Investitia Straina Directa. Rol Si Importanta

1.Investițiile Străine Directe

Investiția. Definirea conceptului si importanța investițiilor într-o economie

Investițiile reprezintă un factor esențial al creșterii economice. Practic, toate studiile empirice ce analizează diferențele de dezvoltare economică dintre țări evidențiază faptul că ratele înalte de creștere și dezvoltarea economică sunt asociate cu ratele înalte ale acumulării și ale investițiilor de capital. Recentele teorii de creștere economică consolidează legătura dintre investiții și creșterea economică. Acestea evidențiază faptul că investițiile, în sens larg, adică nu doar cheltuielile cu bunuri de capital, dar și cheltuielile cu intensificarea tehnologica și, în special, cele legate de formarea și perfecționarea capitalului uman, contribuie la dezvoltarea economică. De aceea, țările care alocă investițiilor o proporție înaltă din rezultatele producției pot să obțină mai rapid creșterea economică decât țările care investesc mai puțin. Investițiile, azi, la fel de mult ca și în trecut, rămân cruciale pentru creșterea economică.

Investițiile sunt considerate ca fiind unul dintre cei mai importanți stimulatori ai activităților economice, dar și ai celor extraeconomice. În orice activitate economică, indiferent de dimensiunea ei, investiția joacă rolul de impuls, de element generator, care face ca respectiva activitate să ia naștere, să se desfășoare și să se dezvolte. Implementarea de proiecte investiționale conduce la creșterea stocului de capital fix. Prin urmare, investițiile constituie instrumentul principal de creare de noi structuri, mai performante, de modernizare sau dezvoltare a celor existente, în concordanță cu opțiunile strategice de perspectivă ale societății.

În viața economică, activitatea de investiții ocupă un loc central atât în sfera producției de bunuri și servicii, cât și în sfera consumului, influențând simultan atât cererea, cât și oferta. Orice proiect de investiții, indiferent de sectorul de activitate în care se implementează, generează o serie de procese de antrenare și de multiplicare a efectelor. În sfera producției de bunuri și servicii, investițiile au ca efect sporirea și diversificarea ofertei și, implicit, dacă aceasta este validată de piață, creșterea veniturilor agenților economici. În același timp, va fi influențat, direct sau indirect, prin efecte de antrenare, gradul de ocupare a forței de muncă, în sensul creșterii acestuia. Însă, creșterea numărului de angajați și, respectiv, a câștigurilor lor salariale conduce, în cele din urmă, la sporirea puterii de cumpărare a populației, adică a cererii de bunuri și servicii.

În cadrul circuitului economic național, activitatea de investiții joacă un rol dublu. Astfel, pe de o parte, agenții economici ce declanșează acțiuni investiționale sau implementează diverse proiecte de investiții își sporesc oferta de bunuri și servicii prin creșterea capacității lor productive, realizând venituri suplimentare; pe de altă parte, orice investiție va genera cereri suplimentare în sectoarele conexe situate în amonte (furnizorii de materii prime, materiale, utilități), respectiv, în aval (distribuitorii și consumatorii bunurilor și serviciilor oferite).

În ultimii ani am putut asista la creșterea numărului și a valorii investițiilor străine directe, în contextul globalizării economice, a liberalizării piețelor și a privatizării sectoarelor economiei. În același timp, tot mai multe companii și-au extins activitatea dincolo de granițele statelor de proveniență, înființând companii multinaționale. Pe această bază, investițiile directe au fost considerate elemente cheie ale integrării economice, apărând, într-o accepțiune generală, drept elemente decizionale pentru dezvoltarea legăturilor directe, stabile și de durată între economiile naționale.

Sigur că, la început, investițiile străine directe au fost privite cu scepticism, chiar cu ostilitate, fiindcă ele reprezentau, în ochii opiniei publice, o nouă formă de colonizare și, implicit, de aservire, a economiilor naționale respectiv de imperialism, care ridică probleme privind suveranitatea națională și care duce la compromiterea securității naționale. Ulterior, însă abia spre finele anilor 90 și începutul anilor 2000, cînd întreaga societate, intrată, ireversibil, pe un drum al economiei de piață, dădea semne de înțelegere a funcționării noilor mecanisme ale realității economice, total diferite față de ceea ce existase până atunci, exprimând, totodată, dorința de adaptare, efectele benefice ale investițiilor străine au fost recunoscute ele începând să beneficieze de protecția legislației elaborate de guvernele naționale. S-a ajuns astfel, la concluzia că, investițiile străine deschise pot canaliza resursele pentru îmbunătățirea economiilor statelor aflate în curs de dezvoltare, jucând totodată, un rol deosebit de important în transformarea fostelor state comuniste. Efectele pozitive pot fi atribuite faptului că, în principal, investiția directă presupune deplasarea capitalului dinspre statul investitor către economia unde se investește precum și un transfer de tehnologie și de know-how, acces pe piețele de export etc. iar pe de altă parte, investițiile pot contribui la îmbunătățirea poziției concurențiale, atât a întreprinderii care este beneficiara investiției străine directe cât și a întreprinderii investitoare.

Istoria investițiilor străine

Un element interesant îl consituie o informație, potrivit căreia, prezența acestora, de-a lungul evoluției relațiilor economice internaționale, este remarcată, inițial, încă înainte de anul 1890, în strânsă legătură cu înființarea primei societăți transnaționale, Singer Manufacturig Ltd., una dintre cele mai mari companii ale vremurilor respective.

În sec. XXI, investițiile străine directe au îmbrăcat, mai ales, forma unor împrumuturi acordate de către Regatul Unit, statelor aflate în curs de dezvoltare. Perioada interbelică a coincis cu declinul puterii financiare a Marii Britanii și cu ascensiunea Statelor Unite ca putere economică și financiară majoră.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, asistăm din nou la creșterea popularității investițiilor străine directe. În spatele fenomenului au stat două considerente cât se poate de logice. Prima este de ordin tehnologic și ține de îmbunătățirea transportului și de dezvoltarea spectaculoasă a mijloacelor de comunicație care au permis exercitarea controlului de la distanță asupra modului de conducere a întreprinderii beneficiare. Cel de-al doilea motiv, este o explicație foarte pragamatică și este justificată prin nevoia statelor europene și a Japoniei de fondurile provenite în special din SUA, pentru finanțarea reconstrucției statelor afectate de război.

Începând cu anii 1980, situația cunoaște o turnură spectaculoasă, în privința SUA care din investitor major devine beneficiar principal al investițțior străine, fiind țintă predilectă a infuziilor de capital provenite mai ales din partea Germaniei și a Japoniei, aceasta din urmă alegând să investească masiv și în Europa și Asia de Sud-Est.

Creșterea investițiilor străine directe mai ales din ultimii ani se bazează, printre altele și pe: creșterea numărului firmelor multinaționale, ca urmare a operațiunilor de fuziuni și achiziții transfrontaliere, creșterea numărului sectoarelor unde investițiile sunt prezente și a unei ponderi tot mai însemnate a domeniului servicii, care beneficiază de un aport tot mai mare al infuziilor de capital, creșterea numărului țărilor investitoare, încheierea de acorduri privind evitarea dublei impuneri și politici statale de protejare și promovare a investițiilor străine directe.

Definirea conceptului

Definițiile investițiilor străine directe pe care le găsim în literatura de specialitate sau în documentele oficiale ale instituțiilor care își desfășoară activitatea în domeniu, sunt relativ asemănătoare. Definiția standard aparține Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, conform căreia investițiile străine directe reprezintă o categorie de relații investiționale de durată, cu caracter transfrontalier, realizate de către un investitor, rezident al unei economii naționale, destinatarul fiind o altă întreprindere, rezidentă a unei alte economii decât cea de proveniență a investitorului.

Din perspectiva Fondului Monetar Internațional (IMF), investiția străină directă marchează o relație de colaborare, de durată, care se derulează între două entități, una rezidentă iar cealaltă nerezidentă, implicând obținerea, de către investitor, a unei influențe semnificative, la nivel de conducere a entității (întreprinderii) rezidente în care a investit.

Ambele definiții invocate anterior, au drept bază comună, obiectivul inițierii unei astfel de relații investiționale, reprezentat de obținerea unui control semnificativ asupra managementului societății în cauză. S-a reținut că, pentru existența caracterului semnificativ al influenței exercitate de către investitorul străin, acesta trebuie să dețină minimum 10 % din capitalul întreprinderii beneficiare a investiției sau să dețină minimum 10% din voturile în Adunarea Asociaților întreprinderii.

O definiție asemănătoare regăsim și în rapoartele Băncii Naționale a României (B.N.R.) realizate în colaborare cu Institutul Național de Statistică (I.N.S.), unde investiția străină directă este definită ca fiind o relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă, de regulă, implicând exercitatea, de către investitor, a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Sunt considerate investiții străine directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul căruia aparține acesta și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

De asemenea, sunt considerate investiții străine directe, capitalurile din companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influență semnificativă pe cale indirectă și anume: capitalurile proprii ale asociatelor și filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deține, cel puțin, 10% din capitalul social subscris.

Definițiile din literatura de specialitate consideră investiția străină drept un proces, având ca finalitate dobândirea proprietății activelor unei întreprinderi situate într-o altă țară decât cea din care provine investitorul, în scopul cotrolării, de către investitor, a producției, a distribuției sau a altor activități ale întreprinderii străine.

Conform altor autori, investițiile străine directe se efectuează pe un orizont de timp îndelungat, fiind mult mai stabile și cu o mobilitate ridicată, reprezentând mai mult decât un simplu transfer de fonduri.

Din definițiile antemenționate putem identifica elementele comune ale acestora, și totodată deduce condițiile necesare care trebuie întrunite pentru ca să fim în prezența investițiilor străine directe.

Primul element comun al definițiilor precum și prima condiție esențială care trebuie întrunită pentru identificarea unei investiții străine este scopul pentru care aceasta este efectuată, respectiv acela de a dobândi un control semnificativ asupra managementului întreprinderii situate într-un alt stat. Conceptul de control, din literatura de specialitate se referă la existența unui anumit grad de discreție în luarea deciziilor, discreție care aparține investitorului străin și care are în vedere posibilitatea influențării politicilor manageriale și a strategiilor întreprinderii, de exemplu prin alegerea unuia sau a mai multor membri ai întreprinderii, ca urmare a deținerii a minimum 10% din capitalul social vărsat al întreprinderii străine (caracterul semnificativ al controlului).

În acest context este de reținut că investițiile străine nu trebuie confundate cu investițiile de portofoliu, care nu au ca scop dobândirea controlului asupra managementului întreprinderii străine. Acestea sunt investiții efectuate în titlurile unei întreprinderi străine, în vederea obținerii profitului din înstrăinarea ulterioară a acțiunilor dobândite. Acestea nu au ca scop realizarea unei relații internaționale de durată. Acestea, spre deosebire de investițiile străine directe, pot fi efectuate prin intermediul operațiunilor bursiere, or, în cazul investițiilor străine directe, operațiunile investiționale trebuie să obțină, în mod obligatoriu, acceptul autorităților naționale din țara unde își are sediul întreprinderea care are calitatea de beneficiar al investiției.

Cel de-al doilea element comun al definițiilor menționate, se referă la dobândirea activelor societății situate într-o altă țară, decât cea de proveniență a investitorului. De regulă, are loc așadar, în cazul investițiilor străine directe, un transfer al unei anumite părți a activelor societății investitoare, a producției sau a vânzărilor către țara gazdă, cu excepția situațiilor când proiectul investițional este finanțat prin împrumuturi contractate în țara-gazdă. În cazul în care în discuție apare un transfer de active, acesta se poate referi atât la un transfer de active tangibile (de exemplu echipamente de producție, fabrici, capital etc.) cât și la active intangibile (know-how, transfer de tehnologie, licențe de producție etc).

Criterii de clasificare a investițiilor străine directe

Un prim criteriu de clasificare ar fi cel având la bază, tipul (felul) operațiunii prin care se realizează investiția și viteza de penetrare a pieței, în funcție de care distingem:

a) achiziții

Acestea prespun o intrare foarte rapidă pe piață, în special pentru faptul că este preluată o afacere deja existentă și, de regulă, rentabilă.

b) fuziuni

La fel ca și în cazul achizițiior, și fuziunile desemnează preluări de afaceri dar, în plus, măresc capacitatea competitivă, asigurând accesul pe piețe noi.

c) investiții pe loc gol (investiții greenfield)

Acestea presupun o perioadă mai mare de timp, pentru construirea obiectivelor și dezvoltarea unor afaceri profitabile.

Preluarea de organizații este principalul mod prin care se realizează achizițiile. În cazul preluării de organizații, cele două entități implicate (cea care preia respectiv cea care este preluată) rămân separate din punct de vedere juridic, tranzacția având drept scop, achiziția unui număr suficient de mare de titluri pentru a se asigura control asupra deciziilor luate de AGA.

În acest fel, se formează holdinguri pure, când organizațiile se limitează doar la deținerea pachetului majoritar de acțiuni și holdinguri operaționale, în cadrul cărora organizația achizitoare participă și la managemntul organizației preluat, acestea fiind cel mai des întâlnite.

Fuziunile presupun contopirea patrimoniilor a două organizații. Aceasta e poate realiza prin absorbție sau prin consolidare.

Absorbțiile echivalează cu încetarea existenței de facto a entității cumpărate și se realizează prin fuziune statutară, când are loc preschimbarea acțiunilor organizației cumpărate cu titluri ale organizației achizitoare, sau prin achiziționare de active, care se realizează prin cumpărarea contra cost a activelor organizației achiziționate, aceasta fiind lichidată prin achitarea datoriilor și repartizarea sumelor rămase, către acționari.

Consolidările presupun contopirea a două organizații și crearea uneia noi.

Investițiile pe loc gol (greenfield investments) reprezintă unități deținute în proporție de 100% de o organizație străină. Ele îmbracă forma filialelor proprii (generic numite filiale sau sucursale) în producție, comercializare sau prestări de servicii. Deși acest tip de investiție străină presupune costuri și riscuri mari, iar controlul 100% poate fi obținut mult mai ușor prin achiziții, pe măsură ce organizațiile devin mai experimentate și dispun de resursele necesare, apelează mai mult la fondarea de filiale din străinătate ca strategie de penetrare pe noi piețe.

În perioada actuală se constată o extindere a investițiilor pe loc gol ca strategie de intrare pe piețele țărilor din Europa centrală și de Est, în conformitate cu oportunitățile de investiții oferite de aceste piețe.

Un al doilea criteriu de clasificare, din perspectiva investitorului, realizează încadrarea investițiilor în diferite categorii, distingând:

a) investiții străine orizontale

Întreprinderea investitoare își extinde activitatea pe teritoriul altor țări, realizând producția în altă țară, operațiunea având de regulă, ca obiectiv, exploatarea unor avantaje monopolistice sau oligopolistice

b) investiții străine verticale

Prin acestea se urmărește integrarea întreprinderii, pe verticală, prin intrarea pe o altă piață din lanțul de producție (cum ar fi de exemplu intrarea pe piața de distribuție în străinătate)

c) investiții străine conglomerate

Acestea reprezintă combinarea tipurilor menționate anterior.

Din perspectiva statului care benficiază de aportul de investiții, acestea se împart în:

a) investiții străine directe care constituie un substitut pentru importuri, caz în care întreprinderea beneficiară produce bunuri care au făcut anterior obiectul importului de către țara gazdă și obiectul exportului țării investitoare.

b) investiții străine directe care contribuie la creșterea exporturilor.Acestea sunt determinate de dorința căutării unor noi surse de materii prime de către întreprinderea investitoare și care vor duce la creșterea exporturilor către țara investitoare precum și alte state unde își au sediile filialele întreprinderii investitoare.

c) investiții străine directe-inițiative guvernamentale caz în care investiția are loc ca urmare a stimulentelor acordate de către guvernele naționale.

Rolul potențial al investițiilor străine directe

Problematica influențelor investițiilor străine directe (ISD) asupra țării gazdă este nu numai delicată, dar și interpretabilă, datorită atât diversității efectelor posibile cât și potențialității generării de efecte benefice sau negative în funcție de caracteristicile fluxurilor de ISD și de condițiile concrete existente în economia receptoare. Astfel, practica a demonstrat că țările dezvoltate, în calitate de principale receptoare de ISD, obțin beneficii semnificativ mai mari decât cele în curs de dezvoltare, ceea ce justifică rezerva specialiștilor în a judeca apriori caracterul negativ sau benefic al fluxurilor de investiții străine directe receptate de o anumită țară.

Efectele investițiilor străine directe într-o economie

Din punct de vedere conceptual, implicațiile pozitive la nivel macroeconomic se referă, în principal, la următoarele aspecte:

a) susțin creșterea economică, fapt ce se realizează diferențiat, în funcție de forma pe care o îmbracă investiția străină directă. În cazul unei investiții „pe loc gol” creșterea economică se datorează creării unei noi capacități de producție, locurilor de muncă suplimentare, apariției unui nou consumator și plătitor de taxe. În cazul participării la privatizare, efectele pozitive apar în situația eficientizării activității agentului economic și creșterii competitivității acestuia, permițând supraviețuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate;

b) stimulează investițiile interne întrucât producătorii autohtoni vor fi interesați în creșterea eficienței activității și în îmbunătățirea calității output-urilor, fie pentru a face față concurenței datorată prezenței investitorilor străini în sectorul de activitate respectiv, fie pentru a dobândi calitatea de furnizori ai investitorului străin. În plus, firmele locale pot dobândi acces la canalele de distribuție ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în creșterea producției și a calității bunurilor realizate;

c) sprijină restructurarea și privatizarea, aspect care prezintă o importanță deosebită în cazul statelor central și est europene, în special în cazul firmelor care necesită un volum mare de capital și capacitatea de a reorganiza și eficientiza activitatea. Astfel, investitorii străini pot contribui nu numai cu resursele financiare necesare privatizării, în măsura în care efectuează ulterior investiții în vederea eficientizării rapide a activității firmei;

d) susțin creșterea investițiilor de capital, datorită accesului investitorilor străini la sursele externe de capital. În cazul în care piețele locale de capital nu dispun de resurse financiare pentru finanțarea unor proiecte importante, investițiile străine pot acoperi acest deficit deoarece reprezintă o sursă directă de capital străin.

Având în vedere aspectele antemenționate, se poate concluziona faptul că, investițiile străine directe, pot avea un impact general pozitiv, la nivel macroeconomic, prin influențarea în direcția ameliorării balanței de plăți externe, prin finanțarea deficitului de cont curent; totodată, generează efecte pozitive asupra balanței comerciale, dacă investitorul direct produce prioritar pentru export sau în cazul producției destinate pieței interne care substituie importurile; de asemenea, demn de remarcat este și creșterea veniturilor la bugetul statului datorită apariției de noi contribuabili în economia țării gazdă. Chiar și în cazul în care se acordă anumite stimulente fiscale, veniturile bugetare cresc ca urmare a creșterii încasărilor din impozitele pe salarii.

Prin contribuțiile pozitive mai sus menționate, Investițiile Străine Directe susțin, în termeni generali, îmbunătățirea standardului de viață.

Acesta este cel mai important efect al investițiilor străine resimțit în mod direct de către consumatorii locali. În esență, standardul de viață crește prin reducerea prețurilor bunurilor și serviciilor ca urmare a accentuării concurenței prin pătrunderea pe piață a noi firme. Astfel, consumatorii locali vor beneficia nu numai de prețuri mai reduse la majoritatea produselor și serviciilor, dar și de o gamă mai diversificată de produse, pe măsură ce firmele străine intră în țara gazdă;

Deși investițiile străine directe pot genera o serie de efecte pozitive la nivelul țării de implantare, nu este exclusă posibilitatea apariției unui impact negativ, atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel sectorial.

O parte dintre aceste efecte negative sunt inerente și se manifestă, în general, pe termen scurt, apariția lor fiind strâns legată de implementarea investiției și/sau eficientizarea acesteia, ca de exemplu:

a) creșterea importurilor, reflectată negativ asupra soldului balanței comerciale, se datorează importului de mașini și utilaje finanțat de investitorul străin, fără de care implementarea investiției nu ar fi posibilă. Pe termen lung, în măsura în care retehnologizarea activității se concretizează în creșterea productivității și a competitivității, se poate înregistra o diminuare a deficitului comercial, în principal, atunci când investitorul străin este orientat preponderent către export sau substituirea importurilor;

b) creșterea șomajului în urma restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a activității. Este evident că, în acest caz, se poate înregistra o reducere a numărului locurilor de muncă în întreprinderile privatizate. Pe termen lung, acest dezavantaj este nesemnificativ în situația în care întreprinderile restructurate beneficiază de creșterea eficienței și competitivității activității, caz în care, prin efecte de antrenare, pot genera noi locuri de muncă (prin dezvoltarea unor activități aflate în amonte sau în aval);

c) impact negativ asupra bugetului, cauzat, pe de o parte, de facilitățile fiscale acordate investitorilor străini (politica de stimulente), facilități care au ca efect imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de altă parte, creșterea numărului șomerilor, ca urmare a privatizării și restructurării întreprinderilor de stat, generează cheltuieli suplimentare la buget, întrucât forța de muncă disponibilizată de sectoarele restructurate nu este imediat absorbită de activitățile aflate în dezvoltare. Pe termen lung, pe măsură ce investițiile realizate ajung la maturitate, se poate înregistra o creștere a veniturilor la bugetul statului datorită impozitelor și taxelor plătite de noii contribuabili (firme și salariați).

Pe lângă aceste efecte negative, inerente pe termen scurt, ISD pot avea un impact negativ de durată, în special în acele țări care nu dispun de o politică economică clară și coerentă. De exemplu, într-o economie în care au efectuat investiții un număr de societăți transnaționale este foarte puțin probabil ca optimul fiecăreia dintre acestea în parte să coincidă cu optimul economiei țării receptoare și, mai ales, ca rezultanta acestor decizii luate de societăți diverse, din domenii diverse, să corespundă optimului de ansamblu al economiei țării gazdă. În aceste condiții, chiar dacă toți actorii implicați ar fi de bună credință, în lipsa unei politici economice clare, țara în cauză se poate confrunta cu distorsiuni economice în urma acțiunii investitorilor străini. O altă situație posibilă este cea a investitorului străin care achiziționează o poziție de monopol, ceea ce îi va oferi acestuia avantaje sub forma câștigurilor suplimentare, dar va genera efecte sociale și economice mai accentuat negative decât cele înregistrate în cazul monopolurilor de stat. Dacă această poziție de monopol este completată de existența unor măsuri protecționiste, atunci efectele negative (sociale, economice, asupra mediului etc.) se amplifică.

În acest sens, studiile efectuate arată că, urmare a lipsei sau slăbiciunilor politicilor din domeniul angajării, concurenței, falimentului etc., autoritățile din majoritatea țărilor central și est europene au încercat să obțină de la investitorii străini angajamente suplimentare cu privire la viitorul investiției și numărul de salariați. Cu toate acestea, practica a demonstrat că nu toate angajamentele asumate au fost onorate, existând situații în care investitorii străini nu au respectat contractele încheiate cu autoritățile naționale/locale, ceea ce a generat efecte sociale și economice negative.

În concluzie, impactul investițiilor străine directe asupra economiei țării gazdă este diferit de la o țară la alta, în funcție de condițiile concrete existente la nivel economic, social și politic și de gradul de pătrundere a capitalului străin.

Impactul investițiilor străine directe la nivel macroeconomic și rolul lor în susținerea creșterii economice

Impactul investițiilor străine asupra dezvoltării economico-sociale poate fi analizat prin prisma avantajelor și dezavantajelor atât la nivelul economiilor generatoare, cât și al economiilor receptoare de investiții străine.

În ceea ce privește avantajele țărilor de origine ale investitorilor, acestea rezultă în special din câștigurile realizate în urma repatrierii profiturilor și din sporirea reputației lor la nivel internațional. Firmele interne de mici dimensiuni, în calitate de furnizori de investiții străine, sunt sprijinite de autoritățile naționale în vederea câștigării de experiențe internaționale. Pe termen lung, investițiile străine directe vor aduce importante beneficii țărilor de origine prin prisma participării mai active a acestora la comerțul internațional și, în general, la expansiunea economiei mondiale.

De asemenea, la capitolul dezavantaje se remarcă faptul că firmele ce investesc în străinătate, prin transferul operațiunilor lor în străinătate, de cele mai multe ori își închid fabricile din țările de origine, privând-o de noi investiții și contribuind la creșterea cifrei disponibilizaților. Transferul capacităților productive în străinătate este uneori catalogat ca nepatriotic, mai ales în rândul țărilor în dezvoltare, acestea restricționând-le companiilor autohtone posibilitatea de a investi în străinătate.

La nivelul țărilor-gazdă, efectele pozitive ale intrărilor de investiții străine directe sunt evidente prin prisma aportului de capital, dar și de tehnologii, abilități manageriale și de marketing, prin câștigarea de noi piețe de desfacere. În plus, acestea pot să contribuie la crearea de noi locuri de muncă, pot ajuta la dezvoltarea resurselor considerate cheie în economiile respective și la îmbunătățirea activității sau la revitalizarea unor regiuni. De asemenea, se remarcă rolul deosebit de important al investițiilor străine directe ca factor major în dezvoltarea unora dintre economiile emergente. Țări precum Taiwanul, pentru un număr de ani, sau China, mai recent, au recunoscut contribuția investițiilor străine directe la dezvoltarea industriilor specializate. În pofida acestor efecte pozitive, unele țări-gazdă sunt adesea mai reticente în ceea ce privește accesul și efectele pozitive ale investițiilor străine directe asupra economiilor lor. Unele dintre ele privesc intrările de investiții străine directe ca o evidentă pierdere de control asupra economiei lor. În general, țările de mici dimensiuni sau cu performanțe mai reduse adesea încearcă să dețină controlul asupra industriei lor naționale. Chiar și cele de dimensiuni mai mari fac asta pentru a-și proteja industriile considerate strategice.

Tendința de a dezvolta proiecte investiționale sau de a scoate producerea peste hotare, rămânând totodată proprietarul ei, poate fi explicată prin avantaje de tipul: cheltuieli de producție mai joase (forță de muncă și materie primă mai ieftine), norme de reglare ecologice mai puțin dure etc. Totodată, investirea capitalului peste hotare este determinată de așteptarea primirii unei norme de profit mai înalte. Participanții locali ai colaborării investiționale, mai ales organizațiile de stat, depun surse nu doar în scopul de a primi un profit înalt. Unul dintre scopurile principale este rezolvarea problemelor sociale, cum ar fi ridicarea nivelului de ocupare a forței de muncă, dezvoltarea infrastructurii, energeticii, creând astfel condiții pentru antreprenoriat; restru-turarea economiei; majorarea fluxului de valută în țară din contul dezvoltării ramurilor de export. Totodată, fluxurile de capital în țară contribuie la echilibrarea sau, cel puțin, la micșorarea deficitului balanței de plăți.

Importanța investițiilor în economie derivă și din conținutul concret al efortului investițional. Investiția presupune mobilizarea și punerea în circulație a unor importante resurse productive într-o structură foarte diferită ca natură și volum, precum: capital, tehnici și tehnologii de vârf, competențe organizaționale și manageriale. În cazul țărilor cu economii în dezvoltare sau în tranziție, aceste resurse nu pot fi asigurate din economia internă, de aceea aceste state își elaborează politici de atragere a unor investitori externi capabili să asigure o cât mai bună structură a investițiilor. În acest sens, în ultimii ani se observă o creștere a ponderii companiilor cu participare internațională la crearea valorii adăugate în cadrul economiilor naționale, precum și o creștere a numărului de locuri de muncă, a resurselor financiare interne (venituri bugetare pentru redistribuirea veniturilor sau economii pentru investițiile ulterioare). Rolul acestora preponderent pozitiv din perspectivă economică face ca prezența lor să fie benefică pentru majoritatea populației țărilor-gazdă.

În plan social, investițiile joacă un important rol stabilizator în ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calității vieții. Implementarea unor proiecte de investiții antrenează modificări pe piața muncii, creând o nevoie suplimentară de forță de muncă în sectoarele care pregătesc și realizează acțiuni investiționale (cercetare-proiectare, construcții, producția de echipamente și instalații de lucru), dar mai ales la beneficiarii de investiții, care exploatează noile capacități de producție.

În orice economie investițiile sunt privite și ca o legătura între prezent și viitor, între generații, ele asigurând punctul de plecare în crearea de noi locuri de muncă pentru noua generație, în ridicarea gradului de pregătire profesională, a standardului de viață și civilizație al populației. Investițiile constituie suportul material al promovării progresului tehnico-științific din diverse sectoare de activitate, având un caracter novator în cadrul economiei naționale. De asemenea, se impune a avea în vedere și rolul pe care îl joacă activitatea de investiții în rezolvarea marilor probleme ale lumii contemporane (cum ar fi, de exemplu, persistența subdezvoltării și a sărăciei, epuizarea resurselor și degradarea mediului înconjurător).

Totodată, rolul investițiilor asupra creșterii economice poate fi diferit, în funcție de orientarea politicilor economice naționale. Astfel, într-o economie închisă în ceea ce privește relațiile sale externe, investițiile sunt finanțate numai din economiile interne. Totuși, în realitate, se observă că în economiile deschise, cu o rată înaltă a investițiilor pe ansamblul economiei, ponderea economiilor interne în totalul investițiilor este majoritară. De aici rezultă că, în multe țări cu performanțe investiționale superioare, economiile externe joacă în mod normal un rol complementar în alocarea resurselor financiare pentru dezvoltare.

Economiile externe permit realizarea de investiții interne într-o țară, ajutând-o astfel să-și depășească propriile sale economii. Ele pot permite menținerea consumului sau formarea capitalului în țările puternic dependente de rezultatele obținute în anumite ramuri ale economiei. Pe de altă parte, marile influxuri de economii externe, mai ales dacă acestea se concretizează într-o pondere destul de semnificativă în capitaluri sau împrumuturi bancare, pot afecta stabilitatea financiară și macroeconomică a țării beneficiare.

Marile investiții străine încurajează reconectarea fostelor economii centralizate la economia mondială. Pe lângă impactul cantitativ, legat în special de volumul investiției și de numărul de locuri de muncă, investiția străină directă are și efecte calitative notabile, de lungă durată, cum ar fi transferul de tehnologie, de know-how, metode moderne de marketing, management.

Rolul capitalului străin decurge nu atât din necesitatea suplimentării resurselor financiare ale țării, cât mai ales din aparența sa structurală la însuși procesul de reformă economică. Aceasta deoarece capitalul străin reprezintă acum mai mult decât un simplu flux de resurse externe; el este de fapt suportul principal pentru efectuarea unor inevitabile ajustări structurale prin care economia națională să poată ieși din încorsetarea structurii moștenite de alocarea insuficientă a resurselor, care o paralizează în prezent, și să se poată înscrie în procesul propriu-zis de reformă economică structurală.

Mișcarea internațională a capitalului contribuie la sporirea bunăstării globale, prin generarea unei creșteri a competitivității. Repartizarea acestui spor de competitivitate între corporațiile transnaționale, ca principali agenți emitenți ai investițiilor străine, și economiile receptoare depinde de strategiile adoptate de firmele investitoare, de caracteristicile și particularitățile climatului macroeconomic în care ele operează, inclusiv ale politicilor economice generale și specifice ale țării receptoare de investiții străine directe.

Investiția străină are rolul de a adăuga o sumă de elemente efortului economic individual din țara, din zona respectivă. Desigur, nu trebuie să se considere că singura cale de a asigura creșterea economică a unei țări ar fi investițiile străine directe. Este evident că fiecare decizie de a investi în străinătate trebuie să aibă la bază un interes economic major. Totodată, în spatele fiecărui proiect investițional se află studii și analize aprofundate de fezabilitate, de oportunitate, pentru a micșora, pe cât posibil, eventualele riscuri legate de instabilitatea economică și politică a zonei respective.

Investițiile străine reprezintă canalul de transferare în interiorul unei economii naționale a mecanismelor și principiilor de comportament specifice economiei de piață, constituind relațiile de piață și asigurând independența reală la nivelul agenților economici, contribuind totodată la spargerea structurilor monopoliste existente în unele sectoare ale economiei naționale, care actualmente obstrucționează procesele interne de reformă. Un alt argument constă în faptul că investițiile străine au rolul de a conecta mediul economic intern la cel extern, declanșând astfel procesul de deschidere structurală spre exterior a economiei naționale.

În opinia personală, atragerea investițiilor străine directe presupune existența prealabilă a unor condiții de natură politică, economică, legislativă, în a căror lipsă orice politici sunt lipsite de sens. Un prim element este reprezentat de legislație, gradul ei de aplicare, precum și de modul în care funcționează instituțiile specifice economiei de piață. Un al doilea aspect al capacității de atragere a capitalului străin este reprezentat de gradul de deschidere a economiei față de investitorii străini. În mod absolut firesc, țările care au deschis complet economia, permițând accesul investitorilor în toate domeniile de activitate, cu respectarea reglementărilor tehnice, de protecție a mediului etc., au atras mai mulți investitori străini.

Toate statele și regiunile de pe glob caută, prin campanii promoționale susținute, să fie cât mai atractive pentru potențialii investitori străini, astfel încât să se poată bucura din plin de efectele economice benefice, generate de infuziile masive de capital străin. Teoria, dar și practica, au demonstrat că țara spre care se orientează fluxuri semnificative de investiții străine directe, are șanse sporite de a se dezvolta, de a prospera din punct de vedere economic.