Investitii Straine Directe In Tarile Centrale Si Est Europene
CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………………………………………………2
CAPITOLUL 1
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE – ELEMENTE DEFINITORII 5
1.1.Conceptul de investiție străină directă……………………………………………………………………5
1.2.Teorii cu privire la investițiile străine directe…………………………………………………………10
1.3.Modele prin fluxuri de investiții…………………………………………………………………………….15
CAPITOLUL 2
EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE 20
2.1.Investiții străine directe în CEE…………………………………………………………………………… 20
2. 2.Investițiile de ieșire în CEE…………………………………………………………………………………28
CAPITOLUL 5
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE DIN ROMÂNIA 38
3.1. Evoluția investițiilor străine directe în România…………………………………………………….38
3.2. Repartizarea soldului ISD în România………………………………………………………………….39
3.2.1. Repartizarea soldului ISD pe principalele activități economice……………………………40
3.2.2. Imobilizările corporale și necorporale în întreprinderile românești……………………….41
3.2.3. Repartizarea soldului ISD pe regiuni de dezvoltare……………………………………………42
3.2.4. Repartizarea soldului ISD pe țări de origine………………………………………………………42
3.3. Tipuri de investiții străine directe…………………………………………………………………………43
3.4. Tendințele actuale ale evoluției ISD……………………………………………………………………. 44
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………….46
ANEXE…………………………………………………………………………………………………………………..49
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………53
Introducere
Problematica investițiilor străine directe (ISD) a fost și este intens discutată, existând, în acest sens, activității atât la nivel național cât și internațional. În sfera abordărilor și dezbaterilor profesionale, activitățile interne s-au concretizat, în principal, în lucrări științifice elaborate de specialiști în domeniu și rapoarte periodice ale unor organisme naționale, ca de exemplu Agenția Româna pentru Investiții Străine, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Banca Națională a României. Pe plan internațional, se constată vastitatea și diversitatea articolelor, studiilor și cărților de specialitate, realitatea unei publicații dedicate fenomenologiei investițiilor internaționale și activității societăților transnaționale (ST), elaborarea unui raport anual – Raportul Mondial al Investițiilor (World Investment Report) de către principalul organism cu activității majore în acest domeniu – Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).
Lucrările scrise de autorii români și străini tratează o diversitate de subiecte, ca de exemplu factorii determinanți, tipologia și impactul ISD , politica de promovare a investițiilor străine directe, activitatea și rolul societăților transnaționale, în funcție de disponibilitatea datelor și obiectivele urmărite de autor.
Pe plan intern, se constată faptul că lucrările elaborate, urmărind, fie rolul și funcțiile ISD sau politica de atragere a ISD, fie rolul societăților transnaționale, abordează problematica investițiilor străine directe atrase în țările central și est europene (CEE) și în particular, în România, în contextul tranziției la economia de piață, context care s-a modificat odată cu integrarea acestor state în Uniunea Europeană.
Am precizat că este necesară o abordare integratoare și realizarea unui studiu cuprinzător privind ISD în România în contextul integrării europene. Pe lângă caracterul integrator, am propus ca această lucrare să aducă câteva elemente de noutate atât în ceea ce privește conceptul de ISD cât și sub raportul impactului de investiții străine directe asupra economiilor central și est europene.
Având în vedere complexitatea temei și scopul urmărit, lucrarea de față este structurată în trei capitole, fiecare dintre acestea răspunzând unui obiectiv precis.
În primul capitol, Investițiile străine directe – Elemente definitorii, am reprezentat conținutul, teoriile, factorii determinând ISD, accentuând acele aspecte esențiale în fundamentarea concluziile analizelor efectuate pe parcursul lucrării.
Plecând de la definițiile unor autori români și străini am tratat conceptul de „investiție străină” prin prisma noilor evoluții înregistrate la nivel regional și internațional, care impun, în opinia noastră, luarea în considerare a noțiuni de “capital global”, ca fiind o noțiune mai cuprinzătoare decât cea de “capital străin”, în sensul că reflectă mult mai exact noile dimensiuni economice.
În al doilea capitol, Efectele Investițiilor străine directe în CEE, am prezentat problematica impactului ISD atât sub raport conceptual, evidențiind efectele potențiale, cât și din punct de vedere practic, analizând datele empirice pentru țările din Uniunea Europeană, cu accent pe statele central și est europene. Analizele efectuate au vizat efectele directe și indirecte asupra mediului social și economic,cât și influențele reflectate asupra mediului natural, urmărind, în același timp, și interdependețele dintre cele trei componente ale întregului OM-SOCIETATE-MEDIU.Am demonstrat că prin impactul asupra mediului economic, social și natural din statele central și est europene, investițiile străine directe au susținut sau au frânat dezvoltarea durabilă a acestora, în funcție de condițiile concrete existente la nivel social, economic și politic, gradul de pătrundere a capitalului străin și structura influxurilor de investiții străine directe.
În al treilea capitol, Impactul Investițiilor străine directe asupra economiei românești am săvărșit o amplă și detaliată analiză a efectelor capitalului străin la nivel macroeconomic și microeconomic, urmărind, în același timp, relațiile de interdependentă dintre acestea. La nivel macroeconomic, am arătat că investițiile străine directe au susținut creșterea economică atât direct, prin suplimentarea capitalului intern destinat achiziționării de active fixe cât și indirect, prin stimularea investițiilor autohtone, contribuind, prin efecte de antrenare, la dezvoltarea activităților productive, în principal, a celor aflate în amonte sau în aval față de obiectul de activitate al filialei străine. Analizând impactul investițiilor străine directe la nivel regional, am apreciat că ISD au contribuit la adâncirea decalajelor regionale datorită concentrării în zonele caracterizate de anumite avantaje de localizare, ca de exemplu nivelul mai înalt de dezvoltare economică și existența infrastructurii necesare derulării afacerii.
De asemenea, în spiritul unei abordări riguroase au fost utilizate informații și date statistice furnizate de Institutul Național de Statistică Comisia Națională de Prognoza, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Banca Națională a României, Oficiul de Statistică al Comisiei Europene.
CAPITOLUL 1
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE – ELEMENTE DEFINITORII
1.1. Conceptul de investiție străină directă
Într-o abordare generală, investițiile străine reprezintă acel element al fluxurilor internaționale care reprezintă scopul unei entități, persoană fizică sau juridică, rezidente într-o țară de a primi un interes, pe termen scurt sau lung,într-o companie rezidentă în altă țară.
Drept urmare, “investiția internațională presupune existența a cel puțin doi agenți
economici, agentul economic emitent și agentul economic receptor,situați în spații naționale diferite” (Horobe , 2005, pag.43).
În funcție de raportul instituit între emitentul și receptorul investiției se remarcă două categorii de investiții internaționale: investițiile străine directe (ISD) și investițiile străine de portofoliu (ISP). Din punct de vedere istoric,investițiile străine de portofoliu premerg investițiile străine directe.
Inițial, capitalul se răspandește între țări, în principal, prin intermediul pieței de capital, în căutarea unor rate ale dobânzii mai majorate(diminuate de riscul valutar și alte riscuri) sau/și a unor profituri cât mai mari comparativ cu cele ce puteau fi realizate pe piața locală.
La începutul secolului al XIX-lea, marea majoritate a investițiilor europene în SUA se obțineau sub forma împrumuturilor sau de ținerii unor pachete minoritare de acțiuni. Pe măsura extinderii economiei americane, piața internă de capital a atras noi fluxuri de investiții străine de portofoliu. După cel de-al doilea război mondial, fluxurile de ISD s-au majorat ca pondere în fluxurile investiționale internaționale, odată cu realizarea de către SUA a unor investiții masive destinate reclădirii Europei Occidentale. Acest fenomen predominant ISD în cadrul investițiilor internaționale s-a accentuat puternic începând cu anii `80 grație, în principal, evoluțiilor tehnologice rapide.
Așadar, tipologia investitiilor internationale ingăduie identificarea a două categorii, investițiile străine directe și de portofoliu, caracterizate atât prin diferențe cât și prin similarități.
Încadrarea investițiilor internaționale în una din cele două categorii se întemeiază evident, pe elementele care le diferențiază și asupra cărora ne vom opri în continuare.
Astfel, spre deosebire de investiția străină de portofoliu, investiția străină directă “presupune transferarea de către agentul emitent a controlului și deciziei asupra activității receptorului”. Cu privire la acest aspect se ridică următoarea întrebare: Care este procentul care asigură investitorului străin controlul asupra activității receptorului? Deși teoretic se analizează că preluarea controlului presupune achiziționarea de acțiuni ce asigură jumătate plus unu din numărul total de voturi, practica a arătat că procentul necesar variază de la o țară la alta și de la o companie la alta, în funcție de gradul de împrăștiere al acționariatului. În consecință, din necesități de raportare statistică,reglementările naționale conțin în categoria ISD toate tranzacțiile care presupun trecerea în patrimoniul emitentului a cel puțin 10-20% din numărul total de voturi, respectiv 10% pentru SUA, 20% în Franța și 25% în Germania,în timp ce Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) preconizează un procent de numai 10% (Horobe , 2005, pag.44,45).
În cazul investițiilor străine directe interesul investitorului străin și, în consecință, implicarea acestuia demonstrează pe termen lung, ceea ce exclude posibilitatea desfășurării unor activități speculative posibile în situația investițiilor străine de portofoliu (UNCTAD, 2002, pag.290). Spre deosebire de ISP care simbolizează externalizarea unor active financiare (acțiuni și obligațiuni), investițiile străine directe generează un flux investițional internalizat care cuprinde atât active de capital (tangibile), cât și active intangibile (cunoștințe manageriale, de marketing, know-how).
În fond, agenții economici implicați în investiții internaționale,indiferent de forma acestora (ISD sau ISP) au în vedere dobândirea de venituri,diversificarea și accesul la piață. Diferența între cele două grupări de investiții internaționale constă nu în obiectivele agenților economici implicați care, în cea mai mare parte, sunt similare, vizând stabilirea unei rentabilități sporite, ci în criteriile care stau la baza deciziei investiționale. Astfel, în timp ce prin ISP agenții economici urmăresc „diversificarea portofoliului conform preferinței pentru o anumită expunere sectorială și/sau geografică”, ISD vizează valorificarea superioară a „avantajelor” de ținute de firma investitoare.Ca urmare, în cazul investițiilor străine directe criteriile principale care stau la baza deciziei de a învești într-o anumită țară vizează potențialul pieței și existența capabilităților locale (resurse naturale, umane, de cercetare dezvoltare etc.), în măsură ce, ISP sunt direcționate în funcție de stabilitatea politică a țării receptoare (influențează mărimea investiției), gradul de deschidere economică și de maturitate a pieței de capital, atitudinea guvernului și ușurința cu care sunt repatriate profiturile etc. (Dunning și Dilyard, 1999, pag.20-22).
Comparativ cu investițiile străine directe care sunt îndeplinite, într-o proporție semnificativă, de societățile transnaționale (ST), investițiile străine de portofoliu sunt obținute de o multitudine de agenți economici (instituționali, societăți financiare sau non financiare). Cu toate acestea, date recente arată că fondurile de investiții colective s-au transformat intr-o sursă din ce în ce mai importantă de ISD. Dificultatea încadrării investițiilor realizate de către aceste fonduri colective se datorează existenței unei așa numite “zone gri” (UNCTAD, 2006,pag.16). Concret, atâta vreme cât acestea cumpăra cel puțin 10% din pachetul de acțiuni al firmei vizate, investițiile obținute sunt clasificate ca fiind ISD, chiar dacă, majoritatea lor sunt pe termen scurt sau sunt de natura investițiilor de portofoliu (generează numai fluxuri financiare). Drept urmare, investițiile străine obținute de fondurile de investiții colective redă cel mai bun exemplu de investiții străine de portofoliu care evoluează în investiții directe, în contextul liberalizării circulației capitalului și internaționalizării producției.
O serie de organisme internaționale, printre care Fondul Monetar Internațional (FMI), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) consideră controlul și interesul pe termen lung al investitorului față de investiția îndeplinește cuvintele cheie care definesc investițiile străine directe și, în același timp, le diferențiază de investițiile străine de portofoliu.
O definiție posibilă este aceea că „ISD implică internalizarea unor active (tangibile și intangibile) și activități din străinătate, integrarea orizontală sau verticală
a acestora în structurile societăților transnaționale și renunțarea la piață ca spațiu și mijloc de tranzacționare.” (Mazilu, 1999,pag.17).
O altă definiție posibilă ar fi aceea că „Investiția străină directă este o categorie a investițiilor internaționale care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară (investitorul direct) de a obține un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă țară (investiția directă).” (Bonciu și Dinu,2001, pag.13).
Krugman și Graham (1989) definesc investițiile străine directe că„proprietatea unui rezident străin asupra unor active, cu scopul de a controla folosirea acestor active”, axându-se pe acele caracteristici care privesc natura tranzacției și raportul existent între emitentul și receptorul investiției.
Pornind de la această definiție, un alt autor român, consideră că „investițiile străine directe constau în transferul unui pachet industrial în care sunt cuprinse capital, tehnologii, metode de organizare industrială, expertiză managerială, cunoștințe de marketing etc., ce permite investitorului să exercite dreptul de control asupra investiției”(Negritoiu, 1996, pag.53).
Conform Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare relația pe termen lung existentă între investitorul direct și investiția directă implică participarea directă și în mod semnificativ a acestuia la conducerea companiei și cuprinde atât tranzacția inițială, cât și toate tranzacțiile ulterioare.(UNCTAD, 2002, pag.291).
Într-o abordare similară, care, apreciem că sintetizează aspectele mai sus prezentate, un alt autor român definește investițiile străine directe ca reprezentând „ansamblul fluxurilor financiare, materiale, tehnologice și manageriale pe care o persoană fizică sau juridică le desfășoară într-o altă economie decât cea în care este rezidentă, pentru realizarea unei activități productive de durată, prin de ținerea controlului asupra acesteia” (Matei,2004, pag.20).
Astfel, nu există o definiție unanim acceptată și, personal, considerăm că nici nu este necesară.Important de reținut, sub aspect conceptual, este faptul că investiția străină directă presupune internalizarea unor active tangibile și intangibile în următoarele condiții:
agenții economici implicați să fie situați în spații naționale diferite, și anume: investitorul direct (persoană fizică sau juridică) este rezident în țara de origine, iar invesția directă se regăsește în țara gazdă sau țara receptoare;
interesul investitorului să se declare pe termen lung;
investitorul să exercite controlul asupra activelor în care s-a realizat investiția.
De constatat că nu există o practică uniformă nici în ceea ce privește conținutul investițiilor străine directe. Cu toate acestea, majoritatea autorilor și organismelor interne și internaționale consideră că fluxurile de investiții străine directe se formează din:
acțiuni: participarea la capitalul social al unei firme noi sau existente ceea ce presupune crearea, extinderea unei societăți sau achiziționarea unei firme deja existente;
împrumuturi intracompanie: includ fondurile împrumutate între investitorul direct și filiale, sucursale și firme asociate;
profituri reinvestite: acele venituri pe care le primește investitorul direct și care nu au fost distribuite ca dividende sau venituri pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct.
Astfel, investițiile străine directe se pot obține prin participarea la constituirea sau extinderea unei societăți, prin înființarea sau extinderea unei sucursale, prin câștigarea de acțiuni de pe piața bursieră, prin fuziunea sau preluarea (achiziția) unei companii locale, cu condiția ca investitorul să profeseze dreptul de control asupra investiției și implicarea acestuia să fie pe termen lung.
Drept urmare, investițiile străine directe nu formează venitul exclusiv al societăților transnaționale (ST), putând fi îndeplinite și de persoane fizice,fonduri de investiții sau firme, altele decât companiile multinaționale. Deși, sub aspect teoretic, această afirmație este adevărată, practica a confirmat că cea mai mare parte a investițiilor străine directe se îndeplinește de către societățile transnaționale, în principal, prin fuziuni și achiziții internaționale (M&A).
Liberalizarea investițiilor străine directe a favorizat expansiunea fără precedent a societăților transnaționale, ușurănd intrarea acestora pe piețele interne la nivel global, ceea ce a generat creșterea puternică a producției industriale. În acest context, putem declara că ISD reprezintă nu numai mecanismul principal de integrare a piețelor, ci și liantul dintre sistemele productive ale diverselor țări. În consecință, societățile transnaționale, în calitatea lor de principal vehicul investițional, ilustrează motorul internaționalizării producției și prin aceasta, al globalizării. Fluxurile generate de aceste societăți (fluxuri financiare, tehnologice etc.) sunt principala formă de manifestare a globalizării ( urmare a acordurilor de liberalizare a investițiilor).
Cu privire la acest aspect, date concrete sintetizate în rapoartele statistice
Internaționale puse la dispoziție de UNCTAD accentuează o serie de conexiuni și interdependențe între investițiile străine directe, ca principal instrument al societăților transnaționale și globalizare.
Evoluțiile recente înregistrate la nivelul economiei mondiale și, foarte probabil, și cele viitoare, impun luarea în considerare a conceptului de “capital global” ca fiind o noțiune mai cuprinzătoare decât cea de “capital străin”, care reflectă mult mai exact noile dimensiuni economice.
Plecând de la această idee și având în vedere afirmația potrivit căreia„integrarea se află, în același timp, atât în centrul procesului de regionalizare,cât și în centrul procesului de globalizare” (Miron, 2004, pag.27) apreciem că,în contextul integrării europene, investițiile străine directe capătă noi valențe.
În esență, atât integrarea cât și globalizarea reprezintă un proces de liberalizare a circulației capitalurilor, bunurilor și serviciilor, tehnologiilor și informațiilor. Diferența esențială constă în faptul că Uniunea Europeană dispune de instituții proprii de generare a unor politici comune, precum și de mijloace de control care fac posibilă existența Pieței Unice.
Piața Unică, așa cum este ea definită prin Actul Unic European, presupune, printre altele, libera circulație a capitalului, a forței de muncă (persoanelor), a serviciilor și bunurilor.
Libera circulație a capitalurilor implică înlăturarea controlului asupra fluxurilor de capital, aceasta reprezentând prima dintre cele patru libertăți care s-a realizat în cadrul Uniunii Europene. Liberalizarea totală a circulației capitalului presupune trei etape: liberalizarea operațiunilor de capital de genul creditelor comerciale și investițiilor directe; liberalizarea operațiunilor cu titluri financiare (obligațiuni, actiuni etc); liberalizarea operațiunilor cu împrumuturi financiare și a celor cu instrumente ale pieței monetare.
Cu privire la rolul ISD în contextul integrării europene, Consiliul Europei arăta că „investițiile străine directe pe care țările membre le realizează în economiile din Europa Centrală și de Est sunt instrumentul și dovada practică a integrării acestei regiuni în Uniunea Europeană” ( Essen, 1994).
În opinia noastră, fluxurile financiare, materiale, tehnologice și de cunoștințe care circulă între statele UE-27 în vederea desfășurării unei activități productive de durată, prin de ținerea controlului asupra acesteia, reprezintă investiții directe realizate în cadrul reglementat al Pieței Unice.
În consecintă, se impune redefinerea conceptului de investitie străină directă, astfel încât acesta să reflecte realitătile europene actuale.
Plecând de la definițiile prezentate anterior, o variantă posibilă ar fi aceea că investitiile străine directe reprezintă ansamblul fluxurilor financiare,materiale, tehnologice și de cunoștinte tranferate între un agent economic (persoană fizică sau juridică) rezident în Uniunea Europeană (UE-27) și o companie rezidentă într-o altă tară, în vederea realizării unei activități productive de durată, prin deținerea controlului asupra acesteia.
1.2. Teorii cu privire la investițiile străine directe
În esență, principalele teorii pot fi grupate în: teorii ale dezvoltării macroeconomice, teorii ale întreprinderii și teoria eclectică.
Toate aceste teorii au apărut și s-au dezvoltat odată cu evoluțiile înregistrate în fluxurile de investiții străine directe și cu modificările intervenite în motivațiile companiilor multinaționale de a învești în străinătate.
Potrivit teoriei valorificării imperfecțiunilor pieței, susținută și dezvoltată de Hymer (1960) și Kindleberger (1969), principalele cauze care determină fluxurile de investiții străine directe sunt: diferența ratei de profit între diferitele piețe; imperfecțiunile pieței (imperfecțiuni pe piața bunurilor, imperfecțiuni pe piața factorilor și economia de scara sau producția de masă) a căror valorificare ca urmare a unei experiențe superioare și cunoștințe mai bune
este preferabilă sub forma investițiilor străine directe decât sub forma exportului sau vânzării licențelor. Hymer (1960), plecând de la teoriile inițiale cu privire la investițiile
străine directe, care susțineau că fluxurile de ISD se datorează diferențelor de profit (dobânda) ca și în cazul investițiilor de portofoliu, observa că acestea nu explică unele fenomene apărute în practică economică, ca de exemplu: intrările și ieșirile de fluxuri de ISD se realizează în aceeași țară și în același timp; companiile multinaționale care investesc în străinătate au în continuare o activitate susținută și în țara de origine; societățile transnaționale investesc și,
în același timp, se împrumuta în străinătate.
Constatând această divergentă, Hymer subliniază diferența existenta între investițiile străine directe și cele de portofoliu, precum și necesitatea includerii în orice teorie despre ISD a conceptului de control asupra activelor în care s-a realizat investiția. El considera că fluxurile de ISD se datorează imperfecțiunilor pieței, a căror valorificare prin investiții străine directe este preferată de societățile transnaționale altor forme, ca de exemplu exportul sau
vânzarea licențelor. Analizele lui Hymer se bazează pe două feluri de imperfecțiuni ale pieței, care au fost studiate, ulterior, și de alți teoreticieni, cum ar fi Calvet (1981), Dunning și Rugman (1985), și anume:
imperfecțiuni structurale, caz în care investitorii urmăresc să controleze o întreprindere străină, prin fuziune sau achiziționare, pentru a aplica înțelegeri de cartel între ei. De remarcat că această explicație se verifică numai dacă un investitor achiziționează o întreprindere străină, pe orizontală, care folosește o tehnologie comparabilă;
costul tranzacției și al imperfecțiunii informaționale datorate distribuției inegale a „avantajelor” între întreprinderile existente sau cele potențiale. Astfel, o companie multinațională care își asumă riscuri și implicit costuri suplimentare, trebuie să compenseze aceste costuri prin câștiguri mai mari decât ale întreprinderilor naționale, câștiguri obținute ca urmare a utilizării unor tehnologii superioare, experienței manageriale și structurii organizaționale la nivel mondial.
Teoria avantajului de oligopol a fost dezvoltată de Caves (1971), Graham (1978) și Kindleberger plecând de la două ipoteze diferite.Edward M. Graham susține, în studiul publicat în anul 1978, că marile întreprinderi investesc una în țara celeilalte ca acțiune de autoapărare pe tărâmul concurentei oligopoliste. Teoria sa explica de ce întreprinderi europene investesc în SUA exact în aceleași sectoare industriale în care companii americane investesc în Europa. În sprijinul ipotezei sale, Graham arata că, în mai multe domenii industriale, investitorii europeni în SUA i-au urmat pe cei americani în Europa cam la aceleași
intervale de timp. El nu explică însa, de ce este generată investiția inițială la care se răspunde cu o „contraamenintare”.O teorie asemănătoare a fost lansată de F.T. Knickerbocker (1973)
pentru industriile concentrate, unde mișcările unei firme conduc la reacții din partea companiilor concurente. Acest fenomen a fost numit “reacția oligopolistica”. Raționamentul acestui comportament ar fi următorul: dacă o firmă este capabilă să domine un sector industrial dintr-o țară străină, supremația să poate afecta balanță de putere, diminuând cota de piață a concurenților. Astfel, prin amplasarea unei sucursale în străinătate, firmele concurente încearcă să mențină status-quo-ul sectorului industrial. Ipotezele lansate de Knickerbocker și Edward B. Flowers (1976) au fost testate empiric,concluzia fiind că, odată cu creșterea gradului de concentrare industrială, se înregistrează și o intensificare a reacției de oligopol. Teoriile acestea nu explică, însa, motivul care a stat la baza deciziei liderului de a învești în străinătate, ci doar motivează fluxurile complementare de ISD (Mazilu, 1999, pag.36).
Potrivit teoriei lui Caves, cea mai răspândită structura industrială în ISD este oligopolul bazat pe produse diferențiate. El afirmă că întreprinderile și nu persoanele fac cele mai multe investiții directe, în această categorie Caves incluzând și diversificarea, orizontală sau verticală (integrare).
În opinia sa, deținerea de către o întreprindere a unui singur „bun”, numit „avantajul lui Hymer”, este mobilul inițial al unor investiții pe orizontală. Caves arata că acest bun trebuie să aibă caracterul unui „bun public” (cost 0 sau foarte mic în comparație cu profitul) pentru a putea genera o investiție directă în străinătate, iar profitul să depindă de producția de pe piață
externă. De cele mai multe ori, „cunoștințele” pot avea caracter de „bun public”, iar profitul este asigurat de complementaritatea între producția locală și vânzări.Avantajul exclusiv pe care îl dețin societățile transnaționale și valorificat prin ISD nu numai că trebuie să compenseze dezavantajul și costul determinat de operarea într-un mediu străin, dar investițiile străine directe trebuie să fie modalitatea operațională cea mai rentabilă de accesare a piețelor străine.
Practică a demonstrat că, deseori, firmele testează piețele externe prin exporturi, după care realizează investiții străine directe pentru dezvoltarea unor capacități productive locale, în vederea unei mai bune adaptări a produselor la cerințele pieței. Diferențierea produselor se realizează, mai ales, în cazul bunurilor de consum.
Investițiile străine directe pe verticală sunt explicate de Caves prin necesitatea eliminării incertitudinii generate de structura de oligopol și prin încercarea de a întări barierele de intrare pentru nou veniți.
Teoria ciclului de viață al produsului susținută și dezvoltată de Vernon (1966) demonstrează că localizarea activității productive a unei întreprinderi multinaționale evoluează pe parcursul ciclului de viață al produsului, determinând deplasarea companiilor transnaționale de la export către investiții străine directe.
Inițial, producția are loc în țara de origine, aceasta localizare fiind determinată de criterii ca: flexibilitatea în schimbarea materialelor pentru un produs încă nestandardizat sau nevoia crescânda de a comunica cu clienții, furnizorii și concurenții. Producătorii investesc în străinătate în momentul în care produsul a ajuns standardizat și este în faza de creștere, beneficiind astfel de costul mai redus al factorilor de producție, pentru a evita pierderea pieței
respective în favoarea altor producători. De asemenea, companiile multinaționale vor prefera să continue producția într-o altă țară, care oferă costuri mai avantajoase decât precedenta (spre exemplu: țările mai puțin dezvoltate), și în faza de declin a produsului.
Vernon a reușit ca prin modelul ciclului de viață al produsului să explice cel mai bine intrarea inițială pe piețele străine a întreprinderilor multinaționale producătoare care sunt, de regulă, întreprinderi cu caracter de oligopol.
Este de remarcat faptul că, teoria lui Vernon se bazează pe inovație și dezvoltarea produsului, dar nu poate fi aplicată standardizare.
Într-o lucrarea ulterioară, publicată în anul 1979, Vernon revine asupra teoriei sale și aduce noi precizări, ținând cont de modificările survenite în cadrul internațional. El pune accentul pe două trăsături și anume:
creșterea puterii companiilor naționale, care și-au dezvoltat semnificativ rețeaua și și-au întărit capacitatea de a înființa noi filiale, linii de producție sau produse noi în zone netradiționale;
existenta și a altor țări ce au atins niveluri ale veniturilor și ale costurilor forței de muncă apropiate celor din S.U.A. .
Teoria internalizarii producției a fost dezvoltată inițial de Buckley și Casson (1976) și preluată de Rugman (1980) și Wiliamson (1985). Potrivit acestei teorii, întreprinderile înlocuiesc piețele externe cu fluxuri interne de factori, bunuri și servicii atunci când costurile implicate sunt mai reduse decât costurile de organizare a piețelor. Cu alte cuvinte, firmele crează piețe interne care înlocuiesc piețele imperfecte de produse intermediare.
Teoria internalizarii producției este strâns legată de teoria firmei, întrucât „Firmă și piața reprezintă două modalități alternative de organizare a acelorași tranzacții.” (Williamson și Winter, 1997, pag.8).
Potrivit lui Buckley și Cason exista cinci tipuri de imperfecțiuni ale piețelor de bunuri intermediare, care pot fi suplinite prin internalizare:
inexistenta unor piețe pentru activități interdependente, ca de exemplu activitățile de cercetare dezvoltare;
imposibilitatea de a exploata eficient (prin practicarea unor prețuri diferențiate) poziția deținută pe piață, poziție datorată „cunoștințelor” cu caracter de monopol;
monopolul bilateral (în situația în care acesta generează negocieri fără sfârșit sau fără argumente);
asimetrie informațională între vânzător și cumpărător cu privire la calitatea și valoarea produsului;
limitarea intervenției guvernamentale (impozite pe profit și/sau taxe) pentru bunurile care nu au o piață externă.
Teoria eclectică, dezvoltată de Dunning (1977), asamblează teoriile comerțului internațional și localizării investițiilor, împreuna cu teoriile avantajelor de monopol și internalizarea producției. Astfel, Dunning susține că fluxurile de investiții nu sunt determinate de o singură cauză, ci de o combinație de motivații, și anume:
avantajele țării gazda;
avantaje specifice întreprinderii investitoare;
capacitatea proprietarului întreprinderii investitoare de a internaliza aceste avantaje.
Potrivit lui John Dunning, teoria activității societăților transnaționale este la granița “dintre teoria macroeconomică a comerțului internațional și teoria microeconomică a firmei, fiind un exercițiu de alocare macroeconomică a resurselor și de teorie organizațională” (Mazilu, 1999, pag.50).
Astfel, o întreprindere transnaționala va lua decizia de a învești într-o țară numai când condițiile din această țară îi vor permite să obțină cel mai mare câștig din internalizarea cunoștințelor sale și din avantajul de monopol. Drept urmare, investițiile străine directe rezultă că o combinație dintre avantajele țării de origine legate de proprietate și avantajele specifice dotării cu resurse ale țării gazda (Dunning, 1992, pag.8).
1.3. Modele prin fluxuri de investiții
Modelul lui Dunning,denumit paradigma eclectică (OLI), arată că internaționalizarea producției se realizează atunci când firma dispune de următoarele avantaje: avantaje de proprietate (de competitivitate), specifice firmei, avantaje de localizare, specifice tării gazdă și avantaje de internalizare (OLI – ownership, location and internalization).
Avantajele de proprietate, interpretate diferit în cadrul teoriei avantajului de monopol (ca mijloace anticompetitive, care împiedică intrarea pe piață a altor firme) sau teoriei reacției de monopol (instrumente concurențiale care între își amplifică procesul de concurentă), sunt definite de Dunning ca resurse ce au potențialul de a genera venituri viitoare (Dunning și Dilyard,1999, pag.4). Aceste avantaje de proprietate pot fi active tangibile (capital,forța de muncă) sau intangibile (informația, tehnologia, cunoștinte manageriale, organizaționale, credibilitatea și bonitatea firmei, contactele politice), această din urmă categorie cuprinzând elemente care pot sau nu pot fi înstrăinate prin vânzare, neexistând o piață de tranzacționare.
Avantajele de localizare sunt determinate, în mare măsură, de caracteristicile tării receptoare, dar factorii specificitării sursă își pun amprenta asupra structurii investițiilor străine directe (ISD care provin din țări cu resurse naturale reduse se vor orienta spre valorificarea materiilor prime). Astfel, în acestă categorie se includ: dotarea cu resurse (naturale și economice), pregătirea și productivitatea forței de muncă, costurile de transport și comunicații, barierele și facilitățile pentru investiții sau comerț , situația politică și economică, diferențele politice, sociale, culturale și educaționale dintre țări.Așadar, aceste avantaje locuționale se bazează pe abilitatea piețelor naționale și a guvernelor de a asigura un set unic de active imobilizate necesare firmelor investitoare (locale și străine) pentru optimizarea utilizării activelor mobile.
Avantajele de internalizare sunt obținute prin internalizarea piețelor factorilor de producție (capital, tehnologie, cunoștinte) în cadrul structurilor ierarhice ale firmelor.
Așadar, paradigma eclectică încearcă să „ofere bazele unei explicații generale a producției industriale” (Mazilu, 1999, pag.55), evidențiind factorii determinanți ai investițiilor străine directe, respectiv: avantaje specifice firmei care pot compensa costurile suplimentare implicate de acțiunea într-un mediu străin sau dezavantajele companiilor multinaționale fată de firmele locale;avantaje specifice tării gazdă, referitoare la piața de desfacere (mărime și evoluție), costurile factorilor (reduse) și infrastructură (dezvoltată);posibilitatea de a internaliza aceste avantaje.
Într-o lucrare ulterioare, plecând de la acest model, Dunning (1993) abordează într-o manieră mult mai detaliată problematica avantajelor pe care le oferă tara gazdă. Astfel, John Dunning consideră că avantajele specifice tării gazdă derivă din (MIGA/World Bank, 2001, pag.25): factori determinanți ai cererii (demand – side influences), respectiv mărimea și evoluția pieței; factori determinanți ai ofertei (supply – side influences), și anume calitatea și costul forței de muncă, sistemul de taxe și impozite; infrastructura politică și socială.
Mărimea și evoluția pieței constituie, din punct de vedere al cererii,principalul factor stimulator al investițiilor străine directe. Astfel, apariția unor piețe noi sau piețele externe în creștere sunt atractive pentru agenții economici străini, în special pentru cei rezidenți în țări care trec printr-o perioadă de recesiune. Așa se explică de ce, în perioada 2001-2003 când s-a înregistrat un declin al fluxurilor de ISD la nivel mondial, țările în curs de dezvoltare nu au fost afectate, spre deosebire de țările dezvoltate care s-au confruntat cu scăderi drastice ale fluxurilor receptate. Un exemplu concludent în acest sens îl constituie situația Chinei, care a devenit în această perioadă una dintre cele mai mari receptoare de investiții străine directe.
Un loc distinct în cadrul factorilor determinanți ai cererii îl deține integrarea regională. Astfel, societățile transnaționale urmăresc să devină active în cadrul acestor regiuni, pentru a avea acces la piața regională în creștere (UNCTAD, 2004, pag.47). Aceasta explică câteva dintre fenomenele înregistrate la nivelul Uniunii Europene cu privire la fluxurile de investiții străine directe receptate, și anume:
creșterea mai rapidă a investițiilor străine directe în cadrul Pieței Unice, decât
în conditii normale, datorită atragerii de noi investitori dornici să devină activi pe această piată lărgită;
2. intensificarea operațiunilor de fuziuni și achiziții (M&A) datorită reorganizării activității ST deja implantate pe această piață.
Factorii determinanți ai ofertei vizează aspecte legate de: valorificarea resurselor, respectiv a materiilor prime, forței de muncă (o caracteristică esențială a acesteia fiind calitatea) și infrastructurii (principala caracteristică a acesteia constând în gradul de dezvoltare și modernizare); eficientă, cu alte cuvinte corelarea costului resurselor (al forței de muncă, transportului, comunicațiilor, materiilor prime etc) cu productivitatea sau randamentul acestora; politica de promovare a investițiilor străine, în cadrul căreia un loc aparte îl au stimulentele acordate investitorilor.
Infrastructura politică și socială are în vedere eficiența administrativă, corupția, înlesnirile sociale (calitatea vieții, școlile bilingve), stabilitatea economică și politică, tratamentul agenților economici etc .
Cu privire la acest aspect, Sengerberger (2002) sublinia faptul că performanțele pieței nu depind exclusiv de liberalizarea și privatizarea acesteia.Piața funcțională impune o serie de cerințe, cum ar fi reguli adecvate, aplicarea eficientă a legii și calitatea serviciilor. Astfel, Sengerberger a scos în evidență faptul că birocrația excesivă, impunerea unor reguli neclare și arbitrare, întârzierile în privatizare, controlul de monopol, lipsa dialogului social și relațiile industriale nesatisfăcătoare ar putea constitui bariere în calea investițiilor străine directe chiar și pentru companiile multinaționale care caută piața (Manea și Pearce, 2004, pag.9).
De asemenea, Mr.Winston Temple sublinia, cu ocazia prezentării Raportului Mondial Anual al Investițiilor (UNCTAD, 2001, pag.21), că investițiile străine directe merg către țările care pot să ofere investitorilor cea mai mare securitate și stabilitate, cea mai mare lichiditate și cel mai mare profit. Pentru a atinge aceste trei obiective investitorii vor analiza politica de promovare a investițiilor străine directe, dar vor acorda mai multă atenție unui sistem juridic stabil și transparent și unor instituții bine consolidate, pentru că aceste caracteristici reduc riscul corupției. Drept urmare, analizând mediul din țară gazdă, societățile transnaționale vor urmări aspectele legate de stabilitatea economică și politică, funcționarea pieței, politica economică, regimul investițiilor străine directe, stimulentele pentru investiții, existența unor resurse, costul și calitatea acestor resurse, eficienta administrativă .
Modelul gravitațional a fost conceput de Tinbergen (1962) și Linnemann (1966) în încercarea de a explica diferite fluxuri bilaterale, cum ar fi turismul, transportul de mărfuri, migrația populației și comerțul. Potrivit acestor cercetători, analog legii gravitației, în cazul fluxurilor comerciale, atracția maselor a două țări crește odată cu dimensiunile tării gazdă (populația și veniturile) și scade odată cu creșterea distanței (costurile de transport) dintre ele. Această ipoteză nu exclude influenta celorlaltor factori care favorizează sau nu fluxurile comerciale, cum ar fi acordurile comerciale preferențiale,barierele comerciale și subvențiile pentru export. Plecând de la acest model, Bergstrand (1989), prin studii empirice, a demonstrat că fluxurile comerciale dintre două țări sunt influențate pozitiv de dimensiunile pieței (venit și populație) și negativ de distantă (Matei, 2004,pag.66).
În consecință, similar paradigmei eclectice, modelul gravitațional evidențiază importanta dimensiunii pieței ca determinant investițional pentru investițiile străine directe.
În ceea ce privește influenta distanței asupra ISD, considerăm că aceasta este discutabilă. Pe de o parte, dacă avem în vedere ipoteza substituției dintre ISD și fluxurile comerciale, atunci, când distanța dintre două țări crește este mai rentabil să se internaționalizeze producția decât să se realizeze exporturi. Pe de altă parte, date empririce privind ISD realizate în Europa demonstrează faptul că apropierea geografică favorizează investițiile străine directe, întrucât creșterea distanței implică sporirea barierelor de internaționalizare a activității și riscuri mai mari pentru investitor din punct de vedere al gradului de control asupra filialelor străine. Teoria localizării se bazează pe teoria comerțului internațional, teoria organizației industriale și teoria haosului (specifică matematicii și fizicii).
Dintr-o perspectivă statică, concentrarea spațială a firmelor a fost explicată prin avantajele comparative date de înzestrarea cu factori de producție, condițiile de acces la piețe și tehnologie (paradigma OLI).
Markusen și Venables (1995) privesc alegerea locației dintr-o perspectivă dinamică. Astfel, ei țin cont atât de externalități și tehnologie care acționează ca o forță centripetă, cât și de competiția generată de prezența mai multor firme care acționează ca o forță centrifugă. Având în vedere că societățile transnaționale sunt implicate în activitățile de relocare, investițiile străine directe joacă un rol important în aceste modele. Cei doi cercetători au arătat că ST reduc presiunea aglomerării pe care o implică mobilitatea internațională a factorilor de producție. Mai mult, Wheeler și Mody (1992) au demonstrat, pe baza datelor empirice, că economiile aglomerate au o influentă dominantă asupra deciziilor investiționale (Matei, 2004, pag.67).
În consecință, „ciorchinii economici” sau clusterele constituie un criteriu în alegerea locației, reprezentând un punct de atracție pentru investitorii străini datorită avantajelor generate de aproprierea de clienți, respectiv de competitori,existența unei infrastructuri dezvoltate .
Teoria localizării se bazează pe teoria comerțului internațional, teoria organizației industriale și teoria haosului (specifică matematicii și fizicii).Dintr-o perspectivă statică, concentrarea spațială a firmelor a fost explicată prin avantajele comparative date de înzestrarea cu factori de producție, condițiile de acces la piețe și tehnologie (paradigma OLI).
Markusen și Venables (1995) privesc alegerea locației dintr-o perspectivă dinamică. Astfel, ei țin cont atât de externalități și tehnologie care acționează ca o forță centripeta, cât și de competiția generată de prezența mai multor firme care acționează ca o forță centrifugă. Având în vedere că societățile transnaționale sunt implicate în activitățile de relocare, investițiile
străine directe joacă un rol important în aceste modele. Cei doi cercetători au arătat că ST reduc presiunea aglomerării pe care o implică mobilitatea internațională a factorilor de producție. Mai mult, Wheeler și Mody (1992) au demonstrat, pe baza datelor empirice, ca economiile aglomerate au o influență dominantă asupra deciziilor investiționale (Matei, 2004, pag.67).
În consecință, „ciorchinii economici” sau clusterele constituie un criteriu în alegerea locației, reprezentând un punct de atracție pentru investitorii străini datorită avantajelor generate de aproprierea de clienți, respectiv de competitori,existența unei infrastructuri dezvoltate etc..
CAPITOLUL 2
EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE
2.1. Investiții străine directe în CEE
Totalul investițiilor de capital privat în CEE a scăzut cu 22% de la € 783m în 2013, spre deosebire de întreaga Europă în cazul în care activitatea de investiții a fost stabil în 2013, comparativ cu anul precedent. Deși nivelul de investiții în CEE a fost sub anii de vârf înainte de criza financiară globală, este demn de remarcat faptul că valoarea capitalului investit în 2013 este 54% mai mare decât 2005 și aproximativ 75% mai mare decât investițiile medie anuală în contextul crizei de pre-financiare perioadă dintre 2002 și 2005. De asemenea, este demn de remarcat că nivelul investițiilor în CEE pentru anul 2013 a fost realizat fără tranzacții singulare semnificative având un impact important asupra cifrelor, spre deosebire de situația în ultimii ani. În 2013, CEE a reprezentat 2,2% din globalul european de investiții de capital privat. În același timp cu nivelul de capital desfășurat a scăzut numărul de companii CEE cumpărate și finanțate de capital privat a crescut; numarul a crescut cu 7%, 226 la 241 în regiune în 2013,marcând cel mai mare număr din 2007.
Figura 1 – Valoare investițiilor anuale în regiunea CEE 2003-2013 (în milioane €)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics din data de 2007-2012
Activitatea de investiții a rămas extrem de concentrată în majoritatea piețelor populate UE în regiune. Polonia, Republica Ceha, România și Ungaria au reprezentat 82% din toate investițiile CEE în 2013, comparativ cu 71% din toate investițiile în 2012. Polonia a fost din nou cea mai mare și cea mai activa piața privata din regiunea CEE, reprezentând aproape jumătate din capitalul investit. Cu toate acestea, reflecta scăderea la nivel de regiune în activitate, cu un declin de 20% în investiții pentru €380m € în 2013, condus de o scădere în preluarea tranzacțiilor. Totusi, Polonia a rămas cea mai activa piață în CEE în 2013, cu 206 m de € de preluare a investițiilor finalizate, sau 48% din totalul regiunii.Polonia a luat, de asemenea, cea mai mare parte de crestere a capitalului de investiții în 2013, cu 150 de milioane €, sau 58% din numărul total de regiunii. Privind la datele în materie de societăți, 89 de întreprinderi din Polonia au primit investiții în 2013, comparativ cu 74 anul precedent, ceea ce a condus la o dublare a numărului de companii de risc finanțate la 59. În același timp, numărul de preluare și creștere a companiilor finanțate a scăzut cu 32%, la 30%. In afara de Polonia, Republica Ceha isi mentine pozitia ca a doua piață pentru investițiile de capital privat în regiune. Capitalul total investit în țară a urcat de la 27% la € 134 mn în 2013, în timp ce numărul de investiții deasemenea, a crescut de la 4 la 14. Cifrele marchează Republică Ceha ca una dintre țările din regiune cu cel mai înalt nivel al capitalului investit pe companie. Aproape 90% din capitalul Republicii Cehe investit a intrat în preluari, în valoare de € 120, sau 28% din totalul regional. Activitatea de investiții, de asemenea, a crescut în România, precum și cele trei țări baltice și Serbia. Atunci cand sunt combinate cu Republica Cehă, aceste șase țări a crescut mai mult decât dublu cota lor de piață in CEE pana la 36% din investiția totală ,comparativ cu 17% în 2012.
Ucraina, Bulgaria și Slovacia toate nivelurile de investitii scad asistate de martorii in 2013, legate de o scădere a nivelului de preluare de oferte. Și în timp ce aceasta rămâne a patra din regiune cea mai mare piață, Ungaria a alunecat în jos în clasament în 2013 din cauza la o scădere de 45% a investițiilor, legate în primul rând de o contracție a nivelului de investiții de risc în țară.Ca întotdeauna, cititorii acestui raport ar trebui să aibă în vedere că investițiile mari pot înclină datele, și așa stimula cifrele de investiții în anumiți ani în anumite țări, și să conducă la ceea ce par a fi picături mari in ulterioarii ani. De exemplu, Republica Cehă a înregistrat cel mai înalt nivel de investiții de capital privat în post financiar in perioadă de criză în 2009, cu o investiție totală de € 1.36bn, un volum care nu a putut fi repetat de atunci. Mai mult de 50% din această sumă a fost implementat într-o singura companie. Factorul cheie al creșterii numărului de companii in CEE care beneficiază de finanțare de capital privat în 2013 a fost de numărul de societăți de risc sprijinit, care a crescut 23% de la an la an la 154 dintr-un total de 241 companii finanțate. În același timp, numărul de companii finanțate cu preluare și de crestere a capitalului a scazut cu 16% la an la an la 87 de companii.Cu capital de risc și de strângere de fonduri de capital de creștere având în 2013, data viitoare este, de asemenea, de natură să arate un număr mai are de companii care beneficiază de investiții ca și de capitalul care este implementat. În funcție de țară, un total de 170 de companii, sau 71% dintre cei care au primit finanțare de capital privat, au fost în doar trei țări, Polonia (89), Ungaria (43) și Lituania (38).
Figura 2 – Investițiile anuale în regiunea CEE, 2008-2013 (in € milion)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Figura 3 – Investițiile anuale în regiunea CEE, 2008-2013 (număr de companii)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Comunicațiile, care au reprezentat 133 de milioane de € din capitalul social privat investit, a fost sectorul cel mai vizat, urmată de bunuri de consum și cu amănuntul, cu € 108m. În spatele lor urmeaza imobiliarele la € 99m, și transporturile la € 77m. Impreuna, aceste patru sectoare a atras peste Științele mediului aproape € 260m în 2012 ,iar in 2013 aproape 33m € din investiții. În mod similar, serviciile financiare de investiții a scazut de la peste 110m € la sub 24m € în 2013,53% din capitalul investit în 2013, sau € 418m în regiunea CEE.
Deși nu se afla printre primele patru sectoare, afacerile și serviciile industriale de investiții a crescut în mod dramatic de la € 71m la € 7m, în timp ce investițiile de energie a rămas ferma la € 76m în 2013.
Este de remarcat că investițiile se varsă în toate sectoarele, precum și de capital a fost mai puțin concentrată decât în anul precedent; nici un sector major nu a primit mai puțin de 12 m € din investițiile din 2013, deși cele cinci sectoare au fost sub nivelul din 2012.
Tabelul 1 – Investițiile anuale în CEE pe sectoare 2012-2013 (în € x 1000)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Datele spune o poveste diferită atunci când au analizat în funcție de numărul de companii care au investit în fiecare sector. Comunicațiile și bunurile de consum și cu amănuntul care sunt încă clasate foarte sus, cu 48 și, respectiv, 27 de companii, reprezentând 31% din societățile beneficiare de investiții. Calculator și electronice de consum a înregistrat 44 companii care primesc investiții în 2013, o creștere nouă a societăți pe 2012. Dar în timp ce această industrie a reprezentat 18% din întreprinderi, proporția de capital a primit 3,2% de la 6,8% în 2012. În mod similar, 24 de investiții au fost realizate în domeniul științelor mediului, care, deși în scădere de la 30 companii în 2012, a reprezentat încă 10% din investitia companiilor. Cu toate acestea, sectorul științele mediului este reprezentat doar 4% din valoarea investițiilor, în comparație cu 26% în 2012, reflectând scăderea investițiilor de la € 260m la € 33m. Privind la cifre un mod diferit, dimensiunea medie a investițiilor în stiintele mediului era € 1.4m în 2013, în comparație cu € 8.7m în 2012. Deși imobiliarele cuprind 13% din valoarea investițiilor în 2013, doar o companie a investit, acest sector a fost neglijabil.Al patrulea sector de valoare de investiții, transportul a fost, de asemenea, concentrat într-un număr mic de tranzacții. Numărul de investiții au crescut cu unu la șapte, iar sectorul a reprezentat mai puțin de 3% din companiile carea au investit.
Tabelul 2 – Investițiile anuale în CEE pe sectoare, 2012-2013 (în număr de companii)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Investițile de capital privat în CEE are un procent din PIB și a scăzut în 2013,unde PIB-ul real în întreaga regiune a crescut la baza unei medii ponderate cu aproape 1,6%. În CEE activitatea de investiții s-a mutat de la 0,082% din regiunea PIB-ului în 2012 la 0.063% în 2013. Acest lucru înseamnă ca CEE a fost un sfert din media europeană de 0.253%, ceea ce a contractat doar marginal în 2013. Pentru fiecare țară, Estonia, Polonia, Macedonia și Republica Cehă au fost toate peste media CEE dar sub penetrarea medie de investiții private sunt echitate în economia Europeană mai largă. Spre deosebire de cifrele CEE, tarile din Europa de Nord sunt conduse de penetrare de capital privat în economiilor locale. În Danemarca, investițiile de capital privat ca procentaj din PIB a fost de 0,739%, în timp ce în Marea Britanie cifra a fost de 0.504%. Estonia, este clasata ca tara de top in CEE pe locul 15 pe lista statelor europene, în timp ce Polonia a fost trei locuri mai jos în locul 18.
Cifrele indică niveluri persistente ale sub-investițiilor în regiunea CEE, dar nu dau, de asemenea, un motiv pentru optimism. Există o concurență în mod clar mai puțin pentru investițiile de capital privat din regiune, comparativ cu alte părți ale Europei, și o sală de creștere a investițiilor ca economiile care continuă să se extindă.
Tabelul 3 – Investiții de capital privat de valoare (în € x 1000) și ca procent din PIB în CEE intre ani 2012-2013
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics pentru datele de investiții și Thomson Reuters pentru datele PIB.
Figura 4 – Investiții de capital privat, ca procentaj din PIB pentru Europa și CEE
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
2.2. Investițiile de ieșire în CEE
Investitiile de iesire din Europa Centrală și de Est a scăzut cu 31% în 2013 la € 741m, măsurată de istoricul costului de investiție. În timp ce această cifră este sub jumătate din € 1,6 miliarde de investitii active în 2011, 2013 este încă clasat ca al treilea an din cele mai aglomerate iesiri vreodată pentru CEE si a fost cu mult peste medii pre-2011.
Figura 4 – Investițiile de ieșire CEE între anii 2003-2013
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Polonia a fost cea mai mare piață din regiune pentru ieșiri în 2013 cu € 285m de investiții, eclipsand Republica Cehă, care a fost cea mai mare piață în 2012. Pentru Polonia, a fost cel mai mare an pentru ieșirile la dosar (de exemplu, din 2002, când CEE datele de capital privat a fost primul colectat), și a marcat o creștere de cinci ori pe 2012. Singur, țara a reprezentat 38% din valoarea de ieșire în regiunea CEE în 2013,în comparatie care cu 2012, când Republica Cehă a reprezentat 68% din valoarea de ieșirile, condus de o eliminare mare. Republica Cehă încă afectuată puternic în 2013 și clasată pe locul al doilea . Țara a văzut € 171m de investiții sau 23% din totalul regiunii, în timp ce în spatele 2012 și 2011, rezultatul Cehiei a fost semnificativ înainte de anii anteriori, și nu a fost condus de o singură tranzacție mare. Ucraina a înregistrat o creștere de mai mult de cinci ori la € 106 m în 2013, deși trebuie remarcat că anulările au reprezentat 44% din suma. Împreună, aceste trei mari piețe de ieșire în 2013 alcătuit 76% din cesiuni regiunea CEE prin valoare, evaluate de investiții. Letonia este clasată pe locul al patrulea cu € 46m și Estonia pe locul șase cu € 33m, atât ca țări au înregistrat o creștere de nouă ori pe nivelele 2012. România a arătat că ieșirile au fost de € 42m, care, deși au fost 65% scăzute in 2012 acestea sunt cu mult peste nivelurile anuale .
Un total de 88 de companii din CEE cu capital privat au fost susținute și au ieșit în 2013 cu o creștere de 35% față de 65 de companii ce au investit în 2012. Ca cea mai mare țară de valoarea a ieșirilor, Polonia a fost de asemenea, cea mai mare cu numărul de companii de ieșiri în 2013, o poziție care a avut loc și in 2007. Reprezentată cu 41% din companii ieșite, comparativ cu 32% în 2012. De asemenea, Polonia a reprezentat pentru majoritatea creșterii de la an la an în companii ieșite din regiune ca număr de cesiuni carea a crescut de la 21 la 36. Republica Cehă și Ungaria au fost următoarele cele mai mari piețe de ieșire din CEE atunci când măsurată prin numărul de firme au investit, fiecare reprezentând 13% din ieșiri, comparativ cu 11% și 8% din companiile de ieșiri, respectiv în anul 2012. Vânzările comerciale au reprezentat 450 € din ieșiri la costuri în regiunea CEE în 2013. În timp ce cifra a fost doar sub jumătate din valoarea înregistrată în 2012, număru de companii au crescut cu patru până la 28, marcând din nou răspândirea de ieșire a activitatii și lipsa de încredere în una sau două mari tranzacții ca în ultimii doi ani.Datele din vânzări comerciale pentru țările CEE este favorabil pentru restul Europei. Vânzările către cumpărătorii industriali au reprezentat peste 60% din totalul de valoare la cost pentru regiune față de 27% din total în Europa, în cazul în care acesta este, de asemenea, cel mai folosit traseu de ieșire. În schimb, vânzările către o altă casă de capital privat sau achizitii secundare, deoarece acestea sunt cunoscute rămân la un nivel scăzut în CEE față de restul Europei. Ca procent au constituit 5% din CEE, cesiuni de valoare la cost și sunt numerotate doar patru tranzacții în comparație cu Europa care reprezinta un întreg în care acestea au reprezentat peste 26% din ieșirile de valoare și fiind ceea de a doua cea mai importantă rută de ieșire. În mod similar, ieserile prin piețele publice, în 2013, în CEE au fost mai mică decât totalul European. Surprinzător, nici un noul CEE de capital privat ofertele publice nu au fost susținute în 2013, în timp ce vânzările de acțiuni secundare au reprezentat 4,1% din total valoarii de ieșire la cost. În Europa, IPO primare a reprezentat pentru 6,6% din valoarea de ieșire și vânzările de capitaluri proprii cotate au fost 13,8% din total. Este de așteptat ca publicul piață,va juca un rol mai mare în ieșirile din CEE, în viitor, cum a fost cazul în ultimii ani. Anulările din istoric au fost la niveluri foarte scăzute în întreaga regiunea CEE, dar a crescut în 2013 la cont pentru 11% din toate ieșirile. Cu toate acestea, acest lucru este încă în conformitate cu nivelul de anulări în toate Europa (10%) și este explicat de o concentrație mare de anulări în Ucraina, care a reprezentat aproape 60% din CEE anulării cifrei de valoare la cost. Ieșirile la instituțiile financiare și vânzările către management au fost următoarele forme cele mai importante de ieșire, reprezentând 9,2% și 8,7% din total, respectiv. ambele cifre au fost semnificativ mai mari decât media europeană care reprezintă 3% și 3,5% din cesiuni.
Figura 5 – Investițiile de ieșire în CEE in 2008-2013 (în milioane €)
Sursa:ECVA/Thomson Reuters
Tabelul 4 – Investițiile de ieșire în CEE vs. totalul Europei, 2013 (în € x 1000)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
În total numărul de companii cesionate a crescut de la 23 la 88 în 2013. Aproape toate creșterile au venit de la numărului mare de companii excitate de vânzările către managementul companiei (de la opt companii în 2012 la 20 în 2013, determinată de o creștere în Ungaria) și instituțiilor financiare (de la 5 societăți la 15, condus de Polonia). Chiar dacă nu a existat nici un capital privat in CEE sprijinit prin IPO în 2013, au existat mai multe vânzări de acțiuni secundar, cu numărul de companii vândute în acest mod crescând de la an la an de la două la nouă, condus de vânzări de stoc în companii de baza in Polonia.
Similar cu rezultatul în termeni de valoare, au existat mai multe scrie-off-uri de număr, cu o creștere în companii care au ieșit în acest mod de la patru la nouă. Deși Ucraina a fost responsabilă pentru cea mai mare parte a valorii scrie-off, majoritatea companiilor din regiune au fost in Letonia, unde șase întreprinderii au fost anulate. Comunicațiile, științele mediulu, și bunuri de larg consum și cu amănuntul au rămas cele trei sectoare cele mai importante pentru cesiunile în 2013. Împreună au reprezentat 66% din ieșirea de valoare, deși clasamentul s-a schimbat din 2012. Comunicațiile au preluat bunuri de consum și cu amănuntul, cu aproape o dublare a valorii pentru € 242m, în ciuda celor două mai putine societăți eliminate de mult în 2012. Tranzacțiile de ieșire din Republica Cehă au reprezentat 58% a sectorului de comunicații de valoare, și Letonia și Estonia a cuprins împreună alte 27%. În contrast, bunuri de consum și ieșirea cu amănuntul din regiune aproape a dublat numărul de societăți la 17 în 2013, dar a redus investițiile de ieșire de la € 722m la 108m € . Activitatea științei mediului a rămas la egalitate cu anul 2012, niveluri cu șapte cesiuni de companii și o relativă creștere modestă de 11% din valoarea la cost de € 140, unde Polonia reprezinta 96% din această sumă.
Afacerile și produsele industriale de iesire si-a triplat numărul de societăți de la 4 la 12, în timp ieșirele au crescut de la € 4 milioane la € 73m în 2013. Serviciile financiare au avut, de asemenea, un an puternic, cu € 61 milioane de ieșiri în 2013 comparativ cu ieșirile de € 4m în 2012, și o creștere a numărului de cesiuni a companiei la 3 la 4. Cesiunile în domeniul produselor chimice și materiale de asemenea, a crescut de la doar 223.000 € la € 43m la cost peste patru societăți. Între timp, calculator și electronice de larg consum a fost unul dintre cele mai aglomerate domeniile de unde numărul de companii care au investit sunt de 12 ceea ce reprezinta o crestere de patru ori decât în 2012, în timp ce valoarea la cost este mai mult decât dublu de € 38m. Ieșirile din industria construcțiilor a scăzut la € 4m la peste € 20 m în 2012, și cedările sectorul transporturilor mai mult de jumatate de € 10 milioane, atât evaluate la cost istoric.
Tabelul 5 – Investițiile de ieșire în CEE, 2012-2013 (în € x 1000)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Tabelul 6 – Investițiile de ieșire în CEE pe sectoare, 2012-2013 (în € x 1000)
Sursa: EVCA / PEREP_Analytics
Efectele ISD diferă de la o țară la alta, în funcție de condițiile concrete existente la nivel social, economic și politic, gradul de pătrundere a capitalului străin și structura influxurilor de investiții străine directe.Analizele efectuate pentru țările din Europa Centrală și de Est au demonstrat faptul că în economiile care au receptat fluxuri semnificative de investiții străine directe, respectiv Estonia, Ungaria și Cehia, se manifestă mai pregnant efectele acestora spre deosebire de statele în care influxurile de capital străin sunt comparativ mai reduse (Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria și România).
Capitolul 3
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE DIN ROMÂNIA
3.1. Evoluția investițiilor străine directe în România
Nivelul investițiilor străine directe în țările CEE a atins cote diferite și a urmat traiectorii distincte,ca urmare a particularităților fiecărui stat,a gradului de deschidere spre exterior,nivelului de înțelegere și previzionare a fenomenelor investiționale,voinței politice și capacității de absorbție.
România, ca și în cazul celorlalte state central și est europene, se pot identifica efecte ale fluxurilor de ISD receptate atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic. Pentru a remarca cât mai exact aceste efecte, urmărind, în același timp, dinamica și relațiile de legătura dintre acestea, vom realiza o serie de analize de corelație pentru perioada 2009-2013, inclusiv anul 2015 în baza cărora vom stabili concluziile referitoare la impactul ISD asupra investiților de capital ,creșterii economice, balanței de plăți externe, veniturilor și cheltuielilor bugetare și forței de munca autohtone.
Investițiile străine directe, ca sursă importantă de finanțare pe termen lung, sunt diversificate din punct de vedere sectorial. Având în vedere că o mare parte a sectorului bancar din România este deținută de investitori străini, investițiile străine directe în sectorul serviciilor sunt o componentă esențială a investițiilor străine directe, urmate de investițiile străine directe în industria prelucrătoare. În cadrul industriei prelucrătoare, o paletă largă de sectoare beneficiază de investiții străine directe. Majoritatea investițiilor străine directe din România provin din UE. Statisticile referitoare la originea investițiilor străine directe sunt dificil de interpretat. În cazul României, investițiile cele mai mari vin din partea Țărilor de Jos, urmate de Austria și de Germania. Însă este posibil ca aceste cifre să fie distorsionate, deoarece numeroase societăți internaționale fie își au sediul oficial în Țările de Jos, fie societatea holding a activităților lor europene se află în această țară. Investițiile străine directe în sectorul bunurilor comercializabile sprijină competitivitatea la export, în timp ce investițiile străine directe în sectorul construcțiilor, generate de boomul creditelor, se ajustează. De la izbucnirea crizei, investițiile străine directe în sectorul bunurilor comercializabile au dat rezultate mai bune decât investițiile străine directe în sectorul bunurilor necomercializabile. În perioada 2009-2012, proporția de investiții străine directe direcționate către sectoarele bunurilor comercializabile a crescut cu 1,7 % pe an, în timp ce proporția către sectoarele bunurilor necomercializabile a crescut cu 0,9 %. Reflectând corectarea boomului creditelor, stocurile de investiții străine directe în activitățile imobiliare și în sectorul construcțiilor au scăzut în 2010 și stagnează de atunci.
Societățile cu capital străin joacă un rol major în integrarea României în comerțul internațional. În 2013, societățile cu capital străin reprezentau 67 % din exporturile de bunuri ale României și 64 % din importurile sale, fiind responsabile pentru o mare parte din comerțul intrasectorial menționat mai sus. Investițiile străine directe în industria prelucrătoare, considerate separat, au contribuit cu 58 % din exporturile de bunuri ale României și 43 % din importuri, ceea ce a determinat un sold net echivalent cu 4,1 % din PIB.
Fluxul net de investiții străine directe
În anul 2013 fluxul net de ISD a înregistrat un nivel de 2 712 milioane euro și este structurat astfel:
Contribuția la capitalurile proprii ale investitorilor străini direcți în ISD din România în valoare de 2 427 milioane euro (89,5 la sută din fluxul net de ISD).
Contribuția la capitalurile proprii rezultă din scăderea participațiilor la capital, în valoare de 2 764 milioane euro, cu pierderea netă, în sumă de 337 milioane euro. Aceasta a rezultat prin diminuarea din profitul realizat în anul 2013 de către întreprinderile ISD profitabile, în valoare de 5 504 milioane euro, a dividendelor repartizate în anul 2013 de către întreprinderile ISD, în suma de 2 287 milioane euro, după care această valoare a fost micșorată cu pierderile înregistrate în întreprinderile ISD care au încheiat anul 2013 cu pierderi, în cuatum de 3 554 milioane euro. Modul de calcul este în concordanță cu metodologia internațională de determinare a profitului de a face o nouă investiție de către întreprinderile ISD, respectiv a pierderii nete înregistrate de către acestea.
Credit net primit de către întreprinderile ISD de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, în cuatumu de 285 milioane euro, ceea ce reprezintă 10,5 % din fluxul net al ISD.
Graficul 1. Evoluția fluxurilor ISD în perioada 2009 – 2013
* credite nete de la investitorii străini direcți.
** fluxurile ISD aferente perioadei 2009-2012 au fost recalculate potrivit metodologiei BPM6
Sursa: http://www.bnr.ro
La 31 decembrie 2013 soldul final al ISD a înregistrat nivelul de 59 958 milioane euro. Acest rezultat fost obținut prin adiție la șoldul inițial al investițiilor străine directe a fluxului net de ISD și a deosebirilor valorice pozitive/negative provenite atât din reevaluările din cauza modificării cursului de schimb și prețurilor unor active, cât și din retratări contabile ale valorii soldurilor inițiale ale unor întreprinderi raportoare. Contribuția la capitalurile proprii (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor ISD avea la sfârșitul anului 2013 valoarea de 40 700 milioane euro (67,8 % din șoldul final al ISD), iar creditul net total admis de către acestea de la investitorii străini direcți, împreună cu cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 19 258 milioane euro, ce reprezintă 32,2 % din soldul final al ISD.
Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu și lung, cât și pe cele pe termen scurt înstrunate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct, cât și prin mediere altor firme nerezidente membre ale grupului.
Graficul 2.Evoluția soldului în perioada 2009 – 2013
Notă: Procentele reprezintă variații față de aceeași perioadă a anului anterior.
* aportul la capitalurile proprii este consolidat cu pierderea netă.
** credite nete de la investitorii străini direcți.
*** soldurile aferente perioadei 2009–2012 au fost recalculate potrivit metodologiei BPM6.
Sursa: http://www.bnr.ro
3.2. Repartizarea soldului ISD în România
3.2.1. Repartizarea soldului ISD pe principalele activități economice
Investițiile străine directe din punct de vedere al orientării pe ramuri economice (conform CAEN Rev.2 s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,1 % din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine redate ramuri sunt: produse chimice ,prelucrarea țițeiului, , cauciuc și mase plastice (5,9 % din total ISD), industria mijloacelor de transport (5,7 %), metalurgia (4,1 %), sticla, industria alimentară, a băuturilor și tutunului (4,0 %) și ciment, ceramică (2,7 %). Pe lângă industrie, activitățile care au atras importante investiții străine directe sunt intermedierile financiare și asigurările (14,2 % din totalul ISD), construcțiile și tranzacțiile imobiliare (9,8 %), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (11,2 %), tehnologia informației și comunicațiile (6,9 %).
Graficul 3.Soldul ISD la 31 Decembrie 2013
Repartizarea pe principalele activități economice
Total economie
(59 958 milioane euro)
Sursa: http://www.bnr.ro
3.2.2. Imobilizările corporale și necorporale în întreprinderile românești
Deținând rolul foarte important pentru creșterea economică pe care îl reprezintă imobilizările corporale și cele necorporale, cât și caracterul de durată pe care acestea îl imprimă investițiilor străine directe, cercetarea statistică și-a propus să condiționeze ponderea acestor categorii de funcții finale ale investițiilor în șoldul ISD la finele anului 2013 și distribuirea lor pe principalele activități economice. Imobilizările corporale și necorporale se constată, cu un sold la finele anului 2013 de 29 431 milioane euro, reprezintat de 49,0 % din șoldul total al ISD, ceea ce administrează un grad semnificativ de stabilitate a investiției străine.
Activitățile economice în care investițiile străine directe se regăsesc în imobilizări corporale și necorporale la un nivel semnificativ sunt: industria (29,4 % din total ISD), iar în cadrul acesteia industria prelucrătoare: construcțiile și tranzacțiile imobiliare (5,9 %) și comerțul (5,7 l%).
Graficul 4. Imobilizări corporale și necorporale la 31 Decembrie 2013
Repartizarea pe principalele activități economice
Total economie
Sursa: http://www.bnr.ro
3.2.3. Repartizarea soldului ISD pe regiuni de dezvoltare
Se observă din punct de vedere teritorial orientarea ISD cu precădere spre regiunea de dezvoltare BUCUREȘTI-ILFOV (61,4 %), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD într-o măsură relativ însemnată fiind regiunea SUD-MUNTENIA (7,7%), regiunea CENTRU (8,6 %), regiunea VEST (7,6 %) și regiunea NORD-VEST (4,5 %).
Menționăm că investițiile străine directe au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiție străină directă, ceea ce nu corespunde întotdeauna cu locul de desfășurare a activității economice.
Graficul 5.Soldul ISD la 31 Decembrie 2013
Repartizarea pe regiuni de dezvoltare
Total ISD
Sursa: http://www.bnr.ro
3.2.4. Repartizarea soldului ISD pe țări de origine
Distribuirea a fost realizată în funcție de țara de rezidență a posesorului nemijlocit a cel puțin 10 la % din capitalul social al întreprinderilor ISD din România.
Primele 4 țări clasate după ponderea avuta în soldul ISD la 31 decembrie 2013 sunt: Olanda (24,4 %), Austria (19,1 la sută), Germania (11,2 %) și Franța (7,6 %), ierarhie neschimbată din anul 2009.
Graficul 6. Soldul ISD la 31 Decembrie 2013
Repartizarea pe țări de proveniență
Total ISD
Sursa: http://www.bnr.ro
3.3. Tipuri de investiții străine directe
Fluxul de participații la capital în întreprinderile investiții străine directe, în valoare de 2 764 milioane euro, este diferită în greenfield, fuziuni și achiziții, dezvoltare de firme și restructurare de firme.
Investițiile 2013 și cele din categoria fuziuni și achiziții (M&A) au consemnat un nivel redus, de 112, respectiv, 152 milioane euro; sarcina predominantă în fluxul participațiilor la capital în 2013 este purtată de dezvoltările de firme cu o valoare de 1 391 milioane euro, respectiv 50,3 la sută din participații, și de restructurările de firme cu 1109 milioane euro, reprezentând 40,1 % din participații.
Pentru evaluarea impactul de durată al investițiilor greenfield asupra economiei, au fost remarcate și acumulările de ISD (șolduri) în întreprinderile înființate prin investiții greenfield, denumite întreprinderi greenfield.
Din punct de vedere al repartizării pe principalele activități economice, ISD în întreprinderi greenfield s-au orientat cu prioritate spre industria prelucrătoare (33,6 % din șoldul ISD în întreprinderi greenfield). Alte ramuri în care aceste investiții au o pondere semnificativă sunt: construcții și tranzacții imobiliare (12,9 %), comerț (18,2 %), intermedieri financiare și asigurări (11,2 %).
Cea mai mare parte a ISD în întreprinderi greenfield se concentrează, ca și ansamblul investițiilor străine directe, în regiunea BUCUREȘTI-ILFOV (56,5 % din șoldul ISD în întreprinderi greenfield); urmează regiunea CENTRU cu 13,3 %, regiunea VEST cu 9,9 % și SUD-MUNTENIA cu 8,3 % din șoldul investițiilor străine directe în întreprinderi greenfield.
Considerată după mărimea ISD în întreprinderi greenfield, ordinea țărilor de proveniență a acestora diferă într-o oarecare măsură de ordinea stabilită în funcție de originea soldului total al ISD. Cele mai mari investiții în întreprinderi greenfield provin din Olanda (23,7 %), urmate de cele din Germania (18,2 %), Austria (14,7 %) și Italia (7,6 %).
Graficul 6. ISD în întreprinderi greenfield
* întreprinderi greenfield – întreprinderi înființate prin investiții greenfield
Sursa: http://www.bnr.ro
Gradicul 7. ISD în întreprinderi greenfield**
* țări a căror investiție este mai mică de 500 milioane euro
** întreprinderi greenfield – întreprinderi înființate prin investiții greenfield
Sursa: http://www.bnr.ro
3.4. Tendințele actuale ale evoluției ISD
Veniturile nete primite de către investitorii străini direcți în anul 2013 au fost de 2 839 milioane euro,ceea ce arata o creștere cu 1 572 milioane euro (124 %) în raport cu anul precedent. Veniturile nete obținute din veniturile din participații la capital și din veniturile nete din dobânzi.
Veniturile din participații la capital ilustrează profiturile obținute de întreprinderile ISD, în valoare de 5 504 milioane euro, reduse cu pierderile înregistrate de întreprinderile investițiilor străine directe în valoare de 3 554 milioane euro, rezultând pentru anul 2013 un nivel de 1 950 milioane euro.
Prin micșorarea veniturilor din participații la capital cu valoarea dividendelor distribuite în anul 2013 investitorilor străini direcți (în cuatum de 2 287 milioane euro) se obține o pierdere netă, pe ansamblul investiților străine directe, în cuatum de 337 milioane euro, calculată conform metodologiei internaționale de determinare a profitului reinvestit.
Veniturile nete din dobânzi primite de către investitorii străini direcți la creditele acordate întreprinderilor lor din România, atât direct, cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului,au înregistrat un nivel de 889 milioane euro.
GRAFICUL 8. Investițiile nete realizate în economia națională
Sursa:http://www.insse.ro
Comparativ cu 2014, în 2015 se constată o creștere a ponderii investițiilor nete în lucrări de construcții noi cu 2,4 puncte procentuale. Ponderea investițiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) și alte cheltuieli a scăzut cu 2,2 puncte procentuale, respectiv cu 0,2 puncte procentuale.
Graficul 9. Structura investițiilor pe activități ale economiei naționale
Sursa:http://www.insse.ro
În EU28, investitiile au crescut cu 2,6% în industrie, cu 1,8% în construcții, cu 2,7% cu servicii și cu 2,1% în (în special) de economie de afaceri în primul trimestru. În primul trimestru al 2015, cele mai mari cresteri anuale ale investitiilor pentru întreaga economie a fost înregistrate în România (8,5%), Bulgaria (6,9%), iar o usoara scădere este in Polonia (4,9%) fata de anul 2014. Economiștii susțin că se așteaptă ca investițiile străine directe din Rusia să se înjumătățească la 41 de miliarde de dolari, dar a adăugat că țara este un 'caz special', din cauza fluctuațiilor fluxurilor de capital ale companiilor ruse cu sediul peste hotare. WIIW prognozează că investițiile străine directe vor rămâne relativ neschimbate în sud-estul Europei și arată un 'un optimism moderat' în cazul Turciei, din cauza incertitudinilor politice.
CONCLUZII
Sub aspect conceptual, ISD presupune internalizarea unor active tangibile și intangibile în următoarele condiții:agenții economici implicați să fie situați în spații naționale diferite; interesul investitorului să se manifeste pe termen lung; investitorul să exercite controlul asupra activelor în care s-a realizat investiția. În contextul noilor evoluții înregistrate la nivel mondial și regional conceptul de „investiție străină” capăta noi valente. În opinia noastră, conceptul de “capital global” reflecta mai fidel procesele generate de accentuarea fără precendent a globalizării. De asemenea, existenta „spațiului european” impune redefinirea conceptului de ISD, astfel încât acesta să reflecte realitățile europene actuale.
Prin realizarea de ISD, societățile transnaționale urmăresc obținerea celui mai mare câștig posibil din valorificarea „avantajelor”proprii, exploatate, cu rentabilitate mai ridicată, în afara granițelor naționale, ceea ce implică faptul că s-a atins un anumit nivel de dezvoltare economică al țărilor sursa. Astfel, nivelul de dezvoltare economică influențează atât volumul cât și structura fluxurilor de investiții străine directe generate și receptate de o țară. În acest sens, analizele efectuate au demonstrat existența unei relații bidirecționale între nivelul de dezvoltare economică al țărilor central și est europene și volumul fluxurilor de ISD receptate de către acestea.
Motivațiile investiționale ale societăților transnaționale s-au deplasat de la accesul la resurse naturale și reacția față de protejarea piețelor locale către considerente legate de competitivitate (costuri și eficientă), accesul la active strategice (capabilități de cercetare dezvoltare) și la piețele liberalizate. La nivelul Europei Centrale și de Est, deși mărimea pieței și costul factorilor de producție sunt principalele motivații investiționale, o importanță din ce în ce mai mare este acordată mediului economic și politic, calității instituțiilor guvernamentale, sistemului juridic, nivelului de acces la informații și gradului de dezvoltare al infrastructurii (de transport, de comunicații etc).
În condițiile existenței unei strategii clare și coerente și a unui cadru legal și instituțional corespunzător, țările gazda pot aplica o paletă largă de politici de promovare a investițiilor străine directe, începând cu politici de bază, axate pe atragerea și menținerea investitorilor străini, și continuând cu politici mai complexe, axate pe orientarea investițiilor străine către anumite sectoare economice și/sau regiuni de dezvoltare prin utilizarea inteligentă a stimulentelor investiționale. În acest sens, politica Comisiei Europene vizează acordarea unei palete largi de stimulente financiare atât investitorilor străini cât și celor autohtoni, cu scopul de a reduce decalajele existente între regiunile de dezvoltare (la nivelul unei țări membre sau al UE), asigurând, în același timp, condiții echitabile de concurență pentru toate sectoarele economice.
Fluxurile de ISD receptate de România sunt relativ reduse comparativ cu celelalte țări din CEE , fiind puternic concentrate în zonele care beneficiază de un nivel de dezvoltare mai ridicat și o infrastructură fizică mai modernă. Se remarca preferința investitorilor străini pentru câteva activități din sectorul serviciilor (comerț, servicii financiare, telecomunicații, servicii prestate întreprinderilor) care au atras investiții semnificative de tip „greenfield”, alături de unele 261 activități industriale tradiționale (metalurgie, bunuri de larg consum, industria auto, ciment, produse chimice, prelucrarea țițeiului) caracterizate prin rientarea preponderență a investițiilor straine directe către achiziționarea întreprinderilor de stat, în cadrul procesului de privatizare.
Maximizarea efectelor potențial benefice și diminuarea „costurilor” asociate ISD depind de condițiile concrete existente în țara de implantare la nivel economic, social și politic, gradul de pătrundere a capitalului străin și structura influxurilor de investiții străine directe. În statele central și est europene în care politicile de atragere a ISD au fost fundamentate pe o strategie clară și coerenta pe termen lung, vizând îmbunătățirea calității factorilor de producție existenți prin realizarea de investiții în tehnologie, în dezvoltarea infrastructurii și în creșterea pregătirii forței de muncă, fluxurile masive de capital străin au generat efecte benefice semnificative concretizate, în esență, în susținerea și accentuarea dezvoltării economice și sociale care, la rândul ei, va influența pozitiv atât nivelul cât și calitatea fluxurilor viitoare.
Având în vedere aspectele prezentate, apreciem că în România, aflată, în prezent, în stadiul doi al ciclului dezvoltării investiționale, pătrunderea masivă a capitalului străin orientat, într-o mai mare măsură, către activitățile care încorporează un conținut ridicat de resurse locale și, în principal, de tehnologie și cunoștințe, ar putea favoriza ameliorarea calității factorilor de producție existenți și crearea unor factori de producție specializați. În acest sens, atât teroria cât și practica economică, inclusiv experienta celorlaltor state central și est europene, demonstrează că pe măsură ce fluxuri din ce în ce mai mari de ISD vor pătrunde în economie, impactul acestora asupra mediului economic, social și natural va depinde semnificativ de politicile guvernamentale aplicate.
Drept urmare, strategia de dezvoltare pe termen lung a României trebuie să se axeseze cu prioritate pe îmbunătățirea capabilităților umane și tehnologice, singura opțiune viabilă în vederea reducerii decalajelor față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin aplicarea unor măsuri care să vizeze:
• îmbunătățirea calității resursei umane, prin creșterea investițiilor în educație, inclusiv a celor care urmăresc formarea continuă a forței de muncă, întrucât construirea unei societăți bazate pe cunoaștere nu este posibilă în condițiile în care educația reprezintă numai un obiectivmarginal; stimularea activităților de cercetare dezvoltare, inclusiv prin realizarea unor parteneriate între sectorul public și cel privat;
• încurajarea inițiativei locale, prin reducerea birocrației și crearea unui cadru administrativ eficient;
• încurajarea firmelor investitoare să-și dezvolte activitățile generatoare de valoare adăugată mare și să investească în acele activități care sporesc avantajele comparative ale resurselor autohtone;
• stimularea formării clusterelor bazate pe activități înrudite, inclusiv prin implicarea mai activă a administrației locale în soluționarea problemelor și doleanțelor investitorilor (exemplul Ungariei și al Poloniei este relevant în acest sens).
În vederea reducerii decalajelor față de celelalte state europene, România are în mod obiectiv nevoie de investiții străine directe care să completeze și potențeze efortul autohton, susținând creșterea competitivității și eficienței resurselor, activelor și capabilităților. Având în vedere atât experiență proprie cât și exemplele pozitive ale unor state central europene apreciem că maximizarea raportului dintre contribuțiile pozitive și negative ale investițiilor străine directe impune promovarea unor politici guvernamentale adecvate, orientate către utilizarea inteligentă a fluxurilor de capital străin ca instrument al strategiei de dezvoltare.
Anexa 1
Tabelul 1. Repartizarea pe principalele activități economice a soldului ISD
la 31 decembrie 2013
Sursa: http://www.bnr.ro
Anexa 2
Tabelul 2. Repartizarea pe principalele activități economice
a soldului imobilizărilor corporale și necorporale la 31 decembrie 2013
Sursa: http://www.bnr.ro
Anexa 3
Tabelul 3. Repartizarea pe regiuni de dezvoltare a soldului ISD
la 31 decembrie 2013
Sursa: http://www.bnr.ro
Anexa 4
Tabelul 4. Repartizarea pe țări de origine a soldului ISD
la 31 decembrie 2013
Sursa: http://www.bnr.ro
Anexa 5
Tabelul 5. Investițiile nete realizate în economia națională
– date provizorii –
Biblografia
Cărți
Anda Mazilu, Transnaționalele și competitivitatea : o perspectivă est-europeană , Editura Economică Bucuresti, 1999 pag.17,36
Florin Bonciu, Marian George Dinu, Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe ,Editura Albatros 2001,pag.13.
Horobe Alexandra Managementul riscului in investițiile internaționale, Editura AllBeck, București, 2005,pag 43,44,45
John H. Dunning and John R. Dilyard,Transnational Corporations, vol. 8, no. 1, 1999 pag 20-22
Manea, J. and Pearce, R. (2004) Industrial restructuring in economies in transition and TNCs' investment motivations. Transnational Corporations, 13 (2)., pag.9).
Oliver Williamson și Sidney G. Winter, Natura firmei Timișoara: Sedona, 1997, pag.8).
John H. Dunning (1992): Multinational Enterprises and the Global Economy, Addison Wesley, pag.8
Articole sau documente descărcate de pe Internet:
http://www.europarl.europa.eu
https://www.miga.org/documents/WIPR13.pdf
unctad.org | World Investment Report 2014
https://www.perepanalytics.eu
www.evca.eu/media/.
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/cr2015_romania_ro.pdf
: http://www.bnr.ro
:http://www.insse.ro
http://ec.europa.eu/eurostat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Investitii Straine Directe In Tarile Centrale Si Est Europene (ID: 141670)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.