Istoria Muzicii
ISTORIA MUZICII
CAIET DE LUCRU LA ISTORIA MUZICII
(REPERE APLICATIVE)
Notă de prezentare
Adaptarea reală la piața muncii în domeniul muzicii implică pentru studenții actuali să cunoască, înțeleagă și să evalueze corect procesele cu impact asupra evoluției muzicii la nivel național și internațional. Este o condiție absolut necesară pentru studenți să-și cristalizeze cunoștiințele primite la curs astfel încât să înțeleagă care au fost momentele principale ale vieții muzicale și ale compoziției, cum s-au conturat formele și genurile muzicale, precum și perspectivele de metamorfozare a acesteia în viitoarele etape stilistice, Renașterea, Baroc, Clasicism, Romantism și până la avangardele secolului al XX-lea.
Istoria muzicii este aceea a secolelor, chiar a mileniilor ce acumulează lunga lor răbdare. Fiecare frază din solfegiile noastre, fiecare gest mașinal al unui pianist, fiecare emoție a unui ascultător în fața lucrării sale preferate constituie rezultanta finală a sute de cuceriri succesive. Cunoașterea epocilor istoriei muzicii, a stilurilor respective și a capodoperelor reprezentative înseamnă pentru fiecare om dar mai ales pentru un student la pedagogie muzicală, o lărgire a orizontului artistic, o pătrundere în semantica muzicii și o mai adâncă înțelegere a istoriei culturii universale.
Scopul acestui caiet de seminar constă în dezvoltarea abilitățiilor de lucru cu noțiunile specifice studiului istoriei muzicii pe baza însușirii cunoștințelor de bază predate la curs și utilizarea corectă a conceptelor specifice în descrierea și explicarea unor evenimente sau procese din domeniul evoluției muzicii.
Strategia didactică a seminarelor este bazată prioritar pe acțiunea de comunicare, pe lucrări practice, prezentări diverse, folosind conceptele predate la curs, suporturi de informație variate, proiecții, cărți și reviste de specialitate, exemplificări muzicale. Deasemenea sunt încurajate expunererile publice a diverselor opinii – de la ideile de bază pâna la dezvoltarea spiritului de analiză.
Stimularea abilității studenților în a-și defini propriile lor opțiuni teoretice și metodologice necesare unei cercetări științifice individuale.
Autoarea
MODALITĂȚI DE DESFĂȘURARE A SEMINARULUI
Seminarul este o formă de organizare și desfășurare a activității didactice în învățământul universitar. Din punct de vedere metodologic, seminarul este dezbatere (discuție) colectivă, ceea ce presupune: schimbul organizat de idei în jurul unui subiect luat în studiu; analiza unui caz sau examinarea unei probleme; clarificarea unor idei, concepții sau teorii etc.
Din punct de vedere didactic, seminarul este o formă socializată de învățare, ceea ce înseamnă că este menit să: intensifice relațiile interpersonale pe linia receptivității și cooperării în învățare; realizeze transferul de informații; stimuleze spontaneitatea și creativitatea colectivă; dezvolte gândirea și imaginația creativă, spiritul critic și reflecția discursivă; influențeze convingerile și atitudinile studenților.
Fiecare seminar presupune o proiectare prealabilă și un efort din partea ambelor părți – cadru didactic și grupa de studenți, ceea ce însemnă că pentru reușita unui seminar nu este suficientă doar prezența.
În logica demersului nostru și în strictă legătură cu seminarul, prima problemă se referă la tipurile de seminar.
Seminarul la istoria muzicii este rodul improvizării, nerezumându-se la:
a răspunde la întrebările unor studenți (întrebări ad-hoc cel mai adesea, formulate cu reținere, uneori pentru a umple timpul sau pentru a crea impresia unei preocupări reale);
a asculta vre-un referat al unui student;
la a susține o mică prelegere din partea lectorului, care să completeze cele spuse la predare sau să dezvolte o temă nouă.
În condițiile cele mai bune, seminarul înseamnă dezbaterea unei teme anunțate din timp, pentru care se solicită studențiilor să se pregătească din bibliografia dată fiind continuată cu prezentarea unui referat.
Domeniului istoria muzicii îi pot fi subsumate cel puțin următoarele tipuri de seminar:
a. Seminarul-dezbatere cu structură anunțată anterior
Acest tip de seminar presupune, în esență, următoarele aspecte:
– stabilirea prealabilă a unor probleme aferente unei teme de seminar, teme explicit
formulate și în corespondență cu o bibliografie minimală, dar țintită;
– stabilirea apoi a unor activități didactice complementare primelor -prezentare/recenzie de
carte, schițe biografice, fișe bibliografice etc.
Este indicat ca aceste aspecte să fie repartizate unor studenți spre rezolvare înainte de seminar. Problematica seminarului, însoțită de precizări de ordin metodologic și organizatoric, trebuie transmisă studenților din timp și urmărită cu atenție să fie bine pregătită.
b. Seminarul cu grupe oponente
Acest tip de seminar presupune, în principiu, următoarele aspecte:
– stabilirea din timp a unei teme și a unei tematici de dezbatere;
– stabilirea unei bibliografii aferente temei respective (să fie incitantă/ provocatoare de discuții, să nu fie prea extinsă, pentru a putea fi parcursă în întregime într-un timp rezonabil, să fie ușor de procurat etc);
– organizarea grupei de seminar pe trei-cinci grupuri (grupurile să fie relativ omogene ca număr și valoare, să fie capabile de cooperare etc), fiecare grup fiind condus de un lider (ales de studenți sau desemnat de cadrul didactic; este indicat să se practice ambele modalități);
– fiecare grup formulează o întrebare/va răspunde la o întrebare pentru/de la alt grup, după o schemă stabilită de cadrul didactic la începutul seminarului (aceasta nu exclude posibilitatea intervențiilor individuale sau de grup la dezbateri în afara schemei anunțate; este de dorit chiar stimularea acestui aspect).
Întrebările fiecărui grup pot fi discutate înainte de seminar cu cadrul didactic (este preferabil să se formuleze mai multe întrebări), din care să fie aleasă cea care este considerată cea mai potrivită obiectivelor urmărite de seminar.
c. Seminarul problematizat
Acest seminar se rezumă, în principiu, la a formula un set rezonabil de întrebări-problemă de către cadrul didactic (este indicat ca aceste întrebări, chiar dacă inițial nu au forma unei probleme, să fie culese din aria preocupărilor studenților, tocmai pentru a se plia mai bine pe interesul acestora de cunoaștere. Aceste întrebări se pot aduce în prealabil la cunoștința studenților. În acest caz, ar fi bine să se recomande studenților abordarea/pregătirea (eventual pe grupuri) a tuturor acestor întrebări. În situația în care se consideră că nu este necesar acest lucru, din diverse rațiuni didactice, atunci se atenționează studenții cel puțin asupra a două aspecte: tematica și bibliografia de seminar; tipul de seminar ce va urma și aspectele sale organizatorice.
d. Seminarul cu referate
Acest tip de seminar este destul de des întâlnit printre practicile didactice de seminar la istoria muzicii.
Seminarul bazat pe referate implică cel puțin două aspecte importante. Un prim aspect ține de proiectarea acestui tip de activitate didactică, această sarcină revenindu-i cadrului didactic, ceea ce înseamnă:
– stabilirea temelor de referat;
– stabilirea listei bibliografice aferentă fiecărei teme;
– repartizarea temelor pe studenți și eșalonarea în timp a întocmirii și prezentării referatelor;
– consilierea studenților în studiul bibliografiei cu privire la construirea referatelor;
– gestionarea didactică a actului de susținere publică a referatului (încurajarea studentului în formularea de opinii personale cu privire la tema prezentată, încurajarea dezbaterilor, evaluarea performanței studentului etc).
Un al doilea aspect ține de priceperea studentului de a realiza astfel de tipuri de produse intelectuale, cum sunt referatele pe o temă dată. Din acest punct de vedere, este un prilej cu care sunt abordate aspecte vizând modul de realizare a unor produse scrise de tip științific.
Seminarul – o chestiune de comunicare
În legătură cu acest aspect, se pot formula următoarele exigențe pentru o comunicare eficientă la seminarul de Istoria muzicii:
1. Da dovadă de empatie, imaginându-ți de flecare dată cum se prezintă situația comunicării dacă ai fi în locul celuilalt!
2. Angajează-te în relația de comunicarel Ai curajul de a te oferi celorlalți fără reținere! Asumă-ți relația! Fii-i de folos partenerului, ascultă-l și stimulează-i dorința de a dialoga și de a-și valorifica abilitățile!
3. Fii atent la mesajl Manifestă interes pentru ceea ce spui! Fii atent la relația dintre cuvinte, gesturi și ideea urmată! Sincronizează-ți comportamentul corporal (expresiile feței, gesturile, atitudinile, vivacitatea, respirația etc. și paraverbal (ritmul vorbirii, timbrul și tonul), limbajul și sistemul de valori cu cel al interlocutorului!
4. Orientează-ți mesajul din perspectiva nevoii celuilalt! Bucură-te de reușita acestuia!
5. Cunoaște-ți partenerul. Gândește la efecte înainte ca acestea sa se producă! Incită la observație! Ascultă-ți partenerul, iar ascultarea să fie una activă! Adaptează și ameliorează în relația de comunicare!
6. Recurge la formule incitante de comunicare (presupoziții, metafore etc.)!
7. Dă dovadă de precizie în gândire. Fă economie de cuvinte! Evită exprimările redundante și excesul de neologisme! Construiește-ți anterior structura argumentați – vă, nu la întâmplare!
8. Fii explicit și convingător în exprimare! Precizează-ți ideile și intențiile! Centrează-ți comunicarea pe sens!
9. Invață-i și pe ceilalți să comunice.
Raportul dintre seminar și curs
Seminarul nu este o activitate didactică opțională, nici pentru studenți, nici pentru cadrul didactic.
Seminarul este, alături de curs, atât ca pondere de timp, cât și ca finalități educative, tot atât de important în formarea competențelor specifice disciplinei.
Cursul și seminarul trebuie să fie complementare din punct de vedere al tematicii abordate. Ambele sunt părți ale aceluiași întreg – disciplina Istoria muzicii din planul de învățământ, ca atare lucrează împreună la formarea competențelor specifice aferente disciplinei.
Seminarul nu trebuie să fie un al doilea curs, cum, de asemenea, cursul nu trebuie să fie expresia exhaustivă a conținutului discipinei Istoria muzicii, deposedând seminarul de orice inițiativă în acest sens.
REGULI PENTRU DESFASURAREA SEMINARULUI LA CURSUL
ISTORIA MUZICII
OBIECTIVE – însușirea cunoștințelor de bază predate la curs, utilizarea corectă a conceptelor specifice în descrierea și explicarea unor evenimente sau procese din domeniul Istoria muzicii;
2. STRATEGIA DIDACTICĂ bazată:
– prioritar pe acțiunea de comunicare;
– pe lucrări practice – la fiecare seminar vor fi prezentate și
comentate referate, întocmite de studenți;
– fiecare student într-o ordine prestabilită va prezenta câte un
referat, urmat de discuții și dezbateri constructive (referatul
va fi prezentat obligatoriu pe slide-uri cu videoproiectorul);
– utilizarea cărților și revistelor de specialitate. Interzis
folosirea materialelor de pe internet (doar pentru indicarea
unor suporturi de informație);
– încurajarea expunerii publice a diverselor opinii – de la ideile de bază pâna la dezvoltarea spiritului critic și autocritic, iar discutarea și notarea în plen a referatelor va fixa concluziile importante atât al nivel individual cât și la nivel de grupă.
3. METODOLOGIE
la fiecare seminar vor fi prezentate 2-3 referate (în funcție de conceptele de bază ale cursului);
studenții vor căuta bibliografie;
studiind bibliografia întocmesc referatul în format text – care va fi prezentat la seminar în power-point ;
referatele trebuie să aibă minim 4 pagini de text;
formatul electronic al referatelor va fi transmis cu 2 zile înainte de susținere la cadrul didactic pe adresa [anonimizat]
FORMA DE PREZENTARE TEXT A UNUI REFERAT
Reguli de redactare. Referatul se întocmește la calculator cu toate semnele diacritice, pe format A4. Pentru a avea acces la literele specifice limbii române (ă, â, î, ș, ț) se va folosi fontul Times New Roman (TNR) din garnitura de fonturi extinsă, se va lucra cu corp de bază 12 pt. regular, spațiu între rânduri 1,5 pt.
Setarea paginii Marginile paginii sus-2 cm, jos-2cm, stănga-2,5cm, dreapta-1cm
Numerotarea paginilor. Numărul de pagină se inserează în subsolul paginii, centrat. De ex. 1 din 4; Pagina de gardă nu se numerotează și va avea următoarea structură:
Cuprinsul referatului va conține titlurile capitolelor însoțite de numărul de paginii la care începe fiecare capitol.
Exemplu:
CUPRINS
Conținut – capitole
Lucrarea va conține 3-4 capitole. Materialul va fi împărțit în capitole, subcapitole, paragrafe, dar nu mai mult de patru capitole, iar fiecare capitol nu va avea mai mult de patru subcapitole. Capitolele încep cu o scurtă introducere în problematica abordată (nu mai mult de o jumătate de pagină), urmat de cel puțin un subcapitol. Orice titlu se va scrie centrat, cu majuscule și va fi precedat de un simbol numeric, începând cu cifra 1, urmată de un punct; dacă este cazul, vor urma și alte cifre, despărțite între ele prin puncte, în funcție de gradul titlului subordonat.
(ex.: 1. Capitol; 1.1. Subcapitol; 1.1.1. Paragraf).
1. ORIGINEA MUZICII
……………………………………………………………………………………………………..
1.1. Aspecte ale societații
1.1.1. Privire de ansamblu asupra evoluției muzicii în istorie
Titlurile de importanță secundară se vor amplasa la cap de rând. După titluri nu se pune punct; regula este valabilă și pentru titlurile de capitole și subcapitole; excepție fac titlurile urmate de subtitluri (de ex.: Ipoteze privind originea muzicii. Posibile surse privind studierea muzicii primitive).
Materialul ilustrativ
Figurile și fotografiile se prezintă separat de text și e de preferat ca ele să nu depășească formatul de text al paginii. În cazul diagramelor care reprezintă variații calitative, pe axele de coordonate (la capete și în afara desenului) se vor indica doar simbolurile mărimilor în cauză; în schimb, în cazul diagramelor cantitative axele de coordonate vor cuprinde valorile și unitățile de măsură corespunzătoare mărimilor ce variază.
Figurile se numerotează în continuare pe capitole. Trimiterea din text la o anumită figură sau mai multe figuri se va face astfel: fig.2, sau fig. 1 și 2, sau fig.1-3.
Ex. …… Darabuka – o tobă mică pe care arabii o țin sub mâna stîngă și o lovesc cu mâna dreaptă este prezentată schematic în fig. 1.1:
Figura 1.1 Darabuka
Materialul tabelar
Tabelele dintr-o lucrare trebuie să aibă o prezentare unitară. Se recomandă ca fiecare să fie numerotat și să aibă un titlu. Titlul se scrie drept și centrat deasupra tabelului. Numerotarea tabelului se face deasupra titlului. Trimiterile din text spre tabele se vor face scriind drept cuvântul „tabel” urmat de numărul lui. Dacă există tabele care cuprind note, acestea se vor scrie imediat după tabel, nu în subsolul paginii și nici în corpul tabelului.
Ex. … trebuie să apelăm la cronologie, conform tabelului 1.1.
…
Tabel 1.1. Cronologia scrisului
Notă Cronologie – Știința care se ocupă cu datarea evenimentelor și izvoarelor scrise și nescrise, dovezile istorice ale domeniului.
Anexe (dacă este cazul)
Dacă referatul conține anexe, acestea se vor amplasa la sfârșitul acestuia, și nu în interiorul capitolelor. Anexele trebuie să aibă titlu, iar trimiterile din text către anexe se vor face ca și în cazul figurilor și tabelelor. Anexele nu se numerotează ca și capitole.
Bibliografie
Bibliografia se plasează la sfârșitul lucrării, după anexe și conține lista tuturor surselor de informație utilizate în redactarea lucrării. De regulă, lucrările se scriu în ordinea alfabetică a numelor autorilor, numerotându-se cu cifre arabe urmate de punct; când sunt doi sau mai mulți autori pentru o lucrare, regula privitoare la ordinea alfabetică este valabilă doar pentru primul nume.
Titlul lucrării se scrie italic exact cum este tipărit în publicația citată, cu mențiunea că în cazul limbii române ortografia trebuie actualizată conform normelor Academiei Române.
Exemple de scriere a bibliografiei:
a. din cărți
1. Nicolescu, Mircea, O carte a stilurilor muzicale, vol.I, Editura Academiei de Muzică, București, 1996
(în cazul mai multor autori, aceștia sunt separați prin semnul 😉
2. Pascu,Gheorghe; Boțogan, Mircea, Carte de istoria muzicii, vol.I, Editura Vasiliana 98, Iași, 2003
b. articole din reviste
Popa, Mariana, Studii de muzicologie, în Revistă Studia Musica, an 1, nr.1, 2007 (în cazul mai multor autori, aceștia sunt separați prin semnul 😉
c. surse web (simplificat)
www.music.ro
Elaborarea notelor de subsol
Notele de subsol, se vor marca într-un singur mod (cu cifre arabe- reference, insert footnote). Toate notele menționate pe o pagină trebuie să se regăsească în subsolul paginii respective. De regulă, ordinea datelor este următoarea: prenumele (eventual la bărbați: inițiala) și numele autorului, titlul lucrării (scris italic), volumul, editura, orașul, anul, pagina;
de exemplu: ,,în scrierea muzicală la romani au fost aduse schimbări importante”
se selectează reference, insert footnote și se scrie sursa bibliografică astfel:
din Cărți
Gh. Merișescu, Istoria muzicii universale, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964, p.37.
(- în cazul mai multor autori, aceștia sunt separați prin semnul ,)
G.Pascu, M. Boțogan, Carte de istoria muzicii, vol.I, Editura Vasiliana 98, Iași, 2003, p.11.
(- în cazul indicării mai multor pagini ) pp.24-28
din reviste
O.Dimma, What the Music în Journal of Net-Centric Mussic, no.5, 2008, p. 1. (-(în cazul mai multor autori, aceștia sunt separați prin semnul ,)
din reviste electronice sau de pe NET
Winn Schwartau profesor și președinte al companiei Interpacl Inc., conform biografiei la adresa
http://www.winnschwartau.com/resources/Schwartau.pdf, accesat la data de 12.02.2012.orele 12.00.
Dacă în cadrul notelor se fac mai multe referiri la aceeași lucrare, se procedează în felul următor:
– când se face imediat sub prima menționare a lucrării, se înlocuiește cu Ibidem, adăugându-se doar pagina;
De exemplu:
1J. Chailley, 40000 de ani de muzică, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, 1967, p.17.
2Ibidem, p.76;
– când apare mai departe, după alți autori, se dă numele autorului, iar titlul lucrării și celelalte date despre ea se înlocuiesc cu op.cit.;
De exemplu:
1J. Chailley, 40000 de ani de muzică, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, 1967, p.17
2G. Munteanu, Educația muzicală, sinteze și corelații multidisciplinare, Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2001, p.19.
3J.J. Chailley, op.cit. p.21
Abrevieri convenționale utilizate în alcătuirea notelor bibliografice:
– Ibidem (în același loc) se folosește în cazul trimiterilor succesive la același autor și aceeași lucrare; situația este aceeași chiar dacă nu este vorba de o trimitere care se repetă până la numărul de pagină, caz în care se indică cu exactitate pagina; mențiunea nu mai este valabilă
dacă între prima trimitere și următoarea s-a intercalat altă notă;
– pentru evitarea repetării numelui unui autor, se folosește mențiunea Idem (aceeași persoană), urmând a se scrie doar titlurile lucrărilor sau articolelor;
– Op. cit. (opus citatus – opera citată) se folosește când se citează o singură lucrare a unui autor; prima trimitere se face în întregime (vezi situațiile prezentate mai sus); a doua oară (a treia oară ș.a.m.d) trimiterea se face cu prescurtarea prezentată;
– loc. cit., l.c. (loco citato – în locul citat), se folosește pentru a se indica paragrafe deja citate în lucrare;
– et al. (et alii, et aliae, et alia – și alții) se folosește în cazul în care autorul, după menționarea unui nume dintr-o listă mai lungă, nu dorește să le specifice sau să le repete (după o primă menționare);
– Cf (confero – compară cu) se folosește pentru a indica o comparație între paragrafe din diferite de izvoare, între puncte de vedere diferite sau asemănătoare;
– Apud (la) se întrebuințează când în text se folosește un citat dintr-o lucrare sau un izvor istoric preluat din altă lucrare menționată în nota bibliografică;
– Et passim (ici și colo) se folosește pentru a se specifica faptul că ideea în discuție este preluată din mai multe părți ale lucrării citate, făcându-se referire la partea din lucrare din care s-a început preluarea;
Alte abrevieri convenționale:
– vezi și sau q.v. (quod vide) se folosește pentru a indica faptul că ceva este tratat pe larg în altă parte, în context potrivit;
– cca. (circa) se folosește pentru a indica ceva cu aproximație;
– e.g. – exempli gratia – de dragul exemplului;
– etc. (et caetera – și așa mai departe) se folosește în sens larg pentru a specifica faptul că pot fi enumerate mai multe exemple în același context;
– i.e. (id est – asta este) se folosește în text pentru a clarifica o expunere, un enunț al unei probleme;
– (sic!) se folosește atunci când autorul dorește să se distanțeze de o utilizare eronată a unei formulări sau susceptibilă de a fi incorect utilizată, dorind în același timp să atragă atenția asupra exprimării întâlnite;
– viz. (videlicet – astfel, cum ar veni, anume) se folosește în cazul apozițiilor care specifică exemple sau identifică o persoană sau un lucru;
– fl. (floruit) se folosește pentru a se indica o perioadă istorică în care a activat o anumită persoană, o școală, un curent cultural, chiar și o anumită specie;
– N.B. (nota bene) se folosește de autor pentru a atenționa asupra unui lucru din expunere considerat important.
TEMA SEMINARULUI – ORIGINEA MUZICII
MODUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A SEMINARULUI
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Care este Obiectul studiului istoriei muzicii ?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Comentați următoarele
Renumitul muzicolog Jaques Chailley aprecia faptul că ,,un dialog atribuit multă vreme lui Plutarc, istoricul moralist din sec. I al e.n. ne transmite prima istorie a muzicii cunoscută nouă”.
De exemplu, Pitagora, marele matematician din sec. VI î.e.n., ,,este socotit că ar fi pus primele baze ale teoriei muzicale”, în împrejurările relatate de Cicero.
3. Care sunt preocupările în domeniul istoriei muzicii în cultura Chinei și a Indiei?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________4. Comentați următoarele:
A reduce istoria muzicii la analiza teoretică a unei opere de artă dintr-o anumită perioadă istorică înseamnă a prezenta faptele istorice incomplet și neconvingător.
Istoria muzicii studiază fenomenele artei muzicale pe baza unei analize teoretice, în care trebuie să ținem seama de condițiile în care s-au produs fenomenele studiate, de particularitățile artei, pentru a ajunge la concluzii cu adevărat științifice. Pentru a ne forma o convingere și a dovedi în mod științific caracterul muzicii, trebuie să cercetăm relațiile sociale, modul de viață, gândirea civilizației respective.
5. Istoria muzicii are ca obiect de studiu muzica în dezvoltarea ei istorică, folosind metode precum metoda istorică comparativă și metoda analitică a fenomenului muzical cronologic. La ce se referă cele două metode? Exemplificări.
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6. Folosind periodizarea istoriei generale precizați sistematizarea elementelor de cultură muzicală universală. Care sunt perioadele istoriei muzicii? Comentarii.
A. Cultura muzicală în preistorie – corespunde apariției primelor elemente de
limbaj muzical;
B. Cultura muzicală în Antichitate – corespunde formării și dezvoltării celor două
tipuri de cultură: orientală și mediteraneană;
C. Cultura muzicală a Evului Mediu – se identifică și se urmărește pe parcursul a
trei mari perioade:
Evul Mediu timpuriu (sec.V-XI), caracterizat prin dominarea omofoniei și apariția primelor elemente de polifonie;
Evul Mediu dezvoltat (sec.XII-XIV), caracterizat prin existența polifoniei în muzica de cult, apariția și dezvoltarea muzicii laice, apariția noțiunii de Ars Antiqua (artă veche) și de Ars Nova (artă nouă);
Evul Mediu târziu – Renașterea (sec. XV-XVI) – etapă de vârf a polifoniei vocale apusene, Renașterea s-a manifestat prin accentul pus pe elementul laic.
D. Cultura muzicală în epoca modernă (sec. XVII-XIX) cuprinde:
Barocul muzical (1600-1750) – ca etapă de pregătire a clasicismului muzical, cunoscută în muzică și sub denumirea de preclasicism;
Clasicismul muzical (1750-1830), pe ultimele decenii făcându-se trecerea spre Romantism;
Romantismul muzical (1830-1890), împărțit de muzicologi în etapa Romantismului pur, curentul școlilor muzicale naționale și curentul postromantic.
E. Cultura muzicală contemporană (sec. XX-XXI), caracterizată prin apariția unor noi curente muzicale: impresionism, expresionism, serialism, aleatorism, muzică concretă, muzică electronică etc. Pentru etapa actuală a istoriei muzicii (și a culturii în general), se folosește uneori denumirea de postmodernism.
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Ipoteze privind originea muzicii
2. Posibile surse privind studierea muzicii primitive
Discuții, întrebări
Legendele, superstițiile, miturile, obiceiurile, ritualurile, tatuajele, considerate ca o oglindire a mentalității primitive, cuprind urmele îndepărtate ale muzicii primitive, a cărei identificare aproximativă s-a obținut prin izvoarele istoriei muzicii.
Care sunt izvoarele istoriei muzicii? Exemplificați.
Documente iconografice, basoreliefuri, picturi descoperite în peșteri, inscipții pe morminte, resturi de obiecte descoperite de arheologi, instrumente păstorești, practici magice ca rămășițe vechi la popoarele europene, documente literare, Iliada, Odisseea, care, ne vorbesc de Grecia Homerică precum și tratatele teoretice despre muzică apărute în cultura milenară a popoarelor orientale.
Cel mai sigur izvor îl constituie muzica populară, în acest sens un ajutor prețios este etnografia (disciplină care se ocupă cu studierea popoarelor, a modurilor lor de viață și a răspândirii acestora în diferite epoci istorice), care ne-a pus la dispoziție cercetările și rezultatul lor, pe baza cărora putem trage anumite concluzii.
Concluzie Se pare că muzica a apărut către sfârșitul erei paleolitice, de atunci ne-au parvenit cele mai vechi instrumente de percuție și de suflat. Procesul muncii, practica religioasă, magia, toate au contribuit la închegarea primelor rudimente muzicale, menite să exprime stări afective conștiente.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – CULTURILE MUZICALE ARHAICE
MUZICA LA ARABI, PERȘI ȘI LA TURCI
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. În ce a constat Muzica la arabi?
Înainte de hegira (data strămutării lui Mahomed de la Mecca la Medina, moment fixat de califul Omar drept zi inițială a calendarului musulman; 16 iulie 622 e.n. după calendarul gregorian), arabii au cedat femeilor de condiție umilă practicarea muzicii, mulțumindu-se să savureze plăcerea și să încerce cele mai vii emoții. Aceste femei se numeau kiyán. Oamenii bogați întrețineau nenumărate asemenea femei în casele lor. Cuplul celor mai celebre cântărețe din acea vreme se numea Djeradeta-Abd (cei doi greieri ai lui Abd), dupa apelativul stăpânului lor, un anume Abdalah.
În expedițiile războinice din vremea lui Mahomed, femeile își urmau soții și îi încurajau în luptă. Este cunoscut cazul unei femei de rang înalt, din Mecca, numită Ind, fiica lui Otha, care, în fruntea matroanelor, a făcut să sune tamburina sa (ca și Miriam, sora lui Aaron), cântând un imn războinic.)
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. La arabi era notație muzicală?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. În ce a constat muzica la perși și la turci?
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
4. Teoreticienii perși vedeau în tetracord patru elemente: care sunt acestea?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
5. La perși cele 7 note ale gamei corespundeau celor 7 planete, iar cele 12 moduri pe care le-au format pe această gama au devenit cele 12 simboluri ale zodiacului. Care sunt acestea?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – CULTURA MUZICALĂ AFRICANĂ, INDIANĂ, JAPONEZĂ
1. Faceți aprecieri asupra culturii și muzici africane având în vedere următoarele aspecte:
– Între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, comerțul cu sclavi africani înspre plantațiile de bumbac și trestie de zahăr ale continentului american (în Brazilia a durat un secol mai mult) a însemnat strămutarea culturii africane, cultură care a exercitat o influență cu rol determinant în plan artistic.
– Muzica africană s-a creat strâns legat de muncă; negrii vâsleau, ridicau trunchiurile copacilor, scoteau bărcile împotmolite, aruncau greutăți, cântând și coordonând mișcările muncii colective în ritmul tobelor.
– Cântecele erau de obicei strâns legate de dans și se asociau tuturor aspectelor vieții.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. În ce a constat cultura muzicală indiană?
– datele cu privire la dezvoltarea culturii și a muzicii pot fi culese mai cu seamă din cărțile sfinte ale hindușilor, numite Vede, care conțineau imnuri religioase, legende vechi, colecții de descântece și diferite ritualuri.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. În ce a constat cultura muzicală chineză? Exemplificați.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Cultura japoneză
Discuții, întrebări
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – CULTURA MUZICALĂ EGIPTEANĂ, MESOPOTAMIANĂ,
EVREIASCĂ
I. Prezentarea referatelor
1. Cultura și civilizația egipteană
2. Cultura muzicală mesopotamiană (sumero-babiloniană)
3. Cultura muzicală evreiască
Discuții, întrebări
Ce concluzii se pot trage din studierea muzicii popoarelor orientale?
Cu toată prezența unor elemente comune ca, de pildă: baza pentatonică a melodiilor și organizarea ritmică etc., muzica acestor popoare se deosebește una de cealaltă, datorită specificului național, a contribuției lor la îmbogățirea limbajului muzical și funcției pe care a îndeplinit-o muzica în viața poporului respectiv.
Cunoscând muzica popoarelor orientale, ne orientăm mai ușor asupra muzicii grecești, care a preluat în mare parte tradițiile valoroase ale acestora, pe care le-au dezvoltat. Dar cunoașterea muzicii orientale mai explică o serie de fenomene din muzica creștină a evului mediu și chiar din muzica contemporană. Unii autori ai muzicii contemporane – ca Alban Berg, Alois Haba, Enescu și alții – încearcă să reînvie sferturile de ton și să utilizeze sisteme care amintesc împărțirea gamelor indiene în sferturi de ton, particularitate specifică muzicii orientale.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – CULTURA ȘI MUZICA LA GRECI ȘI ROMANI
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. În ce a constat cultura și muzica la greci?
(se au în vedere următoarele elemente)
– Cultura greacă a atins apogeul cam prin secolele al VI-lea și al IV-lea î.e.n. și a decăzut după cucerirea Tebei de către spartani, prin secolul al III-lea e.n.
– Până la Renaștere, nu s-a știut prea mult despre cultura grecească. Umanismul Renașterii, orientându-se spre antichitate, și-a găsit izvorul de împrospătare în arhitectura, sculptura și tragedia greacă. Vechea cultura greacă dispunea de o muzică vocală și instrumentală dezvoltată care a atras atenția cercetătorilor.
– În cea mai mare parte, elementele muzicii grecești ni s-au transmis prin teoreticienii culturii muzicale romane, Boetius (470-524) și Casiodor (472-580).
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Care era concepția greacă despre muzică?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________3. Comentați
– Muzicii îi revine un rol important în educația cetățenească, în formarea caracterelor morale. Atribuind muzicii un rol pedagogico-educativ, recunoscându-i funcția socială, problema muzicii devine o problemă de stat.
– Înflorirea creației muzicale grecești este în strânsă legatură cu dezvoltarea stiinței muzicale – notația, învățământul despre moduri, acustică, – a întregii teorii, care și-a găsit pentru prima dată o largă preocupare în cultura greacă.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________4. Despre muzica acestei perioade, pomenesc poemele homerice Iliada și Odisseea, atribuite figurii legendare a poetului orb Homer. Aceste opere reflectă momentul în care au loc luptele dintre triburile grecești și războiul Troiei.
Precizați pe scurt care este subiectul Iliadei, dar al Odisseei.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________5. Care era teoria greacă despre ritm?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________6. Grecii au folosit două feluri de notații: una pentru muzica instrumentală și alta pentru muzica vocală. În ce constau cele două notații?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________7. Muzica la romani – următoarele elemente:
În anul 146 dHr., cetățile grecești sunt cucerite de Imperiul Roman. Cultura și civilizația romană sunt o fuziune între cultura popoarelor latine, cultura greacă și cea egipteană.
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
Curs Istoria muzicii
Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – MUZICA ÎN EVUL MEDIU
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Cum apreciați începuturile muzicii creștine având următoarele elemente:
– Creștinismul a apărut în Europa în primul secol al erei noastre
– prăbușirea Imperiului Roman în secolul al V-lea (476) găsește religia creștină bine închegată și recunoscută ca religie de stat
– un rol important l-au jucat orașele Antiohia și Alexandria, două centre ale culturii creștine, unde muzica se bucura de o mare favoare
– legătura muzicii bisericești cu cântecele rituale ale sinagogilor evreiești este evidentă.
Comentați:
Psalmodierea din muzica creștină – un tip simplu de recitare a psalmilor – prezintă foarte multe ,,elemente comune cu psalmodia ebraică, cu radăcini adânci în cântecul popular, moștenire de pe timpul când muzica religioasă în cultul ebraic era totuna cu muzica laică (perioada patriarhilor din faza gentilică)”.
2. Ce se înțelege prin ”Cântecul melismatic”?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. În tendința de creștinizare, biserica și-a extins puterea spirituală și politică chiar și asupra statelor așa-zise barbare, pe care le-a creștinat. În lupta cu păgânii, biserica s-a folosit și de muzică, pe care a întrebuințat-o ca mijloc de atracție și de convingere religioasă. Exemplificări.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
4. Singurele forme de compoziție ale Evului Mediu de îmbogățire a muzicii sau a textului, sunt cunoscute sub denumirea de ___________________________.
5. Savantul român I.D. Petrescu, preot erudit al ortodoxiei, afirma că „ …muzica gregoriană s-a desprins din muzica bizantină". Comentați.
6. Marea Schismă din 1054 a împărțit creștinii în două tabere: creștini ce aparțin bisericii bizantine (ortodoxe) în Estul Europei, cu sediul la Constantinopol, condusă de un Patriarh, și creștini ce aparțin bisericii romane (catolicii din Vestul Europei) cu sediul la Vatican, condusă de Papă. Au rezultat două stiluri muzicale. Care au fost acestea?
7. Spre deosebire de arta religioasă care a înflorit în cadrul ritualului bisericesc, arta laică muzical – poetică a Evului Mediu s-a dezvoltat la curțile seniorilor feudali într-o expresie lirică specifică artei laice. Arta muzicală laică a acestei perioade este cunoscută în forma sa cultivată sub denumirea de artă a __________________
8. Cum apreciați dezvoltarea culturii muzicale în perioada înfloririi feudalismului și a dezvoltării orașelor medievale (secolele Xl-XIV) având următoarele elemente:
– întreaga viață socială a acestei perioade se caracterizează prin apariția orașelor medievale, a dezvoltării mesteșugurilor;
– înființarea universităților în principalele orașe ale Europei (Paris, Bologna, Oxford și Cambridge).
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. Cum se numeau purtătorii muzicii populare în Evul Mediu? Comentați.
II. Prezentarea referatelor
1. Trubadurii și truverii
2. Minnesängerii și meistersängerii
Discuții, întrebări
Concluzii
Dacă muzica sacră tinde să parcurgă drumul foarte vizibil de la monodie la polifonie (coral gregorian – organum – faux bourdon canon), muzica laică ramâne monodică și uneori acompaniată de instrumente cu corzi.
Dacă locul muzicii sacre este biserica, locul muzicii laice este în castelul seniorilor feudali.
Repertoriul tematic al muzicii laice cavalerești este format din:
cântece de dragoste; cântece de muncă; cântece de vitejie; cântece satirice; cântece de dans; cântece de cruciadă;
Genurile utilizate de muzica laică a secolelor XI-XIII sunt cântecele – poeme, lirice, narative sau dialogate, în care textul este elementul principal.
Ritmul artei/cavalerilor (trubaduri, truveri, minnesängeri, meistersingeri) era ordonat în 6 scheme ce formau tot atâtea moduri ritmice ce se păstrau neschimbate pe tot parcursul cântecului:
longa: silaba lunga — brevis:silaba scurtă ں
Aceste elemente de inovație muzicală există paralel cu muzica sacră și este reprezentată de trubaduri (Sudul Frantei), truveri (Nordul Frantei), trovatore (Italia), trobadores (Spania), minnesängeri și meistersingeri (Germania).
Față de anonimatul creatorului din muzica sacră sau populară, cavalerii poeți-muzicieni ai secolelor XI-XIII au ținut să-și mentioneze numele pe manuscrise.
Cavaleri poeți-muzicieni secolele XI-XIII:
1090-1130 Guillaume VII de Goetiers -trubadur
1180-1210 Richard I „Inimă de Leu"- truver
1250-1290 Adam de la Halle- truver
1220-1260 Tibaut – regele Navariei
1190-1230 Walter von der Vogelweide, Wolfram von Eschenbach – minnesnäger; Ulirich von Lechtenstein – meistersängeri – Hans Saches (personaj preluat de Wagner în opera Tannhäuser maistersänger
1220-1260 Trannhhäuser – minnesanger
Melodia – era considerată de cavalerii artiști drept principalul element al compoziției muzicale. Spre deosebire de melodia trubadurilor și truverilor, melodia minnesängerilor este mai abruptă, fiind alcătuită tot diatonic, dar cu frecvente salturi și repetări de sunete.
Timbrul – în ceea ce îl privește, muzica laică a evului mediu -eminamente vocală, era practicată de cavaleri, prin urmare era scrisă pentru voci bărbătești. Apar uneori și instrumentele muzicale (viela, harpa, chitara, flautul) a căror prezență era facultativă, acompaniamentul nefiind permanent, astfel încât melodiile instrumentale erau apariții exceptionale și se încadrau strict în parametrii muzicii vocale: ambitus, înlănțuiri melodice ascendente și descendente etc., toate pledând pentru vocalitatea muzicii instrumentale, inclusiv în cazul melodiilor de dans (virelai, rondo etc.)
Arhitecturi muzicale – Construcțiile muzicale realizate de trubaduri, truveri și minnesängeri ,,au dimensiuni reduse și sunt, în general, de forme simple, predominante fiind cele strofice care, prin structura lor impuneau responsabilitatea invariabilă a unei melodii pe texte diferite, conferind conținutului poetic caracter unitar și omogen. Muzica trubadurilor, truverilor și minnesängerilor avea la început mai mult caracter improvizatoric.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA POLIFONIEI ÎN
SECOLELE IX-XII.
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Cum sa produs trecerea de la monodie la polifonie?
– până în secolele al XI-lea și al XII-lea, în muzică a dominat stilul monodic, adică melodia pentru o singură voce, fără acompaniament, sau corul unison.
– stilul muzicii-monodice latine-gregoriene a fost practicat pe parcursul a trei secole: VII, VIII, IX.
– de-a lungul secolelor X, XII s-a cristalizat și s-a afirmat în forma sa primară, polifonia.
___________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Ce se înțelege prin polifonie?
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Precizați teoreticienii sec. X-lea și al XI-lea care s-au preocupat de problemele polifoniei?
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
4. Analizați și comentați exemplu de mai jos:
5. Care sunt primele manifestări polifonice?
Ars antiqua (secolele IX-XIII).
– le găsim în Enchirias Musices, manuscris atribuit lui Otger din Laon.
– polifonia ia amploare la Abația Saint-Martial din Limoges, în cursul secolului al XII-lea, apoi la Notre-Dame din Paris, la sfârșitul aceluiași secol.
– musica mundana aparține celor șapte „arte liberale” și este predată alături de disciplinele împreună cu care formează quadiivium-ul: aritmetica, geometria și astronomia. ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6. Scurtă caracterizare a Școalii Notre-Dame
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Guido d'Arezzo
Discuții, întrebări
Concluzii
Pentru a ușura memorizarea hexacordului, Guido fixează pe fiecare falangă a degetelor de la mână silabele sale, așa-zisa „mână guidonică”, folosită de elevii săi ca un mijloc de aducere aminte.
Până la sfârșitul secolului al XI-lea, întregul efort al teoriei muzicale s-a îndreptat spre fixarea intervalelor și a înălțimii sunetelor.
După Guido d'Arezzo, odată cu dezvoltarea polifoniei ca stil nou, rezolvarea problemei ritmului și a valorilor de durată devine acută și teoria va trebui să consfințească ceea ce în practică se rezolvase mai înainte.
teoreticienii disting două categorii teoretice: teoria muzicii plane, ceea ce înseamnă mai cu seamă probleme de intonație, și teoria muzicii mensurate, care se ocupă cu problema raporturilor de durată.
Această separare rămâne doar teoretică, pentru că în realitate nu se putea delimita. Teoria muzicii plane a rămas termenul corespunzător muzicii omofone, pe când teoria muzicii mensurate este legată de dezvoltarea polifoniei scrise.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – PERIOADA ARS NOVA
A doua perioadă stilistică muzicală medievală, de alcătuire polifonică, este cunoscută în istoria culturii medievale sub denumirea de Ars Nova.
1. Care au fost condițiile apariției Ars Nova (secolul al XIV-lea) ?.
_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Ce reprezintă și cine a dat numele Ars Nova?
_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Comentați:
În lucrarea de promovare a unei concepții noi, opusă muzicii artei vechi – Ars Antiqua. se propuneau următoarele cerințe:
formule melodice, ritmice din muzica populară;
încuraja și aprecia genuri populare ca madrigalul, caccia și ballata;
accepta tehnica muzicii ficta cu hexacorduri ce conțin note străine, cu un contrapunct înflorit;
acceptă la finalul lucrărilor: ca treapta a VII-a ridicată să se rezolve în treapta I (a VIII-a);
4. Caracterizați perioada Ars Nova în Italia, având următoarele elemente:
– Ars Nova marchează începutul Renașterii;
– cele mai importante centre erau orașele Italiei: Veneția, Florența etc.
– compozitorii secolului al XIV-lea sunt în căutarea unor forme noi, laice și toate
polifonice.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
5. Denumiți principalii reprezentanți Ars Nova în Italia.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6. Care sunt formele preferate ale secolului al XIV-lea?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. Scurtă caracterizare a exemplului de mai jos:
este o compoziție vocal-instrumentală pe 2-3 voci, cu un conținut de cele mai multe ori liric, pe texte laice.
este alcătuit din două strofe identice, întretăiate cu o ritornelă instrumentală.
8. Scurtă caracterizare a exemplului de mai jos,
Ballata. O altă formă caracteristică pentru „ars nova” (de la ballare – a dansa).
– vocile au uneori texte diferite.
– înveșmântarea melodiilor, apariția terței și a sextei dau armoniilor un caracter mai plăcut și
mai variat.
9. Caracterizați perioada Ars Nova în Franța. Denumiți principalii reprezentanți.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Perioada Ars nova în Franța
2. Perioada Ars nova în Italia
Discuții, întrebări
Concluzii
– spre deosebire de muzica din Ars Antiqua, muzica de stil Ars Nova este mai suplă, mai apropiată de complexitatea simțurilor umane.
– în Ars Nova, se produce bifurcarea muzicii cultivate, în muzica religioasă și cea laică.
– melodia – păstrarea înlănțuirilor melodice-diatonice pe trepte alăturate, – ambitusul crește ajungând la două octave și chiar mai mult
– salturile sunt rare și mai ales la intervale mici, cel mai frecvent este de terță, mai rar de cvartă și cvintă și foarte rar sextă;
bogăție de cromatisme – alterațiile fiind întâlnite în discursul melodic.
ritmul – nu se poate analiza în afara notației, fiecare semn stabilit prin legile muzicii mensurata având o durată bine determinată și delimitată în timp, în corelație cu celelalte.
armonia – realizează o puternică impunere a consonanțelor imperfecte și a disonanțelor.
polifonia – referitor la Ars contrapunctis a secolului al XIV-lea se observă progresele remarcabile făcute de Ars Nova în planul profilului melodic, al raportului dintre sunete aflate la intervale de consonanțe perfecte și imperfecte, tratate riguros sub raport melodic, ritmic, armonic și arhitectonic. De remarcat țesătura polifonică a instrumentelor, înlocuind una, două și uneori trei voci, fiind vizibilă tendința de instrumentizare a muzicii cultivate.
arhitecturi muzicale – principala noutate adusă în marile motete ale secolului al XlV-lea rezidă în prezența unei introduceri vocale și/sau instrumentale. Alături de motet – conductus-ul – foarte frecvent la trei voci, continuă să fie practicat, adaptat și el izoritmiei, mai ales în creația polifonică religioasă, multe fragmente din Kyrie eleison, din Sanctus, dar mai ales în Credo și Gloria.
genurile muzicale frecvente erau: balada, rondoul, laiul, virelaiul la francezi, madrigalul și caccia la italieni.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii2.
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – CARACTERISTICILE POLIFONIEI ENGLEZE SPRE SFÂRȘITUL
PERIOADEI ARS NOVA.
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Caracterizați perioada Ars Nova în Anglia.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Denumiți principalii reprezentanți?
– polifonia la trei voci, ca rezultat firesc al unei specifice maniere de a se cânta în practica muzicală engleză.
– rezultă o mișcare a celor trei voci în terțe și sexte paralele, care are singura obligativitate de a începe și de a se termina pe suprapunere de intervale perfecte (cvinta, octava).
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Cine este considerat părintele contrapunctului si care este contribuția acestuia ?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Reprezentanții englezi ai perioadei Ars Nova, (Leonel Power, John Dunstable)
2. Reprezentanții italieni în perioada Ars Nova (Francisco Landini, Piedro Casella, Francesco
Landino, Giovanni da Florentia)
3. Reprezentanții francezi în perioada Ars Nova (Philippe de Vitry, Guillaume de Machaut).
Discuții, întrebări
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – MUZICA FRANCO-FLAMANDĂ
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Caracterizați perioada muzicală din secolul al XV-lea.
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Care a fost contrubuția școalii polifonice franco-flamande (denumită și neerlandeză)?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Analizați exemplul de mai jos:
imitațiile la diferite intervale – prin augmentare sau diminuare,
prin răsturnarea intervalelor,
inversare (mersul racului) etc.
semnele plasate la începutul portativului indicau lărgirea sau micșorarea valorilor de durată și timpii perfecți sau imperfecți?
4. Precizați ce se înțelege prin augumentări, diminuări, recurențe, inversări, salturi mari de intervale .
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________5. Care au fost formele muzicii religioase cultivată de compozitorii flamanzi? (scurtă caracterizare)
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6. În ce constă principiul imitației?
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________7. Compozitorii flamanzi n-au scris numai muzică religioasă, ci și muzică laică, în limbi naționale. Precizați căror țări le aparțin următoarele genuri: chanson, madrigal, lied, balletto, villanella, saltarello, frotolla, villancico.
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
Reprezentanți ai școlii franco-flamande
– Dunstaple (1370-1453), Guillaume Dufay (1400-1474), Jean d'Ockeghem (1430-1495),
Josquin des Prės (1450-1521)
2. Reprezentanți ai școlii franco-flamande
– Orlando di Lassus (1532-1594), Adrian Villaert (1480-1562).
Discuții, întrebări
Concluzii. Compozitorii franco-flamanzi au dus arta contrapunctului și a diferitelor procedee până la maximum, exagerând uneori anumite – laturi formale, daunătoare muzicii. Repetarea insistentă a unor motive sau teme, ce trec de la o voce la alta, conduce uneori la imprevizibile transformări în structura melodică sau ritmică.
În cadrul școlii flamande, compozitorii au evoluat în etape :
Prima etapă e reprezentată de Gilles Binchois și Guillaume Dufay.
Primul compozitor care înlocuiește în missă căntecul gregorian cu un cântec popular L'homme arme a fost Dufay.
Din inovațiile în domeniul polifoniei specifice primei școli franco-flamande amintim:
cadențele specifice muzicii tonale;
acorduri majore finale;
un contrapunct la trei și patru voci;
• începerea unei piese cu acord fără terță. Intervalul de terță era încă acceptat, intervalul intra în categoria consonantelor imperfecte.
În etapa a doua, se disting compozitori Johannes Ockeghem și Jakob Obrecht, care aduc arta polifonică imitativă la un nivel tehnic savant. Ockeghem, în celebrul Deo gratias, la 36 de voci, și Obrecht, în Super Mario Zart, construită pe speculații matematice ating un apogeu tehnic în polifonie. Pentru acest motiv lucrările lor sunt înțelese numai de cei inițiați.
Etapa a treia este reprezentată de Josquin des Près – celebru pentru lucrările lui a capella, pentru multele excepții de la regulile severe ale contrapunctului făcute în favoarea unei linii melodice lirice. În Franța, ideile școlii flamande se regăsesc în lucrările lui Passereau, Clement Janequin și Claude 1e Jeune.
Școala franco-flamandă își spune ultimele cuvinte prin creația lui Orlando de Lasso (Lassus) și Adriaan Willaert.
Lassus face o sinteză în creația lui între Ockeghem, Josquin des Pres și Monteverdi. În madrigalele lui pastorale sau serioase, în motetele gen în care excelează, predomină un text pe o melodie atrăgătoare, de fin spirit francez.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – FORMAREA UNOR STILURI NAȚIONALE ÎN PERIOADA
RENAȘTERE (ITALIENE, FRANCEZE, GERMANE, ENGLEZE).
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Care au fost factorii determinanți și favorizanți în apariția Renașterii
(sec.al XV-lea)?
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________2. Caracterizați pe scurt muzica perioadei Renaștere (sec. al XV-lea)
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________3. Caracterizați stilul național din Italia.
_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
4.Ce este madrigalul. Madrigalul Renașterii este rezultatul fuziunii frottolei (gen popular monodie minor) cu motetul. Caracterizați pe scurt madrigalul renascentist.
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
5. Caracterizați stilul național din Franța.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6. Ce este chansonul?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. Principalele particularități ale stilisticii franceze.
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
8. Caracterizați stilul național din Germania.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. Cine sunt Meistersinger-ii.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
10. Analizăm exemplul următor:
– în slujba religioasă a fost introdusă limba națională, apoi a introdus cântarea colectivă, înlocuind corurile profesionale, iar treptat, coralul gregorian, greoi și nepotrivit pentru structura sufletească și felul de a cânta.
– o melodie de coral protestant pe o singură voce
– aplicată la scriitura polifonică, tendința de reînviere a cântecului grec sau roman conduce la crearea de lieduri (concepute la patru voci) în desfășurare izoritmică, pentru ca sensurile poetice conform vechii concepții estetice – să fie transmise cu o cât mai mari claritate.
11. Care sunt particularitățile stilistice germane?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
12. Caracterizați stilul național din Anglia
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
13. Particularitățile stilistice engleze
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Concluzii stilul muzicii Renașterii a fost un stil eminamente vocal-polifonic – s-a realizat o diferențiere a celor două feluri de muzică:
Religioasă – bazată pe monodia gregoriană cu genuri specifice ca missa și motetul;
– Laică – bazată pe tradiția cântecului cavaleresc și pe influențele celui popular, cu genuri la modă ca chanson-ul, madrigalul și liedul polifonic, toate apărute în Ars nova, dar desăvârșite și duse la perfecțiune până la clasicizare, în Renaștere.
Melodia. Se observă preocuparea constantă a creatorilor de a păstra și prelungi tradiția monodiei gregoriene cu rol de Vox principalis. Se pot delimita două tendințe de tratare a cântului gregorian în Renaștere:
de simplificare – în care cantus planus devine cantus firmus (tenor);
de complicare – prin accentuarea cântului gregorian.
O noutate a acestei perioade este instrumentizarea muzicii cu efecte înnoitoare în factura melodică ce vor influența cântul vocal.
Ritmul. Datorită faptului că Renașterea succede Ars novei – ea preia și duce mai departe muzica mensurată, care treptat se îmbogățește cu noi valori de sunete mai ales în direcția unităților mici, grupate pe durata unui timp.
Armonia. Muzica Renașterii a dispus de 12 moduri -8 + 4 plagale – și relevă existența între sunete sub raport intervalic a unor noi relații alternante de consonanță și disonanță.
Polifonia. Melodia, ritmul și armonia sunt principalele componente ale țesăturii polifonice a muzicii Renașterii. O polifonie care s-a eliberat de subordonarea față de cantus firmus și care a ajuns să fie dezvoltată preponderent de la 3 voci la 4 voci și chiar mai multe, ajungându-se în vestitul canon al lui Ockeghem, Deo Gratia, la 36 de voci, pentru ca spre sfârșitul epocii să se stabilească la 5 și 6 voci, mergând uneori chiar până la 8 voci. Imitația melodică este o caracteristică fundamentală a muzicii Renașterii – ea fiind practicată mai ales de compozitorii neerlandezi, iar în a doua jumătate a sec. al XVI-lea și de italieni.
Arhitecturi sonore. Polifonia vocală a muzicii Renașterii – religioase și laică a fost turnată în câteva arhitecturi distincte, caracteristice și specifice încadrărilor în două categorii de muzică:
– religioasă – bazată pe monodia gregoriană cu forme ca motetul și missa
– laică – bazată pe tradiția cântului cavaleresc și pe influențele cântului popular, cu o melodică mai simplă și o polifonie transparentă încadrată în forme ca chansonul, madrigalul și liedul polifonic.
Canonul, missa, motetul, madrigalul, chansonul și liedul polifonic au fost principalele forme arhitectonice elaborate, cultivate și perfecționate de marii maeștri ai muzicii sec. al XV-lea și sec. al XVI-lea.
În timpul Renașterii, canonul era o compoziție polifonică severă bazată pe imitație la două, trei, patru și chiar mai multe voci, a cărui dimensiune era condiționată de textul generator, de locul de intrare a vocilor și numărul lor. Canonul era realizat simplu – o voce expune o melodie (proposta sau antecedent) care se transferă identic, la un anume interval de unul, doi sau mai mulți timpi, de una, două sau mai multe măsuri, la o altă voce – pe același sunet sau pe oricare altul (riposta sau consecvent) în timp ce vocea inițială contrapunctează.
Forme de canon:
canon deschis – scris cu toate vocile și intrările sale;
canon închis – pe o singură melodie erau indicate prin litere (A, B, C etc.) sau numere (1, 2, 3 etc.);
canonul în oglindă – sau în mișcare contrară sau prin inversare (per motum contrarium) sau prin mișcare recurentă sau retrogradă sau prin augmentare sau prin diminuare.
După forma de încheiere – canonul este finit – încheiat prin coda și infinit sau circular realizat prin reluarea de la început.
Datorită tehnicii contrapunctice sunt și canoane duble sau triple. Forma de canon este practicată în două variante: canon ca formă de sine stătătoare; canon ca segment al unei alte compoziții polifonice (missă, motel, madrigal etc.).
Motelul, foarte răspândit în perioada Renașterii, este o formă polifonică vocală a cappella – construită pe baza înlănțuirii subiectelor imitate „într-o desăvârșită unitate și omogenitate stilistică”.
Motetul Renașterii era preponderent religios – având drept caracteristică principală unitatea tematică a textului construit pe o temă proprie care nu se repetă într-o altă expunere, dar care este preluată de celelalte voci (4, 5, 6 și mai multe). În muzica religioasă, motetul Renașterii are drept caracteristică esențială suplețea conferită de varietatea și conținutul poetic al textelor și lirismul dat de unele pagini poetice.
În general, textul motetului – fiind foarte scurt – nu avea mai mult de 3, 4, 5 expoziții succesive – unele încheindu-se cu o mică repriză. Muzica motetului se năștea din text, cel mai adesea luat din Biblie în limba latină, caracterizată prin inventică melodică, ritmică, armonică, polifonică și arhitecturală.
Missa (polifonică a Renașterii) – a cunoscut cea mai puternică dezvoltare prin creațiile compozitorilor care i-au urmat lui Machault de la Dufay la Palestrina și Lassus.
Missa polifonică a Renașterii — „Copilul Renașterii” – cum a numit-o Manfred Bukofzer este alcătuită din 5 părți – cinci piese de muzică liturgică distincte, unite prin același cantus firmus sau prin identitatea frazelor inițiale: Kyrie eleison, Credo, Sanctus-Benedictus și Agnus Dei.
Din punct de vedere melodic, ritmic, armonic și polifonic părțile se construiesc după principiile motetului la 4, 5 sau 6 voci cu mici și neînsemnate deosebiri de la un compozitor la altul.
Muzica polifonică laică promovată de compozitorii franco-flamanzi, italieni și englezi – mai puțin cei germani și spanioli – a îmbrăcat formule principale de chanson polifonic, lied polifonic și madrigal.
Începând din sec. al XVI-lea, cele trei genuri încep să se popularizeze spre deosebire de motel, chanson-ul, liedul și madrigalul au permis numeroase inovații ce au vizat alcătuirea melodică – cu salturi, alterații, melisme, onomatopee, formule melodice, emisie vocală – construcția polifonică și armonică, imitația canonică, construcția arhitecturală și notația.
II. Prezentarea referatelor
Reprezentanți ai perioadei Renașterii din Italia
– Niccolo Vicentino (1511-1572), Luca Marenzio (1553-1599), Carlo Gesualdo da Venossa (1560-1614), Claudio Monteverdi (1567-1643), Adrian Willaert (1480-1562), Adriano Banchieri (1550-1605).
2. Reprezentanți ai perioadei Renașterii din Franța
– Clement Marot (1496-1544), Jean Calvin (1509 – 1564), Clement Janequin (cca.1480-1560), Claude de Sermisy (1490 – 1562), Nicolas Gombert (1500 -1556), Claude Goudimul (1520 – 1572), Claude le Jeune (1527 – 1600), Guillaume Costeley (1531 – 1606).
3. Reprezentanți ai perioadei Renașterii din Germania
– Hans Sachs (1494 – 1575), Ludwig Senfl (cca 1488 -1555), Johann Eckhardt (1553 – l6ll), Hieronymus Praetorius (1560 – 1629), Hans Leo Hassler (1564 – 1612).
4. Reprezentanți ai perioadei Renașterii din Anglia
– John Taverner (1495 – 1545), Thomas Tallis (cca 1505 – 1585), Tye Cristopher (? – 1573), Thomas Morley (1557-1603), Thomas Weelkes (1572-1623), John Wilbye (1574-1638) Orlando Gibbons (1583-1638) și Thomas Tomkins (1573-1656).
Discuții, întrebări
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – MUZICA INSTRUMENTALĂ ÎN RENAȘTERE (INSTRUMENTE,
GENURI, NOTAȚIE).
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Caracterizați începuturile creației instrumentale
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Care sunt genurile creației instrumentale?
a. Muzica de dans pavanna, gagliarda sau saltarello, de divertisment
b. Forme muzicale instrumentale provenite prin transpunerea formelor vocale
Dacă un canzone era compus astfel încât putea fi executat și de voce și de instrument, compozitorul preciza aceasta prin cuvintele: canzone da cantare oppure da sonar.
Ulterior, scriindu-se canzone numai pentru instrumente, se denumeau canzone da sonar sau pe scurt sonata.
3. Care sunt instrumentele muzicale folosite în Renaștere? Clasificare
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
Reprezentanți ai muzicii instrumentale
Francesco Spinaccino, Giovanni Cavazzoni (Italia), Luis Milan, Miguel Fuenllana (Spania), Albert Dludorays (Polonia), Arnold Schlick (Germania) sau John Dowland. Discuții, întrebări
Reprezentanți ai muzicii instrumentale din Anglia
William Byrd, Thomas Morley, Orlando Gibbons, John Bidl, Giles Farnaby, Thomas Tomkins, G. Cavazzoni, P. Ballard, Ed. Gaultier. Discuții, întrebări
Reprezentanți care au scris muzică de orgă
Konrad Paumann, Paul Hofheimer, H. L. Hassler (Germania), francezul Jean Titelouze, flamandul Adrian Willaert, italienii Cipriano da Rore, Ludovico Viadana, Adriano Banchieri, Andrea și Giovanni Gabrieli, Orazzio Vecchi, Anibalo Padovane, Girolamo Padovane, Claudio. Merulo, Solomon Rossi, Gregorio Allegri, Jan Sweelinck (Olanda), Antonio și Hernando Cabezon (Spania). Discuții, întrebări
4. Importanța muzicii instrumentale afirmată în secolul al XVI-lea
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
5. Importanța școlilor venețiană, romană, spaniolă, cromaticilor, engleză.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – GIOVANNI PIERLUIGI DA PALESTRINA ȘI ORLANDO DI
LASSO – CREATORI DE SINTEZĂ AI POLIFONIEI VOCALE
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Analizați exemplul de mai jos Missa papae Marcelli (melodică, text).
Părțile saturate de text au înveșmântarea armonică, iar în părțile în care textul este restrâns, redă o mai mare libertate desfășurării polifonice. Disonanțele sunt folosite ca mijloc de îmbogățire muzicală. Ele se aplică cu scopul de a da un caracter mai plăcut consonanței următoare, manieră care va deveni una dintre trăsăturile caracteristice ale creație sale. Aceste disonanțe se obțin și se rezolvă după anumite reguli ale contrapunctului sever.
Melodiile lui Palestrina au caracterul diatonic al modurilor naturale, cerințe ale muzicii catolice care se ferea de cromatisme și expresivitatea enarmonismului. Aceasta în ce privește muzica religioasă, căci în madrigale lui Palestrina nu fac excepție de la maniera contemporanilor săi în utilizarea cromatismelor.
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
Viața și creația compozitorului Orlando di Lasso
2. Viața și creația compozitorului Giovani Perluigi da Palestrina
Discuții, întrebări
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – NOI ORIENTĂRI ÎN ARTA MUZICALĂ – APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA GENULUI OPEREI. CREAȚIA DE OPERĂ A LUI CLAUDIO MONTEVERDI
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Care sunt noile orientări în artă în perioada 1600-1750.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Precizați care sunt motivele pentru care perioada este denumită perioada preclasică.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Care sunt factorii ce au generat trăsăturile stilistice ale Barocului.
4. Precizați dimensiunile principale ale noului stil muzical.
5. Compoziția muzicală a fost orientată în două direcții: cea a muzicii vocale (melodia cu text acompaniat instrumental) și cea a muzicii instrumentale (solo sau în ansamblu). Care sunt noile genuri muzicale vocale?
– opera, cantata și oratoriul și instrumentale – sonata, suita, cvartetul, toccata, uvertura, simfonia).
6. Periodizați epoca barocă din punct de vedere muzical.
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
7. În Baroc, din punct de vedere al destinației, există mai multe tipuri de creații vocal-simfonice. Care sunt acestea?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
8. Care sunt premisele apariției operei?
9. Analizați următorul exemplu muzical din creația lui C. Monteverdi.
Pentru a marca schimbarea stărilor sufletești, Monteverdi recurge la dese modificări ale ambianței tonalității, orchestrației. Aici se încheie drama propriu-zisă. Ultimul act (al V-lea) este de fapt un epilog în care Apolo, văzând durerea lui Orfeu, îl invită să-și petreacă viața în cetatea eternă a zeilor, Olimpul.
Orfeu reprezintă, în perspectiva creațiilor timpului, o sinteză revoluționară între diferitele modalități de exprimare muzicală. Aria de curte, cea de dans, madrigalul, canzonetta, recitativul îmbogățit cu formula mai nouă, suplă, a ariozo-ului, reunesc cele mai importante elemente ale muzicii de spectacol la începutul secolului al XVII-lea.
II. Prezentarea referatelor
1. Apariția și dezvoltarea genului operei.
2. Viața compozitorului Claudio Monteverdi (1567-1648).
3. Activitatea componistică a lui Claudio Monteverdi.
Discuții, întrebări
Concluzie În pregătirea stilului său de operă, un rol important l-au jucat madrigalele. Evoluția măiestriei sale se poate urmări în cele opt colecții publicate până la sfârșitul vieții.
În madrigalele sale, Monteverdi lărgește scenele dramatice și aplică procedee noi pentru redarea emoțiilor puternice. Întrebuințând instrumentele de coarde în pizzicato și tremolo, procedeu neutilizat până atunci, reușește să redea muzical iritația, supărarea și alte stări sufletești, socotite inaccesibile muzicii.
Din analiza operei Orfeu, se desprind câteva probleme esențiale și caracteristice. Pentru prima dată, opera este precedată de o introducere orchestrală, un fel de apeluri ale trompetei, urmată de un tutti la instrumentele de alamă, pe care Monteverdi a denumit-o toccata. În această operă, autorul aplică cele mai variate mijloace expresive. Recitarea părăsește uneori redarea seacă a textului, năzuind să făurească mijloace de expresie mai generalizate. El nu urmează mecanic textul poetic, ci încearcă să redea sensul general al ideii. Veridicitatea și realismul operei este întărit prin faptul că Monteverdi nu se mai servește de drama în versuri a lui Rinuccini, ci de prelucrarea în proză a lui Strigio, acesta reușind să exprime mai adânc și mai cuprinzător dramatismul operei.
Dezvoltarea largă a stilului vocal se îmbină cu utilizarea îndrăzneață a expresivității orchestrei. Monteverdi folosește în Orfeu un aparat orchestral cu mult mai larg decât florentinii: două clavecine, două contrabasuri, zece viole, harpă, două viori, două lăute, două orgi, patru tromboane, o orgă mică, două clarinete, un flaut și un clarino.
Corurile ocupă și ele un loc important în operă. În privința limbajului armonic, Monteverdi nu se mărginește numai la sprijinirea acordică a melodiei, ci îi atribuie câteodată un rol expresiv. Folosind acorduri de cvintă mărită, septimâ nepregătită, ca de pildă în pasajul în care Orfeu plânge moartea lui Euridice, armonia ajută la reliefarea sentimentelor omenești. Claudio Monteverdi, ultimul mare madrigalist al Renașterii, este, totodată, primul important compozitor de operă promovând, în scopul îmbogățirii mijloacelor de expresie, cele mai surprinzătoare soluții teatrale sau muzicale, atât ca limbaj melodic, armonic, polifonico-armonic, orchestral. Contribuția florentinilor, maturizată prin creația lui Claudio Monteverdi, conduce astfel la împlinirea unui important eveniment al istoriei muzicii – apariția și impunerea în cultura muzicală europeană a genului de operă.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – OPERA ITALIANĂ, FRANCEZĂ, GERMANĂ ȘI ENGLEZĂ.
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Opera italiană – răspândirea și dezvoltarea ei (caracteristici)
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Carcaterizați opera în Franța
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Analizați exemplul de mai jos
Rousseau, în Vrăjitorul satului, punctează câteva idei, susținute calitativ de muzică, remarcăm filonul unei cantabilități accesibile, nu îndepărtată însă de un anumit spirit al melodiei franceze populare.
Carcaterizați opera în Germania
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Opera în Anglia – caracterizare scurtă
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Școala romană
2. Școala venețiană
3. Școala napolitană
Discuții, întrebări
Realizarea unei concluzii sumare a temei – Opera italiană, franceză, germană și engleză.
___________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE:
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – GENUL CANTATEI, ORATORIULUI ȘI A MISEI
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Ce se înțelege prin termenul de cantată
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
2. Prezentați pe scurt cantata în Italia
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
3. Prezentați pe scurt cantata în Germania
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
4. Ce se înțelege prin oratoriu
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
5. Misa (caracteristici, fazele parcurse)
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
6. Ce semnifică termenul de Requem
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Oratoriul în Italia
2. Oratoriul în Germania
Discuții, întrebări
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI – MUZICA INSTRUMENTALĂ ITALIANĂ, FRANCEZĂ, ENGLEZĂ, GERMANĂ (GENUL CONCERTANT, SUITA, SONATA, FUGA)
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
1. Ce înțelegeți prin muzica instrumentală
2. Care sunt fazele prin care a trecut muzica instrumentală în perioada Barocă.
3. Ce înțelegeți prin termenii muzicali ca divertisment, preludiu.
4. Ce reprezintă concertul instrumental.
II. Prezentarea referatelor
1. Suita și Sonata preclasică și clasică
2. Tipuri de dans – din punct de vedere arhitectural, și din punct de vedere al tempo-ului.
3. Concertul instrumental în Italia, Franța, Spania, Germania, Anglia.
Discuții, întrebări
Concluzii. Melodia – rezultat al emisiei unui instrument muzical – s-a particularizat în perioada Barocului
– prin timbrul său, afirmându-și rolul de element principal al discursului muzical.
– câștigat în ambitus, în culoare și în virtuozitatea executării ei în funcție de întinderea, posibilitățile tehnice și de capacitatea expresivă a fiecărui instrument.
– organizarea tonal-funcțională a determinat un nou profil al liniei melodice, succesiunea sunetelor și a intervalelor, fiind subordonată strict exponenților funcțiilor principale sau derivatelor lor (treptele secundare) – oferind astfel posibilitatea realizării unei melodii instrumentale elastice, permisibilă circulației inter-tonale, generatoare de raporturi intervalice diverse, la baza lor stând principii distanțiale acustice.
– emanciparea și utilizarea cromatismelor – nu numai ca sensibile, ci și în context.
– formulelor melodice de încheiere se limitează la necesitățile realizării cadențelor în organizare tonală cu formula impusă de treptele IV – V -I.
Ritmul – ordonează succesiunea variată dar simetrică a duratelor (osatura oricărei melodii), utilizează frecvent diviziunile și subdiviziunile unității de timp într-o mare varietate a alcătuirilor metrice, generând succesiuni binare sau ternare regulate, în grupări de sunete mici,
Un element caracteristic ritmicii instrumentale a Barocului, hemiola venită din muzica vocală a Renașterii
Arhitecturi sonore.
de la motet – prin transcriere – s-a ajuns la ricercar și, mai apoi, la fugă,
de la chanson-ul polifonic la piese de dans (de curte și popular), luate separat pentru ca reuniunea lor (2, 3, 4 și mai multe) să se ajungă la alcătuirea suitei, sonatei și concertului, la baza tuturor aflându-se principiul
două categorii de arhitecturi muzicale ale Barocului instrumentale cu caracteristici stilistice: monopartite (ricercarul, fuga și preludiul) și pluripartite (sonata, suita și concertul).
Suita. Din succesiunea dansurilor – „variate ca tipologie, expresie și agogică”, dar unitare din punct de vedere tonal – s-a născut „suita preclasică” – primul gen ciclu, din istoria compoziției muzicale instrumentale.
Concertul – reflectă puternica dezvoltare a științei muzicale, a manufacturii instrumentale, dar și a tehnicii interpretative, el fiind genul complex al muzicii instrumentale accesibil și apreciat de melomani.
BIBLIOGRAFIE
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
TEMA SEMINARULUI
CREATORI DE SINTEZĂ AI EPOCII BAROCE JOHANN SEBASTIAN BACH
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
Viața și opera compozitorului Johann Sebastian Bach
Când și unde s-a născut Bach?
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________
Precizați dacă următoarele afirmații sunt adevărate sau false
A.- Johann Sebastian Bach se angajeze ca muzician la diferite curți astfel:
– la Arnstadt – 1704-1707 ca organist- scrie Capriciul la despărțirea de fratele iubit, primele cantate, prelucrări de corale și compoziții pentru orgă. A F
– la curtea ducală din Weimar (1708-1717) ca violonist, a scris cele mai bune lucrări pentru orgă, A F
– la Kothen (1717-1723) /muzica instrumentală de cameră, a scris cele șase Concerte brandenburgice (1721), suitele franceze, primul volum al Clavecinului bine temperat, cantate religioase și laice A F
– între anii 1729-1740, a condus și „Collegium musicum”, societate muzicală
studențească, A F
B. În creația lui Bach, la baza limbajului muzical stă coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creația populară.
Astfel, cântecul Innsbruck, trebuie să te părăsesc îl regăsim sub forma coralului O, lume, trebuie să te părăsesc, iar cântecul de dragoste Odată m-aș plimba este adaptat pentru textul De Dumnezeu nu mă despart. A F
C. Prima lucrare religioasă este Magnificat (1723), un oratoriu cu arii, coruri și pagini orchestrale, executat la slujba de vecernie de Ia Crăciun, Paști și Rusalii. Textul este latin, fiind extras din Evanghelia lui Ioan A F
3. Precizați dacă Misa se deosebește de Pasiuni. Dacă da prin ce anume.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
II. Prezentarea referatelor
1. Creația lui J. S. Bach
2. Caracteristicile muzicii lui Johann Sebastian Bach
Discuții, întrebări
III. Răspundeți la următorul test
Test
Concluzii
Importanța activității și muzicii lui Johann Sebastian Bach pentru istoria muzicii
– a fost compozitor, interpret, savant, și inventator.
– a fost un pedagog cu un simț deosebit pentru metodele și principiile educației muzicale. Fugile și preludiile sale erau destinate educației muzicale.
– ca inventator, s-a preocupat de îmbunătățirea sonorității instrumentale și a posibilităților de a reda cât mai plastic și mai armonios intențiile unei compoziții.
– muzica lui J.S.Bach nu a avut o destinație exclusiv bisericească, ci, de fapt, în cea mai mare parte, este o muzică destinată sălilor de concert.
– creația sa instrumentală este importantă pentru sinteza artistică realizată, căci îmbină arta claveciniștilor francezi cu cea a violoniștilor italieni și a organiștilor germani. Pentru dezvoltarea ulterioară a muzicii instrumentale, creația sa este nu numai încoronarea artei vechi, ci și o prefigurare a viitorului stil clasic.
– este primul compozitor care utilizează clavecinul ca solist,
– În creația sa, orchestra capătă o expresivitate proprie. descifrăm viitoarea orchestră simfonică, care va deveni principalul mijloc de exprimare în timpurile ce vor urma.
– Pentru pianiști, Clavecinul bine temperat rămâne cartea de căpătâi, fiind un vade mecum pentru oricine tinde să devină un artist adevărat al acestui instrument.
– În domeniul didactic, Bach a lăsat și două importante creații pentru tehnica scriiturii polifonice: Ofranda muzicală și Aria fugii (1750), care au ca țel demonstrarea tehnică, ele fiind strălucite exerciiții de măiestrie polifonică.
Exemple muzicale
Pentru exerciții de recunoaștere a tonalității, a măsurii, a diverselor formule ritmice, pentru înțelegerea raporturilor între tonalitățile ce construiesc o piesă muzicală ce aparține unui gen clasic, pentru exemplificarea prin solfegiere a exemplelor necesare expunerii unui subiect ce aparține muzicii preclasice, clasice.
Johann Sebastian Bach
CONCERT PENTRU PIAN ȘI ORCHESTRĂ ÎN RE MINOR
Partea I
Johann Sebastian Bach
CONCERT ÎN FA MINOR PENTRU PIAN ȘI ORCHESTRĂ
Partea I
Partea II
Partea III
Johann Sebastian Bach
CONCERT PENTRU VIOARĂ ȘI ORCHESTRĂ ÎN LA MINOR
Partea I
Partea II
Partea III
Johann Sebastian Bach
CONCERT PENTRU DOUĂ VIORI
Partea I
TEMA SEMINARULUI CREATORI DE SINTEZĂ AI EPOCII BAROCE GEORG FRIEDRICH HÄNDEL
I. ÎNTREBĂRI – RĂSPUNSURI, DISCUȚII, COMENTARII
Comentați caracteristicile muzicii lui Georg Friedrich Händel
– a reîmprospătat virtuozitatea polifonică prin reactualizarea unor
forme ca: motetul sau corul pe 6 voci
– fuga, passacaglia, ciaccona și variațiunea contrapunctică – des
întâlnite în lucrările instrumentale și corale prezente în toate
oratoriile.
– este creatorul oratoriului dramatic de mari dimensiuni în care corul
Devine personaj în acțiune.
II. Prezentarea referatelor
1. Viața și opera lui Georg Friedrich Händel
2. Creația lui Georg Friedrich Händel
Discuții, întrebări
Concluzii
Importanța activității și muzicii lui Händel pentru istoria muzicii
Händel s-a arătat în toate genurile de creație ca o personalitate puternică și multilaterală.
În domeniul operei, dar mai ales al oratoriului, el a dovedit aptitudini dramaturgice deosebite și un mare simț de pătrundere a situaților. Conținutul uman și moral al artei sale a determinat și toate mijloacele limbajului muzical expresiv. Ritmurile variate, bogăția melodică, armonia tonalități bine precizate și simțul echilibrat al polifoniei, imagini uneori pitorești, adâncul dramatism al creației sale constituie calități care conferă muzicii lui Händel universalitate.
Prin forța expresivă și echilibrată a mijloacelor de exprimare, oratoriile și lucrările sale instrumentale au dat „asaltul romantic” asupra artei conservatoare, promovată de nobilimea și burghezia engleză, care se uniseră după restaurația stuarților, deschizând drumul clasicismului.
Bibliografie:
1. Curs Istoria muzicii
2. Bibliografie obligatorie
Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Händel reprezintă momentul apogeului artei muzicale preclasice – moment în care polifonia și-a epuizat toate resursele procedurale și de perfectibilitate, dincolo de care a urmat schimbarea – apariția zorilor clasicismului.
GEORG FRIEDRICH HÄNDEL
GEORG FRIEDRICH HÄNDEL
ANEXA NR. 1
EVOLUȚIA GENURILOR MUZICALE ÎN EVUL MEDIU
ANEXA NR. 2
DENUMIREA OPEREI ÎN EPOCA MEDIEVALĂ ȘI GENURILE
CARE AU CONTRIBUIT LA APARIȚIA EI
ANEXA NR. 3
EVOLUȚIA SPECTACOLULUI DE OPERĂ
ANEXA NR. 4
COMPOZITORI VEST-EUROPENI DIN SECOLELE XII-XVIII
ANEXA NR 5
INCURSIUNI BIOGRAFICE ȘI STILISTICE
AUDIȚII MUZICALE
(desfășurător)
anul I
Fișa de Examen la Istoria Muzicii
TEMATICA REFERATELOR SUSȚINUTE DE CĂTRE STUDENȚI ANULUI I,
PE PARCURSUL SEM. I 2013-2014
LISTA
TEMATICA REFERATELOR SUSȚINUTE DE CĂTRE STUDENȚI ANULUI I,
PE PARCURSUL SEM. II, 2013-2014
LISTA
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Istoria Muzicii (ID: 151207)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.