Investitia Straina Directa Si Rolul sau In Procesul Globalizarii

Cuprins

CAPITOLUL I

INVESTIȚIA STRĂINĂ DIRECTĂ ȘI ROLUL SĂU ÎN

PROCESUL GLOBALIZĂRII

1.1. Globalizarea – proces dinamic și multidimensional

1.2. Investiția: definire, forme și rolul acesteia

1.3. Investiția străină directă, vector principal în globalizarea economiei

CAPITOLUL II

EVOLUȚIA INTERNAȚIONALĂ A INVESTIȚIILOR

STRĂINE DIRECTE

2.1. Fluxurile internaționale de investiții în perioada postbelică

2.2. Liberalizarea politicilor naționale vizând fluxurile de ISD

CAPITOLUL III

ATRAGEREA CAPITALULUI STRĂIN ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

3.1. Strategii de atragere a investiților străine

3.2. Constituirea cadrului favorabil atragerii ISD în România

CAPITOLUL IV

INVESTIȚIA STRĂINĂ DIRECTĂ ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

4.1. Investiția străină directă în Europa Centrală și de Est

4.2. Investiția străină directă în România

4.3. Mediul de afaceri în România

4.4. Elemente de strategie ale activității viitoare a ARIS

56 pagini

=== CAPITOLUL III ===

CAPITOLUL III

ATRAGEREA CAPITALULUI STRĂIN ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI

3.1. Strategii de atragere a investiților străine

3.1.1. Crearea cadrului legislativ favorabil investițiilor străine directe

În condițiile lipsei de capital autohton, corelate cu existența unor disponibilități considerabile de capital în țările dezvoltate, soluția investițiilor externe în țările ex-comuniste devine nu numai necesară, dar chiar absolut indispensabilă, pentru strategiile acestor economii naționale. Nu trebuie omis însă că, având în vedere principiul economiei de piață, cererea de astfel de investiții fiind foarte mare, iar oferta bine controlată, prețul investițiilor străine nu poate fi decât unul mare și greu de suportat. Succesul acestuia în planul intereselor naționale ale statelor în tranziție depinde însă, în mare măsură, de orientarea strategică a acestor factori în corelare și compatibilitate cu factorii interni și cu capacitatea de acumulare internă de capital autohton.

Pentru strategiile de tranziție devine o componentă esențială tocmai atragerea și buna orientare a noilor investiții private spre țelurile majore: relansarea economică; crearea economiei de piață și asigurarea bunei funcționalități a acestuia; crearea unor condiții reale de atractivitate a investițiilor străine pe calea consolidării acumulării de capital autohton; impulsionarea procesului de creare de noi întreprinderi private, mai ales în domeniul producției de bunuri necesare pieței deja conturate, externe și interne, precum și menținerea deplinului control asupra evoluției pe termen mediu și lung asupra economiei naționale, în scopul asigurării independenței economice și politice, a suveranității naționale, elemente ce vor mai constitui, multă vreme, coordonate esențiale ale existenței socio-economice a popoarelor.

După abolirea sistemului socialist din anii 1989-1990 de către statele din centrul și estul Europei, guvernele ce au preluat conducerea acestor state au trecut la o serie de acte normative care să dea un cadru juridic acceptabil pentru atragerea sau deschiderea față de penetrarea investițiilor directe din statele dezvoltate, mai ales. Practic, toate statele aflate în tranziție au adoptat legi de natură a crea un asemenea cadru și un climat favorabil investițiilor străine. Legislația acestor state este, în cea mai mare parte, comparabilă și compatibilă cu legislația existentă în țările dezvoltate, cu economie de piață. Conținutul acestor legi, coroborat adesea cu codurile comerciale ale statelor respective, asigură deja condiții cadru acceptabile pentru realizarea de investiții de către firme străine în economiile de tranziție.

O prezentare a tuturor legislațiilor din aceste țări nu este nici posibilă, din cauza varietății de abordări, și nici suficient de relevantă, deoarece clauzele și modalitățile de reglementare au semnificații diferite în funcție și de interesul ori specificul fiecărei țări, respectiv al popoarelor respective.

Câteva observații generale ar putea doar releva acei parametri care preocupă în esență, atât pe specialiști, cât și pe întreprinzători. Este vorba în primul rând de permisivitatea cu care sunt abordate investițiile străine. Astfel, toate statele ex-socialiste au legiferat și liberalizat accesul investițiilor străine în economiile respective.

O atenție deosebită este acordată de investitorii infrastructurii din statele central și est-europene, care este apreciată pozitiv în Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia și nesatisfăcătoare în România și Bulgaria.

Impozitarea societăților cu capital străin în totalitate sau chiar parțial se face diferit de la țară la țară, fluctuând între 30 și 50%. Se aplică, astfel, politici de discriminare a propriilor investitori autohtoni, lucru ce nu poate fi găsit în practicile statelor dezvoltate.

Multe dintre statele în cauză aplică investitorilor străini tratamente complet egale cu cele ale investitorilor autohtoni. Chiar dacă la început s-au prevăzut anumite stimulente pentru aceștia, majoritatea statelor est și central europene au renunțat la asemenea facilități și, respectiv, discriminări ale propriilor cetățeni în favoarea străinilor. Anumite facilități sunt acordate doar unor proiecte deosebite, la care practic, în actualele condiții, investitorii particulari autohtoni nu ar avea posibilități financiare de acces.

În toate statele respective există anumite restricții care însă sunt similare celor practicate de statele OECD, iar statele dezvoltate și, respectiv, investitorii din acest state nu le consideră ca obstacole și măsuri deranjante.

În Bulgaria, investițiile străine sunt permise și încurajate prin cadrul legal universal, ca și prin acorduri bilaterale, cetățenilor străini asigurându-li-se drepturi și obligații similare cetățenilor bulgari, conform prevederilor constituționale, și se bucură de securitate și de protecția dreptului de proprietate. Bulgaria dispune de o lege a investițiilor străine, din 1991, și o lege privind activitățile de afaceri ale cetățenilor străini și de protecție a investițiilor străine din 1992. Și în Bulgaria investițiile străine sunt libere, cu excepția domeniilor bancar și asigurări, al industriei de armament și al extracției și prelucrării resurselor naturale din teritoriile submarine și platoul continental, unde sunt impuse aprobări speciale. Ca și în România, legislația bulgară în domeniul investițiilor străine a fost precedată și completată de acte normative privind privatizarea și restructurarea economică.

În Polonia a fost adoptată o lege a companiilor cu participare străină în 1991, precum și alte măsuri menite a garanta repatrierea nestingherită a profitului, accesul neîngrădit al investițiilor străine, protecția investițiilor străine față de acte de naționalizare, confiscare etc. De asemenea, Polonia a încheiat acorduri de evitare a dublei impuneri cu majoritatea statelor dezvoltate. Sunt remarcate restricții doar cu privire la vânzarea de terenuri către străini, cu unele excepții care presupun aprobarea Ministerului de Interne și a Ministerului Apărării, în cazul unor proiecte de interes național major.

În Ungaria, considerată țara care a început cel mai devreme procesul de transformare a economiei, existau prevederi legate privind posibilități ale unor investiții străine încă din 1972, completată de o nouă lege în 1989, cu o mai mare liberalizare a acestor activități. Este permis accesul investițiilor străine, se garantează dreptul de repatriere a profitului, precum și dreptul de proprietate al investitorului străin și protecția acestuia față de confiscări sau naționalizări. Ungaria are, de asemenea, o serie de acorduri de evitare a dublei impuneri cu numeroase state dezvoltate. Ca și alte state, Ungaria permite investițiile străine până la 100% din capitalul social. De asemenea, este permisă cumpărarea de către străini a terenului. În general, se apreciază că aceste condiții cadru, ca și instituțiile corespunzătoare din Ungaria, sunt comparabile cu cele din statele occidentale.

Printr-o serie de alte acte normative ulterioare s-a reglementat problema privatizării și restructurării economice, toate constituind un cadru legislativ menit a înconjura și atrage investițiile străine.

Condițiile acordate și climatul existent în Polonia și Ungaria sunt apreciate de Occident ca favorabile, deși acestea au pornit pe calea tranziției cu mari datorii externe. Ungaria avea o datorie externă în 1991 de 22 miliarde dolari, iar Polonia avea o datorie externă aproape dublă față de cea a Ungariei. Cu toate acestea, cele două țări se bucurau de o atenție aparte dinspre Occident, cea ce a condus ca, după abolirea socialismului, țările vest-europene șă inițieze un program special de reconstrucție economică, pentru acest grup de state, respectiv PROGRAMUL PHARE, care, în accepțiunea inițială, nu însemna altceva decât Acțiunea de Restructurare a Economiei Poloniei și Ungariei, program finanțat de Grupul celor 24 și coordonat de Comisia Pieței Comune.

Republica Cehă ocupă primul loc în cea ce privește investițiile străine ca expresie a unei mai mari atractivități a investitorilor străini. Pe lângă stabilitatea mai mare a economiei naționale, reflectată în creșterea exportului și diminuarea deficitului comercial extern, condițiile legislative cadru elaborate de guvernele acestei țări au fost apreciate ca fiind cele mai favorabile dintre toate statele ex-socialiste.

Cursul spre economia de piață și iminenta aderare la U.E. sunt, de asemenea, motivații favorabile investițiilor străine. Legislația cehă permite accesul în țară al investițiilor străine, inclusiv înființarea de întreprinderi cu capital 100% străin, garantează dreptul de proprietate al străinilor asupra investițiilor acestora, repatrierea profitului, iar, pe de altă parte, guvernul a încheiat numeroase acorduri de evitare a dublei impuneri și de promovare a investițiilor.

Slovacia, deși după destrămarea federației cu Cehia a cunoscut o evoluție mai puțin favorabilă a economiei în procesul de tranziție, descurajând oarecum investitorii străini, a reușit, totuși, să creeze un climat favorabil acestui sector. Condițiile macroeconomice din ultimii ani sunt apreciate favorabil, iar cadrul legal a asigurat o atractivitate față de investițiile străine. Dreptul comercial este compatibil cu cel al statelor occidentale vest-europene. Cu un acceptabil caracter permisiv, legislația slovacă este completată cu acorduri de promovare a investițiilor și de evitare a dublei impuneri cu majoritatea statelor vest-europene și ne-europene dezvoltate. Investițiile străine nu sunt supuse unei autorizări speciale, fiind suficientă înregistrarea la Registrul Comerțului, iar profitul este liber la transfer în exterior după impozitarea legală. De asemenea, nu există restricții cu privire la cumpărarea de terenuri.

În ceea ce privește facilitățile, se reține doar scutirea de taxe vamale asupra tehnologiilor și dotărilor aduse ca aport la capitalul social, cu condiția ca acestea să fie absolut noi. Tehnologiile și dotările vechi pot fi introduse numai cu plata taxelor vamale.

Slovacia a pus la punct un cadru instituțional adecvat, care dă satisfacții investitorilor străini prin operativitate și complexitatea serviciilor aduse în domeniul informării cu date necesare și al documentării și întocmirii de acte necesare urgentării procedurii de implementare a oricărei investiții străine.

Bulgaria dispune de un cadru legal mai puțin agreabil investitorilor străini. Legislația bulgară permite realizarea de investiții străine în țară, garantează protecția investițiilor străine, liberul transfer al profitului, însă investițiile străine sunt supuse înregistrării la autoritatea financiară, iar pentru investițiile strategice, cum ar fi asigurările, producția militară etc. sunt necesare aprobări ale autorităților de stat. Cumpărarea de teren de către străini este permisă numai dacă sunt înregistrate ca persoane juridice bulgare. Bulgaria a încheiat, de asemenea, cu majoritatea statelor acorduri de evitare a dublei impuneri. Investitorii străini acuză însă, mai ales, inconstanța legislației în materie, precum și criminalitatea crescută în Bulgaria. De asemenea, este criticată infrastructura din această țară – telecomunicațiile, sistemul bancar, drumurile, care nu corespund așteptărilor investitorilor occidentali.

În esență, se poate reliefa că, pe deplin conștiente asupra marilor nevoi de capital, a perioadelor legate de neasigurarea la timp a unor resurse minime de capital, care să asigure relansarea economică, toate statele foste socialiste au procedat imediat după revoluțiile anticomuniste la stabilirea unor măsuri organizatorice și juridice interne, menite a atrage și stimula intrarea de capital extern.

O măsură de mare importanță și cu efect pozitiv în atragerea de investitori străini a constat în încheierea de acorduri de evitare a dublei impuneri și de promovare a investițiilor, acte care dau investitorului străin noi garanții și securitate asupra investițiilor în aceste economii naționale.

Au fost elaborate norme și legi privind posibilitatea efectuării de investiții străine în economiile statelor est și central-europene care să permită și să dea siguranța investițiilor străine. Anumite state, printre care și România, au acordat diferite facilități fiscale, chiar discriminatoare față de proprii investitori. Unele state au renunțat la scurt timp la asemenea politici, compensând prin alte noi garanții și liberalizări favorabile investițiilor străine. Din analiza politicilor și legislației elaborate de statele foste comuniste în acest sens rezultă ca o trăsătură comună tocmai o suprasolicitare a rolului investițiilor străine, o tendință de integrare a capitalului străin în politicile proprii de redresare și reformă economică, pe fondul real al lipsei de resurse financiare. Țările ex-comuniste au devenit în multe privințe mai deschise decât alte categorii de state față de investițiile străine. Astfel, s-a adoptat rapid admiterea necondiționată a capitalului străin, inclusiv a unor firme cu capital integral străin.

Cehia, Polonia, Bulgaria, ca de altfel și Rusia, Slovacia, Belorusia sau Slovenia, nu prevăd regimuri diferențiale de impozitare ori discriminări în favoarea investițiilor străine. Cehia, care prevăzuse inițial unele favoruri investitorilor străini, a renunțat la acestea la începutul anului 1993, iar Ungaria, la începutul anului 1994, Ucraina, România, ca și unele state baltice, au demarat procesul cu anumite facilități – stimulente acordate investitorilor străini, mai ales sub forma scutirii de impozite pe durate diferite, în funcție de domeniul de activitate al acestor investiții, indiferent de mărimea investiției străine, la care s-a revenit parțial mai târziu.

Practica statelor care au acordat asemenea stimulente, ca și diversele sondaje în rândul investitorilor străini au demonstrat că nu stimulentele sunt factorul hotărâtor în luarea deciziilor de a investi în statele est și central europene. O serie de alte elemente pot influența aceste decizii în afara cadrului legislativ, cum ar fi: gradul de dezvoltare a bazei industriale, evoluția privatizării, climatul macroeconomic și, mai ales, mărimea potențială a pieței pe termen scurt și pe termen mediu și, nu în cele din urmă, costul mâinii de lucru și al unor resurse materiale.

3.1.2. Accelerarea procesului de privatizare

O componentă esențială a strategiei de investiții străine constă tocmai în accelerarea procesului de privatizare, expresia cea mai elocventă a tranziției spre economia de piață, în cadrul căreia un rol deosebit de important și de convingător revine creării și stimulării investițiilor private autohtone și formării unui sector puternic de întreprinderi mici și mijlocii.

Ungaria a acționat pe această linie în colaborare cu Germania, cu care în 1991 a convenit un Program de sprijinire a tranziției Ungariei la economia de piață, care și-a propus ca obiectiv strategic tocmai sprijinirea creării de întreprinderi mici și mijlocii în Ungaria.

Fosta Germanie răsăriteană a fost integrată în derularea fondurilor încă existente din cunoscutul PLAN MARSHALL aplicat în RFG după al doilea război mondial, completat cu alte programe de sprijin elaborate de guvernul federal german, în scopul impulsionării tranziției landurile occidentale ale Germaniei unite. Sumele imense transferate de Germania (VEST) teritoriilor din estul Germaniei se ridică la 75 miliarde ECU anual.

Experiența germană, care se aplică acum mai ales în fosta R.D.G, vizează mai ales întreprinderile mici și mijlocii ca suport al accelerării tranziției și a stimulării refacerii economice. În prezent, în Germania de vest cca. 12 mil. persoane , adică peste 60% din locurile de muncă, sunt angajate în întreprinderi mici și mijlocii față de cca. 3.600 întreprinderi mari. Conform conceptului german “un sector al întreprinderilor mici și mijlocii bine dezvoltat, cu un număr de întreprinderi concurente, asigură, prin paleta largă de oferte de bunuri și servicii, concurența economică.”

În România, în urma ajutoarelor primite de la Comisia Comunității Europene pentru dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii, guvernul a alocat în primii ani de tranziție 3 miliarde lei pentru acțiuni de sprijinire a acestui sector, printre care, în primul rând, s-a înființat o Fundație numită Centrul Român pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, care a primit spre gestionare un fond de 10 milioane ECU din partea Comunității Europene în scopul menționat mai sus.

Ca urmare, au fost înființate mai multe centre de dezvoltare în diverse zone ale țării. În aprilie 1995 existau deja 27 de așa numite centre de dezvoltare, creare cu sprijin internațional.

Prin intermediul acestor centre s-au derulat diverse programe de sprijin, precum Programul PHARE de asistență financiară pentru achiziționarea de echipamente. Analiza conținutului acestui program nu reliefează însă acele măsuri concrete de care este nevoie, și anume: facilitatea finanțării de investiții productive private. Majoritatea destinațiilor fondurilor disponibile se adresează unor acțiuni de așa-zisă “asistență, monitorizare și instruire.” Despre un fond de dezvoltare deținător de capital pentru creditarea noilor inițiative private în domeniul productiv nu se poate însă vorbi.

Tot în același timp concert de “asistență” și “instruiri” se înscriu și programe americane ale Agenției de Dezvoltare Internațională, precum și ale Citizen for Democracy Corps, sau US Peace Corps. Programul de consultanță managerială administrat de Asociația Patronatului Olandez, sau programele de consultanță ale altor state ca Italia, Canada, Elveția nu fac excepție de la regula de mai sus.

3.1.3. Diminuarea și eliminarea riscului de țară

Această constituie o altă componentă strategică în politica de atragere de investiții străine. Riscul de țară care vizează posibilitatea unor pierderi financiare ale investitorilor străini, urmare a unor probleme survenite în țara primitoare de investiție în legătură cu anumite probleme politice și macroeconomice, este o coordonată esențială a investitorilor străini în luarea deciziilor de a investi într-o țară sau alta. Elementele componente ale acestui risc de țară: politica macroeconomică, strategia comercială, prioritățile de investiții, politica și stabilirea financiară, stabilirea monetară etc. sunt elementele cărora investitorii străini le acordă o deosebită atenție. Într-un sondaj întreprins în rândul unor potențiali investitori străini, publicat de Banca Austriei, rezultă că factorii de cea mai mare importanță în fundamentarea deciziilor de a investi în străinătate sunt stabilitatea politică, stabilitatea financiară, calificare forței de muncă, profitabilitatea potențială, așa după cum este redat în tabelul 3.1.

Tabel 3.1

Factorii determinanți ai investițiilor directe străine

Sursa: Bank of Austria, Directinvestitionen in Osteuropa, Wien 1994

3.2. Constituirea cadrului favorabil atragerii ISD în România

a) Cadrul legal

Principalul factor care a stopat de-a lungul ultimilor 10 ani ai perioadei comuniste

influxul de capital investițional străin în economia națională l-a reprezentat incompatibilitatea de fond între substanța economică a acestor investiții și specificul mediului economic în care ele trebuiau să funcționeze. Ca atare, regimul de operare a investițiilor străine în România de dinainte de decembrie 1989 a fost acela al unor ”enclave”.

După decembrie 1989, prin prevederile Decretului-Lege nr. 96 / 1990 s-a realizat înlăturarea principalelor disfuncționalități care afectau funcționarea investițiilor străine. Ulterior, odată cu adoptarea Legii nr. 15 / 1990 privind transformarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, a Legii nr. 26 / 1990 privind Registrul Comerțului, a Legii nr. 31 / 1990 privind societățile comerciale și a Legii nr. 12 / 1991 privind impozitul pe profit, cadrul legislativ al funcționării investițiilor străine în România s-a modificat radical. Adoptarea de către Parlament a Legii nr. 35 / 1991 privind regimul investițiilor străine în România a reprezentat încheierea unei prime faze, esențiale, de constituire a unui pachet de reglementări specifice, care să faciliteze și încurajeze pătrunderea capitalului investițional străin în România.

Pasul următor în plan legislativ l-a reprezentat adoptarea unei noi reglementări, Legea nr. 58 /1991 (Legea privatizării), care să permită accesul capitalului privat în sectorul de stat reprezentat prin societățile comerciale și regiile autonome și asigurarea condițiilor de transparență și concurență perfectă a criteriilor de evaluare și achiziționare corectă, precum și stabilirea instituțiilor responsabile cu transferarea către sectorul privat a acestor societăți.

Organizarea legislativă și instituțională a procesului de privatizare a fost intenționată a conduce în acest fel nu numai la activizarea resurselor existente și neutilizate sau a celor utilizate ineficient, nu numai la mobilizarea și investirea liberă a fondurilor populației, dar și la posibilitatea efectivă ca investițiile străine să poată fi realizate atât sub forma societăților comerciale, cât și într-o multitudine de alte forme ale investițiilor de portofoliu.

În acest fel, adoptarea legii investițiilor străine și, ulterior, a legii privatizării, a reprezentat constituirea cadrului juridic de bază ce reglementează regimul capitalului investițional străin în România. Prin aceasta, România a înlăturat în mare handicapul legislativ față de celelalte țări est-europene și s-a aliniat reglementărilor prevalente de pe piața investițiilor internaționale.

Chiar dacă, ulterior, aceste reglementări specifice și-au arătat limitele și disfuncțiile, totuși efectele adoptării si aplicării lor nu au întârziat să se arate în timp.A doua jumătate a anului 1991 a înregistrat o vizibilă revigorare a interesului străin pentru piața investițională românească, cu tot șocul produs de evenimentele din luna septembrie a anului respectiv.

Mai mult, au apărut, la vremea respectivă, și semnele unei mutații, structural-calitative: s-a atenuat primul val investițional (caracterizat prin preponderența investițiilor mici, cu caracter mai mult speculativ și efectuate mai ales în sfera comerțului cu amănuntul, al căror efect real asupra restructurării economice este neglijabil) și s-a format cel de-al doilea val, al investițiilor de mărime medie și mare efectuate într-o mai mare măsură în sfera producției și cu un efect real asupra dinamizării proceselor de reformă.

În luna aprilie 1997, Guvernul României a înaintat Parlamentului un nou proiect de lege menit a îmbunătăți regimul investițiilor străine în România. Proiectul de lege stabilește condițiile pentru investițiile directe de capital străin, a investițiilor de portofoliu, precum și modalitățile de atragere, promovare și înregistrare a investițiilor străine.

Conform proiectului de lege, investitorii străini au următoarele drepturi: să participe la conducerea și gestionarea investițiilor, potrivit caracterelor și statutelor societaților comerciale în cauză, să înstrăineze drepturile și obligațiile lor contractuale către alți investitori, români sau străini, prin acte de cesiune incheiate pe teritoriul României: să transfere integral în țara în care au domiciliul sau, după caz, sediul, dividentele sau profiturile nete cuveniote, precum și sumele rezultate din vânzarea titlurilor de valoare deținute legal; să transfere în străinătate sumele încasate din dreptul de autor, cotele ce li se cuvin pentru asistență de specialitate, expertize și alte servicii, potrivit contractelor încheiate. De asemenea, investitorii străini au dreptul să transfere întegral în țara în care au domiciliul, sau, după caz, sediul sumelor obținute din vânzarea acțiunilor și părților sociale deținute în urma efectuării de investții, precum și pe cele rezultate din lichidarea acestor investiții; să transfere în strainătate valuta în care s-a efectuat investiția inițială, sumele obținute cu titlul de despăgubire; să transfere în străinătate salariile sau alte câștiguri cuvenite cetațenilor străini care au, potrivit legislației române, calitatea de salariați în cadrul investiției străine în România, în baza cererii exprese a acestora.

b) Avantaje competitive ale economiei românești

În spațiul economic european, România deține o serie de avantaje competitive, după cum urmează:

a. Dimensiunea pieței interne constituie un potențial major pe termen mediu și lung care va asigura un volum substanțial de investiții străine, interesate în principal în valorificarea posibilităților existente în sectoarele industriale, bunuri de consum și infrastructură.De altfel, marea majoritate a investițiilor efectuate până în prezent au avut în vedere desfacerea pe piața internă.

b. Accesul pe piețele de export, facilitat în principal de legăturile tradiționale ale României pe unele piețe vest-europene. Poziția geografică a României, la intersecția drumurilor între Occident și Orient, dezavantajul relativ al distanței față de piețele occidentale fiind compensat de apropierea de Orientul Mijlociu și piețele de răsărit, îi conferă României o poziție de tranzit între Emisfera Sudică și Europa. În plus, deschiderea la Marea Neagră și portul Constanța, precum și perspectiva Dunăre-Rhin-Elba deschide posibilitatea accesului direct în Europa până la Marea Nordului. De aceea, România poate să transforme avantajele oferite de potențialul pieței interne în atragerea unor investiții care ulterior vor satisface și cererile piețelor de export.

c. Forța de muncă este caracterizată prin calități tehnice de bază care permit dezvoltarea acelor aptitudini operaționale și tehnice care să-i confere competitivitate pe plan internațional. Studii sociologice recente întreprinse în țară arată că forța de muncă locală este potențial adaptabilă schimbărilor de mediu profesional și aptă pentru un regim de lucru intens, dacă sunt oferite motivații și stimulente corespunzătoare. Pe de altă parte, majoritatea specialiștilor care au studiat piața românească a muncii și caracteristicile forței de muncă locale, în context est-european, au concluzionat că, în special pentru România, factorul uman reprezintă principalul atu; cu un magnet adecvat și investiții rațional orientate spre programele de formare profesională, el poate atinge niveluri de productivitate compatibile cu cele din unele țări vest-europene.

d. Cadrul juridic ce reglementează regimul investițiilor străine în România este, așa cum am arătat deja, competitiv în multe privințe prin raportare la reglementările similare ale țărilor concurente din zonă. În plus, existența unor proceduri flexibile de acordare de stimulente fiscale suplimentare și punerea deja în practică a unei politici selective de încurajare a marilor proiecte investiționale destinate atât pieței interne, cât și celei internaționale, se constituie deja într-un avantaj competitiv al României pe piața investițională est-europeană.

e. Accesibilitatea resurselor naturale prezintă un alt important atu pentru România. Din acest punct de vedere, valorificarea resurselor naturale trebuie să reprezinte o prioritate a politicii economice românești, întrucât în acest fel se creează pe piața românească o gamă largă de oportunități de implementare pentru investitorii străini, în special pentru aceia care operează, de regulă, în asociere cu parteneri sau firme locale.

c) Factori care descurajează investițiile străine în România

Percepția externă a climatului intern de afaceri

Evoluțiile curente din fluxurile mondiale de investiții arată că liberalizarea legislativă și stimulentele investiționale tradiționale (fiscale, vamale, financiare) sunt măsuri cu eficiență tot mai mică în atragerea unor fluxuri semnificative de investiții, întrucât în prezent aproape toate țările apelează la astfel de măsuri. Factorii decisivi în atragerea unui volum sporit de investiții străine sunt acum condițiile economice de bază din țările gazdă (mărimea pieței interne, nivelul costurilor de producție, accesibilitatea resurselor naturale etc.).

După cum s-a văzut, din punctul de vedere al condițiilor economice de bază preponderente pe propria sa piață investițională, România deține câteva avantaje comparative certe, în special în context est-european. Ar fi normal, ca atare, ca aceste condiții economice de bază (avantaje comparative) să permită și să susțină un flux sensibil mărit de investiții străine în România, comparativ cu cel înregistrat efectiv până în prezent. Faptul că nu s-a întâmplat așa în perioada 1990-1996 se explică prin handicapul imaginii nefavorabile pe care comunitatea internațională de afaceri și-a format-o asupra condițiilor investiționale din România. Schimbarea percepției externe este esențială pentru realizarea unei mutații semnificative în atitudinea și interesul investitorilor străini pentru o creștere semnificativă și durabilă a fluxurilor de capital investițional străin spre economia românească.

b. Disfuncționalități ale cadrului legislativ

Pătrunderea semnificativă a capitalului investițional străin în economia României și manifestarea acestuia ca factor catalizator al proceselor de restructurare au fost obstrucționate și de lipsa unor reglementări specifice vitale funcționării unei economii de piață: legislația falimentului; reglementări privind concurența; proprietatea industrială și intelectuală; regimul juridic al terenurilor și clădirilor; procedurile de reglementare a disputelor.

Totodată, modificările prea frecvente care s-au produs în condițiile de operare pe piață (instabilitatea legislativă), lipsa de transparență a unor reglementări specifice, precum și acordarea unor drepturi prin lege, care însă practic nu au fost realizabile, au reprezentat obstacole și dezavantaje cu caracter general ce au afectat procesul investițional extern în economia românească.

c. Condițiile de operare pe piața locală

Condițiile de operare pe piața locală au reprezentat un alt factor major ce a contribuit la descurajarea investițiilor străine în România. Obstacolele și dificultățile ce s-au manifestat în această privință țin atât de nivelul socio-cultural al condițiilor de operare pe piață, cât și de cel strict economic.

În ceea ce privește nivelul socio-cultural, dezavantajele au decurs în principal din ceea ce reprezintă stadiul embrionar în care se află în prezent cultura economică și compartimentele reprezentative pentru populația țării prin raportare la valorile și mecanismele economice de piață. Sub acest aspect, societatea românească este încă “în formare”, iar acest lucru este valabil pentru toți actorii scenei economice (producători, consumatori, intermediari, patroni, salariați, funcționari publici), cu toate consecințele nefavorabile ce decurg de aici în planul relațiilor cu oamenii de afaceri din străinătate.

Cât privește nivelul strict economic de circumscriere a condițiilor de operare pe piață, principalele disfuncționalități au fost generate de:

– lipsa unei infrastructuri adecvate: comunicații, transporturi, telecomunicații;

– stadiul incipient al sistemului financiar-bancar și de asigurări, precum și prezența nesemnificativă a instituțiilor financiar-bancare străine;

– lipsa spațiilor pentru birouri și locuințe pentru personalul străin;

– aplicarea unor tarife diferențiate investitorilor străini la hoteluri, transportul aerian, taxe;

– monopolizarea de către unele ministere, departamente și alte instituții a activității de constituire de societăți cu capital străin pentru unitățile din subordine, contrar prevederilor legii;

– atitudinea negativă a conducerii societăților cu capital de stat față de participarea capitalului străin (în special în sfera comerțului și turismului).