Investitiile Straine Directe Si Moneda Unica Euro

Capitolul 3. Investitiile straine directe si moneda unica Euro

In prezentul capitol vom analiza mai intai investitiile straine directe, pornind de la definitia acestora si continuand cu relatia dintre investitii si dezvoltarea economica. Si nu in ultimul rand, ne vom aminti despre istoricul monedei Euro, aflam cum se realizeaza cooperarea monetara in Uniunea Europeana si vom vedea care este rolul monedei unice in relatiile economice internationale.

3.1. Investitiile straine directe

Investitiile internationale de capital se concretizeaza in investitii straine directe si investitiile de portofoliu. O diferenta intre aceste doua forme de manifestare a fluxurilor internationale de capital poate fi modalitatea de exercitare a controlului de catre investitor asupra investitiei. Fondul Monetar International da o definitie investitiilor straine directe cuprinsa in Manualul de Balanta de Plati, precum si in Suplimentul acestuia.

Conform acestei definitii, investitia straina directa este o categorie a investitiilor internationale care reflecta scopul unei entitati rezidente intr-o tara (investitorul direct) de a obtine un interes de durata intr-o companie rezidenta intr-o alta tara (investitia directa). Interesul pe termen lung presupune existenta unei relatii pe termen lung intre investitor si investitia directa, precum si participarea in mod semnificativ a investitorului direct la conducerea companiei respective. Relatia de investitie directa include atat tranzactia initiala intre cele doua entitati, precum si toate tranzactiile ulterioare ce au loc intre acestea si intreprinderile afiliate, incorporate sau neincorporate. Investitia straina directa poate fi realizata atat de persoane fizice cat si de persoane juridice.

Dupa acest Manual, influenta investitorului in administrarea investitiei directe este majora. Astfel, drepturile de care beneficiaza un investitor de portofoliu difera de drepturile de care beneficiaza un investitor direct. Acesta din urma avand posibilitatea detinerii puterii de vot cat si posibilitatea de a administra compania.

3.1.1. Investitiile straine directe – catalizator al cresterii economice

Cu totii stim ca economisirea este o cale ce conduce spre progres. Desigur, sunt si alti factori care influenteaza situatia economica a unei tari, cum ar fi: libera initiativa, proprietatea privata, interventia statului in economie etc. Pe termen lung, nu se poate inregistra crestere economica intr-o tara fara acumulare de capital si cu un nivel scazut al investitiilor. Sarcina statului este de a crea cadrul necesar atragerii si dezvoltarii investitiilor straine directe.

3.1.2. Efectele investitiilor straine directe asupra UE

Beneficiile asteptate de la fluxurile de ISD nu se limiteaza la o mai buna utilizare a resurselor de care dispune o tara, asigurata de altfel prin respectarea criteriilor de cost si eficienta de catre investitorii straini. Investitiile straine directe contribuie in plus la cresterea economica, aportul aducandu-se pe patru cai distincte: acumulare de capital, transfer tehnologic, acces la piata mondiala si creare de locuri de munca. Intr-adevar, ISD constituie o sursa suplimentara (alaturi de sursele nationale) de finantare a schimbului de proprietate si de formare bruta de capital, impusa de existenta numeroaselor capitaluri uzate acumulate in tarile de tranzitie, daca fluxurile vizeaza finantarea investitiilor, sau indirect, daca investitorii, deveniti proprietari, faciliteaza transferul de tehnologie. In al doilea rand, investitiile straine directe si mai ales cele din sectoarele avansate, faciliteaza transferul de tehnologie, antrenand mutatii la nivelul specializarii industriale a tarii gazda, de la sectoarele traditionale la cele avansate. Acest lucru nu poate fi decat benefic dezvoltarii unei tari. In al treilea rand, accesul la piata mondiala este facilitat, date fiind relatiile de parteneriat deja stabilite de catre investitorul direct pe piata externa. In plus, produsele realizate sub o marca cunoscuta deja, au desfacerea asigurata pe piata mondiala. Crearea de noi firme, beneficiare de investitii straine directe, atrage dupa sine noi locuri de munca disponibile.

Contributia ISD la cresterea economica, in general, si in Uniunea Europeana in particular, trebuie apreciata distinct, in raport cu tipul fluxului. Diferitele forme pe care le iau fluxurile de ISD (achizitie de tip ,,greenfield’’, in faza initiala sau la maturitate, de tip ,,market-seeking’’, ,,efficiency-seeking’’ sau ,,ressource-seeking”) au un impact asimetric asupra cresterii, datorita naturii lor contrare.

3.1.3. Dinamica fluxurilor de ISD in UE

Estimările preliminare pentru anul 2013 indică faptul ca recuperarea investițiilor transfrontaliere s-au facut intr-un mod evaziv după declinul de 24% înregistrat în 2012: fluxurile de investiții străine directe la nivel mondial au crescut cu doar 4,5% în 2013, insemnand 1.333 mld. USD. Performanța lentă pare să se datoreze unei serii de incertitudini cum ar fi descurajarea companiilor multinationale să investească, incetinirea cresterii economice in China sau stabilitatea financiară a piețelor emergente. Tensiunile geopolitice din estul Ucrainei, Peninsula Coreeană și Orientul Mijlociu sunt de asemenea factori ce influenteaza investițiile companiilor multinaționale. În 2013, aproape 50% din fluxurile de ISD globale au fost găzduite de numai cinci țări: China, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Canada și Rusia. Statele Unite ale Americii au menținut poziția de lider investitor, deși au înregistrat un declin anual pentru al doilea an consecutiv. Alte țări investitoare importante în 2013 au fost Japonia, China și Rusia. Intrarile și ieșirile de ISD din Rusia au atins niveluri semnificative în 2013, fiind influentate de acordul Rosneft TNK-BP. De exemplu, in zona OCDE, fluxurile de ISD au crescut cu 11% în 2013 (până la 641 miliarde de dolari), în timp ce investițiile OECD în străinătate au rămas stabile la 933 miliarde de dolari (o scădere de numai 2%).

La nivelul Uniunii Europene, fluxurile de ISD sunt foarte volatile de la an la an, dar distribuția geografică reflectă evoluțiile globale importante (de ex: integrarea europeană și importanța tot mai mare a Asiei de Sud-Est). La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, țările din Uniunea Europeana au reprezentat atunci de până la jumătate din intrările de investiții la nivel mondial, iar UE a fost astfel de departe cel mai important domeniu economic pentru investițiile străine directe. În 2012 și 2013, cota Uniunii Europene a scăzut sub 20%, iar volumul de 239 de miliarde de dolari a fost aproximativ egal cu SUA și China. În schimb, ponderea țărilor BRIC (Brazilia, Rusia, India și China) a ajuns la 29,2% în 2013.

Figura 1. Ponderea intrarilor de ISD Figura 2. Intrarile de ISD in UE, SUA

la nivel global si China (2013, mld. USD)

Sursa: OECD

Se poate observa in ambele figuri ca cele mai multe intrari de ISD sunt in Uniunea Europeana, contribuind la dezvoltarea economica a acesteia. Incepand cu 2007, volumul investitiilor a scazut datorita crizei economice și financiare nu doar din Statele Unite, ci la nivel global. Aceasta a avut ca si consecinta in 2009, o recesiune în Uniunea Europeana, China și SUA (a se vedea Figura 2), fiind urmată de o redresare în 2010.

China cu 258 mld. USD a atras aproximativ 65 de miliarde mai mult decât SUA, ca al doilea cel mai mare beneficiar de ISD. Cu toate acestea, China se afla în continuare sub mărcile de înregistrare americane din 2000 și 2008, când fluxurile de investiții în SUA au depășit 300 de miliarde de dolari. Este important de retinut ca valoarea ISD pentru UE se calculează ca suma influxurilor de investiții tuturor țărilor individuale. Astfel, aceasta include atât intra-UE și extra UE-ISD. De fapt, majoritatea investițiilor directe în UE provin din alte țări ale UE, dar ponderea ce provine din și merge către țările din afara UE este în continuă creștere. Între 2004 și 2012 ponderea extra-UE din totalul stocului interior a crescut de la 34% la 37%, și de la 37% la 42% din totalul stocului exterior. Poziția europeană dominantă până la mijlocul anilor 2000 se reflectă în stocuri de ISD considerabile.

Investitiile din afara UE

Sursa: Eurostat

Stocul de investiții acumulat ridică la aproape 240% din PIB în Luxemburg, 170% în Irlanda și mai mult de 80% în Estonia, Ungaria și Țările de Jos. Investițiile străine joacă un rol mai important pentru Marea Britanie, Franța și Germania decât în ​​alte țări industrializate (SUA, Coreea, Japonia). Stocurile de ISD sunt, de asemenea, încă mai mari decât în ​​economiile emergente (Brazilia, Mexic, China, India), deși acest lucru este obligat să se schimbe.
În termeni absoluți țările cu cele mai mari stocuri de ISD sunt SUA, cu 3,2 trilioane de dolari, urmat de China (2,2 tr USD) și Marea Britanie (1,6 USD tr). Regatul Unit a fost, de departe, cel mai mare beneficiar a investițiilor străine în Europa, dar, în conformitate cu tendința europeană, intrările sunt în continuă scădere incepand cu 2007.

Income and returns from extra-EU FDI

The investments abroad make a substantial contribution to domestic income in the EU. The income from FDI accrues in the form of dividends, reinvested earnings or interests on loans between affiliated enterprises. The years 2010-2012 saw historically high earnings from FDI, which provided a much welcome relief at the height of the economic crisis. In 2012 the income from FDI was marginally lower than in the previous year but remained above EUR 300 bn. In return, investments from non-EU countries in the EU generated an income of EUR 170 bn in 2012, which was also slightly lower than the record EUR 178 bn in 2011. As in the previous years, the euro area received 70% of the total income derived from extra-EU FDI. Concerning income paid to extra-EU countries, the Euro area’s share was 77% in both 2011 and 2012.

The rate of return on extra-EU FDI stocks, calculated as the FDI income in year t divided by the stock in t-1, went down from 8% to 6.8%. The return on inward FDI stocks amounted to 4.5% in 2012, roughly 1 percentage point lower than in 2010 and 2011. In terms of profitability, extra-EU investments are below pre-crisis levels when rates of return on FDI stocks reached 10% for outward FDI and 7% for inward FDI.

The European Union has lost its dominant position as the main recipient of global FDI flows and, despite a small rebound in 2013, will probably not be able to regain it. However, the growing economic importance of China and other emerging market economies also creates opportunities for the EU to attract investments from those countries. Especially Chinese firms are increasingly pursuing the strategy of acquiring controlling stakes in selected European firms. While Greenfield investments are increasing, they are still rare. However, the acquisition of stakes in existing companies by foreign firms can also have some negative effects, for example due to the geographical restructuring of assets and the relocation of higher-value headquarter functions to the home country of the investor. Thus, attracting more Greenfield investments would be desirable as they represent a genuine addition to the investment stock of the host country.

Some of the euro area countries which were heaviest hit by the sovereign debt crisis in Europe have received far less FDI than comparable EU countries in the past. Thus, a rebalanced and structurally reformed economy could also yield the prospect of attracting more foreign capital in the future. In light of the empirical evidence, which suggests that complementary factors such as human capital and well-developed financial markets are important prerequisites for a positive growth contribution from FDI, the European countries would actually be well positioned to reap substantial benefits from foreign direct investments.

Especially in the current situation, the positive effect of FDI on domestic growth may even be larger than in “normal” times. A substantial share of companies in the euro area periphery is financially constrained and with insufficient access to financing. As a consequence, most of these companies are unable to make substantial business investments and create jobs, at least for the time being. As foreign direct investors are not only generally larger but also less dependent on local financing conditions, they should encounter less problems regarding access to finance. Ongoing improvements in competitiveness might ultimately help the euro area periphery to generate more growth also via attracting investments from abroad.

3.1.4. Indicatori macroeconomici

UE are o influență politică sporită atunci când în problemele internaționale vorbește cu o singură voce, mai ales în cazul negocierilor comericale. Statutul de mare putere conferit UE se datorează în principal forței sale comerciale și economice, fiind al doilea partener comercial la nivel mondial, cu o pondere de 23% în PIB-ul mondial.

Tabelul nr. 1. Principalii indicatori macroeconomici și poziția ocupată de UE în lume

Sursă: Agenția Centrală de Inteligență (CIA), The World Factbook – European Union, disponibil online la https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ee.html și Baza de date a Comisiei Europene, Eurostat, disponibilă online la http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database, accesate la data de 6 mai 2015.

Din Tabelul nr. 2 Principalii indicatori și poziția ocupată de UE în lume reiese că UE deține locul 7 mondial în ceea ce privește suprafața sa, însumând 4.324.782 km², dintre care 643.801 km² sunt reprezentați de liderul Uniunii, Franța. Pe teritoriul UE trăiesc aproximativ 509,36 milioane de locuitori, dintre care circa 81 milioane în Germania. La acest capitol, UE ocupă poziția a treia după China și India, fiecare cu peste 1,24 miliarde de locuitori, dar mult mai bine decât SUA, Brazilia și Rusia, care ocupă pozițiile 4, 6 și respectiv 10 din lume. Cu toate acestea, rata de creștere a populației este de 0,21%, poziția 180 mondială, cel mai bine din cadrul Uniunii situându-se Cipru, poziția 82 cu o rată de creștere a populației de 1,48%.

Economia UE se bazează pe mecanismele unei piețe unice, iar 18 din cele 28 de state fac parte din uniunea monetară, având ca monedă unică euro. Cea mai nouă țară membră a uniunii monetare este Letonia, în 2014, în timp ce celelate 10 state fac eforturi economice și financiare pentru a se încadra în criteriile de convergență.

Pe timpul crizei financiare, UE a cunoscut creșteri moderate ale PIB-ului, multe țări confruntându-se în 2011 cu o criză a datoriilor suverane și cu o creștere a deficitelor fiscale. Astfel, deși UE deține poziția secundă cu privire la mărimea PIB-ului, cu 15.840 miliarde USD în 2013, conform bazei de date Eurostat, rata de creștere a fost doar de 0,1% în 2013, de -0,3% în 2012 și de 1,7% în 2011. Liderul mondial în ceea ce privește mărimea PIB-ului este SUA, iar după UE se clasează țări precum China, India, Japonia, Rusia și Brazilia. Din cadrul UE, cel mai mare PIB îl deține Germania (3.227 miliarde USD), urmată de Regatul Unit (2.387 miliarde USD) și de Franța (2.276 miliarde USD).

Principala ramură care sprijină PIB-ul o constituie serviciile (72,8%), urmată de industrie (25,2%). Agricultura, cu doar 2% la formarea PIB-ului, se bazează pe grâu, semințe oleaginoase, orz, struguri, sfeclă de zahăr, vin și produse lactate. Industria UE este printre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din lume, concentrându-se pe producția și prelucrarea de metale feroase și neferoase, petrol, cărbune, ciment, produse chimice, produse farmaceutice, echipamente industriale, electrice, de construcții, de transport feroviar, vehicule, mașinării și unelte electronice, produse alimentare, mobilier, băuturi, hârtie, textile și aparate de telecomunicații. Cu toate acestea, rata de creștere a producției industriale este în scădere cu 0,3% în 2013.

În ceea ce privește gradul de ocupare a forței de muncă, conform datelor Agenției Centrale de Inteligență (CIA), UE ocupă locul 3 mondial după China și India, dar înaintea SUA, Braziliei și Rusiei, având o populație lucrătoare de 228,5 milioane de locuitori. Chiar și așa, rata șomajului este de 10,5% în 2013, cu 0,4 procente mai mare decât în 2012. Cea mai mică rată a șomajului din cadrul uniunii se află în Austria și Luxemborg, ambele cu 4,9%. Pentru a rezista în fața crizei financiare, în timpul căreia unele țări s-au confruntat cu deficite bugetare imense, UE a trebuit să ia o serie de măsuri pentru consolidarea mediului fiscal, ajutând prin programe fiscale și ajutoare financiare țări ca Grecia, Portugalia, Cipru și Spania.

În ciuda politicilor economice și fiscale și a coordonării lor asupra statelor, UE se confruntă cu diferențe economice între țările membre și cu probleme ce vizează inflația, datoria externă și publică, șomajul ridicat și îmbătrânirea populației. Astfel, din Tabelul nr.2 Principalii indicatori și poziția ocupată de UE în lume se poate observa că în anul 2013 rata inflației a fost de 1,5%, în timp ce în 2012 fusese de 2,6%. La acest capitol, liderul din cadrul Uniunii este Suedia, cu o rată a inflației de 0%, în timp ce Grecia se confrută cu o deflație de 0,8%. O altă problemă la nivelul UE este datoria externă, UE ocupând prima poziție cu o valoare de aproximativ 15.600 miliarde USD, urmată de SUA. În cadrul UE, cea mai mică datorie externă o are Estonia, de 26,7 miliarde USD, iar cea mai mare Regatul Unit, de 9.577 miliarde USD (locul 3 mondial). În ceea ce privește datoria publică, aceasta reprezintă 87,1% din PIB, cea mai mică datoria publică fiind cea a Estoniei, cu 10% din PIB. Referitor la relațiile de comerț exterior, din Tabelul nr. 2 reiese că UE reprezintă cel de-al doilea exportator și importator mondial după țările BRICS, cu 2.173 miliarde USD la exporturi și 2.312 miliarde USD la importuri, devansând SUA și China. Liderul UE atât la exporturi, cât și la importuri este Germania, urmată de Regatul Unit și Franța.

Conform datelor din The World Factbook European Union ale Agenției Centrale de Inteligență (CIA), principalele produse exportate de către UE sunt autovehiculele, produsele farmaceutice, substanțe chimice, avioane, materiale plastice, hârtie, celuloză, mobilier și produse din lemn, combustibili, fier și oțel. Pe de altă parte, UE importă cel mai mult combustibili și țiței, produse farmaceutice și chimice, produse textile, pietre prețioase, nave și vehicule, avioane, metale și materiale plastice.

Din punct de vedere energetic, UE este al 17-lea producător mondial de petrol, al doilea privind petrolul rafinat și al patrulea privind gazul natural. Cu toate acestea, este cel mai mare importator mondial de gaz natural, de petrol rafinat și de energie, fiind totodată al doilea consumator global de petrol rafinat și al treilea consumator de gaz natural, fiind dependentă de gazul rusesc.

Cu scopul de a-și restabili economia și creșterea economică și de a crea noi locuri de muncă, UE și SUA au convenit în 2013 să creeze o zona de liber schimb pentru intensificarea schimburilor comerciale și ale învestițiilor dintre cele două mari puteri mondiale.

3.2. Moneda unica Euro

Cea mai buna dovada a integrarii economice europene este moneda euro. Aceasta fiind moneda comuna pentru 19 state membre din cele 28. Aceste țări formeaza colectiv zona euro. Peste 338,6 milioane de europeni utilizeaza moneda euro fie pentru a-si acoperi cheltuielile fie pentru a economisi sau investi. Printre avantajele sale, putem enumera: incurajarea comertului online, turismului, investitiilor straine directe si de portofoliu, migratia fortei de munca etc. Istoria monedei euro a inceput atunci cand membrii fondatori au convenit in cadrul Tratatului de la Maastricht (1993) sa formeze o uniune economica si monetara cu o moneda unica. Drept urmare, a fost infiintata Banca Centrala Europeana in care douasprezece state membre ale Uniunii Europene au aderat la zona cu moneda unica si au renuntat la moneda nationala.

3.2.1. Cooperarea monetara in Uniunea Europeana

Printre obiectivele Uniunii Economice si Monetare (UEM) se numara: coordonarea politicilor fiscale si economice, utilizarea euro ca moneda unica in tranzactiile internationale si aplicarea unei politici monetare comune. Moneda unica a fost introdusa in circulatie la 1 ianuarie 1999 ca moneda de cont (scripturala), folosita doar in scopul efectuarii de plati fara sa presupuna numerarul si in scopuri contabile. Abia la 1 ianuarie 2002, au fost introduse bancnotele si monedele.

Banca Centrala Europeana reprezinta cea mai inalta autoritate monetara din zona euro. La fel ca Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii sau Banca Japoniei pentru monedele lor nationale, Banca Centrala Europeana este emitentul si paznicul constitutional al monedei unice euro. In activitatea sa, locul prioritar il ocupa stabilirea ratelor critice ale dobanzilor pe termen scurt, care determina in mod indirect ritmul cresterii economice. In calitate de creator al politicii monetare in zona euro, Banca Centrala Europeana este unicul si cel mai important determinant al stabilitatii si succesului monedei euro. Dintr-o perspectiva istorica, Banca Centrala Europeana este succesorul insitutional al Institutului Monetar European infiintat in 1994, care timp de patru ani si-a desfasurat activitatea pentru a se transforma intr-o banca centrala operationala. Efectul cel mai important al introducerii euro este acela ca determina mutatii deosebite in structura si aplicarea politicii monetare in tarile zonei euro, care ocupa pozitii importante in ierarhia statelor lumii. Aceasta transformare este evidenta dupa introducerea euro, deoarece politica monetara joaca un rol esential in toate domeniile, de la crestere economica, inflatie, cheltuieli guvernamentale si rate de schimb pana la investitiile industriale si competitivitatea exporturilor.

Banca Centrală Europeană (BCE) este un organism independent care se ocupă de afacerile monetare în UE. Scopul său este să mențină stabilitatea prețurilor. De asemenea, BCE fixează o serie de rate de referință ale dobânzilor pentru zona euro. Deși taxele și impozitele sunt în continuare percepute de statele membre și fiecare dintre acestea ia propriile decizii bugetare, guvernele naționale au elaborat norme comune în domeniul finanțelor publice pentru a-și coordona activitățile menite să asigure stabilitatea, creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Criza economică declanșată în 2008 a determinat țările UE, Banca Centrală Europeană și Comisia să ia măsuri majore și sistematice. Acestea colaborează strâns pentru a favoriza creșterea economică și crearea de locuri de muncă, pentru a proteja economiile contribuabililor și a menține un flux de lichidități corespunzător pentru întreprinderi și cetățeni, precum și pentru a asigura stabilitatea financiară și a crea un sistem de guvernanță mai bun pentru viitor.

3.2.2. Impactul introducerii monedei unice

Introducerea monedei unice permite obtinerea de beneficii atat pentru cetatenii cat si pentru intreprinzatorii Uniunii Europene. Moneda unica faciliteaza viata intreprinzatorilor din UE (si nu numai) din urmatoarele puncte de vedere:

eliminarea costului tranzactiilor

simplificarea comertului cu zona euro.

Practic, euro permite companiilor din intreaga lume sa opereze cu zona europeana (formata din 290 de milioane de consumatori). Pe de o parte, uniunea monetara ofera stabilitate macroeconomica, aduce contributii in dezvoltarea comertului si cresterea investitiilor iar pe de alta parte, mecanismul monedei unice aduce cu sine, rate ale dobanzii scazute ce contribuie la imbunatatirea conditiilor financiare necesare dezvoltarii afacerilor. Realizarile aduse de uniunea monetara se concretizeaza intr-un mediu economic propice cresterii durabile. Astfel, reducerea costurilor pentru schimburile valutare si cresterea transparentei preturilor pot fi considerate drept avantaje nu doar pentru cetateni ci si pentru intreprinzatori.

In ceea ce priveste efectele la nivel macroeconomic asupra tarilor europene, putem spune ca moneda unica euro este cea mai importanta realizare a pietei unice, urmata de urmatoarele avantaje:

realizarea de investitii eficiente;

cresterea transparentei pe piata;

cresterea competitivitatii si inovatiei.

Dupa cum stim, moneda euro reprezinta ultimul obiectiv al pietei unice. Este important de precizat ca acesta nu putea fi realizat in conditiile existentei unor bariere ce impiedicau libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor datorita costurilor de tranzactie si fluctuatiilor ratelor de schimb.

Un impact pozitiv al introducerii monedei euro este asupra cresterii economice si ocuparii fortei de munca deoarece contribuie la imbunatatirea schimburilor comerciale cu zona euro prin eliminarea riscului de curs valutar. Politica Bancii Centrale Europene de mentinere a ratelor dobanzii la un nivel scazut are efectul de a permite pe termen lung intreprinzatorilor de a se imprumuta in conditii avantajoase. Avantajele fundamentale ale euro (eliminarea riscului legat de rata de schimb, reducerea costului tranzactiilor, sporirea transparentei preturilor si dezvoltarea pietelor financiare) rezulta in mod inevitabil din inlocuirea monedelor nationale cu o singura moneda.

Chiar daca euro este rezultatul unei agende politice, obiectivele economice au avut un rol semnificativ. In conformitate cu Raportul Werner din 1970, in care Uniunea Economica si Monetara a fost pentru prima data propusa in mod oficial, ,,Uniunea (monetara) va asigura cresterea si stabilitatea in interiorul Comunitatii si va spori contributia pe care aceasta o poate aduce la echilibrul economic si monetar din lumea intreaga, transformand Comunitatea intr-un pilon de stabilitate”. Tratatul din 1992 asupra Uniunii Europene a citat si el drept obiectiv central ,,ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii, precum si coeziunea economica si sociala si solidaritatea intre statele membre”.

Printre principalele avantaje economice ale euro putem enumera: riscul ratei de schimb, transparenta pietelor, cresterea economica, costurile tranzactiilor, piete financiare profunde, reforma structurala, stabilitatea macroeconomica, rate reduse ale dobanzilor si statutul de moneda in care se pastreaza rezervele.

3.2.3. Rolul monedei euro in tranzactiile internationale