Istoricul Achizitionarii de Obligatiuni

Lucrarea de față își propune să ilustreze impactul pe care l-a avut reducerea pachetului de achiziții de obligațiuni, de către Banca Federală SUA, după 2007, asupra piețelor emergente și în special, asupra României.

Cunoașterea acestui impact este deosebit de importantă, deoarece astfel se poate determină situația economică a unui stat și implicit, căutarea diferitelor soluții pentru a îmbunătății creșterea economică și de a crea noi locuri de muncă, oportunități pentru investiții.

Lucrarea are 3 (trei) capitole și cuprinde Istoricul achizitionarii de obligatiuni, evoluția piețelor emergente de-a lungul timpului, Impactul Quantitative Easing, fenomenul de Tapering, criza valutară de la începtul lui 2014, evoluția marilor piețe emergente și un studiu de caz despre România, cu privire la evoluția CDS-ului și creșterea economică.

În primul capitol, intitulat Considerații introductive am început prin a face o scurtă prezentare, care cuprinde istoricul achiziționării de obligațiuni. Am vrut să evidențiez evoluția piețelor emergente de-a lungul timpului, considerând că necesetă o deosebită importanță analizarea acestui fenomen în timp: impactul “Quantitative easing” (Relaxarea cantitativă), ce presupune acest fenomen și contextul său de apariție, precum și programele QE desfășurate în SUA și alte țări până în prezent. Potrivit FMI (Fondului Monetar Internațional), politicile de “relaxare cantitativă” întreprinse de băncile centrale din principalele țări dezvoltate, au contribuit la reducerea ratei dobânzilor pe termen lung. Astfel, investițiile au fost oarecum stimulate și s-a prevenit într-o oarecare măsură apariția deflației.

Mai mult, este analizat fenomenul de “tapering” și elementele de istoric al semnalelor transmise de FED către piețe și efectul acestor semnale. Toate activitățile desfășurate de FED de a aduce noi investiții monetare în economia SUA se definesc prin noțiunea de “tapering”. Este importantă cunoașterea acestui fenomen și impactul pe care îl are, deoarece influențează întărirea economică atât la nivel național, cât și internațional.

În cel de-al doilea capitol, intitulat Impactul reducerii achizitiilor de obligatiuni asupra pietelor emergente încep prin a defini piețele emergente, caracteristicile lor și evoluția marilor piețe emergente (SUA, China, Rusia), urmată de criza valutară de la începtul lui 2014. Apoi, prezint tendințele piețelor emergente în perioada crizei economice și fac referire la principalul rol al instituțiilor în țările cu piețe emergente. Este important să cunoaștem cauzele care au generat criza valutară, pentru a putea identifica factorii cheie de prevenire a uneia noi în viitor. De asemenea, rolul instituțiilor pe piețele emergente duce la o întărire considerabilă nu numai pe plan economic, dar și social și politic. Acest capitol își propune să arate cu adevărat ce efect a avut reducerea pachetului de achiziții de obligațiuni de către FED, cum au evoluat piețele și ce anticipații pot fi prezentate.

Capitolul al II-lea și totodată ultimul capitol, prezintă un studiu de caz: Impactul reducerii achiziției de obligațiuni asupra României. Sunt illustrate trei aspect diferite, iar acestea sunt: impactul asupra creșterii economice, modificările asupra cursului de schimb valutar și evoluția CDS-ului în ultimii ani în România. România este considerată ca având o situație relativ sigură din punct de vedere economic, există stabilitate politică, excedent de cont curent și un curs FX stabil.

Decizia de reducere a pachetului de achiziții lunare de obligațiuni de către FED a avut un impact redus, ducând însă la o încetinire a intrărilor de capital. Aceste aspecte, precum și altele, vor fi evidențiate și argumentate pe parcursul acestui capitol.

De asemenea, am realizat o analiză statistică a evoluției piețelor emergente în perioada anilor 2007-2014, pe plan european, dar și pe plan internațional, pentru a evidenția astfel progresul făcut de România în raport cu celelalte piețe.

În finalul lucrării, îmi prezint concluziile personale asupra temei și o perspectivă de viitor asupra evoluției piețelor emergente.

O criză economică vine ca o ciumă, pe care este puțin probabil sa o întâlnești, dar care te surprinde și provoacă o adevărată “epidemie” financiară. Reducerea programului de achiziție de active ale FED-ului în SUA a avut efecte asupra piețelor emergente, afectând creșterea economică mondială și piața muncii, generând o serie de implicații pe termene scurt sau lung, în ceea ce privește interfața sistemul financiar mondial. Conștientizarea efectelor pe care criza le-a produs în întreaga lume și înțelegerea acestora sunt cruciale pentru a putea stabili ce este, de unde provine și cum poate fi menținut impactul pozitiv, care ajută la restabilirea economiei.

Programul de reducere a pachetului de achiziții de obligațiuni a început de către Rezerva Federală a Statelor Unite ale Americii, sau mai pe scurt, FED în anul 2007, când odată cu apariția crizei economice, a fost considerată necesară achiziția unor pachete de obligațiuni, astfel încât economia mondială să înceapă să se redreseze. În prezent, această achiziție a fost închisă la sfârșitul anului 2014, considerându-se că impactul economic asupra piețelor emergente a fost unul de succes.

Dar să începem cu începtul. Înainte de recesiune, FED deținea în trezorerie în jur tre 700-800 de miliarde de dolari. Nimeni nu ar fi bănuit o criză economică, nici măcar președintele FED, Ben Bernanke, care în februarie 2008, numea economia SUA ca fiind “goldilocks”(bucle aurii) – o economie nici prea rece, nici prea caldă.

În momentul în care criza a lovit, marile bănci centrale, FED și Banca Angliei au redus rata dobânzii, cu intenția de a stimula economia. O scădere brutală a intrărilor de capital în țările emergente s-a produs, determinând deprecierea monedelor acestora și reducerea surselor de finanțare. Însă atunci când reducerea ratei până aproape de valoarea 0, nu a dus la recuperarea pierderilor, unele piețe au trebuit să se adapteze situației cu care se confruntă, evidențiind astfel zonele lor vulnerabile și pline de excese financiare.

Programele Quantitative Easing

Cele mai multe bănci centrale bogate din întreaga lume, au început tipărirea de bani pentru a cumpăra bunuri în timpul Marii Recesiuni, și câteva, cum ar fi Banca Japoniei, încă fac acest lucru. Dar ceea ce este exact relaxarea cantitativă, și cum este ar trebui să funcționeze?Băncile centrale sunt responsabile pentru menținerea sub control a inflației. Înainte de criza financiară, acestea au reușit să supraviețuiască, prin ajustarea ratei dobânzii la care băncile se împrumutau peste noapte. Odata cu apariția crizei, băncile au redus ratele, pentru a încuraja oamenii să facă mai multe credite, păstrând economia la un nivel optim în perioadă de recesiune.

Spre exemplu, băncile centrale mari ca FED și Banca Angliei a redus ratele dobânzii-«overnight» pentru a stimula economia. Dar chiar reducerea ratei în măsura în care aceasta ajunsese aproape de zero, nu a reușit să arate vreo șansă de recuperare. Prin urmare, băncile centrale au început să experimenteze alte instrumente pentru a încuraja băncile să pompeze bani în economie. Unul dintre ei a fost Quantitative Easing sau politica QE.

Relaxarea cantitativă (QE) este un tip de politică monetară utilizate de băncile centrale pentru a stimula economia, atunci când politica monetară standard a devenit ineficientă.

Banca centrală cumpără bunuri, de obicei obligațiuni de stat, cu bani care i-au "imprimat" sau creat pe cale electronică. Folosind acești bani noi, cumpăra obligațiuni de la investitori, precum băncile sau fondurile de pensii, crescând astfel cantitatea de bani existentă în sistemul financiar, încurajând astfel mai mult instituțiilor financiare să acorde împrumuturi întreprinderilor și persoanelor fizice. Acest fapt ar trebui să le permită lor să investească mai mult, pentru a duce la o creștere economică.

Deci, scopul baniilor pe care i.au "imprimat" este de a umfla mărimea rezervelor bancare în economie cu cantitatea de bunuri cumpărat-, prin urmare, relaxarea "cantitativă".

În următorul grafic se poate observa cum se desfășoară procesul de relaxare cantitativă:

Figura 1.1.

Odată cu scăderea ratelor dobânzilor, QE se presupune a stimula economia prin încurajarea băncilor de a acorda mai multe împrumuturi. Ideea de bază a politicii QE este că băncile să ia banii și să cumpere noile active pentru a le înlocui pe cele care le-au vândut la banca centrală. Astfel ridică prețurile acțiunilor și reduce ratele dobânzilor, care la rândul său stimulează investiții.

Referindu-ne deci la “Quantitative Easing”, trebuie să avem în vedere două perioade și un an de referință: înainte de 2007 și 2007. Pentru prima dată, ceea ce numim QE a fost adoptat de BOJ(Banca Centrală a Japoniei), pentru a se lupta cu deflația la nivel național, încă de la începutul anilor 2000. După criza economica din 2007-2008, politici similare au fost adoptate de SUA, Marea Britanie, Japonia și Europa.

Totuși, potrivit FMI, politicile de “relaxare cantitativă” întreprinse de băncile centrale din principalele țări dezvoltate, au contribuit la reducerea ratei dobânzilor pe termen lung. Astfel, investițiile au fost oarecum stimulate și s-a previnit într-o oarecare măsură apariția deflației.

De-a lungul timpului, SUA a adoptat trei politici QE: QE1(2008), QE2(2011), QE3(2012). QE1 a fost o politică eficientă, dar a avut unele dezavantaje majore. Nu a fost deloc eficace în forțarea băncilor de a împrumuta și a acumulat un nivel record de active negative asupra bilanțului existent.

La sfârșitul lunii noiembrie 2008, Rezerva Federală a început să cumpere 600 miliarde dolari în titluri de valoare ipotecare, cu scopul de a sprijini piața imobiliară, care a fost devastata de criza creditelor ipotecare.

În noiembrie 2010, FED a trecut la QE2, cumpărând de 600 miliarde de dolari titluri de trezorerie, pentru a restimulta economia. În acest fel, oamenii și întreprinderile au avut acces la mai mulți bani, pentru a-i investi în afaceri și întreprinderi. Scopul acestui proces a fost de a stimula ciclul economic, care a dus la creșterea ofertei de monedă, dar creșterea a fost insuficientă. Ulterior, în septembrie 2012, a început QE3, prin care s-a implementat un program de cumpărare de titluri de valoare ipotecare, o astfel de decizie ducând la întărirea destul de puternică a economiei SUA.

Adoptarea QE3 a creat două situații pentru piețele emergente, în care ar fi putut fi prinse nepregătite de aceste schimbări: fie o reducere a QE3 mai mare decât ceea ce indică așteptările generale, fie nici măcar o reducere și indicație exactă referitoare la momentul și începutul retragerii de către Rezerva Federală din QE3.

Exista și o a treia variantă, situația piețelor care au integrat deja o reducere modestă Q3, viitorul acestora depinzând atât de performanțele pieței, cât și de investițiile făcute. De asemenea, există un efect de domino care apare întotdeauna atunci când FED ia o decizie în legătură cu QE.

Piețele emergente au traversat între anii 2013-2014 cea mai dificilă perioadă, din ultimii 5 ani. Băncile centrale din Africa de Sud, Rusia și Turcia au decis să majoreze agresiv dobânda de bază, în timp ce țări ca Argentina, Brazilia, au decis să controleze achizițiile de valută sau să injecteze lichidități pe piață, fapt ce a dus la deprecierea monedelor lor, acest fapt fiind resimțit în China prin încetinirea creșterii economice.

Piețele din India au beneficiat extrem de mult de excesul de dolari existent în circulație, investițiile crescând, deoarece ratele dobânzilor au atins un nivel de aproape 0% în SUA.

Căderea monedelor emergente a fost cu atât mai greu de rezolvat, cu cât băncile centrale din Turcia și Africa de Sud nu au avut rezerve de schimb suficiente, pentru a acționa asupra schimbări cursului valutar și a deprecierii monedei, așa cum au putut face SUA sau Japonia. Mai mult, piețele europene au fost în scădere, indicele FTSE Eurofirst 300 înregistrand un declin de 0,5%. Situația încă rămâne fragilă în Europa, din cauza gradului îndatorării companiilor din sudul zonei euro, care ar putea să exercite presiuni asupra solvabilității băncilor.

Deși BCE a fost una dintre primele bănci centrale care a scăzut sub zero una dintre ratele sale principale de dobânzi, la finalul anului 2014, Banca Central Europeană a început să achiziționeze obligațiuni garantate și valori imobiliare garantate cu active. Pentru salvarea monedei Euro, s-a considerat că această măsură este necesară. În martie 2015, Euro s-a tranzacționat la 1,06 dolari, un declin care nu a mai fost înregistrat încă din 2004.

Prin acest fapt, s-a dorit cumpărarea unor datorii existente în țări care au fost puternic afectate de criză, din spațiul economic european, printre care amintim Grecia și Spania. Astfel, a creat o relaxare cantitatvă “la cerere”, oferind în continuare fonduri mai accesibile pentru orice bancă europeană, care are nevoie pentru operațiunile sale curente.

Grecia a venit ca o adevărată problemă pentru BCE, datorită situației financiare în colaps existente. Noul lider al lor a afirmat, la începutul anului 2015, că vrea să renegocieze datoriile pe care Grecia le are către BCE, UE, FMI și alți investitori, datorii care în prezent se ridică la peste 312 miliarde de euro.  Astfel, se dorește prin obținerea unui schimb de obligațiuni, reducarea drastică a datoriilor Greciei. Deci, în schimbul obligațiunilor elene deținute de BCE, instituția bancară ar putea primi de la autoritățile din Atena o nouă serie de obligațiuni, de data aceasta cu un cupon de 0%. Cu alte cuvinte, obligațiunile ar oferi BCE dobândă 0 pe toată durata deținerii, care, în acest caz, ar fi indefinită. Rămâne însă de văzut dacă acest plan va fi dus la îndeplinire.

Există și opinia potrivit căreia criza valutară prin care trec acum unele piețe emergente a fost exacerbată de fondurile ETF. Acestea au fost introduse inițial pe piață în anii 1990, reprezintând un vehicul de investiții ce urmăresc un indice bursier și se tranzacționează pe bursă ca o acțiune, modificându-se pe parcursul ședinței de tranzacționare în funcție de cerere și ofertă. Astfel, investitorii și-au retras peste șase miliarde de dolari încă de la începutul anului 2014, iar acest lucru poate fi observat prin scăderea activelor fondurilor precum iShares MSCI Emerging Markets, Vanguard FTSE Emerging Markets. Acestea se îndreaptă spre cele mai mari pierderi întregistrare pentru o singură lună de la introducerea sa pe piață, în 2005, acest lucru afectând piețele emergente într-un ritm extrem de rapid.

Deși QE a avut un rol extrem de important în stimularea economiei ducând la creșterea rezervelor bancare, a creșterii forței de muncă și îmbunătățirii condițiilor forței de muncă, această politică are avantajele și dezavantajele ei.

Spre exemplu, poate fi ineficientă dacă este aplicată simultan de către mai multe bănci. Măsurile persistente de QE pot duce la creșteri nesustenabile ale prețului activelor, atât în țările unde sunt implementate, cât și în țările asupra cărora se manifestă efectele conexe.

Astăzi, ratele dobânzilor, începând cu titlurile de stat până la creditele ipotecare la datorie corporative sunt, probabil, mai mici decât ar fi fost fără QE. Deoarece QE a convins piețele că banca centrală a luptat serios împotriva deflației și a ratei ridicată a șomajului, atunci s-a putut stimula, de asemenea, activitatea economică prin creșterea gradului de încredere. Mai multe runde de QE din America au crescut dimensiunea Rezervei Federale -bilanțului cu privire la valoarea activelor pe care le deține, la mai puțin de 1000 miliarde dolari în 2007, la mai mult de 4000 miliarde dolari în prezent.

Fenomenul de Tapering

Toate activitățile desfășurate de FED de a aduce noi investiții monetare în economia SUA se definesc prin noțiunea de “tapering”. Inițial, menționarea acestui termen a apărut în 22 mai 2013, în discursul președintelui FED, Ben Bernake, când a declarat că FED “may taper – or reduce –“ programul de achiziții de obligațiuni din SUA. Potrivit unei statistici, deși aproximativ 30% dintre economiști au preconizat că acest fenomen va fi instituit, acest lucru s-a întâmplat în septembrie 2013, la September Fair Market Open Committee (FOMC). Totuși, au apărut întrebările: aduce acestă “rată degresivă”(taperingul) obstacole asupra dezvoltării economice prin eliminarea ratei dobânzii scăzute în mod artificial? A fost implementat bine, astfel încât majorarea ratelor dobânzilor a avut efecte minime?

Pentru a găsi un răspuns, trebuie să luăm în considerare faptul că taperingul este asemeni unui drog: “taie-i unui drogat doza, lasă-l fără tratament și îngrijire și fie o să moară, fie o să înceapă să ucidă ca să strângă bani să-și cumpere droguri. Dependenții au nevoie de mărirea dozei, micșorarea nu se poate face.” Economia mondială se află într-o continuă stare de sevraj, aurul, petrolul și mărfurile nu au înregistrat creșteri atractive în 2014, însă dacă FED continuă cu taperingul, dobânzile vor începe cel mai probabil să crească, iar economia va găsi un echilibru. Procesul de „tapering” a continuat, pe parcurs ce economia s-a întărit, fapt care a implicat ieșirea din relaxarea cantitativă (QE). Să vorbim oare de începutul sfârșitului crizei economice?

Impactul așa numitului FED tapering depinde totuși de evoluția deciziilor pe care le va lua FED pe viitor, în paralel cu anticiparea a ceea se va întâmpla pe piețele emergente și de stabilitatea acestor prognosticuri în 2016. Începând cu septembrie 2013, s-a redus cu aproape 11,7% programul de achiziții de obligațiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe lună. Potrivit ziarului Capital, din 30 ianuarie 2014, în SUA FED a redus la 30 de miliarde de dolari achiziționare de obligațiuni pentru bonurile din Trezorerie și la 35 de miliarde de dolari achiziționare de obligațiuni ce vizează titlurile cu garanții imobiliare. Așadar, situația forței de muncă s-a îmbunătățit, datorită ratei șomajului care, în noiembrie 2013, a scăzut la 7%, fiind cel mai redus nivel din SUA din ultimii 5 ani. În 2014, se estimează că rata șomajului ar urma să scadă chiar la 6,3%.

Oferind un prognostic, se poate afirma că cei care au profitat de banii ieftini ai FED și i-au investit pe piețele emergente ar avea în continuare de câștigat. La nivel global, cel mai probabil, până în 2016, ratele dobânzilor vor continua să crească, deși este posibil să asistăm la o încetinire a intrărilor în capital, estimată la mai puțin de 1% din PIB.

CAPITOLUL II: IMPACTUL REDUCERII ACHIZIȚIILOR DE OBLIGAȚIUNI ASUPRA PIEȚELOR EMERGENTE

Definiție, caracteristici și evoluție a piețelor emergente (SUA, China, Rusia)

O piață emergentă este considerată a fi o piață în curs de dezvoltare. În principiu, o piață emergentă cuprinde un risc de țară superior în comparație cu o piață dezvoltată. Fiscalitatea și birocrația își reduc nivelul față de celalte țări, iar bursa vine cu o gamă variată de instrumente derivate care să permită absorbirea în condiții normale a capitalului.

Piețelor emergente le sunt caracteristice mai multe criterii, precum tendința de industrializare și o activitate economică și socială, aflată în continuă ascensiune. O economie emergentă afișează următoarele caracteristici:

un PIB/loc intermediar (venitul calculat la paritatea puterii de cumpărare este cuprins între 10% și 75% din media UE pe cap de locuitor)

o creștere economică accelerată (în ultimul deceniu, economia respectivă a avut un ritm de creștere economică care a determinat o scădere a decalajului de dezvoltare în comparație cu statele avansate)

transformări instituționale și un proces de deschidere economică în ultimii 10 ani. În anul 2012, Fondul Monetar Internațional a etichetat următoarele țări ca fiind economii emergente: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Chile, China, Columbia, Estonia, Ungaria, India, Indonezia, Letonia, Lituania, Malaezia, Mexic, Pakistan, Peru, Filipine, Polonia, România, Rusia, Africa de Sud, Thailanda, Turcia, Ucraina, și Venezuela.

Economia globală a depășit multe obstacole de-a lungul ultimilor ani și au existat anumiți factori care au împiedicat dezvoltarea piețelor emergente la nivelul la care s-ar fi dorit:

Mărfurile. Recesiunea ciclului de mărfuri are în prezent un impact negativ asupra comerțului – și, la rândul său, creșterea economică – pentru țările dependente de resurse, cum ar fi Brazilia, Rusia și Africa de Sud.

Câștigurilor corporative. Marjele de profit corporative pe piețele emergente sunt încă deprimante, fiind nevoie să reducă cheltuielile de capital și să crească astfel locurilor de muncă.

Dezechilibre macroeconomice. Multe economii de piață emergente, cum ar fi Brazilia și India sunt provocate de dezechilibrele macroeconomice, inclusiv de deficitul de cont curent ridicat sau cel al inflației, fiind nevoite să înăsprească politicile.

Lipsa de creditare. În prezent, suntem martorii cu toți la faptul că băncile sunt din ce în ce mai precaute cu piețele emergente în ceea ce privește creditarea, crescând astfel creditele neperformante. Standardele stricte de creditare au încetinit creșterea creditului și a consumului.

Supracapacitate. Unele economii sunt încă digera capacitatea în exces, care a fost construit de boom-ul de credit trecut. Exemple tipice sunt sectorul de producție în China, și în sectorul materiilor prime la nivel mondial. Problema supracapacității a contribuit la lipsa de recuperare a investițiilor private.

În economiile emergente, cum ar fi Brazilia, Chile și Mexic, în cazul în care piețele locale de capital au cunoscut o creștere considerabilă și o maturitate economică în ultimii ani, companiile au capacitatea de a orienta creșterea lor printr-un mix mai echilibrat de emitere locale și internaționale pe piața de capital. Mai mult, în unele polițe de creștere în curs de dezvoltare, în special cele din Asia, semne există deja că piețele de capital locale evoluează în hub-uri regionale de finanțare.

În deceniul următor, cererea locală de consum continuă să crească în piețele emergente cea mai rapidă creștere și ca piețele de capital locale din aceste țări devin mai profunde și mai bine reglementată, firmele de bunuri de producție și de consum cu sediul în țările dezvoltate poate fi de așteptat să caute, de asemenea, accesul la piețele de capital pe piețele emergente. Cruce Listarea titlurilor de către societățile dezvoltate țări, deși inițial motivată de dorința de a ridica recunoașterea mărcii firmele lor, va fi urmat de probleme care robinet bazine mari de economii disponibile pe piețele emergente.

Piețele emergente și tendințele lor în perioada crizei economice

Se preconizează că forțele care au determinat economia mondială să se prăbușească, inclusiv inegalitatea veniturilor și datoria, sunt din nou în acțiune, și ar putea trage in jos corporații în urma lor.

Există convingerea că o „criză capitalistă” este o gripă (firească) a societății, dar nu e un motiv pentru a ucide trupul sub pretextul că vrei să-l vindeci definitiv.În acest moment, cea mai bună opțiune pentru țările emergente ar fi să profite după deprecierea valutei și astfel să obțină beneficii din exporturi, devenind piețe mai competitive, prin aceste schimbări de politică. Ca soluție, pe viitor, cel mai bine ar fi ca Guvernele țărilor emergente să introducă reforme structurale și să relaxeze restricțiile de reglementare, pentru a recâștiga încrederea investitorilor.

Oficiul pentru Buget a Congresului SUA a proiectat o redresare economică continuă. Deci, Să ne gândim în viitor – până în 2017 – și să ne facem griji? Iată de ce: pentru că datoria deținute de gospodării americane este în creștere amenințător. Iar până politicile lor economice nu se schimbă, acest “balon de datorie”, alimentat de inegalitatea radicală a veniturilor, va deveni noua problemă.

Totuși, referitor la valută, întărirea dolarului prin reducerea stimulilor economici scoate la lumină vulnerabilitățile altor piețe și economii. Paritatea la nivelul de 1.35-1.375 de euro pentru un dolar s-a menținut la jumătatea anului 2014, în timp ce moneda euro nu are fluctuații considerabile față de aceasta. Yenul japonez este cel mai probabil să continuă să scadă, iar rubla rusească se va deprecia ușor față de euro.

Astfel, economia americană va avea de câștigat prin revenirea unei părți a capitalului care a luat calea străinătății. Dependența de capitalurile externe, în special pentru finanțarea împrumuturilor tot mai mari în monedă națională, face ca aceste economii să fie vulnerabile la schimbările care au loc pe alte piețe.

Mai mult, și prăbușirea pesoului argentinian față de dolarul american a declanșat un “val de vânzări” de valută pe piețele economiilor emergente. Argentina este o țară cu o inflație ridicată, cu o scădere neîntreruptă a rezervelor valutare, unde este nevoie de asigurarea unei creșteri sustenabile pentru a relansa economia.

Pe de altă parte, țările din Orientul Mijlociu, cum ar fi Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite înregistrează o creștere robustă, cu rate scăzute ale datoriei guvernamentale și ale datoriei externe. 

Criza politică din Ucraina a dus la o criză economică și involuntar la deprecierea monedei lor naționale. Fiind cea mai mare frontieră ce desparte Rusia de Europa, Ucraina are deci o poziție strategică din punct de vedere economic, iar prețul gazelor naturale, războaiele comerciale și continuarea conflictelor în relațiile cu Rusia poate duce la un dezastru economic. Prețul petrolului este din ce în ce mai ridicat, datorită tensiunilor existente între Rusia și Occident. În Transnistria nu se mai poate cumpăra valută străină, așteptându-se tulburențe pe piața valutară.

Cu privire la China, aceasta a fost în mod tradițional un receptor de investiții directe străine (ISD) europene, care, potrivit Deutsche Bank, au reprezentat 18% din totalul investițiilor străine directe din China. Dimpotrivă, ISD din China spre Europa au fost foarte mici, până în anul 2010. Dar, de atunci au crescut în mod semnificativ, ajungând la 27 miliarde euro în 2012. Chiar și așa, ISD chineze reprezintă încă o pondere minimă (0,7%) din totalul ISD pe care țările UE le primesc de la alte țări din afara UE.

Figura 1.2

În urma unui sondaj realizat de Camera de Comerț a Uniunii Europene din China s-a constatat că societățile chineze au evaluat legislația referioate la dreptul muncii, costurile cu resursele umane, normele în materie de imigrație și diferențele culturale managerela, ca fiind cele mai mari obstacole de a investi în Europa. Totuși, investiții chineze în Europa – aflate în creștere – se confruntă în continuare cu multe obstacole. Europa nu este încă dispusă pentru a vinde Chinei tehnologiile sale de top, iar China nu consideră că Europa ar avea ceva mai mult de oferit. Cel mai probabil, până în 2017, vom avea probabil, o creștere constantă a investițiilor chineze în Europa, dar nu vor fi progrese uriașe.

În pofida acesturi prognosticuri recente, ISD chineze în Europa sunt încă într-o stare infantilă și va fi nevoie de timp, înainte de a trage concluzii cu privire la o îmbunătățire a situației. Se pare însă că, datorită crizei euro, s-ar fi deschis ușile investițiilor europene blocate în China.

Principalul rol al instituțiilor în țările cu piețe emergente

Instituțiile economice influențează în mod direct investițiile în capitalul fizic, uman, tehnologie, precum și în organizarea producției. Cu scopul de a obține progrese, oamenii trebuie să înțeleagă că rolul economiei pot fi realizat numai în cazul în care relația dintre instituțiile economice, puterea politică și organele politice devine mai puternică

În scopul de a descoperi sursa unor diferențe externe în instituții și pentru a crea o relație bună între instituții, oamenii trebuie să știe care este cea mai buna abordare pentru viitorul societății, iar aceasta ar putea fi: izolarea diferențele externe dintre instituții și construirea influenței lor.

Societățile pot avea succes pe plan economic numai atunci când instituțiile lor sunt prospere. Economie nu contribuie numai la creșterea economică, ci și la distribuirea resurselor, care poate fi un aspect dificil uneori, din cauza resurselor naturale, mediul geografic și dezvoltarea culturii care există într-o țară. Cum se poate rezolva această problemă? Cu legislația, normele și reglementările corespunzătoare în scopul de a face o economie durabilă.

Dar progresele în politică sunt încă influentațe de forțte endogene. Trăim în vremuri în schimbare. Există o diferență între puterea politică de jure și de facto. Întrucât puterea de jure aparține instituțiilor politice (forme de guvernare, cum ar fi democrația, autocrația; elitele politice), puterea de facto aparține unui grup de oameni care ar fi putut obține puterea prin politică și să o posede. Ei ar avea capacitatea de a face o schimbare cu influența lor, ei ar putea face prosteste pentru a-și exprima opiniile.

Pentru ca instituțiile să prospere, urgența ar fi descoperirea modul în care puterea politică va fi distribuită și cum se vor dezvolta instituțiile economice. Soluția este destul de simplă. În funcție de situația actuală din fiecare țară, instituțiile politice ar trebui să acorde puterea lor de jure celor care dețin puterea politică, în scopul de a influența evoluția politică. Politicienii trebuie să ia în considerare toate aspectele care există în societate și schimbările care au influențat economi, pentru a face o distribuție bună a resurselor. În plus, puterea de facto va fi dată de grupurile care dețin instituții economice și politice, pentru a crea o legătură puternică și a izola toate diferențele exterioare.

Ideea generală este că oamenii să creadă. Să creadă în schimbare și în puterea instituțiilor. De aceea, soluția vine cu progresul constant și implicarea fiecărei instituții.Nu există un moment mai bun ca prezentul. Trăim într-o lume în care concurența este totul. Fiecare instituție economică se gândește cum să aibă puterea supremă pe piață. Dar ideea nu este de a crea o mulțime de valoare. În primul rând, o instituție trebuie să devină o valoare de sine, pentru ca societatea să se dezvolte. Cei mai mulți oameni se identifică în legătură cu valorile.

Totuși, există patru criterii ideale pe care instituțiile din țările în curs de dezvoltare ar trebui să urmeze:

– Existența loialității și a angajamentului

– Împărțirea timpul și a resurselor în funcție de populație și piețele țintă

– Adaptarea modelului de afaceri și alegerea dintre monopol sau concurență perfectă

– Alegera sau nu a modelului chinezesc de economie

Trăim în vremuri în schimbare. Loialitatea și angajamentul sunt primele două valori pe care o instituție trebuie să le respecte, în scopul de a ajuta la creșterea economiei. După aceasta, instituțiile ar trebui să înțeleagă cum să-și împărtă timpul și resursele lor în funcție de populația și piețele vizate, alegerea dintre monopol și concurență perfectă. Să ne gândim la Google, spre exemplu, care are monopolul pe piață și s-a distanțat de la Microsoft si Yahoo.

În plus, instituțiile ar trebui să știe ce model de business este mai bun pentru ele. Capitalismul și concurența sunt două concepte diferite. Capitalismul este pentru acumularea de mai multe capitale, dar în ceea ce privește concurență perfectă, toate profiturile dispar. Acesta este motivul pentru care instituțiile ar trebui să știe ce fel de tipar ar trebui să urmeze.

Pentru țările sărace, modelul chinezesc de economie de piață nu este cea mai bună abordare. Succesul Chinei provine din exporturi, în timp ce cele mai multe dintre piețele emergente se bazează pe produse agricole. Prin urmare, se creează inflație și un dezechilibru între cerere și ofertă pentru aceștia. Chiar dacă instituțiile respectă primele trei criteriilor, ultimul nu este bun pentru unele țări în curs de dezvoltare.

CAPITOLUL III: IMPACTUL REDUCERII ACHIZIȚIILOR DE OBLIGAȚIUNI ASUPRA ROMÂNIEI

Impactul asupra creșterii economice

În ultimii 20 de ani, România a făcut progrese considerabile în curs de dezvoltare, având instituții compatibile cu o economie de piață. Aderarea la Uniunea Europeană (UE) în 2007 a fost un punct extrem de important de reformă și modernizare. Atunci când criza financiară globală a lovit în 2008-09, România și-a revenit repede, datorită unei bune gestiunii macroeconomice prudente. Criza a determinat reformelor necesare lungi, cu sprijinul instituțiilor financiare internaționale, în sănătate, educație, sectorul financiar, gestionarea finanțelor publice, administrație publică, asigurări sociale, precum și în sectorul de asistență socială. Unele dintre aceste reforme aduc soluții pe termen scurt în perioadă de criză, în timp ce altele sunt ancorate într-o strategie coerentă pe termen lung.

Punerea în aplicare a unui pachet de măsuri macroeconomice și structurale susținute de un program multilateral cu Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI), precum și Comisia Europeană (CE) a ajutat țara să depășească efectele crizei globale prin restabilirea echilibrelor macroeconomice și relansarea creșterii economice. Activitatea economică a luat în 2013, cu o creștere estimată la 3,5%, și creșterea pentru anul 2014 a fost prognozată de a fi de 2,8%. În 2015, exporturile continuă să crească și ambele cererii de consum și de investiții se vor recupera.

Probelma este că România nu are încă statutul unei piețe emergente. Bursa de Valori București face eforturi considerabile pentru a introduce România în atenția investitorilor și a obține statutul de piață emergentă, în toată regula. Pentru a fi clasificată astfel, piața de capital din România trebuie să îndeplinească multe criterii cantitative și calitative. Criteriile cantitative prevăd existența a minim trei companii listate care să îndeplinească simultan toate cerințele de dimensiune și de lichiditate (spre exemplu- capitalizarea bursieră a companiei, capitalizarea bursieră a free float-ului și un indicator de lichiditate).

Totuși, există o situație relativ sigură din punct de vedere economic, există stabilitate politică, excedent de cont curent și un curs FX stabil. Decizia de reducere a pachetului de achiziții lunare de obligațiuni de către FED a avut un impact redus, ducând însă la o încetinire a intrărilor de capital străin. Dobânzile bancare în scădere i-au orientat pe românii către alte oportunități de investiție, precum bursa, terenurile agricole, arta și chiar imobiliarele. Deși piața imobiliară este încă sub presiunea executărilor silite și a creditării în special in lei, scăderea costului creditului în moneda națională s-a reflectat totuși pozitiv. 2014 a fost considerat un an al volatilității, al mișcărilor de piață dependente de impulsurile politicilor monetare și o perioadă în care s-a insistat mult pe analiza fundamentală a companiilor.

Însă, ar exista două fenomene îngrijorătoare pentru România, acestea fiind scăderea și îmbătrânirea populației, care duc la scăderea economisirii pe plan intern. Numărul de salariați tineri care economisesc s-a redus, iar numărului vârstnicilor care utilizează în prezent resursele financiare a crescut, deci putem afirma că în acest moment sunt absolut necesare politici de suport a natalității și de micșorare a ratei migrației externe a tinerilor prin creșterea calității serviciilor publice de sănătate și educație.

De asemenea, reprezentanții Băncii Mondiale au precizat că provocarea pe care fiecare țară o are pe plan intern ar fi continuarea reformelor structurale, iar pe plan extern provocarea cea mai recentă a fost criza din Ucraina, care are însă a avut implicații limitate pentru România, datorită gradului semnificativ de independență energetică al țării, în timp ce expunerea la comerțul cu Ucraina și Rusia este limitată.

Alte provocări ar fi cele de a accelera creșterea economică în țară, datorită incertitudinii pe piețele din zona euro și de export, evoluțiile politice în contextul alegerilor locale și parlamentare, precum și absorbția fondurilor UE. Pe termen mediu, provocarea cheie pentru România este de a realiza o creștere economică stabilă și să îmbunătățească standardele de viață, în timp ce sunt atinse obiectivele fiscale, continuate reformele structurale și se modernizează administrația publică.

Atragerea de noi investiții străine prin folosirea diplomației și a negocierilor, precum și construirea unui grup performant de investitori români sunt principalele priorități ale unui proces de înlocuire graduală a bunurilor importate cu cele autohtone.

Mai mult, România este în bune relații politice cu SUA și ar putea să atragă ISD, mai ales în îndustria IT, deci vorbim de fluxuri de capital pe termen lung care susțin direct creșterea economică. 

Banca Națională din România (BNR) și guvernul a luat măsuri puternice pentru a proteja stabilitatea piețelor financiare, precum și băncile. Având în vedere pachetul de sprijin financiar internațional, rata de schimb a rămas în general stabil.

Sectorul energetic din România este dominat de întreprinderile de stat, pentru care Guvernul a inițiat măsuri de îmbunătățire, precum și sporirea concurenței și atragerea capitalului privat necesar pentru a stimula competitivitatea în acest sector.

După ce a fost considerată grânarul Europei, agricultura a început să joace un rol important în România, dar sectorul este încă subdezvoltat. România are cea mai mare proporție a populației rurale în UE (45%) și cea mai mare incidența sărăciei din mediul rural (peste 70%), iar unul dintre cele mai mari lacune există acolo, standardele sociale fiind slab dezvoltate în zonele rurale și cele urbane. România importă un procent tot mai mare legat de nevoile sale alimentare, chiar dacă aproape 30% din ocuparea forței de muncă este în agricultură.â

Deși rata sărăciei din România a scăzut dramatic între 2000-2008, de la 36% în 2000 la 5,7% în 2008. În anul 2009, sărăcia a scăzut în continuare la 4,4%, ca urmare a protecției sociale a crescut și cheltuielile de asigurare. Cu toate acestea, în ciuda progrese mari, rata sărăciei în România este în continuare printre cele mai mari din UE.

România nu a profitat încă de fondurile structurale ale UE pentru Protecția Mediului și Schimbărilor Climatice în valoare de 4,5 milioane €. Cu toate acestea, ele se angajează să atingerea obiectivelor 20-20-20 privind schimbările climatice și energia regenerabilă ale UE, care sunt concepute pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 20%, creșterea cotei energiei regenerabile din mixul energetic până la 20% și de a îmbunătăți eficiența energetică prin 20%, toate până în 2020. Pentru a face acest lucru, este nevoie de un program cuprinzător de finanțare a schimbărilor climatice și creșterii ecologice în următoarea perioadă de programare pentru finanțare UE (2014-20).

Una dintre prioritățile-cheie ale României continuă să fie îmbunătățirea competențelor populației pentru a satisface obiectivelor Strategiei Europa 2020 și să aducă nivelul de școlarizare a copiilor români în subiecte cheie de nivelurile actuale găsite în majoritatea țărilor europene. Legea Educației Naționale în vigoare de la începutul anului 2011 promovează schimbări în practic toate domeniile educației.

Modificări asupra schimbului valutar

Potrivit ultimelor date cu privire la cursul de schimb valutar, Ziarul Financiar informează că leul s-a întărit la final de luna aprilie 2014 față de dolarul american, cursul de referință coborând cu 1,12 bani (0,35%), de la 3,2273 lei/dolar la 3,2161 lei/dolar.Cu toate acestea, instabilitatea financiară care există în Ucraina, ar putea afecta leul și piețele globale, observându-se deja o depreciere regională în această privință.

Analiștii ING Bank au afirmat că leul nu va avea o direcție precisă în următoarea perioadă, iar dacă avansurile leului dincolo de 4,45/euro vor fi limitate, banca centrală ar trebui să profite de aceasta situație, pentru a reclădi rezervele valutare după intervențiile semnificative din ianuarie-februarie.Euro a fost tranzacționat la finalul lunii aprilie la la 4,4490 lei, cu 0,3 – 0,35 bani (0,07% – 0,08%), astfel rata de schimb a coborât pentru prima dată în aprilie 2014 sub 4,45 lei/euro și a atins cel mai redus nivel încă de la începutul anului.

Referitor la invetiții, România a atras în toamna anului 2013 un împrumut de un 700 de milioane de euro de la Banca Mondială, la un cost de 3,5% pe an și cu scadență de 18 ani.Totuși, în 2014, cea mai ieftină finanțare din istoria României a fost realizată de Ministerul Finanțelor Publice(MFP), care a atras 1,25 miliarde de euro de pe piețele externe printr-o emisiune de euroobligațiuni cu maturitate de 10 ani, pentru care a obținut un cost de finanțare de 3,7% pe an, mai mic decât cel la care a lansat operațiunea. Suma împrumutată este la jumătatea intervalului țintit de Ministerul Finanțelor, de 1-1,5 miliarde de euro. Licitația a pornit de un randament indicativ de 3,99% (225 puncte de bază peste midswap – indicatorul de referință al pieței, aflat la 1,74%), iar costul final obținut a fost de 3,7% (200 puncte de bază peste midswap – 1,7%).  

Acest optimism s-a extins și la BVB (Bursa de Valori București), care continuă să beneficieze marginal de interesul investitorilor pentru plasamente mai riscante. Participarea investitorilor străini la privatizările recente care au avut loc la Bursa de Valori București este un demers optimist, de încredere acordat economiei României și implică o responsabilitate mai mare în elaborarea politicilor publice (cum ar fi calendarul de creștere a prețurilor administrate ale energiei) care vot fi atent observate atât de pe plan intern cât și extern. Deci, creșterea gradului de rezistență în fața fluctuațiilor bruște ale capitalurilor externe privatetrebuie diminuată

. Un alt aspect important este menținerea deficitului de cont curent la un nivel de 1% din PIB după 2014, deoarece astfel investitorii fac diferența care este tot mai evidentă dintre țările emergente care au fundamente solide și cele care sunt expuse riscurilor.

O îmbunătățire a PIB-ului alături de o menținere a stabilității interne ar putea să convingă investitorii de capacitatea foarte bună de plată a datoriei în viitor.

Criza valutară a afectat în mod direct agricultura din România, dobânzile crescând cu peste 20%. Cheltuielile fermierilor au crescut chiar și cu 50%, în urma devalorizării leului. Semnalul de alarmă a venit din partea reprezentanților producătorilor agricoli. Pentru a evita o viitoare criză în agricultură, producătorii au cerut ca fondul de subvenționare să fie majorat, să poată cumpăra carburanți fără accize și să fie transparență în privința banilor care vin din Uniunea Europeană și care sunt destinați agriculturii.

La nivel de UE, o nouă criza financiară este preconizată, datorită deprecierii lirei sterline. Economia Marii Britanii, cea mai mare din Europa este una care și-a revenit din criză mai repede decât majoritatea membrilor zonei euro, dar car a intrat în deflație în martie pentru prima dată în cel puțin ultimul sfert de secol. Într-un astfel de mediu, se estimează că lira sterlină se va deprecia de la actualul nivel de 1,463 dolari pe unitate spre 1,423 dolari pe unitate, minimul de după alegerile din 2010.

Evoluția CDS-ului* în ultimii ani în România

CDS-ul reprezintă un schimb conceput pentru a transfera riscul de credit de produse cu un venit fix între părți. Un credit default swap este, de asemenea, menționat ca un contract derivat de credit, în cazul în care cumpărătorul swap face plăți până la data scadenței contractului. Plățile sunt efectuate vânzătorului swap. În schimb, vânzătorul este de acord să plătească o datorie unui terț, dacă acest parte este implicată într-un împrumut. Un CDS este considerat asigurat împotriva unei plăți lipsă. Un cumpărător al unui CDS ar putea face speculații cu privire la posibilitatea ca partea terță va fi implicată, într-adevăr.

Cumpărătorul unui credit default swap primește protecție a creditului, în timp ce vânzătorul swap garantează cu bună credință îndeplinirea creanței. În acest sens, riscul de neplată este transferată de la deținătorul garanției de venit fix, vînzătorului swap. De exemplu, cumpărătorul swap pe riscul de credit va avea dreptul la valoarea nominală a contractului de către vânzător swap. Prin achiziționarea unui swap, cumpărătorul transferă riscul cu titlu de creanță.

Pe scurt, în schimbul unei prime, instituția care vinde un CDS se obligă ca atunci când debitorul intră în incapacitate de plată să acopere pierderile clientului. Pe plan extern, CDS-urile reflectă de fapt, pretul riscului de țarî. Cu cât CDS-urile cresc, cu atât costul de finantare al respectivului stat se majorează.

În următorul grafic, se poate analiza evoluția CDS-ului în România, din iunie 2014, până în prezent, mai 2015, realizată în data zilei de 21 mai 2015:

Figura 1.3

După cum se poate observa în grafic, punctul maxim al evoluției CDSului în acest interval de timp, a fost în decembrie 2014- ianuarie 2015 și a culminat cu încheierea de către SUA a programului de achiziții de obligațiuni.

În continuare, urmărim evoluția CDS-ului în România în comparație cu SUA, Rusia și China, cele mai importante țări emergente:

Figura 1.4

Observăm că în timp ce SUA prezintă un nivel constant de CDS, China prezintă niște fluctuații aproapiate de cele din Romania, în timp ce Rusia prezintă niște diferențe de nivel foarte mari.

România se află în continuă scădere cu nivelul CDS-ului, care se situează la un nivel de aproape 2,3% (Annual Probability of Default), care a înregistrat o creștere de 2,4% în perioada Octombrie-Decembrie 2014 și 2,5% în perioada de final de an 2014, urmând o descreștere ușoară în prima jumătate a anului 2015, ajungând la un nivel de 1,8% în prezent.

În comparație cu SUA, unde nivelul CDS este constant, situat la un nivel de 0,28%, având o menținere constantă încă de la începutul anului 2015, România are o diferența de cel puțin 2% la nivelul ratei CDS-ului.

Rusia are un nivel mai apropiat al CDS-ului față de România, observându-se un procent de 2,7% în iunie 2014, care ajunge la apogeu 7,5% la decembrie 2014- ianuarie 2015, care a scăzut la un nivel de 5,4%, în prezent, un număr pe care România nu l-a atins până acum.

China are un nivel de 1,26% al CDS-ului înregistrat în iunie 2014, care a scăzut ulterior la 1,08% în septembrie 2014, crescând apoi la 1,62% în ianuarie 2015 și obținând un nivel de aproximative 1,35% în prezent. Nivelul CDS-ului în China este apropiat de cel din România, România având un plus de aproxmativ 1,2% .

Conform sursei Bloomberg, dacă urmărim evoluția CDS-ului în România în anii trecuți, încă de la începutul crizei economice, observăm anumite tendințe referitoare la punctele de bază:

95,5 puncte de bază în ianuarie 2008 (0,9%)

767,7 puncte de bază în februarie 2009 (7,6%)

190,0 puncte de bază în martie 2010 (1,9%)

488,6 puncte de bază în noiembrie 2011 (4,8%)

121,3 puncte de bază în ianuarie 2015 (1,21%)

Aceste date refelectă faptul că România a dat dovadă de rezistență mai mare din punct de vedere economic comparativ cu alte țări. România a trecut peste programul de austeritate fără dificultăți foarte mari și a ajuns una dintre puținele țări europene care au indicatori macro foarte buni.

Odată cu izbucnirea crizei financiare, costul asigurării contra riscului de default al României a urcat la aproximativ 700 de puncte de bază (7%) la sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009, a dat practic imposibilitatea finanțării de pe piețe, de la investitorii privați. România era văzută ca unul dintre cei mai riscanți emitenți din regiune, în special din cauza volumului ridicat al datoriei pe termen scurt, de aproximativ 20 mld. de euro.

În a doua parte a lui 2009, CDS-urile au coborât brusc și la 200 de puncte de bază, dar în 2010 percepția s-a înrăutățit din nou, costul asigurării contra riscului de default sărind spre 400 de puncte. Atunci Guvernul României a luat discutata decizie de a majora TVA la 24%, considerată a fi o cauză importantă a prelungirii perioadei de recesiune și a colapsului multor companii.

România se adaptase în 2011 cu CDS-uri de 300 de puncte, revenind pe piața internațională de capital pentru a se finanța și de la investitorii privați, nu numai de la organismele financiare internaționale. Apoi, începutul lui 2012 a adus noi tensiuni pe fondul agravării problemelor din zona euro, CDSurile României sărind și la 460 de puncte cu toate că situația economică internă nu a reprezentat un pericol pentru investitorii externi. Încă un val de înrăutățire a percepțiilor a venit în vara lui 2012, care a adus o nouă scumpire a costului finanțării de pe piețe.

Lucrurile au început să se schimbe din toamna lui 2012, evoluția CDS-urilor intrând pe o direcție descendentă și îndreptându-se hotărât spre pragul de 200 de puncte de bază. În aprilie 2014, CDS-urile s-au cotat și mai jos de 170 de puncte, pentru ca în ultimele zile să atingă pragul de 150 de puncte.

România a mai parafat două acorduri succesive cu FMI, însă CDS-urile au continuat să înregistreze oscilații mai puternice, nu neapărat în legătură cu situația echilibrului macroeconomic intern, dar și în legătură cu relațiile la nivel internațional și temerea privind o eventuală ieșire a Greciei din zona euro sau dezlănțuirea unui haos financiar internațional.

Analiza statistică a piețelor emergente

Pe plan european, 2014 a fost anul în care economia și-a revenit în România, conform statisticilor, având o creștere economică de 0,5%.

Figura 1.5.

Institutul Național de Statistică a anunțat ca Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru al acestui an cu 0.2% față de ultimele trei luni din 2013 și cu 3.7% comparativ cu primul trimestru de anul trecut.

România se afla in fruntea clasamentului european la creștere a PIB-ului pe primul trimestru al anului, comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut, depășind chiar și Polonia, o țară care nu a fost afectată de criză.

După România (3,7%), cele mai mari creșteri le-au inregistrat Polonia (3,4%), Ungaria (3,3%), Marea Britanie (3%) și Germania (2,2%).

Potrivit EUROSTAT, România este în top și în ceea ce privește creșterea producției industriale. În ultimele luni ale anului, a existat una dintre cele mai mari creșteri ale productței industriale din UE, iar în martie România a fost chiar pe locul al II-lea , fiind depășită numai de Luxemburg.

O altă analiză interesantă vizează o analiză realizată prin comparație între Bulgaria și România, Columbia și Peru. Este un fapt bine știu că una dintre strategiile cheie pentru succesul în piețele emergente este de a se adapta la condițiile locale.

Figura 1.6

De exemplu, Bulgaria și România sunt două țări în curs de dezvoltare din Europa de Est, cu cheltuieli aproape identice pe cap de locuitor – dar datele din spatele aceastei cifră dezvăluie câteva diferențe interesante între cele două țări. Același lucru poate fi, de asemenea, spus despre Columbia și Peru, precum și multe alte piețe similare.

Se poate observa că datele sunt din Bulgaria- România și cele din Columbia-Peru sunt invers proporționale, din punct de vedere ale unor criterii de comparație (Locuitorii din zonele urbane, Locuitorii care dețin o mașină, locuitorii care locuiesc în apartamente etc.), dar direct proporțională în funcție de criterii diferite: Rata populației de peste 15 ani cu studii superioare din Bulgaria- România este asemănătoare cu rata celor care locuiesc în apartamente în Columbia-Peru (25%-30%); Rata celor care locuiesc la oraș este asemănătoare cu rata celor care investesc în locuințele lor în Columbia-Peru (75%-70%); Rata celor care folosesc o mașină în Bulgaria- România este asemănătoare cu rata celor care folosesc o bicicletă în Columbia-Peru (50%-35%).

CONCLUZII

Deși nu este încă acceptată în totalitate ca piață emergentă, din punct de vedere legislativ, România este o astfel de țară. Anul 2015 a adus deja îmbunătățiri, preconizându-se ca până în 2017, România va fi văzută ca o piață emergentă competitivă, în clasamentul Morgan Stanley Capital International.

Momentan, BVB este clasificată ca fiind o piață de frontieră, în indiciele Morgan Stanley. Așa cum numesc analiștii, este o trecere de la statutul de “junk” (frontieră) la statutul de “investment grade” (piață emergentă).

S-ar părea deci că România are următoarele opțiuni când vine vorba de finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice pe piețele de capital: fie accelerează reforma sectorului public și privat, fie acceptă o majorare egală sau chiar mai mare a costului la care se împrumută statul.

Diferența dintre cele două situații este legată de atractivitatea datoriei, care în primul caz se mărește și cel mai probabil reușește performanța unei creșteri mai mici a randamentelor obligațiunilor de stat, fie doar se păstrează cu modificările menționate, potrivit celui de-al doilea caz.

Accelerarea reformelor în sectorul energetic, cu privatizări, guvernanță corporativă, liberalizarea prețurilor etc, în transporturi, sănătate, investiții publice, precum și o mai bună aliniere a agendei politice cu bugetul ar trebui să stimuleze potențialul de creștere pe termen mediu din România la 4 — 5% pe an și să accelereze convergența cu UE.

Cu toate acestea, creșterea economică fără contribuția agriculturii va fi probabil mai mare de 2,4 %, cât a fost anul trecut, datorită accelerării consumului intern și îmbunătățirii investițiilor, în special ca urmare a absorbției fondurilor europene. 

Deci, putem afirma că oamenii nu pot realiza că ficțiunea economică creată într-un laborator al gândirii nu are același grad de existență cu structurile economice atestate de istoria reală.  Incertitudinea financiară și tulburențele politice nu ne permit încă să întrevedem cu certitudine viitorul, însă cucerirea de noi cote de piață și maximizarea câștigurilor a adus comportamente competitive pentru piețele economice la nivel internațional.

Totuși, există mai mulți factori favorabili care vor permite României să obțină acest statut de piață emergentă, până în 2017: în luna mai, compania de rating Standard&Poor's a îmbunătățit ratingul de țară al României; România are un deficit bugetar sub standardul Uniunii Europene, de 3%; România are unul dintre cele mai reduse grade de îndatorare din UE – aproximativ 40%.

De accea, impactul reducerii programului de achiziție de active ale FED-ului în SUA asupra piețelor emergente – deși încheiat, ne face să privim viitorul precaut, dar optimist.