ISTORIA PARLAMENTARISMULUI EUROPEAN Parlamentarismul există din antichitatea democrațiilor grecești și mai apoi a celei de la Roma, unde senatul avea… [615110]

1
INTRODUCERE
ISTORIA PARLAMENTARISMULUI EUROPEAN

Parlamentarismul există din antichitatea democrațiilor grecești și mai apoi a
celei de la Roma, unde senatul avea un rol important în conducerea imperiului1.
În Atena exista o democrație directă, la adoptar ea deciziilor de interes public
luând parte în mod nemijlocit toți cetățenii. Cetatea era condusă de un Sfat (Boule) și de
Adunarea Poporului (Ekklesia)2. Sfatul era alcătuit din 500 de membri (câte 50 de
fiecare trib teritorial), desemnați prin tragere la sorți, pe o perioadă de un an și maxim 2
mandate. Pentru a deveni membru al Sfatului, o persoană trebuia să îndeplinească
anumite condiții: cetățenia ateniană, vârsta minimă de 30 de ani și să promoveze un
examen de moralitate.3 Adunarea Poporului era con stituită de întreaga societate, în
totalitatea ei, mai puțin sclavii, femeile și străinii. Adunarea putea decide prin majoritate
simplă, asupra oricărei probleme de interes public. Judecățile se țineau în fața unor Jurii
alcătuite din 501 membri, care hotă rau tot prin vot majoritar simplu. Adunarea Poporului
a rezistat în istorie cca 200 de ani. Ea a fost posibilă datorită faptului că numărul
cetățenilor era mic (la Adunare participau în mod obișnuit mai puțin de jumătate)4.
În Evul Mediu au existat forme a le parlamentarismului în diverse comunități,
precum cantoanele elvețiene, orașele italiene și cele din Nordul Europei5.
Primul parlament european6, asemănător conceptului din ziua de azi, este
considerat a fi fost organizat în Anglia, în secolul al XIII -lea, de către Simon de Montfort
's, conte de Leceister, atunci când la data de 20 ianuarie 1265, la Westminter, este
convocată prima adunare la care participă reprezentanții orașelor sau târgurilor, alături
de câte doi cavaleri, din fiecare regiune, aleși p entru a discuta problemele de interes
național. Acesta a fost convocat la data de 14 decembrie 1264, prin chemarea a 23 de

1Ovidiu Drâmba – Istoria culturii și a civilizației , ed. Saec ulum, București, 2004
2M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică , pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 2004
3Ibidem
4Ibidem
5Ibidem
6A se vedea https://www.parliament.uk/about/living –
heritage/evolutionofparliament/originsofparliament/birthofparliament/overview/simondemontfort/demontfortparl
iament/ (accesat 05.02.2018)

2
magnați laici, 120 de episcopi, doi cavaleri din fiecare regiune și doi cetățeni din fiecare
oraș, precum și câte patru bărbați din f iecare dintre porturile confederației ”Cinque
Ports”.
Totuși, din unele izvoare scrise primele ședințe la care erau invitați și
reprezentanții orașelor au fost în anul 1162 în Aragonia, atunci când erau convocați, în
mod regulat reprezentanții clerului, no bililor și cavalerilor, însă și ai orașelor7 , în 1169
în Castilia, atunci când la curia de la Burgos, a lui Alfonso al VIII -lea, au fost prezenți
”nu numai conți, magnați, prelați, cavaleri, ci și cetățeni și toate consiliile urbane din
Castilia”8 și în 1 1889 în Leon – în Spania10, iar denumirea de “parlament” se pare că a
fost folosită, pentru prima oară, în o cronică scrisă în anul 118311.
Istoria înființării și funcționării Parlamentului European
Proiectul uniunii popoarelor europene a apărut prin secole le al XVII-lea – al XVIII-
lea, tema fiind tratată atât de către filosofi, scriitori, dar și de către regi și împărați, istorici,
juriști, politicieni și alți oameni de știință europeni. Astfel Dante Alighieri în „Divina
comedie” își imagina o Europă unită sub conducerea unui conducător -suveran, aflat
deasupra celorlalți suverani, limba comună urmând a fi latina, iar moneda comună,
florinul, care avea o circulație largă la aceea vreme, datorită negustorilor din Florența12.
În anul 1693, William Penn (primul guvernator al Pennsylvaniei) într -una din
operele sale a elaborat un proiect al Uniunii Europene, scopul acestei uniuni trebuind să
fie asigurarea păcii și a bunăstării locuitorilor din Europa.13
În secolul XVIII abatele francez Saint -Pierre vorbește în op era sa “Le project de
paix perpetuelle” (1713) despre crearea unei confederații europene, care să aibă un
congres, ca organ permanent, format din delegații tuturor popoarelor.14

7(COLOMER, 2001) , pag. 68;
8Martınez Marina, Ensayo historico -crıtico, 64. By some historians, this meeting is considered the first
parliamentary session in Castile (and Spain). See Gonzalez, Alfonso VIII, 2: 211 – 16, nos. 124 – 6; cf. alsoGarcıa
Ramila, “Las Cortes de Castilla,” 93, and Martınez Marina, Teorıa de las cortes, 138 – 9. Their views are primarily
based on Ocampo’s Las quatro partes enteras,MSR/52 and R/30757, f.387v – 388r.
9http://www.unesco.org/new/en/communication -and-information/memory -of-the-world/register/full -list-of-
registered -heritage/registered -heritage -page -8/the -decreta -of-leon-of-1188 -the-oldest -documentary –
manifestation -of-the-european -parliamentary -system/ (accesat 05.02.2018)
10G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European, pg. 22, Editura Wolters Kluwer, București, 2007
11http://www.rador.ro/2015/01/20/documentar -primul -parlament -al-lumii -750-de-ani-de-istorie/
12Radu Stancu, Note de Curs , pag.1 – 2, www.spiruharet.ro , 2008
13M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică , pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 2004
14Radu Stancu, op.cit.

3
La Congresul de pace de la Paris din 1849, scriitorul francez Victor Hugo
prevestea că “va veni ziua aceea când vom trăi ca cele două grupări imense, Statele
Unite ale Americii și Statele Unite ale Europei să -și dea mâna peste oceanul care îi
împarte și prin aceasta își vor schimba multe produse și va înflori comerțul și industria”
și își exprima convingerea că noua Europă va dispune de un senat care va avea un rol
asemănător cu cel al parlamentului englez.15
În anul 1919, contele austriac Richard Nikolas Coudenhove -Kalegri a pus bazele
Uniunii Paneuropene, care avea ca scop de a uni fica cele 26 democrații (formale)
existente la acea vreme în Europa, într -o federație după modelul Uniunii Panamericane,
“Statele Unite ale Europei” urmând să reprezinte o nouă grupare de puteri pe lângă
puterile deja existente (SUA, Anglia, Rusia, Japonia ). 16
După cel de -al Doilea Război Mondial, reconstrucția continentului european s -a
realizat sub forma organizațiilor de cooperare pe diverse domenii (unele dintre ele
datorându -se și inițiativelor S.U.A. în Vestul Europei și U.R.S.S. – ului în Est).17
Astfel Uniunea Europei Occidentale (UEO, 1945), Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO, 1949) și Consiliul Europei (1949) sunt primele organizații
internaționale, care au câte un parlament format din deputați delegați din parlamentele
naționale.
Pe baza planului privind înființarea “Uniunii Montane” elaborat în anul 1950 de
ministrul de externe francez Robert Schuman împreun ă cu consilierul lui, Jean Monnet,
șefi de stat și guvern din Germania, Olanda, Italia, Belgia, Luxemburg, după un an de
negoc ieri, în 27 martie 1951 au parafat, iar la 18 aprilie 1951 au semnat, la Paris, Tratatul
de înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), tratat ce a intrat
în vigoare la data de 23 iulie 1952 și marchează începutul comunităților europ ene.
Pe data de 25 martie 1957 în Capitoliul de la Roma are loc semnarea tratatelor de
înființare a Comunității Economice Europene (CEE) și Comunității Europene a Energiei
Atomice (EURATOM) (intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958), de către cele 6 state
fondatoare ale CECO. Tot în anul 1957, prin “Convenția relativă privind organele

15M. L. Lăcătuș, M. P. Pușca ș, Op.cit.
16Radu Stancu, Op.cit.
17Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene , pag.13 – 14, Editura Universul Juridic, București, 2006

4
comunitare comune”, cele trei comunități au dobândit două organe comune: Curtea de
Justiție și Adunarea Comună. Potrivit “Tratatului de Fuziune” intrat în vigoare în anul
1967 a avut loc unificarea organelor principale ale celor trei comunități, urmând ca noile
organe să fie: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Ministerial și
Curtea de Justiție18.
După înființarea CEE și EURATOM, Consiliul Miniștrilor a ajuns organ ul
legislativ principal, iar atribuțiile Adunării Comune, care în anul 1962 și -a schimbat
denumirea în Parlament European, nu au fost extinse, deși activitatea în general a
crescut, întrucât noul organ deservea trei organizații internaționale.
Între 7 și 10 iunie 1979 au loc primele alegeri generale și directe pentru
desemnarea membrilor Parlamentului European cu o participare de cca. 61% din partea
electoratului. Până la această dată, membrii parlamentului comunitar erau desemnați din
rândul parlamentaril or naționali19.
La 1 iunie 1981, odată cu aderarea Greciei, numărul parlamentarilor a crescut la
434, iar de la 1 ianuarie 1986, după aderarea Spaniei și Portugaliei, la 518. Actul Unic
European (AUE) din anul 1986 (intrat în vigoare începând cu anul 1987) este primul
tratat care a adus o revizuire generală a dreptului comunitar originar. Până la adoptarea
acestui document, singura procedură legislativă în care era implicat Parlamentul era
procedura consultativă. AUE a adus două noi proceduri (procedura avi zării și cea a
cooperării) care necesitau implicarea Parlamentului și a extins domeniile unde trebuia
aplicată procedura consultativă (transport, cercetare, protecția mediului înconjurător).20
Tratatul privind Uniunea Europeană semnat la Maastricht în 7 fe bruarie 1992 și
intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1993 a constituit un punct de cotitură în viața
Parlamentului European. Uniunea Europeană, fără a avea personalitate juridică și
implicit fără să fie o organizație internațională, se constituie ca o formă de cooperare
interguvernamentală, care are la bază Comunitățile Europene, precum și politica externă
și de securitate comună, respectiv cooperarea în domeniile justiției și afacerilor interne21.

18G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 2007
19G. Fabian, N. Mihu , E. Veress, Ibidem
20G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Ibidem
21G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Ibidem

5
Tratatul de la Maastricht a modificat în primul rând, î n mod simbolic, art. 137 din
Tratatul CE, care prevedea că parlamentul “are competențe consultative și de control”,
noua reglementare precizând, că parlamentul “exercită prerogativele cu care a fost
înzestrat prin Tratat”. Parlamentul European a primit as tfel posibilitatea de a acționa în
instanță celelalte instituții comunitare, în măsura în care acestea ar încălca unele
prerogative.
În afara acestor modificări, prin Tratatul de la Masstricht a crescut numărul
domeniilor de aplicare a procedurilor cooperă rii și avizării, respectiv au fost introduse
procedura codeciziei și cea a informării.
Parlamentul european a dobândit astfel, tot prin Tratatul de la Masstricht,
prerogative de control, mult mai însemnate față de executivul comunitar (Comisie), sau
decât moțiunea de cenzură de pe vremuri. Mai precis, numirea Comisiei după Tratatul
de la Maastricht depinde de aprobarea Parlamentului, iar durata mandatului comisarilor
a crescut de la 4 la 5 ani pentru ca acesta să corespundă cu mandatul parlamentarilor22.
Tratatul de la Amsterdam privind completarea Tratatului privind UE din 17 iulie
1997 (1 mai 1999) a fost menit să creeze capacitatea de aderare pentru primirea statelor
est-europene și a adus schimbări esențiale în cazul Parlamentului, cu toate că nu a reuși t
o reformă instituțională, drept pentru care la scurt timp după intrarea acestuia în vigoare,
statele membre au fost nevoite să adopte un nou tratat de revizuire la Nisa.
Mai întâi de toate, a fost reformulată procedura codeciziei în sensul simplificării
acesteia, deoarece pe de o parte procedura poate fi încheiată după prima citire a
proiectului de către Parlamentul European, pe de altă parte, la cea de a doua citire,
procedura a fost limitată în timp, și nu în ultimul rând, Consiliul a pierdut posibilita tea
de a forța adoptarea propriei poziții contrar voinței parlamentarilor. În al doilea rând,
mare parte din domeniile în care se aplică procedura cooperării au trecut în domeniul
codeciziei. În al treilea rând, Parlamentul European a dobândit competențe s uplimentare
în procedura de numire a comisiei. Astfel, numirea președintelui Comisiei trebuie
aprobată de Parlamentul European, viitorii membrii sunt audiați în mod individual de
către Parlament, iar consiliul comisarilor trebuie aprobat de asemenea de căt re acesta23.

22G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Ibidem
23G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Ibidem

6
Tratatul de la Nisa, a fost elaborat în luna decembrie 2000 în orașul francez Nisa
de către șefii de stat și de guvern ai statelor membre CE și a fost semnat la data de 26
februarie 2001, acesta intrând în vigoare din data de 1 februarie 2003. Prin acest tratat
s-a încercat reducerea ”deficitului democratic” existent deja la nivelul Parlamentului
European de decenii bune. Astfel, s -a încercat reîmpărțirea locurilor de parlamentari
pentru a se realiza o reprezentare proporțională, respectiv exti nderea competențele
legislative ale Parlamentului European.
O altă noutate a Tratatului de la Nisa a fost că, prin adăugarea alin. (2) la art. 191
din Tratatul CE, prin procedura codeciziei s -a preconizat elaborarea unui statut al
partidelor europene sau mai precis al fracțiunilor constituite la nivelul Parlamentului
European, care nu țin cont de naționalitate (cetățenie), ci de culoarea politică, care să
permită o mai mare transparență privind funcționarea acestora. Alte modificări
importante sunt cele re feritoare la extinderea procedurii codeciziei în alte domenii cum
ar fi: domeniul măsurilor luate împotriva discriminării sau domeniul cooperării judiciare
în materie civilă.24
Ultima modificare relevantă este adusă în domeniu de tratatul de aderare închei at
cu România și Bulgaria, care prevede că numărul parlamentarilor se majorează de la
data aderării și până la începutul legislaturii din 2009, Bulgaria având 18 locuri, iar
România 35 de locuri de parlamentari.
Tratatul de la Lisabona este ultimul tratat semnat la data de 13 decembrie 2007,
acesta intrând în vigoare la 1 ianuarie 2009. Articolul 9A al acestui tratat face precizări
referitoare la Parlamentul European după cum urmează:
“(1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile leg islativă și
bugetară. Acesta exercită funcții de control politic și consultative, în conformitate cu
condițiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege președintele Comisiei.
(2) Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniu nii. Numărul
acestora nu poate depăși șapte sute cincizeci, plus președintele. Reprezentarea
cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim de șase
membri pentru fiecare stat membru. Nici unui stat membru nu i se atribuie mai mult de
nouăzeci și șase de locuri. Consiliul European adoptă în unanimitate, la inițiativa

24G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Ibidem

7
Parlamentului European și cu aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenței
Parlamentului European, cu respectarea principiilor menționate la primul para graf.
(3) Membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret,
pentru un mandat de cinci ani.
(4) Parlamentul European își alege președintele și biroul dintre membrii săi. ”25

25Augustin Fuerea, Op.cit.

8
Cap I: COMPETENȚELE
PARLAMENTULUI EUROPEAN

Competențele Parlamentului European26
Competențele Parlamentului European au crescut cu fiecare revizuire a
Tratatelor. Dacă inițial, tratatele acordau Parlamentului doar un rol consultativ în
procesul de adoptare a legislației, odată cu intrar ea în vigoare a Tratatelor de la
Maastricht, Amsterdam și Nisa, Parlamentul a devenit co -legislator împreună cu
Consiliul European. De asemenea el decide în privința bugetului Uniunii și exercită un
control democratic asupra tuturor instituțiilor europene.
1.1. Competența legislativă
În procesul legislativ al Uniunii Europene sunt implicate mai multe instituții
precum Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. În
timp ce Comisia este singura instituție cu drept de inițiativă legislati vă, Parlamentul și
Consiliul adoptă actele comunitare, în baza procedurilor legislative aplicabile
(cooperarea, consultarea, avizul conform, codecizia).
Procedura ordinară de adoptare a legislației europene este codecizia,
introdusă prin Tratatul de Maastr icht (1992) și extinsă prin Tratatul de la Amsterdam
(1999). Această procedură acordă putere de decizie egală Parlamentului European și
Consiliului, într -o gamă largă de domenii (transport, mediu, protecția consumatorilor).
În prezent două treimi din legi le europene sunt adoptate în comun de cele două instituții.
Deputatii europarlamentari întocmesc, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport
privind o propunere de „text legislativ” prezentată de către Comisia Europeană, singura
instituție care are dre pt de inițiativă legislativă. Comisia parlamentară votează acest
raport și, eventual, îl modifică. Parlamentul își exprimă poziția prin revizuirea și
adoptarea în ședință plenară a textului. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe
ori, în funcție de tipul de procedură și de ajungerea sau nu la un acord cu Consiliul. În

26https://www.senat.ro/pagini/ae/competentele%20parlamentului%20european.htm

9
ceea ce privește adoptarea actelor legislative, se face distincție între procedura
legislativă obișnuită (codecizia), care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu
Consiliul, și procedurile legislative speciale, care se aplică doar în cazuri specifice în
care Parlamentul are doar rol consultativ.
O propunere legislativă, venită din partea Comisiei Europene, poate fi analizată și
amendată atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu, în două lecturi succesive.
Dacă, după ce -a de-a doua lectură nu se ajunge la un acord, se creează un Comitet de
Conciliere, format dintr -un număr egal de membri ai celor două instituții, care încearcă
să conceapă o formă comună a textului leg islativ, ce va fi trimisă Parlamentului și
Consiliului pentru o a treia lectură. Textul este adoptat numai în cazul în care cele două
instituții își dau acordul.
Procedurile legislative speciale (consultarea, avizul conform și cooperarea)
se aplică doar în cazuri specifice în care Parlamentul are doar rol consultativ. Asemenea
domenii sunt:
. politica fiscală,
• politica în domeniul concurenței,
• Politica Agricolă Comună,
• majoritatea problemelor ce țin de spațiul de libertate, securitate și
justiție (regimul viz elor, politici în domeniul imigrării).
Avizul conform al parlamentului este obligatoriu pentru anumite decizii
importante precum aprobarea participării la acordurile internaționale, aderarea noilor
state membre, sistemul electoral pentru alegerile europene . Procedura cooperării este
foarte rar întâlnită în procesul de adoptare a legislației comunitare.
Parlamentul European are și rol de inițiativă legislativă prin solicitarea
Comisiei Europene să prezinte Consiliului anumite propuneri legislative.
Prin intr area în vigoare a Tratatului de la Lisabona, procedura codeciziei va
fi extinsă la mai multe domenii, în care Parlamentul European nu a fost implicat până în
prezent sau în care a fost doar consultat: imigrarea legală, cooperarea judiciară în materie
penal ă (Eurojust, prevenirea infracțiunilor, armonizarea legislațiilor în domeniul penal,
a infracțiunilor și sancțiunilor), cooperarea polițienească (Europol) și alte câteva aspecte

10
legate de politica comercială sau de politica agricolă comună. În acest fel, P arlamentul
European va interveni în aproape toate domeniile legislative.

1.2. Competența bugetară
Parlamentul European și Consiliul decid asupra bugetului Uniunii Europene.
Procedura de examinare și de adoptare a planului de cheltuieli și venituri durează din
luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie, când se adoptă bugetul pentru anul următor.
Cheltuielile UE sunt limitate prin tratate și printr -un acord multianual
încheiat între membrii Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei Europene,
care c uprinde așa -numitul „cadru financiar multianual”, ce acoperă planurile de
cheltuieli pentru o perioadă de șapte ani. În prezent funcționează cadrul multianual 2007
– 2013.
Veniturile la bugetul Uniunii provin din patru surse principale: taxele vamale
aplic ate schimburilor comerciale cu țările terțe, o parte din baza taxei pe valoarea
adăugată (TVA) armonizate a fiecărui stat membru, resursa PNB, calculată pe baza cotei
părți a fiecărui stat membru din PNB -ul comunitar total și impozitul agricol asupra
produ selor importate din terțe state.
Procedura bugetară prevede două lecturi succesive în care Consiliul și
Parlamentul analizează și amendează proiectul preliminar de buget înaintat de Comisia
Europeană. Consiliul are puterea decizională în ceea ce privește c hetuielile obligatorii
(cheltuielile agricole, cheltuielile legate de acordurile internaționale), iar Parlamentul
hotărăște, în colaborare cu Consiliul, în ceea privește cheltuielile neobligatorii (fondurile
structurale, energie, cercetare, mediu, educație și cultură). În cazul în care Parlamentul
European consideră că proiectul de buget modificat în a doua lectura nu este în
concordanță cu nevoile Uniunii Europene, îl poate respinge și procedura bugetară se
reia. Forma finală a bugetului este adoptată în m omentul în care Președintele
Parlamentului European o semnează.
Comisia Europeană execută bugetul pe propria sa răspundere.
La încheierea anului financiar precedent, Parlamentul European, pe baza unui
raport anual al Curții de Conturi privind execuția buge tului, a unei recomandări din

11
partea Consiliului și a evaluării comisiei sale de control bugetar, acordă Comisiei
Europene descărcarea de gestiune asupra execuției bugetului.
În Tratatul de la Lisabona nu se mai face distincția între cheltuielile
obligator ii și cele neobligatorii. Ca urmare, în cazul ratificării Tratatului de către toate
statele membre, atât Parlamentul, cât și Consiliul vor decide cu privire la toate
categoriile de cheltuieli bugetare.

1.3. Competența de control
Parlamentul European exerc ită un control democratic asupra activităților
europene:
a) are un rol important în procesul numirii Comisiei Europene: aprobă
nominalizarea Consiliului UE pentru funcția de președinte al Comisiei, audiază
candidații pentru posturile de comisari, apoi acordă votul de învestitură colegiului
comisarilor;
– adresează interpelări scrise sau orale atât Comisiei, cât și Consiliului UE
și angajează dezbateri în cazuri flagrante de încălcare a drepturilor omului, a
democrației și a statului de drept, care duc, de cele m ai multe ori, la adoptarea
unor rezoluții; de asemenea, membrii Comisiei și Președintele Consiliului
participă la sesiunile plenare și la dezbaterile importante din Parlament;
– pe durata întregului său mandat Comisia Europeană este direct
responsabilă, din punct de vedere politic, Parlamentului European; ea prezintă
periodic rapoarte (Raportul anual referitor la funcționarea comunităților,
Raportul anual privind implementarea bugetului);
– cu susținerea majorității deputaților europeni și votul a două treimi,
Parlamentul poate sancționa Comisia printr -o moțiune de cezură, care, dacă este
adoptată duce la demisia în bloc a Comisiei Europene;
– Președintele Consiliului UE prezintă, la începutul și la sfârșitul
mandatului, programul său, respectiv raportul privind r ezultatele obținute;
– Președintele Parlamentului participă la reuniunile Consiliului european, în
deschiderea cărora prezintă punctele de vedere ale instituției pe care o conduce
privind temele de interes de pe agenda Consiliului;

12
– Parlamentul numește un Omb udsman (Mediator European), care
examinează petițiile venite de la cetățenii UE privind remedierea unor probleme
ce țin de activitatea unor instituții europene și încearcă să găsească o modalitate
amiabilă de soluționare a lor; în fiecare an Ombudsman -ul prezintă un raport
privind rezultatele obținute;
– poate stabili comisii de anchetă care să investigheze cazurile de încălcare
sau de aplicare defectuoasă a dreptului european;
– Președintele, vicepreședintele și membrii Comitetului Director al Băncii
Centrale Europene trebuie să primească aprobarea Parlamentului European
înainte de a fi numiți de Consiliu; de asemenea, în sesiunea plenară a
Parlamentului, Președintele Bănii Centrale Europene prezintă raportul anual
privind activitatea instituției pe care o cond uce;
– Parlamentul poate sesiza Curtea de Justiție pentru solicitarea acțiunii în
anulare a unui act comunitar considerat ilegal și pentru acțiunea în constatarea
abținerii de a acționa împotriva Comisiei sau Consiliului UE, în cazul în care
aceste instituți i nu și -au îndeplinit obligațiile.

1.3. Competențe în soluționarea petițiilor
Exercitarea acestor competențe are loc prin Comisia parlamentară pentru petiții,
respectiv prin intermediul Ombudsmanului european.
Orice cetățean european are dreptul de a adresa o petiție Parlamentului și de a
solicita remedierea unor probleme care țin de domenii din sfera de activitate a Uniunii
Europene. Parlamentul European are, de asemenea, competența de a numi comisii de
anchetă care să investigheze cazurile de încălcare sau ap licare defectuoasă a dreptului
comunitar de către statele membre. O comisie de acest gen a fost înființată, de exemplu,
în cazul apariției bolii “vacii nebune”, lucru care a dus la crearea unei agenții veterinare
europene.
Comisiile de anchetă de -a lungul anilor s -au ocupat cu diverse probleme, care
astfel au fost plasate în centrul atenției publice. Comisii de anchetă au fost înființate în
următoarele domenii: situația femeilor în Europa (1979), ascensiunea fascismului și
rasismului în Europa (1984), probl ema drogurilor (1985 -1986), stocurile de produse

13
agricole (1986 -1987), hormonii din carne (1988 -1989), infracțiunile transfrontaliere
legate de traficul de droguri (1991) etc.

1.5. Alte competențe
Parlamentul dezbate rapoartele și dările de seamă ale alto r instituții sau organe
comunitare în mod public.
Aceste rapoarte sunt:
– raportul anual al Comisiei privind funcționarea Comunităților;
– raportul anual al comisiei privind execuția bugetului;
– raportul BCE privind politica monetară;
– raportul Curții de Conturi ;
– raportul Ombudsmanului;
– raportul Consiliului UE despre situația drepturilor omului, respectiv
politica externă;
– darea de seamă a președinției Consiliului Uniunii Europene.
Prin examinarea acestor rapoarte, Parlamentul își exercita de fapt altfel de
compe tențe de control.

14
Cap al II -lea: CONSTITUIREA
PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul european este unul din organismele europene denumit inițial
,,Adunare generală“, iar din anul 1962 acesta a fost denumit ,,Parlament“ prin aceasta
dorindu -se sporirea importanței acestei instituții și aproprierea ei de un parlament
național27.
Parlamentul European este format din reprezentanți ai statelor membre28, până în
2004 având 626 de membri iar din anul 2004, odată cu intrarea în vigoare a tratatului de
la Nisa ace sta are 732 de membri, iar începând cu anul 2007, când Uniunea numără 27
de state acesta are 785 de membrii.
Parlamentarii sunt grupați în grupuri politice (Grupul Socialiștilor Europeni,
Grupul Partidului Liberal, etc.) cu caracter mixt sau multinațional, numărul minim
pentru formarea unui grup parlamentar fiind de 19 membri dacă provin din cel puțin 5
state membre.
Parlamentul este condus de un președinte29, 14 vicepreședinți – care împreună cu
cei 6 chestori formează Biroul Parlamentului European, organ e xecutiv și de un secretar
general, aceștia fiind aleși pe o perioadă de 2 ani și jumătate30.
Membrii Parlamentului European sunt în același timp și membrii de drept și în
unul din cele 20 Comitete31 (comisii) parlamentare (formațiuni specializate ale
instit uției, ce pregătesc deciziile luate de plenul Parlamentului European.
Desemnarea membrilor parlamentului se face prin vot universal direct, pentru un
mandat de 5 ani, la alegeri participând 28 de state.

27Augustin Fuerea – Instituții europene , pag. 60 – 76, București, 2002
28J . Rideau, Op. cit ., pag. 102, N . Deaconu, Op. cit , pag. 99, R. Munteanu, Op. cit , pag. 224
29J. P. Jaque, Parlament european, Dalloz, Paris, 1993, p. 34, J. Rideau, Op. cit. , pag. 302
30http://www.europar l.europa.eu/the -president/en/president/formers.html
31J. L. Burban, Le Parlament europeen , Ed. P.U.F., Paris, 1998, traducere în limba română, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1999

15
Perioada alegerilor durează 3 -4 zile și la ele poate participa orice persoană peste
18 ani.
Membrii Parlamentului pot fi în același timp parlamentari europeni și
parlamentari naționali dar nu pot fi membri în guvernele naționale sau în instituții
comunitare.
Aceștia beneficiază de imunitate și nu pot fi ares tați sau urmăriți judiciar pe
teritoriul altor state. Imunitatea parlamentară durează pe toată perioada mandatului
parlamentar (Decizia Curții Europene). În ceea ce privește salariul unui parlamentar
european acesta primește salariul parlamentarilor din ța ra de origine, existând astfel o
diferență majoră de salarizare între parlamentarii europeni32.
Parlamentul se întâlnește atât în sesiune ordinară lunară de câte o săptămână și în
sesiune extraordinară, o mare parte a activităților desfășurându -se în comite tele
parlamentare câte 2 săptămâni pe lună. Ședințele sunt publice, prezența membrilor
Consiliului U.E. este obligatorie la sesiunile plenare, de asemenea la ele putând
participa și membrii Comisiei Europene.
Deciziile sunt adoptate cu majoritatea absolut ă a membrilor și iau forma de
rezoluții. Lucrările se desfășoară în cele 23 de limbi oficiale, traduse simultan, totodată
traducându -se și documentele oficiale33.
Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg (aici au loc sesiunile plenare),
Bruxelles (Comitetele Parlamentare) și Luxembourg (Secretariatul General).

2.1. Organizarea și funcționarea Parlamentului European
2.2.1. Modul de desemnare a parlamentarilor europeni
La data de 20 septembrie 1976 a fost adoptat Actul pentru alegerea
reprezentan ților în Parlamentul European, prin vot universal direct (Actul fiind anexat
deciziei Consiliului nr. 76/787). Primele alegeri s -au desfășurat în perioada 7 -10 iulie
1979, iar următoarele între 14 -17 iunie 1984, între 15 -18 iunie 1989, între 9 -12 iunie
1994 și 11 -13 iunie 199934.

32Se încearcă o uniformizare a sistemului de plată prin stabilirea unui sistem unic de plată.
33Augustin Fuerea – Op.cit.
34N. Diaconu, Op. cit ., pag. 97

16
Procedura de alegere a reprezentantilor Parlamentului European rezultǎ dintr -o
combinare a dispozițiilor naționale și a unui ansamblu de reguli comunitare fixate prin
Actul din 20 septembrie 1976, care prevede:
– nu se poate vota de cât o singurǎ datǎ (art.8);
b) alegerile se desfǎșoarǎ la datele fixate de cǎtre fiecare stat membru în cursul
aceleiași perioade care începe joi dimineața și se terminǎ duminica (în aceeași
sǎptǎmânǎ);
c) dechiderea urnelor se face numai dupǎ închiderea scrutin ului în toate statele
membre.
În afara acestor reguli s -a stabilit și posibilitatea contestațiilor privind alegerile,
posibilitatea organizǎrii unui al doilea tur de scrutin, etc.
Alte aspecte privin procedura de votare sunt reglementate de legile interne,
diversitatea reglementǎrilor fiind foarte mare.
Absența unei proceduri electorale uniforme duce la apariția unor probleme legate
de validitatea alegerilor35.
Tratatul de la Maastricht instituie dreptul de a alege și de a fi ales – pentru toate
persoanele c are au cetǎțenia Uniunii Europene, fapt ce duce la dispariția unor
reglementǎri naționale, altele însǎ rǎmânând în vigoare.
Numǎrul membrilor Parlamentului European și repartizarea locurilor între statele
membre (așa cum au fost fixate prin Actul din 20 septembrie 1976) au fost modificate
succesiv prin aderarea noilor membrii in Uniunea Europeanǎ36.
La 26 februarie 2001 a fost semnat, de cǎtre reprezentanții celor 15 state membre
ale Uniunii Europene, Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului asupra Uni unii
Europene și a tratatelor de instituire a Comunitǎților Europene și a unor acte conexe, rod
al lucrǎrilor Consiliului European, încheiat la 10 decembrie 2000, în aceeași localitate37.
Tratatul de la Nisa conține prevederi menite sǎ stimuleze integrarea europeanǎ
prin perfecționarea mecanismului decizional, în perspectiva extinderii Uniunii Europene

35A. Fuerea, I. P. Filipescu, Drept instituțional comunitar european , Ediția a V -a, Editura Actami, București, 2000
36I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective , pag. 67, Ed. Lum ina Lex, București 1993
37I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective , Ed. Lumina Lex, București 1993

17
la 27 de state membre. Principalele organisme comunitare au suferit transformǎri, atât
în privința organizǎrii, cât și a competențelor.

2.2.2. Regulamentul P arlamentului European
Prin articolul 142 CEE, Adunarea a primit o putere regulamentarǎ importantǎ
care nu este supusǎ, precum în Franța, controlului unei curți constituționale. Aceastǎ
putere regulamentarǎ a permis Parlamentului European sǎ -și organizeze l ucrǎrile dupǎ
cum dorește, sǎ -și aleagǎ structurile administrative, sǎ -și fixeze cvorum -ul, numǎrul
membrilor necesari pentru constituirea unui grup politic, etc. Ea a permis chiar
Parlamentului sǎ -și gestioneze puterile bugetare care i -au fost acordate în cepând din
anul 1970 sau sǎ precizeze condițiile de exercitare a moțiunii de cenzurǎ fațǎ de comisia
de la Bruxelles. Parlamentul ales, în mod direct, a pǎstrat vreme de aproape 2 ani esența
vechiului regulament, în pofida propunerilor de revizuire fǎcute de marile grupǎri
politice, mai cu seamă pentru a împiedica filibustering -ul radicalilor italieni și al unor
parlamentari neînscriși din Irlanda de Nord38.
Noul regulament, adoptat în martie 1981, menține o mare libertate a cuvântului,
rǎspunzand astfel dor inței radicalilor italieni și a parlamentarilor neînscriși al cǎror timp
de cuvânt a fost chiar dublat în raport cu regulamentul vechii Adunǎri.
Dintre inovatiile introduse de noul regulament, cele mai importante sunt
următoarele:
– atribuirea de puteri deli berative comisiilor parlamentare, în scopul de a
degreva plenul Adunǎrii de textele de ordin tehnic. Acest sistem, inspirat din
parlamentarismul italian, constǎ în delegarea puterii legislative cǎtre comisii,
astfel încât Adunarea sǎ nu fie în totalitate d eposedatǎ de atare puteri;
– amplificarea dezbaterilor de actualitate39.
Traducerea simultană a tuturor dezbaterilor parlamentare și a discuțiilor
comisiilor este asigurată în cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneză, olandeză,
engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, portugheză, spaniolă și suedeză.

38I. Jinga, Ibidem
39I. Jinga, Ibidem

18
De asemenea, toate documentele parlamentare sunt traduse și publicate în toate aceste
unsprezece limbi40.
Activitatea parlamentului este organizată în general pe următoarele principii:
– comisia parlamentară corespunzătoare (spre exemplu, Comisia pentru
Mediul Înconjurător pe probleme de legislație a poluării) numește un
membru ca „raportor”, pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi
supus Comisiei Europene spre analiză;
– raporto rul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;
– după ce raportul a fost analizat, el este supus la vot și, dacă este cazul,
amendat;
– raportul se discută apoi în ședință plenară, amendat și supus la vot.
Parlamentul adoptă apoi o poziție asupra chestiunii respective.
Aceasta este procedura pentru adoptarea legislației, care necesită două lecturări,
ca în cazul procedurii de codecizie.
Pe lângă adoptarea propunerilor legislative și a bugetului Membrii Parlamentului
European mai analizează și activitatea Comisiei Europene și a Consiliului European,
adresand întrebări orale referitor la unele chestiuni specifice Membrilor Comisiei și
Consiliului, în cadrul ședințelor în plen41.

2.2.3. Structura Parlamentului European
a) Președinția, Biroul și Conferința Președinților
Președintele reprezintă PE în situații oficiale și în relațiile internaționale,
prezidează ședințele plenare și întâlnirile Biroului și Conferinței Președinților.
Președintele este ales pentru o perioadă de doi ani și ju mătate, adică jumătate din
legislatura parlamentară. Președintele reprezintă Parlamentul în relațiile externe și cu
celelalte instituții ale UE. Președintele supraveghează activitatea Parlamentului și a
organismelor sale constitutive, precum și dezbaterile în plen, și se asigură că
Regulamentul de procedură al Parlamentului este respectat.

40G. Ferreol, Dicționarul Uniunii Europene, pag. 51, Ed. Polirom, Iași, 2001
41I. Jinga, Op.cit.

19
În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Președintele
Parlamentului European prezintă punctul de vedere și preocupările instituției referitoare
la punctel e înscrise pe ordinea de zi și la alte subiecte. În urma adoptării de către
Parlament a bugetului Uniunii Europene, Președintele îl semnează, acesta devenind
astfel operațional. Președintele PE semnează, alături de Președintele Consiliului, toate
actele le gislative adoptate prin procedura legislativă ordinară.
Biroul este organul reglementativ responsabil cu gestionarea bugetului
Parlamentului și chestiunilor administrative, de organizare și de personal. Pe lângă
Președinte și cei paisprezece vicepreședinți , acesta mai include cinci chestori care ocupă
o poziție consultativă în chestiunile administrative și financiare legate de Membri și de
Statutul acestora. Membrii Biroului sunt aleși cu un mandat de doi ani și jumătate.
Conferința Președinților implica pa rticiparea președintelui Parlamentului și a
președinților grupurilor politice; ea fiind organismul politic conducător al
Parlamentului. Conferința elaborează agenda pentru sesiunile plenare, stabilește orarul
activității organismelor parlamentare și termen ii de referință și dimensiunea comisiilor
și delegațiilor parlamentare42.
b) Comisiile și secretariatul
Pentru a pregăti activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii
lucrează în 17 comisii permanente. Pe lângă aceste comisii permanente, Parlame ntul
mai poate înființa și subcomisii, comisii temporare care se ocupă de probleme specifice,
precum și comisii de anchetă.
Comisiile parlamentare unite întrețin relațiile cu parlamentele statelor cu care
Uniunea Europeană are acorduri de asociere. De asem eni, delegațiile interparlamentare
fac același lucru pentru parlamentele multor altor țări și pentru organizațiile
internaționale.
Activitatea Parlamentului este organizată de un secretariat, condus de un Secretar
General, și care are un personal de aproxi mativ 3500 de persoane, pe lângă care mai
funcționează și personalul grupurilor politice și asistenții membrilor.
Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din
personalul secretariatului să lucreze în domeniul lingvistic (traduc ere și interpretare).

42A. Fuerea, Op.cit.

20
Cu toate acestea, în ciuda constrângerilor impuse de multilingvism și de cele trei puncte
de lucru, bugetul operațional al Parlamentului este de doar unu la sută din bugetul
Comunității, adică un euro și jumătate pe an de la fiecare p ersoană care trăiește în
Uniunea Europeană43.

2.2.4. Rolul Parlamentului European
Principalele aspecte ce definesc activitatea PE sunt următoarele:
a) are un rol consultativ în procesul elaborării actelor comunitare;
b) emite avize conforme referitoare la închei erea acordurilor internaționale;
c) exercită un control politic asupra Consiliului și a Comisiei;
d) intervine în procedura de desemnare a membrilor Comisiei;
e) se bucură de dreptul de inițiativă, putând cere Comisiei să prezinte propuneri;
f) are o putere de codeciz ie legislativă în domeniul bugetar și în alte domenii expres
prevăzute de tratate;
g) are dreptul de a examina petițiile care îi sunt adresate;
h) numește și destituie pe mediatorul european.
Tratatele constitutive nu au încredințat PE decât o funcție de contro l în cadrul
Tratatului CECA, o funcție de deliberare și control în Tratatul CEE și CEEA, atribuții
insuficiente pentru rolul pe care PE și l -a revendicat și nu a încetat niciodată să îl
revendice44.
Începând din anii 1970, rolul PE a crescut în mai multe d omenii. Mai întâi în
domeniul bugetar: stabilirea unui sistem de resurse proprii Comunităților Europene a
făcut necesară recunoașterea unor prerogative importante PE. Astfel, prin Tratatul de la
Luxemburg, s -a stabilit că PE are posibilitatea de a propune modificări la Proiectul de
buget stabilit de Consiliu, iar în problema „cheltuielilor neobligatorii” dispune de
ultimul cuvânt. Tratatul de la Bruxelles i -a acordat PE dreptul de a respinge în bloc
Bugetul și de asemenea de a aproba sau nu decizia Comisie i cu privire la execuția
bugetară.

43A. Fuerea, Ibidem
44O. Manolache, Drept comunitar , pag. 62, Ed. All, București, 1996

21
Odată cu trecerea la sistemul alegerilor directe Parlamentul European a primit o
nouă legitimare care îi conferă dreptul de a revendica o consolidare a atribuțiilor sale.
Consolidându -și atribuțiile bugetare și de contro l, PE își justifca revendicarea de a
participa la procesul legislativ prin faptul că transferul competențelor la nivel comunitar
trebuie în mod obligatoriu să fie însoțit de un control democratic de același nivel45.
Actul Unic European a introdus procedura de cooperare care acorda
Parlamentului European posibilitate de a se manifesta mult mai semnificativ în procesul
legislativ comunitar și totodată i se recunostea un drept de aviz referitor la Acordurile
de aderare și asociere. Astfel, influența PE asupra procesului legislativ a crescut, fiindu –
i permisă o a doua trecere în revistă a propunerilor legislative, cu precadere în cazul
deciziilor privind realizarea pieței interne.
Domeniile în care procedura Tratatului Uniunii Europene este aplicată cu
prioritat e sunt următoarele: transporturile, lupta contra discriminării, aplicarea
prevederilor art. 101 (credite ale Băncii Centrale Europene și ale Băncilor Centrale din
fiecare stat membru în parte), fondurile sociale, educația profesională, rețelele trans –
europ ene, coeziunea economică și socială, cercetarea, protejarea mediul inconjurator,
colaborarea în vederea dezvoltării, securitatea și sănătatea la locul de muncă, acordurile
privitoare la politica socială, etc.
Tratatul de la Amsterdam a impus limite semnif icative in domeniul de aplicare a
procedurii de cooperare cu scopul implementarii procedurii de codecizie, stabilind ca
principile procedurii anterioare să fie aplicate numai în anumite probleme care vizează
uniunea economică și monetară46.
O nouă etapă im portantă în procesul de restaurare a echilibrului a puterilor
legislative în comunitate o reprezintă aplicarea Tratatul asupra Uniunii. Acesta extinde
cele două proceduri create prin Actul unic la numeroase alte domenii și totodată instituie
o a treia proc edură, numită în mod curent „codecizie”. Aceasta se caracterizează prin:
acordarea unui drept de veto PE, precum și pe instaurarea unui dialog direct între PE și
Consiliu în cadrul unui Comitet de Conciliere, în cazul existenței unui dezacord între
cele 2 instituții.

45O. Manolache, Ibidem
46O. Manolache, Ibidem

22
Astfel, competențele Parlamentului se extind în următoarele domenii: libera
circulație a lucrătorilor, dreptul de stabilire, servicii, piața internă, politica educațională
și culturală, sănătatea (măsuri de promovare), politica consumatorului, rețele trans –
europene (linii directoare), politica mediului (programe generale de acțiune) și cercetare
(programul cadru).
Prin Tratatul de la Amsterdam, procedura codeciziei a devenit mai simplă și astfel
mai eficientă, mai rapidă și mai transparentă. T otodată, a fost extinsă asupra unor noi
domenii: excluderea socială, sistemul de sănătate și combaterea fraudei – probleme care
afectează interesele financiare ale Comunității47.
Înafara de creșterea puterilor PE în elaborarea deciziilor, noile competențe ii dau
acestuia posibilitatea de a participa în mod mai activ la viața comunitară și totodată de
a reprezenta un mediator între cetățean și instituțiile comunitare competente.
Adoptarea actelor comunitare se realizeaza printr -un proces la care participă
Parlamentul prin exercitarea atribuțiilor sale în cadrul Procedurilor definite la art. 189 B
si 189 C (codecizia și cooperarea), acordând avize conforme sau avize consultative48.
Atribuțiile PE de supraveghere și control îi permit acestuia să exercite contr ol
asupra altor instituții, să supravegheze folosirea adecvată a bugetului UE și să asigure
implementarea corectă a legislației UE49.
Responsabilitatile PE din domeniul controlului politic sunt:
d) atribuții de informare, constând în examinarea diferitelor doc umente și în special
în discutarea în ședință publică a Raportului anual pe care îl supune Comisiei,
precum și în posibilitatea de a adresa instituțiilor întrebări scrise sau orale;
• atribuții de sancționare: constând în votarea unei moțiuni de cenzură pen tru
a constrânge Comisia să demisioneze. În această materie, pentru a evita
abuzurile, Tratatele instituie un termen de reflectare de 3 zile înainte de vot și
se cere ca moțiunea să fie adoptată cu majoritate de 2/3 din voturile exprimate
și majoritatea me mbrilor care compun PE.

47O. Manolache, Ibidem
48O. Manolache, Ibidem
49http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b9de8689/Func%C8%9Biile -de-supraveghere -%C8%99i –
control.html

23
Prin Tratatul de la Maastricht au fost extinse și întărite atribuțiile de control ale
PE și au fost adăugate competențe noi care pun în evidență rolul PE în domeniul apărării
drepturilor cetățenilor. Aceste noi atribuții vizează:
– Dreptul de anchetă: PE poate, la cererea unui sfert din numărul membrilor săi,
să constituie o Comisie temporară de anchetă pentru a examina anumite fapte, fără a
prejudicia însă atribuțiile conferite în baza Tratatelor altor instituții sau organe. Sunt
avute în vedere în principal, afirmațiile de infracțiune sau de proastă administrare în
aplicarea Dreptului Comunitar, cu excepția cazului în care faptele invocate se află în
fața unei jurisdicții și atâta timp cât procedura jurisdicțională nu este termina tă;
– Posibilitatea de a primi petiții de la cetățenii Uniunii;
– Dreptul de a numi un mediator care preia plângerile cetățenilor cu privire la eventualele
neregularități din activitatea organelor sau instituțiilor50.
În ceea ce privește anumite chestiuni (cum ar fi fiscalitatea), Parlamentul
European nu emite decât un aviz consultativ („procedura de consultare”). În unele
cazuri, Tratatul prevede că procedura de consultare este obligatorie, în temeiul bazei
juridice, iar propunerea nu poate dobândi forță de lege decât dacă Parlamentul și -a dat
avizul. În acest caz, Consiliul nu are competența de a lua singur o decizie.
O extindere semnificativă au cunoscut atribuțiile de informare ale PE.
Participarea PE la procesul instituțional se manifestă prin obligaț ia extinsă în mod
semnificativ și impusă celorlalte instituții, de a -i fi supuse rapoarte privind stadiul
lucrărilor, în domeniile esențiale de politică comunitară sau ale Uniunii. Consiliul
European însuși trebuie să prezinte un raport după fiecare din re uniunile sale, precum și
un raport anual scris privind progresele realizate de Uniune51.
Obligația de a prezenta PE un raport cu privire la rezultatele supravegherii
multilaterale instaurate în cadrul noii politici economice care să permită atingerea
dezid eratului numit “Uniunea Economică și Monetară” le este impusă și Președintelui
Comisiei, precum și Președintelui Consiliului.
Comisia trebuie să supună PE, la fiecare 3 ani, un raport privitor la:
– dizolvarea Uniunii și la stadiul aplicării dispozițiilor referitoare la cetățenia Uniunii;

50O. Manolache, Drept comunitar, Ibidem
51O. Manolache, Drept comunitar, Ibidem

24
– domeniul coeziunii economice și sociale.
De asemenea, în fiecare an, Comisia este obligata să depună rapoarte privind
cercetarea, explicitând în special progresele realizate, să stabilească evoluțiile înregistrate,
obiec tivele politicilor și să înainteze un Raport asupra situației demografice din Uniune52.
În cadrul atribuțiilor de informare, președintele Băncii Centrale Europene trebuie
să prezinte PE un raport asupra activității sistemului european al băncilor centrale.
În concluzie, referitor la atribuțiile PE se poate aprecia că Tratatul de la
Maastricht a modificat în mod semnificativ echilibrul instituțional în favoarea PE, fără a
afecta structura instituțională tradițională53.

2.3. Participanții și structurile de lucru în Parlamentul European
Organizarea și funcționarea Parlamentului European sunt reglementate în
Tratatele constitutive și în Regulamentul adoptat cu majoritate de către Parlament
însuși54.
Regulamentul a făcut obiectul unei reforme globale în octombr ie 1993 și de
asemenea în anul 2008.
În cadrul Parlamentului European își desfășoară activitatea:
1. Membrii individuali (deputații)
a. Ședințele plenare
b) Grupurile politice;
c) Structurile de conducere:
a. președintele, vicepreședinții, chestorii
b. conferința președinți lor, biroul, Colegiul chestorilor
c. Conferința președinților de comisii, Conferința președinților de delegații;
d) Comisiile parlamentare
a. Subcomisiile, comisiile temporare și alte structuri ad -hoc;
e) Delegațiile interparlamentare

52O. Manolache, Drept com unitar, Ibidem
53O. Manolache, Ibidem
54R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European , pag. 47, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

25
a. Adunările parlamentare;
f) Intergrup urile;
g) Secretariatul Parlamentului55.

2.3.1. Membrii individuali
Autorii Tratatului CECA au prevăzut posibilitatea alegerii Parlamentului
european prin sufragiu universal direct. Principiul a fost preluat de Tratatele CEE și
EURATOM. Articolul 21 CECA a fo st completat prin articolul 2 din Convenția din
1957 cu privire la instituțiile comunitare. Aceste texte, identice în cele trei tratate, prevăd
elaborarea de proiecte de către Adunare, în vederea alegerilor membrilor Parlamentului
european prin sufragiu un iversal direct, potrivit unei proceduri uniforme în toate statele
membre56.
La 20 septembrie 1976, Consiliul a adoptat o decizie privind alegerea
reprezentanților parlamentari prin vot universal direct. Statele membre nu au fost în
măsură să adopte o proced ură electorală uniformă. Actul din 1976, care a vizat alegerea
reprezentanților în Adunare prin sufragiu universal direct, se limitează să aducă în prim
plan câteva reguli minimale, și anume:
– alegerea să se desfășoare în cursul unei perioade care începe joi dimineață și se termină
în duminica următoare, prima perioadă fiind determinată de Consiliu, care statuează cu
unanimitate, după consultarea Parlamentului european;
– principiul votului unic;
– vârsta minimă pentru vot este de 18 ani.
Fiecare stat memb ru își fixează propriile reguli cu privire la electorat (singura
condiție stabilită de o manieră uniformă este cea referitoare la vârstă), la eligibilitate și
la modurile de scrutin (toate statele au adoptat un sistem de reprezentare proporțională,
cu list e naționale sau locale).
Articolul 190, paragraful 4 TCE, așa cum a fost el revăzut de Tratatul de la
Amsterdam, prevede că „Parlamentul european elaborează un proiect în vederea

55R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
56R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem

26
permiterii alegerii prin sufragiu universal direct potrivit unei proceduri u niforme în toate
statele membre sau conform principiilor comune tuturor statelor membre.57”
Ultimele alegeri europene au avut loc între 22 și 25 mai 2014, în cele 28 de state
membre ale UE. După aceste alegeri, Parlamentul european este alcătuit din 751 d e
deputați aleși în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene extinse. Din 1979,
deputații sunt aleși prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.
Fiecare stat membru poate decide forma pe care o vor lua alegerile pe teritoriul
său, dar tre buie să garanteze egalitatea de gen și votul secret. Alegerile UE asigură
reprezentarea proporțională.58.
Locurile în Parlament sunt alocate în funcție de populația fiecărui stat membru.
Puțin mai mult de o treime dintre deputații din PE sunt femei. Deputaț ii din PE sunt
grupați în funcție de afinitățile politice și nu de naționalitate.
Odată cu aderarea la UE a României și Bulgariei în anul 2007, componența
Parlamentului european a fost din nou revizuită. Conform Tratatului de la Nisa, pe
durata le gislaturii 2004 – 2009, 35 de locuri au fost atribuite României și 18 Bulgariei;
acest număr de locuri adăugându -se celor 732 de locuri, deja existente. După anul 2009,
potrivit aceluiași tratat, componența a fost revizuită, maximul de locuri prevăzut pe ntru
Parlament fiind de 736 (România a beneficiat de 33 de locuri, în timp ce Bulgaria de
17)59.
Tratatul de la Lisabona, cel mai recent document, a intrat în vigoare la 1
decembrie 2009 și consolidează Parlamentul European, în sensul că acordă
parlamente lor naționale mai multă responsabilitate în determinarea direcției politicii
europene și, de asemenea, acordă cetățenilor Uniunii Europene puterea de inițiativă.
Totodată, Tratatul de la Lisabona mărește prerogativele Parlamentului European, în
calitate de colegislator pe deplin recunoscut, cu puteri bugetare sporite. De asemenea,
tratatul acordă Parlamentului un rol determinant în alegerea președintelui Comisiei
Europene. Noul tratat introduce o legătură directă între rezultatele alegerilor pentru
Parlamen tul European și alegerea candidaților pentru președinția Comisiei Europene.

57R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
58http://www.elections2014.eu/en
59http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ ro/00b3f21266/At -your -service.html

27
Astfel, Parlamentul va trebui să aprobe colegiul Comisiei Europene și Înaltul
Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate60.
Responsabilitatea verificarea activitatii parlamentarilor revine Parlamentului.
Parlamentul poate să stabilească reguli de conduită pentru membrii săi.
Statutul deputaților Parlamentului european este reglementat atât de dispozițiile
comunitare, cât și de cele naționale.
Actul privind alegerea reprezentanților Adunării stabilește în articolul 6,
paragraful 1 incompatibilitățile. Asfel, un membru al Parlamentului european nu poate
fi, în același timp:
– membru al guvernului unui stat;
– membru al comitetelor sau organismelor create în virtutea sau în aplicarea Tratatelor
constitutive în vederea administrării fondurilor comunitare sau a unei sarcini
permanente și directe de gestiune administrativă;
– membru al Comitetului economic și social al CE sau al EURATOM;
– membru al Con siliului de administrație, al Comitetului de direcție BEI;
– membru al Curții de justiție sau grefier;
– membru al Curții de Conturi;
– membru al Comisiei;
– funcționar sau agent în activitate în cadrul Comunităților europene61.
Regulile naționale ale state lor membre pot completa aceste incompatibilități.
Privilegiile și imunitățile prevăzute de articolele 8 la 10 din Protocolul privind
privilegiile și imunitățile, din anul 1965, au fost menținute de Actul din 1976. Articolul
8, aliniatul 1 al Protocolului i nterzice să se aducă orice restricție deplasării membrilor
Parlamentului în drumul lor spre locul reuniunii Adunării sau pe drumul de întoarcere
iar, alineatul 2 prevede facilități în materie de taxe sau control.
În virtutea art. 10 din Protocol, membrii Parlamentului european beneficiază de
imunitate pe toată durata sesiunilor Adunării. Sesiunea fiind anuală, imunitatea este,
practic, permanentă. Pe teritoriul național, imunitățile deputaților sunt cele recunoscute
membrilor Parlamentului din țara lor, i ar pe teritoriul oricărui alt stat membru, ei

60http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele -%C8%99i -Parlamentul –
European.html
61R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.

28
beneficiaza de imunitate impotriva oricarei măsuri de detenție sau hotarari de urmărire
judiciară.
Indemnizația parlamentară și regimul său de impozitare sunt fixate de dispoziții
naționale62.
a) Ședințele plenare
Ședințele plenare ale Parlamentului sunt „perioade de sesiune” lunare ale unei
sesiuni anuale, fiind împărțite în „întruniri” zilnice și sunt organizate, de obicei, timp de
o săptămână ( în cursul unei perioade de sesiune de patru zile – de luni până joi) , lunar
(în afară de luna august) , la Strasbourg, la care se adaugă zile suplimentare de reuniuni
la Bruxelles (d e șase ori pe an, timp de două zile – miercuri și joi)63.
Parlamentul se întâlnește în sesiuni ordinare, lunare, de câte o săptămână (cu
excepția lunii august) și în sesiuni extraordinare. De asemenea, o mare parte a activității
se desfășoară în Comitete parlamentare, câte două săptămâni pe lună.
Accesul în sala de ședințe nu este permisă publicului și este controlat de ușieri
parlamentari care poartă uniforme speciale. Publicul are dreptul de a urmări desfășurarea
lucrărilor de la o galerie, pe care o împarte cu observatori diplomatici și cu presa64.
Eficiența functiilor Parlament este diminuată din cauza fr agmentării geografice
a activității sale generata de faptul ca statele membre nu și -au îndeplinit încă obligatia
de a stabili un sediu. În Parlamentul European, toate limbile oficiale sunt la fel de
importante, astfel toate documentele parlamentare sunt pu blicate în toate limbile oficiale
ale U.E. și toți deputații din Parlamentul European au dreptul de a se exprima în oricare
dintre aceste limbi. Multilingvismul permite, de asemenea, urmărirea activității
Parlamentului de către toată lumea, precum și acces ul la aceasta. Lucrările se desfășoară
în cele 24 de limbi oficiale, cu traducere simultană, și documentele oficiale trebuie
traduse în toate aceste 24 de limbi, fapt care îngreunează destul de mult activitatea
curentă și crește costurile de funcționare a acestei instituții65.
Ședințele sunt publice, la ele participând membrii Comisiei europene, în timp ce
prezența membrilor Consiliului UE este obligatorie la sesiunile plenare .

62R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem , pag. 47
63R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem pag. 160
64R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
65http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/007e69770f/Multilingvism.html

29
Ședințele plenare sunt prezidate de c ătre Președintele Parlamentului European ,
acesta fiind asistat de cei 14 vicepreședinți. Pe parcursul unei ședințe, Președintele dă
cuvântul deputaților și veghează la buna desfășurare a dezbaterilor. De asemenea, acesta
conduce votul, supune la vot amendamentele și rezoluțiile legislative și procl amă
rezultatele în cadrul Adunării. Autoritatea sa îi permite să impună un ritm voturilor,
uneori lungi și complexe66.
Deciziile sunt adoptate, în principiu, cu majoritatea absolută a membrilor și au
forma unor rezoluții . De obicei, Consiliul UE solicită op inii Parlamentului European;
opinia este redactată de către Comitetul parlamentar specializat în problema ce face
obiectul solicitării și este înaintată spre adoptare plenului Parlamentului, iar în urma
dezbaterilor aceasta devine rezoluție67.
Parlamentul a cceptă cereri din partea șefilor de stat ale statelor membre sau ale
țărilor terțe de a se adresa Parlamentului în cadrul așa -numitelor ședințe oficiale .
O dezbatere tipică bazată pe o propunere legislativă începe cu o prezentare a
propunerii Comisiei în f ața Parlamentului, urmată de răspunsul comisiei parlamentare,
prezentat de un raportor. Dacă este vorba de un raport din proprie inițiativă, raportorul
este cel care ia cuvântul primul. Purtătorii de cuvânt principali ai grupurilor pentru
chestiunea respec tivă iau apoi cuvântul, începând cu unul din fiecare grup, în ordinea
descrescătoare a mărimii grupului, urmați, de obicei, de membrii altor grupuri. La
sfârșitul unei dezbateri, Comisia dă un răspuns68.
Votarea nu urmează, de obicei, după dezbatere, ci la o anumită oră, uneori chiar
a doua zi. Dreptul de vot este un drept personal și nu este permisă votarea prin
reprezentanți. Există două modalități de votare, printr -o simplă ridicare de mână sau prin
vot electronic (acesta a fost introdus pentru prima dat ă în luna mai 1980). Rezultatele
finale sunt anunțate întâi de președinte, după care, la 5 secunde apar și pe ecrane și pe
tabela electronică.
Înregistrarea ședințelor în plen se face prin procese -verbale zilnice (în partea I
sunt înregistrate activitățile desfășurate, cine a luat cuvântul, deciziile de procedură,

66http://www.europar l.europa.eu/aboutparliament/ro/00623fe732/Cum -func%C5%A3ioneaz%C4%83 –
%C5%9Fedin%C5%A3ele -plenare.html
67R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit. , pag. 160
68R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem

30
rezultatele finale în cazul amendamentelor și textelor, lista completă a membrilor care
au participat la ședință, iar în partea a II -a se includ textele finale adoptate de către
Parlament în cazul amendamentelor și textelor; procesul -verbal este distribuit cu o oră
înainte de sesiunea de după -amiază a ședinței următoare în toate limbile oficiale) și prin
stenogramă, disponibilă a doua zi în jurul prânzului69.

2.3.2. Grupurile politice
Membrii Parl amentului pot să se organizeze în grupuri politice, dar există și
deputați neafiliați , astfel în legislatura septimă (2009 – 2014) avem următoarele grupuri
politice:
1. EPP – Grupul Partidului Popular European (Creștin -Democrat)
– S&D – Grupul Alianței Progresi ste a Socialiștilor si Democraților din
Parlamentul European
– ALDE – Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
– GREENS/EFA – Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană
– ECR – Conservatorii și Reformiștii Europeni
– GUE/NGL – Grupul Confederal al S tângii Unite Europene/Stânga Verde
Nordică
– FD – Grupul Europa Libertății și Democrației.
Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un grup politic este de 25.
Un deputat poate aparține unui singur grup politic70.
Parlamentul sprijină grupurile politice prin acordarea de fonduri (cca 60 milioane
de euro, adică 15% din bugetul Parlamentului) și prin drepturi acordate personalului,
spații pentru birouri, săli de reuniuni și alte echipamente tehnice71.
Fiecare grup politic are propria organizare inte rnă, un Birou alcătuit dintr -un
președinte, vicepreședinți, casier etc.

69R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem , pag. 47
70http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00082fcd21/Rezultate -pe-%C5%A3%C4%83ri –
%282009%29.html
71R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelto n, Ibidem , pag. 70

31
Grupurile politice se reunesc de obicei în săptămâna rezervată activității
grupurilor politice la Bruxelles (timp de 2 -3 zile) unde discută agenda plenarei care
urmează, activitățile g rupului , se primesc delegații, lideri ai parlamentelor naționale etc.
Grupurile se reunesc și la Strasbourg de 4 ori în perioada săptămânii rezervate sesiunii
plenare72.
2.3.3. Structurile de conducere
Organizarea și funcționarea Parlamentului european sun t reglementate în
Tratatele constitutive și în Regulamentul adoptat cu majoritate de către Parlament
însuși. Regulamentul a făcut obiectul unei reforme globale în octombrie 1993 și de
asemenea în anul 2008.
Funcționarii oficiali ai Parlamentului, aleși la 2 ani și jumătate, sunt:
a) președintele;
b) 14 vicepreședinți;
c) 5 chestori .
Organismele decizionale în cadrul Parlamentului (altele decât plenarele) sunt:
a) Conferința Președinților;
b) Biroul;
c) Colegiul chestorilor.
Alte organisme decizionale sunt:
– Conferința președinților de comisii;
– Conferința președinților de delegații73.
Regulamentul Parlamentului European prevede la articolul 13 alineatele (1) și (2)
faptul c ă “Președintele, vicepreședinții și chestorii sunt aleși prin vot secret, în
conform itate cu dispozițiile articolului 169. Candidaturile trebuie să fie prezentate cu
acordul celor interesați. Ele pot fi prezentate numai de un grup politic sau de un număr
de cel puțin 40 de deputați. Cu toate acestea, în cazul în care numărul de candidatur i nu
depășește numărul de locuri care urmează a fi ocupate, candidații pot fi aleși prin
aclamare. În cazul în care trebuie înlocuit un singur vicepreședinte și există numai un
candidat, acesta poate fi ales prin aclamare. Președintele decide în mod discre ționar dacă

72R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
73R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem , pag. 109

32
alegerea se desfășoară prin aclamare sau prin vot secret. Candidatul ales ocupă, în
ordinea precedenței, locul ocupat de vicepreședintele înlocuit.
La alegerea Președintelui, a vicepreședinților și a chestorilor, trebuie să se țină
seama de o r eprezentare globală echitabilă a statelor membre și a tendințelor politice.”
74
După alegerea președintelui, se procedează la alegerea vicepreședinților pe un
buletin comun, iar după alegerea acestora, Parlamentul procedează la alegerea a cinci
chestori.
Președintele este ales pe o perioadă de doi ani și jumătate, adică jumătate din
legislatura parlamentară cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Anterior alegerii
președintelui, cel mai în vârstă dintre deputați îndeplinește funcțiile de președinte, cu
titlul de decan de vârstă , până la proclamarea alegerii președintelui75.
Președintele conduce toate activitățile Parlamentului și ale organelor sale,
deschide, suspendă și închide ședințele, hotărăște asupra admisibilității
amendamentelor, asupra întrebărilor ad resate Consiliului și Comisiei și asupra
conformității rapoartelor cu prezentul regulament. De asemenea, acesta asigură
respectarea regulamentului Parlamentului European, menține ordinea, dă cuvântul
vorbitorilor, declară închise dezbaterile, supune la vot chestiunile și anunță rezultatele
votului. Totodată, președintele poate lua cuvântul în cadrul unei dezbateri numai pentru
a face un rezumat al chestiunii în cauză și a cere să se revină la subiect, iar în cazul în
care acesta dorește să participe la dezb atere, președintele părăsește fotoliul, pe care îl
poate reocupa numai după încheierea dezbaterii privind chestiunea respectivă. În
relațiile internaționale, la ceremonii, în chestiunile administrative, judiciare sau
financiare, Parlamentul este reprezenta t de președinte, care poate delega aceste
competențe76.

74http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef= -//EP//TEXT+RULES -EP+20120101+RULE –
013+DOC+XML+V0//RO&language=RO&navigationBar=YES
75R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.
76http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef= -//EP//TEXT+RULES -EP+20120101+RULE –
020+DOC+XML+V0//RO&language=RO&navigationBar=YES

33
Președintele are în principal următoarele atribuții:
– reprezintă Parlamentul în afacerile juridice, în relațiile externe și cu celelalte instituții
comunitare;
– se pronunță cu privire la toate proble mele internaționale majore și face recomandări
menite să consolideze Uniunea Europeană;
– coordonează toate lucrările Parlamentului și alege organele sale constitutive (Biroul și
Conferința președinților), precum și dezbaterile din ședințele plenare;
– asigură respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului și garantează, prin
arbitrajul său, buna desfășurare a tuturor activităților acestei instituții și ale organelor
sale constitutive;
– prezintă în deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului euro pean, punctul de vedere și
preocupările acestei instituții referitoare la subiecte specifice și la punctele înscrise pe
ordinea de zi;
– semnează în urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua
lectură, acesta devenind astfel op erațional;
– semnează alături de președintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin
procedura de codecizie77.
Președintele este ajutat în activitatea sa de un Prezidiu sau Birou alcătuit din
Președintele Parlamentului European, cei 14 vicepreș edinti și cei 5 chestori, cu statut de
observatori, aleși de Parlamentul European pe o perioadă de doi ani și jumătate, perioadă
care se poate reînnoi.
Prezidiul dispune în problemele administrative, organizatorice și financiare ale
Parlamentului European. În funcție de orientările stabilite de către Birou , Colegiul
Chestorilor răspunde de chestiunile administrative și financiare care îi privesc direct pe
deputați78.
Conferința Președinților cuprinde președintele Parlamentului și președinții
grupurilor polit ice. Ea este organismul politic conducător al Parlamentului. Conferința
elaborează agenda pentru sesiunile plenare, stabilește orarul activității organismelor

77R. Corbett, F. Ja cobs, M. Shackelton, Op.cit.
78R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem

34
parlamentare și termenii de referință precum și dimensiunea delegațiilor și comisiilor
parlamenta re.
Conferința președinților de comisie reprezint ă organul politic al Parlamentului ce
asigură o mai bună cooperare între diferite comisii parlamentare. Aceasta se compune
din președinții tuturor comisiilor permanente și temporare, și se reune ște în genera l, o
dată pe lună, la Strasbourg. Conferința președinților de delegații este un organ de
conducere al Parlamentului în cadrul căruia se discută chestiuni comune organizatorice
și de program79.

2.3.4. Comisiile parlamentare
La propunerea Conferinței președi nților, Parlamentul constituie comisii
permanente. Alegerea membrilor acestor comisii are loc în timpul primei perioade de
sesiune a Parlamentului nou ales și din nou la încheierea unei perioade de doi ani și
jumătate, mandatul acestora fiind de cel mult 1 2 luni, cu posibilitate de prelungire80.
Există 20 de comisii parlamentare permanente și acestea sunt: afaceri externe;
dezvoltare; comerț internațional; bugete; control bugetar; afaceri economice și
monetare; ocuparea forței de muncă și afaceri sociale; me diu, sănătate publică și
siguranță alimentară; industrie, cercetare și energie; piața internă și protecția
consumatorilor; transport și turism; dezvoltare regională; agricultură și dezvoltare
rurală; pescuit; cultură și educație; afaceri juridice; libertă ți civile, justiție și afaceri
interne; afaceri constituționale; drepturile femeii și egalitatea de gen; petiții81.
O comisie este alcătuită din 25 până la 73 de deputați și are un președinte, un
birou și un secretariat. Componența politică a comisiilor o r eflectă pe cea a ședinței
plenare. În cadrul comisiilor parlamentare, deputații elaborează, modifică și adoptă
propuneri legislative și rapoarte din proprie inițiativă. Deputații examinează propunerile
Comisiei și ale Consiliului și, dacă este cazul, întoc mesc rapoarte care sunt prezentate
în cadrul ședințelor plenare. Parlamentul poate crea, de asemenea, comisii temporare

79R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
80R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem , pag. 120
81http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/full -list.html

35
privind anumite subiecte și comisii de anchetă pentru a investiga cazurile de încălcare a
dreptului Uniunii sau de aplicare deficitară a acestuia.
Aceste comisii se reunesc o dată sau de două ori pe lună la Bruxelles. Fiecare
comisie alege un președinte și trei -patru vicepreședinți pentru o perioadă de doi ani și
jumătate. Aceștia formează Biroul comisiei și sunt funcționarii acesteia82.
Parlamentul a constituit câteva Subcomisii în cadrul comisiilor pentru Afaceri
Externe, Agricultură și Economie. Prin urmare, în legislatura 1994 -1999, au existat 3
subcomisii: una cu 26 de membri pentru securitate și dezarmare, una cu 25 de membri
pentr u drepturile omului și una cu 24 de membri pentru afaceri monetare, iar în anul
2004 au fost înființate 2 subcomisii: una pentru drepturile omului și cealaltă pentru
securitate și apărare, fiecare cu câte 32 membri. Comisiile speciale care și -au încetat
activitatea sunt urm ătoarele: Comisia privind provocările politice (și-a încheiat
activitatea la data de 30 iunie 2011), Criza financiară, economică și socială (și-a încheiat
activitatea la data de 31 iulie 2011) și Crimă organizată, corupție și spălare de b ani (și-
a încheiat activitatea la data de 23 octombrie 2013)83.
Comisii temporare , ale căror atribuții, componență și mandat sunt stabilite în
același timp cu decizia de constituire a acestora, au mandate de cel mult 12 luni, cu
excepția cazului în care, la sfârșitul acestei perioade, Parlamentul hotărăște prelungirea
mandatului. Din anul 1979 și până în prezent au existat 12 comisii temporare84.
Alte structuri ad -hoc folosite de Parlament au fost grupurile de lucru. În primii
10 ani de alegere prin vot un iversal direct a Parlamentului, s -au înființat 25 de grupuri
de lucru în cadrul a 11 comisii. Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui
un grup politic este de 25. Cel puțin o pătrime din statele membre trebuie să fie
reprezentate în cadrul grup ului. Unele grupuri au funcționat ani de zile cum ar fi de
exemplu cel pentru Pescuit între 1977 -1985 sau cea pentru Drepturile Omului între
1980 -1984. Un deputat poate aparține unui singur grup politic. Unii deputați nu fac parte
din nici un grup politic, ei fiind, în acest caz, deputați neafiliați. Infiintarea grupurilor

82R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.
83http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/full -list.html
84http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/parliamentary -committees.html

36
politice nu este conditionata de naționalitatea deputaților, ci de afinitățile lor politice. În
prezent, există 8 grupuri politice în cadrul Parlamentului European.
Grupurile politice și deputații neafiliați pot desemna pentru fiecare comisie un
număr de membrii supleanți permanenți , egal cu numărul membrilor neafiliați din cadrul
comisiei și ai membrilor titulari reprezentanți ai diferitelor grupuri. De asemenea, în
situația în care unul dintre membrii titulari absentează, precum și în cazul în care nu au
fost numiți supleanți permanenți sau în cazul absenței acestora din urmă, membrul titular
al comisiei poate fi înlocuit la reuniuni de un alt membru cu drept de vot din același grup
politic. Numele supleantului trebuie comunicat președintelui comisiei înainte de
începerea votului85.

2.3.5. Delegațiile interparlamentare
Prin delegațiile sale, Parlamentul European contribuie la reprezentarea
Uniunii Europene
Delegațiile Parlamentului Euro pean întrețin schimburi de informații și relații cu
parlamentele țărilor terțe. Parlamentul European contribuie, prin intermediul delegațiilor
sale, la reprezentarea Uniunii Europene pe plan extern precum și la promovarea, în
țările terțe, a valorilor car e stau la baza Uniunii Europene, și anume principiile libertății
și democrației, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și statul de
drept.
Numărul membrilor fiecărei delegații variază de la 12 la peste 70, în cazul
adunărilor parl amentare, în prezent exist ând 41 de delegații86.
Se pot diferenția mai multe tipuri de delegații:
– delegații la comisiile parlamentare mixte (JPC), mai ales cu acele țări care și -au depus
candidatura de aderare la Uniunea Europeană;
– delegații la comisii le de cooperare parlamentară, înființate prin acorduri de parteneriat
și cooperare;
– delegații desemnate să faciliteze contactele parlamentare între Uniunea Europeană și
țările respective;

85R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.
86http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/0058a10b22/Delega%C8%9Bii -.html

37
– delegații la Adunările Parlamentare ale ACP -UE și EUROMED;
– delegații ad -hoc, în special cele invitate să participe la misiunile de monitorizare a
desfășurării alegerilor87.
Reuniunile interparlamentare au loc odată sau de două ori pe an, alternativ, într –
unul dintre locurile de desfășurare a activității Parlamentului European și, respectiv, într –
un loc stabilit de parlamentul partener în țara terță în cauză88.
Rolul delegațiilor interparlamentare este urm ătorul:
– asigurarea unui dialog continuu și a unei rețele de legături cu organismele parlamentare
din țările terțe s au ale unor organizații regionale, precum ASEAN sau MERCOSUR, în
vederea schimbului de informații privind anumite chestiuni de actualitate, a furnizării
de sprijin parlamentar pentru politicile externe ale Uniunii și, în general, în vederea
completării act ivităților Comisiei și ale Consiliului în acest domeniu;
– monitorizarea cu regularitate a situației respectării drepturilor omului;
– folosirea informațiilor obținute pentru a influența mai degrabă instituțiile Uniunii
Europene, decât țările partenere89.

2.3.6. Intergrupurile .

Intergrupurile pot fi formate de deputați din oricare grup politic sau
comisie, în scopul unor schimburi informale de opinii cu privire la anumite teme și
al promovării contactului între deputați și societatea civilă. Intergrupurile sunt
reglementate de normele interne adoptate de Conferința Președinților la 16 decembrie
1999 (ultima actualizare: 11 septembrie 2014), care stabilesc condițiile în care pot fi
create intergrupurile la începutul fiecărei legislaturi parlamentare.90.
Intergrupurile s -au dezvoltat datorită faptului că prezintă mai multe avantaje:
– permit membrilor să se concentreze asupra anumitor chestiuni de interes național,
personal sau pentru circumscripții ;

87R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit. pag. 149,
88http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/0058a10b22/Delega%C8%9Bii -.html
89R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.
90http://www.europarl.europa.eu /aboutparliament/ro/00c9d93c87/Integrupuri.html

38
– permit membrilor să se specializeze, să stabilească relații politice în afara propriului
grup politic, precum și să stabilească contacte cu grupuri externe de interese de o
manieră mai puțin formală decât în cazul reuniunilor comisiilor;
– contribuie la crearea unor coaliții între grupuri în anumite chestiuni, dar și la
consolidarea unor prietenii politice mai ample care pot fi utile în anumite circumstanțe
(un consens mai larg în anumite situații);
– oferă noi responsabilități și roluri membrilor și asistenților lor91.
Conform normelor adoptate în 2014, p reședinți i intergrupurilor trebuie să
declare orice sprijin pe care în primesc, în bani sau în natură, conform acelorași criterii
care se aplică și deputaților în mod individual. Declarațiile trebuie actualizate anual și
sunt înscrise într -un registru public ținut de chestor i92.

2.3.7. Secretariatul General
Parlamentul european este asistat de un Secretariat General numit de Birou cu
sediul la Luxembourg și la Bruxelles, acesta desfășurându -și activitatea sub autoritatea
unui Secretar General . Aproximativ 6000 de fu ncționari, selectați din toate țările Uniunii
prin concurs extern, deschis, organizat de Oficiu european de selectare a personalului
(EPSO), își desfășoară activitatea în cadrul Secretariatului General.
Majoritatea angaja ților din cadrul Secretariatului Ge neral sunt funcționari
permanenți ai Parlamentului, cu statut de funcționar european, identic cu cel al
funcționarilor din cadrul altor organe comunitare. Este important de știut că nu poate fi
rezervat nici un post pentru persoanele dintr -un anumit stat m embru, chiar dacă există
dezideratul că personalul trebuie recrutat dintr -o zonă geografică cât mai largă93.
Secretariatul General are misiunea de a coordona lucrările legislative și de a
organiza ședințele plenare și celelalte reuniuni, oferind totodată, a sistență tehnică și
consultanță organelor parlamentare și Membrilor Parlamentului, în sprijinul exercitării
mandatelor lor94.

91R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem , pag. 176
92http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00c9d93c8 7/Integrupuri.html
93R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.
94http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00d7a6c2b2/Secretariatul -General.html

39
Structura Secretariatului se prezint ă astfel :
a) Direcția generală pentru Președinție – răspunde de asigurarea bunei funcționări a
sesiunilor plenare, acordarea de asistență și secretariat pentru organele de conducere,
precum și de gestionarea activităților specifice ale membrilor, inclusiv a întrebărilor
adresate verbal sau în scris și a registrului declarațiilor de avere ale membril or;
b) Direcția generală pentru Politici Interne – răspunde de asigurarea studiilor de
documentare, informărilor și notelor ca răspuns la cererile adresate mai ales de
președinte și comisiile permanente în domeniul său de competență, coordonarea
relațiilor cu parlamentele naționale, organizarea activității celor 17 comisii parlamentare
în domeniul politicii interne, gestionarea planificării legislative la nivel de comisie,
precum și acordarea de asistență pentru delegațiile parlamentare la comisia de
reconc iliere;
c) Direcția generală pentru Politici Externe – răspunde de asigurarea funcției de cercetare
în sectorul politicii externe și de organizarea activității a 3 comisii parlamentare
permanente (Afaceri Externe, Dezvoltare și Comerț Internațional), 2 sub comisii
(Securitate și Apărare, și Drepturile Omului), 7 comisii parlamentare mixte și 27 de
delegații interparlamentare, precum și a Adunărilor Parlamentare ACP -EU și
EUROMED;
d) Direcția Generală pentru Informare – răspunde de managementul Serviciului de
documentare al Parlamentului din Bruxelles, furnizarea de informații pentru publicul
larg, răspunsuri la întrebări cu caracter general, asistarea grupurilor de vizitatori,
menținerea legăturilor cu presa și informări cu privire la activitățile Parlamentul ui
European;
e) Direcția Generală pentru Personal – răspunde de supervizarea instruirii profesionale a
funcționarilor, organizarea concursurilor interne, recrutărilor și mișcărilor de personal
în cadrul instituției și gestionarea aspectelor administrative ale vieții funcționarilor
(salarii, pensii etc);.
f) Direcția Generală pentru Infrastructură și Interpretariat – răspunde de organizarea
interpretariatului în timpul ședințelor și administrarea clădirilor, restaurantelor și
instalațiilor tehnice pentru șed ințe;

40
g) Direcția Generală pentru Traduceri și Publicații – răspunde de dezvoltarea activității
de publicare electronică a instituției, traducerea textelor pentru toate organismele
instituției și de asigurarea publicării și distribuției documentelor;
h) Di recția Generală Financiară – răspunde de supravegherea bugetului instituției,
gestiunea financiară și auditul intern, precum și de gestionarea aspectelor financiare ale
vieții membrilor (alocații, asigurări, pensii, deplasări, instruiri etc);
i) Serviciul Juridic – răspunde de asistarea comisiilor parlamentare și a altor servicii în
probleme legate de legislația comunitară și de gestionarea proceselor intentate în numele
sau împotriva Parlamentului.
Pe lângă Secretarul General al Parlamentului European exi stă în cadrul
secretariatului și un director pentru relațiile cu fracțiunile politice95.

2.3.8. Alte organe aflate în legatură cu Parlamentul European
a). Ombudsmanul european
Ombudsmanul este ales de Parlament pe durata unui mandat de 5 ani (cu
posibilita te de reînnoire) și cercetează plângerile cetățenilor legate de cazurile de
administrare defectuoasă din partea instituțiilor și a organelor Uniunii Europene, și
anume Comitetul Regiunilor, Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul
Uniunii Europen e, Comitetul Economic și Social European și toate agențiile U.E.
Singurele instituții care nu intră în jurisdicția sa sunt Curtea de Justiție, Tribunalul de
Primă Instanță și Tribunalul Funcției Publice, atunci își exercită rolul judiciar.96
La începutul fi ecărei legislaturi, imediat după alegerea sa, președintele lansează
un apel de prezentare de candidaturi în vederea numirii Ombudsmanului și stabilește
termenul de prezentare a acestora. Apelul se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Votul este secret, iar decizia se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate.
Ombudsmanul fiind ales dintre personalitățile care sunt cetățeni ai Uniunii, se bucură de
toate drepturile civile și politice, prezintă toate garanțiile de independență și îndeplinesc
condi țiile necesare în țara de origine pentru exercitarea celor mai înalte funcții

95R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.
96http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/000ea2ee0a/Ombudsmanul -European.html

41
jurisdicționale sau posedă o experiență și o competență recunoscute pentru îndeplinirea
funcției de Ombudsman97.
În general, Ombudsmanul întreprinde anchete în urma plângerilor ca re îi sunt
adresate, dar este în măsură să deschidă anchete și din proprie inițiativă, această funcție
fiind introdusă prin Tratatul de la Maastricht. Regulile privind exercitarea activității
Ombudsmanului sunt prevăzute într -o hotărâre permanentă și în ho tărârea proprie a
Ombudsmanului.
Pot fi considerate abuzuri ale organelor comunitare (fără cele comise de organele
jurisdicționale): discriminarea, abuzul de putere, lipsirea sau refuzul ilegal de
informație, abținerile nejustificate ale acestora, acțiunea contradictorie cu obligațiile
legale, amânarea abuzivă, neglijența. Ombudsmanul nu va verifica plângerile îndreptate
împotriva organelor de stat, persoanelor fizice sau juridice98.
Ombudsmanul informează Parlamentul cu privire la cazurile de administrare
defectuoasă pe care le descoperă, iar comisia componentă poate întocmi un raport în
legătură cu acestea. La sfârșitul fiecărei sesiuni anuale, acesta prezintă Parlamentului un
raport cu privire la rezultatele anchetelor întreprinse. Comisia competentă întoc mește
un raport care se prezintă Parlamentului în scopul dezbaterii.
Birourile Ombudsmanului European sunt situate în clădirile de la Strasbourg ale
Parlamentului European99.
b). Controlor european pentru Protecția Datelor Personale
Postul de Controlor euro pean pentru Protecția Datelor Personale, ca autoritate
independentă de control ce are obligația de a supraveghea modul de aplicare a actelor
normative comunitare de protejare a datelor personale ale persoanelor fizice cu ocazia
stocării, prelucrării, com unicării acestora a fost înființat în anul 2002. Consiliul trebuia
să instituie un organ independent de control însărcinat cu supravegherea aplicării actelor
comunitare referitoare la protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor
personale ș i a liberei circulații a acestor date, de către instituțiile și organele comunitare,
pe baza art. 286 din Tratatul CE modificat la Amsterdam.

97R. Corbett, F. Ja cobs, M. Shackelton, Op.cit.
98R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
99http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/000ea2ee0a/Ombudsmanul -Europea n.html

42
Controlorul își are sediul la Bruxelles și din punct de vedere al statutului și
salarizării este asimilat judecăto rilor de la CJCE100.
c). Mediator al Parlamentului European pentru răpirile internaționale de copii
de către unul din părinți
Funcția de Mediator a fost creată în anul 1987, la inițiativa Lordului Plum, pentru
a veni în ajutorul copiilor proveniți din căsăto rii internaționale destrămate, care au fost
răpiți de unul dintre părinți. Roberta Angelilli a fost numită Mediatoare a Parlamentului
în anul 2009, funcție care a fost ocupată anterior de Evelyne Gebhardt (2004 -2009),
Mary Banotti (1995 -2004) și Marie -Clau de Vayssade (1987 -1994)101.
Această funcție a fost înființată ca urmare a prevederilor art. 24 din Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit căruia “în toate acțiunile
referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități pub lice sau de instituții
private, interesul superior al copilului trebuie să fie primordial. Orice copil are dreptul
de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu
excepția cazului în care acestea sunt contrare în i nteresul său”.
Rolul mediatorului este acela de a încerca ajungerea la un acord voluntar între
părintele răpitor și celălalt părinte, interesele copilului (copiilor) acestora fiind
primordiale. Având în vedere că orice copil are dreptul la ambii părinți, o ricare dintre
părinți poate solicita o procedură de mediere102.

100R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Ibidem
101http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/r o/000c205a13/Mediatorul -Parlamentului -European -pentru –
r%C4%83pirile -interna%C5%A3ionale -de-copii.html
102R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Op.cit.

43
Cap III EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

PSD:
Victor Bostinaru 103
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru dezvoltare regională
Delega ția pentru relațiile cu Republica Populară Chineză

Andi Cristea
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Delegația la Comitetul parlamentar de asociere UE -Moldova
Conferința președinților de delegație
Comisia pentru afaceri externe
Subcomisia pentru drepturile omului
Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest

Doru Claudian Frunzulică
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru dezvoltare
Delegația pentru relațiile cu Peninsula Coreeană
Delegația pentru relațiile cu Adunarea Parlamentară a NATO

103 ww.europarl.europa.eu/romania/ro/eurodeputatii_romani.htmlw

44

Catalin Sorin Ivan 104
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru afaceri economi ce și monetare
Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE -Rusia

Dan Nica
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Vicepreședinte, Comisia pentru control bugetar
Comisia:
Comisia pentru control bugetar
Comisia pentru industrie, cercetare și energie
Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii

Ioan Mircea Pascu 105
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Vicepreședinte al Parlamentului European
Comi sia:
Vicepreședinte, Comisia pentru afaceri externe
Biroul Parlamentului European
Subcomisia pentru securitate și apărare
Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE -Moldova
Delegația pentru relațiile cu Japonia

104 Ibidem
105 Ibidem

45
Emilian Pavel
Grupul Alianței Progr esiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
Delegația pentru relațiile cu Israel
Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana

Razvan Popa
Grupul Alia nței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru bugete
Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP -UE

Claudiu Ciprian Tanasescu
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlament ul
European
Comisia:
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
Delegația pentru relațiile cu Canada

Gabriela Zoană
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru agricultur ă și dezvoltare rurală
Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen
Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabică

46
PNL:
Daniel Buda
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru dez voltare regională
Delegația pentru relațiile cu Republica Populară Chineză

Cristian Silviu -Busoi:106
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
Delegația la Comisia parlament ară de cooperare UE -Ucraina
Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest

Ramona Nicole Mănescu
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Vicepreședintă, Delegația pentru relațiile cu țările din Mashrek
Comisia:
Comisia pentru afaceri externe
Delegația pentru relațiile cu țările din Mashrek

Marian Jean Marinescu
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru transport și turism
Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE -Serbia

106 Ibidem

47
Teodor Dumitru Stolojan 107
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru afaceri economice și monetare
Comisia specială pentru deciziile fiscale și alte măsuri si milare sau cu efecte similare
Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP -UE

Mihai Turcanu
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor
Delegația pentru relațiile cu Canada

Traiana Ungureanu
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Delegația la comisiile parlamentare de cooperare UE -Armenia, UE -Azerbaidjan și UE –
Georgia
Delegația la Adunarea Pa rlamentară Euronest

Adina -Ioana Vălean
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Biroul Parlamentului European
Comisia pentru industrie, cercetare și energie
Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii

107 Ibidem

48
PPU (Partidul Pute rii Umaniste):
Maria Grapini 108
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor
Delegația pentru relațiile cu Peninsula Coreeană

PMP
Siegfried Muresan
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru bugete
Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE -Moldova
Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest

ALDE ROMANIA
Norica Nicolai 109
Grupul Alianței Liberalilor și Democra ților pentru Europa
Vicepreședintă a Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
Comisia:
Comisia pentru pescuit
Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE -Moldova
Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest

108 Ibidem
109 Ibidem

49
UDMR
Csaba Sogor
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Delegația pentru relațiile cu Japonia

Iuliu Winkler
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Vicepreședinte, Comisia pentru c omerț internațional
Comisia:
Comisia pentru comerț internațional
Delegația pentru relațiile cu India

Independenti:
Mircea Diaconu
Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
Vicepreședinte, Comisia pentru cultură și educație
Comisia:
Comisia pentru cultură și educație
Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabică

Damian Drăghici
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European
Comisia:
Comisia pentru cultură și educație
Delegația la comisiile parlamen tare de cooperare UE -Armenia, UE -Azerbaidjan și UE –
Georgia

50

Monica Macovei 110
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Președintă, Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE -Albania
Comisia:
Delegația la Comisia parl amentară de stabilizare și de asociere UE -Albania
Conferința președinților de delegație
Comisia pentru control bugetar
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE -Albania

Sorin Moisă
Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Comisia:
Comisia pentru comerț internațional
Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud -Est și cu Asociația Națiunilor din
Asia de Sud -Est (ASEAN)

Cristian Dan Preda
Grupul Part idului Popular European (Creștin Democrat)
Vicepreședinte, Subcomisia pentru drepturile omului
Comisia:
Subcomisia pentru drepturile omului
Comisia pentru afaceri externe
Comisia pentru dezvoltare
Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud

110 Ibidem

51
Laurentiu Rebega
Grupul Europa Libertății și Democrației
Comisia:
Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală
Comisia pentru petiții
Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE -Turcia

Renate Weber
Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
Vicepreședintă, Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE -Chile
Comisia:
Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE -Chile
Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
Delegația la Adunarea Parlamentară Euro -Latinoamericană

52
Concluzii

În primul capitol am prezentat competentele Parlamentului European, iar în
capitolul al doilea s-a realizat o prezentare a modalității de organizare si funcționare a
acestuia, precum și participanții și structurile de lucru din cadrul instituției.
Capitolul al treilea l-am alocat celor 32 de europarlamentari români, axând u-mă
pe apartenența la blocul politic, precum și pe rolul și implicarea la nivelul politicii
europene.
Putem spune c ă Parlamentul European este rezultatul tratatelor institutive. De
reținut că Parlamentul European este singura instituție comunitară care se întâlnește și
își ține dezbaterile în public. Pentru a asigura transparen ța dezbaterile, opiniile și
rezoluțiile Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al Uniunii Europene111.

111Augustin Fuerea – Op.cit.

53
Biblio grafie

1. O. Bibere, Uniunea Europeanǎ între real și virtual, Ed. All, București 1999
2. J. L. Burban, Le Parlament europeen, Ed. P.U.F., Paris, 1998, traducere în
limba română, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1999
3. L. Carm, D. Dinan, N. Nuget (editors), op.cit.
4. R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackleton, Parlamentul European , Editura „Moni-
torul Oficial”, București, 2007
5. C. Brice -Delajoux, J. P. Brouant, op. cit., W. Weidenfeld
6. N. Diaconu, op. cit.
7. Ovidiu Drâmba, Istoria culturii și a civilizației, ed. Saeculum, Bucureș ti, 2004
8. G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , Editura Wolters
Kluwer, București, 2007
9. G. Ferreol, Dicționarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iași, 2001
10. A. Fuerea, I. P. Filipescu, Drept instituțional comunitar european, Ediția a V –
a, Editura Actami, București, 2000
11. Augustin Fuerea, Instituții europene, București, 2002
12. Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucu-
rești, 2006
13. I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, Ed. Lumina Lex, Bucu-
rești 1993
14. J. P. Jaque, Parlament europee, Dalloz, Paris, 1993, J. Rideau, op. cit.
15. M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, Editura Corint, București, 2004
16. C. Lefter, Drept comunitar instituțional, Ed. Economicǎ, București, 2001
17. Corina Leicu, Drept Comunitar , Edi tura Lumina Lex, București, 1998.
18. C. Leicu, I. Leicu, Instituțiile comunitare, Ed. Lumina Lex, București, 1996
19. O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996
20. V. Marcu, Drept instituțional comunitar, Ed. Nove, București, 2001
21. D. Mazilu, op.cit.
22. P. Moreau Defarges, op. cit

54
23. Roxana Munteanu, Drept European, Ed. Oscar Print, București, 1996
24. G. Profiroiu, A. Marius, Introducere în realitǎțile europene, Ed. Economicǎ,
București, 2000
25. J. Rideau, op. cit., N. Deaconu, op. cit., R. Munteanu, op. cit.
26. D.V. Savu, Integrarea europeanǎ: dimensiuni și perspective, Ed. Oscar Print,
București, 1997
27. Radu Stancu, Note de Curs, www.spiruharet.ro , 2008
28. O. Tinca, Drept comunitar general, op. cit.
29. O. Ținca, Drept comunitar g eneral, Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, București,
1999
30. O. Ținca, Tratatul de la Nisa, Revista „Dreptul”, nr. 7, București, 2001
31. C. Zorgbibe, Construcția europeanǎ. Trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucu-
rești, 1998
32. http://www.europarl.europa.eu/portal/ro
33. http://www.dadalos.org/rom/default.htm
34. https://documents.tips/documents/rolul -si-functiile -parlamentului -european -iunie –
2014.html

II. ACTE NORMATIVE

1. „Acordul de la Schengen”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C5%A3iul_Schengen
2. „Actul Unic European”, www.ier.ro/Tratate/11986U_AUE.pdf
3. Consiliul european, „Tratatul de la Lisabona”, Best Publishing România, Bu-
curești , 2008
4. Consiliul european, „Tratatul de la Nisa” , www.Infoeuropa.ro , nr.15 , 2007
5. “Institu țiile Comunitare”, www.prefcs.ro/institutii -ue.php
6. “Parlamentul European”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_European
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html

55
7. „Tratatul de la Amsterdam”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam
http://www.eu roparl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
8. „Tratatul de la Bruxelles”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_fuziune
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
9. „Tratatul de la Maastricht”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht
http://www. europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
10. „Tratatul de la Paris” ,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Paris_(1951)
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
11. „Tratatul de la Roma”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Roma
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html