteme și anume: se aplic ă legea na Ńional ă a viitorilor

so Ńi; se aplic ă legea domiciliului viitorilor so Ńi; se aplic ă legea locului încheierii c ăsătoriei; se
aplic ă legea na Ńional ă pentru cet ăŃenii proprii care se c ăsătoresc în str ăin ătate și legea
domiciliului pentru str ăinii care se c ăsătoresc în Ńar ă (sistem mixt).
În dreptul român condi Ńiile de fond ale c ăsătoriei sunt supuse potrivit dispozi Ńiilor art. 18
Legea 105/1992 dup ă cum urmeaz ă:
– când se încheie c ăsătoria în str ăin ătate între cet ăŃeni români – se aplic ă legea român ă;
– când se încheie c ăsătoria în str ăin ătate între un cet ăŃean român și un cet ăŃean str ăin –
fiecare dintre viitorii so Ńi este supus legii sale na Ńionale;
– când se încheie c ăsătoria în Ńara noastr ă între cet ăŃeni str ăini, cu aceea și cet ăŃenie – se
aplic ă legea lor na Ńional ă;
– când se încheie c ăsătoria în Ńara noastr ă între un cet ăŃean român și unul str ăin – se aplic ă
legea na Ńional ă a fiec ărui so Ń;
– când se încheie c ăsătoria în str ăin ătate între un cet ăŃean român și o persoan ă f ără
cet ăŃenie – se aplic ă legea Ńă rii unde î și are domiciliul în cazul apatridului, iar în lips ă legea Ńă rii
unde î și are re ședin Ńa și legea român ă în cazul cet ăŃeanului român;
– când se încheie c ăsătoria în Ńara noastr ă între un cet ăŃean român și un apatrid – se aplic ă
legea Ńă rii unde î și are domiciliul în cazul apatridului, iar în lips ă legea Ńă rii unde î și are re ședin Ńa
și legea român ă în cazul cet ăŃeanului român;
– când se încheie c ăsătoria în Ńara noastr ă între doi str ăini de cet ăŃenie str ăin ă – se aplic ă
fiec ăruia legea sa na Ńional ă;
– când se încheie c ăsătoria în Ńara noastr ă de doi apatrizi – se aplic ă fiec ăruia legea Ńă rii
unde î și are domiciliul, iar în lipsa acestuia, legea Ńă rii unde î și are re ședin Ńa.
b) lipsa impedimentelor la c ăsătorie;
c) îndeplinirea condi Ńiilor de form ă – Art. 19 alin. 1 din Legea nr. 105/1992 dispune c ă
forma încheierii c ăsătoriei este supus ă legii statului pe teritoriul c ăruia se celebreaz ă (locus regit
actum), ceea ce înseamn ă c ă o c ăsătorie încheiat ă în Ńara noastr ă, în fa Ńa organelor de stare civil ă
locale, se încheie potrivit legii române privind co ndi Ńiile de form ă, iar dac ă se încheie într-o alt ă
Ńar ă – viitorii so Ńi fiind ambii cet ăŃeni români sau numai unul dintre ei – condi Ńiile de form ă sunt
cele prev ăzute de legea Ńă rii unde se încheie c ăsătoria.
Cet ăŃenii români se pot c ăsătorii în str ăin ătate în fa Ńa autorit ăŃilor locale de stat
competente ori în fa Ńa agentului diplomatic sau func Ńionarului consular român, fie al statului
celuilalt so Ń (art. 19 alin. 1 Legea nr. 105/1992).
Regula "locus regit actum" nu se aplic ă dac ă cerin Ńele legale nu exprim ă condi Ńii de
form ă ori acestea nu pot fi primite, fiind inadecvate, a ceast ă regul ă reglementând organul

competent pentru încheierea c ăsătoriei; formalit ăŃile prealabile încheierii c ăsătoriei; opozi Ńiile la
căsătorie; procedura îndeplinirii c ăsătoriei.
Efectele c ăsătoriei – sunt privitoare la raporturile personale dintre s o Ńi, la capacitatea de
exerci Ńiu a femeii care se c ăsătore ște înainte de a împlini vârsta de 18 ani și privitor la raporturile
patrimoniale dinte so Ńi.
Determinarea legii care reglementeaz ă raporturile personale și patrimoniale dintre so Ńi se
deosebe ște – conform dispozi Ńiilor art. 20 din Legea nr. 105/1992 – în func Ńie de cet ăŃenia so Ńilor
și anume:
– dac ă so Ńii au aceea și cet ăŃenie – se aplic ă legea comun ă a so Ńilor;
– dac ă so Ńii au cet ăŃenii diferite – raporturile personale și patrimoniale ale so Ńilor sunt
supuse legii domiciliului lor comun, adic ă ale Ńă rii în care ei î și au domiciliul, fie c ă locuiesc
împreun ă, fie c ă locuiesc separat;
– dac ă so Ńii nu au nici cet ăŃenie comun ă și nici domiciliu comun – raporturile personale și
patrimoniale ale so Ńilor sunt supuse legii statului pe teritoriul c ăruia au ori au avut re ședin Ńa
comun ă sau cu care între Ńin în comun cele mai strânse leg ături.
Art. 21 din Legea nr. 105/1992 distinge între urm ătoarele situa Ńii:
– condi Ńiile de fond cerute pentru încheierea conven Ńiei matrimoniale sunt cele prev ăzute
de legea na Ńional ă a fiec ăruia dintre viitorii so Ńi, ceea ce înseamn ă c ă se aplic ă cele dou ă legi în
mod distributiv, în sensul c ă fiecare trebuie s ă respecte condi Ńiile cerute de legea sa na Ńional ă;
– condi Ńiile de form ă ale conven Ńiei matrimoniale se determin ă potrivit legii nr. 105/1992
(art. 71 alin. 1 și art. 86), adic ă aceste condi Ńii de form ă sunt reglementate de una din
urm ătoarele legi: legea care reglementeaz ă fondul conven Ńiei matrimoniale; legea locului
încheierii acestei conven Ńii; legea aplicabil ă potrivit dreptului interna Ńional privat a autorit ăŃii
care examineaz ă validitatea conven Ńiei matrimoniale; p ărŃile care se g ăsesc la data când au
încheiat conven Ńia matrimonial ă, în state diferite au îndeplinit condi Ńiile de form ă prev ăzute de
legea unuia dintre aceste state; legea statului und e reprezentantul p ărŃii s-a aflat în momentul
încheierii conven Ńiei matrimoniale și dac ă a îndeplinit condi Ńiile de form ă prev ăzute de aceast ă
lege.
– regimul și efectele conven Ńiei matrimoniale sunt reglementate de legea aleas ă prin acord
de c ătre viitori so Ńi, iar în lips ă de legea aplicabil ă efectelor c ăsătoriei, ceea ce conduce la
concluzia c ă viitorii so Ńi pot s ă aleag ă prin acordul lor legea aplicabil ă regimului și efectelor
conven Ńiei matrimoniale, adic ă se aplic ă lex voluntatis.
În principiu legea care reglementeaz ă cerin Ńele legale pentru încheierea c ăsătoriei se
aplic ă nulit ăŃii c ăsătoriei și efectelor acestei nulit ăŃi (art. 24 alin. 1 Legea 105/1992), deoarece

aceea și lege care se aplic ă pentru cerin Ńele încheierii c ăsătoriei arat ă și consecin Ńele legale ale
nerespect ării acestora. În consecin Ńă , nulitatea c ăsătoriei pentru înc ălcarea condi Ńiilor de fond ale
încheierii acesteia se declar ă în conformitate cu legea competent ă a reglementa aceste condi Ńii;
nulitatea c ăsătoriei pentru înc ălcarea condi Ńiilor de form ă ale încheierii ei se declar ă în
conformitate cu legea competent ă a reglementa asemenea condi Ńii.
Căsătoria putativ ă – legea aplicabil ă nulit ăŃii c ăsătoriei și efectelor acesteia
reglementeaz ă și condi Ńiile existen Ńei c ăsătoriei putative, precum și efectele pe care aceast ă
căsătorie le produce, efecte care sunt strâns legate de efectele nulit ăŃii c ăsătoriei (art. 18, art. 19
și art. 20 din Legea nr. 105/1992 sunt aplicabile și în cazul c ăsătoriei putative).
Potrivit dispozi Ńiilor art. 22 din Legea nr. 105/1992 divor Ńul este reglementat de legea
aplicabil ă efectelor c ăsătoriei și anume:
– legea na Ńional ă comun ă a so Ńilor;
– legea domiciliului comun al so Ńilor dac ă au cet ăŃenii diferite;
– legea statului pe teritoriul c ăruia so Ńii au ori au avut re ședin Ńa comun ă sau cu care
între Ńin în comun cele mai strânse leg ături, în cazul în care so Ńii nu au cet ăŃenie comun ă sau nu
au domiciliul comun.
Legea na Ńional ă comun ă sau legea domiciliului comun se aplic ă în cazul divor Ńului chiar
dac ă dup ă data introducerii ac Ńiunii de divor Ń so Ńii nu mai au, dup ă caz, cet ăŃenia comun ă sau
domiciliul comun, solu Ńie care rezult ă din art. 20 alin. 2 Legea nr. 105/1992 (text de le ge care
este aplicabil prin asem ănare).
Legea nr. 105/1992 reglementeaz ă urm ătoarele aspecte:
– dreptul de a cere desfacerea c ăsătoriei prin divor Ń;
– motivele de divor Ń – ceea ce înseamn ă c ă faptele invocate pentru divor Ń s ă constituie
motive de divor Ń dup ă legea aplicabil ă divor Ńului;
– efectele divor Ńului – aceste efecte pot fi cu privire la rela Ńiile dintre so Ńi sau dintre
ace știa și copii;
Invocarea ordinii publice în dreptul interna Ńional privat poate fi f ăcut ă împotriva legii
divor Ńului sau a unora din dispozi Ńiile acesteia, iar unele aspecte privind divor Ńul sunt
reglementate de legea forului.

3. Raporturile dintre p ărin Ńi și copii lor minori

Minor = persoana care datorit ă vârstei sale nu are capacitatea deplin ă de exerci Ńiu,
deoarece potrivit dreptului român, capacitatea depl in ă de exerci Ńiu se dobânde ște în urm ătoarele

situa Ńii: când ajunge la vârsta majorit ăŃii civile, adic ă la împlinirea vârstei de 18 ani; prin efectul
căsătoriei pe care o încheie femeia minor ă.
Orice persoan ă care are vârsta de pân ă la 14 ani se consider ă c ă nu are capacitate de
exerci Ńiu, iar persoanele cu vârsta între 14 – 18 ani sunt considerate ca având capacitate de
exerci Ńiu restrâns ă.
Modul de stabilire a filia Ńiei copilului difer ă după cum acesta este din c ăsătorie sau din
afara c ăsătoriei. Astfel, stabilirea filia Ńiei copilului din c ăsătorie este reglementat ă de dispozi Ńiile
art. 25 Legea nr. 105/1992 de legea care reglemente az ă efectele c ăsătoriei p ărin Ńilor la data la
care a fost n ăscut, iar în lipsa acesteia, legea domiciliului com un al p ărin Ńilor ori legea pe
teritoriul c ăruia au avut sau au re ședin Ńa comun ă p ărin Ńii.
În cazul copiilor din afara c ăsătoriei stabilirea filia Ńiei este reglementat ă de aliniatul 2 al
art. 25 din Legea nr. 105/1992.
Legea nr. 105/1992 se aplic ă pe lâng ă stabilirea filia Ńiei copilului din c ăsătorie sau din
afara c ăsătoriei și în urm ătoarele cazuri: t ăgada paternit ăŃii copilului n ăscut din c ăsătorie;
dobândirea numelui de c ătre copil; raporturile dintre p ărin Ńi și copil, inclusiv obliga Ńia p ărin Ńilor
de a între Ńine copilul, de a-l educa și de a-i administra bunurile.
În cazul în care p ărin Ńii sunt în drept s ă procedeze a legitimarea prin c ăsătorie
subsecvent ă a copilului n ăscut anterior încheierii c ăsătoriei, condi Ńiile cerute sunt cele prev ăzute
de legea nr. 105/1992 (art. 20) ca fiind aplicabile efectelor c ăsătoriei.
Legea nr. 105/1992 reglementeaz ă și aspecte privind filia Ńia din afara c ăsătoriei cu privire
la urm ătoarele aspecte: recunoa șterea filia Ńiei și efectele ei; contestarea recunoa șterii filia Ńiei;
raporturile dintre p ărin Ńi și copii, inclusiv obliga Ńia p ărin Ńilor de a între Ńine copii, de a-i educa și
de a le administra bunurile.
Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat – ca în orice alt ă materie – poate interveni
pentru a înl ătura aplicarea legii na Ńionale în ceea ce prive ște stabilirea filia Ńiei atât din c ăsătorie,
cât și din afara c ăsătoriei.
În ceea ce prive ște ocrotirea p ărinteasc ă, legea nr. 105/1992 reglementeaz ă: cazurile în
care se instituie ocrotirea prin p ărin Ńi și vârsta pân ă la care exist ă aceasta; cazurile în care
ocrotirea p ărinteasc ă nu revine ambilor p ărin Ńi, ci numai unuia dintre ei; întinderea ocrotirii
părinte ști, în sensul dac ă aceasta exist ă privitor la persoana și bunurile minorului; drepturile și
obliga Ńiile pe care le au p ărin Ńii; actele pe care copilul le poate face singur și actele pe care
copilul nu le poate face; sanc Ńiunea nerespect ării dispozi Ńiilor legale privind întregirea capacit ăŃii
de exerci Ńiu a minorului; dec ăderea din drepturile p ărinte ști – ca sanc Ńiune civil ă.
Adop Ńia – condi Ńiile de fond pentru încheierea adop Ńiei sunt stabilite de legea na Ńional ă a
adoptatorului și a celui ce urmeaz ă a fi adoptat, în sensul c ă ace știa trebuie s ă îndeplineasc ă și
condi Ńiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele dou ă legi na Ńionale
(art. 30 alin. 1 Legea 105/1992), adic ă fiecare este supus legii sale na Ńionale și cumulativ pentru
condi Ńiile obligatorii.
Efectele adop Ńiei, precum și rela Ńiile dintre adoptator și adoptat sunt reglementate de
legea na Ńional ă a adoptatorului, iar în cazul adop Ńiei consim Ńite de so Ńi este aplicabil ă legea care
reglementeaz ă efectele c ăsătoriei (art. 31). Desfacerea adop Ńiei este supus ă aceleia și legi privind
efectele adop Ńiei.
În ceea ce prive ște dobândirea și pierderea cet ăŃeniei prin adop Ńie, în dreptul român,
acestea sunt reglementate de dispozi Ńiile Legii nr. 21/1991 privind cet ăŃenia.
Potrivit dispozi Ńiilor art. 34 din Legea nr. 105/1992 deosebim în ce ea ce prive ște obliga Ńia
de între Ńinere urm ătoarele aspecte:
– în raporturile dintre p ărin Ńi și copii se aplic ă legea care reglementeaz ă efectele c ăsătoriei
părin Ńilor;
– în raporturile dintre so Ńi se aplic ă legea care reglementeaz ă efectele c ăsătoriei;
– în raporturile dintre fo știi so Ńi se aplic ă legea care reglementeaz ă divor Ńul;

– în raporturile dintre alte persoane se aplic ă legea na Ńional ă a creditorului, iar în cazul în
care se schimb ă cet ăŃenia, noua lege na Ńional ă se aplic ă numai presta Ńiilor ulterioare schimb ării
cet ăŃeniei.
În art. 35 din legea nr. 105/1992 se determin ă în principal:
– persoana creditorului și debitorului, precum și ordinea de prioritate între mai mul Ńi
debitori;
– întinderea obliga Ńiei de între Ńinere;
– modul de exercitare a obliga Ńiei și termenele pentru satisfacerea acesteia. Pentru a se
determina întinderea obliga Ńiei de între Ńinere, chiar dac ă legea str ăin ă dispune altfel, trebuie s ă se
Ńin ă seama de posibilit ăŃile materiale ale debitorului și de nevoile efective ale creditorului.

Cursul 10

NORMA CONFLICTUAL Ă PRIVIND FAPTELE JURIDICE

1. No Ńiuni introductive

Faptul juridic are dou ă sensuri: a) stricto sensu (sensul restrâns); b) lato sensu (sensul
larg). Astfel, în sens restrâns, faptul juridic des emneaz ă evenimentele materiale, adic ă acelea care
se produc independent de voin Ńa omului, care produc îns ă efecte juridice, cum sunt na șterea și
decesul persoanei fizice, faptele naturale care con stituie for Ńa major ă, scurgerea termenului
prev ăzut de lege pentru stingerea dreptului material la ac Ńiune în justi Ńie, precum și faptele
voluntare ale persoanelor fizice și juridice, s ăvâr șite f ără inten Ńia de a produce efecte juridice, dar
care potrivit legii genereaz ă asemenea efecte.
Sistemele de drept cunosc mai multe solu Ńii pentru reglementarea delictului civil cu
element de extraneitate. Astfel:
a) legea locului unde faptul ilicit a fost s ăvâr șit (lex loci delicii comissi) este una din
solu Ńiile cele mai vechi și mai r ăspândite, fapt ce a determinat ca atât faptul ilici t, cât și obliga Ńia
la care el d ă na ștere s ă fie considerate a fi supuse legii locului unde a f ost s ăvâr șit. Dup ă cum s-a
mai ar ătat, aplicarea legii teritoriale este primul gând pe care îl avem în leg ătur ă cu legea
competent ă privind faptele juridice.
În leg ătur ă cu aplicarea legii locului faptului ilicit putem d eosebi dou ă situa Ńii:
• cele mai multe sisteme de drept prev ăd c ă aceast ă lege se aplic ă în exclusivitate, cu
excep Ńia cazurilor în care legea str ăin ă nu se poate aplica, de exemplu pentru motivul c ă
este contrar ă ordinii publice în dreptul interna Ńional privat;
• unele sisteme de drept aplic ă legea locului faptului cumulativ cu legea forului. Potrivit
dreptului englez, dreptul la repara Ńie exist ă dac ă delictul civil s ăvâr șit în str ăin ătate are acest
caracter atât dup ă legea str ăin ă, cât și dup ă legea englez ă, adic ă delictul civil este ac Ńionabil
dup ă ambele legi, și dac ă nu exist ă cauz ă exoneratoare de r ăspundere dup ă legea str ăin ă,ceea
ce înseamn ă c ă faptul trebuie s ă nu fie justificabil dup ă legea locului s ăvâr șirii lui.
b) Legea forului este o alt ă solu Ńie sus Ńinut ă în literatura juridic ă. Pornindu-se de la ideea c ă
normele care reglementeaz ă r ăspunderea civil ă delictual ă au un caracter atât de imperativ încât judec ătorul,
sesizat cu un litigiu privind un delict civil, nu a r putea sa aplice o lege str ăin ă, s-a considerat c ă materia
răspunderii civile delictuale are caracter de ordine public ă, fiind supus ă legii forului.

c) legea proprie delictului (the proper law of the tort) este o alt ă solu Ńie propus ă,
considerându-se c ă regula lex loci delicti commissi nu duce la rezultate satisf ăcătoare în toate
situa Ńiile, deoarece locul s ăvâr șirii faptului ilicit poate fi fortuit, întâmpl ător și care const ă în
aceea c ă r ăspunderea civil ă delictual ă urmeaz ă s ă fie supus ă acelei legi care rezult ă din
totalitatea factorilor în leg ătur ă cu faptul ilicit s ăvâr șit și a particularit ăŃilor pe care le prezint ă,
deci Ńinându-se seama nu numai de locul s ăvâr șirii delictului civil, ci și de cet ăŃenia ori domiciliul
părŃilor, eventual și al mo ștenitorilor victimei delictului, locul de înmatricu lare a vehiculului sau
alte puncte de leg ătur ă, aplicându-se legea care are cea mai mare leg ătur ă cu delictul civil, legea
centrului de gravita Ńie sau a ansamblului punctelor de leg ătur ă (grouping of contract rules),
astfel încât legea aplicabil ă poate s ă difere de la un delict civil la altul.
S-au formulat obiec Ńii împotriva teoriei the proper law of the tort. Astfel, dup ă cum se
cunoa ște, metoda proper law a fost extins ă din materia contractului în aceea privind r ăspunderea
civil ă delictual ă, dar în timp ce p ărŃile contractante au posibilitatea de a atenua incon venientul
metodei proper law prin folosirea principiului autonomiei de voin Ńă , putând s ă determine ele
legea competent ă, în materia r ăspunderii civile delictuale nu exist ă aceast ă posibilitate, deoarece
se aplic ă normele juridice competente independent de voin Ńa p ărŃilor obliga Ńiei juridice care
rezult ă din faptul cauzator de prejudiciu.
De asemenea, aceast ă teorie înl ătur ă certitudinea, previzibilitatea și unitatea în privin Ńa
legii aplicabile, deoarece legea competent ă se poate cunoa ște numai dup ă ce a fost sesizat ă și s-a
pronun Ńat instan Ńa de judecat ă, iar solu Ńia poate s ă difere de la o cauz ă la alta, având în vedere c ă
răspunderea delictual ă poate interveni și în domeniul raporturilor de comer Ń exterior,
inconvenientele men Ńionate nu sunt de natur ă decât s ă stânjeneasc ă desf ăș urarea rela Ńiilor între
diferite Ńă ri.
Regula the proper law of the tort a g ăsit un ecou favorabil în practica judec ătoreasc ă a
unor Ńă ri și în unele conven Ńii interna Ńionale privind r ăspunderea în materia accidentelor de
circula Ńie rutier ă. Se consider ă c ă legea mediului social pentru reglementarea r ăspunderii civile
delictuale (de exemplu grupul de na Ńionali care face o excursie într-o Ńar ă str ăin ă când legea
delictului nu se determin ă nici dup ă locul faptului ilicit, nici dup ă locul producerii prejudiciului,
ci dup ă mediul în care delictul î și are r ădăcina, este o solu Ńie similar ă teoriei the proper law ofthe
tori ). Părerea care consider ă c ă se aplic ă lex loci delicti commissi, dar c ă pentru un anumit num ăr
de delicte localizarea ar trebui f ăcut ă dup ă norme proprii, poate fi apropiat ă de teoria the proper
law ofthe tort , dar unele din ideile teoriei the proper law ofthe tort pot fi folosite în unele situa Ńii
speciale.

d) pe lâng ă teoria mediului social și aceea potrivit c ăreia pentru un anumit num ăr de
delicte civile ar trebui s ă existe norme proprii de localizare, pe care le put em apropia de teoria the
proper law ofthe tort, exist ă înc ă unele solu Ńii propuse de autori, dar care nu mai prezint ă decât
un interes istoric. Astfel, s-a considerat c ă delictul civil ar urma s ă fie reglementat de legea
na Ńional ă a celui ce a cauzat prejudiciul, dar aceast ă solu Ńie nu poate fi primit ă, deoarece nu Ńine
seama de temeiul statutului personal, care este ocr otirea intereselor persoanei, și de obiectul
acestui statut, care se refer ă, în principiu, la raporturi personale nepatrimonia le .
2. Legea locului delictului civil (lex loci delicti commissi)
Potrivit acestei reguli, r ăspunderea civil ă delictual ă este supus ă legii locului unde a intervenit
faptul cauzator de prejudiciu, fapt ce a determinat ca cele mai multe sisteme de drept s ă prevadă c ă
răspunderea delictual ă este supus ă legii de la locul delictului .
Mai mult, norma conflictual ă lex loci delicti commissi este tradi Ńional ă în dreptul român, ea
aplicându-se și în prezent, fiind prev ăzut ă de art. 107-111 din Legea nr. 105/1992, cu preciz ările pe care
le vom face pentru unele situa Ńii speciale și în m ăsura în care nu exist ă conven Ńii interna Ńionale cuprinzând
reglement ări deosebite. Tot astfel, art. 139 alin. 2 din acee a și lege dispune c ă pentru faptele intervenite în
porturi și aeroporturi se aplic ă legea local ă. Lex loci delicti commissi este una din normele conflictuale cu
caracter tradi Ńional și se justific ă atât din punct de vedere teoretic, cât și în ordinea practic ă. Astfel:
a) Legile privind r ăspunderea civil ă delictual ă, atât prin func Ńia lor preventiv-educativ ă, cât și
prin aceea represiv ă și reparatorie, au ca scop social precump ănitor asigurarea ordinii pe teritoriul
statului și ap ărarea tuturor persoanelor împotriva pagubelor ce le pot fi pricinuite de oricine prin fapte
juridice ilicite, creând astfel condi Ńii care s ă permit ă convie Ńuirea membrilor societ ăŃii.
b) Legile privind r ăspunderea civil ă delictual ă au ca finalitate, de asemenea, s ă asigure un
numit echilibru între drepturile persoanelor, ceea ce nu se poate realiza decât dac ă ele se aplic ă
tuturor faptelor ilicite survenite pe teritoriul st atului. A șadar, regula lex loci delicti commissi
asigur ă realizarea interesului statului.
c) Aplicarea legii locului delictului corespunde no Ńiunii de fapt juridic în sens restrâns,
deoarece obliga Ńia de desp ăgubire se na ște direct din lege, prin s ăvâr șirea faptului ilicit, f ără ca
părŃile s ă fi în Ńeles s ă se oblige una fa Ńă de cealalt ă, cu alte cuvinte legea Ńă rii pe teritoriul c ăreia
s-a săvâr șit acel fapt este aceea care îi confer ă efecte juridice, f ără de care ar r ămâne un fapt pur
și simplu, având în vedere c ă voin Ńa autorului faptului nu a fost emis ă cu scopul de a se produce
efecte juridice;
d) localizarea raportului juridic de r ăspundere civil ă delictual ă se poate face în modul cel
mai adecvat prin temeiul s ău juridic, adic ă faptul ilicit cauzator de prejudiciu. Mai mult, tr ebuie

precizat c ă, localizarea acestui raport juridic nu se poate fa ce prin obiectul s ău, deoarece acesta
este un bun incorporal, o crean Ńă care nu se poate localiza în spa Ńiul juridic al unei anumite Ńă ri.
De asemenea, localizarea raportului juridic de desp ăgubire nu se poate face prin subiectele sale,
aplicându-se legea autorului ori cea a victimei, de oarece are caracter patrimonial chiar dac ă este
vorba de un prejudiciu cauzat prin înc ălcarea drepturilor personalit ăŃii, nefiind deci vorba de
statutul personal. A șadar, localizarea raportului juridic de r ăspundere civil ă delictual ă este
obiectiv ă, fiind f ăcut ă prin locul unde s-a produs faptul ilicit;
e) Lex loci delicti commissi se justific ă și din punct de vedere practic prin simplitatea
solu Ńiei bazat ă pe localizarea obiectiv ă a raportului juridic. În sprijinul acestei norme c onflictuale
se poate invoca și dreptul comparat deoarece majoritatea sistemelor de drept cunosc norma
conflictual ă lex loci delicti commissi, cu unele nuan Ńă ri și preciz ări.
Ca și în alte materii, r ăspunderea civil ă delictual ă poate fi reglementat ă, pentru anumite
situa Ńii, prin conven Ńii interna Ńionale, (de exemplu în cazul accidentelor de circul a Ńie rutier ă, în
materia transportului interna Ńional aerian ori maritim, în domeniul energiei nucl eare etc.) În acest
sens, codul aerian prevede în art. 10 alin. ultim, c ă daunele cauzate pe sol de aeronavele române
de la bordul aeronavelor civile române într-un zbor interna Ńional dincolo de grani Ńele Ńă rii sunt
supuse legisla Ńiei statului pe teritoriul c ăruia s-au produs cu excep Ńia cazurilor când se prevede
altfel prin conven Ńii interna Ńionale.
Aplicarea legii locului delictului presupune, ca și aplicarea oric ărei alte legi str ăine normal
competente, c ă nu se contravine ordinii publice în dreptul intern a Ńional privat a forului, ceea ce
înseamn ă c ă între cele dou ă legi în prezen Ńă – lex loci delicti commissi și legea forului – trebuie s ă
existe o comuniune juridic ă, dar nu orice deosebire între cele dou ă legi justific ă invocarea ordinii
publice în dreptul interna Ńional privat.
3. Determinarea legii locului delictului civil
În ceea ce prive ște abordajul ori coliziunea acestora este posibil c a activitatea delictual ă
să se desf ăș oare în marea liber ă ori în spa Ńiul aerian de deasupra acesteia, cum este – de exem plu –
ciocnirea unor nave sau aeronave. în asemenea situa Ńii se pune întrebarea de a ști cum se
determin ă legea locului delictului, având în vedere c ă este vorba de locuri care nu sunt supuse
legii unui anumit stat.
Abordajele maritime și coliziunea aeronavelor intervenite în marea liber ă, respectiv în
spa Ńiul aerian de deasupra acesteia, sunt supuse legii pavilionului. Solu Ńie ce se sprijin ă pe
urm ătoarele argumente:

a) art. 143 din C. pen. care define ște infrac Ńiunea s ăvâr șit ă pe teritoriul Ńă rii; prin
asemenea infrac Ńiune se în Ńelege orice infrac Ńiune comis ă pe teritoriul astfel cum este definit de
art. 142 din acela și cod (în noul Cod penal, teritorialitatea legii pe nale este reglementat ă prin art.
101) sau pe o nav ă ori o aeronav ă român ă; infrac Ńiunea se consider ă s ăvâr șit ă pe teritoriul Ńă rii și
atunci când pe acest teritoriu ori pe o nav ă sau aeronav ă s-a efectuat numai un act de executare
ori s-a produs rezultatul infrac Ńiunii. Textul se refer ă, desigur, la ac Ńiunea penal ă, dar pentru
identitate de motive se aplic ă și ac Ńiuni civile, iar pe cale de analogie, acest text se aplic ă și în
cazul în care ne afl ăm în fa Ńa unui delict civil, care nu constituie infrac Ńiune;
b) art. 141 alin. 2 și art. 144 alin. ultim din Legea nr. 105/1992 prev ăd aplicarea legii
pavilionului navei sau aeronavei.
În ce prive ște determinarea legii pavilionului deosebim:
a) ambele nave sau aeronave implicate în abordaj or i ciocnire au aceea și na Ńionalitate,
adic ă acela și pavilion. în aceast ă situa Ńie se aplic ă legea na Ńionalit ăŃii comune a navelor ori
aeronavelor (art. 141 alin. 2 și art. 144, alin. ultim din Legea nr. 105/1992), de unde rezult ă c ă
legea român ă este aplicabil ă când ambele nave sau aeronave au pavilion român .
b) Navele sau aeronavele între care intervine abord ajul ori ciocnirea nu au acela și pavilion
– caz în care se apreciaz ă c ă abordajul sau ciocnirea trebuie considerate ca un delict civil în care
fapta care d ă na ștere r ăspunderii s-a comis pe un teritoriu (nava sau aeron ava celui care
abordeaz ă ori love ște), iar dauna se produce pe un alt teritoriu (nava sau aeronava celui abordat
ori lovit), urmând s ă se aplice legea pavilionului navei sau aeronavei a bordate ori lovite, ca lege a
locului unde apare prejudiciul ce des ăvâr șește delictul civil, cu precizarea c ă se recunoa ște
competen Ńa și a legii pavilionului navei sau aeronavei care abo rdeaz ă ori love ște, ca lege a
locului unde s-a s ăvâr șit faptul, dar numai cu privire la caracterul licit sau ilicit al faptului s ăvâr șit
și numai în m ăsura în care răspunderea poate fi înl ăturat ă pentru lips ă de culp ă.
Art. 144 alin. 1 și art. 144 alin. ultim din Legea nr. 105/1992 prev ăd cazurile în care se
aplic ă legea na Ńional ă a navelor sau aeronavelor, și anume:
a) dac ă navele ori aeronavele au na Ńionalitate diferit ă, se aplic ă legea na Ńional ă a navei
avariate;
b) dac ă navele ori aeronavele au na Ńionalitate diferit ă, ambele nave ori aeronave fiind avariate, iar una
are na Ńionalitate român ă, se aplic ă legea român ă, dac ă nava ori aeronava avariat ă nu alege na Ńionalitatea
celeilalte nave ori aeronave.
În consecin Ńă , f ără a deosebi dac ă navele ori aeronavele au aceea și na Ńionalitate sau nu, se aplic ă
legea locului delictului, sens în care dispozi Ńiile art. 141 alin. 1 din Legea nr. 105/1992 dispun c ă
răspunderea izvorât ă dintr-un abordaj survenit într-un port sau în apel e teritoriale este supus legii

locului abordajului. Astfel c ă, prin asem ănare solu Ńia se aplic ă și aeronavelor și se consider ă c ă, dac ă
navele ori aeronavele au aceea și na Ńionalitate care este totodat ă comun ă cu legea instan Ńei sesizate (lexfori),
se aplic ă legea forului.
Art. 143 din Legea nr. 105/1992 prevede c ă dispozi Ńiile legii române referitoare la rutele și
securitatea zborului în spa Ńiul aerian român se aplic ă oric ărei aeronave, independent de statul
înmatricul ării precum și echipajului și c ălătorilor afla Ńi la bord.
Potrivit art. 142 din Legea nr. 105/1992, obliga Ńiile ce decurg din actele de asisten Ńă și salvare a
persoanelor și bunurilor sunt supuse legii locului evenimentului , dac ă acesta s-a produs în apele teritoriale,
iar dac ă a survenit în marea liber ă, legii na Ńionale a navei care a acordat asisten Ńă sau a realizat salvarea.
Aceast ă lege reglementeaz ă modul de repartizare a compensa Ńiei pentru asisten Ńă și salvare între armator
și echipajul navei salvatoare sau care a acordat asi sten Ńa tehnic ă.
La bordul navei sau aeronavei se pot s ăvâr și delicte civile, astfel c ă unele din acestea pot constitui
și infrac Ńiuni, iar în privin Ńa determin ării legii locului delictului, deosebim urm ătoarele situa Ńii:
a) navele sau aeronavele se g ăsesc în marea liber ă ori în spa Ńiul aerian de
deasupra acesteia – delictele civile, ca de altfel toate faptele juridice ce nu afecteaz ă exteriorul,
sunt supuse legii pavilionului, considerat ă ca lege a locului delictului. Astfel, dac ă abordajul sau
coliziunea în marea liber ă și spa Ńiul aerian de deasupra acesteia sunt supuse legii p avilionului,
când acesta este comun navelor ori aeronavelor resp ective, cu atât mai mult trebuie admis c ă se
aplic ă legea pavilionului când este vorba de delictul civ il s ăvâr șit la bordul unei nave ori
aeronave. Codul aerian prevede c ă actele și faptele juridice petrecute la bordul aeronavelor civile
înmatriculate în Ńara noastr ă, deci sub pavilion român, precum și condi Ńia juridic ă a înc ărc ăturii
aflate la bord sunt supuse legii române, în timpul unui zbor interna Ńional dincolo de grani Ńele
Ńă rii, f ără a se distinge dac ă aeronava se g ăse ște în spa Ńiul aerian de deasupra m ării libere ori în
spa Ńiul aerian de deasupra teritoriului unui stat str ăin, text ce are în vedere situa Ńia în care delictul
civil nu afecteaz ă exteriorul aeronavei. Tot astfel, art. 139 din Leg ea nr. 105/1992 prevede c ă
legea pavilionului navei sau legea statului de înma triculare a aeronavei se aplic ă faptelor și actelor
juridice intervenite la bord, dac ă în conformitate cu natura lor, acestea sunt supuse legii locului
unde au survenit, sens în care textul nu deosebe ște dac ă nava sau aeronava se g ăse ște în apele
teritoriale ori spa Ńiul aerian de deasupra sau în marea liber ă ori spa Ńiul aerian de deasupra.
Domeniul de aplicare a legii pavilionului este regl ementat de art. 140 din lege;
b) navele sau aeronavele se g ăsesc în marea teritorial ă ori în spa Ńiul aerian de deasupra
acesteia – Pentru motivele ar ătate mai sus, delictul civil, ca și actele și faptele s ăvâr șite la bordul
navelor și aeronavelor, sunt supuse legii pavilionului. Deli ctul civil nu trebuie s ă afecteze, îns ă,
mediul exterior navei sau aeronavei;

c) delictul afecteaz ă mediul exterior navei ori aeronavei – Aceast ă situa Ńie intervine dac ă
persoane ori bunuri aflate la sol sunt v ătămate de o aeronav ă în zbor ori delictul este produs pe o
nav ă ancorat ă în port sau pe o nav ă aterizat ă ori delictul s-a produs pe o nav ă dar au fost
vătămate persoane ori bunuri aflate în exteriorul acest eia. Acest delict civil este supus legii locului,
care este a statului c ăruia apar Ńine marea teritorial ă și spa Ńiul aerian de deasupra, în general
despre al c ărui teritoriu este vorba, ci nu legii pavilionului navei sau aeronavei. În acest sens art. 139
alin. 2 arat ă că în porturi și aeroporturi se aplic ă legea local ă, iar art. 144 alin. I din aceea și lege dispune
că daunele cauzate pe sol de aeronav ă sunt supuse legii statului pe al c ărui teritoriu s-au produs.
Se pot ivi situa Ńii în care faptul ilicit este s ăvâr șit pe teritoriul mai multor state, raportul juridic de
răspundere civil ă delictual ă fiind stabilit între acelea și persoane, sens în care pot fi date urm ătoarele
exemple: publicitatea frauduloas ă f ăcut ă simultan în mai multe state; fapte de concuren Ńă neloial ă
săvâr șite pe teritoriul mai multor state. în cazuri de ac est fel, activitatea ilicit ă din fiecare stat trebuie
privit ă ca un delict civil distinct, fiind cârmuit de lege a proprie.
În situa Ńia în care fapta generatoare de r ăspundere s ăvâr șit ă într-un stat și prejudiciul produs în alt
stat se pune întrebarea de a ști care este legea delictului civil – respectiv loc ul unde s-a săvâr șit faptul
ilicit sau locul unde a ap ărut prejudiciul cauzat de acel fapt.
Art. 108 din Legea nr. 105/1992 arat ă c ă în cazul în care toate sau o parte din consecin Ńele
păgubitoare ale actului ilicit se produc într-un alt stat decât în cel unde a avut loc, se aplic ă repara Ńiei
corelative legea acestui stat, în conformitate cu d ispozi Ńiile de la lit. b – h din art. 107, adic ă: condi Ńiile și
întinderea r ăspunderii; cauzele de limitare sau de exonerare de r ăspundere și de împ ărŃire a r ăspunderii
între autor și victim ă; răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; nat ura daunelor care pot s ă dea
na ștere la repara Ńie; modalit ăŃile și întinderea repara Ńiei; transmisibilitatea dreptului la repara Ńie;
persoanele îndrept ăŃite s ă ob Ńin ă repara Ńia pentru prejudiciul stabilit.
Prin urmare, exceptând capacitatea delictual ă, toate celelalte cerin Ńe legale pentru r ăspunderea
civil ă delictual ă, prev ăzute de art. 107 din Legea nr. 105/ 1992, sunt supu se legii locului unde a
intervenit prejudiciul. în consecin Ńă , ar rezulta c ă aceast ă lege se aplic ă și pentru caracterul ilicit al faptei
ori pentru problema dac ă r ăspunderea poate fi înl ăturat ă pentru lips ă de culp ă și alte împrejur ări,
deci nu s-ar aplica, în aceast ă m ăsur ă, legea locului faptului, dar art. 110 din Legea nr . 105/1992 prevede
că regulile de securitate și comportament din statul unde a avut loc actul ili cit trebuie s ă fie respectate în
toate cazurile. Din acest punct de vedere se aplic ă, pentru a determina caracterul ilicit al actului, legea
locului unde a intervenit actul. în aceea și m ăsur ă, pentru lipsa de culp ă, ar urma s ă se aplice tot legea
locului faptului ilicit.
Faptul cauzator de prejudiciu poate constitui și o infrac Ńiune, situa Ńie în care, partea v ătămat ă are un
drept de op Ńiune, putând s ă exercite ac Ńiunea civil ă fie în cadrul procesului penal, fie s ă se adreseze direct

instan Ńei civile (art. 14 C. pr. pen.). În ultimul caz, ju decata în fa Ńa instan Ńei civile se suspend ă pân ă la
rezolvarea definitiv ă a cauzei (art. 19 alin. 2 C. pr. pen.), iar hot ărârea penal ă are autoritate de lucru
judecat și în civil (art. 22 C. pr. pen.). în dreptul intern a Ńional privat trebuie s ă deosebim dup ă cum
ac Ńiunea civil ă se judec ă în alt ă Ńar ă decât aceea în care se judec ă ac Ńiunea penal ă sau, dimpotriv ă,
ambele ac Ńiuni se judec ă împreun ă de instan Ńa penal ă. în prima situa Ńie, ac Ńiunea civil ă are caracter
autonom fa Ńă de ac Ńiunea penal ă, atât din punct de vedere al competen Ńei legislative, cât și din acela al
autorit ăŃii de lucru judecat și al prec ăderii judec ăŃii penale asupra judec ăŃii civile. în consecin Ńă , ac Ńiunea
civil ă nu se suspend ă pân ă la judecata celei penale, iar hot ărârea penal ă nu se bucur ă în civil de autoritatea
de lucru judecat.
4. Domeniul de aplicare a legii locului delictului civil
Trebuie s ă deosebim delictul civil de unele fapte juridice – astfel, faptele juridice
generatoare de drepturi reale, cum sunt ocupa Ńiunea și posesia, sunt supuse legii locului unde
este situat bunul (lex rei sitae), dar trebuie deosebit ă și repararea unui prejudiciu de pedepsele
civile, sens în care, sanc Ńiunile care lovesc dreptul succesoral sunt reglemen tate de legea aplicabil ă
mo ștenirii, ci nu de legea locului unde a fost comis ă dosirea sau darea la o parte a unor bunuri din
mo ștenire.
Se consider ă c ă legea delictului civil se aplic ă numai în cazul în care este vorba de
nesocotirea unei obliga Ńii care se na ște direct din lege, dar dac ă este vorba de nesocotirea unor
obliga Ńii care constituie elemente de organizare a unor in stitu Ńii, de exemplu a drepturilor reale,
în acest sens obliga Ńiile uzufructuarului, sau ale dreptului familiei, î n acest sens obliga Ńiile
tutorelui se aplic ă legea care reglementeaz ă acele obliga Ńii, adic ă în exemplele men Ńionate lex rei
sitae ori lexpatriae.
Potrivit dreptului nostru, r ăspunderea delictual ă poate fi direct ă, adic ă pentru fapta
proprie, și indirect ă, adic ă pentru fapta altuia, pentru animale, pentru lucrur i neînsufle Ńite și
pentru edificii. Lex loci delicti commissi reglementeaz ă r ăspunderea direct ă. În ce prive ște
răspunderea pentru fapta altuia se impun unele preciz ări.
Răspunderea comitentului pentru faptele prepusului es te supus ă legii locului delictului, ci
nu legii care reglementeaz ă contractul dintre comitent și prepus, deoarece raportul de prepu șenie
nu se na ște întotdeauna din contract; dar, regresul comitent ului împotriva prepusului este supus
legii care reglementeaz ă raporturile dintre ace știa, nu legii locului delictului. R ăspunderea
părin Ńilor pentru faptele copiilor minori este supus ă legii locului delictului civil, nu statutului pers onal,
căci și r ăspunderea institutorilor și meseria șilor este supus ă acelea și legi, ceea ce înseamn ă c ă obliga Ńia de

cre ștere ( și supraveghere) a p ărin Ńilor fa Ńă de copiii lor minori este un element de organizare a
răspunderii acestora pentru copiii minori. A șadar, r ăspunderea institutorilor și me ște șugarilor este
supus ă legii locului delictului. Legea locului delictului se aplic ă și r ăspunderii pentru ruina edificiului,
deoarece faptul lucrului nu este decât un element d e organizare a r ăspunderii .
Trebuie precizat c ă, legea locului delictului civil reglementeaz ă elemente constitutive ale delictului
civil. Astfel, aceast ă lege define ște faptul generator de r ăspundere, adic ă no Ńiunea de fapt delictual, dac ă
se r ăspunde numai pentru acte de comisiune sau și pentru acte de omisiune, dac ă faptul păgubitor
este sau nu ilicit, dac ă r ăspunderea civil ă delictual ă se poate na ște ori nu din exerci Ńiul abuziv al
unui drept. Aceea și lege reglementeaz ă împrejur ările care ap ără de r ăspundere, ca de exemplu
for Ńa major ă, starea de necesitate, legitima ap ărare, consim Ńă mântul victimei.
De asemenea, legea locului delictului reglementeaz ă prejudiciul, ceea ce determin ă natura
și caracterele prejudiciului reparabil, dac ă deci, se poate invoca de c ătre victim ă numai
prejudiciul direct sau și cel indirect, dac ă este supus dezd ăun ării numai prejudiciul material sau
și cel moral, aspecte care Ńin de prejudiciul actual, viitor și prejudiciul eventual, deci întinderea
prejudiciului și modalitatea de repara Ńie. în acest sens, repararea prejudiciului rezultat dintr-un
fapt juridic ilicit de comer Ń exterior, atât referitor la modul de repara Ńie (în natur ă sau prin
echivalent), cât și referitor la întinderea obliga Ńiei de dezd ăunare este supus ă normei lex loci
delicti commissi.
Legea care reglementeaz ă un drept subiectiv (lex causae) se aplic ă și în ce prive ște prescrip Ńia
extinctiv ă, solu Ńia fiind în acela și sens și pentru prescrip Ńia dreptului la ac Ńiune în desp ăgubire pentru dauna
pricinuit ă prin fapta ilicit ă, adic ă aceast ă prescrip Ńie este supus ă normei lex loci delicti commiss, în timp
ce, prescrip Ńia dreptului de a cere executarea silit ă este supus ă legii forului.
În cazul în care faptul p ăgubitor constituie și o infrac Ńiune, se consider ă c ă prescrip Ńia ac Ńiunii
penale stinge și ac Ńiunea civil ă, deoarece ar fi contrar ordinii publice ca o fapt ă privit ă de legea penal ă
ca fiind infrac Ńiune s ă mai poat ă fi invocat ă în justi Ńie, dup ă ce rigorile legii penale au fost stinse prin
curgerea timpului; cu alte cuvinte, termenul de pre scrip Ńie al ac Ńiunii civile este identic cu cel al ac Ńiunii
penale, dreptul penal absorbind dreptul civil în ac east ă privin Ńă și înl ăturând normele conflictului de legi.
în dreptul nostru, ac Ńiunea civil ă este independent ă de ac Ńiunea penal ă și în consecin Ńă ac Ńiunea civil ă
poate fi exercitat ă chiar și dup ă ce ac Ńiunea penal ă s-a stins prin prescrip Ńie. A șadar, ac Ńiunea penal ă și
ac Ńiunea civil ă sunt supuse, fiecare, prescrip Ńiei extinctive prev ăzute de legea aplicabil ă, adic ă legea
penal ă și lex causae.
Legea locului delictului reglementeaz ă unele aspecte în situa Ńia mo ștenitorilor victimei unui
accident mortal, situa Ńie în care se nasc dou ă ac Ńiuni și anume: una în persoana victimei; alta direct în
persoana celor prejudicia Ńi prin moartea victimei. în primul caz, legea succe soral ă reglementeaz ă

calitatea de mo ștenitor și modul în care asemenea crean Ńă se împarte între mo ștenitori; în privin Ńa
cesibilit ăŃii crean Ńei în repara Ńie se aplic ă legea locului delictului; na șterea dreptului de crean Ńă în
repara Ńie (desp ăgubire) este supus ă legii locului delictului; calitatea de p ărinte sau fiu al victimei sau
mo ștenitorilor ei se determin ă dup ă legea personal ă. în cel de-al doilea caz, adic ă cel al ac Ńiunii n ăscute
direct în persoana celor prejudicia Ńi prin decesul victimei, se aplic ă numai legea locului delictului.
Problema cumulului r ăspunderii delictuale cu r ăspunderea contractual ă se reduce în practic ă la a ști
în cazul în care între autorul prejudiciului și cel p ăgubit exist ă un contract a c ărui neexecutare s-a
concretizat în producerea prejudiciului, dac ă cel p ăgubit are o op Ńiune între ac Ńiunea contractual ă și cea
delictual ă. In dreptul interna Ńional privat, cele dou ă r ăspunderi sunt supuse unor legi deosebite, adic ă lex
loci delicti commissi și lex contractus. In consecin Ńă , în cazul în care un fapt juridic ilicit a fost s ăvâr șit
în executarea unui contract cu element de extraneit ate, cumulul r ăspunderii contractuale și delictuale
trebuie s ă fie admis de cele dou ă legi, adic ă lex loci delicti commissi și lex contractus.
Așadar, problemele referitoare la executarea obliga Ńiei, la solidaritate, transmiterea crean Ńei în
desp ăgubire, modurile de stingere a obliga Ńiilor sunt supuse legii locului delictului civil, f iind vorba de
obliga Ńiile care se nasc din delictul civil.
În concluzie, din cele ar ătate rezult ă, a șa cum prevede și art. 107 din Legea nr. 105/1992, c ă
legea locului faptului reglementeaz ă îndeosebi în ce prive ște: capacitatea delictual ă; condi Ńiile și
întinderea r ăspunderii; cauzele de limitare sau de exonerare de r ăspundere și de împ ărŃire a r ăspunderii
între autor și victim ă; răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; nat ura daunelor care pot s ă dea
na ștere la repara Ńie; modalit ăŃile și întinderea repara Ńiei; transmisibilitatea dreptului la repara Ńie;
persoanele îndrept ăŃite s ă ob Ńin ă repara Ńia pentru prejudiciul suferit.
Cu privire la preten Ńiile de repara Ńii întemeiate pe o atingere adus ă personalit ăŃii de către mass-
media, îndeosebi prin pres ă, radio, televiziune sau orice alt mijloc public de informare, sunt cârmuite, la
alegerea persoanei lezate, de:
a) legea statului domiciliului sau re ședin Ńei sale;
b) legea statului în care s-a produs rezultatul p ăgubitor;
c) legea statului în care autorul daunei î și are domiciliul sau re ședin Ńa ori sediul social.
Astfel, în cazurile prev ăzute la lit. a și b se cere și condi Ńia ca autorul daunei s ă fi trebuit în mod
rezonabil s ă se a ștepte ca efectele atingerii aduse personalit ăŃii s ă se produc ă în unul din cele dou ă state
(art. 112 din Legea nr. 105/1992).
Dreptul la replic ă împotriva daunelor aduse personalit ăŃii este supus legii statului în care a ap ărut
publica Ńia sau de unde s-a difuzat emisiunea (art. 113).

Potrivit art. 114 din Legea nr. 105/1992, preten Ńiile de repara Ńii întemeiate pe un defect al
produsului, pe o descriere defectuoas ă de natur ă s ă creeze confuzii sau pe lipsa instruc Ńiunilor de folosire
sunt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat :
a) legii domiciliului sau re ședin Ńei sale obi șnuite;
b) legii statului de unde a fost dobândit produsul, afar ă numai dac ă fabricantul, produc ătorul sau
furnizorul fac dovada c ă produsul a fost pus în circula Ńie pe pia Ńa acelui stat f ără consim Ńă mântul său.
Preten Ńiile de repara Ńii men Ńionate pot fi formulate dac ă produsul face parte dintre cele destinate
unei folosin Ńe personale sau familiale a consumatorului și este lipsit de leg ătur ă cu activitatea sa
profesional ă sau comercial ă. În acest sens, instan Ńele române pot s ă acorde desp ăgubiri în cadrul
răspunderii pentru produse, întemeiate pe o lege str ăin ă numai în limitele stabilite de legea român ă
pentru prejudicii corespunz ătoare.
Asemenea preten Ńie întemeiat ă pe un act de concuren Ńă neloial ă sau pe un alt act care provoac ă
restrângeri nelimitate liberei concuren Ńe este supus ă (art. 117 și 118):
a) legii statului pe a c ărui pia Ńă s-a produs rezultatul d ăun ător;
b) la cererea persoanei prejudiciate, în locul leg ii ar ătate, se poate aplica:
– legea statului de sediu al acestei persoane, d ac ă actul de concuren Ńă neloial ă a produs
daune care o privesc în exclusivitate;
– legea contractului dintre p ărŃi, dac ă actul de concuren Ńă neloial ă a fost s ăvâr șit și a adus
prejudicii raporturilor dintre ele.
Instan Ńele române pot acorda desp ăgubiri pentru preten Ńii întemeiate pe o lege str ăin ă, numai
în limitele stabilite de legea român ă pentru prejudicii corespunz ătoare.
Potrivit art. 111 din Legea nr. 105/1992, dispozi Ńiile legale prev ăzute pentru r ăspunderea
întemeiat ă pe un act ilicit (art. 107-110) se aplic ă în mod corespunz ător oric ărei forme de r ăspundere
izvorât ă din acte ilicite, dac ă nu se prevede expres altfel, în ce prive ște r ăspunderea pentru atingeri aduse
personalit ăŃii, r ăspunderea pentru produse și răspunderea pentru concuren Ńă neloial ă.
Sunt fapte juridice licite gestiunea intereselor al tei persoane, plata nedatoratului și
îmbog ăŃirea fără just ă cauz ă. în situa Ńii frecvente, raporturile de obliga Ńii iau na ștere pe temeiul
acestor fapte juridice, adic ă ele sunt izvoare de obliga Ńii.
Faptele juridice licite sunt supuse legii locului u nde acestea intervin. într-un sens larg, lex
loci delicti commissi arat ă c ă faptele juridice, atât cele ilicite cât și cele licite, sunt supuse legii
locului unde se produc . Pentru faptele licite se i mpun unele preciz ări.
a) gestiunea intereselor altei persoane – fiind fapt juridic, gestiunea intereselor altei
persoane este supus ă legii locului acesteia (lex loci). Sunt dificult ăŃi în determinarea acestui loc
în cazul în care faptele care formeaz ă obiectul gestiunii intervin în mai multe Ńă ri sau în cazul

când aceste fapte se s ăvâr șesc într-o Ńar ă, iar rezultatul gestiunii se produce în alt ă Ńar ă, situa Ńii în
care legea locului gestiunii se consider ă c ă este acolo unde se localizeaz ă interesele gerate,
deoarece sunt mai caracteristice obliga Ńiile geratului decât cele ale gerantului. Art. 106 din
Legea nr. 105/1992 prevede c ă gestiunea de afaceri este supus ă legii locului unde persoana care
îndepline ște actele curente de gestiune exercit ă aceast ă activitate, deci, locul exercit ării activit ăŃii
de gestiune este mai caracteristic și ca urmare se aplic ă legea acestui loc, iar regimul juridic al
obliga Ńiilor este supus, de asemenea, legii locului gestiu nii din care ele rezult ă, inclusiv
prescrip Ńia dreptului la ac Ńiune.
b) plata nedatoratului – Pentru acelea și ra Ńiuni, plata nedatoratului este supus ă legii locului ei (lex
bei), adic ă acolo unde s-a f ăcut plata. în acest caz, faptul pl ăŃii, deci al mic șor ării patrimoniului solvens-
ului, este elementul predominant, caracteristic . De acee a, dac ă elementele pl ăŃii nedatoratului nu se
localizeaz ă în aceea și Ńar ă (ci în Ńă ri deosebite), plata nedatoratului este supus ă legii locului unde s-a
făcut plata. Legea aplicabil ă reglementeaz ă condi Ńiile pl ăŃii nedatorate, adic ă faptul generator de
obliga Ńii, și efectele pl ăŃii nedatorate, adic ă obliga Ńiile p ărŃilor (accipiens-\A și solvens-ul). Aceea și lege
reglementeaz ă prescrip Ńia dreptului la ac Ńiune și regimul obliga Ńiei (aspectele privind executarea,
transmiterea obliga Ńiei, modurile de stingere).
c) Îmbog ăŃirea f ără just ă cauz ă – și în acest caz este competent ă legea locului (lex bei) adic ă legea
îmbog ăŃirii f ără just ă cauz ă. în acest sens, hot. nr. 20/1968 a Cur Ńii de Arbitraj, men Ńionat ă mai înainte. Dac ă
mic șorarea patrimoniului unei persoane și m ărirea patrimoniului altei persoane se localizeaz ă în Ńă ri
deosebite se aplic ă (în calitate de lex bei) legea locului m ăririi patrimoniului, deoarece aceasta
justific ă ac Ńiunea de in rem verso .
De asemenea, art. 104 din Legea nr. 105/1992 preved e c ă îmbog ăŃirea f ără cauz ă a unei
persoane fizice sau juridice este supus ă legii statului unde s-a produs. în cazul în care î mbog ăŃirea fără
cauz ă decurge dintr-o presta Ńie întemeiat ă pe un raport juridic anual sau ale c ărui efecte încetaser ă în
orice alt mod, legea acestuia este aplicabil ă și îmbog ăŃirii (art. 105). Uneori, îmbog ăŃirea f ără just
temei rezult ă din executarea unui contract nul. în aceast ă situa Ńie, se consider ă că legea care
reglementeaz ă contractul nul se aplic ă și pentru obliga Ńia de restituire. Sub rezerva invoc ării ordinii
publice în dreptul interna Ńional privat, legea care reglementeaz ă nulitatea unui contract se aplic ă deci și în
ce prive ște efectele nulit ăŃii, inclusiv obliga Ńia de restituire.
5. Dispozi Ńiile comune obliga Ńiilor contractuale și extracontractuale
a) pluralitatea de debitori – creditorul care î și valorific ă drepturile împotriva mai multor debitori
trebuie s ă se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei (art. 124).
b) regresul – dreptul unui debitor de a exercita regresul împotri va unui codebitor exist ă numai

dac ă legile aplicabile ambelor datorii îl admit (art. 1 25 alin. 1). Condi Ńiile de exercitare a regresului sunt
determinate de legea aplicabil ă datoriei pe care codebitorul o are fa Ńă de creditorul urm ăritor (art. 125
alin. 2). Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat și debitorul pl ătitor sunt supuse legii
aplicabile datoriei acestuia din urm ă (art. 125 alin. 3).Dreptul unei institu Ńii publice de a exercita
regresul este stabilit de legea sa organic ă, iar admisibilitatea și exerci Ńiul regresului sunt cârmuite de
dispozi Ńiile art. 125 alin. 2 și 3.
c) moneda de plat ă – este definit ă de legea care a emis-o (art. 126 alin. 1), iar efe ctele pe care
moneda le exercit ă asupra întinderii unei datorii sunt determinate de legea aplicabil ă datoriei (art. 126
alin. 2). Legea statului în care trebuie efectuat ă plata determin ă în ce moned ă urmeaz ă ca ea s ă fie f ăcut ă,
afar ă numai dac ă, în raporturile de drept interna Ńional privat n ăscute din contract, p ărŃile au convenit o
alt ă moned ă de plat ă (art. 126 alin. 3).

6. Prescrip Ńia achizitiv ă și extinctiv ă
1. Prescrip Ńia achizitiv ă – Potrivit art. 145 din Legea nr. 105/1992, aceasta s au
uzucapiunea este supus ă legii statului unde bunul se afl ă la începerea termenului de posesie în acest sens.
În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat , unde se împline ște durata
termenului de uzucapiune, posesorul poate cere s ă se aplice legea acestui din urm ă stat, dac ă sunt
reunite cu începere de la data deplas ării bunului, toate condi Ńiile cerute de men Ńionata lege (art. 146).
2. Prescrip Ńia extinctiv ă a dreptului la ac Ńiune – Este supus ă legii care se aplic ă dreptului
subiectiv însu și (art. 147).
7. Cambia, biletul la ordin și cecul
Dispozi Ńii comune
a) Capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet l a ordin și cec – Aceast ă capacitate este supus ă legii
na Ńionale a persoanei care se angajeaz ă prin aceste titluri. În cazul în care persoana est e lipsit ă de
capacitatea de a se angaja, potrivit legii na Ńionale, prin cambie, bilet la ordin și cec se oblig ă totu și valabil
printr-un asemenea titlu, dac ă semn ătura a fost dat ă într-un stat a c ărui lege consider ă capabil pe
subscriitor (art. 127). Prin urmare, capacitatea es te determinat ă și de legea locului asum ării
angajamentului;
b) Condi Ńiile de form ă – Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec este
supus condi Ńiilor de form ă ale legii statului unde angajamentul a fost subscr is, deci se aplic ă regula locus

regitactum. Î n materie de cec, îndeplinirea condi Ńiilor de form ă prevăzute de legea locului de plat ă este
suficient ă (art. 128 alin. 1).
Dac ă angajamentul este nevalabil, potrivit legii loculu i subscrierii, respectiv al pl ăŃii cecului, dar
se conformeaz ă legii locului unde are loc subscrierea unui angaja ment ulterior, neregularitatea de form ă
a primului angajament nu infirm ă valabilitatea celui ulterior (art. 128 alin. 2);
c) Termenele stabilite pentru exercitarea ac Ńiunii de regres – sunt determinate, fa Ńă
de orice semnatar, de legea locului unde titlul a l uat na ștere (art. 129);
d) Forma și termenele de protest – acestea și condi Ńiile de form ă ale unor acte
necesare pentru exercitarea sau conservarea dreptur ilor în materie de cambie, bilet la ordin sau cec s unt
stabilite de legea statului unde trebuie întocmit p rotestul sau un alt act necesar (art. 130).
Cambia și biletul la ordin
a) Efectele obliga Ńiilor acceptantului unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin – sunt
supuse legii locului unde aceste titluri sunt pl ătibile (art. 131 alin. 1).
Efectele pe care le produc semn ăturile celorlal Ńi obliga Ńi prin cambie sau bilet la ordin sunt
determinate de legea statului pe teritoriul c ăruia au fost date semn ăturile (art. 131 alin. 2);
b) Dobândirea crean Ńei – legea locului unde titlul a fost constituit stabile ște dac ă
posesorul cambiei dobânde ște crean Ńa care a dat loc emisiunii titlului (art. 132);
c) Acceptarea par Ńial ă și plata par Ńial ă – legea statului unde este pl ătibil ă cambia
stabile ște dac ă acceptarea poate fi restrâns ă la o parte din sum ă, precum și dac ă posesorul titlului este sau
nu obligat s ă primeasc ă o plat ă par Ńial ă (art. 133);
d) Pierderea ori furtul titlului – legea statului unde cambia sau biletul la ordin sun t
pl ătibile determin ă m ăsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.
Cecul
a) Trasul – legea statului unde cecul este pl ătibil determin ă persoanele asupra
cărora poate fi tras un asemenea titlu (art. 135);
b) Cecul nul – în cazul în care, potrivit legii ar ătate la art. 135, cecul este nul din
cauz ă c ă a fost tras asupra unei persoane neîndrept ăŃite, obliga Ńiile ce decurg din semn ăturile puse pe titlu
în alte state, ale c ăror legi nu cuprind o asemenea restric Ńie, sunt valabile (art. 136);
c) Efectele obliga Ńiilor – Legea statului pe al c ărui teritoriu au fost subscrise obliga Ńiile ce decurg
din cec determin ă efectele acestor obliga Ńii (art. 137);
Domeniul de aplicare a legii locului pl ăŃii . Legea statului unde cecul este pl ătibil determin ă
îndeosebi (art. 138) dac ă titlul trebuie tras la vedere sau dac ă poate fi tras la un anumit termen de la
vedere, precum și efectele postdat ării;

/head2right termenul de prezentare;
/head2right dac ă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat și care sunt efectele produse de aceste
men Ńiuni;
/head2right dac ă posesorul poate cere și dac ă este obligat s ă primeasc ă o plat ă par Ńial ă;
/head2right dac ă cecul poate fi barat sau poate s ă cuprind ă clauza „pl ătibil în cont" ori o expresie
echivalent ă și care sunt efectele acestei bar ări, clauze sau expresii echivalente;
/head2right dac ă posesorul are drepturi speciale asupra provizionul ui și care este natura lor;
/head2right dac ă tr ăgătorul poate s ă revoce cecul sau s ă fac ă opozi Ńie la plata acestuia;
/head2right măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau fur t al cecului;
/head2right dac ă un protest sau o constatare echivalent ă este necesar ă

Cursul 11
NORMA CONFLICTUAL Ă
CU PRIVIRE LA FORMA ACTELOR JURIDICE

1. No Ńiuni generale
În literatura de specialitate exist ă mai multe feluri de forme ale actelor juridice și anume:
a) Forma exterioar ă – aceast ă form ă se ia în opozi Ńie cu forma intrinsec ă, intern ă a actului
juridic. Forma exterioar ă a actului juridic este o modalitate de exterioriza re, de manifestare a voin Ńei
celor ce s ăvâr șesc actul juridic, dac ă de exemplu actul juridic trebuie s ă se încheie în forma înscrisului
sub semn ătur ă privat ă sau în forma înscrisului autentic ori este posibil ă încheierea lui numai oral.
Dimpotriv ă, fondul sau condi Ńiile de fond ale actului juridic sunt îns ăș i voin Ńa p ărŃilor. Condi Ńiile de fond
privesc con Ńinutul actului juridic, iar condi Ńiile de form ă se refer ă la forma pe care o îmbrac ă acest
con Ńinut. In unele cazuri, t ăcerea valoreaz ă consim Ńă mânt și deci se aplic ă adagiul qui tacit consentire
videtiir.
b) Forma de publicitate – este aceea prev ăzut ă în interesul celui de-al treilea, astfel este
transcrierea în registrul de transcrip Ńii a unui act de vânzare-cump ărare privitor la un imobil, pentru a-1
face opozabil ter Ńilor. între p ărŃi, actul juridic este valabil și f ără îndeplinirea acestei publicit ăŃi care este
prev ăzut ă de lege în interesul ter Ńilor. Tot astfel este inscrip Ńia unei ipoteci.
c) Forma de abilitare – este aceea prev ăzut ă de lege pentru validitatea actului juridic încheia t în
numele unei persoane lipsite de capacitate de exerc i Ńiu sau încheiat de o persoan ă cu capacitate de
exerci Ńiu restrâns ă, cum ar fi autorizarea organului tutelar în vedere a încheierii unui act de dispozi Ńie
în numele incapabilului. De și încuviin Ńarea autorit ăŃii tutelare se înf ăŃișeaz ă aparent ca o cerin Ńă de form ă,
iar lipsa satisfacerii formelor cerute de lege pent ru validitatea actului este sanc Ńionat ă obi șnuit cu nulitatea
absolut ă, nu mai pu Ńin aici, avem de-a face, nu cu o form ă propriu-zis ă, ci cu o m ăsur ă de întregire de
către autoritatea tutelar ă a puterilor de reprezentare ale tutorelui, cât pri ve ște încheierea actului de dispozi Ńie,
în numele și pe socoteala minorului, m ăsur ă prev ăzut ă de lege în scopul de a ocroti cât mai eficient pe
minor. Aceast ă încuviin Ńare a autorit ăŃii tutelare este „forma de abilitare".
d) Forma de procedur ă – este aceea care intereseaz ă desf ăș urarea procesului civil, cum ar fi, de
exemplu, forma în care se face m ărturisirea, forma în care se face vânzarea judiciar ă.
Forma exterioar ă a actului juridic poate avea unul din urm ătoarele scopuri:
– de a condi Ńiona îns ăș i existen Ńa actului juridic. în acest caz, forma exterioar ă este o form ă
solemn ă, care este cerut ă de lege pentru îns ăș i validitatea actului juridic (ad validitatem). Astfel,
testamentul nu este valabil decât dac ă este f ăcut într-una din formele prescrise de lege (de exem plu

testamentul în form ă olograf ă sau în form ă autentic ă), iar dona Ńia, pentru a fi valabil ă, trebuie f ăcut ă în
form ă autentic ă, în afara unor excep Ńii, când este valabil ă chiar dac ă nu îmbrac ă forma autentic ă.
Contractul de vânzare-cump ărare a unei construc Ńii trebuia încheiat în forma autentic ă, îmbracă cel
mai des forma solemn ă și const ă în forma autentic ă, f ără îns ă a se reduce la aceasta. Forma olografa a
testamentului este o form ă solemn ă dar nu este autentic ă, dar pe de alt ă parte, redactarea actelor în
form ă autentic ă poate fi consim Ńit ă de p ărŃi pentru a u șura proba Ńiunea lor, de și legea nu impune aceast ă
form ă, din cauza avantajelor pe care le prezint ă for Ńa probant ă a înscrisului autentic;
– de a servi ca mijloc de prob ă a actului juridic respectiv (ad probationem) – astfel, în principiu,
contractul de vânzare-cump ărare, potrivit dispozi Ńiilor art. 971 și 1295 din C. civ. Român este un contract
consensual, nefiind necesar ă îndeplinirea nici unei forme pentru validitatea lu i. În practic ă, p ărŃile
întocmesc un act scris sub semn ătur ă privat ă sau chiar autentic, de și legea nu -1 cere, iar vânzarea exist ă și
în lipsa lui, pentru a avea un mijloc de dovad ă, în caz de nevoie. în aceast ă situa Ńie, forma pe care o
îmbrac ă actul juridic urm ăre ște deci doar u șurarea dovezii actului care de altfel exist ă și f ără aceast ă
form ă.
Potrivit regulii locus regit actum , forma exterioar ă a actului juridic este regleemntat ă de
legea locului unde se încheie actul, regul ă ce este cunoscut ă diferitelor sisteme de drept, fie c ă
este formulat ă în mod expres în text de lege, fie c ă este acceptat ă în mod tacit ca o norma
cutumiar ă. în dreptul nostru era consacrat ă prin art. 2 alin. 3 din C. civ. , iar în prezent este
prev ăzut ă de art. 19 alin. 1 care se refer ă la forma încheierii c ăsătoriei și art. 71 alin. 2 și art. 86
care se refer ă la forma actelor juridice, inclusiv a contractelor , aceste texte fiind din Legea nr.
105/1992.
De asemenea, alte texte din aceast ă lege prev ăd regula men Ńionat ă pentru diferite alte acte,
ca de exemplu, testamentul, cambia, biletul la ordi n și cecul. Tratatele interna Ńionale și
conven Ńiile consulare la care Ńara noastr ă este parte prev ăd regula locus regit actum. Totu și,
trebuie avut în vedere c ă art. 71 și 86 din Legea nr. 105/1992 precizeaz ă c ă legea care se aplic ă
fondului actului juridic ori contractului reglement eaz ă și condi Ńiile de form ă ale acestora. în primul
rând, deci, pentru condi Ńiile de form ă se aplic ă legea fondului actului juridic ori contractului. A ctul
juridic se consider ă valabil, din punct de vedere al formei, dac ă îndeplinește condi Ńiile prev ăzute
de una dintre legile urm ătoare (art. 71 alin. 2 din Legea nr. 105/1992), res pectiv:
a) legea locului unde a fost întocmit;
b) legea na Ńional ă sau legea domiciliului persoanei care 1-a consim Ńit;
c) legea aplicabil ă potrivit dreptului interna Ńional privat al autorit ăŃii care
examineaz ă validitatea actului juridic. Prin urmare, regula locus regit actum are caracter subsidiar.

Tot astfel, art. 86 alin. 2 din Legea nr. 105/19 92 arat ă c ă contractul este supus în
mod corespunz ător acelora și condi Ńii de form ă, dar c ă se consider ă valabil din punct de vedere al
formei și dac ă:
1. părŃile care se g ăsesc la data când l-au încheiat, în state diferite, au îndeplinit
condi Ńiile de form ă prev ăzute de legea uneia din aceste state;
2. reprezentantul p ărŃii a îndeplinit condi Ńiile de form ă ale statului unde s-a aflat în
momentul încheierii contractului. Rezult ă acela și caracter subsidiar al regulii la
care ne referim. în sfâr șit, în cazul testamentului, condi Ńiile de form ă respectate,
pot fi ale uneia din cinci legi, în care cea a locu lui încheierii. în acest caz nu mai
este vorba de caracterul subsidiar al acestei regul i.
Regula locus regit actum își g ăse ște justificarea în considera Ńii de ordin practic, astfel,
dac ă persoana aflat ă în str ăin ătate ar trebui s ă încheie actul juridic în forma, (de exemplu,
prev ăzut ă de legea ei na Ńional ă) s-ar putea g ăsi uneori în situa Ńia de a nu putea încheia actul, de și
acesta ar fi trebuitor pentru aceea persoan ă. Ar fi astfel cazul actelor autentice care nu se p ot face
într-o anumit ă Ńar ă și de c ătre autorit ăŃile sale competente decât în forma prev ăzut ă de legea
acelei Ńă ri. Autorit ăŃile competente a autentifica un act pot diferi de l a o Ńar ă la alta, (de exemplu,
în unele Ńă ri autentificarea se face în fa Ńa judec ătorului iar în altele autentificarea se face în fa Ńa
notarului de stat) și chiar în cazul actelor sub semn ătur ă privat ă dificult ăŃile practice nu sunt
înl ăturate.
Mai trebuie ad ăugat interesul statului de a supune forma actelor j uridice legii locului
încheierii dac ă încheierea are loc pe teritoriul s ău. în acest fel, se vor aplica dispozi Ńiile legilor
proprii. Cu toate acestea, în unele sisteme de drep t, ca principiu, sau numai în anumite condi Ńii,
forma exterioar ă a actului juridic este supus ă fie legii personale a autorului actului, fie legii care
reglementeaz ă cerin Ńele de fond și efectele actului juridic respectiv, fie legii for ului.
Aceast ă regul ă reglementeaz ă urm ătoarele materii:
a) Forma exterioar ă a actului juridic, f ără a face vreo distinc Ńie între formele care sunt
cerute pentru îns ăș i existen Ńa actului juridic (ad solemnitatem) și fonnele cerute numai pentru
proba actului juridic (ad probationem).
b) Formele de redactare a actelor (înscrisurilor) s au de determinare a persoanelor chemate
să intervin ă cu acest prilej. Astfel, dac ă s-ar asuma o obliga Ńie prin contract unilateral, în Ńara
noastr ă, de c ătre un str ăin, înscrisul sub semn ătur ă privat ă ce s-ar întocmi va trebui, potrivit legii
noastre ca lege a locului încheierii, s ă poarte men Ńiunea „bun și aprobat". Dac ă s-ar asuma
obliga Ńii printr-un contract bilateral, înscrisul ce se va întocmi va trebui redactat în atâtea
exemplare câte p ărŃi cu interese contrare sunt (regula multiplului ex emplar).

c) Durata valorii actelor, când ele au o durat ă limitat ă, precum și for Ńa probant ă a actelor.
Sunt unele acte, ca de exemplu, testamentele întocm ite în condi Ńii speciale, pentru care legea
prevede unele înlesniri din punctul de vedere al fo rmelor, care au validitate limitat ă în timp.
Legea locului în conformitate cu care s-a întocmit testamentul va hot ărî și în privin Ńa valabilit ăŃii
lui.
d) Legea locului încheierii actului arat ă dac ă proba testimonial ă este admis ă și pân ă la ce
sum ă sau dac ă, dimpotriv ă, este necesar un act în scris. Un act întocmit înt r-o Ńar ă a c ărei lege
admite libertatea nestânjenit ă a proba Ńiunii cu martori va putea fi probat tot cu martori chiar dac ă
legea forului eventual n-ar admite sau ar îngr ădi aceast ă prob ă. Aceia și lege va hot ărî dac ă un act
are valoarea unui început de dovad ă scris ă, îng ăduind completarea aceste dovezi prin proba cu
martori.
Art. 161, alin. 1 din Legea nr. 105/1992 dispune c ă mijloacele de prob ă pentru dovedirea unui act
juridic și puterea doveditoare a înscrisului care îl constat ă sunt cele prev ăzute de legea locului încheierii
actului juridic sau de legea aleas ă de p ărŃi, dac ă ele aveau dreptul s ă o aleag ă.
Dar, art. 161 alin. 3 din aceea și lege arat ă c ă se va aplica legea român ă, dac ă aceasta admite și alte
mijloace de prob ă decât cele prev ăzute de legea locului încheierii actului ori legea aleas ă de părŃi. Legea
român ă mai este aplicabil ă și în cazul în care ea îng ăduie proba cu martori și cu prezum Ńii ale instan Ńei,
chiar dac ă aceste mijloace de prob ă nu sunt admisibile potrivit legii str ăine. Art. 161 alin. 4 din lege mai
prevede c ă dovada st ării civile și puterea doveditoare a actelor de stare civil ă sunt reglementate de legea
locului unde s-a întocmit înscrisul invocat.
e) Sanc Ńiunile care pot lovi actele juridice întocmite vici os. De vreme ce legea locului încheierii
actelor cârmuie ște forma acestora, aceea și lege va ar ăta sanc Ńiunea nerespect ării acestei forme.
Regula locus regit actum nu-și g ăse ște aplicare în privin Ńa formelor de publicitate, formelor de
abilitare și a formelor de procedur ă, în cazul c ărora se aplic ă alt ă reglementare, dup ă cum vom ar ăta mai
departe, decât aceea a locului încheierii.

Excep Ńii de la competen Ńa legii locului încheierii actului juridic. Sunt unele situa Ńii când legea
locului încheierii actului nu este competent ă în privin Ńa formei exterioare a acestuia, sens în care deoseb im
dou ă feluri de excep Ńii: a) generale, adic ă acelea care intervin oricare ar fi competen Ńa legislativ ă
avut ă în vedere (form ă, drepturi reale, obliga Ńii, etc); b) speciale, adic ă acelea ce privesc categoria
conflictelor de legi în domeniul formei exterioare a actelor juridice.

Excep Ńii generale:

1) Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat , care poate constitui un obstacol în calea aplic ării
legii locului încheierii actului juridic, în privin Ńa formei exterioare, ca și în privin Ńa oric ărei alte competen Ńe
legislative (în alt ă materie decât forma exterioar ă a actului). In acest sens art. 19 alin. 2 din Lege a nr.
105/1992 arat ă c ă cet ăŃeanul român aflat în str ăin ătate poate încheia c ăsătoria în fa Ńa autorit ăŃii
locale de stat competente. Rezult ă c ă este vorba de c ăsătoria civil ă, laic ă.
2) Frauda la lege în dreptul interna Ńional privat. S-a ar ătat îns ă c ă frauda la lege în dreptul
interna Ńional privat prezint ă o importan Ńă redus ă.
3) Retrimiterea . Aceasta și-ar putea g ăsi aplicare și în aceast ă materie, de exemplu legea
locului încheierii actului juridic, la care trimite norma conflictual ă, nu ar primi aceast ă competen Ńă
și ar retrimite la alt ă lege, cum ar fi legea na Ńional ă sau legea care cârmuie ște fondul actului.
Excep Ńii speciale:
1) Ipotecile constituie în Ńar ă str ăin ă asupra unor construc Ńii situate în Ńara noastr ă nu pot
avea efect aici (în Ńara noastr ă) decât dac ă au fost f ăcute prin acte autentice, dispune art. 1773 din
C. civ. român, iar potrivit art. 1789 din acela și cod actele încheiate în str ăin ătate care constat ă
consim Ńă mântul pentru stingerea sau reduc Ńiunea unei inscrip Ńii nu sunt executorii în Ńara noastr ă
decât dac ă îndeplinesc acelea și condi Ńii. Dac ă am r ămâne pe terenul regulii locus regit actum, ar
trebui s ă admitem valabilitatea și a unei ipoteci asupra unui imobil situat la noi și constituit ă în
formele prev ăzute de legea locului, de exemplu prin act sub semn ătur ă privat ă, dac ă aceast ă
posibilitate este permis ă de legea locului. Textele men Ńionate dispun îns ă o derogare de la regula
ce o avem în vedere. Dac ă legea locului încheierii prevede forma solemn ă a autentific ării pentru
constituirea de ipotec ă, pentru stingerea sau reduc Ńiunea acesteia, atunci dat fiind c ă astfel nu se
poate, condi Ńiile formale ale îndeplinirii acestei autentific ări sunt determinate de legea locului
încheierii actului.
2) Potrivit art. 885 din C. civ. , cet ăŃeanul român care s-ar afla în Ńar ă str ăin ă va putea
face testamentul s ău, ori în form ă olograf ă dup ă normele prescrise de legea român ă, ori în form ă
autentic ă întrebuin Ńat ă în locul unde se face testamentul. Acest text ridi c ă problema dac ă
cet ăŃeanul român aflat în str ăin ătate poate s ă recurg ă și la alte forme de testament admise de
legea locului încheierii, dar care n-ar corespunde exact nici cu forma olograf ă prev ăzut ă de legea
român ă, nici cu forma autentic ă, prev ăzut ă de legea str ăin ă. R ăspunsul pare a fi negativ și deci
textul art. 885 urmeaz ă a fi interpretat în sensul c ă el nu se refer ă la regula locus regit actum
decât cu privire la formele de realizare a autentif ic ării testamentului, în rest g ăsindu-se în fa Ńa
unei excep Ńii de la competen Ńa legii locului încheierii. Aceast ă solu Ńie restrictiv ă pare a fi mai
conform ă cu ideea c ă regulile de form ă ale testamentului, fiind reguli de ap ărare personal ă,
urmeaz ă pe cet ăŃenii români în orice Ńar ă. Textul urmeaz ă a fi considerat modificat implicit prin

art. 68, alin. 3 din Legea nr. 105/1992 care preved e c ă întocmirea, modificarea sau revocarea
testamentului sunt socotite valabile dac ă actul respect ă condi Ńiile de form ă aplicabile, fie la data când a
fost întocmit, modificat sau renovat, fie la data d ecesului testatorului, conform oric ăreia dintre legile
urm ătoare:
a) legea na Ńional ă a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modifi cat sau revocat;
d) legea situa Ńiei imobilului ce formeaz ă obiectul testamentului;
e) legea instan Ńei sau a organului care îndepline ște procedura de transmitere a bunurilor
mo ștenite.
În privin Ńa efectelor actului încheiat în str ăin ătate cu respectarea regulii locus regit actum
deosebim :
a) Actul juridic încheiat într-o Ńar ă str ăin ă, în mod valabil, va avea în Ńara noastr ă aceea și for Ńă
probant ă cu aceea prev ăzut ă în legea Ńă rii unde s-a efectuat actul. în consecin Ńă , în Ńara noastr ă se va putea
face dovada cu martori a actului juridic încheiat î n str ăin ătate chiar peste valoarea de 250 lei, dac ă legea
locului încheierii permite aceasta. In mod asem ănător se rezolv ă problema de a ști dac ă proba testimonial ă
este sau nu admis ă în contra sau peste ceea ce cuprinde actul scris.
Trebuie îns ă avute în vedere dispozi Ńiile art. 161 alin. 3 din Legea nr. 105/1992, care prevede
aplicarea legii române dac ă admite și alte mijloace de prob ă decât cele ar ătate de legea locului încheierii
actului, precum și în cazul în care ea (legea român ă) îng ăduie proba cu martori și prezum Ńii ale
instan Ńei, chiar dac ă aceste mijloace de prob ă nu sunt admise de legea str ăin ă.
b) Actul juridic încheiat într-o Ńar ă str ăin ă în formele prev ăzute de legea locului încheierii lui, nu va
avea, în Ńara noastr ă și for Ńă executorie, chiar dac ă el ar avea aceast ă for Ńă dup ă legea locului încheierii.
Solu Ńia se întemeiaz ă pe principiile suveranit ăŃii și egalit ăŃii statelor. Dac ă s-ar admite c ă un act juridic
încheiat într-o Ńar ă str ăin ă are în Ńara noastr ă for Ńa executorie prev ăzut ă de legea locului încheierii, ar
însemna a pune autorit ăŃile noastre la dispozi Ńia acelei suveranit ăŃi, știut fiind c ă orice suveranitate nu poate
să dea ordine decât în limitele teritoriului s ău. Actul juridic ce avem în vedere va putea ob Ńine for Ńă
executorie în Ńara noastr ă în cadrul unei proceduri numite exequatur.

2. Caracterul regulii locus regit actum
În acest sens, se pune întrebarea dac ă aceast ă regul ă are caracter imperativ sau caracter facultativ,
în sensul c ă partea interesat ă este obligat ă s ă se conformeze locului încheierii sau are posibilit atea s ă aleg ă
între legea locului încheierii actului și o alt ă lege, cum ar fi, de exemplu, legea na Ńional ă a p ărŃii, legea
locului unde se g ăse ște bunul etc.

a) R ăspunsul este în sensul c ă regula ce avem în vedere are caracter facultativ, iar nu imperativ,
când este vorba de un act sub semn ătur ă privat ă. În consecin Ńă :
– cet ăŃenii români vor putea încheia în str ăin ătate acte juridice sub semn ătur ă privat ă, în formele
prev ăzute de legile române, deci f ără respectarea regulii locus regit actum. în fa Ńa instan Ńelor și a
celorlalte autorit ăŃi ale statului nostru, aceste acte vor fi considera te valabile;
– cet ăŃenii str ăini vor putea încheia în Ńara noastr ă acte sub semn ătur ă privat ă, în formele
prev ăzute de legile lor na Ńionale, deci f ără respectarea regulii locus regit actum. Dac ă privitor la
aceste acte se vor ivi litigii, care ajung în fa Ńa instan Ńelor noastre, acestea vor considera c ă actele
ce avem în vedere vor fi valabile, afar ă de cazul când vreo dispozi Ńie imperativ ă a legii noastre s-
ar opune la aceasta. Astfel, de exemplu, c ăsătoria încheiat ă numai religios în Ńara noastr ă,
conform legii na Ńionale a p ărŃilor și care ar pretinde s ă beneficieze de caracterul facultativ al
regulii locus regit actum, nu va fi considerat ă valabil ă de c ătre organele noastre competente,
deoarece i se opune ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat român. Prin urmare, potrivit
dreptului nostru interna Ńional privat, în materia actelor sub semn ătur ă privat ă, în privin Ńa formei
exterioare a actelor, se stabile ște în principal competen Ńa legii locului încheierii actului și în
subsidiar competen Ńa legilor na Ńionale a p ărŃilor actului juridic.
Legea na Ńional ă a p ărŃilor nu se poate aplica, în calitatea de lege care cârmuie ște forma
exterioar ă a actului, în locul legii locului încheierii, chia r în materia actelor sub semn ătur ă privat ă,
în cazurile în care p ărŃile au cet ăŃenii diferite. în acest caz nu se vede cum s-ar put ea sacrifica
legea na Ńional ă a uneia din p ărŃi, fa Ńă de legea na Ńional ă a celeilalte, iar ambele legi na Ńionale nu s-
ar putea aplica deoarece, ele fiind deosebite în co n Ńinutul lor, n-ar corespunde cu caracterul
unitar al actului juridic. Totu și, dac ă legile na Ńionale ale p ărŃilor actului juridic ar avea acela și
con Ńinut, s-ar putea admite c ă regula locus regit actum are caracter facultativ și în acest caz. S-ar
putea deci admite caracterul subsidiar al referirii la legea na Ńional ă a p ărŃilor chiar dac ă au
cet ăŃenii diferite.
La cele ar ătate, mai trebuie precizate urm ătoarele:
1) Actul juridic, inclusiv contractul, este valabi l dac ă îndepline ște condi Ńiile de form ă
prev ăzute de una dintre urm ătoarele legi: legea care cârmuie ște fondul contractului ori al altui act
juridic și care este solu Ńia de principiu pentru condi Ńiile de form ă (art. 71 alin. 1 din Legea nr.
105/1992); legea na Ńional ă sau legea domiciliului persoanei care 1-a consim Ńit; legea locului
unde a fost încheiat; legea aplicabil ă potrivit dreptului interna Ńional privat al autorit ăŃii care
examineaz ă validitatea contractului ori a actului juridic.
2) Mijloacele de prob ă ale actului juridic și puterea doveditoare a înscrisului ce îl constat ă
sunt cele prev ăzute de legea locului încheierii actului juridic sa u de legea aleas ă de p ărŃi, dac ă ele

aveau dreptul s ă o aleag ă, cum ar fi legea aleas ă pentru a reglementa fondul contractului și care se
aplic ă și condi Ńiilor de form ă ale acestuia (art. 161 alin. 1 din Legea nr. 105/1 992);
3)Testamentul poate fi încheiat în ce prive ște condi Ńiile de form ă dup ă una din legile
men Ńionate de art. 68 din legea nr. 105/1992, între car e se afl ă și Legea locului încheierii, a șa cum
s-a precizat. Rezult ă c ă regula locus regit actum nu are caracter imperativ, ci facultativ în
condi Ńiile ar ătate.
De asemenea, art. 128 alin. 1 din Legea nr. 105/199 2 prevede c ă angajamentul asumat în
materie de cambie, bilet Ia ordin sau cec este supu s condi Ńiilor de form ă ale legii statului unde
angajamentul a fost subscris. în materie de cec. în deplinirea condi Ńiilor de form ă prev ăzute de
legea locului pl ăŃii este suficient ă. Pe de alt ă parte, potrivit alin. 2 al art. 128 din aceea și lege se
prevede c ă dac ă angajamentul este nevalabil, potrivit legii ar ătate de alin. 1, dar se conformeaz ă
legii statului unde are loc subscrierea unui angaja ment ulterior, neregularitatea de form ă a
primului angajament nu infirm ă valabilitatea celui ulterior. Tot astfel, art. 130 din Legea nr.
105/1992 prevede c ă forma și termenele de protest, cât și condi Ńiile de form ă ale unor acte
necesare pentru exercitarea sau conservarea dreptur ilor în materie de cambie, bilet la ordin sau
cec sunt stabilite de legea locului unde trebuie în tocmit protestul sau un alt act necesar.
In privin Ńa actelor autentice întocmite de cet ăŃenii români în str ăin ătate sau de cet ăŃenii
str ăini în Ńara noastr ă, regula locus regit actum are caracter imperativ, iar nu facultativ, deoarece
agentul instrumentator nu poate instrumenta decât î n conformitate cu legea Ńă rii c ăreia apar Ńine.
Regula ce avem în vedere are caracter facultativ și în privin Ńa actelor autentice, dac ă
părŃile actului juridic au posibilitatea de a folosi of iciile reprezentan Ńilor lor diplomatici sau
consulari, care vor instrumenta în conformitate cu legea statului trimi Ńă tor, potrivit regulii auctor
regit actum.

3. Celelalte feluri de forme ale actului juridic
a) Forma de publicitate. In aceast ă materie este competent ă legea locului unde se face
publicitatea, deoarece numai în acest fel se asigur ă cel mai bine interesele ter Ńilor. Astfel, de
exemplu, publicitatea privind drepturile imobiliare se face la locul situa Ńiei bunului iar în ce
prive ște navele și aeronavele la locul unde sunt înmatriculate. în c onsecin Ńă , formalit ăŃile cerute
de legea noastr ă în privin Ńa transcrierii actelor translative de drepturi real e imobiliare, m ăsurile de
publicitate privitoare la conservarea drepturilor r eale, ca, de exemplu, inscrip Ńia unei ipoteci, se
aplic ă nu numai cetăŃenilor români, ci și str ăinilor, având domiciliul în România, dac ă bunul
asupra c ăruia exist ă dreptul real se g ăse ște în Ńara noastr ă. Forma de publicitate este supus ă legii
situa Ńiei bunului indiferent dac ă ea se îndepline ște numai pentru a face dreptul opozabil ter Ńilor,

cum este transcrierea, sau pentru a opera efectul t ranslativ chiar între p ărŃile contractante, cum
este cazul înscrierii (intabul ării) în cartea funciar ă. Potrivit art. 64 din Legea nr. 105/1992,
formele de publicitate , realizate în orice mod, re feritoare la bunuri, sunt supuse legii aplicabile
la data și locul unde se îndeplinesc, iar art. 65 din aceea și lege dispune c ă formele de publicitate
ar ătate, precum și cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse legii
statului unde acesta se g ăse ște situat, chiar dac ă temeiul juridic al na șterii, transmiterii, restrângerii
sau stingerii dreptului real ori garan Ńiei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi. Pe de alt ă parte,
formele de publicitate necesare spre a conferi vali ditate sau opozabilitate contractului prin care se
constituie, se modific ă, se transmit, ori se sting drepturi asupra bunuril or corporale, sunt supuse
legii locului unde acestea se afl ă sau sunt situate (art. 87 din Legea nr. 105/1992). O alt ă form ă
de publicitate este cea prev ăzut ă pentru opozabilitatea transmisiunii drepturilor pr ivitoare la
brevet, produc efecte fa Ńă de ter Ńi numai începând cu data public ării în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrial ă a men Ńiunii transmiterii înregistrate la Oficiul de Stat pentru Inven Ńii și
Mărci (potrivit art. 47 din Legea nr. 64/1991, republ icat ă).
b) Forma de abilitare. Aceast ă form ă este supus ă legii personale a celui în cauz ă. Astfel,
de exemplu, în cazul minorului aflat sub tutel ă, legea personal ă – respectiv legea na Ńional ă a
copilului potrivit reglementarii noastre interne – arat ă în ce condi Ńii tutorele poate înstr ăina un
bun al celui aflat sub tutel ă sau în ce condi Ńii poate încheia un act juridic în numele acestuia,
respectiv – potrivit dreptului nostru – încuviin Ńarea prealabil ă a autorit ăŃii tutelare. Realizarea
practic ă a formelor de abilitare se face în condi Ńiile de procedur ă prev ăzute de legea forului.
c) Forma de procedur ă (procedural ă). Aceasta intereseaz ă desf ăș urarea procesului civil.
În consecin Ńă , este supus ă legii forului. Trebuie f ăcute unele preciz ări. Calitatea p ărŃilor
(reclamant și pârât) și sarcina probei ce revine acestora sunt supuse leg ii care reglementeaz ă
fondul raportului juridic. In cazul prezum Ńiilor legale se deplaseaz ă obiectul probei de la un fapt
imposibil ori greu de dovedit la unul vecin și conex cu acesta, care dac ă este dovedit se consider ă
că s-a dovedit însu și faptul imposibil sau greu de dovedit, ceea ce îns eamn ă c ă prezum Ńiile legale
sunt supuse legii care se aplic ă fondului raportului juridic. în acest sens, prezum Ńia de culp ă în
materia r ăspunderii delictuale civile este supus ă regulii lex loci delicti commissi, rolul de pârât pe
care posesorul îl are în procesul de revendicare a bunului imobil este supus regulii lex rei sitae.
Regula locus regit actum se aplic ă mijloacelor de prob ă preconstituite. Astfel, înscrisul
întocmit este supus acestei reguli, în ce prive ște condi Ńiile sale formale de validitate, for Ńa sa
probant ă, dac ă are valoarea unui început de prob ă în cazul neregularit ăŃii sale, valoarea pe care o
are data înscrisului. Problema dac ă proba testimonial ă este ori nu admis ă și pân ă la ce sum ă ori
dac ă este sau nu necesar un înscris, toate acestea sunt reglementate de legea locului încheierii.

Potrivit art. 161 alin. 3, se aplic ă și legea forului sub anumite aspecte: dac ă aceasta admite și alte
mijloace de prob ă decât cele ar ătate de legea locului încheierii actului; dac ă aceast ă lege
îng ăduie proba cu martori și cu prezum Ńii ale instan Ńei, chiar în cazul în care acestea nu sunt
admise de legea str ăin ă. În sfâr șit, mijloacele de prob ă și puterea lor doveditoare pot fi prev ăzute
de legea aleas ă de p ărŃi, dac ă ele aveau posibilitatea s ă o aleag ă (art. 161, alin. 1 din Legea nr.
105/1992). Administrarea mijloacelor de prob ă, interesând procedura, este reglementat ă de legea
forului. Aceast ă lege se aplic ă în ce prive ște, de exemplu propunerea martorilor, înscrierea în
fals, verificarea scriptelor, luarea interogatoriul ui, formele vânz ării la licita Ńie.
În consecin Ńă , legea forului reglementeaz ă, de exemplu, în cazul mijloacelor de prob ă,
numai administrarea probelor (litis ordinatoria), iar nu și admisibilitatea probelor (litis
decisoria) 2, care este supus ă altei legi, de exemplu în cazul unui înscris preco nstituit în vederea
dovedirii actului juridic, legea locului încheierii (locus regit actum). Dac ă ne referim la proba cu
martori, legea forului reglementeaz ă numai modul în care se propune proba, se cheam ă martorul,
se ascult ă acesta etc., nu și admisibilitatea probei cu martori.

Cursul 12

NORMA CONFLICTUAL Ă CU PRIVIRE LA DREPTUL DE PROPRIETATE

1. No Ńiuni introductive

No Ńiunea de bunuri și drepturi reale – în stricto senso, bunurile sunt lucrurile care pot fi
obiecte de drepturi și obliga Ńii patrimoniale, precum și operele de crea Ńie intelectual ă și energia
de orice fel, în m ăsura în care pot fi obiect de drepturi și obliga Ńii patrimoniale, iar în lato sensu,
prin bunuri se în Ńeleg atât lucrurile, operele de crea Ńie intelectual ă și energia de orice fel, ca
obiect ale drepturilor și obliga Ńiilor patrimoniale, cât și drepturile patrimoniale și ac Ńiunile
privitoare la bunurile în accep Ńiunea restrâns ă.
Drepturile patrimoniale sunt drepturi reale privind imobilele și mobilele, precum și
drepturile de crean Ńă , astfel ac Ńiunile privind bunurile în sens restrâns sunt cele privind drepturile
reale și cele privind drepturile de crean Ńă . Dreptul real are ca obiect un lucru, de aceea, dr eptul
real este bun în m ăsura în care avem lucrul care constituie obiectul l ui sau lucrul prezint ă
importan Ńă prin drepturile reale care exist ă asupra lor. Codul civil (art. 471 li art. 475) con sider ă
drepturile patrimoniale și ac Ńiunile privind valorile economice pe care aceste dr epturi le prezint ă,
împreun ă cu aceste valori economice, c ă sunt bunuri în sensul larg.
Raporturile juridice privind bunurile sunt supuse l egii Ńă rii unde acestea se g ăsesc,
rezultând c ă punctul de leg ătur ă pentru aceste raporturi juridice îl reprezint ă locul situ ării
bunurilor. În aplicarea regulii lex rei sitae intereseaz ă dac ă bunul este considerat "ut singuli",
adic ă individualizat sau se prezint ă sub forma de universalitate juridic ă sau universalitate de fapt
(de exemplu patrimoniul ori fondul de comer Ń al unei societ ăŃi comerciale), daca bunul este
corporal sau incorporal, acesta din urm ă având diferite regimuri juridice și trebuie sa se Ńin ă
seama de particularit ăŃile pe care le pot avea unele bunuri cum sunt navel e si aeronavele aflate în
tranzit și cele care apar Ńin statului str ăin.

2. Legea situa Ńiei bunurilor ( lex rei sitae)

Ra Ńiunea acestei reguli se g ăse ște în interesul pe care statul îl are în a stabili regimul
juridic al bunurilor de pe teritoriul acestuia într ucât un stat nu poate admite ca un bun aflat pe
teritoriul s ău, mai ales terenul și cl ădirile, s ă fie reglementate de o lege str ăin ă. Explica Ńia
adopt ării regulii lex rei sitae se g ăse ște în asigurarea securit ăŃii opera Ńiunilor juridice privind

bunurile în cadrul aceluia și stat., iar avantajele, cârmuirii de c ătre aceea și lege a tuturor bunurilor
de pe teritoriul unui stat indiferent cine este pro prietarul, sunt reprezentate pe de o parte a
ușurin Ńei încheierii opera Ńiunilor judiciare și pe de altă parte fere ște de surprize, c ăci aceast ă lege
se poate cunoa ște cu u șurin Ńă .
Dac ă, de regul ă, nu sunt dificult ăŃi pentru determinare locului unde se afl ă situat bunul
(mai ales dac ă acesta este corporal și imobil), se pot ivi asemenea dificult ăŃi când bunul se
găse ște în marea liber ă ori în spa Ńiul aerian de deasupra acesteia și în cazul conflictului mobil de
legi privind mobilele. Astfel navele și aeronavele sunt supuse legii pavilionului care le determin ă
na Ńionalitatea, fiind înmatriculate într-un anumit loc , cel mai adesea într-un port sau aeroport;
bunurile aflate în nave și aeronave în marea liber ă sau în spa Ńiul aerian de deasupra acesteia sunt
supuse legii pavilionului ca lege a locului situ ării lor. Legea locului actelor și faptelor juridice
intervenite la bordul navelor și aeronavelor în marea liber ă și în spa Ńiul aerian de deasupra
acesteia este legea pavilionului.
Astfel, în art. 55 din Legea nr. 105/1992 se arat ă c ă constituirea, transmiterea
sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:
a) legii pavilionului pe care îl abordeaz ă nava sau aeronava;
b) legii aplicabile statului organic al întreprinde rii de transport sau
vehiculele feroviare și rutiere din patrimoniul lor.
Iar art. 56 din aceea și lege se aplic ă deopotriv ă:
a) bunurile aflate în mod durabil la bord, formându -i dotarea tehnic ă;
b) crean Ńelor, care au ca obiect cheltuielile efectuate pent ru asisten Ńa
tehnic ă, între Ńinerea, repararea sau renovarea mijlocului de trans port.
Potrivit art. 139 din aceea și lege, legea pavilionului sau legea de înmatricula re a
aeronavei se aplic ă faptelor și actelor juridice intervenite la bord, dac ă, în conformitate cu natura
lor, acestea sunt supuse legii locului unde au inte rvenit. În porturi și aeroporturi se aplic ă legea
local ă (art. 139 alin. 2).
Pentru cea de-a doua situa Ńie, adic ă în cazul conflictelor de legi privind mobilele sun t
dificult ăŃi în determinarea în determinarea domeniului de apl icare a celor dou ă legi aflate în
prezen Ńă . Legea Ńă rii unde bunul mobil este introdus reglementeaz ă con Ńinutul drepturilor reale,
care au ca obiect acel imobil, adic ă prerogativele pe care titularul drepturilor reale le are. Astfel,
creditorul gagist care putea s ă re Ńin ă (s ă-și însu șeasc ă) bunul în cazul în care debitorul nu-i
execut ă obliga Ńia, pierde acest drept dac ă bunul este introdus într-o Ńar ă care nu cunoa ște aceast ă
prerogativ ă, deoarece este vorba de con Ńinutul dreptului de gaj. În acela și mod, un bun

inalienabil dup ă legea str ăin ă devine alienabil dac ă se introduce într-o Ńar ă a c ărei lege prevede
astfel solu Ńia urmeaz ă s ă fie, în mod corespunz ător în cazul invers.
În cazul în care un bun face parte din domeniul p ublic și este dobândit printr-un act
juridic, iar bunul este adus apoi în Ńara forului și revândut unui subdobânditor, de și primul act
juridic este nul, potrivit legii statului respectiv , totu și subdobânditorul dobânde ște dreptul asupra
bunului dac ă a șa prevede legea Ńă rii forului, în care fusese adus, cu toate c ă primul dobânditor nu
a dobândit dreptul real asupra bunului, deoarece ac tul juridic este nevalabil.
Rezult ă c ă cele dou ă legi se aplic ă succesiv, fiecare pentru actul juridic încheiat câ t timp
bunul s-a aflat pe teritoriul statului respectiv, f iind vorba de modurile de dobândire a bunurilor
supuse – aceste moduri – legii locului unde intervi n.
Art. 52 din Legea 105/1992 prevede c ă constituirea, transmiterea sau stingerea drepturil or
reale asupra unui bun care și-a schimbat a șezarea sunt cârmuite de legea locului unde acestea se
afl ă în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul
respectiv. Uzucapiunea este cârmuit ă de legea statului unde se afl ă la începerea termenului de
posesie, prev ăzut în acest scop (art. 145 din Legea nr. 105/1992) . În cazul în care bunul a fost
într-un alt stat, unde se împline ște durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere s ă se
aplice legea acestui din urm ă stat, dac ă sunt reunite, cu începere de la data deplas ării bunului,
toate condi Ńiile cerute de men Ńionata lege (art. 146 din Legea 105/1992).
Legea statului pe teritoriul c ăreia se g ăse ște bunul reglementeaz ă:
a) Clasificarea bunurilor în mobile și imobile, respectiv categoriile de mobile (prin na tura
lor, prin anticipa Ńie, prin determinarea legii) și mobile (prin natura lor, prin destina Ńie, prin
obiectul la care se refer ă), precum și a altor categorii de bunuri (corporale și incorporale,
fungibile și nefungibile,etc.) – Art. 50 din Legea nr. 105/1992 prevede c ă natura mobiliar ă sau
imobiliar ă, cât și con Ńinutul drepturilor reale asupra bunurilor se determ in ă în conformitate cu
legea locului unde se afl ă sau sunt situate bunurile. În ceea ce prive ște platformele și alte
instala Ńii durabile de exploatare a resurselor minerale sit uate pe platoul continental al altui stat
sunt considerate bunuri imobile – art. 51 din Legea nr. 105/1992;
b) Bunurile care se g ăsesc în circuitul civil și nu se g ăsesc în acest circuit;
c) Drepturile reale care pot exista asupra bunuri lor, precum și clasificarea acestor
drepturi;
d) Condi Ńiile de existen Ńă a drepturilor reale, de exemplu dac ă, în cazul gajului, debitorul
trebuie ori nu deposedat, dac ă ipoteca trebuie s ă fie ori nu specializat ă, etc. Ipoteca, fiind un
drept real, poate exista numai in condi Ńiile prev ăzute de legea situa Ńiei. Art. 64 din Legea nr.

105/1992 prevede c ă formele de publicitate, realizate în orice mod, re feritoare la bunuri, sunt
supuse legii aplicabile la data și locul unde se îndeplinesc.
Potrivit art. 65 din Legea nr. 105/1992 formele d e publicitate ar ătate la art. 64, precum și
cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare l a un bun imobil sunt supuse legii statului unde
acesta se g ăse ște situat, chiar dac ă temeiul juridic al na șterii, transmiterii, restrângerii sau
stingerii dreptului real ori garan Ńiei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.
e) regimul juridic al dreptului de proprietate și al celorlalte drepturi reale – se admite c ă
uzufructul se poate dobândi și prin uzucapiune. Pentru acest uzufruct se aplic ă legea situa Ńiei
bunului, în sensul c ă, dreptul de uz și cel de abita Ńie sunt variet ăŃi ale dreptului de uzufruct (de
exemplu, dreptul de abita Ńie al so Ńului supravie Ńuitor este supus legii succesorale pentru condi Ńiile
de existen Ńă , întinderea și surata dreptului, iar regimul juridic este supus legii situa Ńiei bunului).
Aceast ă din urm ă lege se aplic ă celorlalte dezmembr ăminte ale dreptului de proprietate.
f) sarcinile fiscale ale bunurilor – Bunurile situate în Ńara noastr ă sunt supuse impozitelor
prev ăzute de legea român ă.
h) Măsurile de urm ărire și executare silit ă – acestea presupun concursul organelor statului,
care nu ar putea ac Ńiona în afara teritoriului acestuia.
i) Modurile de dobândire, transmitere sau stingere a drepturilor reale, de exemplu,
ocupa Ńiunea, accesiunea, uzucapiunea, înscrierea în carte a funciar ă, precum și modurile de
încetare a acestor drepturi reale – În acest sens art. 147 din Legea nr. 105/1992 pr evede ca
prescrip Ńia extinctiv ă a dreptului la ac Ńiune este supus ă legii care se aplic ă dreptului subiectiv
însu și. Uzucapiunea este cârmuit ă de legea statului unde se afl ă bunul la începerea termenului de
posesie, prev ăzut în acest scop (art. 145). Art. 146 din aceea și lege prevede c ă în cazul în care
bunul a fost adus în alt stat, unde se împline ște durata termenului de uzucapiune, posesorul poate
cere s ă se aplice legea acestui din urm ă stat, dac ă sunt reunite, cu începere de la data deplas ării
bunului, toate condi Ńiile cerute de men Ńionata lege. Constituirea, transmiterea sau stinger ea
drepturilor reale, care sunt supuse legii unde se a fl ă bunul în momentul când s-a produs faptul ce
a generat, modificat sau stins dreptul respectiv ( art. 52 din Legea nr. 105/1992). Art. 91 din
Legea nr. 105/1992 arat ă c ă legea aplicabil ă vânz ării reglementeaz ă validitatea și efectele între
părŃi ale clauzelor de rezerv ă a propriet ăŃii. Din art. 65 din Legea nr. 105/1992 rezult ă aplicarea
unei alte legi decât a situa Ńiei bunului pentru na șterea, transmiterea, restrângerea sau stingerea
dreptului real sau a garan Ńiei reale. Din art. 91 din Legea nr. 105/1992 rezul tă c ă legea aplicabil ă
vânz ării reglementeaz ă momentul când cump ărătorul suport ă riscurile referitoare la bunul sau
marfa transmis ă.

j) regimul juridic al posesiunii – Posesiunea este un mod de dobândire a dreptului real,
astfel c ă este supus ă legii situa Ńiei bunului, art. 49 din Legea nr. 105/1992 – se re fer ă la posesie.
k) mijloacele de ap ărare a dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale, adic ă
ac Ńiunile reale.
În principiu regula lex rei sitae nu reglementeaz ă urm ătoarele: capacitatea persoanei care
contracteaz ă cu privire la un bun, chiar dac ă acesta este imobil, este reglementat ă de legea
na Ńional ă; forma actelor juridice, chiar a acelora referitoa re la imobile, poate fi cârmuit ă de legea
locului unde se efectueaz ă actul locus regit actum (art. 71 si 86 din Legea nr. 105/1992);
cerin Ńele de fond și efectele contractului chiar referitoare la imobil e sunt cârmuite de legea
contractului (art. 91 lit. b din Legea nr. 105/1992 ); bunurile considerate ca un lot, o
universalitate, uneori nu sunt cârmuite de lex rei sitae ; unele probleme conflictuale privitoare la
bunurile apar Ńinând persoanelor juridice sunt reglementate na Ńional ă a persoanei juridice.
Bunuri c ărora nu li se aplic ă lex rei sitae. Datorit ă naturii lor specifice,
unele bunuri nu sunt supuse legii situa Ńiei bunului:
a) navele și aeronavele. Potrivit art. 14 din Codul nostru aerian, toate
aeronavele civile se înmatriculeaz ă în registrul unic de înmatriculare de aeronave civ ile, iar
dovada na Ńionalit ăŃii române se face prin certificatul de înmatricular e. Situa Ńia este aceea și în
ceea ce privește navele, care sunt obligate s ă se înmatriculeze pentru a ob Ńine dreptul de a naviga
și a aborda pavilionul român. Potrivit art. 55 și 139-140 din Legea nr. 105/1992, navele și
aeronavele sunt supuse legii pavilionului sau legii statului de înmatriculare. Aceast ă lege
reglementeaz ă:
a) puterile, competen Ńele și obliga Ńiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dac ă legile nu au ales o alt ă lege;
c) răspunderea armatorului navei sau a companiei de tran sport aerian pentru faptele
și actele comandantului și echipajului;
d) drepturile reale și de garan Ńie asupra navei sau aeronavei, precum și formele de
publicitate privitoare la actele prin care se const ituie, transmit sau sting asemenea
drepturi (art. 55 din Legea nr. 105/1992).
b) mărfuri în tranzit res in transitu. Potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr.
105/1992 dac ă titlul reprezint ă marfa, legea care i se aplic ă, în calitatea sa de bun mobil,
cârmuie ște drepturile reale referitoare la marfa pe care o specific ă. Art. 53 din Legea nr.
105/1992 prevede c ă bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost
expediat, afar ă numai dac ă: părŃile interesate au ales prin acordul lor o alt ă lege, care devine
astfel aplicabil ă; bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus s ub sechestru în temeiul unor

măsuri asiguratorii sau ca urmare a vânz ării silite; bunul face parte din cele personale ale unui
pasager, in acest caz fiind supus legii sale na Ńionale. Condi Ńiile și efectele care decurg din rezerva
dreptului de proprietate referitor la un bun destin at exportului sunt cârmuite de legea statului
exportator, dac ă p ărŃile nu au convenit altfel (art. 54 din Legea nr. 10 5/1992).
c) bunuri care apar Ńin statului str ăin, potrivit principiului imunit ăŃii statului și a
bunurilor sale. Un stat este considerat str ăin în raporturile sale cu alte state. În lipsa unei
excep Ńii la imunitatea de executare silit ă, prev ăzut ă printr-un tratat, nu se pot urm ării și executa
bunurile statului sau a organelor lui, indiferent d ac ă printr-un tratat au fost prev ăzute excep Ńii de
la imunitatea de jurisdic Ńie.

Drepturile de crean Ńă . În dreptul interna Ńional privat drepturile și datoriile
corespunz ătoare pot fi privite din dou ă puncte de vedere:
a) ca efecte ale actului juridic sau ale delictului civil din care izvor ăsc;
b) sub aspectul bunurilor incorporabile, ca f ăcând parte din patrimoniul debitorului ca
datorie (obliga Ńie în sensul restrâns).
Cesiunea de crean Ńă ridic ă problema legii aplicabile crean Ńei cedate, iar în dreptul
interna Ńional privat se disting urm ătoarele aspecte:
a) caracterul cesibil ori incesibil al crean Ńei,
b) cesiunea de crean Ńă , care este un contract, trebuie s ă îndeplineasc ă toate
condi Ńiile de validitate ale contractului,
c) raporturile dintre cesionar și debitorul cedat sunt supuse legii care
reglementează crean Ńa la na șterea sa,
d) raporturile dintre cesionari, ceea ce presupune cel pu Ńin dou ă cesiuni ale
crean Ńei.
Legea nr. 105/1992 prevede prin art. 120 c ă cesiunea de crean Ńă este supus ă legii crean Ńei
cedate, dac ă nu exista alte prevederi convenite de p ărŃi. Obliga Ńiile dintre cedent și cesionar sunt
supuse legii care se aplic ă raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea (art . 120 alin. 2).

Dreptul de gaj general. Ac Ńiunea paulian ă și ac Ńiunea în simula Ńie sunt supuse
concomitent, legii actului atacat și legii crean Ńei ocrotite. Ac Ńiunea oblic ă este supus ă legii
crean Ńei ocrotite, deoarece interesul ter Ńilor nu este în cauz ă.

Titlurile de Valoare. Emiterea de ac Ńiuni normative, la ordin sau la purt ător, precum și de
obliga Ńiuni este supus ă legii aplicabile statutului organic al persoanei j uridice (art. 57 din Legea

nr. 105/1992). Condi Ńiile și efectele transmiterii unui titlu de valoare sunt supuse, conform art. 58
din Legea nr. 105/1992:
a) legii aplicabile statului organic al persoanei e mitente, cât prive ște titlul nominativ;
b) legii locului de plat ă a titlului la ordin;
c) legii locului unde se afl ă titlul la purt ător în momentul transmiterii, în raporturile
dintre posesorii succesivi, precum și dintre ace știa și ter Ńele persoane.

Titlurile de Credit. Legea nr. 105/1992 se refer ă la cambie, biletul la ordin și cecul.
1. Dispozi Ńii comune :
a) Capacitatea – Persoana care potrivit legii sale na Ńionale este lipsit ă de capacitatea de a
se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec, se o blig ă totu și valabil printr-un asemenea titlu,
dac ă semn ătura a fost dat ă într-un stat a c ărui lege îl consider ă capabil pe subscriitor (art. 127 din
Legea nr. 105/1992);
b) Condi Ńii de form ă – În materie de cec îndeplinirea condi Ńiilor de form ă prev ăzute de
legea locului pl ăŃii este suficient (art. 128 alin. 1). Dac ă angajamentul este nevalabil, potrivit
legii mai sus men Ńionate, dar se conformeaz ă legii locului unde are loc subscrierea unui
angajament ulterior, neregularitatea de form ă a primului angajament nu infim ă valabilitatea celui
ulterior (art. 128 alin. 2);
c) Ac Ńiunea de regres – Termenele stabilite pentru exercitarea ac Ńiunii de regres sunt
determinate, fa Ńă de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat na ștere.
d) Protestul – Forma și termenele de protest sunt stabilite de legea stat ului unde trebuia
întocmit protestul sau un alt act necesar.

2. Cambia și Biletul la Ordin
a. legea aplicabil ă efectelor obliga Ńiilor – Efectele obliga Ńiunilor acceptantului
unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin sunt supuse legi i locului unde aceste titluri sunt
pl ătibile (art. 131 alin. 1). Legea statului pe terito riul c ăruia au fost date semn ăturile determin ă
efectele pe care le produc semn ăturile celorlal Ńi obliga Ńi prin cambie sau prin bilet la ordine(art.
131 alin. 2).
b. dobândirea crean Ńei – Legea locului unde titlul a fost constituit stabile ște
dac ă posesorul cambiei dobânde ște crean Ńa care a dat loc emisiunii titlului(art. 132).
c. acceptarea – Legea statului unde este pl ătibil ă cambia stabile ște dac ă
acceptarea poate fi restrâns ă la o parte din sum ă precum și dac ă posesorul titlului este sau nu
obligat sa primeasc ă plata parŃial ă (art. 133)

d. pierdera sau furtul titlului – M ăsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt a
titlului(art. 134).
3. Cecul
a) traseul – persoanele asupra c ărora poate fi tras un asemenea titlu sunt determina te de
legea statului unde cecul este pl ătibil(art. 135);
b) nulitatea cecului – în cazul în care cecul este nul din cauz ă c ă a fost tras asupra unei
persoane neîndrept ăŃite, obliga Ńiile ce decurg, obliga Ńiile ce decurg din semn ăturile puse pe titlu
în alte state, ale c ăror legi nu cuprind o asemenea restric Ńie, sunt valabile (art. 136);
c) Efectele obliga Ńiilor – legea statului pe al c ărui teritoriu au fost subscrise obliga Ńiile ce
decurg din cec determin ă efectele acestor obliga Ńii(art. 137).
d) domeniul de aplicare – legea statului unde cecul este pl ătibil reglementeaz ă îndeosebi
(art. 138): dac ă titlul trebuie tras la vedere sau poate fi tras la un anumit termen la vedere,
precum și efectele postdat ării; termenele de prezentare; dac ă cecul poate fi acceptat, certificat,
confirmat sau vizat și care sunt efectele produse de astfel de men Ńiuni; dac ă posesorul poate cere
și dac ă este obligat s ă primeasc ă o plat ă par Ńial ă; dac ă cecul poate fi barat sau poat ă s ă cuprind ă
clauza „pl ătibil în cont” ori o expresie echivalent ă si care sunt efectele acestora; dac ă posesorul
are drepturi speciale asupra provizionului și care este natura lor; dac ă tr ăgătorul poate s ă revoce
cecul sau s ă fac ă opozi Ńie la plata lui; m ăsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau fur t al
cecului; dac ă un protest sau o constatare echivalent ă este necesar ă pentru conservarea dreptului
de regres împotriva giran Ńilor, tr ăgătorului și celorlal Ńi obliga Ńi.
În ce prive ște drepturile asupra operelor de crea Ńie intelectual ă în reglementarea intern ă
deosebim (art. 60-68 din Legea nr. 105/1992):
a. dreptul de autor – nașterea, con Ńinutul și stingerea dreptului de autor asupra
unei opere de crea Ńie intelectual ă sau supuse legii statului unde acesta a fost întâi a oar ă adus ă la
cuno știn Ńa publicului prin publicare, prezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat (art.
60 alin. 1). operele de crea Ńie nedivulgate sunt supuse legii na Ńionale a autorului (art. 60 alin. 2).
b. proprietatea industrial ă – nașterea, con Ńinutul și stingerea dreptului de
proprietate industrial ă sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depoz itul ori înregistrarea sau
unde s-a produs cererea de depozit sau de înregistr are (art. 61).
c. repara Ńia material ă sau moral ă – obŃinerea repara Ńiei materiale sau morale
este supus ă legii statului unde a avut loc înc ălcarea dreptului de autor sau de proprietate
industrial ă (art. 62).
d. drepturile str ăinilor – dreptul de autor și de proprietate industrial ă ale

persoanelor fizice și persoanelor juridice str ăine sunt ocrotite pe teritoriul român conform legii
române si conven Ńiilor interna Ńionale la care România este parte (art. 63).
Formele de publicitate realizate în orice m od, referitoare la bunuri, sunt supuse legii
aplicabile la data și locul unde se îndeplinesc (art. 64) și aceste forme, precum și cele cu efect
constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobi l sunt supuse legii statului unde se g ăse ște
acesta situat (art. 65).