Istoria Si Evolutia Comertului International

CAP I. Istoria și evoluția comerțului internațional

Ocupație indispensabilă de-a lungul mai multor veacuri, comerțul a reprezentat întotdeauna o deosebită mlitate de câștig, mai mare și mai avantajos decât cel obținut din activitatea de producție.

Acest fapt,atrage după sine riscul iminent din acest domeniu al comerțului, risc care este mai mare și mai diversificat. În ceea ce privește comerțul la mare distanță, fie că este vorba de comerțul exterior, semnificând comerțul în afara granițelor unei țări, fie că este vorba de comerțul internațional, în unitarietatea statelor lumii, acesta creează posibilități excepționale de profit, profit încifrat uneori, la 300 – 500% sau chiar la 1100%.

Debutul secolului XXI vine cu o evoluție accelerată a comerțului internațional datorată mutațiilor profunde și redefinirii regulilor jocului în schimburile internaționale,precum și liberalizării piețelor,mondializării și regionalizării accentuate. În aceste condiții ale globalizării concurența devine tot mai înverșunată, iar răspândire atât de rapidă, incontestabilă a Internetului pentru informare și e-comerce prefigurează viitorul comerțului internațional.

Cea mai veche și, bineînțeles, cea mai amplă formă de manifestare a conexiunilor economice între state o reprezintă comerțul exterior.

Comerțul exterior, internațional a apărut din necesitatea mai întâi a comercianților, apoi a statelor de a-și acoperi nevoile de mărfuri când nu existau resurse sau când acestea erau limitate. În schimbul acestor bunuri, cumpărătorii plăteau cu mărfuri ce constituiau resurse excedentare pentru ei.

Dintre fenomenele cele mai reprezentative care au marcat ultimii 50 ani se detașează accentuarea revoluției tehnico-științifice și trecerea la era informațională, adâncirea interdependențelor economice, urmare a specializării și cooperării rezultate din diviziunea internațională a muncii, dezvoltarea rapidă a procesului de integrare economică, accentuarea rolului societăților transnaționale în economia mondială, în exportul și importul mondial. A crescut, totodată, importanța organizațiilor internaționale cu profil financiar, bancar și comercial, s-a intensificat procesul de globalizare, dar, în același timp, s-au adâncit discrepanțele în ceea ce privește nivelul de trai al populației, din cele aproape 200 de state și teritorii ale lumii, din care mai mult de jumătate se află sub pragul sărăciei.

Conceptul de comerțul exterior se desprinde din conceptul de comerț internațional. Astfel, analizând acest concept, putem deprinde accepțiunea de bază a acestuia și definim comerțul internațional ca fiind schimburile de bunuri și/sau servicii care presupun trecerea granițelor vamale a cel puțin două state,operațiuni ce stau la baza existenței interdependențelor economice dintre statele lumii. Condiția de bază pentru ca o astfel de operațiune să fie înregistrată ca act de comerț internațional este ca agenții participanți să provină din state diferite,astfel încât operațiunea economică desfășurată să genereze cele două fluxuri ce alcătuiesc comerțul internațional- exportul și importul.

1.1 COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU BUNURI

Comerțul internațional cu bunuri între 1900-1998

Privind retrospectiv cu referire la evoluția valorică a volumului comerțului internațional în prima parte a secolului XX –perioadă ce a înregistrat semnificative fluctuații, de la 33,1 miliarde dolari în anul 1900 la 117,2 miliarde dolari în anul 1920, pentru ca în anul 1940 să fie de numai 41,6 miliarde dolari (graficul 1.1) – putem observa contrastul acestei evoluții cu creșterea constantă a volumului valoric al comerțului internațional în a doua jumătate a acestuiași secol.

Grafic 1.1.

Evoluția valorii comerțului internațional în anii 1900-1940

– miliarde dolari –

Sursa: N. Sută, Sultana Sută-Selejan, Istoria comerțului

Este necesar a fi luate în vedere cele două șocuri petroliere din anii ’70, crizele economice ciclice din primii ani ai deceniilor opt, nouă și zece, dar și reformele ce au avut loc în anii ’90 în țările europene foste socialiste, aflate în proces de tranziție pentru a putea înțelege mult mai bine această evoluție valorică a comerțului internațional, respectiv fenomenele produse în timpul ultimei jumătăți de veac.

Principalele trăsături ce caracterizează comerțul internațional în perioada analizată (1950-1998), pot fi sintetizate astfel:

a) Prima trăsătură caracteristică constă în faptul că în această perioadă s-a înregistrat cel mai înalt ritm de creștere valorică (12%), cu un apogeu de 20,3% pentru anii 1971-1980, astfel că putem spune că din anul 1950 până în 1998 volumul valoric al exporturilor mondiale a sporit de circa 88 ori, adică de la 61 miliarde dolari la 5338 miliarde dolari. Pentru anii ’90, analiza ritmului mediu anual de creștere a comerțului internațional scoate în evidență oscilații atât la export, cât și la import, în contextul diminuării generale a ritmului mediu de creștere a acestuia în ultimele cinci decenii. Putem precisa că, în anul 1998, ritmul mediu a scăzut la export, la numai 3,5%, față de un ritm mediu anual de 6% în anii 1990-1995 și de 10,5% în anul 1997. În ceea ce privește importurile, acestea și-au redus ritmul de creștere de la 6,5% în anii 1990-1995 și 9,5% în anul 1997, la 4% în anul 1998.

b) A doua trăsătură caracteristică este determinată de volumul valoric al comerțului internațional,care în a doua jumătate a secolului XX, a înregistrat o dinamică extrem de rapidă, superioară dinamicii tuturor celorlalți indicatori sintetici ai economiei mondiale (PIB, producție industrială, producție agricolă).

Este de remarcat faptul că această trăsătură, caracteristică unei perioade de aproape 52 de ani, a avut o aceeași tendință și pe etape intermediare, atât în perioadele 1950-1970 și 1971-1980, cât și în anii 1981-1998.2

Una din explicațiile acestei evoluții este dată de revoluția științifico-tehnică care a determinat o nouă ecuație între ritmul exporturilor și cel al producției, dată fiind accelerarea specializării și cooperării internaționale în producție. Rezultatul a fost majorarea sistematică a cotei părți din producție care se valorifică pe calea exportului. Astfel, dacă în anul 1980 circa 20% din producția mondială era destinată exportului, la sfârșitul deceniului al 9-lea, cota respectivă depășise 25%, iar în anii 1997-1998, circa 32%.

În cursul celei de a doua jumătăți de veac a secolului XX, au avut loc numeroase evenimente politice și economice care și-au exercitat importante influență asupra repartizării geografice a comerțului internațional cu bunuri (mărfuri).

Țările capitaliste dezvoltate în comerțul internațional cu bunuri au deținut poziția de líder timp de jumătate de secol, cu ponderi de peste 60 și 70%. Se remarcă, pentru perioada analizată, o creștere constantă a acestei ponderi din 1950 până în 1970, apoi o reducere în anul 1980, urmată de o majorare în anul 1990 și o diminuare în anul 1998, dar mereu ponderea respectivă fiind de peste 2/3 din comerțul mondial cu bunuri.

Pe de altă parte, țările în curs de dezvoltare își reduceau ponderea de la 29,0% la 17,4%; a urmat o creștere semnificativă în anii ’70, datorită șocurilor petroliere,a prețului celorlalte produse de bază, astfel că, în anul 1980, această pondere era de 24,3%. Dacă, în deceniul al 9-lea al secolului XX, am asistat la o ușoară reducere a ponderii acestor țări, ea atingând 22,1% în anul 1990, în următorii ani aceasta a crescut, fiind, în 1998, de 28,0%. De reținut că, în anii 1996-1997, această pondere a fost de 29,0%, respectiv 29,6%.

În ceea ce privește țările socialiste sau foste socialiste (în tranziție la economia de piață), după o creștere promițătoare a ponderii lor în comerțul mondial, ele și-au păstrat nivelul atins, în jur de 10%. Pe fondul unor reforme economice și politice în țările respective din Europa, în anii ’90 a avut loc o scădere drastică a ponderii lor în comerțul mondial, care a ajuns să fie de 4% în anul 1998. La aceasta a contribuit și faptul că, în statisticile internaționale, China, după 1990, a fost inclusă în grupa țărilor în curs de dezvoltare.

Abordând problematica repartizării geografice a comerțului mondial pe principalii exportatori și importatori de bunuri, relevăm faptul că, în anul 1998, primii cinci dintre aceștia au fost: SUA, Germania, Japonia, Franța și Marea Britanie, iar printre primele 5 țări în curs de dezvoltare exportatoare din lume se află China, Coreea de Sud, Singapore.Un alt fapt ce trebuie menționat este acela că țările membre ale Uniunii Europene (15) participă cu circa 40% la comerțul mondial, realizând în 1998 exporturi de 2.180,9 miliarde dolari și importuri de 1.993,8 miliarde dolari, fiind primul partener comercial al lumii.

Comerțul internațional cu bunuri între 1998-prezent

O caracteristică specifică evoluției comerțului internațional de-a lungul deceniilor, sub aspect structural, a fost creșterea dinamică a fluxurilor comerciale de produse prelucrate și a ponderii acestora în totalul comerțului. Ponderea produselor primare în comerțul internațional (ca și în PIB-ul mondial) a scăzut continuu, în termeni de volum și ca valoare, până în anii mai recenți, când prețurile lor au crescut semnificativl, rămânând un semn de întrebare dacă aceste tendințe vor continua și în viitor.

Potrivit datelor OMC, la nivelul anului 2010, din totalul exporturilor mondiale de bunuri (în valoare de 14.851 miliarde de dolari), produsele prelucrate au deținut o pondere de 67,1%, fiind urmate de grupa de combustibili și produse minerale,la o mare distanță, cu o pondere de 20,4%, și de produsele agricole, cu o pondere de 9,2% (WTO, 2011).

În prezent, comerțul mondial cu bunuri reprezintă peste un sfert din PIB-ul mondial, iar dacă sunt luate în calcul și fluxurile internaționale de servicii, ponderea respectivă ajunge la aproape o treime.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), din 1950 și până în prezent, comerțul internațional a crescut de peste 27 de ori în termeni de volum. Expansiunea schimburilor comerciale internaționale a fost de trei ori mai rapidă decât cea a PIB mondial, care a sporit de 8 ori în aceeași perioadă, ceea ce scoate în evidență, în primul rând, accentuarea interdependențelor dintre economiile lumii și subliniază, totodată, rolul comerțului ca motor al creșterii economice. Totodată, țările în dezvoltare/emergente au marcat în 2011 cel de-al doilea deceniu consecutiv în care ritmul de creștere a exporturilor lor a devansat dinamica exporturilor țărilor dezvoltate (Graficul 1.2).

Sub aspectul orientării geografice a comerțului internațional cu bunuri, este important de subliniat și faptul că fluxurile comerciale internaționale continuă să fie concentrate în cadrul marilor regiuni geografice, vădind un pronunțat caracter intraregional și mai puțin interregional. Potrivit celor mai recente estimări ale OMC, 71% din exporturile generate de Europa la nivelul anului 2010 au rămas în interiorul regiunii, fiind de altfel regiunea care afișează cel mai ridicat nivel al fluxurilor comerciale intraregionale. În același an, exporturile intraregionale ale Asiei au reprezentat 53% din exporturile sale mondiale.

Grafic 1.2

Evoluția volumului exporturilor de bunuri ale țărilor dezvoltate și ale țărilor în dezvoltare/emergente, în perioada 1990-2011 (modificări anuale în %)

Sursă: Grafic elaborat de autor în baza datelor furnizate de FMI (IMF, 2012).

Legat de prevalența fluxurilor comerciale intraregionale în raport cu cele interregionale, se impun două observații importante:

– o parte însemnată a comerțului intraregional constă în schimburi cu bunuri intermediare între partenerii regionali care aparțin rețelelor producției globale și, respectiv, regionale, care s-au extins rapid în deceniile recente și exercită o influență majoră asupra comerțului (exemplul ilustrativ fiind Asia);

– evoluția comerțului intraregional reflectă și o altă realitate importantă a zilelor noastre, și anume, creșterea numărului, importanței și a impactului acordurilor comerciale preferențiale asupra comerțului internațional.

Grafic 1.3

Evoluția structurii exporturilor mondiale (în termeni de volum),

pe principalele categorii de produse, în 1990-2010 (modificări anuale în %)

Sursă: Grafic elaborat de autor în baza statisticilor Secretariatului OMC (WTO, 2011).

Din Graficul 1.3 se poate constata că, în decursul ultimelor două decenii, comerțul internațional a constituit o componentă deosebit de dinamică a activității economice în plan mondial, evoluând în ritmuri susținute și devansând notabil dinamica PIB mondial. Excepția de la această tendință generală sunt anii de recesiune 2001 și 2009, când volumul fluxurilor comerciale internaționale a suferit o contracție mult mai accentuată în raport cu declinul producției, în special în contextul recesiunii din 2009.

Volumul valoric al schimburilor comerciale internaționale cu bunuri s-a ridicat la 17.779 miliarde de dolari în 2011, echivalând cu o creștere de 2,8 ori față de anul 2000 și de 5,2 ori față de 1990 (WTO, 2011a; 2012a). Dacă în perioada 1990-2000 valoarea comerțului internațional a crescut într-un ritm mediu anual de 6,5%, dinamica sa în perioada 2000-2010 a fost superioară, de aproape 9% (excluzând declinul istoric din 2009), datorită în mare parte evoluțiilor în sensul creșterii prețurilor produselor de bază.

1.2 COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU SERVICII

În secolul XX, mai exact, în ultimele decenii ale secolului XX, am fost martorii permanentei dezvoltări a comerțului internațional cu servicii. Acesta are o serie de caracteristici care-l deosebesc de comerțul internațional cu bunuri (materiale), care sunt produse într-o țară și exportate în altă țară. În timp ce comerțul cu bunuri materiale necesită mișcarea fizică a acestora, dintr-o țară în alta, prin traversarea granițelor naționale, în cazul serviciilor, deplasarea transfrontalieră pentru tranzacțiile cu servicii se realizează într-un număr redus, îndeosebi pentru serviciile de telecomunicații sau unele servicii bancare.

Există însă alte numeroase servicii unde nu este aplicabil modul de livrare transfrontalier. Aici vorbim despre serviciile în care consumul și producția acestora corespund în timp și spațiu. În cazul unor astfel de tranzacții internaționale cu servicii, pentru ca ele să fie realizabile, sunt necesare fie deplasarea consumatorului la locul producătorul (furnizorul) de servicii (cazul turismului), fie deplasarea factorilor de producție la locul consumului (deplasarea investițiilor străine directe în alte state).

În funcție de modul de furnizare a serviciilor, serviciile pot fi grupate în patru categorii:

A. Furnizarea transfrontalieră (adică livrarea peste graniță) a serviciilor prin intermediul ratelor de distribuție (precum serviciile de telefonie, serviciile de telecomunicații cu valoare adăugată sau al unor servicii bancare).

B. Deplasarea consumatorului din țara importatoare în țara furnizorului de serviciu (spre exemplu, turismul, serviciile educaționale, serviciile medicale etc.).

C. Deplasarea temporară a furnizorului de servicii în țara utilizatorului/ consumatorului (precum serviciile prestate de avocați, profesori, artiști, consultanți și constructori în străinătate).

D. Stabilirea unei prezențe fizice pe termen lung pe piețele externe, prin efectuarea de investiții străine directe (ISD).

Totalitatea tranzacțiilor cu servicii desfășurate la nivel mondial, prin intermediul celor trei moduri de furnizare, formează comerțul internațional propriu-zis cu servicii, care poate fi analizat pe baza datelor din statisticile balanțelor de plăți.

Analiza evoluției exporturilor mondiale de servicii în raport cu cea a exporturilor mondiale de bunuri, pentru ultima perioadă a secolului al XX-lea, demonstrează ritmuri de creștere asemănătoare, dar care prezintă o tendință, în deceniul al 10-lea al secolului trecut, în favoarea exporturilor mondiale de servicii. Astfel, în ceea ce privește creșterea exporturilor mondiale de servicii, în anii 1999, 1990 și 1980, față de anul 1970, tabelul 1.3 descrie o accelerare a acestora, în perioada 1990-1999, în comparație cu exporturile mondiale de bunuri.

Tabelul 1.3

Dinamica exporturilor mondiale, în perioada 1970-1999

Sursa: Agnes Ghibuțiu, Serviciile și dezvoltarea, p. 218; statisticile GATT/OMC.

Dinamică de creștere cea mai ridicată se observă la serviciile de turism și, în special, la alte servicii și venituri private, spre deosebire de ritmurile mediei de creștere a exporturilor mondiale de servicii; în schimb, la grupa de alte servicii, adică acolo unde sunt incluse toate tipurile de servicii de producție și unde țările dezvoltate dețin ponderea cea mai mare, ritmul s-a ridicat la 10,4%.

Ritmurile diferite de creștere, în ceea ce privește structura exporturilor mondiale de servicii, au adus schimbări majore în ponderea celor trei mari grupe de servicii într-o perioadă de peste 25 de ani, așa cum rezultă din tabelul 1.4.

Semnificativ este faptul că serviciile de transport au ajuns în anul 1996 pe locul al treilea, cu o pondere de 24,5%, deși în anul 1970, se aflau pe primul loc în structura exporturilor de servicii mondiale, cu o pondere de 40,6%.

Tabelul 1.4

Evoluția ponderii grupelor de servicii în totalul exporturilor mondiale de servicii,

în perioada 1970-1996 (- procente -)

Sursa: Calculat după datele din Agnes Ghibuțiu, Serviciile și dezvoltarea, p. 222.

În schimb, de pe locul 3, grupa alte servicii a trecut pe primul loc în ierarhia serviciilor de export mondiale – sporind de la 31,3%, ca pondere, în anul 1970, la 42,3%, în 1996. În ceea ce privește grupa serviciilor de turism, ea s-a menținut pe locul al doilea cu o pondere în continuă ascensiune, respectiv de la 28,1%, în anul 1970, la 30,1%, în anul 1990, și 33,2% în anul 1996.