Istoria Si Dezvolatrea Politicii Agricole Comune In Europa Si In Romania

Cuprins

Etapele dezvoltarii Politicii Agricole Comune in Uniunea Europeana

1.1 Planul Mansholt

1.2. Reforma MacSharry

1.3. Agenda 2000 si obiectivele PAC

1.4. Reforma Fischler

1.5. Controlul de sanatate al PAC, 2008

1.6. Politica Agricola Comuna 2014-2020

Modalitati de finantare ale masurilor implementate de PAC

2.1. FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala

2.2. FEGA – Fondul European de Garantare Agricola

2.3.SAPARD-Programul Special de pre-aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

Din momentul in care a luat fiinta Uniunea Europeana si pana in prezent, a existat o transformare a tot ceea ce inseamna Europa pe toate planurile: economic, politic, social, etc. Chiar daca primii ani s-au remarcat prin nesiguranta, instabilitate si declin economic, probleme datorate in mare parte celui de-al doilea razboi mondial, nu putem sa nu observam ca inca de la inceput preocuparea majora a reprezentantilor Uniunii a fost aceea de a asigura bunastarea cetatenilor comunitatii. Pe langa toate celelalte politici de relansare economica si sociala, una dintre politicile care au beneficiat de un interes aparte a fost Politica Agricola Comuna. Este lesne de inteles de ce sectorul agricol a devenit prioritar in interiorul comunitatii cu atat mai mult cu cat o mare parte din economia statelor membre se bazeaza pe activitatile din acest domeniu.

Acesta este si motivul pentru care in lucrarea de fata am incercat sa redau primii pasi ce au fost facuti in cadrul PAC, precum si evolutia acestei politici de la infiintarea sa si pana in prezent. In demersul realizarii acestei lucrari de mare ajutor au fost o serie de lucrari care au studiat aceasta problematica, printre care amintim, “Istoria si Evolutia Uniunii Europene” lucrare elaborata de Prisacaru Ghiorghi aparuta la Editura Universitatii Suceava, in anul 2003, dar si “Agricultura Romaniei in perspectiva aderarii la UE”, lucrare ce apartine autorilor J. Leonte, D. Giurca, V. Campeanu, P. Piotet, aparuta la Institutul European din Romania in 2002.

O contributie importanta au avut-o si sursele informatice cum ar fi o serie de documente elaborate de Comisia Europeana printre care si “Parinti fondatori ai UE, Sicco Mansholt: fermier, luptator al rezistentei si un adevarat european”, lucrarea autoarei Simone Drost, “The agricultural sector in Poland and Romania and its performance under de EU influence” aparuta la Universitatea Libera din Berlin in 2013, sau Ghidul privind politica agricola comuna si dezvoltarea rurala, al autorilor Elena Voion si Mihai Susanu aparut in 2010 la Centrul Europe Direct din Iasi.

Etapele dezvoltarii Politicii Agricole Comune in Uniunea Europeana

Dupa cel de-al doilea razboi mondial Europa a trecut printr-o perioada extrem de dificila, primii ani de dupa razboi fiind caracterizati in primul rand prin lipsa a multor bunuri, lucruri banale, printre care si alimentele de baza necesare supravietuirii. Acesta este si motivul pentru care numerosi politicieni de pe continent, printre care si primul ministru britanic Winston Churchill, au dorit sa puna bazele Europei Unite. Astfel pe 25 martie 1957 a fost semnat Tratatul de la Roma de catre cei 6 membrii fondatori ai CECO (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda), tratat prin care s-au pus bazele a ceea ce numim astazi Uniunea Europeana.

In ceea ce priveste sectorul agricol trebuie sa mentionam faptul ca articolul 39 al Tratatului de la Roma, continea o serie de prevederi referitoare la viitoarea politica agricola a comunitatii europene. Conform acestuia politicile acestui sector trebuiau orientate spre cresterea productivitatii, in special prin promovarea progresului tehnic si prin asigurarea dezvoltarii unei productii agricole rationale. De asemenea se dorea asigurarea unui standard de viata mai bun pentru toti cei care traiau din agricultura. La acestea se mai adauga si necesitatea de a crea o piata stabila si de a asigura consumatorii ca vor primi produse la un pret rezonabil. Acest demers a fost vazut ca fiind un pas inainte spre o agricultura moderna, in care sunt luate in calcul atat nevoile producatorului cat si cele ale consumatorului. (Simone Drost, 2013, pp.9, 10)

Multumita PAC, Uniunea Europeana a devenit o putere agricola, iar amenintarea penuriei alimentare a disparut pentru consumatorul comunitar. Prevederile acestei politici au facut ca in Europa Occidentala sa se mentina un anumit echilibru intre oras si sat pe de o parte, iar pe de alta parte a creat o punte de legatura intre interesele agricultorilor si cele ale consumatorilor. Definite prin Tratatul de la Roma si explicitate prin Conferinta de la Stressa, obiectivele PAC au fost puse in aplicare treptat intre 1958 si 1968, perioada realizarii pietei unice a produselor agricole. Astfel primele produse au fost supuse reglementarilor pietei comune incepand cu anul 1962, preturile comune urmand a fi aplicate din 1968. (Ghiorghi Prisacaru, 2003, p.82)

Avand in vedere aceste considerente putem afirma ca Politica Agricola Comuna s-a dorit a fi solutia pentru atingerea a trei categorii de obiective:

Economice – promovarea progresului tehnic, alocarea optima a resurselor, cresterea productiei;

Sociale – nivel de viata echitabil pentru agricultori, preturi rezonabile pentru consumatori;

Politice – garantarea securitatii alimentare. (Elena Voion, Mihai Susanu, 2010, p.4)

1.1. Planul Mansholt

Prima si cea mai importanta reforma a PAC a constituit-o planul Mansholt. Denumirea acestui plan vine de la numele lui Sicco Mansholt, un membru al rezistentei olandeze in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si primul comisar european pentru agricultura. Ideile lui Mansholt sunt cele care au facut ca pentru prima data PAC sa aiba substanta. Cel mai important element al planului elaborat de acesta a fost incurajarea productivitatii. Aceasta politica implica sisteme prin care agricultorilor li se garanta un anumit pret minim pentru produsele lor, asigurandu-se stimulente pentru cresterea productivitatii. (Comisia Europeana, 2012, p.1)

O etapa premergatoare a acestui plan a inceput inca din 1950, insa din pacate ideile de restructurare a agriculturii propuse de Mansholt s-au dovedit a fi prea indraznete pentru acele vremuri si drept urmare aceasta initiativa a fost sortita esecului. Abia dupa incheierea Tratatului de la Roma, Mansholt a gasit oportunitatea de a-si pune in aplicare ideile. Planul sau consta in gasirea unor solutii care sa incurajeze productivitatea agricola astfel incat consumatorii sa beneficieze de o aprovizionare stabila cu produse alimentare la preturi accesibile precum si garantarea unui sector agricol viabil in Uniunea Europeana. Asa cum probabil era si firesc ideile sale au intampinat o opozitie ferma din partea a numerosi fermieri si a reprezentantilor politici ai acestora, si asta deoarece se crease convingerea ca aceasta abordare va duce la suprimarea fermelor mici si la supravietuirea fermelor mari.

Cu toate acestea in 1968 Comisia Europeana avea sa publice “Memorandumul pentru reforma politicii agricole comune” cunoscut si sub numele de “Planul Mansholt”. Treptat prevederile acestui plan au dus la asigurarea unui nivel ridicat de autonomie al Europei pe plan alimentar. Chiar si asa, acest plan si-a dovedit functionalitatea pana pe la inceputul anilor ‘70 cand prin aplicarea masurilor gandite de Mansholt, se crease deja un excedent de produse agricole, ceea ce nu avea decat sa duca la intrarea agriculturii in colaps. (Ibidem, p.2)

1.2. Reforma MacSharry

In anii 1970, conform planului Mansholt s-a pus accentul pe managementul capitalului uman, sub aspectul aparitiei pensionarilor la varste mai mici sau al recalificarii prin cursuri profesionale. Totodata in 1975 au fost definite pentru prima data zonele defavorizate ale UE, care aveau nevoie de luarea unor masuri specifice. Se dorea astfel stoparea exodului din agricultura si asta deoarece acest fenomen ar fi putut sa duca in timp la disparitia unor comunitati. La aceste preocupari s-a mai adaugat si necesitatea de a adopta masuri care sa duca la prezervarea mediului natural si a naturii. (George Ungureanu, Mateoc-Sirb Nicoleta, 2003, p.165)

In 1988 Comisia Europeana s-a vazut nevoita sa emita un nou concept de dezvoltare rurala, motiv pentru care la inceputul anilor ’90 PAC a intrat intr-un proces de transformare majora. Acest lucru a dus la aplicarea reformei propusa in 1992 de Ray MacSharry. Elementul central al acestei reforme l-a constituit reducerea preturilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri, si in special la cereale, carne de vita si unt. In acelasi timp planul prevedea si acordarea unor compensatii agricultorilor afectati de aceste masuri. Platile compensatorii au fost stabilite la hectar pentru culturile arabile, si pe cap animal pentru bovine. (Politici Europene, 2003, p.9)

Reforma MacSharry a fost rezultatul incheierii cu succes a Rundei Uruguay (denumire primita de consultarile ce au avut loc la Punta del Este in Uruguay, incepand din septembrie 1986 pana in aprilie 1994, care au dus la transformarea General Agreement on Tariffs and Trade, si OMC), asupra comertului international care a impus reformarea PAC. Astfel s-a ajuns la inlocuirea sprijinului prin pret cu acordarea de plati directe. Daca pana atunci fermierii beneficiau de un pret de referinta ridicat, dupa initierea reformei, agricultorii au primit o plata compensatorie indiferent de nivelul productiei, preturile de referinta fiind semnificativ reduse. (Centrul roman de politici europene, 2009, p.6)

Principalele obiective ale acestei reforme au fost:

Refacerea ofertei de produse prin mecanisme de piata;

Reducerea cheltuielilor bugetare;

Alocarea decuplata de productie a subventiilor;

Generalizarea sistemului de cote de productie (limitarea productiei subventionate prin cote stabilite dupa performantele productiilor anterioare)

O reducere substantiala a preturilor administrative

Acordarea de plati compensatorii (necesare datorita reducerii preturilor);

Introducerea unor elemente care sa determine protectia mediului inconjurator;

Pensionare timpurie (la 55 de ani), optionala. (J. Leonte, D. Giurca, V. Campeanu, P. Piotet, 2002, p.63)

Chiar daca multe din efectele reformei au fost benefice si au dus la revigorarea sectorului agricol in cadrul UE, trebuie sa mentionam faptul ca unele prevederi au dus si la aparitia unor diferente intre producatori si asta mai ales din cauza faptului ca sprijinul era acordat disproportionat. Regiunile bogate beneficiau de sustinere in detrimentul zonelor si producatorilor mai putin favorizati. (Ibidem, pp.63, 64)

Probabil lucrul cel mai benefic al acestei reforme l-a constituit participarea activa a agricultorilor la protectia mediului. Astfel operatiunile de impadurire sau de gestiune a suprafetelor forestiere au fost remunerate la fel ca oricare alta activitate economica. Prin acest demers a avut foarte mult de castigat patrimoniul rural al uniunii si al satelor europene. Aceasta revigorare a PAC a dinamizat activitatea economica rurala si a dus la o stopare a declinului sectorului agricol. (Ghiorghi Prisacaru, 2003, p.90)

1.3. Agenda 2000 si obiectivele PAC

In iulie 1997 Comisia Europeana, a propus Agenda 2000 care urma sa continue reformele incepute in 1992, precum si ajustarea preturilor comunitare la cele mondiale, prin inlocuirea sustinerii preturilor cu sustinerea directa a veniturilor fermierilor. Aceasta reforma a pus un accent deosebit pe calitatea produselor dar mai ales pe dezvoltarea unei agriculturi mai prietenoase cu mediul inconjurator.

Conform Agendei 2000, obiectivul principal al noii PAC era sa asigure o agricultura europeana care sa fie competitiva si respectuoasa cu mediul pe tot teritoriul european, inclusiv in regiunile care se confrunta cu dificultati speciale, si nu in ultimul rand o agricultura capabila sa mentina vitalitatea zonelor rurale, sa asigure bunastarea animalelor si sa vina in intampinarea asteptarilor consumatorilor privind calitatea si sanatatea.

Agenda 2000 a fost construita pe baza a 2 principii majore. In primul rand se dorea reducerea progresiva (2000-2006) a preturilor de interventie. Reducerea respectiva urma sa fie partial compensata prin cresterea sau alocarea unor plati compensatorii, platite fermierilor in special celor care utilizeaza metode de productie extensiva. In al doilea rand se dorea schimbarea mecanismelor de management al pietelor. (J. Leonte, D. Giurca, V. Campeanu, P. Piotet, 2002, pp.64, 65)

Rezultatul implementarii acestei reforme a fost intensificarea presiunii asupra statelor membre, care au fost nevoite sa caute solutii care sa protejeze mediul inconjurator dar in acelasi timp sa mentina un sector agricol competitiv si profitabil.

Prin prevederile acestui pachet legislativ, PAC a fost despartita in doua piloane: astfel Pilonul I care urma sa fie orientat spre agricultura ca ramura economica (plati directe si interventii de piata), iar cel de-al doilea Pilon urmand a fi orientat spre dezvoltare rurala (modernizarea satelor si a agriculturii, dezvoltarea ramurilor economice alternative agriculturii, protejarea mediului si a peisajului rural). O data cu lansarea Pilonului II, PAC a suferit transformari majore, in primul rand datorita faptului ca statele membre au primit mai multa libertate in adoptarea programelor de modernizare a spatiului rural. Astfel sumele distribuite fiecarui stat sunt stabilite de comun acord cu toate statele membre, insa modul si prioritatile pentru care sunt cheltuite aceste fonduri este decis de fiecare stat in parte prin politici nationale. (Centrul roman de politici europene, 2009, p.7)

Agenda 2000 a fost adoptata in 1999, in timpul primului mandat ca si comisar european, al fostului ministru austriac al agriculturii, Franz Fischler.

1.4. Reforma Fischler

Cel de-al doilea mandat al lui Franz Fischler inceput in 2003, perioada cunoscuta si sub numele de “Reforma Fischler”, considerata de foarte multi analisti ca fiind cea mai radicala din istoria PAC. Aceasta reforma a introdus doua instrumente noi:

“eco-conditionalitatea” – fermierii erau obligati sa respecte anumite norme de mediu pentru a putea beneficia in continuare de subventii si de asemenea se aveau in vedere masuri privind bunastarea animalelor;

“modularea” – avea in vedere mutarea de fonduri de la Pilonul I (subventii), la Pilonul II (dezvoltare rurala), prin reducerea subventiilor acordate fermelor mari. Prin acest schimb fermele mari primeau mai putini bani pentru suprafata lucrata, iar fondurile suplimentare erau directionate spre masuri de dezvoltare rurala. (Ibidem, p.7)

Aceasta reforma a dus in primul rand la imbunatatirea competitivitatii si orientarea catre piata a agriculturii europene, dar mai ales la imbunatatirea standardelor privind calitatea alimentelor, protectia si conservarea mediului, bunastarea si valorificarea patrimoniului cultural. In ceea ce ii priveste pe fermieri aceste masuri au avut drept scop determinarea agricultorilor de a produce alimente la cele mai inalte standarde ale calitatii, efortul lor urmand a fi recompensat prin subventii substantiale. Astfel se punea un accent deosebit nu doar pe stimularea sectorului agricol ci mai ales pe bunastarea si protectia tuturor consumatorilor. (Ibidem, p.7)

1.5. Controlul de sanatate al PAC, 2008

Comisia Europeana a prezentat la sfarsitul anului 2007 un document intitulat “Controlul de sanatate al PAC”, in care erau prezentate pe larg, domeniile in care se considera necesar efectuarea unor reforme. Dupa indelungate discutii, acest document a fost adoptat la 20 noiembrie 2008, iar reformele prevazute, urmau sa fie implementate in perioada 2009-2012. Prin aceasta reforma se dorea indepartarea restrictiilor impuse fermierilor, ajutandu-i astfel sa raspunda mai bine semnalelor pietei si sa faca fata unor noi provocari. (Comisia Europeana, 2008)

Asa cum declara si comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, Mariann Fischer Boel, in momentul lansarii acestui document: “Evaluarea starii de sanatate, nu urmareste altceva decat sa ii pregateasca pe fermieri pentru provocarile cu care se vor confrunta in anii urmatori, precum schimbarile climatice, si sa le dea libertatea de a reactiona la semnalele pietei”.

Cele mai importante masuri impuse de acest acord au fost urmatoarele:

Eliminarea treptata a cotelor de lapte – astfel in fiecare an aceste cote vor creste cu cate un procent, pana in 2015, cand vor fi suprimate;

Decuplarea sprijinului direct – platile acordate de PAC nu mai sunt legate de producerea unui produs anume;

Asistenta acordata sectoarelor cu probleme speciale;

Fonduri suplimentare pentru fermierii din statele nou intrate in UE;

Ajutoarele pentru investitii acordate tinerilor fermieri – acestea vor creste de la 55000 de euro la 70000 de euro;

Eliminarea obligatiei de scoatere a terenurilor din circuitul agricol. (Mareike Meyn, 2008, p.3)

Aceste noi masuri ar trebui sa faca fata noilor provocari cu care se confrunta UE si anume: schimbarea climei, utilizarea energiilor regenerabile, controlul apei, bio-diversitatea, imbatranirea populatiei din sectorul agricol, crearea de oportunitati pentru antreprenoriat in agricultura si implicarea tinerilor in acest sector.

Aceasta reforma a inceput sa schimbe raportul intre invingatori si invinsi si asta deoarece decuplarea sprijinului direct a dus la preturi de productie mai mici, crescand in acelasi timp competitivitatea internationala a produselor agricole ale UE.

Unul din punctele slabe ale reformei il constituie refuzul Comisiei Europene de a pune in discutie o propunere de egalizare a ratelor platilor directe la nivelul intregii UE, precum si neadoptarea unei limite superioare a nivelului platilor directe pe ferma, prin urmare tot fermele mari raman principalii beneficiari ai PAC, desi se doreste o accentuare a sprijinului acordat fermelor familiale si prezervarii mediului rural.

Proaspat intrata in UE, pentru Romania acest acord a reprezentat prima experienta majora a participarii la formularea politicilor agricole si primul exercitiu important de negociere a prevederilor unui pachet de reforma. (Ibidem, p.3)

1.6. Politica Agricola Comuna 2014-2020

PAC 2014-2020 reprezinta o noua abordare a UE a tot ceea ce inseamna sectorul agricol in Europa. Trebuie sa mentionam faptul ca aceasta abordare vine sa solutioneze noile provocari cu care se confrunta UE (provocari economice, de mediu si teritoriale). De asemenea prin aceasta noua abordare se urmareste corectarea punctelor slabe si consolidarea punctelor forte.

Atunci cand vorbim de provocarile economice trebuie sa amintim criza economica si financiara care a afectat majoritatea statelor UE intr-o masura mai mica sau mai mare. La aceasta se adauga securitatea alimentara si veniturile agricultorilor. In ceea ce priveste provocarile legate de mediu amintim: emisiile de gaze cu efect de sera, degradarea solurilor, calitatea apei si a aerului, habitatele si biodiversitatea. Nu in ultimul rand un impact puternic il au si provocarile legate de teritoriu cum ar fi: vitalitatea zonelor rurale si diversitatea agriculturii. (Mihail Dumitru, 2012, pp.3, 4)

Implementarea noii PAC va asigura distribuirea intr-o maniera mai echitabila a platilor directe atat intre statele membre cat si intre regiuni si intre agricultori. Astfel repartizarea bugetului PAC va garanta faptul ca nici un stat membru nu primeste mai putin de 75% din media la nivel de Uniune, pana in 2019.

La nivelul statelor membre sau al regiunilor se vor reduce decalajele dintre valorile sprijinului acordat exploatatiilor. De asemenea pentru noile state membre mecanismul SAPS (plata unica pe suprafata) va putea fi prelungit pana in 2020. (Finantare.ro, 2013)

Se pune un accent deosebit pe instalarea tinerilor fermieri in mediul rural, prin instituirea unui ajutor suplimentar de 25% pe durata primilor 5 ani, care se va aplica in toate statele membre. Statele membre vor putea acorda un sprijin mai consistent zonelor defavorizate. Vor fi incurajate organizatiile profesionale si interprofesionale, iar pentru anumite sectoare (lapte, carne de vita si manzat, ulei de masline, cereale), se vor institui masuri specifice care sa reglementeze concurenta. Totodata se doreste ca incepand cu 2016 sistemul drepturilor de plantare din sectorul vitivinicol sa fie inlocuit, iar in 2017 sa fie eliminate cotele de zahar.

Acest nou pachet legislativ isi propune promovarea unei politici agricole mai “verde”, motiv pentru care 30% din bugetul programelor de dezvoltare rurala va fi alocat unor masuri de agromediu, sprijinirii agriculturii ecologice sau masuri de inovare in favoarea mediului. Toate aceste masuri se vor aplica de la 1 ianuarie 2014, cu exceptia celor care tin de plati “verzi” sau sprijin suplimentar pentru tineri, acestea urmand a intra in vigoare din 2015, pentru a da timp statelor membre sa-i informeze pe agricultori in legatura cu noua PAC si sa-si adapteze sistemele informatice de gestionare a PAC. (Ibidem, 2013)

Modalitati de finantare ale masurilor implementate de PAC

Masurile implementate de PAC au fost finantate de-a lungul timpului de un fond special creat pentru a sprijini sectorul agricol. Astfel in 1962, Tratatul CEE prevedea la articolul 40 instituirea Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA). Constituirea acestui fond, reprezinta concretizarea principiului solidaritatii financiare stabilit in Conferinta de la Stressa. (Institutul european din Romania, 2003, p.23)

Acest fond a fost structurat pe doua sectiuni principale:

Garantare – functionarea organizatiilor comune de piata, modernizarea si diversificarea exploatatiilor agricole, masuri veterinare, masuri de informare si evaluare;

Orientare – investitii in exploatatiile agricole si in activitati de prelucrare/comercializare a produselor agricole, intinerirea populatiei agricole, activitati de formare profesionala, stimularea dezvoltarii activitatilor neagricole. (Ibidem, p.24)

FEOGA era administrat de un Comitet cu rol consultativ fiind format din reprezentanti ai statelor membre si ai Comisiei. De asemenea la nivelul statelor ce fac parte din UE, structurile care gestioneaza banii alocati prin acest fond erau Agentiile de Plata. Platile catre beneficiari se faceau pe baza unor proceduri complexe menite sa ateste eligibilitatea operatiunilor de finantare. Cele doua sectiuni ale FEOGA au fost inlocuite in cele din urma de FEADR si FEGA.

2.1. FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala

Acest fond este un instrument de finantare creat de UE pentru a sprijini tarile membre in implementarea politicilor agricole comune. Principalele investitii finantate prin acest fond au in vedere modernizarea exploatatiilor agricole, imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii, imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale si incurajarea diversificarii economiei rurale. Acest fond intervine in completarea actiunilor nationale, regionale si locale care contribuie la realizarea prioritatilor comunitatii. Statelor membre le revine misiunea de a asigura coerenta si compatibilitatea FEADR cu celelalte masuri comunitare de sprijin.

In perioada 2007-2013, FEADR a dispus de alocarea a 96319 miliarde de euro, reprezentand 20% din fondurile aferente PAC. FEADR inlocuieste de la 1 ianuarie 2007 sectiunea “orientare” a FEOGA. (Europa, FEADR, 2012)

2.2. FEGA – Fondul European de Garantare Agricola

Acesta este un fond destinat sprijinirii pietelor agricole. Principalele actiuni finantate de FEGA au in vedere masuri de interventie pentru reglarea pietelor agricole, plati directe catre fermieri in cadrul PAC, refinantarea exporturilor produselor agricole catre tarile terte. La toate acestea se mai adauga si finantarea in conformitate cu legislatia comunitara a masurilor de asigurare a conservarii, colectarii si utilizarii resurselor genetice in agricultura, crearea si mentinerea sistemelor informatice de contabilitate agricola, sisteme de supraveghere agricola, etc. FEGA inlocuieste sectiunea “garantare” a fostului FEOGA. (Eurotrainer, FEGA, 2009)

2.3.SAPARD-Programul Special de pre-aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

Pentru a ajuta statele nou intrate in UE sa se puna la punct cu toate reglementarile comunitare din sectorul agricol, UE pune la dispozitie o serie de instrumente financiare. Unul dintre aceste programe este SAPARD, menit sa ajute statele europene in procesul lor de pre-aderare in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale. Acesta finanteaza doua categorii de proiecte:

Private (generatoare de venit) – spre exemplu cele care au ca scop investitii in prelucrarea produselor agricole;

Publice (nu genereaza venit) – sunt atribuite masurilor care au in vedere dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale. (Ghid inforural, p.71)

Programul Special de Pre-Aderare Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPARD), a fost creat pentru a sprijini financiar dezvoltarea mediului rural si a agriculturii. Ca urmare a implementarii acestui program, dupa aderare tarile din Europa Centrala si de Est ar fi reusit sa fie pregatite din punct de vedere economic, pentru a participa la PAC. Asistenta financiara a fost oferita in perioada 2000-2006, acest program fiind structurat pe 4 axe prioritare:

Axa I – Imbunatatirea accesului la piete si a competitivitatii produselor agricole prelucrate;

Axa II – Imbunatatirea infrastructurilor pentru dezvoltarea rurala si agricola;

Axa III – Dezvoltarea economiei rurale;

Axa IV – Dezvoltarea resurselor umane (Agentia SAPARD Romania, 2000, pp.5, 6)

Pentru implementarea programului SAPARD, o tara candidata trebuie sa indeplineasca trei conditii de baza:

Aprobarea de catre Comitetul STAR (Comitetul pe Structuri Agricole si Dezvoltare Rurala) al UE a Planului National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala pe o perioada de 7 ani. In acest plan sunt cuprinse masurile pe care fiecare tara intentioneaza sa le aplice in vederea implementarii acquis-ului comunitar si rezolvarii problemelor prioritare ale sectorului agricol.

Incheierea unui Acord de Finantare Multianual si a unui Acord de Finantare Anual cu fiecare stat candidat. Primul acord stabileste regulile comunitare inclusiv coordonarea si controlul alocarii fondurilor pe toata perioada de derulare a programului pe cand cel de-al doilea stabileste angajamentul financiar al UE pentru fiecare an.

Acreditarea agentiilor SAPARD din fiecare stat. Aceasta acreditare se face de Comisia Europeana iar rolul principal al acestor agentii este de a implementa masurile incluse in program si de a face plati catre beneficiari. (Ghid inforural, p. 72)

Dupa cum putem vedea PAC de-a lungul timpului a avut o evolutie treptata incercand cu fiecare pas sa raspunda si sa faca fata provocarilor cu care se confrunta. Daca la inceputul anilor ’60 vorbim despre actiuni care se centrau in jurul productiei de alimente pentru a evita o eventuala criza alimentara, cu timpul politicile PAC s-au deschis si spre alte preocupari care implica nu doar grija pentru alimentatie ci mai ales grija pentru tot ceea ce ne inconjoara. Astfel principalele instrumente financiare folosite pentru dezvoltarea PAC au fost gandite intr-o maniera care sa acopere diversele nevoi si preocupari ale politicii agricole actuale.

LISTA ABREVIERI

CECO- Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului

CEE – Comunitatea Economica Europeana

FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala

FEGA – Fondul European de Garantare Agricola

FEOGA – Fondului European de Orientare si Garantare Agricola

OMC – Organizatia Mondiala a Comertului

PAC – Politica Agricola Comuna

SAPARD – Programul Special de Pre-Aderare Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

SAPS – Plata unica pe suprafata

STAR – Comitetul pe Structuri Agricole si Dezvoltare Rurala

UE – Uniunea Europeana

BIBLIOGRAFIE

Drost, Simone, The agricultural sector in Poland and Romania and its performance under de EU influence, Universitatea Libera din Berlin, 2013,

http://www.oei.fu-berlin.de/soziologie/Arbeitspapiere/Drost_AP_1_2013.pdf,accesat 11.12.2014

Dumitru, Mihail, Liniile directoare ale viitoarei PAC 2014-2020, Comisia Europeana, 2012, http://www.csnmeridian.ro/files/docs/Mihail%20Dumitru%20-%20PAC%20in%20Romania%2020.11.2012.pdf, accesat 15.12.2014

Leonte, Jacqueline, Giurca, Daniela, Campeanu, Virginia, Piotet, Philippe, Agricultura Romaniei in perspectiva aderarii la UE, Institutul European din Romania, 2002

Meyn, Mareike, Update on the CAP Health Check, Overseas Development Institute, 2008, http://www.odi.org/sites/odi.org.uk/files/odi-assets/publications-opinion-files/3697.pdf, accesat 16.12.2014

Prisacaru, Ghiorghi, Istoria si Evolutia Uniunii Europene, Editura Universitatii Suceava, 2003

Ungureanu, George, Mateoc-Sirb,Nicoleta, Dezvoltare regionala si rurala, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2009

Voion, Elena, Susanu, Mihai, Ghid privind politica agricola comuna si dezvoltarea rurala, Centrul Europe Direct, Iasi, 2010, http://www.eudirect.ro/utile/PAC2014.pdf, accesat 15.12.2014

Agentia SAPARD Romania, Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice, Bucuresti, 2000

Centrul roman de politici europene, O tara si doua agriculturi, Romania si reforma Politicii Agricole Comune a UE, Fundatia Seros Romania, 2009,

http://www.ecoruralis.ro/storage/files/Documente/CRPE_Policy_Memo_no.4_RO.pdf, accesat 14.12.2014

Comisia Europeana, Parinti fondatori ai UE, Sicco Mansholt: fermier, luptator al rezistentei si un adevarat european, Bruxelles, 2012 http://ceps.upit.ro/user/image/pe3rintii-fondatori-ai-ue.pdf, accesat 11.12.2014

Comisia Europeana, comunicat de presa, 20 noiembrie 2008, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-08-1749_ro.htm?locale=en, accesat 16.12.2014

Europa, Sinteze ale legislatiei UE, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala FEADR, 2012, http://europa.eu/legislation_summaries/agriculture/general_framework/l60032_ro.htm, accesat 11.12.2014

Eurotrainer, Fondul European de Garantare Agricola FEGA, 2009,

http://www.eurotrainer.ro/fondul-european-de-garantare-agricola-fega/fondul-european-de-garantare-agricola-fega.html/lang/en, accesat 14.12.2014

Finantare.ro, Noile orientari ale PAC in perioada 2014-2020, 2013,

http://www.finantare.ro/noile-orientari-ale-politicii-agricole-comune-in-perioada-2014-2020.html, accesat 14.12.2014

Ghid inforural, Ce este Politica Agricola Comuna?,

http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/ghid%20inforural.pdf, accesat 15.12.2014

Institutul European din Romania, Politica agricola, 2003,

http://beta.ier.ro/documente/formare/Politica_agricola.pdf, accesat 11.12.2014