ISTORIA EVULUI MEDIU ÎN OPERA LUI JACQUES LE GOFF Conducător științific, Prof. univ. d r. Alexandru -Florin PLATON Absolvent, Romina -Ioana IFTIMIE… [602085]

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

ISTORIA EVULUI MEDIU ÎN OPERA LUI JACQUES LE GOFF

Conducător științific,
Prof. univ. d r. Alexandru -Florin PLATON
Absolvent: [anonimizat], 2015

2 Cuprins
Introducere
Capitolul I . Repere biografice și rolul lui Jacques Le Goff în „școala de la Annales ”
I.1. Repere biografice
I.2. „Școala de la Annales ”. Câteva considerații
I.3. Demersurile „noii istori i”. Viziunea lui Jacques Le Goff asupra Evului Mediu

Capitolul II. Opera lui Jacques Le Goff
II.1. Primele lucrări
II.2. Imag inarul în lucrările lui Jac ques Le Goff
II.3. Omul ca obiect de studiu și ultimile sale lucrări

Jacques Le Goff (1924-2014) si rolul sau in cadrul ,,Școlii

3 Capitolul I
Repere biografice și rolul lui Jacques Le Goff în „școala de la Annales ”

Jacques Le Goff este unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai „ noii istorii”, a cărei
exponentă în Franța este în special „școala de la Annales ”1. Specialist în istorie medievală, el și-a
dedicat întreaga activitate științifică domeniului respectiv încă din perioada celui de -al Doilea
Război Mondial, fiind unul dintre urmașii tradiției intelectuale a lui Marc Bloch2. Se poate afirma
că în ultimele decenii, Le Goff a jucat un rol semnificativ în transformarea cercetării istorice
medievale prin folosirea unor metodologii noi care au schimbat în general istoriografia3.

I.1. Repere biografice

Jacques Le Goff s -a născut la 1 ianuarie 1924, la Toulon4, fiind singurul copil al unei
familii de intelectuali. Tatăl său era profesor de engleză, cu stagii de predare la Salonic, Smirna și
Alexandria, iar mama, p rofesoară de pian și o catolică ferventă, deosebindu -se din acest punct de
vedere , de soțul ei, care s -a dovedit a fi profund ant iclerical după afacerea Dreyfus5. Jacques a
fost educat în conformitate cu religia catolică , însă s -a plictisit repede de cate hism și teologie,
devenind interes at de ritualuri, practici, reprezentări religioase, imagini.
El a descris catolicismul pe care îl practica mama sa ca fiind o religie a fricii, a suferinței
și a sacrificiului ( o religie a pietății masochiste asociată fr ecvent în cultura populară cu practicile
medievale). Această formă aparte a catolicismului l -a făcut pe viitorul istoric să reflecteze asupra
puterii religiei respective , mai ales asupra practicilor și conceptelor medievale precum imitatio
Christi și conte mpus mundi . Diferențele culturale și religioase dintre tatăl său, un breton care nu
era evlavios și mama sa, o provensală pioasă i-au sporit interesul pentru poziția istorică a

1 A. Ja. Gurevich, Popular and scholarly medieval cultural tradition: notes in the margins of Jacques Le Go ff’s book
în „Journal of Medieval History ”, vol. 9, Elsevier Science Publisher s B.V. (North -Holland), 1983 , p. 72 .
2 Jean Claude -Schmitt în The Columbia history of twentieth -century French thought , edited by Lawrence D.
Kritzman, Columbia University Press , New York , 2006, p. 581
(https://books.google.ro/books?id=bREQibN9i -sC&printsec=frontcover&dq=the+columbia+history+of+twentieth –
century+french+thought&hl=ro&sa=X&ei=_UxGVbC4L4HoUMHzgKAJ&ved=0CCMQ6AEwAA#v=onepage&q=
the%20columbia%20history%20of%20twentieth -century%20french%20thought&f=false , accesat în data de 25
martie 2015).
3 Gábor Kla niczay, Jacques Le Goff (1924 -2014) în „Annual of Medieval Studies at CE ”, Edited by Judith A. Rasson
and Katalin Szende, vol. 20, Central European University, Budapest , 2014, p. 306
(http://www.academia.edu/7815842/Jacques_Le_Goff_1924 -2014_ , accesat în data de 16 februarie 2015).
4 Joëlle Rollo -Koster, Jacques Le Goff (1924 -) în French Historians 1900 -2000 , edited by Ph ilip Daileader and
Philip Walen , Blackwell Publishing Ltd., 2010, p. 373 .
5 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară în Omul medieval (coordonator Jacques Le Goff),
Editura Polirom, Iași, 1999, p. 352 . Jacques Le Goff (1924-2014) si rolul sau in cadrul ,,Școlii
Trebuie sa treci si numele traducătorului / traducătorilor volumului.

4 femeilor, un subiect ce nu fusese studiat pe scară largă de istoricii de gen ma sculin ai generației
sale.
Jacques și -a petrecut copilăria în orașul natal , fiind pasionat în primii ani de școală de
matematică. Interesul și pasiunea pentru istoria medievală s -au intensificat în liceu datorită
influenței pe care a exercitat -o asupra s a profesorul Henri Michel. La sporirea curiozității sale
pentru Evul Mediu a contribuit și car tea Ivanhoe a lui Walter Scott6. Familia sa avea o
sensibilitate aparte pentru orientarea poli tică de stânga, fapt cu repercu siuni în formarea sa
intelectuală. Astfel, el a susținut printr -o campanie , victoria Frontului Popular din 1935 în
atmosfera de dreapta di n Toulon. Orientarea sa de stânga devine și mai evidentă în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, eschivându -se de la serviciul de muncă obligatorie di n Germania7.
În această perioadă, după ce tatăl său se îmbolnăvește, familia se mută la Sète, în sud -vestul
Franței, rămânând aici până în iulie 1940 și restabilindu -se la Toulon după aceasta.
A urmat trecerea cu brio a bacalaureatul ui, astfel intrând în așa-numita Hypokhâgne din
Marsilia, o clasă pregătitoare pentru unele instituții de învățământ superior precum Școala
Normală8. S-a retras apoi cu familia într -un sat din Alpi, unde a luat legătura cu un grup din
Rezistență9. În pofida război ului, Jacqu es Le Goff și -a continuat studiile , obținând certficate în
franceză, latină și greacă, dar și unul în filologie, ceea ce i -a garantat o licență în Litere. A urmat
un scurt stagiu în filologie la Sorbona, după care a revenit la pasiunea sa pentru istorie, i ntrând la
Liceul Louis -Le-Grand și la École normale10.
Aflându -se la Praga, între anii 1947 -1948, în calitate de bursier al Ministerului Afacerilor
Străine în vederea pregătirii unei diplome de studii superioare referitoare la începuturile
Universității ca roline, Jacques Le Goff este martor ocular la lovitura de stat comunistă, fapt ce a
contribuit la respingerea definitivă a orientării de stânga pe care o avusese până atunci. În acest
sens, cuvintele sale sunt elocvente11: “Am văzut [atunci] cum se instala o democrație populară, nu
grație unei mișcări a poporului, ci pur și simplu prin luarea puterii de către un aparat politic
susținut din exterior ”. Același moment a co respuns și cu desprinderea sa de Biserică . “Ceea ce
vedeam la École normale era că funcțio narea Partidului comunist se asemăna cu funcționarea
Bisericii. […] Nu urma să părăsesc o Bi serică pentru a merge în alta”12. Atitudinea sa în ceea ce

6 Joëlle Rollo -Koster, op. cit ., p. 374 – 375.
7 Alexandru -Florin Platon, Redescope rirea umanității de odinioară , loc. cit ., 1999, p. 353.
8 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 375.
9 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 353.
10 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 375.
11 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., 1999, p. 353.
12 Jacques Le Goff, Une vie pour l’histoire. Ent retiens avec Marc Heurgon , Éditions La Découverte, Paris, 1996, p.
64; p. 68 apud Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit. , 1999, p. 353.

5 privește Biserica are la bază ideea că spre deosebire de Evul Mediu, când această instituție
reprezenta Europa, în perioada contemporană are loc o schimbare, Biserica putând fi întâlnită
pretutindeni, inclusiv în țările din lumea a treia. El observa existența unei crize generale a
bisericilor, dar și o criză specifică Bisericii Catolice. De asemenea, în conc epția sa, în vreme ce în
Evul Mediu exista o Biserică a “Inchiziției” , cea care a introdus tortura în Europa, în perioada
contemporană, lucruri prec um cel menționat erau condamnat e de către instituția respectivă . El nu
era de acord nici cu partidele polit ice care se defineau dintr -un punct de vedere confesional13.
În anul pregătirii pentru “agregație” alături de istoricii “școlii de la Annales ”, printre care
Fernand Braudel, Jacques Le Goff a descoperit noi orizonturi adesea neexplorat e de medieviștii
tradiționali . Acest a a luat cu brio “agregația” , fapt care i -a oferit șansa de a preda în instituțiile
de învățământ superior. Din toamna anului 1950, tânărul istoric a început să predea la liceul din
Amiens14. Și-a completat formarea sa ca istoric la Colegi ul Lincoln din Oxford (1951-1952), apoi
la Școala fran ceză din Roma (1952 -1953), lucrând în cercetare la CNRS15 (1953 -1956 și 1959 –
1960) și ca asistent la Universitatea din Lille (1954 -1959) , la aceasta din urmă cunoscându -l pe
Michel Mollat. Maurice Lombar d și Fernand Braudel l -au convins să se alăture celei de -a șasea
secțiuni a Școlii P ractice de Înalte S tudii (École Pratique des H autes Etudes ), unde a devenit în
scurt timp director de studii16. Direcția sa de studii s -a numit sociologie istorică, urmând ca sub
influența antropologiei structurale a lui Claude Lévi -Strauss să-și schimbe denumirea în
„antropologia istorică a Occidentului medieval ”. Jacques Le Goff cond ucea o dată pe săptămână
un sem inar, care se baza pe cea mai mare parte a studi ilor sale despre oraș și timp, dar și despre
cultura folclorică din Evul Mediu17. În 1975, Le Goff a reunit la seminarul său un grup de
cercetare intitulat Groupe d’ antropologie historique de l’ occident m édiéval și a creat un al doilea
seminar, ce se axa pe munca î n Evul Mediu, gesturile din societatea feudală, ideologia regalității
(mai ales cea din timpul Capețienilor și a lui Ludovic al IX -lea), râsul în perioada medievală18.
La formarea sa intelectuală un aport l -au avut printre alții: Henri Michel ( despre care avea
să mărturiseasc ă: „m-a pus pentru prima dată în contact cu documentele istorice și cu regulile
stricte impuse de uzajul lor; el m -a învățat că, decât să povestească, istoria trebuie mai degrabă să

13 Paul Archambault, An Interview with Jacques Le Goff în „Historical Reflection/ Réflexions Historiques ”, vol.. 21,
nr. 1, Berghahn Books, Paris, 1993; Syracusa University, 19 94, p. 168
(http://www.jstor.org/discover/10.2307/4129 9019?sid=21105811856361&uid=2&uid=60&uid=2489540823&uid=3
&uid=2489540833&uid=3738920&uid=70&uid=2134 , p. 177 -179, accesat în data de 28 martie 2015).
14 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 376.
15 Centre National de Recherche Scientifique .
16 Directorul de stu dii era echivalentul profesorului ( Jean-Claude Schmitt, Jacques Le Goff (1924 -2014). Un vivant
Moyen Âge în “Hermès, La Revue ”, vol. 2, nr. 69, 2014 , p. 215 ).
17 Ibidem, p. 215 .
18 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 379.

6 explice”19), Charles -Edmond Perrin , March Bloch și Maur ice Lombard, aceștia din urmă
exercit ând o mare influență asupra sa20. De exemplu , în ceea ce -l privește pe Mauric e Lombard,
după cum mărturisea el însuși, a fost pasionat de importanța pe care o acorda acesta timpului și
spațiului21. La aceasta se adaugă le cturile din Voltaire, Ch ateaubriand, Guizot și Michelet22.
În ceea ce privește teza de doctorat , Jacques Le Goff a întreprins inițial un proiect care
avea legătură cu munca intelectualilor în universități și în școlile urbane din secolele al XII -lea- al
XIII-lea. Apoi , a extins subiectul, adăugând și idei referitoare la atitudinea față de muncă în Evul
Mediu , însă s -a îndoit că ar fi putut termina teza respectivă și nici nu era sufi cient de motivat
pentru a încerca23. În 1996 avea să se refere la aceast a, afirmând că simțea bucuria de a nu fi
realizat -o24.
La începutul anilor 1960, Jacques Le Goff se află în Polonia, susținând colaborarea dintre
francezi și intelectualii din Est. Aici, acesta a cunoscut -o pe Hanka Dunin -Wasowicz, care i -a
devenit soție în 196 225. Cuplul a avut doi copii : Barba ra și Thomas26. Tot aici avea să devină
prieten cu medievistul și politicianu l reformator Bronislaw Geremek27. În 1969, Le Goff a fost
numit codirector în redacția „Analelor ”, iar d in 1972 până în 1977, i -a urmat lui Fernand Braudel
în calitate de președinte al Șc olii Superioare de Înalte S tudii în Științe Sociale ( École des Hautes
Études en Sciences Sociales )28. Avea să rămână în această instituție până la retragerea sa din
199229.
Din 1968 , Le Goff a fost gazda emisiunii intitulată “Les Lundis de l'histoire ” la radio
France Culture, în cadrul căreia a avut drept invitați mai multe generații de medieviști, istorici și
specialiș ti în științe umane și sociale30. Se dorea prin intermediul acestei emisiuni răspândirea
revoluției int electuale a școlii de la „Annales ” și discutarea unor subiecte și lucrări care acopereau
toate pe rioadele istorice , lucrări care nu erau citite pe scară largă în afara cercurilor universitare31.
În anii 1970, Le Goff și coeditorul „Analelor ”, Pierre Nora au colaborat la o serie de proiecte. În

19 Jacques Le Goff, Une vie pour l’histoire…, loc cit ., p. 34 apud Alexandru -Florin Platon, Redescoper irea umanității
de odinioară , loc.cit .,1999, p. 354.
20 Ibidem , p. 354.
21 Paul Archambault, An Interview with Jacques Le Goff, loc. cit ., p. 168.
22 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 354 .
23 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 378.
24 Jacques Le Goff, Une vie pour l’histoire… , loc. cit . , p. 64; p. 68 apud Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea
umanității de odinioară , loc. cit. , 1999, p. 355.
25 Gábor Klaniczay , op. cit., p. 307 .
26 Jean-Claude Schmitt, Jacques Le Goff (1924 -2014). Un vivant Moyen Âge , loc. cit ., p. 217 .
27 Gábor Klaniczay, op. cit. , p. 3 07.
28 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 355.
29 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 379.
30 Jean-Claude Schmitt, Jacques Le Goff (1924 -2014). Un vivant Moyen Âge , loc. cit ., p. 217 .
31 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 381.

7 această perioadă, Nora i -a cerut acestuia să i se alăture în calitate de editor la Gallimard, o editură
importantă din Franța. Cei doi au fondat o serie istorică prestigioasă intitulată “Biblioteca de
istorie”. Le Goff a făcut parte din consiliul editorial p ână în momentul în care a devenit directorul
Școlii Superioare de În alte Studii în Științe Sociale, însă a continuat să lucreze cu Nora mult timp
după aceasta. Amândoi au contribuit la editarea unei colecții de eseur i în trei volume Faire de l’
histoire32.
Le Goff a fost un susținător al formării Uniunii Europene și al cauzei drepturilor omului ,
dar și al apropierii dintre Franța și Germania după cel de -al Doilea Război Mondial , pe aceasta
din urmă prezentând -o euroscepticilor drept o revenire la vechiul sistem carolingian al vestului și
estului Franciei. Fondarea Uniunii Europene depindea din perspectiva lui de relațiile cordiale
dintre aceste state, de aceea el a susținut și aprobarea acordurilor de la Maastricht33. De-a lungul
anilor, el a participat la dezbateri referitoare la politica publică din Franța și la cele legate de
drepturile omului din străinătate . La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 , Le Goff s-a
remarcat prin rolul său proeminent în susți nerea intelectualilor și muncitorilor care lupt au pentru
libertate în Polonia34.
În 2004 moare soția sa, Hanka35. Acest moment avea să -l marcheze, scriind mai târziu o
biografie d espre ea intitulată Avec Hanka . După aceasta, istoricul a început să publice din nou36.
Jacques Le Goff s -a stins din viață la 1 aprilie 2014 la Paris37.

I.2. „Școala de la Annales ”. Câteva considerații

„Școala de la Annales ” din jurul revistei cu același nume s -a remarcat prin unicitate în
istoriografia secolului al XX -lea. Membri i acesteia și -au exprimat încrederea cu privire la
orientarea istoricilor spre alte științe sociale pentru a face posibile noi abordări științifice în
domeniul istoriei, însă totodată ei conștientizau și li mitele unor astfel de abordări. Istoricii de la
„Annales ” nu considera u că pot fi concepuți drept o școală , preferând să fie per cepuți ca un spirit
ce se caracter iza prin receptivitatea unor metode și abordări no i în cercetarea istoric ă38. Revista
acestei mișcări avea să fie fondată de Marc Bloch și Lucien Febvre în 1929 la Universitatea din

32 Ibidem , p. 382.
33 Ibidem , p. 390.
34 Jean Claude -Schmitt în The Columba history of twentieth -century… , p. 583.
35 Idem , Jacques Le Goff (1924 -2014). Un vivant Moyen Âge , p. 217.
36 Gábor Klaniczay , op. cit ., p. 309.
37 Jean-Claude Schmitt, Jacque s Le Goff (1924 -2014). , Un vivant Moyen Âge , loc. cit., p. 214.
38 Georg G. Iggers , Historiography in the Twentieth Century: From Scientific Objectivity to the Postmodern
Challenge , University Press of New England, Hanover and London, 1997, p. 51.

8 Strasbourg și intitulată „Annales d’histoire économique et sociale ”, transferată apoi cu aceștia la
Paris la mijlocul anilor 1930, având drept țel crearea unui for pentru cercetarea interdiciplinară39.
Istoricii acestui nou curent istoriografic promovau următoarele idei : înlocuirea narării tradiționale
a evenimentelor cu o istorie analitică, care să pună accent pe problematică; înlocuirea istoriei,
îndeosebi a celei politice cu o istorie a tuturor activităților umane; col aborarea istoriei cu alte
discipline umane pentru r ealizarea primelor două scopuri40.
După cel de -al Doilea Război Mondial, revista și gruparea din jurul acesteia avea u să fie
conduse de Lucien Febvre, având în vedere că Marc Bloch, ce făcuse parte din Rezistența
franceză a fost împușcat de naziști în 1944. Pentru a pune accent și mai mult pe
interdisciplinaritate, din 1946, titlul revistei avea să fie schimbat în „Annales. Économies,
Sociétés, Civilisations ”41. Aceasta s -a remarcat în cadrul celei de -a șasea secțiuni a École
Pratique des H autes Études ce fusese de curând înființată, în 1975 transformându -se în École des
Hautes Études en Sciences S ociales42. Interesul i storicilor de la „Annales ” pentru cooperarea
dintre istorie și științele sociale este d ovedit de schimbarea în 1994 a subtitlului revistei din
„Économies, Sociétés, Civilisations ” în „Histoire, Sciences sociales ”. Această cooperare nu a fost
constantă întotdeauna : uneori a fost favorizat dialogul cu științe sociale precum geografia,
sociolog ia, psihologia în vreme ce în alte împrejurări, un rol important a fost acordat
antropologiei, lingvisticii etc. Științele sociale menționate au oferit istoriei elemente de
problematică și instrumente de cercetare43.
Potrivit lui Peter Burke, mișcarea de la „Annales ” a cunoscut trei etape. Cea dintâi este
cuprinsă între anii 1920 -1945 , remarcându -se prin lupta contra istoriei politice și evenimențiale.
Următoarea etapă a presupus instituționalizarea demersului istoriografic după cel de -al Doilea
Război Mond ial, fiind folosite concepte ca , de pildă structură și conjunctură . Reprezentantul de
seamă al acestei p erioade a fost Fernand Braudel44, ce a condus revist a „Annales ” între anii 1956 –
196945. Reprezentanții u ltimei etape, ce a debutat pe la 1968 au primit și unele critici pentru că

39 Lynn Hunt, French History in the Last Twenty Years: The Rise and Fall of the Annales Paradigm în “Journal of
Contemporary History ”, vol. 21, nr. 209, Sage Publications, London, Beverly Hills and New Delhi, 1986, p. 209
(https://bracorotar.files.wordpress.com/20 10/10/8 -lynn-hunt-o-annales.pdf, accesat în data de 20 aprilie 2015 ).
40 Peter Burke, Revoluția istorică franceză. Școala Analelor 1929 -1989 în Mihaela Grancea, Istoria mentalităților
colective și a imaginarului social. Antologie , Alma Mater, Sibiu, 2003, p . 21.
41 Ecaterina Lung, Istoria cultural ă: origini, evoluții, tendințe , Editura Universității din București, 2009, p. 49.
42 Lynn Hunt , loc. cit., p. 209 .
43 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social. Istoria și noile paradigme ale
cunoașterii , Presa Universitară Clujeană Mesagerul, Cluj -Napoca, 1996, p. 16.
44 Peter Burke, Revoluția istorică franceză… , loc. cit ., p. 22.
45 Ecaterina Lung, op. cit. , p. 49.

9 subestimau episoadele politice și etnice. Mai târziu s -a observat și o orientare dinspre istoria
socială și economică spre cea socio -culturală, dar și o oarecare reabilitare a istoriei politice46.
Asupra concepțiilor pe care și le -au format Marc Bloch și Lucien Febvre au exercitat o
influență unii reprezentanți ai științe lor sociale din Franța precum filosoful matematician
Antoine -Auguste Cournot, geo graful Paul Vidal de la Blanche, economistul François Simiand ,
sociologul Émile Dur kheim, antropologul Marcel Mauss47, un rol important avându -l și noile
orientări din istoriografia germană48. În timpul celor doi fondatori s -a pus accent pe existența unei
corelații între trecut și prezent și pe fenomenele sociale și economice, acestea din urmă fiind
exprimate și în titlul revistei49. Ei pot fi considerați ca făcând parte din rândul celor care au
întemeiat istoria mentalităților50, domeniu care avea să fie definit de Michel Vovelle ca înglobând
ansamblul formelor de expresie cunoscute de la c ele caracteristice culturii ori gândirii clare până
la stadiul inconștient al sensibilității colective, exprimat prin atitudini și reprezentări cotidiene51.
Preocuparea pentru uni versul mental este reflectată în lucrările istoricilor de la „Annales ” ca de
pildă în lucrare a lui Lucien Febvre referitoare la tema necredinței în veacul al XVI -lea, pornind
de la personalitățile Renașterii52 ori în cartea lui Marc Bloch intitulată Regii taumaturgi53, în care
este studiată credința în puterea vindecătoare a regilor Franței și Angliei , ce a persistat până în
secolul al XIX -lea54.
A doua generație de istorici de la Annales a fost dominată de Fernand Braudel , perioadă
care este caracterizată de predilecția pentru istoria economică și socială55. Lucrarea sa Mediterana
și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II -lea pune accent pe geografia istorică și pe

46 Peter Burke, Revoluția istorică franceză …, loc. cit ., p. 22 -23.
47 Ecaterina Lung, op.cit ., p. 44 -45.
48 Ibidem , p. 43.
49 François Dosse , L’ histoire en miettes: des Annales militantes aux Annales triomphantes în „Espaces, Temps ”,
volumul 29, num ărul 29, 1985, p. 49
(http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/espa t_0339 -3267_1985_num_29_1_3250, accesat în data
de 10 aprilie 2015).
48 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 47.
51 Alexandru Florin Platon, Societate și mentalități în Europa medievală. O introducere în antropologia istorică ,
Editura Universității “Al. I. Cuza” , Iași, 2000, p. 10.
52 Simona Nicoară, Mentalități colective. Imaginar social. Istoria în durata lungă , Accent, Cluj -Napoca, 2009, p. 26.
Lucrarea se numește Le problème de l’incroyance au XVIe siècle : la religion de Rabelais (A. Colin, Paris, 1942) .
Varianta în limba română a apărut în 1996 și în 1998 la Editura Dacia din Cluj -Napoca sub titlul Problema
necre dinței în secolul al XVI -lea, vol I, II (Alexandru Florin Platon , Societate și mentalități în Europa medievală ,
loc. cit ., p. 10 ).
53 Titlul comple t al lucr ării este Le Rois Th aumaturges. Étude sur le caractère surnaturel attribué à la puissance
royale particulièrement en France et en Angleterre , Albin Michel, Paris, 1924. A fost reedidată la Editura Gallimard
din Paris în 1983, cu o prefață de Jacqu es Le Goff (Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și
imaginar social …, loc. cit ., p. 46 ).
54 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 48 -49.
55 Simona Nicoară , Mentalități colective. Imaginar social …, loc. cit., Accent, Cluj -Napoca, 2009., p. 27.

10 evocarea structurilo r economice, politice, sociale56. În cartea menționată și în articolul „ Histoire
et Sciences Sociales : la longue durée”, el avea s ă împartă timpul i storic în trei segmente: durata
lungă, timp al mișcărilor lente, timpul conjuncturii, cu un interval de două, trei decenii, cel mult o
jumătate de se col și durata scurtă, timp al evoluțiilor rapide57. Această perioadă a fost marcată de
istoria cantitativă și de ambiția de a realiza o “istorie totală”.
A treia generație de la „Annales ” s-a remarcat în anii 1970, câ nd revista a fost condusă
de Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie și Marc Ferro. Unii istorici au urmat direcția lui
Marc Bloch și Lucien Feb vre în ceea ce privește istoria mentalităților58, perioada respectivă fiind
caracterizată și prin revenirea la istoria politică și evenimențială. S-a evidențiat ca fiind cea dintâi
generație care a inclus și femei precum : Christiane Klapisch, Arlette Farge, Mona Oz ouf,
Michelle Perrot59. De asemenea , au fost valorizate noi surse istorice semnificative în societățile
premergătoare perioadei moderne ca de pildă : testamen tele, predicile, cultura orală . Deschiderea
orizontului tematic și metodologic a avut legătu ră și cu detașarea de marxism a acestor istor ici.
Astfel, istoria a devenit o disciplină socio -culturală , ce tindea să sublinieze structurile mentale
perene referitoare la familie, vârste, credințe populare60.
Punctul de plecare al studierii mentalităților a fost îndemnul lui Ernest Labrousse pentru
cercetarea rezistențelor la schimbare, cu prilejul colocviu lui de la Saint -Cloud din 196561. Astfel,
istoria a apelat la rezultatele și metod ele altor discipline învecinate precum demografia istorică .
Prin interm ediul acesteia, istoricii aveau să descopere structurile perene ale familiei, atitudinea
față de practicile contraceptive, sensibilități și sentimente, altfel spus atitudinile oamenilor în fața
vieții, evocatoare fiind și comportamentele lor în fața morții . Istoria mentalităților s -a angajat în
ceea ce privește thanatologia într-un domeniu mai profund, cel al inconștientului colectiv62.
Dintre cei care au cercetat atitudinile oamenilor în fața morții îi putem menționa pe Michel
Vovelle cu Piété baroque et dé christianisation en Provence au XVIIIe siècle sau pe Philippe
Ariès cu L’ homme devant la mort63. Acesta din urmă nu aparținea „școlii de la Annales ”, fiind

56 Peter Burke, The Annales Paradigm în Peter N. Stearns (Editor in Chief), Encyclopedia of European Social
History from 1850 to 2000 , vol. I, Charles Scribers’s Sons, New York, 2001, p. 43.
57 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalită ți colective și imaginar social… , loc. cit ., 1996, p. 21.
58 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 52 -53.
59 Peter Burke, Revoluția istorică franceză… , loc. cit. , p. 78.
60 Simona Nicoar ă, Mentalități colective. Imaginar social. .., loc. cit ., p. 30 -31.
61 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalită ți colective și imaginar social… , loc. cit. , p. 50.
62 Ibidem , p. 54 -55.
63 Lucian Boia, Istoria mentalit ăților (cu privire specială asupra școlii de la “ Annales”) în “Revista de istorie ,”
tomul 33, nr. 5, 1980, p. 947
(http://www.digibuc.ro/proxy /?px=aHR0cDovL2RpZ2l0b29sLmRjLmJtbXMucm86ODg4MS9SL1YyRkZUM002Uj
FVNzNFQzU0VVkzUzE0U1lYUVVUSlk1SjVHOUdOTk5OSktVVDE1TFRNLTA1MDMwP2Z1bmM9cmVzdWx

11 preocupat printre altele și de atitudinea față de familie și de sentimentul copilăriei64. Un rol
important l-au acordat isto ricii celei de -a treia generații atitudinilor populare ținând cont de
contextele economice și sociale precum Robert Mandrou care a cercetat vrăjitoria și ideile
capitaliste timpurii ale Fuggerilor sau Jacques Le Goff și Georges Duby ce au studia t aspecte ale
religiozității po pulare65. Un alt istoric preocupat de chestiuni ce ave au legătură cu istoria culturii,
orientându -se și spre psihologia istorică a fost Jean Delumeau. El a elaborat o lucrare referitoare
la frica și păcatul în Occ ident , având în vedere temerile majorității, dar și ale elitelor66.
Un exemplu de cercetare a mentalităților urmând un model antropologic și folosind
metode calitative este lucrarea lui Emmanuel Le Roy Ladurie, Montaillou sat occitan între 1224 –
1324 (1975) , în care s -a încercat , având la bază un registru al Inchiziției , reconstituirea aspectelor
intime, dar și a mentalității oamenilor obișnuiți67. Aceasta avea s ă facă parte mai târziu din ceea
ce s-a numit microistorie, ce presupunea încercarea de a reconsti tui o comunitate mi că din punct
de vedere istoric68. În altă lucrare, Le Carnaval de Romans , Le Roy Ladurie a privit carnavalul
drept un fenomen social, atât ca sărbătoare și ca schimbare temporară a rolurilor sociale , cât și din
perspectiva dezvăluirii co nflictelor din cadrul societății de la finele veacului al XVI -lea. Astfel, el
a reușit să reconstituie imaginarul social, politic și religios al perioadei analizate69.
Se poate observa din cele enunțate mai sus interesul suscitat î n rândul istoricilor cele i de-a
treia generații de la „Annales ” față de ceea ce s-a numit antropologia istorică, un rol decisiv în
dezvoltarea acesteia jucându -l Le Goff și Le Roy Ladurie70. Antropologia istorică s -a remarcat ca
fiind o istorie a obiceiurilor cotidiene, fizice, ges tuale, alimentare, afective, mentale71. Acest
domeniu a reprezentat o apropiere între istorici și antropologi, cei dintâi datorită preocupării lor
pentru mentalități, cotidian , evoluți ile lente privite din unghiul „ duratei lungi”. Această denumire
a fost ad optată și ca urmare a criticilor ce au fost aduse conceptului de mentalități, ale cărui
obiecte și metode nu ar fi fost definite concret și unanim. De asemenea, antropologia începuse să

0cy1qdW1wLWZ1bGwmYW1wO3NldF9lbnRyeT0wMDAwNTcmYW1wO3NldF9udW1iZXI9MDAwNDkyJmFtc
DtiYXNlPUdFTjAx , accesat în data de 18 aprilie 2015 ).
64 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și im aginar social… , loc. cit. , 1996, p. 50.
65 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 61.
66 Peter Burke, Revoluția istorică franceză …, loc. cit. , p. 83. Cf. Jean Delumeau, Le péché et la peu r. La
culpabilisation en Occident (XIIIe -XVIIIe siècles) ; vezi pentru varianta în în limba română Păcatul și frica.
Culpabilizarea în Occident ( secolele XIII -XVIII) , Editura Polirom, Iași, 1997, vol. I -II.
67 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 62.
68 Peter Burke, The Annales Paradigm , loc. cit ., p. 45.
69 Simona Nicoară, Istorie și imaginar. Eseuri de antropologie istorică , Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca,
2000, p. 101 -102.
70 Richard Marin, La nouvelle histoire et Lévi -Strauss în „Caravelle ”, Presses Unive rsitaires du Midi, 2011, p. 172 –
173 ( http://www.jstor.org/discover/10.2307/25822195?uid=3738920&uid=2&uid=4&sid=21106135328071 , accesat
în data de 17 aprilie 2015).
71 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social. .., loc. cit. , p. 25.

12 ocupe un rol dominant în cadrul științelor sociale, rol care p ână atun ci îi revenise istoriei72. Astfel ,
este elocvent ă în 1975 denumirea de către Jacques Le Goff a unuia dintre seminariile sale din
cadrul EHESS73 “antropologia istorică “, acesta dorind ca problemele și metodele antropologiei
social e și culturale să de vină o pr eocupare a istoricilor74. Ideile lui Er ving Goffman, Victor
Turner, Pierre Bourdieu și Michel de Certeau au fost folosite de “școala de la Annales ” pentru a
realiza o istorie antropologică. De exemplu, Le Goff s -a interesat de antropologia culturală a
Evul ui Mediu, studiind aspectele struct urale ale legendelor, gesturile simbolice din viața
cotidiană, cu precădere ritualul vasalității75.
Reprezentanții “școlii de la Annales ” s-au remarcat prin aspirația lor de a crea o istorie
care să cuprindă totalitatea a ctivităților umane și care să acorde un m ai mare interes
„structurilor”76. Accentul pus pe redescoperirea oamenilor presupunea ca istoria să colaboreze cu
alte domenii învecinate precum: demografia, sociologia, psihologia, antropologia. Astfel, istoricul
își punea întrebări care îi îngăduiau să pătrundă în trecut și să găsească răspunsuri la acele
chestiuni care erau de actualitate la momentul respectiv77.

I.3. Demersurile “noii istorii ”. Viziunea lui Jacques Le Goff asupra Evului Mediu

Curentul istoriograf ic „noua istorie” s -a închegat în jurul EHESS78 și Maison des Sciences
de l’ Homme , având la bază lucrarea din 1978, sub coordonarea lui Jacques Le Goff și intitulată
La Nouvelle Histoire79, care reprezintă orientarea spre domenii precum: istoria mentalită ților,
antropologia istorică , istoria structurilor, istori a marginalilor, istori a imaginarului80. Pentru unii
istorici precum Le Goff, istoria mentalităților îngloba visele, imaginarul, cultura materială, toate
acestea fiind sintetizate mai bine prin noțiun ea de antropologie istorică, deoarece cuprinde a
umanitatea în totalitatea ei81. Așadar, s emnificative au devenit instrumentele și fundamentele
teoretice preluate de la alte științe sociale82. Termenul “noua istorie” , folosit de către istoricul
menționat are un sens pur simbolic , care trebuia să exprime prin această formulă ansamblul

72 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 66 -67.
73 École des Hautes Études en S ciences Sociales .
74 Jean Claude -Schmitt în The Columbia history of twentieth -century …, loc. cit. , p. 583.
75 Peter Burke, Revoluția istorică franceză…, loc. cit ., p. 92 -93.
76 Idem, Istorie și teorie socială , traducere de Cosana Nicolae, Editura Humanitas, București, 1999, p. 25.
77 Alexandru Duțu, Dimensiunea umană a istoriei. Direcții în istoria mentalităților , Editura Meridiane, București,
1986, p. 6 -7.
78 Vezi în acest sens no ta 73.
79 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 53.
80 Simona Nicoară, Istorie și imaginar. ., loc cit. , p. 93.
81 Jean-Claude Schmitt, Jacques Le Goff (1924 -2014) . Un vivant Moyen Âge , loc. cit., p. 214.
82 Simona Nicoară, Istorie și imaginar. ., loc cit. , p. 93.

13 inovațiilor de orizont, percepție și metodă ce erau prezente în istoriografia din Franța83.Un demers
important a fost și Faire de l’ histoire , aflată sub direcția lui Le Goff și Pierre Nora, ce lansa o
provocare științelor socio -umane și pleda pentru abordarea istorică a unor teme ca de pildă:
climatul, sărbătoarea, inconștientul colectiv, mitul. Pierre Cha unu făcea astfel apel la cucerirea
sensibilită ții, mentalului și imaginarul ui84. Contextul în care a apărut “noua istorie” este cel al
afirmării printre altele a sociologiei, demografiei, antropologiei, etnologiei, al reînoirii
problematicii științelor tradiționale și al interdisciplinarității, aceasta din urmă făcând referire la
științe ca: istoria sociologică, demografia istorică , antropologia istorică, psiho lingvistică,
etnoistorie85.Aceasta a apărut și ca o reacție la istoria pozitivistă a veacului a l XIX-lea86. Prin
încercarea lor de a descoperi ritmurile lente ale evoluțiilor, ceea ce era de durată în opoziție cu
efemerul, adepții „noii istorii” și -au propus ca istoria, ce își legitima astfel statutul de știință , să ia
locul sociologiei în ierarhia științelor sociale87. Potrivit lui Le Goff, precursorii acestui curent au
fost Vol taire, Chateaubriand, Guizot, Michelet, François Simiand88.
“Noua istorie” pare să fi fost influențată și de Karl Marx , din acest punct de vedere fiind
edificator exemplul lui Michel Vovelle, care a fost preocupat mai ales de istoria sensibilității și a
mentalităților colective. Această influență este însă, vizibilă și anterior apariței “noii istorii” la
Ernest Labrous se prin accentul pus pe domeniul economic89. De asem enea, perio dizarea sugerată
de Karl Marx ( sclavagism, feudalism, capitalism) , deși neacce ptată sub această formă reprezintă
o teorie a “duratei lungi ”90. Există însă și diferențe între “noua istorie” și marxism. De exemplu,
marxismul reprezintă o teorie generală a istoriei, în vreme ce acest curent istoriografic respinge
schemele teoretice, avâ nd la bază în special metoda empi rică de cunoaștere și subliniază
importanța creării unor instr umente care să contribuie la reconstituirea realității istorice. Chiar
dacă, aparent , există o într epătrundere între marxism și “noua istorie” din perspectiva un ei istorii
a maselor, a marilor structuri, a asimilării modului de producție cu “durata lungă ”, aceasta n u este
decât una întâmplăto are, iar conceptele folosite de doctrina respectivă nu pot fi aplicate ori sunt
aplicate cu dificultate domeniului istoric91.

83 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 345 -346.
84 Simona Nicoară, Istorie și imaginar …, loc. cit ., p. 91.
85 La Nouvelle Histoire (sous la direction de Jacques Le Goff), Editions Complexe, Paris, 1988, p. 35 -36.
86 Ibidem, p. 38.
87 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit. , p. 348 -349.
88 La Nouvelle Histoire , loc. cit ., p. 47 -52.
89 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social. .., loc. cit. , p. 19.
90 La Nouvelle Histoire , loc. cit ., p. 61 .
91Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social. .., loc. cit. , p. 20.

14 „Noua istorie” a însemnat și o continuitate cu etapele anterioare ale mișcării de la
„Annales ”, dar în același timp s -a remarcat și prin elemente de noutate. Precum în fazele timpurii
ale “școlii” , aceasta dorea să aibă la bază documente noi, dar le promo va și pe cele nescrise92. De
asemenea, un loc important l -a deținut istoria orală și cea a gesturilor, o dovadă pentru aceasta
din urmă fiind lucrarea lui Jean -Claude Schmitt93.
Noutatea o constituie redescoperirea politicii și reabilitarea într -o mai mic ă măsură a
istoriei evenimențiale, respinsă puternic în primele etape ale mișcării94. Se punea accent însă, pe o
istorie politică, care să cuprindă inc lusiv simbolicul și imaginarul, avându -i în acest sens drept
precursori pe Marc Bloch cu Regii taumaturgi95 și Ernst Kantorowicz cu Cele două corpuri ale
regelui96. Pentru o asemenea istorie, Le Goff a sugerat denumirea de antropologie politică
istorică, ce îngăduia legătura cu regimurile și structurile politice analizate în mod similar de
sociologi și etnologi . Astfel , se dorea o redefinire a domeniului social și medierea raporturilor
dintre istorie și științele sociale97. În ceea ce privește evenimentele, chiar și Braudel considera că
acestea meritau să fie studiate ca o dovadă pentru istoria structurilor, la care se adaugă Duby cu
lucrarea sa despre bătălia de la Bouvines98. Interesați de acest domeniu au fost și François Furet ,
Michel Vovelle , care au reflectat asupra Revoluției franceze, apoi Marc Ferro, istoric al
Revoluției ruse și al Primului Război Mondia l și Maurice Agulhon , prin studiul său despre
comportamentul politic al oamenilor de rând din Var99.
Istoricii de la „Annales ” aveau să redescopere biografia istorică100, însă o biografie care se
raportează la persona lități cu ajutorul structurilor, personal ități care să fie analizate dincolo de
funcțiile și rolurile lor101. De pildă, Georges Duby i -a dedicat o biografie nobilului englez
Guillame le Marechal , pe când Jacques Le Goff a fost preocupat de viața lui Ludovic cel Sfânt,
regele Franței. Se puteau însă , scrie și biografii istorice despre viața oamenilor obișnuiți, un astfel
de demers fii nd întreprins de Michel Vovelle, care s -a referit la burghezul Joseph Sec din Aix -en-

92 Paul Archambault, An Interview with Jacques Le Goff , loc. cit ., p. 162.
93 Ibidem , p. 164 . Cf. Jean -Claude Schmitt, Rațiunea gest urilor în Occidentul medieval , Editura Meridiane,
București , 1998.
94 Peter Bur ke, The Annales Paradigm , loc. cit ., p. 45.
95 Vezi pentru titul și datele complete, nota 54, p. 9.
96 Lucrarea a apărut prima dat ă la Londra, în 1954 sub titlul The King’ s Two Bod ies; pentru edi ția franceză, vezi Les
Deux corps du roi , Paris, Gallimard, 1986 (Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar
social …, loc. cit ., p. 35 ). Cf. varianta în limba română sub titlul Cele două corpuri ale regelui , cu o tra ducere de
Andrei Sălăvăstru și postfață de Alexandru -Florin Platon, Editura Polirom, Iași, 2014.
97 La Nouvelle Histoire , loc. cit., p. 17 .
98 Peter Burke, The Annales Paradigm , loc. cit . p. 45 . Cf. Georges Duby, Le dimanche de Bouvines . 27 juilllet 1214
Gallimard, Paris, 1973.
99 Idem, Revoluția istorică franceză… , loc. cit ., p. 98.
100 Ibidem , p. 100.
100 101
La Nouvelle Histoire , loc. cit. , p. 17 .

15 Provence102. Noul curent se opunea astfel istoriei tradiționale, interesată de faptele oamenilor
importanți, acordând însemnătate și oamenilor de rând și experi enței lor în ceea ce prive ște
schimbarea socială103. În acest sens, Le Goff considera că pentru istoria mentalităților era
semnificativ ceea ce aveau în comun de pildă regele Ludovic a l IX-lea al Franței și țăranul ce se
afla pe domeniile acestuia sau Cristofor Columb și marinarii săi. După părerea lui , utile acestui
domeniu îi puteau fi metodele cantitative realizate de psihologii sociali , dar și metodele
structuraliste prin colaborare a istoriei cu etnologia104. Metodele cantitative aveau la bază ideea că
totul putea fi numărat pentru a se ajunge la rezultate ce aveau în vedere istoria mentalităților ca de
exemplu testamentele , care puteau evoca modul în care au evoluat atitudinile relig ioase105. Se
poate spune că obiectul de cercetare al istoriei s -a extins continuu, ajungând să cuprindă aproape
totul. Raportat la acest context tematic, faptul istoric se transformă într -o com poziție alcătuită în
totalitate, ținând cont de întrebările și pr oblemele ce apăreau drept urmare a extinderii
orizontului106.
„Noua istorie” punea accent pe citirea oricărui tip de document , existân d și surse
privilegiate, ce permit eau cunoașterea anumitor aspecte ale istoriei mentalităților precum
documentele literare ș i cele artistice . Din acest punct de vedere, exemplul lucră rii lui Huizinga ,
Amurgul Evului Mediu este elocvent în ceea ce privește reconstituirea mentalității unei perioade,
având la bază sursele literare107. Acest nou tip de lectură a unui document a dus la expunerea
discursului anonimilor din trecut și redarea unor fragmente din viața lor cotidiană. A urmat o
extensiune a tipurilo r de surse prin adăugarea unor noi izvoare la textele tradiționale, de la
documente figurative la film și fotografie108. Așadar , preocuparea istoricului pentru tot ceea ce
are legătură cu omul determină valorificarea oricărei surse care ar putea contribui la
recompunerea trecutului109, dobândindu -se accesul la umanitatea de altădată, înfățișată sub
diferite forme .
Din toate aceste ino vații trebuia să decurgă o istorie globală, deși noțiunea aceasta nu a
fost definită concret de către reprezentanții “noii istorii” . Totuși, putem deduce că este vorba de
interesul lor de a avea asupra unu i obiect de studiu, o viziune cât mai completă . Cen tralitatea pe

102 Peter Burke, Revoluția istorică franceză… , loc. cit , p. 100.
103 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 55.
104 Jacqu es Le Goff, Mentalitățile, o istorie ambiguă în Toader Nicoară, Introducere în istoria mentalităților
colective , Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 1998, p. 143 -145.
105 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 53.
106 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanit ății de odinioară , loc. cit ., p. 347.
107 Jacques Le Goff, Mentalitățile, o istorie ambiguă , loc. cit ., p. 150 -152.
108 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit., p. 350.
109 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colectiv e și imaginar social. ., loc. cit. , p. 22.

16 care ei doreau ca istoria să o ocupe în rândul științelor umane i-au adus și critici curentului
istoriografic110. Printre critici s -au numărat Hervé Coutau -Bégarie și François Dosé , care
vorbeau despre o „fragmentare” a istoriei111 din pricina lărgirii orizontului tematic și al
îmbunătățirii metodelor de investigare , periclitând definitiv orice tentativă de sinteză. De aici ar
rezulta slăbiciunea “noii istorii”112. Istoricii acestui curent s-au interesat în principal de istoria
medievală și modern ă113.
În Spania, “noua istorie” debutează în istoriografie în anii 1980, bucurându -se însă, de
succes din partea moderniștilor și nu, din cea a medieviștilor, acești a din urmă arătându -și
neîncrederea față de abordarea unor teme ca moartea, sexualitatea, să rbătorile, religiozitatea
populară. În opinia lor, asemenea teme nu au condus la reflecții metodologice profunde, scriind
studii care se referă la superficialitatea temelor precizate114. Această concepție are legătură și cu
faptul că un număr însemnat dintre istoricii spa nioli au rămas fideli istoriei economice și
social e115.
Precum istoricii generației sale, Jacques Le Goff a fost preocupat de istoria „duratei
lungi ”, în special de schimbările lente și profunde, fapt ce i -a îngăduit să analizeze ceea ce
antro pologii numeau frecvent structuri116, fiind influențat din punct de vedere metodologic de
marxism, de F ernand Braudel și de etnologie117. Asupra “școlii de la Annales ”, dar mai ales
asupra acestuia , o influență aparte a exercitat -o și Jules Michele t118, care ple da pentru o istorie
mai material ă, anticipând istoria culturii materiale, interesată de climat , de alimente, de
circumstanțe fizice și o istorie mai spirituală, care să fie una a moravurilor, prefigurând

110 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 350 -351.
111 Peter Burke, The Annales Paradigm , loc. cit. , p. 46.
112 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanit ății de odinioară , loc. cit ., p. 351. Pentru mai multe detalii
privind reproșurile ce le -au fost aduse reprezentanților „noii istorii”, vezi Ibidem . De pildă, Coutau -Bégarie critica
substituirea istoriei narative cu aceea de „istorie -problemă” de către istoricii “noi” sau r ecurgerea la științele sociale,
ceea ce semnific ă o supraestimare a științelor umane. De asemenea, istoria devine o știință auxiliară a sociologiei sau
antropologiei (Carlos Barros, La Nouvelle Histoire y sus críticos în “Manuscrits”, num ărul 9, 1991, p. 92 -93,
http://ddd.uab.cat/pub/manuscrits/02132397n9/02132397n9p83.pdf, accesat în data de 14 februarie 2015 ).
113 La Nouvelle Histoire , loc. cit., p. 59.
114 Adeline Rucquoi, L’Espagne în Miri Rubin, The Work of Jacques Le Goff and the Challenges of Medieval
History , Boydell Press, Cambridge, 1994, p. 11 -12 (https://halshs.archives -ouvertes.fr/halshs -00596675/document ,
accesat în data de 14 februarie 2015 ), p. 11.
115 Ibidem, p. 8.
116 Joëlle Rollo -Koster , op. cit ., p. 385.
117 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu în Jacques Le Goff, Pentru un alt Ev Mediu.
Valori umaniste în cultura și civilizația Evului Mediu , vol. I, Editura Meridiane, Bucureș ti, 1986 , p.13.
118 Paul Archambault, An Interview with Jacques Le Goff , loc. cit ., p. 165. ATENTIE: ghilimelele se pun, corect, asa: ,,……….", nu cum le pui tu (in stil englez). Corectează peste tot.

17 antropologia istorică119. Le Goff s -a referit la meri tul lui Michelet de a le fi oferit istoricilor
dreptul la imaginație, fapt ce reprezintă pentru medi evist o necesitate fundamentală120.
Jacques Le Goff nu concepe a Evul Mediu ca fiind o perioadă “ întunecată”, dar nici una
“poleită” , pledând pentru un Ev Med iu lung, care în viziunea sa datează din timpul Imperiului
Roman târziu și până la revoluția indus trială din veacurile XVIII -XIX, ce ar corespunde mai bine
structurilor profunde materiale și mentale. Acesta consideră că un astfel de Ev Mediu poate fi
recon stituit la nivelul vieții cotidiene, a l credințelor, atitudinilor și menta lităților care îi erau
specifice prin folosirea metodelor etnologice. Într-un articol intitulat Pour une autre Moyen Âge ,
ce a fost publicat în 1983 în revista “Europe”, Le Goff a ex plicat care erau structurile esențiale, ce
au persistat în acest lung Ev Mediu din veacul al IV -lea până în cel de -al XIX -lea veac. Pentru a
nu oferi decât un exemplu dintre cele pe care le enumeră istoricul în pledoaria sa , creștinismul a
reprezentat o as emenea structură, fundamentală pentru existența lumii feudale121. Perspectiva
unui Ev Mediu lung ar îngădui o mai bună înțelegere a perioadei, care s-a evidențiat ca fiind atât
“vremea foametei, a marilor epidemii, a sărmani lor și a rugurilor”, cât și c ea “cea a catedralelor și
castelelor, cea care a inventat sau a descoperit orașul, universitatea, munca… ”. Conceput astfel,
Evul Mediu ti mpuriu ar cuprinde veacurile IV – IX, urmat de Evul Mediu central dintre secolele
X- XIV și Evul Mediu târziu caracteristi c seco lelor XIV -XVI, Vechiului Regim122.
Această viziune asupra Evului Mediu are legătură și cu modul său de a percepe Renașterea
din secolul al XVI -lea. Potrivit lui Le Goff, Evu l Mediu a cunoscut o serie de “ renașteri”,
Renașterea menționată nefiind altcev a decât una dintr e acestea123. Astfel, se poate afirma că a
existat o Renaștere carolingiană, apoi Renașterea din veacul al XII -lea, Renașterea, care
debutează în Italia în secolele al XII -lea- al XIV -lea, extinzându -se și în restul Europei în
veacurile al X V-lea- al XVI -lea sau Renașterile din secolele al XVIII -lea și al XIX -lea. Conform
acestuia, ceea ce e ste cunoscut sub denumirea de “ marea” Renaștere nu are un început precis, în
Europa pendulând între trei sau chiar patru veacuri, în perioada respectivă a vând loc și
evenimente mai puțin plăcute precum ciuma, care și -a pus ampren ta asupra istoriei Evului
Mediu124. El considera că de la descoperirea Americii, ceea ce era esențial din punct de vedere
economic, social și politic nu s -a schimbat în mod fundamenta l între secolele al XV -lea- al XVI –

119 La No uvelle Histoire , loc. cit ., p. 51 .
120 Ecaterina Lung, op. cit ., p. 69.
121 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu , loc. cit ., p. 6-7.
122 Jacques Le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri , traducere și note de Marina Rădulescu, Editura Meridia ne,
București, 1991, p. 41 -42.
123Avea să mărturisească însă, insuficiența cunoștințelor sale în legătură cu secolul al XVI -lea (Paul Archambault,
An Interview with Jacques Le Goff , loc. cit ., p. 173).
124 Jacques Le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri , loc. ci t. , p. 36 -37.

18 lea. Adevăratele transformări au avut loc doar o dată cu începuturile științei moderne și cu
Iluminismul din veacul al XVIII -lea, iar din punct de vedere social și politic o dată cu Revoluția
franceză , iar economic, o dat ă cu Re voluția industrială125.
Predilec ția sa pentru Evul Mediu ca obiect de cercetare trebuie situată în corelație cu
persp ectiva „ duratei lungi” , ținând cont de faptul că așa cum s -a afirmat, cel mai lent în istorie se
schimbă mentalitățile. De asemenea, i mportante sunt aspectele ignorate de istoria tradițională,
care sunt valorificate de această “școală” precum cotidianul126. Astfel, etnologia pleda pentru o
istorie a evenimentelor care se repetau: sărbători, ceremonii care aveau legătură cu istoria
biologic ă și familială (nașterea, căsătoria, moartea)127. El pune accent pe instrumentele mentale și
științifice pe care le pot furniza sociologia, etnologia și semiologia, de care trebuie să se țină cont
pentru reînvierea Evului Mediu. În acest sens era esențială a lcătuirea unor echipe de specialiști.
Dintre sursele utilizate în scopul reconstituirii trecutului se remarcă cele care au legătură
cu ceea ce se numește cultura populară, prin intermediul căreia pot fi scoase la iveală aspecte ce
țin de folclor, basme sa u vise128. Etnologia folosește surse , în special din domeniul arheologiei
vieții cotidiene, din cel al iconografiei gesturilor , dar și din cel al tradiției orale129. Prin plasarea
între Antichitate și modernitate, Evul Mediu poate sta la baza cooperării dintr e „o documentație
bine utiliza tă și o imaginație întemeiată”, imaginația fiind un mod de a pune în valoare
documentul , eficientă și în caz ul în care documentul lipsește130.
Din cele enunțate mai sus reiese că reprezent anții “noii istorii” au fost preocupați de
structurile profunde a le evoluției societăților, pledând pentru cercetarea unor domenii precum
istoria alimentației, vestimentației etc .131. Jacques Le Goff a pus accent pe utilizarea tuturor
mijloacelor prin care se poate obține o “istorie totală ”, dome niul cercetării neputând fi delimitat
în mod concret132. Alături de Pierre Nora, el a avut o contribuție la reînnoirea științei istorice în
general, sugerându -le istoricilor “noi abordări”, “noi chestiuni” și “ noi obiecte”. Acesta s-a referit
la necesitatea unei periodi zări în istorie , periodizare ce avea la bază și scopu ri educaționale,

125 Jacques Le Goff for Kritika&Kontext (Intervew by Jozef Tancer), translated from French by Phillipe Azzie în
„Kritika&Kontext”, 1/2003, p. 48 ( http://www.kritika.sk/pdf/1_2003/3.pdf , accesat în data de 6 februarie 2015). Vezi
pentru alte ar gumente ce privesc această opțiune, Jacques Le Goff, Evul Mediu și nașterea Europei , cuvânt înainte de
Jacques Le Goff, traducere de Giuliano Sfichi și Marius Roman, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 240 -241.
126 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu , loc. cit ., p. 11.
127 Istoricul și omul cotidian în Jacques Le Goff, Pentru un alt Ev Mediu. Valori umaniste în cultura și civilizația
Evului Mediu , vol. II, studiu introductiv, note și traducere de Maria Carpov, Editura Meridiane, Bucureșt i, 1986, p.
160.
128 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu , loc. cit ., p. 15.
129 Ibidem , p. 24 -25.
130 Ibidem , p. 16 -17.
131 La Nouvelle Histoire , loc. cit ., p. 24 .
132 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu , loc. cit ., p. 25.

19 corespunzând „ duratei lungi” braudeliene, plasatînd -o în cadrul unui Ev Mediu lung cuprins între
sfârșitul Antichității târzii din secolele al IV -lea- al V-lea și până la rev oluțiile industriale și
politice din Europa veac urilor al XVIII -lea- al XIX -lea133.

133 Jean-Claude Schmitt, Jacques Le Goff (1924 -2014. Un vivant Moyen Âge , loc. cit ., p. 216 -217.

20 Capitolul II
Opera lui Jacques Le Goff

Opera s a istoriografică este vastă, fiind alcatuită din zeci sau poate chiar sute de studii și
mai multe cărți, corespunzând întocmai că ii pe care a urmat -o istoriografia din Franța î n anii
1980134. Aceasta are î n prim centru istoria mentalităț ilor din Ev ul Mediu. Inf luențată de
structuralismul francez, oper a lui Jacques Le Goff se bazează pe o cercetare amplă , în care orice
sursă poate fi utilă . Contribuția sa este una semnificativă dacă ținem cont de faptul că el a lărgit
câmpul istoric prin subiecte și î ntrebări noi, explorând zone nestudiate până atunci ale
comportamentelor oamenilor ș i grupurilor sociale p recum negustori i, bancherii, intelectualii, dar
și prin atenția acordată unor teme ca visele ori cheltuielile academice135.
Asemenea colegilor să i de gen erație, dar și a celor mai în varstă decâ t el (exemplul lui
Georges Duby est e concludent pentru cel din u rmă aspect ), Jacques Le Goff s -a remarcat mai
întâi prin lucră ri ce tratau teme din sfera economică ș i socială, orientându -se mai tâ rziu spre noi
domenii de cercetare : antropologia politică , viața cotidiană , istoria moravurilor etc136. Pentru
studierea psiho logiei colective a grupurilor sociale, acesta a utilizat concepte precum gesturi,
imagini, reprezentare, imaginaț ie, sensibilitate, cu ajutorul că rora dorea să reconstituie
mentalitatea și viaț a oamenilor din perioada medieval ă137. Lucră rile sale de maturita te reflectă
prin problematica lor, predilecț ia istoricului francez p entru zonele profunde ș i mai puț in clare ale
socialului. Amintim a ici în treacă t încercarea sa de a reabil ita domenii ș i metode ocultate din
trecut pentru a da un suflu nou cercetă rii. Revenirea l a genul biografic este elocventă din acest
punct de vedere. El avea să fie interesat și de dimensiunea umană a trecutului , încercâ nd o
reconstitu ire a sa în toată varietatea ș i intercondiționă rile sale complexe138.

II.1. Primele lucrări

134 Alexandru -Florin Platon , Redescoperirea umanității de odinioară , loc.cit ., p. 355 -356.
135 Handbook of Medieval Studies . Terms – Methods, Trends , Edited by Albrecht Classen, volume I, Walter de
Gruyter GmbH & Co. KG., Berlin/New York, 2010, p. 2457.
136 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 356.
137 Handbook of Medieval Studies …, op.cit ., p. 2457.
138 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit ., p. 356. V ezi în acest sens biografiile
pe care acesta le -a consacrat lui Ludovic cel Sfânt (Saint Louis , Gallimard, Paris, 1996. Ibidem , p. 356 ) și lui
Francisc din Assisi ( Saint François d'Assise , Gallimard, 1999. Cf. Varianta în limba română a lucrării sub titlul
Sfântul Francisc din Assisi , Editura Polirom, Iași, 2002).

21 Primele sa le lucră ri, Negustorii și bancherii î n Evul Mediu (1956 ), Intelectualii î n Evul
Mediu (1957 ) ilustează preocuparea lui Jacques Le Goff pentru chestiuni ce aparț ineau istoriei
ideilor ș i istoriei economice139. În cea dintâi , el schițează activitățile profesio nale, sociale ș i
politice ale negustorilor itineranț i și ale celor sedentari , atitudinile lor morale și religioase,
precum și realiză rile lor pe plan cultural140. Titlul lu crării face referire la ace ia dintre ei care au
activat atât în comerț, cât și î n dome niul bancar, istoricul plasându -i într -o relație strânsă cu
avântul economic din secolul al XII -lea141. Spațiul de referință al cercetării î ntreprinse s -a limitat
la Europa creștină, neanalizâ ndu-i aici pe negustorii bizantini ori arabi, oprindu -se în treacă t
asupra acestora în relaț iile pe care ei le-au avut cu negustorul creș tin.142 Ipoteza lui Le Goff
potrivit căreia acești negustori ș i bancheri sunt precusorii capitalismul ui are la bază concepț ia sa
marxis tă, deosebindu -se astfel de We rner Sombart143.
Cea de a doua are în prim plan apariț ia unui tip socio -profesional nou144 și anume pe a cela
pe care istoricul francez îl numeș te intelectual145. Utilizarea acestui termen este imp roprie pentru
perioada medievală, Le Goff justificându -și demersul în prefața lucră rii din noiembrie 1984.
Dupa cum mărturiseș te el însuși, scopul său a fost să atragă atenț ia asupra oamenilor prin
sustragerea de la instituț ii (în cazul de față universităț ile) și idei . Studiul să u urmărește evoluția
școlii, de la cea monastică, destinată doar viitorilor că lugari , la înființarea universităț ii în
contextul revoluț iei urbane din veacurile X -XII 146, precum și modul cum a fost percepută munca
„intelectualului ”147. Amintim aici pentru cel din urmă aspect, atribuirea denumirii de „vânză tori
de cuvint e”, pe care a primit -o noul tip social de la oamenii Bisericii, denum ire ce se fundamenta
pe ideea că știința era un dar divin ș i nu putea fi vâ ndută148. Din râ ndul celor care s -au remarcat
dintre intelectuali îi vom menționa doar pe Pierre Lombard ș i Pierre le Mangeur , care prin

139 Gábor Kla niczay, Jacques Le Goff (1924 -2014) , op.cit., p. 306. Lucrările menționate au fost reeditate în mod
constant (Jean -Claude Schmitt , Jacques Le Goff 1924 -2014 . Un vivant Moyen Âge , loc. cit ., p. 215).
140 Joëlle Rollo -Koster , op. cit., p. 377 .
141 Jacques Le Goff , Negustorii și bancherii î n Evul Mediu , traducere de Nicole Ghimpeț eanu, Editura Meridiane,
București, 1994, p. 7. Cercetarea efectuată de Le Goff s -a centrat mai mult pe aspectele privitoare la negustorul
italian, având in vedere mulțimea materialelor despre el (Ibidem , p 10).
142 Ibidem , p. 5 -6.
143Carlos Astarita, Le Goff. Balance crítico de un legado în “Sociedades P recapitalistas”, vol. 3, nr. 2, 2014, nepaginat
(http://www.sociedadesprecapitalistas.fahce.unlp.edu.ar/article/view/SPv03n03a02/html_14 , accesat în data de 15
mai 2015).
144 Joëlle Rollo -Koster , op. cit., p. 377.
145 Noțiunea de intelectual pe care istoricul f rancez a aplicat -o celor ce învățau în universitățile din secolele XII -XIII
îi aparține în totalitat e (Ibidem , p. 377).
146 Jacques Le Goff, Intelectualii î n Evul Mediu , traducere de Nicole Ghimpețeanu, Editura Meridiane, București,
1994, p. 5 -7.
147 Joëll e Rollo-Koster , op. cit., p. 377.
148 Jacques Le Goff, Intelectualii î n Evul Mediu , loc. cit ., p. 7. O astfel de etichetă au primit și negustorii, care au fost
acuzați de „vânzarea” timpului (Ibidem , p. 7). precursoriiautorul ignorandu-iasupra cărora s-a oprit numai

22 lucrările lor, au avut un aport la î ndreptarele pe car e le foloseau cei care doreau să devină
profesori149. În ultima parte a lucră rii, Le Goff analizează noul tip de intelectual , umanistul150 și
diferențele existente î ntre acesta si ce l din Evul Mediu151.
Din 1964 se observă atenția pe care ș i-o îndreaptă istoricul Evu lui Mediu spre studiul
mentalităț ilor, moment ce coincide cu publicare a Civilizț iei Occidentului medieval152, lucrare de
sinteză. Aceasta s e bazează pe munca altor istorici , dar are și propriile lui contribuț ii. În acest
sens, el delimitează abordarea narativă tradiț ională a primelor patru capitole prin evocarea
evoluției istorice din perspectivă cronologică, de celelalte ș ase capitole , ce tr atează aspectele
variate ale civilizației medievale cuprinse între secolele X -XIII153. O parte semnificativă a lucră rii
explorează structurile materiale, adică istoria economică ș i socială154. Anumite similarități, dar și
diferenț e cu mate rialismul istoric ies in evidență155. După cum mărturisește în prefața lucrării ,
medievis tul francez a înce rcat să înfățișeze aici un Ev Mediu al profunzimilor , ape lând în
realizarea tentativei sale la disciplinele apropiate de domeniul istoriei, dintre care consideră că
mai imp ortante în explorarea civilizației Occidentului medieval sunt etnologia și antropologia,
mai mult decât sociologia156. Astfel, el introduce metodologii noi ce erau în curs de dezvoltare în
acea perioadă , metodologii preluate de la Școala franceză de antropol ogie, de la antropologi ca
Marcel Mauss și Claude Lévi-Strauss ori de la istoricii comparației precum Georges Dumézil157.
Dintre subiectele pe care le aduce în discuție se observă preferința sa pentru cele ce au legătură cu
spațiu l și timpul în Evul Mediu158.
Se poate observa din ideile expuse aici tr aseul pe care l -a parcurs Jacques Le Goff, de la o
istorie ce punea accent pe aspectele economice ș i sociale în studierea societăț ii medievale, la

149 Ibidem , p. 10.
150 Ibidem , p. 16.
151 Joëll e Rollo -Koste r , op. cit., p. 377.
152 Carlos Astarita, op. cit ., nepaginat
(http://www.sociedadesprecapitalistas.fahce.unlp.edu.ar/article/view/SPv03n03a02/html_14 ).
153Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 380. După cum o exprimă și titul lucrării, spațiul asupra căruia s -a aplecat
medievistul francez este Occidentul, zona din Europa medievală ce se afla sub dominația ideologică și spirituală a
Bisericii Catolice (Jacques Le Goff, Civilizaț ia Occidentului medieval , prezentare de M. Berza, traducere și note de
Maria Holban, E ditura Științifică, București, p. 12).
154 Carlos Astarita, op. cit ., nepaginat
(http://www.sociedadesprecapitalistas.fahce.unlp.edu.ar/article/view/SPv03n03a02/html_14 ). .
155 Ibidem .
156 Jacques Le Goff, Prefață în Civilizația Occidentului medieval , loc. cit. , p. 43.
157 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 381.
158 Ibidem , p. 380. Este evidentă aici influența exercitată asupra sa de Maurice Lombard, Fernand Braudel, Marc
Bloch. Primilor doi istorici le atribuia regândirea modului în care timpul și spațiul f uncționează în istorie, iar pe
Bloch îl percepea ca pe fondatorul istoriei mentalităților și sensibilităților (Ibidem , p. 381).
istorici ai religiilor

23 orientarea sa ulterioară spre teme ce aparț ineau istoriei men talităților și sensibilităților, de care
avea sa devină preocupat d e-a lungul î ntregii sale cariere.

II.2. Imagina rul în lucrările lui Jacques Le Goff

Stimulată de interdisciplinaritea „noii istorii ” și de „durata lungă ” braudeliană , istoria a
încercat să ia în posesie domeniul imaginarului159, ce părea a fi un mod sigur prin care se putea
pătrunde în adâncul spiritului uman160. Cercetările în acest domeniu aveau să debuteze în
perioada interbelică161. Imaginarului îi erau specifice reprezentăr ile, visele, mitur ile, utopiile,
acestea alcătuind nivelul profund al conștiinței colective , ce își punea pecetea asupra
manifestărilor sociale și istorice , marcând ruptura cu realitatea162. Acest domeniu cuprinde
ansamblul experiențelor umane : curiozitatea față de orizonturi le îndepărtate și de cele
necunoscute ale spațiului și timpului , neliniștile față de ceea ce era tainic prezentului și
viitorului163.
Imaginarul a devenit un domeniu al istoriei abia în 1978, în momentul în care Evelyne
Patlagen se referă pentru prima dată la istoria imaginarului164, într-un capitol al lucrării
enciclopedice La Nouvelle Histoire . Conceptul respectiv avea să fie definitoriu , alături de altele,
pentru „școala de la Annales ”165. Imaginarul a fost înlăturat mult timp din câmpul istoriei din
pricina legăturii pe care o avea cu resorturile taince ale inconștientului. Istoria dorea să extragă
din realitatea socială și istorică numai ceea ce reflecta ordinea rațională166. „Noul domeniu” putea
servi în ce rcetare și ajuta la demonstrațiile metodologice, ceea ce avut drept conseci nță
revendicarea sa de mai multe discipline umane: istoria religiilor, istoria artelor, istoria ideilor
politice, istoria mentalităților și antropologia istorică167.Succesul pe care avea să -l cunoască
imaginarul s-a datorat și faptului că ar fi putut contribui la clarificarea unor experiențe tragice

159 Simona Nicoară, Istorie și imaginar …, loc. cit ., p. 57.
160 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului , traducere din limb a franceză de Tatiana Mochi, Editura Humanitas,
București, 2000, p. 7. În acest sens, Le Goff considera că imaginarul semnifică explorarea „adâncurilor conștiinței
colective” (Simona Nicoară, Istorie și imaginar …, loc. cit. , p. 80).
161 Evelyne Patlagen, Istoria imaginarului în Toader Nicoară, Introducere în istoria mentalității colective …, loc. ci.t. ,
p. 361.
162 Simona Nicoară, Istorie și imaginar …, loc. cit. , p. 79 -80.
163 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social …, loc. cit., p. 359.
164 Simona Nicoară, Istorie și imaginar …, loc. cit ., p. 79.
165 Lucian Boia, Pentru o istorie… , loc. cit ., p. 10. Pentru detalii despre perspectiva antropologilor, filosofilor și
sociologilor cu privire la domeniul imaginarului, vezi Ibidem , Simona Nicoară, Toader Nicoară , Mentalități
colective și imaginar social …, loc. cit .,Simona Nicoară, Istorie și imaginar …, loc. cit .
166 Simona Nicoară , Istorie și imaginar .., loc. cit ., p. 80.
167 Mihaela Grancea, Istoria mentalităților colective …, loc. cit ., p. 12. PatlageanEvelyne

24 prin situarea lor la un nivel mai profund decât cel al cauzalității convenționale , dar și ca urmare a
preocupării tot mai mari pentru fenomene le paranormale , onirice și abisal – psihologice.
Din punct de vedere semantic, imaginarul trebuie deosebit de fantastic sau fabulos , dar și
de imagin ație, deși sensul său este într -o oarecare măsură apropiat de acestea. În vreme ce
ultimele două noțiuni sunt sinonime într-un fel, cu invenția , având legătu ră cu fantezia, realul
nefiind decât un pretext , imaginarul se referă la totalitatea reprezentărilor despre o realitate de
care oamenii sunt conștienți că e xistă, însă pe care nu au văzut -o ori nu o pot vedea168. Evelyne
Patlagen avea să definească „noul dom eniu” ca fiind alcătuit din „ansamblul de repre zentări care
depășesc limita impusă de constantele experienței umane și de deducțiile pe care această
experiență le autorizează ”.169 Reiese astfel că din imaginar face parte tot ceea ce se află în afara
realităț ii concrete , o realitate care poate fi percepută direct ori prin deducție logică170. Dintre cei
care s -au referit printre primii la „zonele tăcute ” ale istoriei precum periferiile s-a evidențiat
Michelet , pe care Le Goff l -a numit „părintele istoriei noi ”171.
Dintre temele imaginarului consemnăm tema repreze ntărilor creștine, de care s -au ocupat
De Martino, Caro Baroja, Bakhtine și Le Goff. Pentru a expune subiecte ca cele referitoare la
sărbători, cal endare, erezii, mituri, viziuni, istoricul trebuie să s e bazeze pe metodă și erudiție.
Dintre s ursele ce pot folosi la reconstituirea imaginarului medieval semnalăm creațiile artistice
din Occid entul medieval , apreciate și utilizate de exemplu, de Henri Focillon și Georges Duby.
Surse de acest fel putea u reflecta fazele parcur se de societatea Evului Mediu în plan politic,
militar, religios etc172. Cercetarea în domeniul respectiv presupune abordarea unor teme ce țin de
imaginarul politic și de mitologii , de imaginarul escatologic, de viziunile asupra lumii, de
geogra fia imaginară173. Din rândul celor care au avut un aport la concretizarea imaginarului în
plan istoric îi amintim pe Georges Dumézil cu Mythe et Epopee , Georges Duby cu Timpul
catedralelor sau Arta ș i societatea 980 -1420 , Jacques Le Goff cu Imaginarul mediev al, Nașterea
purgatoriului , Michel Vovelle cu La mort et l ’ Occident de 1300 a nos jours , Raoul Girardet cu
Mituri și mitologii politice174. Prin urmare, este evident rolul dominant pe care l -a deținut Școala
franceză prin studiile pe care le -a publicat cu privire la dim ensiunile profunde ale istoriei175.

168 Alexandru Florin Platon, Societate și mentalități în Europa medievală… , loc. cit., p. 43 -44.
169 Evelyne Patlagen, Istoria imaginarului , loc. cit ., p. 359.
170 Lucian Boia, Pentru o istorie… , loc. cit ., p. 12.
171 Simona Nicoară , Istorie și imaginar …, loc. cit., p. 94.
172 Ibidem , p. 97 -98.
173 Alexandru Florin Platon, Societate și mentalități în Europa medievală …, loc. cit ., p. 45.
174 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social …, loc. cit ., p. 131 -143.
175 În ace st sens a existat o tendință de înnoire a cunoașterii istorice ( Ibidem , p. 145).

25 Alături de istoria mentalităților, imaginarul este rezultatul unor eforturi de a întreprinde
cercetări istorice ample, ce au scos la iveală complexitatea inepuizabilă a realității. Istoriografia
„noului dome niu” include o varietate de chestiuni și abordări. Ceea ce se obține din acțiunile
efectuate este mai puțin cert , deoarece imaginarul s-a afirmat ca un domeniu al invizibilului, însă
este incontestabilă sporirea preocupărilor în legăt ură cu cercetarea prof unzimilor trecutulu176.
Având în vedere dificultățile, întrebările cu care se confruntă istoricul în definirea
imaginarului, Jacques Le Goff explică mai degrabă ce nu este imaginarul decât ceea este. După
părerea sa, imaginarul nu se identifică nici cu repre zentările realității exterioare, nici cu
simbolicul, nici cu ideologia, cu toate că are lucruri în comun cu fiecare dintre acestea. „Noul
domeniu ”, prin însăși natura lui, reprezintă o noțiune distinctă177. O încercare de definire a
imaginarului avea să o facă mai târziu, în lucrarea Eroi și minuni ale Evului Mediu , concepția sa
fiind aceea că acesta creează și alimentează legendele și miturile. Astfel, domeniul respectiv este
“un sistem al viselor unor societăți, ale unei civilizații, care transformă realul în viziuni pasionate
ale spiritului”. Istoria imaginarului creează și folosește imaginile, imagini ce rezultă din
mentalitatea și sensibilitatea unei societăți178.
Imaginarul deține un loc aparte în lucrări le lui Jacques Le Goff, care și -a propus să
cercete ze domeniul profunzimilor pentru a elucida „fața neștiută ” a Evului Mediu179. Pentru un
alt Ev Mediu este alcătuit din dive rse articole, pe care acesta le -a publicat între 1960 și 1970180.
Temele tratate aici: timpul, munca, cultura savantă, cultura populară , meseriile, tehnicile,
artizanii, lumea rurală, universitatea, folclorul, universul oniric , viața cotidiană, legendele,
simbolurile, miturile sunt caracteristice istoriei mentalităților . Prezența imaginarului este vizibilă
în dorința o mului medieval de a ev ada dintr -o lume în care foametea și bolile erau la „ordinea
zilei”, într -un spațiu al viselor și defulărilor precum Oceanul Indian181. Istoricul francez a
consacrat ultima parte a lucrării antropologiei istorice , susținând însemnătatea pe care o put eau
avea metodele de cercetare tradiționale pentru societățile „primitive ”, dacă acestea erau adaptate

176 Ibidem , p. 146.
177 Alexandru Florin Platon, Societate și mentalități în Europa medievală …, loc. cit ., p. 44. Lucian Boia consideră că
orice imagine implică o intervenție a imaginarului, oricât de minoră ar fi ea. În ceea ce privește ansamblul
simbolurilor, acestea fac parte complet din „noul domeniu”, iar ideologiile pot fi socotite, în opinia sa, mitologii
secularizante (Lucian Boia, Pentru o istorie.. , loc. cit ., p. 13).
178 Jacques Le Goff, Eroi și minuni ale Evului Mediu , traducere din franceză de Gabriela Șiclovan, Editura Cartier,
Chișinău, 2010, p. 9 -10.
179 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social …, loc. cit ., p. 133.
180 Joëll e Rollo -Koste r, op. cit., p. 382.
181 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu, loc. cit. , p. 10.

26 la sursele perioadei medievale182. În studiul amintit, Le Goff nu s -a angajat într -o cercetare
teoretică, deoarece nu se simțea „înzestrat ” în acest sens, dar și pentru că nu dorea să aibă de – a
face cu ceea ce el numea istoria filosofiei , „cel mai mare dușman al istoriei ”183.
Acesta reflectează asupra culturii populare, ce cuprinde o varietate de fenomene, punând
accent pe cultura orală , „acea mare absentă în ochii istoricilor ”, ce poate fi descoperită folosind
textele savante. Prin int ermediul acestora din urmă pot fi relevat e folclorul istoric, basmele,
visele , analizarea imagnarului fiind indispensabilă pentru a cunoaște modul în care a evoluat o
societate184. În capitolul al IV -lea din volumul al II -lea al lucrării menționate , medievistul francez
a rezerv at un număr de pagini ritualului simbolic al vasalității. El afirma că societatea Evului
Mediu a fost una simbolică , fapt întărit prin faptul că a ceasta a folosit practicile simbolice .
Termenul symbolum însă, nu avea în perio ada aceea , sensul pe care l -a căpătat mai târziu .
Folosirea lui însemna dese mnarea dogmei, signum fiind de fapt, e chivalentul noțiunii de simbol.
A studia acest ritual presupune a lua în considerare trei elemente simbolice : vorbirea, gestul,
obiectele . Gestul include simbolismul mâinii, ce „exprimă învățătura, apărarea, condamnarea, dar
mai ales … protecția sau, mai curând întâlnirea supunerii cu puterea ”185. Anterior l ui Le Goff,
ritualul în istoria medievală a fost în mare parte redus la istoria liturghiei, î n rândul istoricilor
constatându -se preocuparea pentru reconstituirea actului fizic mai mult decât pentru determi narea
sensului pe care acesta l -a avut pentru soci etate. Contribuția istoricului Evului Mediu , prin
capitolul consacrat ritualului vasalității, poate fi observată , prin interesul pe care l -a stârnit în
rândul medieviștilor în deceniile care au urmat186.
Jacques Le Goff și Emmanuel Le Roy Ladurie au întrepri ns o cercetare despre M élusine,
„zâna maternă, zâna care defrișează ”187, mai precis o tentativă de analiză structurală. O asemenea
încercare reiese și din studiul lui Le Goff, cuprins în Imaginarul medieval , despre războinicul
Yvain . Întreprinderi de acest f el au demonstrat că prin analizarea sistemelor de reprezentare pot fi
redescoperite schimbările lente din istorie188. În lucrarea menționată, istoricul francez reia unele
teme din Pentru un alt Ev Mediu : timpul, raporturile dintre cultura savantă și cultura populară ,

182 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 383. Vezi pentru mai multe detalii despre sursele ce pot fi folosite în reconstituirea
Evului Mediu expunerea noastr ă din subcapitoul I.3 a capitolului I din lucrarea de față.
183 Maria Carpov, Jacques Le Goff și fața neștiută a Evului Mediu , loc. cit ., p. 12.
184 Ibidem , p. 15.
185 Ibidem , p. 20.
186 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 383.
187 Jacques Le Goff, Pentru un alt Ev M ediu…, vol. II, loc. cit ., p. 122.
188 André Burguière, The New Annales . A Redefinition of the Late 1960 ’s. The Impact of the “Annales” School on
the Social Sciences în „ Review”, vol. 1, nr. 3 -4, Research Foundation of SUNY, 1978, p. 204
(http://www.jstor.org/discover/10.2307/40240780?uid=3738920&uid=2134&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21106053
663431 , accesat în data de 18 aprilie 2015) . Personajul face parte din romanul lui Chrétien de Troyes Yvain ou le
Chevalier au lion (Jacques Le Goff, Imaginarul medieval , loc. cit ., p. 210 ).

27 visele, referindu -se în cele din urmă și la antropologia politică istorică189. Conform acestuia,
imaginarul trebuie să se deosebească de ideologic pentru că a cesta din urmă are tendința de a – i da
reprezentării o semnificație care poate denatura re alul, dar și imaginarul. Doar într -o anumit ă
măsură, ideologicul se înrudește cu imaginarul.
Sursele cu care lucrează cel ce analizează „noul domeniu” sunt cu precădere documentele
literare și artistice , surse care nu sunt lipsite de dificultăți, deoarece este necesară o anumită
formație, pe care istoricul nu o are190. Esențial este și aportul analizei structurale și a semioticii în
cercetarea imaginilor. În concepția lui Le Goff, o istorie a imaginarului este necesară pentru că tot
ce se petrece în viața oam enilor face parte din istorie. Prezența imaginilor în viața lor și a
societăților poate fi percepută cu ajutorul pshianalizei, sociologiei, antropologiei. Preocuparea sa
vizează imaginile colective. Potrivit medievistului francez, imaginarul reprezintă un fenomen
colectiv, iar o istorie în care imaginarul este absent este “o istorie mutilată, descărnată ”191.
Așadar , imginile din Evul Mediu (imaginea omului microcosmos, imaginea bisericii, imagine a
societății, dansul macabru, reprezentările simbolice ale ierarh iei sociale și ale organizării politice )
au capacitatea de a dezvălui prin semnele exterioare, imaginile interioare192.
Dintre temele tratate de Le Goff amintim mirabilul, noțiune ce include atât lumea terestră,
cât și pe cea de dincolo, natura, oame nii, an imalele etc. Acesta desemnează supranaturalul, situat
între supranaturalul divin (miraculosul ) și cel diabolic (magicul )193. Din mirabilul cotidian face
parte și mirabilul politic, constant în realitatea socială194. Timpul și spațiul întâlnite în alte lucrări
ale sale pot fi identificate și aici, ele fiind cadrele „conceptuale ale „realităților ” și ale
imaginarului ”195. Din perspectiva spațiului, istoricul francez surprinde gesturile din purgatoriu ,
dar și subiecte precum corpul și atitudinea față de acesta196, în care predomină imaginarul197. Una
dintre sursele pe care le -a folosit Le Goff în scrierea acestei lucrări este literatura198, sursă ce era
neglijată de istorici din cauza faptului că domeniul lor era înstrăinat de științele umaniste și
sociale199. În realizarea acestui demers, el a apelat și la genul literar numit exemplum200. O altă

189 Ibidem , p. 5. Lucrarea constituie de fapt, continuarea celor două volume din Pentru un alt Ev Mediu (Ibidem , p.
5).
190 Ibidem , p. 7 -8.
191 Ibidem , p. 11 -13.
192 Ibidem , p. 15.
193 Ibidem , p. 23 -24.
194 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social …, loc. cit. , p. 134. Mirabilul politic are
legătură cu „relevarea” originilor mitice de către dinas tii ori familii nobilare ( Ibidem , p. 134).
195 Jacques Le Goff, Imaginarul medieval , loc. cit., p. 25.
196 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 385.
197 Jacques Le Goff, Imaginarul medieval, loc. cit ., p. 27.
198 Utilizarea romanelor cavalerești este sugestivă în ace st sens ( Ibidem , p. 30).
199 Joëll e Rollo -Koster ,op. cit., p. 385.

28 temă este cea referitoare la vis e, care reliefau lupta dintre divinitate și diavol201, istoricul Evului
Mediu analizând felul în care s -a ajuns la o „democratizare ” a acestora202. Imagina rul medieval
constituie un model de istorie interdisciplinară, trad ucerea sa în limba engle ză sporindu -i
popularitatea lui Le Goff în S.U.A., unde „școala de la Annales ” se dezvolta puternic203.
Nașterea purgatoriului (1981) reprezintă rezultatul a zece ani de muncă, lucrare ce
explorează călătoriile medievale reale și imaginare204, precum și atitudini le noi față de spațiu și
număr d in veacurile XII -XIII. Lucrarea înfățișează o istorie a reprezentărilor cu privire la Viața
de Apoi205. Subiecte precum reacția oamenilor față de pedeapsa de după moarte au fost ex aminate
de medieviști, ducând la extinderea cunoștințelor existente despre omul medieval206. Istoricul
francez a cercetat etapele dezvoltării lumii celeilalte din perspectiva oamenilor din Evul Mediu și
a leg ăturilor care existau între această lume și lumea celor vii207. În opinia acestuia, cel de -al
treilea loc al lumii de dincolo , purgatoriul a existat în conștiința populară cu mult înainte de a fi
fost teoretizat de către teologi208. Purgatoriul era mai precis un tărâm imaginar, situat între Paradis
și Infern209.
Pentru reconstituirea călătoriilor imaginare în lumea cealaltă poate fi folosită literatura
vizionară, ce a avut popularitate în perioada medievală , nu doar pentr u că granița dintre viață și
moarte era i ncertă. Aceasta avea o utilitate practică pentru cler, relatarea unei călătorii în lumea
de dincolo fiind o modalitate eficientă de influențare210. Literatura respectivă are la bază relatările
vizionarilor , fiind o mărturie demnă de luat în consider are. Stud ierea viziunilor ne determină să
conchidem că, deși acestea erau înregistrate de către oamenii Bisericii , ele reflectă elemente
specifice folclorului popula r.

200 Termenul exemplum (sensul său este acela de pildă) semnifică o povestire care trebuie văzută în întregime drept
„un instrument de învățare și/sau edificare” (Jacques Le Goff, Imaginarul med ieval , loc. cit ., p. 147).
201 Ibidem , p. 31.
202 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 385. Un caz particular îl înfățișează visele lui Helmbrecht tatăl (Jacques Le Goff,
Imaginarul medieval , loc. cit ., p. 417).
203 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 385.
204 Ibidem , p. 383.
205 Peter Burke, Revoluția istorică franceză …, loc. cit ., p. 84.
206 A. Ja. Gurevitch, op. cit. , p. 71. Pentru omul din Evul Mediu, moartea era pragul dintre lumea terestră și cea
divină, ceea ce a determinat meditațiile cu privire la soarta sufletu lui după momentul morții (Simona Nicoară,
Mentalități colective. Imaginar social …, p. 49).
207 Aron Ja. Gurevich, op. cit ., p. 77.
208 Ibidem , p. 71. Purgatoriul reprezenta un loc de așteptare, un loc de spălare al păcatelor (Maria Carpov,
Perspectiva Purgat oriului: viața între speranță și frică în Jacques Le Goff, Nașterea Purgatoriului , vol. I, Editura
Meridiane, București, 1991, p. 8).
209 Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar socia l…, loc. cit ., p. 135.
210 Alexandru Florin Plato n, Societate și mentalități în Europa medievală …, loc. cit ., p. 147.

29 În prima parte a lucrării , Le Goff analizează antecedentele ideii de purgatoriu încă din
perioad a antică , ajungând apoi la cei care au teoretizat un asemenea loc211. Cu toate acestea,
termenul purgatoriu nu fusese încă folosit , termen căruia istoricul îi atribuie rolul decisiv în
procesul apariției ca loc al lumii de dincolo212. Medievistul francez acord ă o importanță sporită
conceptelor de timp și spațiu în definirea purgatoriului213, structurile lor mentale fiind „ armătura
felului de a gândi și de a trăi ale unei societăți ”214. Potrivit lui Aron Gurevici , mai corect ar fi să
se considere că scolastica a ju cat un rol major în formarea și nu în „nașterea ” locului intermediar
al lumii celeilalt e. Argumentul său este acela că purgatoriul nu a fost inventat atunci, însă
scolastica a contribuit la transformarea viziunii cu privire la lumea de dincolo215.
Le Goff s usținea că „Nu există un spațiu și timp mai plin de imaginar decât călătoria în
lumea cealaltă ”, deoarece credința într -o astfel de lu me imaginară întreținea convingerea în
speranța mântuirii și în reînvierea sufletului după moarte216. Rolul pe care îl ocupa u viziunile în
imaginarul medieval este elocvent din acest punct de vedere. Dintre cele mai cunoscute viziu ni
caracteristice secolelor XII -XIII amintim : viziunea lui Alberico da Settefrati, cea a lui Tnudal sau
Tnugdal, Purgatoriul sfântului Patrick, viziu nea țăranului Gottschalk din Holstein,viziunea lui
Thurkill217. Purgatoriul a însemnat o nouă șansă acordată unui anumit tip de păcătoși218, care
trebuiau să înd eplinească însă, unele criterii la care s -au referit mai ales Augustin și Grigore cel
Mare .219 Apariț ia purgatoriului a presupus și o redefinire a noțiunii de păcat .220 Acest loc a servit
drept instrument Biseri cii, exemplul indulgențelor post mortem ilustrând puterea pe care o
exercita papalitatea asupra lumii de dincolo221.
Un subiect precum cel sugerat de istoricul francez a fost ignorat de către istorici, în special
de către istoricii teologiei și spiritualității. El conchide că la momentul scrierii lucrării, istoricii nu
acordau cuvintelor însemnătatea ce li se cuvenea, folosind exemplul clericilor din p erioada
medievală pentru pledoaria sa, ce erau conștienți de faptul că între c uvinte și lucruri exista o

211 A. Ja. Gurevitch, op. cit ., p. 79. Un rol important în teoretizarea purgatoriului l -au avut sfântul Augustin și Grigore
cel Mare (Maria Carpov, Perspctiva Purgatoriului …, loc. cit ., p. 10 -11).
212 Aron Ja. Gurevitch, op. cit .,p. 79. Autorii ecleziastici din Evul Mediu timpuriu nu separau, însă purgatoriul de iad,
deși făceau referire la unele elemente ce aveau să caracterizeze viitorul loc al lumii celeilalte ca de exemplu,
încerările și purificarea sufletelor ( Ibidem , p. 72).
213 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 383.
214 Jacques Le Goff, Nașterea purgatoriului , vol. I, loc. cit ., p. 20.
215 A. Ja. Gurevitch, op. cit ., p. 83.
216 Simona Nicoară, Mentalități colective. Imaginar social …, p. 1 77-178.
217 Alexandru Florin Platon, Societate și mentalități în Europa meievală …., loc. cit ., p. 144.
218 Simona Nicoară, Mentalități colective. Imaginar social …, loc. cit ., p. 126.
219 Maria Carpov, Perspectiva Purgatoriului …, p. 14.
220 Joëll e Rollo -Koste r , op. cit., p. 384. Exista o divizare a păcatelor în păcate ușoare și păcate de moarte ( Ibidem , p.
384).
221 Maria Carpov, Perspectiva Purgatoriului …, loc. cit ., p. 15.

30 relație strânsă222. Lucrarea lui Le Goff poate fi menționată alături de alte lucrări, ce au explorat
mentalitatea și ideologia din Evul Mediu în contextu l dezvoltării și funcționării sistemului social –
economic din acea perioadă (George s Duby cu Cele trei ordine sau imaginarul feudalismului ori
Jean-Claude Schmitt cu studiul său despre cultura populară223), reprezentative pentr u noua
istoriografie din Franța224.
În Eroi și minuni ale Evului Mediu225 sunt prezentate trăsăturile imaginarului medieval
prin intermediul unor elemente , pe care le exprimă titlul cărții226. Acesta este situat la granița
dintre literatură și istorie, deoarece o epocă precum cea de față nu poate fi înțeleasă dacă nu se
recurge la literatură, artă și drept. Documentele imaginarului trebuie însă, comparate, cu
documentele „ realului”227. Istoricul francez crede că reînvierea imaginarului medieval se poate
face și cu ajutorul noutăților veacului al XX -lea: cinematograful și benzile desenate228.
Eroii, pe care Evul Mediu i -a creat aveau menirea de a stimula imaginația pentru o
perioadă lungă229. Din rândul lor fac parte personajele istorice (Carol cel Mare, Cidul , contele
Roland ), semilegendare (Arthu r), legendare ( Papesa Ioana, Robin Hood, zâna Mélusine, vrăjitorul
Merlin). Alături de Papesa Ioana și Mélusine, sunt evocate alte eroine feminine : Isolda, Ioana
d’Arc , Walkiria. Ultimele două fac p arte din lumea supranaturalului, fiind o dovadă a păstrări i în
lumea creștină a unor motive legate de credințele păgâne. Întâlnim aici și personaje colective,
exemplele cavalerului, trubaduru lui, jonglerului fiind grăitoare în acest sens230. În imaginarul
oamenilor din Evul Mediu sunt prezente și animalele legendar e (licornul) și reale (vulpea).
Personajele pe care le -am enumerat înfățișează faptul că nu există frontiere între lumea imaginară
și lumea care devine fantezie, nefiind revelatoare delimitarea dintre natural și supranatural, dintre
lumea terestră și lumea de dincolo .
Le Goff s -a raportat și la minunile Evului Mediu, iar noțiunea utilizată adesea pentru a le
exprima este mirabilia , noțiune ce apare în literatura acestei perioade. Supranaturalul este prezent

222 Jacques Le Goff, Nașterea purgatoriului , vol. I ., traducere, prefață și note de Mar ia Carpov, loc. cit, p. 22.
223 Studiul este intitulat La culture populaire au Moyen Âge. <<Simplices et Docti>> și a apărut la Paris, Aubier, în
1996 (Alexandru Florin Platon, Societate și mentalități în Europa medievală …, loc. cit. , p. 50 ).
224 A. Ja. Gurev itch, op. cit ., p. 78.
225 Lucrarea a apărut prima dată în 2005 la editura Seuil, traducerea de față fiind cea a noii sale ediții (Jacques Le
Goff, Eroi și minuni ale Evului Mediu , loc. cit. , p. 7).
226 Ibidem , p. 11.
227 François Busnel , O parte a istoriei este în fața noastră – interviu cu Jacques Le Goff ,traducere de Mariana Codruț
în „Counterfort (Contrafort), nr. 159 -160, 2008, p. 32
(http://www.ceeol.com/aspx/issuedetails.aspx?issueid=4db4cd3f -6d3e -4ff0-9e1e –
612e3ed74747&articleId=ea1eb96b -fb4f-41db -a880 -56bd851250c3 , accesat în data de 11 februarie 2015 ).
228 Jacques Le Goff, Eroi și minuni ale Evului Mediu , loc. cit. , p. 25.
229 Ibidem , p. 7.
230 Ibidem , p. 12 -15. Walkiria provenea din spațiul germanic, iar M élusine, din spațiul celtic. Sunt menționați și
strigo ii, ilustrați aici de Ceata Hellequin (Ibidem , p. 14 -15). Walkiriile

31 prin referirea la trei “minuni” proprii epocii: ca tedrala, cetatea, claustrul231. Imaginarul s -a
răspândit pe tot parcursul perio adei medievale, din veacul al IV -lea până în veacul al XIV -lea,
însă s -a dezvoltat în perioada în care în Occident au coborât valorile și imaginile din cer pe
pământ232.
Imaginarul ca domeniu al istoriei a însemnat , prin temele și sursele la care a recurs,
dezvăluirea unor aspecte profunde din viața oamenilor din trecut . Acesta și-a avut rolul său în
societatea medievală, rol pe care Jacques Le Goff l -a sesizat și la care s -a refer it în unele dintre
lucrările sale. Conform a cestuia, cuvintele , literatura pot folosi la cunoașterea unor fragmente ce
stau la baza reconstituirii credinței oamenilor din Evu l Mediu într-un spațiu intermediar al lumii
celeilalte precum purgatoriul sau în e roi și minuni.

II.3. Omul ca ob iect de studiu și ultimile sale lucrări

În Banii și viața. Economie și reli gie în Evul Mediu (1986) , medievistul francez urmărește
lupta dintre religie și clasa negustorilor233 pentru intervalul cuprins între secolele XII -XIII234. O
problemă în gândirea morală a secolului al XIII -lea a fost cămătăria, prin urmare, și cel care o
practica . Le Goff identifică astfel problema esențială cu care se confunta Biserica: religia creștină
se opunea banilor235, asociați în literatura post biblică târzie cu Mamona .236 Așadar, cămătarul237,
asemănat cu evreul, trebuia să aleagă între pungă și sufletul său. Acestuia avea să -i fie oferită
posibilitatea mântuirii datorită apariției purgatoriului și a schimbării concepției creștinilor,
conform căreia , împrumutul banilor era o sursă de profit238. Răscumpărarea i -a fost îngăduită și ca
urmare a unei conceptualizări noi a păcatului și a penitenței la sfârșitul secolului al XIII -lea.239

231 Ibidem , p. 16 -18.
232 Ibidem , p. 22.
233 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 386.
234 Jacques Le Goff, Banii și viața. Economie și religie în Evul Mediu , traducere din limba franceză de Ecaterina
Stănescu , Editura Erasmus, București, 1993, p. 5.
235 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 386. Într -o perioadă în care triumfă banul, în care cupiditatea înlocuiește trufia în
fruntea păcatelor capitale, cămătarul este, în același timp, trebuincios și detestat. Pentru a avea câștig de cauză în
„lupta” lor cu cămătarii, clericii au apelat la sursele scripturare: Ecleziastul, Evangheila după Matei. Aceste
„evenimente” au loc în contextul răspândirii economiei monetare (Jacques Le Goff, Banii și viața …, loc. cit ., p. 6 -7).
236 Ibidem , p. 7.
237 Acuzația care i s -a adus a fost aceea că „vindea” timpul. (Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 386). Vezi pentru
explicațiile unei asemenea „rațiuni”, subcapitolul II.1 din capitolul II al lucrării noastre.
238 Ibidem. , p. 386. A se ved ea pentru etapele reabilitării cămătarului, Jacques Le Goff, Banii și viața , loc. cit ., p. 77 –
93. Însă, nu toți cămătarii au beneficiat de șansa purgatoriului, ci doar cei care împrumutau bani pentru o canitate
rezonabilă de profit (Joëll e Rollo -Koster, op. cit., p. 386).
239 Ibidem .

32 Sursele utilizate de istoricul francez sunt manualele de confesori și exemplum240, în care își
găsește locul și cămătarul .241
În 1987, istoricul francez a editat o colecție de zece eseur i despre diferite tipuri socio –
profesionale242, scrise de diverși medieviști, cei mai mulți dintre ei, italieni și francezi .243 Acestea
au fost publi cate în italiană, respectiv franceză sub denumirea de Omul medieval244. Le Goff era
de părere că oamenii Evului Mediu erau conștienți de existența unui model uman, care era
evident, unul religios245. Primele trei capitole sunt consacrate dimensiunii ideologice , reprezentată
de schema tripartită: călugărul, cavalerul, țăranul.246 Îi vom găsi aici și pe “cei uitați”, marginalii,
(noțiune ce include tipuri diverse: de la jongleri, prostituate la cerșetori, vagabonzi, infirmi ),
femeia și copilul. Personajele sociale noi apar o dată cu renașterea din veacurile XI -XII:
negustorul, intelectualul , artistul. Alături de cei menționați se află orășeanul și sfântul. Prin
urmare, omul medieval este înfățișat “în toate dimensiunile sale, inclusiv în cea imaginativă”.
Studiul parcurge linia urmată de “noua istorie” , investigând umanitatea din Evul Mediu,
fiind în corelație cu istoria mentalităților, pe care coordonatorul său o numea “istorie a
reprezentărilor” , dar și cu comparatismul prin îmbinarea tipologiilor medievale cu ce le
moderne247. Au fost astfel învinse barierele, pe care unii critici le -au reproșat „școlii de la
Annale s”, cum ar fi aceea că produceau o istorie fără oameni .
Noutatea operei sale constă în adoptarea genului biografic în anii 1990, care s -a
concretizat pr in publicarea a două biografii: Saint Louis și Sfântul Francisc din Assisi 248. Ne vom
opri doar asupra cele de -a doua lucrări, publicată în 1999249, ce are în centrul atenției un personaj
fascinant pentru Le Goff. A devenit inter esat de el, atât din perspecti va sfântului, ce s -a identificat

240 Vezi pentru explicarea termenului nota 187, p. 25 .
241 Jacques Le Goff, Banii și viața …, loc. cit. , p. 7, p. 10.
242 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 386.
243 Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară , loc. cit., p. 357. Îi vom enumera aici pe câțiva :
Giovanni Miccoli, Franco Cardini, Giovanni Cherubini, André Vauchez , Bronislaw Geremek, Christiane Klapisch –
Zuber (Jacques Le Goff, Omul medieval , loc. cit ., p. 14 -18). Pentru întreaga listă a acestora vezi Ja cques Le Goff,
Omul medieval , loc. cit. , p. 14 -24.
244 Joëll e Rollo -Koster , op. cit, p. 386.
245 Jacques Le Goff, Omul medieval , loc. cit ., p. 7. Astfel, acesta se definea ca o creație a lui Dumnezeu, alcătuită din
trup și suflet, efemeră și care purta stigmat ul păcatului originar, „depozitar” al unor structuri mentale prin intermediul
cărora se raporta la lume și la propria sa existență (Alexandru -Florin Platon, Redescoperirea umanității de odinioară ,
loc. cit ., p. 358).
246 Schema tripartită (oratores , bellator es, laboratores ) a fost formulată pentru prima dată de către Adalberón ,
episcop de Laon în jurul anului 1030 (Ibidem , p. 359).
247 Ibidem , p. 358 -359.
248Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 386 -388. Vezi pentru datele complete ale acestora nota 126, p. 18.
249Ibidem, p. 388.

33 cu Hristos250, cât și din perspectiva sa ca om. Această biografie nu a d evenit, așa cum și -ar fi dorit
medievistul francez, obiectul unei „istorii totale” și din pricina biografiilor care existau cu privire
la acesta251. Totuși , metodologia pe care a aplicat -o sfântului Ludovic este întâlnită și aici:
prezentarea evenimentelor principale din viața subiectului respectând ordinea cronologică ,
criticarea surselor de care dispune istoricul .
Francisc din Assisi și ordinul religios ca re-i poartă numele au încercat să găsească un
echilibru între revalorificarea muncii și pietatea liturgică. Altfel spus, a existat tendința unui
echilibru între viața activă și viața contemplativă. Pentru a-l descoperi pe omul real, potrivit lui
Le Goff, i storicul trebuie să re spingă ceea ce el numește „tipologia franciscană”, recunoscând că
sfântul Fran cisc este greu de descoperit. Analiza acestuia este efectuată în contextul geografic,
social, cultural și istoric.
Datorită faptului că secolul al XIII -lea se caracterizează prin introducerea unor elemente
„moderne” în Europa medievală, Francisc din Assisi poate fi considerat, după cum afirmă Le
Goff , un om „modern” al Evului Mediu în măsura în care a acceptat aceste elemente. Totuși, el
poate fi văzut și ca un reacționar al perioadei prin încercarea sa de a reveni la valorile tradiționale
pentru că el nu a fost nici un amator al cititului și universităților, nici al banilor252.
Ultima realizare a sa în colaborare a fost ediția publicată în 1999 a Dicționarului tematic
al Evului Mediu occidental , proiect inițiat alături de Jean -Claude Schmitt, unul dintre studenții
săi. El subliniază, în prefața lucrării, faptul că istoria devenise în secolul al XX -lea, un domeniu
privilegiat al reînoirii metodologice în cazul în care istoricii alăturau rigo rii științifice, imaginarul
istoric253. Prin tratarea unei varietăți de subiecte s-a încercat înțelegerea elementelor ce alcătuiau
societatea și cultura medievală254. Se observă preocuparea pentru “istoria -problemă ”, pentru
insera rea fenomenelor în „durata lu ngă”, orientarea spre domeniul antroplogiei istorice , toate
acestea fiind în concordanță cu aspirațiile mișcării căreia Le Goff îi era tributar255.
Ultimele sale lucrări exprimă interesul istoricul ui francez pentru teme legate de unificarea
europeană, accentuând modul în care Europa a alimentat conceptul unei singure Europe. Astfel,
au apărut : La vielle Europe et la notre (1994) , Europa expli cată tinerilor (1996) , Evul Mediu și

250 El a fost primul om care a primit stigmatele (Jacques Le Goff, Sfântul Francisc din Assisi , traducere de Mihai
Ungurean, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 5).
251 Ibidem , p. 5.
252 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 388 -389. În 2004, Le Goff a inc lus biografiile sale într -un singur volum intitulat
Héros du Moyen Âge: Le roi, le saint (Ibidem, p. 389).
253 Ibidem, p. 389.
254 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmit, Dicționar tematic al Evului Mediu occidental , traducere de Denisa
Burducea, Nadia Farcaș, Ma rius Roman, Mădălin Roșioru, Gina Puică, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 5.
255 Ibidem , p. 9.

34 nașterea Europei (2003)256. În această ultimă lucrare, Le Goff înfățișează originile Europei,
origini pe care le situează în Evul Mediu. Pentru o idee similară pledaseră Marc Bloch și Lucien
Febvre în ajunul celui de -al Doilea Război Mondial257. Cartea are la bază atât f apte istorice, cât și
reprezentări, aceste a din urmă având legătură cu ceea ce el numește mentalități. Î n opinia
medievistului francez, în geneza Europei , mentalitățile constituie o particularitate
fundamentală258. Se remarcă din nou însemnătatea pe care el o aco rdă cuvintelor , exprimată prin
dorinț a sa de a clarifica mai întâi proveniența termenului de Europa259. În Europa explicată
tinerilor sunt reluate unele subiecte, ca de exemplu, cele referitoare la negustori și universități,
însă aici tratarea lor este una sintetică260. Consemnăm câteva dintre ac estea : diversitatea
națiunilor ce alcătuiesc continentul european261, mitul Europei262, cruciadele, persecutarea
evreilor și a țiganilor263, invenții ale europenilor264. Interesante sunt și reflecțiile sale as upra unor
teme ce aparțin perioadei moderne și contempo rane.265 Încrederea lui Le Goff într -o Europă unită
este sugerată și de îndemnul pe care îl dă publicului său, de a contribui la realizarea aspirațiilor
acesteia . În viziunea sa, o astfel de Europă trebuie să se distingă în plan cultural, în recunoașterea
drepturilor omului, în lupta contra inegalităților etc266.
Lucrările sale aveau să-i inspire pe unii s tudenți și din alte state decât Franța. Klaniczay
avea să traducă în timpul studenției, Intelectualii în Evul Mediu , colaborarea pe plan profesional
cu Ungar ia conturându -se și prin călătoriile efectuate aici de către medievistul francez267. În
Spania, Le Goff a fost cunoscut grație traducerilor lucrărilor sale, publicate inițial în Germania , ce
au apărut în 1971 sub titlul La baja Edad Media . Viziunea generală asupra Evului Mediu a fost
completată prin traducerea în Argentina a Intelectualilor în Evul Mediu , a Negustorilor și
bancherilor în Evul Mediu , precum și a Civilizației Occidentului medieval , ce a apărut la

256 Joëll e Rollo -Koster , op. cit., p. 390.
257 Jacques Le Goff, Evul Mediu și nașterea Europei , loc. cit ., p. 9 -10. Lucrarea a fost scrisă în contextul adoptării
moned ei unice de către unele țări europene și a intrării în Uniunea Europeană a unor state din Europa Centrală și de
Est (Ibidem , p. 9).
258 Ibidem , p. 11.
259 Ibidem , p. 14.
260 Jacques Le Goff, Europa explicată tinerilor , traducere din franceză de Adrian Ciubotaru , Editura Cartier,
Chișinău, 2008, p. 43 -46. De altfel, lucrarea este una de mici dimensiuni, istoricul mizând probabil pe utilitatea sa
practică, dacă avem în vedere publicul tânăr căruia i se adresează, după cum o reflectă și titlul.
261 Ibidem , p. 5 -12.
262 Ibidem , p. 20 -21.
263 Ibidem , p. 39 -42.
264 Ibidem , p. 62 -63.
265De pildă identificăm teme legate de Revoluția Franceză, Europa lui Napoleon (Ibidem , p. 66-70), ideologiile
secolului al XIX -lea (Ibidem , p. 83-86), secătuirea puterii Europei după cele două răzb oaie mondiale ( Ibidem , p. 88 –
90).
266 Ibidem , p. 103.
267 Gábor Kla niczay, Jacques Le Goff (1924 -2014) , op. cit., p. 307 -308. Gabor

35 Barcelona în 1969. Având în vedere că domeniul d e cercetare al istoricului francez nu cuprinde
decât în mică măsură Peninsula Iberică, influen ța lor a fost una limitată268.
După cum am văzut, opera lui Jacques Le Goff se înscrie, alături de alte nume și lucrări,
în istoriografia dominantă în Franța în an ii 1980. Prin tematica și sursele supuse atenției celor
interesați de perioada medievală, aportul său este meritoriu în încercarea de a reconstitui anumite
aspecte din viața oamenilor care a u trăit în această epocă. De fapt, opțiunea lui pentru tipurile
sociale la care ne -am referit în subcapitolul de față arată dorința de reconstituire a umanității în
plenitudinea ei. Abordarea genului biografic cu toate că păstrează unele elemente tradiționale
precum nararea unor episoade din viața unui personaj , este îmb unătățită printr -o metodologie pe
care medievistul francez o urmează cu strictețe. Așadar, apelul său la interdisciplinaritate este
considerabil.

268 Adeline Rucquoi, L’Espagne , op. cit., p. 8.