Investigatii Privind Parametrii Calitativi Ai Apei din Surse Diferite din Municipiul Craiova

Investigații privind parametrii calitativi ai apei din surse diferite din Municipiul Craiova

Cuprins

INTRODUCERE

De ce am ales această temă?……este sigur întrebarea la care m-am gandit mult si eu cand am ales…. Mi-am ales aceasta temă deoarece apa este cel mai important aliment. Nu poate fi înlocuit. Aceste afirmații nu sunt figuri de stil, ci citate din standardele de apă din țări dezvoltate. Omul se poate lipsi in extremis de apă pentru alte folosințe, dar nu și de apa de băut. Rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare, dar foarte puțin fără apă. Și găsește apă în diverse alimente, dar nu se poate lipsi de apa lichidă. De aceea, pentru om cea mai importantă apă a fost, este și va fi APA POTABILĂ.

APA – element esential pentru viata

Apa este esențială supraviețuirii tuturor formelor cunoscute de viață, datorită largii răspândiri și calităților deosebite pe care le are. Diversele teorii ale apariției vieții pe Pământ acordă apei un rol central, majoritatea considerând oceanul primul și pentru miliarde de ani singurul leagăn al vieții. Suprafața globului este acoperită în procent de 70,8% cu apă, reprezentând un volum de 1 360 000 000km³, (http://en.wikipedia.org/wiki/Water ) distribuit astfel:

1 320 000 000 km³ (97.2%) se află în oceane;

25 000 000 km³ (1.8%) se află în ghețari, calote glaciare și banchize;

13 000 000 km³ (0.9%) în ape subterane

250 000 km³ (0.02%) apă dulce, în lacuri, mări interioare și râuri;

13 000 km³ (0.001%) se află în atmosferă.

Apa este esențială în multe domenii: ea sta la baza existenței biosferei, este mediu de viață pentru plantele acvatice, are energie cinetică și potențială utilizabilă pentru om și necesară naturii, este principalul agent de modelare a reliefului, este agent de răcire în tehnică dar și în natură, este materie primă în economie, este o cale de transport pentru ambarcațiuni, este mijloc de igienă pentru spălat și pentru diluat și îndepărtat poluanți, este un important agent terapeutic (băi, cure de ape minarale), etc. În istorie, civilizațiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor; Mesopotamia, așa-numitul leagăn al civilizației este situată între două râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole își datorează succesul în parte accesibilității oferite de situarea lângă o apă, și înflorirea comercială rezultată.

În locuri precum Africa de Nord și Orientul Mijlociu, unde apa nu se găsește în abundență, accesul la apă potabilă a fost și este o mare problemă în dezvoltarea comunităților umane. Pe Terra, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de apă dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește continuu în mișcare și transformare, evaporarea și condensarea, respectiv solidificarea și topirea alternând mereu.

APA – resursă naturală inepuizabilă ?????????????

Nevoile de apă ale societății umane

Apa a fost și este un element central în viața societății umane, așezările și civilizația înflorind în prezența resurselor de apă și pierind adesea odată cu dispariția sau degradarea acestora. Apa poate fi atât factor pozitiv cât și negativ de dezvoltare, poate fi mijloc și obiect de muncă, este o resursă reînnoibilă dar de neînlocuit. De la bun universal și gratuit, asemenea aerului, a devenit o marfă cu preț uneori foarte ridicat. Nevoi ale colectivităților umane sunt în primul rînd nevoile directe pentru populație: nevoi gospodărești/individuale cum sunt cele pentru asigurarea nevoilor fiziologice de aport hidric zilnic (2,5 l/zi), pentru asigurarea igienei personale, pentru întreținerea curățeniei locuinței (40-280 l/zi), pentru spălarea alimentelor sau pentru prepararea hranei. Acest consum are desigur valori diferențiate: de la 30 l/zi/locuitor în țările slab dezvoltate, la 2000 l/zi/locuitor în țările industrializate (Silviu Negut, op. cit, pag. 11).Urmează nevoi publice ale comunității: consum divers de apă din unități sanitare, de cultură și educație, de deservire etc. (25 – 60 l/zi), nevoi pentru stingerea incendiilor și alte nevoi excepționale; nevoi urbanistice (5-20l/zi/locuitor) cum sunt apele pentru spălatul și stropitul străzilor, piețelor etc., pentru fântâni arteziene și alte asemenea; pentru stropirea spațiilor verzi, nevoi recreaționale – înot, navigație de agrement etc.

Exista apoi nevoile pentru activitățile economice ale colectivităților umane: Nevoi pentru industrie (ape de răcire, pentru generare de energie electrică ex. în hidrocentrale, în procese tehnologice ca solvent sau reactant etc), nevoi pentru zootehnie, pentru piscicultură, pentru stropiri și irigații în agricultură, nevoi pentru transport (navigație) etc. Utilizarea apelor este în continuă dinamică. Statisticile oficiale oferă de regulă date detaliate depre consumul de apă potabilă, de consumul din industrie și agricultură. Alte folosințe merită și ele luate în seamă. De exemplu utilizarea pentru agrement a apelor, care este tot mai populară.

80% din apa consumată pe plan mondial este pentru irigații. Dar peste 50% din apa prelevată pentru irigații de fapt nu ajunge la destinație. Irigarea a produs numeroase catastrofe ecologice. Se apreciază că sfârșitul multor civilizații celebre a venit din cauza irigării excesive ce a dus la sărăturarea solului. Și în epoca modernă irigațiile abuzează adesea de rezervele de apă. Marea Caspică și-a redus nivelul cu trei metri în ultimii 70 de ani, fapt ce poate fi pus parțial pe seama schimbărilor climatice dar la care contribuie și reducerea debitului afluenților – mai precis Volga – prin masivele prelevări de ape pentru irigații. Scăderea nivelului afectează navigația dar mai grav este creșterea cu 30% a salinității, ceea ce are grave consecințe biologice și desigur și economice, prin reducerea recoltelor de pește. Natura însă pedepsește aceste manipulări negândite: Reducerea aportului de apă în mări face ca salinitatea să crească cu 40% în câteva decenii, cu consecințe foarte grave asupra faunei dar și a economiei piscicole.

Managementul resurselor de apă implică și măsuri de monitorizare cantitativă și calitativă a apelor, de prevenire și control al inundațiilor, de management bazinal și interbazinal (stocaj, drenaj, transferuri etc.), de controlare a salinității, sedimentelor, insectelor etc.

Sursele și situația asigurării necesarului de apă

Toate formele de viață au nevoie de apă. Nevoile biologice ale omului sunt modeste, de numai câțiva litri pe zi. Totuși, omul modern consumă mult mai mult. Până nu de mult însă omul a privit numai la necesitățile sale de apă, mereu crescânde, pentru satisfacerea cărora a apelat treptat la noi surse. Țări precum Ciprul, Danemarca, Slovenia, Elveția își asigură 80-100% din necesar din ape subterane; Spania, Belgia, Finlanda, Olanda își asigură peste 90% din ape de suprafață, Malta apelează și la ape meteorice, țările arabe se bazează mult (uneori exclusiv) pe desalinizarea apei marine și experimentează exploatarea ghețarilor, ploile artificiale etc. Acumulările artificiale și sistemele de irigații, aducțiunile interbazinale și regularizarea cursurilor de apă, exploatarea masivă a pânzelor freatice și a apelor de adâncime și mai ales poluarea tuturor surselor de apă pun probleme serioase din punct de vedere ecologic, amenințând dezvoltarea durabilă în general și adesea deja și direct sănătatea colectivităților umane actuale. Pe plan mondial, consumul de apă și domeniile de consum variază mult. Pe ansamblu este în creștere, dar țările dezvoltate, după ce au atins un vârf de consum la mijlocul anilor 70, au luat măsuri de economie și au reușit chiar o reducere treptată a consumului de apă. Astfel, în 1980 consumul de apă pe cap de locuitor a fost de 1980 m3 în SUA, 1172 în Canada, 962 în Egipt, 946 în Finlanda, 836 în Belgia, 460 în China, 423 în Polonia, și doar 60 în Malta. În 1990, consumul de apă pentru industrie a atins 250 milioane tone pentru fier și oțel, 30 milioane tone pentru industria aluminiului, 21 milioane tone pentru industria îngrășămintelor chimice, 14 milioane tone pentru industria alimentară, 47 milioane tone pentru industria celulozei și hârtiei, 50 milioane tone pentru industria textilă, 9 milioane tone pentru industria cauciucului, 75 milioane tone pentru industria rafinări petrolului, 15 milioane tone în alte industrii. În total peste 500.000.000 tone de apă.

Asigurarea corespunzătoare a populației cu apă este o problemă peste tot, deși este în principiu declarată prioritară față de satisfacerea altor nevoi de apă (industrie, agricultură etc). Ca domeniu de utilizare, destinația este și ea foarte diferită în funcție de mulți factori. Astfel, pentru țări precum Olanda, Belgia, Austria sau Franța, principala utilizare ex situ este ca apă de răcire; pentru Norvegia și Suedia sunt alte utilizări industriale. Consumul de apă a crescut continuu pe plan mondial, crescând de trei ori față de 1950, iar pierderile definitive din apele de suprafață sau subterane au crescut de peste șapte ori în ultimul secol. La nivel mondial, 884 de milioane de oameni nu au acces la apă potabila (.http://www.wateraid.org/ international/what_we_do/statistics/default.asp). Ca rezultat, 1,8 milioane de copii mor în fiecare an din cauza bolilor cauzate de apă nepotabilă și condiții sanitare necorespunzătoare. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (http://www.who. int/features/qa/70/en/ ), asigurarea apei potabile ar putea preveni anual: 1.4 milioane de morți ale copiilor, din cauza diareei, 500 000 de decese datorate malariei, 860 000 de decese din cauza malnutriției copiilor, și 280 000 de decese prin înnecare.

Lucrarea de față se doreste a fi o pledoarie în favoarea cunoașterii și aplicării principiilor microbiologice în ceea ce privește parametrii calitativi ai unor surse de apă din mediul urban, pe raza Municipiului Craiova.

Se prezintă, de asemenea, o trecere în revistă a aspectelor esențiale ale relației apei cu sănătatea omului și alte informații despre apa potabilă.

CAPITOLUL I.

APA – RESURSĂ NATURALĂ

Aspecte generale privind conceptul de calitate a apei

Apa în România

În România, utilizarea apei este foarte diversă, existând o serie de particularități. Prețul este încă foarte redus și consumul cu randament scăzut, putându-se frecvent vorbi de risipă. Situația s-a modificat mult în ultimii ani. A scăzut consumul în industrie și în zootehnie, prin reducerea activității respectivelor sectoare. Pentru irigații, în 1988, în 90% din sisteme, apa nu corespundea normelor legale (STAS 9450/88). Actualmente, utilizarea apei pentru irigații s-a redus foarte mult, iar în privința calității ei nu mai există date. Pentru îmbăiere, nici o zonă amenajată naturală nu îndeplinea normele de calitate în vigoare (STAS 12585/87, iar din iunie 2002 Normele de Calitate aprobate prin HG 459/2002), nefiind prin urmare niciuna autorizată sanitar. Legat de acoperirea nevoilor de apă ale populației, a crescut procentul de alimentare în sistem centralizat, actualmente peste 60 % din populație (90% din populația urbană și 15 % din cea rurală) are asigurată aprovizionarea cu apă potabilă în sistem centralizat. Sursa predominantă o reprezintă apele de suprafață. Ca sisteme de alimentare individuală, sunt în evidență aproape un milion de fântâni. Problemele sunt numeroase și grave: Nu toate sursele de suprafață sunt protejate sanitar, multe rețele funcționează cu intermitențe peste limitele admise, iar o mare parte din instalațiile de tratare au eficiență sub 90%. Datorită creșterii populației mondiale și a altor factori, tot mai puțini oameni benefici beneficiază de apă potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea producției, o distribuție mai bună, și nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe țări. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă și controlul acesteia. Experții prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creșterii populației mondiale și creșterii contaminării prin poluare și încălzire globală.

În 2005 în SUA prețurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare și au existat temeri pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească prețuri duble pentru aceeași cantitate, dar de apă îmbuteliată.

Conform standardului din țara noastră, pentru ca apa să fie potabilă, sestonul nu trebuie să depășească 1ml/m³. Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură și industrie, și primește din ce în ce mai multă atenție pentru a fi folosită judicios pentru generațiile viitoare.

Problema apei este tot mai acută în țară și în lume. Științele și tehnologiile au progresat mult, dar și populația globului, exploatarea resurselor și poluarea au crescut continuu, astfel că asigurarea cantitativă și calitativă a apei pentru colectivitățile umane, în ciuda eforturilor deosebite pe plan național și internațional, nu este nici pe departe "rezolvată" și nici măcar aproape de rezolvare. În plus, se conștientizează tot mai mult aspectul ecologic și se impune abordarea globală și integrată a problemei apei, și nu prin viziuni predominant sectoriale și tehniciste ca până acum. Apa fiind o problemă globală, decalajele trebuie recuperate și eforturile la nivel internațional coordonate. De aceea, Organizația Națiunilor Unite, prin organisme specializate precum Organizația Mondială a Sănătății, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, FAO, UNDP și altele promovează noile abordări necesare unei dezvoltări durabile, inclusiv cu privire la apă. Uniunea Europeană, prin Directiva-Cadru nr. 60/2000 privind Apa, a dat un impuls și un important cadru comun de acțiune către țările europene.

IMPORTANȚA APEI

Apa este un mare generator de oxigen atmosferic și cel mai mare absorbant de caldură. Ea este component insemnat al lumii vii și o importantă resursă necesară în majoritatea activităților umane. Apa determină și realizează cel mai important circuit – circuitul apei in natură – menținând echilibrul întregului mediu. Circuitul natural al apei se face, ca medie, în timp de 9 zile. Concomitent, apa participă esențial și în cadrul altor circuite (cel al oxigenului, al carbonului).

Reglează temperatura. Apa, care ocupă peste 70% din suprafața Terrei, împreună cu atmosfera, servește ca mediu de transfer al căldurii ajutând și la reglarea climei.

Este izvor hidroenergetic. Energia râurilor a fost folosită multă vreme la ridicarea apei pentru irigat sau la mori de apă ajungându-se în final la hidrocentrale care transformă energia hidraulică în energie electrică. Au ca avantaje faptul că produc o formă de energie regenerabilă, nepoluantă, care este de 3-5 ori mai ieftină decat cea produsă în termocentrale, ulterior cheltuindu-se mai putin. Rentabilitatea hidrocentralelor crește prin valorificarea complexă a lacurilor de acumulare (navigație, piscicultură, agrement) participând astfel în procent de 20-25% la producția mondială de energie electrică. Potentialul hidroenergetic global se analizează pe trei trepte: teoretic (total), tehnic (posibil a fi amenajat) si economic (rentabil). Cel teoretic este foarte mare (54.200 miliarde kWh), cel tehnic se reduce la 45%, iar cel economic ramâne cam 13%. Pe continente, Asia deține circa 40% din potentialul hidroenergetic, urmată de Africa 20%, America de Nord si Sud. Un mare potential hidroelectric au fluviile: Zair, Enisei, Brahmaputra, Yangtze, Columbia, Parana, Nil si Zambezi. Potentialul hidroenergetic este deosebit de valoros pentru unele state sarace in combustibili fosili: Brazilia, Zair, Japonia, Suedia de aceea se fac amenajari complexe in sistem cascada (Rin, Ron, Volga) precum și pe afluenți (Olt), se experimentează și se extinde cu repeziciune construcția microcentralelor. Printre hidrocentralele mari ale lumii sunt: centralele de pe Parana, cele de pe fluviul Columbia (SUA), pe Sf. Laurențiu (Canada), pe Volga și Enisei (din Rusia).

Apa este element de răcire și purtător de energie. De asemenea, este folosită în industria chimică pentru obținerea acidului sulfuric, a bauxitei, celulozei și hârtiei. Conține numeroase substanțe minerale. În apa mărilor și oceanelor au ajuns de-a lungul timpului aproape toate elementele cunoscute, aduse de către apele curgătoare, de vânturi, emanate de vulcani, sau praf cosmic. Ele sunt fie dizolvate în apa, sub formă de soluții, fie sub formă de substanțe precipitate acumulate în sedimentele marine. Repartiția lor geografică este în funcție de caracteristicile lor fizico-chimice, dar și de relieful oceanic: litoral, platforma continentală. Substanțele dizolvate sunt constituite din aproximativ 60 de elemente chimice, multe dintre ele cu mare importanță economică. Cantitatea acestora, la nivel global, este enormă, fiecare km3 de apă conținând în jur de 40 milioane tone de substanțe solide dizolvate. O tonă de apă marină conține: 19 kg clor, 10 kg sodiu, peste 1 kg magneziu, aproape 1 kg sulf, 0.5 kg calciu, 0.5 kg potasiu și cantități mici de crom, fluor, zinc, cositor, aur, argint, uraniu, nichel. În condiții economice se extrag deocamdată: clorura de sodiu, cea de magneziu, sărurile de potasiu, bromul, diverși compuși metalici și apa potabilă. Clorura de sodiu (sarea) se extrage prin evaporarea apei în: SUA, Japonia, Australia, Israel, China, Arabia Saudita, Kuwait, Mexic, Brazilia, Egipt. Magneziul folosit în aliaje ușoare pentru aeronautică, este extras din ocean în: Marea Britanie, SUA, Norvegia, Franta, Italia, Grecia. Alte elemente, îndeosebi compuși metalici se extrag în cantități foarte mici, experimental: aluminiu, zinc, plumb, cositor, mangan, mercur, aur, argint, uraniu.

Noduli polimetalici: Pe câmpiile și platourile suboceanice (4000 – 6000 m adâncime) s-au identificat noduli polimetalici. Acestia sunt concretiuni sferoidale care pardosesc fundul oceanului. Ei conțin circa 40 de elemente, dar de importanță economică sunt numai: manganul, fierul, nichelul, cobaltul și cuprul. Conținutul în aceste elemente diferă dupa ocean și câmpul regional de noduli, fiecare depunandu-se în alt tip de mediu suboceanic. Numai în Pacific au fost identificate peste 100 de câmpuri de noduli, estimate la 1.500 miliarde tone. Deocamdată se fac numai cercetari și experimente de exploatare de către țari precum: SUA, Canada, Franta, Marea Britanie, Japonia, Germania. Exploatarea minereurilor de pe fundul oceanic cade însă sub incidența dreptului mării care îl socotește patrimoniu comun al omenirii, dar care vine oarecum în contradicție cu Convenția din 1958, prin care ONU atribuie statelor riverane dreptul de a exploata resursele minerale "până la adâncimea la care se poate exploata fundul mării".

Apa este o resursă importantă pentru turism. Plajele însorite ale mărilor din toată lumea atrag anual mii de turiști, dar pentru a ne putea scălda fara urmări neplăcute aceasta nu trebuie să conțină bacterii, sau alge care dau apei o culoare verzuie și care nu invită pe nimeni la scăldat. Aceste ape nu se ivesc numai pentru mări, dar și pentru apele curgătoare, lacuri și piscine. Calitatea apei din punct de vedere bacteriologic, este asigurată print-un tratament potrivit. Agentul de sterilizare cel mai folosit este clorul, fie sub formă de apă de Javel (hipoclorit de sodiu), NaClO, fie sub formă de granule de hipoclorit de calciu, Ca(ClO)2.. Prin adăugarea acestor produse, pH-ul apei ajunge spre valoarea 12, mult prea mare comparativ cu valoarea ideală care este în jur de 7.6. De aceea, se adaugă produse acide, care coboara pH-ul până la valoarea dorită. Tratamentul cu apa de mare este practicat în toată lumea deoarece aceasta este o apă minerală tot timpul anului, iarna practicându-se în saloane specializate. Aceasta se numeste talasoterapie și se poate practica și la Marea Neagră între mai și septembrie. Băile în mare se fac după expunerea la soare de 15 minute pentru evitarea incidentelor neplăcute precum stopul cardiac. Valurile reprezintă un masaj pentru piele. Apele subterane sunt folosite pentru tratamente. În stațiunile balneo-climaterice sunt tratate afecțiuni precum cele ale aparatului respirator, cardio-vascular, locomotor, boli ale sistemului nervos și boli endocrine. Zăpada constituie o alta variație a apei cu o ridicată valoare economică datorită sporturilor de iarnă. Pârtiile precum cele din Brașov reprezintă un venit important pentru România.

Apa dulce folosită pentru consum. Apele dulci (apa subterană, din lacuri si rauri, ghețari și zăpezi, care are un conținut de săruri minerale sub 0,5 grame la litru), reprezintă o mare bogație. Circa 60,7% din resursele de apă dulce ale planetei se află în Asia și America de Sud (34% respectiv 26,7%).

Apa este indispensabilă pentru agricultură. Fertilitatea solului se formează și dă randament numai împreună cu apa, iar dacă se dorește o producție mare sunt necesare irigațiile. În prezent 40% din producția agricolă mondială provine de pe pământ irigat. Doua treimi din agricultura irigată se afla în Asia. Circa 70% din cerealele recoltate în China provin de pe pământ irigat, în timp ce în India revin 50%, iar în S.U.A. 15%.

Apa și viața, sunt două elemente legate unul de celalalt mai mult decat ne-am putea noi închipui. A devenit deja un stereotip formula "apa este leagănul vieții". Și într-adevăr, dacă ne gândim puțin ne dăm seama că așa este, că primele forme de viață au aparut în mările ce acopereau cândva, de mult întreg uscatul Planetei Albastre. Acolo au luat naștere primele organisme, invizibile pentru ochiul uman, niște celule simple plămădite din acizi nucleici sub impulsul radiațiilor ultraviolete ale Soarelui. Ceea ce le deosebea de celelalte substanțe din marea masă de apa era faptul că ele puteau să se dividă și să transmită caracterele lor celulelor care se formau ulterior. Așadar aveau viață!!!!

Dacă viața a luat naștere în mediul acvatic, atunci nu mai are nici un rost să ne întrebăm de ce organismele nu pot supraviețui fără apa mai mult de câteva zile. De exemplu omul poate să reziste fără mâncare aproape patruzeci de zile, dar fără apă nu poate să trăiască mai mult de cinci zile. E doar un exemplu pentru că unele plante și animale nu pot trăi deloc fără apă: peștii, atât de minunați ca forme și atât de grațioși în mișcarea lor nu rezistă mai mult de cateva minute fără prețiosul lichid. O floare lăsată fără apă se usucă în câteva ore… La cealaltă extremă se situează unele viețuitoare care ne uimesc prin capacitatea lor de a reține apa (cămila), dar care nu pot nici ele să trăiască în absența ei.

Se spune că un corp uman este format în mod obișnuit din 70% apă, ca pepenii sau castraveții conțin apă în proporție mai mare de 85%. Asadar fie că vrem, fie că nu vrem apa constituie însăși esența noastră ca organisme vii.

Apa are un rol esențial în întreținerea vieții. Fără apă nu ar putea exista viața. În organism, apa intră în compoziția organelor, țesuturilor și lichidelor biologice. Ea dizolvă și transportă substanțele asimilate și dezasimilate; menține constantă concentrația sărurilor în organism și, evaporându-se pe suprafața corpului, ia parte la reglarea temperaturii. Apa contribuie la fenomenele osmotice din plante și are o deosebită importanță în procesul de fotosinteză. În natură, apa se gasește sub toate starile de agregare: solidă(gheața, zăpada, grindina), lichidă(apa de ploaie, ape subterane, oceane, mari, fluvii, râuri, etc.), gazoasă(vapori de apa din atmosferă).

În natură apa urmează un circuit. Se poate vorbi despre apă de ploaie, apa râurilor și izvoarelor, apa de mare, etc. Astăzi, constatăm că apa nu reprezintă numai o condiție a existenței vieții ci și o necesitate. Avem nevoie de apă ca să producem hidroenergie. Folosim în acest scop apele navalnice ale râurilor sau apele mărilor care se abat periodic asupra uscatului sub forma mareelor. Avem nevoie de apă ca să răcim reactoarele centralelor atomice, deci tot ca să putem obține energia electrica. Avem nevoie de apă în orice ramură industrială. De exemplu, apa folosește în industria chimică la fel de mult ca și în industria metalurigică sau în cea alimentară. Nici o activitate umană nu ar putea avea loc fără apă.

Să nu uitam însă că apa este folosită pentru consum ca aliment și pentru igiena umană. Consumul de apă ce revine pe om/zi variază între 3 litri, în zonele aride ale Africii și de 1,045 litri la New York. În medie, în 24 de ore, un om adult consumă în scopuri alimentare 2-10L de apă. Apa, cea mai raspandită substanță de pe suprafața Terrei este și cea mai necesară pentru desfășurarea vieții. În absența ei, întreaga planetă pe care locuim ar arăta precum deșerturile absolute. De aceea, în scopul conservarii acestei resurse naturale, precum si in scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile pe calea apei se impune cu necesitate întreprinderea de măsuri riguroase de protecție a surselor și instalațiilor de aprovizionare cu apă precum și de control permanent al apei atât sub aspect ecologic cât și sub aspect sanitar al purității, în cazul apei potabile.

Distributia apei la nivelul globului

Fiecare dintre noi am considerat la un moment dat că apa este o resursă inepuizabilă, că o putem folosi oricând și în orice cantitate, dat fiind că există circuitul natural continuu al apei (Figura 1.1). Astfel, apa râurilor, lacurilor, mărilor și oceanelor se evaporă și trece în atmosferă sub formă de apă atmosferică. Aceasta este purtată de curenții de aer până ajunge în zone mai reci unde se condensează și cade la suprafața solului sub formă de apă meteorică. Odată ajunsă pe sol, apa poate întâlni un strat permeabil pe care îl străbate formând apa subterană sau unul impermeabil rămânând la suprafață, unde, împreună cu apa subterană ajunsă din nou la suprafață, formează apa de suprafață (Mănescu, S., 1991).

Figura1. 1 – Circuitul apei în natură – (după U. S. Geological Survey)

Pentru o reprezentare schematică a distribuției apei pe Pământ, putem analiza repartiția acestei resurse așa cum este redată în figura 1.2. Astfel, se poate observa faptul că rezerva mondială de apă este de 1.386 milioane km3 de apă, peste 96% fiind apă sărată. Mai departe, din totalul de apă dulce, peste 68% este blocată în gheață și ghețari, iar 30% din apa dulce se găsește în subteran. Sursele de apă dulce de suprafață, cum ar fi râurile și lacurile, însumează doar 93.100 km3, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 1/150 din totalul de apă. Totuși, râurile și lacurile reprezintă sursele principale de furnizare pentru apa folosită zilnic de oameni.

Figura 1.2. – Distribuția rezervelor de apă ale Pământului – (după Encyclopedia of

Climate and Weather, 1996)

Așa cum reiese și din analiza tabelului de mai jos (Tabelul 1.1), rezervele de apă de pe Pământ sunt imense, dar acestea sunt compuse în majoritate din apă sărată, care nu poate fi folosită pentru consum uman sau pentru irigații. Cantitatea de apă dulce este și ea impresionantă, dar distribuția sa nu este egală pe Glob.

Tabelul 1.1

Estimare a distribuirii apei pe Glob (după Water resources, 1996)

Consumul de apă potabilă variază într-un oraș modern între 100 si 500 litri pe zi și persoană. Apa este consumată atât pentru satisfacerea nevoilor vitale, dar și nevoile specifice aglomerărilor umane legate de echipamentul igienico-sanitar modern, nevoile agriculturii – irigații, zootehnie și ale industriei, astfel că necesarul total de apă crește de 10-12 ori față de cel menționat (Turtoi M., 1998).O aprovizionare cu apă curată este o cerință esențială pentru stabilirea și întreținerea unei comunități sănătoase. Ea acționează nu doar ca o sursă de apă potabilă, ci și ca un furnizor de hrană pentru susținerea vieții acvatice și, de asemenea, prin folosirea sa la irigații în agricultură (Turtoi M., 1998).

CALITATEA APEI ÎN JUDEȚUL DOLJ

Calitatea apelor freatice din Câmpia Olteniei a fost determinată pe baza analizelor chimice efectuate la probele de apă prelevate din forajele hidrogeologice de ordinul I si II, la execuție, la pompări experimentale periodice sau prin Programul de supraveghere. În aprecierea calității apelor freatice s-a ținut cont de o serie de indicatori care, prin conținutul ridicat, peste limitele excepționale de potabilitate admise de Legea nr. 458/2002, depreciază calitatea apei. Captările de apă subterane pentru alimentarea cu apă a municipiului Craiova din foraje hidrogeologice și drenuri de la Popova și Marica privind compoziția chimică sunt redate în tabelul 1.2.

Tabel 1.2

Indicatori chimici ai compoziției apei la captările Popova si Marica (după Raport privind starea mediului în județul Dolj, 2005)

Influența emisiilor bogate în compuși de azot atât în aer, cât și în ape, a determinat o creștere a concentrațiilor compușilor de azot și în apele din zonele învecinate Combinatului Chimic Craiova, respectiv Filiași-Ișalnița, la nord, și Valea Stanciului-Zăval, la sud. Monitorizarea apelor freatice în perimetrul Câmpiei Olteniei de către Direcția Apelor Jiu se realizează în forajele hidrogeologice din rețeaua națională de monitorizare a apelor freatice, care captează apele subterane cantonate în depozitele detritice ale teraselor Jiului și ale afluenților. În acest perimetru, deasupra stratului freatic se întâlnește uneori un strat acvifer suprafreatic care este captat de fântânile locuitorilor din localitățile componente. Acestea au concentrațiile compușilor de azot mai ridicate decât cele din acviferul teraselor. În Tabelul 1.3 sunt redate câteva valori obținute după analizarea probelor de apă în cadrul Laboratorului Direcției de Sănătate Publică Dolj, la câteva fântâni publice din diverse localități ale județului, la care valorile azotaților se situează peste CMA (concentrația maximă admisă, în conformitate cu Legea apei potabile nr. 458/2002).

Tabelul 1.3

Compoziția chimică – indicatorul azotat la câteva surse de apă din localități din județul Dolj (după Raport privind starea mediului în județul Dolj, 2005)

Așa cum reiese și din datele expuse în tabelul 1.3, se remarcă faptul că în aceste localități, indicatorul azotat are o valoare care depășește de 2 (Cernătești, Bratovoiești) – până la 5 ori (Desa) concentrația maximă admisă, în conformitate cu Legea apei potabile 458/2002, care admite ca valoare maximă (CMA) pentru acest indicator, valoarea de 50 mg/l. În ceea ce privește caracterizarea apelor subterane, se constată că de-a lungul timpului, regimul natural al apelor subterane a suferit o serie de modificări cantitative și calitative. Aceste modificări sunt datorate atât folosirii lor ca sursă de alimentare cu apă (apă potabilă și industrială) pentru populație, executării unor lucrări hidrotehnice și hidroameliorative, cât și factorilor poluatori (naturali și antropogeni). Deși în ultimii ani intensitatea impactului antropic a scăzut (reducerea volumului producției industriale și a zootehniei a dus la scăderea cantităților de substanțe poluante evacuate în receptorii naturali) și au început să se pună în practică măsuri de epurare a apelor uzate, calitatea apelor subterane rămâne încă necorespunzătoare datorită ritmului lent de autoepurare al acesteia.

CAPITOLUL II

MICROORGANISMELE DIN APĂ ȘI BOLILE CU TRANSMITERE HIDRICĂ

Apa poate avea o mare influență asupra stării de sănătate a organismului uman. Sunt teorii care afirmă chiar că succesul civilizației moderne nu se trage în principal din revoluția industrială ci mai mult din redescoperirea igienei..

2.1. Patologia hidrică infecțioasă

Pe primul plan al acțiunii apei asupra sănătății omului stă patologia hidrică infecțioasă. Ea este astăzi un concept firesc, dar a fost acceptat public târziu și nu ușor. Prima demonstrație oficială și practică a relației apă – epidemii a făcut-o dr. John Snow la Londra în 1854, probând corelația dintre epidemia de holeră – consumul apei din fântâna de pe Broad Street și o latrină din vecinătate, folosită de bolnavi de holeră, determinând oficialitățile să realizeze primele canalizări.

Patologia hidrică infecțioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este statistic în creștere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor boli virale și parazitare, care stau tot mai mult în atenția specialiștilor. Bolile cu transmitere hidrică continuă să facă în lume zilnic peste 25.000 de victime. O statistică americană pe 60 de ani (1920-1980) indică 1405 epidemii hidrice, din care 5 cu peste 10.000 cazuri, 5 între 5-10.000 cazuri, 9 între 3.5000 cazuri, 31 între 1-3000 cazuri, 39 între 500-1000 cazuri, 44 cu 300-500 cazuri, restul cu sub 300 de cazuri / epidemie. Din aceste 1405 epidemii, 603 au survenit în sisteme comunitare, 500 în sisteme non-comunitare și 302 în sisteme individuale. Spectrul de boli a cuprins zeci de afecțiuni diferite. Germania a înregistrat multe epidemii hidrice, unele de mare amploare cum este cea din 1882 de la Hamburg care a făcut 8500 de morți….

În România au fost înregistrate oficial în perioada 1985 – 1995 un număr de 75 de episoade de epidemii hidrice, cu un total de 10238 persoane afectate. Maximul s-a înregistrat în 1993. Se estimează însă că aceste date sunt mult subevaluate față de situația reală, din cauza raportării deficitare.

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă infectarea și prin spălare și îmbăiere (leptospiroză, schistostomiază, tularemie) și prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil ) hidrică sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare. Dacă anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate în România, multe au încă o frecvență ridicată în țara noastră. La nivel mondial, boala diareică este a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare, iar studii în țări dezvoltate arată că incidența bolilor diareice este puternic subestimată, ele fiind, contrar părerii generale, mai frecvente la vârstnici decât la copii, iar efectele socio-economice foarte importante. Un studiu pe 10 ani în Cleveland (SUA) indică boala diareică de etiologie virală ca a doua cauză de boală după rinofaringită.

Mari diferențe în patologia hidrică vin din diverse cauze, din care unele legate de agentul patogen. Unii agenți patogeni trăiesc doar în anumit climat (de regulă tropical), alții au nevoie pentru ciclul lor biologic de anumite insecte sau alte organisme vii ca să se înmulțească…. Același tip de sursă de infecție face să ajungă în apă cantități diferite de infectant. Astfel, în cazul impurificării fecaloide, într-un gram de fecale există Escherichia coli și Salmonella typhi de ordinul miliardelor, Amoeba dizenteriae, Vibrio cholerae și Shigella și Enterovirusuri de ordinul sutelor de milioane, Giardia de ordinul milioanelor, ouă de tenii și ascarizi de ordinul zecilor de mii etc. Timpul de supraviețuire în apă a agentului patogen diferă mult și el. De aceea, unele ape contaminate masiv nu produc epidemii deoarece prin diluție scade doza c ajunge într-un anumit om sau animal, sau agenții patogeni liberi în apă mor repede. Astfel, supraviețuirea în apă e în medie de un an la ascarizi, 9 luni la tenii, 3 luni la enterovirusuri și Escherichia coli, 2 luni la Salmonella typhi, 1 lună la Shigella și Vibrio cholerae, 25 de zile la Amoeba dizenteriae și Giardia, 10 zile la Hymenolepis…. Doza infectantă diferă și ea enorm de la o boală la alta. Astfel, pentru a se îmbolnăvi, statistic un om trebuie să ingere în medie (Doza infectantă 50%) miliarde de Escherichia coli, sute de milioane de vibrioni holerici, zeci de milioane de Salmonella typhi, zeci de mii de Shigella, dar numai câteva sute de enterovirusuri, câteva zeci de Amoeba sau Giardia sau Balantidium câțiva ascarizi sau leptospire… și în fine ajung pentru infectare un singur Hymenolepis sau Tenia…. Desigur doza depinde și de organismul-țintă – vârstă, stare de sănătate etc. Evoluțiile recente sunt foarte îngrijorătoare. Succesele obținute în prima parte a secolului în combaterea bolilor infecțioase cu transmitere hidrică a dus la o reducere a atenției și fondurilor alocate în acest sector, iar autoritățile sunt adesea ignorante. 2 milioane de copii mor anual prin boli diareice transmise hidric, iar numărul anual de astfel de îmbolnăviri se estimează la 900.000.000. Astfel, în țările în curs de dezvoltare, se înregistrează anual amibiaze (400 milioane infectați, 30.000 morți), poliomielită (80 milioane infectați, 10.000 morți), febră tifoidă (1 milion infectați, 25.000 morți), ascaridoză (1 miliard infectați, 20.000 morți), schistostomiază (200 milioane infectați, 500.000 – 1.000.000 morți), trepanosomiază (1 milion infectați, 5.000 morți), malarie (800 milioane infectați, 1.200.000 morți) etc.

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea țărilor, iar germenii sunt tot mai rezistenți la dezinfectante. Scăderea imunității populației, în principal prin îmbunătățirea generală a igienei, a produs o creștere a susceptibilității la boli hidrice. Se preconizează că securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.

Patologia hidrică infecțioasă cuprinde: boli virale, boli bacteriene, boli parazitare

Epidemiologie

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă infectarea și prin spălare și îmbăiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) ;i prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Dacă anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate în România, multe au înca o frecvența ridicată în țara noastră. La nivel mondial, boala diareica este a doua cauză de deces dupa bolile cardiovasculare, iar studii în țari dezvoltate arată că incidenta bolilor diareice este puternic subestimata, mai frecvente la vârstnici decât la copii, iar efectele socio-economice importante.

Principalele grupe de microorganisme prezente in apa sunt reprezentate prin:

Bacterii patogene și potențial patogene

Virusuri patogene

Protozoare patogene

2.2. Forme de manifestare a bolilor infecțioase transmise pe cale hidrică

Pentru apariția unei boli hidrice sunt necesare următoarele condiții:

existența unui eliminator de germeni (bolnav sau purtator);

viabilitatea în apă a germenilor patogeni;

un timp suficient pentru producerea bolii;

existența unei populații receptive.

Formele principale de manifestare a bolilor infecțioase transmise pe cale hidrică sunt:

epidemia,

endemia,

forma sporadică.

Epidemiile hidrice

Reprezintă forma cea mai gravă prin numărul mare de persoane și extinderea facilă. Ele trebuie diferențiate de alte tipuri de epidemii pentru care se instituie măsuri de prevenire și combatere specifice, (epidemiile alimentare, de contact etc..)

Ignorarea lor poate duce la un dezastru prin numărul mare de cazuri și dificultățile de tratament și profilaxie.

Epidemiile hidrice au caracteristici principale și secundare.

Caracterele principale, definitorii în orice epidemie hidrică sunt:

Apar brusc, un număr mare de cazuri, caracter cunoscut sub denumirea de caracter cronologic.

Predomină în jurul unei surse de apă care a favorizat epidemia (izvor, fântână, conductă) caracter cunoscut sub denumirea de topografic , bine evidențiat pe o hartă.

Epidemia cuprinde majoritatea populației receptive, indiferent de sex, vârstă sau de profesiune.

După inițierea măsurilor de combatere, epidemia încetează tot atât de repede pe cât a apărut, persistând doar unele cazuri transmise prin contact (asa numita coadă a epidemiei).

Caracterele secundare – nu sunt definitorii, dar întăresc suspiciunea de epidemie hidrică:

epidemia este precedată de îmbolnăviri digestive (diaree, diaree dizenteriformă) dată în general de alți germeni decât cei care produc epidemia, ziși și germeni de întovărășire.-mai ales la copii, de aceea pediatrii sunt cei care pot prevedea aparitia unei epidemii hidrice.

dacă se fac cercetări tehnice pentru a vedea cauza poluării apei, se găsesc deficiente (conducte sparte, fântâni cu defecțiuni de construcție sau utilizare etc.)

determinarea germenilor patogeni respectivi în apa bănuita a fi cauza epidemiei poate să dea rezultate negative, deoarece germenii au murit până s-a declanșat epidemia.

Exemplu: febra tifoida unde incubația este de 3 saptămâni, iar viabilitatea

în apă a bacilului tific este de 20-21 de zile.

Lipsa germenilor din apă nu trebuie să ne conducă la infirmarea apei ca declanșatoare a epidemiei.

Endemia implică:

număr redus de cazuri, dar care se găsesc permanent într-o anumită zonă sau localitate

mai frecvent în zonele în care nivelul de igienă este nesatisfăcător, ori acolo unde populația consumă apă de suprafață direct din râuri sau lacuri, fără o prealabilă tratare.

cazul oricărei boli infecțioase digestive hidrice în condițiile unor defecțiuni ale alimentării cu apă a populației (ex. Delta Dunării unde se bea apă direct din râu).

Numărul endemiilor ca urmare a măsurilor luate a scazut astăzi foarte mult.

Epidemia sporadică sau de cazuri izolate se manifestă ca:entitate individuală; totuși, dacă urmărim formele sporadice de boli infecțioase hidrice constatăm că prezența lor este mai mare când, în localitatea respectivă sunt defecțiuni ale alimentării cu apă sau poluare.

mai ales în anumite boli mai puțin caracteristice transmiterii prin apă, sau în cazul bolilor în care apa este recunoscută ca o cale de transmitere a îmbolnăvirilor.

Cauzele bolilor cu transmitere prin apă in România ar fi, în esență, următoarele:

Majoritatea, țevilor prin care circulă apa potabilă au o vechime de aproape o sută de ani, Ministerul Sănătății și Familiei susține că, nu s-au depășit limitele admise la plumb din apă .

Locuitorii care folosesc apa din fântâni sunt expuși contaminării cu nitrați, în orașe, plumbul, care apare în apă prin erodarea țevilor învechite; apa mai acidă și mai caldă se încarcă mai mult cu plumb, în contact cu țevile învechite.

Contraindicată folosirea apei calde pentru consum sau pentru gătit; prin acumularea în organism, plumbul poate cauza întârzieri în dezvoltarea psihică a copiilor, infertilitate masculină, cancer pulmonar și gastric la adulți.

Aluminiului peste limita normală,( 0,2 mg/l, potrivit standardelor europene), crește semnificativ riscul de apariție a bolii Alzheimer.

Bolile transmise prin apă se datorează:

Bacteriilor

Paraziților

Virusurilor

Protozoarelor

Bacteriile agenți de transmitere a bolilor pe cale hidrică sunt prezentate în Tabelele 2.1; 2.2 și 2.3

Tabel 2.1

Bacterii si bolile transmise de acestea

Tabel 2.2

Caracteristici importante ale unor boli hidrice

Tabel 2.3

Caracteristici importante ale unor infectii acute intestinale

BOLI DE NATURĂ BACTERIANĂ

Enterocolita cu Salmonella

Există numeroase serotipuri de Salmonella, peste 200, iar doza infectantă este 106.

Boala are un mecanism enteroinvaziv și enterotoxigen.

Invazia – germenele cu tropism pentru ileon și colon invadează epiteliul, provocând distrucție, iar în submucoasă determină reacție inflamatorie în lamina propria, întregind un sindrom dizenteriform ca la Shigella

Secreția prin toxine are efect enterotoxigen, care apare în toxiinfecții alimentare.

Tabloul clinic asociază febră de tip septic, semne de gastroenterită cu sindrom dizenteriform, scaune apoase mucosanguinolente, greață, vărsături cu abdomen destins de volum, bradicardie, meningism.

Complicațiile sunt reprezentate de meningită, septicemie, artrite.

Diareea cu Campylobacter jejuni

Se întâlnește la copii între 1-15 ani și reprezintă 25% din etiologia bacteriană.Este un germene enteroinvaziv, produce ulcerații extensive în jejun, ileon, colon.

Mecanisme: – enteroinvaziv – care determină sindrom dizenteric;

– enterotoxigen – care determină diaree apoasă.

Tablou clinic: febră, vărsături, diaree apoasă până la sanguinolentă, dureri abdominale, rar bacteriemie și sindrom de deshidratare.

Evoluția este prelungită, uneori recidivantă.

Complicații: sindrom Guillain-Barré, eritem nodos, artrită reactivă, sindrom Reiter.

Diareea cu Yersinia enterocolitica

Yersinia enterocolitica – responsabilă de diaree acută;

Yersinia pseudotuberculosis – care are un tablou clinic de adenită mezenterică cu sindrom pseudoapendicular( rareori diaree).

Yersinia enterocolitica acționează prin două toxine: yst 1 și yst 2, care determină aspect de colită ulceroasă sau cel mai des de ileocolită inflamatorie.

Tablou clinic. Boala are aspect de gastroenterită cu sindrom dizenteriform la copii sub 2 ani, febră 40ºC în 40-50% din cazuri. Durerile abdominale sunt sub formă de colici în 20-80% din cazuri. Diareea apoasă apare la 55-98% din cazuri; uneori poate fi mucosanguinolentă, însoțită de febră, vărsături.

Boala este autolimitată, de obicei la copilul mare. Evoluția poate fi scurtă de 2 zile sau mai lungă, de 3-4 săptămâni.

Complicații: pot apare artrită reactivă, eritem nodos, miocardită, anemie hemolitică.

Dizenteria

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza următoarelor g p p p elemente: diaree febrilă cu scaune cu puroi și sânge, noțiune de contagiu, iar în coprocitogramă se găsesc neutrofile nesegmentate/segmentate, cu coprocultură pozitivă.

Diagnostic diferențial se face cu alte infecții enterale (E. coli), toxiinfecții alimentare, cu alte infecții grave la debut (meningita) sau cu invaginația intestinală (scaune cu sânge).

Complicațiile sunt reprezentate de deshidratare, acidoză, șoc infecțios care determină diaree trenantă, malnutriție și grefare de noi infecții.

Febra tifoidă și paratifoidă

S. typhi și S. paratyphi viabili în apă timp de mai multe săptămâni:

4-10 zile în apele curgătoare;

30 zile în apă de profunzime;

până la 4 săptămâni în apele stătătoare;

până la câteva luni în nămolul fântânilor și iazurilor;

în apele de canal durata de supraviețuire ar fi de 6-12 zile.

In gheata b.tific poate supraviețui 2-3 luni de zile,

în apele minerale circa 5 zile,

în apa de mare 4-9 zile.

• Calea hidrică reprezintă calea principală de transmitere; folosirea apei contaminate în scopuri menajere (spălatul veselei, legumelor, rufelor etc.), prin spălat ca și prin folosirea gheții naturale sau preparate dintr-o apă contaminată, utilizată în întreprinderile pentru prepararea și conservarea produselor alimentare

• epidemie de febră tifoidă: apariție explozivă și durata mai mare în comparație cu epidemiile transmise prin alimente.

Holera

vibrionul holeric este bine adaptat la condițiile de viață din apele de suprafață, viabilitate la câteva zile până la câteva luni.

În cursul ultimilor 15 ani holera clasică provocată de vibrionul holeric (Vibrio cholerae) a regresat mult chiar în regiunile endemice; în schimb holera El Torr se întâlnește tot mai frecvent.

Forma clasică a bolii, are manifestări variate, de la forme ușoare până la cele grave, urmate de deces; holera produsă de vibrionul El Torr se manifestă prin forme de gravitate mai mică.

Transmitere – apa de băut contaminată

Factori de propagare a bolii: lipsa instalațiilor sanitare, mai ales insuficiența de apă potabilă și pentru alte nevoi

Tularemia

Agentul patogen al tularemiei, Fr. tularensis, prezintă o rezistență remarcabilă în mediul extern.

În apă – viabilitate 2-3 luni de zile, iar în sol 10 zile – 2 luni.

Numeroasele focare de tularemie se înregistrează periodic în anumite colectivități din apropierea unor râuri de șes.

S-a izolat bacilul tularemiei din plante acvatice, din moluște etc, ceea ce dovedește multiplele posibilități de transmitere a acestei afecțiuni prin apă.

Îmbolnăvirile de tularemie sunt cauzate de consumul de apă contaminată de urina, dejecțiile sau cadavrele rozătoarelor.

În timpul verii îmbolnăvirile sunt cauzate de scăldarea în ape contaminate.

Bacilul tularemiei poate traversa tegumentele și mucoasele (mucoasa conjunctivală), chiar dacă ele sunt intacte.

Virusurile prezente în apă sunt:

Adenovirus

Coronavirus

Rotavirus

Astrovirus

Virusul hepatitei A,E

Parvovirus

Calicivirus

Circovirus

Picobimavirus

Transmiterea pe cale hidrică a virusurilor are la bază următoarele principii:

Omul elimină prin dejecții mai mult de 100 virusuri diferite

Apele de profunzime sunt cel mai bine protejate de poluarea virală, în cele freatice sau de mică profunzime contaminarea este posibilă prin infiltrări de la suprafața solului, latrine sau gunoaie; Metodele existente nu permit izolarea imediată a virusului din apă

O apă potabilă, din punct de vedere bacteriologic, poate transmite o afecțiune virală!!!

Teoretic, orice tip de virus patogen pentru om se poate transmite prin apă, practic însă sunt de importanță sanitară recunoscută acele care sunt depistate cu frecvență mare în apă și confirmate ca agenți etiologici în îmbolnăvirile umane

Apa murdară și sistemele sanitare insalubre pot provoca de asemenea boli și chiar moartea, în special în rândul copiilor subnutriți.

PARAZIȚII DIN APĂ sunt reprezentați prin

Protozoare

Helminti

Nematode

Cestode

Trematode

PROTOZOARELE din apă sunt extrem de periculoase pentru om:

Prin intermediul chisturilor infecțioase eliminate în mediu extern de un bolnav sau purtător, omul sănătos se poate îmbolnăvi ingerând aceste chisturi ( apa, alimentele infestate, ori de pe mâinile contaminate).

Prin apa de baie de uz personal etc. se poate transmite de la o persoană la alta Trichomonas vaginalis.

INFECȚII CU PROTOZOARE transmisibile pe cale hidrică sunt prezentate în tabelul 2.4.

Tabel 2.4

Caracterici ale infecțiilor cu protozoare

• Giardia duodenalis este un parazit extrem de periculos și de răspândit.

infecție a copilului (rareori la adult); forme clinice acute și cronice (sdr. de malabsorbție, sdr. celiac – mai ales în deficitele de IgA); în urma infecțiilor repetate, G. Duodenale conferă imunitate

3 specii : G. duodenalis , G. agilis , G. Muri

• Microsporidia spp: imunocompetent: Diareea turistului; imunodeprimat: Diarei trenante, malabsorbție.

Helminții

Helminții pot fi împărțiți în două grupe:

Biogeohelminți – pentru dezvoltare au nevoie de o gazdă intermediară

Geohelminți, care nu au nevoie de gazda intermediara.

• Geohelminții (ascarizii, oxiurii, tricocefalii) ajung în organismul uman prin apa poluată și infestată cu ouă și larve sau prin contactul cu alți factori de mediu infestați.

• Prezența în apă a ouălor sau larvelor de helminți semnalează o poluare cu materii fecale, reprezentând un pericol epidemiologic (în același timp cu helminții prin fecale pot fi eliminați și germenii patogeni).

HELMINTIAZELE INTESTINALE – prezentate in tabelul 2.5

Afectează în special copiii între 5-14 ani

Ascaris lumbricoides – prezent la 1-1,4 miliarde de locuitori

Populația globului găzduiește aproximativ zece milioane de ascarizi cu o greutate totală de circa 1 000 tone. Zilnic ascarizii elimină în medie 100 tone de ouă.

Tabel 2.5

Caracterici ale Helmintiazelor intestinale

Trichuris trichiura – prezent la 900 milioane -1 miliard loc

duodenale si N. americanus prezenți la 500 milioane -1,3 miliarde

(P. Upcroft & J. Upcroft, Clinic Microbiology Reviews, 2001)

Cestodele sunt embrioforii ingerați o dată cu apa sau alimentele contaminate sau de pe mâini ; pot conduce la îmbolnăviri de:

a) cisticeroză – agent etiologic Cisticercus bovis;

b) echinococoză – agent etiologic Echinococcus granulosus;

Patologia hidrică neinfecțioasă

Diversele substanțe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătății organismelor vii în general și asupra omului în particular. Sunt substanțe care pot să fie dăunătoare peste o anumită concentrație. Altele crează probleme la concentrații prea mici. În fine, sunt substanțe care pot dăuna la orice concentrație. Pe această bază putem grupa efectele biologice ale substanțelor din apă în trei categorii:

Substanțe toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumită concentrație (prag); sub aceasta nu se observă efecte asupra sănătății. Toxicitatea poate fi acută, la aportul unei doze mari, sau la atingerea unei concentrații toxice în urma unui aport repetat sau continuu în doze mici de toxic care nu e eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu și deci se acumulează. Astfel de substanțe sunt cianurile sau nitrații, care devin toxice peste o anumită concentrație și pentru care e nevoie de doză crescută deoarece nu se acumulează, sau diverse metale care sunt toxice peste concentrația-prag, aceasta putând fi atinsă și treptat prin fenomenul de bioacumulare.

Substanțe genotoxice: Sunt substanțe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (produc mutații genetice) sau teratogene (produc malformații) posibil la orice concentrație, deci pentru care nu s-a putut stabili existența unui prag sub care să nu fie nocive. Organismele vii au mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac față oricărei sau oricâtor asemenea agresiuni și deci prezența unei substanțe genotoxice nu înseamnă automat apariția efectului ci a riscului ca un asemenea efect să se producă, risc cu atât mai ridicat cu cât e și substanța genotoxică are concentrație mai mare (și deci are șansa să atace mai multe gene). În categoria substanțelor genotoxice pentru om intră arsenul, unele substanțe organice sintetice, mulți compuși organici halogenați, unele pesticide etc.

Elemente esențiale: Sunt substanțe care trebuie să facă parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apă și de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusă afectează sănătatea respectivului organism viu. Totodată însă și concentrațiile prea crescute sunt nocive, la fel ca la substanțele toxice cu efect prag. Astfel de substanțe esențiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul etc.

La baza patologiei hidrice neinfecțioase stau urmatoarele mecanisme:

modificarea conținutului de micro și macroelemente chimice în apă;

contaminarea apei cu substanțe chimice toxice;

contaminarea apei cu elemente radioactive.

Modificarea conținutului de micro- și macroelemente

Măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor prin intermediul apei – Atenție!!!

modul de aprovizionare cu apă potabilă a colectivităților,

controlul instalatiilor centrale de apa si a conductelor de

distributie ,

controlul bacteriologic si chimic al potabilitatii apei

întreținerea igienica a surselor de apă,

controlul stării de purtător de germeni la personalul care

deservește intreprinderile de aprovizionare cu apă.

IN CONDITII SPECIALE se impune dezinfecția și fierberea ei, la

indicația serviciului sanitar.

CAPITOLUL III

CONDIȚII DE POTABILITATE A APEI

3. 1. INDICATORI SANITARI AI SURSELOR DE APA

Apa potabilă nu trebuie să conțină organisme animale, vegetale și particule vizibile cu ochiul liber. În apa potabilă nu se admite să existe nici un organism dăunător sănătății, (ouă, larvele de paraziți), alte organisme biologice indicatoare de impurificare, organisme care prin înmulțire în masă modifică proprietățile organoleptice sau chimice ale apei și care pot produce degradări ale instalațiilor. Analizele biologice complete de laborator servesc, în mod eficient, la aprecierea poluării apei – evidențierea relațiilor ce există între apă și organismele acvatice: unele pot să se dezvolte numai în ape practic curate, altele, necesită ca substrat nutritiv substanțe organice. Oxigenul – unele microorganisme necesită cantități mari, altele trăiesc în mediu anaerob. Adaptarea diferitelor organisme la anumite condiții ecologice permite utilizarea lor ca indicatori sanitari ai surselor de apă.

Indicii bacteriologici ai apei

Indicele microbian = numărul de colonii microbiene crescute pe agar după însămânțarea unui centimetru cub de apă ( 24 ore la 37°C). Caracterizează însămânțarea bacteriană generală a apei: in apa curată din fântânile arteziene < 10-30 microorganisme în 1 ml, în apa relativ curată a bazinelor deschise ~ 1000 – 1500 în 1 ml, în fântânile obișnuite – 300 – 400.

Indicele coli (al bacteriilor) – 0/100 ml apă pentru apele care se dezinfectează – toți germenii patogeni din apă au fost distruși; pentru apele care nu se dezinfectează- limita acceptată este sub 3/100 ml apă, limita la care nu au apărut niciodată epidemii.

Principiul relației indirecte între numărul populației care se alimentează cu apă și numărul germenilor indicatori acceptați în apă:

1. Instalații centrale cu dezinfecție: nr. coliformi – 0/100 ml apă; nr. coliformi fecali

– 0/100 ml apă; nr. enterococi – 0/100 ml apă.

2. Instalații centrale fără dezinfecție numărul total coliformi – 3/100 ml apă;

nr.coliformi fecali – 0/100 ml apă; nr. enterococi – 0/100 ml apă.

Instalații locale, fântâni, izvoare: numărul total coliformi – 10/100 ml apă; nr. coliformi fecali – 2/100 ml apă; nr. enterococi – 2/100 ml apă.

În prezent indicatorii de potabilitate sunt sistematizați în următoarele grupe: indicatori organoleptici, indicatori fizici, indicatori chimici, indicatori radioactivi, indicatori bacteriologici și indicatori biologici. În tabelul de mai jos, nr. 3.1. sunt redate valorile admise și excepțional admise ale indicatorilor de potabilitate. Organismele biologice indicatoare de poluare, dăunătoare sănătății precum chisturi de giardia, protozoare intestinale patogene etc. nu se admit.

Tabel nr. 3.1.

Indicatori de potabilitate și valorile maxim admise

Apa poate fi foarte periculoasã, dacã nu chiar fatalã, mai ales pentru copiii mici. Motivul: nitriții, niște substanțe rezultate în urma descompunerii în apã a nitraților.

Nitriții nu se distrug prin fierbere, ci, mai mult, se concentreazã. Pentru organismul uman principalele surse de nitrați sunt produsele alimentare și apa. În prezent cea mai mare parte a aportului de nitrați se realizează prin consumul produselor vegetale, deoarece în lanțul trofic, legumele și fructele, zarzavaturile dispun de o mare capacitate de bioacumulare a nitraților. Sub acțiunea florei bacteriene, nitrați se transformă în nitriți responsabili de riscurile pentru sănătateca urmare a ingestiei de nitriți/nitrați: methemoglobinemie (pentru sugarii mici), cancerigen/teratogen. În condiții normale la o concentrație de peste 10% methemoglobină apare cianoza, iar peste 20% apar cefalee, amețeli, dispnee iar în concentrații de 50% se poate instala coma cu convulsii. Apa poluată are consecințe nu numai asupra sănătății umane ci și asupra ecosistemelor acvatice. Într-un ecosistem, transferul energiei și al elementelor nutritive de la plante la animale se realizează prin intermediul lanțurilor trofice (lanțurilor alimentare). Astfel substanțele toxice din apa poluată prin trecerea de la o verigă la alta, se concentrează treptat, în special în speciile aflate la extremitatea superioară a rețelei trofice, inclusiv specia umană.

Calitatea apei potabile, în România, este reglementată de Legea nr. 458/2002, care transpune Directiva 98/83/CEE privind apa potabilă. Orice alterare fizică, chimică sau bacteriologică a apei peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect, cu activități umane care o fac improprie pentru o folosire normală, se numește poluare a apei. Apa, element indispensabil vieții și activității omului, se constituie într-un important indicator al aprecierii gradului de civilizație și al posibilităților de dezvoltare pe care o localitate le oferă locuitorilor săi.

Agricultura are o contribuție majoră la deteriorarea calității apei, datorită utilizării fertilizanților și pesticidelor, care se infiltrează în pânza freatică. Ca urmare, sursele de apă prezintă, în foarte multe cazuri, compuși chimici cu potențial toxic, cu risc pentru sănătatea populației. Se remarcă, în special, nivelele ridicate de nitrați, ca și de contaminanți organici care se află în apa de fântână. Ca urmare a procesului de chimizare a agriculturii, a poluării determinate de industrie și zootehnie, numărul substanțelor toxice a crescut foarte mult și este în continuă creștere. Avem în vedere o serie de substanțe, cum ar fi nitrații, care, prin prezența lor peste anumite concentrații, produc intoxicații la nivelul organismului.

Apa potabilă trebuie să corespundă standardului de calitate nr.1342/91, respectiv să se încadreze în limitele impuse de 54 de indicatori (preluați la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății), și anume: organoleptici (2), fizici (4), chimici (35), radioactivi (2), bacteriologici (4) și biologici (7). Valorile acestor indicatori trebuie să fie controlate la ieșirea din stația de tratare, la intrarea în rețeaua de distribuție și la capăt de rețea.

Cantitatea minimă de apă pentru nevoi individuale este de 5 litri în 24 de ore, asigurând aproape exclusiv numai nevoile fiziologice; cantitatea optimă este de 100 litri pe zi (în scopul acoperirii necesarului fiziologic, igienei individuale și pregătirii hranei). (Mănescu, 1991).

3.2. Fântânile din Craiova – mărturii de apreciere și cult

Populația care nu beneficiază de apă din sistemul centralizat, se alimentează din fântâni. Apa din fântâni este în principiu bună direct pentru consum dacă apa freatică din zonă nu este contaminată si fântâna este bine construită si intreținută.

Importanța ce se dădea fântânilor, rolul pe care l-au jucat ele în viața înaintașilor nostri se poate aprecia atât după grija ce o manifestau în construirea lor ca niște adevărate edificii de piatră sau cărămidă, cât și după ceremonialul religios – sfințirea fântânilor – înainte de a fi puse în folosință.

Despre fântânile din Craiova există numeroase mărturii de apreciere și cult, în vechile cronici cum ar fi ,,mercantilul” din 18 februarie 1866, ,,Vestirea” 14 noiembrie 1896, Anafora Domnească din 1776 și 1780, precum și în Arhiva Primăriei Craiova, dosar nr.10/1896 unde prin relatarea unui craiovean M. Leoveanu, se remarca existența numai în centrul Craiovei a 15 fântâni. M. Leoveanu a fost împotriva concesionării la străini a sumelor mari de bani cheltuiți și a ineficienței ,, Poate cineva nu-si dă seama că aici nu este pustiul Saharei unde lumea moare de sete. Ce trebuie populației este 90 m.c apă și se poate lua de la fântâni. Aceea apă vine singură și nu trebuie decât conducte. Apele de la fântâni se vor uni în același rezervor și de aici se va aduce apă în toate părțile orașului, apa fiind suită prin pompa pe care primăria o are la 7 fântâni cu mici cheltuieli”. . În schițe din Istoria Craiovei August Pessiacov face unele consemnări legate de 4 fântâni care astăzi sunt dispărute. Printre fântânile menționate documentar în sec. al XVIII-lea și care astăzi nu mai există amintim: Fântâna Coconilor , lăngă Balta Craioviței; Fântâna Țuțuri, Fântâna Geanova, Fântâna Zalhanaua Cornițoiu, din mahalaua Potbanița, Fântâna de lângă casele serdarului Dâljeanu, Fântâna din apropierea caselor Văleanu. În ultimele două decenii ale secolului trecut s-au înmulțit fântânile cu pompă ajungând în 1897 la un număr de 23.

Studiile efectuate în scopul îmbunătățirii calității apei au scos în evidență pe lângă existența a cel puțin 25 de zone și orașe deficitare în ceea ce privește această resursă, si Municipiul Craiova alături de Timișoara, Ploiești, Brașov, Drobeta Turnu Severin. Cercetările de teren efectuate pentru realizarea studiului „Diagnoza calității vieții în România” au evidențiat opinii ale unor subiecți, care sesizează de multe ori calitatea necorespunzătoare a apei din cauza poluării (Mărginean,1994–1999). Un astfel de caz a fost prezentat în raportul întocmit de un operator de teren, în anul 1995, prin care se face cunoscută nemulțumirea populației unui sat de lângă Craiova (Coțofenii din Dos) în legătură cu „apa ce nu poate fi folosită nici pentru spălat”. Conform INFO Buletin, 2001, se apreciază că cea mai mare parte a bolilor care afectează astăzi populația planetei are ca sursă originară calitatea deficitară a apei. În regiunea de sud a județului Dolj pânza freatică este afectată grav din cauza poluarii cu nitriți și nitrați, concentrația acestor compuși chimici depășind cu 100-150% limitele maxime admise. În tot judetul, după verificările efectuate de specialiștii Inspectoratului de Sănătate Publică (ISP) Dolj, nu există, practic, nici o localitate care să nu aibă probleme din cauza apei din fântâni. “Nu avem nici o comună în care concentrația acestor substanțe să fie sub limita admisă. Cotele cele mai ridicate se întâlnesc în sudul judetului, unde depășirea este de o dată, o dată și jumătate față de nivelul maxim admis”. Nu exista nici o solutie pentru epurarea fântânilor a căror apă este poluată și nici nu se pot neutraliza nitriții prezenți în pânza freatică: “Cu posibilitățile actuale nu există absolut nici o soluție. Cum descompunerea naturală a substanțelor nocive din sol este o problemă de durată, situația din Dolj, în special, și din Oltenia, în general, poate fi apreciată ca un dezastru ecologic.”(Mariana Butnariu)

Nevoile de apă potabilă ale populației municipiului Craiova sunt asigurate în principal prin sistemul central de aprovizionare cu apă și în mai mică măsură prin instalații locale. Prin apă potabilă se înțelege apa care este consumată cu plăcere, fără a produce riscuri pentru sănătatea consumatorului. Numeroasele și variatele riscuri de îmbolnăvire pe care le poate produce poluarea și contaminarea surselor de apă a impus din cele mai vechi timpuri, stabilirea unor condiții igienico-sanitare pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă. Primele criterii cu caracter empiric s-au bazat exclusiv pe calitățile organoleptice ale apei: gust, miros, culoare.

Întrucât numai acestea s-au dovedit a fi insuficiente, pe măsura dezvoltării posibilităților de analiză fizică, chimică, bacteriologică, respectiv, biologică, și a dobândirii cunoștințelor privind riscul pentru sănătatea consumatorilor afost extinsă gama criteriilor de potabilitate.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND PARAMETRII CALITATIVI AI APEI DIN SURSE DIFERITE – MUNICIPIUL CRAIOVA

4.1. Scopul lucrării. Material și metode de lucru

Scopul lucrării: Caracterizarea calității apei, la nivel local sau național, reprezintă evaluarea globală a rezultatelor analitice obținute periodic, în campanii expediționare. Sursele de apă, secțiunile de monitorizare și cursurile de apă sunt încadrate pe categorii de calitate, în conformitate cu actele normative în vigoare. Lucrarea de față și-a dorit să se constituie într-o pledoarie în favoarea necesității cunoașterii și aplicării principiilor microbiologice în ceea ce privește parametrii calitativi ai unor surse de apă din mediul urban, pe raza Municipiului Craiova, conținând, de asemenea, o trecere în revistă a aspectelor esențiale ale relației apei cu sănătatea omului.

Materiale și metode de cercetare

Prelevarea probelor. În vederea efectuării analizelor microbiologice probele de apă se recoltează și se transportă cu anumite precauții. Cantitatea de apă necesară variază de la 500 cm3, pentru analize curente, până la 100 dm3 pentru analize speciale (Mănescu. 1989). Sterilizarea flacoanelor se face după ce au fost spălate, limpezite și uscate. Partea superioară a flaconului închis cu dopul de sticlă se înfășoară cu un capac de hârtie care se leagă cu sfoară de gâtul flaconului, după ce între dop și vârful flaconului se interpune o fâșie îngustă de hârtie. Sterilizarea se face în etuvă la căldură uscată, la 180°C timp de o oră sau în autoclav la 121°C, timp de 20 de minute. Probele de apă recoltate din patru puncte (apă Jiu, apă rețea, apă fântână Grădina Botanică, apă fântână Piața Veche) au fost supuse analizei chimice și microbiologice în luna ianuarie, martie, iunie, noiembrie, 2010. Din punct de vedere chimic au fost urmăriți numai parametrii care se corelează cu încărcătura microbiologică a apei (temperatura, pH-ul, turbiditatea, reziduu, substanțele organice, CO2).Din punct de vedere microbiologic au fost efectuate numai analizele curente – numărul total de germeni, coliformii totali, coliformii termorezistenți (coliformii fecali), streptococii termorezistenți (streptococii fecali). Analizele microbiologice au fost efectuate în Laboratorul de Microbiologie din cadrul Facultății de Horticultură.Rezultatele obținute au fost comparate cu normele STAS în vigoare.

Determinarea numărului de germeni coliformi.

Germenii din grupul Coli sunt bacterii Gram – negative, nesporulate cu mobilitate slabă sau nulă, care fermentează lactoza în 24-48 ore.Ca mediu de cultură se folosește: bulion lactozat și mediul E.M.B. Bulion lactozat: Nutrient Broth …………………….. 8 g

NaCl ……………………………….. 5 g

Apă distilată ……………………….. 1000 ml

Lactoză …………………………….. 5 g

pH = 6,8-7; sterilizare la 115°C, 20’

Mediul se distribuie în eprubete cu tuburi de fermentație, câte 10 ml în fiecare eprubetă.

Mediul E.M.B. (eosine methylene blue)

Peptonă ………………………… 10 g

K2PO4 ………………………….. 2 g

Agar ……………………………. 15 g

Apă distilată ……………………. 1000 ml

pH = 7,4; sterilizare la 121°C, 30’

Mediul s-a repartizat în flacoane de 100 ml. În momentul întrebuințării geloza s-a topit și s-au adăugat: Lactoză ……………………….. 20% ………………. 5 ml

Soluție de eozină galbenă …….. 2% ………………… 2 ml

Soluție de albastru de metilen … 0,5% ……………… 1,3 ml

Amestecul s-a repartizat în cutii Petri.

Modul de lucru – eprubetele cu tuburi de fermentație ce conțin bulion lactozat, în care a avut loc fermentația s-au recunoscut după degajarea de gaz. Pentru a preciza dacă fermentația a fost sau nu produsă de coli s-au făcut însămânțări pe mediul E.M.B. Citirea s-a făcut după 24 ore de la incubare la 37°C. Dacă s-a produs dezvoltarea coloniilor pe mediu E.M.B., prezența bacililor a fost confirmată; aprecierea cantitativă a germenilor s-a făcut prin stabilirea numărului probabil da bacili coli la litru apă.

Determinarea numărului total de bacterii coliforme

Principiul metodei. Prezența bacteriilor coliforme (coliformi totali) se pune în evidență prin testul de orezumție însămânțând apa sau/și dilutii decimale într-un număr de flacoane și eprubete cu mediu de îmbogățire lichid, reacția pozitivă fiind evidențiat printr-o metodă de confirmare pe mediu solid la 37°C±0.5()C. Plecând de la numărul tuburilor confirmate se calculează folosind tabela 1 și 2 numărul total de bacterii coliforme (coliformi totali) (STAS 3001/91).

Materiale și medii de cultură

Ansă bacteriologică;

Eprubete de 16×160 mm cu tuburi de fermentare Durham în interior (sterile);

Cutii Petri cu diametru de 10 cm, sterile;

Apă tamponată sterilă, soluție de lucru, conform celor arătate mai sus;

Mediu bulion lauryl sulfat;

Mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat;

Mediu geloză lactoză eozină, albastru de metil (medii GEAM).

Mediu bulion lauryl sulfat simplu și dublu concentrat precum și mediu geloză lactoză euzină albastru de metil se prezintă sub formă de flacoane de 250 ml și sunt preparate la Institutul Cantacuzino.

Mod de lucru

a) Testul de prezumție

Pentru determinarea numărului probabil de bacterii coliforme , se analizează un volum 100 cm3 probă din care se însămînțează 50 cm3 probă într-un flacon care conține 50 cm3 mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat ( STAS 3001/91 ).Pentru apa recoltată din puncte diferite de pe raza Municipiului Craiova se analizează un volum de 55.5 cm3 probă din care se însămînțează cîte 10 cm3 probă în cinci eprubete care conțin fiecare cîte 10 cm3 mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat, cîte 1 cm3 probă în cinci eprubete care conțin fiecare cîte 10 cm3 mediu bulion lauryl sulfat și cîte 1 cm3 din diluția 10-1 a probei în cinci eprubete care conțin fiecare 10 cm3 bulion lauryl sulîat (STAS 3001/91 ). În caz că apa este poluată sau nu-i cunoaștem gradul de poluare se însămînțează în continuare în același mod din diluațiile 10-2 , 10-3, etc. Flacoanele și eprubetele însămînțate se introduc în termostat și se incubează la 37°C±0.5° C timp de 48 ore ( STAS 3001/91 ). După 24 de ore se face o primă citire și trecere pe mediu geloză lactoză cuzină albastru de metil pentru testul de confirmare din flacoanele și epmbetele unde se constată turbiditate și gaz. Considerăm pozitive flacoanele și eprubetele în care se evidențiază fermentarea lactozei prin prezența de gaz în tuburile de fermentare oricît de mică ar fi cantitatea de gaz degajată în eprubeta respectivă. În continuare eprubetele se mențin în termostat pînă la 48 ore. După 48 ore se face citirea definitivă și trecerii pentru testul de confirmare pentru flacoanele și eprubetele în care s-a obținut o dezvoltare microbiană (turbiditate ) cu sau fără gaz, cu excepția celor ce s-au confirmat la 24 ore.

b) Testul de confirmare

Pentru a preciza dacă fermentarea a fost produsă de bacteriile coliforme, din fiecare flacon sau eprubete considerate pozitive la testul de prezumție se fac însămînțări cu ansa pe mediul geloză lactoză euzină albastru de metilen. Se fac dispersii cu ansa în striuri pe sectoare pentru obținerea de colonii izolate. Pe o cutie Petri se pot folosi cel mult 5-6 sectoare în cazul trecerilor din eprubete și 2-4 sectoare în cazul trecerilor din flacoane. Se incubează cutiile la termostat cu capul în jos 37° C ±0.5° C timp de 48 ore. Prezența bacteriilor coliforme (coliformi totali ) se confirmă dacă s-au dezvoltat colonii caracteristice : colonii plate de culoare albastru violet închis, cu luciu metalic sau bombate, opace, mucoase cu luciu metalic în centra sau de culoare cu centrul albastru violet (Collins, Line, 1976).

Calcul

Determinarea numărului probabil de bacterii coliforme/ 100 cm3 probă se face cu valori din tabela 1 șl 2 în funcție de cantitatea de probă analizată, luând în considerare flacoanele si eprubetele confirmate (Mănescu, 1989).

Determinarea numărului probabil de bacterii coliforme termotolerante(coliformi fecali)

Principiul metodei

Prezența bacteriilor coliforme termotolerante ( coliformi fecali ) se pune în evidență plecând de la flacoanele și eprubetele pozitive în testul de prezumție pentru bacteriile coliforme (coliformi totali ) prin confirmare în mediu selectiv lichid, la temperatura 44±0.5°C timp de 24 ore. Luând în considerare numărul de tuburi pozitive la temperatura de 44 ±0.5°C se calculează, folosind valorile din tabelul 1 și 2, numărul total de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali ) ( STAS 3001/91 ).

Metode și medii de cultură

Eprubete de 16×160 mm cu tuburi de fermentare ;

Pipete Pasteur, sterile ;

Termostat care asigură temperatura de 44 ±0.5°C;

Mediul Lauryl sulfat simplu;

Apă peptonată.

Mod de lucru: Pentru confirmarea bacteriilor coliforme termotolerante din aceleași flacoane și eprubete considerate pozitive la testul de prezumție din care s-au făcut treceri pentru confirmarea bacteriilor coliforme (coliformi totali) se trec cu pipeta Pasteur, una sau două picături în eprubetele care conțin mediu lauryl simplu, eprubete prevăzute cu bentiță de iridol și una două picături în eprubetele care conțin apă peptonată fără bentiță de iridol. Probele se incubează la 44 ±0.5°C timp de 24 ore. Virarea culorii mediului în galben (acidifierea) concomitent cu producerea de gaz ca urmare a fermentării lactozei, indiferent de cantitatea degajată în tuburile de fermentare, precum și colorarea în albastru violet a bentiței de iridol, indică prezența bacteriilor coliforme termotolerante (coliformi fecali). Calculul se face la fel ca în cazul determinării numărului de bacterii coliforme (coliformi totali) STAS 3001/91 .

4.2. Rezultate obtinute: CHESTIONAR “Percepția populației privind calitatea apei”

Pentru a afla care este percepția populației din Municipiul Craiova privind calitatea apei, dar și gradul de informare și de cunoaștere a parametrilor definitorii pentru calitatea apei potabile, în anul 2010 s-a redactat un chestionar, adresat cetațenilor Craiovei, consumatori particulari. aplicat pe un eșantion de 100 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani.

CHESTIONAR “Percepția populației privind calitatea apei”

Considerați că sursele de apă de pe teritoriul Municipiului Craiova asigură în totalitate aprivizionarea cu apă de calitate corespunzătoare?

Cum apreciați calitatea apei potabile din Municipiul Craiova:

A. Proastă și foarte proastă

B. Satisfăcătoare

C. Bună și foarte bună

Indicați orice date de care dispuneți cu privire la incidența problemelor de sănătate legate de apă de pe teritoriul din vecinatatea locuinței dumneavoastră, precum și costul problemelor de sănătate și al apariției bolilor declanșate de consumul de apă potabilă contaminată.

În zona dumneavoastră, există vreo sursă de furnizare a apei cu probleme funcționale care duc (sau se consideră că ar putea duce) la contaminarea apei și în cazul căreia s-a pus sau se va pune în aplicare un plan de îmbunătățire a calitatii?

Care este sursa de apă folosită în mod curent de familia dumneavoastră:

A. De la retea

B. Îmbuteliată

C. De la fântâni

Care este sursa de apă care vă inspiră încredere totală:

– A. De la rețea

– B. Îmbuteliată

– C. De la fântâni

Cunoașteți cațiva parametrii calitativi pentru apa potabilă?

Ați fost informat de autoritățile locale despre acțiunile legate de controlul calității apei din surse diferite:

– A. De la rețea

– B. Îmbuteliată

– C. De la fântâni

Cum interpretați eventualele modificări ale aspectului apei (culoare, miros, impurități)?

Considerati că apa potabilă din Craiova este calitativ mai bună decât în alte orașe din țară?

In urma completării acestuia si interpretarii lui s-au înregistrat următoarele rezultate:

Privind calitatea apei, pentru 22% dintre subiecți apa este ,,proastă și foarte proastă”, pentru 32% dintre subiecți, apa este ,,satisfăcătoare”, iar pentru 46% dintre subiecți, apa este ,,bună și foarte bună”

În ceea ce privește sursa preferată de aprovizionare cu apă, 32% au răspuns că preferă

apa îmbuteliată, 42% apa de la rețea și 20 % apa din fântâni.

4.3. Rezultate privind parametrii chimici si microbiologici pentru probele de apa din 4 surse – Municipiul Craiova

Probele de apă au fost recoltate din patru puncte:

apă Jiu, apă rețea, apă fântână Grădina Botanică, apă fântână Piața Veche.

Au fost determinati parametrii chimici – temperatura, pH-ul, turbiditatea, reziduu, substanțele organice, CO2 care se corelează cu parametrii microbiologici ai apei – numărul total de germeni, coliformii totali, coliformii termorezistenți (coliformii fecali), streptococii termorezistenți (streptococii fecali). În urma analizelor făcute s-au constatat urmatoarele:

Temperatura apei influențează dezvoltarea germenilor microbieni și în special a germenilor termorezistenți. Figura 4.l. prezintă temperatura probelor de apă pe parcursul celor patru determinări efectuate: ianuarie, martie, iunie, noiembrie, 2010

Din punct de vedere al normelor STAS, nu există referiri la temperatura apei.

Figura 4.1. Dinamica temperaturii probelor de apă

Din reprezentarea grafică se poate observa că în cazul apei recoltate din punctul Grădina Botanică se menține o valoare aproape constantă a temperaturii apei. Din datele de mai sus se observă că germenii termorezistenți nu regăsesc în apa analizată condiții optime de dezvoltare (temperatura optimă de dezvoltare pentru germenii termorezistenți este de 37°C). Cu toate acestea, în anumite puncte de recoltare și în anumite intervale de timp, s-au pus în evidență coliformi și streptococi termorezistenți ceea ce demonstrează că temperatura de 16°C nu inhibă dezvoltarea acestor germeni. Figura 4.2 prezintă evoluția pH-ului în probele de apă analizate. Valoarea pH este importantă pentru că microorganismele preferă o anumită reacție a mediului. Astfel, este cunoscut faptul că bacteriile preferă mediile bazice, levurile mediile acide în timp ce mucegaiurile se dezvoltă într-o gamă foarte largă de pH, multiplicarea lor fiind condiționată de umiditate și de aerarea din mediul de cultură.

Figura 4.2. Dinamica pH-ului probelor de apă

După cum se poate observa din reprezentarea grafică, cele mai mari valori pH se înregistrează la apa de Jiu. Apa de rețea prezintă o reacție neutră în timp ce apa prelevată de la fântâna Grădina Botanică și Piața Veche înregistrează și valori apropiate de limita inferioară prevăzută în STAS pentru pH (STAS 3001/1991 prevede pH = 6,5 – 8,5).

Microorganismele prezente în apă sunt antrenate în masa de apă de substanțele aflate în suspensie, substanțe care prin depunere formează reziduul apei. Substanțele insolubile aflate în suspensie determină gradul de turbiditate al apei.

Având în vedere faptul că cei doi parametrii fizico-chimici (reziduu, turbiditate) sunt corelați atât între ei cât și cu încărcătura microbiană a apei, în figurile de mai jos va fi prezentată evoluția acestor parametrii pentru cele patru probe de apă amintite.

Figura 4.3 prezintă evoluția turbidității apei în punctele de recoltare descrise în capitolul anterior. Normele STAS în vigoare impun ca pentru apa destinată consumului uman, turbiditatea să fie cuprinsă între 5-10 NTU (unități nefelometrice de turbiditate).

Figura 4.3. Dinamica turbiditatii probelor de apă

Din reprezentarea grafică se observă că turbiditatea cea mai mare se înregistrează în cazul apei recoltată din Jiu, apă care nu poate fi urmărită pe baza normelor STAS pentru apa potabilă deoarece recoltarea a fost efectuată înainte de intrarea în stația de epurare. S-a considerat totuși necesară prezentarea parametrilor fizico-chimici ai apei provenită din râul Jiu deoarece este o sursă naturală de apă și în plus o mare parte din aceasta ajunge, în urma epurării, la rețea.

Având în vedere faptul că valorile înregistrate în cazul apei de Jiu sunt foarte mari comparativ cu cele înregistrate în celelalte puncte, am reprezentat valoarea turbidității/10.

Analizând comparativ apa recoltată din punctele Grădina Botanică, Piața Veche și rețea, se constată că cele mai mici valori ale turbidității (cea mai limpede apă) se înregistrează în punctul Grădina Botanică în timp ce în punctul Piața Veche se înregistrează valori apropiate cu valoarea maximă impusă de STASS-ul în vigoare.

Apa de rețea, cu o singură excepție prezintă valori ale turbidității mai mici decât cele impuse de STAS. Figura 4.4 prezintă valorile reziduului apei înregistrate în punctele de recoltare. Normele STAS în vigoare impun pentru reziduu valori cuprinse între 100-800.

Figura 4.4. Valoarea reziduului din apă

Din analiza rezultatelor se observă că în punctul de recoltare Grădina Botanică se înregistrează cele mai mari valori ale reziduului apei, valori care se încadrează totuși în limitele prevăzute de normele STAS în vigoare.

În ceea ce privește apa recoltată din punctele Piața Veche și de la rețea, valoarea reziduului este foarte apropiată. Figura 4.5 prezintă valorile înregistrate în cazul substanțelor organice prezente în probele de apă.

Figura 4.5. Valoarea substanțelor organice prezente în apă

Din analiza rezultatelor se poate observa că cele mai mici valori ale substanțelor organice se înregistrează în cazul apei recoltate din punctul Grădina Botanică și punctul Piața Veche. Apa de rețea înregistrează valori mai mari ale substanțelor organice, comparativ apa recoltată de la cele două fântâni, fapt explicat și prin aceea că o parte din apa de rețea provine din epurarea apei din Jiu care este foarte bogată în substanțe organice. În normele STAS în vigoare nu sunt prevăzute limite pentru valorile substanțelor organice.

Dioxidul de carbon dizolvat în apă este considerat ca o substanță cu valoare antiseptică, motiv pentru care am considerat necesară determinarea valorii acestui parametru. Figura 4.6 prezintă valorile dioxidului de carbon, înregistrate în probele de apă recoltate din cele patru puncte.

Figura 4.6. Valorile dioxidului de carbon din probele de apă

Din reprezentarea grafică se observă că valorile acestui parametru variază foarte mult în special în cazul apei de rețea și a apei recoltată de la cele două fântâni, și mai puțin în cazul apei recoltată din râul Jiu.

Din punct de vedere microbiologic, probele de apă au fost supuse colimetriei pentru determinarea germenilor coliformi și a streptococilor, în timp ce numărul total de germeni s-a stabilit prin metoda UFC (unități formatoare de colonii). Nu s-au făcut determinări asupra altor germeni microbieni deoarece prezența germenilor coliformi în probele de apă indică o contaminare sigură a apei care își pierde astfel caracterul de apă potabilă. Numărul total de germeni dezvoltați în urma însămânțării unui cm3 apă pe mediul geloză nutritivă, a evidențiat faptul că numai apa de rețea se poate încadra în normele STAS ca fiind apă furnizată de la instalațiile centrale ce deservesc colectivități mai mari de 50.000 de locuitori. In figura 4.7 sunt prezentate valorile numărului total de germeni prezenți în probele de apă.

Figura 4.7. Numărul total de germeni prezenți în probele de apă

Din reprezentarea grafică se poate observa că în cazul apei recoltate din punctul Grădina Botanică, în 75 % din cazuri, numărul total de germeni a atins valoarea impusă de STAS pentru acest parametru, ceea ce demonstrează că această probă de apă, prezintă, în trei din patru cazuri analizate, risc microbiologic. În punctul de recoltare Piața Veche, numai în 25 % din cazuri s-a constatat că numărul total de germeni este egal cu cel impus de normele STAS în vigoare, în restul cazurilor apa încadrându-se din acest punct de vedere în parametrii STAS. În ceea ce privește apa de rețea, în urma determinărilor efectuate asupra numărului total de germeni, s-a constatat că în toate cazurile aceasta se încadrează în normele STAS în vigoare. În 25 % din cazuri, nu s-a depistat în apa de rețea nici un germen microbian. Pornind de la o apă cu o încărcătură de germeni microbieni foarte mare (apă Jiu), după cum se poate observa din reprezentarea grafică, în urma trecerii prin stația de epurare, în apă, numărul total de germeni microbieni scade considerabil.

Acest lucru demonstrează că dezinfecția apei de Jiu, care ajunge împreună cu alte surse de apă la rețeaua de alimentare a orașului Craiova, a fost efectuată corespunzător.

Deși numărul de bacterii mezofile este un indicator util de apreciere a poluării apei, sunt situații când acest parametru a prezentat valori în limitele acceptate de normele STAS și totuși au apărut epidemii hidrice.

Ca urmare, metodele de analiză a apei au fost grupate în metode de analiză curentă, care se efectuează în mod obligatoriu pentru orice probă de apă, și metode de analiză complementară (efectuate numai în anumite situații).

În cadrul metodelor de analiză curentă care conduc la stabilirea gradului de potabilitate al apei, se încadrează și determinarea numărului probabil de coliformi totali (MNP).

Prezența coliformilor în apă indică o contaminare sigură a sursei de apă, în prezent fiind unanim acceptat faptul că prezența acestor germeni în apă constituie un indicator igienico-sanitar.

Figura 4.8 prezintă rezultatele determinărilor efectuate asupra numărului probabil de bacterii coliforme, în probele de apă recoltate din cele patru puncte.În apa de rețea, unde și numărul total de germeni a fost foarte mic, sub limitele impuse de normele standard în vigoare, coliformii totali sunt absenți, astfel că sub acest aspect apa de rețea se încadrează în parametrii apei potabile.

Figura 4.8. Numărul probabil de bacterii coliforme

Apa prelevată de la fântâna Piața Veche, deși prezintă un număr total de germeni mai mare decât apa de rețea, aceștia nu includ și germenii coliformi care sunt absenți în toate probele recoltate din acest punct.

Apa prelevată de la fântâna Grădina Botanică, în 75 % din cazuri a prezentat depășiri ale numărului bacteriilor coliforme, comparativ cu normele STAS în vigoare, ceea ce demonstrează că această sursă de apă este poluată și deci improprie consumului uman. Poluarea apei prelevată de la fântâna Grădina Botanică poate fi determinată de condițiile de insalubritate din vecinătatea acestei surse de apă. Din numărul total de germeni coliformi, o parte pot fi coliformi termotoleranți. Prezența acestor germeni s-a evidențiat prin termostatare la 44°C.

Figura 4.9 prezintă numărul coliformilor termotoleranți prezenți în probele de apă recoltate din cele patru puncte.

Figura 4.9. Numărul coliformilor termorezistenți prezenți în probele de apă

Din reprezentarea grafică se observă că din cele trei surse de apă destinate consumului uman, numai în cazul apei provenită de la fântâna Grădina Botanică se depășesc normele STAS impuse pentru germenii coliformi termorezistenți.

Din numărul total de germeni coliformi, procentul de germeni termorezistenți variază pentru punctul de recoltare Gădina Botanică între 24,1 și 40%.

Apa prelevată de la rețea precum și cea prelevată din punctul Piața Veche se încadrează din acest punct de vedere în parametrii apei potabile.

Determinarea numărului streptococilor termotoleranți s-a realizat prin metoda colimetriei, utilizând ca mediu pentru testul prezumtiv bulion azida și pentru confirmare mediul bulion azidă și bromcrezol.

Figura 4.10 prezintă numărul streptococilor prezenți în probele de apă recoltate din cele patru puncte.

Figura 4.10. Numărul streptococilor termotoleranți

Din analiza rezultatelor se poate observa că numai în apa provenită din râul Jiu și în apa recoltată din punctul Grădina Botanică sunt prezenți streptococii termotoleranți.

În apa prelevată din punctul Piața Veche și cea de la rețea, streptococii termotoleranți au fost absenți.

În apa prelevată din punctul Grădina Botanică, în 50 % din cazuri, numărul streptococilor termotoleranți a fost mai mare decât normele impuse de STAS pentru acest parametru.

CONCLUZII

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea țărilor, iar germenii sunt tot mai rezistenți la substante dezinfectante. Scăderea imunității populației, în principal prin îmbunătățirea generală a igienei, a produs o creștere a susceptibilității la boli hidrice. Se preconizează că securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.

O aprovizionare cu apă curată este o cerință esențială pentru stabilirea și întreținerea unei comunități sănătoase. Ea acționează nu doar ca o sursă de apă potabilă, ci și ca un furnizor de hrană pentru susținerea vieții acvatice și, de asemenea, prin folosirea sa la irigații în agricultură

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea țărilor, iar germenii sunt tot mai rezistenți la dezinfectante. Scăderea imunității populației, în principal prin îmbunătățirea generală a igienei, a produs o creștere a susceptibilității la boli hidrice. Se preconizează că securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.

In punctul de recoltare Grădina Botanică se înregistrează cele mai mari valori ale reziduului apei, valori care se încadrează totuși în limitele prevăzute de normele STAS în vigoare, iar pentru apa recoltată din punctele Piața Veche și de la rețea, valoarea reziduului este foarte apropiată.

Apa recoltată din punctul Grădina Botanică prezintă, în trei din patru cazuri analizate, risc microbiologic.

În punctul de recoltare Piața Veche, numai în 25 % din cazuri s-a constatat că numărul total de germeni este egal cu cel impus de normele STAS în vigoare, în restul cazurilor apa încadrându-se din acest punct de vedere în parametrii STAS.

În ceea ce privește apa de rețea, în urma determinărilor efectuate asupra numărului total de germeni, s-a constatat că în toate cazurile aceasta se încadrează în normele STAS în vigoare. În 25 % din cazuri, nu s-a depistat în apa de rețea nici un germen microbian.

BIBLIOGRAFIE

Fundația „Centrul de Formare și Perfecționare în Domeniul Apei”- martie 2004;

„Arborele lumii” ;„Resurse hidroenergetice ale globului”;

NEGUȚ, Silviu, Geografie Economică Mondială, Meteor Press, 2006

NĂSTASE ADRIAN, IORDACHE MARIN, 1996, ,,Istoria ilustrată a Craiovei – Fântâni și Izvoare de apă vie”, Muzeul Olteniei, Craiova

BEREVOIANU COSTIN, GHEORGHE MORARU, 2000, ,, Probleme ale alimentării cu apă din RomâniA”, Revista Hidrotehnica, 45, nr.3–4.

DUMITRU CHIRIAC, CRISTINA HUMĂ, CRISTINA TUDOR , *** Supravegherea calității apei potabile în localitățile urbane , 1993 și 1994, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, București.

IACOB IOANA și colab., ,,Efectele consumului apei de fântână cu concentrații mari de nitrați asupra copiilor”,iunie 1999, A XXXIV-a Conferință anuală a Institutului de Sănătate Publică București, 10–11.

ILIA, C.H., ,,Satele Olteniei rămân fără apă”, România Liberă nr. 3298, 26 ianuarie, 2001.

LESNIC, M., ,,Protecția mediului în zonele urbane”, Buletin informativ ANPPGCL, mai 1999.

MĂNESCU, S. (coord.) 1991, ,,Igiena”, București, Editura Medicală.

MĂNESCU AL, OTTO DARABAN, D., CEATARÂȘ, 2001 ,,Controlul pierderilor de apă în RomâniA”, Revista ROMAQUA, nr. 2–3.

MĂRGINEAN IOAN, (coord.), 1994-1999 ,,Diagnoza calității vieții în RomâniA”, Raport de cercetare, ICCV, București.

TĂNASE IRINA, IOANA IACOB, MARINELA TONEA 3-4 MARTIE 1994, ,,Poluarea apei de băut cu nitrați” Evaluarea incidenței intoxicației acute la populația 0–1 an, în perioada 1991–1993, A XXIX-a Sesiune științifică a Institutul de Igienă și Sănătate Publică București.

PETRIȘOR DORIN, 1998, Igiena Mediului, Craiova

POPA Daniela , Microbiologia apei, Editura Universitaria, Craiova, 2006

*** Ordin al ministrului sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și a

recomandărilor privind mediul de viață al populației (nr. 536/1997), Monitorul Oficial al României, nr. 140, 3 iulie, 1997.

*** Supravegherea calității apei potabile în localitățile urbane, 1993 și 1994, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, București.

http://www.greenagenda.org/eco-aqua/cunoas.htm

http://www.unicef.org/specialsession/about/sgreport-pdf/03_SafeDrink ingWater_D7341Insert_English.pdf

http://www.wateraid.org/international/what_we_do/statistics/default.asp

http://www.who.int/features/qa/70/en/

http://whqlibdoc.who.int/publications/2008/9789241596435_eng.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Demography_of_Europe

http://en.wikipedia.org/wiki/Drinking_water

http://en.wikipedia.org/wiki/Le_Chatelier_principle

http://en.wikipedia.org/wiki/Water

http://en.wikipedia.org/wiki/Water_pollution

http://en.wikipedia.org/wiki/Water_resources

Home

ANEXA 1.

In 2030 vom avea nevoie de două planete

Consumul de resurse naturale depășește cu 50% capacitatea de susținere a Pămîntului, speciile tropicale traversează un declin alarmant, iar tot mai multe state alunecă spre o criză de apă. Și românii consumă mai mult decât le oferă România. Acestea sunt principalele mesaje pe care le transmite ultima ediție a Raportului Planeta Vie (Living Planet Report), cel mai important studiu ce prezintă starea de sănătate a planetei, lansat astăzi de WWF.

În total, amprenta ecologică a omenirii s-a dublat din 1966 până acum. Aceasta înseamnă că Pământul are nevoie de un an și jumatate pentru a produce resursele pe care noi le consumăm într-un an. Dacă cererile vor crește în acelaăi ritm ca și până acum, până în 2030 omenirea va ajunge să consume resursele naturale a două planete – dacă aceste resurse nu se vor fi epuizat deja! Totuși, nu toți locuitorii Planetei consumă la fel de mult. În țările dezvoltate, de exemplu, consumul se situează cu mult peste capacitatea de regenerare a Pământului. Emiratele Arabe, Quatar, Danemarca, Belgia, Statele Unite ale Americii, Estonia, Canada, Australia, Kuweit și Irlanda au cea mai mare amprentă ecologică pe cap de locuitor, conform Raportului Planeta Vie. Practic, dacă toată lumea ar consuma ca locuitorii din Emiratele Arabe, am avea nevoie de mai mult de 4.5 planete Pământ pentru a ne putea asigura necesarul de resurse. La polul opus se află țările slab dezvoltate, în mare parte situate în Asia și Africa. Aici, cererea de resurse și consumul se situează mult sub nivelul din țările bogate. Conform Raportului Planeta Vie, țările cu cea mai mică amprentă ecologică sunt, în prezent, Singapore, Teritoriul Palestinian Ocupat, Iordania, Irak, Haiti, Israel, Republica Coreea, Banglades și Jamaica.

Amprenta asupra apei – Planeta se confruntă cu o criză de apă dulce tot mai accentuată. Mai exact, 71 de țări au de-a face, în prezent, cu o criză de apă, lucru care afectează nu doar viața oamenilor, ci și a animalelor și plantelor. Conform previziunilor Națiunilor Unite, până în 2025 aproximativ 2/3 din populația lumii va locui în zone în care apa va fi dificil de procurat.

Câte “'Românii' „consumă” România?

România are o amprentă ecologică medie de 2.7 hectare pe cap de locuitor – ceea ce înseamnă că fiecare dintre locuitorii României utilizează, în medie, 2.7 hectare din suprafața globului pentru resurse de hrană, combustibil, materiale de îmbrăcaminte și construcții. Dar planeta nu ne poate oferi decât 1.8 hectare de teren și apă. Deși impactul nostru asupra naturii se situează sub nivelul țărilor mai dezvoltate, în România consumul de resurse naturale și stilul de viață depășesc capacitatea de suport a ecosistemelor naturale. ”Rezultatele acestui raport arată că starea planetei ne privește și pe noi. De multe ori,  obișnuim să gândim că, oricum, suntem mai săraci decât alte țări din Europa și din lume, așa că dezvoltarea noastră are un impact mic asupra mediului. Fiecare lucru pe care îl facem se sprijină pe resursele planetei. Ar trebui să creăm politici  și practici care să sprijine conservarea capitalului natural pe care îl avem și să ajute la refacerea mediului în zonele în care l-am distrus. 17% din teritoriul țării se află în arii naturale protejate, fără nici un fel de susținere din partea Guvernului României. Spații verzi din orașe și zone naturale de importanță europeană sunt distruse de investiții ilegale. Acestea sunt unele din lucrurile la care ar trebui să ne uităm”, a declarat Luminița Tanasie, Directorul WWF Programul Dunare-Carpați România. Dezvoltarea haotică a domeniului construcțiilor – de la extracția materialelor, transport, conversia spațiilor verzi în spații destinate construirii, volumul construcțiilor, până la construcțiile ilegale din ariile protejate – reprezintă un procent considerabil din amprenta ecologică a țării noastre. În general, în ciuda veniturilor mult mai mici comparativ cu cele de la nivel european, în România consumul de resurse și cantitatea de deșeuri generate sunt mari, situându-se peste capacitatea de regenerare naturală a mediului înconjurător. În ceea ce privește amprenta asupra apei, vorbim, în momentul de față, de o criză moderată de apă, prezentă în anumite perioade ale anului, ceea ce indică necesitatea unor măsuri de economisire a apei și de folosire mai eficientă a resurselor.

Europa: doar 4 state traiesc în limitele Planetei

Cu excepția a patru țări – Estonia, Finlanda, Letonia și Suedia – toate statele membre UE sunt „datornici ecologici”,   consumând mai multe resurse naturale decât poate produce pământul. Cele 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene, reprezentând doar 7% din populația lumii, consumă aproape de doua ori mai multe resurse decât media globală. Patru dintre acestea – Danemarca, Belgia, Estonia și Irlanda – se află în topul primelor 10 țări cu amprenta de carbon cea mai mare.

„Adevărul este că Uniunea Europeană are o datorie ecologică pe care resursele planetei nu o mai poate suporta”, a declarat Tony Long, Director al Biroului de Politici Europene WWF.

Ne putem reduce „datoria”?

Raportul Planeta Vie este departe de a se vrea apocaliptic, oferind soluții prin care pierderile ecologice pot fi stopate și, o parte dintre ele, chiar remediate. Aceste soluții trebuie însă adoptate urgent, mai ales în contextul în care previziunile ONU pentru anul 2050 plasează evoluția demografică în jurul mediei de  9.2 miliarde de locuitori ai planetei. Raportul trage un semnal de alarmă asupra necesității de a crește biocapacitatea, făcând, în același timp, eforturi pentru a reduce amprenta de carbon. Altfel spus, este necesar să se investească în capitalul natural. Aceasta înseamnă extinderea suprafețelor de arii protejate, conservarea și regenerarea  pădurilor, un management corespunzător al resurselor de apă, protejarea speciilor sau reconstrucția zonelor umede. Alături de aceste investiții directe, eforturile noastre trebuie să se concentreze pe investiția în biocapacitate – introducerea, la scară largă, a unor practici agricole sustenabile, dar și activități de producție care mențin un echilibru între integritatea ecosistemelor și productivitatea pe termen lung, așa cum este schema de certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Realizat în colaborare cu Zoological Society of London ți Global Footprint Network, raportul a fost publicat pentru prima oara în 1998 și apoi reluat o dată la doi ani. Raportul Planeta Vie este construit pe baza a doi indicatori: Indexul Planeta Vie, care reflectă starea de sanatate a ecosistemelor, și Amprenta ecologică, un indicator care prezintă dimensiunea presiunii umane asupra resurselor naturale.

Pentru ediția 2010, starea biodiversitatii a fost cercetată prin monitorizarea a peste 8000 de populații animale, aparținând unui număr de 2500 de specii. Rezultatele dezvăluie o tendință alarmantă: Indexul Planeta Vie a scăzut cu 30%, în comparație cu anul 1970. Mai mult, speciile tropicale au înregistrat un declin de 60%, în ultimii 40 de ani.

ANEXA 2.

Foto nr 1 Jiu-Baraj Ișalnița

Foto nr. 2 Jiu – Podari

Foto nr. 3 Apă rețea

Foto nr. 4 Grădina Botanică

Foto nr 5. Piața Veche

BIBLIOGRAFIE

Fundația „Centrul de Formare și Perfecționare în Domeniul Apei”- martie 2004;

„Arborele lumii” ;„Resurse hidroenergetice ale globului”;

NEGUȚ, Silviu, Geografie Economică Mondială, Meteor Press, 2006

NĂSTASE ADRIAN, IORDACHE MARIN, 1996, ,,Istoria ilustrată a Craiovei – Fântâni și Izvoare de apă vie”, Muzeul Olteniei, Craiova

BEREVOIANU COSTIN, GHEORGHE MORARU, 2000, ,, Probleme ale alimentării cu apă din RomâniA”, Revista Hidrotehnica, 45, nr.3–4.

DUMITRU CHIRIAC, CRISTINA HUMĂ, CRISTINA TUDOR , *** Supravegherea calității apei potabile în localitățile urbane , 1993 și 1994, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, București.

IACOB IOANA și colab., ,,Efectele consumului apei de fântână cu concentrații mari de nitrați asupra copiilor”,iunie 1999, A XXXIV-a Conferință anuală a Institutului de Sănătate Publică București, 10–11.

ILIA, C.H., ,,Satele Olteniei rămân fără apă”, România Liberă nr. 3298, 26 ianuarie, 2001.

LESNIC, M., ,,Protecția mediului în zonele urbane”, Buletin informativ ANPPGCL, mai 1999.

MĂNESCU, S. (coord.) 1991, ,,Igiena”, București, Editura Medicală.

MĂNESCU AL, OTTO DARABAN, D., CEATARÂȘ, 2001 ,,Controlul pierderilor de apă în RomâniA”, Revista ROMAQUA, nr. 2–3.

MĂRGINEAN IOAN, (coord.), 1994-1999 ,,Diagnoza calității vieții în RomâniA”, Raport de cercetare, ICCV, București.

TĂNASE IRINA, IOANA IACOB, MARINELA TONEA 3-4 MARTIE 1994, ,,Poluarea apei de băut cu nitrați” Evaluarea incidenței intoxicației acute la populația 0–1 an, în perioada 1991–1993, A XXIX-a Sesiune științifică a Institutul de Igienă și Sănătate Publică București.

PETRIȘOR DORIN, 1998, Igiena Mediului, Craiova

POPA Daniela , Microbiologia apei, Editura Universitaria, Craiova, 2006

*** Ordin al ministrului sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și a

recomandărilor privind mediul de viață al populației (nr. 536/1997), Monitorul Oficial al României, nr. 140, 3 iulie, 1997.

*** Supravegherea calității apei potabile în localitățile urbane, 1993 și 1994, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, București.

http://www.greenagenda.org/eco-aqua/cunoas.htm

http://www.unicef.org/specialsession/about/sgreport-pdf/03_SafeDrink ingWater_D7341Insert_English.pdf

http://www.wateraid.org/international/what_we_do/statistics/default.asp

http://www.who.int/features/qa/70/en/

http://whqlibdoc.who.int/publications/2008/9789241596435_eng.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Demography_of_Europe

http://en.wikipedia.org/wiki/Drinking_water

http://en.wikipedia.org/wiki/Le_Chatelier_principle

http://en.wikipedia.org/wiki/Water

http://en.wikipedia.org/wiki/Water_pollution

http://en.wikipedia.org/wiki/Water_resources

Home

ANEXA 1.

In 2030 vom avea nevoie de două planete

Consumul de resurse naturale depășește cu 50% capacitatea de susținere a Pămîntului, speciile tropicale traversează un declin alarmant, iar tot mai multe state alunecă spre o criză de apă. Și românii consumă mai mult decât le oferă România. Acestea sunt principalele mesaje pe care le transmite ultima ediție a Raportului Planeta Vie (Living Planet Report), cel mai important studiu ce prezintă starea de sănătate a planetei, lansat astăzi de WWF.

În total, amprenta ecologică a omenirii s-a dublat din 1966 până acum. Aceasta înseamnă că Pământul are nevoie de un an și jumatate pentru a produce resursele pe care noi le consumăm într-un an. Dacă cererile vor crește în acelaăi ritm ca și până acum, până în 2030 omenirea va ajunge să consume resursele naturale a două planete – dacă aceste resurse nu se vor fi epuizat deja! Totuși, nu toți locuitorii Planetei consumă la fel de mult. În țările dezvoltate, de exemplu, consumul se situează cu mult peste capacitatea de regenerare a Pământului. Emiratele Arabe, Quatar, Danemarca, Belgia, Statele Unite ale Americii, Estonia, Canada, Australia, Kuweit și Irlanda au cea mai mare amprentă ecologică pe cap de locuitor, conform Raportului Planeta Vie. Practic, dacă toată lumea ar consuma ca locuitorii din Emiratele Arabe, am avea nevoie de mai mult de 4.5 planete Pământ pentru a ne putea asigura necesarul de resurse. La polul opus se află țările slab dezvoltate, în mare parte situate în Asia și Africa. Aici, cererea de resurse și consumul se situează mult sub nivelul din țările bogate. Conform Raportului Planeta Vie, țările cu cea mai mică amprentă ecologică sunt, în prezent, Singapore, Teritoriul Palestinian Ocupat, Iordania, Irak, Haiti, Israel, Republica Coreea, Banglades și Jamaica.

Amprenta asupra apei – Planeta se confruntă cu o criză de apă dulce tot mai accentuată. Mai exact, 71 de țări au de-a face, în prezent, cu o criză de apă, lucru care afectează nu doar viața oamenilor, ci și a animalelor și plantelor. Conform previziunilor Națiunilor Unite, până în 2025 aproximativ 2/3 din populația lumii va locui în zone în care apa va fi dificil de procurat.

Câte “'Românii' „consumă” România?

România are o amprentă ecologică medie de 2.7 hectare pe cap de locuitor – ceea ce înseamnă că fiecare dintre locuitorii României utilizează, în medie, 2.7 hectare din suprafața globului pentru resurse de hrană, combustibil, materiale de îmbrăcaminte și construcții. Dar planeta nu ne poate oferi decât 1.8 hectare de teren și apă. Deși impactul nostru asupra naturii se situează sub nivelul țărilor mai dezvoltate, în România consumul de resurse naturale și stilul de viață depășesc capacitatea de suport a ecosistemelor naturale. ”Rezultatele acestui raport arată că starea planetei ne privește și pe noi. De multe ori,  obișnuim să gândim că, oricum, suntem mai săraci decât alte țări din Europa și din lume, așa că dezvoltarea noastră are un impact mic asupra mediului. Fiecare lucru pe care îl facem se sprijină pe resursele planetei. Ar trebui să creăm politici  și practici care să sprijine conservarea capitalului natural pe care îl avem și să ajute la refacerea mediului în zonele în care l-am distrus. 17% din teritoriul țării se află în arii naturale protejate, fără nici un fel de susținere din partea Guvernului României. Spații verzi din orașe și zone naturale de importanță europeană sunt distruse de investiții ilegale. Acestea sunt unele din lucrurile la care ar trebui să ne uităm”, a declarat Luminița Tanasie, Directorul WWF Programul Dunare-Carpați România. Dezvoltarea haotică a domeniului construcțiilor – de la extracția materialelor, transport, conversia spațiilor verzi în spații destinate construirii, volumul construcțiilor, până la construcțiile ilegale din ariile protejate – reprezintă un procent considerabil din amprenta ecologică a țării noastre. În general, în ciuda veniturilor mult mai mici comparativ cu cele de la nivel european, în România consumul de resurse și cantitatea de deșeuri generate sunt mari, situându-se peste capacitatea de regenerare naturală a mediului înconjurător. În ceea ce privește amprenta asupra apei, vorbim, în momentul de față, de o criză moderată de apă, prezentă în anumite perioade ale anului, ceea ce indică necesitatea unor măsuri de economisire a apei și de folosire mai eficientă a resurselor.

Europa: doar 4 state traiesc în limitele Planetei

Cu excepția a patru țări – Estonia, Finlanda, Letonia și Suedia – toate statele membre UE sunt „datornici ecologici”,   consumând mai multe resurse naturale decât poate produce pământul. Cele 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene, reprezentând doar 7% din populația lumii, consumă aproape de doua ori mai multe resurse decât media globală. Patru dintre acestea – Danemarca, Belgia, Estonia și Irlanda – se află în topul primelor 10 țări cu amprenta de carbon cea mai mare.

„Adevărul este că Uniunea Europeană are o datorie ecologică pe care resursele planetei nu o mai poate suporta”, a declarat Tony Long, Director al Biroului de Politici Europene WWF.

Ne putem reduce „datoria”?

Raportul Planeta Vie este departe de a se vrea apocaliptic, oferind soluții prin care pierderile ecologice pot fi stopate și, o parte dintre ele, chiar remediate. Aceste soluții trebuie însă adoptate urgent, mai ales în contextul în care previziunile ONU pentru anul 2050 plasează evoluția demografică în jurul mediei de  9.2 miliarde de locuitori ai planetei. Raportul trage un semnal de alarmă asupra necesității de a crește biocapacitatea, făcând, în același timp, eforturi pentru a reduce amprenta de carbon. Altfel spus, este necesar să se investească în capitalul natural. Aceasta înseamnă extinderea suprafețelor de arii protejate, conservarea și regenerarea  pădurilor, un management corespunzător al resurselor de apă, protejarea speciilor sau reconstrucția zonelor umede. Alături de aceste investiții directe, eforturile noastre trebuie să se concentreze pe investiția în biocapacitate – introducerea, la scară largă, a unor practici agricole sustenabile, dar și activități de producție care mențin un echilibru între integritatea ecosistemelor și productivitatea pe termen lung, așa cum este schema de certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Realizat în colaborare cu Zoological Society of London ți Global Footprint Network, raportul a fost publicat pentru prima oara în 1998 și apoi reluat o dată la doi ani. Raportul Planeta Vie este construit pe baza a doi indicatori: Indexul Planeta Vie, care reflectă starea de sanatate a ecosistemelor, și Amprenta ecologică, un indicator care prezintă dimensiunea presiunii umane asupra resurselor naturale.

Pentru ediția 2010, starea biodiversitatii a fost cercetată prin monitorizarea a peste 8000 de populații animale, aparținând unui număr de 2500 de specii. Rezultatele dezvăluie o tendință alarmantă: Indexul Planeta Vie a scăzut cu 30%, în comparație cu anul 1970. Mai mult, speciile tropicale au înregistrat un declin de 60%, în ultimii 40 de ani.

ANEXA 2.

Foto nr 1 Jiu-Baraj Ișalnița

Foto nr. 2 Jiu – Podari

Foto nr. 3 Apă rețea

Foto nr. 4 Grădina Botanică

Foto nr 5. Piața Veche