Ionita Lavinia Roxana Tdr22 Disertatie [306283]

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:

Lect. dr. [anonimizat]: [anonimizat], iulie 2017

[anonimizat]:

Lect. dr. [anonimizat]: [anonimizat], iulie 2017

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Scopul lucrării a fost cel de a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat].

Am pornit de la întrebarea – „[anonimizat]?” [anonimizat] „Hanul Domnesc”, [anonimizat], s-a ajuns la două concluzii importante.

În urma finalizării acestei lucrări după o perioadă de aproximativ 9 luni, în care s-a urmărit scoaterea în evidență a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat], patrimoniul etnografic al acestui județ.

3

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], traditonal gastronomy and SWOT analysis.

[anonimizat], [anonimizat].

I have started from the question – „The etnographic patrimony is indeed a supporting factor of the touristic development in Suceava County?” and I [anonimizat] „Hanul Domnesc”, [anonimizat], two important conclusions resulted.

After a period of 9 months and finalising this paper, while trying to emphasise the etnographic patrimony, I consider that all the touristic resources of etnographic nature are supporting the touristic development in Suceava County, and also are attracting a great number of etnographic-keen tourists. More than that, through the building of museums that reflect the organization and the activities of an authentic village from Suceava, it is promoted at a national and international level, the etnographic patrimony of this county..

Cuvinte cheie/ Keywords

patrimoniul etnografic, arhitectură tradițională, zone etnografice, județul Suceava, muzee etnografice, gastronomie tradițională

ethnographic heritage, traditional architecture, ethnographic areas, Suceava County, ethnographic museums, traditional gastronomy

Introducere

Județul Suceava este cunoscut mai ales datorită regiunii istorice Bucovina, care este renumită pentru frumusețea portului popular, păstrarea ocupațiilor și a meșteșugurilor străvechi, pentru satele cu arhitectură tradițională exterioară și interioară viu colorată, tradiții, obiceiuri, dar și numeroase festivaluri sau târguri organizate anual, cu scopul de a promova aceste aspecte și de a atrage cât mai mulți turiști.

În primul rând, adresez mulțumiri către lect. dr. Șerban Horea Raluca, care mi-a fost coordonator științific al lucrării de disertație, pentru sprijinul acordat în studierea acestei teme. În al doilea rând, adresez mulțumiri către părinții mei, care m-au susținut moral și material pe toată perioada realizării lucrării, în vederea deplasării la Centrul de Informare Turistică din Suceava, Muzeul etnografic „Hanul Domnesc” și Muzeul Satului Bucovinean.

Lucrarea de disertație „Patrimoniul etnografic – promotor al turismului în județul Suceava”, este organizată în cinci capitole și tratează resursele turistice de factură etnografică, pornind de la arhitectură tradițională, port popular, meșteșuguri tradiționale, decorul interior al caselor, ustensilele de uz casnic, gospodăresc și instalațiile tehnice tradiționale.

În primul capitol (Județul Suceava – aspecte generale), este prezentat un scurt istoric al județului, repartiția sa în cadrul României, principalele căi de acces și câteva date despre populație și așezări umane. În cel de-al doilea capitol (Patrimoniul etnografic), pentru fiecare zonă etnografică în parte, s-au evidențiat resursele etnografice ce țin de arhitectură populară, port popular, meșteșuguri tradiționale, modul cum este organizat interiorul locuințelor, instalațiile tehnice tradiționale, dar și activitățile turistice care pot fi desfășurate.

În cel de-al treilea capitol (Satul românesc între resursă și potențial turistic), au fost prezentate satele din județul Suceava cu funcție turistică de natură etnografică și cele mai importante manifestări culturale care pun în valoare patrimoniul etnografic. În capitolul patru (Muzeul – mijloc de promovare a potențialului turistic etnografic), s-a dorit o identificare în teritoriu a celor mai importante muzee etnografice, care prin numărul de exponate autentice, reușesc să atragă din ce în ce mai mulți turiști pasionați de arta populară din acest județ.

Ultimul capitol (Analiza bazei tehnico-materiale a turismului), presupune o analiză a modului în care evoluează numărul unităților de cazare din județ, durata unui sejur, principalele zone de agrement și gastronomia tradițională specifică.

Motivația alegerii temei de studiu

Motivația alegerii temei a constat în scoaterea în evidență a remarcabilului potențial etnografic, demonstrând faptul că toate resursele turistice de factură etnografică de care dispune, contribuie la dezvoltarea turismului în județul Suceava și nu în ultimul rând, provin din orașul Fălticeni, fiind deci interesată de acest subiect.

În vederea realizării lucrării, am pornit de la următoarea întrebare: „Patrimoniul etnografic este într-adevăr un factor al dezvoltării turismului în județul Suceava?” și pe parcursul cercetării, prin consultarea lucrărilor de specialitate care vizează acest subiect, colectarea unor date statistice și prelucrarea acestora, mergând pe teren pentru obținerea unor informații, am reușit să îmi răspund la această întrebare.

Pentru obținerea unor informații utile în vederea realizării acestei lucrări, dar și pentru observarea și fotografierea unor elemente ale patrimoniului etnografic (decorul interior al locuințelor, piese de mobilier, ustensile de uz casnic și gospodăresc, port popular, ocupațiile sătenilor, etc), m-am deplasat către Centrul de Informare Turistică din Suceava, Muzeul etnografic „Hanul Domnesc” și Muzeul Satului Bucovinean.

Metodologia cercetării științifice

În vederea întocmirii lucrării de disertație, s-au urmărit 3 etape de lucru: etapa de documentare (am consultat lucrări de specialitate, am obținut informații de la Centrul de Informare Turistică, Muzeul etnografic „Hanul Domnesc” și Muzeul Satului Bucovinean, am consultat strategia de dezvoltare a turismului în județul Suceava și alte documente), etapa de extragere a informațiilor folositoare și etapa prelucrării informațiilor (redactarea lucrării, realizarea hărților și a tabelelor).

De asemenea, am pus în aplicare următoarele metode: statistică (prin obținerea datelor de la Institutul Național de Statistică și Centrul de Informare Turistică din Suceava și prelucrarea acestora), reprezentare grafică (hărți, tabele) și metoda interpretării informațiilor.

6

I. Județul Suceava – aspecte generale

I.1. Scurt istoric al apariției județului Suceava

Istoricii și cercetătorii afirmă cu certitudine că meleagurile sucevene au fost locuite încă din cele mai vechi timpuri, ca dovadă fiind descoperirile arheologice din Paleolitic și Neolitic, consemnate în mai multe localități ale județului. Prima atestare documentară despre Suceava datează din anul 1388, din timpul domniei lui Petru Mușat, unde se evidențiază două construcții de piatră impunătoare: Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Șcheia.

De-a lungul timpului, a prezentat un interes deosebit pentru domnitori de când a fost numită capitala țării Moldovei, fiind centrul economic, politic și militar al acesteia. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, au fost ridicate ctitorii de mare importanță care se află pe teritoriul actualului județ Suceava (Mănăstirea Putna, Mănăstirea Voroneț, etc).

Ulterior, următorii domnitori au continuat după modelul lui Ștefan cel Mare, să apere independența și suveranitatea capitalei țării Moldovei. Însă, în urma războiului ruso-turc din anul 1771, unde Imperiul Otoman a fost învins, mai multe orașe ale actualului județ Suceava, au trecut în stăpânirea Imperiului Austriac, formând un teritoriu cu denumirea de Bucovina.

După jumătate de secol, Bucovina și-a recăpătat independența (1918), dar prin pactul Ribbentrop – Molotov (încheiat în anul 1939), a pierdut partea de nord a acesteia, în prezent fiind inclusă în teritoriul Ucrainei. După reforma administrativ – teritorială din anul 1968, Suceava a devenit reședința județului cu același nume.

Județul Suceava înseamnă tradiții și meșteșuguri populare moștenite de-a lungul timpului, arhitectură tradițională deosebită, istorie eroică ce se reflectă în numeroase localități (Baia), ctitorii voievodale de mare importanță (renumite pentru picturile exterioare și interioare la nivel național și internațional), ospitalitate deosebită a gospodarilor, precum și cadru natural remarcabil.

Arta populară (a țesutului, olăritului, încondeierii ouălor, etc), transpunerea sensibilității localnicilor în capodoperele realizate din lemn, fibre textile (cânepă, in, lână) sau piei, frumusețea portului popular, arhitectura caselor și decorul interor, reprezintă talentul locuitorilor ținuturilor sucevene.

I.2. Localizare și căi de acces

Județul Suceava se află în nord-estul României și se suprapune unui ținut în care cadrul natural dominat de elementele bioclimatice, creează o armonie peisagistică inedită. Având granița la nord și est cu Ucraina, la sud cu  județele Mureș și Neamț, la sud-est cu Iași, la est cu Botoșani, la vest cu județele  Maramureș și  Bistrița-Năsăud, ocupă o suprafață de 8.553 km2 (3,6% din suprafața totală a țării) și este al doilea ca mărime după județul Timiș.

Conform fig.1, rețeaua rutieră asigură legătura între toate localitățile județului Suceava, precum și cu județele vecine. Se remarcă în mod special drumul european E85 (Siret – Suceava – Bacău – București), care traversează județul pe direcția nord-sud.

Lungimea totală a drumurilor publice este de 2.330 km, lungimea drumurilor naționale este de 483 km, iar lungimea drumurilor județene este de 1.037 km.

Județul Suceava este traversat de o cale ferată importantă, care face legătura între Moldova și Transilvania, pe direcția Iași – Suceava – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Dej – Cluj Napoca – Timișoara.

În ceea ce privește rețeaua de transport aerian, se evidențiază două aeroporturi, respectiv Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” de la Salcea (situat la 14 km de municipiul Suceava) și Aeroportul Dealul Floreni (aflat la 10 km de Vatra Dornei).

8

I.3. Populația și așezările umane

Populația județului Suceava este de 629.374 locuitori (conform datelor preluate de la Institutul Național de Statistică la nivelul anului 2016), din care în mediul urban 256.792 locuitori, iar în mediul rural 372.582 locuitori.

Datorită ponderilor mari a zonelor muntoase din județ care reprezintă peste jumătate din suprafața acestuia, densitatea medie a populației este de 73 loc/km2 (2016). În ceea ce privește repartiția populației în cadrul teritoriului județului (fig.2), aceasta prezintă mari deosebiri: câteva comune din partea vestică-montană a județului au o densitate a populației sub 35 locuitori/km2 datorită tipului tradițional de economie și a condițiilor naturale (Coșna, Dorna Candrenilor, Cârlibaba, Ciocănești, Poiana Stampei).

Însă în Podișul Sucevei, situația este diferită, unde densitatea depășește 150 locuitori/km2 (Liteni, Salcea, Milișăuți, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni), ajungând până la 2047 locuitori/km2 în municipiul Suceava.

În ceea ce privește componența etnică a județului Suceava, în anul 2016 populația era alcătuită conform datelor furnizate de către Direcția Județeană de Statistică, din: 92.6% (români), 1.91% (rromi),  0.93% (ucraineni, inclusiv  huțuli), 0.3% (polonezi), 0.27% (ruși lipoveni) și  alte naționalități – 0.13%.

9

Conform datelor statistice furnizate de către Institutul Național de Statistică (tabel 1), se constată o creștere a populației județului Suceava în perioada 2012-2014, în timp ce în perioada 2015-2016 se observă o scădere a numărului populației, datorită ponderii tot mai mare a populației vârstnice și a migrării populației tinere.

Județul Suceava are în componență următoarele unități administrativ – teritoriale:

• 5 municipii: Suceava (resedință de județ), Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, și Vatra Dornei;

• 11 orașe: Gura Humorului, Vicovu de Sus, Salcea, Solca, Dolhasca, Siret, Broșteni, Cajvana, Frasin, Liteni și Milișăuți. • 98 comune și 379 sate.

După cum se poate observa în harta de mai sus (fig.3), marile aglomerări demografice se regăsesc în localitățile Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Vatra Dornei, datorită progresului tehnic, a inovațiilor, a condițiilor de trai mai ridicate, etc.

II. Zone etnografice

Etnografia studiază originea, răspândirea în spațiu și în timp a artelor, credințelor și obiceiurilor populare, alături de influențele datorate unor grupuri etnice distincte (huțulii, cum este cazul județului Suceava; Maria Cioară – pag. 72). Având în vedere întreaga evoluție a populației din acest teritoriu, a artei și culturii sale tradiționale, s-au conturat mai multe zone etnografice, și anume: Zona Suceava, Zona Rădăuți, Zona Vatra Dornei, Zona Câmpulung Moldovenesc, Zona Gura Humorului și Zona Fălticeni.

Zonele etnografice ale județului Suceava (fig.4) se remarcă prin vechimea locuirii în acest spațiu, prin existența unui procent ridicat de populație rurală cu ocupații și meșteșuguri bine păstrate, condiții fizico-geografice diverse care generează un potențial economic generos, păstrarea unor obiceiuri și tradiții (datini și obiceiuri de Anul Nou), festivaluri sau târguri care scot în evidență bogăția culturală a județului.

Voi trata ulterior zonele etnografice ale județului Suceava și voi scoate în evidență care sunt elementele cu care se remarcă acest teritoriu față de celelalte zone ale țării, în materie de arhitectură tradițională, costum popular, decorul caselor locuitorilor și bogăția meșteșugurilor tradiționale renumite la nivel național și internațional.

Menționez faptul că în vederea prezentării zonelor etnografice, am obținut informații despre arhitectura tradițională, portul popular, meșteșugurile tradiționale și activitățile turistice care pot fi practicate, de la Centrul Național de Informare Turistică din Municipiul Suceava.

II.1. Suceava

Arhitectura tradițională se prezintă sub forma unor gospodării cu specific agro-pastoral, construite atât din paiantă (schelet din lemn cu spațiile goale căptușite cu chirpici), dar și din lemn, cu spații pentru adăpostirea animalelor și depozitarea furajelor, produselor și uneltelor agricole. Decorul simplu, dar în același timp elegant al caselor vechi, al porților și al celorlalte spații construite, apare sub forma unor crestături pe bârne și grinzi, putând fi scos în evidență și de efectul îmbinării cununilor de bârne la colțuri „în coadă de rândunică”.

În ceea ce privește portul popular din zona etnografică Suceava, acesta se remarcă printr-o croială simplă, care tinde să ofere corpului o linie zveltă. Cămașa (ia) este țesută din bumbac, cânepă sau in și decorată cu broderii cu motive florale sau geometrice în diverse culori, pe mâneci și piept (fig.5).

Portul popular femeiesc este compus din: maramă (ștergarul de cap), ie, catrință (fotă), brâu, bundiță, cojocel din piele și blană de miel, suman (pe timp de iarnă), traistă, opinci și cizme din piele neagră.

Portul bărbătesc are la bază următoarele elemente: cămașă, bundiță, cojocel din piele și blană de miel, suman (pe timp de iarnă), brâu sau curea lată din piele, căciulă din blană de miel de culoare neagră, țașcă din piele, ițari, opinci și cizme negre. În fig.6 se poate observa portul popular femeiesc și bărbătesc în timpul unei cununii religioase în comuna Bosanci, care păstrează influențele dacice în realizarea fiecărei piese.

12

Ocupații și meșteșuguri străvechi:

– torsul și țesutul unor piese de îmbrăcăminte și textile decorative de interior (țoale, cearșafuri, fețe de masă, ștergare) din cânepă, in și lână. Cele mai renumite țesătoare unde se mai practică în prezent aceste meșteșuguri tradiționale, sunt în comunele Moara și Verești.

– prelucrarea lemnului – se remarcă dulgheritul (în care meșterii dulgheri construiau case și anexe gospodărești, porți, biserici) și tâmplăritul (meșterii tâmplari prelucraru diverse unelte de uz casnic și gospodăresc). În prezent, dulgheritul se mai practică în comunele Dărmănești și Udești.

– cojocăritul și pielăritul constituie meșteșuguri specializate în prelucrarea pieilor (de ovine sau bovine) și confecționarea unor piese de îmbrăcăminte și încălțăminte, impresionând prin tehnicile de decorare, motivele folosite și ocaziile pentru care sunt confecționate. În trecut, aceste meșteșuguri au fost practicate atât de bărbați, cât și de femei în comunele Dărmănești și Adâncata, însă datorită apropierii populației de mediul urban, acestea s-au pierdut.

Activități turistice care pot fi practicate în zona etnografică Suceava:

– vizitarea obiectivelor și atracțiilor turistice din zonă;

– participarea la manifestările tradiționale organizate în acest ținut (festivaluri, târguri, etc);

– pelerinaje la lăcașele de cult, cu ocazia unor sărbători religioase, hramuri ale bisericilor și mănăstirilor (Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, Mănăstirea Dragomirna, etc);

– vânătoare (activitate turistică favorizată de fondurile cinegetice din Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți), pescuit pe râurile Siret și Suceava, pe iazuri și lacuri (Liteni, Bosanci), unde se întâlnesc specii de caras, crap, biban, babușcă, șalău și știucă;

– echitație, ciclism și alte activități sportive;

– plimbări cu trăsura sau cu sania trasă de cai, petrecerea serilor în jurul focurilor de tabără, participarea la diferite activități gospodărești, precum și degustarea unor bucate tradiționale specifice ținutului rural sucevean.

13

II.2. Humor

Arhitectura tradițională se individualizează prin gospodăriile construite în întregime din lemn în zona montană, cu anexe pentru adăpostirea animalelor și depozitarea furajelor. În ceea ce privește zona de podiș, acestea sunt din lemn și lut ars sau piatră, cu spații pentru adăpostirea animalelor, depozitarea și păstrarea uneltelor sau a produselor agricole.

În această zonă etnografică, se remarcă un element arhitectural deosebit (foișorul), care are rolul de a proteja intrarea caselor mai vechi de intemperii sau poate constitui locul de odihnă a gospodarilor. Aceste case cu foișor sunt specifice celor care au două camere de locuit și cu tindă pe mijloc. Decorul caselor humorene este dat de către efectul îmbinării cununilor de bârne la colțuri sau de capetele grinzilor care apar sub forma unor console.

Portul popular femeiesc are la bază următoarele elemente: maramă, cămașă, catrință, brâu, bundiță, cojocel, suman, traistă, opinci și cizme negre. Costumele tradiționale humorene se deosebesc prin cămașă mai bogat ornamentată (cu fire de aur sau argint, paiete și mărgele), catrință cu dungi înguste de culoare galbenă și traistă în carouri roșii (fig.7).

De asemenea, costumul popular bărbătesc este format din: cămașă, bundiță, cojoc, suman, brâu sau curea lată din piele, ițari, căciulă din blană de miel de culoare neagră, țașcă din piele, opinci și cizme negre. Se deosebește de celelalte zone prin faptul că țașca din piele purtată de bărbați la diferite festivaluri, este împodobită de sărbători cu diferite decorațiuni.

14

Ocupații și meșteșuguri străvechi:

– torsul și țesutul unor piese de îmbrăcăminte și textile decorative de interior (țoale, saci, cearșafuri, fețe de masă, ștergare) din in, cânepă și lână. În prezent, țesătoare renumite unde se mai practică aceste meșteșuguri tradiționale, sunt în comunele Păltinoasa și Cacica.

– prelucrarea lemnului – se remarcă dogăritul, un meșteșug ce constă în confecționarea recipientelor pentru păstrarea produselor lichide și a brânzeturilor (putini, ciubere), fiind întâlnit în comunele Mănăstirea Humorului și Pleșa.

– olăritul se practica în trecut în comunele Cacica și Păltinoasa, unde se producea ceramica neagră nesmălțuită, iar în Pârteștii de Jos, ceramica roșie.

– încondeierea sau închistrirea ouălor este un meșteșug care se practică în perioada Paștelui, care a devenit cu trecerea timpului o adevărată artă. Încondeierea presupune folosirea ouălor calde pentru uscarea tușului și sunt lucrate cu pensula sau penița, iar cea a închistrării presupune folosirea unui instrument numit chișiță, pentru decorarea ouălor cu ceară.

În trecut, creatoarele populare foloseau culori naturale obținute din flori, frunze sau rădăcini, iar în prezent, marea majoritate folosesc coloranți chimici din comerț. Cu toate acestea, meșteșugul se mai practică în Cacica, Mănăstirea Humorului, Slătioara și Stulpicani.

Activități turistice care pot fi practicate în zona humoreană:

– vizitarea obiectivelor, atracțiilor turistice din zonă și participarea la manifestări tradiționale;

– pelerinaje la lăcașele de cult, cu ocazia sărbătorilor religioase ale bisericilor și mănăstirilor (Mănăstirea Humor, Biserica de lemn din Botoșana, etc);

– relaxare și odihnă la Baza de tratament balneoclimateric din Cacica (cu diverse dotări moderne – piscină cu apă sărată, aparatură de kinetoterapie, săli de masaj, etc);

– drumeții montane, echitație în Obcinile Bucovinei, vânătoare (activitate susținută de fondurile cinegetice din Stulpicani) și pescuit pe râul Moldova;

– plimbări cu trăsura sau cu sania trasă de cai, participarea la diverse activități gospodărești (strânsul fânului, lucrul la grădină, mulsul vacilor și oilor) sau degustarea unor produse tradiționale specifice bucătăriei humorene. 15

II.3. Rădăuți

Arhitectura tradițională din zona Rădăuți reflectă existența unor particularități local-zonale: temeliile caselor erau construite cu șanț adânc de aproximativ un metru, pereții caselor erau ridicați din bârne rotunde de stejar sau de brad îmbinate la colțuri în „coada peștelui”, iar acoperișul care dă arhitecturii populare din zona etnografică a Rădăuților un aspect particular, era cel în patru ape din șindrilă și înalt, mai ales în zona montană (cca 1000 de bucăți de brad sau de molid folosite pentru șindrilă).

Portul popular specific locuitorilor așezărilor rurale ale zonei etnografice Rădăuți se remarcă prin ornamentația bogată a cojocelului, a iei și a pieptarului cu poale (element distinctiv pentru această zonă), de un colorit viu cu motive vegetale și geometrice (portocaliu, roșu, galben, verde și albastru).

Costumul femeiesc este compus din: maramă, cămașă, catrință, brâu, bundiță, cojocel, pieptar cu poale, suman, traistă, opinci și cizme negre. Iar cel bărbătesc: cămașă, bundiță, cojoc, pieptar cu poale, suman, brâu sau curea lată din piele, ițari, căciulă din blană de miel de culoare neagră, pălărie neagră, opinci și cizme negre (fig.8, 9 și 10).

16

Ocupații și meșteșuguri străvechi:

– olăritul, un meșteșug reprezentat prin ceramica neagră de la Marginea (fig.11), care păstrează formele tradiționale ale vaselor de lut decorate prin procedeul sgrafitării cu piatra și ceramica smălțuită de Rădăuți (fig.12), pictată în culori precum: galben, verde și brun.

În secolul XV, ceramica neagră (fig.13) cunoaște o puternică dezvoltare în nordul Moldovei, unde comuna Marginea se remarca prin calitățile tehnice. În prezent, Atelierul de ceramică neagră de la Marginea este cel mai renumit din România, care produce vase negre prin tehnica arderii înăbușite, fiind ornamentate prin lustruirea cu ajutorul unor pietre de râu. Vasele de ceramică sunt de mai multe dimensiuni (oală înaltă, oală cu mănuși, oală cu două toarte, străchini) și sunt ornamentate cu diferite motive geometrice (linii, ramuri de brad, etc).

Ceramica smălțuită de Rădăuți se produce în prezent în Atelierul de ceramică Colibaba, iar denumirea provine de la smalțul plumbifer care asigură vaselor perfectă impermeabilitate. Această tehnică datează din secolul XVI, conform descoperirii unor fragmente de ceramică smălțuită în apropierea mănăstirii Putna. Vasele de ceramică smălțuită sunt pictate în tonuri de galben, verde și brun, iar în ceea ce privește ornamentarea acestora, motivele sunt geometrice sau zoomorfe. Toți cei care au ocazia să viziteze aceste ateliere de prelucrare a ceramicii, pot urmări întregul proces tehnologic: pregătirea lutului, modelarea lui pe roata olarului, decorarea prin lustruire și procesul final de ardere.

17

– cojocăritul constituie un meșteșug care se practică în zona Rădăuți încă din secolul al XV-lea (conform documentelor istorice moldovenești) și este reprezentat de pieptar, cojocel, pieptar cu poale, fiecare piesă având ornamentație bogată cu motive vegetale.

– prelucrarea scoarțelor și a ștergarelor este un meșteșug foarte răspândit în zonă, în care se folosesc firele din in, lână și cânepă pentru a se țese în războaiele de țesut. Comuna Arbore este renumită pentru acest meșteșug, fiind principala piesă decorativă din zestrea de măritat.

– încondeierea ouălor, un meșteșug care prezintă o deosebită valoare artistică prin motivele și coloritul acestora. În zona Rădăuți, tehnica de ornamentare se deosebește de celelalte zone etnografice ale județului, realizându-se de către localnicii români cu instrumentul „chișiță”, iar de către huțuli cu un instrument numit „condei pentru colorat ouă” sau cu ceară de albine în stare lichefiată. Conviețuirea populației huțule cu cea românească a dus la influențe reciproce în ceea ce privesc elementele decorative în arta încondeierii ouălor (creatoarele populare folosesc chiar și zece culori pentru decorare).

Activități turistice care pot fi practicate în zona etnografică Rădăuți:

– vizitarea obiectivelor și atracțiilor turistice din zonă și participarea la manifestările tradiționale organizate anual (festivaluri, târguri);

– pelerinaje la lăcașele de cult, cu ocazia sărbătorilor religioase ale bisericilor și mănăstirilor (Mănăstirea Putna, Mănăstirea Sucevița, Biserica din Arbore, etc);

– drumeții montane și ciclism montan în Obcinile Bucovinei, echitație la Herghelia din Sucevița, în cadrul Complexului turistic „Forest Ecvestru Park”;

– vânătoare (activitate turistică susținută de fondurile cinegetice din Brodina, Izvoarele Sucevei, Marginea, Sucevița) și pescuit, care se poate practica pe râurile Siret și Suceava;

– activități de agrement și spa în Sucevița, în cadrul Complexului turistic „Popas Turistic Bucovina”, participarea la diverse activități gospodărești (strânsul fânului, mulsul vacilor, al oilor) sau degustarea unor produse tradiționale specifice zonei.

18

II.4. Câmpulung Moldovenesc

Arhitectura tradițională se remarcă prin gospodăriile construite în întregime din lemn, cu anexe pentru adăpostirea animalelor, uneltelor, lemnelor și păstrarea hranei. Elementul arhitectural deosebit este foișorul și se remarcă stâlpii cerdacului care sunt bogat ornamentați pe toate suprafețele. De asemenea, decorul caselor vechi din zona Câmpulung Moldovenesc este realizat sub forma unor crestături pe bârne sau grinzi și este scos în evidență de modul de îmbinare a cununilor de bârne la colțuri.

Portul popular se deosebește de celelalte din zonele etnografice ale județului Suceava prin rafinamentul coloristic al cămășilor (cu diverse motive florale – fig.14) și prin frumusețea bundițelor cu blană de jder și decor geometric (fig.15). Cel femeiesc este format din următoarele elemente: maramă, cămașă, catrință, brâu, bundiță, cojocel, suman, traistă, opinci și cizme negre. De asemenea, costumul popular bărbătesc este constituit din: cămașă, ițari, bundiță, cojoc, suman, brâu sau curea lată din piele, căciulă din blană de miel de culoare neagră, țașcă din piele, opinci și cizme negre (fig.16).

19

Ocupații și meșteșuguri străvechi:

– țesutul – din firele de in se țesea pânza folosită la confecționarea cămășilor de sărbătoare, iar din firele de cânepă cămășile de lucru și ițarii. Cele mai renumite țesătoare unde se mai practică aceste meșteșuguri tradiționale, se găsesc în comunele Fundu Moldovei și Pojorâta;

– prelucrarea lemnului – se remarcă dulgheritul (în care meșterii dulgheri se ocupau cu construitul caselor), tâmplăritul (meșterii prelucrau mese, lăzi de zestre, etc) și confecționarea instrumentelor muzicale populare din brad sau molid (bucium, cobză și buhai);

– cojocăritul – constituie un meșteșug în care creatorii populari foloseau pieile de miel pentru confecționarea bundițelor și a cojoacelor. Astăzi, acest meșteșug se mai practică în comunele Fundu Moldovei, Vama și Vatra Moldoviței;

– încondeierea sau închistrirea ouălor – zona etnografică Câmpulung Moldovenesc cunoaște cea mai largă arie de răspândire din țară a acestui meșteșug, remarcându-se Moldovița și Breaza pentru ouăle închistrite cu colorit roșu și Pojorâta pentru cele încondeiate.

Activități turistice care pot fi practicate în zona Câmpulung Moldovenesc:

– vizitarea obiectivelor și atracțiilor turistice, participarea la manifestările tradiționale organizate anual în această zonă;

– pelerinaje la lăcașele de cult, cu ocazia sărbătorilor religioase ale bisericilor și mănăstirilor (Mănăstirea Moldovița, Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din comuna Vama, etc);

– drumeții montane în masivele Rarău și Giumalău (pe traseele din Pojorâta), echitație la Herghelia de la Lucina (unde se pot vedea sute de cai de rasă autohtonă);

– vânătoare (activitate turistică susținută de fondurile cinegetice din Moldovița și Breaza), pescuit, care se poate practica pe râul Moldova și în păstrăvăriile din Vatra Moldoviței;

– participarea la diverse activități gospodărești (strânsul fânului, mulsul vacilor, al oilor), plimbări cu trăsura sau cu sania trasă de cai, degustarea unor produse tradiționale specifice zonei în cadrul unor unități de cazare din ținut.

20

II.5. Dorna

Arhitectura tradițională din această zonă etnografică reflectă specificul arhitecturii bucovinene cu frumoase decorațiuni exterioare (motive florale și geometrice). Casele sunt construite în întregime din lemn, cu anexe pentru depozitarea animalelor și produselor. Pentru construcția acestora se foloseau bârne rotunde din lemn, temelia fiind formată dintr-un strat de piatră de râu, iar învelitoarea acoperișului realizată din draniță.

La fel ca în zonele Câmpulung Moldovenesc și Humor, întâlnim elementul arhitectural (foișorul sau cerdacul), fiind locul de desfășurare a unor activități casnice sau de odihnă pe timp de vară.

Portul popular dornean se distinge prin catrință cu dungi late cu diferite culori și cămașă cu motive vegetale aplicate cu mărgele, lucru datorat influențelor năsăudene (fig.17). Costumul popular femeiesc este format din: maramă, cămașă, catrință, brâu, bundiță, cojocel, suman, traistă, opinci și cizme negre (fig.18). În ceea ce privește costumul bărbătesc, este constituit din: cămașă, bundiță, cojoc, suman, brâu sau curea lată din piele, ițari, căciulă din blană de miel de culoare neagră, țașcă din piele, opinci și cizme negre (fig.19).

21

Ocupații și meșteșuguri străvechi:

– torsul și țesutul, unde firele de in, lână și cânepă se foloseau la țesături din care se confecționau piese de îmbrăcăminte și de decor interior (ștergare de perete cu motive geometrice). În prezent, se mai practică în comunele Dorna Candreni și Panaci;

– tâmplăritul este un meșteșug bine dezvoltat în zonă, unde meșterii execută și în prezent piese de mobilier (blidare, lăzi de zestre, mese, scaune, etc), confecționarea instrumentelor muzicale populare din brad (bucium, dobă, fluier, buhai, țambal, etc);

– confecționarea obiectelor din corn de cerb sau de vită – meșteșug practicat în trecut în Cârlibaba, unde se remarca cornul pentru măsurat și cornul pentru păstrat praful de pușcă;

– încondeierea sau închistrirea ouălor este un meșteșug care a devenit o adevărată artă pentru această zonă etnografică, mai ales ca urmare a influențelor huțulilor stabiliți în Cârlibaba. În prezent, creatori populari se întâlnesc în comunele Ciocănești, Iacobeni sau Poiana Stampei.

Activități turistice care pot fi practicate în zona etnografică dorneană:

– vizite la obiectivele, atracțiile turistice din zonă și participarea la manifestările tradiționale organizate în fiecare an (târguri și festivaluri);

– pelerinaje la bisericile și mănăstirile din zonă, cu ocazia sărbătorilor religioase și a hramurilor (Mănăstirea Rarău, Biserica Romano – Catolică din Iacobeni, etc);

– relaxare și tratament balnear (turiștii pot opta pentru Baza de odihnă și tratament din Dorna Arini sau Baza de tratament Bradul – Călimani din municipiul Vatra Dornei);

– drumeții montane, echitație și foto safari în Parcul Național Călimani, unde turiștii pot observa rotitul cocoșului de munte sau perioada de înflorire a bujorului de munte;

– rafting pe râul Bistrița (activitate practicată începând cu luna aprilie până în octombrie), pescuit și vânătoare (fonduri cinegetice în Cârlibaba, Ciocănești, Șaru Dornei); degustarea unor bucate tradiționale specifice zonei dornene, petrecerea serilor în jurul unui foc de tabără împreună cu localnicii sau asistând la diverse activități gospodărești.

22

II.6. Fălticeni

Arhitectura tradițională din această zonă etnografică se prezintă sub forma unor gospodării din lemn, cu anexe pentru adăpostirea animalelor și depozitarea hranei. Casele tradiționale au două camere și tindă în partea stângă, temelia este construită din piatră de râu, pardoseala construcției este din lut, iar acoperișul în patru ape cu draniță din brad.

Portul popular femeiesc este compus din: maramă, cămașă, catrință, brâu, bundiță, cojocel, suman, traistă, opinci și cizme negre. În ceea ce privește costumul bărbătesc, este format din: cămașă, ițari, bundiță, cojoc, suman, brâu, căciulă din blană de miel de culoare neagră, opinci și cizme negre. Se deosebește de celelalte zone etnografice ale județului, prin bundița din lână de miel negru brodată cu motive florale sau geometrice și finețea iilor (în figurile de mai jos, am atașat o ie tradițională din anul 1943).

Ocupații și meșteșuguri străvechi:

– țesutul, din firele de in și cânepă se țeseau pânze folosite la confecționarea pieselor de îmbrăcăminte, saci, țoale, ștergare de bucătărie, etc. În prezent, se mai practică în Bogdănești;

– dulgheritul (în care meșterii dulgheri se ocupă cu ridicarea caselor, podurilor sau porților), dogăritul (meșteri renumiți pentru confecționarea vaselor folosite pentru păstrarea lichidelor sau brânzeturilor – ciubere, poloboace, donițe). Acest meșteșug se mai practică în comunele Baia și Râșca;

– tâmplăritul – constituie un meșteșug specializat în prelucrarea obiectelor de uz casnic și gospodăresc (unelte, mijloace de transport, piese de mobilier, etc), iar astăzi meșteri mai pot fi întâlniți în comunele Râșca și Bogdănești.

Activități turistice care pot fi practicate în zona etnografică a Fălticeniului:

– vizitarea obiectivelor, atracțiilor turistice și participarea la manifestările tradiționale organizate în această zonă (festivaluri, târguri, etc);

– pelerinaje la lăcașele de cult, cu ocazia sărbătorilor religioase ale bisericilor și mănăstirilor (Mănăstirea Râșca, Mănăstirea Slatina, Mănăstirea Cămârzani, etc);

– vânătoare, fiind o activitate turistică favorizată de existența fondurilor cinegetice din Mălini și Râșca; pescuit (putând fi practicat în iazurile și lacurile din Pocoleni, Rădășeni, Vadu Moldovei și Cămârzani);

– schi pe pârtia din Mălini (unde turiștii se pot bucura de un cadru natural deosebit de frumos), echitație, activități de agrement la Baza de agrement Nada Florilor (înot, ciclism, tenis), participarea la activitățile gospodărești și degustarea produselor tradiționale din cadrul unor structuri de cazare ale localnicilor din ținutul rural;

Nu în ultimul rând, decorațiile bogate ale interiorului locuințelor, ustensilele de uz casnic și gospodăresc, instalațiile tehnice tradiționale, împreună cu aspectele tratate mai sus (arhitectură tradițională, port popular și meșteșuguri străvechi), constituie resursele turistice etnografice care pun în valoare bogăția culturală a județului.

Camera de odihnă a caselor tradiționale din județul Suceava, are un mobilier specific: pat înălțat din lemn (decorat cu figuri antropomorfe – fig.22), scrin cu sertare, ladă de zestre pictată, banchetă, cufăr pentru haine (fig.23) și lavoar (cu oglindă, lighean și cană de porțelan – fig.24).

Interiorul camerei este completat cu țesăturile de factură populară: scoarță pentru perete (țesută cu figuri geometrice și motivul pomul vieții – fig.25), ștergare (fig.26) și așternut de pat.

În bucătăria tradițională, elementul principal în organizarea decorului interior, este cuptorul cu plită, având dublă întrebuințare – sistem pentru încălzit și pentru prepararea hranei (fig.27). Vasele necesare sunt așezate pe un grilaj din jurul hornului și pe plită (linguroaie – fig.28, oale, căni, tăvi, piuă pentru sare, chiup pentru borș și altele).

25

Decorul interior al bucătăriei este completat de blidare (fig.30 și 31), laițe, masa-ladă cu figuri geometrice (fig.32), scaune și țesăturile de interior (lăicere și ștergare).

Cămara – constituie locul unde se găsesc obiectele de uz casnic necesare preparării hranei (fig.33): cofă pentru apă, teasc pentru ulei, râșnița de mână, coșuri pentru depozitarea cerealelor, butoaie, saci pentru făină, cântar metalic, pirostrie, tăvi de copt.

În ceea ce privesc obiectele legate de transport, vânătoare și cele folosite pentru repararea mijloacelor de transport, în cadrul Muzeului Etnografic Hanul Domnesc din Suceava sunt expuse următoarele: roată din lemn pentru căruță și tarniță (fig. 34), hamuri (fig.35), jug din lemn pentru boi (fig.36), curele, nicovală (fig.37), corn de vânătoare, etc.

27

Instalațiile tehnice tradiționale văzute în cadrul Muzeului Satului Bucovinean, reflectă organizarea și activitatea complexă a satului bucovinean, fiind legate de ocupațiile agricole sau silvice. Pe valea râului ce trăbate muzeul, a fost amenajat un iaz pentru funcționarea morii de apă, un obiectiv care este funcțional pentru turiști.

piua de sumane este o instalație tehnică populară din localitatea Satu Mare (zona etnografică Rădăuți), fiind folosită la îndesarea (împâslirea) țesăturilor de lână din care se croiau sumanele și ițarii (fig.39 și 40);

moara de apă pentru măcinat grâu și porumb constituie o instalație tehnică tradițională din comuna Mănăstirea Humorului (zona etnografică Humor). Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea din piatră de carieră, moara adăpostește camera morarului și instalația de măcinat (fig.40 și 41).

28

III. Satul românesc între resursă și potențial turistic

III.1. Potențialul etnografic – premisă a dezvoltării turismului rural

O atracție deosebită specifică zonelor rurale din județul Suceava o constituie numeroasele activități artizanale care se practică și astăzi, fiind transmise din generație în generație: prelucrarea vaselor de ceramică neagră, a scoarțelor și ștergarelor, a încondeierii ouălor, a confecționării cojoacelor, etc. În harta de mai jos (fig.43), am scos în evidență satele turistice etnofolclorice din județul Suceava, alături de aspectele particulare distincte cu care se remarcă fiecare în parte.

Marginea – forma de organizare spațială este specifică zonei Rădăuți, cu sate de tip răsfirat și sate de tip risipit. Impresionează turiștii prin arhitectura populară (case și porți de lemn frumos ornamentate), port bucovinean de o rară frumusețe și autenticitate și prin meșteșugul cu care a devenit atât de cunoscută, cel al prelucrării ceramicii de culoare neagră.

29

Ciocănești – așezare rurală specifică celor dornene, cu sate de tip risipit și cu tendință de adunare. Renumele așezării se datorează artei tradiționale a încondeierii ouălelor, a portului popular, arhitecturii tradiționale (cerdacurile, ușile, ramele ferestrelor, porțile și gardurile sunt decorate cu motive populare tradiționale – figuri geometrice și diverse flori colorate), care atrag an de an, un număr mare de turiști.

Arbore – forma de organizare spațială este specifică zonei Rădăuți, cu sate de tip răsfirat și sate de tip risipit. Comuna este renumită datorită prelucrării scoarțelor, a ștergarelor și pentru muzeul sătesc cu caracter istoric și etnografic din incinta țăranului bucovinean Toader Hrib (care impresionează prin autenticitatea pieselor expuse).

Cârlibaba – așezare rurală specifică celor dornene, cu sate de tip risipit și cu tendință de adunare. Se remarcă prin arta țesăturilor, confecționarea costumelor populare cu diferite broderii și prin festivalul dedicat minorităților, organizat în fiecare an.

Vama – așezare rurală specifică zonei Câmpulung Moldovenesc, cu sate de tip răsfirat de-a lungul văilor și cu tendință de adunare pe Valea Moldovei. Cunoscută datorită populației care încă mai practică meșteșugul confecționării cojoacelor și a pieptarelor.

Pojorâta – așezare rurală cu forma de organizare spațială specifică zonei Câmpulung Moldovenesc, fiind vestită datorită meșteșugului țesăturilor, a încondeierii ouălor (cu motive geometrice de diferite dimensiuni) și a festivalului de mare însemnătate pentru această zonă (Festivalul de obiceiuri și tradiții „Comori de suflet românesc”).

Condiții pentru a deveni sat turistic (sursa: Patrimoniul Turistic al României, Cândea M.):

a) așezarea rurală să fie amplasată într-un cadru natural cât mai atrăgător (fără surse de poluare), cu un nivel ridicat de accesibilitate (pentru ca turiștii să ajungă ușor la destinație);

b) să dispună de numeroase resurse turistice care pot fi valorificate prin desfășurarea unor activități culturale (festivaluri, târguri, etc.);

c) infrastructură de cazare specifică (spații pentru amenajarea unui loc de campare, pensiuni, vile, cabane construite de către localnici sau de către autoritățile locale și regionale), etc.

30

III.2. Manifestări etnoculturale cu funcție turistică

Dorința locuitorilor din zonele etnografice ale județului Suceava cu un trecut cu tradiție, meșteșuguri populare care se păstrează și în prezent, port popular autentic, arhitectură tradițională deosebită, a dat naștere la manifestări folclorice organizate an de an, ce pun în valoare aceste aspecte. Cele mai renumite manifestări tradiționale care scot în evidență aceste resurse turistice cu care se mândresc locuitorii din județul Suceava, sunt:

Manifestările prezentate mai sus au rolul de a scoate în evidență tradițiile, folclorul, obiceiurile, meșteșugurile și gastronomia specifică localităților județului Suceava. Asemenea manifestări se organizează în fiecare an cu multă competență și atenție, mai ales în apropierea unor centre urbane sau rurale istorice sau în apropierea unor muzee în aer liber. Prin organizarea acestor festivaluri și târguri se vor promova obiceiurile, tradițiile, meșteșugurile și gastronomia locală, în scopul creșterii numărului de turiști în fiecare zonă etnografică.

32

IV. Muzeul – mijloc de promovare a potențialului turistic etnografic

Muzeele etnografice din județul Suceava reprezintă o mărturie a exprimării artistice a locuitorilor, iar în harta de mai jos (fig.44), am scos în evidență cele mai vizitate instituții culturale din punct de vedere al numărului de turiști: Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”, Muzeul de Etnografie Samuil și Eugenia Ioneț, Muzeul Etnografic Marginea, Muzeul Internațional al Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” din Moldovița, Muzeul Oului din Vama, Muzeul Național al Ouălor Încondeiate din Ciocănești, Muzeul Etnografic din Vatra Dornei, Muzeul Etnografic din Ciocănești, Muzeul Satului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina și Muzeul de Istorie și Etnografie din Baia.

Muzeul Satului Bucovinean (zona etnografică Suceava)

Muzeul Satului Bucovinean este organizat în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, având rolul de a pune în valoare patrimoniul cultural-arhitectonic de factură populară din zonele etnografice ale județului. Astfel, principiile de organizare ale muzeului au fost complexe, pornind de la ideea de a construi un muzeu viu, în continuă evoluție, care să reprezinte Bucovina și celelalte zone care nu fac parte din provincia istorică. Muzeul reflectă

33

organizarea și activitatea complexă a unui sat bucovinean, unde se găsesc: case și gospodării (Casa Vicov, Casa Dorna Candreni, Casa Câmpulung Moldovenesc, Casa Humoreni, Gospodăria Râșca, etc), biserica și clopotnița din Vama (reconstruite în muzeu), instalații tehnice tradiționale (piua de sumane, moara de apă), atelierul de olar din Marginea și crâșma din Șaru Dornei.

Pe lângă funcția de valorificare a patrimoniului cultural-arhitectonic, Muzeul Satului Bucovinean se remarcă și prin organizarea de spectacole folclorice în aer liber, târguri ale meșterilor populari și tabere de creație pentru copii în atelierul micilor meșteșugari.

Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc” (zona etnografică Suceava)

Prima atestare documentară a Hanului Domnesc a fost în anul 1627, atunci când voievodul Miron Barnovschi dăruiește propria casă cu pivnițe din zid pentru a se vinde vin și rachiu fără dobândă și vămuire. După ce a trecut în proprietatea statului în anul 1962, a fost restaurat și încadrat în urbanistica orașului Suceava, fiind deschisă și prima expoziție permanentă de etnografie, structurată pe zonele etnografice din Bucovina.

La parter, în holul de la intrare, se pot vedea piesele de vânătoare, obiecte legate transport și repararea mijloacelor de transport, iar în salonul privat al hanului, se găsesc obiecte specifice care redau atmosfera casei de vânătoare (puști de vânătoare, pumnale, blănuri de cerb, etc). Tot la parterul hanului, se află bucătăria și cămara, unde se găsesc obiecte de uz casnic și gospodăresc necesare preparării hranei, alături de mobilierul (fig.45) și țesăturile specifice caselor tradiționale (blidare, lăicere, ștergare). La etaj se află camerele care reprezintă zonele etnografice din Bucovina (Humor, Dorna, Câmpulung și Rădăuți), cu elementele de decor ale încăperilor, portul popular femeiesc, bărbătesc și obiectele de uz casnic și gospodăresc.

34

Muzeul de Etnografie Samuil și Eugenia Ioneț (zona etnografică Rădăuți)

Muzeul cu specific etnografic a fost înființat la inițiativa unui grup de intelectuali locali în anul 1934 și scoate în evidență arta populară bucovineană. Fiind cel mai vechi muzeu etnografic din regiunea Moldovei, adăpostește o bogată colecție de ceramică smălțuită de Rădăuți, ceramică neagră de Marginea, ouă încondeiate, țesături de interior, piese de port popular specifice zonei etnografice, mobilier tradițional, piese de uz casnic, instalații tehnice tradiționale, colecții de cărți și tipărituri vechi, picturi și icoane (aproximativ 9.000 de piese).

Muzeul Etnografic Marginea (zona etnografică Rădăuți)

Muzeul Etnografic din comuna Marginea se află într-o casă țărănească veche de peste o sută de ani, împodobită la exterior cu diferite țesături folosite de către locuitorii acestei zone: scoarțe, cojoace, pieptare și lăicere (covoare moldovenești). Turiștii care doresc să viziteze acest muzeu au ocazia să admire costumele populare din Rădăuți și alte zone ale Bucovinei, vase de ceramică, țesături, coșuri de nuiele, ouă încondeiate și covoare de lână.

Muzeul Internațional al Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” din Moldovița (zona etnografică Câmpulung Moldovenesc)

Muzeul poartă denumirea artistei care a preluat și a dezvoltat arta încondeierii ouălor (Lucia Condrea) și găzduiește peste 5000 de exponate unice la nivel național și internațional prin valoarea lor artistică. Ouăle sunt realizate în diverse tehnici (încondeiere cu vopsele naturale, închistrire cu ceară naturală de albine, dantelărie pe ou, etc) și sunt structurate în 3 secțiuni: ouă încondeiate vechi (provenite din teritoriile locuite de huțuli), ouă încondeiate din colecția personală a artistei Lucia Condrea (fig.46) și ouă încondeiate din diverse țări.

35

Muzeul Oului din Vama (zona etnografică Câmpulung Moldovenesc)

Muzeul Oului din comuna Vama este considerat a fi cel mai mare muzeu de acest tip din țară și găzduiește peste 7000 de ouă atât din Bucovina (încondeiate și închistrite), cât și din peste 80 de țări, lucrate în diferite tehnici, stiluri și de diferite dimensiuni. Secțiunea care corespunde exponatelor bucovinene, se remarcă prin ouăle cu o vechime de 100 de ani, unde domină simbolurile specifice zonelor etnografice (simbolul crucii, vieții, figuri geometrice și zoomorfe, simbolurile naturii, etc). Turiștii pot participa la demonstrațiile de încondeiere a ouălor și astfel vor putea cunoaște semnificația simbolurilor care se regăsesc pe coaja ouălor.

Muzeul etnografic din Vatra Dornei

Acest muzeu oferă o imagine bogată asupra civilizației tradiționale montane bucovinene, din zona Vatra Dornei. Se află în incinta fostei clădiri a primăriei orașului, putându-se observa importante elemente de natură etnografică specifice zonei: portul popular, camere amenajate care evidențiază vechile încăperi țărănești, țesături de interior (ștergare de lână, scoarțe), obiecte de ceramică, stâlpi și portițe de cerdac, dar și altele. De asemenea, muzeul găzduiește aproximativ 1800 de exponate specifice secolului XIX și XX realizate manual și pot fi admirate de către turiști cu prilejul unor evenimente speciale sau expoziții.

36

Muzeul Național al Ouălor Încondeiate din Ciocănești (zona etnografică Vatra Dornei)

Muzeul Național al Ouălor Încondeiate din comuna Ciocănești a fost inaugurat în anul 2005, cuprinzând o colecție de peste 2000 de ouă încondeiate sau închistrite de creatorii populari locali și câteva care au fost premiate la edițiile Festivalului Național al Ouălor Încondeiate. Pe lângă impresionanta colecție de ouă încondeiate, turiștii au ocazia să admire diferite obiecte de uz casnic din lemn și ceramică, unelte de fierărie, război de țesut, piese folosite pentru decorul interior al locuințelor, elemente ale portului popular, un atelier de țesut și o școală pentru învățarea meșteșugului încondeierii ouălor.

Muzeul Etnografic din Ciocănești (zona etnografică Vatra Dornei)

Arhitectura tradițională a comunei Ciocănești prezintă un stil aparte, având casele pictate cu motive tradiționale și în urma acestui lucru, a câștigat prima ediție a programului cultural-turistic „Satul cultural al României”, în anul 2004. Pe lângă casele pictate cu motive tradiționale care atrag din ce în ce mai mulți turiști, comuna Ciocănești se mai mândrește și cu Muzeul Etnografic, care adăpostește o serie de exponate donate de către localnici.

Muzeul a fost inaugurat în anul 2015 pe data de 15 august, după ce a fost renovat pentru protejarea exponatelor, în urma proiectului semnat de către primarul comunei Ciocănești și producătorul român de vopsele Policolor. În incinta muzeului, turiștii au ocazia să vadă oale de lut, unelte și instrumente folosite pentru lucrul pământului, dar și diverse țesături, piese de port popular și o colecție de cufăre pictate manual.

Muzeul Satului din Dorna Candrenilor (zona etnografică Vatra Dornei)

Muzeul Satului din Dorna Candrenilor a fost înființat de către Pardău Lazăr și cuprinde mai mult de 2000 de exponate, marea lor majoritate fiind de natură etnografică: lăzi de zestre, piese de uz casnic, țesături, războaie de țesut, inventar de stână (linguroaie), costume populare, vase de ceramică și mijloace tradiționale de transport.

37

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (zona etnografică Gura Humorului)

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina a fost înființat în anul 1958 și adăpostește peste 2000 de exponate care scot în evidență gospodăria țăranului bucovinean din trecut (sfârșitul secolului al XIX-lea), alături de activitățile și obiceiurile tradiționale care le desfășura pe parcursul anului. Decorul interior al fiecărei săli din muzeu, costumele populare, uneltele folosite pentru uzul casnic și gospodăresc, formează o idee amplă despre cum se desfășura viața țăranului bucovinean în acea perioadă (fig.49).

În ceea ce privesc obiceiurile de peste an, în muzeu se transpun următoarele: mersul la biserică de Paște cu coșul de bucate tradiționale, ungerea ușilor în noaptea de Sfântul Andrei pentru alungarea duhurilor rele, colindatul de Crăciun, uratul de Anul Nou (fig.50) și semănatul în prima zi din an.

Muzeul de Istorie și Etnografie din Baia (zona etnografică Fălticeni)

Muzeul de Istorie și Etnografie din comuna Baia se află în incinta casei primăriei încă din secolul al XIX-lea, fiind o clădire construită în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Cuprinde două secții (cea de istorie și cea de etnografie), iar patrimoniul muzeal este alcătuit din bunuri culturale de natură istorică, documentară și etnografică.

În ceea ce privește secția de etnografie, muzeul găzduiește exponate care reprezintă portul popular, decorul locuințelor, obiceiurile și meșteșugurile tradiționale din comuna Baia. Localnicii sunt cei care au donat obiectele care se află în incinta muzeului și datează de peste o sută de ani: ștergare, carpete, traiste din lână de oaie, lăzi de zestre, un război de țesut și un colaj de fotografii alb-negru.

38

V. Analiza bazei tehnico – materiale a turismului

V.1. Baza materială a cazării

Baza tehnico-materială a turismului este constituită din ansamblul mijloacelor de cazare, alimentație, agrement, transport, care sunt destinate în vederea satisfacerii cererii turistice. Baza de cazare reprezintă componenta fundamentală a bazei tehnico-materiale, având un rol remarcabil în ceea ce privește susținerea formelor de turism și cuprinde:

unități de cazare clasice (hoteluri, moteluri, hosteluri, cabane, pensiuni, vile, etc);

unități de cazare moderne (hanuri și popasuri turistice);

unități de cazare de tip extrahotelărie (tabere de vacanță, sate de vacanță, etc).

Baza materială pentru cazare a județului Suceava cuprinde următoarele tipuri de unități de primire turistică cu un nivel de clasificare de la 1 la 4 stele: hoteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri, moteluri, hanuri, cabane (de vânătoare, pescuit, etc), campinguri, vile turistice, pensiuni (urbane și rurale), popasuri turistice, bungalouri.

Putem observa în ceea ce privește județul Suceava, două comune unde durata medie a sejurului are valori mari (fig.51), respectiv: Moldovița (11,7 zile) și Brodina (6,2 zile), în urma existenței unor atracții turistice precum Muzeul Internațional al Ouălor Încondeiate, Mănăstirea Moldovița sau Păstrăvăria Brodina, unde vin numeroși turiști la nivel național și internațional.

Se remarcă și alte zone unde durata medie a sejurului are valoare mai mare, respectiv: Ciocănești (5,6 zile) și Municipiul Vatra Dornei (4,2 zile). Lucru datorat Muzeului Național al Ouălor Încondeiate, precum și altele.

39

În ceea ce privește distribuția unităților de cazare pe teritoriul județului Suceava, se poate observa în fig.52 și fig.53 de mai sus, o evoluție majoră a numărului acestora din anul 2012 până în 2016. La nivelul anului 2012, erau 296 structuri de primire turistică, dintre care cele mai numeroase concentrate în Vatra Dornei (41), Gura Humorului (39), Sucevița (26), Câmpulung Moldovenesc (21), Mănăstirea Humorului (15), lucru datorat reliefului și activităților turistice ce se pot desfășura în aceste zone.

Comparativ cu anul 2012, numărul unităților de cazare a crescut până la 338 în anul 2016, mai ales în zonele unde autoritățile locale se implică în mondernizarea infrastructurii turistice, dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii de transport (acolo unde este necesar) și valorificarea potențialului turistic. Putem observa că în Vatra Dornei s-au înregistrat cele mai numeroase structuri de cazare (51), Sucevița (37), Gura Humorului (mai funcționează doar 37), Municipiul Suceava (22), Mănăstirea Humorului (18), etc. Din păcate, unele comune cu un potențial turistic bogat, încă se confruntă cu probleme legate de infrastructura de cazare și de transport (Ciocănești, Marginea, Moldovița, etc).

40

Indicele de utilizare netă a capacității de cazare în funcțiune arată ponderea locurilor ocupate în structurile de primire într-o anumită perioadă turistică. În fig.54 din stânga, se poate observa că în anul 2015, în Vatra Dornei și în Dorna Candrenilor unitățile de cazare au fost ocupate în proporție de 42 % și 50 %, datorită condițiilor geografice existente (cadru natural favorabil), patrimoniului etnografic (elemente arhitecturale, meșteșuguri, tradiții și obiceiuri scoase în evidență prin festivalurile organizate anual, muzee etnografice) și alți factori care atrag turiștii. Se remarcă și comuna Ciocănești (23 %) sau Municipiul Suceava (25 %) cu procente mai mari ale acestui indice.

41

V.2. Baza materială pentru alimentație publică

În ceea ce privește unitățile de alimentație publică din județul Suceava, acestea cuprind un număr mare de: restaurante (tradiționale, pescărești, vânătorești, etc), cafenele, cofetării, pizzerii, patiserii, baruri (de zi sau de noapte), și altele.

În general, unitățile de alimentație publică sunt amplasate unde traficul turistic este cel mai ridicat, în zona orașelor, stațiunilor turistice sau în zona mănăstirilor (care alături de patrimoniul etnografic, este foarte cunoscută de către turiști la nivel național și internațional).

restaurante cu specific tradițional – Restaurant Casa Bucovineană (Suceava), La Popasul Baciului (Câmpulung Moldovenesc), Inima Bucovinei (Gura Humorului), Pensiunea Iristar (Fălticeni), Restaurant tradițional Popasul Vladichii (Rădăuți) și Restaurant Casa Bucovineană (Vatra Dornei).

restaurante cu specific românesc și internațional – Restaurant Franz Joseph (Vatra Dornei), Restaurant Casa Humor (Gura Humorului), Restaurant Parc (Fălticeni), Restaurant Bucovina (Câmpulung Moldovenesc), Restaurant Centru Vechi (Suceava) și Restaurant Antique (Rădăuți).

Gastronomia tradițională specifică județului Suceava, se remarcă prin: sarmale, ciorbă rădăuțeană, tochitură bucovineană, păstrăv afumat în cobză de brad (fig.55), scrijele, răciturile de porc, tocinei moldovenești, balmoș bucovinean, traista ciobănașului, borșul de sfeclă roșie, plăcinte „poale'n brâu” și cornulețe. Județul Suceava se remarcă și prin băuturile de casă, ca de exemplu: țuica tradițională din prune, vișinată, cireșată, afinată, zmeurată și sirop de muguri de brad.

Bucatele tradiționale pot fi degustate de către turiști și în cadrul unor pensiuni agroturistice, unde proprietarii folosesc produse proprii (naturale și ecologice), optează pentru servirea mesei specialitățile tradiționale și îndeamnă turistul să participe la activitățile gospodărești, păstrând atmosfera tipică unei locuințe țărănești.

42

V.3. Baza materială pentru agrement

Baza materială pentru agrement este o componentă a bazei tehnico-materiale a turismului care cuprinde un larg ansamblu de mijloace și dotări destinate pentru a asigura diverse modalități de petrecere a timpului liber de către potențialii turiști. Îmbinarea acestei componente cu alimentația publică și cazarea, are ca rezultat polarizarea fluxurilor turistice către zonele din județul Suceava care oferă turiștilor o vacanță cât mai plăcută. În cadrul județului, baza materială pentru agrement cuprinde următoarele dotări:

Baza de agrement sportiv – cuprinde centre de călărie (turiștii au posibilitatea de a practica echitație în mai multe herghelii de pe teritoriul județului și în zone montane, pe cele mai spectaculoase trasee), bazine de înot, terenuri de sport, patinoare și pârtii de schi.

Baza de agrement destinată recreerii – dotările specifice se află mai ales în zona orașelor sau a stațiunilor turistice: săli de bowling, parcuri de distracții, cluburi, etc.

Herghelia Lucina – este situată în Obcinile Bucovinei la o altitudine cuprinsă între 1200 – 1600 m și se întinde pe o suprafață de 1.800 de ha, unde cresc 362 de cai liberi. Herghelia atrage numeroși turiști pentru singura rasă de cai autohtonă care s-a păstrat în prezent (caii huțuli) și oferă locuri de campare, posibilitatea parcurgerii traseelor montane călare și organizează cursuri de călărie pentru începători și avansați.

43

Baza de agrement Nada Florilor din Fălticeni – amenajată în apropierea iazului Șomuz pe o suprafață de 5.000 m2, a fost inaugurată pe data de 29.05.2016 și pune la dispoziția turiștilor trei piscine exterioare (fig.56), o piscină interioară, un teren de sport, pistă de biciclete și două parcări. Pentru ca turiștii să petreacă cât mai mult timp în această bază de agrement, piscinele sunt dotate cu trambuline pentru sărituri, șezlonguri, baldachine din lemn, iar în interior se află două săli de forță cu echipament de ultimă generație.

În harta de mai jos (fig.57), am scos în evidență care sunt cele mai atractive pârtii de schi din punct de vedere al cadrului natural din împrejurimile acestora și al facilităților: Pârtia Parc (Vatra Dornei), Pârtia Mălini, Pârtia Șoimul (Gura Humorului), Pârtia Sucevița, Pârtia Măgura (Cârlibaba) și Pârtia Rarău (Câmpulung Moldovenesc) Însă, referitor la cele mai mari venituri înregistrate și la numărul de turiști sosiți anual, Pârtia Parc și Pârtia Șoimul sunt cele mai renumite din județ.

Pârtia Parc – situată în apropierea Parcului Central într-un cadru natural deosebit, este o pârtie de nivel mediu, cu o lungime de 900 m și beneficiază de teleschi, tunuri de zăpadă artificială, iluminare nocturnă și alte facilități;

Pârtia Șoimul – are un grad de dificultate mediu spre dificil, o lungime de 1.330 m, dispune de tunuri de zăpadă artificială și pune la dispoziția turiștilor un telescaun pentru cei care nu știu să schieze, cu scopul de a admira împrejurimile pârtiei de la înălțime.

Analiza SWOT a patrimoniului etnografic din județul Suceava

Concluzii

Regiunea istorică Bucovina are 5 zone etnografice (Suceava, Humor, Dorna, Câmpulung, Rădăuți), care se remarcă prin condițiile fizico-geografice care generează un potențial economic considerabil, arhitectură tradițională și port popular deosebit, locuitori care încă mai practică meșteșugurile tradiționale străvechi și numeroase festivaluri și târguri care pun în valoare bogăția culturală a județului Suceava. Alături de cele 5 zone etnografice ale Bucovinei, se individualizează și zona Fălticeni, care contribuie la formarea culturii populare românești cu bogăția și varietatea patrimoniului etnografic.

Turiștii care vin în județul Suceava, sunt atrași de numeroasele meșteșuguri tradiționale care încă se mai practică în zilele noastre, fiind transmise din generație în generație: olăritul (se mai practică în Atelierul de ceramică neagră de la Marginea și în Atelierul de ceramică Colibaba), încondeierea și închistrirea ouălor (meșteșug renumit la nivel național și internațional pentru tehnicile și motivele de decorare folosite), țesutul și torsul fibrelor textile, cojocăritul, prelucrarea scoarțelor și a ștergarelor, prelucrarea lemnului, etc.

În cadrul unor manifestări culturale organizate în fiecare an, turiștii pot participa la demonstrațiile de încondeiere a ouălor, modelarea lutului pe roată în vederea realizării unui vas de ceramică, țeserea unor scoarțe, pot degusta din gastronomia specifică, să observe datinile și obiceiurile de Paște, Crăciun, Anul Nou sau horele și dansurile specifice fiecărei zone etnografice în parte.

Se remarcă și prin muzeele etnografice care scot în evidență frumusețea portului popular, decorul interior al locuințelor, piesele de mobilier, ustensilele folosite pentru uzul casnic, meșteșugurile și instalațiile tehnice tradiționale (Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”, Muzeul Etnografic Marginea, etc).

Pasionații de etnografie se pot caza în satele din județul Suceava încă păstrătoare a unor arhitecturi tradiționale, fiind considerate adevărate muzee în aer liber. Spațiul rural beneficiază de un bogat potențial turistic atât în zonele montane, submontane, cât și în zonele de podiș (cadru natural deosebit, arhitectură locală tradițională, meșteșuguri tradiționale renumite, manifestări culturale, gastronomie specifică locală, structuri de primire turistică

47

tradiționale, etc), iar împreună cu ospitalitatea gazdelor primitoare, contribuie la crearea unei atmosfere cât mai plăcute pe durata șederii turiștilor.

Pe teritoriul județului există numeroase unități de cazare (338 în anul 2016, conform Institutului Național de Statistică), care înregistrează valori mari ale duratei medii a sejurului în unele zone și au un procent ridicat de ocupare a acestora, în urma existenței unui patrimoniu etnografic considerabil, renumit la nivel național și internațional.

De asemenea, județul Suceava oferă numeroase modalități de petrecere a timpului liber, turiștii putând practica echitație în centre de călărie, drumeții montane, pescuit, vânătoare, să înoate în bazinele de înot, să practice sporturi de iarnă pe pârtiile de schi (pârtia Parc, Șoimul, Mălini, etc), rafting pe Bistrița sau să se relaxeze în zonele de agrement.

În ceea ce privește gastronomia tradițională din acest județ, turiștii pot degusta în cadrul unor unități de alimentație publică sau pensiuni agroturistice numeroase bucate, dintre care cele mai renumite: ciorba rădăuțeană, păstrăvul afumat în cobza de brad, tochitura bucovineană, balmoș bucovinean, scrijele, sarmale și plăcintele „poale'n brâu”.

Pornind de la întrebarea – „Patrimoniul etnografic este într-adevăr un factor al dezvoltării turismului în județul Suceava?”, am studiat câteva referințe bibliografice cu privire la această temă de studiu, am obținut date prin deplasarea pe teren la Centrul de Informare Turistică din Suceava, Muzeul etnografic „Hanul Domnesc”, Muzeul Satului Bucovinean și în urma analizei efectuate cu ajutorul unor indicatori turistici (durata medie a sejurului, numărul unităților de cazare, etc), am ajuns la următoarele concluzii:

– toate resursele turistice care alcătuiesc patrimoniul etnografic (arhitectură populară, port popular, ocupații și meșteșuguri, interiorul locuințelor, piese de mobilier, instalații tehnice tradiționale, gastronomie tradițională, tradiții, obiceriui și manifestări etnofolclorice organizate în fiecare an, etc), contribuie în mare măsură la dezvoltarea turismului în județul Suceava și atrag din ce în ce mai mulți turiști anual;

– prin construirea unor muzee etnografice și a unor muzee de acest tip în aer liber, care reflectă organizarea și activitatea complexă a unui sat (Muzeul Satului Bucovinean), se promovează atât la nivel național, cât și internațional, patrimoniul etnografic de pe meleagurile sucevene.

48

Lista figurilor și tabelelor

Bibliografie

Cărți:

– Bănățeanu Tancred (1975) – Arta populară bucovineană. Centrul de îndrumare a creației populare, Suceava

– Bojoi Ion, Cârlan Nicolae (1979) – Ghid turistic al județului Suceava. Editura Sport-Turism, București;

– Bratiloveanu Gheorghe, Spânu Mihai (1985) – Monumente de arhitectură în lemn din ținutul Sucevei. Editura Meridiane, București;

– Brânduș Costică, Cristea Alexandru (2013) – Județul Suceava. Editura Academiei Române, București;

– Cândea Melinda, Tamara Simon (2012) – Patrimoniul Turistic al României. Editura Universitară, București;

– Cioară Maria (1979) – Zona etnografică Rădăuți. Editura Sport-Turism, București;

– Cocea Cristian (2011) – Ghidul României misterioase. Editura Tiparg;

– Camilar Mihai (2012) – Bucovina – ghid turistic. Editura Ad Libri;

– Emandi I. Emil, Matei D. Mircea (1988) – Cetatea de Scaun și Curtea Domnească din Suceava. Editura Sport – Turism, București;

– Emandi I. Emil, Vasile Cucu (1989) – Suceava, Editura Sport-Turism, București;

– Vlădica Mircea (2007) – Vatra Dornei – plai mioritic de istorie și legendă, leagăn de credință și cultură bucovineană. Editura Napoca Star, Cluj-Napoca;

Site-uri informative:

– www.complexagrementcacica.ro/tarife/ – Complexul de agrement Cacica (consultat în perioada aprilie – mai 2017);

51

– www.cjsuceava.ro – Strategia de dezvoltare și promovare a turismului (consultat în perioada mai – iunie 2017);

– www.herghelialucina.ro – Herghelia Lucina (consultat în perioada martie – aprilie 2017);

– www.insse.ro – Institutul Național de Statistică (consultat în perioada decembrie – iunie 2017);

– www.judetulsuceava.ro – (consultat în perioada februarie – iunie 2017);

– www.muzeuloualorluciacondrea.ro – Muzeul Ouălor Lucia Condrea (consultat în perioada mai – iunie 2017);

– www.primariabosanci.ro – Primăria comunei Bosanci (consultat în perioada aprilie – mai 2017);

– www.primariagh.ro – primăria Gura Humorului (consultat în perioada februarie – martie 2017);

– www.turismbaia.ro – Informații despre Muzeul de Etnografie (consultat în perioada mai – iunie 2017);

– www.turism-suceava.ro – Consiliul Județean Suceava (consultat în perioada martie – mai 2017);

– www.vatra-dornei.ro – Primăria Vatra Dornei (consultat în perioada martie – mai 2017);

Soft-uri utilizate pentru realizarea hărților:

Philcarto

Adobe Illustrator CS4

ArcGis

Soft-uri utilizate pentru prelucrarea datelor statistice:

Microsoft Office Excel

52