.investitiile Straine Directe Si Impactul Lor Asupra Economiilor ÎN Trnzitie
Capitolul I. Definirea investițiilor internaționale
1.1. Investiția. Definiție
Ne referim la investiții în legătură cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani în vederea obținerii unor profituri viitoare. In sens larg investiția reprezintă sacrificiul unei părți din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil și incert.
Sacrificiul are loc în prezent și e sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, și oricum mărimea ei este incertă. In unele cazuri elementul care predomină este timpul (exemplu: investiția în bonurile de tezaur guvernamentale), in altele riscul este atributul dominant ( investiția SAFI), iar alteori, ambele aspecte sunt importante (ex.: achiziționarea acțiunilor întreprinderilor care se privatizează).
Trebuie avută în vedere și relația distinctă dintre investiție și economisire. Economisirea poate fi definită mai curând ca un simplu consum amânat, în timp ce, în timp ce investiția reprezintă de fapt un consum sacrificat în prezent în intenția obținerii unui consum viitor mai mare. Investiția mai are în plus și un caracter real, în sensul că ea poate determina creșterea în viitor a producției naționale.
1.2. Tipuri de investiții
În economie există mai multe tipuri de investiții. Unele dintre acestea presupun tranzacții financiare între agenții economice, altele presupun implicarea în tranzacții și a unor bunuri materiale cum ar fi clădirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. În primul caz, investitorul intră în posesia unor active specifice: acțiuni, obligațiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur. În al doilea caz activele rezultate au cu totul altă natură: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. În primul caz este vorba despre investiții financiare, iar în al doilea caz de investiții reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisă, deoarece cele două tipuri coexistă.
Trebuie de reținut că în perioadele precapitaliste majoritatea investițiilor reale nu implicau nici un fel de tranzacții financiare.
În societatea modernă, aproape orice investiție reală are și o importantă latură financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporații internaționale, activitatea de investiții se sprijină pe credit, acțiuni, obligațiuni etc.
1.3. Tipuri de investitori
Termenul “speculație” este folosit de multe ori în sens peiorativ. Nu există vreo diferență de esență între ce le două concepte: cel de investitor și cel de speculator.
Speculatorul reprezintă un tip aparte de investitor, care se individualizează printr-un comportament specific:
speculatorul are o atitudine diferită față de risc, în comparație cu investitorul obișnuit : primul este atras puternic de investițiile cu risc deosebit e mare, cel de-al doilea preferă un risc cât mai scăzut;
decurgând din această atitudine, speculatorul mizează pe un profit anormal de mare corespunzător cu riscul pe care și-l asumă, în timp ce investitorul obișnuit contează pe un câștig normal de mare;
speculatorul acționează mai mult pe termen scurt, în timp ce pentru o investiție obișnuită orizontul de timp este relativ mai mare;
în timp ce majoritatea agenților economici consideră că informațiile și semnalele furnizate de piață sunt corect interpretate de către toți, speculatorul crede că are un avantaj informațional fața de ceilalți, anticipând o evoluție pe care alți nu o întrevăd.
Contrar aparențelor, speculatorul nu este un factor de dezechilibru al pieței, ci dimpotrivă, un puternic factor de echilibru. Dacă nu ar exista agenții economici care să preia riscul pe care alți îl evită, mecanismele economice ar avea tendință de blocare. Prin speculație are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.
1.4. Rolul investiției
Înainte de a defini investițiile internaționale, este necesară cunoașterea rolului economic al investiției la nivelul economiei naționale. Această chestiune de maximă importanță a ocupat un loc central în toate curentele de gândire economică.
Investițiile în model clasic
Economiștii clasici și mai târziu cei neoclasici, au constatat că “oferta își creează propria-i cerere”. Astfel s-a creat și dezvoltat suportul teoretic al rolului statului în economie. Aceștia susțin că:
procesele și fenomenele economice se autoreglează. Pe termen lung, economia își găsește mereu poziția de echilibru. În poziția e echilibru, oferta își găsește întotdeauna propria ei cerere și, în consecință, folosirea deplină a forței de muncă este asigurată;
investițiile au forme contrarii la scara întregii economii. Economisirea înseamnă retragerea din circulație a unei puteri de cumpărare egală cu sumele economisite. Efectul este resimțit de cererea agregată care se diminuează. Are loc astfel contracția activității la scara întregii economii, fenomen denumit în mod uzual recesiune;
investițiile joacă un rol economic expansionist. A investii înseamnă a cumpăra bunuri și servicii, întreținând și extinzând activitatea altor agenți economici, efect reflectat în creșterea outputului economic total, adică a PNB sau PIB;
deoarece intre momentul efectuării investiție și momentul în care se fac simțite efectele sale există un interval mai scurt sau mai lung, are loc apariția unei cereri suplimentare care nu are încă corespondent în bunuri și servicii;
deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele economisite vor fi perfect compensate de către sumele investite. Pe termen scurt, pot exista neconcordanțe. Sumele economisite pot depăși uneori sumele investite și invers.
Creșterea sumelor economisite va duce la creșterea ofertei de depuneri la vedere sau la termen. În consecință, rata dobânzii se va reduce, încurajând investițiile și descurajând depunerile. În cele din urmă echilibrul se va restabili.
Creșterea nivelului activităților investiționale peste nivelul economiilor existente va duce la creșterea cererii de capital de împrumut. Nivelul dobânzii va cunoaște o tendință ascendentă, descurajând investițiile și încurajând depunerile.
După cum se observă, în cadrul modelului clasic elementul primordial care determină nivelul activității investiționale dintr-o economie este rata dobânzii.
Multiplicatorul investițiilor
M=
Unde M = multiplicatorul investițiilor;
b = înclinația marginală spre consum (procentul pe care un agent economic îl cheltuiește pentru consum).
Chiar dacă în prezent intervenția statului în economie e din ce în ce mai mult criticată ca principiu, politica în domeniu investițiilor internaționale continuă să fie o realitate. Ea nu reprezintă doar apanajul guvernelor ci și al marilor corporații transnaționale.
1.5. Investiția internațională și formele ei
Formele investițiilor internațională reprezintă modalitățile concrete prin care un agent economic realizează o investiție internațională, adică ori de câte ori:
cumpără acțiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă din altă țară;
cumpără obligațiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă străină;
construiește “pe loc gol” o societate nouă sau deschide o filială în altă țară;
acordă un credit financiar unui agent economic dintr-o altă țară sau unui agent economic străin ce operează în propria țară;
preia (achiziționează) o firmă străină sau fuzionează cu o firmă străină;
participă cu capital investițional la construirea de societăți mixte;
încheie contracte internaționale de leasing sau franchising.
Din cele prezentate se poate deduce și definiția termenului de investiție internațională, care este acea investiție care încorporează un element de extraneitate.
1.6. Tipologia investițiilor internaționale
Investiția internațională presupune existența a cel puțin doi agenți economici: agentul economic emitent și agentul economic receptor al investiție. Ca atare , există două tipuri de investiții internaționale – directe și de portofoliu – care se referă la raportul ce se stabilește între emitent și receptor.
Atunci când investiția presupune transferarea către agentul emitent a posibilității de control și decizie asupra activității agentului receptor este vorba despre o investiție directă. În restul cazurilor, când investiția nu presupune stabilirea unu asemenea raport, este vorba despre o investiție de portofoliu.
Investiția de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, o investiție pur financiară. Investiția directă îmbină însă într-un mod mult mai complex plasamentul financiar cu investiția reală. Atunci când agentul emitent ajunge să controleze agentul receptor, pe lângă fluxul financiar iniția apar și alte fluxuri, multe dintre ele având o consistență reală: fluxul de tehnologie, fluxuri de forță de muncă, fluxuri manageriale și chiar fluxuri de bunuri și servicii.
De multe ori, încadrarea unei investiții internaționale în unul din cele două tipuri este foarte dificilă. Intre investiția directă și cea de portofoliu există o zonă “gri”, în care cu greu se poate desluși frontiera. Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie achiziționarea de acțiuni pe piața financiară internațională. Deoarece pachetul de control al acțiunilor nu reprezintă un anumit procent fix în totalul acțiunilor, ci variază de la caz la caz, investiția, la rândul ei, se va încadra în unul sau altul din tipurile menționate.
În mod cu totul convențional, reglementările și statisticile din SUA cuprind în categoria investițiilor directe toate tranzacțiile care trec dintr-un patrimoniu în altul mai mult de 10% din acțiunile emise de către o firmă. În Franța procentul este de 20%, iar în Germania de 25%. În general, mărimea pachetului de control al acțiunilor variază invers proporțional cu dimensiunea firmei și numărul de acțiuni emise de ea.
1.7. Corporația transnațională – principalul operator cu investițiile internaționale
De la comerț internațional la investițiile internaționale
Cel mai vechi flux economic internațional este fără îndoială comerțul internațional. Cunoscut încă din antichitate, acesta a evoluat relativ liniar o lungă perioadă de timp.
Capitalismul influențează relațiile economice internaționale datorită a cel puțin două procese pe care le provoacă:
dislocarea economiei naturale de autoconsum și înlocuirea ei cu economia de piață;
apariția unui nou tip de agent economic ; întreprinderea capitalistă.
Proprietatea capitalistă și funcțiile acțiunilor
Există investițiile economia de piață două mari tipuri de proprietate privată: proprietatea privată individuală și proprietatea privată colectivă.
Întreprinderea individuală prezintă următoarele caracteristici :
se constituie relativ rapid și cu cheltuieli minime;
nu plătește taxă pe venitul corporației, veniturile sunt impozitate ca și când ar fi vorba de veniturile unei persoane fizice;
transferul proprietății către alți investitori se face intr-un mod relativ greoi și foarte complicat;
răspunderea proprietarului pentru debitele întreprinderii este solidară și nelimitată;
durata de viață a întreprinderii e limitată de durata de viță a proprietarului acesteia;
accesul la capitalul de împrumut este relativ limitat.
Ca urmare aceste întreprinderi au dimensiuni relativ reduse și se ocupă de activități care nu necesită capitaluri mari și tehnologii sofisticate. Deși foarte numeroase ponderea lor în fluxurile internaționale ne este mare.
Întreprinderile care au la bază proprietatea privată colectivă sunt reprezentate , în principal, de societățile pe acțiuni. Principalele lor trăsături economice sunt:
înființarea întreprinderii este un proces complex și destul de costisitor, necesitând un minim de capital și de personal;
datorită existenței acțiunilor, transferul proprietății se face rapid și cu cheltuieli minime;
răspunderea este limitată în raport cu mărimea participării la capital;
durata de viață a întreprinderii este relativ mare;
veniturile obținute ă urma desfășurării activității economice sunt taxate dublu; odată ca venituri ale întreprinderii și odată ca venit al acționarilor.
Structura x economic internațional este fără îndoială comerțul internațional. Cunoscut încă din antichitate, acesta a evoluat relativ liniar o lungă perioadă de timp.
Capitalismul influențează relațiile economice internaționale datorită a cel puțin două procese pe care le provoacă:
dislocarea economiei naturale de autoconsum și înlocuirea ei cu economia de piață;
apariția unui nou tip de agent economic ; întreprinderea capitalistă.
Proprietatea capitalistă și funcțiile acțiunilor
Există investițiile economia de piață două mari tipuri de proprietate privată: proprietatea privată individuală și proprietatea privată colectivă.
Întreprinderea individuală prezintă următoarele caracteristici :
se constituie relativ rapid și cu cheltuieli minime;
nu plătește taxă pe venitul corporației, veniturile sunt impozitate ca și când ar fi vorba de veniturile unei persoane fizice;
transferul proprietății către alți investitori se face intr-un mod relativ greoi și foarte complicat;
răspunderea proprietarului pentru debitele întreprinderii este solidară și nelimitată;
durata de viață a întreprinderii e limitată de durata de viță a proprietarului acesteia;
accesul la capitalul de împrumut este relativ limitat.
Ca urmare aceste întreprinderi au dimensiuni relativ reduse și se ocupă de activități care nu necesită capitaluri mari și tehnologii sofisticate. Deși foarte numeroase ponderea lor în fluxurile internaționale ne este mare.
Întreprinderile care au la bază proprietatea privată colectivă sunt reprezentate , în principal, de societățile pe acțiuni. Principalele lor trăsături economice sunt:
înființarea întreprinderii este un proces complex și destul de costisitor, necesitând un minim de capital și de personal;
datorită existenței acțiunilor, transferul proprietății se face rapid și cu cheltuieli minime;
răspunderea este limitată în raport cu mărimea participării la capital;
durata de viață a întreprinderii este relativ mare;
veniturile obținute ă urma desfășurării activității economice sunt taxate dublu; odată ca venituri ale întreprinderii și odată ca venit al acționarilor.
Structura organizatorico – funcțională a firmei capitaliste moderne
Structura organizatorico – funcțională a întreprinderilor capitaliste din zilele noastre se constituie din următoarele componente de bază:
Acționarii reprezintă proprietarii și pretendenții reziduali (în ultimă instanță) ai firmei. Ei au dreptul de revendicare a oricărui câștig obținut de firmă dar si obligația de a suporta riscurile la care se expune firma.
Deținătorii de obligațiuni sunt creditorii firmei. Câștigul lor este mai puțin riscant decât cel al acționarilor, el reprezentând plata la dată fixă a unei sume fixe.
Consiliul de administrație(CA) – exercită funcția de control asupra managementului de vârf al firmei. CA acționează ca un agent al acționarilor.
Autorii și revizorii contabili neutrii (nu sunt angajați ai firmei). Ei exercită controlul direct asupra managementului de vârf al firmei.
Managerii (de vârf) ai firmei exercită conducerea executivă în condițiile funcționării corespunzătoare a CA și a revizorilor.
D. Operatorii internaționali și operatorii transnaționali
Operatorii economici internaționali sunt întreprinderile naționale care desfășoară în mod sistematic operațiuni de export – import , activități care ocupă o pondere semnificativă în ansamblul activităților întreprinderii. Cu toate că se manifestă în spațiul economic internațional, operatorii internaționali sunt circumscriși spațiului economic național și continuă să aibă un puternic specific național.
Operatorii multinaționali sau transnaționali încetează de a mai fi circumscriși unui anumit spațiu național și își pierd specificitatea națională. Cel mai semnificativ tip de operator transnațional este corporația transnațională.
Activitatea operatorilor transnaționali nu duce la substituirea activității operatorilor internaționali. Dimpotrivă, ca urmare a investițiilor internaționale, celelalte fluxuri economice, în primul rând , comerțul internațional dobândește o dinamică specifică. Fără agenți economici internaționali și naționali, corporațiile transnaționale nici nu ar putea exista.
Definiția corporației transnaționale (CTN)
Nu există o definiție a CTN concisă și general acceptată, ci mai multe puncte de vedere cu privire la acestea:
unele definiții pun accentul pe caracteristicile structurale ale firmelor respective, cum ar fi: numărul de țări în care operează firma, naționalitatea acționarilor, compoziția multinațională a managementului de la vârful ierarhic;
altele pun accentul pe caracteristicile de performanță ala firmei, cum ar fi: volumul absolut sau ponderea relativă a veniturilor, vânzărilor, activelor sau angajaților provenind din/sau implicați în operațiunilor la scară internațională ale firmei respective;
unele se bazează pe caracteristicile comportamentele ale conducerii de vârf a firmei, cum ar fi aceea de a gândi ă mod global.
Ca atare, prin corporație transnațională înțelegem un mănunchi de corporații controlate de la un sediu central și care își desfășoară activitatea în mai multe țări.
Capitolul II. Investițiile străine directe de capital
2.1. Definire. Rol
Investițiile străine directe sunt definite ca proprietatea directă sau indirectă a unei entități străine de a deține cel puțin 10% din acțiunile cu drept de vot ale unei întreprinderi. O investiție directă străină poate însemna o achiziție, o fuziune, o nouă fabrică, extinderea fabricii sau o absorbire. Această definiție este considerată cea mai bună, așa că va fi folosită când vom discuta investițiile directe străine.
Sunt cel puțin patru caracteristici care le disting direct de portofoliul de investiții:
Un aspect fundamental al investițiilor directe, ca opuse investițiilor de portofoliu aste că investitorul cumpără puterea de a exercita controlul asupra managementului investiției și tocmai de aceea nu implică doar capital. Acest lucru implică abilități manageriale și tehnice sau cunoștințe de marketing. Puterea controlului va varia în funcție de distribuția acțiunilor în firma respectivă. Explicația acestui fapt este aceea că dacă un investitor deține peste 30% din acțiunile unei companii și nici un alt investitor nu deține mai mult de 10% aste foarte posibil să fie apt de a exercita controlul cu toate că este minoritate, nedeținând 51% din acțiunile unei companii.
O altă diferență fundamentală este ținta finală a investitorului direct ți a investitorului de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendința de a se muta în unele sectoare din țări străine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Acest avantaj va fi reflectat de un profit superior. Acest lucrul impus este posibil să se întâmple cu o investiție directă intr-o industrie în care țara sursă are avantajul dar unde acest avantaj poate fi transferat unei țări străine în folosul acesteia.
Vasta majoritate a investitorilor de portofoliu este realizată de persoane fizice sau instituții și nu de persoane juridice, de companii. Ei au tendința să investească în persoane fizice și instituții străine prin intermediul mecanismului pieței de capital străin. În cazul investițiilor directe străine este normal să fie făcut de companii. Poate implica cumpărarea unei întregi companii sau numai unei părți din aceasta constituind un schimb de proprietate sau, alternativ, poate consta în clădirea unei întregi noi fabrici în străinătate într-o formă pe ?verticală sau orizontală? , cu toate că acestea, reprezentând încă o extensie geografică a acestei firme. Acestea pot fi motivele diferite de maximizare a profitului imediat. Rezultatul analizei generale făcute la CERT a confirmat acest lucru.
Investițiile directe străine nu necesită un flux de capital de la o țară la alta. Economiști obișnuiau să se gândească la investițiile directe ca la o mișcare internațională a capitalului ce poate avea forme diverse, de exemplu noi acțiuni, anumite forme de obligațiuni, vânzări-cumpărări ale acțiunilor și obligațiunilor existente prin schimburile de titluri de valoare sau printr-o varietate de forme și instrumente de credit pe termen scurt. Singura diferență pe care economiști ar accepta-o a fost aceea că investițiile directe sunt însoțite de grade diferite de control și mișcare de management și tehnologie.
Investițiile directe străine pot să joace un rol crucial în restructurarea și refacerea economică românească pe o creștere susținută. Firmele vestice prin introducerea tehnologiei de vârf și a modelelor de management modern la filialele lor deschise România vor pune sub presiune companiile românești care vor fi obligate, la rândul lor, să realizeze astfel de îmbunătățiri.
Sunt și alte beneficii pe care o investiție străină le-ar putea aduce, ca de exemplu: – sporirea producție și a calității produselor în concordanță cu standardele vestice;
– realizarea cantității necesare tuturor piețelor potențiale străine sau interne;
– crearea de noi locuri de muncă;
– accesul la noi piețe
Firmele multinaționale își pot folosi legăturile lor deja formate pentru a importa și exporta produse din și în România sporind astfel greutatea economiei românești în economia mondială.
Pe de altă parte investițiile sunt componenta cea mai volatilă a PIB. Când exportul de bunuri și servicii trece printr-o perioadă de recesiune și acest declin este, de obicei, datorat unei scăderi a cheltuielilor pentru investiții. Cu mult mai puțin volatile decât investițiile naționale, investițiile străine directe răspund la mult mai multe determinante decât investițiile domestice (naționale).
Sunt factori care afectează investițiile străine directe în România și aceștia trebuie considerați nu numai în interiorul economiei ci și în exteriorul ei, pe piața mondială.
Investițiile străine directe depind de factori interni dintre care închiderea în climatul politic este cea mai importantă dar depinde, de asemenea, și de starea de bum sau de recesiune a economiei mondiale. Astfel prevederile investițiilor directe străine sunt inevitabil hazardate. În această lucrare mai multă atenție va fi acordată factorilor interni din România. Va fi făcută o mențiune unor factori economici și politici majori cum ar fi stabilirea unui cadru de muncă regulator dar și de încredere, încrederea în compensare imediată în cazul naționalizării sau confiscării de bunuri, căutarea riscurilor legate de rata de schimb, dezvoltarea infrastructurii (fizică și comercială), ș.a.m.d. De aceea această lucrare va pune accentul pe măsurile practice care trebuie luate de Guvernul României și de alte oficialități pentru a sporii cantitatea de investiții străine directe cu impactul acestora benefic asupra economiei românești.
2.2. Investițiile externe – nevoie reală și obiectivă pentru economiile în tranziție
Nevoia de capital și de investiții, care se ridică la un nivel mult peste posibilitățile economice actuale, impune ca o condiție obiectivă apelarea la capital străin sub forma atragerii de investiții directe de capital, caracteristică comună a tuturor statelor ex- comuniste.
În acest sens, există deja un interes de ambele părți, atât din partea investitorilor și capitalului străin, cât și din partea investitorilor interni.
Iminenta integrare a statelor din estul și centrul Europei alături de cele vest – europene în UE, stimulată de interese strategice de ambele țări, impune atât o extindere a cooperării internaționale cu alte state și mai ales cu cele dezvoltate, cât și o accelerare a tranziției la economia de piață, care să deschidă orizonturi reale cooperării internaționale. De altfel, imediat după destrămarea sistemului socialist, țările din Europa Centrală și de Est au inițiat diverse demersuri pentru anumite acțiuni regionale de cooperare cum ar fi între țările riverane Mării Negre, crearea de zone economice transfrontaliere etc. De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor înțelegeri cu Comunitatea Europeană, cu care au și semnat mai târziu acorduri de asociere, iar pe de altă parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS.
Forța necesară accelerării acestui proces de tranziție la economia de piață și a aderării la UE rezidă numai în disponibilul de capital. Conștiente de aceste realități, statele vest – europene, interesate în procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de piață, au demarat ele însele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate în tranziție. Au fost încheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeană de către toate statele est și central – europene. Condiția primordială a acestei asocieri constă tocmai în realizarea unei stabilități economice și politice ca o garanție a ordinii de drept și a democrației, precum și la un sistem economic bazat pe economia de piață, care să creeze condiții de compatibilitate între economiile naționale asociate și cele ale statelor comunitare.
Pentru a sprijini acest proces, statele vest – europene și-au declarat disponibilitatea de a acorda statelor asociate o serie de facilități în relațiile comerciale și de cooperare, precum și anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul PHARE, care prevede acordarea de consultanță și de tehnologie, de know-how necesare retehnologizării economiilor de tranziție.
În acordurile de asociere, U.E. s-a angajat în mod explicit în sprijinirea eforturilor de consolidare a democrației și a celor de finalizare a tranziției la economia de piață și de creare a unei economii competitive în aceste state. Mai mult, în acordurile de asociere s-a stipulat că “comunitatea v-a examina acordarea în anumite circumstanțe, a unor fonduri pentru stabilitatea macroeconomică” pe care le-a legat și de sprijinul celorlalte state din grupul celor 24 și al instituțiilor financiare internaționale. Informații recente preconizează o inițiativă americană de genul planului Marshall aplicat în Europa occidentală.
Conștiente, la rândul lor, că obstacolul principal pe care îl au de înfruntat statele în tranziție, îl constituie lipsa de capital și de investiții în domeniul privat, productiv și al serviciilor, țările vest-europene dezvoltate manifestă real interes în acordarea de ajutoare financiare economiilor în tranziție.
Tranziția spre economia de piață este caracterizată în toate statele est și central-europene de o instabilitate a economiilor naționale, de declin economic, de o adevărată criză de capital și o rată periculos de mică a investițiilor, mai ales a celor productive.
Toate economiile naționale aflate în tranziție sunt marcate de profunde dezechilibre. Rata formării brute a capitalului a scăzut la niveluri de-a dreptul alarmate (în România sub 20% din PIB) lucru datorat atât scăderii productivității muncii și a timpului efectiv lucrat cât și presiunii sindicale asupra salariilor și scăderii capacității manageriale a noii echipe de conducere.
Rata mare a dobânzilor, la care România se află pe primul loc în rândul țărilor în tranziție a constituit o altă cauză a scăderii ratei de acumulare, precum și a înclinației spre investiții. În aceste condiții este evidentă incapacitatea fiecărei economii naționale foste comuniste de a face față singură nevoii absolute de capital pentru a asigura o minimă creștere economică.
Nevoia de capital străin rezidă deci tocmai din incapacitatea propriilor economii naționale de a satisface nevoia de capital pentru refacerea economică și pentru relansarea investițiilor, care în situația menținerii reculului din anii imediat după ’90 riscă să arunce aceste economii în totală dependență de lumea dezvoltată, cu grave consecințe pe termen mediu și lung.
Pe de altă parte, această nevoie de capital străin este amplificată și de nivelul tehnologic mult rămas în urmă al dotărilor și producției industriale din țările aflate în tranziție. Retehnologizarea întreprinderilor din aceste țări este pusă în prim planul strategiilor de dezvoltare pe termen scurt de către toate statele est-central-europene, retehnologizare fără de care competitivitatea produselor acestor economii devine deosebit de precară.
I.S.D. – Factor exogen stimulator
Potrivit estimărilor, nevoia de transferuri pentru țările Europei centrale și de est ar reprezenta 50 miliarde ECU anual față de care Europa poate asigura cca. 22 miliarde ECU anual, UE deținând la nivelul anilor 1991-1993 cca. 46,5 % din investițiile străine directe în aceste țări. Ar reveni deci cel mult 2 miliarde de dolari pentru o țară aflată în tranziție sau chiar sub 1,5 miliarde de dolari dacă ne referim la toate cele 18 state foste socialiste. Este evident că un asemenea aport nu poate fi considerat determinant ci doar ajutător. Acest aport ar putea avea rol mai mare în măsura în care acesta s-ar concretiza în tehnologie de vârf care combinat cu posibilitățile de investiții materiale autohtone ar da noilor societăți potențial competitiv internațional.
Internaționalizarea și globalizarea problemelor economice ale producției industriale ale mișcării capitalurilor financiare, fac ca activitatea de investiții să devină un de natură globală, cu implicații asupra tuturor economiilor naționale și asupra întregii economii mondiale.
În plan general, un raport UNCTAD din anul 1995 reliefează faptul că volumul investițiilor străine a influențat în mod determinant economia mondială prin nivelul foarte ridicat atins care în perioada 1981-1993 s-a cifrat la 2080 miliarde dolari, ritmul de creștere al ISD fiind superior ritmului de creștere a PIB la nivel mondial. Peste 30% din aceste investiții provin din UE și peste 21 % din SUA. Orientarea ireversibilă a economiilor este-central-europene spre economia de piață au trezit din partea investitorilor occidentali europeni un real interes față de piața investițiilor în această zonă a Europei.
Un interes al investitorilor străini este bazat în principal pe dorința de penetrare pe piețele acestor state, pe extinderea segmentelor de piață și pe posibilitatea obținerii unor produse mai ieftine datorită nivelului scăzut al costurilor cu manopera. Mai multe studii efectuate în rândul investitorilor vest-europeni au ajuns la concluzii deosebit de apropiate privind motivația acestor investitori de a investi în țările fost comuniste.
Accesul la piață este esențial pentru investitorii străini, chiar și pentru cei strategici, care vizează obiective pe termen lung privind expansiunea pieței produselor și serviciilor oferite de acesta. Ei urmăresc construcția unor rețele de distribuție cu efecte sinergice clare.
Desigur că avantajele costurilor reduse în zona statelor primitoare de investiții străine nu sunt deloc omise. Chiar o serie de investitori văd în această zonă de interese o componentă esențială a propriilor strategii. Costul redus al forței de muncă ca și cel al resurselor materiale este deosebit de atractiv. Nu trebuie omis faptul că majoritatea firmelor străine investitoare sunt orientate pe export și numai în mică măsură pe satisfacerea unor piețe interne ale statelor primitoare, care nu au perspective de creștere considerabilă a cererii interne de mărfuri și servicii.
Concluzii similare se regăsesc și în cadrul unui studiu al OECD sintetizat în tabelul următor:
TABEL 1.
Motivele prioritare ale atractivității investitorilor occidentali în Europa de est
Sursa: OECD 1994
2.4. Investițiile străine – divergențe și convergențe de interese
Investițiile străine directe constituie prin formă și conținut economic o formă a relațiilor economice și de cooperare internațională. În condițiile unui avânt al schimburilor economice internaționale, ce au avut loc sub impactul dezvoltării economice și sub impactul politicilor protecționiste ce și-au făcut loc după politicile de liber schimb, întreprinderile ce cunoscuseră deja o dezvoltare considerabilă și deveniseră mari corporații se văd deodată stingherite de noile politici protecționiste ale unor state naționale noi apărute și dornice să-și dezvolte propriile industrii, trec la contracararea acestora prin înlocuirea unor acțiuni de schimb de mărfuri clasice cu acțiuni de investiții în interiorul acestor state. Apar astfel primele corporații internaționale. Cele mai renumite exemple sunt constituite din nume ca: Shell, Standard Oil, British Petroleum, Siemens, Krupp, Ericson, Ciba etc. care au marcat o primă perioadă a practicii investițiilor directe în străinătate, în special în anii 1975-1995.
În zona statelor nesocialiste, politicile investițiilor străine au continuat și s-au amplificat. Cea mai evidentă creștere a ISD în țările occidentale a avut loc în anii de după 1965, când această creștere a fost de peste 20 de ori numai până la finele anului 1989.
Abolirea sistemelor totalitare în țările din Europa centrală și de est nu le-a găsit pe acestea în necunoașterea practicilor privind investițiile străine în propriile economii naționale, astfel încât au putu demara în scurt timp anumite politici de atragere de capital străin sub forma ISD. În legislația acestora existau deja reglementări care s-au constituit în baze de informații pentru perfecționarea legislației în materie și care au eliminat anumite piedici în cale ISD.
Piața statelor din Europa centrală și de est a prezentat și prezintă și azi un real interes din partea capitalului străin, atât datorită calității forței de muncă de o calificare deosebită la nivel profesional sau la nivel de cultură generală, cât și datorită condițiilor de realizare la costuri mult mai reduse a unor produse de bună calitate. Pe baza unor astfel de considerente speranța în profituri ridicate ale capitalului străin a fost destul de mare. Orice investitor urmărește prin investiția pe care o face să obțină un profit cât mai mare.
În condițiile trecerii la economia de piață, în țările est-comuniste renaște proprietatea privată iar principalii investitori încep a fi persoanele sau firmele private. La rândul lor și acestea urmăresc cu prioritate realizarea unui cât mai mare profit. Acest lucru face ca între investitorul străin și cel autohton să existe o anumită convergență de interese.
Această convergență de interese la nivel microeconomic se transformă adesea în divergența cu interesele macroeconomice. Pentru investitorul privat contează mai puțin unde și în ce domeniu se va înscrie proiectul său de investiție, ci doar dacă acesta va aduce profituri sigure și mari, pe când interesul macroeconomic cere o anumită orientare a noilor investiții spre domenii de interes național.
Practica îndelungată în domeniul investițiilor străine a dovedit că investitorii străini au acționat de fiecare dată cu prioritate în interesul propriu, chiar cu completa desconsiderare a intereselor naționale ale statelor beneficiare de investiții străine. Investițiile străine au slujit intereselor propriilor lor state și economiilor naționale ale acestora, ceea ce a condus la dezvoltarea dezechilibrată a zonelor în care s-a investit. Ar fi o gravă eroarea dacă acest adevăr ar fi trecut cu vederea și nu ar fi luat serios în considerație. Rezultă că la nivelul strategiilor de stat, al macroeconomicului apar serioase delimitări de interese în politicile de investiții străine.
În condițiile adâncirii proceselor de globalizare a problemelor economice și de intensificare a tendințelor integraționiste pe toate continentele mai ales pe cel european, țările aflate în tranziție au o serie de interese convergente cu cele ale statelor dezvoltate printre care ar fi de reținut:
armonizarea nivelului de dezvoltare economică și creșterea unor posibilități sporite de revitalizare economică a acestui grup de state;
crearea condițiilor de folosire mai intensă a resurselor umane la locul de reședință al acestora și prevenirea emigrării acestora spre țările dezvoltate industrial;
adâncirea diviziunii internaționale a muncii în care tot mai multe state să devină dezvoltate și să poată dețină și ele un rol de furnizoare de tehnologie și știință în schimbul importurilor, atât de alte cunoștințe tehnico – științifice, cât și de produse finite mai ieftine și performante;
utilizarea, cu mai mare eficiență, a resurselor minerale și în condiții ecologice superioare, care să permită o mai lungă perioadă de timp acoperită cu aceste resurse;
consolidarea democrației în țările de tranziție și eliminarea oricăror pericole de renaștere a comunismului;
crearea condițiilor necesare procesului de integrare economică și politică la nivelul întregului continent european și realizarea mult doritei Europe Unite.
Iată de ce statele vest europene sunt unanim de acord că trebuie să acționeze și să sprijine efortul statelor în tranziție pentru a-și relansa economiile cât mai repede și a se putea integra în structurile europene și atlantice.
Tocmai de aceea Occidentul și mai ales UE, precum și statele membre ale acestei organizații au reacționat îndată după abolirea sistemului de dictatură din statele din estul Europei, schițând o serie de măsuri de sprijinire a acestora în drumul de tranzit de la economia de comandă la cea de piață. În anul 1990-1993 grupul celor 24 a pus la dispoziție, în cadrul programelor de întrajutorare peste 70 miliarde de dolari SUA, sumă ce cuprinde 37,8 miliarde de dolari acordate direct de către acest grup de state și cca. 20 miliarde de dolari prin organismele financiare internaționale. Aceste ajutoare sunt distincte de cele acordate de acest grup statelor din fosta URSS cărora de asemenea li s-au acordat în același interval de timp peste 90 miliarde dolari.
Toate ajutoarele acordate de Occident au avut și mai au ca scop principal promovarea și consolidarea democrației în aceste țări, accelerarea redresării și dezvoltării economiei acestora, pentru ca acestea să devină apte pentru aderarea la Comunitatea Europeană, scop căruia i se subordonează și promovarea acordurilor de asociere la UE semnate de această organizație cu statele din Europa centrală și de est.
Toate acestea sunt acțiuni menite să sprijine procesul economic în sine, însă rolul determinant în procesul de redresare și de tranziție a economiilor acestor state spre economia de piață trebuie să fie rezultatul propriilor eforturi.
Pe de altă parte apar evidente interese particulare ale statelor dezvoltate, care nu se suprapun cu cele ale economiilor naționale primitoare, cum ar fi:
asigurarea unor plasamente rentabile ale surplusului de capital acumulat pe piața capitalului și în băncile occidentale care nu-și găsește fructificare convenabilă în propriile economii naționale;
dorința de a crea noi piețe de desfacere pentru produsele proprii de înalt nivel tehnologic și care, fără o dezvoltare a nivelului tehnologic al celorlalte economii, nu se poate realiza pe piața acestora,
interesul în extinderea prezenței capitalurilor și a controlului asupra altor economii naționale, pentru a trage foloasele posibile din acestea;
tendința de preluare a controlului asupra unor unități economice sau sectoare de importanță majoră pe calea așa-ziselor investiții strategice, care adeseori vizează și investițiile de portofoliu.
Toate aceste interese fac din economiile de tranziție obiective certe ale capitalului internațional, încercându-se prin diverse canale să se supună propriului control, care adesea se realizează prin intermediul unor forțe și instituții specializate cum ar fi: FMI, BIRD, BERD, Banca Mondială.
De asemenea, apar anumite divergențe de interese chiar în planul intern al economiilor naționale ale statelor dezvoltate exportatoare de ISD, între orientările spre exterior ale investitorilor potențiali și interesele generale ale guvernelor naționale ale statelor de origine ale acestora, care consideră exporturile de ISD, ca fiind cauzatoare de efecte negative asupra gradului de ocupare a forței de muncă proprii din aceste economii naționale. Exportul de ISD este considerat adesea drept export de locuri de muncă de către aceste state. Anumite cercetări empirice asupra impacturilor exporturilor de ISD bazate pe observații de lungă durată au reliefat o serie de temeri că prin ISD se creează blocări ale blocurilor de muncă în propria economie națională.
A rezultat că în urma investițiilor efectuate în diverse state au apărut cca. 30 000 de noi locuri de muncă în statele primitoare și o scădere cu numai 6500 a locurilor de muncă în această țară. Locurile de muncă apărute pe aceste piețe în urma acestor exporturi de ISD sunt însă numai în mică măsură concurente, având cu prioritate un rol complementar economiilor statelor exportatoare de ISD. O anumită influență există și tocmai aceasta face ca politicile statelor dezvoltate față de exportul de ISD, mai ales în statele de tranziție, să fie urmărite cu atenție și interes, corelat cu interesul național de protejare a propriilor locuri de muncă.
Strategii de atragere a investițiilor străine
Crearea cadrului legislativ favorabil ISD
În condițiile lipsei de capital autohton, corelate cu existența unor disponibilități considerabile de capital în țările dezvoltate, soluția investițiilor externe în țările ex – comuniste devine nu numai necesară, dar chiar absolut indispensabilă pentru economiile naționale. Având în vedere principiul economiei de piață, cererea de astfel de investiții fiind foarte mare iar oferta bine controlată, prețul investițiilor străine nu poate fi decât mai mare și greu de suportat. Succesul acestuia în planul intereselor naționale ale statelor în tranziție depinde în mare măsură de orientarea strategică a acestor factori în corelare și compatibilitate cu factori interni și cu capacitatea de acumulare internă de capital autohton.
Pentru strategiile de tranziție devine o componentă esențială tocmai atragerea și buna orientare a noilor investiții private spre țelurile majore: relansarea economică, crearea economiei de piață și asigurarea bunei funcționalități a acesteia, crearea unor condiții reale de atractivitate a investițiilor străine pe calea consolidării acumulării de capital autohton, impulsionarea procesului de creare de noi întreprinderi private, mai ales în domeniul producției de bunuri necesare pieței deja conturate, externe și interne precum și menținerea deplinului control asupra evoluției pe termen mediu și lung asupra economiei naționale, în scopul asigurării independenței economice și politice, elemente ce vor constitui, multă vreme, coordonate esențiale ale existenței socio-economice a popoarelor.
O atenție deosebită este acordată de investitorii străini infrastructurii din statele central și est-europene, care este apreciată pozitiv în Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia și nesatisfăcătoare în Bulgaria și România.
Impozitarea societăților cu capital străin în totalitate sau chiar parțial se face diferit de la o țară la alta, fluctuând între 30 și 50%. Se aplică politicii de discriminare a investitorilor autohtoni, lucru ce nu poate fi găsit în practicile statelor dezvoltate.
Multe state în cauză aplică investitorilor străini tratamente complet egale cu cele ale investitorilor autohtoni. Chiar dacă la început s-au prevăzut anumite stimulente pentru aceștia, majoritatea statelor central și est europene au renunțat la asemenea facilități și discriminări ale propriilor cetățeni în favoarea străinilor. Anumite facilități sunt acordate doar unor proiecte deosebite la care, în actualele condiții, investitorilor particulari autohtoni nu ar avea posibilități financiare de acces.
În toate statele respective există anumite restricții care însă sunt similare celor practicate de statele OECD, iar statele dezvoltate și investitorii din aceste state nu la consideră ca obstacole și măsuri deranjante.
Cercetări de specialitate efectuate la Institutul Est-European din München relevă că toți investitorii potențiali occidentali intervievați consideră ca factor determinant al evoluției investițiile străine directe în țările de tranziție regimul juridic din aceste țări cu privire la investițiile străine.
Accelerarea procesului de privatizare
O componentă esențială a strategiei de atragere de investiții străine constă tocmai în accelerarea procesului de privatizare, expresia cea mai elocventă a tranziției spre economia de piață, în cadrul căreia un rol deosebit de important și de convingător revine creării și stimulării investițiilor private autohtone și formării unui sector puternic de întreprinderi mici și mijlocii.
În România, în urma ajutoarelor primite de la Comisia Comunității Europene pentru dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii, guvernul a alocat în primii ani de tranziție 3 miliarde de lei pentru acțiuni de sprijinire a acestui sector, prin care s-a înființat o fundație numită Centrul Român pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, care a primit spre gestionare un fond milioane ECU den partea Comunității Europene.
Ca urmare au fost înființate mai multe centre de dezvoltare în diverse zone ale țării. În aprilie 1995 existau deja 27 de așa numite centre de dezvoltare, create cu sprijin internațional.
Prin intermediul acestor centre s-au derulat diverse programe de sprijin, precum programul PHARE de asistență financiară gratuită pentru achizițio nare de echipamente.
Diminuarea și eliminarea riscului de țară
Aceasta constituie o altă componentă strategică în politica de atragere de investiții străine. Riscul de țară care vizează posibilitatea unor pierderi financiare ale investitorilor străini, urmare a unor probleme survenite în țara primitoare de investiții în legătură cu anumite probleme politice și macroeconomice, este coordonata esențială a investitorilor străini în luarea deciziilor de a investii într-o țară sau alta.
Elementele componente ale acestui risc de țară: politica macroeconomică, strategia comercială, prioritățile de investiții, politica și stabilitatea financiară, stabilitatea monetară sunt elemente cărora investitorii străini le acordă o deosebită atenție.
Integrarea europeană și euroatlantică
Participarea la procesul de integrare europeană poate fi, de asemenea, o componentă esențială a strategiei de atragere a investițiilor străine. Așa cum se precizează în Acordul de Asociere a României cu UE, părțile semnatare sunt… “convinse că prezentul acord va crea un nou climat pentru relațiile lor economice și în special pentru dezvoltarea comerțului și a investițiilor, instrumente indispensabile pentru restructurarea economică și modernizarea tehnologică.”
Capitolul III. INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ÎN ROMÂNIA
Politica investițională a României în tranziție
În cadrul unor studii se arată că investițiile asigură creșterea capitalului fix și circulant, ca o mișcare a capitalurilor a căror zonă de deplasare nu se mai oprește la granițele naționale, devenind o activitate internațională. Procesul de adâncire a interdependențelor economice și tehnologice dintre economiile naționale transformă investițiile într-o activitate comună transnațională.
Dacă luăm în considerare realizările economice exprimate prin PIB înregistrat în ultimii ani de către economiile în tranziție, în general, și de către economia României, în special, și proiectând trendul rezultat pentru următorii câțiva ani se desprinde clar concluzia că sectorul privat este încă alarmant de inferior nevoilor naționale, iar relansarea economică și susținerea ei nu se poate realiza fără acest sector în plin proces de generalizare. Tranziția spre economia de piață este însoțită de o periculoasă instabilitate și incertitudine managerială mai ales în întreprinderile cu capital total sau parțial de stat.
Starea de uzură fizică și morală a mijloacelor fixe este destul de avansată în aceste întreprinderi, în mai multe dintre acestea lucrându-se încă cu utilaje din generația anilor ’70, ceea ce scoate în evidență o acută nevoie de retehnologizare, nevoia unor grabnice proiecte și acțiuni de investiții care să asigure înlocuirea vechilor dotări cu altele de nivel mondial și de perspectivă.
În România, indicele PIB a evoluat pe tot parcursul acestor ani sub nivelul anului 1989. Astfel, acest indice cu baza 1989 = 100 a coborât până la 75% în 1993 și 84,7% în 1995. Principala cauză a acestui declin se regăsește în scăderea producției industriale care în 1994 se afla la un nivel de 69% față de anul 1990, aceasta participând cu 34,6% la crearea PNB. Pe de altă parte agricultura, cu rezultatele cunoscute, destul de precare, revenindu-i cca. 20% din PNB, este de asemenea, un factor cu impact negativ asupra ritmului evoluției economiei. Nivelul PIB, de 38,2 mild. $ din 1990, nu poate fi nicicum atins și depășit fără refacerea și reînnoirea stocului de mijloace fixe în funcțiune. Cu o rată a investițiilor de max. 21,9% în 1995, după ce coborâse la 14,4% în 1991, nu se poate prognoza nici o creștere economică, cel puțin în anii imediat următori, care să asigure evitarea declinului și să garanteze o anumită relansare. Nevoia de investiție a României ar fi de 8-10-12 mild. $ anual, calculat la o rată a acumulării de minim 30% din PIB al țării. Necesarul de investiție pentru o dinamică cel puțin moderată a economiei naționale se situează la o distanță alarmantă față de realizările ultimilor ani….
O opțiune asupra priorității între investițiile străine directe și investițiile autohtone nu poate fi decât în favoarea priorității absolute a investițiilor autohtone. Orice economist trebuie să fie, de la bun început convins că doar factorul endogen — acumularea de capital autohton și încurajarea investitorului autohton — poate da economiei naționale conținut și viitor în condiții de independență, suveranitate și egalitate pe planul relațiilor economice mondiale. Această strategie este strâns legată de politica fiscală și de conceptul național de strategie macroeconomică. Ea este în același timp un atribut al puterii și o componentă a tranziției spre o piață cu potențe de integrare în structurile economice și politice europene și euroatlantice.
Pe de altă parte, capitalurile vărsate sunt localizate mai ales în domenii nestrategice, (comerț, bănci, servicii, turism și hoteluri), în timp ce în domeniul producției și mai ales al industriilor de bază, capitalul vărsat nu este deloc în concordanță cu cel subscris. Nevărsarea acestui capital este expresia, fie a nesiguranței din concepția investitorului străin, fie în calitatea discutabilă a unor investitori acceptați cu ușurință de către partenerii români, fie din lipsă de informații asupra lor și de posibilități de a se informa, fie chiar din necunoașterea unor reguli de bază, ale relațiilor externe economice și de cooperare. Toate acestea reliefează, în fond, domenii în care structurile abilitate din România ar trebui să se implice și să-l sprijine efectiv și competent pe investitorul român.
Tabel 2. Caracteristici principale ale statelor est și central – europene
Sursa: ECONOMISTUL nr. 812/1996,după Institutul pentru Studii Economice Comparative
Rezultă, din datele de mai sus că, România are serioase rămâneri în urmă față de statele din jur, cu o situație politică și sistem economic anterior similar, dar cu atât mai mult față de statele dezvoltate ale U.E. Ori, este lesne e înțeles că o alăturare față de cei puternici presupune și impune o pregătire care să dea dreptul parteneriat veritabil. Nici pentru statele nedezvoltate și nici pentru U.E. o integrare fără o ameliorare a marilor decalaje, cel puțin tehnologice, structurale și legislative, nu poate fi acceptată.
De altfel, chiar anumite cercuri de cercetători acordă României o serie de depunctări în analiza șanselor de integrare raportate la situația actuală. În studii ale Societății sud – est europene de pe lângă Universitatea din München, instituție de referință pentru cercuri politice și economice vest – europene, se fac la adresa României aprecieri din cele mai dezavantajoase, cum ar fi descrierea situației economice a României ca “un tablou dezolant…abia în stare să-și hrănească populația”.
România, ca de altfel toate statele din centrul și estul Europei, are la rândul său o serie de motivații obiective și subiective ce stau la baza interesului față de investițiile străine directe dintre care putem reține, mai ales, următoarele:
Nevoia de capital în vederea retehnologizării, a refacerii economice în urma restructurării impuse de tranziția la un alt sistem economic, cel al economiei de piață, constituie o primă mare motivare a interesului de atragere de capital străin. Trecerea la economia de piață presupune câteva mutații de esență în structurile economice. Implementarea proprietății private ca formă preponderentă în economie devine o cerere, de prim ordin, a tranziției
Fără o rapidă aliniere la cerințele moderne ale economiei mondiale, economiile fostelor state comuniste riscă să intre într-un periculos regres.
Transferul de tehnologie și de know-how este de asemenea, una din marile motivații ale interesului față de capitalul străin. Este pentru oricine destul de clar că progresul tehnic atins de lumea dezvoltată trebuie atras în favoarea economiilor în tranziție. Ori, una din căile de primă aplicabilitate în realizarea acestui deziderat poate consta tocmai în asocierea cu parteneri străini din țările dezvoltate și prin atragerea de capital să se faciliteze accesul la această tehnologie. Prin aceasta, producătorii din țările în tranziție vor putea fi puși în situația de competitivitate pe piața mondială și vor putea avea acces la piața externă cu propriile produse..
Preluarea și aplicarea noilor metode de conducere constituie o componentă a restructurărilor necesare reușitei tranziției. Printre factorii sinergici cu efecte determinante în creșterea și dezvoltarea economică, managementul tânăr inovativ și cu rol pozitiv, este considerat de Centrul de Cercetări Economice din Japonia ca deosebit de important. De asemenea, fostul cancelar german Helmut Schmit, economist recunoscut, declara cu ani în urmă că la baza rapidului progres al economiei germane postbelice a stat buna organizare a activității economice și de producție, alături de disciplina specifică acestui popor.
Accesul la piața occidentală cu pretențiile sale ridicate, constituie, de asemenea, o motivație serioasă a atragerii de investiții străine directe. Produsele obținute în cadrul unor participări străine la fabricație au acces mult ușurat pe piețele externe, mai ales dacă și când acestea se alătură propriilor realizări ale investitorului străin în țara de origine. În multe cazuri rezultatul unor astfel de cooperări, ce au ca obiect realizarea de investiții și produse în comun, se pot bucura chiar de anumite facilități la intrarea pe piețele statelor dezvoltate, facilități ce pot viza diferite autorizări, omologări, asimilări, etc., precum și facilități de ordin vamal, fiscal sau de altă natură.
3.2. Strategii de atragere a ISD în România
3.2.1. Constituirea cadrului juridic favorabil afluxului de ISD
Principala măsură de facilitare a pătrunderii investițiilor străine directe în economia românească a constituit-o Legea nr. 35 din 1991 privind regimul investițiilor străine în România.
Apariția Legii nr. 58/1991 privind privatizarea s-a constituit într-un nou impuls al atragerii de investiții străine directe, existând, de acum, baza unor adevărate parteneriate economico – industriale între firmele românești și firmele din alte țări. În baza legislației existente în România, capitalul străin într-o societate nu mai este limitat, ca proporție, fiind permise chiar societăți cu capital străin 100%, iar societățile comerciale cu capital total sau parțial străin au același regim juridic ca orice alt agent economic autohton.
3.2.2 Integrarea europeană a României – componentă a strategiei de dezvoltare economică pe termen lung
În Europa, unde România își realizează mai mult de jumătate din exportul și importul său, este ușor de imaginat ce ar însemna o anumită izolare. Integrarea României în structurile economice și politice europene și euroatlantice nu este numai o chestiune de opțiune tactică, ci, în primul rând, o problemă strategică unanim acceptată.
Conștiente de importanța acestei aderări și integrări a României în concertul economic european, în România s-a ajuns la un consens al tuturor forțelor politice importante, care, semnând în comun Declarația de la Snagov, au legitimat strategia aderării și au dovedit deplină credibilitate de care România trebuie să se bucure pe plan european și mondial în procesul de tranziție ireversibilă, spre economia de piață…
În relațiile sale economice, România s-a îndreptat cu consecvență spre amplificarea legăturilor comerciale și de cooperare cu zona occidentală a continentului.
Interesele economice și politice ale României se împletesc cu cele ale întregii Europe, prin poziția sa geopolitică, prin importanța sa economică prezentă și de perspectivă, aflându-se la întretăierea celor mai importante căi comerciale. Când peste 50% din comerțul său exterior se desfășoară în relația cu statele Europei occidentale, România are nevoie de piața europeană, iar aceasta are nevoie de România.
3.2.3. Definitivarea procesului de tranziție
Marea majoritate a investitorilor străini vor să evite contactele cu proprietatea de stat, indiferent sub ce formă se prezintă aceasta, oferind în schimb varianta achiziționării. Achiziționarea de societăți comerciale, ca formă de investiție directă de capital în străinătate, presupune prin definiție o preluare cvasitotală sau chiar în totalitate a unei firme străine, fie că se realizează prin negociere directă, fie că se face prin cumpărarea de acțiuni, este subordonată din start strategiilor expansioniste ale marilor concerne de natură transnațională, cu mare putere economică, deținătoare de multiple canale de informare și influențare a pieței, inclusiv a politicilor naționale ale statelor primitoare de astfel de investiții.
Pe de altă parte, nici conducerile unor societăți în care statul deține pachetul de control nu este pe deplin liber să acționeze, fiind, de fiecare dată, condiționat de o serie de reprezentanți ai puterii, cu mai puțină capacitate de a înțelege și cunoaște concret nevoile firmei, dar cu mare influență în luarea deciziilor.
Apariția de noi întreprinderi private, chiar dacă acestea sunt de mai mică putere economică și financiară, este, de asemenea, de natură a atrage noi investitori străini, cunoscut fiind faptul că, la rândul lor, investitorii străini ce doresc a se extinde pe alte piețe sunt adesea întreprinderi mici și mijlocii. Într-un studiu, s-a arătat că în primul rând firmele interesate în noi investiții, pentru prima dată în Est, sunt întreprinderile cu mai puțin de 200 de lucrători. Asemenea întreprinderi care vor, pentru prima dată, să investească în țările este – europene reprezintă, potrivit aceluiași studiu cca. 20% din totalul potențialilor investitori, în timp ce 80% sunt din rândul celor ce au mai investit deja în această arie geografică.
Ceea ce este esențial constă în faptul că sectorul privat, chiar incluzând firme cooperatiste sau de altă natură asociativă, se manifestă ca un factor important și cu impact determinant în evoluția macroeconomică a României (a se vedea tabelul 16).
Tabel 3. Ponderea sectorului privat în principalii indicatori macroeconomici în %
Sursa: extras din Raport la Forumul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, 1998,
3.3. Evoluția ISD în România în perioada de tranziție
În perioada 1992 – 1997volumul investițiilor străine în România a crescut, deși cu mici reculuri în anii 1995 și 1997, stocul acestora ajungând de la 87,3 mil. dolari în 1990 la 1594,8 mil. dolari la finele anului 1997, perioadă în care numărul de societăți cu participare de capital străin a crescut de la 1427 la 42464. (vezi tabelul 17)
Tabel 4. Dinamica investițiilor străine în România în perioada 1992 – 1997
Sursa: Raportul anual al BNR privind balanța de plăți și poziția investițională internațională a României – 1995; ** Tribuna Economică, 4/23 ian. 1997 date al 27.12.96
Analiza datelor de mai sus reliefează, totodată, o creștere a volumului mediu de capital extern pe firmă – investiție de la 61.177 dolari la 78.627 dolari în aceeași perioadă, cu toate că în anii 1991 acest nivel a fost de numai 21.909 dolari pe firmă, iar 1993 chiar de 15.393 dolari, creșterile mari înregistrându-se în 1994 și 1995, la care modificarea Legii nr. 35 privind investițiile străine prin creșterea plafoanelor capitalului extern a avut o influență decisivă.
Volumul mediu, relativ mic, de capital străin pe firmă, este în concordanță cu orientarea acestor investiții, în cea mai mare parte, îndreptate spre sectoare cu șanse sporite de recuperare rapidă cum ar fi comerțul, turismul, investiții și servicii, industria alimentară și ușoară, sectoare care nu necesită investiții de mare anvergură.
Investițiile străine în România provin, în cea mai mare parte, din zona Uniunii Europene (peste 59% ca valoare și peste 39% ca număr de investitori). Ponderea mai mare în structura valorică decât cea fizică atestă faptul că acești investitori au alocat volume specifice mai mari pe fiecare investiție, demonstrând astfel seriozitatea și garanția de perspectivă a acestor parteneri. Asemenea concluzii se degajă și din analiza investițiilor provenite din America de Nord cu o pondere de 10% în volumul investițiilor și de 6% în numărul total de investitori, în timp ce investițiile străine provenite din Asia și mai ales din Orient denotă investiții specifice mici, dispersate într-un mare număr de societăți.
Tabel 5. Structura I.S.D. în România la nivelul anului 1995
Sursa: ȘTIRI A.R.D. nr. 74 din 19 ianuarie 1996, pag. 2
Sub aspectul distribuției sectoriale a investițiilor străine rezultă că principala ramură consumatoare de ISD o constituie industria alimentară cu o pondere de 15,5%, urmată de industria construcțiilor de mașini cu 9,8%, turismul, cu 6,7% și industria ușoară cu 5,4%. Lipsa de informație de detaliu nu permite însă o analiză de mai mare substanță a acestor orientări de ramură a investitorilor și nici concluzii de mai mare pertinență, mai ales în ce privește șansa de a orienta investitorii spre ramurile și sectoarele de interes major macroeconomic.
3.4. Aspecte critice privind ISD în România
Anumite disfuncționalități reclamate de investitorii străini, care de altfel nu sunt specifice numai României, ci și altor economii în tranziție trebuie să fie luate în considerare și prin măsuri adecvate să fie înlăturate.
Dreptul de a dispune de terenuri pe care sunt amplasate ISD constituie o problemă mult reproșată atât legislației românești, cât și celei bulgare, mai ales în situațiile unor investiții de 100% capital străin. Concesionarea pe termen de 99 ani sau pe durata de funcționare a investiției este privită ca o soluție agreabilă, de compromis. Discuțiile cu mulți investitori străini de mărime medie și mică relevă că aceștia nu sunt deosebit de interesați în cumpărarea terenurilor, care este o cheltuială anticipată, cu termen lung de recuperare, în timp ce concesionarea reprezintă o cheltuială curentă, trecută imediat pe costuri și recuperată astfel în timp foarte scurt.
Birocrația în aplicarea unor legi este de asemenea reproșată nu numai României, ci și Poloniei, Cehiei, Bulgariei, care constă mai ales în lungul șir de documentări, aprobări, justificări și, nu în ultimă instanță, atunci când este vorba chiar de majorări de capital prin reinvestirea profitului, extinderea ariei de activități etc.
Starea de instabilitate economică și valutară este, de asemenea, un impediment serios prin lipsa de siguranță în ce privește concluziile studiului de fezabilitate mai ales legat de posibilitatea de recuperare a investiției și de garanția obținerii profitului scontat.
Situația economică a României din ultimii ani și perspectivele ce se pot întrevedea sunt de natură a elimina temeri de genul de mai sus în cazul economiei românești. Conform datelor publicate de BNR în Raportul Anual privind Balanța de plăți și poziția investițională a României, după declinul economic din anii 1991 – 1992, când PIB a coborât la 28,8 mild. dolari (1991), respectiv 19,6 mild. dolari (1992), cu începere din 1993 apare trendul ascendent, acest indicator fiind de 26,4 mild. dolari în 1995, cu tendință ascendentă pentru următorii ani, ca de altfel și în celălalte state în tranziție, foste socialiste (vezi tabelul 19).
Tabelul 6. Evoluția PIB în statele central – europene în mild. dolari
1) media ultimilor trei ani; 2) date estimative;
Sursa: Piața Financiară nr. 12/1996, pg. 118.
O problemă extrem de sensibilă și cu efecte importante, atât pe termen scurt și mediu, cât și pe termen lung, o constituie banca de informații și mișcarea informațiilor privind starea economică ce stă la baza deciziilor investiționale. În cazul României, investitorii străini reclamă chiar o ștrangulare a fuxului de informații și op calitate necorespunzătoare a acestuia. Această situație este vizibilă chiar și la nivelul celor mai accesibile date oferite pieței de către structurile și autoritățile abilitate în acest scop în România
O propagandă cu mai mare susținere și de mai largă răspândire, la care se adaugă nevoia folosirii de canale recunoscute prin eficiența lor și prin gradul de credibilitate, este tot atât de necesară precum măsurile menționate pe plan legislativ sau macroeconomic, pentru a da ISD în România impulsuri eficace și benefice economiei românești5
Lipsa de materiale documentare asupra României, în bibliotecile unor institute de cercetări economice din Europa, trebuie eliminată cu mare grabă pentru ca studiile despre România să nu se mai bazeze pe informații eronate și uneori voit deformate, furnizate de persoane sau instituții din afară și nu întotdeauna de bună intenție.
e. În planul acumulării de capital autohton și al privatizării, ca factori prioritari și determinanți, măsurile luate și aplicate până în prezent, având mai mult un caracter permisiv și mai puțin stimulativ, s-au reflectat în cele din urmă în crearea unui important număr de firme private în cele mai multe sectoare ale economiei naționale. Astfel, la nivelul lunii septembrie 1997, în România existau 468207 firme cu capital privat, inclusiv cele provenite din sectorul de stat iar în cadrul acestora, 224700 erau întreprinderi private ale întreprinzătorilor particulari-persoane fizice și asociații familiale.
3.5. Aspecte și propuneri de accelerare a redresării economice
Câteva măsuri pot fi propuse, ele fiind de altfel sesizate și în alte lucrări sau dezbateri publice, izvorâte și din observarea directă a unor activități concrete:
a. Îmbunătățirea legislației fiscale, concretizată în reducerea nivelului general de fiscalitate, este o primă condiție a acestor perspective. Argumentul invocat adesea de unii experți, cum că presiunea fiscală în România este inferioară altor state, nu poate fi acceptat de un economist care se dorește a fi corect. Nu presiunea fiscală este cea determinantă, ci volumul de venituri ce rămâne contribuabilului pentru existență și acumulare. Un procent, fie el oricare, (40% sau 60%) ce ar rămâne românului nu este tot la fel de plin de valoare ca un procent – fie el 30% sau 45%, rămas suedezului sau japonezului, spre exemplu. Anularea impozitului pe profit pentru partea ce se reinvestește în anumite sectoare este un stimulent efectiv și eficient. În practica altor state se găsesc exemple convingătoare. Germania occidentală de după război a aplicat cu succes asemenea fiscalități, iar rezultatele au justificat, orientarea respectivă.
b. O altă facilitate poate consta în modificarea momentului plății TVA. Achitarea lui la livrarea mărfii și recuperarea la încasarea acesteia constituie de fapt o creditare a statului de către întreprinzător. În cazul importurilor acest fapt este și mai elocvent, deoarece importatorul achită TVA la graniță și apoi urmează a-l recupera pe măsura desfacerii mărfurilor importate de-a lungul a câtorva luni. Când mărfurile importate sunt bunuri destinate investițiilor acest lucru nu numai că îngreunează situația economică a importatorului, dar conduce și la o scumpire a investiției cu efecte atât asupra costurilor de producție, cât și asupra capacității investiționale a investitorului român. Aceasta face ca un importator să ceară credite cu dobânzi destul de mari pentru achitarea TVA și apoi, dacă marfa nu se încasează imediat să ceară după trei luni rambursarea TVA aferente nevânzărilor (adică valorii mijloacelor fixe investite), care, dacă îi este rambursată, atunci acest lucru se realizează încă peste o lună, dobânda aferentă acestui împrumut destinat achitării TVA la nivelul achitat fiind un cost asumat. Deci întreprinzătorul creditează statul pe 3 – 4 luni cu valoarea TVA, fără nici o dobândă în timp ce el achită băncii dobânda cuvenită (de 5 – 6% pe lună).
c. Prin revizuirea unor prevederi din legislația referitoare la impozitele și taxele locale s-ar asigura întreprinzătorilor șanse sporite de acțiune.
d. Un domeniu important al începutului de relansare economică și al implementării economiei de piață îl poate constitui, de asemenea, stabilitatea monetară și sprijinul de stat în garantarea creditelor mai ales a celor pentru investiții, care pot oricând avea suport garant însăși investiția ca atare. O asemenea practică ar constitui pentru investitorul român un avantaj real în atragerea de parteneri externi și de investiții străine.
e. Calitatea investițiilor efectuate de investitorii străini constituie o latură asupra căreia o aplecare a cercetării economice mai are încă un oarecare cuvânt de spus. Cel puțin la o primă și doar sumară analiză apar o serie de caracteristici care necesită discuții. Desigur că, din punctul de vedere al investitorului străin, orice cumpărare de active sau de valori mobiliare, plasamente de orice fel reprezintă o investiție. Lucrurile se complică însă în cazul cumpărării de active, privit din punctul de interes al economiei naționale a țărilor primitoare de ISD. Simpla vânzare de capacități de producție supuse privatizării și achitarea de către un străin a contravalorii acesteia este mai întâi un act clasic comercial, în care se vinde un bun pentru care se încasează un preț. Economia națională își diminuează patrimoniul material și obține o sumă de bani, care în prima fază nu joacă rolul de investiție.
După actuala legislație, aceste sume pot fi utilizate în orice alt scop, deși sub aspect strici contabil ele se pot compara cu amortizările mijloacelor de producție și ar trebui să fie, prin lege, destinate doar refacerii stocului de active corporale. Cum însă statul își reduce, în mare parte, rolul de titular de investiție, cu excepția unităților economice de importanță strategică din administrarea statului, care însă, își au propriile urme de finanțare ale proiectelor de dezvoltare, sumele provenite din vânzarea de active în procesul de privatizare își pierd identitatea și pot deveni surse de acoperire a altor destinații bugetare. Într-o asemenea situație, vânzarea de active prin privatizare, deși atrage capital străin, la nivelul prețului de vânzare, nu pote fi considerată investiție.
Rezultă din această analiză că pentru ca o investiție străină să-și joace pe deplin acest rol aceasta trebuie să ase reflecte neapărat în crearea de capacități de producție de bunuri materiale sau de servicii, cu efect concret în noi locuri de muncă și bineînțeles, în aport efectiv la creșterea stocului de factori de producție.
În ceea ce privește încasările din vânzarea activelor în procesul de privatizare, fie în lei, fie în valută, acestea se pot și trebuie să fie depozitate separat, distinct, administrate în direcția rolului lor ca surse de finanțare a unor investiții.
Acest lucru ar fi în deplină concordanță cu legea contabilității, precum și cu Hotărârile de guvern legate de evidența contabilă care prevăd expres că sumele provenite din vânzări de active, ca și din vânzări de componente sau subansamble din casări de fonduri fixe se constituie în surse de dezvoltare, deci de investiții pentru refacerea și creșterea stocului e fonduri fixe consumate.
Propunerea ce rezultă din cele de mai sus este de a se constitui un Fond Național de Reinvestire și Dezvoltare Economică, alimentat din sumele intrate prin vânzarea capacităților de producție și a altor active supuse privatizării, fie în valută, fie în lei și destinate în exclusivitate finanțării de noi proiecte de investiții productive. Acest fond va trebui alimentat, de asemenea, cu sume provenite din străinătate sub formă de diverse ajutoare nerambursabile sau rambursabile, destinate sprijinirii tranziției. Se poate lua ca element de referință activitatea invesțională din Germania, după cel de-al doilea război mondial, prin renumitul Plan Marshall.
Acesta va putea fi supus în principiu următoarelor reguli și condiții de utilizare:
1. Existența unor proiecte viabile, verificate și documentate, supuse aprobării unui organ consultativ format din experți în materie și neutri. Acestea trebuie să răspundă unor nevoi reale ale economiei naționale, cum ar fi: crearea de locuri e muncă în zone afectate de șomaj, producerea de bunuri performante și cerute de piața internă și mai ales externă, competitive pe plan internațional, să fie reprezentate de întreprinzători particulari, mai ales din categoria tinerilor, să aibă pregătirea necesară abilitării de a conduce și aplica proiectul propus, să se înscrie în programele strategice macroeconomice naționale sau regionale, etc.
2. Existența unei garanții morale a investitorului sau grupuri de investitori asociați, inclusiv a unor garanții materiale rezultate fie din proiect, fie din alte forme de garantare.
3. Aportul personal al investitorului cu capital, propriu sau obținut prin asociere cu alte persoane, care să garanteze buna gospodărire a capitalului primit.
4. Menținerea ipotecii asupra investiției până la recuperarea capitalului investit din fondul național.
5. Instituirea unui sistem de creditare prin care să se împiedice cu desăvârșire accesul la banii lichizi, creditul fiind utilizat prin achitarea facturilor ocazionate de realizarea investiției pe măsura materializării proiectului în cauză.
6. Dobânzile nu vor putea fi mai mari decât necesarul strict de administrare a acestor fonduri, fără a aduce nici un profit.
7. Administratorul de jure trebuie să fie Ministerul de Finanțe, dar controlat de o autoritate de stat abilitată și competentă.
8. Alte condiții care să garanteze utilizarea acestor fonduri exclusiv pentru proiectele prezentate și însușite de organismele abilitate cu verificarea și certificarea lor.
9. Fondul trebuie să reîntregească pe măsura încasării ratelor sau tranșelor de achitare a activelor vândute sau pe măsura rambursării creditelor deschise și apoi redirijat spre alte proiecte productive.
Acestea sunt doar câteva componente ale unei strategii menite a încuraja investițiile în ansamblul lor și de a crea baze solide de atragere de investitori străini ca o componentă importantă în programul de dezvoltare economică și pregătire a condițiilor de integrare economică europeană, de aderare la Comunitatea Europeană în spiritul Acordului de Asociere și al programului strategic al României privind dezvoltarea economică pe următorii ani.
Capitolul IV. MODALITĂȚI DE CREȘTERE A ISD ÎN ROMÂNIA
4.1. Impactul ISD asupra economiilor în tranziție a țărilor beneficiar
4.1.1 Evaluarea consecințelor investițiilor străine directe
Investițiilor străine directe sunt de multe ori un subiect controversat în țările beneficiare, țările din CAER nefăcând excepție. Există susținători ai investițiilor străine directe care pun accentul pe noi slujbe, transferul de tehnologie și alte beneficii, și există critici care sunt împotriva nivelului scăzut de folosire a resurselor locale de către întreprinderile străine și a costurilor concesiilor fiscale făcute pentru atragerea investițiilor străine. Ei au argumentat că investițiile străine contribuie puțin la dezvoltarea acestora datorită unui imput scăzut al resurselor locale sau datorită mulțumirii locale.
Sunt două impacte majore ale investițiilor străine directe asupra țărilor CAER:
Asupra PIB (investițiile străine directe contribuie la creșterea clară a PIB);
Asupra restructurării întreprinderilor naționale
Investitorii străini au propria experiență cu economia de piață așa că ei sunt în posesia cunoașterii metodei prin care se restructurează o companie în mod optim. Obținerea controlului printr-un proces de privatizare bine administrat este cheia restructurării cu succes.
De asemenea sunt alte efecte ca: creșterea productivității, a vânzărilor locale și a exportului (după o perioadă de creștere a importului). Dar care sunt problemele principale implicate în evaluarea impactului investițiilor străine directe intr-o țară beneficiară. Analiza economică trebuie să fie lărgită pentru a include dimensiunile cantitative și calitative a investițiilor străine.
Este dificil să facem generalizări privind consecințele investițiilor străine directe; oricum mulți analiști sunt de acord că evaluarea investițiilor străine directe trebuie să includă mai mult decât efectele cantitative ca de exemplu multiplicatorul locurilor de muncă, în final trebuie judecate în funcție de contribuția lor la competitivitatea țării beneficiare.
Cum contribuie investițiile străine directe la productivitate? Pentru a răspunde la aceasta este necesar să diferențiem mai multe tipuri de operații multinaționale (orientate spre piață) care caută să obțină profit de la clienți locali. Mai puțin obișnuite sunt organizațiile “orientate spre export” care nu sunt preocupate de piața local. În țările Europei Centrale și de Est primele investiții străine au fost orientate spre piață. În plus doar puțini investitori au fost implicați de extragerea de resurse naturale și mai puțini de organizații orientate spre export.
Extracția de resurse naturale poate creșe competitivitatea țării beneficiare prin deschiderea de noi piețe în străinătate, în timp ce investițiile orientate spre piață, în mod tipic, nu o poate face. Investițiile orientate spre piață, pe de altă parte, vor fi în mai mare măsură capabile să afecteze antreprenorii locali.
Investițiile străine directe orientate spre piață pot crește avantajul competitiv al unei țări. Aceste efecte se pot clasifica în patru categorii:
Dezvoltarea legăturilor “din spate” (legate de aprovizionare) și a legăturilor “dinainte” (legate de marketing);
Introducerea unor bunuri complementare (tehnologie, management și competență organizațională;
Ridicarea standardelor legate de calitatea produselor și așteptările consumatorilor indigeni;
Stimularea întreprinzătorilor locali și a concurenței.
Legăturile din spate și dinainte sunt cele mai des citate în analiza beneficiilor relative ale investițiilor străine directe asupra țării beneficiare. Firmele multinaționale stabilesc legături dinapoi prin achiziționarea de bunuri și servicii de la furnizorii locali. În felul acesta putem măsura cum o activitate sau alta stimulează o reacție în lanț care duce la beneficii multiple pentru economia beneficiară.
Legăturile înainte apar prin canalele firmelor de marketing (en gross și au detail) sau când producția finală servește ca un bun intermediar în producția altor bunuri și servicii. Pentru investițiile străine directe orientarea spre piață, canalele au detail și distribuția înainte sunt cruciale. În general cu cât aceste legături sunt mai dezvoltate cu atât sunt mai mari beneficiile economice ale unei investiții.
Alte criterii folosite pentru a aprecia competitivitatea țării beneficiare sunt calitative. Acestea pot fi de mai mare importanță decât cele cantitative dar sunt mult mai dificil de măsurat. Principalele efecte calitative ale investițiilor străine directe asupra competitivității naționale cuprind ultimele trei categorii enumerate mai sus. Firmele multinaționale orientate spre piață pot încuraja concurența prin transmiterea practicilor de concurență globală în economia gazdă. Cel mai important efect al investițiilor străine directe este reașezarea lanțului activității economice pentru a întâlni cererea consumatorului după prăbușirea sistemului normativ din economia de tranziție.
4.1.2. Analiza legăturilor înainte și înapoi
Analiștii impactului economic sunt îngrijorați că un nou instrument duce la un efect multiplicator prin intermediul unui lanț de activități economice interdependente. Impactul cantitativ asupra investițiilor străine directe multinaționale într-o economie beneficiază, prin lanțul ei de activitate cuprinde procesul de multiplicator și legăturile înainte și înapoi. Acest lucru necesită explicații. Înțelegerea extinderii acestei legături este importantă atât pentru firme cât și pentru țări. De exemplu puternice legături înapoi implică faptul că inputurile sunt întotdeauna disponibilități într-o economie regională care pot reduce costurile de transport și de inventar.
Intr-un context internațional puternice legături înapoi reduc costurile bunurilor și serviciilor deoarece inputurile pot fi cumpărate local.
Industriile se categorisesc în funcție de legăturile înainte și înapoi pentru a aținti sectoarele cheie sau polii creșterii pentru dezvoltarea economică. Acest lucru înseamnă măsurarea puterii legăturilor industriale. Când o industrie nu a existat într-o țară beneficiară, legăturile măsurate pentru economiile dezvoltate a servit ca indicator de referință ai legăturilor interindustriale, reflectând o structură fundamentală de producție.
Această linie de cercetare a fost folosită pentru a evalua impactul investițiilor străine directe asupra economiei gazdă în anii 70-80. Studii statistice ale companiilor multinaționale și ale legăturilor au descoperit activități de import nu au decât firmele naționale. S-a descoperit că procurarea de resurse locale a crescut odată cu creșterea investițiilor străine directe în respectivele economii.
Studiile statistice ale impactului investițiilor multinaționale în Irlanda confirmă acest lucru. În evaluarea legăturilor peste timp există diferite așteptări în funcție de tipul de investiție. In general producătorii orientați spre piață preferă să se aprovizioneze local pentru a evita tarifele și costurile de transport dar pot fi constrânși și de absența ofertei locale, a unor resurse de proastă calitate.
Legăturile înapoi pot varia pentru fabrici asemănătoare. În ceea ce privește legăturile înainte, investițiile orientate spre piață depind de piețele locale.
Generarea legăturilor înainte sau vânzarea către firme locale reprezintă o necesitate. Este tocmai scopul pentru care ele intră în economia gazdă. În economiile în tranziție un impact major al investițiilor străine directe poate fi găsit în ,piețizarea, adică crearea unei infrastructuri care permite piețelor să funcționez efectiv.
Investițiile străine directe orientate spre piață vor sprijini aproape automat afaceri au detail prin intermediul legăturilor înainte create în țările central și est europene. În timp structura țărilor mai puțin dezvoltate se poate transforma într-o structură asemănătoare economiilor dezvoltate. Legăturile în economiile de tranziție nu reflectă global industriile competitive. Ele ridică aceeași problemă ca și a țărilor în curs de dezvoltare unde investițiile străine au creat întregi industrii care înainte nici nu existau.
4.1.3. Analiza input-output și conceptul de multiplicator
Această secțiune recapitulează tehnicile implicate în măsurarea legăturilor luate din oricare tabel input-output. Modelele input-output sunt baza tuturor analizelor și a legăturilor și a modelelor de impact. O scurtă privire a subiectului se poate dovedii a fii folositoare: tabelele input-output sunt constante cu date asupra fluxurilor detaliate într-o industrie în cadrul unei economii, cu informații despre averea finală și despre producția totală. Baza pentru analiza de multiplicator este o imagine statică a unei economii la un anumit moment în timp. Tabelul furnizează date despre cererile producției de la alte industrii și date despre furnizori către toate industriile. Tabelele includ averea finală și producția totală a unei economii.
Pentru a măsura impactul total al unui nou proiect în economie schimbările cererii de la alte industrii trebuie să fie determinate. De exemplu vânzarea în valoare de 1 mil. $ a oricărui produs “P” furnizează un impact inițial direct de 1 mil. $ asupra economiei. Evident activitatea principală va necesita resurse diferite. Banii cheltuiți cu aceste produse materiale, servicii și forță de muncă vor forma cheltuielile sau impactul indirect.
Mecanismul folosit pentru măsurarea cheltuielilor totale indirecte este tabelul static pentru input-output. De aceea acum urmează o discuție abstractă privind metodologia input-output.
Să considerăm o economie simplă având doar două sectoare. Producția totală din fiecare sector este suma averilor intermediare și a averilor finale, sau:
Xi = Zii + Zij + Fi
Xj = Zij + Zjj + Fj
Unde:
Xi = producția totală a sectorului “i”;
Zij = producția sectorului “i” folosită ca materie primă în sectorul “j”;
Fi = cererea finală în sectorul “i”.
Prin împărțirea fluxurilor interindustrie la producția totală obținem matricea coeficientului tehnic “A”. Matricea coeficientului este un set de relații de producție.
Zii Zij
aii aij Xi Xj
A = =
aij ajj Zij Zjj
Xi Xj
Deoarece producția totală este egală cu suma fluxurilor interindustrie si a producției finale putem deriva următoarea ecuație care poate fi rezolvată ca:
X = AX + F
Sau: X = (I – A) –1
Termenul este inversa lui Leontief, ecuație care este larg folosită ca bază pentru analiza impactului economic, dar este foarte ușor de a o interpreta greșit sau de a o folosi greșit îi special când se aplică fără o informație generală. Sumele coloanelor inversei lui Leontief furnizează multiplicatorii care măsoară impactul total economic, ba chiar reprezintă medii bazate pe relațiile preexistente in relațiile industriale.
Multiplicatorul derivat din modelele I-O cuprinde atât impactele directe cât și cele indirecte. Prin adăugarea la modelul simplu a unei linii cu plățile pentru forța de muncă (salarii) și a unei coloane cu modelele de cheltuieli (înclinația marginală spre consum a oricărui tip de produs), multiplicatorii derivați din inversa lui Leontief încorporează impactele induse. Acestea sunt cheltuieli adiționale rezultând din creșterea câștigurilor rezidenților unei țări ca rezultat al creșterii în cererea finală.
Cu mici modificări ale modelului simplu de mai sus multiplicatorii pot fi schimbați pentru analiza producției totale, venituri totale și a impactului forței de muncă. Tipic în analiza impactului analistul trebuie să se refere la tabelele existente pentru a determina impactul oricărei schimbări de creștere în cererea finală.
Datele dintr-un tabel I-O furnizează măsuri cantitative gata făcute a legăturilor înainte și înapoi. Virtutea tabelelor este că surprind complexitatea legăturilor înainte și înapoi între industrii la un moment dat. Termenii înainte și înapoi devin intuitivi când se consideră matricea I-O. O schimbare în producția unui sector cere o creștere a producției la toți furnizorii lui. Aceasta este o legătură înapoi.
Pe de altă parte o producție crescută în sector înseamnă că există cantități adiționale disponibile a fi folosite ca imputuri ca resurse în alte sectoare. Acestea sunt legături înainte. Legăturile înainte sunt de obicei calculate prin transpunerea într-un tabel standard I.O într-un tabel de ofertă I-O și apoi calculând inversa lui Leontief. Pe scurt legăturile înapoi măsaoră puterea relațiilor cu furnizorii în timp ce legăturile înainte măsoară forța pieței de a vinde produsul (incluzând marketingul direct înspre consumator ).
Analiza I-O a fost baza analizei impactelor dar în țările central și est europene unde un tabel I-O detaliat există, analiza impactului unei noi firme asupra economiei prezintă unele probleme deosebite: deoarece este o nouă industrie, legăturile ei nu sunt cuprinse în tabelul I-O. Oricum analiști folosesc adesea industriile existente ca un ghid pentr-u ce se va întâmpla odată cu apariția unei noi firme. În aceste cazuri unde industria nu există , un tabel I-O poate fi încă folosit dar analistul trebuie, înainte de toate, să aibă un stoc de bunuri pe care noua industrie îl va cumpăra și în al doilea rând să facă presupuneri despre felul în care legăturile se vor forma și despre efectul noii industrii asupra economiei.
Una dintre presupuneri, subliniind metodologia I-O, este aceea că producția este caracterizată de coeficienții ficși ai tehnologiei așa cum îi găsim în matricea “A”. Toate companiile din cadrul unei industrii sunt considerate a avea aceeași tehnologie și aceleași modele ale furnizorilor de materii prime și materiale. Metodologia I-O a fost adesea criticată pentru această presupunere. Mai mult decât atât aceste tehnici nu pot fi aplicate investițiilor străine directe ale economiilor aflate în tranziție deoarece relațiile stabile inter-industriale au fost distruse. Firmele multinaționale se pot introduce într-un tabel I-O.
Oricum natura procesului de multiplicator poate fi diferit de la o țară la alta. Un studiu de caz asupra investițiilor Coca Cola în Polonia și România ne arată că efectele asupra țărilor beneficiare pot fi diferite. Cu alte cuvinte din cauza naturii economice din Polonia și România, rețeta locală folosită pentru producerea băuturii binecunoscută poate fi diferită. Analize generale și interviuri au fost necesare pentru a obține datele primare ale efectelor de prim rang. Datorită naturii tranziționale a economiei efectele de rundă secundă au fost de asemenea estimate din rezultatele analizelor generale. Studiul a descoperit că efectele rundei terțe și cvarte au fost neglijabile sau nedeterminate.
4.2. Analiza răspunsurilor la chestionarul (despre investițiile străine directe în România) trimis la companiile britanice
Chestionarul despre investițiile străine directe disponibil pentru oricine la CERT a fost trimis prin poștă la sfârșitul lui iunie 1996 în special la directori (uneori la președinți sau la șefi executivi) ai primelor 508 companii britanice selectate în funcție de viitorul lor.
Chestionarul a fost conceput pentru a obține date de primă calitate privind nivelurile actuale ale investițiilor străine directe în România. După două luni de la data la care a fost trimis, doar 21 se răspunsuri folositoare au fost returnate dându-ne astfel o rată de răspuns de 4,1%. Au fost de asemenea un număr de 30 de răspunsuri care din diferite motive ca politica de firmă, lipsa timpului necesar s-au scurtat pentru recompletarea acestui chestionar. Din cele 21 de firme care au răspuns doar 4 (19% din cei care au răspuns s-au gândit să facă investiții directe în România încă de la începutul lui 1990); printre ele doar una a raportat că a făcut cel puțin o investiție directă în România de la începutul lui 1990. Suma totala este de 0,5 milioane dolari. Alte 3 companii au indicat că s-au gândit la cel puțin o oportunitate de investiție specifică. Alte 3 firme care au evaluat proiectul au respins investițiile în România.
Marea majoritate (15 companii) nu au considerat oportune investițiile in România. Oricare dintre aceste 3 firme dintre cele care au răspuns au raportat că politica companiei este să nu investească în afara Marii Britanii. Din cele 12 firme care ar putea să investească în străinătate și nu au investit în România, 9 au raportat că s-au gândit la investiții în alte țări central și est europene.
Tabel 7.
4.2.1 Condițiile economice, sociale și politice
Sunt o mulțime de diferențe interesante intre companiile care niciodată nu s-au gândit să investească în România și acelea care au investit s-au gândit să facă o investiție directă în România. Riscurile afacerii, incertitudinile privind prospectele economice, riscul instabilității politice și problemele de mediu sunt semnificative pentru companiile care nu s-au exprimat în ceea ce privesc investițiile în România, sugerând că aceste companii vestice tind să acorde o mult mai mare importanță decât ar trebui impedimentelor create de aceste riscuri.
Pe de altă parte riscul ca exproprierea sau naționalizarea sunt văzute ca mult mai importante la aceste companii care s-au gândit să facă cel puțin o investiție directă în România. De asemenea aceste companii care au investit acordă o mai mare importanță riscurilor legate de rata de schimb și o mai mică importanță calității infrastructurii fizice, toate acestea apărând în contradicție cu aceia care nu au experiența investițiilor directe în România.
Tabel 8. Percepția impedimentelor de către investitorii britanici
Nivele de importanță 1= foarte neimportant ; 5=foarte important
Primele 6 probleme importante legate de investițiile străine directe în România pentru companiile cu experiență în această țară sunt:
Riscul exproprieri și naționalizării…………..4,5
Riscuri legate de ratele de schimb……………4.0
Incertitudini legale și administrative…………3,8
Riscul de afacere………………………….…3,5
Incertitudini legate de prospecte economice..3.5
Infrastructură comercială inadecvată……….3.5
Este interesant de menționat că infrastructura fizică inadecvată este cotată doar pe locul 7 sau 8. Unele companii cu experiență de asemenea au menționat îngrijorări datorită formalităților vamale, gradului de birocrație și regulații și îngrijorări despre corupție. Sunt de asemenea mari diferențe în percepțiile investitorilor a 29 de probleme general-economice, în legătură cu experiența de a fi investitor în România.
Tabel 3.3. Importanța următoarelor probleme ca impedimente la investițiile directe în România.
Tabel 9.
Nivele de importanță 1= foarte neimportant ; 5=foarte important
Pentru companiile cu experiență în România probabil considerate de o mare importanță include disponibilitatea prevederilor legate în special pentru drepturile de proprietate și investiții străine, taxarea pe venit și tarifele la import.
Pentru cele care nu au experiență primul loc este deținut de concesiile fiscale la anumite bunuri, fiind văzute ca impedimente la IDS.
În ceea ce privește companiile care au respins oportunitatea de a investi în România au dat următoarea importanță termenilor cheie referitori la IDS în România:
Tabel 10.
Nivele de importanță 1= foarte neimportant ; 5=foarte important
Deci, în această categorie de companii, riscul de afacere este considerat principala îngrijorare și problemele de mediu sunt considerate mai puțin importante. Au fost de asemenea temeri despre condițiile fizice sărace ale facilităților de manufacturare, temeri de experiența comercială a personalului român și temeri de birocrația guvernamentală.
4.2.2. Evaluarea scopurilor investițiilor directe în România
Tabelul 11. ne arată că pe primul loc în evaluarea scopurilor investițiilor directe este aceea de a produce bunuri destinate vânzării pe piața locală. Investițiile directe orientate spre piață sunt pe primul loc situate de către toți investitorii, fie ei cu experiență sau nu, chiar și de aceia care au considerat oportunitatea investiților directe în România, dar apoi s-au răzgândit.
Cotat al II–lea ca importanță este exportul pe piețele foste socialiste de către investitorii cu experiență și exportul în U.E. pentru aceia fără experiență.
Pe locul III se situează costurile de producție mai scăzute pentru ambele categorii.
Așa cum reflectă acest exemplu, investitorii se instalează prima dată pe piața română apoi își extind vânzările în țările foste socialiste și doar după aceea au în vedere descreșterea generală a costurilor de producție. Din motive diferite se poate spune că pentru acești investitori care consideră exportul în U.E. ca un al doilea scop pentru investiții directe în străinătate, România nu este țara ideală. La orice rată exportul în țările foste socialiste și în țările U.E. se situează pe locul doi și trei în numărul total al investițiilor în timp ce poziția cea mai joasă ca importanță în toți aceștia este exportul în USA și Canada, reflectând astfel politicile economice ale U.E.
Tabel 11. Evoluția scopurilor pentru investiții directe în România
Nivele de importanță 1= foarte neimportant ; 5=foarte important
4.3. Cauzele care duc la niveluri relativ scăzute ale investiților directe în România
Anul 1994 este primul an din 1990 când putem găsi în economia românească mult mai multe elemente care i-ar putea face pe străini să investească în România: PIB – ul a avut o tendință de creștere continuă, stabilizare macroeconomică prin politici monetare și fiscalitate strânsă, începerea reformelor instituționale și sistemice în special procesul de privatizare și de creare a unui cadru instituțional adecvat. Sunt opinii care atribuie nivelul scăzut al investițiilor directe în România, puterii scăzute de absorbție a pieței interne (investitorii străini potențiali au nevoie de o piață potențială). Este o estimare a mărimii investițiilor directe în România care vor crește la peste 1 mil. $ în fiecare an în funcție de îmbunătățirea mediului economic în România.
Politica economică și viteza reformelor sunt de fapt factorii cheie ce duc la creșterea investițiilor directe străine.
1990 – 1991 au fost doi ani importanți pentru România în care legi importante ale reformei incluzând și principala legislație privind investițiile directe 35/3 aprilie 1991 au fost aprobate de Parlamentul Român.
Nici un proiect major de investiții directe nu a fost concretizat în acești doi ani și majoritatea investițiilor directe au venit de la români ce trăiau în străinătate. Economia de piață nu se dezvolta încă în 90 – 91 în România: majoritatea prețurilor erau încă subvenționate, distribuția celor mai importante materii prime era încă centralizată, iar rata de schimb era încă artificial menținută. Există însă și o piață neagră a valorilor, o dobândă negativă și o reformă instituțională incipientă. 1992 a fost primul an când firmele multinaționale s-au extins mai mult ca niciodată în România. Nume cunoscute ca Sheell, Amoco, Enterprise Oil, care investesc în extracția de petrol, Siemens și Alcatel în telecomunicație, Coca – Cola și Pepsi în băuturi răcoritoare, Colgate și Palmolive în industria cosmetică, Coopers & Lybrand, Ernst & Young, Wasserstein & Perella în consultanță, contabilitate și servicii financiare, au intrat pe piața românească în 1992.
1992 este anul când strategia ARD (Asociația Română pentru Dezoltare) a fost completă și ARD și-a început acțiunea promoțională, pentru prima dată organizată atât în România cât și în străinătate.
Investițiile directe au fost încurajate de câteva politici economice ca de exemplu: unificarea ratei de schimb, regularizarea pieței valutelor, înlăturarea subvențiilor și programarea înlăturării celorlalte, retragerea unor constrângeri pentru comerțul internațional. În acel timp nu exista nici un progres în schimbarea valorii negative a dobânzii. România era de asemenea, confruntată cu probleme de imagine negativă în străinătate care în multe cazuri distorsiona adevărul. Ca o economie confruntată cu o mulțime de dezechilibre macroeconomice cauzate în special de dobânda negativă și de rata de schimb artificială, investițiile directe au rămas la nivele scăzute cu toate că măsuri au fost luate pentru a facilita creșterea acestora. Percepția investițiilor asupra economiei a fost aceea a unor reforme incerte și a unor nesiguranțe privind stabilizarea și creșterea. Și cercul vicios continuă: imaginea proastă și așteptările economice însemnau că investițiile directe nu pot să se mai realizeze; nivelul scăzut al investițiilor directe a afectat creșterea economică și a încetinit reformele. Creșterea este strâns legată de tranzacții profitabile dar în primul rând toți investitorii sunt preocupați să evite orice incertitudine, fiind destul de sensibili la informații certe despre mediul economic prezent și viitor.
O altă problemă importantă este atitudinea autorităților privind investițiile. Investițiile venind din străinătate caută bunăvoință și tratament profesional la standarde vestice. O bună percepție a acestora duce la concluzia că țara este stabilă politic. În ceea ce privește legile, investitorii caută o singură, ușor de înțeles, neechivocă lege care să nu facă discriminări între locali și străini.
În ceea ce privește macroeconomia, investitorii străini sunt interesați să opereze într-un mediu economic deschis, fără nici o restricție, într-un mediu unde inflația este scăzută sau cel puțin sub control, cu o piață liberă în schimbul internațional fără restricții la obținerea profitului, în comerțul internațional asupra investițiilor străine sau asupra repatrierii capitalului. La nivel microeconomic investitorii sunt interesați cum să angajeze personal calificat, sunt preocupați de nivelurile existente ale productivității și de costurile muncii, de politicile unionale, de costurile locale ale transportului, energiei, chiriilor, de disponibilitatea și costurile materiilor prime, de condițiile infrastructurii, în special telecomunicații și de asemenea caută să lucreze într-un mediu nebirocratic.
Presupunând că toate aceste condiții sunt îndeplinite este necesar ca țara gazdă să ofere informații prin documentare și parteneri de dialog pentru a asigura așa numita transparență. Accesul la informații este o problemă importantă în atragerea investițiilor directe. Chiar și atunci când informația este bună, dacă ea nu este furnizată rămâne inutilă. România încă furnizează o cantitate săracă de informații potențialilor investitori străini
Obstacolele majore pentru creșterea rapidă a investițiilor directe au fost:
Slăbiciunea sistemului financiar și bancar (39 %)
Birocrația (18 %)
Cadrul legal incomplet, ambiguu și instabil (15 %)
Rămășițele vechii mentalități (10 %)
Investitorii străini au făcut, de asemenea, sugestii cu privire la aceste probleme pentru a sporii investițiile directe în viitor. Aceste sugestii se refereau la:
Îmbunătățirea sistemului financiar și bancar (31 %)
Îmbunătățirea legislației (26 %)
Eradicarea birocrației (15 %)
Asigurarea stabilității politice (11 %)
Accelerarea implementării reformei (9 %)
Factori administrativi
Atitudinea necorespunzătoare a funcționarilor pare să fie principala grije a investitorilor străini. Ea constă în atitudinea necooperantă ca și abuzul procedural al unor angajați și agențiilor și instituțiilor guvernamentale. Au fost o mulțime de cazuri în care funcționarii au fost nepoliticoși, incorecți în aplicarea legii generând frustrare și iritație în comunitatea investitorilor străini.
De asemenea s-a constatat că există inspecții frecvente impuse fără motiv de instituțiile guvernamentale, toate acestea sfârșindu-se cu penalități (fără să conteze cum se numesc). Astfel de greșeli se datorează netransparenței și interpretării greșite a legii.
Mai există o mulțime de proiecte încă blocate datorită birocrației în ciuda promisiunilor venite de la nivelele înalte.
O altă inhibiție se datorează unei agenții române pentru dezvoltare care nu oferă răspuns și nici nu mai funcționează ca o agenție cu o singură ușă. De asemenea există o lipsă de transparență și confuzie în ceea ce privește procedurile care trebuie să fie urmate în astfel de evenimente ca privatizarea unei foste întreprinderi de stat când un investitor străin se decide să investească în ea. Nu este îndeajuns de clar care sunt întreprinderile licitabile și cum se desfășoară licitația. Chiar dacă legea oferă fostelor întreprinderi de stat libertatea de a-și alege propriile mișcări viitoare, ele și companiile multinaționale ce plănuiesc obținerea acțiunilor acestora sânt confruntate cu condiții impuse de ministere sau de departamentele acestora. Proiectele sânt aprobate în condiții diferite fiindcă fiecare minister lucrează în propriul său stil și cu termeni specifici.
Deciziile sunt uneori luate fără acordurile directorilor generali ai întreprinderilor ceea ce implică întârzieri, amânări și uneori chiar pierderea contactelor.
2. Slăbiciunea sistemului fiscal.
Sistemul fiscal este controversat. Există o mulțime de taxe și tarife ca: tarifele vamale și T.V.A. care pot fi interpretate în diferite moduri. Există o înțelegere greșită și o interpretare greșită în ceea ce privește sectorul economic în care o afacere ar trebui să fie plasată fiindcă fiecare sector își are propriile scutiri de taxe. Impozitul pe salariu în legislația română nu este îndeajuns de clar, referitor la sursa, venitul și valoarea venitului care ar trebui să fie taxat în România.
Veniturile și salariile sunt descurajant de suprataxate. Există o limită legală descurajantă pentru publicitate și promovare considerată prea scăzută pentru investitorii străini.
3. Problemele încă nerezolvate.
Astfel de probleme sunt norme și reglementări care conduc investitorii terți la anti – pricing și lipsa unor legi certe pentru achiziționarea proprietății industriale și diminuarea corupției.
Oricare nouă creștere a prețurilor (datorită ratei inflației care în România a avut nivele ridicate începând cu ‘90) trebuie să fie notificată 30 zile înainte de a o aplica. Mai multe reglementări au fost aplicate în privința acestor notificări care pe investitori i-au dus la confuzie datorită unor neconformități în urmarea instrucțiunilor. Este necesară o lege permițând proprietatea asupra pământului să fie în posesia tuturor întreprinderilor fie ele locale sau străine. Notariatele și tribunalele, în special cele locale, se opun proprietății asupra pământului a societăților mixte care s-au format prin fuzionare.
4. Probleme macroeconomice.
Prima dintre ele este a unui sistem de clearing văzut ca o metodă de plată modernă și sofisticată care duce la:
amânări în plățile bancare între contractanți până la 2 săptămâni. Luând în considerare rata mare a inflației în România în ultimii 5 ani, se impune o taxare a inflației asupra creditorilor.
un nivel insuficient al masei monetare pentru tranzacțiile necesare agenților economici.
A doua problemă este creată de dobânzi. Valoare nominală mare și valoare reală negativă duc la mari fluctuații.
În al III-lea rând sunt diferențieri privind accesul la moneda străină.
Flexibilitatea piețelor de schimb este privită ca și cum ar fi fost rezolvată deși încă mai există dezbateri asupra extinderii lor.
În al IV-lea rând este inflația. O mulțime de agenți economici invocând facturi mai mari datorită ratei inflației în moment nepotrivit și într-o manieră nepotrivită afectându-le astfel profitul. Un raport recent publicat de serviciul strategic în iunie 1994, furnizează mai multe informații spunând de ce România are o imagine slabă în comunitatea investitorilor străini:
arată că agenția română pentru dezvoltare (ARD) nu a aplicat propria ei strategie investitorilor străini nu sunt mulțumiți de echitatea serviciilor pe care le oferă. Comisia comunității europene a început și apoi a stopat finanțarea unui program FARE pentru îmbunătățirea calității serviciilor ARD.
ARD, care a fost inițial programată să lucreze ca o agenție de primă importanță, nu mai este concepută în același mod de investitorii străini. Imaginea generală este că ARD nu are nici o putere să-și pună în practică strategia de atragere a investitorilor străini în România și că ea și-a pierdut personalul cel mai calificat, iar puterea i-a fost erodată. Nu i-a fost furnizată suficientă informație și inadecvată participare cu ministerele când o nouă investiție trebuie făcută. Investitorul străin trebuie să-și facă programări și să meargă ei însiși la toate ministerele pentru obținerea aprobărilor, un lucru ce consumă timpul ca rezultat al birocrației.
Investitorii ar prefera ca mult mai multe probleme specifice să fie rezolvate de A.R.D. printr-o coordonare a tuturor problemelor privitoare la ministere.
Informația și serviciile furnizate investitorilor străini sunt dispersate acum între alte instituții ca F.P.S., cele 5 fonduri ale proprietății private și bănci. F.P.S. și F.P.P. au preluat pentru ele însele unele dintre funcțiile A.R.D. făcând astfel procedurile de înregistrare mult mai complicate.
Putem să tragem concluzia că sunt patru categorii importante de factori care afectează negativ îmbunătățirile cantității investițiilor directe:
baza legislativă instabilă. Există frecvente schimbări în legislație și uneori legile sunt sancționate într-un mod impredictibil. Legile cunoscute sunt modificate de amendamente și ordonanțe care contrazic alte legi deja existente. Ca urmare există frecvente schimbări în structurile instituționale guvernamentale de exemplu A.R.D. a fost . Legile cunoscute sunt modificate de amendamente și ordonanțe care contrazic alte legi deja existente. Ca urmare există frecvente schimbări în structurile instituționale guvernamentale de exemplu A.R.D. a fost organizată în 1992 sub o structură modernă, iar decizia guvernamentală 267/95 a plasat-o într-o formulă ministerială învechită transformând-o dintr-o instituție activă modernă într-una pasivă și birocratică.
rigiditatea cadrului instituțional.
Majoritatea cadrului instituțional este preocupat cu aprobarea și apoi promovarea a noi proiecte de investiții directe. Apariția noilor instituții care nu întotdeauna erau corelate cu cele existente a dus la difuzarea responsabilităților. Întreprinderile nu mai au competența de a lua propriile lor decizii, competența și decizia fiind transmise F.P.S.-ului. Tocmai de aceea semnarea unui contract ia ani buni. F.P.S. este perceput de investitorii străini ca fiind neactiv și necooperant la propunerile lor.
Promovarea slabă și lipsa standardelor vestice poate fi pusă la acest punct lângă comportamentul de proastă manieră a unor angajați.
obstacolele din partea unui sector al proprietății private.
Ponderea sectorului privat în P.I.B.-ul românesc în 1994 a fost de 35%. Sectorul privat a fost cuprins de întreprinderile mici și mijlocii în special în agricultură și servicii. Aici lucrul a comutat mari cantități de capital datorită distorsionării pieței, conexiunilor privilegiate, datorită lipsei transparenței economice. Cele mai mari distorsiuni au generat între 90 – 92 mari venituri, au fost cauzate de rata de schimb artificială și de distribuția centralizată a materiilor prime și a produselor de import și de export.
Pentru a asigura competiția este nevoie de transparență și pentru mai multă sau mai puțină egalitate a oportunităților pentru toți.
O administrație dură poate pune toate acestea în practică. În momentul în care tranziția a început în economie există o stare de confuzie cu o mulțime de elemente instabile în ea. Au existat tratamente diferite de investitori străini și naționali, străinii cu având mai multe avantaje decât localii (legea 71/94). Aceasta a provocat reacții negative în comunitatea națională de investitori, deci este nevoia unei egalități în tratamentul investitorilor. Trebuie menționat că va fi profitabil pentru economie (crescând P.I.B.-ul, productivitatea muncii, scăderea costurilor, etc.), dacă există competiție. Monopolurile existente vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a preîntâmpina ceea ce le-ar putea afecta pozițiile privilegiate incluzând chiar și companiile multinaționale încă inexistente. Așa că va fi benefic pentru economie să fie promovate instituții și legi adecvate, o economie competitivă de piață, infuzia de capital și exportul de mărfuri.
slăbiciunea sistemului financiar și bancar
În ciuda progresului în acest domeniu, sunt încă multe lucruri de făcut. Necesitatea pentru clearingul rapid și procedurile de plată a fost deja menționată. Nu există încă o bursă reală și o piață a bondurilor. Existența lor va mări goana posibililor investitori cu portofoliu, dezvoltarea pieței de capital și creșterea numărului de acționari care pot să intermedieze între investitorii străini și autoritățile române (băncile de investitori), sunt două dintre principalele probleme care trebuie să fie tranșate pentru atragerea investitorilor străini.
Sunt încă o mulțime de bănci de investitori străini și fonduri mutuale sau de pensii care amână orice decizie de a investi în România până ce piața de capital va fi dezvoltată.
4.4. Strategie românească globală de creștere a intrărilor de investiții străine directe
Pentru a se dezvolta, o țară trebuie să investească în echipament, în drumuri, în capitalul uman (aptitudini). Dar nu totul se rezumă la a investi. Trebuie să ne întrebăm în ce condiții va fi investiția adecvată, în ce cantitate? Răspunsul este : în condițiile care oferă investitorului (fie local sau străin) un beneficiu adecvat. Cheia dezvoltării este oferirea producătorilor și consumatorilor a libertății economice de a înfrunta și a răspunde la stimulente. Stabilirea acestor condiții, specifice fiecărei țări, este scopul politicilor economice libere: asigurarea drepturilor de proprietate, întărirea contractelor, asigurarea unui regim de schimb liberal, diminuarea taxelor și a cheltuielilor publice și acceptarea investițiilor străine.
Este de la sine înțeles că investițiile străine directe vor fi orientate spre piețe deja largi și suficient e dezvoltate, care sunt prospere, în extindere și diversificate, fără taxe, liberale și eficiente, accesibile, bine stabilite și cosmopolitane. Capitolul anterior ne oferă o perspectivă asupra cauzelor care încă inhibă intrările mari de investiții străine directe către România.
O strategie potrivită a României trebuie să înceapă cu toate aceste tipuri diferite de strategii. Apoi este necesar să schimbăm mediul economic și socio-politic românesc, pentru a deveni atractiv, acordând atâtea oportunități câte sunt posibile tuturor investitorilor, inclusiv companiilor multinaționale. Mai sunt încă multe de făcut în România pentru a schimba mediul economic astfel încât să aducă redresarea economică și o creștere susținută în România. Acesta este scopul acestui capitol.
4.4.1. Câțiva pași intermediari către creșterea investițiilor străine directe
Construirea unor instituții puternice de promovare a economiei de piață în România prin restructurarea celor vechi:
Ministerul Economiei ar trebui să fie managerul statului. Ar trebui să coordoneze Fondul Proprietății de Stat, Agenția de Restructurare Economică, Agenția Națională pentru Privatizare și Sindicatul de Conducere a Companiilor Autonome. Ministerul Economiei trebuie să întrețină relații strânse cu cele două agenții naționale: Agenția Națională pentru Previziune și Comisia Națională pentru Statistică.
Ministerul Comerțului și Industriei trebuie să urmeze politicile de comerț și industrie ale guvernului României și să coordoneze Agenția Națională pentru Dezvoltare și Centru Național de Comerț Exterior, ambele fiind implicate în promovări specifice.
Ministerele Agriculturii, Mediului, Transportului și Telecomunicațiilor trebuie să urmeze politicile lor sectoriale ăi nu trebuie să mai intervină în probleme manageriale și administrative.
este necesară o reorganizare a tuturor instituțiilor care lucrează cu control financiar, punerea lor în domenii de control neparalele și îndepărtarea posibilității lor de interpretare a provizioanelor legale la discreția lor. Aceste reguli trebuie ajustate în concordanță cu Directivele de Control Financiar ale C.E. Nu este deloc nevoie de interpretări proprii ale legilor, de supracontroale. Este, totuși, o mare nevoie de controale impuse într-o manieră potrivită și profesională și de proceduri conform legii.
instituțiile specifice ale economiei de piață trebuiesc încurajate și dezvoltate, cum ar fi piețele e bunuri, muncă și capitaluri, bursele, anumite instituții financiare specifice, etc. Toate acestea trebuie să fie în concordanță cu legile specifice ale U.E. cu privire la concurența, bancruta, proprietatea intelectuală, asistența socială, etc.
Transformarea tuturor procedurilor birocratice complicate pentru inițializarea și negocierea afacerilor cu investitorii străini:
decizia trebuie luată de preferință în una sau cel puțin un număr restrâns de instituții și acestea trebuie să fie hotărâte odată pentru totdeauna.
F.P.S. ar trebui să preia doar rolul de a vinde acțiuni și să nu se implice în alte lucruri cum ar fi contactarea partenerilor, licențierea, închirierea ș.a.
Ministerele are trebui să acorde consultanță profesională ori de câte ori este nevoie într-o manieră folositoare, urmând politicile sectoriale și încetând să administreze proprietatea de stat. S-ar obține o rentabilitate economică din trecerea lor de la o evaluare pur tehnică spre creșterea inițiativei de a încheia mai multe afaceri bune.
este de asemenea necesară oprirea “difuziei” de date și crearea unui acces mai larg la informații pentru toți potențialii parteneri. Datele ar trebui oferite într-o manieră standard profesională, făcându-le mai ușor accesibile pentru oricine. Privatizarea prin vânzarea de acțiuni ar trebui făcută cu mai multă transparență.
proiectele trebuie să fie bine pregătite și promovate deoarece tipul metodelor folosite este foarte important pentru o privatizare de succes.
timpul necesar pentru obținerea aprobării (care în multe cazuri este de 1-2 ani ) trebuie scurtat în concordanță cu standardele internaționale. A.R.D. ar trebui să crească promovarea și să nu mai analizeze toate categoriile de proiecte, concentrându-se doar asupra celor accentuate de către guvern.
sunt necesare câteva schimbări în provizioane, cum ar fi transmiterea înregistrării contractelor de parteneriat către Curțile care au competență teritorială în aria în care este localizat sediul parteneriatului (Legea societăților nr. 31/1990). Această transmitere este necesară deoarece procedura de înregistrare a societăților presupune ca întreprinzătorii să ceară și înregistrarea la O.R.C. județean, cu înregistrarea bazată doar pe ordin judecătoresc, sau, funcție de caz, a curții superioare (Legea Registrului Comerțului 26/1990). Ar fi mai bine dacă judecătorii și notarii ar urma aceleași reguli privind schițarea și implementarea contractelor de parteneriat. Va fi necesară creșterea numărului notariatelor, care să lucreze într-o manieră mai modernă, occidentală.
investitorii străini ar fi probabil interesați în achiziționarea de acțiuni în societățile de stat autonome (încă excluse de la privatizare) și în proiectele privind îmbunătățirea infrastructurii care este o problemă vitală în atragerea investiții străine directe în România.
este necesară înlăturarea oricărei discriminări dintre investitorii români și străini cum ar fi tarifele diferite de transport intern sau condițiile de comerț exterior.
(c). Ajustarea producției
ajustările sectoriale urgente, mutarea produselor nefolosite, restructurarea ramurilor care produc pierderi, introducerea noilor tehnologii acolo unde este posibil, reproiectarea vechilor produse conform cu cerințele și nevoile pieței, introducerea metodelor moderne de management, utilizarea mai eficientă a resurselor și facilității de împrumut moderne au fost orientate spre creșterea productivității. Nici o astfel de decizie nu a fost luată în capacitățile industriale productive imense, rafinarea petrolului, etc, și aceste non-acțiuni nu încurajează societățile multinaționale care operează în mediile menționate anterior.
4.4.2. Politicile de încurajare a investiții străine directe pe termen lung
În ciuda mediului economic dificil, a comportamentului imprevizibil a unor societăți care acționează în acest mediu specific, sunt totuși unele așteptări încurajatoare privind dezvoltarea economică viitoare a României.
Ratele de creștere G.D.P. prevăzute ale Băncii Mondiale sunt stabilite la 4,0 % în 1996 și o medie de 2,8 % de creștere anuală pentru perioada 1997-2000. Cifrele G.D.P. prevăzute ale Link sunt și mai optimiste, estimate la 4,3 și 2,9 % respectiv. Institutul Român de Previziune din București a estimat o rată de creștere G.D.P. pentru România de 5,7 % pentru 1996-2000.
Viitorul economiei românești va depinde de cât de adecvate sunt politicile economice, începând de acum, în continuarea reformei economice consistente și în redarea unui sentiment de încredere în politicile economice printre societăți și populație. Este nevoie de asemenea de coerență, predictibilitate și transparență în viitoarele politici economice.
Cel mai important lucru este continuarea rapidă și eficientă a reformelor economice, cele mai multe în privatizare, cu tot impactul lor asupra comportamentului societății. Problema majoră în privatizare este cine va deține o firmă privată. Pot fi insideri și outsideri. Cu ușurință ne putem aștepta la rezultate superioare în restructurare și productivitate din partea firmelor străine știind că insiderii nu sunt capabili să ia decizii. În astfel de cazuri este puțin probabil ca noii proprietari să facă parte din vechea ordine, în special dacă sunt străini și probabil vor avea un acces mai restrâns la subvenții.
Este de asemenea nevoie de stabilizare macroeconomică, pentru dezvoltarea infrastructurii fizice și comerciale și pentru adaptarea politicilor și programelor sociale potrivite.
Crearea unei infrastructuri comerciale moderne, sistemele bancare, contabil și de asigurări este de asemenea esențială. Privatizarea unor bănci comerciale de stat poate fi o cale către crearea unui sistem bancar competitiv în România.
Probabil va fi necesară lărgirea numărului inițial de produse de interes național care să meargă spre privatizare, fie ele naționale sau străine. Mai exact anumite societăți autonome încă de stat trebuie să fie privatizate. Procedura de privatizare trebuie făcută astfel încât să ofere aceleași oportunități tuturor investitorilor în cumpărarea de acțiuni și obținerea de informații. Și probabil uneori procedurile de privatizare specifice trebuiesc folosite astfel încât să se potrivească fiecărui caz. Bursa, fondurile mutuale și de investiții, etc. trebuie să fie implicate în procesul de privatizare ca și băncile și societățile de consultanță și management. O piață secundară a bunurilor de interes național trebuie stabilită pentru a opera cu bunurile care au rămas neacoperite pe piața principală. Și o privatizare secundară trebuie făcută pentru a se ocupa cu vânzarea către persoane private a acțiunilor majoritare ale statului.
Crearea unei piețe de valori de valori reală cu toate implicațiile ei, reguli adecvate și instituții și stimulente oferite prin diverse bănci de investiții, fonduri, societăți, ,etc. este în opinia mea esențială pe termen lung.
Este de asemenea necesară fixarea salariilor și a primelor în funcție de productivitatea muncii. Bineînțeles că este nevoie de o economie de piață socială în România, cu cheltuieli de asistență socială, dar resursele pentru aceste cheltuieli nu ar trebui căutate în măsuri cum ar fi restricționare importurilor și/sau exporturilor, controlul piețelor, subvenții și altele, decât în creșterea productivității și a dezvoltării, politici sociale orientate pentru diferite categorii privilegiate și în încurajarea programelor de asistență socială privată, cum ar fi fondurile de pensionare, fonduri mutuale și de investiții etc.
Există preocupări privind politicile potrivite să fie aplicate pentru a spori economisirea internă și pentru a atrage investitorii străini, acestea fiind două puncte cheie în creșterea ratei de dezvoltare G.D.P. a României.
Politica fiscală trebuie să aibă drept scop reducerea taxelor (atât asupra profitului cât și asupra salariilor) și să reducă sarcina datoriei publice prin sporirea numărului de plătitori. Este o mare nevoie de a soluționa economia subterană încă neimpozitată, cu o contribuție considerabilă la G.D.P. Trebuie introdus un sens al eticii impozitelor pentru toți plătitorii, fie ei publici sau privați. Nivelul tarifelor trebuie de asemenea diminuat, promovând un regim al schimburilor externe în general liber și chiar desființat în cazul schimburilor cu Uniunea Europeană. Pentru a evita distorsiunile, evaziunea, presiunile și corupția este necesar să abolim toate felurile de libertăți tarifare și fiscale, oricum ar fi ele numite.
Cheltuielile guvernamentale trebuie să fie diminuate, reducând subvențiile în producție în regiile autonome, în special în sectorul minier și al transporturilor. Pentru a elimina distorsiunile economice este necesar să continuăm înlăturarea tuturor prețurilor controlate de stat. Este la fel de necesară încurajarea concurenței prin implementarea unor legi specifice în acest domeniu.
Politica monetară trebuie să sporească stabilitatea monedei naționale în raport cu o monedă străină; Valuta trebuie să crească în raport cu rata de creștere a G.D.P.; Reguli nediscriminatorii clare trebuie să fie folosite, evitând împrumuturile bugetare preferențiale și subvențiile. Disciplina financiară și restructurarea microeconomică trebuiesc amândouă orientate spre suprimarea imensei datorii inter – societăți și/sau credite neperformante.
Politica ratei de schimb trebuie să țintească spre convertibilitatea totală a leului românesc prin promovarea unei piețe libere a ratei de schimb.
Politica industrială în România implică schimbări structurale a căror scop final ar trebui să fie succesul pe piața industrială internațională și integrarea cu succes în piața Comunității Europene. Datorită stadiului în care se află reforma economică și transformările din România, statul trebuie să dezvolte o nouă politică industrială până în momentul în care piețele funcționează complet. Probabil că opțiunea corectă privind politica industrială este aplicarea unei politici active dar tradiționale asupra resurselor directe (prin instrumente specifice) în anumite sectoare economice și societăți. Presupunând că aceste sectoare și companii au fost selectate, mai sunt cel puțin două impedimente.
Întâi, este o lipsă de resurse financiare în România; și în al doilea rând, lipsa resurselor va duce la presiuni din partea diferitelor grupuri interesate din economie și toate acestea vor apărea cât timp resurselor sunt administrate de instituții slabe și fragile. O politică industrială neutră îndreptată către creșterea concurenței industriale nu este potrivită în România din următoarele motive: întâi, lipsa resurselor financiare și decapitalizarea companiilor industriale care a apărut în timpul tranziției datorită politicii fiscale greșite și stocurilor de bunuri nevândute; și în al doilea rând există câteva unități productive gigant care implică distorsiuni microeconomice. Acesta este cazul unor astfel de industrii cum sunt: rafinăriile, fertilizatorii, metalurgia, construcția de mașini, etc. Restructurarea lor reușită sau nu duce la probleme cu o dimensiune socială.
Este necesar să aplicăm o restructurare selectivă în sectoarele supra – productive, cum este industria chimică, metalurgia și construcția de mașini. Recapitalizarea, consultanța și asistența managerială, garanțiile guvernamentale, trebuiesc orientate înspre acele companii cu cele mai bune șanse de pătrundere pe piețele internaționale. După câțiva ani, presupunând că politica industrială activă și-a atins scopul de creare a industriilor competitive, va fi necesară impunerea unei combinații de politici industriale active și neutre.
Partea activă este impusă de procesul de tranziție și de realitățile economico – sociale românești (companii slab capitalizate, management învechit și echipament uzat, capacitate de producție excesivă, personal excesiv, etc., pe lângă care capacitățile pieței sunt încă slabe și răspunsul societăților la acestea este mult prea nesigur). Câteva sectoare industriale pot fi sprijinite prin constituirea de alianțe strategice cu societăți multinaționale și prin investițiilor străine directe în România. Și investițiile locale ar trebui încurajate, în special prin promovarea produselor cu o valoare adăugată mare, cu un impact pozitiv asupra creșterii G.D.P.
Politica comercială trebuie să urmeze același drum cu politica industrială: promovarea produselor românești pe piața internațională (prin furnizarea informațiilor despre piețele internaționale) și a concurenței în economie (promovarea intereselor consumatorilor). Este necesar să adoptăm un regim de schimb mai liber cu ajustări pentru a-l apropria de standardele G.A.T.T. și Uniunea Europeană în cazul tuturor barierelor tarifare și non – tarifare. Protecția comercială a unor bunuri trebuie aplicată strict în concordanță cu Acordul de Asociere al României la Uniunea Europeană.
Guvernul trebuie să se implice în construirea unei infrastructuri fizice moderne, de asemenea. Îmbunătățirea stării actuale a infrastructurii fizice este vitală. Condiția ei precară conferă României un dezavantaj competitiv față de celelalte membre al C.E.E. (sporit de asemenea de dezavantajul competitiv dat de distanțarea față de piețele occidentale). În România au fost făcute deja planuri de îmbunătățire a infrastructurii. România trebuie să folosească atât fonduri interne cât și externe (în special de la instituții internaționale, dar și de la fonduri private, folosind stimulente adecvate) pentru a îmbunătății condiția infrastructurii.
O altă problemă încă nouă în tranziție este politica regională, care trebuie să atragă investiții și investiții străine directe în anumite regiuni ale țării. Aici trebuie implementate politici fiscale adecvate (scutiri de taxe și impozite, etc.) cât și politici monetare și administrative. Reforma administrativă, înțeleasă ca cea mai eficientă și simplă metodă de impementare a deciziilor economice adecvate, poate fi considerată drept punctul cheie pentru o tranziție de succes. Probabil că România trebuie să adopte un stil occidental eficient de administrare adaptat la tradițiile românești. Din punct de vedere dimensional aparatul administrativ trebuie să corespundă noului rol jucat de stat în economie.
4.4.3. Măsuri specifice de atragere a ISD în România
Tranziția economică, cu toate schimbările ei structurale, poveri și costuri sociale care au devenit evidente în România, pare să fie un mediu neatractiv pentru investitorii străini. De aceea guvernul româniei trebuie să fie foarte atent la stimulentele necesare pentru atragerea investițiilor străine directe. O măsură specifică se adresează acoperirii tuturor riscurilor investițiilor străine directe în România. Investitorii străini au nevoie de protecție împotriva pierderilor care pot fi provocate de mediul politic și economic românesc.
Investitorii străini caută întotdeauna acel mediu special unde investițiile interne au succes. România are încă resurse naturale dar cea mai importantă resursă a ei este personalul calificat sau ușor de calificat pe care îl deține. Este totuși o lipsă a stimulentelor pentru a face oamenii să lucreze (de ex. salarii mici). Prin adoptarea unor politici potrivite este posibilă îmbunătățirea performanțelor (productivității) forței de muncă.
Scutirea de impozite este considerată o facilitate „pasivă” deoarece se aplică doar la afaceri deja stabilita și numai dacă sunt profitabile. România a abolit majoritatea scutirilor fiscale (au rămas în vigoare numai pentru valori egale sau mai mari de 50 mil. $) dar nu le-a înlocuit cu o altă facilitate activă.
Asigurarea investițiilor străine directe în cazul special al României înseamnă:
închirierea terenurilor și a clădirilor pe termen lung și la tarife promoționale;
acordarea investitorilor de garanții guvernamentale pentru orice investiție mare, etc. Aceste nevoi pot fi împlinite printr-o facilitate activă cum ar fi înființarea unui fond special (și/sau fonduri locale) pentru a stimula creșterea investițiilor străine directe în România. Un astfel de fond ar oferi facilități cum sunt:
subvenționarea terenurilor și clădirilor, ratelor dobânzilor și cursurilor de calificare;
finanțarea dezvoltării industriale (preluarea de acțiuni în unele proiecte, finanțarea unor utilități ale proiectelor, etc.);
acordarea de asistență pentru cercetarea și dezvoltarea investițiilor străine directe;
oferirea unor compensații pentru neangajați, etc.
Pot fi înființate mai multe fonduri, unul central și câteva locale, fiecare fond încurajând investițiile străine directe locale. Ele pot fi finanțate local sau central. Aceste măsuri trebuie să fie corelate cu strategia globală de atragere a investițiilor străine directe. În acest context este necesar să fim deschiși către toate facilitățile acordate României de către U.E.
4.4.4. Probleme generale privind strategia.
Strategia specifică a fost deja aprobată de Parlamentul României sub titlul “Strategia Reformei Economice și Sociale”. Conform acestei strategii, A.R.D. are rolul principal în promovarea și creșterea investițiilor străine directe în România. Procesul de promovare are drept scop încurajarea proiectelor de investiții străine directe în anumite sectoare economice prestabilite, regiuni și intrepreinderi din România, ca și promovarea generală a reputației României în comunitatea economică internațională.
Promovarea generală a României constă în prezentarea realităților din țară, în special prin literatura de specialitate, organizarea de seminarii, conferințe, etc. Strategia de creștere a investițiilor străine directe în domeniul particular al economiei românești (promovare direcționată) tinde să balanseze schimbul extern și să furnizeze produse vitale.
Acești ultimi cinci ani ai tranziției arată că îndeplinirea cerințelor economiei românești prin promovarea direcționată poate fi realizată doar prin acordarea unei atenții deosebite în fiecare stadiu de realizare a proiectului. Atenția trebuie acordată atât de instituțiile românești cât și de cele multi naționale.
Nevoia unei promovări direcționate derivă din starea actuală a mediului economic românesc și din faptul că România nu este încă recunoscută în lumea afacerilor. Promovarea direcționată trebuie:
să promoveze avantajele competitive ale României față de alte țări;
să folosească tehnici active de promovare pentru a atrage acele societăți multinaționale și acele proiecte economice de care România are nevoie.
În atingerea acestui scop, se presupune că s-a efectuat deja munca de teren în identificarea și selectarea:
acelor sectoare ale economiei spre care ar trebui orientate investițiile străine directe;
acelor societăți multinaționale care vor îndeplini cel mai profitabil proiectele în sectoarele alese.
După aceasta este necesară lansarea unui program complet de astragere a societăților multinaționale în proiectele făcute. Promovarea trebuie să fie parte a unei strategii largi, generale. Strategia generală trebuie să pregătească drumul pentru promovarea direcționată. Strategia generală trebuie să conțină un program pentru:
îmbunătățirea reputației României în mediul economic internațional;
evidențierea diferențelor dintre România și alte țări membre C.E.E.;
atragerea atenției investitorilor străini către România;â
promovarea potențialului economic și investițional al României;
publicarea de noi informații despre România în presa economică internațională și în lumea afacerilor.
În crearea strategiei direcționale, trebuie stabilite anumite priorități economice cum ar fi dezvoltarea următoarelor sectoare:
industriilor producătoare pentru export (de preferință produse cu o valoare adăugată mare);
sectoarele cu un impact mare în crearea de locuri de muncă;
sectoarele cele mai influente în economie;
sectoarele cu cea mai mare nevoie de investiții străine directe;
acelor investiții care ar putea fi finanțate de Banca Mondială, B.E.R.D. și alte instituții internaționale.
O astfel de strategie trebuie sprijinită de guvern și trebuie implementată de o instituție guvernamentală de tip internațional, specializată și puternică, cum este A.R.D. Această instituție trebuie să fie mai mult sau mai puțin autonomă, dar trebuie să acționeze sub supravegherea guvernului sau a Ministerului Comerțului și Industriei. Politica direcțională trebuie să fie alcătuită din diferite proiecte specializate. Proiectele trebuie să fie legale în scopul obținerii celei mai bune utilizări a avantajelor competitive ale României.
A.R.D. trebuie să fie dinamică, nebirocrată, trebuie să lanseze inițiative și să promoveze agresiv proiectele bune (acelea cu un impact major asupra economiei României) către societățile multinaționale, și terbuie să fie eficientă. Pentru a atinge aceste obiective, A.R.D. trebuie să acționeze pe baza provizioanelor legale potrivite și cele mai potrivite stimulente trebuie furnizate de personalul ei care a fost anterior selectat și testat. Trebuie să furnizeze o categorie întreagă de servicii specifice către investitorii străini, inclusiv contractele și aprobările din partea ministerelor, contracte cu agenții de închiriere, (birouri, case, terenuri). A.R.D. trebuie aprovizionată cu resurse financiare mai mari din partea guvernului.
Datele necesare pentru proiectele de investiții străine directe specifice trebuie să fie mai repede disponibile și mai ușor accesibile de la B.N.R. și C.N.S. B.N.R. trebuie să furnizeze informații asupra intrărilor capitale de investiții străine directe în economie, iar C.N.S. dimensiunile lor și a impactului asupra economiei românești. Sistemul de înregistrare trebuie îmbunătățit ca să permită comparația clară cu alte țări, în special din C.E.E.
A.R.D. trebuie să trateze adecvat datele profesionale asupra investițiilor străine directe care sunt necesare pentru orice decizie de investiție sau analiză economică. A.R.D. trebuie să facă analize empirice, estimări, verificări asupra opiniilor investitorilor, a poziției lor, etc. Rezultatul fiecărei analize poate fi atunci folosit pentru a promova proiecte adecvate. A.R.D. trebuie să-și creeze propria bază de date.
A.R.D. trebuie de asemenea să promoveze orgasnizarea de seminarii și conferințe asupra investițiilor străine directe în România. Este necesar să se instaleze un tip european de conducere și management în A.R.D. și să se înregistreze pe calculator toate întâlnirile personalului și conferințele cu investitorii străini. Ar fi necesar să se stabilească criteriile de eficiență, cum este atingerea unor intrări anuale de investiții străine directe de aporximativ 1 miliard $.
Personalul A.R.D., după un proces de selecționae strict, trebuie pregătit în străinătate pentru a obține “spiritul” specific și “cultura afacerilor” pentru o astfel de instituție. Personalul calificat este pregătit acum doar de A.R.D. Pe viitor aceste pregătiri trebuie făcute de departamentele economice ale universităților. În mod curent, o parte din personalul specializat al A.R.D. este absorbit în filialele societăților multinaționale di România A.R.D. trebuie să fie bine echipată și organizată din punct de vedere tehnic conform principiilor instituțiilor private. Investitorii străini trebuie să fie convinși că A.R.D. este o instituție stabilă și independentă de diverse partide care ar putea fi la putere și de diverse grupuri de interese în economia românească, și că A.R.D. are destulă putere și responsabilitate pentru a acționa cu succes.
4.5. Industrii și ramuri românești de posibil interes pentru investitorii străini
România oferă o forță de muncă comparativ ieftină și materii prime în următoarele industrii și sectoare:
Industrie
industria energetică; stațiile energetice necesită echipament modern în următoarele zone geografice: Comănești, Ovidiu-Constanța, Doicești-Dâmbovița, Paroșeni, Oradea, etc., pentru a crește productivitatea și a reduce consumul;
metalurgia neferoasă necesită deasemenea echipament modern pentru a spori coeficientul de extracție pentru metale ca aurul, argintul, arama, zincul, etc., de la baze mineraliere sărace (București, Zlatna, Copșa Mică, Baia Mare, Moldova Nouă);
inginerie mecanică, în special instrumente de măsurare a apei și a noxelor (București, Bârlad, Pașcani).
Producția de: aluminiu; aeroplane; apă dură; echipament de forări terestre și maritime; echipament electronic; industrie alimentară: fabrici de lapte, sucuri de fructe, vegetale, etc.
industrie textilă care prelucrează produse indigene ca lână, cânepă,in, etc. (ținând cont de prețurile scăzute ale acestora).
Agricultura
industria de producție a utilajelor agricole: tractoare, mașini agricole, utilaje și echipamente, fertilizatori, sisteme de irigații, insecticide, etc.
stații agricole generale pentru service-ul și reparația mașinilor, furnizarea de fertilizatori, asigurarea producției plantelor;
dezvoltarea micro-industrială în zonele rurale cum ar fi mulgătoriile, brutăriile, etc.
depozite moderne pentru stocarea și procesarea primarșa cerealelor;
dezvoltarea centrelor informaționale pentru asigurarea informațiilor asupra exporturilor și a informațiilor pentru piața internă și cercetările locale asupra pieței agricole și a prețurilor.
Investițiile în producția agricolă, mai exact introducerea de utilaj modern, know-how, creșterea bună de semințe și a animalelor. În ceea ce privește politica agricolă a U.E., trebuie menționată aici necesitatea schimbării ei în acord cu noile limite ale U.E. O nouă politică agricolă a U.E. trebuie să ia în considerare cât mai mult posibil avantajele comparative și specializarea anumitor țări într-o viitoare redistribuire a producției agricole. Un viitor eficient al politicii agricole a U.E. va consta în găsirea de noi piețe pentru toate produsele agricole ale țărilor membre U.E.
Transporturile și Telecomunicațiile ar trebui parțial privatizate.
Infrastructura:
autostrăzi construite de investitori străini ți plătite de guvernul român;
dezvoltarea infrastructurii în zonele rurale: sistemul rutier și de telecomunicații.
Mediul:
investiții în echipament de protecție a mediului;
investiții în epurarea apelor poluate.
Parcuri naționale și conservarea internațională (ex. Delta Dunrii care este sub protecția UNESCO)
Prospectări geologice
Educația (universități private, etc.)
4.6.CONCLUZII
În concluzie am putea întreba din nou de ce și unde investesc societățile în străinătate? Ce criterii folosesc? De ce investesc așa puțin în C.E.E. comparativ cu alte zone și în special de ce este nivelul investițiilor străine directe în România așa scăzut comparativ cu majoritatea celorlalte țări din C.E.E.? Am încercat să răspund la toate aceste întrebări din această lucrare.
Munca mea a început în România când am încercat să adun câteva informații directe de la unele firme străine de succes care investesc în țara mea. Această încercare a eșuat. O examinare a strategiilor societăților multinaționale a fost făcută în biblioteca Universității Heriot-Watt folosind literatura disponibilă.
Criteriile folosite de societățile multinaționale în dezvoltarea strategiei lor diferă de la o companie la alta cum am arătat în această lucrare. Fiecare companie are propria strategie, propriul stil în afaceri, și proprile scopuri pe termen lung. Rezultatul este că fiecare societate are propriul impact caracteristic asupra economiei țării gazdă. Impactele investițiilor străine directe sunt în general benefice țării gazdă.
Această lucrare prezintă cea mai importantă din cele două urmări asupra României descrise în versiunea lungă a acestui text. Este rezultatul unui chestionar asupra investițiilor străine directe în România, pregătit la C.E.R.T. și apoi trimis primelor 500 societăți britanice, pentru a aduna informații noi, interesante, exacte privind investițiile străine directe făcute de firmelebritanice în România. Au rezultat 21 de răspunsuri de la societățile contactate. Totuși au fost o serie de date interesante adunate, în ciuda răspunsului mic (cap.3).
Pe baza informațiilor din primul capitol, din statistica investițiilor străine directe, din cărți, dizertații de doctorat, lucrări, etc., și discuții cu cercetătorii de la C.E.R.T. și de la Școala de Afaceri din Londra, au început o parte foarte importamtă a acestui studiu. Aceasta presupune o descriere a slăbiciunilor și lipsurilor mediului economic românesc, încercând o identificare a factorilor care determină nivelul scăzut al investițiilor străine directe în această țară (cap. 4).
Drumul spre o strategie de creștere a investițiilor străine directe în România, care este ultimul și cel mai important scop al acestei lucrări, este acum evident (cap.5). Lucrarea prezintă de asemenea o listă a unor industrii și ramuri românești de posibil interes pentru orice investitor din vest (cap. 6).
Prima concluzie trasă din această lucrare este că factorul cheie care ar putea duce la creșterea intrărilor de investiții străine directe atât în România cât și în celelalte țări ale C.E.E. constă în viteza și succesul implementării economiei pe piață. Schemele de succes pentru privatizare și restructurare a economiei ca parte a succesului de tranziție rezultate din performanțele economice mai bune ar spori cu siguranță investițiile de orice tip, inclusiv investițiile străine directe.
Există deja o politică economică și dorința puternică de a face pașii necesari. Este un loc imens pentru schimbare, folosind avantajele comparative ale româniei, deși există și dezavantaje (ex. distanța geografică față de piața Europei de Vest). Dezvoltarea regulamentelor legale în toată Europa de Est este o prioritate esențială. România, împreună cu alte țări din C.E.E., trebuie să înlocuiască regulile arbitrare cu instituții puternice cu un regulament legal care să inspire încredere și respect. Legi și instituții bune care să le facă funcționabile sunt un bun început. Ținta este dificil de atins în orice țară C.E.E. decât în economiile de piață stabile deoarece economiile în tranziție se luptă încă cu o tensiune constantă între, pe de o parte, nevoia unui stat puternic pentru a aplica legea și a impune altele noi și, pe de altă parte, nevoia de restrângere a puterii statului pentru a face loc drepturilor individuale. Stimulentele orientate spre piață trebuie să compleleteze legile și instituțiile orientate în aceeași direcție.
O implicare puternică pentru integrarea în U.E. poate de asemenea stimula nevoia de legi și să furnizeze modele de legislații orientate spre piață. Dorința României de a intra în U.E. motivează și va motiva în continoare adoptarea unor legi economice care întrunesc cerințele U.E. în domenii cum sunt tarifele, comerțul și politica concurențială. Societățile bine stabilite și aprovizionate, legea instituțiilor străine și a societăților vor proteja dreptul de proprietate, vor promova concurența și reguli ale pieței corecte, toate acestea încurajând investițiile străine directe. Înțelegerile comerciale și parteneriatele internaționale pot să încurajeze reforma legală și în final investițiile străine directe.
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA ECONOMIILOR ÎN TRNZIȚIE
COORDONATOR:
CUPRINS
CAP. I DEFNIREA INVESTIȚIILOR INTRNAȚIONALE
Investiția. Definiție
Tipuri de investiții
Tipuri de investitori
Rolul investiției
Investiția internațională și formele ei
Tipologia investițiilor internaționale
Corporația internațională
CAP. II INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE DE CAPITAL
Definire. Rol
Investițiile externe – nevoia reală și obiectivă pentru economiile în tranziție
ISD – factor exogen stimulator
Investițiile străine – divergențe și convergențe de interese
Strategii de atragere a investiților străine
2.5.1. Crearea cadrului legislativ favorabil ISD
2.5.2. Accelerarea procesului de privatizare
2.5.3. Diminuarea și eliminarea riscului de țară
2.5.4. Integrarea europeană și euroatlantică
CAP. III INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ÎN ROMÂNIA
. Politica investițională a economiei în tranziție
. Strategii de atragere a ISD în România
Constituirea cadrului juridic favorabil afluxului de ISD
Integrarea europeană a României – componentă a strategiei de dezvoltare economică pe termen lung
Definitivarea procesului de tranziție
. Evoluția ISD în România în perioada de tranziție
. Aspecte critice privind ISD în România
. Aspecte și propuneri de accelerare a redresării economice
CAP. IV MODALITĂȚI DE CRESTERE A ISD IN ROMÂNIA
4.1. Impactul ISD asupra economiilor în tranziție a țărilor beneficiar
4.1.1. Evaluarea consecințelor ISD
4.1.2. Analiza legăturilor înainte și înapoi
4.1.3. Analiza input – output
4.2. Analiza răspunsurilor la chestionarul (privind ISD în România) trimis la companiile britanice
4.2.1. Condițiile economice, sociale și politice
4.2.2. Evaluarea scopurilor ISD în România
4.3. Cauze care duc la niveluri relativ scăzute ale ISD în România
4.4. Strategia românească globală de creștere a intrărilor de ISD
4.4.1. Pași intermediari către creșterea ISD
4.4.2. Politici de încurajare a ISD pe termen lung
4.4.3. Măsuri specifice de atragere a ISD în România
4.4.4. Probleme generale privind strategia
4.5. Industrii și ramuri românești de posibil interes pentru investitorii străinii
4.6. Concluzii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .investitiile Straine Directe Si Impactul Lor Asupra Economiilor ÎN Trnzitie (ID: 130548)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.