Investitiile Agentului Economic Si Problemele Recuperarii Lor (pe Baza Materialelor I.s ,,centrul De Metrologie Aplicata Si Certificare’’)
INVESTIȚIILE AGENTULUI ECONOMIC ȘI PROBLEMELE RECUPERĂRII LOR
(pe baza materialelor Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’)
Cuprins
Declarația pe propria răspundere
Introducere
CAPITOLUL I. Abordarea conceptuală a investițiilor la nivel de întreprinderea Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’
1.1 Conținutul teoretic al investițiilor și rolul acestora in activitatea întreprinderii
1.2 Politica investițională a întreprinderii
1.3 Problemele finanțării investițiilor la întreprindere
Capitolul II. Analiza procesului investițional la întreprindere în baza datelor Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’
2.1 Analiza eficienței investițiilor la nivel de întreprindere și a factorilor de influență a acestora în vederea recuperarii capitalului investit și obținerii veniturilor investiționale
2.2 Criterii de selectare a proiectelor investiționale
2.3 Modalitați de finanțare a investițiilor la întreprindere
2.4 Analiza surselor de finanțare a investițiilor la întreprindere
Capitolul III. Eficientizarea procesului investițional la întreprinderea ÎS ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’
3.1 Direții de soluționare a problemelor privind dezvoltarea procesului investițional la întreprindere
3.2 Strategii de dezvoltare a procesului investițional la întreprindere
3.3 Finanțarea investițiilor la întreprindere prin surse opționale
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Introducere
Actualitatea temei
Astfel, investițiile sunt percepute ca un element important pentru orice agent economic.
Influența acestuia asupra situației economice a intreprinderii este dublu. Pe de o parte este vorba de fluxurile de imprumuturi și credite prin fabricate. intermediul cărora investiția poate completa in mod substanțial resursele financiare ale intrepriderii. Pe de altă parte sub forma investițiilor, capitalul atras joacă un rol fundamental in imbunătățirea situației economice, determinind modernizarea capacităților de producție, dar și sporirea producției intreprinderii.
Obiectivul major al firmei care trebuie să fie urmărit atât de investitori cât și de managerii săi îl constituie maximizarea valorii a acesteia. Întreprinderea modernă își desfășoară activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă instrumente și posibilități de acțiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite. Conținutul și condițiile financiare la care trebuie să facă față întreprinderea, precum și soluțiile care pot fi găsite sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului său financiar precum și de propriile caracteristici.
Proiectele de investiții au o importanță deosebită pentru dezvoltarea întreprinderii, pentru că ele pregătesc capacitățile și condițiile de producție viitoare, condiționează competitivitatea întreprinderii și în consecință, rezultatele și echilibrul financiar.
Obiectivul politicii de investiții poate să parǎ familiar și evident. Totuși dacă investigând într-un mod riguros noțiunea de investiții, vom vedea problemele complexe de delimitare și de clasificare a investițiilor.
În sfârșit, recurgerea la îndatorare ar trebui, în principiu să aducă completări resurselor întreprinderii, în fapt, aceasta are un rol ridicat în finanțarea lor, chiar dacă rata reală a dobânzii atinge niveluri foarte ridicate.
Lucrarea își propune să evidențieze importanța investițiilor, precum și de finanțare a acestuia, care este un instrument indispensabil pentru orice întreprinzător, menit să reducă gradul de incertitudine din activitatea acestuia și să diminueze vulnerabilitatea firmei față de mediu.
Scopul tezei : constă în cercetarea importanței investițiilor în obținerea succesului și analiza activitatii de investiții elaborat de Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ pentru perioada 2013-2014. Un alt scop este determinarea problemelor existente privind finanțarea procesului investițional pe plan macroeconomic cit și la nivel de întreprindere, precum și analiza factorilor importanți asupra desfășurării eficiente a procesului investițional din Republica Moldova.
Reeșind din scopul tezei sunt concretizate următoarele sarcini:
analiza activității Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ pe piața autohtonă;
studierea publicațiilor de specialitate ce tratează investițiile în Republica Moldova și modalitățile de finanțare ale acestora la nivel de agent economic;
studierea actelor normative și legislative cu privire la invetiții;
determinaea oportunităților de aplicare a noilor forme de finanțare;
analiza preocupării Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ privind impactul finanțării asupra dezvoltării procesului investțional în Republica Moldova;
analiza desfășurării Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ prin prisma indicatorilor economico-financiari și a surselor de finanțare investite asupra dezvoltării procesului investițional;
studierea posibilităților de finanțare a activității întreprinderii și impactul resurselor financiare investite asupra derulării activității întreprinderii.
Evidențierea dificultăților aferente asupra creșterii investițiilor din Republica Moldova și perspective de optimizare a activității Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’.
Baza metodologică. Scopul și sarcinile cercetării au condiționat utilizarea mai multor procedee cum ar fi: metoda statică ,dinamică, grafică, analitică, analiza econmică,compararea, precum și alte instrumente și procedee de studiere a proceselor investiționale.
Baza teoretică-științifică. A fost cnstituită din anumite lucrări ale economiștilor de renume din străinătate , precum și din țară ,printre care putem menționa : Băncilă N., Hîncu R., Botnari N..
Baza informațională. A fost constituită în mare parte din lucrările de specialitate editate în Republica Moldova și Romînia, precum și articole de presă.În vederea asigurării informaționale a cercetării ,au fost consultate mai multe lucrări teoretice ,atît de uz general ,ciît și acele de specialitate , totodată au fost analizați o serie de acte legislative și normative , rapoarte financiare ale Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’.
Obiectul cercetării este în planul de investiții al Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’.
Structura lucrării se prezintă în corespundere cu obiectivele preconizate și ordinea de înfăptuire a cercetărilor. Astfel, lucrarea cuprinde: introducere, trei capitole, concluzii, recomandari și bibliografie .
Capitolul I. ,, Abordarea conceptuală a investițiilor la nivel de întreprinderea Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ include elemente cheie de abordare teoretică a conceptului de investiție și process investițional, forma administrării procesului investițional și etapele derulării acesteia, sunt analizate posibilitățile de finanțare a activității investiționale la nivel de întreprindere.
Capitolul III. ,, Analiza procesului investițional la întreprindere în baza datelor Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ cuprinde eficiența investițiilor, analiza procesului investițional și a indicatorilor rezultativi, impactul utilizării investițiilor alocate pînă în prezent asupra desfășurării activității întreprindeii.
Capitolul III. Eficientizarea procesului investițional la întreprinderea ÎS ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ se axează pe argumentarea impactului investițiilor asupra procesului de certificare și verificare aferente dezvoltării sectorului metrologie și certificare din Republica Moldova și perspectivele de optimizare a activității Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’.
În concluzii și recomandări sunt trasate cele mai importante aspect ce vizează cercetarea și sunt formulate unele propuneri de soluționare sau de ameliorare a situației financiare la întreprindere prin prisma posibilităților de finanțare a acesteia.
Cuvinte cheie: investiție, surse de finanțare, eficiența investițiilor, decizia de investire, eficiență economică.
CAPITOLUL I. Abordarea conceptuală a investițiilor la nivel de întreprinderea Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’
Conținutul teoretic al investițiilor și rolul acestora in activitatea întreprinderii
Investițiile în economia unei țări ocupă un loc central, nu numai în sfera de producție a bunurilor și serviciilor, dar și în sfera consumului. Investițiile sunt factorul de imbold ce influențează atât cererea cât și oferta, sunt stimulul care generează noi activități pentru obținerea de bunuri și servicii pentru o economie sănătoasă. Astfel, investițiile, deocamdată, nu au devenit fundamentul și forța motrice a creșterii economice în țară. Totuși, rezultatele dezvoltării economice din ultimii ani, stabilitatea social-economică și politică creează premise pentru asigurarea unui „salt investițional calitativ”. În aceste condiții în calitate de surse de finanțare a investițiilor pot deveni mijloacele bănești ale populației, instrumentele pieței de capital și, îndeosebi, mijloacele investitorilor străini. Prin investiții se asigură sporirea capitalului fix, creșterea randamentului tehnic și economic al mijloacelor fixe, crearea de noi locuri de muncă.Investițiile reprezintă elementul decisiv al creșterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi și de eficiență.
,,Indiferent de orânduirea socială, de regimul politic, investițiile au constituit și constituie un factor hotărâtor în dezvoltarea economico-socială, prin volumul, structura și prin calitatea lor.
Investițiile constituie un mijloc important în creșterea și perfecționarea capitalului care împreună cu alte resurse naturale conturează și prefigurează specificul structural al unei economii. Menținând o anumită structură și eficiență a producției sociale, investițiile sunt considerate factorul important care contribuie la organizarea și menținerea unei structuri moderne a producției și tehnologiei. Pe această bază se poate asigura o perfecționare a structurii economice și o îmbunătățire a proporțiilor dintre ramurile tradiționale și cele cu rol important în promovarea progresului tehnic, o corelație mai strânsă între modernizarea fondurilor fixe și extinderea celor existente, între unitățile economice specializate și cele nespecializate.’’
În circuitul economic investițiile acționează concomitent și asupra cererii, în raport cu sectoarele furnizoare de resurse și asupra ofertei de bunuri și servicii pentru sectoarele consumatoare.
Noțiunea de "investiții" este de origine latină (investire – a îmbrăca, a acoperi), inițial fiind un termen militar cu sens de a împrejura o cetate, pentru a o cuceri. Cu timpul a fost introdus în terminologia financiar-economică, definind, în așa mod, un efort bănesc făcut pentru atingerea anumitor scopuri.
Conform legislației Republicii Moldova ,,investiție – totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, pentru a se obține venit’’.
,, Din punct de vedere lingvistic investiția este definită ca o alocare de cheltuieli sau plasamente de sume bănești. Mulți specialiști în domeniu, tratează diferit noțiunea de investiție. De exemplu, economistul francez F.Aftalion definește astfel: "investițiile reprezintă renunțarea la resursele bănești lichide actuale contra speranțelor unor resurse viitoare mai mari.’’
,,În viziunea marelui cercetător P. Masse "investiția reprezintă o cheltuială actual realizată pentru obținerea unor efecte viitoare. El stabilește următoarele patru elemente de bază ale investiției:
subiect, reprezentat de persoana fizică sau juridică care investește;
obiect, respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;
cost, efortul financiaiții" este de origine latină (investire – a îmbrăca, a acoperi), inițial fiind un termen militar cu sens de a împrejura o cetate, pentru a o cuceri. Cu timpul a fost introdus în terminologia financiar-economică, definind, în așa mod, un efort bănesc făcut pentru atingerea anumitor scopuri.
Conform legislației Republicii Moldova ,,investiție – totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, pentru a se obține venit’’.
,, Din punct de vedere lingvistic investiția este definită ca o alocare de cheltuieli sau plasamente de sume bănești. Mulți specialiști în domeniu, tratează diferit noțiunea de investiție. De exemplu, economistul francez F.Aftalion definește astfel: "investițiile reprezintă renunțarea la resursele bănești lichide actuale contra speranțelor unor resurse viitoare mai mari.’’
,,În viziunea marelui cercetător P. Masse "investiția reprezintă o cheltuială actual realizată pentru obținerea unor efecte viitoare. El stabilește următoarele patru elemente de bază ale investiției:
subiect, reprezentat de persoana fizică sau juridică care investește;
obiect, respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;
cost, efortul financiar depus pentru realizarea obiectivului investiției;
efecte valorice, rezultatul obținut în viitor.
Așa deci, prin investiții înțelegem totalitatea resurselor (materiale, financiare, tehnice și umane) destinate creșterii capacității de producție a societății, a vieții sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obținerii în viitor a efectelor scontate.
Investițiile sunt o categorie de cheltuieli, care angajează viitorul societății, al agenților economici și de aceste cheltuieli depinde: creșterea și perfecționarea potențialului productiv (prin extindere și modernizare), apariția unor noi capacități de producție.’’
În economia de piață, investițiile reprezintă partea din venit destinată formării capitalului. Din cele expuse, cu privire la definirea investițiilor, se poate constata că în acest concept se includ două elemente definitorii:
conținutul concret, real, în care se includ resursele materiale, financiare și cele umane;
scopul final al investițiilor, profitul obținut.
De către economiștii români investiția este definită sub trei aspecte după cum urmează:
Figura 1.1.1. Aspectele de abordare a conceptului de investiție
Sursa:Elaborată de autor
Din punct de vedre contabil, ,,investiția este definită ca fiind o imobilizare de bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create de o entitate economică destinate a rămâne durabile, în cadrul entității respective. Se are în vedere imobilizări legate de exploatare și cele în afara exploatării.
Investiția în sens economic corespunde concepției manageriale, acest lucru se traduce printr-un sacrificiu de resurse care se efectuează astăzi pentru venituri viitoare superioare cheltuielilor inițiale. Drept investiții fiind considerate: bunuri din dotare, cheltuieli ca programe de publicitate, de formare a personalului, de studii și cercetări, care nu apar în totalitate în bilanț, iar efectul lor asupra lichidității întreprinderii este greu de estimat și se prelungește pe mulți ani.
În sens financiar investiția reprezintă totalitatea cheltuielilor de numerar care vor genera profituri sau economii pe o lungă perioadă și care în consecință se vor rambursa într-o perioadă de mai mulți ani.’’
Mai putem precauta și aspectul psihologic – investiția reprezintă o renunțare la bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare. Din acest punct de vedere, antreprenorul se bazează mai mult pe intuiția proprie, aflându-se în dilemă și fiind constrâns să renunțe la satisfacții imediate în speranța unor câștiguri viitoare mai mari.
Indiferent cum abordăm conceptul de investiții sunt anumite trăsături comune ce prezintă interes:
investiția presupune o plasare de fonduri bănești cu scopul de a crea un spor de avuție, atât la nivelul individului, cât și al firmelor și al societăților în general;
investițiile sunt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obținerii unor efecte viitoare, adesea incerte, ceea ce creează și un risc;
investițiile sunt strâns legate de funcționarea normală a întregului sistem economic pentru a putea produce, în timp, o acumulare viitoare de capital fix.
,, Astfel, activitatea investițională asigură perfecționarea producției, creșterea economică și în cele din urmă contribuie la creșterea nivelului de trai al populației.
În teoria economică sunt folosite foarte multe criterii de clasificare a investițiilor, dar vom precauta doar cele care sunt pe larg utilizate de către economiști:
1. Din punct de vedere al naturii investițiilor se pot distinge:
investiții corporale;
investiții nemateriale;
investiții financiare;
Investițiile corporale reflectă cheltuielile aferente realizării unor mijloace de muncă, clădiri, utilaje și instalații sub aspect constructiv, achiziționarea și montarea lor, înlocuirea celor scoase din funcțiune etc.
Investițiile nemateriale (intelectuale sau necorporale) sunt:
cheltuieli de cercetare-dezvoltare, efectuate în favoarea unor clienți potențiali, amortizabile prin succesul comercial în cel mult cinci ani;
cheltuieli pentru crearea, menținerea și logistica rețelei comerciale (cum ar fi publicitatea);
cheltuieli pentru cumpărarea sau conceperea de programe informatice;
cheltuieli aferente formării profesionale;
cheltuieli pentru finanțarea studiilor de perfecționare a procesului de producție (diagnosticul costului noncalității, studiile de fezabilitate, studiile de automatizare a proceselor de producție).
Investițiile financiare reflectă opțiuni ale firmei de a efectua plasamente bănești pe termen lung, profitabile, în economia altor agenți economici. Ele constau în utilizarea unor resurse bănești pentru a obține creanțe sau titluri de valoare emise de alte societăți comerciale în scop lucrativ, bănci comerciale sau de către stat. Efectele acestor investiții au valențe financiare sub forma dividendelor, participațiilor, dobânzilor ce revin în cota-parte investitorilor care au subscris la constituirea capitalului.
2. Din punct de vedere al modului în care se concretizează investițiile materiale se pot distinge:
a) lucrări de construcții-montaj, care cuprind lucrări de construcții, instalații, montajul utilajelor, pregătirea terenului, pregătiri și deschideri miniere etc.;
b) achiziții de utilaje care necesită montaj (fixarea în fundații pe piloni sau postamente, montarea echipamentelor și instalațiilor etc.) sau care nu necesită montaj (mijloace de transport, tractoare, mașini agricole, utilaje independente etc.);
c) lucrări și explorări geologice, în care se cuprind: lucrările de foraj și explorare, explorările pentru conturarea și extinderea zăcămintelor în masiv, studiile și cercetările geologice etc.;
d) alte cheltuieli de investiții, în care se cuprind: cheltuieli de proiectare, valoarea pieselor de schimb, cheltuieli cu obținerea terenului, supravegherea executării lucrărilor, conducerea obiectivelor noi de investiții în perioada înfăptuirii lor.
3. Din punct de vedere a scopului investițiilor se pot distinge:
a) investiții de înlocuire, care presupun dezafectarea mijloacelor fixe existente datorită uzurii fizice sau morale;
b) investiții de expansiune, care impun extinderea și dezvoltarea unor secții existente, crearea de obiective noi;
c) investiții de inovare și modernizare, care se referă la acțiuni investiționale de promovare a progresului tehnologic, automatizare și informatizare;
d) investiții strategice, care înseamnă promovarea unor proiecte ce anticipează prevenirea riscului tehnologic, economic și financiar prin acțiuni de investiții. Ele implică atât investiții materiale cât și nemateriale (de cercetare și dezvoltare).
4. După modelul în care se execută lucrările distingem:
a) investiții executate în antrepriză, atunci când lucrarea este încredințată de investitor (beneficiar) spre execuție unei întreprinderi specializate (antreprenor); asemenea lucrări se efectuează pe bază de contracte ferme, prin care antreprenorul se angajează să execute lucrarea în parametrii proiectați, iar beneficiarul se obligă să achite costul execuției;
b) investiții executate în regie, cele pe care investitorul și le execută prin forțe proprii, fără a apela la o unitate specializată;
c) investiții mixte, atunci când o parte a investiției o execută investitorul, iar o altă parte, antreprenorul.
După destinație investițiile pot fi:
a) productive, se concretizează în mijloace fixe cu destinație productivă;
b) neproductive, sunt îndreptate spre modernizarea sau înlocuirea unor mijloace fixe, destinate domeniilor social-culturale (învățământ, sănătate, cultură și artă etc.).
6. După sursa de finanțare se împart în:
a) surse proprii se constituie din capitalul propriu (din profit, din fondul de amortizare și din încasările obținute în urma vânzării unor utilaje);
b) surse atrase, care au un rol mare în finanțarea investițiilor și se constituie din credite bancare interne și externe, alocații de la buget sau din alte surse.
7. După gradul de risc pot fi grupate în:
a) investiții cu risc scăzut, în special investițiile de menținere și de ameliorare;
b) investiții cu risc mediu, cele privind dezvoltarea, modernizarea și înnoirea unor capacitați de producție;
c) investiții cu risc ridicat, sunt cele de expansiune și de diversificare.
8. După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat se împart în:
a) investiții directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziționarea utilajelor, montarea acestora, executarea construcțiilor etc.), ele se calculează pe baza devizului general de cheltuieli;
b) investițiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilitățile obiectivului de bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, rețele telefonice), cheltuielile se stabilesc prin devize special elaborate;
c) investițiile conexe sunt orientate în alte obiective economice pentru a asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfășurării procesului de producție.
9. După clasificarea investițiilor conform recomandărilor O.N.U sau după modul de constituire sunt:
a) investițiile nete sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul național net și au ca scop sporirea capitalului fix și a stocurilor de materii prime și materiale;
b) investițiile brute, care au ca sursă suplimentară fondul de amortizare și contribuie la creșterea absolută a capitalului fix.’’
Rolul investitiilor. Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice și stau la baza creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Nu se poate asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă, creșterea randamentului utilajelor, sporirea productivității muncii fără consum de resurse financiare și investiții.
Astfel, necesitatea investițiilor pentru dezvoltare, ca totalitatea cheltuielilor făcute pentru construire de noi obiective și dezvoltarea sau modernizarea celor existente reprezintă cheltuieli certe pentru un viitor mai bun. Practica evoluției relațiilor de piață arată că investițiile au o eficiență ridicată, care asigură un grad înalt de competitivitate pe piața internă și externă. De aici rezidă, rolul investițiilor în circuitul economic,care asigură o accelerare a procesului de producție și determină fundamentul activităților economice în economia de piață, constituind principala cale de promovare a progresului tehnic prin dotarea obiectelor economice cu mașini, utilaje, dispozitive, care asigură perfecționarea proceselor tehnologice, creșterea gradului de prelucrare a materiei prime, ridicarea nivelului productivității muncii și o creștere economică sporită. Trecerea țării noastre la economia de piață a impus și impune o restructurare fundamentală a industriei, o nouă strategie investițională, prin utilizarea eficientă a tuturor capacităților de producție. Investițiile ocupă un loc unic și central între sfera producției de bunuri și sfera consumatorilor. Prin intermediul lor se modernizează, retehnologizează, perfecționează și se restructurizează capacitățile existente, stocul de capital fix al firmelor și se adaugă noi elemente, se construiesc noi unități de producție și servicii.
,, În plan social, investițiile joacă rolul de compensator în ocuparea forței de muncă, realizarea de proiecte și programe de investiții finalizându-se cu creșterea de noi locuri de muncă și creșterea numărului de personal ocupat în economie. Locul și rolul investițiilor în circuitul economic se explică prin procesele de antrenare și multiplicare pe care le determină orice proiect realizat într-un sector sau altul de activitate. Realizarea unui anumit proiect de investiții în sfera producției de bunuri și servicii conduce la crearea bazei de sporire a capacității de producție la diversificarea produselor, lansarea pe piață de noi produse și servicii, etc. Concomitent proiectul de investiții realizat generează noi locuri de muncă. În sfera producției de bunuri și servicii se realizează sporirea cifrei de afaceri, sporirea veniturilor, a profitului și cash flow-ului firmelor beneficiare de investiții.
În activitatea de investiții se cere introducerea principiului liberei concurențe cu privire la necesitatea și oportunitatea investiției, studii de amplasament și de asigurare cu resurse, indicatori de eficiență economică și condiții de executare a investițiilor. În procesul de transformare și restructurare a economiei naționale un rol deosebit de important îl au proiectele de investiție. Ele au la bază un sistem de scopuri și programe de realizare, care cuprind un complex de lucrări de cercetare, de producere și de gestiune. Sunt înregistrate într-un set de documente și realizate în scopul atingerii unei performanțe, caracterizate prin indicatori de eficiență a economiei naționale.
În țara noastră cadrul organizatoric al investițiilor este marcat prin câteva aspecte:
reorganizarea întreprinderilor de stat ca regii autonome sau societăți comerciale;
declanșarea și evoluția privatizării și a liberei inițiative;
reconsiderarea rolului statului în procesul finanțării investițiilor;
reorganizarea sistemului bancar și adoptarea unui nou rol.
Realizarea de proiecte și programe de investiții determină modificări favorabile pe piața muncii: se creează o cerere suplimentară de forță de muncă în sectorul în care se fac investiții și în sectoarele adiacente-proiectare, construcții-montaj, la furnizorii de utilaje și echipament pentru dotarea noilor capacități de materiale de construcții și instalații. Realizarea de investiții contribuie la micșorarea presiunii șomajului în societate, în plan zonal și local, și în perspectivă. Într-o formulare referitoare la investiții și rolul lor, Helmut Schmidt spunea că profiturile de astăzi fac investițiile de mâine, iar acestea – locurile de muncă de poimâine.’’
Creșterea veniturilor, profitului firmelor și al numărului de salariați cu câștig sigur creează premise de sporire a cererii de produse și servicii, de noi bunuri necesare consumului. Se realizează noi economii din venituri la populații și noi disponibilități financiare ale firmelor, noi posibilități de inițiere de proiecte în sfera producției și serviciilor. În cadrul strategiilor și politicilor firmei investițiile au un loc important, pentru că toate activitățile unei firme depind de sursele investiționale.
Nevoia de investiții o resimte orice firmă: pentru a se asigura continuitatea activităților, stimularea creșterii pe termen lung, în perspectivă a valorii sale și a potențialului său. Pe termen îndepărtat investițiile constituie pentru o firmă nu numai motorul creșterii, dezvoltării, ci o condiție a existenței sale pe piață, de apărare față de concurență, de ofensivă și extindere pe piață, de supraviețuire.
,,Investițiile reprezintă factorul hotărâtor a viitorului firmei pe plan economic și concurențial. Prin investițiile pe care le realizează, firma își creează bază și condiții necesare pentru desfășurarea activităților la un nivel convenabil din punct de vedere tehnic, tehnologic, economic, ecologic al eficienței și rentabilității. Investițiile sunt necesare firmelor pentru ajustarea și restructurarea capacităților de producție, pentru menținerea acestora la un nivel care să permită realizarea unui volum dorit al profitului. Prin fluxul de cheltuieli de capital se realizează obiectivele strategice majore ale dezvoltării firmei:
maximizarea valorii sale economice;
perenitatea și securitatea existenței firmei;
creșterea bogăției proprietarilor și acționarilor.
Investițiile realizate în sfera producătorilor generează o cerere agregată de noi proiecte la agenții economici, la furnizori, la clienți, în sectoarele adiacente. Are loc fenomenul de antrenare și multiplicare pe ansamblu, atât a producției veniturilor și câștigurilor, cât și a investițiilor. Deci, în circuitul economic investițiile au un rol dublu:
a) firmele care realizează investiții fac să lucreze alte firme, furnizoare de resurse, stimulează cererea și activitatea economică a acestora, sporirea numărului de personal angajat, creșterea câștigurilor, a veniturilor și profitului;
b) firmele investitoare își dezvoltă capacitatea de producții și servicii, sporesc oferta de bunuri și realizează venituri și profituri suplimentare.’’
Prin investiții agenții economici își asigură și creșterea exterioară – prin fuziuni, achiziții, cumpărarea de acțiuni și participarea cu capital la diverse firme ale furnizorilor și clienților, pentru asigurarea aprovizionării, diminuarea riscului comercial, etc.
Un rol deosebit de important îl au investițiile în promovarea procesului tehnologic, informatizării, robotizării etc. Proiectele de investiții reprezintă canalul și mijlocul principal de valorificare a soluțiilor noi tehnice, tehnologice, de construcții și instalații elaborate de cercetarea științifică, de introducere a progresului tehnologic în domeniul organizării și managementului, informaticii în sfera producției și serviciilor, învățământului, sănătății.
Investițiile, deci se utilizează de către firme pentru a face față provocării mediului, evoluției tehnologice, pentru a integra progresul în funcționarea lor, valorificarea diferitor oportunități de afaceri rentabile în condițiile unui risc mai mic.
Prin investiții se asigură legătura între generațiile societății, atât prin capacitățile și capitalul fix, cât și prin locurile de muncă create pentru tineret. Ele constituie pârghia de înfăptuire a programelor de dezvoltare economico-socială, a politicii de reforme și restructurare a economiei de construcție de locuințe sociale, de școli și instituții de învățământ, de ocrotire a sănătății.
În plan microeconomic, investițiile stau la baza dezvoltării activităților agenților economici, al adaptării firmelor la piață, consolidării pozițiilor pe piețe, sporirii capacității lor de competitivitate în raport cu alți agenți economici. Viitoarele prevederi în domeniul investițiilor vor asigura un echilibru economic, vor impulsiona trecerea la economia de piață, urmând să contribuie la dezvoltarea și restructurarea economiei naționale.
Astfel, investițiile, deocamdată, nu au devenit fundamentul și forța motrice a creșterii economice în țară. Totuși, rezultatele dezvoltării economice din ultimii ani, stabilitatea social-economică și politică creează premise pentru asigurarea unui „salt investițional calitativ”. În aceste condiții în calitate de surse de finanțare a investițiilor pot deveni mijloacele bănești ale populației, instrumentele pieței de capital și, îndeosebi, mijloacele investitorilor străini.
Prin investiții se asigură sporirea capitalului fix, creșterea randamentului tehnic și economic al mijloacelor fixe, crearea de noi locuri de muncă.
Investițiile reprezintă elementul decisiv al creșterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi și de eficiență.
Investițiile asigură promovarea progresului tehnic. Rolul principal al investițiilor în cadrul întreprinderii constă în asigurarea reproducției simple și lărgite a fondurilor fixe.
Investiția joacă un rol central în creșterea economică, influențând atât cererea cât și oferta pe piață. Acest fapt se poate lămuri în felul următor: întreprinderea beneficiară de investiție se adresează pentru realizarea proiectului furnizorilor de utilaje. Dacă furnizorii sunt din țară decizia de investiție acționează favorabil asupra economiei țării și investitorului și anume: crește volumul vânzărilor a furnizorilor interni, crește fondul de salarii, profitul, impozitele către stat etc. de unde rezultă că investirea într-un anumit sector beneficiază asupra activității economice generale. Dacă furnizorii sunt externi creșterea volumul vânzărilor și a profitului vor influența pozitiv economia țării exportatoare de bunuri și servicii.
Balanța comercială a țării exportatoare de bunuri și servicii va fi solicitată și va influența pozitiv economia țării.
În consecință, statul este interesat să intervină pentru stimularea investitorilor interni și pentru a le crea condiții favorabile de a rezista în concurența internațională.
Politica investițională a întreprinderii
Investiția este factorul esențial al dezvoltării întreprinderilor și al întregii economii. Scopul principal al activității de investiții constă în realizarea celor mai eficiente forme de plasament al capitalului.
Politica de investiții are valențe macro și microeconomice și se integrează ca o componentă majoră în politica generală economico-socială.
‚,Politica de investiții la nivel microeconomic integrează alocarea optimă a resurselor cu generarea optimă a resurselor într-o anumită perspectivă, în ideea amplificării potențialului și performanțelor întreprinderii.
Politica de investiții este parte integranta a politicii generale a întreprinderii și reprezintă ansamblul obiectivelor, metodelor de alegere și modalităților de utilizare a instrumentelor financiare, precum și metodelor de asigurare echilibrului financiar în procesul realizării obiectivelor propuse. Aceasta politică marchează nu numai o imobilizare de capital, dar și o anumită activitate privind angajarea unor cantități de resurse naturale și umane, inițierea și menținerea unor relații cu întreprinderi din ramuri de activitate conexe.
Politica de investiții, în sens larg, se refera la decizia de investire sau de dezinvestire. Orice decizie de cheltuire care conduce la achiziționarea de active în vederea obținerii în viitor de lichidități și având drept scop creșterea bogăției proprietarilor firmei, constituie o decizie de investire. Opus deciziei de investire este decizia de dezinvestire, adică reducerea portofoliului de active prin vânzare. Aceasta decizie urmărește, de asemenea, creșterea bogăției proprietarilor în sensul ca lichiditățile obținute pot căpăta ulterior destinații mai rentabile.
În sens restrâns, în politica de investiții alternativele de decizie pot fi:
a) investiții interne constau în alocarea capitalurilor pentru achiziția de active materiale și nemateriale (echipamente, construcții, licențe, stocuri suplimentare) pentru dezvoltarea si perfecționarea aparatului productiv și de distribuție. Motivația realizării acestor investiții de creștere internă rezida într-o strategie de specializare a producției și de consolidare a poziției pe piața de desfacere a bunurilor si serv-or sale;
b) investiții externe constau în plasamente de capital pentru creșterea participării financiare la formarea capitalurilor ale altor societăți comerciale. Strategia, care presupune promovarea unor investiții de creștere externă, este diversificarea activității’’.
La nivelul întreprinderii baza activității investiționale constituie investițiile productive. La majoritatea întreprinderilor industriale aceasta forma a investițiilor este unică direcție al politicii investiționale. Investițiile productive se caracterizează printr-o serie de particularități, printre care mai importante sunt:
reprezintă formă principală de realizarea a strategiei de dezvoltare;
se găsesc într-o strânsă corelație cu activitatea operațională, de producție;
asigură un nivel mai ridicat al rentabilității comparativ cu investițiile financiare;
asigură întrări de fluxuri de numerar constante sau sigure (profit + amortizarea).
se caracterizează prin gradul înalt al uzurii;
prezintă un grad redus de lichiditate;
în condițiile inflaționiste asigură un anumit nivel de protecție.
Strategia unei firme poate fi definită ca selecționarea domeniilor în care firma se va angaja și determinarea intensității și naturii acestui angajament, ținând seama de concurența și de mediul înconjurător firmei în viitor. Ea descrie modul în care aceasta urmărește să-și atingă scopurile, ținând seama de ocaziile favorabile ale mediului economic, resursele și capacitățile sale.
Orice plasament de capital pe termen mai lung, cu menirea obținerii de profit reprezintă o investire. Indiferent că fondurile se plasează în active imobilizate sau în active curente, investirea reprezintă o imobilizare importantă, ca volum și durată în timp, de capital, urmărind obținerea unei rentabilități viitoare optime. Prin urmare, decizia de investire conduce la o imobilizare de capital făcută în prezent, în speranța unei rentabilități viitoare și care urmează să se realizeze pe mai multe exerciții financiare în condiții de risc.
Investiția joacă un rol central, multiplicator în creșterea economică, influențând atât cererea, cât și oferta pe piață.
Politica privind investițiile este o componentă a politicii bugetare. Ea are o influiență directă asupra mărimii cheltuielilor investiționale și a stocului de capital public. Politica investițională are un impact și asupra productivității și rentabilității capitalului, constituind totodată un potențial considerabil pentru politica bugetară. Investițiile publice stimulează productivitatea factorilor de producție din sectorul privat.
Politica investițională bugetară trebiue să se axeze pe următoarele direcții:
Sprijinirea procesului de restructurare a economiei întreprinderilor;
Atingerea obiectivelor de ordin social;
Asigurarea bunei funcționări a instituțiilor publice.
Prin intermediul politicii sale investiționale, statul poate interveni în activitatea agenților economici cu ajutorul a două critterii: criteriul sectorial (se aleg sectoarele) și criteriul finalității (care prevede ca statul să susțină întreprinderile, decât să permită falimentul acestora. Acest criteriu se poate realiza cu ajutorul următoarelor tehnici de intervenție: creditare, subvenționare, subsidii, facilități fiscale, garanția statului).
Dacă politica investițională este corect orientată, aceasta poate conduce la majorarea nivelului producției și are efecte pozitive asupra bunăstării societății. Politica investițională corelează strâns cu politica monetară a statului.
,, În cadrul politicii investiționale a firmei, strategia investițională deține un loc primordial. Strategia investițională reprezintă totalitatea informațiilor cu caracter tehnic, economic, tehnico-economic etc. prin care se stabilesc – pe bază de studii și analize – acțiunile ce urmează a fi întreprinse, pentru atingerea obiectivelor investiționale. Strategia investițională stabilește modalitățile de definire, alocare și de valorificare a resurselor administrate de întreprindere, care au influență asupra profitabilității întreprinderii.’’
,,Diversitatea de forme ale strategiei investiționale, sub aspect tipologic, include:
Strategia de redresare, care survine atunci când cererea de produse sau servicii este în scădere și presupune restructurarea și modernizarea utilajelor.
Strategia de consolidare, care se impune în cazul intensificări concurenței pe piața produselor firmei și presupune, după caz, acțiuni pentru menținerea pe segmentul de piață, adaptarea dinamică la cerințele pieței și desigur investiții adecvate.
Strategia de dezvoltare, care se impune atunci când se optează pentru schimbarea structurii de producție, extinderea sau dobândirea unor noi segmente de piață.’’
La nivel macroeconomic politica de investiții se corelează cu orientările economice și sociale stabilite de factorii de decizie cum sunt: guvernul, parlamentul, ministere ș.a.
,,Politica investițională a statului este definită ca un sistem de repere și măsuri economico-organizatorice, elaborate și realizate de organele administrării publice în colaborare cu structurile comerciale și necomerciale orientate spre creșterea investițiilor (fără a cauza diminuarea nivelului de trai al populației) și utilizarea lor rentabilă în scopul asigurării dezvoltării social-economice stabile a societății, încadrării eficiente a populației în câmpul muncii, asigurării competitivității economiei naționale și sporirii atractivității investiționale a acesteia’’.
Politica investițională promovată de stat are o influență semnificativă asupra performanțelor economice ale economiei naționale. Actualmente, majoritatea țărilor dezvoltate, precum și țările emergente promovează o politică investițională orientată spre cunoaștere și inovare, care are ca obiectiv asigurarea creșterii economice pe calea social – inovațională, adică acumulând capital uman.
Problemele finanțării investițiilor la întreprindere
Succesul activității investiționale, în mare parte, este provocat de asigurarea financiară a acesteia. Finanțarea investițiilor are un conținut unitar, dar complex, care reprezintă utilizarea resurselor în corelație cu tehnica de constituire și de mobilizare a lor.
Aspectele finanțării reflectă o importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii.
În primul rând, întreprinderea trebuie sa dispună de lichiditați pentru a face fatăn responsabilităților asumate, adică de a onora datoriile cu scadență in viitorul apropiat, asigurându-și astfel o stabilitate financiară pe termen scurt.
În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansarii în investitți de orice natura (tehnologice, sociale, comerciale) care sa facă să se dezvolte posibilitațile sale. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltării pe termen mediu si lung care condiționează creșterea rezultatelor în viitor si menținerea echilibrului financiar.
Deci mijloacele de finanțare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu doua tipuri de probleme. Pe de o parte, ea ar putea fi în condiția să trebuiască, să ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns să recapete avansurile efectuate, mai ales când desfășoară investitți cu rentabilitate pe termen lung. Într-un alt sens, întreprinderea poate fi în situația de a beneficia, pentru operatiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investitii.
Costul mijloacelor de finanțare este în relație cu rezultatele așteptate din acțiunile în care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, omițînduse folosirea pentru extinderea rezultatelor obtinute. Acționând așa întreprinderea nu mai desfășoară investiții. Dar este posibil ca tocmai realizarea de investiții să asigure retribuirea capitalurilor în viitor.
Conditiile care conduc aporturile de capital de care întreprinderea beneficiază o plasează într-o condiție de dependentă față de furnizorii de fonduri.
Aceasta examinare iese în evidența mai întâi, în relațiile dintre întreprindere si purtătorii de capitaluri .Datorită mecanismelor juridice si financiare, deținatorilor capitalului li se identifică puterea asupra întreprinderii în materie de orientare, de direcționare-conducere și de gestiune, pentru că sunt deținătorii unei parți semnificative a capitalului acesteia.
Dar relațiile de dependenta si chiar de subordonare se pot fixa și față de împrumutători, mai ales față de bănci, dacă cei ce conduc și propietarii întreprinderii, nu-i asigură autonomia financiară. Evoluțiile care conduc la o asemenea circumstanță de dependență sunt relativ tipice. Cateva cadre caracteristice ilustrează asemenea cazuri de degradare a situației strategice, ca urmare a deciziilor financiare inadecvate.
1) întreprinderile care obțin rezultate foarte slabe și nu sunt în masură sa produca o autofinanțare suficientă pentru a asigură reproductia, chiar simpla, a potențialului lor.
2) intreprinderile care, în ciuda rezultatelor satisfacătoare, nu reinvestesc decât o mică parte din rezultate si refuză o politica de constituire a fondurilor proprii.
3) întreprinderile care se lanseaza în operații de dezvoltare care depasesc capacitațile lor financiare. Ele iși storc lichiditațile si sunt constrânse să ceară credite, ceea ce le plasează într-o condiție dificilă față de împrumutătorii lor.
4) asigurarea resurselor financiare.
5) alegerea izvoarelor de finanțare în condițiile asigurarii unui cost cit mai redus al capitaurilor ce se vor folosi pentru realizarea investițiilor.
6) recuperarea fondurilor si reducerea duratei acestei recuperări.
În sfârsit, unele întreprinderi dispun de o finantare instabila în raport cu ritmul activitaților si trebuie sa negocieze în conditii defavorabile amânarea scadențelor sau aporturi noi de resurse proprii.
Astfel, relațiile de finanțare sunt suportul relațiilor de putere sau de influență. De aceea, negocierea noilor contribuții de fonduri în condiții de criză și urgență poate fi cauza pierderii autonomiei conducătorilor întreprinderii față de creditori sau a pierderii controlului proprietarilor prezenți față de noii participanți cu fonduri.
Problemele finanțării prezintă deci importanță vitală, pentru ca soluționarea lor condiționează supraviețuirea întreprinderii, perspectivele sale de extindere, performanțele sale prezente și viitoare, libertatea proprietarilor si a conducatorilor săi.
Se relevă astfel însemnătatea care revine perfecționării metodelor si instrumentelor de selecționare a mijloacelor de finanțare, recomandabile nevoilor întreprinderii. Asemenea probleme de selectare se pun în legatură cu patru tipuri de resurse financiare:
autofinantarea întreprinderii;
finantarea externă prin contribuirea la capitalul propriu al întreprinderii;
finanțarea externă prin împrumuturi (sau credite) pe termen lung, mediu și scurt, acordate întreprinderii;
creditarea între întreprinderi (creditul comercial).
Capitolul II. Analiza procesului investițional la întreprindere în baza datelor Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’
2.1 Analiza eficienței investițiilor la nivel de întreprindere și a factorilor de influență a acestora în vederea recuperarii capitalului investit și obținerii veniturilor investiționale
Eficiența economică reprezintă principiul de bază al teoriei și practicii luării deciziei privind alocarea investițiilor și reflectă, în modul cel mai cuprinzător, calitatea acțiunii de a investi, deci a procesului investițional, de a produce efecte economice pozitive, utile. Tocmai acest fapt permite ca eficiența economică a investițiilor să capete expresia simbolică a raportului dintre efect – efort sau efort – efect, pe care le implică activitatea de investiții.
Deci, eficiența se calculează ca un raport între mărimea efectelor și a eforturilor sau raportul invers. Cele două relații pot fi exprimate astfel:
e`= minim (2.1.)
unde:
e și e′ – reprezintă eficiența economică;
E – efectele (rezultatele) obținute;
ε – eforturile depuse (resursele consumate).
În situația (a) se impune obținerea unui efect maxim la un minim de efort. În acest caz raportul trebuie să fie supraunitar, pentru a reflecta o activitate rentabilă. În cel de al doilea caz (b) se urmărește obținerea efectului propus cu eforturi cât mai mici, iar raportul trebuie să fie mai mic decât 1, dar la un nivel cât mai înalt.
În contextul celor expuse mai sus, eficiența investițiilor se determină prin analiza raportului care se stabilește între cantitatea și structura efortului și nivelul rezultatelor economice obținute în urma desfășurării procesului investițional.
În prima situație prezentată se impune obținerea unui efect maxim la un anumit efort, iar in cel deal doilea caz este realizarea efecului propus cu minimum de efort, aici rezulta ca este incorect formularea care se face uneori privind maximizarea efectelor concomitent cu minimizarea eforturilor. În general după cum rezultă din graficul figurii 2.1, după cum cresc eforturile, cresc și efectele economice ,creșterea acestora in urma lor fiind mai accelerată pina la un anumit nivel de eficiență. În urma acestui nivel al efortului apare un grad de saturare a efectelor care cresc mai incet, stagnează sau chiar descresc.
Fig. 2.1.1. Evoluții ale efectelor in funcție de eforturile facute
Sursa: Elaborata de autor în baza informației analizate
Deci eficiența economică trebuie de privit atit la nivel macroeconomic cit si la nivel microeconomic. Eficiența economică a investițiilor are un character de previziune ceea ce este necesar in luarea unor decizii economice. De asemenea luarea unei decizii trebuie sa se bazeze pe existența mai multor variante de proiecte investiționale, astfel ca să se poata allege varianta cu eficientă maxima.
Eficiența economică este cel mai intrebuințat factor calitativ al cresterii economice deoarece prin ea se asigură sporirea absolută a efectelor cu acelasi volum de eforturi. După următoarea relația:
maxim (2.2.)
Se consideră ca la un anumit nivel de eficiența economică și la un anumit volum de efort constant, efectul economic are o evoluție corespunzătoare variantei 1 din figura 2.2.
Fig. 2.1.2. Evoluția efectelor la niveluri diferite de eficiența economică
Sursa: Elaborata de autor în baza informației analizate
Se presupune in că anul t0 se iau o serie de măsuri tehnico-organizatorice care vor ducce la cresterea eficiență economică (e2); ca urmare ,efectele economice ,vor crește mai repede ,deoarece e2 >e1. Daca coeficientul de eficiență mai mic e1 în anul t 2 se obtine efectul E1. După cum rezultă din analiza graficului fig 2.2., majorarea eficiență economice duce la realizarea unei economii de timp. Astfel daca la un coeficient e1, efectul E1 se va realiza in periada t2 la un coeficient de eficiență superior e2 acelasi effect se va realiza in perioada t1 ceea ce denotă o economie in timp.
Eficiența economică are un caracter complex, ce impune o analiză mai detaliată la majoritatea eforturilor depuse și a efectelor primate din punct de vedre al volumului și al structurii importanței sociale. De asemenea cerințele unei economii de piață eficiența economică necesită calculate atit la nivel macroeconomic cit și la nivel microeconomic.
Asigurarea eficienței și viabilității financiare a întreprinderii presupune existența unui potențial tehnic corespunzător care să ofere întreprinderii posibilitatea realizării unei producții competitive pe piața internă și externă. Nivelul de eficiență a mijloacelor fixe se găsește în directă dependență cu structura acestora, cu capacitatea de producție, cu disponibilitatea întreprinderii de reînnoire permanentă a utilajului.
Pentru a exprima eficiența utilizării mijloacelor fixe se studiază trei grupe de indicatori: – indicatori de structura
indicatori ce caracterizează gradul de folosință a mijloacelor fixe
randamentul mijloacelor fixe
Rata imobilizărilor, măsoară gradul de investire a capitalului în active pe termen lung.
active pe termen lung ≤ 2/3 (2.3.)
total activ
Rata mijloacelor fixe, mărimea acestui indicator este determinată de natura activității întreprinderii.
mijloace fixe (2.4.)
active pe termen lung
compoziția mijloacelor fix, cu cît este mai mare ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe, cu atît este mai puternică influența exercitată asupra unor indicatori de eficiență ai acestora.
mijloace fixe active (2.5.)
mijloace fixe total
coeficientul de utilitate
valoarea de inventar-uzura acumulată (2.6.)
valoarea de inventar a mijloacelor fix
coeficientul de uzură acumulată, , un grad de uzură mai mare de 50% indică asupra necesității reparațiilor capitale.
uzura acumulată (2.7.)
valoarea de inventar a mijloacelor fixe
coeficientul de reînnoire a MF
valoarea MF intrate pe perioada raportată (2.8.)
valoarea MF la sfârșitul perioadei
randamentul mijloacelor fixe, care exprimă eficiența mijloacelor fixe
Rezultatul operational (2.9.)
Valoarea medie a mijloacelor fixe
Tabelul 2.2.7
Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S„Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din rezultatele obținute în ultimii 2 ani de gestiune putem concluziona că în anul 2013 și 2014 rata imobilizărilor constituie 0,87, rezultat ce nu se încadrează în limitele normative, Rata mijloacelor fixe la fel în perioada precedenta constituie 0,87 iar in perioada curenta constituie 0,95 cee ce arata ca sa majorat fata de perioada precedent cu 0,08.
În vederea creșterii eficienței economice în cadrul întreprinderii se impune luarea unor măsuri, dintre care se prezintă :
Analiza temeinica a variantelor propuse ,pe baza unui sistem complex de inidicatori de eficiență economica, îmbunătățirea structurii dde producție concomitent cu ridicarea gradului de competitivitate a acesteia.
Respectarea termenelor de punere în funțiune a obiectivelor economice care să ducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea mai rapidă a sumelor investite și obținerea mai devreme a rezultatelor propuse prin documentațiile de investiții.
Realizarea la noile obiective sau la cele modernizate a unor niveluri superioare, față de obiectivele vechi, în ceea ce privește productivitatea muncii ,cheltuielile la 1 milion lei producție , indicii de valorificare a materiilor prime etc.
Creșterea economică la întreprindere a suscitat și suscită numeroase opinii, precum și modele privind aceiași creștere economică. Între factorii care influențează nivelul acestei creșteri se pot menționa: potențialul uman, volumul și calitatea capitalului fix și circulant, resursele naturale existente și atrase în circuitul economic, progresul tehnico-științific, nivelul de organizare a producției și a muncii, eficiența comerțului exterior și investițiile alocate și realizate.
O importanță deosebită se acordă rolului investițiilor în strategia restructurării capacităților de producție. Aceasta, întrucât restructurarea capacităților de producție la nivel microeconomic nu se poate desfășura în sfera procesului investițional.
Se pot deosebi două tendințe în activitatea de investiții: a investi pentru a produce mai bine și a investi pentru a supraviețui. Trecerea la economia de piață este pentru multe întreprinderi, în primul rând o problemă de supraviețuire. Supraviețuirea este doar o modalitate de a amâna și de a împiedica falimentul economic.
Practica reliefează modul important pe care îl au investițiile în susținerea unor strategii active la întreprindere, precum: cucerirea de noi piețe, specializarea accentuată, adaptarea rapidă la cerințele clientului. Promovarea acestor strategii dă șanse mult mai mari de reușită față de acele întreprinderi care urmăresc doar reducerea costurilor, producând mereu același produs.
Interesul agenților economici este acela de a se impune și de a-și consolida poziția pe piață, de a analiza componența ofensivă a strategiei investiționale în vederea restructurării capacităților de producție și permanenței adaptării la mecanismul cererii și ofertei.
2.2 Criterii de selectare a proiectelor investiționale
La întreprinderea Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” pot sa apăra diferite forme de investire.Pentru a decide asupra variantei mai bune , trebuie de infaptuit un studiu asupra fiecărui proiect investițional din punct de vedere al necesității, oportunității și eficienței.
Necesitatea este dată de măsura în care o întreprindere nu-și poate îndeplini programul economic pe capacitățile de producție existente.
Oportunitatea se apreciază în strânsă legătură cu necesitatea, și timpul cel mai potrivit de creare și dare în funcțune a capacităților de producție, care vor permite obținerea unei rentabilități optime.
Eficiența — este criteriul de bază ce stă la baza implementării unui sau altui proiect investițional
Prima etapă în activitatea de investire o constituie selectarea proiectelor pentru ca acestea să corespundă cerințelor și să se încadreze în posibilitățile de finanțare.
Procesul de selectare a variantei optime presupune parcurgerea următoarelor etape:
determinarea scopului investiției;
colectarea informației necesare realizării scopului;
elaborarea mai multor variante alternative de investire;
analiza și selectarea variantelor investiționale;
implementarea.
Următoarea etapă este studierea proiectelor sub următoarele aspecte:
studiul comercial ;
studiul tehnico-economic ;
studiul fiscal ;
studiul de personal ;
studiul financiar.
Studiul comercial este cel mai important deoarece rentabilitatea este în funcție de cifra de afaceri posibilă de realizat. Se decide asupra cantității produselor ce se vor lansa pe piață cu noul proiect, condițiile de producție și de desfacere.
Studiul tehnico-economic se preocupă de problemele constructive, soluțiile adoptate, costul total și pe elemente componente ale proiectului, costul exploatării după darea în funcțiune.
Studiul fiscal ține seama de măsurile de încurajare a investițiilor (exonerări parțiale, subvenții).
Studiul de personal are în vedere nevoile și categoriile de personal utilizate în faza de execuție a proiectului, cheltuielile pentru formarea personalului.
Studiul financiar analizează posibilitățile de folosire a diverselor surse de finanțare, de obținere a împrumuturilor.
Toate aceste studii nu trebuie să dureze prea mult pentru a nu risca luarea deciziei după depășirea momentului optim. Informațiile din studiile efectuate se centralizează, se compară și se estimează și servesc conducerii în continuare pentru adoptarea variantei optime de investire.
În urma studierii documentației enunțate și evaluării principalelor caracteristici ale proiectelor (capital investit, venituri din exploatarea proiectelor, durata de viață economică) este posibilă utilizarea diverselor criterii financiare pentru compararea proiectelor studiate în vederea adoptării deciziei de investire.
Criterii de evaluare a proiectelor investiționale sunt caracterizate de eșalonarea în timp a încasărilor, care se așteaptă în urma punerii în acțiune a investiției. Evaluarea investiției pe baza valorii actualizate este o alegere subiectivă și de ordin tehnic, adică este mai uzuală actualizarea veniturilor viitoare la momentul prezent și compararea pe această bază a diferitor variante de investiție decât capitalizarea lor la un moment viitor în vederea reflectării aceleiași operații.
Criteriile recomandate de Banca Mondială sunt:
valoarea actualizată netă;
rata internă de rentabilitate;
indicele de profitabilitate;
termenul de recuperare.
1. Valoarea actualizată netă, VAN mai întâi se calculă valoarea actuală a fluxurilor de lichidități
viitoare din care se deduce suma inițială a investiției. Formula de calcul este:
VAN= – CI (2.10.)
unde: CFn – cash flow;
i– rata de actualizare;
CI – suma inițială a investiției.
În cazul în care ipoteza este în mediu economic cert rata de actualizare reprezintă rata
dobânzii pe piața financiară care rezultă din cererea și oferta de capitaluri.
O investiție este acceptată dacă VAN > 0.
Pe plan economic și financiar, un proiect investițional cu o valoare actuală netă și pozitivă
semnifică următoarele:
Posedă capacitatea de a rambursa pe parcursul ciclului său de viață economică
capitalul investit;
are capacitatea de a produce cash flow în exces, asigurând obținerea unui anumit
volum de valoare netă.
Neajunsurile acestui indicator sunt:
VAN ne permite să stabilim dacă proiectul investițional este sau nu rentabil, dar nu
scoate în evidență importanța relativă, comparativă a acestui proiect;
VAN nu ține cont de mărimea termenul de recuperare;
VAN depinde foarte mult de mărimea ratei de actualizare ce se ia în calcul și, din acest
motiv, este foarte important ca aceasta să fie stabilită corect, în funcție de componentele
sale principale (costul capitalului, prima de risc, prima de inflație).
Problemă : în baza raportului financiar Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’se dă următoarele date:
CFn – 3 ani ,= 16120 mii lei,
Rata de actualizare = 7 %,
Rata de actualizare = 5 %,
CI – 48360
Rezolvare: a) VAN = – CI = VAN (7% ) =( + + ) = – 48360 + ( 15065,42 + 14140,35 + 13213,11 ) = – 48360 + 42418,88 = – 5941,12 lei.
b) VAN = – CI = VAN (5% ) =( + + ) = – 48360 + ( 15352,38 + 14654,54 + 14017,39 ) = – 48360 + 44024,31 = – 4335,69 lei.
Concluzie: Valoarea actualizată netă a luat valori negative atît în primul caz cît și în al doilea caz de aceea nu va fi acceptat nici un proiect investițional deoarece VAN trebuie să fie mai mare ca zero. Ca urmare următorii indicatori nu vor putea fi calculați din motiv ca am obținut la întreprinderea „Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” valori negative.
2 Rata internă de rentabilitate:
Indicator utilizat în analizele efectuate asupra eficienței proiectelor de investiții prin utilizarea tehnicii actualizării. Exprimă acel nivel al ratei dobânzii care egalizează veniturile actualizate cu cheltuielile actualizate și care face ca valoarea venitului net actualizat să fie egală cu zero.
Rata internă de rentabilitate este pragul minim de rentabilitate a unui proiect, sub nivelul căruia acesta nu este eficient.
Rata internă de rentabilitate se situează între două rate și indică valori actuale nete contrare (+ -) așa cum este reflectat în figura 1.
Figura 2.2.1. Rata internă de rentabilitate în sistemul ratelor de actualizare
Sursa:. Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. București: Ed. Economică, 2002
Formula de calcul a ratei interne de rentabilitate.
VAN = ∑ – CI (2.11.)
Acest indicator mai poate fi calculat și prin următoarea formulă:
RIR = + ( – ) (2.12.)
unde: RIR – rata internă de rentabilitate;
i min – rata de actualizare minimă, la care VAN ia valoare pozitivă;
i max – rata de actualizare maximă, la care VAN ia valoare negativă;
VAN max – valoarea actualizată netă pozitivă;
VAN min – valoarea actualizată netă negativă. (în formulă se ia în modul).
În a doua formula RIR calculat este mult mai precis ca rezultat decit in prima formula.
Rata internă de rentabilitate se compară cu costul capitalului și astfel apare posibilitatea de a selecta proiectele investiționale în cazul când RIR > costul capitalului.
3. indicele de profitabilitate, Ip – exprimă rentabilitatea relativă a proiectului de investiție pe o durată întreagă de viață a acestuia.
Se determină ca raport dintre CF actualizate și suma inițială a investiției:
Ip = (2.13.)
Proiectele sunt acceptate dacă Ip este mai mare de 1. Acest criteriu avantajează proiectele cu cheltuieli inițiale mici chiar dacă celelalte proiecte au un VAN mai mare. Se utilizează pentru comparația proiectelor de investiție cu VAN apropiate.
4.termenul de recuperare asigură o alegere a variantelor de investiție în funcție de rapiditatea recuperării capitalului investit. Se calculează ca raport dintre suma inițială a investiției și CF actualizate:
TR = (2.14.)
Prin această modalitate se penalizează investiția care recuperează capitalul investit într-o perioadă mai mare pentru că riscul de nerecuperare crește proporțional cu această perioadă. Există un dezavantaj că se elimină de la selecție proiectele cu o bună rentabilitate dar cu termen mai lung și care pot fi mai avantajoase.
2.3 Modalitați de finanțare a investițiilor la întreprindere
Desfășurarea activității la nivelul unei firme generează necesități importante de finanțare aferente ciclului de exploatare dar și activităților de dezvoltare, restructurare sau modernizare. Pentru finanțarea acestora se pot utiliza resurse interne dar și resurse externe.
De regulă, activitatea de investiții este cea mai importantă “consumatoare” de resurse externe. În condițiile în care firma dispune de mai multe posibilități de finanțare a activității sale, se pune problema de a alege pe acelea care se potrivesc cel mai bine nevoilor sale. Această selecție se face ținînd cont de anumite condiții care limitează aria posibilităților de procurare de resurse. Acoperirea deficitului de resurse pe termen lung se poate realiza prin apelarea la sistemul bancar, piața de capital, firme specializate sau stat. Întrucît aceste resurse intră în componența capitalului permanent, regăsindu-se în mecanismul financiar al firmei o perioadă lungă de timp, se impune o fundamentare pertinentă a deciziei de finanțare. În acest sens, raportul dintre finanțarea prin îndatorare și capitalurile proprii trebuie să asigure cel mai mic cost de finanțare, decizia de finanțare bazându-se pe optimizarea proporției dintre sursa de finanțare, alocarea și utilizarea fondurilor și obținerea de excedente financiare viitoare ce vor permite rambursarea împrumuturilor și dezvoltarea activității.
,, Stabilirea unei structuri financiare este o decizie importantă ce se include în sfera politicii financiare a firmei. Astfel, trebuie să se decidă modalitatea de repartizare a finanțării între datoriile pe termen scurt și utilizarea capitalurilor permanente.
Analiza trebuie aprofundată pe structura capitalurilor permanente, impunîndu-se alegerea proporției dintre capitalurile proprii și cele împrumutate pe termen mediu și lung. Decidenții (care iau decizii) trebuie să adopte decizia de finanțare pornind de la capacitatea de îndatorare, nivelul rentabilității financiare, tipul necesităților de finanțare, previziunile cash-flow-urilor viitoare Nu trebuie omis însă faptul că decizia de finanțare este supusă și influenței exercitată de evoluția unor indicatori macro-economici: inflație, rata dobînzii, cursul de schimb, PIB dar și de componenta fiscală și cea legislativă.’’
,,Perfecționarea metodelor și instrumentelor de selectare a mijloacelor de finanțare adecvate nevoilor entității pun în legătură patru tipuri de resurse financiare:
Autofinanțarea întreprinderii;
Finanțarea externă prin participarea la capitalul propriu al întreprinderii;
Finanțarea externă prin împrumuturi sau credite la termen acordate întreprinderii;
Creditarea între întreprinderi/creditul commercial.
Se prezintă două modalități principale de finanțare a întreprinderilor:
a) din veniturile personale ale acționarului: surse proprii, profit, amortisment, provizionare;
b) din credite bancare: finanțare directă, prin credite bancare, și finanțare indirectă cafăcând parte, centrele incubatoare de afaceri, împrumuturile obligatare, leasingul, etc.’’
În general, finanțarea unei firme pe termen lung poate fi descrisă schematic prin figura de mai jos.
Figura 2.3.1. Finanțarea întreprinderii pe termen lung
Sursa: Elaborata de autor în baza informației analizate
Iar finanțarea pe termen scurt este reprezentată de selecția și mobilizarea eficace a surselor de capitaluri circulante, la cel mai redus cost al procurării acestora, în condiții de diminuare a riscului.
Finanțarea pe termen scurt se vizează activele de exploatare al căror cuantum variază promt în funcție de mărirea sau micșorarea activității de la o periadă la alta, de la un trimestru la altul.
Studiul structurii pasivului bilanțului relevă faptul ca 40-55% din pasivul întreprinderii este constituit din datorii pe termen scurt. Această îndatorare este cu atît mai ridicată cu cît firma are dimensiuni mai mici. Acoperirea financiară a activelor circulante ca fonduri proprii, chiar dacă implică participarea investițiilor de capitaluri la proprietate și la distribuția profitului net, constituie, însă cea mai sigură sursă de finanțare, determină autonomie financiară și elimină riscul retrogradării incidentale a capitalurilor. Surplusul de resurse continue degajate din finanțarea pe termen lung a nevoilor permanente, îl constituie fondul de rulment. La o anumită data, fondul de rulment reprezintă excedentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pe termen scurt.
Fondul de rulment se determină cu ajutorul relației:
Fond de rulment = Capital permanent – Active pe termen lung (2.15.)
sau
Fond de rulment = Active curente – Datorii pe termen scurt (2.16.)
În continuare voi prezenta un tabel care va permite efectuarea unor concluzii pe viitor cu privire la fondul de rulment al întreprinderii Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”:
Tabelul 2.3.1.
Analiza fondului de rulment pentru perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al Î.S “Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”
Conform datelor din tabelul 2.3.1. se observă o creștere a fondului de rulment, a anilor 2013-2014 cu un ritm de creștere de 26,14%. Valoarea fondului de rulment a fost determinată de majorarea capitalului permanent cu + 6534716 și o majorare a activelor pe termen lung cu o valoare de + 5161113 lei. Existența unui fond de rulment negativ atestă un echilibru financiar rentabil ,deoarece resursele permanente finanțează în întregime nevoile permanente și asigură totodată un surplus care poate fi utilizat pentru acoperirea unei părți din cheltuielile temporare ale întreprinderii, diminuînd riscurile ce pot apărea pe termen scurt.
2. Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezintă rezultatul compensării operațiilor de exploatare nerealizate încă din punct de vedere financiar sub forma încasărilor, respectiv a plăților. Nevoia de fond de rulment apare în situația în care sursele provizorii sunt mai mici decît alocările temporare.
Nevoia de fond de rulment se calculează conform formulei de calcul:
NFR = ( Ssocuri + Creanțe ) – Datorii comerciale pe termen scurt (2.17.)
În continuare se va prezenta un tabel care va permite efectuarea unor concluzii în ceea ce privește nevoia fondului de rulment:
Tabelul 2.3.2
Analiza nevoii fondului de rulment pentru perioada 2013 – 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al Î.S “Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”
Din calculele tabelului 2.3.2. reiese ca nevoia de fond de rulment a fost pozitivă în fiecare an și semnifică faptul că activele curente de exploatare au fost mai avansate decît datoriile de exploatare, mulțumită faptului că ,în perioada de recuperare a creanțelor a fost mai ridicat decît în perioada de rambursare a datoriilor, însă nu trebuie de neglijat faptul că în dinamică acestea au tendință de micșorare.
3. Trezorăria netă reprezintă un sold rezultat în urma confruntării fondului de rulment sau al trezorăriei active cu cea a pasivelor.
Trezorăria netă = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment (2.18.)
Tabelul 2.3.3.
Analiza trezorăriei nete a întreprinderii pentru perioada 2013 – 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al Î.S “Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”
Conform datelor din tabelul 2.3.3., atît în anul 2013 cît și în anul 2014 întreprinderea sa confruntat cu o trezorărie neta negative .Observăm că trezorăria netă sa micșorat în anul 2014 față de anul 2013 înregistrînd o valoare de 222672 lei sau cu 72,86%.
În vederea fîinanțării pe termen scurt a activității întreprinderii pot fi utilizate și creditele pe termen scurt, care se întîlnește cel mai frecvent pentru întreprindere servesc drept o ieșire din situație.
În concluzie putem să menționăm, că pentru a opta pentru o decizie de finanțare sau alta , un rol deosebit de important pentru activitatea întreprinderii îi revine determinării costului capitalului. Indiferent de forma de finanțare , pentru întreprinderea Î.S “Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” capitalul este important de analizat din punct de vedere al costului său, cost care influențează accesul întreprinderii la finanțare.
Scopul urmărit de managementul întreprinderii în general este identificarea acelor surse de finanțare ușor accesibile și cît mai puțin costisitoare, astfel încît să spere catre un cost mediu ponderat al capitalului cît mai mic, ca un impact favorabil asupra activității întreprinderii.
2.4 Analiza surselor de finanțare a investițiilor la întreprindere
Asigurarea la timp a resurselor pentru acoperirea financiară a investițiilor în cadrul întreprinderii Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” este o necesitate de prim ordin și un scop al finanțelor întreprinderii. Investițiile presupun o imobilizare însemnată de capital, ceea ce ridică necesitatea procurării sau asigurării acestora astfel, încît să evite apariția unor investiții începute și neterminate din lipsă de resurse. Investitorii nu trebuie să dispună neaparat, încă de la început, de întreaga sumă ce urmează să acopere cheltuielile de investiții. Dimpotrivă, este oportun ca resursele financiare să se formeze paralel și corelat cu procesul apariției cheltuielilor. Orice întîrziere a formării resurselor în raport cu apariția obligațiilor de plată poate conduce la întreruperea realizării investițiilor, la prelungirea termenului de dare în folosință, la pierderi efective concretizate în imobilizări de capital, investiții începute și neterminate.
Succesul activității investiționale, în mare parte, este determinat de asigurarea financiară a acesteia. Finanțarea investițiilor are unconținut unitar, dar complex, care reflectă utilizarea resurselor în corelație cu tehnica de constituire și de mobilizare a lor. Resursele generate în cadrul finanțării interne, ca și unele resurse din finanțarea externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor. Resursele externe (de natura împrumuturilor, creditelor bancare etc. comportă) o tehnică specifică de integrare a lor în vederea finanțării investițiilor.
Finanțarea investițiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investițional, în cadrul căreia, urmare a deciziei de investiții, resursele financiare se înglobează în bugetul investiției și pot fi utilizate în vederea realizării proiectului. În fapt, prin decizia de “ a investi” are loc alegerea dintre investiția internă în și investiția externă. Prin decizia de “a finanța” are loc alegerea între resursele proprii și resursele împrumutate sau atrase de finanțare.
Mecanismul finanțării investițiilor implică acțiuni corelate privind:
determinarea necesarului de finanțare;
stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului;
evaluarea costului resurselor de finanțare pe termen mediu și lung.
Prin intermediul planului de finanțare a investițiilor sunt puse într-un raport de balanță programul de investiții, alcătuit din portofoliul de proiecte de investiții ce urmează a fi înfăptuite, și resursele de care investitorul dispune sau le va putea mobiliza. Esențial estedacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanțare internă sau din finanțare externă. Astfel, problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele și metodele de finanțare. Structura de finanțare a investițiilor se bazează pe finanțarea internă și pe finanțarea externă.
În general, sursele de finanțare a investițiilor poate fi descrisă schematic prin figura de mai jos.
Figura 2.4.1. Sursele de finanțare a investițiilor la întreprindere
Sursa: Elaborata de autor în baza informației analizate
Finanțarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări. Practica a demonstrat că la întreprinderile care deja activează investițiile pot fi finanțate din: Rezervele care sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul autofinanțării activității. Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziția întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor către acționari.
Sunt de mai multe feluri de rezerve:
rezerve prevăzute de legislație;
rezerve prevăzute de statut;
alte rezerve.
Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a investițiilor. Amortizarea este epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcționării utile ale acestora. Amortismentul este suma de resurse bănești (o parte a valorii imobilizărilor) ce trebuie recuperată din încasările rezultate de pe urma realizării producției și prestării serviciilor, în conformitate cu normele uzurii fizice și morale ale activelor imobilizate. Amortizarea servește ca modalitate de recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor necesare finanțării înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât și modernizării acestora. Astfel, amortizarea este în același timp atât un element important al cheltuielilor de exploatare, cât și o sursă indirectă de finanțare a investițiilor.
Cesiunea activelor constituie o sursă de finanțare internă ocazională, care survine mai ales atunci când întreprinderea își reînnoiește activele fixe prin vânzarea sau casarea celor vechi. Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte sau după impozitare. Fluxul valoric din cesiunea activelor se supune impozitării. Încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcțiune alimentează fondul de dezvoltare din care se finanțează investițiile. Este important ca aceste sume să fie luate în considerație la aprecierea necesarului de capital pentru achiziția noului utilaj. Pentru aceasta ele se scad din prețul de achiziție al noului utilaj. Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit. Acestea sunt alocate dezvoltării activităților economice și realizării de profituri suplimentare. Profitul net (profitul care rămâne la dispoziția întreprinderii după achitarea impozitului pe venit) destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează din diferența pozitivă a veniturilor obținute asupra cheltuielilor suportate în activitățile de antreprenoriat. Pentru investiții, de obicei, se repartizează numai o parte din profitul net, deoarece el poate fi distribuit și pentru alte destinații: dividendele acționarilor, prime pentru salariați etc. Finanțarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantajele sunt:
conferă un grad mai mare de independență și control asupra întreprinderii, deoarece acțiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;
reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităților financiare ale întreprinderii;
menține independența și autonomia financiară, deoarece nu creează obligații suplimentare (dobânzi, garanții);
fondurile investite nu necesită a fi rambursate.
Dezavantajele surselor interne de finanțare a investițiilor constau în următoarele:
volumul limitat al resurselor financiare;
lipsa posibilităților de extindere a activității investiționale într-o conjunctură favorabilă a pieței investiționale;
restrângerea capacității întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;
posibilitatea de a pierde anumite oportunități de investiții datorită indisponibilității de resurse financiare la momentul potrivit;
acceptarea de către investitor a unui nivel sporit de risc personal etc.
În cazul inițierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un capital al său. În condițiile actuale aceasta este indispensabil, deoarece în luarea deciziilor în vederea susținerii unui proiect, băncile, cât și autoritățile publice, înaintează ca condiție volumul minim al resurselor proprii.Investiția întreprinzătorului și a partenerilor săi este cea mai importantă și mai utilizată sursă de finanțare. Mărimea acestea depinde de originalitatea și eficiența ideii de afacere, economiile proprietarului, natura și valoarea bunurilor sale personale, ce pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut.
În practica internațională investiția proprie, în companiile medii și mari, constituie 2/3 din totalul finanțării. Această regulă este justificată din următoarele aspecte:
a) dacă proprietarul nu va contribui, în mod substanțial, cu capitalul său propriu în proiect, potențialii investitori nu vor putea fi convinși să-și riște banii. Un întreprinzător puțin angajat financiar într-o afacere nu prezintă garanția că este suficient de motivat să lupte pentru succesul acesteia;
b) cu cât investiția întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul necesar afacerii, cu atât mai mari vor fi și drepturile sale de control și de proprietate asupra firmei; de asemenea, un număr mai mic de investitori va conduce la o parte mai mare, din profiturile realizate, ce va reveni proprietarului;
c) furnizarea de către întreprinzător a unui capital cu volum mic poate însemna că întregirea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectului se va face prin credite și împrumuturi cu sume mari; acest lucru va avea drept consecință directă – un calendar intens al rambursărilor cu efect nefavorabil asupra fluxului de trezorerie al proiectului.
Finanțarea externă constituie o alternativă pentru investitori, atunci cînd capacitatea de autofinanțare este sub nivelul programului de investiții. Aceasta este asigurată de bănci, instituții de investiții, organe ale sectorului public, cât și a celui privat.
Sistemul resurselor de finanțare externă este vast și include:
resurse atrase:
aportul în numerar al acționarilor ca urmare a emisiunii de acțiuni simple și privilegiate pentru creșterea capitalului;
aportul în natură al acționarilor din țară sau celor străini la creșterea patrimoniului societății în active fixe și deci la creșterea capitalului social;
resurse împrumutate:
credite bancare;
împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;
împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligațiuni;
finanțări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiții de rambursabilitate;
subvenții pentru investiții, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri de investiții și pentru anumite categorii de investitori;
împrumuturi externe contractate direct sau cu garanții guvernamentale;
resurse specifice de finanțare: leasingul , capitalul de risc (venture), factoringul, forfeitingul etc.
Alegerea oricărei surse externe de finanțare trebuie să aibă o argumentare serioasă, investitorul trebuie să previzioneze consecințele stingerii datoriilor formate și influența acestui fapt asupra rezultatelor finale ale activității sale.
Cu referire la criteriul țării de origine a investițiilor străine realizate în economia Moldovei, poate fi menționat faptul că, conform soldului către finele anului 2014, la intreprinderea analizată au investit circa 9 state. Valoarea investițiilor realizate de diferite țări variază de la 36059 mii MDL în cazul Singapore, liderul clasamentului, la 1037 mii MDL în cazul Rominia, care ocupă ultima poziție la acest capitol.
Clasamentul investițiilor străine, privit prin prisma criteriului de origine, indică că primele 9 țări cumulează o sumă de 120159 mii. MDL (vezi tabelul de mai jos) și o pondere de 35,7%. Lider în acest sens este Singapore, care depășește țările imediat următoare, Taiwan și Lituania. De asemenea soldul investițiilor ce revin Singapore este mai mare decât soldul investițiilor realizate de restul 5 țări. O altă abordare în aspectul structurii investițiilor străine după țara originară denotă faptul că din 27 state membre ale Uniunii Europene, investiții în Republica Moldova au efectuat 26 din ele, cu excepția Rominiei, însumând o pondere în total sold al investițiilor de 12,016 %, ceea ce reprezintă 120,16 mii. MDL.
Tabel 1. Top 9 state după valoarea soldului investițiilor străine acumulate către finele anului 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2014
Una din cele mai importante surse externe de finanțare a investițiilor este creditul bancar. Creditarea investițiilor ca operațiune cu caracter financiar se integrează procesului de finanțare pe termen lung, întrucât, de regulă, creditul apare ca o resursă complementară de acoperire a unor proiecte realizate prin investiții. Firmele apelează la aceste credite bancare atunci când resursele proprii sunt insuficiente, în cazul unora cu activități mai puțin rentabile, iar în cazul altora, cu activitate prosperă, atunci cînd își propun proiecte de mare anvergură. Posibilitatea contractării creditelor este determinată de activitatea întreprinderii, eficiența acesteia, precum și de experiența băncilor în lucrul cu proiectele investiționale. Datorită incertitudinilor pe care le prezintă o investiție, întreprinderile manifestă prudență (precauție) în legătură cu împrumuturile bancare, căutând să le folosească în proporție cât mai mică. Schema rambursării creditelor și dobânzilor aferente acestora au o influență importantă asupra eficienței proiectului investițional. Acest indicator poate fi majorat în cazul în care se găsește o modalitate optimă de a organiza rambursarea creditelor după un grafic stabilit reieșind din disponibilul de mijloace bănești. Experiența internaționale demonstrează că la finanțarea proiectelor noi ponderea creditelor bancare este de 20-30%, fapt ce semnifică că cca. 70% din necesitățile financiare trebuie să fie acoperite din alte surse. Crearea capitalului social prin emisiune de acțiuni devine la etapa actuală una dintre pârghiile importante de finanțare externă. Sub aspect tehnic se poate realiza fie prin emisiunea de acțiuni noi fie prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente. Deoarece resursele acționarilor potențiali pot fi investite și în alte proiecte sau depuse la bancă, mobilizarea acestora este posibilă numai în condițiile când proiectul investițional este destul de atractiv din punct de vedere financiar. Totodată, capitalul acționar reprezintă una din cele mai costisitoare surse de finanțare a investițiilor.
Printre alte surse externe de finanțare a investițiilor sunt împrumuturile obligatare, care sunt relativ ieftine , însă destul de riscante. Prin emiterea de obligațiuni se asigură resurse financiare împrumutate generând și cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente și pentru rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt accesibile decât unui număr redus de întreprinderi, respectiv care oferă o garanție suficientă pentru un astfel de angajament.
Printre avantajele obligațiunilor se pot menționa: rata rentabilității așteptată de deținătorii obligațiunilor, care este mai mică decât cea a acțiunilor comune și plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv.
Dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea de obligațiuni se referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea ar putea să nu facă față plăților dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul respectiv. O altă sursă importantă pentru finanțarea investițiilor o constituie alocările din bugetul de stat , care reprezintă acele sume de bani pe care agenții economici cu capital de stat le primesc pentru finanțarea unor cheltuieli privind lucrările de investiții, retehnologizarea capacităților de producție, cercetare, pregătirea de cadre și, în mod excepțional, subvenții. Alocările din bugetul de stat sunt destinate și pentru investițiile din domeniile de importanță națională, strategice, cum ar fi, spre exemplu: exploatarea resurselor naturale, producerea și distribuția energiei electrice, infrastructura etc. Finanțarea investițiilor din bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale țării, se realizează și în domeniile: învățământ, sănătate, cultură și artă, protecție socială, securitate națională, protecție ecologică. Subvențiile se acordă în cazuri justificate și se administrează de guvern sau de organele locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvențiile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.
,,Finanțarea prin leasing este o formă de creditare cu o specializare înaltă, care are consecințe importante pentru lichiditatea și impozitarea locatarului. Aceasta permite societății comerciale exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la împrumuturi sau să cheltuiască din start capitaluri proprii importante, ci plătind o chirie. Finanțarea operației este realizată de către societatea de leasing sau banca comercială.’’
Din avantajele leasingului pot fi menționate: posibilitatea obținerii finanțării integrale a unei investiții în lipsa resurselor proprii; simplitatea tehnicii contractării comparativ cu creditul bancar; deductibilitatea ratelor achitate prin contractul de leasing, ceea ce face ca impozitul pe profit plătit de întreprindere să fie mai mic. Decizia de a opta pentru leasing, în raport cu un împrumut bancar sau obligatar, se fundamentează pe compararea costurilor și avantajelor acestor tipuri de finanțare.
Capitalul de risc în general, înseamnă investiția în companii a căror acțiuni nu sunt cotate la bursă, dar sunt distribuite între acționari.
Fondurile capitalului de risc oferă companiilor un mijloc de finanțare în scopul dezvoltării acestora, de obicei se efectuează prin schimbarea capitalului de risc pe o parte considerabilă a pachetului de acțiuni, într-o proporție ce poate să varieze între 20% și 49%, sau pe o anumită cotă a capitalului companiei. În practică, cel mai des este utilizată forma mixtă de investire venture, prin care o parte de finanțare se alocă ca și capital acționar, alta sub formă de credit investițional. Investiția este, de obicei, pe termen mediu și presupune prin însăși natura ei un nivel înalt de risc. Fiind deținător a unei cote părți din companie sau a unui pachet de acțiuni, investitorul cu capital de risc va împărți și riscul aferent afacerii. Acest tip de finanțare se realizează după principiul distribuirii riscului între deținătorii de capital. Având în vedere gradul înalt de risc aferent, investitorul își va manifesta interesul numai în cazul în care va fi convins ca există șanse reale de obținere a unei rentabilități înalte a investițiilor sale.
Desfășurarea eficientă și ritmică a activității întreprinderii impune adaptarea continuă la mediul competițional, ceea ce presupune adaptarea la schimbările tehnologice, anticiparea frecvențelor schimbării în preferințele consumatorilor, identificarea activităților pe care întreprinderea le poate desfășura mai bine decît concurenții ei, adaptarea continuă a structurii financiare pentru ca costul mediu ponderat al capitalului să nu fie superior rentabilității estimate.
Pentru rezolvarea acestor aspecte importante, aparatul managerial trebuie să facă o apreciere justă, reală a stării financiare a întreprinderii, trebuie să cunoască modificările ce se petrec în societate, cerințele consumatorilor interni și externi.
Structura surselor de finanțare a întreprinderii reprezintă, ansamblul complex și coordonat al diverselor surse de finanțare folosite de managerul financiar pentru acoperirea necesarului de finanțat. În alte opinii se consideră că structura financiară exprimă raportul existent între finanțările pe termen scurt și cele pe termen lung. Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă un aspect important al politicii financiare a întreprinderii. Decizia de structură financiară depinde de obiectivele întreprinderii, de nivelul rentabilității scontate și de riscurile pe care și le asumă.
Pentru a determina ponderea capitalului propriu în raport cu capitalul împrumutat se calculează devierile absolute și procentuale intervenite pentru o anumită perioadă.
Notă: Întreprinderea nu dispune de capital împrumutat și ca un exemplu convențional
Servește suma de 235 503 lei în anul 2012 și suma de 365 235 lei în 2013.
Tabelul 2.4.1.
Analiza structurii financiare pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din calculele efectuate putem constata că capitalul propriu pe perioada 2013-2014 s-a majorat cu 1975989 lei, iar capitalul împrumutat în anul 2014 s-a majorat cu 4275137 lei. Astfel, în structura surselor de finanțare în anul 2013 s-a constatat o pondere mai ridicata de 46,63% a capitalului propriu în raport cu capitalul împrumutat ce deținea o cotă de 53,37% în capital total. Ulterior în anul 2014 observăm o micsorare a ponderii a capitalului propriu cu 2,31 puncte procentuale. În structura surselor de finanțare a întreprinderii pe perioada 2013-2014 predomină capitalul împrumutat cu o pondere de peste 50%.
Următorii indicatori prezintă structura financiară a Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”
1. Gradul de îndatorare a întreprinderii.
Reprezintă pondera datoriilor totale ale întreprinderii pe termen lung și scurt în suma totală a patrimoniului ei. De regulă această rată trebuie să fie subunitară. Cu cît aceasta este mai mică cu atît securitatea financiară a întreprinderii este mai stabilă.
Gî= Capital împrumutat
Total Activ (2.19.)
Tabelul 2.4.2.
Analiza gradului de îndatorare pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din analiza indicatorului pe anul 2013 și 2014 putem deduce faptul că structura financiară a întreprinderii este favorabilă, deoarece în ambii ani nivelul ratei de îndatorare a întreprinderii are o mărime mai mică comparativ cu limita maximă a normativului, ceea ce determină încrederea creditorilor și creșterea autonomiei financiare a acesteia.
Astfel în anul 2013 ponderea globală în patrimoniul total era de 0,53 ca în anul următor să se majoreze cu 0,03 puncte procentuale și să ajungă la 0,56.
Capacitatea maximă de îndatorare:
Reprezintă capacitatea întreprinderii de-a primi credite, care să fie garantate și a căror rambursare, inclusiv plata dobânzilor, să nu creeze greutăți financiare de nesuportat.
În stabilirea capacității de îndatorare sunt interesați:
întreprinderea care, dorind să se împrumute în vederea finanțării unui proiect, trebuie să-și stabilească garanțiile disponibile precum și fluxurile financiare pozitive viitoare, astfel încît rambursarea creditelor și plata dobânzilor să poată fi făcută fără dificultăți.
Creditorul, care acordînd împrumuturi își asumă anumite riscuri și prin urmare este interesată de situația economico-financiară a viitorului debitor, pentru a decide dacă acceptă cererea de credit sau o respinge.
Datorii totale (2.20.)
Capital propriu
Capacitatea maximă de îndatorare se calculează conform formulei:
Capacitatea maximă de îndatorare = 2* Capital Propriu (2.21.)
Iar capacitatea de îndatorare efectivă, la un anumit moment, este:
Capacitatea de îndatorare efectivă = 2* Capital Propriu – Datorii Totale (2.22.)
Tabelul 2.4.3.
Analiza capacității de îndatorare pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Dacă întreprinderea aduce valori maxime ale indicatorilor, limita fiind ≤ 2, înseamnă că are capacitatea de îndatorare saturată și nu mai poate primi credite, această situație fiind prezentă și la Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” unde normativul este sub limita în anul 2013 cu 1,14 puncte procentuale, pe cînd în anul 2014 ,la fel indicatorul dat nu se încadrează în limitele normativului constituind 1,26, acest rezultat datorîndu-se majorarii datoriilor la termen cu 15%, si majorării capitalului propriu, astfel indicatorul studiat se mareste cu 0,12 puncte procentuale, ceea ce înseamnă o creștere a capacității de rambursare și o premisă esențială pentru obținerea altor surse de finanțare pe termen lung. Acest fapt a contribuit la creșterea capacității maxime de îndatorare cu 3951978 lei și a capacității de îndatorare efective cu 2947105 lei.
3.Gradul de autofinanțare a activelor:
Reflectă aportul capitalului propriu la finanțarea tuturor elementelor patrimoniale ale întreprinderii și se calculează după formula:
Ga= Capitalul propriu
Total activ (2.23.)
Tabelul 2.4.4.
Analiza gradului de autofinanțare a activelor pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
În condițiile normale de activitate mărimea acestui indicator se consideră suficientă în cazul cînd este ≤ 0,5. Această mărime nefiind respectată atît în anul 2013 cînd indicatorul înregistrează o valoare de 0,47, cît și în anul 2014 , cînd indicatorul crește cu 0,44 puncte procentuale, totuși valoarea obținută nu contribuie la sporirea independenței financiare a întreprinderii.
4. Levierul Financiar:
Mai este cunoscut și sub denumirea de „rată de levier” , care exprimă îndatorarea totală a întreprinderii în raport cu capitalul propriu. Rezultatul trebuie să fie subunitar, o valoare supraunitară semnifică un grad de îndatorare ridicat. O valoare ce depășește 2,33 exprimă un grad foarte ridicat de îndatorare, întreprinderea aflându-se în limita în stadiul de faliment iminent dacă rezultatul depășește de câteva ori pragul de 2,33.
Datorii totale (2.24.)
Capitaluri proprii
Tabelul 2.4.5.
Analiza levierului financiar pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din rezultatele obținute în ultimii 2 ani de gestiune putem concluziona că în anul 2013 levierul financiar a atins un nivel foarte ridicat, cauza fiind datoriile majore, ceea ce conform regulilor, Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” se putea afla chiar în stadiul de faliment. În următorul an indicele a scăzut simțitor situându-se la nivelul de 1,26. Ceea ce reprezintă o evoluție pozitivă pentru autonomia societății , precum și creșterea încrederii creditorilor și partenerilor de afaceri.
5. Efectul de levier: exprimă sporul rentabilității capitalului propriu pe seama recurgerii la împrumuturi.
Datorii totale (2.25.)
Capital propriu
Unde:
El.f – Efectul de levier financiar
Rec – Rentabilitate economica
Rd – Rata dobînzii
Efectul de levier este cu atît mai mare, cu cît rentabilitate economica este superioara ratei dobânzii capitalurilor împrumutate.
Rec = Profit pînă la impozitare / Total activ * 100% (2.26.)
D = Cheltuială cu dobânda / Datorii pentru care s-a plătit dobândă (2.27.)
Gradul de acoperire a dobânzilor arată cît de stabilă este capacitatea entității de a-și onora obligațiile de plată privind dobânda
Gradul de acoperire a dobânzii = Profit brut / Cheltuieli cu dobânda (2.28.)
Tabelul 2.4.6.
Analiza efectului levierului financiar pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
În anul 2013 în urma utilizării eficiente a capitalului împrumutat întreprinderea a obținut un efect de îndatorare pozitiv astfel rentabilitatea financiară a întreprinderii s-a majorat cu 3,02 la fel și în anul 2014 ca rezultat a utilizării eficiente a capitalului împrumutat întreprinderea a obținut un efect pozitiv în mărime de 1,26.
În condițiile normale de activitate mărimea gradului de acoperire a dobânzilor trebuie să fie supraunitar, această condiție este respectată în ambii ani. Astfel în anul 2013, acest indicator măsoară 0,83, pe cînd în anul 2014 are loc o majorare a acestui indicator cu 1,45 unități.
Capitolul III. Eficientizarea procesului investițional la întreprinderea SA ,,Centrul De Metrologie Aplicată Si Certificare’’
3.1 Direții de soluționare a problemelor privind dezvoltarea procesului investițional la întreprindere
La etapa actuală in contextul în care se află economia Republicii Moldova , este cazul de a orienta o atenție deosebită spre celula de bază a economiei întreprinderii. Funcționarea și extinderea în condiții optime a întreprinderii este de neconceput in lipsa capitalului. Necesitatea de capital în cadrul întreprinderii apare chiar de la înființare, iar procesul economic poate avea loc numai daca sunt asigurate condițiile necesare desfășurarii sale, care sunt exprimate prin prezența factorilor de producție cu ajutorul cărora se creează produse noi.
Direcția metrologie aplicată аl Î.S. „Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare” a evoluat, documentat, păstrează și îmbunătățește în mod constant sistemul său de management pentru munca sa în scopul de a mulțumi cît mai bine nevoile și cerințele clienților, beneficiarilor și pentru a desăvîrși propriul sistem de management.
Direcția Metrologie Aplicată la baza activității are efectuarea uniformității și exactității perimetrilor, favorizarea persoanelor fizice și juridice, indiferent de prototipul de proprietate și variantă de organizare juridică, împotriva acțiunilorr nocive ale măsurărilor greșite sau false.
Povara de bază a Direcției este implementarea, politicii de stat în domeniul metrologiei, implicarea la formarea unei infrastructuri metrologice evoluat în Republica Moldova.
În îndeletnicirea sa cotidiană Direcția se administrează de legislația în vigoare a Republicii Moldova, hotărîrile Guvernului ,legalizări și documente normative din domeniul metrologiei, ține cont de dispozițiile internaționale în domeniul metrologiei, hotărîrile și materialele structurilor internaționale și regionale, prognozarea reglementărilor metrologice internaționale .
Laboratoarele Direcției desfășoara servicii de etalonare, verificare metrologica, verificare metrologică de expertiză si experimentări de aprobare de model ale mijloacelor de masurare. In acest scop se folosește etaloane trasabile la etaloanele nationale sau la cele cu referire la Republica Moldova sau ale altor state care, la rindul lor, sunt trasabile la etaloanele internationale ale întreprinderilor. Însușirea efectelor funcțiilor oferite este garantată prin ansamlu de management al originalității conform cerințelor standardelor internaționale.
Activitatea întreprinderii și succesul acesteia pe viitor , după cum am menționat și mai sus , într-o măsură etrem de mare depinde de gestiunea eficientă a activității, de rezultatele financiare pe care le obține întreprinderea la momentul de față în urma executării exercițiului financiar și de volumul investițiilor postate în întreprindere.
Actualmente, sectorul metrologie este un sector care se confruntă cu un șir de probleme cum ar fi de ordin intern, de sistem, de natură administrativă sau de ordin regulator, care în cel mai bun caz nu au contribuit la amortizarea șocurilor externe și la găsirea unor noi procedee eficiente de remediu, iar în cel mai rău caz au agravat situația companiilor din sector. Printre acestea au fost deja menționate incertitudinea la formarea unei noi infrastructuri metrologice dezvoltate în Republica Moldova, protejarea persoanelor fizice și juridice, asigurarea uniformității și exactității măsurilor.
În continuare vor fi prezentate cele mai imortante probleme, cu care se confruntă sectorul metrologie a Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare ‘’ în particular. Înlăturarea acestora poate sluji ca un punct de pornire pentru relansarea sectorului și a activității întreprinderii.
Cadrul normativ- administrativ defectuos ,care se referă la baza normativă și regulatoare depășita și ineficientă. Sectorul metrologie este dirijat de numeroase acte normative care se sprapun, sunt învechite, contradictorii, care impun restricții și măsuri împovărătoare pentru companiile din sector, sau contravin spiritului economiei de piață. În multe din cazuri ,cadrul normativ excesiv limitează oportunități de noi modificări, creșterea investiției în sectorul economiei.Din acest motiv are de suferit și activitatea întreprinderii analizate.
Deficiențe administrative la nivel de stat și la nivel de întreprindere. Sectorul privat este arătat în mod eficient pe lingă autoritățile administrative publice, astfel interesele participanților sectorului metrologie nu sunt apărate și promovate la nivel central.
Neregularități privind certificarea produselor industriale și agroalimentare. Regulile de certificare sunt stabilite concomitent de mai multe acte normative,care deseori se dubleaza și sunt divergente, ceea ce crează pe parcurs incertitudini la întreprindere.
Sistemul de evidență incert și complicat. Ineficiența sistemului de evidență și modificările frecvente ale legislației contabile conduce la defecte în gestiune.
Riscuri înalte și asigurări nesatisfăcătoare. Sectorul metrologie este supus la mai multe riscuri atit pe plan financiar cit și pe plan economic și politic. Totodată pot să menționez că foarte puțini antreprenori din acest domeniu își acoperă potențialele riscuri pe seama asigurării sau întreprinderii altor măsuri de diminuare a riscurilor.
Investiții modeste și finanțare incertă. La moment antreprenorii nu dispun de suficiente mijoace bănesti pentrru dezvoltarea afacerii la întreprindere, iar investitorii străini, din cauza promovării incerte și imperfecțiunilor legislative se abțin la investirea în Republica Moldova.
De rind cu aceste imperfecțiuni și impedimente pe care le întilnește sectorul metrologie în general Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare ‘’ totși putem afirma cu certitudine că Republica Moldova dispune de un potential ce tine de aceasta ramură și are mari perspective pe viitor de relansare pe piața internatională.
Consider adecvat ca conducerea întreprinderii să conferee atenție sporită rezultatelor economico-financiare pe care le-a obținut în ultimii ani, deoarece condițiile create impune luarea unor decizii aspre privind certificarea produselor industrial și agroalimentare.
În aceasta ordine de idei recomandăm, în sfera contractării, achizițiilor și livrării se impune: reducerea cheltuielilor de aprovizionare prin certificarea sistemelor de management, efectuarea încercărilor de laborator.
O atenție deosebită se poate de acordat diminuării pierderilor de timp în cadrul zilei de muncă, circulația și fluctuațian forței de muncă solicită: luarea unor măsuri de slodificare a ordinii și disciplinei în muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă, ridicarea gradului de calificare, excitarea materială pentru obținerea de economii din reducerea consumurilor materiale.
În acest context, profitul primește noi valențe fiind cadru financiar al constituirii fondurilor , cu menținerea că rezultatele financiare evoluat trebuie să prezinte o condiție și o sursă internă a prosperității întreprinderii și a personalului. Participarea beneficiarului în relații mai mari la fondarea fondurilor de dezvoltare și stimulare a personalului, în autofinanțarea necesităților unității diminuează necesarul de credite, volumul dobînzilor și intervenția bugetului de stat.
Se impune utilizarea pe scara largă a tehnicilor și metodelor de dezvoltare pentru elaborarea și implimentarea unor studii și proiecte de organizare, care să participe în mod substanțial la aplicarea cît mai intelectuală a resurselor umane, tehnice și materiale. Se cer structuri structurale fundamentate științific, efectuarea de analize diagnostice, pentru analiza dificilă a stărilor de fapt și emiterea de noi soluții în scopul creșterii eficienței economice a unității, studii de marketing bine stabilite, analiza valorii, perceperea sistemului informațional și de evidență cu prelucrare automată a datelor.
Structurile organizatorice trebuie să devină mai ușor percepute pentru a răspunde unor probleme mai dificile ce se cer rezolvate cit mai curînd posibi: introducerea și promovarea evoluțieitehnico-științifice; dinamismul dezvoltării interne cît și externe ale întreprinderii; perfecționarea organizării guvernării activității economice, prin reducerea la maxim a verigilor mediatoare.
Pentru creșterea profitabilității Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare ‘’ sunt necesare unele măsuri de sporire a veniturilor și totodată unii perimetri de a multiplica veniturile din exploatare , creșterea veniturilor financiare și investiționale. Datorită faptului că în ramura veniturilor din exploatare , viniturile aferente îndeplinirii produselor, realizării de lucrări , prestări de servicii , ocupă o pondere cu cel mai înalt grad, se impune o creștere a acestor venituri. Multiplicarea veniturilor aferente producției executată , lucrărilor lucrărolor realizate și serviciilor prestate, poate avea loc prin mărirea volumului vinzărilor, volumul marfii vîndută și încasată. La rîndul său sporirea volumului producției îndeplinite poate avea loc prin : utilizarea în procesul de producție a unor utilaje ,echipamente noi cu echipamentele superioare celor din unitate; îmbunătățirea randamentului utilajelor și a normelor de servire ; folosirea eficientă a normelor de lucru ale personalului ; dezvoltarea nivelului de calificare al muncitorilor . Majorarea productivității muncii trebuie să se îndeplinească într-un ritm mai accelerat decît creșterea salariilor , avînd în vedere că o creștere a salariiloreste motivate numai pentru echilibrările hotărîte prin acte normative și pentru indexările de salarii ca continuare a majorării curente a prețurilor și tarifelor.
Măsurile de îmbunătățire a crtificării produselor presupun : retehnologizarea prooducției , garantarea unui control tehnic de calitate operativ, majorarea calificării muncitorilor, întreținerea corespunzătoare a utilajelor etc.
Realizarea unei organizări eficiente a producției poate avea loc prin creșterea ponderii produselor mai profitabile în totalul producției. Pe parcursul perioadei de gestiune ,pentru creșterea profitabilității, este necesar ca întreprinderea să ia măsuri și pentru: diminuarea stocurilor de produse finite cu mișcare lentă sau fără mișcare și a soldurilor de facturi emise și neîncasate existente în întreprindere; aprovizionarea cu materii prime și materiale de înaltă calitate și la timp; încasarea la timp a contravalorii produselor expediate la beneficiar etc.
3.2 Strategii de dezvoltare a procesului investițional la întreprindere
Strategia întreprinderii Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” reprezintă într-un sens mai lărgit ,modalitatea prin care poate atinge obiectivele propuse. Într-un mod mai aspru , strategia întreprinderii poate fi definit ca un ansamblu de scopuri majore, pe termen lung ,căile de îndeplinire posibile și resursele allocate pentru atingerea obiectivelor propuse sau ca un ansamblu de hotărîri și acțiuni cu privire la selecționarea mijloacelor și determinarea obiectivelor precum și resursele necesare atingerii acestora.
Obiectivul Strategiei constă în asigurarea atragerii investițiilor, care vor permite diversificarea gamei și creșterea competitivă de producție și prestarea de servicii competitive pe piețele internă și externă, și sporirea considerabilă a potențialului de export. Acesta va permite asigurarea diversificării și restructurării economiei, va contribui la atingerea obiectivelor economice, precum și la realizarea bazei pentru integrarea în economia întreprinderii,dar și a economia țării.
Așa cum remarcă și alți savanti menționați ,stategia ,într-un ansamlu, include stabilirea a mai multor elemente sau sarcini principale după cum urmează:
Domeniul de informare și interacțiunile întreprinderii în context retrospective și prospective.
Resursele financiare prezente și potențiale pentru servirea măsurilor, pîrghiilor, de finisare a obiectivelor.
Beneficiul concurențial al întreprinderii în asigurarea unor prețuri reduse ale produselor.
Rezultatele așteptate generate de translare în fapt a deciziilor și utilizării resurselor.
Majorarea volumelor investițiilor, preponderent a celor străine directe, în economia națională, care va permite ridicarea competitivității sectoarelor existente.
Modernizarea și restructurarea economiei naționale și crearea noilor sectoare eficiente cu orientare la export;
Reducerea disproporțiilor structurale și regionale în dezvoltarea economiei naționale;
Asigurarea unei balanțe de plăți pozitive din contul extinderii exporturilor și fabricării mărfurilor și prestării serviciilor substituibile celor importate.
Strategia investițională a firmei are un puternic caracter însușire reformatoare, deoarece prin investiții se garantează promovarea progresului tehnic și a rezultatelor investigării științifice, specializarea capitalului fix, tehnologiilor ,a obțiunilor de organizare a producției.
Pentru a aprecia nivelul de dezvoltare a întreprinderii, precum și modalitatea de utilizare a resurselor economice și financiare, se recurge la calcularea indicatorilor de exprimare a rezultatelor financiare și anume:
Profit brut (PB), reprezintă rezultatul obținut în urma vânzării produselor, prestării serviciilor.
PB = Venit fin vînzări – Costul vînzărilor (3.29.)
rezultatul activității operaționale (Rop)
Rop = PB + alte venituri operaționale – cheltuieli comerciale – cheltuieli generale și administrative – alte cheltuieli operaționale (3.30.)
3. rezultatul activității investiționale (Rinv)
Rinv = venituri din activitatea investițională – cheltuieli din activitatea investițională (3.31)
4. rezultatul activității financiare (Rfin)
Rfin = venituri din activitatea financiară – cheltuieli din activitatea financiară (3.32.)
5. rezultatul activității economico-financiare (Rec.fin)
Rec.fin = ± Rinv ± Rfin (3.33.)
Rec.fin – rezultatul activității economico-financiare ;
Rinv – rezultatul activității investiționale
Rfin – rezultatul activității financiare
6. rezultatul excepțional
Rezultatul excepțional = venituri excepționale – cheltuieli excepționale (3.34)
7. profitul (pierderea) perioadei de gestiune pînă la impozitare
Profit (pierderea) perioadei de gestiune p/n la impozitare = rezultatul activității economico-financiare ± rezultatul excepțional (3.35)
8. profitul (pierderea) net, rezultatul obținut reprezintă principala sursă de creștere economică:
Tabelul 3.2.1.
Analiza indicatorilor de exprimare a rezultatelor financiare pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din calculele efectuate la „Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” Î.S.Sconstatăm că în anul 2013 întreprinderea a înregistrat o micsorare din profitul net în mărime de 235619 lei, precum și în 2014 întreprinderea obține un profit net cu o valoare de 2065621 lei. Aceasta majorarea a fost cauzată de obținerea unui rezultat pozitiv din activitatea economico-financiara de 2065621 lei. Aceasta majorarea a fost influențată de creșterea veniturilor din vînzări precum și scăderea unor categorii de cheltuieli. În linii generale putem spune că deși, întreprinderea, în perioada precedentă, se afla într-o situație dificilă din punct de vedere al rezultatelor financiare, la sfârșitul perioadei de gestiune, managerii financiari reușesc să stabilească un echilibru între venituri și cheltuieli astfel încît sa obțină și un beneficiu economic.
În funcție de puterea economică a întreprinderii, de relații care există în ceea ce realizează cererea pieței, strategia investițională poate fi de îndreptare ,de întărire sau de dezvoltare. În cazul înteprinderii Î.S. „Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare” la care cererea de produse finite a scăzut considerabil,strategia investițională ce trebuie urmată pe viitor de redresare care presupune restructurarea producției ,schimbarea utilajelor mai performante. Apreciem că în eceast interval de tranziție pe care o parcurso țrara noastră, strategiile investiționale ale întreprinderiolor ,în mare măsură trebuie să micșoreze strategiile de redresare, de a adecva la normele unei economii concureniale pe piață.În această perioadă întreprinderea poate săa ducă o strategie de diminuare integrală a activităților, care săi aprobe desfășurarea de noi modificări structurale, fără un efort prea mare și deficit de producție.
Strategia la nivel de țară în domeniul atragerii investițiilor și promovării exporturilor pentru anii 2009-2017 urmează a fi orientată spre următoarele direcții prioritare expuse în schema de mai jos.
Figura 3.2.1. Direcții strategice la nivel de întreprindere și de țară
Sursa: Elaborata de autor în baza informației analizate
Direcțiile strategice de atragere a investițiilor străine directe înglobalizează o imagine strategică, precum și operațiunea pe care întreprinderea pretinde să le întreprindă pentru a posta pe piața competitivă și se descrie regimul de implementare a acestor acțiuni.În ipostaza prezentei strategii ipostazele statului în domeniul tentării investițiile străine directe vor fi îndreptate spre:
Îmbunătățirea mediului de afaceri va susține drept temelie pentru mărirea investițiilor private și dezvoltarea exporturilor. În acest scop, Guvernul va prelungi schimbarea, implementarea reformelor privind remedierea mediului investițional si va desfășura următoarele acțiuni:
Concurența: Inventarea la nivel național a unei autorități independente de apărare a concurenței cu buget si personal recomandabil pentru efectuarea investigațiilor și impunerea perimetrilor de remediere și sancțiuni;
Impozite/Taxe: Protejarea oferirii investitorilor străini a unor înlesniri fiscale în scopul tentării investițiilor străine directe.
Prevenirea și combaterea corupției: Garanția executării la nivel național a operațiilor de prevenire și combatere a corupției;
Exportul: Reducerea procedurilor vamale si administrative în măsura reducerii complexității si perioadei necesare pentru îndeplinirea operațiunilor de import și export;
Resursele umane: Evoluarea unei strategii multilaterale pentru îmbunatățirea instruirii profesionale a angajaților.
Reieșind din condiția de dezechilibru Moldova are necesitatea de o abordare liberală, care presupune dirijarea ocupării spre domeniile de activitate prioritare cu perspectiva dezvoltării rezistente în baza următoarelor criterii:
Potențial de pătrundere pe piețele de desfacere externe;
Probabilitatea de înlocuire a importurilor;
Competititivitatea mărfurilor pe piețele externe;
Eficiența prin garantarea valorii adăugate înalte;
Prezența acțiunii multiplicatoare;
O atenție deosebită va fi reglată creării infrastructurii tehnice și economice, precum și executării proiectelor în sfera securității ecologice, cu utilizarea tehnologiilor inovaționale și cu schimbare de know-how. Moldova va fi receptivă față de toate clasele de investitori cum ar fi proiecte noi, investitori existenți, fuziune si achizitii.
În acest context este indispensabil de întreprins acțiuni sesizabile pentru a fi întreprinse infrastructurii tehnice și economice. Totodată, o atenție deosebită va fi acordată creării sistemului comercial liberal prin facilitarea importurilor.
Pentru a atinge obiectivele propuse, Guvernul iși va crește la maxim oportunitățile și prospectele investițiilor private atît la nivel local, cît și extern, pentru a le ingloba în totalitate în econonie în vederea întăririi creșterii economice, a coeziunii si progresului social.
În acest context, stimularea și facilitarea investițiilor private, inclusiv a colaborării directe intre companii autohtone si internaționale va alcătui obiectivul prioritar și al ansamblului de politici guvernamentale.
3.3 Finanțarea investițiilor la întreprindere prin surse opționale
Analiza financiară la întreprinderea Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale.
Principalele scopuri ale analizei financiare sunt:
– aprecierea rezultatelor financiare obținute;
– evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar;
– examinarea randamentului capitalului investit;
– evaluarea riscurilor.
Funcțiile analizei financiare sunt:
– de informare;
– de evaluare a potențialului tehnico-economic;
– de apreciere a eficienței patrimoniului întreprinderii.
La întreprindere, sistemul de informații necesar analizei se formează din două categorii de surse:
surse interne și anume: bilanțul contabil, raportul privind rezultatele financiare, raportul fluxului mijloacelor bănești, raportul fluxului capitalului propriu.
Surse externe sunt necesare orientării activității ei la modificărilor ce se pot produce în mediul economic și financiar în care activează întreprinderea.
Pentru efectuarea analizei financiare se utilizează cei mai semnificativi indicatori, capabili să caracterizeze starea financiară la întreprinderea Î.S. „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare”.
1.Ratele de lichiditate: Prin lichiditate se înțelege capacitatea întreprinderii de a transforma activele sale în bani, iar gradul de lichiditate caracterizează capacitatea de plată a întreprinderii.
Rata lichidității curente(Lc) – se determină ca raport între activele curente și datoriile pe termen scurt și reflectă de câte ori datoriile pe termen scurt se acoperă cu active curente. Unele surse apreciază că rata lichidității curente este satisfăcătoare dacă este cuprinsă între 1,2 și 1,8; altele apreciază pentru a fi satisfăcătoare rata lichidității curente trebuie sa fie cuprinsă între 2 și 2,5. În tot cazul, un raport apropiat de 2 poate fi considerat satisfăcător.
Lc = Active curente / Datorii pe termen scurt (3.36.)
Acest indicator pune în evidență importanța și calitatea bunurilor deținute de întreprindere la care ea poate face apel atunci când este nevoită să-și achite, la scadență, datoriile contractate pe termen scurt. Existența unui grad scăzut al lichidității este provocat de creșterea ponderii activelor pe termen lung în totalul plasamentelor financiare.
Rata lichidității intermediare (Li) – pune în evidență capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile devenite scadente fără a fi obligată să-și vândă stocurile. În mod normal rezultatul obținut trebuie să fie în limita 0,7 – 0,8 și se aplică în cazul cererii de împrumut sau credit pe termen scurt.
Există două formule de calcul care dau același rezultat:
Li = (Mijloace bănești+Investiții pe TS + Creanțe pe TS)/Datorii pe termen scurt (3.37.)
Li = (Active curente – Stocuri de mărfuri și materiale – Alte AC)/Datorii pe termen scurt
Rata lichidității absolute(Labs.) – arată cota datoriilor pe termen scurt care pot fi achitate imediat. Rezultatul obținut se compară cu intervalul optim care se situează între 0,2-0,25. Se aplică în cazul cererii creditelor pe termen foarte scurt (<5 zile) sau la încheierea contractelor cu contraagent puțin cunoscut.
Labs = Mijloace bănești / Datorii pe termen scurt (3.38.)
Din prudență, pentru a se evita astfel de situații delicate și nedorite este necesar ca întreprinderea să dispună de un nivel optim de disponibilități, care să permită evitarea blocajului în circuitul financiar. Astfel pentru determinarea capacității de plată a întreprinderii se calculează gradul de asigurare cu disponibilități bănești
Km.b.= Mijloace bănești/ Total activ (3.39.)
Tabelul 3.3.1
Analiza ratelor de lichiditate pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
În concluzie putem deduce că „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” Î.S respectă mai puțin limitele optime a indicatorilor de lichiditate. În privința lichidității curente, care a constituit 0,80 puncte procentuale în anul 2013 și s-a micșorat cu 0,26 puncte procentuale față de anul 2014, putem deduce că această rată se află la limita de jos și ca rezultat întreprinderea poate întâmpina careva dificultăți în cazul deciziei de contractare a unui credit pe termen lung. Și în cazul lichidității intermediare ne confruntăm cu o situație asemănătoare. Acest indicator constituie 0,55 la sfârșitul perioadei de gestiune, pe cînd de regulă el ar trebui să fie unitar, deci rezultă un deficit de lichidități la întreprindere. O situație normala se constată în cazul lichidității absolute care s-a majorat cu 0.0,26 puncte procentuale față de anul 2013 și constituie în prezent doar 0.18, ceea ce este sub limita normala de 0.2. Însă valoarea scăzută a ratei lichidității absolute nu constituie o criză de solvabilitate, deoarece întreprinderea deține stocuri și creanțe care pot fi ușor transformate în mijloace bănești în concordanță cu termenele de plată a obligațiunilor. Întreprinderea de asemenea dispune de un grad redus a mijloacelor bănești. În anul 2013 rata disponibilităților bănești constituia 0,01, iar la sfârșitul perioadei de gestiune se observă o majorare a acestuia cu 0,02 puncte procentuale. Această situație poate conduce la o întârziere a încasărilor, o reducere a capacității de plată a întreprinderii.
Din analiza efectuată se observă ca întreprinderea dispune de un nivel redus al disponibilităților bănești, și se poate confrunta cu unele dificultăți în ceea ce privește onorarea obligațiilor de plată pe termen scurt.
2. Ratele de solvabilitate. Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor scadente care rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operații curente a căror realizare condiționează continuarea activității, fie din prelevări obligatorii.
Solvabilitatea întreprinderii se exprimă cel mai des prin intermediul următorilor indicatori :
Rata solvabilității patrimoniale
Rata solvabilității generale
a) Rata solvabilității patrimoniale (Rsp) se calculează ca raport între capitalul propriu și suma dintre acesta și creditele totale:
Rsp = Capital propriu / (Capital propriu + Credite totale) (3.40.) Acest indicator este calculat în cele mai multe situații de bănci, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele 0,3 -0,5, peste limita de 0,5 situația este considerată normală.
b) Rata solvabilității generale (Rsg) se determină ca raport între activele totale și datoriile totale.
Rsg = Active totale / Datorii totale (3.41.)
Rata solvabilității generale indică gradul de acoperire a datoriilor totale de către activele totale ale întreprinderii și exprimă siguranța de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii; valoarea critică a acestei rate este de 1,5.
Tabelul 3.3.2.
Analiza solvabilității pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din analiza efectuată la „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” Î.S observăm că rata solvabilității patrimoniale în anul 2014 a ajuns la limita acceptabilă și anume 0,51. Totodată, rata solvabilității generale în anul precedent a constituit 1,87, iar în anul 2014 se observă o micsorare a acestui indicator constituind 1,80, astfel depasind limita stabilită de 1,5. Deci întreprinderea are capacitatea de a-și onora obligațiunile de plată scadente.
3.Rate de structură a capitalului. În scopul aprecierii compoziției capitalului conform destinațiilor în practică se calculează o serie de indicatori de structură a pasivelor și activelor întreprinderii, care presupun luarea în considerare a ponderii fiecărui tip de resursă în totalul capitalului. Studiul ratelor de structură permite evaluarea politicii financiare a unității patrimoniale, evidențiind stabilitatea, autonomia financiară și gradul ei de îndatorare precum și obținerea de informații privitoare la modul de asigurare a echilibrului financiar al întreprinderi.
Coeficientul capitalului propriu (Csc) calculat prin raportul:
Csc= Capital propriu / Capital permanent (3.42.)
Nivelul coeficientului trebuie să fie mai mare de 0,5. Acest indicatorul pune în evidență proporțiile dintre fondurile avansate în circuitul economic și fondurile împrumutate pe termen mediu și lung.
Rata de îndatorare la termen (Rîtl) :
Rîtl= Datorii pe termen lung / Capital propriu (3.43.)
Valorile medii pentru acest indicator ar fi cuprinse între 0,3-0,5. Dacă raportul prezintă valori mici, întreprinderea nu este prea îndatorată în raport cu capacitatea sa de autofinanțare. Iar dacă se obține valori mai mari, atunci întreprinderea are un grad de îndatorare mai ridicat și se poate confrunta cu incapacitatea de rambursare a unor obligații de plată.
Rata datoriilor(Rdat):
Rdat= Total Datorii/ Total Pasiv (3.44.)
Pentru ca întreprinderea să fie apreciată ca sigură, indicatorul trebuie să atingă un nivel de 50%.
Rata autonomiei financiare globale (Rafg.):
Rafg= Capital propriu / Total pasiv. (3.45.)
Este necesar ca capitalul propriu să fie egal sau mai mare ca 1/3 din total pasiv pentru ca la întreprindere să fie situat un echilibru financiar.
Rata de acoperire a dobânzilor(Rdob.):
Rdob.= Profit brut / Cheltuieli cu dobânzile (3.46.)
Acest indicator arată cît de stabilă este capacitatea entității de a-și onora obligațiile de plată privind dobânda, iar mărimea acestuia trebuie să fie mai mare ca 1
Rata de autofinanțare a activelor(Raut):
Raut. = Capitalul propriu / Total Activ (3.47.)
Acest indicator semnifică gradul de acoperire a activelor cu capital propriu, iar obținerea unui nivel înalt, nu reprezintă o garanție că echilibrul financiar poate fi aspirat, iar rentabilitatea firmei este scăzută atunci echilibrul financiar poate fi compromis chiar și in această situație.
Tabelul 3.3.3.
Analiza ratelor de structură a capitalului pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
Din analiza efectuată la „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” Î.S observăm că rata autonomiei financiare în anul 2013 nu depășește rata minimă accesibilă de 0,5, însă la sfârșitul perioadei de gestiune se înregistrează o micșorare a acestui indicator obținându-se o valoare de 0,44. Astfel, din punct de vedere al întreprinderi, apelul la credite este foarte riscant, în condițiile în care situația economică a acesteia se poate deteriora în timp. Rata de îndatorare la termen de 0,97 este în creștere în comparație cu perioada precedentă, cînd s-a înregistrat o valoare de 0,81, ceea ce atestă faptul că întreprinderea a înregistrat un grad înalt de îndatorare și s-a confruntat cu careva dificultăți de onorare a obligațiunilor de plată. Din punct de vedere al autonomiei financiare globale în perioada precedentă observăm un rezultat ridicat, mai jos decît nivelul normal cu 0.47, deși pentru echilibrul financiar este necesar un rezultat apropiat de nivelul 0.33. Însă la sfârșitul perioadei de gestiune se înregistrează o micșorare semnificativă a acestui indicator cu 0,44 puncte procentuale.
Analizînd indicatorii de finanțare a activelor întreprinderii ajungem la concluzia că rata de autofinanțare a activelor este la un nivel destul de redus, în condițiile normale de activitate mărimea acestui indicator se consideră suficientă în cazul cînd este ≤ 0,5. Această mărime nefiind respectată atît în anul 2013 cînd indicatorul înregistrează o valoare de 0,47, cît și în anul 2014 , cînd indicatorul scade cu 0,44 puncte procentuale, ca rezultat aceasta contribuie la micșorarea autonomiei financiare a întreprinderii date.
Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit necesar producției, dezvoltării și remunerării capitalurilor întreprinderii.
1. Rentabilitatea economică, exprimă gradul de valorificare al capitalului total și reflectă câte unități monetare au fost necesare întreprinderii pentru obținerea unei unități convenționale de profit, indiferent de sursa atragerii acestor mijloace.
Rec = (Profit pînă la impozitare / Total activ) * 100% (3.48.)
În țările cu economie dezvoltată, se consideră o rentabilitate economică mai mare de 25%, ceea ce înseamnă că, în maxim 4 ani, întreprinderea își poate reînnoi capitalurile angajate prin profitul obținut.
2. Rentabilitatea financiară, exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acționarilor unei întreprinderi.
Rf = (Profit net / Capital propriu) * 100% (3.49.)
4. Rentabilitatea investițiilor exprimă valoarea investită la 1 leu investit.
Rinv = (Venit din activitatea de investiții / valoarea investiției) *100% (3.50.)
5. Rentabilității vînzărilor (Rv) – această rată indică profitul care se obține la un leu vînzări:
Rv = (Profit brut / Venitul din vînzări) * 100% (3.51.)
Prin compararea acestui indicator cu media pe ramură, se poate vedea în ce măsură întreprinderea a asigurat potențialul pieței, precum și eficiența aplicării politicelor de piață și de prețuri. Principalele rezerve de creștere a ratei rentabilității vînzărilor vizează: sporirea vînzărilor, ameliorarea structurii vînzărilor, accelerarea rotației stocurilor, optimizarea cheltuielilor, maximizarea prețurilor de vânzare, etc.
6. Rentabilitatea fata de resursele consumate – Rata rentabilitatii resurselor consumate se calculeaza prin raportarea unui indicator al rezultatelor la consumul de resurse implicat in obtinerea lui, exprimind in acest fel eficienta efortului materializat in costuri.
Rrc = (Profit brut / Cost vinzarilor)*100% (3.52.)
In literatura de specialitate, se discuta despre valoarea optima a ratei rentabilitatii resurselor consumate ca fiind incadrata intre 9% si 15%.
7. Rentabilitatea activelor curente- reflectă nivelul profitului obținut de fiecare leu al mijloacelor investite încirculația întreprinderii indiferent de sursa de finanțare a acestora. În cazul când întreprinderea obține pierderi contabile nivelul acestui indicator va fi negativ și v-a reflecta nivelul pierderilor obținute de la fiecare leu al activelor întreprinderii.
Rac = (Profit pina la impozitare / Valoarea activelor curente)*100% (3.53.)
Nivelul rentabilității activelor poate crește sau reduce fie prin majorarea sau micșorarearentabilității veniturilor din vânzări fie pe seama accelerării ori încetinirii rotației activelor.
8. Rentabilitatea mijloacelor fixe
Rmf = (Profit pina la impozitare / Valoarea mijloacelor fixe)*100% (3.54.)
Tabelul 3.3.4.
Analiza rentabilității pe perioada 2013-2014
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar anual al Î.S „Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare” anul 2013/2014
În concluzie putem spune că din datele analizate în tabel se observă o scădere a tuturor indicatorilor în anul 2014 față de 2013. Din rândul indicatorilor rentabilității cel mai tare s-a majorat rentabilitatea activelor curente cu 32,56 puncte procentuale constituind în anul 2013 – 5,42%, ceea ce constituie o valoare destul de ridicată. Din analiza efectuată rezultă că rata de rentabilitate financiară la sfârșitul perioadei de gestiune a constituit 11,49% și a crescut cu 10,02 puncte procentuale față de anul 2014. Rentabilitatea fata de resursele consumate in anul 2013 constituie 32,39% iar la sfirsitul perioadei constituie 17,75% .Ca rezultat situația se apreciază favorabilă, pentru că creșterea exprimă efectul respectării corelației dintre un ritm mai mare de creștere a cifrei de afaceri și un ritm mai scăzut de creștere a costurilor vînzărilor. Rentabilitatea economică s-a ,majorat cu 4,4 puncte procentuale față de 2014. Rentabilitatea din activitatea de investiții in anul de gestiune a căpatat un rezultat pozitiv numai că a diminuat considerabil fața de perioada precedentă cu 27,14 puncte procentuale. În general, se observă o bună gestionare și utilizare a resurselor întreprinderii care contribuie la sfârșitul perioadei de gestiune la dezvoltarea și creșterea performanțelor întreprinderii analizate.
Concluzii și recomandări
Finanțarea investitițiilor constituie o etapa semnificativă in procesul investițional, în cadrul căruia, resursele financiare se înglobeaza în bugetul de investiții.
Desi sunt luate o serie de măsuri referitoare la ameliorarea mediului de afaceri în Republica Moldova și la accesibilitatea la surse de finanțare , totuși antreprenorii nu pot sa-și permită să apeleze la surse externe de finanțare în volum mare.Acest fapt este condiționat de restricțiile înaintate de creditori și finanțatori pe de o parte , iar pe de alta parte imperfecțiunea legislative sporeste riscul finanțatorului și a investitorului.
Modalitațile de finanțare existente îmbraca forme dintre cele mai diverse ,în contextual dinamicii complexe a schimburilor economice.
În contextual investigațiilor efectuate se conturează următoarele concluzii:
– Gradul de cercetare a posibilitaților de finanțare a activității investiționale este exagerat la maximum, există o bază legislativă și normativă care reglementează activitatea investitțonală a Republicii Moldova, însa fluxul de investiții este destul de modest, fapt care necesită studierea mai complexă a problemei în cauză.
– Arealul posibilitaților de finanțare a activității investiționale este destul de vast, însa posibilitațile întreprinderilor autohtone de a accesa surse noi de finanțare sunt destul de modeste deoarece costul finanțării este înalt, rata dobinzii înalta, lisa sau insuficiența gajului subevaluat. – Compania analizată are nevoie de investitții pentru procurarea materiei prime și înlocuirea celor învechite.
Dezvoltarea întreprinderii și alocarea de noi resurse financiare presupune unele acțiuni de ameliorare a climatului investițional în cadrul întreprinderii și la nivel de țară. În această ordine de idei considerăm eficiente următoarele recomandări:
– Pentru ca politica investițională promovată de autoritățile administrației publice să fie mai viabilă este necesar de a orienta în următoarele direcții: delimitarea scopurilor și priorităților procesului investițional.
Activitatea financiară a Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ este marcată de o serie de succese și insuccese, care se datorează atît activității managerilor întreprinderii, cît și condițiilor economice și politice ale mediului în care activează. În vederea ameliorării situației procesului investițional al întreprinderii și extinderii posibilităților de finanțare a activității investiționale se propune o atenție deosebită care trebuie acordată reducerii pierderilor de timp în cadrul zilei de muncă, luarea unor măsuri de întărire a ordinii și disciplinei în muncă, ridicarea nivelului de calificare, stimularea materială pentru obținerea de economii din reducerea consumurilor de materiale. În acest context, profitul capătă noi valențe fiind suportul financiar al constituirii fondurilor, cu mențiunea că rezultatele financiare superioare trebuie sa reprezinte o condiție și o sursă internă a prosperității întreprinderii și a personalului.
Pentru cresterea profitabilității Î.S ,,Centrul De Metrologie Aplicată Și Certificare’’ sunt necesare următoarele măsuri de reducere a costurilor. Sporirea veniturilor se face prin cresterea veniturilor de exploatare, cresterea veniturilor financiare si celor investiționale.Datorită faptului ca în cadrul veniturilor din exploatare veniturile aferente realizării produselor, executării de lucrări, prestării de servicii, ocupă ponderea cea mai mare , se impune o crestere a acestor venituri. Sporirea veniturilor aferente lucrărilor executate și serviciilor prestate poate avea loc prin sporirea volumului vînzarilor.La rindul său sporirea volumului de producție realizată poate avea loc prin: imbunatațirea normelor de servire; folosirea eficientă a normelor de lucru ale personalului; ridicarea nivelului de calificare al muncitorilor.
Structurile organizatorice trebuie sa devină mai flexibile, pentru a răspunde unor probleme majore ce se cer rezolvate cît mai eficient: întroducerea și promovarea progresului tehnico-științific; dinamismul transformărilor interne și externe ale societății; perfecționarea organizării și conducerii activității economice, prin reducerea la maxim a verigilor intermediare.
Bibliografie
Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. București: Ed. Economică, 2002.
Legea Republicii Moldova cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 64-66 din 23.04.2004.
HRISCEEV E. Managementul firmei. Editura ASEM. Chisinau 1998, p.237.
Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activității investiționale. – Chișinău: ed. ASEM, 2004. P.8-23.
Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. București: Ed. Economică, 2002. P.14.
Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activității investiționale. – Chișinău: ed. ASEM, 2004. P.8-23.
Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Nr. 234 din 13.10.2006// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.43-45 din 30.10.2006.
Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru anii 2006-5015 // Monitorul Oficial nr.181-183 din 24 noiembrie 2006, p.17.
Strategia de dezvoltare a industriei pe perioada pînă în anul 2015 // Monitorul Oficial nr. 164-167 din 20 octombrie 2006, p.10
Planul Național de dezvoltare pentru anii 2008-2011 // adoptată prin Hotărîrea No.295-XVI a Parlamentului Republicii Moldova la 21 decembrie 2007.
I. Vasile // Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2006.
G. Sandu // Finanțarea întreprinderii, Editura Economică, București 2002;
G. Dobrotă, M. F. Chirculescu, //Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, Analele Universității “Constantin Brancuși” din Targu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009;
G. Dobrotă, M. F. Chirculescu, //Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, Analele Universității “Constantin Brancuși” din Targu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009;
G. Sandu // Formarea capitalurilor firmelor private, Editura Economică, București, 2000.
Energy for Tomorrow’s World, în Raportul Consiliului Mondial al Energiei, 1992.
Bibliografie
Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. București: Ed. Economică, 2002.
Legea Republicii Moldova cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 64-66 din 23.04.2004.
HRISCEEV E. Managementul firmei. Editura ASEM. Chisinau 1998, p.237.
Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activității investiționale. – Chișinău: ed. ASEM, 2004. P.8-23.
Cistelecan, L. M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor. București: Ed. Economică, 2002. P.14.
Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activității investiționale. – Chișinău: ed. ASEM, 2004. P.8-23.
Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Nr. 234 din 13.10.2006// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.43-45 din 30.10.2006.
Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru anii 2006-5015 // Monitorul Oficial nr.181-183 din 24 noiembrie 2006, p.17.
Strategia de dezvoltare a industriei pe perioada pînă în anul 2015 // Monitorul Oficial nr. 164-167 din 20 octombrie 2006, p.10
Planul Național de dezvoltare pentru anii 2008-2011 // adoptată prin Hotărîrea No.295-XVI a Parlamentului Republicii Moldova la 21 decembrie 2007.
I. Vasile // Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2006.
G. Sandu // Finanțarea întreprinderii, Editura Economică, București 2002;
G. Dobrotă, M. F. Chirculescu, //Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, Analele Universității “Constantin Brancuși” din Targu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009;
G. Dobrotă, M. F. Chirculescu, //Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, Analele Universității “Constantin Brancuși” din Targu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009;
G. Sandu // Formarea capitalurilor firmelor private, Editura Economică, București, 2000.
Energy for Tomorrow’s World, în Raportul Consiliului Mondial al Energiei, 1992.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Investitiile Agentului Economic Si Problemele Recuperarii Lor (pe Baza Materialelor I.s ,,centrul De Metrologie Aplicata Si Certificare’’) (ID: 141675)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.