Istoria fiscalității are rădăcini vechi pe teritoriul țării noastre, încă din secolul al XIII -lea când a fost impus primul impozit și anume taxa… [601487]

4. Literatura de specialitate

4.1 Istoria Fiscalității

Istoria fiscalității are rădăcini vechi pe teritoriul țării noastre, încă din secolul al XIII -lea când
a fost impus primul impozit și anume taxa vamală, prin care se strângeau fonduri pentru voievozi.
Taxa vamală a fost urmată în secolul al XIV -lea de dijma în natură, iar în secolul al XV -lea de bir.
Birul reprezenta un impozit plătit de către meșteșugari și țărani, în statele feudale românești.
Impozitarea se aplica individual, în funcție de statutul financiar al fiecărui individ.
Până la mijlocul secolului al XVIII -lea, apar și se dezvoltă noi taxe, se fixează suma impusă ce trebuie
plătită și pentru prima dată a fost setat termenul privind plata contribuțiilor.
Constantin Mavrocordat a fost nevoit să ia o serie de măsuri fiscale și de ordin administrativ în
perioada 1730 -1769 a domnirii sale. În 1793 a avut loc reforma fiscală, prin care domnitorul urma să
aplice anumite principii, precum principiul generalității, al proporționalității și al răspunderii față de
administrația financiară. Aceste principii se regăsesc și astăzi în legislația fiscală.

Deși impuse de relațiile economice și sociale interne, reformele lui Constantin Mavrocordat
poartă amprenta unei contribuții personale, care prin c entralizarea vieții de stat a urmărit
modernizarea tuturor instituțiilor, pentru a ajunge să facă față pretenților din ce în ce mai mari
ale puterii suzerane și de a potoli, în limita posibilului, nemulțumirile claselor sociale, apreciază
istoricul Veronic a Tamaș. (Georgescu, 2015, paragr. 3)

Apariția Regulamentelor Organice în Muntenia și Moldova în perioada 1831 -1832, a însemnat
transferul de la sistemul financiar la un sistem de bugete regulate, care avea la baza administrarea
sumelor încasate după anum ite reguli stabilite de către stat. Acestea reprezentau un nou regim fiscal
prin care se hotărea egalitatea tuturor cetățenilor înaintea impozitelor.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, au fost de asemenea nenumărate schimbări la
nivel fiscal, p rintre care se regăsește și promulgarea primul regulament contabil, care urma să aducă
ordine în mediul financiar și în același timp a facilitat realizarea controlului fiscal.
Primul regulament al contabilitatii publice a fost promulgat in 1860. Prin acea stă lege s -a
introdus ordinea în finanțele publice și s -a ușurat controlul acestora. În fiecare sesiune, pe baza actelor
justificative, miniștrii erau obligați să prezinte raportul operațiunilor făcute în anul precedent.
Serviciul Inspecției Generale de Fi nanțe în subordinea Ministerului Finanțelor a luat naștere în
anul 1862. Acesta avea obligația de a observa nereguli în efectuarea operațiunilor financiare. În anul
1863 a apărut Condica Contribuțiilor Directe. Aceasta cuprindea instrucțiunile pentru aplic area legilor

pentru perioada respectivă. În ianuarie 1864 se înființează Înalta Curte de Conturi. Acest organism era
specializat și independent și avea rolul de a pregăti lucrările legislative asupra finanțelor publice. În
anul 1866 Carol de Hohenzollern c ere reforma impozitelor pentru a ușura situația financiară a țării. Pe
baza legii pentru Organizarea Administrației Financiare votată în anul 1882, s -au înființat
administrațiile financiare. În anul 1910 E. Costiniu propune impunerea tuturor veniturilor. I mpozitul
pe venit introdus era unic și progresiv. În anul 1917, Vintilă Brătianu propunerea introducerea
impozitului progresiv asupra venitului, din care o parte să revină administrației locale.
Ascensiunea economică care a avut loc în perioada interbelică , a fost una semnificativă,
datorită creșterii veniturilor bugetare din domenii precum comunicații și transport.
Ministrul de Finanțe Nicolae Titulescu, în 1921, a propus unificarea sistemelor fiscale și
impunerea impozitului pe venitul realizat indiferen t de natura muncii prestate. Vintilă Brătianu, în
1923, punea în aplicare o nouă lege a contribuțiilor mai mici decât cele prevăzute în legea lui Nicolae
Titulescu. Pentru a diminua evaziunea fiscală, în 1923 s -au aplicat modificări la nivelul masei
impoza bile, cât și a organelor de constatare și percepere fiscală.
În 1929 a fost introdusă noua lege a contabilității, prin care se introducea evidența în partidă
dublă.
Pentru a preveni abaterile fiscale, inclusiv pagubele abuzurilor, a luat naștere Regulamentul de
servicii și organizare a Gărzii Financiare în 1935. Acest regulament prevedea dreptul și misiunea de a
confisca produse și de a strânge probe asupra modului în care erau aplicate legile fiscale. De asemenea
avea responsabilitatea de a verif ica bilanțurile contabile, inclusiv controlul asupra veniturilor statului.
În 1948, Garda Financiară a fost înlocuită cu Miliția economică care prelua atribuțiile.
O nouă reformă a avut loc în perioada următoare, între anii 1933 și 1934, care a avut un
impact important asupra sistemului financiar, prin includerea unor persoane pregătite și specializate în
Administrațiile fiscale, Inspectorate regionale, Inspectorate generale și Directorate regionale
Impozitele directe au avut de suferit în perioada celui d e al II -lea Război Mondial, astfel baza
bugetului de stat erau impozitele indirecte. În anul 1948 a fost desfințată
În 1972 s -a înființat Consiliul Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și
Sociale, mai târziu cu un an în 1973 era înființ ată Curtea Superioară de Control.