Ion Creanga

=== l ===

Argument

In literatura romana Ion Creanga continua in ceea ce privește talentul de a povesti – realizând un salt uriaș – pe Neculce (intocmai ca acesta, autorul "Amintirilor din copilărie" "avea"insrise in inima sa "faptele pe care le povestea) precum si pe Anton Pann, cu care se înrudește prin oralitatea stilului,cu ajutorul căreia a reușit sa restituie povestii funcția ei estetica primitiva.

Creanga a creat o opera extrem de unitara sub raportul conținutului si al mijloacelor artistice, o opera alcătuita din povesti, povestiri si romanul – opera de maturitate – "Amintiri dincopilarie" ce constituie un monument al prozei noastre artistice.

Ion Creanga valorifica intregul tezaur al imbii populare dintr-un trecut milenar, a creat o opera de neta individualitate, pornind de la folclor cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al nei sclipitoare inteligente artistice si al unei inzestrari lingvistice remarcabile.

Ion Creanga e mai mult decât un mare profil literar. Personalitatea si opera sa indica un studiu si un climat intr-o literatura, un filon fundamental, o componenta de specific național present in cultura, de psihologie originala, sintetica a unui tip uman si a unui moment literar. Ne aflam in fata unei coagulări sau sintetizări bruște a unei părți esențiale din liniile de forța ale literaturii romane, a potențialului expre siv al limbii. Cercetările sale in planul literar se stabilesc puternic puternic cu toata beletristica – poezie, proza si teatru – cu cele mai diverse genuri si specii, cu tipologia lor de baza, cu eposul folcloric si, in mod cu totul deosebit cu disponibilitățile maxime ale comunicării artistice.

Autor al unei opere de dimensiunea unei singure cârti, Ion Creanga este si cretorul unei legende, al unei tradiții, al unui tip de comportament, al unui mod de tratare a limbii literare, al plasării prin raport cu realitatea.

După opinia lui Garabet Ibraileanu ,adevăratul autor al operei lui Creanga e poporul:

"Concepțiile lui Creanga sunt ale poporului;al lui Creanga e numai talentul pe care-1 are din naștere.

O opinie asemănătoare a exprimat despre geniul povestirilor si George Calinescu:

"Creanga este o expresie monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numește poporul roman, sau, mai simplu, e poporul roman insusi ,surprins intr-un moment de geniala expansiune."

Prin aceasta lucrare voi incerca sa arat ca, intocmai ca si marele nostru poet Mihai Eminescu, prozatorul Ion Creanga aparține deopotrivă literaturii universale.

ION CREANGA

– Repere biografice –

"A fost odată …" așa incepe orice poveste, așa ar putea incepe si povestea adevărata a scriitorului Ion Creanga al cărui nume este astăzi totuna cu lumea nemuritoare a poveștilor lui, pagina de frumos si intelepcine in marea carte a literaturii romanești."

Se născuse in 1839, intr-o familie de răzeși din Humulesti, comuna aflata intr-o pitoreasca si bogata regiune din nordul Moldovei, așezata la Poalele dealurilor străjuite de Cetatea Neamțului, cuibul vitejilor plaiesiai lui Ștefan cel Mare. Fiu al lui Ștefan a Petrei si al Smarandei, fiica vornicului David Creanga din Pipirig. Nica isi petrece copilăria la Humulesti, unde asculta, in nopțile de iarna, poveștile spuse de bătrânii si bartanele satului:

"De cate ori n-an stat nopți intregi – va mărturisi Creanga mai târziu – ca sa ascult pe moș Ion sau pe lelea Catinca povestindu-mi povestea lui Făt- Frumos si a Ilenei Cosanzeana."

După ce primește intaia invatatura de carte in satul natal, cu bădița Vasile, dascălul bisericii. Nica este dus la Brosteni unde urmează câteva luni cursurile scolii primare a lui Alecu Balos, pentru ca in toamna aceluiași an (1852) sa treacă la Scoală domneasca din Targu-Neamt unde ii are ca invatator pe Isaiia Teodorescu. Doi ani mai târziu, in 1854. este trimis la Scoală de catiheti din Fălticeni, iar in 1855 este admis la Seminarul din Socola (Iași) pe care-1 frecventează pana in 1858. In 1859 Creangaeste hirotonist deacon.Nesimtindu-se atras de preoție, in ianuarie 1864, seinscrie la Scoală normala "Vasile Lupu" din Iași condusa de Titu Maiorescu, fiind institutor suplinitor inainte de a o termina.

Deși a fost un pedagog strălucit, care a introdus metode noi si a elaborat impreuna cu alți colegi, valoroase manuale școlare, pentru carea scris povestirile "Inul si cămeșa", "Acul si barosul", "Cinci pâini", totuși Ion Creanga a fost mutat de la o scoală la alta. ba chiar si suspendat temporar din invatamant, apoi reintegrat, in 1874. de Titu Maiorescu venit in fruntea Ministerului Instrucțiunii Publice si Cultelor.

In 1875. institutorul Creanga este inspectat de Mihai Eminescu, pe atunci revizor scolar.Ca si in cazul lui Slavici, pe care, cunoscandu-1 la Viena. ii recomandase revistei "Convorbiri Literare", Eminescu descoperă marele talent al lui Creanga si ii introduce la "Junimea" unde povestitorul isi citește primele lucrări literare.

lacob Negruzzi considera intrarea lui Ion Creanga la Junimea – "o fericita achiziție".

Cu toata deosebirea de pregătire intelectuala, intre Eminescu. cel trecut prin universitățile din Viena si Berlin, si Creanga cel descins din lumea Humuestilor si a catihetilor. s-a statornicit o sincera si durabila prietenie.

Odată descoperit de Mihai Eminescu si indemnat de acesta sa scrie Ion Creanga va publica, rând pe rând, in "Convorbiri Literare", majoritatea poveștilor sale: "Soacra cu trei nurori". "Capra cu trei iezi", in 1875; "Punguța cu doi bani", "Danila Prepeleac", "Povestea porcului" in 1876: "Povestea lui Stan Pățitul". "Povestea lui Harap Alb", "Fata babei si fata moșneagului" in 1877, "Ivan Turbinca" in 1878. Tot in "Convorbiri Literare" publica Ion Creanga si povestirile: "Moș Nichifor Cotcariul" in 1877 si "Popa Duhu"in 1881.

Vibrează in paginile lui Ion Creanga istețimea țăranului roman, morala lui sănătoasa, bunul simt, umorul popular. Binele si râul se confrunta mereu, fie direct in viata satului, fie pe tărâmuri fantastice, stăpânite de duhuri bune ori de duhuri rele si dreptatea si cinstea, hărnicia, iscusința biruie intotdeauna, pe când trufia, prostia, lenea, lăcomia sunt sortite gurilor de jivine flamande, ca si fata babei cea leneșa si naduroasa fără pereche.

Treptat, Ion Creanga părăsește tărâmul fantastic al basmului, coborând cu aceeași strălucire artistica cu același har nedesmintit in lumea intamplarilor reale, trăite.

Intre 1881 si 1888 incepe sa-si scrie "Amintirile din copilărie k'. opera de profunda originalitate pe care o dorea ca pe o carte deschisa a copilăriei insasi, intrucat, mărturisește el : "Așa eram eu la vârsta cea fericita, si așa cred ca au fost toți copiii, de când e lumea asta si pământul, măcar sa zică cine ce-a zice". Trei părți au apărut in "Convorbiri Literare": partea I in ianuarie 1881; all-a in aprilie 1881, al 11-a in martie 1882; ultima parte, scrisa, se pare in 1888, a fost publicata postum, in 1892, odată cu apariția primei ediții a operei lui Creanga.

Scriitorul a mai publicat si povestirile "Moș Ion Roata si Unirea" in Albumul Macedo – Roman in 1880 si "Moș Ion Roata si Vodă Cuza" in Almanahul României June din Viena in 1883

Dar viata i se apropie de sfârșit. Bolnav, se stinge la 31 decembrie 1889. la sase luni de la moartea singurului sau prieten. Mihai Eminescu, si este inmormantat in cimitirul "Eternitatea".

Ion Creanga rămâne un scriitor original care transmite, atât prin "Amintiri din copilărie", cat si prin povestirile si poveștile sale, o mărturie despre felul drept si intelept de a gândi si a trai al neamului sau, intr-o limba literara de neegalat, care păstrează fondul popular ca pe bunul cel mai de preț.

ION CREANGA

– Originalitatea operei –

Creația literara a lui Ion Creanga se compune din povesti, povestiri si "Amintiri din copilărie". Poveștile isi au izvorul in folclor. Creanga a cunoscut folclorul direct, inca din timpul copilăriei, incat a rămas inscris in inima sa:"…de la cinci ani, de când am inceput a intelege (…) am auzit de sute de ori poveștile pe care vi le povestesc si eu.

"Soacra cu trei nurori" prima poveste scrisa si publicata de Ion Creanga este construita pe conflictul dintre nora si soacra, prezent si intr-o varianta armeana, intitulata "Soacra". O baba care avea trei feciori "inalti ca niște brazi si tari de virtute", insa "slabi de minte" ia hotărârea sa-i insoare. Dar tot atunci – adaugă Creanga – (baba) lua hotărârea nestrămutata a tine feciorii si viitoarele nurori pe lângă sine, in casa bătrâneasca

Rând pe rând primul si al doilea fecior sunt insurati cu fete-din alte sate-pe placul babei: prima nora-"robace si supusa", a doua-"intocmai după chipul si asemănarea celei dintâi", așadar, tot. "robace"(adica muncitoare) si "supusa". Feciorul cel mic – care se insoara singur ii a duce babei o nora cu alte trasaturi morale, indeosebi "nesupusa". Fiindcă baba le dădea nurorilor de lucru "cu măsura", fără sa le recunoască dreptul de a-si insusi rodul muncii lor, acestea, la propunerea celei mai tinere dintre ele, o ucid.

In "Capra cu trei iezi" Creanga isi alege personajele din lumea animalelor, cărora le imprumuta caractere omenești, asemanandu-se, in aceasta privința, cu La Fontaine.

In "Punguța cu doi bani", pedepsirea boierului, care, deși bogat, ia "punguța cu doi bani" găsita de cocosul moșului sărac, se face in numele eticii sătești: la plecarea cocosului din ograda boiereasca, după ce înghițise tot banaritul stăpânului, se iau si toate pasările după el, "de ti se părea ca-i o nunta si nu altceva …".

In "Danila Prepeleac" eroul principal, Danila, din "păcălit" devine "Păcală": "Pana acum toți râdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada si el de dracul ".

Intr-adevar, in prima parte, eroul pare un exemplar tipic al prostiei omenești, in a doua parte, dimpotrivă, un reprezentant biruitor al istețimii.

In "Povestea porcului", Creanga strecoară aluzii pline de talc moral la adresa vieții de toate zilele:o fiica de imparatcasatorita cu un Fat-Frumos preschimbat intr-un porc, aruncând, la propunerea mamei sale, pielea de porc pe care Fat-Frumos o dezbracă seara la culcare, are de suferit blestemul acestuia. După ani de zile de suferința, timp in care fiica de imparat nu inceteaza de a-1 iubi pe Fat-Frumos, acesta o izbăvește de blestem.

Aluzii satirice, insotite de precepte pedagogice se găsesc si in "Povestea lui Stan Pățitul", care, prin vioiciunea dialogului, a fost asemuita cu "Calul dracului" de I. L. Caragiale iar prin convertirea fantasticu lui la realitatea autohtona, cu "Kir lanulea ", de același Caragiale.

"Povestea unui om leneș" constituie un elogiu adus in mod indirect muncii.

In "Fata babei si fata moșului", in afara de hărnicie povestitorul elogiază omenia si ridiculizează si aici lenea impreuna cu lăcomia.

Toate poveștile lui Creanga, oricât de profunde rădăcini ar avea in folclor si oricât de răspândita ar fi aria geografica a motivelor ce stau la baza lor, datorita tratării artistice la care au fost supuse de noul autor, au ieșit "din circuitul folcloric"si au devenit "opera lui Creanga". (George Calinescu) (l)

Talentul de povestitor genial al lui Creanga, prin care a devenit "Homer al nostru", ridicând opera sa la valoarea de "epopee a poporului roman", este reliefat in "Povestea lui Harap Alb".

"Povestea lui Harap Alb" este constituita pe universala lupta dintre bine si forțele râului, cu triumful binelui. După celelalte povesti ale lui Creanga sunt, dincolo de valul fantastic al acțiunii, nuvele, mai mari sau mai mici. In "Povestea lui Harap Alb" scriitorul folosește mijloacele romanului. Evident, e vorba de un roman fantastic, cu eroi supranaturali, carara autorul le imprumuta " o viata curat omeneasca, si anume țărăneasca; ii amesteca cu desăvârșire in mediul vieții de toate zilele din Humulesti si-i tratează pe picior de perfecta egalitate " (Garabet Ibraileanu in "Note si impresii"). (2)

Împrumutând eroilor supranaturali elemente din viata omeneasca, in speța țărăneasca, cu colorit autohton. Creanga tratează original o tema care se intalneste si in folclorul altor popoare (problematica din'Tovestea lui Harap Alb" se intalneste si in povestea populara poloneza "Prințul Slugobil si cavalerul invizibil").

Originalitatea poveștilor lui Creanga("Fata babei si fata moșneagului" a fost comparata cu "Leș fees" ("Zânele") si "Cendrillon" ("Cenușăreasa ") de Rerrault iar "Ivan Turbinca "cu basmul rusesc" Soldet i smert" ("Soldatul si moartea "), este nu numai indiscutabila, dar si aureolata de strălucirea nemuritoare a geniului.

Tot atât de fermecătoare sunt si poveștile lui Creanga:"Moș Nichifor Cotcariul", "Popa Duhu", "Moș Ion Roata si Unirea", "Moș Ion Roata si Cuza Vodă".

Pe când in "Povestea lui Harap Alb"si in celelalte povesti Creanga narează intamplari fantstice, in povestiri ca "Moș Ion Roata si Unirea" si "Moș Ion Roata si Cuza Vodă" el se inspira din realități istorice: frământările politice din preajma Unirii din 1859. cu care a fost contemporan.

Început in 1881 romanul "Amintiri din copilarie"constituie, după aprecierea unanima a criticilor si istoricilor literari, opera de maturitate a lui Ion Creanga.

In centrul "Amintirilor" sta viata primelor experiențe din sat, Creanga se revede nu numai in mijlocul tovarășilor dejoacă, ci si in peisajul natal: cu natura, cu oamenii, cu obiceiurile si tradițiile de acolo. De aceea, concomitent cu povestirea copilăriei sale, bineinteles cu multe elemente de ficțiune, Creanga infatiseaza comunitatea satului Humulesti in care se integrează sufletește.

Prin intreaga opera a lui Ion Creanga, poporul roman isi regăsește credințele, concepțiile, datinile si tradițiile milenare, regasindu-se pe sine insasi.

ION CREANGA

– Etos si umanism popular, realism folcloric –

Din studiul vieții lui Ion Creanga reiese cu destula claritate decalajul enorm dintre puținătatea datelor biografiei, atât de săraca relativ in fapte de viata si cultura, si câmpul vast de experiența concentrata in opera lui geniala. Acest lucru demonstrează o data mai mult dificultatea legata de biografia artiștilor ieșiți din popor, in sensul extragerii formației si esenței specifice a geniului lor dintr-o insusire de date destul de puțin semnificative.

Ion Creanga este singur in felul sau in literature noastră si. poate si in complexul celorlalte literaturi. Omul e un original ca apariție, ca temperament, ca personalitate artistica. Cei mai mulți dintre intelectualii vremii sale 1-au văzut ca lacob Negruzzi: "Fiul razasului din Humulesti. țăran necioplit din creștet pana in talpa, gros si gras, nepieptanat si imbracat prost". (3)

Concepția despre viata a lui Creanga e aceea a poporului, a grupului social din care face parte. Viata individuala, sociala, politica, morala si arta, totul e văzut din perspective grupului care ii reprezintă, lentila milenara aplicata uniform de către fiecare apartenent al grupului si care face sa se fixeze forme de viata si părerile despre lume. Categoria, grupul pe care-1 reprezintă Creanga e acela al răzeșilor moldoveni, țărani liberi, care au luptat secole intregi pentru a-si apară libertatea impotriva domnilor, boerilor sau mănăstirilor.Lupta necontenita impotriva adversarilor comuni a creat, in conditile istorice specifice, o strânsa solidaritate inauntrul grupului, din necesitatea autoapărării. Aceasta solidaritate a dat naștere, cu vremea, pe plan suprastructural, unui mod de intelepciune de o nuanța distincta, pe care-1 impartosesc toți membrii grupului.

Creanga, si el mădular credincios al acestui grup, păstrează nealterat si sentimentul solidarității, si modul de intelepciune popular caracteristic. Bucuria vieții, optimismul viguros sunt inerente unei existente neconstrans active si o continua revărsare de jovialitate însoțește in cuvinte sau fapte pe țăranul relativ liber, pe răzeș.

Rasul lui Creanga izbucnește din nemărginita incredere in viata si in valoarea ei. ue aici marea dragoste ae viata, marea bucurie a ei, mereu dezlănțuita. Așa se explica si ostilitatea cu care sunt priviți aracii si moartea, dușmani atât de temuți ai omului mtr-o veche mentalitate populara. Ivan Turbinca, supunând moartea la cazne si batjocura, o tace de dragul oamenilor si al tencini lor.Făcând pe oameni sa-i invinga pe draci in "Ivan Turbinca" si in "Danila Prepeleac", Creanga da cu tifla morții si dracilor, despartindu-se cu un hohot de ras de acel trecut de mentalitate magica si superstițioasa, încrederea lui in puterea rațiunii omenești (de sorginte populara) este de-a dreptul umanista. Creanga, in felul acesta, nu mai e un om din evul mediu. In opera lui, dracul nu mai duce la judecata de apoi cu juvatul de gat nici măcar pe bogatul nemilostiv, așa cum infatiseau vechii meșteri zugravi in frescele Voronetului sau ale Moldovitei.

Din aceeași incredere in facultățile raționale ale omului se trage si increderea in datele lumii obiective pe care ajunge s-o cunoască foarte bine. Opera lui Creanga are si aceasta valoare, care n-a fost suficient subliniata, si anume ea afirma cu putere lumea intr-un mod care nu lasă sa incapa nici o indoiala. Basmul popular, cu miturile si simbolurile lui, nu o face decât indirect sau in orice caz pe temeiul unor premise din care con cluziile sunt trase cu dificultate. Așa cum crede in om. Creanga crede si in lumea obiectiva pe care forțele cognitive si raționale ale acestuia o stapa nesc. Astfel se explica bucuria cunoașterii care insoteste progresul eroilor lui Creanga prin lume si care le da un sentiment acut de dominație asupra ei. Aceasta poate sa mai fie un izvor al optimismului marelui prozator.

Concepția laica, nesuperstitioasa a lui Creanga despre lume e cu atât mai interesanta si mai semnificativa cu cat acesta a trecut prin anii de seminar si de preoție si constituie inca o dovada ca anii formarii lui nu au fost exclusiv cei petrecuți in mijlocul satului si ca fondul lui prim n-a putut fi niciodată alterat.

Etosul lui Creanga este etosul popular. Si din aceasta echivalenta deriva, in primul rând, continuitatea dintre basme si poveștile lui Creanga si cele folclorice in ceea ce privește schema morala, întotdeauna personajele sunt construite antitetic din punct de vedere moral :unii sunt buni, alții rai. Cei rai supun la incercari, oprima pe cei buni, dar in cele din urma ei vor fi invinsi, si valorile morale adevărate, ascunse la adăpostul unei mari modestii, vor triumfa. Soacra isi va pierde Sodamul de avere, căci dreptatea lezata trebuie restabilita pentru victoria definitiva a forțelor binelui in lume. Si tot pentru victoria puterilor luminoase, dracii si moartea vor fi rușinați si batjocoriți. Puterile luminoase sunt intruchipate de omul rațional, incarcat de valorile etosului popular si supunandu-se lor in mod conștient. Acest om, structural optimist, este măsura adevărata a tuturor lucrurilor lumii in viziunea lui Creanga, viziune care denota prezenta unor note insistente de umanism popular, ramase probabil in comunitatea inchisa pe care o alcătuiește satul de munte romanesc, de pe vremea orânduirii gentilice si perpetuate, transmise din generație in generație de către reprezentanții umanismului popular.

De altfel si marea incredere in realitatea lumii obiective, in datele simțurilor si ale rațiunii vorbesc despre slaba, sau mai bine zis inexistenta participare a lui Creanga lamistica creștina. Faptul ca el se refera mereu la Dumnezeu, la sfinți, la draci in operele lui nu infirma cele menționate. El a moștenit aceste noțiuni generale din mosi-stramosi si le folosește frecvent in vorbirea sa. Ba si crede in Dumnezeu, dar ca un deist intr-o prima cauza a lumii, indepartata si care nu mai are nici un amestec in treburile pământului unde sunt stăpâni oamenii. Dar aparent se menține autorul intr-un univers creștin; acesta este numai un strat subțire peste străvechiul materialism primitiv, care răzbate cu putere in concepția lui Creanga despre lume.

De altfel si raportul de forte dintre ființele cerești si cele paman testi e rezolvat in favoarea celor pământești. Sfanțul Petre se teme grozav de hartagul lui Ivan, fiindcă a mai mâncat "odată de la unul ca acesta o chelfaneala", iar Dumnezeu insusi parca s-a cam saturat de oranduiala cea din veci a lucrurilor de-i da voie lui Ivan sa rada de moarte si sa răstălmăcească insesi poruncile lui. Moartea vorbește in termeni cu totul ireverențios! la rândul ei despre Dumnezeu. Toate acestea ne duc la o alta paricularitate a viziunii lui Creanga despre lume, in care el pune pe picior de egalitate, așa cum reiese din propriul sau univers literar, pe Dumnezeu, pe sfinți si sfinte, pe imparati si țărani, pe draci si pe Moarte, de-a valma cu cocoșii, caprele, lupii si tot felul de vietăți reale sau fabuloase. Acestea par sa fie o alta străveche reminescenta din ideologia comunei primitive, si anume o nediferentiata alăturare a tuturor vietăților din toate regnurile, care alcătuiește trăsătura specifica a animismului.

In acest genial scriitor popular trăiește conștiința unei mari culturi, la care participa si spre care se intoarce cu o admirație si incredere vrednice de orice umanist european. Creanga crede cu tărie in superitatea absoluta a intelepciunii si culturii populare. De aici se trage mândria lui mereu repetata de a aparține unui sat care nu e mocnit si lipsit de priveliștea lumii, ca alte sate, ci i-a dat posibilitatea cunoașterii celei mai cuprinzătoare a vieții.

Opera lui Ion Creanga comunica, din toate punctele de vedere, valorile folclorice, etice si estetice. Arta lui, aplicandu-se cu precădere basmului, va fi colorata cu nuanțe etice. Pentru ca Ion Creanga, in ciuda celor spuse de unii critici "hedonisti" care susțineau ca opera lui e lipsita de fundament moral, privind anumite particularități ale artei sale, este profund implantat in etosul popular.

Viziunea despre lume si temperamentul artistic coroborate dau naștere originalității realismului lui Creanga. Acea viziune laica in care intra poate si o urma de străvechi animism gentilic determina reducerea fabulosului, a miraculosului la dimensiuni umane sau chiar subumane. G.Ibraileanu, observând acestea, afirma: "Creanga este atât de realist, incat unele din poveștile sale sunt aproape lipsite de miraculos, iar altele au acea specie de miraculos care ingaduie povestitorului sa inzestreze pe eroii săi cu insusiri sufletești si trupești peste măsura omeneasca. Iar creațiilor pur fantastice.. .Creanga le imprumuta o viata curat omeneasca si anume țărăneasca; ii amesteca cu desăvârșire in mediul vieții de toate zilele din Humulesti si-i tratează pe un picior de perfecta egalitate ". (4)

Intr-adevar in operele lui Creanga nu se prea intalneste "tărâmul calalalt". Omul se intalneste cu dracii si cu moartea prin pădure ducandu-se după lemne sau cu tabuletul la moara, sau chiar la poarta lui. Sfinții si Dumnezeu umbla pe drumul mare ferindu-se de ostași cu hartag. Chiar iadul aduce a crâșma cu tarabile lui, pe care le răstoarnă Ivan, spre marea spaima a dracilor, iar moartea măsoară umpui, cum s-a spus, cu durata monumentelor familiare pe vremea aceeia țăranilor moldoveni, cu zidul Goliei si Cetatea Neamțului. Aducerea mitului in istoricitate, confuzia dintre fabulos si universal local humulestean denota o totala eliberare de mentalitatea magica si superstițioasa a autorului si afirma domnia gândirii raționale a omului, măsura a tuturor lucrurilor, peste tot universul cunoscut.

Viziunea utilitarista asupra vieții determina modul de zugrăvire a obiectelor si a oamenilor, surprinși intr-o foarte rapida trăsătura de condei in contextual unui univers aflat in plina mișcare. Obiectele sunt rezultatul muncii oamenilor, folositoare acestora in cea mai mare măsura, producând o mare bucurie prin simpla lor prezenta. Scriitorul le spune pe nume, enumerandu-le doar, fără a le descrie, ca un gospodar priceput in toate ramurile activității omenești.

Toate aceste trasaturi caracteristice menționate, alcătuiesc, reunite, fizionomia de scriitor a lui Ion Creanga.

Artist de formație populara, păstrând in opera lui, care are un caracter profund umanist si popular, etosul si concepția estetica a maselor Creanga se afla, prin izvoarele folclorice pe care le-a folosit si prin procedeele imprumutate literaturii populare, mai aproape de realismul renascentist decât de realismul critic.

Real si fantastic

repere generale –

Fantasticul este ezitarea cuiva care nu știe decât legile naturale pus tata in fata cu un eveniment in apareata supranatural. O asemenea definiție poate fi găsita, deși altfel formulata, inca din secolul al nouăsprezecelea. Mai intai la filozoful si misticul rus Vladimir Soloviov: "In cazul adevăratului fantastic este intotdeauna păstrata posibilitatea exterioara si formala a unei explicații simple a fenomenelor, dar, in același timp, aceasta explicație este cu desăvârșire lipsita de orice posibilitate interna". (5)

Este vorba de un fenomen ciudat care poate fi explicat in doua moduri: prin cauze de natural sau supranatural. Posibilitatea de a ezita intre aceste doua tipuri da naștere efectului denumit fantastic. Conceptul de fantastic se definește in raport cu cel de real si imaginar.

Câțiva ani mai târziu, un autor englez specializat in poveștile cu stafii, Montague Rhodes James, spune același lucru in aproape același termeni: "Este uneori necesar sa ai o portița de scăpare către o explicație naturala, dar se cuvine sa mai adaugi ceva: aceasta portița trebuie sa fie destul de ingusta ca sa nu te poți sluji de ea".

Fantasticul implica o integrare a cititorului in lumea personaje-lor, fantasticul se definește prin aceea ca percepția evenimentelor relatate este ambigua pentru cititor. Ezitarea cititorului reprezintă prima condiție a fantasticului. Atunci când cititorul iese din lumea personajelor si revine la propriul sau praxis(de cititor), fantasticul este amenințat de un nou pericol, pericol care se situează la nivelul interpretării textului.

Fantasticul implica nu numai ezistenta unui eveniment straniu care provoacă o ezitare a cititorului si a eroului, dar si un mod de a citi pe care, pentru moment, ii putem defini doar negativ spunând ca el nu trebuie sa fie nici "poetic" si nici "alegoric". Pentru o completare a definiției fantasticului se pot cere satisfacerea a trei condiții. Mai intai, textul trebuie sa-1 oblige pe cititor a considera lumea personajelor drept o lume a ființelor vii, astfel incat el sa ezite intre o explicație naturala si una supranaturala a evenimentelor evocate.

Apoi aceasta ezitare poate fi de asemenea impartasita de unul dintre personaje: astfel rolul cititorului este, ca sa spunem așa, incredintat unui personaj si, in același timp, ezitarea capătă o reprezentare, ea devine una dintre temele operei. In fine, o ultima condiție cere cititorului sa adopte o anumita atitudine fata de text: sa refuze atât interpretarea alegorica cat si pe cea "poetica". Aceste trei condiții nu sunt de o egala pondere. Numai cea dintâi si cea de-a treia constituie, la drept vorbind, genul; cea de-a doua este facultativ. Totuși cele mai multe exemplare satisfac toate aceste trei condiții.

Cea dintâi condiție ne trimite la aspectul verbal al textului, mai exact la ceea ce a căpătat denumirea de "viziuni"-.fantasticul este un caz particular al categoriei generale de "viziune ambigua".

Cea de-a doua condiție este mai complexa: ea se leagă, pe de o parte, de aspectul "sintactic", in măsura in care ea implica existenta unui tip de unități formale referitoare la modul de apreciere al evenimentelor reale de către personajele operei. Pe de alta parte, ea se refera la aspectul "semantic" intrucat este vorba de o tema reprezentata, cea a percepției si a notației sale. Cea de-a treia condiție are un caracter general si depășește impartirea in aspecte: este vorba de o opțiune intre mai multe moduri de lectura.

Daca ne referim la sensul fantasticului ce se regăsește in dicționare, putem spune ca in textele fantastice autorul relatează evenimente care, daca ne raportam la cunoștințele comune ale fiecărei epoci in legătura cu ceea ce este si ceea ce nu este posibil, nu sunt susceptibile de a avea loc in viata reala.

Literatura a cunoscut numeroși autori care au incercat sa pună in operele lor un deosebit accent pe fantastic, dezvoltandu-1 si perfectionandu-1 in opere de o inestimabila valoare.

Tocmai raportarea fantasticului la specificul realului a făcut, din operele cunoscute din literatura romana si literatura universala, capodopere ce nu vor cunoaște sfârșitul si uitarea.

Izvoarele si repertoriul de povesti

Nu se cunosc izvoarele lui Ion Creanga decât in chip vag si ipotetic.Cercetarea literara ar realiza un câștig enorm daca ar avea la îndemâna varianta populara așa cum a auzit-o Creanga din gura povestitorului, pentru a o compara apoi cu narațiunea acestuia.

In afara de "Păcală", care este o narațiune scrisa doar cu intenții didactice intr-un chip cat mai fidel modelului, nu mai cunoaștem izvorul nici uneia din poveștile lui Creanga. Cercetătorul nu se mai afla in situația privilegiata a istoricului literar care poate urmări de la sursa prefacerile si adaptările unui motiv in prelucrările lui successive, bazandu-se pe documente databile si sigure. Metodologic, nu exista decât calea de a scurta toate variantele folclorice cunoscute si accesibile, eliminând cu multa acuitate critica ceea ce provine din sursa literara studiata in procesul invers de reintrare in circuitul oral, pentru a determina gradul de asemănare si, intrucatva, fizionomia probabila a variantei de la care a pornit scriitorul.

Ion Creanga știa cele mai multe povesti din copilărie, auzite in satul Humulesti. Aceasta e situația fireasca, deoarece cercetările folclorice au arătat ca povestitorii invata poveștile aproape exclusive in anii copilăriei, când memoria este peste măsura de receptiva, iar ceea ce se adaugă mai târziu reprezintă foarte puțin. Confirmarea este făcuta de insusi Creanga prin gura unui contemporan de la "Junimea" :

"La lumina opaițului, povestitorii satului spun tot felul de pruji-turi, iar eu culcat pe cuptor, ascultam cu amândouă urechile, si simțeam atât de mult interes si așa de mare emoție, incat după ce povestitorul inceta, eu nu puteam sa adorm inca ceasuri întregi".

Se crede ca autorul a mai auzit povesti si in seminarul de la Socola, unde, aproape toți fii de rurali, e neîndoielnic ca se îndeletniceau serile, inainte de a adormi, cu povestitul. Apoi, chiar

in mahalaua Ticaului, pe acea vreme animate de o viata folclorica, povestiul trebuie sa fi fost o indeletnicire curenta.

Care anume din poveștile sale sunt auzite in Humulesti si care provin din sursele ulterioare, e greu de știut, povestitorul nelasand nici un fel de insemnare in acest sens. S-ar putea presupune ca "Soacra cu trei nurori"si "Cinci pâini" ar fi fost auzite in Iași.

Mulțimea termenilor rusești din "Ivan Turbinca" ar putea sa indice o sursa citadina, familiara cu limba rusa, dar aceasta ar putea veni si de la Humulesti sau Fălticeni.

Poveștile scrise de Creanga nu reprezintă decât o parte din repertoriul pe care ii deținea povestitorul. In manualele școlare apar si mici narațiuni. Spre exemplu, in "Metoda noua de scriere si cetire" din 1874 sunt publicate "Albina si porumbița", "Corbul", "Șoarecele șiret", "Cearta nu aduce folos", "Comoara", "Broasca si boul", "Bostanul si ghinda", prima si ultima republicate mai târziu prin abecedare, iar in "învățătorul copiilor" apărut in același an (1874), alături de'Tacala" si "Inul si cămeșa", "Acul si barosul ".

Creanga nu a scris, toate poveștile pe care le știa, fiindcă el nu a făcut opera de folclorist conștient. El a făcut o selecție din acest repertoriu potrivit celor doua criterii care 1-au călăuzit in activitatea lui scriitoriceasca. La inceput, ca autor de manuale didactice, el a ales acele narațiuni care se potriveau cu intelegerea celor mici si care cuprindeau o învățătura morala ușor de reținut.

Celelalte povesti sunt scrise cu intenție estetica, opera de literatura propriu-zisa. Aici, Creanga a ales pe cele care se puteau invesmanta in haina umorului sau, puteau sa fie supuse cu jovialitate plina de verbozitate in care isi desfășura intreaga gama a talentului sau narativ.

Cele ai frumoase povesti sunt acelea in care umorul, jovialitatea înfășoară schema epica tradiționala in culori calde si vii. In "Fata babei si fata mosneagului"si in "Povestea porcului", umorul este firav reprezentat si numai in scene inițiale, apoi acțiunea continua pe un ton serios, cu gravitate, ca pentru a ilustra invatatura ce se desprinde din ele.

Poveștile lui Creanga reprezintă o treapta mai evoluata si in ceea ce privește compoziția, schema epica. Ele nu au de loc stufozitatea, uneori uimitoare, a unor basme populare. Povestitorul popular se complace a pune cat mai multe isprăvi năstrușnice pe schema eroului si de a-1 purta de pe un târâm pe altul in chipul cel mai ciudat, in incaierari cu fel de fel de monștrii. Eroul moare si invie de mai multe ori, se metamorfozează in formele cele mai uluitoare, apare unde nu se așteaptă nimeni, etc.

Schema epica a povestirilor lui Creanga este cat se poate de unitara, de organica, linia compoziționala bine rotunjită, armonioasa, in care totul decurge in chip logic si necesar. In poveștile sale, personajele trăiesc si prind conștiința prin trăsătura principala pe care o intruchipeaza in sens pozitiv sau negativ si mai cu seama prin faptele pe care le săvârșesc.

Din toate poveștile sale, răzbate căldura nestăvilita cu care e invaluita lumea pe care el o reprezintă.

Daca ar fi sa cuprindem intr-o formula opera lui Creanga, aceasta s-ar putea defini ca o simbioza organica a dorului cu umorul. Altoirea umorului pe dorul puternic si profound după o lume care apune ii conferă operei lui Ion creanga cele doua fațete, după care poate fi propusa de suprafața sau in profuzime, printre rânduri, si constituie nota ei specifica. La prima vedere, imbinarea e contrastanta si nefireasca, dar ea nu e decât reflexul celor doua modalități ale existentei umane.

Sinteza literara a celor doi poli opuși necesita o scânteiere geniala prezenta decât la marii scriitori, printre aceștia se număra si Creanga.

Ion Creanga

"Opera lui Creanga este epopeea poporului

roman. Creanga este Homer al nostru"

G. Ibraileanu

Ion Creanga a intrat in literatura cu un fond sufletesc si intelectual de origine țărăneasca, format mai intai in perimetrul vieții humulestene si dezvoltat, apoi, intr-un univers rural mai larg, care, prin extindere poate fi considerat al intregului popor roman. Acest fond ii va procura materialul operei si-si va pune amprenta asupra individualității lui artistice, care face din Creanga scriitorul roman cel mai apropiat de spiritul creației folclorice.

Socotit la inceput autor "poporal", el s-a dovedit, in realitate, un artist profund original, care a creat, pornind de la folclor, o opera de neta individualitate, cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al unei inteligente artistce superioare si al unei înzestrări lingvistice remarcabile.

Ca "exponent al spiritului romanesc in maxima dimensiune", Ion Creanga creaza o opera extrem de unitara sub raportul conținutului si al mijloacelor artistice, o opera alcătuita din povesti ("Punguța cu doi bani", "Soacra cu trei nurori ", "Povestea porcului", "Ivan Turbinca", "Harap Alb"), povestiri ("Inul si cânepa", "Cinci pâini", "Moș Ion Roata si Unirea", "Moș Ion Roata si Cuza Vodă"), nuvela "Moș Nichifor Cotcariul" si romanul "Amintiri din copilărie" – primul roman al copilăriei din literarura noastră.

Ion Creanga valorifica intregul tezaur al limbii populare dintr-un trecut milenar, cu tot ceea ce a primit si a putut păstra ea din experiența, simțirea si imaginația viitorului ei.

«"Creanga are plăcerea cuvintelor si a zicerilor si mai ales acea voluptate de a le experimenta, punandu-le in gura altora.In câmpul lui mărginit. Creanga este un erudit, un ascet al filologiei.Eroii nu trăiesc din mișcare, ci din cuvânt si observația nu e psihologica ci etnografica ".» (6)

( George Calinescu )

Creanga in timp si spartiu.Realismul

Deși născut la Humulesti,langa apa Ozanei, deci la limitele din vale ale peisajului, povestitorul face parte dintr-o familie de "munteni" si a copilărit intr-o geologie care se intinde pe malul stâng al Șiretului, din Maramureș in Transilvania si in Moldova despărțite doar de văile inguste prin care curg pieziș inspre Șiret, printre pereții de stanca granitosi. Moldova, Bistrița, Trotusul. Munții sunt inalti trecând de doua mii de metri. Cu toate acestea, in afara de anume povârnișuri repezi, acești munți cu valurile lor cupoliforme pe care le fac coborând spre ape sunt accesibili.

Daca ar fi sa caracterizam locul in elementele sale, in primul rând vine "piatra", incepand cu stanca si bolovanul si sfârșitul cu prundul. Muntele e calcaros si friabil, dar mai puternica decât el este apa care este forța impetuasa care-si taie drum printre pereți de piatra, târând după sine bolovanii si copacii, factorul fluent. Un al treilea element "mai tare decât bronzul", in aceste locuri este "lemnul". Povârnișurile sunt acoperite, lăsând la o parte jnepii si ienuparii,de armate negre de brazi, printre care norii se târăsc ca aburi.Sunt priveliști asemănătoare si in alte părți, insa casele sunt de zid.Aici ca si pe versantul celalalt, locuințele, bisericile sunt chiar din bârne. O casa trebuie infipta bine in povârniș, ca sa scape si de navala puhoaielor si de rostogolirea bolovanilor. Casa Irinucai de la Brosteni, neindeplinind aceste condiții a fost sparta de un bolovan cu care copii se jucau in vârful dealului.

"Amintirile …" sunt o epopee a satului si o atitudine a sensibilității, o acceptare a vieții, in ecourile ei, profund umane, cu filozofia ei resemnata. Umorul lui Creanga este insusi umorul vieții, al acestui fenomen organic, in care durerea si bucuria, râul si binele, prostia si inteligenta, umbra si lumina se imbratiseaza alternativ, ca s-o exprime in toata realitatea" (Pompiliu Constantine seu ).(!}

Fantasticul lui Creanga este epicizat si senin, el creaza un univers liniștitor, reconfortant prin dirijarea spre biruința râului. Pentru Creanga realitatea prima este basmul insusi,punctul sau de plecare. Recreerea sau prelucrarea eposului epic se cheamă in permanenta la realitatea terestra. Personajele sale fac totul parca sa evadeze din fantastic. Dominanta este senzația ca el transforma realist fantasmele folclorice, le face faniliare pământului moldovenesc.

Basmul este transferat nu in imaginația copilului, ci intr-a țăranului, nu in bucuriile si in spaimele infantile,ci in obiceiurile, credințele si superstițiile framantatorului de pământ.

La Ion Creanga, nu numai ca este umanizat dar la acest nivel, tipurile lui au un comportament, gesture, o psihologie, o mentalitate si un limbaj ce amintesc de eroii din "Amintiri din copilărie" deci o lume concreta, țărăneasca, humulesteana. Măria sa împăratul Ros se uita "de-a mirarea" la pețitori, iar in alta imprejurare "caută prin așternut" sa vadă ce 1-a pișcat de i-a stricat somnul. Atitudinile lui n-au rigiditatea tradiționala, nu sunt maiestoase ci familiare, țărănești.

Harap-Alb, cel mai fantastic personaj, din basmul lui Creanga are atitudinile unui om obișnuit. E curajos, e ajutat de toata lumea si iubit pentru ca e bun si prietenos, zboară cu calul pana la nori, dar moare de frica. Este o ființa superioara, un erou, dar rabdă persecuții si nedreptăți pentru ca si-a dat cuvântul de om sa tacă. Trece prin mai multe incercari fantastice dar dispera si ar vrea sa-si curme viata ca un muritor slab;cucereste o iubita pentru altul, dar e rușinos ca o fata mare când acessta ii săgetează cu privirea. Un Danila Prepeleac este isteț in intrecerea cu dracul pe care-1 biruie si ii alunga dar e nepriceput insa la treburi cum e cel mai prost gospodar.Un Stan Pățitul face contract cu dracul, dar nu-si vinde sufletul, nu se incarca de aur si nici nu se face imparat.Rămâne in satul lui, cu ograda cea mai instarita si tot cu nevasta lui cea necredincioasa, dar nu mai vinovata decât orice femeie de pe lumea asta. O capra fantastica, cu niște iezi, tot atât de fantastici, se răzbuna pe lup, dar daca o asculți vorbind, parca auzi o cumătră din orice sat romanesc, cuprinsa de ura fata de dușmani si o mama, ca oricare mama de pe lume, care-si iubește odraslele.

Personajele lui Creanga nu capătă forme feerice sau inspaimantatoare, căci toate isprăvile fantastice nu ti le poți inchipui pe tărâmul unei lumi fantastice sau in vis, ci numai in limitele unui sat, ca orice sat romanesc de la poalele muntelui.

Nu lipsa imaginației feerice sau grotești (un asemenea peisaj putea imprumuta de la alții sau ii putea găsi in preajma Humulestilor), nu incapacitatea descrierii cu notații vizuale sau auditive, ci numai tendința continua de a fauri realist o construcție imaginara, numai concepția sa originala de autohtonizare a fantasticului 1-a condus. Creanga topește aurul basmului universal si toarnă modelul basmului romanesc. Drumul creației sale nu este de concret la fantastic, de la concretul limitat la universalul imaginar nelimitat al copilului cum se găsește la un alt făuritor de basme Hans Christian Andersen, ci de la fantastic la concret, de la general la particular, de la feericul la inspaimantatorul univers imaginar autohton romanesc, de la imaginea difuza a unei inchipuiri spațiale la pajiștea satului nostru de la munte.

La Anderson călătorești in real, dincolo, in fantastic si vis, chiar daca te intorci de unde ai plecat. Basmul real este escaladat de cel fantastic, pe când la Ion Creanga exista o asemenea fuziune incat realul este implicat fantasticului.Fantasticul este convertit realist si astfel este transmis ascultătorului.

Spre deosebire de basmul tradițional in care fantastical si miraculosul predomina, la Creanga acesta lipsește aproape cu desăvârșire. Pot fi considerate elemente fantastice calul, Pasari-Lati-Lungila, crăiasa albinelor insa celelalte personaje sunt construite prin raportare la uman.

Harap-Alb este un individ cu trasaturi umane. El plânge când ii dojenește părintele sau, se manie si lovește cu frâul in cap ca un flăcău de la tara, răpciugă de cal grebanos care se intindea sa mănânce jăraticul, este păcălit de Spân pentru ca era "boboc in felul sau la treburi de aiste", se dovedește "slab de inger" si "mai fricos ca o femeie" când se duce in Pădurea Cerbului, "se bate cu mana peste gura" uimindu-se de sinistrul de Ochila, are simțul umorului, petrecând pe seama tovarășilor de drum si a posnelor lor.

Omenește se poarta si însoțitorii lui Harap-Alb. Când fata împăratului Ros se preface intr-o păsărică si zboară peste cinci straji, Ochila ii vorbește lui Pasarila astfel:

"Mai, fețișoara împăratului ne-atras butucul.A dracului zgatie de fata…"

Cautand-o, Pasarila-Lati-Lungila "bojbaie" prin toate buruienile, "cotrobaie" pe după stanei si o "gabuieste" in spatele Lunii, așa cum Nica gabuia pupăza in scorbura.Caracteristica lui Creanga este localizarea fantasticului.Prin detalii realiste, lumea fabuloasa coboară intr-un plan de ezistenta care poate fi localizat geografic si istoric. Personajele de la Harap-Alb la tovarășii lui se comporta țărănește si vorbesc moldoveneste.

Realismul basmului provine din: prezentarea unor tipologii Spanul(tipul parvenitului), Harap-Alb (tipul viteazului); limbajul popular ce conferă autenticitate; Harap Alb si fata împăratului Ros sunt construiți deopotrivă din calități si defecte; personajele sunt din categorii sociale diferite (săraci, împărați).

Deși este basm, prin infatisarea atât de țărăneasca a lumii evocte, "Povestea lui Harap-Alb" apare ca un mic roman de aventuri cu subiect fabulos. Basmul urmărește formarea unui tânăr in contact cu experiența vieții, întâmplările prin care trece si încercările la care e supus sunt modalități de formare a trasaturilor lui dominante.

Eroul trebuie sa ajungă imparat, dar nu inainte de a dovedi ca merita. Drumurile si acțiunile pe care le săvârșește ii reliefează vrednicia, curajul, loialitatea, puterea, înțelepciunea; ii invata ce înseamnă suferința; ii desăvârșesc cunoașterea cunoașterea oamenilor. Scopul este limpede sintetizat de unul dintre personaje: "Când vei ajunge si tu odată mare si tare, ii caută sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor asupriți si necăjiți, pentru ca stil acum ce e năcazul".

Ideea esențiala a povestirii este astfel profound populara. Când știi "ce e năcazul" înseamnă ca te-ai lovit de toate complicațiile vieții si prin acestea ai dobândit o scara a valorilor umane. In viziunea populara viata instruieste,dar mai ales educa. Ea este o scoală fără greș.

Acesta este mesajul "Povestii lui Harap-Alb", realizat prin perspective umanismului popular si cu mijloacele folclorului romanesc.

In toate poveștile sale, Ion Creanga improvizează pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vieții țărănești ue altădată cu tipurile ei morale,cu tradițiile si obiceiurile ei, cu comportamentul si limbajul ei specific. Puterea de sugerare prin detalii, prin amănunte revelatoare, a acestei vieți este atât de mare, incat basmul nu mai poare ti repovestit tara pierderi si n-ar putea circula in variante ca in folclor. El trebuie citit ca opera culta, aparținând unui artist superior inzestrat.

Povestitorul humulestean introduce prezente cu puteri supranaturale, aparținând miraculosului creștin: Dumnezeu,Sf Petru, Sf Duminica, etc. Sunt personaje descinse, trup si suflet, din literature hagiografica. Supranaturalul mai apare sub forma de animale, pasări, insecte cu miraculoase puteri fizice, cerebrale sau magice cum sunt: calul lui Harap-Alb, ursul (păzitorul salatilor), cerbul incarcat de diamante, capra cu "iezisorii cucuieti", lupul cu grai ascuțit, "cocoselul" cu punguța lui, albinele si furnicile recunoscătoare. Sunt ființe inchipuite care populează universul folcloric. Datorita acestui fapt Creanga gigantizeaza si fantasteaza universul intreg.

Caracteristic pentru arta naratorului roman este si frecventa unui alt procedeu. In acțiunea fantastica personajele humulesteanului au si atribute necomunicate, sugerate numai. O plonjare in inefabilul miraculosului ni se pare aceea piatra aruncata, ca din intamplare, de povestitor, prin mimarea incapacității de a se exprima. Chirica, dracul din "Povestea lui Stan Pățitul", știe ce face si "cum face" de intocmeste claca dracilor sau se lauda: "am făcut ce știu eu" ca Ipate sân u fie recunoscut in sat sau la nunta; cocosul năzdrăvan iese din haznaua cu bani…"el știe pe unde"; pădurarul din'Tovestea lui Harap-Alb"…"știe ce face, ce drege" de-i aduce câteva salati imparatului; același imparat "nu știe" sa explice de ce este periculos cerbul…"dracul mai știe ce are"; Dumnezeu si Sf. Petru merg pe drum de tara vorbind…"ei știu ce", iar dracul se strecoară in odaia lui Ivan Turbinca …" el știe pe unde". Desigur, Creanga isi închipuie un ascultător atent, present si plin de intrebari si atunci caută sa scape de el prin aceste răspunsuri.

Este o schimbare de la explicația absurdului care i s-a impus lui ca scriitor, mereu cu gândul la cititor. Eschivarea nu este neputința, ci disociere umoristica prin care isi declina responsabilitatea. Este de presupus ca povestitorul isi da seama ca se intinde la vorba si atunci retează fraza, mimând conciziunea.

Oricum, ori una, ori alta, cert este ca el folosește acest procedeu in tata unor intamplari extraordinare, greu de explicat, absurde. Mimează imposibilitatea comunicării, clipind din ochi cu șiretenie, aruncând indoiala asupra puterii supranaturale care ar realiza minunea. Orice stăruința, orice amănunt ar diminua, de altfel, din absolutul si mai ales din enigma fantasticelor aventuri. Procedeul lasă frâu liber imaginației ascultătorului, iar fantastical capătă un infinit de ipostaze care fecundează povestirea.

La Creanga, in lumea fantastica, infatisata sau doar sugerata, nu domina numai legea gigantizarii proportilor reale, ci isi face loc si alta lege, anume aceea a reducerii fantasticului la proporțiile reale, umane sau subumane. Dumnezeu si Sf. Petru sunt diminuați la starea unor calatori infricosati de toanele lui Ivan, mereu turmentat. Sfânta Duminica si Sfânta Miercuri devin niște sărmane băbuțe, pot fi bune si milostive cu oamenii buni; diavolii pot fi stalciti in bătaie, inghesuiti intr-o turbinca miraculoasa de soldat. Aceștia pot fi atât de prosti, incat sa-1 procopsească si sa-1 insare pe om ca sfrijitul de Chirica pe Stan Pățitul. Aici se regăsește o ciudata fata a mitului faustian.Acest drac ajuta pe om ca urmare a ispășirii unei greșeli fata de legea tartarului, luând in in schimb "talpa iadului", o vrăjitoare, semena lui pământeană. Omul este ajutat si eliberat de drac. El nu se salvează singur.

Putem presupune ca la cutia surprizelor fantastice Creanga potrivește doua chei ale supranaturalului: aceea a exagerării, a gigantizarii stărilor si calităților umane si aceea a reducerii la scara umana a ideilor si a credințelor supranaturale, amplificate de miraculosul creștin sau de imaginația populara. Modalitatea specifica fantasticului din opera scriitorului isi are explicația ei.

Universul sau epic isi are corespondenta intr-o lume folclorica ilustrata de geniul popular. Basmul implica o mai mare diversitate. Fantasticul la Creanga este mai disponibil, mai deschis supranaturalului popular, intins si variat in conținut si in mijloace artistice. Aceasta modalitate specifica nu exclude insa contribuția originala, adaosurile si, mai ales, selectările de motive intențiile umoristice si sublinierile satirice din proza complexului povestitor moldovean.

La Creanga nu se poate vorbi de o identitate a elementelor geografice, etnografice si biografice in țesătura poveștilor fantastice. In aceasta privința, prozatorul roman integrează modul de viata al poporului, păstrând imprecizia eposului folcloric cu caracterul lui universal, atemporal. Realismul sau este de un tip deosebit. Este o modalitate de prezentare in conformitate cu sensul etic al vieții, cum sublinia si G. Calinescu.

Comportarea personajelor fantastice este una reala, după tiparul reactilor umane cunoscute de povestitor.

Scriitorul roman construiește epic si structurează psihologic. Schitele folclorice devin personaje insufletite, expressive tipuri umane, ca in nuvela si in roman. Fără sa descoperim o identitate de biografii umane îndărătul întrupărilor fantastice sau locuri geografice in peregrinările lor putem vorbi, totuși, de o ruralitate naționala degajata din arta humulesteanului.

Schema folclorica prinde viata in scrisul lui Creanga pentru ca este încărcata de modalitatea de gândire si felul de trai al unui tip uman: țăranul roman.Capra vorbește ca o taranca autentica, plina de durerea pierderii copiilor săi, dar si ca o răzbunătoare care plătește o nedreptate făcuta.

Povestitorul integrează tipologic, dar păstrează bine dozajul elementelor sugestiv particulare, pana la atitudine si gest.Cuprinsa de supărare, capra nu uita, de pilda, gestul caracteristic, mărunt al lupului curtezan, care-i "făcea cu măseaua".

Un exenplu de tratare realista a narațiunii este si cel al comportării celor cinci personaje fantastice, care se iau la cearta când sunt inchise de împăratul Roșu in camera de arama incinsa de foc.

Realismul lui Creanga se adâncește necontenit, parcurgând rapid drumul de la relatarea mitica, schematica, spre scene din viata cu particularități constructoare de oameni adevărați ai lumii fixice si morale. Adâncirea realismului la Creanga vizează insa si o a doua realitate. In sfada aceasta de prieteni, ca si in batjocura cu care sunt întâmpinate personajele fantastice de către Harap-Alb, nu se identifica rezultatul unor stări psihologice directe, ci mimarea acestora pana la joc. Cearta si persiflarea intre prieteni nu sunt decât scene mimate, jucate. Efectul nu este mahnitor ca in comedia antica ci este inveselitor. Simțim ca ne aflam intr-o situație de falsa mândrie a interlocuitorilor. Scena jucata nu este infruntare ci tachinare. Aceasta ii poate surprinde numai pe orasean. Cel care a trăit la tara a putut fi martor la asemenea jocuri in care flăcăii se iau la harta inchipuita, un duel al vorbelor unde isi arunca cele mai grozave injurii in hohotul de ras al celor din jur. Veselia lor este provocata de osteneala interlocuitorilor de a-si găsi cele mai pitorești mijloace verbale de provocare.

Aceasta dubla intenție, strecurata realist la Creanga, nu rămâne inchisa pentru notațiile critice privind relațiile sociale, tradiționale sau comportamentale invechite ale unei concepții ruginite de viata.

Atitudinea omului modern se vădește in modul de trai vădit, suprapus si opus celui existent. La o privire mai atenta poveștile ilustrează critic relațiile de familie in casa țăranului ("Fata babei si fata moșneagului", "Soacra cu trei nurori"). Aspectul real al neintelegerilor in gospodărie, al tendințelor tiranice de dominație ale soacrei sau al neascultării sfaturilor părintești duce nu la implicații de tragedie,ci de parodie. Nu lipsește nici tabloul aspru al relațiilor dintre categoriile sociale, de ambianta medievala in contextul lor specific: stăpân – sluga ("Povestea lui Harap-Alb") sau boier – țăran ("Punguța cu doi bani"). Pe stăpânul cu drepturi absolute de viata si de moarte asupra celui care-1 slujește ii auzim in "Povestea lui Harap-Alb": "Eu știu, moșule ca sluga e sluga si stapanu-i stăpân; si-a mântuit vorba… Mie unuia știu ca nu-mi sufla nimeni in bors;cand vad ca mata face marazuri, ti-o strâng de coada de mănâncă si mere pădurețe, căci n-are incotro… "

In comedia fantastica "Povestea lui Stan Pățitul ", invoiala dintre boier silpate este o exagerare dar se pleacă de la o realitate sociala când pentru secerarea sutelor de hectare țăranul se alegea cu cat putea duce in spate el si nevasta. Povestitorul este ispitit de rasturanare situației, una inchipuita, dorita, poate, de orice țăran, dar, oricum, plina de haz, când la strângerea recoltei boierul si nu țăranul este acela care nu rămâne confuz. Resortul pe care apasă aici Creanga nu este acela al dreptății sociale, ci al situației comice la care duce un asemenea raport social răsturnat. Alternativa in care boierul sa rămână in paguba pare ca, inveselea, peste măsura, pe țăran. Aceasta veselie o urmarea si povestitorul moldovean. Nu sa incrispeze fruntea sis a indarjeasca pumnul țăranului, ci sa-1 facă sa rada de boierul păcălit. Realitatea romaneasca este subliniata in retorica marelui artist. Ea nu e limitata la notații geografice si etnografice, ci prin forme tipice morale si si sociale. Sursele reale au suferit un inalt grad de prelucrare, de elaborare, incat ele, la stadiul de simbol la care au ajuns, nu pot fi identificate cu ușurința nici de persoane care au respirat același aer si au bătut aceleași drumuri ca si marele scriitor. Sunt desigur excepții, puține la număr, care indica precis meleagurile natale. Ele nu constituie insa niciodată un cadru epic. Ca referințe, ele vizează uneori tradiții si superstiții existente pe teritoriul nostrum dar cu semnificații universal valabile. Alteori, aceleași indicații concrete privesc momente si monumente ale istoriei noastre care au căpătat valoare de simbol, ca in pedeapsa pe care o da moartea lui Ivan Turbinca, spunandu-i ca are sa-1 lase sa

trăiască veșnic: "cat zidul Gol iei si Cetatea Neamțului". Lecția aceasta de vag temporal a invatat-o Creanga din esența mitica a basmului popular unde nedefinirea geografica si istorica este caracteristica. Si nu este o exagerare daca spunem ca o asemenea poarta deschisa spre universal se datoreste si acelei dispoziții artistice care, nelegata de repere descriptive, lasă frâu liber inchipuirii creatoare de multiple imagini si viziuni personale in mintea cititorului sau ascultătorului, devenit el insui creator active. Ceea ce nu impiedica – si acesta este unul din secretele povestitorului – ca viziunile si imaginile acestea active sa fie piscuri sublimate ale unei existente autohtone romanești. In genere personajele lui Creanga nu sunt eroi, nici modele de umanitate. Nici unul dintre protagoniștii basmelor si "Amintirilor" nu declanșează lupta dreapta directa nici cu sabia, nici cu buzduganul, nici cu tranta.Ei biruie cu inteligenta, mobilizând in jurul lor forte de tot felul, valorificând energii neutilizate, deșteptând potentialuri care altfel s-ar pierde, s-ar irosi.

Majoritatea poveștilor lui Creanga incep intr-o ambianta rustica de tip humulestean, cu preocupări de acolo. Declanșarea conflictului se petrece in zona problemelor care vor constitui "romanul țărănesc" al literaturii noastre.

Creanga va fi cel dintâi mare scriitor care va trasa jaloanele universului țărănesc in chip distinct, autonom, realist, va duce limbajul satului in literatura, in construcții artistice maxime, elaborate după tiparele folclorice.

Așadar, Creanga isi deschide majoritatea poveștilor intr-un cadru strict authentic, țărănesc, la nivelul de viata si de problematica din epoca sa, pe care apoi ii va extinde in "Amintiri". Elemente specifice basmului: cadrul fantastic, personaje ireale, relații si fapte inexistente in planul real, intervin mai târziu, ele sunt, daca se poate spune, proiectarea in planul fantastic de către eroi a soluției pentru care ei se zbat. Lucrul se petrece atunci când au epuizat toate posibilitățile aflate la indemana lor si s-ar părea ca nu mai exista rezolvare. Doi oameni si-au dorittoata viata un copil dar nu 1-au avut; iata-i singuri, in pragul bătrâneții fără nici o speranța. De ce neapărat un copil? Pentru ca țăranul are nevoie de sprijin la bătrânețe când nu mai poate munci. Ne aflam in cadrul unei autentice probleme de viata obișnuita – dar acesta este inceputul din "Povestea porcului". Când nimic din planul real nu-i mai poate salva pe cei doi oameni, se ivește "soluția", prin intervenția miraculoasa a basmului. Nuvela realista propriu-zisa isi muta acțiunea in lumea, existenta numai in inchipuire a dezideratelor, visului, fabulosului.

In "Fata babei si fata moșneagului" e la fel. Doi oameni ramași văduvi, destul de tineri, fiecare cu cate un copil, s-au căsătorit, fără a mai avea copii. Problema autentica in astfel de cazuri e cearta pentru moștenire, aceea pe care M. Preda avea s-o analizeze in "Morometii". Moșul e blajin, el s-ar impaca cu situația, fiacre din cei doi părinți lăsând ce fuseese al sau copilului propriu; fata babei si baba vor insa si ceea ce avea moșul si-i gonesc fata ca sa le rămână lor si bruma ce era a lui.

"Punguța cu doi bani " pornește de la o situație identical dar fără copii, când intre cei doi soți se isca neintelegeri la utilizarea pârtii proprii cu care venise fiecare in noua căsnicie. Toate acestea sunt situații de nuvela realista a universului sătesc, nu de basm.

"Danila Prepeleac" e mai simbolica intr-o privința, in prima parte, dar fără sa se depărteze deloc de cadrul satului si de structura nuvelistica.Nenorocosul Danila nu e un prost, ci un isteț, lipsit deocamdată de experiența in ele lumii, el ar vrea sa-si lichideze dintr-o data necazurile printr-o afacere, printr-o combinație, printr-o ''lovitura" ca Lefter Popescu din "Doua loturi", toate incercarile iesindu-i pe dos, din cauza ca el nu se pricepe pur si simplu in materie si atunci unul sau altul ii inseala. Țăranul făcând comerț la târg – iată o cale pe care Ion Creanga nu o vede rezolvând problemele satului, cum nici tatăl sau, neguțătorul de sumane, nu izbutise o viata sa se salte in nevoi, deși bătea toate târgurile "cu cotul subsuara după cumpărat sumani cum i-i negustoria ", Danila, complet ruinat, incearca sa se susțină cu ajutorul frățesc pana o găsi ceva nai lesnicios;imprumutul se soldează insa cu un dezastru total si personajul se vede nu numai ruinat dar si datornic toata viata.Ce-i rămâne de făcut? Danila nu are cum pricepe ca situația e datorata unor căușe mai adânci decât nenorocul sau naivitatea lui, el nu isi poate caută dreptatea prin violenta, cum făcuseră cele trei nurori in "Soacra cu trei nurori " căci toate schimburile de mai-nainte le făcuse de buna voie crezând ca el era in câștig deși, pentru ca fusese înșelat putea trece la insurgența justițiara. Cu frate-sau nu poate ajunge la cearta căci, cum spunea Creanga in "Amintiri", in întâmplarea cu cânepa si cireșele: "Stricăciunea se făcuse iar vinovatul trebuia sa plătească.Vorba ceea :nu plătește bogatul, ci vinovatul !" Danila n-are cu ce plați – deci, ca si fata moșului, ajunsa in impas, ca si cocosul, el isi ia lumea in cap. Basmul incepe de aici incolo; pana aici e nuvela identica tabloului si lumii din "Amintiri".

Creanga realizează o originala si foarte evidenta confluenta a nuvelei cu basmul cult, in care partea fiecăruia dintre genuri rămâne distincta, aproape de sine stătătoare. El incepe ca orice scriitor realist in prima parte a prozei realiste, inaugurate inca de N. Filimon si de înaintașii Alecsandri si Costache Negruzzi. Dinu Păturica, ipocrit si tâlhar, urca pe scara sociala – dar el aparține clasei pe atunci in ascensiune; Danila Prepeleac, cinstit, curat sufletește, încercând si el ca si Păturica transferuri de bunuri – coboară, ajungând la sărăcia extrema.

Stan Pățitul pornește de la situația lui Danila si daca n-ar fi dracusorul de Chirica sa-1 ajute, n-ar scoate-o nici el la capăt, de vreme ce e nevoit sa lucreze in dijma la boier.Danila insusi, infrant cu relațiile materiale cu oamenii, tot cu participarea diavolului isi rezolva in sfârșit problemele, biruindu-1 in inteligenta, in planul spiritual.

Ion Creanga rămâne personalitatea cea mai puternic legata de sursele populare ale fantasticului, de fabulosul popular. Nuvela realista inițiala isi muta la Creanga sensurile intr-un plan fantastic, de la un moment dat, devenind profetica, anticipativa in viziuni de substanța populara.

Analiza fantasticului popular si in alte basme ale lui Creanga: "Povestea lui Harap-Alb", "Fat-Frumos fiul iepei" va duce la aceeași concluzie generala, acestea doua situandu-se la inceput in planul ficțiunii.

"Ivan Turbinca" va alterna cu stăruința planul real cu cel fantastic, pana la depășirea definitive a planului nuvelei realiste in favoarea basmului folcloric. Personajul rămâne insa mai apropiat de cel al nuvelei, adică real ca si Danila sau Stan Pățitul, decât de lumea basmului.

Prin aceasta integrare a nuvelei in basm, sau a acestuia in nuvela realista, Creanga se impune ca primul scriitor roman care adduce in literature problematica țărăneasca autentica a epocii, care zugrăvește un erou țăran de anvergura erou de drama rezolvat optimist prin mutarea in planul fantastic, unde oricum intervin rezolvări favorabile pentru el.

Arta narativa a lui Creanga este aceea a folosirii elementelor "retardante" din epica tradiționala atât pentru a implini șirul peripețiilor ireale, cat si pentru a vizualiza "realist", scenarizandu-le pe cele mai incompatibile cu realitatea.

Stilul popular narativ in creația lui Ion Creanga

Încă de la inceput opinia literara a semnalat caracterul oral popular al limbii lui Ion Creanga. Nu se indoieste nimeni ca povestitorul humulestean ne-a dat o sinteza superioara a stilului popular narativ.

Diferența primordiala dintre Creanga si povestitorii populari e de ordin metodologic.Creanga a abordat stilul narativ oral cu mijloacele creației prin scris, dandu-ne o varianta personala a stilului oral in scris. Aceasta i-a oferit posibilitatea de a cântări fiecare cuvant,fiecare expresie, fraza in muzicalitatea ei, de a allege si a reveni modificând, cu truda caracteristica marilor creatori.

El a preluat construcțiile si unitățile stilistice populare si le-a retopit apoi intr-o sinteza la o inalta temperature artistica, rădicând un monument literar sortit sa rămână unic.

Caracteristicile de căpetenie ale stilului oral popular ar fi : frecventa apreciabila a dialogului si monologului, a interjecțiilor, a formelor exclamative si a onomatopeelor, apoi deasa repetiție in diferitele ei forme.

Frecventa dialogului si monologului este impusa de rolul mărit al acestora in comparative cu stilul scris.

Creanga folosește interjecțiile, exclamațiile si onomatopeele cu o frecventa apropiata de cea a povestitorilor populari care recurg de mult mai des la aceste forme de exprimare afectiva si plastica. Onomatopeele simple revin cel mai adesea in paginile lui Ion Creanga: "zvarr, zbar, zbr", pentru a reda zgomotul azvarlirii, "hrasti" imita zgomotul tăieturii, "zup" si "buf redau căderea, "tranc" si "tronc" pentru zgomotul capacului ce se inchide, "hat" imita apucarea, "horp" sorbitura iar "dang" tiuitul clopotului sau cel similar cu acesta.

Deseori, Creanga repeat aceste onomatopee de doua sau de mai multe ori: "Hodorog incolo, hodorog dincolo" sau mai cu seama de trei-patru ori: "cot cot cotcodac", "gogalt, gogalt gogalt", "tropai,tropai, ropai, ropai ", "mor!, mor!, mor!".

Creanga arata o predilecție si pentru repetarea interjecțiilor "hei- hei ", "he-he", "mai, mai, mai", "hai! hai! hai!"

Repetiția se intalneste la Creanga intr-o mulțime de alte forme. Uneori e repetat substantivul in vocative :"Copii îcopii '.copii ! veniți la mama sa va ***!"

Adjectivul e repetat rareori: "S-a făcut un pântece mare, mare"; "… si leagă o sarcina mare, mare"

Repetiția apare si in formele mai ample, mai complexe. Deseori ea e imbinata cu enumerarea.Verbul se repeta de câteva ori dar urmat de alte substantive :

"Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face papa cu smântână si cu oua si cu fel de fel de bucate."

Cercetătorii au subliniat sensibilitatea profunda a lui Creanga la autenticitatea stilului oral si prin alungirea vocalelor :

" – Aaara !da ce stai de vorbești, jupane ? "

In poveștile sale, se observa o frecventa neobișnuita a conjuncției " si ". Aceasta depășește cu mult funcția de copula si servește la nuanțarea ideilor .

"Si punând mămăliga pe tesitura, înjuga boii, zice iar un Doamne ajuta șip e la pranzisor pornește spre casa. Si cum a pornit el prin pădure …".

Neobișnuit de frecventa la Creanga este si particula "ba" repetata in fraza dar cu funcție enumerativa :

"Când sosește acasă, e cu banii, improsca el la familie ba o îmbracă ", ba își cumpăra animale, ba sa gospodărește bine, ba ca-i merje bine ".

Se intalnesc si formule de început, intre unele episoade si la sfârșit, pe care Creanga le folosește mai rar, cele mai numeroase se găsesc in "Povestea lui Harap-Alb ".

Opera lui Creanga nu se bazează in chip exclusive pe oralitate. Cercetătorii au relevant pe alocuri intruziunile cărturărești si au amintit si influenta limbii bisericești, punând uneori pe seama folclorului ceea ce venea din stilul arhaic al cărților bisericești.

In ceea ce privește forma povestirilor. Creanga este aproape de autenticul popular.

Concluzii

] Acesta a fost Ion Creanga. Personalitate excepționala ce a intrat in literatura cu un fond sufletesc si intellectual de origine țărăneasca, format mai intai in perimetrul vieții humulestene si dezvoltat, apoi, intr-un univers rural mai larg care, prin extindere, poate fi considerat al intregului popor roman. Acest fond ii va procura material operei si isi va pune amprenta asupra individualității lui artistice, care face din Ion Creanga scriitorul roman cel mai apropriat de spiritul creației folclorice.

O particularitate a omului si scriitorului este jovialitatea, semn al vitalității si al dragostei de oameni.Scriitorul rade pentru a stârni hazul, pentru a crea buna dispoziție – atitudine pe care o propune ca soluție optimista de viata.

Socotit la inceput autor "poporal", el s-a dovedit in realitate un artist profound original care a creat, pornind de la folclor, o opera de neta individualitate cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al unei inteligente artistice superioare si al unei inzestrari lingvistice remarcabile.

In aceasta lucrare am încercat s ascot in evidenta impletirea realului cu fantastical ce se regăsește in poveștile lui Ion Creanga.

In realizarea poveștilor sale, Creanga pornește de la modele populare, reactualizând teme de circulație universala cu o vechime uneori mitica. Existenta acestor teme si motive la scriitorul roman a fost determinate de faptul ca izvorul principal al poveștilor sale este folclorul romanesc, unde ele circula așa cum circula in poveștile tuturor popoarelor. Influenta folclorica e mult mai larga si nu se reduce la prelucrarea nucleelor narrative universale.Ion Creanga valorifica si alte elemente care conferă poveștilor un caracter specific romanesc.

Factorii de influenta indica descendenta populara a poveștilor lui Creanga, dar nu-i anulează acestuia originalitatea ca scriitor. El devine original prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenta asupra aspectului particular, prin nuanțarea mișcărilor, a gesturilor. Ion Creanga este un povestitor desăvârșit impresionând prin modul in care "spune", prin modul in care acțiunea trece in lumea reala in cea fantastica fără sa se facă distincție intre cele doua planuri.

La Ion Creanga contopirea realului cu fantastical, trecerea dintr-un plan in celalalt pare atât de fireasca incat suntem atrași de navala intamplarilor. In poveștile lui Creanga fantastical este antropomorfizat, personajele fabuloase se comporta in general ca oamenii, insa umanizarea lor este convenționala, abstracta, fără particularități psihice.

La Ion Creanga fantastical nu numai ca este umanizat, dar tipurrile lui au comportament, gesture, o mentalitale si un limbaj care amintesc de eroii din "Amintiri din copilărie ", deci de o lume concreta, țărăneasca, humulesteana. Prin detalii realiste lumea fantastica coboară intr-un plan de existenta care poate fi localizat geographic si istoric. Personajele se comporta țărănește si vorbesc moldoveneste.

O particularitate a poveștilor lui Creanga este si plăcerea cu care sunt spuse. Umorul si verva autorului conferă poveștilor o nota de originalitate. Prin ele universal operei lui Creanga se singularizaeza căpătând trasaturi ușor de recunoscut si imposibil de reprodus, pentru ca sunt componente individuale ale autorului, expresii ale felului sau de a fi.

In toate poveștile sale Ion Creanga improvizează pe marginea schemei universale a fantasticului o imagine a vieții țărănești de altădată cu tipurile ei morale, cu tradițiile si obiceiurile ei cu comportamentul si limbajul ei specific.

Toate poveștile lui Ion Creanga trebuie citite ca parte integrenta dintr-o opera de o valoare inestimabila, aparținând unui artist superior inzestrat.

Note

1 G. Calinescu – "Ion Creanga ", Ed Minerva, Buc., 1989 (pag 27)

2 G.lbraileanu – "Note si impresii ",Ed pentru Lteratura (pag 89)

3 I. Negruzzi – "Scrieri" Ed Eminescu, Buc 1984 (pagi23)

4 G.lbraileanu – "Note si impresii ",Ed pentru literatura (pag 93)

5 V. Soloviov – "Fantastic si mitic " (pag 29)

6 G.Calinescu – "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" Ed Fundațiilor Regale, Buc 1941, pag(237)

7 P. Constantinescu – "Scrieri ",vol 2, Buc, 1967 (pag 14)

Bibliografie

1 G. Alexandru "Amintiri despre Ion Creanga ", Buc, 1970

2 M. Apostolescu"Ion Creanga intre marii povestitori ai lumii ", Ed Minerva, Buc, 1989

3 Ion Dan "Destinul unui classic :Ion Creanga",Buc 1989

4 Ovidiu Barlea "Poveștile lui Creanga",Ed pentru literatura,Buc., 1967

5 S. Bratu "Ion Creanga " Ed. Tineretului, Buc, 1968

6 Zoe Dumitrescu Basuleanga "Izvoarele rasului lui Creanga", Buc., 1955

7 G. Calinescu "Ion Creanga" Ed. Minerva, București, 1989

8 G Calinescu "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent", Ed Fundațiilor regale, București, 1941

9 Viata lui Ion Creanga, Buc., Fundația pentru literature si arte "Regele Carol II", Buc. 1938

10 P. Constantinescu, "Scrieri", Volumul II, Buc. 1967

11 Ion Creanga (Viata si opera), ediție revăzuta, Ed. pentru literatura. Buc. 1964

12 Ion Creanga (Viata si opera), Ed. Eminescu, Buc, 1987

13 I. G. Fobaneanu, "Stilul artistic al lui Ion Creanga", București 1969

14 M. Gafita, "Realismul operei lui Creanga", Editura de stat, Buc., 1953

15 G. Ivascu, "Ion Creanga", Ed. pentru literatura. Buc, 1966

16 M. Manolescu, "Fata ascunsa a lumii", Buc, 1974

17 G. Munteanu, "Introducere in opera lui Ion Creanga", Ed Minerva, Buc, 1976

18 G. Munteanu, "Sub semnul lui Arestare", Buc., 1975

19 Alexandru Piru, "Varia", II, Ed Eminescu, Buc., 1972

20 I. Rotaru, "Analize literare si stilistice", Buc., 1972

21 1. Rotaru, "Ion Creanga", in "Cutezătorii", XXI, nr. 45, 1987, pag. 7

22 P. Rezus, "Ion Creanga – Mit si Adevăr", Ed. Cartea Romaneasca, Buc., 1981

23 Irina Petras, "Ion Creanga povestitorul", Ed. Didactica si Pedagogica, Buc. 1982

24 M. Sadoveanu, "Despre marele povestitor Ion Creanga", Ed. pentru literatura, Buc., 1951

25 Vladimir Streinu, "Clasicii noștri", București, 1968

26 Vladimir Streinu, "Ion Creanga", București, 1971

27 Eugen Todoran, "Secțiuni literare", Ed. Facla, Timișoara, 1973

28 Gheorghe Ungureanu, "Ion Creanga. Documente ", Editura pentru literatura. București, 1964

29 Tudor Vianu,"Arta prozatorilor romani", Ed. pentru literatura, Buc. 1966

30 Tudor Vianu, "Ion Creanga ", Ed. pentru literatura, Buc. 1969

31 Nicolae lorga, "Ion Creanga"

32 Garabet Ibraileanu "Povestirile lui Creanga"

33 Tzvetan Todorov, "Introducere in literatura fantastica", Ed. Univers, București, 1973

PROIECT DE LECȚIE

Data 06.2003

Clasa: a IV – a

Propunător: FLOREA MĂRIA VIOLETA

ARIA CURICULARA: Limba si comunicare

DISCIPLINA: Limba si literatura romana

SUBIECT: "Ce-ti doresc eu ție. dulce Românie" de Mihai

Eminescu

TIPUL LECȚIEI: Comunicare – achiziționare de cunoștințe.

Obiective de referința :

Sa citească fluent si expresiv textele cunuscute; Sa desprindă informații de detaliu dintr-un text citit; Sa integreze cuvintele noi intr-o serie de enunțuri proprii; Sa manifeste interes pentru lectura unor texte variate literara sau nonliterare;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili:

Sa citească fluient textul poeziei, respectând semnele de punctuație si conținutul acestuia;

Sa inteleaga sis a redea mesajul textului folosind cuvinte si expresii din text;

Sa explice folosirea punctuației in poezie;

Sa discute conținutul poeziei pe baza intrebarilor;

Sa găsească insusiri noi pentru substantivele date;

Sa păstreze poziția corecta in banca;

STRATEGIA DIDACTICA :

RESURSE PROCEDURALE: conversația, lectura explicativa, problematozarea, exercițiul;

RESURSE MATERIALE: ilustrații, fise de lucru

FORME DE ORGANIZARE: frontala, individual independent;

EVALUARE: continua si sumativa ;

BIBLIOGRAFIE:

Curriculum National, M.E.C București 2001.

Blideanu Eugen, Serban loan – "Orientări noi in metodologia studierii limbii romane in ciclul primar ", E.D.P, București, 1981 ;

Ion Miron – "Clasici moderni in organizarea lecției" Editura Dacia, Cluj, 1972;

Serdean Ion – "Metodica predării limbii romane la clasele" I-IV, E.D.P. București, 1985 ;

Marcela Penes, Vasile Molan – "Limba romana" – manual pentru clasa a IV – a, Editura Aramis, București, 2002.

CONȚINUT INFORMATIV

"Ce-ti doresc eu ție dulce Românie"

de Mihai Eminescu

Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie,

Tara mea de glorii, tara mea de dor?

Brațele nervoase, arma de dor,

La trecut-ti mare, mare viitor !

…………………………………………….

Ce – ți doresc eu ție, dulce Românie

……………………………………………….

Fii tai trăiască numai in frăție

Ca a nopții stele, ca a zilei zori.

Viata in vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet romanesc.

Vis de vitejie, fala si mândrie,

Dulce Românie, asta ti-o doresc

REPREZENTAREA CONȚINUTULUI PE SCURT :

Poezia "Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie" este scrisa de poetul Mihai Eminescu.

In aceasta poezie, poetul se adresează direct patriei, ca unei finite dragi, pe care o numește " dulce Românie" si "tara mea

In poezie sunt exprimate sentimentele de dragoste si admirația fata de tara.

Mihai Eminescu ii dorește tarii "un mare viitor", asemenea trecutului ei glorios.

MOMENTELE LECȚIEI

1. MOMENT ORGANIZATORIC:

Pregătirea clasei pentru ora.

2. Verificarea si reactualizarea cunoștințelor :

Se verifica tema scrisa atât din punct de vedere calitativ cat si din punct de vedere cantitativ.

3. CAPTAREA ATENȚIEI:

Pe baza unor ilustrații ale trecutului de lupta al tarii noastre, se va purta o discuție libera despre tara noastră, despre vitejia care au demonstrat-o in lupta pentru apărarea tarii romanii.

4. ANUNȚAREA SUBIECTULUI SI A OBIECTIVELOR :

Vom citi poezia "Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie!" de Mihai Eminescu.

Daca veți participa cu atenție la lecție, la sfârșitul orei veți înțelege conținutul poeziei, veți citi cat mai bine poezia, va veți imbogatii vocabularul si veți realiza o varietate de exerciții in legătura cu textul.

5. DIRIJAREA ÎNVĂȚĂRII :

Conversație introductive despre poetul Mihai Eminescu. Citirea model a poeziei. Conversație scurta, după citirea model: De cine e scrisa poezia ? Ce alte poezii ați citit de alt autor ?

Cui se adresează poetul prin titlul "Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie ?"

Citirea textului de către elevi in gând. Selectarea cuvintelor si expresiilor necunoscute.

Explicarea de către invatator a cuvintelor si expresiilor necunoscute.

Citirea poeziei de către elev.

Activitate independenta :

Alcătuirea de enunțuri cu ajutorul cuvintelor si expresiilor explicate;

Evaluarea activității independente ;

Citirea in lanț a poeziei ;

Discutarea conținutului poeziei pe baza intrebarilor;

Cui (cine) se adresează poetul ?

De ce folosește poetul expresiile :"dulce Românie" si "tara mea de glorii, tara mea de dor " atunci când se adresează patriei9

Ce fel de trecut are România ?

Ce fel de viitor isi dorește poetul patriei ?

De ce trebuie sa trăiască fii tarii "numai in frăție" ?

Care este mesajul pe care Mihai Eminescu ii transmite fiilor României ?

Fisa de lucru:

Transcrierea primei strofe din poezie.

Explicarea punctuației folosite in primele doua versuri.

Despărțirea in silabe a cuvintelor : "dulce", "glorii", "brațele", "tara".

Selectarea acelor adjective din poexie care arata insusirile următoarelor substantive : "Românie" , "brațele", "trecut", "viitor", "suflet" si alcătuirea unor noi enunțuri cu aceste adjective.

Activitate frontala :

Citirea versurilor din care se vede ca poetul vorbește despre trecutul patriei.

Citirea in intregime a poeziei. Memorarea primelor versuri. Precizarea mesajului poeziei.

6)Activitati încheiere:

Aprecierea activităților de către elevi.

Aprecierea activității de către invatator.

Tema pentru acasă : memorarea poeziei iraspunsul la intrebari