Investitia Straina Directa
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….3
CAP.I GLOBALIZREA ECONOMIEI MONDIALE………………………………………….4
1.1. Conceptul de globalizare………………………………………………………….4
1.2. Cauzele globalizării și efectele ei………………………………………………………………5
1.3. Liberalizarea și globalizarea – procese simultane……………………………………..7
1.4. Controverse privind globalizarea……………………………………………………………..7
1.5. Problemele globalizării în dezbaterile UNCTAD………………………………………8
1.6. Țările în curs de dezvoltare și globalizarea……………………………………………….9
CAP.II INVESTIȚIA STRĂINĂ DIRECTĂ ȘI FIRMA MULTINAȚIONALĂ…………..10
2.1. Investiția – aspecte generale…………………………………………………………………….10
2.1.1. Definire…………………………………………………………………………………………. 10
2.1.2. Clasificare………………………………………………………………………………………11
2.1.3. Rolul investițiilor…………………………………………………………………………….12
2.2. Investiția străină directă…………………………………………………………………………..14
2.2.1. Conținutul și tipurile de ISD……………………………………………………………14
2.2.2. Motivații ce stau la baza ISD……………………………………………………………15
2.3. Corporațiile transnaționale………………………………………………………………………16
2.3.1. Corporația transnațională – agent purtător al ISD…………………………..16
2.3.2. Corporația transnațională – agent al internaționalizării producției…..17
CAP.III PIAȚA ISD ȘI IMPLICAȚII ALE POLITICILOR ISD………………………………….18
3.1. ISD – premisă a producției internaționale…………………………………………………18
3.1.1. Fluxurile de ISD la nivel mondial…………………………………………………….18
3.1.2. Orientarea geografică la nivel mondial…………………………………………….23
3.1.3. Fluctuații ale ISD pentru țările din Europa Centrală și de Est………….25
3.2. Abordări teoretice privind ISD…………………………………………………………………26
3.3. Implicații ale ISD……………………………………………………………………………………..27
3.3.1. Efecte la nivel microeconomic………………………………………………………….27
3.3.2. Efecte la nivel macroeconomic…………………………………………………………27
3.4. Atragerea ISD………………………………………………………………………………………….29
3.4.1. Politici de atragere a ISD…………………………………………………………………29
3.4.2. Stimulente în atragerea ISD…………………………………………………………….30
3.5. Politica ISD și avantajele competitive……………………………………………………….33
3.5.1. Competitivitatea și factorii săi determinanți…………………………………….33
3.5.2. Rolul politicii industriale și al celei vizând ISD în crearea și susținerea
avantajului competitiv…………………………………………………………………….36
3.6. Criterii de luare a deciziei de a investi…………………………………………………….. 37
CAP.IV INVESTIȚIA STRĂINĂ DIRECTĂ ÎN ROMÂNIA……………………………………….38
4.1. Cadrul economic general în România după 1989………………………………………38
4.2. Capitalul străin în contextul tranziției………………………………………………………39
4.3. Regimul investițiilor în România………………………………………………………………40
4.3.1. Reglementarea investițiilor străine…………………………………………………..40
4.3.2. Conceptul de „investiție străină” și de „investitor străin” în legislația
românească……………………………………………………………………………………..42
4.3.3. Reglementarea dreptului de implantare……………………………………………43
4.3.4. Tipologia stimulentelor de atragere a ISD………………………………………..44
4.3.5. Drepturi acordate investitorilor străini…………………………………………….45
4.3.6. Facilități investiționale…………………………………………………………………….46
4.4. ISD și privatizarea……………………………………………………………………………………47
4.5. Piața ISD în România……………………………………………………………………………….51
4.5.1. Nivelul fluxurilor și al stocurilor de ISD…………………………………………..51
4.5.2. Repartizarea geografică…………………………………………………………………..53
4.5.3. Dinamica investițiilor din UE în România………………………………………..56
4.6. Implicații ale Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană…….60
4.7. Considerente privind promovarea investițiilor în economia românească……63
4.8. Capacitatea economiei românești de atragere a ISD………………………………….65
4.8.1. Avantajele competitive ale economiei românești………………………………67
4.8.2. Acțiuni ce trebuie întreprinse pentru atragerea ISD…………………………69
4.9. Factorii care descurajează ISD în România………………………………………………70
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………..74
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Globalizarea exercită efecte la mai multe nivele: firmele au tot mai multe oportunități pe care trebuie să încerce să le exploateze imediat; riscurile sunt variate și numeroase, conferind mediului internațional un grad sporit de incertitudine; atât țările dezvoltate cât și cele în curs de dezvoltare încearcă să atragă fluxuri internaționale de investiții, primele pentru a atenua un șomaj în creștere și celelalte pentru a amorsa procesul întârziat de creștere economică.
Investițiile străine directe au o importanță tot mai mare în dezvoltarea economică a țărilor în curs de dezvoltare. Ele nu servesc doar la a lega piețele între ele, ci reprezintă un mecanism de integrare a sistemelor de producție din diverse țări.
Guvernele pot influența creșterea economică prin atitudinea lor de a atrage investițiile străine directe și întreprinderile multinaționale. Aproape toate națiunile în prezent se dezvoltă prin investiții străine, și în dezvoltarea țărilor, la diferite nivele de dezvoltare investițiile străine continuă să joace un rol vital în transferul expertizei manageriale, a capitalului și tehnologiei.
Fluxul net anual al investițiilor străine cunoaște o creștere continuă începând cu anii ’70 și până în prezent. Multe investiții au fost făcute prin intermediul agențiilor întreprinderilor multinaționale și au avut un rol critic în creșterea comerțului internațional și a fluxurilor de capital deoarece investițiile au un grad ridicat de flexibilitate și adaptabilitate. Controversele cu care s-au confruntat întreprinderile multinaționale nu trebuie să umbrească beneficiile reale ce se pot obține prin activitățile acestora și care duc la dezvoltarea țărilor. Fenomenul investițional și cel al multinaționalizării firmelor este larg dezbătut, dar demersurile efectuate în încercarea de a disocia ISD de firma multinațională s-au dovedit complexe și însoțite de anumite riscuri. Foarte frecvent cele două concepte sunt asociate, firma multinațională fiind rezultatul procesului de producție la originea căruia se află o investiție străină directă. Orice investiție străină directă este considerată drept element generator al firmei multinaționale. ISD nu este în mod exclusiv acțiunea firmei multinaționale, ci poate fi generată și de alți agenți decât întreprinderile private, respectiv de diverse organisme de stat. ISD nu reprezintă decât o fracțiune din investiția totală în lume, dar prin eforturile novatoare impuse, prin puterea efectelor antrenate, ea are un rol deosebit în conturarea și modelarea relațiilor prezente și viitoare dintre țări.
Dezvoltarea țărilor conferă un spirit dinamic dezvoltării întregii lumi. Ele găsesc oportunități pentru noi creșteri și noi produse mai bune folosind resursele naturale, umane și de capital a țării în care există. România, alături de celelalte economii fost comuniste, nu poate rămâne în afara procesului de globalizare, din contră, este obligatoriu să vină în întâmpinarea acestuia, prin implicare activă în schimburile internaționale de bunuri, servicii și capitaluri.
CAPITOLUL I
GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE
1.1. Conceptul de globalizare
Globalizarea este considerată cea mai complexă formă a internaționalizării economice. Ea reprezintă acea formă a integrării economice noninstituționale și nonformale, în cadrul căreia agenții economici își desfășoară activitatea independent de restricțiile impuse de frontierele naționale, concurează pe piețe globale și se adresează unor consumatori cu gusturi pe cale de omogenizare.
Procesul integrării globale a început în primele decenii ale secolului nostru și a cunoscut o evoluție permanent ascendentă. Această evoluție este generată de factori de natură economică și extraeconomică dintre care se evidențiază:
aplicarea unor tehnici și utilizarea unor instrumente performante pentru mișcările de capital;
creșterea complementarității inter și intrasectoriale în cadrul economiei mondiale;
creșterea gradului de deschidere a economiilor și a tendinței de dereglementare care se manifestă în cadrul economiei de piață pe plan național;
semnarea și aplicarea de acorduri de liberalizare a mișcării schimburilor comerciale, serviciilor și dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce a dus la descreșterea barierelor de natură tarifară;
intensificarea procesului de difuziune a efectelor aplicării politicilor macroeconomice peste granițele naționale;
dezvoltarea tehnologică și juridică în sfera tranzacțiilor financiare și a comunicațiilor, ceea ce a condus la circulația mai rapidă a informațiilor între utilizatori aflați în spații geografice diferite.
Globalizarea s-a închegat treptat ca o tendință dominantă a dezvoltării economiei mondiale contemporane, ca urmare a acțiunii factorilor tradiționali și a celor transfrontalieri.
Liberal……………………..40
4.3.1. Reglementarea investițiilor străine…………………………………………………..40
4.3.2. Conceptul de „investiție străină” și de „investitor străin” în legislația
românească……………………………………………………………………………………..42
4.3.3. Reglementarea dreptului de implantare……………………………………………43
4.3.4. Tipologia stimulentelor de atragere a ISD………………………………………..44
4.3.5. Drepturi acordate investitorilor străini…………………………………………….45
4.3.6. Facilități investiționale…………………………………………………………………….46
4.4. ISD și privatizarea……………………………………………………………………………………47
4.5. Piața ISD în România……………………………………………………………………………….51
4.5.1. Nivelul fluxurilor și al stocurilor de ISD…………………………………………..51
4.5.2. Repartizarea geografică…………………………………………………………………..53
4.5.3. Dinamica investițiilor din UE în România………………………………………..56
4.6. Implicații ale Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană…….60
4.7. Considerente privind promovarea investițiilor în economia românească……63
4.8. Capacitatea economiei românești de atragere a ISD………………………………….65
4.8.1. Avantajele competitive ale economiei românești………………………………67
4.8.2. Acțiuni ce trebuie întreprinse pentru atragerea ISD…………………………69
4.9. Factorii care descurajează ISD în România………………………………………………70
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………..74
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Globalizarea exercită efecte la mai multe nivele: firmele au tot mai multe oportunități pe care trebuie să încerce să le exploateze imediat; riscurile sunt variate și numeroase, conferind mediului internațional un grad sporit de incertitudine; atât țările dezvoltate cât și cele în curs de dezvoltare încearcă să atragă fluxuri internaționale de investiții, primele pentru a atenua un șomaj în creștere și celelalte pentru a amorsa procesul întârziat de creștere economică.
Investițiile străine directe au o importanță tot mai mare în dezvoltarea economică a țărilor în curs de dezvoltare. Ele nu servesc doar la a lega piețele între ele, ci reprezintă un mecanism de integrare a sistemelor de producție din diverse țări.
Guvernele pot influența creșterea economică prin atitudinea lor de a atrage investițiile străine directe și întreprinderile multinaționale. Aproape toate națiunile în prezent se dezvoltă prin investiții străine, și în dezvoltarea țărilor, la diferite nivele de dezvoltare investițiile străine continuă să joace un rol vital în transferul expertizei manageriale, a capitalului și tehnologiei.
Fluxul net anual al investițiilor străine cunoaște o creștere continuă începând cu anii ’70 și până în prezent. Multe investiții au fost făcute prin intermediul agențiilor întreprinderilor multinaționale și au avut un rol critic în creșterea comerțului internațional și a fluxurilor de capital deoarece investițiile au un grad ridicat de flexibilitate și adaptabilitate. Controversele cu care s-au confruntat întreprinderile multinaționale nu trebuie să umbrească beneficiile reale ce se pot obține prin activitățile acestora și care duc la dezvoltarea țărilor. Fenomenul investițional și cel al multinaționalizării firmelor este larg dezbătut, dar demersurile efectuate în încercarea de a disocia ISD de firma multinațională s-au dovedit complexe și însoțite de anumite riscuri. Foarte frecvent cele două concepte sunt asociate, firma multinațională fiind rezultatul procesului de producție la originea căruia se află o investiție străină directă. Orice investiție străină directă este considerată drept element generator al firmei multinaționale. ISD nu este în mod exclusiv acțiunea firmei multinaționale, ci poate fi generată și de alți agenți decât întreprinderile private, respectiv de diverse organisme de stat. ISD nu reprezintă decât o fracțiune din investiția totală în lume, dar prin eforturile novatoare impuse, prin puterea efectelor antrenate, ea are un rol deosebit în conturarea și modelarea relațiilor prezente și viitoare dintre țări.
Dezvoltarea țărilor conferă un spirit dinamic dezvoltării întregii lumi. Ele găsesc oportunități pentru noi creșteri și noi produse mai bune folosind resursele naturale, umane și de capital a țării în care există. România, alături de celelalte economii fost comuniste, nu poate rămâne în afara procesului de globalizare, din contră, este obligatoriu să vină în întâmpinarea acestuia, prin implicare activă în schimburile internaționale de bunuri, servicii și capitaluri.
CAPITOLUL I
GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE
1.1. Conceptul de globalizare
Globalizarea este considerată cea mai complexă formă a internaționalizării economice. Ea reprezintă acea formă a integrării economice noninstituționale și nonformale, în cadrul căreia agenții economici își desfășoară activitatea independent de restricțiile impuse de frontierele naționale, concurează pe piețe globale și se adresează unor consumatori cu gusturi pe cale de omogenizare.
Procesul integrării globale a început în primele decenii ale secolului nostru și a cunoscut o evoluție permanent ascendentă. Această evoluție este generată de factori de natură economică și extraeconomică dintre care se evidențiază:
aplicarea unor tehnici și utilizarea unor instrumente performante pentru mișcările de capital;
creșterea complementarității inter și intrasectoriale în cadrul economiei mondiale;
creșterea gradului de deschidere a economiilor și a tendinței de dereglementare care se manifestă în cadrul economiei de piață pe plan național;
semnarea și aplicarea de acorduri de liberalizare a mișcării schimburilor comerciale, serviciilor și dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce a dus la descreșterea barierelor de natură tarifară;
intensificarea procesului de difuziune a efectelor aplicării politicilor macroeconomice peste granițele naționale;
dezvoltarea tehnologică și juridică în sfera tranzacțiilor financiare și a comunicațiilor, ceea ce a condus la circulația mai rapidă a informațiilor între utilizatori aflați în spații geografice diferite.
Globalizarea s-a închegat treptat ca o tendință dominantă a dezvoltării economiei mondiale contemporane, ca urmare a acțiunii factorilor tradiționali și a celor transfrontalieri.
Liberalizarea comerțului internațional și a accesului capitalului străin, precum și revoluția în informații și comunicații au accelerat tendințele de globalizare a economiei mondiale.
Globalizarea este un proces dinamic, fapt evidențiat de următoarele aspecte: tendințele tot mai accelerate de liberalizare a schimburilor comerciale, dezvoltarea piețelor de capital care reclamă o tot mai mare libertate de mișcare, internaționalizarea producției și a distribuției marilor societăți transnaționale, saltul uriaș al comerțului cu servicii și mijloacele oferite de progresele rapide în domeniilor tehnologiilor. Globalizarea oferă oportunitatea unor piețe mai largi, posibilitatea producerii și comercializării unei game mai mari de bunuri (dincolo de cererea locală), șanse sporite pentru atragerea capitalurilor și pentru schimburi de tehnologie de vârf. Totuși, datorită fenomenului de globalizare unele categorii sociale își văd periclitate interesele o dată cu eliminarea barierelor din calea concurenței libere, sectoare întregi fiind amenințate cu dispariția sau raționalizarea drastică pentru creșterea potențială a eficienței.
Globalizarea este, deci, o realitate, și orice țară care-și pregătește viitorul se vede nevoită să se interfereze cu ea. Neadaptarea la noul mediu al globalizării înseamnă o șansă pierdută și riscul de a pierde poziții și segmente de piață importante deja dobândite.
Globalizarea economică este considerată un proces inevitabil și un avantaj pentru specia umană.(Badrus, Ghe.-Globalitate și management, Ed. All Beck, București, 1997) Ajutoarele străine în bani nu pot înlocui necesitatea ca țările să-și valorifice mai bine capacitatea oamenilor, să-și folosească mai eficient resursele interne reale de care pot dispune.
Premisele generice ale globalizării piețelor constau în:
rafinarea și uniformizarea gusturilor consumatorilor;
accesul general la informația globală ca urmare a progresului tehnologic și a difuziei mari a telecomunicațiilor (INTERNET, comerț electronic);
reducerea progresivă a barierelor comerciale și a tarifelor vamale;
dezvoltarea infrastructurii și în special a tuturor formelor de transport internațional;
dereglementarea unor piețe ca cea a telecomunicațiilor și a transportului aerian până de curând '' încorsetate'' de legi restrictive privind activitatea zonală a operatorilor pe aceste piețe.
Globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând la rândul lor o soluționare mai curând globală decât națională.
1.2. Cauzele globalizării și efectele ei
Acest proces al globalizării este susținut de progresele rapide înregistrate în plan tehnologic prin dimensiunile și implicațiile pe care le are asupra vieții economice și sociale depășind cu mult sfera impactului direct al tehnologiilor. Cauzele accentuării procesului de globalizare începând din 1985 și până în prezent rezidă într-un complex de tendințe convergente în cadrul cărora o pregnanță deosebită o au: evoluțiile rapide ale tehnologiilor de informații și telecomunicații, expansiunea susținută a sistemului de operare prin rețele internaționale; internaționalizarea piețelor financiare și extinderea cooperării la nivel de corporații (societăți mixte, fuzionări de companii, alianțe srategice, etc.); expansiunea turismului internațional și creșterea contactelor internaționale; tendințele de liberalizare în numeroase domenii cum ar fi comerțul cu bunuri materiale, transporturi; telecomunicații. Creșterea vitezei de transmitere a informațiilor, diversificarea mijloacelor de transmitere a informațiilor și sporirea fiabilității acestora sub impactul noilor tehnologii conduc la sporirea ''vizibilității transfrontieră'' a evenimentelor naționale. Acestea determină ca un eveniment dintr-o țară să exercite instantaneu un impact asupra altei țări. Paradoxul globalizării constă în faptul că, deși unul dintre factorii de succes ai unei strategii de globalizare este standardizarea, care susține economiile de scară, bazate pe reducerea costurilor prin efectul de volum, comportamentul consumatoriilor impune adaptări naționale ale produselor concepute pentru o piață mondială. Această adaptare impune firmelor costuri suplimentare, dar și dificultăți în menținerea aceluiași standard de calitate a produselor indeferent de zona geografică unde acestea sunt produse și distribuite, afectând deci un alt factor esențial al strategiei de globalizare. Cultura națională influențează comportamentul consumatorilor prin: bariera de limbă, ca mijloc de comunicare, educația, structura socială, gusturile personale, tradițiile și obiceiurile, apartanența religioasă chiar.
Fenomenul globalizării se manifestă la toate nivelurile societății contemporane. Individul din societatea contemporană călătorește mai mult, este expus într-o măsură crescândă influenței culturilor străine și are contacte vizuale directe sporite cu evenimentele din lumea întreagă prin transmisiunile TV. Piețele tind să se globalizeze deoarece piețele interne nu mai pot susține costurile în creștere ale cercetării și dezvoltării și nici ciclurile de viață tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic. O dată cu globalizarea piețelor, produsele devin tot mai globalizate. Un produs finit reprezintă rezultatul combinării unor inputuri materiale și servicii ale căror surse de provienență sunt tot mai diversificate. Într-un stadiu avansat de globalizare se află industria automobilelor, a bunurilor electronice, industria textilă și a confecțiilor. Globalizarea pieței financiare constituie un indiciu clar că economiile diferitelor țări avansează spre un sistem global mai puternic integrat.
Integrarea globală se evidențează cu ajutorul unor indicatori macroeconomici care urmăresc reflectarea diferențelor între prețurile factorilor și ale produselor pe diferite piețe, pornind de la faptul ca o piață perfect integrată ar presupune formarea și utilizarea unui preț unic pentru același bun sau serviciu în oricare punct al acesteia. Sistemul de indicatori reflectă în mod direct gradul de integrare prin urmărirea evoluției schimburilor comerciale în raport cu cea a Produsului Brut Mondial , a ponderii ISD în PIB-ul agregat la scară mondială, prin analiza nivelurilor taxelor vamale și a modificării acestuia și ponderea produselor manufacturate în totalul exporturilor. Raportul dintre volumul schimburilor comerciale și a PBM s-a modificat ca urmare a unor influențe pozitive exercitate asupra fluxurilor de factori, bunuri și servicii, de transformări petrecute în economia mondială. Creșterea ponderii schimburilor comerciale în PBM este importantă deoarece evidențiază creșterile calitatative care permit producătorilor desfacerea adecvată a bunurilor și serviciilor în condițiile impuse de concurența piețelor globale, de apariția tehnologiilor avansate sau de aplicarea unor tehnici manageriale tot mai sofisticate. În evoluția indicatorului utilizat un loc important îl ocupă creșterea rolului serviciilor și modificarea cotei de participare a comerțului cu servicii la circa o treime din totalul tranzacțiilor comerciale mondiale în ultimul deceniu. Integrarea globală este și rezultanta tendinței continue de scădere a taxelor vamale în ultimile decenii, sub impulsul negocierilor desfășurate în cadrul rundelor GATT. (Badrus, Ghe. – Globalitate și management, Ed. All Beck, București, 1997)
Taxele vamale și restricțiile netarifare conduc la un anumit grad de ineficiență în alocarea resurselor și limitează rolul stimulatior al importurilor în cadrul concurenței naționale și globale. Reducerea taxelor vamale până la 4% în țările industrializate și până la 15% în țările în curs de dezvoltare a determinat creșterea volumului schimburilor comerciale favorizând creșterea integrării globale. De asemenea, creșterea fluxurilor de ISD și a ponderii acestora în PBM reflectă creșterea integrării globale. ISD sunt direcționate spre un număr limitat de țări și regiuni, în general țări dezvoltate, și ating valori nesemnificative în marea majoritate a țărilor, ceea ce reflectă mai degrabă tendința de regionalizare și nu cea de globalizare a economiei mondiale.
Un indicator important este și indicele de risc în acordarea creditelor. Cu cât acest indice este mai mic cu atât dobânzile pentru creditele contractate sunt mai ridicate.
Deci, globalizarea s-a închegat treptat ca o tendință dominantă a dezvoltării economiei mondiale contemporane ca urmare a acțiunii factorilor tradiționali și transfrontalieri.
1.3. Liberalizarea și globalizarea – procese simultane
Măsurile de liberalizare a comerțului intenațional și a accesului capitalului străin, însoțite de revoluția în informații și telecomunicații au accentuat tendințele de globalizare a economiei mondiale. Liberalizarea comerțului, a investițiilor și a piețelor de capital a fost influențată de eforturile regionale de integrare economică.
A existat o neocupare constantă de liberalizare a investițiilor și serviciilor, de intensificare a cooperării tehnologice și armonizare a legislațiilor economice în ansamblu.
Politicile de liberalizare au creat pentru investitori și producători un mare spațiu de acțiune care a pus bazele procesului de globalizare a unei mari părți a economiei mondiale. Nu numai globalizarea a fost facilitată de liberalizare, la rândul său globalizarea a angrenat factori care au intensificat procesul de liberalizare.
Economia mondială contemporană parcurge tranziția de la cea cu piețe naționale, regionale și internaționale la una cu piețe globale de bunuri și servicii financiare și inovații tehnico-științifice.
Funcționarea economiei mondiale actuale se bazează pe constituirea sistemelor internaționale integrate de producție și de tehnologii, fluxuri intense de ISD, piețe integrate financiare și de capitaluri, vasta rețea a corporațiilor transnaționale și a filialelor lor. Accelerarea proceselor de globalizare în anii '90 apare ca o mare șansă de dezvoltare pentru țările în curs de dezvoltare. Aceste țări speră o creștere economică bazată pe forțele pieței mai rapidă. Prin procesul de globalizare țările în curs de dezvoltare aveau posibilitatea de a reduce decalajele care le separă de țările industrialzate și, totodată diferențele de venituri între bogați și săraci pe plan internațional. Totuși, acest proces a surprins în mare măsură nepregătite țările '' lumii a 3-a ''.
1.4. Controverse privind globalizarea
După manifestările împotriva globalizării din luna mai 2000 care au avut loc la Seattle (SUA) și cele mai recente de la Praga se dezbate intens această problemă delicată.
Există manifestații împotriva globalizării care din păcate se soldează chiar cu răniți. În decembrie 2000, la Summitul de la Nisa împotriva protestanților anti globalizare s-a intervenit în forță, și acțiunea s-a soldat cu rănirea a 10 persoane. Protestanții au fost opriți după ce au luat cu asalt Palatul Acropolis unde s-au întrunit cei 15 șefi ai statelor UE și ceilalți reprezentanți ai statelor pentru a dezbate aderarea celor 13 țări din Europa Centrală și de Est la UE și alinierea acestora la procesul de globalizare.
Există păreri pro și contra unei continuări a liberalizării comerțului mondial. În acest caz se pune bază pe faptul că forțele economice care promovează globalizarea sunt prea puternice pentru a putea fi oprite. Consumatorii din întreaga lume cer bunuri și servicii mai bune și mai performante, cu costuri tot mai scăzute pentru telecomunicații și transporturi.
Este nevoie de sprijin pentru sistemul de învățământ și pentru instruirea lucrătorilor pentru a se adapta la o economie din ce în ce mai globalizată și dominată de industriile de vârf. Ar trebui alocate fonduri, chiar dacă la un nivel redus, pentru reorientarea lucrătorilor care și-au pierdut locul de muncă din cauza comerțului.
1.5. Problemele globalizării în dezbaterile UNCTAD
În perioada 12-19 IV 2000 a avut loc la Bangkok sesiunea a X-a ministerială a UNCTAD care a avut ca temă strategiile de dezvoltare într-o lume tot mai independentă: utilizarea lecțiilor trecutului pentru a face din globalizare un instrument eficace în serviciul dezvoltării tuturor țărilor. La această ediție s-a făcut bilanțul experienței recente a globalizării și au fost schițate strategiile de dezvoltare în contextul globalizării accelerate. Au participat economiști eminenți și șefii unor instituții internaționale (OMC, FMI, Banca Mondială, OIM). Documentele finale ale Conferinței conțin o evaluare a implicațiilor globalizării economice, elemente ale strategiei de dezvoltare, în contextul acestei globalizări și programul UNCTAD pentru următorii 4 ani. (Bonciu, F. – Problemele globalizării în dezbaterile UNCTAD, Tribuna economică, nr. 21/2000)
S-a arătat că efectele globalizării au fost contrastante. Unele țări au beneficiat de acest proces datorită stategiilor bazate pe export și atragerea investițiilor străine, alte țări (cele mai puțin avansate) n-au reușit să profite de globalizare. S-a apreciat că globalizarea economiei este o forță potențială, puternică și dinamică de creștere și dezvoltare pentru exporturi încurajând transferul de informații, de competențe și tehnologii și amplificând resursele financiare disponibile pentru investiții. Totodată s-a estimat că globalizarea comportă riscul de marginalizare a țărilor mai sărace.
Dacă globalizarea este bine gestionată ea va permite să se pună bazele unei creșteri durabile și echitabile pe scară internațională. În acest scop este necesar să se caute soluții prin dialog deschis care să țină seama de interesele fundamentale ale tuturor. Documentele finale ale UNCTAD X prevăd un ansamblu de măsuri pentru maximizarea avantajelor induse de globalizare, repartiția mai echitabilă a acestor avantaje și limitarea efectelor negative posibile ale globalizării. UNCTAD are un rol major în sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare, în particular a celor mai puțin avansate, precum și a țărilor în tranziție în elaborarea politicilor pentru integrarea lor eficientă în economia globală. Se prevede ca UNCTAD să servească în continuare ca forum pentru schimbul de vederi privind și evoluția și gestiunea globalizării și să contribuie la dezbaterile privind reforma instituțiilor financiare internaționale.
Participanții au apreciat că este necesar ca UNCTAD să întărească capacitatea țărilor în curs de dezvoltare și în tranziție de a promova investițiile, dezvoltarea întreprinderilor, progresul tehnologic și sectorul de servicii.
1.6. Țările în curs de dezvoltare și globalizarea
Accelerarea procesului de globalizare, la începutul anilor '90, a lăsat să se întrevadă o mare șansă de dezvoltare pentru țările în curs de dezvoltare. Acest grup de țări a sperat că, creșterea economică și dezvoltarea bazată pe forțele pieței ar putea fi mai durabile o dată cu participarea la procesul de globalizare și să aducă un beneficiu mai larg pentru toate țările lumii. Prin aceastea, s-ar fi permis țărilor în curs de dezvoltare șă reducă decalajele care le separă de țările industializate și, totodată, diferențele de venituri între bogați și săraci pe plan internațional.
Aceste procese, însă, au surprins în – mare măsură – nepregătite țările "lumii a treia", deoarece stucturile și infrastructurile lor economice și orientarea exporturilor lor nu le-au permis să beneficieze din plin de avantajele accelerării globalizării. Țările ''lumii a treia'' reclamă măsuri urgente pentru redresarea situației considerând că impactul pozitiv al globalizării nu poate fi limitat la cei puțini și puternici ai acestei lumi.
Țările în curs de dezvoltare sunt de părere că ''cea mai izbitoare asimetrie în procesul globalizării constă în distribuția inegală a puterii economice în economia mondială''. De asemenea, aceste țări consideră că piața munci rămâne puternic protejată de țările industrializate în timp ce ele și-au deschis piețele, forța de muncă calificată a devenit mai imobilă în comparație cu cea necalificată care se confruntă cu mari restricții. Cu toate aceste dificultăți țările în curs de dezvoltare recunosc faptul că globalizarea este un proces ireversibil, că acest proces rămâne o forță puternică și dinamică a creșterii economice și a dezvoltării. Țările în curs de dezvoltare încearcă să reducă dimensiunile marginalizării și excluderii lor din procesul globalizării, apreciind că este urgent necesară examinarea și folosirea potențialului acestora pentru a transforma globalizarea într-o forță a unor schimbări pozitive și un sector de dezvoltare durabilă și de prosperitate. Prioritatea lor este depășirea stării de subdezvoltare și invocă nevoia unor măsuri hotărâte de eradicare a foametei, a analfabetismului, bolilor și sărăciei.Țările în curs de dezvoltare vorbesc despre necesitatea unei ''noi ordini umane globale'' care să contribuie la reducerea disparităților dintre bogați și săraci, atât între țări, cât și în interiorul acestora.
Efectele negative ale globalizării manifestate prin marginalizarea crescândă a țărilor în curs de dezvoltare sunt resimțite de acestea în trei domenii: financiar, al comerțului internațional și al tehnologiei.
Potrivit unor studii 86% din producția mondială este oferită unei populații de doar 20%, în timp ce restul de 80% din populație consumă numai 14% din ce se produce la nivel global. Nevoile țărilor sărace însumează 9 miliarde dolari în vreme ce americanii cumpără anual produse cosmetice în valoare de 8 miliarde dolari, iar cetățenii statelor membre UE cheltuiesc în fiecare an 11 miliarde dolari pe înghețată.
CAPITOLUL II
IVESTIȚIA STRĂINĂ DIRECTĂ ȘI FIRMA MULTINAȚIONALĂ
2.1. Investiția- aspecte generale
2.1.1. Definire
Prin investiție se înțelege activitatea care are ca scop folosirea unei sume de bani în vederea obținerii de profituri în viitor.
Prin investiție străină se înțelege achiziția de active străine în afara țării de origine
Investiția reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, deci pentru a
obține profit. Investiția reprezintă cumpărarea de proprietăți, acțiuni, obligațiuni sau depunerea de bani la instituții financiare în scopul asigurării unui venit și a unei creșteri de capital.
Definirea investiției relevă faptul că:
reprezintă o plasare de fonduri bănești într-o acțiune, într-un proiect sau operație pentru a crea un spor de avuție;
scopul urmărit este obținerea unui câștig, a unui profit;
reprezintă un flux al valorilor care are ca punct de pornire fondurile financiare, o parte a veniturilor și economiilor realizate;
între momentul investirii și cel al obținerii rezultatelor există un decalaj în timp;
este o cheltuială efectuată în prezent pentru obținerea unor efecte incerte în viitor;
Orice investiție are trei elemente caracteristice:
profitul – scop al investiției;
timpul – dimensiune a procesului de valorificare;
riscul – expresie a naturii deciziei economice.
Investițiile pot fi: reale – în proprietăți, bunuri de echipament; și financiare – în titluri de valoare de tipul acțiunilor, obligațiunilor sau plasamente bancare. Unele investiții presupun tranzacții între agenți economici, altele presupun implicarea în tranzacții și a unor bunuri materiale: clădiri, echipamente industriale, mijloace de transport, etc. De cele mai multe ori, însă nu se face o delimitare precisă, deoarece investițiile reale și financiare sunt complementare nu în concurență.În societatea modernă aproape orice investiție reală are o latură financiară, activitatea de investire se sprijină pe credit, acțiuni, obligațiuni, etc.
Pentru J. M. Keynes nu economisirea dă naștere la investiții, ci investițiile sunt cele care contribuie la crearea venitului și datorită acestui fapt ele generează economisirea. (Munteanu, Costea – Investiții internaționale, Ed. Oscar Print, București, 1995). Investiția provoacă o creștere a venitului, de unde rezultă o modificare a consumului și a economiilor.
Volumul investițiilor este variabil în timp și are un puternic efect de antrenare. Volumul investițiilor este determinat de faptul că cererea de investiție este legată de noile descoperiri tehnico-științifice, de noile produse, de extinderea zonelor de aprovizionare și desfacere, de utilizarea unor resurse noi, creșterea populației, a producției și a venitului. La acești factori se mai adaugă previziunile optimiste sau pesimiste privind evoluția în perspectivă, încrederea, fiscalitatea cheltuielilor bugetare, măsuri legislative, etc.
2.1.2. Clasificare
Investițiile se pot clasifica după anumite criterii tehnice și economice, astfel:
După destinația cheltuielilor investite se împart în:
Investiții directe: construcții, clădiri, utilaje, etc.
Investiții colaterale: asigurarea de utilități(apă, gaze, energie, etc.)
Investiții conexe: sunt cheltuieli de investiții în obiective pentru asigurare materiilor prime, energiei, diferite prestări servicii.
După destinația obiectivelor de investiție:
Investiții productive
Investiții neproductive
După modul de execuție a lucrărilor:
Investiții executate în antrepriză
Investiții executate în regie sau sistem mixt
După stadiul de realizare a lucrărilor:
Investiții neterminate
Investiții terminate
Investiții restante
După structura lor tehnologică:
Investiții privind lucrări de construcții montaj
Investiții privind achiziționarea de utilaje care necesită montaj
Investiții privind lucrări și explorări pentru conturarea și extinderea zăcămintelor, lucrări de foraj și exploatare, studii de cercetări geologice.
După caracteristicile investiției:
Investiții pentru construirea de unități noi
Investiții pentru reconstruirea, dezvoltarea, amenajarea unităților existente
După destinația lor și natura rezultatelor activităților:
Investiții materiale: clădiri, mașini, echipamente
Investiții nemateriale: cheltuieli de logică informațională, de dezvoltare, de pregătire a forței de muncă, cercetare-dezvoltare.
După modul cum influențează economia firmelor, dezvoltarea rentabilității și eficienței activității agenților economici:
Investiții cu efecte directe-reflectate în gestiunea firmei investitorului
Investiții cu efecte indirecte-asupra economiei firmelor investitoare:
-protejarea mediului înconjurător;
-obiective cu caracter social și cultural;
-investiții strategice.
2.1.3. Rolul investițiilor
Pentru a defini investițiile internaționale este necesară cunoașterea rolului economic al investiției la nivelul economiei naționale. Această problemă a ocupat un loc central în toate curentele de gândire economică. În viziunea clasică economisirea precede investițiile, în viziunea keynesistă ea le urmează.
Economiștii de seamă ai curentului de gândire clasic precum: David Ricardo, Alfred Marshal, J. S. Mill și alții au creat și dezvoltat suportul teoretic al neamestecul statului în economie. În context macroeconomic, în privința investițiilor ei au postulat:
Procesele și fenomenele economice se autoreglează. Pe termen lung economia își găsește mereu poziția de echilibru. În poziția de echilibru oferta își creează întotdeauna propria-i cerere și, în consecință se asigură folosirea deplină a forței de muncă.
Investițiile și economiile au efecte contrarii la scara întregii economii. Economisirea înseamnă retragerea din circulație a unei puteri de cumpărare egală cu sumele economisite. Efectul este resimțit de cererea agregată care se diminuează. Are loc astfel contracția activității la scara întregii economii, fenomen denumit recesiune.
Deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele economisite vor fi perfect compensate de sumele investite. Pe termen scurt pot exista însă neconcordanțe, sumele investite pot depăși sumele economisite, și invers.
Creșterea sumelor economisite duce la creșterea ofertei de depuneri la vedere sau la termen, rata dobânzii se va reduce încurajând investițiile. Creșterea nivelului investițiilor peste nivelul economiilor existente va duce la creșterea cererii capitalului împrumutat, astfel nivelul dobânzii va crește descurajând investițiile și încurajând depunerile. Deci, rata dobânzii joacă un rol primordial în reglarea activității investiționale în economie.
În viziunea keynesistă abordarea problemei investițiilor apare astfel:
Ehilibrul economic nu se realizează neapărat în punctul în care este asigurată deplina folosire a forței de muncă. Oferta nu își creează în mod automat propria-i cerere. Există două circuite distincte: circuitul bunurilor și serviciilor și circuitul banilor și a titlurilor financiare.
Investițiile reale sunt determinate de perspectivele de profitabilitate existente la un moment dat în economie. Când perspectivele de profitabilitate se înrăutățesc crește nivelul activității investiționale și are loc expansiunea economică. Dacă perspectivele de profitabilitate sunt constante la un moment dat, atunci creșterea nivelului dobânzii determină diminuarea investițiilor și invers.
Investițiile financiare sunt determinate de rata dobânzii. Când rata dobânzii este mare crește atracția pentru acest tip de investiție, iar când rata dobânzii este scăzută agenții economici preferă banii lichizi unor titluri de valoare.
În timp ce în modelul clasic rata dobânzii este cea care determină nivelul investițiilor reale, în modelul keynesian ea determină în principal investiții financiare. Rata dobânzii apare ca element cheie care leagă între cele două tipuri de circuite economice, investițiile reale și cele financiare.
Modalitatea utilizării venitului este formată din consum și de economii, cu cât crește consumul scad economiile, și invers. Ceea ce se economisește din venit prin nonconsum, nu se investește neapărat în întregime. Economiile pot fii mai mari decât investițiile dacă o parte a lor se tezaurizează. Venitul rămâne astfel egal cu suma consumului și a investițiilor, dar mai mic decât ar putea fi dacă economiile s-ar investii în întregime.
În concepția lui Keynes, dualitatea economii-investiții nu este sinonimă cu independența reciprocă. Există o anumită ordine a dependențelor. Variabila definitivă este consumul, după care se situează investițiile care depind de consum, iar econmiile se adaptează la nevoile de investiții. Keynes apreciază că fluctuațiile cererii efective depind în primul rând, de fluctuațiile investițiilor, iar nivelul de echilibru al folosirii forței de muncă e determinat de volumul investițiilor curente.
Volumul investițiilor depinde de înclinația spre investiții determinată de raportul dintre eficiența marginală a capitalului și rata dobânzii. Dacă eficiența marginală a capitalului este mai mare, atunci investițiile sunt în creștere.
Corelația dintre creșterea investițiilor și creșterea venitului ce va rezulta din acestea este exprimată de „ multiplicatorul investițional”.
Multiplicatorul investiției
În țările cu economie de piață, în stabilirea proporției dintre consum și investiții se au în vedere principiile multiplicatorului și acceleratorului. Multiplicatorul reliefiază influențele investițiilor asupra venitului, iar acceleratorul influența venitului asupra investițiilor.
Investițiile influențează: producția, venitul și consumul. Sporirea investițiilor are ca rezultat creșterea venitului care, la rândul său duce la o creștere a consumului. Unui volum mai mare de venit îi corespunde un nivel mai ridicat al consumului și aceste interdependențe se tot repetă. Acest efect amplificat al investiției asupra venitului se concretizează în teoria multiplicatorului.
In teoria multiplicatorului o importanță deosebită o are înclinația marginală spre consum (c’) care arată cum se împarte creșterea venitului (∆V) între consum (∆C) și investiții (∆I).
c'=∆C / ∆V, unde ∆V=∆C*∆I
Cînd are loc un spor al investițiilor globale venitul va crește cu o mărime de „g” ori mai mare decât sporul investițiilor.
g =∆V / ∆I → ∆V= g*∆I
Din cele doua relații de mai sus rezultă că:
g =
Se știe că între (c') și (s') există relația: c'+ s' =1, de unde rezultă relația:
g ==, unde 0 < s' < 1 și g > 1
Astfel, cu cât este mai puternică economisirea cu cât este mai scăzut multiplicatorul, și deci, implicit venitul.
Acceleratorul investițiilor
Pentru luarea deciziilor privind proporția dintre consum și investiții se are în vedere și influența consumului asupra investițiilor, influență exprimată prin accelerator. Acceleratorul exprimă raportul dintre creșterea investițiilor și creșterea bunurilor de consum, ceea ce se poate reflecta în relația:
a = ∆I / ∆C , unde ∆I = a * ∆C
Acceleratorul determină investiții pe baza creșterii scontate a venitului și cererii.
Multiplicatorul determină creșterea venitului pe baza investițiilor și invers, investiția își produce efectul multiplicator asupra venitului, iar venitul produce efectul accelerator asupra investiției.
Potrivit lui Samuelson, principiul acceleratorului este un factor puternic de instabilitate economică. Dacă vânzările întreprinderilor sporesc, iar apoi scad, principiul accelerării poate amplifica fluctuațiile lor, și anume el provoacă investiții nete în perioade de prosperitate. Pe termen lung, dacă economia națională crește sub influența populației sau a creșterii veniturilor reale, principiul accelerării acționează ca un stimulent.
2.2. Investiția străină directă (ISD)
2.2.1. Conținutul și tipurile de ISD
Coținut. Definire
Investiția internațională poate fi definită ca fiind acea investiție care încorporează un element de extraneitate. Deci, pe lângă atributele investiției locale: timpul, riscul și profitul, investiția internațională are un atribut în plus, acela al extraneității.
Investiția internațională se poate realiza sub diverse forme, care reprezintă modalitățile concrete prin care un agent economic realizează o investiție internațională, adică de câte ori:
Construiește o societate nouă sau deschide o filială în altă țară;
Preia o firmă străină sau fuzionează cu o firmă stăină;
Participă cu capital investițional la construirea de societăți mixte;
Cumpără acțiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă din altă țară;
Acordă un credit financiar unui agent economic din altă țară sau unui agent economic străin ce operează pe propria-i piață;
Cumpără obligațiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă străină;
Încheie contracte internaționale de leasing sau franchising, însă nu orice contract internațional de acest tip reprezintă o investiție internațională.
Investiția internațională presupune existența a cel puțin doi agenți economici:
agentul economic emitent și agentul economic receptor al investiției. Ca atare, există două tipuri de investiții internaționale: directe sau de portofoliu care se referă la raportul ce se stabilește între emitent și receptor.
Atunci când investiția presupune transferarea către agentul emitent a posibilității de control și decizie asupra activității agentului receptor este vorba despre o investiție directă. (Popa I. – Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică, București, 1997). În restul cazurilor, când investiția nu presupune stabilirea unui asemenea raport, este vorba despre o investiție de portofoliu.
Există câteva trăsături care deosebesc investițiile străine directe de cele de portofoliu, și anume:
În cazul ISD investitorul „achiziționează” puterea de a exercita un anumit control asupra gestionării investiției, ceea ce implică mai multe lucruri (capacitate managerială și tehnică, cunoștințe de marketing) nu numai capital investit. Această putere de control variază în funcție de numărul de acțiuni deținute în firma respectivă.
O altă deosebire fundamentală o constituie scopul final al investiției directe și al investiției de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendința de a se orienta către sectoarele în care țara străină deține un avantaj competitiv. Acest avantaj va fi reflectat de profitul superior al investiției străine. Cu ISD se întâmplă exact invers: ele se orientează spre domeniile din industrie în care țara gazdă deține un avantaj competitiv, avantaj care poate fi transferat în țara sursă ca un ultim profit.
Majoritatea investițiilor de portofoliu sunt efectuate de persoane fizice sau instituții, pe când ISD sunt efectuate în general, de societăți comerciale. În primul caz ISD poate presupune achiziționarea unei părți sau în întregime a unei societăți străine ceea ce implică schimbarea proprietății sau poate presupune constituirea unei noi societăți.
2.2.2. Motivații ce stau la baza ISD
Motivele care determină realizarea unei investiții directe sunt: obținerea unor câștiguri mai mari datorită ratei de creștere mai mari în străinătate, regimului fiscal favorabil și o mai mare disponibilitate a infrastructurii; și diversificarea riscului. Într-adevăr s-a observat, că firmele cu o orientare internațională puternică, fie prin exporturi, fie prin producție în străinătate sunt mai profitabile și au o variație mai mică a profiturilor decât firmele autohtone.
Aceste motive nu pot explica, însă de ce rezidenții unei țări nu împrumută de la alte țări pentru a efectua investiții reale în propria țară, ci acceptă investițiile străine directe. Pe lângă acestea, se presupune că rezidenții unei țări sunt mai familiarizați cu caracteristicile mediului local și dețin astfel, un avantaj competitiv față de investitorii stăini. Cu toate acestea, există multe corporații mari care dețin o singură tehnică de producție și conducere care poate fi utilizată în străinătate și pe care marile corporații doresc să o controleze direct. Aceasta implică integrare orizontală sau producerea în străinătate a unui produs diferențiat care se produce și în țară.
Un alt motiv important care determină efectuarea de ISD este deținerea controlului asupra materiilor prime necesare și astfel să asigure furnizarea lor neîntreruptă la costuri cât mai mici posibil. Acesta se referă la integrarea verticală și este forma cea mai frecventă de investiție străină directă în țările dezvoltate (în special în cele bogate în minereuri). Integrarea verticală, implicând corporațiile multinaționale, poate merge mai departe, într-un drept de proprietate asupra rețetelor de distibuție din străinătate (cazul celor mai importanți producători de automobile).
Alte motive sunt: pentru a evita plata taxelor și tarifelor și a altor restricții pe care națiunile le impun importatorilor sau a profita de diferite subvenții guvernamentale menite să încurajeze ISD.
2.3. Corporațiile transnaționale
2.3.1. Corporația transnațională – agent purtător al ISD
Fluxurile de resurse financiare și nefinanciare care fac posibilă producția internațională sunt investițiile străine directe, iar agenții economici generatori ai cvasitotalității acestor fluxuri, și totodată organizatori ai proceselor de producție în străinătate sunt corporațiile transnaționale (CTN).
Acestea sunt firme care dețin, controlează sau conduc instalații productive în mai multe țări. (Mazilu, Anda – Transnaționalele și competitivitatea.O perspectivă est-europeană, Ed. Economică, București, 1999). Astăzi CTN dețin peste 20% din producția lumii, iar schimburile intrafirmă reprezintă mai mult de 25% din schimburile productive ale lumii. Unele CTN, precum Exxon, General Motors sunt adevărați giganți, cu vânzări anuale de zeci de miliarde de dolari ce depășesc venitul național al mai multor țări. Mai mult, astăzi cele mai multe investiții internaționale directe sunt efectuate de CTN. În acest proces firma-mamă înzestrează filiala sa străină cu expertize manageriale, tehnologice, piese, etc. Și o organizare de marketing în schimbul unei părți din producția și profiturile acesteia.
Principalul motiv al existenței CTN îl constituie avantajul competitiv al rețelei globale de producție și distribuție. Acest avantaj provine din integrarea verticală și orizontală cu filialele străine. Prin integrarea verticală, cele mai multe CTN pot să-și asigure aprovizionarea cu materii prime străine și produse intermediare și să evite imperfecțiunile existente pe piața străină. Prin integrarea orizontală cu filialele străine, CTN pot proteja și exploata mai bine monopolul puterii pe care îl dețin, pot să-și adapteze produsele la condițiile și gusturile locale și să asigure permanent un anumit nivel al calității produselor.
Avantajul competitiv al CTN este bazat pe economiile de scară în producție, finanțare, cercetare-dezvoltare și adunarea informațiilor de pe piață. Volumul mare al producției permite corporației transnaționale adoptarea diviziunii muncii și specializarea în producție, spre deosebire de firmele naționale mici. Astfel, componentele a căror obținere nu necesită o anumită calificare pot fi produse în țări cu mână de lucru ieftină și apoi transportate oriunde în vederea asamblării. CTN și filialele lor au un acces mai mare la piața internațională a capitalului decât firmele naționale, de aici rezultând capacitatea CTN de a finanța proiecte mari.CTN pot să-și concentreze activitatea de cercetare-dezvoltare în una sau câteva țări dezvoltate, bine cotate datorită unei mai mari accesibilități la personalul tehnic și a anumitor facilități. În fine, filialele din străinătate canalizează informații din întreaga lume către firma-mamă dându-i acesteia posibilități mai bune de evaluare decât firmele naționale.
Marile CTN investesc în străinătate când preconizează obținerea unor profituri mari față de anumite sectoare industriale autohtone. Deoarece CTN dețin , de obicei un anumit avantaj competitiv provenit din cunoașterea propriei industrii, ea va analiza posibilitatea obținerii unui randament mai mare în oricare din ramurile industriale autohtone înainte de a investi în străinătate. Rezultă deci, că diferențele între nivelul preconizat al ratelor profitului în țară și străinătate joacă un rol deosebit de important în decizia corporației de a investi în străinătate.
CTN se află pe o poziție mai bună pentru a controla și a schimba în avantajul lor mediul în care își desfășoară activitatea decât firmele naționale. Mărimea celor mai multe CTN față de firmele naționale cu care acestea colaborează determină o capacitate mai mare a CTN prin distribuția de produse cu prețuri ridicate artificial în țări mari și a produselor cu prețuri mici, provenite din țări cu taxe mici, o CTN poate să-și minimizeze obligațiile fiscale. Acești factori dau CTN avantajul competitiv vis-a-vis de firmele pur naționale și explică proliferarea și marea importanță a CTN în zilele noastre.
Astfel, prin integrarea orizontală și verticală, prin avantajul competitiv al economiei de scară, și fiind pe o poziție mai bună de a controla mediul în care operează decât firmele naționale, CTN s-au dezvoltat și au devenit forma cea mai predominantă a organizațiilor economice private internaționale în prezent.
2.3.2. Corporația trnsnațională-agent al internaționalizării producției
CTN sunt inițiatorii și organizatorii producției internaționale prin intermediul ISD. Prin potențarea reciprocă agent-flux, s-a ajuns în prezent la o structură mondială de active generatoare de venituri și de profituri reinvestibile.
Universul producției internaționale, văzut prin prisma agentului cuprind 37000 de CTN, cu 170000 de filiale în străinătate. Gradul ridicat de concentrare a fluxurilor de ISD se regăsește și la nivelul CTN: 1% din numărul acestora deține o jumătate din stocul mondial de ISD, iar primele 100 CTN dețin circa o treime din acest stoc de 90% din numărul de CTN sunt localizate în țările dezvoltate, și din primele 100 CTN pe plan mondial peste jumătate au sediul central în cinci țări dezvoltate: Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie, SUA.
Din punct de vedere sectorial, industria petrolieră, de automobile, chimică și farmaceutică concentrează peste jumătate din totalul activelor deținute în străinătate de primele 100 CTN. Pe ansamblul CTN, 60% din firmele-mamă își desfășoară activitatea în sfera industriei prelucrătoare, 37% în sfera serviciilor, 3% în sectorul primar.
Activitatea de cercetare-dezvoltare pe plan mondial este concentrată la nivelul CTN, primele 50 deținând peste un sfert din totalul brevetelor acordate firmelor în anii ′80. Procesul tehnologic și dobândirea de avantaje concurențiale prin superioritate în acest plan nu mai constituie astfel, rezultatul generat exclusiv de sediile centrale ale CTN, ci el apare ca un rod al acumulării tehnologice. Producția internațională este opțiunea firmelor față de alternativa recurgerii la piețe. Ea se substituie fluxurilor clasice de bunuri și servicii, dar generează fluxuri mult mai complexe, incluzând factori de producție, expertiza managerială și organizațională, informații în cadrul unor structuri administrative și controlate unitar.
În virtutea optimizării funcționării complexe transnaționale, strategiile CTN au cunoscut adaptări la modificările intervenite în modul lor de operare, pe fondul procesului tehnologic, al reașezării raporturilor de competitivitate pe plan mondial, al liberalizării politicilor naționale față de ISD.
CAPITOLUL III
PIAȚA ISD ȘI IMPLICAȚII ALE POLITICILOR ISD
3.1. ISD – premisă a producției internaționale
3.1.1. Fluxurile de ISD la nivel mondial
Într-o abordare istorică fluxurile de ISD au început să dobândească consistență după cel de-al II-lea război mondial, o dată cu realizarea de investiții masive de către SUA în reconstrucția Europei occidentale (Planul Marshall). Cea mai spectaculoasă evoluție a acestor fluxuri a avut loc în deceniul trecut.
Statisticile UNCTAD privind piața internațională a ISD arată că în perioada 1980-1990, ISD au sporit de patru ori, cu un ritm mediu anual de 15%. Între 1983-1989 ritmul mediu anual a fost de 29%, de trei ori mai mare decât cel înregistrat de exportrile mondiale de bunuri și servicii și de patru ori mai mare decât cel atins de producția mondială. La începutul anilor ′90 s-au înregistrat niveluri mai scăzute decât în anii anteriori din cauza recesiunii din statele dezvoltate, iar după 1992 s-a înregistrat o creștere constantă.
De la 25 miliarde dolari în 1973 fluxurile ISD receptate au ajuns la 315 miliarde dolari în 1995 și 350 miliarde dolari în 1996. Între 1990 și 2000 valoarea exprimată în dolari a intrărilor de ISD a crescut de peste 5 ori. În perioada 1998-2000 creșterea medie anuală a IS a foat de peste 33%. Datele din 1997 indică faptul că investițiile la nivel mondial nu au fost afectate de începutul crizei financiare din Asia de Est. ISD au crescut mai rapid decât alți indicatori macroeconomici cum ar fi: PIB-ul, exporturile sau investițiile interne. Această creștere rapidă fundamentează afirmația conform căreia ISD reprezintă principalul element de materializare a globalizării.
Trendul crescător al fluxurilor mondiale de ISD sprijină expansiunea producției internaționale, iar pe lângă acesta există și o serie de alți factori economici cum ar fi: exporturile globale ale filialelor din străinătate ale societăților transnaționale au atins în 1997 circa 2 trilioane dolari.
Elementul principal care a contribuit la creșterea globală a ISD a fost reprezentat de intensificarea fuziunilor și achizițiilor pe scară largă între țările dezvoltate. Majoritatea fuziunilor și achizițiilor au avut loc în sectorul bancar, asigurări, industria chimică, farmaceutică și telecomunicații; și a avut ca obiective restructurarea globală sau poziționarea strategică a firmelor implicate. În 2000 intrările de ISD pe baza valului de fuziuni și achiziții au atins nivelul record de 1,1 trilioane dolari.
Valoarea majorității fuziunilor și achizițiilor internaționale exprimată ca pondere în totalul fluxurilor de ISD a crescut de la 49% la 58% în doar un an.
Un alt element care a stimulat ISD și implicit globalizarea a fost reprezentat de creșterea numarului de acorduri între firme. O componentă a acestor acorduri se referă la aspecte legate de tehnologie și vizează soluționarea problemelor determinate de creșterea intensității de informație a producției, de scurtarea ciclului de viată al produselor și de eforturile din ce în ce mai mari cerute de menținerea competitivității tehnologice. Aceste acorduri sunt în special prezente în industria farmaceutică, informatică, și mai recent în industria automobilelor.
Începutul noului mileniu este marcat de o creștere fără precedent a globalizării, în care s-au stabilit noi recorduri în ceea ce privește volumul ISD.
Vânzările globale ale filialelor societăților transnationale au atins un nivel dublu față de exporturile mondiale, ceea ce înseamnă că ISD sunt mai importante decât comerțul din punct de vedere al furnizării de bunuri și servicii către piețele străine.
ISD au devenit cea mai importantă sursă de finanțare externă pentru țările în curs de dezvoltare. ISD s-au dovedit a fi cea mai stabilă sursă de finanțare și față de investițiile de portofoliu, sau împrumuturile de la bănci, ele fiind mai puțin afectate de crizele financiare.
Recunoscând importanța investițiilor străine guvernele își deschid economiile pentru a facilita schimburile de bunuri, informații, precum și fluxurile de persoane și capitaluri. Astfel, producția internațională realizată de cele circa 63000 de corporații transnaționale cu aproximativ 700000 de filiale străine cuprind toate țările și domeniile de activitate.
În 1999 vânzările mondiale ale filialelor străine ale societăților transnaționale au atins 14000 miliarde dolari, față de 3000 miliarde dolari în 1980. Creșterea explozivă a ISD este rezultatul unei combinații a politicilor guvernamentale și a acțiunilor companiilor. În 1999 volumul ISD a atins 865 miliarde dolari, o creștere cu aproape 200 miliarde dolari față de 1998 și o creștere de peste patru ori față de media anuală înregistrată în perioada 1988-1993.
În 2000 ISD totale depășesc cu mult nivelul de 1 trilion, adică mai mult de trei ori decât nivelul din 1995. Fluxul ISD către țările dezvoltate a atins în 2000 nivelul de 921 miliarde dolari, față de anul 1999 în care nivelul era de 700,7 miliarde dolari față de 477 miliarde dolari în 1998, în vreme ce fluxul ISD către țările în curs de dezvoltare a urcat la 218 miliarde dolari în 2000, față de 223,6 miliarde dolari în 1999 și 205 miliarde dolari în 1998.
Tabel nr.3.1
Evoluția fluxurilor de ISD în perioada 1996-2000
Sursa: Global: FDI prospects, Economist Intelligence Unit (EIU), ianuarie 2001
3.1.2. Orientarea geografică
În 1999 Marea Britanie a devenit principala țară de origine a ISD în lume cu 199 miliarde dolari investiți, urmată de SUA cu 151 miliarde dolari. Fluxurile și achizițiile din SUA, ca și creșterea economică din această țară au făcut ca ea să fie principala destinație a investițiilor străine – 276 miliarde dolari, adică 1/3 din totalul mondial.
Corporațiile transnaționale din UE au investit în 1999 circa 510 miliarde dolari (2/3 din totalul mondial). UE a fost și principala destinație a fluxurilor de ISD – cca 350 miliarde dolari.
Fluxurile de ISD către Japonia au atins nivelul record de 13miliarde dolari, iar fluxurile de ISD ale Japoniei către restul lumii s-a diminuat în 1999 cu 6% atingând 23 miliarde dolari.
ISD în America Latina și Caraibe au ajuns în 1999 la 90 miliarde dolari, iar cele către țările în curs de dezvoltare din Asia – 106 miliarde dolari.
Același raport al UNCTAD susține că ISD în America Latină ating niveluri record însoțite de perspective de dezvoltare și privatizare. Niveluri record ale ISD au inundat Brazilia, Argentina, Cili, Bolivia anul trecut.Factorii principali care au dus la creșterea rapidă a ISD au fost privatizările și perspectivele dezvoltării de lungă durată. America Latină și Caraibele au atras un volum de ISD estimat la 90 miliarde dolari în 1999 în comparație cu 73,8 miliarde dolari anul precedent.
Conform Raportului ISD în Africa au crescut în 1999 în comparație cu anii precedenți, dar continentul trebuie să devină un participant mai activ pe piața internațională. Anul trecut fluxurile ISD în Africa au crescut până la 10 miliarde dolari de la 8 miliarde dolari în conformitate cu dezvoltarea rapidă prin care a trecut continentul în anii ’90. Investițiile corporațiilor transnaționale în Africa constituie doar 1,2% din fluxurile totale de ISD și doar 5% din totalul ISD în țările în curs de dezvoltare. Din totalul fluxurilor de ISD în Africa în acest an, circa 70% au fost concentrate în cinci țări și anume: Angola, Egipt, Nigeria, Africa de Sud, Maroc. Din păcate, țările sărace în Africa continuă să fie marginalizate în ceea ce privește volumul absolut de ISD de care beneficiază. Investițiile în resursele materiale continuă să rămână în atenția investitorilor străini în majoritatea țărilor din Africa, însă există fluxuri semnificative în industrie și servicii.
Perspectivele investițiilor pentru Asia care se află în continuă dezvoltare sunt destul de mari datorită: calității factorilor economici principali, reabilitării regiunii în urma crizei financiare și liberalizării, precum și eforturilor de restructurare care sunt larg răspândite în prezent. ISD totale ale corporațiilor transnaționale în țările în curs de dezvoltare ale Asiei au crescut semnificativ, anul trecut ele au atins nivelul de 106 miliarde dolari de la 97 miliarde dolari anul precedent.
Tabel nr. 3.2
Ponderea ISD în total investiție și PIB (%)
Sursa: World Bank Group-World Development Indicators, 2000
După cum se observă din tabel, ponderea ISD este mult mai mare în țările cu venit mai mic, față de țările dezvoltate al căror venit este ridicat. De observat ponderea mare a ISD în PIB și în total investiție internă brută pentru țara noastră.
Ponderea țărilor investitoare și a celor primitoare de investiții este reflectată grafic, și s-a evidențiat cele menționate anterior, adică țările Uniunii Europene sunt pe primul loc, cu o pondere mai mare de 50%, ca sursă de origine pentru ISD la nivelul economiei mondiale. Tot UE este însă și principala destinație de investiții.
3.1.3. Fluctuații ale ISD pentru țările din Europa Centrală și de Est
Anul 2000 a fost benefic pentru economiile din Europa Centrală și deEst. Creșterea economică puternică din UE a favorizat economiile mai dezvoltate din regiune, spre exemplu Ungaria care înregistrează o sporire continuă a PIB începând din 1997, dar și pe cele ale țărilor care au trecut printr-o criză în anul 1999, ca România de exemplu. În 2000 Ucraina și Rusia au reușit să profite de pe urma prețului ridicat al petrolului.
În ciuda creșterii economice problema cea mai dificilă a multor țări din această regiune continuă să fie deficitul contului curent.Influxul de ISD a făcut posibil însă, ca acest deficit să nu fie extrem de grav. În 2000 UE a investit 20 miliarde dolari în Europa Centrală și de Est, cu 2 miliarde dolari mai mult decât în 1999.
În Bulgaria și în majoritatea fostelor republici sovietice scăderea puterii de cumpărare a fost de 50%, în România de 40%, iar în Ungaria de 20%.Slovenia, Polonia și Slovacia au înregistrat scăderi în acest sens de puțin peste 10%. Cehia a fost singura țară din regiune unde creșterea salariilor a fost în ritmul sporirii productivității muncii.
În ceea ce privește Europa Centrală și de Est în 1999 s-a înregistrat o creștere de
2 miliarde dolari, rămâne totuși o pondere de 3% din fluxurile globale cu 23 miliarde dolari. În 1999 Polonia și Cehia au atras niveluri record de ISD reprezentând 55% din fluxurile către întreaga regiune. În Poloia ISD în 1999 au fost de 7,5 miliarde dolari față de 1,1 miliarde dolari în 1998. În Cehia ISD în 1999 s-a înregistrat un flux de 5,1 miliarde dolari față de 2,7 miliarde dolari în 1998. Această evoluție spectaculoasă s-a datorat în principal modificărilor favorabile ale politicilor de privatizare.
Raportat la mărimea economiilor lor, Estonia, Ungaria și Cehia sunt principalele destinații pentru investițiile străine, ponderea stocului de ISD în PIB-ul lor fiind de 41,5%; 39,6%; respectiv 30,6%. Pentru România valoarea acestui indicator este de 21%.
Tabel nr. 3.3
Ponderea ISD în total investiție și PIB (%)
Sursa: World Bank Group-World Development Indicators, 2000
Cele mai multe investiții străine făcute în statele foste socialiste provin din țările dezvoltate din Europa. Într-un studiu realizat de „East-West Investmens News”, Europa Occidentală a întrunit 80% din totalul capitalului străin în Bulgaria, Republica Cehă și Ungaria, 72-73% în Polonia, 61-68% în România și Slovacia, iar Uniunea Europeană deține 50% din volumul ivestițiilor străine în România.
Tabel nr. 3.4
Nivelul PIB în țările Europei Centrale și de Est (EURO)
Sursa: Bulletin Quotidien Europe, iulie 2000, date preluate de la EUROSAT, New Release nr. 85/2000
Dezvoltarea ISD europene în 1999 a fost mai mult decât oricând condusă de fuziunile și achizițiile transnaționalelor. Valoarea vânzărilor și cumpărărilor legate de transnaționale au crescut cu 83% și, respectiv 75% ajungând la 345 miliarde dolari și, respectiv, 498 miliarde dolari. UE a înregistrat aproape jumătate din totalul global al vânzărilor legate de fuziunile și achizițiile transnaționalelor și 70% din cumpărări.
Aceste fluxuri de ISD în Europa sunt în parte un răspuns la integrarea și liberalizarea în mișcare care influențează o mare parte din industria Europei. Impactul monedei EURO asupra ISD este dificil de evaluat, dar reformarea actuală a industriei europene va fi afectată de noua valută unică. Valuta unică va contribui deasemenea la o transparență a prețurilor mai mare și la o concurență mărită în Europa, exercitând o presiune mai mare asupra firmelor pentru ca acestea să se restructureze și să-și consolideze operațiunile.
Tabel nr. 3.5
ISD cumulate în țările Est și Central Europene
Sursa: Czech Business and Trade, decembrie 2000
Pe primul loc între țările din Europa Centrală și de Est ca valoare a investițiilor străine directe atrase se află Polonia, urmată de Republica Cehă și Federația Rusă. În tabelul următor se poate vedea un clasament al primelor 10 țări în materie de investiție în Europa Centrală și de Est.
Tabel nr. 3.6
Fluxurile ISD în 10 țări Est și Central Europene (mil.USD)
Sursa: CNUCED, World Investment Report 2000: Cross-border F&A
3.2. Abordări teoretice privind ISD
ISD sunt fluxuri internaționale complexe care includ resurse financiare, tehnologice, de expertiză managerială și organizațională, pe care se grefează interesul de durată și controlul antreprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfășurării unor activități productive într-o altă economie decât cea în care respectiva firmă sau persoană este rezidentă.
Evoluțiile tehnologice deosebit de rapide datorate revoluționării sistemelor de transmitere a informațiilor, transformarea tehnologiilor și a resurselor umane superior pregătite, multiplicarea centrelor de putere economică au dus firmele spre relocalizarea unor procese productive. Dacă la început fluxurile de ISD au început să dovedească prevalență în cadrul investițiilor internaționale, după cel de-al II-lea război mondial aceste fluxuri cresc simțitor, fenomen care continuă și în prezent.
Încercările de elaborare a unei teorii care să explice tipurile de ISD și să surprindă toate categoriile de determinanți ai activității transnaționalelor nu au ajuns la un rezultat unanim în comunitatea științifică internațională. Demersurile științifice apărute recent în teoria economică au un caracter eterogen.sunt luate în considerare variabile diferite ce influențează realizarea ISD, variabilele endogene ale unei abordări fiind exogene pentru alte abordări.
La baza deciziei de a investi în străinătate stă posibilitatea firmelor de a valorifica în această manieră avantaje de monopol care îi permit obținerea unei rente de monopol. Aceste avantaje specifice, firma le dobândește ca urmare a funcționării imperfecte a pieței.
Cercetătorul canadian Stephen Hymer a fost primul care a realizat căutarea explicațiilor ISD în funcționarea imperfectă a piețelor. Această teorie a fost dezvoltată și de alți economiști, de exemplu Caves.(Munteanu, C. – Investiții internaționale, Ed. Oscar Print, București, 1995). Acesta a examinat generarea de ISD pe orizontală de către structurile de piață de tip oligopol bazat pe produsul diferențiat. Realizarea unei ISD de către o firmă ce activează pe o piață oligopolistă să declanșeze o reacție la nivelul celorlalte firme rivale, cu consecința creării unei aglomerări a intrărilor de ISD în respectiva economie gazdă. Teoria avantajului de monopol presupune că internaționalizarea reduce concurența pe piețele externe în timp ce abordările cu privire la rivalitatea dintre firme în producția internațională susțin că sporirea producției internaționale este însoțită de sporirea concurenței. Critica adusă teoriei avantajului de monopol constă în ignorarea costurilor de tranzacție.
S-a elaborat și teoria internalizării ca o teorie a ocolirii, a evitării costurilor de tranzacție, prin internalizarea piețelor pentru anumiți factori de producție creați denumiți și produse intermediare. Acestea constau în cunoștințe, informații încorporate în tehnologie și în competențe profesionale-organizaționale și manageriale. În teoria internalizării fluxurilor de ISD și dezvoltarea de active productive în străinătate constituie mijloace de sporire a eficienței activității întreprinderilor transnaționale.
Raymond Vernon își concentrează analiza asupra comportamentului firmelor care în funcție de etapele ciclului de viață al produsului își vor valorifica avantajele mai întâi prin exporturi, iar când produsul ajunge la maturitate prin ISD.
Teoria macroeconomică asupra ISD a fost elaborată de japonezul Kojima și vizează identificarea acelor activități ale firmei care pot fi cel mai bine dezvoltate într-o anumită localizare investițională. Kojima ignoră principala caracteristică a ISD, adică internalizarea piețelor pentru factorii de prducție creați sub presiunea imperfecțiunii pieței.
La intersecția dintre teoria macroeconomică a comerțului internațional și cea microeconomică a firmei John Dunning realizează o integrare a principalelor curente de gândire vizând ISD și producția internațională.
3.3. Implicații ale ISD
3.3.1.Efecte la nivel microeconomic
Efectele la nivel microeconomic ale ISD sunt concrete și vizibile, în special în cazul economiilor în tranziție. Accesul la tehnologii moderne, la management și know-how, la piețe de desfacere au fost puternic resimțite în întreprinderile uzate fizic și moral. Modernizarea întreprinderilor cu participare străină de capital are un efect de antrenare în rândul întreprinderilor autohtone. Pentru cazul investițiilor străine în întreprinderi productive efectul de modernizare se transmite și la nivel de subfurnizori locali, rețea de distribuție, tehnici de marketing.
Analiza situației din economiile în tranziție a arătat că restructurarea și modernizarea au fost mult mai intense în întreprinderile cu participare străină de capital. Practic, în toate cazurile, investițiile de capital au fost însoțite de modernizarea managementului, modificarea nomenclatorului de fabricație și pregătirea personalului.
O altă trăsătură specifică întreprinderilor cu participare străină de capital este aceea că restructurarea și reorganizarea s-au făcut mult mai hotărât și rapid, chiar dacă au fost implicate anumite costuri sociale, deoarece investitorul străin are o mai mare experiență de piață și totodată, acesta operează în condiții de constrânegri financiare și de timp spre deosebire de guverne, care sunt mult mai sensibile la presiunile sociale și la implicațiile electorale ale acestora.
ISD pot genera o multitudine de efecte pozitive, dar în condițiile specifice unei economii în tranziție nu este exclusă și apariția anumitor efecte negative. Aceste efecte pot fi cu atât mai pregnante cu cât țările receptoare nu dispun de politici economice bine structurate, astfel țara receptoare se poate confrunta cu distorsiuni economice ca urmare a acțiunii investitorilor străini.
3.3.2. Efecte la nivel macroeconomic
Economiile în tranziție au nevoie într-o măsură mult mai mare de investiții decât economiile consolidate. Aceste țări după 1990 au avut nevoie de capacități de producție noi sau de modernizarea celor existente. ISD urmau să aibă implicații pozitive la nivel macroeconomic prin stimularea activității de investiții interne și îmbunătățirea calitativă a investițiilor. În țările în care au atins nivele ridicate ISD au avut efecte și asupra balanțelor macroeconomice, și totodată a determinat și o modificare a structurii sectoriale și o îmbunătățire a nivelului tehnic.
O altă implicație pozitivă a ISD asupra economiilor în tranziție este determinată de contribuția lor la creșterea economică. Dacă este vorba despre o investiție nouă această contribuție este evidentă prin aceea că se crează o nouă capacitate de producție, locuri de muncă noi, un nou consumator și plătitor de taxe în economie. Dacă este vorba de o participare la privatizare efectul pozitiv rămâne, deși de cele mai multe ori preluarea unei întreprinderi de către un investitor străin duce la reducerea numărului de locuri de muncă.
Investitorul stăin chiar dacă restrânge activitatea menține viabil un agent comercial care altfel probabil că nu ar fi supraviețuit în noul climat economic concurențial.
Pentru economiile în tranziție ISD au un impact direct asupra procesului de privatizare. În absența investitorilor străini nu se poate vorbi în mod real de o privatizare pe scară largă. Efectul imediat al investițiilor stăine în privatizare este complex și adesea înșelător. Dincolo de încasarea unei sume mari de către statul respectiv apar și efecte mai puțin plăcute – reducerea de personal, reducerea capacităților de producție.
ISD au efecte nemijlocite asupra balanței comerciale. Realizarea investițiilor determină la momentul inițial import de mașini și utilaje finanțate de investitor. În acest fel se rezolvă blocajul determinat de lipsa de valută la nivelul la nivelul statului și de lipsa din producția internă a utilajelor respective. Dacă investitorul produce prioritar pentru export în funcție de destinația încasărilor există posibilitatea unui efect pozitiv asupra balanței comerciale, deasemenea și dacă se produce pentru piața internă dacă în acest fel se realizează substituirea unor importuri.
ISD determinate de participarea la procesul de privatizare pot avea efecte favorabile asupra balanței de plăți externe, furnizând valori importante de capital în perioade critice.
ISD au efecte și asupra veniturilor bugetare. Acordarea de facilități fiscale are un efect imediat de reducere a veniturilor bugetare. Pe de altă parte dezvoltarea afacerilor determinată de acordarea de facilități face ca numărul întreprinderilor și volumul lor de activitate să crească, ceea ce înseamnă mai multe venituri la buget. Acordarea de facilități financiare este o ieșire din buget, după cum creșterea șomajului înseamnă cheltuieli în plus la buget.
Creșterea susținută a fluxurilor de ISD în deceniul nouă, încetinită la începutul acestui deceniu și accelerată după mijlocul acestuia a avut ca și consecință crearea unui stoc de ISD la nivel mondial de aproximativ 3000 miliarde dolari. Stocul de ISD reflectă valoarea activelor productive controlate din afara spațiilor naționale. El include următoarele componente: valoarea participațiilor străine la capitalul filialelor, valoarea profiturilor nedistribuite firmei-mamă și valoarea netă a sumelor datorate de filiale firmei-mamă.
Factorii de natură economică care au dus la trecerea ISD în prim-planul fluxurilor economice internaționale sunt:
schimbarea raporturilor de competitivitate pe plan mondial;
multiplicarea centrelor de putere economică;
mărirea presiunilor concurențiale.
3.4. Atragerea ISD
3.4.1.Politici de atragere a ISD
În economia mondială contemporană comerțul și producția au cunoscut un fenomen de globalizare. Ca urmare, utilizarea ISD ca sursă de finanțare și implementare a politicilor economice naționale a dobândit o largă răspândire.
Acordarea prin lege a posibilității efectuării investițiilor străine
Investitorului străin i se permite să desfășoare o activitate economică pe teritoriul statului respectiv. Reglementarea juridică a accesului investiției străine diferă în funcție de nivelul de dezvoltare a țării respective. Țările dezvoltate nu au nici o legislație specifică pentru investiții străine.În cazul țărilor OCDE posibilitatea efectuării de investiții străine este integrată în libertatea de circulație a capitalului.
Țărilor în curs de dezvoltare le este specifică prevederea într-o legislație separată a dreptului investitorului străin de a derula activități economice într-o țără.
Pe lângă simpla permitere a efectuării de investiții străine există metode active de atragere și orientare a ISD. Aceste metode au ponderea cea mai mare în determinarea unui investitor străin să opteze pentru o țară sau alta. Atragerea ISD nu este un scop în sine, ele nu trebuiesc atrase pentru că alte țări au făcut acest lucru sau pentru că instituțiile internaționale susțin și recomandă acest tip de investiții. Investițiile străine sunt un mijloc pentru realizarea unui scop care este strategia economică a statului respectiv.
Politica economică privind ISD a unui stat stabilește priorități:
pe ramuri – în ce domenii se dore,te efectuarea de investiții;
pe regiuni – unde se dorește efectuarea de investiții;
pe probleme – ce probleme trebuie să rezolve investiția străină (de exemplu: crearea de locuri de muncă, rezolvarea unor probleme ecologice, etc.)
Un guvern trebuie să stabilească aceste obiective pentru fiecare perioadă pentru a putea să folosească diverse pârghii economice pentru a putea dirija investițiile către obiectivele dorite.
Politica privind investițiile străine se definește ca fiind un ansamblu de principii, strategii și mijloace prin care ISD sunt puse în slujba atingerii unui scop. Această politcă cuprinde un set de trei elemente:
strategia sau programul de atragere a ISD – partea conceptuală;
cadrul legislativ și instituțional privind ISD (specific sau nu investițiilor străine);
pârghiile economice de influențare a ISD (facilități și/sau restricții).
Sintetizând, putem spune că politicile privind ISD pot fi clasificate astfel:
– politici minimale, care prevăd doar posibilitatea unui investitor străin de a desfășura activități economice într-o țară;
– politici de promovare a ISD care pun accentul pe marketingul unei țări ca destinație a proiectelor de investiție;
– politici de atragere a ISD care pe lângă activitatea de promovare prevăd și o componentă de negociere activă cu acordare de stimulente deseori substanțiale în vederea determinării unui investitor să își localizeze investiția într-o țară dată;
– politici de menținere a investitorilor străini deja prezenți în economie. Menținerea unui investitor străin o perioadă cît mai lungă de timp necesită măsuri active (servicii post-investiție) și personal specializat.
Acordarea tratamentului național
Acordarea tratamentului național are un dublu avantaj:
din punct de vedere al investitorului internațional, acordarea tratamentului dă o siguranță cu privire la stabilitatea cadrului legislativ și instituțional din țara respectivă, asigură o mai ușoară colaborare și integrare cu partenerii locali, simplifică administrarea afacerii;
din punct de vedere al investitorului local se asigură un tratament nediscriminatoriu (se evită cazurile – mai multe drepturi pentru străini). Totodată, se simplifică procedurile administrative și se evită distorsiunile cauzate de tentația evaziunii prin folosirea discriminării pozitive.
3.4.2. Stimulete în atragerea ISD
Atragerea ISD presupune utilizarea unor tehnici de marketing diverse și de durată.În cadrul tehnicilor de atragere a ISD un loc distinct este ocupat de acordarea de stimulente financiare, fiscale, nefiscale, etc. investitorilor străini.
În SUA există tendința de a justifica acordarea de stimulente, precum și percepția că acestea joacă un rol însemnat în determinarea deciziei de investire. În celelalte țări se manifestă o atitudine mai rezervată, considerându-se că stimulentele au o influență marginală, de consecință, ele fiind luate în calcul numai după ce au fost analizați și validați alți factori. Practica dovedește că acordarea de stimulente pentru atragerea de investiții străine este în creștere pe plan mondial. Față de situația de acum un deceniu, a crescut numărul țărilor care acordă stimulente și s-a diversificat forma de acordare a acestora.
Cele mai larg răspândite sunt stimulentele fiscale care includ: reduceri de impozite, scutiri de impozite, taxe de import sau export reduse. Stimulentele fiscale sunt preferate de țările care sunt în curs de dezvoltare, fiind întâlnite în Asia, Africa și Europa de Est, unde de regulă, nu există resurse financiare suficiente pentru a acorda stimulente directe.
Stimulentele financiare sunt o altă grupă de stimulente acordate în general de țările din Uniunea Europeană și SUA. Acestea includ acordarea de sume cu titlu gratuit pentru investiții de capital, instruirea personalului, dezvoltarea amplasamentului investiției și a infrastructurii, credite cu dobândă redusă, și altele.
Există și o a treia categorie de stimulente, acestea sunt foarte greu de clasificat și includ o varietate de forme, de la vânzarea la prețuri preferențiale a terenului, construirea unei clădiri, crearea unor căi de acces, asigurarea școlarizării și acordarea de asistență în recrutarea personalului, până la identificarea unor școli internaționale pentru copiii directorilor sau asigurarea accesului la cluburile sportive locale pentru investitori.
Opiniile în cazul acordării de stimulente sunt diferite. Se pune întrebarea: dacă regimul fiscal general, valabil atât pentru investitorii locali cât și străini, este un stimulent sau nu? Niveluri reduse ale impozitului pe profit pot fi privte ca stimulente, în sensul că ele încurajează companiile să se stabilească în țările respective.Însă ele nu sunt niște stimulente în sens strict, deoarece nu se aplică doar investițiilor străine, ci tuturor investițiilor. Cel mai important stimulent pentru un investitor străin este reprezentat de existența unei economii dinamice, în care întreprinzătorii locali prosperă și își diversifică afacerile. Oricât de multe stimulente ar acorda investitorilor străini o țară în recesiune, aceștia nu vor veni, dacă întreprinzătorii locali, care vor fi partenerii lor de afaceri nu sunt într-o bună formă economică.
Atractivitatea unor stimulente depinde de o multitudine de factori: cultura companiei care face investiția, sectorul de activitate, natura investiției. Astfel, dacă se urmărește recuperarea investiției în termen cât mai scurt, acordarea de sume cu titlu gratuit este cea mai atractivă. Cele mai generoase piețe în acordarea de stimulente sunt SUA și țările vest-europene, dar condițiile pot diferi foarte mult de pe o piață pe alta.
În cadrul UE stimulentele sunt monitorizate de Comisia Europeană, existând prevederi detaliate asupra nivelului stimulentelor care pot fi oferite în diferite regiuni în funcție de factori precum: nivelul șomajului sau existența unor ramuri industriale în declin. Scopul acestor reglementări este de a asigura condiții echitabile de concurență pentru toate industriile, și de a evita obținerea de către unele companii a unor avantaje competitive injuste ca urmare a stimulentelor acordate de către guverne.
În SUA nu există reglementări federale cu privire la acordarea de stimulente pentru investițiile străine, astfel încăt politcile privind investițiile străine sunt decise la nivel de stat sau de autorități locale.
Investitorii pot să aleagă amplasamentul investiției lor și pe măsură ce oferta este mai largă, stimulentele devin tot mai importante. Totodată, stimulentele sunt acordate și pentru faptul că celelalte aspecte – echipamente, forța de muncă, infrastructura, etc. – sunt similare, cel puțin în cazul țărilor dezvoltate.
În Europa de Est nu stimulentele sunt factorul hotărâtor în luarea deciziei de a investi, ci alte aspecte cum ar fi: gradul de dezvoltare a bazei industriale, evoluția privatizării, stabilitatea politică, climatul macroeconomic, mărimea pieței locale și costul forței de muncă. Stimulentele acordate investitorilor străini nu pot crea în mod artificial un climat economic favorabil, ele nu pot compensa nivelul redus al infrastructurii sau problemele legate de forța de muncă.
Stimulentele capătă o importanță aparte atunci când există o concurență directă în atragerea investițiilor străine. Acesta este cazul regiunilor din cadrul unei țări sau al țărilor din Uniunea Europeană.
3.5. Politica ISD și avantajele competitive
3.5.1. Competitivitatea și factorii săi determinanți
Considerând că ideea competitivității decurge în mod esențial din productivitatea cu care o națiune își utilizează resursele într-un anumit domeniu, avantajul competitiv localizează acel nivel al productivității care permite firmelor să realizeze pe piața internațională exporturi substanțiale și susținute către un număr semnificativ de țări, să fie prezentate ca generatoare importante de ISD. Nici o națiune nu poate fi competitivă în toate tipurile de activități economice.
În prezent, se accentuează caracterul dinamic al competitivității, astfel încât ea devine tot mai puțin o problemă de maximizare a rezultatelor în cadrul unor constrângeri fixe cum ar fi dotarea cu factori și capacitatea firmelor de a acționa în acea manieră care să conducă la îmbunătățirea calității factorilor, la creșterea productivității în utilizarea lor, la crearea de noi factori. În condițiile în care cea mai mare parte a acestora sunt mobili, în care dependența proceselor economice scade sub presiunea schimbărilor tehnologice, în care procesele organizaționale și de coordonare permit firmelor să reamplaseze activități economice, simpla dezvoltare a unor avantaje competitive bazate pe factori de producție ar reprezenta o eroare.
Demersurile de cercetare deosebit de ample ale lui Michael Porter au condus la concluzii cu privire la factorii determinanți ai avantajului competitiv național într-o anumită activitate economică. (Albu, Al. – Cooperare economică internațională, Ed. Expert, București, 1995). Acești factori sunt grupați în patru categorii:
Dotarea cu factori de producție: resurse umane, resurse naturale, resurse constituind cunoștințe tehnice, științifice, de piață-capital și infrastructură;
Condițiile cererii, respectiv nivelul și structura acesteia, gradul său de sofisticare, capacitatea sa de a formula nevoi cu caracter anticipativ;
Industriile furnizoare și cele adiacente, prin nivelul lor de dezvoltare;
Strategiile și structurile organizaționale ale firmelor, climatul concurențial.
Avantajul competitiv bazat pe unul sau doi factori determinați poate fi localizat numai în industriile bazate pe resurae naturale sau care utilizează forță de muncă slab pregătită și tehnologii simple. În aceste condiții avantajul este nesustentabil pe termen lung, nici chiar existența unor factori favorabili în toate cele patru categorii nu este suficientă în afara existenței unor legături puternice în cadrul sistemului.
În afara acestor factori considerați a fi determinanți direcți ai competitivității politica guvernului influențează, la rândul său toate cele patru categorii, și deci competitivitatea și procesul de punere în valoare, creare și susținere a avantajelor competitive. Opiniile cu privire la rolul politcii guvernului îmbracă aspecte diferite, chiar extreme, unele mergând până la a o include în rândul categoriilor de determinanți.
Statul participă:- la crearea și dezvoltarea de factori de producție – pregătirea forței de
muncă, crearea infrastructurii, influențarea cererii și ofertei de capital;
– la orientare cererii și la îmbunătățirea calității acesteia;
– la dezvoltarea ramurilor adiacente;
– la reglementarea cadrului concurențial și de afceri în care operează
firmele.
În viziunea lui Porter, procesul de creare și dezvoltare a avantajelor concurențiale este un proces îndelungat. El elaborează o succesiune a stadiilor dezvoltării economice prin prisma surselor caracteristice ale avantajului competitiv. Modelul realizează o simplificare a realității întrucât la un moment dat, sursele avantajului competitiv la nivelul unei țări sunt diferite pentru diferitele industrii.
Chiar și națiunile dezvoltate economic, precum SUA sau Germania continuă să aibă în anumite ramuri avantaje competitive decurgând aproape exclusiv din dotarea cu factori de producție, deși caracteristic este avantajul competitiv nuanțat, sofisticat, bazat pe inovare și tehnologie.
Italia și-a susținut creșterea economică prin constituirea unor avantaje competitive în industrii tradiționale și mature (textile, confecții, încălțăminte), ceea ce demonstrează că dezvoltarea unor avantaje concurențiale nu este cantonată exclusiv în ramuri de înaltă tehnologie. Totuși, se poate localiza o anume natură predominantă a avantajului competitiv al unei națiuni, la un anumit moment, reflectat prin ramurile și segmentele de activitate economică în care firmele naționale concurează cu cel mai mare succes pe piața internațională.
Cele patru stadii ale dezvoltării economice astfel fundamentate sunt următoarele:
– stadiul avantajului competitiv determinat de dotarea cu factori de producție
Porter apreciază că majoritatea statelor în curs de dezvoltare erau în acest stadiu la nivelul anului 1990, la fel precum statele cu fosta economie planificată. Mai mult chiar, țări prospere, cu abundență de resurse naturale, cum ar fi Canada sau Australia se aflau prin prisma sursei predominante a avantajului competitiv în același stadiu.
– stadiul avantajului determinat de volumul și calitatea investițiilor
Avantajul competitiv este creat prin investiții în tehnologii și facilități moderne de producție, în infrastructura competitivă. Caracteristică este deci, acțiunea de ameliorare a calității factorilor de producție, aceasta realizându-se adeseori, precum în Japonia și Coreea de Sud, numai printr-un consens național vizând diminuarea consumului prezent în favoarea unor investiții pe termen lung. Din rândul țărilor în curs de dezvoltare din Asia și America de Sud, numai Coreea de Sud se află într-un asemenea stadiu, Taiwan, Singapore, Hong Kong și într-o mică măsură Brazilia prezentând semne de trecere spre altă fază.
-stadiul avantajului competitiv decurgând din inovare
Este faza în care procesul de îmbunătățire tehnologică și managerială, de modernizare a facilităților de producție este indigenizat, este creat și derulat de firmele naționale, fiind depășită etapa preluării acestora în afara granițelor. Firmele pot concura în segmente tot mai înguste și mai specializate, pe baza unor strategii globale, sub impactul pozitiv al unei cereri interne din ce în ce mai sofisticate, în timp ce activitățile bazate pe factori tradiționali suferă o transplantare în afara granițelor. Majoritatea statelor dezvoltate se află, sau chiar au parcurs această fază.
-stadiul economiei în care forța motivațională este bunăstarea
este un studiu care, conform lui Porter conduce la declin, întrucât bunăstarea prin ea însăși, pare să anestezieze mobilul pentru investiții susținute, inovare și perfecționare. Avantajele competitive sunt tot mai greu de susținut, sunt pierdute în diferite domenii, astfel încât în mod paradoxal, devine necesară întoarcerea la primul stadiu, axat pe dotarea cu factori și costul acestora. Este cazul Marii Britanii, în care costul scăzut al forței de muncă joacă un asemenea rol. De asemenea, Italia la rândul său a parcurs întreg ciclul pentru a reveni la stadiul avantajului competitiv născut din inovare.
3.5.2. Rolul politicii industriale și al celei vizând ISD în crearea și susținerea avantajului competitiv
Cea mai directă și sensibilă acțiune a politicii industriale asupra avantajelor competitive poate fi realizată în primele stadii ale creîrii și dezvoltării acestora, respectiv cel axat pe factori de producție și cel antrenat de investiții. Implicarea statului în ridicarea nivelului de pregătire a forței de muncă, în stimularea dezvoltării tehnologice de bază, realizare de investiții în infrastructură și participarea directă la activități economice caracterizate prin externalități, sau în care beneficiile sociale depășesc pe cele ale firmelor de producție și pot genera avantaje competitive bazate pe costuri și pe un anumit grad de diferențiere a produselor.
În cele două stadii, acțiunea statului poate să îmbrace și forme dintre cele mai directe în crearea, dirijarea fluxurilor de capital, preluarea anumitor riscuri prin garanții și asistență explicită și implicită, instituirea de protecție temporară, etc. În acest context o problematică distinctă o constituie cea a selectării, stimulării și sprijinirii anumitor industrii. Procesul implică un grup de măsuri incluzând subvenții, protecție selectivă, dirijarea capitalului. Se poate afirma că, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puțin directă, fiecare stat practică stimularea selecivă. În SUA, cererea în domeniul apărării la nivelul federal asigură asistența „de facto” a anumitor ramuri și nu a altora. Coreea de Sud și Japonia sunt exemplele cele mai complexe de dezvoltare programatică a unor industrii. Se apreciază însă, că intervenția directă pe ramură a statului este riscantă, distorsionată în ceea ce privește dezvoltarea unor avantaje competitive în industria de constucții navale și în cea siderurgică, pe baza unor costuri ale forței de muncă scăzute și a unor investiții masive de facilități de producție moderne, dar și insuccesul său în ramuri selectate prin planurile naționale și sprijinite (industria chimică și constructoare de mașini). În aceste ramuri avantajul competitiv depinde de tehnologii extrem de specializate și de o rețea tradițională de clienți.
Metoda este riscantă, deoarece în unele cazuri criteriile de selectare a ramurilor sunt cele ținând de costul factorilor de producție și de realizarea economiilor de scară. Statele se orientează către aceleași ramuri, vizând aceleași segmente de piață, sporesc capacitățile de producție și volatilitatea avantajelor competitive. Cu toate acestea, dezvoltarea selectivă a industriilor prin intervenția statului poate să aibă succes tocmai în aceste două prime stadii ale dezvoltării avantajului competitiv.
Politicile guvernamentale directe și indirecte dobândesc o importanță deosebită în realizarea trecerii de la avantajul concurențial bazat pe factorii de producție la avantajul concurențial bazat pe investiții. Numeroase state par a nu reuși să depășească modelul dezvoltării exclusive pe baza dotării cu factori. Chiar state prospere, precum Norvegia, Canada, Australia au suprasolicitat dotarea cu anumite resurse naturale ieftine, întârziind stimularea inovării ca element de succes.
O soluție care se prefigurează, în condițiile în care tot mai multe state părăsesc soluția substituirii importurilor – prin dezvoltarea unor industrii de bază, tradiționale, care nu mai asigură un avantaj sustenabil pe termen lung – este cea a dezvoltării unui grup de industrii interrelaționale. Pornind de la identificarea acelei ramuri care localizează un avantaj decurgând din dotarea cu factori, dar pentru care există și alte elemente determinante ale avantajului competitv, se poate proceda la stimularea dezvoltării ramurilor aflate în amonte și aval față de cea aleasă, precum și ramurile legate de acestea. Sistemul de învățământ, cel de cercetare, dezvoltarea infrastructurii vor trebui să vizeze susținerea „aglomerărilor” de industrii astfel constituite. Suedia și SUA au început procesul de ameliorare a factorilor de la succesul internațional demonstrat de ramurile bazate pe resurse – siderurgie, produse din lemn, agricultură – în jurul cărora au stimulat dezvoltarea altor industrii. Națiuni sărace în resurse naturale, precum Japonia, Coreea de Sud, Elveția au pornit în crearea „aglomerărilor” industriale de la ramuri intensive în forță de muncă acestea extinzând avantajul competitiv prin dezvoltarea unor producții adiacente. În paralel cu această strategie, pornind de la factori, ar putea fi urmată de o alta având ca punct de plecare cererea, respectiv un segment al cererii bine individualizat sau cu un anume grad de sofisticare.
În fazele avantajelor determinate de factori, și respectiv de investiții, ISD pot juca un rol stimulator în dezvoltare, prin suplimentarea capitalului, transfer de tehnologie și de competențe organizaționale și manageriale superioare.
Corporațiile transnaționale pot să introducă în economie acel "ferment" de la care să pornească crearea „aglomerărilor” de ramuri industriale, constituind inclusiv un indicator al activităților care pot dezvolta avantaje competitive.În astfel de situații, ar fi oportun ca politica guvernului să urmărească încurajarea formării și dezvoltării firmelor autohtone în industriile adiacente celei în care operează corporațiile transnaționale. Acestea pot sprijini creșterea competitivității în cazul în care sunt purtătoarele unei cereri sofisticate sau realizează investiții în noi ramuri.
Crearea unui climat economic care să stimuleze investițiile străine nu trebuie să conducă la neglijarea stimulării creării unor firme naționale puternice. Pe măsura depășirii stadiilor inițiale de dezvoltare a avantajelor competitive, accentul în cadrul politicii economice trebuie să se deplaseze tot mai mult către firmele indigene. Un exemplu al realizării la momentul oportun a acestei reorientări îl furnizează Coreea de Sud, care prin împrumuturi externe masive a investit puternic în crearea unor facilități productive locale moderne, limitând rolul firmelor străine. Resursele au fost dirijate către către anumite ramuri bazate pe tehnologii străine achiziționate sub licență, ramuri care au beneficiat de protecție. De asemenea, s-a investit considerabil în educație și infrastructură. Spre deosebire de Coreea de Sud, Singapore continuă să rămână o bază de producție pentru transnaționale, fără a putea să depășească faza avantajului concurențial determinat de factori.
ISD constituie componenta cea mai dinamică a fluxurilor economice internaționale. Mai important decât acest fapt, ele afectează și modifică nivelul de esență al integrării economice internaționale, respectiv legăturile în planul proceselor productive
plasând din ce în ce mai mult în această sferă tranșarea raporturilor de competitivitate între firme și economii naționale. Structura unei politici de atragere a capitalului investițional străin, care să contribuie la crearea sau la dezvoltarea avantajelor competitive naționale se impune ca o componentă necesară a politicilor economice.
Influența prin politici specifice a fluxurilor de ISD prezintă două posibile niveluri:
Influența în sensul de atragere nediferențiată sau slab diferențiată prin prisma direcționării interne a ISD, respectiv a utilizării „targeting-ului” ,influențare echivalentă cu deturnarea de fluxuri investiționale de la o destinație locațională. Prin aceasta se urmărește rolul pozitiv pe care pot să îl joace ISD în ridicarea calității factorilor de producție existenți, și chiar în suplimentare volumului acestora, cum ar fi capitalul. Măsurile care acționează în acest sens și, totodată cu această limită sunt cele de liberalizare a regimului investițiilor străine, însoțite de crearea unui climat economic stimulativ pentru investiții și de măsuri speciale de încurajare a acestora în domenii definite în termeni largi;
Influențare în sensul de atragere calitativă direcționată în dublu sens, respectiv a anumitor fluxuri – investiții realizate de anumite firme abordate individual – în anumite sectoare ale economiei naționale, prin promovarea unor proiecte investiționale concrete. Este o politică de atragere a investițiilor străine față de primul nivel, în esență o politică de promovare a ISD.
Ambele coordonate ale politicilor naționale în domeniul ISD au dobândit consistență în ultimele două decenii, pe fondul modificării percepției cu privire la aceste fluxuri, de la părți „ale problemei” la părți „ale soluției”, prin raportare la creșterea și dezvoltarea economică.
Dacă premisele primului nivel menționat al demersului de influențare a ISD au luat naștere pe baza unei tendințe tot mai cuprinzătoare de liberalizare a dreptului de implementare, de garantare a investițiilor și de acordare a tratamentului național investitorilor stăini – tendință care a anulat posibilitatea obținerii unei diferențe specifice față de concurență – formularea unor pachete de stimulente adecvate la proiect , și mai cu seamă instituționalizarea și profesionalizarea activității de atragere a ISD au dat conținut politicii de atragere direcțională a acestor fluxuri, deci celui de-al doilea nivel identificat.
3.6. Criterii de luare a deciziei de a investi
În practică se manifestă trei tipuri principale de investitori:
Investitori strategici – sunt motivați de dorința de a dobândi acces la piețe locale sau regioale, precum și la factori de producție ieftini, în speță forța de muncă și/sau materii prime. În cazul investitorilor strategici de dimensiuni mai mici, interesele se referă mai puțin la abordarea globală, și mai mult la diferențele existente întrecosturile de producție din diverse țări.
Investitori de portofoliu – sunt motivați de ideea realizării unor profituri pe termen lung reprezentate prin investiții în valori mobiliare emise de firme în titluri de stat pe termen mediu și lung. Investitorii de portofoliu clasici sunt instituții precum societățile de asigurări, mai ales cele de asigurări de viață, fondurile de pensii și cele de sănătate, băncile și fondurile de investiții.
Investitori speculativi – se orientează către investiții pe termen scurt. Motivația este de a realiza profituri mari pe termen scurt din modificările previzionate ale politicii sau situației economice (cum ar fi o devalorizare majoră a monedei).
Criterii economice de luare a deciziei
În ceea ce privește investiția străină directă, principalii factori care influențează decizia sunt:
Existența resurselor naturale – acest factor are o influență din ce în ce mai mică, dată fiind noua bază tehnologică, intensivă în informație, a proceselor de producție;
Costul forței de muncă – nu este vorba de nivelul absolut al costului, ci de costul forței de muncă la un anumit nivel de calificare și disciplină;
Existența unor furnizori care pot produce componente la nivel mondial – pentru domenii ca: electronica, industria auto, industria chimică;
Nivelul impozitului pe profit – este mai important decât acordarea de scutiri de impozit pe o perioadă de timp;
Nivelul de dezvoltare al telecomunicațiilor și al infrastructurii în general;
Cadrul instituțional și legislativ în domeniul afacerilor;
Aspecte legate de protecția mediului.
Decizia de a investi este rezultatul unui proces complex influențat deopotrivă de factori obiectivi și subiectivi. În cazul investițiilor directe, o mare importanță o prezintă „deplasarea în teren”, contactul cu oamenii, încrederea pe care o inspiră potențialul investitor interlocutorilor săi, precum și climatul general din țara vizitată, așa cum este el perceput pe aeroport, pe stradă, în instituțiile publice sau la partenerii de afaceri.
CAPITOLUL IV
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ÎN ROMÂNIA
4.1. Cadrul economic general în România după 1989
În România, procesul de tranziție spre ecoomia de piață a fost demarat în decembrie 1989 într-un context economic, social și politic mai dificil din multe puncte de vedere decât în alte țări. Politicile în vigoare înainte de perioada de tranziție acordau un loc exagerat industriei grele și marilor proiecte de infrastructură. În anii ’90, pentru prima dată România a devenit o țară de primire a capitalului străin, promovând un regim investițional apreciat ca fiind deschis și liberal.
Schimbarea radicală în atitudinea adoptată față de investitorii străini este unul din elementele importante pentru procesul de restructurare economică și a fost însoțit de demararea și consolidarea pieței bursiere și extrabursiere. Aceste evoluții trebuiau să stimuleze intrările de capitaluri private și să contribuie la ameliorarea situației economice a țărilor.
Structura producției – Structura generală a economiei românești se caracterizează printr-o industrie grea de mari proporții, cu un grad înalt de concentrare și tehnologii mari consumatoare de energie, în timp ce agricultura și sectorul serviciilor sunt insuficient dezvoltate. Această structură economică tipică Europei de Est este efectul a doi factori: sistem de conducere hipercentralizat și sistemul artificial de comerț exterior al CAER-ului creat între fostele țări socialiste. În primul an după Revoluție, ca urmare a trecerii de la economia planificată la economia de piață, nivelul PNB a scăzut cu 7,3% ca urmare a reducerii producțieiindustriale. Totuși, comerțul, agricultura și serviciile au înregistrat creșteri 23%, 11% și respectiv 4%.
Investițiile – În 1990 investițiile brute în capitaluri fixe a scăzut cu 38,3%.
Economiile populației – Economiile populației la CEC totalizau 244 miliarde lei, adică 3,19 miliarde dolari, aceasta reprezentând o scădere atât în termeni reali cât și nominali în comparație cu nivelul depunerilor anterioare.
Liberalizarea prețurilor – Guvernul a decis să liberalizeze prețurile în etape pentru a micșora impactul creșterilor de prețuri asupra populației. Prețurile alimentelor exceptând 12 produse alimentare de bază au fost liberalizate. Indicele prețurilor a înregistrat un salt cu 26,5%. Întreprinderile de stat sunt obligate să anunțe orice creștere planificată de prețuri cu 90 de zile înainte de data efectivă a punerii ei în aplicare.
Inflația – În perioada oct.1990 – dec.1991 prețul produselor alimentare a crescut cu 390%, prețul produselor nealimentare cu 318%, iar prețurile la servicii cu 298%. În 1990 indicele de ponderare a PNB cu rata inflației a crescut cu 14,1%. În 1991 a urmat o creștere dramatică de 237,7%.
Datoria externă – În 1989 datoria brută a România în valută convertibilă era de numai 100 mil.$. În 1991 România a primit aproximativ 100 milioane dolari de la FMI și Banca Mondială.
Investițiile străine – Până la sfârșitul lunii martie 1992 se înființaseră 10394 societăți comerciale cu capital străin cu o participație străină înregistrată de 323,1 milioane dolari. Numărul de societăți cu capital străin a crescut constant: pornind de la un total de 1589 societăți în 1990, s-a înregistrat o creștere medie trimestrială de 1608 societăți. Este interesat de remarcat că mărimea medie a investițiilor a scăzut semnficativ: în 1990 investiția medie a fost de 70740 milioane dolari, iar în 1992 a ajuns la doar 22930 milioane dolari. Explicația ar fi că primul val de investiții din 1990 și începutul lui 1991 a creat cu precădere societăți mixte între societăți de stat și investitori dstrăini, aceștia fiind firme străine mari.
4.2. Capitalul străin în contextul tranziției
Investițiile de capital străin sunt considerate un important mijloc de creștere economică, de stimulare a procesului de restructurare a economiilor naționale, în special cele aflate în tranziție de la economia centralizată la economia de piață.
Dacă întreprinzătorul care investește dă de lucru altor întreprinderi înseamnă că el contribuie la creșterea cererii de bunuri și la stimularea activității economice. În același timp, el își dezvoltă capacitățile de producție instalate și oferta de bunuri. După cum se știe, consumul și exportul fac parte din cerere, dacă acestea cresc ele antrenează și producția, dar capacitățile de producție sunt limitate de numărul uzinelor și mașinilor disponibile. În schimb, dacă investițiile cresc, ele antrenează producția și sporesc numărul uzinelor și al mașinilor.
Ca urmare, investițiile joacă un rol central în procesul creșterii economice, ele acționeayă simultan asupra cererii și ofertei de bunuri. Investițiile străine contribuie la injectarea în economie de capital suplimentar, transferul de tehnologii și echipamente de producție noi, formarea unor sisteme de management și organizare modernpă a producției, creare de noi locuri de muncă, dezvoltarea exporturilor și a intrărilor de valută convertibilă, simularea industriei locale.
În prezent, România parcurge o perioadă de tranziție spre un nou tip de economie, și anume de la economia bazată pe proprietatea de stat, cu caracter de comandă, supercentralizată, spre economia în care proprietatea privată va avea o pondere prioritară. Această tranziție presupune un proces complex de reforme corelate vizând obiective multiple, printre care pe prim plan se situează restructurarea economiei, în cadrul căreia un rol important îl joacă atragerea de capital străin.
În România, planificarea centralizată și industrializarea forțată au lăsat ca moștenire un grad extrem de înalt de alocare grșită a resurselor, a carei adevărastă magnitudine a fost scoasă la iveală doar odată cu liberalizarea prețurilor. Expresia sintetică a acestei proaste alocări a resurselor reprezintă structura de ramură a economiei românești care, pe de-o parte este diversificată la extrem, cu mult peste potențialul conferit de înzestrarea cu resurse și pe de altă parte, este dezarticulată în raport cu volumul și mai ales prioritățile nevoilor sociale. Rezultatul îl reprezintă o structură industrială puternic distorsionată.
Suportul principal pentru efectuarea unor inevitabile ajustări structurale prin care economia românească să poată ieși din încorsetarea structurii moștenite, de alocarea ineficientă a resurselor, care o paralizează în prezent, și să se poată înscrie în procesul propriu-zis de reformă economică structurală care îl constituie capitalul străin.
Impactul capitalului străin asupra economiei românești est dublu: pe de-o parte ca flux financiar, capitalul joacă un rol complementar în contextul tranziției, iar pe de altă parte, ca un flux investițional, capitalul străin joacă un rol structural. Un prim argument in acest sens il constituie faptul că investițiile străine reprezintă veritabile canale de transferare în organismul economic intern a mecanismelor și principiilor de comportament specifice economiei de piață. Ele se pot constitui în scurt timp într-o rețea infrastructurală extrem de dinamică și cu un puternic “efect de demonstrație” în direcția constituirii relațiilor de piață și a asigurării unei interdependențe reale la nivelul agenților economici. Astfel, s-ar sparge stocurile monopoliste existente în majoritatea sectoarelor economiei naționale.
Un alt argument îl reprezintă faptul că investițiile străine au potențialitate de a acționa ca factori active de conectare a mediului economic intern la cel extern declanșând în acest fel procesul de deschidere structurală spre exterior a economiei naționale și antrenând asupra subiecților economici naționali o benefică presiune concurențială din exterior.
Principiile care fundamentează corelarea între politica privind investițiile străine și mersul actual al procesului de reformă economică în România pot fi formulate astfel:
atragerea de resurse financiare externe, în special sub formă de asistență economică nerambursabilă, pentru susținerea procesului de transformare a structurilor economice interne;
orientarea capitalului străin spre sectoarele pentru care deținem avantaje competitive cum sunt: agricultura, industria alimentară și industria bunurilor de consum;
folosirea unor resurse externe în special sub forma capitalului de împrumut pentru necesitățile de susținere a programului pe termen scurt de stabilizare macroeconomică;
alocarea unor resurse externe și interne importante pentru dezvoltarea infrastructurii și a sistemului financiar-bancar pentru asigurarea condițiilor necesare dezvoltării economice pe ansamblu.
Rolul investițiilor directe de capital trebuie dublat de încurajarea formelor noi de investiții: contractul de concesionare, de închiriere și de locație a gestiunii, punerea la dispoziție a facilităților de producție, ș.a.
Investitorii străini își bazează decizăăle pe datele economice existente îndreptându-se spre acele destinații care la garantează un profit corespunzător. Disputele teoretice privind distribuția sectorială a ISD gravitează în jurul a trei curente de gândire:
ISD trebuie încurajate cu prioritate în sectoarele direct productive;
ISD trebuie să reprezinte acel segment complementar al procesului investițional care să valorifizeze avantajele competitive ale ale economiilor de scară într-un mediu de afaceri tot mai globalizat;
Problema ISD reprezintă prin excelență atributul deciziei microeconomice care nu trebuie influențată de nici un fel de politici ale statului.
Investițiile străine directe trebuie să răspundă criteriilor de maxi,izare a eficienței economice și sociale pe orizonturi de timp scurte, medii și lungi. Este necesar a aborda ISD prin prisma abiectivelor strategice ale dezvoltării durabile a economiei naționale dincolo de conjuncturi politice și decizii pripite.
4.3. Regimul investițiilor în România
4.3.1. Reglementarea investițiilor străine în România
Principalul factor care a stopat de-a lungul ultimilor ani ai perioadei comuniste influxul de capital străin în economia românească l-a reprezentat incompatibilitatea de fond între substanța economică a acestor investiții și specificul mediului economic în care ele trebuiau să funcționeze.
După decembrie 1989 au fost înlăturte disfuncționalitățile care afectau funcționarea investițiilor străine. În prezent cadrul legislativ vizând investițiile străine în România are un caracter deschis și liberal, înscriindu-se în tendințele din domeniu pe plan internațional și regional.
Cadrul legislativ intern, prin care se reglementează situația și activitatea investitorilor stăini în România se prezintă ca un sistem închegat de acte normative care își găsesc temeiul juridic al constituției.
La baza elaborării legislației României privind invetițiile străine de capital se află trei principii:
tratament nediferențiat – presupune egalitatea între investitorii străini și autohtoni;
acces liber al investitorilor străini la capital în aproape toate sectoarele economice;
imixtiunea minimă a autorităților guvernamentale în activitatea investitorilor străini, rolul statului fiind acela de arbitru observator al respectării aplicării legilor.
Odată cu adoptare Legii nr.15/1990 privind transformarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, a Legii nr.26/1990 privind Registrul Comerțului, a Legii nr.32/1990 privind societățile comerciale și a Legii privind impozitul pe profit, cadrul legislativ al funcționării investitorilor străini în România s-a modificat substanțial.
Adoptarea de către Parlament a Legii nr.35/1991 privind regimul investițiilor străine în România a reprezentat încheierea unei prime faze de constituire a unui pachet de reglementări specifice care să faciliteze și încurajeze pătrunderea capitalului investițional străin în România.
Pasul următor în plan legislativ l-a reprezentat adoptarea Legii nr.58/1991 – Legea privatizării. Prin această lege s-a permis accesul capitalului străin și național privat în sectorul de stat reprezentat prin societăți comerciale și regii autonome și asigurarea condiției de trasnsparență și concurență perfectă a criteriilor de evaluare și achiziționare corecte.
Chiar dacă, ulterior acest reglementări specifice: Legea 35/1991, Legea 35/1991 republicată, Legea 71/1994 privind acordarea unor facilități suplimentare față de Legea 35/1991 republicată pentru atragerea de investitori străini în industrie, Ordinul nr.1.5.10/1994 al președintelui ARD, și-au arătat limitele și disfuncțiile, totuși efectele adoptării și aplicării lor nu au întârziat să se arate în timp.
O activitate organizată și sistematizată de atragere a ISD în România a început în mai 1991 odată cu apariția Legii 35/91, Legea IS și cu începerea activității Agenției Română de Dezvoltare (ARD). Începând cu 1997 au loc o serie de mutații în ceea ce privește cadrul instituțional și legislativ al investițiilor străine în România. În 29 decembrie 1997 se desființează ARD.
Pe 30 decembrie 1997 intră în vigoare Ordonanța de Urgență nr.92/31.12.1997 publicată în Monitorul oficial al României Partea I nr. 125/19.06.1997 privind stimularea ISD act normativ care consacră tratamentul național (egalitatea de tratament între investitorii români și străini), reducând însă drastic facilitățile acordate investitorilor. În decembrie 1998 activitatea OU a fost promulgată în lege, Legea nr.241 privind investițile directe. Deși legea prevedea garantarea menținerii reglementărilor pentru cel puțin 5 ani în martie 1999 facilitățile acordate investitorilor au fost suspendate prin Legea 36 a bugetului de stat. Prin OU nr.67 din mai 1999 se reintroduc o serie de facilități pentu investitorii de peste 50 milioane dolari dar prin Hotărârea de Guvern nr.519/29 iunie 1999 se instituie în urma discuțiilor cu FMI un moratoriu pe termen nedefinit privind acordarea acestor facilități.
În 30 iunie 2001 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 356, Legea 332 din 29 iun. 2001 privind promovarea investiției directe cu impact direct în economie. Pentru investițiile mai mari de 1 milion dolari, proiectul de lege prevede:
scutirea de impozitul pe profit pe o perioadă de 5 ani;
scutiri de taxe vamale pentru echipamentele, utilajele, mașinile importate;
amânarea plății TVA până la data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcțiune;
exceptarea de la plata taxelor vamale a materiilor prime din import, care nu se realizează în țară, folosite efectiv pentru producția proprie, pentru o perioadă de 2 ani;
investitorii vor putea transfera în străinătate, în valuta în care au făcut investiția, sumele obținute din profit, în urma vânzării de acțiuni, părți sociale, obligațiuni;
investițiile noi, realizate în condițiile prezentei legi, beneficiază de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora. Deducerea se calculează în luna în care se realizează investiția, numai din punct de vedere fiscal, prin înscrierea acesteia la sumele deductibile prevăzute în declarația de impunere.
Această succesiune rapidă de modificări în regimul investițiilor a produs efecte negative determinând o reacție de reținere a investitorilor străini în a opera într-un climat atât de nesigur. Perspectivele privind evoluția IS în România nu sunt dintre cele mai pozitive:
Cadrul instituțional și legislativ este confuz, contradictoriu și în schimbare;
Sistemele de impozitare și contabile sunt în schimbare și aceste procese pot fi de durată;
Evoluția economică generală este caracterizată de 3 ani succesivi de scăderea PIB (peste 14% în total);
Cererea internă este puternic contractată și un nivel al investițiilor publice și private extrem de redus;
Sectorul privat (întreprinderi mici și mijlocii) se află într-o situație critică.
În aceste condiții nivelul ISD în România cunoaște o stagnare pe termen scurt și o creștere foarte lentă pe termen mediu, o modificare reală putând fi așteptată doar în condițiile reluării creșterii economice, a consolidării sectorului privat și stabilizarea cadrului instituțional și legislativ conform cerințelor economiei de piață. Investitorii străini își bazează deciziile pe datele economice existente îndreptându-se spre acele destinații care la garantează un profit corespunzător.
Disputele teoretice privind distribuția sectorială a ISD gravitează în jurul a trei curente de gândire, și anume:
ISD trebuie încurajate cu prioritate în sectoarele direct productive;
ISD trebuie să reprezinte acel segment complementar al procesului investițional care să valorifizeze avantajele competitive ale economiilor de scară într-un mediu de afaceri tot mai globalizant;
Problema ISD reprezintă prin excelență atributul deciziei microeconomice care nu trebuie influențate de nici un fel de politici ale statului.
ISD trebuie să răspundă criteriilor de maximizare a efectelor economice și sociale pe orizonturi de timp scurte, medii și lungi. Este necesar a aborda ISD prin prisma obiectivelor strategice ale dezvoltării durabile a economiei naționale dincolo de conjuncturi politice și decizii pripite.
Diferendele referitoare la investiții se vor soluționa prin negocieri, arbitraj sau de către instanțele judecătorești ale statului gazdă a investiției. Legislația existentă în România reprezintă o îmbunătățire a legislației anterioare și este în concordanță cu prevederile existente la nivel internațional.
4.3.2. Conceptul de “investiție străină” și de “investitor străin” în legislația românească
Ordonanța de Urgență nr. 92/1997 din 30.12.1997 determină mijloacele și metodele prin care investitorii străini pot derula în România activități economice, financiare și comerciale.
Se consideră că există anumite condiții cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o investiție pentru a fi considerată investiție străină conform legislației române și anume:
– să fie realizată în modalități prevăzute de lege;
– să fie realizată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege;
– să fie realizată de persoane care au calitatea de investitori străini conform legii române.
În prezent IS sunt reglementate de Ordonanța de Urgență privind stimularea ISD nr.92/1997. Există principii privind regimul juridic aplicabil investițiilor străine:
– principiul libertății modalităților și formelor de realizare a investițiilor străine;
– principiul liberului acces la investiții pentru toate domeniile vieții economice;
– principiul siguranței investițiilor și al regimului favorizat aplicabil acestora;
– principiul regimului național;
– principiul reciprocității între state;
– clauza națiunii celei mai favorizate.
În conformitate cu art.1, alin.2, investițiile străine în România se pot realiza prin una din următoarele forme:
Participarea unui investitor străin, cu aport în numerar constând în valută liber convertibilă, precum și cu aport în natură, la constituirea capitaluluisocial al unei societăți comerciale, persoane juridice române, precum și participarea la majorarea capitalului social sau indirect, al uneia dintre filialele societății comerciale;
Utilizarea în România de către un investitor străin a sumelor în lei reprezentând dividende rezultate din investirea anterioară a unei sume în valută liber convertibilă,
în scopul dezvoltării unei noi investiții;
Utilizarea în România de către un investitor străin a sumelor în lei, rezultate din comercializarea unor produse importate în condițiile legii, în scopul efectuării unei investiții;
Conversia creanțelor rezultate din exporturi în România sau din credite acordate, în părți sociale ale societăților comerciale debitoare sau în acțiuni emise de acestea.
Conceptul de investitor străin este definit în art.2, Cap.I din Ordonanța de Urgență nr.92/1997 publicată în Monitorul Oficial din 30 decembrie 1997 privind stimularea investițiilor străine directe în România. Conform acesteia, prin investitor străin se înțelege o persoană fizică sau juridică străină, resident sau nerezident cu domiciliul sau sediul permanent în România sau în străinătate, după caz, care investește în România, în oricare din formele prevăzute la lit. a) și b) al prezentei O.U. criteriul de determinare este acela al domiciului pentru persoanele fizice și al sediului pentru persoanele juridice într-o altă țară.
Aplicând acest criteriu comercianților, se va stabili că următoarele categorii se pot califica drept investitori în România:
cetățenii străini domiciliați în alte țări indiferent dacă ei își au sau nu reședința în țara lor de domiciliu;
apatrizii;
cetățenii români domiciliați în țări străine, chiar dacă ei păstrează o legătură reală cu statul român;
persoanele cu dublă cetățenie (română și altă cetățenie) cu condiția de a avea domiciliul într-o țară străină.
Un cetățean străin prin naștere, înfiere sau la cerere și purtător al unui pașaport valabil emis de către autoritățile unei țări străine care și-a stabilit domiciliul în România, nu se va califica, vorbind la propriu, ca investitor străin. Invers, un cetățean român prin naștere sau la cerere și purtător al unui pașaport roman, care și-a stabilit domiciliul într-o țară străină se va califica, vorbind la propriu, ca investitor străin.
4.3.3. Reglementarea dreptului de implantare
După cum se poate constata din prevederile art.1 al Ordonanței de Urgență nr.92/1997 (privind regimul investițiilor străine în România), în România se pot realiza investiții străine în una din formele:
Participarea unui investitor străin cu aport în numerar constând în valuta liber convertibilă precum și cu aport în natură la constituirea capitalului social al unei societăți comerciale, persoană juridică română, precum și participarea la majprarea capitalului social al unei societăți comerciale sau indirect, al uneia dintre filialele acesteia;
Utilizarea în România de către un investitor străin a sumelor în lei reprezentând dividende rezultate din investirea anterioară a unei sume în valută liber convertibilă, în scopul majorării capitalului social al investiției făcute și/sau în scopul dezvoltării unei noi investiții;
Cumpărarea de către un investitor străin de acțiuni emise de societățile comerciale de pe piețele de capital sau de la FPS, în condițiile legii, de părți sociale deținute de stat la societățile comerciale privatizabile ori deținute de persoane fizice sau juridice române la alte societățicomerciale, precum și dobândirea în condițiile legii de active aflate în patrimoniul societăților comerciale;
Utilizarea în România de către un investitor străin a sumelor în lei rezultate din comercializarea unor produse importate în condișțiile legii, în scopul efectuării unei investiții cel puțin într-una din formele prevăzute la literele a) și c);
Conversia creanțelor rezultate din exporturile în România sau din credite acordate în părți sociale ale societăților comerciale debitoare sau în acțiuni emise de acestea.
Investitorii străini, indiferent de cetățenie sau după caz de nașionalitate pot beneficia de regimul juridic stabilit prin Ordonanța de Urgență nr.92/1997 pe întreaga durată a investițiilor efectuate în România. Investitorilor străini li se aplică dreptul comun în materie de înființare, organizare și funcționare a societăților comerciale.
Indiferent de forma în care sunt efectuate investițiile străine beneficiază de tratamentul național, în conformitate cu legislația română în vigoare și cu reglementările internaționale la care România este parte. Investiția străină se va realiza în condițiile legislației în vigoare în toate domeniile de activitate. De asemenea investitorii străini pot beneficia de facilități fiscale.
Accesul investitorilor străini la diferitele sectoare de economie e condiționat prin prevederi frecvent întâlnite în legislațiile naționale, fiind necesar ca investitorul :
Să nu încalce normele de protecție a mediului înconjurător;
Să nu aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională a României;
Să nu dăuneze ordinii publice, sănătății, moralei.
4.3.4. Tipologia stimulentelor de atragere a ISD
Stimulentele utilizate pentru a atrage ISD pot fi extrem de diversificate:
Participarea cu titlu gratuit la capital de până la 50% (uneori și peste) din valoarea proiectului în condițiile satisfacerii unor cerințe vizând domeniul în care se investește, durata investiției, mărimea producției, numărul locurilor de muncă create;
Acordarea gratuită de teren;
Vânzarea terenului la preț subvenționat;
Posibilitatea cumpărării de terenuri sau clădiri pentru care investitorul nu plătște impozit pe proprietate o perioadă de timp;
Închirierea de terenuri sau clădiri cu o perioadă de grație în care nu se plătește chirie;
Suportarea de către agenția de promovare a IS a cheltuielilor legate de transportul și instalarea echipamentelor;
Repararea și modernizarea clădirilor existente pe cheltuielile agenției de promovare;
Acordarea de credite cu dobândă bonificată la începutul proiectului de investiții;
Acordarea unor perioade de grație la creditele luate de investitorul străin;
Acordrea de garanții guvernamentale;
Sprijinirea investitorului în atingerea mai rapidă a unei mase critce a producției prin subvenționarea cheltuielor cu forța de muncă;
Participarea guvernului prin intermediul agenției de promovare a IS la capitalul societăților comerciale;
Finanțarea pregătirii personalului pentru angajații investitorului străin;
Subvenționarea salariilor personalului angajat de investitorul străin;
Numirea unei persoane de la agenția de promovare a IS care va însoți investitorul străin în toate demersurile sale legate de realizarea investiției;
Realizarea pe cheltuiala agenției de promovare a IS a studiilor de marketing sau a celor legate de protecția mediului.
Un aspect important este analiza schemei de stimulente. Această analiză trebuie făcută direct în raport cu gradul de atractivitate al fiecărei țări și în raport cu nevoia acestei țări de IS.Adică, nu este suficient să constatăm că Marea Britanie și Germania nu acordă scutiri de impozite pe profit și să rezulte că și România trebuie să facă la fel, deoarece aceste două țări pe lângă faptul că au economii dezvoltate acordă mari stimulente directe (sume cu titlu gratuit, suportarea cheltuielilor de pregătire profesională, oferirea de birouri sau terenuri) pe care România nu le acordă.
Potrivit unei surse ARD, România ocupă penultimul loc în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește investiția străină, la 31 august 1999 nivelul total fiind de circa 6 miliarde dolari din care 2 miliarde dolari din procesul de privatizare. În România investițiile străine au înregistrat o evoluție sub posibilități, nivelul acestora au scăzut foarte mult ajungând la 1,5 miliarde dolari pe lună.
Scăderea nivelului investițiilor în România se datorează: instabilității cadrului legislativ, condițiilor generale de realizare a unei afaceri (aspecte administrative, fiscale,etc.) și evoluției economiei românești.
4.3.5. Drepturi acordate investitorilor străini
Investitorii străini conform art.5, Cap I, Ordonanța de Urgență 92/1997 au dreptul să participe la conducerea și gestionarea investițiilor, potrivit actelor constitutive ale societăților comerciale în cauză, precum și să înstrăineze drepturile și obligațiile lor contractuale către alți investitori români sau străini, prin acte juridice. Actele juridice privind înstrăinarea drepturilor și obligațiilor contractuale către alți investitori români sau străini se vor încheia numai pe teritoriul României.
Un aspect de o importanță deosebită pentru investitorii străini îl constituie posibilitatea de a transfera integral, exclusiv în valuta liber convertibilă în care s-a efectuat investiția străină inițială în țara în care își au domiciliul sau după caz sediul, sau în orice altă țară dividendele sau profiturile cuvenite, precum și sumele rezultate din vânzarea valorilor mobiliare deținute legal.
Deasemenea investitorii străini pot:
să transfere în străinătate sumele încasate din drepturile de proprietate intelectuală, cotele ce li se cuvin pentru asistența de specialitate, expertize și alte servicii potrivit contractelor încheiate;
să transfer liber, exclusiv în valută liber convertibilă în care s-a efectuat investiția inițială în șara în care își au domiciliul sau după caz sediul, sau în orice altă țară, sumele obținute din vânzarea acțiunilor și părților sociale deținute în urma efectuării de investiții precum și pe cele rezultate din lichidarea acestor investiții;
să transfere în străinătate, exclusiv în valuta liber convertibilă în care s-a efectuat investiția inițială, sumele obținute cu titlu de despăgubire în situația exproprierii, sau altor măsuri cu efecte similare;
să transfere în străinătate salariile sau alte câștiguri cuvenite cetățenilor străini care au, potrivit legislației române, calitatea de salariați în cadrul societăților comerciale constituite de investitorii străini în România, în baza cererii exprese a acestora. Transferul sumelor se va realiza cu respectarea regimului valutar și fiscal în vigoare în România la data înregistrării cererii de repatriere și numai după plătirea taxelor și impozitelor prevăzute de lege.
O altă problemă deosebit de importantă pentru investitorii străini a constituit-o dreptul de proprietate asupra terenurilor, problemă rezolvată prin adoptarea Legii nr.68 din 25 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României nr.75 din 29 aprilie 1997 care prevede că societățile comerciale cu capital parțial sau integral străin constituite ca persoane juridice române pot dobândi oricând pe durata existenței acestora, dreptul de proprietate și orice alte drepturi reale asupra terenurilor necesare pentru realizarea obiectivului de activitate.
4.3.6. Facilități investiționale
În conformitate cu art.4, alin.2 din Cap II, Ordonanța de Urgență nr.92/1997 investitorii străini și români beneficiază în România, în principal de:
posibilitatea efectuării de investiții în orice domeniu și în orice forme juridice prevîzute de lege:
egalitatea de tratament – just și echitabil pentru investitorii români sau străini, rezidenți sau nerezidenți în România;
facilități vamale și fiscale;
asistență privind parcurgerea formalităților administrative;
dreptul la conversia în valuta investiției a sumelor în lei ce le revin din investiție, precum și la transferul valutei în șara de origine, potrivit reglementărilor privind regimul valutar;
dreptul investitorilor de a alege instanțele judecătorești sau arbitrale competente pentru soluționarea eventualelor litigii;
posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exercițiu financiar pe seama profitului impozabil al exercițiilor financiare următoare;
posibilitatea utilizării amortizării accelerate;
posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă și publicitate din profitul impozabil;
posibilitatea angajării de cetățeni străini în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Facilități vamale și fiscale
Conform art.13, Cap.IV din Ordonanța de Urgență nr 92 din 30.12.1997, investitorii beneficiază de următoarele facilități vamale și fiscale:
importul de bunuri mobile, corporale sau/și necorporale, care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale sau reprezintă contribuția familială, necesară pentru realizarea obiectului de activitate, este exceptat de la plata taxelor vamale și de la plata pe valoarea adăugată;
importul de echipament tehnologic – mașini și utilaje – constituind active amortizabile conform Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale, cu modificările ulterioare, realizat de către investitorii care efctuează investițăă directe, este exceptat de la plata taxelor vamale; lista cu denumirea comercială și codurile din Tariful vamal al României;
Posibilitatea de a opta cu ocazia realizării unor investiții noi pentru una din următoarele forme de stimulente fiscale, fără însă a le cumula:
– deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor privind amortizarea, chiar și în cazul în care contribuabilul a optat pentru utilizarea regimului de amortizare accelerat;
– deducerea din profitul impozabil aferent exercițiului financiar, a unei rate de 20% din prețul de achiziție a echipamentelor tehnologice – mașini, utilaje – ce constituie active amortizabile;
– deducerea integrală din profitul impozabil a cheltuielilor cu reclama și publicitatea
Recuperarea pierderii anuale declarate de contribuabil prin declarația de impozit pe profit, din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi.
Facilități pentru investitorii nerezidenți în România
Conform art.10, Cap.III din Ordonanța de Urgență nr.92 din 31.12.1997 investitorii nerezidenți în România au dreptul de a transfera în străinătate, fără nici o restricție, după plata taxelor legale și a impozitelor, următoarele venituri în valută liber convertibilă:
Dividendul sau beneficiul obținut de la o societate comercială în cazul în care sunt acționari sau asociați, ori profitul de la o sucursală a acesteia;
Venitul obținut în cazul unei asociații în participațiune, precum și veniturile obținute din vânzarea acțiunilor sau a părților sociale;
Sumele obținute din lichidarea unei societăți comerciale potrivit Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale;
Sumele obținute cu titlu de despăgubiri ca urmare a unei expropieri sau aplicării unei alte măsuri cu efect echivalent;
Alte venituri conform formei de realizare a investiției.
4.4. ISD și privatizarea în România
4.4.1. Evoluția în perioada 1990-1999
După anii ’90 fostul bloc comunist devine o nouă piață în ascensiune cu o populație dublă față de SUA.Statele Europei Centrale și de Est au guverne democratice și luptă pentru integrarea în UE. Banca Mondială aduce un set de reforme în diferite domenii, necesare alinierii la standardele europene.
Ritmul reformelor a fost destul de lent, iar România se află printre ultimele state care au trecut la economia de piață de la cea centralizată.
Sumarul reformei în România
Privatizare – proprietatea privată pentru întreprinderi mici;
– proprietate de stat și privată pentru întreprinderi mari
Reforma prețurilor – creșteri de prețuri de circa 100% la unele produse de consum;
– nealinierea prețurilor de consum cu costurile de producție.
Convertibilitatea – lipsa internă a convertibilității
Reforma sistemului bancar – sistem bancar de stat
Investiții străine – prezența companiilor străine 100%;
– deținere de participații de capital ale firmelor străine la firmele autohtone este interzisă;
PRO investiție în România
potențial bun al pieței;
personal cu înaltă calificare;
cost redus al forței de muncă;
poziție geografică bună;
bogăția resurselor naturale.
Contra investiție în România
legislație comercială deficitară;
birocrație;
dificultăți în repatrierea profiturilor;
corupție;
inflație mare;
colaborare dificilă cu băncile și alte instituții financiare.
Între gradul de privatizare și volumul ISD vărste există o legătură de intercondiționare, tocmai datorită faptului că o foarte mare parte din ISD se regăsesc în participări la preluarea unor capacități de producție supuse privatizării din statele ex-socialiste, iar pe de altă parte, chiar privatizarea capacităților respective s-a făcut tocmai datorită participării capitalului străin la acest proces.
După 1989, odată cu modificările structurale și procesul de descentralizare, România a făcut primii pași spre o economie de piață funcțională, privatizarea fiind una din condițiile de bază în acest sens. Astfel, din 1990 Guvernul a încercat să creeze un cadru structural și legal corespunzător pentru a facilita transferal proprietății din domeniul public în domeniul privat. Procesul a trecut prin diferite stadii fiecare dintre ele diferite ca strategie și durată. Privatizarea ineficientă a sectoarelor de stat și atragerea investișiilor străine fiind motive importante alături de scopul final al reformei: crearea unei economii de piață eficiente.
Investițiile străine în privatizare înregistrate în perioada 1993-1999 se ridică la circa 1,990 miliarde dolari, cifră nesatisfăcătoare atât din punct de vedere al tranzacțiilor încheiate, cât și în ceea ce privește condițiile și prețul la care s-au realizat privatizările.
Investițiile străine în privatizare au fost grevate de o serie de factori:
apariția târzie a României pe piațaă când interesudel pentru zonă eara deja satisfăcute;
încheierea unor contracte sub presiunea timpului;
instabilitatea legislației și alți factori ce au făcut ca o serie de contracte de privatizare de valori mari să nu se mai finalizeze (Bell Hellicopter, Akmaya, Britten Norman);
sistemele de impozitare și contabilitate sunt în schimbare;
sectorul privat se află într-o situație critică, fiind generator de șomaj.
Efectele au început să apară odată cu programul de privatizare al FPS, începând din 1992. FPS deține 70% din acțiunile companiilor comerciale. În perioada 1992-1996 rezultatele programului de privatizare au fost astfel:
privatizarea a 2725 companii cu capital total pe acțiuni de 3350miliarde lei.
s-au încheiat 11 contracte de vânzare cu investitorii străini.
Programul de privatizare a continuat și în perioada 1997-1998, iar rezultatele au fost următoarele:
privatizarea a 2571 de companii cu un capital de 6270 mld. lei;
140 de contracte cu investitorii străini.
În 1999, 1772 companii au fost privatizate cu un capital de 6783,64 miliarde lei, semnându-se 83 de contracte de parteneriat cu investitorii străini, investiția fiind aproximată la 600 milioane dolari.
Astfel, ca efect al ISD a fost proliferarea unităților economice din inițiative private, cu participare de capital străin.
4.5.2. Ipotezele de dezvoltare în perioada 2000-2004
Scenariul de creștere a ISD are la bază crearea unui mediu de afaceri necesar atragrii ISD și relansării investițiilor interne. Ca urmare, se presupune implicit: dezvoltarea sistemului bancar-financiar, concomitent cu convergența sa către monedele din UE, eliminarea distorsiunilor inter-sectoriale, clarificarea dreptului de proprietate, creșterea flexibilității sistemelor administrative.
În perioada 2000-2004, se estimează o tendință de creștere a fluxurilor de ISD către România. Întregul necesar de finanțare externă se presupune că pota fi acoperit în fiecare an. Fondurile nerambursabile transferate de UE se situează puțin sub nivelul de 2% din produsul intern brut annual, începând cu anul 2001.
Procesul de privatizare va continua și după anul 2000, cuprinzând inclusive unele regii autonome. Veniturile din privatizare ating un vârf în perioada 2000-2001 (1,9% din PIB), pentru a scădea în anii următori.
Extinderea efectului benefic al ISD asupra economiei se va resimți clar în sfera exporturilor. Competitivitatea produselor exportate va crește datorită schimbării structurii exporturilor în favoarea produselor cu conținut mai ridicat de valoare adăugată. Elasticitatea de cerere a exporturilor va fi în creștere graduală, datorită competitivității în creștere indusă de firmele exportatoare cu capital străin. Elasticitatea de cerere a importurilor se va reduce treptat până în 2004, iar veniturile din taxe vamale se vor reduce ca urmare a acordurilor cu Uniunea Europeană, respective CEFTA, plus OMC.
Cererea mondială pentru produsele românești este calibrată pe baza ritmului de creștere prognozat pentru principalul partener commercial. PIB-ul UE a fost estimate a avea o creștere de 2,4 – 2,5 % pe an. Inflația mondială preconizată va avea o rată anuală cuprinsă între 1,3 și 1,4% pe an.
Regimul cursului de schimb va continua să fie cel de flotare controlată, rezultatul transferurilor dinspre restul lumii fiind o apreciere graduală în termini reali ai leului, compensată de intrările nete de capital mărite și de creșterea competitivității muncii Banca Națională a româniei va duce o politică de creștere a rezervelor valutare, astfel încât să ajungă la un nivel care să echivaleze cu valoarea a circa cinci luni de importuri.
Serviciul datoriei externe este calculat în funcție de perioada de plată, pentru datoria existentă. Serviciul datoriei publice se stabilește în corelație cu rata dobânzii. Partea din datoria externă corespunzătoare statului sau garantată de stat și plătită de acesta, are o tendință de scădere, de la 70% la 60%. Datoria publică (internă și externă) va crește, dar ponderea ei ăn PIB se va menține între 30 – 60 %.
Pe piața forței de muncă are loc o creștere graduală a ratei de participare în cadrul populației active. În anul 2000, mai puțin în 2001, se înregistrează disponibilizări de personal, urmare a reformei în industrie și administrație publică.
Aprecierea reală a leului și creșterea relativă a veniturilor din muncă vor contura o creștere sensibilă a venitului nominal pe locuitor (exprimat în valută). Reluarea procesului investițional, bazat pe fluxurile de ISD, va avea ca effect crearea unor noi locuri de muncă în economie. Acestea vor atrage populație activă din afara forței de muncă ocupate. Rata șomajului va scădea în perioada 2000-2004 de la 13% la 8,6%, deasemenea estimându-se și o scădere a numărului de șomeri.
În România se va ameliora rata de economisire, ceea ce va permite creșterea investițiilor.
4.5. Piața ISD în România
4.5.1. Nivelul fluxurilor și stocurilor de ISD
Începând cu 1990, regimul investițional din România a mers în direcția deschiderii și liberalizării. Prin trecerea la convertibilitatea externă de cont curent și instituirea principiului egalității de tratament între investițile stăine și româme au fost aduse îmbunătățiri de fond regimului investițional, stabilindu-se un cadru de afaceri uniform pentru toate companiile stabilite în România.
Între 1998 și 1996, ISD au jucat un rol minor în România în tranziție, nivelele acestora începând să devină mai semnificative din 1997-1998 încoace. Fluxurile ISD în țara noastră au înregistrat o evoluție cantitativă foarte diferită, cu mari variații de la un an la altul.
În perioada 1991-1995, ISD au fost de 965 milioane dolari, reprezentând 15,21% din întreaga perioadă analizată.
În perioada următoare 1996-2000 acestea au crescut la 5378 milioane dolari, respectiv 84,79% din totalul investiților în economia României. Ultimii 3 ani s-au caracterizat prin nivele mai ridicate de aporturi străine de capital sub forma ISD ca urmare a accelerări procesului de privatizare. Intrările anuale nete de ISD au avut următoarea evoluție:
Tabel nr. 4.1
Nivelul fluxurilor și stocurilor de ISD în România
.
Sursa: World Bank-WIR 2000
Variațiile anuale ale fluxurilor de ISD indică o dinamică sinuoasă, discontinuă, care nu a reușit să acopere necesarul de fonduri pentru restructurarea economiei. Nivelul lor redus reflectă o lipsă de interes a investitorilor străini pentru oportunitățile oferite, și o lipsă de încredere din partea acestora. Anul 1998 este considerat anul de vârf deoarece contul de capital evidențiază o creștere a investiților directe, volumul total înregistrat fiind de 2031 milioane dolari. Creșterea a provenit din privatizarea a 35% din Romtelecom. Dacă nu se iau în considerare încasările din privatizare, investițile directe s-au menținut la un nivel de aproximativ 100 milioane pe lună, nivel destul de modest.
Deși în ultimii ani prin deschiderea marilor proiecte de privatizare și pentru investitorii străini nivelul investiților străine în România a crescut, el rămâne la valori absolute scăzute de circa 6 miliarde dolari.
4.5.2. Repartizarea geografică dezechilibrată a ISD în România
Localizarea investițională poate fi explicată prin 2 dimensiuni: o logică economică și una instituțională. Așa cum arăta Veltz (P.Veltz-Mondialisation Villeset Territoises. L’economie d’archipel. PUF. Economie en liberte, Paris, 1996), dinamica economică teritorială este adesea abordată ca sumă de decizii spațiale ale firmelor individuale. Localizarea firmelor se bazează pe strategii de preemțiune a unui ansamblu adecvat, unitar al producției, cu resursele locale existente, costurile de transport și de localizare mai scăzute.
În cazul ISD în țarile în curs de dezvoltare acești factori joacă un rol important. Sub aspectul repartizării geografice, în general, ISD sunt prezente mai mult în zonele cu un anumit nivel relativ de dezvoltare și cu oportunități infrastructurale reale. În virtutea unei piețe interne în creștere, dar asimetrică capitalul investit în Romînia pe regiuni geografice se prezintă conform tabelului nr. 5.2. Din punct de vedere al repartiției teritoriale, continuă tendința înregistrată în anii precedenți de menținere a ponderii ridicate a municipiului București, prin polarizarea fluxurilor de ISD în jurul capitalei, în detrimentul celorlalte zone, cu circa 56% din capitalul investit și circa 62% din numărul de societăți nou înființate. Printre județele cu o pondere mai însemnată sunt: Dolj 6,4%, Timiș 5,6%, Cluj 3,7%, Constanța 3,4%, Bihor 3,1%, Argeș 1,9%, Prahova 1,9%.
Concentrarea ISD în jurul capitalei are la bază rațiuni globale legate de politica de deschidere dar și rațiuni specifice care țin de condițiile locale ale acestei localizări urbane. Se apreciază că aceste legături au dat naștere la emergența unei structuri geografice care se bazează pe o logică prevalentă de încredere. În fapt, investitorii străini nu urmăresc numai accesul la un cost scăzut la resurse generice, ci și formarea de competențe specifice.
Tabel nr. 4.2.
Repartizarea zonală a ISD
Sursa: Florin Bonciu – ISD în România, Tribuna economică, nr. 34/2000
Principalii investitori străini vin din țările puternic industrializate. Se poate observa ponderea ridicată a țărilor din UE și SUA în principal, dar și țări investitoare din Asia. În tabelul următor sunt prezentate primele 20 de țări investitoare în România. În funcție de valoarea în dolari a capitalului investit pe primul loc se află Olanda cu 508,2 milioane dolari, și în funcție de numărul de companii pe care fiecare dintre aceste țări le-a implantat în economia românească pe primul loc se află Germania, urmată îndeaproape de Italia.
Tabel nr. 4.3
Principalele țări investitoare până în 31.12.1999
SURSA: Oficiul Național al Registrului Comerțului
Graficele următoare arată proveniența ISD repartizate pe blocuri economice, funcție de datele din tabelul de mai sus.
În următorul tabel este prezentată structura investițiilor străine în România pe domenii de activitate. Se poate observa o concentrare a investițiilor în industrie, comerț și servicii, iar investițiile în agricultură, transporturi și turism sunt mici.
În totalul volumului serviciilor:
comerțul intern cu ridicata și amănuntul – 16,2% ;
comerțul exterior – 6,5% ;
serviciile bancare și de asigurări – 4,9% ;
turism – 4,1% ;
telecomunicații – 4,0%.
turism – 4,1% ;
telecomunicații – 4,0%.
Tabel nr. 4.4
Investiții străine pe domenii de activitate
Sursa: Oficiul Național al Registrului Comerțului
Se presupune că ponderea serviciilor în stocul ISD s-a majorat ca urmare a privatizării Romtelecom și a celor două bănci de stat, respectiv BRD și Banc Post. Evoluțiile pozitive din sectorul românesc de servicii de telecomunicație pe parcusul perioadei de tranziție au fost susținute de societățile comerciale cu participare străină (Siemens-Germania, Alcatel-Franța, Lucky Gold Star-Coreea de Sud), și de societăți mixte furnizoare de servicii de telefonie mobilă MobilRom și MobiFon.
Marile agenții de publicitate: Saatchi&Saatchi, BBDO, Plus Lintas, Young&Rubicom, etc. – promovează produsele corporațiilor transnaționale prezente pe piața românească a bunurilor de consum, de exemplu: Coca-Cola, McDonald’s, Kraft Jacobs Suchard, Procter&Gamble, Unilever, Henkel, Shell, Gillette, Kodak, Panasonic, etc.
Deci, evoluția ISD în România a avut o tendință crescătoare în acești ultimi ani, tendință care sperăm va continua și în noul mileniu, deoarece aceasta va duce la creșterea economică a țării noastre, creșterea gradului de dezvoltare, de integrare în UE.
4.5.3. Dinamica investițiilor din Uniunea Europeană în România
Fluxurile ISD care s-au îndreptat către economia românească din 1990 s-au caracterizat prin fluctuații mari de la un an la altul, fără a depăși 600 milioane dolari pe an. La sfârșitul lunii iunie 1999 potrivit evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului stocul de ISD s-a ridicat doar la 4,1 miliarde dolari implicând peste 66000 entități economice cu participare străină de capital și acoperind în principiu investiții noi, precum și investiții în proiecte existente provenind în proporție de peste 50% din țările UE. Dacă la această sumă se adaugă volumul ISD rezultat din achiziții în contextul procesului de privatizare în 1997 și 1998 estimate la 512 milioane dolari, și respectiv 611 milioane dolari de către FPS, rezultă pentru perioada decembrie 1990 – iunie 1999 un stoc total de ISD de aproximativ 5,2 miliarde dolari.
În 31 august 1999 stocul total al ISD în România era de doar 6 miliarde dolari, față de Polonia – 30 miliarde dolari, Ungaria – 22 miliarde dolari, Cehia – 14 miliarde dolarri. În acest context România ocupă penultimul loc în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește investițiile străine.
În perioada decembrie 1990 – martie 2000, ISD au fost mai mult sau mai puțin crescătoare în fiecare an, dar în ciuda acestei dinamici permanente volumul total cumulat al ISD nu poate fi considerat suficient și satisfăcător dacă luăm în considerare potențialul economic al României și nevoile sale pentru relansarea unei dezvoltări sustentabile.
În anul 2000, volumul ISD în România este de 4,9 miliarde dolari fără cel rezultat din privatizare, iar per ansamblu în Europa Centrală și de Est volumul ISD în 2000 este de 100 miliarde dolari.
Numărul societăților comerciale din România cu participare străină în 2000 este de 73489 – cel mai mare număr din toate țările Europei Centrale și de Est.
Tabel nr. 4.5
Numărul companiilor cu capital străin în România
Sursa: Registrul Comerțului
Procentul mediu de firme cu participare de capital din țări UE în numărul total de firme cu participare de capital străin a fost de 37,9% în întreaga perioadă 1990-2000. Relevanța acestui indicator se referă la aspecte privind contribuția firmelor din țări UE în creșterea numărului și rețelei de de agenți economici privați în România. Dimensiunea acestei contribuții este foarte importantă. În ultimii ani se observă o relativă scădere a ponderii numărului de firme cu capital UE în numărul total de firme cu ISD, ceea ce se poate explica prin efectele recesiunii economice și prin alți factori ai climatului economic de afaceri insuficient de prietenos.
Această situație reflectă, pe de-o parte puternica dependență a economiei românești față de investițiile UE, și pe de altă parte impactul potențial favorabil asupra participării României la UE în perspectiva acestui deceniu, în ceea ce privește transferul de tehnologie, aplicarea schemelor manageriale și de competitivitate ale firmelor străine, în special ale corporațiilor multinaționale.
După criteriul mărimea capitalului subscris în valută, investitorii străini din țările UE dețin o pondere cu mult mai mare, comparativ cu criteriul număr de invetiții. Volumul valoric al ISD este un criteriu mai relevant deoarece reflectă puterea economică și financiară a investitorilor respectivi. Datele privind acești indicatori sunt evidențiate în tabelele de mai jos (tabel nr. 4.6 și 4.7).
Tabel nr. 4.6
Valoarea capitalului subscris de firmele cu participare străină de capital
Sursa: Registrul Comerțului
După dimensiunea valorică, ISD din țările UE pot fi împărțite în două categorii:
țări cu ISD semnificative, având o pondere de peste 9% – Olanda, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Austria și implicit cu o puternică influență la nivel macro;
țări cu ISD relativ modeste cu o pondere sub 9% (restul țărilor UE care nu intră în categoria a), cu influență relativ slabă asupra economiei românești, ca de exemplu Luxemburg, Grecia, Suedia, Belgia, Spania, Irlanda, Finlanda, Danemarca, Portugalia.
Distribuția asimetrică a ISD din țările UE poate fi explicată printr-o serie de factori ce se referă la potențialul lor economic, complementaritatea, apropierea geografică, tradiții, etc. Pentru a doua categorie se consideră că există posibilități de creștere a ISD în România pe viitor.
ISD în general, cele din UE în special cu un volum valoric ridicat au o contribuție însemnată pentru: crearea sectorului privat în economie; cooperarea dintre întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mari din țară și străinătate prin formarea unor rețele de afaceri; externalizarea unor activități economice din România în străinătate și internalizarea unor activități din străinătate în România, mai ales în domeniul tehnologiilor avansate; îmbogățirea ofertei de bunuri și servicii pe piața românească.
În perioada 1990-2000 ISD reprezintă proporția medie relativ redusă în volumul total al investițiilor din România, circa 10-12%. Capitalul investit de către autohtoni este predominant cantitativ, în timp ce capitalul străin în multe cazuri poate fi considerat superior din punct de vedere calitativ.
Tabel nr. 4.7
Contribuția țărilor membre ale UE la ISD în România, în perioada 1990-2000
Sursa: Registrul Comerțului
Constatăm că, în următorii ani, potrivit prognozelor din strategia dezvoltării economice a României pe termen mediu, ISD vor crește în anii 2000 și 2001, urmând ca în următorii trei ani să se mențină la un nivel anual constant de 1,8 mld.USD, în timp ce ponderea lor se ca reduce de la 23,0% în 2001 la 17,3% în 2004. Această evoluție poate fi legată de creșterea mai rapidă a investițiilor autohtone precum și de tendința ISD de a se stabiliza sau scădea ca pondere (tabel nr.4.8.).
După cum se poate observa din tabel în următorii ani volumul investițiilor străine directe va crește cu aproximativ 1 miliard de dolari pe an.
Tabel nr. 4.8
Volumul prognozat al investițiilor autohtone și străine în perioada 2000-2004
Sursa: Date din Strategia Națională de Dezvoltare Economică a României pe termen mediu, Adevărul economic nr.12, 22-28 martie 2000, pag.11.
4.6. Implicații ale Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană în planul investițiilor străine directe
România a încheiat numeroase acorduri bilaterale privind promovarea și protejarea investițiilor străine. Aceste acorduri conțin și prevederi referitoare la tratamentul națiunii celei mai favorizate, precum și anumite garanții și condiții pe care trebuie să le îndeplinească măsurile de naționalizare, expropiere sau alte măsuri cu efect echivalent: să fie luate din rațiuni de utilitate publică, să nu fie discriminat, să respecte o anumită procedură legală.
Starea actuală a economiei conferă României o poziție extrem de modestăîn calitate de receptor de ISD; și o postură neglijabilă de generator de ISD. Este evident că că aspectul prioritarîn plan imediat, dar și într-un viitor previzibil îl constituie crearea și consolidarea calității de receptor substanțial de investiții străine. Acesta este contextul în care trebuie abordate și implicațiile prevederilor Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană, intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
Astfel, dacă liberalizarea aproape deplină din chiar momentul intrării în vigoare a Acordului, este principal importantă, dar mai puțin relevantă economic, liberalizarea pieței românești, atât în ceea ce privește accesul la piață cât și condițiile de operare pe piață prin acordarea tratamentului național este importantă pentru atragerea de investiții străine având ca sursă UE și, deopotrivă, importantă pentru firmele comunitare, în contextul strategiilor lor de multiplicare regională și integrare funcțională. Sensul acestui din urmă aspect este cel care conduce la gruparea țărilor central și est europene în jurul nucleului triadic constituit de UE. Dacă impactul economic al prevederilor Acordului de Asociere, care ar urma să constea în mod firesc în majorarea fluxurilor de ISD comunitare spre România urmează să se confirme pe termen mediu și lung, în plan imediat se impune analiza implicațiilor de tip legislativ.
În cadrul art.45, Acordul de Asociere reglementează dreptul de stabilire și tratamentul reciproc al ISD. O caracteristică generală o constituie asimetria angajamentelor: dacă statele membre ale UE acordă pentru stabilirea companiilor și cetățenilor români și pentru operațiunile desfășurate de companiile și cetățenii români stabiliți pe teritoriul său un tratament nu mai puțin favorabil decât celor propriilorcompanii și cetățeni – cu excepția actelor menționate în Anexa nr. XVI, referitoare la proprietăți imobiliare în regiunile de frontieră în conformitate cu legislația în vigoare în unele state membre UE – odată cu intarea în vigoare a Acordului de Asociere (art.45, par.1), România va putea proceda la o eliminare mai lentă a restricțiilor și elementelor de discriminare existente în anumite domenii de activitate. În ceea ce privește dreptul de stabilire conform art.45, par 5 din acordul European, acesta este definit în mod distinct pentru cetățeni și companii, după cum urmează:
În ceea ce privește cetățenii, stabilirea semnifică dreptul de a iniția și a dezvolta activități economice ca angajați proprii și a înființa și conduce întreprinderi pe care le controleauă efectiv;
În cazul firmelor, prin stabilire se înțelege dreptul de a iniția și a desfășura activități economice prin înființarea și conducerea de filiale, sucursale sau reprezentanțe.
România acordă acestora un tratament nu mai puțin favorabil decât cel acordat propriilor firme și cetățeni odată cu intrarea în vigoare a Acordului European, atât în ceea ce privește stabilirea propriu-zisă prin prisma accesului în diferite ramuri și activități economice, cât și în ceea ce privește condițiile de operare, ulterior implantării, cu o serie de excepțiiînsă, cuprinse în Anexa XVII la Acord: dobândirea, deținerea în proprietate și vânzarea terenurilor, pădurilor și clădirilor rezidențiale nelegate de o investiție străină, monunente istorice și culturale, organizarea de jocuri de noroc, loterii și alte activități similare, servicii juridice, cu excepția celor de consultanță juridică.
Tot ca o expresie a asimetriei angajamentelor în măsura în care unele reglementări existente în momentul intrării în vigoare a Acordului nu acordă tratament național, România va amenda respectivele reglementări astfel incât să se asigure un astfel de tratament cel mai târziu la sfârșitul celui de-al cincilea an de la data intrării în vigoare a Acordului.
Pentru domeniile și aspectele descrise în Anexa nr. XVIII la Acord – în esnță servicii financiar-bancare, cu excepția activităților bancarecuprinse în Legea nr.33/1991, România va acorda gradual, cel târziu până la sfârșitul perioadei de tranziție, de zece ani, la stabilirea companiilor și cetățenilor din Comunitate, un tratament nu mai puțin favorabil decât cel acordat propriilor companii și cetățeni (art.45, par.3). În principal, domeniul care va beneficia de această perioadă de grație, de zece ani, este cel al asigurărilor, reasigurărilor și celorlalte servicii legate de acestea.conform aceluiași paragraf, referitor la activitățile bancare cuprinse în Legea nr. 33/1991, tratamentul va fi acordat cel mai târziu până la sfârșitul celui de-al cincilea an după intrarea în vigoare a Acordului de Asociere.
Articolul include și prevederea de înghețare a restricțiilor în sensul că pe durata perioadelor de tranziție menționate de cinci și respectiv zece ani, România nu va adopta măsuri care să introducă discriminări față de cetățenii și firmele comunitare stabilite pe teritoriul său, comparativ cu propriile companii și cetățeni.
Paragraful 7, art.45 din Acordul de Asociere menționează că „independent de prevederile prezentului articol, companiile de Comunitate stabilite pe teritoriul României vor avea, de la intrarea în vigoare a Acordului, dreptul de a achiziționa, folosi, închria sau vinde bunuri imobile, iar în ceea ce privește drepturile de proprietate publică, pământurile și pădurile, dreptul de a le închiria, dacă acestea sunt direct necesare pentru desfășurarea activităților economice pentru care ele au fost înființate. Acest drept nu-l include și pe cel de stabilire în scopul comercializării și intermedierii în domeniul proprietîții imobiliare și al resurselor naturale”. În continuare se arată că „ România va acorda aceleași drepturi sucursalelor și reprezentanțelor înființate în România de companii din Comunitate, cel mai târziu până la sfârșitul primilor cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului Acord”, iar „ cetățenilor din comunitate stabiliți în România ca persoane angajate proprii”, până la sfârșitul perioadei de tranziție, de zece ani.
Cu alte cuvinte, prin prevederile acestui paragraf sunt conferite totuși firmelor și cetățenilor comunitari, stabiliți în România, o serie de drepturi din categoria celor exceptate prin Anexa XVII la Acord.
Distincția care se face între companii „stabilite” în România care beneficiază de drepturile menționate din momentul intrării în vigoare a acordului și „sucursale și reprezentanțe” care vor beneficia nde aceleași drepturi cel mai târziu până la sfârșitul primilor cinci ani de la intrarea în vigoare a acordului apare neclară, în condițiile în care paragraful 5, art 45 al acordului se arată că, în ceea ce privește firmele,”stabilirea” constă în dreptul acestora de a desfășura activități economice atât prin intermediu filialelor cât și al sucursalelor și reprezentanțelor. În consecință, distincția cuprinsă la paragraful 7, art.45, nu poate fi interpretată decât în maniera în care, prin companii „stabilite” se înțeleg, în contextul acestui paragraf, numai filialele respectivelor companii.
În cadrul aceluiași paragraf 7, art.45, sunt prevăzute două paliere ale drepturilor acordate companiilor și cetățenilor comunitari stabiliți în România:
Dreptul de a achiziționa, folosi, închiria sau vinde imobile, se constată că sunt acordate o serie de componente ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile;
În ceea ce privește drepturile de proprietate publică, pământul și pădurile – dreptul de a le închiria.
În cadrul acestei ultime formulări, „pământul și pădurile” pot fi interpretate ca reprezentând o explicare a „drepturilor de proprietate publică”, caz în care se pot cosidera că cel puțin terenurile aflate în proprietate privată pot constitui obiectul dreptului de proprietate al companiilor și cetățenilor „stabiliți” în România.Ori, dacă în cazul filialelor, persoane juridice române, acest fapt vine în contradicție cu legile române, în cazul sucursalelor și repreuentanțelor, persoane juridice străine, precum și cel al cetățenilor din statele membre al Uniunii Europene stabiliți în România, prevederea Acordului de Asociere intră în conflict cu prevederile Constituției și Legii fondului funciar.
Astfel, Constituția interzice la art.41, paragraful 2, dobândirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apartizi, iar Legea fondului funciar, prin art.47 interzice, deasemenea, achiziționarea de terenuri de către persoanele fizice și juridice străine.
În cazul în care, formularea „drepturi pe proprietate publică, terenuri și păduri”, conține o enumerare, nu se mai naște respectiva problemă de naconcordanță, toate terenurile, în proprietate publică sau privată putând fi doar închiriate.
În baza art.51 al Acordului European, există posibilitatea adoptării unor măsuri derogatorii de la acordarea tratamentului național în situația în care anumite ramuri economice se confruntă cu situații cum sunt:
Restructurare;
Dificultăți deosebite care conduc la probleme sociale deosebite;
Amenințarea cu eliminarea de pe puață sau cu o reducere drastică a cotei de piață;
Statutul de industrie nouă, în formare în România.
Astfel de măsuri vor înceta să se aplice cel mai târziu la doi ani de la expirarea celui de-al cincilea an următor datei intrării în vigoare a acordului. Totodată, ele vor trebui să se refere numai la întreprinderile care vor fi înființate în România după intrarea în vigoare a acordului și nu vor trebui să creeze discriminare cu privire la desfășurarea acțiunii companiilor și cetățenilor din Comunitate, deja stabiliți în România în momentul introducerii măsurilor.
Astfel de situații care pot justifica măsuri derogatorii trebuie identificate și definite în vederea parcurgerii procedurii de aprobare a lor de către Consiliul de Asociere.
Referitor la promovarea reciprocă a investițiilor, în baza art.74 din Acordul European este necesară îmbunătățirea cadrului legal care favorizează și protejează investițiile, atât străine, cât și locale. Acest deziderat acoperă în fapt, o bună parte a problematicii macrostabilizării economice, asigurării funcționării pieței valutare, restructurării și privatizării.
4.7. Considerente privind promovarea investițiilor în economia românească
Necesitatea trecerii de la o atitudine pasivă față de ISD la de o atitudine activă bazată pe inițiativa generării de fluxuri investiționale lansată de potențialul receptor al acestor fluxuri a fost luată în considerare în România încă din anul 1992. Agenția Română de Dezvoltare, instituție din subordinea guvernului, abilitată să promoveze investițiile străine ăn România, totodată să confirme și să înregistreze proiecte investiționale, avea în vedere transformarea activității de atragere a ISD într-un avantaj competitiv față de principalii concurenți ai României în aceeași cursă țările central-europene.
Strategia pe care ARD și-a propus-o cu titlu de experiment în 1992 viza grefarea pe suportul promovării generale a României ca localizare investițională, a tehnicilor de promovare direcționată în anumite industrii selectate. În lipsa unor priorități formulate la nivel național, respectivele domenii au fost stabilite de către agenție pe baza unor avantaje competitive concretizate într-un anume volum al exporturilor pe piața internațională, precum și capacitatea de generare a unor efecte de antrenare asupra industriilor adiacente. Acestea pot fi consideratepermise teoretice corecte ale utilizării investițiilor străine, ca impuls inițial pentru ameliorarea unor factori și crearea de noi avantaje competitive, inclusiv dezvoltarea „aglomerărilor” de industrii naționale. Între sectoarele prioritare ale ARD se numără: industria textilă, de confecții și tricotaje, industria de pielărie și încălțăminte, industria mobilei, bunurile electronice și electrotehnice de uz casnic, mijloace de transport, mașini agricole și echipamente pentru industria agroalimentară, producția de îngrășăminte chimice, turismul.
Strategia ARD de promovare și guvernare direcționată a investițiilor străine nu a dobândit însă consistență, ea fiind până acum în bună măsură un experiment eșuat.Realitatea a dovedit că este necesară maturizarea procesului de transformare sistematică, stabilirea unor raporturi de proprietate clare și transparente, care să permită structurarea unei politici de promovare direcționată a investițiilor străine.
În afară de aceasta, chiar permisele instituționale inițiale ale ARD nu i-au permis acesteia derularea unui astfel de program, ea fiind gândită ca o instituție de promovare, autorizare și înregistrare a investițiilor străine, veriga obligatorie pentru aceasta, fără a elimina însă sau a se substitui intervenției tuturor celorlalte verigi instituționale implicate în procesul de constituire a societăților comercialecu capital indigen. Ea nu a devenit deci, acel unic partener de dialog al investitorilor străini în România. Pe de altă parte, abilitățile sale în introducerea unui anume tip de ISD s-au rezumat la posibilitatea de a propune guvernului acordarea de facilități suplimentare față de cele stipulate de lege, fără ca agenția să aibă capacitatea de a dispuneliber de un portofoliu de facilități. Evoluțiile cadrului legislativ și instituțional din ultimii trei ani, cu deosebire cele din domeniul privatizării, au îngustat și mai mult sfera și capacitatea de incidență a ARD, în primul rând prin intrarea în stare de operaționalitate a fondurilor proprietăților de stat și private, care în calitate de gestionar a proprietății statului, și respectiv, de proprietari ai activelor comerciale sunt alături de acestea, principalii decidenți în contextul negocierilorvizând constituirea unei societăți mixte sau achiziționarea de acțiuni de către investitorii străini.
Toate aceste aspecte, precum și altele, ținând de focalizarea insuficientă în stabilirea domeniilor prioritare – mult prea numeroase – au determinat incapacitatea ARD de a realiza o introducere activă reală de fluxuri investiționale în România. Specificul perioadei detranziție la economia de piață pare să aduge o serie de elemente noi modului în care ISD pot să contribuie la dezvoltarea avantajelor competitive. Astfel, deși teoretic benefică – prin studiul de generare pe baza factorilor de producție a avantajelor competitive – statele nu pot însă, aplica o politică de introducere activă de ISD în condițiile în care transformarea proprietății este fie un proces în plină derulare, fie o problemă care își așteaptă rezolvarea. Deși la scară redusă față de așteptări, ISD fac deja simțite efecte în aceste țări, ele dând expresie, în cea mai mare parte deciziilor și strategiilor de dezvoltare a firmelor investitoare, ceea ce se poate realiza prin demersuri normative ale statului – dincolo de premisele necesare ale macrostabilizării generale a investițiilor indiferent de proveniența lor, precum și de stimularea specifică, pe criterii funcționale a ISD, urmărindu-se introducerea de noi tehnologii, generarea de exporturi, crearea de noi locuri de muncă, reinvestirea fondurilor. Aceasta în contextul realizării unor acțiuni de promovare generală a spațiului național și a procesului de reformă, al simplificării birocrației care însoțește procesul de autorizare/înregistrare a ISD și instituirea unui mecanism simplificat de dialog al investitorilor străini cu instituțiile abilitate, prin intermediul unui singur partener.
Procesul de transformare pe care îl parcurge economia românească în prezent implică participarea capitalului străin sub diferite forme, în toate componentele respectivului proces:
Procesele de macrostabilizare economică au fost și sunt susținute prin împrumuturi externe, acordate în principal de Fondul Monetar Internațional;
Reforma și stabilitatea unor segmente importante ale economiei sunt susținute prin credite ale Băncii Mondiale;
Existența externă nerambursabilă furnizată de diferiți donatori, în plan bi sau multilateral sprijină procesul de transformare sistematică și de reformă legislativă, instituțională, administrativă;
Procesul de restructurare în plan microeconomic, pe baza unui proces de alocare pe criterii economice a resurselor poate fi susținut de către capitalul investițional, în principal sub forma investițiilor străine.
Atragerea de ISD ca un instrument important pentru ameliorarea calității costurilor factorilor de producție, pentru crearea factorilor de producție specializați, este cu atât mai necesară în cazul României.
În condițiile în care, corporațiile transnaționale – sursele cele mai importante de invetiții străine directe – dezvoltate în propriile țări, accesul celorlalte state la tehnologiile avansate este o problemă de achiziționare a respectivelor tehnologii de la depozitele lor. Analiștii economici au constatat disponibilitatea corporațiilor transnaționale de a transfera tehnologii de ultimă oră propriilor filiale în străinătate.
Racordarea economiei românești la piețele internaționale este facilitată de investitorii străini, care vizează prin operațiunile lor canalizarea de tranzacții transfrontieră, respectiv exportul sau operațiuni în cadrul complexului transnațional.
Investițiile străine se constituie, într-o sursă suplimentară de capital, în condițiile insuficienței celui autohton. Sub aspect cantitativ, trebuie avută în vedere și posibilitatea reinvestirii ulterioare a profiturilor în economia locală, în cadrul unor strategii pe termen mediu și lung al firmelor ce investesc în Europa Centrală și de Est.
Condiția unei reintegrări reale în economia românească și a operării într-un mediu concurențial, capitalul străin sub formă de ISD poate genera efecte benefice, fiind un instrument important al schimbării.
4.8. Capacitatea economiei românești de atragere a ISD
Piața internațională a ISD este o piață cu un net dezechilibru între cerere și ofertă, fiind o piață a firmelor investitoare. Pe de altă parte acest aspect este întărit de specificul fluxueilor de ISD, de faptul că decizia de delocalizare a unor activități economice, de reamplasare a lor în afara spațiului național aparține firmelor generatoare.
Simpla constatare a necesității investițiilor străine se dovedește insuficientă pentru atragerea lor efectivă. Alegerea localizării investiției este realizată de firmele care au optat pentru internaționalizarea producției pe baza analizării unei multitudini de factori, între care se înscriu: strategia firmei, climatul economic și politic din potențialele state gazdă, precum și legislația care vizează ISD în aceleași state. Este necesar să ae analizeze gradul de activitate a economiei românești în funcție de coordonatele sale obiective în contextul ex-european, întru-cât dacă decizia de a investi în această parte a Europei ține de strategia pe termen lung a firmelor – nu avem în vedere investițiile ce urmăresc obținerea unor profituri rapide, prin valorificarea unor situații de conjunctură; localizarea efectivă a investițiilor într-una din țările din zonă este introdusă de cântărirea și evaluarea factorilor specifici acestora.
Se poate afirma că România dispune de o serie de factori locaționali de interes pentru investitorii străini:
O piață internă de dimensiuni semnificative (23 mil. Consumatori, a doua ca mărime din europa de Est), constituind un important avantaj, mai ales în condițiile în care mărimea pieței reprezintă principalul factor de atracție a firmelor transnaționale din regiune;
O poziție geografică favorabilă, permițând accesul la o piață de peste 200 milioane potențiali consumatori, pe o rază de numai 1000 km., proximitatea unor căi de navigație maritimă și fluvială, inclusiv a Canalului Rin-Main-Dunăre, precum și existența amenajărilor portuare necesare;
O gamă variată de resurse naturale, precum și un potențial turistic insuficient valorificat;
Costuri relativ scăzute a forței de muncă;
Existența unei infrastructuri industriale și fizice de bază, care permit procurarea anumitor bunuri și servicii de pe piața locală.
Acestora li se adaugă reglementări liberale vizând regimul investițiilor străine și facilități de natură fiscală, care au parcurs o serie de modificări și adaptări la evoluțiile din economia românească și la tendințele legislative manifestate la nivel regional, fiind în general favorabile investițiilor străine. Trebuie ținut cont că deschiderea economică și dorința de atragere a ISD sunt prezente la nivelul tuturor țărilor cu economie în tranziție.
Avantajele potențiale ale României au fost și continuă să fie eclipsate de o serie de factori cu acțiune inhibitoare asupra investițiilor străine, atât de natură obiectivă, cât și subiectivă:
Imagine externă negativă
Debutul procesului de reformă în societatea și economia românească a fost însoțit de o imagine negativă a realităților românești în rândul comunității internaționale sau ceea ce este mai grav, de lipsa oricărei imagini cu privire la România. Ori, pe piața internațională a ISD, informația, formularea și promovarea ei într-un limbaj profesional, familiar investitorului sunt absolut necesare ca punct de pornire în promovarea unei economii ca potențială localizare investițională. Conștientizarea acestui fapt a condus la intensificarea acțiunilor cu caracter promoțional general – un rol important revenind ARD – proces de natură să amelioreze percepția asupra economiei românești privită ca spațiu de implantare investițională.
Ceea ce a marcat negativ atractivitatea economiei românești pentru investitorii străini sunt o serie de evoluții din planul funcționării economiei reale, inclusiv prin prisma unor aspecte ținând de cadrul legislativ și instituțional.
Întârzierea stabilizării macroeconmice
Încercările de stabilizare macroeconomică au întârziat vreme îndelungată să-și arate roadele. Starea generală a unei economii, funcționalitatea sa în limite cvasi-normale este unul din principalii factori avuți în vedere de investitori. Declinul puternic al producției indică, la rândul său o economie aflată într-o puternică stare de dezechilibru.
Derularea lentă a reformei
Aceasta a avut un impact negativ asupra fluxurilor de ISD. Privatizarea, care a ocazionat cea mai mare parte a ISD în țările cu economie în tranziție pe parcursul acestor ani ai deceniului zece, nu au făcut posibilă, până în prezent implicarea semnificativă a investițiilor străine în România.
În cadrul așa-numitului proces de „privatizare timpurie”, patru proiecte au fost realizate cu participarea investitorilor străini, ulterior, în virtutea recurgerii aproape în exclusivitate la metoda MEBO de privatizare, numărul întreprinderilor privatizate de către FPS cu participarea capitalului srtrăin a fost neglijabil.
Vânzarea prin ofertă publică, proces aflat în stare de debut prelungit nu a prilejuit nici ea posibilitatea implicării mai puternice a investitorilor străini deși, din punct de vedere juridic, nu există impedimente în acest sens.
Declanșarea pe scară largă a procesului de privatizare este o condiție absolut necesară pentru impulsionarea procesului investițional extern în economia românească. De altfel, menșinerea procesului de privatizare într-o stare de imponderabilitate, nu numai că nu a permis dezvoltarea de ISD în România, dar chiar a complicat procesul de constituire a societăților mixte, principala formă pe care au îmbrăcat-o investițiile străine în România.
Derularea lentă a procesului de reformă și în alte segmente ale sale concretizate în întârzierea completării cadrului legislativ și instituțional cu elemente cum ar fi reglementarea concurenței, a falimentului și mai ales unei burse de valori și, deci, a pieței de capital a acționat la rândul său ca o frână în calea ISD.
Insuficenta dezvoltare a infrastructurii fizice, a comunicațiilor, și a telecomunicațiilor, precum și a infrastructurii de afaceri, în principal a celei financiar-bancare, sunt factori inhibitori pentru operațiuni care presupun cu necesitate internaționalizarea unor activități și pentru care circulația informației este vitală.
4.8.1. Avantaje competitive ale economiei românești
În spațiul economic european, România deține o serie de avantaje competitive, după cum urmează:
Dimensiunea pieței interne constituie un potențial major pe un termen mediu și lung, care va asigura un volum substanțial de investiții străine, interesate în principal în valorificarea posibilităților existente în sectoarele industriale, bunuri de consum și infrastructură. De altfel, marea majoritate a investițiilor efectuate până în prezent au avut în vedere desfacerea pe piața internă.
Accesul pe piețele de export este facilitat în principal de legăturile tradiționale ale României pe unele piețe vest-europene, dar în principal a piețelor din fosta uniune Sovietică. Totuși, sub aspectul volumului de comerț exterior pe locuitor, România se află pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est. Poziția geografică a României la intersecția drumurilor între Occident și Orient – dezavantajul relativ al distanței față de piețele occidentale fiind compensat de apropierea de Orientul Mijlociu și piețele din răsărit – îi conferă României o poziție de tranzit între Emisfera Sudică și Europa.
În plus, deschiderea la Marea Neagră și portul Constanța, precum și perspectiva Dunăre-Rin-Elba, deschide posibilitatea accesului direct în Europa până la Marea Nordului. De aceea românia poate să transforme avantajele oferite de potențialul pieței interne în atragerea unor investiții care ulterior vor satisface și cererea piețelor de export.
Forța de muncă este caracterizată prin calități tehnice de bază și tradiționale care permite dezvoltarea acelor aptitudini operaționale și tehnice care să-i confere competitivitate pe plan internațional. Studii sociologice recente întreprinse în țară arată că forța de muncă locală este potențial adaptabilă schimbărilor de mediu profesional și este aptă pentru un regim de lucru intens, dacă sunt oferite motivații și stimulente corespunzătoare. Pe de altă parte, majoritatea specialiștilor care au studiat piața românească a muncii și caracteristicile forței de muncă locale, în context est-european, au concluzionat că, în special pentru România factorul uman reprezintă principalul atu; cu un management adecvat și investiții rațional orientate spre programele de training, el poate atinge nivele de productivitate compatibile cu cele din unele țări vest-europene.
Cadrul juridic ce reglementează regimul investițiilor străine în România este competitiv, în multe privințe prin raportare la reglementările similare ale țărilor concurente din zonă.în plus, ezistența unor proceduri flexibile de acordare de stimulente fiscale suplimentare și punerea deja în practică a unei politici selective de încurajare a marilor proiecte investiționale destinate atât pieței interne cât și celei internaționale se pot constitui potențial într-un avantaj al României pe piața investițională est-europeană.
Accesibilitatea resurselor naturale prezintă un alt important atu pentru România. Din acest punct de vedere, valorificarea resurselor naturale trebuie să prezinte o prioritate a politicii economice românești, întru-cât în acest fel se creează pe piața românească o gamă largă de oportunități de implementare pentru investitorii străini, în special pentru aceia care operează, de regulă în asociere cu parteneri sau firme locale.
4.8.2.Acțiuni ce trebuie întreprinse pentru atragerea ISD
Este de la sine înțeles că ISD sunt atrase mai puternic de o piață care deja s-a dezvoltat suficient, care este prosperă, extinsă și diversificată, fără taxe, liberală și eficientă, accesibilă, stabilă. Pentru ca economia românească să aibă măcar o parte din însușirile de mai sus sunt necesare o serie de schimbări în sistemul politic, social și economic.
Câțiva pași imediați ce trebuie făcuți pentru a spori fluxurile de ISD sunt:
constituirea unor instituții puternice care să promoveze economia de piață în România, prin restructurarea vechilor instituții;
modificarea procedurilor complicate și birocratice necesare a fi urmate în pornirea și negocierea unei afaceri cu investitori străini;
ajustări în producție.
Cel mai important lucru e continuarea rapidă și eficientă a reformelor economice în primul rând privatizarea cu toate impactele ei asupra comportamentului companiei. Problema majoră în privatizare este cine va deveni proprietarul firmei – un investitor străin sau unul român. Se consiceră că investitorii străini sunt mai potriviți, deoarece există foarte puține șanse ca noul proprietar să facă parte din noua structură. De asemenea, este esențială crearea unei infrastructuri comerciale, a unui sistem contabil, bancar și de asigurări. Privatizarea unor bănci comerciale de stat ar putea fi primul pas spre crearea unui sistem bancar competitiv în România. Ar trebui sporit numărul activelor aflate în proprietate privată, iar unele companii de stat ar trebui privatizate. Procedura de privatizare trebuie îndeplinită într-o astfel de manieră încât toți investitorii să poată obține informații și cumpăra acțiuni. Este necesară crearea unei piețe financiare reale cu tot ceea ce implică aceasta (crearea unor reguli corespunzătoare, facilități, instituții care să salveze diversele instituții bancare, fonduri, societăți, etc.). Salariile trebuie să fie stabilite în funcție de productivitatea muncii, care la rândul ei, trebuie stabilită în cadrul unei piețe libere a muncii în sectorul privat. Trebuie alocate anumite sume pentru cheltuielile cu asistență socială, iar resursele pentru aceste cheltuieli nu trebuie procurate prin măsuri cum ar fi: restricții la import/export, prețuri controlate, subvenții, etc., ci prin sporirea productivității și creșterea economică. Se impune adoptarea unei politici sociale pentru grupurile neprivilegiate de oameni și încurajarea programelor private de asistență socială, cum ar fi: fondurile de pensii, fondurile mutuale, de investiții, etc.
În ceea ce privește politica fiscală, se impune reducerea taxelor pe venituri (salarii și profit) și reducerea datoriei publice prin creșterea numărului de plătitori de taxe. Trebuie, de asemenea rezolvată problema afacerilor ilegale, netaxate, cu o contribuție considerabilă la formarea PNB. Nivelul taxelor ar trebui redus în vederea promovării unui comerț extern liber, dar și în vederea aderării la UE. Pentru a înlătura distorsiunile, evaziunile, presiunile și corupția este necesară renunțarea la scutirile de taxe și impozite.
Se impune reducerea cheltuielilor guvernamentale, renunțarea la subvenții și controlul asupra prețurilor. Politica monetară trebuie să urmărească sporirea stabilității monedei naționale prin raportarea acesteia la o monedă străină puternică. Regulile utilizate trebuie să fie clare și nediscriminatorii, evitând acordarea împrumuturilor preferențiale. Rata dobânzii trebuie menținută la nivele acceptabile, atât pentru depunători cât și pentru investitori. Disciplina financiară și restructurarea microeconomică trebuie să rezolve problema sumelor uriașe care reprezintă datorii între firme.
Politica industrială din România trebuie să implice schimbări structurale al căror scop final să fie succesul pe piața internațională și integrarea pe piața Comunității Europene. Datorită reformei economice și transformărilor din România, statul trebuie să-și dezvolte o nouă politică industrială până în momentul în care piața este complet funcțională.
În România există o mare penurie de resurse financiare, iar aceasta poate duce la presiuni din partea grupurilor cu interese opuse din economia românească, și acest lucru se poate întâmpla atâta timp cât resursele sunt gestionate de instituții fragile. O politică industrială neutră al cărei scop să fie intensificarea competiției industriale, nu este posibilă în România din mai multe motive:
primul, lipsa resurselor financiare și decapitalizarea companiilor industriale apărute datorită politicii fiscale greșite și acumulării de stocuri de bunuri nevândute;
și al doilea, existența unor unități prea mari care induc distorsiuni microeconomice.
Este necesară aplicarea unei restructurări selective în unele sectoare productive cum ar fi: re-capitalizarea, consultanța, suportul managerial, garanțiile guvernamentale trebuie orientate spre acele companii care au cele mai mari șanse de a pătrunde pe piața internațională. Trebuie să se promoveze produsele românești de succes pe piața internațională. Este necesar să se adopte un regim comercial, cu ajustări care să aducă România mai aproape de standardele GATT și UE în ceea ce privește barierele tarifare și netarifare.Protecția comercială a unor bunuri trebuie aplicată strict în concordanță cu Acordul de Asociere la UE.
Guvernul trebuie să se implice în construirea unei infrastructuri fizice la nivel european. Îmbunătățirea actualei infrastructuri este vitală. Starea în care se află România îi creează un dezavantaj competitiv față de centrul și estul europei. În România au fost deja demarate lucrările în vederea îmbunătățirii infrastructurii, iar pentru finalizarea lor, România are nevoie atât de fondurile interne cât și de cele externe.
O altă problemă apărută în procesul de tranziție este politica regională care trebuie formulată astfel încât să atragă ISD în anumite regiuni ale țării. În acest sens trebuie implementate politicile fiscale corespunzătoare (scutiri de taxe și impozite), la fel și politicile administrative și monetare.reforma administrativă înțeleasă ca fiind modul cel mai ușor și eficient de implementare a deciziilor economice corespunzătoare, trebuie văzută ca un punct cheie într-o transformare de succes.
Probabil România ar trebui să adopte un stil vestic de administrare adaptat la tradiția românească. Din punct de vedere al mărimii aparatului administrativ acesta trebuie să fie corespunzător cu noul rol jucat de stat în economie.
ntă pentru atrade ISD, de faptul că decizia de delocalizare a unor activități econ 4.9. Factorii care descurajează ISD în România
Există opinii care atribuie nivelul redus al investițiilor străine directe în România puterii scăzute de absorbție a pieței locale. Conform estimațiilor, ISD ar crește cu peste 1 milion de dolari într-un mediu economic românesc mai bun.Politica economică și viteza reformei sunt factorii cheie care determină creșterea ISD.
1991 și 1992 sunt 2 ani în care parlamentul României a dat mai multe legi importante: privind justiția, principala lege care reglementează regimul investițiilor străine în România (Legea nr.35/1991), dar nu afost implementat nici un proiect important care să vizeze ISD, iar cele mai multe prețuri erau încă subvenționate, distribuția celor mai multe materii prime era încă centralizată, rata de schimb era impusă și erau încă folosite fonduri bănești străine, exista o piață neagră a valutelor, o rată a dobânzii negativă și o reformă instituțională în formă incipientă.
În anul 1992 a apărut pentru prima dată În România corporațiile transnaționale. Tot în 1992, strategia ARD a fost completată și agenția a început acțiuni promoționale atât în România, cât și în străinătate în vederea încurajării ISD, care au fost încurajate și de unele politici economice cum ar fi: unificarea ratelor de schimb, reglarea pieței monetare, înlăturarea unor subvenții, eliminarea unor constrângeri asupra comerțului cu străinătatea. În această perioadă nu s-a manifestat vreun progres în schimbarea ratei dobânzii negative, România era confruntată cu imaginea proastă în străinătate. Percepția investitorilor străini asupra economiei românești era una a reformelor lente și a stabilizării și a creșterii economice lente. Toate acestea erau ca un cerc vicios: percepțiile negative asupra economiei românești au împiedicat apariția ISD, iar nivelul redus al ISD a afectat creșterea și derularea reformei economice.
Înainte de toate, investitorii sunt preocupați să evite orice nesiguranță, incertitudine și sunt foarte sensibili la orice informație despre mediul economic. Un alt aspect important care îi preocupă pe investitorii străini este atitudinea autorităților. Ei se așteaptă la un tratament după standardele vestice. O bună percepție a acestor aspecte determină concluzia că țara respectivă este stabilă din punct de vedere politic. În ceea ce privește legislația investitorii străini preferă o singură lege, ușor de înțeles, care să nu facă discriminări între investitorii străini și cei locali.
Investitorul străin este interesat să opereze într-un mediu economic deschis, fără restricții, cu inflație mică sau cel puțin ținută sub control, cu o piață liberă a schimbului valutar, fără restricții în comerțul cu străinătatea și în repatrierea profitului.
La nivel microeconomic, investitorii străini sunt preocupați de angajarea unui personal calificat, de nivelele productivității și costurile factorului de muncă, de costuri locale, cum ar fi cele cu transportul, energie, chirie, de disponibilitatea și costul materiilor prime, testarea infrastructurii, etc. De asemenea este preferat un mediu nebirocratic.
Un alt aspect important în atragerea ISD este cel al accesului la informație. Chiar dacă informația este corectă, dacă nu este furnizată la timp rămâne nefolositoare. România furnizează o cantitate mică de informație potențialilor investitori străini.
În urma unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare a Opiniei Publice au fost determinate obstacolele majore care împiedică creșterea mai rapidă a fluxurilor de ISD. Acestea ar fi următoarele:
slăbiciunea sistemelor bancar și financiar;
enorma”oficialitate”;
cadrul legal incomplet, ambiguu și instabil;
menținerea vechii mentalități.
Invetitorii străini au făcut unele sugestii referitoare la aceste probleme în vederea îmbunătățirii nivelului ISD pe viitor, și anume: îmbunătățirea sistemului bancar-financiar, îmbunătățirea legislației, asigurarea stabilității politice și accelerarea reformei.
Un raport făcut de „Management Counsellor International” identifică următoarele motive responsabile de reținerea investitorilor străini de a-și mări capitalul deținut:
factorii administrativi (existenșa birocrației);
slăbiciunea sistemului fiscal (interpretări multiple ale facilităților fiscale);
existența unor probleme nerezolvate (notificarea modalității de determinare a prețurilor);
probleme macroeconomice (inexistența unui sistem modern de plăți.
În concluzie, există patru factori care influențaeză negativ creșterea fluxurilor de ISD în România:
Baze legislative instabile
Există multe modificări în legislație și uneorilegea este divergentă în moduri neprevizibile și necorelate. Legi cunoscute sunt modificate prin amendamente și ordonanțe care se contrazic în anumite probleme. Apar, de asemenea, schimbări și în anumite structuri guvernamentale.
Rigiditatea cadrului instituțional
Marea parte a cadrului instituțional este preocupată de aprobarea și apoi promovarea proiectelor care vizează ISD. Apariția unor noi instituții a căror activitate nu este corelată întotdeauna cu activitatea instituțiilor existente, determină împrăștierea responsabilităților.
Obstacole din partea sectorului privat
Ponderea sectorului privat în PIB este scăzută. Acesta a acumulat mari cantități de capital datorită distorsiunilor pieței, legăturilor privilegiate și datorită unei transparențe economice pentru a întării concurența este nevoie de transparență, sau cel puțin de oportunități egale pentru fiecare.din momentul în care a început tranziția, în economie există confuzie și o serie de elemente instabile. Tratamentul aplicat investitorilor străini era diferit de cel al investitorilor locali, în sensul că primii beneficiau de mai multe avantaje. Acest lucru a provocat reacții negative în comunitatea investitorilor locali. Rezultă deci, necesitatea aplicării unui tratament nediscriminatoriu între investitorii străini și locali. Pentru economie ar fi profitabilă existența concurenței (creșterea PNB, productivitatea salariaților, reducerea costurilor).
Deci, ar fi benefică încurajarea unor legi și instituții corespunzătoare, o economie de piață competitivă și deschisă, infuzia de capital.
Slăbiciunea sitemului bancar și financiar
În ciuda progresului făcut în acest sector, mai există unele lucruri care lipsesc. Necesitatea unor proceduri de plată și clearing devine tot mai acută. Dezvoltarea pieței capitalului și sporirea numărului celor care să intermedieze între investitorii străini și autoritățile române pe această piață sunt două din problemele care trebuie atacate pentru atragerea investitorilor străini. Există multe instituții bancare străine și fonduri mutuale sau de pensie care amână orice decizie de a investi în România până când nu se ajunge la un anumit nivel de dezvoltare a pieței capitalului.
CONCLUZII
Investițiile străine directe sunt, neîndoielnic un factor de creștere economică. Departe de a fi resursa principală a dezvoltării – care se bazează în primul rând pe efortul intern – investițiile străine directe oferă elemente cantitative și calitative care amplifică, stimulează și mobilizează factorii dezvoltării. Investițiile străine directe au efect multiplicator, impactul lor propagându-se în economie și societate.
Transferul experienței avansate pentru valorificarea unor resurse nefolosite sau insuficient folosite este benefic oricărui popor. În felul acesta resursele de care dispune o țară generează mai multă valoare adăugată care ridică nivelul de trai al oamenilor, iar o parte din plusul de valoare adăugată constituie câștigul investitorului (repatrierea profiturilor).
Dacă experiența mondială a ajus la această concluzie, accentuată în zilele noastre, cu atât mai mult este valabilă pentru țările în tranziție, deci și pentru România unde necesitățile sunt mai mari și mai diverse. Aici investițiile străine directe ajută la schimbarea comportamentului întreprinderii, promovează un nou standard de calitate a produselor, contribuie la mobilizarea și alocarea eficientă a resurselor. Prin aceasta, investițiile străine directe participă la formarea sistemului economic de piață și stimulează creșterea economică.
Capitalul și avantajele pe care le aduce un pachet investițional se direcționează, în condițiile unor fluxuri investiționale fără frontiere, acolo unde sunt fructificate cel mai bine. În interesul investitorului – întreprinzător, dar și în interesul comunității țării gazdă, mediul economic intern și factorii de producție locală trebuie să stimuleze mai mult decât în altă parte investițiile străine directe pentru maximizarea rezultatelor lor. Și astfel, atât prin contribuția directă, cât și prin efectul de catalizator, investițiile străine directe sunt un factor major al creșterii economice.
România se află în plin proces de de transformare, de trecere de la un sistem economic la altul, iar pentru aceasta cunoașterea, analiza și luarea în considerare a noilor tendințe reprezintă o busolă pentru adoptarea unor strategii adecvate care pot facilita tranziția la economia de piață modernă.
România este avantajată de poziția geografică, de dotarea cu factori naturali și de resurse umane pe care le are. Tendința unei economii de piață antebelice în care investițiile străine directe au jucat un rol important este de asemenea, un avantaj comparativ. Ridicarea acestor factori la rangul de „avantaje competitive”, adică sporirea capacității de a obține o valoare adăugată mai mare prin folosirea acleiași cantități de factori de producție este determinată în România de consolidarea mecanismelor economiei de piață și liberalizarea cadrului economic pentru alocarea eficientă a resurselor, precum și de dezvoltarea infrastructurii fizice și umane, pentru fluidizarea circulației banilor, capitalului și forței de muncă.
Concluzionând, se poate spune că modelul economic (așa numitul model al „porților deschise”) care atrage investițiile străine stimulează în același timp cel mai bine și factorii interni determinanți ai creșterii economice. Cu alte cuvinte, mediul economic stimulativ pentru investițiile străine este cel mai avantajos și pentru investițiile străine, iar atragerea capitalului străin încurajează în același timp și dezvoltarea capitalului național, determinând într-un efort conjugat, creșterea economică.
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Investitia Straina Directa (ID: 131238)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.