Investitia, Decizie Financiara Strategica

Investițiile sunt consecința principalei decizii financiare a întreprinderii, care presupune crearea de capacități de producție și de comercializare. Conceptul de investiții este deosebit de complex fiind tratat în mod diferit de către economiști în funcție de punctul de vedere adoptat de aceștia, avându-se în vedere reflectarea anumitor caracteristici generale și omogene ale acestora.

Noțiunea de investiții poate fi analizată într-un sens larg și în altul restrâns.

Intr-o accepțiune largă, investițiile reflecta plasamentul de capitaluri lichide în imobilizări pe termen lung de natură corporală, necorporală și în participațiuni, cât și în imobilizări pe termen scurt. În înțeles restrâns, investițiile reprezintă cheltuieli ce se efectuează pentru obținerea de active imobilizate, prin construire, reconstituire, lărgire, modernizare sau achiziționare de mașini, ultilaje, instalații, clădiri, mijloace de transport, etc.

Din punctul de vedere al conținutului concret al său, literatura de specialitate consideră că noțiunea de investiții poate și privită sub patru aspecte: financiar, contabil sau economic, juridic și psihologic.

“În sens financiar, investiția provoacă o foarte mare cheltuială de capital, care trebuie să fie compensată, în perspectivă, de intrări de fonduri, respectiv de fluxuri de numerar generate de obiectivul finanțat, eșalonate pe întreaga perioadă de viață economică a proiectului de investiție.”

În sens contabil, investiția cuprinde achiziția de bunuri sau crearea lor în întreprindere, seminificând diminuarea soldurilor corespunzătoare conturilor de lichidități concomitent cu sporirea soldurilor de imobilizări corporale, necorporale sau financiare.

“În sens juridic, investițiile acoperă achizițiile sau apropierea oricăror elemente care pot constitui obiect al dreptului de proprietate: valori mobiliare, bani, vehicule, echipamente productive, etc.

Din punct de vedere psihologic, investiția evidențiază intenția individului sau a întreprinderii de a investi, care conduce la decalarea consumului în timp. Investitorul renunță la bunurile imediate în favoarea celor viitoare, asumându-și unele riscuri. El acceptă schimbul unei satisfacții imediate și certe (la care renunță) cu speranța obținerii unei satisfacții viitoare superioare dar incerte.”

Clasificarea investițiilor

În vederea aprofundării noțiunii de investiții și pentru aplicarea corectă în practică a cadrului legal prinvind realizarea de noi mijloace fixe, investițiile se clasifică ținând seama de mai multe criterii, chiar daca în realitate delimitarea nu este atât de strictă.

Din punct de vedere al locului în care se implementează, investițiile pot fi:

După destinația obiectivelor de investiții cunoaștem:

Din punct de vedere al surselor de finanțare, investițiile pot fi:

După natura și caracterul investițiilor, acestea se grupează în:

1.2 Eficiența, necesitatea, oportunitatea, rolul și documentația investițiilor

“Eficiența investițiilor reprezintă o problemă de maximă însemnătate pentru întreprindere deoarece în baza acesteia, un proiect trebuie să fie sau nu realizat. Eficiența se reflectă în raportul dintre rezultatele sau efectele obținute din exploatare și eforturile sau cheltuielile de investiții. Investițiile au efecte material, valorice și sociale.

Creșterea eficienței necesitând îmbunătățirea activității tuturor factorilor care concur la realizarea programelor de investiții. Pentru aprecierea eficienței investițiilor este necesar să se utilizeze o serie de indicatori care să furnizeze o bază compatibilă pentru luarea deciziilor de a investi. Această bază obiectivă constă în obținerea de rezultate maxime cu minimum de efort.”

Eficiența investițiilor se exprimă prin anunmiți indicatori care se folosesc pe plan mondial și sunt cei pe care se bazează pe calcule de actualizare. Acești indicatori sunt:

Raportul dintre veniturile actualizate și costurile actualizate, cu mențiunea că acestea se obțin prin înmulțirea veniturilor și costurilor neactualizate cu coeficientul de actualizare;

Beneficiile actualizate, calculate ca diferență între veniturile actualizate și cheltuielile actualizate;

Valoarea actuală netă, calculată ca diferență între suma veniturilor nete actualizate și cheltuielile inițiale de investiții;

Rata internă de rentabilitate

Cursul de revenire net actulizat, calculat ca raport între cheltuielile actualizate exprimate în lei și valoarea netă exprimată în valută;

Durata recuperării, calculată ca raport între cheltuielile de investiții și venitul mediu anual.

La stabilirea necesității, oportunității și eficienței este necesar să se aibă in vedere cerințele pieței interne și externe, ultilizarea deplină a tuturor capacităților de producție existente, sursele de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibili, energie, instrumente de muncă, asigurarea cu forță de muncă, posibilitatea formării unor resurse financiare corespunzătoare, dar si combinarea acestora pentru a se obține o reducere a cheltuielilor de investiții.

“Necesitatea investițiilor este dată de măsura în care o întreprindere nu-și poate îndeplini programul de producție, program fundamentat pe condițiile normale de lucru și ale capacităților existente de producție, precum și pe programul de desfacere.

Oportunitatea se apreciază în stransă legătură cu necesitatea, eficiența și timpul cel mai potrivit de creare și dare în funcțiune a capacităților de producție, cu formarea resurselor financiare și condițiile de aprovizionare și desfacere.”

“În vederea oportunității intră aspect importante, cum ar fi asigurarea aprovizionării cu materii prime, asigurarea forței de muncă, a resurselor de energie, a căilor de comunicație și a desfacerii produselor obținute.”

“În vederea analizei eficienței investițiilor și a fundamentării lor se elaborează o documentație formată din:

Studiul tehnico – econmic;

Proiectul de execuție;

Studiul tehnico- economic cuprinde calcule și o serie de indicatori tehnici și economici cu privire la investițiile ce se propun a se realiza.

Proiectul de execuție cuprinde detaliile tehnice de execuție a investiției, indicatori tehnico – economici cu toate implicațiile lor. Indicatorii tehnico – economici asigură evaluarea investiției ținând seama de diverse soluții, reflectă încadrarea obiectivului cu studiul tehnico – economic, contribuie la cunatificarea eforturilor și a efectelor determinate de investiții.

Proiectul de execuție este însoțit de o documentație de deviz.

Documentația de deviz cuprinde devize pe categorii de lucrări, de cheltuieli, devizepe obiecte și un deviz general al investiției.

Devizul pe categorii de cheltuieli reflectă nivelul fondurilor pentru studii și cercetări de teren, pentru proiectarea și supravegherea tehnică pe durata realizării investiției. Devizul pe obiecte exprimă cheltuieli necesare realizării unei contrucții bine determinate și care îndeplinește o funcție independentă. Devizul general reflectă totalitatea cheltuielilor pentru realizarea unei lucrări de investiții, cheltuieli ce se pot grupa pe părți, pe capitole, etc.”

1.3. Analiza riscului – fundament al deciziei financiare privind investițiile

“Este cunoscut faptul că incertitudinea, intabilitatea generală a mediului economic reprezintă factori cu impact nefavorabil asupra investițiilor. Cuantificarea fenomenului risc, respectiv asumarea acestuia, sau protecția împotriva unui anumit grad de risc, sunt elemente ce exercită influență asupra valorii de piață a întreprinderii.

În adoptarea deciziei de investiție interesează riscul pe care îl incumbă viitorul obiectiv, indiferent dacă privește o simplă înlocuire a echipamentelor, cu atât mai mult pentru proiecte de modernizare sau de expansiune pentru care este necesar spre alocare un volum sporit de resurse financiare.

Riscul se poate caracteriza în funcție de factorii ce îl determină și de dimensiunile pe care le are în manifestarea acestuia – variabilitatea fluxurilor financiare de la valorile initial estimate, cu character subiectiv sau obiectiv.

În raport cu posibilitățile de estimare, riscul investițional este o apariție posibilă a unei situații pentru care nu se cunosc cu certitudine caracteristicile, dar căruia îi pot fi asociate un număr de variante posibile de realizare.

Chiar și metoda probabilităților de apreciere a riscului, considerată ca “obiectivă”, face apel la estimările subiective aparținând diferiților specialist, stabilindu-se șansele de realizare/nerealizare a unor parametric, având la bază experiența și intuiția evaluatorilor.

În funcție de consecințele efectuării de investiții asupra situației financiare a firmei, riscul de exploatare se distinge ca o sensibilitate a rezultatului curent la variația nivelului de activitate (producție sau vânzare). Structura costurlor prezintă, astfel, un risc specific ce poate fi caracterizat drept risc de exploatare, care este principalul risc al unei investiții.

Utilizarea capitalurilor de împrumut și sporirea datoriilor în structura financiară a întreprinderii adâncește riscul economic, având drept consecință o mai mare vulnerabilitate a trezoreriei, antrenând creșterea probabilității de incapacitate de plată a firmei cu apariția riscului de faliment.

Este recunoscut și faptul ca riscul de ireversibilitate, determinat de imposibilitatea de a reveni asupra deciziei de investiție după ce s-a ajuns în faza de implementare și de a recupera în totalitate costurile suportate până în această etapă, se manifestă cu impact nefavorabil asupra nivelului cheltuielilor de investiții.Riscul de firmă poate fi diminuat inclusiv prin diversificare, prin investirea concomitentă în obiective mai puțin riscante.”

1.4. Elementele financiare ale investiției

În evaluarea investițiilor trebuie să se țină cont de caracteristicile financiare a efectelor și eforturilor acestora. În timp ce efectele investițiilor sunt dificil de cuantificat, fie datorită incertitudinii efectelor viitoare ori fie datorită caracterului mai special al unor investiții, efortul este întotdeauna măsurabil.

Atât efortul cât și efectele unei investiții pot fi surprinse cu ajutorul următoarelor elemente:

Cheltuielile de investiții sunt formate din totalitatea sumelor folosite pentru achitarea activelor care reprezintă obicetul respectivei investiții, precum și cele pentru plata transportului, montajului, taxe vamale, precum și costuri de oportunitate. Cheltuielile reflectă efortul investitorului și sunt reflectate în deviye elaborate cu această ocazie.

Durata de viață a investiției poate fi exprimată în mai multe moduri:

Durata de viață tehnică, care este determinată de carcateristicile tehnico-funcționale specifice fiecărui bun de investiție;

Durata contabilă, care este stabilită pentru perioada de recuperare integrală a valorii inițiale a investiției pe calea amortizării;

Durata de viață economică, care este determinată de durata în care investiția îl interesează pe investitor, prin efectele sale favorabile;

Durata juridică, respectiv durata protecției juridice asupra dreptului de proprietate sau de concesiune asupra unui anumit bun.

“Pentru evaluarea eficienței, se tine seama de durata de viață, care interesează cel mai mult gestiunea financiară a întreprinderii. Peste această durată, obiectul de investițiiva genera cheltuieli și amortizări mai mari decât veniturile rezultate.”

Beneficiile suplimentare sau economiile prevăzute a se obține prin exploatarea investiției, fiind fluxuri de numerar determinate de punerea în funcțiune a obiectivului de investiție. Fluxurile de numerar sunt de trei categorii:

Investiția inițială – care reprezintă fluxul de numerar net existent la începutul proiectului respectiv.

Fluxul de numerar din exploatare – care reprezintă fluxul de numerar net așteptat de-a lungul vieții economice a proiectului.

Fluxul de numerar terminal – care reprezintă fluxul de numerar net, pozitiv sau negativ, existent la finalul proiectului de investiție.

Valoarea reziduală care exprimă valoarea posibil de realizat după încheierea duratei de viață a investiției, câștigul de capital astfel obținut mărind profitul impozabil, iar pentru a reduce impactul fiscal, unele legislații acordă scutiri de impozit pentru o parte din câștigurile de capital.

1.5. Indicatori economici de selecție a proiectelor de investiții

“Fundamentarea deciziei de investtiție presupune o activitate bogată de culegere de informații și analiză a acestora datorită complexității procesului investițional. În procesul de fundamentare a deciziei de investiție se impune urmărirea realizării unei eficiențe cât mai ridicate și selectarea proiectelor în baza acestui considerent.”

În alegerea proiectelor, cât și în luarea deciziei de investiții se pot utiliza mai multe criterii:

Criteriul ratei medii de rentabiliatate;

Criteriul timpului de recuperare;

Criteriul valorii actuale nete;

Criteriul ratei interne de rentabilitate.

Criteriul ratei medii de rentabilitate () presupune compararea indicatorului rată a rentabilității proiectului cu nivelele activelor ce necesită a fi înlocuite sau modernizate existente în cadrul firmei, sau cu nivelele aferente altor investiții.Aprecierea efcienței proiectelor de investiții se realizează prin prisma raportului între beneficiul mediu anual și valoarea medie anuală a investițiilor.

Beneficiul mediu anual se obține prin raportarea beneficiilor totale obținute pe întreaga durată de funcționare a proiectului la numărul de ani corespunzător acestei perioade.

Pentru ca un obiectiv de investiție să fie acceptat, rata de rentabilitate trebuie să fie superioară costurilor de capital.

Criteriul timpului de recuperare () este foarte des utilizat, deoarece aceasta permite urmărirea în timp a obținerii lichidităților și, deci, a sumelor investite. Prin această metodă se măsoară intervalul de timp necesar recuperării cheltuielilor angajate prin venituri nete succesive.

“Motivul aplicării acestei metode constă în faptul că întreprinderea are preferințe pentru lichiditățiimediate, ceea ce micșoreză riscurile pe care le generează scoaterea prematură din uz a activelor fixe. Obținerea lichidităților în scurt timp permite întreprinderii să poată folosi numerarul recuperat pentrz a se adapta rapid la schimbările tehnologice, cât și ivirea unor noi oportunități de investiții.”

Criteriul valorii actualizate nete (VAN) exprimă surplusul de capital rezultat la încheierea duratei de funcționare a unei investiții, mărimea acestui indicator obținându-se prin însumarea fluxurilor financiare nete viitoare din exploatare (CF), rezultate pe parcursul funcționării investiției(n), actualizate cu nivelul costului ponderat al capitalului(k), din care se scade mărimea cheltuielilor totale de investiții(I).

“Cu cât veniturile actualizate nete vor fi mai mari decât capitalurile investite, cu atât VAN va fi mai mare, seminificând o eficiență sporită. În caz contrar, proiectul trebuie respins.”

Criteriul ratei interne de rentabilitate (RIR). “Rata internă de rentabilitate poate fi definită ca fiind acea rată de actualizare la care valoarea actualizată a costurilor este egală cu valoarea actualizată a veniturilor și, deci, la care beneficiile actualizate sunt egale cu zero.

Pentru găsirea sau calcularea acestei rate se poate proceda prin încercări succesive sau prin interpolare. În vederea interpolării, se calculează mai întâi venitul net actulizat la o rată de actualizare destul de ridicată, pentru a se obține o valoare a sa negativă și apoi la o rată suficient de scăzută, spre a se găsi o valoare pozitivă, ceea ce înseamnă a avea zero între ele.

După ce se fac asemenea calcule se aplică următoarea relație: ”

RIR = rata internă de rentabilitate;

Rm = rata cea mai mică de actualizare (dintre cele două);

D = diferența dintre cele două rate de actualizare (cea mai mare și cea mai mică);

VNAm = venitul net actualizat aferent ratei celei mai mici de actualizare;

SVNA = suma celor două venituri nete actualizate (venitul net actualizat aferent celei mai mici rate de actualizare plus venitul net actualizat aferent celei mai mari rate de actualizare).

“Niciun indicator de selecție a investițiilor nu poate reflecta, sub toate aspectele, eficiența oricărei variante de realizare a investițiilor. Ceea ce complică suplimentar evaluarea proiectelor este și faptul că, în decizia de investiție, trebuie să se ia în considerare preferințele acționarilor, exigențele creditorilor, optica managerială cu privire la rentabilitate și risc, factori ce pot juca un rol important în adoptarea deciziilor.”

1.6 Sursele de finanțare a investițiilor

“Deciziile de finanțare a investițiilor vizează proporțiile ce revin fondurilor proprii constituite din resurse interne și din aportul acționarilor din structura capitalurilor permanente.”

În funcție de sursele ultizate, avem două căi de finanțare a investițiilor, și anume:

Asigurarea resurselor pentru finanțarea investițiilor trebuie să îndeplinească trei cerințe:

alegerea surselor în condițiile angajării celui mai scăzut cost al capitalului;

creearea condițiilor pentru urmărirea echilibrului financiar al firmei;

protecția cea mai bună împotriva riscurilor cu deosebire a celui financiar.

“În principiu, resursele interne consitituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderii și permite o autonomie îm planul nivelului cheltuielilor de investiții. Adesea, resursele interne sunt insuficiente pentru finanțarea investițiilor, recurgerea la piața financiară reprezintă o soluție viabilă pentru dezvoltarea întreprinderii.

La rândul lor, împrumuturile joacă un rol essential în finanțarea investițiilor întreprinderii, putând fi contractate de la bănci, instituții financiare nebancare sau de pe piața de capital prin emisiunea de titluri de credit. Astfel, recurgerea la capitaluri de împrumut poate fi hotărâtor pentru dezvoltarea întreprinderii prin noi investiții.”

Factorii de decizie trebuie să aleagă varianta ce oferă soluția de optim, respectiv cel mai redus nivel al costurilor de capital, ținând seama de existența și de variabilitatea factorilor de natura socială, economică și financiară.

Alte surse de finanțare:

alocațiile bugetare

subvențiile

alocările din fonduri internaționale

“Alocările de la bugetul de stat reprezintă acele sume pe care agenții economici cu capital de stat le primesc pentru finanțarea unor cheltuieli privind lucrările de investiții, retehnologizarea capacităților de producție, cercetare, pregătirea de cadre, și în mod exceptional, subvenții.

Subvențiile se acordă în cazuri justificate și se administrează de guverne sau de organele locale, în limitele prevăzute în bugetele acestora, ele putând fi utilizate numai potrivit scopului pentru care au fost acordate.

Alocările din fonduri internationale au fost desemnate în special, pentru achiziția de echipamente și tehnică de calcul, soft-uri, utilaje, dar și pentru lucrări de infrastructură, cele din urmă fiind imperios necesare.”