Investitiile Straine Directe Forma de Manifestare a Globalizarii

Investițiile străine directe – formă de manifestare a globalizării

CUPRINS

CAPITOLUL I. Investițiile ca formă a globalizării

1.1. Caracteristici ale globalizării

1.2. Relația dintre globalizare și investițiile străine

1.3. Globalizarea prin investiții : aspecte pozitive si negative

CAPITOLUL II. Investițiile străine directe în România și fenomenul globalizării

2.1. Evoluția investițiilor străine directe în România

2.2. Efectele investițiilor străine directe asupra industriei române

2.3. Contribuția investițiilor străine la transferul de tehnologie in România

2.4. Viitorul investițiilor străine în România

2.5. Locul României pe plan investițional

CAPITOLUL III. Studiu de caz – LUKOIL

3.1. Lukoil, o importantă investiție în România.

3.2. Prezentarea investiție pe teritoriul României

CAPITOLUL IV. Concluzii

Anexe

Bibliografie

Capitolul I. Investițiile ca formă a globalizării

Omenirea este confruntata cu o serie de probleme și presiuni a caror solutionare cere atenție, gandire si actiuni concrete, la scara nationala si internatională. Globalizarea este modalitatea sau sistemul de receptare si abordare pe termen lung a marilor probleme contemporane, determinate de intercatiunea multiplelor procese si fenomene: tehnice, politice, sociale, culturale si preconizarea solutionarii lor intr-o larga perspectiva de comunitatea internationala.

Primul pas inspre o globalizare de succes s-a vrut a fi insasi trecerea la economia de piata si deschiderea pietelor de capital pentru tarile sarace. Laureatul premiului Nobel pentru economie in 2001, Joseph E. Stiglitz, aduce insa in prim plan limitele liberalizarii, aratand ca sistemul economic si politic al tarilor in curs de dezvoltare, pur si simplu, nu a facut fata presiunilor la care au fost supuse de catre creditorii lor, organisemele financiare internationale. Scopul principal al economiei globale este acela ca toate tarile sa se omogenizeze într-un tot unitar.Globalizarea este un termen foarte uzitat caruia îi putem atribui numeroase semnificatii. 

Întrucât, în ultimele decenii, între țările lumii s-a încins o concurență acerbă în privința creării celor mai favorabile condiții pentru atragerea ISD, experiența mondială arată că ameliorarea climatului investițional reprezintă condiția principală de atragere a investitorilor străini.

ISD reprezintă un element important al dezvoltării economiei oricărei țări și a funcționării acesteia pe principiile economiei de piață. Ele au o importanță mare pentru consolidarea economiei țărilor în tranziție și integrarea acestei categorii de țări în economia mondială.

Cu ajutorul ISD, are loc procesul de modernizare a economiilor naționale, în special a celor în tranziție, prin implementarea tehnologiilor avansate, know-how-urilor, utilajului cel mai performant, noilor standarde de calitate, prin trecerea la un tip superior de creștere economică.

Eficiența ISD depinde de calitatea acestora, precum și de ramurile în care sunt atrase. ISD se află la temelia creșterii economice a unor țări, precum China, Hong-Kong, Coreea de Sud, Singapore, Malaezia.

Tranziția țărilor foste socialiste din centrul si estul Europei către economii de piață mai mult sau mai puțin funcționale s-a produs pe fondul expansiunii în regiune a investițiilor străine directe.

Experiența unor țări aflate în tranziție (Polonia, Republica Cehă, Ungaria) demonstrează că ISD au contribuit la modernizarea radicală a economiilor acestora prin folosirea noilor tehnologii, prin folosirea celor mai moderne metode de gestionare a afacerilor, pentru reducerea handicapului enorm de competitivitate care separa economiile noilor state membre ale Uniunii Europene, de cele ale țărilor dezvoltate.

1.1. Caracteristici ale globalizării

Globalizarea constituie o trăsătură fundamentală a economiei mondiale contemporane, un nou mod de alocare – utilizare a resurselor, specific perioadei postbelice și, în special, sfârșitului de secol XX. Globalizarea este termenul pe care s-a insistat, în mod constant, pentru a lua în considerare o dublă realitate: pe de o parte, internaționalizarea piețelor bunurilor, serviciilor și ale factorilor de producție și, pe de altă parte, apariția de firme industriale capabile de a gândi, fără greutate, dezvoltarea lor la scară mondială și de a desfășura, în acest scop, strategii globale de producție (diviziunea internațională a proceselor de producție), de comercializare (standarde mondiale, marcă mondială, produse lansate simultan în cele trei mari zone) și de gestiune, prin externalizare sau integrare de aporturi de firme specializate în materie de marketing, de creație publicitară, de audit contabil și financiar.

FMI-ul definește globalizarea drept „creșterea în interdependența economică a țărilor din întreaga lume prin creșterea volumului și varietății tranzacțiilor de bunuri și servicii peste granițe, fluxul de capital internațional mult mai liber și mai rapid, dar și o difuziune mai largă a tehnologiei”.

Într-un sens general, globalizarea economiei – ale cărei principale forțe motrice sunt comportamentul și strategiile întreprinderilor multinaționale, principalii agenți purtători ai investițiilor străine directe – semnifică sporirea, accentuarea interdependenței, a legăturilor dintre economiile naționale, precum și, intensificarea tendinței de liberalizare, respectiv de reducere și eliminare a barierelor naționale dintre economiile statelor lumii.

Cu alte cuvinte, globalizarea economiei înseamnă, mai ales, o capacitate sporită pe care o au întreprinderile de a delocaliza activitățile lor de producție dincolo de frontierele naționale. Această capacitate nouă, conferită, în principal, de către cei avansați sub aspect tehnologic, este favorizată – la rândul ei – prin liberalizarea schimburilor comerciale internaționale pretutindeni în lume.

În fapt, globalizarea economiei este o internaționalizare sporită a comerțului, capitalului de investiție, finanțelor, întreprinderilor, tehnologiei, și producției. Privită sub acest aspect se impun, totuși, câteva precizări. În opinia unei largi părți a specialiștilor, termenul de globalizare ar acoperi concepte chiar mai vechi decât capitalismul sau imperialismul. Termenul de internaționalizare, mai ușor de distins prin însăși construcția sa (întrucât conține termenul de “națiuni”), semnifică o creștere a relațiilor economice internaționale între state-națiuni constituite și recunoscute ca atare; „ea recunoaște pertinența frontierelor politice, de intrare și ieșire a mărfurilor, serviciilor, oamenilor și capitalurilor”.

Globalizarea conturează o nouă eră de interacțiuni între state, economii, firme și persoane. Ea sporește contactele între indivizi dincolo de frontiere, fără a uita pe din afară vreun domeniu: economie, tehnologie, sănătate, cultură sau guvernare. Cu toate că este prezentă în diverse sectoare, globalizarea nu este încă universală. Din contră, una din particularitățile sale importante este asimetria, întrucât activitățile umane nu se “mondializează” în același ritm. Unele dintre acestea, precum finanțele și întreprinderile, sunt deja globalizate, în timp ce altele, cum ar fi, echitatea socială, lupta împotriva terorismului, colaborarea instituțională sau acțiunea guvernelor rămân, încă, închise între frontiere geografice bine definite.

Globalizarea este rezultatul liberalizării schimburilor, a investițiilor străine, a tranzacțiilor financiare, în același timp, contribuind la accelerarea liberalizării mișcărilor de factori și bunuri. Considerând că, rentabilitatea și competitivitatea lor depind tot mai mult de internaționalizarea activității lor, întreprinderile fac presiuni asupra guvernelor lor pentru a obține o mai mare deschidere pe piețele externe. Aceasta înseamnă liberalizarea importurilor, libertatea de stabilire în alte țări, dreptul la tratamentul național în țările partenere, dereglementare și liberalizarea tranzacțiilor financiare internaționale. Globalizarea este un proces care favorizează difuzarea tehnicilor, ce devin accesibile pretutindeni. Ea tinde să facă națiunile mai omogene, odată cu

multiplicarea produselor și tehnicilor universale, respectiv globale. În principiu, ea conduce la omogenizarea preferințelor naționale, la ștergerea oricăror surse de avantaje comparative, altele decât resursele și dotările naturale. Această convergență nu implică însă, dispariția schimbului, ca suport al tendinței de egalizare a prețurilor. Ca urmare, creșterea fluxurilor nu este indicatorul absolut al nivelului de integrare, globalizarea implicând, de asemenea, un proces de convergență a prețurilor.

Globalizarea semnifică creșterea activității economice dincolo de frontierele politice, regionale și naționale, sub formă de fluxuri tot mai intense de bunuri și servicii între țări, de schimburi și investiții și chiar de populație sau diverși actori economici – întreprinderi, bănci, indivizi – cel mai adesea, în căutarea unui profit și stimulați de concurență. Ea reprezintă producția și schimbul generalizat între diferite părți ale planetei, spațiul mondial fiind, astfel, spațiul de activitate și tranzacție al umanității. Prin acest proces, aceleași bunuri, servicii sau factori devin accesibili, în aceleași condiții de preț și de calitate, în toate țările, în același timp. “Globalizarea se referă la toate procesele prin care fiecare popor al lumii este încorporat într-o singură societate mondială, societatea globală”.

Procesul de globalizare are implicații importante asupra economiei mondiale. În primul rând, progresul economic al țărilor depinde tot mai mult de participarea lor la relațiile economice internaționale (De exemplu, economia SUA a continuat să progreseze, cu o creștere economică mai mare de 4%, o rată a șomajului sub 4%, o creștere a importurilor într-un ritm de 12%; creșterea rolului comerțului exterior în activitatea economică este ilustrată de sporirea în numai 10 ani a ponderii în PIB a schimburilor externe de bunuri și servicii de la 17,2% în 1985 la 23,6% în 1995. SUA continuă să joace rolul de cavaler alb, purtător de stindard al economiei mondiale.

În al doilea rând, globalizarea sporește reacția economiilor naționale la manifestările conjuncturale externe, accelerând transmiterea impulsurilor pozitive, dar și a șocurilor negative. Evoluții intervenite într-o parte a lumii pot avea consecințe importante asupra activității economice din alte părți ale lumii. În al treilea rând, globalizarea atrage după sine, creșterea puternică a concurenței pe plan internațional, ceea ce stimulează inovația și sporește eficiența; întreprinderile care nu fac față acestei concurențe sporite sunt în pericol de a dispare. În al patrulea rând, în condițiile globalizării crescânde, sporește importanța reglementării multilaterale a relațiilor economice și implicit, ar putea crește rolul organismelor și organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniu (OMC, FMI).

În concluzie, globalizarea este o realitate, probabil ireversibilă și de neoprit, și orice țară se vede nevoită să se interfereze cu ea. Neadaptarea la noul “mediu” al globalizării, ar putea însemna nu numai o șansă pierdută, ci și riscul de a pierde poziții și segmente de piață deja dobândite. Efectele globalizării sunt prezente și sub forma reducerii “distanței economice” între țări și regiuni, ca și între actori economici înșiși (întreprinderi, bănci, indivizi), dar și a nuanțării suveranității naționale în raport cu alte guverne, cu piața, atât la scară națională, cât și internațională. Aceste efecte conjugate contribuie la a asocia globalizarea la o “interdependență” internațională crescută. În plus, concurența între diferitele țări nu va înceta să crească, având drept consecință, specializarea fiecăreia dintre ele, respectiv concentrarea asupra sectoarelor sale mai competitive.

Globalizarea, comportă astăzi aceste trei aspecte – un sentiment de interdependență crescută, un recul al suveranității naționale în materie de acțiune politică și un mediu înndite. Efectele globalizării sunt prezente și sub forma reducerii “distanței economice” între țări și regiuni, ca și între actori economici înșiși (întreprinderi, bănci, indivizi), dar și a nuanțării suveranității naționale în raport cu alte guverne, cu piața, atât la scară națională, cât și internațională. Aceste efecte conjugate contribuie la a asocia globalizarea la o “interdependență” internațională crescută. În plus, concurența între diferitele țări nu va înceta să crească, având drept consecință, specializarea fiecăreia dintre ele, respectiv concentrarea asupra sectoarelor sale mai competitive.

Globalizarea, comportă astăzi aceste trei aspecte – un sentiment de interdependență crescută, un recul al suveranității naționale în materie de acțiune politică și un mediu înconjurător mai nesigur și mai instabil. La aceste trei aspecte, regionalizarea aduce, în unele privințe, un răspuns. Regionalizarea se poate defini, ]n termeni generali, ca o mișcare a două sau mai multe societăți, către integrarea lor sau împărțirea crescută a suveranității lor. ONU admite oficial că, “globalizarea este însoțită de o dezvoltare inegală a economiei mondiale și de o incertitudine economică sporită”.

1.2 Relația dintre globalizare și investițiile străine

Evoluțiile și tendințele ce se manifestă în economia mondială actuală pun clar în evidență faptul că are loc o schimbare rapidă și cât se poate de profundă a contextului în care se dezvoltă țările lumii. În spatele acestui fenomen se află un număr de factori ce acționează simultan și intercorelat la nivel internațional, regional și național.

La nivel internațional, tehnologiile noi și în rapidă schimbare, expansiunea globală a industriilor cheie, precum și ascensiunea sectorului de servicii sunt factori ce schimbă natura proceselor de producție și modul în care statele lumii participă la diviziunea internațională a muncii.

La nivel regional, are loc tendința de concentrare a activității mondiale în trei principale regiuni: Asia, America de Nord și Europa Occidentală, în condițiile în care creșterea economică și procesele de integrare din aceste regiuni sunt primordial determinate de cei trei poli de putere economică din economia mondială actuală (așa-zisele țări membre ale "Triadei"): Japonia, Statele Unite și țările Uniunii Europene.

La nivelul național, anii din urmă au adus o "deschidere" a majorității țărilor lumii către firmele private și diferitele forme ale sistemului economiei de piață, în momentul de față, rămânând doar câteva țări și activități industriale în care capitalul internațional nu poate pătrunde. Acțiunea acestor factori este de natură să structureze configurația unei noi economii mondiale în cursul anilor '90 și să creeze un context al dezvoltării economice ce diferă substanțial de cel specific deceniilor anterioare. Acești factori sunt:

a) Creșterea importanței forțelor pieței

Una din trăsăturile cele mai importante ale noii configurații a economiei mondiale ce se afirmă de-a lungul anilor '90 o reprezintă rolul în creștere jucat de sectorul particular, incluzându-se aici ponderea sa în puternica ascensiune în multe dintre industriile de servicii care, în mod tradițional, erau până acum rezervate, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, sectorului de stat (cum ar fi, spre exemplu, telecomunicațiile, utilitățile publice și transporturile). O ilustrare semnificativă a acestui trend este faptul că, de-a lungul perioadei 1986-1988, investițiile particulare și-au mărit ponderea în PIB-ul unui număr de țări în curs de dezvoltare de la 10% la 12% în timp de ponderea investițiilor din sectorul public al țărilor respective s-a diminuat de la 8% la 7,5%. Ca un proces în strânsă corelare cu expansiunea substanțială a importanței sectorului privat, se manifestă faptul că țările care până acum au adoptat strategii de dezvoltare economică orientate spre interior (în general, strategii de substituire a importurilor) își reformulează opțiunile strategice și adoptă într-o măsură tot mai mare politici orientate spre exterior (în general, strategii axate pe dezvoltarea și promovarea exporturilor), prin liberalizarea schimburilor comerciale cu străinătatea, atragerea de investiții străine directe și flexibilizarea regimului de control valutar. Într-un cuvânt, deci, prin acordarea unei mai mari importanțe participării mai intense la sistemul economic global.

b) Expansiunea tehnologiei și comprimarea spațiului economic

Începând cu deceniul anilor 70, creșterea economică a fost într-o măsură tot mai mare asociată cu utilizarea noilor tehnologii, și mai puțin cu cea a resurselor naturale, precum energia și resursele minerale. Această modificare reflectă faptul că producția însăși a devenit mai puțin intensivă în resurse materiale și mai mult intensivă în competența profesională, cunoaștere și tehnologie. Pe de altă parte, noile tehnologii comunicaționale reduc în mod rapid „distanța economică” dintre țări, ele putând fi privite ca fiind autostrăzile electronice ale erei informaționale, echivalente cu rolul jucat de către sistemele de căi ferate în procesul de industrializare.

Cu toate că efectele economice ale acestor modificări de abia încep să fie simțite, există deja semne ce indică că noile tehnologii, și în mod special tehnologiile informației, conduc către o modificare fundamentală a modului în care bunurile se produc și serviciile se prestează (și, în fapt, ce bunuri și servicii se produc și livrează), precum și a modului în care se organizează sistemul de producție, atât în interiorul țărilor, cât și în relațiile dintre țări. Practic, asistăm la apariția unui nou sistem de producție globală, caracterizat printr-o mai mare integrare, o organizare geografică descentralizată si prin apariția unor noi metode de producție.

c) Globalizarea industriilor și a firmelor

Fenomenul de accentuare a concurenței determinat de creșterea rolului sectorului privat, pe de o parte, și impactul noilor tehnologii, pe de altă parte, explică de ce multe firme, piețe și chiar ramuri industriale întregi au dobândit un caracter global, fie în sensul că activitățile generatoare de valoare adăugată se desfășoară în mai multe țări, atât dezvoltate, cât și în curs de dezvoltare, precum și în cadrul, dar și între diferitele regiuni ale lumii. În multe cazuri, politicile și mutațiile înregistrate în plan macroeconomic au facilitat trendul către globalizare. (În acest sens, piața tranzacțiilor financiare reprezintă un exemplu de piață globalizată, în timp ce industria automobilelor și cea a bunurilor de consum electronice reprezintă exemple de industrii globalizate, industrii în care corporațiile transnaționale integrează, coordonează și controlează activitățile extranaționale generatoare de valoare adăugată).

Pe de altă parte, globalizarea industriilor înseamnă că, într-o bună măsură, modul în care țările își creează și dezvoltă avantajele comparative se schimbă și el. Astfel, ca rezultat al globalizării, țările pot deveni localizări specializate pentru un anumit segment al unei "industrii (spre exemplu, producția de motoare în industria automobilelor sau cea de semiconductori în industria electronică) și pot deveni "actori" importanți în industria respectivă. În alte cazuri, țările dintr-o anumită regiune își pot dezvolta în mod concomitent un avantaj comparativ într-o industrie, rezultând un comerț intraregional și intra-industrial sporit. În acest fel, sursele generatoare de avantaje comparative – capitalul, know-how-ul, experiența și tehnologia, spre exemplu – sunt transferate dincolo de granițele naționale într-o măsură mai mare, din moment ce tot mai multe țări participă împreună la diferitele stadii ale procesului de producere a valorii adăugate într-o anumită activitate industrială. Cu alte cuvinte, globalizarea înseamnă că granițele ce delimitează o industrie anume sunt trasate într-o măsură tot mai mare între state, decât în interiorul lor.

Fluxurile de bunuri, servicii și tehnologie ce au loc la nivel intraindustrial dincolo de granițele naționale sunt într-o mare măsură canalizate prin activitatea corporațiilor transnaționale. Aceste corporații sunt forțele determinante ce se află în spatele procesului de globalizare a industriilor, deși trebuie făcută o distincție clară între industriile globale și firmele globale. În definitiv, aceste firme globale sunt cele ce controlează o pondere tot mai mare nu numai din investițiile și producția mondială, dar, de asemenea, și din volumul comerțului mondial și din fluxurile tehnologice. Între alte lucruri, existența firmelor globale înseamnă că, în anumite industrii, concurența se desfășoară mai puțin între țări decât între firme ce se concurează simultan în mai multe țări. Ca atare, este acum posibil ca astfel de firme să fie considerate ca "apatride", în sensul că managementul lor, structura organizațională și activitățile generatoare de valoare adăugată nu mai sunt guvernate de o singură țară.

d) Globalizarea piețelor de servicii

În ultimul deceniu, comerțul internațional și relațiile economice globale au suferit mutații structurale semnificative. Evidențele empirice și rezultatele cercetărilor efectuate în domeniu pe plan internațional vin să confirme această apreciere și să ilustreze că printre cele mai remarcabile forme de manifestare a acestor mutații se numără expansiunea dinamică a comerțului internațional cu servicii.

Un complex de factori acționează în direcția expansiunii schimburilor internaționale cu servicii și a amplificării rolului serviciilor în viața economică internațională. În cadrul acestora se detașează: creșterea susținută sub efectul revoluției tehnologice contemporane a importanței inputurilor de servicii în producția industrială în raport cu munca fizică și inputurile materiale; creșterea substanțială a capacității serviciilor de a participa la circuitul economic mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase din domeniul informaticii și telecomunicațiilor; schimbările intervenite în structura cererii și a piețelor; și accentuarea procesului de globalizare a activităților economice sub incidența corporațiilor transnaționale.

Ca urmare a acțiunii acestor factori, în ultimele decenii a avut loc o expansiune deosebit de susținută a sectorului de servicii – care a ajuns să reprezinte peste 60% din producția mondială – precum și o creștere deosebit de dinamică a schimburilor internaționale cu servicii, ajungând să reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internaționale de mărfuri.

În contextul importanței în creștere a sectorului de servicii în toate țările lumii, și în special în țările dezvoltate, serviciile de producție – respectiv cele utilizate de întreprinderi ca inputuri în procesul de producție a bunurilor materiale și a serviciilor – s-au cristalizat ca un domeniu deosebit de dinamic și ca o determinantă majoră a productivității și competitivității acestor din urmă țări.

Comerțul internațional cu servicii, care înglobează o mare varietate de activități economice – începând cu sectorul bancar și al asigurărilor, transporturile, telecomunicațiile, turismul și serviciile profesionale (de contabilitate, consultanță, juridice, etc.) și terminând cu deplasarea forței de muncă peste granițele naționale în vederea prestării diferitelor servicii – a atins, un volum valoric de 1000 miliarde dolari în 1992, comparativ cu un volum valoric al comerțului cu bunuri materiale de 3640 miliarde dolari în același an, reprezentând, astfel, 21% din volumul valoric total al comerțului cu bunuri materiale și servicii.

Sub efectele concertate ale evoluțiilor care marchează economia mondială contemporană, în paralel cu creșterea dinamică a schimburilor internaționale cu servicii, se manifestă și o tendință tot mai pronunțată de împletire și intercondiționare în cadrul relațiilor economice internaționale, dintre fluxurile de bunuri materiale, fluxurile tehnologice, fluxurile de investiții directe externe și cele de servicii. În acest context, se conturează în special trei dimensiuni ale comerțului cu servicii care prezintă o relevanță deosebită pentru strategiile naționale de dezvoltare, și care vizează rolul acestui comerț, ca:

1) Factor determinant al competitivității țărilor în comerțul internațional. Întrucât succesul produselor pe piața internațională depinde într-o măsură tot mai mare de eficiența și calitatea serviciilor încorporate în producție, o poziție competitivă puternică în domeniul serviciilor se dovedește a fi o condiție și nu o alternativă pentru asigurarea unei poziții puternice în comerțul cu bunuri materiale.

2) Potențial agent al transferului de tehnologii moderne. Întrucât noile tehnologii tind să se concentreze într-o măsură tot mai accentuată în sectorul de servicii, firmele de servicii sunt cele care sunt purtătoare ale noilor tehnologii si, respectiv, cele care mobilizează aceste tehnologii. (De exemplu, sectorul de servicii deține aproximativ 80% din totalul investițiilor în hardware în țări ca SUA și Marea Britanie).

3) Factor de atragere a investițiilor străine. Sectorul de servicii înregistrează cele mai înalte ritmuri de creștere a fluxurilor de investiții străine directe, comparativ cu celelalte sectoare economice, absorbind în 1990 aproximativ 50% din stocul mondial de investiții străine directe și 55-60% din volumul anual de asemenea fluxuri efectuate pe plan mondial. Creșterea ponderii serviciilor în stocul mondial de investiții străine directe s-a accelerat în anii '80, dublându-se practic în 1990 față de începutul anilor 70, când această pondere era doar de 25%.

e) Regionalizarea economiei mondiale și afirmarea Triadei

Regionalizarea economiei mondiale este, într-un fel oarecum paradoxal, corolarul accentuării globalizării: ea reconfigurează, la rândul său, contextul în care evoluează și se dezvoltă statele lumii. Globalizarea nu a generat și nici nu va genera o lume în care națiunile interacționează în mod egal unele cu altele, indiferent de localizarea lor geografică. Din contră, odată cu globalizarea, activitatea economică, chiar dacă devine mai dispersată, este în schimb tot mai concentrată în trei mari regiuni geografice (Asia, America de Nord si Europa Occidentală), centrate la rândul lor în jurul celor trei poli de putere economică, denumiți și membrii Triadei, respectiv: Japonia, Statele Unite și Uniunea Europeană. Aceste țări reprezintă economiile centrale din fiecare regiune menționată și acționează ca principale surse de tehnologie, capital și fluxuri de comerț pentru economiile țărilor din zonele respective. În acest context, o tendință determinantă înregistrată în ultimii ani a fost aceea de aglomerare a țărilor în curs de dezvoltare în jurul fiecăruia dintre polii Triadei, „aglomerări” în cadrul cărora țările din regiunile respective sunt dominate de fluxurile investiționale provenite din polul Triadei aflat în regiunea respectivă.

Date fiind aceste evoluții, o caracteristică definitorie a noii economii globale o reprezintă un anumit grad de convergență a politicilor economice aparținând țărilor dintr-o anume regiune; în consecință, o problemă cheie în această privință se vădește a fi modul în care regimul politicilor regionale va putea fi configurat astfel încât să reflecte deopotrivă interesele țărilor de origine și ale celor gazdă. De asemenea, elaborarea politicilor regionale ce ar putea discrimina interesele terților ar putea, în viitor, să intre în contradicție cu tendința spre globalizare a acelor activități economice în care fluxurile de investiții străine directe se derulează, mai ales și într-o măsură sporită, între regiuni.

Ca o concluzie generală se poate aprecia că fenomenul de regionalizare va implica faptul că, în viitor, o bună parte dintre țările în curs de dezvoltare își vor configura legăturile lor economice vitale cu țara-pol al Triadei din regiunea căreia îi aparțin. Pe de altă parte, el va implica faptul că țările în curs de dezvoltare nelegate de țara-pol al Triadei respective prin intermediul fluxurilor de investiții străine directe ar putea să devină marginalizate într-o măsură tot mai mare, iar perspectivele lor de creștere să devină astfel puternic restricționate.

f) Afirmarea corporațiilor transnaționale ca motor al creșterii și ca agenți integratori ai dezvoltării

Corporațiile transnaționale au devenit un factor critic pentru fiecare dintre caracteristicile noii economii globale analizate anterior: rolul sporit al investițiilor din sectorul privat, în plan național și extern; dezvoltarea și transmiterea de noi informații și tehnologii de producție, deseori prin rețele controlate de corporațiile transnaționale; participarea la activitatea industriilor globalizate; și întărirea legăturilor economice regionale centrate în jurul unui pol al Triadei. Luate împreună, toate aceste evoluții fac din corporațiile transnaționale organizații-cheie ale activităților economice și piețelor, precum și agenți creatori de valoare, care alocă la scală globală o mare din resursele necesare susținerii procesului de creștere economică, în special în cazurile în care acest proces are loc într-un mediu concurențial internațional. Fluxurile de resurse – financiare și nefinanciare – care fac posibilă producția internațională sunt investițiile străine directe, iar agenții economici generatori ai cvasitotalității acestor fluxuri, și totodată organizatori ai proceselor de producție în străinătate, sunt corporațiile transnaționale.

Evoluțiile tehnologice deosebit de rapide declanșate la începutul deceniului trecut și, în principal, revoluționarea telecomunicațiilor, dezvoltarea serviciilor în general, schimbarea raporturilor de competitivitate pe plan mondial și multiplicarea centrelor de putere economică sunt factori care au sporit înclinația firmelor spre relocalizarea unor procese productive de bunuri materiale și într-o măsură tot mai mare de servicii. În consecință, ca urmare a ritmurilor deosebite de creștere a investițiilor străine directe în anii '80, stocul mondial de active productive în străinătate se ridica la începutul acestui deceniu la 2000 miliarde dolari. Se constată că aproximativ o treime din capitalul fix productiv aflat în proprietate privată pe plan mondial, este în prezent deținut de corporațiile transnaționale. Producția internațională a devenit o caracteristică structurală a economiei mondiale actuale.

Totodată, vocația sa integratoare a fost potențată de mutațiile de ordin calitativ survenite în strategiile corporațiilor transnaționale, constând în creșterea gradului de integrare funcțională a activităților în cadrul complexului transnațional. Deși cu concretizare evidentă în plan regional, se poate aprecia că evoluția spre crearea unor sisteme de producție internațională integrată este un fenomen cu rol major în globalizarea economiei mondiale.

1.3. Globalizarea prin investiții : aspecte pozitive si negative

Investițiile străine directe reprezintă fluxuri financiare și de resurse, care traversează granițele juridice și economice ale statelor. Criteriul care deosebește investițiile străine de cele interne este că investitorul și receptorul au rezidențe în diferite țări. La fel reprezintă fluxuri financiare, științifice, tehnologice, informaționale, echipamente, utilaje, experiență managerială și organizațională, care se plasează de către investitori în diferite țări, receptoare de investiții. Scopul investițiilor străine este obținerea venitului. Prin urmare, investiția străină directă reprezintă o relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

În materialele Fondului Monetar Internațional, investițiile străine directe sunt definite ca fiind investițiile efectuate pe termen lung de rezidentul unei țări într-o întreprindere – rezident al altei țări. Investițiile pe termen lung presupun existența relațiilor de lungă durată între investitor și întreprindere și influența considerabilă a investitorului asupra conducerii acestei întreprinderi.

Conform definiției date de UNCTAD investiția străină directă (ISD) reprezintă o relație pe termen lung, care reflectă interesul de durată al investitorului și posibilitatea sa reală de a controla entitatea situată în țara străină, unde se investește.

Investitorul străin direct reprezintă persoana juridică, persoana fizică sau grupul de persoane ce acționează împreună, care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris sau cel puțin 10% din voturi, într-o întreprindere situată în afara propriei țări de rezidență.Întreprinderea investiție străină directă este o întreprindere cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor străin deține cel puțin 10% din capitalul social subscris sau din voturi.

Investiția străină directă se determină prin cumularea cotei părți din capitalurile proprii ale societății primitoare de investiție, care revine investitorului străin direct, cu creditul net primit de către întreprindere de la acest investitor.

În ceea ce privește formele ISD, în abordarea lui Dunning, pornind de la obiectivele de investire, se disting: ISD în căutare de resurse, ISD în căutare de piețe, ISD în căutare de eficiență, respectiv în căutare de active strategice, precum și alte ISD care nu se încadrează în tipologia celorlalte.

Privind formele de cooperare, sunt de reținut următoarele: societățile mixte (joint venture), subproducția internațională (de capacitate sau de specialitate), coproducția (între societăți cu activități în țări diferite), franciza, respectiv buy back-ul (livrarea de echipamente și utilaje pe credit rambursabil în produse).

În era globalizării, investițiile străine directe sunt privite sub efectul pozitiv, dar și negativ în contextul conceptului multidimensional dezvoltare durabilă. Realizarea dezvoltării durabile presupune creșteri economice prin care mediul înconjurător să nu fie afectat, egalitate socială, capacitatea generațiilor viitoare de a beneficia de cel puțin aceleași condiții de trai precum generația prezentă.

Obiectivele dezvoltării durabile definite clar, pe termen lung, atrag investitorii stăini care devin încrezători în participarea la crearea de noi locuri de muncă, ajutor adus inovației și protecției mediului.

La nivel macroeconomic, investițiile străine directe prezintă efecte pozitive în ceea ce privește creșterea economică prin crearea locurilor de muncă, capacităților de producție și nu în ultimul rând creșterea contribuțiilor la bugetul de stat concretizate prin plata taxelor achitate de noi contribuabili. ISD au efect pozitiv și asupra producătorilor naționali care vor investi la rândul lor, mânați de dorința de creștere a eficienței activității și de ce nu, vor dori să devină furnizori ai partenerului străin de afaceri.

În contextul dezvoltări durabile, ISD susțin creșterea calității vieții consumatorilor prin concurența la nivel local. Se face simțită scăderea prețurilor la bunuri și servicii. Contrar, ISD au efect negativ dacă firmele străine dețin o poziție de monopol. Efectele negative apar în urma dorinței de eficientizare prin restructurări care favorizează apariția șomajului. Acest efect antrenează și o problemă la nivelul bugetului prin cheltuieli suportate pentru indemnizația de șomaj. Potrivit studiului realizat de Institutul de Studii Internaționale din Viena privind efectele ISD asupra țărilor est europene în funcție de timp se diferențiază

– efecte caracteristice stadiului inițial al deficitului balanței comerciale poate crește, la fel somajul suportă creșteri, iar economia stagnează;

– efecte ale stadiului de maturizare: creștere economică, creșterea exportului și îmbunătățirea deficitului balanței.

Fiecare țară este răspunzătoare de efectele ISD prin condițiile existente la nivel politic, economic, social. Între ISD și creșterea economică există o relație reversibilă. ISD prezintă efecte pozitive asupra creșterii economice care la rândul său duce la creșterea calității vieții și atragerea fluxurilor de capital străin. Palmer susținea că investitorii străini nu-și îndreaptă investițiile spre țările sărace. Atragerea unor fluxuri importante de ISD coincide cu perioade de creștere economică intensă. Practica a arătat că stocul de ISD și rata de creștere a PIB real sunt marcate de relație de proporționalitate directă. La nivel microeconomic, efectele pozitive se cuantifică prin crearea de noi locuri de muncă, creșterea nivelului de perfecționare, ISD canalizându-se spre perfecționarea continuă a angajaților prin investiția în resursa umană, accesul la tehnologii moderne, la piețe externe de desfacere.

După cel de-al doilea război mondial globalizarea a fost condusă prin runde de negocieri sub auspiciile GATT privind îndepărtarea restricțiilor asupra liberului schimb, perioadă urmată de crearea Organizației Mondiale a Comerțului (WTO) pentru medierea divergențelor comerciale. Ulterior s-au semnat numeroase acorduri comerciale bilaterale inclusiv secțiuni ale Tratatului de la Mastricht și NAFTA pentru reducerea tarifelor vamale și a barierelor comerciale.

Prin urmare, odată depășite barierele comerciale, comerțul și investițiile interstatale au cunoscut o dezvoltare fără precedent generând dezvoltare tehnologică și economică, dar și rețele teroriste internaționale și organizații criminale. Astfel, globalizarea a adus noi provocări umanității, fiind vizibile nu numai beneficiile cât și efectele secundare distrugătoare în mediile economice, politice, militare, religioase, sociale, ambientale, demografice și culturale. Globalizarea reprezintă un fenomen global și atotcuprinzător care înlătură normele clasice de organizare, diluează delimitările dintre problemele interne și afacerile externe ale statelor, dintre economie și securitate națională, suveranitatea nemaifiind o chestiune de „totul sau nimic”.

Se pot distinge patru aspecte privitoare la globalizarea economică care indică patru tipuri de fluxuri: de bunuri și servicii (liberul schimb), de persoane (migrația), de capital (piețe financiare internaționale) și de tehnologie. Una din consecințele globalizării economice o reprezintă îmbunătățirea relațiilor dintre dezvoltatorii aceleiași industrii din diferite părți ale lumii (globalizarea unei industrii), dar și o erodare a suveranității naționale asupra sferei economice. Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea.

Se pot discerne efecte pozitive și negative, precum:

efecte pozitive:

~ internaționalizarea producției datorită firmelor cu activitate globală;

~ asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

~ privatizarea capătă proporții mondiale;

~ telecomunicațiile elimină distanțele și apropie fizic oamenii și asigură conștientizarea problemelor globale;

~ piețele financiare și comerciale trec în faza de integrare a activității și funcționării lor;

~ încurajarea reformelor politice și economice;

~ întărirea dorinței oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege și prin lege;

~ stimularea integrării;

~ reducerea probabilității războiului și a recurgerii la utilizarea forței militare;

~ îmbogățirea culturală prin simbioză și convergență etc.

efecte negative:

~ fragmentarea și slăbirea coeziunii sociale;

~ creșterea inegalităților pe plan intern și extern;

~ distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

~ proliferarea armamentului și a crimei transnaționale;

~ sărăcirea valorilor culturale și naționale sub presiunea globalizării și extinderii tehnicilor de informare și comunicare;

~ folosirea unor metode legale și financiare sofisticate de a atinge limitele legilor și standardelor locale pentru a controla balanța dintre muncă și servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate și a le întoarce împotriva lor;

~ răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare etc.

Așa cum remarca Kofi Annan „globalizarea este o sursă de noi provocări pentru umanitate. Numai o organizare mondială este capabilă să facă față provocărilor la nivel planetar. Când acționăm împreună, suntem mai puțin vulnerabili față de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare dintre noi”. Prin urmare, criminalitatea (trafic de armament, materiale nucleare și de droguri, imigrația ilegală, spălarea banilor) și terorismul – consecințe negative ale exploziei globalizării determinate în special revoluției tehnologice, transferului electronic, accesului liber la Internet și tehnologiei de telecomunicații supersofisticate – vor putea fi combătute eficient numai prin efortul comun al statelor, efort ce este înlesnit în același timp de globalizare. Lupta împotriva celor mai grave consecințe negative ale globalizării (criminalitatea și terorismul) rezidă în:

aplicarea de sancțiuni diplomatice și economice statelor care finanțează, pregătesc și sprijină din motive proprii mișcările și grupurile teroriste;

folosirea sau amenințarea cu folosirea forței armate;

utilizarea represaliilor militare.

În ceea ce privește obiceiurile, tradițiile și tezaurul cultural au de suferit la prima vedere datorită uniformizării culturale realizate prin mijloacele de informare în masă (televizor, presă, Internet, radio etc.). În realitate însă acestea vor putea fi păstrate prin intervenția fiecărui stat prin legi interne și sprijin extern.

Un accent deosebit trebuie pus pe dimensiunea culturală a sărăciei (apatie, neparticipare la viața culturală și artistică a comunității, lipsă de încredere, sentiment de inutilitate, abandon școlar, devalorizare a școlii și a menirii ei sociale) întâlnită atât la comunitățile sărace dar și la cele bogate, existând și excepții, respectiv indivizi, grupuri și comunități care deși trăiesc în sărăcie încearcă s-o depășească prin cultură, învățătură, știință de carte și informare continuă, dar și comunități cu înalte standarde economice care nu au nicio preocupare și nevoi culturale, valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani și avuție sub diferite forme. Ne întâlnim aici cu fenomenul de dezumanizare și barbarizare indus de globalizare.

Cu toate acestea, considerăm, la rândul nostru, că patrimoniul cultural devine în mod deosebit semnificativ întrucât dezvăluie legătura dintre globalizare și identitatea culturală arătând că pe măsură ce procesele de globalizare progresează, identitatea culturală și diversitatea sunt puternic afirmate și apărate tocmai prin conservarea lui. În plus, identitățile culturale puternice pot, la rândul lor, să facă societățile să participe cu mai multe contribuții și beneficii în folosul lor, transformând în efecte pozitive tendințele de globalizare, și, în același timp, apărându-se de uniformizarea culturală.

În țara noastră sărăcia se corelează cu corupția direct proporțional, fiind o problemă de acută actualitate care își trage seva în restructurarea continuă a sectoarelor și ramurilor economiei naționale cu eficiență scăzută, în moștenirea comunistă și bineînțeles în propagarea fenomenului de corupție. În general, întreaga umanitate se confruntă cu sărăcia, până în prezent, în mod paradoxal, încercările concertate ale statelor în eradicarea acestui fenomen fiind sortite eșecului. Studiile Băncii Mondiale propun strategia „empowerment” sau împuternicirea săracilor pentru a-și lua destinele în propriile lor mâini. Realizarea în practică a acestei strategii se va face numai în condițiile existenței unui îndelungat proces social la scara istoriei și a globului, desfășurat pe ambele dimensiuni ale existenței – timpul și spațiul, îmbrăcând în fiecare țară un model propriu.
Elementele cheie ale strategiei empowerment-ului sunt: accesul la informație, participarea, responsabilitatea și capacitățile organizaționale locale.

Capitolul II. Investițiile străine directe în România și fenomenul globalizării

2.1 Contribuția investițiilor străine la transferul de tehnologie in România

Țările din Europa Centrală și de Est au avut un trecut de țări industrializate, suferind după căderea comunismului de un stoc de capital învechit. Decalajul tehnologic și nevoia de restructurare au necesitat eforturi substanțiale de modernizare și înlocuire a vechilor structuri. Debutând în procesul de tranziție cu un decalaj substanțial față de frontiera tehnologică mondială, țările în tranziție sunt în mod special vizate de transferul de tehnologie.

Cea mai mare parte a inovațiilor și a aplicațiilor tehnologice sunt create în țările dezvoltate, iar șansa țărilor în curs de dezvoltare este de a „importa”, într-un fel sau altul, tehnologia străină. Datorită faptului că posibilitățile financiare ale acestor țări sunt reduse, varianta transferului de tehnologie cu titlu oneros pare a fi prea costisitoare. Opțiunile mai viabile din punct de vedere al costurilor sunt comerțul internațional și ISD. Cifrele indică însă că importurile de mașini și echipamente au o pondere extrem de mică în comerțul internațional al țărilor est-europene (0.01-0.02% din PIB), ceea ce ne face să ne îndreptăm atenția spre ISD ca vector al transferului de tehnologie. Această orientare este justificată și de faptul că aproximativ 70% din cheltuielile de cercetare-dezvoltare la nivel mondial sunt concentrate în cadrul unui număr restrâns de firme multinaționale.

Țările în curs de dezvoltare în general, și cele din Europa Centrală și de Est în special, s-au întrecut în măsuri de atragere a investitorilor străini. Percepția de panaceu universal pentru rezolvarea problemelor tranziției și soluție miraculoasă pentru creșterea economică a făcut ca fluxurile de ISD să fie în mod particular încurajate. Drept urmare, în anul 2007, când s-a atins maximul fluxurilor mondiale de ISD, țările în tranziție constituiau a doua destinație favorită investitorilor străini, după țările emergente din Asia. Conform Băncii Mondiale (2006), fluxurile de ISD în regiunea Europei Centrale și de Est au antrenat schimbări tehnologice și de organizare a muncii semnificative, modificând permanent climatul economic local.

Cea mai mare parte a inovațiilor și a aplicațiilor tehnologice sunt create în țările dezvoltate, iar șansa țărilor în curs de dezvoltare este de a „importa”, într-un fel sau altul, această tehnologie. Datorită faptul că posibilitățile financiare ale acestor țări sunt relativ reduse în privința achiziționării de tehnologie prin licențe, varianta transferului cu titlu oneros a tehnologiei pare a fi prea costisitoare. Opțiunile mai viabile din punct de vedere a costurilor și care pot juca rolul de vectori principali ai transferului de tehnologie sunt comerțul internațional și investițiile străine directe. Spre surprinderea noastră, importurile de bunuri de capital au o importanță redusă în comerțul internațional al țărilor din regiune, de unde potențialul de transfer a tehnologiei se concentrează și mai mult în jurul ISD.
Studiile converg în general spre ideea că transferul vertical este mult mai intens decât cel orizontal. Pentru a-și “educa” furnizorii locali și a-și asigura input-uri corespunzătoare calitativ, ISD sunt dispuse să transfere tehnologie firmelor locale de pe piața input-urilor.

Presupunerea generală este că acest transfer de tehnologie ar avea loc intenționat de la ISD către furnizori. Transferul în aval este încă insuficient cercetat. Clienții care se aprovizionează de la filiale străine ar putea să beneficieze de input-uri mai bune, însă dovezile de până acum arată că ei sunt de cele mai multe ori afectați negativ de complexitatea ridicată a acestor inputuri și prețurile mai ridicate.

Descrierea canalelor de transfer a tehnologiei și a cunoștințelor evidențiază existența mai multor efecte, care acționează frecvent în sens contrar, făcând dificilă formularea unor așteptări cu privire la impactul global. Tomo Kinoshita, economist japonez, concluzionează că „este dificilă distingerea canalelor precise a transferului de tehnologie pentru că mecanismul externalităților tehnologice generate de ISD este complex și frecvent interdependent“.

Ideea transferului de tehnologie se bazează pe presupunerea implicită că firmele străine beneficiază de o superioritate tehnologică, ipoteză de altfel rareori testată empiric. Riscul de auto-selecție a investitorilor străini poate antrena valori supra-estimate ale externalităților, în condițiile în care ISD s-ar orienta de la început spre sectoare sau firme mai productive. De vreme ce transferul de tehnologie se justifică doar în prezența unui diferențial minim, măsurăm acest diferențial prin surplusul de productivitate înregistrat de firmele străine față de cele locale. Comparând firmele străine cu cele locale, se observa că filialele străine au o productivitate cu aproximativ 20% mai mare decât firmele locale identice. Firmele străine din România beneficiază de anumite avantaje dificil de imitat de către competitori care le permit să fie mai productive. Acest fapt reprezintă o premisă necesară pentru manifestarea externalităților tehnologice, fiind dovada existenței unui stoc de cunoștințe la nivelul filialelor. Un rezultat important este indicația că investitorii străini au tendința de a se auto-selecta în cele mai productive sectoare și acolo unde există deja o prezență străină semnificativă, după criterii cum ar fi mărimea lor, productivitatea ridicată, raportul capital/muncă și un nivel nu prea ridicat al profitabilității.

O a doua premisă necesară pentru concretizarea transferului de tehnologie este un nivel minim de implicare a ISD în economia locală. Chiar dacă stocul de tehnologie aflat în posesia firmelor străine este important, în lipsa interacțiunii cu firmele locale, el devine imposibil de valorificat. În lipsa acestei interacțiuni, singurul tip de transfer care va avea loc este cel direct.

Singurul canal de transfer a tehnologiei care pare a fi important în plan orizontal este mobilitatea angajaților. Ca urmare a recrutării de personal cu experiență de muncă în firme străine, companiile românești profită de competențele pe care aceștia le-au dobândit în cadrul multinațional, înregistrând o creștere de productivitate.
Postura de furnizor a ISD aduce beneficii materializate în creșteri de productivitate, firmele străine fiind direct interesate de calitatea tehnologiei folosite de furnizorii lor. Remarcăm de asemenea că beneficiile tehnologice ocazionate de transferul în amonte sunt mult mai importante pentru furnizorii locali decât pentru alți furnizori străini ai ISD, probabil datorită decalajului tehnologic mai mare. Pentru clienții filialelor străine, în schimb, situația pare să fie mai puțin favorabilă. Complexitatea bunurilor intermediare, dar și prețurile de aprovizionare mai mari, ocazionează frecvent pierderi de eficiență în sectoarele din aval. Amploarea externalitățile negative în aval este mai mare decât a celor pozitive în amonte. Din această cauză, clienții locali care se aprovizionează de la aceeași furnizori nu pot nici ei beneficia de un eventual transfer indirect. Acest fapt ridică îndoieli cu privire la randamentul social al transferului de tehnologie și necesitatea subvenționării lui.

Măsurile de stimulare a investițiilor către sectoarele inovative împreună cu măsurile derelaxare fiscală vor constitui argumente forte în perioada următoare, atât în ceea ce privește capacitatea României de a atrage investiții străine directe, dar și în puterea de convingere a investitorilor străini de a dezvolta o afacere profitabilă în România, decât în țara sa de rezidență.

UE este cel mai important actor la nivel mondial în domeniul ISD. Până în 2011, fluxurile externe de ISD au fost în valoare de 3.600 miliarde EUR, în timp de fluxurile UE interne au reprezentat 2.500 miliarde EUR.

2.2. Efectele ISD-urilor asupra industriei române

Una dintre căile prin care investițiile străine directe influențează indirect creșterea economică este formarea capitalului autohton, întrucât ISD au efect multiplicator asupra investițiilor interne. Prin efecte de antrenare, investițiile străine directe au stimulat investițiile autohtone, a căror dinamică a fost superioară comparativ cu cea a fluxurilor de capital străin, contribuind astfel, indirect, la dezvoltarea activităților productive, în principal, a celor aflate în amonte sau în aval față de obiectul de activitate al filialei străine.

Evoluția ISD pe principalele activități economice din România, în perioada 2007-2010, ca o primă etapă de postaderare a economiei naționale la UE, marcată de declanșarea în 2008 a crizei economice și financiare actuale, a înregistrat o scădere severă anuală de circa 50% a volumului ISD în anii 2009-2010 față de anii anteriori. Criza economică a afectat serios fluxurile de ISD către România, contrar așteptărilor inițiale potrivit cărora postaderarea și integrarea erau considerate ca factor propulsor de creștere economică adițională și un fel de „scut protector” împotriva șocurilor externe. În realitate, criza a lovit puternic nu numai economia românească, dar și pe cea a altor țări membre ale UE (UNCTAD, 2009), ceea ce a determinat o descreștere de PIB de -7,1% în 2009 și -1,3% în 2010.
În perioada analizată (tabelul 1), structura pe activități economice a ISD relevă următoarele aspecte mai importante:

cea mai mare pondere a ISD o dețin serviciile de intermediere financiară, asigurări, comerț, servicii prestate întreprinderilor (peste 43%), ceea ce semnifică o atractivitate mare a acestor sectoare pentru investitorii străini, mai ales datorită ratelor ridicate ale profiturilor bazate în bună parte pe activități cu caracter speculativ pe piața financiară;

Tabel. Investiții străine directe în România, în perioada 2007-2010 – milioane euro –

Sursa: Date BNR și INS pentru anii respectivi.

investițiile în industria prelucrătoare și-au menținut ponderea cvasiconstantă de 31-32%, cele mai mari sume investite aparținând ramurilor metalurgie, prelucrarea țițeiului, produse chimice, cauciuc și mase plastice, ramuri care nu se caracterizează prin încorporarea puternică a rezultatelor cercetării științifice și, implicit, printr-un nivel ridicat al valorii adăugate, dar care pot avea o contribuție sustenabilă la creșterea economică;

ramurile sciento-intensive (high-tech level) au deținut proporții modeste în volumul total al ISD din industrie (circa 4,5%), rezultatele cercetării și inovării fiind preluate/transmise de firmele-mamă din alte țări către filialele corporațiilor multinaționale cu sediul în România

agricultura, până în prezent cu o pondere de 1,4-2,0% din total ISD, nu reprezintă un sector economic de interes deosebit pentru investitorii străini, deși, în ultima vreme, circa un milion de hectare de teren arabil a fost cumpărat de către investitori străini, la prețuri foarte avantajoase pentru aceștia.

In ceea ce privește impactul structurii pe ramuri și sectoare ale ISD din România asupra exporturilor, subliniem că cea mai mare parte sunt orientate către sectoarele și ramurile de nivel tehnologic slab (low-tech), adică industria alimentară, ușoară, lemn și produse din lemn, celuloză, hârtie, edituri, poligrafie, mobilier, recuperarea deșeurilor și a resturilor reciclabile, precum și de nivel tehnologic mediu slab (medium low-tech): prelucrarea țițeiului, cocsificarea cărbunelui, tratarea combustibililor nucleari, cauciuc și mase plastice, produse din minerale nemetalice, metalurgie, construcții metalice și produse din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații), construcții și reparații de nave. Într-adevăr, la marea majoritate a acestor ramuri, România înregistrează indici superiori ai avantajelor comparative revelate (revealed comparative advantages), ceea ce pune în evidență o specializare interramuri a exporturilor de produse românești, spre deosebire de specializarea intraramură la care cei mai relevanți sunt indicii Grubel-Lloyd.

Potrivit părerii specialiștilor, exporturile celor două grupe de ramuri industriale de nivel tehnologic slab și mediu slab predomină în exporturile românești în proporție de peste 65%, în timp ce produsele grupelor de ramuri ale tehnologiilor de vârf (high-tech level) au o pondere în exportul total de circa 4%. Aproximativ aceeași pondere este deținută în total ISD de către investițiile străine directe în ramurile high-tech, care, în principal, se referă la medicamente, produse farmaceutice, mijloace ale tehnicii de calcul și birou, echipamente pentru radio, televiziune, optică, ceasornicărie, construcții și reparații de aeronave și nave.

Grupa de ramuri de nivel tehnologic mediu înalt (medium high-tech) se referă la produse chimice (exceptând medicamentele), mașini și echipamente, mașini și aparate electrice, mijloace de transport rutier, alte mijloace de transport, construcții și reparații de aeronave. La exporturi, această grupă contribuie cu o pondere mai mică de 30%, aproape egală cu cea din structura ISD.

2.3. Evoluția ISD-urilor în România

În perioada 1990-2000, investițiile străine directe în România au atins nivelul de 4,68 miliarde dolari (la care se adaugă încă circa 2 miliarde dolari investiții în privatizare), nivel aflat departe de potențialul real al economiei, precum și de situația înregistrată în țările vecine: Polonia (40 miliarde dolari), Ungaria (23 miliarde dolari), Cehia (14 miliarde dolari).

Investițiile străine în privatizare înregistrate în perioada 1993-2000 se ridică la circa 2 miliarde dolari, cifră care nu poate fi satisfăcătoare atât din punctul de vedere al numărului de tranzacții încheiate, cât și în ceea ce privește condițiile și prețul la care s-au realizat privatizările.

Conform datelor prezentate de BNR, în perioada 2005-2008, România a beneficiat de pe urma introducerii cotei unice de creșterea volumului investițiilor străine directe, care au depășit. 31 mld. Euro, de peste 2 ori mai mult decat in intreaga perioada 1991 – 2004, cand sistemul de impunere era progresiv. Cota unica a transformat România în cea mai atractivă destinație pentru investiții din Europa, intrarea pe piața autohtonă a marilor companii precum Nokia, Ford, Erste Group datorându-se încrederii în economia românească.

La fel ca și investițiile străine în societăți noi sau mixte, și investițiile străine în privatizare au fost grevate de o serie de factori:

– apariția târzie a României pe piață, după 1996 când interesul pentru zonă fusese deja satisfăcut sau scăzut considerabil;

– încheierea unor contracte sub presiunea timpului și a constrângerilor financiare au făcut ca acestea să nu fie foarte avantajoase sau să nu prevadă un mecanism suficient de strict de controlare a respectării obligațiilor de către cumpărători;

– instabilitatea legislativă, precum și alți factori au făcut ca o serie de contracte de valori mari să nu se mai finalizeze (Bell Hellicopter, Akmaya, Britten Norman etc).

În anul 2000 am asistat la evoluția alertă a unei piețe globale a vânzării-cumpărării de firme (preluări și fuziuni) – evaluată la 1000 miliarde de dolari.

Raportul Mondial asupra Investițiilor elaborat de UNCTAD pe 2000 menționează între factorii care au dat un impuls fără precedent fuziunilor și achizițiilor de firme, plasamentele efectuate de investitorii străini în întreprinderile de stat care se privatizează.

Din această piață uriașă, țărilor în tranziție din Europa Centrală și de Est, unde privatizarea e un fenomen major, le-au revenit în 1999, ca intrări de investiții străine directe, mai puțin de 3%, respectiv 23 miliarde dolari. Majoritatea investițiilor în regiune revin companiilor transnaționale din țările Uniunii Europene, care au o pondere în sursele de investiții de 60%, urmate de SUA cu 16%. Germaniei, cel mai important investitor din UE îi reveneau la sfârșitul lui 1999, 18% din stocul de investiții din zonă (110 miliarde dolari), urmată de Olanda cu 12%, Austria cu 7%, Franța și Marea Britanie cu 6% fiecare și Italia și Cipru cu câte 4%. Este de remarcat faptul că cea mai mare parte a investițiilor străine în țările în tranziție, în special în zona central-europeană, provin din privatizări.

Romania isi pastreaza locul 10 in Europa privind numarul locurilor de munca nou create prin investitiile straine directe in 2013, conform raportului anual EY – European Attractiveness Survey. Acelasi studiu arata ca Romania se afla pe locul 3 in Europa Centrala si de Est (CEE) in topul celor mai atractive tari pentru investitori.

Romania a atras anul trecut investitii straine ce au generat 6.157 locuri de munca, in scadere cu 13% fata de anul anterior, cand investitiile straine directe au generat 7.114 locuri de munca in Romania. Pe primele locuri in acest clasament s-au situat Marea Britanie, Franta, Polonia, Rusia si Serbia.

De asemenea, Romania a depasit Ungaria in clasamentul celor mai atractive tari pentru investitii straine in Europa Centrala si de Est in 2014, situandu-se pe locul al treilea in regiune, in timp ce Polonia si Cehia se afla pe primele doua locuri. Cu toate acestea, primele doua clasate se afla pe o tendinta descrescatoare in 2014 fata de 2013, in timp ce atractivitatea Romaniei a crescut cu 2 puncte procentuale. Daca se pastreaza aceasta tendinta, Romania ar putea depasi Cehia in anul 2015, devenind a doua tara ca atractivitate pentru investitorii straini in CEE.

Fluxul net de ISD în anul 2012 a înregistrat un nivel de 2 138 milioane euro și este structurat astfel:

– Participațiile nete ale investitorilor străini direcți la capitalul întreprinderilor investiție străină directă din România în valoare de 795 milioane euro (37,2 la sută din fluxul net de ISD). Participațiile nete la capital rezultă din diminuarea participațiilor la capital, în valoare de 2 676 milioane euro, cu pierderea netă, în sumă de 1 881 milioane euro. Pierderea netă a rezultat prin scăderea din profitul întreprinderilor ISD realizat în anul 2012 în sumă de 4 691 milioane euro a dividendelor repartizate în anul 2013 în valoare de 2 212 milioane euro, după care această valoare a fost diminuată cu pierderile întreprinderilor ISD din anul 2013 în sumă de 4 360 milioane euro. Modul de calcul este în conformitate cu metodologia internațională de determinare a profitului reinvestit de către întreprinderile ISD, respectiv a pierderii nete înregistrate de către acestea.

– Creditul net primit de către întreprinderile investiție străină directă de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 1 343 milioane euro, reprezentând 62,8 la sută din fluxul net de ISD.

Din analiza acestor date se evidențiază următoarele:

– În majoritatea domeniilor de activitate economică, în care ISD au pondere importantă, se constată majorări ale participațiilor la capital în întreprinderile ISD, ceea ce semnifică continuarea procesului investițional în anul 2013. Domeniile care au înregistrat cele mai importante majorări de capital au fost industria (1 072 milioane euro), iar în cadrul acesteia industria prelucrătoare (529 milioane euro) și energia (497 milioane euro); alte domenii cu investiții importante de capital au fost intermedierile financiare și asigurările (646 milioane euro), precum și construcțiile și tranzacțiile imobiliare (295 milioane euro).

– Principalele domenii economice în care pierderile au excedat profiturilor au fost intermedierile financiare și asigurările (376 milioane euro profit, 1 015 milioane euro pierderi) și construcțiile și tranzacțiile imobiliare (255 milioane euro profit, 747 milioane euro pierderi).

Comparativ cu situația înregistrată la nivel național, la nivelul regiunilor de dezvoltare nu se constată o corelație directă și puternică între fluxurile de capital străin atrase și nivelul de dezvoltare decât în cazul regiunii București-Ilfov . Datele empirice cu privire la contribuția fiecărei regiuni de dezvoltare la realizarea PIB evidențiază existența unor decalaje, în special între zona cu cea mai mare pondere,respectiv București-Ilfov care deține peste 19% din PIB, și regiunea cea mai puțin reprezentativă, și anume zona de Sud-Vest care contribuie numai cu 9% la formarea PIB. De remarcat este faptul că aceste două regiuni dețin prima, și respectiv penultima poziție în ceea ce privește ponderea în fluxurile de ISD atrase, decalajul existent fiind, însă, cu mult mai accentuat.

Astfel, regiunea București-Ilfov a atras peste 60% din intrările de capital străin în timp ce zona de Sud-Vest care înregistrează cel mai scăzut nivel de dezvoltare economică a receptat numai 3,4% din fluxurile de ISD. În același timp, regiunea Nord-Est care deține cea mai scăzută pondere în stocul de ISD receptate la nivel național (1,3%) contribuie semnificativ la realizarea PIB (12,5%). De asemenea, zonele de Sud, Centru și Nord-Vest, deși dețin o pondere relativ ridicată în PIB, situată la nivelul de peste 12% ca și în cazul regiunii Nord-Est, atrag numai o parte nesemnificativă a intrărilor de ISD, respectiv sub 7,5%, valoare mai scăzută decât cea înregistrată de regiunea de Sud-Est (8,4%), a cărei contribuție la formarea PIB este de 11,3%. În consecință, datele de mai sus sugerează faptul că nivelul de dezvoltare regională, deși influențează intrările de capital străin, nu reprezintă singurul criteriu în stabilirea deciziei de a investi într-o anumită zonă.

Alegerea amplasamentului de către investitorii străini a fost influențată de o multitudine de factori, dintre care cei mai importanți sunt: existența forței de muncă calificate și a personalului cunoscător de limbi străine; nivelul de dezvoltare din punctul de vedere al industriei respective; existența unor centre universitare și a unei infrastructuri fizice dezvoltate; apropierea de un aeroport, precum și apropierea de furnizori și de clienți. Acești factori, în ansamblul lor, ar putea explica preferința investitorilor străini pentru regiunea București-Ilfov care beneficiază nu numai de un nivel de dezvoltare mai ridicat, dar și de existența forței de muncă calificate și a infrastructurii fizice necesare dezvoltării afacerilor,comparativ cu regiunile de Nord-Est și Sud-Vest defavorizate sub aceste aspecte.

Așadar, analizele efectuate au evidențiat dezechilibrul înregistrat în dezvoltarea economiei românești, concretizat în existența unor decalaje accentuate între diferitele regiuni, sugerând, în același timp, posibilitatea atenuării acestora prin participarea capitalului străin sub forma investițiilor directe.

Dat fiind faptul că o creștere economică susținută și durabilă este posibilă numai în condițiile unei dezvoltări armonioase, care să includă toate zonele țării, atenuarea decalajelor regionale, inclusiv prin participarea capitalului străin, ar trebui să reprezinte o prioritate reală a factorilor de decizie.

2.4. Viitorul investițiilor străine pe teritoriul României

Din punctul de vedere al promovării ISD, în viitor, politicile statului ar trebui să se concentreze asupra promovării ISD ca factor de creștere a câștigurilor din comerț exterior, prin sprijinirea exporturilor de dezvoltare sustenabilă în sectoarele high-tech și medium high-tech, astfel încât să crească ponderea exporturilor cu valoare adăugată ridicată.

Activitățile economice în care ISD se regăsesc în imobilizări corporale și necorporale la un nivel important sunt: industria (26,1% din total ISD), iar în cadrul acesteia, industria prelucrătoare (cu 18,2% din total ISD); comerțul cu amănuntul și cu ridicata (6,5%); construcțiile și tranzacțiile imobiliare (4,5); tehnologia informației și comunicațiilor (2,9%).
Oamenii de afaceri straini vor fi obligati sa dovedeasca, conform unui nou proiect de lege ca dispun de fonduri necesare desfasurarii de investitii la nivel local de minimum 100.000 de euro, pentru societatile pe actiuni, sau 70.000 de euro, pentru societatile cu raspundere limitata.

Ministerul de Interne, in colaborare cu Agentia Romana pentru Investitii Straine au initiat un proiect de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Investițiile străine majore anunțate pentru acest an vor fi de 1,44  miliarde de euro la care se adaugă alte proiecte semnificative de 152 de milioane de euro derulate de investitori locali, potrivit unui raport făcut la începutul acestui an de Andreea Paul, consilierul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Pe regiuni geografice cele mai mari investiții se anunță  în Nord-Est. Două parcuri eoliene mici vor fi construite la Drăgușeni, Iași, și Capu Câmpului, Suceava. Primul este o investiție de 40 de milioane de euro a firmei Montana Energy cu acționariat luxemburghez iar al doilea costă 30 de milioane de euro și este deținut de Wind Energy Power Service IS o societate deținută în coproprietate de un cetățean român și unul francez. Toate proiectele de parcuri eoliene au avizele necesare funcționării. Acestea trebuiau să fie finalizate încă de anul tecut, însă investițiile continuă și lucrările se vor sfârși curând.

2.5. Poziția României pe plan investițional

Investitițile străine directe (ISD) aduc o contribuție esențială la creșterea economică. Acestea creează locuri de muncă, optimizează alocarea resurselor, permit transferul de tehnologie și stimulează comerțul.

Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică și fiscalitate prietenoasă pentru întreprinzători, inclusiv pentru investitorii străini.

Crearea unui cadru favorabil mediului economic prin promovarea unor condiții prielnice pentru atragerea investitorilor străini, cum ar fi: un tratament corect, echitabil și nediscriminatoriu; protecție față de exproprierile ilegale; recursul direct la arbitrajul internațional, precum și transformarea României într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal.

România urcă un loc în clasamentul trimestrial al atractivității investițiilor în proiecte de energie regenerabilă – conform EY Renewable energy country attractiveness index (RECAI), ajungând pe poziția 31, de pe locul 32 în ediția anterioară. România își îmbunătățește pentru a doua oară consecutiv poziția în topul EY, după ce în ediția din februarie România a urcat de pe locul 33 pe locul 32.

În regiune, Polonia și Turcia se clasează înaintea României în topul EY, ocupând pozițiile 27 și, respectiv, 20, în timp ce Ucraina și Grecia se situează în urma României  în același clasament.

In ultimii ani, Romania a devenit o locatie atractiva pentru investitorii straini, numarul celor prezenti in tara noastra fiind in crestere. Datorita aderarii la NATO si apoi la UE, Romania si-a consolidate pozitia in zona Eoro-Atlantica atat in plan economic cat si politic. Investitiile straine directe vor facilita accesul direct la pietele straine precum si "importul" de tehnologie si "know-how". Potrivit UNCTAD, Romania a atras cea mai mare parte a investitiilor straine directe, volumul acestora ridicandu-se la 13 miliarde de euro, ocupand primul loc in regiunea est-europeana . Totusi, comparand cu tari central-europene cum ar fi Ungaria, Cehia si Polonia, aceasta realizare nu mai poate fi considerate de o amploare atat de mare avand in vedere ca aceste tari au absorbit aprozimativ 80% din volumul investitiilor straine directe  din regiunea central-europena.

   Factorii care au determinat avantul  investitiilor directe au fost pozitia in Europa, disponibilitatea resurselor materiale si umane costuri salaraile scazute si dupa indelungi rectificari, legislatia. Pana in anul 1997, cadrul legal al tari noastre nu era considerat propice pentru realizarea investitiilor de catre investitorii straini. Astfel in anul 2001 a fost promulgata: "Legea 332/2001 privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ in economie", care prevedea un numar de "stimulente" de care investitorii straini beneficiaza, beneficii aditionale celor prevazute deja de codul fiscal. Printre acestea au fost incluse: scutirea lata impozitelor a companiilor care realizeaza investitii cu un impact major asupra economiei Romaniei, permiterea utilizarii accelerate in primul an de depreciere pentru investitiile mai mari de un million de dolari ETC. Beneficiile au fost diferentiate in functie de amploarea investitiei.

Ca urmare a modului în care economia românească a performat în 2013 și a continuării evoluțiilor pozitive din domeniul economic și la începutul acestui an, un recent studiu realizat de compania londoneză de audit Ernst & Young relevă că România revine în topul atractivității investiționale din Europa Centrală și de Est.

Conform datelor prezentate de Ernst & Young, România a urcat pe locul trei în topul celor mai atractive țări pentru investiții din Europa Centrală și de Est. Țara noastră este devansată în acest clasament doar de Polonia și Cehia, iar dacă menține actuala tendință de creștere va ajunge pe locul al doilea în 2015.

Poziția României în clasamentul investițional al Ernst & Young este o urmare a evoluțiilor pozitive înregistrate de țara noastră în mai multe domenii. Conform companiei de audit, anul trecut România s-a plasat pe locul 10 în Europa privind numărul locurilor de muncă create ca urmare a investițiilor străine directe. Astfel, acestea au generat 6.157 locuri de muncă în 2013.

De asemenea, Ernst & Young remarcă faptul că în 2013 investițiile străine directe în țara noastră au crescut la 2,71 miliarde euro, cu 26,8% mai mult decât în anul 2012, atingând astfel cel mai înalt nivel de la izbucnirea crizei economice. În primul trimestru al acestui an, trendul de creștere al investițiilor din anul precedent se menține, înregistrând o apreciere cu 30,1% față de perioada similară a anului 2013, totalizând 570 milioane euro. În același timp, conform ultimelor date publicate de Banca Națională a României, în luna martie s-a consemnat cel mai ridicat nivel al investițiilor de la începutul anului, țara noastră atrăgând 290 de milioane de euro.

Analiza Ernst & Young este confirmată de mediul de afaceri. Astfel, în cadrul unei conferințe organizate de Ziarul Financiar la care au participat o serie de companii importante din țara noastră, analiști economici și manageri din firmele de top apreciază că România devine din ce în ce mai mult o atracție pentru capital. Creșterea nivelului de investiții, la care experții din domeniu se așteaptă poate fi pusă pe seama privatizărilor sau listărilor importante pe care guvernul le are în vedere precum și extinderii companiilor locale și intrării unor jucători internaționali de talie mare în România. „România azi e o destinație favorită a fondurilor de investiții care au adunat bani de la Londra sau din țările nordice. Important e și faptul că procentul de bani alocați României în cadrul acestor fonduri este în creștere.

Capitolul III Studiu de caz – LUKOIL

3.1. Lukoil, o importantă investiție în România.

Înființată în anul 1998, compania Lukoil România este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție și 9 depozite de produse petroliere. Activitatea investițională și de afaceri a companiei Lukoil România crează un impact impresionant asupra economiei românești: peste 400 milioane USD investiți în ultimii 13 ani, din care 7,7 milioane USD cheltuiți numai în domeniul protecției mediului, crearea a 3.800 de locuri de muncă în cadrul companiei Lukoil România.

Cifra de afaceri netă a companiei Lukoil România în anul 2013 a depăsit valoarea de 4.600 mil. lei, în creștere cu 40% față de anul 2011, acest lucru generând venituri substanțiale la bugetul de stat. Compania Lukoil România acordă o importanță majoră calității produselor petroliere și serviciilor prestate clienților în cadrul stațiilor de distribuție carburanți, precum și o atenție prioritară problemelor privind protecția mediului înconjurător respectând cu strictete standardele europene în vigoare. Astfel toate depozitele și întreaga rețea de distribuție a carburanților Lukoil dispun de instalații de recuperare a compușilor organici volativi la rezervoare, iar stațiile Lukoil sunt echipate cu sisteme de recuperare a compușilor organici volativi la pompele de distribuție. În top ZF 100 Cele mai valoroase companii din 2011, Lukoil ocupă poziția 51 având o valoare de 257 mil. euro.

Compania Lukoil Energy&Gas România, parte a grupului petrolier rus Lukoil, care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă, a făcut în luna februarie o majorare de capital în valoare de peste 130,9 milioane de euro, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Aportul are ca origine Olanda, țară în care gigantul rus are un lanț de benzinării și alte afaceri în domeniu, și este cea mai mare participare străină la capitalul social al unei firme din România, în urmă cu o lună. 

Din datele ONRC, anul trecut Lukoil Energy&Gas România,  nu a raportat nicio majorare importanta de capital, statisticile Oficiului indicând, pentru fiecare lună a anului, un top 40 societăți după participarea străină la capitalul social total subscris.

Lukoil Energy&Gas România face de câțiva ani investiții pentru reconstrucția Centralei de Cogenerare din Ploiești necesară pentru a se asigura consumul de energie electrică și căldură al platformei petrochimice. Compania intenționează să amplaseze suplimentar o turbină cu abur de 35 MW și să modernizeze grupurile existente. În plus, 

Tot prin firma Lukoil Energy&Gas România, rușii au anunțat că vor construi un parc fotovoltaic de producție a electricității cu o capacitate de 9 MW pe un teren de lângă rafinăria Petrotel. Lukoil a primit autorizația de construcție a unității de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei  la sfârșitul anului trecut. Având în vedere că pentru instalarea unui MW în panouri fotovoltaice este necesară o investiție de circa 1,5 milioane de euro, valoarea proiectului Lukoil este estimată la aproximativ 13,5 milioane euro.

S.C. LUKOIL ROMANIA S.R.L are ca obiect de activitate:

explorarea si exploatarea zacamintelor de petrol si gaze naturale de pe uscat si din platoul continental al Marii Negre;

transportul si comercializarea titeiului si gazelor naturale prin retele proprii de distributie;

forajul sondelor;

rafinarea titeiului;

distributie, transport, depozitare, comercializare, bunkeraj nave si aprovizionare aeronave cu produse petroliere;

cercetare-proiectare;

lucrari de constructii-montaj, intretinere si reparatii utilaje, scule si echipamente;

lucrari de interventii, punere in productie si reparatii sonde;

investigatii geologice si geofizice;

lucrari si tehnologii specifice;

importul si exportul de titei, produse petroliere, utilaje, echipamente si tehnologii specifice;

colaborare economica, tehnico-stiintifica si executare de lucrari in strainatate in domeniul sau de activitate;

aprovizionare tehnico-materiala, transport propriu auto, naval si aerian, de persoane si materiale pentru operatiuni tehnologice si lucrari specifice;

Societatea are o cifra de afaceri de 2.3 miliarde de euro pe anul 2011 si un profit net de 3.59 miliarde euro, care genereaza venituri substantiale la bugetul de stat: peste 5690 de miliarde de lei sub forma de taxe si impozite în anul 2011 si peste 935 milioane dolari SUA (estimare) pentru anul 2014.

Obiectivele strategice ale firmei sunt:

– obtinerea si mentinerea calitatii corespunzatoare a produselor, in scopul asigurarii increderii beneficiarilor si organismelor de certificare;

– implicarea personalului in realizarea obiectivelor societatii si in special a celor legate de calitate;

– pastrarea echilibrului ecologic , mentinerea calitatii factorilor naturali si asigurarea conditiilor corespunzatoare de munca pentru salariati;

– sporirea reputatiei societatii prin calitate in conditii de concurenta.

Firma foloseste o strategie de concentrare, iar pentru realizarea acestei strategii firma a optat pentru dezvoltarea pietei si dezvoltarea produselor.

Astfel Lukoil a acumulat o importanta parte din industria petroliera, prin largi campanii de publicitate si prin extinderea in noi zone geografice, astfel incat in prezent este foarte bine cunoscuta prin produsele ei, de pe teritoriul tarii.

S-a urmarit dezvoltarea unui produs care poate fi vandut prin canalele de marketing existente. De la inceputul lunii noiembrie Lukoil comercializeaza noul sortiment de motorina, Super Euro L Diesel 5 si a aparut in vederea ridicarii la standardele de mediu impuse de Uniunea Europeana.

LukOil administreaza, in prezent, la nivel local, o retea de circa 300 de benzinarii, fiind, potrivit propriilor estimari, numarul doi in piata romaneasca de distributie carburanti, dupa Petrom.

LukOil Romania a inregistrat, in primele noua luni, o cifra de afaceri de 987,5 milioane de euro (3,16 miliarde lei) si un profit net de 30 milioane de euro (96,4 milioane de lei). Grupul rus mai detine pe piata romaneasca si rafinaria Petrotel Ploiesti.

Atentie deosebita i se atrage procesului de asigurare a calitatii pe întreg lantul de activitati de la aprovizionarea cu produse petroliere pâna la comercializarea acestora, LUKOIL dobândindu-si imaginea unei companii care s-a remarcat prin calitatea de necontestat a produselor petroliere pe care le comercializeaza.

Fiind preocupata în permanenta de protejarea sanatatii omului si a mediului inconjurator, compania LUKOIL a initiat un amplu program, de control al calitatii produselor petroliere, în stricta concordanta cu cerintele normelor europene.

3.2.Prezentarea investiției pe teritoriul României

Compania petroliera LUKOIL este prima companie privata din Federatia Rusa care a deschisdrumul investitiilor în România prin achizitia pachetului de actiuni la rafinaria "Petrotel" dinPloiesti, una dintre cele mai vechi rafinarii din România, în anul 1998. Conducerea companiei LUKOIL a adoptat o atitudine proactiva fata de traditia si experienta detinuta de industria petroliera din România, prin adoptarea unui program complex de investitii în sectoarele de procesare a titeiului si distributie a produselor petroliere.În perioada anilor 1998 – 2004 investitiile totale efectuate de compania LUKOIL în industria petroliera din România, si implicit în economia româneasca, a depasit suma de jumatate demilliard de dolari SUA.

LUKOIL a investit peste 283 de milioane de dolari SUA în cadrul unui amplu proces demodernizare si restrucurare a rafinariei "Petrotel" din Ploiesti . Peste 230 de milioane de dolariSUA au reprezentat investitiile directe în echipamentele si instalatiile de procesare a titeiului dincadrul rafinariei "Petrotel", restul de 53 de milioane de dolari SUA reprezentând contravaloarea pachetului de actiuni platit de LUKOIL statului român în momentul achizitiei rafinariei"Petrotel".Procesul de modernizare a rafinariei "Petrotel- LUKOIL" a fost însotit de investitii în creareaunei retele de distributie a carburantilor auto pe întreg teritoriul României.

LUKOIL a investit peste 285 de milioane de dolari SUA în crearea unei retele de 288 de benzinarii si a 10 depozitede produse petroliere. Sistemul integrat de procesare a titeiului si distributie a produselor petroliere permiteasigurarea unei calitati exceptionale a carburantilor pentru conducatorii auto. Marca "LUKOIL"este usor de recunoscut, conducatorii auto din România asociind-o cu o calitate ridicată a produselor petroliere și cu prețuri rezonabile.

Activitatea investitionala si de afaceri a companiei LUKOIL creaza un impact impresionant asupra economiei Românesti. Peste 5000 de oameni lucreaza în cadrul companiei LUKOIL , din care peste 1200 în cadrul rafinariei "Petrotel -LUKOIL". Alte 2500 de persoane lucreaza în cadrul companiilor de constructii si furnizorilor de servicii

implicați în derularea nemijlocită a programelor de investiții.

Societatea are in componenta patru laboratoare de incercari produse petroliere din care unul apartine Rafinarie Petrotel Lukoil, unul este mobil situat in Timisoara si celelalte doua sunt in Ramnicul –Valcea si la Cluj-Napoca. Toate aceste laboratoare asigura un control riguros al calitatii produselor petroliere in toate statiile de distributie LUKOIL. In cadrul laboratoarelor se pot efectua o serie de incercari fizico-chimice printre care: pentru benzina, cifra octanica COM, continutul de aromatice, olefine, benzen, oxigen si altele, iar pentru motorina: indice cetanic determinat, hidrocarburi aromatice policiclice, densitate la 15ºC si altele.

Fiind o companie integrata, LUKOIL dispune de resurse mari de titei si de capabilitati importante pentru desfacerea produselor petroliere pe pietele internationale. Venind în întâmpinarea partenerilor din România, departamenetele specializate ale companiei LUKOIL ofera servicii profesioniste în asigurarea cu materii prime a rafinariilor din România si de contractare de la acestea a produselor petroliere în vederea exportului.

In ultimii ani rezervele certe de titei ale companiei au crescut cu 14%, productia de gaze a crescut cu 11%, iar cantitatea de de titei rafinata a fost mai mare cu 18%. In acelasi timp, reteaua de statii de distributie a carburantilor s-a marit de 3,5 ori. Din punct de vedere al rezervelor de titei, Compania LUKOIL este lider mondial in privinta rezervelor confirmate in categoria companiilor private cotate la bursa, se afla pe locul patru in topul mondial al companiilor petroliere in privinta rezervelor confirmate si probabile, iar din punct de vedere al productiei de titei se claseaza pe locul sapte in lume.

LUKOIL detine trei uzine petrochimice in Rusia si Bulgaria, precum si numeroase conducte pentru transportul titeiului si produselor petroliere, participand la numeroase proiecte internationale, cum ar fi cel al Consortiului Conductei Caspice. De asemenea Compania LUKOIL opereaza retele de distributie in Statele Unite,Polonia, Bulgaria, Romania, Turcia, Statele Baltice, Republica Ceha, Ucraina, Belerus, Republica Moldova, Azerbaijan, Kazahstan si Kirchistan.

Pe termen scurt LUKOIL si-a propus modernizarea rafinariilor in vederea obtinerii de produse petroliere ecologice si continuarea lucrarilor pentru realizarea unei retele complexe de produse petroliere. Strategia pe termen lung prevede ca in urmatorii 10 ani sa se investeasca si in dezvoltarea infrastructurii proprii a companiei in vederea exportului de titei si produse petroliere prin terminale, pe calea ferata si prin conducte. Strategia prevede, de asemenea, ca pana in anul 2015 LUKOIL sa detina cca. 8 200 stati de distributie a produselor petroliere in Rusia si in alte tari.

Prin dezvoltarea sa, se urmareste reducerea expunerii la volatilitatearidicata a preturilor la titei si cresterea competitivitatii prin producerea si vanzarea unor produse petroliere de inalta calitate, cu un grad ridicat de valoare adaugata.In prezent LUKOIL produce o gama larga de produse petroliere si petrochimice, pe care levinde en-gross si cu amanuntul in peste 30 de tari.

Astăzi LUKOIL:

0,8% deține din rezervele globale de țiței si 2,2% din productia mondiala

16,6% din producția de titei a Rusiei

17,7% din cantitatea totala de titei rafinata in Rusia

Locul 3 in clasamentul mondial al marilor companii petroliere private din punctul devedere al rezervelor dovedite de hidrocarburi

Locul 6 in clasamentul mondial al marilor companii petroliere private din punctul devedere al productiei de hidrocarburi

Astfel, investitiile realizate in economia nationala au crescut, in 2012, cu 12,3% comparativ cuanul precedent, depasind nivelul de 75 de miliarde de lei, conform datelor provizorii publicate deInstitutul National de Statistica (INS).In trimestrul patru din 2012, investitiile au fost de aproape 27 de miliarde lei, cu 5% peste nivelulinregistrat in perioada similara din 2011.In 2012, investitiile concretizate in lucrari de constructii noi au insumat 35,88 de miliarde de lei,reprezentand 47,5% din total, fata de 49,5% in anul 2011. Cele in utilaje si mijloace de transportau insumat 32,821 de miliarde de lei, ceea ce reprezinta 43,4% din total, fata de 40,8% in anul2011.

 Compania Lukoil Energy&Gas Romania, din grupul petrolier rus Lukoil, va construi unparc fotovoltaic de productie a electricitatii cu o capacitate de 9 MW pe un teren de langarafinaria Petrotel din Ploiesti.

 Lukoil a primit autorizatia de constructie a unitatii de la Autoritatea Nationala de Reglementarein domeniul Energiei (ANRE) la sfarsitul anului trecut.Avand in vedere ca pentru instalarea unui MW in panouri fotovoltaice este necesara o investitiede circa 1,5 milioane de euro, valoarea proiectului Lukoil este estimata la aproximativ 13,5milioane euro.Reprezentantii companiei declarau, in octombrie 2013, ca i-au in calcul constructia unor parcurifotovoltaice pe cateva terenuri langa rafinaria din Ploiesti. La acea data, reprezentantii Lukoilavansau posibilitatea ca parcurile fotovoltaice sa aiba o capacitate instalata de pana in 12 MW.In prezent, in Romania exista proiecte de productie a energiei in panouri solare de aproximativ1.000 MW. Dintre sursele regenerabile de energie, cea eoliana este cea mai dezvoltata, cuaproximativ 2.500 MW instalati, echivalentul a 10% din totalul unitatilor de generare aelectricitatii. Productia de energie regenerabila a ajuns la un nivel-record la finele anului trecut, candcapacitatea totala a proiectelor existente in sistem a ajuns la 4.255 de MW, cu 82% mai maredecat la sfarsitul anului 2012, potrivit datelor Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie(ANRE). Astfel, la 31 decembrie 2013, in sistem erau instalate proiecte de energie eoliana cu o puteretotala de 2.503 MW, fotovoltaice de 1.155 de MW, biomasa – 65 MW si hidro – 530 de MW.Producatorii de energie regenerabila primesc subventii sub forma certificatelor verzi, certificate pe care le platesc toti consumatorii, inclusiv cei casnici, si care sunt reliefate separat in factura laelectricitate.Romania si-a asumat ca 24% din consumul de electricitate din anul 2020 sa provina din surseregenerabile, insa ANRE anuntat ca aceasta tinta a fost deja atinsa la 1 ianuarie 2014.

CONCLUZII

Potrivit raportului WIR, este de așteptat ca recuperarea ISD să fie lentă în 2014, fără a depăși 1500 miliarde USD (nivelulul maxi atins în 2000), dar sunt speranțe ca în 2015, volumul 21investițiilor străine directe (ISD) se va apropia de 1900 de miliarde USD. În Raport se arată că evoluția fluxului de investitii străine a fost diferențiată pe zone geografice, fiind influențată și de efectele crizei economice: ponderea economiilor în curs de dezvoltare și în tranziție a crescut la 43%, în timp ce intrările de capital în țările dezvoltate s-au comprimat cu 29% (962 miliarde USD). Chiar și în aceste condiții, SUA a rămas cel mai mare receptor de investiții, pe locurile următoare clasându-se Franța, China, Marea Britanie și Rusia. Federația Rusă se găsește pentru prima oară în topul primelor 5 țări beneficiare de ISD. Cea mai mare creștere a volumului de investiții s-a nregistrat în Africa (27%), urmată de Asia de Vest (16%), America Latină și Caraibe (13%).

Țările cel mai puțin dezvoltate au atras o sumă record de ISD (33 miliarde USD), iar sprestatele din Sud-Estul Europei și CSI s-a îndreptat cifra record de 114 miliarde USD. Cea mai importantă sursă de ISD pe plan mondial a rămas SUA, urmată de Franța, Germania, Japonia și Marea Britanie. Investițiile directe au înregistrat randamente record în 2008, acestea atingând, în medie, 18% în Ungaria, 14% în Cehia și 12% în Estonia, potrivit raportului institutului.

Agricultura, energia și construcțiile, în special infrastructura, sunt cele trei domenii pe care România ar trebui să-si contureze o strategie de investiții pentru următorii ani.

O serie de specialiști consideră că, în România autoritățile nu au făcut nimic pentru a atrage investitori străini, iar evoluția din perioada 2006-2008, când s-au atras aproape jumătate din investițiile străine directe de care beneficiază țara noastră în prezent, s-a bazat pe o conjunctură favorabilă legată de aderarea la UE. "România a atras investiții străine directe» este o frază fără sens pentru că România în sine nu a făcut nimic pentru a atrage investitorii. Guvernanții, populația sunt cei care fac o țară atractivă pentru investitori. România a fost ajutată de o conjunctură legată de perspectiva aderării la Uniunea Europeană și integrarea efectivă în structurile europene, precum și evoluția pozitivă a indicatorilor macroeconomici". "România are potențial, este atractivă, arată bine în cifre, dar pentru a fi în continuare atractivă pentru investitori trebuie să îndeplinească anumite condiții. La nivel național, fiecare stat ar trebui să ia măsuri cât mai rapide pentru ca investițiile străine să aibă loc efectiv în țara lor. Anul acesta, resursele pe care investitorii le au la dispoziție sunt mai puține, iar atragerea investițiilor străine devine critică mai ales în condițiile în care ai un deficit bugetar cum este al României".

În prezent, România este țară membră a Uniunii Europene, însă în postura de ultima venită, cu cele mai mari decalaje economice și sociale față de ceilalți europeni. PIB-ul/locuitor, productivitatea muncii, exportul, salariul mediu din România sunt printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. De aici, după părerea mea, derivă o singură concluzie importantă: eforturile pe plan economic ale României nu trebuie să scadă, ci dimpotrivă, să fie amplificate. Nu există obiectiv mai important pentru România decât dezvoltarea economiei, bazate pe valorificarea la maximum a oportunităților oferite de integrarea în Uniunea Europeană ce face din ea un adevărat “magnet” pentru investitorii străini.

Aderarea la Uniunea Europeană a adus o îmbunătățire a mediului de afaceri românesc, îmbunătățire care a început să se facă simțită în ceea ce privește un cadru legislativ mai stabil și existența unor practice de afaceri mai transparente. Au fost deja eliminate sau sunt în curs de eliminare barierele în calea liberei circulații a serviciilor și a mărfurilor. Un cadru legislativ comun furnizat de Piața Unică va crește eficiența generală a economiei românești prin îmbunătățirea alocării resurselor, creșterea gradului de specializare și încurajarea concurenței.

În condițiile îmbunătățirii mediului de afaceri, România este deja o țintă atractivă pentru investițiile străine, datorită, atât cotei unice de impozitare, care presupune același rang de impozitare pentru persoane fizice și companii, deci un sistem de impozite corelate, cu rata unică de impozitare, pentru toate tipurile de venituri obținute din diferite activități, cât și a costurilor reduse de salarizare și creștere a productivității. La aceasta va contribui în continuare și statutul de economie de piață funcțională obținut de România. Atragerea unui volum mare de investiții străine va asigura rapid și direct accesul la management eficient, la tehnologii moderne, precum și la noi segmente de piață.

Conform datelor publicate într-un raport al investițiilor realizat de UNCTAD, România se clasează pe locul zece în topul țărilor din Uniunea Europeană ca valoare a investițiilor străine directe atrase în 2013, cu 15,3 miliarde de dolari (10,3 miliarde de euro) atrași anul trecut.

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit și analizat în mod diferit de către cei care și-au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voința sau opțiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur și simplu. Cucerită de piață, dopată de televiziune, sport sau Internet, lumea globalizată trăiește în același timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieții, un dezastru cultural și educațional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societății viitorului. Cultura tradițională a societăților dispare sau se preface în spectacol și marfă (McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-știința invadatoare și transformată într-o pseudo-știință. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru producție și consum, golit de cultură, politică, sens, conștiință, religie și orice transcendență. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluția umanității. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea.

ANEXA 1

– Investiția străină directă: relație investițională de durată între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

Sunt considerate investiții străine directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

De asemenea, sunt considerate investiții străine directe capitalurile din companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influență semnificativă pe cale indirectă, și anume: capitalurile proprii ale asociatelor și filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris.

ANEXA 2

– Investitorul străin direct: persoană juridică, persoană fizică sau grup de persoane ce acționează concertat, care deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entităților fără personalitate juridică) sau cel puțin 10 la sută din voturi într-o întreprindere situată în afara propriei țări de rezidență.

– Întreprinderea investiție străină directă: este o întreprindere rezidentă, cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor nerezident deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deținerea a cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este primordială în stabilirea relației de investiție directă.

– Întreprinderea investiție străină directă de gradul II: este o întreprindere rezidentă, cu personalitate juridică, în care un investitor străin direct controlează, prin intermediul unei întreprinderi investiție străină directă, cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris. Întreprinderile investiție străină directă de gradul II sunt filiale sau asociate ale întreprinderilor investiție străină directă. Filialele reprezintă companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin peste 50 la sută din capitalul social subscris, iar asociatele sunt companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin între 10 și 50 la sută din capitalul social subscris.

– Investiția directă reversibilă: relația investițională de sens invers investiției străine directe pe care o întreprindere investiție directă rezidentă o are cu investitorul străin direct, dacă întreprinderea rezidentă are o participație de sub 10 la sută din capitalul social al investitorului străin direct.

ANEXA 3

– Componentele investițiilor străine directe:

Capitaluri proprii: capitalul social subscris și vărsat, atât în numerar, cât și prin contribuții în natură, deținut de nerezidenți în companii rezidente, precum și cota aferentă din rezerve; în mod corespunzător, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat la dispoziția acestora;

Creditul net: creditele primite de către întreprinderea investiție străină directă de la investitorul străin direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai puțin creditele acordate de către întreprinderea investiție străină directă investitorului străin direct sau unei alte firme din cadrul grupului respectiv de firme.

ANEXA 4

– Tipurile investițiilor străine directe (diferențiate după contribuția fluxului de participații străine la capital în întreprinderile investiție străină directă):

Greenfield: înființarea de întreprinderi de către sau împreună cu investitori străini (investiții pornite de la zero);

Fuziuni și achiziții: preluarea integrală sau parțială de întreprinderi de către investitori străini de la rezidenți;

Dezvoltare de firme: majorarea deținerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiție străină directă.

BIBLIOGRAFIE

1. Anghel Ion E. (2002).Investițiile străine directe în România, București, Editura Expert.

2. Doltu C. (2008). Investițiile străine directe și influența lor asupra modernizării

economiei în tranziție, Chișinău, Editura ARC.

3. Son Liana, Investiții internaționale, Notițe de curs, 2009-2010.

4. Șipoș C., Preda C. (2004). Statistică economică, Timișoara, Editura Universității de Vest

5. Văduva C. (2008).Investitii, Târgu-Jiu, Editura Academica Brâncuși.

6. EUROSTAT, Ballance of payments, European Union Direct Investment

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/balance_of_payments/data/main_tables

7. Fondul Monetar Internațional (FMI), World Economic Outlook Database October 2009,

www.imf.org.

8. UNCTAD, World Investment Report 2009, www.inctad.org.

9. UNCTAD, Foreign Direct Investment Database, 2009, www.unctad.org

10. Anghelache, C. (2012) – „România 2012. Starea economică în criză profundă”, Editura Economică, București

11. Anghelache, C., Mitruț, C. (coordonatori), Bugudui, E., Deatcu, C. (2009) – „Econometrie: studii teoretice și practice”, Editura Artifex, București Mitruț, C. (2008) – „Basic econometrics for business administration”, Editura ASE, București

12. W. Andreff – Les multinationales globales, Ed. La Decouverte, Paris, 1996
J.M.Siroen – L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000

13. Cernea M. Michael – Cultural Heritage Preservation and Management in the MENA Region, Executive Summary, july 2000, The World Bank MNSED, Washington D.C., 2000;

14. ZAINEA, E. Globalizarea – șansă sau blestem?, vol I,Condiționările creșterii economice, București,Editura Valand Print, 2000

15. Wolfensohn D. James – Opening Keynote Address, în vol. Culture Counts, Financing, Resources and the Economics of Culture in Sustainable Development, Proceedings of the Conference Florence, Italy, The World Bank, Washington D.C., 2000;

16. Narayan Deepa (editor) – Voices Empowerment and Poverty Reduction, The World Bank, Washington D.C., 2003;

17. Pelinescu, E.; Rădulescu, M. (2009), The Impact of Foreign Direct Investment on the Economic Growth and Country’s Export Potential, „Romanian Journal of Economic Forecasting”, No. 4, 153-169.

18. Ciupagea C. (coord) (2004), Evaluarea costurilor și beneficiilor aderării României la UE, IER, Studii de impact II;

19 Rujan, O.; Părgaru I. (2004), Economie Internațională, Editura Economică, București

BIBLIOGRAFIE

1. Anghel Ion E. (2002).Investițiile străine directe în România, București, Editura Expert.

2. Doltu C. (2008). Investițiile străine directe și influența lor asupra modernizării

economiei în tranziție, Chișinău, Editura ARC.

3. Son Liana, Investiții internaționale, Notițe de curs, 2009-2010.

4. Șipoș C., Preda C. (2004). Statistică economică, Timișoara, Editura Universității de Vest

5. Văduva C. (2008).Investitii, Târgu-Jiu, Editura Academica Brâncuși.

6. EUROSTAT, Ballance of payments, European Union Direct Investment

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/balance_of_payments/data/main_tables

7. Fondul Monetar Internațional (FMI), World Economic Outlook Database October 2009,

www.imf.org.

8. UNCTAD, World Investment Report 2009, www.inctad.org.

9. UNCTAD, Foreign Direct Investment Database, 2009, www.unctad.org

10. Anghelache, C. (2012) – „România 2012. Starea economică în criză profundă”, Editura Economică, București

11. Anghelache, C., Mitruț, C. (coordonatori), Bugudui, E., Deatcu, C. (2009) – „Econometrie: studii teoretice și practice”, Editura Artifex, București Mitruț, C. (2008) – „Basic econometrics for business administration”, Editura ASE, București

12. W. Andreff – Les multinationales globales, Ed. La Decouverte, Paris, 1996
J.M.Siroen – L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000

13. Cernea M. Michael – Cultural Heritage Preservation and Management in the MENA Region, Executive Summary, july 2000, The World Bank MNSED, Washington D.C., 2000;

14. ZAINEA, E. Globalizarea – șansă sau blestem?, vol I,Condiționările creșterii economice, București,Editura Valand Print, 2000

15. Wolfensohn D. James – Opening Keynote Address, în vol. Culture Counts, Financing, Resources and the Economics of Culture in Sustainable Development, Proceedings of the Conference Florence, Italy, The World Bank, Washington D.C., 2000;

16. Narayan Deepa (editor) – Voices Empowerment and Poverty Reduction, The World Bank, Washington D.C., 2003;

17. Pelinescu, E.; Rădulescu, M. (2009), The Impact of Foreign Direct Investment on the Economic Growth and Country’s Export Potential, „Romanian Journal of Economic Forecasting”, No. 4, 153-169.

18. Ciupagea C. (coord) (2004), Evaluarea costurilor și beneficiilor aderării României la UE, IER, Studii de impact II;

19 Rujan, O.; Părgaru I. (2004), Economie Internațională, Editura Economică, București

ANEXA 1

– Investiția străină directă: relație investițională de durată între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

Sunt considerate investiții străine directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

De asemenea, sunt considerate investiții străine directe capitalurile din companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influență semnificativă pe cale indirectă, și anume: capitalurile proprii ale asociatelor și filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris.

ANEXA 2

– Investitorul străin direct: persoană juridică, persoană fizică sau grup de persoane ce acționează concertat, care deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entităților fără personalitate juridică) sau cel puțin 10 la sută din voturi într-o întreprindere situată în afara propriei țări de rezidență.

– Întreprinderea investiție străină directă: este o întreprindere rezidentă, cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor nerezident deține cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deținerea a cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este primordială în stabilirea relației de investiție directă.

– Întreprinderea investiție străină directă de gradul II: este o întreprindere rezidentă, cu personalitate juridică, în care un investitor străin direct controlează, prin intermediul unei întreprinderi investiție străină directă, cel puțin 10 la sută din capitalul social subscris. Întreprinderile investiție străină directă de gradul II sunt filiale sau asociate ale întreprinderilor investiție străină directă. Filialele reprezintă companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin peste 50 la sută din capitalul social subscris, iar asociatele sunt companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin între 10 și 50 la sută din capitalul social subscris.

– Investiția directă reversibilă: relația investițională de sens invers investiției străine directe pe care o întreprindere investiție directă rezidentă o are cu investitorul străin direct, dacă întreprinderea rezidentă are o participație de sub 10 la sută din capitalul social al investitorului străin direct.

ANEXA 3

– Componentele investițiilor străine directe:

Capitaluri proprii: capitalul social subscris și vărsat, atât în numerar, cât și prin contribuții în natură, deținut de nerezidenți în companii rezidente, precum și cota aferentă din rezerve; în mod corespunzător, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat la dispoziția acestora;

Creditul net: creditele primite de către întreprinderea investiție străină directă de la investitorul străin direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai puțin creditele acordate de către întreprinderea investiție străină directă investitorului străin direct sau unei alte firme din cadrul grupului respectiv de firme.

ANEXA 4

– Tipurile investițiilor străine directe (diferențiate după contribuția fluxului de participații străine la capital în întreprinderile investiție străină directă):

Greenfield: înființarea de întreprinderi de către sau împreună cu investitori străini (investiții pornite de la zero);

Fuziuni și achiziții: preluarea integrală sau parțială de întreprinderi de către investitori străini de la rezidenți;

Dezvoltare de firme: majorarea deținerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiție străină directă.