Ipsas 6 – Situatii Financiare Consolidate Si Contabilitatea Entitatilor Controlate

CUPRINS

1.Introducere

2.Probleme teoretice

3.Studiu de caz:

3.1Situatii financiare consolidate si contabilitatea entitatii controlate( Grupul Scolar Dimitrie Negreanu Botosani)

4.Aprecieri personale, originale, pareri, opinii si idei proprii

5.Concluzii , opinii si propuneri concrete

6.Bibliografia utilizata

20 pagini

=== l ===

CUPRINS

1.Introducere

2.Probleme teoretice

3.Studiu de caz:

3.1Situatii financiare consolidate si contabilitatea entitatii controlate( Grupul Scolar Dimitrie Negreanu Botosani)

4.Aprecieri personale, originale, pareri, opinii si idei proprii

5.Concluzii , opinii si propuneri concrete

6.Bibliografia utilizata

1.Introducere

Contabilitatea publică constituie contabilitatea care asigură evidențierea tuturor operațiunilor de încasări și plăți referitoare la fondurile publice. Ea evaluează obligațiile contribuabililor, evidențiază încasările din aceste obligații și determină diferențele din obligațiile neonorate, precum și responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea plăților din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritățile publice, comunitățile teritoriale, instituțiile publice naționale și locale.

Vincent Raude și Jean Claude Pagat rețin pentru contabilitatea publică mai multe definiții, una uzuală, alta tehnică și a treia administrativă. Astfel, definiția uzuală o formulează ca fiind: “ansamblul de reguli aplicabile gestiunii veniturilor de stat”, cea tehnică “reguli de prezentare a conturilor publice”, iar cea administrativă are în vedere sarcinile publice și o definește ca fiind “regulile contabilității publice sunt în același timp reguli de prezentare a conturilor și reguli de organizare a serviciilor contabililor publici”.

Insuficiențele acestor definiții constau în faptul că cea uzuală se referă numai la veniturile de stat și nu are în vedere un fundament juridic, cea tehnică este prea limitată, iar cea administrativă nu se referă la ordonatorii de credite. În final, autorii la care ne-am referit, propun pentru contabilitatea publică următoarea definiție care ar exprima, după părerea noastră, cel mai corect funcțiile sale, și anume: “Regulile contabilității publice au ca obiect determinarea obligațiilor și responsabilităților ordonatorilor de credite publice, ale ordonatorilor de venituri publice și contabililor publici.” Această definiție dă regulilor contabilității publice un contur juridic, tehnic și cuprinde în cadrul său obligațiile și responsabilitățile, atât ale contabililor publici, cât și ale ordonatorilor.

Ca și în cazul contabilității generale (financiare), contabilitatea publică trebuie să asigure o imagine fidelă, cu privire la situația execuției bugetului general consolidat, a informațiilor necesare pentru necesitățile proprii ale instituțiilor publice, cât și în ceea ce privește furnizarea acestora către organele în drept, cu prerogative în materie. În acest sens, contabilitatea publică trebuie să respecte, cu bună credință, regulile și normele unitare, general valabile, ale contabilității generale, precum și principiile acesteia, și anume:

Principiul prudenței, care nu admite subevaluarea veniturilor și supraevaluarea cheltuielilor, atât în procesul de întocmire a bugetelor, cât și în cel de execuție mai ales. Acest principiu în contabilitatea publică trebuie să se manifeste mai ales în ceea ce privește corecta evaluare și înregistrare a drepturilor bugetare pe care le au instituțiile publice.

Principiul permanenței metodelor, care impune continuitatea regulilor și normelor privind modul de evaluare a veniturilor și criteriile de stabilire a creditelor bugetare, asigurându-se comparabilitatea în timp a informațiilor cu privire la structura bugetelor;

Principiul continuității activității, care, în cazul contabilității publice, determină existența ei atât timp cât va exista sectorul public, iar acesta va exista atâta timp cât va exista organizarea statală. În această direcție am putea menționa, eventual, despre o dezvoltare a atribuțiilor contabilității publice, odată cu expansiunea sectorului public, ale cărui cheltuieli publice, a raportului dintre acestea și produsului intern brut, a crescut în ultimul secol de aproape cinci ori;

Principiul independenței exercițiului, care determină începerea execuției bugetare la o anumită dată, încheierea ei la o altă dată precisă și, în consecință, a neadmiterii ca în acestă perioadă să se înregistreze venituri și să se efectueze cheltuieli care aparțin altor exerciții. Acest principiu l-am putea denumi și al “adaptabilității informației contabile la sistemul execuției bugetare folosit”, “de gestiune” sau “al exercițiului”. În acest sens, sectorul public a adoptat sistemul potrivit căruia are loc o evidențiere anuală a creditelor bugetare, a plăților de casă și a încasărilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale. Acest sistem impune valabilitatea creditelor bugetare deschise și repartizate numai în cadrul exercițiului bugetar respectiv; de asemenea, plățile de casă pot fi efectuate numai în limita și în cadrul termenului de valabilitate a creditelor. La partea de venituri sunt valabile numai acele încasări care se colectează în cursul anului financiar-bugetar, iar cele încasate după 31 decembrie se evidențiază pe exercițiul financiar următor;

Principiul necompensării, care în contabilitatea publică își găsește expresia cea mai largă prin aceea că nu pot fi efectuate plăți direct din încasări, toate veniturile se înregistrază în buget, și pentru orice cheltuială care se efectuează există obligația unei aprobări. Unele excepții de la această regulă, mai ales în cazul fondurilor din mijloacele extrabugetare și speciale, nu infirmă principiul general;

Principiul intangibilității bilanțului de deschidere se aplică numai parțial în situația contabilității publice, deoarece, în cazul fondurilor publice, veniturile cuvenite anului curent, dar încasate în anul viitor, se înregistrează, ca venit, în anul în care s-au încasat. De asemenea, și fondurile aprobate prin bugetele anuale și nefolosite în acel an își pierd valabilitatea la sfârșitul exercițiului. Numai în cazul anumitor bugete, ca de exemplu în cele din mijloace extrabugetare și fondurile speciale, care au dreptul să-și reporteze soldul execuției din anul precedent, am putea vorbi despre o anume intangibilitate a bilanțului de deschidere;

de asemenea, ca și în cazul unităților patrimoniale, unde răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, în conformitate cu prevederile legii o are administratorul, și în cazul instituțiilor publice răspunderea, din acest punct de vedere, revine ordonatorului de credite (miniștri, conducătorii instituțiilor publice, centrale și locale etc.).

Față de regulile enunțate, în legătură cu modul de funcționare a contabilității publice în România, autorii la care ne-am referit mai devreme, Vincent Raude și Jean Claude Pagat, în aceeași lucrare menționează următoarele principii fundamentale ale contabilității publice franceze: “principiul distincției între oportunitate și regularitate; al distincției între ordonatori și contabili, și al neafectării încasărilor și cheltuielilor”. La aceste trei principii de bază s-ar mai putea adăuga: “principiul responsabilității (pentru ordonatori și contabili) și al unității (unitate de reglementare, abilitatea de manevrare a conturilor, unitatea de Trezorerie)”.

În afară de frumusețea definirii principiului unității reținem principiul distincției între regularitate și oportunitate, care în literatura noastră de specialitate nu este abordat.

Unele asemănări și paralelisme între contabilitatea publică și cea generală (financiară) sunt și în ceea ce privește bilanțul contabil. Dacă în cazul unităților patrimoniale bilanțul contabil se compune din bilanț, cont de profit și pierdere, și ca anexă raportul de gestiune, în cazul instituțiilor publice acesta se compune din: bilanț, cu adaptările de rigoare, contul de execuție, și în locul contului de profit și pierdere, iar ca anexă un raport explicativ. Referitor la bilanț, care nu este supus verificării și certificării de către cenzori, experți contabili etc., sau în cazul unităților patrimoniale contul de execuție privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale, este necesar să fie aprobat de aceleași organe care au aprobat bugetele respective, iar în cazul instituțiilor publice să fie auditat.

Deși planul de conturi al instituțiilor publice este comun tuturor instituțiilor publice prezentate prin componentele bugetului general consolidat, între conturile care reflectă sistemul de finanțare a instituțiilor publice, finanțate pe de o parte din bugetul de stat și bugetele locale pe de altă parte, există importante deosebiri, mai ales în ceea ce privește evidențierea constituirii resurselor publice prin intermediul cărora sunt finanțate, precum și a condițiilor care trebuiesc îndeplinite în ceea ce privește plafonul până la care se pot efectua plăți de casă.

De asemenea, există deosebiri esențiale între modul de închidere a conturilor de cheltuieli la instituțiile publice finanțate din fonduri bugetare și cele finanțate din mijloace extrabugetare. Dacă la primele, conturile de cheltuieli se închid prin conturile de finanțări, în cazul instituțiilor finanțate din mijloacele extrabugetare (autofinanțate) închiderea acestora se face prin intermediul unor conturi de rezultate, prin care, de altfel, se închid și conturile de venituri, sistem mai apropiat de cel al contabilității financiare.

O deosebire esențială în cazul contabilității instituțiilor publice față de contabilitatea financiară a agenților economici este faptul că contravaloarea fondurilor fixe și a obiectelor de inventar, în cazul instituțiilor publice, se înregistrează direct pe cheltuieli la procurarea acestora. În cazul instituțiilor publice nu întâlnim noțiunile de uzura și amortizarea fondurilor fixe sau a obiectelor de inventar, ca în cazul contabilității agenților economici.

De aceea cheltuielile efective în cazul instituțiilor publice, în majoritatea cazurilor, nu reflectă corect efortul societății în legătură cu întreținerea sau funcționarea unui anume indicator social-public, elev, student, pat de spital, militar etc..

De asemenea, datorită specificului privind finanțarea instituțiilor publice în cadrul contabilității acestora, pe lângă noțiunile de cheltuieli efective – ca în cazul agenților economici – întâlnim și noțiunile de plăți de casă și plăți nete de casă, al căror nivel este determinat de conturile de finanțare, care numai întâmplător coincid la sfârșitul exercițiului bugetar cu conturile de cheltuieli efective.

În același timp, între conturile de cheltuieli menționate în planul de conturi al instituțiilor publice, pe de o parte, și conturile de cheltuieli din planul de conturi general și al Trezoreriei Statului, pe de altă parte, există diferențe în sensul că conturile de cheltuieli din contabilitatea Trezoreriei Statului reflectă plățile nete de casă, și nu cheltuielile efective, pe câtă vreme, conturile de cheltuieli ale agenților economici și instituțiilor publice reflectă întotdeauna numai consumurile efective (plăți de salarii, consumuri efective de materiale etc.).

În concluzie, contabilitatea publică, și în primul rând cea a instituțiilor publice, se aseamănă în multe privințe cu contabilitatea generală, asemănare determinată mai ales de regulile și principiile contabilității în general, dar are multe și esențiale deosebiri determinate de specificul funcționării conturilor instituțiilor publice în ceea ce privește modul cum acestea evidențiază constituirea veniturilor publice și efectuării cheltuielilor, dar mai ales a modului lor de închidere la sfârșitul exercițiului financiar-bugetar.

După ce Legea bugetului a stabilit volumul și structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o componentă majoră a procesului formării lor este aceea a mijloacelor și metodelor care să asigure colectarea, dar mai ales gestionarea eficientă a acestora.

În acest context, un rol important îl au instituțiile publice prin intermediul cărora se derulează atât procesul de constituire, cât și cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.

În procesul de constituire a resurselor publice, instituțiile publice de primă importanță, ca autorități speciale ale statului, o reprezintă Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, și organele lor teritoriale.

În procesul de constituire a resurselor publice un rol însemnat îl au de altfel și alte ministere și organe centrale, precum și organele lor teritoriale, mai ales în ceea ce privește constituirea resurselor financiare din mijloace extrabugetare.

Dacă în procesul de constituire a resurselor publice sunt două instituții publice care joacă un rol major în acest proces, respectiv Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și organele lor teritoriale, însă, procesul de utilizare a fondurilor publice se derulează deopotrivă prin intermediul tuturor instituțiilor publice centrale și locale, ceea ce face ca rolul și importanța lor, și în primul rând răspunderea acestora, în ceea ce privește utilizarea lor eficientă mare. În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea fondurilor publice, menținerea unui echilibru permanent între intrările și ieșirile de resurse reprezintă cheia de boltă a atributului instituțiilor publice abilitate ale statului, Ministerul Finanțelor Publice, în primul rând, în constituirea și administrarea fondurilor publice.

Odată realizat acest “transfer de putere de cumpărare” de la persoanele fizice și juridice către autoritățile statului, prin intermediul prelevărilor obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componentă de bază, și tot atât de importantă a funcției statului, este dirijarea, alocarea acestor uriașe resurse financiare spre diverși beneficiari – instituții publice, întreptinderi, populație (direct și indirect) .

De modul în care, în fiecare etapă a dezvoltării sale, statul reușește să ierarhizeze prioritățile, să trieze nevoile sociale și economice, depinde dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, și pe această bază a unei protecții sociale eficiente.

Resursele financiare centralizate la dispoziția statului, prin componentele bugetului general consolidat, au ca principală destinație finanțarea “sectorului public”, care, potrivit opiniei prof. Gheorghe Manolescu este definit astfel: “În acest sens, se poate admite că sectorul public sau statul (în calitate de agent economic) cuprinde ansamblul de activități, instituții și organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora procedurile de alegere se realizează prin mecanismul votului”.

Principalul “consumator” al acestor fonduri publice este, deci, sectorul public prin instituțiile sale.

Instituțiile publice – categorie în care se include Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele, autoritatea judecătorească și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, își asigură resursele bănești, necesare finanțării cheltuielilor, privind întreținerea și funcționarea lor, în cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat și bugetelor locale. În acest context, acestea au obligația ca toate operațiunile de plăți și încasări să le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a cărei activitate se desfășoară sub garanția statului.

Fiecare componentă a situațiilor financiare va fi în mod clar identificată. În plus,

următoarele informații vor fi în mod special evidențiate și repetate atunci când sunt necesare înțelegeri corespunzătoare a informațiilor prezentate:

Denumirea entității raportoare sau alte mijloace de identificare;

Dacă situațiile financiare se referă la entitatea individuală sau la entitatea economică;

Data raportării sau perioada acoperită de situațiile financiare, care dintre acestea două este corespunzătoare pentru componenta aferentă a situațiilor financiare;

d) Moneda de prezentare;

e) Nivelul de precizie utilizat în prezentarea sumelor din situațiile financiare. Perioada de raportare

Situațiile financiare vor fi prezentate cel puțin anual. Atunci când, în împrejurări excepționale, data de raportare a unei entități se schimbă și situațiile financiare anuale sunt prezentate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an, entitatea trebuie să furnizeze informații în plus față de perioada acoperită de situațiile financiare:

Motivul folosirii unei perioade diferite de un an; și

Faptul că valorile comparative pentru anumite situații, cum ar fi situația performanței financiare, modificările în activele nete/capitalurile proprii, situația fluxurilor de trezorerie și notele aferente nu sunt pe deplin comparabile.

În împrejurări excepționale, unei entități i se poate solicita sau ea poate decide să își

modifice data de raportare, de exemplu, pentru a-și alinia ciclul de raportare mai bine

cu cel bugetar. Atunci când este cazul, este important ca utilizatorii să cunoască faptul că valorile prezentate pentru perioada curentă și valorile comparative nu sunt comparabile, și motivul modificării datei raportării. Un alt exemplu este atunci când o entitate care trece de la contabilitatea de casă la cea de angajamente schimbă data de raportare pentru entitățile din cadrul entității economice, pentru a face posibilă întocmirea situațiilor financiare consolidate.

2.Probleme teoretice

Evolutia reformei contabilitatii publice

A. Cadrul international

Standardele Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS) emise de IFAC :

– Asigura nevoia unui limbaj comun pe care intreaga comunitate financiara internationala o doreste;

– Usureaza activitatea celor ce pregatesc, auditeaza sau utilizeaza situatii financiare;

– Este puntea de legatura intre entitatile publice si cele private;

– Contribuie la asigurarea unei baze comune pentru contabilitate si raportare in toate tarile, rezultand o mai buna si mai eficienta analiza financiara;

– Contribuie la reducerea costurilor deoarece contabilii, auditorii, analistii financiari, investitorii, si organismele de reglementare nu vor ma fi obligati sa converteasca sau sa reconcilieze situatiile fiannciare dintr-un set de standarde in alt set de standarde.

Caracteristici IPSAS

– Converg cu IFRS-urile emise de IASB, prin adaptarea lor contextului sectorului public, atunci cand este cazul;

-Trateaza problemele de raportare financiara ale sectorului public care fie nu sunt tratate comprehensiv de catre IFRS-urile existente, fie pentru ele nu au fost elaborate IFRS-uri de catre IASB;

Deoarece multe IPSAS-uri pentru contabilitatea de angajamente au la baza IFRS-uri, "Cadrul general IASB pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare" reprezinta o referinta relevanta pentru utilizatorii IPSAS-urilor;

IPSASB a emis si un IPSAS comprehensiv pentru contabilitatea de casa.

În 1996, IFAC – prin Comitetul pentru sectorul public PSC a lansat un proiect de dezvoltare a unui set de standarde contabile pentru entitățile din sfera sectorului public, cunoscute sub denumirea de IPSAS.

Dupa 31 Iulie 1998, PSC a publicat 20 de Standarde IPSAS de inspirație IAS, având la bază modelul de contabilitate pe bază de angajamente și care privesc următoarele domenii:

IPSAS 1 Prezentarea situațiilor financiare, care cuprinde considerațiile generale cu privire la prezentarea situațiilor financiare, îndrumări cu privire la structura acestor situații financiare, respectiv cerințe minimale privind conținutul în condițiile utilizării contabilității de angajamente

IPSAS 2 Tabloul fluxurilor de numerar, care solicită prezentarea informațiilor cu privire la modificarea numerarului și a echivalentului de numerar în cursul exercițiului financiar, modificări grupate pe cele trei tipuri de activități: de exploatare, de investiții sau financiare

IPSAS 3 Surplusul sau deficitul net al perioadei, erori și modificări fundamentale în politicile contabile, specifică tratamentul contabil al schimbărilor estimărilor contabile, politicilor contabile și a corectării erorilor fundamentale

IPSAS 4 Efectele modificărilor ratelor de schimb valutare, prezintă tratamentul contabil al tranzacțiilor în monedă străină și al operațiilor cu străinătatea. Standardul descrie cerințele ce trebuie avute în vedere la stabilirea cursului valutar ce va fi utilizat pentru recunoașterea anumitor tranzacții în valută și cum vor fi recunoscute în situațiile financiare efectele financiare ale modificării ratelor de schimb valutare

 IPSAS 5 Costul îndatorării, prescrie tratamentul contabil al costului îndatorării care prevede cuprinderea pe cheltuieli curente a costului îndatorării, sau tratamentul alternativ care prevede capitalizarea costului îndatorării care este direct atribuibil achiziției, construcției sau realizării unui bun ce îndeplinește condițiile recunoașterii sale ca activ imobilizat.

IPSAS 6 Situațiile financiare consolidate și contabilitatea entităților controlate, solicită tuturor entităților ce dețin un control asupra altor entități să pregătească situații financiare consolidate care să consolideze toate entitățile controlate prin aplicarea metodei integrării globale. Standardul prezintă de asemenea o prezentare detaliată a conceptului de control și modalitatea sa de aplicare în cazul sectorului public și oferă îndrumări cu privire la determinarea existenței controlului în vederea aplicării standardului .

IPSAS 7 Contabilitatea investițiilor în entități asociate, solicită ca toate investițiile în entități asociate să fie cuprinse în situațiile financiare consolidate utilizând metoda punerii în echivalență, cu excepția cazului în care investiția este achiziționată și deținută numai în vederea vânzării sale în viitorul apropiat, în acest din urmă caz se utilizează metoda costului.

IPSAS 8 Raportarea financiară a participațiilor în societățile mixte, solicită consolidarea proporțională ca tratament de bază contabil a părții deținute de entități din sectorul public în societăți mixte. Ca tratament alternativ contabil al părților deținute poate fi aplicată metoda punerii în echivalență.

IPSAS 9 Veniturile din tranzacții comerciale, stabilește tratamentul contabil al veniturilor din tranzacții comerciale. Veniturile din tranzacții necomerciale, cum ar fi impozitele colectate nu fac obiectul acestui standard, ele vor fi tratate într un standard separat.

IPSAS 10 Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste, descrie caracteristicile unei astfel de economii și oferă îndrumări cu privire la retratarea situațiilor financiare a entităților pentru a asigura furnizarea unei informații utile.

IPSAS 11 Contractele de construcții, aplicabil atât contractelor comerciale cât și celor publice asigură îndrumări cu privire la alocarea costului contractului și acolo unde este posibil a venitul contractului la perioada de raportare în care s a realizat lucrarea de construcții.

IPSAS 12 Stocuri, prescrie tratamentul contabil aplicabil stocurilor deținute de entitățile din sectorul public și face diferențierea între stocurile deținute în vederea vânzării lor în cadrul unor tranzacții comerciale și anumite stocuri deținute în vederea consumului sau distribuirii. Standardul nu tratează serviciile prestate deoarece având în vedere specificul serviciilor prestate de către entitățile ce aparțin sectorului public ele vor face obiectul unui standard viitor.

IPSAS 13 Leasing, este bazat pe reglementările IAS 17 și stabilește cerințele de raportare financiară cu privire la operațiile de leasing financiar și operațional efectuate de entități publice ca locatar sau locator. S-a decis că întrucât IPSAS 13 și proiectul IPSAS privind proprietățile, plantațiile și echipamentele sunt strâns legate, este preferabil ca cele două standarde să fie puse în aplicare de la aceeași dată.

IPSAS 14 Evenimente ulterioare datei închiderii exercițiului, (IAS 10), conține anumite amendamente cu privire la necesitatea prezentării mediului în care activează sectorul public. Standardul stabilește criteriile ce stau la baza luării deciziei cu privire la necesitatea ajustării situațiilor financiare în cazul apariției unui eveniment ulterior datei de raportare.

IPSAS 15 Instrumente financiare: conținut și prezentare, se bazează pe IAS 32 cu același nume, și cuprinde cerințele de conținut privind reflectarea instrumentelor financiare în situațiile financiare și clasifică instrumentele financiare ca active financiare, datorii sau capitaluri proprii.

IPSAS 16 Investiții imobiliare, bazat pe IAS 40 cu același nume, asigură îndrumare în vederea identificării investițiilor imobiliare din cadrul sectorului public. Standardul solicită recunoașterea inițială a investițiilor imobiliare la cost și explică faptul că dacă o imobilizare este achiziționată costul său trebuie să reflecte valoarea sa justă de la data primei recunoașteri în situațiile financiare, iar ulterior investiția imobiliară trebuie să fie evaluată la valoare justă sau cost. 

IPSAS 17 Proprietăți, plantațiile și echipamentele, stabilește tratamentul lor contabil, incluzând baza și perioada recunoașterii lor inițiale, și determinarea amortizării și deprecierii lor. Standardul nu solicită sau interzice recunoașterea bunurilor de patrimoniu.

IPSAS 18 Raportarea pe segmente, stabilește principiile prezentării situațiilor financiare cu privire la tipurile de activități ale unei entități din cadrul sectorului public în vederea evaluării performanțelor anterioare privind atingerea obiectivelor propuse și în vederea luării deciziilor privind viitoarele alocări de resurse.

IPSAS 19 Provizioane, active și datorii contingente

definește provizioanele, datoriile contingente și activele contingente și identifică condițiile în care trebuie recunoscute provizioanele, cum se evaluează, și ce informații trebuie furnizate în legătură cu ele. Standardul solicită de asemenea o serie de informații cu privire la datoriile și activele contingente, informații ce trebuie cuprinse în notele situațiilor financiare în vederea facilitării înțelegerii de către utilizatori a naturii, perioadei și valorii lor.

IPSAS 20 Părțile afiliate,

solicită prezentarea existenței relațiilor dintre părțile afiliate când există control între ele și prezentarea de informații cu privire la tranzacțiile dintre entitate și părțile afiliate în anumite circumstanțe. Informațiile sunt necesare în vederea înțelegerii corecte a poziției financiare și a performanței entității raportoare.

CONSILIUL PENTRU STANDARDE INTEMATIONALE DE CONTABILITATE PENTRU SECTORUL PUBLIC (IPSASB)

Infiintat pentru a elabora standarde contabile de inalta calitate pentru a fi utilizate de entitatile din sectorul public din intreaga lume pentru intocmirea situațiilor financiare de uz general.

funcționeaza ca organism normalizator independent sub auspiciile IFAC.

Obiectivul IPSASB

este de a servi interesul public prin elaborarea unor standarde de raportare financiara pentru sectorul public de inalta calitate și prin facilitarea convergentei standardelor intemaționale și naționale, astfel crescand calitatea și uniformitatea raportarii financiare la nivel mondial.

IPSASB

Iși realizeaza obiectivele prin:

– Emiterea Standardelor Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri);

– Promovarea acceptiirii lor și a convergentei internationale cu aceste standarde;

-Publicarea altor documente care ofera indrumiiri privind problemele și practicile raportiirii financiare in sectorul public.

Comitetul pentru Sectorul Public (PSC)

Dezvolta programe în scopul îmbunătățirii managementului financiar al sectorului public și al contabilitatii, inclusiv:

dezvoltarea standardelor de contabilitate și de audit și de promovarea acceptării lor;

încurajarea și facilitarea schimbului de informații printre membrii organizațiilor profesionale și alte părți interesate.

Are autoritatea de a emite, ca reprezentant al Consiliului IFAC, hotărâri privind contabilitatea, auditul și sistemul de raportare în sectorul public.

Alte reglementari internationale

Regulamentul financiar al UE nr. 1605 – 2002;

Regulamentul Comisiei Comunitatii Europene nr. 2342/2002 privind reguli detaliate de implementare a Regulamentului financiar aplicabil bugetului general;

Standardele Sistemului European de Conturi (SEC ’95);

Manualul privind Statistici Financiare Guvernamentale;

Regulamentul Comisiei Europene nr. 2909/2000 privind managementul contabil al activelor fixe ale CE;

Reglementari internationale ale finantatorilor;

Cerinte de raportare ale BM, FMI.

B. Cadrul national

Planul de actiune la Guvernului prin Programul pentru 2000-2004 cuprindea restructurarea contabilitatii sectorului public prin:

– Imbunatatirea clasificatiei bugetare

– Stabilirea prioritatii clasificatiei economice fata de clasificatia functionala si institutionala

– Suplimentarea contabilitatii pe baza de numerar cu contabilitatea pe baza de angajamente.

– In vederea realizarii conformitatii cu metodologia ESA 95, MPF a promis contabilitatii de angajamente la nivelul sectorului public din Romania incepand cu anul 2003.

Raportarile contabile in instituriile publice

Situatiile financiare trimestriale si anuale cuprind potrivit prevederilor IPSAS nr.1 si nr.2 si ale Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr.1605/200 (art.197,198,199,200,201,202, 203,204), urmatoarele:

a) bilant;

b) contul de rezultat patrimonial

c) situatia fluxurilor de trezorerie;

d) situatia modificarilor in structura activelor/ capitalurilor;

e) anexe la situatiile financiare, care includ: principii, reguli si metode contabile, note explicative si angajamente in afara bilantului;

f) contul de executie bugetara.

Bilantul este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta elementele de activ si de pasiv la incheierea exercitiului financiar precum si in celelalte situatii prevazute de lege.

Bilantul cuprinde elementele de activ si de pasiv grupate dupa natura si lichiditate, respectiv natura si exigibilitate.

Structura bilantului in conformitate cu IPSAS 1:

A. Active

Active necurente

Active fixe necorporale

Active fixe corporale

Active fixe financiare)

Creante imobilizate (peste 1 an)

Total active necurente

Active curente

Stocuri

Creante (sub 1 an)

Investitii financiare pe termen scurt

Conturi la trezorerie si banci

Cheltuieli in avans

Total active curente

Total active

B. Datorii

Datorii necurente

Datorii (peste1 an)

Imprumuturi pe termen lung

Provizioane

Total datorii necurente

Datorii curente

Datorii (sub 1 an)

Imprumuturi pe termen scurt

Imprumuturi pe termen lung ce trebuie platite in exercitiul curent

Venituri in avans

Total datorii curente

Total datorii

C. Capitaluri proprii

Rezerve si fonduri

Rezultatul patrimonial

Rezultatul reportat

Contul de rezultat patrimonial

– exprima performanta financiara a institutiei publice;

– determina rezultatul exercitiului, ca diferenta intre venituri , respectiv finantari si cheltuieli, pe fiecare sursa de finantare si pe total. Rezultatul exercitiului este un rezultat patrimonial, continand angajamente si datorii neachitate.

Structura contului de rezultat patrimonial:

– Venituri operationale : finantari, venituri din activitati economice, venituri din subventii si alocatii bugetare cu destinatie speciala, venituri din productia de imobilizari, venituri din impozite si taxe, alte venituri operationale;

Total venituri operationale

 Cheltuieli operationale: cheltuieli privind stocurile, cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuieli cu personalul, cheltuieli de capital, cheltuieli ale bugetelor, cheltuieli operationale privind amortizarile si provizioanele, alte cheltuieli operationale

Total cheltuieli operationale

Excedent (deficit) din activitatea operationala

Venituri financiare: venituri din schimb valutar, venituri din diferente de curs valutar, venituri din vanzari de active, venituri din dobanzi,alte venituri financiare

Total venituri financiare

Cheltuieli financiare: cheltuieli din diferente de curs valutar, dobanzi bancare, alte cheltuieli financiare

Total cheltuieli financiare

Excedent (deficit) din activitatea financiara

Excedent (deficit) din activitatea ordinara

(excedent/deficit din activitatea operationala +/-

excedent/deficit din activitatea financiara )

Venituri exceptionale

Cheltuieli exceptionale

Excedent/deficit din activitatea exceptionala

Rezultatul exercitiului (excedent/deficit din activitatea ordinara +/- excedent/deficit din activitatea exceptionala)

Situatia fluxurilor de trezorerie

Prezinta existenta si miscarile de numerar divizate in:

– Fluxurile de trezorerie din activitatea operationala care prezinta miscarile de numerar rezultate din activitatea curenta;

– Fluxurile de trezorerie din activitatea de investitii care prezinta miscarile de numerar rezultate din achizitiile ori vanzarile de mijloace fixe;

– Fluxurile de trezorerie din activitatea de finantare care prezinta miscarile de numerar rezultate din imprumuturi primite si rambursate, ori alte surse financiare.

Situatia modificarilor in structura activelor/capitalurilor

Situatia modificarilor in structura activelor/capitalurilor trebuie sa ofere informatii referitoare la structura capitalurilor proprii, influentele (surplus sau deficit) rezultate din schimbarea politicilor contabile, influentele (surplus sau deficit) rezultate in urma reevaluarii activelor sau din corectarea erorilor contabile.

Anexe la situatiile financiare

Includ, potrivit prevederilor Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr.1605/2002 (art.203,204), urmatoarele:

– principii si politici contabile( reguli si metode contabile);

– note explicative;

– angajamente in afara bilantului

Contul de executie bugetara

Prezinta veniturile incasate si platile efectuate, in structura in care a fost aprobat bugetul

a) Informatii privind veniturile

-prevederi bugetare initiale si definitive

– drepturi constatate

-incasari realizate

-drepturi constate de incasat

b) Informatii privind cheltuielile

– credite bugetare initiale, credite bugetare definitive

– angajamente bugetare

– angajamente legala

– plati efectuate

– angajamente legale de platit

Cheltuieli efective (costuri, consumuri de resurse)

c) Rezultatul executiei bugetare(incasari realizate – plati efectuate)

Situațiile financiare consolidate trebuie întocmite folosind politici contabile uniforme pentru tranzacții asemănătoare și alte evenimente în circumstanțe similare. Dacă nu este posibilă utilizarea politicilor contabile uniforme (altele decât bazele contabilității) la întocmirea situațiilor financiare consolidate, acest fapt trebuie prezentat împreună cu proporția elementelor din situațiile financiare consolidate cărora li s-au aplicat politici contabile diferite.

3.Studiu de caz:

3.1. Situatiilor financiare anuale consolidate si contabilitatea entitatilor controlate( Grupul Scolar Dimitrie Negreanu Botosani)

Informatiile din situatiile financiare sunt adresate unei game largi de utilizatori: investitori, parteneri comerciali, institutii de credit, comunitatea de afaceri, angajatii societatii, institutiile statului etc. care sunt interesati de corectitudinea informatiilor prezentate.
Grupul Scolar Dimitrie Negreanu Botosani își conduce contabilitatea după legislația și normele contabile românești, respectiv Legea Contabilității 82/1991, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 310/2002, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 70/2004, aprobată prin Legea 420/2004, republicată în 14.01.2005 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglemetărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările aduse prin OMFP NR. 2374/2008.

Se apreciază că există o organizare corespunzătoare a contabilității financiare, procedurile interne stabilite permit obținerea informațiilor necesare conducerii și realizării funcțiilor institutii publice.

De asemenea, institutia publica are organizat audit intern care oferă garanții în ceea ce privește realizarea bunei gestionări a patrimoniului unitatii. Procedurile interne de activitate asigură disciplina și protecția valorilor patrimoniale

Controlul conturilor anuale și al bilanțului contabil la 31 decembrie 2009 s-a făcut efectuând diligențele și investigațiile pe care le-am considerat oportune, conform normelor de audit financiar.

Obiectivele avute în vedere au fost următoarele:

Studierea conturilor anuale și a bilanțului întocmit la 31 decembrie 2009 prin metode și tehnici specifice astfel încât să se facă aprecieri cu privire la:

I. Regulile și metodele contabile:

a) Imobilizări necorporale

b) Imobilizări corporale

c) Stocuri

d) Creanțe și datorii

e) Disponibilitățile la bancă și în casă

f) Provizioane pentru deprecierea activelor

II. Informații complementare privind:

A. Note asupra bilanțului contabil:

1) Imobilizări și amortismente

2) Stocuri

3) Creanțe

4) Mijloace bănești

5) Datorii

6) Capitalul propriu

7) Provizioane

B. Diverse:

8) Informații privind salariații

9) Alte aspecte

C. Indicatori de performanță

D. Concluzii

Dosarul exercitului cuprinde toate elementele unei misiuni a caror utilitate nu depaseste exercitiul controlat (planificarea misiunii, supervizarea lucrarilor, aprecierea controlului intern, obtinerea de elemente probante)

In dosarul permanent sunt cuprinse informatiile care pot fi folosite de la un an la altul si care nu trebuie cercetate in fiecare exercitiu( fisa de prezentare, scurt istoric, organigrame, persoanele care angajeaza intreprinderea, situatiile financiare ale exercitiilor precedente , etc)

Principii și politici contabile

Notele explicative la situațiile financiare conțin informații referitoare la principiile și politicile contabile care stau la baza organizării și conducerii contabilității în instituțiile publice, a întocmirii situațiilor financiare, a metodelor de evaluare a activelor, precum și orice alte informații suplimentare care sunt relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute. Notele explicative se prezintă sistematic pentru fiecare element patrimonial. Pentru fiecare element semnificativ din bilanț trebuie să existe informații în notele explicative.

Notele explicative la situațiile financiare trebuie să include cel puțin informațiile cerute cu privire la posturile importante din bilanțul contabil. Se vor menționa totodată dacă situațiile financiare au fost întocmite în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 republicata (M.O. nr. 454/18.06.2008), precum si cu prevederile cuprinse în alte reglementări (Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005 „Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, planul de conturi pentru instituții publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia”).

Active fixe corporale

Notele explicative trebuie să prezinte, pentru fiecare grupă de active corporale informații despre valoarea cheltuielilor efectuate pentru activele fixe corporale în curs de execuție.

Pentru fiecare grupă din categoria activelor fixe, trebuie furnizate următoarele informații în notele explicative:

valorile corespunzătoare care privesc aceste element, la începutul și încheierea exercițiului financiar;

mișcările privind aceste element, ocazionate de:

modificările valorii în cursul exercițiului financiar;

intrări de active în cursul exercițiului financiar;

ieșiri de active în timpul exercițiului financiar respectiv;

transferuri de active către și din acel element, efectuate în timpul exercițiului financiar.

Reevaluarea activelor fixe corporale.

La sfârșitul anului se va întocmi o anexă cu indicatori specifici, în structura stabilită de Ministerul Finanțelor Publice (Anexa 35a, 35b).

Stocuri

Notele explicative prezintă structura stocurilor existente, metodele de evaluare la intrarea și ieșirea din gestiune, precum și metodele de evidență a stocurilor, costul de achiziție sau costul de producție al stocurilor evidențiate în bilanț.

Dacă în situații excepționale, se decide să se schimbe metoda de evaluare și de evidență pentru un anumit element de stocuri, trebuie prezentate următoarele informații:

motivul schimbării metodei;

efectul financiar asupra rezultatului patrimonial al exercițiului.

Creanțe

Notele explicative trebuie să prezinte suma totală a creanțelor, valoarea creanțelor în valută, valoarea creanțelor care devin scadente după mai mult de un an de la data încheierii exercițiului financiar, suma probabilă a creanțelor care nu vor mai fi încasate și alte informații reprezentând, de exemplu, informații despre reevaluarea creanțelor în valută.

Datorii

Notele explicative trebuie să prezinte valoarea totală a datoriilor, valoarea datoriilor în valută, a datoriilor care au termen de plata după cinci ani de la data încheierii exercițiului financiar, valoarea plăților restante și cauzele care le-au determinat și alte informații precum și informații despre reevaluarea datoriilor în valută.

Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare, a unor informații care să fie relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor economice și credibile, în sensul că reprezintă fidel rezultatul patrimonial și poziția financiară a instituției publice, sunt neutre, sunt prudente, sunt complete sub toate aspectele semnificative.

Modificările politicii contabile sunt premise doar dacă sunt cerute de lege sau au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile instituției publice. Acest lucru trebuie menționat în notele explicative.

Analiza contului de execuție a bugetului instituției publice

Instituțiile publice utilizează mijloace bănești pe care le primesc de la buget pe calea plăților pe care le efectuează, în numerar sau fără numerar, pentru achitarea salariilor, procurarea de materiale, plata unor lucrări și servicii etc.

Plata unor sume din mijloacele bănești primite de la buget poate avea ca efect fie consumarea efectivă a acestor mijloace, cum este cazul plăților pentru salarii, prestări de servicii etc., fie o schimbare a formei lor, ele schimbându-și forma de mijloace bănești în cea de mijloace materiale sau în decontare.

Prin urmare, în timp ce în unele plăți ale instituțiilor publice constituie în același timp și cheltuieli efective, altele nu dau naștere la cheltuieli în momentul când au fost efectuate. Între plăți și cheltuieli pot să apară deci neconcordanțe din punct de vedere al efectuării lor în timp. Delimitarea precisă a plăților și cheltuielilor prezintă importanță pentru analiza execuției bugetului instituției.

Pentru delimitarea indicatorului care exprimă folosirea mijloacelor bugetare bănești de către instituțiile publice se folosește noțiunea de „plăți nete” care reflectă plățile făcute de trezorerie pentru instituție. Acest indicator permite să se aprecieze modul de folosire a mijloacelor bănești pe care instituțiile le primesc de la bugetul statului. Cu ajutorul indicatorului „plăți nete” se poate constata în ce măsură s-a respectat destinația stabilită prin buget în folosirea mijloacelor bănești, dacă nu s-au produs depășiri la plăți față de prevederi etc. Așadar, acest indicator servește la urmărirea modului de utilizare a creditelor bugetare, de respectare în ultimă instanță a disciplinei bugetare.

Analiza activității instituțiilor bugetare nu se poate limita însă numai la urmărirea unor astfel de aspecte, ea trebuie să pătrundă, mult mai adânc în analiza îndeplinirii planului de acțiuni economice, sociale, culturale, de învățământ etc. Este necesară și o apreciere a raportului dintre serviciile aduse societății de către instituția publică și volumul mijloacelor consumate de acesta, a eficienței cu care sunt utilizate mijloacele bugetului de stat. La toate aceste cerințe importante pentru caracterizarea economico – financiară a activității unei instituții, nu poate răspunde numai indicatorul „plăți nete” și, de aceea, el trebuie completat și cu indicatorul „cheltuieli efective”.

În analiza contului de execuție bugetară trebuie să se folosească ambii indicatori cu condiția ca fiecare să fie aplicat potrivit conținutului lui și a scopului urmărit. Plățile nete arată ce volum de mijloace bănești au fost folosite din bugetul de stat/local, de aceea trebuie utilizate ca un indicator al execuției bugetare. Cheltuielile efective indică volumul de mijloace economice ale statului consumate în activitatea instituțiilor bugetare. Pentru aceste motive, cheltuielile caracterizează mai bine modul cum sunt îndeplinite sarcinile operative ale instituției.

Prin urmare, analiza adâncită a activității unei instituții bugetare și a eficienței cu care se folosesc mijloacele economice ale statului trebuie să se facă pe baza indicatorului „cheltuieli efective”, iar acela de „plăți nete” să fie înțeles și folosit ca un indicator al execuției bugetare, utilizarea fondului centralizat de resurse bănești ale statului.

Cheltuielile instituțiilor publice pot fi de mai multe feluri după scopul căruia îi sunt afectate: cheltuieli pentru învățământ, sănătate, cheltuieli pentru administrația de stat, pentru apărare etc. Această grupare corespunde însăși naturii activității instituțiilor publice și cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate de o anumită instituție. În cazul când în activitatea aceleiași instituții sunt efectuate cheltuieli cu destinații diferite, atunci este necesar ca acestea să fie evidențiate și analizate separat.

Deși cheltuielile bugetare pot să difere ca destinație, în funcție de natura instituțiilor, ele se pot grupa, totuși, după diferite criterii, pe baza trăsăturilor comune, grupare de care să se țină seama în analiza acestora. Această grupare poartă denumirea de clasificație economică și împarte cheltuielile în:

Cheltuieli curente, care la rândul lor se compun din:

Cheltuieli de personal;

Cheltuieli materiale;

Dobânzi;

Subvenții;

Transferuri între unități ale administrației publice;

Asistența socială;

Alte cheltuieli.

Cheltuieli de capital;

Operațiuni financiare, care se compun din:

Împrumuturi;

Rambursări de credite.

Analiza contului de execuție a bugetului instituției publice presupune analiza creditelor bugetare aprobate, a creditelor definitive, a plăților nete și a cheltuielilor efectuate.

În afară de cheltuielile care privesc activitatea curentă a instituțiilor, acestea mai beneficiază și de fonduri pentru investiții. Analiza acestor cheltuieli trebuie să aibă în vedere că fondurile pentru investiții alocate de la buget se folosesc în primul rând pentru asigurarea bazei materiale necesare desfășurării în bune condiții a activității din fiecare instituție publică. Un alt aspect care trebuie urmărit este oportunitatea acestor cheltuieli care se cuprind în proiectele de buget pe baza unei riguroase fundamentări. Obiectivele prevăzute a se realiza, precum și dotările independente (achiziționările de mijloace fixe) sunt cuprinse în „Liste de investiții” care, după ce sunt aprobate, primesc finanțări separate de cheltuieli (de la capitolul cheltuieli de capital).

Informațiile conținute de situațiile financiare ale instituțiilor publice sunt de neînlocuit în analiza și conducerea instituțiilor publice. Fără îndoială rolul determinant îl are bilanțul contabil în procesul de analiză. Acest rol cheie se justifică prin însăși locul ocupat de analiza contabil – financiară în stabilirea unui diagnostic al instituțiilor, pe baza căruia pot fi luate decizii care să potențeze factorii cu acțiune favorabilă asupra activității de ansamblu și a rezultatelor obținute .

Raportul de analiză pe bază de bilanț, sau raportul explicativ se întocmește trimestrial și anual și cuprinde informații prin care se justifică legalitatea, oportunitatea și eficiența economică a creditelor primite și consumate în cursul perioadei de raportare, obiectivele realizate, pagubele constatate, recuperarea acestora etc., precum și soldurile finale ale unor conturi existente la finele perioadei de raportare a bilanțului contabil.

În funcție de specificul instituției, în mod concret se analizează:

creditele aprobate pe an și repartizarea acestora pe trimestre;

creditele deschise , plățile nete și cheltuielile efective pe perioada analizată;

încadrarea plăților nete în creditele deschise, cu respectarea clasificației bugetare;

modul de îndeplinire a indicatorilor fizici și valorici specifici activității instituției față de cifrele din program;

modul de executare a planului de venituri și cheltuieli extrabugetare, a fondurilor speciale;

se menționează distinct operațiunile respinse la viza de control preventiv, numărul și suma acestora, motivele respingerii și modalitățile de soluționare a acestora;

propuneri de îmbunătățire a activității instituției, a disciplinei financiare și a controlului intern.

Totodată, în cadrul raportului de analiză se are în vedere și analiza grupelor și posturilor din bilanț, analizându-se soldurile conturilor din bilanț, componența și dinamica acestora.

4. Aprecieri personale, originale, pareri, opinii si idei proprii

Grupul Scolar Dimitrie Negreanu Botosani își conduce contabilitatea după legislația și normele contabile românești, respectiv Legea Contabilității 82/1991, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 310/2002, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 70/2004, aprobată prin Legea 420/2004, republicată în 14.01.2005 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglemetărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările aduse prin OMFP NR. 2374/2008.

Informația contabilă din aceste documente nu este folosită întotdeauna în stare „brută”, ci este supusă unei ajustări care o face mai adaptată necesităților de analiză. Astfel pornind de la informația conținută în situațiile financiare, prin analiză se elaborează diferiți indicatori. O asemenea adaptare se justifică prin faptul că datele publicate vizează în principal satisfacerea necesităților comune de informare a unei game cât mai largi de utilizatori (instituțiile în sine, organele ierarhic superioare, organele de control, statul, organismele internaționale, publicul larg). Totodată, trebuie avut în vedere că prin bilanț se exprimă starea de fapt la un moment dat sau dintr-o anumită perioadă de gestiune, iar prin analiză se dorește o viziune dinamică asupra activității.

Conducerea fiecărei instituții publice trebuie să stabilească un set de proceduri pentru toate operațiunile derulate, pornind de la întocmirea documentelor justificative până la întocmirea situațiilor financiare trimestriale și anuale. Aceste proceduri trebuie elaborate de către specialiști în domeniul economic și tehnic, de auditori interni sau cunoscători ai specificului activității desfășurate și ai strategiei adoptate de instituție.

La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate și principiile de bază ale contabilității de angajamente (Ordin 1.762/2002).

5. Concluzii , opinii si propuneri concrete

Situatiile financiareconsolidate si contabilitatea entitatilor controlate din domeniul institutiilor publice are ca obiective :

– Reflectarea imaginii fidele a situatiei patrimoniului si a rezultatelor financiare în bilantul contabil si în contul de profit si pierdere.

-Exprimarea unei opinii privind măsura în care situatiile financiare prezintă o imagine fidelă a afacerilor agentului economic la data bilantului si a rezultatelor pentru exercitiul încheiat, cu respectarea legilor în vigoare si a practivilor din tara în care agentul economic îsi

are sediul.

– Mentinerea calitătii si coerentei sistemului contabil, astfel încât să asigure certitudinea reflectării în bilant si în contul de profit si pierdere, în mod corect, sincer si complet a patrimoniului, situatiei financiare si rezultatelor exerctiului.

– Îmbunătătirea utilizării informatiei contabile.

Opinia emisă sporeste credibilitatea situatiilor financiare, atestă conformitatea cu legile în vigoare si recunoaste respectarea si promovarea principiilor economicitătii, eficientei si eficacitătii în activitatea agentilor economici auditati. Aria de aplicabilitate este definită de procedurile de audit considerate a fi necesare în circumstantele date, pentru a realiza obiectivul propus .

Situațiile financiare constituie sursa de informație cea mai sistematică și mai completă pentru activitatea de analiză conducere și control. În același timp dat fiind faptul că ele reflectă modul de cheltuire și utilizare a banului public, reprezintă o sursă importantă de date și pentru informarea și controlul public.

5.Bibliografia utilizata

– Luminita Ionescu- Contabilitatea Institutiilor publice, Ed.Fundatiei Romania deMaine, Bucuresti, 2007

– Legea contabilităŃii nr.82/1991. Republicată. M.O. nr. 48 din 14 ianuarie 2005.

– Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. M.O. nr. 1080 si 1080 bis din 30 noiembrie 2005.

– Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 79/2010 de aprobare a Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2009;

– Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3387/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 22 decembrie 2009;

– Standardele Contabile Inetrnationale pentru Sectorul Public ( IPSAS), Editura CECCAR , Bucuresti, 2005