Istoria Conceptului de Empatie. Teorii ale Empatiei

    Conceptul de “empatie” este relativ nou, el apãrand in limba englezã ca traducere a cuvantului german “Einfühlung”, care a fost inventat de Robert Vishcer in 1883, discutand despre psihologia esteticii si perceptia formei.
 
 

Teoria lui Theodor Lipps asupra empatiei

    Einfühlung a fost ulterior dezvoltat si adaptat pentru psihologie de cãtre Theodor Lipps (psiholog si estetician), care l-a conceput ca o explicatie a modului in care operele de artã si alte obiecte sunt apreciate din punct de vedere estetic. Observatorul apreciazã si intelege obiectul prin proiectarea propriei persoane in interiorul obiectului, stabilind o identificare intre el si obiect, si realizand o imitatie interioarã a obiectului (Goldstein si Michaels, 1985).

    Lipps spune ca empatia apare involuntar, instinctual, "kinestezic", fiind o imitatie a activitatii observate a unei alte persoane. Cand empatia produce acest mimetism fizical in psihicul spectatorului, intentionalitatea nu ramane la nivelul corpului specatorului, ci este proiectata asupra celuilalt. Empatia nu este o senzatie fiziologica, ci un sentiment (empatia estetica).

    Heidegger discuta despre teoria lui Lipps, fiind in mare parte de acord cu ea, dar existand bineinteles cateva diferente. El ii reproseaza lui Lipps ca ramane la nivelul experientei pre-ontologice iar interesul discutiei cade asupra empatiei estetice. Desi Lipps considera ca empatia poate duce la o intelegere mai buna a celorlalti, el considera acest fenomen mai mult a fi unul de natura instinctuala. Dar cel mai mare repros pe care i-l adreseaza Heidegger  este ca in teoria lui, Lipps nu face totusi nici o referire la substratul experientei personale sau al auto-reflectiei; pentru el este doar o forma instinctuala a unei acomodari corporale fata de obiecte si persoane din mediul inconjurator.
 
 

Teoria lui Eisenberger si Strayer asupra empatiei

    Avem o tendinta naturalã de a ne simti pe noi insine in ceea ce percepem sau ne imaginãm. Dacã citim despre o pãdure, devenim exploratorii acesteia, ne simtim ca si cum am fi ceata, tãcerea, umiditatea. Aceastã tendintã de a ne simti pe noi insine ca fiind integrati intr-o situatie se numeste empatie.
Conceptul se bazeaza pe proiectarea propriei persoane in altcineva sau altceva, si ideea de a se simti pe sine in altceva a constituit punctul de plecare pentru viitoarele utilizãri ale empatiei in psihologie, in teoria personalitãtii, terapie, psihologie socialã si psihologia dezvoltãrii.

    O dificultate a timpurilor noastre, totusi, este neconcordanta dintre definitiile empatiei. Eisenberger si Strayer considerã cã empatia implicã impartasirea emotiilor percepute de altcineva, a simti in acelasi timp cu altcineva. Pentru ei, empatia poate fi definitã ca un raspuns emotional care provine din starea emotionalã a altcuiva si care este corespunzatoare cu starea emotionalã a celuilalt. Desi admit cã empatia implicã cel putin perceptia – o diferentiere intre sine si ceilalti – ei insistã asupra faptului cã empatia este o reactie emotionalã. Strayer distinge continutul empatiei de procesul care o determinã: emotia si perceptia au fost dificil de disociat, dacã nu chiar imposibil, in incercãrile empirice de a mãsura empatia.
Totusi, definind empatia in acest mod, Strayer argumenteazã cã se evitã confundarea empatiei cu alte structuri, cum ar fi asumarea de roluri, care, desi ar putea face parte din procesul care genereazã empatie, nu este empatie. Asadar, intrucat acesti cercetãtori  limiteazã empatia la o reactie emotionalã, ci au ajuns la concluzia cã empatia este afectivã.
 
 

Teoria lui Mead asupra empatiei

    Pe de altã parte, altii definesc empatia punand mai mult accent pe cognitie. Desi nu defineste in mod direct empatia, dizertatia lui Mead despre asumarea de roluri duce la ceva cel putin asemanãtor empatiei. El scrie cã exercitarea a ceea ce este adesea numit ‘inteligentã socialã’ depinde de abilitatea individului de a-si asuma roluri sau de a se pune in locul celorlalti indivizi implicati intr-o anumitã situatie socialã, si de sensibilitatea fatã de atitudinile cu privire la el insusi si la ceilalti. Deoarece empatia implicã o actiune la care oamenii trebuie sã se gandeascã, pentru teoreticieni ca Mead, ea ar trebui sã fie inteleasã ca un proces cognitiv.
 
 

    Empatia este definita ca fiind proiectia imaginativa a constiintei unei persoane in alta fiinta, (dupa Websters New International Dictionary, ed. a IIa, 1934), sau ca fiind capacitatea de a participa sau experimenta indirect sentimentele altuia, dorintele sau actele volitionale sau ideile sau uneori, miscarile altcuiva, ajungand in punctul de a executa o serie de miscari corporale asemanatoare cu ale persoanei respective, (dupa Websters New International Dictionary, ed. a IIIa, 1993).
 

    Mai degraba decat a percepe ceva ca fiind exterior si separat de tie (dualitate), empatia este capacitatea de a fi acel lucru pe care il percepi. Este unificarea obiectului cu subiectul, astfel incat, atunci cand vorbesti cu cineva, in esenta, numai doua parti ale Sinelui converseaza, si bineinteles, amandoua sunt egale. Empatia nu se limiteaza numai la oameni si poate fi un mod de viata. Poate fi un mod de interactiune cu si receptie a lumii. Empatia este abilitatea ascultarii active, apropierii unei interactiunii avand mintea deschisa. Este intelegerea care ignorand aparenta persoanei, personalitatea sau istoria, exista un fir comun.
    Cu totii am experimentat durerea, iubirea, nefericirea, voiosia, lacomia, dorinta, placerea si incantarea. Exista o similaritate pe care o impartasim din moment ce cu totii jucam rolul nostru in marea comedie umama. A practica empatia nu inseamna sa simti in locul unei alte persoane, ci sa fii intr-adevar acea persoana, inseamna sa simti un fel de rudenie, o conexiune si o relatie venite din trecutul propriei tale persoane. A comunica prin empatie inseamna sa fii complet receptiv la ceea ce cealalta persoana exprima, sa aflii de unde vine acea persoana fara sa categorisesti, trecand peste judecati pripite, sau blocandu-le mesajul prin ridicarea unor ziduri separatoare (distinctii).

    Empatia a mai fost fost definita ca abilitatea de a intelege starea de spirit a altei persoane (Davis, 1983). Include o componenta emotionala si una intelectuala (Batson, 1987 Davis, 1983). In timp ce ca empatia emotionala isi are radacinile in implicarea simpatetica in sentimentele altei persoane, empatia intelectuala este in legatura cu capacitatea de a recunoaste sentimentele altuia fara a le experimenta indirect (Batson, 1987; Mehrabian & Epstein, 1972).
    Pentru a dezvolta o empatie matura este necesara dezvoltarea capacitatii de a generaliza de la individual sau caz particular la o clasa de situatii sau persoane similare (Davis, 1983). Empatia a fost in  mod consistent studiata ca o componenta importanta a relatiei terapeut-pacient (Rogers, 1957). S-a acordat o mica atentie sistematica dezvoltarii normale a comportamentului empatic si rolului jucat de educatia pacientului, chiar daca exista dovezi ca prezenta empatica a parintilor determina dezvoltarea empatica a copiilor (Chase-Lansdale, Wakschlag & Brooks-Gunn, 1995; Eisenberg & McNally, 1993). Mai mult decat atat, oamenii care sufera de boli psihice raporteaza o absenta a empatiei parentale.

    Capacitatea de a fi in mod general si cumva teoretic empatic fata de ceilalti oameni nu implica neaparat sa fii empatic fata de o persoana in mod special. Acest lucru este evident in relatiile apropiate, cum ar fi familiile, unde exista deseori un anumit grad de proiectie reciproca si identificare proiectiva. Daca exista asteptari asupra faptului ca cealalta persoana sa se comporte intr-un anumit mod, sau ca cealalta persoana are trasaturi negative, orice comportament care coroboreaza cu asteptarile negative ale unei persoane sau dezamageste o asteptare pozitiva, va conduce la sentimente de furie, rusine si respingere, mai degraba decat empatie
 
 

    Intr-una din publicatiile din anul 1990, Salovey & Mayer, au lansat ipoteza ca exista o relatie pozitiva intre empatie si inteligenta emotionala.de atunci, studiile lor au aratat intr-adevar acest lucru. Totusi, modul in care au definit ei inteligenta emotionala si detaliile ei nu mentioneaza nimic despre empatie. A arata empaie inseamna identificarea cu sentimentele altuia, inseamna sa te pui din punct de vedere emotional in locul altuia. Capacitatea de a empatiza este in mod direct dependenta de abilitatea de    a-ti identifica sentimentele.

    De ce este inteligenta emotionala atat de importanta pentru mediul de afaceri? Inteligenta emotionala joaca un important rol in toti factorii care influenteaza eficienta unei persoane sau a organizatiei: relatiile cu seful, incertitudinea, procesul de luare a deciziilor, motivatia si satisfactia muncii, mentinerea oamenilor talentati in organizatie, munca in echipa, calitatea muncii, etc. In special liderii si managerii au nevoie de o inteligenta emotionala dezvoltata. Ei interactioneaza cu un numar mare de persoane si reprezinta organizatia in fata publicului. De exemplu, un manager empatic va intelege nevoile subordonatilor sai si le va oferi un feedback constructiv. Si alte persoane din organizatie au nevoie de diferite competente emotionale pentru a avea succes. Un agent de vanzari are nevoie de empatie pentru a intelege starea emotionala a cumparatorului. Altor angajati li se poate cere o mai mare initiativa sau auto-disciplina. Persoanele din diferite departamente trebuie sa colaboreze, iar colaborarea este o competenta emotionala importanta.

    Daca nu ai simtit niciodata un anume sentiment, iti va fi greu sa intelegi ceea ce simte o alta persoana. Aceasta afirmatie este adevarata in aceeasi masura atat pentru placere cat si pentru durere. Daca, de exemplu, nu ti-ai bagat niciodata mana in foc, nu vei sti cat de mult doare. Daca nu ai experimentat pasiunea sexuala, nu-i vei intelege puterea. In mod similar, daca nu ai fost niciodata rebel sau sfidator, nu vei intelege aceste atitudini. Citind despre un sentiment si cunoscandu-le rational, este foarte diferit fata de a le experimenta tu insuti. Printre cei ce au un nivel echivalent de inteligenta emotionala innascuta, este de asteptat ca persoanele ce au experimentat o verietate foarte mare de sentimente – de la depresie la implinire – sa fie capabile sa empatizeze cu foarte multi oameni de-a lungul vietii. Pe de alta parte, atunci cand se spune despre o persoana ca nu poate relationa cu alti oameni, inseamna ca nu a experimentat, nu a acceptat si nu a recunoscut multe dintre sentimentele proprii. De exemplu, odata ce ai fost discriminat, este mult mai usor sa relationezi cu cineva care a fost la randul sau discriminat. Inteligenta noastra emotionala innascuta ne da capacitatea de a ne reaminti repede acele situatii si sa formam asocieri atunci cand intalnim discriminari. Atunci putem reinvia acele emotii pentru a ne ghida gandirea si actiunile.
    Trebuie sa devenim constienti de ceea ce simtim, sa recunoastem, identificam si accepam propriile sentimente – numai atunci putem empatiza cu altii.
 
 

    Empatia incepe cu constientizarea sentimentelor altei persoane. Pentru multi oameni ar fi mai usor sa constientizeze sentimentele altora, daca persoanele respective le-ar spune exact ceea ce simt. Dar de vreme ce cei mai multi oameni nu fac asta, trbuie sa se limiteze la punerea de intrebari, la cititul printre randuri, la ghicit si la incercarea de a interpreta indicii non-verbale. Oamenii expresivi din punct de vedere emotional sunt mai usor de citit pentru ca ochii si fetele lor spun ceea ce simt. Odata ce am descifrat cum simte o alta persoana, aratam empatie prin recunoasterea acelei emotii. De asemenea putem arata empatie printr-un simplu semn de afectiune (o imbratisare, o atingere). Cu toate ca empatia este de obicei folosita in referirile la sentimentele dureroase ale altora, se poate aplica de asemenea si la sentimente pozitive – ca succesul, implinirea, mandria.

    Conform definitiei, oamenii sensibili sunt mai probabil sa isi dea seama de sentimentele altcuiva si sa simta ei insisi ceva. Dar chiar si cei care nu sunt sensibili in mod innascut, sau care nu au un nivel ridicat de inteligenta emotionala pot arata sensibilitate la sentimentele altora. Sensibilitatea inseamna sa fii receptiv la indiciile altora, mai ales cele non-verbale, ca de exemplu expresiile faciale.
 
 
 

    Empatia este inrudita cu compasiunea – ea in acelasi timp precede compasiunea, si este un rezultat al ei. Cand empatizam cu cineva primim informatie emotionala despre acea persoana si situatia in care se afla. Colectand informatii despre sentimentele altor oameni, ajungi sa-i cunosti mai bine, ajungand sa-i cunosti pe ceilalti la un nivel emotional ajungi sa vezi similaritati inte sentimentele tale si ale lor si intre nevoile tale emotionale si ale lor. Atunci cand cineva realizeaza ca nevoile emosionale de baza ale altora sunt similare cu ale sale, va fi mai capabil sa se identifice cu ele, sa se relationeze cu ele si sa empatizeze cu ele. Compasiunea poate fi definita ca o combinatie intre empatie si intelegere. Mai multa empatie va genera mai multa informatie, si cu cat exista mai multa informatie despre un lucru, cu atat acel lucru va fi mai usor de inteles. O inteligenta emotionala mai ridicata face posibila o capacitate mai mare pentru acest gen de intelegere, deci secventa logica este urmatoarea: cu cat sensibilitatea emotionala este mai mare si constientizareaestemai mare, cu atat empatia va fi mai puternica. Acest lucru conduce la nivele mai ridicate de intelegere, care la randul lor conduc la nivele mai ridicate de compasiune.
 
 

    Indivizii care nu sunt in legatura cu propriile lor sentimente, cel mai probabil nu au simtul constiintei. Este posibil sa nu simta nici o remuscare, nici un sentiment de vinovatie daca le-a facut vreun rau celorlalti. Studiile desfasurate pe astfel de oameni arata ca este foarte probabil sa nu fie receptivi la reabilitare. O copilarie si o adolescenta extrem de dureroase pot conduce cu usurinta o persoana sa-si piarda legatura cu propriile sentimente si simtul constiintei. Acest gen de oameni au trait atat de multa durere incat pun o bariera intre ei si durere, si devin inchisi in ei insisi.
    Aceasta durere poate proveni de la un abuz fizic, sexual sau emotional. Ei nu isi resimt propria durere, si drept urmare nu simt compasiune la durerea altora, si au un grad foarte scazut de empatie. Ei au o gama foarte mare de dorinte emotionale profunde si in acelasi timp nesatisfacute. Ca adulti, ei vor fi dezvoltat mecanisme defensive elaborate, intr-o incercare de a bloca durerea ce vine atat din dorintele emotionale nesatisfacute, cat si din sentimentul de vinovatie pe care l-ar simti daca si-ar permite sa aiba sentimente de acest gen.
Aceste constatari conduc la concluzia ca intre simtul constiintei si empatie exista o legatura puternica, neputandu-se manifesta una fara cealalta.
 
 
 

    Corelatia dintre inteligenta emotionala si empatie scade odata cu varsta. Cu alte cuvinte, se considera ca:

a) copiii sunt prin natura lor relativ empatetici, si isi pierd treptat empatia;

b) empatia este o componenta importanta a inteligentei emotionale la copii.

    Cercetarile facute pe adolescenti si pe adulti sustin aceasa ipoteza. Procesul de socializare poate conduce la o scadere a empatiei. Acest lucru se poae intampla din mai multe motive. De exemplu, nimeni nu poate simti empatie pentru cineva daca se pune intr-o atitudine defensiva sau daca este propriile sale nevoi. Daca copiii sunt invatati in mod sistematic sa aiba o atitudine defensiva, sau daca cresc cu foarte multe nevoi emotionale nesatisfacute, atunci acesti copii vor deveni treptat concentrati mai mult pe autoaparare si pe propriile interese, si mai putin capabili sa empatizeze cu sentimentele celorlalti.

    Un alt factor ce contribuie la scaderea empatiei odata cu varsta este valoarea generala scazuta pe care societatea o atribuie sentimentelor si emotiilor. Vorbind despre educatie, cu cat o persoana urca mai sus in sistemul educational formal, cu atat mai mult accent este pus pe intelect si cognitie. Si acest lucru se realizeaza in detrimentul dezvoltarii partii emotionale a psihicului.

    Un ultim factor care influenteaza scaderea empatiei este faptul ca, incepand din copilarie suntem instruiti sa ne controlam sentimentele si expresiile emotionale; ni se spune ca acestea fac parte din ceea ce inseamna sa fii matur (semn de maturitate). Suntem condusi sa credem ca emotiile sunt irationale, ca sunt semne de slabiciune si feminitate.

    Studiile asupra empatiei arata ca, atunci cand spectatorii inocenti empatizeaza cu cineva aflat in nevoie, sunt motivati sa ajute cu toate ca, cateodata nu vor face asa. Empatia este neindoielnic un lucru bun. Poate fi numita liantul care mentine societatea. Dar, cu toarte acestea, empatia isi are limitele ei. Si una din aceste limite ar fi faptul ca empatia este schimbatoare. Deci, empatizam rapid cu victime care sunt prezene, sau cel putin in centrul atentiei noastre, an timp ce uiam rapid pe ceilalti, aflati la o distansa mai mare de noi.

    Empatia este ca si atentia: atentia este necesara pentru a putea invata, dar daca am fi atenti la tot ce se intampla, nu am mai fi capabili sa invatam nimic; tot asa empatia, poate fi liantul societatii, dar este imposibil sa empatizezi cu toata lumea.