Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri) [612271]

Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri)
created by prof. Rodica Lungu 1

Marin Sorescu (1936 -1996)
 poet, dramaturg, critic, eseist –
apreciat elogios în plan european
 a impus o nouă viziune în teatrul
românesc, prin elaborarea unor:

structuri moderne ale spectacolului
(piesa cu un personaj unic);

tipologia subiectului și a eroului;

limbajul dramatic, stilul scenic

Dumitru Micu:

teatrul metaforic : trilogia “ Setea
muntelui de sare ” (1974) – titlul e o
metaforă a setei de absolut a omului

Iona, Paracliserul, Matca sunt par a-
bole pe tema destinului uman,
drame ale căutării spirituale a sinelui

inspirate din mituri fundamentale,
biblice (mitul lui Iona, mitul potopu –
lui în„ Matca ”) sau folclorice (mitul
meșterului Manole în „ Paracliserul ”)
pe care dramaturgul le parafraze ază

formula monologului absurd în
care tragicul și comicul, grotescul și
lirismul se împletesc.

comicul absurd : “Lupoaica mea ”,
“Există nervi ”, “Pluta meduzei ”

parabole istorice ”Răceala”, „A treia
țeapă ”
teatrul epic : “Vărul Shakespeare ”

Iona biblic profetul fără voie este
pedepsit pentru neascultare și eliberat
după pocăință; destin hotărât de Dumnezeu
Iona lui Sorescu își sfidează conștient
destinul de condamnat fără vină, de
prizonier fără putința scăpării
« Vocile » lui Iona
Iona pescarul (omul practic; rutina vieții)
Iona ghinionistul (destin al neșansei)
Iona visătorul (peștele cel mare / copaci)
Iona victima (noi, peștii; conștientizare)
Iona cugetătorul (lucidul,depășind teama
Iona căutătorul (ia în stăp ânire spațiul)
Iona luptătorul , răzvrătitul ce sfidează
destinul și absurdul existenței (cuțitul)
Iona arhetipul (reîntoarcere la origini)
Iona ascetul, iluminatul (gata de sa –
crificiu pentru a descoperi libertatea și
demnitatea umană) Iona (scrisă în 1965, publicată în rev.
”Luceafărul”,1968)
 o tragedie în patru tablouri „despre un om singur,
nemaipomenit de singur” .
Tema condiției omului într-un univers configurat ca
spațiu visceral se dezvoltă ca o dezbatere despre
libertate și necesitate, despre singurătate și moarte,
despre sens și nonsens existențial, despre raportul
dintre: individ / colectivitate, individ / sinele esențial.
Titlul ,numind unicul personaj al piesei, stabilește o
relație directă cu mitul biblic despre Iona, fiul lui
Amitai; fixează metafora omului înghițit de balenă
Povestea sacră constituie pentru S. doar un desen
epic primordial pe care s e bazează fabulația dramei
desacralizarea mitului
Dezvoltarea scenică a parabolei omului înghițit de o
balenă e modernă , polemică , parodică , apropiindu -l
pe M.S. de marii apologeți ai singură -tății: Nietzsche,
Camus, Sartre, Heidegger, Cioran.
Formula dramatică este foarte modernă:
Universul dramatic se construiește treptat, nu prin
acumulare de întâmplări și prin progresia acțiunii, ci
prin dialogul conflictual .
Personajul unic al piesei se divide în „voci”
(formula dialogului cu sinele: “monolog dialogat”)
Stilul scenic : decor simbolic – convenția teatralității nu
mai e disimulată (marea: cercuri desenate cu creta )
efectele scenice (pântecul balenei ce “mistuie “)
indicațiile parantetice complexe (scenariul “mut“)
jocul scenic (acto rul “se dedublează și se strânge “)
Actul I: trăire în “azi” și într -un iluzoriu “afară ” =
metaforă a absurdului lumii i
situație nefastă
Iona: singurătate psihologică, existență ca ființă socială

verigă în lanțul biologic pescar
vânăt or
(scindarea eului) om-pește
vânat
 conflict existențial: real / ˝ideal ˝ ,vis, aspirație
Actul II: “înăuntru ”= peștele 1; timp al “târziului”
Iona: singurătate existențială, trăire lucidă

depășind biologicul prin“idee”
ființa dilematică
 conflict psihologic: trăire / gândire ființa activă,
căutătorul
răzvrătitul (cuțitul; spintecarea burții)
Actul III:“înăuntru ”=peștele 2, 3; regresie în timp
Iona: singurătate metafizică, trăire mitică, arhetipală

depășind rați onalul prin “poveste”
ființa mitică
 conflict ontologic: naștere / moarte
arheul
Actul IV: durată interioară , timp sacru al iluminării ;
evadare dintr -un univers al determinărilor (“afară ”)

cufundare în zările interioare (“ieșire prin cer”)
Iona: d epășirea singurății prin regăsirea sinelui
trăire sacrificială ființa ce -și regăsește identitatea
depășind limitele condiției umane prin speranță
 conflict existențial: determinare / libertate .

Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri)
created by prof. Rodica Lungu 2
“Tragedi a în patru tablouri “ scrisă de Marin Sorescu, “scriitor cu o sclipitoare personalitate care posedă atât
profunzimea filozofică a lui Beckett, cât și o viziune aparte, cu totul personală asupra neputinței de
comunicare”(Greta Brotherus), a fost jucată cu ră sunător succes pe marile scene ale lumii. Inclusã, alături de
Paracli -serul și Matca în trilogia „Setea muntelui de sare” (titlul trilogiei este o metaforă a setei de absolut a
omului), parabola dramatică “ Iona” ilustrează perfect teatrul metaforic (sau « metafizic », cum l -a numit poetul –
dramaturg) . Cele trei piese sunt “ monodrame sau tragedii colective ” (M.Sorescu, Extemporal despre mine ) pe
tema destinului uman, drame ale căutării spirituale : setea de adevăr, de cunoaștere, de libertate și demnitate
sunt pentru eroii tragediilor moderne ale lui Marin Sorescu căi de a ieși din absurdul vieții.
 Sunt inspirate din mituri fundamentale, biblice (mitul lui Iona, mitul potopului în „ Matca ”) sau folclorice (mitul
meșterului Manole în „ Paracliserul ”), pe care dr amaturgul le parafrazează, adoptând formula monologului
absurd în care tragicul și comicul, grotescul și lirismul se împletesc .
 Personajele sunt proiecții ale eului esențial și profund („ Dacă Iona și Paracliserul sunt eu, tot eu sunt și
teatrul meu istori c”)
Iona (scrisă în 1965, publicată în1968) este o tragedie în patru tablouri , o piesă „ despre un om singur,
nemaipomenit de singur” . Tema condiției omului într-un univers configurat ca spațiu visceral, închis, suprapus,
se dezvoltă ca o dezbatere despre l ibertate și necesitate , despre raportul dintre individ și colectivitate , dintre
individ și sinele esențial , despre singurătate și moarte, despre sens și nonsens existențial : “Îmi vine să spun că
Iona sunt eu… Cel care trăiește în Țara de Foc este tot Iona, omenirea întreagă este Iona, dacă -mi permite. Iona
este omul în condiția lui umană, în fața vieții și în fața morții. ” Titlul piesei, care numește unicul personaj ce
dialoghează cu sine în scenă, stabilește o relație directă cu mitul biblic despre Iona, fiul lui Amitai. Acesta este
înghițit de un chit, fiindcă în loc să propovăduiască cuvântul Domnului în cetatea Ninive, fuge cu o corabie spre
Tarsis. După trei zile și trei nopți Iona este eliberat din pântecul monstrului marin. Povestea sacră constituie
pentru M.S. doar un desen epic primordial pe care se bazează fabulația dramei. Dezvoltarea scenică a
parabolei omului înghițit de o balenă este foarte modernă, polemică și parodică , apropiindu -l pe Sorescu de marii
apologeți ai singurătății: Nietzsche (ca re formulase aforismul „ Solitudinea m -a înghițit ca o balenă” ), Camus,
Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Foarte modernă este și formula dramatică aleasă de poetul – dramaturg. Cele
patru acte se înlănțuie într -un “monolog aproape imposibil de subîmpărțit ca re poate constitui prototipul unui text
deschis ”. Universul dramatic al piesei se construiește treptat, nu prin acumulare de fapte, prin progresia acțiunii,
ci prin dialogul conflictual . Treptat, personajul unic al piesei se divide în „voci” , exprimând fie care o
componentă a eului scindat: Iona-pescarul (omul pragmatic, văzut mai ales în ipostaza sa de ființă socială),
Iona-ghinionistul , trăind în orizontul nenorocului, Iona visătorul , (năzuind în somn sau treaz să prindă „ peștele
cel mare ”), Iona victima (omul captiv în sferele concentrice ale determinărilor care îi anulează libertatea), Iona-
căutătorul propriului adevăr, al identității sinelui de adâncime (omul lucid care meditează asupra condiției sale
existențiale), Iona-luptătorul care se opune absurd ului existenței, Iona-arheul care reface, simbolic, toată istoria
omenirii, năzuind să se nască iarăși și iarăși, Iona-ascetul “cu barbă ca a schivnicilor de pe fresce ”, Iona-
iluminatul care, hotărât „ să răzbată la lumină” , descoperă că libertatea e înlău ntrul său, în spirit .
Formula dialogului cu sinele („monolog dialogat”) este justificată în deschiderea piesei: „Ca orice om
singur, Iona vorbește tare cu sine însuși …”. Situația inițială (actul I) în care este surprins eroul este o metaforă a
absurdului lumii. Cu fața spre mare (într -un orizont al așteptării perpetue, ca și eroii din „ Așteptându -l pe Godot ”
de S. Beckett), Iona se află, fără s -o știe, în gura imensă a balenei, deci într -o situație nefastă. Acest “ afară ” inițial
este iluzoriu, căci Iona e ste captiv în plasa rutinei cotidiene, în automatismele de ființă socială (ale profesiunii –
“Sunt pescar și trebuie să se găsească oricând un pește în casa mea. Altfel ce -ar zice lumea?” – și ale
responsabilităților de cap de familie – “Soția mea mă iubeș te, dar nu când stau și mă uit la pești ”). Contemplarea
(el stă “ ceasuri întregi ” să privească peștii din acvariu) și visul (ca și eroul din „ Bătrânul și marea ” de Hemingway,
Iona visează de o viață să prindă peștele cel mare) sunt tentative ale evadării d in mediocritatea și absurdul
realității. Se configurează astfel un prim conflict existențial , între realitate (“a fi” ) și vis (“a voi” ), între real și
“ideal ”. Numai că, visul pescarului Iona este un pseudoideal, fiindcă visarea e închisă în “cercul strâmt ” al
orizontului său existențial (ca și a pădurarului care visează copaci). El nu evadează cu adevărat din cotidian și de
sub zodia nenorocului. Încearcă însă să le depășească prin joc, prin simularea unei alte realități: pescuiește în
acvariul adus de aca să, întreținându -și speranța că ghinionul (absurdul) înscris în destinul său poate fi anulat.
Jocul are funcție cognitivă , căci, privind peștii din acvariu, Iona intră într -o nouă realitate, descoperind
similitudinea între destinul său de pescar ghinionist și cel al peștilor. Metafora omului –pește reliefează
dualitatea iremediabilă a făpturii care îi apare în același timp ca vânător și vânat, ca „ înghițitor ” și înghițit ”.
„ … Noi, peștii, înotăm printre nade… Visul nostru de aur e să înghițim una, bineî nțeles, pe cea mai mare”, spune
Iona și cuvintele “rost-ite” pun un sens și un rost în lumea absurdă până acum. “Visul” de a prinde peștele cel
mare se revelează acum ca fals ideal, ca o nadă ce ascunde primejdia mortală pentru om de a năzui spre valori
materiale. Limbajul , vorbărie ” fără șir ” la început (având aparența unei improvizații), devine treptat formă a trăirii
conștiente, mijloc de investigare ontologică, instrument al cunoașterii : „De când spun cuvinte fără șir, simt că -mi
recuperez anii frumoși de viață”.
Izomorfismul pescar = pește și citarea proverbului popular despre: „ peștele cel mare care -l înghite pe cel
mic” devin suportul textual al noii situații dramatice propuse în actul al II -lea. Înghițit de balena în gura căreia se
afla încă de la început, Iona își începe căutarea inițiatică și aventura cunoașterii. Primele cuvinte spuse de Iona,
înainte de a se descoperi prizonier în pântecele chitului, sunt semnul intrării într -o altă dimensiune temporală:
“Mi se pare mie sau e târziu? Eroul tr ăiește mai întâi la nivel afectiv : Sentimentul “târziului” este urmat de cel al
resemnării: “ Începe să fie târziu în mine. Uite, s -a făcut întuneric în mâna dreaptă și -n salcâmul din fața casei […]

Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri)
created by prof. Rodica Lungu 3
– Trebuie să dormi – De ce trebuie să se culce toți oamen ii la sfârșitul vieții? –Hai, pune capul jos. ” Metafora
morții văzute ca somn subliniază stereotipia ce definește încă gândirea lui Iona. Momentul ieșirii din clișeul
reprezentărilor colective, ca și depășirea afectelor prin gândire , e marcată prin efec -tul scenic al luminii: “Dă să
se culce. În acest moment lumina se aprinde brusc. E ca o idee care i -a venit lui Iona. –Asta era! –Peștele! M -a
înghițit de viu sau…de mort”. Conflictul care se evidențiază acum, între trăire și gândire , este unul psihologic .
Ridicându -se pe treapta rațiunii, Iona își învinge teama de moarte și resemnarea în fața ei. Eroul se instalează
astfel lucid într -un “timp al rupturii determinat de două forțe: prima este forța opresivă a memoriei care îl
asaltează cu amintirile automatis -melor ce i -au alcătuit viața afară; cealaltă e forța de eliberare care îl mână
înainte, distrugând progresiv neesențialul instaurat în existența exterioară”. Treptat Iona, se îndepărtează de
modelul viețuirii inconștiente(“ veșnica mistuire ”,“devenire întru deve-nire”), figurat prin ipostaza pescarului care
își vede, pragmatic, de „trebușoara lui”. Se eliberează de stereotipii și aderă la un comportament mitic, esențial.
Evoluția spirituală a personajului este marcată prin reactualizarea “poveștii cu unul ca re a fost înghițit de un chit” .
Numai că, Iona -lucidul se oprește acum la jumătate, neîn -țelegând încă soluția mitică a parabolei. Instalat deplin
în sfera rațiunii, Iona ia, progresiv, în stăpânire, ca un adevărat explorator, spațiul visceral a cărui lege unică este
lupta pentru supraviețuire („ veșnica mistuire ”). Armele sale sunt logosul ca formă de libertate prin care învinge
singurătatea fizică („Fac ce vreau: Vorbesc “Să vedem dacă pot să și tac ” – Încearcă – “Nu, mi -e frică ”),
acțiunea (mersul, căutarea unei ieșiri sunt neistovite, tinzând să conștientizeze limitele: „Pot să merg unde vreau ”
– Merge într -o direcție până se izbește de limită.), asumarea conștientă a propriei existențe (descoperirea
cuțitului cu care începe să spintece burta balenei ) și mai ales rațiunea (Iona visează acum să întemeieze un
spațiu al cugetării: “ o bancă de lemn în mijlocul mării ” = “lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului ”).
Labirintul pe care -l străbate, îl orientează pe Iona spre un mereu alt început. El spintecă burta balenei, dar se va
regăsi, prizonier, într -un spațiu visceral mai amplu. Actul al treilea se consumă mereu “înăuntru” (peștele II și
peștele III; cei trei pești spintecați amintesc de cele trei probe inițiatice depășite de eroul din basm e). Eșecul
repetat al încercării de a ieși din captivitate, din balena înghițită de o alta, mai mare, reprezintă tentativa de a
depăși conștiința nefericirii, a singură -tății, a condiționărilor multiple ale existenței umane. Eroul încearcă să ia în
stăpâ -nire, prin conștiință și prin acțiune spațiul existențial al absurdului, al dezordinii. El devine “omul revoltat”
care refuză să se lase prins în vârtejul “morilor de vânt ale zeilor” (sau în capcana iluziilor donquijotești). Apariția
pescarilor I, II în c el de -al doilea pește nu -l salvează pe Iona decât de singurătatea fizică.Imposibilitatea co –
municării cu cei asemeni lui, îl proiectează într -o singurătate metafizică : în ajutorul omului aflat într -o
situație -limită, nu va sări “ nimeni din sat. Nimeni de pe pământ. Nimeni din cer.” Asaltat de conștiința acestei
singurătăți, Iona se refugi -ază în “poveste”, în mit.Actualizarea mitului Mumelor este suportul următoarei aventuri
inițiatice a lui Iona: regresia înspre un timp mitic al originilor. Aceasta se săv ârșește prin ieșire din destin individual
(echiva -lând cu spintecarea burții pește -lui II) și refacerea în sens invers, a întregii istorii a umanității (“ Intrăm
unde vrem și ieșim când vrem ”).Traversând, simbolic, dezastre (“ N-a mai găsit locul, c -a venit un cutremur ”) și
murind “câte puțin” în războaie (“ războiul, plecam la război ”; “Ne scapă mereu câte ceva în viață.Soldaților le
scapă mai ales pacea… la prima liniște deschid ochii atât de larg îi deschid, că intră în ei iarba și păsările, ca în
craterele vulcanilor stinși. ”) Iona devine arhetipul, arheul ce se naște iar și iar: “ Mamă, mi s -a întâmplat o mare
nenorocire. Mai naște -mă o dată! . – Tu nu te speria din atâta și naște -mă mereu. ” Se instalează astfel un conflict
ontologic , între viață și moarte , ce nu se poate rezolva în absența lui Dumnezeu “ Ce pustietate…Aș vrea să
treacă Dumnezeu pe aici. ” Dar în locul divinității, în orizontul întunecat al burții peștelui III, se -arată doar “ puii
nenăscuți ai monstrului ”, simboluri ale unui viitor amenințător. Visul de a avea un viitor se transformă acum în
coșmar (posibil argument pentru interpretarea piesei ca parabolă politică).Într -un ultim efort ( actul al IV -lea), Iona
apare în spărtura burții ultimului pește. Pare îmbătrânit, cu barba de mucenic fluturând . Privește în zare, ca într -o
oglindă. Descoperă cu disperare că orizontul e doar „ un șir nesfârșit de burți ”.Noua revelare o realității ca șir de
determi -nări din care nu se poate ieși, cristalizează un nou conflict existențial , diferit însă de cel din pr imul
act. Acum idealul aflat în raport conflictual cu realul este unul autentic: aspirația spre libertate a omului,
reprezentată prin simbolul luminii. Decizia finală e surprinzătoare, însă într -o perfectă logică a discursului
dramatic. Nedescoperind nici o cale de salvare din universul închis în care este iremediabil captiv, el caută ieșirea
în sens invers, adâncindu -se în propriul orizont lăuntric. Asumându -și conștient propriul destin (amintire
progresivă a vârstelor și a celor dragi din familie), asumân du-și identitatea (“Eu sunt Iona” ) și recuperând unitatea
ființei sale (alter -ego-urile lui Iona se reconciliază într -un “noi” al solidarității), își spintecă pântecul spre a răzbi
cumva la lumină . Gestul nu figurează neapărat o sinucidere, ci poate fi o s ugestie și o rezolvare scenică a
conflictului. Iona își corectează astfel traiectoria demersului cognitiv. Moartea ritualică a eroului apare ca intrare în
altă etapă existențială, superioară în ordinea cunoașterii. Ea echiva -lează cu șansa eliberării total e, cu o nouă
naștere ca ființă spirituală ce transcende propria materie. Eroul poate astfel atinge visata libertatea (un “ afară”
adevărat), acea “ palmă de loc ” pe care să -și întipărească “ talpa arsă de noapte ”, urmă a trecerii sale prin lume, a
vieții tr ăite ca “ devenire întru ființă ”.
Personaj -simbol , Iona e o voce a umanității, e un erou tragic ce se revoltă superior împo -triva limitărilor
ontologice. „Ucigându -și” eul material, el eliberează eul spiritual, cel divin Eroul sorescian ființează mai ales prin
limbaj . Ironia, umorul negru, paradoxul, absurdul, parabola, simbolul, alternează cu meditații despre oameni și
lucruri, despre sens și non -sens în lume, despre viață și moarte.Originală e și asocierea stilului colocvial cu cel
intens poetic , de o u luitoare adâncime filozofică . Adevărată operă antologică, „Iona” poate fi considerată
capodopera dramaturgiei lui Sorescu prin formula artistică originală, prin problematica existențială a omului aflat
în căutarea adevărului despre sine, în aventura descop eririi libertății.

Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri)
created by prof. Rodica Lungu 4
singurătate psihologică “peștele cel mare ” “noi, peștii ” singurătate fizică singurătate metaf izică depășirea singurătății

ființa socială ființa biologică soț și părinte omul ratat IONA GHINIONISTUL IONA VISĂTORUL

Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri)
created by prof. Rodica Lungu 5

timp sacru al revelației și iluminării

univers al determinărilor (“afară ”)

cufundare în zări interioare (“ieșire prin cer”)

Iona: depășirea singurătății, regăsirea sinelui
trăire sacrificială: ascetul, iluminatul

conflict existențial: real / ideal (libertate)

depășirea limitelor condiției umane prin
“înăuntru” asumarea identității, prin speranță

regresie în timp (toată istoria um anității); peștele II, III
Iona: singurătate metafizică, trăire mitică (devenirea umană)

depășind raționalul prin “poveste”
ființa mitică (unghia lui Dzeu )

conflict ontologic: naștere / moarte
arhetipul
“înăuntru”
mitul morilor de vânt ale zeilor, mitul Mumelor, al arheului

timp al “târziului” în spațiul visceral (peștele I)

Iona: singurătate fizică, trăire lucidă (rațională)

depășind biologicul prin “idee”
ființa dilematică
cugetătorul
“afară”
conflict psihologic: trăire /gândire
ființa activă, căutătorul, răzvrătitul

trăire în “azi” și într -un iluzoriu “afară ” [în gur a balenei
metaforă a absurdului lumii ]

Iona: singurătate psihologică, existență pragmatică / onirică

depășind socialul (meserie: pescar; stare civilă: căsătorit, 2 copii ) prin visare
ființa contemplativă

conflict existențial: real (a fi) / “ideal” (a voi) ,vis (pește / copaci / marea)
ființa scindată

verigă în lanțul biologic pescar
vânător
(scindarea eului) om-pește
vânat

Iona de Marin Sorescu (tragedie în patru tablouri)
created by prof. Rodica Lungu 6