Istoria Predicii In Moldova In Prima Jumatate a Secolului al Xx Lea
CUPRINS
INTRODUCERE 4
I. MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI SUCEVEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA 7
1. Organizare administrativ – teritorială 7
2. Listă cronologică a ierarhilor pe eparhii 8
II. PREDICA ÎN EPARHIA IAȘILOR 12
A. Ierarhi 12
1. Mitropolitul Iosif Naniescu (1875-1902) 12
a. Aspecte ale vieții și activității pastorale 12
b. Activitate omiletică 0
2. Mitropolitul Partenie Clinceni (1902-1908) 0
a. Aspecte ale vieții și activității pastorale 0
b. Activitate omiletică 0
3. Mitropolitul Pimen Georgescu (1909-1934) 0
a. Aspecte ale vieții și activității pastorale 0
b. Activitate omiletică 0
4. Mitropolitul Nicodim Munteanu (1934-1939) 0
a. Aspecte ale vieții și activității pastorale 0
b. Activitate omiletică 0
5. Mitropolitul Irineu Mihălcescu (1939-1947) 0
a. Aspecte ale vieții și activității pastorale 0
b. Activitate omiletică 0
6. Mitropolitul Justinian Marina (1947-1948) 0
a. Aspecte ale vieții și activității pastorale 0
b. Activitate omiletică 0
7. Episcopul Grigorie Leu Botoșăneanul (1924-1936) 0
B. Preoți, diaconi și mireni 0
1. Pr. prof. Dumitru Furtună (1890-1965) – directorul Seminarului de la Dorohoi 0
2. Pr. Neculai Hodoroabă (1888-1941) – biserica „Sf. Atanasie și Chiril”, Iași 0
3. Pr. Constantin Dron (1883-1972) – biserica „Ziua Crucii”, Iași 0
4. Pr. Petru Chirica (1890-1980) – biserica Barnovschi, Iași 0
5. Pr. Ioan Țincoca (1875-1962) – Protoiereu, jud. Iași și paroh la biserica „Talpalari”, Iași 0
6. Pr. Nicolae Donos (1885-1960) – Seminarul „Veniamin Costachi”, Iași 0
7. Arhim. Vasile Vasilache (1909-2003) – catedrala mitropolitană, Iași 0
8. Prof. George Aramă (1855-1923) – Seminarul „Veniamin Costachi”, Iași 0
9. Prof. Gheoghe Ghibănescu (1864-1936) – membru corespondent al Academiei Române 0
C. Alte cuvântări. Expunere cronologică conform Revistei eparhiale MMS 0
III. PREDICA ÎN EPARHIA ROMANULUI 0
1. Episcopul Ilarion Mircea Băcăuanul (1923; 1947-1949) 0
2. Episcopul Partenie Ciopron al Armatei (1947) 0
3. Pr. Alexandru C. Cosma (1890-1965) – biserica „Sf. Ier. Nicolae”, Bâlca 0
IV. PREDICA ÎN EPARHIA HUȘILOR 0
1. Episcopul Iacov Antonovici (1924-1931) 0
2. Episcopul Nifon Criveanu (1934-1939) 0
3. Pr. prof. Nicolae Donos (1885-1960) – Huși, Iași 0
4. Pr. Coman Vasilescu (1861-1944) – biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan”, Huși 0
5. Pr. Ioan A. Grigoriu – biserica domnească „Tăierea Capului Sf. Ioan”, Vaslui 0
6. Monahul Spiridon Georgescu 0
V. PREDICA ÎN EPARHIA DUNĂRII DE JOS 0
1. Episcopul Nifon Niculescu (1909-1922) 0
2. Constantin Z. Buzdugan (1870-1930) – avocat și poet 0
CONCLUZII 0
ANEXE 0
ABREVIERI 0
BIBLIOGRAFIE 0
CURRICULUM VITAE 0
DECLARAȚIE 0
INTRODUCERE
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat Apostolilor Săi marea poruncă a misiunii expusă de către Evanghelistul Matei la cap. 28, 19-20: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”.
După cum putem vedea în mod cert în istoria și întreaga viață a Bisericii lui Hristos, această poruncă a fost îndeplinită neîncetat până în zilele noastre, de către Apostoli care, la rândul lor, au transmis mai departe această misiune printr-o succesiune neîntreruptă prin slujitorii celor trei trepte de instituire divină: episcopi, preoți și diaconi.
Această poruncă a Mântuitorului arată trei slujiri esențiale pe care slujitorii săi trebuie să le împlinească: de a învăța cuvântul Evangheliei (care exprimă slujirea învățătorească); de a boteza (care arată slujirea sfințitoare, sacramentală sau preoțească, iar aici se înțelege că se referă, în mod general, la administrarea Sfintelor Taine) și de a păstori (slujirea pastorală; de a îndemna să păzească toate cele propovăduite de Domnul și de a menține ordinea cea bună care duce pe calea cea dreaptă a Împărăției Cerurilor). Toate aceste trei slujiri care sunt strâns legate între ele și care nu se pot lipsi una de celelalte, au un singur scop: acela de a-i duce la mântuire pe credincioșii Trupului tainic al lui Hristos.
Așadar, dacă mergem pe firul istoric al învățării sau propovăduirii cuvântului de învățătură a Evangheliei lui Hristos, putem observa următoarele: „dintru început cultul a inclus în rânduiala sa predica, rânduială care este respectată în Biserica noastră până astăzi”, „predica a fost parte integrantă a cultului divin încă din zorii creștinismului, ca mijloc concret de exercitare a funcției didactice sau învățătorești”; „propovăduirea este esențială în actul mântuirii; de eficiența ei depinde nașterea credinței în ascultător: …Credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Rom. 10, 17)”; apoi, un alt aspect tehnic, dar care trebuie evidențiat, este acela că: „omilia, ca termen, își are paternitatea la Origen (185-254), ca gen al predicii fiind utilizată însă, chiar înainte de Hristos, creștinismul preluând-o de la Templul iudaic; iar termenul de predică a fost consacrat de Tertulian (160-240), preluat din retorica păgână. Apogeul omiliei și al predicii va fi atins prin zelul inegalat al Sf. Ioan Gură de Aur”.
Predica a avut și trebuie să aibă permanent drept temelie duhul evanghelic și patristic care se cere imperios raportat la nevoile actuale, concrete ale oamenilor, ale creștinilor ce trebuie conduși la mântuire. De aceea, „una din cerințele sine qua non ale reușitei este concordanța între învățăturile propovăduite și viața, trăirea, celui chemat să împlinească această slujire. Predicatorul autentic este un om cu personalitate, care se impune prin cultură, moralitate și realizări practice. Propovăduitorul trebuie să fie un om cu viziune largă, cu perspectiva spre cele viitoare. Predica trebuie să se realizeze, așadar, în perspectiva veșniciei, fiind orientată mereu spre Dumnezeu”.
Un alt aspect ce trebuie evidențiat, înainte de tratarea propriu-zisă a temei noastre, este acela al terminologiei, împărțirii și explicării pe scurt a genurilor cuvântărilor bisericești, pentru o mai bună înțelegere și abordare a celor pe care le vom expune, ferindu-ne de confuzii căci „cunoașterea specificității, a competențelor și limitelor fiecărui gen în parte este una din regulile elementare ale slujirii învățătorești”.
Astfel, omilia (όμιλία = cuvântare; όμιλέω = a cuvânta; όμιλος = mulțime, adunare), are două moduri de aplicare: a) omilia exegetică numită și „omilie mică” ce are drept scop explicarea pericopelor biblice verset cu verset (de aceea se mai numește și „omilie analitică”, adică de analiză) și b) omilia tematică numită și „omilie mare” sau „sintetică” care tratează o singură temă, aleasă din pericopa zilei, de obicei a Sfintei Evanghelii iar, în acest caz, nu se face o predică tematică propriu-zisă, ci tot o analiză, exegeză, a unui fragment anumit, coroborat cu ideile considerate secundare față de versetul sau cuvântul principal.
Predica propriu-zisă (sintetică) este genul de predică ce are ca specificitate unitatea materiei și care tratează doar o singură învățătură. Aceasta poate fi clasificată după conținut în felul următor: a) predicile biblice: care au în obiectiv învățăturile din Sfânta Scriptură ce pot fi prezentate în mod ciclic, într-un interval de timp bine delimitat; b) predicile dogmatice: au ca temă câte un adevăr dogmatic ce trebuie înfățișat după învățătura Bisericii, potrivit Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți; c) predicile morale: vizează influențarea voinței ascultătorilor pentru practicarea virtuților creștine prin îndemnuri practice; d) predicile liturgice: urmăresc explicarea serviciului divin – public al Bisericii noastre Ortodoxe, în special cu privire la locurile, timpurile și lucrările liturgice (acest gen de predică având implicații în toate celelalte genuri); e) predici apologetice (misionare): care urmăresc un dublu scop: acela de a combate atacurile de orice fel și de a desfășura o acțiune preventivă pentru ca aceste atacuri să fie tăiate de la rădăcină; f) predicile istorice: care se referă în mod concret la momentele importante din viața Bisericii (atât universale, cât și naționale).
Panegiricul face parte din categoria predicilor tematice istorice, cu caracter aghiografic (iar, la rândul lor, predicile aghiografice sunt predici pure și de laudă). De la sensul restrâns de cuvânt de laudă pentru eroi, martiri sau ca necrolog al unor creștini merituoși, panegiricul este o cuvântare în care se face preaslăvirea unui adevăr fundamental de credință (cum este Sfânta și Dumnezeiasca Treime), al unui fapt deosebit din istoria mântuirii (cum sunt Nașterea Domnului, Învierea, Înălțarea ș.a.), a Maicii Domnului și a Sfinților.
Pareneza este „o cuvântare bisericească simplă ce se rostește la momente liturgice speciale, fie de bucurie (botez, cununie, sfințirea bisericii, instalarea preotului în parohie ș.a.), fie de întristare (înmormântare, parastase, calamități naturale ș.a.)”.
Toate aceste genuri ale propovăduirii (omilia, predica propriu-zisă, panegiricul și pareneza) cu conținutul lor corespunzător au în vedere un singur scop: acela al îmbunătățirii vieții spirituale a credincioșilor și a conducerii lor pe calea spre Împărăția lui Dumnezeu.
Având în vedere toate cele prezentate mai sus, în linii largi, vom încerca în lucrarea de față să expunem aceste elemente în mod concret prin sintetizarea, exemplificarea și explicarea cronologică și istorică a predicii și a celor care au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, care au sădit în oameni sămânța adevărului mântuitor, slujitori atât a celor trei trepte de instituire divină: episcopi, preoți și diaconi, prin preoția lor sacramentală, cât și a celor care au primit preoția universală odată cu primirea botezului și care s-au ostenit neîncetat în a se îmbunătăți duhovnicește atât pe ei înșiși, cât și pe frații lor întru Hristos, prin propovăduirea și împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.
Lucrarea de față, Istoria predicii în Moldova în prima jumătate a secolului al XX-lea se dorește a fi, pe lângă o expunerea istorică a predicii în Moldova, o mărturie vie a împlinirii misiunii de propovăduire a cuvântului Evangheliei, a încercării de a răspunde mereu prin predică, nevoilor spirituale și materiale ce frământau poporul credincios în această perioadă de timp.
MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI SUCEVEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA
Organizarea administrativ – teritorială
Pentru o mai bună înțelegere și ancorare în tema acestei lucrări, dar și pentru o vedere de ansamblu, am găsit de cuviință că este necesar să prezentăm organizarea administrativ – teritorială a Bisericii Ortodoxe Române pe eparhii (arhiepiscopii și episcopii) grupate în mitropolii, din perioada de timp pe care noi o analizăm, respectiv anii 1900-1949.
Astfel, „în ajunul celui de-al doilea Război Mondial, Patriarhia Română avea următoarea organizare administrativ-teritorială: I. Mitropolia Ungrovlahiei cu următoarele eparhii sufragane: București, Râmnic-Noul Severin, Buzău, Argeș, Tomis (Constanta); II. Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu eparhiile Iași, Roman, Huși, Dunărea de Jos (Galați); III. Mitropolia Ardealului, cu eparhiile Sibiu, Arad, Caransebeș, Oradea, Cluj; IV. Mitropolia Bucovinei, cu eparhiile Cernăuți, Hotin (Bălti), iar din 1938 și Maramureș (Sighet); V. Mitropolia Basarabiei, cu eparhiile Chișinău și Cetatea Alba (Ismail). Exista apoi o Episcopie a Armatei, din 1921 (cu sediul în Alba-Iulia) și Episcopia Misionară pentru românii din America (cu sediul în Detroit) din 1934”.
Ceva mai târziu, la sfârșitul perioadei de timp pe care o tratăm, în plin regim comunist, apare odată cu Statutul pentru organizarea BOR și o modificare sau o restrângere a numărului de eparhii, după cum urmează: „la 19-20 octombrie 1949, Sfântul Sinod a votat Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat apoi și de Ministerul Cultelor (are la bază principiile Statutului Organic al lui Andrei Șaguna). Potrivit acestuia, Biserica noastră avea un număr mai redus de eparhii, în comparație cu perioada precedentă: I. Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos (cu sediul la Galați), Episcopia Buzăului; II. Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu Arhiepiscopia Iașilor, Episcopia Romanului și Hușilor; III. Mitropolia Ardealului, cu Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Alba-Iuliei (înființata în 1975), Episcopia Oradiei; IV. Mitropolia Olteniei, cu Arhiepiscopia Craiovei și Episcopia Râmnicului și Argeșului; V. Mitropolia Banatului, cu Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului și Episcopia Aradului”.
În concluzie, putem observa foarte clar că Mitropolia Moldovei și Sucevei a avut în perioada anilor 1900-1949 eparhiile Iași, Roman, Huși, Dunărea de Jos (Galați), iar mai apoi, la sfârșitul perioadei pe care o tratăm, vedem cum au fost restrânse eparhiile din pricina regimului comunist la: Arhiepiscopia Iașilor, Episcopia Romanului și Hușilor.
Listă cronologică a ierarhilor pe eparhii
Eparhia Iași
Iosif Naniescu: fost la Argeș; ales la 10 iunie 1875; învestit la 15 iunie și înscăunat la 6 iulie 1875 – † 26 ianuarie 1902, mormântul la Mitropolie, lângă catedrală.
Partenie Clinceni: fost la Dunărea de Jos; ales la 8 februarie 1902; învestit la 14 februarie și înscăunat la 24 februarie 1902 – retras la 31 decembrie 1908, † 19 ianuarie 1910, mormântul la cimitirul Belu.
Pimen Georgescu: fost la Dunărea de Jos; ales la 5 februarie 1909; învestit la 8 februarie și înscăunat la 15 februarie 1909 – † 11/12noiembrie 1934, mormântul în cimitirul din Provița de Sus – Prahova.
episcopul Grigorie Leu Botoșăneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei.
Nicodim Munteanu: fost la Huși, apoi stareț la Neamț; ales la 23 ianuarie 1935; învestit la 30 ianuarie și înscăunat la 4 februarie 1935 – 30 iunie 1939; apoi patriarh.
episcopul Grigorie Leu Botoșăneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei până la 30 aprilie 1936 când a fost ales de către Congresul Național Bisericesc episcop de Argeș.
este ales noul vicar al MMS – Arhim. Valerie Moglan, starețul Mănăstirii Neamț; în martie/aprilie 1938 este hirotonit episcop, Vicar al Iașilor: Valerie Moglan Botoșăneanul, iunie – decembrie 1939; †14 august 1949, mormântul în cimitirul Mănăstirii Neamț.
Irineu Mihălcescu: fost arhiereu Târgovișteanul și Râmniceanul, locțiitor la Râmnic și Craiova; ales la 29 noiembrie 1939; învestit la 12 decembrie și înscăunat la 17 decembrie 1939; – „pus în retragere” la 16 august 1947; † 3 aprilie 1948, mormântul în cimitirul de la Agapia.
episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei.
episcopul Justinian Marina Vasluianul: locțiitorul său pe perioada de vacanță.
Justinian Marina: fost arhiereu Vasluianul, locțiitor din august 1947; ales la 19 noiembrie 1947; învestit la 22 decembrie și înscăunat la 28 decembrie 1947 – la 24 mai 1948 a fost ales patriarh. Conduce în continuare până la februarie 1950 prin Arhim. Teoctist Arăpaș, Vicarul Mitropoliei Moldovei.
Eparhia Romanului
Gherasim Saffirin: fost arhiereu Craioveanul; ales la 17 februarie 1900; învestit la 20 februarie și înscăunat la 27 februarie 1900 – depus de Sf. Sinod la 24 iunie 1911; †14 febr. 1922, mormântul la mănăstirea Frăsinei.
locțiitor: arhiereul Calist Ialomițeanu Botoșăneanul; iunie 1911 – februarie 1912, apoi la Argeș.
Teodosie Atanasiu: fost arhiereu Ploieșteanul; ales la 4 februarie 1912; învestit la 12 februarie și înscăunat în februarie 1912 – retras la 1 februarie 1923; † 7 februarie 1927, mormântul la Neamț.
locțiitor: arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul, 1 februarie 1923 – iunie 1923.
Lucian Triteanu: ales la 29 martie 1923; hirotonit la 6 mai; învestit la 10 mai și înscăunat la 10 iunie 1923 – „pus în retragere” în august 1947; † 6 septembrie 1953, mormântul în curtea Episcopiei.
locțiitori: a. episcopul Partenie Ciopron al Armatei, 13 septembrie 1947 – 15 decembrie 1947; și b. arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul, 15 decembrie 1947 – august 1949; † 9 februarie 1950, mormântul în curtea Episcopiei.
la 5 februarie 1949: Episcopia se contopește cu cea a Hușilor, sub denumirea: Episcopia Romanului și Hușilor.
Teofil Herineanu: ales la 8 iunie 1949; hirotonit la 21 august; învestit la 26 august și înscăunat la 28 august 1949 – 19 decembrie 1957, apoi la Cluj.
Eparhia Hușilor
Silvestru Bălănescu: fost arhiereu Piteșteanul; ales la 10 decembrie 1886; învestit la 12 decembrie și înscăunat la 22 decembrie – † 25 nov. 1900, mormântul în cimitirul Belu.
locțiitor: arhiereul Calistrat Orleanu Bârlădeanul, decembrie 1900 – februarie 1902; † 27 sept. 1916, mormântul în cimitirul Belu.
Conon Arămescu – Donici: fost arhiereu Băcăuanul și locțiitor la Roman; ales la 8 februarie 1902; învestit la 14 februarie și înscăunat la 3 martie 1902 – 14 februarie 1912, apoi mitropolit primat.
Nicodim Munteanu: fost arhiereu Băcăuanul; ales la 18 februarie 1912; învestit la 19 februarie și înscăunat la 3 martie 1912 – retras la 31 decembrie 1923, mai târziu mitropolit al Moldovei și patriarh.
locțiitori: a. arhiereul Iacov Antonovici Bârlădeanul, iunie 1918; hirotonit la 24 iunie 1918 – decembrie 1919; și b. arhiereul Teofil Mihăilescu Râmniceanul, ianuarie – martie 1924; † 21 iunie 1926, mormântul în cimitirul de la Cernica.
Iacov Antonovici: fost arhiereu la Dunărea de Jos; ales la 19 martie 1924; învestit la 24 martie și înscăunat la 13 aprilie 1924 – † 31 decembrie 1931, mormântul la Episcopie, lângă catedrală.
locțiitor: arhiereul Veniamin Pocitan Bârlădeanul; ianuarie 1932 – martie 1934; † 14 martie 1955, mormântul în cimitirul de la Cernica.
Nifon Criveanu: fost arhiereu Craioveanul; ales la 19 octombrie 1933; învestit la 9 martie 1934 și înscăunat la 12 martie 1934 – 30 noiembrie 1939, apoi mitropolit al Olteniei.
locțiitor: arhiereul Valerie Moglan Botoșăneanul; din 23 decembrie 1939 – iulie 1940; † 13 august 1949, mormântul în cimitirul de la Neamț.
Grigorie Leu: fost arhiereu la Argeș; ales la 11 iunie 1940; învestit la 13 martie 1941 și înscăunat la 28 iulie 1940 – pus în retragere la 5 februarie 1949; † 1 martie 1949, mormântul la Episcopie.
la 5 febr. 1949, Episcopia se contopește cu cea a Romanului.
Episcopia a fost reînființată prin hotărârea Sf. Sinod din 14 febr. 1996.
Eparhia Dunării de Jos
Partenie Clinceni: fost arhiereu Băcăuanul; ales la 10 decembrie 1886; învestit la 12 decembrie și înscăunat tot în decembrie 1886 – 8 februarie 1902, apoi mitropolit al Moldovei.
Pimen Georgescu: fost arhiereu Piteșteanul; ales la 11 februarie 1902; învestit la 14 februarie și înscăunat la 3 martie 1902 – 5 februarie 1909, apoi mitropolit al Moldovei.
Nifon Niculescu: fost arhiereu Ploieșteanul; ales la 22 martie 1909; învestit la 24 martie și înscăunat la 26 martie 1909; retras la 1 ianuarie 1922; † 27 februarie 1923, mormântul în cimitirul Belu.
locțiitor: arhiereul Platon Ciosu Ploieșteanul, ianuarie 1922 – martie 1923.
Iacov Antonovici: fost arhiereu Bârlădeanul; ales la 29 martie 1923; învestit la 31 martie și înscăunat la 22 aprilie 1923 – 26 martie 1924, apoi la Huși.
locțiitor: arhiereul Platon Ciosu Ploieșteanul, 5 aprilie 1924 – 25 iunie 1924; † 29 noiembrie 1934, mormântul în cimitirul de la Cernica.
Cosma Petrovici: fost arhiereu Botoșăneanul; ales la 25 iunie 1924; învestit la 1 iulie și înscăunat la 19 iulie 1924; pus în retragere în august 1947; † 16 decembrie 1948, mormântul în curtea bisericii Mavromol – Galați, (din 1994 în catedrală).
locțiitor: episcopul Antim Nica, din 11 septembrie 1947 – februarie 1950.
Am prezentat aceste liste cronologice cu ierarhii din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Sucevei, respectiv Eparhia Iașilor, Eparhia Romanului, Eparhia Hușilor și Eparhia Dunării de Jos (Galați), care au păstorit în perioada de timp a anilor 1900-1949, perioadă ce face obiectul de referință a tratării și analizării temei noastre, pentru a putea observa și înțelege mai ușor firul logic al acesteia.
PREDICA ÎN EPARHIA IAȘILOR
Ierarhi
Mitropolitul Iosif Naniescu (1875-1902)
Aspecte ale vieții și activității pastorale
Născut în familia preotului Anania Mihalache și a Teodosiei, fiica preotului Vasile Fornea, în satul Răzălăi din ținutul Iașului, în anul 1820, potrivit informațiilor proprii consemnate în autobiografia sa pe care a trimis-o Ministerului Cultelor, a primit la botez numele de Ioan.
A rămas orfan de tată, mama sa se călugărește când Ioan avea vârsta de 10 ani, acesta fiind crescut de o rudă a sa, ierodiaconul Teofilact de la Mănăstirea Frumoasa, ctitoria domnitorului Ștefan cel mare și Sfânt din Basarabia, iar aici Ioan este tuns rasofor.
În anul 1831, tânărul rasofor și unchiul său vin la Iași unde era mitropolit Veniamin Costachi, care îi trimite să slujească la Mănăstirea „Sfântul Spiridon”. Apoi, în 1834 au fost rânduiți să meargă la Mănăstirea „Sf. Proroc Samuel” din Focșani.
Fiind acum în Eparhia Buzăului, cu binecuvântarea episcopului Chesarie al Buzului, ierodiaconul Teofilact îl înscrie pe Ioan la Seminar, apoi este tuns de către episcop în monahism luând numele de Iosif, iar a doua zi, duminică 24 noiembrie 1834 este hirotonit diacon.
După absolvirea Seminarului, se înscrie la Liceul „Sfântul Sava” din București (1840-1847). Apoi, în mai 1849, este numit egumen la Mănăstirea Șerbăneștii Morânglavului, lângă Drăgășani, județul Vâlcea, care ținea de spitalul „Sfântul Spiridon”, fiind hirotonit preot în 1850, iar în anul 1852 primește hirotesia întru protosinghel. În 1857 este transferat, tot ca egumen, la Mănăstirea Găișeni, jud. Dâmbovița. În 1860 este ridicat la rangul de arhimandrit.
În perioada anilor 1864-1871 a funcționat ca profesor de religie la mai multe școli din București, deținând și funcția de director al Seminarului Central din București (1870-1871).
La data de 23 aprilie 1872, „a fost hirotonit arhiereu cu titlul de Mireon (al Mirelor Lichiei), de același Mitropolit al Ungrovlahiei, Nifon. La 18 ianuarie 1873 a fost ales Episcop al Argeșului, iar la 10 iunie 1875 a fost ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei”.
Prima constatare care a făcut-o ca mitropolit a fost starea catedralei mitropolitane care era neterminată și scoasă la licitație pentru demolare. Astfel, a scos-o de sub licitație și a purces la restaurarea ei. Lucrările de reparație și construcție au durat aproape 10 ani, fiind terminate în 1887. Iar târnosirea catedralei a avut loc în același an, la 23 aprilie, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta, a 12 arhierei și a unui număr mare de preoți, diaconi și credincioși. Răspunsurile fiind date de un cor mixt al catedralei condus de Gavriil Musicescu.
Cu acest prilej, Mitropolitul Iosif a ținut o predică „cu un bogat și profund conținut teologic, care arată temeinica pregătire a marelui ierarh, precum și devotamentul său pentru credința ortodoxă. În prima parte a cuvântării sale, mitropolitul ctitor elogiază pe cel dintâi ctitor, marele mitropolit Veniamin Costachi, „care în tot timpul arhipăstoririi sale a stat în fruntea învățământului public” (prin înființarea Seminarului, prin tipărirea de cărți, multe pe cheltuiala sa proprie, prin împodobirea tuturor mănăstirilor începând cu cele mari și terminând cu cele mai mici schituri). Apoi arată importanța și semnificația Bisericii pentru spiritualitatea și unitatea neamului nostru, precum și omniprezența lui Dumnezeu. Mitropolitul Iosif insistă asupra faptului că bisericile noastre, pe lângă rolul de a-i călăuzi pe credincioși pe calea mântuirii, de a-i uni în jurul ei, spre binele tuturor, a avut și un rol social – caritativ: „nemuritorii noștri domni din vechime au împodobit pământul patriei cu aceste monumente religioase, biserici și mănăstiri, temple pentru închinăciunea lui Dumnezeu, înzestrându-le încă și cu averi îndestulătoare pentru întreținerea și conservarea lor perpetuă în toate generațiile următoare, pentru existența celor ce viețuiesc într-nsele, servitori ai Bisericii și pentru adăpostirea și ajutorul săracilor, neputincioșilor și văduvelor, care alergau la aceste limanuri de mântuire fugind de viforele și nevoile vieții lumești, pentru a servi lui Dumnezeu în liniște prin rugăciune și practica faptelor celor bune evanghelice”. De asemenea, după Iosif Naniescu, Biserica a avut și un important rol educativ – moral și cultural: „dintru începutul istoriei neamului românesc, Biserica a fost temelia societății, temelia existenței acestui popor; Biserica a fost școala poporului, școala de morală și lumină, școala de ordine și disciplină, școala de iubire și frăție; pentru că Biserica noastră este Biserică națională , precum și clerul nostru este național, ales și ieșit din sânul națiunii poporului român; de aceea, el nu poate să simtă și să cugete decât numai românește”.
Mai trebuie să menționăm și alte fapte ale acestui măreț mitropolit moldav pentru a arăta bogata și diversificata sa activitate. Astfel:
în martie 1883 a înființat la Iași Revista teologică, un ziar eclesiastic săptămânal: care avea un pronunțat caracter apologetic, era scos „pentru a răspunde atacurilor pe care le dădeau necredincioșii prin ziarele lor pamflete”. „Această jertfă apostolică, pe care mitropolitul Iosif Naniescu o făcea cu această gazetă, a mărturisit-o și el în Sf. Sinod: „Eu plătesc tipărirea, eu o susțin din leafa mea; o împarț. Și până anul trecut aveam oarecari înlesniri, iar acum cu toată strâmtorarea, tot merg””.
preocupări cărturărești: a tipărit „Viața și traiul Sfinției Sale Părintelui nostru Nifon, Patriarhul Țarigradului scrisă de chir Gavriil Protul, adică mai marele sfetagore, și acum publicată pentru întâia oară de mitropolitul Iosif Naniescu, 1888, apoi; Istoricul pe scurt al începutului Seminariilor în România, atât în Moldova cât și în Țara Românească propriu zisă sau vechea Valahie, scrisă și publicată acum de mitropolitul Iosif Naniescu, 1893. De asemenea a mai tipărit pastorale și cuvântări ca aceea dela înmormântarea lui Kogălniceanu, precum și diferite raporturi susținute în Sf. Sinod, ca cel despre Ierarhie, alcătuit împreună cu episcopul Melchisedec. Apoi mai multe dintre ele sunt încă în manuscrise, precum cărți de muzică bisericească, din care unul se află în biblioteca Sf. Mitropolii din Iași”.
„e primul ierarh din Biserica noastră românească, care a îngăduit să cânte femeile în cor”, astfel a introdus corul mixt în Biserică;
în 1885 s-a constituit, la inițiativa sa, Asociația Ortodocșilor Români, al cărei președinte de onoare era;
un fapt de seamă îl constituie și donația de carte făcută Academiei Române: „2 lăzi cu diferite cărți, 288 de manuscrise vechi românești, grecești și slavonești din diferite timpuri, precum și 1008 vol. și broșuri”. A mai dăruit 25 de hărți geografice și planuri, 41 de stampe și portrete, 36 de documente istorice românești dintre care unul din timpul lui Ștefan cel Mare”.
A trecut la Domnul la 26 ianuarie 1902, fiind înmormântat lângă catedrala mitropolitană de la Iași. El a fost „canonizat” de popor fiind numit „Mitropolitul Moldovei, Iosif cel Sfânt”.
Activitate omiletică
În ceea ce privește activitatea sa învățătorească „ierarhul Moldovei avea o deosebită grijă, ca și amvonul pe care-l înălțase, să strălucească prin podoaba vestiților predicatori. Pe cât timpul îngăduia adesea predica el, dar pentruca izvorul cel viu al învățăturei sfinte, să se reverse mereu în sufletele însetate de adevărul sfânt, iată că totdeauna s-a grijit, ca în postul de predicator al catedralei să aibă preoți încercați. Astfel la început a avut pe arhimandritul Isaia Teodorescu, profesor și director al Seminarului Veniamin Costache. Și pentru a stârni imboldul serioaselor pregătiri cu privire la predică, Mitropolitul Iosif a hotărît predicatorului, ca sâmbătă seara, să-i prezinte predica scrisă, pentru a o citi și I.P.S. Sa. Numai din aceasta ne putem convinge de prețuirea cea mare pe care o dădea el predicii. Serioasa ei pregătire și controlul ierarhului însuși … sunt cele două mărturii de chipul în care a strălucit amvonul catedralei mitropolitane în vremea mitropolitului Iosif Naniescu”.
Apoi, „după arhim. Isaia Teodorescu a avut de predicator pe arhiereul Varlaam Răileanu, directorul Seminarului Veniamin, iar după aceasta, a numit ca predicator pe tânărul ierodiacon Nicodim Munteanu, cel mai scump fiu al său sufletesc, care prin o serioasă pregătire teologică dobândită la Academia din Kiev, cât și prin darul înnăscut al vorbirei, a fost o podoabă a predicatorilor acestei catedrale”.
Astfel, vedem faptul că acest mare mitropolit al Moldovei și Sucevei s-a remarcat atât prin activitatea sa pastoral – administrativă, cât și prin activitatea sa omiletică concretizată mai ales prin predicarea cuvântului de către el însuși, prin grija atentă pentru rânduirea predicatorilor la amvon, prin pregătirea serioasă a predicilor și verificarea acestora. Aspecte ce arată grija sa de păstor al sufletelor ce i-au fost încredințate spre păstorire pentru ca să le rodească în suflet cuvântul cel de viață dătător al Evangheliei lui Hristos.
Mitropolitul Partenie Clinceni (1902-1908)
Aspecte ale vieții și activității pastorale
Născut la 10 octombrie 1847 în satul Clinceni din județul Ilfov, ca fiu al preotului Stancu Nicolae Economu, primind la botez numele de Petre.
În 1859 a învățat o școală primară din București, apoi la Seminarul Central pe care la absolvit în 1868, an în care s-a căsătorit și a primit hirotonia întru diacon la biserica Mihai-Vodă din București.
În perioada 1870-1872 a urmat cursurile Facultății de Litere. A rămas văduv, după care a concurat pentru o bursă la Atena, iar în 1877 obține titlul de licențiat la Facultatea de Teologie a Universității din Atena. Tot în același an, la 22 decembrie a fost tuns rasofor în biserica Mitropoliei, hirotonit preot de Crăciun, iar la 31 decembrie a fost ridicat la treapta de protosinghel al Mitropoliei. În mai 1878 hirotesit duhovnic și arhimandrit, a fost numit superior la capela română din Lipsa, apoi la cea din Paris până în 1885.
În 1886 a fost ales arhiereu cu titlul de „Băcăoanul”, apoi ales episcop al Dunării de Jos unde a păstorit până în anul 1902 când va fi ales mitropolit al Moldovei și Sucevei.
Ca mitropolit al Moldovei, Partenie Clinceni, „deși și-a propus înfăptuirea mai multor obiective (repararea vechii biserici mitropolitane, refacerea și extinderea palatului mitropolitan, ridicarea de chilii noi pentru preoții slujitori la Sf. Mitropolie, construirea a trei săli mari în care să se facă repetițiile corului Mitropoliei, dărâmarea grajdurilor vechi și înlocuirea cu altul nou, precum și montarea a patru cisterne pentru colectarea apelor de ploaie), a reușit doar să refacă actuala reședință mitropolitană, în jurul anului 1906, pe care a dotat-o cu mobilier nou, amenajând și parcul din vecinătatea reședinței”.
Mitropolitul Partenie a fost „preocupat de redresarea vieții bisericești în Dobrogea, unde s-au construit, în timpul păstoririi lui, zeci de biserici ortodoxe; a ridicat noile reședințe vlădicești din Galați și Iași; a făcut donații însemnate în cărți Bibliotecii „V. A. Urechia” din Galați și Facultății de Teologie din București”.
A păstorit până în anul 1908 când a fost nevoit să se retragă din scaun, iar la 9 ianuarie 1910 a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la cimitirul Belu din București.
Activitate omiletică
Deși mitropolitul Partenie nu s-a ridicat la nivelul și la valoarea înaintașilor săi din scaunul Mitropoliei Moldovei, totuși nu putem să nu remarcăm și activitatea sa învățătorească săvârșită în scurta sa păstorire de șase ani.
Astfel, avem ca mărturie o Carte pastorală pentru indictionul anului bisericesc 1908 septembre I-iu trimisă preoților jurisdicțiunei mitropolitane, ce conține un număr de 71 de pagini.
Din aceasta, putem observa foarte clar faptul că mitropolitul Partenie avea o aleasă pregătire și o conștiință trează în păstrarea dreptei credințe ortodoxe și în îmbunătățirea vieții clerului și a credincioșilor aflați spre păstorire, după cum el însuși mărturisește: „Prea iubiții mei fii în Domnul și Împreună slujitori și coliturghisitori în Biserica Lui, vă scriu acestea, întâi și întâi pentrucă datoria și răspunderea mea duhovnicească de Arhiereu și de păstor al Vostru sufletesc, este mare și neînlăturabilă înaintea lui Dumnezeu; și al doilea, pentrucă greu îmi apasă la inimă starea cea rea de lucruri cari să urmează în via Domnului, pe care Noi clerul, suntem datori să o cultivăm bine și la vreme prielnică, ca să o putem curăța de buruenile cele spinoase și otrăvitoare, și feri de furii și tâlharii, cari foesc de veacuri, împrejurul ei, ziua și noaptea”. Apoi, după ce mustră clerul care nu-și îndeplinește îndatorirea de păstori, face o enumerare și o scurtă învățătură la fiecare dintre relele care au pus stăpânire pe unii creștini și prin care duhul cel rău bântuie și lovește cu furie firea și ființa lor, iar acestea sunt: nevenirea la biserică și înlocuirea ei cu superstițiile păgânești; negândirea la frica de Dumnezeu; puțina băgare de seamă la regulile bisericești și la hotărârile Sf. Sinod; lipsa de bun simț serios și religios; îndepărtarea din minte a trezviei și înlocuirea ei cu beția; gonirea cumințeniei și înlocuirea cu ușurința și lipsa de judecată; neîngrijirea și de trup; uitarea dragostei către aproapele; stricarea inimii multora dintre creștini și deprinderea cea urâtă de a spune minciuni; dedarea la hoție și furturi de tot felul; lenevirea; fuga de căsătoria cea legală și după Dumnezeu; călcarea cu ușurință a legilor Țării.
De asemenea, nu putem să nu observăm profundul caracter scripturistic pe care mitropolitul Partenie îl accentuează în mod constant în aproape toată cartea sa pastorală, arătând prin aceasta raportarea permanentă la Cartea Cărților, la Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură. El își începe învățătura prin enumerarea a 14 versete scripturistice, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, despre care afirmă următoarele: „aceste sfinte adevăruri, crezându-le și săpându-le adânc, în inimile Noastre, să le mărturisim totdeauna și Noi, mai cu seamă Noi, smeriții și nevrednicii robii Domnului și slujitori ai altarului Său ceresc”.
În ceea ce privește predica, mitropolitul Partenie învață clerul astfel: „După săvârșirea sfintelor slujbe să iasă dinaintea ușelor împărătești, sau dinaintea bisericii și acolo să învețe pe creștini cu liniște și cuvioșie, fără grabă și gesturi lumene, adevărurile cuprinse în sfânta Evanghelie ce a cetit, sau ale Apostolului zilei, sau din viața vre unui sfânt mare al Bisericii, silindu-se din răsputeri și cu toată căldura credinței, spre a-i face să înțeleagă bine și lămurit rostul, noima și cuprinsul lor dumnezeiesc, și la ce anume vreme și înprejurare a vieței, le poate fi de folos și spre mântuire, învățăturile acestea, pe care Mântuitorul Christos le-a vestit iudeilor; Apostolii le-au propovăduit Neamurilor; mucenicii le-au mărturisit înaintea Domnilor și a Împăraților; sfinții părinți le-au esplicat în scrierile lor; și Sf. Soboare, le-au legiuit prin canoane, pentru ca Noi creștiniii să ne folosim de ele, aici pe pământ, avându-le ca arme duhovnicești, apărătoare contra păcatelor și ispitelor celui viclean, care aleargă, fără încetare în toate părțile și în toată vremea vieței Noastre pământene, ca să ne înșăle și să ne tragă în mrejele sale spurcate, dedesuptul cărora arde focul iadului, gătit diavolului și îngerilor lui”.
Apoi, tot referitor la predică, adaugă: „Vorbirea să fie simplă și pe cât se poate împrumutată din cărțile Noastre de ritual, oricât de necărturari ar fi; din contră, cuvintele și frasele noi, trebuesc înlăturate, pe cât este cu putință, din predicele bisericești, pentrucă ele se înțeleg cu greu de creștini, și din această pricină ele nu pot să pătrunză în sufletul lor, nici să se lipsească de inima lor”.
Așadar, deși nu avem prea multe mărturii despre activitatea omiletică a mitropolitului Partenie Clinceni în scurta sa păstorire totuși, din această și prin această carte pastorală a sa putem trage concluzia că acest ierarh și-a dovedit dăruirea și grija atentă acordată propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.
Mitropolitul Pimen Georgescu (1909-1934)
Aspecte ale vieții și activității pastorale
Născut la 22 octombrie 1853, în comuna Provița de Sus din județul Prahova, a primit la botez numele de Petru.
A învățat cursul primar în satul natal, după care a fost înscris de către tatăl său Gheorghe la Seminarul Central din București în 1869. După absolvirea cursurilor inferioare ale Seminarului, în 1874 s-a căsătorit și a fost hirotonit diacon pe seama parohiei „Sf. Vasile” din Ploiești.
Rămas văduv la doar 21 de ani în 1876, a hotărât să-și continue studiile teologice la Seminar, fiind ajutat moral și material de Mitropolitul primat Calinic Miclescu care l-a și numit diacon la Catedrala mitropolitană din București la 1 septembrie 1877, unde va sluji până în anul 1880, când a și absolvit ciclul superior al Seminarului. Tot în același an, primind o bursă de studiu de la Guvern la Facultatea din Cernăuți, unde a obținut doctoratul în 1885.
Revenind în țară, „Mitropolitul Calinic îl va numi predicator al Catedralei, remarcându-se atât ca un bun orator, cât mai ales, ca un foarte bun cântăreț, lucru apreciat și de marele istoric Nicolae Iorga”.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Căldărușani, primind numele Pimen. În 1886 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul primat Iosif Ghiorghian, primind și rangul de arhimandrit în scurt timp. A fost profesor de Teologie Dogmatică și Sistematică la Facultatea de Teologie din București, funcționând în perioada 1894-1898 și ca director al Seminarului Central, iar din 1898 ca director al Internatului Teologic.
În anul 1895 „a fost ales și hirotonit ca Arhiereu Locotenent al Argeșului, cu titlul de Piteșteanul, iar din 1902 (până în 1909) a deținut demnitatea de episcop al Dunării de Jos. Între 1909-1934 a funcționat ca mitropolit al Moldovei și Sucevei”.
În perioada bogată de 25 de ani de păstorire, mitropolitului Pimen Georgescu s-a confruntat cu o instabilitate politică națională și mondială, fiind perioada Primului Război Mondial (1914-1918), cu semnarea dintre Regatul României și Sfântul Scaun de la Vatican a „Concordatului din 1927” care a produs multe tensiuni religioase, precum și adoptarea unei Legi a cultelor (în 1928) unde, printre altele, sunt recunoscute în mod oficial un număr de 9 culte.
Însă, în ciuda tuturor acestor inconveniente, mitropolitul Pimen s-a remarcat printr-o frumoasă și roditoare activitate, mai ales aceea pe care „a desfășurat-o în cursul primului Război mondial, când a trimis numeroase pastorale ostașilor de pe front, a organizat spitale pentru răniți în mănăstirile moldovene și colecte pentru sprijinirea războiului”.
Așadar, în ceea ce privește activitatea sa social – patriotică: a trimis la 25 septembrie 1914 o scrisoare pastorală tuturor preoților și credincioșilor din Arhiepiscopie cu îndemnul de a se îngriji de familiile celor concentrați, iar călugărițele să lucreze „pansamente și albituri”; la 15 august 1916 a trimis protopopilor o telegramă prin care îi îndemna pe preoți să facă rugăciuni speciale pentru ostașii români de pe front, să facă priveghere vineri seara și Sfânta Liturghie sâmbăta și duminica; a trimis 200 de călugări și călugărițe pentru îngrijirea răniților de pe front în serviciile „Crucii Roșii”, precum și preoți de mir; a organizat spitale în mai multe mănăstiri; s-au tipărit cărți cu caracter religios care s-au oferit atât răniților din spitale, cât și ostașilor de pe front; de asemenea, a fost și un susținător al Unirii din 1918.
În ceea ce privește activitatea administrativă, cele 13 mănăstiri și 14 schituri (cu cei 700 de călugări și peste 1000 de călugărițe) care au avut de suferit de pe urma războiului și a secularizării lui Cuza, au fost revigorate și reorganizate de mitropolitul Pimen.
În activitatea filantropică, mitropolitul Pimen s-a remarcat prin înființarea încă din primul an de arhipăstorie a Societății „Ocrotirea”, iar tot în timpul său și-a continuat existența Societatea „Binefacerea” (înființată în 1882) și a luat ființă „Societatea pentru ocrotirea copiilor”, având ca președinte pe mitropolitul Pimen.
De asemenea, mitropolitul Pimen a avut și o bogată activitate culturală concretizată prin: înființarea, în timpul său, a două seminarii, la Dorohoi (30 mai 1925) și „Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț” (15 octombrie 1925); înființarea a trei școli de cântăreți bisericești: „Sf. Ioan Damaschin” din Botoșani (1921), una în Piatra Neamț și una la Iași; editarea revistei „Mitropolia Moldovei” inițiată de Mitropolitul Pimen în 1925; apariția și altor reviste în Eparhie: „Viața monahală”, „Cultura” (publicația Asociației cântăreților bisericești), „Zorile”, „Vestitorul satelor”, „Calea Vieții”; a fost ales membru de onoare al Academiei Române la 15 octombrie 1918; este autorul unor lucrări cu caracter istoric: „Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos” și „Istoricul celor patru protopopiate ale Diocezei Brăila, Tulcea, Tulcea – Covurlui și Constanța”.
A trecut la Domnul în dimineața zilei de 12 noiembrie1934, la frumoasa vârstă de 81 de ani, fiind înmormântat, după dorința proprie, în satul natal Provița.
Activitate omiletică
După cum am văzut mai sus, mitropolitul Pimen s-a remarcat încă din tinerețe ca un bun și activ orator, fiind numit de către Mitropolitul primat Calinic Miclescu predicator al Catedralei mitropolitane din București.
În anul 1912, mitropolitul Pimen publică la Iași o broșură cu un număr de 16 pagini, intitulată Jurămîntul Ostășesc. Aceasta cuprinde: o rugăciune alcătuită pentru jurământul ostășesc (în care se roagă astfel „…Însuți Împărate și Doamne, și pe acești tineri ostași romîni, care acum cu jurămînt se leagă pe numele Tău, pentru a păstra credința Regelui nostru și a apăra Țara noastră – Romînia –, dată nouă de Tine spre moștenire, ca și pe îngerii Tăi, întărește-i spre paza și apărarea Țării, și-i umple de duhul vitejiei, ca să pună pe fugă și să zdrobească taberile vrăjmașilor noștri. …”) și o cuvântare de învățătură a I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei către tinerii ostași (în care le spune: „Dragi băeți și tineri ostași, ajunși în floarea vîrstei, ați fost aleși dintre cei mai voinici fii ai țării – d'o vîrstă cu voi – și chemați să faceți slujba militară. Sosiți în cazarmă, voi începeți o nouă viață și aveți un nou nume. De aici înainte, grija de voi o are țara, pentru că sunteți ostașii ei. Și îmbrăcămintea vi se schimbă cu alta mîndră, căci așa șade bine ostașului romîn, să fie mîndru, cu voe bună, cu chip curat și frumos. Slujba militară, se deosebește de celelalte slujbe; căci, la drept vorbind, milităria e mai mult o chemare de mare cinste, pentru că ostașul are sarcina d'a înfățoșa și apăra mîndria țării, în orice împrejurare. … Iată, dragii mei flăcăi, pentru ce voi, înainte d'a începe milităria, vă legați cu jurământ înaintea lui Dumnezeu, pe steagul țării, în fața noastră a tuturor, că veți păstra credința nestrămutată M. S. Regelui Carol I, supunere legilor țării și îndatoririlor militare – în timp de pace și în timp de război. …”)
În 1914, publică la București o broșură intitulată Jurămîntul și cuvinte ostășești. Această broșură „cuprinde între altele și cuvântări bisericești ocazioneale. Caracterul acesta e indicat prin locul unde au fost ținute, adecă în biserică, prin conținutul lor și împrejurările între cari s'au rostit. Una a fost rostită la depunerea jurământului ostășesc în catedrala din Iași, una pentru pomenirea ostașilor morți și a aviatorilor Aurel Vlaicu și Caranda, alta la înmormântarea lui Caranda etc. La înmormântarea loctenentului Caranda închee predica așa: « Mergi în pace suflet viteaz. În cer tu te vei întâlni cu sufletele vitejilor lui Ștefan, Mihai și ai marelui Căpitan dela Plevna…»”.
În 1919, mitropolitul Pimen scoate la lumina zilei o nouă lucrare intitulată Din vremea Marelui Război, o carte de 63 de pagini care cuprinde un număr de 8 cuvântări ținute în diferite locuri și cu diverse ocazii atât pentru preoți și creștini, cât și pentru ostași și diverse scrisori și telegrame ale mitropolitului Pimen. Dintre acestea, ținem să enumerăm cuvântările și câteva aspecte ale acestora, fiind mărturii importante în tratarea temei de față:
La începutul Războiului – Către preoți (20 august 1916);
În vremea luptelor – Către cucernicii preoți, iubiții creștini și dragii ostași (21 februarie 1917);
În toiul luptelor – Cuvântare ținută în bisericuța Seminarului „Veniamin” către ostașii răniți – (este un cuvânt al mitropolitului Pimen de încurajare și mângâiere deosebit de pătrunzător pentru ostașii răni în luptă cărora le spune: „Nici odată n'am simțit în sufletul meu fior mai pătrunzător ca la slujba de azi. … Câtă deosebire e între acele podoabe, atârnate pe trupul omenesc și țintuite în aur și argint și între aceste podoabe ce purtați voi, înfipte în trupul vostru ostășesc și țintuite în carnea și oasele voastre. În adevăr, un ostaș rănit în luptă e un ostaș desăvârșit. Slujbele făcute pentru ostașii răniți sunt mai mișcătoare, căci aceste slujbe cari se fac pentru voi, ni aduc aminte de vremurile vechi și slăvite și se leagă cu acelea cari s'au făcut odinioară pentru ostașii lui Mihai Viteazul, cari s'au luptat la Călugăreni, ai lui Ștefan cel Mare, cari s'au luptat la Baia și la Răsboieni, și în alte multe războaie înfricoșate, în cari au luptat străbunii noștri – pe care locuri, – azi, se găsesc biserici și mânăstiri, precum și alte semne ale sfintei noastre credințe strămoșești. …”);
În timpul armistițiului – Cuvântarea din metropolia de Iași pentru muniții de război;
Pentru Ofensivă – Cuvântarea ținută în catedrala metropolitană în ziua de 8 Iulie 1917;
Vitejia strămoșească – Ziua lui Mihai Viteazul;
Zile mari – „Unirea tuturor Românilor”;
Paza ordinei sociale – Pastorală către clerul și poporul drept credincios (18 noiembrie 1918).
În 1924, la Tipografia Mănăstirii Neamț, vlădica Pimen scoate de sub tipar o nouă carte: Mărășești. Locul biruinții cu „Biserica Neamului. Având 69 de pagini, conține printre altele și un număr de 3 cuvântări ale mitropolitului Pimen: una cu ocazia punerii pietrei de temelie a „Bisericii Neamului” de la Mărășești (1923); o Cuvântare de la Cluj (7 octombrie 1923) cu ocazia punerii pietrei de temelie a Catedralei episcopale din Cluj și o Pastorală de Anul Nou 1924.
Astfel, aflăm de aici că mitropolitul Pimen a fost cel care a propus „Societății Ortodoxe a Femeilor Române” ca să se zidească o biserică la Mărășești în cinstea ostașilor eroi „morți vitejește în marele război, pentru întregirea neamului și desrobirea pământului românesc”. A sfințit locul viitoarei biserici numite „Biserica Neamului” (1919) și a pus piatra de temelie în ziua de 6/19 august 1923, moment solemn încheiat cu o frumoasă cuvântare în care zice: „La alegere (a locului construirii „Bisericii Neamului”) s'a avut în vedere și aceia, ca monumentul să fie ridicat pe un deal înalt, spre a domina împrejurimile din apropiere, ca astfel, călătorii din nesfârșitele trenuri, care șerpuiesc zi și noapte, pe această vale, sosiți la gara Mărășești, din cele patru laturi ale țării noastre mărite, să vadă mormintele în care eroii noștri, vor dormi somnul de veci, acoperiți de gloria neperitoare a biruinții; căci, în sângele lor, s'a închegat unitatea neamului nostru românesc, pentru care li se cuvine din partea posterităței, cinstire și slăvire veșnică”.
În 1928, mitropolitul Pimen tipărește la Iași o Epistolă de lămurire către creștini cu privire la îndreptarea calendarului și la data serbării Sf. Paști în anul 1929. Această broșură de 16 pagini cuprinde cuvântul de învățătură al arhipăstorului moldav către cler și popor prin care lămurește și explică faptul că Sf. Sinod al Bisericii a hotărât împreună cu celelalte Biserici surori ca să îndrepte calendarul, care din cauza trecerii vremii, a rămas în urmă cu 13 zile față de anul solar, iar această îndreptare s-a făcut la 1 octombrie 1924, când în loc de 1 octombrie, Sf. Sinod a hotărât să fie numărat 14 octombrie. Continuă cuvântul său prin explicarea istorică a calculării calendarului, specificând faptul că: „calendarul nu-i altceva decât o măsurătoare a vremii” și încheie prin îndemnul scripturistic de la Evrei 13,14 care zice: „Ascultați pe învățătorii voștri și vă supuneți lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor să dea seamă, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând: că aceasta nu vă este vouă de folos”.
Mitropolitul Nicodim Munteanu (1934-1939)
Aspecte ale vieții și activității pastorale
S-a născut la 6 decembrie 1896, într-o familie de țărani evlavioși din Pipirigul Neamțului, primind la botez numele de Nicolae.
Cu ajutorul financiar al unchiului său, părintele Vasian Panait (egumenul Schitului Pocrov), a învățat la școala primară din Târgu-Neamț, după care, a fost înscris la Seminarul Veniamin din Iași în 1853 unde, după primii doi ani, va deveni ucenicul mitropolitului Iosif Naniescu.
După absolvirea seminarului în 1890, tânărul Nicolae este trimis de către mitropolitul Iosif cu o bursă de studii la Academia teologică de la Kiev, cu ascultarea de a învăța limba rusă, ca mai apoi să poată traduce din teologia rusă.
La 1 august 1894, cu un an înainte de încheierea studiilor la Kiev, tânărul Nicolae este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț, iar cinci zile mai târziu este hirotonit diacon. Iar la 14 iulie 1895 și-a susținut lucrarea Propaganda papistă la Români, încheind astfel studiile la Kiev.
Între anii 1895-1902 „a activat la Iași, la Catedrală, unde a și fost hirotonit preot (1 ian. 1896), iar doi ani mai târziu (1898) avea să fie ridicat la rangul de arhimandrit. În 1900 a fost hirotesit arhimandrit mitrofor”.
După trecerea la Domnul în 1902 a părintelui său duhovnicesc, mitropolitul Iosif, Nicodim a plecat la Episcopia Dunării de Jos la invitația episcopului Pimen Georgescu, unde a primit funcția de vicar. În această perioadă, 1903-1909 a ocupat și funcția de director al Seminarului „Sf. Andrei” din Galați iar, în paralel, s-a ocupat și cu traducerea din limba rusă a unor cărți de folos duhovnicesc.
În 1909, Pimen este ales mitropolit al Moldovei, iar Nicodim este numit de către noul vlădică vicar al Mitropoliei. „Chiar de la începutul activității sale ca vicar, în 1909, a fost hirotonit întru arhiereu, cu titlul de Băcăuanul, primind, așa cum era tradiția la Mitropolia din Iași, egumenia „Sf. Spiridon””.
La 18 februarie 1912, Nicodim Munteanu a fost ales episcop de Huși (1912-1923), având și calitatea de locțiitor al Arhiepiscopiei Basarabiei (1918-1929). În această din urmă calitate, în 1917 a fost delegat de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Rusia pentru a fi prezent la festivitățile organizate cu prilejul reînființării Patriarhiei Ruse.
La 25 decembrie 1923, Nicodim se retrage din scaunul de Huși la mănăstirea sa de metanie, Neamț. Aici își dedică timpul activității culturale.
La 23 ianuarie 1935, „vacantându-se scaunul mitropolitan de Iași, în urma mutării la Domnul a mitropolitului Pimen Georgescu (12 noiembrie 1934), Congresul național Bisericesc, prezidat de patriarhul Miron Cristea, a hotărât alegera episcopului Nicodim Munteanu în scaunul de la Iași. A acceptat această demnitate, cu toate că până atunci mulțimi de credincioși îl asaltaseră la Neamț cerând să le devină arhipăstor, iar el de fiecare dată refuzase”.
În ciuda vârstei înaintate, a avut o bogată activitate concretizată prin: restaurarea catedralei vechi; a refăcut parcul; a ridicat clădirea care astăzi îi poartă numele cu o librărie la parter, precum și o fabrică de lumânări; a acordat o deosebită atenție arhivei mitropolitane; a făcut numeroase vizite canonice în toată eparhia mai ales cu scopul de a cunoaște credincioșii și problemele lor și de a combate stilismul ș.a..
A păstorit în scaunul de la Iași până în 1939, când a fost ales patriarh al României la 30 iunie 1939. În scaunul patriarhal, a întâmpinat dificultățile Celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) numai la două luni de la întronizare. „Cei nouă ani de patriarhat au fost unii dintre cei mai grei din epoca contemporană, de aceea în decurs de doi ani își dă demisia de trei ori”.
Însă, a continuat să-și împlinească misiunea sa, pastorală, culturală, administrativă și filantropică. „Ca patriarh pune bazele a două instituții filantropice (ambele înființate în 1944): „Fondul de ajutorare Patriarhul Nicodim”, care acorda ajutor urmașilor preoților și cântăreților, și două orfelinate, unul pentru băieți la Mănăstirea Cernica și unul pentru fete la Mănăstirea Țigănești, având în total peste 100 de copii în îngrijire (orfelinatele erau întreținute din contribuțiile parohiilor)”.
La 27 februarie 1947, după o impresionantă activitate și la frumoasa vârstă patriarhală de peste 84 de ani, patriarhul Nicodim a trecut la Domnul, fiind înmormântat alături de primul patriarh al României, în Catedrala patriarhală.
Activitate omiletică
Mitropolitul Nicodim Munteanu s-a remarcat încă din tinerețe ca un om de înaltă cultură și capacitate de muncă intelectuală, talanți pe care i-a înmulțit atât prin studiile făcute, cât și prin întreaga sa bogată activitate culturală ce a săvârșit-o până la sfârșitul vieții sale.
În ceea ce privește activitatea sa omiletică, mitropolitul moldav se îngrijea îndeaproape, pe lângă celelalte atribuții, și de predica de la catedrala mitropolitană și cea de la parohiile din eparhie. Astfel, „printr-o circulară el cerea ca orice preot să fie dator a ține patru predici pe lună. Pentru control una era scrisă în întregime, iar celelalte trei erau doar schițate, toate fiind trimise la sfârșit de an la Mitropolie, urmând ca cele mai bune, verificate de o comisie, să fie publicate. Pentru întocmirea predicilor, preoții aveau la îndemână, prin osârdia mitropolitului Nicodim predicile și cuvântările traduse din diferiți autori ruși, toate fiind publicate în colecția Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului (colecție inițiată încă din 1932)”.
În 12 martie 1935, aduce în atenție primul său cuvânt de învățătură către clerul și poporul din Mitropolia Moldovei și Sucevei, printr-o Pastorală la intrarea în Arhiepiscopia Iașilor. Aici, pe lângă cuvintele de mulțumire aduse pentru dragostea clerului și a poporului care l-au primit frumos și care, încă dinainte de alegerea sa ziceau: „să aducem la scaunul Mitropoliei Moldovei, pe ucenicul fericitului Mitropolit Iosif”, mitropolitul Nicodim atinge o problemă care tulbura pacea între creștinii din această perioadă și spune: „Înțeleg chestiunea calendarului. Biserica a îndreptat calendarul. Aceasta a ridicat în o parte de credincioși nedumerirea: „Nu cumva prin aceasta s'au atins temeiuri de ale credinței?”. Și dela nedumerire unii ca aceia au trecut la ruperea legăturilor dragostei și a păcii. Din fericire cei ce au căzut în această nedumerire sunt câteva mii, iar cei ce au urmat Biserica sunt peste zece milioane. În interesul restatornicirii legăturei dragostei și păcii între fiii mei duhovnicești, pe cari deopotrivă îi iubesc și cari deopotrivă îmi sunt scumpi, răspund următoarele: Prin îndreptarea calendarului nu s'a atins, nici nu se putea atinge, nici unul din temeiurile credinței. Temeiurile credinței se cuprind toate în Sf. Scriptură și pe scurt, în Simbolul Credinței sau în Crezul. Calendarul este programul care arată ce sărbători și ce sfinți sunt în zilele de peste an”. Apoi își încheie cuvântul său prin îndemnul pa pace și dragoste creștinească.
În 1940, în colecția „Ogorul Domnului” volumul XX, vlădica Nicodim, acum patriarh al României, tipărește la Mănăstirea Neamț o lucrare intitulată: Cuvântări. Pastorale și îndemnuri ce cuprinde o serie de 22 de cuvântări ale sale și din perioada activității sale de mitropolit al Moldovei. Astfel avem următoarele cuvântări:
Cuvântarea rostită la alegerea I.P.S. Nicodim la scaunul de Mitropolit al Moldovei și Sucevei, în ziua de 23 Ianuarie 1935;
Cuvântare rostită la învestirea I.P.S. Nicodim ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei, în ziua de 30 Ianuarie 1935, în palatul regal din București;
Cuvântare la aducerea în țară și reînhumarea osemintelor Domnitorului Dimitrie Cantemir, rostită în Catedrala Sfintei Mitropolii din Iași, a doua zi de Duminica Mare – 1935;
Cuvântare rostită la instalarea I.P.S. Visarion ca Mitropolit al Bucovinei, în toamna anului 1935;
Cuvântare rostită în Catedrala Mitropoliei din Iași, cu prilejul vizitărei Iașului de către membrii „Cercului Ieșenilor” din București – în toamna anului 1935;
Cuvântare rostită la serbarea se sfârșit de an la căminul de studente „Regina Maria” din Iași – 1936;
Cuvântare ținută la serbarea de sfârșit de an la Liceul Național din Iași – 28 Iunie 1936;
Cuvântare rostită la serbarea de sfârșit de an la Liceul Militar din Iași – în ziua de Sf Petru și Pavel – 1936;
Cuvântare rostită la Monastirea Agapia cu prilejul vizitei canonice din vara anului 1936;
Cuvântare rostită la desvelirea statuiei lui Georgel Mârzescu, din Iași, 27 Septembrie 1936;
Cuvânt rostit la deschiderea Ateneului Sfântul Haralambie din Iași, în ziua de 18 Noembrie 1936;
Cuvântare rostită la congresul preoților din România, care s'a ținut la Iași în ziua de 18 Noemvrie 1936;
Cuvântare rostită la sărbătoarea unirei în ziua de 1 Decembrie 1936, și a marei manifestații antirevizioniste care a avut loc și la Iași ca în întreaga țară;
Cuvântare rostită la congresul organizat de „Cercul Ieșenilor” din București, în primăvara anului 1937;
Cuvântare rostită la desvelirea statuiei lui I.G.Duca, din orașul Iași – 1937;
Cuvântare rostită la instalarea Rezidentului Regal al Ținutului Prut – Duminică 11 Septembrie 1938;
Cuvântare rostită în Catedrala Sfintei Mitropolii din Iași cu prilejul prăznuirei Unirei – în ziua de 1 Decembrie 1938;
Cuvântare ținută la sărbătorirea Patriarhului Miron, cu prilejul împlinirei vrâstei de 70 ani – ziua de 10 Decembrie 1938;
Cuvântare rostită la organizarea serviciului social în Moldova, rostită în aula Universității din Iași – Duminică 19 Fevruarie 1939;
Cuvântare ținută la moartea Patriarhului Miron, 10 Martie 1939;
Cuvânt de laudă pentru Fostul Patriarh Miron, ținut cu prilejul alegerii noului Patriarh, 30 Iunie 1939;
Cuvântare rostită cu prilejul alegerei Mitropolitului Nicodim ca Patriarh – 30 Iunie 1939.
Dintre toate aceste cuvântări, vom reda un scurt fragment din Cuvântarea rostită la sărbătoarea unirei în ziua de 1 Decembrie 1936, și a marei manifestații antirevizioniste care a avut loc și la Iași ca în întreaga țară tocmai pentru a scoate în evidență valoarea oratorică a mitropolitului Nicodim: „Slăvită adunare, Scriptura ne spune, că la început „luând Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s'a făcut omul ființă vie”, și l-a așezat Dumnezeu în raiul cel dela Eufrat. Tot așa a urmat Dumnezeu mai pe urmă, când a făcut neamul românesc: a luat lut roman și argilă dacică și a făcut făptura asta nouă, și a suflat într'însa duhul cel mai ales, ce-l avea atunci la îndemână, duhul Evangheliei lui Hristos, duhul creștinismului, care venise chiar atunci în lume, – căci poporul nostru și creștinismul s'au născut cam odată. Și făptura asta nouă Dumnezeu n'a mai așezat-o în raiul cel dela Eufrat, ci în raiul dunărean, în minunata grădină a Carpaților. (…)”.
Pe lângă aceste cuvântări ale vlădicii Nicodim ținute ca mitropolit al Moldovei, trebuie să mai menționăm și o serie de lucrări și cuvântări ale sale ținute ca patriarh, care arată nesecatul izvor al calității sale de propovăduitor al cuvântului Evangheliei lui Hristos și a răspunderii față de nevoile duhovnicești și materiale ale păstoriților săi. Astfel:
în 1941 tipărește la București o broșură intitulată: Cuvântul Bisericii pentru Răsboiul Sfânt, ce conține 16 pagini;
în 1942 tipărește Cuvântul Patriarhului pentru post, pentru oștire, pentru ogor, care are un număr de 22 de pagini;
în 1943 tipărește Cuvântul Bisericii pentru Sfatul de împăciuire, cu un număr de 19 pagini și mențiunea finală: „Cucernicii Preoți sunt îndatorați a citi această pastorală în biserici după slujba Sfintei Liturghii, și la diferitele adunări ce se fac prin sate”;
În 1944 tipărește cuvântul de învățătură intitulat: Chemare la realitate, cu un număr de 14 pagini;
tot în 1944 tipărește și o Pastorală cu prilejul încheierei armistițiului între România și Marii Aliați din 23 august 1944, 14 pagini.
De asemenea, mai trebuie aduse în lumină și următoarele lucrări ale mitropolitului Nicodim Munteanu, în special traduceri din autori ruși, care sunt încă o mărturie a activității sale bogate pe tărâm oratoric, multe dintre ele recomandate și puse la dispoziția clerului din eparhie pentru predicile lor, majoritatea tipărite în Colecția Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului, editată la Tipografia Mănăstirii Neamțului:
traducerea și tipărirea lucrării: 51 de cuvântări la postul mare, de Inocențiu Arhiepiscop al Odesei, tipărită la Editura Gutenberg, București, 1910;
traducerea și tipărirea lucrărilor: 1. 75 predici catihetice pentru popor. Tâlcuirea Crezului, Tatălui nostru, 9 fericiri și 10 porunci, după Const. Stratilatov (1932) și 2. Cuvântări apologetice adică apărarea adevărurilor fundamentale ale religiunei creștine ortodoxe (1932); 3. 58 cuvântări la postul mare, după Inocențiu (1932); 4. Predici la sărbătorile împărătești, după Inocențiu (1933); 5. Cuvântări la sărbătorile Maicii Domnului, Duminici, etc., după Inocențiu (1933); 6. Predici pentru tineretul școlar, după F. Farrar (1935).
Mitropolitul Irineu Mihălcescu (1939-1947)
Aspecte ale vieții și activității pastorale
Viața și opera acestui mare ierarh o exprimă deosebit de frumos un contemporan al său, Nichifor Crainic care, într-o lucrare închinată în totalitate acestui mare ierarh al Bisericii noastre Ortodoxe, consemnează astfel: „Fiu de preot, a văzut lumina vieții în comuna Pătârlagele din județul Buzău, la 24 Aprilie 1874. Din școala satului trece la gimnaziul din Buzău, unde urmează două clase. Linia aceasta nu era însă a vocației sale personale. O schimbă și intră în seminarul teologic din acelaș oraș, unde face primele patru clase. Cursul superior îl împlinește la Seminarul Central din București, școala care, împreună cu colegiul Sfântul Sava, a dat în mare parte elita intelectuală și științifică a țării noastre. Linia vocației sale e de acum încolo definită. Dela seminariu, trece la Facultatea de Teologie din București, unde, la 30 Iunie 1899, splendida teză despre «Sinodul III ecumenic din Efes» îl încununează cu titlul de licențiat”.
Licențiat în Teologie și dornic de mai multă cunoaștere, merge și studiază la Universitățile din Berlin și Leipzig, unde îi cunoaște personal pe marii și celebrii profesori de teologie și filozofie, care îl vor determina să se apuce de aprofundarea teologiei sistematice. Așadar, în 1903 obține doctoratul în Filosofie la Leipzig cu tema „Expunerea și critica filosofiei religioase a lui Sabatier”, după care revine în țară, fiind numit profesor agregat la Facultatea din București la catedra de Teologie fundamentală și dogmatică pe perioada 1904-1908.
În anul 1923, „un eveniment crucial a intervenit în viața profesorului Ioan Mihălcescu”: a fost hirotonit preot pe seama bisericii Amza din București.
De asemenea, „un moment de cinste deosebită trebuie considerată demnitatea de decan al Facultății de Teologie din Chișinău, 1926-28. Nou întemeiată cu profesori, cari atunci intrau în învățământul superior, această Facultate era în situația dificilă de a nu avea conducător în prevederile legii. Atunci s'a apelat la cea mai de seamă personalitate din lumea teologică și astfel părintele Mihălcescu a tutelat timp de doi ani cu autoritatea și experiența sa desvoltarea acestui tânăr așezământ, ce avea să se dovedească în scurt timp atât de rodnic în contribuții științifice. Nedepășind cadrul universitar, acel moment a fost totuși o înnaltă recunoaștere oficială. Două Facultăți se vor mândri în viitor că l-au avut decan”.
În 1935, după moartea soției sale Anastasia Mihălcescu, „a fost ales arhiereu – vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de „Târgovișteanul”. După ce a condus, ca locotenent, Episcopia Râmnicului (1938-1939) și Mitropolia Olteniei (1939), a fost ales mitropolit al Moldovei (1939)”.
Ca mitropolit al Moldovei și Sucevei, Irineu Mihălcescu a avut o vastă activitate întinsă pe toate ramurile: s-a îngrijit de reînființarea Școlii de Cântăreți bisericești din Iași și de bunul mers al școlilor în general; a făcut parte din Comisia Sinodală de învățământ; a scris o serie de studii și articole, având o operă variată de peste 540 de titluri; a făcut numeroase vizite pastorale în eparhie; s-a implicat în opera misionară din Transnistria prin trimiterea de preoți, diaconi, monahi și cântăreți; a inițiat crearea unui Fond pentru ajutorarea elevilor merituoși ai Seminarului „Veniamin Costachi” și ai „Școalei de Cântăreți din Iași”; a făcut numeroase donații de cărți și, desigur, a depus eforturi și pentru îmbunătățirea vieții monahale.
A păstorit Mitropolia Moldovei până în anul 1947 când, datorită presiunilor comuniste a fost nevoit să-și dea demisia. Iar, cu privire la acest moment, ne aduce o mărturie și ucenicul, studentul și fiul său duhovnicesc, părintele Paul Mihail de la Biserica Banu din Iași, care consemnează într-un memoriu scris la data de 29 iunie 1977, acestea: „La 18 iulie 1947, Mitropolitul Irineu a scris petiție de demisie și a recomandat pe P.S. Vicar Justinian ca succesor la Mitropolie. În aceeași zi, seara, am fost chemat la Mitropolie. Intrând în Cabinet și făcându-i metanie, Mitropolitul îmi spune că azi și-a dat demisia în mâna vicarului, care a și plecat cu ea la amiază la București. M-a chemat ca să-mi încredințez actele și hârtiile personale păstrate încă din tinerețe. La aceste hârtii adaugă dosarul întâmplărilor din ultimii doi ani. Aceste acte vor fi proprietatea mea. Ele se vor putea publica după zece ani de la moartea sa. (…)”.
În final, continuă părintele Paul: „A doua zi dimineață, cel ce a fost Mitropolit al Moldovei, a plecat la M-rea Agapia, însoțit de ierodiaconul Pavel Apetroaie. Mitropolitul Irineu a fost îngrijit de maicile de acolo și de călugărul Pavel Apetroaie, care a stat lângă el, făcându-i injecții. Mitropolitul Irineu a murit în martie 1948, la M-rea Agapia și a fost îngropat în cimitirul mânăstirii, după însăși a sa dispoziție, fără mitră, veșminte, panaghie și decorații”.
Activitate omiletică
Mitropolitul Irineu Mihălcescu s-a remarcat încă din tinerețe ca un om de înaltă cultură, fapt reflectat în însăși varietatea de lucrări din toate ramurile teologiei (peste 540 de titluri) care, după cuprinsul acestora pot fi împărțite astfel: 1. Apologetică și Istoria Religiilor; 2. Dogmatică și Simbolică; 3. Alte discipline teologice; 4. Chestiuni bisericești; 5. Educație religioasă și morală; 6. Manuale de Religie; 7. Cronică bisericească; 8. Recenzii, dări de seamă, note; 9. Diverse.
Însă, din această multitudine de lucrări, vom menționa doar pe acelea care au rezonanță în activitatea sa omiletică, urmând ca în subcapitolul prezentei lucrări închinat expunerii cronologice a cuvântărilor conform Revistei eparhiale MMS (revistă care a cunoscut o reală dezvoltare odată cu venirea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei) să punctăm și predicile și epistolele sale ținute cu diferitele ocazii ale arhipăstoriei sale.
Astfel, avem următoarele titluri ale muncii sale în ceea ce privește aspectul activității oratorice:
Predică la Nașterea Domnului de Sf. Leon cel Mare, papă al Romei, în „Păstorul Ortodox”, 1905;
Cuvântare rostită de I.P.S. Mitropolit Primat Athanasie la punerea temeliei bisericii Sf. Visarion din București, BOR, nr. 4/1910;
Didahia celor doisprezece apostoli, BOR, an. XXXIX, nr. 3/1915. Lucrare în care, pe parcursul mai multor pagini, profesorul Mihălcescu prezintă sistematic și documentat această lucrare de „învățături și reguli de viață creștină, așa cum s-a propovăduit și trăit încă de la începutul Bisericii”;
Comparațiune între învățătura Mântuitorului și a Sf. Apostol Pavel, BOR, nr. 8,9/1915. Lucrare în care autorul prezintă mai întâi diferențele dintre Sfintele Evanghelii (care cuprind viața, minunile și învățătura Mântuitorului) și Faptele și Epistolele Sfinților Apostoli (care prezintă activitatea de răspândire a Evangheliei), după care tratează ideile fundamentale ale învățăturii Mântuitorului;
Recenzie la lucrarea Preotului D. Voniga, Cuvântări ocasionale și funebrale pentru toate ocaziunile ce obvin în oficiul pastoral al preotului, Orăștie, BOR, nr. 9/1909;
Recenzie la lucrarea Econ. Dimitrie Georgescu, Predici la Duminicile Triodului, ale Penticostarului și în sărbătorile de peste an, București, 1910, în „Viitorul”, Iași, nr. 12/1911, cu un număr de 41 de predici;
P. I., O predică bună, Patria, Cluj, 1922. Recenzie: BOR, nr. 4/1923. „Sub acest titlu a apărut în ziarul „Patria” din 29 decembrie un mic, dar elogios articol, ca urmare a unei „predici bune” rostite de prof. dr. A. Buzdug în Biserica Ortodoxă din Cluj. Profesorul Mihălcescu apreciază această predică mai cu seamă pentru relația pe care autorul ei a făcut-o între curentele filosofice și concepțiile religioase moderne. Numai mergând pe această linie se poate ajunge la „o concepție unitară superioară despre lume și viață” și la întărirea „Bisericii vii””;
Recenzie la lucrarea Sfântului Irineu, episcopul Lugdunului, Scriere pentru dovedirea propovăduirii apostolice (într-o colecție în lb. germană, vol. XXXI), BOR, nr. 6/1923, lucrare ce exprimă ca idee principală următorul aspect: „ce învață biserica și ce au învățat Apostolii și Mântuitorul este unul și același lucru”, iar din această perspectivă, „propovăduirea apostolilor este norma creștinismului”.
Recenzie la lucrarea Dr. Gheorghe Comșa, La Altarul Neamului. Cuvântări la serbările naționale, București, BOR, nr. 1/1925, în care profesorul Mihălcescu „subliniază, încă de la început, faptul că „priceputul și sârguitorul muncitor pe ogorul omiletic al bisericii noastre naționale” a scos până acum deja câteva volume de predici, precum și diferite broșuri cu conținut „canonistic și apologetic””;
Cuvântare, ținută la cununia religioasă a Majestăților Lor Regele și Regina, atunci Domnitorul Carol al României, cu Prințesa Elisabeta de Wied, de către G. Lohman, Preot și Inspector Școlar al comunității evanghelice din Neuwied, Cavaler al Ordinului Casei Hohenzollern, fost preot în Paris și Wetzlar, traducere de Ion Mihălcescu (Berlin), BOR, nr. 3/1901;
Cuvântare, La întrunirea din capitală a partidului Național agrar; în „Țara Noastră”, nr. 50/1932;
Cuvântare, rostită la Fundația Carol I din București, în ziua de 14 iunie 1934, cu prilejul sărbătoririi pentru împlinirea vârstei de 60 ani și 30 ani de profesorat; în „Raze de Lumină”, nr. 3/1934;
Cuvântare, la sărbătorirea d-lui profesor Ion Petrovici, membru al Academiei Române; în „Țara Noastră”, nr. 612/1934. „În deschiderea cuvântului său, profesorul Mihălcescu îi cere profesorului sărbătorit îngăduința, de a i se adresa cu același epitet, pe care l-a purtat divinitatea egipteană, Hermes: Trismegistos, cee ce înseamnă „cel de trei ori fericit”. Apoi își justifică expresia folosită, afirmând că el, sărbătoritul, este, prin „calitățile dovedite, asemănător acestui personaj. Își încheie cuvântul, după ce și precizează, că el, ca teolog, îi dorește ca Dumnezeu să-i hărăzească o „viață întreită”, pentru a putea răspunde „întreitelor și înaltelor calități” cu care Acesta l-a înzestrat”.
Ținem să mai menționăm aici faptul că, pe lângă cuvântările și pastoralele ce le vom prezenta din Revista MMS, Mitropolitul Irineu a trimis clerului și poporului un cuvânt de învățătură tipărit, la data de 3 August 1941, intitulat: Pastorala I.P.S. Irineu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei. Preoțimea și războiul contra hidrei bolșevice. Aici critică dur noua organizație a statului bolșevic care promova ideea de ateism și comunism: „Ideile bolnave ale lui Lenin, Troțki et Compania, impregnate de virusul masoneriei iudaice, au fost însușite de seminaristul dezertor Stalin, ajuns dictator roșu al republicei sovietice, și de șleahta pistruiată și pestrițată din jurul lui, și puse la temelia nouăi organizațiuni a statului bolșevic”. După care vorbește despre ceea ce este ateismul și de promovarea acestuia de către regimul comunist: „ateismul și comunismul sunt himere, năluciri și aiurări ale unor minți bolnave și pe ele nu se poate construi nimic sănătos, cum nu se poate construi o cetate sau o casă în văzduh”; ateismul este „o lipsă, un defect din naștere, o boală sufletească pe care am putut-o numi organică, ateismul este o boală a individului, iar nu a mulțimii. El nu poate cuprinde masele de oameni, nu e o boală socială o psihoză și nu se propagă prin contagiune. (…) De aceea nici încercarea mai mult decât îndrăzneață a conducătorilor bolșevismului de a scoate din sufletul poporului rus pe Dumnezeu n'a izbutit, cu toate silniciile și mijloacele drăcești de propagandă bezbojnică la care s'a recurs de autoritatea de stat. Cei care fuseseră crescuți în principiile religiunii creștine, și-au păstrat ascunsă în inimă credința lor și după introducerea bolșevismului, așteptând numai momentul prielnic, ca să fie mărturisită, iar în inima tineretului, crescut cu grijă specială în vederile bolșevismului, ateismul n'a prins rădăcini temeinice”.
Mitropolitul Justinian Marina (1947-1948)
Aspecte ale vieții și activității pastorale
Născut la 22 februarie 1901 în satul Suiești, din părinții Marin și Elena Marina, a primit la botez numele de Ioan.
A urmat cursurile gimnaziale în satul natal, după care s-a înscris la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea pe care la absolvit și a primit, la finalizarea cursurilor și diploma de învățător (1923), funcționând în satele: Olteanca și Băbeni din județul Vâlcea.
În 1924, în urma căsătoriei, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Băbeni, activând și ca învățător (până în 1930) și urmând și cursurile Facultății de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1929.
În 1932 „a fost numit director al Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea, slujind ca preot la Catedrala Episcopală din Râmnic. Un an mai târziu (1933), a fost transferat preot paroh la biserica „Sf. Gheorghe” (din Râmnic), unde va funcționa până în primăvara anului 1945, când, după ce va fi tuns în monahism (la Mănăstirea Cetățuia, primind numele de Justinian), va deveni al doilea episcop vicar al Mitropoliei Moldovei”.
În 1947, „ca urmare a retragerii mitropolitului Irineu Mihălcescu, după o scurtă perioadă de conducere a Mitropoliei ca locțiitor (16 iulie – 19 noiembrie 1947), a fost ales mitropolit titular al Moldovei și Sucevei” și a fost înscăunat la data de 28 decembrie 1947.
În scurta păstorie de un an, mitropolitul Justinian a reușit să realizeze câteva din obiectivele pe care și le-a propus încă de la început: refacerea vieții spirituale și sociale afectate de cel de al doilea război mondial,. Astfel: a reînființat protopopiatele de plasă cu atribuții clar delimitate; a dat un „Regulament pentru ocuparea posturilor vacante de cântăreți, diaconi și preoți”; a transformat biserica parohială Bârnova în mănăstire de călugărițe și a înființat aici un atelier de industrie casnică pentru confecționarea de veșminte preoțești; a contribuit la restaurarea Mănăstirii Agapia și Văratic, precum și a Mănăstirii Golia din Iași și la finalizarea „Catedralei Munților” din Pipirig, Neamț; s-a preocupat în mod special și de activitatea social – filantropică prin ceea ce a numit în mod personal „apostolatul social”, prin care a oferit ajutoare copiilor orfani, studenților săraci, căminelor de orfani, spitalelor, etc..
La 27 februarie 1948, „vacantându-se scaunul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prin mutarea la Domnul a patriarhului Nicodim Munteanu, a fost ales (în mai 1948) în cea mai înaltă demnitate eclesiastică mitropolitul Moldovei și Sucevei, Justinian Marina. În această nouă calitate însă a condus mai departe Mitropolia Moldovei până la alegerea noului titular al acestei eparhii, în persoana lui Sebastian Rusan (1950-1956)”.
A trecut la Domnul la data de 26 martie 1977, la vârsta de 77 de ani, fiind înmormântat, după a sa dorință, la biserica Mănăstirii Radu Vodă din București.
Activitate omiletică
În ceea ce privește activitatea omiletică a mitropolitului Justinian Marina, în scurta sa păstorie a Mitropoliei Moldovei și Sucevei de aproximativ un an, putem să menționăm că a împlinit cu multă dăruire datoria de a propovădui „cu timp și fără timp” cuvântul Evangheliei lui Hristos și al Bisericii sale în vederea mântuirii credincioșilor păstoriți.
Astfel, mitropolitul Justinian a ținut multe cuvântări în diferitele ocazii ale arhipăstoriei sale și, de asemenea, au trimis pastoralele tradiționale cu ocazia sărbătoririi Sfintelor Paști sau ale Anului Nou. Iar aici trebuie menționat faptul că multe din cuvântările sale au fost tipărite într-o colecție mai nouă a operei sale intitulată Apostolat social, în 12 volume.
Pentru a ne face o impresie despre felul cum predica, vom reda un fragment din cuvântarea sa ținută la înscăunarea ca mitropolit la 28 decembrie 1947 în care a zis: „Ținta noastră de seamă trebuie să fie păstorirea spirituală, diriguirea și vindecarea sufletească, luminarea conștiințelor, prin înlăturarea confuziei care domnește în lume, împăciuirea oamenilor prin dezvoltarea spiritului de solidaritate socială, prin stimularea sentimentelor nobile și prin dezvoltarea dragostei de aproapele nostru”.
De asemenea, din mulțimea de cuvântări ținute și de pastorale trimise către clerul și poporul din eparhia sa, pe care le vom menționa și expune mai pe larg în subcapitolul închinat expunerii cronologice a cuvântărilor potrivit revistei MMS, vom reda aici un frumos fragment dintr-o Pastorală adresată clerului și dreptcredinciosului popor cu prilejul Anului Nou 1948 în care vorbește despre înaintașii săi în scaun și de datoria sfântă a arhiereilor și, desigur, a preoților, care sunt următori ai apostoliei arhierești a lui Hristos, de evanghelizare: „Urcând pe treptele scaunului mitropolitan din Iași, simt în jurul lui, cum figurile marilor ierarhi, ca Teoctist, sfetnicul lui Ștefan cel Mare, Varlaam făuritorul de cazanii pentru popor în graiu băștinaș și apărător al ortodoxiei împotriva ereticilor, Dosoftei neveditor de vers psaltic, Veniamin întemeietor de școli pentru feciorii de țărani și muncitori, Iosif Naniescu, cel cu inima și mila pururi îndreptate pentru alinarea suferințelor umane, – figuri ale căror duh șoptește: Voi, care ne urmați apostolia arhierească a lui Hristos, căutați să sporiți lucrarea de evanghelizare în care am ostenit și noi, la vremea noastră; cunoscând că lumina creștină este aceea care transformă, neîncetat, sufletul omului smulgându-l din mărăcinișul instinctelor ce-l atrag spre degradare și păcat”.
Episcopul Grigorie Leu Botoșăneanul (1924-1936)
Născut la 2 mai 1881, în Țuțcani, județul Vaslui, în familie de preot, a primit din botez numele de Gheorghe. Seminarul inferior la făcut la Roman, iar pe cel superior la Seminarul „Veniamin” din Iași (1897-1901). Hirotonit preot în Oancea, jud. Galați (1904-1910), a urmat în paralel Facultatea de Teologie din București (1906-1910). A funcționat ca spiritual la Seminarul „Central” din București (1910-1916), preot militar (1916-1918), director al Seminarului din Ismail (1918-1924). În 1924 a fost ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul de „Botoșăneanul”; la 30 aprilie 1936 ales episcop al Argeșului (înscăunat la 7 iunie), iar la 11 iunie 1940 la Huși (înscăunat la 28 iulie 1940), păstorind aici până la 5 februarie 1949. Pe lângă îndrumarea vieții bisericești din cele două eparhii, s-a îngrijit de monumentele lor istorice, a publicat o serie de lucrări, mai cu seamă cu caracter antisectar.
Lucrarea de bază a episcopului Grigorie Leu ce privește lucrarea de față este cea intitulată Cuvântări ocazionale, publicată la Chișinău în 1928, fiind în perioada de activare ca arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, împreună cu mitropolitul Pimen Georgescu. Lucrarea are un număr de 216 pagini și cuprinde un număr de 30 de cuvântări și o precuvântare, acestea fiind cuvântările ocazionale rostite de episcopul Grigorie în perioada 25 februarie 1925-decembrie 1928. Astfel avem următoarele cuvântări:
Cu ce nădejdi intră un nou arhiereu în Sf. Sinod, predică rostită la 4 februarie 1925 în fața Sfântului Sinod;
Ce este primul pătrar din veacul al XX-lea, cuvânt ținut în catedrala mitropolitană din Iași la 24 ianuarie 1925 cu ocazia: „acum, când pășim sfertul de veac al secolului al XX-lea, sărbătorim a șase zeci și șasea aniversare dela începutul Unirii românești (1859) și a șaptea dela complectarea ei geografică și etnografică (1918), prin alipirea tuturor provinciilor supuse dominațiunilor streine”;
Fericirea Vecinică, un prim cuvânt ca Arhiereu ținut în catedrala mitropolitană din Iași la 18 Ianuarie 1925 în Duminica a XXIX după Rusalii în care a menționat care sunt calitățile unui bun predicator și a reușitei unei predici: „predicatorul să cunoască nevoile ascultătorilor săi, credincioșii să cunoască în totul personalitatea predicatorului lor, plus calitățile de predicator, sunt de absolută nevoe ca o predică să fie ascultată cu atenție, având în acelaș timp și folosul ei real în viața credincioșilor ascultători”;
Inspirația unei fondații ctitoricești, cuvântare ținută la instalarea ca egumen al Casei Sf. Spiridon, Duminică 15 Martie 1925;
Hristos a Înviat, ținută cu ocazia sărbătoririi Învierii Domnului;
Ispășirea și slăvirea prin muncă și jertfă, cuvânt la Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, Joi 27 mai 1925;
O înfrățire, cuvânt cu ocazia primirii a peste 1000 de basarabeni la Iași, 27 mai 1925;
Ruga sfântă și aeroplanele dușmane, cuvânt rostit în biserica Banu din Iași cu ocazia sfințirii unui Epitaf și a mai multor clopote;
Un director de seminar și slujitor al Mitropoliei Moldovei, cuvânt ținut la moartea părintelui Econom Pavel Savin fost director al Seminarului „Veniamin” (1898-1921);
Adevărata cale de progres, cuvântare ținută la dezvelirea busturilor foștilor directori ai Creditului Urban din Iași, Gh. Botez și Gr. Buicliu, cu prezența IPS Pimen și a miniștrilor C. Maisner și Gr. Trancu, Iași, Duminică 24 octombrie 1926;
O sărbătoare de entusiasm pastoral, cuvânt ținut în biserica parohială din Băișești, jud. Fălticeni, cu ocaziunea hirotoniei în preot a parohului acelei parohii, teologul Alexandru M. Grigoraș, Duminică 10 Iulie 1926;
O cuvântare cu tâlc, ținută la sfințirea drapelului și a căminului de la „Liceul Național” din Iași;
Învățământ dela o prăznuire ctitoricească, cuvânt rostit la ziua Sf. Spiridon în biserica fondației spitalicești din Iași, 12 decembrie 1926;
Renașterea noastră prin smerenie, predică la Nașterea Domnului ținută în biserica Sf. Spiridon din Iași în anul 1926;
Cuvânt, la slujba de reîntâlnire colegială a unei generații de slujitori bisericești după 25 de ani rostit în catedrala mitropolitană, Duminică 8 mai 1927;
„O mamă”. Cum au trăit strămoșii, cuvântare ținută în Catedrala orașului Fălticeni la data de 15 august 1927 cu ocazia hramului și a jubileului de una sută ani;
Comemorarea lui Ion I. C. Brătianu la Iași;
Amintirea despre Mihai Tomida;
Evocarea personalității lui Xenofon Gheorghiu, cuvântare rostită în Duminica fiului risipitor, la parastasul de 40 de zile;
Ziua aviației la Iași, cuvânt rostit la Florii pentru sărbătorirea Aviației și pomenirii eroilor ei;
Zece ani dela Unirea Basarabiei, cuvântare rostită în ziua serbării naționale din 29 aprilie 1928, la Sf. Mitropolie din Iași;
O sărbătoare de slăvire a trecutului și întărire a viitorului, predică la redeschiderea bisericuței din lemn restaurată, din parohia Mironeasa – Iași, Duminică 27 mai 1928;
Ce este și ce a fost Biserica în trecutul neamului nostru, predică la redeschiderea bisericii restaurate „Sf. Atanasie și Chiril” din Copou, Iași;
Cuvântul Bisericii la pomenirea unor slujitori polițienești, cuvântare rostită cu ocazia săvârșirii unui parastas în biserica „Sf. Spiridon” din Iași, Sâmbătă 11 august 1928;
Cuvânt la moartea preutului Neculai Agapie din Iași, fost paroh al parohiei „Sf. Vasile” din Tătărași;
Un jurământ ostășesc, cuvântare la o depunere de jurământ, a recruților din cuprinsul teritorial al Corpului IV de armată;
Un cămin ocrotitor, cuvânt ținut la sfințirea și deschiderea căminului Studenților în medicină din Iași;
O pomenire, la 25 de ani de la trecerea la Domnul a lui Gavriil Muzicescu;
Zece ani dela Unirea Bucovinei și Ardealului, cuvânt rostit în catedrala mitropolitană din Iași, 1 decembrie 1928;
Frumusețile morale și geniul tehnic, cuvântare la hramul Sfântului Spiridon, Iași 12 decembrie 1928.
Preoți, diaconi și mireni
Pr. prof. Dumitru Furtună (1890-1965) – directorul Seminarului de la Dorohoi
S-a născut la 26 februarie 1890 în localitatea Tocileni din județul Botoșani, ca al doilea fiu al familiei preotului Grigorie T. și Sultana Furtună. În 1897 rămâne orfan de ambii părinți, fiind luat spre îngrijire de bunicii din partea tatălui. Învață primele 4 clase la Școala de Băieți nr. 3 din Botoșani, urmează cursurile Seminarului „Veniamin” din Iași (1902-1910), apoi cursurile Facultății de Teologie din București (1910-1914), obținând titlul de licențiat în 1915. S-a căsătorit cu învățătoarea Natalia Leontescu (1914), urmează cursurile Seminarului Pedagogic Universitar din București (în 1915), iar la 23 august 1915 este hirotonit preot de episcopul Antim Petrescu. Ca preot activează mai întâi la Plopeni, apoi la bisericuța de lemn din Dorohoi, mai întâi ca suplinitor și din 30 mai 1916 până în 1940 ca paroh.
De asemenea, „între timp, în paralel cu activitatea sa de preot și profesor, precum și cu variatele preocupări culturale, părintele Dumitru Furtună își va aprofunda studiile teologice prin înscrierea la doctorat. Le va absolvi în anul 1927, când va susține lucrarea Ucenicii starețului Paisie la mănăstirile Cernica și Căldărușani, în urma căreia va primi titlul de doctor în teologie cu calificativul Magna cum laude”.
Astfel, părintele Furtună Dumitru a activat ca: „preot la biserica „Adormirea-Vârgolici” din Dorohoi (1915-1940), profesor de Religie la Liceul din Dorohoi (1915-1948), director al Liceului (1915-1925), profesor și director al Seminarului din Dorohoi (1924-1933), înființat din inițiativa și stăruințele sale, inspector general al învățământului seminarial (din 1940). A desfășurat o rodnică activitate culturală în orașul Dorohoi. A scris peste 400 de lucrări de teologie, istorie bisericească, istoria culturii, istorie locală, viața unor personalități, folclor, literatură, a editat documente, inscripții, însemnări, culegeri de folclor”.
A adormit întru Domnul la 15 ianuarie 1965.
În ceea ce privește activitatea sa oratorică, a ținut, a cules și alcătuit numeroase cuvântări care, multe dintre acestea, le-a și tipărit în diferite lucrări și broșuri.
În 1918 a publicat în Dorohoi „o broșură de 77 de pagini intitulată: «Pentru ridicarea culturală a unei biserici». Ea cuprinde 9 cuvântări destinate creștinilor de bine spre a contribui cu obolul lor la creșterea religioasă a tineretului”.
Părintele profesor. D. Furtună „a înființat în Dorohoi o societate creștină culturală cu numele «Sf. Maria» pe lângă biserica de lemn «Vârgolici» de acolo. În scopul de-a câștiga sufletul darnic al creștinilor din Dorohoi și jur, se adresează către dânșii prin cele nouă cuvântări, care sunt deci o contribuție neperitoare la cimentarea religiozității în popor. În cele nouă cuvântări scrie despre datoria bisericei de-a învăța poporul, clerul creștin și școala pentru popor, spiritul științific în cler, rolul cultural al bisericei, biserica română și trezirea vieții religioase, biserica și tineretul etc.. În cuvântarea întâia arată frumosul rol ce l-a avut biserica învățătoare la începutul creștinismului. Catehizarea se impune și azi, căci mulți nu cunosc adevărurile credinței lor. Școala de lângă biserică ar putea face această operă, fiind casă de citire, sală de cursuri și tipografie parohială”.
În 1924, iese de sub tiparul Mănăstirii Neamțului lucrarea Cultul eroilor care cuprinde, conform însemnării autorului, „cuvântări și mărturii de pomenire din zilele grele, adunat și închinate tinerimii care se ridică”. Este o colecție de 37 de cuvântări închinate eroilor neamului românesc, ținute de către diverși autori, cuprinse în 86 de pagini.
Încă de la începutul cărții, autorul menționează scopul precis al adunării acestor cuvântări: acela de a-i menține pe eroii neamului „în conștiința tinerilor noștri”: „Așa încât rămâne știut că „pământul străbun” este marele dascăl, marea Biserică în care sălășluiesc eroii cu toate amintirile, sfaturile, durerile, mângâierile și răsbunările lor. Nimic nu se poate asemăna, ca valoare de amintiri, cu pământul Patriei: doar pânza de mătasă, atinsă de gloanțe, a unui steag biruitor. Încolo – Patria împreună cu eroii din sânul ei alcătuiește cel mai mare bun ce avem! Iată pentru ce, – ca să nu se uite, ci tinerimea să învețe lucrurile cele de folos – trebuie să slăvim „în cântece” pe eroi, după cuvintele M. S. Reginei Maria. Trebuie să culegem orice amintire despre ei, căci tot ce avem, lor li se datorește. Prin fapta lor, prin moartea lor, ei sunt vii. (…) Cu acest gând, am strâns laolaltă cuvântările de pomenire ce urmează. Ele încep cu pomenirea slăvitului Rege Carol I, căci cu El a început la noi șirul pierderilor. Păcat că nu s'au păstrat mai multe cuvinte de acestea pentru eroi. Fără îndoială, în manuscript trebuie să fie multe, în toate colțurile Țării, căci la înmormântarea eroilor s'au ținut, adesea, cuvântări foarte simțite și noi avem îndeajuns cultul eroilor”.
Din cele 37 de cuvântări, 4 sunt ale părintelui profesor Dumitru Furtună:
Aduceți-vă aminte…, cuvânt rostit în catedrala don Dorohoi, în ziua de 1 ianuarie 1918 (Anul Nou);
Flori pe morminte, cuvântarea la pomenirea locotenentului Gheorghe Olinescu;
Cultul eroilor, cuvântare rostită cu prilejul serbării date de către Gimnaziul din Dorohoi pentru pomenirea eroilor, Joi 20 Mai 1920;
De ziua eroului necunoscut, cuvânt rostit în numele clerului și al învățământului secundar la serbarea eroilor, în Joia Înălțării, 17 mai 1923.
În 1927 retipărește o mică broșură intitulată Cuvînt la intrarea în parohie. Pilda vieții unui preot fiu al poporului și muncitor în adevăr pentru popor, cu un număr de 14 pagini, în care părintele expune cuvântarea sa cu prilejul intrării ca paroh în bisericuța de lemn „Vârgolici” din orașul Dorohoi, în ziua de 30 mai 1916.
Aici, expune frumoasa cuvântare în care zice următoarele: „Slujitorul cel nou, prin inima și prin glasul mieu, venind astăzi și mulțămind respectuos tuturor conducătorilor și sprijinitorilor săi, face o mărturisire: cel mai însemnat cuvînt care mă face să fiu aici este dragostea de locașurile sfinte și vechi ale trecutului nostru bisericesc, este dragostea cu care sunt dator poporului din care m'am ridicat, este – cu un cuvânt – nețărmurita dragoste ce o păstrez vrednicului străjer al bisericuței și alesului mieu înnaintaș, părintele C. Ciocoiu, fost profesor al Gimnasiului”.
Apoi își continuă cuvântarea astfel: „Iată de ce, prin urmare, îmi dați voie, cred, să desfășor înnaintea domniilor voastre, nu atît cuvinte frumoase, luate în de obște de prin cărți, și nu atît gândurile cu care aș veni în noua mea chemare – Dumnezeu și ostenelile noastre vor fi mărturie, – ci măcar o slabă arătare în scris a vieții frumoase a înnaintașului mieu. Vrem propășire? Să cunoaștem mai întâiu bine pe cele din trecut. Ele sunt temelia. Vrem respect din partea urmașilor? Să respectăm pe înnaintași. Vrem să știm ce fel de oameni și ce fel de suflete ni poate da poporul satelor noastre? Să scriem despre vieața preoților noștri buni. Vrem poate vreo pildă înnaltă despre o asemenea vieață, care pururi ne ridică și ne întărește? Să vorbim în scurt despre vieața părintelui Econom C. Ciocoiu: …”.
Pr. Neculai Hodoroabă (1888-1941) – biserica „Sf. Atanasie și Chiril”, Iași
Din însăși „Autobiografia” sa știm faptul că s-a născut la 17 februarie 1888 în com. Hânțești din jud. Dorogoi, din părinții agricultori Vasile și Haretina Hodoroabă. A învățat cursul primar la școala primară din sat (1902),Seminarul „Veniamin Costache” din Iași (1902-1910), Facultatea de Teologie din Cernăuți (1910-1914) apoi a echivalat la Facultatea de Teologie din București pe care a finalizat-o în 1915. A activat ca învățător suplinitor diriginte (1910-1911) și învățător suplinitor (1911) în com. Buda, jud. Dorohoi. S-a căsătorit în 1911 cu Victoria Vasiliu, din căsătorie rezultând patru copii.
A fost hirotonit de către P.S. Vicar Nicodim Munteanu întru diacon (4 octombrie 1911) și preot (5 octombrie 1911), fiind paroh la următoarele parohii: Buhăceni, com. Trușești (Botoșani) (1911); Pueni, com. Tureatca (Dorohoi) (1912-1918); Ibănești (Dorohoi) (1918-1922); „Sf. Sava” din Iași (1922-1928) și „Sf. Atanasie și Kiril” din Iași (1929).
În slujba armatei: a fost mobilizat cu gradul de locotenent (1916), mutat la Brigada X-a artilerie din Călărași (1917-1918) și avansat căpitan, Confesorul Garnizoanei Iași (1923-1926). În slujbe administrative: Spiritual la Seminarul „Veniamin” (1925-1928); Consilier Referent la Secția Culturală a Consiliului Eparhial de pe lângă Mitropolia Iași (1928-1929); Consilier eparhial, Membru al Cons. Eparhial, Secția Economică, de pe lângă Mitropolia Iași (1932-1938).
Din bogata sa activitate culturală de peste 30 de lucrări tipărite și peste 1000 de articole publicate în diferite ziare și reviste, părintele Neculai Hodoroabă s-a ocupat și cu tipărirea de lucrări cu conținut omiletic.
Astfel, în 1925 tipărește lucrarea intitulată Din fața altarului – Predici. Îndemnuri. Sfaturi, o carte de 144 de pagini, structurată pe 4 capitole, ce expune un număr de 30 de cuvântări rostite cu diferite ocazii din activitatea sa pastorală și 31 de articole cu caracter religios – moral și patriotic, după cum însuși mărturisește: „în 14 ani de apostolat în viea Domnului, din care 12 petrecuți la țară, am avut prilejul, ca să cunosc destul de bine atât însușirile bune cât și cusururile creștinilor noștri. Împotriva răului – ori cum s'ar fi manifestat el – am încercat să lupt și am predicat după zisa sf. apostol Pavel „cu timp și fără timp”. Nu m'am plecat în fața amenințărilor și n'am păsuit viciile; ci am lovit în ele fățiș și cu stăruință, din care pricină, am și avut multe de îndurat în viață. (…) Cuvântările ce urmează, alcătuiesc, negreșit, numai o latură a activității mele pastorale”. Apoi adaugă: „Atât prin predici cât și prin acestea din urmă am urmărit unul și acelaș scop: a) întărirea sentimentului religios; b) întărirea sentimentului național și c) combaterea deprinderilor răle, a eresurilor și a viciilor, care c niște viermi otrăvitori rod neîncetat dar sigur la temelia societății noastre”.
Lucrarea conține:
a) Cuvântare ocazională: Cuvânt la instalare în parohia din satul Ibănești – Dorohoi în ziua de 5 august 1918 (Năzuinți curate în apostolat);
b) Cuvântări la sărbători bisericești: Cuvânt la Duminica a 20-a după Rusalii (Purtarea creștinului la înmormântări); Cuvânt la 26 Octombrie (Cum se prăznuiesc sărbătorile azi); Cuvânt la 6 Decembrie (Despre blândețe, înfrânare, smerenie); Cuvânt la Nașterea Domnului (Unde trebuie să-l întâmpinăm pe Hristos); Cuvânt la Duminica Crucii; Cuvânt la Duminica Floriilor; Cuvânt la Învierea Domnului; Cuvânt la Duminica Tomii (Să credem în învierea Domnului); ș.a..;
c) Cuvântări la diferite împrejurări: Cuvânt la sfințirea unui clopot; la sfințirea veșmintelor; la sfințirea prapurilor; la dărâmarea unei biserici ajunsă în ruină; la sfințirea unei biserici; la cununie; la înmormântare; ș.a.;
d) Articole cu caracter religios – moral și patriotic: Nerespectarea sărbătorilor bisericești; Ce-ar trebui să facă creștinul sărbătoarea; Postul faptelor rele; Cum ar trebui să faceți milostenia; Despre pomeni; Despre lenevie; Despre setea de bogăție; ș.a..
În 1936 tipărește lucrarea Cuvântări ocazionale, având 94 de pagini, 9 capitole și un număr de 38 de predici. Despre această lucrare și despre datoria preotului de a cuvânta și propovădui cuvântul lui Dumnezeu credincioșilor, mărturisește părintele Hodoroabă: „În Mai 1925, am publicat primul meu volum de predici: „Din fața altarului”. Lucrarea a fost întrebată și bine apreciată. Abia după 11 ani, îi urmează al doilea volum. Pentrucă, între timp, a trebuit să tipăresc și lucrări de altă natură. Apoi, ocupațiile mele au sporit. Cu toate acestea însă, n'am uitat nici îndatoririle misiunii preoțești. Firește, printre cele mai de căpetenie, este predica. În diferite împrejurări, la diferite servicii religioase, am căutat să vorbesc în duh creștinesc, având ca scop: zidirea sufletească a ascultătorilor. Este adevărat că, creștinii noștri nu pretind cu orice preț, ca după anumite slujbe bisericești, preotul să rostească numaidecât și o cuvântare. Nu. Dar, nu-i mai puțin adevărat, că ei ascultă cu viu interes, dacă li se rostește o cuvântare înțeleaptă, cu miez, și potrivită împrejurării. În anumite momente, lipsa cuvântului preoțesc, se și simte. Unii credincioși o și semnalează – mai cu seamă la orașe. Serviciul religios public, dacă nu-i urmat și de-o cuvântare, se poate asemăna cu'n tablou, c'o fotografie, fără umbră, fără coloare”.
Lucrarea conține:
La cununie: 1. Cuvânt la o cununie obișnuită; 2. Cuvânt la o cununie de aur;
La botez: 3. Cuvânt la botezul unui Evreu;
La înmormântare: 4. Cuvânt la înmormântarea unui ofițer invalid; 5. Cuvânt la înmormântarea unei mame, ofițerească; 6. Cuvânt la înmormântarea unui consilier de Curte; 7. Cuvânt la înmormântarea unei studente; 8. Cuvânt la înmormântarea unei învățătoare; 9. Cuvânt la înmormântarea unei mame septuagenare;
Despre ucidere și sinucidere: 10. Compătimire ori laudă pentru sinucigași?; 11. Elevii și sinuciderile; 12. „Să nu ucizi!”; 13. Vâlvă pe urma sinucigașilor; 14. Despre păcatul uciderii și sinuciderii; 15. Cuvânt la înmormântarea unui absolvent de liceu, sinucis;
La parastase: 16. Cuvânt la parastasul prof. Gh. Lascar, fost primar al Iașului; 17. Cuvânt la parastasul învățătorului Ilie Gheorghiescu; 18. Cuvânt la parastasul Eroilor Neamului, de Ziua Eroilor;
La întruniri de promoții: 19. Cuvânt la întrunirea promoției 1910 a Seminarului „Veniamin”; 20. Cuvânt la întrunirea promoției 1910 a Liceului Internat „C. Negruzzi”; 21. Cuvânt la întrunirea promoției 1914 și 1924; 22. Cuvânt la întrunirea promoției 1904; 23. Cuvânt la întrunirea promoției 1916; 24. Cuvânt la întrunirea promoției 1896 și a altor 6 serii; 25. Cuvânt la întrunirea promoției 1911;
La deschiderea școlii, cerc cultural, etc.: 26. Cuvânt la deschiderea școlii – 15 Sept. 1929; 27. Cuvânt la deschiderea școlii – 14 Sept. 1930; 28. La începutul unui nou an școlar – 1934; 29. La despărțirea de elevii cl. 8-a de liceu; 30. La un cerc cultural învățătoresc;
La congrese: 31. Cuvântul la congresul general al invalizilor;
La sărbători, înaugurări, etc.: 32. Cuvânt la sărbătorirea d-lui prof. univ. Ioan Găvănescul; 33. Cuvânt cu acelaș prilej; 34. Cuvânt la inaugurarea unui dispensar de tuberculoși; 35. Cuvânt la sărbătorirea d-lui prof. Emil Briul; 36. Biserica și Comunismul; 37. Cuvânt la sărbătorirea d-lui prof. univ. D. Boroianu; Cuvânt la sărbătorirea d-lui inst. pens. Victor Munteanu.
În anul 1942 tipărește o broșură sub numele: Misionarism Moldovenesc – Cuvânt ținut la „Radio – Moldova –, cu un număr de 16 pagini. Despre acest cuvânt ne aduc lămurire părintele Hodoroabă în finalul broșurii, expunând într-o notă următoarele: „Cronica religioasă de la „Radio – Moldova” a fost inaugurată de către I. P. S. Mitropolit Irineu Mihălcescu al Moldovei și Sucevei printr'o cuvântare adecvată rostită în ziua de Duminică 23 Nov. 1941, Duminica următoare 30 Nov. a. c. a vorbit consilierul referent al Secției Culturale, iar în ziua de Sf. Neculai, 6 Dec. 1941, după ce s'a transmis slujba Sf. Liturghii de la catedrala mitropolitană, la ora 11.30 am rostit această cuvântare în fața microfonului, delegat fiind de Sf. Mitropolie cu Nr. 11785 din 29 Nov. a. c. și invitat de Postul „Radio – Moldova” cu adresa Nr. 20 din 1 Dec. 1941. N. H.”.
Aici, în acest cuvânt, referindu-se în general la „desrobirea de sub stăpânirea bolșevică a Bucovinei de Nord, a Basarabiei, precum și a Transnistriei, a celor 1 milion de frați de-ai noștri dintre Nistru și Bug, și alipirea acestora la patria mamă, a pus și la noi insistent problema unei temeinice organizări bisericești și în aceste ținuturi”, a accentuat și aceste aspecte: „Preotul misionar trebuie să înfrunte plin de curaj toate, piedicile ce i se ivesc în cale și să șteargă toate urmele dureroase, lăsate în sufletul populației de propaganda deșănțată și atee a bolșevicilor fără Dumnezeu. El trebuie să catehizeze, să evanghelizeze, să reîncreștineze poporul, peste care a suflat fără pic de cruțare vântul barbariei bolșevice. El trebuie să fie un adevărat ostaș al lui Hristos”.
Pr. Constantin Dron (1883-1972) – biserica „Ziua Crucii”, Iași
S-a născut la 12 octombrie 1883, în Horodiștea, județul Botoșani. Studiile le-a făcut la Seminariile din Roman și „Veniamin” din Iași (1896-1903), apoi la Facultatea de Teologie din București (1911-1915), unde a obținut doctoratul în 1928 cu teza: „Valoarea actuală a canoanelor”. A activat ca învățător în Codreni și Todireni, din județul Botoșani (1903-1905), preot în Cernești, județul Botoșani (1905-1920), apoi la parohia „Ziua Crucii” din Iași (1920-1926), fiind, paralel, subdirector, apoi director al Cancelariei mitropolitane din Iași. Între anii 1926 și 1940 a fost prim efor în Eforia Bisericii de pe lângă Patriarhie; preot la câteva biserici din Capitală: „Sf. Ionică – Moldoveni” (1926-1939), „Brezoianu” (1939-1959) și „Sf. Nicolae dintr-o zi” (1959-1962). Ca prim efor s-a ocupat de ridicarea bisericii din Costești – Argeș, a căminului și a bisericii românești din Ierusalim, de tipărirea Bibliei sinodale din 1936. De asemenea, a fost preocupat de dezvoltarea cooperației în România, fiind ales, în 1933, președinte al Oficiului național de cooperație, iar între 1935 și 1938 președinte al Centralei cooperativelor de producție și aprovizionare. A scris lucrări de Drept canonic, a tradus canoanele, însoțite de comentarii, manuale școlare, lucrări privitoare la cooperație. A trecut la Domnul la 17 februarie 1972, în București.
În ceea ce privește activitatea sa oratorică în Eparhia Iașilor, avem drept mărturie câteva cuvântări ale sale și ale altor autori, publicate în Ziarul „Zorile”, care apărea lunar și al cărui director era însuși părintele C. Dron.
Astfel, în februarie 1927, părintele Dron publică cuvântarea sa intitulată „Fariseu sau Vameș?”, despre care spune: „Cu trei săptămâni înainte de începerea Postului Mare, biserica pune în fața credincioșilor, pilda Fariseului și a vameșului din Evanghelie, pentru a fi ascultată, adâncită și urmată. Pregătind pe creștini pentru înoirea lor trupească prin post și înoirea lor sufletească prin rugăciune, ea amintește această pildă cu un scop care are o însemnătate mult mai mare, de cum ne putem închipui la cea dintăi vedere”. Apoi, tâlcuiește pilda zicând printre altele: „Dar pilda aceasta e bună nu numai în vederea postului. În orice împrejurare din viață, smeremă e de preferat îngâmfărei. A fi smerit înseamnă a recunoaște că puterile noastre sunt mărginite și atârnătoare de altă putere mai presus de fire, care însă nu refuză nimic celui ce crede ca tine și năzuiește spre ea. A fi îngâmfat, însemnează a te încrede numai în tine, a te lăsa răpit de frumuseța înșelătoare a unui vis trecător, a adormi fermecat de lucruri nestatornice și a lăsa astfel ca duhul cel rău să samene în voe tot felul de ispite netrebnice în sufletul tău stingher”. Și încheie astfel: „Să fim smeriți și năzuitori spre bine ca Vameșul iar nu îngâmfați și plini de lenevie ca Fariseul”.
În martie 1927, tipărește cuvântarea: Luați din nou crucea în care spune: „Știind greutățile pe care le vor întâlni în cale cei ce vor cerca să urmeze învățăturei creștine, Mântuitorul a spus odată acest cuvânt adânc: „Ceș ce vrea să vie după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze mie”. În alte cuvinte, el ne spune că cine vrea să se mântue, și să ajungă la capătul năzuințelor sale bune, trebue întâiu să se lepede de sine, adică să înfrângă orice pornire lăuntrică, care s'ar împotrivi acestor năzuinți, să-și ia crucea, adică să sufere cum a suferit și El și să urmeze sfaturilor date de el în Evanghelie, nu altor învățători sau prooroci”.
În mai 1927 tipărește cuvântarea sa intitulată Suntem orbi?… în care tâlcuiește pericopa cu vindecarea orbului din naștere și începe astfel: „Cu puțin înainte de intrarea Sa triumfală în Ierusalim, după care a urmat răstignirea, moartea și învierea, Iisus a tămăduit un orb din naștere. Acest fapt care dovedea că El poate schimba legile firei, era prevestirea marei minuni a Învierii din morți cu care Iisus a pecetluit activitatea Sa pământească și a pus temelia bisericii creștine. Vindecarea orbului din naștere a făcut pe Apostoli să se minuneze, iar pe Farisei să tăgăduiască faptul și să ocărască pe cel tămăduit”. În continuare, părintele Dron tâlcuiește această minunată vindecare și aduce învățămintele necesare vieții creștine.
În iunie 1927 expune cuvântul său: Vânători de oameni!… în care, printre altele, învață: „Apostolii Mântuitorului au fost pescari. (…) „Am să vă fac vânători de oameni” spune Iisus pescarilor care prindeau pește. Această făgăduință nu este un simplu joc de cuvinte – cum spunea Renan – ci însăși temelia misiunei lor între oameni. (…) Să fim deci cu băgare de seamă, căci azi mai mult ca oricând, lupul a îmbrăcat pielea oei și pândește sufletele noastre. Adevăratul „Vânător de oameni” către care trebue să aplecăm urechea și sufletul nostru, este numai acel ace propovăduește pe Christos, în numele bisericei al cărei cap este El, și a cărei temelie o formează Apostolii și urmașii lor de peste vremi”.
În septembrie 1927 tipărește cuvântul său intitulat După cuvântul Tău în care tâlcuiește pilda pescuirii minunate și aduce următoarele învățăminte: „Întâmplarea aceasta are un tâlc adânc, Ea nu este numai semnul izbânzilor pe care mai târziu, ucenicii Domnului îl vor avea între oameni răspândind învățătura Sa, ci încredințarea că această omenire în întregul ei, ca și fiecare din noi, în parte, nu putem isbândi nimic trăitor, în afară de învățătura Lui, în afară de legile statornicite de El pentru cârmuirea faptelor noastre. Toate strădaniile noastre, în afară de «Cuvântul Lui» sunt zadarnice, ca și truda pescarilor, pe undele lacului Genisareth, în acea noapte prielnică și totuși fără nici un rezultat”.
În mai 1928 tipărește Cuvânt la înmormântarea preotului Neculai Agape parohul Bisercei Sfinții Voievozi din Iași rostit de către profesorul Th. Ghica la 15 mai 1928.
În noiembrie 1937 apare tipărit în revista Iubiți Biserica! – Foaie de zidire sufletească pentru popor, care apărea o dată pe lună, sub administrația Protosinghelului Valeriu Neculăeasa, starețul Sf. Mănăstiri Slatina din jud. Baia – Oficiul Mălini, un cuvânt de învățătură a părintelui C. Dron, acum Efor al Bisericii Ortodoxe Române intitulat: În fața Crucii, care este o Predică la Radio în Duminica după Înălțarea Sf. Cruci, având 4 pagini.
Desigur, aici am punctat și expus doar o mică parte din multitudinea de cuvinte de învățătură ținute de părintele Constantin Dron în lunga sa activitate pastorală ca preot al Bisericii lui Hristos.
Pr. Petru Chirica (1890-1980) – biserica Barnovschi, Iași
S-a născut la 4 iulie 1890 în Poieni, județul Iași. Studiile le-a făcut la Seminarul „Veniamin” din Iași (1903-1910), apoi la Facultatea de Teologie din București. Preot mai întâi în Hilița, jud. Iași (dec. 1914-1 oct. 1925) și apoi la biserica „Barnovschi” din Iași (1925-după 1948). A fost apreciat ca misionar în „Oastea Domnului” și a fost deținut politic în timpul regimului comunist. A publicat broșuri cu caracter moralizator și piese de teatru, cărți de rugăciuni. A redactat, la Iași, foile religioase „Sfânta Cruce” (1929-1938) și „Credință și Faptă” (bilunare), în care a publicat multe articole, piese, note, etc..
În ceea ce privește activitatea oratorică, părintele Petru Chirica scoate de sub tipar în 1931 o lucrare mult dorită, intitulată Pe urmele lui Isus și a Sfinților Săi, ce conține 164 de pagini cu un număr de 39 de predici rostite de către el însuși în biserica Barnovschi din Iași, după cum mărturisește: „De multă vreme, mă gândeam să aștern în scris, predicele, pe care cu ajutorul Duhului Sfânt, le-am rostit și le rostesc încă în biserica cu hramul, „Adormirea Maicii Domnului” ctitorie a lui Barnovschi – Vodă. Iată, că m'a învrednicit Dumnezeu, să fac și lucrul acesta, tipărind volumul I, ce cuprinde mai ales predici, întru preaslăvirea Sfinților și a faptelor lor minunate”. Iar după aceste cuvinte introductive, adaugă acestea: „Am înțeles din cuvintele apostolului, aceia ce fie – care preot va trebui, să înțeleagă, că suntem slujitorii altarului și îndatorați de a săvârși toate serviciile religioase, dar nu trebue să ne mărginim activitatea, numai la îndeplinirea lor și să zicem: iată aceasta-i, toată preoția mea. Ci, predica să fie totdeauna și în orice ocazie, coroana sfântă și frumoasă a tuturor slujbelor noastre dumnezeești”.
Lucrarea conține următoarele predici la: 1. Sf. Nicolae; 2. Nașterea Domnului; 3. A doua zi de Crăciun; 4. Sf. Ștefan; 5. și 6. Sf. Vasile; 7. Bobotează; 8. Sf. Ioan; 9. Sf. Trei Ierarhi; 10. și 11. Întâmpinarea Domnului; 12. Duminica Vameșului; 13. Despre post; 14. Pomenirea Morților; 15. Despre mărturisire și împărtășire; 16. Duminica I din Post; 17. 40 de sfinți; 18. Buna Vestire; 19. Floriile; 20. Paști; 21. Sf. Gheorghe; 22. Duminica Slăbănogului; 23. Duminica orbului; 24. Sf. Împărați; 25. Înălțarea Domnului; 26. Pogorârea Duhului Sfânt; 27. Nașterea Sf. Ioan Botezătorul; 28. Sf. Apostoli Petru și Pavel; 29. Sf. Ilie; 30. Duminica 8-a după Rusalii; 31. Schimbarea la față; 32. Adormirea Maicei Domnului; 33. Nașterea Maicei Domnului; 34. Înălțarea Sf. Cruci; 35. Pescuirea minunată; 36. Sf. Paraschiva; 37. Sf. Dumitru; 38. Sf. Arhangheli; 39. Intrarea în biserică.
O parte din aceste predici le-a tipărit și în ziarul creștin – ortodox în slujba mântuirii sufletelor „Credință și Fapte”, al cărui director proprietar era el însuși, cu Redacția și Administrația Bisericii Barnovschi – Iași. Astfel, în noiembrie – decembrie 1941 o predică intitulată Sfântul Nicolae făcătorul de minuni, având atașat în mijlocul predicii, într-un frumos chenar și un imn închinat Sf. Nicolae compus și pus în notație lineară pe două voci de însuși părintele Petru Chirica. El încheie frumos această predică spunând că: „Pentru neamul nostru, Sf. Nicolae a fost și este un mare ocrotitor în toate nevoile lui. Pentru biserica noastră rămâne apărătorul Sf. Cruci și surpătorul ereticilor. Pentru trupurile noastre rămâne tămăduitor în boale și pentru suflete, rugător cald către Domnul, de a ne da mântuirea cea dorită. În valurile vieții noastre, mila Sfântului Nicolae, să ne fie totdeauna întru ajutor grabnic. Amin”.
În mai 1942 tipărește în același ziar creștin – ortodox predica la Înălțarea Domnului, în care expune în mijlocul ei obișnuitul chenar cu un Imn închinat Înălțării Domnului la cer. El începe predica în felul următor: „Iubiți credincioși, Iată cum se închee viața sfântă, plină de nădejdi, de milă, de iubire, a Mântuitorului. Cu această sfântă sărbătoare a Înălțărei Domnului, se sfârșește viața pământească a Aceluia, care a luat trup omenesc, ca să ne mântuiască. După cum dintr'un grăunte de grâu sămănat toamna în pământul arat adânc, trebue primăvara, sub puterea luminei și a căldurei soarelui, să răsară firul, încărcat de un spic bogat în boabe, tot așa din viața lui Isus Hristos întrebuințată numai pentru lucrul lui Dumnezeu, nu putea să răsară decât bucuria de a fi alături de Dumnezeu”.
Tot în același număr al ziarului „Credință și Fapte”, mai 1942 publică o altă predică a sa cu obișnuitul imn compus și pus pe note lineare pe două voci, la Sf. Împărați: Constantin și Maica sa Elena.
În iunie – iulie 1942 tipărește cuvântarea la Sfinții Apostoli Petru și Pavel, împreună cu imnul închinat acestora. Și încheie cuvântul în felul următor: „An de an, ziua lor de la 29 Iunie rămâne și trebuie să rămână pentru noi creștinii un sfânt și sublim îndemn, de a înfrunta orice atac al celor ce nu înțeleg dragostea noastră pentru biserică, a suporta orice suferință ce vine de la oamenii răi și pizmuitori și a deveni tot mai mult sămănători ai cuvântului sfânt, în sfânta noastră biserică creștină ortodoxă”. Tot în același număr tipărește și o predică la Sfântul Ilie, la paginile III-IV.
Pr. Ioan Țincoca (1875-1962) – Protoiereu, jud. Iași și paroh la biserica „Talpalari”, Iași
S-a născut la data 1875 în Nicorești, juețul Galați. Studiază la Seminarul inferior din Roman (1889-1892), apoi la Seminarul „Veniamin” din Iași (1892-1896), la Academia Teologică din Kiev (1896-1901). Este hirotonit diacon, apoi preot la biserica „Precista Mare” și revizor eparhial la Roman (1901-1903), preot în Cernavodă (1903), iar după 1909 la biserica „Talpalari” din Iași și protopop de Iași. A activat și ca profesor de Religie la unele licee din Iași și ca inspector general pentru învățământul religios. În 1917 a fost delegat, împreună cu episcopul Nicodim Munteanu (viitorul patriarh), la lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse care a restabilit patriarhatul. Este autor de manuale de Religie și traducător. A trecut la Domnul la 25 decembrie 1962.
În ceea ce privește activitatea sa oratorică, multe din predicile sale le vom expune sau menționa în subcapitolul închinat expunerii cronologice a predicilor conform revistei MMS.
Aici trebuie să menționăm faptul că în anul 1911, a publicat o lucrare intitulată Predicatorul, vol. I, cu Predici duminicale, la Vălenii de Munte, în 262 de pagini și un număr de 40 de predici. „Frumoasa prefață ne spune adevărul că «oricât s'ar îndemna preoțimea noastră la ținerea de predici prin ordine chiriarhale și prin articole de revistă, tot nu se face mult până vom vedea toate amvonurile țării românești trâmbițând tuturor locuitorilor ei adevărurile creștine, până vom vedea renăscându-se morala cea edificatoare și reînviind buna stare a poporului românesc prin economie»”.
Părintele Ioan Țincoca „începe cu o predică la Sf. Paști dovedind Învierea Domnului apoi în a doua cuvântare tratează despre Dumnezeu – cuvântul. Isus Hristos este Cuvântul, fiindcă s'a născut din Dumnezeu, ca cuvântul din minte și a adus în lume cuvântul luminărei popoarelor”. Apoi, în una din predici, autorul face „la partea practică apoteoza apostoliei creștine. Preoția e un lucru mare și durere ne cuprinde, că lumea ține mult la puterea politicească. Dar atunci de ce nu preoțesc cei avuți? De ce nu sfințesc și moralizează cei politici? Să ne rugăm Domnului ca să întărească în predicare pe preoții noștri!”.
Diaconul dr. Gheorghe Comșa, în lucrarea sa închinată Istoriei predicei la români, conchide în tratarea lucrării părintelui Ioan P. Țincoca astfel: „Predicile trebuie să fie practice. Părintele Țincoca a satisfăcut acestui postulat în chipul cel mai desăvârșit observând și alte condiții esențiale ale cuvântărilor bisericești”.
Pr. Nicolae Donos (1885-1960) – Seminarul „Veniamin Costachi”, Iași
S-a născut la 23 februarie 1885 în Dobrovăț, județul Iași. Studiile le-a făcut la Seminarul „Veniamin” din Iași (1897-1905), apoi la Facultatea de Teologie din București (1911-1915). Preot paroh în Golăești, jud. Iași (1906-1918). A fost mobilizat în primul război mondial ca preot militar (Reg. 65 Inf. și Reg. 5 Vânători, 1916-1917), apoi preot paroh în Dobrovăț (1918-1919), la biserica „domnească” din Bârlad (1919-1921) și la parohia Epureni – Vaslui (1921-1924). A activat ca profesor suplinitor la Seminarul din Huși (1919-1925), director al Cancelariei Episcopiei Hușilor (1925-1926), consilier referent eparhial la Huși (1926-1927), revizor eparhial (1927-1930); profesor la Seminarul „Veniamin” din Iași (1930-1941); ca pensionar a fost „custode” al bibliotecii mitropolitane din Iași.
Lucrările sale cu caracter omiletic au fost: 1. Duminica și sâmbăta, Huși, 1922; 2. Modele de cuvântări bisericești, Huși, 1927 și 3. Tâlcuirea Rugăciunii Domnești (în opt cuvântări), Huși, 1928, 75 de pagini. Această din urmă lucrare a fost retipărită în anul 1934, într-o a doua ediția cu un număr de 78 de pagini, la Seminarul „Veniamin” unde părintele Donos activa ca profesor, având un dublu scop: acela omiletico – didactic și, după cum vedem din prefața cărții, cu scopul de îmbogățire a nou înființatei biblioteci editate a Seminarului: „În acest an școlar Societatea „Boldur” a împlinit un sfert de veac de existență. Cu acest prilej, înființăm o bibliotecă editată de Soc. noastră, în care anual se vor tipări lucrări ale Domnilor Profesori sau elevilor merituoși dela Seminarul nostru. În primul număr al acestei biblioteci, publicăm: „Tâlcuirea Rugăciunei Domnești” a Păr. Profesor N. Donos. Din vânzarea acestei cărți vom realiza un fond cu care să se poată tipări lucrările din anii următori. (…) Ținem să exprimăm viile noastre mulțumiri Păr. Prof. N. Donos, care nu numai că ne-a îngăduit să beneficiem de publicarea lucrărei Sf. Sale, dar ne-a și ajutat s'o tipărim”.
Pentru a ne face o impresie despre această lucrare interesantă a părintelui Donos, vom reda un fragment din prima cuvântare din cele șapte în care tâlcuiește rugăciunea „Tatăl nostru”: „Frați creștini, Întocmai cum părinții buni, îndată ce copiii încep să vorbească, îi învață și o rugăciune, așa a făcut și Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu ucenicii Săi. Deabia se strânsese împrejurul Lui și s'a și grăbit să le întipărească în minte o rugăciune, care se deosebește mult de toate rugăciunile, pentrucă în vorbe puține și bine alese cuprinde tot ceeace se cuvine să cerem de la Dumnezeu. Și nici nu se putea altfel. Orice lucru trebue început cu o rugăciune. Deaceia și cel dintăi lucru pe care trebue să-l știm este cum să ne rugăm. Această rugăciune, numită și rugăciune domnească, pentrucă ne este dată de însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este cea dintăi pe care cu toții o învățăm de mici copii. (…) Aceasta îmi dă să încerc să vă lămuresc adâncul înțeles al rugăciunii domnești, cu nădejdea că mare va fi folosul Dv. sufletesc. …”.
Arhim. Vasile Vasilache (1909-2003) – catedrala mitropolitană, Iași
S-a născut la 28 ianuarie 1909 în Idrici, comuna Roșiești, din județul Vaslui, într-o familie de preot. Studiile le-a făcut la Seminarul din Huși (1921-1929) și la Facultatea de Teologie din București (1929-1933), apoi la cea din Chișinău, unde a obținut doctoratul. A fost diacon la Iași (1935), călugărit la Mănăstirea Neamț (6 septembrie 1936), preot la catedrala mitropolitană din Iași și director al Cancelariei eparhiale (1936-1940), secretar patriarhal (1940-1944), arhimandrit, predicator la catedrala patriarhală, un timp redactor al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, stareț al Mănăstirii Antim (1944-1948), apoi la schitul Pocrov (1949-1959). A fost arestat în ianuarie 1959 și condamnat la 8 ani de închisoare și eliberat în iulie 1964, fiind numit preot în Bobâlna, județul Cluj (1964-1969). În 1969 a plecat în Statele Unite, unde a slujit în parohiile: Southbridge – Massachusetts (1969-1977), Detroit – Michigan (1977-1979), Windsor – Ontario în Canada (1979-1984) și la biserica „Sf. Nicolae” din New York (din 1984); vicar al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române din America. A trecut la Domnul în anul 2003.
Din multitudinea de lucrări publicate, părintele arhimandrit Vasile Vasilache s-a ocupat cu multă sârguință de propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, fapt ce reiese din numeroasele lucrări cu caracter omiletic, mai ales în perioada activității sale în eparhia Iașilor, a Mitropoliei Moldovei și Sucevei:
Predica în Evul Mediu, lucrare tipărită la Iași în 1938, în 278 de pagini, care are un scop precis, precizat de autor: „Am socotit că, pentru a îmbogăți zestrea sufletească a predicatorilor de astăzi, a creștinilor ascultători ai predicilor și a culturii vremurilor de față, teologice în special și acelei universale în general, nu mică va di contribuția în a cunoaște acest luminos capitol al trecutului: Predica în evul mediu. De am izbutit sau nu, să înfățișez acest tezaur al trecutului în toată strălucirea și însemnătatea lui, nu-mi este mie dat a spune. Eu aș fi mulțămit ca măcar, prin acest studiu, să fi putut îndrepta privirile asupra unei comori de artă, de cultură, de civilizație a evului mediu, care a plămădit sâmburele frumoaselor roade ale artei, culturii și civilizației timpurilor de față. Într'adevăr, nu mic va fi folosul a cunoaște evoluția predicii, „de a ști ce căi a avut de străbătut acest gen al elocvenței (predica), până a ajuns să atingă, în timpul nostru, deplinătatea așa de înaltă: ce stil, ce gusturi au stăpânit amvonul la înaintașii” străluciți ai predicii din veacul al XVII și la cei din veacurile următoare”. Lucrarea este structurată pe 4 capitole, cu subcapitole astfel: 1. Viața lumii medievale (cu 4 subcapitole); 2. Problemele tratate de predicatori în evul mediu (cu mai multe subcapitole, dintre care amintim unul mai deosebit: Izvoarele științifice ale materialului de predici în evul mediu); 3. Arta de a alcătui și rosti predici în evul mediu (cu 9 subcapitole); 4. Studiul câtorva figuri reprezentative ale predicii evului mediu (a. Francisc din Assisi; b. Berdard de Clairvaux; c. Grigorie Palama; d. Mitropolitul Grigorie Țamblac) și Încheiere;
Dumnezeu este lumină, lucrare ce a văzut lumina tiparului în anul 1939 la Mănăstirea Neamț, fiind un bogat volum de 37 de predici cuprinse în 350 de pagini. Despre această lucrare mărturisește autorul: „Aceste predici pe cari le-am ținut în Catedrala Sf. Mitropolii din Iași, le dau la lumina tiparului, prin lumina ce arde pe vatra cea luminoasă a Mănăstirei Neamțu. Le trimit vouă cu acelaș gând și cu aceeaș dorință, pe care am avut-o când le-am rostit, ca fiecare să umble în lumină, atât în legătură cu Dumnezeu, precum și în raporturile cu oamenii. Și așa fiecare cetitor să năzuiască a fi un fiu al luminii, căci pentru luminarea și înfierea noastră a venit Hristos Domnul, Răsăritul cel de sus. Și ca încheiere, rog pe cetitori să nu se trudească în a ceti această carte de predici la șir, una după alta, în o zi – două. Nu, ci pe îndelete, de se poate cu prilejul zilei pentru care a fost alcătuită predica. Și așa, aceste predici să ajungă să fie niște ferestre deschise prin care să pătrundă lumina lui Hristos”;
Pe căile Domnului. Predici rostite la radio, București, 1942, 333 pagini;
Duminicile primăverii. Predici rostite în Sfânta Patriarhie și transmise prin radio, București, 1943, 125 pagini;
Cerurile grăiesc. Zece predici la Psalmul 18, București, 1943, 85 pagini;
Prietenii lui Dumnezeu: Sfinții. Predici, București, 1947, 320 pagini.
Prof. George Aramă (1855-1923) – Seminarul „Veniamin Costachi”, Iași
S-a născut la 2 martie 1855 în Țolești, județul Suceava. A studiat la Seminarul „Veniamin” de la Socola (abs. 1875) și la Facultatea de Litere din Iași. A activat ca pedagog – șef și profesor suplinitor la Seminarul „Veniamin” (1876), profesor la Seminarul din Huși (1877-1887), apoi ca profesor de Omiletică, Liturgică și Pastorală la Seminarul „Veniamin” (1887-1915). A trecut la cele veșnice în 1923, la Iași.
Profesorul Aramă George a publicat câteva manuale didactice și lucrări istorice, dintre care menționăm doar două dintre acestea, care vizează tema de față:
Curs de Omiletică pentru cl. a VI-a a seminariilor (partea generală), București, 1903, 260 pagini (ediția a II-a în 1911, 261 pagini) ;
Elemente de Omiletică specială sau povățuiri și îndrumări speciale pentru alcătuirea diferitelor genuri și specii de cuvântări bisericești, precedate de noțiuni despre istoria elocuenței bisericești, lucrare tipărită în anul 1930 la București, după moartea autorului, de către Arhimandritul Iuliu Scriban, profesor de Omiletică și Pastorală la Facultatea de Teologie din Chișinău. Această carte conține 248 de pagini, fiind lăsată în manuscris de către profesorul George Aramă care nu a mai reușit să o tipărească. Însă această dorință a fost îndeplinită de Arhim. I. Scriban care a cuprind în acest volum 4 din cele 7 capitole scrise de autor, și care mărturisește acestea: „Fostul profesor de teologie practică dela Seminarul „Veniamin” din Iași, răposatul Gheorghe Aramă, a lăsat în manuscript un al doilea volum al Omileticii sale. Cel dintâi volum este însuși manualul care se învață și azi în seminariile noastre în clasa VI. Dar omiletica nu se învață numai în cl. VI, ci și într'a VII și VIII, prin lucrări practice. Pentru acestea însă nu avem un manual. Profesorul Aramă însă a lucrat o carte de învățătură pe care n'a mai apucat s'o tipărească, ci la cuprins moartea. A isprăvit-o de lucrat după ce eșise la pensie, așa că, prin aceasta, ne-a dat dovada despre râvna sa către lucrul pe care-l îndeplinise în viață. Nici până azi seminariile nu au un manual de studiu omiletic pentru clasele VII și VIII, așa că această scriere vine la timp. Deci dacă acum ne apucăm să tipărim ce a rămas de la Gheorghe Aramă, nu este numai o cinstire a amintirii lui, ci și o faptă de folospentru nevoile noastre școlărești. Și cartea lui e de folos mai cu seamă acum, căci dacă datoria predicării a fost totdeauna o datorie de mâna întâi în Biserică și dacă, pe temeiul acesta, meșteșugul propoveduirii cuvântului creștinesc totdeauna s'a predat în școalele bisericești, dar, de o bucată de vreme, această datorie apasă încă și mai viu asupra preoțimii, din pricina năvălirii sectelor peste noi. Mai mult decât înainte, preotul de azi trebuie să se deprindă a mânui cuvântul creștinesc. Sectanții lucrează cu el, iar preotul nu trebuie să rămâie în urmă”.
Prof. Gheorghe Ghibănescu (1864-1936) – Membru corespondent al Academiei Române
S-a născut la 1 octombrie 1864. A fost un mare istoric, genealogist și filolog român, membru corespondent al Academiei Române (1905). A adunat o mare colecție de documente din orașele și satele Moldovei și a tradus din limba slavonă acte care cuprind date în special despre epoca feudală din Moldova. A publicat aceste documente, fără o metodă critică, în volumele XVIII – XXV ale „Uricariului” (editat de Teodor Codrescu), apoi în colecția proprie „Ispisoace și zapiste” (6 volume 1906-1926). După 1906 a publicat în cele peste 25 de volume a propriei colecții „Surete și izvoare” studii documentare și genealogii referitoare la vechi familii boierești cum ar fi Cuza, Catargiu, Racoviță, Râșcanu și Kogălniceanu, ale căror membri «au putut imprima vremii rostul persoanei lor și au luat parte la înfăptuirea actelor de așa măsură ca să asigure o pagină celebră a neamului lor». În anul 1920, un grup de profesori din Iași compus din Gheorghe Ghibănescu, Mihai Costăchescu, Sever Zotta, la care s-a adăugat și publicistul N. A. Bogdan, au pus bazele unui muzeu municipal al Iașului.
De la profesorul Gheorghe Ghibănescu avem câteva predici istorico – bisericești tipărite, care le-a ținut cu ocazia diferitelor hramuri ale unor biserici din Iași. Astfel avem:
Biserica Sf. Dimitrie (Balș). Predică ținută în ziua de 26 Octombrie 1933, în care își începe predica în felul următor: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin. Frați creștini, „Mult pot face puținii buni împreună” (Proorocul David). Când mă uit la acest puțin norod din Biserică, la o Biserică aproape fără popor ca aceasta, nu pot începe decât cu vorbele pline de înțeles ale Proorocului David, care se potrivesc de minune la sărbătoarea hramului acestei biserici, ctitorie Bălșească, isvorâtă din sufletul ales al celor puțini buni din trecut”.
Biserica Sf. Andrei. Predică ținută în ziua de 30 Noembre 1932, în care ține prima predică istorico – bisericească: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin. Frați creștini,Nu cu puțină plăcere am primit propunerea părintelui C. Vuescu, parohul acestei biserici, de a stărui în această predică, cu prilejul hramului bisericei, asupra împrejurărilor, în care s'a zidit această biserică; cari i-au fost ctitorii ei, și care era starea Iașilor în acest colț de târg, așezat supt vechea Curte domnească și în preajma Bahluiului”.
Biserica Talpalari cu hramul Nașterea Maicii Domnului. Predică ținută în ziua de 8 septembrie 1933, în care zice, printre altele: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin. Frați creștini, (…) Vorbind astăzi la hramul bisericii Talpalari, cred că potrivit planului general, ce mi-am propus în desvoltarea predicilor mele istorico – bisericești, să vă lămuresc întâi, știri despre Iașii noștri vechi în latura aceasta a târgului, între 2 vecinătăți celebre ale Iașilor: mahalaoa calicilor și răpa Pevețoaiei. Și cu atât mai interesant e de atins aceste 2 chestiuni întru cât ne suim cu știrile noastre despre Iași în plin secl. XV-a, supt Ștefan cel Mare” și continuă să facă istoricul Bisericii Talpalari.
Biserica Sf. Nicolae Domnesc (zis gospod, cel mare și bogat). Predică ținută în ziua de 6 Decembrie 1933. Această predică a profesorului Gh. Ghibănescu are o importanță mai aparte deoarece a fost ținută în prezența mitropolitului Moldovei și Sucevei, Pimen Georgescu, fapt ce reiese din însăți începutul predicii sale: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin. Binecuvintează Înalt Prea Osfințite Părinte, Frați creștini, Suntem și stăm pe cel mai vechiu și istoric loc al Iașilor, aici în preajma Curții Domnești. Suntem și stăm în cea mai veche casă de rugă, fiind întăia biserică din Iași urzită din pajiște de marele voevod Ștefan în preajma Curții domnești. Suntem și stăm în biserica, în care au călcat toți Voevozii noștri, primind ungerea de domnie în scaun de la mitropoliții moldovei și Sucevii de după vremuri! Și sufletul îmi e cuprins de adânc simțimânt, când mi s'a dat putința de a vorbi înaintea Înalt Prea osfinției voastre cu prilejul hramului acestei vechi și mărețe biserici; și pe dinaintea ochilor mi se înșiruie tot ce s'a făptuit în această biserică și în apropiere de ea, în Curtea domnească!”.
Alte cuvântări. Expunere cronologică conform Revistei eparhiale MMS
Necesitatea cuvântărilor bisericești în viața creștină „ar trebui să o simțim precum bolnavul simte, că are trebuință de ajutor medical. Și întunericul nu se împrăștie, ci ne învălue tot mai cumplit. În aceste împrejurări e bine să facem o reprivire istorică specială sub raportul ziaristicei noastre bisericești pe terenul vestirei cuvântului bisericesc. O facem aceasta mai ales pentru de a ne trezi cu o clipă mai curând din nepăsarea care bântue cu necruțare. Să privim deci ziaristica bisericească”.
„Teologie și Viață”, revistă de gândire și spiritualitate creștină, este periodicul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care apare constant, cu o frecvență trimestrială sau bianuală, încă din 1924. Până în 1990, revista a avut următoarele nume: Mitropolia Moldovei – Foaie oficială a Arhiepiscopiei Iașilor și Mitropolia Moldovei și Sucevei.
Revista „Teologie și Viață” este editată de Editura Doxologia, fostă Trinitas.
Timp de decenii, revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei” a oferit teologilor, istoricilor, sociologilor, muzicologilor, etnologilor și altor specialiști din domeniile uman sau tehnic importante informații cu caracter academic, misionar – pastoral sau apologetic, sub formă de studii și articole, monografii, scrisori pastorale, omilii și cateheze, traduceri, recenzii etc. Articolele revistei Mitropolia Moldovei și Sucevei, scrise în exclusivitate în timpul regimului ateu comunist, au adus literaturii românești de atunci, în particular, și societății românești, în general, importante contribuții literare religioase, caracterizate de echilibru și de echidistanță, de moralitate și de demnitate, de păstrarea credinței ortodoxe nealterate și a tradițiilor românești autentice. Prestigiul revistei Mitropolia Moldovei și Sucevei se datorează și marilor personalități teologice și laice care au publicat de-a lungul vremii în paginile ei: Patriarhul Justinian, Mitropolitul Iustin Moisescu, Mitropolitul Sebastian, Mitropolitul Nestor Vornicescu, Mitropolitul Antonie Plămădeală, Nicolae Neaga, Petru Rezuș, Orest Bucevschi, Nicolae Chițescu, Daniel Constantin, Nicolae V. Dură, Constantin C. Giurăscu, Ștefan S. Gorovei, Ioan Ivan, Constantin Nonea, P.P. Panaitescu, Scarlat Porcescu, Al. N. Stănciulescu-Bîrda, Milan Șesan, Emilian Vasilescu și mulți alții. Din 1990, la inițiativa IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, revista a primit numele „Teologie și Viață”, pentru a reflecta realitățile teologico-misionare și social-culturale ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Începând cu acest an, revista a fost cotată în categoria B, având un rol activ în comunitatea academică internațională, colaborând cu numeroase reviste internaționale din Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Italia, Spania etc. Conținutul ei a fost îmbogățit prin contribuția constantă a profesorilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și de la Seminariile teologice ale Arhiepiscopiei Iașilor.
Așadar, în cele ce urmează, vom încerca să expunem în ordine cronologică toate predicile și cuvântările bisericești, articolele cu conținut omiletic, precum și tot ceea ce privește terenul activității omiletice din eparhia Iașilor a Mitropoliei Moldovei și Sucevei, conform Revistei eparhiale MMS, pe perioada anilor 1926-1948 (cu precizarea lipsei anilor 1942-1946).
1926
Ianuarie: 1. „Frumoasa Serbare din Comuna Bucium” (Duminică 22 noiembrie 1925): „În biserică după terminarea slujbei a vorbit cu multă însuflețire Păr. Protoiereu Niculea despre puterea credinței și pacea ce trebuie să fie între oameni. Cuvântarea a impresionat mult pe credincioși. După sfințirea monumentului și terminarea parastasului pentru eroi, care s'a oficiat în curtea bisericii lângă mormintele eroilor, în fața întregii mulțimi, s'au ținut cuvântări de preamărire a Eroilor: din partea bisericii de Protoiereul Niculea, din partea armatei: D-l General Pirici, din partea școalei D-l învățător Costăchescu din Bucium și de D-l Christea membru în comitet”; 2. „Frumoasa serbare religioasă din satul Mânjești, Jud. Iași” (Duminică 3 Ianuarie 1925): „După terminarea serviciului religios P.C. Protoiereu Niculea a vorbit poporului adunat, în graiul lui, dând sfaturi minunate pentru întărirea credinței în Dumnezeu, din care izvorăsc faptele frumoase și iubirea de neam, insistând mai ales asupra creștitii tineretului, pentru care trebuie să avem toată atenția spre a fi îndrumat serios în virtuțile creștinești și patriotice. Cuvintele simțite ale Protoiereului Niculea au mișcat adânc sufletele credincioșilor, producând o adevărată înălțare sufletească”;
Aprilie – Iunie – Iulie: apare articolul părintelui Constantin Dron, împărțit în trei articole pe cele trei luni, intitulat Preotul ca predicator;
Iulie: apare predica profesorului din Iași Gh. Ghiga intitulată: Predică la Schimbarea la față, pe care o începe în felul următor: „Faptul schimbării la față a Domnului Hristos este un fapt istoric și pentru noi creștinii este totdeauna un fapt de actualitate. Evangheliștii îndeacord ne istorisesc, că Domnul Hristos înainte de patimile sale și după ce pregătește pe apostolii săi pentru aceasta, spunându-le mai dinainte cele ce aveau să se întâmple cu dânsul, că adică în Ierusalim, El avea să sufere multe dela bătrâni, dela arhierei și dela cărturari, că va fi omorât și că a treia zi va învia și va intra întru mărirea Părintelui său, cu îngerii săi și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale, – a luat Isus pe Petru, pe Iacob și pe Ioan fratele lui și s'a suit cu ei pe un munte înalt deosebi și s'a schimbat la față înaintea lor”;
August: 1. „Vizita I. P. S. Mitropolit Pimen la Mânăstirile din Eparhie”: în luna iulie 1926, IPS Pimen Georgescu a vizitat Măn. Neamț unde se afla, tot în vizită, și IPS Patriarh Miron Cristea, iar cu această ocazie au fost ținute 3 cuvântări: a) cuvântare scurtă de bun venit a starețului Arhim. Daniel Ciubotariu care a zis: „Este la mijlocul degetul providenței care a făcut ca în momentul când soborul acestei M-tiri se străduiește să realizeze una dintre cele mai mari revendicări ale sale: Seminarul monahal, să întrunească în această biserică – ctitoria lui Ștefan cel Mare – cele mai mari căpetenii ale bisericei, care prin poziția lor, ca și prin sentimentul de care sunt însuflețit, au dat un așa mare sprijin realizărei seminarului călugăresc”; b) acestor cuvinte IPS Pimen a răspuns: „Sunt fericit a zis I. P. Sf. Sa că revăd mânăstirea și pe călugări în plină activitate și animați de năzuinți culturale dar mai ales mă simt fericit că eu și mânăstirea putem găzdui pe cel dintâi Patriarh al României întregite (…)” și c) IPS Patriarh Miron: „Întâlnirea de azi îmi aminteșye cuvintele Mântuitorului: „Cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic, și stăpânitorul să fie ca slujitorul” (Luca XXII v. 26). În adevăr iată, eu Patriarhul României, ocupând cel mai înalt post în biserică, sunt astăzi ca cel mai mic, făcând plăcuta slujbă de primire a I.P.S. Mitropolit al Moldovei într'o mănăstire de sub a sa jurisdicție”; 2. la 27 August, IPS Pimen a mers la Mănăstirea Durău unde „asistă la slujba săvârșită cu mare fast de preoții M-rei, și la Te-Deumul de mulțumire pentru ziua numelui I. P. S. Sale, după care P. C. Stareț Teofan Ionescu, în numele soborului M-rei, îl felicitează, arătând că M-rea Durău este în adevărată sărbătoare de fericire, că găzduiește pe Arhipăstorul Moldovei când își sărbătorește și ziua numelui. I.P.S. Sa vădit mișcat, arată că se simte fericit că se află în această M-re, – ctitoria Mitropolitului Veniamin, fiind legat sufletește de astfel de monumente de evlavie, în mare parte zidite și înzestrate cu moșii de Voevozii Moldovei, și care sunt ca niște petre tari ale credinței noastre Ortodoxe strămoșești; amintește de marele război, când călugării și-au făcut pe deplin datoria, parte alături de luptătorii ostași; parte rugându-se în biserici pentru izbânda armatelor noastre, iar parte veghind la căpătâiul suferinzilor izbiți de gloanțele dușmane”;
17 Septembrie: IPS Pimen în Basarabia face o vizită canonică în târgușorul Ungheni unde „își începe cuvântarea Sa cu cuvintele de „frați basarabeni” arătându-le că se simte fericit că are prilejul acesta de a călca ca Metropolit al Moldovei pe pământul Basarabiei, pământ care a fost totdeauna și este pe veci pământ românesc. Acest ținut – spune I.P.S. – a fost totdeauna alipit Metropoliei Moldovei și Sucevei și iată-l astăzi iarși alipit bisericei mume”;
7 Noiembrie: s-a inaugurat căminul și s-a sfințit Liceul Național din Iași, solemnitate oficiată de P.S. Grigorie Leu Botoșăneanul, Vicarul Mitropoliei Moldovei care „a rostit cuvântarea de mai jos, care a avut un ecou puternic în întreaga asistență, dar mai ales în sufletul d-lui Ministru”.
1927
Ianuarie: IPS Pimen trimite o Epistolă către cler și popor de anul nou:1927, în care spune: „Știu, că după marele război, în care cu multe lupte și mari jertfe, s'a îndeplinit dorința de veacuri a strămoșilor noștri, adică, unirea tuturor Românilor într'o singură țară mărită, cu o singură biserică ortodoxă națională, s'au ivit, mai ales printre lucrătorii dela fabricile și uzinile din oraș, precum și la unii din locuitorii satelor, lucrători prin fabrici, unele învățături mincinoase, care duc la idei bolnave și rătăciri greșite, în paguba neamului și pentru slăbirea credinței noastre strămoșești. Mulți din ai noștri, cari apucaseră pe aceste căi greșite, convingându-se de rătăcirea în care căzuseră, s'au reîntors la dreapta credință strămoșească. Și am nădejdea, că în scurtă vreme, nimeni din fii neamului nostru, nu se vor mai lăsa a fi înșelați, după dorința și interesul vrăjmașilor, ci, că toți vom fi, ca și în trecut, păstrători fără nici-o știrbire, ai legii și ai credinței noastre strămoșești”;
Aprilie: 1. părintele Econ. V. Iordănescu rostește un cuvânt la Învierea Domnului: „Iată cu adevărat sărbătoarea de bucurie a creștinătății. Peste șase sute de milioane de inimi creștinești, la această sărbătoare, încearcă o emoție de bucurie atât de sguduitoare și atât de curată, că nu-i limbă omenească care s'o poată arăta în vorbe. Nu-i nici bucuria interesului îndeplinit, nici a plăcerii satisfăcute. Și una și alta din aceste două feluri de bucurii, sunt omenești și în anumite limite legitime. Dar la ce distanță stau ele, de bucuria curat duhovnicească a Învierii Domnului! Aceasta ne învălue sufletele, le luminează și le încălzește, precum razele soarelui, îmbrățișând pământul întunecat și umed, îl luminează și-l încălzesc”; 2. „Preotul Hristofor Manoilescu, Iconom stavrofor, parohul Bisericii Sf. Voievozi din Orașul Botoșani, împlinind 50 de ani de preoție, a fost serbătorit în chip mișcător de enoriașii Sf. Sale și de preoțimea locală. În biserica unde a slujit atâta timp cel serbătorit, s'a oficiat Sf. Liturghie de un sobor de preoți sub proestoșia C. Sale. După aceea soborul în frunte cu Protoiereul județului a oficiat în aceiaș biserică un Te-Deum de mulțumire. Au rostit cu acest prilej cuvântări pentru cel sărbătorit: Protoiereul jud. Ec. Al. Simionescu din partea clerului, dl. O. Lupașcu Prim ajutor de primar, ca delegat al Primăriei Botoșani, dl. C. Oprescu Avocat și Epitrop al Bisericii din partea enoriașilor, și la urmă a răspuns preotul sărbătorit, mulțumind celor de față pentru dragostea ce i-o poartă”;
Iunie: 1. cuvântare la adormirea părintelui Constantin Răileanu din județul Dorohoi care, pe lângă mulții talani ce îi avea și care i-a înmulțit, „era și un bun vorbitor”; 2. în 6 iunie, la înmormântarea din București a părintelui Victor Diaconescu parohul Bisericii „Sf. Nicolae” din Tg. Frumos a cuvântat Pr. Conts. Dior (este expus întregul necrolog) care, printre altele, a zis: „Întristată adunare! Moartea oricărui om este o durere pentru ceilalți, dar moartea unui preot este o întreită durere. Moartea preotului Victor Diaconescu este durere întâi, fiindcă lasă o soție și o familie care de aci înainte n'o să mai poată gândi la ușurarea zilelor vieței ce le venea prin dânsul, ci va trebui să răsbată singură, și să înfrunte singură greutățile vieței. El își părăsește apoi pentru totdeauna colegii de biserică, cere-l iubeau și împreună cu care duce sarcina grea a preoției. Acești colegi petrecându-l simțesc nu numai durerea fratelui care pleacă pentru a nu se mai întoarce, ci simțesc adiind și fiorul rece al morții, care va ajunge odată pe fiecare dintre e, simțesc strășnicia acestei legi a firii, în virtutea căreia tot omul se întoarce în pământul din care s'a luat, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, împărat sau rob, înțelept sau neînțelept”; 3. pe 16 iunie la Ședința Cercului Pastoral Ștefănești, din județul Botoșani, după slujbă, a predicat Pr. Gheorghe Constantinescu despre „Datoriile credincioșilor față de biserică, ca societatea lor și ca loc de închinare”, iar „Cuvântrea a fost rostită cu mult suflet și s'a putut citi pe fața enoriașilor adunați, pentru un ceas în casa Domnului o adâncă mulțumire și făgăduinți curate, față de îndemnurile ce li se dau. După această cuvântare, urmează ca după obiceiu, cuvântul autoritar și plin de simțire, a părintelui protoiereu Alexandru H. Simionescu. Ca un iscusit păstor, ce cunoaște până'n adâncuri sufletul turmei, a dat o serie de îndemnuri folositoare. Toată suflarea din fața Sf. Altar, sorbia cu nesațiu, aceste învățături isbăvitoare de suflet”;
August: 1. „Cuvântarea omagială a I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, ținută în ședința solemnă a Senatului dela 25 Iulie a. c.”; 2. în ziua de 27 august, IPS Pimen și-a serbat ziua numelui, iar cu această ocazie: „În toate bisericile Eparhiei s'a săvârșit câte un Tedeum pentru sănătatea Înaltului Arhipăstor. În Catedrala Mitropoliyană Tedeumul a fost săvârșit de către P.S. Arhiereu Grigorie, înconjurat de clerul Catedralei. La sfârșitul serviciului divin P.S. Arhiereu a ținut o cuvântare ocazională”;
Septembrie: 1. într-o circulară adresată Protopopilor din Eparhie, IPS Pimen cere, printre altele, ca să se termine Sfânta Liturghie „cu o cuvântare bine alcătuită, pe înțelesul tuturor, cuprinzătoare de învățăminte care se rapoartă la viața religioasă morală, pe care trebue să o aibă poporul nostru, învățându-l de a păstra credința strămoșească, ferindu-se de învățăturile eretice care s'au ivit în țara noastră, de după război, lămurind în același timp poporul nostru, a întrebuința cu folos timpul de muncă în orice meserie. Veți chibzui ca această cuvântare, plină de învățăminte, să o țineți în fața întregului popor, care dacă va fi prea numeros, veți vorbi afară, în fața bisericii, pentru a fi ascultat de toți”; 2. 8 septembrie, la hramul „Nașterea Maicii Domnului” al Mănăstirii Vorona din jud. Botoșani, după slujba religioasă, IPS Pimen „înconjurat de un numeros cler, în frunte cu P.C. Protopop dela Botoșani, a vorbit afară, în fața miilor de credincioși, cari veniseră cu pietate să ia parte la hramul Sf. mânăstiri”;
Octombrie: 1. avem redat cuvântul IPS Pimen „de la Conferințele generale preoțești” în care IPS Sa aduce mai multe îndemnuri preoților, ca aceste: „Poporul nostru din Moldova și Basarabia e foarte înapoiat ca cultură și ca stare socială. Străinii s'au așezat temeinic în toate orașele și târgușoarele Moldovei și au luat comerțul și industria din mâinele românilor. Preoții trebue să lupte din răsputeri și să convingă pe sătenii noștri, de a-și da copii la școlile de meserie, de comerț, de industrie, agricultură și în fine la toate meseriile de îmbogățire națională, care astăzi sunt în mâinele străinilor nu prin vina lor, ci prin vina noastră, că am părăsit, toate aceste izvoare de bogăție națională trecute pe mâna străinilor; iar românii au rămas săraci în țara lor. Acestea sunt mijloacele de luptă contra străinilor și nu prin stricări de geamuri. Vă mai îndemn, a zis I.P.S. Mitropolit, să lucrați pentru îndrumarea poporului, cătră o viață morală și prin cercuri culturale – religioase la biserici, în școli sau atenee unde în legătură cu alți factori culturali: învățătorul, doctorul, magistratul etc. să fie adunat poporul și instruit pe căile virtuței și ale demnităței omenești. Îndemn preoțimea să trăiască în bună armonie, să se unească cu toții și să înceapă cu un ceas mai devreme opera pe care o necesită vremea de azi”; 2. la 2 octombrie a avut loc redeschiderea Bisericii din Popăuți, Botoșani, la care au participat IPS Pimen și IPS Patriarh Miron. După sfințirea bisericii și oficierea Sfintei Liturghii: „La orele 11, se săvârșește în cutea bisericii în mijlocul poporului, parastasul pentru pomenirea ctitorului bisericii «Voevodul Ștefan cel Mare» după care I.P.S. Mitropolit Pimen, într'o cuvântare emoționantă salută pe Patriarh și face un istoric al strălucitei ctitorii, amintind de obiceiul lui de a înălța câte o biserică după fiecare izbândă, semn al puternicei lui credinți în Dumnezeu, credință, care a fost pavază neamului în orice nevoi. În frumoasa sa cuvântare Înaltul Regent, Patriarhul Miron, subliniază însemnătatea bisericii și chemarea preoților, arătând rolul biruitor al credinții pentru apărarea și propășirea neamului românesc”.
1928
Martie: sărbătorirea patronului Seminarului „Pimen Mitropolitul” din Dorohoi, unde a vorbit după slujbă Pr. Econ. Dumitru Furtună, directorul Seminarului: „P. Cucernicia Sa a arătat în cuvinte cari pătrundeau la inimă, dragostea ce o simte împreună cu întreaga școală pentru ogorul satelor. A vorbit apoi despre muncă și credință și legătura strânsă ce trebue să fie între ele, între munca materială trupească și cea sufletească, de care depinde rezultatul străduințelor noastre și fericirea. Trebue să muncim și trebue să ne luminăm și de aceea avem nevoe de luminători și conducători sufletești pe care îndeamnă să-i privească cu drag și să-i asculte”;
Aprilie: „Cuvântarea I.P.S. Pimen din Senat asupra alcoolismului”: „I.P.S.S. Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei: Domnule Președinte, vă rog să-mi dați voe să fac o întrerupere d-lui orator: Este a doua ședință azi, în care, d. Senator Horia Carp, vorbește la mesagiu, și pentru a noastră surprindere, d-sa găsește de cuviință ca la discuția solemnă a mesagiului Tronului, să ajungă la numărătoarea cârciumilor în țara noastră. Și că cârciumarii sunt mai mulți creștini de cât evrei. Nu înțeleg motivul acestei alunecări. Poate că a auzit de reducerea numărului celui prea mare de cârciumi, care a devenit o mare primejdie pentru bietul nostru popor țărănesc și pentru lucrătorii din orașe? Eu, ca mitropolitul Moldovei, cunosc în amănunt chestiunea. D-Voastră d-le Senator poate sunteți născut în Moldova. Eu trăesc în Moldova de 20 de ani și te asigur, că mai toate cârciumile sau cele mai multe din ele, în orașele Moldovei, sunt în mâna evreilor. Voci: Așa este! (Aprobări) …”; 2. „Necrolog la înmormântarea Arhidiaconului Vasile Marțian” ținut în catedrala Mitropoliei din Iași în ziua de 22 Aprilie 1928 de către Dr. Diacon Ilie Ghiorghiță, în cadrul slujbei de înmormântare la care au asistat mai mulți ierarhi după cum reiese din formula de adresare: „Înalt Prea Sfințite Stăpâne, Prea Sfințiților Episcopi, Întristată adunare, În numele personalului catedralei și a cancelariei dela această Sfântă Mitropolie precum și în numele personalului dela Biserica Sf. Spiridon, în mijlocul cărora Păr. Arhidiacon Marțian, a slujit cu atâta dragoste și credință, să-mi fie îngăduit a rosti cele din urmă cuvinte de omagiu. (…)”;
Mai: Cuvântarea IPS Pimen la hramul Mănăstirii Neamț, „Înălțarea Domnului”, din 21 mai: „În fața Agheazmatarului din curtea Mănăstirii, I.P.S. Mitropolit, în fața unui număr mare de credincioși, a ținut o cuvântare”;
Iunie: 1. Cuvântarea IPS Pimen rostită în ziua de 15 mai cu prilejul parastasului de doi ani de la moartea lui Gh. Mârzescu: „Ne-am adunat într'un cimitir și suntem în fața unui mormânt, în care doarme somnul de veci Gh. Mârzescu, un prieten al nostru și bun Român, care prin calitățile lui devenise unul dintre fruntașii și demnitarii de stat. Ne-am adunat în acest cimitir, în care dorm somnul de veci mulți și mari foști patrioți Români, cari în viața lor au adus mari servicii țării și neamului nostru: un Kogălniceanu, un Pont, un Greceanu, un Delavrancea și alții. Ne-am adunat în acest cimitir unde dorm mii de ostași, morți în vremea marelui război, și cu ei mulți pribegi, veniți din provinciile românești, aflate atunci sub stăpâniri străine, cari au devenit cetățeni ai acestui cimitir. (…)”; 2. Cuvântare rostită de Pr. Neculai Hodoroabă de Ziua Eroilor la cimitirul „Eternitatea”, în numele U.O.R. – Uniunei Ofițerilor de Rezervă: „De ziua Înălțării Domnului la ceruri, de ziua Eroilor, am venit cu toții aici în acest cimitir, în această cetate a păcii, ca să ne ridicăm o clipă gândul dela cele pământești și să proslăvim amintirea eroilor cari, prin sângele lor, prin moartea lor, ne-au făurit România Mare. (…)”;
Iulie: apare articolul Arhim. Iuliu Scriban: „Materiale omiletice”, pe 2 luni, care are VI capitole;
August: 1. apare articolul Pr. P. Pantelimon intitulat „Considerațiuni cu privire la predica de azi” în care, încă de la început, punctează lacunele predicilor din acea perioadă: „În multe din bisericile noastre se predică azi, dar de multe ori predicile noastre – așa am constatat eu – sunt sarbede, lipsite de interes, ne pierdem în discuții teologice, care nu interesează sufletul auditorilor, îl lasă rece, pentru că nu este ceva comun în aceste discuții și sufletul celor ce ascultă, lipsește materialul aperceptiv, pe care să putem clădi ceva cu temei” și continuă prin tratarea subiectului propus, dând și unele remedii: „În privința cunoștințelor religioase trebuie să considerăm pe enoriași, aproape ca pe niște copii deci ca pe niște începători. De aceia predica trebue să fie în conformitate cu nivelul lor de cunoștinți și să țină seama de nevoile lor sufletești. Apoi să fie varietate în exemple. Când preotul începe cu câteva exemple potrivite, deodată toată ființa lui se trezește, devine atent fără să vrea, mintea se încordează să prindă și să rețină ceiace vorbești, iar inima să primească și să determine a urma o astfel de viață decât cea care a dus-o până atunci”; 2. la 5 august, IPS Pimen face o vizită canonică la Mănăstirea Slatina, din județul Fălticeni, unde rostește o cuvântare: „Din cauza că biserica era neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși din satele de prinprejur, cari venise să ia parte la această slujbă, I.P.S. Sa a ieșit în curtea m-rei, unde a vorbit poporului. I.P.S. Sa a spus că poporul român a fost greu încercat în cursul anului trecut prin moartea Marelui Rege Ferdinand I, făuritorul României Mari. A îndemnat pe credincioși să muncească stăruitor pentru folosul lor și al țării și să se ferească de patimile care distrug avutul și viața cetățenilor între care cea mai periculoasă e patima beției. A prevenit apoi pe cei de față, ca să nu dea ascultare acelor falși predicatori care caută să desbine pe creștini pe chestia îndreptării calendarului. I.P.S. Sa a spus că nu s'a schimbat calendarul, ci s'a îndreptat și că Sf. Sinod, care e cea mai înaltă autoritate bisericească a făcut această îndreptare în deplină cunoștință de cauză și deci poporul e dator să se supună”;
Septembrie: la 8 septembrie, IPS Pimen participă la hramul Mănăstirii Vorona din județul Botoșani, unde rostește arhiereasca cuvântare: „Sâmbătă dimineața, I.P.S.Mitropolit a oficiat sfințirea apei în curtea mănăstirii, fiind de față un număr mare de credincioși, după care I.P.S. Sa a ținut o cuvântare care a fost ascultată cu mult interes de toți cei de față”;
Octombrie: IPS Pimen trimite „Iubitului cler și popor din această de Dumnezeu păzită Eparhie; dar și milă dela Domnul nostru Iisus Hristos” o „Pastorală cu privire la calendarul îndreptat și data serbării Sf. Paști în 1929”;
Noiembrie: Duminică, 4 noiembrie, IPS Pimen sfințește schitul „Sf. Ioan Teologul” de la Vlădiceni: „După terminarea slujbei, cu toții au eșit afară și, de pe treptele bisericii I.P.S. Mitropolit a ținut o interesantă cuvântare. I.P.S. Sa spune: «Acum 40 de ani am cunoscut în București, când mă întorsesem de la studiile mele din Cernăuți pe un deștept și simpatic călugăr de neam basarabean, cu mult dor de binele neamului și al bisericii, venit de la Sf. Munte Athos. Călugărul era Teodosie Soroceanu. Între noi s'a legat de atunci o prietenie sinceră, trainică și frățească. (…) La îndemnul meu, el a cumpărat bucata aceasta de loc și a întemeiat schitul „Sf. Ioan Teologul”, înzestrându-l cu odoare atenanse gospodărești, pentru ca să fie ca un sălaș de poposâre pentru basarabenii cari veneau la Iași fie cu interese, fie pentru a se închina la moaștele Sf. Paraschiva, cum și pentru călugării în drum spre Sf. Munte»”.
1929
Ianuarie: IPS Pimen trimite clerului și poporului din Eparhie o Pastorală de Crăciun care „s-a trimis înainte de Crăciun, în foi volante, tuturor preoților din eparhie pentru a o ceti în biserici”, în care începe astfel: „În aceste zile sfinte ale sărbătorilor noastre de iarnă, când pășim și peste pragul unui nou an, gândul meu se îndreaptă cu mult drag părintesc către voi toți, iubiții mei fii duhovnicești. Măreția acestor sfinte sărbători și noul an, în care intrăm, ne dă un nou prilej de a ne împrospăta dragostea, unii cătră alții, ca cei ce suntem credincioși ai aceleiași Biserici și fii ai aceluiași neam. (…)”;
Martie: 1. IPS Pimen trimite Pastorala de ziua Învierii în care spune: „De ziua slăvitei Învieri a Mântuitorului, când bunul Dumnezeu, după o iarnă atât de grea, prin mâna mult așteptatei și binecuvântatei primăveri, presoară viață preste câmpii și codri; de zia când și îngerii în cer înconjoară scaunul celui Prea Înalt și aduc cântări de laudă Biruitorului morții; de ziua Învierii, când prin lumina ei pământul se unește cu cerul; în această zi mare și scumpă nouă tuturora, celor ce credem în minuni dumnezeiești, gândul meu se îndreaptă cu mult drag părintesc către voi toți, cari cu multă bucurie ați așteptat această zi sfântă. Îndrept către voi cuvintele mele prin această epistolă, ca în spre niște fii ascultători și iubitori ai Bisericii, întemeiată de Domnul Hristos. Sărbătoarea sfintelor Paști, pe dreptul e socotită ca cea mai mare sărbătoare a creștinătății; ea este «al praznicelor praznic și sărbătoare a sărbătorilor»”; 2. Pr. Gh. Iordănescu de la parohia Moțca – Fălticeni a ținut un necrolog la înmormântarea „d-nei Valeria Sturdza, soție a d-lui M. Sturdza descendent al fostului domnitor Mihalache Sturdza. In ziua de 19 Februarie, s'a făcut înmormântarea, oficiată de un sobor de 13 preoți, petrecută fiind la locașul de veci de mii de săteni de prin împrejurimi. Fiică a fostului profesor St. Micle și Veronica Micle, a moștenit dela ei sufletul ales și simțirea artistică. De o cultură aleasă, în tinereță a dus vraja talentului său muzical și faima de român peste hotarele țării. A cunoscut gloria, însă a preferat viața dela țară în pitorescul sat Boureni, pe care a închinat'o educației scumpilor fii, operilor de binefacere, literaturii și florilor. (…)”;
Aprilie: 1. IPS Pimen ține o cuvântare în Senat în ședința de la 16 martie, despre „Primejdia spirtului metilic” în care zice: „Domnilor, în unele părți ale țărei, pentru populația țărănească, ca și pentru muncitorii din fabrici și uzine, din pricina unor abuzuri neînfrânate a speculanților îndrăzneți, adesea, ocrotiți de administrația locală și deci nepedepsiți după legile țării, alcoolismul a ajuns a fi o adevărată primejdie pentru slăbirea și degenerarea neamului nostru. Este vorba de ravagiile cele mari pe care le face alcoolismul, care, prin falșificare, a ajuns o adevărată primejdie de degenerare și de exterminare a poporului nostru muncitoresc. Acum, în timpul din urmă, de către speculanții criminali s'a pus în consumație – falșificând băuturile – un nou ingredient otrăvitor așa numit spirt metilic, despre a cărui putere otrăvitoare până la moarte a acelor ce-l consumă, ne-a vorbit cu atâta competență d-l senator Graur. Domnii mei, Domnul Ministru ne asigură că în curând va veni cu o lege specială pentru combaterea alcoolismului”, după care adaugă: „Eu nu fac o politică de partid și nici nu se cuvine s'o fac; nici eu, nici colegii mei de pe banca Prelaților. O politică de partid o fac acei ce reprezintă în parlament anumite grupe politice, care, după Constituția țării noastre, pot să facă o așa politică, bineînțeles, că năzuința politică de partid, tinde necontenit, la binele și fericirea țării; căci, aceasta trebue să fie năzuința tuturor partidelor din țara noastră. A cugeta altfel, e o crimă”; 2. în ziua de 30 ianuarie 1929, Pr. I. Negoiță (profesor și director al Seminarului „Veniamin”) a ținut o cuvântare la „patronul Seminarului „Veniamin” din Iași” care a zis: „Între mijloacele de manifestare la această festivitate este și o cuvântare ocazională, pe care anul acesta, potrivit obiceiului, devenit tradiție la Seminarul nostru, mi-a căzut s'o țin eu, ca nou venit în dubla calitate de profesor și director. Față de această însărcinare mi-am pus întrebarea, care ar putea fi subiectul cuvântării mele? Și multe chestiuni mi-au venit în minte, că ne-ar putea interesa în chip egal pe noi profesorii și elevii acestui Seminar ca și pe onoratul auditor, între care prezența Înalt P. S. Mitropolit ne onorează în mod deosebit; dar întrebarea care mi s'a părut mie de un interes actual ar fi: de ce fel de preoți are novoie biserica azi, care-i preotul care ne trebuie? (…)”;
August: are loc ședința cercului preoțesc Ruginoasa la 21 ianuarie 1929, la care participă și IPS Pimen: „La sfânta Liturghie a predicat preotul C. Popovici; dacă spațiul ne-ar permite am reda mai pe larg gândurile vorbite așa de adânc și așa de frumos de C. Sa. Tema a fost procesul sufletesc al creștinului pus în fața acestor două posibilități: credința și îndoiala. Părintele C. Popovici e unul din cei mai buni vorbitori ai conferințelor anuale”, apoi „După parastas au fost șapte cuvântători: D-nii Profesor Ghibănescu, profesor Stamboliu, un domn colonel, domnul inginer Cristea, un domn ziarist, din partea Epitropiei administratorul Kalos și cuvântul de încheiere al preotului Claudiu Petrocivi, care în numele asistenței și al cercului a adus cuvinte de omagiu Ateneului și tuturor celor ce au aprins o lumânare și au jertfit o lacrimă Domnitorului străjer de acolo”;
Septembrie: Cuvântarea din Senat a IPS Pimen la legea închisorilor în care spune: „Domnilor Senatori, Exprim mulțumiri d-lui ministru al justiției, că în proectul ce a adus în discuție, în privința regimului închisorilor din țara noastră, n'a uitat de a pune cuvenitul preț pe partea religioasă, morală care, este absolut necesară acelor nenorocite ființe omenești, care pentru o greșeală sau alta, au fost condamnate de societate, prin justiție, să trăiască în închisoare și sub rigorile ei. În țările civilizate, nenorociților condamnați pentru fapte penale de orice grad, li se dă această mângâere de a avea la îndemână, serviciul religios pe care îl fac preoții. Nenorociților condamnați chiar la cea mai mare pedeapsă cu moartea, înainte de a fi executați, li se dă această singură și ultimă mângâere sufletească de a avea lângă ei, fie la spânzurătoare, fie la ghilotină, un reprezentant al bisericei. (…)”;
Octombrie: 1. Cuvântul PS Grigorie Leu la sfințirea bisericii din satul Liteni, parohia Ulmi, județul Iași, 15 septembrie, Duminica a XVII după Rusalii și după Ziua Crucii, în care începe astfel: „Fraților și iubiților mei fii în Domnul, Zi de mântuire este prăznuirea de azi pentru toți cei cari v'ați adunat la această sfântă slujbă. Sufletele tuturora la o așa mare sărbătoare ne sunt ca pământul uscat în fața unei ploi mănoase și binecuvântate. Cu toții ați venit de la distanțe mari să fericiți și să sărbătoriți mâna (stupul) de credincioși, cari s'au învrednicit să clădească o așa casă sfântă și în acelaș timp să primiți și d-voastră prin vrednicia lor o binecuvântare, o mîngâere, o îndrumare pe calea cea dreaptă și sfântă. (…)”; 2. sărbătorirea, la 14 octombrie, a Sf. Cuv. Paraschiva la Mitropolia din Iași: „După frumoasa slujbă religioasă I.P.S. Mitropolit, în cuvinte înălțătoare a vorbit mulțimii, arătând însemnătatea acestei sărbători, evidențiind foloasele credinței și a respectului către poruncile bisericii, îndemnând poporul la o viață cât mai religioasă, pentru a-și păstra moștenirea sfântă a credinței creștine împotriva tuturor ispitelor și patimilor vremii actuale. Prin aceasta se va ajunge cu înlesnire la înfrânarea atacurilor duse împotriva vieții noastre creștinești românești”;
Noiembrie: Pr. P. Pantelimon rostește o Predică despre creșterea copiilor, „rostită în urma unui caz de sălbatecă purtare a unui fiu față de mama lui” care, spre finalul cuvântului spune: „Nici o îndatorire nu-i mai înaltă și mai sfântă, decât aceea de a orândui și călăuzi pașii copiilor noștri pe calea ce duce de a dreptul la picioarele Mântuitorului. Aici ei vor auzi ce-i adevărul, dreptatea, sfințenia vieții, dragostea către D-zeu și aproapele. Aici la Biserică și cu învățătura de acasă, sufletele lor nevinovate, vor fi luminate și încălzite de puterea învățăturei Evanghelice și astfel lumina va birui întunerecul și cele strâmbe vor deveni drepte. Copilul este ființa cea mai gingașă din sânul familiei și cea mai aleasă mângâere a părinților. Când copilul e pătruns de duhul învățăturei creștine, avem cea mai bună garanție că el va fi omul care societatea îl vrea în viitor”;
Decembrie: IPS Pimen trimite clerului și poporului Pastorala de Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și anului nou 1930, care o încheie deosebit de frumos prin următoarele cuvinte părintești: „Din inimă curată dar să rugăm cu toții pe bunul Dumnezeu ca în aceste sărbători sfinte, când cu ajutorul Lui puternic pășim și peste pragul unui An nou, să reverse peste noi li țara noastră harul sfânt al păcii, al dragostei și al bunei înțelegeri între noi, să binecuvinteze țarinele cu roade îmbelșugate, pentru ca împreună, mic și mare, sărac și bogat, învățat și neînvățat, să sporim spre tot lucrul bun și de folos, într'un glas lăudând și slăvind pe Dumnezeu cel născut din Fecioară. Și cu acest prilej, aducem tuturor fiilor noștri duhovnicești, urări de sănătate deplină și arhierești binecuvântări. Darul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și Tatăl să fie cu voi cu toți. Amin”.
1930
Ianuarie: 1. Cuvântarea IPS Pimen ținută preoților ieșeni cu ocazia felicitărilor de anul nou: „Urmând unei vechi și frumoase tradițiuni, preoții din Iași au ținut să se prezinte în corpore I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, cu prilejul anului nou 1930 și să-i exprime omagii și felicitări. La cuvintele de bune urări de sănătate și îndelungă arhipăstorire, ce s'au rostit de către P. C. Sa Ec. C. Dinescu, protopopul orașului, în numele preoților și P.C. Sa I. Țincoca, în numele societății «Ocrotirea», I.P.S. Sa a binevoit a răspunde prin următoarele: «Mă simt fericit că la începutul anului 1930, sunt vizitat de cătră preoții ieșeni, care's colaboratorii mei cei mai apropiați. În Sf-le voastre văd pe toți cei 560 de preoți din întreaga eparhie. Mulțumindu-vă pentru urările frumoase, ce-mi aduceți găsesc nimerit acest prilej de a face unele constatări cu privire la activitatea și chemarea preoției noastre, potrivit nevoilor vremii și cerințelor poporului nostru. (…)»”; 2. de ziua prăznuirii „Sf. Trei Ierarhi”, Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași și-a sărbătorit patronul, la slujbă participând și PS Vicar Grigorie Leu, iar „slujba s'a încheiat cu o predică, rostită de către elevul N. Maxim din clasa VIII-a”;
Februarie: 1. în ziua de Duminică 16 februarie, a avut loc la Seminarul „Veniamin” o sărbătorire mai deosebită: ieșirea la pensie a patru profesori. Cu acest prilej, „”Părintele I. Negoiță a rostit cuvinte de adâncă și sinceră mulțumire și recunoștință, față de acești patru profesori, ale căror legături sufletești cu școala'n care și-au îndeplinit rolul de adevărați dascăli, nu se vor rupe nici odată. Tinerii seminariști aduc și ei prinos de mulțumire și cuvinte omagiale, prin patru reprezentanți din clasa a 8-a. Astfel, au vorbit: Dumitru Ciofu – către Părintele Ioan Gotcu; Neculai Macsim – către Părintele Dumitru Iordănescu; Gh. I. Moga – către Părintele Th. V. Stupcanu și, Vasile Voiculescu – către dl. Dimitriu”; 2. la 19 ianuarie a avut loc sfințirea Bisericii din Vlăsinești, județul Dorohoi de către părintele protopop și un sobor de 8 preoți și un diacon, iar predica a fost rostită de către Pr. Protopop Gh. I. Ștefănescu: „După terminarea actului sfințirei și a sf. Liturghii P.C. Protoiereu a vorbit poporului, arătând mulțumirea ce simte, că s'a învrednicit a oficia actul sfințirei locașului, care timp de 4 ani a dat mult de lucru preotului paroh și consiliului parohial. Aceștia, însuflețiti de dragostea pentru biserică, au învins toate greutățile și toate ponoasele, isbutind a vedea planul desăvârșit. Folosind evanghelia zilei cu vindecarea celor 10 leproși, aduce laudă sătenilor cari s'au străduit a ridica prin a lor jertfă acest locaș de rugăciune, drept mulțumită Domnului pentru tot binele ce ni-l dă”;
Aprilie: 1. IPS Pimen trimite Pastorala cu prilejul Învierii Domnului pe care o începe astfel: „Onoraților preoți și bunilor creștini din cuprinsul Mitropoliei Moldovei; Dar și milă dela Domnul nostru Iisus Hristos. Slăvita zi a sfintelor Paști din acest an, ce ne-a învrednicit bunul Dumnezeu să prăznuim, ne dă cel mai bun prilej de a vă trimite această a noastră scrisoare pastorală, cuprinzătoare de părintești povețe și îndemnuri. (…)”; 2. la slujba Floriilor, la catedrala mitropolitană, după slujba săvârșită de PS Grigorie Leu, IPS Pimen a rostit un cuvânt de învățătură în care descrie starea gravă în care a ajuns Rusia: „Această țară pravoslavnică, zice I.P.S. Sa, până la războiul mondial era cel mai mare centru al ortodoxiei iar astăzi a ajuns în stare de complectă sălbăticie. Conducătorii bolșevici, ai poporului rus au distrus cele mai multe dintre biserici, pe unele le-au transformat în locașuri de petrecere și chiar în grajduri iar episcopii, preoții și credincioșii, care mai stăruiesc în credința lor, au fost puși în închisori și torturați. (…)”; 3. în noaptea Învierii Domnului, „la ora 12 când s'a început slujba Învierei în fața Catedralei, vasta curte a reședinței mitropolitane era neîncăpătoare pentru mulțimea meobișnuit de mare a credincioșilor, veniți la slujbă. De față era și armata cu drapelul în frunte, reprezentanții autorităților civile și militare”; după slujbă IPS Pimen „rostește o înălțătoare cuvântare ocazională, arătând însemnătatea minunei Învierei Mântuitorului”; 4. în a doua zi de Paști, după slujba vecerniei numită și „a doua Înviere” săvârșită de IPS Pimen, s-a oficiat un polihroniu în Palatul Mitropolitan în cinstea mitropolitului, după care sunt rostite mai multe cuvântări: „P.S. Arhiereu Grigorie Leu, Vicarul Sf. Mitropolii, în numele clerului din întreaga Eparhie, felicitează pe I.P.S. Mitropolit, spunând între altele, că în aceste vremuri de criză și prefacere poporul așteaptă dela conducătorii săi sufletești, clerici de toate gradele, bunele îndrumări necesare ca și pilda unei vieți creștine desăvârșite. Asemenea P.C. Econ. Const. Dinescu, Protopopul orașului, în numele preoților și cântăreților din orașul Iași, exprimă I.P.S. Mitropolit omagii și felicitări cu prilejul Sf. Paști, asigurându-l de toată dragostea și munca devotată a preoțimei în îndeplinirea sarcinei pastorale, ce are. I.P.S. Mitropolit luând cuvântul, mulțămește tuturor pentru felicitările aduse și la rândul seu, atât ca șef al Eparhiei Iașilor cât și ca Președinte al Sf. Sinod aduce urări de bine și fericire preoțimei din întreaga țară, rugând pe D-zeu a o ajuta să muncească cu cât mai mult spor pentru binele poporului în aceste vremuri de grele încercări pentru Biserica noastră”; 5. a treia zi Paști, ziua pomenirii Sf. Gheorghe, fiind hramul Catedralei vechi mitropolitane, IPS Pimen rostește un cuvânt de învățătură către numeroasa mulțime de credincioși prezenți la slujbă: „I.P.S. Mitropolit s'a exprimat, că în cei 21 de ani de Arhipăstorie n'a avut mulțumirea să vadă la Paști atâta lume la biserică, ca acum. (…)”.
Mai: 1. la 4 mai, IPS Pimen a ținut o cuvântare la parastasul de la Costinești unde a avut loc o nenorocire, în care explică tragicele întâmplări în care au murit creștinii și preotul lor: „«E greu să taci, când inima te doare; dar, e mai greu să vorbești, când suspinul te îneacă». Cam aceasta e starea noastră sufletească, în aceste clipe, adunați în acest cimitir, privind cu groază, și plini de duioșie, acele morminte, în care se găsesc trupurile arse a peste om sută de săteni – buni creștini – bărbați și femei, tineri și bătrâni, cu mulți copii, arși de flăcările groaznicului foc, care în câteva momente au prefăcut în cenușe, bisericuța de lemn a satului Costești, cu credincioșii din ea. (…)”; 2. la 11 mai a avut loc o solemnitate în satul Pângărăcior de la poalele muntelui Bisericani, din județul Neamț: „Conform invitației din partea parohului respectiv V. Gălinescu, Duminică 11 Mai, s'au adunat aici în Pângărăcior preoții cercului Bicaz, săvârșind o slujbă în sobor în fața a cel puțin 2000 de creștini, adunați și de prin împrejurimi: predica a ținut-o președintele cercului pr. D. Nourescu din Tarcău”, apoi, la sfințirea unui clopot, predicat Pr. Ptotopop G. Popovici, care în însăși articolul său, mărturisește ceea ce a punctat în cuvântul său: „În cuvântarea despre însemnătatea clopotului, am invocat binecuvântarea Arhierească a I.P.S. Mitropolit al Moldovei, pentru donatori și pentru cei prezenți, asemănând pe oamenii iubitori de binele obștesc cu zicerea din Evanghelia zilei: „Doamne, om nu am care sa mă bage în scăldătoare”…”;
Iulie – August: Necrolog rostit de către Pr. I. Negoiță, directorul Seminarului „Veniamin”, la înmormântarea părintelui profesor pensionar Dim. Iordănescu, în care, printre altele, a zis: „În el, preotul – profesor de latină, vedem pe preotul om de cultură, pe preotul cu prestigiu cultural. Sever, dar drept apreciator a elevilor buni, mâhnit și tulburat de aceia care nu dădeau cuvenită silință la obiectul lui, orele lui de ocupație întinsă deveneau totuși câte odată vesele, când mulțumit de mersul unei lecțiuni, își îngăduia și glume pline de înțelepciune, descrețindu-și fruntea. (…)”;
Septembrie: 1. în ziua de Duminică 27 iulie a avut loc o sfințire de biserică la parohia Lețcani, din județul Iași, iar cu această ocazie a predicat Pr. Protopop D. Ciolan care a înălțat pe creștini: „prin predica în care a documentat științific și practic rolul bisericii în viața omenirii și mai ales în a satelor, a zidit biserica sufletească în nenumărații auditori, ce au sorbit cu sete apa vie, scoasă din fântâna nesecată a sfintei scripturi”; 2. la 16 iulie a avut loc punerea pietrei fundamentale a atelierului de industrie casnică de la Mănăstirea Văratic, ocazie cu care IPS Pimen a ținut o conferință unde, printr-un cuvânt de învățătură ocazional, a arătat rolul călugărițelor în sfintele Mănăstiri din Moldova: „Mănăstirile din Moldova, zice Înalt Prea Sfinția Sa, și-au căpătat un nume destul de frumos în străinătate. Aceste Maici, pornite din sânul poporului, conduse de frumoasa idee de a sluji Domnului, au găsit în Mănăstirile noastre pe lângă hrana lor sufletească și o frumoasă ocupație. Din dibăcia mâinilor lor au ieșit cusături și țesături naționale, care au fost cumpărate chiar de străini, admirându-le hărnicia lor”;
Octombrie: la 8 septembrie s-a serbat hramul Mănăstirii Vorona din județul Botoșani, la care a participat IPS Pimen și care, a rostit cuvântul de învățătură către numerosul popor adunat la rugăciune, moment în care s-a pornit și o binecuvântată ploaie: „I.P.S. Mitropolit își începe cuvântarea mulțumind lui Dumnezeu pentru această ploae binefăcătoare atât de necesară pentru sămănături. Cu toată vrâsta mea înaintată I.P.S. Sa zice la care cu voia lui Dumnezeu am ajuns și fără să țin seamă de alte suferinți pe care le-am avut, am ținut cu orice preț să vin și anul acesta la M-rea Vorona pentru a vedea pe iubiții mei fii duhovnicești din aceste părți și să le dau îndrumările de care au nevoe”;
Noiembrie: 1. 14 octombrie, sărbătorirea Sf. Paraschiva la Iași printr-o înălțătoare slujbă săvârșită de un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi, și un număr mare de credincioși prezenți, IPS Pimen a rostit cuvântul de învățătură: „După leturghie Înalt Prea Sfințitul Mitropolit într'o inimoasă cuvântare a amintit încă odată credincioșilor adunați, viața curată și nevoințele Sfintei Paraschivei, dând faptele ei de exemplu tuturor celor ce vor să se mântuiască. Înaltul Ierarh a amintit de asemenea și de nenumăratele minuni și buna pază ce o are și a avut-o Sfânta Paraschiva pentru orașul Iași și pentru întreaga Moldovă”; 2. tot în octombrie, a trecut la cele veșnice părintele Dimitrie Costea, paroh al parohiei Buhuși, județul Neamț, la doar 44 de ani, care era un „vorbitor de un real talent”;
Decembrie: IPS Pimen trimite clerului și poporului Pastorala cu prilejul Nașterii Domnului și a Anului Nou 1931 pe care o încheie în felul următor: „Avem toată nădejdea că veți îndeplini cu drag dorințele și îndemnurile noastre arhierești și socotim, că iubiții preoți, îndreptători luminați a tuturor lipsurilor trupești și sufletești a turmei noastre credincioase. Urez iubitului nostru cler și popor cu prilejul venirei noului an, deplină sănătate, spor la muncă pentru înălțarea țărei noastre, o viață plină de belșug, de pace și bună învoire între toți. Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt, să fie cu voi cu toți. Amin.”.
1931
Ianuarie: la 1 ianuarie 1931, la serbarea Anului Nou la Mitropolia din Iași, după Sfânta Liturghie, s-a oficiat un Tedeum de către Vicarul Mitropoliei, P.S. Grigorie Leu Botoșăneanu „care în câteva cuvinte bine potrivite a arătat că înoirea noastră sufletească se cuvine să o dorim mai presus decât orice, la urările de anul nou”;
Martie: la 25 ianuarie, duminică, trece la Domnul Părintele Econom Hristofor Manoilescu, parohul bisericii „Sf. Voievozi” din Botoșani, care „a fost un neîntrecut slujitor al altarului, un neobosit predicator și îndrumător spre bine al enoriașilor, (…)”.
1932
Aprilie: la 1 mai 1932, IPS Pimen a trimis Pastorala de Sf. Paști pe care o începe prin imaginea trecerii de la iarna grea ce au avut-o, la marea și binecuvântata sărbătoare a Învierii: „Iubiții mei fii în Domnul, După o iarnă atât de lungă și geroasă, ca aceea prin care am trecut anul acesta, când ni se părea, că cu greu vom mai ajunge să vedem zile cu soare, bunul Dumnezeu ne-a ajutat să înfruntăm frigul și viscolul nemaipomenit și odată cu sosirea primăverii să avem și fericitul prilej să prăznuim Sfintele Paști, adică, sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos”;
Mai: 1. la 24 mai, au fost sărbătoriți cinci vrednici profesori de la Seminarul „Veniamin” (omagiu), eveniment deosebit la care au cuvântat: a) IPS Pimen care „declară că se asociază din toată inima la sărbătorirea acestor cinci profesori, cari timp de peste trei decenii, au fost adevărați luminători pentru școala marelui Veniamin. Nici un elogiu nu e de prisos pentru D-voastră, căci le binemeritați cu adevărat. Biserica din Moldova, datorește mult muncii cei cinstite li străduințelor D-voastră. Eu mă simt foarte fericit când văd că elevii actuali ca și foștii d-voastră elevi de altă dată vă înconjoară cu atâta dragoste”; b) PS Episcop Cozma al Dunării de Jos: „nu puteam rămâne rece, când am auzit că profesorii mei sunt sărbătoriți la Seminar. Le aduc în numele meu și al preoților din Eparhia mea în care sunt mulți foști elevi dela această școală, omagiul de dragoste, recunoștință și respect”; c) PS Vicar Grigorie Leu: „spune că cu regret constată că în urma retragerii la pensie a d-lor Oiaga, Praja și Gheorghiu P.S. Sa nu mai are nici un profesor la școala în care s'a instruit. A-i sărbători deci, este o scumpă și pioasă datorie” și au mai urmat numeroase cuvântări, însă: „în toate cuvântările acestea, pe lângă omagiul binemeritat care s'a urmărit pentru profesorii sărbătoriți, s'au pus probleme de o deosebită importanță pentru viața noastră bisericească”; 2. este expusă și o traducere a unei predici intitulate Predică de sărbători, traducere după P. Mathias von Bremscheig de Pr. I. N. care se încheie cu un frumos îndemn la rostirea unei simple rugăciuni în tot timpul vieții noastre: „Dar deajuns. „Doamne rămâi cu noi”, așa să ne rugăm necontenit către Domnul, când pacea inimei noastre este în primejdie din cauza slăbiciunii credinții și patimii crescânde, sau când o cruce vrea să ne apese greu în jos, sau când observăm că se apropie sfârșitul vieții noastre și se deschid pentru noi încet porțile veșniciei, „Doamne rămâi cu noi”, așa să ne rugăm divinului Mântuitor, când raporturile sociale se'ncurcă din ce în ce mai mult și când perspectiva viitorului se întunecă din ce în ce. Atunci e nevoie ca toți cu o încredere înviorată să ținem la El. Fie, așa dar, Domnul cu noi: căci numai la El găsim har, mântuire și viața, acum și pururi și'n vecii vecilor, Amin.”; 3. apare un articol al diaconului Nicolae Luchian de la catedrala mitropolitană, intitulat Necesitatea predicii pe care îl începe prin expunerea necesității și puterii cuvântului: „Sfânta noastră Biserică, ca instituție pur spirituală, a avut întotdeauna și are și astăzi o singură armă capitală: arma cuvântului, care a fost utilizată cu multă abnegație și mult zel chiar din primele începuturi ale creștinismului. Prin cuvânt s'a dat legea cea nouă, prin cuvânt s'a extins lumina Sf. Evanghelii și tot prin cuvânt sau mai bine zis prin meșteșugirea cu care cuvintele au fost redate mulțimei Biserica a cuprins aproape întreaga lume. (…)”;
Iunie – Iulie: este expus Cuvântul către preoțime cu prilejul obligației lor de a preda învățământul religios în școlile primare de către Pr. Valeriu Iordăchescu: „În sfârșit, după nenumărate cereri ale preoțimii, cereri care o onorează, legea dă dreptul și impune obligația preoților de a preda învățământul religios în școlile primare. Este o isbândă morală a clerului, măcar că ea constituie o nouă sarcină venită în cele mai grele împrejurări de viață!… Am ferma convingere, că atât sentimentul datoriei cât și demnitatea de corp cor fi foarte suficiente pentru a birui greutățile firești ale începutului. Ziua de 1 Septembrie c. va trebui să ne găsească la noul front de luptă, acela al preparării sufletelor fragede pentru o viață mai strâns și mai conștient legată de Hristos și Biserică. (…)”;
August: 1. Duminică, 22 mai s-a oficiat o pomenire la 50 de ani de la moartea filosofului materialist român Vasile Conta, unde a cuvântat Pr. Protopop Gh. Popovici din Piatra Neamț: „filosofia și religia sunt două surori care se ajută și se completează reciproc și de aceia biserica ia parte din toată inima la această pioasă comemorare, a marelui filozof și mare patriot, V. Conta”; 2. sâmbătă, 27 august, a avut loc sărbătorirea onomasticei IPS Pimen, ocazie cu care au cuvântat: a) PS Vicar Grigorie Leu „a luat cuvântul în numele preoțimii din cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor, aducând, cu acest prilej elogii I.P.S. Mitropolit Pimen pentru îndelungata și plină de roade activitate pe tărâmul bisericesc și național. P.S. Sa face remarca că astăzi mai mult ca oricând trebuie să fie o legătură intimă de iubire și solidaritate între episcopat și clerul inferior, între șef și subalterni. Urează I.P.S. Sale sănătate și arhipăstorie îndelungată” și b) IPS Pimen care „face un scurt istoric al vieții personale arătând că mai bine de 54 ani i-a consacrat bisericii, ca diacon, preot, profesor universitar, arhiereu, episcop la Dunărea de Jos și Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Doresc – spune I.P.S. Mitropolit Pimen – ca și de acum, cât bunul Dumnezeu îmi va da zile, să fiu înțeles și ajutat de iubiții mei preoți ca și până acum. Iubirea și sentimentul solidarității între noi să fie cel apostolic. Cuvintele Mântuitorului Hristos: „întru aceasta vor cunoaște toți că-mi sunteți ucenici de veți avea dragoste între voi”, să fie tot timpul în inimile și faptele noastre”;
Noiembrie: la 30 octombrie, s-a făcut comemorarea împlinirii a 500 de ani de la moartea voievodului Moldovei Alexandru cel Bun, eveniment de care s-a îngrijit și la care a cuvântat însuși IPS Pimen: „după terminarea slujbei de pomenire I.P.S.S. Mitropolit Pimen a rostit o cuvântare, relevând însemnătatea bunului Voevod Alexandru cel Bun ca organizator al bisericii moldovene”;
Decembrie: 1. IPS Pimen trimite clerului și poporului Pastorala cu prilejul Nașterii Domnului și a Anului Nou 1933 în care, printre altele, schițează deosebit de frumos și plastic atmosfera acestor sfinte sărbători: „În multe părți, pământul țării noastre s'a învelit în haina albă de zăpadă – simbolul nevinovăției și al luminii. Arborii și pomii au îmbrăcat vestmântul argintiu, brodat cu ciucuri de promoroacă. Căsuțele satelor și cătunelor moldovene, peste care domnește liniștea iernii, din depărtare, să înfățișeze ochilor, ca niște buchete de diamante, răspândite pe întinsul covor țesut din fulgi de omăt. Prin ferestrele mici ale locuințelor sătești, străbate pâlpâind – în noaptea adâncă – lumina candelei și a lumânărilor, sub acre stau cu fețe senine de bucurie, bătrâni încărunțiți de lunga cale a vieții, femei cu prunci la sân, băeți și fete tinere, toți așteaptă cu nerăbdare să audă pe preot cântând imnul de slavă și bucurie: „Hristos se naște slăviți-L, Hristos din ceruri întâmpinați-L””; 2. la 18 decembrie, IPS Pimen a ținut în teatrul Sidoli o cuvântare la marea adunare românească antirevizionistă, prin care a dat, încă o dată, dovadă de puternicul și profundul patriotism ce îl stăpânea, fapt ce reiese din însăși cuvintele sale zise cu dragoste pentru neam: „Iubiți cetățeni, O veste alarmantă a pricinuit turburarea liniștei țării noastre: vecinii noștri Unguri, care veacuri întregi au terorizat, au chinuit închizând în temniți și punând în spânzurătoare și ucidere mișelească, contra fraților noștri de peste munți, nu se astâmpără. (…) Vecinii noștri Unguri, sătui de actele de asuprire și nedreptate, în loc să intre pe calea păcii și a bunei vecinătăți, caută scandal, cerând revizuirea tratatelor, care formează temelia păcii de azi a întregii lumi. Noi Românii, strâns uniți, din cele patru unghiuri a țării noastre mărite în hotarele istorice între: Nistru, Tisa, Dunărea și Marea Neagră, ne ridicăm cu toată puterea și protestăm cu cea mai mare energie, contra acestor încercări a Ungurilor și îi sfătuim să fie în pace cu toată lumea și cu noi, pocăindu-se de nedreptățile și asupririle ce le-au săvârșit în trecut. (…)”; 3. de Anul Nou 1933, după slujba ținută în catedrala mitropolitană, a urmat recepția la palatul mitropolitan unde IPS Pimen a rostit o cuvântare: „Greutățile vremii, care ne-au stăpânit în curgerea anului trecut vor fi mai ușor de suportat și cu ajutorul lui Dumnezeu mai curând de învins, dacă noul an ce începem ve găsi strâns unite toate forțele neamului nostru de cugetare și muncă. Unirea face puterea și frățietatea garantează reușita. Cu acest gând se cuvine să pășim pragul, intrând în anul nou 1933, cu sufletul ridicat către bunul Dumnezeu, rugându-L să trimeată milele Sale cele bogate peste țara noastră, și poporul nostru să-l ferească de toate relele, întărindu-l cu deplină sănătate și cu desăvârșită dragoste de Neam și țară. (…)”.
1933
Aprilie: 1. IPS Pimen a trimis clerului și poporului Pastorala de Sf. Paști pe care o concluzionează prin următoarele sfaturi și urări de bine: „Nu uitați, că dacă primăvara aduce o reînoire a vieții plantelor, înfrumusețând natura, tot așa se cuvine și din partea creștinilor, să aducă prosperare în viața spirituală și materială. Sfânta Înviere ne cheamă pe toți la o viață nouă, de: cinste, încredere și nădejde. Urmați pilda înaintașilor voștri, cari în viața lor de toate zilele și-au pus nădejdea în atotputernicul Dumnezeu, ca părinte al tuturor oamenilor. Vă doresc petrecere bună de sfintele Paști cu sănătate și spor la muncă. Pacea și dragostea să sălășluiască în casele și familiile voastre. Dumnezeu să vă dăruiască împlinirea gândurilor bune și cu iubire părintească vă zic din toată inima: „Hristos a Înviat!” Mulți ani cu bine!”; 2. în noaptea Învierii Domnului, la catedrala mitropolitană din Iași, după cuvintele de la ora 12: „Veniți de luați lumină”, ieșirea în fața catedralei și citirea Sf. Evanghelii și cântarea „Hristos a Înviat”, IPS Pimen a rostit tradiționala cuvântare către trupele de ostași adunate acolo pentru obișnuita paradă: „Iubiți ostași și fii ai bisericii strămoșești, în noaptea aceasta este clipa când se sărbătorește biruința asupra morții prin învierea Domnului Hristos. În toată țara poporul proslăvește dărâmarea iadului și începerea altei vieți veșnice. Majestatea Sa Regele Carol II, bunul și înțeleptul nostru Rege, se află în Capitală împreună cu poporul la această sfântă slujbă. (…)”; 3. a doua zi de Paști, IPS Pimen a asistat la slujba de la Mănăstirea Cetățuia unde se afla o școală călugărească, iar aici „după ce a arătat însemnătatea Învierii Domnului, a îndemnat pe elevii călugări ai școlii călugărești să depună toată dragostea pentru învățătură și pentru înțelegerea unei munci manuale raționale, căci vremurile prin care trece întreaga lume sunt grele”;
Septembrie: la 27 august a avut loc sărbătorirea onomasticei și a 80-a aniversare a IPS Pimen la Mănăstirea Cetățuia, zi care o serba de obicei în familie, la Provița de Sus din Prahova, zi încununată cu o slujbă frumoasă, cu o cuvântare cu o agapă: „La sfârșitul slujbei religioase Protopopul de Iași a ținut o cuvântare, relevând însemnătatea zilei și aducând în numele preoțimii urări de sănătate I.P.S. Mitropolit. I.P.S. Sa binecuvântând poporul a mulțumit pentru urările aduse”;
Octombrie: la 19 octombrie a avut loc alegerea noului episcop al Hușilor, PS Nifon Criveanul – Craioveanul, eveniment deosebit cu ocazia căruia a rostit cuvântare: „Cu adâncă emoție și vie recunoștință primesc chemarea ce mi se face de către cler și popor, atât de strălucit reprezentate în acest slăvit congres național bisericesc. Cu emoție în fața merei cinste și a grelei răspunderi de a fi conducătorul spiritual al unei întregi eparhii de însemnătate istorică a eparhiei Hușilor; de a fi îndrumătorul și părintele sufletesc sute de mii de credincioși, fii duhovnicești. Cu recunoștință pentru dragostea și încrederea ce mi-ați arătat și cu care m'ați onorat și care pentru mine vor fi un îndemn mai mult, o datorie în plus, adăugată la multele datorii cerute de înalta demnitate episcopală. (…)”;
Noiembrie: 1. IPS Pimen dă o circulară prin care întărește și impune totodată Datoria preoților de a predica cuvântul lui Dumnezeu pentru înfrățirea oamenilor, ferindu-se de a se amesteca în luptele dintre partidele politice: „Cea dintâi obligație a preotului este de a predica poporului cuvântul lui Dumnezeu pentru înțălegerea dreaptă a învățăturei creștine, privitoare la viață și credință, precum și la obligațiunile ce le are creștinul pentru împlinirea datoriilor lui către Dumnezeu, către țară, societate și familie. (…)”; 2. într-o a doua circulară numită Predica în Catedrala Mitropolitană (Ordin circular No. 5520 către personalul titrat al Catedralei), IPS Pimen punctează și întărește aceeași misiune de a predica încredințată de această dată personalului catedralei mitropolitane, mai ales acum când erau tot mai dese propagandele sectare, și zice: „Vă este cunoscut că prima datorie a unui preot cult e de a predica poporului în toate Duminicile și sărbătorile mari. Această obligație se impune azi în Biserica noastră mai mult decât oricând, cunoscut fiindcă în poporul nostru atât dela orașe cât și dela sate au început a se răspândi învățături contrare creștinismului și primejdioase Statului. Aceste învățături, desigur că sunt pornite de dușmanii neamului nostru, mai ales de după război. (…)”;
Decembrie: IPS Pimen trimite Pastorala de Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și Anului Nou pe care o începe, după cum ne-a obișnuit, prin descrierea plastică a naturii care are o pace divină și care emană raze din bucuria Nașterii lui Hristos: „Iubiții mei fii în Domnul, După trecerea unui an de muncă și activitate rodnică a sosit și iarna, care de obicei e un timp de odihnă trupească și de reculegere sufletească. Ninsoarea, țesând din fulgii ei haină albă, a acoperit pământul țării noastre. Sub blana de omăt semănăturile de toamnă își adâncesc rădăcinile, ca în primăvară să renască iarăși încântătoarele holde de grâu. Pomii din grădini, care cu puțin timp în urmă stăteau încovoiați sub povara fructelor pârguite, apar sub lumina clară a nopților cu lună plină ca niște policandre aprinse. … În acest timp de iarnă, întreaga muncă se desfășoară în jurul gospodăriei. Și în această liniște înconjurătoare, desprinsă ca din povești, sufletele creștinilor tresaltă de bucurie la amintirea, că în vremuri îndepărtate de acum aproape două mii de ani, îngerii de cer zburând deasupra Betleemului vesteau minunea Nașterii Domnului, cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire””.
1934
Ianuarie: la 24 ianuarie, IPS Pimen
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Istoria Predicii In Moldova In Prima Jumatate a Secolului al Xx Lea (ID: 167665)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.