Ion Creanga Amintiri din Copilarie

La data de 10 iunie 1839 se naste un mare scriitor, Ion Creanga, care cu o maiestrie desavarsita a creat si a daruit generatiilor ce au urmat opere literare inegalabile datorita stilului original, pur specific romanesc.

In opera sa capitala „Amintiri din copilarie”, Ion Creanga ne reda clipe minunate ale copilariei sale „cand existenta lui era din ce in ce mai grea”1, dar si momente din viata personala care l-au marcat. Asadar, se poate spune ca aceasta opera este un omagiu adus copilariei, copilului universal, satului romanesc din acea perioada.

Se spune ca incepand cu luna septembrie a anului 1980, Creanga isi scrie Amintirile din copilarie, in 4 capitole. Cel dintai a aparut in Convorbiri Literare, nr. 10, din 1 ianuarie 19812 ca dedicatie domnisoarei Livia Maiorescu. Cel de-al doilea capitol a aparut foarte repede in data de 1 aprilie 1881, tot in Convorbiri Literare. Abia in anul 1882, 1 martie, apare cel de-al treilea capitol publicat in aceeasi publicatie. Al patrulea capitol se publica postum in 1892.

Subiectul acestei povestiri este insusi el, autorul: „Se ia pe sine (la varsta copilariei) drept subiect dar cu mari libertati de tratare a unui asemenea subiect”4

„Faptul luarii propriei persoane atat ca participant activ cat si ca povestitor deopotriva da o oarecare nota de subiectivism, nu lipsita de importanta. El povesteste nu dintr-o anumita idee sau pentru un scop, ci din placerea si bucuria de a arata si altora intamplarile pline de haz petrecute intr-o copilarie nu tocmai lipsita de griji, dar care a pastrat momente de neuitat, in sufletul si memoria afectiva a celui care le spune”4.

1 Zoe Dumitrescu-Busulenga, Ion Creanga, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1963, p. 118.

2 Ibidem, p. 117

3 George Munteanu, Introducere in opera lui Ion Creanga, Bucuresti, Editura Minerva, 1976, p. 1960

4 Marius -Valeriu Grecu, Sinteze de literatura Romana veche si moderna, Cluj Napoca, Presa Universitara Clujeana 2013, p. 118

1

Desi Ion Creanga nu a fost un om foarte educat, care sa fi avut acces la literatura universala ca si Eminescu el reuseste sa se remarce prin talentul sau desavarsit, prin reamintirea minunatei varste a copilariei redata cu ajutorul unui limbaj colorat, viu, moldovenesc.

El ne povesteste despre taranii moldoveni, despre obiceiurile si traditiile poporului roman din acea perioada, „Amintirile sale dobandind o marca a universalitatii”5.

Prin personajul principal, Nica (autorul in copilarie), ni se descrie copilaria, care poate fi traita de orice copil din mediul rural. Zoe Dumitrescu – Busulenga afirma”… Creanga scrie intregul roman al copilariei sale primul roman al copilariei taranesti in literatura noastra”

„Tonalitatea (din Amintiri) in general luminoasa … ne explica asadar prin faptul ca autorul retraieste totul cu ochii copilului, insa aduce in subtext oglinda distantatoare a omului matur. De aici umorul ca valoare de arta”6.

Planul de desfasurare a actiunii este satul Humulesti, locul desfasurarii tuturor poznelor si intamplarilor evocate si traite de marele povestitor.

„Amintiri din copilarie” reprezinta partea cea mai personala a operei lui Creanga, o opera de maturitate. Acestea i-au stabilit reputatia de mare prozator. Intr-adevar alcatuirea mestesugita a frazei, in care se vede totusi tonul poporan, scoaterea la iveala a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebita, vivacitatea ratiunii si sinceritatea cu care povesteste cele mai intime detalii ale vietii lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creanga una din cele mai insemnate opere ale literaturii romane.

Apartinand genului memorialistic ea contine unele dintre cele mai caracteristice exemple de naratiune la persoana intai din literatura romana, fiind considerata de catre critici capodopera lui Creanga.

_____________________________________________________________

5 Ibidem, p. 118

6 George Munteanu, pag.163

2

Cartea ofera o relatare detaliata a copilariei lui Creanga, pepetrecuta in ceea ce era atunci Principatul Moldovei cu amanunte privind peisajul social al universului copilariei sale, descriind relatiile dintre eroul principal, cunoscut in acest context ca Nica al lui Stefan a Petrei sau Nic-a lui Stefan a Petrei si diversele persoane cu care interactioneaza.

Ea urmareste maturizarea lui Nica, de la o varsta idilica in satul Humulesti (astazai parte a orasului Targu Neamt) la o adolescenta rebela si la pregatirea pentru intrarea in randul preotimii ortodoxe in orasele Falticeni si Iasi. Cursul naratiunii este intrerupt adesea de indelungate monologuri ce exprima cugetarile si sentimentele lui Creanga. De asemenea este remarcabil vocabularul utilizat , bogat in „particularitati dialectale” din zona Moldovei.

Privind opera lui Creanga, Jean Bontiere observa legatura stransa a autorului cu satul natal care-i va ramane in suflet o viata intreaga: „Ramas in totul taran, institutorul din Pacurari a fost toata viata un „transplantat” ajuns la varsta matura, el se intorcea bucuros, cu gandul in vremea copilariei, si a vrut sa-si intrebuinteze ultimele eforturi pentru a fixa in scris amintirea singurilor ani de fericire deplina pe care i-a cunoscut, ani petrecuti in regiunea cuprinsa intre Siret si Bistrita, langa niste parinti iubiti si in mijlocul fratilor sai, taranii. Amintirile au semnificatia unui moment de dragoste si de recunostinta ridicat de Creanga parintilor si mai ales, pamantului natal”7.

Structural, opera este impartita in patru capitole. Primul capitol debuteaza cu descrierea lucului in care s-a nascut, frumusetile acestuia „Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau in partile noastre, pe cand incepusem si eu dragalita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului, sat mare si vesel impartit in trei parti”8.

_____________________________________________________________

7 Jean Bontiere

8 Ion Creanga, Amintiri din copilarie, Editura „Litera Internationala, Bucuresti-Chisinau, 2002, pag. 161

3

De asemenea ne sunt prezentate impresiile pe care le-a avut in primele clase, frecventate la scoala de langa biserica satului unde micile nazbatii copilaresti erau aspru sanctionate cu „Sfantul Nicolai” si „Calul Balan” sunt naratii cu un vadit umor.

Tot in acest capitol, Creanga ne vorbeste despre dascalii care l-au instruit, despre colegii sai impreuna cu care citeau din ceaslov, cu care de altfel prindeau si muste. De asemenea nu lipsesc nici diversele evenimente satesti ca pomenile si sarbatorile de hram ale bisericilor in momentul izbucnirii epidemiei de holera din 1848.

Tot aici ne este relatata si plecarea lui Nica impreuna cu bunicul sau, David Creanga, la Brosteni, unde gazduiti in casa Irinucai reuseste sa faca tot felul de nazbatii. Tot aici ni se vorbeste de caprele Irinucai, imbolnavirea acestora de raie, de fata acesteia „balcaza si lalaie”, toate acestea fiind expuse intr-un mod satiric plin de haz.

Ce-a de-a doua parte debuteaza cu emotionanta aducere aminte a copilariei celei fericite: „Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfoara cu motocei la capat , de crapau matele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptorul pe care ma ascundeam cand ne jucam noi baietii de-a mijoarca si la acele jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc, parca imi salta si acum inima de bucurie… si eram vesel ca vremea cea buna si stiurlubatic si copilaros ca vantul in tulburarea sa”.

Se pune accent pe imaginea mamei sale inteleapta si ambitioasa Smaranda care era „plina de minunatie”.

Sunt povestite intamplari din preajma sarbatorilor de iarna, taiatul porcului de Craciun, plugusorul de Anul Nou. Tot aici intalnim si secventele „La cirese”, „La scaldat” si „Pupaza din tei”.

In „La cirese”, Nica dorind sa manance cirese, se duse la matusa sa Marioara, sub pretxtul sa-l caute pe varul sau Ion, pentru a merge la scaldat. Negasindu-l spunand ca merge acasa, isi lua ramas bun de la matusa sa, insa

4

in loc sa plece de unde venise, se strecura in gradina acesteia si se urca in cires. Dar a fost descoperit si criticat de catre matusa Marioara care venise la el cu o nuia. Vazand asta, Nica se sperie si o lua la fuga prin canepa, pe care o culca la pamant, distrugand-o. Scapa, sarind gardul, insa seara acasa veni Mos Vasile impreuna cu primarul satului pentru a-l despagubi de paguba produsa. Pentru toate acestea baiatul primi o „chelfaneala” zdravana.

In episodul „Pupaza din tei”, autorul povesteste cu acelasi umor debordant, cum intr-o dimineata satul sa fie trezit devreme, pentru a nu fi spurcat de pupaza care canta intr-un tei din apropierea casei, Nica hotari sa prinda pupaza. Astfel cand pleca cu mancare pentru oamenii din camp, se duse la teiul cu pricina si baga mana in scorbura cu gandul sa prinda pupaza, insa se sperie de creasta acesteia si astupand scorbura cu un lemn pleaca mai departe cu mancarea catre lucratori. La intoarcere ia pupaza si o ascunde in podul casei timp de doua zile dupa care o duse in targ sa o vanda. Aici, un batran viclean prefacandu-se ca vrea sa vada pupaza, o lua in maini, dandu-i drumul. Enervat, Nica ii cere sa ii plateasca pasarea, insa batranul il ameninta ca le va spune parintilor isprava ce o facu-se. Nica se intoarse acasa, unde toti il intrebau ce se intamplase cu pupaza, care tocmai in momentul acela incepe iarasi a canta, toti linistindu-se.

Si episodul „La scaldat”, ne dezvaluie aceeasi fire stiurlubatica a personajului Nica, care si de data aceasta, nesocotind vorbele mamei sale, pleaca pe furis la scaldat. Aceasta descopera fapta fiului sau si, desi incercata cu treburile casei se furisa pana la rau si ii lua fiului sau toate hainele, acesta fiind nevoit sa se intoarca pri toate curtile oamenilor, si-n latratul cainilor reusi sa ajunga acasa.

Acest capitol se incheie cu o desavarsita autoironie, autorul admirandu-si originea sa humulesteana: „In sfarsit, ce mai atata vorba pentru nimica toata ia, am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la 20 de ani, nici cu minte pana la 30 si nici bogat pana la 40 nu m-am facut. Dar nici sarac ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost”9.

9 Ibidem, p. 203

5

Partea a treia se deschide cu o descriere a satului Humulesti incuzand si vecinatatile acestuia precum si personalitatile care au trecut pe acolo, precum domnitori si metropoliti ce s-au randuit la scaunul Moldovei.

Devenind adolescent, urmeaza cursurile Scolii Domnesti, apoi frecventeaza si Scoala de catiheti din Falticeni. Aici este nevoit sa se intretina aducand merinde de acasa si cumparand lemne, deoarece statea in gazda la Pavel Ciubotariu ompreuna cu colegii sai: varul Ion Mogorogea, Nica Oslobanu, Zaharia lui Gatlan, Trasnea, etc.

Si aici procesul de invatare era rudimentar, autorul ironizand „fabrica de popi de la Falticeni” si modul mecanic in care invatau colegii sai. Pline de umor sun si diversele mici conflicte care aveau loc intre cei gazduiti de Pavel, dar si rigiditatea manualelor scolare ale vremii, transforman scoala intr-un „cumplit mestesug de tampenii”. Capitolul se incheie cu desfintarea „scolii de catiheti”.

In partea a patra, scriitorul ne descrie despartirea sa definitiva de satul natal si plecarea la Seminarul din Socola „Cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la capmie si pruncul deslipit de la sanul mamei asa nu ma dadeam eu dus din Humulesti in toamna anului 1855, cand veni vremea sa plec la Socola dupa staruinta mamei”. Desi incerca sa-si convinga mama sa nu-l trimita la Iasi Nica accepta, in final. Va merge cu caruta lui Mos Luca, un batran care avea niste cai „slabi si ogarjiti” dar pe care-i numea „bidivii lui tata”. Aceasta plecare este definitiva, deoarece autorul nu se va mai intoarce in satul lui drag.

Acest ultim capitol este impregnat cu o puternica melancolie, datorita ruperii bruste de satul natal, sentiment pe care-l va purta in sufletul sau toata viata. Si astfel „Amintirile” se incheie odata „cu intrarea adolescentului Nica pe fagasul vietii intr-o lume necunoscuta care nu mai are farmecul si stralucirea celei de odinioara”

Modalitatea povestirii cat mai precisa si detaliata fara a ocoli intamplarile si evenimentele mai putin placute din copilaria sa, il face pe Creanga un scriitor unic in literatura romana.

6

Amintirile au si o „valoare istoric-documentara foarte mare” in opinia Zoei Dumitrescu – Busulenga (p-124).

George Ivascu sublinia faptul ca in „arta de a povesti sta farmecul Amintirilor fiind o opera al carui element esential este viata. In orice fraza a lui Creanga clocoteste viata, pretutundeni e ceva viu care-i strabate randurile si care ni se transmite si noua cu o putere de sugestie si cu o intensitate rar intalnita in literatura noastra”10.

Creanga vorbeste cu repeziciune, totdeuna inserand vorbe de duh sau expresii cu nota ironica, lucru care transforma Amintirile, rememorarile intr-un tablou dinamicplin de viata, lasand totdeauna impresia unei naturaleti desavarsite, unei spontaneitati pe masura. Geniul sau artistic consta tocmai in a transpune oamenii, evenimentele situatiile comice, in realitati care, parca nu demult au fost scrise si povestite.

Se distinge si impresionabila memorie a autorului, care a retinut cu amanuntime tot ceea ce multi dintre noi uitam sau ignoram.

„Cu o fascinanta genialitate, dublata de o juvialitate fara seama, in prezentarea copilarie cele fericite, in alternantacu usoare accente de tristete datorita trecerii nemiloase a timpului, cu un stil artistic iconfundabil si un limbaj unic in literatura noastra, Ion Creanga ramane autorul uneia dintre cele mai frumoase opere din literatura romana si universala, din perioada marilor clasici”11

_____________________________________________________________

10 George Ivascu, Confruntari Literare, Bucuresti, Editura Pentru Literatura, 1966, p. 112

11 Marius -Valeriu Grecu, Sinteze de literatura Romana veche si moderna, Cluj Napoca, Presa Universitara Clujeana 2013, p. 134

7

Bibliografie:

Marius – Valeriu Grecu, Sinteze si literatura romana veche si moderna, Presa Universitara Clujeana, 2013

Zoe Dumitrescu-Busulenga, Ion Creanga, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1963

Ion Creanga, Amintiri din copilarie, Editura „Litera International”, Bucuresti-Chisinau, 2002