Istoria fagotului și rolul său în orchestra simfonică 2 Johann Nepomuk Hummel-Grand Concerto pentru fagot și orchestră în Fa major 5 Alexandre… [307477]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INTERPRETARE MUZICALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent: [anonimizat]:

c.d.a Dr Maria Chifu

BUCUREȘTI

IUNIE 2016

Cuprins

Istoria fagotului și rolul său în orchestra simfonică 2

[anonimizat] 5

[anonimizat] 13

[anonimizat] e Rondo Ungarese 24

[anonimizat] 30

[anonimizat] 87 pentru flaut/oboi,clarinet și fagot 38

[anonimizat],fagot și pian 45

Bibliografie 51

[anonimizat] , trecerea la perioada clasică de la cea preclasică, a [anonimizat] a [anonimizat].

Astfel astăzi partida instrumentelor cu coarde este alcatuită din: vioara I respectiv vioara a II-a,violă,[anonimizat] o octavă mai jos ceea ce are de cântat violoncelul.

Încă din perioada lui J.Haydn sau W.A.Mozart primele lor lucrări nu includeau neapărat și viola însă chiar de la început au fost folosite perechile de corni și oboi.

Recent s-a descoperit asupra lucrărilor lui J.[anonimizat].[anonimizat],ei făcând schimbul de la un instrument la altul în funcție de ce era nevoie la momentul respectiv.

Fagotul era utilizat mai ales pentru a [anonimizat].

Un exemplu bun de utilizare a instrumentelor în orchestră este Simfonia nr.22 a lui J.Haydn,fiind supranumită și “Filozoful”.[anonimizat] b ,[anonimizat],violoncel,violă,vioara I-a și vioara a II-a și fagot.

[anonimizat]-prim,[anonimizat],respectiv flaut secund.

[anonimizat] o gamă mai amplă de combinații și anume:[anonimizat],[anonimizat].

În acest mod a [anonimizat]- [anonimizat].

În anul 1792 ,Mozart a compus o [anonimizat],fagot,corn și orchestră .De asemenea J.Haydn a scris o simfonie concertantă dedicată concertelor londoneze ale lui J.P.Salomon.

[anonimizat],Mozart,Beethoven au atribuit un rol important fagotului în orchestră prin introducerea unor solouri consistente.La Mozart de exemplu întâlnim adesea solouri pentru fagot în “Serenada în Re M” dar totodată întâlnim importante intervenții ale fagotului inclusiv în lucrările de operă cum ar fi : opera comică în 4 acte;Nunta lui Figaro unde regăsim solouri ale fagotului atât în toate cele patru acte cât și în uvertura.Utilizarea în mod constant a fagotului se regăsește în mai multe opere compuse de W.A.Mozart: Don Giovanni,Flautul Fermecat,Răpirea din Serai sau Cosi fan tutte.

În creația lui L.van.Beethoven pot fi făcute aceleași mențiuni în ceea ce privește creația,în care fagotul deține un important rol în simfoniile sale dar și în singura sa operă compusă”Fidelio”.Bineînțeles,trebuie menționat extraordinarul solo din concertul de vioară și orchestră în Re major dar și solourile din concertele de pian și orchestră aparținând creației marelui compozitor L.van.Beethoven.

Aceste lucrări reprezintă o mică parte din repertoriul pe care în mod normal ar trebui să îl cunoască orice fagotist și să le stăpânească din punct vedere al dezvoltării intelectuale muzicale dar și al dificultătii tehnice.Un bun exemplu este Simfonia a IV-a aparținând aceluiaș uriaș compozitor în care fagotiștii pun mare preț pe staccato.Șansele de reușită a executării acestei duble stacaturi sunt foarte mici deoarece tempoul pune piedici serioase și de multe ori se întâmplă ca degetele să nu se sincronizeze cu limba.În vremurile tinereții,Beethoven a întâlnit cel mai probabil interpreți nemaipomeniți fapt ce l-a determinat să compună lucrări în mod special pentru ei.De aici presupunem că cele trei duete pentru fagot și clarinet au fost scrise în acea perioadă.

Arta instrumentală de compunere de care au dat dovada Mozart și Beethoven nu a influențat doar compozitorii de origine germană,ci și din celalalte țări europene.

În secolul al XIX-lea mari compozitori au atribuit fagotului un important rol în creațiile lor.Cei mai importanți în domeniul operei sunt: G.Rossini, G.Donizetti, Verdi, Puccini,Wagner sau Bizet

În repertoriul simfonic al fagotului sunt considerate a fi cele mai importante lucrări:Ritualul Primăverii,Pasărea de foc (I.Stravinski), Seherezada(N.R.Korsakov), Simfonia fantastică(H.Berlioz),Bolero,Concertul pentru pian în Sol m (M.Ravel), Simfoniile 4,5,6(P.I.Ceaikovski),Salome(Strauss)

Johann Nepomuk Hummel-Grand Concerto pentru fagot și orchestră în Fa major

Johann Nepomuk Hummel (14 noiembrie 1778 Presburg -17 octombrieWeimar) a fost dirijor,profesor pianist și compozitor austriac,considerat la acea vreme cel mai bun compozitor al europei in și unul dintre cei mai mari pianiști din lume.A început să studieze inițial alături de tatăl său Johannes Hummel la vârsta frageda de patru ani.Talentul i-a fost descoperit și cultivat de către W.A.Mozart care i-a oferit lecții gratuite și găzduire timp de doi ani oferindu-i șansa de a-l promova într-unul din concertele sale la vârsta de nouă ani.Patru ani pleacă împreună cu tatăl său în turneu la Londra,Scoția și Germania de nord.Se reîntoarce la Viena în anul 1793 și începe din nou să ia lecții cu Albrechtsberger și Salieri ca mai apoi sa se împrietenească cu Beethoven și ajunge unul din cei mai mari pianiști din epoca sa.În perioada 1804-1811 este recomandat de Haydn și devine dirijor al prințului Esterhazy.

În 1814 și-a reluat activitatea de pianist și devine capelmaistru la Stuttgart până în anul 1818 apoi la Weimar din 1819 până când își găsește sfârșitul.A onorat numeroase turnee prin Europa iar în anul 1827 revine la Viena pentru a se regăsi cu prietenul său bun Beethoven care tocmai se afla pe moarte.Considerat cel mai bun profesor și pianist,Hummel le-a fost îndrumător lui F.Mendelssohn,F.Hiller,S.Thalberg și C.Czerny.

Ca și compozitor,J.N.Hummel a abordat aproximativ toate de muzică instrumentală și vocalș cu excepția simfoniei,el dorind să nu se limiteze compunând doar lucrări pentru pian.Primele lucrări sunt atipice încadrate în chenarul clasicismului vienez ,însă odată cu trecerea timpului și ajuns la vârsta maturității ajunge sa compună în stil romantic al anilor 1830.Creația lui Hummel cuprinde atât lucrări pentru pian cât și concerte instrumentale de mare virtuozitate tehnică dintre care, șapte pentru pian, unul pentru trompetă,unul pentru fagot , muzică de cameră , muzică religioasă și opere.

Chiar dacă a devenit celebru pentru compozițiile sale ,muzica lui Hummel a fost uitată imediat datorită pătrunderii romantismului,creația sa renăscând odată cu revigorarea perioadei clasice a secolului XX.

Structura arhitectonică

“Concertul pentru fagot și orchestră” este un concert clasic tipic alcătuit din trei părți:

partea I-a Allegro, partea a II-a Romanza-Andantino e cantabile,partea a III-a Rondo-Vivace.

Partea I

Partea I are formă de sonată cu dublă expoziție ,iar acest model W.A.Mozart l-a implementat în istoria muizicii și l-au însușit marea majoritate a compozitorilor.Tema principală din partea I e anacruzică și expusă prin intermediul orchestrei în tonalitatea Fa major.Cele două fraze ale temei I,formată dintr-o perioadă poate să fie reprezentată schematic astfel: T1A-fraza I , T1B-fraza a II-a.Această perioadă alcatuită din fraze pătrate este considerată de tip clasic.

Ex:

Tonalitatea temei secundare este alcătuită prin ajutorul punții urmatoare,ea având rolul de a modula armonia din tonalitatea Fa major către Do major.Datorită teoriei clasificării perioadelor clasice,tema secundară reprezintă o perioada de tip AAAB.Primele trei fraze au același material melodic și sunt expuse prin intermediul secvențelor astfel:Prima frază în Do major, a doua frază în Re minor iar a treia fraza în Fa major.Această modalitate de expunere a discursului melodic va fi prezentată mai târziu pe parcusul desfășurării din tema secundară.Trecerea dintre expoziția orchestrei și cea a fagotului este alcatuită de o temă concluzivă de mici dimensiuni asemănătoare semnalelor de muzică militară.

Expoziția la fagot e urmată de un segment melodic , de patru măsuri ce are rolul de a încadra secțiunile formei sonatei.Principala temă expusă prin intermediul fagotului își păstrează structura amplă,anticipând și apariția momentelor de virtuozitate din cadrul frazei a II-a.

Ex:

Așa cum e redată expoziția orchestrei,puntea păstrează mersul armoniilor dar își expune melodia proprie în Re minor,modulând apoi melodia temei a II-a în zona Mi b major, apoi evoluând spre Do major astfel apărând tema secundară în zona tonalității de dominanță.

Ex:

Primele măsuri din tema a II-a sunt reprezentate în Mi b major ceea ce reprezintă ceva absolut inovativ în clasicism.Apariția din Mi b major nu se repetă în repriză.Tema a II-a e adusă a două oară în Do major.Tema secundară își păstrează același principiu al construcției iar primele trei fraze sunt identice ele având la bază același principiu secventiv.Concluzia se caracterizează prin elemente de virtuozitate care pun interpretul în dificultate.

Ex:

Dezvoltarea folosește material nou tematic cu structură armonico-melodic în Do major.

Dezvoltarea capătă un aspect al inovației care poate să fie apreciată ca o îmbogățire a discursului muzical din partea compozitorului.Poate fi structurată în două mari secțiuni:prima secțiune arată teme diferite prima oferită în Do major iar cea de a doua în omonima ei Do minor.Din punct de vedere melodic,tonal și afectiv,cele două teme sunt diferite,prima având caracter decis iar cea de-a doua având caracter mai melancolic.

A doua secțiune a părții mediane poate fi formată în două fraze:

Prima frază se desfășoară în La major și cuprinde elemente structurale care evolueaza în mod secvențional.Își face apariția și tema principală dar este comprimată apărând doar fraza 1 în mod identic, cea de-a doua frază fiind modificată.

A doua frază se identifică în La minor, ca apoi tema secundară să apară în partida de orchestră în tonalitatea Fa major.

Tranziția dintre dezvoltare și repriză este format dintr-un material nou ce nu apare în anterioarele forme.

Repriza este tradițională comparativ cu Expoziția ,păstrând principiul de evoluție al frazelor:prima frază este în principala tonalitate Fa major, iar cea de a doua în tonalitatea paralelă

Ex:

În Finalul Reprizei apar mai multe elemente de virtuozitate din punct de vedere tehnic și îngreunează modul de a executa pasajele de șaisprezecimi.Unul din rolurile virtuozității este formarea polifoniei latente,un procedeu bazat pe combinarea mai multor figurații armonice și melodice liniare

Partea a II-a

Partea a II-a este în tonalitatea Si b major,scrisă sub formă de sonată cu structură ABCBA

Expoziția orchestrei își face debutul cu tema I,în tonalitatea de bază Si b major,tema a II-a fiind compusă în tonalitatea de relativă – Sol minor.

Ex:

Dezvoltarea obține primul motiv din tema I și apare în diferite tonalități obținând semnificație asemănătoare cu un leit motiv.

Repriza utilizează material tematic din tema a II-a și obtine amploare prin apariția formulelor melodice respectiv a unei cadențe noi.

Partea a III-a

Partea a III-a este scrisă sub formă de Rondo clasic cu trei episoade : ABACADA, în tonalitatea de bază Fa major.Refrenul fiind scris într-un gen de “Laendler Austriac”.

Ex:

Cele trei episoade sunt reprezentate prin intermediul variațiunilor de dans ternar,deci “grossfather” se află în al doilea episod iar menuetul în cel de-al treilea episod.

Concertul de J.N.Hummel în Fa major pentru fagot și orchestra este o lucrare reprezentatitvă a stilului clasic, de asemenea compozitorul oferă oportunitatea de a-l pune în valoare pe interpret folosind diferite elemente și formule de virtuozitate ,dificile inclusiv și în zilele noastre,linia melodică foarte placută auzului,scrisă fagotistic în așa fel încât să se potrivească timbrului specific al fagotului.

Această lucrare este supranumită “Marele concert “deoarece modul în care compozitorul impregnează stilul clasic aduce fagotul la o virtuozitate apropiată de instrumente considerate mai solistice cum ar fi vioara sau violoncelul.

Această lucrare este una dintre cele mai cântate din repertoriul destul de lărgit al fagotului și rămâne în vârful concertelor scrise pentru fagot alături de W.A.Mozart și C.M.von.Weber.

Alexandre Tansman-Sonatina pentru fagot și pian

Alexandre Tansman a fost un compozitor francez cu origini poloneze.Născut în data de 12 iunie 1879 la Lodz,urmează studiile muzicale la Universitatea de muzică din Lodz.Aprofundează studiul muzicii sub îndrumarea lui Rytel la Varșovia,urmând în paralel și facultatea de drept.

În anul 1919 a obținut două premii pentru compoziție,fapt ce l-a determinat să se stabilească la Paris.Aici îl întâlnește pe Maurice Ravel și leagă o strânsă prietenie cu acesta,totodată el alăturându-se în “Grupul celor șase”din care mai faceau parte :Arthur Honnegger,Darius Milhaud,Francisc Poulenc sau George Auric.

Lucrările scrise de Alexandre Tansman cum ar fi : Simfonie în la minor sau “ Dansul Vrăjitoarei” au purtat amprenta unor foarte cunoscuți dirijori ca: Stokovski,Koussevitski,prin aportul acestora lucrările au căpătat o mare valoare datorită interpretării deosebite.

Pe timpul războiului,a locuit la Hollywood,unde l-a întâlnit pe Stravinski.Se pare că cel din urmă l-a inspirat foarte mult,tocmai de aceea i-a consacrat o lucrare biografică în anul 1948,pentru că mai tarziu să dedice în memoria sa,lucrarea” Stele” pentru pian și voce.

A scris și în domeniul dramatic opere precum: ‘Noapte Kruda”,”Jurământul”,dar și o operă comică “Georges Dandin”

Diversele sale referințe,l-au determinat să învecineze politonalitatea,atonalismul și tonalitatea,lăsând să se observe și pasiunea pentru folclorul altor popoare.

În creația compozitorului francez, regăsim lucrări camerale cum ar fi:

-cvintet pentru suflători și pian

-sonatina pentru flaut și pian

-sonatina pentru fagot și pian

-sonate pentru vioară și pian

-sonata Fantezie pentru pian și vioară

-trei cvartete pentru coarde

Creația pentru pian este reprezentată prin:

-trei studii transcendente

-sonatine

-douăzeci de piese poloneze

-piese pentru pian

-două concerte pentru pian

-două caiete de preludii

-“Mica Suită”

-sonata rustică

Originea polonezo-ebraică,motivează lucrările sale,cum ar fi :

-“Rapsodie ebraică”

-“Profetul Isaia”

-“Piese poloneze pentru nouă intrumente”

Pasiunea pentru Orient este vizibilă datorită lucrărilor cu caracter subiectiv :

-“Melodii Japoneze”

Totodată în creația sa descoperim și muzica de film.

Alexandre Tansman își găsește sfârșitul la Paris în anul 1986.

În sonatina pentru fagot și pian ,întâlnim caracteristici asemănătoare stilului lui I.Stravinski,și anume:blocuri de acorduri la pian,ritmuri diversificate,sau acorduri mixturate.

Structura sonatinei este tripartită.

Partea I

Partea I – Allegro con motto – are forma tristrofica : ABA1

Prima strofa A,este compusă din patru fraze asimetrice diferite:

a ( cinci masuri), b (șase măsuri), c (șase măsuri), d (cinci măsuri)

Din punct de vedere armonico-tonal , această lucrare debutează în tonalitatea Do major,în timp ce la mâna dreaptă a pianistului se repetă un acord obsesiv timp de cinci măsuri.

Acordul este format din două intervale de secundă la mâna dreaptă și un trison perfect major la mâna stânga,ceea ce-i conferă o “disonanta îndulcită”

Apariția strofei secunde este pregătita de o tranziție de patru măsuri B (meno moso)

Strofa B dezvoltă o linie de cantabilitate pentru fagot, în contrast cu ritmul strofei A

Începutul strofei B este pe subdominanță adică Re, și este cadențat pe domintanta Sol din secțiunea A1

Strofa de la început revine astfel,diminuată și modificată A1.

Sfârșitul primei părti este semnalat de apariția cadenței (Lento) ,pregătindu-se astfel tranziția către partea a II-a

Partea a II-a Largo cantabile

Această parte este supranumită “Aria” de către compozitor,deoarece amintește de aria barocă.Forma este alcatuită prin intermediul frazelor lărgite și este monostrofică.

Prima frază este expusă de către fagot( în primele patru măsuri) urmând ca în a cincea măsură să reapară o celulă ritmică ce se regăsește și în prima parte din sonatina (Meno mosso)

Fraza A1 este condusă spre punctul culminant al părții a II-a printr-o creștere expresivă a dinamicii ( forte expresivo)

A treia frază A2, este lărgită prin intermediul unui complement cadențial format din trei măsuri și este condusă spre tonalitatea Do major, în timp ce pianul remodulează în tonalitatea de bază La minor.

Partea a III-a Molto vivace

Partea a treia este denumită “ Scherzo” și este caracterizată prin prisma varietății ritmice ,plasarea accentelor pe timpi sau părți slabe de timpi.

“Scherzo” este alcătuită într-o oarecare formă de lanț,datorită reluării primei strofe la sfârșit.

Strofa A este compusă din trei fraze : A,A1,A2,fiecare a câte patru măsuri.

Strofa B ,este formată din două fraze: B( cinci măsuri) ,unde fagotul este completat ritmic cu ajutorul pianului.

și B1 (patru măsuri) în care fagotul conduce o polifonie latentă , ce seamănă cu cea din frazele A si A1 , ce se regăsesc în strofa A

Urmează o perioadă de tranziție de trei măsuri spre strofa C.

Strofa C începe prin intermediul pianului suprapus de fagot printr-o expunere melodico-sincopată

În continuare,în sens contrar pianul efectuează acorduri mixte și pregătește o nouă trecere spre strofa D prin intermediul fagotului.

Finalul lucrării are în prim plan același joc complex de accente și ritmuri,urmat de un Mi pedală.

Sonatina de A.Tansman reprezintă o provocare în rândul fagotiștilor,datorită gradului de dificultate tehnică,și scoate în evidență personalitatea interpretului.

Problemele legate de tehnică și ritm,scot în evidență măestria compozitorului,dar și calitățile interpretului.Abilitatea tehnică, maturitatea și receptivitatea au un rol esențial în interpretarea acestei lucrări.

Pianul deține controlul interpretativ,prin precizia ritmică și păstrearea tempoului oferindu-i astfel siguranța solistului.

În această lucrare,descoperim două stiluri contrastante prin intermediul părților I și III(în care virtuozitatea predomină constant) și partea a II-a, ce oferă posibilitatea fagotului de a demonstra că este un instrument sensibil și expresiv.

Carl Maria von Weber – Andante e Rondo Ungarese

Carl Maria von Weber a fost un compozitor de origine germană.S-a născut la data de 18 noiembrie 1786 și a decedat pe 5 iunie 1826.S-a remarcat din postura de compozitor și dirijor,fiind considerat creatorul operei romantice germane.A început studiile muzicale la Salzburg ,sub îndrumarea lui Michael Haydn. La frageda vârstă de 13 ani, a compus prima sa operă “ Die Macht der Liebe und des Weins” (Forța dragostei și a vinului) operă care între timp a dispărut.Fiind foarte apreciat pentru talentul său,el a ocupat dierse funcții importante din lumea muzicii:

-Kapellmester în Breslau

-Director muzical la opera din Praga

-Director principal la opera din Dresda.

A fost considerat cel mai important compozitor de opere înainte de Richard Wagner.Dintre cele opt opere compuse ale sale, cele mai importante sunt:

-“Freischutz” ( 1821)

-“Euryanthe”(1823)

-“Oberon” ( 1826)

Weber a mai compus:

-două simfonii

-uverturi

-sonate și piese pentru pian “ Invitație la dans” , ce a fost orchestrată mai târziu de Hector Berlioz

– concerte pentru diverse intrumente( pian,fagot,clarinet)

“Andante e Rondo Ungarese” este o lucrare concertantă scrisă pentru fagot și orchestră,însă deseori este interpretată și la violă.

Partea I – Andante

Prima parte este scrisă sub formă de Temă cu variațiuni.

Tema este alcătuită din șaisprezece măsuri,aparținându-i fagotului, timp în care este acompaniat la rândul său de către orchestră.Primele două fraze au o idee muzicală asemănătoare și se găsesc într-o relație de “ antecedent-consecvent” în tonalitatea Do minor.

Weber a evocat stilul unguresc pe parcursul acestei prime părți și a folosit armonii și ritmuri specifice acestuia.Astfel întâlnim ritmul “Lombard” ( scurt-lung) tipic stilului maghiar.De asemenea aceeași manieră o regșsim în măsurile trei și șapte, observând ritmul punctat specific.Compozitorul a creeat o atmosferă exotică prin modulațiile între tonalitațile majore și cele minore.

În prima variațiune,acompaniamentul orchestrei a fost limitat în baza unor acorduri de pizzicato,urmând ca mai apoi să preia tema,fagotul având astfel un contrasubiect obligat prin intermediul mișcării continue de șaisprezecimi,structura armonică rămânând aceeași.

Puntea oferă continuarea tonalității Do minor,însă a doua variațiune începe în La b,tema fiind prezentată prin intermediul fagotului.Această schimbare de tonalitate este nepregatită și apare brusc,creând astfel fluctuatii între “tristețe și bucurie”

Puntea a treia este alcatuită printr-un progres armonic,care utilizează o serie de acorduri de septimă de dominanță,încheiandu-se pe Sol.

A treia variațiune revine la tonalitatea Do minor

Ex:

Ultima punte are rolul de a anticipa urmatoarea parte a lucrării în Do major.

Partea a II-a – Rondo

A doua parte are formă de Rondo : A,B,AC,A,Coda

Similiar primei părți , refrenul Rondo-ului este împărțit în două secțiuni

Prima secțiune : Tema A1 este prezentată de către fagot la început și cuprinde trei fraze simetrice, reexpuse de orchestră.Notele puncate și accentele conferă caracterul maghiar al temei în tonalitatea Do major.

A doua secțiune :oferă un motiv cu ritm punctat pe durata a patru fraze simetrice.

Coda-beneficiază de un material sonor diferențiat de materialul tematic anterior,datorită apariției sextoleților de șaisprezecimi.De asemenea acest final, scoate în evidență posibilitățile tehnice ale fagotului, în primul datorită tempo-ului, urmând o secțiune mai “animată”.În edițiile originale ale acestei lucrări, nu existau indicații interpretative, mai exact modul de execuție al acestor șaisprezecimi.Tocmai de aceea,interpretul are libertatea de a alege varianta cea mai accesibilă.De exemplu articulația trebuie să fie bine sincronizată cu degetele astfel încat să poate folosi:articulația simplă, dubla articulație(dubla stacatura) sau o combinație între stacato și legato(legate fiind, două câte două).

Andante e Rondo Ungarese,rămâne una dintre cele mai cântate lucrări din repertoriul reprezentativ al fagotului și pune la grea încercare orice fagotist datorită expresivității interpretative și nu în ultimul rând al virtuozității și gradului de dificultate tehnică al acesteia.

Viorel Munteanu- Ballata

Viorel Munteanu s-a nascut la data de 2 mai 1944 în localitatea Reuseni a județului Suceava.Clasele elementare primare le-a urmat la Școala Generală din Reuseni in perioada ( 1951-1958), mai târziu urmând cursurile Școlii Normale “ M.Eminescu”-Suceava.Primele deprinderi si cunoștințe generale muzicale și le-a însușit la îndemnul profesorului Ștefan Iuriciuc.

A studiat vioara in cadrul Școlii Populare de Artă-Suceava,urmând studiile Conservatorului “George Enescu”-Iași,unde a absolvit Facultatea de Compoziție,Muzicologie,Dirijat si Pedagogie.

Activitatea sa de creație muzicală cuprinde:

-muzică vocal simfonică

-muzică simfonică( Rezonanțe I, Passacaglia pentru orchestră,Concerto grosso nr.1,Concerto grosso nr.2)

-muzică de cameră( Cântec fără cuvinte,Preludii pentru pian,Passacaglia pentru pian,Ipostaze-pentru clarinet și pian)

-muzică vocală(Dorul,Vei plânge mult,ori vei zâmbi?, Din părul tău)

-muzică corală(Cântec pentru Țara de Sus, Când eram in vremea mea,etc.)

-muzică usoară(Când ninge)

-muzică cu caracter didactic(Suita Transilvană-pentru flaut,oboi,clarinet și fagot, Solfegii modale, dar si aranjamente instrumentale sau orchestrații.

Denumirea de “ Ballata” provine din limba italiană “ balare”care înseamnă –a dansa.În Italia, Balata era cunoscută ca o formă muzicală pe structura AbbaA.

Cei mai cunoscuți compozitori italieni ai genului Ballata” au fost :

Francesco Landini,Andrea da Firenze,Bartolino de Padova,Johannes Ciconia,Zacara da Teramo,Guillaume Dufay.

“Ballata” de Viorel Munteanu, este considerată o capodoperă datorită caracterului autentic românesc,orientarii neoclasice,dar și a direcționării moderne de cel mai rafinat gust.Fiind o lucrare modernă,compozitorul oferă libertate interpretului pentru creație și interpretare prin intermediul indicației “rubato”,însă nu neglijează elementele specifice secolului XX: ritmo libero,glissando,multifonice,suoni somorzati,etc.Tocmai aceste caracteristici oferă culoare lucrării,devenind astfel foarte expresivă si atrăgătoare.

Indicația “ rubato” oferă un plus stilului modern,chiar dacă lucrarea este încadrată în masură.

Structura arhitectonică

Ballata este formată prin intermediul a cinci secțiuni de evoluție.

Secțiunea I – Adagio rubato

Prima secțiune își face debutul prin prisma planului de dinamică( piano) păstrând aceeași stare de contemplație.Poate fi separată printr-un “motiv ecou” si fraza de evoluție,care la un moment dat sunt întrerupte prin respirații,acestea oferind un plus de sensibilitate.

A doua frază,evoluează din direcția planului dinamic “piano” spre “ mezzo piano”

A treia frază își face apariția cu ajutorul unui “ auftakt” ,linia melodică păstrându-și structura in timpul parcursului dinamic evoluând din “ piano” spre “ mezzo piano”.Așadar în finalul acestei fraze întalnim din nou “motivul ecou”.

A doua secțiune- Larghetto rubato

Planul dinamic “ mezzo piano” are un discurs progresiv spre “mezzo forte si forte” ,în final revenind nuanța de la începutul secțiunii “ mezzo piano”

Și în această secțiune este păstrat caracterul “rubato” care oferă oportunitatea interpretului să recreeze și să-și etaleze sentimentele din punct de vedere expresiv

Prima frază reușește să folosească și să păstreze elemente din secțiunea I (motivul ecou)

A doua frază începe cu un auftakt și folosește aceeasi măsură care a fost utilizată anterior,discursul muzical devenind astfel mai amplu datorită evoluției frazei către elementul dinamic “forte”.

Ultimele trei măsuri din această secțiune, detensionează sonoritatea lucrării și reamintește de prima secțiune prin intermediul notei repetate Do# cu indicația –“ ritmo libero”

De asemenea, apar modificări din punct de vedere metric,datorită combinării între ritmurile ternare cu cele binare.

Secțiunea a III-a – Andante rubato

În această secțiune,descoperim un nou material sonor,cu notații specifice secolului XX (glissando)

Alcătuirea acestei secțiuni este din patru fraze:

Prima frază începe din punct de vedere dinamic în “piano” și se sfârșește în “forte” cu un “glissando” pe nota La#.

A doua frază liniștește discursul muzical prin fragmentarea pauzelor.

A treia frază începe sub indicația dinamică “forte”si folosește pasaje de virtuozitate care evidențiază agilitatea motrico-tehnică a interpretului.

Ultima frază din această secțiune, deține și punctul culminant al acestei lucrări.Astfel întalnim un nou pasaj de virtuozitate format în baza unor triluri,si oferă o amplă stare de tenisune,plecând de la indicația dinamică “fortissimo” către planul dinamic “fortississimo”.Din registrul grav până în registrul acut,pasajul evoluează într-o manieră violentă,fiind finalizat prin intermediul efectului numit “frulato” urmat de un salt de trei octave,și aduce în impostaze extreme sonoritatea fagotului.

A patra secțiune se bazează pe un material tematic al primei secțiuni, debutând sub indicația dinamică “pianissimo”.Totodată observăm caracterul folcloric autentic românesc,dar și aportul elementelor moderne “frulato”.

Aceste efecte creează o stare de agitație și îndepărtează liniștea de la început,ce va fi reluată în planul dinamic”piano”

Ultima secțiune, ajunge treptat la tempoul inițial “adagio rubato” iar limbajul sonor este îmbogațit prin introducerea unor fraze muzicale noi.Tensiunea discursului muzical este reprezentată de numărul mare de măsuri.Detensionarea secțiunii apare odată cu augmentarea liniei melodice,expuse in registrul mediu al fagotului.

Ultima perioadă a acestei lucrari,își face apariția sub indicația dinamică “piano subito” și este din nou inspirată din folclorul tradițional românesc.Odată cu apropierea finalului își fac apariția si efectele multifonice bazate pe realizarea unor acorduri cu fundamentala pe sunetul Fa#.

Acumularea agogică si dinamică oferă o stare de tenisune și ajunge să atingă apogeul prin intermediul notei Do# din registrul supraacut al fagotului.

Lucrarea este incheiată ironic, pe nota Re al registrului grav sub planul dinamic “pianissimo”

Fragmentarea bruscă între registre,oferă o notă comică finalului.

Ballata de Viorel Munteanu,este una dintre cele mai ocolite lucrări din repertoriul pentru fagot,datorită gradului de dificultate tehnică și expresivă.Pentru a o putea interpreta, această piesă are nevoie de mai multe “ingrediente”muzicale, care trebuie să fie bine stăpânite de către interpret cum ar fi : dorința de a acumula cât mai multe informații noi specifice secolului XX, flexibilitatea tehnică pentru a putea produce elemente multifonice,folosirea vibrato-ului,abilitatea ambușurii pentru realizarea frulato-ului și bineințeles nu în ultimul rând,capacitate de concentrare maximă pentru a putea înțelege ceea ce compozitorul a vrut sa ne transmită prin intermediul acestei lucrări.

Ludwig van Beethoven-Trio opus 87 pentru flaut/oboi,clarinet si fagot

Ludwig van Beethoven s-a născut la data de 16 decembrie în anul 1770 la Bonn,oraș situat pe malul Rin-ului.Strămoșii lui Beethoven erau de origine flamandă,și au ajuns în orașul Bonn prin anul 1773,unde s-au instalat din postura de muzicanți la curtea ducelui,ulterior la capela prințului.Cel care a dus mai departe tradițiile familiare,a fost tatăl lui Beethoven,remarcându-se prin talentul de a cânta la vioară,clavecin totodată fiind și tenor.Cu toate acestea,patima lui pentru alcool i-a destabilizat viața și implicit situația financiară cel mai afectat fiind Beethoven,care înca din copilărie a fost nevoit să se îngrijeasca de propria existența.În aceste condiții marele compozitor și-a găsit singura alinare în dragostea pe care mama sa i-o purta necondiționat.

Din punct de vedere muzical,Beethoven s-a format mai mult ca autodidact deoarece profesorii care s-au ocupat de el nu au știut să îl pregătească sistematic.Cunoștiințele sale muzicale le-a acumulat prin intermediul operelor marilor clasici: Haydn,Mozart si Gluck,pe care acesta îi considera geniali.

Primele sale compoziții au apărut în anul 1782: trei sonate pentru pian ,variațiuni pentru clavecin pe o temă de M.Dressler,sau o dublă fugă pentru orgă.

În luna noiembrie a anului 1792,Beethoven a hotărât să plece la Viena,cu gândul de a-și găsi un bun profesor cu care să studieze.A reușit să se impună din postura de pianist,impresionându-i pe toți cei prezenți la aceea vreme cu capabilitatea sa de a improviza.A lucrat cu o serie de pianiști care in acele vremuri au introdus in creația pentru pian multe elemente noi.

Stilul pianistic al lui Beethoven, a deschis drumul dezvoltării unor mari pianiști din perioada romantică.

Creația marelui compozitor este reprezentată prin intermediul a trei etape:

Prima perioadă (1784-1803) unde regăsim apariția a 17 sonate pentru pian,trei concerte pentru pian și orchestră,șase cvartete op.18, trio-uri pentru coarde și pian, dar și primele două simfonii.

A doua perioadă (1804-1814) reprezintă perioada de ascensiune revoluționară, implicit înfrângerea feudalitații.În această perioadă în creația lui Beethoven regăsim:Simfoniile III,IV,V,VI si VII. Din punct de vedere al randamentului această perioadă a fost cea mai fecundă însă și cea mai dramatică deoarece,și-au făcut apariția primele simptome de surzenie în viața sa.

A treia perioadă (1815-1827)

Alături de Mozart si Haydn,Beethoven este parte a triologiei marilor clasici vienezi,el fiind și primul deschizator spre romantism.

Creația sa cuprinde:

-138 de opusuri

-9 simfonii

-concerte instrumentale

-muzică camerală

-opera “Fidelius”

Trio opus 87 pentru flaut/oboi,clarinet și fagot, este structurat în patru parți,pe schema unei simfonii camerale. :Sonata-Lied-Scherzo-Rondo

Partea I-Allegro

Prima parte debutează prin intermediul a două măsuri de introducere tipice stilului beethovenian,început asemănător celui din Simfonia II.

Tema I este expusă la toate cele trei instrumente de suflat: flaut/oboi, clarinet și fagot și creează un contrast frumos de caracter.

Ex:

Tema a II-a este expusă cu ajutorul clarinetului, conduce fraza printr-un deosebit moment de cantilenă, melodia fiind alcătuită dintr-un ritm punctat.Acompaniamentul se desfăsoară prin plasarea de doimi atât la oboi cât și la fagot

Tema a treia ce aparține grupului tematic secund,își face apariția printr-o dinamizare ritmică.La masură 83,apare a patra temă din grupul tematic formată din șaisprezecimi, prin intermediul gamelor ascendente.

Concluzia (măsura 95) reia optimea cu punct-șaisprezecime din capul tematic din Tema I, pe o structura armonică T II 4.

Dezvoltarea prelucrează treptat capul tematic din tema I (măsura 101),tema II 1 este expusă polifonic cu rol imitativ între flaut și fagot(măsura 121) ,iar tema II 3(măsura 133)

La masură 143 se “ține” o pedală pe dominantă.

Repriza(măsura 154) este realizată aproape identic,grupul tematic secund fiind reluat în tonalitatea (Do major)-tonalitate de bază.

Coda debutează la măsura 251 și alternează între omofonie și unison.

Partea a II-a –Adagio

Are formă de lied,cu o remarcabilă formă strofică: ABACBA Coda.Astfel ia naștere forma de lied tripentapartit.

A-ul, este expus de către clarinet,în tonalitatea Fa major și are o metrică simplă ternară,prezentând astfel cantabil tema cu caracter de romanță.

Ex:

B-ul,începe la măsura 18 si evidențiază discursul fagotului dinamizându-l pe ritmul de șaisprezecimi,timp în care clarinetul și flautul expun tema prin optimi

Ex:

A-ul revine la măsura 35 și dezvoltă cu ajutorul ornamentelor materialul tematic:

-triluri

-grupete

-apogiaturi

-întarzieri

C-ul apare la măsura 52, unde fagotul realizează un salt ascendent de octavă, iar clarinetul și oboiul reiau rolul tematic.

La măsura 56 revine B-ul și este expus de către clarinet în tonalitatea Fa minor.

Coda începe la măsura 71 și recapitulează toate elementele ritmico-melodice

Partea a III-a – Menuetto,Allegro molto,Scherzo

Chiar dacă este denumită “Menuet” Beethoven impune caracterul de “Scherzo” acestei parți datorită tempo-ului foarte rapid.Arpegiile ascendente pe pătrimi,staccato ne aminteste de Simfonia a V-a.

Forma este realizată în stil clasic de Scherzo cu Trio,în cel din urmă opunându-se caracterul de cantabilitate,lanțul de sincope,caracterul articulat,și staccato din Scherzo.

Cele două caractere sunt suprapuse la măsura 65. Planul dinamic evidențiază contrastul între “pianissimo” și “fortissimo”,reprezentând o sursă de umor și spectaculozitate.

Ex:

Partea a IV-a –Finale-Presto

Această ultimă parte este scrisa în formă de Rondo,și revine în tonalitatea Do major din partea I,astfel încheind ciclul.

Clarinetul și oboiul au rolul de a expune refrenul,bazat pe un mers de optimi,în terțe, timp în care fagotul realizează saltul octavei ascendente, întalnit și în partea a II-a și aparținând tot fagotului.

Ex:

Din punct de vedere al planului dinamic,fraza este contrastantă,și aduce în prim plan dialoguri întreținute de către oboi și fagot,respectiv fagot și oboi (măsurile 9 și 11)

Apare o punte la măsura 17,și propune un legato pe cele trei optimi.

Primul cuplet este realizat în tonalitatea La minor-Do major-La minor(măsurile 33 și 84) apoi are loc o tranziție formată din 8 măsuri.

Cupletul reprezintă o formă tripartită ( ABA),și expune în La minor,o perioadă melodico-ritmică în tonalitatea Do major în care oboiul realizează un pasaj de mare dificultate tehnică alcătuit numai din triolete,ca mai apoi la măsura 73 fagotul reluând A-ul acestei secțiuni, în tonalitatea La minor.

Refrenul apare la măsura 93.

Al doilea cuplet se desfășoară în tonalitatea subdominantei (Fa major),prin intermediul doimilor.

Repriza refrenului își face apariția după o pauză generală ce are loc la măsura 191,și se reia doar pasajul format din triolete,realizat de această dată de către clarinet.

Coda(măsura 299)este pregatită prin intermediul tranziției de la masură 279.

Francisc Poulenc-Trio pentru oboi,fagot și pian

Francisc Poulenc s-a născut în anul 1899 la Paris, și a fost considerat unul dintre cei mai mari compozitori de origine franceză din prima jumătate a secolului XX.A urmat cursurile de pian sub îndrumarea lui Ricardo Vines,și ulterior studiile de compoziție,alături de Charles Koechlin.

A făcut parte din grupul tinerilor compozitori francezi denumit “Le six”, unde s-a impus prin spiritul său conducător.De asemenea,acest grup s-a remarcat prin abordarea unei muzici sarcastice,fiind influențat de Curentul Neo-clasic sau Stravinsky.

Lucrările sale lirice sau simfonice,au fost cantate din abundeță aproximativ 20 de ani după moartea sa, însa creația pentru pian a rămas în umbră.

Creația lui Poulenc cuprinde:

-muzică de film

-operă

-balete

-concerte

-lucrări pentru orchestră

-muzică de cameră

În privința muzicii de cameră,acest gen este împarțit în trei grupe cronologice.

Primul grup ( 1918-1926) cuprinde patru lucrări,fiecare dintre acestea fiind sub zece minute ca lungime,construite pe un plan ce evidențiaza în mod constant disonanțele.Un bun exemplu este sonata pentru clarinet și fagot scrisă în anul 1922, în care se regăsesc bitonalități,respectiv foarte multe pasaje împrumutate din jazz.

În al doilea grup regăsim “Sextetul”pentru pian,sonate pentru violoncel și pian,respectiv pian și vioară.În acea perioadă, Poulenc era recunoscut pentru atitudinea sa rece față de compozițiile solo pentru instrumentele cu coarde, recunoscând că a scris două sonate pentru vioară în 1919 și 1942 ,însa pe care ulterior le-a distrus.

Trio-ul pentru oboi, fagot și pian, reprezintă una din cele mai populare compoziții dedicate genului cameral.

Această lucrare a fost compusă în spiritul secolului XVIII,fiind considerată sarcastică și plină de disonanțe.Poulenc a așezat contrastant oboiul și fagotul, ambele intrumente de suflat cu ancie dublă în detrimentul caracterului percutant al pianului.Acest trio i-a fost dedicat compozitorului Manuel de Falla,întalnindu-l pentru prima oară în casa profesorului Ricardo Vines.

David Ewen spunea referitor la această lucrare: “Câteodată ai senzația unei întreceri, câteodată a unui dialog. Oricum discursul muzical este încredințat pianului, în timp ce fagotul are rolul unui comentator discret, iar oboiul intensifică pasajele lirice.Sufletul lui Poulenc se simte cu adevărat în această lucrare.”

Partea I –Presto

Are formă tripartită compusă : Introducere-A-B-A ,Concluzie,iar revenirea A-ului ,și Coda.

Introducerea este formată prin intermediul elementelor tematice și se conturează în secțiunea A

Ex:

Pianul,oboiul și fagotul expun pe rând intervale de cvartă,cvintă și sextă,și interpretează pasaje de mare virtuozitate “de tip auftaktic”.

Sectiunea A, sub indicația de tempo Presto, este scrisă în stil neoclasic,caracteristică întalnită pe tot parcursul lucrării.

Totodată, în această secțiune întalnim pasaje formate prin intermediul gamelor, atât la oboi cât și la fagot,și care au un mers paralel descendent.

Concluzia este argumentată convingător prin intermediul valorilor mari de sunete ,dispoziția mai multor voci,dublarea liniei melodice,în contradicție cu anumiți analiști ce consideră că: “ Această idee muzicală este tema a II-a într-o formă de sonată, având ca argument apariția ei la sfârșitul primei parți în tonalitatea inițială “La major”.

B-ul în tonalitatea La minor dispune de două celule muzicale care prevăd apariția unei idei muzicale noi.

Aceasta se află sub denumirea “le double plus hent” ce va fi cântată dublu de rar comparativ cu secțiunea A.

Fagotul expune ideea muzicală, prin intermediul unui acompaniament contratimpat sincopat, și pe structuri de acorduri la pian.

Tema esta expusă într-un punct culminant,de către toate instrumentele.

Coda aparține tiparului clasic, întregul edificiu sonor aparținând A-ului, revine într-o remarcabilă stilizare.

Poulenc expune în doar două pagini, toate elementele caracterizante trio-ului, în prima parte.

Partea a II-a – Andante

Este în Sib major și are forma tripartită A-B-A-coda.Totodată ne poate duce cu gândul la o meditație descrisă chiar de compozitor “ dulce și melancolică” aparținând stilului “mozartian”.

Pianul expune tema A-ului,prima idee muzicală dispunând de un caracter asemănător vocii umane,evidențiat prin intermediul unui mers calm și lin.Comparativ cu prima parte,acompaniamentul susținut de pian,este mult mai bogat.

Fagotul și oboiul dezvoltă această temă printr-un pasaj identic de virtuozitate ce se regasește și în prima parte.

B-ul debutează în Si minor, și este conturat în baza secvențelor celulelor muzicale : triluri și mordente.

O dată cu apariția pasajelor descendete(prin game)scriitura devine din ce in ce mai amplă.

A-ul își face din nou apariția și rezolvă tensiunea acordurilor din B, în Sib major.

Coda este expusă în tonalitatea Fa major, și pendulează prin intervalele de terța mică-mare,minor-major,executând o pedală pe dominanta în tonalitatea Fa major.

Partea a III-a –Rondo

Se poate interpreta attaca, deoarece întâmpinăm un legato de prelungire din finalul celei părții secunde.

În această parte regasim stilul “exhuberant” al lui Poulenc,inspirat de un model de “scherzo” aparținând lui Saint-Saens.Această parte se remarcă prin “rapiditate și stralucire”.

Este scrisa sub indicația agogică “Tres vif” și dă impresia unei bunestări de veselie și incisivitate.

Refrenul acordat pianului, începe prin intermediul unui arpegiu urmat de ornamente,și are o scriitură mult mai bogată în acorduri.

Pasajul de game repetat,rând pe rând la fiecare dintre instrumente, oboi, fagot și pian,duce la dezvoltarea ideii muzicale.Accentele sunt construite prin celule auftaktice și sunt expuse de către toate cele trei intrumente.

B-ul este format din aceleași elemente cum ar fi:

-pedala pe Fa ( la pian)

-tetracordul la unison-

-repetarea motivului accentuat

Această parte se bazează pe aceste elemente ,și au rolul de a susține tabloul unei lucrări neoclasice pline de umor.

Bibliografie

GOLEA Antoine, VIGNAL Marc, Dicționar de mari muzicieni, Editura Univers Enciclopedic,

București, 2010

DENIZEAU Gerard – Să înțelegem și să identificăm genurile muzicale, Editura Meridiane,

București, 2000

TYRRELL John, SADIE Stanley (ed.), New Grove II Dictionary of Music & Musicians (29-

Volume Set), Norton/Grove, 2001.

NENOIU Miltiade Mihai, Fagotul, Istorie și revelație, editura Universității Naționale de Muzică

București, București, 2005

ROLLAND Romain, Beethoven oameni de seamă, editura Tineretului, București

BÂCLEA Emil, 60 de ani dăruiți artei și învățământului muzical internațional, editura Mirador,

Arad 1995

SCHUBART, Christian, DANIEL Friedrich, O istorie a muzicii universale de la început până în

secolul al XVIII-lea, Editura Muzicală, București, 1983

Webologie

www.wikipedia.org

www.classical.net

www.imslp.org