Investitiile Străine Directe și Impactul Lor Asupra Dezvoltării Economice a Tărilor (studiu de Caz.românia)
Introducere
Globalizarea semnifică creșterea activității economice dincolo de frontierele politice, regionale și naționale, sub formă de fluxuri tot mai intense de bunuri și servicii între țări, de schimburi și investiții și chiar de populație sau diverși actori economici – întreprinderi, bănci, indivizi – cel mai adesea, în căutarea unui profit și stimulați de concurență.
Ea reprezintă producția și schimbul generalizat între diferite părți ale planetei, spațiul mondial fiind, astfel, spațiul de activitate și tranzacție al umanității. Prin acest proces, aceleași bunuri, servicii sau factori devin accesibili, în aceleași condiții de preț și de calitate, în toate țările, în același timp.
“Globalizarea se referă la toate procesele prin care fiecare popor al lumii este încorporat într-o singură societate mondială, societatea globală”.
În prezenta lucrare vom aborda problematica investițiilor străine și impactul acestora asupra dezvoltării economice a țărilor. În prezent, noile forme de investiții internaționale, precum și teoriile contemporane privind fenomenul investițional nu pot fi abordate și înțelese fără a ține seama de această perspectivă extinsă.
În general, facem referire la investiții în legătură cu o activitate care are drept scop utilizarea unei sume de bani în cu obiectivul de a obține anumite profituri viitoare. Investiția implică sacrificiul unui consum prezent pentru un consum viitor. Sacrificiul este făcut întotdeauna în speranța că acel consum viitor va fi mai mare decât cel sacrificat în prezent. Se observă două atribute ale investiției: timpul și riscul. Sacrificiul are loc în prezent și este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, și atunci mărimea ei este incertă. Elementul care predomină diferă de la caz la caz.
Comportamentul economic investițional a apărut însă cu mult ca știința să-l definească. Primii agricultori de acum mii de ani păstrau cu grijă o parte a recoltei pentru însămânțările din anul viitor și exemplele pot continua.
Se impune realizarea distincției între economisire și investiție. Astfel, economisirea reprezintă un consum amânatîn timp ce investiția constituie un consum sacrificat în prezent cu intenția obținerii unui consum viitor mai ridicat. Delimitările între cele două concepte nu sunt stricte, investiția și economisirea putând fi privite va procese complementare. În acest sens, economisirea este primul pas în procesul investițional, ea reprezentând în același timp și o sursă de investiții.
În altă accepție, investiția reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, în scopul obținerii de profit.
Investiția străină (internațională) este acea investiție care încorporează un element de extraneitate. Investiția străină presupune existența a cel puțin a doi agenți economici: agent economic emitent și agentul economic receptor al investiției. Drept urmare, există două tipuri de investiție străină: directă și de portofoliu, care se referă la raportul ce se stabilește între emitent și receptor.
Investiția străină directă (ISD) presupune transferul către agentul emitent a șanselor de decizie și control asupra activitățile agentului receptor. Investiția străină directă poate să ia forma unei investiției reale ori unei investiții financiare.
Investiția de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, care nu presupune stabilirea unui raport între agentul emitent și cel receptor.
Prin investiția de portofoliu înțelegem dobândirea de valori mobiliare pe piața de capital organizată și reglementată în scopul obținerii de câștiguri de capital din dividende și din dobânzi aferente acesteia – rezultate din activitatea unor terți implicați direct în administrarea emitentului – și din diferența favorabilă de preț la vânzare.
Încadrarea unei IS în unul din cele două tipuri este aceea foarte dificilă, între ele existând așa-zisa „zonă gri”, în care cu greu se pot delimita frontierele.
Într-o altă abordare, investițiile străine directe sunt fluxuri internaționale complexe ce includ resurse tehnologice, financiare sau fluxuri de expertiză managerială și organizațională, pe care este grefat interesul de durată și controlul antreprenorial al persoanei juridice sau persoanei fizice investitoare cu obiectivul desfășurării unor activități productive într-o altă economie decât ceea în care respectiva persoană juridică sau persoană este rezidentă.
Nu putem analiza, însă, investițiile străine directe fără a vorbi despre întreprinderea transnațională și producția internațională, întrucât aceste zone de analiză au puncte comune, iar o demarcație clară între ele nu se poate realiza.
Analiza se face pornind de la esența ISD, care sunt fluxuri-factori care nu se reduc la un simplu transfer internațional de capital, ci realizează o extensie a competențelor tehnologice, organizaționale, manageriale ale unei firme într-o economie-gazdă, alta decât a sa, însoțită de un element decisiv: puterea de control și decizie semnificativă a firmei investitoare asupra activelor generatoare de valoare adăugată în străinătate, în virtutea unui interes de lungă durată al respectivei firme.
Investiția directă este opusul investiției de portofoliu. Aceasta constă în cumpărarea de acțiuni ale unei firme în străinătate, fără a dobândi capacitatea de control asupra acesteia și corespunde, mai curând, urmăririi creșterii cotațiilor bursiere ale unor titluri financiare sau perceperii de dividende sau dobânzi. Investitorii de portofoliu nu exercită nici o influență asupra gestiunii unei societăți ale cărei acțiuni sau obligațiuni le posedă. Investițiile de portofoliu desemnează ansamblul depozitelor bancare și al plasamentelor financiare sub formă de titluri publice sau private.
Chiar dacă, uneori, este dificil să se facă distincție între cele două forme (din rațiuni contabile, juridice sau statistice), se consideră că, pentru ca o investiție străină să fie directă, investitorul străin trebuie să posede 10% sau mai mult din acțiunile comune sau din drepturile de vot într-o întreprindere. Investiția directă cuprinde orice investiție, fie că este vorba de o nouă achiziție sau de un simplu împrumut, odată ce firma care investește, deține mai mult de 10% din firma străină. Astfel, deținerea de către investitor a unui procentaj din activele firmei vine în sprijinul definirii noțiunii de control, pe care se bazează, în principal, distincția între investiție directă și investiție de portofoliu. Chiar dacă, criteriul privind cota de 10% a fost reținut, în mod arbitrar, se estimează că, această participare reprezintă o investiție pe termen lung, care permite proprietarului său să exercite o influență efectivă asupra deciziilor de gestiune a întreprinderii.
Cu toate acestea, interpretarea privind stabilirea unui prag minim de 10%, ca o condiție de existență a ISD, nu presupune (și nici nu poate impune) un exces de rigoare, întrucât o serie de alți factori pot, de asemenea, să intre în calcul pentru a determina existența unei relații de investiție directă: reprezentarea în consiliul de administrație, participarea la procesul de luare de decizie; operațiuni importante între societăți; schimb de personal de conducere, furnizare de informații tehnice sau concesiunea unui împrumut pe termen lung cu rate avantajoase ale dobânzii.
Cele prezentate ne îndreptățesc să conchidem asupra aprecierii că, investiția străină directă este un flux care ia forma unei anumite combinații de capitaluri financiare și de active imateriale sau materiale precum, tehnologie, competențe de gestiune și de comercializare și alte active. Prin esența lor, fluxurile de ISD nu se reduc la un simplu transfer internațional de capital, ci realizează o extensie a competențelor tehnologice, organizaționale, manageriale ale unei firme într-o economie gazdă, alta decât a sa. Ca urmare, și veniturile obținute de investitori formează o combinație de dobânzi, dividende, drepturi de licență, rente sau comisioane de gestiune.
CAPITOLUL I. Investitiile străine directe – proces definitoriu in contextul globalizării economiei
1.1. Globalizarea economiei
Globalizarea economiei este o internaționalizare sporită a comerțului, capitalului de investiție, finanțelor, întreprinderilor, tehnologiei, și producției. Privită sub acest aspect se impun, totuși, câteva precizări.
În opinia unei largi părți a specialiștilor, termenul de globalizare ar acoperi concepte chiar mai vechi decât capitalismul sau imperialismul. Termenul de internaționalizare, mai ușor de distins prin însăși construcția sa (întrucât conține termenul de “națiuni”), semnifică o creștere a relațiilor economice internaționale între state-națiuni constituite și recunoscute ca atare; „ea recunoaște pertinența frontierelor politice, de intrare și ieșire a mărfurilor, serviciilor, oamenilor și capitalurilor”.
Procesul de globalizare are implicații importante asupra economiei mondiale. În primul rând, progresul economic al țărilor depinde tot mai mult de participarea lor la relațiile economice internaționale.
Globalizarea reflectă expansiunea continuă a pieței dincolo de frontiere. În concluzie, globalizarea este o realitate, probabil ireversibilă și de neoprit, și orice țară se vede nevoită să se interfereze cu ea.
Neadaptarea la noul “mediu” al globalizării, ar putea însemna nu numai o șansă pierdută, ci și riscul de a pierde poziții și segmente de piață deja dobândite. Efectele globalizării sunt prezente și sub forma reducerii “distanței economice” între țări și regiuni, ca și între actori economici înșiși (întreprinderi, bănci, indivizi), dar și a nuanțării suveranității naționale în raport cu alte guverne, cu piața, atât la scară națională, cât și internațională. Aceste efecte conjugate contribuie la a asocia globalizarea la o “interdependență” internațională crescută. În plus, concurența între diferitele țări nu va înceta să crească, având drept consecință, specializarea fiecăreia dintre ele, respectiv concentrarea asupra sectoarelor sale mai competitive.
Globalizarea, comportă astăzi aceste trei aspecte – un sentiment de interdependență crescută, un recul al suveranității naționale în materie de acțiune politică și un mediu înconjurător mai nesigur și mai instabil. La aceste trei aspecte, regionalizarea aduce, în unele privințe, un răspuns. Regionalizarea se poate defini, ]n termeni generali, ca o mișcare a două sau mai multe societăți, către integrarea lor sau împărțirea crescută a suveranității lor. ONU admite oficial că, “globalizarea este însoțită de o dezvoltare inegală a economiei mondiale și de o incertitudine economică sporită”.
1.2. Economia globală – factorii definitorii
Acțiunea acestor factori este de natură să structureze configurația unei noi economii mondiale în cursul anilor '90 și să creeze un context al dezvoltării economice ce diferă substanțial de cel specific deceniilor anterioare. Acești factori sunt:
Creșterea importanței forțelor pieței. Una din trăsăturile cele mai importante ale noii configurații a economiei mondiale ce se afirmă de-a lungul anilor '90 o reprezintă rolul în creștere jucat de sectorul particular, incluzându-se aici ponderea sa în puternica ascensiune în multe dintre industriile de servicii care, în mod tradițional, erau până acum rezervate, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, sectorului de stat (cum ar fi, spre exemplu, telecomunicațiile, utilitățile publice și transporturile).
Expansiunea tehnologiei și comprimarea spațiului economic. Începând cu deceniul anilor 70, creșterea economică a fost într-o măsură tot mai mare asociată cu utilizarea noilor tehnologii, și mai puțin cu cea a resurselor naturale, precum energia și resursele minerale. Această modificare reflectă faptul că producția însăși a devenit mai puțin intensivă în resurse materiale și mai mult intensivă în competența profesională, cunoaștere și tehnologie. Pe de altă parte, noile tehnologii comunicaționale reduc în mod rapid „distanța economică” dintre țări, ele putând fi privite ca fiind autostrăzile electronice ale erei informaționale, echivalente cu rolul jucat de către sistemele de căi ferate în procesul de industrializare.
Globalizarea industriilor și a firmelor.Fenomenul de accentuare a concurenței determinat de creșterea rolului sectorului privat, pe de o parte, și impactul noilor tehnologii, pe de altă parte, explică de ce multe firme, piețe și chiar ramuri industriale întregi au dobândit un caracter global, fie în sensul că activitățile generatoare de valoare adăugată se desfășoară în mai multe țări, atât dezvoltate, cât și în curs de dezvoltare, precum și în cadrul, dar și între diferitele regiuni ale lumii. În multe cazuri, politicile și mutațiile înregistrate în plan macroeconomic au facilitat trendul către globalizare. (În acest sens, piața tranzacțiilor financiare reprezintă un exemplu de piață globalizată, în timp ce industria automobilelor și cea a bunurilor de consum electronice reprezintă exemple de industrii globalizate, industrii în care corporațiile transnaționale integrează, coordonează și controlează activitățile extranaționale generatoare de valoare adăugată).
Globalizarea piețelor de servicii.În ultimul deceniu, comerțul internațional și relațiile economice globale au suferit mutații structurale semnificative. Evidențele empirice și rezultatele cercetărilor efectuate în domeniu pe plan internațional vin să confirme această apreciere și să ilustreze că printre cele mai remarcabile forme de manifestare a acestor mutații se numără expansiunea dinamică a comerțului internațional cu servicii. Un complex de factori acționează în direcția expansiunii schimburilor internaționale cu servicii și a amplificării rolului serviciilor în viața economică internațională. În cadrul acestora se detașează: creșterea susținută sub efectul revoluției tehnologice contemporane a importanței inputurilor de servicii în producția industrială în raport cu munca fizică și inputurile materiale; creșterea substanțială a capacității serviciilor de a participa la circuitul economic mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase din domeniul informaticii și telecomunicațiilor; schimbările intervenite în structura cererii și a piețelor; și accentuarea procesului de globalizare a activităților economice sub incidența corporațiilor transnaționale. Ca urmare a acțiunii acestor factori, în ultimele decenii a avut loc o expansiune deosebit de susținută a sectorului de servicii – care a ajuns să reprezinte peste 60% din producția mondială – precum și o creștere deosebit de dinamică a schimburilor internaționale cu servicii, ajungând să reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internaționale de mărfuri. În contextul importanței în creștere a sectorului de servicii în toate țările lumii, și în special în țările dezvoltate, serviciile de producție – respectiv cele utilizate de întreprinderi ca inputuri în procesul de producție a bunurilor materiale și a serviciilor – s-au cristalizat ca un domeniu deosebit de dinamic și ca o determinantă majoră a productivității și competitivității acestor din urmă țări.
Comerțul internațional cu servicii, care înglobează o mare varietate de activități economice – începând cu sectorul bancar și al asigurărilor, transporturile, telecomunicațiile, turismul și serviciile profesionale (de contabilitate, consultanță, juridice, etc.) și terminând cu deplasarea forței de muncă peste granițele naționale în vederea prestării diferitelor servicii – a atins, un volum valoric de 1000 miliarde dolari în 1992, comparativ cu un volum valoric al comerțului cu bunuri materiale de 3640 miliarde dolari în același an, reprezentând, astfel, 21% din volumul valoric total al comerțului cu bunuri materiale și servicii.
Sub efectele concertate ale evoluțiilor care marchează economia mondială contemporană, în paralel cu creșterea dinamică a schimburilor internaționale cu servicii, se manifestă și o tendință tot mai pronunțată de împletire și intercondiționare în cadrul relațiilor economice internaționale, dintre fluxurile de bunuri materiale, fluxurile tehnologice, fluxurile de investiții directe externe și cele de servicii. În acest context, se conturează în special trei dimensiuni ale comerțului cu servicii care prezintă o relevanță deosebită pentru strategiile naționale de dezvoltare, și care vizează rolul acestui comerț, ca:
1) Factor determinant al competitivității țărilor în comerțul internațional. Întrucât succesul produselor pe piața internațională depinde într-o măsură tot mai mare de eficiența și calitatea serviciilor încorporate în producție, o poziție competitivă puternică în domeniul serviciilor se dovedește a fi o condiție și nu o alternativă pentru asigurarea unei poziții puternice în comerțul cu bunuri materiale.
2) Potențial agent al transferului de tehnologii moderne. Întrucât noile tehnologii tind să se concentreze într-o măsură tot mai accentuată în sectorul de servicii, firmele de servicii sunt cele care sunt purtătoare ale noilor tehnologii si, respectiv, cele care mobilizează aceste tehnologii. (De exemplu, sectorul de servicii deține aproximativ 80% din totalul investițiilor în hardware în țări ca SUA și Marea Britanie).
3) Factor de atragere a investițiilor străine. Sectorul de servicii înregistrează cele mai înalte ritmuri de creștere a fluxurilor de investiții străine directe, comparativ cu celelalte sectoare economice, absorbind în 1990 aproximativ 50% din stocul mondial de investiții străine directe și 55-60% din volumul anual de asemenea fluxuri efectuate pe plan mondial. Creșterea ponderii serviciilor în stocul mondial de investiții străine directe s-a accelerat în anii '80, dublându-se practic în 1990 față de începutul anilor 70, când această pondere era doar de 25%.
e. Regionalizarea economiei mondiale și afirmarea Triadei. Regionalizarea economiei mondiale este, într-un fel oarecum paradoxal, corolarul accentuării globalizării: ea reconfigurează, la rândul său, contextul în care evoluează și se dezvoltă statele lumii. Globalizarea nu a generat și nici nu va genera o lume în care națiunile interacționează în mod egal unele cu altele, indiferent de localizarea lor geografică. Din contră, odată cu globalizarea, activitatea economică, chiar dacă devine mai dispersată, este în schimb tot mai concentrată în trei mari regiuni geografice (Asia, America de Nord si Europa Occidentală), centrate la rândul lor în jurul celor trei poli de putere economică, denumiți și membrii Triadei, respectiv: Japonia, Statele Unite și Uniunea Europeană. Aceste țări reprezintă economiile centrale din fiecare regiune menționată și acționează ca principale surse de tehnologie, capital și fluxuri de comerț pentru economiile țărilor din zonele respective. În acest context, o tendință determinantă înregistrată în ultimii ani a fost aceea de aglomerare a țărilor în curs de dezvoltare în jurul fiecăruia dintre polii Triadei, „aglomerări” în cadrul cărora țările din regiunile respective sunt dominate de fluxurile investiționale provenite din polul Triadei aflat în regiunea respectivă. Date fiind aceste evoluții, o caracteristică definitorie a noii economii globale o reprezintă un anumit grad de convergență a politicilor economice aparținând țărilor dintr-o anume regiune; în consecință, o problemă cheie în această privință se vădește a fi modul în care regimul politicilor regionale va putea fi configurat astfel încât să reflecte deopotrivă interesele țărilor de origine și ale celor gazdă. De asemenea, elaborarea politicilor regionale ce ar putea discrimina interesele terților ar putea, în viitor, să intre în contradicție cu tendința spre globalizare a acelor activități economice în care fluxurile de investiții străine directe se derulează, mai ales și într-o măsură sporită, între regiuni.Ca o concluzie generală se poate aprecia că fenomenul de regionalizare va implica faptul că, în viitor, o bună parte dintre țările în curs de dezvoltare își vor configura legăturile lor economice vitale cu țara-pol al Triadei din regiunea căreia îi aparțin. Pe de altă parte, el va implica faptul că țările în curs de dezvoltare nelegate de țara-pol al Triadei respective prin intermediul fluxurilor de investiții străine directe ar putea să devină marginalizate într-o măsură tot mai mare, iar perspectivele lor de creștere să devină astfel puternic restricționate.
f. Afirmarea corporațiilor transnaționale ca motor al creșterii și ca agenți integratori ai dezvoltării. Fluxurile de resurse – financiare și nefinanciare – care fac posibilă producția internațională sunt investițiile străine directe, iar agenții economici generatori ai cvasitotalității acestor fluxuri, și totodată organizatori ai proceselor de producție în străinătate, sunt corporațiile transnaționale. Evoluțiile tehnologice deosebit de rapide declanșate la începutul deceniului trecut și, în principal, revoluționarea telecomunicațiilor, dezvoltarea serviciilor în general, schimbarea raporturilor de competitivitate pe plan mondial și multiplicarea centrelor de putere economică sunt factori care au sporit înclinația firmelor spre relocalizarea unor procese productive -de bunuri materiale și într-o măsură tot mai mare de servicii. În consecință, ca urmare a ritmurilor deosebite de creștere a investițiilor străine directe în anii '80, stocul mondial de active productive în străinătate se ridica la începutul acestui deceniu la 2000 miliarde dolari. Se constată că aproximativ o treime din capitalul fix productiv aflat în proprietate privată pe plan mondial, este în prezent deținut de corporațiile transnaționale. Producția internațională a devenit o caracteristică structurală a economiei mondiale actuale.
Totodată, vocația sa integratoare a fost potențată de mutațiile de ordin calitativ survenite în strategiile corporațiilor transnaționale, constând în creșterea gradului de integrare funcțională a activităților în cadrul complexului transnațional. Deși cu concretizare evidentă în plan regional, se poate aprecia că evoluția spre crearea unor sisteme de producție internațională integrată este un fenomen cu rol major în globalizarea economiei mondiale.
Corporațiile transnaționale (CTN-uri) reprezintă, fără îndoială, principalul agent al globalizării economiei contemporane, dispunând de o forță economică superioară multor state naționale.
Între cele mai mari corporații ne-financiare din lume, 4 sunt americane, 4 sunt europene, una este mixtă, și una este japoneză. Între primele 100 de corporații, 50 sunt europene și 25 americane. Cea mai mare corporație din lume activează în industria de echipamente electrice și electronice, dar în primele 10 sunt 4 corporații din industria țițeiului și 3 din industria auto. Între primele 100 de corporații, 11 sunt din industria auto. Pentru comparație, această cifră înseamnă de 60 de ori mai mult decât PIB-ul României pe un an. Pentru comparație, această cifră înseamnă de 3 ori mai mult decât toată forța de muncă din România. Este remarcabilă de asemenea ascensiunea CTN-urilor din servicii recent privatizate, precum telecomunicații,utilități și servicii poștale – care împreună reprezintă aproape 20% din topul primelor 100 de corporații transnaționale.
UNCTAD calculează un indice al transnaționalității pentru o corporație, ca medie aritmetică a trei rapoarte, și anume: raportul dintre active în străinătate și total active,raportul dintre vânzări în străinătate și total vânzări, raportul între angajați în străinătate și total angajați.
Topul primelor 10 CTN-uri în funcție de indicele transnaționalității nu include nici o corporație din SUA și Japonia, lucru perfect explicabil prin prisma faptului că indicele transnaționalității face în fapt comparația dintre piața de origine a corporației și piața sa globală. Este, de aceea, normal ca indicele transnaționalității să fie mai mare pentru CTN-urile a căror piață de origine este de dimensiuni mici sau medii. Desigur, un astfel de indice are riscurile sale metodologice.
După ce întreprinderea națională se extinde peste granițele țării de origine, ea se află în fața necesității de a se reorganiza, proces care trebuie să aibă loc atât la nivelul societății-mamă, cât și la cel al filialelor. În privința societății-mamă nu este vorba de reforma serviciilor existente, ci de crearea unei structuri noi; când înteprinderea a decis să-și internaționalizeze activitatea, în cadrul acesteia nu exista decât un serviciu de export adesea integrat în serviciul de vânzări. Următoarea etapă a procesului de reorganizare a fost integrarea activității internaționale în activitățile de bază ale întreprinderii.
1.3. Investiția străină directă și firma multinațională
1.3.1. Investițiile străine directe: principalele concepții
În general, facem referire la investiții în legătură cu o activitate care are drept scop utilizarea unei sume de bani în cu obiectivul de a obține anumite profituri viitoare. Investiția implică sacrificiul unui consum prezent pentru un consum viitor. Sacrificiul este făcut întotdeauna în speranța că acel consum viitor va fi mai mare decât cel sacrificat în prezent. Se observă două atribute ale investiției: timpul și riscul. Sacrificiul are loc în prezent și este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, și atunci mărimea ei este incertă. Elementul care predomină diferă de la caz la caz.
Comportamentul economic investițional a apărut însă cu mult ca știința să-l definească. Primii agricultori de acum mii de ani păstrau cu grijă o parte a recoltei pentru însămânțările din anul viitor și exemplele pot continua.
Se impune realizarea distincției între economisire și investiție. Astfel, economisirea reprezintă un consum amânatîn timp ce investiția constituie un consum sacrificat în prezent cu intenția obținerii unui consum viitor mai ridicat. Delimitările între cele două concepte nu sunt stricte, investiția și economisirea putând fi privite va procese complementare. În acest sens, economisirea este primul pas în procesul investițional, ea reprezentând în același timp și o sursă de investiții.
În altă accepție, investiția reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, în scopul obținerii de profit.
Investiția străină (internațională) este acea investiție care încorporează un element de extraneitate. Investiția străină presupune existența a cel puțin a doi agenți economici: agent economic emitent și agentul economic receptor al investiției. Drept urmare, există două tipuri de investiție străină: directă și de portofoliu, care se referă la raportul ce se stabilește între emitent și receptor.
Investiția străină directă (ISD) presupune transferul către agentul emitent a șanselor de decizie și control asupra activitățile agentului receptor. Investiția străină directă poate să ia forma unei investiției reale ori unei investiții financiare.
Prin investiția de portofoliu înțelegem dobândirea de valori mobiliare pe piața de capital organizată și reglementată în scopul obținerii de câștiguri de capital din dividende și din dobânzi aferente acesteia – rezultate din activitatea unor terți implicați direct în administrarea emitentului – și din diferența favorabilă de preț la vânzare.
Încadrarea unei IS în unul din cele două tipuri este aceea foarte dificilă, între ele existând așa-zisa „zonă gri”, în care cu greu se pot delimita frontierele.
Într-o altă abordare, investițiile străine directe sunt fluxuri internaționale complexe ce includ resurse tehnologice, financiare sau fluxuri de expertiză managerială și organizațională, pe care este grefat interesul de durată și controlul antreprenorial al persoanei juridice sau persoanei fizice investitoare cu obiectivul desfășurării unor activități productive într-o altă economie decât ceea în care respectiva persoană juridică sau persoană este rezidentă.
Nu putem analiza, însă, investițiile străine directe fără a vorbi despre întreprinderea transnațională și producția internațională, întrucât aceste zone de analiză au puncte comune, iar o demarcație clară între ele nu se poate realiza.
Analiza se face pornind de la esența ISD, care sunt fluxuri-factori care nu se reduc la un simplu transfer internațional de capital, ci realizează o extensie a competențelor tehnologice, organizaționale, manageriale ale unei firme într-o economie-gazdă, alta decât a sa, însoțită de un element decisiv: puterea de control și decizie semnificativă a firmei investitoare asupra activelor generatoare de valoare adăugată în străinătate, în virtutea unui interes de lungă durată al respectivei firme.
Investiția directă este opusul investiției de portofoliu. Aceasta constă în cumpărarea de acțiuni ale unei firme în străinătate, fără a dobândi capacitatea de control asupra acesteia și corespunde, mai curând, urmăririi creșterii cotațiilor bursiere ale unor titluri financiare sau perceperii de dividende sau dobânzi. Investitorii de portofoliu nu exercită nici o influență asupra gestiunii unei societăți ale cărei acțiuni sau obligațiuni le posedă. Investițiile de portofoliu desemnează ansamblul depozitelor bancare și al plasamentelor financiare sub formă de titluri publice sau private.
Investiția directă cuprinde orice investiție, fie că este vorba de o nouă achiziție sau de un simplu împrumut, odată ce firma care investește, deține mai mult de 10% din firma străină. Astfel, deținerea de către investitor a unui procentaj din activele firmei vine în sprijinul definirii noțiunii de control, pe care se bazează, în principal, distincția între investiție directă și investiție de portofoliu. Chiar dacă, criteriul privind cota de 10% a fost reținut, în mod arbitrar, se estimează că, această participare reprezintă o investiție pe termen lung, care permite proprietarului său să exercite o influență efectivă asupra deciziilor de gestiune a întreprinderii.
Cu toate acestea, interpretarea privind stabilirea unui prag minim de 10%, ca o condiție de existență a ISD, nu presupune (și nici nu poate impune) un exces de rigoare, întrucât o serie de alți factori pot, de asemenea, să intre în calcul pentru a determina existența unei relații de investiție directă: reprezentarea în consiliul de administrație, participarea la procesul de luare de decizie; operațiuni importante între societăți; schimb de personal de conducere, furnizare de informații tehnice sau concesiunea unui împrumut pe termen lung cu rate avantajoase ale dobânzii.
Cele prezentate ne îndreptățesc să conchidem asupra aprecierii că, investiția străină directă este un flux care ia forma unei anumite combinații de capitaluri financiare și de active imateriale sau materiale precum, tehnologie, competențe de gestiune și de comercializare și alte active. Prin esența lor, fluxurile de ISD nu se reduc la un simplu transfer internațional de capital, ci realizează o extensie a competențelor tehnologice, organizaționale, manageriale ale unei firme într-o economie gazdă, alta decât a sa. Ca urmare, și veniturile obținute de investitori formează o combinație de dobânzi, dividende, drepturi de licență, rente sau comisioane de gestiune.
H. Bourguinat explică trăsăturile calitative ale investițiilor, comparativ cu schimburile comerciale, evidențiind caracterul complex și specific al investiției directe prin surprinderea mai multor aspecte definitorii ale acestora.
În primul rând, spre deosebire de schimbul cu mărfuri și servicii, investiția străină directă nu are o natură autolichidativă, imediată sau amânată, în sensul că, ea nu se reduce la o tranzacție strict delimitată.
În al doilea rând, ea introduce o “dimensiune intertemporală” foarte importantă, întrucât decizia de implantare dă naștere la fluxuri (producție, schimb, repatrierea profitului) care, se întind, în mod necesar, pe mai multe perioade de timp.
O a treia particularitate a investiției străine directe este aceea că, ea implică transferuri de drepturi patrimoniale și prin aceasta, de putere economică. În al patrulea rând, în decizia de investiție a firmei există o componentă strategică evidentă, prin prisma orizontului de timp mult crescut dar, mai ales, prin motivațiile substanțial mai bogate, decât în cazul unui simplu export.
Pentru a aprecia existența unui “interes durabil” și a un control asupra gestiunii trebuie efectuate o serie de anchete amănunțite pe lângă societățile-mamă și filialele acestora. Întrucât, informațiile necesare în aprecierea controlului unei societăți aduc, frecvent, atingere secretului afacerilor, FMI și OCDE au reușit să convingă băncile centrale ale țărilor membre să adopte o serie de convenții privind pragul, măsurat în părți de capital, începând cu care se poate estima că există controlul unei firme asupra alteia.
Chiar dacă, teoretic, acest prag este de 10%, nu toate țările îl aplică, furnizând date asupra investiției străine directe în cazul în care, aceasta se ridică la peste 20 % sau chiar la 50% din capital, procentaj ce diferă de la țară la țară.
Fluxurile de investiții străine directe (ISD) se constituie în resurse financiare dirijate spre o anume localizare investițională internațională, care permit firmei emitente să dezvolte operațiuni supra cărora deține puterea de decizie și control.
Fluxurile financiare, indiferent dacă îmbracă forma de capital, profituri reinvestite sau împrumuturi acordate de firma-mamă sunt însoțite de transferul unui pachet de resurse tehnologice, manageriale, informaționale etc. Analiștii tind să considere că aceste inputuri calitative sunt, în termeni relativi, mult mai importante decât influxul financiar propriu-zis.
Investițiile străine directe reprezintă prin formă și prin conținut economic o formă, cu o istorie îndelungată, a cooperării internaționale, în condițiile unui avânt al modificărilor economice de la nivel internațional, care a avut loc sub impactul dezvoltării economice a prevederilor legale naționale și sub impactul politicilor protecționiste ce au apărut după ce politicile de liberschimb și-au atins vârful de glorie spre finele secolului al XIX-lea, firmele, caree cunoscuseră deja o considerabilă dezvoltare și deveniseră corporații multinaționale, se văd deodată stingherite de noile politici protecționiste ale unor legislații naționale, noi apărute și dornice să își dezvolte propriile industrii și trec la contracararea acestora prin înlocuirea unor acțiuni de schimb de mărfuri cu acțiuni de investiții în teritoriul acestor țări.
Cele prezentate ne îndreptățesc să conchidem asupra aprecierii că, investiția străină directă este un flux care ia forma unei anumite combinații de capitaluri financiare și de active imateriale sau materiale precum, tehnologie, competențe de gestiune și de comercializare și alte active. Prin esența lor, fluxurile de ISD nu se reduc la un simplu transfer internațional de capital, ci realizează o extensie a competențelor tehnologice, organizaționale, manageriale ale unei firme într-o economie gazdă, alta decât a sa. Ca urmare, și veniturile obținute de investitori formează o combinație de dobânzi, dividende, drepturi de licență, rente sau comisioane de gestiune.
H. Bourguinat explică trăsăturile calitative ale investițiilor, comparativ cu schimburile comerciale, evidențiind caracterul complex și specific al investiției directe prin surprinderea mai multor aspecte definitorii ale acestora.
În primul rând, spre deosebire de schimbul cu mărfuri și servicii, investiția străină directă nu are o natură autolichidativă, imediată sau amânată, în sensul că, ea nu se reduce la o tranzacție strict delimitată.
În al doilea rând, ea introduce o “dimensiune intertemporală” foarte importantă, întrucât decizia de implantare dă naștere la fluxuri (producție, schimb, repatrierea profitului) care, se întind, în mod necesar, pe mai multe perioade de timp.
O a treia particularitate a investiției străine directe este aceea că, ea implică transferuri de drepturi patrimoniale și prin aceasta, de putere economică.
În al patrulea rând, în decizia de investiție a firmei există o componentă strategică evidentă, prin prisma orizontului de timp mult crescut dar, mai ales, prin motivațiile substanțial mai bogate, decât în cazul unui simplu export.
Pentru a aprecia existența unui “interes durabil” și a un control asupra gestiunii trebuie efectuate o serie de anchete amănunțite pe lângă societățile-mamă și filialele acestora.
Întrucât, informațiile necesare în aprecierea controlului unei societăți aduc, frecvent, atingere secretului afacerilor, FMI și OCDE au reușit să convingă băncile centrale ale țărilor membre să adopte o serie de convenții privind pragul, măsurat în părți de capital, începând cu care se poate estima că există controlul unei firme asupra alteia.
Chiar dacă, teoretic, acest prag este de 10%, nu toate țările îl aplică, furnizând date asupra investiției străine directe în cazul în care, aceasta se ridică la peste 20 % sau chiar la 50% din capital, procentaj ce diferă de la țară la țară.
Tabel 1.1 . Pragul de proprietate în diferite țări
Sursa: MIGA
Multiplicarea, de dată relativ recentă, a participărilor minoritare (firmele afiliate) și, mai ales, a cascadei de acorduri de subcontractare și de cooperare inter-întreprinderi a antrenat încorporarea în profit a unor forme de venit, care se rezolvă în creanțe asupra activității productive a unei alte firme. Această dimensiune este, în mod particular, ușor de identificat și dovedit în “noile forme de investiție”. Originea “noilor forme de investiție” se regăsește în anii 1965 – 1975, când firme multinaționale aparținând, în general, sectorului primar, au fost forțate, cu ocazia marelui val de naționalizări din lumea a treia, să împartă proprietatea și puterea întreprinderilor miniere cu țările gazdă. Recurgerea la aceste noi forme a crescut în virtutea numeroaselor avantaje pe care le oferă firmelor multinaționale, în unele situații. Noile forme de investiție (NFI) sunt definite în opoziție cu investiția directă, care trebuie să aducă un aport în capital (fie că aceste capitaluri sunt transferate din străinătate sau dobândite pe piața financiară a țării gazdă). NFI garantează unei firme o fracțiune din capitalul și un drept de a arunca o privire asupra conducerii unei alte firme, în condițiile în care, partenerul străin nu furnizează aport în capital, ci numai în active imateriale. Acestea includ savoir – faire – ul gestiunii, licențe, franchising-ul, leasing-ul, asistența tehnică, expertiza, toate acestea utilizate în servicii sau în alte domenii.
1.3.2. Firma multinațională: definiții și insuficiența acestora
Firma transnațională nu cunoaște o definiție unanim împărtășită, între elementele de ordin cantitativ care ar condiționa această calitate fiind menționate fie un număr minim de țări în care firma să fi investit, fie o pondere minimă a activelor deținute în străinătate în totalul activelor unei firme.
Economiștii britanici Neil Hood și Stephen Young menționează un număr minim de 5-6 țări și o pondere minimă a activelor în străinătate de 25%. Mai importantă decât nivelul acestor repere de ordin cantitativ este, însă, natura lor care decurge din deținerea de active generatoare de valoare adăugată în medii economice naționale distincte și din coordonarea lor sub o politică și o strategie comună, elaborate de firma-mamă.
În sens strict, o firmă transnațională nu include decât entități legate între ele prin relații de proprietate.
Într-o interpretare mai largă, însă, se poate aprecia că relația de dependență pe care o dezvoltă, spre exemplu, un subcontractant a cărui producție este destinată în exclusivitate sau într-o măsură covârșitoare unei mari firme transnaționale face ca respectivul subcontractant să intre sub sfera de incidență a politicii și strategiei respectivei firme.
Ceea ce realizează firmele transnaționale și ceea ce le conferă specificitatea sunt activitățile de producție internațională, consecință a investițiilor străine directe.
Sintetic, putem vorbi de următoarele coordonate:
firma transnațională în calitate de agent emitent al investiției străine directe, proprietar al activelor create astfel în străinătate și organizator al producției internaționale;
investiția străină directă în calitate de flux de capital antreprenorial (resurse financiare, transfer tehnologic, competențe manageriale și organizaționale, cultura firmei);
producția internațională, ca ansamblu al activelor productive în străinătate, controlate, deci, din afara spațiilor de implantare și generând efecte în economia receptoare.
Este evidentă legătura organică dintre cele trei concepte: prin intermediul ISD întreprinderea transnațională dezvoltă activități de producție internațională. În același timp, însă, realizarea ISD nu epuizează procesul prin care activități productive din mai multe țări se află sub unic control, iar ISD pot fi realizate, deși într-o proporție redusă și de către firme care nu întrunesc condițiile cantitative de transnaționalitate.
CAPITOLUL II. Piața investițiilor străine directe și a firmelor multinaționale
2.1. Evoluția investițiilor străine directe
Fluxurile de investiții străine directe (ISD) se constituie în resurse financiare dirijate spre o anume localizare investițională internațională, care permit firmei emitente să dezvolte operațiuni supra cărora deține puterea de decizie și control. Fluxurile financiare, indiferent dacă îmbracă forma de capital, profituri reinvestite sau împrumuturi acordate de firma-mamă sunt însoțite de transferul unui pachet de resurse tehnologice, manageriale, informaționale etc. Analiștii tind să considere că aceste inputuri calitative sunt, în termeni relativi, mult mai importante decât influxul financiar propriu-zis.
Investițiile străine directe constituie prin formă și conținut economic o formă, cu îndelung trecut, a relațiilor economice și de cooperare internațională, în condițiile unui avânt al schimburilor economice internaționale, ce a avut loc sub impactul dezvoltării economice a statelor naționale și sub impactul politicilor protecționiste ce și-au făcut loc după ce politicile de liber-schimb și-au atins vârful de glorie la jumătatea și spre sfârșitul secolului al XIX-lea, întreprinderile, ce cunoscuseră deja o dezvoltare considerabilă și deveniseră mari corporații, se văd deodată stingherite de noile politici protecționiste ale unor state naționale, noi apărute și dornice să-și dezvolte propriile industrii și trec la contracararea acestora prin înlocuirea unor acțiuni de schimb de mărfuri clasice cu acțiuni de investiții în teritoriul acestor state. Apar, astfel, primele corporații internaționale. Cele mai renumite exemple sunt constituite din nume ca: Royal Dutch, Shell, Standard Oil, British Petroleum, A.E.G., Siemens, Krupp, I.T.T., Ciba, Ericsson, General Electric, Hoechst, Westinghouse, care au marcat o primă perioadă a practicii investițiilor directe în străinătate, în special în anii 1875-1895.
Perioada de după al doilea război mondial caracterizată prin constituirea unui grup de state cu o altă orânduire socială-grupul statelor socialiste, gravitând în jurul URSS, a diferențiat procesul de evoluție a investițiilor străine, în rândul țărilor socialiste investițiile străine au fost inițial respinse în totalitate, ca mai apoi Iugoslavia și mai târziu România și Ungaria să accepte realizarea de investiții străine pe teritoriul lor. Exemplul acestora a fost ulterior urmat și de alte țări răsăritene.
Astfel au început să se realizeze diferite acțiuni cu participare mixtă de capital între firme occidentale și întreprinderi din statele est-europene, atât în domeniul producției, cât și al comerțului și serviciilor. Statele socialiste urmăreau în special atragerea de tehnologii moderne și aplicarea lor în propriile economii naționale, precum și accesul pe piețele occidentale cu ajutorul capitalului străin, având însă, de fiecare dată, pretenția la păstrarea controlului asupra fiecărui proiect, astfel că nici o participare străină de capital nu putea depăși 50% din capitalul societăților mixte înființate în comun, atât pe teritoriul statelor răsăritene, cât și pe teritoriul statelor occidentale.
În zona statelor nesocialiste, politicile investițiilor străine au continuat și s-au amplificat. După refacerea generală a economiilor de după cel de-al doilea război mondial, ISD au cunoscut o nouă ascensiune. Cea mai evidentă creștere a ISD în zona țărilor occidentale a avut loc în anii de după 1965, când această creștere a fost de peste 20 de ori, numai până la finele anului 1989. Însă, evoluția cea mai spectaculoasă a acestor fluxuri care a condus, de altfel, la impunerea producției internaționale ca o componentă structurală a economiei mondiale s-a produs în deceniul trecut.
Abolirea sistemului totalitar în țările din Europa centrală și de est nu le-a găsit pe acestea în necunoaștere a practicilor privind investițiile străine în propriile economii naționale, sau pe teritoriul altor state, astfel că au putut demara în scurt timp anumite politici de atragere de capital străin sub forma ISD. În legislația acestora existau deja reglementări care s-au constituit în baze de informații pentru perfecționarea legislației în materie și care au eliminat anumite piedici în calea ISD.
Este de așteptat ca procesul de redresare economică și de reluare a creșterii în zonă, în paralel cu continuarea privatizării, să conducă la creșterea ISD.
În același sens ar trebui să acționeze și demersurile de apropiere economică de Uniunea Europeană a țărilor din Europa de Est care au semnat acorduri de asociere.
Cu toate acestea, unii specialiști opinează că cel puțin pe termen scurt și mediu ISD vor juca un rol în economia statelor menționate nu atât sub aspect cantitativ, prin prisma transferului de resurse financiare, ci sub aspect calitativ, ca urmare a inputurilor tehnologice și manageriale și a efectelor de demonstrație și de antrenare pe care le generează în economiile locale.
Totodată, localizarea sectorială a acestor fluxuri poate oferi indicii cu privire la domeniile de activitate care localizează existența unor avantaje concurențiale ale respectivelor economii.
2.1.1. Creșterea explozivă a fluxurilor de investiții străine directe
Anii '80 au găzduit un boom fără precedent al ISD, transformându-le în principala sursă de finanțare a creșterii economice pe plan mondial. Între 1980 și 1990, fluxurile de ISD au sporit de patru ori, cu un ritm mediu anual de 15%.
Începând cu a doua jumătate a deceniului opt, fluxurile de ISD au crescut în termeni valorici de la 58 miliarde de dolari în 1982, la 209 miliarde de dolari în 1990. După 1995, se produce o adevărată explozie de ISD, care înregistrează ritmuri medii record de 32%. Sub aspect valoric, în perioada 1997-1998, volumul de ISD a crescut de la 464 la 644 miliarde de dolari (cu 40% mai mult decât în 1997). În 1999, fluxurile de investiții directe ale corporațiilor transnaționale au atins volumul impresionant de 865 miliarde de dolari. Chiar și acesta a fost depășit în anul 2000, trecând de suma de 1000 de miliarde de dolari, pentru ca în 2001 să se ridice la 1.300 miliarde dolari .
Uniunea Europeană a investit 510 miliarde de dolari în exterior ceea ce reprezintă 2/3 din fluxurile (ieșiri) totale. În interiorul UE, marea Britanie, Franța și Germania au fost cei mai importanți investitori, iar Suedia și Marea Britanie au fost cei mai importanți receptori de ISD.
Japonia a înregistrat un record în ceea ce privește fluxurile (intrările) de investiții, acestea mărindu-se de 4 ori până la suma de 13 miliarde de dolari. Majoritatea acestor investiții au fost realizate prin intermediul fuziunilor și achizițiilor, deși Japonia este cunoscută ca o țară în care fuziunile și achizițiile nu sunt binevenite și greu de realizat. Fluxurile (ieșirile) de investiții au scăzut cu 6% la 23 miliarde de dolari deși CTN- urile japoneze, printre cele mai afectate de criza asiatică, au început să-și relanseze producția în Asia.
Țările în curs de dezvoltare au înregistrat fluxuri de 208 miliarde de dolari, crescând cu 16% față de 1998, an în care investițiile au stagnat. Procentul țărilor în curs de dezvoltare în totalul fluxurilor (intrări) a scăzut, însă, de la 38 % în 2007 la 24% în 2009.
În estul și sud-estul Asiei, contrar tuturor așteptărilor, fluxurile (intrări) de investiții au crescut cu 11%, ajungând la un nivel de 93 de miliarde în 2009. Creșterea a avut loc, în principal, în țările nou industrializate: Hong Kong, China, Coreea, Singapore, Taiwan unde investițiile au crescut cu 70%. În Coreea investițiile au atins un nivel record de 10 miliarde de dolari.
Creșterea investițiilor în această regiune se datorează eforturilor depuse pentru atragerea ISD: regimul de liberalizare adoptat la nivelul sectoarelor de activitate și o mai mare deschidere pentru fuziuni și achiziții.
Fluxurile (ieșiri) de investiții din sud și sud-estul Asiei au crescut cu 64% în 2009 atingând 37 miliarde de dolari, un nivel totuși scăzut față de cel dinaintea crizei financiare.
Fluxurile de investiții spre America Latină și Caraibe au atins un nivel record de 90 miliarde de dolari, crescând cu 23% față de anul precedent. Brazilia a fost, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai mare receptor de investiții cu 30 miliarde de dolari.
În Europa Centrală și de Est, fluxurile (intrările) de investiții au crescut în 2009 pentru al treilea an consecutiv, atingând 23 miliarde de dolari. Totuși, investițiile au reprezentat mai puțin de 3% din fluxurile totale.
Cei mai importanți receptori au fost Polonia, Cehia și Rusia. În ceea ce privește ieșirile de investiții, această regiune nu are investitori semnificativi; investițiile din această regiune însumează mai puțin de 3 miliarde de dolari.
În Africa s-au înregistrat creșteri modeste, de la 8 miliarde de dolari în 2008 la 10 miliarde în 2009. Totuși, investițiile au crescut față de începutul anilor ’90, ca urmare a eforturilor întreprinse pentru crearea unui mediu de afaceri mai atrăgător.
În urma unui studiu realizat de UNCTAD, s-a observat că investițiile pot fi susținute la un nivel ridicat în Africa întrucât numeroase firme transnaționale doresc să investească în următorii 3 – 5 ani, în condițiile în care s-ar îmbunătăți cadrul general pentru atragerea investițiilor.
În ultimul deceniu, creșterea producției internaționale s-a realizat prin fuziuni și achiziții (F&A) transnaționale, în care se includ achizițiile întreprinderilor de stat privatizate de către investitorii străini, acestea fiind mai numeroase decât investițiile „pe loc gol”. Valoarea fuziunilor și achizițiilor transnaționale a crescut de la mai puțin de 100 miliarde de dolari în 1987 la 720 miliarde de dolari în 1999. Mai puțin de 3% din numărul total de fuziuni și achiziții sunt oficial catalogate drept fuziuni, restul fiind achiziții. Funcțional, fuziunile și achizițiile transnaționale pot fi clasificate astfel: orizontale (între firme din aceeași industrie), verticale (F&A client – furnizor sau cumpărător – vânzător), conglomerat (între industrii neînrudite). În termeni valorici, 70% din F&A sunt orizontale, iar în termeni numerici doar 50% sunt orizontale. În ultimii ani, a crescut numărul investițiilor verticale. Dacă spre sfârșitul anilor ’80, F&A transnaționale au fost determinate, în principal, de câștiguri financiare pe termen scurt, în prezent, acestea sunt determinate de motive strategice și economice.
Fuzionările și preluările de firme au apărut ca o consecință a unui cortegiu de fenomene care au însoțit creșterea economică în țărilor dezvoltate: ieftinirea creditelor, reașezarea nivelelor de competitivitate pe plan internațional, schemele inovatoare apărute în sfera finanțării companiilor, perspectiva creării pieței unice la nivelul Comunității Economice Europene.
Cu toate acestea, multe F&A nu au adus rezultatele pozitive scontate în termeni de profit și productivitate. Din perspectiva investitorului însă, F&A oferă cel mai rapid mod de a-și consolida o poziție puternică pe o piață nouă, creșterea dimensiunii firmei, în condițiile unei economii în care „viteza este prietenul nostru, iar timpul este dușmanul nostru”.
De asemenea, schimbările și avansul tehnologiei, liberalizarea piețelor de capital au intensificat competiția dintre CTN care, pentru a împărți costurile inovațiilor și a-și diversifica riscurile, fuzionează cu alte CTN. Răspândirea sistemului producției internaționale prin F&A transnaționale au determinat înlăturarea restricțiilor din calea ISD. Liberalizarea comerțului și eforturile regionale de integrare au adăugat un impuls F&A transnaționale prin crearea unui cadru propice concurenței intense și eforturilor comune de restructurare regională.
Avântul fără precedent al restructurării globale și regionale prin F&A transnaționale reflectă o interacțiune dinamică între diferiți factori motivatori ai firmelor în realizarea F&A și schimbările în mediul economic global, în acțiunea de realizare a obiectivelor strategice. Pentru multe firme, problema supraviețuirii și prosperității pe o piață globală devine o problemă strategică și, ca urmare, acestea recurg la F&A.
Motivațiile principale ale firmelor în realizarea de F&A devin elemente-cheie în atingerea obiectivelor strategice de a-și apăra și consolida pozițiile competitive pe piață. F&A transnaționale cresc în importanță rapid tocmai datorită faptului că asigură firmelor cea mai rapidă cale de a achiziționa active materiale și nemateriale în țări diferite și permit firmelor să-și restructureze activitățile pe plan național sau global și să exploateze sinergiile și să obțină avantaje strategice. Sintetic, F&A permit firmelor să achiziționeze rapid un portofoliu de active locaționale, element care a devenit o sursă-cheie de forță competitivă într-o economie globală.
Deși cu o oarecare întârziere față de instalarea premiselor favorabile în economiile naționale, fluxurile de ISD tind să se localizeze într-o proporție tot mai mare în sfera serviciilor.
Expansiunea lor a fost frânată de procesul mai lent de liberalizare a reglementărilor naționale în materie. Odată cu intensificarea acestui proces, începând din deceniul trecut, ISD în sectorul serviciilor – de altfel singura modalitate de furnizare internațională a unor categorii de servicii, respectiv cele necomerciale – au sporit într-o asemenea măsură încât ponderea lor în stocul mondial de ISD a crescut de la 25% în anii 70, la 50% la începutul acestui deceniu. Fluxurile anuale de ISD în domeniul serviciilor reprezintă în prezent 55-60% în total.
În virtutea nivelului de dezvoltare a sectorului terțiar la nivel național, țările dezvoltate, prin cei trei membri ai "Triadei", concentrează cea mai mare parte a ISD în domeniul serviciilor. Tocmai evoluția acestor fluxuri a determinat raporturile actuale în cadrul "Triadei", în principal transformarea SUA în cel mai mare receptor de ISD.
Internaționalizarea serviciilor prin intermediul ISD este, conform aprecierilor, încă în faza de început, anticipându-se o creștere cel puțin la fel de însemnată pentru actualul deceniu. În acest proces, dezvoltarea economică a țărilor central și est-europene va implica creșterea puternică a sectorului serviciilor, cu deosebire a celor financiar-bancare, de telecomunicații, juridice și a altor servicii profesionale, necesare constituirii infrastructurii fizice și de afaceri în respectivele economii.
În ceea ce privește perspectivele de dezvoltare ale ISD în sectoarele primar și secundar, se pot face următoarele aprecieri:
• procesele de privatizare din țările în curs de dezvoltare și din Europa Centrală și de Est fac ca ISD în sectorul primar să se orienteze cu precădere către aceste economii;
• ISD în sectorul secundar își menține o pondere însemnată în total (40% din ISD generate de statele dezvoltate sunt orientate către industria prelucrătoare), suferind însă mutații de ordin calitativ, în sensul deplasării spre activitățile ce implică utilizarea intensivă a tehnologiei.
CAPITOLUL III. Efecte și factori determinanți ale investițiilor străine directe
3.1. Factorii determinanți ai investițiilor străine directe
Creșterea fluxurilor de investiții străine directe este strâns corelată cu creșterea producției (P.I.B.), iar întreprinderile multinaționale iau decizia să investească în străinătate în funcție de fluctuațiile ciclice ale creșterii economice, atât în țara de origine, cât și în țara gazdă. Astfel, în ceea ce privește oferta de investiții, deciziile întreprinderilor multinaționale sunt determinate de existența fondurilor disponibile pentru investiții, din resursele proprii ale întreprinderilor (rata profitului) sau din împrumuturi (care, la rândul lor, sunt afectate de condițiile economice din țara de origine).
O perioadă de declin a economiei, mai ales când coincide și cu probleme structurale, influențează scăderea profitului și limitează, în consecință, posibilitățile de finanțare și capacitatea întreprinderilor multinaționale de dezvoltare a investițiilor în străinătate.
Din punct de vedere al cererii, un factor stimulator îl constituie dimensiunea pieței externe în creștere, mai ales dacă în țara de origine condițiile economice se deteriorează. Astfel, apariția unor piețe noi poate deveni atractivă pentru întreprinderile multinaționale din țările care trec printr-o recesiune. Așa se explică de ce, în timp ce investițiile străine directe au scăzut în țările dezvoltate în perioada de recesiune, ele au fost totuși atrase, în același timp, de economiile în creștere ale țărilor în dezvoltare.
Ciclurile economice influențează, de asemenea, și cheltuielile cu investiții în bunuri de capital fizic (mașini, utilaje și echipamente) ale întreprinderilor afiliate. Dacă ne referim numai la activitatea întreprinderilor multinaționale americane, cheltuielile pentru capitalul fizic ale filialelor lor din lume, ca și investițiile lor interne, au urmat trendul ciclic; cheltuielile planificate cu capitalul fizic ale întreprinderilor lor sunt strâns legate cu cheltuielile similare ale întreprinderilor afiliate din străinătate. Astfel, aceste cheltuieli programate și realizate în a doua jumătate a anilor '80 au crescut considerabil ca răspuns la evoluția economică ciclică, atestând totodată un decalaj de timp.
Când ritmul de creștere economică se schimbă, întreprinderile multinaționale își schimbă corespunzător planurile lor de investiții. Așa s-a întâmplat la începutul anilor '80 și în 1991-1992, când economia S.U.A. a fost în recesiune. La fel, multinaționalele japoneze și-au schimbat planurile de cheltuieli, în parte din cauza deteriorării condițiilor interne care le-au diminuat profiturile. Aceste evoluții se pare că au afectat în principal întreprinderile multinaționale mici și mijlocii, având în vedere că ele sunt mai dependente de fluctuațiile cererii interne din cauza capacității lor reduse de participare la tranzacțiile internaționale.
Ciclul economic a influențat diferențiat și în acest caz evoluția investițiilor. Astfel, creșterea economică la începutul deceniului nouă a fost considerabil mai mare în țările în dezvoltare în comparație cu țările dezvoltate și se estimează că decalajul dintre ritmurile lor de dezvoltare va crește substanțial, ceea ce va genera o creștere a intrărilor de capital prin investiții străine directe în aceste țări și după 1994.De asemenea, ciclurile economice influențează diferențiat evoluția fluxurilor de investiții în structura surselor de finanțare, într-o fază de creștere a ciclului, întreprinderile multinaționale sunt înclinate să finanțeze investițiile lor prin cumpărarea de acțiuni sau prin împrumuturi acordate filialelor lor din străinătate. Invers, în faza de declin, întreprinderile multinaționale schimbă metoda de finanțare a investițiilor lor în străinătate, folosind mai mult profiturile obținute în străinătate pentru investiții, în condițiile în care profiturile realizate în țara de origine sunt în scădere. Pe de altă parte, în perioadele de recesiune, puținele profituri care se realizează de întreprinderile multinaționale sunt folosite în țara de origine, ceea ce explică și declinul ieșirilor de capital în 1991 din țările dezvoltate.
Ciclurile economice influențează, de asemenea, împrumuturile intraîntreprinderi. Dacă întreprinderile multinaționale au condiții favorabile în țara de origine, care să le crească profiturile, atunci programele lor de investiții în țara de origine și în străinătate vor fi mai mari. iar împrumuturile între întreprinderi vor crește. Este ceea ce s-a întâmplat de fapt. în deceniul opt. cu cele mai mari țări investitoare (Franța, Germania, Anglia, Japonia și S.U.A.), ca și procesul invers, la începutul deceniului nouă.
În concluzie, creșterea puternică a economiei mondiale pare să fi influențat fluxurile de investiții străine în a doua jumătate a deceniului opt și, în mod corespunzător, declinul economiei mondiale a determinat, cel puțin parțial, recenta scădere a fluxurilor investițiilor străine directe. Reluarea creșterii economice în țările dezvoltate a determinat creșterea investițiilor străine directe în 1993. Această corelație este mai degrabă valabilă în cazul țărilor dezvoltate care, printre altele, reprezintă și principala sursă de investiții. Rezultatul se înregistrează cu un decalaj de circa doi ani. Se așteaptă astfel ca, pe panta ascendentă a ciclului economic, investițiile străine directe să cunoască o nouă creștere până la sfârșitul acestui deceniu (și secol).
Un alt factor care influențează direct volumul investițiilor străine directe este reprezentat de fuzionările și preluările de întreprinderi străine. Rolul lor se resimte direct pe termen scurt, prin dezvoltarea producției internaționale a întreprinderilor multinaționale prin preluarea unor întreprinderi locale. Astfel, în a doua jumătate a anilor '80, multe întreprinderi multinaționale au considerat că preluarea de întreprinderi locale a fost o modalitate mai avantajoasă pentru a se implanta într-o altă țară decât deschiderea de capacități noi, proprii. Majoritatea investițiilor din Anglia și Europa Occidentală au luat această formă, în același timp, valul fuzionărilor a fost un fenomen determinat, mai degrabă, de schimbarea condițiilor macroeconomice în majoritatea țărilor dezvoltate la sfârșitul recesiunii de la începutul deceniului opt. Astfel, pe fondul creșterii concurenței internaționale, a apărut un excedent de capacitate în industriile cu nivel tehnologic scăzut sau mediu, ca industria țițeiului și construcția de mașini și utilaje. La aceasta au mai contribuit condițiile mai accesibile de credit, scăderea valorii de vânzare a multor întreprinderi fără comenzi și noutățile apărute în metodele de finanțare, între acestea se pot evidenția compensarea datoriilor țărilor în dezvoltare cu acțiuni la întreprinderile naționale, obligațiuni negarantate de emitent, în țările dezvoltate, vânzarea întreprinderilor conducerii și salariaților ș.a.
În aceste condiții, multe întreprinderi multinaționale s-au hotărât să-și restrângă activitatea, pe când altele au considerat că este momentul prielnic să-și extindă operațiunile și să se stabilească pe noi piețe, în plus, perspectiva pieței unice în Uniunea Europeană a încurajat fuzionările și preluările de întreprinderi pe considerentul că, în acest fel, multe întreprinderi multinaționale vor pătrunde pe această piață sau își vor consolida și lărgi pozițiile deținute anterior.
Explozia fuzionărilor și preluărilor de întreprinderi pe arena internațională către sfârșitul deceniului opt a fost considerată ca o reacție strategică și economică a întreprinderilor multinaționale la schimbările climatului economic internațional. Principalele elemente care s-au accentuat pe piața internațională în anii '80 sunt globalizarea și concurența crescânde, îmbunătățirea eficienței, accesul la tehnologii avansate scumpe, proiectul pieței unice europene, evoluția piețelor financiare și, în final, creșterea economică. Primele trei pot fi considerate ca factori structurali, care vor continua să influențeze pozitiv fuzionările de achiziții și preluări de întreprinderi și în viitor, iar următoarele sunt, de fapt, factori pe termen scurt, care au influențat vârfurile în fluxurile de investiții directe.
Scăderea fuziunilor și preluărilor de întreprinderi, în paralel cu declinul fluxurilor de investiții în anii 1990-1992, reflectă fluctuațiile ciclice în activitatea economică: ritmul scăzut al creșterii economice și profitabilitatea scăzută a investițiilor, politica de credit restrictivă, costul ridicat al capitalului. Putem aprecia că, în continuare, impactul factorilor structurali, cât și privatizările din țările în dezvoltare și din țările în tranziție, vor asigura creșterea pe mai departe a preluărilor de întreprinderi, ca formă importantă de investiții străine directe (1993 arăta deja o ușoară revenire).
O a treia categorie de factori determinanți pentru evoluția investițiilor străine directe este reprezentată de măsurile de politică economică. Deși factorii pe termen scurt, prezentați mai sus, explică în mare parte evoluția fluxurilor de investiții străine în deceniul opt, la începutul deceniului nouă, cât și după aceea, ei nu reprezintă totuși singurele determinante care au influențat explozia din 1985-1990. Astfel, întreprinderile multinaționale sunt influențate hotărâtor de măsurile de politică economică, care au impact asupra strategiilor lor pe termen lung, iar reacția lor apare după o anumită perioadă de la inițierea sau aplicarea acestor măsuri.
Putem identifica existența unei legături importante între fluxurile de investiții străine și liberalizarea comerțului internațional, având în vedere că importurile și exporturile directe între întreprinderile afiliate întreprinderilor multinaționale (schimburile intraîntreprinderi) reprezintă între 25-30% din comerțul internațional în cazul unor țări mari, întreprinderile multinaționale americane dețin ponderea în comerțul lor exterior. Măsurile de liberalizare a comerțului exterior conduc la creșterea fluxurilor de investiții, atunci când întreprinderile multinaționale au posibilitatea să-și stabilească capacități de producție în țări cu costuri reduse, de unde pot exporta producția în condiții mai bune de promovare, pot să-și stabilească o rețea regională sau să-și integreze producția la nivel regional sau la scară globală.
Liberalizarea comerțului a fost un proces continuu în perioada postbelică, începând cu înființarea G.A.T.T. în 1947 și s-a accelerat în anii '80, mai ales în țările în curs de dezvoltare, în anul 1993 s-au încheiat negocierile în cadrul Rundei Uruguay și s-a hotărât înființarea Organizației Mondiale a Comerțului, care a început să funcționeze la l ianuarie 1995.
Cu toată liberalizarea comerțului internațional și, în principal, reducerea substanțială a taxelor vamale, o serie de țări au recurs la măsuri de protecție netarifare pentru limitarea importurilor în anumite sectoare industriale (exemplu: Acordurile de autolimitare). Aceste măsuri au ridicat semne de întrebare cu privire la accesibilitatea unor piețe pentru exporturile directe și s-a recurs la câștigarea acelor piețe prin implantarea producției locale, ca urmare a efectuării unor investiții străine directe. Barierele netarifare, cuplate cu pericolul altor restricții comerciale, au încurajat în special multinaționalele japoneze să-și dezvolte producția de automobile într-o serie de țări, în special S.U.A., în a doua jumătate a deceniului opt.
O altă măsură de politică economică de natură să influențeze decizia întreprinderilor multinaționale în achiziționarea de active și acțiuni în diferite țări a fost și regimul cursului de schimb. Astfel, dacă moneda țării gazdă se depreciază față de moneda țării de origine, aceasta va influența pozitiv investițiile străine directe și viceversa. Scăderea dolarului față de yen, în a doua jumătate a anilor '80, a ieftinit activele (mijloace fixe) și acțiunile întreprinderilor din S.U.A. pentru întreprinderile din Japonia, iar investițiile japoneze directe au crescut. Totodată, creșterea substanțială a yenului, conjugată cu creșterea costurilor de producție și lipsa de forță de muncă înalt calificată în Japonia, au crescut prețurile exporturilor japoneze în așa măsură, încât a fost din ce în ce mai greu ca acestea să-și păstreze poziția pe piață. Astfel, localizarea producției în țările cumpărătoare a devenit vitală pentru întreprinderile din Japonia. Într-o bună măsură, însă, fluxurile de investiții străine directe au fost influențate de liberalizarea piețelor naționale și a comerțului cu servicii, care s-a accelerat în deceniul opt și a condus la încheierea Acordului privind serviciile în cadrul Rundei Uruguay.
În strânsă legătură cu posibilitatea de achiziții și fuzionări de întreprinderi, investițiile străine directe au fost stimulate și de procesele privatizării și liberalizarea regimului investițiilor străine. Rezultatele economice tot mai slabe ale multor întreprinderi de stat, creșterea datoriei publice și a deficitelor bugetare, instaurarea unui climat economic influențat de piață într-o mai mare măsură în anii '80. ca și necesitatea atragerii tot mai multor investiții străine directe au condus la adoptarea de programe de privatizare în toate regiunile lumii, permițând întreprinderilor multinaționale să participe la cumpărarea de acțiuni/active și la preluarea întreprinderilor locale.
În anul 1990, mai mult de 70 de țări aveau adoptate programe de privatizare, fenomen care a condus la vânzarea din proprietatea statului a unor active în valoare de peste 185 miliarde dolari (pentru perioada 1990-1992). La acestea se mai adaugă un volum de angajamente de investiții de 106 miliarde dolari. În țările dezvoltate, în câteva cazuri, privatizările au fost făcute prin vânzarea completă a întreprinderii către investitorii străini, iar în alte cazuri o parte din întreprinderea privatizată (între 15-20%) a fost oferită ca acțiuni pe piața internațională de capital, în țările în dezvoltare, restricțiile impuse investitorilor străini de a participa la programele de privatizare au fost mai mari, astfel că volumul investițiilor străine directe prin privatizare a fost mai mic decât în țările dezvoltate sau în țările din Europa Centrală și de Est.
Integrarea regională, în principal Piața Unică din programul Uniunii Europene și Acordul de Comerț liber între S.U.A., Mexic și Canada (N.A.F.T.A) este un alt factor care a impulsionat fluxuri semnificative de investiții străine către și în cadrul acestor regiuni, întreprinderile multinaționale din aceste țări urmăresc să devină active în interiorul respectivelor regiuni, ceea ce a condus la o creștere mai rapidă a investițiilor străine directe în Uniunea Europeană decât în condiții normale, în același timp, întreprinderile deja implantate pe aceste piețe au început să-și reorganizeze și să-și raționalizeze activitățile pentru a-și lărgi orizontul la nivelul Uniunii. Acest proces a determinat intensificarea fluxurilor investiționale intraregionale și a impulsionat operațiunile de fuzionare și preluare de întreprinderi locale. Reacții similare a produs și încheierea Acordului de Comerț Liber în America de Nord. în același context se înscriu și Acordurile Europene semnate de țările Europei Centrale și de Est cu Uniunea Europeană și cu Asociația Liberului Schimb din Europa, dar rolul lor inițial corespunzător orizontului de timp al analizei de față poate fi apreciat ca fiind relativ limitat.
Structura economiei mondiale, caracterizată printr-un volum mare și în creștere de investiții străine directe și o producție internațională aflată într-un proces de integrare crescândă joacă, de asemenea, un rol important în evoluția ascendentă a fluxului de investiții străine directe. Influența sa este de lungă durată și se întinde dincolo de ultima jumătate a deceniului '80, proiectând continuarea aceleiași tendințe chiar în absența unor fenomene pe termen scurt sau a măsurilor de politică economică pe termen lung.
Creșterea investițiilor străine directe în perioada 1985-1991 a fost de 15% pe an, față de creșterea anuală a comerțului internațional de 13% și a produsului intern brut de 12%. în plus, generate de volumul stocului de investiții străine directe, vânzările întreprinderilor multinaționale și a filialelor acestora s-au dublat între 1985-1990.
Existența unui stoc de aceste dimensiuni constituie o bază solidă pentru o creștere susținută a investițiilor și a fluxurilor de resurse asociate cu aceste investiții în rețeaua mondială a întreprinderilor multinaționale, în același timp, creșterea continuă a respectivului stoc evidențiază capacitatea lui de a genera producție și venituri, inclusiv profituri din care o parte în continuă creștere se reinvestește .
Tendința de organizare a producției la scară regională sau globală implică faptul că, o parte tot mai mare a resurselor naționale (inclusiv de capital) sunt atrase în dezvoltarea unui sistem de producție integrat, în cadrul acestui sistem, tipologia tranzacțiilor internaționale s-a schimbat, chiar dacă activități importante (mai ales cele cu produse încorporate) nu sunt reflectate încă de unitățile de măsură convenționale ale fluxurilor de investiții, în plus, întreprinderile multinaționale au stabilit forme neconvenționale de legături directe de cooperare, de genul alianțelor strategice, contractelor de licență, contractelor de management, contractelor de subproducție și alte forme necuprinse în volumul statistic al investițiilor străine directe.
Toate aceste forme convenționale și neconvenționale de relații între și în cadrul întreprinderilor multinaționale, între acestea și întreprinderile naționale, reprezintă peste 50% din producția mondială a sistemului producției internaționale integrate, care a atins punctul critic al funcționării sale pe baze proprii, fără, o influență prea mare din partea restului economiei mondiale. Acest proces va determina, la rândul său, creșterea în continuare a fluxurilor investițiilor străine directe și a altor forme de tranzacții internaționale.
3.2. Efecte generate de investițiile străine directe la nivelul economiilor țărilor gazdă
Investițiile străine directe au efecte nemijlocite asupra balanței comerciale. Realizarea practică a investițiilor determină, la momentul inițial, import de mașini și utilaje, finanțate de investitorul străin, în acest fel se rezolvă blocajul determinat pe de o parte de lipsa de valută la nivelul statului sau a întreprinzătorilor autohtoni pentru a realiza importurile respective și, pe de altă parte, de lipsa din producția internă a utilajelor respective (cu parametrii tehnici competitivi).
În cazul în care investitorul străin produce prioritar pentru export, atunci, în funcție de destinația încasărilor, există posibilitatea unui efect pozitiv asupra balanței comerciale. Tot un efect pozitiv se poate obține și în cazul producției pentru piața internă, dacă în acest fel se realizează substituirea unor importuri.
Investițiile străine directe determinate de participarea la procesul de privatizare pot avea efecte favorabile asupra balanței de plăți externe, furnizând valori importante de capital în perioade critice.
Investițiile străine directe au efecte și asupra veniturilor bugetare. Efectul net este dificil, dacă nu chiar imposibil, de cuantificat, totuși vom menționa unele din efectele posibile.
Economiile în tranziție au nevoie într-o măsură mult mai mare de investiții decât economiile consolidate. Acest fapt este explicabil prin faptul că economiile în tranziție au fost confruntate după 1990 cu o criză structurală care a necesitat crearea de capacități de producție noi sau modernizarea celor existente.
În acest context, investițiile străine directe urmau să aibă implicații pozitive la nivel macroeconomic prin stimularea activității de investiții interne și îmbunătățirea calitativă a investițiilor.
Investițiile străine directe, au avut, în țările în care au atins nivele semnificative și efecte asupra balanțelor macroeconomice. Reducerea investițiilor interne finanțate de stat, și preluarea de către investitorii străini a unei părți din aceste investiții, a contribuit la o situație mai bună a balanței de plăți prin reducerea volumului de bunuri de capital importate. Totodată, un volum ridicat de investiții străine directe a determinat și o modificare a structurii sectoriale și o îmbunătățire a nivelului tehnic.
O altă implicație pozitivă a investițiilor străine directe asupra economiilor în tranziție este determinată de contribuția lor la creșterea economică. Acest fapt se produce în moduri diferite, după cum investiția străină ia forma unei investiții noi sau a unei participări a investitorului străin la privatizare. În cazul investiției noi, contribuția la creșterea economică este evidentă, prin aceea că se creează o nouă capacitate de producție, locuri de muncă noi, un nou consumator și plătitor de taxe în economie.
În cazul participării la privatizare, efectul pozitiv asupra creșterii economice rămâne, chiar dacă, de cele mai multe ori, preluarea unei întreprinderi de investitorul străin a însemnat reducerea numărului de locuri de muncă. Explicația constă în faptul că investitorul străin, chiar restrângând activitatea, a menținut viabil un agent economic care altfel probabil că nu ar fi supraviețuit pe termen lung în noul climat economic concurențial.
Pentru economiile în tranziție investițiile străine directe au un impact direct asupra procesului de privatizare. Dat fiind volumul mare de capital implicat în procesul de privatizare din fiecare țară, este evident că în absența investitorilor străini nu se poate vorbi în mod real de o privatizare pe scară largă. Acest fapt este cu atât mai evident în cazul privatizării utilităților publice (telecomunicații, energie, apă, poștă etc.) sau a firmelor de mari dimensiuni, în care valorile de ordinul miliardelor de dolari elimină practic posibilitatea participării investitorilor autohtoni.
Efectul imediat al investițiilor străine în privatizare este complex și uneori înșelător. Astfel, dincolo de încasarea unei sume mari de. către statul respectiv, apar efecte mai puțin plăcute precum reducerea drastică a personalului și reducerea capacităților de producție. Privind lucrurile în perspectiva istorică, efectul investițiilor străine în privatizare, este net pozitiv deoarece, pe de o parte, are loc o creștere a productivității muncii și calității în întreprinderile privatizate și, pe de altă parte, nu există o alternativă reală pentru menținerea întreprinderilor și a personalului în forma moștenită de la sistemul central planificat.
3.3. Efectul investițiilor străine directe asupra creșterii economiei mondiale
Contribuția întreprinderilor multinaționale la procesul de creștere economică și dezvoltare este tot mai evidentă și tot mai mult recunoscută. Analiștii au integrat investițiile străine directe în 2 teorii despre creșterea economică și dezvoltarea internațională; alături de beneficiile din fluxurile de comerț exterior, se vorbește tot mai mult de beneficiile din fluxurile de investiții străine directe.
Politicienii din majoritatea statelor și-au schimbat total atitudinea, privind spre o tot mai mare deschidere la atragerea investițiilor străine directe, apreciind acum și activitatea întreprinderilor multinaționale. Această reorientare s-a produs mai ales în țările în dezvoltare, unde au fost adoptate în ultimul deceniu o serie de măsuri de liberalizare a regimului investițiilor străine directe, în contextul în care tot mai multe țări concurează pentru atragerea de investiții străine. Experiența și succesul țărilor nou industrializate din Asia de Sud-Est, care au atins ritmuri înalte de dezvoltare cu participarea substanțială a întreprinderilor multinaționale, au resuscitat analiza raportului între întreprinderile multinaționale și creșterea economică. Această legătură este și mai evidentă prin prisma evoluțiilor din deceniile 70 și '80. Multe țări în dezvoltare s-au împrumutat masiv de pe piețele internaționale în anii '70 pentru a stimula creșterea economică, cu intenția de a evita investiții controlate de străini.
Dacă în deceniul '70, investițiile străine directe, producția internă și investițiile interne au crescut în același ritm, pe parcursul deceniului '80 fluxurile de investiții străine directe au crescut mai repede decât investițiile interne în lume și decât producția internă, în condițiile în care capacitățile noi au rămas constante, iar contribuția întreprinderilor multinaționale și a filialelor acestora în producția totală a fost în creștere, rezultă că investițiile străine directe au fost mai eficiente.
În perioada 1985-1990, investițiile străine directe au crescut aproape de patru ori mai repede decât producția internă și aproape de două ori mai repede decât investițiile interne. În ciuda faptului că, în aceeași perioadă, investițiile străine directe în țările în dezvoltare au crescut mai încet decât în țările dezvoltate, creșterea lor a fost de peste două ori mai mare decât investițiile interne și decât producția internă, în structura investițiilor străine directe, investițiile în capacități de producție noi și majorarea de capital în întreprinderile existente, prin fuzionare de întreprinderi sau achiziționare de acțiuni, ar putea contribui considerabil în continuare la mărirea investițiilor interne (formarea de capital).
Deși cota de participare a investițiilor străine directe în producția internă este mică în comparație cu investițiile interne, valoarea ei este în continuă ascensiune datorită creșterii mai rapide a investițiilor externe în comparație cu investițiile interne. Tot în deceniul '80, fluxurile de investiții străine directe au crescut mai mult decât schimburile comerciale și transferul de tehnologii. Evident, investițiile străine directe sunt tot mai mult legate de creșterea celorlalte două tipuri de fluxuri. Se estimează că tranzacțiile cu drepturile de autor și taxele de licență (care includ folosirea mărcilor comerciale, a proceselor, tehnicilor de fabricație, a patentelor și drepturilor de autor) între întreprinderile multinaționale și întreprinderile legate între ele prin relații de proprietate, reprezintă peste 80% din valoarea tuturor acestor tranzacții.
De asemenea, comerțul intraîntreprinderi este estimat la 25-30% din comerțul mondial, deși este substanțial mai mare pentru anumite țări. Astfel, creșterea volumului drepturilor de autor, a taxelor de licență și a comerțului internațional este strâns legată de creșterea investițiilor străine directe. Dacă în perioada '70-'80 acestea au avut același ritm de creștere, decalajele au apărut în perioada '80-'90. Din 1985, investițiile străine directe au crescut de 1,5 ori mai mult decât încasările din drepturile și taxele de licență, și aproape de 2,5 ori mai mult decât exporturile.
Fluxurile de investiții străine directe au crescut mai repede decât schimburile comerciale sau transferurile de tehnologii atât în țările dezvoltate (mai mult), cât și în țările în dezvoltare (mai puțin) dar, evident, nu în același ritm.
La sfârșitul deceniului trecut, investițiile străine directe au devenit sursa principală de capital străin privat în majoritatea țărilor în dezvoltare. Este evident, că investițiile străine directe sunt de preferat altor surse de capital, având în vedere că ele nu creează datorie pentru țara respectivă, iar ieșirile de capital pe care le implică (cum ar fi repatrierea profiturilor) depind de rezultatele economice ale întreprinderii, răspunzând atât interesului specific al investitorului, cât și al statului care încurajează creșterea economică.
Între 1986-1990, intrările de investiții străine directe au reprezentat 75% din fluxurile de capital pe termen lung din surse private (excluzând creditele negarantate) pentru 93 de țări în dezvoltare importatoare de capital, comparativ cu 30% în perioada 1980-1985. La mijlocul anilor '80, fluxurile de investiții străine directe au depășit fluxurile rambursărilor nete la împrumuturile din surse private. Astfel, aceste fluxuri au devenit principala sursă de economisiri externe pentru țările în dezvoltare importatoare de capital, contribuind la acoperirea decalajului dintre rata economisirilor/rata investițiilor, existent în multe din aceste țări. în felul acesta, investițiile străine directe contribuie la atingerea potențialului lor de creștere economică.
În raport cu fluxurile de capital din surse oficiale, poziția investițiilor străine directe nu s-a schimbat semnificativ. Plățile din asistență oficială (împrumuturi) de dezvoltare pentru țările în dezvoltare de la țările membre O.C.D.E. au crescut în anii '80 în același ritm cu fluxurile de investiții străine directe (la valoarea nominală), în principal datorită creșterii asistenței bilaterale pentru dezvoltare. La dimensiunea lor totală, asistența oficială pentru dezvoltare este substanțial mai mare și ea are încă un rol important pentru țările în dezvoltare (mai mare în cazul țărilor celor mai puțin dezvoltate și mai mică în cazul țărilor cu datorii mari, unde fluxurile de investiții străine directe depășesc asistența oficială pentru dezvoltare).
În cadrul surselor private de capital, fluxurile internaționale de investiții de portofoliu au crescut rapid în deceniul '80 (cu un procent anual de 9%). în principal, aceste investiții sunt destinate țărilor dezvoltate și numai un număr mic de țări în dezvoltare participă la aceste investiții, datorită inexistenței sau dimensiunii reduse a piețelor organizate de capital, în țările dezvoltate investițiile de portofoliu au crescut rapid datorită, în principal, dezvoltării operațiunilor investitorilor instituționali (fonduri de investiții, fonduri de pensii, societăți de asigurare).
Deși piața de valori a jucat un rol restrâns în atragerea capitalului străin în țările în dezvoltare, includerea investițiilor de portofoliu în fluxurile de capital privat a redus, în termeni relativi, importanța investițiilor străine directe în ansamblul fluxurilor de capital privat, în special în cea de-a doua jumătate a deceniului '80.
Dezvoltarea rapidă a investițiilor de portofoliu în această perioadă (cu fluctuații mai mari decât investițiile străine directe) s-a petrecut, mai ales, în Asia de Est, Sud-Est și Sud, la care s-au mai adăugat emisiunile de obligațiuni în câteva țări din America Latină.
Creșterea investițiilor de portofoliu poate fi atribuită înlăturării unui număr de restricții pentru participanții străini pe piețele de capital și liberalizării cursului de schimb în multe țări în dezvoltare.
Deschiderea piețelor de valori investitorilor străini ar putea stimula și creșterea fluxurilor de investiții străine directe, pe măsură ce investitorii dețin o parte mai importantă din acțiunile întreprinderilor locale. Totuși, după recenta criză financiară din Mexic (l ianuarie 1995), majoritatea organismelor financiare internaționale recomandă, mai degrabă, investițiile străine directe, care sunt mai stabile pe termen lung, decât investițiile de portofoliu.
Reflectând importanța crescândă a investițiilor străine directe, activitatea întreprinderilor multinaționale a devenit tot mai importantă pentru economia națională a fiecărei țări primitoare (gazdă).
Mai precis, ponderea în totalul exporturilor, vânzărilor și activelor care revin întreprinderilor multinaționale și filialelor acestora este nu numai importantă, dar a și crescut în ultimul timp.
Ponderea fluxurilor de investiții străine directe în totalul investițiilor interne, care arată rolul important al acestora în formarea de capital (între 5-20%), s-a dublat în cea mai mare parte a țărilor dezvoltate și în dezvoltare în 1990 față de 1970, după o perioadă de scădere între 1976-1980. Evoluția este diferențiată pe zone geografice și grupuri de țări (Africa a cunoscut o reducere la jumătate în 1976-1980 față de 1970 și apoi o tendință de revenire în 1990).
Participarea stocului de investiții străine directe în produsul intern brut, un indicator care arată importanța acestor investiții în raport cu dimensiunea economiei, a crescut tot mai mult de-a lungul timpului, variind la nivelul anilor 1988-1989 între circa 20% (Australia, Canada, Olanda, Hong-Kong, Chile) și aproximativ 5% (Austria, Franța, Italia, Suedia, Coreea, Pakistan ș.a.), cu o medie de circa 10% la majoritatea celorlalte țări (Portugalia, Spania, S.U.A., Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Brazilia, Columbia etc.). în profil sectorial, ponderea investițiilor străine directe a fost mai mare în sectorul secundar (industria prelucrătoare) decât în servicii sau în industria extractivă (cu câteva excepții).
Activitățile întreprinderilor multinaționale sunt mult mai complexe și impactul lor în economiile naționale ale țărilor gazdă este mult mai mare decât dezvăluie datele statistice.
Efectul indirect al activității lor se reflectă în comenzile transmise întreprinderilor naționale, crearea de noi locuri de muncă, încurajarea industriei orizontale, exportul indirect etc. În concluzie, investițiile străine directe au devenit tot mai importante în raport cu producția, comerțul, transferul de tehnologii și fluxurile de capital din economia mondială, întreprinderile multinaționale jucând un rol tot mai important în economiile naționale ale țărilor gazdă.
Pentru o bună parte a țărilor în dezvoltare, impactul calitativ al investițiilor străine directe și importanța lor în modelarea unui nou sistem economic internațional depășește dimensiunea lor cantitativă în procesul de creștere economică. Astfel, activitatea lor poate constitui o forță puternică pentru creșterea eficienței alocării resurselor pe scară largă și un canal de transmitere a impulsurilor economice, ca producție, tehnologie și calitate a muncii.
Întreprinderile multinaționale au devenit o importantă sursă de tehnologii "soft" cum sunt cunoștințele, pregătirea profesională si capacitatea organizatorică, elemente de importanță crucială pentru producția de bunuri și servicii moderne. Ele au devenit principalele mijloace prin care un număr crescând de țări sunt integrate în economia mondială.
Una din trăsăturile fundamentale ale contextului mondial în schimbare este valul în creștere al sectorului privat, inclusiv rolul lui în multe sectoare de servicii rezervate, în mod tradițional, în multe țări, sectorului de stat. Dovadă că, în perioada 1986-1988, într-un număr de țări în dezvoltare ponderea în PIB a investițiilor private a crescut de la 10% la 12%, în timp ce ponderea investițiilor sectoarelor publice a scăzut de la 8% la 7,5%.
În legătură cu tendința de extindere a sectorului privat în economie, țările care anterior adaptaseră politici de dezvoltare ”orientate spre interior” au adoptat din mai multe considerente politici schimbate, „orientate spre exterior”, liberalizând comerțul, investițiile străine directe și regimul de control al cursului de schimb și punând mai mult accent pe o participare mai intensă în cadrul sistemului economic global.
Aceste schimbări au fost încurajate și de exemplul ritmurilor înalte de creștere în țările Asiei de Sud-Est, care au devenit modele ale aplicării strategiilor "orientate spre exterior", iar participarea intensă în sistemul economic internațional a jucat un rol crucial (chiar dacă, în multe cazuri, politica de stat rămâne intervenționistă).
Alt factor 1-a constituit și criza datoriilor externe din anii '80. Aceasta a limitat posibilitatea strategiilor de dezvoltare dominate de stat și a forțat la programe de ajustare structurală menite să încurajeze creșterea ponderii sectorului privat prin politici "orientate spre exterior", care să nu creeze datorii externe.
Orientarea spre forțele pieței a fost chiar mai dramatică în Europa Centrală și de Est, unde sistemele de economie centralizată s-au prăbușit. Același fenomen s-a remarcat însă și în China, America Latină, iar mai recent, în Africa.
Liberalizarea, privatizarea și reforma fiscală sunt toate expresii ale reorientărilor fundamentale în politicile economice în multe părți ale lumii. Consecința a fost creșterea competiției între întreprinderi, țări și zone geografice, cu contribuția întreprinderilor multinaționale ca actori principali pe piața mondială.
După 1970, producția a devenit mai puțin intensivă m materiale și mai mult determinată de cunoaștere, calificare și tehnologii. Mai mult, noile tehnologii de comunicații au redus distanțele dintre țări, iar noile magistrale electronice ale epocii informaționale joacă același rol cu "Sistemul de căi ferate în procesul industrializării.
Noile tehnologii de comunicații fac posibilă o internaționalizare mai mare decât a fost posibilă înainte. Cu toate acestea, capacitatea tehnologică în a prelucra și trimite informații s-a dezvoltat mult mai repede decât capacitatea de adaptare organizatorică. Chiar dacă efectele economice ale acestor evoluții sunt numai la început, există deja semne evidente că apar elementele unui nou sistem de producție global, în care întreprinderile multinaționale se află în avangarda generării, aplicării și transferului de noi tehnologii.
Noile strategii presupun că o mare parte din aceste tehnologii sunt generate de întreprinderile multinaționale, iar la rândul lor, întreprinderile multinaționale sunt un mijloc de transfer de tehnologii în țările gazdă. Această tendință, combinată și cu creșterea cheltuielilor necesare dezvoltării cercetării și tehnologiilor sofisticate, arată că țările dezvoltate sau în dezvoltare, își restrâng tot mai mult baza tehnologică națională și se bazează tot mai mult pe investițiile străine directe pentru a obține tehnologiile de care au nevoie pentru creșterea competitivității lor.
Totodată, dacă întreprinderile multinaționale nu transferă tehnologiile firmelor locale, ci le mențin numai la nivel multinațional, asupra căruia țările au un control mai limitat, sporește pericolul ca țările respective să-și piardă competitivitatea tehnologică. De aceea, pe măsura dezvoltării permanente a tehnologiilor, țările în dezvoltare trebuie să-și dezvolte infrastructura și resursele umane pentru a le absorbi de la întreprinderile multinaționale.
O mare contribuție la globalizarea economiei mondiale și-au adus-o măsurile de deregularizare și transformările macroeconomice. Globalizarea producției determină o schimbare permanentă a felului în care țările dezvoltă avantajele lor competitive, în urma procesului de globalizare, sunt țări care s-au specializat într-un sector industrial (exemplu, motoare de autoturisme, semiconductori etc.), care dețin și poziții cheie pe piața mondială în acel sector. Globalizarea înseamnă că. granițele care delimitează un anumit sector industrial se întind, mai degrabă, de-a lungul mai multor țări, decât în cadrul frontierelor naționale.
Până nu demult cea mai mare parte a investițiilor străine directe în țările în dezvoltare urmăreau resurse naturale, o piață nouă (mai ales în țările care aveau protejată industria locală) sau surse de export, beneficiind, în principal, de forța de muncă ieftină, în toate aceste cazuri, contribuția investițiilor străine directe la creșterea economică era limitată de avantajele comparative ale țării gazdă într-un anume domeniu de activitate; dacă, de exemplu, costul forței de muncă creștea, investițiile cu costuri fixe reduse puteau fi reamplasate în locuri cu costuri mai mici.
Strategiile globale au înlăturat însă aceste limite; investițiile întreprinderilor multinaționale au ca obiectiv, din ce în ce mai mult, atât piețele interne, cât și exportul, iar forța de muncă ieftină nu mai este totdeauna motivația primordială a corporațiilor globale ce operează în industriile cu tehnologii de vârf. Mai multe țări în dezvoltare, care la început au oferit doar un cost redus al forței de muncă, au reușit să-și dezvolte capacitatea tehnologică a forței lor de muncă, astfel încât, mai nou, pot să atragă interesul întreprinderilor multinaționale chiar dacă forța de muncă a devenit mai scumpă, dar de o calitate superioară.
CAPITOLUL IV. Investițiile străine directe în România
4.1. Rolul investițiilor străine directe în contextul tranziției economiei României
În esența sa, tranziția est-europeană este un proces structural și nu unul macroeconomic. Ca atare, problema ei centrală este una de natură alocațională: eliminarea intervenției excesive a statului în economie și reducerea gradului de alocare ineficientă a resurselor.
În România, planificarea centralizată și industrializarea forțată au lăsat ca moștenire un grad extrem de înalt de alocare greșită a resurselor, a cărei adevărată magnitudine a fost scoasă la iveală doar odată cu liberalizarea prețurilor.
Expresia sintetică a acestei proaste alocări a resurselor o reprezintă structura de ramură a economiei românești care, pe de o parte, este diversificată la extrem, cu mult peste potențialul conferit de înzestrarea cu resurse și, pe de altă parte, este dezarticulată în raport cu volumul și, mai ales, prioritățile nevoilor sociale. Rezultatul îl reprezintă o structură industrială puternic distorsionată: hipercentrată pe baza unor legături în lanț, supradimensionată, puternic energo-intensivă, concentrată regional.
În acest context, rolul capitalului străin decurge nu atât din necesitatea suplimentării resurselor financiare ale țării, cât mai ales din contribuția sa structurală la însuși procesul de reformă economică. Aceasta, deoarece capitalul străin reprezintă acum mai mult decât un simplu flux de resurse externe; el este de fapt suportul principal pentru efectuarea unor inevitabile ajustări structurale prin care economia românească să poată ieși din încorsetarea structurii moștenite de alocare ineficientă a resurselor, care o paralizează în prezent, și să se poată înscrie în procesul propriu-zis de reformă economică structurală.
De aceea, impactul capitalului străin asupra economiei românești este dublu. Pe de o parte, ca flux financiar, capitalul străin joacă un rol complementar în contextul tranziției, întrucât el suplimentează resursele financiare limitate ale țării în efortul de inversare a tendinței din primii patru ani de reformă, anume de deteriorare continuă a stării economiei. În acest sens, un flux imediat și masiv de capital străin sub formă de împrumuturi, credite și investiții directe poate reprezenta un sprijin hotărâtor pentru politica guvernamentală vizând așezarea sistemului financiar-monetar intern pe fundalul finalizării efective a procesului de liberalizare a prețurilor (printr-un control sever al masei monetare, al cheltuielilor bugetare și al dinamicii salariilor, precum și prin reducerea și eliminarea treptată a subvențiilor bugetare și nebugetare pentru întreprinderile nerentabile, liberalizarea cursului de schimb al monedei naționale și pregătirea convertibilității depline a acesteia și prin finalizarea procesului de liberalizare a schimburilor externe).
Pe de altă parte, ca flux investițional, capitalul străin joacă un rol structural. În condițiile în care blocajul distorsiunilor funcționale și al ineficientei cronicizate poate fi depășit doar printr-un influx de tehnologie modernă și expertiza managerială și de gestiune economică, rolul structural al capitalului investițional străin devine decisiv, fiindcă numai el poate genera și întreține, în condițiile existente, un astfel de influx.
Un prim argument în acest sens îl reprezintă faptul că investițiile străine reprezintă veritabile canale de transferare în organismul economic intern a mecanismelor și principiilor de comportament specifice economiei de piață. Ele se pot constitui în scurt timp într-o rețea infrastructurală extrem de dinamică și cu un puternic "efect de demonstrație" în direcția constituirii relațiilor de piață și a asigurării unei independențe reale la nivelul agenților economici. S-ar realiza astfel spargerea structurilor monopoliste existente în nu puține dintre sectoarele economiei naționale, structuri care altfel vor continua să obstrucționeze o bună perioadă de timp procesele interne de reformă.
Un alt argument îl reprezintă faptul că investițiile străine au potențialitatea de a acționa, încă de la început, ca factori activi de conectare a mediului economic intern de cel extern, declanșând în acest fel procesul de deschidere structurală spre exterior a economiei naționale și antrenând asupra subiecților economici naționali o benefică presiune concurențială din exterior.
Funcțiile structurale complexe pe care capitalul investițional străin le are de jucat în procesul tranziției atestă că politica de stimulare activă a investițiilor străine în economia românească trebuie să se afle într-o legătură organică cu evoluția proceselor interne de reformă. În cazul în care ea devansează această evoluție, riscă să devină inoperantă și aceasta indiferent de cât de stimulativă și de bine elaborată ar fi; dacă rămâne în urma reformei, ea riscă în schimb să devină o frână în calea acesteia, mai ales prin irosirea de posibilități pe care ar antrena-o astfel.
În consecință, principiile care fundamentează corelarea între politica privind investițiile străine și mersul actual al procesului de reformă economică în România pot fi formulate succint astfel:
atragerea de resurse financiare externe, în special sub formă de asistență economică nerambursabilă, pentru susținerea procesului de transformare a structurilor economice interne;
orientarea capitalului străin spre sectoarele pentru care deținem avantaje comparative, cum sunt agricultura, industria alimentară și industria bunurilor de consum (articole electronice, electrotehnice, automobile, articole de uz casnic, medicamente, sticlărie, cosmetice, textile și încălțăminte, mobilier, ambalaje și altele);
folosirea unor resurse externe în special sub forma capitalului de împrumut pentru necesitățile de susținere a programului pe termen scurt de stabilizare macroeconomică;
alocarea unor resurse externe și interne importante pentru dezvoltarea infrastructurii (transporturi, telecomunicații, construcții și utilități publice) și a sistemului financiar-bancar pentru asigurarea condițiilor necesare dezvoltării economice în ansamblu.
Rolul prioritar al ISD trebuie dublat de încurajarea formelor noi de investiții: contractul de concesionare, de închiriere și de locație a gestiunii, punerea la dispoziție a facilităților de producție etc.
Contribuția capitalului investițional străin la susținerea procesului de reformă economică în România depinde și de atingerea unei „mase critice” a volumului capitalurilor atrase, însă hotărâtoare în acest sens vor fi perspectivele realizării unui cadru legislativ și instituțional coerent integrat și stimulativ.
Nevoia de investiții a României ar fi de 8-10-12 miliarde de dolari anual, calculat la o rată a acumulării de minim 30% din PIB. Necesarul de investiții pentru o dinamică cel puțin moderată a economiei naționale se situează la o distanță alarmantă față de realizările din ultimii ani.
În aceste condiții problematica investițiilor străine de capital în România devine o componentă hotărâtoare a strategiei pe termen mediu și lung. Despre o strategie de acumulare a capitalului autohton aproape nu se vorbește.
Este necesar să se sublinieze că marile puteri industriale au manifestat liberalism economic numai în relațiile cu statele mai puțin dezvoltate. Profesorul Madgearu (liberal) aprecia că acest capital străin poate juca un rol important numai dacă, în primul rând, capitalul românesc și economia românească stăteau pe propriile picioare, întrucât dacă această condiție nu există, nu există nici temei pentru ajutor din afară.
Doar factorul endogen, acumulările de capital autohton și încurajarea investițiilor autohtone poate da economiei naționale conținut și viitor în condiții de independența, suveranitate și egalitate în planul relațiilor economice mondiale. Strategia de investiții trebuie legată de politica fiscală și de strategia macroeconomică.
4.2. Avantajele comparative și competitive ale economiei românești
În spațiul economic european, România deține o serie de avantaje competitive:
Dimensiunea pieței interne constituie un potențial major pe un termen mediu și lung, care va asigura un volum substanțial de investiții străine, interesate în principal in valorificarea posibilităților existente in sectoarele industriale, bunuri de consum si infrastructură. De altfel, majoritatea investițiilor efectuate până în prezent au avut în vedere desfacerea pe piața internă;
Accesul pe piețele de export, facilitat in principal de legăturile tradiționale ale României pe unele piețe vest-europene, dar în principal pe piețele din fosta Uniune Sovietică. Totuși, sub aspectul volumului de comerț exterior pe locuitor, România se situează pe ultimul loc în Europa Centrală si de Est.
Poziția geografică a României, la intersecția drumurilor intre Occident și Orient – dezavantajul relativ al distanței față de piețele occidentale fiind compensat de apropierea de Orientul Mijlociu și piețele din răsărit – îi conferă României o poziție de tranzit între Emisfera Sudica și Europa, în plus, deschiderea la Marea Neagră și portul Constanța, precum și perspectiva Dunăre – Rhin – Elba deschide posibilitatea accesului direct în Europa până la Marea Nordului. De aceea, România poate să transforme avantajele oferite de potențialul pieței interne în atragerea unor investiții care ulterior vor satisface și cererea piețelor de export.;
Forța de muncă este caracterizată prin calități tehnice de bază și atitudinale care permit dezvoltarea acelor aptitudini operaționale și tehnice care să-i confere competitivitate pe plan internațional. Studii sociologice recente întreprinse în țară arată că forța de muncă locală este potențial adaptabilă schimbărilor de mediu profesional și aptă pentru un regim de lucru intens, dacă sunt oferite motivații și stimulente corespunzătoare. Pe de altă parte, majoritatea specialiștilor care au studiat piața românească a muncii și caracteristicile forței de muncă locale, în context est-european, au concluzionat că, în special pentru România, factorul uman reprezintă principalul atu; cu un management adecvat și investiții rațional orientate spre programele de training, el poate atinge nivele de productivitate compatibile cu cele din unele țări vest-europene;
Cadrul juridic care reglementează regimul investițiilor străine în România este, așa cum am arătat deja, competitiv în multe privințe prin raportare la reglementările similare ale țărilor concurente din zonă. În plus, existența unor proceduri flexibile de acordare de stimulente fiscale suplimentare și punerea deja în practică a unei politici selective de încurajare a marilor proiecte investiționale destinate atât pieței interne cât și celei internaționale, se pot constitui potențial într-un avantaj competitiv al României pe piața investițională est-europeană;
Accesibilitatea resurselor naturale prezintă un alt important atu pentru România. Din acest punct de vedere, valorificarea resurselor naturale trebuie să prezinte o prioritate a politicii economice românești, întrucât în acest fel se creează pe piața românească o gamă largă de oportunități de implementare pentru investitorii străini, în special pentru aceia care operează, de regulă, în asociere cu parteneri sau firme locale.
4.3. Evoluția investițiilor străine directe în România
În perioada 2000 – 2010 (luna mai) investițiile străine directe în România au atins nivelul de 4,68 miliarde dolari (la care se adaugă încă circa 2 miliarde dolari investiții în privatizare), nivel aflat departe de potențialul real al economiei, precum și de situația înregistrată în țările vecine: Polonia (40 miliarde dolari), Ungaria (23 miliarde dolari), Cehia (14 miliarde dolari).
Având în vedere durata de circa 10 ani, este posibilă analizarea cauzelor care au determinat această nedorită diferențiere a României.
Tabelul nr. 1. Dinamica ISD în România
Analiza evoluției datelor de mai sus trebuie corectată prin luarea în considerare a ciclului lung al negocierilor, în special în cazul investițiilor mari, care face ca nivelele înregistrate într-un an să fie, de multe ori, datorate activităților din anul (anii) anteriori. Un caz concret poate fi întâlnit în anul 1997, când cel puțin două investiții străine majore în domeniul telefoniei mobile (Mobifon și Mobilrom) au fost negociate și perfectate în anul anterior. De asemenea, investițiile efectuate de Renault sau Continental în anul 2000 au la bază negocieri care au durat cel puțin un an.Reprezentarea grafică a evoluției investițiilor străine directe în România marchează și ea acest traseu sinuos, caracterizat de o tendință descrescătoare pe termen mediu (graficul 4.1).
Figura 1. Evoluția investiției străine în valută
Investițiile străine în privatizare. Investițiile străine în privatizare înregistrate în perioada 1993-2000 se ridică la circa 2 miliarde dolari, cifră care nu poate fi satisfăcătoare atât din punctul de vedere al numărului de tranzacții încheiate, cât și în ceea ce privește condițiile și prețul la care s-au realizat privatizările.La fel ca și investițiile străine în societăți noi sau mixte, și investițiile străine în privatizare au fost grevate de o serie de factori:
apariția târzie a României pe piață, după 1996 când interesul pentru zonă fusese deja satisfăcut sau scăzut considerabil;
încheierea unor contracte sub presiunea timpului și a constrângerilor financiare au făcut ca acestea să nu fie foarte avantajoase sau să nu prevadă un mecanism suficient de strict de controlare a respectării obligațiilor de către cumpărători;
instabilitatea legislativă, precum și alți factori au făcut ca o serie de contracte de valori mari să nu se mai finalizeze (Bell Hellicopter, Akmaya, Britten Norman etc).
În anul 2000 am asistat la evoluția alertă a unei piețe globale a vânzării-cumpărării de firme (preluări și fuziuni) – evaluată la 1000 miliarde de dolari.
Raportul Mondial asupra Investițiilor elaborat de UNCTAD pe 2000 menționează între factorii care au dat un impuls fără precedent fuziunilor și achizițiilor de firme, plasamentele efectuate de investitorii străini în întreprinderile de stat care se privatizează.
În România, aportul procesului de privatizare la capitalul social în valută al societăților cu participare străină se ridica, la sfârșitul lui septembrie 2010, la peste 1,2 miliarde de dolari, acțiuni vândute prin FPS (figura 2).
Figura 2. Investiții angajate de partenerii externi la privatizarea prin FPS
4.3.2. Specificul investițiilor străine în România
O trăsătură a investițiilor străine în România o reprezintă faptul că investițiile de peste 500.000 de dolari au o pondere de peste 80% în totalul investițiilor. Se remarcă o polarizare în funcție de mărimea capitalului, respectiv circa 1% din numărul societăților comerciale cu participare străină dețin peste 80% din capitalul investit și circa 95% dintre acestea deține 12% din capitalul investit.
Această caracteristică este reflectată și de structura pe tipuri de investitori (persoane fizice sau juridice). Doar 7,7% din investitorii străini și 8,3% din partenerii români sunt persoane juridice, restul de 92,3% și respectiv 91,7% fiind persoane fizice.
În ceea ce privește structura capitalului în valută subscris în societățile comerciale cu participare străină de capital în perioada 1990- 2006 pe tipuri de investitori, 81,1% aparținând unor persoane juridice (firme), iar 18,9% unor persoane fizice. Polarizarea în societăți foarte mici (de regulă, având ca investitori străini persoane fizice) sau foarte mari (având ca investitori persoane juridice) este explicabilă în condițiile unei economii în tranziție ca a României, în care funcționarea mecanismelor de piață și a instituțiilor nu sunt încă bine puse la punct.
Marii investitori pot acționa pe o piață imperfectă deoarece ei își pot permite strategii pe termen lung care admit pierderi în primii ani de funcționare. Totodată, aceste firme mari pot avea acces la instituțiile guvernului și dispun de consultanță tehnică și juridică necesare pentru a soluționa multiple probleme ce pot apărea.
Pe de altă parte, firmele mici și investitorii individuali pot acționa pe o piață imperfectă deoarece ei au o inerție minimă, nu sunt implicați în investiții mari, cu cicluri tehnologice lungi și pot valorifica rapid situații conjuncturale favorabile.
În acest context, se poate aprecia că sporirea ponderii întreprinderilor mijlocii în rândul investitorilor străini va reprezenta un adevărat barometru al funcționării normale a economiei de piață în România.
Datele pentru România cu privire la activitățile industriale arată un grad redus de pătrundere generală și puține industrii orientate spre export. Un grad înalt de pătrundere întâlnim în industria ușoară orientată la export care folosește forța de muncă ieftină: textile și îmbrăcăminte, încălțăminte și mobilă.
Industria alimentară a reprezentat domeniul industrial cel mai atractiv pentru investitorii străini, aceasta disputându-și în ultima perioadă primul loc cu sfera comerțului.
Industriile orientate spre piața internă precum mașini electrice au rate mult mai diminuate de prezență a capitalului străin, decât în țări precum Ungaria sau Polonia, cea ce poate indica, totodată, capacități supra – dimensionate de producție în sectorul intern.
4.4. Regimul juridic al investițiilor străine
Regimul juridic al investițiilor străine în România, care constituie expresia politicii statului român în această materie, este prevăzut prin acte normative interne și, totodată, reiese din dispozițiile unor convenții internaționale la care România este parte.
Înainte de anul 1990, un regim restrictiv și puternic administrativizat de acces al investitorilor străini în economia românească a fost prevăzut de Decretul C.S. nr. 424/1972 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților mixte în Republica Socialistă România, coroborat cu Decretul C.S nr. 425/1972 privind impozitul pe beneficiile societăților mixte cosnstiuite în Republica Socialistă România.
Primul act normativ care a permis accesul liber al investițiilor străine pe piața românească după decembrie 1989 a fost Decretul – lege nr. 96/1990 cu privire la unele măsuri pentru atragerea investiției de capital străin din România. Acesta a fost abrogat prin Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine.
Un act normativ complementar a acestei legi a fost Legea nr. 71/1994 privind acordarea unor facilități suplimentare față de Legea nr. 35/1991, pentru atragerea de investitori străini în industrie. Atît Legea nr. 35/1991 cât și Legea 71/1994 au fost abrogate prin O.U.G nr. 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România.
O.U.G nr. 31/1997 a fost aborgată parțial prin O.U.G nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor direct și integral prin Legea nr. 241/1998 de aprobare a O.U.G Nr. 92/1997.
Convențiile internaționale la România este parte conțin, în anumite situații, prevederi care interesează regimul investițiilor străine în țară. Aceste prevederi prevalează asupra regimului de drept comun consacrat de legislația internă. România este parte la un tratat internațional multilateral în materie, și anume la Convenția de constituire a Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor, semnată la Seul la 11 octombrie 1985, care a fost ratificată prin Legea nr. 43/1992. Această convenție prevede, sub aspect organizatoric și funcțional, o formă specială de garanție internațională a investițiilor străine.
Efectuarea unei investiții în România, precum și posesia, folosința sau dispoziția asupra unei proprietăți sunt garantate și nu pot fi supuse vreunei măsuri discriminatorii. De asemenea, nu pot fi supuse discriminării administrarea, întreținerea, fructificarea, extinderea sau lichiditatea unei investiții.
Investitorii beneficiază în România, în principal, de:
posibilitatea realizării de investiții în orice domeniu și orice formă juridică prevăzută de lege;
egalitatea de tratament – just și echitabil – pentru investitorii români sau străini, rezidenți sau nerezidenți în Romania,
garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent,
facilități vamale și fiscale,
asistența privind parcurgerea formalităților administrative,
dreptul la conversia în valuta investițiilor a sumelor în lei care le revin din investiție, dar și la transferul valutei în țara de origine, conform normelor cu privire la regimul valutar,
dreptul investitorilor de a alege instanța judecătorească sau arbitrală competentă cu soluționarea eventualelor litigii,
posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exercițiu financiar pe seama profitului impozabil al exercițiilor financiare următoare,
posibilitatea folosirii amortizării accelerate,
posibilitatea deducerii cheltuielilor publicitate din profitul impozabil,
posibilitatea angajării de cetățeni străini, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Investitorii beneficiază de drepturile acordate prin legile în vigoare întreprinzătorilor, în vederea desfășurării în bune condiții, în vederea desfășurării în bune condiții a activităților întreprinderilor.
În prezent reglementarea de drept comun în materia facilităților acordate investitorilor străini o constituie O.U.G nr. 85/2008 privind stimularea investițiilor, act normativ care prin art. 3 pct. 3 definește noțiunea de facilități ca fiind măsurile de sprijin acordate de către furnizorii de ajutor de stat investitorilor, potrivit cu dispozițiile acestei ordonanțe.
În acest context, în vederea stimulării investițiilor se pot acorda potrivit art. 5 din OUG nr. 85/2008, diferite tipuri de facilități de natura ajutorului de stat, care să asigure respectarea condițiilor de acordare în mod transparent și asigurare compatibilității cu legislația europenaă în materia ajutorului de stat după cum urmează:
Acordarea de sume nerambursabile la achiziționarea de active corporale și necorporale;
Acordarea de contribuții financiare de la bugetul de stat pentru locurile de muncă nou create;
Acordarea de bonificați de dobîndă la contracarea de credite, precum și alte tipuri de facilități prevăzute de prevederile legale în vigoare.
Procedura generală pentru acordarea facilităților este prevăzută de art. 8 alin. (4) – (6) din OUG nr. 85/2008, iar procedurile speciale sunt prevăzute de art. 8 alin. (7) și art. 10 din OUG nr. 85/2008. Astfel, pentru a beneficia de facilitățile acordate de OUG nr. 85/2008, investitorul depune la autoritatea responsabilă cererea de acordare a facilităților și planul de investiții, precum și întreaga documentație potrivit mecanismului prevăzut în schema de ajutor de stat, urmând ca autoritatea responsabilă să analizeze această documentație și îndeplinirea cerințelor dispuse în actele normative sau administrative prin care se instituie scheme de ajutor de stat.
În aplicarea art. 6 alin. (1) din OUG nr. 85/2008 a fost adoptată H.G. nr. 274/2013 cu privire la acordarea ajutoarelor de minimis pentru investițiile realizatea întreprinderile mici și mijlocii, acesta reprezentând un ajutor de stat care nu depășește plafonul prevăzut de dispozițiile UE și care nu este supus procedurii de notificare. Beneficiarii ajutorului de minimis, în contextul acestui normativ, sunt întreprinderile din toate sectoarele, făcând excepție cele dispuse la art. 1 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Comisiei din 15 septembrie 2006 cu privire la aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul privind Comunitatea Europeană sau art- 107 – 108 din versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea UE, care îndeplinesc condițiile următoare:
Sunt înregistrate conform Legii societăților nr. 31/1990 sau a Legii nr. 1/2005, sunt încadrate în categoria IMM-urilor,potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004, și au sediul și își desfășoară activitatea în România;
Desfășoară activitate economică;
Nu au primit ajutoare de minimis pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, anul fiscal în curs și doia ani anteriori, sau, dacă au primit ajutoare de minimis în această perioadă, acestea cumulate nu depășesc plafonul echivalent în lei a 200.000 euro, respectiv a 1.000.000 euro în cazul întreprinderilor care desfășoară activitate în domeniul transportului intern, indiferent de sursa de finanțare;
Prezintă un plan de investiții pentru care se solicită finanțarea, cu evidențierea cheltuielilor eligibile;
Prezintă un studiu tehnic și economic din care reiese viabilitatea proiectului de investiții și eficiența economică a investiției solicitate în următorii trei ani de la finalizarea investiției;
Prezintă un angajament ferm pentru menținerea locurilor de muncă existente la data înregistrării cererii de accord pentru finanțare, precum și creearea până la finalizarea investiției și menținerea pe o perioadă de minim trei ani de la finalizarea investiției a cinci locuri de muncă, în cazul unui ajutor de minimis de până la 1.000.000 euro inclusiv și respectiv, șapte locuri de muncă, în cazul unui ajutor de minimis de la 1.000.000 euro până la 200.000 euro inclusiv.
Nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
Nu se află în procedura de executare silită, insolvență, faliment, reorganizarea judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare;
Nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate;
Nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în situația în care asemenea decizii au fost emise, acestea nu au fost executate.
În privința facilităților acordate investitorilor străini prin O.U.G nr. 92/1997, se impune precizarea că, la adoptarea acesteia și după aprobarea acesteia prin Legea nr. 241/2008, prevederile din O.U.G nr. 92/1997, prevedeau, în principal, categoriile de garanții și facilități comune tutror investitorilor străini, după care, sunt reglementate garanții și facilități pentru investitorii străini sau nerezidenți în România, urmând ca facilitățile vamale și fiscale să facă obiectulul unui capitol distinct din O.U.G nr. 92/1997.
După cum s-a remarcat și în literatura de specialitate, în contextul în care după adoptarea O.U.G nr. 92/1997 au fost adoptate acte normative care prevăd exercitarea unor drepturi dispuse și de art. 4 alin. (2) din O.U.G nr. 92/1997, unele dintre prevederile acestui articol, mai sunt încă în vigoare, dar exercitarea drepturilor insttiuite de acest text legal vor putea fi exercitate doar în condițiile prevăzute de aceste acte normative în materie. Evident că prevederile prin care sunt instituite garanții în favoarea investitorilor străini rămân cele prevăzute de O.U.G nr. 92/1997.
Pornind de la aceste considerente, dispozițiile din art. 4 alin. (2) din O.U.G nr. 92/1997 care sunt încă în vigoare, sub condiția exercitării drepturile prevăzute de acest text legal în condițiile actelor normative în materie adoptate după intrarea în vigoare a O.U.G nr. 92/1997, sunt următoarele:
posibilitatea efectuării de investiții în orice domeniu și în orice forme juridice prevăzute de prevederile legale;
egalitatea de tratament – just, echitabil și nediscriminatoriu – pentru investitorii români sau străini, rezidenți sau nerezidenți în România;
garanții împotriva naționalizării, exproprieii sau altor măsuri cu efect echivalent;
dreptul investitorilor de a alege instanțele judecătorești sau arbitrale competente pentru rezolvarea eventualelor litigii.
Posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exercițiu financiar pe seama profitului impozabil al exercițiilor financiare următoare;
Posibilitatea folosirii amortizării accelerate;
Posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă și publicitate din prifitul impozabil;
Posibilitatea angajării de cetățeni străini, potrivit prevederilor legale în vigoare. Sub acest aspect, a fost adoptată O.G nr. 25/2014, act normativ potrivit căruia angajatorul, persoană juridică sau fizică cu sediul social ori profesional, respectiv domiciliul în România sau filiala din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate poate să angajeze în muncă un străin în condițiile Codului muncii. În acest context, străinul poate să fie angajat ca lucrător permanent, ce lucrător stagiar ori ca lucrător sezonier, în baza unui aviz de angajare care se emite de Inspectoratul General pentru Imigrări, la cererea angajatorului, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție. De asemenea, avizul de angajare în muncă este eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări și în situația încadrării în muncă a lucrătorilor transfrontalieri, definiți, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din O.G nr. 25/2014, ca fiind străini, cetățeni ai unui stat care are frontieră comună cu țara noastră și care locuiesc în zona de frontieră a statului respectiv, încadrați în muncă întro localitate de frontieră de pe teritoriul țării noastre cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, încheiat de angajator în baza avizului de angajare. Reiese așadar, din conținutul noului cadru normativ instituit de O.G nr. 25/2014 că acesta, nu distinge în privința postului pe care îl poate ocupa un străin, de unde rezultă consecința că străinul poate să ocupe orice post, respectiv, atât unpost de execuție cât și unul de conducere.
Posibilitatea efectuării de schimb valutar pe teritoriul României în condițiile prevăzute de reglementările BNR, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În contextul în care dispozițiile O.U.G nr. 67/1999 au fost abrogate de O.U.G nr. 50/2000, în prezent nu mai există o dispoziție generală cu privire la acordarea unor facilități individuale, existând doar unele prevederii tranzitorii instituite de art. 38 Cod fiscal cu privire la facilitarea scutirii de la plata impozitului pe profit pentru anumite societăți comerciale (societăți, după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă), unele constituite cu capital de stat.
Doar Codul fiscal instituie norme cu caracter general cu privire la unele facilități fiscale, ce se aplică investițiilor străine prevăzute prin acte normative cu caracter special.
Astfel, una din facilitățile fiscale instituite recent este ceea cu privire la scutirea de impozit a profitului reinvestit datorat de către persoanele juridice ce investesc profitul în respectivele active, potrivit O.U.G nr. 19/2014. O atfel de facilitate fiscală are ca efect majorarea susrselor de finanțare rămase la dispoziția acestor persoane juridice cu suma corespunzătoare a impozitului pe profit scutit.
Prevederile referitoare la scutirea pe impozitul pe profitul reinvestit sunt aplicabile și echipamentelor tehnologice care se realizează pe parcursul mai multor ani, precum și echipamentelor tehnologice noi. De asemenea, contribuabilii ce beneficiază de aceste facilități sunt obligați să păstreze din durata de utilizare economică, stabilită conform prevederilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de cinci ani. În situația nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se calculează impozitul pe profit și se percep creanțe fiscale accesorii conform Codului de procedură fiscală, de la data aplicării facilității, conform prevederilor legale.
Conform art. 6 din O.U.G nr. 24/1998, societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum și întreprinzători particulari sau asociațiile familiale, autorizate potrivit Decretului lege nr. 54/1990, respectiv după O.U.G nr. 44/2008 după adoptarea acestui act normativ, care au sediul și își desfășoară activitatea în zona defavoritzată, beneficiază pentru investițiile nou create de unele facilități, precum scutirea de impozit pe profitul aferent investițiilor noi, pe perioada existenței zonei defavorizate, dar această facilitate este acordată numai persoanelor juridice ce au obținut înainte de 1 iulie 2003 certificat permanent de investitor în zona defavorizată.
Potrivit art. 8 din O.U.G nr. 24/1998, unitățile care fac obiectul de reglementare al acestui act normativ beneficiază de aceste facilități, dacă prin investiția realizată se crează locuri noi de muncă pentru forța de muncă neocupată sau pentru memebrii de familie a acestora care locuiesc în zona defavorizată.
De asemenea conform art. 6 lit. c1) O.U.G nr. 24/1998, scutirea de la plata impozitului pe profit aferent investițiilor noi pe perioada existenței zonei defavorizate se aplică doar persoanelor juridice ce au obținut înainte de data de 1 iulie 2003, certificatul permanent de investitor în zona defavorizată.
Totodată, agenții economici care operează în zona defavorizată, beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute de art. 6 O.U.G nr. 24/1998, până la atingerea intensității maxime a ajutorului de stat, potrivit Regulamentului cu privire la ajutorul de stat aprobat de Consiliul Concurenței.
Zona liberă este instituită prin Legea nr. 84/1992, cu scopul promovării schimburilor internaționale și al atragerii de capital străin pentru introducerea de noi tehnologii, dar și pentru a spori posibilitățile de utilizare a resurselor economiei naționale, în porturile maritime și fluviale al țării noastre, în lungul Canalului Dunăre – Marea Neagră și a altor canale navigabile și în teritoriile din aporpierea punctelor de trecere a frontierei.
Zona liberă reprezintă o zonă geografică a României în care operatorii – persoane fizice/juridice, române/străine – desfășoară activități, iar mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri se supun prevederilor Codului vamal al României.
În zonele libere sunt aduse mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri fără restricții privind țara de origine, de proveniență sau de destinații, neputînd fi aduse bunurile al căro import este interzis pe teritoriul României prin prevederi legale sau convenții internaționale la care țara noastră este parte.
Conform art. 11 din Legea nr. 84/1992, activitățile din zonele libere sunt realizate de către operatori doar pe baza licențelor eliberate în administrațiile zonelor libere, ce funcționează ca și regii autonome și care se pot reorganiza în societăți sau companii naționale, cu respectarea principiilor liberei concurențe.
În acest context, prin art- 14 din Legea nr. 84/1992 este instituită posibilitatea de a acorda facilități operatorilor ce realizezază investiții în zonele libere în baza contractelor încheiate, sub forma ajutorului de stat, cu condiția îndeplinirii condițiilor cu privire la ajutorul de stat regional și ajutorul de stat pentru IMM-uri.
Pentru investițiile realizate în zonele libere, operatorii, precum și administrațiile zonelor libere pot să primească un ajutorde dezvoltare regională în cuantum de 50% din consturile eligibile ale investițiilor realizate de întreprinderile mari și 65% din consturile eligibile ale investițiilor realizate de IMM-uri.
Pentru acordarea ajutorului de stat operatorilor din zonele libere, este nevoie ca aceștia să nu primească pentru investițiile realizate ajutoare de natură fiscală.
Activitatea petrolieră face obiectul de reglementate a Legii nr. 238/2004. Aceasta constă întrun ansamblu de activități de dezvoltare, explorare, abandonare, exploatare a unui zăcămînt petrolier, înmagazinarea subterană, transportul și tranzitul petrului pe conducte de tip magistral, precum și operarea terminalelor miniere.
Activitatea petrolieră este concretizată întru contract de concesiune, care constituie operațiunea juridică, prin care România, reprezentată de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată, unei persoane juridice străine sau române, în calitate de concesionar, dreptul și îndatorirea de a efectua, pe cheltuială și risc proprii, operațiuni petroliei care care sub incidența legislației în materie, în schimbul unei redevențe și dreptul de a folosi bunurile aflate în proprietate publică, necesare realizării operațiunilor petroliere, în schimul unei redevențe.
Dreptul de concesiune este acordat titularului unui accord petrolier. Accordul petrolier reprezintă acel act juridic încheiat conform prevederilor legale, întru autoritatea competentă și una/mai multe persoane juridice române/străine, în vederea acordări concesiunii petroliere. Reiese, așadar, că pentru a putea participa la licitația organizată în vederea acordării concesiunii petroliere, potențialul concesionar trebuie să obțină în prealabil accordul petrolier pentru a putea justifica îndeplinirea cerințelor legale pentru a participa la o astfel de licitație.
Cu privire la calitatea de concesionar, resursele petroliere se pun în valaore prin operațiuni petroliere care sunt concesionate persoanelor juridice romîne ori strpine, potrivit normelor prevăzute de prevederile legale.
În acest context, la fel ca și în situația concesiunilor miniere, și titularii accordului petrolier beneficiază de dreptul de aces și de folosință a terenurilor necesare pentru efectuarea operațiunilor de tip petrolier, drept ce se dobîndește prin una din modalitățile prevăzute de art. 6 din Legea petrolului.
Potrivit prevederilor legale, titularii accordului de tip petrolier beneficiază de acordarea de facilități de natura ajutorului de stat, cu respectarea prevederilor în domeniul ajutorului de stat. Totodată, titularii acordului de tip petrolier pot să transfere unei alte persoane juridice drepturile pe care le dobîndesc și obligațiile pe care și le asumă, însă doar cu aprbarea în prealabil în scris a autorității competente, orice transfer ce se realizează fără aprobare scrisă este lovit de nulitate.
România este parte din 1992 la Convenția de constituire a Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor, elaborată sub auspiciile Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare. Obiectivul acestei Convenții, după se menționează în preambulul acesteia, îl constituie întărirea cooperării internaționale pentru dezvoltare economică, precum și întreținerea contribuției la dezvoltarea investițiilor străine, în general, și a celei particulapre, în special.
Prin Convenția de la Seul din 11 octombrie 1985 a fost constituită Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor, care are presonalitate juridică ,și capacitatea de:
A contracta
A dobîndi și dispune de proprietatea imobilă și mobilă
A institui proceduri legale.
Conform art. 2 din Convenție, scopul agenției este acela de a încuraja fluxul de investiții pentru scopuri productive între statele membre și mai ales, spre țările în curs de dezvoltare suplimentînd astfel activitățile Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare, Corporației Financiare Internațioanle și altor instituții internaționale de finanțare a dezvoltării. În realizarea scopurilor sale, Agenția poate să emită faranții, inclusiv co-asigurare și reasigurare, împotriva riscurilor necomerciale cu privire la investițiile întro țară membrp, care vin din alte țări membre.
Cu privire la riscurile garantate de către agenție, prevederile art. 11 lit. a) din Convenție stabilesc că, sub rezerva dispozițiilor secțiunilor b) și c), agenția poate să garanteze investițiile eligibile contra unor prejudicii reieșind din unul/mai multe din tipurile următoare de riscuri:
Risc de transfer valutar – orice introducere – atribuită guvernului gazdă – de restricții asupra transferului, în afara țării gazdă, a monedei proprii întro monedă liber utilizabilă sau o altă monedă convenabilă deținătorilor garanției, inclusiv lipsa unei acțiuni din partea guvernului țării gazdă, a monedei proprii întro monedă liber utilizabilă sau o altă monedă convenabilă deținătorilor garanției, inclusiv lipsa unei acțiuni din partea guvernului țării gazdă, întro perioadă rezonabilă de timp cu privire la cererea unui astfel de investitor pentru un astfel de transfer;
Exproprierea și măsurile similare – orice acțiune legislativă sau administrativă ori orice omisiune atribuită guvernului gazdă care are ca efect deposedarea garanției de proprietate ori controlul sau un beneficiu substanțial din investiția sa, exceptînd măsurile nediscriminatorii cu aplicabilitate generală, pe care guvernele le iau în mod normal în scopul prevederii activității economice în teritoriile lor;
Încălcarea contractului – orice încălcare sau suspendare de către guvernul gazdă a contractului cu deținătorul garanției;
Tulburări civile sau/și război – orice acțiune militară sau tutlburare vicilă în teritoriul țării gazdă, căreia această convenție nu îi va fi aplicabilă conform art. 66.
Investitor eligibil este orice persoană fizică sau persoană juridică care poate să fie aleasă să primească garanția, cu condiția ca:
Aceea personaă să fie cetățean al altei țări decât țara – gazdă,
Această persoană juridică să facă parte ori să aibă principalul sediu de afaceri întro țară membră ori majoritatea capitalului să fie deșinut de un stat membru ori de state memebre sau de cetățeni ai acestora, cu condiția ca acel stat membru să nu fie țară gazdă în nici unul dintre cazurile de mai sus arătate;
Această persoană juridică să fie ori nu particlară, să opereze pe o bază comercială.
În situația în care investitorul are mai multe cetățenii, cetățenia unui stat memebru va prevala asupra cetățeniei unui stat nemebru și cetățenia țării gazdă va prevala asupra cetățeiniei oricărei alte țări membre.
Concluzii
Investițiile străine directe sunt, neîndoielnice, un factor de creștere economică. Departe de a fi resursa principală a dezvoltării – care se bazează în primul rând pe efortul intern – investițiile străine directe oferă elemente cantitative și calitative care amplifică, stimulează și mobilizează factorii dezvoltării. Investițiile străine directe au efect multiplicator, impactul lor propagându-se în economie și societate.
Transferul experienței avansate pentru valorificarea unor resurse nefolosite sau insuficient folosite este benefic oricărui popor. În felul acesta, resursele de care dispune o țară generează mai multă valoare adăugată care ridică nivelul de trai al oamenilor, iar o parte din plusul de valoare adăugată constituie câștigul investitorului (repatrierea profiturilor).
Dacă experiența mondială a ajuns la această concluzie, accentuată în zilele noastre, cu atât mai mult este valabilă pentru țările în curs de tranziție, unde necesitățile sunt mai mari și mai diverse. Aici investițiile străine directe ajută la schimbarea comportamentului întreprinderii, promovează un nou standard de calitate a produselor, contribuie la mobilizarea și alocarea eficientă a resurselor. Prin aceasta, investițiile străine directe participă la formarea sistemului economiei de piață și stimulează creșterea economică. La începutul tranziției, contribuția calitativă este preponderentă față de contribuția cantitativă, care este mai importantă după ce au fost puse în practică mecanismele economice ale pieței libere.
Capitalul și avantajele pe care le aduce un pachet investițional se așează, în condițiile unor fluxuri investiționale fără frontiere, acolo unde sunt fructificate cel mai bine. În interesul investitorului – întreprinzător, dar și în interesul comunității țării gazdă – mediul economic intern și factorii de producție locală îmbunătățită, care să acorde toată gama serviciilor necesare investitorilor străini și să dezvolte o strategie pentru atragerea investițiilor străine directe. Se consideră că guvernele ar face o greșeală distribuind atribuții în legătură cu reglementarea și promovarea investițiilor străine directe la un număr mare de instituții. Ideal ar fi ca o singură agenție coordonatoare să aibă autoritate în materie, ca interlocutor unic (sau principal) al investitorilor străini (cum, de altfel, se realizează în cazul țărilor nou industrializate din Asia).
România este avantajată de poziția geografică, de dotare cu factori naturali și de resurse umane pe care le are. Tradiția unei economii de piață antebelice, în care investițiile străine directe au jucat un rol important, ca și diferențierea și structura unei industrii dezvoltate în perioada postbelică sunt, de asemenea, avantaje comparative substanțiale. Ridicarea tuturor acestor factori la rangul de „avantaje competitive”, adică sporirea capacității de a obține o valoare adăugată mai mare prin folosirea aceleiași cantități de factori de producție este determinată în România de introducerea și consolidarea mecanismelor economiei de piață și liberalizarea cadrului economic pentru alocarea eficientă a resurselor, precum și de dezvoltarea infrastructurii fizice și umane, pentru fluidizarea circulației bunurilor, capitalului și forței de muncă.
Consecvența și consistența politicilor economice vor determina și în continuare comportamentul de economisiri și investiții în România. Creșterea capacității de atragere a investițiilor străine directe, rezultat al voinței politice, dar și al acțiunii practice, va conduce la un aport substanțial de resurse externe în susținerea procesului de transformare și creștere economică.
Bibliografie:
Literatură de specialitate:
Alexander J. Belohlavek, Protecția investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, Editura C.H.Beck, București, 2011
Anda Mazilu, Transnaționalele și competitivitatea, Editura Economică, București, 1999
Bal A., Dumitrescu St., Economie mondială, Ed. Economică, București, 2002
Bari I., Globalizarea economiei, Ed. Economică București, 2005, p. 285 – 322
Bonciu, Fl., Dinu, M. Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe, Editura Albatros, București, 2003
C. Munteanu, C. Vâlsan – Investiții internaționale, Editura Expert, București, 1995
C.E.Cândea, Rolul doctrinei în dezvoltarea regimului juridic al investițiilor străine și evoluții specifice în dreptul internațional, în Revista de note și studii juridice, disponibilă pe www.juridice .ro
Charles Oman, Policy competition for FDI. A Study of Competition among Governments to Attract FDI, March, 2000
Constantin Rudințchi, Revista Capital, nr 42/2011
Costea Munteanu, Investiții internaționale, Ed. Oscar Print, București, 1995
D.A.P.Florescu, Achiziții publice, Ed. Universul Juridic, Buucrești,
Dochia, A, New private firm contributions to structural change in the Romanian economy, 1999
Dragoș – Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional., Ed. Universul Juridic, București, 2008
Dumitru Mazilu, Dreptul comertului internațional, Editura Lumina Lex, București, 2008
Dumitru Mazilu, Tratat privind dreptul comerțului internațional, Ed. Universul Juridic, București, 2011
E. Albu , Contracte administrative. Achizițiile publice și contenciosul administrativ Curierul judiciar, nr. 1/2007
Fl. Bonciu, Economie mondială, Ed. Lumina Lex, București, 2009
Fl. Bonciu, Investițiile străine și noua ordine economică mondială, Ed. Universitară, București, 2009
Florin Bonciu, Evoluția investițiilor străine directe în România, Tribuna economică, nr. 32/2011
Georgeta Ilie, Investitii străine directe, Editura ProUniversitaria, București, 2012
Globerman, S, Shapiro, D., Tang, Y., Foreign Direct Investment in Emerging and Transition European Countries, Transnational Corporations vol.13, no.1, 2004.
Gr. Florescu, Societățile mixte în România, Ed. Litera, 1977
Gr. Florescu, Societățile mixte în România, Ed. Litera, 1977,
H.Bourguinat – Finance internationale, Presses Universitaires de France, Paris, 1992
Iacovoiu, V, Relația dintre investițiile străine directe și integrarea europeană a României, România și Uniunea Europeană – Calitatea integrării, , Editura Economică, 2006, p. 6
Iacovoiu, V., România pe calea integrării. O evoluție posibilă, Revista de Economie teoretică și aplicată – Supliment, ISSN 1841-8678, 2007
Ioan Bari, Economie mondială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Ioan Denuța, Investițiile străine directe în țările est și central europene, Editura Economica, București, 1998
Ivan, M.V., Iacovoiu, V., Buruiană, V., The Main Factors Related to the Foreign Direct Investments Contribution at Productivity .Growth, ICPQR 2008, ISPQR, University of Oulu, Finlanda
J.M.Siroen,L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000
L. Son, Investiția străină directă. Abordări teoretice, Timișoara, 2001
Lucian Luca, Consolidarea exploatațiilor agricole, Ed. Economică, București, 2012
Lusine Navasardyn, Protecția și garantarea investitiilor străine în dreptul comerțului internațional, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010
Lusine Navasardyn, Protecția și garantarea investitiilor străine în dreptul comerțului internațional, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010
M. Negrițoiu – Investițiile – un salt înainte. Editura Economică, București, 1997
M.C.Catană, Achiziții publice, Ed. Universul juridic, București, 2011
Madălin Irinel Niculeasa, Legislația achizițiilor publice. Comentarii și explicații. Ediția a 3 a, Ed. C.H. Beck, București, 2012
Mirela Rusu, Investițiile străine directe, Editura Paideia, București, 2000
Mișu Negrițoiu, Salt înainte , dezvoltarea și investițiile străine directe, Editura Pro și Editura Expert, București, 1996
Nicolae Sută, Integrarea economică europeană, Editura Economică, București, 1999
Octavian Căpățănă, Societățile mixte, mijloc de realizare a investițiilor străine în România, în RRSI, nr. 3/1988
Octavian Căpățână, Societăți mixte constituite în R.S.R, Ed. Ac. București, 1976;
Octavian Căpățână, Societățile comerciale, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 1996
Oliviu Puie, Contenciosul administrativ, Ed. Universul Juridic, București 2009
Oliviu Puie, Dreptul comerțului internațional, Editura Universul Juridic, București, 2015
Pogonaru, F., Apostol, C.,Romania capital markets; a Decade of Transition, Centrul UNCTAD-Romania, 2000
Postelnicu Gheorghe, Postelnicu Cătălin: Fluxurile investițiilor internaționale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2003
Postelnicu Gheorghe, Postelnicu Cătălin: Investițiile internaționale în ecuația dezvoltării economice, Editura Presa Univesitară Clujeană, 2001
Raluca Prelipceanu, Investițiile străine directe și restructurarea economiei românești în contextul integrării europene, Ed. Lumen, 2006
Raportul Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite pentru anul 2013, http://www.un.org/
S. Brădeanu, Aspecte juridice ale reglementării relațiilor de comerț exterior și de cooperare economică, în R.R.D, nr. 9/1973, pp. 23 – 25,
S. Brădeanu, Aspecte juridice ale reglementării relațiilor de comerț exterior și de cooperare economică, în R.R.D, nr. 9/1973,
Son Liana, Teză de doctorat: Investițiile străine directe – proces catalizator în contextul globalizării economiei mondiale. Impactul lor în economia României, Timișoara, 2001
Suzana Popa, Abordări conceptuale ale investițiilor străine ca factor de creștere și dezvoltare, Ed. Pro Universitaria, București, 2013
UNCTAD, World Investment Report, Transnational Corporations and Competitiviness, 1995
V.Ștefănescu, Achizițiile publice în România, Ed. C.H.Beck, București, 2014
W. Andreff, Les multinationales globales, Ed. La Decouverte, Paris, 1996
Legislație:
Convenția de la Seul din 11 octombrie 1985
Convenția de la Washington din 18 martie 1965, ratificată de România prin Decretul Consiliului de stat nr. 62/1975 și publicată în B.Of. nr. 56/1975
Decretul – lege nr. 96/1990 cu privire la unele măsuri pentru atragerea investiției de capital străin din România, publicat în M.Of., nr. 37/1990
H.G nr. 430/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism, publicat în M.Of. nr. 420/2013
H.G. nr. 274/2013 cu privire la acordarea ajutoarelor de minimis pentru investițiile realizatea întreprinderile mici și mijlocii, publicată în M.Of. nr. 305/2013
Indrumar practic FEADR, www.madr.ro
Legea 241/1998 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe; publicată în M.OF nr. 483 din 16 decembrie 1998
Legea 287/2009 privind Codul civil, republicat în M.Of. nr. 505/2011
Legea 31/1990 a societăților comerciale a fost republicată în M.Of. nr. 1066/2004
Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul Fiscal
Legea nr. 1/2005 cu privire la organizarea și funcționarea cooperației, republicată în M.Of. nr. 368/2014
Legea nr. 105/2011 cu privire la gestionarea și folosirea fondurilor externe nerambursabile și a co-finanțării publice naționale, publicată în M.Of nr. 434/2011
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Legea nr. 186/2013 cu privire la constituirea și funcționarea parcurilor industriale, publicată în M.Of. nr. 421/2013
Legea nr. 238/2004 a petrolului, publicată în M.O.f nr. 535/2004
Legea nr. 242/2013, publicată în M.Of. nr. 442/2013
Legea nr. 247 din 2005 cu privire la reforma în domeniile proprietății și justiției, dar și unele măsuri adiacente, publicată în M.Of. nr. 653 din 22 iulie 2005
Legea nr. 346/2004 cu privire la stimularea înfințări și dezvoltării de întreprinderii mici și mijlocii, publicată în M.Of. nr. 791 din 27 august 2004
Legea nr. 346/2004 cu privire la stimularea înfințării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în M.Of. nr. 791/2004
Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine, publicată în M.Of. nr. 73/1991
Legea nr. 35/1991, pentru atragerea de investitori străini în industrie, publicată în M. Of. nr. 189/1994
Legea nr. 43/1992, publicată în M.Of. nr. 93/1992
Legea nr. 54/1998 cu privire la circulația juridică a terenurilor, publicată în M.Of. Nr. 102 din 4 martie 1998
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în M.Of. nr. 1154/2007
Legea nr. 84/1992 cu privire la regimul zonelor libere, publicată în M.Of, nr. 182/1992
Legea nr. 85/2003 a minelor, publicată în M.Of. nr. 197/2003
Legea privind Codul vamal al României ce asigură aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în JO al Comunității Europene (JOCE) nr 302/1992.
Legea nr. 62/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, publicată în M.Of. nr. 328/2014
N.B.N.R nr. 5/2005 cu privire la autorizarea operațiunilor valutare, prin N.B.N.R 4/2006 cu privire la completarea și modificarea R.B.N.R nr. 4/2005 (publicat în M.Of. nr. 695/2006
O.G nr. 24/2009 cu privire la gestionarea financiară a fonsurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European, publicată în M.Of nr. 601/2009
O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în M.OF. nr. 513/2003
O.U.G NR. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al SEE 2009—2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009—2014, publicată în M.Of. nr. 210/2013
O.U.G nr. 24/1998 cu privire la regimul juridic al zonelor defavorizate, republicată în M.Of nr. 545/1999
O.U.G nr. 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România, publicată în M.Of nr. 125/1997
O.U.G nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în M.Of. nr. 328/2008
O.U.G nr. 50/2000 pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice, publicată în M.Of., nr. 208/2000
O.U.G nr. 67/1999 cu privire la unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice prin care s-au acordat unei facultăți individuale investițile cu impact major asupra activității economice, publicată în M.Of nr. 231/1999
O.U.G nr. 85/2008 privind stimularea investițiilor, publicată în M.Of. nr. 474/2008
Ordinul vice – primministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2980/2013 cu privire la aprobarea condițiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investițile realizate în parcurile industriale, publșicat în M.Of. nr. 610/2013
Ordonanța de Guvern nr. 27/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006, publicată în M.Of. nr. 88 din 31 ianuarie 2006
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. nr. 308/.2014
Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în Romania , publicată în M.Of.nr 640/2014.
OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006
Proiectul de lege privind Legea privind parteneriatul public – privat
Bibliografie:
Literatură de specialitate:
Alexander J. Belohlavek, Protecția investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, Editura C.H.Beck, București, 2011
Anda Mazilu, Transnaționalele și competitivitatea, Editura Economică, București, 1999
Bal A., Dumitrescu St., Economie mondială, Ed. Economică, București, 2002
Bari I., Globalizarea economiei, Ed. Economică București, 2005, p. 285 – 322
Bonciu, Fl., Dinu, M. Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe, Editura Albatros, București, 2003
C. Munteanu, C. Vâlsan – Investiții internaționale, Editura Expert, București, 1995
C.E.Cândea, Rolul doctrinei în dezvoltarea regimului juridic al investițiilor străine și evoluții specifice în dreptul internațional, în Revista de note și studii juridice, disponibilă pe www.juridice .ro
Charles Oman, Policy competition for FDI. A Study of Competition among Governments to Attract FDI, March, 2000
Constantin Rudințchi, Revista Capital, nr 42/2011
Costea Munteanu, Investiții internaționale, Ed. Oscar Print, București, 1995
D.A.P.Florescu, Achiziții publice, Ed. Universul Juridic, Buucrești,
Dochia, A, New private firm contributions to structural change in the Romanian economy, 1999
Dragoș – Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional., Ed. Universul Juridic, București, 2008
Dumitru Mazilu, Dreptul comertului internațional, Editura Lumina Lex, București, 2008
Dumitru Mazilu, Tratat privind dreptul comerțului internațional, Ed. Universul Juridic, București, 2011
E. Albu , Contracte administrative. Achizițiile publice și contenciosul administrativ Curierul judiciar, nr. 1/2007
Fl. Bonciu, Economie mondială, Ed. Lumina Lex, București, 2009
Fl. Bonciu, Investițiile străine și noua ordine economică mondială, Ed. Universitară, București, 2009
Florin Bonciu, Evoluția investițiilor străine directe în România, Tribuna economică, nr. 32/2011
Georgeta Ilie, Investitii străine directe, Editura ProUniversitaria, București, 2012
Globerman, S, Shapiro, D., Tang, Y., Foreign Direct Investment in Emerging and Transition European Countries, Transnational Corporations vol.13, no.1, 2004.
Gr. Florescu, Societățile mixte în România, Ed. Litera, 1977
Gr. Florescu, Societățile mixte în România, Ed. Litera, 1977,
H.Bourguinat – Finance internationale, Presses Universitaires de France, Paris, 1992
Iacovoiu, V, Relația dintre investițiile străine directe și integrarea europeană a României, România și Uniunea Europeană – Calitatea integrării, , Editura Economică, 2006, p. 6
Iacovoiu, V., România pe calea integrării. O evoluție posibilă, Revista de Economie teoretică și aplicată – Supliment, ISSN 1841-8678, 2007
Ioan Bari, Economie mondială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Ioan Denuța, Investițiile străine directe în țările est și central europene, Editura Economica, București, 1998
Ivan, M.V., Iacovoiu, V., Buruiană, V., The Main Factors Related to the Foreign Direct Investments Contribution at Productivity .Growth, ICPQR 2008, ISPQR, University of Oulu, Finlanda
J.M.Siroen,L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000
L. Son, Investiția străină directă. Abordări teoretice, Timișoara, 2001
Lucian Luca, Consolidarea exploatațiilor agricole, Ed. Economică, București, 2012
Lusine Navasardyn, Protecția și garantarea investitiilor străine în dreptul comerțului internațional, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010
Lusine Navasardyn, Protecția și garantarea investitiilor străine în dreptul comerțului internațional, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010
M. Negrițoiu – Investițiile – un salt înainte. Editura Economică, București, 1997
M.C.Catană, Achiziții publice, Ed. Universul juridic, București, 2011
Madălin Irinel Niculeasa, Legislația achizițiilor publice. Comentarii și explicații. Ediția a 3 a, Ed. C.H. Beck, București, 2012
Mirela Rusu, Investițiile străine directe, Editura Paideia, București, 2000
Mișu Negrițoiu, Salt înainte , dezvoltarea și investițiile străine directe, Editura Pro și Editura Expert, București, 1996
Nicolae Sută, Integrarea economică europeană, Editura Economică, București, 1999
Octavian Căpățănă, Societățile mixte, mijloc de realizare a investițiilor străine în România, în RRSI, nr. 3/1988
Octavian Căpățână, Societăți mixte constituite în R.S.R, Ed. Ac. București, 1976;
Octavian Căpățână, Societățile comerciale, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 1996
Oliviu Puie, Contenciosul administrativ, Ed. Universul Juridic, București 2009
Oliviu Puie, Dreptul comerțului internațional, Editura Universul Juridic, București, 2015
Pogonaru, F., Apostol, C.,Romania capital markets; a Decade of Transition, Centrul UNCTAD-Romania, 2000
Postelnicu Gheorghe, Postelnicu Cătălin: Fluxurile investițiilor internaționale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2003
Postelnicu Gheorghe, Postelnicu Cătălin: Investițiile internaționale în ecuația dezvoltării economice, Editura Presa Univesitară Clujeană, 2001
Raluca Prelipceanu, Investițiile străine directe și restructurarea economiei românești în contextul integrării europene, Ed. Lumen, 2006
Raportul Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite pentru anul 2013, http://www.un.org/
S. Brădeanu, Aspecte juridice ale reglementării relațiilor de comerț exterior și de cooperare economică, în R.R.D, nr. 9/1973, pp. 23 – 25,
S. Brădeanu, Aspecte juridice ale reglementării relațiilor de comerț exterior și de cooperare economică, în R.R.D, nr. 9/1973,
Son Liana, Teză de doctorat: Investițiile străine directe – proces catalizator în contextul globalizării economiei mondiale. Impactul lor în economia României, Timișoara, 2001
Suzana Popa, Abordări conceptuale ale investițiilor străine ca factor de creștere și dezvoltare, Ed. Pro Universitaria, București, 2013
UNCTAD, World Investment Report, Transnational Corporations and Competitiviness, 1995
V.Ștefănescu, Achizițiile publice în România, Ed. C.H.Beck, București, 2014
W. Andreff, Les multinationales globales, Ed. La Decouverte, Paris, 1996
Legislație:
Convenția de la Seul din 11 octombrie 1985
Convenția de la Washington din 18 martie 1965, ratificată de România prin Decretul Consiliului de stat nr. 62/1975 și publicată în B.Of. nr. 56/1975
Decretul – lege nr. 96/1990 cu privire la unele măsuri pentru atragerea investiției de capital străin din România, publicat în M.Of., nr. 37/1990
H.G nr. 430/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism, publicat în M.Of. nr. 420/2013
H.G. nr. 274/2013 cu privire la acordarea ajutoarelor de minimis pentru investițiile realizatea întreprinderile mici și mijlocii, publicată în M.Of. nr. 305/2013
Indrumar practic FEADR, www.madr.ro
Legea 241/1998 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe; publicată în M.OF nr. 483 din 16 decembrie 1998
Legea 287/2009 privind Codul civil, republicat în M.Of. nr. 505/2011
Legea 31/1990 a societăților comerciale a fost republicată în M.Of. nr. 1066/2004
Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul Fiscal
Legea nr. 1/2005 cu privire la organizarea și funcționarea cooperației, republicată în M.Of. nr. 368/2014
Legea nr. 105/2011 cu privire la gestionarea și folosirea fondurilor externe nerambursabile și a co-finanțării publice naționale, publicată în M.Of nr. 434/2011
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Legea nr. 186/2013 cu privire la constituirea și funcționarea parcurilor industriale, publicată în M.Of. nr. 421/2013
Legea nr. 238/2004 a petrolului, publicată în M.O.f nr. 535/2004
Legea nr. 242/2013, publicată în M.Of. nr. 442/2013
Legea nr. 247 din 2005 cu privire la reforma în domeniile proprietății și justiției, dar și unele măsuri adiacente, publicată în M.Of. nr. 653 din 22 iulie 2005
Legea nr. 346/2004 cu privire la stimularea înfințări și dezvoltării de întreprinderii mici și mijlocii, publicată în M.Of. nr. 791 din 27 august 2004
Legea nr. 346/2004 cu privire la stimularea înfințării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în M.Of. nr. 791/2004
Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine, publicată în M.Of. nr. 73/1991
Legea nr. 35/1991, pentru atragerea de investitori străini în industrie, publicată în M. Of. nr. 189/1994
Legea nr. 43/1992, publicată în M.Of. nr. 93/1992
Legea nr. 54/1998 cu privire la circulația juridică a terenurilor, publicată în M.Of. Nr. 102 din 4 martie 1998
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în M.Of. nr. 1154/2007
Legea nr. 84/1992 cu privire la regimul zonelor libere, publicată în M.Of, nr. 182/1992
Legea nr. 85/2003 a minelor, publicată în M.Of. nr. 197/2003
Legea privind Codul vamal al României ce asigură aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în JO al Comunității Europene (JOCE) nr 302/1992.
Legea nr. 62/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, publicată în M.Of. nr. 328/2014
N.B.N.R nr. 5/2005 cu privire la autorizarea operațiunilor valutare, prin N.B.N.R 4/2006 cu privire la completarea și modificarea R.B.N.R nr. 4/2005 (publicat în M.Of. nr. 695/2006
O.G nr. 24/2009 cu privire la gestionarea financiară a fonsurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European, publicată în M.Of nr. 601/2009
O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în M.OF. nr. 513/2003
O.U.G NR. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al SEE 2009—2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009—2014, publicată în M.Of. nr. 210/2013
O.U.G nr. 24/1998 cu privire la regimul juridic al zonelor defavorizate, republicată în M.Of nr. 545/1999
O.U.G nr. 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România, publicată în M.Of nr. 125/1997
O.U.G nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în M.Of. nr. 328/2008
O.U.G nr. 50/2000 pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice, publicată în M.Of., nr. 208/2000
O.U.G nr. 67/1999 cu privire la unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice prin care s-au acordat unei facultăți individuale investițile cu impact major asupra activității economice, publicată în M.Of nr. 231/1999
O.U.G nr. 85/2008 privind stimularea investițiilor, publicată în M.Of. nr. 474/2008
Ordinul vice – primministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2980/2013 cu privire la aprobarea condițiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investițile realizate în parcurile industriale, publșicat în M.Of. nr. 610/2013
Ordonanța de Guvern nr. 27/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006, publicată în M.Of. nr. 88 din 31 ianuarie 2006
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. nr. 308/.2014
Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în Romania , publicată în M.Of.nr 640/2014.
OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006
Proiectul de lege privind Legea privind parteneriatul public – privat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Investitiile Străine Directe și Impactul Lor Asupra Dezvoltării Economice a Tărilor (studiu de Caz.românia) (ID: 141697)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.