Istoria Satului Mascauti, Raionul Criuleni

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ”, CHIȘINĂU

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

TEZA DE LICENȚĂ

Eftodi Silvia

Istoria satului Mascauti, raionul Criuleni

Conducător științific:

Profesor, Dr. Sergiu Musteață

Chișinău , 2016

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Tradiția istorică și începuturile localității Mașcăuți

I.1 Decrierea geografică si hotarele satului

I.2 Legenda și etimologia denumirii localității

I.3Prima mențiune documentară

Capitolul II. Aspecte ale vietii socil- politice a localității Mașcăuți pe parcursul secolelor XIX-XX

Capitolul III. Moștenirea culturală

III.1 Organizarea bisericească

III.2 Organizarea învățămîntului

III.3 Datini și tradiții populare

III.4 Patrimoniul arheologic al satului

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Actualitatea temei. Fiecare din noi ne-am născut pe un meleag, în care am crescut, am copilărit și am trăit cele mai frumoase moment ale vieții, pe care acum le purtăm cu drag în sufletele noastre. Mașcăuți este satul meu natal, locul unde cu drag mă reîntorc cu emoții și sentimente profunde. Este unicul loc în care pot sa visez și să trăiesc din nou momentele frumoase din viața mea.

Actualitatea acestei teme aduce după ea responsabilitatea prezentării unei informații cît mai corecte și decente. Această lucrare scoate în evidență istoria satului , care să poată oferi cercetătorilor o informție cît mai clară și coincisă.

Cu toate că această lucrare va ușura din munca celor care vor dori să se informeze despre acest sat, ea totuși va rămîne cu multe goluri, care va trebui să fie implinite pe parcursul anilor. În informația care va urma voi încerca să scot în evidență ceea ce puțin cunoaștem și să accentuez acele lucruri care mai persista în mintea și sufletul nostru. Nu cunoaștem cît timp se vor păstra, însă este novoie de amintirile acestea

Satul Mașcăuți este înconjurat de păduri și ape, își are existența de mai multe secole. Este un sat mic, dar pentru mine este totuși mare, deoarece pentru mine satul meu este cel mai frumos. Unde nu mi-am aflat întotdeauna ne vom aduce aminte de locul unde am crescut, deoarece acest lucru nu se uita. Cum să uiți cărărușele copilăriei unde ai copilărit, plimbările în miez de noapte sau poveștele spuse de bunici.

Satul Mașcăuți este înconjurat cu multe locuri pitorești și dealuri, dealurile oferindu-i satului o frumusețe ne mai pomenită. Aceste locuri crezînd că le cunoști, pe care pașii te purtau mereu, îți pot spune multe secrete doar de ele știute. Obiceiurile, tradițiile, peisajele deosebite ce poartă parfumul arhaic al anilor, însă și trecutul tainic găsești în aceste locuries care îmi sunt dragi.

Este evident ca lucarea data va continua sa fie pentru unii neimplinita , dar totusi scopul acestei lucrari este de a reduce acest lucru. Informatia propusa in aceasta lucrare urmeaza a fi o incercare de scoate in evidenta lucruri pe care putin le cunoastem si de a mentine in memorie momente ce mai treiesc in mintea si inimile noastre.

Satul Mascauti este asezat pe malul Riului Raut,o parte din case ale acestui sat sunt amplasate pe malul riului ,alta parte se sprijina de coastele dealurilor ce strajuiesc asezarea de bataile vinturilor buimace.

Sufletul meu va apartine acestor locuri atita timp cit va tresari si se va bucura de magia sarbatorilor ,traditiilor, pastrate pe aceste meleaguri ca pe o comoara de sute de ani.

Din informatiile redare in letopisete si cronici pot afirma ca satul Mascauti este unul dintre cele mai vechi din Basarabia, dar cu toate acestea si pina acum se pastreaza case in stil traditional.fintini cu apa limpede de izvor.

Fiecare din noi studiind istoria satului natal se patrunde de marele adevaruri, credinte,idealuri mistere impotriva diferitori asupritori. Cu toate acestea nu sa reusit pina acum si putin probabil de acum in colo sa se decrie toate faptele, evenimentele ce au existat in trecut. Si totusi aceste lucruri nu l-a impiedicat, pe om sa fie optimist in fata necunoscutului, deoarece ar fi insemnat ca sa fie lipsit de existenta sa umana. Fiind capabil sa inteleaga spatial si timpul sa aprecieze mediul in care exista, acest lucru l-a facut sa constientizeze toate lucrurile existe in preajma lui. Din acest motiv il face sa se gindeasca si sa inteleaga schimbarile si unde duce toate acestea. De aceea si istoria are ca prin plan schimbarea omului in timp si nu schimbarea lucrurilor. Astfel scopul studiilor istorice, lucrarilor, ar trebui sa fie acela de a restabili faptele, evenimentele istorice, avind in centru omul.

Analizind aceste lucruri, pot afirma ca daca sfera de cercetare a omului este mai ingusta, el se concentreaza mai mult pe sine insusi, ca inceput si sfirsit al acestei lumi existente.

Patrunzind si-n alte spatii ale necunoscutului, omul incepe sa observe ca este doar un element al unui intreg lant existential, ce isi are inceputurile in adincurile preistorice. Astfel inconstient sau constient, fiecae din noi suntem detinatori a unui volum de informatie pe care la un moment dat va trebui sa o transmitem generatiilor care vin dupa noi. Din acest motiv, cu cit trece timpul patrundem cit mai mult in esenta lucrurilor ce se petrec in jur, ajungind sa intelegi ca viata noastra nu constra doar in transmiterea obiceiurilor, traditiei, deprinderi si priceperi de vietuire, a unor credinte si ritualuri ci simte necesitatea de a cunoaste mai profund a aceste lucuri, incercind sa te cunosti mai bine si putea intelege pe cei ce te inconjoara. In realizarea acestui fap este nevoie sa constientizam si sa recunoasca faptul ca omul, cit traieste poarta pe suftet amprenta timpului si locului unde sa nascut. Istoria satelor ar trebui sa inceapa cu istoaria noastra. Sate ce nu sau impotrivit timpului, dar au mers alaturi de el ajungind la timpurile actuale.

Orice sat basarabean ce este ascuns, printer coline si dealuri este inconjurat de o fumoasa si bogata poveste, deoarece apartine la niste oameni ce iubesc frumosul.

Nivelul de cercetare. Istoriografia. Istoria satelor este o tema ce a fost studiata de cercetatori istorici, publicind pe parcursul anilor o varietate de studii.

Lucrari referitoare la istoria localitatilor din Republica Moldova au fost scrise din cele mai vechi timpuri. Printer lucrarile date putem mentiona cele ale lui Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir. Unele momente ce tin de istoria localitatilor le putem desprinde din Cronici turcestin privind Tarile Romane si diferite culegeri de documente. In aceste lucrari vedem doar o abordare tangentiala a unor subiecte cum ar fi obiceiurile localnicilor, ocupatiile si modul de viata. Din aceste lucrari se poate culege doar niste informatii cu caracter general in ceea ce priveste istoria satelor din Moldova.

Ca obiect de studiu tema satului nu este noua in stiinta Istoriei din Romania si Republica Moldova, in lucrarile lor sunt reprezentate diferite aspect ce tine de viata rurala, aceste informatii le putem gasi in diverse lucrari de Istorie ce reflecta relatiile agrare, in opera de analiza a institutiilor feudale – I. Ilimcu, N. Stoicescu, “Moldova in epoca feudalismulului”.

Informatii exacte referitoare la Istoria satului basarabean le putem gasi in lucrarea ,,Moldova in Epoca Feudalismului” in care sunt relatate rezultatele recensamintului din perioada anilor 1772- 1774.

Odata cu inceputul secolului XIX, datele privind istoria satelor basarabene au devenit mai variate, cu un continut mai detaliat, desi maojoritatea erau scrise in limba rusa.

Date privind perioada anilor 1812-1917, le putem gasi in lucrarea lui Z. Arbore ,, Basarabia in secolul XIX” si ,,Dictionarul geografic al Basarabiei”. Lucrarile date contin date importante despre starea satelor basarabene, numarul gospodariilor si locuitorilor. Un deosebit interes prezinta lucrarea lui P. Cazacu ,,Moldova dintre Prut si Nistru 1812-1918” publicata la Chisinau in 1992. Aceasta monografie prezinta situatia economica a Basarabiei sub stapinirea rusa, a perioadei de formare a Republicii Moldovenesti independente si a procesului de unire cu Patria-mama.

Cunoasterea istoriei satului in anii1918-1944, este simplificata de prezenta a unui numar mare de lucrari ce se refera la spatiul Pruto- Nistrean, lucrarile date contin un material bogat despre cadrul natural al acestui tinut, organizarea administrative, evolutia vietii economice, punind tot odata inceputul studierii monografice a satelor

Lucrarile prezentate si multe altele faciliteaza cunoasterea evenimentelor si situatiei satelor din Basarabia, prezentindune o informatie destul de amanuntita.

Cunoasterea perioadei postbelice ne este usurata nu numai de prezenta unui numar mare de documente, acte liste, dar si de posibilitatea de a comunica cu martorii acetor timpuri, care sunt locuitorii satului.

Ceea ce tine de problema foametei si colectivizarii din anii 1946-1947, de altfel si deportarile sunt relatate pe larg in presa contemporana: Viata satului, Lireratura si Arta. La aceasta tema se mai pot mentiona si lucrarile ,,Foametea din Basarabia 1946-1947” scrisa de I. Turcanu, Chisinau 1993 si Culegerea de Documente,,Голод в Молдове 1946-1947”. La subiectul dat mai utilizam si marturiile consatenilor ce au supravietuit acelor vremuri.

Lucrarile editate chiar despre istoria localitatilor anume apar abia in prima jumatate a secolului XX. Una dintre cele mai vechi lucrari aparute este, Satul si tirgul Telenesti, editata in 1930. Este o monografie aparuta in exclusivitate despre satul si tirgul Telenesti ce exist ape atunci, despre componenta sociala a satului, despre viata economica, politica si culturala, despre origine si data aparitiei.

Scopul propus in studierea acestei teme este de a sistematiza, acumula si analiza materialele istorico-etnografice cu privire la originile satului Mascauti.

Obiectivele pentru relizarea scopului ma voi conduce de urmoatoarele:

descriierea principalelor evenimente si fapte istorice ale satului Mascauti de la prima mentiune si pina in present;

sistematizarea materialului documentar referitor la localitate;

prezentarea si descrierea componentelor culturii materiale a localitatii;

evidentierea si analiza specificului culturii spiritual a satului

In realizarea scopului si obiectivelor propuse am utilizat urmatoarele metode de studiu:

Observatia

Analiza

Lucru in arhiva

Chestiunoarea

Studierea literaturii de profil

Investigarea

Cercetarea

Colectarea cintecelor si obiceiurilor

Interviul

Limitele cronologice. Limita cronologică a acestei lucrări este de la anul 1436 prima mențiune a satului și pînă în present.

Caracterul novator al lucrării este reprezentat prin faptul că această lucrare este doar o simplă încercare de a prezenta informația existentă în baza documentelor latema respective.

Această lucrare reprezintă un rezultat al unor cercetători de ceva timp, constituind o redare analtică, ce se pune accentual pe o redare cronologica a evenimentelor acestei localități.

Lucrarea pune la dispoziție cititorilor ( elevi,studenți, profesori), istoria satului Mașcăuți cu un șir de evenimente ce au scopul de a readuce aminte și la cunoștință faptele și numele strămoșilor, mosilor noștri, evenimente ce au avut loc pe ecest teritoriu pe parcursul anilor. Lucrarea dată va aduce la cunoștință cu datinile, obiceiurile, tradițiile înaintașilor noștri cu necazurile, bucuriile, aspirațiile pe care le-au întîlnit pe parcursul vieții, cele persoane care ne-au păstrat cu demnitate limba și numele de roman, cu cei ce ne-au apărat hotarele și ne-au lăsat ca moștenire această vatră.

Însemnătatea teoretică și practică. Lucrarea respectivă poate să devină un îndrumător de miine pentru genetațiile care vin, viitori cercetători ai localității respective, ce ascunde o bogată și ilustrată istorie ce a reușit să reziste în timp greutăților existente.

Lucrarea poate să fie utilizată în cadrul orelor de dirigenție la temele ce țin de istoria ținutului natal, dar și în plan comparativ le temele ce țin de tradiții, obiceiuri, datini tot la aceste ore.

Structura. Lucrarea este stucturată în 3 capitole.

Primul capitol este întitulat ,,Tradiția istorică și începuturile localității Mașcăuți” l-am întitulat astfel, deoarece înaite de a pătrunde mai detaliat în lucrare trebuie să cunoaștem cînd, unde,și cum sa format localitatea data, in ce circumstante. Aici este descris asezarea administrativ-geografica (clima, relieful, solul, fauna, flora), primele marturii stravechi de locuire umana de pe mosie, vechimea, etimologia, legenda.

Al doilea capitol ,, Aspecte ale vietii socil- politice a localității Mașcăuți pe parcursul secolelor XIX-XX”, cuprinde mai multe perioade de timp al spatiului localității Mășcăuți. capitolul dat este dedicat evenimentelor și faptelor istorice petrecute în perioada interbelică și postbelică. Anii ocupației sovietice au fost unii dintre cei mai grei, pentru întreaga populație basarabeana, aceste evenimente nu au fost lipsite nici in satul Mașcăuți. populația carea suferit, dar și a supraviețuit de pe urma guvernarii sovietice, iși aduc aminte de aceste evenimente cu lacrimi în ochi.

Al treilea capitolul ,,Moștenirea culturală,, cuprinde trei subcapitole ale vieții culturale de-a lungul timpului și pînă în prezent. Voi incerca să evidentiez evolutia învatamintului de-a lungul anilor, rolul și importanta bisericii pentru societate si care sunt traditii si obiceiurile localnicilor cu care se bucura in fiecare an.

CAPITOLUL I. Traditia istorica si inceputurile localitatii Mascauti

I.1 Descrierea geografica si hotarele satului

Coordonatele geografiece

Satul Mascauti este situat in centrul Republicii Moldova, este un sat si comuna din raionul Criuleni.

Delimitarea teritoriala: Localitatea este situata pe malul drept al riului Raut, in partea de nord este delimitat de teritoriul raionului Orhei si anume de satul Branesti, la sud de teritoriile sateleor Balasesti si Javreni, la vest de teritoriul satului Hirtopul Mare si la est de teritoriul satelor Holercani si Morovaia.

Se afla la o distanta de 22 km de orasul Criuleni si la 64km de Chisinau, capitala Republicii Moldova. Este situat la latitudinea 47.2905, longitudinea 29.0038 si altitudinea de 27 metri fata de nivelul marii. Satul Mascauti este un sat cu ulite inguste pline cu case in diferite stiluri. Casele vechi situate pe teritoriul satului ai o aranjare haotica, deoarece oamenii doreau cit mai repede să ocupe locul gasit pentru creearea unei familii, iar casele contruinte recent sunt aranjate uniforf.

Relieful

Satul Mascauti se afla pe malul drept al riului Raut. Cele mai raspindite forme de relief pe teritoriul localitatii constituie ripe, vilcele largi, pe colinele carora sau format numeroase ripe. Relieful localitatii face parte din resursele naturale si determina in mare masura specializarea agriculturii. O trasatura negativa a reliefului este răspindirea alunecarilor de teren. Alunecarile de teren cauzeaza spalarea si distrugerea solului, aparitia ripelor. Din cauza acestor rîpe suprafețele mari de teren sînt excluse din circuitul agricol. (1)

Din cauza acestui relief nestabil, locurile pitoresti ale satului se distrug, perzind din farmecul lor.

Așa cum relieful este în permanență schimbare în unele regiuni se formeaza văi abrupte în altele dealuri, corespunzător și amplasarea locuințelor este în dependență de formele de relief. Gospodăriile sunt amplasate în apropiere de ape, fîntîni izvoare.

Clima

În funcție de formele de felief, în cadrul localității se destinge o climă temperant-continentală, din care cea mai mare parte sunt favorabile pentru locuire, precum si pentru agricultura principala ocupatie a populatiei.

Clima se înscrie între factorii naturali cu rol deosebit în viața oamenilor, impunindu-se în activități precum cutura plantelor, păstorit. Ea are și un rol negativ, pentru fenomenele de risc climatic, precum temperaturile extreme, seceta, durata prea mare sau prea mica a stratului de zăpadă, bruma, poleiul, îngheurile fregvente în perioade ale anului în care ele nu ar trebui să se manifeste precum primavera tîrziu cînd înfloresc pomii și toamna devreme cînd agricultorii nu și-au strins roadele de pe cîmp, din această cauză ei suferă din mai multe puncte de vedere.

Înălțimea neînsemnată și relieful de podiș au favorizat formarea pe acest teritoriu a unei clime specifice. Satul se află în zona cu climat temperat-continentală, care se caracterizează prin ierni cu variatii mari și fregvente ale temperaturii aerului, cu puțină zăpadă, veri lungi, căldurose și cu cantități nu prea mari de precipitații, ce cad în general sub formă de averse.

Temperatura medie a celei mai reci luni (ianuarie) este de -3,6 grade Celsius, iar a celei mai calde luni (iuie) este de+ 22 grade. Temperature maximă absolută este de 33,7 grade Celsius, iar temperatura minima absolute este de -20,9 . Primele înghețuri de obicei se remarcă, de la jumătatea lunii octombrie, iar ultemele înghețuri la jumătatea lunii aprilie. Durata perioadei fără înghețuri constituie 180-190 zile. Solul începe să înghețe la sfirșitul lunii noiembrie și se dezgheață la mijlocul lunii martie. Adîncimea înghețurilor atinge 43-65 cm. Învelișul de zăpadă apare la începutul lunii noiembrie și dispare în luna martie. Numărul zilelor cu înveliș de zăpadă variază de la 20 la 90 zile. Destu de dese sunt iernile fără zăpadă. Asupra reparției stratului de zăpadă influențează și condițiile locale, în special relieful. Umiditatea aerului are o importanță mare pentru agricultură. Umeditatea relativă se caracterizează prin valori medii anuale de 71-76%. Pe parcursul anului, valorile umidității relative variază cu valori mai înalte în luna decembrie (84-90%) și mai mici înluna mai (60-65%). Se remarcă o frecventă înaltă a cețurilor, mai ales în perioada rece a anului, din luna octombrie până în luna martie (20- 45) zile. În perioada caldă a anului, din luna aprilie pînă în luna septembrie, ceturile se observa mai rar, de la 2-10 zile. Cantitatea medie anuală de precipitații nu depășeste 618 mm.

Hidrografia

Condițiile climaterice influențează asupra apelor, debitul si regimul scurgerii variind mult în timpul anului. În satul Mașcăuți sunt prezente apele stătătoare,curgătoare și subterane. Apele subterane sunt ape potabile de cea mai bună calitate su constatat specialistii din Republica Moldova. Datorită faptului că o parte a satului este aplasat pe coastele dealurilor, este greu de a ajunge la apele subterene, pentru contruire fîntinelor.

Satul este bogat în izvoare, pe teritoriul satului se gasesc peste 7 izvoare, dintre care doar trei sunt cu apă bună de băut, celelalte din păcate sunt lipstite de atenția localnicilor, pierzîndu-se prin ierburi mai înalte ca ele.

Unul dintre cele mai importante izvoare din sat, este izvorul în apropierea dalului Chiliori, care este o sursă de alimentare cu apă podabilă a satelor vecine Morovaia si Butuceni.

Rîul Răut curge prin localitatea Mașcăuți. Este cel mai mare fluviu intern al Republicii Moldova și unul din cele mai vechi, alături de Nistru și Prut, vîrsta acestor rîuri numără milioane de ani.

Rîul Răut este afluentrul drept al Nistrului

Lungimea -286 km

Suprafața bazinului-7760

Lățimea medie a albiei rîului- 30m

Lățimea medie a văii rîului -7 km

În preajma Orheiului Vechi și lîngă satul Trabujeni rîul este foarte pitoresc: valea sa îngustă asemenea unui canion șerpuiește cu adevărat printer stîncile calcaroase. Din timpuri străvechi pe Răut se făceau baraje, în rezultatul cărora se formau lacuri,folosite în mare parte pentru adăparea animalelor, pentru că prin acete locuri se organizau traditional iarmaroacele de bovine(în apropiere de Orhei, Bălți). În preajma rîului apăreau așezări, multe dintre care sînt unele din cele mai vechi în Republica Moldova.

Pe Răut în satul Cazănești, raionul Telenești a fost construită prima stație hidroelectrică din Republica Moldova (1954), care a funcționat o perioadă de timp nu prea îndelungată, iar o data cu punerea în funcțiune a centralei hidroelectrice de la Dubăsari la începutul anilor 1960 a fost închisă, pentru că era nerentabilă.

Regimul hidrologic al rîului este variat. Aici putem întîlni viiturilede primăvară și vară. Debitul, iar cantitatea medie de apă care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a albiei, variază între 8 și 15 m /sec.

Lunca rîilui Răut în partea sa de sus are o lățime de 50-100m, în cea de mijloc- 1-1,3km. Pe alocuri Răutul formează brațuri și insulițe, una dintre acestea o putem găsi î naval de satul Prodăneștii Vechi. Pe pășunile și în mlaștinile Răutului cresc 213 specii de plante.

Niveul apei din Rîul Răut a scăzut considerabil, datorită timpului secetos și lipsa ploilor. Apa din rîu mai este folosită și în agricultură, în apropierea rîului sunt loturi de pamînt pe care oamenii îl folosesc în plantarea diferitor ceriale, legume etc.

Flora

Pentru om natura a fost permanent un catalizator a vieții umane și spirituale, deoarece ea îl răsplătește pe om, ori de cite ori acesta știa să se mulțumească cu ce are. Toate anotimpurile anului sunt într-o armonie cu omul.

Vegetația este determinată de condițiile de relief, climă, sol.

O relație deosebită a locuitorilor este cu pădurea, această, ,,fabrică de oxigen”, care a reprezentat primul cadru de viață, cu funcții multiple de protecție și producție, cu pășunile naturale, pe care s-a bazat păstoritul traditional, cu fauna de interes cinegetic sau piscicol, precum și cu solurile, care deși au fertilitate medie au susținut practicarea agriculturii din timpuri străvechi pînă în present.

Compoziția floristică a pădurilor este bogată și numără peste 850 de specii. Vegetația din pădure are un character etajat: nivelul superior- stratul ierbos, de mijloc – arbuști, nivelul superior – arbori. (4)

În cadrul poienilor, sub arbori și arbuști, se formează un înveliș ierbos variat, încare mai mare respîndire o au rogozul, mierea-ursului, fragul-de-padure, golomatul.

Dezvoltarea plantelor ierboase au un caracter sezonier. Primavera devreme pînă la apariția frunzelor pe copaci, înfloresc virelele, brebeneii, scinteiuta, floarea vîntului s.a. La începutul verii își desfac florile dumbravița, vioreaua-noptii, crinul-de-pădure. În prezent pădurile sunt afectate puternic de aridizarea climei și în măsuri mai mare de activitatea umană.(8)

Această varietate de vegetație este condiționtă de mai mulți factori, cum ar fi: așezarea geografică, relief, climă, ape, caracterul rocilor. Particularitățile climei și ale solului fovorizează în ansamblu dezvoltarea agriculturii, creșterea normală a plantelor, inclusiv a plantelor iubitoare de căldură. Vegetația durează de la 15 martie pînă la finele lui octombrie. Cel mai bine se dezvoltă în localitate cerialele, anume păioasele cu perioada de vegetație mai scurtă și puțin pretențioase la umiditate. (9)

Din cele mai vechi timpuri pădurea pentru locuitorii satului precum și a întregii tări, a fost pe post de refugiu unde locuitorii se ascundeau cînd năvăleau tătarii pădurea a servit și ca sursă alimentară pe post de locuință. La momentul actual pădurea are un rol deosebit de important în viața locuitorilor, deoarece în afară de faptul că pădurea mai este numită și ,,Plămînii Pămîntului” unde se produce oxigenul ea este o sursă de conbustibil și sursă de alimentare și de protejare nu de dușmani dar de condițiile climatice în caz de vînturi mari și viscole puternice.(10)

Pe teritoriul localității plantele de cultură ocupă suprafețe mari. Printe pomii fructiferi fac parte: marul, cireșul , caisul, prăsadul, nucul, vișinul, prunul,piersicul. Se mai cultivă grîul, orzul, ovaz, lucernă, fosole, cartofi. O cultură importantă pe melegurile noastre este cultivarea viței-de-vie ce este reprezentată prin soiuri vechi Noha, Raiondor, Lidia, Aligote, Gudercă, Dușes, Cabernet, Fetească, Peno și soiuri de masă care se obtin din altoirea de soiuri noi cum ar fi: Suruceni, Moldova.

Fauna

Din nereficire, nu este atit de bogata fauna ca mai inainte, insa unele specii nu si-au pirdut existenta pe teritoriu, bucurindune cu prezenta lor la sezon.Riul Raut serveste un ecosistem acvatic prielnic, drept popas a unor specii de pasari ce migreaza. Nivelul apei din riu permite si conditiile existente de viata pe intreg parcursul anului, permit ca din cind in cind sa ne mai viziteze specii rare de pasari cum ar fi, cocostircul, pescarusul, diferite specii de rate salbatice. Localnicii marturisesc, ca deseori se intimpla ca pasarile sa-si construiasca cuiburi chiar la suprafata, deasupra plantelor ce se ivesc din apa.

Alte specii, cum ar fi pestii-crabi, stiuca, racii, diversele specii de vietati acvatice, ce constituie si principal sursa de hrana pentru animale si pasari, reprezinta o alta bogatie a regiunii data.

O data cu aparitia animalelor si existenta lor, incetul cu incetul sa dezvoltat vinatoarea, care este prezenta in viata oamenilor inca din cele mai vechi timpuri. Vinatul si pescuitul au fost si sunt principalele indeletniciri pe care oamenii le foloseau pentru alimentarea familiei, astfel ca nici satul Mascauti nu a fost lipsit de aceste indeletniciri. Vinatoarea de pasari si animale a devenit o problema nationala, destul de ingrijoratoare, cele mai des din animale sunt vinate: iepurele, vulpea, lupul, dihorele, bursucul, prepelitele, iar din pasari: porumbeii si cocorii.

Pescuitul cel ma des se realizeaza pe teritoriul riului, localnicii pe tot parcursul anului pescuiesc pesti pe riul Raut. Atit vinatul cit si pescuitul se relizeaza de multe ori in perioadele cind nu este permis acest lucru, ceia ce duce la disparitia speciilor de pasari animale si pesti.(24)

Solul

Formarea solurilor se datorează condițiilor climaterice și formelor de relief. Ele sunt variate cît în timp, așa și ca studiu de evoluție. Teritoriul satului are un înveliș de soluri destul de variat și se include în provincia pedagogică silvică a Moldovei Centrale cu soluri brune și cenușii de pădure. O importanță mare o au solurile aluviale, care se formează în luncile rîurilor sub vegetația ierboasă hidrofilă de cele mai diferite specii. Solul se caracterizează printr-o stratificare bine pronunțată, are o grosime de 80-100 cem, culoare cenușie închisă, compoziția mecanică eterogenă, carbonații se acumulează, la suprafață. Aceste soluri conțin o cantitate redusă de humus. Solurile aluviale sunt bune pentru cultivatul legumelor, plantelor furagere, iar cele nesalinizate-pentru plantațiile pomicole.(11)

Resurse naturale

Teritoriul satului Mascauti pe linga bogata fauna si flora si conditiile climaterice favorabile mai dispune si de rezerve valoroase de resurse naturale utile cum ar fi: calcar, nisip, prudis, si argila, pe teritorul satul se afla o cariera de piatra sin care se extrage piatra pentru constructii.

Cadrul biologic

Actual numarul de locuitori in satul Mascauti este de 4103, dintre care 1998 de barbati si 2105 femei. Vatra satului cuprinde 4258 ha. Longevitatea vieții este de la 60 de ani în sus. Pe teritoriul localitații numarul batrînilor este de cam 350, dintre care se întilneste des vîrsta cuprinsă între 80-90 ani.

Pe teritoriul satului sunt prezenti si oameni de diferite nationalitati: (25)

I.2 Legenda și etimologia denumirii localității

Legenda satului

Istoria satului Mascauti are inceputurile inca din timpuri indepartate, istorie scrisa in documentele istorice, in memoria genaratiilor, incrustate in pietrele mormintelor stramosilor nostril, sau chiar ingropate in temeliile bisercilor stramosesti.

Poporul nostru a avut o soarta vitrega, deoarece tara nostra a fost amplasata in calea tuturor relelor si o mare parte a istoriei noastre au fost scrisa de altii.

Dar totusi intr-o buna zi au inceput sa se deschida lacatele bisericile, pentru a afla cine ne sunt sramosii nostri, cine suntem noi si de unde provenim.

Sătenii de azi păstrează o legend veche, care potrivit convingerii lor nestrămutate, explică etimologia toponimului Mașcăuți.

Satul Mascauti este amplasat pe malul drept al riului Raut, in care-si scalda gradinile si se desfata in cintecul broastelor. Se ascunde fiecare sfios fiecare rasarit de soare sub umbrele lungi ale dealurilor, ce se inalta ca un zid urias intretaiat de ripi, si-a pus ultima casa pe muchia dealului cel desparte la nord de satul Branesti,iar la sud de satul Javreni.

“Cică demult-demult, cînd băștinașii aveau mari probleme cu tătarii și turcii lacomi de avuții străine, în siliștea veche, întemeiată de ,,oameni scăpați de turci din cetatea Orheiuui Vechi,, viețuia un voinic pe nume Uță Mașcu, care cu o ceată de alți voinici păzea așezarea. Odată înfrunzînd cu dîrzenie o noua invazie a dușmanului, care era mult mai numeros decît ceata lui, și pierzîndu-și voinicii, dar facînd și mare prăpăd în dușmani, a rămas în cele din urmă de unul singur. Înțelegea voinicul cănu mai are scăpare nici el, dar a hotărît să-i mîntuie și pe dușmani, măcar că erau încă mulți. A dat pinteni calului său și a pornit în goană nebună spre răsărit, dînd de înțeles că vrea să scape prin fugă. Tătarii, la fel în goană strașnică după el, că erau și ei călăreți de elită, dar ei nu s-au priceput că tocmai acolo era marginea cea mai abruptă a stîncii și au zburat cu toții de pe ea.” Așa s-a jertfit acel voinic, salvîndu-și sătenii de tătari, care s, în semn de recunoștință, și-au denumit așezarea cu numele lui, Uță Mașcu, adică Mașcăuți, și așa, Mașcăuți o păstrează pînă azi.

Datorita acestei legende putem observa ca pe meleagurile satului Mașcăuți au trait, oameni viteji și responsabili, care sau jertfit pentru existenta acestei localitati și pina în prezen. Pot spune cu certitudine ca in satul Mașcăuți se gasesc oameni harnici, viteji, voinici si care nu te lasa niciodata la greu.

I.3 Prima mențiune documenară

Meleagurile acestui sat micuț au fost populate de om din cele mai vechi timpuri, de geto-daci pîna la romanizarea lor (sec. IV i.Hr- sec. II d. Hr), de populația romanizată (sec. II-VII), de preromâni (sec. VII-IX) și românii de mai tîrziu (din sec.XI). drept mărturii sunt vestigiile arheologice descoperite în această zonă: grotele din malurie stîncoase ale Nistrului și Răutului, vetrele așezărilor preistorice, Orheiul Vechi cu fortificațiile sale premedievale și medieval, cu toate construcțiile din perimentrul său: palatul pârcălabului, biserica ortodoxă, două chervăzării (hanuri), depozitele de muniții și produse alimentare, cărămizile etc.

Pe teritoriul satului Mașcăuți și în preajma lui au fost descoperite urme ale unor străvechi adăposturi cuptoare, fortificații de pămînt, au fost scoase la suprafață diferite obiecte casnice, vase de argilă, fragmente de arme vechi, monede din diferite epoci, care vizează intensele activități comerciale ale populeției de altă data.(12)

Documentele scrise amintesc de Mașcăuți de pe Răut începînd cu prima jumătate a sec. al XV-lea. Satul și moșia Mașcăuților a servit ca obiect de danie și întăritură, precum și de vînzare-cumpărare timp de cîteva secole. Astfel, printr-un act domnesc din 17 iulie 1436, i se întărește lui Oancea logofăt pentru dreaptă și credincioasă slujbă, mai multe sate de pe Răut, cum ar fi Procopinții, Cozarouții, Fîntîna alba și la gura Volciții și la Itchil, între Crotolci și aproape de Bâc, între care și Macicăuții.(58) Este de presupus că acest sat este cel mai vechi și că a existat pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.(57)

Prin hrisovul din 7 august 1617 se face hotărnicirea moșiei satului Macicăuții din ținutul Orhei, arătîndu-se ca stăpîni peste două părți din această ocină sunt Andrei și Eftimie, ,,preponderenții Macicului,, .ca repere ale hotarului moșiei sunt menționate mai multe locuri, cu denumirile lor vechi : Sărăncuța, Șăbana, Valea izvoarelor, Podului Aftenie, Pădurea Cotelnicilor, Drumul Zăvoaielor, Drumul Tăranului, Podul Neculcii, Fricoasa, Fîntîna Furilor, Bacota, Huceașca, Schitul Albului, Gura Răposatului, etc. Unele dintre aceste locuri au rămas să fie utilizate în vorbirea localnicilor pînă în zilele noastre, drept dovadă a unei vieți românești sedentare, continue și permanente, în această parte de țară.

Într-un alt document, din 1618, se vorbește de ,,un vad vechi de moară din satul Macicăuți,vadul cel din jos, unde a fost vadul de moară a lui Macicul Rusul,, .Din documentele menționate rezultă că satul și moșia Mașcăuților aparțineau pe vremuri unui oarecare Macicul, al cărui nume a servit drept punc de plecare în crearea acestui nume topic. Forma inițială, de origine, a toponimului a fost deci Macicăuți ( slav. Мачковци,un derivat cu suf.-овци de la Мачко, acesa fiind diminutivul în- ко al prenumelui Максим). Să se compare și alte formații slave (ucrainene) de acest fel: Васько Ивашко<Иван,Олешко<Oлексiи,Пашко,Павел,Павло, Сашко. Grafiile documentare Macicu și Mașcu se explică prin adaptarea fonetică a numerelor respective pe terenul limbii române. Aceluiași fenomen i se datorează și forma actuală a oiconimului în discuție: Mașcăuți <Мачковци((Машковци).(12)

Mașcăuți figurează în recensămintele de la sfîrșitul celui de-al treilea sfert al sec. al XVIII-lea: Mașcăuți, sat în ținutul Orhei- Lăpușna,ocolul Răutului,35 de ogrăzi, un duhovnic, un mazil (Vasile Bobeică), moșia aparținînd Banului Vasile Costache (1772- 1773); Mașcăuți, sat în aceeași subordonare administrativă, 39 de case, ale bîrnicilor (Tudose Jomir, Iosif Marca, Vasile Druță dascăl, Mosco și Ilie) și rufetașilor (Antohi morar, volintir, Andreiu Mândrilă volintir, Ștefan Frățiman volintir, 8 case pustii (1774).(12)

Asadar din informatia relatata mai sus putem constata ca, satul Mașcăuți este printre cele mai vechi localitați dintre spatiul Pruto-Nistrean. Putem constata și faptul că pe teritoriul dat sau facut mai multe cercetari pentru demonstrarea existentei acestei localitati dint timpuri mai vechi.

O alta versiune de atestare a satului o gasim in Dictonarul statistic al Basarabiei, care ne spune ca satul ar fi atesta in 1702.

Mașcăuți cu ( catunele Valerianca și Mariteni). Este format propriu zis din 2 părți: Mașcăuții de sus și Mașcăuții de jos. Înființat în 1702 după cum arată documentele răzășești. Satul din Vechime și astăzi este format numai din răzeșeni și țărani proprietari moldoveni.(13)

Capitolul II. Aspecte ale vietii socil- politice a localității Mașcăuți pe parcursul secolelor XIX-XX

Deportarile din 1940-1941

Reanexarea Basarabiei, la 28 iunie 1940 de catre Uniunea Sovietica a condus la profunde schimabari de ordin politic, economic, institutional, social, cultural si national. In scurt timp, la 11 noiembrie, a fost infaptuita o reimpartire territorial-administrativa a intregii Basarabii, iar teritoriul satulu Mascauti a fost inclus in raionul Criuleni. Toate elementele straine au fost anihilate pentru a se putea construe un socialism in proaspatul teritoriu sovietic.

Cel mai tragic eveniment din viata neamului nostru au fost deportarile. In noaptea de 12-13 iunie 1941 s-a inceput operatiunea de amploare a distrugerii celei mai bune paturi a populatie bastinase basarabene, efectuate de N.K.V.D. La fel ca si intreg teritoriul basarabean, acel calvar rusinos si ingrozitor nu a ocolit nici satul Mascauti. Familia Popusoi Alexandru cu sotia Valentina si 2 copii au fost deportata.

Chiar si astazi isi aduc aminte cu groaza de momentele traite in acele veremi si povestesc cu lacrimi in ochi de cumplitele evenimente care le-au schimbat cursul vietii. Din relatarile lor, straniu ni sa parut faptul ca, in seara cind au fost luati nici unul din ei nu stiau unde se duc si care-i cauza ca au fost luati brusc.

Intrebat de deportari, Popusoi Alexandu povesteste: “La mezul noptii toti am fost treziti din casa de bataile in usa. Cind au deschis, in usa au aparut militarii encavasdisti, care i-au somat pe parinti sa-si stringa lucrurile. Ei spuneau ca ne duc pina la Chisinau, nu ne-au dat voie sa luam nimic, nici haine, nici produse alimentare, am fost dusi cu caruta de soldatii rusi. Ajunsi la locul destinat am vazut un tablou groaznic.(18)

Peste tot, in jurul garii se aflau santinele cu pustile in directia oamenilor necajiti, nenorociti, ce nu puteau intelege aceasta drama. Despartind barbatii de femei si copii lor, erau urcati in vagoane cu marfa. In gara persista o atmosfera de groaza, suferinta, plinsete, strigate, ce iti sfisia inima. Gara era inconjurata de rudele, prientenii celor care umau sa fie dusi de parte de plaiul natal de casele lor muncite in munci grele, de tot ce ii inconjurau odata.

Oamenii nici nu se gindeau ca vor fi dusi in locuri diferite si ca multi din ei nu se vor mai intilni vre-o data. Ei se aflau intr-o nestiinta totala, nici macar nu isi dadeau seama ca clipele acestea sunt ultimele petrecute impreuna. Ceea ce sprau ei era ca, odada si odata se vor intilni si vor fi impreuna, insa acest lucru nu a fost sa fie.

“Ajunsi la statie am fost urcati in vagoane cu vite, cu gratii la ferestre. Tot in acel vagon au mai fost urcati citeva familii din alte regiuni. Conditiile nostre din vagon erau “bune” din punct de vedere bolsevic: un ulucel care era amplasat la mjlocul vagonului cu scurgere in afara si in vagon se aflau batrini, copii, fete mari, flacai, conditiile respective erau pentru toti la fel. In Tighina am ajuns a doua zi, aici au deschis vagoanele si au scos doar barbatii, dupa au zavorit din nou usile. Parintii au fost dusi in urma esalonului, deaoarece aveau vagoane de rezerva suindui acolo, zavorind usile. Despartirea a fost foarte dureroasa, cu multe plinsete, strigate si panica, dar groaza a fost si mai mare cint intimplator am vazut printre gratiile ferestrei ca trecem Nistru, deabea atunci am realizat ca de duc departe de patrie, de plaiul natal”.(19)

Popusoi Alexandru a fost deportat impreuna cu toata familia sa. El marturisteste ca odata ajunsi la Chisinau au fost urcati in vagoane, ajungind la Bender in citeva ore. Vagoane de vite, inghesuiala, multe familii. Ne mai vorbind de a te culca si sa dormi, in acele vagoane nu era posibilitate. In vagoane era o inghesuaiala de nedescris, dormeam la podea sau pe un sac si chiar pe noi. Era vara si o caldura inferna nu aveai cum sa respiri. Copii plingeau fara incetare, iar trenul se opera odata pe zi. Ne coboram din vagoane a turma, de jur imprejur se aflau santinele pentru ca sa ne pazeasca, ca nu cumva sa fugim. Cind eseam afara in jurul nostrum nimic, nici tufisuri de copaci nici nu mai vorbesc. Era o mizerie, rusine, jignire si injosire. In asa mod noi am fost dusi in diferite parti, cu conditii mizere. “ Intr-o saptamina am ajuns la Volga si inca peste doua saptamini earam la Ural”.(20)

Domnul Popusoi Alexandru isi mai aminteste ca, ajumsi in Kazahstan au mai fost dusi cu masina inca vre-o 60 de km, in care se mai aflau moldoveni, gagauzi, bulgari, tinindu-i trei zile acolo. Odata cu sfirsitul lunii octombrie, in regiunea data deja era iarna “Locuiam intr-o camera trei familii si eram obligati sa ne semnam in fiecare saptamina, ca sa fie siguri ca suntem pe loc si ca nu am fugit. Am fost anuntati ca suntem deportati pentru toata viata. Conditiile in care taiam erau oribile, era mai rau ca la puscarie….”(21)

Acestor oameni nu le raminea decit sa se resemneze cu faptul dat si sa se-si continuie viata in locurile respective si conditiile prezente. O situatie mai grea, era cu mincarea “copii erau nevoiti sa ceara de lucru in schimb la piine. De cele mai dese ori se intimpla sa mearga cu cersitul in satele vecine si oamenii se indurau de ei si ii ajutau cum puteau, le oferau cartofi, morcovi. Fetele erau incadrate la lucru in brigade”. Viata lor deja prinsese in curs obisnuit, deoarece aflasera ca nu se vor mai intoarce acasa niciodata. Dar totusi ei nu isi perdeau speranta, gindinduse ca poate va veni si ziua ceeia cind vor pleca inapoi pe meleagurile natale.(22) Dupa moartea lui Stalin, fusese dat ordin ca toti cei deportati sa fie reintorsi la locurile de bastina.

Dupa atidea zile de chin si osinda, cred ca aceste vorbe li sau parut un vis frumos, de care nu avusesera parte de mult timp. Pentru ei nu a existat o dirinta mai mare dicit ideea ca vor fi intorsi din nou la casele lor. Insa aceasta bucurie nu a durat foarte mult, deaorece ceea ce au lasat odata la locul de bastina nu mai era, tot cei inconjura pentru ei deja era strain. Vazinduse acasa au fost intilniti cu rautate, li s-au spus sa nu ceara averi si chiar mai mult in 24 de ore sa fie dusi la Chisinau. Durerea ce o purtau la moment cred ca era mai mare, vazind ca semenii lor ii privesc ca pe niste straini, nici chiar deportarea propriu zisa nu este atit de dureroasa precum este aceea cint semenii tai nu te doresc si te ignora. Datorita acestor deportari, oameni nevinovati au avut de suferit, rapindule o buna parte din anii de viata.

Prin asemanatoare chinuri au trecut multi localnici dar si personae sosite din alte regiuni din diferite motive.

Din aceasta categorie de personae face parte si Valentina Curcubat care ne-a povestit isoria ei de viata din periaoada respectiva. Ea nu este originara din satul Dubasari, care a fost si ea deportata, insa odata revenita in Moldova sa casatorit cu un barbat si satul Mascauti. Cu toate ca tot ce sa intimplat cu ea, a fost la o virsta foarte frageda de doar 6 ani, insi aminteste bine cosmarul trait in acele vremuri. Ea povestete ca: “starea in care se afla de mult timp. Putea sa plinga din senin, mergind spre rude, sau pur si simplu pe drum. In sinea sa nu isi dadea seama de la ce poate sa fie asa, dar explica ca poate era simptul de copil ca simtea ca trebuia sa se intimple ceva.”( 34)

In noaptea de 12 iunie, la usa noastra au sosit 2 soldati rusi care au intrebat “ Valeriu Gandraman, esti doma?”, barbatul nu a asteptat mult si a deschis usa confirmind ca este acasa, iar sordatii au inceput sa-i citeasca ordinul de deportare si le-a spus tuturor sa se gateasca pentru a porni la drum. “Surorile si mama au inceput sa plinga si sa racneasca, dar fara nici un folos, deoarece nimeni nu interveneau, intraseram in panica de nu mai stiam ce sa mai facem. Ne-au permis ca sa luam cu noi haine, hrana tot ce dorim, dar nu mai mult de vreo 50-60 kg. Nu isi aminteste exact, dar spune ca isi mai luase nimic de mincare, deoarece in tren nu mincase nimic zile intregi. Luasem cu noi doar un ogheal, niste toale si citeva perne, acestea erau lucrurile pe care le-am avut….”(35). Localitatea se afla intr-o teroare totala chiar si animalele simteau acest lucru: cinii latrau de nui puteau opri. “ Eu frica o mai simt si la momentul dat cind aud cinii latrind, de frica sa nu se repete momentele trainte odata”.(36)

Urcindu-l in caruta care la dus la gara din Chisinau. A fost urcat in trenuri care transportau marfa. Fiecare vagon era poazit de soldati, de frica ca nu cumva cineva sa fuga. “ din pacate nuu imi aduc aminte cit timp am mers, dar tin minte ca tot drumul tata nu a mincat nimic aruncind mincarea care ni se dadea in WC-ul din vagon. La un moment dat, la o oprire efectuata niste soldati sau urcat in vagon si au ordonat ca toti barbatii sa-si ia niste lucruri cu ei si sai urmeze. Argumentit faptul, ca barbatii trebuie sa mearga mai departe cu alt transport, deoarece vor ajunge mai repede si o sa pregateasca locul unde vor trebui sa continuie sa locuiasca in Siberia….Acel moment a fost ultimul cind lam mai vazut pe tata, disparind din viata noasta ca cum nici nu a mai fost. (37)

Pina sa ajungem la locul destnat in regiunea Novosibirsk au trecut foarte multe zile, localitatea data era inconjurata de paduri si mlastini. “Perioada cind am ajus in localitatea data, razboiul deja era inceput, din aceasta cauza pe teritoriu erau doar copii, femei si batrini. Am fost repartizati pin casele localnicilor, unde am locuit pina in vara anului 1942. Am locuit in niste conditii insuportabile vara eram mincati de tintari si ne temeam sa iesim din case din cauza serpilor, pe cind iarna era un ger ce depasea 40 de grade. Noi nu eram obisnuiti cu asa geruri si nici haine nu aveam. Hainele ce le luasem de acasa, mama a fost nevoita sa le de ape mincare. Femeile erau duse la lucru la sovhoz. Dupa ce treminau lucru erau controlate ca nu cumva sa fure ceva. O femeie sarmana in timpul unui control ia gasit in incaltaminte citeva seminte de in si a fost judecata pentru furt, i sa dat citi va ani de inchisoare. De altfel asa a fost scapata de moarte ca femeile ramase care mureau de foame care de frig.

Acele momente mizere pe care le-am trait in Novosibirsk nu le voi uita nici odata, chiar daca deja au trecut ani buni de atunci. Noptile plingeam cu surorile mele de foame, iar mamei i se rupea inima ca nu poate face nimic. Din motiv ca mama sa nu mai sufere, noi am promis in sinea noastra ca, nu o sa mai pronuntam cuvintul foame si vom rabda totul alaturi de mama. Nu era deajuns ca ne aflam intr-o perioada complicate a vietii noastre si ne descurcam foarte greu, aceste geruri au doborit-o la pat si pe mama care la scurt timp sa dus din viata.”(39) Aceasta femeie din pacate nu sa mai intors la patrie, fiind ingropata de copii in Siberia.

“Trecind mama in lumea celor drepti am ramas a nimanui, umblam ca niste vagabonzi. Daca va puneti intrebarea cum am ramas in viata, sa stiti ca eu singura imi pun aceasta intrebare de foarte multe ori si imi raspund doar prin faptul ca poate Dumnezeu i sa facut mila si nea dat puteri sa mergem mai departe. Pentru a supravietui nu ne alintam ce sa mincam, mincam orice, cum a venit primavara, aparuse buruienele frunzele pe copaci, fierbiam orce buruiana gaseam si mincam fara ca sa ne gindim mult. Mai umblam cu cersitul si primeam ceva de mincare doar in schimbul unor munci. Cit umblam ziua cu cersitul de mincare ne mai uitam din care baie iese fum, ca seara se ne furisam si sa dormim acolo ca sa nu inghetam de frig, toti gospodarii din Siberia veau bai, dar nu le incuiau pe parcursul noptii.” (42)

In anul 1943 au fost adunati toti copii care erau vagabonzi la un orfelinat. Nici aici conditiile nu erau unele dintre cele mai bine, dar totusi pe timp de razboi aveau un acoperis deasupra capului. Ii hraneau cu bors, brinza uscata conserve, toate acestea veneau de la ajutoarele umanitare.

,, Peste 4 ani adica pin anul 1947, bunica din partea mamei, din Chisinau, ne-a gasit intr-un sfirsit si nea luat la ea. Aceasta veste ma facut sa fiu cea mai bucuroasa, ca din nou o sa fiu linga persoane dragi sufletului si nu o sa mai fim prin straini niciodata”(43)

Multi oameni au avut de suferit in urma acestor deportari, insa nmeni nu era in puteri ca sa schimbe ceva. Marturiile acestor oameni nevinovati rasuna cutremurator la urechile fiecaruia care ii asculta. Cum sa permis sa se intimple aceste fenomene? Ce inima au avut cei care au luat asemenea decizii? Aceste intrebari si multe altele pot exista la nesfirsit. Din pacate noi nu putem schimba istoria. Noua nu ne ramine dicit sa ascultam cu atentie cuvintele celor care au suferit in urma acestor fenomene si sai consideram niste eroi, ce au avut curajul si puterea sa supravietuiasca in cele mai grele momente ale istoriei neamului nostru.

Lista locuitorilor din satul Mașcăuți, deportați și arestați de sovietici.(56)

Participantii satului Mascauti la primul si al II-lea razboi mondial.

În 1914 Basarabia era o gubernie a Rusie. Imperiul Rus, fiind atras în război, i-a folosit pe basarabeni în calitate de carne de tun. Astfel, din sat au fost luați la război mai mulți bărbați. Unii din ei, după cumplitul război s-au întors înapoi la baștină. Satul a pierdut mulți săteni în 1916-1918 odată cu intrarea Imperiului Rus în război. Acestor oameni nevinovați, dar curajoși nu li s-a oferit posibilitatea nici măcar să fie înmormîntați pe pămînturile strămoșești. Ei rămîn doar în memoria sătenilor ca un colectiv de bărbați ce au luptat pentru ei.

Lista celor cazuti in primul razboi mondial(41)

1 Albu Valeriu 7 Cenusa Andrei

2 Albu Gheorghe 8 Chetreanu Pavel

3 Bat Vasilie 9 Frunza Dumitru

4 Burduja Constantin 10 Zgarbur Mihail

5 Bujor Anatol

6. Ciorba Gavril

Din pacate multe date despre primul razboi mondial nu sau pastrat, dar oricum din cele relatate putem constata faptul ca, razboiul a luat dupa sine vieti nevinovate si a lasat oamenii plini de durere si suferinte, ca cei dragi nu se vor mai intoarce niciodata. Primarul din sat afirma ca vrea sa faca o cercetare in ceea ce tine de primul razboi mondial, pentru a cunoaste mai detaliat persoanele care si-au dat viata in acest razboi pentru noi.

Memorialul din centru satului păstrează și azi pe plăci de granit nume cunoscute- ale sătenilor care și-au jertfit viața, pentru a apăra onoarea neamului. Mulți dintre ei, fiind tineri cînd au plecat, au lăsat în urma lor mame cu ochii în lacrimi, soții îndurerate și multe speranțe. Gîndul lor era că se duceau “ la oaste, la datorie ”. Zadarnic i-au mai așteptat familiile acasă. În acele zile de război poștașul nu mai era un oaspete dorit. Ba chiar se temeau de el, ca nu cumva să le aducă vestea cea neagră. Însă această veste nedorită venea ba într-o casă, ba în alta, aducînd durere și nevoi. Nimeni nu putea schimba cursul evenimentelor.

Lista celor cazuti in cel de-al deoilea razboi mondial (40)

1 Albu Efimie 21 Burduja Gheorghe 41 Florea Zaharia

2 Albu Gavril 22 Butucel Trofim 42 Fratman Aron

3 Albu Gheorghe 23 Cat Sulim 43 Frunza Andei

4. Albu Luca 24 Cataret Anton 44 Frunza Vasile

5. Albu Zaharia 25 Cataret Efim 45 Frunza Zaharia

6 Apostol Leontev 26 Cenusa Dumitru 46 Gamart Maxim

7 Balan Macarie 27 Cenusa Gheorghe 47 Gamart Sava

8 Batrincea Gheorghe 28 Cenusa Ion 48 Gasco Gheorghe

9 Batrincea Gheorghe 29 Chetreanu Mihail 49 Gidilica Bartolomeu

10 Batrincea Ion 30 Chiluta Zaharia 50 Golban Efim

11 Batrincea Sergiu 31 Ciorba Gavril 51 Golovco Isac

12 Batrincea Simion 32 Cnuric Ion 52 Grosu Iachim

13 Bat Ion 33 Croitor Simion 53 Hirceala Metodie

14 Boaghe Gheorghe 34 Curcubei Gheorghe 54 Iacovlev Vasile

15 Bobeico Mihail 35 Danila Iacob 55 Ianache Dumitru

16 Bobeico Simion 36 Druta Arhip 56 Iatco Iacob

17 Botnari Teodosie 37 Druta Ion 57 Iatco Sergiu

18 Bucatar Tudor 38 Druta Simion 58 Jomiru Grigore

19 Bujor Dumitru 39 Druta Timotei 59 Jomiru Ion

20 Bujor Gheorghe 40 Duca Loghin 60 Jomiru Mitrofa

61 Lesnic Ion 82 Papusoi Pavel 103 Sirbu Laurentiu

62 Luchian Toma 83 Plavan Grigore 104 Solomon Iosif

63 Mijevschi Anton 84 Popusoi Ion 105 Sinder Ioacob

64 Mindru Pavel 85 Popusoi Mihail 106 Torchila Vasile

65 Moraru Iova 86 Postica Ion 107 Telinic Boris

66 Morarescu Iustin 87 Procop Tudor 108 Turcanu Iacob

67 Morarescu Pintiliie 88 Prodan Sergiu 109 Turcanu Nicolae

68 Munteanu Ion 89 Raciulschi Iachim 110Turcanu Vasile

69 Nazar Valerian 90 Racu Leontie 111 Uret Petru

70 Nirca Pavel 91 Racu Profirie 112 Ursu Emilian

71 Nirca Tudor 92 Racu Tudor 113Ursu Gheorghe

72 Olaru Grigore 93 Rolesco Dementie 114 Ursu Mihail

73 Olaru Iurie 94 Rolesco Leonid 115Vacarenco Mitrofan

74 Olaru Sava 95 Rotari Andrei 116Vacarenco Xenofon

75 Olaru Simion 96 Rotari Gheorghe 117Vasilache Ion

76 Olaru Stefan 97 Ratari Isae 118 Vechiu Simion

77 Olaru Vladimir 98 Rotari Nicolae 119 Vieru Condratie

78 Pantaz Nichifor 99 Rusu Procopie 120 Vieru Sava

79 Pavlov Ilie 100 Savin Chiril 121 Zgarbura Pavel

80 Pavlov Tudor 101 Sirbu Dumitru 122 Zgarbura Sava

81 Paduret Pavel 102 Sirbu Iacob 123 Zubas Teodosie

Numai din aceasta lista sinistra ne putem da seama de atmosfera dramatica, ce domnea in sat in anii 1944-1945. La inceputul acestui razboi singeros s-a manifestat cu multa abnegatie sublocotenentul Valerian Sirbu, originar din Mascauti, care a condus diferite subunitati militare din regimentul 10 vinatori al armatei Romane. (38)

Facind o concluzie la tema dată pot spune ca, in toti acesti ani de razboi populatia a avut de suferit si indurat cele mai grele momente ale vietii. Dar datorita acestor sacrificari care sau produs suntem noi astazi aici si ne bucuram de o viata cit de cit normala, linga cei dragi.

Foametea din 1946- 1947

Perioada foametei din Basarabia dintre anii 1946-1947 a fost studiată de istoricul moldovean Ion Țurcanu. După ce a consultat arhivele de stat și cele ale partidului comuniste (care nu au fost distruse de autoritățile sovietice), Țurcanu apreciază că foametea din Basarabia din perioada respectivă a avut un character ,,organizat”. (49)

Foameatea, a fost un fenomen care a colindat toate localitatile in lung si in lat, din Basarabia. Drept vorbind, fiecare sat are povestea sa, cu un destin aparte. Insa luate la un loc au avut aceeasi soarta. Cuvintul foamete ne va face sa traim mult timp niste sentimente de nedescris, facindune sa tresarim doar la pronuntarea lui, deoarece ruinarea neamului nostru, ce sa prosus la momentul dat nu a fost recuperata nici in zilele de astazi, dezastrul ce sa produs atunci mai exista si astazi in sufletele noastre. Acele evenimente nu cred ca se vor sterge din inimile oamenilor vre-o data.

Acesti oameni au fost fara ca sa doresca, niste copii ai foametei, razboiului si ai evenimentelor produse in acele perioade. Din acestea sunt care au avut tariai si curajul sa depaseasca acel cosmar si tot adata sa ramina oameni. Lor nu le este rusine cind le tremura vocea sau cind ochii sunt umpluti de lacrimi, cind isi povestesc istoria lor de viata. Daca timpul ar fi milos cu ei, noi am avea de invatat multe de la ei. Chiar si acum oamenii care au supravetuit acelor vremuri inconjurati de foamete, boli groaznice, au in fata lor copii distrofici cu fete lihnite de foame.

Tot ce munceau oamenii in domeniul agriculturii, nu se facea nimica, acet fap sa datorat secetei, care in anii 46-47 a jucat un rol important in perioada respestiva. Din cauza lipsei de ploaie, pamintul se usca din ce in ce mai tare, din acest motiv oamenii se ingrijorau cu ce vor supravietui mai depate, de parca si natura era in potriva lor.

Sătenii, care au avut de trait cele evenimente, își amintesc și astăzi timpurile grele, cint au avut de îndurat tîtea greutăți, reușind însă să supraviețuiască. Mai jos voi prezenta citeva marturii ale acestora.

,, Acest fenomen a inceput incetul cu incetul pina a cuprins intrega localitate. Incepuseram sa umplam pe marginea riului si cautam radacini de papura si stuf, aducindule acasa le punem la uscat si dupa ce se uscau in pic le duceam la risnita. Din pleava coceam turte, numai din cauza acesta mergeam si cautam aceste radacini dulci. Cel mai teribil si trist era faptul ca nu cei care mincau incepeau sa se umfle. Din cauza limpsei de hrana, oamenii nu mai puteau sa se miste, ca erau liptsiti de putere, stateau doar in case, foarte rar putei sai vezi pe afara. Tot satul era pus la pamint de distrofie .

Pentru incalzirea organizmului, fierbeam niste frunze cu crengi si niste sare si asta era mincarea noastra. Dupa care si iarna a fost foarte grea. fiind niste zapezi mari, incepusera oamenii s-a moara acolo undei prindeau. Unde te intorceai erau morti, era un perisaj infricosător.”(50)

Boaghe Toma mărturisește urmatoarele: ,,În timpul foametei din 1947 oamenii se hraneau cu ghindă de stejar, steje, scoici, miez de bețe de răsărită, știr, urzică. Urzicile și stejele se strîngeau, apoi se fierbeau și se foloseau în mîncare”(51)

Petrea Pușcă ne-a povestit si el povestea lui de viata din perioada data spunind urmatoarele: ,, Pentru a scapa de moarte, pe vremea foamei, din betele de papusoi si rasarita se scotea cu mare greu miezul, se punea in tava si se da in cuptor. Uneori miezul se aprindea si ramineam toata familia fara mincare. Se mai usca ghinda, semintele de poama sau alte buruiene semintoase, se facea faina si se cocea turte. Se foloseau mult buruienele: urzica, stejea, griusorul, susai. Cel mai delicios era socotit hatmatuchiul cu scoici, dar si ciocalaul fara graunte. Scoicile se prajeau cu sare”(52)

Povestirile acestor oameni sint cu adevarat cutremurătoare, iar puterea speranței de mine și dorința imensă de a trăi și a supraviețui impresionează cu adevărat. Acesși oameni sînt cu adevarat un exemplu demn de urmat.

Capitolul III. Moștenirea culturală

III. 1 Organizarea bisericească

Sfînta biserica a fost intodeauna indrumatoare spre desavirsirea morala a enoriasilor. Ea a fost si este aceea care a luptat si lupta impotriva patimilor, ca: betia inginfarea, necuratie, nerusinare nesupunere fata de legile Dumnezeiesti si omenesti si altele. Ea afost aceea, care cu invatarura sfintei evanghelii a educat generațiile de credincioși, luminîndu-i și înnobilîndu-le sentimentul uman, insuflîndu-le iubirea de aproapele si de patrie.

Ea a fost aceea, care a pastrat unitatea credintei, a nădejdii si a dragostei crestine si a ajutat pe cei saraci, neputinciosi si bolnavi. Ea afost si este faclia care a condus si conduce generatii de oameni pe Calea Adevarului și Vieții Veșnice.

Prima biserică din localitatea Mașcăuți ,despre care avem mărturii istorice, datează din 1771. Cunoscindu-se faptul că avea hramul ,,Sf. Arhangheli”, construita din lemn, interiorul ei fiind decorat cu icoane.(52)

Datele despre prima biserică din piatră sunt putin contradictorii. În unele surse bibliografice se menționează că datează din 1814, în altele că din 1815, și complect refăcută în 1884(53):,, Mașcăuți, biserica cu hramul Sfîntul Mihail, zidită la 1815, din piatră, de proprietarul Cozma Panait”. Ca stil biserica în formă de corabie nu prezintă nimic interesant; ea are stilul combinat a bisericilor rusești cu influențe puternice bizantine.(54) Boierul Valeriu Sîrbu dăruiește în 1905, bisericii un policandru deosebit de frumos și cîteva sfeșnice, ceea ce confirmă că erai și prorietari generoși. (55)

Cercetarea documentelor de arhivă a făcut lumină în această problemă într-un mod cu totul deosebit. Aflăm în unul din documente că inițiatorul și organizatorul construirii noii biserici din piatră în satul Mașcăuți a fost comisul Alexandru Panait, care la 24 martie 1815 a depus la Dicasteria Exarhală din Chișinău un demers în care aducea la cunoștință: ,,biserica Sf. Arhangheli din satul Mașcăuți care îmi aparține, este într-o stare dezastruoasă, de aceea vrem să contruim una nouă din piatră pe locul celei vechi, cu același hram, o bună parte din materialul necesar (piatră, lemn etc) este deja pregătit…..”.

Demersul a fost aprobat, mitropolitul Gavril Bănulescu Bodoni sciind: ,, Binecuvîntăm, să fie construită după proiectul care va fi dat de Mitropolie”.

La rîndul ei Dicasteria a însărcinat pe protopopul ținutului Orhei, care slujea în satul Piatra, preotul Grigoras să meargă și să sfințească locul pentru contruirea noii biserici. Sfințirea și punerea pietrei de temelie a avut loc la 26 mai 1815 în ziua Înălțării.

La începutul lunii noiembrie 1819 la Dicasterie a fost depus un demers din partea proprietarului moșiei Mașcăuți, boierul Feodor Midiula în care acesta cerea permesiunea pentru sfințirea nou-contruitei biserici.

La 7 noiembrie 1819 mitropolitul Gavril a dat următoarele indicații: ,, Să fie un Antimis pe care protoiereul Stavrachie Costin să sfințească biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, care se sărbătoresc la 8 noiembrie”. Sfințirea a avut loc la 9 noiembrie 1819, care a căzut în zi de duminică.

Biserica ,,Sf. Arhangheli” din Mașcăuți este una din primele biserici de piatră din basarabia care a fost contruită după un proiect special elaborat. Arhitectura locașului se încadrează în stilul neoclasicist rus, care a început să fie preferat de noile autorități ale teritoriului dintre Prut și Nistru, și care era caracterstic arhitecturii bisericești din întregul Imperiu țarist.

Informațiile descoperite în fondurile de arhivă conturează un tablou sumar al istoriei bisericii din localitate din sec. al XIX-lea – începutul secolului XX. Astfel se știe că pe teritoriul bisericii în 1869 a fost îngropat boierul Ion Sîrbu, prorietarul moșiei Mașcăuți. În 1880 boierulGheorghie Sîrbu a dat bisericii în folosință pe termen nelimitat 66 de desiatine pe pămînt arabil. Planul amplasării lotului și documentele donației se păstrează în Arhiva Națională a Republicii Moldova. În 1884 biserica a ars, după care a fost restaurată capital.

În 1819 la nou- construita biserică de piatră slujeau trei preoți: pr.Gavril Frițâman în vîrstă de 59 de ani, pr. Vasile Radovici de 53 de ani și pr. Ioan Florea de 44 de ani. În 1820 dascălul bisericii din Mașcăuți a fost hirotonit în treapta de diacon pentru aceeași biserică.

Din 1842 preot era Ilie Cozac, născut în 1811, cu studii la Seminarul teologic din Chișinău (1839), căsătorit cu fica preotului Ioan Florea, în 1842 hirotonit în treapta de preot dearhiepiscopul Dimitrie Sulima. În 1851 a fost numit al dolea preot- Efimie Cotanețchi. În 1871 a rămas iar un singur preot- părintele Ilie.

Din 1876 preot era Grigorie Plămădeală, născut la 2 februarie 1855 în s. Puhăceni, plasa Bender, fiu de preot. În 1876 a absolvit Seminarul teologic din Chișinău cu distincție înaltă. S-a căsătorit cu fica preotului Ilie Cozac, a fost hirotonit de arhiepiscopul Pavel Lebedev. A fost secretar al pretopopiei din 1878. Între anii 1907 și 1911 a fost herotisit pretoiereu. Părintele Grigorie a avut șase fiice, 4 dintre care au fost preotese ( Ludmila a fos căsătorită cu Dimitrie Populescu, preot în Hîrtopul Mic; Ana cu Serghei Galașca, preot în Noua Țaricinca; Lidia cu Gheorghe Caraoș, preot în Cosărnița; Iulia cu Alexandru Dolișcianschi, preot în Parcovo), una din fiice a absolvit Universitatea, iar cea mai mică a fost soră de caritate în spitalul militar din Chișinău.

Din 1915 preot era Serghei Galușco, născut la 14 ianuarie 1875, a absolvit Seminarul teologic din Chișinău (1896), în 1897 a fost numit paroh al bisericii din Țîntăreni,plasa Orhei, la 1 februarie 1901 a fost transferat la Noua Țăriceanca, plasa Acherman, unde a fost și director al școlii parohiale, predînd concomitent Religia. La 8 mai 1915 a fost transferat la Mașcăiuți în parohia socrului care a decedat. Din datele disponibile știm că părintele Serghei slujea la Mașcăuți în 1930.

În perioada interbelică sau cea postbelică, date precise deocam dată nu sunt, hramul bisericii din Mașcăuți a fost schimbat, fiind în prezent ,,Acoperămîntul Maicii Domnului”.

După 1944 la biserica din Mașcăuți au slujit preoții: Petru Iurco, Grigore Iațco(1964-1976), Alexandu Rotaru (1976-1990) și Mihail Gondiu (1990-1997).

În prezent paroh este preot Grigore Rotaru, din 2012 în funcția de cleric a fost numit părintele Andtrei Micu. (15)

III.2 Organizarea invatamintului

Alaturi de biserica, scoala din totdeauna a constituit un suport moral modelator al caracterelor membrilor unei comunitati. Omenirea, fara aceste doua sacre institutii ar fi inconjurata de haos si neintelegere. Din timpuri stravechi scoala, a avut si are menirea de a pregati oameni, care sa fie capabili sa cladeasca temeinic, pe temelia societatii lucruri durabile, care sa ramina peste ani in memoria omenirii. O societate fara stiinta, cultura si fara legi ar devine o turma. Nimeni nu poate fi bun la toate, dar poate deveni bun la ceva, ia acel „ceva” trebuie in timp descoperit. Educatia, are temelia din familie, insa scoala reprezinta adoua treapta ce trebuie de fiecare urcata pentru a putea personal descoperi de ceea ce suntem capabili in viata si cum am putem fi de folos societatii in care locuim.

Este cunoscut faptul ca o lunga perioada de timp scolile erau construite pe linga manastiri si biserici, prin urmare si primele cunostinte pe care le primeau copii din Mascauti erau de la preoti.(55)

Sfirsitul secolului XVIII- inceputul secolului XIX situatia Tarii Moldova sa soldat cu un raport semnficativ acumularea unor valori culturale si spiritual nationale. Acest proces de afirmare treptata a culturii, este intrerupt de anexarea Basarabiei la Rusia in 1812

Factorul predominant in politica guvernului tarist fata de aceasta provincie nou subordonata, devine, rusificarea fortata, manita sa asigure si intensificarea procesului de asimilare a poporului bastinas, urmarind sa execute aceasta politica prin intermediul bisericii si invatamintului. In momentul anexarii, in Basarabia erau inceputuri serioase de cultura nationala: scoli domnesti, manastiresti si parohiale, invatamint particulat si familiar, institutii ce au constribuit la raspindirea etnologiei romanesti.(16)

Noua guvernarea a inceput instruirea in tinut prin organizarea invatamintului secundar. Acest sistem a fost cauzat de nevoia de clerici si functionari, cunoscatori de limba, simtita in administratia Basarabiei. In primii ani ai introducerii invatamintului scolar rusesc se invata si limba romana. Dar chiar la inceput a existat tendinta ca ea sa fie neglijata, ceea ce s-a facut cu timpu. La inceput rolul principal in crearea institutiilor de invatamint ii apartineau bisericii, carea a jucat un rol insemnat in iluminarea culturala a poporului, mentinind intr-o masura particularitatile nationale. Dar treptat ele au inceput sa dispara pe masura intaririi tarismului in noua provincie anexata.

Primele scoli in Basarabia au luat fiinta catre 1838. In 1845 in Basarabia functionau deja 326 scoli bisericesti, avint 346 invatatori, cu 5177 copii de tarani.(17)

Învățămîntul popular începe în satul Mașcăuți în anul 1842 fiind recunoscut de legile de atunci școala bisericească parohială, cînd elevii au fost puși să învețe în limba rusă. Preotul Grigore Plamadeala preda religia în școala respectivă și urmarea procesul instructiv să se desfășoare normal, a obtinut ca toată școala, în frunte cu învățătorul lor, să fregventeze toate serviciile divine din biserică. A organizat un cor mare de copii, care, de sărbători, dădea concerte în fața locuitorilor satului.

Durata orelor era de 2-3 ani. Pentru toate aceste merite și multe altele preotul a fost distins cu Crucea împodobită cu pietre scumpe.(56) Din darea de seama a supravegherii invatamintului in scolile de zemstva si ministerele pe anul 1908-1909 avem informatii despre situatia dificila in care se afla scoala din satul Mascauti. In toata scoala era un singur manual si acela foarte vechi, din cauza data nivelelul de cunostinte era scazut.

Aceata scoala avea in componenta ei o singura clasa, in care isi faceau studiile, peste aproximativ 80 de elevi dintre care 65 de baieti si 15 fete. Din cauza sitatiei financiare din aceasta perioada a majoritatea gospodariilor, copii nu prea fregventau scoala, ajutind parintii la diferite munci, dar si din cauza situației grele creată de predare în limba rusă, populația era foarte indiferentă față de școală (motiv- necunoașterea limbii ruse), toate acestea au dus la aceea că la 5 mai 1909 la examenul de absolvire, din 76 de elevi, doar 7 să se prezinte, dintre care 5 băieți și 2 fete.

Situatia data a continuat si in urmatorii ani, avind la baza aceleasi probleme, numarul elevilor scazind.

Pe parcursul anilor de invatamint 1912-1913, se observa o situatie mai buna, numarul de elevi crescind. In scoala erau inscrisi 95 de elevi dintre care 79 de baieti si 16 fete. Activau doi preofesori si preotul satului.(45)

Așadar, informațiile ce s-au adus vizînd starea “setei” de carte în satul Mășcăuți în perioadă de ocupație rusească, ne mărturisește, fără echivoc, faptul că elevii dispuneau de un bagaj de cunoștințe școlare dintre cele mai modeste, această situație datorîndu-se în primul rînd caracterului antinațional al învățămîntului propagat în Basarabia. În general, stăpînirea rusă nu admitea limba română, iar elementul intelectual era persecutat. Firește, potrivit politicii imperiale de deznaționalizare a autohtonilor, învățămîntul avea destinația să rusifice tineretul. Însă acest scop nu a fost atins, deoarece moldovenii ocoleau școlile rusești sau dacă le frecventau, se limitau la cîteva cuvinte rusești.(46)

După răsturnarea vechiului regim, moldovenii, alături de altele revendicări, abordează cu o deosebită înțelepciune și chestiunea școlii naționale. Era și firesc acest lucru, deoarece după un veac de întuneric, setea de carte în limba națională era nemărginită. Unirea din 1918 și reformele economico-sociale și politice ce au urmat, au influențat într-o oarecare măsură și asupra procesului de culturalizare a maselor.

Elevii vor fi instruiti în limba materna, de asemenea, și slujbele divine vor fi oficializate în limba română a băștinașilor abia dupa 1918 cînd Basarabia s-a unit cu Patria-mama. În anul 1964 a fost deschisa și prima școala primara.(33)

Prin decretul regal din 9 ianuarie 1919, scolile primare din Basarabia au fost trecute in subordonarea Ministerului Instructiunii si Cultelor al Romaniei, iar cadrele didactice basarabene au devenit salariatii acestui minister.(44)

Aceasta scoala era prevazuta pentru 924 de elevi. Desigur ca la inceput numarul elevilor nu era atit de mare, dar incetul cu incetul numarul lor se inmultea. Primii ani de scoala erau destui de grei, deoarece lipreau manualele si rechizzitele scolare, dar totusi administratia scolii nu sa lasat cu minile in jos si a mers mai departe.

Astfel ca scoala exista si in prezent , este frecventată de 182 elevi, ce studiază în 8 clase complete, câte 2 grupe pentru fiecare clasă I – IV, educația școlară fiind asigurată de 11 profesori. Totodată, în cadrul școlii primare mai există o grupă incluziva formată din elevi din categorii vulnerabile și care însușesc mai greu materia predată. Școala activează într-un singur schimb între orele 8.30- 14.30.

Clădirea școlii dispune de cazangerie ce funcționează pe bază de cărbune. La moment ea este funcționabilă, dar este învechită și necesită reparații sau înlocuirea totală cu alt sistem de încălzire. Mobilierul și echipamentul din sălile de studii la fel este învechit și necesită înlocuirea cu altul nou. În ultimii ani s-a făcut reparație capitală în ospătărie, au fost schimbate și instalate geamuri de tip termopan. Sala festivă nu este în stare funcționabilă, de aceea activitățile desfășurate au loc în localul ospătăriei.(47)

Anul 1983 a adus o mare bucurie satenilor, indeosebi copiilor. este dat in exploatare, Liceul Teoretic ,,Ion Sirbu”. Liceul din satul Mășcăuți are o capacitate de 1176 de copii. Actualmente în liceu studiază 339 elevi. Capacitatea de utilizare a edificiului este 28,8 %. Liceul activează într-un singur schimb cu durata de 6 ore.

Liceul dispune de 28 săli de clasă, o sală de sport, ospătărie, o sală de calculatoare dotată cu 14 calculatoare, o bibliotecă, o sală festivă care se află în stare nefuncționabilă deoarece necesită reparație capitală și un atelier pentru muncă, care la fel nu funcționează din cauza stării nesatisfăcătoare. Liceul dispune de sistem de încălzire cu gaze naturale conectat la rețeaua centralizată de gaz.

Activitățile educative sunt structurate după principii didactice, se utilizează diverse metode de predare și învățare. Sunt transmise cunoștințe specifice disciplinei, ideile și comportamentele trebuie apreciate și evaluate. Cei care realizează toate aceste activități sunt cadre didactice, cu studii superioare specializate. În liceu lucrează 31 de cadre didactice, dintre care 30 sunt cu studii superioare și 1 – studii medii de specialitate. Vârsta medie a profesorilor este de 46 de ani. Doi profesori dețin gradul didactic I, și 21, profesori dețin gradul didactic II, ceilalți 8 nu au grad didactic.

Gradul de școlarizare a elevilor și al promovabilității constituie 100%. Nota medie de însușire a elevilor este de 7,26. În liceu activează 4 secții sportive în care se antrenează 180 copii și 7 cercuri de interese ce sunt frecventate de 220 elevi.(48)

III. 3 Datini si traditii populare

Deseori , fiecare dintre noi își pune o astfel de întrebare :

Cine suntem noi? Ce misiune avem pe acest pămînt, care ne este identitatea?

La toate aceste întrebări ne ajută să răspundem în primul rînd bogăția noatră strămoșească, cei care au clădit în noi o părticică din sufletul și istoria sa- moșii și strămoșii noștri.

Considerăm că tradițiile și obiceiurile vechi sunt nu numai o carte de vizită a fiecărui popor , ele sunt pecetea conștiinței de soartă a fiecărei comunități, iubirea și stima de gloriosul trecul, o cale veridică spre un viitor strălucit.Sesizarea tradițiilor și obiceiurilor crează acel sentiment de apartenență națională, trezește spiritul patriotic al fiecăruia , care trebuie de cultivat din fragedă copilărie.

Descoperirea trecutului pornește de la obiceiurile cele mai sfinte legate de însăsi existența individului într-o comunitate: naștere, nuntă , înmormîntare.

Viața rurală împreună cu ”oamenii buni și bătrîni” , cu greutățile și nevoile sale, au reușit să păstreze o integritate spiritual-morală de o înaltă calitate.

Pornind de la cel mai însemnat moment din viața fiecărui om- aducerea pe lume a unui copil, putem specifica o serie de particularități tradiționale ,care încheagă acel spirit religios, moral, și comunitar.

În perioada sarcinii , femeia iera supusă unor serii de interdicții, care aveau menirea de a o proteja atît pe ea cît și fătul său de orice rău care-i pășteau. Aceasta nu trebuia să lucreze în așa zisa ”joia iepelor” sau în ziua Sf.Spiridon , deoarece se credea că copilul se va naște urît. Deasemenea se interzicea ca pe tot parcursul sarcinii să privească oameni urîți sau cu careva deficiențe fizice, ca copilul ce va veni pe lume să nu le preia . Furatul diverselor obiecte, zarzavaturi , sau flori , se echivalau cu boli dermatologice pe care risca copilul să le capete.

Momentul legat de naștere dar și ansamblul de ritualuri desfășurate apoi ierau coordonate de către moașă.aceasta asista nașterea numai dacă procedura se va desfășura acasă și nu în altă parte.

Pentru a ușura nașterea femeia iera supusă unor acțiuni de genul: suflatul în sticlă, baie în apă caldă, despletirea părului, etc. În caz că nu putea să nască , ea iera obligată să facă mătănii, să bea apă din pumni, sau iera pălită cu un cenușar.

După nașterea copilului, moașa pregătește un vas nou , în care va turna apă neîncepută adusă din fîntîna de la răsărit sau de la apus, umplut cu flori și bani ca copilul să aibă glas frumos, noroc și să fie chipeș. În scalda respectivă se înmuia și pisoiul ca copilul să doarmă liniștit precum o pisică.

A doua zi moașa pleca la biserică cu o sticlă de apă neîncepută și busuioc , pentru ca preotul săi citească rugăciunea de binecuvîntare, iar aghiazma se turna în apa de scladă pînă la botez.

Cele mai semnificative ierau cele trei zile de după naștere , cînd moașa organiza masa ursitoarelor. Aceasta iera situată înspre răsărit, neapărat așternut un prosop al pe care su punea sare, zahăr, mac, diverse cereale, un pahar de vn și unul de apă, iar la dolianță careva obiecte. Deasemenea se considera ca în această noapte mama copilului va visa întreaga soartă a pruncului său. Zahărul sarea vinul și alte dulciuri ierau împărțite copiilor.

În perioada de la naștere pînă la borez mama copilului nu trebuia să aducă apă de la fîntînă, să iasă noaptea afară, să se urce în pod, fiindcă aducea nenoroc întregii familii.

La o săptămînă după naștere , astăzi la 7 săptămîni , duminica, se face botezul. În satul Mașcauți, moașa cu hainele aduse în dar copilului se duce cu el la biserică, urmată de nașă , care vine cu alte haine noi. La ușa bisericii moașa cu copilul în brațe îngenunchează în fața preotului , care le va citi o rugăciune de dezlegare.

Apoi copilul este transmis nașei, repetîndu-se procedura, urmată apoi de scăldatul copilului în scristelnița adusă de nașă, ungerea copilului cu mir, și înconjorul mesei pe care se află sfintele cărți de nașă,copil și preot.

La ieșirea din biserică nașa trasmite copilul mamei pentru ca preotul să repete acea ptocedură și în cazul ei, apoi noul născut este din nou transmis nașei care vine cu el acasă ținînd în mînă o lumînare, în semn de luminare a drumului vieții pe care urmează al parcurge copilul.

Acasă mama copilului îi întîmpină cu o masă așezată la răsărit, pe care este așternul un prosop bani, o carte, diverse unelte sau cusături ca pruncul să fie harnic, cuminte și să învețe.

În cazul în care se înbolnăvea copilul , mama sau nașa mergeau la biserică unde preotul iera rugat să dea citire unei rugăciuni spre sănătatea copilului, sau se apela la descîntece făcute de babele din sat.

Nunta

Nunta este un alt obicei destul de importantatît pentru familie cît și întreaga comunitate în care conlocuiau mirii , tradiție păstrată și în zilele noastre, însă care variază de la o regiune la alta.

Pentru a fi încheiată o căsătorie iera necesar ca să fie prezentă partea materială, averea sau în cazul fetei zestrea, fără de care o căsătorie nu se întocmea.

De obicei această latură iera discutată între părinți în formă verbală.

Pețitul, întîlnit și în prezent se efectua cu ajutorul unor oameni speciali numiți pețitori, care aveau menirea de a prezenta intențiile unui băiat , familii, la încheierea unei căsătorii. De obicei dacă tot decurgea bine și familiile își dădeau acordul , iera stabilită și data logodnei.

Nunta propriuzisă este cea mai semnificativă etapă , fiind bogată printr-un amalgam de obiceiuri și practici.

Mirele iera obligat să încheie înțelegerea cu muzicanții cu 3 săptămîni înaintea nunții dîndu-le o arvună. N unta începe în satul Mașcauți dar și în majoritatea satelor raionului Criuleni, sîmbătă dimineața, continuînd pînă luni.

Joi seara, mirele prin intermediul vornicelului de onoare, sau a fratelui mai mic, transmite miresei mîncarea și băutura, mireasa la rîndul său vineri seara pleacă la pădure cu alte fete, pentru a rupe crengi de fag șibrad, pentru a înpleti cununi și a le pune la poarta miresei.

Sîmbătă dimineața sosesc muzicanții la mire, gătindu-l de nuntă prin bierberit, și cîntîndu-i :

”- ”Foaie verde bob aglaz,

Pusăi briciul să mă raz

Să fac la fete necaz.

Rad barba de tinerețe

Și-o iau pe-a de bătrânețe.

Cand eram la taica june

Știam șaua cum se pune.

Puneam șaua haiducește

Scările moldovenește

Și plecam în sat la fete

Dar e bine și-nsurat,

Că știu seara unde trag,

Trag la casă călduroasă

Și la nevastă frumoasă.

Ginerică, ginerel,

Roagă-te de bărbier

Să-ți mai lase-un firicel

Să faci dragoste cu el.”

După bierberit ginerele merge împreună cu lăutarii , la casa nașilor, cu ceva daruri pentru ai mulțumi și invita la nuntă, iar apoi pin sat pentru a invita lumea la nuntă. La mireasă între timp sunt adunați tineretul , mergînd împreună la o fîntînnă pentru a scoate apă . la căldare este legat un prosop și un busuioc, cu care mireasa stropește tineretul petru a se căsători mai repede.

Duminica dimineata nașii vin la mire acasă aducînd daruri și două lumînări, cu care se îndreaptă spre casa miresei , fie pe jos, fie cu căruța sau mașina. Atît timp cît în casă este împodibită mireasa, ceata mirelui se tîrguiește cu cea a miresei pentru a o cumpăra. După ce este gata mireasa iese pe pragul casei , rostește iertăciunea, luînduși rămas bun de la frați surori, părinți. Toți se îndreaptă spre biserică unde are loc cununia religioasă, iar în final toți pleacă la masa de sărbătoare pentru a se cinsti și veseli.

Inmormintarea

Tradiții și obiceiuri legate de deces și înmormîntare sunt variate de la o regiune la regiune, iar anumite particularități fiind prezente și în Mașcauți.

Spre exemplu cînd o pasăre se zbate să intre în casă ,se zice că cineva curînd va deceda. Persoana aflată pe pragul de moarte , este spovedită și împărtășată de către preot , care-I pune în mîna dreaptă o luminare în formă de cruce, pentru a vedea calea spre rai.

După ce moare, mortul este lăit de către femei, care-l îmbracă în haine curate și îl bocesc, este plasat în sicriu, iar alături trebuie să ardă lumînări și să se afle în permanență cineva, deoarece se presupune că pe lumea cealaltă o să fie singur.

Mortul se acoperă cu o pînză alba, la al căui căpătîi este pusă o lumînare,de lungimea sa, făcută colat, căreia I se spune stat. Ea este aprinsă în biserică pe timpul slujbei , sau la cimitir lla capătul mormîntului timp de 4 săptămîni.

Rudele și cei apropiați își iau rămas bun de la mort prin diverse bocete, recital, etc. și la final aruncă cite un pumn de pămînt peste sicriu.

Cei care mor de tineri, neînsurați au un pic altă tradiție, la mort fiind invitați tineretul , cărora li se pun buchete la piep. Mortul este condus pe ultimul drum cu muzică , iar la mormînt se încinge o horă a mirelui. Pe tot drumul parcurs de la casa decedatului pînă la cimitir sunt oferite 12 punți de sufletul celui mort.Sunt cinstiți toți cu vin roșu-n memoria răposatului.

La final participanții la ceremonie sunt invitați la masa de pomenire, la care se servește mîncare tradițională, fie de post sau frupt, inclusiv colivă, orez dulce, vin roșu.

Astfel de mese de pomenire se vor efectua la 3, 9, 40 de zile la care vor participa rudele și preotul satului , cu scopul de a petrece sufletul decedatului pe lumea cealaltă.

Aceste obiceiuri sunt legate direct de viata oamenilor si sunt unele din cele mai importante, din acest considerent aceste obiceruri nu se diferentiaza mult de la un sat la altul ci sunt asemanatoare. Pe linga toate aceste obiceiuri, pe care ii inconjoara pe oameni, mai sunt si obiceiuri calindaristice fara de care viata noastra nu ar avea culoare.

Alte datini

Viata de familie este si a fost strins legata de mediul de trai rural cu cel satesc. Oamenii batrini si buni in trecut se adunau mai des pentru ca sa-si dea parerea vizavi de problemele de ordin obstesc. Batrinii, in trecut erau pentru generatia tinara un sprijin, la care toti apelau stiind ca il vor gasi cu siguranta, cuvintul batrinilor era foarte important in luarea anumitor decizii. Vorbind la general, insasi purtarea fata de oamenii mai invirsta este si a fost una respectabila, atit in societate cit si in familie. Cu aceste cuvinte vreau sa spun, ca batrinii au fost cei care au pastrat traditia si obiceiurile noastre, cu care ne mindrim la mamentul actual si pe care le ateptam de fiecare data cu drag in familiile noastre.

Sarbatorile de iarna sunt cele care ne ofera cele mai bogate manifestari traditionale. Ele fiid sarbatorite in perioada de 7-20 ianuarie, acestea fiind: Pastele, Craciunul, Anul Nou si Boboteaza. Caracteristica acestor sarbatori este constituita din bogatul repertoriu in credinte si datini, in realizari artistice literare, coreografice, muzicale si dramatice. Acestea sunt manifestari cu o deosebita bogatie folclorica: steaua, colindul, uratul cu plugusorul si semanatul. Una dintre cele mai asteptate sarbatori de iana este Anul Nou, deoarece vine cu multe cadouri de la Mos Craciun.

Chiar in casele cele mai sarace se gasesc oua roșii si cozonac de Paște. În noaptea Învierii, locuitorii satului se duc la biserica cu un cos in care pun oua rosii, cozonac cu brinza, cozonac dulce, si niste legume.

Dupa înviere preotul iese in curtea bisericii unde oamenii stau la rind cu cosurile insirate pe iarva si asteapta sfintirea bucatelor. Cu luminarile aprinse, se intorc fiecare acasa cu lumina sfînta si vestesc invierea Domnului in toata gospodaria lui. Dimineata toti membrii familiei inainte de ase aseza la masa se spala pe fata cu un ou rosu, unul alb si cu banuti, iar mai apoi se pun la masa ciocnind oua rosii si spunind Hristos a Înviat.

La o saptamîna după Paște de blajini se face pomenirea mortilor la cimitirul satului. Fiecare gospodină astern pe mormint o fata de masa sau un servet si pune doi colaci, oua roșii ceva din bucate si un pahar cu vin, acestea se dau la preot cu o luminare aprinsa.

Preotul trece de la un mormint la altul si pomeneste morții de pe pomelnic. Dupa ce se termina prohodul de la cimitir, toti pleaca pe la case lor pentru a sta la masa si de a pomeni pe cei dusi din viata.

De craciun de dimineata copii pornesc prin sat cu steaua si lor li se dau colaci mici, mere, nuci sau prajituri. Seara deja, copii se pregatesc pentru colind, mergind din casa in casa si bucurind locuitorii satului, cu colinde frumoase, la rindul lor gospodarii satului ii intilnesc cu colaci si prajituri, multumindu-le ca au intrat si pe la ei.

În ajunul de Sfîntul Vasile adica pe 13 ianuarie, locuitorii satului asteapta copii sa vina cu plugusorul, iar seara flacaii merg cu uratul, mai des pe la gospodarii cei care au fete nemaritate, fetele impreuna cu familia ii asteapta afara cu colaci, prajituri si cite un pahar de vin rosu, multumind uratorii pentru ca au intrat si iau urat cu cuvinte frumoase, spunindule sa mai vina si la anu. Sarbatorile de iarna se incheiei cu sosirea de Sfîntul Vasile a samanatorilor, semanind casele oamenilor cu diferite seminte, ca anul care vine sa fie bogat in toate.

Cu aceste sarbatori locatarii satului Mascauti se bucura in fiecare an, mai ales copii, aceste sarbatori nu se difera mult de la un sat la altul, in regiunea raionului Criuleni, dar fiecare familei sarbatoreste intr-un anumit mod, facînd din acest lucru o traditie de familie.

III. 4 Patrimoniul arheologic

Datorita faptului ca satul Mascauti este unul dintre cele mai vechi localitati din spatiul Pruto-Nistrean, a fost in vizorul a mai multi arheologi de renume cum ar fi: Smirnov G.D. (30), Fiodorov G.B., Melicova A. J, iar mai apoi si de Postica G.I., si Sergiu Musteata, acestea au descoperit la o departare de circa 3 km de satul contemporan, o asezare veche premergatoare satului cu toponimul ,, Poiana Ciucului”, datind cu sec. IV-I i.Hr. Intr-un bilant al sapaturilor arheologice din 1947, 1950 si 1961 s-a stabilit ca localitatea Mascauti e aparata de o coasta abrupta si un val de aparare din partea de rasarit si de sud care se intindea pe o suprafata de 3 ha (31). Au fost gasite ramasite de amfore grecesti, un virf de sageata cu trei colturi. Marturii ale celor vremi indepartate serveste si atestarea locuntei terestre, avind peretii dubli impletiti din nuiele si unsi cu lut amestecat cu pleava, acoperita cu paie sau stuf si un uluc pentru scurgerea apei.(32)

Pot sa mentionez ca atare constructiile de locunte au fost gasite pretutindeni in Basarabia. Intr-un colt al locuintei se gasea o vatra unsa cu lut cu diametru de circa 0,7 m. La aceste vetre locatarii pregateau bucatele sau se incalzeau in vremea rece. Vasele erau confectionate din lut si modelade cu mina, fara intrebuintarea rotii olarului, ultimul fiind abia in curs de aparitie. Din vesela intrebuintata in usul zilnic amintim: oale mari menite pentru pastrarea merindelor, oale pentru prepararea bucatelor, stachini de diferite forme, cani si canute, plosci.

Inclusiv si sapaturile arheologice din 1985, evidentiaza in aceste locuri sase grupe cultural- cronologice:

Getic – sec. IV-III i.Hr.

De tip getic tirziu Poenesti- Lucaseuca – sec. II-I i.Hr.

Evul mediu timpuriu- sec. X-XII e.n.

Evu mediu tirziu- sec. X-XIV

Cultura moldava- sec. XV-XVI

E posibila si existenta unui strat al veacului de bronz tirziu.

Descoperiri apartinind primei epoci a fierului au fost facute in Mascauti, iar despre cea de-a doua epoca a fierului- sec. V-III i.Hr. si sec. II-I i.Hr. au fost gasite dovezi materiale la Mascauti.

In timpul de fata o buna parte din asezarea straveche de la Mascauti apartine bastinasilor. O parte de pamint cu o lungime de circa 150 pe 50m, la sud-estul hotarului alaturat de malul abrupt, nu este in folosinta agricola fiind pietros. Anume pe acest teritoriu s-au si petrecut sapaturile arheologice.(26)

O alta descoperire pe teritoriul satului este si Livada Boierului, amplasata in apropierea localitatii cu acelasi nume din raionul Criuleni, Republica Moldova.

Acest monument arheologic de linga satul Mascauti reprezinta un complex arheologic mai putin cunoscut in literatura de specialitate prin faptul, ca a inceput sa fie cercetat abea in anul 1995. Astfel, in anii 1995-1996 au fost declansate sapaturi arheologice preliminare de catre prof. univ. Doctor habilitat Ion Niculita si Tudor Arnaut. In anul respectiv a fost cercetata o suprafata de 60 m2, suprafata nr.1, fiind descoperite o locuinta adincita de tip semibordei cu cuptor din piatra in interior si o constructie de caracter nedeterminat din secolele VIII-IX. In anu 1996 a fost deschisa suprafata nr.2, amplasata pe culmea promotoriului, la marginea de sud-vest a livezii de meri, pe suprafata careea a fost descoperita o constructie adinca cu material arheologic din secolele VI-VII.

În anul 1997 lucrările șantierului arheologic de la Mășcăuți au fost preluate într-o nouă componență sub egida Centrului de Cercetări Arheologice din Republica Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat «Ion Creangă», avânddu-i drept responsabili pe conf.univ. dr.Gheorghe Postică – director al CCARM, vicerector al ULIM, șef al catedrei de arheologice și istorie veche a ULIM și Sergiu Musteață – lector al catedrei Istoria Românilor a USP ,,Ion Creanga”.

În urma cercetărilor din anii 1995-1997 a fost stabilit că monumentul arheologic Mășcăuți – Livada Boierului are un caracter pluristratigrafic. Sunt evidențiate trei orizonturi cultural-cronologice:

Cultura geto-dacă, sec. IV-III a. Chr.

Cultura medieval timpurie de tip Costișa-Botoșana- Hansca, sec.VI-VII

Cultura medieval timpurie de tip Dridu sec. VIII-IX și X-XI (27)

Acest monument arheologic a fost cercetat si in anii 1998 si 2000.

Săpăturile din anul 2000 au confirmat rezultatele cercetărilor din anii 1995- 1997 și 1998 privind caracter pluristratigrafic al monumentului Mășcăuți – Livada Boierului. Astfel au fost descoperite urme de locuire in următoarele orizonturi cultural-cronologice:

Cultura Chișinău – Corlăteni, sec. XII – X. A.Hr.

Cultura geto-dacă, sec. IV-III a. Hr.

Cultura medieval timpurie de tip Costișa-Botoșana- Hansca, sec.VI-VII

Cultura medieval timpurie de tip Dridu sec. VIII-IX și X-XI

Cultura Hoardei de Aur, sec. XIV

Cultura Moldovenească, sec. XVII-XIX (28)

Conform aspectelor tehnologice, morfologice si stilistice, materialul ceramic din aceasta locunta a fost atribuit culturii Soldanesti- Basarabi. In acelasi complex au fost descoperite si sase piese de inventar ( cinci din lut ars si una din fier). In stilurile hallstattiene din spatiul est- carpatic, cu exceptia fusaiolei, posibil, a figurinei ornitomorfe, astfel de piese nu sunt cunoscute.

Totodata, analogiile stabilite in complexe din spatiile limfotrope- complexe scitice timpurii din zona de silvostepa de la est de Nipru si complexe hallstattiene, faza Babadag II, din Dobrogea, nu impiedica atribuirea pieselor de la Mascauti primei epoci a fierului. Prezenta in complex a ceramicii de tip Soldanesti- Basarabi ne permite sa atribuim intregul inventar arheologic acestei culturi. Aceasta descoperire este foarte importatnta pentru localnici deoarece nu prea sunt raspindite astfel de vestigii a culturii Soldanesti-Basarabi. (29)

Asadar, putem observa din cele mentionate mai sus ca, teritoriul satului Mascauti a fost sub cercetarea arheologilor renumiti timp indelungat. In baza descoperirilor facute de ei se obseva o diversitate de culturi, care au persistat dea lungul anilor pe teritoriu. Aceste descoperiri efectuate in periada anilor 1947-2000 sunt cele mai importante, deoarece datorita acestor descoperiri sa facut o claritate in ceea ce priveste situatia acestui teritoriu.

Concluzii:

Prezenta teză de licență, ce poartă denumirea de „Istoria satului Mășcăuți, raionul Criuleni” este un prim demers către istoria unui sat, aflat la central Basarabiei, pe malul drept al rîului Răut. Am urmarit să cercetăm mai profund, o anumită latură a vieții satului și anume, aspectele geografice și evenimentele istorice a sătenilor după anul 1918 . Scopul tezei de licența este de a reduce în planul cercetărilor lucruri uitate sau mai puțin cunoscute și de a aduce o anumită contribuție la cunoașterea trecutului geografic, istoric, etnografic și spiritual al satului natal.

Studiul de fața ne-a permis sa constatăm că satul Mășcăuți deține o cultură materială și spirituală care se încadrează perfect în cadrul culturii populare românești. Partea istorică a lucrării contribuie la o mai bună înțelegere a culturii material și trecutului locuitorilor satului. În urma studiului efectuat am reușit să relatăm principalele evenimente și fapte istorice ale satului Mășcăuți din perioada contemporană, am reliefat trăsăturile specifice acestui sat, generalizînd și sintetizînd materialul documentar referitor la sat.

De menționat că după anexarea Basarabiei la Rusia, imperiu țarist depune toate eforturile pentru rusificarea completă a românilor basarabeni. Dar în pofida eforturilor coloniale, satul Mășcăuți, ca și celelalte localitați basarabene, și-a păstrat pe tot parcursul sec.XIX caracterul sau românesc.

Satul a fost zguduit și de declanșarea celui de-al II-lea razboi mondial, în urma caruia satul a suferit foarte multe pagube cauzate de mobilizarea în armată, foametea organizată de guvernul sovietic din 1946-1947.

Deci, istoria noastră este înainte de toate o istorie a satelor, o istorie a gîndirii și caracterului țăranului român, în care sunt stabilite ritmurile și pulsațiile vieții, comform cărora el își contruiește o casă , joaca o nuntă și percepe schimbarea. Așternînd aceste date pe hîrtie aș vrea să fac un apel către toți baștinașii, ca să păstrăm ceea ce ne-a mai rămas de la stramoșii noștri, să nu uitam niciodată cine suntem și de unde venim. Fiindcă cunoscînd legendele trecutului, vom cunoaște adevărata istorie a poporului. Vorbind despre istoria satului , vorbim despre istoria țarii.

Anexa

În baza acestei legende o elevă a Liceului Teoretic din sat a alcătuit o poezie:

Colo-n vale după dealuri

Pe un colt de plai mioritic,

Se întinde o pitorească așezare

Cu o istorie încă de la lyric

Primele amprente s-au lăsat

De la îndepărtații strămoși, din vremuri adînci,

Arheologii, factologic au demonstrate

Prezența geto-dacilor, în sec.IV î.e.n. printre aceste stînci

Deși cu trecut îndepărtant

Și cu o continua evoluție tumultuoasă,

Prima data Mășcăuți a fost menționat

Într-un act din anul 1436

Treptat casele s-au îmulțit

S-a remarcat și un spor demografic,

Pînă la 5000 de locuitori numarul în prezent s-a lărgit

În așezarea ce lăngă Răut sa-ntinde falnic

Orice denumire a ceva nou apărut

Necesită, evident și o explicare,

Evenimentele plăsmuite cu fabulosul trecut

Dau naștere legendelor mistico-reale

Se spune că odată demult-demult

Cînd năvăleau tătarii și turcii în țară,

Era prin aceste locuri un flăcău de temut

Ce sta de strajă la hotare

Uță Mașcu îl chema pe voinic

Ce oricînd era gata prin foc și pară,

Să-și jertfească corpul și viața

Ce pe un tainic scut de apărare

Odată asupra așezării de sub stîncă

În holde mari năvăliseră dușmanii,

Viteazul Uță cu o înflăcărare adîncă

Lupta cot la cot cu camarazii de arme

Cu o forță neîntrecută

În toiul luptei se aruncau,

Semiluna la dreapta și la stînga

Val-vîrtej o retezau.

Dar pre numeros era dușmanul

Prea mica șansa de izbîndă,

Și dragostea moldovenilor prea mare

Față de meleagurile natale.

În această cruntă încleștare

Mașcu Uță invent un șiretlic,

În goana calului aleargă spre stîncă

Și se aruncă resemnat în vînt

Chiclăul peatunci era prăpăstios

Cu peretele dinspre Răut extreme de abrupt,

Și unul cite unul au sărit dușmanii

Găsindu-și în praguri pietroase obștescul sfîrșit.

Cu preul vieții a scăpat satul de pierire

Mașcu Uță- legendarul viteaz

Numele său a trecut în nemurire

Iar localitatea dăinuie și azi.

(Ana Dolgu)

Satul meu

Mi-e dor de satu-n care m-am născut.

Îl port, mereu, la mine-n gând.

Ulița copilăriei, îndepărtată,

În satu-n care, am fost copil, odată-

Eu am plecat, el a rămas.

Cu iarba, ruginită, pe imaș.

Și iarna, care stă să cadă.

Îmi spune, cum a fost odată.

Îmi văd, aievea, casa părintească,

Și florile, mamei, din care azi s-au dus,

Și stau alături de Isus.

Duminica, în strai de sarbătoare,

Mergeam cu mama la plimbare.

Pe ulița, lui, lfrumos mai răsuna.

Glas de privighetoare, ce zilnic ne cînta!

Vara, cînd mergeam la scăldat,

Și lacireșe, din livadă, la furat.

Desculț, prin roua dimineții,

Simțeam, din plin, dulceața vieții!

Seara, adunați pe vârful unui deal,

Înălțăm, un foc, imens, ca un ocean.

Luna și stelele, ne priveau,

Iar, noi, în jurul lui dansam!

Căruța, tatei, trasă de doi cai,

Blînzi, ca florile de mai.

Fericirea, de pe chipul meu,

Cînd pe tata,îl credeam Dumnezeu!

În suflet mi-a rămas un loc,

În care chipul, El, încă îl mai port.

Dragostea, din copilărieîndepartată,

Acei fiori, ce nu mor niciodată!

Toate în urmă au rămas.

Mi-e, atît, de dor de al meu sat.

De cozonacii mamei mele,

Și de greierii, ce cîntau, în nopti cu stele!

Timpul curge, amintiri rămîn.

Atita frumusete, în zîmbet de copil.

Pe ulița, copilariei mele,

Azi, a rămas numai durere.

Proape toți ne-am dus din sat.

Bătrînii, au rămas nemîngîiați.

Din satul vesel și zglobiu,

Azi, a rămas, imens pustiu!

Aș vrea să calc pe iarba ruginită.

Să-I simtroua-n suflet, fericită.

Sufletul, îl țin, de el legat.

Un loc ce îl iubesc, cu drag!

O amintire, atîta de frumoasă,

În suflet, las o lacrimă să cadă.

Dusă, de al primăverii vănt,

În satu-n care m-am săscut.

Să-I spun că mult îmi doresc,

Să calc în el, spunîndu-i că-l iubesc!

(Valy Plugar)