Investitiile Straine – Stimul Pentru Activitatea Economica

Economie

Investitiile Straine – Stimul Pentru Activitatea Economica

Byadmin ianuarie 1, 2024

INVESTIȚIILE STRĂINE – STIMUL PENTRU ACTIVITATEA ECONOMICĂ

CUPRINS

INVESTIȚIILE STRĂINE – STIMUL PENTRU ACTIVITATEA ECONOMICĂ

CAPITOLUL 1. INVESTIȚIILE STRĂINE

1.1 DEFINIREA INVESTIȚIILOR STRĂINE

1.2 TIPURI DE INVESTIȚII STRĂINE

1.3 DIFERENȚE INTRE TIPURILE DE INVESTIȚII STRĂINE

1.4 TIPURI DE INVESTITORI

CAPITOLUL 2. EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE

2.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE LA NIVEL MACROECONOMIC

2.1.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA CREȘTERII ECONOMICE

2.1.2 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR BUGETARE

2.1.3 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA DEZVOLTĂRII DURABILE

2.2 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE LA NIVEL MICROECONOMIC

2.2.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA FORTEI DE MUNCA

CAPITOLUL 3: INVESTIȚIILE STRĂINE IN ROMÂNIA

3.1 POLITICA INVESTIȚIONALĂ A ROMÂNIEI

3.2 STRATEGII DE ATRAGERE A INVESTIȚIILOR STRĂINE IN ROMÂNIA

3.2.1 REGIMUL JURIDIC FAVORABIL INVESTIȚIILOR STRĂINE

3.2.2 INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN PIAȚA UNICĂ EUROPEANĂ

3.3 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE IN ROMÂNIA

3.3.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA COMERȚULUI EXTERIOR

3.3.2 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA FORȚEI DE MUNCĂ

CAPITOLUL 4. IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

4.1 IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE IN CREȘTEREA ECONOMICĂ

4.2 IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR BUGETARE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INVESTIȚIILE STRĂINE – STIMUL PENTRU ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Investițiile reprezinta suportul material necesar dezvoltării economice si sociale ale țării. Ele ajuta la diversificarea si creșterea calitativă a tuturor factorilor de producție. Prin consumul de resurse financiare (investiții) se asigură creșterea randamentului tehnic și economic, sporirea calității muncii, marirea numarului de locuri de muncă si diversificarea producției.

Unele din cele mai importante roluri in asigurarea creșterii economice il au investițiile străine, care vin sa suplimenteze necesarul de resurse interne și să dezvolte factorii competitive de producție.

În era globalizării, investițiile străine directe sunt privite sub efectul pozitiv, dar și negativ în contextul conceptului de dezvoltare durabilă. Realizarea dezvoltării durabile presupune creșteri economice susținute. Obiectivele dezvoltării durabile definite clar, pe termen lung, atrag investitorii stăini care devin încrezători în participarea la crearea de noi locuri de muncă, ajutor adus inovației și protecției mediului. La nivel macroeconomic, investițiile străine prezintă efecte pozitive în ceea ce privește creșterea economică prin crearea locurilor de muncă, capacităților de producție și nu în ultimul rând creșterea contribuțiilor la bugetul de stat concretizate prin plata taxelor achitate de noi contribuabili. Investițiile străine directe au efect pozitiv și asupra producătorilor naționali care vor investi la rândul lor, din dorința de creștere a eficienței. În contextul dezvoltări durabile, investițiile străine susțin creșterea calității vieții consumatorilor prin concurența la nivel local

Contrar, investițiile străine au efect negativ dacă firmele străine dețin o poziție de monopol. Efectele negative apar în urma dorinței de eficientizare prin restructurări care favorizează apariția șomajului. Acest efect antrenează și o problemă la nivelul bugetului prin cheltuieli suportate pentru indemnizația de șomaj.

Lucrarea are ca scop studierea efectul investițiilor străine asupra economiei României, abordând aspectele benefice ale acestora și facând o analiză asupra atractivității României in fața investitorilor străini.

Lucrarea este structurată in patru capitole.

Primul capitol conține o definire a noțiunilor teoretice cu privire la investițiile străine, tipuri de investiții străine dupa ponderea avuta in diversele societăți si investitori.

In capitolul II sunt prezentate efectele investițiilor străine asupra economiei unei țări-gazdă, atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic, discutând despre impactul lor asupra creșterii economice, bugetului de stat, forței de muncă și dezvoltării durabile.

In cel de-al treilea capitol este prezentată o analiză a situației investițiilor străine in, studiind politica investițională a României, metodele de atragere a investitorilor străini cât și efectele investițiilor străine asupra comerțului și a forței de muncă.

In capitolul IV se studiază impactul investițiilor străine in economia României, discutând despre creșterea economica și cheltuielile și veniturile bugetare.

In concluzie, autorul prezintă un scurt rezumat al ideilor expuse.

CAPITOLUL 1. INVESTIȚIILE STRĂINE

Investițiile ocupă un loc central atât in sfera producției de bunuri și servicii cât și în sfera consumului, și sunt un factor ce influențează atât cererea cât și oferta. Investițiile reprezintă un stimul, generează noi activități și au ca finalitate obținerea de bunuri și servicii.

1.1 DEFINIREA INVESTIȚIILOR STRĂINE

Investițiile străine au cunoscut o dezvoltare majoră in ultimii ani și au devenit subiectul multor intâlniri, discuții și dezbateri. FMI (Fondul Monetar Internațional), OECD (Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică) și UNCTAD (Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare) au inițiat definirea și delimitarea tipurilor de investiții internaționale.

Conceptul de investiție străina implică sensuri și abordări variate.

Datorită complexității acestui concept noțiunea de investiție este abordată din punct de vedere a gradului de cuprindere sub două aspecte: un înțeles „larg” și altul „restrâns”.

1.2 TIPURI DE INVESTIȚII STRĂINE

Tipurile de investiții străine sunt de doua feluri: directe si de portofoliu. Definirea si clasificarea unei anumite investiții in una din cele două categorii are abordări diferite in funcție de entitatea care definește aceste noțiuni.

Conform Bancii Nationale a Romaniei, sunt considerate:

Investiții directe: : capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi, creditele dintre acest investitor și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

Investiția străină directă: relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

Întreprinderea investiție directă: este o întreprindere cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor străin deține cel puțin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deținerea a cel puțin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este primordială în stabilirea relației de investiție directă.

FMI clasifica investițiile străine după procentul deținut de investitor in acțiunile sau drepturile de vot ale firmei. Procentul necesar pentru ca o investiție sa fie considerată directă este de 10% din acțiunile firmei sau din drepturile de vot ale acesteia.

Definiția Departamentului de Comert al Statelor Unite ale Americii cu privire la investiția străină directă este achiziționarea a cel puțin 10% din acțiunile care dau drept de vot sau din pachetul de control al unei firme americane. În Franța și Germania procentul este de 20% respectiv 25%.

În funcție de modul prin care investițiile străine directe intră in țara-gazdă, avem urmatoarele categorii:

Investiții noi, de tip GREENFIELD

investiție în care investitorul pornește un proiect de la zero, iar rezultatul final obținut este o unitate industrială perfect funcțională

Fuziuni și achiziții

preluarea integrală sau parțială de întreprinderi de către investitori străini

Dezvoltare de firme

majorarea deținerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiție străină directă

Investiția prin care se achiziționează un pachet mai mic de acțiuni decât procentele mai sus menționate este considerată drept investiție de protofoliu.

1.3 DIFERENȚE INTRE TIPURILE DE INVESTIȚII STRĂINE

Diferențele dintre investițiile străine directe și investițiile străine de portofoliu :

Fig. 1.1 Diferențele intre tipurile de investiții străine

In funcție de tipul investițiilor diferă si scopul lor. In timp ce investițiile străine directe caută sa aducă valoare pentru firma investitoare, in timp ce investițiile de portofoliu urmăresc câștigul generat de titlurile deținute și de tranzacțiile efectuate cu acestea.

1.4 TIPURI DE INVESTITORI

Tipurile de investitori străini diferă in funcție de tipul investiției străine de care aceștia sunt interesați. Astfel, investitorii străini care sunt implicați in investiții directe se pot clasifica in patru categorii:

Investitorii interesati de active strategice, care urmaresc extinderea prin achiziția de firme din țări-gazdă

Investitorii în piețe: companiile care doresc să se extindă, prin acapararea de noi piețe

Investitorii interesați de resurse: caută exploatarea facilă a factorilor de producție (forță de muncă ieftină, tehnologii avansate, materii prime ieftine)

Investitorii interesați de sporirea eficienței (factori de producție mai puțin costisitori, eficiență ridicată)

Investitorii care preferă investițiile de portofoliu nu au motivații atat de variate.

In general urmăresc valorificarea capitalurilor deținute, prin dobândă sau prin diferite perspective de cooperare zonală si mondială.

CAPITOLUL 2. EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE

Efectele investițiilor străine asupra țării gazdă se resimt asupra economiei, mediului de afaceri si a celui social.

In functie de sistemul de activitate in care acestea opereaza, efectele pozitive sunt mai mult sau mai putin vizibile.

2.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE LA NIVEL MACROECONOMIC

Discuțiile legate de investițiile străine directe, în mediul academic, dar și în cel politic și public, asociază fluxurile de capital cu o serie de rezultate favorabile pentru țările primitoare. Astfel, investiția străină devine motorul esențial al strategiei de dezvoltare economică și de modernizare, de creștere a veniturilor și a locurilor de muncă, în special pentru țările în dezvoltare, economiile emergente și țările în tranziție.

2.1.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA CREȘTERII ECONOMICE

In studiul efectului investițiilor străine asupra economiei unei țări-gazdă atenția sporită este indreptată spre investițiile străine directe, deoarece acestea sunt văzute ca un factor principal de stimulare a creșterii economice. Investițiile străine directe sunt de preferat altor surse de capital, deoarece acestea fac parte din clasa fluxurilor financiare ce nu generează datorie externă și sunt considerate a fi un complement al investițiilor autohtone dar și un finanțator semnificativ al deficitului de cont curent.

Una dintre diferențele dintre cele doua tipuri de investiții este aceea ca investițiile străine directe au un orizont de timp indelungat, sunt stabile si au o mobilitate scazuta, astfel ca pot fi considerate mai mult decât un transfer de capital.

Prin studii empirice de-a lungul anilor, legatura pozitivă dintre creșterea PIB-ului si creșterea investițiilor străine directe s-a demonstrat a nu fi general valabila pentru toate țările, ci avand rezultate diferite în funcție de anumiți factori prezenți in țara-gazdă, precum:

Condițiile economice

Nivelul de economisire si de investire

Modul de investiție

Abilitatea țării de a reglementa investițiile străine directe

Economiști precum E. Borensztein, F. De Gregorio și J.W. Lee consideră că efectul pozitiv al investițiilor străine directe este prezent atunci când țara primitoare are o forță de muncă educată și pregătită, capabilă să efectele investițiilor străine, din acest fapt rezultând un nivel mai ridicat al ratei de creștereptată spre investițiile străine directe, deoarece acestea sunt văzute ca un factor principal de stimulare a creșterii economice. Investițiile străine directe sunt de preferat altor surse de capital, deoarece acestea fac parte din clasa fluxurilor financiare ce nu generează datorie externă și sunt considerate a fi un complement al investițiilor autohtone dar și un finanțator semnificativ al deficitului de cont curent.

Una dintre diferențele dintre cele doua tipuri de investiții este aceea ca investițiile străine directe au un orizont de timp indelungat, sunt stabile si au o mobilitate scazuta, astfel ca pot fi considerate mai mult decât un transfer de capital.

Prin studii empirice de-a lungul anilor, legatura pozitivă dintre creșterea PIB-ului si creșterea investițiilor străine directe s-a demonstrat a nu fi general valabila pentru toate țările, ci avand rezultate diferite în funcție de anumiți factori prezenți in țara-gazdă, precum:

Condițiile economice

Nivelul de economisire si de investire

Modul de investiție

Abilitatea țării de a reglementa investițiile străine directe

Economiști precum E. Borensztein, F. De Gregorio și J.W. Lee consideră că efectul pozitiv al investițiilor străine directe este prezent atunci când țara primitoare are o forță de muncă educată și pregătită, capabilă să efectele investițiilor străine, din acest fapt rezultând un nivel mai ridicat al ratei de creștere economică.

2.1.2 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR BUGETARE

Investițiile străine intr-o țară au de cele mai multe ori atât efecte pozitive cât și negative, in funcție de caracteristicile investițiilor și de condițiile existente în economia receptoare. In țările receptoare cu o economie dezvoltată, beneficiile sunt mai mari decât în țarile cu o economie in curs de dezvoltare.

O parte dintre efectele negative au loc pe termen scurt, fiind legate de implementarea si eficientizarea investiției. In cazul bugetului, acesta poate fi afectat pe termen scurt de politica de stimulente acordată investitorilor străini (facilități fiscale), ce au ca efect reducerea veniturilor bugetare. De asemenea, anumite investiții străine ce au ca obiect privatizarea și restructurarea fostelor intreprinderi de stat duc la creșterea ratei șomajului si deci generează cheltuieli suplimentare la bugetul statului.

Pe langă aceste efecte negative de scurtă durată, investițiile străine pot avea impact negativ și pe termen indelungat. Aceste efecte pot avea loc in țări care nu au o politică economică clară. Astfel, țara in cauza poate suferi pe urma acțiunilor investitorilor străini. O anumită țară suferi efecte negative și dacă investitorul străin intra pe piață intr-o poziței de monopol, ceea ce îi oferă avantaje precum caștiguri suplimentare, dar care generează efecte economice și sociale negative, ce pot fi amplificate de anumite măsuri ale statului.

Unul dintre efectele pozitive ale investițiilor străine asupra bugetului de stat este creșterea veniturilor la bugetul statului, prin apariția de noi contribuabili în economia țării-gazdă. Acest efect poate fi prezent chiar și in cazul in care investitorul a primit anumite stimulente fiscale, deoarece veniturile bugetare cresc datorită creșterii încasărilor din impozitele pe salarii.

În general, creșterea investițiilor străine directe duce la scaderea deficitului bugetar al țării gazdă. Exista totuși și situații in care investițiile străine nu au efectul așteptat, iar deficitul bugetar este accentuat. Efectele sunt date in special de condițiile concrete existente în țara gazdă și de politicile guvernamentale practicate.

Din raportările EUROSTAT pe perioada 2000-2007 putem distinge aceste două tipuri de efecte.

Fig 2.1 Evoluția soldului bugetar în perioada 2000-2007 (% în PIB)

Din tabel putem observa anumite țări in care impactul investițiilor a dus la scăderea deficitului bugetar (Cehia, Slovenia, Slovacia, Romania, Polonia) sau la creșterea excedentului bugetar (Bulgaria) dar și faptul ca in Ungaria impactul a fost negativ, și a dus la creșterea deficitului bugetar.

2.1.3 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA DEZVOLTĂRII DURABILE

Obiectivele dezvoltării durabile definite clar, pe termen lung, atrag investitorii stăini care devin încrezători în participarea la crearea de noi locuri de muncă, ajutor adus inovației și protecției mediului. În contextul dezvoltări durabile, investițiile străine directe susțin creșterea calității vieții consumatorilor prin concurența la nivel local. Se face simțită scăderea prețurilor la bunuri și servicii. Contrar, investițiile străine directe au efect negativ dacă firmele străine dețin o poziție de monopol. Efectele negative apar în urma dorinței de eficientizare prin restructurări care favorizează apariția șomajului. Acest efect antrenează și o problemă la nivelul bugetului prin cheltuieli suportate pentru indemnizația de șomaj.

La nivel global cunoștințele reprezintă factorul decisiv al noii economii bazate pe cunoaștere – suportul creșterii competitivității și unei dezvoltări economice durabile. Inovarea este factorul cheie pentru creșterea și dezvoltarea economică. Investiția în tehnologie se cere într-o economie bazată pe cunoaștere, într-o societate a informației și comunicațiilor, așa cum prevede Agenda Lisabona. Activitatea de cercetare-dezvoltare este benefică atât pentru transferul de tehnologie creată în altă țară (prin investițiile străine directe), cât și pentru dezvoltarea capacității proprii de inovare tehnologică. În calculul indicatorului inovație sunt considerate elemente ale mediei aritmetice puterea de cercetare-inovare, numărul patente înregistrate, numărul articole științifice. În contextul globalizării, caracterizată de fluxul de informații, investitorii străini sunt obligați să-și îndrepte stocurile de capital în procesul de producție spre activitatea de cercetare- dezvoltare în paralel cu integrarea tehnicilor avansate de IT și comunicație.,

Indicele Competitivității Globale, un instrument de măsurare a competitivității în contextul dezvoltării durabile, alături de Indicele Competitivității potrivit Strategiei Lisabona, este calculat în funcție de datele privind pilonii: cerințe de bază (instituțiile, infrastructura, macroeconomia, serviciile de sănătate și învățământ), factori de creștere a eficienței (educație superioară și formarea resurselor umane, eficiența piețelor, receptivitate la noile tehnologii), factori ai inovației (calitatea mediului de afaceri și inovarea). Dezvoltarea durabilă este posibilă numai în situația existenței unui echilibru stabil între mediul economic, social și natural cu sferele lor de cuprindere și cu întrepătrunderile oferite.

Investițiile străine au impact asupra ființei umane și mediului înconjurător, factori ai creșterii și dezvoltării economice. Aspectele pozitive resimțite de către pilonul social al sistemului numit dezvoltare durabilă sunt: creșterea calității vieții, investițiile în resursa umană, accesul la tehnologia modernă. Aspectele negative sunt concretizate prin apariția șomajului și a poluării în țările în care politica de mediu nu este restrictivă.

2.2 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE LA NIVEL MICROECONOMIC

La nivel microeconomic, efectele pozitive se cuantifică prin crearea de noi locuri de muncă, creșterea nivelului de perfecționare, investițiile străine canalizându-se spre perfecționarea continuă a angajaților prin investiția în resursa umană, accesul la tehnologii moderne, la piețe externe de desfacere.

Investiția în resursa umană depinde de motivația investitorului. Astfel, dacă partenerul străin de afaceri este atras de costul scăzut al forței de muncă din țara gazdă sau calitatea sa, resursa umană devine un factor decisiv.

Crearea locurilor de muncă se realizează în cazul investițiilor de tip greenfield, contrar apare fenomenul negativ de disponibilizare cauzat de apariția noilor tehnologii, în cazul ISD atarse de procesul de privatizare

2.2.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE ASUPRA FORTEI DE MUNCA

Efectele directe ale investițiilor străine constă in ocuparea forței de muncă și deci scăderea ratei șomajului. Astfel, intreprinderile multinaționale angajează localnici, iar acest lucru duce la dezvoltarea socială a țării in cauză.

Una din principalele atracții pentru un investitor străin este costul redus al forței de muncă. Companiile străine angajează personal din țara gazdă pe care îl instruiește (are loc prima fază a transferului de cunoștințe, abilități superioare legate de tehnologia nouă, superioară, către economia țării gazdă) și îl 10 remunerează superior în comparație cu personalul firmelor interne, din același domeniu. Treptat și angajații companiilor interne se instruiesc sau sunt instruiți de către acestea, pentru a face față concurenței firmelor străine. Astfel cercetătorii au ajuns la concluzia că, odată cu intrarea companiilor multinaționale sau transnaționale pe piață, inegalitatea salariilor datorate calificării superioare, crește pe termen scurt iar pe termen lung se diminuează

Efectul investițiilor străine variază în funcție de gradul de dezvoltare al economiei. Există un efect neliniar în țările în curs de dezvoltare: inegalitatea dintre salarii crește odată cu influxurile de investiții străine dar efectul inegalității se diminuează pe măsură ce investițiile străine continuă să crească. Pentru țările dezvoltate, inegalitatea dintre salarii se reduce odată cu creșterea influxurilor de investișii străine și nu există evidențe semnificative care să susțină neliniaritatea relației.

Prezența străină poate avea un efect pozitiv asupra productivității firmelor locale. Investițiile străine au efect si asupra creșterii calificării personalului pe ansamblul industriei din țara gazdă. I. Geishecker își propune să analizeze impactul ISD și al outsourcingului internațional asupra creșterii calificării personalului pe ansamblul industriei manufacturiere în unele state din Europa Centrală și de Est. Autorul trece în revistă majoritatea studiilor care s-au ocupat de această problematică, apreciind că majoritatea aplicaților empirice exprimă cererea relativă de forță de muncă pentru diverse grupe de calificări prin ecuații parțiale de costuri, derivate dintr-o funcție de cost translog. Neexistând date privind costurile pentru diverse nivele de calificări la nivel de industrie pentru statele din Europa Centrală și de Est, autorul estimează ecuații parțiale ale ocupării în care variabilele exogene sunt logaritmii: salariilor orare pentru calificările înaltă, scăzută și medie, producția, capitalul, stocul de ISD, importurile de bunuri intermediare, exporturile de bunuri intermediare, importurile de bunuri finale și exporturile de bunuri finale. Variabilele sunt indexate cu nivelul de calificare, timpul, țara și industria. Eroarea este descompusă în componentele specifice legate de timp, țară și industrie. Neexistând date privind diferențierea salariilor pe industrii și calificări dar și datorită faptului că cererea de muncă și salariile sunt determinate simultan, deci se poate argumenta că variabila legată de salariul orar nu este exogenă.

Astfel modelul este reformulat, excluzându-se termenul legat de salarii și introducându-se termenul efectelor de timp specifice fiecărei țări, ce captează modificările în salariile relative. Modelul este estimat prin MCMMP și TOBIT pentru că ponderile ocupării sunt restricționate să ia valori între 0 și 1. Rezultatele arată faptul că influxurile de ISD au un impact semnificativ asupra cererii de muncă mediu calificată. Pentru calificările înaltă și scăzută impactul, deși pozitiv, nu este semnificativ statistic. Outsourcingul internațional, aproximat de variabila proxy importul de bunuri intermediare, are un impact negativ asupra cererii de muncă mediu calificată ducând la creșterea ponderii ocupării forței de muncă înalt calificate. Outsourcingul internațional are efecte de creștere a calificării personalului din industrie. O creștere de un procent în input-urile intermediare importate conduce la o creștere de 4 puncte procentuale a ponderii lucrătorilor înalt calificați și un declin de 6 puncte procentuale pentru ponderea lucrătorilor mediu calificați.

CAPITOLUL 3: INVESTIȚIILE STRĂINE IN ROMÂNIA

Avantajele comparative ale economiei romanesti fata de tarile din vecinatate raman in continuare forta de munca si costurile operationale scazute, insa acestea trebuie coroborate cu politici menite sa vina in intampinarea investitorilor prin reducerea birocratizarii excesive si prin cresterea predictibilitatii legislative.

3.1 POLITICA INVESTIȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Luând în calcul realizările economice exprimate prin produsul intern brut (PIB) înregistrat în ultimii ani de către economiile in tranziție, in general, si de către economia Romaniei, in special, si proiectand trendul rezultat pentru urmatorii cativa ani se desprinde clar concluzia ca sectorul privat este inca alarmant de inferior nevoilor nationale, iar relansarea economica si sustinerea ei nu se poate realiza fara acest sector in plin proces de generalizare. Tranzitia spre economia de piata este insotita de o periculoasa instabilitate si incertitudine manageriala mai ales in intreprinderile cu capital total sau partial de stat.

Romania, ca de altfel toate statele din centrul si estul Europei, are la randul sau o serie de motivatii obiective si subiective ce stau la baza interesului fata de investitiile straine directe dintre care putem retine, mai ales, urmatoarele:

Nevoia de capital in vederea retehnologizarii, a refacerii economice in urma restructurarii impuse de tranzitia la un alt sistem economic, cel al economiei de piata, constituie o prima mare motivare a interesului de atragere de capital strain. Trecerea la economia de piata presupune cateva mutatii de esenta in structurile economice. Implementarea proprietatii private ca forma preponderenta in economie devine o cerere, de prim ordin, a tranzitiei. Fara o rapida aliniere la cerintele moderne ale economiei mondiale, economiile fostelor state comuniste risca sa intre intr-un periculos regres.

Transferul de tehnologie si de know-how este de asemenea, una din marile motivatii ale interesului fata de capitalul strain. Este pentru oricine destul de clar ca progresul tehnic atins de lumea dezvoltata trebuie atras in favoarea economiilor in tranzitie. Ori, una din caile de prima aplicabilitate in realizarea acestui deziderat poate consta tocmai in asocierea cu parteneri straini din tarile dezvoltate si prin atragerea de capital sa se faciliteze accesul la aceasta tehnologie. Prin aceasta, producatorii din tarile in tranzitie vor putea fi pusi in situatia de competitivitate pe piata mondiala si vor putea avea acces la piata externa cu propriile produse.

Preluarea si aplicarea noilor metode de conducere constituie o componenta a restructurarilor necesare reusitei tranzitiei. Printre factorii sinergici cu efecte determinante in cresterea si dezvoltarea economica, managementul tanar inovativ si cu rol pozitiv, este considerat de Centrul de Cercetari Economice din Japonia ca deosebit de important. De asemenea, fostul cancelar german Helmut Schmit, economist recunoscut, declara cu ani in urma ca la baza rapidului progres al economiei germane postbelice a stat buna organizare a activitatii economice si de productie, alaturi de disciplina specifica acestui popor.

Accesul la piata occidentala cu pretentiile sale ridicate, constituie, de asemenea, o motivatie serioasa a atragerii de investitii straine directe. Produsele obtinute in cadrul unor participari straine la fabricatie au acces mult usurat pe pietele externe, mai ales daca si cand acestea se alatura propriilor realizari ale investitorului strain in tara de origine. In multe cazuri rezultatul unor astfel de cooperari, ce au ca obiect realizarea de investitii si produse in comun, se pot bucura chiar de anumite facilitati la intrarea pe pietele statelor dezvoltate, facilitati ce pot viza diferite autorizari, omologari, asimilari, etc., precum si facilitati de ordin vamal, fiscal sau de alta natura.

3.2 STRATEGII DE ATRAGERE A INVESTIȚIILOR STRĂINE IN ROMÂNIA

Romania este implicata in prezent in diferite procese economice, dintre care cele mai importante sunt globalizarea, integrarea economica europeana si tranzitia la economia de piata.

Integrarea economica europeana presupune cresterea productivitatii prin competitie sporita, specializare si alocarea eficienta a resurselor prin piete. Tranzitia la economia de piata a insemnat restructurarea si privatizarea firmelor de stat si transformarea lor in societati comerciale competitive, cresterea permanenta a exporturilor romanesti, dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii si atragerea de investitii straine.

Investitia straina constituie motorul esential al strategiei dezvoltarii Romaniei. Ea face parte din categoria fluxurilor financiare care nu genereaza datorie externa si reprezinta, in prezent, principala sursa de finantare internationala a tarilor in dezvoltare si in tranzitie. De asemenea, este perceputa ca un indicator al cresterii increderii internationale in sustinerea intregului proces al tranzitiei.

In Romania, investitiile straine directe ajuta la schimbarea comportamentului firmei, promoveaza un nou standard de calitate al produselor, contribuie la mobilizarea si alocarea eficienta a resurselor. Prin aceasta, ele participa la formarea sistemului economiei de piata si stimuleaza cresterea economiei.

3.2.1 REGIMUL JURIDIC FAVORABIL INVESTIȚIILOR STRĂINE

O problemă importantă în ceea ce privește dreptul investițiilor, în afară de definiția investiției însăși, este analiza noțiunilor de „protecție”, „garantare” și „asigurare”. Câteodată, sunt considerați termeni sinonimi, mai ales în situația termenilor „garantare” și „protecție”. De asemenea, termenul de „asigurare” este utilizat deseori pentru a indica mecanismul de transfer al pierderilor suferite de investitor, ca urmare a intervenirii unor riscuri necomerciale, de la investitor la organul de garantare. Acest studiu nu aprofundează mecanismele specifice de garantare a investițiilor străine, ci prezintă situația noțiunii de garantare, privită ca terminologie și ca definiție, tangențial cu mecanismele specifice de garantare a investițiilor internaționale.

Există trei accepțiuni ale noțiunii de „garantare a investițiilor străine” formulate în doctrină și care servesc, practic, intereselor diverse ale participanților la procesul investițional:

Într-o primă accepțiune, prin garantarea investițiilor străine înțelegem acele măsuri cu caracter legal adoptate de către statul gazdă, pentru a stabiliza climatul investițional, atrăgând totodată investițiile străine. Promovarea investițiilor și protecția acestora este vizată în legătură cu eventualele abuzuri ale autorităților. Această abordare se regăsește în doctrina juridică română și în unele state din estul Europei, inclusiv în fosta URSS, situații în care terminologia actelor normative utilizează noțiunea de „garanții acordate investițiilor străine”.

În general, statele din Europa de Vest utilizează noțiunea de garanție a investițiilor într-un sens mai restrâns, dat fiind că acest concept de garantare desemnează doar mecanismele care transferă o parte din riscul pierderii valorii comerciale a investițiilor, de la investitor la un organism specializat. Mecanismele de garantare sunt fie mecanisme naționale, utilizate de către statul de orgine a investiției, fie mecanisme internaționale cu caracter specializat. Este de reținut faptul că acest mod de abordare are un avantaj sub aspectul preciziei termenilor de specialitate, punând accentul pe riscul economic, respectiv pierderea sau diminuarea valorii comerciale a investiției.

În final, o altă modalitate de a considera termenul de garantare a investițiilor străine este abordarea lui atât prin perspectiva statului gazdă, cât și prin perspectiva statului exportator de investiție. În acest sens, se înțelege prin noțiunea de garantare a investițiilor străine, în primul rând, angajamentul statului gazdă de a stabili și/sau menține un climat propice pentru investițiile străine, iar statele exportatoare de investiții desemnează anumite mecanisme de garantare ce preiau riscul investitorului.

În principiu, garantarea investiției este asigurată în limitele dreptului intern, care este dreptul intern al statului investitorului și nu al statului gazdă. Evident că trebuie să existe și trebuie pus un semn de egalitate între protecția proprietății și protecția investiției, mai ales că trebuie subînțeles angajamentul statelor dezvoltate în legătură cu protecția proprietății, mergând până la garantarea ei. Garanția se distinge de asigurare în mai multe privințe. Desigur că există sisteme private care permit să se asigure investiția internațională în cazul când apare riscul politic, însă, aceste sisteme de asigurare nu trebuie să fie confundate cu mecanismele de garantare pentru următoarele motive:

Mecanismele de garantare funcționează în general prin fonduri publice, în timp ce sistemele de asigurare funcționează prin fonduri private. Chiar și în cazul în care gestiunea garanțiilor este asigurată de către o societate comercială (și acest lucru se întâmplă în Franța), această societate girează garanțiile pentru contul trezoreriei publice.
Mecanismul garantării este un mecanism de interes public, pentru că el are ca obiect să promoveze politica națională în domeniul investiției. Mecanismul de garantare își propune în acest scop să dirijeze investițiile naționalilor statului exportator de capital către anumite state importatoare de capital. În schimb, sistemele de asigurare nu își propun așa ceva; închise în ele însele, rațiunea existenței lor rezidă în echilibrul de prestații și contraprestații între asigurător și asigurat.

Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic, cu caracter aleatoriu și nu are caracter accesoriu, pe când contractul de garantare nu este aleatoriu, dar este accesoriu. Distincția dintre cele două contracte ține deci de criteriul accesoriu. Asigurarea se restrânge la obiectul său, în sensul că ea nu este condiționată de anterioritatea altor acte consensuale pe care ea să se sprijine. Garanția are în vedere un ansamblu de raporturi juridice – între statul de naționalitate al investitorului și statul de teritorialitate al investiției; între investitor și statul de naționalitate; între investitori și statul de teritorialitate. Garanția se sprijină deci pe condiționalitate.

Garanția este un instrument al politicilor naționale, și nu doar un instrument convențional, ci chiar concesional. Desigur că organismele de garantare au scopul să asigure un echilibru financiar, însă riscurile pe care ele le acoperă sunt riscuri de mari dimensiuni care se caracterizează în același timp prin amploare, exterioritate, imprevizibilitate și caracterul lor insurmontabil. Sunt forțe majore, iar prima de garanție, dacă vrem să conservăm mecanismului forța sa promoțională, nu poate fi calculată pe o bază cu element de actualitate, trebuind ca baza de calcul să fie concesională. Este motivul pentru care, în doctrină, s-a susținut că mecanismele de garantare sunt totodată mecanisme de ajutor pentru dezvoltare.

3.2.2 INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN PIAȚA UNICĂ EUROPEANĂ

Conceptul de piață unică europeană se referă la instituirea unui spațiu economic unitar reglementat, la nivelul celor 27 de state ale Uniunii Europene, în vederea optimizării condițiilor de desfășurare a activităților comerciale și a altor inițiative economice și sociale. În zona pieței unice europene sunt aplicate politici specifice, urmarind maximizarea beneficiilor circulației libere a populației, bunurilor, serviciilor și capitalului.

ETAPE CONSTITUIRII PIEȚEI UNICE EUROPENE:

In anul 1951, șase țări europene (Belgia, Italia, Franța Germania, Luxemburg și Olanda) au semnat un tratat de cooperare în domeniul industriei cărbunelui și oțelului. Prin Tratatul de la Roma (1957), aceste țări au inițiat Piața Comunității Economice Europene (CEE) ;

In anul 1968 – Consiliul Europei a eliminat taxele vamale pentru bunurile importate de statele din interiorul pieței comune;

In anul 1987 – Actul Unic European – prin acesta tot mai multe decizii privind realizarea unei piețe unice europene funcționale sunt validate prin votul majorității Consiliului UE; –

Intre anii 1986-1992 – în UE s-au adoptat în jur de 280 reglementări comune vizând reducerea masivă a costurilor și birocrației din mediul de afaceri, perfecționarea funcționării pieței pe baza “principiul recunoașterii reciproce” a legislației și standardelor tehnice ale produselor;

In anul 1992 – s-a semnat la Maastricht (Olanda) Tratatul privind Uniunea Europeană. Crearea Uniunii Monetare Europene a determinat adoptarea monedei unice (ecu). UE s-a lansat într-o politică externă și de securitate comună și promovând cetățenia europeană;

In anul 1993 – deschiderea frontierelor economice în interiorul UE; piața unică europeană – inovație social economică recunoscută la nivel mondial;

In anul 1995 – creerea Spațiului Schengen ca zonă cu libertate de mișcare a cetățenilor; controlul la frontierele interne ale statelor incluse este eliminat ;

In anul 1999 – lansarea oficială a monedei euro (care a înlocuit ecu) în Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania; –

In anul 2000 – s-a lansat Carta Drepturilor Fundamentale a UE;

In anul 2004 – a fost semnată Constituția Europeană, ratificată de Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia și Spania. Constituția, care trebuia să intre în vigoare la 1 noiembrie 2006, a fost respinsă în cadrul referendumurilor din Franța și Olanda. Pentru a ieși din impas, Comisia Europeană a propus modificarea Tratatului Uniunii Europene, textul modificat fiind denumit Tratatul de la Lisabona ;

In anul 2009 – Tratatul de la Lisabona își propune consolidarea capacității de funcționare a UE prin sporirea eficienței instituțiilor comunitare, ameliorarea caracterului democratic al UE prin extinderea competențelor Parlamentului European și introducerea Cărții Drepturilor Fundamentale în sistemul juridic comunitar.

Până în martie 2011, statele membre ale Acordului Schengen erau: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Franța, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Islanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.

Statele care au solicitat includerea în Spațiul Schengen sunt următoarele: Bulgaria, Cipru, Elveția, Liechtenstein, România.

Conducerea Uniunii Europene decide în orice problemă ce privește structura și regulile pieței unice europeane prin instituțiile sale: Parlamentul European (ales de populațiile din statele membre), Comisia Europeană (executiv și inițiator al legislației), Consiliul European (reprezentând guvernele statelor membre), Curtea de Justiție (ce asigură compatibilizarea reglementărilor cu dreptul Vol. 2, nr. 2/2010 Dr. Mariana Stanciu 3 comunitar), Curtea de Conturi (care controlează legitimitatea utilizării fondurilor comunitare). Aceste instituții sunt sprijinite și de: Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor (organisme consultative ce sprijină categorii sociale și regiuni dezavantajate din UE), Avocatul Poporului în Uniunea Europeană (se ocupă de reclamațiile cetățenilor privind administrația europeană), Banca Europeană de Investiții (instituția financiară a UE), Banca Centrală Europeană (monitorizează politica monetară în zona euro).

Între obiectivele cele mai importante ale pieței unice europene:

dezvoltarea economică a țărilor membre ale Uniunii Europene și creșterea mai rapidă a profiturilor

creșterea puterii economice și gradului de control asupra resurselor globale

cooperarea monetară în scopul susținerii economiei europene

armonizarea politicilor sociale ale statelor membre, în scopul minimizării costurilor cu forța de muncă și cu protecția socială, asociate procesului de producție

Libera circulație a bunurilor reprezintă un principiu fundamental adoptat în spațiul pieței unice europene. Traficul nerestricționat al produselor în cadrul UE impune asimilarea unor standarde tehnice comune, certificarea produselor și definirea metrologică potrivit unor convenții stabilite la nivel european. Ca urmare, produsele sunt împărțite în produse pentru care au fost și produse pentru care nu au fost adoptate standarde comune.

Conceptul de coeziune economică și socială și cel de cetățenie europeană stau la baza legitimării libertății de deplasare în UE. Europenii pot călători în țările UE ca în propria lor țară (fără a trece prin biroul de imigrări). Ei își pot stabili rezidența și pot munci cu drepturi sociale depline în oricare dintre țările UE.

Recunoașterea reciprocă, între statele membre, a calificărilor profesionale presupune pe lângă recunoașterea experienței profesionale și o coordonare minimă a sistemelor de educație și de calificare (aplicată deocamdată în domeniul farmaceuticii și medicinei), sau stabilirea altor criterii de recunoaștere (în domeniul arhitecturii), pe baza diplomelor de absolvire a învățământului superior, sau a certificatelor și titlurilor acordate după cel puțin trei ani de învățământ superior. Libera circulație a serviciilor este reglementată prin art. 43 al Tratatului CE privind libertatea de stabilire a reședinței și art. 49 al Tratatului CE privind libertatea de a presta servicii.

Numeroase firme comerciale românești au încheiat afaceri pe piața unică europeană cu mult înainte de integrarea țării în UE. Încă din deceniile șase-șapte ale secolului trecut, când încheia primele acorduri economice cu UE, țara noastră a beneficiat de unele avantaje (de exemplu, preferințele vamale comunitare) în derularea unor activități comerciale.

România este a doua piață națională ca mărime în Europa centrală și de est. În calitate de agent activ pe piața europeană, România se bucură de mai multe atuuri reale, cum ar fi:

poziție geostrategică avantajoasă, aflată la intersecția principalelor rute comerciale între Europa de vest și Asia, între Europa de sud (Marea Mediterană) și Europa de nord

facilități de navigație fluvială și maritimă (Constanța – port la Marea Neagră; situarea pe traseul Canalului Dunăre – Rhin – Main care leagă Marea Neagră de Marea Nordului)

forță de muncă bine calificată, numeroși specialiști în tehnologie, informatică și inginerie

rezerve de resurse naturale

suprafețe mari de terenuri agricole

potențial turistic generos deși slab valorificat

Din anul 1990, România s-a angajat într-un amplu efort de reformă, pe fondul demersului de integrare în mai multe instituții și organizații internaționale – Comunitatea Economică Europeană, devenită mai târziu Uniunea Europeană, NATO (Alianța Nord-Atlantică), Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică

Acordul de comerț, cooperare comercială și economică dintre țara noastră și UE a fost semnat în anul 1990, România accesând asistența financiară acordată prin Programul PHARE din anul 1991. Negocierile privind asocierea României la UE au început în anul 1992 și s-au finalizat prin parafarea Acordului European de la Bruxelles. Parlamentul României a ratificat Acordul European de asociere la UE în 1993, iar la 1 februarie 1995 acesta a intrat în vigoare, instituind asocierea României la UE. Pe plan economic, asocierea României la UE a însemnat crearea unei zone de liber schimb comercial, de cooperare economică și financiară, în sprijinul restructurării economiei românești, în acord cu principiile economiei de piață, ale eficienței economice și profitabilității. De exemplu, în anul 2002 ponderea țărilor Uniunii Europene în exportul României era de 67,1% față de 33,9% în anul 1990. În anul 2005, UE constituia destinația a 67,6% din exporturile României – două țări din UE deținând primele locuri: Italia (cu 19,2%), Germania (cu 14,0%). În anul 2005, UE a continuat să fie principalul furnizor de mărfuri pentru piața românească, pe care o aproviziona în proportie de 62,2 % (Italia – 15,5%, Germania -14%, Franța – 6,7%).

Perioada 2000-2008 a marcat o oarecare recuperare economică, ritmul mediu anual de creștere fiind de peste 6%. În perioada 2003-2008, după mai multe decenii de austeritate, România înregistra o majorare sensibilă a consumului și a investițiilor. Îmbunătățirea mediului de afaceri, efectele introducerii cotei unice de impozitare și atitudinea pozitivă a partenerilor străini față de România pe fondul aderării la NATO și UE au condus la atragerea unui volum record de investiții străine directe. Între anii 2005-2008, investițiile străine directe s-au cifrat la aproximativ 28 miliarde de euro, adică mai mult de jumătate din totalul investițiilor străine din ultimii 20 de ani. Comerțul exterior a înregistrat creșteri cantitative și calitative mari. Valoarea schimburilor comerciale ale României a înregistrat ritmuri de creștere anuală de peste 10%. În 2008 a fost înregistrat un vârf al comerțului exterior – 90 miliarde de euro (din care circa 34 miliarde export). Principalii parteneri comerciali ai României din ultimul deceniu au fost Germania, Italia, Franța, Rusia, Turcia, Ungaria, Olanda, Marea Britanie, Austria. Ponderea țărilor UE în comerțul exterior al României a atins cam 70%.

În contextul crizei financiare globale declanșate în anul 2008, s-au produs reduceri masive ale fluxurilor comerciale și de credit spre România, 2009 și 2010 fiind ani de recesiune. România a înregistrat scăderi ale PIB de aproximativ 7% în 2009 și 2% (estimare) în 2010. Fenomenul a fost însoțit de o creștere a deficitului bugetar și a numărului de șomeri. Investițiile străine directe au înregistrat de asemenea o scădere în 2009, ridicându-se la aproximativ 4,5-5 miliarde euro (cam jumătate din nivelul aferent anului anterior).

Ca efect al desființării multor industrii autohtone însă, structura exporturilor românești a fost dominată de produsele industriei ușoare, în special ale celei textile. În anul 2005, ponderea la export a acestora era, ca și în 2004, de 19%. Mărfurile din categoria mașini sau echipamente electrice și mecanice au reprezentat, în anul 2005, doar 17,7% din exporturi (Comerțul exterior al României, MAE, 2010). Peste 70% din exporturile României spre UE au constituit operațiuni de tip Lohn (activități comerciale de conjunctură, în general neavantajoase pentru exportator – forță de muncă ieftină, TVA relativ redus). De regulă, când conjunctura economică generală se schimbă, asemenea oportunități de export devin extrem de volatile.

Pe plan politic, asocierea României la UE a însemnat crearea cadrului institutional menit să facă posibil dialogul dintre România și Comunitatea Europeană, după ce Acordul European de asociere a României la UE a stabilit principiile de bază menite să pregătească România în vederea aderării.

Dintre principiile respective sintetizăm următoarele:

– stabilirea pentru România, a unei perioade de tranziție la economia de piață de 10 ani, împărțită în două etape – Consiliul de asociere urmând să examineze aplicarea măsurilor pentru prima parte a prevederilor Acordului, în vederea trecerii la a doua etapă ;

– stabilirea rolului UE în asistarea tranziției din România în prima etapă și a obligațiilor de implementare a transformărilor ce au revenit României pentru a doua etapă a tranziției

– acordul părților de a nu introduce alte reglementări care să fie in contradicție cu prevederile Acordului până la intrarea sa în vigoare;

– acțiunea comuna UE – România, pe perioada tranziției, cu scopul de a transforma economia românească într-o economie de piață funcțională;

– crearea între părți a unei zone de comerț liber, prin eliminarea reciprocă și treptată a obstacolelor de tarifare existente. Aceste reglementări se referă la produsele industriale și agricole de bază. Pentru anumite produse, acordul conține prevederi speciale. În realizarea zonei de comerț liber s-au eliminat barierele vamale in mod diferențiat, România beneficiind de o perioadă mai lungă pentru deschiderea pieței sale la importurile din UE, în condițiile în care UE a eliminat taxele vamale și îngrădirile cantitative până la sfârșitul primei etape a tranziției;

– alinierea standardelor financiare și juridice românești la normele comunitare și legarea cursului leului de euro. Organismele centrale precum Banca Națională sau Curtea de Justiție aveau să capete atribuții similare cu instituțiile corespondente din țările comunitare;

– transformarea în acord cu legislația comunitară a legislației economice și din alte domenii, prin proiectele de lege nou adoptate specificându-se explicit acest tip de conformitate ;

– restructurarea sectoarelor economiei prin eliminarea industriilor nerentabile, modernizarea agriculturii și implicit, restructurarea populației ocupate, în vederea apropierii de structura ocupării din țările UE (20-30% industrie, 10% agricultură,60-70% servicii).

– descentralizarea sectorului de stat și crearea de întreprinderi mici și mijlocii prin extinderea privatizării

În tranziție, România a beneficiat prea puțin de asistența financiară nerambursabilă și chiar rambursabilă, din partea UE sau a țărilor din UE, în vederea accelerării reajustării structurale a economiei, datorită in special incapacității de absorbție a fondurilor. Acordul European, evaluează periodic asistența financiară oferită din partea UE dar capacitatea de absorbție scăzută a economiei si lipsa progresului pe linia construcției economiei de piață și restructurării economice a dus la o situație nefavorabilă României. Creditele acordate de Uniunea Europeană au fost coordonate cu finanțarea din partea altor state din G24, FMI, BIRD și BERD. Pe baza documentației prezentate de România, s-au acordat credite de asistență europeană. din care au rezultat investiții, modul de derulare a investițiilor, eficiența economică și eficacitatea acestora. Integrarea europeană a fost fundamentată si formulată pe respectarea suveranității naționale, a demnității și drepturilor omului.

Creditele au fost însă condiționată de angajarea anumitor politici economice și sociale, care au dus la costuri sociale și economice mari suportate de populație (desființări ale unor școli, spitale, obiective social-economice nu întotdeauna nerentabile, diminuarea unor beneficii sociale, desființarea posturilor de jandarmerie si poliție rurale în condițiile unei infracționalități la cote alarmante, privatizarea obiectivelor de interes național în avantajul investitorilor, in cea mai mare parte străini, și nu prin licitații deschise și transparente.). Cât despre susținerea costurilor sociale ale tranziției din România, contribuțiile nerambursabile ale UE au fost aproape modice în raport cu ceea ce ar fi trebuit să fie (date fiind dimensiunile protecției sociale practicate în celelalte țări în tranziție). Iată de ce sectorul social al României se află astăzi într-un proces de descompunere accentuat, sub ochii nepăsători ai Occidentului (în speță FMI).

În asemenea condiții, datoria externă a României s-a triplat în intervalul 2008-2010. La începutul anului 2011, aceasta era de 90 miliarde euro, din care:

– 18 miliarde euro pe termen scurt (sub un an) ;

– 72 miliarde euro pe termen mediu si lung. – BNR avea o rezervă internațională de 36 miliarde euro, adică dublul datoriei scadente în 2011, dar jumătate din datoria scadentă în acest deceniu. Emisiunea monetară (banii care circulă pe piață) era de 50 miliarde lei (12 miliarde euro) fiind complet acoperită în valută. 12 INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN PIAȚA UNICĂ EUROPEANĂ

– Datoria privată era de 63 miliarde euro (adică 70 % din datoria totală), din care:

– 23 miliarde euro – datoriile sectorului bancar ; datoria băncilor a scăzut, de la 26 miliarde euro la sfârșitul anului 2009, la 23 miliarde la sfârșitul lui 2010 (un sfert din datoria totală a României) ;

– 40 miliarde euro – obligațiile contractate de sectorul real al economiei (producție de bunuri, servicii) ; din aceștia, 10 miliarde trebuie achitați în anul 2011. La acest capitol se găsește de fapt, preponderent problema finanțării deficitului de cont curent al României.

– Problema României este însă că, în timp ce sumele împrumutate de țări ca Cehia, Polonia, Slovacia, sau Ungaria au fost investite masiv în producție (amortizarea lor fiind sigură și rapidă), România, la fel ca Bulgaria și țările baltice, și-a plasat banii în comerț, credite-bănci și afaceri imobiliare, adică în domeniile cele mai afectate de criză .

Pe măsură ce legislația privind piețele diverselor bunuri și servicii din România s-a aliniat la legislația pieței unice europene, țara noastră a resimțit consecințele apartenenței la Comunitatea Europeană în tot mai numeroase domenii ale vieții social-economice. Europenizarea României s-a produs nu numai prin adoptarea anumitor reglementări și modele europene în viața economică sau socială, ci și prin transferul unor competențe politice dinspre nivelul național, spre cel comunitar, sau prin participarea, în cadrul UE, la procesele decizionale colective. După cum se știe, populația României a manifestat o largă deschidere față de ideea aderării României la UE, românii asociind ideea de prosperitate cu apartenența la UE. Și într-adevăr, influențele europene ar fi putut genera mai multă prosperitate în România (pentru o pătură subțire a populației, chiar au generat), dar este greu de spus în ce măsură unele beneficii au fost resimțite și la nivelul populației majoritare. O certitudine totuși există. După 1990, sărăcia din țara noastră a atins cote fără precedent, procesul de reformă fiind asociat cu regresul și descompunerea socială, cu șomajul prin desființarea a numeroase obiective economice și sociale de înalt interes general (tot ce funcționa cu pierderi, dar și tot ce împiedica piața vest-europeană să realizeze mari profituri pe piața din România), cu insecuritatea socială (prin caracterul simbolic al protecției sociale) și pierderea unor drepturi câștigate în ani mulți de muncă și sacrificii. Tematica înaltelor costuri sociale ale tranziției economice din România, ca urmare a protecției sociale modice, au reținut atenția analiștilor sociali și politici vreme de două decenii, nu mai puțin fiind de actualitate în prezent, când criza actuală, mai devastatoare decât tranziția a cutremurat statul din temelii.

Dintre practicile și modelele europene pe care țara noastră ar fi fost de dorit să le asimileze mai rapid amintim: un climat politic și economic intern mai transparent și mai stabil; un nivel de predictibilitate mai ridicat al mediului economic; o voință politică mai decisă de a stimula competitivitatea pe piața internă; o orientare socială cu adevărat autentică, bazată pe recunoașterea importanței decisive a factorului capital uman în orice demers de dezvoltare socială; în elaborarea unor politici economice mai inteligente, în mai mult discernământ în desființarea unor obiective economice de importanță națională, în simplificarea fiscalității, în diminuarea corupției și asimilarea unor tehnologii de producție superioare calitativ în vederea diminuării costurilor de producție în marile industrii (energetică, transporturi, infrastructură ș.a.).

Cererea de aderare a României la UE a fost depusă în anul 1995, fiind a treia dintre cele 10 care s-au depus atunci : Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, și Slovacia. Împreună cu cererea de aderare, țara noastră a mai depus două documente de susținere a cererii : Strategia naționala de pregătire a aderării la UE și Declarația de la Snagov, semnate de șefii partidelor parlamentare. Primirea României în UE a fost totuși amânată până în anul 2007, având loc nu în al patrulea ci în al cincilea proces de extindere al Uniunii. Motivele amânării au vizat, din nou, interesele economice ale statelor UE și nu interesele României, care până la momentul respectiv suportase un regim de austeritate fără precedent în experiența altor europeni care au aderat la UE.

Pentru derularea procesului de aderare au fost create în România următoarele instituții:

– Comitetul Interministerial de Integrare Europeană, condus de primul ministru ;

– Departamentul pentru Integrare Europeană din cadrul guvernului ;

– alte compartimente specializate la nivelul ministerelor și administrației publice locale;

– Comisia comună pentru integrare economică a celor două Camere ale Parlamentului ;

– un departament specializat pentru armonizarea legislativă în cadrul Consiliului Legislativ, cu atribuții în îndeplinirea Programului Național de armonizare a legislației românești cu legislația comunitară;

– centre de informare și documentare asupra relațiilor cu UE.

În același scop, a fost inițiat un Program Național de pregătire a specialiștilor în domeniul integrării. Concepția pe care avea să se bazeze procesul integrării economice viza în esență:

– reglementările juridice ce definesc drepturile și obligațiile părților și cadrul în care se pot dezvolta relații economice între parteneri;

– reglementarea activităților din cadrul economiei de piață libere;

– punerea în valoare a factorilor de producție și a capacității de inițiativă a liberilor întreprinzători ;

– armonizarea interdependenței dintre politicile macroeconomice de nivel național și european, în sensul extinderii liberei inițiative;

– fundamentarea unor noi modele de cooperare economică ;

– integrarea economică in etape a pieței românești în piața UE.

Obiectivul fundamental teoretic al Programului Economic Național de Dezvoltare pe termen mediu (1997 – 2000) a fost o creștere economică susținută, care să permită reducerea decalajului de dezvoltare economică al României față de Uniunea Europeană.

Tot ce s-a realizat în practica economică însă, a fost doar o ajustare nemiloasă și masivă, sistematic nefundamentată economic a producției industriale autohtone, care a lăsat o mare parte a populației fără locuri de muncă. Și totul s-a făcut sub lozinca restructurării economice pentru a realiza economia de piață liberă. Procesele de privatizare au fost orientate cu precadere spre ramurile unde interesele capitalului străin au adus mari profituri informale agenților direcți implicați în procesele de privatizare, fără ca cineva să reprezinte cu adevărat și interesul național. Toate acestea au transformat economia și piața din România în vorbe goale, adică într-o economie și o piață extrem de avantajoase și profitabile pentru oamenii de afaceri vest-europeni. Astfel s-au creat condițiile exodului masiv al forței de muncă românești spre țări care aveau cu adevărat economie. Pentru cei care nu au putut emigra dar nu au avut nici ceva oportunități de tipul celor ale clientelei politice a celor aflați la putere, sărăcia a devenit o certitudine pe termen lung.

Efectele integrării României în UE au fost resimțite deplin în perioada de pre-aderare, după aderarea din 2007, dar este resimțită și în prezent, când bugetul de stat al României nu-și mai poate desfășura funcțiile deoarece sursa lui de alimentare – economia națională – abia dacă mai respiră deoarece nu prea mai există. Instabilitatea politică din România nu are capacotatea sa consolideze mecanismele teoretice, simbolice, ale unei piețe nebazate cu adevărat pe o economie autohtonă viabilă. Administrația publică centrală nu mai este în masură să asigure aplicarea legilor adoptate, unele dintre ele fiind chiar invalidate ori declarate neconstituționale. Sectorul financiar este din ce în ce mai incapabil să-și asume riscul de intermediere financiară urmarea fiind faptul că activitățile bancare și-au diminuat activitățile și profiturile.

Investitiile străine din România, au devenit extrem de reduse din mai multe motive : În primul rând, recesiunea care inca afecteaza zona vest-europeană. In plus, mediul fiscal și juridic din România practică politici haotice, și nu sunt suficient de predictibile și stabile. Instabilitatea politică și socială au și ele rolul lor nefericit în atractivitatea redusă a României față de investitorii străini.

În concluzie, nivelul adevarat de integrare a României în economia UE este scăzut, iar expunerea largă a economiei românești la exigențele și presiunile concurențiale ale pieței unice europene nu va face decât să zdrobească definitiv și puținii agenți economici cu capital autohton care mai există în România.

Dincolo de toate acestea însă, Uniunea Europeană reprezintă cea mai importantă piață pentru exporturile și importurile Romaniei, de vreme ce, după anul 1990, tara noastră a redus foarte mult comerțul cu alte zone ale lumii. Cu toate acestea, potențialul real al marilor piețe ale Uniunii Europene, altele decât Italia și Germania (în 2002 asimilau 60% din exporturile noastre) a nu este suficient valorificat. Acesta lucru duce la poziția modestă a României în cadrul comerțului Uniunii Europene.

3.3 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE IN ROMÂNIA

Contribuția investițiilor străine directe asupra României este limitată, din cauza nivelului redus al fluxurilor de investiții străine directe si existenței celorlalți factori de influență.

Astfel, îmbunătățirea avantajului competitiv se inregistrează și în cazul în care Guvernul promoveaza idei si practici orientate de piata, stimulează spiritul intreprinzator si promoveaza etica in afaceri.

In concluzie, investițiile străine directe nu pot avea sanse de reușită in lipsa politicilor si instituțiilor complementare.

3.3.1 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA COMERȚULUI EXTERIOR

Implicațiile investițiilor străine directe asupra comerțului exterior depind de tipul investiției, dar și de strategia adoptată. In cazul strategiei filialei cu autonomie funcționala, comețul dintre tara-gazdă si tara-sursă constă în exportul unor servicii de specialitate de la firma-mamă la filiale. Investițiile străine directe ajută la realizarea unor capacitați orientate spre export si facilitează restructurarea industrială, imbunațatind astfel competitivitatea tării-gazdă.

Capacitatea filialelor straine de a exporta mai mult, comparativ cu firmele locale, are la bază aspecte ca: productivitatea, costurile, calitatea produselor, strategia de marketing bazata pe o cunostere riguroasa a pietelor externe, a cerințelor consumatorilor, facilitați de depozitare si transport, existența unor produse de marcă și oferirea de servicii postvânzare.De asemenea, produsele filialelor se bucură de un acces mai facil la piețele țărilor dezvoltate in baza acordurilor de integrare sau de liber schimb semnate cu țara de origine a societații-mamă.

Investițiile străine directe au un potențial deosebit asupra exporturilor, mai ales in cazul activităților industriale complexe, fiind important pentru urmatoarele trei tipuri de activitati: asamblare, industrii mature sau infantile si procesarea pe scara larga a resurselor naturale pentru export.Activitatea de asamblare pentru export s-a dezvoltat mai ales in industria electronica si electrica, de automobile si constructii de masini, caracterizandu-se printr-un continut local scazut, fiind realizata cu prepondrenta in zonele libere, intr-o relative izolare de restul tarii.Al doilea tip de activitati orientate spre export vizeaza industriile mature/infantile, fiind o consecinta a politicii de substituire a importurilor.Procesarea pe scara larga a materiilor prime pentru export constituie cel de al treilea tip de activitate care favorizeaza exporturile.Implicarea investițiilor străine directe in sectorul primar a fost determinate de liberalizarea regimului investițional si de progresul tehnic.

Implicatiile investițiilor străine directe asupra comerțului exterior al țării-gazdă trebuie să țină cont si de activitatile de acest gen realizate de filialele straine, care trebuie sa respecte conditiile impuse de firma-mama privind sursele de aprovizionare si pietele de desfacere. O inclinatie ridicata spre import a fost observata in industriile cu o tehnologie redusa sau inalta: in primul caz, filialele se limiteaza cel mai adesea la procesarea inputurilor importate; in al doilea caz, productia este intense in bunuri de capital sau solicita inputuri de o anumita calitate care nu sunt disponibile pe plan local.De asemenea, inclinația spre importuri este ridicată si in cazul sectorului terțiar, în special in turism.

Investițiile străine directe nu conduc la o inlocuire a fluxurilor comerciale, ci la o intesificare a relațiilor comerciale. Studiile empirice au relevant, mai degraba, compelmentaritatea investiții străine directe – comerț decat substituirea acestora, simultaneitatea acestor doua fenomene fiind determinate de liberalizarea comertului si a politicilor nationale privind ISD.In acest sens, menționam cateva aspecte relevante.

Paralel cu cresterea ponderii țărilor in curs de dezvoltare in totalul investițiilor străine directe primate, s-a majorat si contributia lor la comertul mondial de produse manufacturate.In perioada 1984-1994, procentajul investițiilor străine directe receptionate de tarile in curs de dezvoltare aproape ca s-a dublat de la 21% la 39%.

Analiza de corelație intre comerțul bilateral si investițiilor străine directe din Germania, Japonia si SUA in relatiile cu tarile in curs de dezvoltare au demonstrate complementaritatea comerț / investițiilor străine directe.

Societățile transnaționale dețin două treimi din comerțul mondial cu produse si servicii nonfactori.Aceasta subliniaza faptul ca investițiilor străine directe si alte forme de cooperare internationala se coreleaza cu comertul, in procesul global de asigurare a inputurilor pentru piețele globale.

3.3.2 EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA FORȚEI DE MUNCĂ

Implicațiile investițiilor străine directe asupra forței de muncă locale depind substanțial de mărimea și tipul investițiilor primate de țara-gazdă, de domeniul vizat, de strategia firmelor investitoare, precum și de condițiile specifice țării-gazdă.Țările în curs de dezvoltare urmăresc, prin politicile promovate, reducerea șomajului și creșterea calității forței de muncă.Acest fapt implică necesitatea apariției de noi locuri de muncă, îmbunătățirea procesului educațional și de formare profesională.

Analiză rolului investițiilor străine directe trebuie să urmărească atât impactul direct, cât și cel indirect asupra generării de locuri de muncă sau de șomaj, condițiile de muncă și salariile oferite, inclusive cunoștințele noi accumulate de angajații locali.Așadar, impactul investițiilor străine directe asupra forței de muncă locale are un aspect cantitativ și unul calitativ.Realizarea acestei analize este deosebit de importantă având în vedere rolul active și determinant al muncii în dezvoltarea economică.

După cum se știe, anumite investițiilor străine directe au că motivație principală calitatea și costul forței de muncă.Astfel, investițiilor străine directe de valorificare a resurselor sau de creștere a eficienței au în vedere fie costul scăzut al forței de muncă pentru ramurile intensive în muncă, fie existența forței de muncă calificate.În cazul investițiilor străine directe de valorificare a piețelor, forță de muncă ieftină sau înalt calificată nu constituie decât un determinant secundar.Tipul investițiilor străine directe ifluenteaza și stabilitatea locurilor de muncă.Astfel, se consideră că locurile de muncă dintr-o filială străină care are în vedere valorificarea pieței sunt mai stabile comparative cu cele antrenate de investițiilor străine directe determinate de costul relativ redus al forței de muncă, motivație care în timp poate dispărea.

Domeniul de activitate al firmei și strategia adoptată influențează cantitativ și calitativ forță de muncă.Combinarea factorilor de producție și muncă, natură și capital depinde de natură activității dar și de cunoștințele și condițiile tehnice ale activității economice, în funcție de costurile factorilor de producție, putându-se realize diferite combinații.Ținând cont de tipul de produse realizate, capital sau cunoștințe, poate predomina unul dintre factorii de producție.

Investițiile străine directe au și un impact cantitativ indirect, datorită efectului de antrenare, furnizorii, subcontractantii sau prestatorii de servicii generează la rândul lor locuri de muncă.În sectorul manufacturier, se apreciază că numărul locurilor de muncă generate indirect este de unu-două ori mai mare decât al celor create de investițiile străine directe.Pe de altă parte, datorită intensificării competiției pe piață țării-gazdă, investitorilor străini pot face disponibilizări de personal.

Din punct de vedere calitativ, se apreciază că angajații companiilor multinaționale au salarii mai bune și beneficiază de condiții mai favorabile de muncă, chiar și în cazul țărilor în curs de dezvoltare.Acest fapt se datorează concentrării cu preponderentă a multinaționalelor în domenii intensive în tehnogie și cunoștințe și productivității mai ridicate caracteristice acestor ramuri industriale.Având în vedere că o filială este o parte a sistemului corporatist, calitatea produselor și punctualitatea furnizării lor sunt deosebit de importante motiv pentru care angajații nu numai că dispun de salarii mari, ci și de cursuri de pregătire profesională în vederea utilizării corespunzătoare a echipamentelor și mijloacelor de producție.

CAPITOLUL 4. IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

4.1 IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE IN CREȘTEREA ECONOMICĂ

Comparativ cu situația înregistrată la nivel național, la nivelul regiunilor de dezvoltare nu se constată o corelație directă si puternică între fluxurile de capital străin atrase si nivelul de dezvoltare decât în cazul regiunii Bucuresti-Ilfov .

Datele empririce cu privire la contributia fiecărei regiuni de dezvoltare la realizarea PIB evidențiază existența unor decalaje, în special între zona cu cea mai mare pondere,respectiv Bucuresti-Ilfov care deține peste 19%din PIB, si regiunea cea mai putin reprezentativă, si anume zona de Sud-Vest care contribuie numai cu 9% la formarea PIB. De remarcat faptul ca aceste doua regiuni detin prima si respectiv penultima poziție în ceea ce priveste ponderea în fluxurile de ISD atrase, decalajul existent fiind, însa, cu mult mai accentuat.

Astfel, regiunea Bucuresti-Ilfov a atras peste 60% din intrarile de capital strain în timp ce zona de Sud-Vest care înregistreaza cel mai scazut nivel de dezvoltare economica a receptat numai 3,4% din fluxurile de ISD. În același timp, regiunea Nord-Est care deține cea mai scazută pondere în stocul de ISD receptate la nivel national (1,3%) contribuie semnificativ la realizarea PIB (12,5%). De asemenea, zonele de Sud, Centru si Nord-Vest desi detin o pondere relativ ridicata în PIB, situata la nivelul de peste 12% ca si în cazul regiunii Nord-Est,atrag numai o parte nesemnificativa a intrarilor de ISD, respectiv sub 7,5%, valoare maiscazuta decât cea înregistrata de regiunea de Sud-Est (8,4%) a carei contributie la formareaPIB este de 11,3%.În consecinta, datele de mai sus sugereaza faptul ca nivelul de dezvoltareregionala desi influenteaza intrarile de capital strain nu reprezinta singurul criteriu înstabilirea deciziei de a investii într-o anumita zona.

Alegerea amplasamentului de catre investitorii straini a fost influentata de omultitudine de factori, dintre care cei mai importanti sunt:existenta fortei de munca calificatesi a personalului cunoscator de limbi straine; nivelul de dezvoltaredin punctul de vedere alindustriei respective; existenta unor centre universitare si a unei infrastructuri fizicedezvoltate; apropierea de un aeroport, precum si apropierea de furnizori si de clienti. În opinianoastra, acesti factori în ansamblul lor ar putea explica preferinta investitorilor straini pentruregiunea Bucuresti-Ilfov care beneficiaza nu numai de un nivel de dezvoltare mai ridicat, dar si de existenta fortei de munca calificate si a infrastructurii fizice necesare dezvoltariiafacerilor,comparativ cu regiunile de Nord-Est si Sud-Vest defavorizate sub aceste aspecte.

Așadar, analizele efectuate au evidentiat dezechilibrul înregistrat în dezvoltareaeconomiei românesti, concretizat în existenta unor decalaje accentuate între diferitele regiuni,sugerând, în acelasi timp, posibilitatea atenuarii acestora prin participarea capitalului strainsub forma investitiilor directe.

Dat fiind faptul ca o crestere economica sustinuta si durabila este posibila numai înconditiile unei dezvoltari armonioase, care sa includa toate zonele tarii, în opinia noastra,atenuarea decalajelor regionale, inclusiv prin participarea capitalului strain, ar trebui sareprezinte o prioritate reala afactorilor de decizie. În acest sens, având în vedere aspectele prezentate pe parcursul elaborarii lucrarii, consideram ca primii pasi ar trebui sa vizeze câtevadirectii principale, si anume:

Creșterea semnificativă a gradului de absorbție a fondurilor europene si utilizarea eficientă a acestora (în 2007 absorbția de fonduri europene a fost sub 1%, aproape de 0% , datorita, de exemplu, lipsei proiectelor fezabile de investiții), ceea ce ar genera o dezvoltare a infrastructurii fizice si institutionale cu impact pozitiv asupra fluxurilor de ISDatrase. Analizele efectuate au demonstrat importanta infrastructurii fizice si institutionale în atragerea investitorilor straini, motiv pentru care consideram ca esențitală fructificarea oportunităților ce au apărut odată cu aderarea României la Uniunea Europeană

Aplicarea mai eficientă a politicii UE în domeniul ajutoarelor de stat (acordate astfel incat sa se evite crearea unor distorsiuni ale mediului concurențial; se acordă pe sectoarele care au potential de dezvoltare), inclusiv a celor privind investițiile (straine si autohtone), prin eliminarea ajutoarelor de tip ”salvare – restructurare” si direcționarea acestora cu prioritate catre obiectivele care vizează efectele benefice pe termen lung, cum ar fi dezvoltarea regională, dezvoltarea activitaților de inovare si C&D, cresterea nivelului de pregatire a forței de munca, susținerea întreprinderilor mici si mijlocii care constituie coloana vertebrală a economiei românești.

Implicarea mai activă a agențiilor de dezvoltare si a agenției pentru investiții străine(ARIS) în promovarea regiunilor tarii ca zone investiționale prin elaborarea unor proiecte concrete si identificarea și abordarea potențialilor investitori străini. Atragerea unor investitori străini prin proiecte punctuale care urmăresc specificul zonei si valorificarea la maximum a potențialului acesteia, în special în zonele defavorizate sub aspectul dezvoltării economice, ar putea contribui la reducerea decalajelor regionale.

4.2 IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR BUGETARE

Efectele investițiilor străine directe atrase s-au reflectat asupra deficitului bugetar, capitalul străin influențând atât direct cât și indirect evoluția acestuia. Până la nivelul anului 2002, investițiile străine directe îndreptate preponderent catre procesul de privatizare si aflate, în cea mai mare parte, în faza de implementare, au contribuit la adâncirea deficitului bugetar.

Ulterior, ca urmare a intensificarii preocupării investitorilor străini pentru dezvoltarea unor activitați „pe teren gol” si atingerii fazei de maturitate în cazul majoritatii investițiilor implementate în perioada anterioara, investitiile straine directe au avut o influenta benefica asupra deficitului bugetar concretizata în cresterea veniturilor din taxe si impozite și diminuarea cheltuielilor de natură socială (crearea de noi locuri de muncă cu impact pozitiv asupra ratei somajului).

CONCLUZII

Din punct de vedere teoretic, deciziile strategice legate de ISD ar trebuie să fie conform formulei win-win („câștig-câștig”) pentru toate părțile implicate în derularea ISD și să se evite varianta win-loss („câștig-pierdere”). Astfel că profitabilitatea și veniturile realizate și impactul economic și social reprezintă domenii de interes atât pentru țara gazdă cât și pe cea de origine.

ISD reprezintă un element important al dezvoltării economiei oricărei țări și a funcționării acesteia pe principiile economiei de piață. Ele au o importanță mare pentru consolidarea economiei țărilor în tranziție și integrarea acestei categorii de țări în economia mondială. Cu ajutorul ISD; are loc procesul de modernizare a economiilor naționale; în special a celor în tranziție; prin implementarea tehnologiilor avansate; prin trecerea la un tip superior de creștere economică.

Trebuie avut în vedere faptul că unele filiale ale multinaționalelor cu sediul în România exportă către firmele mamă produse românești la un preț diminuat față de nivelul pieței, urmând ca aceste bunuri să fie furnizate de firma-mamă la prețuri exagerat de mari, comparativ cu nivelul pieței, cu scopul obținerii profiturilor în țara de origine. În acest sens sunt necesare reglementări naționale și comuniatare stricte, cu scopul de a diminua dezechilibrele economice naționale.

În concluzie, trebuie avut în vedere faptul că politicile naționale sunt cele care contribuie la creșterea eficieței, competitivității și sustenabilității în România, deci trebuie ca la elaborarea lor să se ia în considerare impactul global al investițiilor străine directe asupra economiei naționale și să se refere la crearea și consolidarea societății bazate pe cunoaștere; dezvoltarea unei economii sustenabile; promovarea unor industrii și direcționarea mai multor investiții în domeniul promovării mărcilor românești și la creșterea resonsabilității sociale

BIBLIOGRAFIE

Banca Națională a României. fără an. http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=7036.

Borensztein, De Gregorio, Lee. „How Does Foreign Direct Investment Affect Economic Growth?” Journal of International Economics, 1 Iunie 1998: 115-135.

C., Munteanu. Investițiile internaționale: Introducere in studiul investițiilor străine directe. Bucuresti: Editura Oscar Print, 1995.

D Carreau, P Juillard. La protection Juridique des Investissements Internationaux dans les Pays en Developpement. Lausanne: Universite de Lausanne, 1993.

Datoria externa a Romaniei. 2014. http://cursdeguvernare.ro/datoria-externa-a-romaniei-cine-si-cat-datoreaza-care-si-candplateste.htm.

Gazier, Bernard. Ghid complet pentru afaceri SUA. Vol. Cap5. Investițiile străine (Duane Zobrist, Stephen Bradford). fără an.

Geishecker, I. Industrial Productivity in Europe: Growth and Crisis. Cheltenham: Edward Elgar Publishing, 2004.

Institutul Național de Statistică. www.isse.ro. 2007. http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ISD/ISD2007r.pdf.

Lazăr, Cistelecan. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. București: Editura Economică, 2002.

Marcel, Moldovan. „Investițiile străine și rolul lor în economia mondială.” Teză de doctorat, fără an.

Mariana, Stanciu. „Integrarea Romaniei in piata unica europeana.” Revista Online Inovatia Sociala. 2011. http://www.inovatiasociala.ro/studii/integrarea_romaniei_in_piata_unica_europeana/1/102/txt/.

Navarsadyan, L. „21st Century analytical journal.” 2014: 155-160.

Rajan Bird, Tony Cavoli. Exchange Rate Regimes and Macroeconomic Management in Asia. Hong Kong: Hong Kong University Press, 2002.

Silviu Cerna, Liliana Donath, Victoria Seulean, Diana Barglazan, Bogdan Boldea. Economie monetara si financiara internationala. Timisoara: Ed. Universitatii de Vest, 2005.

Stanciu, Dr. Mariana. „Ingegrarea Romaniei In Piata Unica Europeana.” Academia Romana – Inovatia Sociala. 2014. www.inovatiasociala.ro/index.php/jurnal/article/view/92.

Teodorescu, Ana-Maria. „Impactul investițiilor străine asupra dezvoltării durabile.” Conferinta Academiei Comerciale. www.academiacomerciala.ro, 2013.