ISTORIA PARLAMENTARISMULUI EUROPEAN Parlamentarism ul există din antichitatea democrațiilor grecești și mai apoi a celei de la Roma, unde senatul… [615107]

1
INTRODUCERE
ISTORIA PARLAMENTARISMULUI EUROPEAN

Parlamentarism ul există din antichitatea democrațiilor grecești și mai
apoi a celei de la Roma, unde senatul avea un rol important în conducerea
imperiului1.
În Atena exista o democrație directă, la adopt area deciziilor de interes
public luând parte în mod nemijlocit toți cetățenii. Cetatea era condusă de un Sfat
(Boule) și de Adunarea Poporului (Ekklesia)2. Sfatul era alcătuit din 500 de
membri (câte 50 de fiecare trib teritorial), desemnați prin tragere la sorți, pe o
perioadă de un an și maxim 2 mandate. Pentru a deveni membru al Sfatului, o
persoană trebuia să îndeplinească anumite condiții: cetățenia ateniană, vârsta
minimă de 30 de ani și să promoveze un examen de moralitate.3 Adunarea
Poporului era c onstituită de întreaga societate, în totalitatea ei, mai puțin sclavii,
femeile și străinii. Adunarea putea decide prin majoritate simplă, asupra oricărei
probleme de interes public. Judecățile se țineau în fața unor Jurii alcătuite din 501
membri, care ho tărau tot prin vot majoritar simplu. Adunarea Poporului a rezistat
în istorie cca 200 de ani. Ea a fost posibilă datorită faptului că numărul cetățenilor
era mic (la Adunare participau în mod obișnuit mai puțin de jumătate)4.
În Evul Mediu au existat form e ale parlamentarismului în diverse
comunități, precum cantoanele elvețiene, orașele italiene și cele din Nordul
Europei5.

1 Ovidi u Drâmba – Istoria culturii și a civilizației, ed. Saeculum, București, 2004
2 M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 2004
3 M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 20 04
4 M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 2004
5 M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 2004

2
Primul parlament european6, asemănător conceptului din ziua de azi,
este considerat a fi fost organizat în Anglia, în secolul al XIII -lea, de către Simon
de Montfort 's, conte de Leceister, atunci când la data de 20 ianuarie 1265, la
Westminter , este convocată prima adunare la care participă reprezentanț ii orașelor
sau târgurilor, alături de câte doi cavaleri, din fiecare regiune, aleș i pentru a
discuta problemele de interes național . Acesta a fost convocat la data de 14
decembrie 1264, prin chemarea a 23 de magnați laici, 120 de episcopi, doi cavaleri
din fiecare regiune și doi cetățeni din fiecare oraș, precum și câte patru bărbați di n
fiecare dintre porturile confederației ”Cinque Ports” .
Totuși, d in unele izvoare scrise primele ședințe la care erau invitați și
reprezentanții orașelor au fost în anul 1162 în Aragonia, atunci când erau
convocați, în mod regulat reprezentanții clerului , nobililor și cavalerilor, însă și ai
orașelor7 , în 1169 în Castilia , atunci când la curia de la Burgos, a lui Alfonso al
VIII-lea, au fost prezenți ”nu numai conți, magnați, pre lați, cavaleri, ci și cetățeni
și toate consiliile urbane din Castilia”8 și în 11889 în Leon – în Spania10, iar
denumirea de “parlament” se pare că a fost folosită , pentru prima oară, în o cronică
scrisă în anul 118311.

6 A se vedea https://www.parliament.uk/about/living –
heritage/evolutionofparliament/originsofparliament/birthofparliament/overview/simondemontfort/demontfortp arl
iament/ (accesat 05.02.2018)
7 (COLOMER, 2001) , pag. 68;
8 Martınez Marina, Ensayo historico -crıtico, 64. By some historians, this meeting is considered the first
parliamentary session in Castile (and Spain). See Gonzalez, A lfonso VIII, 2: 211 – 16, nos. 124 – 6; cf. alsoGarcıa
Ramila, “Las Cortes de Castilla,” 93, and Martınez Marina, Teorıa de las cortes, 138 – 9. Their views are primarily
based on Ocampo’s Las quatro partes enteras,MSR/52 and R/30757, f.387v – 388r.
9 http://www.unesco.org/new/en/communication -and-information/memory -of-the-world/register/full -list-of-
registered -heritage/registered -heritage -page -8/the -decreta -of-leon-of-1188 -the-oldest -documentary –
manifestation -of-the-european -parliamentary -system/ (accesat 05.02.2018)
10 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European, pg. 22, Editura Wolters Kluwer, București, 2007
11 http://www.rador.ro/2015/ 01/20/documentar -primul -parlament -al-lumii -750-de-ani-de-istorie/

3
Istori a înființării și funcționării Parlamentului European
Proiectul uniunii popoarelor europene a apărut prin secolele al XVII-lea – al
XVIII-lea, tema fiind tratată atât de către filosofi, scriitori, dar și de către regi și
împărați, istorici, juriști, politicieni și alți oameni de știință europeni. Astfel Dante
Alighieri în „Divina comedie” își imagina o Europ ă unită sub conducerea unui
conducător-suveran, aflat deasupra celorlalți suverani, limba comună urmând a fi
latina, iar moneda comună, florinul, care avea o circulație largă la aceea vreme,
datorită negustorilor din Florența12.
În anul 1693, William Penn (primul guvernator al Pennsylvaniei) într -una
din operele sale a elaborat un proiect al Uniunii Europene, scopul acestei uniuni
trebuind să fie asigurarea păcii și a bunăstării locuitorilor din Europa.13
În secolul XVIII abatele francez Saint -Pierre vorbește în opera sa “Le
project de paix perpetuelle” (1713) despre crearea unei confederații europene,
care să aibă un congres, ca organ permanent, format din delegații tuturor
popoarelor.14
La Congresul de pace de la Paris din 1849, scriitorul francez Victor Hugo
prevestea că “va veni ziua aceea când vom trăi ca cele două grupări imense,
Statele Unite ale Americii și Statele Unite ale Europei să -și dea mâna peste
oceanul care îi împarte și prin aceasta își vor schimba multe produse și va înflori
comerțul și industria” și își exprima convingerea că noua Europă va dispune de
un senat care va avea un rol asemănător cu cel al parlamentului englez.15
În anul 1919, con tele austriac Richard Nikolas Coudenhove -Kalegri a pus
bazele Uniunii Paneuropene, care avea ca scop de a unifica cele 26 democrații
(formale) existente la acea vreme în Europa, într -o federație după modelul Uniunii
Panamericane, “Statele Unite ale Europei ” urmând să reprezinte o nouă grupare
de puteri pe lângă puterile deja existente (SUA, Anglia, Rusia, Japonia). 16

12 Radu Stancu, Note de Curs, pag.1 – 2, www.spiruharet.ro , 2008
13 M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, pag. 4 – 7, Editura Corint, București , 2004
14 Radu Stancu, Note de Curs, pag.1 – 2, www.spiruharet.ro , 2008
15 M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, pag. 4 – 7, Editura Corint, București, 2004
16 Radu Stancu, Note de Curs, pag.1 – 2, www.spiruharet.ro , 2008

4
După cel de -al doilea război mondial, reconstrucția continentului european
s-a realizat sub forma organizațiilor de cooperare pe diverse dome nii (unele dintre
ele datorându -se și inițiativelor S.U.A. în Vestul Europei și U.R.S.S. – ului în
Est).17
Astfel Uniunea Europei Occidentale (UEO, 1945), Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO, 1949) și Consiliul Europei (1949) sunt primele
organizații internaționale , care au câte un parlament format din deputați delegați
din parlamentele naționale .
Pe baza planului privind înființarea “Uniunii Montane” elaborat în anul
1950 de ministrul de externe francez Robert Schuman împreun ă cu consilierul lui,
Jean Monnet, șefi de stat și guvern din Germania, Olanda, Italia, Belgia,
Luxemburg, după un an de negocieri, în 27 martie 1951 au parafat, iar la 18 aprilie
1951 au semnat, la Paris, Tratatul de înființare a Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului (CECO), tratat ce a intrat în vigoare la data de 23 iulie 1952
și marchează începutul comunităților europene.
Pe data de 25 martie 1957 în Capitoliul de la Roma are loc semnarea
tratatelor de înființare a Comunității Economice Europene (CEE) și Comunității
Europene a Energiei Atomice (EURATOM) (intrate în vigoare la 1 ianuarie
1958), de către cele 6 state fondatoare ale CECO. Tot în anul 1957, prin
“Convenția relativă privind organele comunitare comune”, cele trei comunități au
dobândit două organe co mune: Curtea de Justiție și Adunarea Comună. Potrivit
“Tratatului de Fuziune” intrat în vigoare în anul 1967 a avut loc unificarea
organelor principale ale celor trei comunități , urmând ca noile organe să fie:
Parlamentul European, Comisia Europeană, Consi liul Ministerial și Curtea de
Justiție18.
După înființarea CEE și EURATOM, Consiliul Miniștrilor a ajuns organul
legislativ principal, iar atribuțiil e Adunării Comune, care în anul 1962 și-a

17 Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene , pag.13 – 14, Editura Universul Juridic, București, 2006
18 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 200 7

5
schimbat denumirea în Parlament European, nu au fost extinse, deși activitatea în
general a crescut, întrucât noul organ deservea trei organizații internaționale .
Între 7 și 10 iunie 1979 au loc primele alegeri generale și directe pentru
desemnarea membrilor Parlamentului European cu o participare de cca. 61% din
parte a electoratului. Până la această dată, membrii parlamentului comunitar erau
desemnați din rândul parlamentarilor naționali19.
La 1 iunie 1981, odată cu aderarea Greciei, numărul parlamentarilor a
crescut la 434, iar de la 1 ianuarie 1986, după aderarea Spa niei și Portugaliei, la
518. Actul Unic European (AUE) din anul 1986 (intrat în vigoare începând cu
anul 1987) este primul tratat care a adus o revizuire generală a dreptului comunitar
originar. Până la adoptarea acestui document, singura procedură legisla tivă în care
era implicat Parlamentul era procedura consultativă. AUE a adus două noi
proceduri (procedura avizării și cea a cooperării) care necesitau implicarea
Parlamentului și a extins domeniile unde trebuia aplicată procedura consultativă
(transport, cercetare, protecția mediului înconjurător).20
Tratatul privind Uniunea Europeană semnat la Maastricht în 7 februarie
1992 și intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1993 a constituit un punct de
cotitură în viața Parlamentului European. Uniunea Europeană , fără a avea
personalitate juridică și implicit fără să fie o organizație internațională , se
constituie ca o formă de cooperare interguvernamentală, care are la bază
Comunitățile Europene, precum și politica externă și de securitate comună,
respectiv coop erarea în domeniile justiției și afacerilor interne21.
Tratatul de la Maastricht a modificat în primul rând, în mod simbolic, art.
137 din Tratatul CE, care prevedea că parlamentul “are competențe consultative
și de control”, noua reglementare precizând, că parlamentul “exercită
prerogativele cu care a fost înzestrat prin Tratat”. Parlamentul European a primit

19 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 2007
20 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 2007
21 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul E uropean , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 2007

6
astfel posibilitatea de a acționa în instanță celelalte instituții comunitare, în măsura
în care acestea ar încălca unele prerogative.
În afara aces tor modificări, prin Tratatul de la Masstricht a crescut numărul
domeniilor de aplicare a procedurilor cooperării și avizării, respectiv au fost
introduse procedura codeciziei și cea a informării.
Parlamentul european a dobândit astfel, tot prin Tratatul d e la Masstricht,
prerogative de control, mult mai însemnate față de executivul comunitar
(Comisie), sau decât moțiunea de cenzură de pe vremuri. Mai precis, numirea
Comisiei după Tratatul de la Maastricht depinde de aprobarea Parlamentului, iar
durata mand atului comisarilor a crescut de la 4 la 5 ani pentru ca acesta să
corespundă cu mandatul parlamentarilor22.
Tratatul de la Amsterdam privind completarea Tratatului privind UE din 17
iulie 1997 (1 mai 1999) a fost menit să creeze capacitatea de aderare pent ru
primirea statelor est -europene și a adus schimbări esențiale în cazul
Parlamentului, cu toate că nu a reușit o reformă instituțională , drept pentru care la
scurt timp după intrarea acestuia în vigoare, statele membre au fost nevoite să
adopte un nou tra tat de revizuire la Nisa.
Mai întâi de toate, a fost reformulată procedura codeciziei în sensul
simplificării acesteia, deoarece pe de o parte procedura poate fi încheiată după
prima citire a proiectului de către Parlamentul European, pe de altă parte, la cea
de a doua citire, procedura a fost limitată în timp, și nu în ultimul rând, Consiliul
a pierdut posibilitatea de a forța adoptarea propriei poziții contrar voinței
parlamentarilor. În al doilea rând, mare parte din domeniile în care se aplică
procedura cooperării au trecut în domeniul codeciziei. În al treilea rând,
Parlamentul European a dobândit competențe suplimentare în procedura de
numire a comisiei. Astfel, numirea președintelui Comisiei trebuie aprobată de

22 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 2007

7
Parlamentul European, viitorii membrii s unt audiați în mod individual de către
Parlament, iar consiliul comisarilor trebuie aprobat de asemenea de către acesta23.
Tratatul de la Nisa, a fost elaborat în luna decembrie 2000 în orașul francez
Nisa de către șefii de stat și de guvern ai statelor me mbre CE și a fost semnat la
data de 26 februarie 2001, acesta intrând în vigoare din data de 1 februarie 2003.
Prin acest tratat s -a încercat reducerea ”deficitului democratic” existent deja la
nivelul Parlamentului European de decenii bune. Astfel, s -a încercat reîmpărțirea
locurilor de parlamentari pentru a se realiza o reprezentare proporțională,
respectiv extinderea competențele legislative ale Parlamentului European.
O altă noutate a Tratatului de la Nisa a fost că, prin adăugarea alin. (2) la
art. 19 1 din Tratatul CE, prin procedura codeciziei s -a preconizat elaborarea unui
statut al partidelor europene sau mai precis al fracțiunilor constituite la nivelul
Parlamentului European, care nu țin cont de naționalitate (cetățenie), ci de
culoarea politică, care să permită o mai mare transparență privind funcționarea
acestora. Alte modificări importante sunt cele referitoare la extinderea procedurii
codeciziei în alte domenii cum ar fi: domeniul măsurilor luate împotriva
discriminării sau domeniul cooperării judiciare în materie civilă.24
Ultima modificare relevantă este adusă în domeniu de tratatul de aderare
încheiat cu România și Bulgaria, care prevede că numărul parlamentarilor se
majorează de la data aderării și până la începutul legislaturii din 2009, Bu lgaria
având 18 locuri, iar România 35 de locuri de parlamentari.
Tratatul de la Lisabona este ultimul tratat semnat la data de 13 decembrie
2007, acesta intrând în vigoare la 1 ianuarie 2009. Articolul 9A al acestui tratat
face precizări referitoare la P arlamentul European după cum urmează:
“(1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile legislativă și
bugetară. Acesta exercită funcții de control politic și consultative, în conformitate

23 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, Bucure ști, 2007
24 G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , pag. 32, Editura Wolters Kluwer, București, 2007

8
cu condițiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege președintele
Comisiei.
(2) Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii.
Numărul acestora nu poate depăși șapte sute cincizeci, plus președintele.
Reprezentarea cetățenilor este asigurată în mod proporțional descre scător, cu un
prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru. Nici unui stat membru nu
i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de locuri. Consiliul European adoptă în
unanimitate, la inițiativa Parlamentului European și cu aprobarea acestuia, o
decizie de stabilire a componenței Parlamentului European, cu respectarea
principiilor menționate la primul paragraf.
(3) Membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și
secret, pentru un mandat de cinci ani.
(4) Parlamentul Eur opean își alege președintele și biroul dintre membrii săi. ”25

25 Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene , pag.13 – 14, Editura Universul Juridic, București, 2006

9
Competențele Parlamentului European26
Competențele Parlamentului European au crescut cu fiecare revizuire a
Tratatelor. Dacă inițial, tratatele acordau Parlamentului doar un rol cons ultativ în
procesul de adoptare a legislației, odată cu intrarea în vigoare a Tratatelor de la
Maastricht, Amsterdam și Nisa, Parlamentul a devenit co -legislator împreună cu
Consiliul European. De asemenea el decide în privința bugetului Uniunii și
exercit ă un control democratic asupra tuturor instituțiilor europene.
Competența legislativă
În procesul legislativ al Uniunii Europene sunt implicate mai multe
instituții precum Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii
Europene. În timp ce Co misia este singura instituție cu drept de inițiativă
legislativă, Parlamentul și Consiliul adoptă actele comunitare, în baza
procedurilor legislative aplicabile (cooperarea, consultarea, avizul conform,
codecizia).
Procedura ordinară de adoptare a legislaț iei europene este codecizia,
introdusă prin Tratatul de Maastricht (1992) și extinsă prin Tratatul de la
Amsterdam (1999). Această procedură acordă putere de decizie egală
Parlamentului European și Consiliului, într -o gamă largă de domenii (transport,
mediu, protecția consumatorilor). În prezent două treimi din legile europene sunt
adoptate în comun de cele două instituții.
O propunere legislativă, venită din partea Comisiei Europene, poate
fi analizată și amendată atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu, în două
lecturi succesive. Dacă, după ce -a de-a doua lectură nu se ajunge la un acord, se
creează un Comitet de Conciliere, format dintr -un număr egal de membri ai celor
două instituții, care încearcă să conceapă o formă comună a textului l egislativ, ce
va fi trimisă Parlamentului și Consiliului pentru o a treia lectură. Textul este
adoptat numai în cazul în care cele două instituții își dau acordul.

26 https://www.senat.ro/pagini/ae/competentele%20parlamentului%20european.htm

10
Procedurile legislative speciale (consultarea, avizul conform și
cooperarea) se aplică doar în cazuri specifice în care Parlamentul are doar rol
consultativ. Asemenea domenii sunt: politica fiscală, politica în domeniul
concurenței, Politica Agricolă Comună, majoritatea problemelor ce țin de spațiul
de libertate, securitate și justiție (regimul vizelor, politici în domeniul imigrării).
De asemenea, avizul conform al parlamentului este obligatoriu pentru anumite
decizii importante precum aprobarea participării la acordurile internaționale,
aderarea noilor state membre, sistemul electoral pentru al egerile europene.
Procedura cooperării este foarte rar întâlnită în procesul de adoptare a legislației
comunitare.
Parlamentul European are și rol de inițiativă legislativă prin solicitarea
Comisiei Europene să prezinte Consiliului anumite propuneri legisl ative.
Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, procedura
codeciziei va fi extinsă la mai multe domenii, în care Parlamentul European nu a
fost implicat până în prezent sau în care a fost doar consultat: imigrarea legală,
cooperarea judiciară în materie penală (Eurojust, prevenirea infracțiunilor,
armonizarea legislațiilor în domeniul penal, a infracțiunilor și sancțiunilor),
cooperarea polițienească (Europol) și alte câteva aspecte legate de politica
comercială sau de politica agricolă comună. În acest fel, Parlamentul European va
interveni în aproape toate domeniile legislative.
Competența bugetară
Parlamentul European și Consiliul decid asupra bugetului Uniunii
Europene. Procedura de examinare și de adoptare a planului de cheltuieli și
venit uri durează din luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie, când se adoptă
bugetul pentru anul următor.
Cheltuielile UE sunt limitate prin tratate și printr -un acord multianual
încheiat între membrii Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei
Europene, care cuprinde așa -numitul „cadru financiar multianual”, ce acoperă

11
planurile de cheltuieli pentru o perioadă de șapte ani. În prezent funcționează
cadrul multianual 2007 – 2013.
Veniturile la bugetul Uniunii provin din patru surse principale: ta xele
vamale aplicate schimburilor comerciale cu țările terțe, o parte din baza taxei pe
valoarea adăugată (TVA) armonizate a fiecărui stat membru, resursa PNB,
calculată pe baza cotei părți a fiecărui stat membru din PNB -ul comunitar total și
impozitul agr icol asupra produselor importate din terțe state.
Procedura bugetară prevede două lecturi succesive în care Consiliul și
Parlamentul analizează și amendează proiectul preliminar de buget înaintat de
Comisia Europeană. Consiliul are puterea decizională în c eea ce privește
chetuielile obligatorii (cheltuielile agricole, cheltuielile legate de acordurile
internaționale), iar Parlamentul hotărăște, în colaborare cu Consiliul, în ceea
privește cheltuielile neobligatorii (fondurile structurale, energie, cercetare , mediu,
educație și cultură). În cazul în care Parlamentul European consideră că proiectul
de buget modificat în a doua lectura nu este în concordanță cu nevoile Uniunii
Europene, îl poate respinge și procedura bugetară se reia. Forma finală a bugetului
este adoptată în momentul în care Președintele Parlamentului European o
semnează.
Comisia Europeană execută bugetul pe propria sa răspundere.
La încheierea anului financiar precedent, Parlamentul European, pe
baza unui raport anual al Curții de Conturi priv ind execuția bugetului, a unei
recomandări din partea Consiliului și a evaluării comisiei sale de control bugetar,
acordă Comisiei Europene descărcarea de gestiune asupra execuției bugetului.
În Tratatul de la Lisabona nu se mai face distincția între chelt uielile
obligatorii și cele neobligatorii. Ca urmare, în cazul ratificării Tratatului de către
toate statele membre, atât Parlamentul, cât și Consiliul vor decide cu privire la
toate categoriile de cheltuieli bugetare.

12
Competența de control
Parlamentul E uropean exercită un control democratic asupra
activităților europene:
– are un rol important în procesul numirii Comisiei Europene:
aprobă nominalizarea Consiliului UE pentru funcția de președinte al Comisiei,
audiază candidații pentru posturile de comisari, apoi acordă votul de învestitură
colegiului comisarilor;
– adresează interpelări scrise sau orale atât Comisiei, cât și
Consiliului UE și angajează dezbateri în cazuri flagrante de încălcare a drepturilor
omului, a democrației și a statu lui de drept, care duc, de cele mai multe ori, la
adoptarea unor rezoluții; de asemenea, membrii Comisiei și Președintele
Consiliului participă la sesiunile plenare și la dezbaterile importante din
Parlament;
– pe durata întregului său mandat Comis ia Europeană este direct
responsabilă, din punct de vedere politic, Parlamentului European; ea prezintă
periodic rapoarte (Raportul anual referitor la funcționarea comunităților, Raportul
anual privind implementarea bugetului);
– cu susținerea majo rității deputaților europeni și votul a două
treimi, Parlamentul poate sancționa Comisia printr -o moțiune de cezură, care,
dacă este adoptată duce la demisia în bloc a Comisiei Europene;
– Președintele Consiliului UE prezintă, la începutul și la sf ârșitul
mandatului, programul său, respectiv raportul privind rezultatele obținute;
– Președintele Parlamentului participă la reuniunile Consiliului
european, în deschiderea cărora prezintă punctele de vedere ale instituției pe care
o conduce privi nd temele de interes de pe agenda Consiliului;
– Parlamentul numește un Ombudsman (Mediator European), care
examinează petițiile venite de la cetățenii UE privind remedierea unor probleme
ce țin de activitatea unor instituții europene și încearcă s ă găsească o modalitate

13
amiabilă de soluționare a lor; în fiecare an Ombudsman -ul prezintă un raport
privind rezultatele obținute;
– poate stabili comisii de anchetă care să investigheze cazurile de
încălcare sau de aplicare defectuoasă a dreptului european;
– Președintele, vicepreședintele și membrii Comitetului Director al
Băncii Centrale Europene trebuie să primească aprobarea Parlamentului European
înainte de a fi numiți de Consiliu; de asemenea, în sesiunea plenară a
Parlamentului, Preș edintele Bănii Centrale Europene prezintă raportul anual
privind activitatea instituției pe care o conduce;
– Parlamentul poate sesiza Curtea de Justiție pentru solicitarea
acțiunii în anulare a unui act comunitar considerat ilegal și pentru acțiun ea în
constatarea abținerii de a acționa împotriva Comisiei sau Consiliului UE, în cazul
în care aceste instituții nu și -au îndeplinit obligațiile.

Parlamentul european
Parlamentul european este unul din organele europene ce a fost prevăzut
inițial cu de numirea de ,,Adunare generală“ și doar din anul 1962 acesta a fost
denumit ,,Parlament“ prin aceasta dorindu -se sporirea importanței acestei
instituții și aproprierea ei de un parlament național27.
Parlamentul European este format din reprezentanți ai state lor membre28,
până în 2004 având 626 de membri iar din anul 2004, odată cu intrarea în vigoare
a tratatului de la Nisa acesta are 732 de membri, iar începând cu anul 2007, când
Uniunea numără 27 de state acesta are 785 de membrii. Parlamentul European are
trei sedii: la Strasbourg , Bruxelles și Luxembourg .
Parlamentarii sunt grupați în grupuri politice (Grupul Socialiștilor
Europeni, Grupul Partidului Liberal, etc.) cu caracter mixt sau multinațional,

27 Augustin Fuerea – Instituții europene, pag. 60 – 76, București, 2002
28 J . Rideau, op. cit., pag. 102, N. Deaconu, op. cit, pa g. 99, R. Munteanu, op. cit, pag. 224

14
numărul minim pentru formarea unui grup parlamentar fiind de 19 membri dacă
provin din cel puțin 5 state membre.
Parlamentul este condus de un președinte29 (Hans -Gert Poettering –
președintele Parlamentului European în perioada 2007 – 2009, Jerzy Buzek –
președintele Parlamentului European în perioada 2009 -2012, Martin Schulz –
președintele Parlamentului European în perioada 2009 -2012), 14 vicepreședinți –
care împreună cu cei 6 chestori formează Biroul parlamentului European, organ
executiv și de un secretar general, aceștia fiind aleși pe o perioadă de 2 ani și
jumătate30.
Membrii Parlamentului european sunt în același timp și membrii de drept
și în unul din cele 20 Comitete31 (comisii) parlamentare (formațiuni specializate
ale instituției, ce pregătesc deciziile luate de plenul Parlamentului European.
Desemnarea membrilor parlamentului se face prin sufragiu universal direct,
pentru un mandat de 5 ani ultimele alegeri având loc în cursul acestui an, la alegeri
participând 28 de state.
Perioada alegerilor durează 3 -4 zile și la ele poate participa orice persoană
peste 18 ani.
Membrii Parlamentului pot fi în același timp parlamentari europeni și
parlamentari naționali dar nu pot fi membri în guvernele naționale sau în instituții
comunitare.
Aceștia beneficiază de imunitate și nu pot fi arestați sau urmăriți judiciar
pe teritoriul altor state. Imunitatea parlamentară durează pe toată perioada
mandatului parlamentar (Decizia Curții Europene). În ceea ce privește salariul
unui parlamentar european acesta primește salariul parlamentarilor din țara de
origine, existând ast fel o diferență majoră de salarizare între parlamentarii
europeni32.

29 J. P. Jaque, Parlament europee, Dalloz, Paris, 1993, p. 34, J. Rideau, op. cit., pag. 302
30 http://www.europarl.europa.eu/the -presi dent/en/president/formers.html
31 J. L. Burban, Le Parlament europeen, Ed. P.U.F., Paris, 1998, traducere în limba română, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1999
32 Se încearcă o uniformizare a sistemului de plată prin stabilirea unui sistem unic de plată.

15
Parlamentul se întâlnește atât în sesiune ordinară lunară de câte o săptămână
și în sesiune extraordinară, o mare parte a activităților desfășurându -se în
comitetele parlamentare câte 2 să ptămâni pe lună. Ședințele sunt publice, prezența
membrilor Consiliului U.E. este obligatorie la sesiunile plenare, de asemenea la
ele putând participa și membrii Comisiei Europene.
Deciziile sunt adoptate cu majoritatea absolută a membrilor și iau forma de
rezoluții. Lucrările se desfășoară în cele 23 de limbi oficiale, traduse simultan,
totodată traducându -se și documentele oficiale33.
Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg (aici au loc sesiunile
plenare), Bruxelles (Comitetele Parlamentare) și Luxembourg (Secretariatul
General).
Organizarea și funcționarea Parlamentului European

2.2.1. Modul de desemnare a parlamentarilor europeni
Inițial, membrii Parlamentului au fost desemnați de parlamentele naționale
din cadrul membrilor acestora, fiind considerați delegați ai parlamentelor
naționale. S -a considerat cǎ pentru a conferi acestu i organ o mai mare
reprezentativitate, este necesarǎ alegerea membrilor sǎi prin vot direct, universal,
dupǎ o procedurǎ unitarǎ pentru toate statele membre. Deși aceastǎ inițiativǎ a fost
avutǎ în vedere de autorii tratatelor inițiale, nu a fost materiali zatǎ datoritǎ poziției
obstrucționiste a Franței decât mult mai târziu, dupǎ anul 197634.
La data de 20 septembrie a fost adoptat Actul pentru alegerea
reprezentanților în Parlamentul European, prin vot universal direct (Actul fiind
anexat deciziei Consiliu lui nr. 76/787). Primele alegeri s -au desfășurat în perioada
7-10 iulie 1979, iar urmǎtoarele între 14 -17 iunie 1984, între 15 -18 iunie 1989,
între 9 -12 iunie 1994 și 11 -13 iunie 199935.

33 Augus tin Fuerea – Instituții europene, pag. 60 – 76, București, 2002
34 A. Fuerea, I. P. Filipescu, Drept instituțional comunitar european, Ediția a V -a, Editura Actami, București, 2000
35 N. Diaconu, op. cit. , pag. 97

16
Reprezentanții Parlamentului European nu sunt încǎ aleși dupǎ o proced urǎ
uniformǎ în toate statele membre. Procedura electoralǎ rezultǎ dintr -o combinare
a dispozițiilor naționale și a unui ansamblu de reguli comunitare fixate prin Actul
din 20 septembrie 1976, care prevede:
a) nimeni nu poate vota decât o singurǎ datǎ (ar t.8);
b) alegerile se desfǎșoarǎ la datele fixate de cǎtre fiecare stat membru în cursul
aceleiași perioade care începe joi dimineața și se terminǎ duminica (în aceeași
sǎptǎmânǎ);
c) dechiderea urnelor se face numai dupǎ închiderea scrutinului în toate st atele
membre.
În afara acestor reguli s -a stabilit și posibilitatea contestațiilor privind
alegerile, posibilitatea organizǎrii unui al doilea tur de scrutin, etc.
Alte aspecte privin procedura de votare sunt reglementate de legile interne,
diversitatea re glementǎrilor fiind foarte mare.
Absența unei proceduri electorale uniforme duce la apariția unor probleme
legate de validitatea alegerilor36.
Prin Tratatul de la Maastricht se instituie un drept de a alege și de a fi ales
– pentru toate persoanele care au cetǎțenia Uniunii Europene, fapt ce duce la
dispariția unor reglementǎri naționale, altele însǎ rǎmânând în vigoare.
Numǎrul membrilor Parlamentului European și repartizarea locurilor între
statele membre (așa cum au fost fixate prin Actul din 20 septembri e 1976) au fost
modificate succesiv prin aderarea noilor membrii in Uniunea Europeanǎ37.
Numǎrul total al reprezentanților aleși în legislatura din anul 2009 era de
736 din care 99 au revenit Germaniei, câte 72 Franței, Italiei și Marii Britanii, câte
50 – Poloniei și Spaniei, 33 – României, 25 – Olandei, câte 22 au revenit Belgiei,
Greciei, Cehiei și Ungariei, 18 – Suediei, câte 17 – Austriei și Bulgariei, câte 13 –
Danemarcei, Finlandei și Slovaciei, câte 12 – Irlandei și Lituaniei, 8 – Letoniei, 7

36 A. Fuerea, I. P. Filipescu, Drept institu țional comunitar european, Ediția a V -a, Editura Actami, București, 2000
37 I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, pag. 67, Ed. Lumina Lex, București 1993

17
– Slove niei, câte 6 Luxemburgului, Estoniei și Ciprului – și 5 pentru Malta (la
alegerile din 2007 numǎrul total al parlamentarilor era de 785 și anterior, în anul
2004 de 732)38.
Prin Tratatul de la Amsterdam s -a stabilit cǎ în perspectiva extinderii
Uniunii Euro pene, numǎrul maxim al membrilor Parlamentului European sǎ nu
depǎșeasca 700 de parlamentari.
La 26 februarie 2001 a fost semnat, de cǎtre reprezentanții celor 15 state
membre ale Uniunii Europene, Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului
asupra Uniu nii Europene și a tratatelor de instituire a Comunitǎților Europene și
a unor acte conexe, rod al lucrǎrilor Consiliului European, încheiat la 10
decembrie 2000, în aceeași localitate39.
Tratatul de la Nisa conține prevederi menite sǎ adânceascǎ integrarea
europeanǎ prin perfecționarea mecanismului decizional, în perspectiva lǎrgirii
Uniunii Europene la 27 de state membre. Principalele organisme comunitare vor
suferi transformǎri, atât în privința organizǎrii, cât și a competențelor.
În consecințǎ, în titlu l I din cea de -a V-a parte a Tratatului de instituire a
Comunitǎții Europene („Instituțiile comunitǎții”) s -au operat modificǎri
importante. Articolul 189 alin. 2 stabilește numǎrul membrilor Parlamentului
European la cifra de 732. Aceastǎ modificare (Trat atul de la Amsterdam prevedea
maximum 700 de membri), s -a fǎcut ținând seama de perspectiva integrǎrii în
Uniunea Europeană a țǎrilor candidate la aderare. În acest context, trebuie amintit
Protocolul asupra lǎrgirii Uniunii Europene adoptat la Nisa, anexa la T.C.E., al
cǎrui articol 2 stabilește, începând cu data de 1 ianuarie 2004 și cu efectele de la
începutul legislaturii 2004 -2009, un numǎr mai redus decât cel prezent al
reprezentanților aleși în statele care acum fac parte din Uniune (cu excepția
Germ aniei și a Luxemburgului). La rândul ei, Declarația relativǎ la lǎrgirea
Uniunii Europene, adoptatǎ tot la Nisa, include în numǎrul total al parlamentarilor

38 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/0005bfbc6b/Num%C4%83r -de-deputa%C8%9Bi -pe-stat-
membru.html
39 I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, Ed. Lumina Lex, București 1993

18
comunitari numǎrul de parlamentari cuvenit pentru fiecare stat candidat la aderare
(Romania va avea 33 de parlamentari situându -se pe poziția a șaptea)40.
2.2.2. Regulamentul Parlamentului European
Prin articolul 142 CEE, Adunarea a primit o putere regulamentarǎ
importantǎ care nu este supusǎ, precum în Franța, controlului unei curți
constituționale. Ace astǎ putere regulamentarǎ a permis Parlamentului European
sǎ-și organizeze lucrǎrile dupǎ cum dorește, sǎ -și aleagǎ structurile administrative,
sǎ-și fixeze cvorum -ul, numǎrul membrilor necesari pentru constituirea unui grup
politic, etc. Ea a permis chiar Parlamentului sǎ -și gestioneze puterile bugetare care
i-au fost acordate începând din anul 1970 sau sǎ precizeze condițiile de exercitare
a moțiunii de cenzurǎ fațǎ de comisia de la Bruxelles. Este de notat cǎ Parlamentul
ales, în mod direct, a pǎstrat vr eme de aproape 2 ani esența vechiului regulament,
în pofida propunerilor de revizuire fǎcute de marile grupǎri politice, mai cu seamă
pentru a împiedica filibustering -ul radicalilor italieni și al unor parlamentari
neînscriși din Irlanda de Nord41.
În luna martie 1981, a fost adoptat un nou regulament care menține o mare
libertate a cuvântului și rǎspunde astfel dorinței radicalilor italieni și a
parlamentarilor neînscriși al cǎror timp de cuvânt a fost chiar dublat în raport cu
regulamentul vechii Adunǎri.
În schimb, noul regulament introduce o serie de inovații, dintre care cele
mai importante sunt următoarele:
– atribuirea de puteri deliberative comisiilor parlamentare, în scopul de a
despovǎra plenul Adunǎrii de textele de ordin tehnic. Acest sistem, car e se inspirǎ
din parlamentarismul italian, constǎ în delegarea puterii legislative cǎtre comisii,
astfel încât Adunarea sǎ nu fie în totalitate deposedatǎ de atare puteri;
– amplificarea dezbaterilor de actualitate42.

40 O. Ținca, Tratatu l de la Nisa, Revista „Dreptul”, nr. 7, pag. 14, București, 2001
41 I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, Ed. Lumina Lex, București 1993
42 I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, Ed. Lumina Lex, București 1993

19
Traducerea simultană a tuturor dezbater ilor parlamentare și a discuțiilor
comisiilor este asigurată în cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneză,
olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, portugheză,
spaniolă și suedeză. De asemenea, toate documentele parlamen tare sunt traduse și
publicate în toate aceste unsprezece limbi43.
Activitatea parlamentului este organizată în general pe următoarele principii:
– comisia parlamentară corespunzătoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul
Înconjurător pe probleme de leg islație a poluării) numește un membru ca
„raportor”, pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei
Europene spre analiză;
– raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;
– după ce raportul a fost analiza t, el este supus la vot și, dacă este cazul, amendat;
– raportul se discută apoi în ședință plenară, amendat și supus la vot. Parlamentul
adoptă apoi o poziție asupra chestiunii respective.
Aceasta este procedura pentru adoptarea legislației, care necesită două
lecturări, ca în cazul procedurii de codecizie.
Pe lângă adoptarea propunerilor legislative și a bugetului Membrii
Parlamentului European mai analizează și activitatea Comisiei Europene și a
Consiliului European, punând întrebări orale asupra unor ch estiuni specifice
Membrilor Comisiei și Consiliului, în cadrul ședințelor în plen44.

2.2.3. Structura Parlamentului European
a) Președinția, Biroul și Conferința Președinților
Președintele reprezintă PE în situații oficiale și în relațiile intern aționale,
prezidează ședințele plenare și întâlnirile Biroului și Conferinței Președinților.
Biroul este organul regulator care este responsabil cu bugetul Parlamentului
și răspunde de chestiuni administrative, de organizare și de personal. Pe lângă

43 G. Ferreol, D icționarul Uniunii Europene, pag. 51, Ed. Polirom, Iași, 2001
44 I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, Ed. Lumina Lex, București 1993

20
Preșe dinte și cei paisprezece vicepreședinți, acesta mai include cinci chestori care
ocupă o poziție consultativă în chestiunile administrative și financiare legate de
Membri și de Statutul acestora. Membrii Biroului sunt aleși cu un mandat de doi
ani și jumăta te.
Conferința Președinților cuprinde președintele Parlamentului și președinții
grupurilor politice; ea este organismul politic conducător al Parlamentului.
Conferința elaborează agenda pentru sesiunile plenare, stabilește orarul activității
organismelor p arlamentare și termenii de referință și dimensiunea comisiilor și
delegațiilor parlamentare45.
b) Comisiile și secretariatul
Pentru a pregăti activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii
lucrează în 17 comisii permanente. Pe lângă aceste comis ii permanente,
Parlamentul mai poate înființa și subcomisii, comisii temporare care se ocupă de
probleme specifice, precum și comisii de anchetă.
Comisiile parlamentare unite întrețin relațiile cu parlamentele statelor cu
care Uniunea Europeană are acordu ri de asociere. De asemeni, delegațiile
interparlamentare fac același lucru pentru parlamentele multor altor țări și pentru
organizațiile internaționale.
Trebuie menționat că activitatea Parlamentului este organizată de un
secretariat, condus de un Secret ar General, și care are un personal de aproximativ
3500 de persoane, pe lângă care mai funcționează și personalul grupurilor politice
și asistenții membrilor.
Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din
personalul secretariatu lui să lucreze în domeniul lingvistic (traducere și
interpretare). Cu toate acestea, în ciuda constrângerilor impuse de multilingvism
și de cele trei puncte de lucru, bugetul operațional al Parlamentului este de doar

45 A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, pag. 77, Ed. ACTAMI, București, 2001

21
unu la sută din bugetul Comunității, ad ică un euro și jumătate pe an de la fiecare
persoană care trăiește în Uniunea Europeană46.

2.2.4. Rolul Parlamentului European
Principalele aspecte ce definesc activitatea PE sunt următoarele:
a) are un rol consultativ în procesul elaborării actelor comun itare;
b) emite avize conforme referitoare la încheierea acordurilor internaționale;
c) exercită un control politic asupra Consiliului și a Comisiei;
d) intervine în procedura de desemnare a membrilor Comisiei;
e) se bucură de dreptul de inițiativă, putând cere Comisiei să prezinte propuneri;
f) are o putere de codecizie legislativă în domeniul bugetar și în alte domenii
expres prevăzute de tratate;
g) are dreptul de a examina petițiile care îi sunt adresate;
h) numește și destituie pe mediatorul european.
Tratatele constitutive nu au încredințat PE decât o funcție de control în
cadrul Tratatului CECA, o funcție de deliberare și control în Tratatul CEE și
CEEA, atribuții insuficiente pentru rolul pe care PE și l -a revendicat și nu a încetat
niciodată să îl revendice47.
În mod progresiv, începând din anii 1970, a avut loc o creștere a rolului PE
în mai multe domenii. Mai întâi în domeniul bugetar: stabilirea unui sistem de
resurse proprii Comunităților Europene a făcut necesară recunoașterea unor
prerogative importante PE. Astfel, prin Tratatul de la Luxemburg, s -a stabilit că
PE are posibilitatea de a propune modificări la Proiectul de buget stabilit de
Consiliu, iar în problema „cheltuielilor neobligatorii” dispune de ultimul cuvânt.
Prin Tratatul de la Brux elles i s -a acordat dreptul de a respinge în bloc Bugetul și
de asemenea de a da sau nu descărcare Comisiei cu privire la execuția bugetară.

46 A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, pag 77, Ed. ACTAMI, București, 2001
47 O. Manolache, Drept comunitar, pag. 62, Ed. All, București, 1996

22
Odată cu trecerea la sistemul alegerilor directe PE dobândește o nouă
legitimare care îi conferă dreptul să revend ice o întărire a atribuțiilor sale.
Consolidându -și atribuțiile bugetare și de control, PE revendică mai ales
participarea la procesul legislativ, considerând că transferul competențelor la
nivel comunitar trebuie în mod obligatoriu să fie însoțit de un co ntrol democratic
de același nivel48.
Actul Unic European a introdus procedura de cooperare care dă posibilitate
PE să se manifeste mult mai semnificativ în procesul legislativ comunitar și
totodată i -a recunoscut un drept de aviz conform, cu privire la Aco rdurile de
aderare și asociere. Astfel, PE a dobândit competența de a influența și mai puternic
procesul legislativ, fiindu -i permisă o a doua trecere în revistă a propunerilor
legislative. Acest lucru s -a manifestat mai ales în cazul deciziilor privind
realizarea pieței interne.
De la intrarea în vigoare a Tratatului Uniunii Europene, această procedură
este aplicată cu precădere în următoarele domenii: transporturi, interzicerea
discriminării, aplicarea prevederilor art. 101 (credite ale Băncii Centrale Eu ropene
și ale Băncilor Centrale din fiecare stat membru în parte), fonduri sociale, educație
profesională, rețele tran -europene, coeziune economică și socială, cercetare,
mediu, colaborare în vederea dezvoltării, securitate și sănătate la locul de muncă,
acorduri privitoare la politica socială, etc.
Prin Tratatul de la Amsterdam domeniul de aplicare a procedurii de
cooperare a fost limitat considerabil în favoarea procedurii de codecizie,
rămânând a fi aplicată numai în anumite probleme care vizează uniune a
economică și monetară49.
Tratatul asupra Uniunii marchează fără îndoială o nouă etapă crucială în
procesul spre o reechilibrare a puterilor legislative în comunitate. El extinde cele
două proceduri create prin Actul unic la numeroase alte domenii și tot odată

48 O. Manolache, Drept comunitar, pag. 62, Ed. All, București, 1996
49 O. Manolache, Drept comunitar, pag. 62, Ed. All, București, 1996

23
instituie o a treia procedură, numită în mod curent „codecizie”. Aceasta se
caracterizează prin: acordarea unui drept de veto PE, precum și pe instaurarea
unui dialog direct între PE și Consiliu în cadrul unui Comitet de Conciliere, în
cazul existenț ei unui dezacord între cele 2 instituții.
Parlamentul dispune astfel de anumite competențe extinse în următoarele
domenii: libera circulație a lucrătorilor, dreptul de stabilire, servicii, piața internă,
politica educațională și culturală, sănătatea (măsu ri de promovare), politica
consumatorului, rețele trans -europene (linii directoare), politica mediului
(programe generale de acțiune) și cercetare (programul cadru).
Prin Tratatul de la Amsterdam, procedura codeciziei a devenit mai simplă
și astfel mai ef icientă, mai rapidă și mai transparentă. Totodată, a fost extinsă
asupra unor noi domenii: excluderea socială, sistemul de sănătate și combaterea
fraudei – probleme care afectează interesele financiare ale Comunității50.
În același timp, pe lângă creșterea puterilor sale în elaborarea deciziilor,
noile competențe pe care le primește dau posibilitatea PE să participe în mod mai
activ la viața comunitară și totodată să fie un instrument direct între cetățean și
instituțiile comunitare competente.
Parlamentu l participă la procesul care conduce la adoptarea actelor
comunitare, exercitând atribuțiile sale în cadrul Procedurilor definite la art. 189 B
si 189 C (codecizia și cooperarea), acordând avize conforme sau avize
consultative51.
Parlamentul European are m ai multe puteri de supraveghere și control.
Acestea îi permit să exercite control asupra altor instituții, să monitorizeze
folosirea adecvată a bugetului UE și să asigure implementarea corectă a legislației
UE52.

50 O. Man olache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996
51 O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996
52 http://www.europar l.europa.eu/aboutparliament/ro/00b9de8689/Func%C8%9Biile -de-supraveghere –
%C8%99i -control.html

24
În domeniul controlului politic PE a deținu t încă de la început atribuții
tradiționale:
• atribuții de informare, constând în examinarea diferitelor documente și
în special în discutarea în ședință publică a Raportului anual pe care îl
supune Comisiei, precum și în posibilitatea de a adresa instituți ilor
întrebări scrise sau orale;
• atribuții de sancționare: constând în votarea unei moțiuni de cenzură
pentru a constrânge Comisia să demisioneze. În această materie, pentru
a evita abuzurile, Tratatele instituie un termen de reflectare de 3 zile
înainte de vot și se cere ca moțiunea să fie adoptată cu majoritate de 2/3
din voturile exprimate și majoritatea membrilor care compun PE.
Prin Tratatul de la Maastricht au fost extinse și întărite atribuțiile de control
ale PE și au fost adăugate atribuții noi c are pun în evidență rolul PE în domeniul
apărării drepturilor cetățenilor. Aceste noi atribuții vizează:
– Dreptul de anchetă: PE poate, la cererea unui sfert din numărul membrilor
săi, să constituie o Comisie temporară de anchetă pentru a examina anumite fapte,
fără a prejudicia însă atribuțiile conferite în baza Tratatelor altor instituții sau
organe. Sunt avute în vedere în principal, afirmațiile de infracțiune sau de proastă
administrare în aplicarea Dreptului Comunitar, cu excepția cazului în care fap tele
invocate se află în fața unei jurisdicții și atâta timp cât procedura jurisdicțională
nu este terminată;
– Posibilitatea de a primi petiții de la cetățenii Uniunii;
– Dreptul de a numi un mediator care preia plângerile cetățenilor cu privire
la even tualele neregularități din activitatea organelor sau instituțiilor53.
O extindere semnificativă au cunoscut atribuțiile de informare ale PE.
Participarea PE la procesul instituțional se manifestă prin obligația extinsă în mod
semnificativ și impusă celorla lte instituții, de a -i fi supuse rapoarte privind stadiul

53 O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996

25
lucrărilor, în domeniile esențiale de politică comunitară sau ale Uniunii. Consiliul
European însuși trebuie să prezinte un raport după fiecare din reuniunile sale,
precum și un raport anual scris p rivind progresele realizate de Uniune54.
Obligația de a prezenta PE un raport cu privire la rezultatele supravegherii
multilaterale instaurate în cadrul noii politici economice care să permită atingerea
dezideratului numit “Uniunea Economică și Monetară” le este impusă și
Președintelui Comisiei, precum și Președintelui Consiliului.
Comisia trebuie să supună PE, la fiecare 3 ani, un raport privitor la:
– dizolvarea Uniunii și la stadiul aplicării dispozițiilor referitoare la cetățenia
Uniunii;
– domeniul c oeziunii economice și sociale.
De asemenea, în fiecare an, Comisia va trebui să depună rapoarte privind
cercetarea, explicitând în special progresele realizate, să stabilească evoluțiile
înregistrate, obiectivele politicilor și să înainteze un Raport asupr a situației
demografice din Uniune55.
În cadrul atribuțiilor de informare, președintele Băncii Centrale Europene
va trebui să prezinte PE un raport asupra activității sistemului european al băncilor
centrale.
În concluzie, referitor la atribuțiile PE se poate aprecia că Tratatul de la
Maastricht a modificat în mod semnificativ echilibrul instituțional în favoarea PE,
fără a afecta structura instituțională tradițională56.

54 O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996
55 O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, Bu curești, 1996
56 O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996

26
2.3. Participanții și structurile de lucru în Parlamentul European

Organizarea și funcționarea Parlamentului European sunt reglementate în
Tratatele constitutive și în Regulamentul adoptat cu majoritate de către Parlament
însuși57.
Regulamentul a făcut obiectul unei reforme globale în octombrie 1993 și
de asemenea în anul 2008.
În ca drul Parlamentului European își desfășoară activitatea:
a) Membrii individuali (deputații)
a. Ședințele plenare
b) Grupurile politice;
c) Structurile de conducere:
a. președintele, vicepreședinții, chestorii
b. conferința președinților, biroul, Colegiul chestorilor
c. Conferin ța președinților de comisii, Conferința președinților de
delegații;
d) Comisiile parlamentare
a. Subcomisiile, comisiile temporare și alte structuri ad -hoc;
e) Delegațiile interparlamentare
a. Adunările parlamentare;
f) Intergrupurile;
g) Secretariatul Parlamentului58.

2.3.1. Membrii individuali
Autorii Tratatului CECA au prevăzut posibilitatea alegerii Parlamentului
european prin sufragiu universal direct. Principiul a fost preluat de Tratatele CEE

57 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 47, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
58 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 4 7, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

27
și EURATOM. Articolul 21 CECA a fost armonizat prin articolul 2 din Convenți a
din 1957 cu privire la instituțiile comunitare. Aceste texte, identice în cele trei
tratate, prevăd elaborarea de proiecte de către Adunare, în vederea alegerilor
membrilor Parlamentului european prin sufragiu universal direct, potrivit unei
proceduri un iforme în toate statele membre59.
La 20 septembrie1976, Consiliul a adoptat o decizie privind alegerea
reprezentanților parlamentari prin sufragiu universal direct. Statele membre nu au
fost în măsură să adopte o procedură electorală uniformă. Actul din 197 6, care a
vizat alegerea reprezentanților în Adunare prin sufragiu universal direct, se
limitează să aducă în prim plan câteva reguli minimale, și anume:
– alegerea să se desfășoare în cursul unei perioade care începe joi dimineață și se
termină în duminic a următoare, prima perioadă fiind determinată de Consiliu, care
statuează cu unanimitate, după consultarea Parlamentului european;
– principiul votului unic;
– vârsta minimă pentru vot este de 18 ani.
Fiecare stat membru își fixează propriile regulile cu p rivire la electorat
(singura condiție stabilită de o manieră uniformă este cea referitoare la vârstă), la
eligibilitate și la modurile de scrutin (toate statele au adoptat un sistem de
reprezentare proporțională, cu liste naționale sau locale).
Articolul 1 90, paragraful 4 TCE, așa cum a fost el revăzut de Tratatul de la
Amsterdam, prevede că „Parlamentul european elaborează un proiect în vederea
permiterii alegerii prin sufragiu universal direct potrivit unei proceduri uniforme
în toate statele membre sau conform principiilor comune tuturor statelor
membre.60”
Ultimele alegeri europene au avut loc între 22 și 25 mai 2014, în cele 28
de state membre ale UE. După aceste alegeri, Parlamentul european ar trebui să
numere 751 de membri, locurile fiind repartizat e, între cele 28 de state membre61.

59 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007
60 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007
61 http://www.elections2014.eu/en

28
Odată cu aderarea la UE a României și Bulgariei în anul 2007, componența
Parlamentului european a fost din nou revăzută. Potrivit Tratatului de la Nisa, pe
durata legislaturii 2004 – 2009, 35 de locuri
au fost atri buite României și 18 Bulgariei; acest număr de locuri adăugându -se
celor 732 de locuri, deja existente. După anul 2009, potrivit aceluiași tratat,
componența va fi revizuită, maximul de locuri prevăzut pentru Parlament fiind
de 736 (România va beneficia d e 33 de locuri, în timp ce Bulgaria de 17)62.
Tratatul cel mai recent, și anume Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare
la 1 decembrie 2009 și consolidează Parlamentul European, în sensul că acordă
parlamentelor naționale mai multă responsabilitate î n determinarea direcției
politicii europene și, de asemenea, acordă cetățenilor Uniunii Europene puterea
de inițiativă. Totodată, Tratatul de la Lisabona mărește prerogativele
Parlamentului European, în calitate de colegislator pe deplin recunoscut, cu put eri
bugetare sporite. De asemenea, tratatul acordă Parlamentului un rol determinant
în alegerea președintelui Comisiei Europene. Noul tratat introduce o legătură
directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și alegerea
candidaților pent ru președinția Comisiei Europene. Astfel, Parlamentul va trebui
să aprobe colegiul Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene
pentru afaceri externe și politica de securitate63.
Deputații sunt aleși pentru o perioadă de 5 ani, iar mandatu l lor este
reprezentativ. Verificarea puterilor lor incumbă Parlamentului. Parlamentul poate
să stabilească reguli de conduită pentru membrii săi.
Statutul deputaților Parlamentului european este reglementat atât de
dispozițiile comunitare, cât și de cele naționale.
Actul privind alegerea reprezentanților Adunării stabilește în articolul 6,
paragraful 1 incompatibilitățile. Asfel, un membru al Parlamentului european nu
poate fi, în același timp:

62 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b3f21266/At -your -service.html
63 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele -%C8%99i -Parlamentul –
European.html

29
– membru al guvernului unui stat;
– membru al comitetelor sau organismelor create în virtutea sau în aplicarea
Tratatelor constitutive în vederea administrării fondurilor comunitare sau a unei
sarcini permanente și directe de gestiune administrativă;
– membru al Comitetului economic și social al CE sau al EURATOM;
– membru al Consiliului de administrație, al Comitetului de direcție BEI;
– membru al Curții de justiție sau grefier;
– membru al Curții de Conturi;
– membru al Comisiei;
– funcționar sau agent în activitate în cadrul Comunităților europene64.
Regulile națio nale ale statelor membre pot completa aceste
incompatibilități.
Privilegiile și imunitățile prevăzute de articolele 8 la 10 din Protocolul
privind privilegiile și imunitățile, din anul 1965, au fost menținute de Actul din
1976. Articolul 8, aliniatul 1 al Protocolului interzice să se aducă orice restricție
deplasării membrilor Parlamentului în drumul lor spre locul reuniunii Adunării
sau pe drumul de întoarcere iar, alineatul 2 prevede facilități în materie de taxe
sau control.
În virtutea art. 10 din Proto col, membrii Parlamentului european
beneficiază de imunitate pe toată durata sesiunilor Adunării. Sesiunea fiind
anuală, imunitatea este, practic, permanentă. Pe teritoriul național, imunitățile
deputaților sunt cele recunoscute membrilor Parlamentului d in țara lor, iar pe
teritoriul oricărui alt stat membru, ei sunt exceptați de orice măsură de detenție ori
de orice urmărire judiciară.
Indemnizația parlamentară și regimul său de impozitare sunt fixate de
dispoziții naționale65.

64 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 47, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
65 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 47, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

30

a. Ședințele plenare
Ședinț ele plenare ale Parlamentului sunt „perioade de sesiune” lunare ale
unei sesiuni anuale, fiind împărțite în „întruniri” zilnice și sunt organizate, de
obicei, timp de o săptămână ( în cursul unei perioade de sesiune de patru zile – de
luni până joi) , lunar (în afară de luna august) , la Strasbourg, la care se adaugă zile
suplimentare de reuniuni la Bruxelles (d e șase ori pe an, timp de două zile –
miercuri și joi)66.
Parlamentul se întâlnește în sesiuni ordinare, lunare, de câte o săptămână
(cu excepția lunii august) și în sesiuni extraordinare. De asemenea, o mare parte
a activității se desfășoară în Comitete parlamentare, câte două săptămâni pe lună.
Accesul în sala de ședințe nu este permisă publicului și este controlat de
ușieri parlamentari care poartă uni forme speciale. Publicul are dreptul de a urmări
desfășurarea lucrărilor de la o galerie, pe care o împarte cu observatori diplomatici
și cu presa67.
Statele membre nu și -au îndeplinit încă obligația prevăzută în tratate de a
stabili un singur sediu pentru Parlament, motiv pentru care eficiența acestuia este
diminuată din cauza fragmentării geografice a activității sale. În Parlamentul
European, toate limbile oficiale sunt la fel de importante, astfel toate documentele
parlamentare sunt publicate în toate limbile oficiale ale U.E. și toți deputații din
Parlamentul European au dreptul de a se exprima în oricare dintre acest e limbi.
Multilingvismul permite, de asemenea, urmărirea activității Parlamentului de
către toată lumea, precum și accesul la aceasta. Lucrările se desfășoară în cele 24
de limbi oficiale, cu traducere simultană, și documentele oficiale trebuie traduse
în toate aceste 24 de limbi, fapt care îngreunează destul de mult activitatea curentă
și crește costurile de funcționare a acestei instituții68.

66 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 160, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
67 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 160, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
68 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/007e69770f/Multilingvism.html

31
Ședințele sunt publice, la ele participând membrii Comisiei europene, în
timp ce prezența membrilor Consiliului UE este obligatorie la sesiunile plenare .
Ședințele plenare sunt prezidate de c ătre Președintele Parlamentului
European , acesta fiind asistat de cei 14 vicepreședinți. Pe parcursul unei ședințe,
Președintele dă cuvântul deputaților și veghează la buna desfăș urare a
dezbaterilor. De asemenea, acesta conduce votul, supune la vot amendamentele și
rezoluțiile legislative și proclamă rezultatele în cadrul Adunării. Autoritatea sa îi
permite să impună un ritm voturilor, uneori lungi și complexe69.
Deciziile sunt ado ptate, în principiu, cu majoritatea absolută a membrilor
și au forma unor rezoluții . De obicei, Consiliul UE solicită opinii Parlamentului
European; opinia este redactată de către Comitetul parlamentar specializat în
problema ce face obiectul solicitării ș i este înaintată spre adoptare plenului
Parlamentului, iar în urma dezbaterilor aceasta devine rezoluție70.
Parlamentul acceptă cereri din partea șefilor de stat ale statelor membre sau
ale țărilor terțe de a se adresa Parlamentului în cadrul așa -numitelor ședințe
oficiale .
O dezbatere tipică bazată pe o propunere legislativă începe cu o prezentare
a propunerii Comisiei în fața Parlamentului, urmată de răspunsul comisiei
parlamentare, prezentat de un raportor. Dacă este vorba de un raport din proprie
inițiat ivă, raportorul este cel care ia cuvântul primul. Purtătorii de cuvânt
principali ai grupurilor pentru chestiunea respectivă iau apoi cuvântul, începând
cu unul din fiecare grup, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului, urmați, de
obicei, de membrii a ltor grupuri. La sfârșitul unei dezbateri, Comisia dă un
răspuns71.

69 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00623fe732/Cum -func%C5%A3ioneaz%C4%83 –
%C5%9Fedin%C5%A3ele -plenare.html
70 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 160, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
71 R. Corbett, F. Jacob s, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 160, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

32
Votarea nu urmează, de obicei, după dezbatere, ci la o anumită oră, uneori
chiar a doua zi. Dreptul de vot este un drept personal și nu este permisă votarea
prin reprezentanți. Există două modalități de votare, printr -o simplă ridicare de
mână sau prin vot electronic (acesta a fost introdus pentru prima dată în luna mai
1980). Rezultatele finale sunt anunțate întâi de președinte, după care, la 5 secunde
apar și pe ecrane și pe tabela electr onică.
Înregistrarea ședințelor în plen se face prin procese -verbale zilnice (în
partea I sunt înregistrate activitățile desfășurate, cine a luat cuvântul, deciziile de
procedură, rezultatele finale în cazul amendamentelor și textelor, lista completă a
mem brilor care au participat la ședință, iar în partea a II -a se includ textele finale
adoptate de către Parlament în cazul amendamentelor și textelor; procesul -verbal
este distribuit cu o oră înainte de sesiunea de după -amiază a ședinței următoare în
toate l imbile oficiale) și prin stenogramă, disponibilă a doua zi în jurul prânzului72.

2.3.2. Grupurile politice
Membrii Parlamentului pot să se organizeze în grupuri politice, dar există
și deputați neafiliați , astfel în legislatura septimă (2009 – 2014) avem u rmătoarele
grupuri politice:
– EPP – Grupul Partidului Popular European (Creștin -Democrat)
– S&D – Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din
Parlamentul European
– ALDE – Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
– GREENS/EFA – Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană
– ECR – Conservatorii și Reformiștii Europeni
– GUE/NGL – Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde
Nordică
– FD – Grupul Europa Libertății și Democrației.

72 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 47, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

33
Numărul minim de deputați necesar pentru a con stitui un grup politic este
de 25. Un deputat poate aparține unui singur grup politic73.
Parlamentul sprijină grupurile politice prin acordarea de fonduri (cca 60
milioane de euro, adică 15% din bugetul Parlamentului) și prin drepturi acordate
personalului , spații pentru birouri, săli de reuniuni și alte echipamente tehnice74.
Fiecare grup politic are propria organizare internă, un Birou alcătuit dintr –
un președinte, vicepreședinți, casier etc.
Grupurile politice se reunesc de obicei în săptămâna rezervată a ctivității
grupurilor politice la Bruxelles (timp de 2 -3 zile) unde discută agenda plenarei
care urmează, activitățile grupului , se primesc delegații, lideri ai parlamentelor
naționale etc. Grupurile se reunesc și la Strasbourg de 4 ori în perioada săptăm ânii
rezervate sesiunii plenare75.
2.3.3. Structurile de conducere
Organizarea și funcționarea Parlamentului european sunt reglementate în
Tratatele constitutive și în Regulamentul adoptat cu majoritate de către Parlament
însuși. Regulamentul a făcut obiec tul unei reforme globale în octombrie 1993 și
de asemenea în anul 2008.
Funcționarii oficiali ai Parlamentului, aleși la 2 ani și jumătate, sunt:
a) președintele;
b) 14 vicepreședinți;
c) 5 chestori .
Organismele decizionale în cadrul Parlamentului (altel e decât plenarele)
sunt:
a) Conferința Președinților;
b) Biroul;

73 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00082fcd21/Rezultate -pe-%C5%A3%C4%83ri –
%282009%29.html
74 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 70, Edi tura „Monitorul Oficial”, București,
2007
75 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 70, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

34
c) Colegiul chestorilor.
Alte organisme decizionale sunt:
– Conferința președinților de comisii;
– Conferința președinților de delegații76.
Regulamentul Parlamentului European prevede la ar ticolul 13 alineatele
(1) și (2) faptul c ă “Președintele, vicepreședinții și chestorii sunt aleși prin vot
secret, în conformitate cu dispozițiile articolului 169. Candidaturile trebuie să fie
prezentate cu acordul celor interesați. Ele pot fi prezentate n umai de un grup
politic sau de un număr de cel puțin 40 de deputați. Cu toate acestea, în cazul în
care numărul de candidaturi nu depășește numărul de locuri care urmează a fi
ocupate, candidații pot fi aleși prin aclamare. În cazul în care trebuie înlocui t un
singur vicepreședinte și există numai un candidat, acesta poate fi ales prin
aclamare. Președintele decide în mod discreționar dacă alegerea se desfășoară prin
aclamare sau prin vot secret. Candidatul ales ocupă, în ordinea precedenței, locul
ocupat d e vicepreședintele înlocuit.
La alegerea Președintelui, a vicepreședinților și a chestorilor, trebuie să se
țină seama de o reprezentare globală echitabilă a statelor membre și a tendințelor
politice.” 77
După alegerea președintelui, se procedează la aleger ea vicepreședinților pe
un buletin comun, iar după alegerea acestora, Parlamentul procedează la alegerea
a cinci chestori.
Președintele este ales pe o perioadă de doi ani și jumătate, adică jumătate
din legislatura parlamentară cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Anterior
alegerii președintelui, cel mai în vârstă dintre deputați îndeplinește funcțiile de

76 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 109, Editura „Monitorul Oficial ”, București,
2007
77 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef= -//EP//TEXT+RULES -EP+20120101+ RULE –
013+DOC+XML+V0//RO&language=RO&navigationBar=YES

35
președinte, cu titlul de decan de vârstă , până la proclamarea alegerii
președintelui78.
Președintele conduce toate activitățile Parlamentului și ale org anelor sale,
deschide, suspendă și închide ședințele, hotărăște asupra admisibilității
amendamentelor, asupra întrebărilor adresate Consiliului și Comisiei și asupra
conformității rapoartelor cu prezentul regulament. De asemenea, acesta asigură
respectarea regulamentului Parlamentului European, menține ordinea, dă
cuvântul vorbitorilor, declară închise dezbaterile, supune la vot chestiunile și
anunță rezultatele votului. Totodată, președintele poate lua cuvântul în cadrul unei
dezbateri numai pentru a face un rezumat al chestiunii în cauză și a cere să se
revină la subiect, iar în cazul în care acesta dorește să participe la dezbatere,
președintele părăsește fotoliul, pe care îl poate reocupa numai după încheierea
dezbaterii privind chestiunea respectivă. În relațiile internaționale, la ceremonii,
în chestiunile administrative, judiciare sau financiare, Parlamentul este
reprezentat de președinte, care poate delega aceste competențe79.
Președintele are în principal următoarele atribuții:
– reprezintă Parlament ul în afacerile juridice, în relațiile externe și cu celelalte
instituții comunitare;
– se pronunță cu privire la toate problemele internaționale majore și face
recomandări menite să consolideze Uniunea Europeană;
– coordonează toate lucrările Parlamentulu i și alege organele sale constitutive
(Biroul și Conferința președinților), precum și dezbaterile din ședințele plenare;
– asigură respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului și garantează,
prin arbitrajul său, buna desfășurare a tuturor activ ităților acestei instituții și ale
organelor sale constitutive;

78 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 109, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
79 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef= -//EP//TEXT+RULES -EP+20120101+RULE –
020+DOC+XML+V0//RO&language=RO&navigationBar=YES

36
– prezintă în deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului european, punctul de
vedere și preocupările acestei instituții referitoare la subiecte specifice și la
punctele înscrise pe ordinea d e zi;
– semnează în urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în
a doua lectură, acesta devenind astfel operațional;
– semnează alături de președintele Consiliului, toate actele legislative adoptate
prin procedura de codecizie80.
Președ intele este ajutat în activitatea sa de un Prezidiu sau Birou alcătuit
din Președintele Parlamentului European, cei 14 vicepreședinti și cei 5 chestori,
cu statut de observatori, aleși de Parlamentul European pe o perioadă de doi ani
și jumătate, perioadă care se poate reînnoi.
Prezidiul dispune în problemele administrative, organizatorice și financiare
ale Parlamentului European. În funcție de orientările stabilite de către Birou ,
Colegiul Chestorilor răspunde de chestiunile administrative și financiare ca re îi
privesc direct pe deputați81.
Conferința Președinților cuprinde președintele Parlamentului și președinții
grupurilor politice. Ea este organismul politic conducător al Parlamentului.
Conferința elaborează agenda pentru sesiunile plenare, stabilește or arul activității
organismelor parlamentare și termenii de referință precum și dimensiunea
delegațiilor și comisiilor parlamentare.
Conferința președinților de comisie reprezint ă organul politic al Parlamentului ce
asigură o mai bună cooperare între diferit e comisii parlamentare. Aceasta se
compune din președinții tuturor comisiilor permanente și temporare, și se reune ște
în general, o dată pe lună, la Strasbourg. Conferința președinților de delegații este

80 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlame ntul European, pag. 109, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
81 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 109, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

37
un organ de conducere al Parlamentului în cadrul căr uia se discută chestiuni
comune organizatorice și de program82.

2.3.4. Comisiile parlamentare
La propunerea Conferinței președinților, Parlamentul constituie comisii
permanente. Alegerea membrilor acestor comisii are loc în timpul primei perioade
de sesiun e a Parlamentului nou ales și din nou la încheierea unei perioade de doi
ani și jumătate, mandatul acestora fiind de cel mult 12 luni, cu posibilitate de
prelungire83.
Există 20 de comisii parlamentare permanente și acestea sunt: afaceri
externe; dezvoltare ; comerț internațional; bugete; control bugetar; afaceri
economice și monetare; ocuparea forței de muncă și afaceri sociale; mediu,
sănătate publică și siguranță alimentară; industrie, cercetare și energie; piața
internă și protecția consumatorilor; transp ort și turism; dezvoltare regională;
agricultură și dezvoltare rurală; pescuit; cultură și educație; afaceri juridice;
libertăți civile, justiție și afaceri interne; afaceri constituționale; drepturile femeii
și egalitatea de gen; petiții84.
O comisie est e alcătuită din 24 până la 76 de deputați și are un președinte,un
birou și un secretariat. Majoritatea deputaților sunt membri titulari ai unei comisii
și membri supleanți în alta. Aceste comisii se reunesc o dată sau de două ori pe
lună la Bruxelles. Dez baterile sunt
publice, iar în cadrul acestora, deputații elaborează, modifică și adoptă propuneri
legislative și rapoarte din proprie inițiativă. Fiecare comisie alege un președinte și
trei-patru vicepreședinți pentru o perioadă de doi ani și jumătate. Ace știa
formează Biroul comisiei și sunt funcționarii acesteia85.

82 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 10 9, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
83 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 120, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
84 http://www.euro parl.europa.eu/committees/ro/full -list.html
85 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 120, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

38
Parlamentul poate constitui comisii speciale temporare și subcomisii pentru
gestionarea unor probleme specifice, precum și comisii oficiale de anchetă în
cadrul competențelor sale de control. As tfel, Parlamentul a constituit câteva
Subcomisii în cadrul comisiilor pentru Afaceri Externe, Agricultură și Economie.
Prin urmare, în legislatura 1994 -1999, au existat 3 subcomisii: una cu 26 de
membri pentru securitate și dezarmare, una cu 25 de membri pentru drepturile
omului și una cu 24 de membri pentru afaceri monetare, iar în anul 2004 au fost
înființate 2 subcomisii: una pentru drepturile omului și cealaltă pentru securitate
și apărare, fiecare cu câte 32 membri. Comisiile speciale care și -au încet at
activitatea sunt urm ătoarele: Comisia privind provocările politice (și-a încheiat
activitatea la data de 30 iunie 2011), Criza financiară, economică și socială (și-a
încheiat activitatea la data de 31 iulie 2011) și Crimă organizată, corupție și
spălare de bani (și-a încheiat activitatea la data de 23 octombrie 2013)86.
De asemenea, Parlamentul poate constitui, în orice moment, la propunerea
Conferinței președinților, comisii temporare , ale căror atribuții, componență și
mandat sunt stabilite în același timp cu decizia de constituire a acestora. Mandatul
acestor comisii este de cel mult 12 luni, cu excepția cazului în care, la sfârșitul
acestei perioade, Parlamentul hotărăște prelungirea mandatului. Din anul 1979 și
până în prezent au existat 12 comisii t emporare87.
Alte structuri ad -hoc folosite de Parlament au fost grupurile de lucru. În
primii 10 ani de alegere prin vot universal direct a Parlamentului, s -au înființat 25
de grupuri de lucru în cadrul a 11 comisii. Unele grupuri au funcționat ani de zile
cum ar fi de exemplu cea pentru Pescuit între 1977 -1985 sau cea pentru Drepturile
Omului între 1980 -1984.
Grupurile politice și deputații neafiliați pot desemna pentru fiecare comisie
un număr de membrii supleanți permanenți , egal cu numărul membrilor neaf iliați
din cadrul comisiei și ai membrilor titulari reprezentanți ai diferitelor grupuri. De

86 http://www.europa rl.europa.eu/committees/ro/full -list.html
87 http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/parliamentary -committees.html

39
asemenea, în situația în care unul dintre membrii titulari absentează, precum și în
cazul în care nu au fost numiți supleanți permanenți sau în cazul absenței aces tora
din urmă, membrul titular al comisiei poate fi înlocuit la reuniuni de un alt
membru cu drept de vot din același grup politic. Numele supleantului trebuie
comunicat președintelui comisiei înainte de începerea votului88.

2.3.5. Delegațiile interparlame ntare
Delegațiile Parlamentului European întrețin schimburi de informații și
relații cu parlamentele țărilor terțe. Parlamentul European contribuie, prin
intermediul delegațiilor sale, la reprezentarea Uniunii Europene în străinătate
precum și la promovare a, în țările terțe, a valorilor care stau la baza Uniunii
Europene, și anume principiile libertății și democrației, respectarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale și statul de drept.
Numărul membrilor fiecărei delegații variază de la 12 la p este 70, în cazul
adunărilor parlamentare, în prezent exist ând 41 de delegații89.
Astfel avem urm ătoarele tipuri de delegații:
– delegații la comisiile parlamentare mixte (JPC), mai ales cu acele țări care și -au
depus candidatura de aderare la Uniunea Euro peană;
– delegații la comisiile de cooperare parlamentară, înființate prin acorduri de
parteneriat și cooperare;
– delegații desemnate să faciliteze contactele parlamentare între Uniunea
Europeană și țările respective;
– delegații la Adunările Parlamentare ale ACP -UE și EUROMED;
– delegații ad -hoc, în special cele invitate să participe la misiunile de monitorizare
a desfășurării alegerilor90.

88 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parla mentul European, pag. 120, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
89 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/0058a10b22/Delega%C8%9Bii -.html
90 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 149, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007

40
Reuniunile interparlamentare au loc odată sau de două ori pe an, alternativ,
într-unul dintre locurile de desfășurare a activității Parlamentului European și,
respectiv, într -un loc stabilit de parlamentul partener în țara terță în cauză91.
Rolul delegațiilor interparlamentare este urm ătorul:
– asigurarea unui dialog continuu și a unei rețele de legături cu organismele
parlamentare din țările terțe sau ale unor organizații regionale, precum ASEAN
sau MERCOSUR, în vederea schimbului de informații privind anumite chestiuni
de actualitate, a furnizării de sprijin parlamentar pentru politicile externe ale
Uniunii și, în genera l, în vederea completării activităților Comisiei și ale
Consiliului în acest domeniu;
– monitorizarea cu regularitate a situației respectării drepturilor omului;
– folosirea informațiilor obținute pentru a influența mai degrabă instituțiile
Uniunii Europen e, decât țările partenere92.

2.3.6. Intergrupurile
Intergrupurle sunt alcătuite din membrii diferitelor grupuri politice care
manifestă un interes comun pentru o anumită temă politică, pentru a efectua
schimburi de opinii cu caracter informal pe teme speci fice și pentru a promova
contactele dintre deputați și societatea civilă. Intergrupurile se creează neoficial
în cadrul Parlamentului, nu sunt organe ale Parlamentului și, prin urmare, nu pot
exprima în niciun caz punctul de vedere al instituției93.
Intergr upurile s -au dezvoltat datorită faptului că prezintă mai multe
avantaje:
– permit membrilor să se concentreze asupra anumitor chestiuni de interes
național, personal sau pentru circumscripții;

91 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliamen t/ro/0058a10b22/Delega%C8%9Bii -.html
92 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 149, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
93 http:// www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00c9d93c87/Integrupuri.html

41
– permit membrilor să se specializeze, să stabilească relații p olitice în afara
propriului grup politic, precum și să stabilească contacte cu grupuri externe de
interese de o manieră mai puțin formală decât în cazul reuniunilor comisiilor;
– contribuie la crearea unor coaliții între grupuri în anumite chestiuni, dar ș i la
consolidarea unor prietenii politice mai ample care pot fi utile în anumite
circumstanțe (un consens mai larg în anumite situații);
– oferă noi responsabilități și roluri membrilor și asistenților lor94.
Activitatea intergrupurilor face obiectul unor n orme interne adoptate de
Conferința președinților la 16 decembrie 1999 (ultima modificare a fost adoptată
la 14 februarie 2008), norme care stabilesc condițiile în care pot fi constituite
intergrupurile la începutul fiecărei legislaturi, precum și regulile de funcționare.
Conform acestor norme,p reședinții intergrupurilor au obligația de a declara orice
formă de sprijin, în numerar sau în natură, în conformitate cu aceleași criterii care
sunt aplicabile deputaților, cu titlu personal. Astfel, se prevede c ă aceste declarații
trebuie actualizate anual și apar într -un registru public administrat de chestori95.

2.3.7. Secretariatul General
Parlamentul european este asistat de un Secretariat General numit de Birou
cu sediul la Luxembourg și la Bruxelles, acesta d esfășurându -și activitatea sub
autoritatea unui Secretar General . Aproximativ 6000 de funcționari, selectați din
toate țările Uniunii prin concurs extern, deschis, organizat de Oficiu european de
selectare a personalului (EPSO), își desfășoară activitatea în cadrul Secretariatului
General.
Majoritatea angaja ților din cadrul Secretariatului General sunt funcționari
permanenți ai Parlamentului, cu statut de funcționar european, identic cu cel al
funcționarilor din cadrul altor organe comunitare. Este importa nt de știut că nu
poate fi rezervat nici un post pentru persoanele dintr -un anumit stat membru, chiar

94 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, pag. 176, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
95 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00c9d93c87/Integrupuri.html

42
dacă există dezideratul că personalul trebuie recrutat dintr -o zonă geografică cât
mai largă96.
Secretariatul General are misiunea de a coordona lucrările legislative și de
a organiza ședințele plenare și celelalte reuniuni, oferind totodată, asistență
tehnică și consultanță organelor parlamentare și Membrilor Parlamentului, în
sprijinul exercitării mandatelor lor97.
Structura Secretariatului se prezint ă astfel:
a) Direcția generală pentru Președinție – răspunde de asigurarea bunei funcționări
a sesiunilor plenare, acordarea de asistență și secretariat pentru organele de
conducere, precum și de gestionarea activităților specifice ale membrilor, inclusiv
a întrebărilor adresate verbal sau în scris și a registrului declarațiilor de avere ale
membrilor;
b) Direcția generală pentru Politici Interne – răspunde de asigurarea studiilor de
documentare, informărilor și notelor ca răspuns la cererile adresate mai ales d e
președinte și comisiile permanente în domeniul său de competență, coordonarea
relațiilor cu parlamentele naționale, organizarea activității celor 17 comisii
parlamentare în domeniul politicii interne, gestionarea planificării legislative la
nivel de comi sie, precum și acordarea de asistență pentru delegațiile parlamentare
la comisia de reconciliere;
c) Direcția generală pentru Politici Externe – răspunde de asigurarea funcției de
cercetare în sectorul politicii externe și de organizarea activității a 3 co misii
parlamentare permanente (Afaceri Externe, Dezvoltare și Comerț Internațional),
2 subcomisii (Securitate și Apărare, și Drepturile Omului), 7 comisii parlamentare
mixte și 27 de delegații interparlamentare, precum și a Adunărilor Parlamentare
ACP -EU ș i EUROMED;
d) Direcția Generală pentru Informare – răspunde de managementul Serviciului de
documentare al Parlamentului din Bruxelles, furnizarea de informații pentru

96 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007
97 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00d7a6c2b2/Secretariatul -General.html

43
publicul larg, răspunsuri la întrebări cu caracter general, asistarea grupurilor de
vizitatori, menținerea legăturilor cu presa și informări cu privire la activitățile
Parlamentului European;
e) Direcția Generală pentru Personal – răspunde de supervizarea instruirii
profesionale a funcționarilor, organizarea concursurilor interne, recrutărilor și
mișcărilor de personal în cadrul instituției și gestionarea aspectelor administrative
ale vieții funcționarilor (salarii, pensii etc);.
f) Direcția Generală pentru Infrastructură și Interpretariat – răspunde de
organizarea interpretariatului în timpul ședințelor și administrarea clădirilor,
restaurantelor și instalațiilor tehnice pentru ședințe;
g) Direcția Generală pentru Traduceri și Publicații – răspunde de dezvoltarea
activității de publicare electronică a instituției, traducerea textelor pentru toa te
organismele instituției și de asigurarea publicării și distribuției documentelor;
h) Direcția Generală Financiară – răspunde de supravegherea bugetului instituției,
gestiunea financiară și auditul intern, precum și de gestionarea aspectelor
financiare ale vieții membrilor (alocații, asigurări, pensii, deplasări, instruiri etc);
i) Serviciul Juridic – răspunde de asistarea comisiilor parlamentare și a altor
servicii în probleme legate de legislația comunitară și de gestionarea proceselor
intentate în num ele sau împotriva Parlamentului.
Pe lângă Secretarul General al Parlamentului European există în cadrul
secretariatului și un director pentru relațiile cu fracțiunile politice98.

2.3.8. Alte organe aflate în legatură cu Parlamentul European
a). Ombudsmanul european
Ombudsmanul este ales de Parlament pe durata unui mandat de 5 ani (cu
posibilitate de reînnoire) și cercetează plângerile cetățenilor legate de cazurile de
administrare defectuoasă din partea instituțiilor și a organelor Uniunii Europene,

98 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007

44
și anum e Comitetul Regiunilor, Comisia Europeană, Parlamentul European,
Consiliul Uniunii Europene, Comitetul Economic și Social European și toate
agențiile U.E. Singurele instituții care nu intră în jurisdicția sa sunt Curtea de
Justiție, Tribunalul de Primă Ins tanță și Tribunalul Funcției Publice, atunci își
exercită rolul judiciar.99
La începutul fiecărei legislaturi, imediat după alegerea sa, președintele
lansează un apel de prezentare de candidaturi în vederea numirii Ombudsmanului
și stabilește termenul de pr ezentare a acestora. Apelul se publică în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene. Votul este secret, iar decizia se adoptă cu majoritatea
voturilor exprimate. Ombudsmanul fiind ales dintre personalitățile care sunt
cetățeni ai Uniunii, se bucură de toate dre pturile civile și politice, prezintă toate
garanțiile de independență și îndeplinesc condițiile necesare în țara de origine
pentru exercitarea celor mai înalte funcții jurisdicționale sau posedă o experiență
și o competență recunoscute pentru îndeplinirea funcției de Ombudsman100.
În general, Ombudsmanul întreprinde anchete în urma plângerilor care îi
sunt adresate, dar este în măsură să deschidă anchete și din proprie inițiativă,
această funcție fiind introdusă prin Tratatul de la Maastricht. Regulile privin d
exercitarea activității Ombudsmanului sunt prevăzute într -o hotărâre permanentă
și în hotărârea proprie a Ombudsmanului.
Pot fi considerate abuzuri ale organelor comunitare (fără cele comise de
organele jurisdicționale): discriminarea, abuzul de putere, lipsirea sau refuzul
ilegal de informație, abținerile nejustificate ale acestora, acțiunea contradictorie
cu obligațiile legale, amânarea abuzivă, neglijența. Ombudsmanul nu va verifica
plângerile îndreptate împotriva organelor de stat, persoanelor fizice sau
juridice101.
Ombudsmanul informează Parlamentul cu privire la cazurile de
administrare defectuoasă pe care le descoperă, iar comisia componentă poate

99 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/000ea2ee0a/Ombudsmanul -European.html
100 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007
101 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007

45
întocmi un raport în legătură cu acestea. La sfârșitul fiecărei sesiuni anuale, acesta
prezintă Parlamen tului un raport cu privire la rezultatele anchetelor întreprinse.
Comisia competentă întocmește un raport care se prezintă Parlamentului în scopul
dezbaterii.
Birourile Ombudsmanului European sunt situate în clădirile de la
Strasbourg ale Parlamentului Eur opean102.
b). Controlor european pentru Protecția Datelor Personale
Postul de Controlor european pentru Protecția Datelor Personale, ca
autoritate independentă de control ce are obligația de a supraveghea modul de
aplicare a actelor normative comunitare de protejare a datelor personale ale
persoanelor fizice cu ocazia stocării, prelucrării, comunicării acestora a fost
înființat în anul 2002. Consiliul trebuia să instituie un organ independent de
control însărcinat cu supravegherea aplicării actelor comunita re referitoare la
protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor personale și a liberei
circulații a acestor date, de către instituțiile și organele comunitare, pe baza art.
286 din Tratatul CE modificat la Amsterdam.
Controlorul își are sed iul la Bruxelles și din punct de vedere al statutului și
salarizării este asimilat judecătorilor de la CJCE103.
c). Mediator al Parlamentului European pentru răpirile internaționale de copii
de către unul din părinți
Funcția de Mediator a fost creată în anul 1987, la inițiativa Lordului Plumb,
pentru a veni în ajutorul copiilor proveniți din căsătorii internaționale destrămate,
care au fost răpiți de unul dintre părinți. Roberta Angelilli a fost numită
Mediatoare a Parlamentului în anul 2009, funcție care a f ost ocupată anterior de
Evelyne Gebhardt (2004 -2009), Mary Banotti (1995 -2004) și Marie -Claude
Vayssade (1987 -1994)104.

102 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/000ea2ee0a/Ombudsmanul -European.html
103 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007
104 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/000c205a13/Mediatorul -Parlamentului -European -pentru –
r%C4%83pirile -interna%C5%A3ionale -de-copii.html

46
Această funcție a fost înființată ca urmare a prevederilor art. 24 din Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit căru ia “în toate acțiunile
referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de
instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie primordial. Orice
copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe
cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare în interesul său”.
Rolul mediatorului este acela de a încerca ajungerea la un acord voluntar
între părintele răpitor și celălalt părinte, interesele copilului (copiilo r) acestora
fiind primordiale. Având în vedere că orice copil are dreptul la ambii părinți,
oricare dintre părinți poate solicita o procedură de mediere105.

3.1. Caracteristicile Parlamentului European

Parlamentul European este una dintre cele mai importa nte instituții
europene, având propria sa istorie, cultură și putere . De -a lungul timpului,
Parlamentul European a avut mai multe denumiri: Adunarea Parlamentară (în
Tratatul CECO), Adunarea (în Tratatul de instituire a CEE și Euratom), Adunarea
Parlamenta ră Europeană (în 1958), iar din anul 1962 s -a hotărât denumirea de
Parlamentul European (PE). 106
Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
(CECO) semnat la Paris, în aprilie 1951, de Belgia, Franța, Italia, Republica
Federală Ge rmania, Luxemburg și Țările de Jos prevedea c ă membrii Adunării
Parlamentare Europene erau aleși de parlamentele naționale ale acestora.107
În viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, Parlamentul European
reprezenta, “ popoarele statelor reunite în cadrul Co munității Europene ”. După

105 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackelton, Parlamentul European, Editura „Monitorul Oficial”, București, 2007
106 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackleton, Parlamentul European, pag. 2, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
107 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele -%C8%99i -Parlamentul –
European.html

47
anul 1957, puterile Parlamentului au fost în mod progresiv consolidate, în mod
deosebit după semnarea Actului Unic European, în 1986, a Tratatului asupra
Uniunii Europene, în 1992 și a Tratatului de la Amsterdam, din 1997. Tratatu l
Uniunii Europene, care s -a semnat la Maastricht, în februarie 1992 conferă noi și
importante puteri PE, în special în ceea ce privește procedura codeciziei
(Parlamentul decide pe picior de egalitate cu Consiliul în domenii majore).
Parlamentul European a acumulat constant putere și influență, printr -o serie
de tratate, în special Tratatul de la Maastricht din 1992 și Tratatul de la
Amsterdam din 1997, care au transformat PE dintr -un organism pur consultativ
într-un parlament legislativ, cu puteri similar e cu cele ale parlamentelor
naționale108.
Caracteristicile esențiale ale Parlamentului European sunt următoarele: este
un parlament multinațional aflat într -o permanentă schimbare, care prezintă
anumite linii conflictuale atât ideologice (în cadrul fracțiuni lor suprastatale) cât și
naționale (cu privire la originea deputaților). La fel ca în cazul Consiliului și al
Comisiei, și în cel al Parlamentului European există o diferențiere funcțională
puternică. Nu în ultimul rând trebuie să subliniem și relațiile ex trem de strânse și
cooperarea intensă cu Comisia, deseori îndreptată împotriva Consiliului de
Miniștri109.
Parlamentul European se evidențiază și printr -o serie de caracteristici
aparte, printre care amintim:
– reprezintă „experimentul” care a avut cea mai mare influență în lume în ceea ce
privește democrația transnațională;
– face parte dintr -un sistem instituțional unic și fără precedent din punct de vedere
istoric, Uniunea Europeană cu melanjul său de puteri supranaționale și cooperare
interguvernamentală ;

108 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackleton, Parlamentul European, pag. 2 , Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
109 http://www.dadalos -europe.org/rom/grundkurs_4/Parlamentul_European.htm

48
– existența sa este controversată, politicieni din unele state membre fiind chiar
împotriva înfiin țării și dezvoltării sale ulterioare;
– a cunoscut o dezvoltare rapidă, consolid ându – și rolul și puterea în mod
considerabil;
– este obligat să -și desfășoa re activitatea în trei sedii în loc de unul (Secretariatul
se găsește la Luxembourg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar
sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg cu sesiuni suplimentare la Bruxelles);
– are un caracter multilingvist, put ând fi comparat doar cu Parlamentele din India
sau Africa de Sud;
– în urma votului său majoritar direct nu ia naștere niciun guvern, rezultatul acestor
alegeri nepresupunând păstrarea sau schimbarea puterii executive110;
– se află într -o continuă extindere, de la 410 membri din 9 țări inițial, la 751 de
membri din 28 de țări în prezent111.

3.2. Concluzii finale

În capitolul I am prezentat contextul istoric al apariției Uniunii Europene,
în continuare am arătat care a fost procesul de formare a comunităților europ ene
și cum s -a desfășurat procesul de integrare economică, politică și socială a Uniunii
Europene.
În capitolul II am arătat care sunt instituțiile și organele Uniunii Europene,
iar în continuare am prezentat Parlamentul European din punct de vedere al
istoriei sale, al participanților din cadrul ei, al structurii sale, precum și din punct
de vedere al competențelor sale.
În capitolul III am prezentat caracteristicile Parlamentului European, aparte
pentru Europa, și am tras concluziile finale legate de tema tratată.

110 R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackleton, Parlamen tul European, pag. 2, Editura „Monitorul Oficial”, București,
2007
111 http://www.rezultate -alegeri2014.eu/ro/election -results -2014.html

49
Putem spune c ă Parlamentul European este rezultatul tratatelor institutive.
De re ținut că Parlamentul European este singura instituție comunitară care se
întâlnește și își ține dezbaterile în public. Pentru a asigura transparen ța dezbaterile,
opiniile și rezoluțiile Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al Uniunii
Europene112.
Bibliografie

1. O. Bibere, Uniunea Europeanǎ între real și virtual, Ed. All, București 1999
2. J. L. Burban, Le Parlament europeen, Ed. P.U.F., Paris, 1998, traducere în
limba română, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1999
3. L. Carm, D. Dinan, N. Nuget (editors), op.cit.
4. R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackleton, Parlamentul European , Editura
„Monitorul Oficial”, București, 2007
5. C. Brice -Delajoux, J. P. Brouant, op. cit., W. Weidenfeld
6. N. Diaconu, op. cit.
7. Ovidiu Drâmba, Istoria culturii și a civilizației, ed. Saeculum, București, 2004
8. G. Fabian, N. Mihu, E. Veress, Parlamentul European , Editura Wolters
Kluwer, București, 2007
9. G. Ferreol, Dicționarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iași, 20 01
10. A. Fuerea, I. P. Filipescu, Drept instituțional comunitar european, Ediția a V –
a, Editura Actami, București, 2000
11. Augustin Fuerea, Instituții europene, București, 2002
12. Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,
București, 2006
13. I. Jinga, Uniunea Europeanǎ, realitǎți și perspective, Ed. Lumina Lex,
București 1993
14. J. P. Jaque, Parlament europee, Dalloz, Paris, 1993, J. Rideau, op. cit.
15. M. L. Lăcătuș, M. P. Pușcaș, Cultură civică, Editura Corint, București, 2004
16. C. Lefter, Drept comun itar instituțional, Ed. Economicǎ, București, 2001
17. Corina Leicu, Drept Comunitar , Editura Lumina Lex, București, 1998.
18. C. Leicu, I. Leicu, Instituțiile comunitare, Ed. Lumina Lex, București, 1996
19. O. Manolache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996
20. V. M arcu, Drept instituțional comunitar, Ed. Nove, București, 2001
21. D. Mazilu, op.cit.
22. P. Moreau Defarges, op. cit
23. Roxana Munteanu, Drept European, Ed. Oscar Print, București, 1996
24. G. Profiroiu, A. Marius, Introducere în realitǎțile europene, Ed. Economicǎ,
București, 2000
25. J. Rideau, op. cit., N. Deaconu, op. cit., R. Munteanu, op. cit.

112 Augustin Fuerea – Instituții europen e, pag. 60 – 76, București, 2002

50
26. D.V. Savu, Integrarea europeanǎ: dimensiuni și perspective, Ed. Oscar Print,
București, 1997
27. Radu Stancu, Note de Curs, www.spiruharet.ro , 2008
28. O. Tinca, Drept comunitar general, op. cit.
29. O. Ținca, Drept comunitar general, Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, București,
1999
30. O. Ținca, Tratatul de la Nisa, Revista „Dreptul”, nr. 7, București, 2001
31. C. Zorgbibe, Construcția europeanǎ. Trecut, prezent , viitor, Ed. Trei,
București, 1998
32. http://www.europarl.europa.eu/portal/ro
33. http://www.dadalos.org/rom/default.htm

II. ACTE NORMATIVE

1. „Acordu l de la Schengen”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C5%A3iul_Schengen
2. „Actul Unic European”, www.ier.ro/Tratate/11986U_AUE.pdf
3. Consiliul european, „Tratatul de la Lisabona”, Best Publishing România,
București , 2008
4. Consiliul european, „Tratatul de la Nisa” , www.Infoeuropa.ro , nr.15 , 2007
5. “Institu țiile Comunitare”, www.prefcs.ro/institutii -ue.php
6. “Parlamentul European”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_European
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
7. „Tratatul de la Amsterdam”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
8. „Tratatul de la Bruxelles”,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_fuziune
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
9. „Tratatul de la Maastricht”,
http://ro. wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
10. „Tratatul de la Paris” ,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Paris_(1951)
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html
11. „Tratatul de la Roma”,
http://ro.wikipedia.org/wiki /Tratatul_de_la_Roma

51
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00b82c7869/Tratatele –
%C8%99i -Parlamentul -European.html