Investitii Straine Directe In Economie

Investiții străine directe în economie

Introducere

Cap.1. Investiții străine directe

1.1.Definiția și geneza

1.2.Rolul ISD

1.3.Tipuri de ISD

Cap.2. Investiții străine directe în România

2.1.Crearea cadrului legislativ favorabil ISD

2.2.Măsuri specifice de atragere a ISD în România

2.3. Efectele investițiilor străine directe

2.3.1. Efectele ISD asupra firmelor investitoare

2.3.2. Efecte ISD asupra țăriilor – gazdă

Cap.3.Evoluția ISD în România

3.1.Evoluția ISD in perioada 2008-2014

3.2.Structura ISD pe sectoare economice in perioada 2008-2014

3.3.Structura ISD în funcție de țara de rezidență in perioada 2008-2014

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Introducere

O importanță din ce în ce mai mare este acordată astăzi problemei investițiilor străine directe (ISD), acestea fiind văzute ca factor principal de stimulare a creșterii economice.

Problema investițiilor străine directe a fost și este puternic dezbătută, în acest sens existând preocupări atât la nivel național, cât și internațional. Având la baza ipoteza conform căreia fluxuri mari de investiții străine directe determină o serie de beneficii economiei țării primitoare, în ultimii ani, fluxurile globale ale ISD au înregistrat o creștere iminentă.

Astfel, investiția străină devine motorul esențial al strategiei de dezvoltare economică și de modernizare, de creștere a veniturilor și a locurilor de muncă. De asemenea, ISD fac parte din clasa fluxurilor financiare ce nu generează datorie externă și sunt considerate a fi un complement al investițiilor autohtone și, totodată, un finanțator semnificativ al deficitului de cont curent

Din aceste considerente, este clar că investițiile străine directe sunt de preferat altor surse de capital, dacă luăm în considerare faptul că ieșirile de capital pe care le implică – repatrierea profiturilor – depind de rezultatele economice obținute, răspunzând atât interesului specific al investitorului, cât și al statului, care urmărește creșterea economică. Important de menționat sunt efectele indirecte pe care le manifestă ISD în cadrul unei economii locale, spre exemplu, impulsionarea formării capitalului uman, externalitățile tehnologice, accesul la piețe externe. Acestea sunt menționate în noua teorie a creșterii ca factori generatori de creștere economică pe termen lung. Cercetătorii și-au îndreptat atenția și spre legătura dintre investițiile străine directe și creșterea economică, o serie de studii empirice urmărind dacă investițiile influențează pozitiv creșterea. Aceștia au sugerat că legătura pozitivă este influențată de anumite conjuncturi economice.

ISD contribuie la Produsul Intern Brut (PIB), la formarea brută de capital fix (total investiții în economia gazdă) și la balanța de plăți.

Capitolul 1. Investițiile străine directe

Definiția și geneza ISD

Investiția externă directă este definită de Fondul Monetar Internațional, ca „o relație investițională de durată între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă ce implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Sunt considerate investiții directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi, creditele dintre acest investitor și întreprinderea în care a învestit, precum și profitul reinvestit de către acesta”. Principalul criteriu în identificarea unei investiții directe este influența sau participarea semnificativă a investitorului la administrarea investiției.

Începutul afacerilor internaționale se pierde în negura timpului. Mărturii evidente ale unui comerț internațional intense există încă de acum 5 000 de ani. Vechii egipteni, grecii, fenicienii făceau afaceri cu străinii. Ei întâlneau multe obstacole, pe care le mai întâlnim și astăzi (diferențe de limbă, cultură, obiceiuri, dificultăți de transport, diverse reglementări), dar, cu toate acestea, dorința de a prospera și de a se dezvolta a surmontat toate dificultățile.

Originile corporațiilor transnaționale sunt strâns legate de marile descoperiri geografice și de colonizarea lumii de către Anglia și Olanda, urmate mai apoi de Spania, Franța sau Portugalia.

Începând cu secolul XVI și continuând până în secolul XIX, firme cum ar fi Compania Indiilor de Est au desfășurat activități comerciale în Africa, America sau Asia. Adevărata scânteie care a dat aripi fenomenului corporatist, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, a reprezentat-o dezvoltarea capitalismului și revoluția industrială, care au permis creșterea fără precedent până atunci a productivității muncii și, implicit, a producției. Tehnologia performantă a permis dezvoltarea tehnicilor de stocare a mărfurilor și reducerea duratei transporturilor, ceea ce a dus la reducerea costurilor și impulsionarea activităților cu străinătatea.

La mijlocul secolului XIX, "Singer" construia o fabrică de mașini de cusut in Scoția. De-a lungul secolului XIX și începutul secolului XX, căutarea asiduă de resurse minerale, petrol, precum și presiunea pentru protejarea sau dezvoltarea pieței au făcut ca multe companii din Statele Unite și Europa Occidentală să înceapă să desfășoare activități peste graniță. (Donald A. Ball; Wendell H. McCulloh, jr,1996)

Două treimi din investițiile acestor companii au fost făcute în Asia, America Latină, Africa și Orientul Mijlociu. În această perioadă se formează corporațiile transnaționale din domeniul petrochimic și alimentar. Fuziunile și achizițiile repetate au determinat apariția monopolurilor și oligopolurilor în industrii ca cea petrochimică sau alimentară. Compania americană United Fruit Company controla 90% din importul de banane în SUA în 1899, iar Royal Dutch Shell deținea 20% din producția rusească de petrol, la începutul primului război mondial . (John Dunning,1993)

În perioada interbelică cererea de resurse naturale a stimulat fuziunile dintre marile firme, activitatea transnaționalelor americane înflorind, în vreme ce investițiile europene au cunoscut declinul. În aceeași perioadă, in Japonia se formează așa numitele « zaibatsu » (Mitsui și Mitsubishi), ele fiind, în fapt, corporații gigant ce lucrau în colaborare cu guvernul japonez, având poziție de oligopol în sectoarele cheie ale economiei japoneze: industrie, finanțe și comerț.

Firmele transnaționale vestice au continuat extinderea, țările gazdă făcând de multe ori concesii importante acestora. Marile companii ofereau toate serviciile pe care guvernele nu le puteau asigura, cum ar fi serviciile de educație, sănătate etc. Această dependență de capitalul străin părea că este acceptată de gazde, dar naționalismul și dezvoltarea economică au început să ia amploare. Investițiile în străinătate au fost dominate în primele două decenii postbelice de corporațiile americane, simțindu-se însă și prezența celor europene și japoneze.

După cel de-al doilea război mondial s-a înregistrat o mare cerere de bunuri și servicii, fapt care a alimentat dezvoltarea afacerilor internaționale. Acțiunile de amploare inițiate de guvernul american, ca planul Marshall, menit să ajute la reconstrucția economiilor europene și japoneze, au încurajat S.U.A. să privească spre exterior, iar firmele din această țară să aibă o perspectivă globală. În plus, firmele americane aveau capital pentru a investi.

Corporațiile multinaționale au devenit un fenomen american. Investițiile străine americane au crescut de la 12 mld. USD in 1950, la aproape 80 mld. USD in 1970. În anii "50, băncile din Statele Unite, Europa și Japonia au început să investească sume enorme în acțiuni, încurajând fuziunile și concentrările de capital. Remarcabilele progrese realizate in domeniul transporturilor, tehnicii de calcul și comunicațiilor au accelerat internaționalizarea investițiilor și comerțului, noile metode de publicitate ajutând societățile transnaționale să dobândească noi segmente de piață.

Toate aceste influențe combinate au condus la consolidarea oligopolistică a poziției societăților transnaționale în comerțul mondial. Dacă în 1906 erau două sau trei companii cu active de peste 500 milioane dolari SUA, în 1971 erau 333 de astfel de corporații, din care o treime aveau active ce depășeau un miliard de dolari, iar 70% din comerțul mondial din afara lagărului comunist era controlat de firmele transnaționale1 . De altfel, proliferarea corporațiilor transnaționale a fost evidentă în ultimul sfert de veac: de la 7 000 de companii în 1970, la peste 60 000 astăzi.

Începând cu 1970, pentru societățile transnaționale se prefigurează o perioadă când o parte din vraja internaționalizării se epuizează. Aceasta a fost combinată cu creșterea ostilității guvernelor gazdă față de investițiile străine, ceea ce a dus la o perioadă de dezinvestire. Ostilitatea era îndreptată mai ales asupra companiilor americane, poate datorită succesului repurtat de către acestea, dar și datorită neluării în calcul de către firmele americane a specificului mediului cultural al țărilor gazdă.

Între 1970-1975 companiile americane și-au vândut aproape 10% din filiale, iar numărul de noi filiale create au fost în scădere. În contrast cu evoluția firmelor americane, firmele japoneze au înregistrat succese substanțiale în procesul de internaționalizare și de comercializare a produselor lor pe piața internațională.

De la mijlocul anilor ‘70 până la mijlocul anilor ‘80, s-a înregistrat un reviriment al investițiilor străine în America. Din 1975 până în 1983 investițiile americane în afara granițelor au crescut cu 83%, în timp ce investițiile străine în America au crescut cu 280%. Potrivit acestei evoluții, se pot identifica mai mulți participanți în definirea universului societăților transnaționale1 .

Astfel, până in 1955 se poate vorbi de doi participanții, și anume: de firmă și universul său imediat : clienți, furnizori, proprietari. Acest stadiu este caracterizat de o anumită simplitate, ca urmare a consensului existent între acești doi parteneri. Este perioada de dominare absolută a americanilor în domeniul tehnologiei, mașinilor, produselor de larg consum și managementului, cu exporturi americane în creștere continuă și apoi, ca urmare a înăspririi barierelor vamale, cu investiții directe. Japonezii, ca și europenii, se aflau in plină reconstrucție și nu puteau reprezenta concurenți de temut.

În același timp, companiile americane aveau un foarte bun management, constituind avangarda dezvoltării tehnologice și manageriale. Celelalte companii au copiat firmele americane; de altfel, multe din metodele moderne de management japonez de astăzi sunt, de fapt, adaptări ale celor americane din anii ‘50. Multe din actualele țări în dezvoltare nu-și cuceriseră încă independența, iar legislația privind investițiile străine era în faza de formare.

Acest lucru s-a tradus într-o libertate de mișcare foarte mare din partea marilor firme, care acționau într-un spațiu puțin îngrădit. Din punct de vedere al personalului, firmele multinaționale preferau personal specializat (mai ales pentru funcțiile importante) din țara de origine. În perioada 1955-1970 apare un al treilea participant important, și anume guvernul țării gazdă. Țările în dezvoltare își cuceresc rând pe rând independența politică și devin din ce în ce mai preocupate de suveranitatea lor, sensibil amenințată de corporațiile gigant. În acest scop sunt elaborate politici referitoare la investițiile străine directe care să apere interesele statului național.

Firmele nu mai pot ține cont doar de obiectivele lor sau al constituenților lor comerciali, trebuie să țină cont acum și de obiectivele de dezvoltare ale guvernelor țărilor gazdă. Relațiile dintre firme și statele naționale devin tot mai complexe și tot mai importante în deciziile firmelor.

Pe de altă parte, țările europene și Japonia s-au refăcut din punct de vedere economic, iar companiile din aceste țări devin tot mai puternice. Pentru companiile americane această prezență în spațiul economic internaÎn acest scop sunt elaborate politici referitoare la investițiile străine directe care să apere interesele statului național.

Firmele nu mai pot ține cont doar de obiectivele lor sau al constituenților lor comerciali, trebuie să țină cont acum și de obiectivele de dezvoltare ale guvernelor țărilor gazdă. Relațiile dintre firme și statele naționale devin tot mai complexe și tot mai importante în deciziile firmelor.

Pe de altă parte, țările europene și Japonia s-au refăcut din punct de vedere economic, iar companiile din aceste țări devin tot mai puternice. Pentru companiile americane această prezență în spațiul economic internațional înseamnă o concurență din ce în ce mai puternică, mai ales pentru faptul că aduc noi viziuni atât în ceea ce privește managementul, dar și în cea ce privește formarea personalului, tehnologii etc.

În anii ‘70, și pe fondul puternicei crize petroliere, crește importanța guvernelor de origine, al patrulea participant la universul societăților transnaționale. Dacă în celelalte faze relațiile dintre marile firme devenite transnaționale și guvernele țărilor de origine erau cât se poate de convergente, în acest stadiu încep să apară contradicțiile, ca urmare a recunoașterii faptului că internaționalizarea firmelor are efecte negative in țara de origine asupra șomajului, comerțului etc.

Mediul economic internațional devine tot mai complex, iar companiile transnaționale încep să evalueze implicațiile activității lor asupra diferitelor componente ale acestuia, precum și implicațiile asupra propriilor afaceri.

Ca o consecință a complexității relațiilor ce s-au născut între companiile transnaționale, țările de origine și țările gazdă, la nivelul comunității internaționale au fost inițiate demersuri menite să formeze un cod de conduită unanim acceptat de către părțile implicate, cu scopul de a reglementa divergențele tot mai accentuate dintre cei implicați

Conform BNR ,,Investiția străină directă (ISD) este o relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.,,

Sunt considerate investiții străine directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

De asemenea, sunt considerate investiții străine directe, capitalurile din companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influență semnificativă pe cale indirectă și anume: capitalurile proprii ale companiilor asociate și filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deține cel puțin 10% din capitalul social subscris( http://www.bnr.ro/).

În conformitate cu noua metodologie privind compilarea ISD(BPM6), intră în sfera investițiilor străine directe și investițiile de capital, precum și creditele, provenite de la companiile nerezidente a căror putere de vot sau participație la capitalul social al companiei rezidente este de sub 10%, dar care fac parte din grupul unui investitor direct în compania rezidentă respectivă (companii surori).

Figura 1.Definiții ISD

Sursa:Prelucrări ale autoarei din http://www.bnr.ro/

În noua metodologie privind compilarea ISD(BPM6), apar următoarele definiții: (http://www.bnr.ro/)

Întreprinderea investiție străină directă: este o întreprindere rezidentă cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor nerezident deține cel puțin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deținerea a cel puțin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este primordială în stabilirea relației de investiție directă.

Întreprinderea investiție străină directă de gradul II: este o întreprindere rezidentă, cu personalitate juridică, în care un investitor străin direct controlează, prin intermediul unei întreprinderi investiție străină directă, cel puțin 10% din capitalul social subscris. Întreprinderile investiție străină directă de gradul II sunt filiale sau asociate ale întreprinderilor investiție străină directă. Filialele reprezintă companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin cel puțin 50% din capitalul social subscris, iar asociatele sunt companiile rezidente în care întreprinderile ISD dețin între 10 și 50 % din capitalul social subscris.

Componentele investițiilor străine directe:

▪ Capitaluri proprii: capitalul social subscris și vărsat, atât în numerar, cât și prin contribuții în natură, deținut de nerezidenți în companii rezidente, precum și cota aferentă din rezerve; în mod corespunzător, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat la dispoziția acestora;

▪ Creditul net: creditele primite de către întreprinderea investiție străină directă de la investitorul străin direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai puțin creditele acordate de către întreprinderea investiție străină directă investitorului străin

Investiția directă reversibilă: relația investițională de sens invers investiției străine directe pe care o întreprindere investiție directă rezidentă o are cu investitorul străin direct, dacă întreprinderea rezidentă are o participație de sub 10% din capitalul social al investitorului străin direct.

Într-un raport al UNCTAD, care organizează sistematic studii cu privire la extinderea investițiilor străine în diferite regiuni și la impactul lor asupra dezvoltării economiilor receptoare de investiții, se menționează: “ISD reprezintă o relație pe termen lung, care reflectă interesul de durată al investitorului și posibilitatea sa reală de a controla entitatea situată în țara străină, unde face investiția”( UNCTAD, World Investment Report 2004.  The Shift Towards Services (New York and Geneva, 2004), p 468).

Definiția ISD, formulată în raportul UNCTAD a fost lărgită de mai mulți autori, inclusiv și de A. Mazilu, care recomandă următoarea definiție: ”ISD sunt fluxuri intenaționale complexe, care includ resurse financiare tehnologice, de expertiză managerială și organizațională, pe care se grefează interesul de durată și controlul antreprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfășurării unor activități productive într-o altă economie decât cea … rezidentă” ( Michalet C. A. Les Multinationales face a la crise, IRM Lausanne, 1985, p. 135)

Studii empirice care s-au făcut de-a lungul timpului au demonstrat o legătură pozitivă între niveluri mai mari ale PIB-ului și fluxurile de ISD, cu toate că, această legătură nu rămâne valabilă pentru toate regiunile. Impactul ISD depinde major de condițiile oferite de economia gazdă, de nivelul autohton de investiție/economisire, de modalitatea în care acestea intră în economie (fuziuni & achiziții sau investiții (noi) de tip greenfield) și sectorul vizat, precum și de capacitatea unei țări de a reglementa investițiile străine directe.

În cadrul modelului neoclasic, ISD contribuie la creșterea economică prin mărirea volumului investițiilor și creșterea eficienței acestora, în timp ce în cadrul modelului endogen, investițiile străine directe asigură creșterea prin dispersarea tehnologiilor dinspre economiile dezvoltate spre țările-primitoare (Borensztein, E., DeGregorio, J., Lee, JW. (1988). “How does Foreign Investment Affect Growth?”, Journal of International Economics).

De-a lungul timpului ISD și efectele lor asupra economiilor țărilor implicate au fost studiate de diverși economiști și rezultatul lor a fost publicat.

Astfel, autori precum Borensztein, De Gregorio & Lee (1998) consideră că ISD au un efect de creștere pozitiv atunci când țara primitoare deține o categorie de forță de muncă cu un nivel înalt de educație, aceasta fiind capabilă să exploateze efectele de tip spillover pe care le implică investițiile străine directe (efectul de spillover este folosit pentru a arăta transferul volatilității de la o entitate financiară către altă entitate de același fel, sau mai simplu existența unei crize la nivelul unei entități se transferă foarte repede la mai multe entități de același fel). Se poate spune un nivel mai ridicat al aptitudinilor capitalului uman poate induce rate mai mari ale creșterii, la un anumit nivel dat al ISD. Autorii menționează faptul că este posibil ca țările să necesite un nivel minim al stocului de capital uman, pentru obținerea de rezultate pozitive ale ISD.

Sunt alți autori ca Blomström, Lipsey și Zehan (1994) care nu consideră că nivelul de educație ar fi conjunctura esențială, aceștia pledând pentru ideea conform căreia ISD au un efect pozitiv doar dacă țara primitoare este suficient de bogată.

Bengoa și Sanchez-Robles (2003) susțin faptul că ISD sunt corelate pozitiv cu creșterea economică, însă aceștia aduc în discuție faptul că țările gazdă necesită capital uman, stabilitate economică și piețe liberalizate, pentru a putea beneficia pe termen lung de efectele fluxurilor de ISD. La rândul lui, Alfaro (2003) întărește ipoteza că ISD promovează creșterea economică în economiile care au piețele financiare suficient de dezvoltate (Economie teoretică și aplicată, Volumul XX (2013), No. 5(582), pp. 123-133)

În anul 2000, Carkovic și Levine ajung la aceeași concluzie, însă Balasubramanyam, Salisu și Sapsford (1996) observă că gradul de liberalizare a comerțului este crucial pentru obținerea unor efecte pozitive ale ISD. Studiul întreprins de Balasubramanyam (1996) ajunge la rezultate semnificative, ce au la bază ipoteza conform căreia ISD sunt mai importante pentru creșterea economică în țările care promovează exportul, decât în cele care încurajează importul. Altfel spus, impactul ISD variază în funcție de specificul țării și că politica comercială poate afecta rolul ISD în creșterea economică (Economie teoretică și aplicată, volumul XX (2013), No. 5(582), pp. 123-133).

Rolul ISD

Problematica influențelor investițiilor străine directe (ISD) asupra țării gazdă este nu numai delicată, dar și interpretabilă, datorită atât diversității efectelor posibile cât și potențialității generării de efecte benefice sau negative în funcție de caracteristicile fluxurilor de ISD și condițiile concrete existente în economia receptoare. Astfel, practica a demonstrat că țările dezvoltate, în calitate de principale receptoare de ISD, obțin beneficii semnificativ mai mari decât cele în curs de dezvoltare, ceea ce justifică rezerva specialiștilor în a judeca apriori caracterul negativ sau benefic al fluxurilor de investiții străine directe receptate de o anumită țară.

Figura 2.Implicațiile pozitive ale ISD în economie

Sursa:Prelucrări ale autoarei din www.ipe.ro

Din punct de vedere conceptual, implicațiile pozitive la nivel macroeconomic se referă, în principal, la următoarele aspecte (www.ipe.ro):

susțin creșterea economică, fapt ce se realizează diferenția, funcție de forma pe care o îmbracă investiția străină directă. În cazul unei investiții „pe loc gol” creșterea economică se datorează creării unei noi capacități de producție, locurilor de muncă suplimentare, apariției unui nou consumator și plătitor de taxe. În cazul participării la privatizare, efectele pozitive apar în situația eficientizării activității agentului economic și creșterii competitivității acestuia, permițând supraviețuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate;

stimulează investițiile interne întrucât producătorii autohtoni vor fi interesați în creșterea eficienței activității și în îmbunătățirea calității output-urilor, fie pentru a face față concurenței datorată prezenței investitorilor străini în sectorul de activitate respectiv, fie pentru a dobândi calitatea de furnizori ai investitorului străin. În plus, firmele locale pot dobândi acces la canalele de distribuție ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în creșterea producției și a calității bunurilor realizate;

sprijină restructurarea și privatizarea, aspect care prezintă o importanță deosebită în cazul statelor central și est europene, în special în cazul firmelor care necesită un volum mare de capital și capacitatea de a reorganiza și eficientiza activitatea. Astfel, investitorii străini pot contribui nu numai cu resursele financiare necesare privatizării, în măsura în care efectuează ulterior investiții în vederea eficientizării rapide a activității firmei;

susțin creșterea investițiilor de capital, datorită accesului investitorilor străini la sursele externe de capital. În cazul în care piețele locale de capital nu dispun de resurse financiare pentru finanțarea unor proiecte importante, investițiile străine pot acoperi acest deficit deoarece reprezintă o sursă directă de capital străin. Astfel, pot avea efecte pozitive asupra balanței de plăți externe, prin finanțarea deficitului de cont curent;

generează efecte pozitive asupra balanței comerciale, dacă investitorul direct produce prioritar pentru export sau în cazul producției destinate pieței interne care substituie importurile; susțin creșterea veniturilor la bugetul statului datorită apariției de noi contribuabili în economia țării gazdă. Chiar și în cazul în care se acordă anumite stimulente fiscale, veniturile bugetare cresc ca urmare a creșterii încasărilor din impozitele pe salarii;

prin contribuțiile pozitive mai sus menționate susțin îmbunătățirea standardului de viață. Acesta este cel mai important efect al investițiilor străine resimțit în mod direct de către consumatorii locali. În esență, standardul de viață crește prin reducerea prețurilor bunurilor și serviciilor ca urmare a accentuării concurenței prin pătrunderea pe piață a noi firme. Astfel, consumatorii locali vor beneficia nu numai de prețuri mai reduse la majoritatea produselor și serviciilor, dar și de o gamă mai diversificată de produse, pe măsură ce firmele străine intră în țara gazdă.

Pe lângă efectele pozitive, investițiile străine directe pot genera o serie de efecte negative pe termen scurt cum ar fi (www.ipe.ro):

creșterea importurilor, reflectată negativ asupra soldului balanței comerciale, se datorează importului de mașini și utilaje finanțat de investitorul străin, fără de care implementarea investiției nu ar fi posibilă. Pe termen lung, în măsura în care retehnologizarea activității se concretizează în creșterea productivității și a competitivității, se poate înregistra o diminuare a deficitului comercial, în principal, atunci când investitorul străin este orientat preponderent către export sau substituirea importurilor;

creșterea șomajului în urma restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a activității. Este evident că, în acest caz, se poate înregistra o reducere a numărului locurilor de muncă în întreprinderile privatizate. Pe termen lung, acest dezavantaj este nesemnificativ în situația în care întreprinderile restructurate beneficiază de creșterea eficienței și competitivității activității, caz în care, prin efecte de antrenare, pot genera noi locuri de muncă (prin dezvoltarea unor activități aflate în amonte sau în aval);

impact negativ asupra bugetului, cauzat, pe de o parte, de facilitățile fiscale acordate investitorilor străini (politica de stimulente), facilități care au ca efect imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de altă parte, creșterea numărului șomerilor, ca urmare a privatizării și restructurării întreprinderilor de stat, generează cheltuieli suplimentare la buget, întrucât forța de muncă disponibilizată de sectoarele restructurate nu este imediat absorbită de activitățile aflate în dezvoltare. Pe termen lung, pe măsură ce investițiile realizate ajung la maturitate, se poate înregistra o creștere a veniturilor la bugetul statului datorită impozitelor și taxelor plătite de noii contribuabili (firme și salariați).

Impactul investițiilor străine directe asupra economiei țării gazdă este diferit de la o țară la alta, în funcție de condițiile concrete existente la nivel economic, social și politic și de gradul de pătrundere a capitalului străin.

Investițiile străine directe pot să joace un rol important în restructurarea și refacerea economică românească pe o creștere susținută.

Figura 3.Beneficiile aduse de investițiile străine

Sursa:prelucrări ale autoarei din www.ipe.ro

Principalele beneficii pe care o investiție străină le aduce sunt:

Introducerea tehnologiei de vârf pentru filialele deschise în România vor obliga și firmele românești să realizeze îmbunătățiri legate de tehnologie și management;

Sporirea producției și a calității produselor conform standardelor internaționale;

Realizarea cantității necesare tuturor piețelor străine sau interne;

Crearea de noi locuri de muncă;

Accesul la noi piețe de desfacere.

De asemenea firmele multinaționale pot crește ponderea economiei românești în economia mondială prin folosirea legaturilor deja formate pentru a importa și exporta produse.
Sunt factori interni și externi care afectează investițiile străine directe în România. Factorii externi privesc climatul politic, starea de bum sau de recesiune a economiei mondiale;

Dintre factorii interni amintim:

existența unui cadru legislativ favorabil investițiilor străine directe în ceea ce privește impozitarea societăților cu capital strain;  

diminuarea și eliminarea riscului de țară reprezintă o altă componentă strategică în politica de atragere a investitorilor străini. Investitorii străini au în vedere următoarele aspecte ale riscului de țară: politica macroeconomică, strategia comercială, prioritățile de investiții, politică și stabilitatea financiară, stabilitatea monetară;

o infrastructură fizică modernă, care să pună la dispoziția investitorilor condiții optime de desfășurare a activității (infrastructura stradală, utilități, infrastructura de telecomunicații);  

statutul de țară membră a Uniunii Europene;   

eliminarea birocrației în aplicarea legii,

simplificarea proceselor de aprobări, justificări, majorări de capital prin reinvestirea profitului, extinderea ariei de activitate;   

accesul liber la informații privind starea economică a țării în care se dorește realizarea investiției străine directe.

Tipuri de ISD

Figura 4.Tipuri de ISD

Sursa:Prelucrări ale autoarei din http://www.bnr.ro

Tipuri de investitii străine directe în funcție de contribuția la dezvoltarea și înnoirea activelor economice în țara primitoare de investiții străine directe:

1.) greenfield: investiții în întreprinderi înființate și dezvoltate de către sau împreună cu investitori străini, sub forma unor investiții pornite de la zero;

2.) investiții prin fuziuni și achiziții ( Mergers and Acquisition ): preluarea integrală sau parțială de întreprinderi de către investitori străini de la rezidenți;

În această categorie se încadrează următoarele:

brownfield: investiții în întreprinderi preluate integral sau parțial de către investitori străini de la rezidenți, mai mult de 50% din imobilizările corporale și necorporale fiind realizate dupa preluare;

Domeniile de cercetare a planificării teritoriale și in special cele legate de planificarea urbană din SUA și UK au ajuns să folosească tot mai recurent termenul de brownfield (câmp gri) in incercarea de a descrie o anumită realitate teritorială. Intr-o analiză succintă a originii și evoluției conceptului, Smith (2002) apreciază că acesta a fost folosit pentru prima dată in 1995 in SUA iar in 1999 dezbaterile academice menționau 13 referiri la acest termen. In secolul 21 conceptul a devenit popular mai ales in Europa aici existând și cele mai multe preocupări in incercarea de a-l teoretiza iar in prezent organizațiile non-guvernamentale afiliate Uniunii Europene CABERNET (Concerted Action on Brownfields and Economic Regeneration) si CLARINET (Contaminated Land Rehabilitation Network for Environment Tehnologies) sunt autorități in domeniul ințelegerii și impunerii conceptului.

Deși in SUA conceptul de brownfield este doar un termen pentru a descrie terenurile afectate sau potențial afectate de contaminare (Nathanail et al, 2003), Alker (2000) consideră că brownfield este orice teren care a fost folosit in trecut in anumite sectoare economice dar care in prezent nu mai este in uz. In consecință un brownfield nu poate fi folosit imediat fără intervenție externă.

Influențate de studiile intreprinse de Alker, atât CABERNET cât și CLARINET au adoptat aceeași definiție considerânt că prin brownfield se ințelege un anumit sit care:

A fost afectat de o folosință a sa anterioară (ex: zona industriala, zona portuara)

Este in prezent părăsit

Are probleme reale sau presupuse de contaminare

Este situat de obicei in arii urbane

Necesită intervenții pentru a fi readus in circuitul economic

(CLARINET & CABERNET, 2007)

Această definiție este foarte apropiată de ceea ce in Marea Britanie inseamnă previously developed land (PDL) (terenuri dezvoltate anterior), adică orice teren care a fost sau este ocupat de o structură permanentă dar care in prezent este părăsită sau vacantă. Alte concepte similare sau integrate celui de brownfield au fost inaintate, cele mai citate fiind cele de contaminated land (teren contaminat) (Smith, 2002, Detr, 2000) sau derelict land (teren părăsit). Practica țărilor Uniunii Europene a arătat că cel mai tipic exemplu de brownfield este cel al unei zone industriale abandonate. (www.unibuc.ro/studies/)

preluări integrale sau parțiale de întreprinderi: investiții în întreprinderi preluate integral sau parțial de către investitorii străini de la rezidenți, mai mult de 50% din imobilizarile corporale și necorporale fiind înainte de preluare.

3.dezvoltare de firme: majorarea deținerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiție străină directă.

Cap.2. Investiții străine directe în România

2.1. Cadrul legislativ românesc privind ISD

Investitițile străine directe (ISD) aduc o contribuție esențială la creșterea economică. Acestea creează locuri de muncă, optimizează alocarea resurselor, permit transferul de tehnologie și stimulează comerțul.

Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică și fiscalitate prietenoasă pentru întreprinzători, inclusiv pentru investitorii străini. Crearea unui cadru favorabil mediului economic prin promovarea unor condiții prielnice pentru atragerea investitorilor străini, cum ar fi: un tratament corect, echitabil și nediscriminatoriu; protecție față de exproprierile ilegale; recursul direct la arbitrajul internațional, precum și transformarea României într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal.

Întrucât, în ultimele decenii, între țările lumii s-a încins o concurență acerbă în privința creării celor mai favorabile condiții pentru atragerea ISD, experiența mondială arată că ameliorarea climatului investițional reprezintă condiția principală de atragere a investitorilor străini.

ISD reprezintă un element important al dezvoltării economiei oricărei țări și a funcționării acesteia pe principiile economiei de piață. Ele au o importanță mare pentru consolidarea economiei țărilor în tranziție și integrarea acestei categorii de țări în economia mondială.

Cu ajutorul ISD, are loc procesul de modernizare a economiilor naționale, în special a celor în tranziție, prin implementarea tehnologiilor avansate, know-how-urilor, utilajului cel mai performant, noilor standarde de calitate, prin trecerea la un tip superior de creștere economică.( http://www.ccfiscali.ro/content/editoriale/nr13)

În perioada 1991-2015 legislația privind ISD a cunoscut o mulțime de modificări , care au depins de tranziția la economia de piață și de situația economică la nivel mondial.

Astfel principala măsura de facilitare a pătrunderii investițiilor străine directe in economia românească a constituit-o Legea nr. 35 din 1991 privind regimul investițiilor străine in România.

Potrivit acesteia , investitorii străini sunt definiți ca persoane fizice sau juridice domiciliate, respectiv cu sediul in străinătate, care efectuează investiții in România. Investitorii străini au dreptul să înființeze filiale sau sucursale cu capital integral străin sau se pot asocia cu persoane fizice sau  societăți comerciale române. 

Investitorii străini au dreptul să concesioneze, să inchirieze sau să cumpere spații de producție sau clădiri.

În ceea ce privește aportul investitorilor străini în România, Legea nr. 35/1991 reglementează următoarele mijloace de investiții:

capital in valută liber convertibilă,

mașini și utilaje,

servicii și drepturi de proprietate industrială și intelectuală,

profituri in valută liber convertibilă și in lei.

Printre domeniile reglementate de lege în care o persoană fizică sau juridică străina poate investi se află:

industria,

exploatarea resurselor naturale,

agricultură,

comerțul,

transportul,

turismul.

     Apariția Legii nr. 58/1991 privind privatizarea s-a constituit intr-un nou impuls al atragerii de investiții străine directe, existând, de acum, baza unor adevărate parteneriate economico – industriale intre firmele românești și firmele din alte țări. In baza legislației existente în România, capitalul străin într-o societate nu mai este limitat, ca proporție, fiind permise chiar societăți cu capital străin 100%, iar societățile comerciale cu capital total sau parțial străin au același regim juridic ca orice alt agent economic autohton.

În perioada 1990-1992 nici un proiect major de investiții directe nu a fost concretizat în acești doi ani și majoritatea investițiilor directe au venit de la români ce trăiau in străinătate.

În 1992 ARD (Asociația Româna pentru Dezoltare) și-a început acțiunea promoțională, pentru prima dată organizată atât în România cât și în străinătate. Investițiile directe au fost încurajate de câteva politici economice cum ar fi:

unificarea ratei de schimb,

regularizarea pieței valutelor,

înlăturarea subvențiilor și programarea înlăturării celorlalte,

retragerea unor constrângeri pentru comerțul internațional.

În această perioadă , România era confruntată cu probleme de imagine negativă în străinătate care , distorsiona adevărul. Cu o economie confruntată cu o mulțime de dezechilibre macroeconomice cauzate în special de dobânda negativă și de rata de schimb artificială, investițiile directe au rămas la nivele scăzute cu toate că au fost luate măsuri pentru a facilita creșterea acestora.

Percepția investițiilor asupra economiei a fost aceea a unor reforme incerte și a unor nesiguranțe privind stabilizarea și creșterea acesteia. Și cercul vicios continua: imaginea proastă și așteptările economice însemnau că investițiile directe nu pot să se mai realizeze; nivelul scăzut al investițiilor directe a afectat creșterea economică și a încetinit reformele. Creșterea este strâns legată de tranzacții profitabile dar în primul rând toți investitorii sunt preocupați să evite orice incertitudine, fiind destul de sensibili la informații certe despre mediul economic prezent și viitor.

Atitudinea autorităților privind investițiile reprezenta o altă problemă importantă. Investițiile venind din străinătate caută un tratament profesional la standarde vestice și o singură, lege care să nu facă discriminari între localnici și străini.

La nivel macroeconomic, investitorii străini sunt interesați să opereze intr-un mediu economic deschis, unde inflația este scăzută sau ținută sub control, cu o piață liberă , fără restricții la obținerea profitului, in comertul internațional asupra investițiilor străine sau asupra repatrierii capitalului.

La nivel microeconomic investitorii sunt interesați cum să angajeze personal calificat, sunt preocupați de nivelurile existente ale productivității și de costurile muncii, de costurile locale ale transportului, energiei, chiriilor, de disponibilitatea și costurile materiilor prime, de condițiile infrastructurii, in special telecomunicații și de asemenea caută să lucreze intr-un mediu nebirocratic.

În această perioadă obstacolele majore pentru creșterea rapidă a investițiilor directe au fost:

a)      Slăbiciunea sistemului financiar și bancar

b)      Birocrația

c)      Cadrul legal incomplet, ambiguu și instabil

d)      Rămășițele vechii mentalități

La presiunea Ministerului Finanțelor și a Instituțiilor Financiare Internaționale, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, care a stabilit incepand cu 1 ianuarie 1995, anularea scutirilor de la plata impozitului pe profit conferite de Legea nr. 35/1991, republicată și introducerea unei cote unice de 38% pentru toate activitățile economiei naționale.

Scutirile de impozit pe profit rămâneau in vigoare numai pentru societățile comerciale inființate până la data de 31 decembrie 1994.

Legea nr. 35/1991 a fost în vigoare în perioada 10 04 1991 până la 19 06 1997, fiind abrogată și și înlocuită de Ordonanța de Urgență nr.31/1997 .

Potrivit acesteia facilitățile fiscale se acordă investitorului numai prin respectarea unor condiții.

De asemenea este reglementat regimul investițiilor străine constituite prin cumpărarea de acțiuni gestionate de Fondul Proprietății de Stat la societățile comerciale care se privatizează , precum și regimul investițiilor de portofoliu realizate de investitorii străini, conform Legii 52/1994 , privind valorile mobiliare și bursele de valori.

Această ordonanță în principiu, menținea neschimbate garanțiile oferite investitorilor străini abordând suplimentar pentru prima oară în legislația românească tematica investitorilor străini de portofoliu.

Aceasta ordonanță de urgență oferea anumite facilități fiscale și vamale pentru investițiile străine de minimum 350.000 dolari SUA, reprezentând contribuția in numerar a investitorului străin la capitalul social,după cum urmează:

scutirea de la plata taxelor vamale a importului de mașini, utilaje, instalații, echipamente ce constituiau aport în natură la capitalul social,

reducerea cu 50% a taxelor vamale la importul de materii prime, piese de schimb necesare realizarii producției proprii pe o perioada de 2 ani și

plata unui impozit de 15% aplicat profitului brut pentru primii 2 ani de activitate, comparativ cu 38% cât era la momentul respectiv cota standard.

De asemenea, acest act normativ stabilea facilități fiscale și vamale pentru investițiile străine care aveau la baza un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, cu o valoare de cel puțin 1.000.000 de dolari SUA plătiți pentru achiziționarea de acțiuni, cu condiția ca investitorul străin să iși asume in cadrul contractului anumite angajamente referitoare la investiție

Ordonanța de Urgență nr.31/1997 a fost în vigoare în perioada 19 06 1997 până la 16 12 1997, fiind abrogată și și înlocuită de Ordonanța de Urgență nr.92/1997 privind stimularea investițiilor străine.

Aceasta cuprinde principalele facilități fiscale și vamale acordate investitorilor străini.

Investitorii beneficiază în România, in principal, de:

posibilitatea efectuării de investiții în orice domeniu și în orice forme juridice prevăzute de lege;

egalitatea de tratament – just și echitabil – pentru investitorii români sau străini, rezidenti sau nerezidenti in Romania;

garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent;

facilități vamale și fiscale;

asistență privind parcurgerea formalităților administrative;

dreptul la conversia în valuta investiției a sumelor in lei ce le revin din investiție, precum și la transferul valutei în țara de origine, potrivit reglementărilor privind regimul valutar;

dreptul investitorilor de a alege instanțele judecatorești sau arbitrale competente pentru soluționarea eventualelor litigii;

posibilitatea reportării pierderilor înregistrate in cursul unui exercițiu financiar pe seama profitului impozabil al exercițiilor financiare urmatoare;

posibilitatea utilizării amortizării accelerate;

posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă și publicitate din profitul impozabil;

posibilitatea angajării de cetățeni străini, în conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Totodata, investitorii beneficiază de drepturile acordate prin legile în vigoare întreprinzătorilor, îin vederea desfășurării în bune condiții a activității întreprinderilor.

Potrivit Legii nr.241/1998 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/1997, investitorii beneficiază de următoarele facilități:

a) scutirea de la plata taxelor vamale și de la plata T.V.A. a importului de bunuri care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale sau care reprezintă contribuția la o asociație în participațiune ori la o asociație familială, necesară pentru realizarea obiectului de activitate;

b) scutirea de la plata taxelor vamale și a T.V.A. a importului și scutirea de la plata T.V.A. a achizițiilor de pe piața internă de echipamente tehnologice, mașini și utilaje, constituind active amortizabile conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările ulterioare; lista cuprinzând denumirea comercială și codurile din Tariful vamal de import al României, corespunzătoare bunurilor ce se încadrează în prevederile sus-menționate, se adoptă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Industriei și Comerțului și a Ministerului Finanțelor;

c) deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor privind amortizarea, chiar și în cazul în care contribuabilul a optat pentru utilizarea regimului de amortizare accelerată. Opțiunea contribuabilului de a utiliza regimul de amortizare accelerată trebuie comunicată organelor fiscale teritoriale la care acesta are obligația să depună declarația de impunere, fără a mai fi necesară o aprobare prealabilă, dată de către aceste organe;

d) scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit

 Deși adoptată în unanimitate de Parlament, facilitățile prevăzute de această lege nu au fost niciodată aplicate ca urmare a prevederilor cuprinse in Legea bugetului de stat pe anul 1999 adoptată de același Parlament, care le-a anulat la 3 luni de la aprobare.

În perioada anilor 1990 – 1998 , legislația bogată în facilități fiscale acordate tuturor investițiilor, indiferent de cuantumul acestora, de domeniu, de expertiza investitorului și în absența unei reale reforme economice, a unui cadru legal si instituțional stabil, a lipsei voinței politice în materie de privatizare, a favorizat evaziunea fiscală și inființarea de firme fantomă.

De asemenea, facilitățile fiscale și-au pierdut credibilitatea deoarece s-au creat precedente în ceea ce privește acordarea și apoi anularea acestora.

Procesul de adoptare-anulare de reglementări în domeniul investiilor a continuat și după suspendarea aplicării Legii 241/1998 prin adoptarea in mai 1999 a Ordonanței de Urgență nr. 67/1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice.

Aceasta ordonanță a prevăzut acordarea de facilități investițiilor cu impact major asupra activității economice și care indeplineau anumite criterii legate de cuantumul investit (minimum 50 milioane de dolari SUA), de numărul de locuri de muncă create in alte zone decaât cele defavorizate , dar din păcate a fost abrogată la 3 luni de la adoptare, la insistențele Instituțiilor Financiare Internaționale. Procesul de adoptare-suspendare-abrogare a facilităților fiscale, mineriade din anul 1999 și evoluția negativă a indicatorilor macroeconomici. a erodat și mai mult încrederea investitorilor în mediul de afaceri românesc .

Legea investițiilor in ultima sa variantă, Ordonanța de urgență nr. 85/2008, are ca scop susținerea investițiilor din diverse domenii de activitate (industria prelucratoare, producția și furnizarea de energie electrică, termică, gaze, apă caldă, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare, telecomunicații și activități de servicii informatice, activități profesionale, științifice și tehnice, administrative și de suport) in ideea asigurării unei dezvoltări durabile a României.

Articolul 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2008 consideră drept investiții următoarele activități:

a) achiziționarea de active corporale și necorporale, în legatură cu crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin realizarea de produse noi, schimbarea fundamentală a procesului global de producție a unei unități existente, precum și achiziția activelor fixe legate direct de o unitate, atunci când unitatea s-a închis sau s-ar fi închis fără această achiziție, iar activele sunt cumpărate de un investitor independent;

b) inițierea unor proiecte de cercetare-dezvoltare și inovare;

c) crearea de noi locuri de muncă și/sau formarea profesională a angajaților;

d) inițierea unor proiecte legate de valorificarea resurselor de energie regenerabilă, protecția mediului și dezvoltarea durabilă.

Este adevărat că noul cadru legislativ stabilește regula tratamentului egal al investitorilor, români sau străini, dar acesta nu trebuie să ne determine să ne gândim la impactul negativ posibil pe care l-ar avea asupra investitorilor străini, deoarece un start egal al inițiatorilor de proiecte de investitții asigură o creștere economică sănătoasă și lipsită de ,,pescari de facilități,, (așa cum am putea să-i numim pe cei care nu sunt atrași decât de posibilele bonificații pe care le-ar primi ca urmare a angajarii fondurilor disponibile într-o țară membră Uniunii Europene).

Investitorilor li se acordă, în contextul îndeplinirii unor condiții, o serie de beneficii dacă demarează pe teritoriul țării noastre un proiect de investiții. Astfel, scutirea de plata taxei pe valoarea adaugată la achiziționarea de materii prime, materiale consumabile ori piese de schimb ce vor fi utilizate țn producție pe o anumită perioadă de timp este unul dintre beneficii. Apoi, scutirea de la plata impozitului pe venitul corporațiilor (impozit pe profit), în cazul în care activitatea se desfășoara în anumite domenii ce prezintă interes pentru preocupările de dezvoltare sănătoasă, scutire realizată pe o anumita perioadă de timp (de exemplu, 4 ani) de la punerea în funcțiune a obiectivului investițional.

Pe lângă aceasta, ca o continuare a dependenței de înlesniri, se mai poate beneficia de reduceri de impozit pentru profitul reinvestit sau în cazul în care cheltuielile pentru cercetare științifică ating un anumit prag bine definit de cadrul legal. În plus, sume de bani nerambursabile, dacă acestea sunt utilizate în scopul achiziționării de active, contribuții financiare de la bugetul de stat pentru fiecare loc de muncă nou-creat, bonificații de dobândă acordate la contractarea creditelor reprezintă alte facilități la fel de importante, care ar putea atrage investitorii.

2.2.Măsuri specifice de atragere a ISD în România

Legea 31/1990 privind constituirea și funcționarea societăților comerciale.a fost adoptată în martie 1990 și a constituit primul pas real spre economia de piață și spre lumea afacerilor. Prin această lege, se înființa Agenția Româna de Dezvoltare ca organ al administrației publice centrale, cu activitate principală de emitere a avizului necesar efectuării de investiții străine și de promovare a acestora.

Astfel , prin confirmarea eliberată de agenție, se introducea o discriminare negativă între investitorii români și cei străini. Pentru înregistrarea unei societăți comerciale în cazul investitorilor străini era necesar un aviz suplimentar.

Între anii 1991 si până in iunie 1997, Agenția Româna de Dezvoltare a analizat bonitatea investitorului, domeniul și modalitatea in care urma să fie efectuată investiția precum și cuantumul capitalului investit eliberând peste 50.000 de avize.

In iunie 1997, la presiunea Uniunii Europene și Instituțiilor Financiare Internaționale, cadrul legal s-a modificat in sensul eliminării obligativității obținerii aprobării agenției in scopul efectuaării unei investiții in Romaânia. Instabilitatea cadrului legal a afectat și existența agenției astfel incât pe parcursul anului 1998 aceasta a funcționat ca un departament in cadrul Ministerului Privatizării.

În anul 2000, agenția a fost desființată, creându-se un departament pentru investitorii străini in cadrul Guvernului României.

În condițiile în care toate țările Europei Centrale dispuneau de o agenție de dezvoltare independenta, și in România s-a reînființat in anul 2003 o agenție de dezvoltare (Agenția Româna pentru Investiții Străine – ARIS) cu obiect de activitate dedicat exclusiv promovării și atragerii de investiții străine.

Pentru atragerea de ISD în România s-a creat departamentul pentru proiecte de infrastructură și investiții străine care a fost inființat prin Hotararea de Guvern nr. 7/2013 și are un rol foarte important in promovarea mediului investițional din România in mediile de afaceri internaționale. Departamentul identifica noi oportunități de investiții atât in sectorul privat, cât și in cel public pe care le prezintă investitorilor străini. Departamentul pentru proiecte de infrastructură și investiții străine are și alte atribuții:

examinează propunerile investitorilor străini,

acordă asistență și consultanță partenerilor străini,

evaluează reacțiile investitorilor,

încheie convenții și înțelegeri cu instituții și firme de specialitate din alte țări.

Competiția internaționala pentru atragerea de investiții străine este mare. Conștiente de avantajele investițiilor străine, pentru creșterea bunăstării naționale, țările indiferent de mărime și nivel de dezvoltare, concurează pe piața mondială prin procedee și tehnici specifice sau comune, care stimulează nu numai investițiile străine directe, ci și creșterea propriilor lor economii. În acest context, in ultimul deceniu România a pus tot mai mare accent pe politicile de atragere a investițiilor străine directe, care reprezintă o parte importantă a fluxurilor de capital privat în aceste țări.

            Și România , ca fiecare țară are obiective de dezvoltare economică, politică și socială și politici de ansamblu care să conducă la atingerea obiectivelor, sistemul promoțional și normativ pentru operaționalizarea acestor politici, ca și structurile administrative și procedurile pentru aplicarea lor.Cadrul de politici naționale cuprinde un set concret de obiective, politicile pentru atingerea acestor obiective, sistemul de facilități și sistemul administrativ, inclusiv structurile administrative, proceduri, valori, recompensarea și capacitatea personalului de a operaționaliza măsurile acestui sistem.

În cadrul politicii economice naționale, Guvernul stabilește un set de politici specifice privind regimul investițiilor străine directe și a liberalizării mișcării capitalului. Acest set de politici, stimulative, normative și institutionale, se interferează cu condițiile internaționale, care determină anumite evoluții economice, sociale și politice.

            Elementele regimului privind investițiile străine cuprind:

            a) accesul investițiilor străine directe în anumite sectoare. In principiu, întreprinderile multinaționale se bucură de regimul național al țării gazdă, iar investițiile străine directe se pot face in toate sectoarele.

            b) facilitățile și criteriile de performanță au un caracter global, urmărind mărirea volumului și creșterea beneficiilor pe termen lung, a investițiilor străine directe. Pot să fie diferențiale, în funcție de sectoarele strategice, mai importante pentru economia țării gazdă. Recurgerea la facilități fiscale (reduceri de impozit si taxe vamale, etc.) se face atunci când se urmarește atragerea investițiilor străine directe.

            c) transferul profitului și al capitalului întreprinderilor multinaționale este de regulă liber și garantat și se incadrează în liberalizarea regimului circulației capitalurilor.

            Pe lângă politicile specifice pentru investitori străini, România acordă asistență specială unor investitori importanți pentru a trece mai ușor procedurile birocratice, negociază acorduri bilaterale pentru promovarea și incurajarea investițiilor și evitarea dublei impuneri, precum și acorduri comerciale și alte instrumente juridice bilaterale sau multilaterale de natură să stimuleze fluxurile investiționale reciproce.

            Atragerea investițiilor străine directe cere eforturi în multe domenii, iar tehnicile de promovare sunt un mecanism important pentru a transmite investitorului potențial toate aceste eforturi.

Promovarea înseamnă:

tehnici specifice de reclamă și publicitate,

contacte directe sau prin poștă,

seminarii specializate,

misiuni economice,

participări la târguri și expoziții internaționale,

difuzarea de literatură și materiale tipărite,

pregatirea vizitelor și însoțirea investitorilor potențiali,

facilitarea intâlnirilor dintre investitorii străini și parteneri locali,

obținerea aprobărilor și dezlegărilor necesare de la organele guvernamentale,

pregatirea propunerilor de proiecte,

elaborarea de studii de fezabilitate,

furnizarea de servicii investitorilor străini după efectuarea investițiilor.

Toate aceste tehnici fac obiectul unor strategii naționale de promovare a României ca loc de investiții pentru întreprinderile multinaționale prin care se urmarește atingerea următoarelor obiective:

            a) furnizarea de informații investitorilor potențiali;

            b) oferirea de servicii la dispoziția investitorilor existenți și potențiali;

            c) crearea unei imagini atractive pentru țară, ca un loc bun pentru investiții.

            De obicei, Guvernul combină cele trei tehnici de promovare, în diferite proporții, în funcție de obiectivul pe care îl urmaresc la un moment dat. In funcție de aceasta, Guvernul poate să se orienteze, la un moment dat, pe un program care să creeze imaginea țării, sau pe un program care să genereze direct mai multe investiții.

Figura 5.Motivații față de investițiile străine directe

Sursa:Prelucrări ale autoarei

România, are o serie de motivații obiective și subiective ce stau la baza interesului față de investițiile străine directe dintre care putem aminti, urmatoarele:

Nevoia de capital in vederea retehnologizării, a refacerii economice în urma restructurării impuse de tranziția la un alt sistem economic, cel al economiei de piață, constituie o primă mare motivare a interesului de atragere de capital străin..

Transferul de tehnologie si de know-how care se poate realiza prin asocierea cu parteneri străini din țările dezvoltate și prin atragerea de capital care să faciliteze accesul la aceasta tehnologie.

Preluarea și aplicarea noilor metode de conducere constituie o componentă a restructurărilor necesare reușitei tranziției.

Accesul la piața occidentală cu pretențiile sale ridicate, constituie, de asemenea, o motivație serioasă a atragerii de investiții străine directe. Produsele obținute in cadrul unor participări străine la fabricație au acces mai ușor pe piețele externe.

2.3. Efectele investițiilor străine directe

2.3.1. Efectele ISD asupra firmelor investitoare

Tot mai multe firme acționează în sensul exdinderii activității lor prin înființarea de filiale în străinătate, prin fuziunea cu întreprinderi străine sau cumpărarea unor întreprinderi străine. Aceste firme denumite companii naționale, dobândesc o serie de beneficii sau avantaje care le stimulează să-și conducă activitatea în această manieră.

Cele mai semnificative efecte identificate sunt situate în domeniul marketingului, producției și activității financiare.

Printre cele mai importante beneficii din sfera marketingului se numără:

posibilitatea vânzării produselor pe o piață mult mai mare;

obținerea de economii la scară;

creșterea profitabilității.

Totodată veniturile consolidate ale companiilor pot fi orientate spre derularea vânzărilor pe piețele cele mai profitabile. Asemenea strategii de marketing nu mai tratează segmentele de piață în funcție de caracteristicile fiecărei țări, ci , mai degrabă, în funcție de acele diferențe dintre cumpărători.

Avantajul esențial al investițiilor străine directe în ceea ce privește domeniul producției, îl constituie faptul că aceste investiții permit realizarea de produse la costuri mai reduse. Datorită dezvoltării sistemului global de comunicații, al organizării globale și accesul al resurse financiare globale, firmele multinaționale au aces mai rapid la cele mai convenabile resurse de producție (materii prime, echipamente, forță de muncă).

În plan financiar, globalizarea presupune detașarea fluxurilor de capital de spațiul teritorial al unei țări. Moneda devine una virtuală, iar prin intermediul calculatoarelor, fondurile pot fi trasferate la distanțe mari. Piețele financiare se organizează în spațiul virtual, astefl încât firmele au posibilitatea să-și modifice portofoliul de active financiare în funcție de rantabilitatea acestor sau pot apela la o gamă mai variată de fonduri de finanțare, astefl încât structura financiară să fie optimă.

Aceste efecte sunt considerate ca având un impact pozitiv asupra activității în sistemul global și tot mai multe firme efectueauă operațiuni în mai multe juristdicții naționale. Numărul acestor firme este din ce în ce mai mare, iar cele mai mari firme trasfrontaliere controlează 70% din totalul investițiilor străine directe.

2.3.2. Efecte ISD asupra țăriilor – gazdă

Fenomenul investițiilor străine directe ridică problema interesului pe care țările – gazdă îl au în promovarea și atragerea acestora.Argumentul cel mai important este dezvoltarea acestor economii, cu deosebire a acelor în curs de dezvoltare, a țărilor cu piețe emergente și a țărilor în tranziție la economia de piață.

Astfel, companiile multinaționale contribuie la perfecționarea tehnologiilor, la pregătirea și calificarea forței de muncă ,dar cea mai importantă contribuție a acestora este aceea că stimulează formarea de capital în țările amintite prin procesul economisirii și investirii.

Companiile multinaționale mai contribuie cu know-how la introducerea serviciilor financiare moderne în domeniul asigurărilor, al fondurilor de pensii, al contribuțiilor la asigurăriile sociale, la regândirea sistemului de salarizare și de recompensare a muncii și de asemenea la creearea unei noi atitudini față de muncă.( http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/)

Din punct de vedere fiscal aceste entități contribuie la creșterea veniturilor bugetare, și anume atât la capitolul impozite directe cât și la capitolul impozite indirecte.

Teoria economică conține două abordări privind studiul efectelor investițiilor directe asupra țării-gazdă.

Una dintre ele își are originea în “teoria comerțului internațional”, inițiate de McDougall, în anii ’60.Această teorie examinează modul țn care sunt distribuite în străinătate invesțitiile marginale.Modelul contruit pe baza acestei teorii pornește de la premisa că influxul de capital străin determină creșterea productivității marginale a muncii și reducerea productivității marginale a capitalului în țara – gazdă.

A doua abordare pornește de la “teoria organizării industriale”, elaborate de autori ca : Hymer, Buckley, Casson, Dunning.Acești autori pun problema motivului pentru care firmele optează să investească în străinătate pentru a produce aceleași bunuri pe care, de altfel, le produc în țara de origine.Răspunsul plauzibil pe care l-au găsit este că investițiile străine se realizează atunci când se constată o imperfecțiune a pieței bunurilor de consum sau a factorilor de producție.

Astfel, pentru a putea investi în producție, în țări străine o firma trebuie să dețină active, care pot fi utilizate eficient în străinătate.

Rolul investițiilor străine directe este cu atât mai mare în cazul țărilor în curs de dezvoltare, unde întreprinderile autohtone sunt relativ mici, nu dispun de resurse financiare și nu au capacitatea de a achiziționa cele mai noi tehnologii.Aceste țări se mai deosebesc de cele dezvoltate și din punct de vedere al dimensiunii pieței, al gradului de protecție și al disponibilității forței de muncă calificate.

Teoriile menționate nu se exclud reciproc, “teoria comerțului” pune accent pe efectele directe ale invesițiilor străine iar “teoria producției” pune accent pe efectele indirecte sau așa zisele “externalități”.

Ambele teorii invederează că efectele majore exercitate de investițiile străine directe asupra economiilor țărilor – gazdă sunt următoarele două :

1.Difuziunea voluntară și involuntară de tehnologii ; este de remarcat că noțiunea de “tehnologie” este destul de abstractă dar, se poate spune ca întreprinderile multinaționale produc tehnologii noi prin efort propriu, bazele de cercetare fiind amplasate în țara de origine a investitorului, în timp ce producția și ocuparea mâinii de lucru se regăsesc în țările de destinație ale investiției.

Există două posibilități de răspândire a tehnologiei în lume:

a. canalele formale, în care rolul multinaționalelor este unul activ , adică acestea achiziționeaza o parte a capitalului întreprinderilor autohtone și formează întreprinderi cu capital mixt ;

b. canalele informale, în care contactul cu firmele autohtone se face prin intermediul licențelor de fabricație, schimburilor științifice etc , iar firmele multi naționale contribuie la rezolvarea problemelor tehnologice locale, asigură perfecționarea angajatțiilor, stimulează concurența, determină firmele locale să-și îmbunătățească managementul etc.

2.Stimularea firmelor locale, prin :

a. dobândirea de cunoștiințe ;

b. sprijinirea furnizorilor autohtoni și străini ;

c. creșterea productivității, a calității și a diversității produselor ;

Esența investițiilor străine nu reprezintă, așadar, activitate de producție în sine, ci preluarea controlului managerial și coordonarea mai multor activități desfășurate în diferite țări de către o companie multinațională.http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/

2.4.Companiile multinaționale-formă a ISD

2.4.1.Delimitări conceptuale

Un rol aparte în tranziția spre sistemul global integrat al economiei mondiale în secolul al XXI-lea îl au marile întreprinderi care domină lumea. Acest rol provine din dimensiunile lor, aria de activitate care depășește limitele economiei naționale, cât mai ales prin prezența și activitățile pe care le desfășoară, inclusiv în domeniile de interdependență cu fluxurile financiare, care alcătuiesc și accelerează procesul globalizării . ( I. Bari, Globalizare, (București: Ed. Economică, 2004)

În teoria economică , societatea transnațională sau multinațională reprezintă firma care și-a extins activitatea economico-financiară dincolo de granițele țării de origine, alcătuind un vast ansamblu la scară internațională, format dintr-o societate principală – firma mamă și un număr de filiale, adică de firme dependente față de societatea principală, implementate în diferite țări.

Conform lui John Dunning, „o întreprindere multinațională sau transnațională este întreprinderea care se angajează în investiții străine directe și deține sau controlează într-un fel, activități cu valoare adăugată în mai mult de o țară”( John H. Dunning, Multinational Entreprises and the Global Economy, (UK: Edward Elgar Publishing, 2008)

În literatura academică, termenul de „multinațional” e folosit pentru a transmite că astfel de întreprinderi operează în mai multe țări și pot să-și transfere activitățile între ele .( Robert Holton, Globalization and the Nation-State (Hampshire and London: MacMillan Press, 1998)

Companiile multinaționale sunt sisteme economice, care constau în active tangibile și intangibile – capital investit în producția de bunuri și servicii, capacități de cercetare, dezvoltare, tehnologii avansate, modalități și practici de organizare și management, legături comerciale, desfășurate și deținute în țara de origine și în alte țări.

Analiza companiilor multinaționale, presupune cercetarea acestora din punct de vedere economic, politic și social. Latura economică a analizei presupune surprinderea impactului acestor companii asupra economiilor de implementare datorită forței economice și financiare de care dispun, precum și datorită fluxurilor de tehnologie, know-how managerial, cultură corporativă de către țările gazdă. Latura socială are în vedere asumarea de către companii a rolului de cetățeni corporativi globali responsabili în cadrul comunităților locale , prin susținerea unor proiecte de dezvoltare durabilă a zonelor respective , prin implicarea în diferite proiecte în domeniul culturii, artei, educației, sportului.

În ceea ce privește latura politică, dacă în trecut aceste firme erau privite ca o formă de exploatare a țărilor, în prezent, această opinie nu mai este împărtășită, datorită implicațiilor economice pozitive legate de prezența acestor companii pe piețele naționale. Cu toate acestea, guvernele gazdă sunt adesea îngrijorate de faptul că filialele companiilor multinaționale care operează în interiorul țării ar avea putere economică mai mare decât firmele indigene, datorită caracterului lor internațional. În ceea ce privește raportul de intercondiționalitate dintre globalizare și operatorii transnaționali, „globalizarea a deschis drumul dezvoltării corporațiilor în postura de lideri mondiali, pe de altă parte, acestea au potențat procesul de globalizare a piețelor. Globalizarea dictează corporațiilor deciziile strategice pornind de la strategiile de internaționalizare până la cele globale” (I Bari, Globalizare, București: Ed. Economică, 2004), 

2.4.2. Corporațiile multinaționale – vectori ai globalizării economice

Globalizarea are în primul rând un sens economic, și anume creșterea schimburilor peste tot în lume, în special pentru activitatea marilor companii, care produc și schimbă bunuri în diverse țări, și apoi unul lărgit, procesul prin care bunurile și serviciile disponibile sau influențele sociale și culturale devin treptat similare în toate părțile lumii .( Lavinia Florea, Globalizare și securitate economică Iași: Ed. Lumen, 2007)

Între societățile transnaționale și investițiile străine directe există o puternică legătură, deoarece investițiile străine directe constituie sursa financiară de formare a acestora. Societatea transnațională este o firmă puternică din punct de vedere economico-financiar constituită într-o țară și care și-a extins activitatea dincolo de granițe .( Elena Moise, Investiții străine directe București: Ed. Victor, 2005),

În economia contemporană, mondializarea producției a devenit un fenomen evident. Funcționarea economiei mondiale actuale, pe fondul unor tendințe pronunțate de deschidere a piețelor naționale, nu poate fi descifrată în lipsa unei atente analize a procesului de formare a societăților multinaționale, a cauzelor acestui proces, precum și reliefarea consecințelor asupra dezvoltării economiilor naționale. Investițiile directe de capital au o influență puternică asupra globalizării economiei mondiale. Semnificația acestora se traduce prin existența unui surplus de capital în anumite țări, în special cele dezvoltate, și, pe de altă parte, existența unei cereri stringente de capital în altele. (

Adrian Florea, Elemente de economie mondială Oradea: Ed. Universității din Oradea, 2003)

Revista The Economist, afirmă că firmele transnaționale sunt unul dintre cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan și „răspândesc bogăția, munca, tehnologiile avansate și contribuie la ridicarea standardului de trai și la îmbunătățirea mediului de afaceri”. Totodată, „multinaționalele trebuie să asculte, să încerce să nu facă rău, să accepte responsabilitățile, și trebuie să fie percepute ca o puternică forță pentru bine.

Conform lui Gh. Gh. Ionescu, „apariția economiei globale este puternic modelată de acțiunile întreprinderilor transnaționale. Ele sunt actorii principali pe scena lumii și principalii factori ai concurenței economice a unei țări”

Corporațiile multinaționale constituie o prezență masivă în economia mondială, internaționalizând serviciile și producția. Opiniile diferă în mare măsură asupra importanței acestei evoluții pentru afacerile politice și pentru economia internațională și internă. Unele teorii afirmă că, eliberându-se de limitele înguste ale economiilor naționale, acestea au devenit „corporații globale” și reprezintă forțe pozitive pentru dezvoltarea economică și prosperitatea tuturor societăților. Pe de altă parte, există și argumente conform cărora aceste firme gigant, împreună cu finanțele internaționale, simbolizează părți negative ale capitalismului global, și aceste corporații exploatează întreaga lume pentru a-și spori profitul corporatist .( Robert Gilpin, Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global Iași: Ed. Polirom, 2004).

Corporațiile multinaționale joacă un rol important în creșterea competitivității firmelor locale deoarece le transferă principalele valori corporative și tehnologie. Principalele responsabilități ale acestor companii sunt legate de contribuția adusă dezvoltării economiilor receptoare, protecția mediului înconjurător, crearea locurilor de muncă, asigurarea concurenței și înlăturarea politicilor de concurență neloială, protecția consumatorului, înlăturarea corupției și birocrației, respectarea drepturilor omului.

Dintre efectele pozitive ale corporațiilor multinaționale în contextul actual al globalizării amintim:

revoluționarea structurilor de producție,

circulația mai rapidă și mai largă a capitalurilor,

restructurarea și reorientarea mișcării intenaționale a forței de muncă,

racordarea la noile tehnologii a comerțului mondial,

îmbunătățirea standardului de viață materială a persoanelor,

Totuși acestea aduc si efecte negative, dintre care amintim:

manifestări de instabilitate a piețelor financiare,

adâncirea decalajelor economice,

științifice, tehnice și tehnologice,

slăbirea structurlor instituționale,

înăsprirea concurenței,

nesocotirea intereselor naționale, a independenței și suveranității statelor

Corporațiile transnaționale sau multinaționale dispun de o forță economică superioară multor state naționale,și de aceea impactul asupra economiei mondiale este foarte mare , astfel:

două treimi din comerțul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de corporații multinaționale; prin urmare, mai rămîne doar o treime din comerțul mondial care să se desfășoare conform teoriilor clasice privind comerțul, la prețurile pieței;

40% din comerțul mondial pe care îl controlează corporații multinaționale reprezintă, de fapt, comerț intra-firmă;

veniturile realizate de primele 200 de corporații din lume echivalează cu 31,2% din PIB-ul mondial;

corporații multinaționale dețin 90% din licențele tehnologice la scară mondială; – din primele 100 de economii ale lumii, 51 sunt corporații transnaționale;

veniturile cumulate ale lui General Motors și Ford depășesc PIB-ul agregat al tuturor țărilor din Africa subsahariană; veniturile primelor 6 corporații japoneze egalează PIB-ul cumulat al Americii Latine; primele 10 corporații din lume au venituri mai mari decât cele mai puțin dezvoltate 100 de țări, luate la un loc.

Marii investitori străini care au venit în România să exploateze petrolul și gazele naturale (Exxon Mobil și Chevron) sau doar ca să își vândă produsele din import (Toyota) conturează imaginea României ca o țară aflată pe ultimele locuri în Europa în topurile de competitivitate și de aceea România lipsește cu desăvârșire din destinațiile recomandate pentru investiții.Puțini sunt însă giganții mondiali care au activități de producție în România – Ford, ArcelorMittal, Société Générale, E.ON sau Procter&Gamble – și care reprezintă o excepție într-o economie dominată de investitori străini care au văzut în România o oportunitate de a-și plasa produsele sau serviciile.

Cei mai mulți investitori străini din topul celor mai mari companii la nivel mondial care au prezență în România provin din :

Franța (Société Générale, Axa, GDF Suez, Carrefour, BNP Paribas),

Germania (E.ON, Deutsche Telekom, Siemens, Volkswagen, BMW, Metro, Allianz),

SUA (Exxon Mobil, Chevron, General Electric, IBM, HP, P&G),

Italia (Enel, Generali)

Japonia (Toyota, Hitachi, Sony).

De regulă, la conducerea filialelor locale ale acestor companii se află executivi care provin din țările de origine ale acționarilor.

Cu toate că o mare parte dintre giganții la nivel mondial au afaceri de ani buni în România, foarte puțini au făcut investiții majore în capacități de producție, majoritatea fiind importatori și distribuitori de bunuri și servicii. De altfel, investițiile străine directe au atins în mai un nou minim istoric, de 19 mil. euro. Față de perioada de vârf 2005-2008, când investițiile atingeau 8-9 mld. euro pe an, acum s-au prăbușit la sub 2 mld. euro. Acest lucru a dus și la o scădere a economiei de la un plus de 4 – 7% pe an la un minus de 7%.

România nu a fost anul trecut foarte atractivă pentru nerezidenți, investițiile străine directe (ISD) înregistrând un declin de aproape 11% la 2,4 miliarde euro. Cele mai multe investiții străine, de 531 milioane euro, au fost atrase în noiembrie, iar în decembrie au intrat doar 304 milioane euro. La polul opus, cele mai reduse niveluri ale investițiilor au fost în lunile februarie – 36 milioane euro, și octombrie – 80 milioane euro. Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât și percepția investitorilor străini, evoluția economiei fiind unul dintre indicatorii analizați. România este dependentă de capitalurile străine pentru finanțarea deficitului de cont curent și a deficitului bugetar, dar și pentru rostogolirea datoriei externe. Participațiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au fost anul trecut de aproape 2,6 miliarde euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 milioane euro (net)", potrivit datelor BNR. În 2013, investițiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,7 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a înregistrat prima creștere de la începutul crizei.( http://www.zf.ro/)

Acest lucru se întâmplă deoarece legea holdingurilor, deși cerută de ani buni de mediul de afaceri, este în continuare lăsată în anticameră de factorii de decizie. 

Cap.3.Evoluția ISD în România

3.1.Evoluția ISD in perioada 2008-2013

În acest capitol voi prezenta evoluția investițiilor străine directe în economie în perioada 2008-2013 , cu ajutorul unor indicatori economici și voi începe cu evoluția fluxurilor de investiții străine directe .

Tabel 1.Evoluția fluxurilor ISD în perioada 2008-2013

-milioane euro –

Sursa: http://www.bnr.ro

fluxurile ISD aferente perioadei 2009-2012 au fost recalculate potrivit metodologiei BPM6

Figura 6. Evoluția fluxurilor ISD în perioada 2008-2013

Sursa: http://www.bnr.ro

Figura 7.Structura fluxurilor ISD în perioada 2008-2013

Sursa: http://www.bnr.ro

Din evoluția indicatorilor prezentați anterior se poate observa o reducere drastică a fluxurilor de investiții străine directe începând cu anul 2009 , și o creștere ușoară a acestora începând cu anul 2012.

Deasemenea se poate observa o creștere a participațiilor la capital începând cu anul 2009 de la 50 % din fluxurile de ISD la 85% în anul 2013, și reducerea corespunzătoare a creditelor de la 50% în anul 2009 îână la 15 % în anul 2013.

Al doilea indicator îl reprezintă soldul investițiilor străine directe la sfârșitul anului.

Tabel 2. Soldul investițiilor străine directe la sfârșitul anului în perioada 2008-2013

Milioane euro-

Sursa: http://www.bnr.ro

Figura 8. Soldul investițiilor străine directe la sfârșitul anului în perioada 2008-2013

Participațiile la capitalul social (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină directă aveau la sfârșitul anului 2013 valoarea de 40 700 milioane euro (67,88% din soldul final al ISD), iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 19258 milioane euro, reprezentând 32,12% din soldul final al ISD. Creditul net cuprinde creditele pe termen mediu și lung, cât și cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct cât, și prin intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.

Figura 9.Structura soldului investițiilor străine directe la sfârșitul anului

Din graficul de mai sus se poate observa că pe întreaga perioadă analizată participațiile la capital se păstrează în limita a 65-70% din soldul investițiilor străine directe la sfârșitul anului.

3.2.Structura ISD pe sectoare economice in perioada 2008-2013

Tabel 8. Structura ISD pe sectoare economice in perioada 2008-2013

Milioane euro-

Tabel 9 Structura ISD pe sectoare economice in perioada 2008-2013

%-