Istoria Comunicarii Politice

=== 8fa1f1121caa06241d4ecbf5757d6e06653d33b6_64131_1 ===

CENZURA. FUNCȚIILE ȘI METODELE DE APLICARE. EXEMPLE

La finele anului 2015, mai multe instituții din țara noastră atrăgeau atenția că, prin promulgarea Legii nr. 124/2015, ce modifica O.U.G. nr. 77/2009 vizând organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în țara noastră s-a dat startul cenzurii internetului în România. Acesta a fost momentul în care și țara noastră s-a alăturat statelor care au luat în calcul celebrul sistem de filtrare P.I.C.S. (respectiv Platform for Internet Content Selection – platforma pentru selecția conținutului internetului) prin intermediul căruia guvernele lumii au alternativa de a cenzura informația distribuită în mediul online.

În domeniul cenzurii, din nefericire țara noastră are o experiență destul de vastă, cel mai afectat fiind domeniul literaturii, drastic cenzurat în perioada anterioară momentului Decembrie 1989. Primul pas al cenzurii a fost făcut în cursul anului 1949, când s-a dispus înființarea D.G.P.T. (Direcția Generală de Presă și Tipărituri), ce includea o direcție specială, respectiv „Controlul Cărții”. În cadrul acestei direcții, angajații (ce au fost supuși unei atente selecții și care erau verificați periodic de către ofițeri de Securitate) au fost instruiți și „formați” de câțiva consilieri ai fostei U.R.S.S., aceștia având sarcina de a verifica fiecare carte existentă în biblioteci, ca și în librăriile din România.

O atenție specială a fost acordată noilor scrieri ce urmau să fie publicate, reeditărilor, importului de cărți, ca și traducerilor, cenzura fiind aplicată și marilor clasici. Importul oricărei tipărituri era realizat doar la propunerea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă și a Direcției „Difuzarea Cărții”, ce funcționa în cadrul D.G.P.T., lectorii angajați special la secția import/având obligația de a realiza pentru fiecare carte ce era propusă note privind acceptarea ori respingerea acesteia.

Astfel, se remarcă o astfel de notă ce datează din anul 1961 și în care se menționează că Direcția „Difuzarea Cărții” a propus importarea din Franța a lucrării semnate de Stefan Zweig și apărută la editura Bernard Grasset, Paris, în cursul anului 1959, Fouche. În respectiva notă se menționează că această carte „cuprinde bibliografia renumitului om de stat Joseph Fouche, care a trăit în perioada 1759/1820”, pe care autorul îl descrie ca fiind „un om lipsit de caracter, de scrupule, extrem de ambițios și capabil de orice intrigi pentru a-și satisface setea de putere și de avere”. În cuprinsul notei se mai arată că „toate acestea explică cum un om politic a putut da dovadă de atâta inconsecvență în convingerile sale politice încât să slujească, rând pe rând, monarhia, convenția, directoratul, consulatul, imperiul și restaurația”. Iar concluzia acesti note este una stupefiantă: „apreciem că lucrarea nu trebuie importată”.

Un alt exemplu similar și reprezentativ îl reprezintă nota ce a însoțit propunerea privind importarea lucrării Un certain Monsieur Blor, semnată de Pierre Daninos și apărută la editura Hachette, Paris, în anul 1960. În ciuda faptului că acestei cărți „nu i se poate reproșa nimic sub aspect ideologic, vor exista alte motive pentru respingere și nu va obține aprobarea pentru import din cauza personajulu principal”.

Iar printre argumentele respingerii acestui import se regăsește și acela că „eroul cărții, Paul Blot, în calitatea sa de exponent al micii burghezii, afirmă în repetate rânduri că este mulșumit și chiar mândru de originea sa mic-burgheză, îi condamnă pe cei care vor să se dezică de ea și recomandă celorlalți semeni ai lui să se mențină pe o sănătoasă cale de mijloc, adică să nu tindă spre o situație mai înaltă sau mai înfloritoare, deoarece cea pe care o au în momentul respectiv este muțtumitoare”. Acestui argument i se alătură și „de asemenea, în multe rânduri este repetată ideea că francezul obișnuit se identifică cu micul burghez francez”.

Prin cenzură se înțelege, în general, o anumită putere de control ce este exercitată de o anumită autoritate asupra conținutului, ca și a diseminării diverselor informații, site-uri web, filme, tipărituri, televiziuni, benzi desenate, radio, muzică, jocuri video, etc, în scopul limitării ori prevenirii răspândirii unor materiale ori idei despre care se consideră că nu sunt de dorit.

Cenzura are capacitatea, în funcție de context, de a se contura în aspecte intruzive, aceasta putând fi utilizată cu succes și în exercitarea unui control asupra libertății de expresie/gândire a unei persoane, ca și în modificarea cunoștințelor la nivelul maselor ori în asigurarea unui primat mesajelor de tip propagandistic.

Se impune a se menționa faptul că cenzura poate fi remarcată nu doar în statele cu regimuri totalitare, ci și în cele democratice, aceasta fiind sesizată încă din cele mai vechi timpuri, în diverse forme de manifestare. Atât fenomenul cenzurii, cât și principalul obiect al acestuia au capacitatea de a se adapta în mod permanent la diversele realități ale fluctuațiilor politice, sociale ori morale, cenzura fiind considerată doar o unealtă a autorității aflate la putere, indiferent că aceasta este de tip politic, comercial, militar, religios, ideologic ori chiar moral.

În ceea ce privesc formele de manifestare, se remarcă cenzura:

Prin intimidare – acest tip de cenzură se poate manifesta divers, fie prin amenințări adresate unei persoane/grup de persoane, fie prin acțiuni ale autorităților centrale ce vizează monitorizarea diverselor activități derulate în mediul online. Se impune a se aminti celebrul caz al Federației Ruse, în care comunicațiile electronice sunt monitorizate prin intermediul sistemului pentru activități operative de investigație, în ciuda faptului că prin Constituție este garantată inviolabilitatea vieții private, ca și a conversațiilor telefonice, a corespondenței, etc. În cadrul acestui tip de cenzură se remarcă faptul că în situația în care populația are cunoștință despre monitorizarea de către autoritățile guvernamentale a activităților online, angajarea în astfel de activități se reduce considerabil în raport cu situațiile în care populația nu are informații cu o astfel de monitorizare

Prin consens – acest tip de cenzură nu se află, din păcate, în atenția organismelor internaționale, existând state în care aderarea populației la un cod social comun reprezintă un adevărat mod de viață. Doar că pentru înțelegerea corectă a unui astfel de cod se impune și un anumit discernământ al limiterlor de expresie, în lipsa acestuia cenzura prin consens transmitându-se în familie (de la bunici la părinți și copii) ca și prin intermediul unei presiuni a standardelor sociale în vederea aderării la unele grupuri/formațiuni ce sunt considerate „preferate”.

Economică – acest tip de cenzură este destul de dificil de cuantificat, existența acesteia într-o anumită societate putându-se semnala în mod izolat ori în combinație cu o anumită cenzură politică. În situația în care într-un stat se remarcă existența unui monopol amenințat de concurență ori existența unui grup oligarhic ce se poate considera a fi amenințat în situația apariției oportunităților economice reale, acest tip de cenzură este deosebit de dificil de identificat, în ciuda faptului că ea este incontestabil prezentă.

Fenomenul cenzurii se sesizează în momentul în care o putere politică, un grup de presiune ori un grupă de persoane iau decizia de a suprima imagini, idei, informații pe care le definesc ca fiind neconforme cu conceptele lor, impunându-și valorile politice proprii, respectiv valorile morale.

În trecut, fenomenul cenzurii era privit drept cea mai legitimă metodă prin intermediul căreia se putea implementa o anumită reglementare a societății, viziune ce mai este întâlnită și în societatea modernă. În timp, dezvoltarea și avansarea societăților a atras după sine creșterea gradului de educație și de conștientizare a persoanelor în domeniul dedicat drepturilor acestora, ceea ce a dus la o înțelegere cu mult mai bună a rolului deținut de libertatea de exprimare, moment în care cenzura, cea mai facilă metodă de controlarea fluxului de idei și informații, a început să fie percepută și utilizată ca instrument preferat de represiune.

Cu toate că poate părea greu de crezut, în societatea modernă sunt numeroase părerile conform cărora cenzura reprezinta cea mai viabilă metode de protejarea valorilor unei societăți, aceasta fiind utilizată ca și metodă de reținerea puterii de diversele guverne autoritare, de democrații și chiar de religii. Fenomenul cenzurii se poate manifesta în diverse moduri, respectiv de la limitarea ideilor/informațiilor înainte de disponibilizarea acestora spre publicul larg, la ulterioara modificare, alterare ori interzicere a acestora.

În mod eronat s-a conturat ideea că, în raport cu societățile totalitare ori cele autoritare, în societățile democratice fenomenul cenzurii nu-și are locul, mizându-se pe diversele principii democratice incluse în constituție (unul dintre acestea fiind libertatea de exprimare) ori normele legislative diverse prin conținutul cărora este interzisă orice formă a cenzurii. Se remarcă faptul că cel mai adesea cenzura este asociată regimurilor totalitare, fenomenul nefiind limitat numai la o diseminare a ideilor/informațiilor ce nu sunt dorite, ci și la o intervenție directă asupra acestora, cu influențe directe asupra vieții personale a populației. Cu toate acestea, cenzura se remarcă frecvent în regimurile democratice, în cadrul cărora toate mesajele de tip oficial, cenzurate, pot fi transmise cu mult mai multă ușurință prin intermediul mass-mediei, al mediului online, al instituțiilor de învățământ publice, etc. În acest context poate fi amintit chiar și cazul Atenei din Antichitate, în cadrul căreia se remarca o anumită formă de democrație, democrație care l-a acuzat și ulterior condamnat pe marele Socrate pntru lucrurile declarate și scrise.

În timp, s-a remarcat faptul că nu doar liderii politici, ci și cei religioși au profitat la maxim de puterea pe care au deținut-o și au abuzat de prerogativele lor pentru a interzice idei, informații, imagini considerate a fi contrare voinței lor ori amenințări directe la adresa securității/autorității.

Cenzura se poate manifesta și ca o formă de manipulare a diverselor informații oferite marii mase a populației, informații ce pot fi incluse și în cadrul mesajelor oficiale. De asemenea, aceasta poate fi regăsită și sub forma secretizării unor informații, tot mai dese fiind cazurile în care guvernele unor state etichetează ca fiind secrete anumite informații, în acest fel încercând să evite publicarea lor și implicit evidențierea unor detalii deranjate sau compromițătoare (în cazul țării noastre cele mai elocvente exemple îl reprezintă actualele controversate protocoale de colaborare între D.N.A. și S.R.I., secretizate prin decizie a C.S.A.T., ca și secretizarea celebrului caz al răpirii jurnaliștilor în Irak, când controversatul președinte Traian Băsescu a refuzat să ofere orice fel de informații, invocând secretizarea secretizarea informațiilor pe o perioadă de 50 de ani).

Se remarcă faptul că democrația s-a transformat în ultima perioadă într-o adevărată ideologie politică ce domină contextul internațional și în cadul căreia inclusiv regimurile dictatoriale au început să își aroge așa zise „merite” democratice (a se vedea cazul recent al Turciei). Astfel, cu cât a s numărul guvernelor desemnate printr-un așa zis „vot democratic”, cu atât s-a remarcat și o dezvoltare deosebită a eforturilor dedicate protejării ori eliminării unor voci disidente. Iar democrația, dreptul la libera exprimare, dreptul la religie, ca și dreptul la informare s-au transformat în componente de bază ale ideologiei dominante ale societății moderne.

În societatea contemporană, marea majoritate a statelor lumii au adoptat, fie chiar și numai la nivel formal, numeroasele garanții ale cetățenilor, dreptul la libera exprimare poziționându-se în topul acestora. În ciuda acestui aspect, din păcate, de cele mai multe ori, aceste garanții nu reprezintă decât strict informații incluse în protocoale și acte legislative adoptate formal, ele nefiind puse în aplicare, mai ales în situația guvernelor autoritare.

Dezvoltarea tehnologiei a atras după sine nu numai dezvoltarea diverselor forme de comunicare în masă, ci și dezvoltarea diverselor instrumente specifice cenzurii, actualele guverne utilizând un complex de argumente și tehnici pentru a se reuși mobilizarea sprijinului marii mase a populației în diversele acte de cenzură realizate. În centrul acestor argumente se poziționează securitatea națională, ca și apărarea națională, un alt argument important fiind cel religios, știut fiind faptul că, de-a lungul timpului, unicele organizații ce au dispus de o putere deosebită au fost diversele instituții religioase, în fruntea cărora se poziționau adevărați lideri ai cenzurii, fie aceștia religioși ori politici.

BIBLIOGRAFIE

Autori români consultați:

Conform Liliana Corobca, Controlul cărții – Cenzura literaturii în regimul comunist din România, București, Editura Cartea Românească, 2014

Adelina Oana Ștefan, „Consiliul Culturii și Educației Socialiste” în România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituții de partid, de stat, obștești și cooperative

Autori străini consultați:

Frank Caso, Global Issues: Censorship, 2008, New York, Infobase Publishing

Nick Cohen, Censorship in the Age of Freedom, 2012, London, Fourth Estate

Jean-Michel Ducomte, La censure, 2007, Toulouse, Milan

Julian Petley, Censorship: A Beginner’s Guide, 2009, London- Oneworld

Lawrence Soley, Corporate Censorship and the Limits of Free Speech, 1999

Site-uri consultate:

http://www.cc.gatech.edu/gvu/user_surveys/survey-1998-10/graphs/general/q67.htm

http://lege5.ro/Gratuit/gy4teobqgy/legea-nr-124-2015-privind-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-92-2014-pentru-reglementarea-unor-masuri-fiscal-bugetare-si-modificarea-unor-acte-normative

http://lege5.ro/Gratuit/gezdmnbshe/ordonanta-de-urgenta-nr-77-2009-privind-organizarea-si-exploatarea-jocurilor-de-noroc

A început oficial cenzura Internetului în România

http://whatis.techtarget.com/definition/Platform-for-Internet-Content-Selection-PICS

http://totalitarism.ro/pagini/Romania1945-1989.pdf