Istoria Loteriei In Romania

Cap. I Două secole cu loteriile în România

1. Istoria loteriilor în România secolului al XXVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea

Ideea de joc de noroc la noi, românii, este o … mult mai veche. În lume ea există probabil de când există omul și comunitatea umană. Cei care o studiază, de la filozofi până la matematicieni și semidocți, ne atrag atenția că jocul de noroc se asociază cu noțiunea de petrecere, distracție și are drept motivare, acumularea rapidă de bunuri materiale dar și ideea de promovare socială. Toate acestea nu sunt posibile fără noroc, iar norocul este un instrument al destinului, care în limbaj popular românesc, se cheamă soartă. Ca să câștigi sau ca să îți schimbi statutul social foarte repede, ai nevoie de noroc, ai nevoie să-ți iasă cartea câștigătoare.

Norocul este un subiect delicat de pus în pagină, dar este „cel mai năbădăios din câte a lăsat Dumnezeu pe pământ”, mărturisește scriitorul Tudor Popescu.

Trebuie știut însă că lumea în toată istoria existenței sala n-a încetat să caute o logică în manifestările hazardului și să întărească ideea că, în toate manifestările spiritului, chiar și în poezie, creația este opera calculului și a hazardului.

Într-una din povestirile sale cele mai stranii și dense filozofic, J.L. Borges imaginează o țară fabuloasă ce ajunge să fie dominată instituție misterioasă, Loteria. Istoria ei nu se mai știe bine când și cum a apărut. Loteria a apărut ca oricare loterie, oferind premii norocoșilor.

Pentru că la un moment dat nu mai aducea profit, cineva a avut ideea de a o reforma. Ca tot ceea ce se repetă, devenea previzibil, loteria nu mai era atractivă: problema era, se spunea, că ea viza numai o jumătate de șansă, cea a norocului. Ca atare șansa a fost întregită, alăturându-i-se și celălalt chip, cel al norocului. Jocul a devenit mai atrăgător, căci riscul se dubla: oamenii puteau nu doar să câștige, dar să și piardă, prin plata unor amenzi, ba chiar prin închisoare. Loteria încearcă să imite viața, așa cum e ea, cu bune și cu rele. Toate deciziile au început să fie luate prin trageri la sorți. Loteria lua ușor-ușor chipul destinului. Până acolo, încât a acaparat tot mai mult deciziile, întâmplarea și, în cele din urmă, viața și destinul Babiloniei. Din acel moment, Loteria a devenit atot puternică și secretă. Despre ea se putea spune orice. Ea era totul și nimic. Atunci, existența ei a devenit un mit.

În gândirea magică a românilor, se crede că fiecare om își are norocul personal, născut odată cu el și este asociat cu destinul. După unele credințe, ar exista chiar o țară a noroacelor, asemănătoare cu lumea umană, iar uneori norocul, personificat, își alege o ființă umană, ceea ce presupune că norocul trimite uneori semne, iar oamenii le iau ca pe niște întâmplări care ilustrează norocul. Fiecare cultură conservă asemenea tradiții sau superstiții.

Diverse întâmplări au fost alese de oameni pentru a ilustra sau atrage norocul și au legat întâmplările favorabile, pozitive, de noțiunea de noroc atribuind diferitelor plante, vaci sau obiecte puteri magice, aducătoare de șansă. Frunza cu patru foi a trifoiului, de exemplu, ar aduce noroc purtătorului.

Norocul este testat de oameni prin diverse forme de acțiune sau abilități, care se confundă cu jocul.

Așa s-au născut cele mai multe dintre jocurile omenirii, practicate de copii sau de adulți. Varietatea acestora a dispărut sau s-a păstrat de-a lungul vremurilor, unele se practică de multe secole și au anumite semnificații. Parte dintre acestea, făceau parte din serbările religioase, altele mizau pe îndemânare, forță, rapiditate, ingeniozitate, inventivitate și improvizație. Totdeauna, jocul s-a aflat în partea însorită a vieții, fiind o bucurie a vieții, făcând parte din divertismentul specific al unei sărbători sau distracții.

Nu întâmplător în gândirea magică a românilor norocul îl frecventează pe cei care știu să se bucure de viață, norocul este așadar ca o recompensă morală, iar jocul ca o manifestare benefică a unor energii pozitive.

Românii au cunoscut diferite forme de joc, dar inexistența spațiului public într-un Ev Mediu întârziat, precum grădina publică, teatrul , biblioteca publică, nu a permis cetățenilor să găsească mijloace de instruire și divertisment, favorabile jocurilor. Mult mai târziu, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XVIV-lea când s-a închegat o primă pătură a burgheziei active, s-au produs schimbări care au condus la o modernizare rapidă și au fost adoptate modele noi, venite din Occident.

În acest moment, românii au fost preocupați să se îmbogățească, au decis să se integreze între celelalte țări din Europa civilizată și au recurs la un stil de existență care își avea modelele la Viena și Paris. Influențe externe, au primit și de la trupele rusești de multe ori trecătoare sau instalate pe teritoriile românești sau influențe din Transilvania aflată sub stăpânirea austriacă, dar să nu uităm prezența emigranților francezi alungați de revoluțiile din țara lor și angajați profesori în casele românilor bogați și care aduceau noutăți din Apusul Europei.

Aceste noutăți începuseră să ajungă pe pământul românesc încă de la sfârșitul secolului al XXVIII-lea, când românii au descoperit și jocul de loterie.

Iată primele informații culese din documentele vremurilor:

Prima mențiune în legătură cu desfășurarea unei loterii, în București, datează din 1793, când un supus austriac, pe nume Baltazar a cerut și a obținut aprobarea domnului Alexandru Moruzzi

În 1794 un alt străin, Michel Becheru, obținea și el o autorizație asemănătoare.

Aceste informații provin de la istoricul George Patra autorul unei istorii a Bucureștilor.

La începutul secolului al XIX-lea, românii cuprinși de frenezia petrecerilor și având mulți bani, mulți dintre ei, cheltuiau nebunește pe țoalele pariziene, trăsuri vieneze, bijuterii și jocuri de noroc.

Literatura și consemnările călătorilor acestor vremuri, arată un mod de viață în care jocul se manifestă în cele mai variate forme în lumea românească, pe care le consemnăm:

Anul 1811, consemnează vânzarea la licitație a unei loterii și a unui club din Oltenia. Sursele de inspirație erau loteriile de Budapesta și Viena.

Potrivit arhivelor din Transilvania, românii neavând loterii proprii, au început să joace la loteriile străine, care se organizau în mai multe orașe ale Imperiului Austro-Ungar, Viena, Praga, Pesta.

Potrivit „Codului Callimach (Iași 1816-1817) și în „Legiunea lui Caragea ” (București 1818) în care se făceau mențiuni la cuvintele: „rămășag”, „gioc”, „lotărie”, autoritățile din Țara Românească și Moldova, trebuiau să țină seama că jocurile de tot felul erau o realitate.

15 ianuarie 1833, avea loc tragerea „Loteria..”, având ca scop vânzarea unei proprietăți bucureștene, cuprinse între mahalaua uliții Herăstrău, până la apa Colentinei, cu heleșteu și moară.

Această practică a vânzării proprietăților prin loterie, era importată din Germania și pentru că se bucura de succes, ea a fost repetată, prin vânzarea unei case la Craiova sau pentru arendarea unor moșii aparținând „Sfintei Mitropolii”.

Astfel de exemple mai sunt în Moldova, în special la Iași, capitala a Moldovei pe atunci, unde Loteriile particulare de acest gen, aveau rolul de a asigura vânzarea unor bunuri, așa cum se practicase și în Italia la începuturile acestor jocuri.

În 1839, scriitorul Mihail Kogălniceanu publică în „Albina românească” o povestire cu titlul „Soirres dansantes” în care este reflectată cu umor atmosfera mondenă din Iași, cu jocuri de cărți, în casele boierești, pe mize mari

În 1865, Nicolae Filimon în romanul său Ciocoii vechi și noi, ne introduce în româneasca iubitoare de petreceri și de jocuri de cărți dintre cele mai dintre cele mai diverse

În anul 1876, primarul Bucureștiului Em. Protopoescu-Pake, cel mai cunoscut dintre primarii capitalei, împreună cu I.C. Poenaru Bordea, C. Djuvara, dr. Gh. Polizu, au prezentat în Parlament un proiect de lege, prin care să aducă statului veniturile cuvenite, ca oricare activitate economică. În expunerea de motive se arata că loteriile străine trag din țară sume importante din vânzarea biletelor de loterii, iar acestea nu reprezentau nici o materie impozabilă, defavorizând tezaurul public. Legea nu a fost aprobată dar era un prim semnal care arata o preocupare pentru problema relațiilor dintre stat și loteriile străine. Lucrurile au mers așa până în 1883, ofensiva companiilor germane și maghiare și lipsa de control a statului, aducând multe prejudicii României.

La 18 ianuarie 1883, regele Carol I a promulgat o lege asupra loteriilor, votată în Parlament și care era destul de severă. Autorul legii, Ion Câmpeanu (1841-1888), licențiat în drept la Paris, fondator al Partidului Național Liberal, fost ministru de Justiție, fost guvernator al Băncii Naționale a României și fost primar al Capitalei, admite legitimitatea loteriilor, recunoscând utilitatea lor ca divertisment și pentru binefacere.

Legea admite că loteriile din străinătate scot sume colosale din România, dar ea era parțial severă, parțial permisivă, ea neexcluzând din principiu toate loteriile. De asemeni, se recunoștea capacitatea loteriilor de a ajuta dezvoltarea artelor, de a fi folosită în „scopuri de binefacere”. Legea s-a dovedit inutilă, pentru că prevederile ei nu au fost respectate cu strictețe. Loteriile românești obțineau autorizații legale, dar reclamele pentru loteriile străine erau și mai agresive, fără ca statul să ia măsurile ce se impuneau.

Atmosfera epocii, când ar fi trebuit să funcționeze Legea din 1883, este admirabil ilustrată și în schița Două Loturi a lui I.L. Caragiale, apărută în 1898. Textul conține date documentare și psihosociale reprezentative pentru ceea, ce însemna loteriile la români, înainte de nașterea loteriei naționale.

În 1880, are loc „Loteria de Binefacere ” pentru terminarea Catedralei sf. Iosif în București

În 1885, se desfășoară „Loteria pentru construirea Edificiului Atheneului”

La începuturi, organizarea loteriilor avea ca scop obținerea unor avantaje de către persoane particulare, numai în interesul acestora, mai târziu și doar ocazional, la români, încep să apară și loteriile organizate de organizațiile sau asociații, în beneficiul celor care au nevoie de asistență socială.

Deosebirea dintre loteriile private și loteriile asociațiilor era ca cele din urmă urmăreau ameliorarea condițiilor asistaților sociali.

Elisabeta Știrbey a fost una din primele organizatoare de astfel de loterii, ea a inițiat o asemenea loterie în favoarea „Așezământului pentru fete sărace”, pe care îl patrona.

În anii 1845-1848, gazete de informare ale vremii, precum „Vestitorul Românesc”, anunțau mai multe loterii de caritate organizate de asociații de binefacere.

În 1862, Elena Cuza, soția domnitorului Principatelor Unite, își leagă numele de una din aceste asociații și colecționează suma de 59.480 lei organizând o loterie pentru construirea unui așezământ destinat tinerelor orfane. Loteria a fost una mixtă, cu obiecte și bani, adunați pentru loterie și publicate în Imprimeria Statului.

Mai târziu în 1882, sub patronajul reginei-poete Elisabeta (Carmen-Sylva) soția regelui Carol I, au folosit loteria pentru a-și susține acțiunile în Asociația Doamnelor Române „Furnica”. Succesul a fost de notorietate în România acelor vremuri pentru că a reușit să emită și să vândă mai puțin de 1.500.000 bilete, cu o realizare artistică deosebită.

Altă asociație feminină, sub președenția Elenei Mârzescu, „Reuniunea Femeilor Române” a organizat ca obiectiv constituirea localului unei școli profesionale. Tragerea a avut loc la primărie în aprilie 1888.

Și „Societatea ortodoxă națională a femeilor române” a obținut o autorizație pentru o loterie, care a emis un bilet modern cu însemnele: o cruce, o spadă și un steag tricolor, scopul fiind tot acela de binefacere.

O concluzie se poate trage pentru România acelor vremuri că femeile se implicau în dezvoltarea țării, că promovau România în străinătate cu produsele create în țară, iar femeile din înalta societate se ocupau, în cadrul acțiunilor de binefacere, de organizarea de loterii și se pricepeau să le gestioneze în folosul școlilor, căminelor spitalelor și altor așezăminte.

Existau și alte organizații care organizau loterii de caritate, de exemplu:

29 iunie 1894, a avut loc tragerea pentru o loterie organizată de gazetari pentru a dărui obiecte în folosul unor locuitori din comuna Negrești-Vaslui care au suferit în urma unui incendiu.

La Galați, în 1867, a avut loc „Loteria Comitetului Spitalului Elisabeta Doamna, Caritatea Gălățeană”, în care s-au vândut 150 mii de bilete și tragerea a avut loc la primărie.

În București, sunt informații legate de mai multe evenimente loteristice în scop caritabil și menționăm: în 01.10.1895 Comitetul loteriei solicită un ajutor pentru copii săraci de a li se pune la dispoziție Grădina Cișmigiu, societatea presei solicită acordarea de ajutoare pentru pensionari și plata pensiilor, iar în anul 1900 Prefectura Poliției Capitalei cere primarului Capitalei să desemneze un consilier care să participe la tragerea Loteriei organizată de direcția Școlii de adulți, la tombola Societății Transilvania.

În anul 1904 întâlnim o loterie, organizată de Ion N. Danielescu, la care s-au pus în vânzare 100.00 de bilete, iar scopul ei este de a obține banii necesari construirii unei fabrici de unelte agricole pentru micii producători. Mai sunt informații în legătură cu solicitările unor primării și prefecturi din țară care cereau ca tragerile unor loterii să fie folosite pentru Spitalul Caritas, a societății „Maternă”, a Societății Clerului Român „Ajutor” etc.

Spre sfârșitul secolul al XIX-lea, se dezvoltă societățile culturale, teatrale, muzicale, literare, administrația începe să ridice edificii publice și administrative în care prelegerile și conferințele publice să se poată desfășura, precum cele organizate la Iași de Societatea Junimea în 1863, precum și cea înființată în București în 1865 de Societatea Ateneului Român. Așa s-a constituit o adevărată mișcare culturală care a generat „spiritul ateneist”, așa s-a inițiat construirea Ateneului Român, clădire ce avea să devină emblema capitalei dar și a culturii românești.

În 1885, conducerea societății a primit autorizația pentru organizarea, unei loterii speciale și așa a fost lansat sloganul „Dați un leu pentru Ateneu”.

Principalii inițiatori au fost N. Kretzulescu, C. Esarou, P.S. Aurelian, G. Manu, G. Stăncescu, care au reușit să mobilizeze cetățenii să compare cele 500.000 de bilete. Clădirea a fost inaugurată la 14/26 februarie 1888, cu o conferință a istoricului și scriitorului Alexandru Odobescu, despre această clădire celebră/

Înființată în anul 1861, Asociația transilvană pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), care a adunat intelectualitatea și clasa de mijloc din Transilvania a promovat programe pentru afirmarea românilor care aveau o condiție defavorizată pe propriul teritoriu.

Societatea avea nevoie de fonduri considerabile pentru realizarea acestor programe, așa încât pe lângă acțiuni de colectare de fonduri și donații, membrii acesteia au decurs și la sistemul loteriei.

Așa se înființează în 1900 prima Loterie pentru „Înființarea Casei Naționale” și mai târziu ale loterii care vizau ridicarea de monumente artistice în amintirea eroilor: Mihai Viteazul, Avram Iancu, Horia, Cloșca și Crișan, muzeul istoric al anilor 1848 în casa lui Avram Iancu la Vidra, înzestrarea bibliotecilor populare, editarea unor autori români precum, Vasile Alexandri, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță ș.a.

Și totuși, oamenii nu puteau să participe numai la loteriile cu caracter umanitar și cel destinat binelui public, ei doreau să joace acolo unde se ofereau șanse mari pentru a câștiga și pentru a-și schimba viața, pur și simplu.

În acest fel, românii și-au îndreptat atenția către marile loterii străine bine organizate și cu tradiție, Loteriile orașului Veneția, Lozurile orașului Milan, Lozurile sârbești Tabag etc.

În anul 1901, este publicată broșura „Despre loterii. Loterii străine. Loteriile din țară. Loteria de stat. Împrumuturile cu prime.” Autorul un anume Alexandru C. Bocaloglu, un fost casier la Primăria Capitalei, era un adversar al loteriei ca principiu, dar mai ales al loteriilor străine care făceau să se scurgă banii românești în străinătate. Broșura este un prețios document de epocă în care furnizează informații documentare ale acțiunilor loteriilor străine dar și reacțiile publicului românesc.

Adversarii loteriilor, îndeosebi străine, spuneau că se îndoiesc de corectitudinea acestora, dar avem și mărturii că ele permiteau românilor câștiguri.

Un bun exemplu este istorisit în cartea „Bucureștii Vechiului Regat” al lui George Costescu care evocă pe fericitul câștigător al sumei de 80.000 de mărci la Loteria din Hamburg, un bărbier care își avea prăvălia pe Calea Victoriei.

Concluzia este relevantă: dorința românilor de a participa la jocurile de noroc era bine exploatată de loteriile străine.

Din toate acestea, statul făcea eforturi de a înțelege că este necesar să perceapă anumite impozite de pe urma acestei activități, care era greu de controlat.

2. Loteriile în România interbelică

„Loteriile de binefacere” emisiuni dedicate unor cauze sociale de interes general, au fost foarte frecvent încă de la sfârșitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică. Cele mai multe acțiuni din această categorie au fost organizate cu scopul strângerii de fonduri pentru finanțarea unor construcții de edificii publice, pentru ajutorarea oamenilor afectați de calamități naturale, pentru ajutorarea celor dezavantajați etc.

Printre aceste acțiuni s-au numărat:

În 1918 – Loteria pentru „Invalizii de război”

Loteria în folosul „Asociațiunii Pentru Loteratura Română și cultura poporului Român pentru scopul ridicării de monumente artistice, case naționale, muzee și biblioteci în diferite centre”

În 1927: loteria în folosul „Fundației Culturale Principele Carol”

În 1927 – „Loteria societății studenților în Medicină din București. Cu beneficiul căreia își va termina localul propriu din Blv. Schitu Măgureanu”.

În 1928 – în folosul „Ligii Pentru Uniunea Culturală a tuturor Românilor..pentru construirea așezământului Ligăi în București”

În 1918 – în folosul „Societății Scriitorilor Români, pentru clădirea unui palat al culturii”

În 1937 – o emisiune a „Loteriei de stat, în colaborare cu Loteria Uniunii Fundațiilor Culturale Regale” în vederea finanțării Uniunii Fundațiilor Culturale Regale.

Perioada interbelică la români, a continuat cu aceeași frenezie a petrecerilor și a cheltuielilor nebunești, baluri și jocuri de noroc.

Ilustrativ este romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea – Veche, apărut în anul 1929, în care regăsim aceeași lume românească iubitoare de petreceri și jocuri de noroc, dintre cele mai diverse.

Tradiția loteriilor de asociații dar și asociațiile feminine au perpetuat și după primul război mondial.

Relevant este organizația „Roiul – Societate de industrie casnică”, prezidată de Regina Maria împreună cu „Asociația Cercurilor de Gospodine”, în anul 1927 au fost autorizate, să organizeze o loterie.

Premiile au fost atribuite sub președenția doamnei de onoare a Reginei, Simona Lahovary și constau în automobile Fiat.

În 1929 o altă Societate Culturală „Gospodăriile rurale”, patronată de principesa Elena, organiza și ea o loterie. Obiectul era, colectarea de fonduri necesare construirii unor localuri de școli de „industrie casnică”.

În 1919, „Societatea Generală de Patronagiu” a colectat și ea fonduri, prin vânzarea de bilete de loterie foarte frumos ornamentate cu desene în stil Art Nouveau. Biletul era semnat de Elena Pherekyde, o doamnă cunoscută în epocă pentru acțiunile ei caritabile.

Începutul secolului al XX-lea, a fost marcat înființarea Loteriei de Stat 1906 și reorganizările sau transformările ulterioare 1931, 1934, loteriile particulare de asociații și societăți au continuat să ofere alternative la acțiunile finanțate de buget și vom exemplifica:

Comitetul central pentru ajutorarea sinistraților din 1927 au emis bilete de loterie , cu ocazia inundațiilor

Cooperarea Forțelor Sociale din România, Institutul Național de Propagandă și Asistență Culturală-Educativă-Socială, în 1930, au emis bilete de loterie sub patronajul Alexandrina Gr. Cantacuzino, pentru realizarea programelor de asistență socială.

În 1930, la Cluj, se lansa „Loteria pentru construirea unui sanatoriu de tuberculoși”, deoarece bugetul pentru sănătate nu era generos, iar sistemul de loterie oferea o alternativă de finanțare.

În același an Societatea de Binefacere „Pâinea Săracilor”, patronată de Regina Maria, se folosea de sistemul loteriei pentru construirea unui imobil propriu și pentru ajutorarea leproșilor din spitalul de la Largeanca.

Loteria organizată la Cluj în 1931 avea scopul de a organiza servicii medicale și a destinat fondurile Căminului Societății de Salvare.

În același an 1931, aceeași Societate organiza trageri în 01 ianuarie și 19 iulie pentru programul „marelui festival de binefacere”.

Toate aceste trageri loteristice reprezentau evenimente în care publicul își arăta o mare disponibilitate, atât pentru participarea la loterie, dar și cu speranța de a câștiga. Ziarul Patria din Cluj făcea aprecierea că istoria loteriei se împletește cu istoria spiritului public.

Mișcarea culturală, numită spiritul ateneist, legată de numele Societății Ateneului avea să fie vie până spre jumătatea secolului XX, să atragă toate marile personalități intelectuale și artistice ale României.

Evident, că trecerea timpului, a cutremurelor și a intemperiilor, clădirea a avut nevoie de consolidări și reparații. Sistemul de loterie a sprijinit permanent existența acestui edificiu, relevant fiind contribuirea Loteriei Naționale în anul 1993 cu o sponsorizare în valoare de 50.000.000 lei, necesari pentru restaurarea clădirii.

Ca și în secolul trecut și după Marea Unire, societatea ASTRA a continuat activitatea dezvoltând noi programe. De exemplu în anul 1921, asociația a organizat o altă loterie, cu publicitate în revista Transilvania.

Mișcarea transilvăneană a generat realizări culturale de mare valoare, una dintre marile loterii organizate își leagă numele de personalitatea marelui istoric și om politic, Nicolae Iorga. Prin intermediul propriului ziar, „Neamul Românesc” înființat în 1907, Nicolae Iorga anunță în 8 mai 1927, organizarea „ Loteria Ligii Culturale” aprobată de guvern în martie 1927, pentru construirea Așezământului Ligii din București. Principalul obiectiv al acesteia a fost construcția în apropierea Dâmboviței, a clădirii care astăzi adăpostește Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra (Sala Izvor). Nicolae Iorga a anunțat personal publicul de participarea la loterie și anunța la 01 ianuarie 1928, o tragere și câștiguri în valoare de 7.000.000 lei.

Exemplele pot continua în zona loteriilor organizate de asociații și societăți de binefacere:

Loteria din 1931, creată de un actor la Teatrul de Stat din Oradea, în favoarea gardinerilor publici care aveau nevoie de întreținerea cortinei, dar și pentru nevoile prefecturii poliției din București.

Loteria din 23 februarie 1912, necesară pentru strângerea de fonduri Casei de Economii, Credit și Ajutor a Corpului Poștal, Telegraf și Telefon.

Loteria Studenților în Medicină pentru terminarea localului din „Bd. Schitu Măgureanu nr.5 și Loteria Uniunii Avocaților pentru Casa Avocaților”.

În domeniul sportiv este cunoscută Loteria Asociației Drumeților din Munții Iubiți ai României (ADMIR), pentru construirea cabanei Babelor de pe Caraiman, cu tragere pe 18 decembrie 1930.

Specific pentru această perioadă era faptul că biletele de loterie erau ornamentate cu abrevieri în diverse simboluri, caracteristice așa numitei „Belle Epoque”, în care se punea preț pe lucrurile de calitate, și că loteriile au contribuit la îmbunătățirea vieții românești pe anumite segmente.

3. Actul de naștere al Loteriei de Stat în România

„Dintr-un joc de petrecere cu care românii se desfătau la celebrarea unor sărbători, loteriile au ajuns mai târziu un mijloc de binefacere pentru ajutor celor săraci și niște resurse financiare pentru stat spre întâmpinarea, trebuințelor sale la unele ocaziuni”. Așa își motivează Ion Câmpineanu, fost ministru la Justiție, expunerea de motive pentru prima lege românească privitoare la loterie și promulgată de regele Carol I la 18 ianuarie 1883.

Din păcate, această lege ca și regulamentul ei de aplicare nu au fost respectate cu strictețe, au existat și concurența loteriilor străine care încălcau prevederile legal, fapt ce a condus la începutul anilor 1900 la promovarea unei legi anume care se referă la Loteria de Stat.

Existau în lumea românească numeroși intelectuali preocupați de responsabilitatea față de păturile sociale aflate în sărăcie, în condițiile în care statul modern român se dezvoltase. Exista o mică burghezie care prospera, dar starea sănătății publice și în mod deosebit în mediul rural, sistemul sanitar și cel educațional nu erau bine organizate. Așa încât statul trebuia să se implice, iar Loteria de Stat putea fi o instituție care să ajute în această problemă gravă.

Anul 1906 este anul când a fost marcat jubileul celor patruzeci de ani de domnie a marelui monarh care a fost Carol I, s-a celebrat împlinirea a 25 de ani de la proclamarea Regatului și 1900 de ani de la „descălecarea” în Dacia împăratului Traian.

Cu acest prilej, pentru a sărbători această triplă aniversare și pentru obținerea fondurilor necesare a fost organizată după modelul țărilor cu tradiții în privința loteriilor regale, o loterie a Expoziției Generale Române. Era un eveniment de anvergură nemaiîntâlnită, salutat cu entuziasm în presa timpului. A fost o sărbătoare națională care a atras mii de oameni din întreaga țară, ocazie care a prilejuit construcția Arenelor Romane, când a avut loc ceremonia predării statuii Lupoaica, copie în bronz a celei din capitala Italiei.

Evident, Loteria organizată de aceste prilejuri, a beneficiat de un mare succes.

Această primă încercare a statului, de a folosi jocul de loterie pentru un interes public, a oferit prilejul de a demara primele demersuri de organizare a unei loterii de stat de durată, cu un scop social bine definit pentru viitor.

Începutul secolului al XX-lea, a vădit o acutizare a situației țărănimii române, chestiunea care a îngrijorat în cel mai înalt grad intelectualitatea română.

O listă întreagă de intelectuali și oameni politici a fost preocupată de această problemă, Spiru Haret, M. Kogălniceanu, Radu Rosetti, C. Stere, I.G. Duca, Victor Babeș și bineînțeles simbolul acestui curent Nicolae Iorga.

În acest context s-a produs nașterea loteriei de stat, în care Nicolae Iorga a fost autor moral, dar autorul de facto a fost chirurgul profesor doctor Thoma Ionescu, care în calitatea sa de parlamentar a pus în discuția Parlamentului proiectul de lege pentru alcătuirea unui fond al asistenței sanitare care a fost admis.

Acest proiect conține două părți:

Prima: crearea unui fond pentru asistență sanitară a săracilor

A doua: instituie o loterie permanentă pe clase, pusă sub controlul Ministerului de Interne, și al cărui venit va fi destinat fondului sanitar.

Sigur că această idee nu era una nouă, ea avea modelul străin și anume cel al loteriilor de stat din Austro-Ungaria și Franța, care prelevau sume importante din pariul mutual pentru asistență publică.

Proiectul de lege a fost motivat în Parlament însoțit de o expunere a ministrului de interne Gheorghe Grigore Cantacuzino, care a fost considerat al doilea părinte al Loteriei. Gheorghe G. Cantacuzino, era descendentul unei mari familii boierești, cu studii universitare la Paris, fost președinte al Curții de Apel și primar al capitalei, de mai multe ori ministru, foarte bogat și un om cu simțul responsabilității.

Legea a fost convingătoare, parlamentul a aprobat-o pentru că nimeni nu s-a îndoit de necesitatea rezolvării problemelor sănătății publice, ea a fost promulgată de regele Carol I în 29 mai 1906 și a însemnat actul de naștere al Loteriei de Stat la români.

Caracteristica principală a acestei legi era că se referea numai la loteria pe clase preferată în fața loteriei pe numere, așa cum erau rezultatele excelente ale Loteriilor de Stat în Prusia, Olanda, Saxonia, Hamburg, Franța. După promulgarea acestei legi, statul român a interzis, precum și organizarea altei loterii pe clase de bani, cu excepția celor umanitare.

Ce presupunea organizarea acestei loterii?. Presupunea emisii semestriale de 60.000 bilete, din care 30.000 erau câștigătoare, tragerile aveau loc lunar iar prețurile erau diferite în funcție de clasă de la cl. I la cl. IV, 12-24 lei.

Legea avea însă o importantă clauză, care mai târziu a fost puternic criticată și anume „Ministerul de Interne era autorizat a concesiona prin contract dreptul exclusiv de a se înființa pe teritoriul Regatului a loteriei pe clase sub controlul statului și respectând dispozițiunile codului comercial român”.

La baza acestei concesii a stat contractul autentificat de Tribunalul Ilfov în data de 29 mai 1968 semnat de Ministrul de Interne reprezentat de Dl. G.Gr. Cantacuzino și un Consorțiu compus din Banca de Credit Român și o Societate Anonimă cu sediul la Viena.

În aparență lucrurile mergeau bine, statul român avea loteria sa, dar în realitate, nici statul și nici jucătorii săi nu se bucurau de avantajele ce i se cuveneau din sumele colectate. Se punea întrebarea, dacă loteria de stat concesionată unui Consorțiu străin, crea posibilitatea de a spori ieșirea banilor din țară.

Un vehement contestatar, G.D. Creangă, fost director al Statisticii Centrale din Ministerul Finanțelor a publicat broșura „Un strigăt de alarmă asupra spoliațiunii ce se face cu Loteria pe clase și asupra procedurilor colectorilor”, în care sesiza grave nereguli, care porneau din start la concesionarea loteriei unei bănci străine. Documentul acesta este o analiză competentă, un rechizitoriu, care arată o anumită insuficiență a structurilor statului concluzionând că loteria de stat concesionată și administrată de grupuri de interese străine nu-și îndeplinea corect misiunea.

Trebuie să luăm în considerare aprecierea făcută de academicianul dr. Constantin Bălăceanu Stolnici contemporan cu acele vremuri, într-o comunicare din 1997 dedicată Loteriei de Stat din România:

„Loteria de stat înființată în anul 1906 a fost sursa principală de finanțare a unui program sanitar rural care prevedea înființare, înzestrarea și inițierea de spitale rurale, ospicii și sanatorii ca și instituirea unor măsuri de profilaxie și tratare a tuberculozei, sifilisului, malariei, pelagrei, leprei și cancerului. Toate s-au realizat în parte până în primul război mondial.”

Loteria înființată în 1906 prin lege a fost afectată de conflictul mondial, tocmai datorită faptului că Loteria fusese concesionată unui consorțiu de bănci străine, germane și austriece.

Diferite guvernări, inclusiv oameni politici și intelectuali au căutat soluții pentru ameliorarea nevoilor de la bugetul statului, inclusiv în ce privește loteria.

În acest sens Dr. I. Cantacuzino, în calitatea de Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale, militează pentru o nouă loterie de stat pe clase, anunțând că are un program pentru reorganizarea loteriei. Dr. Cantacuzino, a fost bine susținut de intervenția decisivă a celebrului publicist Pamfil Șeicanu, care arăta că mortalitatea infantilă ia proporții, că statul se află într-o situație tragică și că este necesară o loterie.

În cele din urmă, în pofida unor rezerve ale deputaților, Legea pentru înființarea și organizarea Loteriei de Stat pe clase pentru sănătatea publică și de ocrotiri sociale a fost adoptată de Adunarea Deputaților și apoi de Senat. Legea a fost promulgată de Regele Carol al II-lea la data de 19 iulie 1931, ca nou act de naștere a loteriei de stat.

Conform acestei legi, venitul net al loteriei se împărțea după cum urmează:

5% pentru opere de ocrotirea copiilor;

5% Societății Crucea Roșie;

10% Eforia Spitalelor Civile din București;

20% Epitropia Sf. Spiridon din Iași;

60% pentru combaterea profilaxiei tuberculozei, sifilisului și paludismului;

Și de această dată, există ideea generală a concesionării Loteriei, dar există și propuneri de operare a Loteriei în regie proprie de către Stat.

În acest caz relevantă este broșura „Organizarea loteriei de stat pe clase” autor fiind Marin Simionescu-Râmniceanu, un mare specialist al vremurilor care a dovedit remarcabile competențe de organizator și o gândire financiară corectă. Confirmând acest lucru, autorul a avut onestitatea de a nu-și aroga paternitatea ideii pentru că în fapt ideea a fost prognozată de dl. Virgil Madgeari, încă din anul 1920, în calitate de administrator al vechii Loterii.

Marele om politic și economist licențiat la Leipzig și doctorand la Londra, ministru într-o vreme la Ministerul Industriei și Comerțului apoi la Ministerul Finanțelor, iată că își leagă numele de Loteria de Stat, a propus în repetate rânduri exploatarea pe cont propriu de către stat a Loteriei pe clase.

În cele din urmă la data de 8 decembrie 1931, Consiliul de Miniștrii a aprobat că noua structură se numea „Regia Publică Comercială a Loteriei Privilegiate de Stat pe clase”, pe lângă Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale.

Actul de înființare purta semnătura unor oameni celebri precum: Nicolae Iorga, C. Argentăianu, N. Vasilescu-Karpen, Gh. Ionescu-Sisești, dr. I.Cantacuzino, C. Hamangiu.

Noua structură, a apelat la Marin Simionescu-Râmniceanu care în calitate de administrator al „Societății Calculator” a încheiat un contract de serviciu în vederea organizării tehnice a Loteriei de Stat. În acest fel s-au pus bazele unei colaborări care a condus la succesul loteristic și a reușit să aducă Statului beneficii apreciate.

Viziunea „managerială” a lui Râmniceanu, pe lângă multe principii de natură economică a avut și un moto:

„O loterie nu suportă nici acalmia în conducere, nici birocratizarea comerțului ei”.

Jocul de loterie fiind controlat de stat, există certitudinea că banii serveau interesului public, în felul acesta perioada dintre cele două războaie mondiale a fost una favorabilă loteriei și nu mai existau controverse.

Și totuși, în 1934, sub semnătura ministrului sănătății dr. I. Costinescu, a apărut o nouă Lege pentru organizarea exploatării și administrării Loteriei de stat pe clase pentru sănătatea publică și ocrotirii sociale.

Organizarea activității Loteriei de Stat pe clase era încredințată tot unei regii numite „Regia Loteriei de Stat”, era abilitată să organizeze loterii proprii-anexe care puteau fi organizate în colaborare cu instituții de asistență publică ori culturale. Legea prevedea lichidarea loteriilor particulare.

Principalul beneficiar al acestei legi a fost sănătatea prin Fondul general sanitar și de ocrotiri, care nu putea primi mai puțin de 16% din fiecare loz vândut.

Documentele ne demonstrează că principalele spitale din București și Iași aparținând unor fundații precum Eforia Spitalelor Civile din București și Epitropia Sf. Spiridon au fost principalele beneficiare ale beneficiilor Loteriei de Stat.

O altă cotă importantă a fost distribuită societății Crucea Roșie, care a sprijinit numeroase construcții noi, amenajări, reparații, aparatura la peste 40 de unități sanitare din întreaga Românie, dar și pentru ocrotirea copiilor acordându-se ajutoare unor fundații nonprofit.

Tot cu banii de la Loterie au fost sprijinite campaniile anti tuberculoză, a sifilisului, a malariei, a pelagrei în special în mediul rural.

Un foarte important ajutor a fost dat invalizilor de război, cărora li se acordau pensii și pentru care se construiau spitale și cămine.

A fost epoca de modernizare și dezvoltare considerabilă a Loteriei de Stat, în care statul a solicitat în mod constant sprijinul loteriei.

O altă contribuție importantă a Loteriei de Stat a fost sprijinul financiar al armatei prin următoarele instituții sau organisme aflate în subordinea sa: Oficiul Național al invalizilor, orfanilor și văduvelor de război, Fondul „Creditul de război”, Casa militară de credit, Asociația „Virtutea militară de război ”s.a.

Până la terminarea celul de al II-lea război mondial, Loteria de Stat a mai suferit două modificări legislative minore, una în 1939, când stabileau mici modificări privind distribuția beneficiului și alta în 1942 care stabilea „Dispoziții generale” privind organele de conducere și control, organizarea administrativă, administrarea și gestionarea fondurilor și a fost promulgată de noul șef al statului, mareșalul Ion Antonescu.

Constatăm deci, că în perioada interbelică deși au existat schimbări importante la vârful puterii și mari frământări politice și sociale, nimeni nu a adus atingere instituției loteriei.

Regimul interbelic a dezvoltat în România politici culturale care vizau nu numai elitele dar și marele public, Loteria de Stat nu avea un simplu rol comercial, ci servea direct jucătorilor și sprijinea instituțiile importante din cultura, armată, sănătate.

Toată lumea înțelegea că loteria de stat era o necesitate dovedindu-se durabilă și activă în orice condiții politice.

4. Scurt istoric al loteriei în perioada comunistă

După război Loteria de Stat a suferit schimbări profunde care erau impuse de noua putere, reprezentată de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române.

În data de 29 decembrie 1948, a fost emis Decretul nr. 420 prin care Regia publică comercială a Loteriei de Stat devenea Societatea Comercială de Stat, Loteria de Stat și funcționa sub tutela Ministerului Finanțelor. Și înaintea acestui moment în Loteria de Stat au fost elaborate planuri noi de exemplu, a fost introdus un sistem nou Loto săptămânal mai exact 3/90, inspirat din loto genovez. Loteria pe clase a mai continuat o perioadă, cu mențiunea că biletele trebuiau să fie inscripționate cu Republica Populară Română.

Reforma monetară din august 1947 a înființat „Colectura oficială”, ceea ce însemna sfârșitul colectărilor particulare, iar în 1950 Ministerul Finanțelor ia decizia retragerii autorizațiilor de vânzare a tuturor colectărilor principale. Transformările erau radicale, se organizau instituțiile de la an la an, iar Loteria de Stat, deși a fost păstrată și-a schimbat denumirea.

În anul 1949 lansa o loterie nouă (adică un sistem nou) denumit Loteria Populară. Aceste lozuri se vindeau prin întreprinderi de stat cooperatiste, sătești și vânzători autorizați de loterie.

Au fost organizate începând cu anii 1950 diferite loterii precum: Loteria ?, Loteria pe clase, Loto săptămânal, Loteria Pomul de iarnă, Loto central ș.a. Se făcea publicitate pentru trageri care erau anunțate public, Ministerul de Finanțe prin reprezentantul său supraveghea operațiunile, mai participau: un procuror din partea parchetului, un delegat de la Sfatul popular și unul al Loteriei de Stat.

În anul 1950 au fost lansate lozurile în plic, prin sistemul Loteria noastră, care au cunoscut un real succes până astăzi.

Vestitul „Loz în plic” are o istorie foarte interesantă, care nu a fost explicată niciodată.

La început încă înainte de 1950, el a fost produs, tipografiat și importat la o companie în Germania, la Bielefeld. Desigur că tipografierea unui bilet loto impunea multe elemente tehnice care începeau cu elementele de siguranță pentru a nu permite falsificarea lui, continua cu proceduri speciale (astăzi se folosește un program informatic) privind repartizarea câștigurilor în totalul emisiei de bilete și nu în ultimul rând trebuie avut mare grijă la calitatea hârtiei. Sigur că acest subiect este mult mai complex și mai ales tehnic, care necesită discutat și eventual publicat.

Compania din Germania, Honsel este numele ei, a avut ideea „împachetării ”, adică pe lângă o procedură de îndoire a biletului în trei părți, urma și o alta de introducere lui într-un alt „ambalaj” ca să garanteze siguranța elementelor interioare.

Ulterior „Loteria de Stat” din România a cumpărat o parte din utilajele necesare pentru producția proprie a lozurilor și a reușit să producă necesarul de bilete pentru piața românească. Desigur, că o perioadă de peste 40 de ani, jumătate din activitățile ce se desfășurau pentru producția acestui tip de loz, erau operații manuale, care bineînțeles nu aveau productivitatea dorită. De exemplu: la începuturile anilor 1990, pentru producția a 718 milioane de lozuri lunar tipografia avea nevoie de peste 800 de angajați, din care peste 90% efectuau acele operațiuni manuale.

Relevant este că tipografia funcționează și astăzi, nu produce mai mult de 2 milioane de lozuri lunar, dar nici angajați nu mai sunt mai mult de 20.

Tranziția la regimul comunist presupunea noi transformări, restructurări de instituții, pentru că viața economică se așeza pe alte baze și căpăta forme pentru a se adapta unei alte ordini socio-politice. Loteria de Stat nu a fost exceptată de la aceste reorganizări.

Așa încât, în decembrie 1952 prin decretul 11.475, Societatea Comercială Loteria de Stat este absorbită de către Casa de Economii și Consemnațiuni și apoi au urmat diverse reorganizări.

În 1954 s-au înființat două societăți: Întreprinderea de Stat Loteria și Întreprinderea de Stat Pronosport, care în 1958 au fost unite devenind „Întreprinderea de Stat Loto-Pronosport”.

Statul comunist a pus bazele sportului de masă dar a sprijinit atât cât a putut și sportul de performanță, iar concursurile „Pronosport” deveneau tot mai atractive ceea ce rezulta un stimul pentru ambele. În acest fel s-a ajuns ca o bună parte din beneficiile de la Loterie să fie destinate mișcării sportive.

Concursurile Pronosport erau în fapt pariuri conform modelului occidental, dar acesta în România era un pariu mutual, adică organizatorul anunța prin „Regulamentul” jocului că 50% din încasări erau destinate premiilor. Este tot un derivat al Loteriei pe clase, al Loteriei clasice cu bilete, sau al Loteriei pasive, cum o numesc astăzi europenii (adică joci astăzi un bilet și aștepți tragerea pentru data indicată pe bilet).

Deci, statul comunist făcea multă propagandă în favoarea mișcării sportive, ceea ce a însemnat un lucru foarte bun, într-o societate în care era moral să fi sărac, în care oamenii trăiau modest. Atragerea sportivilor spre cariera de performanță sportivă, presupunea și depistarea talentelor, ceea ce a permis Loteriei de Stat să-și dezvolte activitatea, să-și mărească rețeaua de vânzare în cât mai multe din localități ale țării.

În 1954, Loteria și-a permis să lanseze „Programul Pronosport”, o publicație care explica participanților la jocurile organizate, dar în special la concursurile Pronosport, modalitățile de joc, procentele distribuite fondurilor de câștiguri, dar acestea reprezintă și o principală formă de publicitate și de stimulare a jucătorilor pentru o participare tot mai mare.

Trecerea de la regimul capitalist la cel comunist a impus Loteriei de Stat să caute forme de răspuns adecvate cerințelor societății. Loteria și-a orientat câștigurile către premii cu valoare cât mai mică evitând mizele spectaculoase, atât la Pronosport, dar mai ales la Loz în plic, numit „Loteria sătească”, răspunzând unor cerințe psihosociale. La început, jocurile de acest gen s-au bucurat de succes. Loteria, bine controlată și îndrumată de Ministerul de Finanțe, furniza pentru bugetul statului beneficii importante. Loteria deținea monopolul statului asupra acestor activități.

Statul continuă să ducă aceeași politică pentru dezvoltarea sportului, solicitând Loteriei să aloce tot mai multe fonduri, necesare nu numai fotbalului, sportul cel mai popular ci și organizării unor competiții mondiale de hochei și campionate europene de volei.

În felul acesta a apărut ideea organizării concursurilor „Pronoexpres”, prima tragere fiind organizată la 22 ianuarie 1958. Deși acest joc nu era bazat pe competiții sportive și era bazat pe extrageri cu numere, deci un joc loto, el a reprezentat motivul pentru finanțarea competițiilor sportive.

Datorită faptului că istoria Loteriei se întâlnește cu istoria economiei dar și a mentalității poporului, rezultatele activității „Loteriei de Stat”, în ce privește premiile acordate participanților erau conforme cu nevoile publicului.

Pe lângă premiile în bani se mai acordau premii constând în: biciclete, motociclete, ceasuri elvețiene, aparate foto, aparate radio, stilouri excursii sau chiar cupoane de stofă de import. Spre sfârșitul anilor 1950, valoarea premiilor a mai crescut și găsim: garnituri de mobilă, automobile fabricate în Germania de Este și foarte târziu, după anii 1970 apar premiile în apartamente.

Premiile constând în autoturisme Dacia, pe licență Renault, apar după 1968, anul când România a început să producă automobile.

Cel mai mare interes al populației pentru jocurile loto s-au manifestat cu ocazia premiilor constând în excursii, deoarece restricțiile impuse de regimul comunist pentru ca populația României să facă deplasări în străinătate erau foarte cunoscute. Loteria, prin oferta sa reușea să trezească dorința populației pentru plimbări în străinătate, așa încât cumpăra bilete la loto. Nu puține au fost astfel de evenimente, din care amintim: URSS, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Anglia, Coasta Dalmației, Italia, Elveția, Germania de Est, Spania. Popularitatea Loteriei era de notorietate, ea contribuia la o anume ameliorare a calității vieții și o șansă de schimbare a condiției umane.

Loteria de Stat a participat la efortul național, de solidaritate în situații dramatice și calamități naturale cu ocazia marilor inundații, indiferent ce guvern conducea România, în perioada monarhiei lui Carol al II-lea capitalistă la inundațiile din 1969 sau comunistă la marea tragedie din 1970. În acest an 1970 România a suferit cumplita tragedie din cauza inundațiilor, dar Loteria de Stat s-a mobilizat, cu sprijinul participanților la jocurile loto, a organizat o tragere specială, sumele rezultate fiind alocate pentru ajutorarea cetățenilor care au suferit de pe urma calamităților.

În perioada regimului comunist, loteria a încetat să mai aibă un rol social iar scopul inițial al constituirii acestei instituții a fost trecut sub tăcere. Sigur, că Loteria a făcut eforturi, așa cum am exemplificat, dar toate acestea au fost ocazionale. De regulă în această perioadă, sumele generate de loterie, s-au constituit cu surse extrabugetare la bugetul de stat. În linii mari, această practică a rămas neschimbată, până în prezent.

Cap. II Loteriile în România după căderea cortinei comuniste

1. Piața jocurilor de noroc și reglementări juridice după anul 1989

Urmând firul istoriei, am observat că loteriile în societatea românească până în decembrie 1989, erau conduse exclusiv de „Administrația de Stat Loto-Pronosport”, prin reorganizarea „Întreprinderii de Stat Loto-Pronosport” în 1966.

Istoria Loteriei Române este săracă în date despre cei care au influențat în calitatea lor de conducători ai operatorului național român jocuri de noroc, evoluția acestuia. Chiar și lucrarea „Loteria națională din România – o istorie ilustrată” nu se oprește asupra acestui aspect, amintind totuși , în treacăt, numele lui Virgil Madgeari, între administratorii instituției. Este întrucâtva, explicabilă lipsa datelor, în special cele de până la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, deoarece Loteria de Stat a suferit dese transformări, fiind condusă când de un Consiliu de Conducere, când de un Comitet de administrare și având în special, sarcina organizării și administrării „colecturilor”, încredințate diverșilor întreprinzători, în special străini. Apoi a existat riscul permanent de încetare a activității, pentru că statul român pierdea sume uriașe din activitatea de jocuri de noroc, colectorii străini scoțând aceste sume în afara țării, în mod mai mult sau mai puțin legal.

Doctrina comunistă „nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă” a fost aplicată, defectuos de Gheorghiu-Dej, care a ordonat desființarea Loteriei, revenind apoi, după ce a înțeles cât de importantă poate fi această instituție pentru statul român.

Anul 1989 și revoluția din decembrie, nu a adus pentru piața jocurilor de noroc din România Schimbări ce pot fi recunoscute. În continuare, singurul operator era „Întreprinderea de Stat Loto-Pronosport”, până la reorganizarea din 1991, când ia naștere „Regia Autonomă a Loteriilor și Pronosticurilor Sportive” (RALPS).

Și aceasta își exercita rolul de unic organizator pe întreg teritoriu național a tuturor activităților de jocuri loto (incluzând lozul în plic) și jocuri pronosport. Acest subiect îl voi aborda mai târziu.

Având exemplul celorlalte țări europene și nu numai populația României solicită și alte produse din zona jocurilor de noroc, lucru evidențiat la nivelul instituțiilor statului, unde erau înregistrate tot mai multe cereri. Statul român la începutul anilor 1990 era refractar în soluționarea acestora și totuși a început să înțeleagă că este nevoie de o anumită reglementare.

Anul 1992, a adus primele noutăți în sensul omiterii a două Hotărâri de Guvern, una în completarea celeilalte și anume:

H.G. nr.181/1992 privind definirea jocurilor de noroc și stabilirea contravențiilor la regimul practicării acestor jocuri.

H.G. nr. 486/28.08.1992, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc și unele modificări la Hotărâre.

Noutățile, au fost numai de natură juridică, pentru că nu au fost emise licențe în vederea deschiderii activităților de jocuri. La nivelul instituțiilor statului jocurile de noroc erau privite cu suspiciune, exista o mare neîncredere, față de potențialii „investitori”, nu existau specialiști care să poată reglementa această activitate. Relevant este că cele două acte guvernamentale sunt amatoristice, dacă nu penibile. Nu a existat nici pricepere, dar nici voință pentru o documentare profesionistă și emiterea unor reglementări care să aibă pretențiile unei țări europene.

În anul 1993 a fost nevoie de un Ordin al Ministrului Finanțelor nr. 613 din luna mai pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de jocuri de noroc.

Marile neajunsuri care persistă și astăzi ale așa ziselor documente guvernamentale pentru reglementarea pieții jocurilor de noroc, rezidă din definirea și clasificarea jocurilor.

În sfârșit piața jocurilor de noroc din România a fost deschisă și primele licențe au fost emise în favoarea unor personaje juridice solicitante, în iulie 1993.

Acestea se refereau la activități de jocuri cu câștiguri generate de elemente aleatorii, desfășurate folosind mașini mecanice, mai târziu electrice, electronice, jocuri de tip „bingo” în săli apoi televizate.

Au început să fie aprobate și emise licențe pentru cazinouri.

Marile controverse ale vremurilor acelea se refereau la faptul că persoanele juridice care primeau acele licențe, aveau acționariat persoane fizice de o calitate morală îndoielnică iar controlul, supravegherea era inexistentă, lucru care a permis existența în piață de foarte multe ori a unor jocuri fără să fie autorizate, licențiate.

Realitatea a fost că activitatea de autorizare care se făcea la Ministerul Finanțelor, de către Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc a cărei componență era:

Reprezentanți ai Ministerului Economiei și Finanțelor

Un reprezentant al Ministerului Comerțului și Turismului

Un reprezentant al Ministerului de Interne

director general al RALPS

legal, își desfășura activitatea, omitea licențe de operare jocuri de noroc, conform solicitărilor, adică fără limită. Nimeni nu făcea o analiză de piață poate populația României să accepte așa o mare ofertă de jocuri de noroc, venită „peste noapte” ?

Nimeni nu făcea un control riguros, specializat pentru această activitate. Teoretic, controalele erau făcute de către comisari ai Gărzii Financiare, dar aceștia nu aveau pregătirea specializată să controleze o activitate de cazinou, de săli bingo, de o diversitate de rulete, de o varietate de mărci/tipuri de jocuri mecanice/electronice, etc. Nu mai discutăm de obligații fiscale, evidență financiar contabilă, înregistrare de beneficii, vărsăminte financiare la stat.

În aceste condiții, în perioada anilor 1993-2003, au fost emise mii de licențe pentru jocuri mecanice și electronice ( funcționau cu autorizație aproximativ 10.000 de aparate și încă pe atâtea fără autorizație), zeci de săli de joc pentru bingo, numeroase cazinouri (de exemplu capitala București avea la un anume moment peste 20 de cazinouri).

Începând cu anii 2000, au fost solicitări puternice pentru obținerea de licențe de pariuri. Se paria pe orice, evenimente sportive, politice, și cel mai grav pe rezultatele tragerilor de la Loto (din ale țări) ceea ce apreciez eu că încalcă condițiile de acordare a licenței și implicit a legii. În acest caz, dar și în altele este o problemă a interesului statului de a-și administra o activitate din spera monopolului.

Totul a funcționat în condițiile prezentate mai sus, în aceleași proceduri conforme cu legislația precară, numai în anul 2009 s-a simțit nevoia unei îndreptări emițându-se Ordonanța de Urgență nr.77 din 24 iunie 2009. Aceasta nu reușește mai mult decât să „cosmetizeze” cele două Hotărâri de Guvern din 1992.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în România, pe lângă faptul că aduce modificări esențiale la Legea de organizare și funcționare a Companiei Naționale „Loteria Română”, ea va fi modificată ulterior prin multe acte normative cum ar fi: Legea nr. 246/2010, OUG nr.117/2010, OUG nr.96/2011, Legea nr.293/2011, OG. nr.17/2012.

Această inconsistență legislativă, într-un domeniu atât de specific cum sunt jocurile de noroc nu este un lucru care poate fi apreciat și mai ales la nivelul organismelor Uniunii Europene.

1.1. Cerințe europene, pentru piața jocurilor de noroc din România

Un document relevant pentru poziția organismelor Uniunii Europene și, în consecință pentru modul în care recomandat a fi abordată reglementarea domeniului jocurilor de noroc îl constituie:

„Concluziile asupra cadrului pentru jocuri și pariuri în statele membre ale Uniunii Europene” document adoptat de Consiliul Uniunii Europene în ședința sa din 10 decembrie 2010.

Acestea relevă contribuția pentru societate a loteriilor și a serviciilor asociate și constată că:

Statele membre ale UE, au diferite tipuri de loterii de stat sau loterii licențiate de autorități competente, că puține state autorizează loterii pentru scopuri caritabile sau filantropice.

Statele membre și autoritățile competente trebuie să-și exercite un rol important pentru societate pentru finanțarea cauzelor bune, direct sau indirect, în special prin contribuția loteriilor, iar acest rol specific trebuie luat în discuție la nivel european.

Analiza legislației în domeniul jocurilor de noroc în România, până la momentul 2010, făcute prin prisma Concluziilor UE, ce exprimă cu claritate poziția organismelor europene cu privire la natura specială a jocurilor de noroc, cu privire la riscurile asociate jocurilor de noroc exploatate comercial și cu privire la măsurile care trebuie adoptate pentru realizarea obiectivelor strategice, de interes public și pentru a proteja structurile de finanțare tradiționale care finanțează activitățile sportive și alte cauze sociale în statele membre relevă în principal următoarele:

Cadrul legislativ în vigoare în România nu constituie o reglementare consistentă care să poată să justifice monopolul statului în acest domeniu și implicit, să asigure recunoașterea legitimității și necesității menținerii acestuia.

Legislația în vigoare în domeniul jocurilor de noroc permite acordarea unui număr nelimitat de licențe de organizare a jocurilor de noroc și de autorizații de exploatare a jocurilor de noroc

Legislația în vigoare facilitează evaziunea fiscală în acest domeniu

Legislația actuală permite obținerea de licențe și autorizații pentru organizarea, exploatarea jocurilor de noroc de către operatori ale căror operațiuni sunt conduse de firme sau persoane cu moralitate îndoielnică și care, din acest motiv, întâmpină greutăți sau chiar refuz de autorizare în țara de origine.

Analiza dispozițiilor legislației române în vigoare în domeniul jocurilor de noroc prin prisma jurisprudenței Curții Europene de Justiție care rezultă și din Concluziile Consiliului UE, conduce la concluzia că în România, cadrul legislativ nu constituie o reglementare conștientă care să poată să justifice monopolul statului în domeniul jocurilor de noroc. Jurisprudența europeană în materie, subliniază că monopolul statului se justifică în măsura în care în statul în cauză există o politică coerentă și sistematică de restricționare a jocurilor de noroc.

Această condiție, în legislația românească nu este îndeplinită, deoarece:

Nu există o clasificare riguroasă, clară a categoriilor de jocuri de noroc, din redactarea textului de lege rezultă că unele tipuri de jocuri au fost excluse din categoria jocurilor loto și incluse artificial în alte grupuri în cadrul clasificării.

De asemeni, în mod explicit, au fost admise la autorizare și li se acordă licențe, pentru o mare diversitate de jocuri de noroc care practic, acoperă toate jocurile de noroc ce pot fi oferite

Legislația românească permite solicitarea licenței de organizare și autorizația de exploatare pentru jocurile de noroc prin toate mijloacele cunoscute – inclusiv rețele de televiziune, sisteme de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă.

Si mai grav, actul normativ de bază permite solicitarea și acordarea licenței de organizare și autorizația de exploatare pentru jocuri de noi care nu ar putea fi incluse în cadrul celor enumerate în cuprinsul așa – numitei clasificări. În acest scop este introdusă o nouă grupare de jocuri – cea a jocurilor de noroc online – care este definită ca fiind constituită din alte jocuri decât cele ce fac parte din categoriile nominalizate, care sunt desfășurate altfel decât în prezența fizică a jucătorilor și sunt organizate și transmise prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut autorizație și licență.

Rezultă foarte clar că legislația în vigoare la momentul anului 2010, în domeniul jocurilor de noroc constituie mai degrabă o de reglementare și nicidecum o reglementare riguroasă a acesteia, menită să permită justificarea măsurilor de restricționare a ofertei de jocuri de noroc pe teritoriul României. Consecința directă o constituie faptul că lipsa posibilității de a invoca dreptul de a impune măsuri de restricționare a ofertei de jocuri de noroc conduce la imposibilitatea realizării obiectivelor strategice, de interes public, subliniate în documentele organismelor europene, menționate și implicit imposibilitatea controlului și combaterii eficiente a efectelor regăsite asociate jocurilor de noroc.

Acordarea nelimitat de licențe de organizare a jocurilor de noroc are consecințe negative deoarece:

Se încurajează concurența pe piața jocurilor de noroc în condițiile în care Parlamentul European prin Rezoluția din 10 martie 2009, consideră concurența ca nejustificată, având în vedere caracterul foarte special al acestui domeniu și că acest lucru nu conduce la o mai bună alocare a resurselor. De asemeni,Parlamentul European a precizat că o abordare exclusiv din perspectiva pieței interne nu este adecvată în acest domeniu.

Se încurajează dependența de jocuri de noroc și se împiedică realizarea unuia din principii obiective

Protecția consumatorilor – în privința jocurilor de noroc, justifică acceptarea restricționării libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii

Controlul respectiv cerințele legale și manifestarea eficientă a organizării și desfășurării jocurilor de noroc este foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibil. Trebuie menționat faptul că pentru asigurarea controlului eficient în domeniul jocurilor de noroc, în România nu există un organism de control care să dispună de personal calificat corespunzător și un număr suficient. În acest context, realizarea obiectivelor strategice de interes public respectiv, protecția consumatorilor împotriva dependenței și a fraudelor, împiedicarea spălării banilor și a altor infracțiuni financiare, menținerea ordinei publice, care, preocupă în cel mai înalt grad organismele europene, rămân doar un deziderat fără a putea fi transpuse în mod eficient în practică.

Datorită condițiilor permisive de acordare a licențelor și autorizațiilor pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, regulamentele de joc sunt concepute astfel încât să nu conțină prevederi suficient detaliate, în baza cărora să se poată efectua un control eficient asupra modului de înregistrare a veniturilor, în totalitatea lor.

Toate acestea au drept consecință dezvoltarea evaziunii fiscale, cu atât mai mult cu cât domeniul jocurilor de noroc este recunoscut ca fiind căutat cu predilecție pentru infracțiuni financiare, fapt care, justifică îngrijorarea organismelor europene și apelul lor la cooperare între state pentru a se preveni consecințele negative asociate jocurilor de noroc exploatate comercial. Acest apel pe care Parlamentul European, prin intermediul Rezoluției amintite îl transmite Comisiei Europene, Europolului și autorităților naționale, de a face schimb de informații cu privire la amploarea fraudelor și a altor activități infracționale din domeniul jocurilor de noroc, trebuie subliniat, apreciat și pus în aplicare.

În România, cerințele de licențiere și autorizare sunt stabilite la un nivel minimal față de cerințele și verificările severe care sunt stabilite în alte legislații ale altor state, dar și lipsa unui organism de specialitate care să fie încadrat cu suficient personal cu pregătire corespunzătoare și specializare în domeniul jocurilor de noroc, permite obținerea de licențe și autorizații de către operatori ale căror operațiuni sunt conduse de firme sau persoane cu moralitate îndoielnică și care, ar întâmpina greutăți sau chiar refuz de autorizare în țara de origine.

Iată deci, un motiv suplimentare pentru ca statele membre să coopereze în scopul schimbului de informații despre operatorii de jocuri de noroc, ceea ce consideră organismele europene ca fiind o măsură importantă pentru realizarea obiectivelor strategice, de interes public, subliniate și prezentate mai sus.

Din prezentarea sintetică a deficiențelor existente în legislația românească până la acest moment, în domeniul jocurilor de noroc, rezultă că interesele statului român sunt neglijate, acestea mergând până la imposibilitatea justificării menținerii monopolului statului asupra organizării și exploatării jocurilor de noroc în România.

1.2. Obligații asumate de Guvernul Român în acord cu principiile ce guvernează legislațiile în domeniul jocurilor de noroc din țările Uniunii Europene

Până la momentul anului 2009 Comisia Europeană dar și Curtea Europeană de Justiție în nenumăratele ei poziții, a stabilit indubitabil că, dată fiind natura specifică a jocurilor de noroc, exploatarea acestora nu intră sub incidența art.31 din Tratatul Comunității Europene și, ca atare, monopolul statului este pe deplin justificat ne ducând atingere principiilor de bază ale Tratatului (ex: pct. 57-61 din Decizia Curții Europene de Justiție pronunțată la 11 septembrie 2003 în cazul Anamar, C-6/01).

Regimul juridic special al activităților de jocuri de noroc se explică și, totodată, își are sorgintea în trăsăturile specifice acestor activități și în special, în efectele dăunătoare societății și consumatorului care sunt asociate jocurilor de noroc.

În fapt, sectorul jocurilor de noroc urmărește o abordare de afacere total diferită de orice alt domeniu al vieții sociale. Spre deosebire de afacerile normale valoarea veniturilor obținute de organizatorii de jocuri de noroc din această activitate este egală numai cu valoarea sumelor investite în joc de participanți fără a fi creată o nouă valoare socială. Pe care de consecință, particularitatea esențială a jocurilor de noroc constă în aceea că, deși nu constituie o activitate economică propriu-zisă socialmente utilă (în care să fie prezent schimbul marfă-bani), totuși generează importante transferuri de valori economice, în general bani. Astfel, marea masă a participanților la jocurile de noroc pierd valori economice (deseori foarte importante) pe care înainte de joc le defineau, în timp ce, câștigătorii (un grup foarte restrâns în raport cu participanții la joc) și în mod special, organizatorul de joc, obțin valori economice foarte mari pe care, înainte de organizarea jocului nu le dețineau, fără a desfășura în acest scop o activitate prin care să se creeze o valoare nouă, utilă societății. Prin urmare, motivațiile participării la astfel de activități sunt pur psihologice și își află originea în dorința omului de a se confrunta cu hazardul fără nici cea mai mică legătură cu nevoile sale sociale. De aceea, jocul de noroc este benefic pentru societate doar când fondurile colectate de operatorii de jocuri sunt utilizate exclusiv în scopuri caritbile. Prin urmare jocul de noroc nu este benefic în cazul în care fondurile sunt însușite în interes privat pentru că este neconceput ca un element neproductiv (hazardul) să decidă, în mare parte, distribuția averilor în societate.

Particularitățile activitpții de jocuri de noroc creează condiții favorizante care fac ca domeniul să fie căutat cu predilecție de cercuri criminale, în special de crima organizată. Pe de altă parte, dorința operatorilor privați de a spori profitul în vederea însușirii în interes propriu a unor sume cît mai mari conduce la exploatarea acestor activități în scop pur comercial în condiții de concurență uneori acerbă și implicit, de publicitate agresivă cu consecințe extrem de dăunătoare asupra consumatorului, materializate în principal, prin apariția și dezvoltarea dependenței de jocuri și, pe cale de consecință ruinarea financiară a jucătorilor patologici și chiar a familiilor lor.

Din aceste motive, începutul secolului al XXI-lea, găsește legislațiile naționale din statele europene în situația că jocurile de noroc funcționează într-un cadru monopolistic ale cărui condiții și forme sunt stabilite strict prin legislația în vigoare din fiecare stat. La vremea aceea, în toate legislațiile naționale jocurile de noroc constituiau monopol de stat, dispunându-se în mod expres (exemplu: Franța, Germania, Spania, Portugalia, Italia, Grecia etc) că dreptul de a organiza jocuri de noroc aparține numai statului care îl poate transmite prin licență ori concesiune, în limitele și condițiile stabilite expres prin lege. Acest mod de reglementare a domeniului jocurilor de noroc a fost recunoscut ca fiind pe deplin justificat de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudență sa în materie de jocuri de noroc.

Sub acest aspect, este evident că prevederile Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat din România a fost perfect justificat necesar și oportun.

În aceste condiții opinia, susținută de România, că aplicarea întocmai a prevederilor art.45(2) și ale anexei XVII pct.4 din Acordul European, ratificat prin Legea nr.20/1993, este un standard potrivit unei țări precum România, a cărei aderare la Uniunea Europeană, la acea dată, era iminentă. Având exemplul în cazul Deciziei pronunțată –Anomar, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în sensul că eventuala existență, în cadrul statelor membre, a unor legislații care stabilesc condiții de exploatare și practicare a jocurilor de noroc mai puțin restrictive, nu are nici o relevanță asupra dreptului altui stat de a reglementa restrictiv domeniul jocurilor de noroc și, implicit, nu are nici o consecință, în ce privește compatibilitatea sistemelor de reglementare restrictive cu prevederile Tratatului Comunității Europene.

O prezentare amplă a specificațiilor domeniului jocurilor de noroc și a consecințelor liberalizării acestuia, este făcută de European Lotteries (E.L) printr-o scrisoare înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice din România, sub nr.19717/25.05.2005, prin care a făcut cunoscută poziția sa în problema liberalizării pieței jocurilor de noroc și motivele pentru apărarea monopolurilor jocurilor de noroc. În principal scrisoarea EL își exprimă îngrijorarea în legătură cu evoluțiile recente ce tind la liberalizarea domeniului jocurior de noroc în Europa, și subliniază că în unele țări europene, operatorii de jocuri de noroc privați încearcă să determine autoritățile naționale să renunțe la regimurile de reglementare restrictive aflate în vigoare în toate statele europene. EL, recomandă statelor să preia controlul strict asupra jocurilor de noroc și acesta să fie axat pe trei nivele diferite:

a) control asupra organizatorului de jocuri de noroc;

b) puterea de a determina tipul și nivelul/dimensiunile activităților de jocuri de noroc legale autorizate;

c) protecția jocătorilor și a consumatorului;

Concluzia generală care desprinde din scrisoarea transmisă de oficialii European Lotteries este aceea că legislația română în domeniul jocurilor de noroc trebuie substanțial modificată pentru a răspunde obiectivelor și obligațiilor asumate de România, în special pentru deplina valorificare a dreptului de a menține și întări monopolul în domeniul jocurilor de noroc, drept ce a fost recunoscut statului român prin art. 45(2) și anexa XVII, pct.4 la Tratatul de asociere, ratificatprin Legea nr.20/1993.

Acordul european care instituie o asociere între România, pe de o parte și Comunitățile europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr.20/1993, prevede în mod expres o excepție permanentă de la libertatea de stabilire și implicit, de la libera furnizare a serviciilor pentru domeniul jocurilor de noroc, pariurilor loteriilor și altor activități similare, domeniu care este exclus de la aplicarea acestor principii este în continuare de actualitate în raport de dispozițiile Tratatului de aderare, si mai ales este în acord deplin cu prevederile Tratatului Comunității Europene, impunând ca legislația în domeniul jocurilor de noroc să fie modificată pentru a răspunde cerințelor statuate de Curtea Europeană de Justiție. Cea mai importantă cerință pe care viitoarea lege trebuie să o îndeplinească este aceea a limitării și controlului strict al oportunităților de joc prin limitarea severă a numărului de operatori ce acționează pe piața jocurilor de noroc pentru evitarea concurenței (fapt subliniat, de altfel, pe larg și în scrisoarea E.L.) care sunt , în același timp, obiective urmărite, în fapt de statul român prin includerea textului citat în Acordul de asociere.

Acordul european de asociere ratificat prin Lega nr.20/1993 au la bază doi piloni principali la care se face referire în jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv:

a) interesul statului în prevenirea și combaterea infracționalității și, în general, a fraudelor, ceea ce implică luarea măsurilor necesare ca fondurile obținute din aceste activități să nu fie însușite în interes privat și, implicit, aceste activități să nu fie organizate și exploatate în scopuri pur comerciale, respectiv în condiții concurențiale (ex: Deciziile Curții Europene de Justiție, pronunțată în cazul Schindler; Decizia în cazul Lăora; Decizia în cazul Anomar; Decizia în cazul Gambelli etc).

b) interesul protejării consumatorului contra lui însuși, respectiv asigurarea că jocurile de noroc sunt organizate și exploatate în mod responsabil pentru a se preveni apariția dependenței de joc și a riscului cheltuirii de sume în exces. (ex: Deciziile pronunțate în cazul Lăora și Gambelli).

Acceptarea concurenței pe piața jocurilor de noroc echivalează cu încurajarea exploatării jocurilor de noroc în scopuri pur comerciale, ceea ce conduce la creșterea oportunităților de joc și, implicit, la utilizarea mijloacelor de incitare la joc astfel încât nici una din motivările majore, considerate „piloni” prezentate mai sus, nu mai subzistă și, implicit, interesele majore urmărite de stat nu mai pot fi realizate cu toate consecințele negative pentru societate.

Inconsecvența și mai ales incoerența autorităților din România, cu privire la reglementarea pieței jocurilor de noroc au atras inevitabil o notificare a Comisiei Europene materializată prin „Scrisoarea de punere în întârziere – încălcare nr. 4216/2013”, prin care se atrage atenția asupra unor dispoziții din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Scrisoarea Comisiei Europene, formulează „obiecții cu privire la lipsa de coorență a cadrului juridic românesc privind jocurile de noroc” și solicită reglementări care să nu încalce „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene” dar în același timp să servească intereselor consacrate privind monopolul de stat în domeniul jocurilor de noroc.

În aceste condiții de necesitate și oportunitate, a fost emisă în data de 29 decembrie 2014, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92, pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea OUG nr.77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2010

OUG nr.92/2014, nu reușește să aducă o îmbunătățire și nici nu cred că reprezintă o reglementare a pieței, un lucru este cert că produce o puternică liberalizare care pune în pericol calificarea activității de jocuri de noroc ca fiind activitate ce constituie monopol de stat, dată prin Legea nr.31/1996 (lege organică) și, prin urmare, să pună în pericol realizarea de către statul român a obiectivelor de interes public major.

1.3. Piața privată a jocurilor de noroc în România

Regimul juridic special al activităților de jocuri de noroc se explică și, totodată, își are sorgintea în trăsăturile specifice acestor activități și, în special, în efectele dăunătoare societății și consumatorului care sunt asociate jocurilor de noroc.

În fapt, sectorul jocurilor de noroc urmărește o abordare de afacere total diferită de orice alt domeniu al vieții sociale. Spre deosebire de afacerile normale valoarea veniturile obținute de organizatorii de jocuri de noroc din această activitate este egală numai cu valoarea sumelor investite în joc de participanți fără a fi creată o nouă valoare socială. Pe cale de consecință, particularitatea esențială a jocurilor de noroc constă în aceea că, deși nu constituie o activitate economică propriu-zisă socialmente utilă ( în care să fie prezent schimbul marfă-bani), totuși generează importante transferuri de valori economice, în general bani.

Astfel marea masă a participanților la jocurile de noroc pierd valori economice (deseori foarte importante) pe care înainte de joc le dețineau în timp ce, câștigătorii și, în mod special organizatorul de joc, obțin valori economice foarte mari, fără a desfășura în acest scop o activitate prin care să se creeze o valoare nouă, utilă societății.

Prin urmare, motivațiile participării la astfel de activități sunt pur psihologice și își află originea, în dorința omului de a se confrunta cu hazardul fără nici cea mai mică legătură cu nevoile sale sociale. De aceea, jocul de noroc este benefic pentru societate doar când sunt utilizate exclusic în scopuri caritabile. Prin urmare, jocul de noroc, nu este benefic în cazul înc are fondurile sunt însușite în interes privat pentru că este de neconceput ca un element neproductiv (hazardul) să decidă în mare parte, distribuirea averilor într-o societate.

Încercările de reglementare a pieței jocurilor de noroc în România anilor 90, legislația a permis, de pildă încurajarea dezvoltării, fără limitări, a jocurilor bingo transmise prin rețelele de televiziune, fapt ce a condus la organizarea lor la nivel național. Activitatea acestora s-a dovedit nebenefică pentru statul român, dar și mai mult și-au încetat activitatea înregistrând mari datorii la stat, constând inclusiv în taxe de autorizare legal datorate. În plus, s-a manifestat și o altă consecință negativă, în plan social înregistrându-se creșterea infracționalității și apariția fenomenului de dependență de jocuri de noroc, mass-media calificînd la acea vreme drept „isterie națională”.

Pentru stoparea acestor fenomene negative, statul a intervenit la acea vreme prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr.348/2002 și a interzis organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc bingo și keno cu transmisie prin rețele de televiziune sau prin mijloace de transmisie asimilate. Aceste fenomene s-au menținut și nu puține au fost situațiile în care firmele autorizate nu își onorau obligația de a achita premiile puse în joc.

Peste mai bine de 10 ani, adică în 2013, statul român permite organizarea de jocuri bingo pe rețele de televiziune fără ca reglementările în domeniu să fi suferit îmbunătățiri în sensul unei mai bune gestionări și administrări a jocului.

Personal, cred că acest joc face parte din categoria jocurilor de tip loto, așa cum este clasificat și de Asociația Europeană a Loteriilor (E.L.), că el este un joc de sală și în nici un caz nu trebuie permisă vânzarea biletelor în stradă, unde controlul statului asupra vânzărilor este aproape imposibil și deci multiple posibilități de a-l încadra pe organizator responsabil.

Pe piața românească, activează însă și alți operatori de jocuri de noroc privați: organizatori de pariuri în cotă fixă, slot-machines, cazinouri etc.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice, situația numărului total de autorizații acordate pentru exploatarea jocurilor de noroc, valabilă la sfârșitul anului 2013 se prezintă astfel:

Pariuri în cotă fixă: 13 autorizații

Bingo în săli de joc: 14 autorizații

Bingo sisteme de televiziune: 1 autorizație

Activități cazinouri: 8 autorizații

Slot machines: 55.277 autorizații

Operatorii privați de jocuri de noroc de tip pariuri în cotă fixă, autorizați, sunt (funcție de numărul de agenții):

Public bet -362 agenții

Casa Pariurilor – 362 agenții

Stanley Bet – 322 agenții

Sky Bets – 206 agenții

Bet Cafe Arena -147 agenții

GS bet – 137 agenții

Superbet -125 agenții

Mozzart – 52 agenții

Alții – 42 agenții

Din totalul de peste 55 mii slot machines autorizate amintim primele 20 societăți comerciale deținătoare de licențe:

Nici activitatea de cazinou, nu a rămas neafectată datorită unei reglementări precare. Și acest domeniu a funcționat în proporții considerabile așa cum a funcționat toată economia românească. Anii 90 și apoi chiar 2000, au proliferat, oferta operatorilor de cazinou așa mult mai mare decât cerea piața. Observăm că în prezent mai sunt în funcțiune 8 cazinouri, în timp ce în Cehia funcționează peste 150 de cazinouri iar Praga este numită în cercurile financiare „Las Vegasul Europei”. În Rusia de exemplu, Parlamentul, pur și simplu a exilat cazinourile rusești, în sensul că au ratificat legea, conform căreia începând cu anul 2009 în Moscova vor fi interzise jocurile de noroc. Au stabilit anumite regiuni unde aceste activități pot fi permise și anume pentru cazinouri: Kaliningrad oraș situat pe coasta Mării Baltice, Altar, în Siberia sau și mai departe în Rostov sau Krasnodar.

În România, a existat un proiect de lege care să reglementeze, această activitate de jocuri de noroc în general și de cazinou în special, conform căruia, toate activitățile de cazinou puteau fi permise numai în zona de litoral a Mării Negre și în clădirea cazinoului din Sinaia care are o istorie foarte veche.

Necesitatea și oportunitatea acestui proiect era foarte bine explicată și benefică pentru economia românească dar mai ales pentru dezvoltarea turismului la Marea Neagră (proiectul avea la bază exemplul Monaco).

Nu a găsit înțelegerea necesară la nivel guvernamental așa încât nu a fost promovat.

Activitatea de licențiere și obținere de autorizații pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, continuă și astăzi în condițiile în care cerințele de licențiere sunt minimale iar cele de verifiare nu sunt severe așa cum sunt în alte legislații europene.

Consecințele acestei veritabile dereglementări a sectorului jocurilor de noroc nu a întârziat să-și facă utilă prezența. Acest lucru este demonstrat în special din informațiile prezentate în tabelul de mai jos în legătură cu ponderea în piață a principalilor operatori de pariuri în cotă fixă:

Rezultă deci că operatorii privați de pariuri în coă fixă domină piața din România, față de perioada 2004-2006 când Compania de Stat avea ponderea cea mai însemnată în total piață.

2. Loteria de Stat și rolul ei în noua societate românească

De secole mirajul jocurilor loteristice a fascinat milioane de jucători de pe toate meridianele lumii. De secole dorința de risc și de provocare a destinului, ce există în însăși natura firii umane, este o sursă, importantă de câștig pentru jucători și de capital pentru societate, acești bani fiind folosiți în interesul public (sport, acțiuni caritabile, construcții etc).

Activitatea are un urias impact social, deoarece dincolo de tehnicile folosite și de speranța câștigului material, influențează cele mai diverse categorii sociale, solicitând intuiție și spirit combativ, cunoștințele variate, stăpânire de sine și forță de decizie. El, jocul loteristic creează mediul în care iluzia speranței trăiește veșnic, este locul în care uneori visele se îndeplinesc. Și în vise trebuie doar să crezi!

De altfel, acest „secret” al valorii sociale a loteriei a fost mereu valorificat de statele moderne ale lumii care au devenit treptat unicul organizator al acesteia, obținând astfel un dublu câștig: material pentru buget și social prin crearea condițiilor degajării unor energii sociale acumulate spre sfera din ce în ce mai diversă a jocurilor. Câștigurile mari obținute de populație au, de asemenea, și ele valoarea lor în ce privește atenuarea energiilor sociale cumulate pe o anumită perioadă de timp.

Caracterul tot mai social al loteriei de stat derivă și din prioritatea pe care bugetul o dă acoperirii unei părți din nevoile sociale, învățământ, sănătate, cultură, artă, etc. Este deci de interes național pentru fiecare stat să aibă controlul asupra acestui fenomen loteristic.

În România, tradiția activității loteristice este veche, loteriile românești erau organizate pentru scopuri financiare și pentru susținerea unor acțiuni de asistență socială.

În conformitate cu reglementările în vigoare obiectul de activitate al Companiei de Stat, îl constituie elaborarea, organizarea, administrarea și exploatarea jocurilor de noroc, executarea de produse loteristice, tipărituri și lucrări tipografice. Această activitate are ca scop atragerea unei părți din dispinibilitățile bănești ale populației, cointeresarea ei pentru crearea de fonduri necesare activității sportive și altor țeluri de interes general. De aici decurg și principalele obiective ale instuției: atragerea de noi participanți la jocuri, asigurarea securității sistemelor de joc, îmbunătățirea, diversificarea și atractivitatea sistemelor loteristice; susținerea mișcării sportive românești etc.

Pentru un secol de existență, mișcarea Loteriei Române a fost una socială, care a urmărit ajutorarea oamenilor și, prin aceasta, și a instituțiilor statului care nu puteau face față acestor cereri sociale.

Indiferent de statutul avut de-a lungul timpului, Loteria Română a avut o singură misiune, și anume: colectarea de disponibilități bănești de la populație, în scopul asigurării de finanțări pentru proiecte de interes public național.

În acest sens compania, a colectat fonduri care au fost repartizate conform principiului ei de funcționare a câștigătorilor, a furnizat mijloace financiare pentru realizarea unor investiții de interes public în domeniul sănătății, protecției sociale, sportului și culturii a contribuit atît la bunăstarea individului cât și a societății, îmbunătățind viața multor oameni.

Urmând firul tradiției, și după anul 1990 Loteria de Stat a destinat o parte din sume din fondul de sponsorizare acțiunilor culturale și sociale. În anul 1993 a fost emis Lozul Ateneului, din care a plătit pentru începerea lucrărilor de consolidare și restaurare, suma de 50 milioane lei. Începând cu ediția a XV-a a Festivalului Internațional „George Enescu”, Loteria s-a implicat aproape anual în sponsorizarea acestuia.

În perioada 1996-2003, instituția a sprijinit cultura românească prin finanțarea unor concerte de muzică clasică (în colaborare cu Fundația Henri Coandă), prin organizarea Festivalului Internațional Johann Strauss la București în anul 2002, prin sprijinirea editării unor lucrări fundamentale precum „Tratat de Istoria Românilor și Dicționarul Membrilor Academiei Române” în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă.

În bogata ei tradiție de a sprijini instituțiile medicale, Loteria a contribuit la înzestrarea cu aparatură medicală la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghete, Fundația Spitalului de Urgență Floreasca, Fundația pentru ocrotirea bolnavilor cu afecțiuni cardiovasculare, Spitalul Clinic „Filantropia”, Spitalul „Elias”, Fundația Chirurgicală „Sf. Ioan din Târgu Mureș”, Spitalul de Pneumofiziologie București etc.

Tot în aceeași perioadă, Loteria și-a făcut prezența în mod util și în domeniul asistenței umanitare și comunitare prin ridicarea unui grup statuar reprezentându-i pe Avram Iancu, Axente Sever, I. Buteanu și Petru Dobra, la Baia Mare, dar și statui reprezentându-i pe I.C. Brătianu și Gh. Pop de Băsești. Au mai fost susținute și diverse programe de interes comunitar, precum acelea de informare, educație și integrare derulate de Organizația de tineret Albatin, pe acelea împotriva drogurilor, inițiat de Asociația națională de intervenție în toxicomanie din România, programelor destinate persoanelor cu handicap fizic, psihic și social, inițiat de Fundația Concordia din Tîrgu Mureș. Programele finanțate de Loterie au vizat persoanele nevoiașe, tinerii talentați și întreprinzători, comunități profesionale, au fost susținute cămine, grădinițe, adăposturi.

Noua politică de acțiune socială, a vizat și educația și știința, prin școlarizare a 200 de tineri, pe o perioadă de 5 ani în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității „Dimitrie Cantemir”, a achiziționat aparatură pentru Facultatea de Chimie Industrială a Universității Politehnice din București, a sponsorizat editarea unor publicații stiințifice precum revista „Science and Technology Enviromental Protection” a societății Independente pentru Protecția Mediului Înconjurător, a susținut activități ale Academiei Române, ale Centrului de Studii Culturale Britanice din Universitatea București, multe alte colegii și licee prin amenajări și dotări.

O instituție pentru care românii au mare respect, Biserica a fost ajutată substanțial de Loteria Națională, pentru construcția unor lăcașe de cult în Maramureș, Dâmbovița, episcopii ortodoxe din Covasna, Harghita, Slobozia ș.a. și foarte multe parohii din toate județele țării.

Asocierea imaginii Loteriei Române cu activitatea, sportivă a fost benefică atât datorită posibilității de promovare a sistemelor de joc de-a lungul desfășurării diverselor competiții, cât și datorită contribuției la creșterea și recunoașterea performanțelor sportului românesc pe plan intern și internațional.

Au beneficiat de sprijin financiar: Fundația Atletismului Românesc, Federația Română de Fotbal, Ministerul Tineretului și Sportului, Baschet Club Steaua București, Clubul Sportiv Olimpia din București, Societatea de încurajare pentru îmbunătățirea raselor cailor din România, aproape toate cluburile de fotbal care au participat la competițiile europene.

Cu ajutorul Loteriei Naționale au fost organizate gale sportive, s-au asigurat participări la evenimente (Olimpiade sportive, Jocuri Inernaționale ale elevilor) s-au modernizat complexe sportive (foarte relevant Stadionul Național din București).

Este de înteles că înainte de instalarea regimului totalitar, dar și după, un model, în care rolul Loteriei să fie de urmat este greu de recomandat, având în vedere severele restricții fiscale și bugetare prin care trece statul român. Sigur modelul Loteriei britanice este unul de urmat în care funcția civică și socială primează în fața atributului eficienței economice, Loteria de Stat va trebui să devină o instituție capabilă de a-și asuma largi responsabilități civice și sociale.

Datorită specificului ei, Loteria Națională este una dintre puținele societăți care nu au fost afectate de declinul economic, înregistrând chiar un progres semnificativ în decursul ultimilor ani. Este adevărat că această evoluție se datorează într-o mare măsură unor cauze psiho-sociale, nu doar economice.

În general, sărăcia populației, influențează în mod negativ orice afacere. Nu este și cazul jocurilor de noroc, în special al celor loteristice, ceea ce face ca Loteria Națională să conteze ca un potențial finanțator al proiectelor societății civile. Singura condiție pentru ca această posibilitate să se realizeze este ca Loteria Națională să își regăsească vocația filantropică prin care se definea înainte de instaurarea regimului comunist.

Acest lucru se poate realiza, chiar după efectuarea unei cercetări în acest sens ar putea oferi chiar o estimare a acestui segment de piață care poate fi atras printr-o bine mediatizată transformare a Loteriei într-un susținător al „cauzei nobile”.

Datorită dificultăților economice prin care trece România, este evident că soluția preferabilă și acceptabilă în acest moment va fi aceea care nu afectează încasările la bugetul statului și are nu presupune nici costuri suplimentare de alt tip, cum ar fi cele administrative sau revizuirea majoră a cadrului legal în vigoare.

Cap. III Modernizarea Loteriei de Stat în România

1. Înființarea „Companiei Naționale Loteria Române”

În anul 1991, fosta „Administrația de stat Loto-Pronosport”, se deființează și ia naștere „Regia Autonomă a Loteriilor și Pronosticurilor Sportive” (RALPS), aflată sub autoritatea Ministerului Finanțelor, prin Hotărârea Guvernului nr.130/1991.

Această nouă entitate exercită și aplică, în calitate de unic organizator, strategia dezvoltării în domeniul sistemelor jocurilor de noroc: loto, expres, pronosport, loz în plic și instant lottery, funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Deasemeni participă la alte activități similare de jocuri de noroc precum: tombole, bingo, jocuri mecanice și electronice, pariuri publice, jocuri de tip cazino, concursuri de pronosticuri sportive și altele, având posibilitatea să se asocieze cu persoane fizice sau juridice din țară sau străinătate.

Fiind nevoită să se alinieze la prevederile și dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, în anul 1994 se desființează RALPS și ia ființă „Regia Autonomă Loteria Națională” (RALN) prin H.G. nr.816 din 23 noiembrie 1994.

Aceasta nu vine cu modificări esentiale privind obiectul de activitate, dar stabilește precis modul de angajare a managerului, a Consiliului de Administrație, structura organizatorică în componența căreia existau 41 sucursale județene, Unitatea Tipografică si Centrul de Calcul.

Hotărârea de Guvern 816/1994, îmbracă o formă juridică de societate comercială, specifică unei economii de piață în care acționarul decide asupra proprietății sale.

Pentru acest motiv, dar și pentru că Regia Autonomă Loteria Națională se comportă ca o societate comercială, iar marea majoritate a regiilor aflate sub autoritatea diverselor ministere (energie, căi ferate, minerit etc), inevitabil s-a produs și fosta RALN s-a transformat în „Compania Națională Loteria Română” prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.159/1999, aprobată prin Legea 288/2001, valabilă și în prezent.

Această prevedere legată stabilește că CNLR continuă să aparțină în totalitate statului român, stabilește că este persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat, care se organizează și funcționează în conformitate cu statul său, care face parte integrantă din lege. Acesta prevede că Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al Loteriei Române care decide asupra activității acesteia și asupra politicii economice. Reprezentanții Statului în adunarea generală a acționarilor sunt în număr de trei și sunt numiți prin ordin al ministrului finațelor. Mai mult, hotărârile AGA extraordinare nu sunt valabile decît dacă a fost realizată o prezență de trei pătrimi din numărul total al membrilor, așa cum este concepută legea la acest moment numărul total al membrilor AGA este de trei și nu poate fi schimbat decât prin intermediul unui act normativ cu putere egală.

Cei trei membrii AGA, numiți de Ministerul Finanțelor sunt reprezentanții statului, dar chiar și în această situație, statul nu are prerogativele unui proprietar în condițiile dreptului comun. Prin urmare, se presupune că Guvernul este cel care poate decide cu privire la activitatea Loteriei Române și că tot el ar putea decide prin HG să privatizeze sau să scoată la vânzare niște acțiuni (având în vedere că suntem în cazul unei societăți comerciale pe acțiuni). Dar tot OUG prevede în mod explicit că modificarea formei juridice a Loteriei Române se poate face doar prin lege; chiar și în absența unui astfel de dispoziții, tot ar fi imposibil ca o hotărâre de guvern să schimbe prevederile unei ordonanțe care are aceeași putere ca o lege emisă de Parlament.

Scopul activității Companiei Naționale Loteria Română se rezumă la realizarea obiectivelor de interes public național precum și atragerea unei părți din disponibilitățile bănești ale populației, pe baza liberului consimțământ, în vederea creării fondurilor necesare finanțării unor obiective de interes public și atribuirii de câștiguri participanților la jocuri.

Această sintagmă se regăsește și la exprimarea care stipulează că profitul net va fi repartizat potrivit reglementărilor legale în vigoare și că dividentele nete realizate se fac venit la bugetul de stat pentru finanțarea obiectivelor de interes public național.

Legea de organizare și funcționare a CNLR a dat posibilitatea managementului, consiliului de Administrație Adunărilor Generale a Acționarilor să decidă cu ușurință măsuri în ce privește organizarea companiei, cea mai notabilă fiind că la începutul anului 2006, Compania funcționa eficient cu numai 8 sucursale zonale (în loc de 41) fără personalitate juridică, cărora le sunt arondate puncte de lucru județene și întreaga rețea de agenții loto.

Această lege a rezolvat un lucru de neimaginat pentru acele vremuri și anume a transferat în proprietatea companiei (deci în patrimoniul propriu) întreaga rețea de agenții în care își desfășura activitatea și care erau în administrarea Regiilor Autonome de sub autoritatea locală, peste 700 la număr. Astăzi, compania are în patrimoniu peste 900 de agenții proprii, datorită efortului investițional de care a fost capabilă. Desigur că rețeaua sa de vânzare este de peste 2000 puncte de vânzare, diferența fiind constituită de agenții de vânzare în regim mandatorial.

O parte din atribuțiile noii societăți comerciale nou înființare precum:

Elaborarea sistemelor de loterie, pronosticuri sportive, pariuri, lozuri, lozuri instant, videoloterie și alte activități similare, precum și regulamentele de organiare și administrare a acestora;

Organizarea vânzării la aceste sisteme, atât prin rețeaua proprie cât și prin alte unități, pe bază de contracte;

Organizarea și efectuarea operațiunilor de plată a câștigurilor la sistemele respective;

Organizarea activității de marketing;

Sunt mult mai ușor de utilizat de către managementul și Consiliul de administrație al Companiei pentru obținerea de performanțe notabile.

2. Reformarea tehnică și economică a Companiei Loteristice de Stat

Lumea zilelor noastre este dominată din punctul de vedere economic de trei forțe, care acționând separat și în conjuncție, împing firmele într-un teritoriu pe care cadrele executive și managerii îl simt înspăimântător de nefamiliar. Aceste forțe sunt numite CCS: Clienți, Competiție, Schimbare. Denumirile lor nu sunt noi, dar caracteristicile lor sunt în mod remarcabil diferite de ceea ce era înainte sau de ceea ce sunt încă pentru firmele dominate de mentalități-retrograde.

Să privim în context cele trei forțe:

„Clienții” au devenit mai ofensivi, pentru că spre deosebire de trecutul nu prea îndepărtate, firmele de azi au clienți ( clienții firme sau clienți individuali) care știu că vor, cît sunt dispuși să plătească și cum să obțină ce doresc în condițiile pe care le cer. Astfel de clienți nu au nevoie să cumpere sau să negocieze cu firmele care nu înțeleg și nu țin seama de această schimbare șocantă care s-a produs în relația client-furnizor.

„Competiția” se intensifică și se diversifică, iar progresul tehnologic schimbă natura competiției în moduri la care firmele nu se așteaptă. Fac față competiției numai acele firme care folosesc tehnologiile moderne în mod inovator pentru a îmbunătăți interacțiunea dintre ele și clienții lor, și pentru a determina totodată o satisfacere mai bună a așteptărilor clienților față de toate celelalte firme de pe piață.

„Schimbarea”, a devenit normalitatea, atotcuprinzătoare și de neevitat, iar ritmul ei s-a accelerat. Odată cu globalizarea economiei, firmele sunt confruntate cu un număr mare de concurenți, fiecare dintre ei putând introduce pe piață noi produse și servicii. Rapiditatea schimbărilor de tehnologie promovează, de asemenea, inovarea, ciclul de viață a produselor nu se mai măsoară în ani, ci în luni.

Tehnologia informatică joacă un rol esențial în realizarea schimbării, este un catalizator important deorece permite firmei să își transforme procesele interne prin reproiectare.

Cu mici și nesimnificative excepții Loteria Națională s-a confruntat cu problemele menționate mai sus. În acest sens, schimbarea în cadrul Loteriei Naționale a început în anul 1992 când a început proiectarea sistemului de înregistrare și prelucrare automată a datelor oferite jocurilor „Loto” și concursurilor „Pronosport”. Introducerea acestui sistem reprezintă o schimbare, deoarece a început cu proiectarea activităților și după aceea a fost proiectat și realizat sistemul de informatizare. Acest mod de abordare radicală a condus la demolarea vechilor mentalități și la creșterea semnificativă a realizărilor Loteriei Naționale.

De aceea, o analiză comparativă a nivelului de informatizare a Loteriei Naționale față de situația și tendințele înregistrate pe plan mondial al marilor loterii, mai precis în ceea ce privește informatizarea activităților de înregistrare, colectare și centralizare a mizelor, prelucrarea și difuzarea datelor tragerilor și concursurilor, precum și a activităților de informare a jucătorilor și plății câștigurilor, arată că Loteria Națională din România a intrat în familia marilor loterii din Europa.

Toate marile loterii din lume au înțeles corect rolul schimbării și al introducerii tehnologiei informatice moderne în îmbunătățirea activității lor și al comportamentului față de toate categoriile de consumatori de jocuri de noroc.

După cum este cunoscut, începând cu anul 1993 jocurile loto și pronosticurile sportive organizate de Loteria Națională se desfășoară în regim automatizat asigurat de un sistem de prelucrare automată și colectare off-line și începând cu anul 2000 on-line, a datelor înregistrate de terminalele inteligente de joc, precum și difuzarea a datelor referitoare la rezultatele tragerilor loto și concursurilor de pariuri sportive.

Acest sistem, denumit LOTOS, a fost livrat de firma Intracom din Grecia în cadrul unui contract de credit furnizor care conținea, livrarea unui proiect de echipamente, software, servicii etc., complet la cheie.

Pentru România anilor 2000, acest proiect implementat de Loteria Națională a reprezentat vârful performanțelor tehnologice, deoarece nimeni ( mă refer la companii, la sistemull Bancar, la cel al Ministerului de Finanțe, etc.) nu reușise să-și informatizeze activitățile astfel încât serviciile către consumator să fie la un înalt nivel de performanță și mai ales siguranță.

Totodată, prin introducerea noului sistem de operare în regim on-line, s-a creat posibilitatea abordării în regim automatizat și a altor activități precum achitarea și gestionarea câștigurilor la sistemele de joc, evidență contabilă și a resurselor umane etc.

Importanța dezvoltării de produse noi și modernizării produselor existente a fost hotărâtoare pentru supraviețuirea și dezvoltarea Loteriei Naționale și au reprezentat elemente de bază ale strategiei sale.

În prezent, capacitatea potențială a firmelor ce organizează și exploatează comercial jocuri de noroc depășește cu mult cererea efectivă, ceea ce are ca rezultat concurența între firme pentru câștigarea favorurilor clienților.

Realitatea demonstrează că cererea este neomogenă și că organizatorii de jocuri de noroc caută să-și diferențieze jocurile pentru a se adapta mai bine cerințelor unor grupe specifice de clienți sau segmente de piață. Desigur că dacă organizatorii de jocuri de noroc reușesc să-și diferențieze jocurilr într-un mod semnificativ, ei oferă astfel viitorilor clienți un motiv de a-i prefera în raport cu alți organizatori de jocuri de noroc.

Din aceste motive, diferențierea jocurilor a devenit principala armă în concureța dintre organizatorii de jocuri de noroc ce își doresc din piața jocurilor de noroc . Acest lucru explică importanța acordată dezvoltării și modernizării jocurilor de noroc.

Totodată, în condițiile concurenței moderne devine tot mai riscant să nu inovezi, și, în același timp, este foarte costisitor și riscant să inovezi. Cu toate acestea firmele riscă și inovează, pentru cp altfel riscă să dispară de pe piață. Pe de altă parte ciclul de viață al jocurilor de noroc s-a redus semnificativ, fapt ce determină organizatorii de jocuri să aibă pregătite în orice moment jocuri noi sau modernizate care să înlocuiască rapid jocurile ce nu mai au succes pe piață.

În acest context dupa anul 2000 „Compania Națională Loteria Română” a analizat situația jocurilor sale, precum și evoluția concurenței și a rezultat următoarele:

Dezvoltarea și implementarea jocurilor Telebingo, Joker, Loto 5/40;

Implementarea și dezvoltarea programului de videoloterie sub forma unui proiect cheie, constând în livrarea unui număr de 500 antene VSAT, terminale de videoloterie până la 10.000, echipamentul de comunicații, sistemul central, software-ul jocurilor, site-controlere, instalarea și operarea întregului sistem, service-ul și piese de schimb, școlarizarea personalului, marketingul și promovarea programului.

Data semnării și intrării în vigoare a fost 1 septembrie 2003, cu valabilitate 10 ani.

Implementarea și dezvoltarea programului de pariuri în cotă fixă sub forma unui proiect la cheie, constând în livrarea unui număr de 600 antene VSAT,1800 terminale specializate jocului de pariuri, echipamentul de comunicații, sistemul central, 1800 seturi de afișare date, aplicația soft, toată infrastructura de hard și software necesară operării Centrului de Apeluri, școlarizare, service, piese de schimb și poate cel mai important, furnizorul să asigure managementul de risc și programul de jocuri de pariuri, în vederea asigurării ca rata medie a premiilor jocurilor la un nivel de 59%. Data semnării contractului a fost 1 septembrie 2003, intrarea în vigoare/pariere, 24.09.2004, valabilitatea 10 ani.

Având în vedere tendințele înregistrate pe plan mondial, precum și necesitatea modernizării tuturor activităților Loteriei Naționale în vederea obținerii unor rezultate superioare, compartimentele de specialitate ale Loteriei au elaborat un proiect director de realizare și implementare a sistemului informatic integrat al Companiei denumit SILON. Acesta este conceput ca un ansamblu coerent de procese, resurse, fluxuri de prelucrare, echipamente, documente și informații, alcătuit din următoarele trei componente:

a) sistemul LOTOS, prezentate pe scurt mai sus;

b) sistemul informatic operativ, denumit SINOP și destinat informatizării activităților operative în cadrul Loteriei, care este distribuit în sediul central, sediile sucursalelor și punctelor de gestiune valori

c) Sistemul de comunicație, care va asigura comunicarea între componentele sistemelor LOTOS și SINOP distribuite în spații aflate la distanțe mari.

Datorită faptului că sistemele SINOP și LOTOS sunt concepute ca sisteme deschise și flexibile, ele pot fi adoptate și completate cu noi componente, funcții și jocuri. Principala caracteristică a sistemului LOTOS și SINOP o constituie faptul că, din punct de vedere funcțional sunt sisteme on-line și descentralizate până la ultima componentă funcțională, respectând astfel cerințele societății informaționale.

Un alt obiectiv cu implicații majore în modernizarea activităților Companiei Naționale Loteria Română l-a constituit finanțarea în anul 2002 a noii clădiri a sediului central, unde au fost instalate echipamentele centrale ale sistemelor SINOP și LOTOS.

Pentru analizarea eficienței strategiilor aplicate de către companie, cel mai important indicator este reprezentat de efectele în plan financiar.

Pornind de la baza tehnico-materială, de la resursele umane și nu în ultimul rând de la patrimoniul net al companiei, corelat cu rata inflației și a cursului mediu valutar putem analiza economic, parcursul Companiei Naționale Loteria Română, analizând două perioade cu rezultate relevante în ultimii 20 de ani.

Prima perioadă se referă la intervalul 1999-2004 și constatăm că de la an la an, parametrii economici prezintă o evoluție favorabilă, demonstrată atât de indicatorii în valori absolute cât și de indicatorii de eficiență înregistrați.

Evoluția principalilor indicatori economico- financiari și criteriile de performanță în intervalul de timp menționat, se prezintă astfel:

Analizând din punct de vedere al diagnosticului economic, informațiile prezentate, rezultă că Loteria Română, a acordat o importanță majoră atât în direcția creșterii cifrei de afaceri, dar și în direcția raționalizării costurilor. În intervalul de timp menționat, cifra de afaceri a companiei a crescut de 2,66 ani,creștere determinată nu de factori extensivi cum ar fi inflația, tarifele și prețurile, ci de factori intensivi și anume raționalizarea forței de muncă directe asupra productivității muncii.

Rata profitului este indicatorul economic cel mai relevant pentru performanțele economice ale Loteriei Române, care a fost în creștere de la an la an și este cu mult peste nivelul standard admis. Consecința realizării acestui indicator la un nivel de performanță atît de bun, au fost rezultatele bune obținute pentru alți doi indicatori: productivitatea muncii și chelutiala la 100 lei venituri totale.

Productivitatea muncii, indicator care comensurează profund eficiența economică a companiei, în anul 2004 s-a majorat cu 44.505 euro/salariat față de 1999, indicatorul fiind în 2004 de 4,30 ori mai mare decât în anul 1999. Acest lucru a fost posibil de realizat datorită implementării unor măsuri concretizate în:

a) Dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale prin:

– dezvoltarea rețelei comerciale (peste 2000 de agenții loto proprii și mandatare) ;

– modernizarea agențiilor comerciale;

– dotarea acestora cu echipamente de ultimă generație pentru pariuri și videoloterie;

b) Raționalizarea tehnologiei comerciale prin:

– extinderea aprovizionării directe;

– promovarea formelor moderne de vânzare;

– menținerea produselor tradiționale, în special pentru jocurile de tip instant;

c) Recrutarea și folosirea națională a resurselor umane:

– creșterea calificării personalului;

– îmbunătățirea formelor de motivare, antrenare și cointeresare;

Cel de al doilea element al performanșei companiei, la constituit cheltuielile totale la 1000 lei venituri, privit ca indicator de eficiență. Având în vedere mediul concurențial care s-a manifestat în această perioadă (apariția operatorilor privați în materie de jocuri de noroc), Loteria Română a căutat ca performanțele economice să nu mai fie obținute numai în funcție de reducerea costurilor, astfel încât activitatea să devină riscantă și neadaptată la exigențele unei economii convenționale, ci cheltuielile să se efectueze direct proporționale cu volumul cifrei de afaceri.

Din punct de vedere economic, cifra de afaceri este esențială pentru aprecierea locului întreprinderii în sectorul său de activitate, a poziției sale pe piață, a aptitudinilor acesteia de a lansa respectiv de dezvolta diferite activități într-o manieră profitabilă. În acest sens, Compania Națională Loteria Română, și-a canalizat efortul pentru lansarea pe piață de noi produse loteristice, după o cercetarea a pieței cum este cazul la Joker, Pariloto și la Videoloterie, a îmbunătățit frecvența premiilor la jocurile existente, cel mai relevant fiind jocul 6/49.

Toate acestea, au făcut ca în anul 2004, cifra de afaceri să crească față de anul 1999 de 2,67 ori ceea ce a contribuit la întărirea poziției financiare a companiei. În timp, potrivit datelor existente cifra de afaceri s-a consolidat ceea ce a permis o creștere puternică a activității și stabilității Loteriei Române.

A doua perioadă se referă la intervalul 2007-2010, Compania Națională Loteria Română în ultimii ani nemaifiind atât de darnică cu date statistice referitoare la performanțele economice, ne vom rezuma la această perioadă, care nu prezintă o evoluție favorabilă, demonstrată de indicatorii de eficiență înregistrați.

Pentru această perioadă, evoluția principalilor indicatori economico-financiari și criteriile de performanță, se prezintă astfel:

Anul 2004, fiind anul de referință pentru ultimii 29 de ani ai activității Loteriei de Stat, i-am introdus în tabelul de mai sus, pentru a observa cu ușurință că perioada 2007-2010 este una de antiperformanță.

Într-o manieră foarte sintetică să încercăm să explicăm indicatorii de performanță ai perioadei:

a) Indicatorul venituri totale, în perioada 2007-2010 a cunoscut următoarea evoluției:

2007 – creștere față de 2006÷19%, creștere față de 2004÷71,5%;

2008 – creștere față de 2007÷5,1%, creștere față de 2004÷80,3%;

2009 – scădere față de 2008÷2,7%, creștere față de 2004÷75,4%;

2010 – scădere față de 2009÷2,8%, creștere față de 2004÷25,1%;

În condițiile în care, în intervalul 1999-2004 dinamica creșterii veniturilor a fost an de an, foarte bună, atingând nivelul de 64% pentru exercițiul financiar 2004 în plus față de anul 2003, pentru intervalul 2007-2010 creșterea veniturilor față de anii anteriori a fost tot mai mică iar pentru 2009 și 2010 scăderi cu 2,7% și 2,8%.

Dacă comparăm tot intervalul 2007-2010 cu anul de referință 2004, avem creșteri de venituri semnificative de 71,5%, 80,3%, 75,4% și o scădere bruscă în 2010 la 25,1%, ceea ce ar putea însemna un lucru pozitiv, dar nivelul cheltuielilor în acest interval foarte mare, a condus la indicatori de performanță negativi.

b) Indicatorul cheltuială totală la 1000 lei venituri în 2004, a fost de 729 lei (adică compania pentru a produce 1000 lei venituri a depus un efort de 729 lei).

În perioada 2007-2010 lucrurile au stat după cum urmează:

2007=856 lei; 2008=850 lei; 2009=849 lei; 2010=989 lei;

Se remarcă faptul că în această perioadă compania a cheltuit în plus, pe exerciții financiare astfel:

2007=17,42%;2008=16,60%; 2009=16,46%; 2010=35,66%;

Concluzia este una singură: în fiecare an cheltuielile au devansat cu mult rata inflației, ceea ce a determinat ca indicele cheltuielilor să fie mai mare decât cel al veniturilor.

c) Indicatorii de paritate, prezintă următoarea evoluție:

Se observă deci o situație favorabilă care niciodată în istoria companiei de la 1989, până la acest interval analizat, nu a mai fost întâlnită.

Dacă în perioada 1999-2004, disponibilitățile bănești au fost în medie de 250.000 mii lei, nu același lucru s-a întâmplat în perioada 2007-2010.

Din acest punct de vedere, eliminând datoriile acumulate, disponibilitățile bănești prezintă următoarea evoluție:

2007 – 21.162 mii lei

2008 – 30.976 mii lei

2009 – 23.435 mii lei

2010 – 31.000 mii lei

Rezultă că în fiecare an datoriile au devansat disponibilitățile curente, ceea ce a determinat ca bonitatea medie a unității în intervallul 2007-2010 să fie sub limitele standard, după cum urmează:

O asemenea stare de fapt a avut efect negativ și asupra capitalurilor proprii, în sensul că acestea nu au crescut într-un ritm care să permită acumulări de investiții, așa cum s-a întâmplat în perioada 1999-2004. Lipsa de viziune și de startegie a managementului precum și experiența profesională percară a condus la decapitalizarea companiei prin acumularea unui volum mare de datorii, fără ca încasările să devanseze într-un ritm care să genereze un prag optim de rentabilitate.

Din punct de vedere al eficienței economice, rata profitului în perioada 2007-2010 nu a depășit pe medie, nivelul de 50% al anului de referință 2004 în condițiile creșterii cifrei de afaceri.

Această situație nefavorabilă a influențat în sens negativ tot mecanismul economic al companiei cu precădere diminuarea disponibilităților bănești existente în cont și a micșorării patrimoniului, având efect imediat asupra capitalizării și a creșterii gradului de indatorare.

Pentru relevanță iată o situație a cash-flow-ului ( conturi de disponibilități bănești și datorii), pentru 2007-2009:

Nesupravegherea, neurmărirea și risipa de capital au condus la creșterea cheltuielilor într-un ritm destul de accelerat cu toate că veniturile în dinamică au cunoscut p evoluție crescătoare.

Conducerea companiei nu s-a preocupat în această perioadă de întărirea poziției financiare a unității în sensul de a urmării raportul efect/efort, aceasta fiind interesată de cu totul altceva decât dezvoltarea și consolidarea capitalului.

Politica managerială nu a avut drept țintă obținerea unor indicatori de performanță care să atenueze și să protejeze la maximum acumularea de capital adunată de-a lungul anilor, din contră în această perioadă echilibrul financiar s-a erodat având consecințe directe asupra amplificării riscului.

Operațional în ceea ce privește gestionarea unității și de ce nu și a diminuării impozitelor și taxelor către bugetul general consolidat al statului.

Un exemplu în acest sens, este chiar situat pe site-ul companiei, din care rezultă lipsa de experiență a managementului. Evidențiază importanța jocurlor de tip loto pentru Loteria Română, prezentând o evoluție a încasărilor acestor jocuri precum și ponderea acestora în totalul încasărilor companiei în perioada 2000-2013,după cum urmează:

*parțial

Așa cum se poate observa, deși încasările la jocurile de tip loto din perioada 2000-2005 se situează mult sub nivelul celor înregistrate în perioada 2006-2013, ponderea acestora în totalul încasărilor CNLR este reprezentativă, explicația fiind că în acea perioadă portofoliul de pondere al Loteriei Române era redus, activitatea de videoloterie debutând la sfârșitul anului 2002, și dezvoltându-se după anul 2006, prin creșterea numărului de aparate de videoloterie.

Realitatea este alta: managementul, Consiliului de Administrație, Adunarea generală a Acționarilor din companie, nu a sesizat diferența dintre tipurile de produse (jocuri loto) și nu și-a făcut o strategie de vânzare corespunzătoare.

Jocurile loto și mai ales cele de top instant, chiar și pariurile mutuale, au o rentabilitate economică mult mai mare, dar pentru aceste tipuri de jocuri este nevoie de multă pricepere pentru a reuși să le vinzi, în timp ce jocurile de videoloterie și pariuri în cotă fixă, rentabilitatea economică este mult mai scăzută, dar managementul aprope că nu trebuie să facă nimic.

Cu alte cuvinte, conducerea companiei s-a lăsat în voia pieței, nu a știut ce strategie să aplice, așa încât ponderea jocurilor cu rentabilitate scăzută a crescut în defavoarea celor cu rentabilitate ridicată, ceea ce a condus la o situație descrisă mai sus.

Acesta, a fost doar un singur exemplu în legătură cu managementul defectuos pentru intervalul analizat 2007-2010. Conform exemplului de mai sus, situația economică a Loteriei Române s-a deteriorat și după anul 2010.

Toate cele prezentate determină următoarele concluzii:

a) Clienții au devenit mai ofensivi. Aceștia așteaptă și cer mai mult, deoarece știu că pot obține mai mult. Pentru satisfacerea solicitărilor acestora trebuie să se realizeze și să se întrețină bănci de date sofisticate, care să conțină informații de bază despre clienți, date privind preferințele și cerințele acestora.

b) Competiția/concurența se intensifică și se diversifică pentru Loteria Română, care va face față numai dacă va folosi tehnologia modernă în mod inovator.

c) Schimbarea a devenit o normalitate, atotcuprinzătoare și de neevitat, iar ritmul ei s-a accelerat. Firmele trebuie să se miște repede, altfel ele se vor bloca, aspect valabil și pentru Loteria Română.

d) Tehnologia informatică joacă un rol esențial în realizarea schimbării, numai dacă este utilizată în mod inovator și în contextul schimbării tuturor activităților.

e) Managementul general, bine susținut de cel al activității de marketing (incluzând vânzările), al organizării și resurselor umane, ar trebui să fie punctul forte al Companiei Naționale Loteria Română.

3. Loteria Națională a românilor de peste 100 de ani

Dacă loteria înseamnă, într-o accepțiune abstractă și într-o frumoasă construcție logică – chiar dacă paradoxală – totuși, fericită, „alegerea numerelor în disprețul oricărei logici”, determinând, ca și visul, ca și râsul, fenomene imposibil de fixat în scheme raționale, cu totul altfel se pun chestiunile existenței și de funcționării unui organism capabil de a conferi, acestei părți a existenței biologice, dimensiunea socială. Este, în consecință, datoria fiecărui stat să reglementeze, voluntar și responsabil, fiecărui stat să reglementeze, voluntar și responsabil, un domeniu, cel al jocurilor de noroc, în care nevoia de joc a individului, imposibil de măsurat în termeni morali sau financiari, să-și găsească corespondent în nevoia socială, în „cauze nobile”.

Nu întâmplător, marile loterii europene s-au dezvoltat odată cu capitalismul și cu emanciparea cetățeanului. Ele răspund unor necesități economice și psiho-sociale iar instituționalizarea lor a luat naștere ca răspuns la nevoia de garantare de către autorități, în special, a unui cadru ordonator pentru această dimensiune a vieții.

„Cadrul ordonator” la noi, la români, a apărut după palidele tentative străine de interes național de la sfârșitul secolului al XIX-lea și este recunoscut a fi „Legea pentru constituirea unui fond al asistenței sanitare a sătenilor”, promulgată de regele Carol I, la 29 mai 1906. Este actul de naștere al Loteriei Naționale a Statului Român, a acelei Loterii de Stat care „ne pare foarte nemerită, căci ea nu jignește pe nimeni”.

S-au scurs, de atunci, aproape 109 ani. O istorie pe care puține instituții din țara noastră o au și cu care se pot mândri. Pentru că 109 ani de istorie au însemnat un număr solid pe care românul și societatea românească s-au sprijinit. Nu există foarte multe domenii care să nu fi beneficiat de acest sprijin dar câți știu, astăzi, că eradicarea pelagrei a fost posibilă și datorită Loteriei; că tuberculoza a fost stopată pentru că Loteria Română a furnizat fonduri importante pentru această stopare; că s-au construit, renovat, înzestrat modernizat spitale, aziluri de bătrâni, leagăne ale copilului, sanatorii, case de sănătate; că s-a sprijinit efortul de război al țării; că s-a acționat pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale (inundațiile din 1927, 1970, 1975, 1999-2000, din 2008); că sportul a fost un bun ambasador al țării și e bine că Loteria Română a fost lângă sport; cultura (Fundațiile Culturale Regale), arta, învățământul, cultele, monumentele istorice, construirea de locuințe și săli de sport pentru tineret etc., toate au fost între destinatarii fondurilor Loteriei Naționale.

Nu trebuie uitată însă contribuția extraordinară la emanciparea oamenilor, la îmbunătățirea situației lor materiale, căci jocul face să li se risipească teama de risc să li se pulverizeze inerția, și creează condiții de trecere dincolo de barierele scepticismului.

Din 1997, Loteria Națională a românilor are O ZI a ei, nu întâmplător aleasă la început de toamnă, când clopoțelul sună pentru prima oară în școli, iar viile sunt luate cu asalt de culegători. Este, de fiecare dată, un început, iar începutul înseamnă forță, înseamnă entuziasm, înseamnă relansare, înseamnă noi proiecte. În vremurile pe care le parcurgem, Compania Națională „Loteria Română” încearcă să țină aprinsă flacăra speranței, neuitând, nici o clipă, că nașterea ei, la greu s-a petrecut, iar rolul ei în societate, la greu a fost mai bine înțeles și mai puternic simțit.

Ziua de 15 septembrie a fost aleasă ca ZI A LOTERIEI ROMÂNE, fără nici o legătură cu data înființării acestei instituții. Este o dată aleasă convențional, care sugerează că septembrie este luna din an în care se termină vacanțele, începe culesul, inclusiv „culesul recoltelor loteristice”.

Din această lună, curba jocurilor urmează un traseu ascendent și asta se petrece an de an. Pentru că Loteria Română este o loterie în slujba statului român și a cetățenilor acestui stat, o sărbătoare a instituției trebuie să fie și o sărbătoare a jucătorului.

Septembrie mai este , de fiecare dată, un nou început. Este evident, că nu poate fi concepută o ZI A LOTERIEI ROMÂNE fără veriga numită jucător. Nu am privit nici un moment Loteria Română altfel, decât o instituție pentru jucător patronată de stat. Din această cauză, ZIUA LOTERIE ROMÂNE este, în aceeași măsură, și ziua participanților la jocurile loteristice și pronosticuri sportive.

Cât privește aportul Loteriei Românilor „la folosul public”, îmi va face mereu plăcere să afirm că tocmai acest aport, fără teama de a fi socotit că exagerez sau că sunt lipsit de modestie, face din Loteria Română o instituție a statului de o importanță excepțională.

Să nu vă mirați dacă veți afla că ați fost tratați în așezămintele spitalicești construite, amenajate și dotate de Loterie. Să nu vă surprindă că aveți în bibliotecă volume tipărite cu fonduri provenite de la Loteria Română! Să nu vă mirați dacă părinții sau bunicii au luptat în război cu echipamentele procurate cu fonduri de la Loterie; că văduvele de război au beneficiat de ajutoare și că tot de la Loterie au provenit banii pentru Fondul „Creditul de război” și pentru sursa de finanțare, Loteria Română; că mulți dintre jucători, locuiesc în case construite prin Programul Național de construcție de locuințe; că sălile de sport care au apărut în mai toate orașele și în multe alte localități, în care copii dumneavoastră au posibilitatea să facă mișcare, să se dezvolte armonios, în mod organizat, cu fonduri de la Loteria Română s-au ridicat.

Sunt extrem de multe alte obiective „în folosul public” la care Loteria Română are contribuții majore; asezăminte religioase, cultură, artă, cinematografie, învățământ.

Despre câștigurile directe ale populației, ca urmare a participării la joc, putem spune că este acesta un proces continuum, de emancipare a oamenilor de creare a bunăstării lor, dar și de însănătoșire a stării de spirit.

Au existat, în istoria relativ recentă a României, creatori ale căror opere de artă au fost instituțiile de bază ale statului modern român. Ei au fost cei care au arătat conaționalilor lor cum trebuie operate, organizate și cum este nevoie să funcționeze instituțiile într-o societate modernă. Mai mult, și-au făcut un crez din a sluji cu fidelitate aceste instituții. Asta dincolo de convingerile politice ale fiecăruia, dincolo de interesele de partid. Personalitățile care formează „Piramida Întemeietorilor” Loteriei de Stat moderne din România sunt mai multe și din cele mai diferite domenii. Au ales pe cei mai proeminenți oameni de stat, politicieni, savanți, jurnaliști care au marcat, decisiv, nașterea și funcționarea Loteriei Naționale Române.

Această piramidă începe cu dr. Thoma Ionescu, a cărui interpelare în Parlament a condus la apariția Legii pentru constituirea unui fond al asistenței sanitare a sătenilor, continuă cu întreg Guvernul Grigore Cantacuzino care a susținut în corpore înființarea Loteriei de Stat din România, cu ziaristul Pamfil Șeicaru, dr. Ioan Costinescu, marele om de stat Nicolae Iorga, savantul Ion Cantacuzino și nu în ultimul rând Regele Carol I, cel care a promulgat legea din 1906.

Istoria Loteriei Române este săracă în date despre cei care au influențat, în calitatea lor de conducători ai operatorului național român de jocuri de noroc, evoluția acesteia. Chiar și lansarea „Loteriei Națională din România – o istorie ilustrată” nu se oprește asupra acestui aspect, amintește totuși, în treacăt numele lui Virgil Madgearu, între administratorii instituției. Este, întrucâtva explicabilă lipsa datelor în special cele de până la sfârșitul celui de –al doilea Război Mondial, deoarce Loteria Română a suferit dese transformări, fiind condusă, când de un Consiliu de Conducere, când de un Comitet de Administrare și având în special, sarcina organizării și administrării „colecturilor”, încredințate diverșilor întreprinzători în special străini.

Pentru că am amintit de această carte-album, apărută în anul 1999 „Loteria Națională din România, O istorie ilustrată” care ea însăși este un important segment de istorie națională, trebuie să amintim și de autorii ei, un colectiv coordonat de istoricul culturii și literaturii române, conf.univ.dr. Valeriu Râpeanu și format din lector univ. dr. Gheorghe Buluță, istoric al culturii și biolog, conf.univ.dr. Sultana Craiu, istoric al literaturii române și numismatul Adrian Atamar. Lucrarea s-a realizat cu concursul unor colaboratori de mare valoare: academicianul profesor dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, profesor dr. Ștefan Cazimir, generalul Tiberiu Mărineanu, fiecare conducându-și contribuția prin informații privitoare la fenomene de natură psihologică, literară, militară, economică, legate de istoria loteriei la români. O contribuție însemnată a avut-o și colectivul de specialiști ai Loteriei Române, coordonat de profesorul Dan Huliera, colectiv care a asigurat acuratețea științifică a documentării.

Lucrarea a fost lansată într-un cadru festiv, în prezența Președintelui Academiei prof.univ.dr.Eugen Simion, a reprezentanților presei scrise și audio-vizuale, a unui mare număr de personalități și altor invitați din instituțiile cele mai prestigioase.

Continuând seria informațiilor în legătură cu cei care au avut calitatea de conducători ai Loteriei de Stat sub diverse forme de organizare, date certe avem după anul 1950, iar primul nume de director general a fost Ion Rădulescu, apoi Vasile Chiper cel care a format în România „curentul pronosportiștilor”, Dumitru Popescu este cel sub conducerea căruia s-au unificat cei doi operatori I.S. Loteria și I.S. Pronosport, condus apoi de o femeie Gizella Standler.

Pentru următorii patru conducători relevanți ai Loteriei de Stat voi reda cu exactitate aprecierile făcute de Ion Deaconu, redactor șef al revistei „Loto Prono” în unul din numerele sale din 2009.

O legendă a Loteriei Române a fost și a rămas Gheorghe Gurier. Venit în 1955 în I.S. Loteria, a fost, pe rând director adjunct, director tehnic, director general adjunct și apoi director general. După fuzionarea din 1958 este numit director general adjunct al nou înființatei I.S. Loto Pronosport, apoi din 15 ianuarie 1966, director general, funcție pe care o ocupă neîntrerupt, vreme de 20 de ani până în 15 noiembrie 1986. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre el ca despre o personalitate puternică, un om deschis, energic, foarte bun cunoscător al jocurilor, dar și un manager priceput. A fost, în plus, o mare personalitate a boxului amator, fiind președinte a AEBA ( asociația europeană) și primvicepreședintele al AIBA ( asociația internațională).

Un „om de loterie” deosebit a fost Avram Lăptoiu, care a ocupat funcția de director general între 1986 și 1990. O prezență distinsă, un conducător priceput, de o rară modestie și delicatețe.

Cu Martin Ionescu (Segal) au început să apară primele semne de modernizare a instuției Loteriei Române, după 1990: o intinerire masivă a personalului , apariția de lozuri „scretch”, semnarea contractului cu Intracom privind automatizarea sistemelor de joc, apariția primelor urne acționate electric și, apoi, electronic.

Oricât de controversat s-a arătat a fi, Nicolae Cristea a demonstrat un manageriat de clasă, Loteria Română atingând apogeul performanțelor, pe toate planurile.

Schimbări de Structură, demararea unor programe de dezvoltare pe termen mediu și lung, cel mai înalt grad de capitalizare, achiziționarea spațiilor agențiilor proprii (aprope toate erau, până la el, cu chirie), automatizarea tuturor operațiunilor tehnice, introducerea de noi jocuri în portofoliul de oferte, investiții masive în echipamentele necesare modernizării, un sediu nou multifuncțional, reconsiderarea activității publicistice, o activitate internațională apreciată și prin cooptarea sa în bordul organismelor europene de profil și multe altele. Apariția, monografiei Loteriei Române, „O istorie ilustrată” și apoi a cărții loz „Povestea norocului”, instituirea „Zilei Loteriei Române” la 15 septembrie, „Crosul Loteriei Române”, dar, mai presus de toate, numărul mare de câștiguri într-o paletă extrem de diversificată (în afara câștigurilor în bani, s-au acordat excursii la campioanele mondiale, jocuri olimpice, apoi apartamente în blocuri construite de Loteria Română apartamente în sistem time-sharing, autoturisme de la Dacia, la BMW, Mercedes, apartură electronică de ultimă generație și multe altele). A inițiat și încurajat vânzarea produselor loteristice în agenții mandatare, oferind o nouă dimensiune activității comerciale. A fost, după Gheorghe Gurier, cel mai longeviv director general al Loteriei Române numărând 13 ani (1993-2006) în fruntea acestei companii.

Pe parcursul a 109 ani, loteria a traversat perioade cu specific diferit. Rolul ei s-a împlinit cu adevărat atunci când fondurile realizate au fost bine gestionate. Loteria și-a îndeplinit scopul: a colectat fonduri care au fost repartizate conform principiului ei de funcționare câștigătorilor, a furnizat mijloace financiare pentru realizarea unor investiții de interes public în domeniul sănătății, protecției sociale, sportului și culturii. A contribuit așadar, la binele comun și la binele individual, aducând schimbări fericite în viața oamenilor obișnuiți.