Investigatii Empirice Asupra Agresivitatii Juvenile

ARGUMENT

CAPITOLUL 1. PERSPCTIVE DE DEFINIRE A CONCEPTULUI DE AGRESIVITATE

Delimitari conceptuale

Forme de manifestare a agresivitatii

Relatia frustrare-stres-agresivitatea

CAPITOLUL 2. AGRESIVITATEA IN SCOALA

2.1. Tipuri de agresivitate prezente in mediul scolar

2.1.1. Vandalismul scolar

2.1.2. Violenta scolara

2.2. Cauzele agresivitatii in scoala

2.3. Relatia profesor-elev

CAPITOLUL 3. INVESTIGAȚII EMPIRICE ASUPRA AGRESIVITATII JUVENILE

3.1. Metodologia cercetării

3.1.1. Problema de cercetare

3.1.2. Scopul cercetării

3.1.3. Obiective

3.1.4. Ipoteze

3.1.5. Instrumente de cercetare

3.1.6. Populația investigată

3.2. Analiza și interpretarea datelor

3.2.1. Analiza psihologică a rezultatelor

3.3. Discuții

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Se spune că fiecare pădure are uscăturile sale. Foarte frecvent, elevii cu tulburări comportamentale sunt considerați de către profesorii lor ca fiind „uscături” irecuperabile și complet inevitabile ale colectivului clasei, fiind jigniți constant sau pur și simplu ignorați în cadrul procesului educațional. Aceștia sunt de fapt oamenii fără viitor, care trag clasa în jos, care perturbă buna desfășurare a orelor și pentru care orice demers de corectare a comportamentului este inutil si fără șanse de succes. Dar oare chiar așa stau lucrurile?

Foarte frecvent, tulburările de comportament reprezinta doar varful unui iceberg care poate ascunde foarte multe probleme de profunzime ale copilului, care de multe oro sunt trecute cu vederea atunci când acesta este catalogat ca fiind agresiv. Agresivitatea poate fi deci un simptom al nesiguranței, al unei situații de real risc pe plan familial, precum abuzuri, sarăcie sau pentru lipsa unui climat adecvat unei dezvoltări armonioase pe toate planurile a copilului. Comportamentele considerate de către ceilalți ca fiind antisociale pot reprezenta strigăte de ajutor ale unui copil ce tânjește după atenția pe care nu o primește acasă, sau pot fi eliberări ale unor frustrări acaparate în mediul familial, sau de ce nu, în cadrul clasei.

La vârsta școlarității, personalitatea copilului este in formare și este supusă unui tumult de schimbări atât pe plan fiziologic, cât și pe plan psihologic. Astfel, în cadrul unei societăți care încă încurajează prin toate mijloacele posibile competiția în detrimentul cooperării dintre indivizi, este oare de mirare ca aceste personalități în formare să fie predispuse preluării unor comportamente neconvenționale din jurul lor? La vârsta la care mimesisul creează de fapt baza unui viitor sistem de valori, luând în considerare întreaga abundență de modele complet negative oferite de mass-media, precum și violența ridicată la stadiu de normă de către filme ori jocuri pe calculator, mai surprinde acum oare adoptarea acestui model de comportament de către copiii aflati în căutare de afirmare a propriei lor voci, care chiar și asa rămâne neauzită?

Mult mai îngrijorător este însă faptul că acest comportament blamat de catre școală, și de catre societate pare a-și avea bazele foarte adânc fundamentate în cadrul sistemului educațional actual, care din nefericire încă se mai afla sub puternica influența a sistemului încurajat de perioada comunistă, sistem caracterizat de totalitarism, rigiditate, lipsa acuta a comunicării și centrarea pe profesor ca unic deținător al cunoașterii absolute. Profesorii, în special cei care se percep ca fiind vulnerabili în fața colectivului de elevi, adoptă poziții prin care sa își consolideze poziția de suverani în clasă, atitudine care are efecte negative asupra elevilor, care fie simt nevoia de a se răzvrăti în fața nedreptăților comise de profesor, fie încearcă la rândul lor să își afirme statutul în ierarhia clasei, abuzând de colegii mai slabi sau percepuți ca fiind mai puțin populari. Luând în considerare perioada școlarității ca fiind una a schimbărilor rapide, radicale și în ritmuri complet diferite de la copil la copil, proasta gestionare a colectivului de elevi de către profesori poate avea efecte catastrofale în planul dezvoltării ulterioare a elevilor, care își pot forma complexe de inferioritate sau pot acapara frustrări care să dea naștere unor acte agresive prin fenomenul de catharsis.

Violența naște violență, iar comportamentul de tip agresiv al elevilor, din păcate, este combătut de către profesori tot prin acte percepute de elevi ca fiind violente, precum ignorarea opiniei personale, utilizarea unui ton necorespunzător, utilizarea de epitete jignitoare sau chiar apelul la violență fizică. Repetarea acestor atitudini creează un ouroboros al agresivității, un cerc vicios din care, fără o intervenție specializată și corespunzătoare este aproape imposibil de scăpat.

Am ales această temă întrucât consider că în școala românească agresivitatea este tratată superficial și luată ca atare, fără a se sonda în profunzimile psihicului elevului în căutarea rădăcinilor acesteia. Astfel, elevii cu probleme de comportament sunt abandonați de către cadrele didactice, care preferă să-și concentreze eforturile doar asupra elevilor ce sunt considerați educabili. O astfel de abordare contravine viziunii post-moderne asupra educației, spre care se dorește o recostrucție a sistemului educațional românesc, ce insistă asupra mutării focalizării de pe profesor pe elev și pledează pentru o abordare de tip democrat, axată pe comunicare si pe libertate de opinie și, mai mult decât orice, contravine dreptului copilului la șanse egale pentru a-și dezvolta întregul potențial.

CAPITOLUL 1.

PERSPCTIVE DE DEFINIRE A CONCEPTULUI DE AGRESIVITATE

1.1. Delimitari conceptuale

Șoitu si Havîrneanu (2001, p. 52) ilustrează o serie de definiții, fiecare dintre acestea reflectând un alt punct de pornire: comportamente încărcate de diverse reacții brutale, distructive și chiar de atacare, atitudine bătăioasă, mai bine spus, însușire de a trăi și de a-ți asigura toate trebuințele principale vitale prin intermediul forței, reacție înnăscută ca drept formă de adaptare, rezultat al mai multor frustrări.

Agresivitatea este caracterizată deci de comportamente ce produc un prejudiciu foarte mare atât fizic, cât și psihic ori emoțional prin distrugere, rănire sau agresare fizică.

Agresivitatea este foarte prezenta la vaâstele pubertății si adolescenței, atunci când personalitatea se află încă în formare, iar copiulul este dezorientat și bulversat de schimbările majore la care este supus și care, de multe ori, îl determină sa fie agresiv. (Banks, R., B., 1997, p. 46-49)

Irenäus Eibl-Eibesfeldt (2009, p.53-640) face o scurtă trecere în revistă asupra evoluției termenului de agresivitate, pe care îl și împarte în două mari categorii, și anume una intraspecifică și una interspecifică. Foarte relevantă în contextul agresivității umane este agresivitatea intraspecifică, cea care este considerată ca fiind agresivitatea îndreptată asupra unui anumit membru al aceleiași specii. Se consideră de asemenea că agresivitatea constă de fapt într-o anumită sumă importantă de stimuli complet dăunători spre o seroe de alte organisme (apud. I. Eibl-Eibesfeldt, 2009, p.53). Alți autori sunt de părere că deosebit de important în identificarea comportamentelor agresive este caracterul intenționat al vătămării. După cum notează tot Eibl-Eibesfeldt, vătămarea neintenționată nu ar trebi să fie catalogată ca drept manifestare agresivă, așa cum nici durerea pe care o provoacă stomatolog nu este însă calificată ca drept o formă de agresivitate.

Păunescu (1994,p. 15) definește agresivitatea ca fiind acea stare a sistemului psihofiziologic, prin intermediul căreia o anumită persoană poate răspunde printr-un anumit ansamblu de comportamente ostile în plan conștient, inconștient sau fantasmic, în vederea distrugerii, degradării, deteriorării, constrângerii, negării sau chiar umilirii unei ființe sau unui lucru investit cu semnificație, pe care agresorul le resimte ca atare și reprezintă pentru acesta o adevărată provocare, accentuând caracterul intenționat al actului agresiv.

Manifestările agresivității umane sunt cât se poate de variate, și au loc la diferite niveluri: pulsional, atitudinal, afectogen și comportamental. Explicațiile referitoare la comportamentul agresiv pot fi însă încadrate în două mari categorii de natură biologică și de natură socială.

Abordarea de tip etologic a acestui întreg fenomen, se referă la explicația acestor comportamente agresive atât în mediul social, cât și în mediul fizic în care evoluează o specie. Comportamentul este genetic și controlat de selecția naturală. Etologii au sugerat existența unei acumulări de energie care își găsește exprimarea prin modele fixe de acțiune. Eliberarea acestei energii depinde însă de prezența unui declanșator (trigger). Comportamentul amenințător al unui alt animal (atunci când își arată dinții, de exemplu) poate acționa ca adevărat declanșator sau poate duce la invadarea teritoriului. Konrad Lorenz (1998, p, 267) afirmă faptul că manifestarea acestui instinct la individul uman este defectuoasă, ca urmare a normelor culturale ce reprimă, cel mai frecvent, orice tip de agresiune. Lorenz observă și că omul nu este chiar atât de rău, ci de fapt nu este suficient de bun pentru toate cerințele sociale moderne.

Abordarea sociobiologică a agresivității evidențiază fundamentarea biologică a tuturor comportamentelor sociale, ce au funcția de a facilita inserția socială a indivizilor cu obiectivul de a le permite acestora să trăiască cel puțin atât cât este necesar pentru a-și transmite mai departe patrimoniul genetic generațiilor care vor urma. În acest context, agresivitatea are rol adaptativ și facilitează accesul la resurse, de care depinde capacitatea de reproducere. Aceasta înseamnă că un individ al unei specii care manifestă acel comportament se va reproduce și astfel își va transmite genele. Neodarwiniștii, așa cum au fost numiți, nu sunt însă atât de preocupați de speciile de animale cât sunt de genele care determină pattern-urile comportamentale ale individului.Un astfel comportament fundamentat genetic va continua, dacă servește la creșterea succesului de reproducere al individului sau al rudelor foarte apropiate care dețin genele pentru acel comportament (M.R. Cunningham, 1981, p.71)

Agresivitatea conduce în mod clar la achiziționarea și conservarea mai multor tipuri de resurse sau ajută chiar la apărarea și protejarea rudelor, toate acestea fiind mult mai ușor de realizat decât dacă individul (ori rudele sale foarte apropiate) ar fi capabil să își transmită genele și astfel să perpetueze comportamentul pe care tocmai ele îl determină. Nu este vorba deci despre conservarea speciilor, ci este vorba despre succesul indivizilor sau al grupurilor din cadrul acelor specii. Trebuie amintit și faptul că agresivitatea implică un anumit potențial cost, leziuni severe ori chiar deces, care pot împiedica realizarea obiectivelor, astfel încât rezultatele trebuie să egaleze întotdeauna costurile.

1.2. Forme de manifestare a agresivității

Comportamentul de tip agresiv și formele sale de manifestare cel mai frecvent întâlnite reprezintă toate acele atitudini și acte, mai exact fapte sistematice și repetitive, cu conținut antisocial și manifestări de agresivitate și chiar violență, de cele mai multe ori întâmplătoare ori anticipate, față de propria persoană (autoagresiunea) sau față de ceilalți (heteroagresiunea). (C. Păunescu, 1994, p.19). Cercetările demonstrează că acest tip de comportament la adulți fie apare din copilărie, fie se formează pe fondul unei agresivități latente ce evoluează către forme antisociale datorită stimulilor vieții sociale.

Agresivitatea, fiind o parte integrantă a naturii umane, are o varietate de forme de manifestare(C. Păunescu, 1994, p.15-20):

Excitabilitatea exprimă acea stare a sistemului nervos central, care este caracterizată printr-o sensibilitate de grad maximal față de toti factorii din mediul extern sau intern. Manifestarea tuturor stărilor de excitație este adesea condiționată de vârstă. În acest context, copiii până la vârsta adolescenței pot prezenta anumite episoade de hiperexcitație în limita normalului. La adolescență și debutul tinereții însă, persistența acestei excitabilități crescute poate poate reprezenta un semn al unor tulburări psihice,

Impulsivitatea reprezintă acea trăsătură specifică ce implică un mod absolut impulsiv de reacționare prin intermediul impulsiunii. Impulsiunile reprezintă modalități de reacționare absolut involuntare, care nu pot fi controlate de către un individ în cadrul unei activități voluntare, care acționează ca drept o descărcare imediată a unei anumite stări de tensiune emoțională.

Propulsivitatea este definită ca reprezentând declanșarea agresivității ca urmare a unui anumit resort intern, fără ca această reacție să se supună însă vreunui control de tip voluntar. Propulsivitatea se manifestă prin intermediul monotipiilor ritmice și automatisme ambulatorii, acestea fiind la rândul lor determinate de trebuințele și expresiile emoționale.

Violența este foarte frecvent caracterizată prin utilizarea forței pentru a putea manifesta superioritatea, conceptul provenind din latinescul „vis” care semnifică de fapt forța. Modalitățile de manifestare a violenței sunt foarte variate, în mod paradoxal, acestea crescând în amploare odată cu toate măsurile care sunt luate împotriva acestora. (K. Lorenz, 1998,p. 65)

Comportamentele aberante reprezintă acele distordiuni ale echilibrului dintre situația stimulatoare și răspunsul comportamental care provoacă un adevărat conflict între individ și cerințele normale de existență. Tulburările de comportament ori modificările de comportament reprezintă forme de dezechilibru psihic, care implică serioase tulburări în sfera emoțional-volitivă, ca urmare a unei întregi leziuni cerebrale pre sau postnatale, a unor anumite structuri psihice morbide de natură sociogenă. (I. Străchinaru, 1994, p.44).

Comportamentul agresiv și manifestările sale întâlnite în cadrul delincvenței juvenile reprezintă toate acele atitudini și acte, fapte de ordin constant și repetitiv, cu conținut antisocial, cu manifestări serioase de agresivitate și violență, de cele mai multe ori fiind explozive ori premeditate, anticipate, față de propria persoană. (C. Păunescu, 1994, p.19) Cercetările demonstreazăă că acest tip de comportament la adulți fie apare încă din copilărie, fie se formează treptat, pe fondul unei agresivități latente care evoluează constant către forme antisociale datorită stimulilor vieții sociale a individului.

Relatia frustrare-stres-agresivitate

Din punct de vedere evolutiv, agresivitatea la animale reprezintă în același timp act spontan, însă și reacție la o anumită situație de frustrare. La cel fricos, agresivitatea reprezintă de fapt rezultatul fricii, întrucât orice act pretinde prepararea spațiului de activitate și chiar eliminarea altuia care ocupă spațiul.

Frustrarea – așa cum este aceasta ilustrată de către psihanaliști – traduce de fapt îngustarea câmpului de acțiune. Etimologic vorbind, aceasta provine din latinescul “frustrari”, ceare înseamnă “a amăgi”; în franceză, de unde a fost și preluat în limba română, “frustration” însemnând “ păgubire, lipsire de un anumit drept, destrămare a planurilor”. Frustrarea este definită deci ca fiind o situație în cadrul căreia un anuit obstacol intervine în calea satisfacerii unei trebuințe și modifică astfel comportamentul persoanei.

Lazarus și Folkman (apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 131-132) definesc stresul ca reprezentând o relație de tip particular dintre persoană și mediul care acesta este perceput de către individ ca afectându-i ori depășindu-i resursele și punându-i astfel în pericol starea de bine.

În cazul copiilor, relațiile cu familia și profesorii pot deveni tensionate, probleme ce țin de aspectul fizic, precum disproporționalitatea membrelor în raport cu trunchiul sau apariția acneei, relațiile cu persoanele de sex opus și primele deziluzii, toate acestea sunt prezente în mod cotidian în viața copilului ce se află în tranziție spre maturitate.

Deși la animale, violența ia naștere doar ca urmare a unei frustrări externe, la om există însă și agresiuni fără temei vizibil. Agresivitatea umană îmbracă astfel un spectru foarte larg de forme, putând fi deci îndreptată atât împotriva unui anumit individ sau grup și poate include atât conflictul ideologic, cât și pe cel armat.

În literatura de specialitate, agresiunea a continuat să fie corelată, însă, cu frustrarea, aceasta putând fi atât brutală, cât și subtilă și indirectă. Mai mulți cercetători, precum Dollard au teoretizat ipoteza frustrare-agresivitate în volumul „Frustration and Aggresion”. Cu toate acestea însă, frustrarea nu se materializează neapărat în cadrul comportamentelor agresive. De asemenea, nu întotdeauna tema agresivității persoanei frustrate poate fi identificată cu foarte mare ușurință și precizie, comportamentele agresive putând fi îndreptate adesea împotriva mai multor persoane sau obiecte.

CAPITOLUL 2.

AGRESIVITATEA ÎN ȘCOALĂ

2.1. Tipuri de agresivitate prezente în mediul școlar

După cum s-a arătat în subcapitolele precedente, noțiunea de agresivitate se bucură de o multitudine de definiții, captând atenția sociologilor, biologilor, etologilor și psihologilor deopotrivă. Cauzele acestui tip de comportament au fost căutate atât în mediul social, cât și în bagajul genetic individual sau colectiv, iar reacțiile de tip agresiv au fost studiate atât la nivel fizic, cât și la nivel afectiv și verbal. Toate aceste reacții, însă, pot fi identificate și la nivelul relației profesor-elev.

Relația dintre profesor și elev a evoluat de-a lungul secolelor, mutându-și centrul de gravitație de pe predare pe noțiunea de învățare, fiind bazată în primul rând pe comunicare, fie ea verbală sau nonverbală. Actul comunicării, însă, poate juca un rol atât pozitiv, cât și negativ în cadrul relației dintre actorii procesului educațioal, întrucât așa cum o comunicare transparentă și lipsită de tensiuni poate câștiga încrederea elevilor, orice perturbare afectează în sens negativ relația dintre educator și educat.

De regulă, elevii se deschid în fața unui profesor pe care îl simt ca fiind apropiat, se inhibă foarte des atunci când profesorul manifestă autoritarism față de elevii cu rezultate proaste la învățătură, își reprimă sentimentele de furie atunci când li se face o nedreptate ori când sunt etichetați ca fiind elevi-problemă, creându-se în acest mod o ruptură între membrii colectivului clasei. Violența de ordin psihologic repetată și îndreptată împotriva elevilor, poate conduce la apariția sentimentului de frustrare, care în timp se poate generaliza determinând o reală schimbare a atitudinii față de profesor și față de activitatea școlară în general. Există elevi care suferă ca urmare a unor judecăți complet negative ale unor profesori, judecăți care vin de fapt să întărească propriile lor sentimente de îndoială, de descurajare și de lipsă de încredere în forțele proprii.

În mod absolut paradoxal, deși sistemul educațional românesc și-a început evoluția pentru a preîntâmpina standardele europene de învățare interactivă, după caracteristicile individuale ale fiecărui copil, se poate observa o creștere a fenomenului agresivității în școli, care a devenit un fenomen normal, condamnat public de cadrele didactice, însă acceptat tacit. În cele mai multe cazuri, cadrele didactice se consideră absolvite de orice vină, aceasta căzând pe elevii problemă, a căror agresivitate este considerată fie rezultatul vreunui patrimoniu genetic defectuos, fie al unei eventuale proaste creșteri. Ca urmare a unei detașări emoționale de elevi, unii profesori sfârșesc prin a-i trata pe aceștia cu indiferență, fapt ce are efecte dezastroase mai ales în contextul pubertății și adolescenței, când tinerii au nevoie de suport și securitate din partea celor din jur. L. Șoitu (2001, p. 16) consideră că această agresivitate a indiferenței este sporită de insăși indiferența față de esența ființei omenești, de neraportarea la transcendența divină ori axiologică.

Dacă în urmă cu câteva decenii aceste manifestări comportamentale erau considerate fenomene disfuncționale, în prezent au ajuns să fie percepute ca aspecte normale ale realității școlare, ce trebuiesc percepute de profesori ca un gen particular de feed-back ce semnalizează o serie de situații ce necesită intervenția educativă. Aceste manifestări pot exprima faptul că elevul percepe situația ca fiind amenințătoare, inacceptabilă sau că are nevoie de ajutor și chiar mai mult, pot semnala profesorului erori în metoda de predare aleasă. De asemenea, aceste atitudini antisociale pot veni ca o răzvrătire împotriva unui eveniment neplăcut impus de profesor sau împotriva unui sistem care este perceput de elevi ca fiind opresiv.

Această nouă manieră de abordare a conduitelor agresive din perspectiva problematicilor de situație și nu a substratului psihopatologic al personalității elevilor a condus în timp la o nouă concepție privind intervenția educativă. În acest context, această premisă poate face posibilă trecerea de la o anumită intervenție de tip autoritarist din partea profesorului, la încurajarea elevilor de a-și soluționa singuri conflictele.

În școala contemporană, cele mai frecvente tipuri de conduite agresive sunt reprezentate de vandalism și de violență. Acestea au cunoscut în ultimele decenii o evoluție atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere al gravității actelor săvârșite.

2.1.1. Vandalismul scolar

Conceptul de vandalism nu s-a bucurat întotdeauna de un interes major din partea cercurilor academice pana în jurul anilor ’80, fapt ce a condus la formarea unei anumite concepții complet eronate asupra lipsei de motivație din spatele tuturor acestor acte antisociale. În mod absolut paradoxal, cercetările ulterioare au relevat faptul că una dintre variabilele determinante în înțelegerea vandalismului este reprezentată întocmai de motivație. S. Cohen (apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 23) descrie o diversitate de tipuri de vandalism, făcând apel la motivația ce stă la baza lor:

vandalismul de tip echitiv, care are ca obiectiv câștigarea unor avantaje materiale;

vandalismul de tip tactic ce are la bază scopuri precum mediatizarea unei cauze;

vandalismul de tip vindictiv care are ca și obiectiv răzbunarea ori compensarea unei frustrări;

vandalismul-joc, care se produce în cadrul unor anumite episoade de joc și are ca și motivație curiozitatea, distracția sau competiția;

vandalismul de tip malițios, care spre deosebire de vandalismul de tip vindictiv nu are o anumită țintă specifică, având un caracter responsiv la un anumit set de probleme, însă în cadrul căruia elementul de agresivitate este dublat de cel de furie.

Așadar, luând în considerare aceste aspecte, vandalismul ar putea fi definit ca o serie de acte de violență specifice îndreptate împotriva unui obiect sau a unei proprietăți, având la bază o serie variată de motivații.

Din perspectivă strict socială, vandalismul reprezintă o conduită specifică în special a tinerilor de sex masculin, proveniți din medii cu un anumit potențial de risc din cadrul marilor orașe. Așadar, luând în considerare nesiguranța ce apare în viața unui copil odată cu debutul pubertății este lesne de înțeles că aceștia găsesc prin săvârșirea unor acte de vandalism ocazia de a-și exercita puterea, de a colabora cu alți tineri pentru un scop comun, dar și de a se afirma și a-și expune un punct de vedere. Lăsându-și amprenta asupra societății din jur, tinerii simt că opinia lor contează și că în ciuda rolului pe care sunt obligați sa-l joace în contextul social (acela de copii dependenți de adulți), ei reprezintă o individualitate importantă. În aceste acte de vandalism se poate regăsi, cel mai adesea, și un mesaj pentru societatea nedreaptă și opresivă în care ei sunt obligați să se adapteze la norme impuse. Așadar, în afară de vandalismul-joc, toate celelalte tipuri de vandalism au ca motivație comună dorința de restaurare a echității ca urmare a sentimentului de inechitate generat de societate, precum și schimbarea raportului avantaj-dezavantaj, fapt ce constituie premisa teoriei modelului echității. Conform acestuia, la baza producerii actelor de vandalism stau trei mari factori, și anume autocontrolul subiectului, caracteristicile mediului fizic și caracteristicile grupului. Un rol vital îl constituie nivelul autocontrolului individual; în condiții de inechitate puternică, o putere cresută de autocontrol duce la alegerea de soluții legitime și normative de restaurare a echității, pe când în condiții de autocontrol scăzut, este foarte probabilă apariția de manifestări indezirabile social, cu rezultate imediate și costuri relativ scăzute.

În mediul școlar, vandalismul a devenit fenomen cât se poate de curent. Acesta prezintă o serie de aspecte caracteristice legate de organizarea și funcționarea instituției educative, de caracteristicile demografice ale populației școlare, dar și de practicile educaționale utilizate în școală. Așadar, indicele de vandalism școlar diferă de la o instituție la alta în funcție de mărimea școlii, situarea școlii și compoziția etnică a școlii. Cu cât o școală este mai mare, cu atât posibilitatea unei supravegheri atente a acesteia scade, crescând astfel oportunitățile elevilor de a comite acte de vandalism. De asemenea, într-un colectiv crescut de elevi dintr-o școală de dimensiuni considerabile, vinovații pot scăpa ușor nepedepsiți, fapt ce duce la încurajarea celorlalți elevi de a pune în practică acte de vandalism, deoarece devin conștienți ca riscul de a fi descoperiți și sancționați este foarte redus. În aceste condiții, pedepsele își pierd rolul preventiv. Poziționarea școlii într-o zonă cu un indice mare infracțional este un alt factor ce duce la transformarea acesteia într-o țintă pentru elevii ce caută să se afirme în cadrul grupurilor ce încurajează actele de tip antisocial. În ceea ce privește compoziția etnică și socială a colectivului școlar, gradul de eterogenitate este direct proporțional cu indicele de vandalism școlar.

Ca și interval de timp, cel mai adesea actele de vandalism sunt exercitate mai ales în timpul vacanțelor școlare, al week-end-urilor și înainte sau dupa terminarea orelor de curs, când elevii se văd scăpați de sub incidența controlului profesoral.

Tattum ( apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 28) a întocmit o listă a tuturor motivațiilor specifice care conduc la săvârșirea de acte de vandalism:

existența unor anumite deficiențe în organizarea activităților instructiv-educative, care pun în dificultate anumite categorii de elevi, care sfârșesc prin a se simți complet nedreptățiți ori lipsiți de importanță;

deficiențe de ordin psihopedagogic, care conduc foarte frecvent la scăderea interesului elevului pentru anumite discipline de studiu predate în școală, caz în care acesta se va simți obligat să își irosească timpul prețios ce ar putea fi investit în alte activități considerate a fi mai utile;

schimbări în cadrul mentalității autorităților școlare, care devine fie prea tolerantă față de distrugerile săvârșite în școală, fie mult prea suspicioasă la adresa tuturor elevilor, nepunându-le astfel la dispoziție materialele necesare întrucât „elevii or sa le strice”;

transferul responsabilității de ordin financiar pentru diverse deteriorări ale companiilor de asigurări, care conduce la eliminarea temerii elevului că un anumit bun stricat va fi plătit din buzunarul părinților;

atmosfera mult prea impersonală a școlii, cu care elevul nu se poate identifica în mod afectiv, motiv pentru care acesta nu găsește niciun alt motiv intrinsec care să îl împiedice să comită diverse acte de vandalism;

sentimentul elevilor de abandon de către școală, care nu le poate oferi sentimentul de siguranță;

diverse deficiențe în relația școlii cu familiile elevilor, acolo unde responsabilitatea pentru neplăcerile cauzate de elev este atribuită ori conduitelor învățate în familie, ori practicilor indezirabile învățate la școală.

Ca și tipologie, în școală predomină vandalismul-joc, vandalismul vindictiv și cel malițios, ultimele două reprezentând forme reprezentative ale vandalismului școlar. Acestea pot fi îndreptate atât împotriva colegilor, cât și împotriva profesorilor în cazul în care elevul se concepe a fi victima unei nedreptăți. Astfel, un elev cu o stimă scăzută de sine, un nivel înalt de frustrare și cu un autocontrol redus, fapt întâlnit foarte frecvent la elevii aflați într-o perioadă tumultoasă a vieții lor, precum pubertatea, vor căuta să restaureze echitatea prin acte de vandalism malițios sau vindicativ împotriva celor pe care îi consideră vinovați pentru situația în care se află. De asemenea, dacă elevul se simte frustrat ca urmare a practicilor unui profesor și consideră că șansele de a-și diminua frustrarea prin discuție directă cu acesta, este foarte probabil ca elevul să își direcționeze frustrarea asupra însemnelor autorității școlare, precum catedra sau catalogul, în încercarea de a restabili echilibrul emoțional.

Concluzionând, cel mai adesea actele de tip vandal iau naștere ca o formă de protest împotriva unei situații pe care elevul o consideră a fi nedreaptă sau împotriva autorității școlare și regulamentului intern. Având în vedere că stima de sine scăzută și autocontrolul scăzut sunt numitori comuni ai celor care comit voluntar astfel de acte, se poate observa ca elevii aflați la pubertate sunt susceptibili comiterii de acte de tip vandal. Aflați la o vârstă a schimbărilor radicale pe toate planurile, ei se afla într-o situație de incertitudine din care încearcă să iasă prin orice mijloace posibile, vandalismul jucând un rol important de afirmare a propriei identități în fața unei micro-societăți care tinde să le ignore, dacă nu chiar să le refuze, individualitatea.

2.1.2. Violența școlară

În ultimii ani, violența în rândul elevilor a constituit subiectul a numeroase dezbateri mediatice. Statisticile și rapoartele oficiale nu prezintă însă decât o mică parte a realității școlare, fiind absolut imposibil de realizat o contabilizare perfecta a tuturor actelor de violență școlară , ca urmare a faptului că numeroase victime aleg sa nu raporteze atacurile din varii motive, iar directorii și autoritățile școlare consideră că astfel de situații reprezintă probleme interne ale școlii ce nu au nevoie de implicare venită din exterior. Un lucru este cert, însă, și anume că în ultimele decenii violența în școală este într-o continuă creștere.

În funcție de planul de manifestare al atacului, corelat si cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate realiza o distinctie între violența fizică și violența psihologică verbală.

Așadar, in funcție de planul violenței, gradul de deschidere, precum și tipul de implicare a agresorului, Hebert a evidențiat o tipologie a conduitelor de violență școlară (apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 34):

Violențe active fizice directe (lovirea unui coleg);

Violențe active fizice indirecte (lovirea unui substitut al victimei);

Violențe pasive fizice indirecte (calomnia);

Violențe pasive fizice directe (împiedicarea producerii unui anumit comportament al victimei);

Violențe pasive fizice indirecte (refuzul agresiv de a realiza o sarcină).

O formă specifică a violenței în clasă este așa-numitul bullying care este definit de către Dillon și Lash (2005, p. 34) ca fiind intreaga o serie de acte repetate de violenta realizate de către indivizi care au mai multă putere decât victimele lor. Printre trasatirile comune ale agresorilor se numără comportamentul antisocial, o stimă de sine puternică, inabilitatea de a simți empatie și nevoia de putere și control. Bullying-ul poate fi clasificat ca fiind direct sau indirect. Cel direct presupune amenințari, lovituri, furt sau chiar utilizarea unei arme, în timp ce bullying-ul indirect este inteles prin excuderea socială intenționată sau răspândirea de zvonuri. De regulă, băieții sunt adepții manifestărilor directe, pe când fetele preferă manifetările mai subtile ale bullying-ului indirect. Indiferent de tipologie, această formă de violență școlară reprezintă un comportament antisocial care este învățat prin influențele venite din societate, ca de exemplu în cadrul grupului de prieteni, în familie sau prin mass-media.

În cazul tipurilor de elevi ce manifestă comportamente cu rol perturbator în cadrul orelor, I. Al. Dumitru (2008) observă existența a trei mari categorii:

elevii cu dificultăți emoționale

Elevii care fac parte din această categorie au avut experiențe neplăcute in trecut ce i-au afectat și care, din această cauză, se comportă inadecvat. Aceștia au o stimă de sine scăzută și nu răspund favorabil în cazul abordărilor de tip punitiv deoarece sunt deja obișnuiți cu astfel de comportamente.

elevii care își asumă roluri în conformitate cu așteptările clasei.

Cauzalitatea motivațională care stă la baza acestui tip de comportament violent a fost identificată ca fiind în strânsă legătură cu sentimentul de alienare față de școală și de practicile acesteia, care fie sunt depășite, fie sunt bazate pe acte de potențială nedreptate. Pus în fața realității cotidiene în care puberul nu își găsește apartenența, acesta găsește în actele de vandalism o oportunitate de a demonstra lumii că există, și că atitudinea lui contează. În aceeași manieră în care un copil mic percepe manipularea obiectelor din jurul său ca pe o modalitate de a influența lumea din jurul său, preadolescentul poate percepe vandalismul fie ca o modalitate de a-și impune personalitatea, fie ca pe o modalitate de retribuție și de restabilire a echității.

Violența școlară reprezintă așadar cea mai frecventă conduită agresivă întâlnită în incinta școlii. Cauzalitatea acesteia este una foarte complexă, avându-și bazele în toate elementele ce influențeză evoluția ființei umane. Așadar, trasarea originilor comportamentului violent spre o singură categorie de factori este cu siguranță eronată.

2.2. Cauzele agresivității în școală

Sociologii și psihologii care susțin anumite teorii de factură socială pun accentul pe procesul de învățare și pe factorii din contextul social legați de garesivitate. Printre aceste teorii se numără teoria frustrare agresiune, care susține că orice comportament agresiv are la bază o frustrare, teoria învățării sociale, care pune comportamentele agresive pe baza modelelor adecvate etc.

La baza tuturor conduitelor agresive stau factori precum:

Abundența de modele de comportament agresiv din mass-media. Tot mai mulți psihologi și sociologi sunt de părere că toate scenele agresive, conținute atât de emisiunile de la televiziune cât și de jocurile pe calculator pot constitui adevărați factori incitativi, care pot facilita realizarea actelor agresive; 

Dimensiunea școlii și suprapopularea sa. Cu cât școala este mai mare cu atât scade și posibilitatea unei supravegheri complet eficiente; 

Eșecul școlar. S-a demonstrat științific că rata violenței școlare crește direct proporțional cu indicele de eșec al elevului.

Cauzalitatea de ordin motivațional ce se află la baza acestui tip de comportament agresiv a fost identificată în mod frecvent ca aflându-se într-i strânsă legătură cu sentimentul de alienare față de școală și fata de toate practicile acesteia, care fie sunt depășite, fie sunt bazate pe diverse acte de potențială nedreptate. Pus în fața unei realități cotidiene în care individul nu își găsește apartenența, acesta găsește în actele de vandalism o oportunitate de a demonstra lumii că există, și că atitudinea lui contează. În aceeași manieră în care un copil mic percepe manipularea obiectelor din jurul său ca pe o modalitate de a influența lumea din jurul său, preadolescentul poate percepe vandalismul fie ca o modalitate de a-și impune personalitatea, fie ca pe o modalitate de retribuție și de restabilire a echității.

Teoriile biologice susțin faptul că agresivitatea reprezintă de fapt un instinct, fiind așadar înnăscută. Abordarea psihanalitică freudiană pune conduitele agresive pe seama tensiunilor de ordin fiziologic, manifestarea acestora fiind absolut necesară pentru detensionarea individului. Freud postula și existența a două forțe contrare de tip instinctiv, eros (instinctul vieții) și thanatos (instinctul morții), mai exact instinctul de autoconservare contra celui de autodistrugere. La oameni însă, agresivitatea este strâns legată de cea de-a doua forță, autodistrugerea, iar acest instinct este complet direcționat spre exterior, împotriva tuturor celorlalți, pentru a le provoca rău. Aspectul cel mai important în acest sens este acela că agresivitatea oamenilor reprezintă de fapt un imbold instinctiv și complet natural, care își găsește însă exprimarea fie prosocial prin activitate, fie antisocial prin care provoca rău altora. Un tânăr sau un copil își poate descărca agresivitatea într-un mecifoarte dur de rugby, de exemplu. O dezbatere puternică îi poate permite exprimarea verbală a agresivității, însă dar în cadrul limitelor sociale acceptate de societate. Alternativ, pot exista și insulte verbale sau agresiuni fizice în vederea ranirii celorlalți.

Pentru a înțelege resorturile și efectele agresivității în mediul școlar, este esențială înțelegerea cauzelor ce duc la un astfel de comportament. Agresivitatea din mediul școlar(sau instituțională) poate avea avea la bază mai multe cauze.

Mediul familial are un rol de necontestat în manifestarea de comportamente agresive. Mulți dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experiența divorțului părinților și trăiesc în familii monoparentale. Mediul social conține numeroase surse de influență de natură să inducă agresivitatea școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație.

Violența în școală reprezintă deci o expresie a violenței din societate; când violența se produce în școală, ea conduce și la alte consecințe: alături de prejudicii, victimizare, uneori moarte, violența din școala reduce șansele elevilor  de a-și dezvolta personalitatea pe deplin și de a dobândi o educație de calitate.

2.3. Relatia profesor-elev

Relația dintre profesor și elev este una cu adevărat specială, fundamentată pe comunicare la toate nivelurile, care poate veni atât în consolidarea relației, cât și în detrimentul acesteia.

Profesia de cadru didactic presupune exigențe morale superioare; acesta nu este un simplu funcționar public, ci un om care are o misiune căruia trebuie sa i se dedice în totalitate: aceea de a modela ființe umane. În acest sens, Ioan Nicula (1994, p. 402) a enumerat principalele aptitudini de care un profesor ideal trebuie să dea dovadă:

Aptitudinea de a cunoaște și a înțelege psihicul celui supus acțiunii educative: capacitatea intuitivă, de pătrundere și sesizare rapidă a particularităților psihice individuale, cunoașterea lumii interioare a elevului;

Aptitudinea empatică ce presupune a privi toate influențele prin prisma celor cărora li se adresează și de a prevedea nu numai eventualele dificultăți ce ar putea fi întâmpinate, dar și rezultatele posibile ce ar fi atinse;

Aptitudini organizatorice ce prevăd organizarea propriei munci, pregătirea și desfășurarea lecțiilor, îndrumarea elevilor;

Spiritul de observație, tactul pedagogic și măiestria pedagogică sunt condițiile unei personalități deplice ale unui dascăl și totodată calitățile ce îl ajută să găsească forma cea mai adecvată de atitudine și tratare a elevilor, să aibă simțul măsurii.

Realitatea însă se situează încă departe de acest ideal educațional al profesorului model. N. Mitrofan(1988, 68-69) subliniază faptul că profesorii dau dovadă de numeroase trăsături nepotrivite în relația lor cu elevii, ei exercitându-și superioritatea ierarhică asupra elevilor prin diverse comportamente ce sunt considerate a fi agresive de către elevi, precum ignorarea acestora, ironizarea și ridiculizarea unora dintre ei, folosirea unui ton nepotrivit etc.

Însă tocmai datorită caracterului reciproc al relației edcator-educat, modul în care profesorul interacționează și reacționează în cadrul procesului educativ se reflectă în atitudinea pe care elevul o are față de școală, și în final, în rezultatele pe care acesta le are la învățătură. Pornind de la aceste premise, au fost formulate câteva modele interacționiste, ce reflectă stilul didactic al profesorului(L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 59-61):

Transmiterea informațiilor în cadrul unui proces unilateral nu numai că are ca efect scăderea interesului față de materie, dar creează în elev un sentiment de conformism ce nu poate decât sa-i dăuneze pe viitor, în cadrul unei societăți ce pune accent pe spiritul creator și de inițiativă. De asemenea, abuzul de putere la care unii profesori fac apel prin utilizarea de injurii sau formulări ironice pot duce la crearea unui complex de inferioritate și în final la plafonarea acestora, sau, din contră, la manifestări agresive și ostilitate față de profesor și școală..

Formele de comportament neadecvat al profesorilor cu frecvența cea mai mare se referă la agresiunea verbală față de elevi: de la forme mai simple precum atitudini ironice și un ton ridicat al vocii la forme mai grave – injurii, jigniri, insulte. Elevii percep faptul că nu sunt notați ”după merit” si cataloghează comportamentul profesorului ca fiind unul violent.

Un alt tip de comportament complet neadecvat al cadrelor didactice față de elevi, se referă la agresiunea non-verbală. Aceasta ia uneori forme mai ușoare, precum ignorarea mesajelor elevilor și neacordarea de atenție acestora. Faptul că elevul nu este considerat a fii un partener real de comunicare, iar mesajele din partea acestuia nu sunt luate în considerare reduce procesul didactic la o simplă activitate de transmitere de cunoștinte și încalcă principiile pedagogice.

Formele de agresivitate ale elevilor față de profesori sunt variate, de la comportamente care nu sunt în deplină concordanță cu regulamentul școlar și cu statutul de elev la forme mai grave, care țin de violența fizică sau care intră sub incidența legii.

CAPITOLUL 3.

INVESTIGAȚII EMPIRICE ASUPRA AGRESIVITĂȚII JUVENILE

3.1. Metodologia cercetării

3.1.1. Problema de cercetare

Problematica agresivității juvenile este foarte frecvent întâlnită, în special în rândul preadolescenților.

Mai îngrijorător este faptul că manifestările de tip agresev devin foarte frecvent în mediul școlar, iar măsurile de prevenire și combatere a acestui fenomen fie nu exista fie sunt ineficiente, astfel ca rezultatele pozitive în acest sens întârzie să apară.

Problematica agresivității juvenile a mai fost studiată în literatura de specialitate, așa încât acest studiu va veni în întâmpinarea cercetărilor anterioare pe această temă și va încerca să confirme rezultatele obținute.

3.1.2. Scopul cercetării

Această cercetare își propune să investigheze formele de agresivitate întâlnite în cadrul școlii la preadolescenți, cauzele agresivității și metodele de prevenire și de intervenție asupra elevilor preadolescenți care manifestă comportamente agresive.

3.1.3. Obiective

O1. Identificarea formelor de agresivitate întâlnite în mediul școlar;

O2.Identificarea frecvenței cazurilor de agresivitate juvenilă;

O2.Identificarea cauzelor care conduc la manifestarea de comportamente agresive în mediul școlar;

O4. Identificarea impactului pe care atitudinea profesorului îl are asupra comportamentului agresiv al elevilor;

O5. Identificarea metodelor de prevenire și de intervenție asupra agresivității în mediul școlar.

3.1.4. Ipoteze

Se presupune că în cadrul școlii agresivitatea se manifestă între elevi, elevi și profesori, între profesori, între părinți și profesori, între părinți și elevi, între elevi și persoane din afara școlii.

Se presupune că tipurile de agresivitate întâlnite în mediul școlar sunt agresivitatea verbală, agresivitatea fizică și agresivitatea emoțională.

Se presupune că manifestarea de comportamente agresive în mediul școlar estecauzată de mediul familial, mediul social, trăsăturile de personalitate ale elevilor și atitudinea profesorilor.

Se presupune că principalele metode de prevenire și intervenție în cazul apariției agresivității în mediul școlar sunt consilierea-atât individuală, cât și de grup, campanii, programe de prevenire a agresivității în mediul școlar, proiecte, diferite activități școlare.

3.1.5. Instrumente de cercetare

Ancheta prin chestionar

Această metodă are ca scop identificarea principalelor forme și tipuri de agresivitate prezente la preadolescenții din mediul școlar. Se urmărește identificarea perspectivelor elevilor și profesorilor cu privire la cauzele producerii acestui fenomen, precum și identificarea unor posibile strategii de prevenire și intervenție.

Chestionarul adresat elevilor (Anexa 1) urmărește:

depistarea formelor de manifestare a agresivității întâlnite în mediul școlar

depistarea tipurilor de agresivitate întâlnite în mediul școlar

stabilirea frecvenței cazurilor de agresivitate

atitudinea profesorilor față de cazurile de agresivitate

cauzele apariției agresivității în școală

tipurile de comportamente agresive manifestate de profesori

nivelul de implicare al elevilor în prevenirea și gestionarea unui caz de agresivitate în școală

nivelul de implicare al profesorilor în prevenirea și gestionarea unui caz de agresivitate în școală

Chestionarul adresat elevilor (Anexa 2) a urmărește:

– depistarea formelor de manifestare a agresivității întâlnite în mediul școlar

depistarea tipurilor de agresivitate întâlnite în mediul școlar

stabilirea frecvenței cazurilor de agresivitate

nivelul de implicare al profesorilor în prevenirea și gestionarea unui caz de agresivitate în școală

tipurile de comportamente agresive manifestate de elevi față de profesori

măsuri de prevenire și intervenție în cazul apariției agresivității în mediul școlar

3.1.6. Populația investigată

Pentru identificarea formelor de agresivitate și a cauzelor apariției agresivității în mediul școlar au fost aplicate chestionare la “actori” diferiți ai scenei educaționale, respectiv elevi și cadre didactice.

Chestionarele pentru elevi au fost aplicate la o Școala generală cu clasele I-VIII, Nr. 198 din București, la 4 clase de V-VIII, pe un număr de 118 elevi, distribuiți astfel:

CLASA A VI A

CLASA A VII A

CLASA A AVIII A

Ancheta prin chestionar asupra profesorilor a fost realizat pe un eșantion de 26 de profesori ce predau la clasele V-VIII, distribuiți astfel:

ANEXA 1

Clasa-

Gen: M/F

Violența în școală

-chestionar pentru elevi-

Acesta este un chestionar de exprimare a opiniilor cu privire la fenomenul violenței în școli. Având în vedere anonimitatea chestionarelor, te rog să citești cu atenție și să răspunzi cu sinceritate la întrebările de mai jos.

1. Consideri că ai fost vreodată martorul unui act de violență în cadrul școlii tale?

a) da

b) nu

2. Ce fel de acte de violență crezi că sunt mai frecvent întâlnite în școală ? (încercuiește maxim 3 răspunsuri)

a) între elevi

b) între profesori și elevi

c) între profesori

d) între părinți și profesori

e) între părinți și elevi

f) între elevi și persoane din afara școlii

3. Care dintre următoarele fenomene crezi că sunt mai frecvente în școala din care provii?

a) violența verbală (insulte)

b) violența fizică (loviri)

c) violența emoțională (umilire, discriminare)

4. În cadrul școlii din care faci parte, care dintre următoarele lucruri ți s-au întâmplat mai frecvent?(încercuiește maxim 3 răspunsuri)

a) ai fost bruscat de colegi

b) ai fost insultat de colegi

c) ai fost bruscat de profesori

d) ai fost insultat de profesori

e) ți s-au furat banii sau obiectele de valoare din ghiozdan

f) ai fost invitat să consumi alcool sau droguri

g) ai fost amenințat de colegi

h) ai fost amenințat de profesori

i) altceva, și anume_____________

5. Consideri că în școala ta violența a devenit ceva obișnuit?

a) da

b) nu

6. Ce faci dacă ești martorul unui conflict între doi colegi?(încercuiește maxim 3 variante)

a) încerci să îi desparți

b) ceri ajutorul profesorilor

c) ceri ajutorul dirigintelui

d) intervii de partea celui mai slab

e) intervii de partea celui mai puternic

f) nu te interesează ce se întâmplă

g) consideri că “se joacă”

h) asiști fără să intervii

i) altceva, si anume __________________

7. Ce măsuri iau cel mai frecvent profesorii în cazul în care le sunt aduse la cunoștință acte de agresivitate în școală?

a) ceartă persoanele implicate

b) scad nota la purtare persoanelor implicate

c) iau legătura cu părinții

d) discută problema cu persoanele implicate

e) altceva, și anume___________________

8. În școală, comportamentele agresive au loc mai ales în: (încercuiește maxim 3 răspunsuri)

a) în pauze

b) în timpul orei, cu profesorul în clasă

c) în timpul orei, cand profesorul este absent

d) în sală de clasă

e) pe hol

f) în toalete

g) în curtea școlii

9) Cum reacționează în general profesorii daca un elev le deranjează ora?(încercuiește maxim 3 răspunsuri)

a) îl ignoră și continuă să predea

b) îl scot la tablă

c)îl dau afară din clasă

d)îl amenință

e)încearcă să rezolve problema discutând cu acesta

f)își pierd cumpătul și ridică tonul

g)îl ironizează

h)cer ajutorul dirigintelui sau direcțiunii

i) altceva, și anume________________

10. În ce măsură te simți în siguranță în școala ta ?

a) În foarte mare măsură

b) În mare măsură

c) În mică măsură

d) În foarte mică măsură

e)Deloc

11. Care crezi că sunt cauzele violenței din școală ? (încercuiește maxim 3 răspunsuri)

a) nerespectarea regulamentului școlar de către unii elevi

b) nerespectarea regulamentului școlar de către unii profesori

c) influența negativă a grupului de prieteni

d) plictiseala

e) atitudinea profesorilor în raport cu elevii

f) nevoia de afirmare

g) influența negativă venită din familie

h) slaba pregătire a profesorilor

i) altceva, și anume______________________

12. Care sunt măsurile luate de școala ta pentru diminuarea fenomenului violenței?

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

13. Consideri ca profesorii au un comportament agresiv față de elevi?

a) da

b) nu

14. Dacă ai răspuns cu “da” la întrebarea precedentă, dă câteva exemple de comportamente agresive manifestate de profesori:

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

15. În ce măsură unii profesori manifestă următoarele comportamente în cadrul orelor de curs?

16. Ce măsuri crezi că ar trebui să ia profesorii pentru a scădea fenomenul violenței din școală?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

17. Care sunt măsurile întreprinse de școala ta pentru diminuarea comportamentelor agresive?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Îți mulțumesc pentru timpul acordat!

Anexa 2

Gen: M/F

Violența în școală

-chestionar pentru cadre didactice-

Acesta este un chestionar de exprimare a opiniilor cu privire la fenomenul violenței în școli. Vă rog să citiți cu atenție întrebările și să răspundeți cu sinceritate. Va mulțumesc!

1. De câți ani activați în învățământ?

_______________________________________________________________

2. Ce fel de acte de violență credeți că sunt mai frecvent întâlnite în școală ? (încercuiți maxim 3 răspunsuri)

a) între elevi

b) între profesori și elevi

c) între profesori

d) între părinți și profesori

e) între părinți și elevi

f) între elevi și persoane din afara școlii

3. Care dintre următoarele fenomene credeți că sunt mai frecvente în școala în care profesați?

a) violența verbală (insulte)

b) violența fizică (loviri)

c) violența emoțională (umilire, discriminare)

4. Cum gestionați un conflict violent între elevi? (încercuiți maxim 3 răspunsuri)

a) certați persoanele implicate

b) scădeți nota la purtare persoanelor implicate

c) luați legătura cu părinții

d) discutați problema cu persoanele implicate

e) altceva, și anume___________________

5. În ce măsură credeți ca elevii apelează la ajutorul profesorilor pentru gestionarea conflictelor apărute?

a) foarte des

b) des

c) rar

d) foarte rar

e)niciodată

6. Cum reacționați dacă un elev perturbă buna desfășurare a orei dvs.?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7. În ce măsură unii elevi manifestă următoarele comportamente în cadrul orelor de curs?

8. Ați fost vreodată victima unor agresiuni venite din partea elevilor?

a) da

b) nu

9. Dacă ați răspuns cu “da” la întrebarea precedentă, menționați pe scurt întâmplarea și modul în care ați gestionat problema:

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

10. Numiți 5 cauze care, în opinia dvs., duc la comportamente agresive venite din partea elevilor:

1)____________

2)____________

3) ____________

4) ____________

5) ____________

11. În opinia dvs., cazurile de agresivitate din școală sunt:

a)foarte frecvente

b)frecvente

c)reduse

d)inexistente

12. Care sunt măsurile luate de școala în care profesați pentru diminuarea fenomenului violenței?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

13. Considerați că acestea au efectul scontat?

a) da

b) nu

14. Dacă ați răspuns cu “nu” la întrebarea precedentă, precizați trei trei piedici în calea eficacității acestor măsuri:

1)__________

2)__________

3___________