Islamul. Relatia Si Diferentele Dintre Romani Si Musulmani

=== 1 ===

ISLAMUL – RELAȚII ȘI DIFERENȚE ÎNTRE ROMÂNI ȘI MUSULMANI

CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………….4

Capitolul 1. Fenomenul islamic în actualul context geopolitic …………8

1.1Delimitări conceptuale ………………………………………..8

1.2I.S.I.S. – pericolul la adresa întregii omeniri …………………9

Capitolul 2 Istoria și ramurile islamului …………………………………16

2.1 Scurtă istorie a islamismului …………………………………16

2.2 Ramurile islamului …………………………………………….20

Capitolul 3 Islamul contemporan- tradiționalism, radicalism, jihad …….23

3.1 Fenomenul islamului contemporan ……………………………23

3.2 Fundamentalismul islamic și islamul radical ………………….24

3.3 Jihadul …………………………………………………………..26

3.4 Pilonii Islamului …………………………………………………29

Capitolul 4 Islamul și democrația ……………………………………………32

4.1 Drepturile omului în islamism ………………………………….33

4.2 Poziția femeilor în lumea islamică actuală ………………………35

Capitolul 5. Islamul, pericol sau provocare ? …………………………………37

5.1 Fenomenul migrației musulmane …………………………………37

5.2 Terorismul islamic prin prisma fenomenului migrației ……..…..39

Studiu de caz …………………………………………………………….……42

Concluzii ………………………………………………………………………55

Bibliografie ……………………………………………………………………58

Anexe ………………………………………………………………….……….63

INTRODUCERE

Statul islamic a ajuns în centrul atenției opiniei publice internaționale după ce, în ultimele luni, s-a evidențiat într-un mod tot mai pregnant ipoteza conform căreia actualele tendințe remarcate la nivelul evoluției fenomenului terorist contemporanse află într-o relație directă de influență cu fenomenul migrației ilegale actuale, remarcate cu precădere la nivelul continentului european.

Și chiar dacă poate părea dificil de crezut, realitatea actuală începe tot mai mult să semene cu parte prevestirile cunoscutului politolog, Samuel P. Huntington, în cadrul lucrării denumite „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. Autorul reușește să prevestească în aceasta un final dezastruos omenirii, care este măcinată de iminentul conflict dintre entitățile considerate contradictorii, respectiv dintre civilizația occidentală și civilizația musulmană.

Ca urmare a minuțioasei analize efectuate, autorul anterior menționat a reușit să tragă concluzia conform căreia, în eventualitatea în care continentul Americii de Nord, ca și cel european, ar lua în calcul dezvoltarea unor forme diverse dedicate integrării politice, dar și economice (pentru a se reuși completarea procesului dedicat cooperării de securitate), dar și în cadrul recunoscutei alianțe cu influență deosebită, N.A.T.O., există posibilitatea desvoltării unei așa-denumite etape euro-americană, etapă ce ar putea să genereze influențe diverse la nivelul întregii politici occidentale.

Acest aspect pare să se evidențieze mai ales prin prisma recentelor atacuri teroriste ce s-au semnalat la nivelul mai multor state europene, cunoscuta grupare euro-altantică încercând să facă „front comun” împotriva tot mai frecventelor amenințări teroriste ce sunt semnalate ca având origine islamică. Acesteia i se alătură și tot mai puternica Rusie, stat ce a deprins obiceiul de se auto-revenidca în cazul unor conflicte occidentale.

Pe fondul fragmentării continue a blocului occidental (aici fiind inclus și mult prea mediatizatul conflict din Siria, acesta fiind de asemenea „parte” din fenomenul migrației ilegale, menționat anterior) se remarcă și declarația fostului președinte al Statelor Unite ale Americii, acesta precizând ulterior recentelor atacuri teroriste comise pe teritoriul Franței, că incidentele nu au fost o crimă comisă la adresa statului francez, ci o crimă comisă la adresa umanității.

Declarației lui Obama i se poate alătura și cea a liderului rus, Vladimir Putin, care a precizat că statul sirian va putea exista și în absența familiei Bashar al-Assad.

Marele pericol ce poate fi sesizat ca urmare a complexului ideilor, reacțiilor, ca și strategiilor adoptate în ultima perioadă la nivel internațional, constă în depăsirea limitelor ce au fost deja acceptate în domeniul dedicat formelor de tip extremist ale islamismului, acestea manifestându-se ce prin intermediul terorismului.

Mai mult, s-a remarcat și includerea în cadrul cunoscutei mișcări jihadiste (mai cu seamă în cadrul cunoscutelor organizații teroriste, respectiv Al Qaeda și ISIS) și a populației de origine musulmană, aceasta neavând de alfel nici o legătură cu acțiunile teroriste, acțiuni ce nu au nici o tangență cu principalele fundamente religioase.

Se impune a se menționa în cadrul INTRODUCERI a prezentei lucrări și opinia lui Mark Ferro, autorul care în conținutul lucrării denumite ”Șocul islamului”, a reușit să facă o analiză mai mult decât pertinentă asupra tot mai frecventelor atacuri de tip sinucigaș, atacuri datorate diverselor organizații și grupuri de fanatici și implicit naționaliști. Mark Ferro este de părere că aceste atacuri nu sunt nici pe departe niște forme ale așa-numitului război sfânt, ele reușind doar să definează „un nou concept al terorismului”.

În acest moment, I.S.I.S. este considerată de marea majoritate a statelor lumii ca fiind cea mai renumită organizație teroristă sumită, în desele luări de poziție ale specialiștilor apreciindu-se că aceasta că ar acționa/ataca sub puterea ayatollahilor.

În ciuda acestui aspect, în actualul context contemporan, poate fi remarcată o normalizare a diverselor relații existente între cea mai mare putere a lumii, S.U.A. și Iran, dar și între Iran și unele state considerate ca având rezonanță din cadrul cunoscutei N.A.T.O.. La aceste aspecte se poate adăuga declarația lui Hassan Rohani, șeful statului iranian, care a condamnat atacurile teroriste, context în care se poate concluziona că și liderii principalelor state islamice au decis să facă front comun îndrepttat împotriva recentelor atacuri teroriste.

Recentele (și, din nefericire, tot mai numeroasele) atacuri teroriste ce au foste semnalate pe teritoriile unor state membre ale Uniunii Europene (poate fi menționat exemplul Franței, care în decurs de numai 18 luni a fost ținta a trei atacuri teroriste deosebit de sângeroase) nu constituie, în versiunea mai multor analiști, decât o urmare firească a globalizării semnalate și la nivelul fenomenului terorist.

Iar toate acestea se întâmplă în condițiile în care a devenit acceptată ideea conformă căreia o civilizație puternică este definită cel mai bine prin intermediul religiei sale.

Se impune a se aminti și părerile unor specialiști care fac referire despre o așa numită „cruciadă” islamistă, aceștia realizând o paralelă ușor forțată cu vechile cruciade, pornindu-se de la ideea că factorul de natură religioasă deține un rol prioritar în cadrul civilizației islamice, în vreme activismul politic se manifestă prin diverse mijloace de acțiune, ce sunt deosebit de violente, acestea reprezentând caracteristicile de bază ale fundamentalismului religios.

Prezenta lucrare de diplomă este structurată în cinci capitole, la finalul căreia se află cercetarea aferentă, ce s-a realizat prin intermediul chestionarului.

În conținutul primului capitol al lucrării, denumit „Fenomenul islamic în actualul context geopolitic”, se are în vedere o delimitare conceputală, urmată de prezentarea renumitei grupări I.S.I.S., considerat a fi adevăratul pericol actual la adresa întregii lumi. În cadrul celui de-al doilea capitol al lucrării, intitulat „Istoria și ramurile islamului”, se va realiza o scurtă istorie a islamismului, ca și prezentarea ramurilor islamului.

Capitolul următor, „Islamul contemporan – tradiționalism, radicalism, jihad”, tratează fenomenul islamului contemporan, cu analizarea fundamentalismului islamic, ca și a islamului radical și implicit a jihadului, la finalul capitolului fiind prezentați pilonii Islamului.

Cel de-al patrulea capitol al prezentei lucrări de diplomă, „Islamul și democrația”, analizează modul în care sunt percepute drepturile omului în islamism, ca și poziția femeilor în lumea islamică actuală. Ultimul capitol teoretic al lucrării, denumit „Islamul, pericol sau provocare ?” tratează fenomenul actual al migrației musulmane, ca fi pe cel al terorismului islamic, prin prisma fenomenului migrației.

CAPITOLUL 1. FENOMENUL ISLAMIC ÎN ACTUALUL CONTEXT GEOPOLITIC

Delimitări conceptuale

Se cunoaște aspectul că violența politică deține capacitatea și abilitatea de a-și regăsi diversele forme de exprimare (multe dintre ele deosebit de atroce) la nivelul societății contemporane, acestea incluzând nu doar o disipare a diverselor grupări de tip extremist în cadrul civilizațiilor occidentale, ci și o activare, respectiv o dezvoltare de tip exponențială, realizate prin intermediul numeroaselor avantaje care la ora actuală sunt conferite în mod gratuit de către social media.

În acest context, se poate remarca cu destul de multă ușurință faptul că celebra „chemarea muezinului” nu se mai adresează celor fideli, cei care sunt poziționați în jurul moscheilor, chemarea având în vedere persoanele fidele care sunt răspândite pe teritoriilor marii majorități a statelor lumii.

Așa se face faptul că, în situația în care un mesaj transmis este de tip extremist (acesta glorificând de obicei numeroasele fapte ale shahid-ului, cu referire la cei 70 de aparținători care urmează să fie trimiși în rai, ca și la fecioarele pe care ar urma să le întâlnească acolo), parte dintre cei care trăiesc diverse dezamăgiri/umilințe (mai ales cei care locuiesc în cartierele mărginașe din orașele statelor lumii) pot să perceapă în conținutul unui astfel de mesaj ideea unei identități, respectiv însuși scopul unei existenței viitoare a lor.

Și din acest motiv există posibilitatea ca aceștia să se considere pe deplin determinați să participe, respectiv să se integreze prin diverse forme în cadrul mișcărilor din ce în ce mai violente ce caracterizează, din păcate, terorismul jihadist.

Aceasta poate reprezenta, de altfel, și explicația plauzibilă a imensului val de persoane de vârste relativ tânăre care în ultima perioadă s-au îndreptat dinspre unele state ale continentului european spre state precum Siria și Irak, motivul principal fiind acela al înregimentării în formațiuni ale cunoscutei grupări teroriste I.S.I.S..

I.S.I.S. – pericolul la adresa întregii omeniri

Se impune a se menționa faptul că, spre deosebire de celebra învățătură pe care credincioșii musulmani o asimilează de la iman (această învățătură fiind nu doar nuanțată, ci mai ales coerentă), persoanele care se alătură grupării I.S.I.S., în condițiile anterior menționate, respectiv sub impulsul și stimularea numeroaselor mesaje ce sunt difuzate periodic în imensul mediu online de către diversele grupări și organizații teroriste, riscă să ajungă exponenții acestor mentalități ce nu le sunt aproape deloc cunoscute. Și cu toate acestea, se constată că aceste persoane se dovedesc a fi ferm convinse că trebuie să facă absolut orice în vederea punerii în practică.

Marele pericol este datorat, în actualul context, dezvoltării exponențiale pe care a cunoscut-o mediul online, în interiorul acestuia orice fel de informație reușind să circule liber și absolut gratuit în orice colț al lumii, fără a ține cont de mesajele distribuite, de conținutul acestora, de teoriile ori de ideologiile pe care le promovează.

În Statul Islamic contemporan, liderul de temut este celebrul Abu Bahr al-Baghdadi, cel care a fost în primă fază liderul cunoscutei grupări I.S.I.S., grupare ce reprezintă organizația renumită, Al Qaeda din Irak.

Nu trebuie omis faptul că această grupare a avut intenția de a fuziona cu o grupare jihadistă, respectiv cu Frontul Al Nusra din Siria, în urma numeroaselor neînțelegeri semnalate de-a lungul timpului între părți ajungându-se în cele din urmă nu la o fuziune, ci la un conflict armat (petrecut în cursul lunii ianuarie 2014).

În ceea ce privește fenomenul înrolării unui număr impresionant de tineri originari de pe continentul european în grupările teroriste din Irak și Siria, acesta este pus de specialiști în principal pe susținerea deosebită de care în acest moment se bucură I.S.I.S..

Demn de semnalat este faptul că, din rândul acestor tineri, unii chiar se remarcă ca urmare a actelor violente pe care le-au comis, ulterior aceștia transformându-se peste noapte în simboluri contemporane ale forțelor criminale. În această categorie merită a fi menționat cazul cunoscutului jurnalist (de origine din Marea Britanie) Jihadi John, ajuns cunoscut în întreaga lume după decapitările numeroase ce au făcut înconjurul mapamondului.

Valul fără precedent al migranților (fie aceștia legali ori ilegali), le-au pus în alertă încă de acum câteva luni pe principalele autorități europene, motivele de îngrijorare dovedindu-se a fi demne de luat în seamă, mai ales pe fondul estimărilor ce dau ca sigură prezența unui număr aproximativ 20.000 de persoane (marea majoritate fără a fi de origine musulmană), cu orientare pro-jihadistă I.S.I.S., pe teritoriul unor state europene.

În actualul context geopolitic ce se sesizează pe teritoriile Siriei și ale Irakului, s-a adăugat și atacul aerian al Rusiei, aceste determinând multe proteste nu numai din partea turcilor, ci și din partea americanilor și a marilor state de pe continentul european. Aceasta deoarece se susține că acțiunile, care îl aveau drept țintă pe cunoscutul lider Bashar al-Assad, nu au ca și principal obiectiv cunoscuta grupare I.S.I.S. (conform declarațiilor părții ruse), ci armata Siriei.

Și, ca un paradox, atacurile Rusiei, nu doar că au fost apreciate de statul Israel, ci acestea au fost inclusiv susținute, motivul principal fiind acela că s-a considerat că pe întreaga perioadă a derulării acestora partea rusă a fost singura care a acționat, intervenind în mod eficient ca replică împotriva numeroaselor acte de teroare ce au fost comise de către membrii I.S.I.S.

În privința principalelor cauze ce determină în ultimele luni fenomenul fără precedent al migrației, care atrage după sine și implicații și efecte nebănuite la nivelul fenomenului terorist contemporan, acestea par să își găsească originea nu doar pe teritoriul sirian, ci și pe teritoriile din nordul Africii, resspectiv pe cel al unor state europene, trendul de evoluție al acestuia fiind în acest moment dificil de previzionat.

În acest context, unii specialiști fac trimitere la cauzele de natură primară, fenomenul migrației fiind pus pe seama numeroaselor drame de tip umanitar ce au fost generate de conflictul din Siria, acestora adăugându-li-se și actele de violență frecvente ce au fost comise de membrii I.S.I.S.

Se impune a se remarca faptul că, dacă până recent, cea mai mare parte a populației civile făcea eforturi deosebite pentru a se pune la adăpost pe teritoriile statelor învecinate, în ultima perioadă multe au fost persoanele care au ales să plece înspre marile state europene, făcând numeroase sacrificii și expunându-se la riscuri nebănuite.

Cea mai mare parte din totalul imigranților considerați ilegali pe teritoriul statelor europene își au proveniența de pe teritoriul turcesc, stat ce, la rândul său, este sub imperiul recentei așa-numitei lovituri de stat. În plus, pe teritoriul Turciei au fost dese cauzurile semnalate de către organizațiile internaționale privind milioanele de persoane ce sunt obligate să trăiască în condiții deosebit de dificile.

Acesta a reprezentat și motivul principal ce a determinat fenomenul migrației, respectiva populației alegând să migreze înspre marile state europene pe traiectorii ce au fost atent alese/delimitate. S-a optat pentru realizarea opririlor în statele considerate „de tranzit” (precum Grecia, Croația, Ungaria, Austria), destinațiile finale fiind state precum Germania, Marea Britanie, Franța.

Fenomenul migrației, ce a pus o presiune în plus pe Statul Islamic, a atras după sine și diverse neînțelegeri și disensiuni între marii lideri europene, existând unii politicieni care au reclamat faptul că la baza acestuia stau nu doar statele membre ale Uniunii Europene, ci și N.A.T.O..

Mai mult, U.E. și N.A.T.O. sunt făcute responsabile nu numal pentru imensul val al refugiaților, ce s-a semnalat pe teritoriile principalelor state europene, ci și pentru presupusa tentativă de dezintegrare a renumitului model european civilizațional.

În categoria politicienilor anterior menționațți se poziționează și președintele Ungariei, acesta considerând că teritoriul european plătește acum prețul pentru numeroasele fapte ce au fost comise în ultimii ani, respectiv decenii. Liderul ungar nu s-a sfiit să facă public declarații privindu-i pe refugiații africani, despre care consideră că ar fi putut fi controlați dacă țările europene, membre N.A.T.O. nu s-ar fi încăpățânat în decizia bombardării sistemului in Libia, sistem care, în ciuda numeroaselor deficiențe și probleme reclamate, era considerat ca fiind funcțional.

La nivelul statelor europene, a fost semnalat un moment foarte important în cursul lunii septembrie a anului 2015, când Parlamentul European și Comisia Europeană au decis să ia măsuri și să intervină,, ele solicitându-le statelor membre ale Uniunii Europene să încerce să identifice și să implementeze o soluție viabilă în vederea primirii pe teritoriile naționale a unor cote obligatorii de imigranți.

Astfel, s-a considerat ca fiind necesară existența cotelor legale, respectiv deschise în materia imigranților, în acest fel încercându-se descurajarea traficului ilegal. Iar în contextul în care la nivelul continentului european s-a reclamat existența unui proces de îmbătrânirea populației accelerat, liderul Comisiei Europene, Jean Claude Junker a ajuns la concluzia că este necesară modificarea fenomenului migrației dintr-o problemă într-o potențială resursă.

Și chiar dacă marea majoritate a principalilor lideri europeni au agreat poziția publică a președintelui Comisiei Europene, nu mulți au fost cei care au avut în vederea luarea în calcul și a riscurilor, respectiv vulnerabilităților ce ar putea fi determinate de o acceptare a migranților, în topul acestora poziționându-se atât fenomenul terorist, cât și procesul islamizării.

Procesul islamizării este perceput drept confruntarea deosebită ce se derulează la nivelul creștinismului, al etnicității musulmane, al multi-culturalismului, ca și al universalismului. La acestea se mai pot adăuga și numeroasele probleme ce sunt generate de diferențele deosebite care se sesizează între natalitatea înregistrată la nivelul populației europene (aceasta fiind este din ce în ce mai mică) și natalitatea populațiilor de origine musulmană (care este în continuă creștere), aspect care a generat numeroase dezechilibre destul de serioase.

Se impune a nu fi omisă nici problema unei agresivității deosebite, remarcată mai ales în cazul persoanele tinere, tot ele fiind și cele care de altfel reușesc cu destul de multă ușurință să se asocieze diverselor organizații și grupări. Iar uneori aceste asocieri au drept principal scop dorința impunerii personalității ori revendicarea unor drepturi ignorate.

Toate aceste tendințe nu reușesc decât să accentueze numeroasele riscuri la care sunt expuse statele occidentale în ultimii ani, fenomenul terorismului la nivelul continentului european având tendința de a intra într-o nouă eră, așa cum se poate previziona dacă e să analizăm tot mai numeroasele atacuri teroriste succesive semnalate pe teritoriul marilor state europene. Un exemplu edificator în acest sens îl reprezintă cazul Franței, aceasta fiind atacată de mai multe ori în ultimii doi ani de către membrii ai cunoscutei I.S.I.S.

Analizând cunoscuta grupare I.S.I.S. și implicit implicarea statului francez în conflictele cu aceasta, merită a se menționa faptul că, în lumina recentelor evenimente de pe scena geopolitică, ce au fost impulsionate de puternica forță reprezentată de S.U.A., se sesizează o lipsă de determinare majoră la nivelul acțiunii ce a fost îndreptată împotriva regimului condus de celebrul Bashar al-Assad.

Respectiv, Statele Unite ale Americii s-au mulțumit doar să sprijine din umbră forțele de opoziție din Siria, acestea lăsându-i libera inițiativă Franței.

Datorită creșterii deosebite a influenței la nivel zonal manifestată de către I.S.I.S., căreia i se adaugă și implicarea Rusiei în conflict, statul francez a luat decizia de implicare mult mai activă în conflict, cu reluarea bombardamentelor inițiate la granițele statelor Siria-Irak și având drept ținte mai multe depozite de combustibil, care erau considerate de către I.S.I.S. drept strategice.

Specialiștii susțin, de altfel, că aceasta ar fi și principala cauză pentru care teritoriul statului francez s-a transformat peste noapte (respectiv în ultimele luni) în centrul de interes al teroriștilor, atacurile acestora împotriva populației franceze fiind considerate drept deosebit de sângeroase.

În acest timp, statul islamic reușește să își mențină controlul asupra unei regiuni deosebit de întinsă pe teritoriul Siriei și al Irakului, organizația având mai multe baze, pe rând respectiv Mosul, ulterior Kobani și în final Rakka (Siria).

Resursa cea mai importantă a statului islamic se regăsește în puțurile de petrol, acestea fiind abandonate de fostele autorități irakiene (se impune a se preciza faptul că la nivel anual, aceste ajung la o valoare aproximativă de 1.5 miliarde de dolari).

Pe lângă aceasta, sume importante sunt obținute periodic ca urmare a numeroaselor răscumpărări ce sunt solicitate pentru ostaticii răpiți constant, acestora adăugându-li-se și sponsorizările pe care statul islamic le primesște din Irak, din Arabia Saudită sau din Qatar.

Marii parte dintre liderii formațiunii I.S.I.S. și-au desăvârșit ori dezvoltat pregătirea militară în rândurile cunoscutei armate siriene libere, aceștia fiind instruiți cu această ocazie de militari americani, militari arabi ori turci, care ulterior au dezertat din aceasta.

Acesta este motivul pentru care în ultima perioadă au circulat numeroase zvonuri conform cărora între cunoscuta I.S.I.S. și respectiv armata siriană liberă ar fi fost semnat un pact de neagresiune, cu termeni clar definiți.

Și tot I.S.I.S. este cea care se află și în spatele recentelor atentate teroriste ce au fost comise pe teritoriul unor state europene occidentale, atentatele asupra statului francez constituind summum-ul crizei refugiaților, și de altfel și cel al fenomenului terorist actual, care în lumina noilor modificări geopolitice, pare a se redimensiona.

Gruparea I.S.I.S. nu s-a limitat numai la revendicarea acestor atentate, ele fiind numite de către lideri ca fiind un „miracol”, în contextul în care atentatorii sinucigași erau shahid (respectiv frați martiri), aceștia ducând la îndeplinire ordinul divin al războiului sfânt, jihadul.

Recentele atacuri desoebit de violente ce au produse pe teritoriul Franței, s-au remarcat prin ieșirea din tiparele obișnuite ale terorismului, respectiv în doar câteva ore ale unei zile de noiembrie 2015 reușindu-se comiterea a nu mai puțin de șapte atentate teroriste, în urma cărora s-au înregistrat sute de victime. Toate aceste atentate au fost fiind revendicate ulterior de către gruparea I.S.I.S..

La fel ca în cazul atentatelor teroriste ce au zguduit mapamondul la începutul lunii septembrie a anului 2001, și în cazul atacurilor comise asupra Franței teroriștii au avut în vedere axarea pe simboluri, ca și pe avertizări semnificative.

Și nu întâmplător au fost alease Ziua Națională a Franței ca moment zero al declanșării atacului, redacția unui cunoscut cotidian francez sau chiar stadionul pe care în acel moment se derula un important meci amical de fotbal între Franța-Germania, meci la care era invitat și președintele francez, Francois Hollande, alături de alte oficialități cunoscute pentru promovarea soluțiilor dedicate rezolvării migrației populației islamiste la nivelul teritoriului statelor europeane.

În urma atacurilor ce au lovit Franța în ultimele luni, s-a sesizat redefinirea luptei îndreptată împotriva teroriștilor, așa cum precizase și fostul președinte american, Barack Obama.

În același timp, s-a readus în actualitate și problema raporturilor ce se pot stabili între securitatea societală și actele de tip extremist, acestea având la bază diverse temeiuri identitare, temeiuri etnice ori de tip religios.

Iar realitatea ultimelor luni, sesizată la nivelul teritoriului Uniunii Europene (și nu numai) dovedește încă o dată, din păcate, faptul că, în ciuda a numeroase semnale de alarmă, autoritățile sunt prinse pe picior greșit, ele dovedindu-se a fi insuficient de bine pregătite în domeniul luptei antiteroriste. Nu același lucru se poate spune despre I.S.I.S., ale cărei atacuri sunt comise cu mare precizie, în baza unor planuri cu minuțiozitate elaborate de teroriști.

CAPITOLUL 2. ISTORIA ȘI RAMURILE ISLAMULUI

2.1 Scurtă istorie a islamismului

Se cunoaște faptul că islamul este recunoscut ca făcând parte din categoria marilor religii monteiste ce reușeșete să includă în societatea modernă mai mult de un miliard de adepți, el fiind cel care a reușit să definească „civilizația prestigioasă a cărei importante influențe sunt exercitate până în zilele noastre”.

Cu toate acestea, Islamul continuă să fie destul de dificil de înțeles de populația occidentală, specialiștii punând aceste aspecte pe seama obstacolelor de natură lingvistă, ca și a multiplelor diferențe culturale. Nu mai este un secret pentru nimeni că Islamul a fost și continuă să fie subiectul principal al unui complex de controverse, cele mai multe dintre neînțelegerile sesizate între musulmani și restul populației fiind generate în principal de:

Teama față de prozelistism

Tendința unor anumite facțiuni de a-și converti semenii la islamism

Apărut în Peninsula Arabă în secolul al VII-lea, Islamul a reușit să de dezvolte și extindă într-un timp extrem de scurt în marea majoritate a regiunilor lumii, punctul maxim fiind atins la începutul secolului următor când Califatul Arab se regăsea pe teritoriul a trei continente delimitat de Marea Aral (în partea nordică), Nil (partea sudică), peninsula Pirineică (partea vestică) și Ind (partea estică).

În cursul anului 718 fratele celebrului calif umayad, Maslamah, se găsește în fruntea ultimului asediu al arabilor asupra Constantinopolului, desele încercări de intrare în zona europeană prin canalele strâmtorilor ale sarazinilor fiind stopate definitiv de către Leon al III-lea, celebrul basileu iconoclast al dinastiei Irauriote.

Ulterior, în cursul anului 740, împăratul bizantin Constantin al V-lea a reușit înfrângerea sarazinilor de la Akroinon, astfel fiind închise și poarta Anatoliei. Iar extinderea arabilor la nivelul continentului european a fost stopată în anul 732, cu ocazia celebrei bătălii de la Poitiers.

După aceste evenimente defavorabile, s-a remarcat o scindare la nivelul califatului, acesta transformându-se în mai multe califate de dimensiuni reduse, ca și în emirate, respectiv sultanate. La nivelul acestor noi formațiuni se sesizează preluarea puterii de către mercenarii din diverse alte state, ca și de mameluci, respectiv „gul`am”, ce reprezentau gărzi de elită, cu origine diversă, remarcându-se:

Kipceacii – aveau originea cumană

Cerkeșii – originea caucaziană

După renunțarea la ideea cuceririi altor popoare, arabii s-au axat pe dezvoltarea comerțului, a meșteșugurilor, ca și a culturii și științei, în scurt timp civilizația arabo-musulmană întrecând-o cu mult pe cea europeană.

Ulterior, popoarele turce (care se convertiseră la Islam) au reînceput expansiunea musulmană, la finalul secolului al VII-lea lumea islamică incluzând teritoriul Africii de Nord, al Asiei Centrale, al Orientului Mijlociu și Orientului Apropiat, teritoriul peninsulei Malaka, al arhipelagului malaez, ca și zonele de pe fluviul Volga.

Marea majoritate a peninsulei Balcanice, zona litorală africană a Oceanului Indian, ca și Hindustanul s-au poziționat sub influența musulmană, dar acțiunile de misionariat islamic nu au avut același succes ca în restul regiunilor influențate de musulmani. Ulterior anului 1682 se remarcă începutul declinului marii Porți Otomane, moment ce este resimțit și la nivelul lumii islamice.

Cu toate acestea, Turcia continuă să reprezinte simbolul lumii musulmane, mai ales prin prisma dominației asupra locurilor considerate „sfinte” islamului, precum Medina, Meka și Ierusalimul.

Ulterior unui conflict dedosebit avut cu persanii, turcii au reușit să domine și locurile considerate sfiinte de către minoritatea șiită, respectiv Kerbela și An-Najaf și Kerbela. Din acest moment sultanii Turciei încep să fie priviți drept adevărați ocrotitori ai lăcașurilor sfinte, ei fiind denumiți califii drept-credincioșilor (respectiv musulmani).

În opinia musulmanilor, Islamul este privit ca fiind un stil „complet de viață”, el proclamând „o credință religioasă și niște ritualuri precise”, în paralel cu stabilirea unei anumite „rânduieli a societății, ocupându-se de viața de familie”, ca și de „legislație civilă și penală, de afaceri, de regulile etichetei”, respectiv „de alimentație, de îmbrăcăminte”, ca și de „igiena personală”. De asemenea, în cadrul islamului tradițional se remarcă lipsa de „sens a distincției occidentale între viața religioasă și viața seculară”.

Studierea islamismului se poate realiza prin intermediul Coranului, ca și a hadith-ului, ce include numeroase povestiri ce au ca și subiect viața marelui profet Mahomed, aceasta fiind percepută drept „calea cea dreaptă” pe care ar trebui să o urmeze fiecare musulman.

Se impune a se menționa și faptul că, identic creștinismului, și islamismul se remarcă prin numeroasele persecuții la care acesta a fost supus de-a lungul timpului, în faza inițială expansiunea curentului fiind limitată în zona Meccăi. Figura reprezentativă a lumii musulmane este Muhammad, ulterior decesului acestuia sesizându-se tot mai multe conflicte generate de incertitudinea viitorului conducător al Islamului, incertitudine ce a luat sfârșit ulterior separării sunnite/șiite.

Ulterior decesului lui Muhammad succesorul acestuia a fost cu greu impus, o parte dintre adepți optând pentru Ali și alții pentru Abu Bakr, care în cele din urmă a reușit să se remarce, el contribuind ulterior la o dezvoltare deosebită a islamismului. Cea mai mare problemă s-a remarcat la beduini, care, în ciuda faptului că se convertiseră, în perioada lui Muhammad, la islamism, ulterior decesului acestuia s-au răzgândit, ei refuzând să se supună califului Abu Bakr.

Ulterior califatului lui Abu Bakr, urmează cea a califului Omar (investit chiar de către Abu Bakr), care în deceniul de influență a reușit să își aroge și titlul „comandantul credincioșilor”, titlu ulterior utilizat de către toți succesorii săi.

Pe lângă aceasta, califul Omar a reușit să contribuie esențial la extinderea islamismului, prin numeroasele victorii militare reputate, în cei zece ani de influență musulmanii reușind să preia controlul Palestinei, Mesopotamiei, Egiptului, centrului fostului Iran, ca și asupra Siriei.

Pe nou-cuceritele teritorii califul Omar promovează politica toleranțelor religioase, aspect cu impact pozitiv în rândul populației creștine și respectiv a celei evreiești, ce avusese parte de numeroase persecuții în perioada dominației Bizanțului.

Tot califul Omar este cel care reușește să instituie și taxele, cele mai importante fiind:

Taxa kharaj – taxă pe care erau obligați să o plătească toate persoanele care aveau în deținere terenuri productive

Taxa jizya – taxă impusă populației non-musulmane, în schimbul practicării propriei religii

În anul 644, anul decesului califului Omar, vastul imperiu musulman era poziționat pe locul al doilea în lume, el urmându-i imperiului chinez, locul lui Omar fiind luat de califul Utman. Și acesta, ca și ceilalți precdecesori ai său, a continuat extinderea imperiului, care a ajuns până

„spre Apus până la Tripoli, spre miazănoapte până la munții Taurus și Caucaz, și spre răsărit până în Pakistanul și Afganistanul de astăzi”.

După Utman, la conducerea imperiului musulman a ajuns ginerele profetului Muhammad, Ali, care de asemenea a continuat extinderea teritoriilor și a ariilor de influență, la decesul acestuia realizându-se o divizare a comunității musulmane, cu conturarea majorității sunite, la nivelul căreia s-a remarcat până în anul 750 dinastia Omeiazilor și ulterior dinastia Abbasizilor.

Demn de semnalat este faptul că în versiunea musulmanilor șiiți, adevăratul succesor al marelui Muhammad a fost califul Ali, acestuia fiindu-i recunoscute de-a lungul timpului numeroase merite.

La nivel european, un moment important legat de expansiunea islamismului este reprezentat de evenimentul derulat în cursul anului 732, când Carol Martell a reușit să înfrângă armata musulmană, în acest fel reușindu-se salvarea creștinismului pe continentul european.

În istoria recentă a omenirii, se remarcă definirea la începutul secolului al XIX-lea a noului califat al imperiului otoman, acesta fiind recunoscut prin intermediul tratatului Kuciuk Qainarge, experiența califatulu finalizându-se în cursul anului 1924, ca urmare a venirii la putere a celebrului Ataturk, Mustafa Kemal.

Restul statelor arabe au intrat sub sfera de influență a dominației Marii Britanii, respectiv Franței, din care au reușit să iasă abia după terminarea celei de-a doua conflagrații mondiale.

2.2 Ramurile islamului

Asemeni marilor religii ale lumii, și islamul este fracționat în mai multe ramuri, ce sunt atent reprezentate de către:

Populația șiită – Este compusă din totalitatea musulmanilor ce îl recunosc pe califul Ali ca fiind urmașul unic legitim al marelui profet Muhhamad. În versiunea acestora, Muhhamad l-ar fi desemnat p califul Ali să-i fie succesor, el lăsând chiar și un testament. Populația șiită este de părere că „imamul, ca un succesor al profetului, poate fi considerat drept deținătorul unei cunoașteri esoterice și implicit interpretul privilegiat al științelor religioase”.

În versiunea populației șiite se consideră că succesiunii la putere a profetului Muhhamad îi revine familiei acestuia, prin intermediul membrilor acesteia reușindu-se transmiterea diverselor învățături considerate de bază. În ceea ce privește șiismul de tip duodecimam, acesta este considerat a fi orientarea de tip majoritar, ca și religia oficială a iranienilor. Cea mai mare parte dintre populația șiită consideră că seria imamilor se finalizează cu imamul ce „nu moare, ci rămâne ascuns pentru a reveni într-o zi ca să instaureze pacea și dreptatea pe pământ”.

Iar mare parte dintre aceștia îl consideră pe acest imam ca fiind cel care se va „instaura pentru a pregăti Ziua de Apoi”. Populația șiită acceptă și existența a altor șase profeți, respectiv Adam, Avraam, Noe, Isus, Moise și Muhhamad, aceștia reușind să anuleze „tendința descendentă”.

Populația sunită – Este cunoscut faptul că sunnismul este reprezentativ majoritar la nivelul islamismului, peste 85% din totalul populației musulmane fiind compusă din sunniți.

Populația kharijită – reprezintă un procent destul de redus din totalul populației musulmane (aproximativ 0.2%), însumând peste două milioane de adepți, cei mai mulți fiind din Algeria, Oman, dar și Tunisia. Această populație este recunoscută pentru puritanismul manifestat de-a lungul timpului, excluzându-se din islam toate persoanele despre care s-a considerat că a comis fapte deosebit de grave.

Ca urmare a acestui fanatism ce s-a manifestat periodic, de-a lungul istoriei islamismului, lideri din cadrul acestei categorii de populație a reușit să genereze diverse conflicte și revolte. Membrii kharijiți îi recunosc ca și succesori ai profetului Muhhamad pe doar doi dintre califii ce s-au succedat la putere, respectiv pe califul Omar și pe califul Abu Bakr.

Toți membrii populațiilor anterior menționate se deosebesc prin intermediul principiilor promovate în controversatul domeniu dedicat conducerii califatului ulterior decesului marelui profet Muhammad, iar scindarea la nivelul marelului imperiu islamic s-a realizat în paralel cu ceea ce musulmanii denumesc „Marea discordie”, respectiv Marea Schismă.

Statul iranian este recunoscut ca fiind reprezentativ pentru latura șiită a islamismului mai ales în perioada dinastiei ale cărei baze au fost puse de Reza Pehlavi, în perioda ultimului monarh sesizându-se un proces ascendent de dezvoltare, principalul obiectiv urmărit fiind acela de prioritizarea „puterii monarhice asupra ierarhiei religioase”.

Ca urmare a întemeierii celebrei Republici Islamice s-a reușit stoparea diverselor neînțelegeri, în paralel cu instituționalizarea ierarhiei ecleziastice, la conducerea căreia s-a poziționat Ayatolahul Ruhollah Musavi Komeiyni.

CAPITOLUL 3. ISLAMUL CONTEMPORAN – TRADIȚIONALISM, RADICALISM, JIHAD

3.1 Fenomenul islamului contemporan

În cadrul fenomenului contemporan islamic, se impune a se menționa numeroasele fluctuații ce au fost semnalate încă din anii 1950-1960, când la nivelul întregii lumi arabo-musulmane a fost remarcată:

Redefinirea identității religioase

Reconfigurarea identității etnice

Conștientizarea identităților culturale proprii

În societatea modernă, pe fondul globalizării, căreia i se adaugă tot mai numeroasele influențe constante ale mass-mediei (ale cărei adevărate obiective sunt deseori fluctuante) numeroasele disfuncționalități sesizate la nivelul lumii musulmane se acutizează permanent, mai ales avându-se în vedere contextul imigrației ilegale ce s-a manifestat pregnant în ultimele luni.

În interiorul tot mai multor comunități este promovat conceptul respingerii noțiunii de stat, și în vreme ce tot mai mulți musulmani sunt acuzați de nedrept de unele fapte izolate ale semenilor lor, se remarcă atribuirea incorectă a unor practici de cult, școli de formare religioasă ori a unor școli de gândire curentului islamic actual.

În societatea contenporană, puțini sunt specialiștii care susțin că fenomenul islamului nu trebuie analizat constant și în profunzime, știut fiind faptul că pntru identificarea unor idei de dialog comune se impune înțelegerea tuturor conceptelor aferente lumii musulmane.

În contextul în care marea majoritate a specialiștilor și-au propus să deslușească și depășească atât barierele religioase, cât și pe cele culturale, se remarcă faptul că la nivelul general al societății persistă un grad ridicat de confuzie, dedicat termenilor și simbolurilor ce au capacitatea de a genera semnificații și înțelesuri total opuse.

Din păcate pentru societatea contemporană, tot mai mulți sunt cei care folosesc uzual și în mod eronat, ori de câte ori vine vorba de islamism, termeni cum ar fi radicalismul islamic, fundamentalismul islamic, fenomenul islamului ori chiar muhhamadaism. Și în acest context se remarcă frecvent cum, în mod eronat, islamul este confundat cu terorismul, islamismul devenind termenul preferat de atribuit unor curente extremiste din lumea arabă.

3.2 Fundamentalismul islamic și islamul radical

Se cunoaște faptul că tradiționalismul islamic este total diferit de radicalismul islamic, liderii radicaliști considerându-l de altfel drept un adevărat impediment în cadrul numeroaselor acțiuni de propagandă ori militante. În plus, tradiționalismul islamic nu are la bază nici un proiect politic, el regăsindu-se cu precădere în mediul rural, în cadrul populației:

Cu un nivel al școlarizării mai redus

Cu o vârstă mai înaintată

Cu o deschidere mai redusă în raport cu tot ceea ce ține de cultura occidentală

În acest context, în cazul extinderii tradiționalismului islamic, se remarcă că persoanele care sunt împotriva modernizării și acționează în acest sens nu sunt, așa cum s-ar crede, cele în vârstă, ci dimpotrivă, tinerii.

Persoanele în vârstă din aceste comunități preferă să își manifste dezacordul cu extinderea modernizării nu uzitând de diverse metode violente (așa cum obișnuisc să facă persoanele tinere) ci refuzând invariabil să accepte diversele elemente venite din exterior ori să participe la acestea.

Și chiar dacă, așa cum deja s-a menționat, tradiționalismul islamic este total diferit de radicalismul islamic, cele două au și un punct de intersecție, respectiv refuzul acceptării modernității. Astfel, orice idee privind modernitatea este percepută în mod automat ca fiind similară diverselor elemente străine și dăunătoare, caracteristice lumii occidentale, lume ce este considerată ca fiind profund dăunătoare, malefică, dușmana de moarte a Islamului.

În societatea actuală, radicalismul islamic este perceput drept fenomenul recent introdus în lumea musulmană modernă, el fiind și o reacție la tot mai numeroasele exigențe impuse de actualul contemporan, respectiv un fel de răspuns la „excesul de modernizare”.

Iar în acest context, tot mai mulți radicaliști islamici sunt percepuți ca fiind extremiști, fanatici religioși, criminali ori chiar teroriști. Un rol esențial în conturarea acestei percepții dedicate radicalismului islamic și adepților acestuia îl are mass-media (cu noile sale forme de manifestare – social media și în online), aceasta fâcându-și un obicei în ultimii ani din a prezenta lumea musulmană ca fiind condusă/reprezentată de lideri/activiști ce acționează la întâmplare mânați de sentimente controversate, nu au scrupule și nu se dau în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile, de cele mai multe ori îndoielnice, principalul accent fiind pus pe religia islamică.

În domeniul dedicat surselor radicalismului islamic, o abordare interesantă este regăsită în proiectul Air Force RAND, conform căruia, în categoria condiiților ce au determinat accentuarea acestor surse, pot fi incluse:

Diversele modele politice, ca și modelele economice ce s-au dorit a fi implementate în diversele state arabe, fără succes

Fenomenul anti-occidentalizării, remarcat la nivel structural

O descentralizare a autorității religioase în cadrul islamului sunnit

De asemenea, s-a reușit evidențierea principalelor evenimente care au contribuit în mod decisiv la radicalismul islamic, respectiv:

Revoluția din Iran

Conflictul din Afganistan

Războiul declanșat de S.U.A. în zona Golfului – anul 1991

Momentul „11 septembrie 2001”, când câțiva membrii ai grupării teroriste Al-Qaeda au reușit să deturneze în zbor mai multe aeronave, două dintre acestea lovind și distrugând celebrul complex de clădiri, W.T.C., în urma incidentului terorist deosebit înregistrându-se decesul și rănirea gravă a mii de oameni

Războiul contra terorismului, declanșat la nivel global, ulterior atacului comis asupra S.U.A.

Războiul din Iraq

Tuturor acestora li s-au adăugat și numeroase procese, cele mai semnificative fiind:

O renaștere a lumii islamice

Interesul tot mai crescut pentru susținerea financiară din umbră a fundamentalismului religios

Fenomenul de „arabizare” la nivelul lumii musulmane ce nu făcea parte din zona arabă

Fenomenul convergenței islamismului

Susținerea financiară externă a extremismului religios

Apariția și ulterioara dezvoltare a diferitelor rețele islamice de tip radical

Dezvoltarea deosebită a mass-mediei și implicit a internetului, prin intermediul acestuia dezvoltându-se exponențial comunicarea între diverșii lideri ori adepți ai grupărilor radicaliste

Tot mai numeroasele conflicte dintre Israel și Palestina

Zona conflictuală Kashmir

Atât fundamentalismul islamic, cât și islamul radical au în comun lupta îndreptată împotriva răului, ce în timp a îmbrăcat diverse forme, mare parte dintre acestea intrând în sfera moralității. Cu toate acestea, au existat și cazuri, mai ales în contextul unor perioade considerate a fi „de criză”, în care lupta îndreptată împotriva răului s-a manifestat și sub forma terorismului, consecințele fiind deosebite pentru restul populației.

3.3 Jihadul

Se cunoaște faptul că la nivelul lumii musulmane, lupta îndreptată împotriva răului (cu formele sale de manifestare) poartă denumirea de Jihad, denumire căreia, de-a lungul timpului, i s-au atribuit diverse sensuri, principalul obiectiv urmărit fiind lupta și înfrângerea răului, așa cum acesta este perceput de către cei angajați în acțiunea de reacție/luptă.

Și, în ciuda faptului că în ultima vreme fundamentalismul este folosit în contextul islamismului, acestea își are originea în creștinism, la baza sa poziționându-se mișcările diverse de opoziție în raport cu teologia liberală ori cea modernistă ce era predicată în cadrul seminariilor protestanților americani.

În ceea ce privește termenul „jihad”, acesta își are originile în lumea arabă, el intrând în vocabularul lumii internaționale ulterior tot mai numeroaselor mișcări și acțiuni ale liderilor și adepților islamici, în cele mai multe dintre cazuri termenul fiind asociat violenței, dar și terorismului.

În ceea ce privește interpretarea Jihadului, orice credincios poate lupta, în baza acestuia, cu „inima, mâinile ori cu spada”. În lumea musulmană, prin Jihad se definește o misiune ce poate fi și colectivă, ea implicând o întreagă comunitate, motiv pentru care deseori este perceput ca fiind un redutabil instrument politic.

În societatea contemporană, Jihadul este deseori prezentat de media ori de marii lideri politici ca fiind forma de manifestare a luptei îndreptate împortiva unor persoane considerate a fi necredincioase, în vreme ce numeroasele acțiuni de război ce aveau drept principal obiectiv expansiunea islamului (în perioada profetului Muhammad) se justificau prin prisma unor așa zise porunci primite din partea lui Allah, context în care aceste acțiuni dobândeau un caracter ușor sacru, fiind percepute ca forme de luptă într-un „război sfânt”.

Se remarcă două forme de manifestare a Jihadului, respectiv:

Marele Jihad – reprezintă o luptă interioară, îndreptată împotriva răului, a diverselor forme în care acesta este perceput de către credincios

Micul Jihad – reprezintă lupta dedicată unei expansiuni a Islamului. În contextul societății moderne, această formă a Jihadului îmbracă forma luptei îndreptată împotriva tuturor persoanelor din mediul exterior, care prin diverse acțiuni/forme de manifestare ar putea să amenințe în vreun fel o parte din comunitatea lumii musulmane

În contextul logicii aferente Jihadului, societatea contemporană este în acest moment divizată în sfera propice Islamului și cea dedicată luptei, râzboiului, așa numiții „necredincioși” sau „inamici” având de ales între a se „converti” sau a se „supune”, în cazul convertirii la Islam el fiind „integrați în marea comunitate musulmană cu drepturi egale celor ale islamicilor arabi”.

De asemenea, în Coran este „recomandată” ca această „convertire a necredincioșilor” să se realizeze prin intermediul „blândeții”, în caz contrar recomandându-se cu imperativitate lupta îndreptată împotriva acestora și chiar „masacrarea, în situația în care necredincioșii vor reveni la vechea lor credință ei pot fi pedepsiți prin moarte”.

Musulmanii consideră că toți cei care se sacrifică în „numele lui Dumnezeu” ajung în Paradis îanintea celorlalți și fără a mai fi supuși „zilei judecății”, toți martirii fiind priviți de întreaga comunitate ca fiind „ființe pure”.

Privit prin prisma religioasă, radicalismul islamic poate fi perceput ca fiind o formă a manifestării acesteia, prima formă de exprimare fiind celebra Frăție Musulmană, prima mișcare islamică de tip radicalist, ce a luat ființă la finele anilor XX ai secolului trecut, ca urmare a inițiativei lui Hassan al-Banna în Egipt.

Frăția Musulmană s-a întrunit prima oară într-un congres la Cairo, în cursul anului 1929, liderul acesteia, Hassan al-Banna bazându-și ideologia pe „Crezul” ce a fost adoptat cu acest prilej și care sintetiza complexul elementelor fundamentale ideologice, specifice mișcării.

Tot acest complex al ideologiei mișcării, reflectat în Crezul anterior menționat, reprezintă Shari’ah, respectiv celebra lege islamică, lege ce se impune a fi respctată cu strictețe la nivelul tuturor domeniilor aferente sferei politice, economice, sociale, culturale, etc.

În primă fază, Frăția Musulmană avea drept principal obiectiv reformarea societății, în paralel cu consolidarea tradițiilor lumii musulmane și respingerea tuturor influențelor venite din zona culturilor occidentale. Cu trecerea timpului, mișcarea a început să se radicalizeze gradual, în paralel remarcându-se și extinderea manifestării acesteia și în alte state musulmane ca Maroc, Tunisia, Liban și Siria.

Mulți sunt specialiștii care consideră că momentul inițierii acestei mișcări s-a manifestat ca un declin la nivelul întregii lumi musulmane, el realizându-se în același timp cu:

Abolirea califatului otoman de către Ataturk

Expansiunea deosebită a colonialismului la nivelul continentului european

În societatea modernă, orice acțiune radicalistă islamică, indiferent de natura acesteia, este atribuită grupărilor teroriste din lumea arabă, deseori acțiunile fiind în mod eronat asociate cu religia și cultura islamică.

Devine din ce în ce mai dificilă realizarea unei analize complexe a actualului fenomen islamic, în paralel remarcându-se atribuirea eronată a termenului aferent renașterii islamice domeniului dedicat fundamentalismului islamic.

Pe fondul fenomenului migrației ilegale, ce a atins cote alarmante în ultimele luni, se conturează și o potențială criză manifestată în interiorul lumii islamice, criză ce se datorează în principal scindării sesizate în interiorul religiei islamice.

Fenomenul renașterii islamice este determinat în principal atât de urbanizarea accentuată și în continuă ascensiune, cât și de complexul fluctuațiilor sociale și tehnologice sesizate în ultimii ani, el putând fi comparat cu momentul extinderii în zona continentului african, ca și teritoriul Americii Latine, a protestantismului.

Cu toate acestea, se impune a se menționa faptul că dezvoltarea deosebită a islamismului în societatea modernă are la bază tot mai pretențioasele aspirații politice ale liderilor comunității musulmane.

În acest context, în ultimii ani s-a sesizat înființarea tot mai multor organizații și asociații la nivelul comunităților din lumea musulmană, liderii acestora remarcându-se prin revendicările ce par a avea la bază o legitimare de tip religios.

În multe din statele arabe au fost sesizate numeroase mișcări ale unor astfel de organizații/asociații, ce au avut drept rezultat stimularea dorinței populației de a nu se mai supune guvernelor.

În acest context s-au declanșat și dezvoltat numeroase mișcări moderne, în vastul conținut al acestora nemairegăsindu-se nici o idee specifică tradiției islamice intelectuale.

Astfel se poate remarca o transformare a mișcărilor islamice în mișcări specifice ideologiilor politice, ideologii ce deseori sunt contopite în conceputul definit de findamentalismul islamic.

Cele mai multe dintre mișcările organizațiilor islamice, oricare ar fi tendința acestora sau obiectivul final urmărit, au obiceiul de a adopta doctrina preferată a societății moderne, doctrină în cadrul căreia se consideră că toate problemele populației musulmane pot fi rezolvate dacă se reușește instaurarea noului stat islamic în interiorul căruia să se aplice celebra lege islamică, respectiv Shari’ah.

În societatea modernă „Islamul se prezintă foarte adesea ca paseist pentru că este complexat”, aspect datorat apartenenței „în totalitatea sa zonei subdezvoltării”.

La polul opus se poziționează Occidentul, care „este mai mult sau mai puțin deschis, triumfalist”, remarcându-se „un blocaj foarte serios în calea dialogului”, în vreme ce termenii discursului „nu mai sunt identici, interesele apărând, adesea în mod dramatic, ca fiind opuse”.

3.4 Pilonii Islamului

Se cunoaște faptul că orice musumlan are drept principal scop al existenței sale respectarea legii sfinte, a cerințelor lui Allah, în schimbul căruia va putea să ajungă în Paradis, în conținutul Coranului fiind chiar menționată doctrina predestinației divine.

Musulmanii cred în mântuire, considerând că nerecunoscătorii, necredincioșii și păcătoșii trebuie să fie condamnați, în vreme ce persoanele care se vor căi vor putea să se bucure de iertarea divină, respectiv a lui Allah, ei ajungând în Paradis după ce vor muri.

În conținutul Coranului se evidențiază nu doar necesitatea unei credințe permanente, ci și realizarea de fapte cât mai bune, ce îi vor atrage autorului acestora mântuirea dorită. Întreaga credință musulmană, respectiv doctrinele fundamentale ale acesteia, se regăsește în așa numiții „stâlpi”, ce sunt cinci la număr.

Shahada – primul stâlp, face referire la acceptarea divină (acceptarea lui Allah), aspect ce se reflectă și în conținutul Coranului, care consemnează că „nu există o altă divinitate în afara lui Dumnezeu și Mahomend este mesagerul său”.

În plus, populația șiită adaugă acestei acceptări și mențiunea „Ali este prietenul său”. Acest prim stâlp, shahada, reprezintă declarația de credință a musulmanilor, ea fiind rostită zilnic de către aceștia.

Salah – cel de-al doilea stâlp al islamului, reprezintă rugăciunea canonică, musulmanii respectând-o în întregime pe întreaga durată a unei zile, respectiv:

Al-fajr – Rugăciunea de dimineață

Ad-zuhr – Rugăciunea de la amiază

Al-'asr – Rugăciunea de după amiază

Al-maghrib – Rugăciunea de la apus

Al-'isha – Rugăciunea de după apus

Zakat – al treilea stâlp al islamului, denumit și pomana legală face referire la taxa pe care musulmanii adulți sunt obligați să o achite anual, în funcție de veniturile pe care le obțin, din smele colectate oferindu-se ajutor persoanelor nevoiașe și săracilor.

De asemenea, orice musulman are posibilitatea de a face, paralel cu zakat, și sadaqa, respectiv donații, el sperând ca astfel să reușească să primească recompensa divină.

Sawn – stâlpul al patrulea sau postul lunii Ramadanului, se derulează pe perioada diurnă din luna sacră, a noua din calendar, postul incluzând abținerea de la mâncare, băutură, raporturi intime, etc, pe întreaga durată a zilei, de la răsărit și până la apusul soarelui. În această perioadă musulmanii se roagă foarte mult, citesc și ascultă fragmente din Coran atât în cadru organizat (moschee), cât și acasă.

Hajj – stâlpul al cincilea al islamului, denumit și pelerinajul de la Mecca, impune fiecărui musulman obligativitatea de a pleca în pelerija la Mecca cel puțin o dată pe parcursul vieții sale.

În ultima vreme, în opinia multora, Jihadul ar trebui să fie definit drept cel de-a șaselea pilon al islamului, considerându-se că dimensiunea războinică deține un primordial rol atât n cadrul comunității musulmane, cât și la nivelul doctrinar islamic.

CAPITOLUL 4. ISLAMUL ȘI DEMOCRAȚIA

În ciuda faptului că deseori sunt formulate opinii conform cărora islamul mai are încă multe de făcut în domeniul democrației, o abordare interesantă este regăsită în lucrarea lui

Glenn E. Robinson, denumită „Palestine After Arafat”, Khan Muqtebar susținând că în mod eronat a fost elaborată concepția conform căreia în lumea arabă nu există și nu se poate remarca simbolurile democrației.

Autorul anterior menționat își întemeiază opinia pe experiența celor peste 750 de milioane de musulmani care, într-un fel sau altul, conviețuiesc în comunitățile din societăți democratice, fie că vorbim de state de pe continentul european, de India, de Indonezia, de de Bangladesh, de Israel și chiar și de zona Iranului.

În ciuda acestui aspect, de-a lungul istoriei ultimelor decenii, puține au fost precedentele în care musulmanii au reușit să controleze puterea pe scena politică, cele mai elocvente exemple fiind cel al talibanilor din Afganistan, ca și al Iranului, din anul 1979. Și asta deoarece este cunoscut faptul că încă de la originea islamismului puterea politică a fost deținută, în marea majoritate a cazurilor, de elitele politice din plan secundar.

Spre deosebire de alte zone ale lumii, la nivelul Orientului Mijlociu, se remarcă faptul că scena politică este cu mult mai puternic influențată de diversele ambiții, respectiv capricii ale unor lideri de state sau cu numeroase contacte în lumea occidentală.

Și asta mai ales în contextul în care, în marea majoritate a cazurilor, diverșii lideri politici sau economici din lumea arabă nu se arată aproape deloc impresionați de diversele instituții politice, respectiv de organismele internaționale, ca de altfel nici de sentimentul popular ori de voința maselor.

Tot ceea ce contează sunt ambițiile personale, capriciile ori preferințele acestor lideri, care uneori sunt dispuși să sacrifice o națiune pentru fobiile ori slăbiciunile lor, declanșând conflicte deosebite, încheind tratate dezavantajoase pentru marea masă a populației, incitând revolte și revoluții și deseori încercând, prin diverse mijloace, să destabilizeze ordinea regională, și așa destul de fragilă în ultimii ani.

La nivelul Orientului Mijlociu, se remarcă fluctuații majore pe scena politică destul de sporadic, zona fiind renumită pentru liderii-dictatori ce au reușit să se impună și să reziste în fruntea statelor decenii la rând, așa cum este cazul:

Libiei – Muammmar-el-Qaddafi

Egipt – Hosni Mubarak

Autoritatea Palestiniană – Yasir Arafat

4. 1 Drepturile omului în islamism

În domeniul dedicat percepțiilor musulmanilor în raport cu drepturile omului, se remarcă diverse abordări, ce sunt direct influențate de apartenența la anumite grupări, respectiv:

În comunitățile musulmanilor conservatori, este sesizată tendința inspirării din epoca clasică, respectiv medievală, cetățenii fiind percepuți ca și componentă importantă a comunității, în raport cu care se impun diverse obligații. Această categorie de musulmani subliniază importanța delimitării unor limite, ce nu vizează numai obligațiile persoanelor de sex feminin de a purta hijab ori reprimarea constantă a sexualității acestora, ci și impunerea unui stil de viață ce își găsește referințe în tradiții, ca și într-o practicare corectă și constantă a credinței religioase.

În opinia acestor comunități, lobby-ul pe care îl fac constant diversele organisme și organizații internaționale în favoarea promovării și respectării drepturilor omului, nu reprezintă decât modalitatea impunerii unei hegemonii în raport cu lumea arabă.

Prin respingerea diverselor prevederi incluse în celebra Declarație a Drepturilor Omului, această comunitate a musulmanilor conservatori nu poate fi încadrată în categoria comunităților în care sunt respectate democrație, ca și drepturile și libertățile persoanelor, cele mai mari deficiențe fiind sesizate în:

Dreptul unei persoane de a-și schimba religia, respectiv credința

Inexistența unor drepturi egale în căsătorie

Nerecunoașterea egalității între persoanele de sex diferit

În cadrul comunităților musulmanilor reformiști, respectiv neo-moderniști, se remarcă accentuarea necesității dedicate menținerii principiilor de bază ale lumii islamice, cu mențiunea că legea islamică este percepută ca fiind ușor „învechită”, motiv pentru care se impune o reinterpretare a acesteia constantă, avându-se în vedere numeroasele modificări și transformări ce sunt remarcate în societatea modernă.

În aceste comunități se remarcă, de asemenea, o mult mai mare receptivitate la diversele practici, idei, dar și instituții din afara lumii islamice, o atenție deosebită fiind acordată progresului uman și dezvoltării personale

În interiorul comunităților seculariști, ce se ghidează după modulul experienței secularizării la nivel occidental, se remarcă preocuparea constantă pentru dezvoltarea regiunilor de proveniență sau de reședință, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului fiindu-le acordată o importanță cu mult mai mare în raport cu restul comunităților.

La nivel statal, în regiunea arabă, cea mai mare problemă în domeniul drepturilor omului se remarcă în Yemen, stat care a fost în repetate rânduri în atenția lumii internaționale ca urmare a :

Aplicării unui tratament inuman deținuților (și nu numai)

Folosirii constante a torturii

Numeroase acte de discriminare

Cenzurarea mass-mediei

Acte de violență ale forțelor de securitate ori membrilor instituțiilor oficiale îndreptate împotriva persoanelor de sex feminin

Execuții în public, cele mai multe dintre victime fiind shiiți

Un prim pas înspre democratizarea lumii arabe a fost realizat prin acceptarea mass-mediei și inclusiv a internetului (în unele state arabe). Așa se face faptul că, dacă în urmă cu câteva decenii, mass-media era dedicată numai informării locale, respectiv naționale, cenzura politică fiind predominantă, cu toate efectele ce au decurs din aceasta, începând cu anii 1990 lucrurile au început să se schimbe treptat în bine, în acest moment existând numeroase televiziuni și posturi de radio în întreaga zonă arabă (cele mai multe fiind în Egipt), cea mai renumită fiind televiziunea Al-Jazeera, ce a fost înființată în anul 1996, ea având un puternic impact nu doar pe plan local și regional, ci și la nivel internațional.

În ultimii ani s-a remarcat faptul că accesul populației din zonele statelor arabe la diversele surse de informare a crescut în mod exponențial, ca urmare a facilitării accesului la internet, la televiziunea prin satelit, ca și la presa scrisă a statelor occidentale.

Și în ciuda faptului că, în raport cu societatea occidentală, se înregistrează decalaje majore între informațiile promovate/difuzate în statele arabe și respectiv viteza internetului, mare parte dintre populația musulmană are acces la tot ceea ce înseamnă nou în tehnologia informației.

Cu toate acestea, liderii politici au unor state arabe, cum ar fi Siria, Arabia Saudită ori Tunisia au înțeles să cenzureze anumite pagini web sau să îi monitorizeze ilegal pe cei care accesează anumite site-uri, în ciuda faptului că internetul a devenit principalul mijloc de informație în zona Orientului Mijlociu.

4.2 Poziția femeilor în lumea islamică actuală

În ciuda numeroaselor progrese ce au fost sesizate în ultimii ani în statele islamice, la nivelul tuturor societăților musulmane se remarcă încă modul de abordare al persoanelor de sex feminin, statutul femeilor și felul în care acestea sunt tratate influențând nu doar percepțiile generale, ci și relațiile politice.

La nivelul întregii lumi arabe, continuă să se remarce gradul deosebit al subordonării femeilor, ceea ce se reflectă nu doar la nivelul vieții de familie și implicit al comunității, ci mai cu seama în clasele sociale de frunte ale statelor.

O analiză complexă, ce a atins și acest aspect, a fost realizată de cunoscutul Steven Fish, el urmărind o paralelă între lumea musulmană și restul societății, fie aceasta occidentală și nu numai.

Conform autorului anterior menționat, se remarcă diferențe uriașe între nivelul educației medii femeilor din restul societăților occidentale și nivelul educațional al femeilor musulmane. În plus, diferențe majore se sesizează chiar între membrii aceleiași comunități musulmane, femeile fiind cu mult în urma partenerilor lor la capitolul educație de bază.

Chiar dacă acestui aspect liderii politici nu par să îi acorde nici o atenție, se impune a se remarca faptul că în vechea lume arabă persoanele de sex feminin nu aveau dreptul unui acces la educație, singurii care beneficiau de aceasta fiind bărbații. Ulterior, în timp, s-a permis accesul femeilor la educație, acestea fiind însă segregate în instituțiile de învățământ.

Nu în ultimul rând, se impune a se aminti și modalitatea de măsurare a statutului femeii, ce constă în numărul bărbaților musulmani raportat la o sută de femei musulmane, predominanței masculine găsindu-i-se și o explicație prin prisma „variatelor forme ale discriminării de-a lungul vieții, îndreptate împotriva fetelor și a femeilor, constând în îngrijirea medicală, ca și în nutriția deficitară, cărora li se adaugă fenomenul avorturilor selective, ca in infanticidul”.

CAPITOLUL 5. ISLAMUL – PERICOL SAU PROVOCARE ?

5.1 Fenomenul migrației musulmane

În ultimele luni un nou fenomen s-a prefigurat pe scena politică internațională – fenomenul migrației ilegale, un val uriaș de musulmani îndreptându-se spre diverse state ale Uniunii Europene.

Numărul deosebit al persoanelor care au ajuns în Uniunea Europeană a inclus nu numai refugiați ai războiului din Siria, din Irak ori din diverse alte zone conflictuale, ci și populații din state în care, cel puțin aparent, trenează stabilitatea. Specialiștii au atras în nenumărate rânduri atenția asupra faptului că, ulterior ultimei deflagrații mondiale, este pentru prima dată când se remarcă o dislocare masivă a populației musulmane din diversele zone de conflict.

Demn de menționat este faptul că dezvoltarea acestor fluxuri de migrație s-a accentuat ulterior anului 2011, după escaladarea fără precedent pe care a cunoscut-o conflictul sirian, căreia i s-a adăugat eșecul intervenției occidentale în adevărata criză umanitară, eșec datorat, printre multe altele, și de tardivitatea intervenției.

Pe lângă musulmanii din această zonă, în valul migrației ilegale se remarcă și populația din zonele de conflict ori din statele în care au fost înregistrate majore fluctuații pe scena politică, precum Irak, Afganistan, unele state africane, Eritreea, dar și state din Orientul Mijlociu.

Conform informațiilor date publicității de Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (respectiv U.N.H.C.R.), până la finele anului 2014 au fost dislocate peste 59.5 milioane de persoane, ce au migrat de pe un teritoriu pe altul, ca urmare a diverselor conflicte, a persecuțiilor suferite, a violențelor, ca și a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Iar acestora li s-au adăugat în anul următor alte aproape un milion de persoane, care și-au părăsit teritoriile natale din motivele anterior menționate. Fenomenul migrației islamice este unul fără precedent, care a presupus numeroase reacții, ce se impuneau a fi adecvate amplorii acestuia, reacții de tip coordonat, la nivelul mai multor state europene, ca și a unor instituții internaționale.

Din totalul populației anterior menționate, mai mult de 1.5 milioane au aplicat pentru azil, respectiv pentru statutul de refugiat, acestea fiind înregistrate la Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați. Demn de menționat este faptul că, în conformitate cu datele oficiale, jumătate dintre aceste cereri le aparțin copiilor, respectiv minorilor ce nu sunt însoțiți de un adult.

Acestor cereri li se adaugă și sutele de mii de solicitări de azil ce au fost înregistrate în ultimii doi ani în marile state ale Europei Occidentale, cele mai multe dintre solicitările adresate statului german venind din partea musulmanilor din zona vest-balcanică, din Macedonia, Serbia, Kosovo, etc.

În continuare se remarcă reacții oscilatorii ale principalelor state europene la fenomenul migrației ilegale, ce variază între:

Abordarea de tip umanitar (declanșată de către statul german, care încă din cursul anului 2013 derulează un program guvernamental dedicat asistenței umanitare, în primii doi ani de la declanșarea acestuia fiind alocate peste 13 miliarde de euro pentru acordarea asistenței umanitare și menținerea păcii)

Abordări unilaterale, ce privesc diverse interese politice, de regulă naționale, care vizează termene reduse, în intervalul cărora se urmărește menținerea ori câștigarea unui anumit electorat

Abordări ostile – sesizate mai ales la nivelul statelor din zona est-europeană, cel mai bun exemplu reprezentându-l Ungaria

În ciuda faptului că este un stat al Uniunii Europene, cu drepturi depline, și membru al Schengen, statul ungar a înțeles să construiască un gard militarizat pentru a se proteja de valul migrației, el refuzând primirea ori trimiterea refugiaților musulmani înspre alte state europene.

În plus, statul ungar a inițiat și un act legislativ în care refugiații erau incriminați și dezumanizați în versiunea legii penale, cu încălcarea flagrantă a dreptului european, ca și a diverselor convenții internaționale dedicate dreptului la azil.

Singura care a reacționat la comportamentul Ungariei a fost Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, care a atenționat-o să își gestioneze granițele în conformitate cu prevederile Uniunii Europene din care este parte. Cu toate acestea, Ungaria a încălcat recomandările, returnând numeroși refugiați în Croația și în Serbia, gestul său generând numeroase tensiuni și conflicte între statele din regiune, România având și ea un schimb de replici pe această temă cu statul vecin.

5.2 Terorismul islamic prin prisma fenomenului migrației

Urmare a valului de refugiați musulmani ajunși pe teritoriul statelor din Uniunea Europeană, multe au fost vocile care au atras atenția ca noii azilanți reprezintă un real pericol la adresa securității europene, mai ales prin prisma potențialei racolări a acestora de tot mai numeroasele grupări jihadiste și extremiste ce acționează în zona Europei Centrale.

Ulterior atacului comis asupra redacției cotidianului francez Charlie Hebdo, comis la începutul lunii ianuarie a anului 2015 la Paris, Uniunea Europeană a luat decizia de a adopta o nouă strategie contra terorismului, ce are în vedere:

Luarea tuturor măsurilor pentru a preveni emergența unei noi generații de teroriști la nivelul statelor membre

Protejarea tuturor cetățenilor, ca și a infrastructurii critice, prin intermediul diminuării diverselor vulnerabilități

Urmărirea membrilor și simpatizanților diverselor grupări teroriste islamice, investigarea acestora, monitorizarea comunicațiilor acestora, anchetarea suspecților/teroriștilor, etc

Adecvarea unei reacții adecvate împotriva tendințelor moderne ale terorismului islamist

Pregătirea constantă a managementului potențialelor crize determinate de acțiuni ale teroriștilor islamiști

Minimizarea tuturor consecințelor și efectelor potențialelor atacuri teroriste

De asemenea, Uniunea Europeană și-a propus să identifice și diverșii factori ce stau la baza răspândirii și racolării terorismului, al radicalizării, ca și al recrutării tinerilor musulmani, motiv pentru care în viitoarea perioadă vor fi alocate fonduri deosebite acestui proiect.

Ulterior solicitării privind o cooperare la nivel internațional în domeniul terorismului islamist, formulată de fostul președinte al S.U.A., Barack Obama, în fața Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, și președintele rus, Vladimir Putin, a evidențiat nevoia coordonării eforturilor internaționale pentru a reduce, respectiv elimina, terorismul Statului Islamic, ca și pentru stoparea uriașelor surse de finanțare ale acestuia.

La nivelul Uniunii Europene s-a remarcat și elaborarea și dezvoltarea proiectelor dedicate combaterii radicalizării în diversele state europene, ca și în exteriorul spațiului său, cel mai important dintre acestea fiind proiectul anti-radicalizării din zona Sahel-Magreb, ce urmărește prevenirea și restrângerea diverselor amenințări ce vin din partea extremismului violent. Această zonă este percepută ca fiind de o extremă amenințare trans-regională, prin prisma numeroșilor factori de natură socială, economică, etnici, ideologici, dar și rasiali.

În ceea ce privesc sursele ce stau la baza declanșării extremismului violent se remarcă gradul ridicat al sărăciei, instabilitatea politică pe fondul căreia diversele grupări extremiste le conferă comunităților din zonă așa-zise valori comune ori apartenența la un grup, corupția generalizată, ca și conflictele tribale.

Pe același principiu operează și Statul Islamic, căruia i se adaugă nu doar radicalismului religios, ci și sumele uriașe de finanțare, ceea ce determină dezvoltarea și susținerea terorismului de tip trans-național.

În raportul Uniunii Europene dedicat situației amenințărilor teroriste de pe teritoriul său este menționat faptul că atât Statul Islamic, cât și numeroasele grupări ce îi sunt afiliate, dispun de capacitatea organizării unor numeroase acte violente și atacuri teroriste, ca și de resursele de finanțarea acestora, specialiștii europeni estimând că în perioada următoare acestea pot să se intensifice.

În această adevărată criză a migrației generalizate, în vederea evitării vulnerabilităților diverse ce pot afecta unele mecanisme ale Uniunii Europene, ca și potențialele riscuri la nivelul securității statelor membre, se impune o filtrare atentă a migranților de origine musulmană, ca și analizarea adevăratelor motive ce pot sta la baza migrării unor refugiați.

Atât strategia Uniunii Europene în domeniul anti-terorismului, cât și strategia Uniunii Europene în domeniul combaterii radicalizării și recrutării în terorism au în vedere mai multe obiective:

Identificarea diverselor resurse ce sunt dedicate finanțării radicalizării

Prevenirea fenomenului de recrutarea tinerilor de către grupările consacrate ale terorismului

Un control mult mai strict al granițelor

Adoptarea unor noi măsuri dedicate persoanelor care sunt acuzate de diverse intenții criminale ori de intenții teroriste

În vederea combaterii terorismului islamic, se impune coordonarea cooperării europene, ca și a celei internaționale, cu Organizația Națiunilor Unite

În cadrul crizei refugiaților, în vederea definirii unui răspuns umanitar cât mai adecvat, ca și pentru o relocare a refugiaților, de asemenea se va impune o coordonare a cooperării europene, ca și a celei internaționale, cu O.N.U.

STUDIU DE CAZ

În cadrul prezentei lucrări de diplomă s-a impus și realizarea unui studiu de caz, în cadrul căruia s-a încercat identificarea percepției tinerilor din România asupra musulmanilor, metoda aleasă fiind cea a chestionarului.

Cercetarea s-a realizat în perioada 20 martie – 28 aprilie 2007, interval în care s-a reușit intervievarea unui număr de 45 de persoane, cu următoarea reprezentare:

În ceea ce privește repartizarea pe grupe de vârstă a repondenților, aceasta a fost următoarea:

În funcție de sexul tinerilor supuși cercetării prezentului studiu de caz, s-a remarcat următoarea repartiție de vârstă:

Se remarcă o repartizare aproximativ egală a repodenților (cu singura excepție în intervalul de vârstă 21-23 ani), toți repondenții fiind absolvenți de studii liceale, în prezent studenți la diverse specializări (cu precizarea că șase dintre aceștia urmează studiile master).

La prima întrebare a chestionarului (vezi ANEXA 1) ce a stat la baza prezentei cercetări, respectiv „Sunteți interesat/interesată de religia și cultura musulmană?” au fost înregistrate următoarele răspunsuri:

După cum se poate sesiza și din grafic, mai mult de jumătate din numărul repondenților de sex masculin se declară interesați de religia, respectiv de cultura musulmană, procentul repondentelor interesate fiind, procentual, mult mai redus, respectiv de numai 32%. Raportul se inversează însă în cazul opțiunii „Nu știu, nu răspund”, pe care au bifat-o aproape jumătate din numărul studentelor ce au făcut fost incluse în eșantionul prezentei cercetări. Se remarcă, de asemenea, faptul că aproape 25 % din numărul repondenților de sex masculin declară că nu sunt interesați nici de cultura musulmană și nici de religie, procentul fiind mai redus în cazul persoanelor intervievate, de sex feminin, respectiv de doar 18%.

Cu toate acestea, repondenții de ambele sexe, incluși în eșantionul de studiu, susțin că au diverse cunoștințe privind aspectele specifice vieții musulmanilor, la întrebarea „Aveți cunoștințe despre diverse aspecte din viața musulmanilor?” fiind înregistrate următoarele răspunsuri:

Se poate sesiza numărul extrem de redus al repondenților de ambele sexe care au declarat fie că nu cunosc detalii legate de viața musulmanilor, fie nu știu ori nu doresc să răspundă acestei întrebări.

În ceea ce privesc explicațiile privind procentul mare al subiecților prezentei cercetări care au menționat că au cunoștințe despre modul de existență al musulmanilor, acestea sunt diverse, cele mai multe fiind datorate deschiderii deosebite pe care a cunoscut-o mediul online în rândul tinerilor, prin intermediul diverselor rețele de socializare aceștia având ocazia nu doar de a-și face noi cunoștințe, respectiv de a întreține o relație de comunicare constantă, ci și de a afla permanent diverse informații utile cu caracter general, printre care și cele ce privesc detalii legate de viața musulmanilor.

Așa cum era de așteptat, fenomenul migrației islamului, așa cum acesta a fost definit în cuprinsul celei de-a treia întrebări incluse în chestionarul aplicat repondenților ce urmează cursurile unei instituții de învățământ superior, continuă să fie unul de actualitate, mai ales în contextul în care în ultimele luni și în țara noastră au fost sesizate câteva incidente în care au fost implicate persoane de origine musulmană, mare parte dintre acestea încercând să tranziteze în mod ilegal teritoriul României.

Astfel, intervievați cu privire la migrația ilegală a musulmanilor, sesizată în decursul ultimelor luni pe teritoriul unor state ale Uniunii Europene, au fost înregistrate următoarele răspunsuri:

După cum se poate sesiza, mai mult de jumătate din numărul total al repondenților (respectiv un procent de 58%) sunt de părere că migrația musulmanilor în principalele state ale Uniunii Europene era un lucru firesc, având în vedere evoluțiile din ultimii ani din statele arabe, cărora li se adaugă și Turcia, stat ce este folosit frecvent ca tranzit și chiar refugiu de unii refugiați.

De asemenea, în opinia a peste 35 % din numărul total al persoanelor intervievate apreciază că fenomenul migrației ilegale, în cadrul căruia România este stat de tranzit, poate constitui un semnal de îngrijorare, mai ales prin prisma potențialelor pericole ce sunt asociate unor grupări din comunitatea musulmană:

Așa cum se poate remarca și din acest grafic, din totalul repondenților supuși prezentei cercetări, cel mai mare procent a fost înregistrat la prima variantă de răspuns: „era firesc, după evoluțiile din ultimii ani în statele arabe”, cele mai multe răspunsuri fiind bifate de studenți (80%).

Marea majoritate a repondenților supuși prezentei cercetări susține că islamul reprezintă o amenințare la adresa securității statelor, în condițiile actuale ale migrației, în situația în care diversele autorități reușesc să gestioneze eficient și în timp real fenomenul, după cum reiese și din următorul grafic:

Așa cum se poate vizualiza, 75 % din totalul repondenților de sex masculin, ca și al celor de sex feminin, susțin că islamul nu trebuie perceput ca o amenințare la adresa diverselor state puternice ale lumii, mai ales în contextul fenomenului migrației, în condițiile în care autoritățile care se confruntă cu această problemă au capacitatea de a gestiona în timp real și cu eficiență acest fenomen.

Trebuie remarcat și procentul de aproape 20 % al tinerilor care au declarat că, date fiind condițiile actuale, în care la nivelul întregii scene politice internaționale se remarcă o repoziționare a polilor de putere, atenția publică fiind distrasă în ultimele luni de la fenomenul migrației musulmane, deplasarea populației spre zonele statelor puternice europene poate constitui un adevărat motiv real de îngrijorare.

Mai multe de 10 % din totalul repondenților de ambele sexe au declarat că nu sunt interesați de acest subiect, în condițiile în care, conform statisticilor date publicității recent, mare parte dintre absolvenții de învățământ superior din România optează pentru a pleca din țară la finalizarea studiilor, situație în care aceștia au posibilitatea de a se confrunta direct cu diversele efecte ce pot fi determinate de fenomenul migrației musulmane.

De asemenea, marea majoritate a repondenților incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări susțin că au cunoștință despre semnificația cuvântului jihad, un procent destul de redus dintre aceștia precizând că deseori acest termen este utilizat într-un context total greșit, ceea ce ar putea duce la apariția diverselor neînțelegeri ori percepții eronate (mai ales la nivelul opiniei publice cu un grad redus de informare):

În ceea ce privește o potențială legătură între terorism și islam, repondenții au avut următoarele opinii:

Așa cum se poate remarca din graficul anterior, marea majoritate a repondenților, indiferent de sex, apreciază că terorismul contemporan poate fi asociat islamismului, procentele fiind sensibil diferite, respectiv 75 % din numărul repondenților de sex masculin și 50 % din numărul repondenților de sex feminin.

Aproape 25 % din numărul total al repondenților de sex masculin apreciază că doar în anumite situații fenomenul terorismului contenmporan poate fi asociat islamismului, procentul repondenților de sex feminin apropiindu-se de valoarea de 30 %.

De asemenea, aproape 10 % din numărul studenților consideră că această asociere a terorismului cu islamul este una forțată, impusă de anumite interese, aceeași opinie fiind remarcată la mai mult de 20 % din numărul total al studentelor ce au fost incluse în eșantionul prezentului studiu de caz.

La următoarea întrebare inclusă în chestionarul aplicat studenților, respectiv „De ce credeți că marea majoritate a atentatelor teroriste comise în ultimii ani au fost asociate islamului?” au fost înregistrate următoarele răspunsuri:

Se remarcă faptul că 75 % din numărul repondenților de sex masculin consideră că marea majoritate a atentatelor teroriste ce au fost în ultimii ani pe teritoriul diverselor state au fost asociate islamului ca urmare a ulterioarelor revendicări, opțiune pe care au luat-o în calcul și un procent considerabil (respectiv 50 %) din repondenții de sex feminin.

Există însă și opinii conform cărora această asociere s-ar putea datora interesului atragerii opiniei publice asupra lumii islamice – respectiv aproape 20% din numărul repondenților de sex masculin și 25 % din numărul repondenților de sex feminin ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări.

Un procent consistent al studentelor intervievate (respectiv de 25 %) consideră că asocierea terorismului cu lumea islamică a fost una forțată de anumite interese, prin prisma justificărilor ulterioare a diverselor acțiuni și intervenții militare îndreptate împotriva lumii islamice. Această opțiune a fost bifată de un procent sensibil egal al repondenților de sex masculin.

În ceea ce privesc potențialele explicații privind motivul ce stă la baza revendicărilor de către unele grupări islamiste a unor atentate teroriste, repondenții au avut următoarele opțiuni:

Marea majoritate a repondenților de sex masculin consideră că grupările islamiste revendică cea mai mare parte dintre atentatele teroriste ce sunt comise în marile state ale lumii și nu numai pentru a reuși să impună teroarea în rândul populației (respectiv aproape 50 %), procentul repondenților de sex feminin fiind cu mult mai mic în cazul acestei opțiuni, respectiv de numai 25%.

Cele mai multe dintre studentele incluse în lotul de studiu al prezentei cercetări (respectiv un procent de 50 %) apreciază că grupările islamiste revendică cea mai mare parte dintre atentatele teroriste comise la nivel global pentru a le atrage atenția susținătorilor ori eventualilor viitori adepți, opțiunea aceata fiind preferată și de aproape 30 % din numărul repondenților de sex masculin.

Un procent mai redus al repondențilot de ambele sexe consideră că diversele grupări din lumea islamică obișnuiesc să revendice mare parte dintre actele teroriste pentru a fi recunoscuți la nivel regional, respectiv internațional, respectiv pentru a-și confirma și stabiliza pozițiile dobândite în așa numita ierarhie a terorii.

Intervievați cu privire la prezența musulmanilor pe teritoriul țării noastre, studenții ce au fost incluși în eșantionul prezentei cercetări au oferit următoarele răspunsuri:

Se remarcă faptul că marea majoritate a repondenților apreciază drept normală prezența musulmanilor pe teritoriul României, cu precădere în anumite regiuni ale acesteia, un procent apreciabil al repondenților de sex feminin (aproximativ 40 %) considerând că prezența musulmanilor este normală, cât timp nu sunt determinate stări conflictuale.

Chestionați cu privire la proiectul construirii în București a celui mai mare edificiu laic din regiunea europeană, tinerii repondenți au bifat următoarele răspunsuri:

Se poate sesiza cu ușurință că marea majoritate a studenților de ambele sexe consideră acest proiect ca fiind o exagerare (aproximativ 50 % dintre repondenții de sex masculin și 50% dintre studentele incluse în eșantionul prezentei cercetări).

Un număr important al repondenților de sex feminin (respectiv de 30%) apreciază că nu este necesar un asemenea edificiu, părerea acestora fiind împărțită de 25 % din numărul repondenților de sex masculin.

La întrebarea „Considerați că statul român le acordă refugiaților musulmani toate drepturile și sprijinul necesar?” au fost înregistrate următoarele răspunsuri:

Se poate sesiza procentul deosebit al studenților, de ambele sexe, care apreciază că statul român le acordă sprijinul necesar refugiaților musulmani, ca și toate drepturile și libertățile fundamentale mai ales în interiorul comunităților bine definite (50 % în cazul repondentelor de sex feminin și 48% în cazul repondenților de sex masculin).

Un sfert dintre numărul total al studentelor au declarat fie că nu sunt interesate de acest subiect, fie că nu consideră că statul român le acordă refugiaților musulmani toate drepturile și sprijinul necesar.

În cazul studenților incluși în eșantionul prezentei cercetări, se remarcă faptul că aproximativ 30 % dintre aceștia nu cred că statul face tot ceea ce este necesar pentru ca refugiaților musulmani din țara noastră să le fie acordate toate drepturile și sprijinul necesar.

În ceea ce privește contactul cu persoane de origine musulmană, în anturajul prietenilor/cunoscuților, studenții incluși în lotul de studiu au făcut următoarele mențiuni:

La întrebarea „Ați avut ocazia să cunoașteți mai îndeaproape persoane de origine musulmană ?” au fost înregistrate următoarele răspunsuri:

La întrebarea „Sunteți de acord cu stilul de viață al musulmanilor ?” studenții incluși în eșantionul prezentei cercetări u oferit următoarele răspunsuri:

La întrebarea „Considerați firească convertirea unor cetățeni la islamism?”, au fost înregistrate următoarele răspunsuri:

La întrebarea „Prin ce credeți că vă deosebiți de un musulman ?”, repondenții au bifat următoarele variante de răspuns:

Așa cum se remarcă din graficul anterior, în cazul reponentelor de sex feminin, marea majoritate a acestora (peste 45 %) recunosc că nu s-au gândit niciodată la deosebirile în raport cu un musulman, opțiunea fiind bifată și de 30 % din numărul repondenților de sex masculin.

Mai mult de jumătate din numărul studenților incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări consideră că se deosebesc de musulmani prin stilul de viață, procentul în cazul studentelor fiind mai redus, respectiv de numai 30 %.

CONCLUZII

Se remarcă faptul că marea majoritate a motivelor care stau la baza întreținerii conflictului dintre lumea islamică și societatea democratică au la bază atât diferențe de natură culturală, cât și diferențe religioase, acestora adăugându-li-se numeroasele tradiții ce continuă să se manifeste pregnant în cadrul tuturor comunităților musulmane.

În raport cu Occidentul, Islamul pare tot timpul complexat de superioritatea și capacitatea acestuia, el manifestând o atitudine de tip defensiv, ce se manifestă cu precădere nu doar prin intermediul numeroaselor mișcări extremiste, ci și prin tot mai numeroasele atacuri teroriste ce se sesizează pe teritoriul principalelor state europene, în acest fel încercându-se respingerea diverselor valori și influențe ce încearcă să se impună din lumea occidentală.

În versiunea lumii islamice, teritoriul acesteia, respectiv „daru l-Islam”, reprezintă oaza de liniște, teritoriul păcii ce se opune răului, ce vine din partea restului lumii, unde se petrec periodic diverse conflicte și războaie – „daru l-Harb”.

Analiștii în domeniu sunt de părere că reacțiile fundamentaliștilor trebuie puse pe seama secularizării coercitive, mai ales prin prisma faptului că fundamentalismul islamic nu mai reprezintă o situație izolată, acesta fiind perceput drept o veritabilă formă de protest ce se remarcă inclusiv în centrul celor mai democratice societăți.

În versiunea musulmanilor, lupta lor nu este împotriva cuiva, ci pentru a supraviețui, motiv pentru care se consideră îndreptățiți să riposteze, în acest fel încercând să-și impună, respectiv mențină diversele valori spirituale în actuala societate, în paralel făcând opoziție excluderii din zona publică a divinității tipic laice.

Marea majoritate a analizelor ce se realizează în domeniul dedicat lumii musulmane vizează cu precădere conflictul ce se remarcă între religie și puterea politică, respectiv civilizația materială și stat.

În regiunile aflate sub influența islamului, atât democratizarea, cât și liberalizarea reușesc cu destul de multă greutate să-și impună influențele, în ciuda evoluției deosebite a tehnologiei informației, prin intermediul căreia tot mai mulți musulmani încep să devină conștienți de realitatea înconjurătoare și să reacționeze.

În percepția Islamului, cultura laică occidentală, ca și valorile sale specifice, sunt percepute a fi elemente corupătoare pentru musulmani, acestea fiind de altfel incompatibile cu tradițiile și culturile lumii islamice. Iar orice încercare de influențare a acestora este percepută prin prisma complotului internațional, al cărui principal scop este distrugerea diverselor valori ale lumii islamice.

Stările conflictuale sesizate între lumea occidentală și cea islamică nu vizează în principal o eventuală acceptare a unora dintre valorile democratice, ci mai ales opoziția în fața proces de modernizare la nivel cultural.

Acestora li se adaugă controversata problemă a drepturilor omului, o eventuala încercare de colaborare dintre cele două „lumi” putându-se finaliza cu un real eșec în domeniul dedicat drepturilor minorităților sexuale, a egalității femeilor, dar mai ales cel religios.

Pe fondul fenomenului migrației ilegale, ce se manifestă tot mai frecvent în ultimele luni, căruia i se adaugă fenomenul terorist, ce pare că a intrat într-o nouă fază, urmare a atentatelor deosebite care au lovit în ultimii doi ani teritoriul francez, viitorul lumii islamice este destul de dificil de prognosticat.

În tot acest timp, analiștii islamiști au început să utilizeze tot mai frecvent termenul „islamului liberal”, prin intermediul acestuia încercându-se caracterizarea așa-zisei tendințe de modernizarea societății islamice. În acest context, se încearcă accentuarea falselor valori democratice, despre care se afirmă că ar exista deja în cadrul societății musulmane, și poziționarea acestora în fața oricăror influențe ce vin dinspre lumea occidentală.

În opinia unor specialiști, actualul islam nu are capacitatea de a determina ori accepta modificări radicale la nivelul comunităților sale, în vreme ce alte păreri pun problema pe seama lumii arabe, care pare că are din ce în ce mai mult tendința autoritarismului, respingând invariabil orice formă de manifestarea democrației, ca și diversele influențe ale valorilor occidentale.

Tot mai numeroasele evenimente ce s-au derulat în ultimul deceniu în statele arabe, evenimente ce, în faza inițială, au demarat sub cupola „Primăverii arabe”, au generat un interes deosebit nu doar pentru civilizația islamică, ci și pentru religia Islamului.

Iar printre subiectele de dezbatere regăsite la nivel internațional se află terminologia specifică islamului, noțiunea statului islamic, organizarea statelor islamice prin prisma politică, istora islamismului, dar și legislația uneori controversată, regăsită în unele state islamice. Și deseori, din neatenție, neștiință ori grabă, în mass-media occidentală se remarcă folosirea incorectă ori într-un context nepotrivit a termenilor specifici islamismului.

Țara noastră are avantajul de a avea pe teritoriul său o comunitate islamică (respectiv turco-tătară), în cadrul acesteia manifestându-se o anumită reținere în raport cu membrii actualei societăți românești.

Asemeni tuturor comunităților provenite din moștenirea marelui islam otoman, membrii comunității musulmane din România au reușit să își mențină numai măsura interiorității, mare parte dintre aceștia fiind asimilați și laicizați, dar deosebit de reticenți la orice tentativă de agresivitate identitară.

În ultimii ani, membrii vechii comunități musulmane par să fie din ce în ce mai iritați de noii musulmani veniți în țara noastră, care încep să se organizeze independent, nu recunosc autoritățile consacrate ale minorității musulmane, și încearcă să impună diverse gesturi ale afirmării exterioare, de la rugăciuni ostentative, în locuri publice, la diverse forme de protest, ce se doresc a fi sincronizate cu mișcările similare din statele arabe.

În vreme ce vechea comunitate islamică își asumă religia prin prisma educației sufletului, acesta fiind percepută drept angajament spiritual, noua comunitate islamică din România, formată în mare parte din musulmanii prinși de fenomenul migrației, are tendința de a face din religie o adevărată platformă identitară.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

N. Anghelescu, Introducere în islam, București, Editura Enciclopedică, 1993

Cristian, Barna, Cruciada Islamului, Editura Top Form, București, 2007

J. Delumeanu, Religiile lumii, București, Editura Humanitas, 2006

O. Drâmba, Istoria culturii și civilizației, București, Editura Științifică și Enciclopedică

Autori străini:

K. Armstrong, Islamul. O scurtă istorie, Cluj Napoca, Editura Ideea Design & Print, 2002

Phillys Bennis, Understanding ISIS and the new global war on terror. Northhampton, MA: Olive Branch Press, 2015

Marc Ferro, The shock of Islam, XVII-XXI Century, Sadis, 2003

Marc, Ferro, Șocul islamului. Secolele XVIII-XXI, Editura Orizontul, București, 2006

G. Filoramo, M. Massenzio, M. Raveri, P. Scarpi, Manual de istorie a religiilor, București, Editura Humanitas, 2003

P. Gaudin, Marile religii ale lumii. București, Editura Orizonturi, 1995

Damien François, The Self-destruction of the West: Critical Cultural Anthropology, Editions Publibook, 1 ian. 2007

P. Samuel Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, București, 1998

Ali, Laïdi, Efectul de bumerang. Cum a determinat globalizarea apariția terorismului, Editura House of Guides, București, 2007

G. Kepel, Jihad, Ascesa e declino. Storia del Fondamentalismo Islamico, Roma, Editure Carroci

P. Manduchi, Collera di Allah, Cagliari, Facolta di Scienze Politiche, Universita degli Studi di Cagliari

Glenn E. Robinson, Palestine After Arafat,The Washington Quarterly 23, 2010

M. Ruthven, Islam, Torino, Editura Einaudi, 2009

Studii și rapoarte consultate:

Raportul The Impact of Illegal Immigration on the Wages and Employment Opportunities of Black Workers

The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order

Studiul Islam in the European Union: Whats at stake in the future?

Project Air Force, RAND, Muslim World after 9/11

M. Albright, V. Weber, In Support of Arab Democracy: Why and How, Independent Task Force Report, New York, 20005, Council on Foreign Relations

Raportul Agenției Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați

Raportul Uniunii Europene dedicat situației amenințărilor teroriste de pe teritoriul său

Strategia Uniunii Europene în domeniul anti-terorismului

Strategia Uniunii Europene în domeniul combaterii radicalizării și recrutării în terorism

Site-uri consultate:

http://www.kropfpolisci.com/isis.bennis.pdf

http://www.usccr.gov/pubs/IllegImmig_10-14-10_430pm.pdf

http://www.bbc.com/news/world-europe-30708237

http://www.bbc.com/news/world-middle-east-26116868

https://www.whitehouse.gov/the-press-office/2015/01/07/remarks-president-terrorist-attack-paris

http://blogs.cfr.org/patrick/2015/09/03/world-on-the-move-understanding-europes-migration-crisis/

https://wikileaks.org/gifiles/attach/177/177597_History%20of%20Ter.pdf

http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2015/03/what-isis-really-wants/384980/

http://www.systemicpeace.org/tww/twwchp2.pdf

http://cf.linnbenton.edu/artcom/social_science/clarkd/upload/Political%20Islam.pdf

http://www.understandingwar.org/sites/default/files/ISIS%20Defense%20in%20Iraq%20and%20Syria%20–%20Standard.pdf

https://www.clarionproject.org/sites/default/files/islamic-state-isis-isil-factsheet-1.pdf

http://www.understandingwar.org/sites/default/files/ISIS%20Defense%20in%20Iraq%20and%20Syria%20–%20Standard.pdf

https://boeatau.files.wordpress.com/2015/04/so-you-think-e28098jihadi-john_-is-mohammed-emwazi.pdf

https://www.americanprogress.org/issues/security/report/2016/05/10/137131/the-crisis-in-turkish-russian-relations/

https://www.imf.org/external/pubs/ft/sdn/2016/sdn1602.pdf

http://arkgroupdmcc.com/wp-content/uploads/2016/03/ARK-Syria-Conflict-Analysis-Digital-copy.pdf

http://file.insightturkey.com/Files/Pdf/01_duvell_5.pdf

http://www.unhcr.org/56bb369c9.pdf

http://www.cotidianul.ro/inalt-oficial-ungar-sua-sunt-la-originea-problemei-imigrantilor-din-europa-261740/

http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/proposal-implementation-package/docs/communication_on_managing_the_refugee_crisis_en.pdf

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-5839_en.htm

http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2007/369031/IPOL-CULT_ET(2007)369031_EN.pdf

https://www.freedomhouse.org/sites/default/files/Syria%202012.pdf

http://attentats-paris.lefigaro.fr/

http://www.lemonde.fr/attaques-a-paris/

http://www.kropfpolisci.com/isis.bennis.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Statul_Islamic

http://www.history.com/topics/9-11-attacks

https://www.whitehouse.gov/blog/2015/11/13/watch-president-obamas-statement-attacks-paris

https://www.britannica.com/event/Battle-of-Tours

https://www.thereligionofpeace.com/pages/muhammad/life-of-muhammad.aspx

https://www.britannica.com/topic/kharaj

https://www.thereligionofpeace.com/pages/muhammad/life-of-muhammad.aspx

https://en.wikipedia.org/wiki/Ali

https://www.britannica.com/biography/Muhammad

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-salvat-carol-ciocanul-europa-cre-tin

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/r-zboiul-ruso-turc-1768-1774-i-pacea-kuciuk-kainargi

http://theataturksocietyofcanada.ca/mka/cronology/1923-1938/1924-2/

http://lostislamichistory.com/how-ataturk-made-turkey-secular/

https://www.britannica.com/biography/Muhammad

https://www.islam-guide.com/ch3-8.htm

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marea-schism-1054-cum-s-ajuns-acolo

http://iranul.ro/index.php/identitate/personalitati/106-ayatollahul-khomeini

https://www.britannica.com/biography/Hasan-al-Banna

http://www.ikhwanweb.com/article.php?id=17065

http://www.billionbibles.org/sharia/sharia-law.html

http://www.billionbibles.org/sharia/sharia-law.html

https://www.islamreligion.com/articles/193/first-pillar-of-islam/

https://www.islamreligion.com/articles/9/second-pillar-of-islam/

https://www.europol.europa.eu/activities-services/main-reports/european-union-terrorism-situation-and-trend-report-2015

https://www.islamreligion.com/articles/46/third-pillar-of-islam/

http://www.islamtomorrow.com/sawm.asp

http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/practices/sawm.shtml

https://www.islamreligion.com/articles/184/fifth-pillar-of-islam/

http://www.unhcr.org/

http://unhcr.org/556725e69.html

http://www.globalhumanitarianassistance.org/countryprofile/germany

http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/200982#.Vgq1-VSqqko

https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-do/policies/crisis-and-terrorism_en

https://www.nytimes.com/2015/09/29/world/americas/president-obamas-speech-to-the-united-nations-general-assembly-2015.html

https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2015/09/28/read-putins-u-n-general-assembly-speech/?utm_term=.794b8e4a59e5

http://eeas.europa.eu/africa/docs/sahel_strategy_en.pdf

http://unicri.it/news/article/2015-09-10_Countering_Radicalisation_and_Violent

https://www.europol.europa.eu/activities-services/main-reports/european-union-terrorism-situation-and-trend-report-2015

https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-do/policies/crisis-and-terrorism/radicalisation_en

https://www.un.org/counterterrorism/ctitf/en/un-global-counter-terrorism-strategy

ANEXA 1

CHESTIONAR

Sunteți interesat/interesată de religia și cultura musulmană?

Da

Nu

Nu știu/nu răspund

Aveți cunoștințe despre diverse aspecte din viața musulmanilor?

Da

Nu

Nu știu/nu răspund

Ce părere aveți despre fenomenul migrației islamului din ultimele luni?

Era firesc, după evoluțiile din ultimii ani în statele arabe

Nu e normal ce se întâmplă

Nu știu/nu răspund

Considerați că islamul reprezintă o amenințare la adresa securității statelor?

Nu, dacă autoritățile acestora reușesc să gestioneze eficient și în timp real fenomenul

Da, cu siguranță, în condițiile actuale

Nu mă interesează subiectul

Cunoașteți semnificația termenului „jihad” ?

Da

Nu

Da, dar deseori este utilizat într-un context eronat

Considerați că există o legătură între islam și terorism?

Numai în anumite situații

Da, cu siguranță

Nu, asocierea este forțată de anumite interese

De ce credeți că marea majoritate a atentatelor teroriste comise în ultimii ani au fost asociate islamului?

Din cauza revendicărilor ulterioare

Pentru atragerea atenției opiniei publice asupra islamului

S-a dorit o justificare falsa a ulterioarelor acțiuni și intervenții militare

Care credeți că este explicația revendicărilor atentatelor teroriste de către grupările islamiste?

Recunoașterea

Impunerea terorii în rândul populației

Atragerea noilor adepți/susținători

Ce părere aveți despre prezența musulmanilor pe teritoriul țării noastre?

E normal, mai ales în anumite zone ale țării

Nu mă deranjează, atâta timp cât nu provoacă stări conflictuale

Nu știu/nu răspund

Știți despre proiectul construirii la București a celei mai mari moschee din Europa?

Da, am auzit

Nu cred că e necesar

Mi se pare exagerat

Considerați că statul român le acordă refugiaților musulmani toate drepturile și sprijinul necesar?

Da, mai ales la nivelul comunităților

Nu cred

Nu știu/nu mă interesează

În cercul dvs. de prieteni/cunoscuți există persoane de origine musulmană?

Da

Nu

Nu știu/nu răspund

Ați avut ocazia să cunoașteți mai îndeaproape persoane de origine musulmană?

Da

Nu

Nu știu/nu răspund

Sunteți de acord cu stilul de viață al musulmanilor?

Da, este conform culturii acestora

Nu, este exagerat în societatea modernă

Nu în întregime

Considerați firească convertirea unor cetățeni la islamism?

Da, e alegerea fiecăruia

Nu, nu înțeleg motivele care stau la baza acestei opțiuni

Nu știu/nu mă interesează

Prin ce credeți că vă deosebiți de un musulman ?

Religie, cultură, percepție

Stil de viață

Nu m-am gândit

ANEXA 2

Repartizarea populației în zona Orientului Mijlociu

Sursa imaginii – Central Intelligence Agency – The World Factbook – 2010